Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
După cum se cunoaşte, substanţele se pot găsi în diferite stări de agregare. Deoarece
parametrii termodinamici corespunzători mediului normal în care se desfăşoară activitatea –
presiunea şi temperatura - au variaţii mici şi limitate, substanţele se găsesc în stare gazoasă,
lichidă sau solidă. Substanţele care în condiţii obişnuite de presiune şi temperatură se află în
fază gazoasă sunt numite, simplu, gaze.
pV mZRT (1.1)
În ecuaţia de mai sus, cu Z s-a notat factorul de compresibilitate. Această mărime este
caracteristică gazelor reale, nu este o constantă, iar valorile lui Z sunt definite în funcţie de
parametrii de stare şi de proprietăţile gazului.
Analiza experimentală a proprietăţilor gazelor reale arată că, pentru fiecare gaz, există
o zonă în care variaţia parametrilor de stare prezintă discontinuităţi, legate fizic de procesul de
schimbare de fază. Pentru a exemplifica aceste fenomene, dar şi pentru a putea defini
noţiunile legate de procesul de schimbare de fază, în figura 1 este prezentată diagrama Ts
corespunzătoare gazului metan.
În această diagramă s-au trasat curbele izobare ale metanului, exprimate în [MPa],
începând de la presiunea de 0,1 MPa (1 bar) şi până la presiunea de 100 MPa (1.000 bar). Se
observă că pentru presiuni mari, cuprinse în intervalul 20 ÷ 100 MPa, izobarele sunt curbe
uniforme, continue pe întreg domeniul reprezentat. Pe măsură ce presiunea izobarelor îşi
micşorează valoarea (10, 8, 4,599 MPa) curbele prezintă inflexiuni din ce în ce mai
accentuate, acestea culminând cu un punct de inflexiune cu tangentă orizontală pe izobara
4,599 MPa, notat cu K. Toate curbele care se află sub valoarea de 4,599 MPa prezintă
discontinuităţi, la o anumită temperatură apărând un palier orizontal. Din punct de vedere
matematic, se observă că pe această porţiune sunt constanţi doi parametri de stare: presiunea
şi temperatura.
Un comportament asemănător cu al gazului metan se întâlneşte la orice substanţă pură,
explicaţia trebuind să fie făcută în strânsă legătură cu fenomenele fizice care au loc la aceste
presiuni şi temperaturi.
Pentru a înţelege particularităţile prezentate mai sus, în cele ce urmează se va face o
analiză asupra izobarei de 0,5 MPa. Se observă lesne faptul că de la temperaturi ridicate şi
până la 135,7 K (-137,3 °C), izobara este reprezentată de o curbă continuă. În această porţiune
metanul se află în fază gazoasă. Din punct de vedere termodinamic, evoluţia gazului de la
temperaturi ridicate spre temperaturi scăzute se poate face printr-un proces de răcire, ceea ce
provoacă, concomitent cu scăderea temperaturii, micşorarea entropiei. La temperatura de
135,7 K, curba prezintă o discontinuitate. Practic, comportarea uniformă a curbei este
întreruptă brusc şi aceasta continuă cu un palier orizontal MN, pentru care presiunea şi
temperatura rămân constante.
1
Gaze reale
2
COMPRIMAREA ŞI LICHEFIEREA GAZELOR
mv
x Fv (1.2)
m v ml
Ţinând cont de relaţia de mai sus, curba limită superioară poate fi definită prin ecuaţia
x = 1, iar curba limită inferioară prin ecuaţia x = 0.
Până acum a fost prezentat procesul de schimbare de fază într-un singur sens: metanul
este răcit izobar (pe curba 0,5 MPa), se condensează şi se transformă în lichid. Procesul poate
fi privit, însă, şi în celălalt sens. Metanul este încălzit izobar (tot pe curba 0,5 MPa), curba
fiind parcursă în sens invers. Iniţial metanul este lichid, iar apoi se încălzeşte până ajunge la
temperatura de saturaţie (135,7 K, punctul N). În acest punct, fizic vorbind, are loc un proces
de vaporizare în toată masa lichidului, proces denumit fierbere. De-a lungul palierului NM,
procesul de vaporizare este izobar-izoterm şi durează până când tot lichidul s-a transformat în
vapori (punctul M). În cursul acestui proces sistemul primeşte căldură şi entropia creşte.
