TRANSFORMARI DE FAZA
te transformare de fază sau tranziţie de fază.
Modelul gazului ideal si legile sale se verifica doar
pentru gazele aflate la presiuni joase (gaze rarefiate)
si temperaturi inalte. Gazele reale se deosebesc de
cele ideale prin:
-nu pot fi neglijate nici dimensiunile particulelor si nici
fortele de interactiune dintre ele
-energia interna depinde si de temperatura si de
volum U=f(T,V)
-energia interna a gazului real este mai mica decat
cea a gazului ideal, deoarece U este suma energiilor
cinetice ale moleculelor dar si ale energiilor
potentiale de interactiune dintre molecule
(moleculele efectueaza lucru mecanic impotriva
fortelor de atractie si intrucat energia cinetica nu se
schimba, acest lucru mecanic duce la scaderea
energiei potentiale si la micsorarea energiei interne).
Izotermele Andrews
La temperaturi joase
curba izotermei are un
palier (AE) la sfârşitul
căruia întreaga
cantitate de gaz se
transformă în lichid,
porţiunea orizontală a
izotermelor devenind
tot mai scurtă (BD),
pentru ca în final, palierul orizontal să se reducă
la un singur punct (C - punctul de inflexiune al
curbei); izoterma ce trece prin acest punct se
numeşte izoterma critică;
- punctul critic corespunde stării critice, cu
parametri temperatura critică, respectiv presiune
critică şi volum critic;
- în starea critică faza lichidă şi cea gazoasă nu
se mai pot discerne, transformarea de fază
sepetrece brusc, densităţile acestora devin egale iar
tensiunea superficială dispare.
Temperatura critica este o constanta de material.
Pentru: T>Tc gazul numai poate fi transformat in
lichid- subst. este doar in stare de gaz; T<Tc gazul
poate fi lichefiat, subst. este in stare de vapori.
In zona din grafic marginita de curba punctata se
gaseste un amestec de vapori si lichid. Acesti vapori
aflati in echilibrul dinamic cu lichidul se numesc
vapori saturati (numarul de molecule ce trec dintr-o
faza in alta este egal). Presiunea la care se gasesc
acesti vapori se numeste presiunea vaporilor
saturati.
Vapori nesaturanti (numarul de molecule ce trec
din lichid in stare de vapori este mai mare decat cel
al moleculelor care trec din starea de vapori in lichid)
Vapori suprasaturati (numarul de molecule ce trec
din lichid in stare de vapori este mai mic decat cel al
moleculelor care trec din starea de vapori in lichid)
Se numeşte fază o porţiune omogenă a unui sistem
termodinamic, care prezintă aceeaşi compoziţie şi
aceleaşi proprietăţi fizice în toate punctele sale,
separată printr-o suprafaţă bine precizată de celelalte
părţi ale sistemului. Faza nu trebuie confundată cu
starea de agregare. În timp ce stările de agregare
sunt în total trei (solidă, lichidă şi gazoasă), numărul
fazelor este nelimitat.
Trecerea substanţelor dintr-o fază în alta se numeş-
Transformări de fază de speţa I, din care fac parte
transformările: vaporizarea-condensarea, topirea-
solidificarea, sublimarea-desublimarea,
transformările polimorfe etc).
Caracteristici:
- trecerile dintr-o faza in alta sunt insotite de o vari-
atie discontinua a energiei interne (proprietatile sub-
stantei -volum si densitate, se transforma intr-un in-
terval mic de temperatura, practic se produc la o
anumită temperatură constantă), se schimba lucru
mecanic cu exeriorul;
- caracteristică fiecărei transformări în care se ab-
soarbe sau se cedează o cantitate de căldură,
numită căldură latentă a cărei valoare depinde de
mărimea forţelor de interacţiune dintre particulele
constituente ale substanţei;
- sunt reversibile, unei transformări de fază efectuate
într-un anumit sens îi corespunde transformarea
efectuată în sens invers.
- nu se declansaza spontan si deodata in tot volumul,
e nevoie de prezenta germenului fazei noi in inte-
riorul fazei initiale;
- au loc la presiune si temperatura constanta si cu
variatia de masa.
Căldură latentă specifică λ a unei transformări de
fază e cantitatea de căldură Q pe care o absoarbe
sau o cedează unitatea de masă dintr-o substanţă,
pentru a trece dintr-o fază în alta, la o anumită
Q
λ= ; [ λ ] SI= J
temperatură: m kg
λ s= λt + λ v
Vaporizarea / condensarea
Vaporizarea in vidλse = λtopire
produce
sublimare + λvaporizareşi presi-
instantaneu
unea creşte până când apar vaporii saturanţi şi
presiunea atinge o valoare maximă şi constantă,
numită presiunea vaporilor saturanţi p VS .
(depinde de natura lichiului si creste cu temperatura)
Vaporizarea in atmosfera gazoasa se face mai lent
decât în vid şi presiunea vaporilor saturanţi are ace-
eaşi valoare ca şi atunci când vaporizarea s-a făcut
în vid. Presiunea totală a amestecului este egală cu
suma presiunilor parţiale ale gazului şi vaporilor.
Evaporare se face la suprafata lichidului. Mediul
ambiant să nu fie saturat cu vaporii lichidului, pres.
vaporilor existenţi p <p VS , la acea temperatură;
presiunea atmosferică p0 la cel moment să fie mai
mare decât presiunea saturaţie (p0 >p VS).
