PETRU ŞERBAN • VIOREL AL.

STANESCU • PETRE ROMAN

HIDROLOGIE \,I

DINAMICA

·1NSTITUTUL OE '4'-CîEOftOU}8tl
~I H~L!:."'E
S l at..to-r E:CA

EDITURA TEHNICA
BUCUREŞTI - 1989
Contribuţia ~utorilor:

dr. ing. Petru Şerban

Cap. 1, 3, 7, 8, 9, 12

dr. ing. Viorel Al. Stănescu

Cap. 1, 2, 4, 5, 6

conf. dr. ing. Petre Roman

Cap. 10, 11, 12
 PREFAŢĂ

Apa, element din ce în ce mai implicat în viaţa economica şi so-

cială, nu mai este considerată clemult ca resursă naturală inepuizabilă.
Proq,igioasa dezvoltare a industriei, energeticii şi transporturilor, utiliza-
rea apei în agricultură la para1netri ele consum foarte înalţi şi toate cele-
lalte nevoi ale omenirii de ridicare generală a nivelului de viaţă, în con-
diţiile uriaşului salt demografic al ultimelor decenii ale secolului nostru,
au făcut ca cerinţele de apă ale onienirii să crească necontenit. Satisfa-
cerea acestora necesită o permanentă preocupare de gospodărire raţio­
nală a apei, de rezolvare de fapt a problemei „resursă-cerinţărr.
Dar apa nu constituie numai o problemă de satisfacere a nevoilor
societăţii. Incă din cele mai vechi timpuri oamenii au luptat pentru a
preveni sau a limita consecinţele, uneori dezastruoase, ale viiturilor.
Această problemă de apărare împotriva acţiunii distrugătoare a apei con-
stituie o preocupare de mare respcrnsabilitate, mai ales în prezent în con-
diţiile creşterii numărului de obiective economice şi sociale aflate sub
1 mpactul apelor mari. ·
La problemele „cantitative« ale apei cu care se confruntă socie-
tatea actuală, se adaugă din ce în ce mai pregnant cele de calitate a ape-
lor. Supuse proceselor de contaminare cu agenţi poluanţi de o rnare di-
versitate, apele devin improprii utilizării lor, astfel încît raportul cerinţă­
resursă capătă o semnificaţie mult mai complexă decît cea clasică, can-
titativă.
Dacă regimul natural hidrologic - cu situaţiile sale extreme de ape
11w.ri şi secare a riurilor - nu induce în echilibrul ecologic modificări cu
caracter ireversibil, influenţa antropică asupra acestui regim poate con-
duce - în lipsa unui '.control riguros - la mutaţii periculoase atît în
ceea ce priveşte caracteristicile cantitative ale resurselor de apă şi ale
distribuţiei lor spaţi.o-temporale, cit şi asupra modificării transportului
de elemente chimice şi biologice puternic'poluante.
Necesitatea de a lua în considerare deopotrivă legăturile cauză-efect,
atît în regim hidrologic natural, cît şi în regim nwdificat de activitatea
omului, a constituit o preocupare de bază a autorilor în elaborarea pre-
zentei lucrări.
3
 Implicarea hidrologiei în sistemul gospodăririi apelor se face atît
pe latura furnizării de valori caracteristice sintetice (cu caracter para-
metric) cît şi, în ultima perioadă mai ales, în direcţia elaborării de infor-
maţii hidrologice cu caracter prognostic.
Satisfacerea cerinţelor de date parametrice contribuie la fundamen-
tarea planurilor de amenajare complexă a lucrărilor hidrotehnice, iar
prognozele hidrologice la optimizarea atît a alocării apei la consumatori
şi la apărarea împotriva inundaţiilor (decizii operative), cit şi la pregăti­
rea condiţiilor de modificare a inerţiei sistemului de gospodărire a apei
(decizii tactice).
Prezenta lucrare de „Hidrologie dinamică" îşi propune să aducă:
elemente teoretice şi practice utile activităţii de furnizare, atît a caracte-
risticilor hidrologice de natură parametrică, cit şi, mai ales, a prognozelor
hidrologice.
Incepute în ţara noastră încă la cumpăna deceniilor 7 şi 8 ale aces-
tui secol, cercetările din domeniul hidrologiei dinamice au cunoscut o
dezvoltare accelerată în ultimii ani, favorizată de acumularea unui foncT.
ele date hidrologice şi meteorologice de calitate din ce în ce mai bună şi
ele aportul folosirii intensive a tehnicii de calcul automat.
Dezvoltarea concomitentă a sistemului informaţional hidrometeoro-
logic prin automatizarea unor verigi esenţiale ale sale, prin îmbunătă­
ţirea programelor de măsurare a elementelor hidrologice şi meteorologice,
prin creşterea vitezei de transmitere şi a fiabilităţii acesteia precum şi
prin prelucrarea autornată a datelor în „timp cvasi-real« a făcut ca so-
luţiile teoretice oferite de hidrologia dinamică să treacă cu succes pri-
mele examene ale practicii.
In această etapă de prime rezultate aplicate în practică, autorii au.
considerat că scrierea unei lucrări de hidrologie dinamică ar concentra.
în mod util cunoştinţele acumulate pînă în prezent atît pe plan naţional„
cît şi mondial.
Considerînd ciclul hidrologic ca un sistem în care elementele de
intrare sînt reprezentate de factorii meteorologici, iar elementul de ie-
şire este resursa de apă, pe întreg parcursul lucrării se prezintă legile
dinamice ale componentelor succesive ale procesului „precipitaţie-scur­
gere1', precum şi cele ale proceselor ele transport aluvionar şi al agenţilor
poluanţi.
Pentru fiecare din componente se descriu o serie de modele ma.te-
matice determiJniste, originale sau realizate pe plan mondial, ale căror
performanţe au fost testate în cadrul cercetărilor întreprinse de către
autori.
In ultimul capitol al lucrării propuse - ,,Studii de caz" - se evi-
denţiază aplicabilitatea ' practică a modelelor hidrologiei dinamice. Autorii
prezintă, în acest sens, reţolvări practice prin utilizarea unor modele hi-
drologice dinamice ale unor „cazuri" cu caracter complex şi totodatij
4
diversificate, ce îmbracă atît aspectele de formare, integrare şi propa-
gare a scurgerii apei privită din punct de vedere cantitativ, dar şi cele
care privesc dinamica calităţii apei şi a aluviunilor transportate. Aseme-
nea „studii de caz", care prezintă rezolvări ale unor probleme cu faţete
multiple şi totodată interconectate dinamic, lărgesc posibilităţile de uti-
lizare a lucrării; confrunt'incl ctL problemele proprii, cititorii îşi pot alege
ca model de lucru fie o parte clin „cazul" studiat, fie întregul ansamblu
adaptat corespunzător.
Prin structura menţionată, autorii au intenţionat o lărgire a con-
ţinutului hidrologiei clinamice în concordanţă cu ultimele noutăţi pe plan
mondial, cu rezultatele recente ale cercetărilor întreprinse în ţara noastră
şi cu cerinţele noi privind parametrii şi prognozele hidrologice. Autorii
şi-au propus să depăşească cadrul teoretic al proceselor studiate, ce ca-
racteriza în trecut noţiunea de hidrologie dinamică, trecînd la modelarea
acestor procese în scopul rezolvării practice a ecuaţiilor teoretice care ex-
primă legile fizice ale proceselor.
In această ordine de idei, lucrarea se adresează unui cerc larg ele
specialişti şi cercetători din domeniile hidrologiei, gospodării apelor, pro-
tecţiei calităţii apelor, recuperării materialelor utile din substanţele trans-
portate de apele rîurilor precum şi celor din ramurile care vin în impact
direct sau indirect cu problemele apei: hidroenergetică, agricultură, silvi-
cultură, transporturi, industrie, alimentări cu apă, etc.

De asemenea, autorii consideră că, prezentîndu-se atît aspectele can-

titative cit şi cele calitative .ale scurgerii apei, aria de interes a prezentei
lucrări se extinde şi în domeniul ecologiei şi, în general, în sferele de
preocupări pentru asigurarea - în condiţiile dezvoltării industriale con-
temporane şi de viitor - a unei calităţi corespunzătoare a apelor ţării.
Autorii îşi exprimă speranţa că în toate domeniile SUS'Tlienţionate,
cercetătorii din institutele de cercetare şi de învăţămînt superior, hidro-
logii din cadrul direcţiilor de bazin şi al oficiilor judeţene de gospodă­
rire a apelor, cadrele universitare, stuclenţii şi cursanţii postuniversitari,
proiectanţii şi utilizatorii direcţi ai apelor ţării pot găsi elemente teore-
tice de cunoaştere hidrologică şi de aplicare a acestora în practică, care
vor prezenta interes şi le vor fi de utilitate în activitatea lor.
Nu putem încheia , această prefaţă înainte de a aduce prinosul 1wstru
de recunoştinţă regretatului acaclemician profesor Dumitru Dumitrescu,
care, în chiar anul dispariţiei sale, a avut bunăvoinţa de a citi o primă
formă a acestei lucrări.
Avem convingerea că această prefaţă ar fi purtat semnătura sa şi
fără îndoială lucrarea ar fi cîştigat mai mulţi cititori. Din referatul aca-
demicianului Dumitru Dumitrescu, pe care acesta l-a întocmit la adresa
eventualilor editori şi poartă data ele 04.05.1984, spicuim ,, ... utilizatorii
lucrării care se găsesc în situaţia ele a rezolva o problemă de hidrologie

5
v~bilă în timp şi spaţiu pot găsi metode adecvate de studiu şi de cal-
C1Ll,a căror fundamentare teoretică se expune cu claritate.
Contribuţiile originale ale autorilor sînt numeroase, iar expunerea
lor în cadrul lucrării o fac mai direct accesibilă unui cerc larg de citi-
tori." ... ,,avem convingerea că lucrarea constituie un instrument deosebit
de util în studiul proceselor hidrologice care fundamentează activitatea
de gospodărire raţională a resurselor de apă".

Autorii

. ~-
 CUPRINS

1. SISTEMUL CICLULUI HIDROLOGIC 9

1.1. Circuitul apei in natură . . . . . 9
1.2. Sistemul hidrologic ca sistem închis . 10
1.3- Modelarea sistemului hidrologic 15
f'
2. PRECIPITAŢII LICHIDE 25
2.1. Caracteristicile ploilor . . . . . . . . . . 25
2.2. Metode de determinare a ploii medii pe bazin . . . . . . . . 36
2.3. Evaluarea caracteristicilor precipitaţiilor prin radare meteorologice 38
2.4. Ploaia maximă probabilă 43
3. ZAPADA 56
3.1. Caracterizarea fizică a procesului de acumulare şi topire a stratul.ui de
zăpadă . . . . . . . . . . . . • . . . 56
3.2. Caracteristicile stratului de zăpadă . . . . . . 58
3.3. Evaluarea caracteristicilor stratului de zăpadă prin teledetecţie 61
l"' 3.4. Metoda bilanţului caloric . . . . . . . . . . . . 66
~ 3.5. Metoi:la gradului-zi . . . . . . . . . . . . . . . 73
3.6. Acumularea şi transmisia apei prin stratul de ză padă . 75
3.7. Verificarea şi compararea metodelor de calcul al cedării apei .din stra-
tul de zăpadă 76
4. EVAPOTRANSPIRAŢIA 79
4.1. Caracterizarea fizică . . . . . . . . 79
4.2. Evaporaţia de la suprafaţa terenurilor saturate . 83
4.3. Evaporaţia de la suprafaţa terenurilor nesaturate 92
4.4. Evapotranspiraţia potenţială 94
4.5. Evapotranspiraţia reală . 98

5. MIŞCAREA APEI IN SOL 10.1

5.1. Caracterizarea fizică . 103
5.2. Teoria infiltraţiei . . . . . . 111
5.3. Teoria mişcării apei subterane 133
,r 6. PRECIPITAŢIA NETA 145
6.1. Caracterizarea fizică .· . . 145
6.2. Modelarea precipitaţiei nete . 146
6.3. Modele matematice hidrodinamice 152
6.4. Modele matematice conceptuale 156
6.5. Modele matematice „Black box" . . . . . . . . 177
6.6. Compararea numerică a modelelor de precipitaţie netă 193

7. INTEGRAREA SCURGERII PE VERSANŢI 196

,s. 7.1. Caracterizarea fizică . . • . . 196
7.2. Modele hidrodinamice . . . . 198
7.3. Modele de tip izocron . . . . 211
7.4. Mode-lele de tip hidrograf unitar 217
8. PROPAGAREA SCURGERII PRIN ALBIE 252
8.1. Caracterizarea fizică . . . . . . . 252
8.2. Modele dinamice . . . . . . . . . 255

7
 8.3. Modele de difuzie . . . . . . . . . . . . . .... 264
8.4. Modele cinematice ............... 274
1,-8.5. Modele hidrologice . 278
8.6. Compararea modelelor de propagare a undelor de viitură 293

• 9 . MODIFICAREA SCURGERII PRIN LACURI DE ACUMULARE 310

9.1. Implicaţiile hidrologice ale lacurilor de acumulare . . . . . . . . 310
9.2. Metode de caracterizare generală a modificării regimului scurgerii prin
lacurile de acumulare . . . . . . . . . . · . . . . . . . . . . 312
9.3. Metode de calcul al atenuării undelor de viitură . • . . . . . . • 316
, 9.4. Exploatarea coordonată a lacurilor de acumulare din cadrul unui bazin
- hidrografic . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . • 321
. 1-0. TRANSPORTUL ALUVIONAR lN ALBIE ŞI IN LACURI DE ACUMULARE 335
10.1. Caracterizarea fizică a procesului de transport aluvionar in riuri . 335
10.2. Proprietăţile sedimentelor . . . . . . . . . . . . 336
10.3. Mişcarea particulelor solide in albie . . . . . . . . 345
10.4. Calculul transportului solid tîrit, maxim . . . . . . 350
10.5. Ecuaţia transportului solid in mişcare . . . . . . . 354
10.6. Integrarea debitului solid total în transportul aluvionar 359
10.7. Instabilitatea albiei datorită formării lacurilor de baraj . . . . . . 368
10.8. Calculul colmatării lacurilor de acumulare şi al eroziunii in bieful aval 372
10.9. Probleme ale formării şi evaluării scurgerii solide pe bazinul versant . 384

11. TRANSPORTUL ŞI DISTRIBUŢIA AGENŢILOR POLUANŢI IN ALBIE,

lN LACURI ŞI 1N ACVIFERE . . . . . . . • . . . . . . . . . . 389
11.1. Caracterizarea fizică a fenomenului de poluare a medillor acvatice re-
ceptoare . . . . . . . . . . . . . . . . . • . . . . . . . 389
11.2. caracteristicile poluanţilor şi ale propagării lor în pinzele de apă sub-
11.3. ~:~;il; g~n~rile. d~ t~a~sf~r. d~ ~a~ şi ·căidtiră
11.4. Amestecul şi diluţia jeturilor poluante
396
I~ ~edii. acvatice ~ 398
407
11.5. Dispersia poluanţilor in riuri . . . . . . . . 433
11.6. Modele de simulare a poluării apelor subterane 445

12. STUDII DE CAZ 457

12.1. Introducere . . . . . . . . . . . . . . . . . 457
12.2. Prognoza undelor de viitură în vederea optimizării exploatării cascadei
de hidrocentrale de pe riul Olt . . . . . . . • . . . . . . . 459
12.3. Evaluarea influenţei umane asupra regimului hidrologic natural in ba-
zinul hidrografic Siret . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 464
12.4. Determinarea debitelor maxime în regim amenajat . . . . . . . 470
12.5. Calculul viiturii maxime probabile pe riul Bistriţa . . . . . . . . 476
12.6. Predicţia proceselor de eroziune/depunere in albia fluviului Dunărea în
sectorul aval de barajul Porţile de Fier II. (PDF II) . . . . . . . 483
12.7. Influenţe meteohidrologice la deversarea apei calde din Canalul Dună-
re-Marea Neagră . . . . . . . . • . . . _. 486
 1. SISTEMUL CICLULUI HIDROLOGIC

1.1. CIRCUITUL APEI 1N NATURA

Acţiunea energiei solare, exprimată ca diferenţa dintre radiaţia in-

cidentă şi cea reflectată, provoacă procesul circulaţiei generale a apei în
natură.
lntrucît volumul total de apă de pe pămînt, ocea\Ile şi atmosferă
este constant, dar distribuţia sa spaţială la momente diferite este varia-
bilă, procesul circulaţiei apei se consideră ca un sistem închis, motiv
pentru care g__ mai nume te şi ciclul hidrologic.
1

Ecua.ţia generală a procesului sau ecuaţia de bilanţ al apei este:

dA
I Pu+P0 =E0 +E,+S+ - (1.1)
dt

în care P,, - precipitaţiile căzute pe uscat, P 0 - precipitaţiile căzute în

oceanul planetar, .E0 - evaporaţia din ocean, E., - evapotranspiraţia de
pe uscat, S - scurgerea apei de pe uscat în oceanul planetar, iar
.t1 = Aa+Ao+A,+Au (1.2)

Energia solară

t
~~.ii~ > ('\
Precipitaţii
Circulaţia atmosferică AA tl/.pe Rus~~ţ :.". ·.".
Evaporaţie Precipi tobe 7, ·.-:: u :· · : · · · ·.
pe ocea~~~:~~:ţ.': /:.-~-~
1r
din ocean

Eo ~~;ge·r~:.:::::-.. -._.·:
~o
ts:~t

.=·.::
=-_ -- -- .·...·. \ :J{.:~ _'._:_:·:·::: . . ._..· ·:: ·.
Ocean - - A0- - ·. · • · : : ss . : . : · ·. · . · · : . . ·
- - - _ - . . ·.·Acurm.itcire subterană ·. : ·. :. ·. :- ·
Fig. 1.1. Ciclul apei în natură .

unde Aa, A 0 , A„ şi As„ sînt cantităţile acumulate respectiv în atmosferă,

ocean, sol şi subsol.
Sub forma unei scheme care pune în evidenţă mai bine caracterul
de sistem închis, ciclul a'pei în natură este reprezentat în fig. 1.1.
Secţionarea acestui ciclu, aşa cum se poate vedea în figură, poate
conduce la obţinerea a trei sisteme distincte: sistemul meteorologic, sis-
9
 temul oceanologic şi sistemul hidrologic. Ultimul dintre ele reprezintă
fazţ _tereştră a ciclultifapei înnailuraşi va constitui obiectul discuţiei în
continuare.

1.2. SISTEMUL HIDROLOGIC CA SISTEM lNcms

Sistemul hidrologic reprezintă faza terestră a ciclului~ în na-

tură. Conservînd volumul total de apala un- momenC dat:sistemulmclro--

Nori

tDrenanţă
Fig. 1.2. Schema fizică a ciclului hidrologic.

logic este considerat un sistem închis în care diferenţa dintre masele de

apă intrate şi ieşite dintr-un spaţiu hidrografic reprezintă volumele de
apă acumulate în acesta.
O schemă fizică a sistemului hidrologic se dă în figura 1.2.

1.2.1. Intrările în sistemul hidrologic

Intrările în sistemul hidrologic, reprezentate fizic prin precipitaţia
totală Pt, sînt date de suma:
• I
P,=P,,+Pz+Pc+Pg (1.3)
în care Pp este precipitaţia sub formă de ploaie, P;: precipitaţia sub formă
de zăpadă, Pc apa rezultată din condensarea vaporilor la suprafaţa solu-
lui, Pg precipitaţia sub formă de grindină. Ultimele două, Pc şi Pg, au o
pondere relativ mică în valoarea precipitaţiei totale P,.
In cazul precipitaţiilor solide, acţiunea lor hidrologică are loc din
momentul în care stratul de zăpadă începe să cedeze apă prin topire. In
aceste situaţii, pentru a se dispune de intra:rea în sistem sub formă de
aport. de apă total, este necesar a se cunoaşte modul de transformare a
10
 zăpezu m apă cedată in funcţie de evoluţia factorilor meteorologici, sta-
rea fizică a stratului de zăpadă şi distribuţia acestuia pe teritoriul unui
bazin hidrografic.
In consecinţă, totalitatea factorilor meteorologici care concură în
procesul de topire a zăpezii (temperatura aerului, deficitul de umiditate.
vîntul, etc.) se constituie de asemenea, pe lîngă precipitaţii, ca elemente
de intrare în sistemul hidrologic.

1.2.2. Componentele sistemului

Componentele sistemului reprezintă fazele succesive ale procesului
hidrologic de transformare a precipitaţiei totale în scurgere.
Componentele fundamentale ale sistemului hidrologic sînt:
- formarea scurgerii de suprafa,ţă pe versanţi;
- formarea scurgerii subterane;
- scurgerea lichidă şi solidă în reţeaua hidrografică;
- componenta influenţei umane.
O schemă-bloc a componentelor sistemului se dă în fig. 1.3.
Procesele care au loc în cadrul acestor componente se pot urmări
a tît în schema fizică din figura 1.2 cît şi în schema bloc.
Cantitatea totală de precipitaţii este iniţial interceptată de înve lişul
vegeta'l A, şi apoi de zonele depresionare Ad ale suprafeţei pămîntului,
în care apa stagnează.
Restul de aipă care a ajuns la nivelul solului urmează în continuare
două căi: o parte se va scurge la suprafaţă, constituind scurgerea de su-
rafaţă sau superficială Rs, iar altă parte F se infiltrează în sol, în zona
sa nesaturată, mărind rezerva de umiditate a acestuia U 5 • !n zonele pu-
ternic urbanizate, datorită suprafeţelor impermeabile (acoperişuri de clă­
diri, străzi asfaltate etc.) apa se va scurge aproape toată direct în reţea,ua
hidrografică. 1
O parte din apa de infiltraţie va percola în adîncime contribui;nd la
a.cumularea subterană Asb şi apoi la formarea scurgerii subterane s;b, iar
o altă parte curge în apropiere de suprafaţa pămîntului, ieşind după un
anumit timp la suprafaţă şi constituind scurgerea hipodermică S". !
{ !n sfîrşit, din acumularea subterană o anumită cantitate va percola
, în adîncime constituind fuga subterană care va alimenta acumulările
subterane de adîncime din care prin dreminţă apa va ajunge clin nou la
suprafaţa solului. La toate nivelurile de acumulare a apei (de pe supra-
feţele de intercepţie, ale depresiunilor şi de pe suprafaţa solului, precum
şi din sol) apa se va evapora în atmosferă.

1 Apa disponibilă pentru scurgerile de suprafaţă, hipodermică şi de

bază, suferă în continuare un proces de integrare pe suprafaţa bazinului
şi în formaţiile sale elementare de reţea hidrografică.
Procesul de integrare a scurgerii pe suprafaţa versanţilor constă
într-o primă fază de şiroire, urmată de o concentrare în primele elemente
de eroziune inclusiv ravene care, la rîndul lor, se vor uni formînd albia'
unui curs de apă primar. !n urma acestui proces va rezulta scurgerea în
reţeaua hidrografică.
ln cadrul acestei componente are loc o acumulare de apă în albiile
minore şi majore ale rîurilor, concomitent cu o propagare a debitelor
11
 .
PRECIPITAŢII LCHIDE. SOLIOEi
'ALTI FACTORI tv1ETEORQOGICI

COMPONENTA
SCURGERII DE SUPRAFATÂ
PROCESE:

,-------,.-~-1-lnterceptie;
'
.
-Acumularea şi topirea zăpezii ,
-Acumularea de suprafaţa ;
PCMNTA INR..UENŢEI UMANE COMPONENTA
- Şiroirea pe versant ,
SCURGERII IN RETEAUA. HIDRO
TIPURI DE INFLUENTE DATORA- -Îngheţ sol.
TE ACTIVITĂTILOR . PROCESE
-AGRICOLE irigatii. desecOri, -Acumularea în albia minoră
combaterea eroziunii solului, si în lunca inundabilă;
agrofitotehnice. agrochimice,
fitopatologice, ş . a I f t .-j Propagarea prin albie ;
-Transportul şi depunerea
-SILVICE: Împăduriri. despă­
duriri, stingeri de torenţi, ş . a aluviunilor;
-URBANE ŞI INDUSTRIALE ex- -lngheţ I
tinderea zonei urbane.alimen- - Dispunerea s1 propagarea po-
-Acumularea În zona nesa turată ;
tarea cu apa de suprafaţă si luanţ i lor .
-Percola ţia;
subterană. canalizare, s.a . ·
-HIDROTEHNICE DIN ALBIE; -Capilaritatea;
lacuri, diguri. derivaţii • ş. a.
-Acumularea în zona saturată;
-Mişcarea apei subterane ,
...________._Percolatia de adîncime .
~

Flg. 1.3. Componentele sistemului hidrologic.

~
prin albie care are ca efect translatarea in timp a hidrografului debitelor
de apă simultan cu modificarea formei sale.
Procesul de propagare are loc în toate ramurile de reţea hidrogra-
fică de la cele mai mici (şiroaie, făgaşe şi ravene) pînă la albia rîului
principal. Totodată, trebuie menţionat faptul că şi integrarea se face eon-
I comitent cu propagarea în mod succesiv de la cele mai mici ramuri de
reţea hidrografică pînă la afluenţii cei mai mari ai riului principal. Aşa- ·
dar, producîndu-se __şimultan, integrarea scurgerii cît şi 12rop_gg;y:e1Lsînt
părţi ale unui proces fizic unitar şi cu caracter continuu. Cu toate aces-
tea, din necesităţi de schematizare în vederea modelării acestui proces
foarte complex se recurge la segmentarea lui în două subcomponente: de
integrare a scurgerii pe versanţi şi de propagare în albiile durilor [17].
\ Referitor la componenta influenţei umane, este de menţionat fap-
tul că aceasta poate acţiona simulta(n în cele trei componente anterior
discutate prin modificarea condiţiilor naturale ale versanţilor, precum şi
prin schimbarea condiţiilor de curgere a apei în reţeaua hidrografică.
Influenţele induse de ~est gen de activitate sînt atît de natura modifi-
cării cantităţilor de apă scurse, cît şi a redistribuirii acestora în timp.
Analiza de sistem prezentată mai sus se referă la sistemul hidro-
logic ca operator al cantităţilor de apă intrate în bazinul hidrografic.
Trebuie considerat totodată faptul că apa în mişcarea sa pe supra-
faţa bazinului şi în reţeaua hidrografică antrenează şi transportă canti-
tăţi de materie existente în bazin.
Gradul de încărcare a apei cu aceste cantităţi de materie dizolvată
-sau nedizolvată îi conferă apei un grad corespunzător de •calitate.
ln accepţiunea generală, atît aluviunile care reprezintă materia ne-
dizolvată, cît şi substanţele chimice (dizolvate sau nu) precum şi micro-
organismele (alge microscopice, plancton), pot li acceptate drept carac-
1:eristici de calitate a apei. Provenienţa acestor substanţe este totuşi foarte
,diferi Ul.
Pc lîngă substanţele chimice dizolvate în apa rîurilor provenite pe
<:ale naturală, tot mai multe sînt în prezent substanţele chimice rezul-
tate din activitatea umană, atît pe versanţi (îngrăşăminte, ierbicide etc.)
cît şi în albie (evacuări din industrie, evacuări de la fermele zooteh-
nice etc.).
Provenienţa aluviunilor în ritmurile naturii este adeseori influen-
-ţată de activităţile umane pe versanţi şi în albiile rîurilor în sensul unor
accelerări şi al unor eventuale diminuări.
Deci, datorită provenienţei diferite a acestor două categorii de ma-
terii transportate de apă, cît şi a proprietăţilor legilor lor de formare şi
mişcare care au caracter relativ distinct, este necesară o segmentare a
problemei în două şi anume: scurgerea aluviunilor _descrisă de subsiste-
mul scurgerii aluviunilor şi regimul substanţelor chimice şi materiilor
organice, descris de subsistemul, calităţii apei.
Aşadar, rezultă în final că o privire mai largă asupra sistemului
J1idrologic conduce la necesitatea divizării sale în trei subsisteme [17]:
- scurgerea apei;
- scurgerea aluviunilor;
-=- calitatea apei.
Componentele ultimelor- două subsisteme sint de acelaşi tip cu cele
„ale scurgerii cantitative a apei şi anume: formarea pe versanţi, integrarea
.şi transportul în albiile reţelei hidrografice, precum şi influenţa umană.

i3
 · Schema generală a sistemului hidrologic în concepţia mai sus pr€-
zen tată se prezintă în fig. 1.4 [17].
ln ·figura 1.4 în cadrul scurgerii pe versant s-au considerat ambele
componente de formare a scurgerii, atît cea de suprafaţă cit şi cea sub-
terană.

· 1.2.3. Ieşirile din sistemul hidrologic

Fiecare din sistemele considerate au ca ieşiri finale debiţele de apă
scurse pe rîuri, debitele de aluviuni şi concentraţia de substanţe chimice
dizqlvate în apă. Din fiecare din componentele sistemelor rezultă ieşirile

. ? ~l r
'1 .., .

. o •.

Fig. 1.4. Schema generală a sistemului hidrologic.

arătate în fig. 1.4, care se constituie ca intrări în componenta următoare.

Un asemenea mod de a privi problema împărţirii componentelor în faze
de proces implică deci, considerarea componentelor ca subsisteme . ale-
fiecăruia 9in _
cele trei sisteme principale.
 . O altă ieşire din sistemul ·hidrologic este ev.-potranspiraţia ET care
depinde atît de stările acestuia, cit şi de elementele meteorologice de in-
trare privind diferenţa dintre radiaţia incidentă şi reflectată.
Disponibilităţile reduse de date privind radiaţia au condus la crea-
rea unor proceduri de calcul prin care evapotranspiraţia este determinată
în funcţie de unii factori meteorologici M care pot fi mai uşor măsuraţi
(temperatura aerului, deficitul de umiditate, vîntul etc.) şi care sînt -con-
sideraţi deci ca elemente de intrare în sistem .

.1.3. MODELAREA SISTEMULUI IDDROLOGIC

Modelarea matematică a proceselor ca.re au loc în sistemul hidro-

logic constituie una din cele mai noi tehnici de studiu a legilor care gu-
vernează formarea şi propagarea scurgerii apei, a c!lIDduni].ol".-ŞLdis:m
nerea şi propagarea poluanţilor în apă. ~ m a . t i c hidrologic re-
prezintI1 un sistem de ipoteEe, ecuaţii matematice şi proceduri prin care se
încearcă să se simuleze în mod cantitativ procesele hidrologice care au
lQC în r-un bazin hidrografic.. __,
In faza e elaborare a structurii şi relaţiilor care exprimă captita-
ti v procesele hidrologice care au loc în sistemul hidrologic se recurge la
trei căi de abordare [2, 6, 7, 15, 16, 19].

rr=-------------~
11 Legi ale fizicii ma- J1
li tematice si legi 11
li ero 'tice

•I
,

Fig, 1.5. Sch ema de ab ordare în modelarea ma tematică a proce-

selor hidrologice.

O primă (1.bordare - care este cea mai simplă - consideră siste-

mul ca o cutie neagră, sa1u închisă (black box), în care modul de operare
asupra intrărilor în sistem este necunoscut. Intr-o asemenea abordare se
caută relaţiile care determină ieşirile din sistem bazate numai pe funcţia
cunoscută a intrărilor. Marginile laterale ale intrării şi ieşirii din sistem
(Fig. 1.5) sînt aşadar impermeabile pe direcţiile orizontale [17].
Acest tip de abordare conduce la modele tip ,,black box".
15
 O a doua cale de abordare porneşte de la legile fizice şi/sau statistice
considerate ca proprietăţi ale componentelor 1, 2, . .. , N ale sistemului.
Pe de altă parte se consideră sistemul prin caracteristicile sale fizk c , ca-
racterul de omogenitate, izotropie etc. Operarea legilor fizice asupra in-
trărilor în sistem în condiţiile caracteristice date ale sistemului conduce
la determinarea ieşirilor. Acest tip de abordare conduce la modele ana-
liţi_c~ --
Evident că, între aceste două căi de abordare, pot exista soluţii com-
binate situate pe diagonalele celor două direcţii perpendiculare (Fig. 1.5)
care reprezintă cele două abordări extreme prezentate.
Datorită limitelor în cunoaşterea sistemului real şi a complexităţii
tuturor legilor fizice sau datorită mulţimii impresionante a acestora din
urmă - care face practic prohibită construirea unui model atît de com-
plex - putem considera o parte din componente drept cutii negre, iar
o altă parte se vor comporta în conformitate cu legi fizice cunoscute.
De asemenea, este posibil ca fiecărei componente să-i asociem , în
locul proprietăţilor date de legile fizice riguroase, o serie de proprietăţi
care să fie exprimate prin relaţii matematice conceptuale, mai puţin
exacte, dar de acelaşi tip funcţional cu cele care exprimă în mod canti-
tativ legile fizice. Acest tip de abordare conduce la modele conceptuale.
In funcţie de variantele de abordare în identificarea funcţiona l ă re-
zultă deci următoarele tipuri de modele:
- modele analitice (bazate pe legi deterministe şi/si;\U stocastice)~
- modele „black box";
- modele conceptuale.
Oricare din cele trei tipuri de modele matematice pot fi liniare sau
neliniare, după natura relaţiilor matematice care leagă variabilele ce ex-
primă proprietăţile fizice ale componentelor [1, 13].
Determinarea parametrilor care intră in structura rel aţiilor mate-
( matice de orice tip se face fie prin măsurători directe [14, 19] fie prin
procedee de optimizare mat~atică [15. 16, 18] astfel încît rezultatele ob-
ţinute prin aplicarea modelului să fie cît mai apropiate de elementele
hidrologice de ieşire măsurate în natură. Determinarea parametrilor se
\ mai numeşte identificarea numerică a modelului sau calibrarea.
O dată realizată identificarea numerică în mod c~ l este
definitivat şi devine un instrument capabil să reproducă sistemul reaL
Cerinţele mai importante pe care trebuie să le îndeplineai-scă mode-
lele matematice hidrologice sînt:
- să fie fundamentate fizic şi să reproducă cu cît mai bună acu-
rateţe caracteristicile procesului modelat;
- să conţină parametri fizici uşor de determinat atît prin măsură­
tori (în cazul bazinelor hidrografice echipate hidrometric şi meteorolo-
gic) cît şi prin relaţii de sinteză în bazine în care nu se efectuează măsu­
rători;
- să aibă un grad ridicat de flexibilitate pentru a fi uşor adapta-
bile la modificările induse de activitatGa um1:~nă sau chiar de cele natu-
rale. In acest scop este recomandabil ca modelele să aibă o construcţie
bazată pe module;
- să necesite cît mai puţine date pentru determinarea parametrilor-
relaţiilor matematice care descriu procesele hidrologice;

16
 - să fie cit mai pnţin complicate atît în privinţa concepţiei lor cit
mai ales în ceea ce priveşte programarea la calculator şi aplicarea lor în
practică.
A vînd în vedere că unele din cerinţele mai sus formulate sînt anta-
gonice este necesar a se realiza o optimizare între tendinţa de a avea un
model cit mai simplu şi deci mai robust şi necesitatea de a obţine rezultate
cu un grad de acurateţe suficient din punct de vedere pra!ctic.
In funcţie de destinaţia lor, modelele matematice hidrologice pot fi
modele de simulare, modele de evaluare a influen ei 4mane asupra scur-
gerii şi modele cu reactualizare m timp re , u 1 izate m prognoze e 1 r -

L logtce- [19, 20].

In cclfZUl modelelor de simulare, acestea caută să reproducă - pe
baza cunoaşterii intrărilor în sistemul hidrologic - variaţia în timp şi
spaţiu a ieşirilor (debite de apă, debite de aluviuni, distribuţia poluanţi­
lor în albii).
Influenţa umană asupra regimului hidrologic natural se majnifest{1
atît în faza de formare a scurgerii pe suprafaţă şi subterane, cit şi în
faza de propagare a acestuia prin albie. Influenţele sînt numeroase şi va-
riază mult atît ca natură cit şi ca pondere, generînd de cele mai multe
ori reacţii în lanţ ce devin supărătoare cind sînt descoperite.
De exemplu, despăduririle extensive conduc adesea la creşterea
scurgerii lichide, eroziunii solului şi deci a scurgerii solide. Acea.sta din
urmă conduce la o rapidă colmatare a lacurilor de acumulare, care îşi
pierd treptat capabilităţile de satisfacere a folosinţelor (alimentări cu

~
apă, irigaţii, protecţie contra viiturilor etc.) pentru care au fost construite.
1n acelaşi timp eroziunea solului conduce la pierderea solului fertil, care
poate determina scăderea producţiei agricole.
Un alt exemplu se poate da din domeniul irigaţiilor şi anume: iri-
garea unor suprafeţe întinse fără o fundamentare riguroasă şi un con-
trol permanent conduce într-o primă etapă la creşterea producţiei agri-
cole, dar şi la creşterea nivelului apei subterane şi a evapotranspiraţiei,
care în anumite condiţii poate determina creşterea salinităţii solului, ceea
ce conduce la o scădere treptată a producţiei agricole. Pentru a opri pro-
cesul de salinizare a solului, în paralel cu sistemele de irigaţii se constru-
iesc sisteme de drenaj, a căror funcţionare trebuie corelată cu primele.
Exemplele date sînt dom- cîteva din numeroasele cazuri în care ac-
tivitatea umană influenţează asupra proceselor hidrologice şi interacţiunii
dintre ele.
Evaluarea influenţei umane asupra regimului hidrologic natural se
ia în considerare în mod diferit în modele şi anume:
- pentru lucrările de pe versanţi, care acţionează de regulă în
faze de formare a scurgerii apei şi aluviunilor, influenţele se iau în con-
siderare prin modificarea valorii parametrilor modelului, în funcţie de
tipul influenţei umane;
- pentru anumite lucrări în albie (îndiguiri, tăieri de coturi, pro-
tecţie de taluze, epiuri, praguri de fund etc.) influenţele se pot cuantifica
prin modificarea valorii parametrilor modelelor de propagare;
- pentru exploatarile de apă subterană se au în vedere modifică­
rile calităţii acesteia precum şi influenţele utilizării irigaţiilor şi desecă­
rilor asupra scurgerii subterane;
- pentru calitatea apei în rîuri se consideră punctele de efluenţă
a poluanţilor şi caracteristicile lor fizico-chimice;
2 - Hidrologie dinamică
17
 pentru lacuri de acumulare influenţa este luată în considerare
prin includerea în model a unor structuri speciale de gestiune a apei din
lacuri [9, 19].
Rezultă că pentru a evalua influenţa umană asupra scurgerii, mode-
lele de acest tip trebuie să descrie cît mai detaliat acele procese care sînt
influenţate într-o mai mare măsură de activitatea umană (tabelul I.I) şi
să conţină relaţii proprii care simuleai,ză comportarea lacurilor de acumu-
lare şi a altor folosinţe de apă.

Tabelul 1.1

DIFERITE CATEGORII DE INFLUENŢE UMANE ŞI

PROCESELE HIDROLOGICE IMPORTANTE AFECTATE

Influenţe umane Procesele hidrologice

datorate activităţilor importante afectate

AGRICOLE
- irigaţii ET/UZ/SZ/CS
- desecări OF/UZ/SZ
- combaterea eroziunii solului OF/ES/UZ
- agrofitotehnice OF/ES/UZ/ET/CS/CA
- agrochimice UZ/SZ/CS/CA
- fitopatologice UZ/SZ/CS/CA
SILVICE
- împăduriri ET/OF/ES
- despăduriri ET/OF/ES
- stingeri de torenţi CF/ES
URBANE ŞI INDUSTRIALE
- extinderea zonelor urbane OF/UZ
- alimentarea cu apă subterană SZ
- alimentarea cu apă de suprafaţă CF
- canalizare CF/UZ/SZ/CA
- pelicule de hidrocarburi din accidente CA/CS
HIDROTEHNICE DIN ALBIE
- lacuri de a cumulare CF /ES/CS/CA
- diguri CF
- derivaţii CF

Termeni
NOTĂ : ET - evapotranspiraţia
OF - scurgerea de suprafaţă
UZ - procesele din zona nesaturată
SZ - procesele din zona saturată
ES - eroziune-depunere-transport
CF - propagarea prin albie
CA - calitatea apei în albie
CS - calitatea apei în subteran

Modelele care prezintă asemenea capabilităţi se numesc modele de

evaluare a influenţei umane. Ele sînt menţionate separat de modelele de
:simulare, pentru a a,răta importanţa pe care trebuie să o capete în vii tor
1nodelele de evaluare a influenţei umane asupra regimului hidrologic na-
tural, avind în vedere că în anumite situaţii activitatea umană va egala
:sa,\! chiar depăşi unele elemente naturale care influenţează mediul hidric.

18
 Evaluarea influenţei umane asupra regimului hidrologic natural
este necesară
în două situaţii distincte şi anwne:
- în faza de proiectare a lucrărilor inginereşti, care trebuie inves-
tigate în avans, în vederea cailculării regimului hidrologic viitor (influen-
ţat de aceste lucrări);
- în faza de exploatare a lucrărilor inginereşti, care pe baza
prognozei hidrologke vor trebui să fie exploatate optim, astfel încît să
s atisfacă anumite folosinţe şi să diminueze efectele negative ale apelor.
O altă categorie importantă de modele hidrologice o reprezintă mo-
delele de prognoză hidrologică sau modele cu reactualizare în timp real
[20].
Un model de prognoză hidrologică trebuie să aibă următoarele ca-
racteristici în plus faţă de un model obişnuit de simulare a comportării
unui bazin hidrograf.ic:
- să conţină rel~ii proprii în vederea reactualizării prognozei;
- să poată lucra cu erori acceptabile cu un număr limitat de date,
avînd în vedere că o parte din datele necesare elaborării prognozei hidro-
logice (în special precipitaţiile) pot lipsi sau pot fi eronate;
- să permită un răspuns rapid în scopuri de prognoză.
Un element caracteristic al modelelor de prognoză îl constituie şi
faptul că datele de intrare în aceste modele pot fi valori măsurate şi/sau
valori prognozate (în special precipitaţiile).
Totodată pentru creşterea preciziei prognozelor hidrologice elabo- '
rate cu ajutorul unor modele ploaie-scurgere se pot utiliza ca date de
intrare pe lingă precipitaţii, date referitoare la scurgerea formată pînă
în momentul elaborării prognozei în bazine mici reprezentative [3, 4, 5].
O problemă bine cunoscută care apare la aplicarea modelelor în
timp real este aceea că elementul hidrologic prognozat diferă de elemen-
tul măsurat pînă în momentul elaborării prognozei. Ace astă diferenţă se
datoreşte:
-structurii limitate a modelului;
-erorilor din datele de intrare în model;
-determinării parametrilor modelului pe baza unui număr limi-
tat de date;
- schimbării în timp a unor caracteristici ale bazinului hidrografic;
- producerii, în special în perioada viiturilor, a unor accidente la
a menajările din bazin (ruperi de diguri, ruperi de iazuri etc.).
ln vederea corectării prognozelor şi a utilii.zării optime a măsurăto­
rilor în timp real asupra elementelor prognozate se elaborează o serie de
proceduri de reactualizare a prognozelor hidrologice. Aceste proceduri
corecte~ fie intrările, fie variabilele de stare, fie ieşirile prognozate ale
sistemului modelat.

1.3.1. Modelarea topologică

In elaborarea unui model matematic hidrologic intervin o serie de

d4ficultăţilegate de:
- neomogenitatea distribuţiei spaţiale ·şi temporale a elementelor
de intrare în bazin (precipitaţiile şi factorii meteorologici);
- neomogenitatea distribuţiei spaţiale a caracteristicilor fizico-
geografice ale bazţ:\ml_ui (relţef, vegetaţie, soluri etc.);
19
 - neregularitatea formelor geometrice ale reţelei hidrografice;
- intervalul variabil de timp de discretizare a ecuaţiilor matem.a-
tice ale modelului, propriu fiecărui tip de proces hidrologic;
- neomogenitatea influenţei activităţii umane.
Precipitaţiile şi factorii meteorologici sînt diferiţi de la un punct la
altul al bazinului şi ca urmare o mediere a distribuţiilor acestora pe
spaţii largi, conduce la o reprezentare aiproximativă a intrărilor în bazin,
cu consecinţe nefavorabile asupra rezultatelor aplicării modelelor.
Ca urmare, este necesar de la bun început să se împartă bazinul
hidrografk în subunităţi omogene (fig. 1.6, a), fiecăreia dintre acestea
atribuindu-se valori medii ale precipitaţiei şi elementelor meteorologice.
Pe de altă parte, considerarea bazinului hidrografic ca urtiitate fizico-
geografică omogenă conduce la determinarea unor parametri ai mode-
lului care mediază influenţele factorilor fizici asupra proceselor scurgerii
în sens defavorabil acureteţei rezultatelor. Procesele de mişcare a apei
şi aluviunilor în reţeaua hidrografică ca, şi de dispunere şi propagare a
poluanţilor sînt influenţate de formele spaţiale neregulate ale albiilor
riurilor, fapt pentru care este necesară o schematizare celulară a acestora.
Rezolvarea ecuaţiilor matematice implică adoptarea unor intervale
de timp discrete (pasul de timp) care sînt variabile în funcţie de timpul
de răspuns propriu fiecărei componente care operează asupra iintrărilor.
Pe de altă parte, acest timp de răspuns depinde atît de caracteristica pro-
prie a procesului considerat (de ex. scurgerea de suprafaţă se produce
mai rapid decît cea hipodermică), cît şi de mărimea bazinuluii şi/sau a
albiei în care acesta acţionează. In consecinţă alegerea pasului de timp
al modelului implică o divizare a bazinului şi/sau a albiei în subunităţi
componente.
In sfîrşit, influenţa umană resimţită pe o porţiune de bazin şi/sau
de albie face ca în zona în care aceasta există, să se elaboreze relaţii pro-
prii de modelare a procesului activiităţii antropice.
Procedura de segmentare a bazinului şi a reţelei hidrografice pre-
zentată· mai sus constituie o modelare topologică [16, 20].
Modelarea topologică se face ţinînd seama de anumite criterii. Un
prim criteriu este gradul de variabilitate spaţială a elementelor de in-
trare în sistemul hidrologic.
Ţinînd seama de acest criteriu se recomandă ca subbazinele să nu
aibă suprafaţa mai mare de 400-500 km 2 [16, 20].
Un al doilea criteriu se referă la variabilitatea factorilor fizico-
geografici ai scurgerii: topografia, vegetaţia, solurile şi geologia.
In general o cvasiomogenitate a factorilor fizico-geografici se poate
admite pentru suprafeţe de bazin care nu depăşesc 300-400 kln:i.
La realizarea discretizării topologice a reţelei hidrografice (împăr­
ţirea rîului în sectoare caracteristice) se au în vedere următoarele criterii
mai importante [20]:
- omogenitatea caracteristicilor hidraulice şi morfometrice ale al-
biei minore şi ale luncii inundabile; .
- tipul de scurgere: unidimensională şi bidimensională;
- gradul de mobi11tate a albiei.
In plus, faţă de aceste criterii specifice, necesare pentru realizarea
discretizării topologice a bazinului şi a reţelei hidrografice, se mai au în
vedere următoarele elemente comune ambelor tipuri de discretizare:
20

•
 - cantitatea şi calitatea datelor de care se dispune;
- scopul modelării şi aproximaţia permisă;
- tipul şi extinderea amenajărilor care influenţează regimul scur-
gerii;
- condiţiile de stabilitate şi convergenţă ale ecuaţiilor matematice
utilizate.

j
-- r-r,,..

\
r,,..

';
D1rect1e
/ de curgere Zonă
,; / omogenă
I ,_
1
l I> 111
. 'JJI I
I

' /
/
I/
.,,. ""'
V

V
V /

\~ -,.. ·;/"
a

Fig. 1.6. Sistem cu parametri distribuiţi (a) şi cu parametri concentraţi (b).

Pe fiecare unitate omogenă a diviziunii se consideră că datele de

intrare sînt uniform distribuite, iar parametrii caracteristici ai modelelor
aplicate fiecărei unităţi sînt constanţi în !paţiu. ../
Funcţie de mărimea suprafeţei F a acestor unităţi omogene putem
, .vea: sistem cu parametri distribuiţi şi sistem cu parametri concentrg_ţL
O distincţie netă între aceste două sisteme nu este făcută în literatura de
specialitate.
De regulă, un bazin hidrografic se consideră că poate fi reprezentat
sub forma unui sistem cu parametri distribuiţi dacă suprafaţa F a zonei
omogene în general este < 1 km 2 (fig. 1.6, a) şi sub forma unui sistem cu
parametri concentraţi dacă 10-20 km<F<l OOO km 2 (fig. 1,6, b).
Anumiţi cercetători consideră reprezentarea sub formă de sistem cu
parametri distribuiţi sau sistem cu parametri. concentraţi ca fiind limita
inferioară şi respectiv limita superioară raţional posibilă' (în prezent) de
schematizare a unui bazin, şi că între aceste două extreme se află siste-
mele cu parametri cvasidistribuiţi [8, 20].
In mod similar reţeaua hidrografică se poate modela topologic sub
forma unui sistem cu parametri concentra)ţi sau sistem cu parametri dis-
tribuiţi. Astfel, pentru un rîu care nu are luncă inundabilă se poate defini
o schemă topologică unifilară cu parametri concentraţi (fig. 1.7, a), for-
mată din noduri. şi sectoare de calcul cu lungime de regulă mai mare de
5 km. Dacă rîul are şi luncă inundabilă, atunci se utilizează celule (fig.
1,7, b) definite de anumite bariere: diguri, drumuri, grinduri. etc. existente
în luncă.
Pentru nevoi de proiectare, reţeaua hidrografică poate fi reprezen-
tată sub forma unei reţele de noduri şi och1uri (sistem cu parametri
distribuţi) avînd pasul de spaţiu de regulă mai mic de 1-2 km (fig.1.7, c).
Intre modelarea ţopologică şi modelarea proceselor hidrologice tre-
buie să existe o strînsă legătură. Astfel; da;că se consideră un sistem de
21

•
parametri distribuiţi, atunci la modelarea proceselor se vor utiliza cu pre-
cădere ecuaţiile exacte cu derivate parţiale care descriu aceste procese :
dacă sistemul este cu paral;rnetri concentraţi, procesul poate fi modelat
cu ecuaţii simplificate (elemente conceptuale simple).

Sector
CD de calcul

®
a

Limita luncii
inundabile
Punct
de

Limita luncii
inundabile

Fig. 1.7. Schemă topologică unifilară cu parame tri concentraţi pentru albia
unui riu fără luncă inundabilă (a), cu luncă inundabilă (b) şi cu parametri
distribuiţi (c).

22
 · 1.3.2. Modelarea matematică a proceselor hidrologice

Modelele hidrologice ale scurgerii apei cu parametri distribuiţi,

care aplică ecuaţiile exacte ale fizicii-matematice, nu sint utilizate în pre-
zent decît în cazul unor studii speciale deoairece aplicarea acestor ecuaţii
ridică încă multe probleme dificil de rezolvat atît din punct de vedere
matematic cît şi din punct de vedere al capacităţii calculatoarelor elec-
tronice.
Cel mai frecvent se utilizează modelele conceptuale şi/sau cele de
tip „black-box".
Fiecare din componentele de formare a scurgeri.ti şi de propagare
în albie se tratează ca un sistem cu intrare, ieşire şi operatori proprii
astfel încît un model general al subsistemului scurgerii apei poate fi con-
s tituit dintr-un lanţ de modele atît conceptuale cît şi black-box.
Modelele matematice ale scurgerii aluviunilor utilizează în general
combinaţii de modele de tip analitic şi conceptual.
Procesul de eroziune a at:operişului de sol al versanţilor depinde
.atît de factorii „destructivi" (ploaia şi scurgerea) cît şi de factorii „de
rezistenţă" (solul şi vegetaţia) ambii cu o variabilitate spaţio-temporală
<leosebit de mare.
Din acest motiv modelarea matematică a formării şi scurgerii alu-
v iunilor pe versatnţi nu este încă posibilă dedt în cazuri particulare.
Modelele de tip analitic ale scurgerii aluviunilor în albii se referă
î n special la ecuaţiile de mişcare şi continuitate a scurgerii apei precum
.şi la ecuaţia de continuitate a aluviunilor. La acestea se adaugă o ecuaţie
a mişcării relative a aluviunilor în albie care este de tip conceptual.
Modelele matematice ale caHtăţii apei sînt în gener al modele ana-
litice în care se utilizează, pe lingă legile hidrodinamice ale curgerii apei,
legile de difuzie a poluanţilor care conduc în final la stabilirea distribuţiei
spaţio-temporale şi propagarea acestora în albia unui curs de apă.

BIBLIOGRAFIE

1 . AMOROCHO, I., D etermini stic nonlinear hydrologic models, The p r ogrese; of

Hydrology. Proceedings of the first International Seminar for Hydrology Pro-
fessors, Lisbona, Illinois, 1969.
2. DAWDY, D. R., O'DONNELL T., Mathematical models of catchmcnt bchaviour,
Amer. Soc. Civ. Engin., Journal Hydraulics Div., 91 (HY 4), '1965.
:3. DIACONU, C., Application des resultats des recherches de prevission ele l'ecou-
lement dans les bassins, Report Technique No. 3368/A/CNCS de l'OMM, Geneva,
1971.
4. DIACONU, C., Prognoza viiturilor folosind bazine indicatoare, Mctcorology and
Hydrology, nr. 1, 1976, Institutul de Meteorologie şi Hidrologie, Bucure 7ti.
5. DIACONU, C., STĂNESCU V. AL., A mathematical model for flood forecasting
by means of warning basins, Hydrol. Sci. Bull., 21, 1, 1976.
'6. DOOGE, J. C. I., Mathematical models of Hydrologic systcms, Water Res ource
Systems, nr. 1, 1972, Department of the environment, Ottawa.
7. DOOGE, J. C. I., Problcms and mcthods of rainfall-runoff modelling, Proceedings
of Workshop on mathematical models in hydrology, Pisa, 1974.
3 . DOOGE, J. C. I., Types of model in surfacc hydrology, Journal of Water Re-
sources, 1, 1, 1982, Bagdad.

23
 9. IORGULESCU, F., DIMA, I ., Gospodărirea apelor, Hidrotehnica, 25, 7, '1980.
J,0. KRIŢKI, S. N., MBNKEL, M. F., Ghidrologhiceskie osnovu recinat hidroteh-
niki, M-L. Izdat, Academii Nauk S.S.S.R., 1950.
11. LINSLEY, R. K-. KOHLER, A. K., PAULHUS, L. H. J., Hydrology for Engi-
neers, McGraw Hill Book Company, New York, 1982.
12. ROMAN, P., New trends of the hydrology research, Paper Delivered at the Mos-
cow International Course an High Level Professors in Hydrology, 1983.
13. STĂNCIULESCU, FL., Analiza şi simularea sistemelor neliniare, Editura Aca-
demiei R.S.R., Bucureşti, 1974.
14. STĂNESCU, V. AL., Modele matematice pentru determinarea undelor de viitură.
critice. Studii de hidrologie, XXXIV, 1972, Institutul de Meteorologie şi H idro-
logie, Bucureşti.
15. STĂNESCU, V. AL., ŞERBAN, P., Modele matematice în hidrologie şi probleme
ale testării lor. Studii de hidrologie, XLII, 1974, Institutul de Meteorologie ::ii
Hidrologie, Bucureşti.
16. STĂNESCU, V. AL., ROMAN, P., MANOLIU, M., Modele matematice în h idro-
logie, Institutul Politehnic Bucureşti, 1983, (curs litografiat).
'17. STĂNESCU, V. AL., Modele matematice în hidrologie - Probleme de concepţie
sistemică, Institutul de Meteorologie şi Hidrologie, Bucureş ti, 1985.
18. ŞERBAN, P., ŞERBAN, V., Some consideration on certain nonlinear program-
ming method made use of to determine the parametrization of mathematical
moclels in hydrology, Meteorology and Hydrology, nr. 1, Bucureşti, 1975.
19. ŞERBAN, P., ModPle matematice pentru prognoza undelor de viitură în bazine
amenajate h'iclrotehnic, Studii şi cercetări hidrologie, 51, Institutul de Meteoro-
logie şi Hidrologie, Bucureşti, 1974.
20. ŞERBAN, P., Raport asupra caracteristicilor modelelor hidrologice operaţionale
din Europa, OMM, 1986.
 2. PRECIPITAŢII LICHIDE

2.1. CARACTERISTICILE PLOILOR

Ploile constituie elementul meteorologic principal de intrare într-un 'f\

bazin considerat ca un sistem. - \V
In general, orice ploaie care cade pe un bazin prezintă o variaţie a
cantităţii totale adesea importantă de la un punct la alt punct. Un mod
de punere în evidenţă a{ variaţiei spaţiale a cantităţii totale a ploii este
harta cu izohiete trasate pe un domeniu dat. De cele mai multe ori se
constată că într-un spaţiu bazinal de mărime mijlocie (2 000-5 OOO km 2)
eX!istă anumite zone în care în mod aproape sistemati se fo_pnează „nu-
clee" cu cantităţile de ploaie cele mai mari. stfel de „nuclee endemicer'
cu cc$lltităţi maxime de ploaie se găsesc e obicei în zonele în care are
loc ascensiunea pe versanţi a norilor şi ca urmare o descărcare masjivă a
acestora.
In figura 2.1 se prezintă hărţile· cu izohietele celor mai mari patru
ploi căzute în bazinul Bîrlad, din care se poate observa că nudee~, en-
demice cu cantităţi maxime se plasează sistematic în zona dealurilor
înalte ale Bîrnovei, situate în nord.
Acest exemplu, ca şi multe altele, este foarte important în determi-
narea cu mai bună precizie a cantităţii medii căzută în bazin, aşa cum se
va arăta în secţiunea următoare.
~ Variaţia~p~ţi_ală a ploii, adesea foarte semnificativă, conduce la
serie de efecte asupra modului de formare a scurgerii în general şi a for-
ol7 ,r,:'\
mării viiturilor în special. j 0/
Pe de-o parte, în zonele cu nuclee de valori maxime, scurgerea va
,fi evident mai bogată, iar pe de altă parte (vezi cap. 7) intensitatea hidro-
g rafelor va fi mai mare dc!jtorită procesului nel:iniar de integrare a scur~
gerii pe bazin.
În figura 2.2 se prezintă comparativ pentru viitura din 2-12 iulie
1971 hidrograful de la staţia hidrometrică Bîrlad pe r . Bîrlad, determinat
cu luarea în considerare a distribuţiei spl:dţiale neuniforme a ploii (vezi
figura 2.1, c) şi cel calculat în ipoteza stratului de precipitaţie uniform
distribuit pe bazin. Se constată diferenţe apreciabile atît între debitele
maxime cît şi între formele hidrografelor calculate în cele două ipoteze
de distribuţie.
Un alt mod de a. ll)une în evidenţă variaţia spaţială a ploii îl consti-
tuie aşa numitele „curbe arie-strat-durată".
Pentru o ploaie individuală de durată dată _pP se calculează, înce-
pînd din nucleul maX!im, valori medii succesive he pe spaţii delimitate de
!fiecare izohietă. Fiecare din aceste spaţii ~re o anumită arie F, la care
se raportează valoarea medie a ploii ~ rezultînd o curbă h=f(F) pentru
25
 a b

150 140 140 150188

ţ

t"(i
0
14~~ •
100

C d
Fig. 2.1. Izohietele celor mai mari ploi căzute în bazinul hidro-
grafic Birlad.
a) 12-15 iulie 1985 c) 2-5 iulie 1971
b) 25~26 august 1970 d) 18-20 iunie 1985.

26
 R .BÎRLAD
(\ S. H . BÎRLAD
280
I Plo~ie n~niform

240
V distribuita pe bazin
I I

-!!!
"'e
r .~ Ploaie uniform
distribuită pe bazin
200 I
o I

t 160 i \~
120
I \
I

80
I
I \\" \

40
J\ )1I ~ ',
li' "
J 1
J
I. i:; 6 7
i111iP
B
i<l"/1
" ~r:::.:,, .:::::::
Q ,n n

Fig. 2.2. Hidrograful viiturii din 2-12 iulie 1971

înregistrat la staţia hidrometrică Bîrlad pe r. Bîr-
lad şi cel calculat - - - - în ipoteza
aceluiaşi strat de ploaie căzută dar distribuit uni-
form pe bazin.
Ploaia din 10-12 mai 1970

E
E
..c

12 ore
20
10
o ...______.....,__ ____--JL....--- ---.....,__ _ _ __ __J

5000 10000 15000 20000

- F lkm2J
Fig. 2.3. Curbele „arie-strat-durată" în bazinul hidrografic Mureş pen-
tru ploaia căzută între 10-12 mai 1970.

27
un D11 dat. Operaţia se repetă pentru diferite durate ale ploii, obţinîndu-se
o familie de curbe h=f(F, DP) aşa cum se poate vedea în figura 2.3.
Evident că se va obţine o altă familie de curbe pentru o altă ploaie in-
dividuală.
In vederea obţinerii pe un teritoriu oarecare a unei familii de curbe
sintetice ,,arie-strat-durată" o valoare curentă h se raportează la valoarea

1.0
I\.~'',o I
0,9 1-:s.', o Ploaia din 19-22 octombrie 1964 -
X ~.'{
~ pa---0~:, a P10010 din 6-8 iunie 1965
.J:.
....
08
•
-~<~.~} v Ploo:a din 29 iunie -1 iulie 1969
-
.1:.

t
0.7
0.6
'-,,.
....,:-
D ~ ......
r"'6...
1> Ploaia din 10-12 iulie
• Ploaia din 10-12 mai
1967
1970 -
-
f' , ~
r-,. ..._ :'-:.--- •
0.5
~;k--~.
·,_..,_~-...q.. ___
6

0.4
- - ....~.:::i
.....- .....=.·- ·- ·:::._....12---~-R-:i:::,--
0,3
0,2
0,1

o
5000 10000 15000 20000
- F (km2J

Fig. 2..1. Curba sintetic ă -.-.- h! hm/l%= f [F] în bazinul hidrografic Mu-
reş pentru durata D 11 = 24 ore.

maximă a nucleului hm0 ,. In acest caz se obţine o familie de curbe sin-

tetice „arie-strat-durată" în care pe ordonată variabila devine X=h/hmac
(XE 0,1). Se obţine astfel pentru o durată dată o curbă care mediază va-
lorile X = f(F) pentru un număr oarecare de ploi individuale înregistrate.
Această curbă se foloseşţe apoi pentru a se evalua, pentru orice ploaie.
rata scăderii valorii sale maxime din nucleu, cu suprafaţa bazinului de
recepţie. Un exemplu pentru bazinul Mureş se dă în fig. 2.4.
Pentru ploi torenţiale (convective şi orografice) se obişnuieşte a se
exprima relaţia strat-arie sub formă analitică.
Se consideră că valoall"ea maximă d 0 a ploii se găseşte în nucleul
izohietelor reprezentate prin nişte cercuri concentrice. Raportul dintre
cantitatea medie dA pe aria A (km2) a unui cerc oarecare şi d 0 (mm) este
dat de diverşi autori astfel:
Relaţia Woolhiser şi Schwalen [17]:

!!.!. =1 - 1,94 A o,s F ~ 50 km 2 (2.1)

do do

Relaţia Frlihling [16]:

.!!.:!_ =1 -0,214A 0 •25 (2.2)

do

Relaţia Remenieras [7]:

~=l-0,171A 0• 25 (2.3)
do

28
 In tabelul de mai jos se prezintă comparativ rapoartele dAfd0 pentru
diferite valori ale suprafeţei F:
Tabelul 2.1

F (km 2) 5 10 20 50 100

Woolhiser 0,829 0,742 Q,610 0,323 da=30 mm

-Schwalen 0,898 0,855 0,765 0,594 da=50 mm
0,931 0,896 0,843 0,728 d 0 =75 mm
Friihling 0,680 0,619 0,547 0,430 0,323
Remenieras 0,7H 0,695 0,638 0,545 0,459

Este interesant de observat faptul că în relaţia (2.1) pe lîngă aria A

mai intră ca varialbilă d 0, autorul avînd intenţia să arate - ceea ce este
corect - că descreşterea mediei dA în raport cu suprafaţa A este cu atît
mai pronunţată cu cît cantitatea maximă din centrul izohietelor circulare
este mai mică. In tabelul 2.1 valorile raportului dA/d 0 sînt calculate pen-
tru d 0 =50 mm. Pentru valoarea d 0 =20 mm rezultă dAfcl0""""0, ceea ce face
ca această va'loare să limiteze utilizarea formulei 2.1. Pentru o ploaie cu
centrul maxim de 50 mm se pot utiliza cu abateri de pînă la 200/o Yalorile
medii rezultate din cele trei formule:
Tabelul 2.Z

5 20 50 100

O,i75 0,723 0,650 0,523 0,391

Pentru ploi de front care produc viituri importante pe bazine cu

suprafeţe de peste 1 500- 2 OOO km 2 raportul este mult mai mare pentru
suprafeţe de chiar 200- 300 km 2 •
In general diferenţa dintre dA şi d 0 urmează anumite reguli:
- creşte cu cît descreşte stratul total de ploaie;
- descreşte cu creşterea duratei;
- este mai mare pentru ploi convective şi orografice decît pentru
ploi de front (ciclonice);
~ - creşte cu creşterea suprafeţei domeniului.
~ O altă caracteristică importantă a ploilor este variaţia tem:Qorală a
~ ~ra. Cu unele excepţii, curba de distribuţie în timp a cantităţilor âe
ploaie diferă substanţial de la un punct la altul al unui spaţiu oarecare,
această variaţie fiind cu atît mai pronunţată cu cît a;ria la care ne referim
este mai întinsă.
De asemenea, curbele de distribuţie în timp sînt cu atît mai dife-
rite cu cit gradul de torenţialitate al ploi-i este mai mare.
Varia\ţia temporală a ploii se poate pune în evidenţă cu ajutorul
hietogramei (distribuţia temporală a cantităţilor de ploaie căzută pe in-
tervale discrete de timp) sau utilizînd curba integrală a distribuţiei. 1n
!figurFl 2.5 se prezintă hie.t ogramele a două ploi mari căzute în bazinul
Crişul Repede.
Se poate constata că în {:azul ploif din 22-23 iulie 1980, care are
un grad mai mare de torenţialitate, distribuţia temporală prezintă dife-
renţe mai mari de la un punct la altul at bazinului faţă de ploaia din

29
 Ploaia din 22-23 iulie 1980

HUEDIN
es
.§ 5
13
a.
.L: I STINA
t4 3
I-
E 12
DE VALE

E 11 E 4 1----1L----'
E
2
ţ 10 ~31--~~-
la .L:

I (~ lJ n j ,
9

8
t 2

I
7
VLĂDEASA
îs 6
a.
.L:
5 5 .,
ţ 4
n
4 e 4 t--.._.,.._--1
E
3 3 -a. 3 1--LU!ol.UL-.J
.L:
2 2 I
I
1
~u
I rl 1 ... ,(

-~ 4 1--1-..--11~

e9 , _ BORDO .L:a. 3 ~......r..-tlt---l

.5a. 8
.L:
ORADEA t2 ~--.11-1-1

ţ 7 -
E
7
6 E 6
a.
5 .L: 5
4 ţ 4 I
e
.§
4 1---11----'

3 3
l ~ .L:a. 3

2 2 t2 ~l'LI.---I

~
1
~~
77
·,
~

1,
~
77
III,
'3
Iulie 1980 Iulie 1980
Fig. 2.5. Hietogramele ploilor din 22-23 iulie 1980 şi 22 iulie 1974 înregistrate
la staţiile meteorologice din bazinul rîului Crişul Repede.

30
22 iulie 1974 (mai puţin in,tensă) care ~e· un anw;nit grad de uniformi-
tate a repartiţiei în timp.
Difere]Jţe şi mai mari în ceea ce priveşte distribuţia temporală se
constată pentru ploile de convecţie (de durată în general foarte. mică).
Aceste ploi au însă importanţă numai în formarea viiturilor în bazine
foarte mici sau în spaţii urbane. .
P. Şerban şi Gh. Băluţ [14] arată pe ;baza analizei unui număr foarte
mare de hietograme de ploi ma(ri, că este posibilă o oarecare 'tipizare a
distribuţiei temporale a ploilor care produc viituri semnificative. In ma-
joritatea cazurilor, la în.ceputul ploii, cantităţile de apă căzute sînt rela-
tiv ' mici avmd efecte hidrologice neînsemnate. In continuare ploaia de- I
vine relativ progresiv mai intensă pe o perioadă continuă de timp, de
durată care variază între cîteva ore la o ' zi şi chiar mai mult. Această pe-
rioadă se numeşte nucleul ploii şi are o dmport<l(nţă foarte mare în pro-
ducerea viiturilor. După nucleu urmează ploi secundare de slabă inten-
sitate cu efecte mici asupra scurgerii. Reţine deci atenţi a nucleul ploii
care produce practic viitura. Examinînd nucleele de ploaie se constată
că există două tipuri:
- un prin tip, în care maximul de apă căzută se produce în prima
jumătate a duratei nucleului. Acest tip se va numi ploaie cu asimetrie
pozitivă.
- un al doilea tip, în care maximul de apă căzută se produce în
a doua jumătate a duratei· nucleului. Acest tip se va numi ploaie cu asi.::__
metrie negativă.
In figura 2.6 se prezintă hietogramelc unitare pentru 21 ploi mari
căzute în bazinul rîului ' Vişeu.

Asimetrie ' negativă

2.2 .-----..--~
1.8 t--#-Mff-#+_ __,,,
Q.

t 1.2 t-imrr-t--'~
t 1,2
Q.

0,9 0.6 0,9

Fig, 2.6. Hictogramele unitare ale ploilor importante căzute în bazinul hi-
drografic al rîului Vişeu.

Se constată că pentru cele două ţipuri de ploi hietogramele unitare

variază în limite restrînse, astfel încît 'se poate admdte o hietogramă uni-
tară medie. Analiza situaţiilor sinoptice care au provocat aceste ploi
arata [14] că ploile cu asimetrie pozitivă au ca origine fronturi reci prin-
cipale şi fronturi ocluse cu caracter rece, iar ploile cu asimetrie negativă
se datoresc fronturilor calde sau fronturi reci secundare. .
31
 Această concluzie este deosebit de importantă atunci cînd· nu se
dispune de suficiente observaţii privind distribuţia temporală a unei ploi,
a cărei origine poate fi însă cunoscută pe baza analizei situaţiei sinoptice
care a 'provocat-o.
. Mai mult decît atît, utilizînd corelaţia dintre cantităţile- de ploaie
căzută pină la atingerea valorii maxime şi cantităţile totale (fig. 2.7) se

22

- 18
E
E
16
...
~o

t 12
8

00 10 20 30 40 50 60 70
- wt lmml
Fig. 2.7. Corelaţia dintre cantităţile de ploaie căzută W cr pină la
atingerea intensităţii maxime şi cantităţile totale Wt pentru ti-
purile de ploaie 1 (asimetrie pozitivă) şi 2 (asimetrie negativă).

poate elabora într-o primă evaluare o prognoză hidrologică la atingerea

virfului hietogramei. In acest fel, se obţine o anticipare mai mare în
prognoză deoarece nu se mai aşteaptă terminarea ploii. Pentru determi-
narea duratei totale a ploii se poate utiliza o relaţie aproximativă dintre
cantitatea şi durata ploii.
O altă relaţie care mai poate fi utilizată în cazul ploilor torenţiale
este cea dintre,,..intensitatea ploii I şi durata acesteia. Este cunoscut faptul
că ploile torenţiale cu intensitate mare au durată în general scurtă astfel
că relaţia l=f(Dr,) este în general de tip hiperbolic [6]:

(2.4)

în care Sr, este un parametru care se poate exprima în termeni de proba-

bilitate de depăşire p; n este un exponent cuprins între 0,5-0,67 în func-
ţie de relief [6].
Influenţa unui tip de hietogramă sau altul asupra formării scurgerii
este pusă în evidenţă în figura 2.8 în care se dau hidrografele la staţia
hidrometrică pe rlul Vişeu, obţinute pentru o aceeaşi cantitate de ploaie
dar cu distribuţii temporale diferite: asimetrie negativă, pozitivă şi strat
32
distribuit uniform în timp. Se constată diferenţe semnificative atît între
valorile debitelor maxime cit şi între formele undelor de viitură calculate
în cele trei ipoteze. Determinarea celor trei hidrografe s-a făcut în ipoteza
în care cantitatea totală de ploaie are o distribuţie spaţială uniformă pe
tot bazinul. Este evident că această ipoteză s-a făcut tocmai pentru a pune
în evidenţă numai efectul separat al distribuţiei în timp a ploii asupra

- 8 t--iH--t-+-P't--1
E
E 6 t-t-+-=tt--t.--1

CL 4 ,..._..,..___._..,......__,
t 2 ~1---i-+1
o...._.._~~- - - Strat uniform distribuit
10 20 30 40 în timp .
- - Strat distribuit după
ploaia unitară de tip 1
1300 - - - Strat distribuit după
ploaia unitară de tip 2.
V)
......
ME 1000
.....
o
800
t 600

400

200

o
20 40 60 80 100
-- T[orel
Fig. 2.8. Hidrografele calculate ale debitelor de la staţia
hidrome trică Bistra pe riul Vişeu produse de o ploaie
avind distribuţii diferite in timp.

formării scurgerii. ln realitate ambele distribuţii (spaţială şi temporală)

sînt neuniforme astfel incit influenţa lor combinată asupra modului de
formare a hidrografului scurgerii devine şi mai complexă.
O a treia trăsătură caracteristică a ploilor este nesincronizairea căde­
rii acestora.
„Fronturile atmosferice care generează ploi puternice se deplasează
pe anumite direcţii cu viteze diferite. 1n cazul în care bazinul hidrografic
aire o suprafaţă de recepţie mare sau are o formă alungită, descărcarea
norilor nu are loc simultan pe tot bazinul ci numai pe măsura avansării
acestora; interesează mai ales ploile cu deplasarea generală fie de la izvor
către vărsare, fie de la vărsare către izvor. Este evident că pentru aceeaşi
cantitate de ploaie, cu aceeaşi distribuţie temporală, debitul de vîrf al
~drografului obţinut dintr-o ploaie care se deplasează pe direcţia izvor-
varsare este mai mare decît cel obţinut dintr-o ploaie care se deplasează
3 - Hidrologie dinamică
33
 pe o direcţie inversă. Pe de altă parte, viteza frontului care se deplasează
_p o direcţie dată are o influenţă asupra debitului maxim, după cum se
\ va arăta maCdeparte.
_i;,... Cercetările întreprinse de Şerban şi Ungureanu [15] pun în evidenţă,
pentru rîul Olt în secţiunea de confluenţă cu rîul Negru, legităţile mai
sus arătate.
ln elaborarea calculelor, pe baza unui mo-
r:lel matematic, s-a considerat că distribuţia în
timp şi spaţiu a ploilor este µniformă, tocmai
pentru a pune în evidenţă numai efectul nesin-
cronicităţii căderii ploii. Această nesincronici-
tate s-a exprimat prin trasarea izocronelor ploii.
1n figura 2.9 se arată izocronele unei ploi care
11 are un pasaj de la izvor către vărsare.
ln figura 2.10 se prezintă variaţia debi-
tului maxim cu direcţia de deplasare a fron-
turilor. Acesta scade pe măsură ce direcţia de
deplasare a frontului se schimbă de la direcţia
izvor-vărsare la direcţia vărsare-izvor.
lu figura 2.11 se pune în evidenţă influen-
ţa semnificativă pe care o are viteza de depla-
sare a frontqlui asupra debitului de vîrf al hi-
drografului viiturii. Se constată că debitul ma-
xim creşte pe măsură ce viteza de pasaj creşte
pînă la atingerea unei viteze critice de circa
3 km/oră, după care debitul scade pe măsură ce
viteza de deplasare creşte.
Forma hidrografului este influenţată într-o
măsură ma1 m are de direcţia de deplasare a
frontului de ploaie decît de viteza de deplasare
a acestufa. În situaţia în care frontul se depla-
Fig. 2.9. Izocronele unei sează de la vărsare la izvor, hidrograful viiturii
ploi cu pasaj de la izvor are-douâvîrfure(aeşi ploaia căzută este uniform
ln vărsare în bazinul rîu-
1ui Olt amonte confluenţă distribuită în timp), primul din acestea produs
r. Negru. de afluenţii din aval care se scurg mai rapid

1000
.....
............
X .............. r-....
o .....
OE 900 - r-,-....... .............._

t
800
N-S N-NV V-NV
-...........
r--
-- S-N
- Direcţia de deplasare a frontului '

Fig. 2.10. Variaţia debitului maxim al hidrografului de viitură

cu direcţia de deplasare a frontului de ploaie.

34
în timp ce afluenţii din amonte nu au fost încă afectaţi de ploaie. Al doi- 1
Iea vîrf este produs de afluenţii din amonte care se propagă prin -albie,
după un anumit timp, pînă în secţiunea de închidere.
ln figura 2.12 se prezintă comparativ hidrografele obţinute pe Olt în
secţiunea de confluenţă cu rîul Negru în situaţia unei ploi căzute simultan

1400

~ 1300
I\
M
E
X 1200
\
J1100
\
t 1000
900

800
" -- ""-.....
~

6 1812 24 :IJ 36 42 48 54
- Viteza de deplasare a frontului [ km/oră)
Fig, 2.11. Relaţia dintre viteza de deplasare a frontului de
ploaie cu debitul de vîrf al hidrografului viiturii.