Analizând izobarele din figura 1 se constată că pe măsură ce presiunea creşte, palierul
ce reprezintă procesul de schimbare de fază se micşorează, până când devine un punct (notat
cu K). K reprezintă puntul critic al substanţei respective. Mărimile de stare ale acestui punct,
denumite şi coordonate critice, sunt specifice fiecărui gaz.
Ecuaţiile de stare pentru gazele reale folosesc coordonatele critice pentru determinarea
coeficienţilor. Spre exemplu, coordonatele critice ale metanului sunt: pc = 4,599 MPa şi Tc =
190,4 K.
Izobara care trece prin punctul K este denumită izobară critică. Se observă că cele
două curbe limită – KA şi, respectiv, KB – se întâlnesc în acest punct. Aici, proprietăţile
lichidului saturat sunt egale cu ale vaporilor saturaţi (v’=v”, s’=s”, h’=h”). Analizând evoluţia
sistemului pe izobara critică, într-un proces de răcire, se constată că proprietăţile vaporilor
supraîncălziţi evoluează uniform, devenind egale, în punctul critic K, cu cele ale lichidului.
Pentru orice substanţă pură, punctul critic şi cele două curbe limită (superioară şi
inferioară) împart spaţiul din diagrama Ts în mai multe regiuni, în care substanţa are
proprietăţi bine definite, diferite unele faţă de altele. Exemplificarea împărţirilor regionale se
poate face utilizând figura 1:
3
Gaze reale
Zona de schimbare de fază este cuprinsă în interiorul celor două curbe limită, ea
reprezentând un amestec de vapori şi lichid la saturaţie. În această zonă are loc
procesul de schimbare de fază. Dacă sistemul este răcit, se face trecerea substanţei de
la faza gazoasă la faza lichidă (condensarea). În cazul în care sistemul este încălzit,
are loc procesul invers, de trecere de la faza lichidă la faza gazoasă (fierberea, prin
aceasta înţelegându-se un proces de vaporizare care are loc în toată masa lichidului, la
temperatura de saturaţie corespunzătoare presiunii sistemului).
Zona de lichid este zona din stânga curbei limită inferioară şi de sub izoterma critică.
În această porţiune substanţa are o singură fază, faza lichidă.
Zona de vapori supraîncălziţi este zona din dreapta curbei limită superioară şi de sub
izoterma critică. În această porţiune substanţa are o singură fază, faza de vapori. O altă
denumite folosită pentru această fază este denumirea de gaz.
Zona de fluid dens este reprezentată de punctele care se găsesc deasupra izotermei
critice. Substanţa aflată în aceste stări nu poate fi lichefiată printr-un proces de răcire
izoterm. Se constată că într-un proces izoterm de răcire, proprietăţile fazei gazoase
evoluează în mod uniform către proprietăţile fazei lichide şi invers, în procesele de
încălzire izotermă. În zona de fluid dens, la presiuni scăzute substanţa se comportă ca
un gaz, iar la presiuni ridicate ca un lichid. În această zonă de fluid dens nu există un
punct în care gazul se transformă în lichid, sau invers. După cum s-a arătat,
proprietăţile termodinamice variază uniform de la o faza la alta. Practic, se poate vorbi
de faze la extremităţile domeniului.
Ca o consecinţă a celor menţionate anterior se poate prezenta un exemplu semnificativ.
Curgerea metanului în zăcământ este descrisă de ecuaţiile curgerii gazului până la presiuni de
maxim 15 MPa. Peste aceste presiuni se utilizează ecuaţiile curgerii lichidelor. Este de
menţionat faptul că în zăcământ temperatura metanului este mai mare decât temperatura
critică.
Până acum a fost analizat comportamentul substanţelor pure. Practic, orice substanţă
pură are un punct critic şi o zonă de schimbare de fază. În figura 2 este prezentată diagrama
pT pentru o substanţă pură oarecare.
