Capitolul 11

Hidraulică vol.
II 13
CAPITOLUL 11
MIŞCĂRI EFLUENTE
Curgerea permanentă a fluidelor din recipienţi prin secţiuni relativ

mici, într-un spaţiu ocupat de acelaşi sau de alt fluid se numeşte mişcare
efluentă. În categoria acestor mişcări se încadrează curgerea prin orificii şi
ajutaje, jeturile (vânele) de fluid rezultate, curgerea peste deversoare, cu lama
deversantă aferentă.
Aceste mişcări se caracterizează prin curburi pronunţate ale liniilor de
curent şi, implicit, variaţii importante ale parametrilor geometrici şi hidraulici –
secţiune de curgere, viteză, presiune şi nivel (la curgeri cu nivel liber) – în
lungul curentului. La trecerea prin secţiunea de curgere curentul ia forma vânei
lichide care se menţine, cu variaţii de formă, şi după trecerea în mediul aval.
În raport cu variabila timp, aceste mişcări pot fi permanente
(staţionare) sau nepermanente. Se studiază pe larg mişcările staţionare şi numai
câteva cazuri practice de mişcări variabile cu timpul.
11.1. CURGEREA PERMANENTĂ PRIN ORIFICII
Se numeşte orificiu o deschizătură în peretele sau fundul unui

rezervor, prin care fluidele curg, conturul fiind în întregime în contact cu
fluidul în mişcare. Rolul obişnuit al unui orificiu este măsurarea sau controlul
curgerii.
După dimensiunea pe verticală a orificiilor în raport cu sarcina
(presiunea) sub care lucrează acestea pot fi mici şi mari. La orificiile mici
(fig. 11.1) se poate considera că sarcina este constantă pe orificiu, pe când la
orificiile mari (fig. 11.2) sarcina este şi trebuie considerată variabilă pe
secţiunea orificiului.
După condiţiile de curgere orificiile pot funcţiona liber (v. fig. 11.1)
sau înecat (fig. 11.2). La orificiile libere vâna lichidă se dezvoltă în gaz şi
descrie o anumită traiectorie, în general parabolică pe când la orificiile înecate
vâna se dezvoltă în acelaşi fluid din care este format jetul şi păstrează o poziţie
aproximativ orizontală.
H>>d
H H1 H~d
H2
d
d
14 Bartha Iosif, Javgureanu Vasile, Marcoie Nicolae
Fig. 11.1. Orificiu mic liber Fig. 11.2. Orificiu mare liber
H
Fig. 11.3. Orificiu cu funcţionare înecată
Curentul de lichid se dezlipeşte de muchia orificiului la paramentul

amonte, sau dacă muchia amonte este rotunjită, aceasta are rol de dirijare a
liniilor de curent. În această privinţă se întâlnesc orificii cu muchii ascuţite,
teşite şi rotunjite.
Orificiile pot avea diferite forme geometrice, de obicei regulate, însă
cele mai des întâlnite în practică sunt cele circulare şi dreptunghiulare.
Legile curgerii prin orificii sunt comune tuturor fluidelor, însă
coeficienţii determinaţi experimental se referă în special la apă.
11.1.1. Curgerea prin orificii mici, libere
Convenţional se consideră orificiu mic, acel orificiu la care înălţimea

secţiunii sale d este cel mult H/10.
Elementele analizate se referă la contracţie, viteză, debit şi traiectoria
vânei lichide.
10. Contracţia vânei lichide
Urmărind spectrul curgerii prin orificii se observă că firele de curent

din recipient descriu traiectorii curbe, convergente spre orificiu, curbura lor
fiind mai pronunţată în apropierea orificiului. La orificiile cu muchii ascuţite
firele de curent se dezlipesc de perete la muchia amonte şi datorită inerţiei îşi
păstrează curbura. La distanţa δ de perete firele de curent devin paralele, vâna
având secţiune minimă. Această secţiune poartă numele de secţiune
contractată (fig. 11.4).
Hidraulică vol. II 15
Pentru secţiuni particulare – cerc cu

diametrul „d” şi pătrat cu latura „a” –
distanţa de la peretele amonte (secţiune de
dezlipire) la secţiunea contractată este
δ = 0,6d sau δ=0,5a.
Ac
A Raportul secţiunii contractate Ac şi
secţiunea orificiului A este coeficientul de
contracţie:
 ε=Ac/A (11.1)
Fig. 11.4. Contracţia vânei lichide
Mărimea coeficientului de contracţie depinde de caracterul contracţiei

care poate fi completă, imperfectă şi incompletă. Contracţia completă are loc
dacă pereţii şi fundul recipientului nu influenţează curbura firelor de curent. Se
consideră contracţia completă dacă muchia orificiului este la o distanţă de trei
ori mai mare dată de elementele perturbatoare decât mărimea orificiului.
Contracţia imperfectă are loc dacă orificiul se află mai aproape de elementele
de perturbare decât cele arătate anterior; iar contracţia este incompletă dacă
orificiul se află lângă peretele lateral sau pe fundul rezervorului.
Coeficientul de contracţie variază în limite destul de largi;
experimentele arată ε Є (0,56; 0,67), iar calculele teoretice, prin aplicarea
teoremei impulsului, conduc la
4 2 1
− 2 + 2 = 0 (11.2)
 2

cu valori ε  ( 0,562...0,607 ) . Teoria mişcărilor potenţiale, prin transformări
conforme, indică:

= = 0,611 (11.3)
 +2
20. Viteza şi debitul fluidului la orificii mici
Se consideră un orificiu mic, cu muchie ascuţită în peretele vertical al

unui rezervor cu două camere (fig. 11.5.). Orificiul se consideră cu funcţionare
liberă, nivelul amonte constant, în cele două camere 1 şi 2 presiunea gazului
deasupra lichidului fiind p1, respectiv p2, astfel încât curgerea are loc din
rezervorul 1 către 2.
Particulele de fluid urmează traiectorii curbe, mc fiind una dintre ele,

cu punctul m în camera 1, iar c în 2, în centrul jetului din secţiunea contractată.
P1 P2
hm
m 2
1 Um
H
c
V0 Uc
zm
d
zc
Plan de referinta
Fig. 11.5. Curgerea prin orificiul

mic
Aplicând ecuaţia energiei între punctele m şi c, rezultă:

2 2
um p1 uc p
+ + hm + z m = + 2 + z c + hrmc (11.4)
2g  2g 
2
u
Cu exprimarea pierderilor sub forma (8.1. – vol 1) hrmc =  c , se obţine:
2g
p − p2
2
1 u
uc = 2 g[ H + m + 1 ] (11.5)
1+  2g 
Relaţia (11.5) exprimă în general legătura între viteza în secţiunea contractată
şi sarcina pe orificiu.
Vitezele în lungul diferitelor linii de curent diferă şi în locul lor se
utilizează viteza medie de apropiere, v0. În secţiunea contractată profilul de
viteză este cvasiuniform şi în loc de uc se utilizează viteza medie vc, cu
acceptarea corecţiei Coriolis αc = 1. Cantitatea:
1
= , (11.6)
1+ 
este coeficientul de viteză şi după înlocuirile necesare (11.5.) devine:
 v 2 p − p2 
vc =  2 g  H + 0 + 1 , (11.7)
 2g  
relaţie care poate fi folosită şi pentru gaze când detenta lor sub diferenţa de
presiune p1 - p2 este neglijabilă şi se utilizează greutatea lor specifică la
presiunea medie.
Când presiunea în cele două rezervoare este aceeaşi, p1 = p2, se obţine:
v 0 2
vc =  2 g ( H + ) =  2 gH 0 , (11.8)
2g
unde H0 este sarcina totală sub care lucrează orificiul. Uneori şi viteza de
apropiere este nesemnificativă şi utilizarea numai a sarcinii H în calcule nu
introduce erori semnificative.
Coeficientul ζ la orificii mici are valori între 0,02…0,08, coeficientul
de viteză φ variind în limitele 0,96…0,99. Coeficientul de viteză poate fi privit
ca raportul vitezei medii reale a fluidului prin orificiu şi vitezei teoretice a unui
fluid eulerian, dată de relaţia lui Toricelli, φ=vc/vt.
Utilizând ecuaţia de continuitate se obţine debitul orificiului:
p − p2 p − p2
Q = AcVc = A 2 g ( H 0 + 1 ) =  2g (H 0 + 1 ) (11.9)
 
în care
 =  (11.10)
este coeficientul de debit cu valori între 0,59 şi 0,66.
Experien
r
0.703
0.636
0.703
r u
2gH
0.6 p
h=
H
r
r
1.0
0.9
0.8
0.7
0.6
0.5
0.4
0.3
0.2
0.1
A
h
0
A
Fig. 11.6. Repartiţia vitezei şi presiunii relative în secţiunea orificiului
Distribuţia relativă a vitezei în secţiunea orificiului

Tabelul 11.1
r
0,0 0,1 0,2 0,3 0,4 0,5 0,6 0,7 0,8 0,9
r0
u
0,636 0,636 0,645 0,652 0,660 0,670 0,680 0,688 0,703 0,703
2 gH
Variaţiei de viteză în secţiunea orificiului îi corespunde şi o variaţie de

presiune, presiunea maximă fiind în centrul orificiului, cu valoarea ~ 0,6γH,
scăzând spre contur la zero. În general coeficientul de viteză este subunitar
datorită pierderilor de energie, dar la orificii verticale s-au obţinut experimental
şi valori uşor supraunitare (1,01…1,04), care s-au explicat prin presupunerea
că, din cauza variaţiei continue de formă a vânei pe traiectorie s-ar putea să se
producă presiuni vacumetrice în unele puncte.
30. Factorii care influenţează coeficientul de debit
a. Viteza de acces. Relaţiile prezentate sunt valabile când rezervorul

din care are loc curgerea are o secţiune mare în raport cu secţiunea orificiului.
Pentru orificii la capăt de conductă, cu secţiune de curgere în conductă relativ
mică, coeficientul de debit creşte cu reducerea secţiunii amonte de curgere
(fig. 11.7 şi fig. 11.8), dar este dependent 0,63
şi de d/D 0,5
sarcină. 0,62
0,45
0,61
H=p/
0,40
0,35
V D 0,30
0 d 0,60 0,25
0,59
5 10 15 20 25
H0(m)
Fig. 11.7. Orificiu circular la capăt Fig. 11.8. Variaţia lui μ cu

de conductă în perete normal pe axa sarcina totală şi raportul secţiunilor
conductei şi orificiului
Într-o asemenea situaţie înlocuind viteza de acces din ecuaţia de

continuitate se obţine:
A 2 gH  1  d 4 
Q= = A 2 gH 1 +  2    (11.11)
d
4

 2  D  

1−  2 
D
Pentru orificiu în interiorul conductei, în mod asemănător, se obţine:
p − p2
A 2 g 1
 p1 − p 2  1 2  d  
4
Q= = A 2 g 1 +     (11.12)
d
4  
 2  D  

1−  2 
D
care se foloseşte şi pentru gaze însă greutatea specifică a gazului se determină
pentru presiunea medie: sau, p = 0,5( p1 + p2 ) .
b. Forma muchiei orificiului
La orificii cu muchie ascuţită jetul se dezlipeşte la muchia orificiului.
Practic nu se pot obţine muchii ascuţite, dar se poate realiza dezlipirea şi
contracţia completă. La orificii cu muchie rotunjită, rotunjirea are rol de
dirijare a firelor de lichid şi contracţia nu mai este completă (fig. 11.9.). Dacă
rotunjirea are raza r, coeficientul de debit creşte cu aceasta astfel: pentru orice
procent de rotunjire (r/d = 0,01),  creşte cu
3,1%. Constatarea este valabilă pentru r/d ≤
0,1.
r
Rotunjiri mai pronunţate ale muchiei
d orificiului conduc la creşterea substanţială a
coeficientului de debit care poate ajunge chiar la valoarea de 0,98 însă legea
variaţiei coeficientului de debit diferă.
Fig. 11.9. Efectul rotunjirii muchiei

orificiului asupra contracţiei.
c. Rugozitatea peretelui în jurul orificiului, în funcţie de mărimea sa,

are efect asupra componentelor vitezei de lângă perete. Creşterea rugozităţii
reduce viteza la paramentul amonte şi, implicit, contracţia. Un orificiu cu
parament amonte şlefuit are coeficient de debit cu până la 2 % mai mic decât
orificiul în perete cu parament amonte aspru.
d. Vâscozitatea crescândă a lichidului implică creşterea coeficientului

de debit tot pe seama reducerii contracţiei datorită micşorării componentelor
tangenţiale la parament ale vitezei.
40. Traiectoria şi inversia jetului
a. Traiectoria. Pentru sarcini pe orificiu de H = 6…7 m, efectul

frecării jetului cu aerul se poate neglija, traiectoria fiind parabolică.
Se consideră un orificiu mic în peretele vertical al unui rezervor şi se
urmăreşte traiectoria unei particule din centrul de greutate al jetului din
secţiunea contractată (fig. 11.10.).
În punctul O particula este lansată cu
viteza vc şi este acţionată de acceleraţia
gravitaţională g, mişcarea pe orizontală
H
poate fi considerată uniformă, iar pe
0 Vc
X verticală accelerată, neglijându-se
g frecările cu aerul. După timpul t particula
z M(x,y)
ajunge în punctul M(x,z), coordonatele
drumului parcurs de particulă după cele
x
două direcţii fiind:
Z
Fig. 11.10. Traiectoria jetului
x = vc t
 1 2 (11.13)
 z = gt
 2
Dacă din aceste ecuaţii parametrice ale traiectoriei se elimină timpul,
rezultă:
g x2
z= (11.14)
2 vc 2
sau după înlocuirea vitezei de lansare cu (11.8), rezultă
x2
z= (11.15)
4 2 H 0
Se observă traiectoria parabolică a jetului dacă frecarea cu aerul este
neglijată. Ecuaţia traiectoriei jetului este uneori folosită la determinarea
coeficientului de viteză. Măsurându-se sarcina constantă H0 şi perechea de
coordonate (x, z), în lungul traiectoriei, având ca origine a axelor de coordonate
centrul secţiunii contractate, rezultă, după prelucrări statistice, coeficientul de
viteză .
b. Inversia jetului. Jetul rezultat de la diferite forme de orificii

prezintă un fenomen interesant şi anume: inversia jetului.
Forma jetului este asemănătoare cu cea a orificiului numai până la
secţiunea contractată. În (fig. 11.11) sunt prezentate formele succesive ale
jetului în lungul traiectoriei.
Fig. 11.11. Inversia jetului lichid
După parcurgerea acestor forme jetul revine la secţiunea iniţială şi,

ciclic ia cele patru forme în lungul său dacă nu este dispersat de frecarea cu
aerul şi de tensiunea superficială. În lungul jetului se observă un fenomen de

răsucire al acestuia, secţiunile succesive având formele relative din fig. 11.11.
11.1.2. Curgerea prin orificii mici, înecate
Se consideră un rezervor compartimentat de un perete vertical în care

este practicat un orificiu mic. Nivelul constant în ambele compartimente este
deasupra muchiei superioare a orificiului, între compartimente existând
diferenţa de nivel H = H1 - H2 (fig. 11.12).
a
H0 H
H1 Pa
V0
c H2
Vc
1 c 2
A Ac
Fig. 11.12. Orificiu înecat
Procedând în mod analog ca la orificiul cu funcţionare liberă,

rezultă:
1  0 v02
Vc = 2g (H + ) =  2 gH 0 (11.16)
1+ 2g
respectiv debitul:
Q = A 2gH 0 (11.17)
sau când viteza de apropiere se poate neglija:
Q = A 2gH = 2g ( H1 − H 2 ) (11.18)
De remarcat este faptul că în cazul orificiilor mici înecate coeficientul
de debit este cu circa 2 % mai mic decât la orificii libere.
11.1.3. Curgerea prin orificii mari, libere
Orificiul se consideră mare dacă dimensiunea acestuia pe verticală

este de acelaşi ordin de mărime cu sarcina sub care are loc curgerea. Astfel,
sarcina în diferite puncte pe o verticală nu poate fi considerată constantă şi
viteza diferă apreciabil.
Se consideră un orificiu mare, de formă oarecare, care descarcă apă în

atmosferă sub sarcină constantă (fig. 11.13).
Pa
H1 b(H)
H2 H
p=pa
dH
dH
Fig. 11.13. Curgerea prin orificiul mare
În calcule orificiul mare se împarte într-o infinitate de orificii mici, de

fâşii orizontale, care pot fi considerate dreptunghiuri elementare de înălţime
dH. Pe un astfel de orificiu elementar se admite sarcina H şi viteza pe secţiune
constantă.
Debitul elementar al unui astfel de orificiu mic virtual este:
dQ = b( H )dH 2gH (11.19)
Admiţând coeficientul de debit constant pentru toate fâşiile elementare, debitul
total se obţine prin integrarea relaţiei
H2
Q =  2 g  b( H ) H dH (11.20)
H1
Integrala se poate efectua dacă se cunoaşte funcţia b(H). Astfel, pentru un

orificiu mare, de formă dreptunghiulară b(H) = b şi se obţine:
3 3
2
Q = b 2 g ( H 2 − H 12 )
2
(11.21)
3
Pentru orificii mari cu muchie ascuţită şi contracţie completă se poate accepta
 = 0,6 fără a comite erori apreciabile (sub 5 %). La orificii dreptunghiulare,
chiar relaţia orificiilor mici asigură o precizie acceptabilă folosind sarcina
medie:
 H + H2 
Q = b( H 2 − H1 ) 2 g  1  (11.22)
 2 
Coeficientul de debit pentru orificiile mari cu contracţie incompletă
sau imperfectă variază în limite largi, între 0,65 şi 0,95 (tab. 11.2)
Coeficientul de debit pentru orificii mari