1400- ~- -- ~ - ~ - ~ - - - - - ~ -
Ploaie „ izvor-vărsare"
1200 V= 3 km/oră
Ul
M~ 1000
o 800

t 600
400

200

o
20 40 60 80 100 120 140 160 180
- T [ore)
Fig. 2.12. Hidrografele de viitură simulate pe bazinul
Olt la confluenţă cu rîul Negru în ipotezele:
ploaie instantanee pe întreg bazinul;
- - - - - - - - ploaie care se deplasează pe direcţia izvor-vărsare;
- · - · - · - ploaie care se deplasează pe direcţia vărsare-izvor.

pe întreg bazinul, precum şi în ipoteza în care frontul se deplasează atit

pe dirrecţia izvor-vărsare cit şi pe direcţia vărsare-izvor, cu o viteză de
3 km/oră.
Se poate observa că în carzul. în care frontul de precipitaţii se depla-
sează pe direcţia izvor-vărsare, hidrograful are un aspect de undă singu-
3• 35
 la'ră, ascuţită, deoarece direcţia de deplasare a frontului coincide cu sensul
de integrare al hidrogirafelor suibbazinelor componente.
Din cele mai sus arătate rezultă că pentru orice ploaie individuală
care constituie elementul de intrare în modelul matematic hidrologic, în
vederea simulării hidrografului unei scurgeri concrete, trebuie să se ia în
, considerare cele trei aspecte caracteristice: variaţia spaţială, temporală şi
nesincronicitatea (variaţie spaţio-temporală). A·c este trăsături caracteris-
tke exercită o acţiune combinată cu efecte complexe asupra modului de
formare a scurgerii într-un bazin hidrografic.
Folosirea în modelare a unei cantităţi de ploaie ca medie pe un bazin
de mare întindere, distribuită uniform în timp şi considerată că a căzut
simultan pe toată suprafaţa bazinală, (eveniment deosebit de rar încît prac-
tic nu se cunosc exemple) poate conduce la un hidrograf calculat, mult
diferit de cel real înregistrat.

2.2. METODE DE DETERMINARE A PLOII MEDII

PE BAZIN

S-a arătat în capitolul anterior că modelarea topologică implică uti-

lizarea ploii medii pe subbazine a căror suprafaţă nu depăşeşte în general
200-300 km2 • Cu toate că folosia'ea unei ploi mediate pe o suprafaţă poate
conduce în general la abateri în calculul scurgerii, pentru ploile de front
variaţia spaţială a cantităţii de precipitaţie este
relativ mică astfel încît, în condiţiile unor supra-
feţe de bazin reduse, utilizarea mediei nu induce
erori semnificative în calcq,lele de modelare.
TrebuJe, însă, precizat că medierea ploii pe
X subbazine nu_se face pentru cantitatea totală a
acesfeia,ci pentru fiecare interval discret de 'timp
cu -care se 'lucrează în calculele de modelare. Uti-
lizarea tehnicii de calcul electronic, absolut nece-
4 sară în simularea cu ajutorul modelelor matema-
tice, permite totodată ca medierea pe bazin să se
facă pentru fiecare interval de timp. Programele de
\
\ calculator elaborate PMED (V. AL Stănescu) [9.
11]; MASTER (V. Al. Stănescu [10] şi VIDRA
(P. Şerban) [13] efectuează automat calcq,lul ploii
medii pe un bazin şi pe fiecare interval de timp.
Procedurile clasice de determinare a ploii
medii pe un bazin şi anume metoda 'integrării pe
izohiete şi , metoda Thiessen [16] sînt destinate
obţinerii valorii medii a întregii cantităţi de ploaie
Fig. 2.13. Schema de cal- căzută şi nu pot constitui algoritme de calcul au-
cul a ploii medii pe ba- tomat, absolut indispensabil în calcule de simulare
zin. prin modelare matematică. Ele pot fi folosite
numai în cazurile în care se utilizează metode
manuale aproximative de calcul al scq,rgerii pe baza cantităţii totale de
ploaie căzută. In cele ce urmează se va prezenta o metodă foarte intere-
santă utilizată în practica hidrologică din S.U.A. [18] pentru medierea
datelor pluviometrice p e bazin, care se pretează la un calcul automat
complet.
36
 Pe un bazin dat se trasează o reţea de grilă rectangulară aşa cum se
arată în fig. 2.13. ln interiorul bazinului .s e găsesc un număr oarecare de
staţii pluviometrice, a căror poziţie este determinată prin coordonatele
sale X şi Y. ln fiecare l)Qd de....grilă j şi în fiecare interval de timp, canti-
tatea de precipitaţie P1 se determină cu relaţia:
4 1
E. I
2h'
d.
p 1--· - 4 •1 (2.5)
E2
d;
i= 1

în care d, este distanţa de la nodul de grilă la cea mai apropiată staţie plu-
viometrică din cadranul i (i=l,4) la care cantitatea de ploaie în intervalul
de timp considerat este hi, Dacă se notează:
1

d~
w,=---- (2.6)
4 1
E2
,- 1 d,
atunci
t2.7)

ln continuare, ploaia medie pe bazin în intervalul de timp dat este

media aritmetică a valorilor P, 1 din fiecare nod de grilă j.
Procedeul se repetă pentru fiecare interval de timp pînă la termi-
narea ploii, obţinîndu-se @etograma ploii medii pe bazin.
Pentru zone în care variaţia-preCipitaţiiJor este maire (nucleele ende-
mice mai sus discutate) se procedează la o ajustare a valorilor obţinute
ţinînd seama de caracteristicile staţiilor plasate în aceste zone. Procedura
este exemplificată în tabelul 2.3.
Tabelul 2.3

Punctul c, W;'l0- 3 c,w.-10-3

o 4,2
A 3,4 2,703 9,189
B 2,9 4,808 ll3,942
C 3,0 5,181 15,54i3
D 2,0 1,538 3,077
EW,==14,23 I:C,w1== 41, 75

Fie staţiile A, B, C, D plasate respectiv în cadranele 1, 2, 3 şi 4. Pre-

supunem că în nodul de grilă aferent staţiilor A, B, C, D există o staţie O
la care cantităţile căzute în mai multe ploi puternice sînt sistematic mai
mari decît cantităţile înregistrate la celelalte 4 staţii.
Caracteristica unei staţii (C) este exprimată prin cantitatea de ploaie
care poate să se producă într-o ploaie puternică.
Se admite că pentru punctul O s-a determinat prin procedura dată
de relaţia (2.7) o valoare P 0 = 1,54 mm.
De asemenea se consideră că într-o ploaie puternică la staţiile O,
A, B, C şi D s-au produs cantităţile C1, (i=O, A, B, C, D) din tabelul 2 3
37
 de mai jos. ·In acelaşi tabel se dau valorile w, determinate la staţiile A, B,
C şi D folosind relaţia (2.6).
Se calculează raportul:
(2.8)

In acest caz valoarea medie corectată pfl este dată de relaţia:

pJCJ =Po Co : (2.9)
R
In exemplul de mai sus:
41 75
R= ' = 2,934
14,23
CC) 4,2
P 0 = 1,54-- = 2,20 mm
2,934

Folosind această schemă de corecţie se pot calcula pondedle fiecărei

staţiipluviometrice de pe un teritoriu oarecare in vederea efectuării cal-
culelor de mediere a ploii pe bazin.
in general nu se dispune de date privind distribuţia temporală pe
intervale discrete de timp sufi.cient de mici (1-6 ore) decît la staţiile
meteorologice echipate cu pluviografe sau la staţiile pluviometrice auto-
mate [11, 12).
Pentru a folosi maximul de informaţii asupra ploilor căzute se iau
în considerare nu numai înregistrările de la staţiile echipate cu pluviografe
şi cele automate d şi valorile măsurate la punctele pluviometrice la care
se efectuează măsurători o dată la 12 ore. 1n această situaţie, cantitatea
căzută în 12 ore se distribuie pe intervale discrete în mod omotetic cu
hietograma de la staţia meteorologică cea mai apropiată şi apoi se efectu-
ează procedura de mediere pe bazin mai sus descrisă. Distribuirea ploii
pc 12 ore pe intervalul discret considerat se pretează de asemenea la un
calcul automat, fiecărui punct pluviometric fiindu-i atribuită staţia meteo-
rologică cea mai apropiată.

2.3. EVALUAREA CARACTERISTICILOR PRECIPITAŢIILOR

PRIN RADARE METEOROLOGICE

Determinarea cîmpului precipitaţiilor li:chide .şi implicit, valoarea

medie pe bazin a ploii pe intervale succesive de timp se poate face utilizînd
o reţea de staţii de măsură la sol care furnizează cantităţile de ploaie
căzută la momente oarecare de timp. Precizia de evaluare a intensităţii
ploii meil.iate pe un bazin, depinde implicit de densitatea staţiilor pluvio-
metrice de pe teritoriul considerat. Totodată, eficacitatea utilizării datelor
obţinute de la staţiile pluviometrice depinde de scopul urmărit.
În cazul în care se urmăreşte o simulare - prin modelare matema-
I tică - a S{!lll'gerii produsă în trecut, este suficient a utiliza ca date de
intrare in model, cantităţile de ploaie înregistrate în reţeaua de staţii, a
cărei densitate oferă în cele mai multe cazuri o bună precizie şi rezoluţie
spaţială şi temporală. Din contră, pentru necesităţile de prognozâ hidro-
logică densitatea staţiilor de la care se transmit date în timp cvasireal

38
este în general insuficientă datorită în general costului ridicat al unui /
asemenea sistem informaţional automat precum şi dificultăţilor de exploa-
tare şi menţinere a fiabilităţii sale în special in zonele de mare altitudine
care sînt nepopulate.
Utilizarea radarelor meteorologice, cu lungimi de undă adecvate
măsurării precipitaţiilor (10 cm), combinate cu o reţea optim concepută ca
densitate şi distribuţie pe teritoriu, poate oferi o supraveghere continuă a
ploilor permiţînd evaluarea caracteristicilor acestora - cantitate, inten-
sitate şi durată - cu o precizie superioară.
în comparaţie cu reţeaua pluviometrică clasică, avantajele măsurării
precipitaţiilor cu radarul constau în următoarele:

I
- măsurarea intensităţii precipitaţiilor lichilde în timp real dintr-o
singură locaţie (sau numai cîteva locaţii pentru suprafeţe întinse);
- continuitatea spaţială a observaţiilor care asigură determinarea
unor valori maxime în nuclee (în special de natură convectivă, care nu se
pot prinde de reţeaua de staţii) precum şi evaluarea corectă a influenţei
unor maxime nereprezentative care altfel ar putea conduce la supraeva-
luarea valorilor medii pe bazin;
- posibilitatea colectării, stocării şi prelucrării automate a datelor;
- măsurătorile îmbracă o variaţie considerabilă a suprafeţei bazi-
nale cuprinsă între 500-10 OOO km2 • \
Principalul dezavantaj al sistemelor de măsurare radar, constă in
precizia în general mai scăzută decît cea obţinută cu aparatele pluviomc-
trice, astfel încît este neicesară o etalonare dinamică a radarelor prin folo-
sirea lor în mod combinat cu o reţea de măsurare convenţională.
\
I
Măsurarea intensităţii precipitaţiilor lichide cu ajutorul radarului se
bazează în principiu pe relaţia dintre aceasta şi intensitatea semnalelor _)
retransmise către radar (retrodifuzate) pe o ploaie.
Intensitatea precipitaţii1or I definită prin fluxul de apă ce traver-
sează o suprafaţă unitară într-un interval de timp dat se poate exprim11
prin relaţia [8]:

f=: D,,.az

~ N(D)D3 [v(D)-w)dD
».,,.
(2.10)

unde D este diametrul picăturilor de apă, N (D) - numărul de particule

de diametru D sau funcţia de repartiţie granulometrică a precipitaţiilor,
v(D) - viteza limitată de cădere a picăturilor de apă, al căror diametru
este cuprins între D- ~ dD şi D ~ dD, w - componenta verticală a vitezei
aerului (la sol W=O).
Repartiţia granulometrică a precipitaţiilor este, conform cercetărilor
efectuate de Marshall şi Palmer (4), o funoţie exponenţială de tipul:
N(D) = Noe-aD (2.11)
în care
(2.12)
In relaţiile .(2.11) şi (2.12)
N 0, a şi b sînt coefi>cienţi caracteristici ai distri-
buţiei, iar I este exprimat în mm/oră.
Din măsurătorile efectuate, Marshall şi Palmer au determinat [4}:
N 0 = 0,08, a = 41, b=-0,21.
39
 Pentru precipitaţii cu caracter stratiform valori asemănătoare au fost
găsite şi
de Sekhon şi Srivastava [8]:
N 0 =0,07, a=38, b=-0,14,
Aceste relaţii comportă corecţii în cazul dimensiunilor picăturilor
mai mici de 1 mm cînd distribuţia nu mai este exponenţială precum şi la
dimensiuni mari, situaţie în care picăturile au tendinţa de scindare şi nu
depăşesc de regulă 6 mm. De asemenea, relaţia (2.11) se referă la medii
statistice deoarece în mod local şi pe durate scurte componenta verticală
a vi:ntului induce deviaţii importante faţă de repartiţia granulometrică dată
de această relaţie. O instalaţie radar emite la intervale egale de timp
impulsuri puternice de energie electromagnetică de frecvenţă ridicată.
Aceste unde sînt trimise sub forma de fascicul de diametru mic către o
direcţie oarecare în atmosferă. Orice mas·ă de apă sub formă lichidă (ploa-
ia) interceptează fluxul incident şi îl radiază în diverse direcţii. Acea parte
din energia retransmisă către radar numită şi putere retrodifuzată consti-
tuie semnalul util al radarului iar valoarea sa este în strînsă dependenţă
de intensitatea precipitaţiei.
Pe de altă parte, orientarea antenei şi durata dintre emisia şi recepţia
semnalului retrodifuzat permite localizarea masei de ploaie atît ca direcţie
cît Şi ca distanţă.
Ecuaţia care leagă puterea medie a semnalului retrodifuzat către
radar P, şi proprietăţile difuzante ale precipitaţiei lichide este:
_ C1L1 TJ
P r - ra (2.13)

în care C1 este o constantă a instalaţiei radar, L2 - pierderea de energie

sa11 atenuarea prin absorbţie şi difuzie pe distal).ţa de la radar la masa de
ploaie şi înapoi. Pentru radare care emit unde electromagnetice cu lungime
de undă de 10 cm atenuarea este neglijabilă, 'YJ - reflectivitatea radarului
care depinde doar de proprietăţile difuzante ale masei de apă, r - distanţa
de la radar la masa de ploaie.
Reflectivitatea radarului este dată de suma secţiunilor cr, de retrodifu-
ziune ale unei picături sferi'Ce şi omogene de diametru D, astfel:

(2.14)

în care )..'. este lungimea de undă, K este factorul dielectric al apei (apro-
ximativ 0,93).
Termenul Ent se numeşte factorul de reflectivitate radar şi notat
cu Z se poate scrie:
D,....,
Z = ~ N(D)D 6 dD. (2.15)
l)mln

'Înlocuind 'YJ dat de.(2.14) în (2.13) şi neglijînd atenuarea rezultă:

(2.16)

40
 Structura asemănătoare a relaţiilor (2.10) şi {2.15) arată că în mod
logic trebuie să existe o relaţie între intensitatea I a ploii şi factorul de
reflectivitate Z. Această relaţie are forma generală:
Z = AJB (2.17)
în care A şi B sînt parametri.
Pe baza unor măsurători speciale de spectre granulometrice ale ploi-
lor au fost determinate unele relaţii de tipul (2.17) astfel [8]:
- pentru ploile convective (Jones, 1967)
(2.18)
- pentru ploile cu caracter stratiform (Marshsll şi Palmer, 1948)
Z =200 11•8 • (2.19)
Utilizarea în practică a relaţiei (2.17) considerînd parametrii A şi B
constanţi în toate cazurile conduce la estimări ale intensităţii ploii în ca-
drul unui factor de precizie de 2 faţă de valoarea reală şi aceasta pentru
numai 750/0 din situaţii. Printre cauzele principale ale acestei precizii, cel
mai adesea insuficiente, se menţionează:
- neomogenitatea masei de ploaie;
- particule de precipitaţie aflate în stare solidă şi lichidă la altitu-
dini superioare celei corespunzătoare izotermei de 0°C;
- anomalii ale distribuţiei granulometrice a particulelor de ploaie
şi modificarea acesteia între sol şi zona din atmosferă în care se execută
măsurătoarea radar;
- mişcările verticale ale aerului;
- atenuări;
- periodicitatea emisiei fascicolu-
h.ţi de unde radar necorespunzătoare
tipului de ploaie. J
De asemenea, este de menţionat nu I
în ultimul rînd, influenţa pe care o are I
distanţa r, de la radar la masa de ploaie. j
asupra preciziei de măsurare. In figura /
(2.14) se prezintă un grafic de legătură V
intre diferenţa absolută medie (O/o,) in- ... ~

tre estimarea radar (cu ').. =10 cm) şi

estimarea ploii pe de o parte şi distan-
ţa r pe de altă parte. Se observă că t o
o 100 200
peste distanţe mai mari de r= 100 km
precizia se degradează rapid [8].
.
- . . Di-stanta Ckml

2.14. Relaţia dintre distanţa

O ameliorare a rezultatelor foarte Fig. pină la masa d~ ploaie şi diferenţa
aproximative date de relaţia (2.17) absolută medie (O/o) intre estimarea
considerînd parametrii A şi B con- radar şi estimarE;?a cu un pluvio-
stanţi se poate realiza considerînd mai metru.
multe relaţii ·de acest gen, particulari-
zate la diferite circumstanţe de producere a ploii: precipitaţii de front
cald, de front rece, ninsoare, etc.
Cu toate acestea, chiar cu aceste ameliorări, posibilităţile oferite sint
limitate, întrucît variaţiile ce pot exista în sînul unui acelaşi tip de preci-
pitaţie rămîn importante şi în consecinţă asemenea estimări nu se pot lua

41
în considerare decît în cadrul unei supravegheri hidrologice cu caracter
general şi pentru fazele primare de alertare.
O îmbunătăţire substanţială a sistemului de evaluare a intensităţii
precipitaţiei se poate însă realiza printr-o tarare „dinamică" a relaţiei
(2.17) utilizînd concomitent măsurătorile pluviometrice efectuate la sol.
Pentru a realiza acest lucru este necesar ca pe de o parte să se dispună de
o reţea de puncte de măsurare p'luviometrică care să acopere suficient de
bine zona studiată şi pe de altă parte să se efectueze o tarare cu o frec-
venţă destul de mare pentru a preîntîmpina schimbările caracteristicilor
precipitaţiilor.
în principiu, pornind de la confruntarea datelor radar H - estimate
cu o relaţie de tipul (2.18) sau (2.19) - cu datele din reţeaua pluviometrică
G se ajustează estimarea radar cu un factor multiplicativ F dat de relaţiile:
N
Ea,
F=..i..=2.-
N
(2.20)
EH,
ţ=l

sau
1 N G
F=-E ...!..., (2.21)
N i=I H,

Cu ecuaţia (2.20) datele sînt ponderate proporţional cu stratul ploii

în timp ce cu ecuaţia (2.21) toate perechile de valori pluviometrice şi rad2r
au pondere egală.
Caracteristicile optime ,ale reţelei pluviometrice de tarare depind de
precizia şi rezoluţia spaţio-temporală dorită ca şi de tipul de precipitaţie

...
CIi

e
CI
6 15%- 10 "Io ........---.--,--,--...---,
.2:!
C

~';;4
...
~~311-'l-i---'---+'--+--+---+- -
CI
o
·:;; 2 ~ ~- ~----+'--+--+----t--1
a.

t O 3 ° 25%

- Interval de măsură
radar. I mm]
Fig. 2.15. Efectele intervalului de ta-
rare asupra raportului dintre ploaia
{G) măs urată cu un pluviometru şi cea
O 100 200 300 400 500 600 700
- - Suprafaţa. Ckm2]

Fig. 2.16. Relaţia din valoarea absolu-

tă a erorii medii, perioada de integra-
re şi suprafaţă.
determinată cu radarul (H).

observată şi de particularităţile de relief ale zonei considerate. Pe de altă

parte precizia de estimare, utilizînd concomitent radarul şi pluviometrele,
depinde de intervalul de măsurare radar. In figura 2.15 se prezintă rezul-
tatele experimentelor realizate de J. Wilson şi G. Brandes privind efectele
intervalului de tarare asupra raportului (G/H) dintre straturile de ploaie
măsurat cu un pluviometru G şi cel măsurat de radar H [8]. Curba de jos

42
arată valoarea medie a raportului G/H în funcţie de intervalul de măsu­
rare iar curba de sus indică dispersia relativă a valorilor acestui raport.
Precizia de estimare depinde totodată de perioada de integrare a
ploii măsurate şi de suprafaţa observată aşa cum se poate vedea în
fig. 2.16 (Collier, 1975) [8].
Se observă că, în acest experiment realizat cu un singur pluviometru
de tarare, pentru o perioadă de integrare dată, eroarea medie de esti-
mare descreşte cu creşterea sq.pra-
feţei deşi pentru suprafeţe mici ~ \ \?
fluctuaţiile vîntului reduc precizia. ~- 40 r---o--r---..--""'""--r--111 \\~
O dată cu creşterea suprafe- .a 'o 1I P
111

ţei erorile datorate reprezentativi-

E
:.:: \'1 ,· \~
\ţ
ţ. \~
-,~
tăţii pluviometrului de tarare tind fil ~~~ ~ iv
să se anuleze. în acelaşi timp dacă CIi 30 ( t\ 0
suprafaţa creşte tararea este din .b {~ \ i,\g
ce în ce mai puţin reprezentativă -~ ~" \ \ii·
şi eroarea creşte din nou. Pe de -~ <~,. \ ~
alt a- par t e, 1a o aceeaşi· supraf aţ-a -gE 20 .......I~ I 111
.,...._..r--~~o
L', ~i, .
eroarea scade o dată cu perioada c, Q/ ~rqQ; 1
"-'"<.,:
de integrare, astfel că măsq.răto- c· "<t q,. ~ <t
rile instantanee sînt mai puţin ~ QJ°<Jt.
0
precise.
5 10 i - - - - i - - - t - rv/,.,,d----'"'d:--;
Diferenţa medie între esti- ţ
marea ploii orare dată de o reţea
" 1
'-'~iorr, '
etre10 „
de pluviometre fără radar şi un _ _ _ __.__...____.__ _...__
O
radar tarat în funcţie de densita- 1 2 5 10 20 50
tea reţelei pluviometrice este pusă Număr de pluviometre -
in evidenţă în fig. 2.17. (Collier, _. pe 1000 km2
1975) [8].
Fig. 2.17. Diferenţa medie intre estimarea
Pentru diferite tipuri de re- optimă cu pluviometre fără radar a ploii
gimuri pluviometrice se observă orare (linia întreruptă) şi cea determinată
că pentru o suprafaţă de 1 OOO km 2 cu un radar etalonat (linia continuă) in
funcţie de densitatea reţelei de pluvio-
asocierea radar-pluviometre per- metre şi de diverse tipuri de regimuri
mite o precizie sub 200;<> cu numai pluviometrice.
2 puncte de măsurare.
Eficacitatea radarului tarat se dovedeşte şi mai evidentă în -cazul
averselor. Se poate constata din aceeaşi figură că pentru o suprafaţă de
1 OOO km 2 un radar etalonat cu 2 pluviometre dă aceeaşi predzie ca şi
cea obţinută cu o reţea de 50 pluviometre. Totodată la o densitate obiş­
nuită de 1 pluviometru la 200 km 2 eroarea de estimare a unei averse
depăşeşte 50D/0 în cazul măsurătorilor clasice în timp ce cu un radar eta-
lonat.aceasta ,este de ordinul a 150/o.

2.4. PLOAIA MAXIMA PROBABILA

Pentru a obţine valori caracteristice, necesare în special în proie<'-

tarea lucrărilor hidrotehnice de mare importa:Q.ţă, se utilizează ca ele-
ment de intrare în moqelele matematice dinamice ploaia maximă proQabilă.
Ploaia maximă probabilă (PMP) este definită [19] ica cel mai mare
strat teoretic de precipitaţie pentr~ o dur-ată dată care este fizi,c posibil
43
 să se producă pe un bazin într-o anumită perioadă dată a anului. Pentru
cele mai avantajoase condiţii, dintr-un nor saturat pseudoadiabatic avînd
înălţime de 14 OOO m nu se pot precipita teoreti'c la sol decît 124 mm.
fo .realitate, în intervale suficient de mari .de timp (de exemplu· 24 ore)
s-au măsurat precipitaţii mult mai mari.
în ţabelul 2.4 se dau ca exemple citeva cantităţi mari de ploaie, care
au căzut în 24 ore la unele staţii meteorologice sau posturi pluviometrice
L din România în intervalul 1901-1980.
Tabelul 2.4

staţia meteorologică Cantitatea căzută

(post pluviometric) în 24 ore (mm) Data

Letea - Tulcea 691 29.VIII.1924

Ciuperceni - Dolj 349 26.VI.1925
Surdila - Brăila 266 18.VI.1901
Cuntu - Caraş-Severin 204 19.VII.1970
Filipcni - Bacău 200 23.V.1926
Ati.cl - Harghita 1199 12.XI.l94ţ
Calafat - Dolj 194 4.VI.1940
Bilciureşti - Dimboviţa 190 29.VI.1928
Suici - ,Argeş [87 2.X.1927

Explicaţia acestor cantităţi mari produse în 24 ore, constă în fap-

tul că în acest interval de timp norul se încarcă în permanenţă cu umi-
ditate advectată într-W1. proces de circulaţie ascensională cu viteze foarte
~ mari. Aerul are o mişcare ascensională uscat-adiabatică pînă la nivelul
. de saturaţie şi apoi umed-adiabatică. Maximizarea umidităţii atmosferei
se face prin considerarea punctului de rouă la înălţimea de ). OOO .mb (al-
titudinea de 400 m) ca indice de umiditate. Acesta este definit prin tem-
peratura la care trenuie răcit aerul umed sub presiune constantă şi cu
un conţinut -constant de vapori pentru a obţine saturarea în raport cu o
' suprafaţă plană de ,apă pură.
-;-- Punctul de rouă ,este dat de relaţia [3]
e
237,3Iog -
_ Eo
tr - (2.22)
e
7 5-Iog-
, Eo

în care e este presiunea reală a vaporilor de apă (mb), iar E0 reprezintă

tensiunea maximă la temperatura t = 0°C (E0 = 6,ll mb).
M. Buiuc a elaborat o tabelă pentru determinarea punctului de rouă
în funcţie de temperatura aerului şi umezeala lui relativă, determinată
pe baza observaţiilor psihrometrice [1]. Această tabelă - elimină utilizarea
tensiunilor e, care nu sînt disponibile pe o perioadă lungă de timp la toate
staţiile meteorologice. Punctul de rouă calculat pe baza datelor de la sta-
ţiile meteorologice este transformat ,în punct de rouă la 1 OOO mb, cu ,a ju-
torul graficului din figura 2.18 [19].
1n stabilirea valorii maxime a punctului de rouă la 1 OOO mb ca in-
dice al umidităţii · atmosferei se are în vedere existenţa unei persistenţe
a _acesteia pe un interval de timp de cel puţin 12 ore.
Se stabilesc două noţiuni legate de punctul de rouă persistent pe
12 ore la 1 OOO mb (19]:
- punctul de rouă reprezentativ;
44
 - punctul de rouă maxim.
Pentru calculul punctului de rouă reprezentativ al · unei zone 'd e
interes se consideră un număr de hărţi l onsecutive la intervale de timp
egale (de exemplu 6 ore). 1

Pe fiecare hartă se selectează valorile sensibil mari înregistrate la

anumite staţii meteorologice din zonă şi apoi aceste valori se mediază.
4.0 ,..........,....,.........r-r-..--r..........-.-.......~........T"T-r-lrT""T"T-r-1-,-T"T"r.3

3.5 P,,.-+-"'<1----P,.-t-Ţt--~-t"l~""'tt--ir--r--;--r---r-:i

Fig. 2.18, Relaţia de transformare dintre punctul de

rouă calculat la o staţie meteorologică şi cel cores-
punzător altitudinii zero (1 OOO mb).

Se procedează analog cu hărţile din următoarele intervale de timp

obţinîndu-se un set de valori din care se selectează valoarea maximă cu
persistenţă ~e 12 or~. Aceasta din urmă reprezintă punctul de rouă re-
prezentativ.

-Luna

Fig. 2.19. Infăşurătoarea maximă a punctelor de rouă

la o staţie meteorologică. ·

Punctul de rouă maxim se calculează utilizînd datele de la o staţie

meteorologică pe un interval .de 100 ani şi pentru fiecare decadă. Se ob-
ţine un graficca cel din figura 2.19 [19].
Pe baza unui număr de grafice obţinute la mai multe staţii meteo-
rologice se prepară harta cu izoliniile punctului de rouă maxim pentru
45
o lunăsau un sezon dat. Prepararea hărţii este necesară pentru a verifica
consistenţa datelor prin analiza şi interpretarea continuităţii izoliniilor.
,tn sfîrşit se poate palcula apa precipitabilă sau echivalentul de apă
lichidă W cu relaţia:
w qilp/gp (2.23)
în care q(t,) este umiditatea specifică medie (g/kg) a unui strat de aer
umed, ilp - grosimea stratului (mb), p - densitatea apei (1 g/cm:i), iar
g - acceleraţia gravitaţiei. Un tabel de calcul al valorii W în funcţi e de
altitudine şi valoarea punctului de rouă .t, la 1 OOO mb (W= f(H, t)) se dă
in lucrarea [19].
Cu aceste elemente introductive ploaia maximă probabilă PMP se
calculează astfel:
- se consideră ploile excepţionale din zona de interes, pentru care
se determină familiile de curbe „arie-strat-durată" (§ 2.1, fig. 2.3);
- se determină punctul de rouă reprezentativ t,, persistent pe 12 ore
la 1 OOO mb pentru fiecare ploaie excepţională şi apoi apa precipitabilă
Ws (relaţia 2.23);
- se calculează punctul de rouă maxim tm, persistent pe 12 ore
la 1 OOO mb pentru zona de interes. In continuare se determină echiva-
lentul de apă lichidă W m (relaţia 2.23) pentru valoarea maximă a punc-
tului de rouă;
- se determină factorul
de ajustare r cu relaţia
e soo 1---1---t-~;-::::::c__ r=W,(H2 , t,,)/W,(H1 , lrJ (2.24)
E . în care H 2 este altitudinea zonei
i 400 ,__ _ _ _ A
.- - - t - - - - i - - + - - - 1 de interes, t,., - punctul de rouă
a: o reprezentativ pentru acea zonă,
H 1 - altitudinea z·onei unde se
t 300 I găseşte sursa de aer umed care
Ploaia
o A se deplasează către zona de in-
200 H---t---+--1---v Ploaia 8 teres (de exemplu marea sau
• Ploaia C oceanul), tr, - punctul de rouă
l•lPloaia O reprezentativ pentrtJ. zona cu al-
100 1 - - - - + - - - + - - 1 - - A Ploaia E
titudinea H1 ;
- se calculează factorul
12 24 36 48 60 72
de ajustare R cu relaţia
- Durata [ore] R = Wm(Hz, t,, )/Wm(Hz, t,.);
Fig, 2.20. lnfăşurarea curbelor „strat-durată" (2.25)
ale valorilor maximizate cu raportul K pen-
tru o suprafaţă de 2 OOO km2• raportul K=R/r se în-
-
mulţeşte
pentru o arie dată cu
cantităţile corespunzătoare diverselor durate pentru fiecare din ploile ex-
cepţionale selectate, obţinîndu-se un grafic ca în fig. 2.20 [19].
Dacă se are în vedere calculul PMP pentru o durată dată se obţine
graficul din fig. 2.21 [19].
ln graficele (2.21} şi (2.22) se reprezintă curbele înfăşurătoare pen-
tru ploile selectate. . . .
Combinînd graficele (2.20) şi (2.21) se obţme PMP în funcţie de arie
şi de !lurata ploii (fig. 2.22) [19].

46
 în procedura mai sus indicată nu s-a luat în considerare influenţa
reliefului (caracteristicilor topografice ale zonei) asupra precipitaţiilor.
Această influenţă se mai numeşte şi influenţă orografică şi .se ma-
nifestă pe de o parte prin mărirea vitezei vîntului (şi deci a precipitaţiei)
datorită urcării forţate către creastă şi de pe altă parte prin aceea că
zonele piemontane sînt spaţii în care în .mod preferenţial se produc averse
100000
50000

i
~
10000 -----t-
";; 5000 1 - - - - - - t - -

l
t 500 1-----0 Ploaia
, Ploaia
A
B
• Ploaia C
1•1Ploaia D
1------,. Ploaia E--;---

200 400 600 800

-Ploaia de 24 ore Cmml
Fig. 2.21. Curba înfăşurătoare maximă „strat-suprafaţă"
pentru ploaia cu durată de 24 ore.

î o Ploaia
v Ploaia
A
B
x Ploaia C
t::--1---l•IPloaia O ..----,
1 - - - 1 - - - A Ploaia E +--+---++~~4"1---1

10 o::---~=-'"~_,__.__._....1....._,_....._....._....._~L.....JL-..1__!._J
10 200 300 400 500 600 700 800 900
- Ploaia de 24 ore [ mml
Fig. 2.22. Valoarea PMP în funcţie de arie şi du-
rata ploii.

47
puternice. Avind în vedere influenţa orografică, calculul PMP mai sus
indic;at .t rebuie completat cu o determinare a ploii suplimentare datorate
orografiei. Calculul ploii orografice se bazează pe un model bidimensional
a cărei reprezentare schematică se dă în fig. 2.23 [19].
Aerul care trece peste creasta versantului îşi va schimba direcţiu
faţă de verticală şi totodată se va accelera.

Suprafaţa no dală

-
V1

t = 0°C
-----------
Strat i

Strat 1

b C

Fig. 2.23. Model bidimensional pentru calculul unei ploi maxime probabile în con-
diţii orografice.

La o anumită înălţime care se numeşte suprafaţă nodală, aerul va

avea o mişcare orizontală. De obicei suprafaţa nodală se găseşte, pentru
munţi cu altitudini moderate ale crestelor (ca cei din România), la alti-
tudinea corespunzătoare unei presiuni cuprinse între 100-400 mb.
Vîntul va ataca versantul cu viteze V1 diferite în funcţie de alti-
tudine (fig. 2.23, b) şi va părăsi creasta cu viteze _y2 de asemenea dife-
rite. Mediile hidrografelor acestor viteze sînt V 1 şi ,V2 • Diferenţele de pre-
siune între suprafaţa nodală pe de o parte şi baza versantului şi creastă
pe de altă parte sînt respectiv ti.p 1 şi ,ti.p2 (fig. 2.23, a).
Presupunînd că aerul este saturat şi că temperatura sa descreşte
de-a lungul liniilor de curent cu rata adiabatică a umezelii, atunci, în
cazul unui singur strat, rata precipitaţiei Rp este dată de relaţia [19].

(2.26)

în care W17 W2 sînt echivalenţii de apă (apa precipitabilă) calculaţi cu

relaţia (2.23), iar Y este distanţa pe orizontală de la baza versantului la
creastă (fig. 2.28, b).
Pentru a se obţine o mai bună precizie, în model se iau în consi-
derare mai multe straturi şi în acest caz ecuaţia (2.26) se aplică fiecărui
strat în formă modificată astfel:
(2.27)

48
1n care W1 şi W2. sînt ratele medii de amestec date de relaţiile;
- W1
W1 = - - - (2.28)
o,0102t.lp1
- Ws
W2 = ---'---- (2.29)
0,0102 Âpg

In relaţia (2.27), V1 se dă în noduri (1 milă marină/oră), Âp1 şi Âp 2

în mb; W 1 şi W2. în g/ kg, iar Y in mile (1 milă marină = ! 852 m).
Pentru calculul precipitaţiei totale, este necesar a se face o inte--
grare :=l ratei precipitaţiei pe înălţimea cuprinsă intre traiectoria precipi-
taţiei şi sol.
Drumul urmat de particulele de apă care carl este determinat de
t rei componente:
- componenta verticală datorită gravitaţiei;
- transportul orizontal produs de vînt;
- mişcarea verticală rezultată din componenta verticală a vintului.
Viteza medie a componentei verticale de cădere v se apreciază în
funcţie de o înălţime medie faţă de versant. De exemplu pentru un ver-
sant de cca 2 400 m
viteza este de '\1 1 = 6 m/s.
Pentru calcule se con- Suprafaţa nodală la 350 mb

verteşte în mb/oră deci

V1 = 2 160 mb/ h. - 400 ~+-+-+=t==1=~=f=::;::j:=:::ţ::l
în figura 2.24 se pre- §
z intă ca exemplu un pro-
fil de versant a cărei pro- ~ 500
::,
iecţie pe orizontală avînd 'iii
lungimea de 50,3 mile ma- a.."' L.

rine se împarte în 9 tron-

soane egale de cîte 5,2 mi-
t600

le marine şi un al zecelea :::::"4-"'r--l-:-::::iil-9-·~,....:j6yB

tronson de 3,5 mile ma- 700 l-"==i=-t-t---::7"""'T- b--!""~1511%t-"A
rine [19].
Pe verticală înălţimi­
le se transformă în pre-
siuni (exprimate în mb) pe
baza relaţiei presiune-
î nălţime.
Transportul orizontal
D RR al particulei de pre- 10000
cipitaţie care cade de la 10 20 30 40
o linie de curent la alta Pasul - Distanţa [ mile marine)

este V f1p/ '\11 în care V Fig. 2.24. Liniile de curent ale aerului şi traiecto-
este viteza medie orizonta- riile precipitaţiilor pentru exemplul de calcul con-
lă a vîntului (în noduri) siderat în tabelele 2-5 şi 2-6.
între două linii de curent.
Aşa cum se constată din figura 2.24, particulele de apă care vor
cădea sub linia temperaturii de 0°C vor fi sub formă de zăpadă care va
cădea cu o altă viteza medie v2• ·

Ca urmare va exista un transport orizontal de zăpadă DRS lat de

V '1p1/i'V2. Modelul utilizînd mai multe straturi, Âp este grosimea unui
strat în mb.
4 - Hidrologie dinamicA 49
 Efectul componentei vertkale a vintului se ia automat în calcul
prin panta liniilor de curent. Traiectoriile precipitaţiei se calculează în-
cepîn:d de la baza versantului şi pornind de la capătul tronsonului 1
(fig. 2.24) la care presiunea este de 1 OOO mb. în tabelul 2.5 se prezintă
un exemplu de calcul al traiectoriilor precipitaţiei.
Considerînd suprafaţa nodală la altitudinea corespunzătoare pre-
s iunii de 350 mb se împarte înălţimea dintre 350 şi 1 OOO mb în straturi
cu grosimi de 25 şi 50 mb. Pentru fiecare înălţime corespunde o viteză

Tabelul 2.5

CALCULUL TRAIECTORIILOR PRECIPITAŢIEI

(După Nota Tehnică O.M.M. Nr. 332/1973)

Date de intrare
p
(mb)
V
(noduri)
"y
(noduri)
Âp v~p DRR DRS UT
(mile) (mile) (mile)
LT
(mile)
50,3-UT 46,8 - LT
(mile (mile)

350 97,7
81,9 50 4 095 1,90 9,04
400 66,1
68,6 50 3 430 1,59 7,57
450 71,0 51,18* 48,55* -,88 -1,75
66,4 50 3 320 1,54 7,33
500 61,8 43 ,85* 41,22* 6,45 5,58
59,6 50 2 980 1,38 6,58
550 57,4 37,27* 34,64* 13,03 12,16
62,7 50 3135 1,45 6,92
600 67,9 30,35* 27,72* 19,95 19,08
62,8 50 3140 1,45 6,93
650 57,6 23,42* 20,79* 26,88 26,01
55,1 50 2 755 1,28 6,08
700 52,6 17,34* 14,71 * 32,96 32,09
49,8 50 2 490 1,15 5,50
750 47,0 11,84* 9,21* 38,46 37,59
50,1 50 2 505 1,16 5,53
800 53,1 6,31* 3,68 43,99 43,12
51,4 25 1285 0,59 2,84
825 49,6 3,47 3,09 46,83 43,71
49,2 6 295 0,14 1,65
8 31 • 48,7 2,95 2,95 47,35 43,85
47,2 19 897 0,42 1,98
850 45,7 2,53 2,53 47,77 44,27
44,2 25 1105 0,51 2,44
875 42,7 2,02 2,02 48,28 44,78
42,7 25 1068 0,49 2,36
900 42,7 1,53 1,53 48,77 45,27
41,9 25 1048 0,49 2,31
'925 41,1 1,04 1,04 40,26 45,76
37,6 25 940 0,44 2,08
950 34,1 0,60 0,60 49,70 46,20
29,9 25 748 0,35 1,65
975 25,7 0,25 0,25 50,05 46,55
19,4 25 485 0,22 1,07
1 OOO 13,1 0,03 0,03 50,27 46,77
11,1 5 56 0,03 0,12
1005 9,1 0,00 o,oo 50,30 46,80

* Folosind traiectoria zăpezii

1'

50
de vint V (coloana 2) obţinută din date măsurate cu mijloace de aero-
sondaj.
Pentru fiecare strat, viteza medie a vîntului V se calculează ca me-
die aritmetică a vitezelor înregistrate la marginile superioară şi inferioară
ale stratului considerat (coloana 3). In coloana 4 se înscriu valorile gro- .
simii fiecărui strat exprimate în mb. 'În coloanele (6) şi (7) se calculează
pentru fiecare strat valorile transportului orizontal de ploaie DRR=
= V l!J.p/v 1 şi respectiv ale transportului orizontal de zăpadă DRS= v l!J.p/v 2 •
Valorile DRR şi DRS se vor găsi evident între limitele superioară
şi inferioară ale fiecărui strat.
In coloana 8 se calculează o traiectorie UT (numită superioară) care
începe de la sfirsitul tronsonului 10 adică la 50,3 mile marine de la baza
versantului. · ·
Pornind de la capătul tronsonului 10 se consideră că valoarea trans-
portului este O la 1 005 mb şi apoi se însumează suC'Cesiv valorile DRR
ale fiecărui strat pînă la altitudinea corespunzătoare producerii transpor-
tului orizontal de zăpadă. în cazul din tabel, această altitudine cores-
punde presiunii de 831 mb. Se observă că în afară de grosimile p de 25
şi 50 mb s-a introdus presiunea de 831 mb tocmai pentru a determina
exact intersecţia traiectoriei superioare cu linia corespunzătoare tempe-
raturii de 0°C.
Deasupra altitudinii de 831 mb inclusiv, traiectoria se calculează
însumînd în ,continuare valorile succesive ale transportului de zăpadă DRS.
ln mod analog se calculează (în colana 9) o traiectorie inferioară LT
care începe de la capătul tronsonului 9. Se observă că în acest caz însu-
marea DRR încetează la altitudinea de 750 mb.
In coloanele 10 şi 11 se determină traiectoriile superioară şi infe·
rioară în mod complementar, scăzînd din lungimile de 50,3 şi respectiv
46,8 mile marine valorile din coloanele 9 şi 10. Aceste valori finale se
raportează faţă de altitudine pe graficul din figura 2.24 obţinîndu-se tra-
iectoriile de precipitaţie.
ln continuare se calculează volumul total de precipitaţie sub fiecare
traiectorie, strat cu strat aşa cum se arată exemplificativ în tabelul 2.6.
ln coloanele 2, 3 şi 4 se înscriu respectiv valorile măsurate prin
sondaje aerologic ale temperaturii T, umidităţii relative RH şi vitezei
vîntului V. ln coloana 5 se calculează pe fiecare strat cuprins între două
limite de presiune p, viteza medie a vîntului V, iar în coloana 6 se înscrie
produsul V l!J.p. Cunoscînd presiunea p şi temperatura T se determină din-
tr-o curbă adiabatică uscată [3, 19] raţia de amestec la saturaţie w. care
se trece în coloana 7. In coloana 8 se determină raţia reală de amestec
W1=0,96 W.,.
O linie de curent oarecare intersectează cele două traiectorii ale pre-
cipitaţiilor în două puncte corespunzătoare presiunilor PLT şi PuT care se
trec respectiv în coloanele 10 şi 12. De exemplu linia de curent la p=
= 850 mb intersectează traiectoria inferioară la PLr= 703 mb şi traiecto-
ria superioară la PuT=680 mb (punctele A şi B din figura 2.24).
Dintr-o curbă adiabatică uscată pentru p = 850 mb şi T=10,3°C re-
zultă presiunea de condensare Pc=843 mb care se trece în coloana 9.
Raţia de amestec la saturaţie pe o adiabată umedă este de W Lr=
= 6,22 g/kg pentru presiunea de PLr= 703 mb şi de WuT=5 · 76 g/kg pen-
51
 Tabelul 2.6
CAtcUt.tJt. PREC1P1TAŢIE1 OROGRAFICE (după Nota Tehnici O.M.M. nr. 332/1973)
Date de intrare
p T RH V v v~p w, Wr p~ PL'I! WL'I! PuT Wu2· - lVr w;,'I! Wu'I! AW.L'I! VApMVL'I! AWu2' V!:.pAWu2'
(mb) ("C) ( %) (kn)* (kn)* (g/kg)

500 -12,3 77 61,8 2,06 2,28 475 496 2,28 495 2,28
50,6 2 080 2,70 2,70 2,70 o o o o
550 -8,1 82 57,4 3,80 3,12 520 537 3,12 536 3,12
62,7 3135 3,61 3,53 3,52 0,08 251 0,09 282
600 .:...4,2 88 67,9 4,65 4,09 583 575 3,94 574 3,92
62,8 3140 4,64 4,22 4,20 0,42 1 319 0,44 1382
050 -0,6 92 57,6 5,64 5,19 638 004 4,50 602 4,47
55,1 2 755 5,72 4,73 4,69 0,99 2 727 1,03 2 838
700 2,6 94 52,6 6,64 6,24 692 630 4,95 628 4,90
40,8 2 490 6,69 5,18 5,13 1,51 3 760 1,56 3 884
750 5,3 95 47,0 7,50 7,13 742 656 5,40 654 5,36
50,1 2 505 7,55 5,51 5,45 2,04 5110 2,10 5 261
800 7,9 95 53,1 8,38 7,96 792 672 5,61 669 5,54
51,4 1285 8,20 5,75 5,57 2,45 3148 2,63 3 380
825 0,1 96 49,0 8,79 8,44 817 688 5,88 672 5,60
49,2 295 8,50 5,92 5,61 2,58 761 2,89 853
831 9,4 96 48,7 8,92 8,56 823 693 5,95 673 5,62
47,2 897 8,75 6,09 5,69 2,66 2 386 3,06 2 745
850 10,3 96 45,7 9,30 8,93 843 703 6,22 680 5,76
44,2 1105 9,13 6,34 5,86 2,79 3083 3,27 3 613
875 11,4 90 42,7 9,71 9,32 868 718 6,45 694 5,95
42,7 1068 9,46 6,51 6,00 2,95 3151 3,46 3 695
900 12,5 94 42,7 10,20 9,59 888 732 6,57 705 6,05
41,9" 1 048 9,69 6,59 6,06 3,10 3249 3,63 3 804
925 13,4 93 41,1 10,52 9,79 911 746 6,60 717 6,07
37,6 940 9,81 6,64 6,09 3,17 2 980 3,72 3 407
950 14,2 91 34,1 10,80 9,83 929 · 760 6,68 729 6,10
29,9 748 9,63 6,57 5,94 3,06 2 289 3,69 2 760
975 15,0 85 25,7 11,10 9,43 941 776 6,46 740 5,78
19,4 485 9,42 0,42 5,76 3,00 1 455 3,66 1 775
1 OOO 15,5 84 13,1 11,20 9,41 961 790 6,37 753 5,73
11,1 56 9,55 6,48 5,80 3,07 172 3,75 210
1005 15,7 86 9,1 11,27 9,69 971 793 6,58 758 5,87
*Kn - noduri (mile marine/oră)
tru presiunea Pur= 680 mb. ·I n coloana 14 se trece valoarea medie a raţiei
de amestec reale W1 pentru fiecare strat cuprins între două presiuni p
succesive, iar în coloanele 15 şi 16 se calculează respectiv valorile medii
!tle ra\iilor de amestec la saturaţie WLr şi Wt1T· Diferenţele AWLr şi
AWuT, respectiv 1W,-WLr şi W1-·WuT se trec în coloanele 17 şi 19. In
coloanele 18 şi respectiv 20 se calculează produsele vApAWLT şi vApAWcrr
c are reprezintă valorile volumului de precipitaţie R în conformitate cu
relaţia (2.27).
Intr-adevăr, dacă se multiplică relaţia 2.27 cu aria pe care cade
ploaia avînd lăţimea X şi lungimea Y şi dacă X=l milă, rezultă volumul
de precipitaţie care cade într-o oră:
Vol11h1=0,0102 v1 ApAW (2.30)
In continuare se scade volumul total căzut sub o traiectorie din cel
căzut sub cealaltă traiectorie şi se împarte la aria XY. Sub prima tra-
iectorie (cea inferioară) aria unitară (X=l milă) este XY =46,8 mile 2
(deoarece Y =46,8 mile), iar sub traiectoria superioară XY =50,3 mile2 •
Pentru a calcula ploaia pe 6 ore se înmulţeşte. cu 6 valoarea V ~ 11,,
a stfel încît factorul 0,0102 devine 0,0612. Sumele produselor v'ApAWLr
şi vApAWur sînt:
VApA WLT =35 841
VApAWuT=39 979
Amplificind relaţia (2.30) cu factorul 0,0612 şi împărţind la aria XY avem
ploaia h(6h) pe 6 ore care cade pe versant la creasta acestuia:
h1shJ = 0,61,2(39 979-35 841)/(50,5-46,8)=73 mm
Această valoare se obţine pentru un caz oarecare (înregistrat) cu ele-
mente de intrare măsurate prin sondaj aerologic.
Pentru a calcula valoarea PMP în condiţii orografice este necesar )
a maximiza elementele de intrare în modelul de calcul prezentat. Maxi-
mizarea componentei orografice se face prin maximizarea valorii vîntului
şi a valorii umidităţii (a punctului de rouă) aşa cum se procedează în 9
cazul PMP neorografic.
In cazul vîntului se poate obţine o valoare maximă pe diferite alti-
tudini ca o înfăşurătoare a valorilor maxime măsurate prin sondaje pe
o perioadă suficient de lungă (de exemplu de 30 ani). Se va obţine astfel
o curbă a variaţiei valorii maxime a vîntului cu altitudinea.
Umiditatea maximă se obţine din pun<!tul de rouă persistent 12 ore
la 1 OOO mb aşa cum s-a arătat mai înainte. în continuare, calculul PMP
se face în acelaşi mod ca cel descris în tabelul 2.6 cu observaţia că ele-
mentele de intrare au valorile maximizate.
Metoda separării orografice este riguros corectă, cu condiţia ca ba-
riera · orografică să nu fie discontinuă sau în care lanţurile muntoase să
aibă orientări diferite în raport cu circulaţia masei de aer. In asemenea
cazuri se efectuează analize speciale ale influenţei orografice care sînt
descrise in amănunt în lucrarea [19].
V. Oancea şi G. Ciocan [5] au calculat PMP în condiţii orogrc:lfice
pentru bazinele superioare ale rîurilor Buzău, Motru şi ·Jiu obţinînd pen-
tru durate de ploaie de 24 ore, 12 ore şi 6 ore valori punctuale ale PMP
de respectiv 500 mm, 300 mm şi 200 mm.
53
 C. Diaconu şi G. Ciocan [2] au obţinut pentru sudul ţării, valoarea
PMP in funcţie de suprafaţa F a bazinului de recepţie, dată _de relaţia:
PMP= 1900 (2.31)
(F+100)o,m

Această relaţie conduce la o valoare punctuală a PMP pentru du-

rate de 24 ore de cca 750 mm.
Pe de altă parte, V. Oancea şi G. Ciocan [5] arată că maximizînd
condiţiile de formare a PMP pen-
tru o ploaie tropicală căzută în
România în 29.08.1924 s-a djuns
la valoarea PMP pentru 24 ore de
E PMP· 1900 1100 mm.
E 6001-4---+---+--+-- (F+100)0. 21
o. Valoarea de 750 mm obţinu­
tă de C. Diaconu şi G. Ciocan se
găseşte între cele două valori cal-
ţ culate de V. Oancea şi G. Ciocan
pe baze dinamice (de 500 mm -
pentru ploi mari, dar frecvente -
şi de 1 100 mm - pentru o ploaie
tropicală extrem de rară pentru
teritoriul ţării noastre) şi poate fi
considerată ca cea mai plauzibilă.
Este de menţionat că în cal-
culul PMP, C. Diaconu şi G. Cio-
can [2] asimilează valoarea aceste-
ia cu precipitaţia cu probabilitatea
de depăşire de 0,010/o. Pentru di-
1000 2000 3500 5000 ferite probabilităţi de depăşire,
-+- FC km2l autorii au construit un grafic de
legătură dintre ploaia medie pe
Fig. 2.25. Relaţia dintre ploaia maximă
probabilă şi suprafaţa bazinului de recep- bazin P şi suprafaţa bazinului de
ţie pentru sudul ţării . recepţie F (fig. 2.25).

BIBLIOGRAFIE

1. BUIUC, M ., Tabelă pentru determinarea punctului de rouă, Institutul de Meteo-

rologie şi Hidrologie, Bucureşti, 1977.
2. DIACONU, C., CIOCAN, G., Probleme de metodică şi prime rezultate ln stt.1,-
diul ploilor maxime probabile pe teritoriul României, Studii de hidrologie,
XLVII, Instititul de Meteorologie şi Hidrologie, Bucureşti, 1979.
3. HEROVANU, M., Introducere fn fizica atmosferei, Editura Tehnică, Bucureş ti,
1957.
4. MARSHALL, I . S., PALMER, W. M. K., The distribution of raindrops wi.th
size, J, Meteor, 5, 1948.
5. OANCEA, V., CIOCAN, G., Determinarea ploilor maxime probabile pe bazine
hidrografice pentrµ durate mai mici de 24 ore, Studiu C 449/1981, Institutul de
Meteorologie şi Hidrologie, 1981.

54
6. PLATAGEA, GH. şi alţii, Parametrii ploilor torenţiale utilizaţi în calculele hidro-
logice privind scurgerea maximă, Studii de hidrologie, XVIII, Institutul de Studii
!-ii Cercetări Hidrotehnice, Bucureşti, 1966. ·
î. REMENIERAS, G., L'hydrologie de l'ingenieurs, Eyrolles, Paris, 1960.
3 . SAUVAGEOT, H., Radarmeteorologie. Teledetection active de l'atmosphere,
Eyrolles, Paris, 1982.
~ - STANESCU, V. AL., Operational programme for the hydrometeorological data
collected within the informationaZ system of flood warning, Meteorology and
Hydrology, nr. 1, Bucharest, 1978.
10. STANESCU , V. AL., Program de calculator pentru pl'elucrarea datelor hidro-
meteorologice în vederea prognozei viiturilor, Hidrotehnica, nr. •10, 1979.
11. STANESCU, V. AL., Cu privire la concepţia sistemelor informaţionale de pro-
gnoză şi avertizare a viiturilor, Hidrotehnica, 24 (1979).
12. STANESCU, V. AL., ZANESCU, AL., A flood warning and forecasting system
in the Upper Muresh basin, Proceedings of Oxford Symposiwn on Hydrological
forecasting, 1980, IASH Publ. nr. 129.
13. ŞERBAN, P., An automatic information system for flood warning and pre-
dlction using hydrometeorological data, Proceeding of the Oxford Symposium,
1980, IASH Publ. nr. 129.
14. ŞERBAN, P., BALUŢ, GH., ln problema analizei distribuţiei în timp a ploilor.
Studii de hidrologie, XLIV, Institutul de Meteorologie şi Hidrologie, Bucureşti,
1975.
15. ŞERBAN, P., UNGUREANU, V., Simularea hidrografelor debitelor cu luarea
în considerare a vitezei şi direcţiei de deplasare a fronturilor precipitaţiilor.
Studii de hidrologie, XL, Institutul de Meteorologie şi Hidrologie, Bucureşti,
1980.
16. VLADIMIRESCU, I., Bazele hidrologiei tehnice, Ed. Tehnică, Bucureşti, 1984.
'17. WOOLHISER, D. A., SCHWALBN, H. C., Area - drepth - frequency relations
for thunderstorm rainfalZ in Southern Arizona, Univ. Ariz. Agr. Expt. Sta. Agr.
Eng. Dept, Technical Paper, 527, 1959. ·
18. * * * Procedures for hydrological forecasting, NOAA, NWS, Technical Memo-
randum nr. 14, 1972.
19. * * * Manual for estimation of probable maximum precipitation, Technical
Note, nr. 332, WMO, 1973, Geneva.
 3. ZAPADA

3.1. CARACTERIZAREA FIZICA A PROCESULUI

DE ACUMULARE ŞI TOPIRE A STRATULUI
DE ZAPADA

Zăpada reprezintă una din cele mai importante componente ale ci-
clului hidrologic. Ea constituie o sursă majoră a umezelii solului şi a
scurgerii rîurilor în perioada de primăvară., Din analiza repairtiţiei scur-
gerii pe sezoane în diferite bazine hidrografice din zona montană a ţării
noastre s-a constatat că în general apele mari de primăvalră reprezintă
pînă la 50-600/0 din stocul anual. Rezultă .d~ aici importanţa pe care
trebuie să o acordăm studierii procesului de acumulare şi topire a stra-
tului de zăpadă. Componentele principale ale acestui proces [1] sînt pre-
zentate în schema bloc din fig. 3.1.
Dacă temperatura aerului 'este mai micăudecît 0°0 atunci precipita-
ţiile se depun sub formă de strat de zăpadă pe copaci, pe diferite con-
strucţii şi pe sol. Procesul de ' intercepţie a zăpezii de către copaci şi di-
ferite construcţii este foarte complex. O parte din zăpadă interceptată de
către coronamentele alrborilor cade pe sol, !astfel încît în perioada de to-
pire diferenţa dintre echivalentul în apă al stratului de zăpadă în pădure
şi pe teren liber se ' micşorează .
Stratul de zăpadă de pe un bazin hidrografic este foarte neuniform
în spaţiu şi timp atît din I punct de vedere al grosimii şi densităţii cît şi
evident al reze.rvei de apă conţinută de acesta,. Cu timpul stratul de ză­
padă se îndeseşte prin ltasare sub acţiunea propriei greutăţi şi a vîntului.
Pe lingă îndesirea mecanică are loc o transformare a cristalelor de gheaţă
şi a structurii zăpezH-.=-aşai zisul m~tamorfism al stratului de zăpadă.
După unii cercetători [10, 15, 17] se evidenţiază trei tipuri de metamor-
fism: distructiv, constructiv şi l de topire.
In procesul metamorfismului distructiv are loc ruperea fulgilor de
zăpadă în boabe separate ca urmare a interacţiunii mecanice şi instabi-
lităţii termodinamice a cristalelor de gheaţă. Acest proces se desfăşoară
foarte intens în primele două zile după căderea zăpezii.
Metamorfismul constructiv reprezintă schimbarea structurii zăpezii
ca urmare a difuziei aerului umed în stratul de zăpadă, care duce la con-
densarea vaporilor şi formarea cristalelor de gheaţă. Schimbarea densi-
tăţii zăpezii în procesul metamorfismului constructiv nu este mare (17],
dar modificările structurale care au loc au o influenţă substanţială asu-
pra proprietăţilor mecanice ale zăpezii, conducînd la afînairea şi micşo­
rarea coeziunii dintre cristale.
56
 Metamorfismul topirii se caracterizează prin schimbarea structurii
şi densităţii zăpezii în urma unor procese succesive de topire a stratului
de zăpadă şi de îngheţare a apei topite.
Sursele de căldură care accelerează sau încetinesc metamorfismul
topirii stratului de zăpadă sînt:
- radiaţia solară;
- radiaţiile de lungime de undă lungă din atmosferă; '

PRECIPITAŢII

PLOAIE ZĂPADĂ
INTERCEPŢIE ~ - - - INTERCEPŢIE

EXISTĂ ZĂPAD
PE PĂMÎNT

NU EXISTĂ
ZĂPADĂ
PE PĂMÎNT

RĂCIREA STRATULUI
DE ZĂPADĂ
(ŞI/SAU GHEAŢĂ)

CĂLDURA SCHIMBA TĂ LA
INTERFATA ZĂPADĂ-SOL

APA REZULTATA DIN

TOPIREA ZĂPEZII

Fig. 3.1. Schema bloc a procesului de acumulare şi topire a stra-

tului de zăpadă.

57
 - aerul cald;
- căldura latentă de condensare primită de stratul de zăpadă de la
vaporiil de apă din atmosferă care vin în contact cu zăpaqa;
- precipitaţiile lichide;
- pămîntul.
Stratul de zăpadă pierde energie prin radi~ţii de undă lungă şi p rin
evaporare.
Cantitatea de căldură existentă în stratul de • zăpadă poate fi calcu-
lată făcînd bilanţul surselor şi pierderilor de căldură . Da că această can-
titate de căldură este negativă · are loc de regulă o răcire a stratului de-
zăpadă (acumulare de „căldură negativă"). Evident, altunci cînd tempera-
tura aerului devine pozitivă, trebuie ca stratul de zăpadă să primească
suficientă căldură pentru a anula stocajul de „căldură negativă". Abia
după ce acest stocaj de căldură devine zero, începe să se producă topi-
rea stratului de zăpadă.
Acest proces de topire începe cu precădere la suprafaţa stratului
de zăpadă. Primele cantităţi de apă sînt reţinute în straturile superioare
ale zăpezii sub acţiunea forţelor de absorbţie (capilare) . După comple-
tarea volumului disponibil, surplusul de apă din straturile superioare ale
zăpezii se va scurge în cele inferioare unde o parte va îngheţa prin con-
tactul apei cu zăpada rece.
Completînd toată capacitatea de reţinere a apei în stratul de zăpadă ,
apa din topire ajunge la suprafaţa solului, unde o parte va conduce la
creşterea umidităţii solului, iar cealaltă parte va contribui la formarea
scurgerii rîurilor în perioada de primăvară.

3.2. CARACTERISTICILE STRATULUI DE ZAPADA

3.2.1. Grosime, densitate şi rezervă de apă

Din punct de vedere hidrologic este important să fie cunoscută re-

zerva de apă (echivalentul în apă) a stratului de zăpadă. Determinarea
acesteia într-un punct oarecare se poate face măsurînd grosimea stratu-
lui de zăpadă h şi densitatea medie P: a stratului pe toată grosimea lui.
Grosimea stratului de zăpadă se măsoară cu rigle portabile sau fixe. Den-
sitatea stratului de zăpadă se poate determina cu ajutorul densimetrului,
care este o balanţă romană prevăzută în loc de t aler cu un cilindru gra-
dat cu suprafaţa Q=50 cm2 cu care se iau pr0ibe. Prin cîntărire rezultă.
greutatea G a probei, care împărţită la volumul probei dă densitatea ză­
pezii
G
Pz=--. (3.1)
il 0 h
Densitatea zăpezii proaspăt căzută în perioada fără vînt depinde în
principal de temperatura aerului T 0 .{10] în momentul căderii precipita-
ţiilor (fig. 3.2).
Cu timpul zăpada se tasea\Ză şi îşi schimbă structura, ceea ce con-
duce la o creştere a deJ1Sităţii de la 0,05-0,15 g/cfn2 în perioada de in-
58
stalare a stratului de zăpadă la 0,4--0,5 g/cm 2 în perioada de dispariţie
a acestuia.
Rezerva de apă din stratul de zăpadă exprimată în strat de apă h 8
se determină astfel:
(3.2)

M
E 0,15
~ 1----+---+----+----+..-e-
Ol

el::.
ţ 0,10

o
-25 -20 -15 -10 -5 o 5·
- T a coc1
Fig. 3.2. Variaţia densităţii zăpezii proaspăt căzute func-
ţie de temperatura aerului.

3.2.2. Factorii care afectează repartiţia rezervei

de apă din stratul de zăpadă
Repartiţia în spaţiu a rezervei de apă din stratul de zăpadă este
foarte neuniformă şi depinde în principal de: topografie, expunerea ver-
sanţilor, tipul de vegetaţie, vînt, procesul de topire etc.
a) Topografia afectează acumularea iniţială a stratului de zăpadă,
deoarece ea influenţează variaţia precipitaţiilor. Rezerva de apă din stra-
tul de zăpadă creşte o dată cu creşterea altitudinii pînă la 2 000-3 OOO m,
după care scade pe măsură ce altitudinea creşte. Pentru a ilustra aceasta
s e prezintă în fig. 3.3. pentru bazinul hidrografic Bistriţa variaţia rezer-
vei de apă din stratul de zăpadă (hE) cu altitudinea pentru cîţiva ani ca-
racteristici.
b) Cercetările efectuate în bazinul Poliştoaca [3, 4, 5] au scos în evi-
denţă rolul expoziţiei versantului în repartiţia pe teritoriu a rezervei de
.apă. Astfel, rezerva de apă din stratul de zăpadă în zonele cu păduri de
răşinoase reprezintă pentru versanţii cu expoziţie nordică N şi estică E
drca 140D/0 şi respectiv circa 1200;0 din rezerva de apă din zăpadă de pe
versanţii cu expoziţie sudică S şi respectiv vestică V (fig. 3.4).
c) Vîntul are o importanţă foarte maŢe în redistribuirea stratului
de zăpadă, în special pe terenurile fără păduri. Zăpada este spulberată
de pe zonele mai înalte ale solului şi depusă în depresiuni, pe marginea
pădurilor şi în zonele urbane.

59
 s
V
1500 150~~--r~~.-,1-'--:;;,'-i
....E E
_,
~ E
"CI
E 1000
z~w1001--~~f,,'--,i~b'"-~-.
.c
::c

ţ 500
t
o
100 200 300
- hE (mm] --- h ~VE Cmml

Fig. 3.3. Variaţia rezervei de apă Fig. 3.4. Corelaţii între rezervele
din stratul de zăpadă cu altitu- de apă din stratul de zăpadă în
dinea. zone cu diferite expuneri.

u Temperaturo
2... o aerului ...
-r,,ţ,\JA /
iA
- -, V A A

• -10
-20 i """"' A~
c:::J LI pacJO
I"- ~

Precipitaţii =~?J"oo~iţă
25
e 20
E 15
.s=. 10
t 5 - . __ J
o hlLm 1 ,._ nR. li. .mi hlll mn .nu. ., J1
Rezerva de apă F
~ ~
z-'
120 /
..... L..,
....... ,
J\ ~ 3 ţ"
e 100 j

.§
w
.&. 80 ........... / '\. I ) ~~ R'I ..!:. i\ I
,..!:..
ţ 'rJ I
F
-....
60 "J ,,,,, ~

40 F V \.\ ,,,,,,. 'j

.>< ',
"-
'
R
20 ~

o 5 10 15 20 25 5 10 15 20 25 5 10 15 20 25
Decembrie 1967 Ianuarie 1968 Februarie 1968

Fig, 3.5. Variaţia rezervei de · apă din stratul de ;ăpadă in

păduri de răşinoase R, foioase F şi pe teren liber L pentru
zona Predeal-Susai,
 d) Diferitele porţiuni de pe suprafaţa pămîntului au diferite capa-
cităţi în a prinde şi reţine zăpada. Astfel faţă de terenul liber coeficienţii
de reţinere ai zăpezii [11] pentru terenuri cu diferite acoperiri sînt: 0,4-
-0,5 pentru teren acoperit cu gheaţă; 0,9 pentru teren arabil; 1,0 pen-
tru teren cu pajişte; 1,3-1,5 pentru teren cu pădure; 2,0 pentru albii,
ravene, viroage, homuri; 3,25 pentru poieni cu diametru <400 m.
Rezerva de apă din stratul de zăpadă variază şi în funcţie de tipul
pădurii [5, 11]. 1n perioada de instalare a stratului de zăpadă păduri!~
•de răşinoase R reţin circa 500/o din zăpada căzută pe coronamentele ar-
borilor in timp ce pădurile de foioase F reţin numai 300/o (fig. 3.5).
Din această zăpadă o parte cade pe sol, o alta se evaporă astfel în-
cît în perioa(da de topire a stratului de zăpadă diferenţele dintre rezer-
vele de apă în pădurea de răşinoase, foioase şi teren liber L se reduc
foarte mult.
e) In procesul de topire, distribuţia rezervei de apă din stratul de
zăpadă se schimbă. Zăpada de la altitudini mai joase se topeşte mult mai
rapid decît cea de la altitudini ma~ înalte. Acelaşi lucru se întîmplă şi
cu zăpada de pe versanţii cu expoziţie sudică faţă de versanţii cu expo-
ziţie nordică. Zăpada de pe terenul liber se topeşte cu o altă rată faţă de
zăpada din pădure. Toate acestea conduc la o continuă schimbaire a distri-
buţiei echivalentului în apă al stratului de zăpadă în perioada de topire.
Pentru cunoaşterea cît mai exactă a caracteristicilor stratului de ză­
padă, avînd în vedere marea lor variabilitate în timp şi spaţiu, sînt ne-
cesare măsurători punctuale în zone unitare .reprezentative din punct de
vedere al expoziţiei şi al acoperirii cu vegetaţie. Prin folosirea teledetec-
ţiei, măsurătorile punctuale constituie baza de referinţă (etalonare) pen-
tru o cunoaştere areală a caracteristicilor stratului de zăpadă.

3.3. EVALUAREA CARACTERISTICILOR STRATULUI

DE ZAPADA PRIN TELEDETECŢIE

3.3.1. Principii de măsurare

Teledetecţia este definită ca fiind ansamblul cunoştinţelor şi tehni-
cilor folosite pentru a determina catracteristicile fizice şi biologice ale
obiectelor prin măsurători efectuate de la distanţă, fără contact direct cu
ele. Termenul se limitează la metodele care produc o imagine finală a
unui obiect, definiţia prezentată excluzînd releveele cu caracter electric,
magnetic sau gravitaţional. Teledetecţia se bazează pe măsurarea şi inter-
pretarea radiaţiei electromagnetice emise de corpuri sau reflectată de
acestea. Este cunoscut că toate corpurile din natură emit radiaţii (ener-
gie) cu o anumită lungime de undă ). în spectrul electromagnetic. Absorb-
ţia şi atenuarea acestei energii de către atmosferă restringe utilizarea ei
optimă în diverse scopuri doar la anumite benzi de radiaţii şi anume:

- gamma ).<0,5 A,
- ultraviolete 50 A<).<0,4 µ,
- vizibile 0,4 µ<).<0,7 µ,
- infraroşu apropiat 0,7µ <).<3 µ,
- microunde 1 mm<).<30 cm.
61
 Pentru măsurarea acestor radiaţii au fost realizaţi senzori speciali.
Ei pot fi instalaţi la bordul avioanelor sau al sateliţilor. In anii trecuţi
a fost utilizată cu mult succes în numeroase ţări tehnica fotogra;fierii
aeriene pe film pancromatic, de la bordul avioanelo,r, pentru detennina-
rea acoperirii cu zăpadă a bazinelor hidrografice.
Prin acest procedeu se poate utiliza numai domeniul vizibil din
spectrul electromagnetic. In prezent se utilizează din ce în ce mai mult
senzori multispectrali, plasaţi pe sateliţi, care sînt capabili să măsoare
simultan radiaţiile din mai multe benzi ale spectrului electromagnetic.
Prin combinarea imaginilor multispectrale color cu imagini în fals co-
lor, reflectanţa diverselor caracteristici ale stratului de zăpadă poate fi
identificată foarte rapid şi extinderea ei spaţială măsurată.
Sateliţii utilizaţi actualmente pentru supravegherea cu regularitate
a caracteristicilor stratului de zăpadă sînt cei din seria NOAA-TIROS,
LANDSAT şi METEOSAT [26]. Caracteristicile importante pentru acest
gen de exploatare sînt rezoluţia spaţială, calnalele disponibile şi periodici-
tatea (tabelul 3.1).
Tabelul 3.1
CARACTERISTICILE SATELIŢILOR UTILIZAŢIPENTRU SUPRA VEGHEREA
EVOLUŢIEI STRATULUI DE ZĂPADĂ

Sateliţii Canale (µm) Rezoluţia (m) Periodicitate imagini

0,6- 0,7 1 OOO 24 ore

N.O. A.A. 10,6-12,5 1 OOO 12 ore
0,5- 0,6 80
0,6- 0,7 80
LANDSAT (l\I.S.S.) 0,7- 0,8 80 18 zile
0,8- 1,1 80
10,5-12,5 80
0,4- 1,1 2 500
METEOSAT 5,7- 7,1 5 OOO 25 min
10,5-12,5 5 OOO

In figura 3.6 se prezintă principiul de funcţionare pentru satelitul

LANDSAT D care este plasat pe o orbită circumpolară la altitudinea de
900 km. La o trecere a saţelitului se baleiază o fîşie terestră cu lăţimea de
185 km, iar o rotaţie completă în jurul pămîntului durează 9 h şi 30'. Sa-
telitul trece deasupra aceluiaşi punct de pe suprafaţa pămîntului o dată
la 18 zile. Se menţionează că acoperirea realizată de satelitul LANDSAT D
este limitată la paralela 82° latitudine nordică şi sudică.
Imaginile fotografice luate de la bordul avioanelor şi înregistrările
satelitare se prelucrează în vederea obţinerii signaturilor spectrale spe-
cifice diferitelor obiecte de la sol. Este cunoscut că elementul care reali-
zează distincţia dintre obiectele de la sol este reprezentat de gradul de
absorbţie a luminii sau, cu alte cuvinte, de reflectanţa obiectelor respec-
tive. Această reflectanţă se traduce pe imaginea fotografică în diferite
tonuri de gri care corespund gradului diferit de absorbţie a luminii.
Pentru măsurarea densităţii peliculei de substanţă foto imprimată
pe filmul fotografic se utilizează microdensitometrele, care sînt capabile
să separe 256 nivele (tonuri) de gri distincte. Cu ajutorul lor se pot face

62
determinări punctuale sau de-a lungul unor profile liniare omnidirecţio­
nale, folosind imagini fotografice pe suport transparent (film negativ sau
pozitiv). Aceste informaţii rămîn nesemnificative fără tararea la sol, ope-
raţie prin care se măsoară în anumite „arii de eşantionaj" valorile de
reflectanţă ale parametrului interesat. Ulterior, parametrii măsuraţi sint
generalizaţi şi extinşi spaţial pe baza corespondenţei în tonuri de gri ale
materialului fotografic-suport.
în concluzie, se poate spu-
ne că avantajul oferit de tele-
detecţie constă în stabilirea unei
corespondenţe între valorile
punctuale măsurate ale reflec- Oglindă
tanţei unui anumit parametru osc1lanlă
şi nivelele de gri ale peliculei
fotografice în scopul obţinerii
unor informaţii spaţiale cu pri-
vire la variaţia parametrului
studiat.

3.3.2. Elemente
măsurate

Prin utilizarea teledetecţiei

se pot evalua elemente caracte-
ristice ale stratului de zăpadă
p rezentate în tabelul 3.2 [18].
Albedoul sau reflectivita-
tea zăpezii poate fi foarte
bine determinată utilizînd ra-
diaţiile din domeniul vizibil
(0,4 µ < Â. <0,7 µ) şi infraroşu Fig. 3.6. Principiul de funcţionare a sateli-
apropiat (0,7 µ<i..<3 µ). In tulul LANDSAT D.
banda 1,5-1,6 µ reflectivitatea
zăpezii este destul de diferită de cea a norilor, astfel încît zăpada şi norii
pot fi uşor deosebite.
Reflectivitatea zăpezii în domeniile vizibil şi infraroşu apropiat
scade o dată cu creşterea granulelor de zăpadă. Dacă zăpada devine
umedă, reflectivitatea în domeniile vizibil şi infraroşu scade, probabil
datorită faptului că granulele de zăpadă cresc şi tind să se unească unele
cu altele.
Albedoul zăpezii umezite nu creşte pînă la va!lorile dinaintea to-
pirii după ce apa din zăpadă îngheaţă. Datorită acestor efecte ariile unde
granulele de zăpadă sînt mari (probabil să indice umezirea zăpezii) pot fi
identificate prin compararea reflectivităţii în domeniul vizibil (0,4-0, 7 µ)
cu reflectivitatea în domeniul infraroşq. apropiat (0,8-1,1 µ).
Modificarea ariei acoperite cu zăpadă este foarte importantă în ca-
drul bazinelor hidrografice cu mari variaţii de altitudine, unde procesul
epuizării stratului de zăpadă poate dura cîteva luni.
ln aceste cazuri se recomandă ca arealul zăpezii să se determine di-
rect din imaginile obţinute de la distanţă (fig. 3.7) cel puţin o da'tă la
63
 Tabelul 3.2
R.X.SPUNSURILE DIFERITELOR CARA'.CTERISTICI ALE STRATULUI DE ZĂPADĂ
lN ANUMITE INTERVALE SPECTRALE

Intervale spectrale
Caracteristicile stratului
de zăpadă Vizibil şi infra- Infraroşu
termic Microunde
roşu apropiat

Aria acoperită de zăpadă Da Da Da

Grosimea Dacă este Slab Moderat
foarte subţire
Echivalentul ln apă Nu Slab Moderat
Albedoul Puternic Nu Nu
Conţinutul de apă lic hidă Slab Slab Puternic
Temperatura Nu Puternic Slab
Interfaţa zăpadă- sol Nu Nu De la slab la frecvenţe
înalte la puternic pentru
frecvenţe joase
Capabilităţi pe toate tipurile
de vreme Nu Nu Da
Rezoluţia de la plafon sate- De ordinul De ordinul Pasive: de la 30 km la
litar zecilor de sutelor de frecvenţe înalte la 150 km
metri metri la frecvenţe joase
Active: de ordinul zecilor
de metri

Fig, 3.7 .Imaginea acoperirii cu zăpadă a spaţiului hidrografic Lotru~

Argeş luată de la plafon satelitar.