Viteza de evaporare v=kS(p VS-p)/po [v] =kg/s
Dacă mediul înconjurător este saturat cu vapori
(p=p VS), evaporarea nu are loc (v=0). Evaporarea în
vid (p0=0) se face instantaneu (v).
Fierbere este procesul de vaporizare în întreaga
masă a lichidului şi are loc dacă pVS devine cel puţin
egală cu presiunea exercitată din exterior asupra
lichidului p VS pext.
Legile fierberii:
-temperatura la care fierbe un lichid, numită temperatură
de fierbere rămâne constantă în timpul procesului şi
creste cu presiunea exterioară;
-temperatura de fierbere depinde de substanţa care
se vaporizează, dar care poate fi influenţată de
presiunea vaporilor.
Condensarea incepe cand presiunea vaporilor satu-
rati scade sub presiunea vaporilor existenti. Prin
condensare se cedeaza caldura.
Topirea/ solidificarea
Topirea este fenomenul de trecere a unui corp din
faza solidă în faza lichidă iar solidificarea este
transformarea inversă.
Trecerea de la starea solidă la cea lichidă în cazul
corpurilor amorfe (sticla, ceara, smoala, masele
plastice)se face treptat fără a se observa un salt.
Topirea corpurilor cristaline (metalele, gheaţa, etc)
se produce prin trecerea bruscă în fază lichidă la o
temperatură bine precizată,respectând următoarele
legi:
-la o presiune dată, topirea are loc întotdeauna la
aceeaşi temperatură, numită temperatură de topire,
care este o caracteristică a substanţei;
-în tot timpul topirii temperatura substanţei rămâne
constantă;
-temperatura de topire creste cu presiunea la care
este supusă substanţa;
-volumul substanţei se modifică în timpul topirii,
majoritatea substanţelor îşi măresc volumul prin
topire dar există şi substanţe al căror volum scade în
urma topirii: apa, fonta, argintul, bismutul; si schimba
lucru mecanic cu exteriorul;
-cantitatea de căldură necesară unităţii de masă
pentru a se topi la temperatura de topire se numeşte
căldură latentă de topire, λt şi este egală cu cea
cedată de aceeaşi substanţă în timpul solidificării,
denumită căldura latentă de cristalizare λs.
Substantele care contin impuritati au temperatura de
topire mai scazuta.(aliajele). Dizolvarea unor
substante in lichide are efecte asupra temp. de soli-
dificare si fierbere (antigelul coboara punctul de
inghet al apei).
Sublimarea / desublimarea
Trecerea substanţei solide direct în vapori se
numeşte sublimare, iar procesul invers, desublimare.
De exemplu, naftalina, camforul, iodul, sulful, bromul,
la temperaturi şi presiuni obişnuite se vaporizează
fără a se topi. În principiu, orice substanţă poate
sublima, doar că la unele presiunea de vapori este
mică. Dacă vaporii proveniţi din procesul de
sublimare sunt în echilibru dinamic cu solidul din care
au provenit, ei se numesc vapori saturanţi.
Sublimarea are loc cu absorbţie de căldură (căldura
latentă de sublimare), egală cu suma căldurilor
latente de topire şi vaporizare iar desublimarea are
loc cu eliberare de căldură.
Echilibrul fazelor se stabileşte atunci când două
faze, pentru aceeaşi substanţă, aflându-se în con-
tact, în aceleaşi condiţii de presiune şi temperatură,
masa fiecărei faze rămâne constantă.
Dependenţa dintre presiune şi temperatură pentru
curbele de-a lungul cărora se realizează echilibrul a
două faze se numesc diagrame de stare.
Pentru diagrama de fază lichid-vapori este specifică
existenţa stării critice peste care nu este posibilă
starea de echilibru dintre faza lichidă şi cea gazoasă.
Punctul de intersecţie al curbelor de vaporizare, de
topire şi de sublimare ale unei substanţe se numeşte
punct triplu al substanţei respective. În acest punct
coexistă cele trei stări de agregare.
Diagrama de echilibru pentru o substanţă care-şi
micşorează volumul la topire este prezentată în
figura a iar pentru o substanţă care-şi măreşte
volumul la topire este dată de figura b.
Majoritatea substanţelor au doar o singură fază so-
lidă, una lichidă şi una gazoasă. Există însă sub-
stanţe care în stare solidă pot prezenta structuri cris-
taline diferite, adica mai multe faze corespunzătoare
aceleiaşi stări de agregare. O asemenea substanţă
are mai multe puncte triple şi se numeşte substanţă
polimorfă. Trecerea unei substanţe dintr-o formă
cristalină în alta se numeşte transformare polimorfă,
care este o tranziţie de fază de ordinul I.
Comportarea substanţelor în condiţii obişnuite de
temperatură şi presiune, depinde de cum este valoa-
rea presiunii pt în punctul triplu faţă de presiunea
obişnuită ( presiunea normală p0):
-dacă pt<p0 , la încălzirea substanţei, aceasta trece
succesiv prin cele trei stări de agregare: solidă-
lichidă-gazoasă;
-dacă pt>p0, atunci, la încălzirea substanţei, ea trece
direct din faza solidă în faza de vapori.
Punctele triple ale unor substanţe au fost alese ca
repere pentru realizarea unor scări de termometrice.
Astfel, punctul triplu al apei (Tt=273,16K şi pt=4,58
torr =0,006atm) a fost ales ca punct fix al scării
fundamentale de temperatură.