Tabelul 11.2
Nr Felul orificiului 
.
1. Orificii mijlocii, contracţie perfectă…….................................................. 0,63
2. Orificii mari, contracţie perfectă……………………............................... 0,70
3. Orificii de fund cu contracţie laterală perfectă, după gradul de
perfecţie…………………………………............................................. 0,65-0,70
4. Orificii de fund cu contracţie laterală redusă…………............................. 0,70-0,75
5. Orificii de fund cu intrare laterală racordată…………............................. 0,80-0,85
6. Orificii de fund prevăzute cu stavile cu pereţi curbi, netezi
Tip a
=45o…………………………………………………............................ 0,80-0,85
=60o……......……………………………………….............................. 0,85-0,90
=70o………..……………………………………….............................. 0,90-0,95
Tip b
a/r<=1………………......……………………………............................. 0,90
11.1.4. Curgerea prin orificiile stăvilarelor în albii orizontale
Deschiderile stăvilarelor sunt considerate orificii mari. Ele pot fi pe

creasta deversantă a unui deversor, amonte de o cădere într-o albie sau într-o
albie cu fund continuu. Primele cazuri de stăvilar se calculează ca orificii mari
având contracţie completă, incompletă sau imperfectă, însă orificiul de stăvilar
în albie cu fund continuu prezintă particularităţi şi se calculează diferit.
10. Curgerea liberă sub stăvilare
Orificiul de stavilă funcţionează liber atunci când nivelul apei din aval
se găseşte sub muchia superioară a orificiului (fig. 11.14). În albie de secţiune
dreptunghiulară firele de curent se curbează numai pe verticală, de sus în jos,
curentul suferind o contracţie pe verticală, secţiunea contractată fiind,

aproximativ, la o distanţă egală cu înălţimea orificiului. Adâncimea contractată
(hc) este:
hc =   a (11.23)
unde a este deschiderea orificiului pe verticală, iar  - coeficientul de
contracţie.
 v0/
0 2g
0 0
H1
0 H 02
H2
hc = a
a Vc
~a
Fig. 11.14. Orificiu de stavilă liber
Viteza în secţiunea contractată se obţine din ecuaţia energiei, scrisă secţiunilor

0 - c.
 0 v02  c vc2 vc2
+ H2 = + hc +  (11.24)
2g 2g 2g
În secţiunea contractată distribuţia vitezelor este cvasiuniformă şi se
poate accepta c = 1, rezultând:
1  0 v02
Vc = 2g (H 2 + − hc ) =  2 g ( H 02 − hc ) (11.25)
1+ 2g
Valorile coeficientului de viteză se încadrează în limitele 0,92…1,0.
Debitul curs rezultă din ecuaţia de continuitate în mişcare permanentă:
Q = AcVc = ab 2 g ( H 02 − hc ) = ab 2 g ( H 02 − a) (11.26)
Atât studiile teoretice cât şi cele experimentale arată dependenţa coeficienţilor

,  şi  de deschiderea relativă a stăvilarului a/H2. (tab. 11.3.).
Variaţia coeficienţilor ,  şi  cu deschiderea relativă a stăvilarului

Tabelul 11.3.
Deschiderea
relativă a
stăvilarului 0,10 0,15 0,20 0,25 0,30 0,35 0,40 0,45 0,50 0,55 0,60 0,65
a/H2
Coeficient de
contracţie pe
0,615 0,61 0,62 0,62 0,62 0,62 0,63 0,63 0,64 0,65 0,66 0,67
verticală 
7 0 2 5 9 3 8 5 2 1 2
Coeficient de
debit  0,611 0,61 0,61 0,61 0,61 0,61 0,61 0,61 0,62 0,62 0,62 0,62
2 3 4 4 6 7 9 1 3 5 8
Coeficient de
viteză  0,994 0,99 0,99 0,98 0,98 0,97 0,97 0,96 0,96 0,95 0,94 0,93
2 0 7 3 9 4 9 3 5 6 3
Cele arătate anterior sunt pentru stăvilarele verticale.

În cazul stăvilarelor înclinate amonte (fig. 11.15) peretele stavilei are
rol de dirijare a firelor de curent şi se modifică coeficienţii de contracţie, viteză
şi de debit.
H
 hc
Fig. 11.15. Orificiu de

stavilă înclinată spre amonte
După Jukovski coeficientul de contracţie se exprimă prin:

−1
  
 k cos sin d 
1
 k 0 
 = 1 + 2k  (11.27)
2  2 t   
 1 + sin tg  sin
  2k k 2k 
iar deschiderea relativă este:

2 k k cos sin d
a  t

=  tg  2k (11.28)
H  k t  
1 + sin tg  sin
0 2 2
 2k k 2k
în care k este unghiul stavilei faţă de orizontală, iar t- numere pozitive
oarecare pentru calibrarea ecuaţiei (11.28). Integrala

k cos sin d

I= 2k (11.29)
 t 
1 + sin tg  sin
0 2 2
 2k k 2k
se soluţionează numeric (ex. metoda trapezelor), astfel fiind posibilă
determinarea lui  şi a/H din relaţiile:
k
= (11.30)
k + I
şi
a  t 
2k
=  tg  (11.31)
H  k
Experienţele confirmă justeţea relaţiei lui Jukovski (fig. 11.16)
10
o
0
0,96
 
0,92 10
o
0,88
o
0,84 20
0,80 30
o
0,76
o
0,72 45
0,68
o
0,64 90
0,60
0,1 0,2 0,3 0,4 0,5 a/H 0,6 0,7
Fig. 11.16. Graficul funcţiei ε=f(a/H, θ)
Debitul specific tranzitat pe sub stavilă este:

a    a 
Q =   , ab 2 g  H − a  ,  (11.32)
H    H 
Mărimea coeficientului de debit se determină experimental, fiindcă nu
există posibilităţi teoretice de calcul nici pentru , nici pentru . Graficul din
fig. 11.17. arată dependenţa (a/H, ). Aproximarea empirică a coeficientului
de debit conduce la relaţia:
(0,151−0, 00178 )
a
 = (1,0256 − 0,05055 )  (11.33)
H
pentru care erorile nu depăşesc ± 2 %.
0,92


0,90
0,88
0,86 0
10
0,84 0
20
0,82
0
30
0,80
0,78
0,76
0
45
0,74
0,72
0,70
0,68
0,60
0
90
0,58
0,56
0,12 0,14 0,16 0,18 0,20 0,3 0,4 0,5 a/H 0,6
Fig. 11.17. Graficul funcţiei μ=f(a/H, θ)
Pe baza celor arătate la curgerea liberă sub stavile înclinate pot fi

construite stăvilare regulatoare automate de debit dacă stavila înclinată este
mobilă şi este acţionată de nivelul apei din amonte cu ajutorul unui flotor
(fig.11.18). Caracteristica de reglaj a unui astfel de stăvilar corespunde
fig. 11.19, care are elementele constructive: b = 1 m; a = 0,18 m; R = 1,03 m.
Funcţionarea liberă a stăvilarului se asigură prin existenţa pragului de fund.
5 3
1
2
H
Q R  4 ha Fig. 11.18. Schema stăvilarului
a cu mască flotabilă
7 hc p 1) stăvilar vertical, 2) oblon mobil, 3) flotor,
4) articulaţie cilindrică, 5) braţele flotorului,
6) instalaţia de manevrare a stavilei verticale,
7) prag de fund.
1
2
5 3
7
4
1,4
H max
ala
1,3 rtic
ve
H(m) vila
sta
1,2
1,1
lui
ere a debitu
 H crest de stavila
1,0
fata rticala
Fig. 11.19. Curba de reglaj a stăvilarului
plana ve
cu mască flotabilă.
0,9
Hmin
0,8
qmax
qmin
qn
0,7
480 490 500 510 520 530
q(l/sm)
20. Curgerea înecată sub stăvilare
Orificiul de stavilă funcţionează înecat când nivelul apei din aval se

găseşte deasupra muchiei superioare a orificiului (fig. 11.20).
0 v0/2g
z z'
z 0 z' 0
H1
0 H
02 H2
a h av
h h
c z
Fig. 11.20. Orificiu de stavilă cu funcţionare înecată
La aceste orificii debitul tranzitat se calculează tot cu o relaţie de forma

(11.26), dar în care sarcina sub care are loc curgerea este:
Z0 = H02 - hz (11.34)
Nu se foloseşte în loc de hz valoarea hav fiindcă în general hz < hav şi
ar conduce la supradimensionări (uneori chiar cu 50 %). Relaţia pentru calculul
lui hz, după M.D.Certousov (utilizând ecuaţia teoremei impulsului), este:
 h 
hz =  n + n 2 − 2n − av  H 2 (11.35)
 H 2 

în care:
2,1 2a(hav − a )
n=
hav H 2 − 1,1 2  2 a ( (11.36)
)
hav
cu  = .
H2
11.1.5. Curgerea prin orificii cu vârtej
Dacă orificiul este în plan orizontal şi are o secţiune mare în raport cu

sarcina H, se formează o depresiune care coboară din ce în ce mai mult, iar
mişcarea ia caracterul unui vârtej dacă există vreo cauză a unei mişcări
excentrice (fig. 11.21).
P0 r
0
H
z r P
0
d
Fig. 11.21. Curgerea prin orificiu de fund cu vârtej
Acest vârtej, cu axa verticală trecând prin centrul orificiului, se

suprapune mişcării de curgere prin orificiu. Mişcării considerată pornită din
repaus (fluidul fiind considerat eulerian), i se poate aplica ecuaţia curgerii pe
linia de vârtej între două puncte oarecare, unul pe marginea pâlniei la suprafaţă
(cu parametrii r0 şi p0) şi unul în interior (cu parametri r şi p).
p u2 p u2
z0 + 0 + 0 = z + + (11.37)
 2g  2g
unde u şi u0 sunt viteze de rotaţie datorită vârtejului. Echilibrarea forţei
centrifugale necesită respectarea relaţiei:
dp u 2
= (11.38)
dr gr
Diferenţiind prima ecuaţie faţă de r şi ţinând seamă că z este
independent de r, se obţine:
dp  du
=− u (11.39)
dr g dr
Din ultimele două ecuaţii rezultă:

du d (ru )
u+r = =0 (11.40)
dr dr
sau
u 0 r0
u= (11.41)
r
ceea ce arată că circulaţia este constantă pentru orice cerc de rotaţie în jurul
axului pâlniei.
Dacă punctul de coordonate (r, p) este situat tot pe suprafaţa pâlniei,
p = p0, rezultă:
u 2r 2  1 1
z 0 − z = 0 0  2 − 2  (11.42)
2g  r r0 
Debitul orificiului este mai mic în cazul formării pâlniei, deoarece
lichidul este îndepărtat de orificiu de către vârtej.
Dacă se iau precauţii ca apa să fie perfect liniştită nu se va forma
pâlnia.
11.2. CURGEREA PERMANENTĂ PRIN AJUTAJE
Ajutajele sunt conducte foarte scurte, de diferite forme, care sunt

ataşate etanş orificiilor. Curgerea prin aceste ajutaje diferă substanţial de
curgerea prin orificii prin faptul că peretele ajutajului are rol de dirijare a vânei
lichide.
Ajutajele pot fi exterioare şi interioare, în funcţie de partea orificiului
la care se ataşează, iar după formă pot fi cilindrice, conice (convergente,
divergente), conoidale, speciale etc.
11.2.1. Curgerea prin ajutajul cilindric exterior

0 V0/2g
Ataşân
H0 H
V0
e
i
Vc Ve
D Ac
i
e
h
Fig. 11.22. Ajutaj cilindric exterior
Dacă muchia amonte a ajutajului este ascuţită jetul se dezlipeşte de

perete şi formează secţiunea contractată Ac =  A.
Dacă lungimea ajutajului îndeplineşte condiţia l < 1,5 D jetul rămâne
dezlipit, nu atinge peretele ajutajului şi iese în atmosferă, funcţionând aproape
ca un orificiu. Antrenarea aerului de către jet creează vârtejuri de aer între
peretele ajutajului şi jet, fapt care într-o oarecare măsură influenţează
parametrii curgerii.
Dacă lungimea ajutajului l > 1,5 D jetul se lipeşte de peretele tubului
în aval de secţiunea contractată şi iese în atmosferă cu secţiune egală cu cea a
ajutajului.
Aplicând ecuaţia energiei între secţiunea 0 şi e se obţine viteza la

ieşire:
Ve =  2gH 0 (11.43)
cu
1 v02
= şi H 0 = H + (11.44)
e +  2g
l
Coeficientul  e ~ 1 , iar  =  i +  . În cazul lungimii mici a ajutajului
D
(l/D = 3…5) pierderile liniare se pot neglija, ţinând cont numai de pierderea la
intrare cu muchii vii, deci  ~  i = 0,5 . În aceste condiţii  ~ 0,82 . Pentru
Ae
secţiunea de ieşire coeficientul de contracţie,  e = = 1 , ecuaţia debitului
A
devenind:
Q =  eA 2 gH 0  0,82 A 2 gH 0 (11.45)
Comparativ cu debitul orificiului de acelaşi diametru, debitul ajutajului este
mai mare cu circa 34 %.
În secţiunea contractată, între vâna lichidă şi peretele ajutajului există

un spaţiu de vârtejuri unde presiunea este mai mică decât cea atmosferică.
Viteza în secţiunea contractată este superioară vitezei din secţiunea de intrare
sau de ieşire. În secţiunea contractată  ~ 0,98 şi  ~ 0,64 , rezultând
Vc = Vi/0,64 şi  ~ 0,06 .
Ecuaţia energiei, scrisă secţiunilor 0 - c, cu  c  1 şi
Vc = 0,82 2 gH 0 , permite calculul presiunii în secţiunea contractată cu relaţia:
pc
hvac =  −0,74 H 0 (11.46)