64
18 zile. Intre aceste intervale aria acoperită cu zăpadă se poate determina
utilizînd formula de interpolare a lui Leai:
1
Fz= F(l- -e-a.t
-) (3.3)

unde F este suprafaţa totală a bazinului hidrografic, t - timpul, a - pa-

rametru care se tarează pe baza măsurătorilor directe.
Cu toate că acumularea stratului de zăpadă pe un bazin hidrografic
depinde de o serie de factori variabili ,pe bazin, prezentaţi în paragraful
anterior, stocarea în spaţiu a zăpezii comportă trăsături similare de la
un an la altul avînd în vedere că geometria şi caracteristicile de vegetaţie
ale bazinului rămîn neschimbate. Acest lucru explică faptul că curba dis-
pariţiei zăpezii este în general unică pentru un bazin hidrografic [1, 19].
Ea se poate exprima astfel:
(3.4)

unde hE este echivalentul în apă al stratului de zăpadă într-un anumit

moment, hEM - echivalentul în apă al stratului de zăpadă de pe întreg
110 ,---,------,,----,---,----.-----,----,
100 1----1-------,1---\1,...........,
90 1-------,f--c---+
~ 0,8 1-----+---+---t---t-~--1
..c 80
.....UJ c.
..c t 70
t 0.6 60

10 20 30 40 50 60 70
o 1969 D -hlcmJ
D
• _ _ _ _ 01970
0,2 t---_..,__ _ • 1973 Fig, 3.9. Corelaţia dintre grosimea stratu-
lui de zăpadă şi reflectanţa relativă a
A1974 acestuia în domeniul vizibil 0,6-0,7 µm .
2s~--.->or--,c,---,----.-----.----.---.
0,2 0,4 0,6 0.8
- Fz!F

Fig. 3.8. Curba dispariţiei zăpezii.

Fig. 3.10. - Corelaţia dintre grosimea

stratului de zăpadă şi temperatura de
strălucire a zăpezii măsurată cu ajuta- o 1..-----''----'---'-=--.......L-.......L----L..~..J
, rul microundelor. 200 210 220 230 240 250 260
- Tl"Kl

bazinul hidrografic, evaluat în momentul dispariţiei zăpezii de pe cea mai

joasă porţiune de bazin. Acesta este o caracteristică cvasiconstantă a fie-
cărui bazin hidrografic.
In figura 3.8 se prezintă curba dispariţiei zăpezii pentru bazinul
hidrografic Prahova la staţia hidrometrică Poiana Ţapului, dedusă pe baza
datelor directe [19].
5 - Hidrologie dinamici
65
 ·:Ace~tă curbă se poate utiliza pentru determinarea fie a· echivalen-
tului în apă al stratu,lui de zăpadă hE fie a suprafeţei acoperită cu ză.,.
padă F= atunci cînd se cunoaşte unul din aceste elemente.
Grosimea stratului de zăpadă h (pînă la limita de 30 cm) poate fi
determinată prin măsurarea reflectivităţii r [14] a zăpezii în domeniul vi-
zibil (fig. 3.9).
Anumiţi cercetători [6, 14] au arătat că albedoul zăpezii creşte o c;lată
cu creşterea echivalentului în apă al stratului de zăpadă pînă la echiva-
lentul de 10 mm - pentru zăpada cu granule fine - şi res.pectiv 100 mm
- pentru zăpada cu granule mari. Peste aceste valori albedoul este in-
dependent de echivalentul în apă sau de grosimea stratului de zăpadă.
O altă cale de a determina grosimea stratului de zăpadă h [2] este
de a măsura temperatura de strălucire a zăpezii T în domeniul microun-
. delor (fig. 3.10). Se menţionează că interaicţiunea microundelor cu stra-
tul de zăpadă este extrem de complexă în special în cazul microundelor
active de unde rezultă că interpretarea datelor este extrem de dificilă.
Din această cauză sînt necesare mai multe informaţii semnificative de la
pămînt decît în cazul undelor din domeniul vizibil, infraroşu apropiat şi
infraroşu termic.
Cu toate acestea, microundele au un important avantaj la cartogra-
fierea caracteristicilor stratului de zăpadă, care depinde de lungimea lor
de undă şi anume faptul că ele pot pătrunde prin nori oferind capabili-
tăţi observaţionale pentru toate tipurile de vreme.

3.4. METODA BILANŢULUI CALORIC

Cedarea apei din stratul de zăpadă poate fi calculată cu ajutorul

metodei bilanţului caloric. Schimbul de căldură aer-zăpadă care contri-
buie la topirea stratului de zăpadă, are loc într-o zonă situată cîţiva deci-
metri deasupra suprafeţei zăpezii şi aproximativ 10 cm dedesubtul ei.
Ecuaţia bilanţului caloric pentru această zonă este: [1, 19, 20] :

Qm = Qr,+ Qr1+Q.+Q.+Q,. + Q0 a (3.5)

unde Q,,, este transferul de căldură datorat radiaţiilor de lungime de undă
scurtă, Q,z - transferul de căldură cauzat de radiaţiile de lungime de
undă lungă, Q0 - transferul de căldură datorită schimbării de fa?:ă, Q, -
transferul de căldură prin convecţie datorită turbulenţei aerului, Qh -
transferul de căldură datorită amestecului de masă (ploaie+stratul de ză­
padă), Q,d - transferul de căldură prin conducţie de la suprafaţa stratu-
il.ui de zăpadă spre pămînt şi invers, Qm - cantitatea de căldură disponi-
bilă pentru topire.
Membrii ecuaţiei (3.5) pot fi exprimaţi în unităţi de căldură
caVcrrJ! ·zi sau în mm/zi coloană de apă ţinînd seama că pentru a obţine
un cm de apă din topirea stratului de zăpadă este necesară o căldură
latentă de topire Lr= 79,7 cal/g.

_3.4.1.. Căldura datorată radiaţiei de lungjme.de undă SCJJrtă

. Cantitatea de radiaţie pri.mită de la soare de către atmosferăi ,l a li-

mita ~up~rioax:ă, este funcţie de latitudine şi de. perioada din timpul .anu-
lui. Suprafaţa pămîntului primeşte numai cantitatea (Q) din această ra-
.·· . ' •·' .
diaţie datorită prezenţeinorilor, moleculelor de gaz şi particulelor de praf
din atmosferă [9].
Cantitatea de căldură transferată stratului de zăpadă de cătTe ra-
dia_ţia de lungime de undă scurtă Q,a se poate evalua pe baza relaţiei: ;
Q, 6 =(1-r)· Q (3.6)
unde r este albedoul zăpezii.
Kuzmin [11] a arătat că albedoul zăpezii variază foarte mult funcţie
<le caracteristicile părţii superioare a stratului de zăpadă (tabelul 3.3).
Tabelul 3.3
ALBEDOUL ZAPEZI!, DUP A KUZMIN

Condiţiile de la suprafaţa zăpezii

Albedoul,
O/o

Compactă, uscată, curată 88

Curată, umedă, granule fine 63
Umedă, curată, granulară 61
Poroa să, foarte umedă 46
Foarte poroasă, cenuşiu deschis, plină de apă 4-3
F oarte poroasă, cenuşie, saturată cu apă Gl
F oarte poroasă, murdară, saturată cu apă 29

.t),ceste rezultate a.,u fost confirmate şi de alţi cercetători [1], care au

€fectuat măsurători pe bazine hidrografice şi care au obţinut o variaţie
pronunţată a albedoului în timp şi în spaţiu (fig. 3.11). Pentru determi-
narea albedoului mediu pentru o suprafaţă a..coperită cu strat de zăpadă
se poate utiliza coreiaţia dintre acesta şi densitatea părţii superioare a
s tratului ~e zăpadă [10] pre zentată în fig. 3.12.
1,0 ,---,-,---,...-,---,
00 I
~ I I . ._ 0.9
::.. 60 1--- + - - - l - - + - - -
:::l
,.g.
·t .O.li
0,71---+--
:9 70
<!
0,6 t---+--t---1,r,;
ţ 60
0,5 .....__.____,.....__._---J.._.....
0.1 0.2 o.3 .D.4 o:i5
SO2/1 2/15
-
3/1 3/15 4/1
Data [lunO,ziJ-1969
-rz[g?m l

Fig. 3.11 in timp

Variaţia 'Fig, 3.12. Corelaţia dintre
şi spaţiu
a albedoului ză­ albedoul zăpezii şi densita-
pezii de P.~ µn bazin hi- tea părţii superioare a stra-
drografic. tului de zăpadă.

Ecuaţia (3.6.) este valabilă pentru suprafeţe orizontale şi despădu­

rite. Pentru a lua în considerare expunerea şi înclinarea terenuluLşi gra-
d:u1, de împădurire al bazinului hidrogratic relaţia (3.6) devine:
Q., =k.11(l-cx:11)(l-r)Q (3.7)
unde cx 11 este coeficientul de împădurire a bazinului hidrografic, kµ - coe-
ficient care ţine seama de expunerea şi panta terenului. Pentru bazine
67
hidrografice a căror expunere este predominantă spre nord sau sud, va-
lorile coeficientului kp sînt 0,7-1,0 şi respectiv 1,0-1,3 [23].
lmpărţind ecuaţia (3. 7) la căldura latentă de topire, se obţine can-
titatea zilnică de apă (h,~ în mm/zi) ce provine din topirea stratului de
zăpadă datorită radiaţiei solar :____ ------...

\ h,.= 0,125kp(1-<lp)(1 - r)·Q. {3.8)

3.4.2. -
Căldura datorată radiaţiei
- de lungime
de undă lungă
Toate corpurile din natură la temperaturi mai mari de 0° Kelvin
emit radia\ţii cu lungime mare de undă, pierzînd o cantitate de căldură
Q„ dată de legea Stefan-Boltzmann:
(3.9)
unde T este temperatura suprafeţei radiante în (°K), cr = 117 ,4 -10-9 (caV
cm2 ·zi· °K) este constanta Stefan-Boltzrnann, e - emisivitatea suprafeţei
radi1;tnte.
Ţinînd seama de ecuaţia (3.9) căldura pierdută de stratul de zăpadă
este:
(3.10)
unde T 8 este temperatura suprafeţei zăpezii~ 273°K, ez - 0,8-0,89 emi-
sivitatea zăpezii.
Radiaţiile emise de stratul de zăpadă sînţ parţial absorbite de va-
porii de apă, de bioxidul de carbon şi de ozonul din atmosferă.
Aceşti constituenţi emit radiaţii de lungime mare de undă în spa-
ţiu şi înapoi spre pămînt. Emisivitatea atmosferei (ea) după Swinbank [24]
este funcţie numai de temperatura aerului (Ta):
(3.11)
Dacă norii sînt prezenţi, particulele de apă şi gheaţă de la baza no-
rilor emit radiaţii adiţionale. ln acest ca? emisivitatea €an ai ~n'losfer,ei
în care sînt prezente şi formaţiuni noroase [24] este: ·
Ean = 0,937 · 10-6 (1 +0,17C 2)T; (3.12)
unde C este part~a din cer acoperită cu nori în zecimi din cerul senin
(nebulozitatea), Ta - temperatura aerului în (°K).
Pentru o temperatură a aerului de 10°C=283°K şi C variind între O şi 1,
emisivitatea €on= 0, 75-0,88.
Căldura cîştigată de stratul de zăpadă datorită radiaţiei cu lungime
mare de undă este:
(3.13)
Radiaţia netă cu lungime mare de undă este:
Qr, = EanaT;- e.ar;. (3.14)
Considerînd €an ~ €:.= 0,84 relaţia (3.14) devine:
Qr1 = 0,84a(T!~ T!),. (3.15)

68
 Relaţia (3.15) se mai poate transforma astfel:
Q,, = 0,84a(Ta - T,)(T!+ T;)(Ta+ T,) = 0,84a(Ta-T,)· 4f3 (3.16)

unde 1' = ~ = 283"+273" = 2780.

2 2
înlocuind pe T şi pe cr în ecuaţia (3.16) aceasta devine:
Q,1 == 8,4(Ta-T,). (3.17)
Cantitatea de apă ce provine din topirea stratului de zăpadă dat~
rită radiaţiei de lungime mare de undă este:

(
h, 1= 1,05(Ta-T 8 ) (mm/zi). l (3.18)
Dacă suprafaţa ~perită-cu-zâpadă- are-cîînclinare mai mare de
20° atunci formula (3.18) trebuie corectată cu un coeficient le., care are
următoarele valori [9]: 0,95; 0,83; 0,65 atunci cînd suprafaţa este încli-
nată cu 20°, 40° şi respectiv 160°.
În cazul unor bazine împădurite, considerînd emisivitatea pădurii
egală cu 0,9 şi faptul că radiaţiile emise de stratul de zăpadă şi de aţmo­
sferă sînt aproximativ egale ecuaţia (3.18) devine:

h,,=1,1·kt~p· T" (3.19)

unde cxp este coeficientul de împădurire a bazinului .hidrografic.

3.4.3. Căldura datorată schimbării de fază

Vaporii de apă din atmosferă venind în contact cu stratul de ză­

padă se condensează eliberînd o cantitate de căldură ce produce topirea
stratului de zăpadă.
Pentru a calcula volumul de apă (V6 ) în mm/zi ce rerultă în urma
condensării vaporilor de apă din a.tmosferă se foloseşte o ecuaţie de tip
Dalton:
V. = f(W)(e,.-e,) (3.20)
în care e" este presiunea vaporilor de aer (mm Hg), e8 - presiunea de sa-
turare a vaporilor la suprafaţa zăpezii (mmHg) la 0°C, f(W) - funcţia
de vînt.
Cercetările efectuate [25] recomandă pentru zonele montane despă­
durite din ţara noastră următoarea funcţie de vînt:
f(W) = 0,24(1 +0,3W) (3.21)
unde W este viteza vîntului în m/s.
Deoarece pădurea are ca efect reducerea vitezei vîntului, funcţia
de vînt pentru un bazin hidrografic cu un anumit grad de împădurire
este:
f(W) = 0,24kv(l +0,3W) (3.22)
unde kv este un parametru care are valoarea 1 pentru un bazin despădu­
rit şi 0,3 pentru un bazin complet împădurit [23].
Căldura ce se degajă la condensarea vaporilor de apă din atmos feră
este: •·
Q.= Le· V. = LEf(\V)(ea-e,) (3.23)
69
unde LE= 596 cal/g căldura latentă de evaporare a apei la: 0°C.
Relaţia (3.23) se mai poate simplifica considerînd că pentru dome-
niul 0-20° expresiai ea-e„ este dată de următoarea formulă:

ea-e,~(dc,)
dT T - T,
(Tt1 - T ,) (3.24)

unde Td este temperatura punctului de rouă în (0 C), T. - temperatura la

suprafaţa zăpezii, pe care o considerăm egală cu 0°C, ( de, ) =0.35
dT T- o•c
(mm Hg/"C) ·panta curbei presiunii de saturaţie
a vaporilor de apă.
Este cunoscut că prin condensarea unui milimetru de apă se obţine
o cantitate de căldură ce eliberează 7,5 mm de apă (LE/LT=596/79,6=7,5)
din stratul de zăpadă, proces din care rezultă 8,5 mm apă, cu includerea
d:mdensului. Deci cantitatea totală de apă (mmi/zi) ce rezultă în urma
condensării vaporilor de apă este:
h.=8,5f(W)(e,.-e,). (3.25)
înlocuind relaţiile (3.22) şi (3.24) în ecuaţia (3.25) aceasta devine:
h 8 =0,72k0 (1 + 0,3W)T tJ (mm/zi). (3.26)
I.
,•
3.4.4. Căldura transferată prin convecţie

Masele de aer care vin în contact cu stratul de zăpadă cedează

acestuia o parte din căldura lor. Pentru calculul acestei călduri se pre-
supun egali coeficienţii de transfer turbulent pentru căldură şi evapo-
ra.ţie [1].
ln .acest caz raportul Bowen (~) se exprimă astfel:

(3.27)

unde "{ =0,00063 p (mm Hg/ 0 C) şi p este presiunea atmosferică în (mm Hg).
;pentru altitudinea de 600-800 mdM p =, 710 (mm Hg) şi î'"""'0,45
(mm Hgt/°C). .
lri.Iocuind pe .Qe în formula (3.27) rezultă :
Q.= LEyf(W)(Ta-T,) (3.28)
Considerînd T ...... d c .şi înlocuind relaţia (3.22) în ec{iaţia, (3.28)
0

aceasta devine:
Q.= 64,4kv(l+0,3W)T,. (cal/cm 2 zi) (3.29)
Cantitatea de apă ce rezultă prin topirea sttatului de zăpadă dato-
rrtă · căldurii
transferate prin convecţie este:
h.= 0,8k11 (1 +0,3W)T,. (mm/zi). (3.30)

3.4.5. Căldura tra~ferată de la ploaie

Ploaia ce cade peste urt.' strat de zăpadă tra~feră acestuia o canti-
tate de căldură dată de ecuaţia:
Q11 =pch11 (T,.-T,) (3.31)
70
unde P= l (g/crnr) densitatea apei, C=l (ca!Vg°C) căldura specifică a apei,
hµ = cantitatea de precipitaţii (cmVzi), T 8 =<0( 0 C) temperatura · zonei supe-
rioare a stratului de zăpadă, T0 =temperatura aerului (0 C).
De cele mai multe ori cantitatea de căldură transferată de la ploaie
la stratul de zăpadă este mică. Cu toate acestea în timpul ploii stratul de
z ăpadă eliberează cantităţi însemnate de apă datorită în special schimbă­
rilor pe care le produce ploaia asupra structurii zăpezii.
Cantitatea de apă (mm/zi) eliberată de stratul de zăpadă datorită
căldurii cedate de precipitaţii este:

hp=0,0125hpTa (mm/zi) (3.32)

unde hµ este cantitatea de precipitaţii {mm/zi).

3.4.6. Căldura transferată prin conducţie

Căldura transferată prin conducţie de la partea superioară a stratu-

lui de zăpadă spre pămînt şi invers este proporţională cu gradientul de
temperatură:
âT
Qcr1,=A- (3.33)
az
unde T este temperatura zăpezii în (0 C) la adîncimea z în {cm), ,Îl.-
coeficientul conductibilităţii termice a zăpezii în (cal/cm·zi 0 C).
Conductibilitatea termică a stratului de zăpadă depinde de densi-
tatea, structura şi temperatura zăpezii. Pe baza analizei datelor experi-
mentale s-au propus un şir de formule empirice pentru calculul coefi-

Abels, 1893
Jansson . 1904
'-Iun DJsen ,1929.
De Vaux • 1933
Kondratieva . 1945
Bracht . 1949
Sulakvelidze .1954
Yosida . 1955
Diacikova,Serova ,196D
Koptev . 1961
Yen . 1965
Pavlov . 1965 . 1979
Kuvaeva , 1967
0.000050 01 02
• •
o-:i
-"ii' Pz Cg/cm3 }
Fig, 3.13. Variaţia coeficientului de conductibilitat~ termică a zăpezii în funcţie de
· 'densitatea acesteia.

cientului conductibilităţii termice a zăpezii în funcţie de densitatea P::: a

acestuia [10]. Aceste formule au fost reprezentate în fig. 3.13 de unde
se constată o variaţie pronunţată a lui Îl. pentru acelaşi P:::·
Variaţia lui 11. este cauzată atît de caracteristicile diferite ale struc-
turii• zăpezii utilizate în experimentările efectuate de autori cit şi de ne-
glijarea influenţei temperaturii asupra lui Îl..
71
 Analizînd fig. 3.13 rezultă că conductibilitatea zăpezii este mica,
chiar în perioada de topire cînd densitatea acesteia atinge valori de 0,4-
0,5 (g/cm3). Din acest motiv cantitatea de căldură transferată prin con-
ducţie este mică şi deci poate fi neglijată în compaj"aţie cu căldw-a: trans-
f~;rată la interfaţa aer-zăpadă.

3.4. 7. Cantitatea de apă topită la sup1·afaţa stratului

de zăpadă
Inlocuind relaţiile (3.8), (3.19), (3.26), (3.30) şi (3.32) în ecuaţia (3.5)
rezultă cantitatea zilnică de apă h:s (mm/zi) pe care o eliberează stratul
de la suprafaţa zăpezii:

hz,=0,125k,,(1 - tX,,)(1 - r)Q+ l,lk11XpTa+

+ 0,72ku(l + 0,3W)T <t+0,81.,,(1 +0,3W)T,. + 0,01251t,,T,.. (3.34)
Ecuaţia (3.34) poate fi aplicată şi pentru perioade !lt mai mici de-
cit o zi, cu condiţia ca termenii ecuaţiei să fie împărţiţi la numărul pe-
rioadelor !lt dintr-o zi, cu excepţia primului şi ultimului termen, care
rămjn neschimbaţi. in acest caz radia!ţia solară (Q) şi precipitaţia hp din
ecuaţia (3.34) reprezintă valori totale pe intervalul !lt, iar temperatura
aerului (T0 ), temperatura punctului de rouă (Td) şi viteza vîntului (W) re-
prezintă valori medii pe intervalul !lt.
Foarte adesea în .practică nu se dispune de măsurători ale radiaţiei
de, lungime de undă scurtă (Q). in aceste cazuri s-a căutat să se coreleze
cantitatea totală de radiaţie (Q,) cu creşterea zilnică .a temperaturii aeru-
lui.
Q, = a(T maz-T mtn) (3.35)
unde T max. este temperatura maximă zilnică, T ndn. - temperatura minimă
zilnică, a ,- coeficient care variază cu latitudinea şi perioada din timpul
anului.
Coeficientul de corelaţie dintre Q, şi T max.-Tmln. variază între 0,7-
0,8 pentru cazurile cînd variaţia temperaturii zilnice este asemănătoare
cu o sinusoidă.
in condiţiile ţării noastre valorile coeficientului a pentru perioada
ţaracteristică de topire sînt date în tabelul 3.4 (20].
Tabelul 3.4
VALORILE COEFICIENTULUI a

Data 15.01 15.02 15.03 15.04 15.05 15.06

a (cal/cm 2 • 0 C) •1,6 7,2 12 16 19,2 21,6

a (mm/zi·°C) 0,2 0,9 ol ,5 2' 2,4 2,7
Ţinînd seama de formula (3.35) ecuaţia (3.34) devine:
hz, = a(T maz--Tm1n)+0,72k.,(1 +0,3W)T 4+
+0,8k,,(1+0,3W)T,.+0,0125h11 T,.. (3.36)
In caţul cînd T m1n. din ecuaţia (3.36) este mai mic c;:a 0°C se consi-
deră T m1.n = 0°C, .

72
 Pentru a determina contribuţia relativă a diferiţilor termeni ai
ecuaţiei bilanţului caloric (3.5), la
topirea stratului de zăpadă au fost efec-
tuate pe lingă calculele teoretice o serie de măsurători practice. Redăm
în tabelul 3.5 valorile termenilor ecuaţiei bilanţului caloric măsurate ·pe
două parcele reprezentative din Alpii elveţieni [12].

Tabelul 3.5
MARIMEA CO:MPONENTELOR BTI..ANŢULUI CALORIC

Bazinul
"'
"C
"' ·;;i
Q,,+ Q,l
.s .s .
~
.sQ, .s Q/a
~s·
Qm
h:,
.!:?
....
(IJ
.c{·l tJ
;::i
O/o tJ
;::i
O/o tJ
;::i
O/o tJ
;::i
O/o ~
ciltJ
0
/ o mm/zi
o.. "'
tJ "'
tJ "'
tJ "'
tJ

Aletschgletscher 2-27.
(=2 220 mdM) 08. o 267 71 28,6 8 77,9 21 o o 373,5 100 46,9
1965
Rietholzbach 26.01. 21,5 20,7 14 36,3 24 83,2 56 8,B 6 149 100 18,1
(=:,800 mdM) 1981

Analizînd aceste două exemple rezultă că în perioadele fără preci-

pitaţiicea mai mare contribuţie (710/o) la topirea stratului de zăpadă o are
radiaţia netă. In perioadele cu ploaie contribuţia acestei componente se
reduce foarte mult, cea mai mare importanţă o capătă, în această situaţie,
componenta convectivă a bilanţului caloric (560/o).

3.5. METODA GRADULUI-ZI

Elementele care intră în formula bilanţului caloric variază foarte

mult atît în timp cit şi în spaţiu, iar cunoaşterea exactă a lor pentru un
bazin hidrografic este foarte dificilă. Din acest motiv, la calculul cedării
apei din stratul de zăpadă se utilizează, foarte adesea în practică, metoda
gradului-zi. Această metodă are la ba(lă următoarea ecuaţie:
l~ ,=l\f(T,,.a,:~ (3.37)
unde hu este cantitatea zilnică de apă (mm) topită la suprafaţa stratului
de zăpadă, T =· - temperatura maximă zilnică a aerului (0 C), T 0 - tem-
peratura de echilibru în (0 C) la care încetează orice schimb de căldură
între stratul de zăpadă şi mediul înconjurător, M - factorul de topire
sau factorul grad-zi (mmfC zi).
Se menţionează că în literatura de specialitate se întîlneşte foarte
frecv.tmt ~... variantă a ecuaţiei (3.37) în care temperatura maiximă zilnică
(Tflla$.) este înlocuită prin temperatura pozitivă medie zilnică (Ta)• Se pre-
feră ecuaţia (3.32) la calculul cedării apei din stratul de zăpadă, avînd în
vedere faptul că meteorologii prognozează temperatura maximă zilnică
şi nu temperatura medie zilnică. ·
Temperatura aerului este numai unul dintre numeroşii factori care
influenţea,ză procesul de topire a stratului de zăpadă. Din a·cest motiv atit
factorul grad-zi cit şi temperatura de echilibru nu sînt perfect constahte,
depinzînd mai ales de radiaţia solară, viteza vîntului, împădurire şi pre-
cipitaţii. Literatura de spedalitate oferă diferite valori pentru factorul

73
grad-zi şi temperatura de echilibru. Aceste Vcljlori arată că temi,eratura
de echilibru este foarte apropiată de 0°C, iar factorul gr.a d-zi variază în-
tre 0,4-9 rnm/°C zi. Pentru a explica această variaţie a factorului grad-zi
şi mai ales pentru a cunoaşte valorile concrete ale acestui parametru în
condiţiile ţării noastre au fost prelucrate datele de la bazinele experimen-
tale Voineşti şi Poliştoaca [4], platformele evaporimetrice Poiana Braşov
şi Căldăruşani, staţiile meteorologice Vîrful Omu, Ţarcu, Piteşti, şi Fun-
data. Se menţionează că locul de efectuare a măsurătorilor nivometrice
la toate punctele enumerate anterior se află în teren liber, cu excepţia
bazinului experimental Poliştoaca, unde măsurătorile au fost efectuate
pe parcele situate în pădure.
Rezultatele obţinute (fig. 3.14) arată că pentru latitudinea ţării
noastre şi pentru teren deschis, factorul grad-zi variază periodic în timp
[21] între o valoare minimă medie de 0,8 l11111l/°C zi ce se atinge la sfîr-
şitul lui decembrie şi începutul lui ianuarie şi o valoare maximă medie de
6,5 mm/°C zi pentru sfîrşitul lui iunie şi începutul lui iulie. Această va-
riaţie se datorează în special variaţiei radiaţiei solare în timp. Se men-
ţionează că· variaţia în timp a factorului grad-zi este mai puţin pronun-
ţată pentru teren împădurit.

....
.N
us
~ .
. . . . -------------------,r------,.,
o Teren liber o
o
E x Teren împădurit
~4i---------------------~·7-7"il~------r---~
~

f2
o
O '----~-o_o_._o_ _~ - - ~ - - - ~ - - ~ - - - - - - - - -
XI XII li . III IV V VI VII
- Luna
Fig, 3.14. Variaţia în timp a factorului grad-zi.
8 --
5? r-
Cer senin Cer acoperit j ja.
N
Precipitaţii lichide
33 . .c .c
f30 Precipitatii lichide
lhpl
20 Apă din topirea
zăpezii j hz I
1 • O 5 10 15 20 25 O 5 10 15 20 25
-teoreJ - tcorl?l
Fig. :1.15. Hîdrografele zilnice - tip pe intervale de 3 ore pentru diverse situaţii ale
· · . · · vremii. , ·
Pentru acelaşi moment de timp ·factorul grad-zi variază cu viteza
vîntului, coeficientul de împădurire şi precipitaţiile acestea din urmă
avµid o influenţă mai redusă. De regulă, precipitaţiile ~cţionează mai' mult
asupr~ stăr~i dl: :netamorfism a zăpezii, producînd o creştere a cantităţii
de apa conţmuta m stratul de zăpadă. ,
In concluzie se poate spune că valorile foarte diferite ale factoru-
lui : .gra~-zi exis~ente . în literatura de specialitate sînt compatibile unele
cu altele, datorită în special variaţiei radiaţiei solare în timp şi cu lati-
tudinea.
Factorul grad-zi poate fi determinat şi pe cale teoretică ţinînd
seama de ecuaţia (3.34). In timpul perioadelor cu ploaie cantitatea de căl­
dură datorită radiaţiei solare poate fi neglijată, iar temperatura punctu-
lui de rouă este egală cu temperatura aerului. In aceste condiţii ecuaţia
(3.34) devine:
hzs = (l,lk1~p + 1,52k.(1 +0,3W)+0,0125k11 )Ta• (3 J38)
Factorul grad-zi (M'), luînd în considerare temperatura medie zţl­
nică a aerului, va fi:
M' = 1,lk1o:11 + l,52k.,(1 +0,3W) + 0,0125k11 (3.39)
Valorile factorului grad-zi obţinute pe baza ecuaţiei (3.39) concordă
bine cu valorile determinate experimental.
Cantitatea zilnică de apă (h,) ce provine din topirea stratului de ză­
padă poate fi repartizată pe intervale mai scurte de timp Ât pe ba.za
hidrografelor zilnice tip prezentate în fig. 3.15.
Aceste hidrografe a)U fost deduse pentru diferite situaţii ale vremii
pe baza datelor obţi-nute în bazinul experimental Voineşti.

3.6. ACUMULAREA ŞI TRANSMISIA APEI

PRIN STRATUL DE ZAPADA

Stratul de zăpadă reţine o parte din apa provenită din ·topirea sa~
în mod similar ca orice strat de sol. Cantitatea maximă de a'pă (LQM),
care poate fi reţinută de stratul de zăpadă împotriva forţelor de gravi-
taţie este:

LQM = PR· hB (3.40)

unde PR este un parametru ce variază între 0,0-0,1 [1].
Măsurătorile referitoare la cantitatea de apă reţinută de stratul de
zăpadă [13] arată că aceasta variază în timpul zilei similar cu variaţia
temperaturii aerului şi a radiaţiei solare.
Astfel în moment,ul cînd apa începe să curgă din stratul de zăpadă
cajntitatea de apă reţinută de acesta este de aproximativ 40/o din echi-
valentul în apă al stratului de zăpadă. In perioada de topire cantitatea
maximă de apă reţinută în stratul de zăpadă creşte pînă la 50;0 sau 70/o~
iar în partea superioară a stratului chiar pînă la 100/o. O dată cu dimi-
nuarea procesului de topire a stratului de zăpadă are loc o scădere a can-
tităţii de apă reţinute de aceasta pînă la 2--30/o, cind încetează scurge-
rea din zăpadă.
Stratul de zăpadă întîrzie şi atenuează cantitatea de apă ce provine
din topirea păturii superficiale a zăpezii.
Experimental au fost deduse [1] ecuaţiile pentru:
- timpul de întîrziere T 1 în ore
8

T,=5,33 ( 1-e o,::: )

(3.41)
15
 .,........ ~tenuarea afluxului
hz=· __s_+_1,,..;.c.,,__ (3.42)
83,Sh„ 1
--ll,3
'E
t+0,5e

unde h:: este scurgerea din stratul de zăpadă în mm, hu - eantitatea de

cl!Pă în mm ce provine gin topirea părţii superţoare a stratului de zăpadă,
h"'1 ~h._8 - întîrziat cu T., S - cantitaţea de apă reţinută de stratul de
zăpadă în mm, hE - echivalentul în apă al stratului de zăpadă în mm.

3.7. VERIFICAREA ŞI COMPARAREA METODELOR DE CALCUL

AL CEDARil APEI DIN STRATUL DE ZAPADA

Metodele de calcul al cedării apei din stratul de zăpadă au fost ve-

rificate pe baza datelor obţinute în bazinul experimental Voineşti pe o
parcelă impermeabil~ de 2 X 10 m 2 şi bazinul hidrografic Prahova la sta-
ţia hidrometrică Poiana Ţapului.
1n cadrul bazinului experimental Voineşti au fost măsurate urmă­
toarele elemente: temperatura aerului (T0 ) 1 viteza vîntului (W), precipi-
taţiile (hp), radiaţia globală (Q,), echivalentul în apă al stratului de ză­
padă (h.E) şi scurgerea pe parcele impermeabilizate (h,,).
Pe baza acestor date a fost calculată din oră în oră scurgerea din
stratul de zăJ)adă (h:) pe baza formulelor (3.34), (3.41) şi (3.42). Se men-
ţionează ~ă termenii radiativi (primii doi) din ecuaţia (3.34). au fost cal-
culaţi împr~ună, direct din radiaţia globală (Q,) şi nu separat aşa cum
sînt daţi în ecuaţiile (3.8), (3.19) şi (3.34). Scurgerea calculată a fost com-
parată cu scurgerea măsurată pe parcela de 2X10 m 2 , rezultînd o bună
concordanţă (fig. 3.16).
1n vederea aplicării în bune condiţii a metodelor descrise anterior
pentru bazinul hidrografic Prahova, a fost întocmit în limbaj FORTRAN
pe:ntru calculatorul FELIX C 256 programul ZAPADA [20]. In bazinul
hidrografic Prahova pînă la staţia hidrometrică Poiana Ţapului precipi-
taţiile şi grosimea stratului de zăpadă sînt înregistrate la şase posturi
pluviometrice (Retevoiu, Azuga-captare, Azuga, Babele, Piatră Arsă şi
Poia!1"1.a Ţapului) şi trei staţii meteorologice (Vîrful Omu, Predeal şi Sinaia
cota 1500). La. aceste staţii se determină viteza vîntului şi densitatea stra-
tului de ză,padă, pe baza căreia se poate calcula echivalentul în apă al
) stratului de zăpadă ..
Bazinul a fost împărţit în trei etaje altitudinale delimitate de curbele
de nivel de 1 OOO m şi 1 500 m. In mod logic fi~care din aceste etaje ar
fi trebuit împărţite în continuare în zone avînd aceeaşi ~xpunere, pantă
şi acoperire a terenului. Nu s-a procedat aşa datorită insuficienţei da,
telor de intrare necesare metodei bilanţului caloric, date referitoare în
special la radiaţia solară.
•Aplicînd programul ZAP ADA i;t fost determinat, pentru perioada
~:-13,05.1973, afluxul de apă din stratul de zijpadă din 3 în 3 ore ce s-a
76 .
adunat cu ploaia căzută pe . data de 10.05.1973, după care s-a evaluat
ploaia netă şi apoi hidrograful debitelor [20].
Afluxul de apă din stratul de zăpadă pentru perioada 8-13.05.1973
a fost determinat şi prin metoda gradului-zi. Hidrografele calculate pentru
perioada 8-13.05.1973 aplicînd metoda bilanţului caloric şi metoda gra-
dului-zi au fost comparate (fig. 3.17) cu hidrograful înregistrat la staţia
hidrometrică Poiana Ţapului.

~ so ........--.....---,--,--,--,r-,---,---, Concluziile care se desprind în

E urma aplicării metodelor de calcul al
~ 401----.::,,,,,.1,--....,,,.._....,,.,...,...,,.,.""-1r------f cedării apei din stratul de zăpadă sînt
' a,
L 20t---t---"=i~=---i-----f următoarele:
t - pentru parcele de scurgere
cu st.J.prafaţa de cîţiva metri pătraţi

~ :~Dţ/:ţp4zj
se poate simula foarte bine~ pe baza
ecuaţiei bilanţului caloric (3.34), scur-
gerea apei din stratul de zăpadă, dacă
se dispune de elementele care intră
în această ecuaţie;
+
l
L
~ ._I_=--'l_q_____._l_.....-'-_ __.
Precipitaţii
- aplicarea în bune condiţii a
ecuaţiei bilanţului caloric, pentru de-
terminarea afluxului de apă din stra-
~ Radiatia globală
tul de zăpad'ă pe bazine hidrografice,

·1 ·:b EfSlrJ
ridică probleme deosebite datorită
atît insuficienţei datelor de intrare
cit şi dificultăţii în evaluarea valo-
o'- rilor medii ale acestor date pe inter-:
vale scurte de timp şi pe zone omo-
f gene din cadrul bazinului hidrografic;
1,6 .
60
1.4
,o ~ 50
i! 1,2 .....cn i
"".§ 40
~ 1.0 '
o
N 0,6
ţ 30
L

t 0,6
20

10

Fig, 3.16. Variaţia principalelor ele- Fig. 3.17. Hidrograful măsurat ( ~) ·

mente meteorologice şi hidrologice. po şi hidrografele calculate prin meto-
parccla de 2XI0 m 2 de la Voineşti. '1a bilanţului caloric ( - - - ) şi meţoda­
gradului-zi ( -· .... ) Ia staţia hidrome-
trică Poiana Ţapului.

'
. .
.
.
- metoda gradului-zi dă rezultate bune la evaluarea cedării apei
din stratul de zăpadă în bazine· hidrografice montane cu suprafaţa de _pînâ-
la 1 OOO km2 , cu condiţia ca acestea să fie divizate în. 2·- 5 etaje aÎt.itudi-
nale pe care să se aplice separat ecuaţia (3.37). · ··
'î,"l
 BIBLIOGRAFIE

1. ANDERSON, E. A., Snow accumulation and ablation model, NWS Hydro, 17~
Washington, Nov., 1973.
2. CHANG, A. T. C., FOSTER, J. L., HALL, D. K., RANGO, A. & HART-
LINE, B. K., Snow water equivalent estimation by microwave radiometr'IJ, Cold
Regions Science and Technology, 5, 1982.
3. DIACONU, C., BLIDARU, S., Cercetări privind determinarea rezervei de apă
din stratul de zăpadă şt procesul de topire a stratului de zăpadă pe versanţi,
Studii de hidrologie, XXVIII, 1965.
4. DIACONU, C., DUMITRF.sCU, V., Primele rezultate privind procesul de topire
a zăpezii pe parcele impermeabilizate în teren deschis şi împădurit. Studii de·
hidrologie, xxvm. •1963.
5. DIACONU, C., Rezerva de apă din stratul de zăpadă. Hidrotehnica, nr. l, 1978.
6. DOZIER, I., SCHNEIDER, S. R. & McGINNIS, D. F., Effect of grain size and
snow pack water equivalent on visible and near-infrared satellite obseruations
of snow, Wat Resour. Res., 17, (4), 1981.
7. GRUMAZF.sCU, C., GRUMAZF.sCU, H., STANCULF.sCU, S., Utilizarea înre-
gistrărilor multispectrale ale sateliţilor LANDSAT 1 şi 2 la cartografierea şi
evaluarea stratului de zăpadă. Studii de hidrologie, 48, 1980.
8. GRUMAZF.sCU, C. ş.a., Cercetări nivometrice cu ajutoml aerofotografierii în
intervalul spectral 0,4-0,7 µm, Studii de hidrologie, 50, 1984.
9. KONDRATYEV, K., Ya., Radiation regim of inclined surface, Technical Note
nr. 152, WMO 1971.
10. KUCHMENT, L. S., DEMIDOV, V. N., MOTOVILOV, I . G., Formirovanie reci-
nogo stoka. Fiziko-matematiceskie modeli, Nauka, Moscova, 1983.
Jl. KUZMIN, P., Zapasi vodî v snejnom pokrove. Ghîdrometeorologiskoe Izdatelstvo,
Leningrad, 1960.
12. LANG, H., Forecasting meltwater runoff from snow-covered areas and from
glacter bastns, International Post-Graduate Course „Real time rîver flow fore-
casting", Wageningen, The Netherlands, 1983.
13. LEMNELA, R., Measurement of evaporation - condensation and melting from
a snow cover, Proceedings of the Banff Symposia, The role of snow and ice
în hydrology - 1972.
14. McGINNIS, D. F., PRITCHARD, J. A. & WIESNET, D. R., Determtnation of
snow depth and snow extent from NOAA 2 satellite very high resolution radlo-
meter data. Wat. Resour. Res., 11, 6, 1975.
•15. MIŢA, P., DRAGAN, L., Unele aspecte privind scurgerea generată de topirea
zăpezii fn bazine cu coeficienţi diferiţi de fmpădurlre, Buletinul informativ
ASAS nr. 8, 1979.
16. PALM, E., TVEITEREID, M., On heat and mass flux through dT'I.J snow, I.
Geophys. Res., 84, NC 2, 1979.
17. PAVLOV, A. V., Teplofizica landşaftov, Ghidrometeoizdat, 1979.
18. RONGO, A., A survey of progress in remote sensing of sncw and tce. IAHS
Publ., nr. 145, 1983.
19. ŞERBAN, P., SLMOTA, M., Appllcation of a mathematical model to determine
the water excess from the snow cover, Meteorology and Hydrology, 2, 11978.
20. ŞERBAN, P., Modele matematice pentru prognoza undelor de viitură fn bazine
amenajate hidrotehnic, Studii de hidrologie, 51, 1984.
21. ŞERBAN, P., Metode de calcul al cedării apei din stratul de zăpadă, Hidro-
tehnica, nr. 3, 1984.
22. • • • Snow hydrology: Summary report of the snow investigation. US Corps
of Engineers, North Pacific Division, Portland Oregon, 1956.
23. • • • Runoff from snowelt, US. Army Corps of Engineers, 1960.
24. • • • Heat and mass transfer betwaen a water sur/ace and the atmosphere.
Tennesse Valley Authority, Divion on Water Control Planning Engîneering La-
boratory. Report nr. 14, April, 1972.
25. • • .,. Stabilirea parametrilor caractertsttci ai evaporaţiei, Institutul de Meteo-
rologie şi Hidrologie, 1972.
26. • • • Uttltsation de la teledetection pour l'etude de resources en eau et de la:
pollutton. La Houille Blanche nr. 7-8, 1978.

78
 • t ., '

4. EVAPOTRANSPIRATIA

4.1. CARACTERIZAREA FIZICA

- Procesul general de evapotranspiraţie, prin care apa se transformă

în vap0ri ce se răspîndesc în atmosferă, are două laturi principale:
- evaporaţia, care este rezultatul proceselor strict fizice ce trans-
formă · apa lichidă în stare de vapori;
, ~ transpiraţia, pro'dusă de procesele biologice de metabolism ale
plantelor prin care apa· este extrasă din sol către rădăcini şi condusă prin
tulpină şi apoi prin frunze în atmosferă sub formă de vapori.
•lntr-un bazin hidrografic evapotranspiraţia se produce la toate ni-
-velurile-de acumulare a apei şi anume:
·· a - de pe suprafaţa învelişului vegetal udat de ploaie;
b - de pe apa care şiroieşte pe versanţii
c - de pe stratul de sol udat de ploaie; .
d - din stratul de sol alimentat de apa care se exfiltrează;
e ,'-;- de pe suprafeţele libere de apă;
,f .:.- din transpiraţia plantelor;
g--+ de pe suprafaţa . zăpezii (sublimarea).
r ~vapotranspiraţia · depinde de trei categorii principale de factori:
....,.... factori meteorologici (energia de radiaţie solară, deficitul de sa-
turaţie al atmosferei, temperatura aerului, viteza şi turbulenţa vîntului):
• ·- factori de sol care cararcterizează rugozitatea la interfaţa sol-aer
precum şi capacitatea solului de a debita apă în atmosferă. Aceasta din
urmă reprezintă de fapt gradul său de umezire în zona aerată din care
se produce exfiltraţia pre.cum şi procesul de extragere .a apei prin siste-
mul ·de ră·dăcini; _· , _.,
..:,.... factori fiziologici care se referă în special la rezisţenţa de difuzie
a vaporilor în atmosferă de la suprafaţa stomatelor frunzelor.
; :Factorii meteorologici constituie potenţialul" evaporant al atmosferei
(PE)' 1capabil să trânsfonne în vapori o anumită cantitate de apă de la 1
suprafaţa. solului, cu condiţia ca această cantitate să fie disponibilă la in-
terfaţa sol:..aer. · · '
· .fo situaţia în care suprafaţa evaporantă este saturată, âpa se va eva-
pora deci la nivelul corespunzător acestui potenţial. In cazul în ·care solul
~ste nesaturat, evaporaţia E va fi:·
l .
dacă. PE > f. 0 . ·- . (4.1)
'Şl

' •
..
• 4
·1 •
d_acă P~<f„ (4.2)
fa care j.., este cantitatea de apă care· ajunge fa suprafaţa solulili"'prin' că~
pilaritate (exfiltraţia).
79
 Nivelurile de acumulare a apei corespunzătoare învelişului vegetal
udat de ploaie, apei care şiroieşte pe versanţi, stratului de sol udat de
ploaie precum şi suprafeţele libere de apă sînt considerate ca avînd su-
prafaţa evaporantă saturată. Stratul de sol alimentat de apa exfiltrată
se consideră ca supraf aţă nesaturată.
Transpiraţia este un proces biologic şi cel mai adesea însoţeşte toate
nivelurile de acumulare ale apei mai sus prezentate astfel incit ea se
adaugă valorilor evaporaţiei. în general, aşa cum se va vedea ulterior,
calculul transpiraţiei este dificil, motiv pentru care se recurge la deter-
minarea unei valori limită la care, pentru un potenţial evaporant dat, se
obţine o combinaţie a evaporaţiei şi a transpiraţiei. Această valoare limită
se numeşte evapotranspiraţie potenţială (ETP).
Evaporaţia de la suprafaţa liberă a apei E poate fi considerată ca
o valoare apropiată de evapotranspiraţia potenţială. Cu toate acestea, va-
lorile evaporaţiei de la suprafaţa liberă a apei măsurate în bacul evapo-
rimetric diferă uneori sensibil de valorile evapotranspiraţiei datorită iner-
ţiei termice a acestui dispozitiv de măsurare.
După experienţele efectuate de Jensen, în anul 1961 [22], diferen-
ţele dintre evaporaţia de la suprafaţa apei în evaporimetrul de tip A şi
ETP pot varia între 250/o-500/0 în funcţie de localitatea şi luna calen-
daristică.
Valoarea evapotranspiraţiei potenţiale este asociată întotdeauna va-
lorilor factorilor meteorologici la interfaţa de evaporaţie. In general însă,
măsurarea acestor factQri nu se face la suprafaţa -evaporantă d deasuprn
acesteia. Din acest motiv relaţiile de legătură între evapotranspiraţia po-
tenţială şi factorii meteorologici conţin în mod implicit un factor de
corecţţe.
În continuare evapotranspiraţia reală se poate obţine prin multipli-
carea cu factori empirici sau semiempirici a evapotranspiraţiei potenţiale.
Pentru a răspunde la toate problemele calculului evapotranspiraţiei
reale într-un bazin hidrografic este necesar a se determina evaporaţia
de pe suprafeţele saturate, nesaturate cît şi evapotranspiraţia potenţială.
Înainte de abordarea metodelor de calcul se va trata procesl:ll fizic
al evaporaţiei precum şi aspecte specifice ale procesului biologic al trans-
piraţiei.

PROCESUL FIZIC AL EVAPORAŢIEI

Să considerăm o suprafaţă de apă supusă unui flux caloric oarecare.
Acesta provoacă o creştere a energiei cinetice a moleculelor de apă ast-
fel încît la depăşirea unei viteze limită, acestea scapă din lichid.
Pentru atingerea acestei viteze limită este necesar ca o unitate de
masă de apă de o anumită temperatură constantă să absoarbă o anumită
cantitatea de căldură. Această cantitate la care începe trecerea de la starea
lichidă la cea de vapori se numeşte căldură latentă de vaporizare L.0 •
Valoarea acesteia pentru apă depinde de temperatura lichidului T
(0°C) şieste dată de relaţia:
Le=597,3-0,57 T (cal/g). (4.3)
La un flux caloric continuu vaporizarea va continua şi la interfaţa
aer-apă se va produce o acumulare de molecule qe vapori.
Aşa cum se cunoaşte din formula gazelor perfecte, la o temperatură
şi o viteză constante, presiunea gazului va creşte o dată cu numărul de
molecule acumulate deasupra suprafeţei apei. Această creştere a presiunii
BQ
e a vaporilor de apă va continua pînă cînd în cele din urmă va apare
condensarea. în situaţia ipotetică în care rata de condensare este egală
cu cea de vaporizare va exista un echilibru iar moleculele vor stră·bate
în ambele sensuri stratul din imediata apropiere a suprafeţei apei, avînd
o presiune e8 numită presiune de saturare a vaporilor.
'În realitate, această situaţie de echilibru nu poate exista deoarece
volumul de aer este infinit în raport cu cel de apă. Din acest motiv con-
centrarea moleculelor de la suprafaţa apei către atmosferă va fi diferită
şi deci circulaţia acestora se va face sub un anumit gradient de presiune e
în raport cu înălţimea z de deasupra interfeţei lichid-aer.
Dacă la aceasta se adaugă faptul că aerul poate .fi antrenat prin pro-
cese convective (vînt) rezultă că echilibrul de saturare se strică, avînd
loc un transport molecular - şi deci o evaporaţie - atît paralel cit şi
perpendicular la suprafaţa lichidului. Din cele arătate rezultă că evapo-
raţia va depinde de gradientul de presiune a vaporilor şi deci se poate
scrie:
de
E = -K - (4.4)
d:z

în care K este un coeficient de transfer al vaporilor.

Din relaţia (4.4) rezultă că evaporaţia este o funcţie de presiunea
atmosferică şi de temperatură (t) deoarece presiunea vaporilor e =e (p, t).
Un grafic care exprimă efectul combinat al temperaturii, presiunii atmo-
sferice, stabilităţii atmosferice şi a altor factori (toţi variabili cu altitu-
dinea) asupra evaporaţiei se dă în fig. 4.1 [7]. Efectul temperaturii asu-
pra presiunii vaporilor e la presiune constantă este ilustrat în fig. 4.2 [10].

- Temperatura C°Cl
tl 20 30
~oo.---...;.;,-----,.---.
1,aoo 1---+--t1-----t-----1
,~
CIi
... Umiditate
E
CIi
3000 l--~--t-......::z-....:--t-----1
g,g
Sg_
IIIC
,
relativă

90.,. so;,. t
,c;;; ...
CIi>

~ 2000 1---+:~----1f---""'.....--t a.

< 1000 l----+------1P...o:::---t-l t

o '-----'-----''-----'
3.0 4,0 S,O 6,0
Evapa-aţia zilnică [mm]~ - - - Temperatura

Fig. 4.1. Legătura intre evaporaţia Fig. 4.2. Presiunea vaporilor de apă
zilnică, temperatură şi altitudine. in funcţia de temperatură.

Influenţa vîntului asupra evaporaţiei E se manifestă prin creşterea

difuziei turbulente care provoacă o creştere de cîteva ordine de mărime
a facterului K din relaţia (4.4) [10].
PROCESUL DE PRODUCERE A TRANSPIRAŢIEI
Procesul de transpiraţie are componente în cele trei medii: solul,
planta şi atmosfera.
Solul acţionează ca un rezervor avînd capacitatea cuprinsă intre re-
zerva de apă la saturare şi cea c9respunzătoare punctului de ofilire.
u- Hidrologie dinamică
81
 ,· ,,. La contactul cu sistemul radicular, apa din sol este preluată · prin­
t r-un -proces de osmoză de către rădăcini. Se crează astfel o diferenţă
de pQtenţial capilar între solul din imediata vecinătate a rădăcinilor şi
cde din poziţii îndepărtate acestora şi ca urmare o forţă capilară între
particulele de sol.
Planta partidpă Ja procesul de transpiraţie prin rădăcini, în care
este absorbită umiditatea, prin tulpină care acţione ază ca un conductor
hidraulic de mică rezistenţă şi prin sistemul de frunze. în acesta. din
unnă, la nivelul celulelor mesofile, prin orifidile numite stomate, vaporii
de apă trec în atmosferă într-o cantitate auto reglată de către deschi-
d erea acestor orificii.
în aceea ce priveşte atmosfera, rolul acesteia în procesul transpi-
raţiei este acelaşi ca şi în evaporaţie. Sursa de energie principală pentru
procesul de transpiraţie constă în potenţialul osmotrc H 0 .c are are loc ca
urmare a diferenţei de concentraţie dintre lichidul din rădăcini şi cel din
sol. Mărimea acestui potenţial este de ordinul a 10 atm [10].

Faza lichidă

C'I
I

I
\

' ..... _
Ul
I \
"N

Nivel
Ul ,c, de referi nţă
.c C '-
u ,!!!
Sol ,c, Tulpina Frunze Ul
o
"O
,c, E
' . a:: <{

Fig. 4.3. Schema procesului de transpiraţie .

'. :
O altă sursă de energie este p~te.nţialul capilar fl~ f; ~zelor -He. care
depinde de diametrul mediu al spaţiilor dintre celulele mesofile. Aceste
două potenţiale H0 şi He. sînt considerate potenţiale 'pozitive.
Potenţialele negative care au loc în desfăşurarea procesului" transpi-
raţiei sînt: po tenţialul capilar al solului H8 şi potenţialul Hn care repre-
zint{l diferenţa de nivel între rădăcini şi frunze. Hendricks şi Hansen [13]
prezintă o schemă grafică ilustrată în fig. 4.3.

tJ2 • .. 1: ·.'·
 Conform acestei scheme se consideră următoarele: sarcina piezome-
tricăla rădăcină H,.=Zg-H., sarcina piezometrică la nivelul frunzelor Zt,
energia pozitivă HT=Ho+HL, energia necesară pentru compensarea fre-
cărilor
H,=hs+h,+h,+111
în care hs, h„ h 1 şi ht sînt pierderile prin frecare în sol, rădăcini, tulpină
şi respectiv in frunze.
Bilanţul energetic se va scrie sub forma:

Hp+H1'=H1 +Z1 (4.5)

sau
(4.6)
Notînd

rezultă în final
H, = (Ho + HL) - (Ha+ H v)· (4.7)
Potenţialele H 0 şi HL au valori limitate de caracteristicile fizice ale
sistemului radicular şi de frunze al plantei, aşa că debitul de apă drenat
către frunze Q, are de asemenea o valoare limită maximă. Valoarea Q1
are sens de transpiraţie potenţială maximă.
Pe de altă parte, debitul de apă extras din frunze Q0 ca urmare a
acţiunii factorilor meteorologici este o funcţie de energie radiativă şi ter-
mică P astfel incit se poate scrie:
p
Qo= - (4.8)
ll.y
în care H 0 este echivalentul mecanic al căldurii latente de vaporizare.
Din compararea valorilor Q, şi Q0 rezultă:
- dacă Q0 > Qi, diferenţa !::.Q=Q0-Q, este extrasă din frunze pină
în momentul în care apare uscarea, deşi stomatele au un sistem regulator
de deschidere care limitează transpiraţia;
- dacă Q0 <Q„ excesul umple stomatele şi are Ioc fenomenul de
,,plîngere" în care apa picură de pe frunze pe sol.

4.2. EVAPORAŢIA DE LA SUPRAFAŢA TERENURILOR

SATURATE

In cazul terenurilor saturate (şi evident al suprafeţelor libere de

apă) la care disponibilitatea de apă este permanentă, evaporaţia depinde
în special de factorii meteorologici şi într-o oarecare măsură de unul din
factorii de sol şi anume de rugozitate.
Pentru determinarea în mod teoretic a evaporaţiei de la suprafaţa
terenurilor saturate se utilizează trei abordări fundamentale:
- metoda difuziei,
- metoda bilanţului termic şi radiativ,
- metoda combinată.
ln cele ce urmează se vor prezenta cele trei abordări.
aa
 4.2.1. Metoda difuziei
Se consideră o suprafaţă de apă de întindere infinită peste care are
loc o mişcare de aer permanentă, uniformă şi turbulentă. ln conformitate
cu legile mişcării turbulente se poate scrie [10, 18]:
- ecuaţia evaporaţiei
E = -pK,,, aqh (4.9)
az
în ·care E este fluxul de vapori de apă pe unitate de suprafaţă, p - den-
sitatea lichidului, Kd - coeficient de difuzie a :vaporilor de apă, q,. - umi-
ditatea specifică care este raportul dintre cantitatea de apă şi cantitatea
de aer umed aflate într-o unitate de volum, z - înălţimea de la inter-
faţa apă-aer. ·
- ecuaţia de transfer:
't' = - pK oau
- =p U'V' (4.10)
az
„
în care este fluxul vertical pe unitate de suprafaţă (efortul specific cu
semn schimbat de frecare aferentă internă dintre particule), ii - viteza
medie pe orizontală în timp a aerului, care este o funcţie de înălţimea z
(de fapt viteza vîntului), u' este viteza aparentă a particulei, iar v' este
viteza de pulsaţie (impuls turbulent), K 0 este coeficientul de viscozitate
cinematică aparentă.
Considerînd [14] relaţia

q,.= 0,622-=- (4.11)

p
în care e reprezintă presiunea vaporilor de apă iar p presiunea atmosfe-
rică şi
introducînd în (4.9) rezultă:
E = - 0,622K,,, .f. ~ ! (4.12)
· p dz
Presupunînd că fluxul 't' nu depinde de înălţimea z (considerată pe ver-
ticală), rezultă din (4.10):
't'(z) = 't'o = pw 2 (4.13)
în care W este aşa numita viteză de forfecare.
Din relaţiile (4.10) şi (4.13) se obţine:
wz
Kv = -=-- (4.14)
du /dz
ln continuare, considerînd relaţiile (4.9) şi (4.14) rezultă. :
E = -0,622 l(d pwu c~/dz (4.15)
I(, p du/ dz
sau în diferenţe finite:
E=0,622 ~ pwz :!-e~ (4.16)
I(, p Ug- U1

Indicii valorilor e şi ii se referă la înălţimile z 2 > z 1•

In conformitate cu relaţi~ Karm~n·Prandtl se poate scrie:
-
..!!...
w
= C1 ln _:_
K,
+C2 (4.17)

84
în care k 8 este un indice al rugozităţii terenului, C 1 şi C2 sînt constante
(după Karman, C1 = 2,5 şi C!:1= 8,5). înlocuind W din (4.17) .în (4.16) rezultă:
E = 0, 622 J{4 _P_ (ii2- Ui.) (e1 - e2) {4.18)
K , pCi 2 ln (z2/:1)
La interfaţa aer-apă viteza U= U1 = 0 şi deci din (4.17) rezultă:
T? - C,/C1
Z = Z1 = .n. 8 e (4.19)
De asemenea, la nivelul interfeţei e1 = ea, deoarece prin ipoteză se consi-
deră terenul saturat. Pentru o înălţime z oarecare presiunea vaporilor de
apă este e iar viteza u este o funcţie logaritmică de aceasta şi deci (4.18)
devine:
E = ( -K 4 -
K, p
pu) f ( -;-
z )
1\.
( e, -e) . (4.20}
1

Din această relaţie se constată că pentru viteza vîntului u=O, E=O,

ceea ce nu este exact. Această inexactitate se corectează scriind relaţia
(4.20) sub forma legii lui Dalton:
E = (a+bz1)(e,-e) (4.21)
în care a şi b sînt constante care se determină experimental în bacurile
evaporimetrice.
Este de menţionat faptul că în aceste bacuri, datorită efectului de
,.oază" (influenţa inerţiei termice a cazanului), evaporaţia E nu repre-
zintă exact evaporaţia reală ci o valoare mai mare. Ca urmare măsură­
torile sînt corectate cu un coeficient care are valoarea 0,7 pentru evapo-
rimetrul plutitor. De asemenea, datorită faptului că viteza vîntului u şi
presiunea vaporilor de apă e se măsoară la o înălţime z considerabilă
-deasupra nivelului apei, coeficienţii a şi b conţin în mod implicit corecţii
.ale lui u şi e care se presupun că variază legic în funcţie de z.
Ecuaţia lui Dalton rezultată din aplicarea metodei difuziei a fost
utilizată în calculul evaporaţiei încă din 1886 de către Fitzgerald [11]
care a determinat coeficienţii a şi b, relaţia (4.21) devenind:
E = (0,4-0,434z1)(e,-e). (4.21, a)
Ulterior, au fost elaborate de către diversi cercetători o serie de
formu).e de acelaşi tip ale căror expresii sînt date în tabelul 4.t.
Tabelul 4.1

AUTORUL ANUL FORMULA

1:lorton R. E. 1917
1 E =0,4[(2-exp(-0,436 'u})(e;-c)]
Rohwer C. 1931 E = O, 771(1,~5-0,0186 B)(0,44+ 0,257 U) · (c8 -e)
Harbeck G. E. 11954 E = 0,00344 u(e8-e)
Kohlcr M. A. 1955 E = (0,546+0,315 U)(e8 -e)o,ss
l:larbeck G. E. 1958 E = 0,0035 U(e8-e}[l-0,03(Tt-Ttv)]
(T0 - temperatura aerului °C,
T w - temperatura apei 0 C)
Vikulina A. Z. 1959 E =0,13(e :-e}(l +D,72 u)
Braslavski P. A. 3

Preoteasa V. 1963 E = (a+bu)(e.-e} (fig. 4.4)

85
 în relaţiile de mai sus evaporaţia E rezultă în mm/zi dacă u se ex-
primă in m/s, iar e8 şi e in mm Hg pentru relaţiile date de Horton [15],
Rohwer [24] şi Kohler [15] şi în mb pentru cele elaborate de Harbeck [12].
Evaporaţia reală, măsurată, poate diferi sensibil într-un sens sau
in altul de cea calculată cu formulele de mai sus după cum turbulenţa în
atmosferă (sau gradul de stabilitate convectivă a acesteia) este mai mare
sau mai mică.
0.90 ,---.,---,---,------.-----.---,

LLJ

t 0,60
.E=(0,200•0.075u)d
0,501--:;b<:....,>1':77'5"1>'.:~:;f- 2 .E~-0,220•0.075uid
3.E= 0240•0.075u d
4.E= 0,260• 0.075u d
t<--,,C,'17'":,,o',,°'7"':.~-t----t- 5.E= 0.280• 0.075u d
6.E= 0.300• 0.075um
7.E= 0,325• OD75u d
"Y;;..s.-*'IC...--f---t---1- 8.E 0.350• 0.075u d
„ 9.E= 0.400 • 0.075u d
10.E=(0.425• 0.075u)d

\0 2,0 3,0 4,0 5.0 6,0

- u[m/sl
Fig. 4.4. Relaţiile pentru determinarea evaporaţiei
de la suprafaţa apei pe teritoriul R. S. România
la staţiile: 1 - Gura Vitioarei; 2 - Sîncrăieni;
3 - Stolnici; 4 - R. Vilcea; 5 - Siutghiol; 6 -
Amara, Alexandria; 7 - Căldăruşani, Jirlău; 8 -
Piclisa; 9 - Timişoara; 10 - Făgăraş.

Gradul de stabilitate convectivă a atmosferei se exprimă prin nu-

mărul lui Richardson:
R= <uti5 <ai1a:) (4.22)
(au{a:) 8

în care t şi u sînt potenţialul mediu temporal al temperaturii şi respectiv

viteza medie a vintului pe intervalul de timp considerat. Acest indice nu
a fost încă utilizat pentru corectarea formulelor de calcul ale evaporaţiei
dar, aşa cum se poate vedea în tabelul 4.1, în relaţia dată de Harbeck
(1958) diferenţa dintre temperatura aerului şi apei ar semnifica într-un
mod semnificativ termenul din formula numărului lui Richardson.

4.2.2. Metoda bilanţului termic şi radiativ

Metoda se bazează pe ecuaţia generală de conservare a masei şi
energiei termice şi radiative într-un volum dat:

1-0=Q. (4.23)
în care I şi O sînt ratele energetice de intrare şi respectiv de ieşire din
volumul considerat în care are loc energia stocată Q••
86
 Se notează: Q. - radiaţia de undă scurtă, Q, - radiaţia de- undă
s rurtă reflectată, Qa - energia advectată în corpul de ap'ă, Qb - radiaţia
netă· de undă lungă, Q 0 - energia utilizată în producerea evaporaţiei,
Q 1, - energia convectată şi absorbită de pe suprafaţa apei în atmosferă.
ln conformitate cu relaţia de bilanţ (4.23) rezultă:
Qi-Q,+Qa-Qb-Q.-Q,. = Q,
s au, dacă se notează R=Q1,/Qe, avem
Q.(1 +R)=(Q,-Q,)-Qb+(Qa- Q,). (4.24)
R se numeşte „raportul lui Bowen" şi este dat de:
T,-T
R= CBp-- (4.25)
e,-e
în care CB este constanta Bowen [°C- 1], p este presiunea atmosferică,
e, este presiunea vaporilor saturaţi la temperatura suprafeţei apei T„
e este presiunea vaporilor de aer la temperatura T a aerului măsurată
în imediata vecinătate a suprafeţei de apă.
Pe de altă parte, energia necesară pentru evaporare se poate scrie:
Q.=p.L.EA 6 (4.26)
în care p„ este densitatea apei evaporate, E este evaporaţia, L 0 est!;! căl­
d1tra latentă de evaporare, As este suprafaţa corpului de apă.
înlocuind (4.26) în (4.24) rezultă relaţia care dă valoarea evaporaţiei
în funcţie de energiile intrate şi ieşite din corpul de apă considerat:
E = Q,-Q,-Qb+Qa-Q, (4.27)
p,L ,A, (l+R)

în care E se exprimă în cm/min, As [cm2], e [g/cm3 ] L 0 [cal/g], Q [cal/rhin].

Determinarea energiilor de radiaţie din formula de mai sus se face
după - cum urmează.
~ Radiaţia de undă scurtă este dată de
(4.28)

în care 1; este intensi.tatea radiaţiei. Notînd cu N nebulozitatea şi cu K

fracţia de insolaţie primţtă de cerul senin, determinarea intensităţii ra-
diaţiei de undă scurtă 1; se face utilizînd relaţia:
(4.29)
'în care Ic este insolaţia directă la suprafaţa solului în condiţii de cer se-
nin şi care se calculează cu relaţia:
Ic = ~(sin 8 sin <I>+cos 8 cos <I> cos ·t') exp(-na1 m) [Langley/cm2 min] .(4.30)
în car~ 8 este · declinaţia solară, -r este unghiul orar al soarelui, <I> este la-
t itudinea punctului, n este factorul de turbiditate a aerului care variază
între 2 pentru aerul curat de munte şi 5 pentru zone poluate urbane,
a 1 , este coeficientul molecular de împrăştiere, a 1 =0,128-0,054 log m,
m este grosimea relativă a masei de aer şi care este cosecanta altitudinii
solare ex cînd presiunea atmosferică este de 760 mm Hg.
87
 - Radiaţia de undă scurtă reflectată este:
Qr=l:'A, (4.31}

în care 1:' =A 1: este intensitatea radiaţiei reflectate, iar A este a lbe-

doul suprafeţei corpului considerat.
Valorile albedoului pentru cîteva tipuri de suprafeţe naturale se dau
în tabelul de mai jos [10].
Tabelul 4.2

Tipul suprafeţei A Tipul suprafeţe i A

Apă (vezi fig. 4-5) 0,03-0,4 Rocă 0,12-0,15

Sol negru uscat 0,14 Arii urbane dense 0,15-0,'.!5
Sol negru umed 0,08 Griu de primăvară 0,10-fJ ,25
Sol gri uscat 0,25-0,3 Iarbă înaltă deasă o,rn-n.20
Sol gri umed 0,10-0,12 Iarbă verde 0,26
Lut albastru uscat 0,2(3 Coroane de stejar O,l!l
Lut albastru umed 0,16 Coroane de pin 0,14
Nisip galben 0,35 Coroane de brad 0,10
Nisip alb 0,34-0,4 Legume 0,18-0,2:?
Nisip riu 0,4J

- Radiaţia netă de undă lungă este dată de:

Qb = R1A, (4 .32)
unde R 1 este diferenţa dintre fluxul de energie de undă lungă din atm0-
sferă şi cel de pe suprafaţa solului. Această diferenţă este dată de re-
laţia:

0,30 R 1 =FR1 +(1-F)Rc {4.33)

0,25 t--il':F----+i.--r--'"-t--~-4---- 1 - ~ în care F este densitatea covorului

lnnourare medie vegetal, R1 - schimbul net de ene-
::, Înnourat cu s dr uri gie de undă lungă între covorul
.g O,20 t---ff'\--+----t--=.:..,..:.~µ:.::.;.+=-..:...4------1
vegetal şi suprafaţa solului, Re -
1l schimbul net de energie de undă
< 0,1.5 I---I-Ht*'1~--1----l- --1-- - 1 -+..--'
lungă între nori şi suprafaţa solu-

t 0,10 t----i--:~~-l--+---4- +---+-~

lui, R1 - considerată ca radiaţie
a unui corp negru la tempera tura
absolută ambiantă T şi deci se
poate scrie:
o (4.34)
O 10 20 30 40 50 60 70 80
- - . Altitudinea solară [ gradel
în care 0 1 este constanta Stefan-
Boltzmann (0,826· 10- 10 cal/cm2 •
Fig. 4.5. Albedoul apei în fuhcţie de alti- •min · K- 4), Ta - temperatura ab-
tudinea solară şi nebulozitate. salută a aerului, iar E - emisivi-
tatea suprafeţei ambiante.
Presupunînd pentru suprafaţa apei că A = O rezultă în final:
R1 = aT! (F+(l-F)Ea]-aET 4 (4.35)
în care Ea este emisivitatea atmosferei.
88
 Pentru cer senin E0 este dată dţ relaţia:

Ea = 0, 740 +0,0049e (4.36)

unde e este presiunea vaporilor de apă din atmosferă [mb].
Pentru diverse grade de nebulozitate N, emisivitatea se determină
cu ajutorul graficului din fig. 4.6 [10].
Pentru suprafaţa apei E=
= 0,97, iar alte suprafeţe naturale ,......
.o
1,00 .-----.---..---.......--.....---,
sau zăpada se presupun că radiază E
ca şi corpul negru deci E = 1.
în lipsa datelor din măsură- o 0,951----1----1----1-~--+----,~
J!!
tari directe, R 1 se poate determina .B
cu formula lui Brunt astfel: .~ 0,901----+
.!!!
R 1 = aT! (0,56-0,08 \µ) (1-0,09N) E
(4.3i) wt 0,85
în care e este tensiunea vaporilor
de apă din aer exprimată în mili- 0,80 l-"=-~~~;..,,;~--+--+---1
bari; N - nebulozitatea în zecimi
din cerul acoperit.
Diferenţa Qa-Qs se poate
evalua [10] conform relaţiei:
-.. Presiunea vaporilor
Oa. - Q,= 6.t
c,, (piV,T,+ P1> V1>T1>- [inch Hg J

Fig. 4.6. Emisivitatea atmosferică in func-

- pa V aT ,i-p.V.T.-pbVbTb- ţie de tensiunea vaporilor de apă şi ne-
bulozitate.
- F2 V2T2-p1 V1T1 +ÂM· To) (4.38)
în care Cp este căldura specifică a apei, T, V şi p sînt respectiv tempera-
tura, volumul şi densitatea fiecărei componente, astfel: i - afluxul de
apă la suprafaţă; d - scurgerea de suprafaţă, p - precipitaţia, e - eva-
poraţia, b - pierderea prin infiltraţie.
Indicii 1 şi 2 se referă la elementele de densitate, volum şi tempe-
ratură ale corpului de apă de pe care are loc procesul de evaporaţie la
începutul şi respectiv la sfîrşitul intervalului de tip Ât.
ÂM este o corecţie care asigură conservarea masei pe intervalul Ât,
dată de relaţia:

ÂM = p2 V2 - p1 V1-p,V,-p1> V1>+PaY .i-p.V.+pb Vb. (4.39)

T 0 este temperatura absolută a corpului de apă, medie pe perioada Ât,
care pentru un lac cu aport lateral mic şi cu caracter pregnant stagnant,
se ia ca media temperaturilor T 1 şi T 2 • In caz contrar T0 se adoptă ca
fiind temperatura aportului cel mai puternic.

4.2.3. Metoda combinată (Penman)

Aşa cum se poate constata, metoda bilanţului termic şi radiativ uti-
lizează un număr mare de variabile meteorologice şi hidrologice, multe
dintre acestea fiind dificil de măsurat, mai ales pe perioade scurte de
timp. Penman [20] a propus încă din 1948 o metodă combinată, utilizînd
89
elementele ambelor abordări şi a re\lşit să elaboreze o formulă de calcul
a evaporaţiei relativ simplă. şi uşor de utilizat.
Pornind de la relaţiile (4.18) şi (4.26) se obţine fluxul specific (pe
unitate de suprafaţă) al căldurii latente, astfel:

(4.40}
în care:
B= K U3 (4.41)
ln2(:zfz1)

K=0,622 I{ 4 , __f_,, (4.42)

I{, pCî

In relaţia (4.41) z 1 este înălţimea

la care viteza VÎntului devine practic
nulă, adică z 1 reprezintă un parametru al rugozităţii suprafeţei de apă.
Pentru suprafaţa netedă a apei z 1 =0,001 mm [10].
Pe de altă parte, notînd cu Q suma tuturor afluxurilor, cedărilor
~i acumulărilor de energie se poate scrie ecuaţia:
(4.43)
Considerînd că tensiunea vaporilor la suprafaţa apei e 1 = e8 şi utilizînd
relaţia
(4.25) se obţine:
Qh -yL.B(T,- T 2) (4.44)
A,
în care:
(4.45)
Ţinînd cont de faptul că între e9 şi temperatură există o relaţie f uncţio­
nală, se poate scrie panta /::,. a acestei relaţii astfel:

/::,. = e,-e,.
(4.46)
T,-T,
unde es:este tensiunea vaporilor la înălţimea z situată în imediata veci-
nătate deasupra suprafeţei apei unde aerul are temperatura T::.
Ecuaţia (4.44) se poate scrie acum:

Qh = .J:. L.B(e,- e,.) =1-L.B(e,- e,)-.J:.L.B (e,.- e.) (4.47)

A, 11 11 tl.

sau, conform relaţiei (4.40), cu ipoteza e1 =es rezultă:

Qh =1.. 5?.!.._1._L B(e2-e) (4.48)

A, 11 A, tl. • ' •

Combinînd relaţiile (4.26), (4.40) şi (4.48) rezultă în final formula lui

Penman:
E= (/1/y) (Q /A , )+L ,B (e, 2 - c:)
(4.49)
p,L , [(/1/y)+l]
în care es:-e,: are sensul de deficit de umiditate a vaporilor la înălţi­
mea zs; B are sensul de coeficient de transfer în condiţii de turbulenţă
a aerului deasupra unei suprafeţe cu o rugozitate cunoscută.
90
Dacă se notează intensitatea netă a fluxului de energie solară cu l"'
atunci:
(4.50)

în care 1; , 1:' şi R 1 se determină cu relaţiile (4.29), (4.31) şi respectiv

{4.35).
în cazul în care evaporaţia are loc pe suprafaţa saturată a solului,
se porneşte de la relaţia (4.16) care se poate scrie astfel:
e, (
E = 0,v1? 22 -I{d pws
- -=- r0 -,r, ) (4.51)
Kn P u,
în care To şi T= sînt umidităţile relative ale aerului la suprafaţa solului
şi la înălţimea z de la suprafaţa solului, iar e„ este presiunea vaporilor
saturaţi la temperatura atmosferică.
fo continuare se face aproximaţia că umidităţile relative To şi r::
sînt proporţionale cu conţinutul de apă de la suprafaţa solului astfel încît:
ro r,
-= - (4.52)
Oo Q,
in care 00 este conţinutul de apă la suprafaţa solului care trebuie să fie
în echilibru cu presiunea vaporilor care există la înălţimea z.
· Din relaţiile (4.51) şi (4.52) rezultă:
E = Ka(6o- 6,) (4.53)
în car~ K 0 are semnificaţia unui coeficient de transfer.
. întru cit capacitatea de exfiltraţie f O la suprafaţa solului (z=O) este
,c;onform relaţiei (5.80), f 0 =-D ~~, rezulţă că aceasta trebuie să echiva-
leze valoarea evaporaţiei astfel încit avem următoarele c~ndiţii la limită:
ae
- D az = Ka (O- 60) pentru Z=O ' (4.54)

Pentru condiţiile iniţiale 0 · 01, t=O, z<O, Eagleson [10] prezintă so-
luţia ecuaţiei(5.80) rezolvată de J. Crank sub forma:

e- e, = E 0 (Z)- exp (2HZ +H 2 ) • E 0 (Z +II) (4.55)

o,-e,
în care
(4.Ş6)

Z=-1z_1_, ,· (4.57)
2(Dl)1 ' 1
Ec(,y) este funcţia complementară de eroare Gauss dată de (5.82) şi (5.91).
La suprafaţa solului (z=O) ecuaţia (4.55) se poate.scrie:
e-e,
--=-exp(H )·E.(H)
2
(4.58)
e,-e,
din care rezultă pentru orice moment t conţinutul de umiditate de la su-
prafaţasolului 0.,.
91
 Variaţia cantităţii de apă din sol pe unitate de suprafaţă dV/dt re-
prezintă rata evaporaţiei care se poate scrie conform ecuaţiilor {4.53)
şi {4.54):
{4.59)
Integrînd ecuaţia {4.59) şi ţinînd seama de valoarea lui 8 0 din {4.58)
rezultă în final funcţia V{t) sub forma:

V(l) = D(O.-O,)
~
(exp (H 2 )· E 0 (H) - 1 +-2- ~~
H] (4.60)

--:--_ 1 o în care 8 0 ='88't) din (4.58) şi H =

ci> • = H(t) din (4.56). Funcţia V(t) a
IQ.I
fost obţinută de Crank [9] care
~ 0,8
---
ci>
I 0,6
prezintă şi graficul dat în figura
4.7.

