Procesul de vaporizare

- procesul termodinamic prin care agentul frigorific îşi schimbă starea de agregare din
lichid în vapori, absorbind căldură de la sursa rece, reprezentată de mediul răcit;
Vaporizarea poate avea loc:
- fie la suprafaţa lichidului = evaporare
- fie în toată masa lichidului = fierbere;
- în instalaţiile frigorifice efectul de răcire  fierberea agentului frigorific, la
presiune coborâtă, în aparate numite vaporizatoare.

- răcirea aerului, sau altor gaze  prin vaporizarea agentului frigorific în

interiorul ţevilor;
- răcirea lichidelor  atât prin vaporizarea agentului frigorific în interiorul
ţevilor, cât şi prin vaporizarea acestuia între ţevi şi manta.

Diagrama presiune – volum specific (p-v), fig. 6.1: facilitează efectuarea calculelor
termodinamice.

Fig. 6.2. Stările fluidului frigorific: 1 – zona

Fig. 6.1. Procesul de trasare a diagramei p-v
lichid subrăcit (fluid în stare lichidă); 2 – linia
lichidului saturat; 3 – vapori umezi (lichid +
vapori); 4 - linia vaporilor saturaţi uscaţi;
5 – zona vaporilor supraîncălziţi (fluid în stare
gazoasă).

1
 Linia lichidului saturat – temperatura lichidului corespunde stării de saturaţie
(înainte de apariţia primei molecule de vapori): fluidul primeşte energie pe care o
înmagazinează sub formă de energie internă, temperatura acestuia creşte la valoarea Ts,
moleculele fluidului se vor distanţa iar volumul specific creşte  fluidul se află la
saturaţie.
- continuând să primească energie din exterior, Ts se menţină constantă iar p se
modifică; moleculele de fluid vor trece de la starea lichidă la starea de vapori  când se
găsesc în echilibru vapori de apă cu lichid = vapori umezi – zona 3.

Vaporii saturaţi uscaţi = vapori formaţi în apropierea lichidului, dar nu sunt în

contact cu lichidul; aceştia antrenează cu ei particule fine de lichid în suspensie,
rezultând astfel vapori saturaţi umezi.

În fig. 6.3 - diagrama p-v pentru apă, deasupra stării triple, fără a lua în considerare domeniul solid.
Notaţiile cu ’ se referă la starea de lichid saturat iar cele cu ’’ la starea de vapori saturaţi
uscaţi.

Fig. 6.3. Curba limită de vaporizare în diagrama p-v

- raportul dintre cantitatea de vapori saturaţi uscaţi (m’’) şi cantitatea de amestec de

m '' m ''
vapori plus lichid (m) = titlu vaporilor (x); ( x   ) în care m’ – cantitatea de
m m '  m ''

lichid saturat.
- titlul vaporilor umezi poate să ia valori în intervalul [0, 1];

2
 - în starea 1’ (lichid saturat), masa vaporilor este zero, deci  x = 0;
- în starea 1’’ (vapori saturaţi uscaţi) masa vaporilor = m, deci  x = 1.

- izotermele cuprind trei porţiuni: curba a 1’, dreapta orizontală1’1’’ şi curba 1’’b;
- pentru temperaturi T < Tcr, fiecare izotermă are o porţiune orizontală (de ex. 1’1’’) de-a
lungul căreia în afară de T şi p = ct., volumul molar poate lua valori de la v1’’ la v1’;
- odată cu creşterea T diferenţa de volum scade şi tinde către zero în punctul C;
- izoterma care trece prin punctul C corespunde temperaturii critice = izoterma critică.

- pe toate diagramele pentru vapori, în interiorul curbei de saturaţie sunt trasate cu

linie întreruptă curbele de titlu constant (x = ct.), care converg în punctul critic C.
- cu ajutorul titlului se pot determina valorile tuturor parametrilor de stare pentru
abur saturat umed, în funcţie de valorile acestora pentru stările limită de saturaţie,
respectiv lichid saturat şi abur saturat uscat.