Valoarea presiunii vacuumetrice măsurate în secţiunea contractată indică valori
hvac ~ 0,75 H0, apropiată de valoarea calculată.
Această presiune vacuumetrică nu poate fi inferioară presiunii de
vaporizare în cazul funcţionării normale a ajutajului. Acceptând în loc de pv
vidul absolut rezultă − 0,75H 0  −0,33 mCA , sau H 0  13,77 mCA . La sarcini
H0 superioare, la care în secţiunea contractată se atinge presiunea de
vaporizare, în ajutaj apar fenomene de cavitaţie şi de dezlipire a jetului de
peretele ajutajului ceea ce atrage după sine scăderea coeficientului de debit.
Reducerea acestui coeficient la valori apropiate coeficientului de debit
caracteristic orificiilor nu are loc brusc, datorită antrenării şi circulaţiei aerului
între jet şi peretele ajutajului (cel puţin pentru ajutaje cu diametre de ordinul
milimetrilor). Viteza mare a jetului antrenează aerul spre ieşire în apropierea
suprafeţei jetului, iar lângă peretele ajutajului are loc intrarea aerului (fig.
11.23). În secţiunea contractată presiunea este inferioară presiunii atmosferice
– mişcarea aerului cu turbioane are loc cu pierderi de energie – şi orificiul
funcţionează la sarcina H0 - hvac. Acceptând în relaţie H0, va fi influenţat  .
Prin experimentări chiar s-a remarcat un histerezis al coeficientului de debit
(fig. 11.24).
L
H0
orificiu
12
10
5
ajutaj
3
hvac
0,6 0,82 
Fig. 11.23. Circulaţia în ajutaj Fig. 11.24. Variaţia coeficientului de debit

după dezlipire la ajutaj cu fenomene de cavitaţie
Lungimi ale ajutajului de peste (3…5)D implică scăderea

coeficientului de debit (şi viteză) datorită creşterii pierderilor liniare. Pentru
 = 0,02 lungimea ajutajului care asigură acelaşi coeficient de debit ca
orificiul este l = 55 D.
11.2.2. Tipuri de ajutaje folosite în tehnică
Ajutajele sunt frecvent folosite în tehnică în diferite scopuri: mărirea

coeficientului de debit faţă de orificiu; realizare de jet compact sau destrămat;
instrumente pentru măsurare sau de limitare a debitului etc. Deseori
H 0  13 mCA , iar evitarea fenomenelor de cavitaţie se realizează prin
modelarea formei în lung a ajutajului. Se utilizează ajutaje conice (convergente
şi divergente), conoidale, combinate şi, uneori ajutaje interioare tip Borda.
Principalele lor caracteristici corespund (tab. 11.4).
În tehnica hidroameliorativă ajutajele sunt frecvente ca duză de
aspersor, (conic convergent - cilindric), elemente de distribuţie la microirigaţie
prin rampe perforate (ajutaje cilindrice şi conic convergente). În tehnologia
hidromecanizării se întâlnesc ajutaje la hidromonitoare (conic convergent -
cilindric); în hidroenergetică la ajutajele turbinelor Pelton; la furtune de
pompieri şi duze pentru stingerea incendiilor; jetul fântânilor arteziene se
obţine cu diferite forme de ajutaje lucrând la sarcini diferite, deseori variabile.
Motoarele termice cu aprindere prin scânteie sau prin compresie utilizează
frecvent ajutajele la carburatoare, injectoare, stropitoare, duze de purjare etc. În
tehnica pulverizării în diferite scopuri se utilizează tot ajutaje de diferite forme.
Tehnica propulsiei prin jet precum şi tehnica militară, adeseori apelează
la ajutaje şi orificii.
Tipuri de ajutaje şi caracteristicile lor

Tabelul 11.4
Denumire. Valoarea coeficientului
Schema ajutajului Caracteristici hidraulice de debit
utilizate
1 2 3
Ajutaje exterioare
l 1. Ajutaj cilindric exterior

normal
d
l = (3…5) d,
 = 0,82
cu muchie ascuţită
2. Ajutaj cilindric
exterior normal   0,82...0,97)
l
l = (3…5) d,  m = 0,90
cu muchie rotunjită
R
3. Ajutaj cilindric exterior  0 10 20 30

înclinat l = (3…5) d  0,82 0,80 0,78 0,76
cu muchie ascuţită

 40 50 60
 0,75 0,73 0,72
4. Ajutaj conic convergent    

 max = 0,946 pentru 90 0,873 15 0,942
60 0,892 13,24 0,946
  = 13 24o 1
45 0,909 11 0,938
36 0,920 7 0,908
30 0,925 6 0,896
22 0,931 5 0,883
18 0,937 4 0,857
6 0,82
5. Ajutaj conoidal
l = 0,6 d  = 0,956...0,994
Este profilat după forma vânei
6. Ajutaj conic divergent cu

muchia rotunjită.
 este raportat la secţiunea
 = 0,96...2,3
cea mai mică. Vâna este lipită

numai pentru  = 5o...7 o şi
are gol la mijloc
7. Ajutaj conic convergent  = 1,5 − 2,3

divergent
Aiesire
   max = 2,3 pt. = 16
Amin
a 8. Ajutaj: a) conic-convergent
(pompieri)
D b) conoidal-cilindric 3
d
(hidromonitor)   = 0,983
4
d 1
= ; = 
b
3
D 2 1  = 0,959
D 8
9. Ajutajul turbinei Pelton.

Injector   0,97
Ajutaje interioare (tip Borda)

1. Ajutaj cilindric interior

1.1. Ajutaj conic divergent
interior
l  2,5 D  = 0,51 − 0,52
Forma ajutajului influenţează
puţin coeficientul de debit
11.2.3. Conducte scurte privite ca ajutaje
Evacuarea apelor din spatele digurilor, barajelor, curgerea prin podeţe

tubulare sub presiune (fig. 11.25) – când lungimea conductelor este relativ
mică în raport cu diametrul - poate fi privită curgere prin ajutaje, debitul
descărcat fiind :
Q = A 2 gH (11.47)
Coeficientul de debit depinde de forma conductei (circulară, dreptunghiulară
etc.), de forma intrării în conductă, şi raportul L/D. Dacă L  50D coeficientul
 corespunde (tab. 11.5) în caz contrar pierderile se calculează ca pentru
conducte scurte.
Coeficienţii de debit pentru conducte scurte, asimilate ca ajutaje

Tabelul 11.5
Intrare în L D (m)
conductă (m) 0,305 0,46 0,61 0,915 1,22 1,525 1,83
3,05 0,86 0,89 0,91 0,92 0,93 0,94 0,94
Buză tăiată 6,10 0,79 0,84 0,87 0,90 0,91 0,92 0,93
oblic 9,15 0,73 0,80 0,83 0,87 0,89 0,90 0,91
12,20 0,68 0,76 0,80 0,85 0,88 0,89 0,90
15,25 0,65 0,73 0,77 0,83 0,86 0,88 0,89
3,05 0,80 0,81 0,80 0,79 0,77 0,76 0,75
Intrare 6,10 0,74 0,77 0,78 0,77 0,76 0,75 0,74
dreaptă cu 9,15 0,69 0,73 0,75 0,76 0,75 0,74 0,74
muchii vii 12,20 0,65 0,70 0,73 0,74 0,74 0,74 0,73
15,25 0,62 0,68 0,71 0,73 0,73 0,73 0,72
V0 H
D
Fig. 11.25. Conductă scurtă de golire, asimilată ca ajutaj.
De fapt aceste conducte de golire sunt privite ca ajutaje atâta timp cât
profilul vitezei în lungul conductei nu este stabilizat, stratul limită nu este
dezvoltat pe întreaga secţiune (fig. 11.26). La intrarea în conductă profilul de
viteză este uniform apoi se dezvoltă stratul limită care, la anumită distanţă de la
intrare, se extinde pe întreaga secţiune:
• în laminar l s = 0,03Re D ;
• în turbulent l s  50D .
u(r)
u~c u(r)
u=c
u(r) i
 
v
ls
Fig. 11.26. Profilul de viteză în conducte scurte asimilate cu ajutaje
11.3. JETURI LICHIDE
După cum s-a mai arătat vâna lichidă aval de orificiu sau ajutaj se
poate dezvolta în aer - vână liberă – sau în acelaşi lichid-vână înecată. Deşi
există studii teoretice numeroase, descrierea jetului conţine numeroşi
coeficienţi determinaţi experimental.
11.3.1. Jetul liber
În 11.1.1. s-au studiat caracteristicile jetului liber de la orificii, pentru

sarcini mici (H = 6…7 m), lansate după orizontală şi cât timp frecarea cu aerul
se poate neglija.
Într-un caz mai general, se consideră un jet lansat dintr-un orificiu, sub
unghi  faţă de verticală, secţiunea contractată fiind la distanţa R de la origine,
iar originea la o distanţă b faţă de un plan orizontal arbitrar P (fig. 11.27.). Se
consideră axa x pe orizontală, iar z pe verticală şi se aplică unui tronson din
jetul aruncat teorema mişcării centrului de masă.
V0
 M(x,z)
c rc
X
0 R
b
B P
Xo
Fig. 11.27. Traiectoria vânei de lichid în aer
Ecuaţia mişcării este:

M rc = M g (11.48)
cu proiecţiile pe axele de coordonate:
 X c = 0
  (11.48’)
 Z c = − g
Condiţiile iniţiale ale acestui sistem sunt:
 X c = R sin   X c = V0 sin 
t=0  şi  (11.49)
Z c = R cos Z c = V0 cos
cu V0 =  2 gH
Integrând ecuaţiile (11.48’) în condiţiile (11.49) se obţine:
C1x = V0 sin  C2 x = R sin 
 ; 
C1 y = V0 cos C2 z = R cos
coordonatele traiectoriei devenind:
(
 X c = R sin  +  2 gH sin  t

)

( )
1 2 (11.50)
Z c = R cos +  2 gH cos t − gt
 2
După eliminarea timpului din sistemul (11.50), se obţine:
R  R  1
Z c = − 2 +  ctg + 2  X c − 2 X c2 (11.51)
4 H  2 H sin   4 H sin 
2
sau
( ) ( )
X c2 − 2  2 H sin 2 + R sin  X c + R 2 + 4 2 Hz c sin 2  = 0 (11.52)
Bătaia jetului X0 rezultă din ecuaţia (11.52) în care Zc = - b,
( ) ( )
X c2 − 2  2 H sin 2 + R sin  X c + R 2 − 4 2 Hz c sin 2  = 0 (11.53)
deci prima soluţie a acestei ecuaţii este:
X 0 =  2 H sin 2 + R sin  + ( 2
H sin 2 + R sin  ) − (R )
− 4 2 Hb sin 2 
2 2
(11.54)
Bătaia maximă a vânei se obţine prin anularea primei derivate a
funcţiei (11.54) în raport cu variabila  .
Termenii care conţin R, în general, se pot neglija, datorită distanţei
mici dintre secţiunea orificiului şi cea contractată, obţinând:
X c2 − 2 2 H sin 2X c + 4 2 Hz c sin 2  = 0 (11.52’)
şi
( )
X c =  2 H sin 2 +  2 H sin 2 + 4 2 Hb sin 2 
2
(11.54’)
Când b este neglijabil se obţine relaţia cunoscută:
X c = 2 2 H sin 2 (11.55)
În toate cazurile ecuaţiile (11.54, 11.54’, 11.55) prezintă un maxim pentru
 = 45 0 , fiind neglijată frecarea cu aerul.
Particulele de lichid vor fi dispersate de o parte şi alta a punctului B,
unde centrul de masă întâlneşte planul P.
Pentru jetul vertical  = 0 înălţimea de ridicare maximă rezultă:
V02
H= 2 , (11.56)
 2g
însă această înălţime este teoretică, fiind neglijată frecarea cu aerul.
La presiuni mai mari de 6…7 mCA, de ordinul 10…35 mCA, bătaia
maximă a jetului se obţine pentru unghi de lansare faţă de orizontală între
30…40o. Înălţimea de ridicare şi bătaia maximă sunt mai mici, datorită
pierderilor de energie prin frecări interne şi cu aerul. Lansarea jetului depinde

de forma ajutajului.
Jetul de apă iese în atmosferă în general compact, dar după un anumit
parcurs nu mai are unitate ci este format din trâmbe secundare care, la rândul
lor, se descompun pe traseu până la picături şi cad în această formă. Forţele
care participă la destrămarea jetului sunt: cele rezultate din diferenţe de
presiune interioare, rezistenţa aerului şi tensiunea superficială, iar ca forţă
stabilizatoare - vâscozitatea. În fig. 11.28. se reprezintă schematic structura
jetului de apă. Datorită fenomenelor de destrămare - pulverizare se formează o
zonare a jetului în lungime şi în secţiune transversală.
Zona 1: este vână compactă, transparentă în centru, care se subţiază spre aval
şi dispare la sfârşitul sectorului I.
Zona 2: este compusă din fire de lichid cu bule de aer, începe la suprafaţa
jetului din sectorul I (în secţiunea 1) şi formează exteriorul jetului I şi miezul
sectorului II. Dispare la sfârşitul sectorului II.
Zona 3: este compusă din picături izolate şi fire de lichid care se mişcă în aer;
ea începe în sectorul II la suprafaţă şi formează tot jetul din sectorul III. Zona
de picături şi fire de lichid în aer sau cu bule de aer are aspect alb-lăptos şi nu
este transparentă.
Sector I Sector II Sector III

3
2
1
1
2
3
zona I zona II
zona II zona III

zona III
Fig. 11.28. Structura jetului de apă în aer

Studiile efectuate asupra jetului liber, dezvoltat în atmosferă, arată că
înălţimea jetului vertical este:
V2
H V = H − H = 2 0 − H (11.57)
 2g
unde H reprezintă pierderile de energie. Prin analogie cu pierderile de energie

liniare
HV V 2
H = K1 (11.59)
d 2g
sau
H V2
H = K 2 (11.59’)
d 2g
V2 K
Admiţând 02 = V 2 şi notând 1 =  ecuaţiile 11.59 şi 11.59’ devin
 d
H
HV = (relaţia lui Luger ) (11.60)
1 + H
şi
 K H
H V = H 1 − 2  (11.60’)
 d 
 are dimensiunea L−1 şi valori   0,0014;0,0228  pentru d = 10…50 mm.
Coeficientul  poate fi calculat după relaţia:
2,5  10−4
= (11.61)
1 + (10 D )2
D fiind diametrul jetului în origine, exprimat în m.
Între coeficienţii K1 şi K2 există relaţia:
K2
K1 = (11.62)
H
1− K2
d
Pe o anumită lungime a jetului acesta este compact, apoi pulverizat
(fig. 11.29). Lungimea jetului compact este indiferentă de înclinarea sa;
înfăşurătoarea jetului compact la diferite unghiuri de lansare faţă de orizontală
este un cerc cu raza Rc = Hc. Înălţimea părţii compacte HC a jetului se
defineşte convenţional astfel: lungimea de la ajutaj până în secţiunea în care
jetul transportă, într-un cerc cu diametrul de 38 cm, 90 % din debitul ajutajului
de lansare şi într-un cerc cu diametrul de 26 cm 75 % din debitul ajutajului.
Această înălţime se defineşte:
H C = RC = H V (11.63)
Valorile coeficientului  corespund tabelului 11.6. Se mai poate
utiliza relaţia empirică:
−1
 e 5, 42 + 0,03044 
H C = H 1 + 
( )
(11.64)
 1 − 2,43 d 10 6 d 3 
Curba înfăşurătoare a jetului (partea compactă şi pulverizată), în
coordonate polare este (fig. 11.29)
R p = H V (11.65)
cu valorile lui  conform tabelelui 11.7.
Rp
R =H
Hv c c
compact
 pulverizat
0 L
Lmax
Fig. 11.29. Traseul jetului lichid în atmosferă
Valorile coeficientului  (H )
Tabelul 11.6
HV (m) 7 9,5 12 14,5 17,2 20 24,5 26,8 30,5 35 40 48,5
 0,840 0,840 0,835 0,825 0,815 0,805 0,785 0,760 0,725 0,690 0,650 0,600
Valorile coeficientului  ( )
Tabelul 11.7
()
0 0 15 30 45 60 75 90
 1,40 1,30 1,20 1,12 1,07 1,03 1,00