-ci,

0,4 4.3. EVAPORAŢIA DE LA

ţ SUPRAFAŢA TERENU-
0,2 RILOR NESATURATE
lf/
O'-........~-'-;;;:::a, I
0,4 0,8 1,2 1,6 n cele ce urmează, evapora-
2,0 2.4
- rea se va calcula de pe suprafaţa
121 /2(Dt) 1/2
unui teren nesaturat şi neacoperit
Fig. 4.7. Evaporaţia dintr-un sol umed in cu vegetaţie, deci nu va conţine
funcţie de timp. şi componenta transpiraţiei.
Problema care se pune este
de a determina fluxul de apă f 0 provenit din exfiltraţie de la suprafaţa
unei pînze freatice aflată lia adîncimea de suprafaţa solului. Umiditatea
relativă la suprafaţa solului este r 0 iar conţinutul de apă este 0 0 . Conside-
z,
rînd ecuaţia (5.73) scrisă sub forma:

- {. = [D(6) dO +Kz {6)] (4.61)

d:z: z- o
rezultă prin integrare
o.
z,= J
r I<,(O)+f,
n<0> de . (4.62)
"
Dacă, pe de altă parte, presupunem că la o adîncime oarecare z, la care
umiditatea relativă este r, vaporii de apă pot fi consideraţi un gaz ideal,
se poate scrie ecuaţia gazelor perfecte:
dp g
- = - -dz (4.63)
p RT
in care p este presiunea vaporilor şi T este temperatura la înălţimea z.
Integrînd ecuaţia (4.63) rezultă:
J,' "
( dp = r- ..!!.._ dz (4 6·1}
J p J RT
; "1

92
sau p g .
Io _!., =- - (z-z1 ). (4.65)
p RT

Considerînd z=z(0) şi pfPa=e/ea=r, avem:

(4.66)

Potenţialul capilar W(0) este:

cli (8) = z,- z (8) (4.67)

şi deci r = exp Y4i (B) (4.68)

RT

sau r 0 = exp Y4' (Oo) • (4.69)

RT
Combinînd ecuaţiile (4.62), (4.67) şi (4.69) rezultă o ecuaţie integrală
care se poate rezolva numeric avînd soluţia:
(4.70)
In figura (4.8) se prezintă o asemenea rezolvare dată de Philip [21] din
care se observă că pentru umidităţi relative mici (soluri aflate sub limita
de saturaţie cu apă), exfiltraţia fe este practic independentă de r0 •
Din acest motiv, pentru valori mici ale umidităţii la suprafaţa so-
lului (şi acesta este cazul în speţă) se poate exprima valoarea exfiltraţiei
f 0 numai ca o funcţie de adîncime pînă la pînza freatică Zf,
Aşa cum s-a arătat în relaţiile (4.1) şi (4.2), dacă potenţialul de eva-
poraţie PE> fa atunci evaporaţia va fi egală cu exfiltraţia E=f0 • In acest
caz, pentru r 0 mic, soluţia (4.70) se scrie:
(4.71)

Z f =-10 cm
'; 1.00
-,E
Fig. 4.8. Influenţa )( QI
umidităţii relative de suprafaţă r0 :::
asupra gradientului exfiltraţiei f„
pentru diferite adincimi z1 ale pin-
zei freatice.
-t
)( QI

0,96 t---+---+--+----+--4
o 0,2 0,4 0,6 0.8 1.0
__,. Umiditatea relativă
de suprafaţă . r 0

Soluţia (4.71) rezultă din rezolvarea ecuaţiei (5.73) cu următoarele con-

diţii iniţiale şi la limită:

0 = 0,= n (deoarece s = l) la t = O, z<O (4.72)

(n este porozitatea solului);
ao + I(z(6) =- fe
D (8) - la O< i ~ t1 , Z= O
a=
8 =8 0 la t>t1 , z=O.
93
 Un exemplu de relaţie dedusă .de Philip [21] E=E(z1) se prezintă
în figura 4.9. Se poate constata că pentru argilă uşoară evaporaţia din
exfiltraţie pentru PE~ f e variază între 1 mm/zi şi 0,05 mm/zi pentru adîn-
cimi Zf de 1 m şi respectiv 5 m.
Rezultă că pentru asemenea tip de sol, evaporaţia este practk ne-
însemnată la adîncimi ale pînzei freatice ce depăşesc 3 m, atingînd valori
de ordinul a numai 4-5 mm/lună.

-20
Eu -so
_/
,, /
__

N -100
V
t -200
V
~
î

Argilă u1oară
/
-500
,.-, /
-1000 ~

-2000
0,01 Q02 o.os 0,10 0,20 o.so 1.00 2,00 5,00 10,0
---. Evaporaţia E c10- 6 emis]
Fig. 4.9. Evaporaţia E în funcţie de adincimea z1 pină
la pinza freatică, pentru argilă uşoară.

4.4. EVAPOTRANSPIRAŢIA POTENŢIALA

Evapotranspiraţia potenţială este definită prin cantitatea maxima

de apă capabilă să se transforme în vapori de apă în condiţii meteoro-
logice date, de pe suprafaţa solului umed acoperit cu vegetaţie.,
Această noţjune a fost introdusă în ideea de a furniza o limită su-
perioară a pierderilor de apă în atmosferă rezultate din combinarea eva-
poraţiei cu transpiraţia. Din acest motiv apa se va evapora la nivelul
evapotranspiraţiei potenţiale în următoarele două condiţii: ·
- alimentarea cu apă a solului şi a, stomatelor plantelor să fie ne-
limitată;
- stomatele plantelor să fie deschise complet.
în aceste condiţii evapotranspiraţia potenţială depinde,pentru o zonă
cu condiţii fizice date (reflectivitate, emisivitate, rugozitatea suprafeţei),
riumai de parametrii meteorologici.
Calculul evapotranspiraţiei potenţiale ETP se face pornind de la for-
mula lui Penman pe care Monteith [19] şi Van Ba,vel [28] au d~zvol-
tat-o sub forma: .
~, R_ + 0,622 k 2u 2 (e,-e2)
(4.73)
î L, 2 za
pi -
n %1
ETP=a~~~~~~~~-
P• [(~/y)+l]
în care a este constantă de timp (a=l,44 · 104 pentru interval de o zi),
Q - suma radiaţiei nete şi .a schimbului" de căldură la interfaţa aer-apă,
94
care se calculează cu relaţia (4.50), exprimată în cal·cm- 2 ·min-t, k -
constanta von Karman (k= ; =0,41), u 2 - viteza vîntului la irtălţimea Z i
1
exprimată în cm min- 1 , e~, e2 - presiunile vaporilor de apă la suprafaţa
solului şi la înălţimea z 2 exprimată în mb, p - presiunea atmosferică ex-
primată în mb, 2 2 - înălţimea deasupra solului la care se măsoară u 2 şi
e 2 exprimată în cm, z 1 - parametru de rugozitate exprimat în funcţie de
aspectul suprafeţei solului (cm), Pe - densitatea apei (1 g/cm3), L 0 - căl-
dura de vaporizare, de 585 cal/ g. •
Raportul Â/y se dă în funcţie de tabelul 4.3 [28] iar valorile rugo-
zităţii 2 1 în funcţie de tipul de acoperire al suprafeţei solului se prezintă

Tabelul 1.3
RAPORTUL !:i.fy

T (°C) !:i.fy T ("C) !:i.fy T ("C) !:i.fy T (°C) !:i.Jy T (°C) !:i.Jy '1' ("C) !:i.Jy

0,0 0,67 10,0 1,23 20,0 2,14 30,0 3,57 40,0 5,70 50,0 8,77
0,5 0,69 10,5 1,27 20,5 2,20 30,5 3,66 40,5 5,83 50,5 8,96
1,0 0,72 11,0 1,30 31,0 2,26 31,0 3,75 41,0 5,96 51,0 9,14
1,5 0,74 11,5 1,34 21,5 2,32 31,5 3,84 41,5 6,09 51,5 9,33
2,0 0,76 12,0 1,38 22,0 2,38 32,0 3,93 42,0 6,23 52,0 9,52
2,5 0,79 12,5 1,42 22,5 2,45 32,5 4,03 42,5 6,37 52,5 9,72
3,0 0,81 13,0 1,46 23,0 2,51 33,0 4,12 43,0 6,51 53,0 9,92
3,5 0,84 13,5 1,50 23,5 2,58 33,5 4,22 43,5 6,65 53,5 10,1
4,0 0,86 14,0 1,55 24,0 2,64 34,0 4,32 44,0 6,80 54,0 10,3
4,5 0,89 14,5 1,59 24,5 2,71 34,5 4,43 44,5 6,95 54,5 10,5
5,0 0,92 15,0 1,64 25,0 2,78 35,0 4,53 45,0 7,10 55,0 10,8
5,5 0,94 15,5 1,68 25,5 2,85 35,5 4,64 45,5 7,26 55,5 11,0
6,0 0,97 16,0 1,73 26,0 2,92 36,0 4,75 46,0 7,41 56,0 11,2
6,5 1,00 16,5 1,78 26,5 3,00 36,5 4,86 46,5 7,57 56,5 11,4
7,0 1,03 17,0 1,82 27,0 3,08 37,0 4,97 47,0 7,73 57,0 11,6
7,5 1,06 17,5 1,88 27,5 3,15 37,5 5,09 47,5 7,90 57,5 11,9
8,0 1,10 18,0 1,93 28,0 3,23 38,0 5,20 48,0 8,07 58,0 12,1
8,5 1,13 18,5 1,98 28,5 3,31 38,5 5,32 48,5 8,24 58,5 12,3
9,0 1,16 19,0 2,03 29,0 3,40 39,0 5,45 49,0 8,42 59,0 12,6
9,5 1,20 19,5 2,09. 29,5 3,48 39,5 5,57 49,5 8,60 59,5 12,8
10,0 1,23 20,0 2,14 30,0 3,57 40,0 5,70 50,0 8,77 60,0 13,1

în tabelul 4.4 [10]. I. C. Popescu [22] dă sub o formă mai simplă ecuaţia
(4.73) în care 2 2 =2 m iar z1 este considerat din tabelul 4.4 valabil pentru
covor yegetal de talie mică (pajişti naturale) care ar umbri complet te-
renul şi ar fi suficient de bine alimentat cu apă. 1n această situaţie (.frec-
vent întîlnită în bazinele de recepţie de deal şi munte) ecuaţia Penman
se scrie:
!:i. y
ETP = - R,.+-(0,35)(1+0,524u2)(ea-ec1) (4.74)
t:i.+y t:i.+y
în care ETP - evapotranspiraţia potenţială [mm/zi], u 2 - viteza medic
zilnic~ a vîntului la înălţimea de 2 m [m(s], Rn este O, 75 la-RL [mm/zi]
în care 1.= 1: -1:· (relaţiile (4.29) şi (4.31)) este' radiaţia solară netă ·de
undă scurtă iar RL este radiaţia netă emisă pe undă lungă, e0 - tensiu-
nea vaporilor de saturaţie la temperatura medie a aerului (mm Hg), ed -
presiunea vaporilor de satur?ţie la punctul de rouă.
Radiaţia netă de undă lungă se calculează cu relaţia:

RL = (1,35Rs/Rs0 - 0,35) TL. (4.75)

95
 Tdbelul 4.4
RUGOZITATEA FUNCŢIE DE TIPUL DE ACOPERIRE A SOLULUI

Viteza vîntului Rugozitatea Zi

Suprafaţa
u 8• la ::= 2 ru (m/s) (cm)

Apă liberă 2,1 0,001

Iarbă cu !nălţime mică 0,005
Sol umed 1,8 0,02
larbd cu tndl/ime de:
1,5 cm 0,2
3,0 cm 0,7
4,5 cm 2 2,,l
4,5 cm 6-8 1,7
Lucernd
20-30 cm 1,9 1,4
:I0-40 cm 1,9 1,3
larbd lnaltd
60-70 cm 1,5 9,0
60-70 cm 3,5 6,1
60-70 cm 6,2 3,7
Porumb
90 cm 2,0
170 cm 9,5
300 cm 22,0
1'11fişuri
135 cm 14,0
Pădure conifere
500 cm 65,0
2 700 cm 300,0
Pădure foioase
1 700 cm 270,0

în care TLO este radiaţia netă de undă lungă emisă pe o zi senină [mm/zi],
Rs - radiaţia solară observată într-o zi dată, R 50 - radiaţia solară în zi-
lele fără nebulozitate.
Constantele din ecuaţia (4.75) sînt determinate experimental din da-
tele 1e la Dawis-California.
Radiaţia netă emisă pe undă lungă se determină cu relaţia:
4 .. , -
RLo= -rTK (0,31- 0,051 yet1) (4.76)
Valorile -rT!: se dau în funcţie de temperatura aerului în tabelul 4.5
(Tan.fier şi Robinson, 1959).
Tabelul 4.5

Tempera-
tura aerului 1 4 7 10 13 16 19 22 25 28 31 34
("C)

,:T: 11,2 11,9 [2,4 12,9 13,5 14,1 14,7 15,3 15,9 16,6 17,2 !1.i,9
mm/zi

Presiunea de saturaţie a vaporilor de apă la punctul de rouă (ed) se

determină în funcţie de umezeala relativă medie zilnică a aerului şi care
este egală cu:
(4.77)
96
 Presiunea vaporilor saturanţi ea se calculează în funcţie de tempe-
ratura aerului din tabelul 4.6.
Tabelul 4.6

Tempera-
tura aerului 1 4 7 10 13 16 19 22 25 28 31
("C)

e_.
4,93 6,10 7,51 9,21 11,23 •13,63 16,48 19,83 23,76 28,35 33,70
(mm/Hg)

34 37 40
39,90 47,07 55,32

Viteza medie zilnică a vîntului u 2 la înălţimea de 2 m se calculează

cu relaţia:
U3 =U: (2/z) 0 •2 (4.78)
în care U: este viteza vîntului măsurată la înălţimea z.
\Radiaţia solar.ă I, se determină conform formulelor (4.28}, (4.29)
şi (4.31).
O altă derivată a formulei Penman care permite un calcul mai uşor
este:
ETP= D·H+0,27Eo [mm/zi] (4.79)
D+0,27

in care H= RA (1-A) ( 0,18+0,55 :) [ -.T! (0,56-0,092 V.ea)] (4.80)

Ea = 3,15 (ea- ea) (1 +0,0098u2) (4.81)

'În relaţia (4.80), radiaţia la suprafaţa solului RA [mm/zi] se calcu-
lează din tabelul 4.7: ,
Tabelul 4.7

Lunile I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII

Latitudine
nordică

40° 6,0 8,3 11,0 •13,9 15,9 16,7 16,3 14,8 '12,2 9,3 6,7 5,5
50° 3,6 5,9 9,1 12,7 a.5,4 ·16,7 16,1 13,9 il.0,5 . 7,1 4,3 3,0
Albedoul A se determină din tabel în funcţie de tipul suprafeţei.
Fracţia de insolaţie n/N se obţine din măsurători asupra duratei
reale de strălucire solară n (ore} iar N este durata posibilă a strălucirii
solare intense (ore).
Radiaţia corpului negru în mm/zi (',Ti) se determină din tabelul 4.8,
în funcţie de temperatura aerului.
Tabelul 4.8

Tempera- 5 10 15 20 25 30 35 40
tura
("C)
tT! 12,10 12,95 il.3,92 14,65 •15,90 16,94 18,10 19,42

7 - Hidrologie dinamică
97
 Coeficientul D=de 0 /dt se determină în funcţie de temperatura ae-
rului din tabelul 4.9.

Tabelul 4.9

Tempera- 5 10 15 20 25 30 35 40
tura
c·C>
D 0,24 0,38 0,40 0,61 0,75 0,95 1,25 1,70

în afara formulelor Penman, evapotranspiraţia potenţială se mai cal-

culează cu o serie de formule empirice sau semiempirice (Thornthwaite
[26], Blaney-Criddle [6], Alpatiev-Ivanov [1], Turc [27], Bouchet [8], etc.).
Aceste formule conţin parametri determinaţi experimental şi în general
îşi menţin validitatea pentru zonele în care au fost efectuate experimen-
tele sau pentru zone similare. De asemenea, formulele furnizează numai
evapotranspiraţia potenţială lunară. Din motivele de mai sus, aplicarea
lor în condiţiile din ţara noastră precum şi pentru calculele hidrologice
necesare în modelarea scurgerii (bazată pe bilanţul zilnic al apei într-un
bazin hidrografic) este limitată.

4.5. EVAPOTRANSPIRAŢIA REALA

Dacă în ecuaţia (4.49) se înlocuieşte variabila B aşa cum este defi-

nită de ecuaţiile (4.41) şi {4.42) rezultă evaporaţia E de la suprafaţa unui
teren umed astfel:
E= Ll(Q/A,)+(pCp/r.) (e,2- e2) (
4 .82 )
p.L. (Ll+y)

în care ra se numeşte rezis tenţă de difuzie atmosferică şi este dată de

relaţia:

(4.83)

în care Km şi
K 11 sînt respectiv difuzivitatea termală şi a vaporilor.
Rezistenţa
rs se poate calcula uşor din relaţia (4.83) dacă conside-
răm constanta Karman C1 = 2,5 şi KmfK11=l, iar z 1 parametrul de rugo-
zitate exprimat în funcţie de aspectul suprafeţei solului se ob_ţine din
tabelul 4.4.
în cazul evapotrans piraţiei reale ETR, în afara acestei rezistenţe (care
ia în consideraţie doar starea meteorologică) mai intervine în pl1:1s o re-
zistenţă a suprafeţei evaporante constituită din suprafaţa solului şi sto-
matele frunzelor învelişului vegetal. Această rezistenţă opusă fluxului de
umiditate către atmosferă, numită rezistenţă de difuzie a suprafeţei eva.
porante rs, se însumează cu rezistenţa de difuzie a atmosferei const.i tuind
rezistenţa totală.
Monteith [19), considerînd că presiunea de saturare a vaporilor la
suprafaţa frunzelor variază linear cu rezistenţa de difuzie a suprafeţei
....
98
evaporante rs, a dedus următoarea ecuaţie pentru calculul evapotranspi-
raţiei reale ETR:
tJ.
-+1
ETR=ETP---Y_ __ (4.84)
t!,. k3
- +1+r,u, - -
y Ina za
%1

în care notaţiile sînt aceleaşi ca cele utilizate în relaţia (4.73).

Rezistenţa de difuzie a suprafeţei evaporante r 8 depinde de tipul de
vegetaţie şi de disponibilitatea de umiditate a solului. Experienţele efec-
tuate de Szeicz şi alţii [25) arată de exemplu că pentru pădurile de pin r~
variază de Ia 10 s/cm în sezonul umed la 1,5 s/cm în cel uscat. Pentru
pajişti de lucernă rs are variaţie foarte mare, de la 0,3 s/cm la 0,8 s/cm.
Această variaţie importantă a lui r8 în funcţie de gradul de umezeală al
solului face ca chiar pentru o suprafaţă cu un anumit tip dat de vege-
taţie să nu putem admite un raport constant ETR/ETP. Acest raport va-
riază sensibil de Ia 0,2 la 1, astfel încît calculul valorii ETR pe baza unei
proporţii din ETP poate să conducă la erori importante.
Pe baza cercetărilor întreprinse pentru pajişti naturale cu iarbă,
Jaworski [16) propune o relaţie între rs şi cantitatea de apă existenţă în
stratul superior al zonei aerate Zi; (mm) la începutul intervalului de timp
considerat:
r. = 76,5 (Zg + 0,5P)D· 9 -1 [s/cm]. (4.85)
In relaţia
de mai sus, coeficientul 76,5 se referă la pajişti naturale
cu iarbă.
El are valori diferite pentru alte tipuri de acoperire cu vegetaţie.
Pentru evaluarea lui Zi;, Jaworski propune un model matematic con-
ceptual format din două rezervoare. Primul rezervor (notat cu g) repre-
zintă partea superioară a zonei aerate în care se dezvoltă sistemul radi-
cular al plantelor. Evaporaţia se produce din acest prim rezervor pînă
cîn<l cantitatea de apă rămasă în acesta devine minimă şi nu mai poate
fi extrasă de plante. In acel moment, acestea pătrund cu rădăcinile în
al doilea rezervor inferior (notat cu d) şi îşi extrag apa consumată pentru
evaporaţţe. Aceste două rezervoare fictive sînt caracterizate prin capaci-
tăţile lor maxime şi minime şi anume: maxi;, maxd şi respectiv mini: şi
mind.
Valorile maxime reprezintă capacităţile de cîmp iar cele minime
sînt date în funcţie de punctul de ofilire definit în capitolul 4.
în lucrarea citată, pentru condiţiile experimentale, Jaworski utili-
zează valorile:

max,:=100mm min,:=36mm
maxd=l50mm mind=54mm
Relaţia de umplere-golire a celor două rezervoare este:
Z-R+P=ETR (4.86)
în care Z şi R sînt cantităţile de apă existente în rezervoare la începutul
şi respectiv la sfîrşitul perioadei de timp considerate, iar P este preci-
pitaţia.
Schema logică de calcul a ETR în modelu:·propus de Jaworski se
dă în fig. 4.10.
99
 In cazul în care maxg, 111axd şi min,11 minei. nu se pot determin~ pe
baze fizice, acestea se pot obţine printr-un procedeu de optimizare folo-
sind pentru tararea modelului de mai sus datele de evaporaţie obţinute
la lizimetru.

rs
Relatia (5.85)

ETP
Relatia (5 .73)

Fig . . 4.10. Schema logică pentru calculul ETR prin modelul

Jaworski.

JaV{oq;ki prezintă rezultatele comparative obţinute pentru iarbă în

perioada d~ creştere la staţia experimentală Jarczew în perioada 1974--
1976. ·Aceste rezultate sint redate în figura 4.11. .
Pentru oondiţiile cE n România, Apetroaiei ~2] prezintă .o serie de
formule pentru calculu?' ETR pe decade, în funcţie de rezerva de umi::li-
100
tate R din stratul de sol de la 0-150 cm, de swna precipitaţiilor deca-
dale 1:EPd şi de temperatura medie a decadei Tei, diferenţiate pentru di-
verse culturi astfel:
- griu de toamnă şi arătură de vară
ETR=-27,4+ 0,157R+ 0,502~ Pa+1,201Ta (4.87)

~ Yi,t;ktttQJ,I
Fig. 4.11.
măsurate
Comparaţ i a dintre valorile
la lisimetru şi cal-
culate - - - - - - - cu ajutorul modelului
Jaworski.
ţiJ,i~~;,,
1

- porumb
ETR =- 13,4+0,075R+0,309~Pa+1,173Ta (ţ88)

- floarea soarelui
ETR = -15,5+0,075R+0,343~ Pa+1,387T a (4.89)
- lucernă

ETR = - 9,3+0,068R+0,594~ Pa+1 ·055Ta (4.90)

- viţă de vie
ETR =- 7,5+0,082R+0,377~ Pa+1,066T a• (4.91)
La valorile obţinute se adaugă unele mici corecţii ale cărui calcul
se prezintă
.detaliat în lucrarea 1)2].

BIBLIOGRAFIE

•l. ALPATIEV, A. M., Voprosî vodopotreblenia kulturnîh rastenii, Moskva, 1957.

2. APETROAIEI, S., Metode de evaluare şi prognoza elementelor bilanţului apei
din sol în culturile agricole, Teză de doctorat, ASAS„ 1973.
3. BADESCU, V., TIBACU, L., Determinarea evaporaţiei reale de la suprafaţa
lacurilor de dimensiuni medii, Studii de hidrologie, XLIV, 1975.

101
 4. BĂDESCU, V., TIBACU, L., Evaluarea evapotranspiraţiei reale în zona Cimpiei
. Române pe baza măsurătorilor directe, Studii de hidrologie, XLVII, 1979.
5. BADESCU, V., TIBACU, L., Opredelenie isparenia s vodnoi poverhnosti po
formuli vkluctscim elementî solnoc:lnoi radiaţii, Meteorologia i ghidrologia, nr. 1,
1979.
6. BLANEY, H. F., Consumtive use r equirements for water, Agr. Eng., 35, 12,
U.S.A.
7. BLANEY, H. F., Evaporation from free water surfaces at high altitude, Proc,
ASCE, J. Irrigation Drainage Division, 82, IR 3, 1956.
8. BOUCHEŢ, J. R., Evapotranspiration reelle, evapotranspiration potentielle et
production agricole, L'eau et le production vegetale. INRA, Paris, 1964.
9. CRANK, J., The mathematics of diffusion, Oxford University Press, 1956.
10. EAGLESON, P. S., Dynamic Hydrology, McGrow Hill Inc., 1970, Amsterdam.
11. FITZGERALD, D., Evaporation, Trans. Am. Soc. Civil. Engrs., 15, 1886.
12. HARBECK, . G. E. and al., Water loss investigations, Lake Mead Studies. US.
Geologica! Survey, Profess. Paper 298, 1958.
13. HENDRICKS, D. W., HANSEN, V. E., Mechanics of evapotranspiration, Proc.
ASCE. J. !rrigation Drainage Division, 88, IR 2, 1962.
14. HEROVANU, M., Introducere în fizica atmosferei, Editura Tehnică, 1957.
15. HORTON, R. E., A new evaporation formula developped, Eng. News - Rec.,
. 78, 4, 1917.
16 . .JAWORSKI, J., A mathematical 11Wdel of actual evapotranspiration, Journal
of Hydrological Sciences, 5, 3-4, 1978.
17. KOHLER, M. A. and. al., Evapotranspiration from pans and la1ces, U.S. Dept.
Corn. Weather Bureau Res. Paper, 38, Washington, 1955.
18. MATEESCU, C., Hidraulica, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1963.
19. MONTEITH, J . L., Evaporation and environments, Symp. Soc. Exp. Biol., 19,
IJ.965.
20. PENMAN, H. L., Natural evaporation /rom open water, bare soil and grass,
Proc. Roy. Soc. London, Series A, 193, 1948.
21. PHILIP, J. R., Evaporation and moisture and heat fields in the soil, J. Meteo-
rology, 14, 4, 1957.
22. P OPESCU, I. C., Consumul de apă şi prognoză în irigarea culturilor, Scrisul
Românesc, Craiova, 1978 .
.23,. cREMEN!ERAS, G., L'hydrologie de l'ingenieur, Eyrolles, Paris, 1965.
24. ROHWER, C., Evaporation from free water surfaces, U.S. Dept. Agr. Tech.
Bull., 271, 1931.
25. SZEICZ, G., ENDRODI, G., T AJCHMAN, S., Aerodynamic and surface factors
· in evaporation,' Water Resources Res., 5, 2, 1969.
26. THORNTHWAITE, C. W., An approach toward rational classification of cli-
mate, Amer. Georg. Rev., 38, ·1.
27. TURC, L., Evoluation des besoins en eau d'irrigation: Evapotranspiration poten-
tielle, Annales Agronomique, 12, 1, 1961.
28. Van BAVEL, C. H. M., Potential evaporation: The combination concept and its
experimental verification, Water Resources Res., 2, 3, 1966•

.
 5. MIŞCAREA APEI IN SOL

5.1. CARACTERIZAREA FIZICA

5.1.1. Noţiuni introductive

Din momentul în care apa din precipitaţii lichide (sau cea cedată
de stratul de zăpadă în perioada topirii acestuia) pătrunde în sol, ea este
implicată într-un proces de mişcare foarte complex. Componentele aces-
tui proces sînt determinate pe de o parte de intensitatea afluxului de apă
la suprafaţa solului iar pe de altă parte de starea acestuia clin urmă. Solul
reprezentat fizic de un mediu poros, poate fi conceput ca un ansamblu
complex de schelet solid şi goluri (pori) caire fie că pot conţine numai
aer, fie că pot fi umplute parţial sau total cu apă sau vapori. Starea în
care golurile din sol sînt umplute complet cu apă se numeşte saturaţie
iar zona de sol caracterizată de această stare se numeşte zonă de satu-
raţie. Zona de sol în care golurile sînt umplute doar parţial cu apă se
numeşte zonă nesaturată sau de aeraţie.
~istribuţia umidităţii în sol poate deci caracteriza o porţiune · din
acesta, fie ca zonă saturată fie nesaturată.
Pe de altă parte, pentru anumite soluri (aşa numite coezive) însăşi
scheletul solid poate suferi anumite deformaţii, care implică modificarea
geometriei golurilor şi în consecinţă pot conduce la schimbări în distri-
buţia umidităţii în aceste spaţii.
Aşadar starea solului se caracterizează atît prin distribuţia umidi-
tăţii în porii săi cît şi prin geometria acestora privită însă nu totdeauna
ca o noţiune fixă, ci dinamică, în relaţie cu însăşi umiditatea de apă care
e;xistă în goluri.
Pătrunderea apei în zona nesaturată poartă denumirea generală de
infiltraţie.
Apa care se infiltrează în sol se găseşte sub acţiunea a o serie' de
forţe de suprafaţă şi capilare. Solul are proprietatea de a reţine apa datorită
capilarităţii. Apa se mişcă în sol ori de cîte ori există o diferenţă de po...
tenţial <I> între forţele capilare aplicate în două puncte. Aceste diferenţe
de potenţial se datoresc în special variaţiei spaţiale atît a dimensiunilor
porilor cît şi a gradului de saturaţie a solului. Diferenţele de potenţial
capilar se pot adiţiona potenţialului gravitaţional z sau se pot opune
acestuia. In primul caz mişcarea apei în jos este amplificată (fig. 5.1, a),
iar în al doilea caz este încetinită (fig. 5.1, b) sau chiar poate să capete
sens invers (fig. 5.1, c).
Acest clin urmă fenomen se numeşte ascensiune capilară şi are ca
efect procesul de mişcare a apei din adîncime către suprafaţa solului:
1:03
Apa va fi eliberată din sol urmînd a se evapora iar procesul opus infil-
traţiei se numeşte exfiltraţie.
Procesul de exfiltraţie poate fi de asemenea condiţionat de forţele
osmotice O care iau naştere la contactul radiculilor cu apa (fig. 5.1, d).
Sub influenţa potenţialelor capilare, mişcarea apei în sol se poate
produce nu numai pe verticală ci şi în planuri orizontale. In acest caz,

Infiltraţie Exfiltraţie
~ ~

z
z

a b C d
Fig. 5.1. Scheme ale proceselor de infiltraţie şi exfiltraţie.

-în absenţa potenţialului gravitaţional, mişcarea se numeşte sucţiune sau

sorbţie. In sfîrşit
este de menţionat că procesul de infiltraţie mai este
influenţat de forţele de viscozitate generate de diferenţe de potenţial
datorat densităţi diferite ale apei din porii solului.
Se numeşte intensitatea de infiltraţie f. sau rată de infiltraţie canti-
tatea de apă care se iniiltr~ază în zona aerată de sol în unitatea de timp.
Rata, de infiltraţie pentru un sol dat depinde de fluxul de apă la
suprafaţa solului, de cantitatea de apă existentă în sol şi de distribuţia
spaţială a acesteia.
Dacă fluxul de apă la suprafaţa solului este mai mare <lecit rata de
infiltraţie corespunzătoare tipului de sol considerat şi condiţiilor de can-
titate şi distribuţie a umidităţii, atunci rata devine maxim posibilă (în
aceste condiţii) şi se numeşte capacitatea de infiltraţie f Jma:rJ.
In figura 5.2 se observă că pentru un sol dat capacitatea de infil-
traţie f ra~I scade în timp pe măsura creşterii cantităţii de apă din sol şi
ieste mai mare în condiţia de umiditate scăzută [20]. Totodată, capacitatea
de infiltraţie depinde şi de tipul solului, fiind maă mare pentru un sol de
argilă nisipoasă decît cel de argilă neagră [20].
In cazul în care afluxul de apă la suprafaţa solului este mai mic
decît capacitatea de infiltraţie, atunci întreaga cantitate de apă va fi
absorbită de sol iar rata de infiltraţie va fi inferioară capacităţii de in-
filtraţie.
Să presupunem că pe un sol cad două ploi de durate diferite care
se succed la un interval de timp oarecare (fig. 5.3) [20]. Prima aversă
are o intensitate de Ii, iar a doua 12 >11• Să considerăm totodată curba
stan:dard de variaţie a capacităţii de infiltraţie în timp corespunzătoare
104
condi,ţ,Ll.lar . miţiale de umiditate (curba din fig. 5.3). Aşa
cum se vede din
figură, în primul interval de cădere a ploii, intensitatea afluxului nu de-
păşeşte capacitatea de infiltraţie şi ca urmare întreaga cantitate de apă
va fi absorbită de către sol. In continuare, în lipsa afluxului de la supra-
faţă, apa se va mişca în sol către adîncime astfel că în straturile supe-

:0
.... 75 ,----,,------,---..---,----.--"-T'"'"-...---.---.....--,
-E
o

-E
x SOt--"'--if----+,,,.....-+--+-~-+-~-+----+---+-~+-~
0

-
..S ·-

t 251--+-l--+-lf-+-li-==t==~--i--1

45 60 75 90 10S 120 135 150

__. T Cminute l
Fig. 5.2. Variaţia capacităţii maxime de infiltraţie in timp.

rioare umiditatea va scădea şi capacitatea de infiltraţie va fi parţial re-

cuperată cu cantitatea f'.
Procesul de penetrare a apei de la stratul superior ditre straturile
inferioare ale solului saturat şi în lipsa afluxului de apă de la suprafaţă
se numeşte percolaţie.
In al doilea interval de timp, intensitatea 12 depăşeşte capacitatea
de infiltraţie şi ca urmare numai o parte din apa căzută va pătrunde în

Precipitaţia efectivei

A doua
ploaie
----
t
Fig. 5.3. Schema infiltraţiei pentru două ploi succesive.

sol în conformitate cu o curbă fl"°" (t) corespunzătoare condiţiilor iniţiale

şi a dţstribuţiei umidiţăţii în sol. Apa care rămîne pe sol se numeşte pre-
cipitaţie efectivă sau. netă şi în cazul în care există o energie de relief
se va pune în mişcare conducînd la scurgerea de suprafaţă.
Apa poate fi deci extrasă din sol prin exfiltraţie, legată de poten-
ţialul capilar pozitiv prin procesul de evapotranspiraţie a planţelor de-

105
terminat de potenţialul de osmoză la contactul rădăcinilor cu particuleJe
din sol. Dacă mărimea particulelor de apă devine foarte mică, forţele
superficiale depăşesc pe cele capilare şi de osmoză şi deci o ajnumită can-
titate de apă se va afla totdeauna în retenţie permanentă. Această canti-
tate de apă este numită punctul de ofilire permanentă a plantelor (POP).
Valoarea sa depinde numai de tipul de sol şi este practic independentă de
tipul de plantă. Cantitatea de apă din sol la un moment dat care depă­
şeşte POP se numeşte umiditatea disponibilă a solului (UDSJ [21].
Un alt element ce caracterizează capacitatea solului de a absorbi
apa este capacitatea de cîmp (CC), definită prin cantitatea maximă de apă
care poate fi reţinută într-un sol dat. O probă de sol saturată va fi dre-
nată datorită forţei gravitaţionale într-un interval de timp, care depinde
de textura solului, ajungînd la capacitatea de cîmp atunci cînd drenajul
vertical încetează. Din acest moment apa reţinută în sol începe să fie ex-
filtrată prin evapotranspiraţie.
Valoarea capacităţii de cîmp se raportează totdeauna la coloana de
sol considerată, fiind astfel o · caracteristică relativă.
ln tabelul 5.1 se prezintă valorile obţinute experimental pentru di-
ferite soluri ale POP, CC şi UDS la capacitatea de cîmp [9].
Tabelul 5.1
CARACTERISTICI ALE CAPACITAŢII DE REŢINERE A APEI lN SOL
Tipul de sol cc POP UDS
la capacitatea
de cîmp
mm/m mmlm mm/m

Nisip grăunţos 11.00 25 .75

Nisip fin 11.17 33 84
L'ut nisipos 158 50 108
Lut fin nisipos 217 67 150
Lut- 266 100 166
Lut prăfos 283 117 166
Lut uşor argilos 300 1133 166
Lut argilos 317 '150 167
Lut greu argilos 325 '175 150
Argilă 325 208 117
Aşa cum se va arăta mai departe, zona „activă" de sol în care se
produc procesele de infiltraiţie în perioadele de precipltaţii este de ordinul
a 30-40 cm. Rezultă din tabelul 5.1 că valorile capacităţii de cîmp se
află în limite cuprinse între 25-100 mm şi ele depind invers proporţio­
nal de textura solului.
Intrucît rădăcinile plantelor depăşesc în profunzime adîncimea de
la care apa poate fi exfiltrată, capacitatea totală a zonei de apă din sol
se poate estima din tabelul 5.1 considerînd o· coloană egală cu adîncimea
de penetrare a rădăcinilor care se prezintă în tabelul 5.2 [9].
Tabelul 5.2
AOlNCIMI DE PENETRARE A RADACINILOR

Tipul de vegetaţie
Adincimea de penetrare.a
rădăcinilor (m)

Conifere 0,6 .•. 1,5

Arbori cu frunze căzătoare 0,9 .•• 1,8 (sau mai mult)
Ar,buşţi cu .frunze căzătoare 0,6., .1,8
Vegetaţie e_rbacee in1:1ltă 0,6 ... 1,5 (sau mai mult)
Vegetaţie erbacee mică 0,3 ... 0,6
 5.1.2. Procţsul de infiltraţie şi percolaţie

In descrierea mişcării apei care se infiltrează în sol dată de Bodman

şi Colman [4] se consideră că în imediata apropiere a suprafeţei solului
există o zonă saturată de la care apa trece, printr-o zonă de transmisie cu
un gradient vertical de umiditate scăzută către o zonă umedă, în stra-
turile inferioare de sol. R. O. Slatyer detaliază procesul fizic al infiltra-
ţiei considerînd 5 zone distincte şi de sol care se succed după cum ur-
mează [23]:
a) zona saturată de la suprafaţa solului avînd o grosime foarte mică
ce nu depăşeşte de obicei 1,5 cm;
b) zona de tranziţie în care se produce o descreştere rapidă a umi-
dităţii şi care are o grosime de 3-4· cm;
c) zona de transmisie în care variaţia umidităţii este foarte mică.
In această zonăgradul de saturare al spaţiului porilor este de ordinul a
800/o [12];
d) zona umedă în care conţinutul de apă e are o variaiţie destul de
rapidă;
e) zona frontului umed în care conţinutul de apă prezintă un gra-
dient mai mic în raport cu adîncimea.
Reprezentarea schematică a acestor zone este dată în fig. 5.4. Evi-
dent că procesul nu are caracter discontinuu astfel încît reprezentarea
schematică are în realitate forma unei curbe.
In figura 5.5 se dau curbele de variaţie a conţinutului de apă e din
sol în raport cu adîncimea determinate de Philip [17] pentru tipul de ar-

N
o
CI,
E
:~
'O
<

Zona frontului umed

Conţinutul de apa din sol.~

Fig. 5.4. Reprezentarea schematică a zonelor de infil-
traţie.

gilă Yolo. Fiecare curbă corespunde numărului de secunde necesar pen-··

tru realizarea ei.
Pe aceste curbe nu apare evidentă zona de tranziţie datorită proba-
bil existenţei aerului care face ca potenţialul de capilaritate să nu fie O- ·
funcţie unică de conţinutul de apă în stratul din imedi*a apropiere a
suprafeţei [23].

1or
 In zona de transmisie, mişcarea apei se produce. cu preponderenţă
datorită potenţialului gravitaţional z. Curbele de tipul celor prezentate
în fig. 5.5 se numesc profile de umiditate.
Dintre factorii cei mai importanţi care afectează valoarea infiltra-
ţiei se menţionează conţinutul iniţial al apei şi zonele de s0l de mică
permeabilitate.

1oox10-6
20
....
~
E 40 ~-+~;.,,,t=~-t-::~~-ra E
o 80x10-S
o
CIi
N50...,,...,,::......+- :;::.
o...
!801----t~---t------+-:r-ll -
::!::
,!;
CIi
60x10-S

-o 40><10- 6
_g
o
a:
2ox10- 6
ţ
0,3 0.4 0.5 04950
o
Continutul volumetric o 1 2 3 4 5
- de ~ă.G [cm3apă/cm3soll - T Czilel
Fig. 5.5. Profile de variaţie a conţinu- Fig. 5.6. Variaţia ratei de infiltraţie în
tulul de apă cu adîncimea. timp şi în funcţie de umiditatea ini-
ţială 80•

In ceea ce priveşte conţinutul iniţial de apă din sol, s-a găsit [23] o
relaţie liniară între infiltraţia cumulată şi capacitatea de acumulare a apei
de către sol. Explicaţia scăderii sensibile a ratei de infiltraţie pe măsura
creşterii umidităţii solului constă pe de o parte din faptul că gradientul
potenţialului capilar la frontul umed este mic, iar pe de a,'ltă parte da-
torită umplerii cu apă a porilor care conduce la o scădere a secţiunii de
scurgere. Rezultatele prezentate de Philip [17] în fig. 5.6 confirmă tot-
odată faptul că pe măsură ce timpul creşte, efectul umidităţii iniţiale 00
se reduce considerabil, curbele tinzînd .să se apropie unele de altele deşi
intensitatea infiltraţiei rămîne mai mare de două ori pentru terenul ini-
ţial uscat faţă de cel umed.
Referitor la al doilea factor care exercită o influenţă majoră asupra
intensităţii infiltraţiei şi anume zonele de mică permeabilitate, acestea
se formează în interiorul solului ca urmare a reorientării particulelor de
sol şi spălarea materialului fin datorită curgerii apei prin pori.
Influenţele exercitate de cei doi factori susmenţionaţi fac ca rata
de infiltraţie minimă ~ă depindă univoc numai de tipul de sol. Slatyer
[23] prezintă valori orientative ale intensităţii minime a infiltraţiei în
funcţie de 4 grupe principale de sol, care se dau în tabelul 5.3.

108
 Tabelul 5.3
RATA
. MINIMA DE INFILTRAŢIE
.

Grupa de sol
PENTRU GRUPE DIFERITE DE SOL

Nisipuri adînci, loess adînc, nisip agregat.

Loess puţin adinc, praf nisipos.
Praf cu multă argilă, praf nisipos puţin adînc, soluri cu puţine mate-
mm/oră

11,4-7,6
7,6-3,1
-
riale organice. 3,8-1,3
Soluri cu capacitc1te mare de umflare, soluri sadice. < 1,3
După încetarea ploii, apa pătrunsă în sol prin infiltraţie se poate
găsi in următoarele stadii:
- reţinere în sol,
- ascensiune capilară,
- percolaţie.
Cînd apc1J percolează sub adîncimea de penetrare a . rădăcinilor plan-
telor, ea pătrunde într-o zonă în care atît potenţialul capilar cît şi cel
<le osmoză sînt neglijabile. In această zonă apa este fie fixată de sche-
letul de sol datorită forţelor de tensiune superficială (apă peliculară), fie
percolează mai departe în profunzime în straturile inferioare care consti-
tuie zona situată deasupra apei freatice. In această zonă acţionează un
potenţial capilar pozitiv care ridică apa din pînza freatică la o înălţime
corespunzătoare structurii texturale a solului existent.
Evident că, delimitarea acestor zone nu este strictă, datorită în spe-
dal anizotropiei structurilor de sol cît şi faptului că circulaţia apei în sol
nu se face numai în plan vertical ci are în general un caracter tridimen-
sional.

5.1.3. Apa subterană

Formarea apei subterane este condiţionată de existenţa unui pat im-

permabil de rocă sau argilă la ca,re percolaţia apei încetează şi spaţiul . de
deasupra acestui pat începe să se umple gradual devenind ceea ce se nu-
meşte un acvifer.
Procesele de acumulare şi de circulaţie a apei în acvifere au loc în
condiţiile de umiditate de satura~ie a solului, astfel încît în lipsa gradien-
ţilor capilari, legile hidraulice proprii de mişcare sînt l(;!gate în principal
de gradientul gravitaţional şi de capacitatea mai mare sau mai mică a
unui sol de a putea transmite apa (care se numeşte permeabilitate). Per-
meabilitatea este exprimată printr-un coeficient cantitativ numit coefi-
-cient ele conductivitate hiclraulică care reprezintă viteza de curgere a
apei în acvifer la gradient gravitaţional unitar. Acest coeficient este pro-
priu unui anumit tip de sol cu condiţia ca mişcarea sau · chiar prezenţa
apei să nu altereze structura mediului poros. In acest context, terrpenul
-de permeabilitate intrinsecă se folose·şte ca fac'tor de definire cr petmea=-
bilităţii independent de fluid · şi în condiţii de stabilita.te şi izotropie a
-solului.
-In funcţie de distribuţia spaţială, adesea ţoarte complex~. p~turi- a:
lot impermeabile, apa · subterană poate fi cantonată în acvif~re deschise
:sau închise (de adîncime). · .. ' · · · ··· J

109
 In figura 5.7 se prezintă principalele configuraţii posibile de canto-
nare a apei subterane.
Limita superioară a unui acvifer deschis se numeşte nivelul ·pînzei
freatice. Deasupra nivelului pînzei freatice suspendate are loc o activi-
tate capilară importantă care ridică apa către straturile superioare. Dacă
stratul impermeabil se găseşte izolat către suprafaţă, atunci apa care
percolează se opreşte la acesta formînd aşa numita pînza freatică sus-
pendată.
La contactul cu versantul apa freatică dă naştere la un izvor qe
versant sau de terasă. Dacă acviferul este închis, avînd o alimentare pe
versant la o cotă ridicată Z (fig. 5. 7), apa se vai găsi sub presiune cores-
punzătoare acestei cote.
Apa se va ridica într-un puţ săpat în acvifer pînă la aşa numitul
nivel piezometric, care corespunde nivelul apei freatice pentru acvifere
la mică adîncime şi unui nivel corespunzător lui Z, dar în orice caz mai
mic dedt acesta, pentru acvifere sub presiune. Aşa cum se vede în
fig. 5.7 puţul devine artezian.
Albia rîului poate fi receptoare sau influentă asupra nivelului pin-
zei freatice în funcţie de situarea nivelului liber de curgere a apei în ra-
port cu cel piezometric al aJCviferului (situaţiile a şi b din fig. 5.7).
In sfîrşit, apa subterană poate circula foarte aproape de suprafaţa
solului de-a lungul unor planuri de stratificaţie a solurilor anizotrope.
Aceste planuri de stratificaţie despart un etaj superior de sol cu permea-
bilitate mare de un altul inferior cu permeabilitate mică.
In situaţia în care panta acestor planuri de stratificaţie este mică,
apa curge pe o direcţie aproape orizontaO.ă prin percolaţie din zona aerată
formînd ceea ce se numeşte scurgere hipodermică sau sub-superfici.ală.

i!Precipitaţii Zonă de

Strat
impermeabil

Fig. 5.7. Configuraţii de cantonare a apei subterane.

Această scurgere poate ieşi eventual chiar Ia suprafaţa versantului con-

tribuind la mărirea scurgerii superficiale în perioada imediată de după
căderea ploilor şi chiar în timpul acestora.
Deşi dificil de a fi măsurată direct şi avînd un caracter spaţial dis-
continuu pe suprafaţa unui bazin hidrografic, scurgerea hipodermică
constituie pînă în prezent una din explicaţiile creşterii substanţiale a
110
asimetriei pozitive a viiturilor în special în perioada imediată formării
debitului maxim.
Această accentuace a asimetriei se datoreşte în bună parte unui
aport suplimentar de apă care circulînd o parte din timp (înainte de a
ieşi la suprafaţa versantului) prin mediul poros saturat din apropierea
suprafeţei acestuia, are o vite~ă redusă faţă de cea a scurgerii superficiale
şi ca urmare, se concentrează mai
tîrziu decît aceasta din urmă. Ca
urmare, aşa cum se poate vedea Q
în fig. 5.8 gradientul debitelor în
raport cu timpul pe partea me-
diană a ramurii de scădere a viitu-
rii se micşorează sensibil faţă de
cel de pe aceeaşi ramură, dar în
imediata apropiere a debitului ma-
xim.
Unda de viitură se încheie Scurgere subterană
cu al treilea aport din scurgerea
subterană a cărei concentrare este
şi mai întîrziată decît cea hipo-
dermică datorită drumului mai
lung pe care apa îl parcurge, prin
sol pînă să ajungă în albie (fig. 5.8).
împărţirea scurgerii apei în Fig. 5.8. Componentei~ hidrografului scur-
superficială, hipodermică şi sub- gerii.
terană nu are totuşi un caracter
strict tranşant în procesul natural, acestea fiind mai mult sau mai puţin
distincte în funcţie de particularităţile bazinului şi în special de natura
anizotropică a solului component al acestuia. Acesta este motivul pentru
care la modelarea scurgerii unii autori preferă o scurgere totală indife-
rent de natura ei iar alţii consideră hidrograful ca avînd totdeauna cele
trei componente menţionate.

5.2. TEORIA INFil,TRAŢIEI

·'

în elaborar~a ecuaţiilor care descriu procesul infiltraţiei, pămintul

este considerat un sistem în alcătuirea căruia intră faza solidă (scheletul
mineral), faza lichidă (apa) şi faza ga'zoasă (aerul şi vaporii de apă) . în
componenţa acestor ecuaţii intră o serie de parametri care caracte riiează
raporturile între aceste faze constituente. In cele ce urmeailă se vor pre-
zenta aceşti parametri caracteristici care se mai numesc şi indici ai ra-
porturilor fazelor constituente.
Scheletul mineral este considerat ca un mediu elastic care· se defor-
meaiă sub acţiunea forţelor care îl solicită. Dih acest motiv particulele
de · apă şi de gaze se găsesc în permanenţă într-o intercon~xiune cu eele
care alcătuiesc scheletul mineral. Intr-un m ediu elastic se · consideră un
.element. spaţial de control de volum V. Dacă notăm cu V:-g v9lurriul' golu-
rilor şi cu V" volumul fazei solide, indicele golurilor e este dat de relaţia ~

(5.1)

111
Deoarece V = V.+Vg, avem:
e
V"=--V. (5.2)
t+e
Porozitatea n este dată de relaţia:

n= -V, =z:--,
e
V 1+c
Valorile orientative ale porozităţii variază între 0,1+0,3 pentru ni-
sipuri şi între 0,03+0,05 pentru argile.
Considerînd că în elementul de control faza lichidă ocupă un volum
de Va, umiditatea sau gradul de saturaţie s este dat de raportul:
Va
S=-, (5.4)
v,
Gradul de saturaţie caracterizează raportul între faza lichidă şi cea
gazoasă.
Conţinutul volumetric de apă 0 se exprimă prin raportul:
6= Va =ns. (5.5)
V

Greutatea specifică aparentă a pămîntului se exprimă în funcţie de

f ~ la care ne referim (22] şi anume:
- pentru pămîntul uscat
Ya = (1-n)y, (5.6)
în care"(, este greutatea specifică a scheletului mineral;
- pentru pămîntul saturat
Yaal = (1-n) (y,-y1) (5.7)·
în care "( 1 este greutatea specifică a apei;
- pentru pămîntul care conţine toate cele trei faze constituente
(solidă, lichidă şi gazoasă)

y 10 = (1-n)y, (1 +u) (5.8)

în care u este raportul dintre greutatea, apei din pori şi greutatea sche-
letului mineral.

5.2.1. Capilaritatea
Intr-un sol, sistemul de pori poate fi considerat în mod schematic
ca o alcătuire complexă de tuburi cu diametre foarte mici şi de secţiune
variabilă. Dacă tuburile au diametre mai mici de. 2-3 mm (acesta fiind
cazul cel mai frecvent în soluri) au loc fenomenele de capilaritate ial' tu-
burile devin tuburi capilare. Apa udă pereţii tubului capilar formînd un
menisc concav iar presiunea sa p în imediata apropiere a menJiscului
devine mai mică decît presiunea atmosferică p01 avînd valoa,rea:
2a
p=pa- - (5.9}
r
....
112
în care cr este tensiunea superficială iar r este curbura medie a meniscu-
lui considerat ca fiind sferic. Dacă tubul capilar este foarte subţire atunci
raza meniscului poate fi aproximată prin raza capilarului.
Presiunea capilară p, este diferenţa:
2a
Pc=p-p,.=- - (5.10)
r
Ca urmare a acestei presiuni capilare negative, în masa lichidului
va exista un cîmp de forţe care vor genera o energie potenţială reprezen-
tată prin potenţiaJ.ul capilar ~·. Apa se va ridica în tub pînă la o înălţime
h 0 numită înălţime capilară, iar potenţialul capilar va fi:
(5.11)
(g este acceleraţia gravitaţiei).
Pentru ca lichidul să se găsească în echilibru la înălţimea h" este
necesar ca potenţialul Ccl\Pilar t!>' să fie egal cu echivalentul potenţial al
presiunii capilare PiP deci:
2a
- =gho (5.12)
rp
sau
_ 2a
hc -
gpr

în care p este densitatea fluidului.

Considerînd că tensiunea superficială depinde de temperatura t (0 C)
conform relaţiei [22]:
a, = 75, 7 (1 - 0,002t) [ dyn/cm J (5.13)
rezultă înălţimea h 0 pentru apă la t=
= 20°C:
h
C
= 0,154, (5.14)
r

în care h~ şi r sîntdate în cm.

Relaţia (5.12)se aplică unui tub
capilar introdus cu unul din capete
într-un vas avînd o cantitate suficient
de mare de lichid (fig. 5.9, a).
Dacă tubul este ridicat din vas
păstrînd în acest caz numai o canti-
tate de apă de ÎJl~lţime h (fig. 5.9, b)
şi dacă raza sa nu este suficient de
mică, razele de curbur,ă r 1 şi r z ale a
meniscurilor superior şi respectiv in-
ferior vor fi diferite, ca urmare a in- Fig, 5.9. Scl}emafuncţională a unui tub
fluenţei potenţialului gravitaţional capilar de diametru constant.
care va exercita în tub o presiune:
Pv=phg. (5.15)
Pentru echilibru, această presiune trebuie să fie compensată de di-
ferenţadintre presiunile capilare Pc, :; 1 J ., de la suprafaţa celor două
meniscuri, deci:
{5.16)
8 - Hidrologie dinamică
113
 Ţinînd seama de relaţiile (5.10) şf (5.15) re zuită·: ·
phg =2 a ( ..:_ -
T1,
..!_) .
T9·
(5.17)

Din relaţia (5.12) se înlocuieşte în (5.17) produsul pg, rezultînd în final:

1=
-;:;; 1(1- h)
T1 hcl
(5.18)

în care h., = ~ este înlăţimea de ridicare maximă în tubul cilindric

fl1T1U
de rază r 1 • Dacă h = h,1 atunci T 2 =oo şi suprafaţa meniscului inferior de-
vine plană.
Pentru ca tubul să fie capilar este necesar ca razele de curbură să
fie practic egale şi deci · h ~ Iz,, • A. Silvan [22] arată că pentru o precizie
de 60/0, pentru h~ 10 cm, raportul h/h,1 poate fi neglijat c;lacă raza tubu-
lui capilar r<10- 3 cm. Rezultă de aici că porii pămîntului pot fi conside-
raţi capilari în funcţie de lungimea acestora. Pentru un strat de sol avînd
o grosime de 1 m, dimensiunile porilor trebuie să fie mai mici de 10- 4 cm
pentru ca aceştia să poată fi numiţi pori capilari.
Să considerăm un por avînd f9nna unui tub capilar cu secţiune va-
riabilă în care gradul de saturaţie s va descreşte la un moment dat cu o
valoare mică de la valoarea sa iniţială. Pentru menţinerea echilibrului
forţelor capilare, descreşterea dA corespunzătoare S!;!cţiunii transversale
(datorită pierderii de apă ca urmare a scăderii lui s) va ii o funcţie de
descreştere a perimetrului udat dP dată de relaţ'ia:

dA (p - Pa) = adP. (5.19)

Ratza hidraulică R(s) este conform relaţiei {5.10)
R(s) = dA(s) ·= ~ . (5.20)
dP(s) P•

Deoarece nu există o relaţie liniară între A şi P rezultă că raza hi-

draulică şideci presiunea capilară Pc este o funcţie inversă de gradi,il de
s aturaţie s. .
in cazul în ccVe lungimea unui por este mai mică decît h0 atunci,
datorită presiunii capilare, mediul por:os va .fi supus unor forţe care vor
tind~ să deformeze mediul poros (considerat, aşa cum s-a arătat elastic)
în sensul comprimării pereţilor săi.
intrucît restricţiile laterale ale ~ediului nu permit deformaţii se~-
niµcative în planul ori~ontal, deforma.ţia  V. a unui element de volum V
va avea loc în principal µumai pe verticală, ca urmare a variaţiei ten-
s iunii superficiale cr:::, normală pe un plan orizontal. ··
Vom defini compresibilitatea verticală ot prin raportul:
-/).V/V
CX= . . (5.21)
Âa,

Presupunînd că volumul solid rămîne constant, atunci ÂV = ÂVg, în

«;:are·.f:!. Vg este deformaţia volumului golurilor.
1i4
 Din ecuaţia (5.3) rezultă:
av,
- - V- - - V
av
an a (v') at at ' sau
7i=ai v= vs
an _ 1 . av, _ v, . av (5.22)
at v at v 2 at
Considerînd fi V = ÂV,: şi ecuaţia (5.21) rezultă în final variaţia po-
rozităţiiîn timp în funcţie de variaţia în timp a tensiunii superficiale pe
plan vertical:
an =-(1-cx)ix· -aa,
- (5.23)
at at
In acelaşi timp cu mediul solid, apa se poate comprima ca urmare
a aceloraşi diferenţe de presiune Âp susmenţionate.
Se defineşte compresibilitatea ~. raportul:
~ = f:i.p/p (5.24)
t:i.p
în care  p este valriaţia densităţii apei ca urmare a compresibilităţii sale
iar Âp este variaţia de presiune.
Derivînd în raport cu timpul, rezultă variaţia în timp a densităţii
fluidului în funcţie de variaţia în timp a presiunii, astfel:
ap f.l. ap (5.25)
ai =r-P at
Diferenţele de presiune în tuburile capilare sînt de asemenea sursa
unor fenomene privind Vcl\riaţia de presiune a vaporilor de apă de deasu-
pra suprafeţei lichidului. A Silvan [22] prezintă relaţia lui Thomson
între umezeala relativă a vaporilor
deasupra meniscului Q>w pe de-o parte r1
şi presiunea vaporilor saturaţi Po, şi
raza tubului capilar r pe de altă parte,
astfel:
2ap,)
<p..,=exp ( - - - (5.26)
p„rp
a
în care Po şi p sint densităţile vapori-
lor de apă şi respectiv ale apei, iar cr
este tensiunea superficială a apei. Din
relaţia de mai sus rezultă că ume-
zeala relativă creşte cu cit sca-
de raza tubului capilar, fapt care
face ca atunci cînd începe condensa-
rea vaporilor, aceasta începe de la ca-
pilarele fine către cele cu raze mai
mari. Asemenea fenomen de umplere
a capilarului numai prin condesarea
vaporilori de apă are loc numai în
soluri cu textură foarte fină avînd Fig. 5.10. Schema funcţională a unui
raza r<10- 5 cm. tub capilar de secţiune variabilă.

115
 Fenomenele capilare mai sus descrii.se se· reÎeră la tuburi ·cu secţiune
constantă. In realitate însă, porii solului se pot asimila mai degrabă cu
tuburi de secţiune variabilă. lntr-un asemenea tub, poziţia de echilibru
a lichidului nu este unică aşa cum se vede în fig. 5.10.
Introducînd tubul ca(pilar de secţiune variabilă cu r~zele r 1 şi r 2
(r1 >r2) în apă, în primul moment (fig. 5.10, a) aceasta se ridică la nive-
lul h.1 corespunzător razei r 1 . ln continuare se cufundă complet tubul în
apă (fig. 5.10, b) şi apoi se ridică (fig. 5.10, c). Apa va rămîne la înălţi­
mea he, corespunzător razei r2 • Se poate observa că, în conformitate cu
relaţia (5.12) he, > he 1 • Acest fenomen, prezent în tuburile caipilare de
secţiune variabilă, se numeşte histerezis capilar.
In condiţiile în care porii pămîntului pot fi consideraţi capilari, date
de relaţia (5.18), efectul potenţialului gravitaţional poate fi practic negli-
jat, ajstfel încît circulaţia apei în sol este datorată fenomenelor de capila-
ritate. In fig. 5.11 se arată presiunile care se produc la suprafaţa lichi-
A'
B Fig. 5.11. Presiunile capilare
,J P ~ . . : : : B ~ )_ _i_rs_ ____.(_ într-un tub de secţiune varia-
bilă.

dului într-un tub capilar de secţiune variabilă . In conformitate cu relaţia

(5.9) în secţiunile A de rază rA şi B de rază rB presiunea apei va fi:
2a
PA-Pa- -
T,t
şi respectiv
(5.27)

î n care Pa este presiunea atmosferică.

_ Intrucît rA > rB rezultă că PA>PB şi deci apa va circula dinspre sec-
ţiunea A cu potenţialul capilar I\JA către secţiunea B cu potenţialul
G/B>tliA· Notînd cu SA = 2a/rA şi SB=2d/rB, din relaţiile (5.27) re:Zultă:
Pa-SA-Pa-Sn (5 .28)
Se constată că termenii SA şi SB reailizează micş orarea presiunii at-
mosferice la suprafaţa liberă a lichidului. Această reducere de presiune
datorată forţelor de interacţiune între
lichid şi scheletul mineral se numeşte
sucţiune . Din relaţia (5.28) rezulta
SA <SB. Deci apa va circula de la sec-
ţiunea mai mică SA către secţiunea
mai mare SB. Fenomenul de sucţiune
poate fi pus în evidenţă printr-un
model fizic aşa cum se arată în fig.
5.12 [22].
Dacă se introduce într-un ma-
siv de sol un vas poros în care se in-
troduce apă, legat de un manometru
Fig. 5.12. Schema de sucţiune între cu mercur, se constată o denivelare h
.2· particule ale scheletului mineral de produsă de absorbţia apei în sol,
· sol. astfel încît forţele de absorbţie
'1.16
capilară sînt echilibrate de această denivelare. Sucţiunea va fi dată de
relaţia:

. (5.29)
In cazul solurilor necoezive, cu schelet format din granule mari
(nisip, cuarţ etc.) forţele de absorbţie sînt de natură mecanică aşa cum
s-a arătat mai sus.
Solurile argiloase au capacitatea de a absorbi apa datorită în principal
UJ,1.or forţe de natură fizico-chimică. Apa este atrasă în jurul particulelor
fine de forţe ce iau naştere datorită diferenţei de potenţial electric între
suprafaţa particulei solide şi lichide [22]. Pe suprafaţa particulelor solide
se formează în acest fel straturi de apă absorbită, de grosimi diferite, în
caţre forţele de atracţie sînt funcţie inversă de aceste grosimi. Ca urmare,
apa e.ste atrasă de la un strat de grosime mai mare către unul de grosime
mai mică, producînd fenomenul de sucţiune şi deci de migrare a apei
pînă se ajunge la un echilibru în care grosimile peliculelor de apă absor-
bite se egalizează. Fie că este de na.tură fizico-mecanică şi/sau fizico-
chimică, sucţiunea depinde în mod evident de umiditatea solului.
Datorită fenomenului de histerizis capilar mai sus arătat precum şi
modificării volumului prin umflarea unor anumite tipuri de soluri (în
special argile) relaţia dintre sucţiune şi umiditate :Se prezintă sub forma
unei bucle, a cărei ramură inferioară reprezintă faza de umezire iar cea
superioară fa;za de uscare. Trecerea de la o situaţie intermediairă la umi-
ditate, de la o ,fază la alta se face prin curbe de legătură aşa cum se poate
vedea în fig. 5. 13.
Dacă, spre exemplu, în momentul începerii unei ploi, umiditatea
iniţială a solului este 0A, sucţiunea scade pe ramura fazei de umezire
odată cu continuarea ploii pînă
în punctul B. In acest punct
care corespunde cu încetarea
fluxului de apă, pe măsură ce V>_
umiditatea solului scade, suc- lilC
ţiunea începe din nou să crească .2
conform curbei de legătură BC g·
şi continuă apoi pe ramura de V>
uscare pînă în momentul cores-
punzător atingerii umidităţii ev,
cînd.se produce un nou aflux de
ploaie. Din acest moment, suc-
ţiune a va scădea din nou după
curba de legătură DE pînă în
punctul E corespunzător urni- aA ao aE Umiditatea
dităţii 0E, atinsă în momentul solului. a
în care afluxul încetează. Se
poate vedea asadar că datorită Fig. 5.13. Curbe de histerezis capilar.
fenomenului de histerezis com-
pominta inflitraţiei produsă de sucţiune nu depinde în mod univoc de umi-
ditatea solului avînd valori mai mari în perioadele de uscare cuprinse în-
tre două afluxuri succesive de ploaie. Diferenţa dintre curbe!~ de uscare
şi de umezire este cu atît mai mare cu cît textura solului este mai fină,
astfel încît fenomenul este mai pregnant în cazul solurilor argiloase sau
forma te din praf argilos.
117
 5.2.2. Ecuaţiile de continuitate şi de mişcare
Fie un element spaţial tridimensional de sol (fig. 5.14) avînd dimen-
siunile âx, ây, âz. Elementul este considerat ca un mediu elastic, care
sub acţiunea forţelor la c~Te este supus, se va deforma numai pe direc-
z ţia verticală z întrucît fiind înglo-
Vz bat în masa de sol, deformaţiile
laterale sînt nesemnificative.
V In conformitate cu relaţia
C'/ (5.5), masa de apă conţinută în ele-
I'<)
{ mentul spaţial este:
>-
/8
\., M =nsp V =nsp âx ây âz (5.30)
"'
Ci)

----....
t-'>
~

.
*' în care V este volumul elementu-
lui iar,> este densitatea apei.
~
', \
Fig. 5.14. Element tridimensional de sol. Se consideră că în element
pătrunde un aflux de apă de masă
~
(.y-
r.> I cu viteza v avînd componentele vectoriale pe cele trei direcţii Vx, Vu, V ::.
ş i iese un deflux avînd masa O cu componentele v,.,, v,.,, v....
I
Ecuaţia de continuitate exprimă egalitatea dintre variaţia masei de
v
__J_
apă care pătrunde şi iese în element şf variaţia în timp a retenţiei în acest
element.
(5.31)
Se scrie:
I= 11:c ây âzp +v 11 âx oze >-t-vz ax oup) (5.32)
O =v... , ây âzp 1+vy âxâzp 1 +v, âx âyp1 (5.33)
în care p şi p1 sînt densităţile diferite ale fluidului la intrare şi la ieşire
+ dintr-o faţetă a elementului de sol considerat.
,. Rezultă că: -
':1j re,
I; I -O = ({v;cp- v_..,p 1) ây âz+(v 11 p~11,p1)âxâz+(vzp- V:, p1) âxây (5.34)
i
sau înmulţind şi împărţind cu âx,,.,ây, âz avem
Q..,>-( >
i
---...._ / ·1
o- (b -.. :.:: --- 1-0 = -[aa~.,p:--+~v)lp" + av,p] axoyâz= -p'vpvâxâgâz. (5.35)
-lI ax / r i)y a::
Intrucît elementul, fiind~ tic, 1ş1 modifică volumul în timp, va-
riaţia masei de apă oM va consta din suma variaţiei în tim a lui M şi
at ------- ----- - -
a variaţiei în timp a cantităţii de apă ce se va găsi în diferenţa de volum
de la un moment la alt moment, deci conform relaţiei (5.30) se poate scrie:
ol',,[ a av
- = -(nsp)âxogoz+ nsp-. (5.36)
~ ~ ~

Din (5.35) şi (5.36) rezultă:

("'6.

118
 Considerînd, că variaţia porozităţii şi a densităţii se face în confor-
mitate cu relaţiile (5.21) şi respectiv (5.23), se poate 's crie forma finală,
cea mai generală a ecuaţiei de continuitate :

.e t to""-~'-
{- \~J-v -'v · pv =np
os
ai" +nsp~ at -
op oa •
spa - ; - , (5.38)

Din această ecuaţie generală de continuitate pot rezulta variante

în funcţie de natura mişcării apei precum şi de caracteristicile atribuite
mediului fluid şi solid.
.
P ent ru nuşcarea permanent~a -os = o ş1. d ec1:
.
ot
- V ·v= O (5.39)
In cazul în care solul este nesaturat, termenii din dreapta ecuaţiei
(5.38) care se referă la variaţia densităţii ·pot fi neglijaţi întrucît compre-
s ilibitatea apei este neimportantă, mai ales pentru presiunile care au loc
în mediul aerat şi deci:

- Vv = np -
os = -
oe. (5.40)
i:)t i:)t

In cazul în care solul este saturat şi acviferul este închis variaiţia

p resiunii statice din pori p va fi egală cu variaţia tensiunilor O': deci:
oa. op
--
ot =--·
ot
(5.41)

Inlocuind .s =l şi (5.41) în (5.38) rezultă:

i:)p
-Vpv=p(a+n~) - · (5.42)
ot
Considerînd că p depinde num~i de presiunea apei (variaţia cu tem-
peratura este neimportantă) sarcina piezometrică h se poate scrie [9]:
p
1 ~-
h=z+- dp
-.. (5.43)
.
• I
\ . g
o
p(p)

, _,. . Diferenţiind ecuaţia (5 .43) rezultă

ah 1 op
-=- -. (5.44)
at r ot
Introducînd. (5.44) în (5.42) se obţine ecuaţia de continuitate pentru
u n acvifer închis ~
(5.45)

Expresia S = y(rt+n~) se nwneşte retenţie specifică la o cădere unitară

î n sarcina piezometrică. ,
· ' Eagleson [9] arată că 400;0 din retenţie rezultă din destinderea apei
~i 600/o din compresibilitatea mediului.
In ca.zul solului saturat, dar acviferul fiind · considerat neînchis; va-
riaţţa de volum datorită compresibilităţii apei şi deformării mediului este
neimportantă în raport cu. variaţia de volwn. a apei datorită modificării

119
nivelului pînzei freatice. Ca urmare în acest Ccl\Z se poate admite că
ecuaţia de continuitate este:

vv-n ~A~
~uaţia de mişcare este derivată din ecuaţiile lui Navier-Stockes
pentr carea aminara i izotermală, rezultînd [9]

..!.. ~ =-~ "vp-gVz + ..!:_ V 2 v (5.47}

n at p pn
în care µ este viscozitatea a fluidului. dinamică

în cazul mişcării incompresibile şi permanente avem -011 = 0 şi

at
P= ct. astfel încît ecuaţia (5.47) devine

-1 '72 PV
v V= - (p- +gz . ) (5.48)
n µ p

Termenul gz se numeşte potenţial gravitaţional, iar p/ p potenţial

de presiune. Inlocuind "{ =9P şi notînd ~1=:P/"{ rezultă:

(5.49)

In cazul în care solul este nesaturat presiunea p este presiunea ca-

pilară p, cu semn schimbat deci ~c=-Pcl'Y, iar ~' se numeşte potenţial
capilar şi reprezintă de fapt sucţiunea.
Diferenţiind în continuare ecuaţia (5.43) rezultă:

V(~ +gz) =g"vh (5.50)

iar ecuaţia (5.48) devine

1 gp ny
-V 2V=-Vh= - Vg (5.51)
n µ µ
sau

-ah = -µ
ax ny
n2
V V,r, (5.52)

Diferenţiind ambele părţi ale ecuaţiilor (5.52) în raport cu fiecare

din variabilele x, y, z şi adunînd se obţine:
2
oh + oh + oh =
1 2
µ v2 [ 011,, + 011r + }"i ] . (5.53}
a~ oy 1 az8 ny ax au a;:
In cazul în care mişcarea este permanentă V v=O şi deci ecuaţia
(5.53) devine în final:
V 2h=O, (5.54)
cunoscută sub numele de ecuaţia lui Laplace.
Relaţia viteză-potenţi.al. Ecuaţiile de continuitate şi mişcare conţin
ca variabilă principală viteza v de scurgere a apei prin sol care exprimă
<Ie fapt fluxul de înfiltraţie.
e e -1tă par e, aşa; cum se poate vedea din relaţia (5.49) fluxul
de infiltraţie are dou,ă componente principale: potenţialul de umiditate ·~
120
( capilară·~1.: în cazul mediului nesaturat) şi poten ialul ravita ional z.
La rîndul său potenţialul de capilaritate este conform relaţiei (5.11) o
funcţie de înălţimea capilară he astfel că în final fluxul de infiltraţie va
depinde de he şi z care au sens de sarai.ni potenţiale (de sucţiune şi
respectiv piezometrică). 1n cele ce urmeairă se va prezenta relaţia viteză­
potenţial atît pentru cazul solurilor ~aturate cît şi pentru cele nesaturate.
Soluri saturate. Din teoria curgerii potenţiale se cunoaşte faptul că
vectorul viteza v este proporţional cu gradientul sarcinii potenţiale h şi
in consecinţă se poate scrie:
ah
V:z: = -K:z:-, Vv=-K 11 - , Vz=-Kz-·
a1r a1t (5.55)
ax au az
Prin diferenţierea ecuaţiilor (5.55) şi înswnare rezultă [9]:
K
2 2
a h +K ah +K a1t 2
+ aK,,, ~ + ak 11 ~ + ak, }!:_ =
:z; axa 1/ au 2 Z oz 2 ax ax au au az az
=- ( av" + av, + av.). (5.56)
ax au az
Termenul din dreapta ecuaţiei (5.56) este conform relaţiei (5.46)
egal cu zero, iar dacă se. presupune mediul omogen şi izotrop Kx=Ky=
K;;= K = const. (aK,J ax)=O, etc) se obţine relaţia:
K''i1 2h =0 (5.57)
a cărei soluţie reprezintă bine cunoscuta relaţie a lui Darcy exprimată in
spaţiul tridimensional:

V=-K'vh. (5.58)
Coeficientul de proporţionalitate K se numeşte coeficient de ~per-
meabilitate variind între 10- 2 m/s pentru nisip grosier şi 10- 7 mjs pen-
tru argilă fină.
Sol nesaturat. Presupunem un por idealizat (fig. 5.15, a) avînd forma
unui tub capilar de secţiune constantă şi rază hidraulică R orientat pe
direcţia x. In conformitate cu ecuaţia Hagen-Poisseuille [12] viteza me-
die de .curgere a apei este:
yR 3 dit
V:z:=-- (5.59)
2µ dx

î n care h este sarcina piezometrică.

a b

In situaţia în care porul de lungime L 0 are o formă neregulată

(fig. 5.15, b) gradientul piezometric devine !::..h/La iar constanta 2 de la
numitorul ecuaţiei (4.59) se înlocuieşte cu o valoare c funcţie de gradul
de -umplere cu apă a porului şi deci de saturaţia s a acestuia [9].
121
 Viteza axială medie în tub devine deci :
y .fis t:.h
V= - - - - (5.60)
cµ L.