Punctul critic are o importanţă deosebită deoarece:

1. La temperaturi peste Tcr un fluid nu poate fi lichefiat oricât i s-ar ridica presiunea.
2. Fluidul frigorific poate trece prin stări de:
- lichid, zona (1);
- amestec de lichid şi vapori, sau vapori umezi, zona (3);
- vapori supraîncălziţi, zona (5).
3. Peste pcr fluidele trec direct din starea lichidă în starea gazoasă şi invers.

În instalaţiile frigorifice trebuie să se cunoască cantităţile de căldură care trebuie să fie

absorbite prin vaporizatoare şi eliminate prin condensatoare  diagrame p – i;
- entalpia, i = conţinutul de căldură al unui kg de fluid.

3
 Fig. 6.4. Schema unei diagrame p – i
K - punctul critic; MK – linia lichidului; NK – linia vaporilor saturaţi uscaţi.

- transformările izobare (p = ct.) au punctele la aceeaşi distanţă de axa entalpiilor şi sunt drepte
paralele cu această axă (dreapta ab);
- transformările izocore (v = ct.) au aspectul liniei cd;
- transformările izoterme (t = ct.) au aspectul liniei ee’ff’; în domeniul lichidului izotermele ee’ sunt
aproape verticale; între linia MK şi NK izotermele sunt paralele cu axa entalpiilor deoarece în acest
domeniu (corespunzător fierberii lichidului) T = ct. dacă p = ct.
- transformările adiabatice ( i = ct.)  paralele cu axa presiunilor (dreapta gh)
- curbele de titlu constant (x = ct. ) din domeniul vaporilor umezi.

Pentru studiul transformărilor adiabatice (s = ct.) din compresoarele de vapori se vor utiliza
diagramele T-s, fig. 6.5.

Fig. 6.5. Diagrama T-s Fig. 6.6. Schema ciclului frigorific Fig. 6.7. Instalaţie frigorifică cu ventil

4
 Compresorul A - compresie (a – b), p şi T ridicate  condensatorul B (cedează
Q2 la p = ct.,
T b’’ < Tb; în b’’ vapori saturaţi uscaţi )  faza de condensare (b’’- c), apar vapori
umezi  filtru C  tubul capilar D, produce laminarea (c – d) (se produce o scădere de
presiune de la presiunea de condensare la aceea care trebuie menţinută în vaporizator)
 vaporizatorului E (absoarbe Q1), vaporizare (d - a) la p şi t = ct.; când aburul ajunge
în starea de vapori saturaţi uscaţi, se întoarce în A şi ciclul se reia.

Schimbător de căldură F: determină o subrăcire a lichidului în linia de refulare (c

- c'); prin creşterea cantităţii de căldură latentă absorbită în vaporizator (d' - a), acest
lucru ar fi un câştig, dar numai dacă provoacă revenirea vaporilor de supraîncălzire (a -
a') deoarece necesită un lucru mecanic de compresie mai mare (a' - b') şi mai multă
căldură în condensator (b' - c)  este un mod un mod ieftin de a vă asigura că nu se
întoarce lichid în compresor, dacă ne uităm că litera (a) este situată chiar pe curba de
abur saturat la un pas de a fi lichid, pe când (a') este în zona vaporilor supraîncălziţi şi
schimbul se poate face fără nici un risc.

Agenţi frigorifici şi intermediari

Agentul frigorific: mediul de lucru, în cadrul unei instalaţii frigorifice, care parcurge un
proces ciclic de la vaporizator, de unde preia căldura de la corpul supus răcirii, la
condensator, unde cedează căldura mediului exterior (mediului ambiant).
Alegerea unui agent frigorific se face în funcţie de:
- proprietăţile termodinamice,
- de gradul de periculozitate şi toxicitate,
- de considerente economice etc.