La presiuni de peste 7 mCA bătaia maximă a jetului se realizează
pentru unghiuri   45 0 , fiind cuprinse între 10…30o.
Mărimea relativă a celor trei sectoare ale jetului poate fi modificată
prin construcţia ajutajului în funcţie de destinaţia jetului. Astfel pentru
combaterea incendiilor se potriveşte structura jetului din sectorul II, pentru
irigaţie prin stropire structura jetului din sectorul III (picături), injectoarele de
combustibil ale motoarelor sau pentru împrăştiat ierbicide, insecticide,
fungicide lucrează în domeniul zonei pulverizate (uneori se utilizează

injectoare sonice). Jeturile de plasmă la tăierea metalelor sau jeturile de apă ale
hidromonitoarelor au nevoie de jeturi compacte cât mai lungi. Pulverizarea
jetului este mai pronunţată dacă jetului i se atribuie o mişcare elicoidală.
Aspersoarele asigură jet destrămat şi prin rotirea lor, mărimea
picăturilor de ploaie artificială de 1 – 2 mm trebuie să fie distribuită uniform pe
o distanţă cât mai mare. Duzele conic – convergente - cilindrice asigură acest
deziderat (uneori chiar se foloseşte spărgător de jet) la presiuni 2 - 6 bar, şi
viteză de rotaţie 1 - 3 rot/min. Dispozitivul care asigură rotirea este şi spărgător
de jet (turbină, prism sau cupă). Unghiul de lansare a jetului este de 32o faţă de
orizontală, bătaia după Pikalora fiind:
L = 0,42 H + 1000 d, (11.66)
(relaţia este valabilă pentru H/d > 1000).
La jetul de hidromonitor, cu presiune de lucru 3 - 15 bar, lungimea de
bătaie este:
L = 0,4153 dH 2 (11.67)
unde  este unghiul de lansare faţă de orizontală H în m, iar d în mm. Relaţia
este recomandată pentru  = 5 0...32 0 , d = 5…50 mm şi H = 30…80 mCA.
La fântâni decorative se folosesc diferite forme de ajutaje cu efecte
variate şi jeturi de diferite feluri.
Jeturile în aer îndreptate în direcţie opusă produc prin ciocnire o formă
de disc în plan vertical de formă circulară. Încărcate electric jeturile se atrag
sau se resping în funcţie de încărcare electrică.
Jetul fragmentat de vibrarea ajutajului se foloseşte la imprimante cu
jet de cerneală. Tronsoanele de jet încărcate electrostatic sunt reflectate
diferenţiat de câmp magnetic comandat, care, împreună cu deplasarea uniformă
a hârtiei pe direcţie ortogonală formează matricea de imprimare.
11.3.2. Jetul înecat
Spre deosebire de jetul liber, la cel înecat procesul de amestec dintre

fluidul injectat şi mediu joacă un rol important, determinând structura jetului
r
(fig. 11.30).
zona initiala zona principala
parte
turbulenta
nucleu Rx
0
x
Vo o
2=14-15 r Rx
1=20-30 B
Vo Vo v
Vo V1
1 2 3
x
Fig. 11.30. Structura jetului înecat
Un jet înecat este format dintr-un nucleu - cu mişcare ordonată şi

viteză constantă V0 (viteza de lansare) – şi o parte turbulentă – în care vitezele
scad pe direcţia radială din cauza frânării şi amestecului cu fluidul înconjurător.
Nucleul scade în diametru în lungul zonei iniţiale; pentru un jet rotund
conicitatea nucleului fiind  2 = 14 0...150 . În zona principală viteza maximă
este în axa jetului dar scade treptat până la stingerea jetului (V = 0) după o lege
hiperbolică de forma:
vm = const / x (11.68)
Conicitatea divergentă a jetului înecat este  1 = 20 0...30 0 şi depinde
de forma ajutajului şi de natura fluidului.
Bătaia jetului este distanţa de la ajutaj până la secţiunea 3 unde jetul se
stinge.
Calculul jetului înecat este o operaţie complexă şi se bazează pe
numeroşi coeficienţi experimentali. Viteza axială depinde de diametrul şi
forma ajutajului şi de distanţa x. Experienţele arată că presiunea în lungul
jetului practic este constantă şi egală cu ceea a mediului ambiant.
Vitezele în interiorul jetului depind de distanţa de la axă-coordonata r
şi de viteza iniţială V0. În punctul B, definit prin coordonatele (x, r), viteza este:
2
 3

v   r 2 
= 1−   (11.69)
vm   Rx  
 
Dacă D0 = 2R0 este diametrul iniţial al jetului, atunci:
Rx v
= 3,3 0 (11.70)
R0 vm
iar distanţa de bătaie
xmax = Rx / ax (11.71)
unde ax = 0,066…0,076 este un coeficient experimental.
Cunoaşterea structurii jetului submers are importanţă mare la

realizarea motoarelor cu ardere internă cu injecţie, a motoarelor cu jet
(rachete), turbinelor cu gaz, ventilaţii, dispersia apei calde în emisar ş.a.
Elementele constructive ale ajutajelor au rol determinant în
caracteristicile jeturilor rezultate şi necesită studii experimentale fiindcă
rezultatele sunt valabile numai pentru fiecare construcţie în parte.
Ataşarea unui jet de lichid la un perete adiacent este efectul Coandă.
Jetul poate adera la un perete plan sau curb, pe o lungime mare şi poate fi
deflectat cu unghiuri mari (chiar până la 1800). Efectul a fost observat în 1910
de inventatorul şi omul de ştiinţă român Henri Coandă. Efectul Coandă are
numeroase aplicaţii tehnice din domenii diferite.
11.4. CURGEREA LICHIDELOR PRIN ORIFICII ŞI

AJUTAJE SUB SARCINĂ VARIABILĂ
Curgerea lichidelor prin orificii, ajutaje, conducte scurte sub sarcină

variabilă are loc la golirea rezervoarelor, lacurilor de acumulare, la egalizarea
nivelului între două rezervoare - ecluze, când nivelul lichidului are variaţii în
timp, deci mişcarea este nepermanentă. Variaţia nivelului în rezervoare este
relativ lentă în timp şi pentru intervale scurte se poate asimila mişcarea cu una
permanentă.
Se va dezbate problema timpului de golire al rezervoarelor şi timpul
de egalizare în două rezervoare.
11.4.1. Timpul de golire al rezervoarelor
Se consideră un rezervor a cărei secţiune orizontală S(h) este o funcţie

de cota h. Acest rezervor se goleşte printr-un orificiu, de secţiune A şi având
coeficient de debit  (fig. 11.31). Rezervorul poate fi alimentat cu un debit
Qa.
Qa
S(h) dh h0
Fig. 11.31. Schema pentru calculul timpului de
h golire al unui rezervor
h1
A 
10. Debit de alimentare nul

Volumul de apă descărcat de orificiu în timpul dt este egal cu scăderea

volumului din rezervor:
− S (h)dh = A 2 ghdt (11.72)
După separarea variabilelor, rezultă:
1 S ( h)
dt = − dh (11.73)
A 2 g h
Golirea rezervorului de la cota h0 la cota h1 are loc în timpul t0-1, care
se obţine prin însumarea timpilor elementari
1 h1
1 S ( h)
t 0−1 =  dt = −  dh (11.74)
0 A 2 g h0 h
Problema este soluţionată dacă se cunoaşte funcţia S(h), exact sau printr-o
metodă de integrare aproximativă.
10.a. În cazul unui rezervor prismatic S(h) = const, rezultând:

2S  2 
1 1
t 0−1 =  h0 − h12  (11.75)
A 2 g 

La golirea totală (h1 = 0) se obţine:
2 Sh0 2W
tg = = (11.76)
A 2 g h0 Qorif (h0 )
deci timpul de golire este dublu faţă de timpul necesar curgerii aceluiaşi volum
sub sarcină constantă h0.
10.b. În cazul unui rezervor oarecare (ex. lacuri de acumulare) S(h)

este arbitrară şi se recurge la soluţionarea ecuaţiei (11.74) prin diferenţe finite.
Diferenţa de nivel h0 - h1 se împarte în ‚n’ părţi, fiecărei cote hi corespunzând
o suprafaţă Si (determinată prin planimetrare).
n
1 n
(S i + S i +1 )(hi − hi +1 )
t 0−1 =  t i =  (11.77)
1 2A g 1 (hi + hi +1 )
20. Debit de alimentare existent, Qa

Variaţia de volum în rezervor pe înălţimea dh este egală cu produsul
diferenţei debitului evacuat şi de alimentare şi timpul dt
(
− S (h)dh = A 2gh − Qa dt ) (11.78)
rezultând
h1
S ( h)
t 0−1 = −  dh (11.79)
h0 A 2 gh − Qa
Când integrala nu se poate rezolva prin calcule riguroase se recurge la diferenţe
finite:
n
1 n (S i + S i −1 )(hi − hi −1 )
t 0−1 =  t i =  (11.80)
1 2 1 A g (hi + hi −1 ) − Qai
Debitul de alimentare poate fi constant sau o funcţie oarecare (de obicei de
timp-hidrograf afluent).
11.4.2. Timpul de egalizare al nivelului în două rezervoare
Se consideră două rezervoare cu secţiunile orizontale S1 şi S2

constante, legate între ele printr-un orificiu (ajutaj, conductă scurtă) cu
caracteristicile  şi A. Cotele luciului apei în cele două rezervoare sunt z,
respectiv z’ peste planul orizontal al axului orificiului, diferenţa de nivel fiind
h = z - z’ (fig. 11.32).
În timpul dt din rezervorul R1 curge prin orificiu în R2 volumul de
lichid:
dW = A 2 g ( z − z )dt (11.81)
Scăderea de volum în R1 este:
dW = −S1dz (11.82)
iar creşterea de volum în R2
dW = S 2 dz  . (11.83)
Egalizarea acestor volume conduce la:
− S1dz = S 2 dz  = A 2g ( z − z )dt (11.84)
S1 dz
S2
h Fig. 11.32. Schema pentru calculul timpului de egalizare

dz'
z a nivelului în două rezervoare.
z'
 ,A
R1 R2
Secţiunile orizontale S1 şi S2 fiind constante se poate scrie:

dz dz  dz  − dz
− = = (11.85)
S2 S1 S1 + S 2
Făcând substituirea z - z’ = h şi dz - dz’ = dh, se obţine

S dh
dz = 2 (11.86)
S1 + S 2
Din − S1dz = A 2 g ( z − z )dt se determină dt,
S1 dz S1 S 2 dh
dt = − =− ,
A 2 g (z − z ) A(S1 + S 2 ) 2 gh
sau integrat în intervalul [h, 0], rezultă:
S1 S 2 h S1 S 2 h
t=2 =2 (11.87)
(S1 + S 2 )A 2 g (S1 + S 2 )Qh
unde Qh este debitul orificiului înecat lucrând la sarcina h.
11.5. DEVERSOARE
Prin deversor se înţelege o construcţie sau o instalaţie peste care curge

un lichid cu suprafaţă liberă. Standardele definesc deversoarele drept
construcţii hidrotehnice dispuse într-un curent cu suprafaţă liberă în scopul
menţinerii unui nivel sau pentru măsurarea debitelor.
Elementele deversoarelor corespund (fig. 11.33).
2
h= v0 /2g
h
Ho dh
P.
H  hn
S.
c
z z0 b/2
(2...3)H
P.
I.
L.
V0 p1 B/2
D
.
p

b.
Q
a.
Fig. 11.33. Elementele deversoarelor

B/2
b/2

c.
1. Caracteristicile geometrice sunt: forma profilului transversal

(rezultat printr-o secţiune verticală în lungul curgerii 11.33.a); creasta sau
coronamentul (c) deversorului este linia punctelor cu cotă maximă de pe
deschidere; grosimea () a deversorului este gabaritul profilului transversal la
creastă; lungimea (b) a deversorului este lungimea crestei; pragul amonte (p1)
şi aval (p) reprezintă înălţimea crestei peste fundul biefului amonte şi aval;
forma deschiderii deversorului din vederea aval (fig. 11.33.b); înclinările
deversorului faţă de verticală, direcţia curentului sau a crestei faţă de
orizontală.
2. Elementele hidraulice determină fenomenul şi caracteristicile
curgerii şi sunt caracterizate prin: sarcina pe deversor (H) este diferenţa dintre
cota nivelului apei (măsurată la o distanţă de 2…3H în amonte) şi cota
coronamentului; sarcina totală (H0) este sarcina corectată cu termenul cinetic
de apropiere ( hv = V02 / 2 g ); viteza de apropiere (V0) cu care soseşte
curentul la deversor; debitul (Q) descărcat; căderea (z) - este diferenţa de
nivel amonte - aval; căderea totală (z0) este căderea corectată cu termenul
cinetic de apropiere; adâncimea de înecare (hn) este diferenţa dintre cota
luciului aval şi cota crestei deversorului; lama deversantă (LD) este jetul de
lichid care trece prin deschidere şi este limitată de pânza superioară (PS) şi
inferioară (PI).
11.5.1. Teoria fundamentală a debitului
Dezvoltarea formulelor debitului descărcat datează din începuturile

istoriei teoriei hidraulice şi în principal se referă la forma dreptunghiulară a
deschiderii.
Sunt uzuale două căi de a ajunge la relaţia generală a deversoarelor:

împărţirea lamei în fâşii orizontale cu înălţime dh şi considerarea curgerii prin
fâşie ca la orificii mici, apoi însumarea debitelor elementare şi prin utilizarea
teoremei produselor de la analiza dimensională (1.2.2. – vol 1).
Conform figurii 11.33. debitul elementar este:
dQ = b 2 g (h + hv )  dh (11.86)
care se integrează pe domeniul [0, H], obţinând:
 3

Q = b 2 g (H + hv ) 2 − hv2 
2 3
(11.87)
3  
Notând cu m0 coeficientul de debit al deversorului pentru funcţionare normală
2
m0 =  (11.88)
3
rezultă
 3 3
Q = m0b 2  H 0 − hv2 
2 (11.89)
 
Când hv este neglijabil (H/p1 foarte mic) rezultă:
3
Q  m0 b 2 g H 02 (11.90)
Termenul cinetic hv este o funcţie de debit, deci relaţiile (11.89 şi
11.90) sunt implicite şi soluţionarea lor necesită iteraţii succesive de calcul.
Când termenul cinetic hv este atât de mic în comparaţie cu sarcina H
încât este neglijabil, se obţine:
3
Q  m0 b 2 g H 2 (11.91)
Uzual se utilizează relaţiile (11.90) şi (11.91), uneori efectul
termenului cinetic asupra debitului fiind inclus în coeficientul de debit.
În decursul timpului s-au întreprins numeroase experienţe asupra
deversoarelor. Deşi experimentările individuale sunt consistente, rezultatele
mai multor cercetări dau valori diferite cu abateri de câteva procente între ele.
Coeficientul de debit pentru funcţionare normală m0 se numeşte
coeficient de formă şi depinde de profilul transversal al deversorului
(caracteristică principală).
Coeficientul de debit al deversorului:
m = m0  m1      k1  k2 ... (11.93)
este un produs al coeficientului de formă şi coeficienţilor de corecţie ai

factorilor care influenţează curgerea - înecarea, contracţia, înclinarea, aerarea
lamei, tensiunea superficială etc. Coeficienţii de corecţie sunt unitari pentru
condiţii normale şi diferiţi de unitatea când sunt abateri de la normalitate.
Formula (11.93) este aproximativă prin introducerea separată a
corecţiilor. Coeficientul m este o funcţie complexă determinat de ansamblul
fenomenului de curgere peste deversor (1.2.2).
Prezentarea în continuare conţine clasificarea deversoarelor, calculul
celor cu profil dreptunghiular, apoi alte forme de deversoare.
11.5.2. Clasificarea deversoarelor
Există o mare varietate de deversoare – ca tip, formă, funcţional – iar

utilizarea lor depinde de o serie de criterii.
Clasificarea deversoarelor se face în funcţie de parametri:
• geometrici
- grosimea peretelui;
- forma profilului;
- forma deschiderii;
- înclinarea - crestei faţă de orizontală;
- deversorului faţă de liniile de curent;
- deversorului faţă de verticală;
- forma în plan.
• hidraulici
- felul racordării cu bieful aval;
- condiţiile de acces al lichidului la deversor;
- felul lamei deversante etc.
1 . După grosimea peretelui deversoarele se împart în trei categorii:
0
10.a. cu perete subţire (sau muchie ascuţită) – fig. 11.34. – la care

curgerea nu este influenţată de grosimea  a crestei, lama deversantă se
dezlipeşte de muchia amonte ca la orificii (excepţie făcând curgerea cu lamă
lipită)

v02/2g
H0 H
V0
p1
p
hav
Fig. 11.34. Deversor cu muchie ascuţită.
10.b. cu perete gros şi profil curb (fig. 11.35), la care lama

deversantă se lipeşte de coronamentul deversorului. În această categorie se
încadrează diferite forme ale profilului: deversoare poligonale sau curbe
utilizate frecvent în practica inginerească.
H H c
a b c
Fig. 11.35. Deversoare cu profil gros şi curb: a, b) profil poligonal; c) profil curb
10.c cu prag lat (fig. 11.36) la care curgerea în partea centrală are
caracteristici de curent gradual variat.
H
Fig. 11.36. Deversor cu prag lat

c
20. După forma profilului deversoarele pot fi poligonale sau curbe
(v. fig. 11.35).
30. După forma deschiderii: deversoarele, în general, au forme
geometrice regulate simple – dreptunghiulară, trapezoidală, triunghiulară,
circulară etc., sau compuse: proporţional (hiperbolic cu dreptunghi, dublu
trapezoidal etc.), fig. 11.37.
a c
b
Fig. 11.37. Formele deschiderii deversoarelor

e
d
Anumite forme ale deschiderii sunt specifice deversoarelor pentru

măsurarea debitelor, altele sunt utilizate pentru descărcătoare sau alte scopuri
tehnice.
40. Înclinarea deversoarelor se referă la: aşezarea lor în plan faţă de
direcţia curentului – se disting deversoare normale (frontale), oblice şi paralele
(fig. 11.38); poziţia crestei faţă de orizontală – existând deversoare cu creastă
orizontală sau înclinată (fig. 11.40).
b b
b

c
a b
Fig.11.38. Înclinarea deversoarelor faţă de direcţia curentului
a) normal, b) oblic, c) paralel


a b c
Fig. 11.39. Înclinarea paramentului amonte al deversorului faţă de verticală

a) normal, b) înclinat amonte, c) înclinat aval
a b
Fig. 11.40. Înclinarea crestei deversorului faţă de orizontală

a) orizontal, b) înclinat
Înclinarea deversorului faţă de direcţia curentului se introduce în

calcule prin coeficientul de debit (11.93) printr-un coeficient de corecţie k1
(tab. 11.8)
Corecţia înclinării deversorului faţă de direcţia curentului