în care R2 este media pătratului razei hidraulice R.

vL
Componenta vitezei v pe direcţia x este Vx= astfel încît ţinînd
L.
seama de (5„60) avem:
yR 2t:.h
V= - (5.61 )
cµQL
în care Q = (Le/L) şi exprimă gradul de meandrare al porului sau sinuozi-
tate. Dacă un element de sol este considerat ca un ansamblu de asemenea
pori cu secţiune variabilă, a.tunci componenta vitezei pe direcţia x va fi:
Vz=nsu=-K(s) l ah (5.62)
ax µ
în care Kfs) se numeşte coeficient de permeabilitate efectivă pentru so-
luri nesaturate şi este dat de relaţia:

K(s) = ns~(s) = e~ds) • (5.63)

Din relaţia (5.62) se vede că ecuaţia de legătură dintre viteză şi po-

tenţial are o expresie similară cu cea a ecuaţiei Darcy în care coeficien-
tul de permeabilitate K este, în cazul solului nesaturat, o funcţie de gra-
dul de saturaţie s sau de conţinutul volumetric de apă.
Coeficientul de permeabilitate K(0) descre şte rapid pe măsură ce 0
descreşte de la momentul saturaţiei deoarece [17]:
- aria transversală a porilor
disponibilă pentru scurgere des-
creşte cu 0;
- porii cei mai mari se go-
lesc primii pe măsură ce 0 des-
creşte şi întrucît contribuţia lui K
pe unitate de arie variază cu raza
porilor, K va descreşte mult mai
rapid decît 0;
- pe măsură ce 0 descreşte,
o ~reşte posibilitatea ca apa să ră­
mînă în anumiţi pori, izolaţi de
Fig. 5.16. Variaţia potenţialului 'Y şi a mişcarea generală a apei din sol
~oeficientului de permeabilitate K cu umi- astfel încît continuitatea scurgerii
ditatea relativă a solului 8 pentru argilă
uşoară. se rupe parţial.
Pe de altă parte, potenţialul
apei în sol tl, scade pe măsură ce conţinutul volumetric 0 creşte. Un grafic
de variaţie K (QJ) şi lj, (0) se prezintă în fig. 5.16 [17].
Ecuaţia generală a curgerii apei în sol. Pentru a determina ecuaţia
generală care exprimă variaţia în timp şi spaţiu a vitezei de curgere a
apei în sol (curgere nepermanentă) este necesar a rezolva simultan
e cuaţiile de continuitate şi de mişcare, ţinînd totodată seama de variaţia

122
potenţialului de presiune cu conţinutul de apă din sol şi cu densitatea
(în cazul ipotezei compresibilităţii apei) adică de relaţia P= P(0, p).
Ţinînd seama de ecuaţiile (5.55) termenul din stînga al ecuaţiei de
continuitate (5.38) se poate scrie:

-v'· pv=-p [ ~-(Kz ah)+ ~ (K 11 ah)+~ (Kz ah)]-~ Kz fa/I. (5.64)

ax ax ay ay a= a: a: az
Deoarece: Z= ]:_ se poate scrie 8p="{8Z Şi înlocuind în ecuaţia
î
(5.24) rezultă:
ap ==yp~.
~= ~
pyli:
sau -
az
(5.65)

Inlocuind (5.65) în (5.64) şi ţinînd seama de (5.38) rezultă ecuaţia

generală a curgerii nepermanente, compresibile laminare într-un mediu
poros elastic:

-v'· pv=p [ -a ( ah )
ax K, -ax + -ay
a ( K11 -ah ) + -a ( K: -ah ) -y~Kz -ah ] =
ay az az a.
as
= n-+ns~ -
ap -srx-,
aa, (5.66)
a, at at
Pentru o scurgere compresibilă (acvifer închis) într- un mediu sa-
turat (s=l) şi izotrop (Kx=K11 =K==K) rezultă:

(5.67)

î n care s.=tt+n~ este acumularea specifică (vezi (5.45). Intrucît î'~ dh

dz
este neglijabil în raport cu ceilalţi termeni [9] ecuaţia (5.67) se poate
scrie:
(5.68)

Pentru scurgerea incompresibilă într-un mediu nesaturat cu un con-

ţinut de umiditate 0 = ns avem:

~ = ~(Kz ah)+
at ax ax ay
~(Kv ah)+
ay
~(Kz ah)·
az a:
(5.69)
p

Din relaţia (5.43) sarcina piezometrică h=z+ ~ ~ dp şi

Po
ah 1 ap ah 1 ap ah 1 ap
-=--,
ax î ax
-=--,
ay y ay -=--.
a: r au
(5.70)

Considerînd relaţia P=P(0) şi notînd:

D,;(6) = KiO) op , D u(6) = Ku(O) op , Dz(6) = K,(O) ap , (5.71)
r ao r ao r ao
relaţia (5.69) devine:

ae =
at ax
~(Dz Oxae) + ~(D
au 11
ae) +
ay az
~(Dz ~)
az
+ aK, •
a:
(5.72)

123
 Ecuaţia
(5.72) este de tipul concentraţie (8) - difuzie, astfel încît
coeficienţii Dx, Du, D: se numesc coeficienţi de difuzie sau difuzivităţi.
1n cazul în care se consideră curgerea apei în sol numai pe direcţia ver-
ticală atunci relaţia (5.72) devine:
~ = ...E.... [nce) 00 +K(6)]. (5.73)
oi oz oz
Din relaţia (5.71) şi ţinînd seama că potenţialul de presiune capi-
lară W= ..!!... rezultă că:
'(
D= k(O) op =K(6) ot)i(O) (5.74)
y oO oO
şi deci (5.73) se poate scrie şi sub forma:
06 = ...E.... [K(S) ( otli(O) +l )] . (5.75)
oi oi oz
Ecuaţia de continuitate (5.10) se scrie în acest caz:
06
- = - -ov. (5.76)
ot oz
Potenţialul total este: <l>=q,'+z iar viteza verticală conform rela-
ţiei Darcy este:
o<I> o (5.77)
V= -l{(tji) - =-K(tji) - (tJi+z).
oz oz
- 10-4 ..=::;:~....-------.....----. Rezolvarea acestor ecuaţii implică
-!!? în primul rînd cunoaşterea relaţiil9r
~ 10_5 1---~-+hr"-P+ro_f_+--1
l\i(0) sau K(0). O relaţie q,~f)) şi K(0)
este dată în fig. 5.16. Relaţia dintre coe-
•o _6 ArgilO ficientul de permeabilitate K în sol ne-
~ 10 1---+-----l""""----ll----f---t saturat şi potenţialul apei q, este dată
Ij! 10·7 I'---+--+-~+---+--+
de fig. 5.17 pentru trei tipuri de soluri
[23]. Se poate observa că de la o anu-
mită valoare a lui q,, coeficientul de
j;! -8
] 10 l--+-~I-...JN~-1--1 permeabilitate K scade foarte rapid.

i
u
10-9 t----t--+---+-~-1--t
gradientul de scădere fiind cu atît mai
mare cu cit textura solurilor este mai
grosiera ş1 mvers. Din acest motiv.
ţ 1ă~1----1---+~-I---Yt-'~ curbele K (q,) pentru diferite tipuri de
soluri tind să se intersecteze într-o zonă
10-11,...__..___,...__,__~-~ cuprinsă între 4'= -0,1 şi 4'=-1 bari
10-3 10-2 10-1 -1,0 -10 -100 [11]. Gardner [10] a exprimat legătura
Potenţialul de opO
dintre coeficientul de permeabilitate K
şi potenţialul apei tj, printr-o relaţie
- din sol, 'li [baril
empirică de forma:
Fig. 5.17. Coeficientul de conductivi-
tate hidraulică in funcţie de poten-
ţi~lul de apă din sol. K=-a- (5.78)
qi"+b
în care a, n şi b sînt constante în funcţie de tipul de sol. Se poate ob-
serva că în cazul solurilor saturate (la q,=l()) avem K=a/b.
Mişcarea apei în sol se face atît sub formă lichidă cit şi de vapori.
Transferul de vapori prin pori devine cu atît mai semnificativ cu cit con-
124
ţinutul volumetric de apă 0 scade astfel încît sub valori 0<0,1 cm3
apâ/cm3 sol continuitatea scurgerii de lichid se rupe şi are loc numai
curgerea de vapori.
Din acest motiv, difuzivitatea D din relaţia (5.73) trebuie privită ca
o sumă a difuzivităţii lichide Dz şi gazoase Dg. Un grafic care exprimă
relaţia dintre difuzivitatea unui tip de argilă uşoară şi conţinutul volu-
metric 0 în condiţii izotermale se pre-
zintă în fig. (5.18) ,[17].
Problema exprimării difuzivităţii
în funcţie de 0 se complică şi mai mult ~ 10_3 1-A_rg_ilă+---ir---+---::::;;:p--1
în cazul existenţei unor gradienţi de
temperatură importanţi. O dezvoltare "'5
teoretică detaliată a acestei probleme o
10-41--~l---..+~-I---!-~
este dată în [22].
t 10-5 H->r-+.,_--+--t---t---1

5.2.3. Rezolvarea ecuaţiilor

infiltraţiei
107 ""-.1-....J'->---'----'--_,_--'
O 0.1 0,2 0.3 0.4 0,5
Natura deosebit de complexă ~ -G Ccm3 apă /cm3 sol l -
ecuaţiilor tridimensionale ale infiltra-
ţiei face ca rezolvarea lor, chiar şi pen- Fig. 5.18. Difuzivitatea in funcţie de
tru curgerea apei în mediul poros in- umiditatea solului 8 pentru argilă
compresibil, să fie extrem de dificilă cu uşoară.
atît mai mult cu cît stabilirea condiţii-
lor iniţiale şi la limită nu este posibilă decît în ipoteze mult prea
simplificatoare. Este evident că complexitatea rezolvării ecuaţiilor
infiltraţiei creşte şi mai mult în cazurile reale din natură în care
mediul poros nu este un material izotrop. l Cu toate acestea au fost
abordate unele încercări de rezolvare a ecuaţiei infiltraţiei unidirecţio­
nale (5.73) pe axa verticală (z) dar soluţii exacte explicite nu au fost
obţinute chiar şi în acest caz decît dacă termenul gravitaţional oK,:/ â:
poate fi neglijat. Această ipoteză simplificatoare se poate admite dacă
potenţialul gravitaţional este mult mai mic decît cel capilar (acceptabilă
în momentele iµiţiale ale infiltraţiei) sau dacă valoarea coeficientului de
permeabilitate tinde să devină constantă. In situaţia în care termenul
potenţialului gravitaţional este neglijat ecuaţia (5.73) devine:

~
at = ~[D(8)
az
6
~ ].
a::
(5.79)

Rezolvarea acestei ecuaţii se face în continuare atît în ipoteza di-

fu.zivităţii
constante (D=ct) cît şi variabile [D=D(0)] [9].
In cazul difuzivităţii constante ecuaţia (5.79) este:
aa = D a:a. (5.80)
at a: 9
Rezolvarea acestei ecuaţii se face pentru următoarele patru situaţii :
- intensitatea ploii i este mai mare decît intensitatea infiltraţiei f;,
deci solul este acoperit cu apă, iar stratul superior este saturat avînd
conţinutul volumetric 0o=n (deoarece s=l);
- intensitatea potenţialului de evaporaţie PE depăşeşte intensita-
tea exfiltraţiei f .,;
125
 -intensitatea infiltraţiei f, este constantă (evident la o intensi-
tate constantăi a ploii);
- intensitatea exfiltraţiei f O este constantă (evident pentru un po-
tenţial de evapotranspiraţie constant).
In primele două situaţii, ţinînd cont de condiţiile iniţiale şi la li-
mită: 0= 0, pentru t=O şi z~O; 0=0o pentru t>O şi z=O rezultă urmă­
t oarea soluţie
0- Bo E[ lzl · ] (5.81)
01-00 = 2(Dt) 112

în care E este funcţia de eroare Gauss dată de

,.
E(y)=: ~ e-C'd~. (5.82)
o
Funcţia E(y) se găseşte în tabelul 5.4. Se poate observa că adînci-
mea .z se consideră în modul, deci indiferent de situaţia de infiltraţie sau
>
exfiltraţie. In cazul infiltraţiei 0 0 0, (viteza de circulaţie în sol este ne-
Tabelul 5,4
FUNCŢIA DE EROARE E(y) (GAUSS)

y E(!I) y E(y)

o o 1,1 0,880205
0,05 0,056372 1,2 0,910314
0,1 0,112463 1,3 0,934008
0,15 0,167996 1,4 0,952285
0,2 0,222703 1,5 0,966105
0,25 0,276326 1,6 0,976348
0,3 0,328627 1,7 0,983790
0,35 0,379382 1,8 0,989091
0,4 0,428392 1,.9 0,992790
0,45 0,475482 2,0 0,995322
0,5 0,520500 2,1 0,997021
0,55 0,563323 2,2 0,998137
0,6 0,603856 2,3 0,998857
0,65 0,642029 2,4 0,999311
0,7 0,677801 2,5 0,999593
0,75 0,711156 2,6 0,999764
0,8 0,742101 2,7 0,999866
0,85 0,770668 2,8 0,999925
0,9 0,796908 2,9 0,999959
0,95 0,820891 3,0 0,999978
1,0 0,842701

g ativă) iar pentru exfiltraţie avem o viteză pozitivă (0 0 <0l), In figura

(5.19} se prezintă funcţia E şi derivata ei âE ,
âz
Se observă că ::
devine foarte mic pentru 2 (D:) 1, 2 =2. Aceasta
înseamnă că variaţia conţinutului volumetric 0 datorată fluxului de apă
de la suprafaţă nu depăşeşte cu mult valoarea adîncimi,i z dată de re-
laţia:

z =4(Dl) 1' 2• (5.83)

126
 De exemplu, pentru un sol fonnat din lut prăfos cu n=0,35 deci
8 0 = 0,35 la care se poate considera D=10- 3 cm2/s pentru o ploaie cu du-
rata de o zi (t=86 400 s) avem Z=<35 cm. Cu alte cuvinte, grosimea ac-
tivă de sol pe care se desfăşoară procesul

--~
de infiltraţie în acest caz nu depăşeşte
40 cm. 1.0
,/
Pentru un sol puţin coeziv (nisip fin) ~
cu D = :10-2 cm2/s, adîncimea activă pentru w 0,8 V
o ploaie cu durata de o zi este de ordinul w I .,..E
a Z=120 cm. 0,6
, J.- t
Aşa cum se va vedea ulterior, aceste
concluzii prezentă o importanţă deosebită
în modelarea matematică a proceselor in-
0,4

0,2
/ I/
V
- âE=E'
i'-. az
I\..
--
filtraţiei utilizînd tehnica rezervoarelor.
Intrucît intensitatea de infiltraţie
f = -D ae atunci la suprafaţa solului (z=
I
0,4 0,8 1,2
'1,6
I"'-,.
2,0
'
ât .- z/2(ot)1/2
= 0) avem conform relaţiilor (5.73) şi (5.81)
[9]: Fig. 5.19. Funcţia de eroare
âE
;i" )1/2
D Gauss E şi derivata E= - •
f, =(6, -60) ( (5.84) az

şi luînd în considerare potenţialul de gravitaţie

D )t/2
f, = (6, -60) ( ;i" +Ko. (5.85)

Ecuaţiile (5.84) şi (5.85) aproximează infiltraţia suficient de bine

pentru durate de timp t mici, cu excepţia valorii t = O sau a lui t în ime-
diata apropiere de zero, la care f, devine infinit şi respectiv mult prea
mare.
Volumul de apă V, infiltrat pînă la un moment dat t prin unitatea
de arie de la suprafaţa solului, omiţînd efectul gravitaţiei, este:
t
V, = ~ f,dt -= -2(6,-6 0 )(:t )1'2. (5.86)
o
,ln continuare, din ecuaţia(5.84) şi (5.86) rezultă relaţia dintre in-
tensitatea infiltraţiei şi volumul de apă infiltrat pînă la un moment
dat t:
f, = 2(0 1-0o)2D • (5.87)
nV,
Se vede din ecuaţia (5.87) că intensitatea infiltraţiei scade pe măsură ce
umiditatea în sol (exprimată prin volumul total infiltrat Vi) creşte.
Utilizînd metoda produsului se admite că soluţia ecuaţiei (5.80) este
de forma [9]:
f1 = (A cos mz+B sin mz)e-Dm•1+c (5.88)
unde C este o constantă de integrare iar m este un parametru.
127
 Dacă se consideră că la suprafaţa solului (z= O) intensitatea infil-
traţiei va atinge o valoare constantă fco pentru t=oo iar la momentul
iniţial (t=O) va avea o valoare maximă f o= fffla%. (fig. 5.2), adică:

f, = fco pentru Z=O t = oo

f,= fo pentru z=O t= O
atunci ecuaţia (5.88) devine:
f, =fco+(fo-fco)e - Dm•ţ (5.89)
Ecuaţia (5.89) este cunoscută sub numele de legea lui Horton.
Blidaru, Stanciu şi Drăgoi au determinat pe bază de măsurători la
staţia hidrologică experimentală Voineşti o serie de curbe de infiltraţie
standard de tip Horton. Condiţiile de experimentare şi metodologia de
lucru sînt date detaliat în lucrările [2 şi 14].
In celelalte două situaţii, în care intensitatea infiltraţiei sau a ex-
filtraţiei este constantă (pentru o intensitate constantă fo a ploii sau
respectiv a potenţialului de evapotranspiraţie) conţinutul de umiditate 0
este dat de relaţia [9):

6= 2(0
D
[(Dt)l/2exp (-z
'IT 4Dt
2
)- _1:.!. E (
2 c
lzl . )]
2(Dt)11 2
(5.90)

î n care E,(y) este funcţia complementară a funcţiei E(y) dată de ecuaţia

(5.82) adică :
Ec(y) = 1-E(y). (5.91)
In cazul în care difuzivitatea este variabilă, ecuaţia (5.79) are ca
soluţie:

f, = 2._ ( Do )1/2 (6, -60)

2 t
dO, I
dl) 11-0
(5.92)

în care D 0 este difuzivitatea la 0=0 0 adică la saturaţie, e r =

0- 0o
-- 1 ad'1ca
-
0,-0o
conţinutul relativ de apă, '1) = ; (D0 t)-1/2.
In cazul în care se reconsideră efectul gravitaţiei ecuaţia generală
este:

(5.93)

Aşa cum se observă din fig. 5.16, cu excepţia zonelor extreme de

variaţie a umidităţii (0<0,1 şi e>0,45), difuzivitatea D(0) variază expo-
nenţial cu 0, adică există o relaţie de forma [10):
D(6) = DoeA!0 - 0ol (5.94)
în care A este un parametru care depinde de tipul de sol.
Eagleson [9) citind pe Crank (6] şi Gardner [10] arată că utilizînd
relaţia (5.94) aceştia au rezolvat ecuaţia diferenţială a difuziei cu D va-
riabil obţinînd soluţii numerice prezentate sub formă grafică în fig. 5.20
pentru rapoarte DJ/D0 diferite (Di este difuzivitatea corespunzătoare umi-
dităţii iniţiale 0t,

128
 Curbele D 0 /D,= 1 pentru sorbţie (fig. 5.20, a) cit şi pentru desorb-
ţie (fig. 5.20, b) reprezintă exprimarea grafică a relaţiei (5.81) obţinută în
condiţia unei difuzivităţi constante.
Totodată se observă că odată cu creşterea raportului D/D0 soluţiile
pentru infiltraţie f, devin din ce în ce mai diferite de cele pentru ex-
filtraţie f e, sau cu alte cuvinte, apa
pătrunde în sol mai repede decit
este refulată. Acest proces exprimă ~1<t>" 0,9
de fapt fenomenul de histerezis , 'o o.a~~~~--"'.,
capilar descris anterior. 4> ,,45 0,7 14\-~l------llil:--'......+-......- - ; - - - ,
Relaţia 0 = 0 (z, t) descrisă 4>... 0,61-::1-\\-:a\*'-::--~r=c-lT-:::::-+....r::-::+=-
de curbele din fig. 5.20 este vala- I Q,5 ~"-'~---+---,lr-+-+--t--r-,
bilă pentru intensităţii mari ale
ţ
Q4
ploii sau ale potenţialului de eva- 0,31-...\-\~.\-+-_..--++--tll,---,
potr anspiraţie. In cazul în care in- 0,21----.\,-,-.\-1----I\---V---t-'l"---I
tensităţile ploii sînt mici, umidita- 0,11---l~~--+-+---,,..--+-'~
tea 0 0 creşte gradual în timp, fie O L-__JL--::,iW;2...,.._3..__~4.........._._~
pînă se atinge s aturaţia fie pînă
a
încete ază ploaia. De asemenea dacă
intensitatea potenţi alului de eva-
potran s piraţie nu este suficient de
mare, 0 0 descreşte gradual pînă se
atinge capacitatea de cimp.
Astfel, datori tă fenomenelor
tranzitorii de la suprafaţa solului, ţ
cu cit intensităţile ploii sau ale po-
tenţialului de evapotranspiraţie - -+-- -,. &=expCAl&-eoll
sînt mai mici, cu atît relaţiile 0=0
(z, t ) prezentate în fig. 5.20, a şi
5.20, b, (atît pentru infiltraţie cît 2 3 4 5 6
şi pentru exfiltraţie} sînt mai al-
2
- IZI /2!D0 t)V
terate, cel puţin în fazele inci- b
piente.
Fig. 5.20. Distribuţia conţinutului de apă
O altă ipoteză a soluţiei in sol pentru o variaţie exponenţială a di'...
ecuaţiei difuziei a fost considera- fuzivităţii.
rea mediului poros ca infinit, fapt
care poate fi acceptat dacă este îndeplinită condiţia dată de relaţia (5.83),
în care t este durata ploii sau a condiţiilor de evapotranspiraţie.

5.2.4. Redistribuirea apei în sol

După încetarea sursei de alimentare cu apă (terminarea ploii) în -

cepe procesul de redistribuire a acesteia în sol. Apa infiltrată continuă
să pf1trundă în straturile inferioare de sol sub acţiunea potenţialului
gravitaţional âK:(0)/â: din relaţia (5.73) într-un proces de drenaj care se
numeşte percolaţie.
Rezolvarea ecuaţiei (5.73) implică utilizarea unor condiţii de gra-
niţă care în general se sprijină pe ipoteza că umiditatea apei din sol e
este univoc legată de presiunea apei p atît în procesul de umezire cit şi
în cel de uscare (după încetarea sursei de alimentare). In realitate, după
9 - llldro!ogle dinamică
129
terminarea infiltraţiei, apa se redistribuie în sol într-un proces în car e
se produce atît umezirea straturilor inferioare cît şi uscarea celor supe-
rioare. Ca urmare, relaţia între umiditatea e şi presiunea capilară p nu
mai este unică ci se produce după o curbă în formă de buclă histerctică
arătată în fig. 5.13. Astfel, în principiu, cu o cunoaştere a distribuţiei
iniţiale a umidităţii solului pe verticală şi a curbei de histerezis 0-J(P)
se poate rezolva ecuaţia (5.73).
Whisler şi Klute [l] au obţinut o soluţie numerică a ecuaţiei (5.73)
în condiţia iniţială a unui conţinut de apă 00 neuniform distribuit pe ver-
ticală şi totodată considerînd curbe histerzis
6'z9r 90 a e= f(p) pentru soluri ipotetice. Rezultatele lor
nu au fost însă verificate experimental.
Joungs [l] propune două modele care de-
scriu procesul de percolaţie.
1n primul model (numit model de tip A)
(fig. 5.21) la încetarea infiltraţiei în momentul
t 0 se presupune că solul este saturat pe adînci-
mea z 0• In următorul moment t 1 apa se drenează
z z din vecinătatea solului trecînd prin zona sat u-
rată şi umezind în continuare solul sub acesta.
a b
Treptat, în momentele următoare t 2 , t 3 ••• etc.,
Fig. 5.21. Modele ale profi- zona saturată diminuează în grosime ajungînd
lelor de umiditate în pro- în stadii mai tîrzii la grosimi foarte mici.
cesul de percolaţie : a -
model A; b - model B. Panta profilului de umiditate d0/dz are
valoarea zero la momentul t 0 • Ea este diferită
de zero pentru momentele următoare t 1, t 2 , • • • şi revine la valoarea zero
pentru stadii de percolaţie tîrzii.
La momentul t 0 fluxul de apă care tre.ce prin wna saturată este
egal cu cel care intră în stratul z 1 (fig. 5.21, a).

(5.95)

în care indicii d şi w se referă la faza de uscare şi respectiv de umezire.

lnlocuind <l>=p-z relaţia (5.95) devine:
, [dp
-Kd --; -1 ] = - [ Kw---;
dp -Kw.
] _ , (!:i .96)
d. d. ---1
Integrînd relaţia (5.96) de la Z=O la Z= Z 1 şi admiţînd că suprafaţa
solului începe să se dreneze la presiunea p 11 avem:

(5.97)

în care p este presiunea la z 1•

Rezolvarea acestei ecuaţii conduce la determinarea la momentul t 1
a presiunii p, iar din curba e = f(p) se poate găsi conţinutul de apă din sol.
Deoarece în perioada de redistribuire a apei nu mai există un flux
de apă care pătnmde prin suprafaţa solului rezultă că:

- Kd [dp -1]:~o =0.

d:
(5 .98)

130
 Pe de altă parte, admiţînd o relaţie univocă pentru faza de uscare,
între 0 şi p avem:

:~ =[::1=0 (5.99)

deci, panta profilului umidităţii din sol la suprafaţa acestuia este egală
cu panta curbei 0 = f(p) pentru faza de uscare.
lntrucît panta curbei 0=f(p) este în genera'! zero atunci pentru mo-
delul propus în fig. 5.21, a avem d0/dz= 0.
Al doilea model (numit model de tip B) (fig. 5.21, b) diferă sub-
stan ţial de primul prin faptul că, cu excepţia suprafeţei solului care este
saturat\ în celelalte straturi inferioare solul este nesaturat. Profilul de
umiditate avansează gradual, punctu'! de intersecţie (0 2, z 2 ) dintre curbele
e(z) la momentele t 0 şi t 2 situîndu-se sub punctul (0 1 , .z1) dintre curbele
e(z) lrl momentele t 0 şi t 1 •
Un model analitic de acest tip a fost elaborat de V. Al. Stănescu
[24] şi prezentat în detaliu în capitolul 6.
In continuare, se prezintă unele rezultate obţinute experimental de
Biswas, Nielsen şi Biggar p] pentru soluri diferite din care se pot trage
concluzii utile privind desfăşura-
rea procesului de redistribuire a G-
apei in sol. 100 0,1 0,20,30,4 0,5
în figura 5.22, a şi b se dau
profil ele de redistribuire a apei
pentru nisip, avînd adîncimi ini- 0
! e- +
O 0.1 0,2 0,3 Q4 0,5 101---141\l'Hl-t--l

ţiale de umezire a solului diferite -

(32 cm şi respectiv 52 cm) [l]. Pro- ~ 10
filul din fig. 5.22, a este asemănă- N
tor modelului de tip B iar cel din
fig. 5.22, b (cu adîncime mai mare
I/
20
de umezire) se comportă ca mode-
lul de tip A. Se constată pe de
altă parte că cu cit adîncimea ini- 30 >-00~~G!
.,_:;-...-
ţială de umezire este mai mare, cu
atît apa se redistribuie mai rapid, tl~)
producindu-se conţinuturi de apă 40 ~ I
mai mici nu numai la suprafaţa
Nisip
solului ci şi pe întregul profil. ~q, ., Nisip
Pentru lut prăfos (fig. 5.23, a 50
şi b) se constată că rata de redistri- ~
buire este invers legată de adîn-
cimea iniţială de umezire a solu- a b
lui (de 17 şi respectiv 47 cm), adică
în contradicţie cu comportarea re- Fig, 5.22. Profile de redistribuire a umidi-
tăţii în soluri nisipoase; a - adincime
distribuirii apei în nisipuri [1]. iniţială de umezire 32 cm; b - adîncime
în figura 5.23, a profilul este iniţială de umezire 52 cm.
asemănător celui de tip B cu con-
ţinut relativ constant pe adîncimea z Ia momente diferite şi d0/dz=O.
Profilul din fig. 5.23, b arată că atunci cînd lutul prăfos a fost umezit
iniţial la o adîncime mai mare, apa se drenează preferenţial de la supra-

9• 131
 a- .
0 q 01.1 0.12 ~.,1• q.f 0.15

! 101 I I 111 \I I

00 0,1 0,2
a - 0.5 -E
0.3 0.4
~ !o a-
O 0,1 0.2 0,3 04 0.5

r'
I I iii I
N201 I I 111 li I 0.1

~
!
E 101 I 111 I I I M I
30I I I 1111111 I
-10
E
~
~ ~10 N
N 20
40 1 I I U #HI I N
O ore
2 or
20~-.........-M I I I 30

40

40 l--- + --+--- + - --+----1 401---+--+---l--+---+---l 60

Argilă
Arg i lă
Lut prăfos
701 I I I I I I
90---~~~~- so~~-~-~-~~~
50 a
b a b

Fig, 5.23. Profile de redistribuire a umidităţii în soluri lu- Fig, 5.24. Profile de redistribuire a umidităţii în soluri
toase (după Biswas T. D., şi al., 1966): a - acli ncime argiloase: a - aclincime iniţiale"! de umezire 16 cm; b -
iniţiahi ele umezire 17 cm; b - aclîncime i n iţ i al ă de ume- adincime ini ţ ială de umezire -16 cm .
zire -17 cm .
faţa solului (în mod similar cu modelul de tip A), cantitatea maximă per-
sistînd la adîncimea de 13-20 cm.
Redistribuirea apei pentru argilă prezentată în fig. 5.24, a şi b are
relativ aceeaşi formă indiferent de adîncimea de infiltraţie [1].
Conţinuturile de apă descresc monoton cu o rată de drenaj invers
legată de adîncimea de infiltraţie ca şi în cazul lutului prăfos.
în concluzie, din experimentele realizate, rezultă că forma profile-
lor de redistribuţie pentru nisip şi lut prăfos este fie de tip A fie de
tip B, după cum adîncimea iniţială de infiltraţie este mare şi respectiv
mică în timp ce argilele au profile de redistribuţie numai de tip B.
In ceea ce priveşte rata de drenaj, aceasta variază direct cu adîn-
cimea iniţială de infiltraţie pentru nisipuri şi în mod invers cu aceasta
în luturi prăfoase şi argile. Această diferenţă între ratele de redistribuire
poate fi explicată doar calitativ prin diferenţele în conductivitatea ca-
pilară faţă de re'laţiile 0 f(p) ale lutului prăfos, ale argilei şi nisipu-
lui [1 ].
Intrucît adîncimea iniţială de infiltraţie reflectă în mod indirect
mărimea ploii căzută pe un bazin, concluziile de mai sus au importanţă
evidentă în modelarea proceselor hidrologice care au loc după încetarea
ploii.

5.3. TEORIA MIŞCARII APEI SUBTERANE

Aşa cum s-a arătat în § 5.1.3. apele subterane pot fi cantonate în

acvifere închise (sau acvifere sub presiune) şi acvifere deschise (ape frea-
tice) ultimele avînd suprafaţa liberă, numită suprafaţă piezometrică, la
o presiune constantă (presiunea atmosferică).
Formarea scurgerii apei în rîuri este direct influenţată cu prioritate
de acvifere deschise şi ca urmare, în cele ce urmează, se vor trata doar
clementele teoretice ale mişcării apei freatice şi legătura acestora cu re-
ţeaua hidrografică pe care o alimentează.

5.3.1. Ecuaţiile de bază

Printr-un contur de arie Q, debitul de apă Q este dat de relaţia:

Q=V (x,y) Q (5.100)

în care v (x, y) reprezintă viteza într-un punct de coordonate (x, y) la
momentul t considerat şi este dată de relaţia lui Darcy (ecuaţia 5.58).
Gradienţii sarcinii potenţiale h din ecuaţia lui Darcy se pot deter-
mina dacă se cunoaşte în orice moment t suprafaţa piezometrică hp:
Z = hµ (x, y, t). (5.101)
In figura 5.25 se repre12intă schematic suprafaţa piezometrică şi
sistemul de calcul al acesteia în coordonatele x, y şi z. Se consideră că un
element de volum de arie llx lly este alimentat de un flux de apă pro-
venită din percolaţie care se notează cu Ww

133
 Ecuaţia generală a curgerii nepermanente într-un mediu saturat,
considerat omogen şi izotrop este conform (5.57):

2 2( ~
'v h='v +z )=o. (5.102)

Condiţia dinamică de graniţă este:

p =0, :: =h(x, y, t). (5.103)
Wp

tI ! ! ! i___,...,....S,..up_ra_faţa piezometriccî
hp(x.y,t)
1

Fig. 5.25. Schema de calcul pentru o suprafaţă piezome-

trică.

Această condiţie derivă din faptul că suprafaţa piezometrică este o

suprafaţă liberă şL ca urmare toate punctele sale se vor găsi la presiunea
.atmosferică.
Condiţia cinematică de graniţă este:

dt
1
~ [z-h (X, y, i}J:-r,
"
= w,,
n
(5.104)

î n care n este porozitatea.

Relaţia (5.104) arată că variaţia în timp a suprafeţei piezometrice
reprezintă fluxul de apă care pătrunde în elementul de volum arătat în
fig . 5.25. Această relaţie se mai poate scrie:
d=
dt
I _ah,,at = _
",,
w,,
n
+ v„
11
ah,,
ax
+ "v
n
ah„
ay
(5.105)

în care V,: şi v 11 sînt componentele vitezei pe axele x şi respectiv y.

Considerînd ecuaţia Darcy (5.58) termenul ~
dt h„
I din relaţia (5.105)
se poate scrie:
(5.106)

Inlocuind (5.106} în (5.105) avem:

2-(-w11+n~) az , +(~)2+(~)2·
(5.107)
[.: at = - ~ ax au ==hp

134
 La patu'l. impermeabil (z= O), deasupra căruia apa freatică este can-
tonată, se poate scrie o a doua condiţie cinematică de graniţă:
ah
Z= O, Vz = -K - = 0. (5.108)
oz
Se integrează (5.102) pe înălţimea elementului de volum:

(5.109)

şi folosind regula lui Leibnitz [9) se obţine

v';,. ({Jhdz - 3-)

2
- (~)2
_ax
- (~)2
i!y
+ oh I i)z z= =p
{5.110)
o
în care

.,,
y'2 ( (5.111)

J:nlocuind al doilea termen din ecuaţia (5.107) în ecuaţia (5.110) şi

· considerînd sarcina piezometrică h= !!.... +z se obţine:
r
,.p .
~
n
(E.. dz) + ~n
v';,. ( Jr = ah,, •
at
(5.112)
o
Dacă ne notează cu w viteza verticală, aceasta se calculează cu re-
lâţia Darcy, astfel:

w = -K dh
dz
I{= ( ~ +1')
.dz '
(5.113)

şi integrînd în raport cu z se obţine:

(5.114)

Inlocuind (5.114) cu integrala din (5.112) se obţine:

(5.115)

Pentru valori hµ mici se poate defini o viteză vertica'l.ă medie w

astfel:

w=-1 - ~J uid~:::::w,i ~
hp-Z
-u, (~)
OX a
~K(.J!!_.)
OX
2
(5.116)
:

135
unde indicele s înseamnă suprafaţa piezometrică, iar U 3 =K oh viteza la
ax
suprn[aţa piezometrică.
Ecuaţia (5.115) devine în acest caz:

~
:.!n
'v;y{h~[ l + (~)2}
ax •
+ 111 P
li
= a~,p
at
(5.117)

sau ţinînd cont că în general:

a1,)2 ~
( ax 1 8
(5.118)

şi ncglijînd termenii de ordin superior se obţine în final ecuaţia aproxi-

mativă a lui Dupuit
(5.119)
în care
- l{/,p
D<lIp ) - --· (5.120)
11

Aproximaţia lui Dupuit constă de fapt în acceptarea ipotezei că în

condiţiile unei grosimi relativ mici a acviferului freatic viteza pe orizon-
tală (perpendiculară pe axa z) este considerată constantă indiferent de z,
dar în funcţie de x, y, t.
variabilă
Ecuaţia(5.119) reprezintă ecuaţia diferenţială a suprafeţei piezo-
metrice a unei pînze freatice în condiţiile în care există o variaţie a
acesteia în timp. Prin rezolvarea ecuaţiei diferenţiale (5.119) se obţine
!funcţia Z= hv (x, y, t) şi ca urmare viteza în orice punct x, y şi la orice
moment t se poate determina utilizînd apoi

tt~i
ecuaţia Darcy.
I, ,1 ,1
W Ecuaţia (5.119) se poate considera într-uh
Wp sistem bidimensional în care suprafaţa piezo-
metrică z=h 11 (x, t).
In cazul în care alimentarea acviferului
freatic se face printr-o percolaţie wP pe o lă­
ţime x = 2 L (fig. 5.26) se va forma o denive-
lare H de la situaţia iniţială z= h 0 •
Problema care se pune este de a deter-
mina ecuaţia acestei denivelări adică funcţia H
(x, t).
Fig, 5.26. Schema de calcul
pentru determinarea supra- hP(x. O) = ho. (5.121)
feţei piezometrice in cazul
perc: olaţiei unei cantităţi de Considerînd că în general avem:
ploaie w 11 •
hp-ho = Il ~ ho (5.122)
se poate liniariza ecuaţia (5.119) prin aproximaţia:
!(ho
D(h 1;)~ Do = - - , (5.123) ·
n
Ecuaţia (5.119) devine în acest caz:
3
Do 0 11 + w,, = oll (5.124)
ox 2
li ot
136
care se rezolvă ţinînd seama de condiţia iniţială

H (x, 0) = 0. (5.125)
Polubarinova-Kocina [19] dă următoarea soluţie a ecuaţiei:
1 t 1 +a:>
Il(x, t) =0.5(Do1t)- î" r(t- ·, f 2 dT rJ w,,n ( ~- t) exp [ - (x-4D~):]
J t J
d~ (5.126)
0
o -a,

în care 'C, este variabila de integrare pe direcţia x, iar

D t
T= - 0 (5.127)
L3

Considcrînd:

.!!!!.. = const. =
11
lV
n
pentru lt.l <L (5.128)

şi w,, = 0 pentru
n
lt.l > L
rezultă soluţia finală

L2;;2 _ ..!_
2
H(x, t) = - -
'~ [ T<l>(a1) + 2(1t) Ta1 exp(-ai)-2·rni[l - <l>(a1)J +
2Don

+ T<l>(a2) + 2(1t)- ~ TU2 exp( - aD - 2,aU 1 -<l>(a )J] 2 (5.129)

în care
1
01 = 0.5( T)- 2 ( 1- : ) (5.130)
I

02 = 0.5(T)- 2 (1+:) (5.131)

<Jl(a1) =E(a1) (5.132)

<l>(a2) =E(a2) (5.133)
cu E funcţie
de eroare Gauss dată de relaţia (5.82).
In cazul în care pcrcolaţia w 11/n încetează să mai aibă loc ecuaţia
(5.124) devine:

(5.134)

In acest caz denivelarea sub formă de undă începe să se turtească,

apa răspîndindu-se lateral şi alimentînd suprafaţa solului dacă o va in-
tersecta. Acest fenomen constituie una din faţetele probabile ale proce-
sului formării scurgerii hipodermice.
in fiecare moment t unda va avea o altă ecuaţie H (x, t) şi înce-
pînd din momentul t=O cînd condiţia iniţială este:

(5.135)

137
 Soluţia ecuaţiei (5.134) a fost dată de Polubarinova-Kocina [19]
astfel:
(5.136}

în care A 1 şi A 2 sînt parametri ai aproximaţiei:

H(x, O) =A 1 e,11p( -A 2x 2). (5.137}

Curba H (x, t) obţinută cu ajutorul relaţiei (5.136) este deci o curbă
Gauss ai cărei parametri A 1 şi A 2 se determină pentru cea mai bună
potrivire cu datele experimentale.

5.3.2. Calculul suprafeţei piezometrice în cazul

regimului permanent

In cazul în care variaţiaîn timp a nivelului suprafeţei piezometrice

h se poate neglija, ecuaţia de mişcare în regim permanent a apei sub-
terane într-un spaţiu bidimensional (x, y) se poate scrie:
'v~(h)+q(x, y) = O (5.138}
în care q (x, y) este debitul care alimentează stratul freatic pe o unitate
de suprafaţă.
că transmisivităţile pe cele două direcţii x şi
Scriind y sînt T :r=
= h Kx şi Ty = h K,, (Kx şi Ky fiind coeficienţii de conductivitate pe direcţiile
x şi y), rezultă ecuaţia de mişcare în regim permanent:

i_(Tx
ax
ah) +!~(T
ax au
ah) + q(x, y)=O
au 11 (5.139}

R. Drobot [8], şi M. Bretotean [3], prezintă o rezolvare în diferenţe

finite conform schemei din fig. 5.27. Pe direcţia x ecuaţia (5.139} se scrie
în diferenţe finite pentru caroul 9 astfel:

- AX (5.140)

' H3
>,
,ci
03
T3
H1 Ho H2
01 oa o2 Pe direcţia y avem:
T1 To T2
H4 !._(Tu
au au
ah)= 11u
!__(Toa Ha-Ho
11u
+To4 H 4 -Ho )·
!1y
04
Îl (5.142)
Fig. 5.27. Schema de in- In relaţiile (5.141) şi (5.1'12) avem:
tegrare în diferenţe fi-
nite a ec uaţiei de miş­ (i = l, 2, 3, 3, 4). (5.143)
care a apei subterane.

138
 Inlocuind (5.141) şi (5.142) în (5.139) şi scriind
ÂX=ÂY=L

To1II1 + [ - TC-TR-TD-t To,] Ilo+T0Il2=

t=l

(5.144)
în care Q este suma debitelor intrate sau ieşite îll/'din caroul O, iar TC,
TR, TD, IIC, HR, HD 0 sînt elemente suplimentare necesare impunerii
condiţiilor la limită ale căror semnificaţii se dau în continuare.
Pentru întreg domeniul de mişcare, constituit din M · N carouri dis-
puse pe M linii şi N coloane rezultă din relaţia (5.144) sisteme de ecuaţii
liniare a1e cărui soluţii se obţin prin metoda iterativă a suprarelaxării.
Pentru fiecare linie se formează cîte un sistem de ecuaţii cu un
număr de ecuaţii egal cu numărul carourilor de pe linie. Pentru fiecare
sistem, necunoscutele sînt H 0 , H 1 şi H 2 iar H 3 şi H 4 se consideră cunos-
cute din iteraţia anterioară. Pentru fiecare iteraţie, H 4 este reprezentat
prin valoarea măsurată.
Rezolvarea sistemului se face cu programul PERMN elaborat de
R. Drobot [7, 8] (cu varianta PERMAN elaborată de M. Bretotean [3]).
Condiţiile la limită ale ecuaţiei (5.144) sînt de 3 tipuri:
a) Co7Uliţia de cotă piezometrică impusă; se aplică în un11ătoarele
cazuri astfcl:
- pentru calculul debitului Qc de intrare/ieşire prin secţiunea de
contur:
QO = TC(IIC-Ilo) (5.145)
în care HC este cota pic\zometrică impusă considerată la mijlocul laturii
caroului de contur O, iar T,=2T0 [7];
- pentru calculul debitului Q, de legătură între rîu şi stratul de
apă subterană:

Q,=TR(IIR-Ilo) (5.146)
în care HR este cota piezometric-a impusă sau nivelul apei în rîu în zona
caroului O, iar TR este transmisivitatea care caracterizează legătura rîu-
subteran [7]; •
- pentru ca1culul debitului Qd de legătură prin drenanţă între
stratele acvifere:
Q,i =TD(IID0 -Ilo) (5.147)
în care HD 0 este cota piezometrică a stratului acvifer aflat în legătură
cu stratul modclat în centrul caroului O, iar TD=K' ·U/a', K' fiind con-
ductivitatea hidraulică şi a' grosimea stratului semipermeabil separator.
b) Condiţia de debit impus; este dată de relaţia de continuitate:
(5.148)
în care QP şi Qei sînt respectiv debitul de alimentare prin infiltraţie din
precipitaţii şi debitul eliminat prin evapotranspiraţie
din stratul acvifer.
c) condiţia la limită impermeabilă; necesită atribuirea unor valori
nule cotelor piezometrice impuse şi debitelor impuse pentru carouri care
139
conţin limită impermeabilă precum şi transmisivităţi nule pentru ca-
rourile din exteriorul domeniului.
Programul PERMAN permite totodată trasarea hidroizohipselor aşa
cum se poate vedea în fig. 5.28.
MODELAREA MATEMATICĂ A MISCĂRII APEI
ÎN REGIM PERMANENT A STRATULUI ACVIFER FREATIC
HARTA CU HIDROIZOHIPSE
SCARA 1/160 OOO
oo.o DO.O DO.O DO.O DO.O DO.O DO .O DO .O DO.O DO.O DO.O 00. o

oo.o 125.7 H116.8 112.1G 104 .01 93.) 81.R 71.3 DO.O DO.O DO .O 00. o
H I
H F E o
oo.o 123.6 H 118.7 114.3 104.i 91.2 81.R 71.3c 63.6 DO.O DO.O 00.o
H l f.

s'ţ.o
l F E C
oO.O 12~t 117.4 113.0 10t 88. 8 70.8 64.1 DO .O DO.O 00 .o
~ ~ [ ~
G F E L c"
oO.O 115.2 113 .5 110.0 10{5 89 .1 877.2 68.5 62.4 54 .1 00.0 00. o
_,,GG ~ cC nBB
G" F E- a"'
o00 109.9: „G189.0 105.9 ,l99.0 l87. l ~73.0( 62.88 B56.4 51.4 DO .O 00 .o
F _J rC nB

oO.O
Ft- E'" 0 1J cc
103.8 103 .5 bf 99.8 l0.4 J9.8 c67. 3 B58.5 54.1
e A
49.7 43.5 00 . o
---· --~i:-F ,o ( C F B AA
E'" ou cC Bt:1 A
oO.O 96.3 96.7 93.0 81.5 70.2 58.8 52.3 50~ 46.1 40 . 4 00 . o

oO.O 00.0 00.0 DO.O DO.O DO.O DO.O DO.O DO.O DO.O DO.O 00. o

Valorile curbelor izoscalare:

A =SO.O 8 = 60,0 C = 70.0 O= 80,0
E = 90,0 F =100,0 G=110.0 H=120,0
Fig. 5.28. Harta cu hidroizohipse trasată cu ajutorul unui calculator.

5.3.3. Legătura dintre acvifer şi rîu

Cînd suprafaţa piezometrică intersectează albia unui rm (fig. 5.29)
se v n produce o alJ.imentare a acestuia cu un debit de apă care se deter-
mină conform relaţiei:
(5.149)
în care Q reprezintă conturul determinat pe lungimea B a frontului de
a limentare. Cunoscînd suprafaţa piezometrică hp (x, t) se poate determina
o înăltime piezometrică h„ de la care gradientul alt ,,.,..o, situată la dis-
. - ax
tanţa L de la albia rîului.
Viteza v se calculează conform relaţiei Darcy:
k(lts-lz1)
v=--=-~~ (5.150)
L

140
iar secţiunea Q este conform fig. 5.29
.Q = (h,+h 1 )B.
(5.151)
2

Debitul de alimentare rezultă din relaţia (5.149).

n 2
Q= k(h2-h1)B • (5.152)
2L

că relaţia (5.152) nu poate fi considerată decît ca foarte

Evident
aproximativă deoarece determinarea înălţimii piezometrice h2 comportă
o serie de ipoteze de natură subiectivă.

Su rofoţo solului
/
/
I

L X

Fig. 5.29. Schema de calcul a alime n- Fig. 5.30. Schema de calcul a leg ăturii d in-
tă rii freatice a unei albii de rîu. tre acvifer şi riu.

Cooper şi Rorabaugh [5] au abordat problema legăturii între acvi-

fer şi rîu într-un mod mai fundamentat teoretic.
ln esenţă, metoda propusă constă din rezolvarea ecuaţiei (5.134)
cu următoarele condiţii:

H(x, 0)=0, (5.153)

a11(1, t)
=0, t-;;,, o (5.154)
ax
în care l este lăţimea acviferului considerată de la albia cursului de apă
la un perete vertical impermeabil al văii (fig. 5.30).
Se consideră o undă de viitură cu durata de creştere te al cărui ni-
vel H (o, t) variază în timp conform relaţiei:
H(O, t) = { t. Hoe- 6t· (1- coswt) (5.155 )

în care , este durata undei, iar

21t
Cu = - (5.156)
C1

~ t g -wt, . (5.157)
o = Cu C
2

e6·1 C
N=----- (5.158)
1-cos wt 0

141
 Valoarea 8 exprimă asimetria undei de viitură iar valoarea N aduce
toate undele de viitură cu un acelaşi 1b la acelaşi vîrf N 0 •
In cazul unei unde simetrice 8= 0 şi deci:

l
lio -(1 - COS c.ut) (5.159)
H(O, i) = 2

o (5. lGO)
şi dacă se consideră un acvifer semifinit l= oo
H(x, iJ = O, x~O (5. 161}
lim (H, l) = O, t~O. (5.162)
2 -+Q)

Rezolvarea ecuaţiei (5.134) într-un caz simplificat (und ă simetrică

şi acvifer semifinit cu condiţiile la limită (5.159)- (5.161 )) conduce lc1 de-
terminarea variaţiei în timp şi spaţiu a suprafeţei piezom etrice, adică:
- pentru t ~ -c

H(x, i) = }1
-
2
0
{ Ec[ X
. 2(Dot) 112
] - cxp [ -x ( -W-)1/2] cos [ wt - x ( -. W-
2Do 2Do
)1/1 +
Q)

1 ~ e~p( -
+-n. ul) sin [ x ( -u
Do
)1'~] - - du li
u2 + wa
} (5.163)
o
- p entru t > -c
H(x t) - Ilo
·' - 2
(E [ c
·x
2(D 0t) 1' 2
]-E { x .
c 2(D 0(l-'t)) 112
} +
+:i Q)

o
{exp ( - ut) - exp[ - u(t~~[x ( ;
0
)1'
-
2
] u2 : du )(5.164)

în care Ec (y) este funcţia complementară a funcţiei E dată de relaţia

(5.82).
Debitul pe unitate de lungimea cu care acviferul alimentează cursul
de apă este dat de legea lui Darcy:
Q = K ;mco; t) • Ho (5.165)
l ax;
sau considerînd relaţia aproximativă Dupuit (5.123)
Q = nDo aH(O,t) • (5.166)
ax
Inlocuind valorile H (O, t) din (5.163) şi (5.164) în (5.166) rezultă de-
bitul de alimentare pe durata undei de viitură (t~ ,) şi după terminarea
undei de viitură (t> ,), astfel:
- pentru t~ -c
1 ~ (2c.>t) 2K
Q(i) = A--1,-., L..., (-l)K--'-1-~ - (5.167)
(2wt) - K - 1 .o.
II (2m+1)

142
 - pentru t > -r
Q( t) = A 1 [ ~ (-1 K _(2_w....;...t)2_K- __1__, f; ( - l)K, (2~(- 4r.)2K]
(2wt) 1' 2 k::1 ) K (2wl - 4..) 1/ 2 K = l K
II (2m+1) II (2m + 1)
m- 1 m~ t

(5.168)
în care
A = Ho ( wn2 Do)t/2 ( 2 )112 (5.169)
2 7t

~ 1,0 f---+-11.:'ll---+-~--±:= -l-' r

a 0.5 c--+:~IW~
~ - -t---if-0':-'--+-~
CJ !
N
o

i'.o.5 ~ .,...-+---+--+--+--1--1---1--1-~
t -1,0 ~ ~- -+--+--ic---+--+--+----+--+---1

1,5 2,0
2,5 3.0 3,5 . ·1..0 4,5 5,0
- t/fi = (wt12'i)
Fig. 5.31. Reprezentarea grafică a ecuaţiilor de determinare a de-
bitului de alimentare a albiei rîului de către o undă de viitură.

Reprezentarea grafică a ecuaţiilor (5.167) şi (5.168) se dă în fig.

5.31. Se constată că începînd clin momentul t = O, pe măsură ce nivelul
apei creşte, debitul este negativ (deci rîul alimentează acviferul) atingînd
o valoare maximă de alimentare a acviferului situată în a doua jumătate
a intervalului _!_ e (O; 0,5). După atingerea acestei valori alimentarea
Ţ

acviferului de către rîu începe să scadă şi la un moment dat acviferul

începe să alimenteze rîul, atingîndu-se o valoare maximă în a doua ju-
mătate a intervalului .!_ e (0,5; I).
CJ
Considerînd că lungimea unui acvifer este caracterizată prin para-
metrul~ dat de relaţia [5]:
~ = nDo (5.170)
Bl~
se constată în fig. 5.31 că pentru va'lori mici ale lui ~ (deci pentru acvi-
fere foarte lungi) alimentarea rîului este sesizabilă mult timp după ter-
minarea viiturii (tf-r=l). Cooper şi Rorabaugh [5] au calculat pentru un
acvifer cu ~·=0 (Z=oo) că la t/"t=I00 volumul acumulat în acvifer Va încă
reprezintă aproape 50;0 din valoarea sa maximă Va (tabelul 5.5). r.l U •

Tabelul 5.5
ti r. 1 2 3 4 5 10 50 100 1 OOO

,,
Vo

am a.:s
100 64,7 35,2 27,1 22,9 20,2 13,9 6,1 4,3 1,4

143
 De exemplu, pentru o viitură cu o durată de 5 zile, efectul de ali-
mentare a rîu'lui de către un acvifer foarte lung durează aproape 2 ani
(500 zile). La t/ , = 10 vol~ml disponibil în acvifer reprezintă aproape
140; 0 valoarea sa maximă.

BIBLIOGRAFIE

1. BIS\VAS, T. D., NIELSEN, D. R., BIGGAR, J. W., Redistribution of soil water

after infiltration, \Vater Resources Research, 2, 3, 1966.
2. BLIDARU, S., STANCIU, P., DRAGOI, E., Methodological research in smaU
Basins, Beitrage zur Hydrologie, Sonderheft 5.2, Kirchzarten 1985.
3. BRETOTEAN, M., Evaluarea resurselor de apă subterane şi stabilirea sclwme-
lor optime de exploatare în zone de captare ale localităţilor, Hidrotchn1r:.i 30,
6, 1985.
4 COLMAN, E . A., BODMA.l~. G. B., Moisture and energy condition during dow n-
w:ird entry of water into moist and layered soils, Soil. Sci. Soc. American Pruc.,
9, 1944.
5. COOPER, H. H., RORABAUGH, M. I., Ground water movements and /Jank
storage due to flood stages in surface streams, Geological Survey, W.i ter-
Supply Paper 15'36-J, 1963.
6. CRANK, J.. 'l'he mathemat'ics of dlffusion, Oxford University Press, 195(;_
7. DROBOT, R., Util-izarea modelătii matematice în gospodărirea apelor sub te-
rane, Hidrotehnica, 27, 8, 1982.
8. DROBOT, R., Utilizarea conjugată a resurselor de apă de suprafaţă şi .rn bte-
rane, Teză de doctorat, Institutul de Construcţii, Bucureşti, 1981.
fi. EAGLESON, P. S., Dynamic hydrology, Mc Graw Hill, Amsterdam, 197D.
10. GARDNER, W. R., Solution of the flow equation for the drying solls and ol her
porous media, Proc. Soil. Sci. Soc. Am., 23, 3, 1959.
11. GARDNER, W. R., Some steady state solutions of the unsaturated moisturc fl ow
equation wlth application to evaporation from water table, Soil. Sci. A. Proc., 85.
12. MARSHALL, T. J., Relatton between wate1· and soil, Commonwealth Agricul-
tural Bureaux, Farnham Royal, England.
13. MATEESCU, C., Hidraulica, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucure5ti, 1963.
14. MUSTAŢA, L ., BLIDARU, S. şi alţii. Prime rezultate de la staţiile hidrol<>(Jice
experimentale şi din bazine reprezentative, Studii de hidrologie, XLIX, cap. 3.2.,
1980.
15. PHILIP, J. R., The theory of infiltration: 1. The infiltration equation and i ts
solutlon, Soil. Sci. Am. Proc., 83·, 5, 1957.
16. PHILIP, J. R., The theory of infiltration: 5. The influence of the initial soil
moisture content, Soil. Sci. Am. Proc., 84, 4, 1957.
17. PHILIP, J. R., Evaporation and molsture and heat flelds in the soil, J . Meteo-
rologtJ, 14, 4, 1957.
18. PHILIP, J . R., An tnfiltration equation with physical significance, Soil. Sci.
Am. Proc .. 77.
19. POLUBARINOVA-KOCINA, P. Y., Theory of ground water movement, Prin-
ceton University Pregs. Princeton, N.J., 1962.
20. Rt:MENif;RAS, G., L'hydrologie de l'ingenieur, Eyrolles, Paris, 1965.
21. RODDE, A. A., Pocivenaia vlaga, Izd. Akad. Nauk S.S.S.R., Moskva, 1952.
22. SILVAN, A., Apa în pămînturtle nesaturate, Editura Tehnică, 1967, Bucureş t i .
23. SLATYER, R. O., Plant-water relationships, Academic Press, London, 19G7.
24. STANESCU, V. AL., JVIodel matematic pentru calculul precipitaţiei efective î n
cazul viiturilor succesive, Hidrotehnica, 32, 1987.
25. "' • • Snow Hydrology, North Pacific Div ision, U. S. Army Corps o! engince rs,
Portland, 1956.

J44
 6. PRECIPITAŢIA NETĂ

6.1. CARACTERIZAREA FIZICA

Alimentarea cu apă a reţelei hidrografice se face, în funcţie de cir-

c wnstanţele meteorologice, prin trei componente principale:
- scurgerea apei pe suprafaţa solului Rs provenită din ploaia că­
zută şi/sau din topirea zăpezii. Această scurgere se numeşte scurgere su-
perfţcială;
- scurgerea apei din zona imediat apropiată de suprafaţa solului R1,,
numită şi scurgerea hipodermică. Scurgerea hipodermică provine din apa
infiltrată care se drenează (prin zona de sol din imediata apropiere a su-
prafeţei) aproape paralel cu panta versanţilor şi revine la suprafaţă după
ce a parcurs o lungime de drenaj oarecare. Spre deosebire de scurgerea
superficială care pătrunde rapid în reţeaua hidrografică - motiv pentru
care se mai numeşte şi scurgere rapidă - scurgerea hipodermică se dre-
nează cu o oarecare întîrziere, dată de perioada de curgere subsuperficială.
De aceea scurgerea hipodermică se mai numeşte şi scurgere întîrziată;
- scurgerea subterană Rg provenită din pinza freatică care alimen-
tează reţeaua hidrografică atunci cînd nivelul apei acesteia se găseşte sub
cel al pînzei subterane.
1nsumarea celor trei componente conduce la scurgerea totală R dată
de relaţia:
R = Rs+R1i+Rc. (6.1)
Scurgerea totală R rezultă din ecuaţia generală a fazei terestre a
ciclului hidrologic (capitolul 1)..:..a.:.stf f--lo-J, \.,_
el~:_.,___ _; - eJ_,
.=.::. .G l. L._L
rif=P-E-I-A f w 1
0 , , v (6.2)
în care P este precipitaţia care cade pe bazin, E - evapotranspiraţia, I -
infiltraţia,iar A reprezintă variaţia acumulării apei în bazin în interva-
lul de timp considerat.
Intrucît P, E, I şi A se exprimă sub formă de strat de apă, sensul
lui R este deci de strat de apă disponibil pentru a se scurge în reţeaua
hidrografică. Deoarece R se obţine din precipitaţia P din care se scade
suma (E+A+J), scurgerea totală se mai numeşte şi precipitaţie netă sau
precipitaţie efectivă.
Aşa cum s-a arătat în capitolul 4, evapotranspiraţia E se produce
în funcţie de situaţia meteorologică la toate nivelurile de acumulare a
apei astfel încît avem:
E=E,+E,+E.+Ev (6.3)
10 - Hidrologic dlnamlcA 145
în care E 1 este evaporaţia din apa interceptată de acoperişul de vegetaţie
al bazinului, Es - apa evaporată de la suprafaţa solului, Eu - evapotrans-
piraţia din sol produsă prin exfiltraţie şi transpiraţie, iar Eg - evapora-
ţia din pînza subterană.
Acumularea apei în bazin are loc pe învelişul vegetal (intercepţia)
A;, pe suprafaţa solului A.,, în zona aerată A 8 „ şi cea subterană Ag, pre-
cum şi în adîncime (fuga subterană) A1, astfel încît variaţia în timp a acu-
mulării totale A se scrie:

(6.4)
In conformitate cu ecuaţia de bilanţ (6.2) şi ţinînd cont de compo-
nentele fiecăruia din termenii generali ai acesteia, procesul de alimentare
a reţelei hidrografice are loc în mod diferenţiat după circumstanţele me-
teorologice existente în bazin.
In perioada căderii ploilor şi/sau a topirii zăpezii are loc procesul
de formare a tuturor componentelor Rs, R„ şi Rg, Imediat după terminarea
ploii, componenta R„ devine nulă, dar continuă, procesul de formare a
componentelor R1, şi Rg. In acest caz întrucît P=O, scurgerea R începe să
scadă în conformitate cu relaţia (6.2). Totodată în această perioadă, .infil-
traţia de pe suprafaţa solului continuă să aibă loc pînă cînd A„ devine
practic nul şi în acelaşi timp componentele E, şi Ea încep să aibă valori
semnificative. Apa din zona aerată continuă să pătrundă în adîncime sub
formă de percolaţie alimentînd pînza freatică.
La un interval de timp mai lung după încetarea ploii, factorul prin-
cipal al procesului devine evapotranşpiraţia care contribuie la scăderea
acumulărilor Ass şi Ag, iar percolaţia continuă către straturile inferioare
ale solului.
In perioadele fără precipitaţii, alimentarea reţelei hidrografice se
face practic în exclusivitate pe seama scurgerii subterane Rg care totodată
se micşorează în permanenţă datorită evapotranspiraţiei Eu şi Eg.
Din descrierea relativ schematică a procesului fizic al formării scur-
.gerii, rezultă că noţiunea de precipitaţie netă este proprie atîta timp cît
P=/=O. în celelalte cazuri alimentarea reţelei hidrografice se face prin scur-
gerile hipodermică şi subterană la scurt timp după încetarea ploii iar în
continuare cînd R„ încetează, alimentarea este numai subterană.
Din acest motiv se pare că noţiunea folosită în unele lucrări de
funcţie de producţie a bazinului hidrografic (production junction) .în loc
de precipitaţie netă este mai corectă, întrucît ea exprimă mai exact po-
tenţialul de producţie de apă al bazinului hidrografic. Totuşi, această m-
ţiune este rar utilizată, astfel încît în mod convenţional se va folosi ter-
menul de precipitaţie netă cu extinderea se;1sului său în ,c ontextul mni
sus prezentat al complexităţii procesului de alimentare al reţelei hidro-
grafice.

6.2. MODELAREA PRECIPITAŢIBI NETE

Fiecare punct de pe suprafaţa unui bazin poate fi caracterizat la un

moment dat printr-unul sau mai mulţi parametri de „stare". Astfel, umi-
ditatea iniţială totală acumulată în sol, distribuţia sa pe verticală, gradul
de dezvoltare a vegetaţiei, constituie parametrii de „stare" variabili în
fiecare moment, dar totodată diferiţi de lâ un punct la altul. De asemenea,
146
condiţiile de sol, de acoperire cu un tip sau altul de vegetaţie precum şi
cele ale energiei de relief constituie parametrii „stabili" care nu variază
semnificativ în timp, dar pot fi sensibili diferiţi de la o zonă la altă zonă.
Dacă adăugăm la acestea, eterogenitatea spaţială a căderii precipitaţiilor
precum şi cea a condiţiilor meteorologice, care condiţionează variaţia spa-
ţială a potenţialului de evapotranspiraţie, obţinem tabloul de mare com-
plexitate al modului de formare a precipitaţiei nete.
Datorită acestei variaţii spaţiale a parametrilor de „stare" a celor
„stabili" precum şi a elementelor meteorologice şi a precipitaţiilor, s-au
elaborat două căi principale de abordare a modelării precipitaţiei nete
utilizînd relaţia bilanţului hidrologic.
în prima cale de abordare, bazinul hidrografic este considerat cvasi-
omogen din punct de vedere al parametrilor stabili, iar parametrii de
,,stare", precum şi elementele meteorologi'Ce la un moment dat sînt me-
diate pe suprafaţa acestuia.
Modelele elaborate folosind această strategie de plecare se numesc
modele cu J:?arametri concentraţi -întrucît în fiecare moment starea bazi-
nului, parametrii săi stabili şi clementele de intrare (precipitaţia şi alte
elemente meteorologice) sînt considerate ca valori medii pe întreaga su-
prafaţă bazinală.
In a doua cale de abordare bazinul hidrografic este împărţit printr-o
reţea de grilă în pătrate oricît de mici în care parametrii de stare şi sta-
bili, ecum şi ele.mentele_de intrare sînt considerate constante.
· n fiecare din aceste pătrate se aplică ecuaţia (6.2) obţinîndu-se pre-
cipitaţia netă.
Modelele elaborate folosind această a doua cale de abordare se nu-
mesc modele cu 'Rarametri distribuiţi oeare deşi încă aproximează reali-
tatea sînt superioare celor cu paramet'ri concentraţi, dar evident sînt cu
mult mai complicate.
In oricare din cele două strategii principale de modelare determi-
narea precipitaţiei nete se face pe interyale discrete de tim_p pornind de
la relaţia :fundamentală de bilanţ hidrologic (6.2).
Precipitaţia căzută pe bazin este cunoscută pe baza înregistrărilor
pluviometrice la care se pot adăuga eventuale precizări asupra distribu-
ţiei sale sp3ţiale de detaliu rezultată din măsurătorile cu ajutorul ra-
darului.
Determinarea evapotranspiraţiei reale, a infiltraţiei şi a variaţiei acu-
mulării totale se poate face prin trei proceduri de modelare~
- modelarea proceselor utilizînd ecuaţiile hidrodinamice;
- modelarea conceptuală;
- modelarea ,,black-box".
In modelarea care utilizează ecuaţiile hidrodinamice, infiltraţia se
determină integrînd relaţia fundamentală a difuziei (5. 73) iar evapotrans-
piraţia reală poate fi calculată utilizînd una din procedurile prezentate
în capitolul 4.
Aplicarea metodelor teoretice de calcul ale infiltraţiei şi -evapotrans-
piraţiei 'bazate pe ecuaţiile hidrodinamice este însă dificilă, datorită atît
faptului că mediul nu este izotrop (aşa cum s-a acceptat prin ipoteză la,
elaborarea soluţiilor care permit determinarea infiltraţiei şi a evapotrans-
piraţiei) cît şi calculelor complicate de integrare numerică a funcţiilor care
descriu aceste procese.
Din aceste motive, modelele bazate pe ecuaţiile hidrodinamice au o
utilizare relativ restrînsă la spaţii izotrope şi de mici dimensiuni.
147
 Teoriile infiltraţiei şi ale evapotranspiraţiei au servit însă la fun-
damentarea modelelor conceptuale. Modelele conceptuale constau în inM-
ginarea - pe baza teoriilor elaborate şi a observaţiilor - a unor scheme
algoritmice ale procesului de formare a scurgerii concomitent cu scrierea
ecuaţiilor care descriu laturile acestui proces.
în acest caz este necesară o „simplificare la esenţe" pînă la un anu-
mit grad a proceselor hidrologice, fapt care poate permite exprimare::1

p
Fig. 6.1. Schemă de model
conceptual.

(2)

lor în termeni cantitativi. Denumirea de „modele conceptuale" se referă

la această simplificare care introduce noţiunea de postulat sau „concepţie''
privind mecanismele de acţionare a fiecărei componente a bazinului (con-
siderat ca un sistem) asupra funcţiilor intrării (precipitaţia şi factorii me-
teorologici) pentru a produce funcţii ale ieşirii (precipitaţia netă).
Un exemplu de model conceptual simplu se dă în figura 6.1. ln
această diagramă intrarea P este precipitaţia, iar variabila ETR cores-
punde evapotranspiraţiei reale (dependentă evident de condiţiile meteo-
rologice şi de cele de „stare" ale bazinului).
Componenta sau subsistemul A a bazinului operează asupra preci-
pitaţiei şi o transformă într-o rată de infiltraţie x 1 care se scade din x
în primul nod (1) devenind acumulare de suprafaţă A 8 • Aceasta este ope-
rată de componenta B şi de ETR devenind scurgere de suprafaţă R 8 • Rata
de infiltraţie este operată de un subsistem C care reprezintă acumularea
în zonele aerate Ass şi saturate Ai: ale solului precum şi funcţiile de miş­
care în aceste zone.
în subsis temul C acţionează de asemenea ETR. Ieşirea x 2 din acest
subsistem este scurgerea subterană Rg şi hipodermică Rh care se integrează
în subsistemul D rezultînd suma R,.+Ri: care la rîndul său se adiţionează
la scurgerea R 8 • Suma R=Rs+R,.+Rg intră în reţeaua hidrografică unde
are loc un proces de integrare ·Şi translatare din care rezultă debitele y
de apă scurse pe cursurile de apă din bazin.
Fiecare din componentele sistemului hidrologîc pot fi în continuare
considerate la rîndul lor ca subsisteme care pot avea componentele lor
proprii. De exemplu, subsistemele A şi C pot fi „concepute" ca fiind for-
mate din nişte rezervoare care se umplu şi se golesc după anumite legi.
Această „concepţie" conduce la modele conceptuale de tip ,,rezervoare".
Modelele de tip rezervoare au la bază ideea că partea terestră a
ciclului hidrologic se comportă în mod analog cu un sistem de rezervoare
care produc pe verticală diferite niveluri de acumulare a apei. De exem-
plu, stratul vegetal de pe suprafaţa bazinului poate constitui un prim
rezervor al intercepţiei A 1 în care se poate acumula apa din precipitaţii.
De asemenea, stratul de apă de pe suprafaţa solului As poate fi repre-
zentat printr-un alt rezervor din care pe de-o parte apa se scurge către
reţeaua hidrografică iar pe de altă parte pătrunde prin infiltraţie în alt
rezervor din zona aerată. Rezervoarele se aşează de obicei „în serie" su-
148
gerînd prin aceasta pătrunderea apei pe verticală la diferite niveluri de
stocare. Uneori „o serie" de rezervoare se leagă „în paralel" cu o altă
,,seric". Prin aceasta se simulează ideea că o parte din bazin în care pa-
rametrii „stabili" prezintă omogenitate şi care este formată dintr-o serie
de rezervoare, se cuplează în paralel cu o altă parte din bazin care are
alte caracteristici omogene.

Precipitaţii

Elaborarea unui
,y:,.,......,. hidrograf elemen-
tar de scurgere
subsu rafată

Retea h i drografică

_Fig, 6.2. Model conceptual de tip „rezervoare".

in cazul subsistemelor A şi C componentele acestora reprezentate

prin patru rezervoare sau niveluri de stocaj se prezintă în figura 6.2.
Concepţia asupra mecanismelor de funcţionare ale acestor co111ponente se
prezintă în continuare {26].
Cantitatea de apă sub formă de precipitaţii suferă o primă reducere
datorită intercepţiei exercitată de învelişul vegetal al solului, de zonele
depresionare fără scurgere etc. O parte din apa interceptată cade de pe
acoperişul vegetal pe sol, iar restul se evaporă. Zona de intercepţie con-
s tituie aşadar un nivel de stocaj care, în cazul bazinelor puternic împă­
durite, joacă un rol important în întîrzierea formării scurgerii.
149
 Apa care a ajuns la nivelul solului urmează în continuare trei căi:
o parte se va scurge la suprafaţă, constituind scurgerea de suprafaţă, o
altă parte se evaporă, iar restul pătrunde în sol. (iJ
în modelele de tip „rezervoare" se umple J)rimul nivel de stoca j din
care se extrag pierderile prin evaporaţie. In continuare, apa este dirijată
grin_)nfilt~ie în al doilea nivel de stocaj, reprezentat printr-un rezervor
considerat ca avîn o capacitate limitata şi deci prezentînd un al doilea,
prag de umplere. Al doilea nivel de stocaj este asimilat cu scurgerea hipo- CE,
dermică care reprezintă scurgerea produsă în primele straturiâlesoTITiui,
avînd o direcţie aproximativ paralelă cu acestea.
Scurgerea hipodermică nu reprezintă însă o noţiune fizică bine pre-
cizată, ea neputînd fi încă decelată prin măsurători. Acest fenomen po-
sibil, a fost presupus pentru a explica unele aspecte ale scurgerii obser-
vate la sfîrşitul viiturilor şi constiuie pină in prezent cea mai discutată
parte din schema generală a scurgerii..
Din al doilea nivel de stocaj apa se infiltrează progresiv sub forma (1,
unui front umed în partea de sol nesaturat numit de obicei „zona aera tă'':. -
care constituie al treilea nivel de stocaj.
Excedentul de apă gravitaţională nereţinută în zona aerată trece în ( ""
continuare în al patrulea nivel de stocaj constituit din pînza de apă frea- J)
tică. în perioadele în care precipitaţiile lipsesc şi mişcarea apei gravita-
ţionale încetează, se produce o cedare de apă, prin fenomenul de ca,pila-
ritate, din pînza freatică către zona aerată şi apoi către straturile super-
ficiale ale solului. Aceastft apă
este disponibilă în continuare
~ p(t) pentru evaporaţie.
Capilar 0-ificiu cu scurgere Rezervorul de apă frea-
sau orificiu turbulentă tică alimentează reţeaua hidro-
grafică în perioadele de scădere
a debitelor şi invers, este ali-
mentat de aceasta în timpul
viiturilor.
Debitul cedat din rezervo-
rul de apă freatică se numeşte
frecvent debit de bază.
PenTru a completa ciclul,
se mai plasează un aport subte-
ran în rezervorul de apă frea-
tică şi de asemenea, o aşa-nu-
mită fugă_subterană, care sem- ~
/i
nifică âpa care merge în stratu-
~ pentru H>H0 rile de adîncime.
~ pentru H~Ho Legile de umplere şi goli- .
re ale rezervoarelor sînt de obi-
e f cei inspirate din teoriile asupra
Fig. 6.3. Variante de golire ale rezervoarelor. evapotranspiraţiei şi infiltraţiei
prezentate în capitolele 4 şi res-
pectiv 5.
De exemplu, umplerea rezervorului care reprezintă zona nesaturată
a solului se poate determina după o lege de tipul celei prezentate în re-
laţia (5.87) în care Vi: semnifică volumul din rezervor umplut pînă la un
moment dat t. Golirea acestui rezervor după încetarea ploii se poate face
după o lege de tipul (4.84) care simulează evapotranspiraţia.

150
 O altă lege frecvent utilizată pentru a simufa umplerea rezervorului
este legea lui Horton dată de relaţia (5.89).
Golirea sau umplerea rezervoarelor mai poate fi făcută de asemenea
1n ,conformitate cu anumite legi ale hidraulicii rezervoarelor si care sînt
prezentate ca variante posibile în fig. 6.3 [22]. ·
Alegerea uneia sau alteia din aceste relaţii depinde de natura rezer-
voarelor. Astfel, de exemplu, alegerea schemei a se foloseşte în relaţia
de cedare a apei din pînza freatkă în reţeaua hidrografică, întrucît miş­
carea apei se consideră că se face printr-un mediu poros într-un mod
analog cu mişcarea apei în sol. Oricare din legile alese pentru a repro-
duce umplerea şi golirea rezervoarelor sînt transcrise în relaţii matema-
tice care conţin un anumit număr de parametri.
A treia categorie de modele sînt modelele de tipul , ,black' box" în
care se porneşte de la relaţia (6.2) modificată astfel:
R=P-(E+I+A) (6.5)
sau:
(6.13)

şi notînd:
Ot=l - E+I+A (6.7)
p

s e· ajunge la noţiuneade coeficient de scurgere.

Dacă relaţia ex = ~p se aplică în perioada de formare a unei viituri,
evapotranspiraţia se poate neglija deoarece valoarea acesteia mai ales în
perioada căderii ploii este foarte mkă.
Considerînd volumul viiturii (fără apolrtul subteran) exprimat în
strat de apă raportat la întreaga cantitate a ploii, ex reprezintă un coefi-
cient de scurgere „global".
El depinde - pentru acelaşi bazin - în principal de cantitatea de
ploaie căzută, de intensitatea medie a acesteia şi de starea de umiditate
a solului la începutul ploii. Rezultă că pentru determinarea relaţiei ploa-
ie-scurgere exprimată prin coeficientul de scurgere se folosesc numai ele-
me}l'tele de intrare (precipitaţiile) fără a lua în considerare componentele
interne ale procesului fizic al formării scurgerii. Acest tip de model de~i
simplifică modul de a privi procesul hidrologic, este folosit adesea cu suc-
ces. In vederea unei îmbunătăţiri a modelului exprimat prin „coeficien-
tul global de scurgere" se consideră precipitaţia repartizată pe intervale
de timp egale sub forma unei histograme cu intensităţi succesive, I1,
12 , ••• , In. La începutul primului interval de timp, umiditatea iniţială U1
depinde de ploile căzute anterior producerii precipitaţiei declanşatoare a
viiturii. In primul interval de timp coeficientul de scurgere ex 1 va fi o
funcţie de umiditatea U1 şi de intensitatea Ii, astfel încît dacă se cunoaşte
această funcţie se poate determina scurgerea R 1 = 1ex 1J1 • La sfîrşitul acestui
interval (sau la începutul celui de al doilea interval) solul va avea o umi-
ditate majorată cu cantitatea de apă acumulată prin infiltraţie în acest
interval, astfel incit în al doilea interval de timp coeficientul de scurgere
ex 2 va depinde de noua stare de umiditate a solului şi evident de intensi-
-tatea scurgerii 12 • Raţionamentul continuă similar pentru celelalte in-
t ervale următoare.
151
 Acest prim procedeu de îmbunătăţire consideră că procesul hidro-
logic funcţionează ca un proces cu memorie, adică ieşirea depinde în fie-
care moment de „istoria" intrărilor (precipitaţrne).
Un al doilea procedeu, de „rafinare" a modelului coeficientului glo-
bal de scurgere, constă în faptul că în fiecare moment (sau interval de
timp) valoarea coeficientului de scurgere diferă în mod crescător în timp
de la începutul ploii pînă la terminarea acesteia. Se elaborează astfel o

MODELE MATEMATICE
DETERMINISTE

Combinaţii
frecvente
- - - - - Combinaţii rare
Fig. 6.4. Schema modelării deterministe a precipitaţiei nete.

funcţie cx(t) determinată astfel îndt integrala acesteia împărţită la durata

ploii să
fie egală cu coeficientul global de scurgere.
Dacă al doilea procedeu rămine în continuare un model de tip
,,Black box", primul procedeu apelează la un anumit grad de concc-plua-
lizare astfel că modelul prezentat este de tip hibrid „Black box-concep-
tual".
Acest exemplu şi multe altele ce se vor prezenta în secţiunea urm ~i.-
toare arată că in modelarea matematică a precipitaţiei nete, pe li ngă
tipurile de bază (hidrodinamic, conceptual şi Black box), trebuie să se ia
în considerare şi unele posibilităţi de creare de mddele hibride hidrodi-
TULmice-conceptuale sau conceptuale-black box.
După cum un tip de bază sau altul predomină într-un model hibrid.
acesta va fi încadrat în categoria corespunzătoare în prezentarea în <.'On-
tinuare a celor mai utilizate modele pentru determinarea precipitaţiei -nete.
Luînd în considerare pe de o parte cele două căi fundamentale de
modelare (cu parametri distribuiţi şi cu parametri concentraţi) precum
şi procedurile de modelare (hidrodinamică, conceptuală şi black box) pe
de altă parte, rezultă strategia generală de modelare matematică a pre-
cipitaţiei nete a cărei schemă se prezintă în fig. 6.4.