Agenţii frigorifici  proprietăţi:

- proprietăţi fizice:

5
 • căldură de vaporizare mare, ceea ce înseamnă cantităţi mici de agent vehiculat
prin instalaţie;
• volum specific mic al vaporilor, ceea ce se materializează prin dimensiuni mici
ale compresorului;
• presiune de vaporizare, po să fie superioară presiunii atmosferice, dar apropiată
de aceasta, pentru a nu se infiltra aer şi umezeală în circuitul frigorific. Zonele de
îmbinare neetanşe se detectează uşor prin proba de suprapresiune; detectarea şi
etanşarea în vid sunt însă foarte dificile;
• presiune de condensare, pk să fie mai mică decât presiunea critică pentru a putea
avea loc condensarea;
• raport al presiunii de condensare şi vaporizare mic şi temperatură de
comprimare coborâtă;
• temperatura punctului de îngheţ sub temperatura de vaporizare;
• vâscozitate dinamică mică pentru micşorarea pierderilor de presiune prin
conducte;
• bune proprietăţi de transmitere a căldurii cu consecinţe în suprafeţe mici ale
schimbătoarelor de căldură;
• solubilitate suficientă în apă (eventual totală);
• să nu dizolve uşor uleiul de ungere pentru ca acesta să poată fi separat uşor în
separatorul de ulei, sau dimpotrivă, să îl dizolve puternic pentru ca uleiul dizolvat în
vapori să ajungă din nou în compresor.
- proprietăţi chimice:
• stabilitate chimică  agenţii frigorifici nu au voie să se descompună sau să se
combine cu alte substanţe în domeniul de presiuni şi temperaturi solicitat;
• pasivitate faţă de materialele utilizate în construcţia instalaţiei, faţă de aer,
umiditate, uleiuri;
• să nu ardă şi să nu existe pericolul de a da compuşi explozivi cu aerul.
- proprietăţi fiziologice:
• să poată fi suportat fiziologic la concentraţii mici în aer;
• să nu irite aparatul respirator;
• să nu transmită mirosuri neplăcute alimentelor;
6
 • posibilitate de a fi sesizat uşor pentru detectarea neetanşeităţilor.
- proprietăţi tehnico – economice:
• preţ scăzut;
• să fie uşor de găsit în vederea completării de către utilizator;
• eficienţă teoretică mare.

- un agent frigorific în instalaţiile industriale poate fi în stare: solidă, lichidă şi gazoasă.

- efectul frigorific să se obţină printr-un procedeu termodinamic care să aibă loc,
pe cât posibil, la o temperatură cât mai coborâtă şi să fie însoţit de absorbţia unei
cantităţi cât mai mari de căldură de la consumatorul de frig;
- aceste procese sunt însoţite de transformarea stării de agregare.

Considerăm diagrama fazelor, fig. 6.7.

Fig 6.7. Diagrama p -T a fazelor:

AB – curba de echilibru solid-lichid: reprezintă echilibrul în timpul procesului de

topire-solidificare;
AC – curba de echilibru lichid-vapori: defineşte echilibrul în procesele de condensare-
vaporizare;
AD – curba de echilibru solid-gaz: defineşte echilibrul în procesele de sublimare –
desublimare.
Topirea, vaporizarea şi sublimarea sunt transformări de fază însoţite de absorbţie
de căldură din mediul ambiant  se utilizează pentru producerea frigului artificial.

7
 Topirea şi sublimarea  pentru producerea frigului artificial în sistem deschis iar
vaporizarea – în instalaţiile frigorifice cu funcţionare în circuit închis.

Fig. 6.8. Diagrama p-v: cu albastru deschis este marcat domeniul

în care poate avea loc fierberea

- transformarea de fază L-G are loc într-un anumit interval de presiuni;

- presiunea minimă corespunde punctului triplu, în care faza S, L şi G sunt în
echilibru (săgeata albastră, fig. 6.7);
- presiunea maximă corespunde punctului critic (săgeata roşie);
- fierberea are loc după direcţia săgeţii verzi, la trecerea peste curba care uneşte
cele două puncte;
- ocolirea curbei se poate face prin ambele capete, săgeata albastră indicând un
proces de liofilizare iar cea roşie unul de vaporizare supracritică.