Tabelul 11.8
()
0 15 30 45 60 90
k1 0,86 0,91 0,94 0,96 1
50. După forma în plan există deversoare rectilinii, poligonale, curbe

(arc de cerc, cerc), margaretă, crocodil etc. (fig. 11.41)
Fig. 11.41. Forma în plan a deversoarelor
Efectul formei în plan al deversorului se introduce în calcule prin

corectarea coeficientului de debit (11.39) prin coeficientul k2. La deversor
poligonal pentru calculul debitului se însumează lungimea crestelor rectilinii
care compun deversorul; pentru fiecare se ţine seama de oblicitatea faţă de
direcţia curentului.
La deversoare în arc de cerc:
H
k2 = 1 − n (11.94)
p1
în care n are valorile din tabelul 11.9.
Coeficienţi n pentru deversoare în arc de cerc

Tabelul 11.9
Forma albiei  ()
0
15 30 45 60 75 90
Albie lată 0,71 0,35 0,20 0,4 0,04 0,00
Albie îngustă 0,83 0,48 0,28 0,13 0,04 0,00
Criteriile hidraulice clasifică deversoarele după cum urmează:
60. După felul racordării cu bieful aval există deversoare neînecate,

când adâncimea nivelului din bieful aval nu are influenţă asupra curgerii şi
deversoare înecate, când poziţia nivelului din aval influenţează debitul
descărcat de deversor (fig. 11.42). Adâncimea de înecare hn este diferenţa
între cota luciului apei din bieful aval şi cota crestei deversorului şi poate avea
valori negative şi pozitive. De obicei pentru hn > 0 intervine influenţa nivelului
aval asupra debitului descărcat, dar la anumite deversoare efectele de înecare
pot apare şi la valori negative ale lui hav.
av
H-const
H-const
înecat
hn
+
hn
h av
_
neînecat
hav
Q
a b c
Fig.11.42. Racordarea deversoarelor cu bieful aval

a) neînecat, b) înecat, c)efectul adâncimii de înecare asupra debitului descărcat
Efectul înecării asupra debitului descărcat se introduce prin coeficientul de
înecare:
 = f (hn / H 0 ) (11.95)
70. După condiţiile de acces al lichidului la deversor se disting:

70.a. deversoare fără contracţie laterală, când frontul de acces are
lăţimea frontului deversant (fig. 11.43.a) şi
70.b. deversoare cu contracţie laterală, când lăţimea albiei amonte
este superioară frontului deversant şi aceasta poate fi divizat de pile
(fig. 11.43.b).
Vo Vo
B=b B b
a b
Fig. 11.43.. Condiţiile de acces al apei la deversor.
Efectul condiţiilor de acces, a contracţiei laterale asupra debitului

descărcat se introduce prin coeficientul de contracţie care depinde de forma
culeilor, pilelor, avansului acestora, lungimea câmpului deversant fată de
lăţimea albiei de acces.
 = f (b, B, p1 , H , a) (11.96)
80. Forma lamei deversante depinde de profilul crestei deversorului

şi de aerisirea spaţiului dintre lama deversantă, paramentul aval şi pereţii
laterali. Se consideră ca tip fundamental forma lamei de la un deversor cu
muchie ascuţită, fără contracţie laterală, vertical cu creastă orizontală, frontal şi
lama aerisită (sub lama deversantă presiunea este aceeaşi ca la suprafaţa sa).
Existenţa pragului amonte p1 implică convergenţa liniilor de curent spre
deschizătura deversorului; firele de curent care formează lama se dezlipesc la
muchia amonte a crestei în punctul F şi pânza inferioară a lamei se ridică
(datorită inerţiei) şi dă naştere la contracţia de fund (fig. 11.44).
N E
0,18H
K A'
A
H B''
Hc B B'

F C C'
Vo D G L
H
p
1
Fig. 11.44. Forma lamei deversante perfecte
Proporţiile lamei deversante în raport cu sarcina H se menţin indiferent de

grosimea lamei astfel DC = 0,112 H , C A = 0,668H ,
AE = 0,22 H , KN = 0,15H , FL = 1,4 H , FD = 0,27 H , FG = 0,40 H ,
GL = 1,0 H , H c = 0,888H
Diagrama presiunilor în secţiunea AC urmăreşte curba AB’C, are
presiuni relative nule în punctele A şi C, iar presiunea maximă
pmax /  = 0,18H este în punctul B poziţionată prin B C ~ (0,3...0,4)C A . Curba

A’B’’C’ este epura teoretică a vitezei (după Toricelli), iar curba reală A’C’ este
concavă (datorită variaţiei presiunii în lamă).
Forma lamelor deversante este explicată prin teoremele generale ale
hidrodinamicii prin „principiul debitului maxim”, care se poate enunţa astfel:
forma stabilă a fenomenelor hidraulice este aceea care, în condiţii externe
date, corespunde condiţiilor de curgere cu debit maxim.
În funcţie de posibilitatea pătrunderii aerului pe sub lama deversantă,
aceasta poate lua următoarele forme (fig. 11.45):
80.a. Lamă deversantă liberă (sau aerată). În acest caz atât pânza
superioară cât şi cea inferioară a lamei deversante sunt supuse presiunii
atmosferice. Dacă spaţiul de sub lamă este mărginit de pereţii laterali lama
aerată se poate menţine numai prin aport artificial de aer atmosferic din afară.
Lama în mişcarea sa antrenează în aval aer de sub lamă, deci trebuie asigurat
prin instalaţia de aerare debitul necesar de aer care depinde de dimensiunile şi
caracteristicile deversorului.
80.b. Lamă deversantă deprimată (sau neaerisită) se formează când
aerarea spaţiului de sub lamă este împiedicată. Se formează la deversare fără
contracţie laterală, când aerul de sub lama deversantă este antrenat parţial de
către curent şi sub lamă se formează presiune vacuumetrică p < pa. Nivelul
apei de sub pânză se va ridica la cotă superioară nivelului aval, iar diferenţa de
presiune pe pânza superioară şi inferioară curbează mai puternic lama
deversantă decât în cazul lamei aerate. Curbura mai pronunţată a lamei implică
creşterea debitului descărcat faţă de lama deversantă aerată. Această formă de
lamă deversantă ia naştere pentru H < 0,4 p1.
80.c. Lamă deversantă înecată dedesubt se formează în condiţiile
asemănătoare ca şi lama deprimată însă în condiţiile H > 0,4 p1. În timp tot
aerul de sub lamă este antrenat în aval şi spaţiul este ocupat de vârtejuri de
lichid. Presiunea vacuumetrică de sub lamă este mai pronunţată şi curbarea sa
la fel, ca şi debitul descărcat. Mişcarea vârtejurilor de sub lamă are şi un
caracter pulsatoriu dând naştere la instabilitatea mişcării şi solicitarea
suplimentară a construcţiei. În practica inginerească se evită lamele deversante
deprimate şi înecate dedesubt prin utilizarea instalaţiilor de aerare sau
modificarea paramentului aval al deversorului.
80.d. Lama deversantă aderentă sau lipită este cazul în care lama se
lipeşte de paramentul aval. În cazul paramentului aval vertical sau înclinat
înapoi această lamă ia naştere la sarcini mici, tensiunea superficială jucând rol
important în lipire lamei de parament. De obicei se formează la sarcini sub
1 cm. La creşterea sarcinii lama se dezlipeşte, dând naştere la celelalte forme.

La astfel de lamă coeficientul de debit (de formă) creşte datorită creşterii
virtuale ale sarcinii pe seama presiunii vacuumetrice de sub lamă.
În alte situaţii se creează chiar la sarcini mari lamă lipită prin
modificarea paramentului aval al deversorului pentru evitarea presiunii
vacuumetrice în spaţiul de sub lamă protejând astfel paramentul aval de
solicitări suplimentare.
H<0,4p1 H>
= 0,4p1
H H H H
pa pa
pa
p1 p1 p1 p1
p<pa
a b c d
Fig. 11.45. Formele lamei deversante

a) aerată, b) deprimată, c) înecată dedesubt, d) lipită.
11.5.3. Deversoare cu perete subţire.
Aceste deversoare convenţional se definesc prin  / H  0,67 şi în

deschidere pot avea forme geometrice regulate diferite. În general se folosesc
ca deversoare de măsurare a debitului.
10. Deversorul cu deschidere dreptunghiulară.

Aceste deversoare sunt cele mai simple din punct de vedere constructiv
şi au forma din fig. 11.33. Relaţia generală a debitului descărcat corespunde
11.5.1 şi au forma (11.89), (11.90) sau (11.91).
Deversorul de acest tip, fără contracţie laterală, cu lamă deversantă
liberă, normală pe direcţia curentului, verticală, cu muchia crestei orizontală
este deversorul perfect de tipul Bazin.
Pentru calculul coeficientului m0 este posibilă utilizarea unor relaţii,
determinate prin prelucrarea datelor experimentale, după mai mulţi autori,
astfel:
10.a. Bazin - pentru situaţia când termenul cinetic de apropiere este
neglijabil:
0,0027
m0 = 0,405 + , (11.97)
H
al doilea termen ţinând seama de efectul tensiunii superficiale;
- efectul vitezei de acces se întroduce prin corecţia:
H2
m1 = 1 + 0,55 , (11.98)
(H + p1 )2
10.b. Rehbock, ţinând seama şi de viteza de acces:
H 0,001
m0 = 0,404 + 0,054 + (11.99)
p1 H
Relaţiile de mai sus sunt valabile pentru H / p1  5 .
Contracţia laterală, apărută la deversoare pentru care lungimea crestei
(b) este inferioară lăţimii (B) a albiei, se introduce prin modificarea relaţiei
(11.98) pentru m1 în:
2
 H 
4
b
m = 1 + 0,55 
'
  (11.100)
 H + p1 
1
B
sau prin relaţia:
2,41 − 2(b / B) 2
2
b
m0' = 0,385 + 0,025  + (11.101)
B 1000 H + 1,6
valabile pentru condiţiile p1  0,3 m; 0,03  H  0,8 m; H / p1  1...2 şi
b > 0,3 B.
Curgerea înecată reclamă următoarele două condiţii: adâncimea de
înecare să fie pozitivă hn = H − Z  0 şi raportul Z 0 / p  0,75 în medie.
De ultima condiţie depind formele curgerii înecate:
- lamă cufundată, pentru 0,3  Z 0 / p  0,75 ;
- lamă ondulată la suprafaţă, Z 0 / p  0,15 ;
- lamă instabilă, pentru 0,15  Z 0 / p  0,3 .
La curgere înecată cu lamă descendentă coeficientul de înecare, după Bazin,
este:
 h  Z
 = 1 + 0,2 n 3 (11.102)
 p H
Uneori se foloseşte în calcule   = 1,05 , majorarea ţinând seama că la
înecarea curgerii se întrerupe alimentarea cu aer sub pânza inferioară şi are loc
o creştere virtuală a sarcinii, datorită depresiunii de sub muchia deversorului.
20. Deversoare cu deschidere triunghiulară.

Acest tip de deversor este răspândit în practică pentru măsurarea

debitelor. Forma sa este de triunghi isoscel (fig. 11.46).
Câmpul deversant se împarte în fâşii
b orizontale elementare de înălţime dh, lăţime
x x, de suprafaţă dA. Debitul elementar este:
h
dA
dQ = x 2 ghdh (11.103)
 dh cu
H
x = (H − h ) ,
b
(11.104)
H
Fig. 11.46. Deversor triunghiular

Integrând (11.103) în limitele [0, H] şi notând b / H = 2tg se obţine:
2
8 
Q= tg 2g H 5 / 2 (11.105)
15 2
Pentru  = 90 0 - deversor Thompson – cu  = 0,59 , relaţia de mai sus devine:
Q = 1,394H 5 / 2 ~ 1,40H 5 / 2 (11.106)
În realitate debitul se exprimă sub forma:
Q = CH 5 / 2 (11.107)
unde C = 1,38…1,42, pentru H = 5…25 cm, calculabil cu:
 0,002  A
C =  0,310 + 1 +  2 g (11.108)
 H  S
S - fiind secţiunea albiei de apropiere a curentului de deversor.
30. Deversorul cu deschidere trapezoidală.

Se foloseşte la canale trapezoidale sau unde trebuie măsurate debite
mari. Deschiderea deversorului este mai mică decât ceea a canalului astfel că ia
naştere contracţie laterală (fig. 11.47).
Debitul curs peste deversor poate fi
considerat debitul descărcat de un deversor
/2 /2
H dreptunghiular cu lăţimea b şi de un
deversor triunghiular cu unghiul de vârf  :
Q = Qd + Qt
b
Fig. 11.47. Deversor trapezoidal
sau
8 
Q = mb 2 g H 3 / 2 + tg 2g H 5 / 2
15 2
cu considerarea lui m şi  de la deversoarele aferente.
În cazul când tg = 1 / 4 (  / 2 = 7 0 ) debitul deversorului se poate
calcula cu relaţia:
Q = 1,86bH 3 / 2 (11.109)
Acest deversor poartă numele Cipoletti şi este caracterizat prin faptul
că debitul descărcat de partea triunghiulară compensează efectul contracţiei
laterale de la deversorul dreptunghiular.
40. Deversorul cu deschidere circulară

Este folosit pentru măsurarea debitelor. Acest lucru se poate întâmpla
când la un orificiu circular în perete subţire nivelul scade sub cel al muchiei
superioare (fig. 11.48)
Calculul debitului se poate face cu relaţia:
Q = mA 2 gH (11.110)
D în care:
A D   A  
2
H 
m =  0,35 + 0,002  1 +    (11.111)
 H    S  
Fig. 11.48. Deversor circular
S fiind secţiunea de apropiere, iar A secţiunea de curgere.
50. Deversorul proporţional

Se utilizează pentru măsurarea debitului în laboratoare. Are această
denumire fiindcă relaţia debitului este o funcţie liniară de sarcina H. Creasta
deversorului este orizontală, de lungime b, iar umerii sunt curbe simetrice faţă
de axa verticală (imagine oglindă), cu ecuaţia (fig. 11.49):
x 2 h
= 1− arctg (11.112)
b  a
Debitul descărcat de deversor este:
 a
Q = mb 2 ga  h −  (11.113)
H  3
x
a h
b
Coeficientul de debit m variază între 0,605 şi 0,625. Pentru b > 0,5 m, H > a şi
a > 0,1m rezultă m = 0,614.
Fig. 11.49. Deversor proporţional
60. Condiţiile măsurătorilor de debit

Atât la deversoare cu perete subţire cât şi la orificii şi ajutaje trebuiesc
respectate anumite condiţii referitoare la prelucrarea dispozitivelor şi
amplasarea lor în curent. Ele sunt stipulate în standarde şi normative şi se
referă la:
- verticalitatea şi netezimea peretelui amonte;
- muchia amonte trebuie să fie unghi drept, bine prelucrat şi suficient
de subţire ca jetul să nu atingă creasta după dezlipirea de muchie;
- pereţii laterali şi fundul trebuie să permită contracţia perfectă şi
laterală (unde este cazul), sau în cazul deversorului Bazin să fie eliminată
contracţia laterală;
- presiunea de sub lama de versanta să fie cea atmosferică;
- canalul de apropiere să aibă secţiune uniformă pe distanţă suficientă
pentru realizarea profilului de viteză „normal”;
- suprafaţa liberă a apei unde se măsoară sarcina să fie lipsită de valuri
şi unde;
- trebuiesc cunoscute cu acurateţe dimensiunile dispozitivului de
măsurare;
- măsurarea sarcinii trebuie realizată cu acurateţe.
70. Măsurarea sarcinii hidraulice pe dispozitive de măsurare

Sarcina pe dispozitive se măsoară cu manometre cu lichid de diferite
tipuri sau cu ace de măsurare. La măsurătorile cu ace sarcina poate fi
determinată în rezervoare de măsurare conectate la albie sau direct în canal.
Rezervoarele reduc efectul valurilor care pot fi prezente în canale. Tubul de
legătură între rezervor şi canal poate fi conectat de fundul sau de taluzul
canalului (fig. 11.50).
La măsurătorile de sarcină în rezervor trebuie verificată diferenţa de
temperatură a fluidului din rezervor şi canal, şi în cazul existenţei acestei
diferenţe la măsurători precise este obligatorie efectuarea corecţiilor de
temperatură (referitoare la dilataţie). Rezervorul trebuie să aibă secţiune
orizontală suficientă pentru eliminarea efectului tensiunii superficiale.
h
Fig. 11.50. Schema măsurării nivelului în albii deschise
Acul de măsurare trebuie să fie prevăzut cu riglă şi vernier respectiv

deplasarea sa trebuie realizată cu şurub micrometric (fig. 11.51).
Fig.11.51. Ac de măsurare cu riglă, vernier şi şurub micrometric

Acul de măsurare trebuie să fie bine ascuţit şi trebuie să fie îndoit,
trebuie să străpungă nivelul din rezervorul de măsurare de jos în sus (pentru
reducerea efectului tensiunii superficiale).
În timpul măsurătorii trebuie asigurată verticalitatea riglei şi a acului
de măsurare, iar cota „0” a crestei deversorului trebuie stabilită cu acurateţe
(precizie de 0,1 mm).
Sarcina trebuie măsurată la distanţă suficientă de paramentul amonte
al deversorului unde nu se mai resimte curbura lamei deversante asupra
nivelului, la (3…4)H în amonte.
80. Precizia măsurătorilor.