6.3. MODELE MATEMATICE HIDRODINAMICE

Datorită complexităţii lor, modelele matematice bazate pe ecuaţiile

hidrodinamice se pot realiza cu succes în spaţii in care parametrii stabili
prezintă cel puţin o cvasi-omogenitate. Această supoziţie poate fi în ge-
neral acceptată numai pentn1 bazine foarte mici Din acest motiv, mo-
152
delele matematice hidrodinamice au o răspîndire rcshinsă şi evident, în
marea majoritate a cazurilor, sînt modele cu parametri distribuiţi.
Modelul FLOW a fost realizat în 1975 de Wind şi Van Doorne [34J
şi perfecţionat în 1983 de Wind şi Vanderberg [33].
Modelul porneşte de la ecuaţiile fundamentale ale infiltraţiei (5.40)
ş i (5 .77):
- ecuaţia de mişcare
(6.8)

- ecuaţia de continuitate
ao av
ot i}z ' (6.!J)

în care V este fluxul de infiltraţie .(cm/zi) pozitiv în direcţia verticală ,

K - coeficientul de conductivitate (cm/zi), :~ - potenţialul de presiune
capilară în cm, negativă deasupra apei subterane şi care este o funcţi e
dC' e cc reprezintă conţinutul volumetric de umiditate din sol, z - db-
tanţu pe verticală (cm) cu sens negativ în jos, t - timpul în zile;
Ecuaţia (6.8) este derivată din ecuaţia (5. 77), iar ecuaţia (6.8) din
(5.40).
Pentru rezolvarea sistemului de ecuaţii este necesar să se cunoas că
în primul rîntl funcţia K(4J). Curba K(4J) poate fi descrisă pe baza expe-
ri men tărilor (vezi fig. 5.13) de o funcţie exponenţială:

K(lji)=Koea"' (6.10)
în <'are K 0 reprezintă potenţialul presiunii capilare pentru umiditatea zero,
considerat adesea mult mai mic decît conductivitatea la saturaţie, iar ct
un parametru (cm-1 ).
Ecuaţiile (6.8) şi (6.9) se ~ _ 300 ~ -..----.....,....,- - - - , - -- - - ,
5criu în diferenţe finite utili- §
z înd straturi ÂZ = lO cm, iar
Âl < 0,01 zile.
Diferenţa dintre fluxurile
v erticale care intră şi ies din-
t r -un strat ÂZ produce o acu- ~
mula re sau o scădere a conţinu­
tului de umiditate e în acest
strat în conformitate cu ecuaţia
(6.9). La rîndul lor, acumularea ţ
sau sc[1derea umidităţii vor mo-
difica atît potenţialul de pre-
siune al umidităţii solului 4', 45
cît şi conductivitatea K(~) (con- - Umiditatea relativă [%1
form ecuaţiei 6.10). Fig. 6.5. Relaţii între umiditatea solului şi
O relaţie dintre umiditatea potenţialului de presiune pentru diferite so-
e şi 41 obţinută experimental luri.
este dată în fig. 6.5 {33].
Ecuaţia (6.8) aplicată în forma integrată cu luarea în considerare a
relaţiei (6.10) se poate scrie:

V= K2fa-k1 (6.11)
1-1/a

153
în care K este conductivitatea hidraulică, iar indicii 1 si 2 se refe ră la
stratul superior şi respectiv la cel inferior, iar a = eaa:. ·
Rezolvarea ecuaţiei (6.11) se face de la strat la strat, utilizînd con-
diţia iniţială de umiditate la momentul O precum şi două condiţii la li-
mită: superioară (dată de valorile precipitaţiei şi evapotranspiraţiei) şi in-
ferioară dată de:

(6.12)
în care A este intensitatea de drenaj (1/zi).,
Dacă intensitatea ploii depăşeşte fluxul vertical la stratul de la su-
prafaţă, diferenţa va conduce la un strat de apă disponibil pentru scur~
gere, deci stratul de precipitaţie netă p.

Intensitatea drenajului Czi-1)

6 r--,---,..--..---,--~.....,.,,.,.-,---,---,
/'
~ 5 t---t--t-'-t---71''t-
E fără scurgere de suprafată
4 ioclusiv scurgerea de suprafaţă
E 4
:5
15a, 3 t---t-,lf7"ff---+~~~-~--+---+---I

t
02
1i--,,rn-ţ--t-T~~r--,r--l

Perioada
o ......__,______._ ___,__
- fără ploaie
__.__---1...:._...J. _ _.J......__J

5 10 15 20 25 30 35 40
- tczile)
Fig. 6.6. Analiza de senzitivitate relativă la intensitatea drenaju-
lui A.

Adîncimea ele drenaj. O [cm J

1,6 ~ - - ~ - - - . - - ~ - ~ - - - . - - ~ -- ~ - - -

~
..
1,4 1--- -..&.+--- ------+---+-- -·-·- -··- -
E
~ 1,2 - - ~rt.--- -----t-1~-~-+-- - ---
-------
~ 1,0 - - -------+---+-t+-irt-t---t-rltl---+---+------1
111
o 81-- - ,- ,1---+- - , , -- -!--"'-tl--+--fff--tir-- - +---+--~

ţ
6
4
---t-t-i-----------------~
1-------.t-+-~-+---+---IH+--<H--Hl<-.J-H:..&-- -+---+--A---:'I

2
D b ~ ~ = 6 ~ ~ ' . _ L _ J L . _~ ~.l.::a..jLJ__J
o 5 10 15 20 25 30 5 10 15
Octombrie Noiembrie 1974
Fig. 6.7. Analiza de senzitivitate re:ativă la adincimea de dre-
naj D.

154
 2/+
1,8.---..--- ..-h,1--.-----,---.- - ,---r---,
·N 16 ~ - +--- -+-+....-+-- - L u t nisipos._ ___,
' • ---Argilă
E -----Nisip
~ 1.4 1---4---H--L--1---t---+---t-- - ; - --;
3
] 1.2 ~ -4----4--..+-11-H--+---+---t----t---1
a,

o 1,0 l - - - -+ - - ~f+--+ifr-l----+--+---+---1-------1
t 0,8 1---+--H-+f-H+~- + - + + - t - - t - ----1

0.6 ~-+---.--,1f--f--,-+---.;++--.--+1---+----+--~
0.4 l--__J~l-t-l--n----':-1--!--+-':~-t-=--......:::1- --l

02~==1=::t;z:r:;t--ţ----ţ----ţ-~r--~~
020
-
25 30 5 10 15 20 25 30
Noiembrie Decembrie 1961
Fig, 6.8. Analiza de senzitivitate relativă la tipu-
rile principale de sol.

Ko l mm/zi J
·- 10 .--- , . -~ - ~- - - -.-A-..--- . . - - - ~ ~
~
~ 81---+----+----4---1---4-++--

2 6t-:--- + - - ! --H~-,1----,H.---\-! - -! - - ~ \ . - I
:oa,
o 4~~'-Je~.r"~ ~~~.,_-\l,...~~--:f-~~
î 2 i - - r - - t - -t ---t--+---+---+--f-----l
o ___ __._ _.._ __,._____,....__...___...___..______,
20 25 30 5 10 15 20 25 30
Noiembrie Decembrie 1974

26t-:--~ ~ ~ ~ ~- - +- - !- ~~ ~ - ~ l - - -~ ~ - I
:o
~4 ~ ~~-fl}-~,-+--+--m~,-,:.~~44~
ţ2t::::::f:j~-ţ-~~t=7-t--t--t--t-~
o.....__.___ _.__ _.__ _...._ __._ __._ __._ __.~ - ~ -
20 25 30 5 10 15 20 25 30 5
Octombrie Noiembrie 1974
b
Fig. 6.9. Anal:za de senzitivitate relativă la conductivitatea la
saturaţie K 0 (a) şi parametrul ~ (b).
 Cu ajutorul simulărilor s-a efectuat o analiză de senzitivitate a mo-
delului relativ la caracteristicile de drenaj şi la parametrii solului.
1n ceea ce priveşte caracteristicile de drenaj, a fost examinată in-
fluenţa asupra scurgerii a variaţiei intensităţii drenajului A, precum şi
a adîncimii de drenaj a pînzei de apă subterană D. Rezultatele acestei
analize efectuate pentru un sol Iuto-nisipos sînt prezentate în fig. 6.6
pentru variaţia lui A şi în fig. 6. 7 pentru vairiaţia lui D [33].
Referitor la parametrii şi caracteristicile solului, s-a examinat in-
fluenţa asupra scurgerii a trei tipuri principale de sol: lut nis ipos, argilă
şi nisip, prezentată in fig. 6.8 [33].
Efectul conductivităţii la saturaţie K 0 este prezentat in fig. 6.9, a.
iar efectul lui ~ în fig. 6.9, b [33].

6.4. MODELE MATEMATICE CONCEPTUALE

6.4.1. Modelul STANFORD [6]

Cercetările asupra modelului Stanford au început în anul 1959
la Universitatea Stanford din California de către R. K. Linslcy şi
N. H. Crawford.
După opinia multor cercetători hidrologi modelul Stanford este pro-
babil cel mai complet model matematic conceptual al precipita\ici nete
creat pînă în prezent.
Au fost elaborate succesiv patru variante ale acestuia, fiecare repre-
zcntînd o îmbunătăţire a precedentei.
În cele ce urmează, se va prezenta ultima variantă numită modelul
Stanford IV a cărei schemă se dă în fig. 6.10.
Modelul consideră ca intrare în bazin cantitatea de precipitaţie sub
formă lichidă.
Modelul simulează formarea excesului de precipitaţie asimilînd ba-
zinul hidrografic cu mai multe rezervoare astfel:
- rezervorul (R 1) intercepţiei precipitaţiilor în învelişul vcgeidl;
- rezervorul (R 2) superior care simulează reacţia iniţială a bazi-
nului la precipitaţie şi care are o importanţă deosebită în cazul ploilor
slabe şi în primele momente ale ploilor puternice;
- rezervorul (R 3) care simulează acumularea apei care se scurge
pe suprafaţa solului;
- rezervorul (R 4) simulează acumularea apei care se scurge prin
stratul din imediata apropiere a c.;olului;
- rezervorul (R 5) care simulează reacţia bazinului la ploile put er-
nice, deoarece influenţează gradienţii de infiltraţie pe perioade mari d e
timp;
- rezervorul (R 6) care simulează acumularea în apa subterană.
Modelul simulează procesul fizic printr-o serie de componente de-
scrise în continuare.
Scurgerea de pe suprafaţa impermeabilă. Precipitaţia căzută pc su-
prafaţa rîurilor şi a altor obiecte de apă poate .fi caracterizată prin pa-
rametrul A care reprezintă procentul din suprafaţa bazfnului care es te
impermeabilă.
Se menţionează faptul că nu întotdeauna suprafeţele impermea b ile
reprezentate prin zone urbane, roci naturale impermeabile, etc., participă
156
direct în reţeaua hidrografică, deoarece scurgerea de pe aceste zone poate
traversa în continuare versanţii şi deci este influenţată de condiţiile de
umiditate ale acestora. Numai dacă se realizează o canalizare directă a
scurgerii către un emisar al reţelei hidrografice, atunci coeficientul A
ponte include şi influenţa acestor arii.

Pierderi prin evaporaţie

Preci~taţii

o· · otităti
hWrmic'e
HYP

OHYP
Rez@hi-
oderm1c

~ hidrografică

---
Propagare

Debit de ieşire

Fig, 6.10. Schema bloc a modelului Stanford.

Intercepţia. Precipitaţia P care cade pe suprafaţa (1- A) de bazin în-

tîlneşte covorul vegetal simulat printr-un rezervor R 1 a cărei capacitate
maximă este EPXM. EPXM este un parametru al modelului. Intregul
aflux intră în acest rezervor pînă cînd acesta se umple. Concomitent, o
parte din apa reţinută prin intercepţie se evaporă la rata de evapotrans-
piraţie potenţială ETP.
Dacă în primul interval de timp rezervorul rle intercepţie este um-
plut la o capacitate oarecare EPX, atunci după trecerea primului interval
de timp /J. t avem:
(6.13)
157
 Dacă EPX>EPXM atunci:
X = EPX-EPXM (6.14}
Infiltraţia.
Procesu1 infiltraţiei este simulat în fiecare moment prin
două proceduri interconectate care determină o infiltraţie directă în sol,
precum şi o infiltraţie indirectă.,
Afluxul X suferă o primă pierdere prin infiltraţie direct către re-
zervorul inferior R 5 şi rezervorul apei subterane R 6.
Apa care rămîne pe suprafaţă, după ce s-a produs infiltraţia directă,
devine subiectul unei infiltraţii întîrziate către rezervorul inferior.
Se presupune că infiltraţia variază liniar pe suprafaţa bazinului.
Această ipoteză a fost confinnată prin numeroase experienţe făcute de
autori pe un număr de 5 bazine. Se introduce astfel noţiunea de funcţie
de repartiţie care este integrala distribuţiei pe bazin a infiltraţi ei.
Funcţia de repartiţie a capacităţii de infiltraţie variază linear între
O şi o valoare maximă c · b unde b este înălţimea maximă de infiltraţi e
punctuală, c - un coeficient de amplificare al infiltraţiei maxime dato-
. rită scurgerii hipodermice.
Se admite că b şi c sînt funcţii de gradientul de umplere al rezer-
vorului inferior.
Acest gradient este:
REMP= LZS (6.15)
LZSN
unde LZS este umplerea rezervorului R 5 la un moment dat , LZSN este
capacitatea nominală a rezervorului definită a fi jumătate din capaci-
tatea maximă de saturaţie. LZSN este un parametru al modelului.
în acest caz avem:
b = CB/REMPPOJY (6.16)
c = CC· 2RElllP {6.17)
în care CB, CC şi POW sînt parametri ai modelului.
'În figura 6.11 se împarte capacitatea de infiltraţie în două zone. In
zona haşurată continuu se presupune că apa infiltrată merge direct că-

lnf ii tra tie

0

INFD
O 100 O 100
- Procent arie bazin -+- Procent arie bazin
Fig. 6.11. Modelul Stanford - va- Fig. 6.12. Modelul Stanford
riaţia aportului către rezervorul hi- variaţia componentelor afluxului
podermic şi cel al apei subterane de apă la sol x~
cu suprafaţa bazinului.

158
tre rezervorul inferior şi cel al apei subterane. 1n zona haşurată discon-
tinuu se presupune că infiltraţia contribuie la formarea scurgerii hipo-
dermice.
În figura 6.12 se prezintă cele trei componente ale afluxului de apă
la sol X. Aceste trei componente sînt: infiltraţia directă INFD, disponi-
bilul pentru scurgerea ele suprafaţă DS şi disponibilul pentru srurgerei:I
hipodermică DHYP.
Dintr-o relaţie geometrică simplă, rezultă următoarea distribuţie a
celor trei componente în funcţie de valoarea afluxului X faţă de b şi c•lJ:
INFD DS DHYP
X< b 3
X - X / b ·c 3
X /2b ·c (X 3/2b)(1 - 1/c)
l1 < X < b•c b/2 X 2/2 b ·c X-bf2-X. 3/2b •c (6.18)
X > b·c b/2 X-b·c/2 b(c-1)/2

Apa disponibilă pentru suprafaţă este dirijată fie spre rezervorul R3

car eevacuează apa scursă pe suprafaţă, fie spre rezervorul R 2 unde su-
feră un stocaj urmînd să se infiltreze întîrziat către zona aerată.
împărţirea se face după un procent PR care este o funcţie de gradul
de umplere al rezervorului superior R 2. Acest rezervor simulează acu-
mularea de apă în straturile de sol superioare cu cea mai mare permea-
bilitate. Capacitatea rezervorului R 2 este mică, .iar ratele de infiltraţie
în aceasta nu depind de intensitatea afluxului.
O parte din umiditatea rezervorului zonei superioare se pierde prin
evaporaţie la nivelul evapotranspiraţiei potenţiale şi percolaţie sau infil-
traţie întîrziată în zona inferioară a rezervorului R 5 şi în rezervorul de
apă subterană R 6.
Gradul de umplere al rezervorului R 2 se dă prin relaţia:
REMP2 = uzs (6.l!J)
UZSN

în care UZS este cantitatea de umiditate existentă în momentul respec-

tiv, UZSN - capacitatea sa nominală fiind un parametru al modelului.
Procentajul PR se dă cu relaţia:
cînd REMP2 < 2
PR = [t - 0,5 REMP2(
1+uz11
1
)]UZl1 (6.20)

în care UZJl = 2 · I0,5 REMP2- 1 J + 1 (6.21)

cînd: REMP2 >, 2
pR -[--1 __]uz12
1+ uz12
(6.22)

în care UZ12=2· IREMP2-2l+l (6.23)

Reprezentarea grafică a acestor relaţiieste dată în fig. 6.13, a.
1n rezervorul scurgerii de suprafaţă va intra în fiecare moment:
RX=DS(l-PR) (6.24)
iar în rezervorul R 2 se va acumula în fiecare moment:
DVZS=DS·PR (6.25)
159
 In continuare se calculează scurgere de suprafaţă RS care ajunge
în reţeaua hidrografică din rezervorul R 3:
(6.26)
în care SRC este un parametru al modelului.

~ 100 .------r---.----,r---,
~
o:: l!)
c.. 60 1----+--+--lf--~-+-~ c.. 60 1-----+----f--,/<--~---l

t 40 t--+--+---l-+---\,..+--I ţ L.Ot---t--+-+~-+---1

20t----+-.,.....--t------l---i

0,5 1 1.5 2 2.5 3 0.5 1 1.5 2

-uzstUZSN -c,,, LZS/LZSN
a b
Fig, 6.13. Modelul Stanford - Curbele PR - f1 (UZSJUZSN) - (a)
şi PG==f2 (LZSJLZSN).

Scurgerea hipodermică se calculează ca o funcţie de umplere a rc-

zer\'orului R 4 astfel:
INTH=LIRC6 ·DI-IYP (6.27)
Scurgerea întîrziată sau percolaţia are loc atunci cînd REMP2 >
> REMP şi se calculează cu relaţia:

PERC = 0,45· CB· UZSN(REM.P2- REi11P)~ (6.28)

în care CB este parametrul mai sus definit.
Valoarea PERC este dată în mm/6 ore. Dacă se schimbă intervalul
de timp Lit= 6 ore, atunci constanta 0,45 se modifică în mod corespunzător.
Rezervorul R 5 al zonei aerate sau rezervorul inferior primeşte aşa­
dar (conform schemei din fig. 6.10) percolaţia PERC, infiltraţia întîrziată
INFD şi cedează apă prin evaporaţie precum şi în rezervorul R 6 al apei
subterane.
Fracţia PG din infiltraţia totală PERC+INFD este o funcţie de
REMP conform relaţiilor:
cînd REMP<l
PG = REMP( 1
1+LZI
)LZI (6.29}

cînd REMP~ l
PG =1-( 1
1+LZI
)LZI (6.30)

în care LZI = 1,51REMP- I +1 (6.31)

Reprezentarea grafică a acestor relaţii se dă în fig. 6.13, b.
Aportul de apă în rezervorul R 6 este PG(PERC+INFD).
160
 Ieşirea apei din rezervorul subteran către reţeaua hidrografică se
face pe baza unui model de tip Darcy, conform căruia debitul este pro-
dusul dintre aria secţiunii transversale şi gradientul dh/dl.
Q = KAdh/dl (6.32)
Aria secţiunii transversale A se presupune a fi proporţională cu acu-
mularea SGW din rezervorul de apă subterană R 6.
Gradientul de energie dh/dl este estimat ca fiind compus dintr-un
gradient de bază plus un gradient variabil care depinde de creşterea re-
zer vei de apă subterană GWS în rezervorul R 6, adică:
dh/dl=l:+KV·GWS (6.3a)
în care KV este un factor de pondere fiind un parametru al modelului.
În fiecare moment valoarea GWS - care reprezintă un indice a]
pan tei pînzei subterane - se calculează cu relaţia:
GWS 1+1 = KGS[GW S 1 +(INFD+PERC)PG] (6 .34)
în care KGS= 0,97 este un parametru al modelului.
De aici rezultă că cedarea din apa subterană pentru un interval de
tim p Ll t = 6 ore este:
GWF = LK6(1 +KV · GW S)SG1V (6.35)
în care LK6 este un parametru care se calculează astfel:
4
LK6 = 1 - (LK 24/ ' (6.36)
unde LK24 este constanta minimă observată a curbei de secare sau ra-
portul dintre debitul apei subterane din ziua curentă faţă de cel din ziua
an te rioară.
Se observă că atunci dnd raportul în rezervorul de apă subterană
este zero, ecuaţia (6.35) este o curbă logaritmică folosită în studiul curbe-
lor de secare. Aceasta înseamnă că scurgerea după o perioadă de n zil•:
d escreşte cu (LK24)n.
Parametrul KV este introdus pentru a permite curbelor de secal'e
să aibă gradienţi variabili, fapt care se întîmplă şi în realitate. Cînd KV = 0
atunci curba debit funcţie de timp pe un grafic semilogaritmic nu mai
este o dreaptă. De exemplu: dacă rata zilnică de descreştere este 0,99 şi
se consideră că poate fi 0,98 cind acumularea în apa subterană suferă o
reîncărcare, atunci valoarea LK24 poate fi lăsată la 0,99 dar parametrul
KV trebuie să fie astfel determinat încît termenul l+KV·GWS să re-
ducă rata efectivă la 0,98. Prin acest procedeu, parametrul KV dă o mai
mare flexibilitate modelării scurgerii de bază.
Evaporarea. Cantitatea de apă E care se evaporă din rezervorul in-
ferior R 5 se dă prin relaţia:
E = ETP - E!:._ (6.37)
2r

ETP este evapotranspiraţia potenţială, iar indicele ,. se dă în funcţie de

gradul de umplere al rezervorului inferior, astfel:
r = K3 ·REMF (6.38)
în care K3 est-e un param-etru al modelului.
1 l - Hidrologie dlnamicA 161
 S-a arătat că din interiorul rezervoarelor de intercepţie şi superior,
evapotranspiraţia ;;;e produce la rata potenţială ETP. Totuşi, calculele me-
teorologice nu ţin seama de transpiraţia plantelor şi ca atare, pentru cal-
culul evapotranspiraţiei reale E se introduce un corectiv EP astfel incit
avem:
E = EP·ETP (6.39)

NEP NOUR
1.5 - I I

a..
w
ţ 1,0

0,5
'- _...YELOW
,,/
EHIGH
~..._
-- -.
li III IV V VI VII VIII IX X XI XII
- . . Lunile
Fig. G.14. Modelul Stanford - Variaţia parametru-
lui EP în timpul anului.

Corectivul EP se dă sub forma unui grafic ca cel din fig. 6.14 de-
f init prin parametrii:
ELOW - valoarea minimă a lui EP care se admite că se produce la
15 februarie;
EHIGH - valoarea maximă a lui EP;
NEP - data la care se produce valoarea maximă EHIGH;
NDUR - numărul de zile în care EP rămîne la valoarea mmdmă .
ln final se constată că modelul Stanford are un număr de 17 para-
metri şi anume:
A, EPXM, CB, CC, POW, UZSN, LZSN, SRC, LIRCB, KV, KGS, L K2'1- ,
K3, ELOW, EHIGH, NEP şi NDUR.
Aşa cum s-a arătat mai sus, infiltraţia directă INFD şi disponibilul
pentru scurgerea hipodermică DHYP depind de înălţimea maximă de in-
filtraţie punctuală b şi de coeficientul c care variază liniar pe suprafa ţa
bazinului de la zero la valori maxime.
Adoptarea unei asemenea funcţii de repartiţie spaţială a capacităţii
de infiltraţie implică un grad oarecare de distribuire a parametrilor şi ca
atare modelul Stanford se încadrează în strategia „Conceptual-parametri
cvasidistribuiţi" (fig. 6.4).

6.4.2. Modelul O'DONNEL [11]

Modelul O'Donnell este mai simplu decît modelul Stanford, com-
portînd numai trei rezervoare (fig. 6.15).
Afluxul de precipitaţie P cade în rezervorul de suprafaţă R de und e
se scoate evapotranspiraţia ER la ratai de evapotranspiraţie potenţială
ETP. Rezervorul R are două ieşiri. O primă ieşire este scurgerea d e su-
prafaţă care trece sub forma unui aflux Q1 în rezervorul S numai atunci

162
cind apa stocată depăşeşte un prag RX. Valoarea pragului RX este un
parametru al modelului. O a doua ieşire este infiltraţia F care trece în
rezervorul M în conformitate cu legea lui Horton. Rezervorul M simu-
l ează zona aerată.

Pierderi prin evaporaţie Precip i taţii

lesire 8 după o lege les1re

· lineară O= ci •B
Fig, 6.15. Schema de bloc a modelului O'Donnell.

Procedeul de bilanţ al apei în rezervorul R este următorul: se cal-

culează în fiecare moment starea de stocare a apei în rezervorul R con-
form relaţiei:

(6.40)
dacă

(6.41)
dacă

Rl+i ~ RX, avem Q1 =0. (6.41')

Infiltraţia F se calculează cu relaţia:

F = FMJN·t+ FMAX- FMIN (1-e- "') (6.42)

ct

IP 163
în care FMIN şi FM.AX sînt valorile infiltraţiei maxime şi minime medii
pe bazin, iar ex (notat cu ALFA) este coeficientul exponenţialei HORTON .
Aceşti a sînt parametri ai modelului.
Dacă apa din rezervorul R nu satisface valoarea ETP atunci restul
se ia din rezervorul M, iar F=O
EM = ETP- R (6.43)
iar umplerea rezervorului M la începutul intervalului următor i+l este
M 1+1=M1-EM. (6.44)
Infiltraţia F pătrunde în rezervorul M care are o ieşire către rezer-
vorul apei subterane G.
Trecerea apei din rezervorul M în rezervorul G are loc atunci cîn d
se depăşeşte un prag MX, a cărei valoare este un alt parametru al mc-
delului. Dacă după adăugarea lui F, nivelul apei în rezervorul M este
superior lui MX, atunci în rezervorul G pătrunde excedentul D.
Avem
Mi+ 1 = M,+F. (6 .45)
Dacă M > MX, atunci D = M - MX; (6.46)
dacă M < MX, avem D = O.
Excedentul D se acumulează în G numai dacă nivelul în G este in-
ferior pragului GX car~ este un parametru al modelului.
Dacă: G > GX la începutul intervalului, atunci diferenţa C=G-GX
trece în M sub formă de apă capilară şi D = O.
Dacă G < GX atunci:

Gi+i=G,+D. (6 .47)
Rezervoarele S şi G se golesc după o lege liniară astfel:
- scurgerea superficială
QS=KS·S; (6.48)
- scurgerea subterană sau debitul de bază
QB=KG·G (6.49)
unde: KS şi KG sînt parametri ai modelului;
- scurgerea totală este,
(6.GO)
Modelul D'Donnel are deci un număr mai redus de parametri decît
modelul Standford şi anume: RX, MX, GX, FNIIN, FMAX, ALFA, KS
şi KG dar evident că modelarea precipitaţiei nete este mai aproxim a tivă.
Deşi modelul O'Donnel este în mod pregnant ele tipul Conceptual
cu parametri concentraţi (fig. 6.4) se face observaţia că utilizează anumite
relaţii aproximative din teoria infrltraţiei (legea Horton).

6.4.3. Modelul NASH-SUTCLIFFE [19]

Modelul Nash are ca idee principală considerarea unui număr M
de rezervoare aşezate unul peste altul pe verticală, fiecare conţinînd o
anumită cantitate de apă la Uln moment dat (fig. 6.16).

164
 Evaporarea are loc din primul rezervor la rata evapotranspiraţi ei
potenţiale ETP. După epuizarea apei din primul rezervor începe evapo-
raţia din al doilea rezervor la o valoare de ETP multiplicată cu un pa-
rametru C mai mic decît unitatea. La epuizarea apei din cel de-al doilea

M=Z rotunjit prin adaos

V1=V2=Vm-1=1
S1=S2=Sm-1= 1
Vm=Z-m+1
Sm=Z-m+1

sL

O= O• 1

Fig. 6.16. Schema bloc a modelului Nash-Sutcliffe.

rezervor începe evaporarea din al treilea rezervor care are valoarea

C 2 • ETP şi aşa mai departe. Pentru rezervorul i evapotranspiraţia are
valoarea:
(6.51)
Evaporarea potenţială este dată de formula Penman (4.74), fiind
înmulţită cu un factor A, care este un parametru al modelului ş i care
ţine seama de eroarea sistematică care se face, relativă la media pe bazin,
aplicînd formula sus amintită.
165
 Cînd ploaia depăşeşte evaporarea, o fracţie II de exces contribuie
la generarea scurgerii, iar o altă fracţie F a valorii de început care ră­
mîne, contribuie de asemenea la formarea scurgerii.
Fracţia H reprezintă un coeficient al scurgerii imediate iar fracţia F
este un parametru analog cu capacitatea de infiltraţie.
Aşadar în primul rînd se consideră rezervorul (sau stratul de sol)
L = l. Se calculează diferenţa X 1 =lv-Ev unde Iv este precipitaţia căzută
în intervalul de timp D=l.
a) Dacă X 1 ~0 atunci scurgerea de suprafaţă R este:
R = I1•H 1 şi
(6.52)
X 1 =(1-H)
1n continuare se analizează dacă noua valoare
X 1 ~F. Dacă X 1 <F, atunci:
R=R+X1 ·F şi
(6.53)
X 1 =F
Dacă X 1 >F atunci se determină mărimea XL+t în stratul următor:

XL+l =XL+SL - V L (6.54)

unde SL este acumularea iniţială în stratul L, VL - capacitatea maximă
a stratului L.
Această valoare XL+t poate fi mai mare ca zero şi în acest caz acu-
mularea în stratul L devine egală cu SL= .VL· In acest caz se cercetează
d acă s-a ajuns pînă la ultimul rezervor adică dacă L=M.
Dacă L < M, atunci se trece la stratul următor L = L + l şi se calcu-
lează din nou mărimea XL+t·
Dacă L = M, atunci scurgerea Q=XL+t +R, şt se trece la pasul ur-
mător de timp D = D+l şi Ia primul strat L = l..
Dacă XL+i>O, atunci rnseamnă că în stratul L avem:

SL=XL+1+VL.
In eontinuare se trece la pasul de timp următor D = D+l şi se reia pro-
cedeul cu primul rezervor L+l.
Aşa cum se observă, restul de exces de ploaie se foloseşte în resti-
tuirea acumulării în diferite straturi la capacitatea lor, începînd cu pri-
mul strat şi continuînd pînă cînd excesul de ploaie se epuizează prin in-
filtraţie sau cînd toate straturile ajung la capaciatea lor. In acest caz,
excesul final contribuie la formarea scurgerii.
b) Dacă XL< O atunci s,curgerea R = O şi se calculează excesul X.L+-t
in rezervorul următor:
(6.55)
Dacă acesta este mai mic decît zero înseamnă că acumularea în pri•
mul strat s-a epuizat şi deci SL= O.
Procedeul continuă apoi pînă cînd sînt parcurse toate straturile M .
. Dacă XL+i>O, atunci acumularea se reduce cu factorul C şi deci
SL= XL+ifC şi R = O, după care se trece la pasul de timp următor D=D+l.
Capacitatea fiecărui strat de sol a fost aleasă de 1 inch (25,4 mm)
iar numărul de straturi M este un parametru al modelului.
166
 Modelul Nash-Sutcliffe are 5 parametri şi anume: M, C, F, R şi A.
Faţă de modelele anterior descrise, modelul Nash-Sutcliffe (de tipul
parametri concentraţi) prezintă ca noutate faptul că numărul de rez~r-
voare reprezintă un parametru propriu fiecărui bazin hidrografic. Prin
această schemă, autorii încearcă să se apropie mai mult de procesul fizic
al mişcării frontului umed descris în capitolul 5 a cărei modelare se rea-
lizează în mod discontinuu prin atin- ·
gerea în mod succesiv a capacităţii - - -.....---.
maxime V L a fiecărui strat.

>( 6.4.4. Modelul IMH 2 [27]

Modelul IMH 2, realizat de o:::
V. Al. Stănescu, este un model sim-
plu dar robust, utilizat pentru deter-
minarea scurgerii din perioada vii-
turilor. REST=RSOL(I)-RIM
Modelul comportă un singur re-
zervor în care apa din precipitaţii se PNET= PNET + REST
infiltrează în funcţie de gradul de
umplere al acestuia şi conform unei
legi de tip Horton (fig. 6.17). Starea REŢEAUA HIDROGRAFICĂ
iniţială a rezervorului REZ se eva-
luează cu relaţia: Fig. 6.17. Schema bloc a modelului
IMH 2.
REZ= CEC·AP/2 (6.56)
în carr-e API este indexul precipitaţiilor anterioare PA, pe 5 zile dat în
relaţia
n- 5
API = [: P.1.,· 0,9' (6.57)
,-1
iar CEC este un parametru al modelului.
Infiltraţia FRB se calculează prin inte ala funcţj_g_i_H~rton:

I .
FRB = FF·DT+ FI-FF
C•' [1-exp.(-CF·DT)] 1 (6.58)

în care DT este pasul de timp, CF - parametrul exponenţialei Horton,

Fl = CTI/RSOL(I-1) (6.5ll)
FF = CT2/RS0L(I-1) (6.60)
în care CTl şi CT2 sînt parametri, iar RSOL;(J-1) este umpleTea rezer-
vorului la sfîrşitul momentului anterior celui considerat.
în primul moment RSOL(l- l) = REZ.
Precipitaţia netă este dată de relaţia:

PNET= P(I)- FRB- CE ·E(I) (6.61)

în care P(J) este precipitaţia la momentul I, E(I) - evaporaţia la momen-
tul I, CE - un parametru al modelului.
La momentul I rezerva din sol RSOL(I) este:
RSOL(l)=RSOL(I-l)+FRB (6.62)
167
 Dacă capacitatea maximă a rezervorului este RlM şi dacă:
RSOL(I) > RIM atunci se calculează restul:
REST= RSOL(I)- RIM şi apoi:
PNET=PNET+REST (6.63)
Dacă PNET < O atunci:
PNET= O şi

RSOL(I)=RSOL(I-1)- CE · E(I) (6.64)

Modelul IMH 2 are 6 parametri şi anwne: CEC, CF, CT 1, CT 2, CR,
RIM şi
este de tip conceptual cu parametri concentraţi.

X 6.4.5. Modelul PNET (29]

Modelul PNET, realizat de P. Şerban, are ca ipoteză de bază fap-
tul că scurgerea într-un bazin hidrografic este asemănătoare cu scurgerea
printr-o suită de trei rezervoare interconectate: rezervorul de intercepţie,
rezervorul zonei nesaturate şi rezervorul zonei saturate (fig. 6.18).
Rezervorul de intercepţie de capacitate PI simulează procesul de in-
tercepţie prin care precipitaţiile P sînt reţinute pe coronamentul arbo-
rilor ca şi pe vegetaţia care acoperă pămîntul.
La fiecare pas de timp li T, cantitatea dl:! apă acumulată în rezer-
vorul de intercepţie (URI) se schimbă astfel:
URI=URI+P-E (6.65)
un<le P este precipitaţia medie pe bazin şi pe intervalul de timp, E - eva-
poraţia reală.

Rezervor
zonă
nesaturată

Fig. 6.18. Schema bloc a modelului PNET.

Dacă precipitaţiile sînt mai mari declt evapotranspiraţia, a(re loc

umplerea rezervorului de intercepţie, după care aceasta începe să dever-
seze. In acest caz, precipitaţiile care ajung la nivelul solului PLS sînt:
PLS = P- PI (6.66)
168
 Rezervorul zonei nesaturate simulează procesele mai importante care
au loc la nivelul acestei zone şi anume: infiltraţia, percolaţia, scurgerea
de suprafaţă şi scurgerea hipodermică.
Experimentările efectuate asupra procesului de infiltrare au demon-
strat că curba de infiltraţie este variabilă la fiecare eveniment ploaie-
scurgere funcţie de gradul de saturare iniţială a solului S (fig. 6.19).

PLS
INFM

o 1----''-----'---'--:-'.
100 200 300 „JO 10 20 30 40 50 60 70 80 90 100
Continutul de umezeală Procente din suprafata
- a' solului [mm) - bazinului hidrografic [%1

Fig. 6.19. Modelul PNET - Fig. 6.20. Modelul PNET - Curba de

Curbe de infiltraţie. repartiţie a capacităţii de infiltraţie.

Matematio, relaţia dintre infiltn-aţia şi conţinutul de umezeală a so-

lului din zona nesaturată este de următoarea formă:
JNFM = FO(S)-FC +FC (6.67)
(USZN-UI+1)1 18

cu
10
UI = EK'P(i) (6.68)
i -. 1

unde FO(S) este capacitatea maximă de infiltraţie, care este funcţie de S;

FC - capacitatea minimă de infiltraţie; Ul - umiditatea iniţială a so-
lului din zona nesaturată; USZN - umiditatea solului din zona nesatu-
rată; K - coeficientul care ia în consideraţie descreşterea umidităţii so-
lului prin evaporaţie şi percolaţie. De regulă el variază între 0,85 şi 0,95
funcţie de condiţiile climatice şi geologice ale bazinelor hidrografice.
Cercetările experimentale efectuate [14] asupra capacităţii infiltra-
ţiei arată că aceasta variază în diferite puncte ale unui bazin hidrografic
între o valoare minimă egală cu O şi o valoare maximă 2 •INFM. Inte-
grînd capacităţile punctuale de infiltraţie în raport cu suprafaţa bazinu-
lui hidrografic, se obţine curba de repartiţie a capacităţii de infiltraţie,
care se poate aproxima teoretic cu o linie dreaptă (fig. 6.20).
In funcţie de cantitatea de precipitaţii PLS, infiltraţia medie pe ba-
zin INFB este:
INFB=INFM dacă PLS~2JNFM (6.69)

JNFB = PLS- PLS' dacă PLS<2INFM. (6.70)

4INFM

169
 Scurgerea de suprafaţă SS, scurgerea hipodermică SH, percolaţia
PERC şi scurgerea de bază SB se calculează utilizînd următocll"ele ecuaţii:
SS = PLS-INFB (6.71)
SH = CH · (U SZN -PSH) (6.72)

PERC = FC·( USZN

USZNN
)D (6.73)

SB=CB· (USZS-PSB) (6.74)

unde CH este parametrul scurgerii hipodermice, PSH - pragul scurgerii
hipodermice, USZNN - capacitatea nominală (sau capacitatea de cîmp)
a rezervorului zonei nesaturate, B - exponentul funcţiei de percolaţie,
CB - parametrul scurgerii de bază, USZS - umiditatea solului din zona
saturată, PSB - pragul scurgerii de bază.
La fiecare interval de timp t::.. T, umidităţile din rezervoarele corespun-
zătoare zonei nesaturate şi respectiv zonei saturate se determină astfel:

USZN=USZN+INFB-PERC-SH-E (6.75)
USZS=USZS +PERC-SB-E. (6.76)
Ploaia netă la fiecare interval de timp (de regulă o oră) se calcu-
lează astfel:
(6.77)
Pe perioada viiturii evapotranspiraţia E se poate neglija. O altă
variantă a modelului prezentat consideră pentru funcţia de infiltraţie
ecuaţia propusă de Crawford şi şi Linsley în modelu1. Stanford [6]

INFM=[ ( uz:rl
UZSNN
(6.78)

unde CB, POW şi UZSNN reprezintă parametrii modelului.

6.4.6. Modelul USGS [7]

Modelul USGS (U. S. Geologica! Survey) de tipul parametri con-
centraţi are două componente: o componentă a umidităţii iniţiale a so-
lului înaintea unei ploi şi o componentă a determinării infiltr;aţiei.
Componenta umidităţii iniţiale modelează redistribuirea apei în sol,
precum şi evapotranspiraţia. Redistribuirea apei în sol sau drenajul este
caracterizat prin parametrul DRN, iar evapotranspiraţia reală medie pe
bazin se calculează tp.ultiplicînd evaporaţia măsurată în evaporimetru cu
un coeficient EVC care este parametru ·al modelului.
In zilele cu ploaie din perioada anterioară căderii precipitaţiei care
declanşează o viitură, cantitatea de apă care se infiltrează în sol este dată
de valorile zilnice ape ploii multiplicate cu parametrul RR.
Bazinul este reprezentat în ·mod conceptual prin două rezervoare :
un rezervor superior care modelează conţinutul de umiditate SMS al
stratului de suprafaţă a solului în perioada în caţe are loc infiltraţia şi
un rezervor inferior care reprezintă conţinutul de umiditate anterior BMS
170
al coloanei active de so'l. BMS variază între cantitatea de apă (mm) co-
respunzătoare punctului de ofilire la care BMS=O şi valoarea care se
obţine la atingerea capacităţii de cîmp.
Componenţa determinării infiltraţiei în perioada căderii ploii gene-
ratoare a viiturii se bazează în principal pe ecuaţia de infiltraţie a lui
Philip [20]:
di = K[ l + (ji(0.- 6 0) ]
(6. 79)
dl i

în care i este infiltraţia acumulată în coloana medie de sol, 0o - umi-

ditatea iniţială, K - conductivitatea capilară 'la umiditatea de saturaţie,
qi este potenţialul capilar la frontul umed.
Ecuaţia (6. 79) nu este de fapt altceva decît ecuaţia (5.87) scrisă sub
altă formă şi la care se consideră totodată şi potenţialul de gravitaţie prin
adăugarea conductivităţii hidraulice la saturaţie KSAT.
Utilizînd identificatori mnemonici ecuaţi·a (6.79) se scrie:

FR = KSAT[l+ PS]
SMS
(6.80)

în care FR=di/dt, KSAT=K, PS=:CV (0.-00), SMS=i.

Variabila PS fiind produsul dintre potenţialul de capi'laritate şi de-
ficitul de umiditate a solului, exprimă deci sucţiunea (vezi cap. 5) şi este
o funcţie de umiditate a solului BMS.
Se consideră că funcţia PS=PS(BMS) este o funcţie liniară (fig.
6.21) cu valoarea minimă PS=SWF pentru BMS=BMSM (corespunză­
toare stadiului de infiltraţie permanentă (filtraţie) şi avînd valoarea ma-
ximă egală cu RGFXSWF la BMS=O, în care SWF este capacitatea de
cîmp a stratului activ de sol, iar RGF este un parametru multiplicator
(RGF > l).
Din figura 6.21 se poate scrie deci

PS = SWF·[RGF-(RGF-1) BMS] (6.81)

BMSM
PS
PS :SNF [RGF -(RGF-11~] o:
IJ..
.2
RGFxSWF :if
·-0:
Exces
--- ---
·
.!!!
'o"
~~
·u9-Vl de precipitatie
a. QR •
a: -c
.E ·-
·uo-o
a.
o.
Punctul Capacitate ..___.....__ __.__ ___.__ _.. uo
de ·ofilire de cimp 25 50 75 100
(BMS :O) (BMS:8MSM) Procente de arie -

Fig. 6.21. Modelul USGS - Variaţia Fig. 6.22. Modelul USGS -

secţiunii PS cu umiditatea solu- Curba de repartiţie a capacităţii
lui BMS. de infiltraţie.

Din cele mai sus prezentate rezultă că modelul USGS are 7 para-
metri: EVC, RR, DRN, BMSM, SWF, RGF şi KSAT.
Ecuaţiile (6.80) şi (6.81) descriu procesul de infiltraţie într-un punct.
Pe suprafaţa bazinului intensitatea infiltraţiei variază între zero şi ca-
171
pacitatea maximă de infiltraţie care se consideră FR. Parametrii mode-
lului implicaţi în calculul lui FR se referă aşadar la valorile corespun-
zătoare solurilor celor mai permeabile din bazin la care FR = max.
Pentru a se trece de la infiltraţia punctuală la cea medie pe bazin,
se utilizează schema de calcul existentă în modelul Stanford care pre-
supune că există o repartiţie spaţială similară cu curba de probabilitate
a capacităţii de infiltraţie (o dreaptă) (fig. 6.22) [7].
Aşadar în figura 6.22 pe abscisă sînt înscrise procentele de arie cu
capacitatea de infiltraţie egală sau mai mică decît valoarea indicată pe
ordon ată.
Ţinînd cont în acelaşi timp de faptul că precipitaţia netă PNET se
produce în acele puncte de pe suprafaţa bazinului în care capacitatea de
infiltraţie este mai mică decît cantitatea medie de precipitaţie X căzută
în intervalul de timp considerat dt, rezultă din fig. 6.22
x3
PNET=-, X<FR (6.82)
2FR
FR
PNET=X- - , X>FR. (6.83)
2

Cakulul precipitaţiei nete se face aşadar astfel:

- se determină valoarea iniţială a lui BMS înaintea producerii
ploii declanşatoare a viiturii. Calculul acesteia se face utilizînd ecuaţia
de bilanţ pe un interval de timp convenabil înaintea ploii (de obicei
10 zile):
(6.84)
în care j este indicele zilei curente, P 1 - precipitaţia zHnică în ziua j,
E; - evapotranspiraţia în ziua j măsurată la evaporimetru sau ETP cal-
culat cu ajutorul formulelor (4.73)
sau (4.80).
Prec1p1- In ecuaţia (6.84) valoarea E1
taţia se poate înlocui mai corect cu va-
loarea evapotranspiraţiei reale

Evapo-
transpira-
'
Calcul
infiltraţie
ETR calculată după procedeul care
utilizează relaţia (4.84). In acest
caz parametrul EVC reprezintă un
corectiv al evapotranspiraţiei reale
·~
tia

'
Acumulare
punctuale ET R pentru a o aduce
la valoarea medie pe bazin.
în Evapotranspiraţia are loc din
SMS SMS pînă cînd acest rezervor se
goleşte, după care apa se evaporă

'
Drenaj
catre
BMS
Utilizare
i--- BMSsiREF
pentru a
din BMS.
- Se calculează în fiecare
interval de timp de ploaie valoarea
calcula PS infiltraţiei punctuale FR conform

'
Drenajul
apei în
adincime
relaţiilor (6.80) şi (6.81).
- Se determină în fiecare
interval de timp valoarea PNET.
- La valoarea SMS din in-
Fig. 6.23. Schema bloc a modelului USGS. tervalul anterior se adaugă dife-
l 72
renţa X - PNET şi se scade DRN care se adaugă la valoarea BMS din
momentul anterior.
- Dacă la un moment dat BMS>BMSM, atunci diferenţa BMS-
B M SM se adaugă la PNET constituind aportul din scurgerea hipoder-
mică şi scurgerea de bază.
- După încetarea ploii SMS se micşorează succesiv cu valorile EVC
şi ETR pînă cînd SMS=O, după care din BMS se extrag în intervalele
de t imp următoare, valorile EVC · ET R corespunzătoare.
Algoritmul de calcul al modelului USGS este reprezentat schema-
tic în fig. 6.23.
Autorii modelului au determinat parametrii pentru trei bazine mici,
primul (Santa Anita) avînd un sol alcătuit, cu preponderenţă, din lut pră­
fos, iar celelalte două (Beetree şi Little Beaver) din lut nisipos. In ta-
belul 6.1 s e dau valorile parametrilor determinaţi printr-o procedură de
optimizar e:
Tabelul 6.1

P arametrul Santa Anita Beetree Little Beaver

SWF (mm) 508 90 103

KSA T (mm/oră) 8,1 2,5 1,3
BMSM (mm) 87,5 48,3 61,0
RG F 6 14 12
RR 1,0 0,75 0,85
DRN (mm/oră) :J.,47 0,13 0,55
.EV C 0,73 0,58 0,52

Pentru bazine cu soluri asemănătoare cu cele de mai sus, valorile

parametrilor date în tabelul 6.1, pot fi utilizate ca valori iniţiale într-o
procedură de optimizare.
ln bazinele studiate, potenţialul de sucţiune PS (vezi fig. 6.21) va-
riază de la 10 la 125 cm pentru bazinele Beetree Creek şi Little Beaver
:şi de la 50 la 500 cm pentru bazinul Santa Anita. Datele sînt concordante
cu valorile determinate experimental de Colman şi Bodrnan. [5], care dau
pentru lut prăfos valori ale potenţialului PS cuprinse între 30-130 cm,
iar pentru lut nisipos, între 30-200 cm.
In ceea ce priveşte valorile capacităţii de cîmp, comparate cu da-
tele din tabelul 5.1, rezultă că înălţimea coloanei stratului activ de sol
vari ază între 18-22 cm (19 cm în cazul primului bazin, 22 cm şi 18 cm
pentru al doilea şi respectiv al treilea bazin).
Pe de altă parte, considerind relaţia (5.83) care dă grosimea activă
<lin sol în care se desfăşoară procesul de infiltraţie, rezultă că pentru o
ploaie de 8-12 ore (corespunzătoare duratei de concentrare a unui bazin
de m edie suprafaţă de recepţie) se obţine z=24 cm adică o valoare com-
parabilă cu cele obţinute de autorii modelului pentru toate cele trei ba-
zine .
. Modelul USGS este un model conceptual în care se utilizează într-o
importantă măsură bazele teoretice date de ecuaţiile hidrodinamice ale
infiltraţiei.
Din acest motiv modelul este de tip hibrid cu parametri concen-
traţi .

173
 6.4.7. Modelul Tank (23]
In modelul Tank se consideră că solul bazinului se umezeşte pro-
gresiv pe suprafeţele S 1 , S 2 , Si, ... , Sn (fig. 6.24), iar scurgerea de supra-
faţă apare numai în zonele umede, în timp ce în cele uscate precipitaţi a
este integral absorbită de sol.
/ Pentru a modela variaţia spaţială a zonelor umede, se împarte b a-
;zinul într-un număr m de :wne. De obicei se aleg 4 zone ale căror supra-
[ feţe S 11 S 2 , Sa, S 4 se găse,sc în progresie geometrică. Autorii indică ur-
l .inătoarele proporţii posibile a fi adoptate:

~
S 1 : S 2 : Sa: S 4 = 67,5 : 22,5 : 7,5 : 2,5;
S 1 : S 2 : Sa : S4 : = 61 : 25 : 10 : 4;
S 1 : S 2 : Sa : S 4 =53,3 : 26 : 7 : 13,3 : 6,6.
Aceste proporţii pot fi modificate prin încercări succesive, precum
şi ţinînd
seama de condiţiile fizico-geografice din bazin.
Modelarea procesului de
formare a ploii nete pentru fie-
care zonă se realizează conside-
rînd un număr de n rezervoare
verticale care simulează într-un
mod discret sub formă de str:i-
turi de sol acumularea apei la
diferite niveluri (1, 2, ... j, ... ,
n) şi deci mişcarea verticală a
apei infiltrate.
Se obţine astfel un model
Fig. 6.24. Modelul Tank (Suprafeţe de urne- compus din n·m rezervoare a
zire progresivă). cărei schemă pentru m = 4 şi
n = 4 se dă în fig. 6.25.
Pentru fiecare zonă i, rezervorul superior simulează procesele de
formare a scurgerii de suprafaţă, al doilea rezervor scurgerea hipoder-
mică, iar celelalte două rezervoare infei'ioare corespund scurgerii de bază
provenită din alimentarea subterană.
Apa circulă deci în două direcţii, orizontală şi verticaiă, modelul
simulînd fenomenul bidimensional de infiltraţie spre deosebire de toate
celelalte modele prezentate anterior, care sînt modele de infiltraţie uni-
dimensională.
Fiecare rezervor i, j este alimentat cu apă din rezervorul superior
j+l, i aparţinînd aceleiaşi zonei sau din rezervorul din „amonte" j, i-l,
dar care simulează acelaşi strat j de sdl. Pe de altă parte, un rezervor
i, j transferă apa c-ătre rezervorul inferior i, j-1 din aceiaşi zonă i, sau
către alt rezervor i-1, j.
In perioadele cu
precipitaţii, zona cea mai apropiată de rîu se ume-
zeşte
prima, după care în mod succesiv se ume)!esc celelalte zone către
cumpăna bazinului. După încetarea precipitaţiei, zona cea mqi înaltă se
goleşte prima de apa care a şiroit pe versant şi apoi, după epuizarea
apei de suprafaţă, umiditatea solului începe să descrească şi proeesul
continuă succesiv către zonele inferioare.
Rezervorul superior al fiecăruia din cele patru zone are două tipuri
de ieşiri:
- ieşiri care alimentează direct reţeaua hidrografică;
174
 - ieşiri care a'limentează următorul rezervor ,superior din zona
imediată. Excepţie face ultimul rezervor superior .care alimentează di-
rect reţeaua hidrografică.
ln modelul de formare a precipitaţiei nete se admite că în fiecare
rezervor superior există o umiditate X 8 a zonei superioare şi o alta X,

Suprafeţele de contribuţie

Fig. 6.25. Schema bloc a modelului Tanic.

a zonei inferioare a acestuia. In momentul în care stratul superior de sol

.se umezeşte ca urmare a căderii ploii, apa trece gradual din zona supe-
rio ară în cea inferioară (fig. 6.26) cu o viteză . / 2 care este o funcţie liniară
d e Xi, astfel:
(6.85, a)

175
în care C0 şi C sînt constante, iar c, este capacitatea de saturaţie a rzonei
inferioare a solului. In relaţia (6.85, a) se observă că dacă solul din zona
inferioară este uscat, atunci Xi=O şi 12=C0 +C1 • In cazul în carei solul
este saturat Xi = C1 şi 12 =Co.
Cînd zona superioară devine nesaturată (în cazul epuizării apei
prin evapotranspiraţie după încetarea ploii), atunci apa din zona inie-
rioară se exfiltrează prin capilari-
tate cu o viteză 11 care este de ase-
I2 menea o funcţie liniară de umidi-
tate X,:

în care B 0 şi B sînt constante, iar c„

este capacitatea de saturaţie a zonei
superioare a solului.
Fiecare rezervor superior are
__ L_...B două orificii laterale şi un ·orificiu de
L o ········- , fund, ultimul simulînd, după caz, in-
:' Xp filtraţia sau exfiltraţia.
o Cp Printr-unul din orificiile late-
rale (cel superior) apa pătrunde di-
Fig. 6.26. Modelul Tank - Vitezele de rect în reţeaua hidrografică, iar prin
infiltraţie (li) şi exfiltraţie (1 2) în celălalt (orificiul inferior) în rezer -
funcţie de umidităţile zonelor superi- vorul din zona imediat adiacentă.
oare (x6 ) şi inferioare x,. Celelalte rezervoare inferioare
au numai un orificiu lateral prin
care apa pătrunde în rezervoarele din zonele învecinate, precum şi un
orificiu de fund. In funcţie de cantitatea de apă X care se găseşte în fie-
care rezervor, acesta se goleşte prin orificiile lateraie după o lege liruară,
astfel incit scurgerea y printr-un orificiu este dată de relaţia:
Y= «X (6. 86)
unde ix este un parametru propriu fiecărui orificiu lateral.
Prin orificiile de fund apa circulă în conformitate cu relaţiile
(6.85, a) sau 6.85, b).
Evapotranspiraţia reală E, are loc din fiecare din cele patru rezer-
voare superioare în conformitate cu următoarele reguli:
- dacă există suficientă apă liberă X 1 în zona superioară, atun,ci
se extrage o cantitate 0-18 E, unde E este evaporaţia măsurată la evapori-
metru. In acest caz avem:
(6.87)
- dacă X~< 0,8 E, atunci din rezervorul superior se extrage. x,,
precum şi 0,75 din diferenţa 0,8 E-X1, care provine din zona inferioară.
Deci avem:
E, = x,+o,75(0,8E-X,); (6.88)
- dacă nu există apă 'liberă X 1 în zona
trage 0,6 E din zona inferioară, sau: ,inferioară,
r atunci se ex-

E,=0,6E. (6.89}
 Coeficienţii 0,6, O, 75 şi 0,8 sînt indicaţi de autori pentru condiţiile
din Japonia. Ei pot fi ajustaţi la situaţia concretă a bazinului (prin opti-
mizare) sau se poate adopta unul din modelele de evapotranspiraţie pre-
zentate în capitolul 5.
Etapele de calcul al precipitaţiei nete pentru intervale de timp suc-
cesive se dau mai jos. Pentru rezervoarele superioare, considerînd canti-
tatea de apă X la începutul intervalului /),_ t, se procedează în ordine
astfel:
- se scade eva potranspiraţia rea·lă Er din X·
- se determină exfiltraţia conform relaţiei (6.85, b) sau infiltraţia
ca lculată cu formula (6.85, a) care se adună sau respectiv se scade din
X-Er;
- se adaugă precipitaţia căzută în intervalul de timp l),_t, obţi­
nîndu-se acumularea X' în rezervor la -sfîrşitul intervalului;
- se calculează y = a.X' pentru fiecare orificiu lateral şi se
transferă apa în reţeaua hidrografică şi în rezervorul din zona urmă­
toare (cu excepţia ultimu'lui rezervor unde apa merge în reţeaua hidro-
grafică).
Pentru rezervoarele inferioare, calculul decurge astfel:
- se transferă apa prin exfiltraţie în rezervorul situat imediat
deasupra;
- se adaugă apa primită prin infiltraţie din rezervorul de deasu-
p ra şi cea scursă prin orificiul lateral al rezervorului din ,zona supe-
rioară;
- se transferă apa către rezervorul situat dedesubt precum şi către
rezervorul din zona inferioară (prin orificiul latera'l).
In calculele mai -sus descrise, transferul de apă dintr-o zonă în alta
se face luînd în considerare suprafeţele Si, S 2 , S 3, S 4 sau, dacă se lu-
cre ază cu straturi scurse, se ajustează rezultatele cu rapoartele dintre
ariile zonelor adiacente.
Parametrii modelului sînt rapoartele S 1 : S2 : S 3 : S 4, C0 , C, B 0 , B, C,,
C~, a.i, a. 2, ••• , a., (coeficienţii de cedare din rellaţia 6.86) precum şi valo-
rile constantelor care intervin în estimarea evapotranspiraţiei reale.
Prin concepţia sa, modelul Tank este un model conceptual de tip
rezervoare cu parametri cvasidistribuiţi. Unul din avantajele modelului
constă în faptul că R@R_itaţia se J ntroduce în mod distribuit pe ariile
Si, S 2 , S 3 , S 4 şi nu sub formă de valoare medie pe întreg bazinul, care,
în cazul precipitaţiilor foarte neuniform distribuite, ar introduce erori
semnificative.

6.5. MODELE MATEMATICE „BLACK BOX"

'/-. 6.5.1. Modele de corelaţie

In general modelele matematice de acest tip se bazează pe corelaţii,
mai mult sau mai puţin complexe, între coeficientul de scurgere sau stra-
tul scurs şi factorii care îl condiţionează. Stabilirea acestor factori în mo-
dul cel mai adecvat procesului de formare a scurgerii, se face [30] por-
nind de la ecuaţia bilanţului scrisă pentru perioada anterioară şi pentru
perioada producerii unei viituri prezentată în fig. 6.27.
12 - Hidrologie dinamicii 177
 Pentru perioada anterioară viiturii (I):
P1 = E1 + S1+R1+U,- U,_1. (6.90 )
Pentru perioada de producere a viiturii (II):
Pu = Eu+Su+Ru+U,+1- U, (6.91)
în care: P 1, Pn, E1, Eu, S1, Su; R1, R 11 sînt respectiv precipitaţia, evapora-
ţia, istratul scurs şi percolaţia, medii pe bazin, în perioadele I şi li, iar

Pierderi

Pierderi
iniţiale Curba de infiltraţie

Perioada anterioară Perioada viiturii t

Momentul i-1 viiturii i +1
I II
Fig. 6.27. Schema de calcul a bilanţului apei în perioada anteri-
oară şi de producere a unei viituri.

U/i-i, Vi, Ut+1 este umezeala solu1.ui la momentele i-1, i şi respectiv

i+l.
ln general în perioada de producere a viiturii, evapotranspiraţi a
este foarte mică şi poate fi neglijată. Se mai poate neglija influenţa umc-
izelii ·1a momentul i-1 asupra celei de la momentul i, cu condiţia ca pe-
rioada anterioară a viiturii să fie suficient de lungă (5-10 zile). Cu aceste
consideraţii ecuaţiile de bilanţ (6.90) şi (6.91) devin:

U, = P1-E1- S1-R1 (6.92)

Su=Pu-Ru+U,- U,_1. (6.93)
Coeficientul de scurgere ex din perioada viiturii rezultă din ecuaţia
(6.93), astfel:
1
cx = l--(Ru+dU) (6.94)
Pn
în care dU= Ui+ 1-U, este creşterea umidităţii solului în perioada vii-
turii. Se poate observa că ex este o funcţie de precipitaţia declanşatoare
a viiturii (Pn), percolaţia în timpul viiturii (R11), umiditatea solului la
începutul (U,) şi creşterea umidităţii solului în intervalul i, i+ 1 de pro-
ducere a viiturii.
In general, percolaţia se poate considera cvasiconstantă (în special
după ce umjditatea depăşeşte capacitatea de cîmp) deci are aceeaşi in-
fluenţă asupra scurgerii indiferent de viitură.

178
 Chiar în condiţiile în care percolaţia nu este cvasiconstantă, ea
fiind corelată cu umiditatea solclui, influenţa sa asupra formării preci-
pitaţiei nete este reflectată indirect de către aceasta.
Creşterea umidităţii solului 1::..U depinde de precipitaţii şi de per-
colatie iar dacă se consideră intervale scurte de timp t::..t, influenţa lui
!::..U ·asupra precipitaţiei nete din perioada b..t se poate neglija, urmînd
ea umiditatea iniţială să fie reactualizată la fiecare pas de timp.
în consecinţă, precipitaţia netă din perioada viiturii, pe intervale
mici de timp b..t, depinde de cantitatea de precipitaţii căzute în inter-
valul de timp respectiv (adică de intensitatea ploii) şi de umiditatea so-
lului de 'la începutul intervalului.
Pe de altă parte, din ecuaţia (6.92) se constată că umiditatea solu-
lui Uc de la momentul începerii viiturii este funcţie de precipitaţiile că­
zute în perioada anterioară, de evapotranspiraţie, de scurgerea de supra-
faţă şi de percolaţie.
Pentru un sezon dat, evapotranspiraţia poate fi considerată cvasi-
constantă. în ceea ce priveşte influenfâ precipitaţiei, percolaţiei şi scur-
gerii din perioada anterioară asupra lui U1, aceasta se poate exprima în
mod global prin două concepţii.
- Se consideră că datorită percolaţiei cantitatea de ploaie căzută
se epuizează din sol după o curbă de scădere. Totodată scurgerea de su-
prafaţă care se scade din ploaie este o funcţie de valoarea acesteia din
urmă.
în consecinţă, cu cît ploaia a căzut mai înainte de momentul i cu
ntît influenţa sa asupra lui U.~ este mai puţin importantă. Ca urmare, fie-
care ploaie zilnică va trebui micşorată în conformitate cu o pondere, care
scade în raport direct cu timpul de la căderea ploii la momentul i. Acest
concept a condus la introducerea noţiunii de „indice al precipitaţiilor
anterioare" notat cu API - care exprimă capacitatea de retenţie a so-
lului la începutul viiturii şi este strîns corelat la rîndul său cu u~. Re-
zu'lt{1 deci că în acest concept, coeficientul de scurgere (şi deci precipi-
taţia netă) depinde de API şi de sezonul în care cade ploaia declanşa­
toare a undei de viitură (ultimul exprimînd valoarea evapotranspiraţiei
din perioada anterioară viiturii).
- Un al doilea concept constă în considerarea legăturii dintre de-
bitul de bază QB şi elementele Pr, S 1 şi Rr şi ca urmare coeficientul ex
depinde de Q8 şi de sezon.
Cele mai frecvent utilizate funcţii pentru determinarea indicelui
precipitaţiilor anterioare API sînt:
III

API = L C'· P..(t)

t-1
(6.95)
III

L (m-t+l)Pa(l)
1
API = '--- m
----- (6.96)
E<m-t+1>
t- 1

(6.97)
ffl
API= L [P..(t)-S..(t)Je-J:'
,_, (6.98)

179
în care Pa(t) este ploaia căzută în ziua T anterioară viiturii, t - timpul
exprimat în ziie, astfel încît t=l să corespundă )Zilei imediat anterioare
producerii viiturii, iar t=m zilei iniţiale de calcul. De obicei rn nu de-
păşeşte 10 zile, C - o constantă egală cu 0,9-0,95 în relaţia (6.95) şi cu-
prinsă între 0-1 în relaţia (6.97), k - un parametru determinat pentru
90.--"T"""....,...-,--.---r--.---,....--.---r---r-.---r-....,...-:::--=r,
..... 80 t----+--+--+-+---+--+-----,t---,lt--+-
E
E 701--+--+--+---+---!-~1--,.+---+---+---,;F---1boL+--c.,,t(C---+--y
~ 60 l--+--+--+-+---+---+-1f--+-,r'1----i,,,c._l-7",----t,,,c..+~

ţ
50
401--+--+--+-~---f-~b,L-b,o"'-f--c"""""--io"""-l~=t--+:,,,,q--+-t
30t--+--+-~-t--,,,,.'--:it"'-::;ji,,c-t,,,"'~"'f---t,.-""t--+--::::;,!,"""'-lFi
20t--+--#--+:~........,,,,..l-:::7"t-:a,,;f"---::i,,,""'+---1,......'F--+---+--+-t

10
o
10 20 30 40 50 60 70 80 90 100 110 120130140 150
- P[mm)
Fig. 6.28. Corelaţia h 8 = f (P, API).

fiecare bazin, Sa(t) - stratul de apă scurs corespunzător ploii anterioare

Pa(t}.
Corelaţii de diferite grade de complexitate între coeficientul glo-
bal de scurgere pe de o parte şi API şi ploaia declanşatoare P pe de altă
parte au făcut obiectul a numeroase
1,0 r--r---.-,--r--.--.----.-~ ~ ~ cercetări.
~ Girard [12] dă următoarea ex-
0.9
presie analitică a corelaţiei dintre et,
t 0,8 1--+--+--+--+--+--+--l-+- P şi API;
0, 71--+--+--t--t--t--t--t""7"F'
0,6 1--+--+---l--+--+,."""l-c7"f<:..-,,.,.....::, rJ. = ~ arc tg a· P+b(API-c)
7t

,li, 5 1--t---t--t-7'f--A'7""F-t.,.,-r (6 .99)

în care a, b şi c sînt parametri.
Befani şi Kalinin [2] prezintă
sub formă grafică o corelaţie între
stratul scurs h„ P şi API care se dă
0.1 în fig. 6.28. .
o O corelaţie similară a. = f(API, P)
10 20 30 40 50 60 70 80 90 100 pentru staţia hidrometrică Frumo-
- - P (mml su pe rîul Bistriţa elaborată de Şer­
F ig. 6.29. Corelaţia ~ =f(P, API) pen- ban şi Simota [31] se dă în fig. 6.29.
tru rîul Bistriţa la staţia hidrometrică Abateri semnificative de la
Frumosu. aceste tipuri de corelaţii simple se
produc în următoarele cazuri:
- ploi foarte intense care conduc la coeficienţi de scurgere mai
mari decît cei ce rezultă din grafic, datorită faptului că solul avînd o
c apacitate maximă de infiltraţie limitată, stratul scurs (şi deci coeficien-
t ul de scurgere) este cu atît mai mare cu cît intensitatea ploii creşte;
1 80
 - ploi de slabă intensitate şi durată mare în care s ituaţie coefi -
cientul de scurgere nu mai este direct legat de umiditatea anterioară
ploii (API) fiind influenţat totodată de aportul important de um ezeal ă
pe toată durata ploii declanşatoare;
- viituri succesive sau viituri de primăvară şi toa mnă în care si-
tuaţie API nu mai poate reflecta în mod suficient de corect umezeala
solului.
In vederea înlăturării acestor neajunsuri au fost întreprinse num e-
roase cercetări [30, 4, 14] care au condus la elaborarea unor corelaţii m ai
complexe în care pe lingă API şi P, au fost introduse în plus alte va-
riabile condiţionale ale scurgerii. in principiu s-a căutat să se ţină seam a
de durata ploii (Dv) şi de variaţia evapotranspiraţiei cu anotimpul (sau
cu luna corespunzătoare). Au rezultat grafice coaxiale de tipul celui pre-
z entat în fig. 6.30 [31] pentru staţia hidrometrică Frumosu şi rîul
Bistriţa.

<11
API [mml
.ii110
E 100
90
80
70
60
50
40
30
20 30 50 70 90 110
1020 60 80 100 120

C'ol) . Pierderi [mm J

1
'Io119
()

3
3....

Fig. 6.30. Grafice coaxiale pentru calculul pierderilor la staţia hidro-

metrică Frumosu pe riul Bistriţa.

Elementul de intrare în graficul coaxial este API. în cadranul II!

al graficului coaxial umiditatea solului suferă o primă corecţie în funcţie
de sezon. In cadranele III şi IV sînt plasate în cîmp caracteristicile ploii:
cantitatea P şi durata Dv, Elementul de ieşire din graficul coaxial este
181
reprezentat de totalul pierderilor prin infiltraţie, evapotranspiraţie şi re-
tenţii în depresiuni.
Cunoscînd aceste pierderi şi cantitatea totală de precipitaţii se poate
calcula precipitaţia netă. Alte grafice coaxiale existente în literatura de
specialitate, [14, 4, 13, 2, 16], au structuri asemănătoare celui prezentat
p 0,24 OS
S c 0,44 (API•O.ol)'l42 , 0,126 P . ·Op

0,6 ------------ ~ ~ - -
OSA (106m3] A 8
-HlflH-<f-1-----#-1+-V--F-=-

--
50 40 30

[106 m3 J
20
-
l ore l
I 20
t 30 f--+-+--+--+--+--+~- 1
'1 40 f---t--l--l--1---1--l

"'~ so 1---1----1---l-- l--l--J..-...J.-l

so i---1----1--1---...~-

Fig. 6.31. Grafic coaxial pentru calculul stratului pierderilor S=A+B.

în figura 6.30. Ceea ce diferă este elementul de ieşire care poate fi r e-

prezentat de: pierderile în procesul formării scurgerii, coeficientul de
scurgere, stratul scurs, etc. care în fond exprimă precipitaţia netă.
Spre exemplu, Lambor [13] propune un grafic coaxial dat ca exem-
plu în fig. 6.31, a cărei expresie analitică este:
s= APO +B. pa Db (6.100)
(APl+b)1' p

în care S este stratul pierderilor, D,, -

durata ploii, a, b, {?-, "{, A şi B sînt pa-
rametri.
Adesea, în loc de a exprima sta-
E
E 301---+~-+---"7ic.P.~~t----i rea umidităţii solului la începutul ploii
t/1
prin indexul API se utilizează debitul
..c 20 1-----1--"'!-.,;c....-'-"'----1---I de bază în momentul iniţial al form ării
viiturii. Este evident că, în mod global,
dacă debitul de bază Q0 are valori mari,
acestea se datoresc în principal căderii
o L..:....c.Jl-A:-..i--'---'--_.___. unor ploi anterioare care au produs o
20 40 60 80 100 120 umezire importantă a solului. O aseme-
- - P [mml nea corelaţie obţinută de Şerban [30]
Fig. 6.32. Relaţie dintre stratul între stratul scurs h„ de pe o parte şi
scurs, stratul ploii şi debitul de stratul ploii căzute P şi debitul de
bază. bază Q0 pe de altă parte se dă în
fig. 6.32.
O altă relaţie de tip grafic coaxial în care se introduce ca variabilă
debitul de bază Q0 se dă în fig . 6.33 [15, 16].
ln modelele corelative mai mult sau mai puţin complexe, mai sus
prezentate, se consideră un coeficient de scurgere global pentru toată
182
ploaia. In realitate, coeficientul de scurgere nu este constant pe durata
ploii, variind de la o valoare mică (sau chiar egală cu zero) în momentul
iniţial, la valori crescătoare către sfîrşitul ploii datorită măririi progre-
sive a umidităţii din sol. Ca urmare, aşa cum rezultă din soiuţia teore-
ti că a ecuaţiei infiltraţiei (5.87) pierderile prin infiltraţie se micşorează
~i deci coeficientul de scurgere creşte.

O(

c(

O( cic

Fig. 6.33. Grafic coaxial pentru calculul coeficientului de scurgere la

staţia hidrometrică Peşteana pe rîul Jiu în funcţie de stratul ploii
X (mm), debitul de bază Q0 (m3/s), temperatura medie a aerului din
decada precedentă viiturii T (0 C) şi durata D (ore) a ploii.

Pe de altă parte, ştiut fiind că ploaia nu are intensitate constantă

în timp, este necesar a se lua în considerare faptul că pentru fiecare in-
terval de timp, coeficientul de scurgere depinde proporţional de durata
ploii. Aceste considerente au dus la îmbunătăţirea modelelor de tip co-
relativ în care timpul t intră, aiături de ceilalţi factori, ca variabilă su-
plimentară.
Modelul Alexeev şi Befani [2] permite calculul intensităţii pierde-
rilor prin infiltraţie k(t) în funcţie de timp. Acest model este de forma
unei funcţii putere dată de relaţia;
A
k(l) = k 0
.
+-
tn
(6.101)

cu: A = Ao exp[ -m · API] (6.102)

în care k 0 - intensitatea infiltraţiei stabilizate, n, m - parametri, A 0 -
parametru ce caracterizează tipul de sol predominant în bazin, precum şi
acoperirea cu vegetaţie.
183
 Pierderea prin infiltraţie R pe toată durata Dr, a ploii este
R = ~exp(-m·API)· D' - n (6.103)
1-n P

Pierderea prin inii'ltraţie în intervalul T. după încetarea ploii este:

A
R, = a,koT,+a,- exp[ -m(API + P1JT 1 - n (G.104)
1-n B

în care a8 este un parametru care depinde de suprafaţa medie de bazin

acoperită cu apa care se scurge pe versanţi în perioada Ts de golire a ba-
zinului, P - ploaia care a produs viitura.
Soczynska [13] propune un model de calcul al coeficientului. de
scurgere în funcţie de timp dat în relaţia:

~(l)=..:..arctgA·l"(t-
r.
.,.BaQ i )
Q., ..I; aa
(fi.105)

în care Q0 este debitul de bază, I - intensitatea medie a ploii, i 0 - in-

tensitatea ploii în perioada t 0 de la începutul căderii acesteia pînă Li. mo-
mentul începerii formării scurgerii, A şi n sînt parametri.
Modelul propus se prezintă sub forma unui grafic coaxial dat în
fig. 6.34.

P. 33·42
o= 0~.836 e0,0015 Q0 io

t 0 Corel

o( 1.0 0.5
Fig. 6.34. Grafic coaxial pentru calculul coeficientului de scur-
gere în funcţie de timpul t.

Un a'lt model propus de I. Vladimirescu [32J se baizează pe o ana-

liză a curbelor integraleale precipitaţiilor şi scurgerii aşa cum se poate
urmări în fig. 6.35, a.

184
 Pierderile prin infiltraţie se desfăşoară pe intervalul de timp Tu
<lat de relaţia:
(6.106)
în care T P este durata ploii, iar t, este intervalul de timp de la începutul
p loii pînă la momentul în care capacitatea de retenţie a acoperişului ve-
getal este depăşită. 1n general t,;pO pentru bazine hidrografice împădu­
r ite şi în condiţii în care intensitatea ploii
în momentele iniţiale este destul de mică. Ol
L..
In caz contrar, t,=0. Durata llT reprezintă .c
intervalul de timp de la terminarea ploii h a
la momentul în care apa s-a retras de pe
versanţi în reţeaua hidrografică. Aceasta
s e poate determina din relaţia:
llT = TQ + lo-(Tp +TA) (6.107)
in care t 0 este timpul pînă în momentul
apari ţi ei scurgerii, iar TA se calculează din
t
xela ţia:

unde l:Ql este volumul de apă acumulat

în reţeaua hidrografică posibil a fi calcu- t
lat pe baza lungimilor reţelei şi a secţiu­
nilor udate ale albiilor respective la nive- b
lul mediu al malurilor. Fig. 6.35. Model de calcul al in-
In'locuind (6.107) în (6.106) rezultă: filtraţiei totale şi a variaţi ei a -
cesteia în timp.
Tu=To + lo-(tA+.t,) (6.108)
Cunoscînd pierderea globală prin infiltraţie hui; (cu ajutorul uneia
d in modelele corelative), se trasează (fig. 6.35, b) curba de repartiţie în
timp a pierderilor prin trei puncte:
- punctul O în care hu=O;
- punctul B la momentul t=t0 în care hu=AB (din fig . 6.35, a);
- punctul D la momentul t=Tp+ll T în care hu=hug,
In continuare, aşa cum se arată în fig. 6.35, b se determină ca deri-
vata curbei OBD, intensitatea infiltraţiei şi variaţia sa în timp.