Zona de schimbare de fază, despre care s-a discutat anterior, este reprezentată prin
curba TK, punctul critic fiind notat cu K. Ecuaţia acestei curbe reprezintă legătura între
temperatura de saturaţie şi presiune. Procesul de transformare din faza de vapori (gaz) în
lichid sau invers se poate face numai pe segmentul de curbă TK. Stările gazului care se
caracterizează prin presiuni şi temperaturi mai mari decât cele ale punctului critic, pot fi
4
COMPRIMAREA ŞI LICHEFIEREA GAZELOR
lichefiate numai micşorând valorile unuia din parametri (presiunea sau temperatura) sub
valorile punctului critic.
Se observă că la temperaturi şi presiuni scăzute apare faza solidă. Punctul T, unde
coexistă în echilibru cele trei faze (vapori, lichid şi solid), se numeşte punctul triplu.
Pentru gazele reale, folosite în tehnică, zonele de mare interes sunt: zona de fluid dens,
zona de vapori şi zona de schimbare de fază.
După cum s-a arătat în paragraful precedent, schimbarea de fază a unei substanţe este
un proces izobar-izoterm, în care coexistă, în echilibru termodinamic, două faze: lichidul şi
vaporii. Pentru demonstraţiile care urmează se vor utiliza noţiuni şi formule din cadrul
cursului de termodinamică (prezentate, pe scurt, în Anexa 1).
Pentru a deduce condiţiile de echilibru se va utiliza o funcţie termodinamică de stare,
entalpia liberă, precizată de formula A.21:
G H TS (1.3)
Variaţia entalpiei libere sau, după cum se mai numeşte, potenţialul lui Gibbs, sau
potenţial chimic, este definită de formula A.22:
dGLS g LS dm (1.5)
dGVS g VS dm (1.6)
S-au utilizat notaţiile gLS şi gVS pentru entalpiile libere specifice ale lichidului saturat şi,
respectiv, ale vaporilor saturaţi (exprimate în [J/kg]). Variaţia totală a entalpiei libere este:
dG dG LS dGVS g LS g VS dm 0 (1.7)
Având în vedere că dm prezintă o variaţie mică, arbitrară, a masei, variaţie care poate
fi nenulă, din condiţia 1.7 rezultă :
g LS g VS (1.8)
Pentru zona de saturaţie, ecuaţia diferenţială care arată legătura între presiunea de
saturaţie şi temperatură poartă denumirea de ecuaţia lui Clapeyron. Dacă se exprimă variaţiile
entalpiei libere specifice din ecuaţia (1.8) după modelul (1.4) rezultă:
dp S sVS s LS
(1.10)
dT vVS v LS
sVS s LS
h hVS hLS (1.12)
T
dpS hS
(1.13)
dT T vVS vLS
Ecuaţia diferenţială (1.13) este denumită ecuaţia lui Clapeyron şi arată legătura dintre
presiunea de saturaţie, temperatură, variaţia entalpiei şi a volumului în procesul de schimbare
de fază. Prin integrarea acesteia se obţine, analitic, funcţia care descrie legătura dintre
presiunea de saturaţie şi temperatură.
Ecuaţia lui Clapeyron poate fi integrată analitic utilizând ipoteze simplificatoare. Dacă
volumul specific al lichidului saturat în comparaţie cu volumul vaporilor saturaţi se consideră
neglijabil, adică vLS<<vVS, iar volumul vaporilor saturaţi vVS este dat de legea gazelor perfecte:
RT
vVS (1.14)
pS
6
COMPRIMAREA ŞI LICHEFIEREA GAZELOR
dp S hS
pS (1.15)
dT RT 2
dp S hS dT
(1.16)
pS R T2
hS 1
ln p S C (1.17)
R T
p
pr
pc
(1.19)
T
Tr
Tc
Un corp pur, compus din două faze – vapori şi lichid – aflate în echilibru, constituie
un bun exemplu de sistem termodinamic compus. Suprafaţa de separaţie dintre cele două faze
permite schimbul de energie termică, variaţia volumului şi transferul de masă. Condiţiile de
echilibru lichid-vapori impun egalitatea temperaturilor, presiunilor şi a entalpiilor libere
(potenţialele Gibbs). Această ultimă mărime exprimă tendinţa de scăpare a materiei
(„escaping tendency”), ea făcând referire la tendinţa lichidului de a se transforma în vapori, în
condiţii de saturaţie, atunci când se analizează faza lichidă, sau tendinţa vaporilor de a
condensa, atunci când se analizează faza vapori. Potenţialul lui Gibbs este o mărime rezultată
din calcul, mai puţin intuitivă în raport cu ceilalţi parametri de stare (presiune sau
temperatură).