Fig. 6.9. Elemente caracteristice fierberii în diagrama p-v

8
- vaporizarea are loc în zona colorată în albastru deschis; A – zona lichidului; B – zona
vaporilor.
- pentru o anumită izotermă (figurată cu albastru) procesul de vaporizare se produce de-
a lungul liniei (d);
- porţiunile orizontale pot apărea doar pe izotermele care se află sub izoterma critică;
- pentru presiuni deasupra punctului K, transformarea L - V se face printr-un proces
continuu, fără să apară o suprafaţă de separaţie între lichid şi vapori şi fără apariţia unor
bule de vapori;
- la presiuni supracritice noţiunea de fierbere îşi pierde sensul.

Agenţi frigorifici pentru instalaţiile cu compresie de vapori

- amoniacul (NH3); se utilizează în instalaţii frigorifice cu compresie mecanică
de vapori în una şi două trepte, în mod obişnuit până la temperaturi de până la – 50 oC;
presiunea de condensare nu depăşeşte 14-16 bar, iar presiunea de vaporizare scade sub
presiunea atmosferică la temperatura normală de vaporizare care este de – 33,4oC.
Avantaje NH3:
- prezintă volum specific mic la temperaturi de vaporizare uzuale;
- uşurinţa depistării scăpărilor datorită mirosului, solubilitate redusă în ulei.
Dezavantaje: este toxic, exploziv şi inflamabil; se solidifică la - 77 oC.

- dioxidul de carbon (CO2): utilizat cu precădere în instalaţiile de fabricare a

gheţii carbonice (uscate); nu este inflamabil şi nici toxic.
Dezavantaje ale CO2: are temperatura şi presiunea critică relativ ridicate (31 oC şi 75 at)
 solicită presiuni şi respectiv temperaturi ridicate la condensator.

Freonii – sunt derivaţi halogenaţi ai hidrocarburilor saturate (C nH2n+n) obţinuţi

prin înlocuirea atomilor de hidrogen cu Cl, Fl, Br;
- nu sunt toxici, au inflamabilitate scăzută, nu sunt explozivi;
Dezavantaj: distrug stratul de ozon din atmosferă, motiv pentru care a fost interzisă
utilizarea lor.

Cei mai utilizaţi freoni în tehnica frigului artificial sunt:

9
- freonul R 12, utilizat în instalaţiile frigorifice cu o singură treaptă, echipate cu
compresoare cu piston pentru temperaturi  - 40 oC;
- freonul R 22, utilizat în instalaţiile frigorifice cu o singură treaptă şi temperaturi de
până la - 40oC şi pentru instalaţii cu două trepte până la temperaturi de - 60 oC.

- după 1990 se utilizează noi agenţi frigorifici – compuşi hidro-fluor-carbon, cu

denumirea comercială suva (HFC–134).

Agenţi frigorifici pentru instalaţiile cu absorbţie de vapori

- se utilizează soluţii binare în care un component este uşor volatil iar celălalt greu
volatil;
- soluţiile hidroamoniacale, în care componentul uşor volatil este NH 3 iar cel greu
volatil – apa; se utilizează în instalaţiile frigorifice care reduc temperatura de la 0 oC la -
60oC şi soluţiile de bromură de litiu.

Agenţi frigorifici intermediari

- sunt fluide utilizate de obicei în faza de lichid în cadrul unor sisteme de răcire în care
căldura este preluată de la obiectul răcit şi transportată la o sursă rece;

Cerinţe ale agenţilor frigorifici intermediari:

- temperatură coborâtă de congelare;
- viscozitate redusă;
- căldură specifică mare;
- acţiune corosivă şi toxicitate redusă etc.

- pe lână apă, se folosesc ca agenţi intermediari soluţii apoase de săruri minerale

denumite şi saramuri (CaCl2, NaCl, MgCl2) şi soluţii apoase de alcooli, pe bază de
alcool etilic.

10