Determinările debitelor cu deversoare reprezintă nişte măsurători
indirecte, iar precizia acestor măsurători depinde de precizia măsurătorilor
directe.
Măsurătorile directe sunt afectate de erori sistematice şi erori
întâmplătoare, rezultând şi măsurătorile indirecte cu anumite erori.
La măsurători indirecte ale mărimii A = f(B1,B2,…,Bn), eroarea relativă
rezultată este:
A n Bi n
A = = =  Bi (11.114)
A 1 Bi 1
unde A este eroarea relativă de determinare a mărimii A; A - eroarea

absolută; Bi - eroarea absolută de măsurare a mărimii Bi măsurată direct,
Bi - eroarea relativă de măsurare a mărimii determinante Bi.
La deversorul cu deschiderea dreptunghiulară debitul se determină
indirect după relaţia (11.91).
Erorile relative referitoare la variabilele independente (m, b, H) vor fi:
- pentru coeficientul de debit
Qm = m ; (11.115)
- pentru lungimea crestei
Qb = b , (11.116)
iar pentru sarcină
3 dH 3 H 3
Q H = = = H (11.117)
2 H 2 H 2
Deversorul fiind executat şi montat pe poziţie eroarea de măsurare a

lungimii crestei devine eroare sistematică ca şi eroarea de determinare a
coeficientului de debit.
Eroarea relativă de măsurare a debitului cu un astfel de deversor
devine:
3
 Q = m + b + H (11.118)
2
deci eroarea de măsurare a sarcinii se amplifică de 1,5 ori în eroarea de
măsurare a debitului.
Atingerea unui grad de precizie, impus prin toleranţă, cu grad de
încredere P necesită un număr de repetiţii ale măsurătorilor directe şi care se
determină din relaţia:
2
 t ( P) 
n s (11.119)
  
în care t(P) este argumentul de probabilitate;  - toleranţa măsurătorii, iar
s eroarea standard (sau eroarea medie pătratică). Argumentul de probabilitate
t(P) şi probabilitatea integrată sunt întabulate în tratate de calcul statistic.
Dimensionarea unui deversor pentru măsurat debitul într-un anumit
ecart (Qmin, Qmax) – ţine seama de precizia dorită, impusă prin toleranţa relativă
Q pentru Qmin în situaţia toleranţei absolute de măsurare a sarcinii H
(determinat de condiţiile de măsurare), rezultând:
3 H Q
H şi b = (11.120)
2 2Q m 2g H 3 / 2
În mod analog se poate pune problema şi la celelalte dispozitive de
măsurare a debitului.
11.5.4. Deversoare cu profil gros

În această categorie se încadrează deversoarele care satisfac condiţia:

0,67   / H  2,5H (11.121)
Ele au profil poligonal (dreptunghi, trapez, triunghi etc.).
Calculul debitului la deversoarele cu profil gros cu deschidere dreptunghiulară
utilizează relaţia:
Q = mb 2 g H 03 / 2 (11.122)
influenţa vitezei de acces fiind introdusă prin sarcina dinamică H0. Coeficientul
de debit variază în limite destul de largi m  (0,32...0,42) .
Forma profilului corespunde fig. 11.52.
H H H
vo vo
p1 p1
ro f 

 
a b c
H H
hn
 dh
1 2 1 2
d e
Fig. 11.52. Deversoare cu profil gros poligonal
Coeficientul de debit de formă se poate determina cu relaţiile:

- pentru profil dreptunghiular ascuţit (fig. 11.52.a)
m0 = 0,32 + 0,05(2,5 −  / H ) (11.123)
- pentru profil cu muchie rotunjită cu r0 = 0,2H (fig. 11.52.b)
2,5 −  / H
m0 = 0,36 + 0,1 (11.124)
1 + 2 / H
Relaţiile sunt valabile pentru 0,67   / H  2,5 şi p1 / H  3 .
Condiţia de acces pentru p1 / H  3 afectează contracţia pe verticală
fapt de care se poate ţine seama prin:
K v = 1 + 0,13H / p1 (11.125)
Pentru formele de profil din fig. 11.52.a,b,c, coeficientul de debit m0
este dat în tabelul 11.10.
- la deversorul cu profil trapezoidal (fig. 11.52.d) coeficientul de

formă depinde de înclinarea taluzului amonte şi aval. Când paramentul aval
este vertical coeficienţii corespund (tab. 11.10), iar în situaţia înclinării
paramentului aval (acesta favorizează o eventuală curgere în lama aderentă)
sunt prezentaţi în (tab. 11.11).
Coeficientul de debit m0 la deversoare cu profil gros fără contracţie laterală.

Tabelul 11.10.
m0
Pereţi Parament amonte înclinat Muchie amonte rotunjită sau teşită
 /H verticali P1=f(ctgθ) r0/H sau f/H r0/H
muchii 0,5 1,0 1,5  2,5 0,025 0,05 0,2 0,6 1
vii
0,0 0,385 0,385 0,385 0,385 0,385 0,385 0,385 0,385 0,385 0,385
0,2 0,366 0,372 0,377 0,380 0,382 0,372 0,374 0,377 0,380 0,382
0,4 0,356 0,365 0,373 0,377 0,381 0,365 0,368 0,374 0,377 0,381
0,6 0,350 0,361 0,370 0,376 0,380 0,361 0,364 0,370 0,376 0,380
0,8 0,345 0,357 0,368 0,375 0,379 0,357 0,361 0,368 0,375 0,379
1,0 0,342 0,355 0,367 0,374 0,378 0,355 0,359 0,366 0,374 0,378
2,0 0,333 0,349 0,363 0,371 0,377 0,349 0,354 0,363 0,371 0,377
4,0 0,327 0,345 0,361 0,370 0,376 0,345 0,350 0,360 0,369 0,376
8,0 0,324 0,343 0,360 0,369 0,376 0,343 0,348 0,359 0,369 0,376
 0,320 0,340 0,358 0,368 0,375 0,340 0,346 0,357 0,368 0,375
Coeficientul de debit m0 la deversoare cu perete gros

cu înclinarea paramentului aval
Tabelul 11.11
p1 / H ctg 2  / H
0,5 0,7 1,0 2,0
3 0,42 0,40 0,36 0,34
0,5…2 5 0,38 0,37 0,35 0,34
10 0,36 0,36 0,35 0,34
2…3 1 0,46 0,42 0,37 0,33
2 0,42 0,40 0,36 0,33
Contracţia laterală la aceste deversoare se introduce prin coeficientul

de contracţie  , sub forma :
H
 = 1 − 0,1 0  (11.126)
b
în care b este lungimea crestei deversante; H0 – sarcina totală;  - un coeficient

care depinde de forma marginii obstacolului (fig. 11.53). În multe cazuri
lungimea crestei deversorului este inferioară lăţimii canalului b < B şi este
fragmentat de pile şi este mărginit de culei.  se referă la toate marginile
care produc contracţie.
=1,0 =0,7 =0,7 =0,4

1 2 2 3
Fig. 11.53. Forma obstacolelor
care produc contracţie şi valorile
coeficienţilor 
Când pilele avansează faţă de paramentul amonte fig. 11.54

coeficienţii  se reduc conform (tab. 11.12).
Reducerea coeficienţilor  cu avansul pilelor

Tabelul 11.12
Poziţia Forma pilelor
pilei Dreptunghiulară Circular Ogival
triunghiular
a=0 1 2 3
a=0,5H 1 2 3
1 2 3
2 3 5
a=H 1 1 2
1 2 3
4 3 5
Fig. 11.54. Avansul pilei
a
bi
Înecarea acestor deversoare se poate introduce în calcule prin relaţia

 h 
(11.102) sau prin valorile coeficientului de înecare   n  întabulate în
H0 
îndrumare de calcule hidraulice.
- la deversorul cu profil triunghiular, de tip Keutner
( ctg1 = ctg 2 = 1,25 ) utilizat frecvent la descărcător de suprafaţă lateral la
acumulări cu baraje de pământ, debitul se determină cu relaţia:
Q = m0 bh 2 g (H 0 − h) , (11.127)
lama deversantă fiind influenţată de paramentul aval.
Se disting patru forme de curgere peste acest deversor, astfel:
- curgere liberă, cu:
hn  0; Dh  0; m0 = 1,258; h = 0,73H 5 H / p1 ;
- curgere înecată la limită, cu:
hn  0; Dh  0; m0 = 1,251; h = 0,7 H 10 H / p1 ;
- curgere înecată cu:
H H
1,174   1.29; Dh  0; m0 = 0,965 ; h = 0,745H 10 H / p1
hn hn
H
 1,29; Dh  0; m0 = 1,240; h = 0,745H 10 H / p1
hn
- curgere înecată ondulatorie, cu:
H H
hn  0;  1,174; m0 = 0,965 ; h = 0,84 H 10 H / p1 .
hn hn
11.5.5. Deversoare cu profil curb
Deversoarele din această categorie au profilul curb sau conţin

elemente de curbă. Se utilizează la realizarea părţii deversante a barajelor în
scopul evitării, limitării presiunilor vacuumetrice pe paramentul aval sau
dezlipirea lamei deversante. Există profile cu şi fără vacuum.
10. Deversoare cu profil curb fără vacuum sunt astfel concepute ca

pe paramentul aval să nu apară vacuum. Paramentul aval este realizat astfel ca
lama deversantă să se sprijine pe acesta. În cazul fluidului eulerian profilul care
realizează această condiţie reproduce pânza inferioară a lamei deversante de la
un deversor cu muchie ascuţită cu deschidere dreptunghiulară, fără contracţie
laterală, cu lamă aerată, verticală sau înclinată în funcţie de paramentul amonte

al barajului.
Profilul de deversor astfel realizat – numit profil Bazin – nu
îndeplineşte condiţiile datorită naturii reale ale lichidului.
Poziţia pânzei inferioare se poate trasa utilizând teoria mişcărilor
potenţiale (se trasează spectrul mişcării pentru fluid eulerian) cu ajutorul căreia
rezultă vitezele, debitul şi presiunea pe parament. Un astfel de deversor
realizează această condiţie numai pentru sarcina de calcul HC = 0,888H,
H fiind sarcina pe deversorul cu muchie ascuţită.
Din aceste considerente se corectează curbura teoretică a deversorului
astfel ca aceasta intră puţin în lama deversantă. Orice dezlipire, presiune
vacumetrică sau suprapresiune afectează turbulenţa, poate conduce la cavitaţie
şi reduce coeficientul de debit.
Profile care „intră” puţin în lama deversantă şi realizează
suprapresiuni mici pe paramentul aval, au fost studiate de: de Marchi, Creager,
Ofiterov, Smetana, WES (Waterway Experiment Station, Vicksburg).
În continuare sunt prezentate profile de deversor Creager şi WES.
H0 H H0 H
0 x 0 x
45
Tip A Tip B
Fig. 11.55. Deversorul curb fără vacuum Creager
Debitul la aceste deversoare se calculează cu relaţia (11.122), sarcina

sub care are loc curgerea fiind definită faţă de punctul cel mai înalt al profilului
(fig. 11.55).
10.a. Deversorul cu profil curb Creager

Profilul Creager se poate realiza cu paramentul amonte vertical
(eventual retras din condiţii de economicitate) de tip A şi cu parament amonte
înclinat la 450 (tip B) pentru condiţii de stabilitate sau de evacuare a gheţurilor.
Curbura profilului se găseşte în tabele (tab. 11.13) pentru sarcina de
calcul H = 1 m.
Coordonatele profilelor de deversor Creager pentru H = 1 m

Tabelul 11.13
Tip A Tip B
x y x y x y x y
0,0 0,126 1,2 0,397 0,0 0,043 1,2 0,480
0,1 0,036 1,4 0,565 0,1 0,010 1,4 0,665
0,2 0.007 1,7 0,870 0,2 0,000 1,7 0,992
0,3 0,000 2,0 1,22 0,3 0,005 2,0 1,377
0,4 0,007 2,5 1,96 0,4 0,023 2,5 2,14
0,6 0,060 3,0 2,82 0,6 0,090 3,0 3,06
0,8 0,142 3,5 3,82 0,8 0,189 3,5 4,08
1,0 0,257 4,0 4,93 1,0 0,321 4,0 5,24
Coordonatele profilelor pentru H  1 se obţin prin înmulţirea valorilor

din tabelul 11.13, cu sarcina de calcul H.
{x = xH =1H
(11.128)
y = yH =1H
Coeficientul de debit pentru sarcina de calcul H = Hmax, este m0 = 0,49
pentru tipul A şi m0 = 0,48 pentru tipul B.
În cazul funcţionării deversoarelor la sarcini inferioare celei de calcul
coeficienţii de debit sunt:
- pentru profilul A
 H 
m0 = 0,49 0,785 + 0,215  , când H / H max  0,8
 H max 
şi (11.129)
( )
m0 = 0,49 0,88 + 0,12 H / H max , când H / H max  0,8
- pentru profilul B
m0 = 0,48(0,85 + 0,310H / H max ) , când H / H max = 0,1...0,5
şi (11.130)
m0 = 0,48(H / H max ) , când H / H max  0,5 .
1 / 20
Pentru sarcini H superioare celei de calcul sub lamă presiunea devine

vacuumetrică şi conduce la creşterea coeficientului de debit. Experienţele lui
Creager arată că la debite deversate cu peste 10 % superioare debitului la
sarcina de calcul produc vibraţii periculoase şi poate să apară cavitaţia pe

parament.
10.b. Deversorul cu profil WES
Profilele curbe ale deversoarelor WES se compun din mai multe
segmente de curbă însă curba principală are ecuaţia:
X n = RH cn −1 y (11.131)
celelelte fiind segmente de cerc. Paramentul amonte poate fi vertical (chiar şi
retras) sau înclinat cu m = 1/1; 1/3; 2/3. Parametrii m0, R şi n şi elementele
arcelor de cerc al profilelor sunt indicate în fig. 11.56.
Corecţiile pentru contracţie şi înecare corespund celor descrise la
deversoare cu profil gros poligonale (11.5.4.).
20. Deversoare cu profil curb cu vacuum

Aceste deversoare sunt profilate după curbe mai simple, arc de cerc sau
elipsă (fig. 11.57).
H
B C
H R b
0
2b a
R D
p1
55...60 A
b c
a
Fig. 11.57. Deversoare cu profil curb cu vacuum