Atunci când se face referire la echilibrul lichid-vapori, la tendinţa de evoluţie,
potenţialul lui Gibbs, ca valoare, nu are o semnificaţie concretă. Din această cauză, pentru a
estima tendinţa de scăpare a unei faze, este mai sugestivă interpretarea presiunii: presiunea de
început de condensare, dacă se face referire la un gaz, sau presiunea de saturaţie, atunci când
este vorba de un lichid. Considerând entalpia liberă specifică:
7
Gaze reale
şi ţinând cont că pentru o temperatură dată (constantă) entalpia liberă depinde numai de
presiune, se poate integra ecuaţia (1.4) de la presiunea p1 = 1 bar, până la presiunea p2 = p, la
temperatura T = constantă.
Pentru o masă de gaz perfect de 1 kg rezultă:
g ( T , p ) g ( T ,1 ) RTLn( p ) (1.22)
dg RTdLn( f ) (1.24)
f
lim 1 (1.25)
p 0 p
f
g II g I RTLn II (1.26)
fI
Relaţiile (1.25) şi (1.26) permit definirea condiţiilor pentru ca două faze – lichid şi
vapori – ale aceluiaşi gaz, să fie în echilibru. Astfel, cele două faze, lichid şi vapori, sunt în
echilibru în situaţia în care sunt egale potenţialele lui Gibbs sau fugacităţile. Matematic,
condiţia de mai sus se exprimă astfel:
g VS g LS sau f VS f LS (1.27)
f
(1.28)
p
8
COMPRIMAREA ŞI LICHEFIEREA GAZELOR
p
g * ( p ,T ) g * ( p0 ,T ) RTLn (1.29)
p0
În relaţia (1.29) s-a utilizat o notaţie devenită clasică, simbolul „*” reprezentând
entalpia liberă a gazului perfect.
În cazul gazelor reale, mărimile termodinamice se determină folosind legile gazului
perfect, la care se adaugă corecţii. Toate mărimile de stare ale gazelor reale care se determină
folosind legile gazului perfect se notează cu simbolul „*”.
Integrând ecuaţia (1.24) pentru un gaz real, se obţine următorul rezultat:
f
g ( p ,T ) g( p0 ,T ) RTLn (1.30)
f0
Scăzând relaţia (1.29) din (1.30) şi considerând că, în cazul în care p0 0, atunci
entalpia liberă a gazului real tinde către entalpia liberă a gazului perfect g(p0,T) g*(p0,T), se
obţine relaţia:
f
g p ,T g * p ,T RTLn (1.31)
p
Aceasta exprimă abaterea entalpiei libere a unui gaz real faţă de gazul perfect.
Expresia se mai poate scrie şi sub următoarele forme:
g g* f
Ln (1.32)
RT p
g g*
Ln (1.33)
RT
dg * v* dp RTd Ln p (1.35)
f
d g g * v v* dp RTd Ln (1.36)
p
9
Gaze reale
v pv
Z
v* RT
(1.39)
p
f dp
Ln Z 1
p 0 p
(1.40)
În figura 3 este reprezentat punctul M, aflat în zona de lichid, pentru care se va arăta
modalitatea de calcul a fugacităţii.