6.5.2. Modelul SSARR [21]

Modelele complexe de tip corelaţie mai sus descrise, se pot utiliza
cu bune rezultate dacă ploaia P are pe toată durata sa Dp o intensitate
cvasiconstantă. In general însă, ploaia are intensităţi (considerate pe in-
tervale discrete de timp ll t) foarte diferite, motiv pentru care coeficienţii
<le scurgere au variaţii mari de la un interval de timp la altul în funcţie
utît de starea de umiditate a solului la începutul fiecărui interval de
timp, cît şi de intensitatea ploii pe durata /l t.
In esenţă, modelul SSARR este o aplicare a ecuaţiei de bilanţ de
tipul celei date în (6.91) cu diferenţa că aceasta se aplică pe intervale
mici de timp succesive, delimitate de momentele i + 1, i.
185
 Scurgerea RGP(t) în fiecare interval li t se determină ca produs
dintre coeficientul de scurgere ROP şi precipitaţia căzută. Coeficientul
ROP rezultă dintr-o relaţie dintre indicele umidităţii iniţiale a solului
SMI (mm) şi intensitatea precipitaţiei I (fig. 6.36) .
Avem: RGP(l) = ROP · l(lJ (6.109)
Această scurgere se divide în trei componente şi anume scurgerea
rapidă de suprafaţă, scurgerea hipodermică şi scurgerea de bază care se
vor examina ulterior.

In fiecare interval de timp umiditatea solu'lui SMI se modifică con-

form relaţiei:

t:.t
SMI,+ 1 =SMI,+(J -RGP)-- · KE · ETP (6.110)
24

în care i, i+ 1 sînt intervale de timp li t consecutive.

KE coeficient de reducere al evapotranspiraţiei potenţiale în zilele
cu ploaie, exprimat în funcţie de precipitaţia zilnică (fig. 6.37).
In cazul în care nu există ploaie, în locul lui KE se introduce para-
metrul DKE care este un factor al reducerii evaporaţiei atunci cînd re-
zerva din sol SMI începe să scadă. Parametrul DKE se dă în funcţie de
SMI în fig. 6.38.

r~[Jz:p
O 50
-
100
SMl [mml
I
150
-
I
20
811
I I
30
lmm/o ră t

Fig. 6.38. Coeficientul de reducere al eva- Fig. 6.39. Raportul BFP dintre scur-
potranspiraţiei potenţiale în funcţie de gerea de bază şi scurgerea totală în
umiditatea solului. funcţie de indicele infiltraţiei BII.

In continuare precipitaţia netă se împarte în trei componente: scur-

gerea de bază, scurgerea hipodermică şi scurgerea de suprafaţă.
Partea BFP din scurgerea tota'lă care contribuie la scurgerea de
bază este o funcţie de indexul infiltraţiei BII (mm/h) dată în fig. 6.39.

186
 Indexul infiltraţiei se calculeajză pe fiecare perioadă PH conform
relaţiei:
Pll
BII,+ 1 =BII,+(24 · RG-Bll,J----- (6.111)
TSBII+PII/2
în care
RG = RGP.
PH
TSBII este timpul de întîrziere sau timpul de acumulare pentru
calculul variaţiei valorii BII, fiind un parametru al modelului şi variind
între 30-60 ore.
Componenta scurgerii de bază se calculează ca produs dintre BFP
şi scurgerea totaiă RG. In consecinţă rămîne disponibilă pentru scurge-
rea de suprafaţă şi hipodermică valoarea:
RGS =RG(l -BFP) (6.112)
In ceea ce priveşte scurgerea de suprafaţă şi hipodermică, conform
unei relaţii
de distribuire dată în fig. 6.40, se au în vedere următoarele:
- minima componentei de suprafaţă
,o
RS este 100;0 din scurgerea totală; .Q
- componenta scurgerii hipodermice .EE
RSS atinge un maxim KSS care este un pa- ~ E 8 ~~--..,,.__-+--
rametru al modelului şi rămîne constantă in- ~] 6 t--t--t---,+--:~....::...c..,:..c..,,..~-=
diferent de RGS. a
ug e' 4 ~-+--,~<Jo<-+r __..uJ.J!,jl:1.lac.-
Expresia matematică a acestei relaţii 2 h+:,.,,"F-t,.-t:=:=--+...=:=i-=:~
f,/)
e ste:
dacă RS<KSS
t
o =-...L....-L...L.J.......J--'--'
2 4 6 8 10 12
-Aflux [mm/oră]
RS = [0,l+0,2(RGS/KSS)] ·RGS (6.113) Fig. 6.40. Relaţia de distribu-
RSS=KSS pentru RS~KSS (6.114) ire a componentelor scurgerii
de suprafaţă şi hipodermică.
Toată elementele se exprimă în mm/oră.
Impărţirea scurgerii totale pe componentele sale: subterană, super-
ficială şi hipodermică are în vedere transformarea lor în 3 hidrografe
aparţinînd fiecărei componente şi apoi însumarea lor pentru obţinerea
I
h idrografului total al scurgerii.
Modelul poate fi însă folosit în mod simplificat în sensul că se de-
termină scurgerea totală şi aceasta se transformă în hidrograf printr-un
operator global.
In acest caz, precipitaţia netă RGP (t) se determină din relaţia
(6.109) utilizînd cu o, procedură iterativă graficul din figura 6.36 astfel:
- pentru intervalul  t=l se determină R0P1 = f(I, SMI1) în care
SMI1 este indexul precipitaţiei anterioare care poate fi considerat ca API;
- se calculează precipitaţia netă RGP1 în primul interval: RGP1 =
ROP1 ~ I1, iar restul I 1-RGP 1 se adaugă la SMI1 obţinîndu-se umiditatea
solului la începutui intervalului  t=2, deci:
SMI2 = SMl1 +(l1 -RGP1 ); (6.115)
- procedura se repetă pentru intervalele t=3, t = 4, ... t = T pînă
la încetarea ploii.
In general modelul SSARR este un model simplu dar foarte robust.
El a dat rezultate foarte bune în calculul precipitaţiei nete pentru toate
bazinele hidrografice din Românîa.
187
 Cu toate acestea, în structura sa originală, modelul SSARR nu con-
ţine în relaţia de bilanţ (6.110) componenta percolaţiei, motiv pentru care
SMI nu reprezintă de fapt umiditatea solului, ci un indice care o carac-
terizează. Acest indice poate reflecta în mod implicit componenta perco-
laţici, astfel încît modelul se poate calibra ca atare dînd rezultate bune
numai pentru 10· sin ul suficient de intense şi de durată r lativ
scurtă (pînă 'la 24 ore). După încetarea ploii, percolaţia devine importantă
in scăderea umidităţii solului în stratul său activ de la suprafaţă. Întru-
cît ea nu este prezentată în relaţia de bilanţ (6.110), în perioada de după
încetarea ploii, modelul nu este suficient de precis dacă se aplică pen-
tru plot succesive care se succed la intervale de timp relativ mici (1-5
zile). 1n asemenea situaţii, indicele umidităţii inţiale a solului pentru a
doua ploaie va fi micşorat conform (6.110) numai cu evapotranspiraţia,
fără a se ţine seama de percolaţie, ceea ce conduce la o valoare iniţială
a SMI mult supraevaluată şi deci (prin folosirea graficului 6.36) la o
supraevaluare corespunzătoare a precipitaţiei nete a celei de a doua ploi.
Un acelaşi efect de supraevaluare a precipitaţiei nete se obţine în cazul
unei ploi de lungă durată şi de intensitate redusă. ln vederea măririi
gradului de versatilitate a modelului SSARR, V. Al. Stănescu [28] a ela-
borat un model de determinare a percolaţiei în perioada de timp dintre
două ploi succesive.
in esenţă, se consideră că umiditatea solului 0, '1a suprafaţa acestuia
(z=O) scade în timp în conformitate cu o lege exponenţială:
6o(l) = 6(l)z-o = Ooe- 131 (6.116)
în care ~ este un parametru.
1n continuare se consideră un profil de distribuţie a umidităţii so-
lului pe verticala z în momentul în care se termină ploaia (t= O) şi fie
umiditatea 0 0 la z= O (fig. 6.41).

- - Z[cml

Fig. 6.41. Modificarea profilului de distribuţie a umidităţii ini-

ţiale a solului în timp.

188
 Prin ipoter.ă, profilul are forma unei parabo'le de gradul trei, care
la t = O are ecuaţia:
O= Oo- ai1 (6.117)
în care a este un parametru.
Pentru alte momente t =f=O ecuaţia generală a familiei de parabole
(fig. 6.41) devine:
O(t, Z) = 60 (1)- a(t)z3 (6.118)
şi ţinînd seama de (6.116) avem:
O(t, z) = 00 e- 01 - a(t)z3 (6.119)
la e (t, z)=O va corespunde o valoare Z=Zt şi deci din (6.119) avem:
a(t) = o: e-01. (6.120)
=,
Volumul de apă V care se găseşte infiltrat în sol la momentul ini-
ţial t = O este conform relaţiei (6.117):
=o =o
V = ~ 6 dz = ~ (00 - az3)dz = 6020 - : z~. (6.121 )
o o
Se acceptă că evapotranspiraţia în intervalul dintre cele două ploi
este neglijabilă faţă de drenajul stratului activ de sol produs prin per-
colaţie. ln acest caz volumul V se va păstra acelaşi pentru toate momen-
tele ulterioare.
Ţinînd seama de (6.119) în oricare din aceste momente t=f=O, avem:

",
V= ~ 6 dz = 00 e-01 z1 - a~l) z:. (6.122)
o
înlocuind (6.120) în (6.122) rezultă:
3
V = -60 e- 01 • z, (6.123)
4

şi deci adîncimea maximă de percolaţie z, la momentului t este dată de

4 V
z(t) = - -IJI • (6.124)
3 Oo e
Ţinînd seama de (6.120) şi (6.124) relaţia (6.119) devine în final:

(6.125}

Cu ajutorul relaţiei (6.125) se poate calcula adîncimea zi la care

dout"l profile de umiditate la momente t 1 şi t 2 se intersectează:
(6.126)
sau
(6 .127)

189
 Volumul de apă Vv drenat către adîncime prin percolaţie în inter-
valul de timp cuprins între momentele t 1 şi t 2 este:
=, =,
V P = ~ 8(ti, z)dz - ~ 8(t2 , z)dz. (6.128)
o o
Inlocuind (6.125) rezultă în final:
V P = ~ z1( e-llt1 -e-B'•)8o. (6.129)
4

Ecuaţiile (6.127) şi (6.129) permit aşadar să se calcuieze cantitatea

de apă Vµ care trebuie scăzută sub formă de percolaţie (în mm) din indi-
cele umidităţii solului SM/1 la sfîrşitul primei ploi pentru a se obţine va-
loarea corectă a SM/2 la începutul celei de a doua ploi.
Parametrul 13 se determină printr-o procedură de optimizare calcu-
lind funcţia:

E(~. t) = ' ; = (1-e- lll) V1+e- P'+e~21J1+e-~p1. (6.130)

Pentru valori date lui 13 şi t, funcţia (6.130) se prezinte\ sub formă

grafică în fig. 6.42.
Considerînd două viituri succesive, se poate determina V folosind
g raficul din fig. 6.36. Apoi prin încercări succesive se determină valoarea
V µ astfel încît prin folosirea graficului ROP=f (SMI, I) (fig. 6.36) pen-

1.0

0.9

~0.8
w
0,7
ţ 0,6

Q5
0,4
0.3

02
0,1
o 10 20 30 40 so 60 10 ao 90 100 no
3
- ~-10- [1/orel
Fig. 6.42. Funcţia E(B, t).

tru a doua viitură, să se obţină stratul total scurs al acesteia. Cu valorile

Vµ şi V se găseşte din fig. 6.42 valoarea {3.
In continuare, se consideră mai multe seturi de viituri succesive şi
pentru fiecare set se repetă procedeul găsindu-se valori care fiind de
obicei puţin diferite de la un set la altul se pot media obţinîndu-se o va-
loare optimizată a parametrului {3.
190
 / 6.5.3. Modelul IMH 1
Modelul IMH 1 propus de C. Diaconu [8, 9] este un model destinat
aproape în exclusivitate pentru elaborarea prognozelor undelor de viitură.
Modelul se bazează pe datele privind debitele de apă scurse în nişte
bazine mai mici numite bazine indicatoare cu suprafeţe de ordinul a
5-10 km 2 pînă la 30-50 km 2 alese astfel încît să repre}zinte zonele prin-
cipale fizico-geografice ale unor bazine de ordinul a cca. 1 OOO km2 pînă
la 5 000-10 OOO km 2• Pentru a putea caracteriza în mod reprezentativ zo-
nele fizico-geografice este necesar ca densitatea bazinelor indicatoare să
fie de un bazin la 200-1 OOO km 2 în funcţie de complexitatea fizico-geo-
grafică a bazinului integrator.
Datorită mărimii reduse a acestor bazine, la scurt timp după ter-
minarea ploii, în punctele lor de închidere se atinge debitul maxim.
In continuare, se extrapolează curba de scădere a hidrografelor şi se
calculează volumul de apă scurs şi stratul scurs h,; în fiecare bazin indi-
cator i. Dispunînd de 1-2 staţii pluviometrice în fiecare bazin avertizor
şi deci de cantitatea de precipitaţie căzută P 1 se calculează apoi coefi-
cienţii de scurgere r::t. = hd P,.
Se consideră apoi că în fiecare subbazin aparţinînd .zonei fizico-
geografice caracterizată de bazinul indicator i, coeficientul de scurgere
este acelaşi cu cel al bazinului indicator (procedeul 1) sau dacă datele
permit aceasta, se zonează coeficienţii de scurgere sau straturile scurse
prin zone sau izolinii (procedeul 2).
Ca urmare, se obţine stratul scurs pentru fiecare subbazin multi-
plicînd precipitaţia medie căzută pe acesta cu coeficientul de scurgere
furnizat de bazinul avertizor aferent (procedeul 1) sau pe baza zonărilor
(procedeul 2).
Stratul scurs se integrează pe bazin folosind o funcţie de modulare
(hidrograful unitar) care se va trata ulterior în cap. 7.
In figura 6.43 se prezintă primul procedeu de calcul folosind ba-
zine indicatoare.
Extrapolarea curbei de scădere a hidrografului se poate face prin
două procedee [24, 25], astfel:
- în prima procedură se consideră curba de scădere formată din
două exponenţia'le, avînd ecuaţiile

Q1 = Qmaxe-K1 •t (6.131 )
Qz -- Qmaze- K1 •IDDl • e-K,·t • (6.132)
Integrînd fiecare din curbe pe intervale de timp IDDl şi IDD se
obţin integralele I 1 şi I 2 date de relaţiile :
11 = Q m.,. [1- exp( - K 1 · IDDl)J (6.133)
1(1

12 = Qm.,,
](3
[1- e'.IM'l(-
- ~,i-
K 1 • IDDl - Kz · IDD)]. (6.134)

Volumul de sub curba de creştere W„ este cunoscut prin integra-

rea valorilor debitelor înregistrate pînă la Qmax-·
191
 Volumul total scurs este :
W T = W n+ Wc - Qb(Tc + IDD) (6.135)
în care Qb este debitul de bază al hidrografului, Te - durata de creştere.
Valorile IDD, IDDl, Kl şi K2 sînt parametrii determinaţi pe barza
a nalizei viiturilor produse anterior, a doua procedură posibilă este întoc-
mirea corelaţiei [30]
Wv= f (Qmax.) (6.136)
şi de aici calculul volumul total ca mai sus.

\
\ Q Q e-K1t
\ 1 c max

V I

@'

Hidrograful
Wo
in sec~unea A

Fig. 6.43. Procedură de calcul al hidrografului viiturii

folosind bazine avertizoare.

Avantajul suhstanţial al acestui model constă în aceea că volumul

scurs este determinat mai precis prin măsurarea debitelor pînă la vîrful
viiturilor din bazinele mici indicatoare şi apoi printr-o extrapolare care
de regulă nu condlfce la diferenţe mari între Wv calculat şi W v real.
192
 6.6. COMPARAREA NUMERICA A MODELELOR
DE PRECIPITAŢIE NETA

Se prerzintă în continuare o intercomparare a modelelor cele mai

utilizate în practică în România: PNET, Stanford, Tank şi SSARR (mo-
dificat).
Pentru intercompararea modelelor de calcul ale ploii nete au fost
luate în considerare 16 evenimente ploaie-scurgere pe bazinul hidrogra-
fic Bistriţa la staţia hidrometrică Frumosu. Au fost calculate pentru fie-
care eveniment ploaie-scurgere (tabelul 6.2) indicele precipitaţiilor ante-
rioare (API), ploaia medie pe intervale de trei ore (P) şi stratul scurs al
viiturii (HSM).
Utilizînd programul STRAT [29] au fost determinaţi printr-un pro-
cedeu de optimizare pas cu pas, parametrii optimi ai modelelor luate în
considerare. Cu ajutorul acestor valori a fost calculată ploaia netă -
respectiv stratul scurs (HSC) pentru fiecare viitură - considerînd ma-
Tabelul 6.2
STRATUL SCURS CALCULAT PENTRU CELE MAI MARI VIITURI INREGISTRATE
LA STAŢIA HIDROMETRICĂ FRUMOSU UTILIZlND DIFERITE MODELE

SSARR
STANFORD simplificat TANK
Nr. API HSM PNET modificat
crt. Viitura din
(mm) (mm)
HSC % HSC % HSC % HSC %
1 7- 13.06.1969 24,2 22,0 22,4 -1,8 20,2 8,2 24,6 -11,8 23,3 -5,9
2 12- 16.05.1970 56,2 23,0 25,7 -11,7 28,6 -24,5 37,3 -62,4 22,0 4,3
3 12-18.09.1972 10,5 7,8 7,5 4,3 4,6 40,9 3,8 51,0 9,2 -17,9
4 12-18.10.1972 19,3 6,3 6,3 -0,4 3,9 37,5 3,6 42,0 7,3 -15,8
5 0-17.05.1973 6,6 14,2 14,2 0,2 8,7 38,0 8,9 37,0 12,8 9,8
6 25.05-2.06.1973 13,9 14,5 14,6 -0,4 10,8 25,0 13,8 4,5 13,5 6,9
7 3-15.06.1973 33,0 22,0 23,0 -4,4 20,4 7,4 15,8 28,0 34,7 -57,7
8 10-17.06.1974 27,7 25,2 27,2 -8,2 26,7 6,1 31,3 -24,0 25,6 .-1,6
9 21 - 25.07.1974 21,4 24,2 21,6 10,6 19,1 21,1 22,0 6,6 20,3 16,1
10 21-28.10.1974 6,5 7,3 7,8 -4,6 2,2 69,0 0,0 100,0 5,8 20,5
11 2-13.06.1975 20,0 28,5 30,1 -5,4 24,3 14,7 24,2 15,0 32,6 -14,3
12 2-7.05.1978 8,1 14,4 13,7 4,7 6,9 52,0 5,9 59,0 9,3 35,4
13 28.06-5.07 .1978 11,2 28,0 27,6 4,6 27,0 3,2 20,8 -6,5 27,0 3,6
14 7-19.09.1978 24,7 24,7 23,4 1,2 20,7 16,3 28,1 -13,9 30,5 -23,4
15 20-26.06.1979 26,7 9,5 10,8 -12,1 8,7 8,4 8,4 11,5 12,9 -35,7
16 12-20.08.1979 17,4 41,0 42,6 -3,9 40,6 -0,8 41,6 -1,5 43,6 -6,3

delele PNET, TANK, SSARR şi STANFORD (tabelul 6.2). A fost calcu-

lată de asemenea eroarea relativă E de determinare a stratului scurs:
HSM-HSC
E=---- (6.137)
HSM

şi curba de frecvenţă a erorilor (tabelul 6.3).

Concluziile mai importante care se desprind în urma intercompa-
răril efectuate sînt:
- modelul PNET dă rezultate superioare faţă de celelalte modele
luate in considerare. Elementul care diferenţiază acest model de cele-
lalte modele şi care contribuie substanţial la obţinerea unor rezultate su-
,
13 - Hidrologie dinamicii 193
 Tabelul 6.3
CURBA DE FRECVENŢA A ERORILOR

MODELUL
Erori 0; 0
STANFORD SSARR
PNET
simplificat TANK modificat

0-10 13 6 4 7
10-20 3 3 4 4
20-30 o 3 2 2
30-40 o 2 1 2
40-50 o 1 1 o
>50 o 2 4 o.
perioare este considerarea unei curbe de infiltraţie variabilă la fiecare
eveniment ploaie-scurgere în funcţie de gradul de saturare iniţială a so-
•l ului S;
- modelul STANFORD simplificat şi SSARR modificat dau rezul-
tate asemănătoare, deşi concepţia lor este diferită de modelul PNET;
I - parametrii modelului T ANK nu au o semnificaţie fizică precisă.
Ei interacţionează foarte mult unul cu altul, motiv pentru car.e este foarte
dificil de evaluat parametrii optimi.
~ Aceasta este una dintre cauze pentru care rezultatele obţinute cu
modelul TANK ·s înt inferioare celorlalte modele luate în considerare.

BIBLIOGRAFIE

1. AMOROCHO, I., Deterministic nonlinear hydrologic models, The progress of

Hydrology. Proceedings of the first International Seminar for Hydrology Pro-
fessors, Lisbona, Illinois, 1969.
2. BEFANI, N. F., KALININ, G. P., Uprajnenia i metodiceskie razrabotki po ghi-
drologhiceskim prognozam, Ghidrometeoizdat, Leningrad, 1983. '
3. BLIDARU, SP., Relaţiile ploaie-infiltraţie-scurgere determinate experimental
pe suprafeţe reduse şi metodologia de utilizare a acestora în dimensionarea re-
ţelelor de desecare, Studii de hidrologie, XXXV, 1973. · ·
4. CHOW, V. T., KULANDAYSWAMY, V. C., General hydrologic system model,
J. Hidrol. Div. Am. Soc. Civ. Eng., 1971.
5. COLMAN, E . A., BODMAN, G. B., Moisture and energy conditions during down-
word entry of water into motst and layered soils, Soil Sci. Soc. America n P roc.,
9, 1944.
6. CRAWFORD, N . H., LINSLEY, R. K., Digital simulation in hy drology: Stan-
ford watershed model, Technical Report, nr. 39, Stanford University, 1966.
7. DAWDY, D. R., LICHTY, R. W., BERGMAN, M. J ., A rainfall - runoff simu-
lation model for estimation of flood peaks for small drainage basins. Geologica!
Survey Professional paper, 506-B, 1972.
8. DIACONU1 C., Application des rezultats des recherches de microhydrologie aux
probleines de prevision de l'ecoulement dans les bassins, Raport Technique
nr. 3368/A/CNCS de L'OMM, Geneve, 1971.
9. :OIACONU, C., Prognoza viiturilor folosind bazine indicatoare, Meteorology and
Hydrology, nr. 1, 1976.
10. DIACONU, C ., STANESCU, V. AL., A mathematical model for flood forecas-
ting b'!! means of warning bastns, Hydrol. Scl. Bull. 21, 1, 19,76.

HJ4
11. O'DONNELL, T ., Methods of computation in hydrogra;h analysis and syn-
thcsis, In Recent trends in hidrograph synthesis, Proceedings nr. 13, TNO, La
Haye (1966) .
12. GIRARD, G., Essai pour un modele hydropluviometrtque conceptuel et son utt-
lization au Quebec, Cahiers ORSTOM, serie Hydrologie, VII, 2, 1970.
13. LAMBOR, J ., Metody prognoz hydrologieznych, Warszawa, 1962.
14. LINSLEY, R. K., KOHLER, M. A., PAULHUS, J. L, H., Hydrology for Engi-
neers, Mc. Grow Hill Company, London, 1958.
15. LAZARESCU, D., ŢUCA, I., Legătura dintre coeficientul de scurgere global al
viiturilor şi caracteristicile ploilor şi condiţiile meteorologice anterioare, Studii
de hidrologie, XLI, Bucureşti, 1973.
16. LAzARESCU, D., Prognoza scurgerii în timpul viiturilor din plot pe teritoriul
României, Studii de hidrologie, XXXIII, Bucureşti, 1972.
17. MOCIORNIŢA, C., Scurgerea maximă pe rîurile din România, Teză de docto-
rat, Institutul de Con strucţii Bucureşti, 1969.
18. MUSTAŢA, L. şi al., Prime rezultate de la staţiile hidrologice experimentale şi
dm bazine reprezentative. Studii de hidrologie, XLIX, 1980.
19. NASH, I. E ., SUTCLIFFE, I. V., River flood forecasting through conceptual -
models. Part I - A discussion of principles, Journal of Hydrology, nr. 10, 1970,
20. PHILIP, J ., An infiltration equation with physical significance, Soil Sci. Soc.
Am. Proc., 77, 1954.
21. ROCKWOOD, D. M., Application of streamflow simulation and reservoir re-
gulation SSARR - Program of the low er Meckong Rtver, FASIT Symposium,
Tucson, Arizona, 1968.
22. ROCHE, M., Les dive r s types d e modeles deterministes, La Houille Blanche,
nr. 2/1971.
23. SUGAWARA, M., OZAKI, E., KATSUYAMA, Y., WATANABE, I., Tank Model, J!.
Symposium and workshop an the application on mathematical models în hy-
drology and water r esources systems, Bratislava, 1975.
24. STANESCU, V. AL., Program de calculator pentru prelucrarea datelor hidro-
meteorologice în vederea prognozei viiturilor, Hidrotehnica, nr. 10, 1979.
25. STANESCU, V. AL., ROMAN P., MANOLIU, M., Modele matematice în hidro-
logie, Institutul Politehnic din Bucureşti, 1983.
26. STANESCU, V. AL., Modele matematice în hidrologie (Probleme de concepţie
sistemică), Institutul de Meteorologie şi Hidrologie, Bucureşti, 1985.
27. STANESCU, V. AL., Mathematical model for the flood waves estimation, Me-
teorology and Hydrology, nr. 2, 1974.
28. STANESCU, V. AL., Model matematic pentru calculul precipitaţiei efective fn
cazul viiturilor succesive, Hidrotehnica 32, 1987, I.
29. ŞERBAN, P., TEODORESCU, I., Intercompararea modelelor de calcul ale ploii
nete, Studii şi cercetări de Hidrologie, 53, 1986.
30. ŞERBAN, P., Modele matematice pentru prognoza undelor de viitură fn bazine
amenajate hidrotehnic, Studii şi cercetări hidrologice, 51, 1984.
31. ŞERBAN, P ., SIMOTA, M., Relaţia ploaia-debit utilizată fn prognoza hidrolo-
gică, Studii şi cercetări de hidrologie, XL, Bucureşti, 1984.
32. VLADIMIRElSCU, I ., Bazele hidrologiei tehnice, Editura Tehnică, Bucureşti,
1984.
33. WIND, G. P., V ANDENBERG, A., The generation of river alimentation în res-
ponse to prectpitation; a soil physical approach, International Post Graduate
Cour~e „Real time river flow forecasting", July 25-August 6, 1983.
34. WIN!>, G. P., V AN DOORNE, W., A numerical model for the simulatton of
unsatured flow of moisture in soils, J. Hydrol. 24: 1-20, 1975.

13• 195
 7. INTEGRAREA SCURGERII PE VERSANŢI

7.1. CARACTERIZARE FIZICA

Procesul formării scurgerii pe versanţi şi al integrării acesteia prin

reţeaua hidrografică este foarte complicat datorită variaţiei precipitaţii-
lor, infiltraţiilor şi a factorilor bazinali. ,
Este îndeobşte cunoscut şi în general unanim acceptat de specialişti
că ori de cite ori raita ploii depăşeşte rata infiltraţiei, excesul de apă se
acumulează în depresiunile existente pe suprafaţa versantului. După ce
capacitatea acestora este depăşită începe scurgerea pe versant sub forma
unei peţicule subţiri de apă, pe care o vom denumi scurgere lamelară.
Iniţial această scurgere este laminară, însă pe măsură ce adîncimea şi vi-
teza apei cresc ea devine turbulentă. După unii cercetători '[24], trecerea
de la un regim la altul de curgere are loc la numere Reynolds de 1 500-
6 OOO funcţie de panta versantului.
Distanţa pe care o parcurge apa pe versant pentru a ajunge î n re-
ţeaua hidrografică primară este relativ scurtă, rareori mai mult de 50-
80 m. Neregularităţile suprafeţei determină concentrarea scurgerii în văi,
care la rîndul lor se unesc formînd reţeaua hidrografică de ordin superior:
pîrîiaşe, pîraie, rîuri, etc. Cu alte cuvinte sctllrgerea se formează printr-un
proces de integrare succesivă pe versanţi şi prin reţeaua hidrografică a
cantităţilor de apă intrate în bazin.
!n vederea studierii răspunsului global al unui bazin hidrografic la
diferite impulsuri de precipitaţii, Amorocho şi Orlob [l] au construit un
model fizic - reprezentînd la scară un mic bazin hidrografic cu supra-
faţa betonată pe care s-a pus un strat subţire de nisip şi pietriş. Măsu­
rînd scurgerea de pe model, Amorocho şi Orlob au constatat '{_aria_ţj~
liniară a acesteia cu intensitatea ploii.
- De asemenea Minshall [2o]aobservat, pe un mic bazin de 10,1 ha
o variaţie sistematică a hidrografului adimensional (volumul = !) func ţie
de intensitatea ploii nete. Examinînd hidrografele adimensionale (HA)
obţinute de Minshall (fig. 7.1) rezultă că debitul maxim al HA creşte od:-ită
cu creşterea intensităţii ploii, în timp ce durata de creştere a HA scade.
Pilgrim [34) a măsurat cu ajutorul trasorilor radioactivi timpul d e
propagare a particulelor cţe apă pe un bazin cu suprafaţa de 37 km 2 . El
a c0nstatat că acest timp variază foarte mult cu debitul - în cazul debi-
telor mici - şi că variaţia se reduce pe măsură ce debitul creşte.
O variaţie asemănătoare o prezintă şi timpul de concentrare al u nui
bazin nidrografic funcţie ăe intens· atea loii. Astfel pentru rîul Olteţ 1H
staţia hidrome1rică Nistoreşti (fig.7 .2) timpul de concentrare creşte de
la 100 la 480 minute atunci cînd intensitatea ploii scade de lai 1,85 la
0,1 mm/min.
196
 De asemenea se constată că pentru intensităţi ale ploii mai mari de
0,8-1 mm/min, timpul de concentrare variază mai puţin decît pentru
intensităţi mai reduse al ploii, unde acesta variază foarte mult.
Pe parcele reprezentative pentru tipul de versant cu iarbă, cu panta
uniformă aproximativ 13%, avînd lungimi de 5,10 şi 20 m, Diaconu şi
Crăciun [7, 8] utilizînd trasori radioactivi, au pus în evidenţă variaţia

!E 16
.
E

ţ 1,2
-
\
0.8
...
\
... °\
0.4

- "~r---- ~

o I

20 40 60 80 100 100 200 300 400 500

- Timpul [minl - lc[m1n l

Fig. 7.1. Hidrografe unitare variabile Fig. 7.2. Variaţi a timpului de concen-
funcţie de intensitatea ploii. trare cu intensitatea ploii pentru BH
Olteţ la SH Nistoreştî.

timpului dintre începerea scurgerii şi stabilizarea relativă a debitului ma-

xim în funcţie de intensitatea ploii.
Rezultatele investigaţiilor efectuate asupra procesului ploaie netă
- scurgere ne permit să formulăm următoarele concluzii mai importante:
a) procesul ploaie scurgere este neliniar datorită următorilor fa -
tori mai importanţi: intensitatea ploii, variaţia în spaţiu a precipitşţiilor
şi a scur erii de su rafaţă , acumulările din bazin (depresiunile de pe su=-
prafaţa bazinului, luncile rîurilor, etc.) şi schimbarea în ţimp a unor ca-
racteristici ale bazinului hidrografic datorită infl:uenţei omului (lucrările
din silvicultură, dezvoltarea zonelor ur6âne, lucrările din agnc~Itură, e.tc.);
b) l"rocesul ploaie-scurgere este foarte neliniar; la debite mici, gra-
dul de neliniaritate sca e pe masura ce e :mm creşte;
c) componenţa rapidă a funcţiei de transfer a bazinului hidrogra-
fic - hidrograful adimensional - are o formă asimetrică P;QZitivă.
Asimetria HA creşte pe măsura creşterii suprafeţei bazineior hidro-
grafice da orită fenomenelor de atenuare prin depresiunile existente în
bazin.
Datorită varietăţii modului de formare a scurgerii în bazine hidro-
grafice naturale, nu a fost elaborată pină în prezent o soluţie analiti~ă,
general valabilă, care să permită calculul din precipitaţii al scurgerii pe
versanţi şi prin albii. Din acest motiv se recurge la analiza anumitor r::a-

197
 zuri tipice de formare şi propagare a scurgerii, care permit CUJnoaşterea
trăsăturilor dominante ale procesului.
a) La o extremă-se află scurgerea pe versant sub forma unei peli-
cule subţiri de apă. Acest tip de scurgere se întîlneşte de regulă în zone
urbane şi pe versanţi, la care caracteristicile topografice şi cele de vege-
taţie variază puţin în spaţiu.
lb) Următorul tip de formare a scurgerii întîlnit în bazine foarte
mici, avind suprafaţa F<5-10 km2,.se caracterizează prin faptul că apor-
tul lateral în cursul de apă este relativ uniform distribuit pe toată lun-
gimea acestuia.,
c) Pe măsură ce suprafaţa bazinului creşte (lO<F<l OOO km 2) pî-
raiele se unesc unele cu altele pentru a forma rîuri de ordin superior, la
care aportul lateral este atît uniform distribuit cît şi concentrat.
. d) în bazine hidrografice mari (F> 1 OOO km'! ) - cursurile mijlocii
şi inferioare ale rîurilor primesc de regulă un aport concentrat foarte im-
portant în comparaţie cu aportul uniform distribuit.
e) La extrema cealaltă se situează sectoarele de rîu la c&e aportul
lateral este neglijabil în comparaţie cu scurgerea care se propagă pe sec-
torul respectiv.
, In cazul tipurilor ~,.___E_ŞLl m:,ocesul dominant este cel de formare
(integ~ e) a scurgerii, îritimp ce pentru cazurile ~ şi c procesiil- impor=
tant este cel de propagare. ;.;;,
Din-punct de vedere matematic cazurilt=Y'aşib\se tratează de regulă
utilizînd ~ · · ·~ ce se bazează~ grarea ecuaţiilor care
descriu mişcarea nepermanentă a apei. Calcululs curgerii în cazuIOcrse
efectuează-cel-mai.adesea utiliziirarnodele de tip izocron şi/sau m6dele
de tip hidr-Ofilaf unitar.\ -
- Aceste trei metode se vor trata în prezentul capitol intitulat „Inte-
grarea scurgeri~~rsanţi".
· Cazurile ~ fac obiectul capitolului următor în care se v0r pre-
zenta cele mai cunoscute metode de propagare a scurgerii prin albii.
ia- .

7.2. MODELE HIDRODINAMICE

7.2.1. Ecuaţiile mişcării nepermanente

Ecuaţiile mişcării nepermanente se deduc folosind teorema conser-
vării masei (ecuaţ~de contip~tate) şi teorema impulsului (~G..uaţia-de­
~cru:e). Aceste teoreme se vor aplica pe un interval de timp .A t unui
volum de control (volumul din domeniul D) de lungime Ax şi lăţime de
1 m, decupat din masa unui curent cu suprafaţă liberă (fig. 7.3).
>< Ipotezele care stau la baza deducerii celor două ecuaţii sînt [16]:
- procesul de curgere are un caracter predominant unidimensional;
- albia este fixă şi are pantă mică, de unde rezultă că cosinusul
unghiului dintre patul albiei şi orizontală este aproximativ egal cu unu;
- pierderile de sarcină prin frecare cu patul albiei nu diferă în
mod sensibil de cele în regim permanent;
- variaţia presiunii în secţiune transversală este hidrostatică, com-
ponenta acceleraţiei după verticală putînd fi neglijată;
- distribuţia vitezelor în secţiune nu afectează propagarea undei,
fiind acceptabilă adoptarea unei valori medii a vitezei de curgere în sec-
ţiune;

198
 - suprafaţa apei în secţiune transversală este orizontală;
- Tezistenţele hidraulice la îngustări şi lărgiri ale secţiunii sînt
neglijate;
- distribuţia în timp şi spaţiu a precipitaţiilor şi a infiltraţiilor
este uniformă;
- pe perioada viiturii evapotranspiraţia este aproximativ egală
cu zero.

HHHHH f ++HHH
f
~
Fig. 7.3. Schema mişcării nepermanente a apei.

Ecuaţia de continuitate. Legea conservării masei pentru lichide in-

compresibile (densitatea p=Const.) precizează că: volumul de lichid intrat
în domeniul D în intervalul de timp At minus volumul de lichid ieşit în
acelaşi interval de timp este egal cu vari~ţia de volum din domeniul D.
Matematic legea conservării masei se exprimă astfel:
a(vh) . ~ ] • At+ ~
[ vh- ax 2 B
· .6.x· .6.t+i · .6.x · .6.t-
(volumul intrat) (7.1)
- [ vh + a( vh) • l:i.x ] • .6.t - f · .6.x · .6.t = .6.x · .6.h
ax 2
(volumul ieşit) (variaţia de volum)
unde v este viteza apei; h - adîncimea apei, x - distanţa în direcţia de
curgere, t - timpul, q - debitul pe umiditatea de lungime - datorat
aportului versantului, i - intensitatea ploii - volum pe unitate de timp
şi de suprafaţă, f - rata de infiltraţie - volum pe unitatea de timp şi de
suprafaţă; B - lăţimea secţiunii transversale.
După reducerile corespunzătoare şi făcînd pe Ax şi At să tindă spre
zero, ecuaţia (7.1) devine:
ah + a(vh) =i -f + 2q (7.2)
~ ax B
sau înmulţind cu B:
aA + aQ =B(i-D+2q (7.3)
at ax
unde Q este debitul, A - aria .secţiunii de curgere.
199
 Ecuaţia de mişcare. Teorema impulsului pentru volumul de control
se exprimă astfel : cantitatea de impuls intrată în domeniul D(H1) minus
cantitatea de impuls ieşită (Ho) plus suma forţelor exterioare care acţio­
nează asupra volumului de control (!:F) este egal cu variaţia cantităţii de
impuls (.tl.H) conţinută în volumul de control în intervalul de timp .tl.t. In
exprimare matematică teorema impulsului este:
MI
Hi-H o +l::F=-
t!,.t
(7.4)

Prin cantitate de impuls se înţelege produsul dintre debitul masic

şi viteză.

Deci: - cantitatea de impuls intrată în domeniul D este:

l ( 2q )
2 1+ pv 13 ..t:i.x +pv(1·.tl.x)
a
H 1 = p{ v(v·h) - -;-[v(v·h)] t:,.x •
(7.5)

- cantitatea de impuls ieşită din domeniul D este:

a t:,.-x } + pv(f·.tl.x)
H0 = p { v(v·h) + -[v(v·h)]- (7.G)
a-x 2

- variaţia cantităţii de impuls este:

.tl.H - .tl.[pv(h· .tl.x)J (7.7)
în general, în ecuaţia (7.4) se consideră trei tipuri de forţe şi anume:
el€ presiune (P,c), de greutate (G") şi de frecare cu patul albiei (F,). Se
menţionează că la deducerea ecuaţiei de mişcare interesează numai com-
ponentele pe direcţia x a acestor forţe.
oI
Rezultanta forţelor de presiune P este:
aP · -
t:,.-x - ( P+·- aP -t:,.-x ) =- -·.tl.x
aP
.tl.P = P1 - .P2 = P - - (7.8)
a-x 2 a-x2 a-x

Presiunea hidrostatică p într-un punct din masa fluidului situat la

cota z faţă de patul albiei se calculează astfel:
p = pg(h-z) pentru z ~ h (7.9)
unde g este acceleraţia gravitaţiei.
Forţa de presiune pe o secţiune transversală de lăţime 1m şi înăl­
ţime h estej
h

P = ~pdz=pg~(h- z)dz=
o
h

o
+ pgh
2
(7.10)

•l nlocuind relaţia (7.10) în ecuaţia (7.8) obţinem:

.tl.P = -
1 ah3
-pg- . .tl.x (7.11)
2 a-x
Forţa de greutate pe direcţia x de curgere este:
G,c=G sin 8 = pgh .tl.x sin 8 (7.12)
200
 Admiţind că unghiul 8 este mic (sin a..... tg 8·=10) ecuaţia (7.12)
devine:
G"' = pgM.x· Io (7.13)
unde I0 este panta talvegului albiei.
Forţa de rezistenţă la înaintare datorită frecărilor este:
F 1 = pgh!l.x· 11 '(7.14)
unde I 1 este panta de frecare, pentru care se acceptă că este valabilă re-
laţia
din curgerea uniformă:
Q2
I,= -KB (7.15)

în care:
K = ACyR, (7 .16)
C=..!., Rita (7.17)
n
unde K este modulul de debit, C - coeficientul lui Chezy, R - raza hi-
draulică, n - coeficientul de rugozitate.
Introducînd relaţiile (7.5), (7.6), (7.7), (7.11), (7.13) şi (7.14) în ecua-
ţia (7 .4) şi efectuînd reducerea termenilor comuni şi împărţirea prin
p • Âx, aceasta devine:

- ~[v(vh)] + v·i + v· 3:!!..-v·f-~g ah• +ghI0 - ghl1 = 6.(r,h), (7.18)

ax B 2 ax 6.t
După unele transformări elementare şi făclnd pe Ât să tindă spre
zer o ecuaţia (7.18) mai poate fi pusă şi sub forma: ·

~~ +~~ +~ +11 -lo=_!!_ (<i-f+

g ot g ax ex gh
2i)
B
(7.19)

Analizind mărimea termenilor din ecuaţia de continuitate (7 .3) şi

ecuaţia de mişcare (7.19) rezultă că termenul i-J din ecuaţia de momente
este foarte mic în comparaţie cu panta de frecare şi panta albiei şi în
consecinţă poate fi neglijat.
In cazul curgerii pe versant B-H>o ecuaţiile mişcării nepermanente
(7.2) şi (7.19) devin:
oh+ aq =i-f
ot ax

-1gat-au + - - + -
u a11
uax
ah
ax
+11 -Io =0. (7.20)

In cazul curgerii prin albie cu aport lateral uniform distribuit ecua-

ţiile
(7.3) şi (7.19) iau forma cunoscută sub nUTnele de ecuaţiile Saint-
Venant:
cA
at
+ oQ
ax
=B(i-D+2q

~ au + ..!.. au+ oh +I,-lo= 2qu • (7.21}

B ct g ex ox gA

201
 Sistemele de ecuaţii (7.20) şi (7.21) descriu propagarea „undelor di-
namice". Prin neglijarea termenilor 1/gav/at+v/gav/ax, ecuaţiile rămase
descriu propagarea „undelor de difuzie".
Dacă în continuare se neglijează şi termenul âhJ/ âx atunci ecuaţiile
rămase permit cakulul propagării „undelor cinematice".

7 .2.2. Viitura versantului

Se consideră o fîşie de versant (fig. 7.4) de lungime (L) şi lăţime
unitară (Wi=l m), avînd panta ~10) şi rugozitatea (n) invariante în timp
şi spaţiu.
Analiza ordinului de mărime al termenilor din ecuaţia de momente
arată că în cazul curgerii pe versant termenii: de inerţie (g8v/ât), de

11111: 11 /111111111

Fig. 7.4. Curgerea pe versant.

presiune (iJh/iJx) şi cinetic (viJv/gât) sînt neglijabili în comparaţie cu

panta terenului (10) şi panta de frecare (11). ln aceste condiţii sistemul de
ecuaţii (7.20) devine:
oh +oq =i
ot ax n (7.22)
{
q=u.hm
cu În=Î-f
Ul\de q este debitul pe unitate de lăţime a versantului; ,În - intensitatea.
ploii net~. 0t şi 17!- sî,nt parametrii legaţi de rugozitatea şi geometria ver-
santului. · ·
Dacă se consideră valabilă ecuaţia (7.17) .a lui Manning, atunci pa-
r ametrii 0t şi m au următoarele va~ori:
·5
m=- (7.23)
. 3

unde n este coeficientul de rugozitate Manning.

. Experimentările efectuate [24] pe versanţi av'.înd pante şi rugozi-
tăţi diferite au .arătat că : parametrul m variază într.e 1 şi 2,5 cu o. valoare
medie de 1,45. Aceste valori ale parametrului m au fost confirmate şi de
experimentările cu trasori radioactivi efectucţte de Diaconu şi Criăciun
[7, 8] în bazinul experimental Voineşti. Pentru parcele înierbate cu pantă
uniformă de aproximativ 130/o au fost găsite · următoarele valori medii
peµţru m şi n:

m = l,85, n = 0,10. · (7.24)

202'
 Sistemul de ecuaţii (7 .22) poate fi integrat prin metoda caracteris-
ticilor [16, 50].
Această metodă constă în găsirea locului geometric al discontinui-
tăţii derivatelor parţiale (în raport cu timpul şi spaţiul) ale variabilelor
dependente importante. Acest loc este reprezentat sub forma unor curbe
caracteristice în lungul cărora se propagă perturbaţiile. Pentru curbele
caracteristice sistemul de ecuaţii cu derivate parţiale (7.22) se reduce la
un sistem de ecuaţii diferenţiale ordinare.
Pentru rezolvarea sistemului (7.22) prin metoda caracteristicilor se
adiţionează acestui sistem încă două ecuaţii - date de diferenţialele to,
tale ale debitului şi adîncimii apei.
~ +~ =i
ot i):c n

ah aq
«mhm-1- -- = 0
ot ot

~ dl + J!L dx= dq (7.25)

ot o:c
oh oh
at dl+~ dx = dh. •

Informă matriceală sistemul (7.25) se poate scrie astfel:

:mhm- 1
[ dl
o
dx
o
~ -~
O O X
dl dx
~1 [!~~ :~1 1 âq/ ol
âq/ ax
= [;
dh
dq
(7,26)

Discontinuităţile
în cele patru derivate parţiale sînt date de nede-
terminările în soluţiile sistemului (7.26). Apliclnd regula lui Cramer pen-
tru rezolvarea sistemului şi considerînd nuli determinanţii de la nu:mă.:.
rător şi numitor rezultă următoarele ecuaţii diferenţiale ordinare:
dq •
-=l
d:c n
(7.27)

~ =i «mhm-l (7.28)
dt "
dh •
- dt =r. (7.29)

dh l.
---""'"--
d:c CTJJlhn-1
(7.30}

d:c
--«m h"'-1 -d:c o
=. (7.31)
dt dt

Pentru simplificare se vor considera următoarele condiţii iniţiaile şi la

limită:

h=O{O~x"-L l=O
{7.32)
X=O l>O.
203
 Ecuaţia (7 .31) are două rădăcini, care dau viteza c de propagare a
frontului undei
d:c
C=- =ocmhm- 1 =mv (7.33)
dt
d:c
C= -=O. (7.34)
dl

Soluţia (7.34) nu este importantă din punct de vedere practic deoa-

rece ea este valabilă numai în una din următoarele condiţii limită: panta
versantului egală cu zero, rugozitatea acestuia infinită şi adîncimea apei
egală cu zero.
Ecuaţia (7.33) arată că undele cinematice se propagă numai în di-
recţia aval (ecuaţia are semnul plus) cu o viteză c mai mare decît viteza
apei v (m> 1).
Integrînd ecuaţia (7.30) rezultă:
.m-llm
X = OCln pentru t < D (7.35)
unde D este durata ploii.
Dacă se consideră alte condiţii la limită <lecit cele date de ecuaţia
(7.32) atunci prin integrarea ecuaţiei (7.30) rezultă:
1
X- Xo = oci:'- (l = lo)m. {7.36)
Considerînd diverse valori iniţiale pentru t 0 şi x 0 ecuaţia (7.36) de-
scrie curbele caracteristice [50] ale undei cinematice (fig. 7.5). Integrînd
ecuaţia (7.29) rezultă:

(7.37)
Ecuaţia (7.37) arată că după începerea ploii la t= to=O, arlîncimE'a
apei va creşte in orice punct x în lungul versantului pînă cînd se stabi-
leşte mişcarea permanentă, după care adîndmea rămîne constantă.
Timpul de la începerea ploii şi pînă la staibilirea m~cării permanente,
care este egal cu timpul de parcurgere a apei pe versant, se numeşte
timp de concentrare te.
Pentru un versant de lungime L, timpul de concentrare rezultă din
~cuaţia (7.35).
L )1/m (7.38)
le = --
m-1
( a.1n
!
,

Funcţie de mărimea timpului de concentrare şi a duratei ploii există

trei cazuri importante din punct de vedere practic - de formare a scur-
gerii pe versanţi - care le vom prezenta in continuare.
Cazul tc<D< După ce ploaia s-a oprit, ecuaţiile (7.27)-(7.30)
devin:
dq dq dh dq
- = - = - = - = 0 pentru l>D. (7.39)
dt d:c dl dx

;Rezultă că în lungul curbelor caracteristice, adîncimea apei, debitul şi

viteza undei rămîn constante. în figura 7.6 se prezintă curbele suprafeţei
204
apei in lungul versantului [50] pentru două momente caracteristice de
timp şi anume:
AB1C1 pentru t = D~tc.
AB2C2 pentru t > D~tc,
între cele două momente caracteristice de timp frontul undei va
parcurge o distanţă Âx dată de următoarea ecuaţie:
ÂX= C' Âl = cxmhm- 1 (1-D). (7.40)

XoJ L X

Fig. 7.6. Curbele caracteristice ale Fig. 7.6. Profilul suprafeţei apei.
undei cinematice.

Pentru t=D din relaţiile (7.35) şi (7.37) rezultă:

(7.41)

Dacă t> O, distanţa în lungul planului cu adîncimea constantă a

apei va fi:
X= -dm +Âx=cxh - ml[h~ +m(l-D) ] . (7.42)
in ln

Hidrograful debitelor în punctul X=L pentru cazul tc<,D va fi:

pentru O~l ~ le
L«·ln)t/111
q = cx II m CU h = ( pentru le ~ l ~ D (7.43 ) .

L = cxhm- lL: +m(l-D)] pentru l~D.

Cazul: / ~ particulă de apă care se afla iniţial (t=O) la înce-

putul versan~ =O), nu va putea parcurge (în timpul D) întreg ver-
santul ci numai o distanţă xv (punctul B 1 fig. 7.6) dată de următoa:rea
ecuaţie.

(7.44)

Adîncimea maximă a apei hv in acest punct va fi:

hD = inD. (7.45)
După terminarea ploii nete, -apa se va scurge în lungul versantului cu
viteza c şi adîncimea hv constante, pînă cînd punctul B1 , de pe curba su-
205
 Tabelul 7.1
N
oCI) HIDROGRAFELE ADIMENSIONALE ALE SCURGERII PE UN VERSANT AVIND LĂŢIMEA W = 1 m

Nr. Domeniul de varia- Reprezentarea hidrografului pentru Formule de bazA

crt. Ipoteza Ecuaţllle hldrografulul
ţie al timpului intensitate constantă a ploii şi date necesare

q (,
-;-:: = ,:
r 0,s;.t,s;.D in~
E I
q .. =i• ·L
I

g
O"
......

~
1
O" I I
1
;::= ,:
q (Dr I I t - ( -L-) -...
' - at;:-
1

m- 1 t
-q= 1 - mD- ( -t- 1 )(- q ) na t/11,s;.t,s;. 00 t• = - -
L
q. t, D q„ • a(1.nr•-1

2
(~='J
q
-=1-m
-;::=
q
,.
(,

( -t - 1 )(- q ) ~
r
m-1
0,s;.t,s;.t.

t. ,s;.t,s;. 00
;:F
~
CT
I
I
I
I
a= -
1 ,;-
n
Io

t11= D+ - - -

Se dau:
1;-n
m

q. ,. q„ !to t i .; D - intenslta-
tea şi durata
ploii

q: = ( :.r
L; 10 ; n - lungi-

ir--
0< (,s;.t. in Wd747/W??AI mea, panta şi
I I rugozitatea ver-
santului
8
-t,<D<oo
-- ..!!_ = 1
q,,,
t, ,s;.tir...D
m - parametru
ce depinde
- __J cj.e geometria şi
m-1 rugozitatea ,,er-
t santulul
-q= 1 - mD- ( -t - 1 ) ( - q )-,,;- D,s;,t<oo
q-.. t, D q..,
prafeţei libere (fig. 7.6) va coincide cu punctul B3• Aceasta se va intimpla
după timpul t„ dat de ecuaţia:
(7.46)

înlocuind relaţiile (7.33) şi (7.44) în ecuaţia (7.46) şi ţinînd seama

de relaţia(7.45) rezultă:

t;-D
(7.47)
m
în care
r=-L- • (7.48)
C a./rffl-1
D

Pentru t> D arlîncimea apei la baza versantului este dată de ecua-

ţia (7.44) în care x se înlocuieşte cu L.
Hidrograful debitelor la baza versantului pentru cazul D<t0 este:
i,.. t
i,.·D (7.49)

Cazul: D=t0 • Cazul în care durata ploii este egală cu timpul de con-
centrare al versantului, reprezintă o situaţie limită a cazurilor analizate
anterior. Hidrograful debitelor ce se obţine la baza versantului în această
situaţie este:

i,.. t pentru O~t~t 0

i,. • l0 pentru t =t;

L ~ cx.hm- l [~ +m(l-lcJ] pentru t-;;r.fc.

(T.50)
. Hidrograful adimensional al viiturii versantului rezultă prin împăr­
ţirea debitului q la debitul maxim în mişcare permanentă
(7.51)
şi r espectiv a timpului t la timpul de concentrare dat de ecuaţia (7.38) .
. ._Ecuaţiile hidrografelor adimensjonale ale- scurgerii pe un versant
avîntl lăţimea unitară şi formele acestor hidrografe pentru cele trei ca-
< '
zuri studiate D~ tc se prezintă în tabelul 7.1.
. ..
.:.

7 .2.3. Viitura bazinelor foarte mici • I . ,

...
1n general formarea viiturii în bazine mici F<S-10 km 2 are drept
caracteristică dominantă faptul că aportul lateral în cursul de apă este
relativ uniform distribuit pe toată lungimea acestuia. Considerînd drept
207
model geometric al unui asemenea bazin două semiplane care se unesc în
albia cursului de apă (fig. 7.7) se pot scrie ecuaţiile cinematice ale scur-
gerii [30]:
- pentru versant
oh + oq =Î,., q = r1.hm (7.52)
ai 01:
- pentru cursul de apă
aH + aQ = 2q , Q = ~Hi. l7.53)
ai 01: B

cu ,fi;
(I. = - - '
n,
unde h este adîncimea apei pe
versant, H - adîncimea apei în
albie, q - debitul la baza ver-
santului, pe unitatea de lăţime
a acestuia, Q - debitul de ieşire
din bazin, pe unitatea de lăţime
a albiei, m, a, k, 11 sînt para-
metri legaţi de geometria şi ru-
gozitatea versantului (n11) şi res-
pectiv geometria şi rugozitatea
albiei (n0 ),I", 10 - panta versan-
tului şi respectiv panta albiei,
Fig. 7.7. Modelul geometric al bazinului. B - lăţimea albiei, W - lă-
ţimea versantului şi respectiv
lungimea albiei, L - lungimea versantului, i 11 - intensitatea ploii nete
uniform distribuite în timp şi spaţiu.
Se menţionează că sistemul (7.53) a fost dedus în mod similar ca
şi sistemul (7.22) (respectiv 7.52) prin simplificări ale ecuaţiilor (7.21).
Adiţional au fost neglijaţi termenul B(i-f) din ecuaţia de continuitate
şi termenul 2qv/ gA din ecuaţia de mişcare, care de regulă sînt foarte mici
în comparaţie cu ceilalţi term·eni.
Mişcarea apei pe versanţi devine permanentă după un timp egal cu
timpul de concentrare dat de ecuaţia (7 .38).
ic= (-L-)1/m.
an
ffl - 1
(7.54)
'
In mod similar, curgerea apei în albie devine permanentă după un

At,-[~(ir r•
timp ).te dat de o relaţie asemănătoare cu ecuaţia (7.54)

(7.55)

lnlocuind în ecuaţia (7.55) debitul maxim la baza versantului q"' prin re-
laţia(7.51) se obţine:

).t
C
=
[ ~c·~L r-1
W ] 1/li (7.56)

208
lmpăirţind ecuaţia (7.56) la relaţia (7.54) şi considerînd din motive de
omogenitate dimensională m = k se obţine următoarea formulă pentru cal-
culul parametrului ). ;
A= ~ (2cxW)l/m (7.57)
2L !3B
Timpul de concentrare al bazinului hi- 1
drografic T c va fi egal cu suma timpilor de N

.·l O I
concentrare pe versant (te) şi prin albie ().te). 1•1

Pentru a studia efectul parametrului). J -1 J•1 L

asupra hidrografului debitelor vom integra
numeric sistemele (7.52) şi (7.53) utilizînd o
schemă explicită Lax-Wendroff [18].
In acest scop se consideră o grilă rec- Fig. 7.8. Schema de calcul în
tangulară (fig. 7.8) şi derivatele funcţiei F diferenţe .finite (grilă rectan-
calculate astfel: gulară).

c:J,
(7.59~

, ,-
pi__ pî. l

a2F) (aF);-
ax i+2 1 - (aF)i
-
ax
I
i--:;- .0.x
( ax2, = .O.x =
ln continuare, sistemul (7.52) se pune sub forma:
ah a < hm J+·l
-=--ex (7.60}
at ax n

iar h(t) se dezvoltă în serie Taylor

h(x, t.+ÂIJ=h(x, iJ+Ât !.!!_
at
+ .o.t•2 82
h
at•
+R (7.61)

unde R indică termenii de ordin mai mare ca doi. Derivind ecuaţia (7.60)
în raport cu timpul t se obţine:
a'h
at•
a
-=-exm-
ax
(h•-t. -ah)+
at
-ai.
at
(7.62)

Substituind pentru 8hl/at expresia dată de relaţia (7.60) ecuaţia

(7 .62) devine:
-a'h =exm -a
at• ax
[h•-t -axa (exh·) -r,,. ] + -ai.at . (7.63)

lnlocuind relaţiile (7.60) şi (7.63) în ecuaţia (7.61) şi neglijînd termenul R

se obţine:
'°2' {exm ~[h"'-
1
1
h(x, t+Âi)=h(x, t)-Ât[..!_<a.h"' J-i,.]+- _!_ (exh"')-in]+ at.}
a:c a:c â:t at
(7.64)
14 - Hidrologie dJnamicl 209
Ţinînd seama de relaţiile (7 .59) această ecuaţie se poate scrie în diferenţe
finite astfel: ' ·

h;1+ 1 = h'1·-ul
,. [ - a: ( h'"'
;+1- I, .. )
t;-1 1 ( .,
-- z,. +z,..; ) ] +
2Â:t 2 I+ I /-1

or;mfi.tS{
+- - ;1 1 -1 + h;-1
( h;+1 i"' 1 - h;;"l) - -1 (
i"'-l)[ -a; ( h;+ •Î
1„1+1 + z,.,
,i )]
·-
4Â:t Â:c 2

- (
' .m-1
hj + hj_1
.m-1 ) [ a;
-
Â:c
( .m
hj -hj_1
·"' )
- -
1 ( 1,i
2
n,+ 1„1_1
•Î )]}
+-
.6.t ( ·+1
2
ij - ij')
(7.65)
Condiţiile iniţiale şi la lim1tă sînt:
Pentru: i=l, h}=O, j=l, 2, ... , L
j =1, h J1.=0, i=l, 2, ... , N. (7.66)
Debitul la baza versantului pe unitatea de lungime a acestuia este:
. .
q~=ochi.
. pentru i=l, 2, ... , N (7.67)
în mod similar se poate scrie în diferenţe finite şi sistemul (7.53):

cu următoarele condiţii iniţiale şi la limită

pentru: i =1, j = l, 2, ... , W

j=l, H~ = O, i = l, 2, ... , N. (7.69)
Debitul la ieşirea din bazin (Qw) poate fi calculat utilizînd urmă­
toarea ecuaţie:
pentru i =1, 2, ... , N. (7.70)

Pasul de timp (Ât) şi .pasul c,le spaţiu (Âx) p~ntru integrarea pe ver-
sant şi respectiv prin albie trebuie să respecte următoarele condiţii .ele
s tabilitate: ·
.6.t ~ 1
(7.71)
Â:c or:mhm-1

.6.t 1
-~ ~kH•-
Â:t 1
(7.72)

unde h şi H reprezintă adîncimea meclie a apei pe versant şi respectiv

in albie.
: • • .., • • I I 4J 1 "'
.210
 Se recomandă ca paşii de timp şi de spaţiu pe versant şi in albie să
fie aceiaşi, ~vident dacă inegailităţile (7. 71) şi (7. 72) permit acest lucru.
Bazindu-se pe foarte multe experimentări numerice, Wooding [52J
a arătat că în general creşterea parametrului Â. conduce la mărirea du-
ratei de creştere a undei de viitură şi la atenuarea debitului maxim nl
acesteia. Se prezintă spre exemplificare [3'.0] în fig. 7.9 variaţia hidro-
grafului adimensional în bazine
foarte mici în funcţie de parame-
trul 1}.. considerînd: m=2, k=l,5
şi durata ploii efective (D) egală e o.s1----H1-1'1c-----+----1----1
cu timpul de concentrare al ver- ~
santului (te). ţ o.s
Pentru k=O hidrograful ba-
0.4
zinului este identic cu hidrograful
produs de cei doi versanţi. In multe
situaţii concrete valoarea lui Â.
este foarte mică, astfel incit in-
fluenţa albiei asupra undei de 2 3 4
viitură este nesemnificativă. - tltc
Aplicarea modelului prezen- Fig. 7.9. Variaţia hidrografului adimen-
tat în bazine hidrografice mai mari sional în bazine foarte mici în f'Qllcţie de
(F > 10 km 2 ) necesită realizarea parametrul 'J..
unei foarte bune similitudini geo-
metrice şi hidraulice a modelului cu bazinul natural. Acest lucru este po-
sibil din punct de vedere geometric - prin descompunerea unui bazin cu
relief fragmentat în plane şi sectoare multiple pe care se pot scrie ecuaţiile
(7.65) şi (7.68).
Din punct de vedere al similitudinii hidraulice a;par dificultăţi se-
rioase datorită necunoaşterii exacte a_ variaţiei în timp şi spaţiu a infil-
traţiei şi a rugozităţii versantului şi a .a lbiei. Admiţind şi dificultăţile
tehnice de rezolvare (timp şi memorie calculator) a sistemului de ecuaţii
rezultat pentru un bazin hidrografic complex, se recomandă utilizarea
modelelor de tip izocron şi/sau a modelelor de tip hidrografic unitar pen-
tru calculul hidrografelor undelor de viitură în bazine mici (IO~F~
~1 OOO km2),

7.3. MODELE DE TIP IZOCRON

7.3.1. Izocrone. Areagrame

Modelele de tip izocron se bazează pe analiza timpilor de propa-
gare pe care ii fac picăturile de apă ce cad în diferite puncte ale bazinului
hidrografic ptnă în profilul de studiu. Acest timp depinde atît de lun-
gimea, panta, rugozitatea etc:, traseului pe versant şi în al!bie pe care
îl parcurge particula de apă pînă în profilul de studiu cit ~i de intensi-
tatea ploii.
Timpul de propagare variază între valoarea zero, corespunzătoare
picăturilor ce cad în profil şi o valoare maximă - numită timp de con-
centrare - corespunzătoare picăturilor ce cad în punctul cel mai înde-
părtat de pe cumpăna apelor.

211
 Punctele din bazin de pe care particulele de apă necesită acela5i
timp de propagare pentru a ajunge în profilul de studiu descriu o curbă
numită izocronă.
Pentru trasarea izocronelor pe un bazin hidrografic, diferenţiate
printr-o unitate de timp /1t se procedează astfel:
- se determină timpii de propagare (inclusiv timpul de concen-
trare te) ai particulelor de apă din diferite puncte ale bazinului pînă în
profilul de studiu, pe baza caracteristicilor fiziografice şi hidraulice ale
bazinului şi albiei precum şi a viiturilor înregistrate la staţiile hidro-
metrice;
- se calculează numărul M de izocrone utilizînd relaţia:
M = .!!._.
D.t , (7.73)

se determină - prin interpolare pe baza valorilor calculate ante-

-
rior - punctele care au acelaşi timp de propagare ~ = i'1t (i = l, 2, ... , M);
- se trasează pe harta bazinului hidrografic izocronele 1, 2, ... M.
Izocronele împart suprafaţa F a bazinului hidrografic ~n suprafeţe
parţiale F,. Diagrama acestor suprafeţe parţiale în funcţie de timpul t.=
= il1t poartă numele de areagrama bazinului hidrografic (fig. 7.10). Area-
grama poate fi calculată în valori absolute F" sau în valori relative A 1

(7.74)

Considerînd că legătura dintre precipitaţii şi scurgere este lineară,

atunci unui bazin hidrografic îi corespunde o singură areagramă - aceasta
reprezentînd o caracteristică definitorie a bazinului hidrografic din punct

Q b
Fig. 7.10. Izocrone (a). Areagrama (b).

de vedere al scurgerii maxime. In realitate areagrama depinde de viteza

de propagare a particulelor de apă, care la rîndul ei depinde de intensi-
tatea ploii nete. Rezultă că unui bazin hidrografic îi corespund mai multe
areagrame în fUţJ.cţie de intensitatea ploii nete.

7 .3.2. Ecuaţiile de bază

Se consideră bazinul hidrograific din fig. 7.11, c pe care s-au trac;at

s istemul de i?.-1crone diferenţiate pentru o unitate de timp /1t. ·
212
 Precipitaţia căzută (fig. 7.11, a) pe suprafaţa elementară F 1 ajunge
în profilul de studiu după timpul 1 · Â t, de pe suprafaţa F ~ în timpul
2 · Ât, etc.

in

Hietograma ploii
nete

a
/
Volumul rezultat din ..... /
precipitaţia in3 căzută
pe suprafaţa F4
C y

Hidrograful debitelor

Hidrograful viiturii A
elementare

b d
Fig. 7.11. Schema de calcul a hidrografului prin metoda izo-
cronelor.

Volumele de apă scurse (Q • Ât) în profilul de studiu la fiecare mo-

ment de timp t sînt:
t = 1 Q1· ll.t = [in1· F1] · Â-r
t= 2 Qa· Âi = [in1 · Fa+i„a· F1] · Â-r
t=3 Qa· Llt = [i„1 · Fa+i„2· Fa+i„a· F1] · Â-r
t=4 Q4· Âi = [i„1 · F4 +i„aFa+i„a· F2+i„4· F1] · Â-r
t= 5 Q5· ll.t = [i„1· F 5+i„2· F4 +i„a· Fa+i„4· F2+i„5• F1] · Â't' (7.75)
t= 6 Q6 • Llt = [ i„2· F5+i„a· F4+i„4· Fa+i„5· F2] · Â-r
t=7 Q1·Âi = [ i„a·F5+in4·F4+i„5·Fa]·Â-r
i = 8 Q8 ·Âi = [ i„4·F5+i„5·F4]·Â-r
t = 9 Q9 • Llt = [ i„ 5 • F 5 ] • Â -r
unde QK este ordonata medie (pe intervalul de timp Ât) a hidrografului
debitelor la momentul K, i„1 - intensitatea ploii nete (pe intervalul de
timp th) la momentul j, F, - suprafaţa elementară cuprinsă între izocro-
nele i-1 şi i.
Exprimînd valorile lui i„ în m3/s/km 2 şi valorile lui FA în km 2 şi
redu.c înd pe Ât cu Â., (ca fiind egali), sistemul (7.75) se simplifică, iar
debitele Q1 , Q2, Q3 , etc. rezultă direct în m 3/s.
213
 Examinînd ecuaţiile sistemului (7.75) rezultă că debitul maxim al
viiturii (ecuaţia 5) se obţine cînd durata ploii D este egală cu timpul de
concentrare te, deoarece în această situaţie participă la formarea scurgerii
întreaga suprafaţă a bazinului.
Considerînd o ploaie netă de intensitate constantă
(7.76)
debitul maxim al viiturii va fi:
Omu = i,,(F1+Fa + ..• +Fs) = i„F (7.77)
Admiţînd un coeficient constant de scurgere ex, relaţia (7.77) devine:
Omu=a.iF (7. 78).
unde i este intensitatea ploii.
Relaţia (7.78) reprezintă cunoscuta formulă raţională, utiliza tă la
calculul debitelor maxime în bazine mid, acolo unde intensitatea ploii
poate fi considerată constantă în timp şi spaţiu şi Ull1de în mod frecvent
ploile au durate mai mari decît timpul de concentrare al bazinului.
în cazul bazinelor mari - cele mai frecvente ploi au durate mai
mici decît timpul de concentrare al bazinului hidrografic. In această si-
tuaţie la formarea debitului maxim - conform teoriei izocronelor - par-
ticipă numai o parte din suprafaţa bazinului hidrografic (fig. 7.12).,

t[orel
I·

t!orel

Fig. 7.12. Schema formării unei viituri cînd D<t,.

Din acest motiv la calculul debitelor maxime în bazine mari se uti-

lizează formule reducţionale (10, 28] în care suprafaiţ.a bazinului nu mai
intră la puterea întii ci la o putere subunitară.
Revenind la sistemul ,(7.75) se poate scrie expresia generală a volu- ~
I
I

mului scurs la k unităţi de timp de la începutul ploii.

i=kÂt 01:·Âl=[i,a1·F1:+ina·F~_1+ ... +i111:·F1]Â-r (7.79)
sau
.
01:·Âl= L i,.,·F1:-1+1·Â-r.
;-1
(7.80)

214
 Stratul scurs 'va fi:
(7.81)

Trecerea de la stratul în milimetri la debit în m 3/s se face înmul-

ţind ordonatele hidrografului cu un ,coeficient: '
C= F(km2) (7.82)
3,6 fit (ore)

înlocuind relaţia (7.74) în ecuaţia (7.81) şi transformînd intensitatea

ploii nete din mm/ fit în m 3Vs prin înmulţire cu C obţinem:
li
Q1,: = Ein1·Ak-1+l'fi't', (7.83)
;- 1
Dacă 1::,.-r~O relaţia (7 .83) devine:
• I
Q(t) = ~ in(-r)· A(t--.)d-r (7.84)
o

Ecuaţia (7 .84) reprezintă cunoscuta integrală Duhamel, care leagă

intrarea in(-t) şi ieşirea Q(t) unui sistem linear prin intermediul unei funcţii
nucleu A(t--r). Funcţia nucleu a unui bazin hidrografic o reprezintă area-
grama bazinului sau hidrograful unitar instantaneu(§ 7.4).

7 .3.3. Modelul matriceal

Calculul practic al hidrografului debitelor prin modele de tip izo-
cron se poate efectua pe baza ecuaţiilor (7.75) sau a ecuaţiilor analoage
cu acestea (7.83) şi (7.84). In acest scop se ,f ace ipoteza că ploaia este uni-
formă pe fiecare suprafaţă elemen-
tară F„ cuprinsă între izocronele
i-1, i.
Dacă pe bazinul hidrografic Poligon
se trasează poligoanele Thiessen Thiessen
(fig. 7.13) ţinînd seama de postu-
rile pluviometrice din interiorul
şi vecinătatea bazinului, atunci
fiecare suprafaţă elementară F1
este împărţită în mai multe zone.
In acest caz se poate considera o
ploaie uniformă pe fiecare zonă.
Debitul q furnizat de fiecare izo-
cronă [36, 53] este egal cu suma Fig. 7.13. Schema de calcul pentru pro-
produsului dintre intensităţile ploi- cedeul matricial.
lor ·nete pe intervalul· de timp fit
şi suprafeţele zonelor (din suprafaţa elementară -F, respectiv Ai) pe care
s e consideră ploile nete, date de poligoanele Thiessen .corespunzătoare, adică:
.. (7.85)
unde k=d, 2, ..• , N - este indicele intervalului de timp ll.t, i=l, 2, ... ,
M - indicele. izocronei, j=l, 2, ... , L - indicele poligonului .T hiessen.
215
 Ecuaţia (7.85) se poate scrie şi sub forma dezvol'tată astfel:

:~~ :~: ::
(?a1 • qa~
qNl qN2
q~3

qN3

(7.86)
Matricea ariilor parţiale A,. 1 poate avea valori nule dacă într-o su-
prafaţă elementară nu se vor găsi zone care să corespundă unuia sau mai
multor poligoane Thiessen. Spre exemplu, pentru suprafaţa elementară
delimitată de izocrona 2 şi 3 (fig. 7.13) vom avea valori nule pentru ariile
parţiale corespunzătoare poligoanelor K=4 şi K = 5 (A 34 =A 35 =0).
Efectuînd produsul matriceal (7.86) rezultă debitele parţiale:
q11 = i„ 11A 11 +i„12 A 21 +î„11A31+ ... + i„1 LAu
q12 = i„11 A12 +i„nA22 +i,.,.A32 + • • • + i„ 1LA L2
q13 = i„11A13 +î„11A23 +i,.,.A33 + , - , + i„ILA L3
... ... .. . .... . .. . . . (7.87)
q21 = i„nAll +i11„A21 +i,,,.As1 + , , . + inBLA Ll
q22 = i„11A12 +i .... A22 +i,.,.A32 + • • • + i,.!LA Lll

Pentru exemplul prezentat in fig. 7.13, sistemul (7.87) devine:

qu = i„11A11
q12 = i„ 11A 12 +i„ 11 A2Z
q1s = i,.,.A13 +i„uA2s +i„11Â33

qu =i„11A11
q22 = i„11A12 +f„ 11A22
... ... .. .

In continuare se obţin debitele hidrografului pentru fiecare interval

de timp prin tnsumarea pe diagonală a debitelor parţiale:
Q1 = qu = i„11Au
Qa = qu +qu = i„ 11A11 +i„ 11A11+i„ 11A22 (7.88)
Qa = q;n +q22+q1s = i„11Au +f„11A12+1„11A22+i„11A1s+i„11An+i„11Ass
. . . ..... . . ... . .. . .........
216
 7.3.4. Modelul areagramă-rezervor
Forma hidrografului debitelor produs de ploi uniforme în timp şi
spaţiu depinde în general de timpul de propagare a scurgerii prin bazin,
de forma şi caracteristicile de acumulare ale bazinului.
Modelul matricial bazat doar pe cunoaşterea timpilor de propagare
a particulelor de apă pe versanţi şi în reţeaua hidrografică nu ţine seama
de fenomenele de atenuare a scurgerii pe bazinul hidrografic. Din acest
motiv, modelul matricial în forma prezentată anterior se aplică doar pen-
tru bazinele hidrografice mici, acolo unde procesul atenuării scurgerii prin
depresiuni, lunci etc., este puţin important.
Pentru a lărgi sfera de aplicabilitate a modelului matricial s-a pro-
pus [3, 24] o atenuare a hidrografului rezultat prin acest model printr-un
rezervor ipotetic, situat la ieşirea din bazin, a cărui comportare este gu-
vernată de următoarea ecuaţie:

V =l - Q=k dQ (7.89)
dl
unde V este volumul acumulat în rezervor, I - intrarea în rezervor, re-
prezentată de hidrograful debitelor calculat prin modelul matricial, Q -
ieşirea din rezervor, k - parametrul rezervorului.
Integrată pe un interval de timp /::,.t ecuaţia (7.89) devine:
Ât
k--
llt 1+ 2
!lt Q1 (7.90)
Ât
k+- k+-
2 2
unde 1 este intrarea medie pe intervalul de timp /::,.t, Q11 Q2 sînt debitele
la capetele intervalului de timp /::,.t.
Parametrul k se poate considera că depinde de debitul scurs lcb ie-
şirea din bazin, iar izocronele variabile în timp funcţie de intensitatea
ploii. Se menţionează că parametrul k şi areagrama bazinului trebuie
determinate simultan printr-un procedeu de optimizare [27, 37] pe baza
viiturilor istorice.
Se recomandă aplicarea în practică a acestui model deoarece el poate
să ţină seama de neuniformitatea ploii pe bazin şi de variaţia în timp a
intensităţii ploii.