Pe creasta şi paramentul aval al deversorului la contactul cu lama
deversantă se formează presiune vacuumetrică. În practică valoarea presiunii
vacuumetrice se limitează la 5...6 mCA pentru evitarea dezlipirii lamei
deversante şi apariţiei cavitaţiei, care, la rândul său produce vibraţii, afectează
materialul paramentului şi stabilitatea construcţiei.
Coeficientul de debit la deversoarele profilate după arc de cerc se
poate calcula cu relaţia:
m = 0,312 + 0,3 − 0,01(5 − H / R ) + 0,09 H / p1 
2 2
  (11.132)
3
Pentru deversoarele profilate după arc de elipsă coeficientul de debit
m depinde de H/a şi b/a, variind în limite largi m = 0,487...0,577. Pentru
b/a = 2...3, m = 0,552...0,554.
Presiunea vacuumetrică pe parament are următoarele valori:
- pentru profilare după arc de cerc hvac = (1,39...1,58)H0;
- pentru profilare după arc de elipsă cu: - b/a = 2; hvac = (1,27...1,55)H0;
- b/a=3; hvac = (1,34...1,63)H0.
Înecarea acestor deversoare începe la hn/H = 0,15, iar coeficienţii de

corecţie  = f (hn / H ) sunt întabulaţi în îndrumătoare.
2 2
vo /2g n=1,85 vo /2g n=1,81
R=2,00 R=1,939
no=0,502 no=0,497
HoHc Ho Hc
0,282Hc 0,214Hc
0,175Hc x 0,115Hc x
Rc=0,2Hc Rc=0,22Hc
Rc=0,5Hc Rc=0,48Hc
y y
3
2/
n=
a b
Retragere
2 2
vo /2g n=1,836 vo /2g n=1,776
R=1,936 R=1,873
no=0,500 no=0,495
Ho Hc Ho Hc
0,237Hc
0,139Hc x 0,119Hc x
Rc=0,21Hc
Rc=0,68Hc Rc=0,45Hc
1
1/
n=
y y
3
1/
n=
c d
mo/mo
1,04 1,3
'' '
0,3 0
1,03 1,2
0
7
2
3
33
1,0
0,6
o=0,
e
1,02 1,1
>1,
P1 H
n=
2/
1,01 1,0
3 1/
1/
1
1,00 0,9
3
0,99 0,8
H/Hc
0,98 0,7
0,2 0,4 0,6 0,8 1,0 1,2 1,4
0,6
Ho/Hc
0,5
0,4
f
0,3
0,2
0,1
m'o/ mo
0
0,70 0,75 0,80 0,85 0,90 0,95 1,00
Fig. 11.56. Deversoare WES

a). parament amonte vertical sau retras; b). parament amonte înclinat 2/3; c). parament
amonte înclinat 1/3; d). parament amonte înclinat 1/1; e). corecţia coeficientului de debit
funcţie de înclinarea paramentului şi sarcină; f). corecţia coeficientului de debit funcţie de
sarcină şi înălţimea pragului.
11.5.6. Deversorul cu prag lat
Deversoarele cu prag lat se caracterizează prin 2,5   / H  8...12 cu

limita superioară valabilă muchiilor vii, iar limita inferioară muchiilor rotunjite.
La intrarea pe deversor lama prezintă o strangulare pronunţată, se formează
adâncimea contractată h < hcr după care urmează o mişcare gradual variată în
starea rapidă a curentului. Neuniformitatea la intrare este mai pronunţată la
muchii vii din cauza dezlipirii. Dacă  / H  12 spre capătul aval, la
aproximativ 3hcr amonte de muchia de ieşire, se formează hcr, iar în amonte
curgere în stare lentă, racordată prin salt ondulat cu starea rapidă de la intrare.
Când grosimea crestei  este şi mai mare, zona de intrare este înecată şi pe
creastă mişcarea este lentă fiind comandată de secţiunea de ieşire; deversorul se
comportă ca un canal scurt.
Pentru funcţionarea ca deversor curgerea este comandată din amonte,
adâncimea pe prag h nu se modifică prin modificarea grosimei crestei.
0
1
H0 H
h h cr
p1 1
1
0
2
3
4
Fig. 11.58. Forma suprafeţei libere pe deversorul cu prag lat în funcţie de 
Calculul debitului deversorului cu prag lat se poate efectua cu relaţia

(11.122), în care m0 depinde de condiţiile de intrare (forma muchiei) şi de
înălţimea pragului amonte p1. Berezinski recomandă următoarele relaţii de
calcul pentru m0:
3 − p1 / H
- muchii vii şi p1/H < 3: m0 = 0,32 + 0,01
0,46 + 0,75 p1 / H
şi (11.133)
m0 = 0,32 pentru p1 / H  3 ;
- muchii rotunjite cu r = 0,2 H, pentru p1 / H  3 :

3 − p1 / H
m0 = 0,36 + 0,01
1,2 + 1,5 p1 / H
şi (11.134)
m0 = 0,36, pentru p1 / H  3 .
Particularitatea curgerii pe prag lat, cu comanda curgerii din amonte,
permite stabilirea directă a debitului sub formele:
Q = bh 2 g (H 0 − h )
sau
Q = k 1 − K b 2 gH 03 / 2 (11.135)
cu k = h/H0. Relaţia (11.135), cu notaţia
m0 = k 1 − k (11.136)
capătă forma (11.122). Valorile coeficienţilor m0, k, φ corespund (tab. 11.14).
Coeficienţii m0, k, φ pentru deversorul cu prag lat

Tabelul 11.14
m0 0,32 0,33 0,34 0,35 0,36 0,37 0,38 0,385
φ 0,951 0,954 0,961 0,967 0,974 0,983 0,994 1,000
k 0,457 0,477 0,500 0,527 0,558 0,596 0,641 0,667
Contracţia laterală, după Berezinski este:

b / B (1 − b / B )
a
 = 1− 4
(11.137)
3 0,2 + p / H
1
în care a = 0,19 pentru muchii de intrare vii şi a = 0,10 pentru muchii de intrare
rotunjite. Pentru b/B < 0,2 şi p1/H > 3 coeficientul ε se calculează cu b/B = 0,2
şi p1/H = 3.
Pentru hn/H0 = 0,78...0,83 deversorul se îneacă şi este necesară
utilizarea coeficientului de corecţie σ(hn/H0) (tab. 11.15).
Coeficientul de înecare σ(hn/H0) la deversorul cu prag lat

Tabelul 11.15
hn/H0 0,80 0,81 0,82 0,83 0,84 0,85 0,86 0,87 0,88 0,89
σ 1,00 0,955 0,99 0,98 0,97 0,96 0,95 0,93 0,90 0,87
hn/H0 0,90 0,91 0,92 0,93 0,94 0,95 0,96 0,97 0,98
σ 0,84 0,82 0,78 0,74 0,70 0,65 0,59 0,50 0,40
11.5.7. Alte tipuri de deversoare
Practica hidrotehnică utilizează şi alte tipuri de deversoare ca

funcţional, poziţie, rol sau construcţie. Astfel sunt deversoarele laterale, pâlnie
sau deversoarele sifon.
10. Deversoare laterale

Se utilizează ca deversor de captare sau evacuator de protecţie. Are
dispoziţia obişnuită laterală (fig. 11.59), lăsând curgerea liberă pe albia
principală. Când nivelul apei din albia principală depăşeşte cota crestei
deversorului o parte a debitului se evacuează peste deversorul lateral.
Qam = Qav+Qd (11.138)
1 2
l
b1 a1
z z1 Qd
Qam I z2
h01
h p I  p1 h02 Qav
Qav
2
Qd
Fig. 11.59. Deversor lateral
1
Qam
Creasta deversorului poate fi paralelă cu fundul albiei principale sau

diferit (ex. construit pentru a menţine sarcină constantă pe lungimea crestei).
Când fundul albiei principale şi creasta sunt paralele lama deversantă şi nivelul
din albia principală au variaţii substanţiale determinate de starea curentului din
albie din amonte şi aval de deversor.
Cel mai des întâlnit caz este când starea mişcării pe canal este lentă,
atât amonte cât şi aval de deversor, în această situaţie secţiunea de comandă
este cea din aval (2), cota de comandă z2 corespunde lui Qav. Pe canal în
amonte mişcarea este gradual variată după o curbă coborâtoare b1, în secţiunea
(1) realizându-se o adâncime h01 > hcr. Nivelul din canal în lungul deversorului
este crescător după o curbă de supraînălţare a1.
Debitul descărcat de deversor se poate calcula cu relaţia:

Qd =  l m0 l 2 g Z 23 / 2 (11.139)
în care
 l = (Z 2 / l )1 / 6 (11.140)
şi ţine seama de variaţia sarcinii în lungul crestei. Coeficientul de formă m0 se
determină după criteriile prezentate pentru deversoare.
Dacă deversorul este aşezat oblic faţă de axa curentului din canalul
atunci  l = (Z 2 / l ) .
1 1
principal cu tg = ...
1 / 10
3 40
Q Qav
am Q
d
Fig. 11.60. Deversor lateral oblic
l

Dacă starea curentului în canal este rapidă atât în amonte cât şi în aval,
adâncimea scade în lungul crestei (fig. 11.61). Secţiunea de comandă este în
amonte (1).
1
h cr 2
Fig. 11.61. Linia luciului apei pe

h <h
01 cr creasta deversorului lateral când starea
h <h mişcării apei în canalul principal este
02 cr
1 rapidă
2
Alte situaţii rezultă din combinarea stării de mişcare pe canalul

principal din amonte aval şi în dreptul deversorului lateral (fig. 11.62).
h >h
01 cr
h =h h <h
1 cr 02 cr
1
2
Fig. 11.62. Diverse forme ale luciului

h >h apei în lungul deversorului lateral
01 cr
h ~h
1
h >h
02
funcţie de starea curentului din albia
cr cr
1 principală
2
h <h
01 cr
h >h
02 cr
1
2
20. Deversorul pâlnie

Deversoarele pâlnie au forma în plan circulară, arc de cerc sau alte
forme; în majoritatea cazurilor secţiunea transversală este modelată după forma
deversoarelor cu profil curb fără vacuum (fig. 11.63). Se folosesc în special ca
evacuatoare de ape mari.
R D
H R
0 x H
p1
b
y
a b
Fig. 11.63. Deversor pâlnie. a). secţiune; b). vedere în plan
Deversorul pâlnie poate avea diferite regimuri de funcţionare,

determinate de raportul H/R, astfel (fig. 11.63’).
- la H/R < 0,46 deversor neînecat;
- H/R = 0,46...0,8 deversor autoînecat;
- H/R = 0,8...1,0 deversor autoînecat cu dispariţia formei de pâlnie
a suprafeţei libere;
- H/R = 1,0...1,6 aspect de curgere orificiu-ajutaj interior;

- H/R > 1,6 aspect de curgere ajutaj interior.
2
V0 /2g
H0 H x -1 0,5 1 1,5 2 2,5 3 3,5

0,6 0,8
-0,5 0,5 x/H0
0,4 priza
0
superioara
0,5
1 0,3
2
1,5
R=oo
2 1,0
y
H/R=0
2,5
0,8 0,2
3
0,6 0,2
3,5
y/H0 0,5
4 0,4 0,3
priza inferioara
Fig. 11.63’. Forma lamei deversante la un deversor circular cu muchie ascuţită
La proiectarea acestor deversoare este recomandabilă funcţionarea lor

neînecată, deci R > 2,2H şi profilul crestei să fie modelat după pânza inferioară
a lamei deversante. Pentru situaţii H < Hcalc deversorul funcţionează neînecat,
iar pentru H > Hcalc apar fenomenele de înecare menţionate.
Coeficientul de debit de formă m0, pentru limitele H/R = 0,2...0,38 şi
p1/R = 0...1, se poate calcula cu relaţia:
m0 = 0,49 − 0,068 H / R − 0,03 1 − ( p1 / R)2/3
(11.141) 
iar debitul:
Q = m0 (2R − nb) 2g H 3 / 2 (11.142)
unde n este numărul pilelor de grosime b. Coeficientul de contracţie se
calculează asemănător celor prezentate la 11.5.4.
30. Deversorul sifon

Deversorul sifon se foloseşte ca descărcător de protecţie fiind o

construcţie formată dintr-un deversor cu profil curb, acoperit cu o capotă cu
orificiu şi o mască, respectiv pereţi laterali (fig. 11.64). Paramentul aval al
deversorului este prevăzut cu un „nas”. Descărcarea are loc într-o chiuvetă,
adâncitură a canalului de derivaţie. Funcţionează ca un deversor lateral.
a Dh
H H*
nas h Fig. 11.64. Deversorul sifon
Când nivelul din canalul principal atinge cota crestei deversorului

construcţia intră în funcţiune ca deversor. „Nasul” aruncă lama deversantă spre
capotă, antrenând aerul în aval. Apa din bazinul aval împiedică intrarea aerului
din aval.
Când nivelul din canalul principal ajunge la nivelul măştii accesul
aerului din amonte este oprit şi după un anumit timp, cât tot aerul din spaţiul
dintre parament şi capotă este evacuat în aval (sifon amorsat) funcţionarea este
ca al unui deversor cu sarcină în creştere - se realizează presiune vacuumetrică
pe paramentul aval.
După evacuarea aerului construcţia are o funcţionare de sifon sub
sarcină H*.
În prima fază debitul tranzitat este al unui deversor cu profil curb cu
coeficient de debit m0, lucrând sub sarcina H şi lungimea crestei b.
În faza a treia - de sifon - debitul tranzitat este al unei conducte în
sifon secţiunea A = ab sub sarcina H* şi coeficientul de debit μ.
Debitul evacuat în faza a treia este mult superior primei faze în special
pe seama creşterii sarcinii.
În faza intermediară debitul tranzitat este între debitele celorlalte
forme de funcţionare.
40. Module cu mască

Modulele sunt dispozitive statice pentru regularea - limitarea la valori

prestabilite a debitelor derivate. Există două tipuri de astfel de dispozitive:
- cu o mască (deversor - orificiu);
- cu două măşti (deversor - orificiu cu contrajet)
40.a. Modul cu o mască

Este un dispozitiv rezultat dintr-un deversor cu profil triunghiular cu
creastă rotunjită şi o mască plasată deasupra, în coordonate, formând unghi de
135o faţă de direcţia curgerii care realizează un orificiu mare peste deversor.
Paramentul amonte al deversorului face unghi de 55o faţă de orizontală, iar
paramentul aval unghiul de 15o (fig. 11.65).
Funcţionează ca un deversor - orificiu lateral.
Amonte
Vana Aval
H
Hmax
H
Hmin Fig. 11.65. Modul cu o mască
Salt
Masca
q=  H 135
3/2
q=  H
1/2
Q Prag a
Q Q
min max
Qn 15
55
În intervalul H = 0...a dispozitivul funcţionează ca deversor după

caracteristica:
Q = H 3 / 2 (11.143)
iar pentru H > a funcţionează ca orificiu mare după caracteristica:
Q = H 1 / 2 (11.144)
Unghiul  = 135 a măstii influenţează puternic coeficientul de
0
contracţie care reduce debitul şi favorizează îndepărtarea saltului aval de

dispozitiv.
Dispozitivul menţine debitul în intervalul Qmin...Qmax, la Qnorm ± εQ
domeniul H = H max − H min .
Există dispozitive standardizate X1, XX1, XXX1, L1 şi C1, plasate în
module, fiecare deschidere fiind protejată de vană plană cu poziţie fixă închis
sau deschis (fig. 11.66).
Fig. 11.66. Schema de montare a

modulelor cu mască
40.b. Modul cu două măşti

Este un dispozitiv asemănător modulelor cu o mască având însă două
măşti plasate deasupra deversorului. A doua mască este plasată mai sus faţă de
deversor ca prima şi are înălţime limitată (fig. 11.66).
Funcţionalul poate fi descris în funcţie de creşterea sarcinii faţă de
cota pragului deversorului, astfel:
- H = 0...a1 funcţionare ca deversor;
- H = a1...a2 funcţionează ca orificiu cu prima mască în operare;
- H = a2...H2 funcţionează ca orificiu cu a doua mască în
operare (prima mască nu mai atinge apa);
- H > H2 între cele două măşti se deversează apa, realizând un
contracurent (jet) faţă de curentul principal derivat şi care devine mai important
cu creşterea sarcinii.
Măştile şi contracurentul reduc coeficientul de debit al orificiului în
funcţiune menţinând debitul între Qmax-Qmin, la Qnorm  Q pentru o variaţie a
sarcinii H = H max − H min mai mare ca la modulul cu o mască.
Nivel nominal
H
contra
curent
orificiu
H1
a2 a1
deversor
Q n - Q Qn Q n+ Q Q
Fig. 11.67. Modul cu două măşti
Există dispozitive standardizate X2, XX2, L2 şi C2.
11.6. APLICAŢII
10. Cele trei comapartimente ale unui rezervor comunică prin două
orificii mici în pereţii de despărţire verticali şi cu exteriorul un orificiu mic în
perete subţire, vertical (fig. 11.68). Caracteristicile orificiilor sunt: diametrele
D1 = 40 mm, D2 = 50 mm şi D3 = 55 mm şi au coeficienţii de debit
1 = 0,600; 2 = 0,605 şi  3 = 0,62 . Primul compartiment este alimentat cu
debitul curs.
Să se determine debitul orificiilor şi denivelarea în rezervoare dacă
sarcina totală este H = 3,80 m.
z1
H
z2
1 1
2 z3
2 3
3
D1 D2 D3
Fig. 11.68. Schema de calcul
Rezolvare. Conform ecuaţiei (11.9), cu p1 = p2 = 0 şi v0 = 0, se obţin

sarcinile sub care are loc curgerea prin fiecare orificiu:
Q2 Q2 Q2
Z 1 = 2 2 ; Z 2 = 2 2 ; Z3 = 2 2 ;
1 A1 2 g 2 A2 2 g 3 A3 2 g
Însumând sarcinile se obţine:

Q2  1 1 1 
H = Z1 + Z 2 + Z 3 =  2 2 + 2 2 + 2 2 
2 g  1 A1  2 A2  3 A3 
2 gH
sau Q = ,
1 1 1
+ +
1 A12  2 A22  3 A32
Di2
cu Ai = rezultă:
4
gH
Q= =
8  1 1 1 
 2 4 + 2 4 + 2 4
2 

  1 D1  2 D2  3 D3 
,
9,81  3,8
=
8  1 1 1 

2 
+ + 
  0,600  0,04
2 4
0,605  0,050
2 4
0,62  0,055 4
2

sau Q = 5,046 x 10-3 m3/s = 5,046 l/s.
Sarcinile Z1, Z2, şi Z3 rezultă din primele ecuaţii, astfel:
Z1 =
(5,046 10 )  4
−3 2 2
= 2,28 m
0,602   2  0,044  2  9,81
Z2 =
(5,046 10 )  4
−3 2 2
= 0,92 m
0,6052   2  0,054  2  9,81
Z3 =
(5,046 10 )  4
−3 2 2
= 0,60 m
0,622   2  0,0554  2  9,81
Confirmate prin H = Z1 + Z2 + Z3 = 2,28 + 0,92 + 0,60 = 3,80 m.
20. În peretele vertical al unui rezervor se practică două orificii mici.