Figura 3. Diagrama Ts
g LS g VS (1.41)
sau
f LS f VS f S (1.42)
10
COMPRIMAREA ŞI LICHEFIEREA GAZELOR
Prin pS s-a notat presiunea punctului N, care, aflându-se pe curba limită inferioară, este
o presiune de saturaţie. Presiunea punctului M, aceea care reprezintă starea lichidă care
trebuie determinată, este mai mare decât pS, presiunea punctului N.
Se notează cu fL fugacitatea lichidului din starea M. Pentru a determina această mărime
se integrează ecuaţia diferenţială (1.34) de la presiunea pS la presiunea p, corespunzătoare
punctului M:
vdp
d Ln f (1.44)
RT
p
fL vdp
Ln
fS
RT
pS
(1.45)
p vdp
f L f S exp (1.46)
p RT
S
Se observă că cele două integrale din expresia (1.47) se rezolvă pe zone diferite, prima
integrală pe zona de vapori saturaţi, iar cea de-a doua pe zona de lichid. Considerând lichidul
incompresibil, expresia se simplifică rezultând relaţia:
v p p S
f L f S exp (1.48)
RT
Factorul desemnat de relaţia (1.46) şi exprimat sub forma (1.49) mai este denumit
corecţia lui Poynting:
fL p vdp
exp (1.49)
fS p RT
S
Proprietăţile termodinamice (volum, entalpie, entropie etc.) ale unui gaz real pot fi
exprimate în funcţie de proprietăţile gazului, considerat gaz perfect, în aceleaşi condiţii de
presiune şi temperatură, la care se adaugă termeni de corecţie care exprimă influenţa forţelor
de coeziune intermoleculară. Alţi autori numesc aceşti termeni cantităţi reziduale sau
cantităţi configuraţionale.
Termenii de corecţie sunt definiţi în modul următor:
v pv
factorul de compresibilitate Z
v* RT
volumul rezidual v v *
abaterea entropiei s * s
f g * g
coeficientul de fugacitate exp
p RTc
În expresia (1.50), membrul stâng reprezintă variaţia de entalpie între cele două stări, 1
şi 2, iar membrul drept conţine termenii:
h *
2 h2 - abaterea izotermă a entalpiei în starea 2 faţă de starea de gaz perfect,
datorată variaţiei presiunii.
h *
1 h1 - abaterea izotermă a entalpiei în starea 1 faţă de starea de gaz perfect,
datorată variaţiei presiunii.
h *
2 h1* - variaţia izobară a entalpiei gazului, considerat gaz perfect, în funcţie
de temperaturile stărilor 1 şi 2. Această variaţie se poate calcula cu
ajutorul formulei (1.51):
12
COMPRIMAREA ŞI LICHEFIEREA GAZELOR
s 2 s1 s *p2 ,T2 s 2 s *p2 ,T2 s *p1 ,T1 s *p1 ,T1 s1 (1.52)
s *
p2 ,T2 s2 - abaterea izotermă a entropiei în starea 2 faţă de starea de gaz
perfect, datorată variaţiei presiunii.
s *
p1 ,T1 s1 - abaterea izotermă a entropiei în starea 1 faţă de starea de gaz
perfect, datorată variaţiei presiunii.
s *
p2 ,T2
s *p1 ,T1 - variaţia izobară a entropiei pentru gazul considerat gaz perfect,
între temperaturile stărilor 1 şi 2. Aceasta se poate calcula cu
formula (1.53):
T p
s *p2 ,T2 s *p1 ,T1 c p Ln 2 RLn 2 (1.53)
T1 p1
13
Gaze reale
Să se calculeze variaţiile de entalpie şi entropie pentru nButan, între punctul 1 (care are
parametrii: presiune 0,1 MPa şi temperatură 300 K) şi punctul 2 (care are parametrii:
presiune 1 MPa şi temperatură 400 K), aşa cum sunt definite punctele în figura 5.
Soluţie:
Proprietăţile necesare calculului pentru nButan sunt:
Tc = 425,2 K
R = 0,143 kJ/kg/K
cp = 1,90064 kJ/kg (căldura specifică medie în intervalul 300 ÷ 400 K).
14