Adâncimea lichidului în rezervor este h.
Să se determine astfel poziţia orificiilor pe aceeaşi verticală a peretelui
ca jeturile rezultate să bată în acelaşi punct în planul orizontal al fundului
rezervorului (fig. 11.69), când  A =  B =  .
h1 A x
h Fig.11.69. Schemă de calcul

B x
h2
C
Rezolvare. Axele de coordonate sunt trasate în secţinnea contractată;

componentele vitezelor în jeturi fiind:
- pentru orificul A: vx =  A 2gH1 şi v y = gt .
- pentru orificiul B: vx = B 2g (h − h2 ) şi v y = gt .
Coordonatele particulelor la un moment dat în coordonatele considerate
cu  A =  B =  sunt:
- pentru orificiul A,
x x
x = vxt sau t = = ,
vx  2 gh
t t
1 2 1 x2
y =  v y dt =  gtdt = gt sau y = .
0 0 2 4  2 h1
- pentru orificiul B,
x x
x = vx  t sau t = =
vx  2 g (h − h2 )
1 2 y2
y= gt = 2 .
2 4 (h − h2 )
Planul orizontal al fundului rezervorului are coordonatele:
- pentru orificiul A
x2
y = h − h1 = 2 .
4 h1
- pentru orificiul B
x2
y = h2 = 2 .
4 (h − h2 )
În condiţia aceleiaşi abscise x rezultă:
h1 (h - h1) = h2 (h - h2)
sau
h22 − h  h2 + h  h1 − h12 = 0 ,
cu soluţia
h h2 h h 
h2 =  − h  h1 + h12 =   − h1 
2 4 2 2 
Soluţia h2 = h1, deci orificiile egal distanţate de la suprafaţă şi fund.
30. Debitul evacuat de un dren cu Q = 0,2...1 l/s se măsoară cu un

ajutaj cilindric având coeficientul de debit μ = 0,80. Debitul trebuie măsurat cu
o eroare relativă δQ = 5 0/00 când sarcina se poate măsura cu eroarea absolută
εH = 1 mm. Să se dimensioneze ajutajul (fig. 11.70).
limnigraf
dren
Fig. 11.70. Schemă de calcul.

rezervor
H d
ajutaj
Rezolvare.
Debitul se măsoară indirect cu ajutajul, mărimea direct măsurată fiind sarcina
H. Relaţia de transformare este (11.45) în care coeficientul de debit este μ =
0,8.
Eroarea relativă a măsurătorilor indirecte este:
Q =
Q dQ d A 2 gH
= =
( =
)
1 dH 1 H
=
Q Q A 2 gH 2 H 2 H
sau
1 H 1 0,001
H= = = 0,1 m
2 Q 2 0,005
care corespunde debitului minim, rezultând:
4Qmin 4  0,0002
d= = = 0,015 m = 15 mm.
 2 gh   0,8  2  9,81  0,1
La debitul maxim sarcina va fi:
2Qmax2
2  0,0012
H max = 2 2 4 = = 0,638 m.
  d g 0,82  2  0,0154  9,81
Sarcina fiind măsurată cu aceeaşi eroare precizia de măsurare a debitului creşte
cu creşterea debitului.
40. Barajul unui lac de acumulare are golirea la fund formată dintr-o
conductă cu D = 2,0 m şi coeficient de debit μ = 0,7. Cota geodezică a apei la
nivel normal de exploatare este de 128 m, iar axul golirii de fund de 121 m.
Debitul afluient din amonte este de Q0 = 5,5 m3/s. Curba suprafeţei lacului de
acumulare pentru cotele caracteristice corespunde graficului din schema de
calcul.
Să se determine timpul de golire a lacului de la cota 128 m la cota
124 m.
8
Q0 A A A h(m)
128m
H 6
4
H3 H2 H1 121m
Q 2
A(h)
106 m
2
0
1 2 3 4 5 6
Fig. 11.71. Schema de calcul
Rezolvare. Într-un interval de timp dt în lac soseşte volumul Q0 dt şi

se evacuează prin golirea de fund Qdt = Ag 2 gH dt , diferenţa lor fiind egală
cu variaţia volumului apei din lac, respectiv:
Q0dt = Ag 2 gH dt = AdH
de unde timpul de golire de la cota H1 la H2, rezultă:
H1 H1
AdH 1 AdH
t=  = 
H 2 Ag 2 gH − Q0 Ag g H 2 2 H − Q0
Ag g
Scriind ecuaţia în diferenţe finite, se obţine:
1 H1
( Ai + Ai −1 )(H i − H i −1 )
t =  ti = 
Ag g H 2 H i + H i −1 − K
unde
Q0 D 2
K= şi Ag = .
Ag g 4
Se lucrează pentru pasul de sarcină ΔH = Hi - Hi-1 = 1 m, rezultând:
  2,02 5,5
Ag = = 3,14 m 2 ; K = = 0,7985 m0,5/s ,
4 0,7  3,14 9,81
1 1
= = 0,145 s/m 2,5
Ag g 0,7  3,14 9,81
Caracteristicile lacului, suprafaţa orizontală şi sarcina pe golire în

funcţie de cote conform graficului din fig. 11.71.sunt:
Cota [m] Hi [m] 10-6Ai [m2]
128 7 4,7
127 6 4,1
126 5 3,0
125 4 1,7
124 3 0,9
Timpul de evacuare va fi:

 (4,7 − 4,1)10 61 (4,1 − 3,0)10 61 + (3,0 − 1,7)10 61 + (1,7 − 0,9)10 61 
t = 0,145 + 
 7 + 6 − 0,7985 6 + 5 − 0,7985 5 + 4 − 0,7985 4 + 3 − 0,7985 
t = 242  754 s = 2zile 19ore 25min 54sec. .
50. Debitul în intervalul Q = 0,2...0,5 m3/s se va măsura cu eroarea

relativă admisă de δQ = 0,5% cu un deversor cu profil subţire fără contracţie
laterală şi lamă deversantă aerată. Eroarea maximă de măsurare a sarcinii este
εH = 1mm. Să se calculeze elementele deversorului.
Rezolvare. Deversorul de măsurare este perfect, tipul Bazin, relaţia de

calcul a debitului fiind (11.91). Se acceptă la dimensionare coeficientul de
debit de formă m0 = 0,405. Fiind cazul măsurătorilor indirecte, variabila H,
conform (11.117) rezultă sarcina la debitul minim:
3 H 3 H 3 0,001
Q = sau H min = = = 0,3 m
2 H 2 Q 2 0,005
Lungimea crestei şi lăţimea canalului pe care se montează deversorul este:
Qmin 0,2
b= = = 0,678 m .
m0 2 g H min 0,405 2  9,81  0,33 / 2
3/ 2
Rotunjind lăţimea de fund la b = 0,7 m, rezultă:

2/3 2/3
 Qmin   0,2 
H min =  =  = 0,294 m
 m0b 2 g   0,405  0,7 2  9,81 
şi
2/3 2/3
 Qmax   0,5 
H max =   =  = 0,541 m
 m0b 2 g   0,405  0,7 2  9,81 
60. Un deversor cu profil WES, cu m0 = 0,502, trebuie să tranziteze

debitul de calcul Q = 300 m3/s. Construcţia prezintă două câmpuri deversante,
cu b = 14 m fiecare, având forma culei dreptunghiulară, iar pila este ogivală.
Pragul deversorului în amonte p1 = 7m.
Să se determine grosimea lamei deversante şi să se traseze profilul
paramentului deversant pentru sarcina de calcul.
Rezolvare. Într-o primă aproximare se neglijează efectul contracţiei,

rezultând sarcina totală:
2/3 2/3
 Q   300 
H0 =   ; H0 =   = 2,85 m
 m0  b 2 g   0,502(2  14) 2  9,81 
Sarcina pe deversor în prima aproximare este:
 0V02
H  = H0 −
2g
Q 300
cu V0 = care cu H~H0 este V0 = = 1,09 m/s
( p1 + H ) b (7 + 2,85)(2  14)
 0V02 1,1 1,092
rezultând H  = H 0 − = 2,85 − = 2,78 m
2g 2  9,81
Cu H’ se calculează coeficientul de contracţie, pentru culee:
ξc = 1, iar pentru pilă ξc = 0,4.
= 1 − 0,1(2  1 + 2  0,4)
H 2,78
 = 1 − 0,1 = 0,976 .
 b 2  14
Se recalculează sarcina totală:
n
2
0
V
H= v
Ho
z
h
p
p1
(2...3)H
P.I.
L.D.
P.S.
a.
Q

/2g
2/3 2/3
 Q   300 
H0 =   =  = 2,90 m
 m0  b 2 g   0,502  0,976(2  14) 2  9,81 
şi sarcina H
300 1,1  1,082
V0 = = 1,08 m/s şi H  = 2,90 − = 2,83 m .
(2  14)(7 + 2,90) 2  9,81
Cu aceste valori se reiau iteraţiile rezultând:
 = 0,976; H 0 = 2,90 m; şi H = Hc = 2,83 m.
Forma profilului este dată de ecuaţia:
X 1,85 = 2,0 H c0,85Y
cu R1 = 0,5 Hc = 0,5 x 2,83 = 1,415 m
R2 = 0,2 Hc = 0,2 x 2,83 = 0,566 m
e1 = 0,282 Hc= 0,282 x 2,83 = 0,798 m
e1 = 0,175 Hc = 0,175 x 2,83 = 0,495 m
Ecuaţia curbei profilului deversant este:

1 1
Y= X 1,85 = X 1,85 = 0,2605 X 1,85
2 Hc 0 ,85
2  2,83 0 ,85
Coordonatele profilului sunt:

X 0,25 0,50 0,75 1,0 1,5 2,0 2,5 3,0 3,5 4,0
Y 0,016 0,057 0,121 0,207 0,437 0,744 1,125 1,576 2,096 2,684
şi sunt materializate în (fig. 11.72).
e1
e2 x
R1 Fig. 11.72. Profilul WES pentru Hc = 2,83 m
R2
Sc 1:100

Capitolul 11

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Capitolul 11

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Hidraulică vol.

Curgerea permanentă a fluidelor din recipienţi prin secţiuni relativ

11.1. CURGEREA PERMANENTĂ PRIN ORIFICII

Se numeşte orificiu o deschizătură în peretele sau fundul unui

Curentul de lichid se dezlipeşte de muchia orificiului la paramentul

11.1.1. Curgerea prin orificii mici, libere

Convenţional se consideră orificiu mic, acel orificiu la care înălţimea

10. Contracţia vânei lichide

Urmărind spectrul curgerii prin orificii se observă că firele de curent

Pentru secţiuni particulare – cerc cu

Fig. 11.4. Contracţia vânei lichide

Mărimea coeficientului de contracţie depinde de caracterul contracţiei

20. Viteza şi debitul fluidului la orificii mici

Se consideră un orificiu mic, cu muchie ascuţită în peretele vertical al

Particulele de fluid urmează traiectorii curbe, mc fiind una dintre ele,

Fig. 11.5. Curgerea prin orificiul

Aplicând ecuaţia energiei între punctele m şi c, rezultă:

Fig. 11.6. Repartiţia vitezei şi presiunii relative în secţiunea orificiului

Distribuţia relativă a vitezei în secţiunea orificiului

Variaţiei de viteză în secţiunea orificiului îi corespunde şi o variaţie de

30. Factorii care influenţează coeficientul de debit

a. Viteza de acces. Relaţiile prezentate sunt valabile când rezervorul

Fig. 11.7. Orificiu circular la capăt Fig. 11.8. Variaţia lui μ cu

Într-o asemenea situaţie înlocuind viteza de acces din ecuaţia de

Fig. 11.9. Efectul rotunjirii muchiei

c. Rugozitatea peretelui în jurul orificiului, în funcţie de mărimea sa,

d. Vâscozitatea crescândă a lichidului implică creşterea coeficientului

40. Traiectoria şi inversia jetului

a. Traiectoria. Pentru sarcini pe orificiu de H = 6…7 m, efectul

b. Inversia jetului. Jetul rezultat de la diferite forme de orificii

Fig. 11.11. Inversia jetului lichid

După parcurgerea acestor forme jetul revine la secţiunea iniţială şi,

aerul şi de tensiunea superficială. În lungul jetului se observă un fenomen de

11.1.2. Curgerea prin orificii mici, înecate

Se consideră un rezervor compartimentat de un perete vertical în care

Fig. 11.12. Orificiu înecat

Procedând în mod analog ca la orificiul cu funcţionare liberă,

11.1.3. Curgerea prin orificii mari, libere

Orificiul se consideră mare dacă dimensiunea acestuia pe verticală

Se consideră un orificiu mare, de formă oarecare, care descarcă apă în

Fig. 11.13. Curgerea prin orificiul mare

În calcule orificiul mare se împarte într-o infinitate de orificii mici, de

Integrala se poate efectua dacă se cunoaşte funcţia b(H). Astfel, pentru un

Coeficientul de debit pentru orificii mari

11.1.4. Curgerea prin orificiile stăvilarelor în albii orizontale

Deschiderile stăvilarelor sunt considerate orificii mari. Ele pot fi pe

10. Curgerea liberă sub stăvilare

curentul suferind o contracţie pe verticală, secţiunea contractată fiind,

Fig. 11.14. Orificiu de stavilă liber

Viteza în secţiunea contractată se obţine din ecuaţia energiei, scrisă secţiunilor

Atât studiile teoretice cât şi cele experimentale arată dependenţa coeficienţilor

Variaţia coeficienţilor ,  şi  cu deschiderea relativă a stăvilarului

Cele arătate anterior sunt pentru stăvilarele verticale.

Fig. 11.15. Orificiu de

După Jukovski coeficientul de contracţie se exprimă prin:

Fig. 11.16. Graficul funcţiei ε=f(a/H, θ)

Debitul specific tranzitat pe sub stavilă este:

Fig. 11.17. Graficul funcţiei μ=f(a/H, θ)

Pe baza celor arătate la curgerea liberă sub stavile înclinate pot fi

20. Curgerea înecată sub stăvilare

Orificiul de stavilă funcţionează înecat când nivelul apei din aval se

Fig. 11.20. Orificiu de stavilă cu funcţionare înecată

La aceste orificii debitul tranzitat se calculează tot cu o relaţie de forma

11.1.5. Curgerea prin orificii cu vârtej