7.4. MODELE DE TIP HIDROGRAF UNITAR

7.4.1. ffidrograful unitar liniar

Hidrograful unitar este unul din cele mai importante instrumente
de investigare a procesului ploaie-scurgere.
Propus de Sherman în anul 1932, hidrograful unitar a constituit
de-a lungul timpului obiectul a numeroase cercetări experimentale şi
teoretice, menite să permită o cît mai uşoară utilizare a lui în aplicaţiile
hidrologice.
Dacă pe un bazin hidrografic cade o loaie efectivă de 1 mm uni-
form distribuită în spaţiu ş1 pe urata de timp ,_ a unei a ieşirea din
bazin se o ţine un 1drograf al debitelor u(l), care în funcţie de rapor-
---
217
tul dintre durata de timp_D şi timpul de concentrare t 0 al bazinului, poartă
următoarele denumiri:
a) hidrograf unitar instantaneu (HUI); dacă .E_-?O;

b) hidrograf unitar HU, sau mai corect; O<!!_< 1 hidrograf unitar

t.
produs de o ploaie de durată D (HUD);
, c) hidrograf în S, (HS); dacă 1 < f< oo.
Se poate spune că hidrograful unitar instantaneu este „elementul
infinitezimal" cu care operează hidrologul.
Pentru un bazin dat, se pot stabili mai multe hidrografe unitare
(fig. 7.14), diferind dUipă dur ta _ loiLnete, dar nu există decît un singur
HU_l_ şi un singur HS care""deprnâ e caracteristicile de drenaj ale bazi-
nului hidrografic. -==-
Postulatele teoriei hidrografului unitar liniar, invariant în ti p, sînt:
a) P.loaia~etă este uniform distribuită e durata s ecifică de cal-
cul D. Ca urmare, în aplica h se cere ca urata de calcul D să fie cît mai
mica. Se recomandă ca ea să respecte inegalitatea:
D~ _t._ (7.91)
3+5
unde t 0 este timpul de concentrare al bazinului hidrografic;
b) ploaia netă este unifor_!Tl distnbJiită în Sm!ţiu, sau prezintă mo-
duri similareâevariaţie la toate ploile. Rezultă că metoda HU se aplică
la bazine hidrografice mici;
co c) liniaritatea - ordona-
tele hidrografului unitar sînt di-
rect P,5.9E~onale cu volumul
P.loii nete care l-a generat; . I
' âf §}l-P§;~ţia - hidro-
? graful produs de ploi succesive
3 4
poate fi calculat prin însumarea
hidrografelor produse de ploile
individuale luînd în considerare
HS momentele de început ale
ploilor; .
e) invarianţa în timp
hidrograful unitar rezultat din-
tr-o precipitaţie netă reflectă
combinarea efectelor tuturor
caracteristicilor bazinului hidro-
grafic şi oricîpd s-ar produce_
-Timpul
precipita ia, HU este mereu
Fi~. 7.14. Forma hidrografului unitar pentru a~lâş1.
diferite durate ale ploii. Bazîndu-se pe principiul
suprapunerii Morgan şi Hulling-
hors (1933) au introdus noţiunea de hidrograf în S. El poate fi privit ca re-
zultatul însumării unei infinităţi de hidrografe instantanee decalate fiecare
faţă de precedentul său cu durata de timp infinitezimală (dt). Rezultă că:
t
S(t) = ţ u(t, O)dt (7.92)
o

218
unde S(t) este hidrograful în S, u(t, O) - hidrograful unitar instantaneu.
Hidrograful în S permite determinarea pe cale indirectă a unui hi-
drograf unitar u(t, D) produs de o aversă de durată D, cînd se cunoaşte
HUI sau HU produs de o ploaie de o altă durată D 1 •
1
Pentru aceasta se scad din ordonatele hidrografului în S ordonatele
aceluiaşi hidrograf decalate însă cu timpul D, după care rezultatul se di-

HU corespunzător precipitaţiei
de durată D1

HU corespunzător prec1pitoţie1
',/ de durată D
' ,, ........
) c

Fig. 7.15. Schema de determinare a HU din hidrograful

în s.

vide la D pentru a obţine volumul unitar pentru HUD (fig. 7.15). Mate-
matic acest fapt se exprimă astfel:
u(t, D) = s(t)- s(t-D) • (7.93)
D
Pentru a descrie matematic comportarea unui bazin hidrografic avind
ca intrare in - ploaia netă _,.. şi ca ieşire Q - hidrograful scurgerii de
suprafaţă - se presupune că acesta se comportă ca un sistem cu o sin-
219
gură initrare şi ieşire. fo acest caz, conform teoriei sistemelor, legătura
dintre in şi Q este dată de următoarea ecuaţie diferenţială:
d"Q d"- 1 Q
An - - +An-1--
ill" ~~
+ • •• +A1 -dQ
ill
+AoQ = in (7.94)

Coeficienţii A, (i=O, 1, ... , n) pot fi constanţi sau variabili în timp, ceea

ce înseamnă că sistemul poate fi invariant, sau respectiv variant în timp.
Dacă Q sau oricare din derivatele lui Q din ecuaţia (7.94) apar la
puterea 1, atunci sistemul descris de o astfel de ecuaţie este liniar, în caz
contrar sistemul este neliniar.
tO
...... Pentru sistemele liniare in-
variante în timp se poate arăta că
ecuaţia (7.94) este echivalentă cu
integrala de convoluţie (fig. 7.16):

- iU---
t
Q(t) = Su(l-T)in( T)clT =

t
o
= ll("t"~in(i-T)d"t" (7.95)
o

o unde u. ('T) reprezintă funcţia de

transfer (funcţia pondere, nucleu)
a sistemului care în hidrologie
Fig. 7.16. Operaţia de convoluţie. poartă numele de hidrograf unitar
instantaneu.
Dacă intrarea şi ieşirea sistemului sînt cunoscute la intervale di5-
crete de timp nD, n = l, 2, ... , atunci ecuaţia (7.95) devine;
n "
Q(nD) = D .[: u(nD-iD)in(iD) = D .[: u(iD)in(nD-iD) (7.96)
i- 0 i- 0

unde u(iD) reprezintă valoarea ordonatei la, timpul iD a hidrografului

unitar produs de o ploaie netă cu durata D, in(iD) - valoarea medie a
ploii nete pe durata D, în intervalul care începe la timpul iD, Q(nD) - -
valoarea ordonatei la timpul nD a hidrografului scurgerii de suprafaţă.
Comparînd formulele (7.84) şi (7.95) rezultă că hidrograful unitar
instantaneu este analog cu areagrama bazinului hidrografic. Acest lucru
permite să se afirme că metoda hidrografului unitar şi metodai izocro-
nelor dau rezultate foarte apropiate în bazine hidrografice mici - afir-
maţie confirmată şi de experimentările numerice efectuate.
Pe măsură ce suprafaţa bazinului creşte, rezultatele obţinute prin
cele două metode încep să difere sensibil, datorită faptului că metoda izo-
cronelor nu ia în considerare fenomenul de atenuare a scurgerii (care în
bazine mari este important) într-un bazin hidrografic.

7.4.2. Hidrograful unitar neliniar

In general, se consideră că procesul ploaie-scurgere este neliniar.
dacă nu se respectă postulatele c şi d enunţate în § 7.4.1.
La introducerea neliniarităţii procesului ploaie-scurgere au fost pro-
puse două alternative: prima de a considera integrala de convoluţie (7.95).
220
în care hidrograful unitar să fie considerat variabil şi a doua de a extinde
multidimensional integrala de convoluţie (7.95). Matematic aceste două
alternative se exprimă astfel:
t
Q(t) = ~ v(in, T, -r)in(l--r)dT (7.97)
o
I I I

Q(/) = ~ U( T)in(f - T)d-. + ~ ~ W( T1, T2)În(f-T1)in(f-T2)dT1d T2 +

o oo
t t t
+ ~ ~ ~ W'( T1, T2, T3)in(f-T1)in(f-T2)in(f-T3)dT1 d Tz dT3 . . . (7.98)
o oo
în care: Q(t) este debitul la momentul t, in(t-i:), in(t--r 1), i,.(t-i: 2), in(t-
i:3) - ploaia netă la momentele t-T, t--r 1 , t-T 2 , t-T 3, V(in, T -r) - or-
donatele HUI variabil (la timpul -r), care depind de intensitatea ploii n ete
i„ şi de timpul T de la începutul anului. Acest hidrograf unitar se nu-
meşte de obicei hidrograf unitar liniar variant în timp sau hidrograf uni-
tar liniar - nestaţionar, u(-r) - ordonatele HUI liniar, W(-r 1 , -r 2) şi W'(, 1,
-r 2 , -r 3) - ordonatele HUI neliniar, -r, Ti, T 2 , -r 3 - variabile de integrare.
Utilizarea ecuaţiei (7.98) în analiza sistemelor hidrologice a fost in-
trodusă de Amorocho, Orlob (1961) şi Jacoby (1963) urmînd aplicaţiile
lui Volterra (1930) şi ,W iener (1942) pentru sisteme electrice neliniare.
în practică se consideră doar primii doi termeni ai dezvoltării (7.98)
datorită faptului că pe de o parte calculele cu formula (7.98) sînt foarte
laborioase dacă se consideră mai mulţi termeni ai .dezvoltării în serie,
iar pe de altă parte contribuţia termenilor dezvoltării Ia scurgere, pe mă­
sură ce ordinul de neliniaritate creşte, este foarte mică.
In acest caz ecuaţia (7.98) devine:
t I t
Q(l)= io U{T)in(l-T)dT+ o~ ~o W(T1, T2)in(l-T1)i,.(l-T2)dT1dTa (7.99)

care se mai poate scrie astfel:

I I I

Q{f)= ~ U{T)in(i-T)dT+ ~ În(f-T2)dT2 ~ W(Ti, T2)În(f-T1)dT1 (7.100)

o o o
Adoptînd o serie de funcţionale de ordinul doi pentru a reprezenta
sistemul scurgerii de suprafaţă, echivalează ·cu presupunerea că sistemul
este compus din două subsisteme, ambele avînd aceeaşi intrare i,.(t) şi
producînd două ieşiri Q 1(t) şi Q 2 (t) care se adună pentru a da ieşirea to-
tală a sistemului Q(t). Ieşirea din primul subsistem (subsistemul liniar)
este obţinută cu ajutorul integralei de convoluţie cunoscînd intrarea 1?i
hidrograful unitar liniar. Ieşirea din al doilea subsistem (subsistemul ne-
liniar) este obţinută prin intermediul integralei de convoluţie (ecua-
ţia 7.100) cunoscînd intrarea şi hidrograful unitar neliniar, care la rîn-
dul său poate fi considerat că se obţine prin convoluţie cunoscînd intraren
şi hidrograful unitar liniar.
Utilizînd modele de tip hidrograf unitar procesul ploaie netă-scur­
gere de suprafaţă poate fi tratat în trei moduri:
221
 · - liniar. In acest caz operatorul de transformare este dat de inte-
gtala de convoluţie (7.95), care este specifkată de funcţia u(t), cunoscută
sub numele de hidrograf unitar liniar;
- liniar-nestaţionar. Operatorul de transformare este exprimat :ie
integrala de convoluţie (7.97), care este specificată de funcţia V(t, in, T),
numită hidrograf unitar liniar-nestaţionar;
- neliniar. In acest caz avem doi operatori de transformare expri-
maţi de ecuaţia (7.98); cI> 1, care este acelaşi ca şi pentru sisteme liniare
şi <1>n care este operatorul componentei neliniare şi care este specificat
de funcţia W(t 1 , t 2} cunoscută sub numele de hidrograf unitar neliniar.
In figura 7.17 se prezintă schemele bloc pentru cele trei moduri de
tratare a procesului ploaie-scurgere şi hidrografele unitare corespunză­
toare.
Indiferent de modul de considerare a HUI (liniar, liniar-nestaţionar
şi neliniar) există trei căi principale de determinare a lui.
O primă cale de obţinere a HUI se bazează pe integrarea ecuaţiilor
hidrodinamice ale scurgerii. Acest mod de abordare a problemei este di-
ficil datorită pe de o parte imposibilităţilor de integrare analitkă a ecua-
ţiilor, iar pe de altă parte datorită insuficientei cunoaşteri a caracteristi-
cilor hidraulice ale bazinelor hidrografice.

~(hQ(t) ~9!..!l
~~
.... T = Martie
T =Septembrie
T = Iunie ·

t
I= 10 mm/oră t
......
.... I= 6 mm/oră
>
I= 3 mm/oră

Fig. 7.17. Schema bloc şi hidrograful unitar pentru un bazin hidrografic

considerind că aceasta se comportă ca un sistem liniar (a); sistem liniar-
nestaţionar (b), sistem neliniar (c).

O a doua cale de determinare a HUI, în contradicţie totală cu prima,

este cunoscută în analiza teoriei sistemelor sub numele de metoda black-
box. In metodele de tip black-box bazinul hidrografic se consideră analog
cu o cutie neagră (black-box), neglijîndu-se orice cunoştinţă despre fizica
procesului dintr-un bazin. Intrarea şi ieşirea din această cutie reprezen-
tată de ploaia netă şi respectiv hidrogratful scurgerii de suprafaţă, sînt
analizate pentru a obţine funcţia de transfer a sistemului (HUI).
222
 •I ntre aceste două extreme de abordare a procesului ploaie-scurgere
numeroşi cercetători şi-au imaginat diferite modele conceptuale. Modelele
elaborate reprezintă o înlănţuire logică a unor elemente conceptuale sim-
ple - rezervoare şi canale liniare - care simulează procesele de ate-
nuare şi translaţie dintr-un bazin hidrografic„

7.4.3. Modele conceptuale ale hidrografului unitar

O dată cu prezentarea concepţiei proprii fiecărui model al HUI se
vor indica şi elementele necesare deducerii ecuaţiei HUI. în general, de-
terminarea ecuaţiei HUI utilizînd diferite modele conceptuale se face priD
integrarea ecuaţiei de continuitate:
(i_--=-Q-=---.~-; ----,7 (7 .1 o1)

şi a ecuaţiei de mişcare, care are diferite forme în funcţie de schema con-

ceptuală imaginată. De exemplu pentru un rezervor liniar ecuaţia de
mişcare are următoarea formă:

IV=kQ J (7.102)
în care I este intrarea (ploaia), V - volumul acumulat, k -
parametrul
rezervorului (constanta de acumulare).
Introducînd ecuaţia (7.102) în (7.101) şi integrînd, rezult~ ecuaţia
HUI avînd ca model un rezervor liniar cu parametru constant.
u(t) = -1 e- 1,,. (7 .103)
k

In continuare se vor prezenta pe scurt cele mai importante modele

conceptuale ale hidrografului unitar liniar (IMH, Nash şi Dooge) şi neli-
niar (Ding).
1°. .M,odelJtJ IMH. In vederea deducerii ecuaţiei HUI, se presupune
că modificarea hieto ramei !oii nete în hidro raful scur erii de supra-
faţă se datoreşte proceselor de transla ie şi de atenuare.
- Procesu ldetransla ie poate fi simulat cu ajutorul unor canale li-
niare în se ie . 1ec rui canal liniar îi corespunde o suprafaţă de ba-
zin Fi delimitată de două izocrone consecutive, (fig. 7.18, a).
Dacă pe bazinul hidrografic de suprafaţă F cade într-un timp foarte
scurt o ploaie de 1 mm unifonm distribuită pe bazin, atunci în fiecare
canal i se va colecta o cantitate de apă egală cu (1 X F,v. Această canti-
tate este transferată fără atenuare prin canalele i-1, i- 2, ... , 1 pînă la
ieşirea din bazin. Impărţind volumele de apă existente In fiecare canal
la volumul total de apă din bazin (1 · F) se obţin ordonatele relative ale
areagramei bazinului.
Se presupune că areagrama poate fi exprimată matematic de ecua-
ţia unei parabole [46]:

IA(i) = ~(T-t)
Ta
l (7.10·1)

unde T reprezintă intervalul_fle timp de la terminarea ploii pînă la in-

trarea apei în reţeaua hidrografică pnncipală:
223
no \
 Are grama rezultayi este integrată rintr-un rezervor
simulează p~OC$§.W de ate~ rezu nd în final hi
s tantaneu.
Matematic acest lucru se exprimă astfel:

l
Q(7) ~ u(l--r)I(-r)~ţ
o
(7.105)

unde 1(1:) reprezintă ordonata areagramei bazinului la momentul -r (fig. 7.18,

b) dată de ecuaţia (7.104), tt(t-Jt) - ordonata funcţiei de transfer a unui
1=1mm

HHH++~
~Izocrone

t
~Uit)
U(t-'6)--e-
,
-K
t-o
Areagramă
- K

CI

a b
Fig. 7.18. Modelul conceptual IMH.

rezervor liniar la momentul t--r dată de ecuaţia (7.103), Q(t) - ordonata

la momentul t a HUI rezultat din integrarea areagramei printr-un re-
zervor liniar, ordonată pe care o vom nota în continuare cu u(t), -r ·- va-
riabila de integrare.,
înlocuind relaţiile (7.103) şi (7.104) în ecuaţia (7.105) şi integrînd
rezultă ecuaţiile HUI pentru O<t~T respectiv T<t< oo (Şerban, 1984).
Dacă: O<t~T
t i
Q1 (l) = u1 (l)= -e
_ t~T S't" •
. -(T--r)d-r=--· T
Se -f { ~t :
-re d-r-
~t
2~
-re d-r
)
3
~k T 3
kT
o o o
(7.106)
Integrînd prin părţi obţinem ecuaţia HUI pentru O<t<T
t
Ui(l)= ~[(ke-T +t-k)(T+2k) ...... t 2) (7.107)
Ta
Dacă: T~ t <oo

(7.108)

224
Procedînd în mod analog ca şi pentru relaţia (7.106) rezultă ecuaţia HUI
pentru T~t< oo
6
u2(i)= k [(T-2k)eTfk+(T+2k)Je- 1111• (7.109)
Ta

2°. odelul Nash. ln anul 1956 Sugawara şi Muruyuma introduc un

concept simplu ce presupune că scurgerea printr-o cas cadă de n Tezer-
voare liniare identice este similară cu scurgerea dintr-un bazin hidrogra-
fic (fig. 7.19). Ei însă n-au exprimat
matematic acest concept. I= 1mm ~ q1 q
Nash [31) a determinat ecuaţia
matematică a HUI trecînd o intrare
Cascadă~ q3 ' t t ~ Hidrografe
1!1q1 ~
instantanee prin n rezervoare li-
niare în serie cu parametri constanţi de rezervoar~4 t
liniare :\qn-1 U(tJU
(k= const.) l:!:L- ~
I U(t I t
u(t) = -
1
-
kr(n)
e- k (.!_)"-
k
1
(7.110) Fig. 7.19. Modelul conceptual Nash.

în care u(t) este ecuaţia HUI, aceeaşi cu cea a funcţiei de distribuţie

gamma, r n - funcţia gamma, k şi n - parametri, avînd valori concrete
pentru un bazin dat.
Modelul Nash este foarte mult utilizat în numeroase ţări.
Numeroşi alţi cercetători (Kraijenhoff [19), Singh L38], Diskin L12l,
etc.) au determinat ecuaţia HUI considerînd anumite scheme conceptuale
cu rezervoare în paralel sau în serie.
3°. Modelul Doage. Dooge [14] con-
sideră bazinul hidrografic împărţit în n
zone pe baza izocronelor. Fiecare zonă
este reprezentată printr-un canal liniar
(areagramă) în serie cu un rezervor liniar
(fig. 7.20).
Scurgerea de pe fiecare zonă i este
translatată cu timpul -t şi atenuată prin n
rezervoare liniare identice. Număr de re-
zervoare n şi areagrama fiecărei zone
A('t), sînt funcţii de 't, Dooge a obţinut Fig. 7.20. Modelul conceptual
următoarea ecuaţie pentru HUI : Doage.

(7.111)

cu:
mn-le- "'
- - = f(n-1)
(n - 1)1
t--.
m = --
k

unde f(11r--l) este funcţia de distribuţie Poisson, i 111 - ~loaia netă pe fie-
care zonă i, k - constanta de acumulare a unui rezefvor.
15 - Hidrologie dinamicii 225
oo'L-
 Areagrama fiecărei zone i se calculează pe baza caracteristicilor fi-
ziografice ale zonei. Variaţia numărului de rezervoare funcţie de timpul
de propagare 't poate fi determinată cu ajutorul metodei momentelor [13]. 1

ln ceea ce priveşte metodele liniare variabile în timp, acestea re-

prezintă de regulă generalizări ale modelului Nash, prin considerarea pa-
rametrului k variabil în timp. Se menţionează în acest sens modelele
Chiu şi Bitter [4], Kuchment [21], Mandeville şi O'Donnell [25]. Aceste
modele se aplică mai puţin pentru rezolvarea unor probleme concrete --
motiv pentru care nu vor fi prezentate - datorită în• primul rînd difi-
cultăţilor de calcul al parametrului k=k(t).
4°. Modelul Ding. Pentru deducerea ecuaţiei HUI, Ding [,11] se ba-
zează pe ecuaţia de continuitate şi ecuaţia dinamică corespunzătoare unui
rezervor neliniar
d!(t) = in(l)-Q(l) (7.112)

Q(t) =Cn sn(t) (7.113)

unde in(t) este intensitatea ploii efective, Q(t) - debitul, S(t) - volumul
acumulat în rezervor, t - timpul, n, C - pairametri.
Se consideră că în intervalul de timp (O, t)in(t)=in(O). Din · ecuaţia
(7.113) rezultă:

S(l) = _.!._ Q(t)lfn = _.!._ in(O)lfn [ Q(l) ]1/n •

C C t.(O)
Fie:
y(l) = [ Q(t)] 1/n • (7.114)
l.(O)
·l n acest caz volumul acumulat în rezervor devine
S(t) = _.!._ i 11 (0)1/n y(l) (7.115)
C
Derivînd, se obţin e :
dS(i) = _.!._i 11 (O)lfn dy(t) • (7.1113)
dl C dl
Înlocuind ecuaţiile (7.113), (7.115) şi (7.116) în ecuaţia (7.112) rezultă:
1
dy = Cin(O) I--; [1-y 11 (t)]. (7.117)
dt
Separînd variabilele, se obţine:
l
dy = Ci 11 (0)1--;; dl. (7.118)
1-y"(l)
Integrînd rezultă:
V 1 t
( d,, = Ci (O/- ;;-. ( dl
J 1-y"(I) 11
J
o o
1- 2.
11
F(y(t), n)-F(y(O), n)= Ci 11 (0) (7.119)
V

unde F(y, n) = r~ este integrala lui Bakhmeteff şi F(y(O), n) = O,

J1 - y•
o

226
 HUI poate fi exprimat în funcţie de hidrograful în S astfel:
1
V(t i) =- - dQ(t) ! (7.120)
' n i 0 (0) dt

Derivînd ecuaţia (7.114) în raport cu timpul şi eliminînd dy/dt şi dQ/dt

din relaţiile (7.114), (7.117) ·şi (7.120) rezultă ecuaţia HUI variabil:
I
1- - (7.121)
V(t, in)= nCin(O) n yn-1(1 -yn).
Cunoscînd parametrii n şi C pentru un bazin dat, ordonatele HUI
variabil se determină astfel:
- la diferite momente de timp t şi pentru anumite intensităţi ale
ploii in(O) se calculează pe baza relaţiei (7.119) valorile funcţiei F(y(t), n);
- cunoscînd parametrul n şi funcţia F(y(t), n) din tabelele Bakh-
meteff rezultă variabila y(t), care introdusă în ecuaţia (7.121) permite
calculul ordonatei HUI pentru momentul t şi intensitatea in(O) a ploii nete.
Calculul hidrografului scurgerii utilizînd HUI variabil se poate face
pe baza ecuaţiei integrale (7.97).
~

>O
~9
ES
~7
6 a
5
4 Curba de -3
Q [10 1/oră]
3 infiltrat ie
2 ' 110 i-....----.--....---.
1
o~<LL<UL---
2 iulie 1975
70~--- Măsurat
65i--~4A-'l- - ' - - -
~ so--------
1:
; 551-------1------1----
50....__ __._....___
b
ţ
45
401--~-~1.i----
351--~---"---
301---l----4J.,l---- tcorel
251---+---+-~..----+---~
201---1----1---___;:....,:,....,..--1----~
15t---f---7""r-------f""<;:---~
101:::::a1~c:;_--+-----+----==~
51------+-----+---~
o1---........--'---,-:-,->'=-o,,,...-L---='--~
C

Fig. 7.21. Hietograma ploii din 2 iulie 1975 (a); Hidro-

graful unitar liniar-nestaţionar (b); Hidrograful mă­
surat (-) şi hidrograful calculat (- -) al viiturii
din 2-4 iulie '1975 pe riul Olteţ la SH Nistoreşti (c).

227 .,
I.)
 Avînd la bază algoritmul prezentat a fost determinat HUI variabil
(fig. 7.21} la S. H. Nistoreşti pe rîul Olteţ pentru viitura din 2-4 iulie
1975 [47].
Au rezultat următoarele valori optime pentru parametrii HUI:
n = l,84, C = 0,0614
Cu ajutorul HUI variabil determinat a fost calculată viitura din 2--
4 iulie 1975 de la S. H. Nistoreşti pe rlul Olteţ.
Se constată că există o bună concordanţă între hidrograful calculat
şi cel măsurat aşa cum arată fig. 7.21.

7.4.4. Metode de determinare a hidrografului unitar.

1°. Metoda celor mai mici pătrate. Ecuaţia de convoluţie (7.96) poate
fi scrisă în formă matricială astfel:
(7.122)

unde {u}m, 1 reprezintă vectorul celor m ordonate ale HU, {Q}n, 1 - vec-
torul celor n ordonate ale hidrografului scurgerii de suprafaţă, [in]n, m - -
matrice dreptunghiulară avînd dimensiunile n, m formată de cele p(p,=
=n-m+ 1) ordonate ale hietogramei ploii nete - în modul urmă toc
- ln1 o o ... o o o o o
ln2 Znl o ... o o o o o
i113 În2 in1 ... o o o o o
În = i„p i„p - 1 lnp - 2 • • • ln1 o o o o (7.123)
o lnp lnp- 1 ••. i„2 i„1 o o o
o o o ... o o o Înp i„p-1
o o o ... o o o o Înp

ln vederea determinării ordonatelor HU optim se va calcula mini-

mul abaterilor pătratice dintre hidrograful calculat şi hidrograful mă-
surat.
Dacă vectorul r reprezintă diferenţa dintre ordonatele hidrografu-
lui măsurat (QM) şi calculat (Q):
I' = QM -i11 u (7.124)
atunci suma abaterilor pătratice va fi

(7.125)

unde r'I' reprezintă transpusul vectorului r. Din ecuaţiile (7.124) şi (7.125)

rezultă:

t
i- 1
r; = (QM'I' - i;.u'I')(QM - inu) = QM'I'QM - QJ\1'I'i11 u-u'I'i;QM +u'I'i;.i„u
(7.126)
228
 Derivînd în raport cu u relaţia (7.126) se obţine ecuaţia:

J_
au
(t r;)
i- l
= - 2i;QM + 2i;.i 8 ll

care se egalează cu O pentru a obţine ordonatele hidrografului unitar

optim 'Uo,t
(1.T. ) -TQM
11 111 U0 pt = 111
(7 • 127)
unde QM este vectorul ordonatelor hidrografului măsurat, in - matricea
(7.123), i; - transpusa matricei i,..
Metoda celor mai mici pătrate este sensibilă la erorile existente în
in şi ..QM şi în mod special la erorile din QM, datorită faptului că prin
această metodă se caută să se determine un HU optim, astfel tncît hidro-
graful calculat pe baza lui să concorde cit mai bine cu hidrograful mă ­
surat QM. Această metodă a fost aplicată la determinarea hidrografului
unitar de către Snyder [39].
Kuchment [20] a îmbunătăţit metoda celor mai mici pătrate p~in
considerarea unor ordonate pozitive pentru HU şi prin normalizarea
ariei HU.
Admiţînd drept funcţie-obiectiv abaterile absolute dintre hidrogra-
ful calculat şi hidrograful măsurat, Deininger [6] · a redus problema 'ele~
terminării hidrografului unitar la o problemă de programare liniară.
Experimentele numerice efectuate de Garvey [17] asupra modului
de calcul al HU au arătat că metoda programării liniare dă rezultate mai
slabe decît metoda celor mai mici pătrate propusă de Kuchment.
2°. Metode de transformare. Metodele de transformare - aşa cum
arată şi numele acestora - transformă intrarea (i,.), ieşirea (Q) şi funcţia
impuls-răspuns a sistemului (u) din domeniul timpului într-un alt dome-
niu D, în care procesul invers pentru determinarea HU poate fi efectuată
cu mai puţine erori decît în domeniul timpului.
Operaţiile principale care se efectuează în cadrul oricărei metode
de transformare sînt următoarele: ,,
- transformarea intrării si a iesirii sistemului din domeniul tim-
pului în alt domeniu D;, · ·
- utilizarea în domeniul D a unor ecuaţii de legătură între trans-
formatoarele I, Q şi u în vederea determinării transformatei hidrogra-
fului unitar;
- inversarea transformatei HU din domeniul D în domeniul tim-
pului. '·
Dacă I şi Q sînt cunoscute în mod continuu în timp, atunci HUI
po~te fi determinat utilizînd: transformata Laplace (Diskin 1964, Rao şi
Delleur 1977) şi funcţiile Laguerre (Doage 1965).
In cazul cînd I şi Q sînt cunoscute la intervale discrete de timp
atunci HUD se poate determina utilizînd analoagele discrete ale ~etodelor
prezentate anterior, respectiv: transformata Z (Kulandaswamy 1964),
analiza armonică (O'Donnell 1,960) şi funcţiile Meixner (Doage 1978). ·
Cercetările efectuate asupra utilizării transformatelor Laplace, Fou-
rier, Z (Rao şi Delleur 1977) şi a metodei analizei armonice (O'Donnell
1960, Stănescu 1972) la determinarea HU au scos în evidenţă următoarele
concluzii mai importante:
- este mult mai simplu şi mai rapid de calculat hidrograful unitar
cu ajutorul transformatei Z, comparativ cu transformatele Fourier, La-
place sau cu metoda analizei armonice;
229
 - de regulă, funcţia care defineşte HU a rezultat sub formă osci-
latorie, indiferent de metoda utilizată;
- HU sub formă oscilatorie nu este produs în mod necesar de ne-
liniaritatea sistemului. O analiză a erorilor a arătat că mici perturbaţii
în funcţiile de ieşire şi intrare şi/sau mărimea intervalului de discretizare
pot conduce la perturbaţii mari în funcţia care defineşte HU;
- oscilaţiile care apar la HU pot fi reduse prin combinarea discre-
tizării intervalului cu filtrarea intrării şi a ieşirii;
- utilizarea unor funcţii „netede" pentru HU (funcţii ale HU re-
zultate după aplicarea recomandării prezentată anterior) conduc la rezul-
tate satisfăcătoare pentru calculul scurgerii directe.,
Dooge (1965) a arătat că metodele de transformare bazate pe func-
ţiile Laguerre şi Meixner sînt mai potrivite pentru analiza sistemului hi-
drologic decît m etodele bazate pe funcţii trigonometrice.
Acest lucru este evident avînd în vedere că funcţiile Laguerre şi
Meixner conţin factori de forma e-t respectiv 2-t care pot aproxima mult
mf1-i bine intrarea, ieşirea şi funcţia de transfer a sistemului hidrologic
decit seriile trigonometrice.
Hidrograful unitar liniar derivat cu ajutorul analizei Meixner. In-
trarea (in), ieşirea (Q) şi funcţia de transfer a sistemului hidrologic (u)
pot fi reprezentate pentru toate valorile lui t de o serie infinită de alle
funcţii f(tY,
a,

in(l) = L (C1)m(m(l)
m.-0

a,
Q(i)=E (CQ)m(m(l) (7.128)
m- o
a,

U(l) = L (Cu)mfm(l)
m- o
unde f m(t) reprezintă funcţia Meixner de ordinul m dată de următoarea
ecuaţie:

1 t+ m+1 m l tl
fm(l)=(-1)m ( --2-"(-lt· m (7.129)
) 2 f=1, (m-k)lkl (t-k)lk!

, Funcţiile Meixner reprezintă analogul discret al funcţiilor Laguerre.

Ele sînt ortogonale în raport cu operaţia de sumare şi simetrice faţă de
variabilele t şi m (tabelul 7.2).
Tabelul 7.2
FUNCŢIILE MEIXNER

~ o 1 2 3 4 5 6 7

0,7071 0,5000 0,3535 0,2500 0,1768 0,1250 0,0884 0,0625

' 1 0,5000 o - 0,2500 -0,3536 -0,3750 -0,3536 -0,3125 -0,2652
2 0,3535 - 0,2500 - 0,3536 -0,2500 -0,0884 0,0625 0,1768 0,2500
a 0,2500 - 0,3536 - 0,2500 o -0,1875 0,2652 0,2500 0,1768
4 0,1768 - 0,3750 - 0,0884 -0,1875 . 0,2052 0,1875 0,0442 -0,0938
5 0,1250 - 0,3536 0,0625 0,2652 0,1875 o -0,1563 -0,2210
(j 0,0884 - 0,3125 0,1768 0,2500 0,0442 -0,1563 -0,2210 -0,1563
7 0,0625 -0,2652 0,2500 0,1768 -0,0938 -0,2210 -0,1563 o
230
 Datorită proprietăţii de ortogonalitate a funcţiilor Meixner coefi-
cienţii (C1)m şi (Co)m pot fi obţinuţi utilizînd ecuaţiile:
ex,

(C1)m = L, f m(l)l(t) (7.130)

1- 0
ex,

( CQ)m = L, f m(t)Q(l)
1- 0
înlocuind relaţiile (7.128) în ecuaţia (7.96) Dooge (15] a obţinut ur-
mătoarele relaţii de legătură între coeficienţii (C1)m, (CQ)m şi (Cu)m

(7.131)

Determinarea coeficienţilor necunoscuţi (Cu)m care definesc hidro-

graful unitar se poate face prin rezolvarea simultană a celor ~ ecuaţii
algebrice liniare (7.131) cu ajutorul metodei celor mai mici pătrate . înlo-
cuind aceşti coeficienţi în ecuaţia (7.128) rezultă ordonatele hidrografului
unitar liniar la fiecare moment t.
Cercetările efectuate au arătat că numărul optim al termenilor dez-
voltărilor în serie (7.128) este m=4-:--7.
Rezultă de aici principalul avantaj - al utilizării analizei Meixner
în derivarea HU şi în general al oricărei metode de transformare, faţă
de metoda celor mai mici pătrate - acela de a reduce numărul de n ecu-
noscute de la 20+60 (ordonatele HU) la 4-:--7 (coeficienţii Cu).
Hidrograful unitar neliniar derivat cu ajutorul analizei Meixner.
Amorocho şi Brandstetter (2] presupun că sistemul hidrologic este inva-
riant în timp şi poate fi reprezentat de o serie discretă de funcţionale (re-
zultă din ecuaţia 7.99) de ordinul doi.
T - 111 't1 - h1 ,r.., - JJ,
Q(l) = L, U('t')in(l-'t')+ L, L, W(T1, 't'2)in(l-'t'1)in(l - 't'2) (7.132)
T- 0 'f1- 0 T1 - 0

în care h 1 este lungimea memoriei pentru sistemul liniar, hz - lungimea

memoriei pentru sistemul neliniar. ·
Se consideră că funcţia care defineşte HU neliniar (W) se poate des-
compune în produse de două funcţii {Wq11 Wq 2), după următoarea relaţie;
q~ I,
W( 't'1, 't'2) = E
q- 1
Wq1( 't'1)Wq2( 't'2),
•
. (7.133)

Funcţiile U{T), Wq 1('t 1) şi Wq 2('t'~ se dezvoltă în serie de M 1 +1 ter-

meni fU M1 <;,h1 şi respectiv de Mz+l termeni cu Mz~h 2 •
i- M 1
U1( 't') = L, (1.tft( 't') . (7.134)
;- o
i - 111.
Wa1( T1) = L, ~a1h( T1) (7.135)
;- o
; - M,
Wa2( 't'2) = L, YatfJ( 'tz) (7.13~)
,-o
231 0
{
în care a,, ~<1> şi "{qf sînt coeficienţii ce vor fi determinaţi, Î;(T), fi,-r 1) şi
f1{-r 2)
sînt funcţiile Meixner. înlocuind relaţiile (7.135) şi (7.136) în reld-
ţia (7.133) rezultă:

W( T1, -r2) = q'E,

q- 1
[;f'
,- o
~qcfi( -r1)] [;f,- o• yqJfJ( -r2)] =

q- I,
Notînd aii= E
q'-'I
~qt{qi, relaţia de mai sus devine:

i - M, j - M,
W( 't'1, 't'2) = E ,-o
E r.t.,11'( 't'1)f1( 't'2)•
i- 0
(7.137)

înlocuind relaţiile (7.134) şi (7.137) în ecuaţia (7.132) se obţine:

T - h1 i - M1 '
Q(I) = E E r.t.t{,(T)in(l--r) +
,: - O i- 0

Schimbînd ordinea de sumare rezultă:

i - M, T- h1
Q<t> = E «, E r,<-r>in<t--r)+
i- 0 "t' - 0

,. (7.138)

Dacă se notează cu:

,: - .r,,
a,(IJ= E f,(-r)În(l--r)
-r- o
(7.139)

ecuaţia (7.138) devine

i- M i=llf, j=M,
Q(l)= E · r.1.,a (l) + E E
1
1 r.t. 11 a,(t)ai(lJ. (7.140)
i- 0 i=O j-0

Această ecuaţie poate fi redusă mai departe folosind proprietăţile

de simetrie ale funcţiilor Meixner care definesc HU neliniar. fu final re-
zultă ecuaţia:
,- M, j=M, i- M, j • i-1
Q(l) = E
;- oJ
r.1.,a,(t)+ E r.t. 1a~(lJ+ 2 E E «11alt)ai(l).
;- o ;- o ;- 1
(7.141)

Numărul coeficienţilor din ecuaţia (7.141) este dat de relaţia?

MM = M1+M2· Ma+l. (7.142)

2

Ecuaţia (7.141) este liniară faţă de coeficienţii ex, care pot fi calcu-
laţi·simultan prin metoda celor mai mici pătrate cunoscînd o secvenţă de
ploi - debite de minim MM valori.
232
 Este interesant de reţinut faptul că funcţia de intrare în modelul
Amorocho şi Brandstetter o poate constitui atit ploaia netă cit . şi ploaia
totală. Pentru toate celelalte modele ale HU ca funcţie de intrare se con-
sideră ploaia netă.
Utilizînd algoritmul prezentat anterior şi metoda celor mai mici pă ...
trate, s-a întocmit în limbaj FORTRAN pentru calculatorul FELIX C-256.
programul HUNI [47], care permite determinarea coeficienţilor oe ai ecua-
ţiei (7.141) şi pe baza lor a ordonatelor hidrogratfului unitar liniar şi
neliniar.
Considerînd ploile medii pe bazin din 12 în 12 ore şi hidrograful
scurgerii în perioada 25.04- 31.07.1970 la staţia hidrologică Peşteana pe
rîul Jiu şi utilizînd programul HUNI au rezultat următoarele valori pen-
tru coeficienţii oe:
<X1 =-5,44 <Xs = 0,21 <X15 = 0,14 <X22 = 0,064 cx29 = - 0,49
cx2 =-2,9 <Xg =-0,23 <X10 = 0,4 <X23 = 0,22 cxao = 0,195
<X3 = D,7 <X10 = 0,35 <X17 = 0,13 <X24 =-0,84 <X31 = 0,29
<X4 = 4,4 cxu = - 0,72 <X1s = 0,003 <X25 =-0,07 <X32 = 0.12
cx5 = - 2,3 <X12 =-0,26 <X19 = -0,62 <Xzo = 0,26 <X33 = 0,42
<Xo = 5,95 <X13 =-0,145 <Xzo = 0,23 <X27 = 0,21 <X34 = 0,0023
<X7 =-2,63 <X14 = 0,23 <X21 = -0,019 <Xzs = 0,29 <X35 = 0,048
Cu ajutorul acestor valori a fost calculată viitura din 8- 21 iut1ie
1970 de la staţia hidrologică Peşteana de pe rîul Jiu. Se constată o bună
concordanţă între hidrograful măsurat şi hidrograful calculat aşa cum se
poate vedea în fig. 7.22.
k.Jlie 1970
8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21
fo 5
- - 1- -- J IJ '-,
IJ
n
I
r'
~ 10
E 15

-.s
I 25
ţ
20

30
Ploaia medii>
pe bazin

35

; .. '
{ 400 t--+--t--+-,l'+--,-+--+--+--l-l---+--4---1--l

~ 300 t--4---t--+-f'-+---+-'.._...-l---+--!-----,l---+--4---1--l

ţ 200 t--l--+--t--t-+-..-,-'lir-"-t---t-t-+--t---1---+--I

100t---t--+-l,'-tv---t--t--+--i~-~-,,..;;--~.........,-.i::-2·-~-'l'lc-l
~l ~, ..., '-1..:::

R t:i 1n 11 12 13 14 15 16 17 1H 119 2(] 21

l111ie 197n

Fig. 7.22. Hidrograful măsurat (-) şi hidrograful

calculat (- - -) al viiturii din 8-21 iulie 1970
de pe rîul Jiu la SH Peşteana.

233
.. o~
 3°. Metoda momentelor. Metoda momentelor se bazează pe izoteza
că modelul şi prototipul sînt echivalente dacă primele n momente ale ce-
lor două sisteme sînt egale. Ea se recomandă să fie utilizată la determi-
narea coeficienţilor modelelor conceptuale ale HUI cu cel mult 3 para-
metri, avînd în vedere faptul că momentele de ordin superior sînt ne-
realis te„ datorită prezenţei erorilor în datele din observaţii şi măsurători.
Momentele de ordinul R, ale unei funcţii f(t), faţă de origine (Mn)
şi respectiv centrul ariei (mR) sînt definite astfel:
00

M R<n = ~ r<t)tR dt (7.143)

o
00

mn(D = ~f(lJ(t - M1? dt (7.144)

o
dacă
00

~ f(t) dt = 1.
o

Relaţiile dintre momentele MR şi mR pot fi deduse pe baza dezvol-

tăriitermenului (t-M1)R din ecuaţia (7.144). Pentru momentele de ordi-
nul 1, 2 şi .3 relaţiile sînt:
m1(D = O (7.145)
m2(D = M2(D - Mi(f) (7.146)
ma(f) = Ma(D - 3M1Cf)M2(D +2MHD- (7.147)
iPentru un sistem liniar invariant în timp între primele trei mo-
mente ale intrării (in), ieşirii (Q) şi funcţiei de transfer a sistemului (u)
există următoarele relaţii simple (Nash [32]):

M1(Q) =~1(in)+M1(zQ__.J ku
m2(Q) =m2(in)+m2(u) (7.148)
ma(Q) =ma(in)+ma(u).
Momentele intrării şi ieşirii din sistem pot fi calculate pe baza del-
telor obţinute din observaţii şi măsurători. Utilizînd ecuaţiile (7.148) pot
fi determinate momentele HUI, care, egalate cu momentele modelului con-
ceptual ales pentru a reprezenta scurgerea, conduc la un sistem de ecuaţii
pe baza cărora se calculează parametrii modelului HUI.
In vederea caracterizării formei HUI, Nash [32] a eliminat efectul
de scară din momentele HUI prin utilizarea unor factori de formă (mo-
mente adimensionale) definiţi astfel:
(7.149)

Se menţionează că factorii de formă S 2 şi S 3 sînt analogi cu coefi-

cienţii de variaţie (C0 ) şi asimetrie (C,) utilizaţi pentru caracterizarea func-
ţiilor de distribuţie statistice.
în continuare se vor determina momentele de ordinul 1, 2 şi 3 ale
principalelor modele conceptuale ale HUI.
234
 Momentele rezervorului liniar. Momentele faţă de origine ale rezer-
vorului liniar rezultă înlocuind ecuaţia HUI (7.103) în relaţia (7.143):
a, l [
- -l la:,
M1(U) = -
1
k
rJ te - -"dl=-1k - ke "(t + k) o = k
o

'
(7.150)
I

'
I
Momentele centrate ale rezervorului liniar (ecuaţiile 7.145- 7.147~
m1(u) = O
m 2 (u) = M 2 (u) - Mi(u) = 2k2 - k 2 = k 2 (7.151)
3 2
ma(u) = M 3 (u) - 3M1(u)M2 (u) + 2MHu) = 6k -3k· 2k + 2k3 = 2k3.
Factorii de formă ai HUI sînt:
m k1
S2 = -
2 =- = 1
1\li k2
m3 2k3
S2 = - = - =2.
MÎ k.:i

Momentele modelului IMH. Momentele modelului IMH rezultă - :

conform ecuaţiilor (7.148) - prin însumarea momentelor areagrameL şi
a rezervorului liniar. I ;
Momentele faţă de origine ale areagramei rezultă înlocuind relaţia:
(7.104) în ecuaţia (7.143): :
I
[t 3T
T

M 1(I) = -6 ~ t (T-t) di = 2 t4]T = -T

6 ----
-
' • t

T3 T3 3 4 o 2
o • I
I

M2(I) = -
1'3
T
6 ~ t3 (T-t) di= = -6 -
•
[t'T
Ta 4
- -t
5
5
]T =3T:t
o
-
10
'
(7.lp2)
I

i
o .1
l
T
T ]T I
Ma(I) = 6- ~ t4 (, T - t ) d6l[=
3 6
t - - -t- = -T3 · I
Ta Ta5 60 5
o I
Momentele centrate ale areagramei (ecuaţiile 7.145-7.147): I I
I
T2
m1 (I) = 0, m2(I) = - , ma(l) = 0. (7.1~3)
20
I
înlocuind relaţiile (7.150), (7.151), (7.152) şi (7.153) în ecuaţiile (7.1~8)
rezultă momentele modelului IMH (Şerban 1984): · '
T T 3
M1(u) = +"k, m2 (u) = .'.f-k 2, m3 (u) = 2k3• (7.154)
2 20
~-------...........----------' 235'.
~
~
CARACTERISTICILE MODELELOR HUI Tabelul 7. 3
CI)

Domeniul
de varia- Legătura dintre
Nr. Modelul Ecuaţiile HUI Semnificaţia
crt. ţie al parametrilor Momente Valorile parametrilor factorii de formă
HUI
timpului al modelelor

T - intervalul de
LAG AND U1(t)=O timp cu care
O:s;;t,s;; T M1=T+k
este decalată k= Vma
1 ROUTE 1 ma=ka Sa= 2S~/2
(canal+ Intrarea
rezervor) ua(l)= - e-(ţ-T)/k T:s.t<oo k - parametrul
k ma= 2k3 T=M1-V"in;
rezervorului
T - timpul dintre 5
U1(t) = -6 3
[(ke-t/k +t-k)(T+ gir_şitµl · ploii şi T T = -[M1-
T M1 = - +k 3
O.,s;;t,s;; T lngarea apel ln 2
IMH +2k)-t 2) 1;1eaua l!l!ko- y1,2m3 -0,2Mî] [( :J~-1r+5
2 (canale+ m:afică prlnci11 ală Ta S2
rezervor) U2(t) =
6k
T3 [(T- 2k)eTlk+(T+
T:s.t<oo
k - parametrul
c.Ythei de d.es-
ma= - - + k2
20
Dacă T<O atunci
adoptă T=!:l
T
se
5( :J2/3
creştere a hidro-
+2k)]e_,,,. ma = 2k3 k = M 1- -
grafulu i - 2

n=numărul- de..
M1=nk
NASH rezervoare tn ma .1\1'1
3 (cascadă de u(t) = -1- ( - t )A-1 e-t/11 O:s.t<oo sene m,= nka k---· n- - - Sa= 2S~
kI'(n) k - M1 I - k
rezervoare) 'k= parametrul
ma= 2nk3

Dacă: n = 2, rezultă

•i
GAMMA
cu 3 para-
metri
U1(t)=O n -
O:s.t< y
de
k -
de
parametrul
forlIIA
parametrul
scară
M1 = nk+ y

ma= nJ...a
k= v- ma
2 ; r = 1v1i- V2ma
Dacă: r < O, atunci se S 3 = 1,412S!•5
Us(t) = - - --
1 (t-yr-1 e- (t-y)/II y<t<oo y -
de
parametrul
poziţie
adoptă y= O, rezultă
kI'(n) k m3 = 2nk3 M1
k=--
2
 Factorii de formă ai HUI sînt:
''"''
l:'l
T2
C')
cq_
- +kz
20
..... (7.155)
li
rJj (: +kr
21..-:1
Sa =
r (7.1513)

- !$ · (: +k
U)

-;... &'l
...
CI)
... ...I
1N
o·
~,n
~ ':: Combinînd ecuaţiile (7.155) şi (7.156)
... 00
...•
LQc:,
c::

-
":. o rezultă următoarea relaţie dintre facto-
li il°'i rii de formă S2 şi S 3 ai HUI:

r
li
E
><1
<) li
c::
ol<

r(~r3
s, - s., GJ"
-1 +5

+-I - -
tl - -
C!I
Q

ii -
(7.157)

L...
~ -----
s

li
.;:
.;,;
c:: I s
r:-,
frt
.:,:
s

li
c:: /
r:-,
s
t
s

li
c:: I s
r:-,
Aplicînd aceeaşi metodologie şi
pentru alte modele ale HUI se pot de-
termina momentele şi factorii de formă
ai HUI (tabelul 7.3) .
i i Etapele pentru determinarea HUD
cu ajutorul metodei momentelor sînt
:s CI)
::l 1trmătoarele:
e
Cil
!l
CI) ) a) determinarea pe baza ecuaţiilor
~~ ~><1 (7.143), (7.146) şi (7.147) a momentelor
I ,.. la la hidrogramei ploii nete şi ale hidrogra-
.s ~ ~
S I
.'Q
„ „
"O
fului scurgerii de suprafaţă. Menţionăm
c:: ol< că hietograma ploii şi hidrograful de-

8
bitelor sînt cunoscute la intervale (D)
discrete de timp;
':!. b) calcularea momentelor HUI pe
VI
o baza ecuaţiilor (7.148);
1!
c) selectarea unµi anumit model
[ pentru HUI, după care se calculează
I

---
CI) parametrii acestuia pe baza momente-
î lor determinate la punctul b, utilizînd
relaţiile prezentate în tabelul 7.3;
-I"'= d) calcularea ordonatelor HUI pe
baza ecuaţiilor prezentate în tabelul 7.3
c::I s cunoscînd parametrii determinaţi la
s- punctul c;
~
li
e) determinarea prin intermediul
s::s curbei în S (7.92, 7.93) a ordonatelor
hidrografului unitar produs de o ploaie
,.!,..:I
~µl
cu durata D;
t-~ f) calculul hidrografului debitelor
r::i:: µl pe baza ecuaţiei (7.96);
:::::;::s
g) compararea hidrografului cal-
LQ culat cu hidrograful măsurat.
237
 Dacă cele două hidrografe concordă în limitele unei abateri c: date,
atunci HUI este determinat în mod corespunzător pentru viitura anali-
zată. In caz contrar se reia calculul de la etapa c prin selectarea altui mo-
del pînă cînd se obţine HUI propriu pentru bazinul respectiv.
Hidrograful unitar determinat cu ajutorul metodei momentelor este
influenţat de erorile introduse de procedeul de separare a scurgerii de
suprafaţă, de scurgerea de bază şi de faptul că pătratul (respectiv cubul)
distanţei dintre axa debitelor şi ordonatele hidrografului de la sfîrşitul
viiturii au o pondere mare în determinarea valorii momentelor şi implicit
a parametrilor HUI. ·

4°. Metoda programării neliniare. Pentru a înlătura dezava;ntajele me-

todelor prezentate anterior a fost elaborată [45) o metodă de determinare
a hidrografului unitar cu ajutorul programării neliniare.
Considerînd că hidrograful unitar este dat fie direct prin ordonatele
sale (u(i), i=l, m), fie indirect cu ajutorul parametrilor unor funcţii ma-
tematice (ex. relaţiile din tabelul 7.3) pentru calculul lui se defineşte ur-
mătoarea funcţie-obiectiv:

NV{ NP(i)
FO= ~ Ai ~ [Q(i,j)-QM(i,j)]2+A2[QCM(i)-Ql\ll\l(i)]2+

+A 3 [TCC(i)-TCM(i))2] (7.158)
şi restricţiile

CX)

i u(t) dl = 1
o
pentru i> O
(7.159)
O~ u(t)<l pentru t>O

unde Q(i, J) reprezintă ordonata hidrografului calculat i cu ajutorul for-

mulei: (7.95) sau (7.97) sau (7.99) la momentul j, QM(i, j) - ordonata hi-
drografului măsurat i la momentul j, QCM(i) şi QMM(i) - debitul maxim
calculat respectiv măsurat al viiturii, TCC(l) şi TCM(i) - durata de creş­
tere calculată şi respectiv observată a hidrografului, NP(i) - numărul de
paşi de timp pentru fiecare viitură i, NV - numărul <le viituri luate în
considerare, A 1 , A 2 , A 3 - coeficienţi de pondere. Ei pot fi determinaţi
prin optimizare. In general ei pot lua următoarele valori:
1
A i = - - , A 2 =2, A 3 = 5. {7.160)
NP(l),

Funcţia-obiectiv (7.158) împreună cu restricţiile (7.159) constituie o

problemă de programare neliniară.
Se recomandă pentru determinarea minimului funcţiei (7.158), r es-
pectiv a parametrilor optimi ai acestuia, metoda Rosenbrock sau metoda
Pattern Search.
Avantajul metodei programării neliniare constă în faptul că per-
mite determinarea simultană a unui HU optim, indiferent de modul său
de definire, din mai multe viituri. De asemenea, se poate determina HU
optim considerînd atît teoria liniară, cît şi teoria neliniară a HU.
238
 7 A.5. Selectarea modelelor conceptuale ale HUI
1°. Diagmma factorilor de formă ai HUI. O problemă deosebit de
importantă pentru aplicaţiile practice o constituie problema selectării ce-
lui mai potrivit model conceptual capabil să reprezinte hidrografele uni-
tare dintr-o anumită zonă geografică .
în acest scop se calculează mai întîi momentele adimensionale ale
hidrografelor unitare - pe baza relaţiilor (7.148) şi (7.149) - pentru toate
staţiile hidrometrice din zona studiată. Aceste momente se reţ(rezintă
grafic într-un sistem cartezian de orodonate avînd pe abscisă factorul de
formă S'.! iar pe ordonată factorul de formă Sa. Pe aceeaşi diagramă se re-
prezi ntă şi ecuaţiile care leagă factorii de formă S2 şi Sa ale celor mai
cunoscute modele conceptuale ale HUI.
O astfel de reprezentare este cunoscută în literatura de specialţtate
(Nash [32]) sub numele de diagrama factorilor de formă ai HUI.
Pe această diagramă se pot distinge trei cazuri tipice şi anume:
·- momentele adimensionale {S2, Sa) ale hidrografelor unitare din
zona studiată sînt foarte apropiate de un punct A. Aceasta înseamnă că
hidrografele unitare din acea zonă pot fi reprezentate de un model cu un
singur parametru, avînd ca momente adimensionale coordonatele punc-
tului A;
- momentele adimensionale ale HU se înscriu foarte aproape <le
o curbă; în acest caz modelul potrivit pentru a reprezenta hidrografele
unitare va avea doi parametri, iar relaţia de legătură dintre factorii de

G) Lag and route

1,1 @Model I.M . H. --r-1-1~.,.,...,,,_,_- -,
M 1,0 @Model Nash
lll ©Kriţki -M~nkel

ţ
0,9

Q8
m =1,::> - - - - - ~
@Gama cu 3 paro-e o
m~ri
n= 2
0,71-----1------
·
o
·~~-c~----~
0

0,61-----1-- --+-P·~~f#----+-------f
(l,5 1 - - -- - '- -...::t.Fc>-ffl--ff:I--

0,4 1 - - - -+---1=-n-
0,31-----+-~~-~)d:o---+- - - + - - --;

0.21---~M~-+--+--l
0,1 1----,,,.ru.~co-=--+----+----+-- ----1
o ia:::~-=-.l----1----'---_......_ _ _.
0,2 0,4 0,6 0,8 1.0
- + S2 .:-..:.:t
I\. I • ~

Fig. 7.23. Diagrama factorilor de formă ai HUI pentru. · - · •;

modele principale. . . .- ··-- · -· 1

C239
J
formă ai modelului S 3 = f(S 2) va trece prin centrul de greutate al punc-
telor;
- momentele adimensionale ale HU descriu un domeniu; atunci
numai un model cu trei parametri va fi capabil să reprezinte adecvat toate
hidrografele unitare din zona studiată.
Au fost determinate [47], pentru cele mai mari viituri înregistrate
la staţii hidrometrice de pe teritoriul R.S.R., momentele şi factorii de
formă ai HUI. Pe baza lor s-a construit diagrama factorilor de fonnă ai
HUI (fig. 7.23) pe ca're s-au reprezentat relaţiile S 3 = f(S 2) pentru cele mai
cunoscute modele ale HUI (din tabelul 7.3).
Din analiza figurii 7.23 rezultă următoarele concluzii:
- momentele adimensionale ale hidrografelor unitare de pe teri-
toriul R.S.R. descriu un domeniu D relativ strîns;
- hidrografele unitare de pe teritoriul R.S.R. pot fi reprezentate
- în limitele unor erori acceptabile - de un model cu doi parametri;
- pentru bazine mici (10<,F<500 km 2), respectiv factorul de formă
S2 > 0,3, se recomandă modelul IMH care produce hidrograf ele unitare
mai ascuţite decît modelul Nash pentru aceleaşi valori ale momentelor
(fig. 7.24).
O comparaţie între hidrografele calculate utilizînd aceste două mo-
dele ale HUI se prezintă în fig. 7.25.
- pentru bazine mari 500<F<lOO km 2 se recomandă modelul Nash
avînd în vedere că hidrografele unitare sînt mai aplatisate şi pot repro-
duce mai bine hidrografele reale;

R. TÎRGULUI
S.H APA SĂRATĂ
100 ~ 601--- - - - - - 111--+1+-- - -- - --1

M
... 90
;c:;
..e
•o
::: 70
80 '\\
"~~
'e
o
t 50

.!:
::> 60
I
I
\~ M1 =10 ore

t •i
m 2 =50ore2
l
50
40
I
I \.
30 I ~
I
20
I
I
~-
10
o
I
""' ..........
5 10 15 20 25 30 O _ _ _ _1_0_ _-"'='=---1_1- - - - t
- - t [ore) Moi 1973

Fig. 7.24. Hidrografele unitare in- Fig. 7.25. Hidrograful măsurat (-) şi hidro-
stantanee - avînd aceleaşi momen- grafele calculate utilizînd modelul Nash
te - produse de modelele Nash (--) şi IMH (-.-.-).
(- - -) şi IMH (-).

24.0
 ....
Q>
CARACTERISTICILE MODELELOR HUI Tabelul 7.4
I
I!?.
o
Nr.
crt.
Tipul areagramei Ecuaţiile HUI
Domeniul
de variatle
al timpului
Momente Valorile parametrilor
'!!I.
(li

~
li>
El

1}i"'.~
:;
... T

1 •u
U1(l) = ~ (1-c-1/A ) O:s;;t,s;; T
M1 = -
2
+k T = 1,5[M1 -

Ta - Y1,33m 2 - -0,331\:.( il
~ 11 ma= - + ka
u2(l) = (e'' " -1) e- " T~l < co 12 T
Dreptungh,.ilare k = l\[1- -
m3 = 2k3 2

2
U1(l) =- -(ke-lflc+ i - k) O~t~Tp
Tp·T
Tp + T T
2 l\I1= - - + k Dacă: Tp =
Uz{l) = [eTP -II\Tp - k - T)+ 3 3
T(T - Tp)
tl A,(t)= { \
2(1-T) T; - TpT + T2 + k2
2
42ft 1= T(Tp-TI + k+T-t) +- - [eTP-t/k (Tp - k)+ Tp.;::t,s;;T ma= 18
T = 1,85[M1-
2 Tp ·T ~
li „
t - \/t,22m 3 - - 0,221\li)
~
+ke- tfk)
2
(Tp+ T)(T;.-2,5TpT+T )
Triunghiulare
2 ma= 135 + 4T
Ua(l) ={ [e-TP/"(Tp-k-T)+ k=,Ui--
T(T-Tp) +2k 3 9

2
w +keT/kl+ - ieTNk(Tp-k)+k]V 1' " T:s;;i<co
,_.
ia:.. Tp·T

-
e
o
 - modelul „lag and route"
poate reproduce o gama destul de
largă de hidrograf e reale, în special
în bazine mici;
- celelalte modele ale HUI -
respectiv modelele Kriţki-Menkel şi
Gamma cu 3 parametri - pot fi uti-
lizate pentru a defini HUI, în situaţia
în care momentele adimensionale ale
HUI pentru un bazin dat sînt foarte
apropiate de relaţia funcţională
S3=f(S2) caracteristică modelului
respectiv.

2°. Influenţa formei areagramei

asupra formei HUI. Areagramele ma-
'
jorităţii bazinelor hidrografice natu-
rale pot fi stilizate sub forma unei
parabole, a unui triunghi sau a unui
dreptunghi în funcţie de caracteristi-
cile bazinului.
Procedînd în mod analog în
e-. 8 cazul areagramelor triunghiulare sau
V/
..... Y. dreptunghiulare ca şi în cazul area-
V/ V/ gramei parabolice (paragrafele 7.4.3
o e-.
şi 7.4.4) au fost deduse [48] ecua-
ţiile şi momentele HUI (tabelul 7A).
Pentru a compara formele di-
feritelor HUI se va utiliza diagrama
factorilor de formă (fig. 7.26). In
diagramă sînt reprezentate legăturile
a.intre S2 şi S 3 pentru HUI obţinut
prin integrarea unei parabole, a unui
triunghi (cazurile externe T,,=0 şi
T ,,-T) şi a unui dreptunghi prin-
tr-un rezervor liniar.
Legăturile dintre S 2 şi S 3 pen-
tru diferite modele descriu un dome-
niu restrîns, ceea ce permite să se
afirme că forma areagramei influen-
ţează puţin forma HUI în special
pentru S 2 >0,5. Acest lucru se poate
observa şi din figura 7.27 unde au ~

fost reprezentate HUI considerînd ur- )

mătoarele valori pentru momentele
M 1 =10 ore, m 2 =50 ore2 şi m 3 =
=600 ore3 •
Diferenta mică dintre HUI con-
siderînd areagrama de cţiferite forme
242
este explicabilă dacă ne gîndim la „netezirile" produse asupra areagramei
de procesul de atenuare care are loc într-un bazin hidrografic.
Se recomandă utilizarea .în practică a HUI obţinut dintr-o areagramă
parabolică, deoarece are ecuaţii mai simple decît HUI rezultat dintr-o
areagramă triunghiulară şi de asemenea are un punct de inflexiune pe

2.0
(D Areagramă triunghiulară Îp =T
:l
1,8 ~ 90
M
@ Areagramă triunghiulară
f./l
1,6
@ Areagramă parabolico
îp =O •O
~ 80 \
ţ \
1.4 ©Area;iramă dreptunghiulară "'
'$2 70
1.2
1,0
0.8 t
50
40
' \
'

0,6 t---+--+-+--t-c-;HJla,--"'\ 30 ,~...,.v 2

1-- 1 \
I i\
0,4 J---+-t-+-7'"'7~f--'-(--+-t--t-----i 20
'vi.- 3
0,2 l--- + -+,...;At=~l---+-'--l---+--l---+-----1
o - - - - L - - . . . : a .- L - . . . . i . . . - ' - -...L..- L -...L..--J
0,1 0.2 0,3 0.4 0.5 0.6 0.7 0.8 0,9
10
o
5 10
"'" ........

15 20 25 :J>
r-,......

- S2 - t[orel
Fig. 7.26. Diagrama factorilor de formă ai Fig. 7.27. HUI rezultate consi-
HUI In cazul unor areagrame schematice. derînd areagrama: (1) para-
bolică; (2) triunghiulară cu
1
TP= şi (3) dreptunghiu-
3T
lară.

ramura de creştere - ceea ce îl ,apropie mai mult de hidrografele reale.

aceasta constituind un avantaj faţă de HUI obţinut dintr-o areagramă
dreptunghiulară, care nu prezintă un asemenea punct de inflexiune.

7.4.6. Hidrograful unitar sintetic

1°. Relaţiile de sinteză ale I-IUI. Parametrii hidrografelor unitare in-
stantanee <;lefinite de modelele prezentate anterior pot fi determinaţi pe
baza datelqr_girecte asupra precipitaţiilor şi hidrografului debitelor, uti-
lizînd metoda momentelor sau metoda programării neliniare.
uno terea i în alte puncte decît la staţiile hidrometrice se
realizeaz u 11zm -m ·· de sinteză între elementele m r·
bazinelor hidrografice şi . lemen_ţele H I. idro'5raful unitar astfel rezul-
tat se numeşte "dro raful uoi tar smle'f1c.
Elementele caracteristice I alese de diverşi cercetători au
fost următoarele:
TcR - durata de creştere a HUI (Snyder 1938, Şerban, 1976);
TL - timpul de întîrziere dintre centrul de greutate al hietogra-
mei ploii şi centrul de greutate al hidrografului scurgerii de
suprafaţă (Nash, 1960);
TT - durata de bază a HUI (Snyder, 1938);
16* 243
 k parametrul ramurii de descreştere a HUI (Doage, 1973);
-
n -
numărul de rezervoare în serie (Nash, 1960);
QM - debitul maxim al HUI (Snyder, 1938, Şerban, 1976);
Elementele morfometrice care au fost luate în considerare sînt:
F - suprafaţa bazinului hidrografic;
L - lungimea cursului de apă;
LG - lungimea cursului de apă de la proiecţia normală a centrului
de greutate al bazinului de recepţie, pe cursul de apă, pînă în
punctul de studiu;
lb - panta medie a bazinului hidrografic;
I, - panta cursului de apă.
Relaţiile de sinteză cele mai adecvate pentru HUI sînt relaţiile în
care intervin momentele HUI, deoarece ele au ca avantaj faţă de rela-
ţiile existente în literatura de specialitate, în care intră elemente ca;

20
a:... 15 15
3
~ 10 10
ţ 5 5
o o
5 10 15

a:...
3
i: 15 l-'-A---1-:::.a+--"=t-:,:;--+---J
t 10~~~~~~-~--;
5 i-,1-+---+--+-
o ,..__.___,.___.__..._ _.__~
5 10 15 20 25 30
- uff;"
=1mm/or0 10
35~~-~~--,iL---,-.--,
~ 30 l--+-1----:,4--t~+:.~

1-...J

ţ 20
25 -------+---;
151---iL-!f--1~:+-~~,:i=....-; 151-----1-~1--7"9----+-+---t
10

5 1--,----
,-.,'-O""-.....,.,.__-+---+--+----,

0 --5-1~0-15~~20-zs-~30
101----~~r----+----+-+---t
5 t--+-+---+--+-

o - -5 -10- -
15 -20- 25
- -30
- LJ../Jr" -u/V
Fig. 7.28. Legături zonale TL=t( y~J'
244
timpul de creştere al HUI, debitul maxim al HUI, etc., faptul că prin
momente se ţine seama de toate ordonatele HUI şi nu numai de anumite
ordonate particulare. De asemenea, avînd sinteza pe teritoriu a momen-
telor HUI, se poate utiliza pentru a reprezenta HUI orice model al HUI:
IMH, Nash, Lag and route, Krîţki-Menkel, etc.

Fig. 7.29. Zonarea relaţiilor de sinteză ale HUI.

•In urma analizelor efectuate [49] se propune:

- corelarea timpului de întîrziere (TL) dintre centrul de greutate
al ploii şi centrul de greutate al hidrografului cu parametrul de forma
... ~ pentru fiecare intensitate a 2loii nete;
vi, - -
- corelarea inversului momentului adimensional de ordinul 2 al
HUI ...!.. cu lungimea cursului de apă.
Sa
Pentru teritoriul R.S.R. rela-
ţiile
de sinteză se prezintă în fig.
7.28-7.30 (Şerban, 1984). cff 1. 1--t-t-t-t--~+..::::-t--t-':::;::,i,;..-t
Analizînd aceste corelaţii se
constată următoarele: t 3

a) pe teritoriul R.S.R. rezultă 2

6 zone caracteristice din punct de ve-
dere al HUI (fig. 7.30);
b) în cadrul unei zone timpul 10 20 30 40 50 60 70 80 90 100
de întîrziere variază invers propor- -- LI KmJ
ţional cu · tensitatec!.__medie a-fil!=
cleului _ploii ridicată la o putere ce 1
Fig. 7.30. Legături zonale- =f(L).
variază între 0,38-0,5; Sa

245
 c) timpul de întîrziere calculat pentru acelaşi parametru .} ' şi ace-
• V J,
eaşi intensitate a ploii creşte de la zona I la zona VI. Debitul maxim al
HUI, variind invers proporţional cu TL, scade treptat de la zona I la:
zona VI.
Zona I în care se produc HUI cu cele mai mari debite maxime şi
cu cei mai scurţi timpi de întîrziere, cuprinde Piemontul Getic, Subcar-
paţii de Curbură, Munţii Buzăului şi al Vrancei, Subcarpaţii Moldovei,
Podişul Bîrladului, Platforma Someşană şi Podişul Tîrnavelor. Ea se ca-
racterizează prin pante relativ mari, infiltraţii mai reduse, păduri puţine
şi eroziuni marL
Zona VI, în care se produc HUI avînd ·cele mai mici debite maxime
şi cei mai mari timpi de întîrziere, cuprinde depresiunile intramontane
din Carpaţii Orientali conţinînd în cea mai mare parte turbării. Această
zonă se caracterizează prin pante relativ reduse, infiltraţia şi stocajul so-
lului foarte mari şi eroziuni foarte reduse.
Elementele care diferenţiază zonele între ele sînt în principal grddul
de împădurire şi caracteristicile de infiltraţie şi stocaj ale solului.
d} inversul momentului adimensional de ordinul 2 variază puţin de
la o zonă la alta şi mai puţin cu intensitatea ploii. .
Variaţia cu intensitatea ploii a factorului 2. se poate neglija. P en-
Ss
tru a explica acest lucru se consideră că HUI .e ste dat de funcţia gamma:
(7.110). ln acest caz, timpul de întîrziere, debitul maxim şi momentul adi-
mensional de ordinul 2 sînt
TL = nk (7.161)
1 (n-1)..-1
QM = kr(n) en-l
(7.162)

1
S2 = - · {7.163)
n
Produsul T L • QM este
T Q n (n-1)"-1 =f(n) (7.164)
L" M = I'(n) e•-1

Combinînd ecuaţiile ,(7.163) şi (7.164) se obţine

(7.165)

Rezultă ca m cazul modelului Nash - care este unul din cele mai re-
prezentative modele conceptuale ale HUI - produsul T L • QM este ~
funcţie de S 2 •
Pe baza experimentelor efectuate [47] a rezultat că:
- T L variază invers proporţional cu Jnl şi <:ă QM variază direct pro-
porţional cu Jn 2;
- n 1=n~.
In acest caz produsul TL ·QM nu depinde semnificativ de intensita-
tea ploii nete (J) .şi în consecinţă nici S 2 nu depinde de I.
2°. Determinarea hidrografului unitar sintetic. Pentru determinarea
hidrografului unitar, produs de o ploaie cu durata D (HUD), corespunză­
tor unui bazin hidrografic nestudiat din punct de vedere hidrologic, . .si-
246
tuat în cadrul unei anumite zone fizico-geografice I-VI se procedează
în modul următor:
- utilizînd relaţiile de sinteză valabile pentru zona interesată se
determină pentru o anumită intensitate a ploii nete TL şi ; ; •
9
- se calculează momentul de ordinul 1 faţă de origine (M1) al HUI
şi momentul centrat de ordinul 2(m2 ) al HUI utilizînd ecuaţiile:
;.
M1 = TL, m2 = S2TL, (7.166)
- pentru bazine hidrografice cu suprafaţa 10<F<500 km 2 se vor
calcula parametrii modelului IMH utilizînd relaţiile:

T=: [M1 -y'I,2m2-0,2Mf] k=M1- ~; (7.167)

- pentru bazine hidrografice cu suprafaţa 500<F<l OOO k'm2 se

determină parametrii modelului Nash pe baza relaţiilor:
M1
n=-· (7.168)
k '

- se calculează ordonatele HUI pe baza ecuaţiilor din tabelul 7 .3;

- ordonatele HUD la sfîrşitul fiecărui interval de timp t;, de du-
rata D, sînt aproximativ egale cu media ordonatelor HUI de la timpul t
şi t-D (fig. 7.31).
Una din cele mai importante aplicaţii ale hidrografului UJilitar sin-
tetic o reprezintă utilizarea acestuia în prognoza undelor de viitură aflu-
ente în lacurile de acumulare.
Se presupune că pe bazinul hidrografic al rîului Durduc amonte
de barajul Căzăneşti cade 10 aversă foarte intensă cu durata de trei ore.
Extrăgînd din această ploaie pierderile prin intercepţie, infiltraij şi stocaj
in depresiunile superficiale ale solului, etc. [47], rezultă o ploaie netă pe
fiecare oră cu intensităţile de În1 =5 mm/oră, in21 =10 mm/oră şi În 3 =
= 1 mm/oră.
Bazinul hidrografic al rîului
Durduc amonte de barajul Căzăneşti :::::,
are următoarele elemente morfo-
metrice: F=l90 km?, L = 30 km
şi l,=2,9o/oo. Pe baza lor s-au eix:-
tras elementele caracteristice ale HUI
(TL şi 1/S2) pentru fiecare intensitate a
ploii nete, utilizînd relaţiile de sifrteză
valabile pentru zona I (fig. 7.28-7.30).
Fig. 7.31. Schiţă explicativă pen-
Pe baza metodologiei expusă ante- tru deducerea HUD.
rior se determină parametrii (tabe-
lul 7.5) şi ordonatele hidrografului unitar instantaneu (fig. 7.32), iar apoi
ordonatele hidrografului unitar produs de o ploaie cu durata de o oră.
Calculul hidrografelor debitelor se bazează pe următoarele ecuaţii:
Q1 = in1U11

Q2 = in1U21 +in2U22

Q3 = in1 U31 +in2 U22 +ina U13 (7.169)

Q4 = in1ll41 +in2ll22 +in3U1,1

247 \Îi
 CARACTERISTICILE HUI Tabelul 7. 5
CORESPUNZATOARE BAZINULUI HIDROGRAFIC DURDUC
AMONTE DE BARAJUL CAzANEŞTI

1
Nr. i• TL M1 ma T k
crt. (mm/oră) (ore) S2 (ore) (ore2) (orc) (orc)
(- )
1 1 2 3 4 5 6 7
1 fi 12 2,e 12 51 ,5 10,42 6,79
2 10 8 2,8 8 22,88 6,05 4,52
3 1 24 2,8 24 205,7 20,88 13,55

120 n
,,.,-in=10 mm/oră
110
,o 100
~
'$2 90
-
~
::,
80
I
l./ in= 5mm/oră

70

t 60
I \
50 \
40 .....
j \ \ / .in= 1 mm/oră

30
I y "' \.. '
/\ \ " .
20
/ ' ~
'
10
o
y
5 10
\

15
""
'-
...__....
20 25 30 35 40 45 50 55 60
- tcorel
::----.. --- ---
Fig. 7.32. Hidrografele unitare instantanee corespunză­
toare diferitelor intensităţi ale ploii nete.

BO
I\ 10 tLoreJ
I\
vi 70 - 5 w..11.-4-~
..... ,c
\
160 ~ 10
C!J 50 \ ~,s~~
ţ 40 \ .F
•n = Smmtor<i

30 \ b)

20 Î\
'\
10

o
l/
J

" .... ...__ Fig. 7.33. Hidrograful debitelor

afluente în lacul Căzăneşti de pe
5 O 15 20 25 30 35 40 45 riul Durduc (a) şi hietograma ploii
- t [ore] (b)
a)

248
 CALCULUL HIDROGRAFULUI DEBITELOR PRIN METODA HID1tOG1lAFtJLUI UNITAfl Tabelul 7.6

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13

5 o 0,074 0,393 0,974 1,691 2,454 3,124 3,694 4,092 4,25 4,127 3,752 3,269 2,820
10 o 0,298 1,298 2,855 4,480 5,770 6,419 6,108 5,105 4,092 3,271 2,612 2,084 1,662
o
tn - 1 0,013 0,061 0,15 0,272 0,419 0,584 0,762 0,947 1,118 1,288 1,4177 1,636 1,765

[mm/oră)

5 o 0,37 1,96 4,87 8,45 12,27 15,62 18,47 20,46 21,25 20,63 18,76 16,34 14,10
10 o 2,98 12,98 28,55 44,80 57,70 64,19 61,08 51,05 40,92 32,71 26,12 20,84
1 o O.Dl 0,06 0,15 0,27 0,42 0,58 0,76 0,95 1,12 1,28 1,48
I: o 0,37 4,94 17,86 37,06 57,22 73,59 83,08 82,12 73,06 62,5 52,59 43,74 36,42
I: + QB [m3/s] 2 2,37 6,91 19,86 39,06 59,22 75,59 85,08 84,12 75,06 64,5 54,59 45,74 38,42
14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30

2,433 2,100 1,813 1,562 1,348 1,163 1,003 0,865 0,747 0,643 0,557 0,480 0,414 0,359 0,308 0,264 0,228
1,319 1,055 0,84•1 0,660 0,538 0,446 0,356 0,263 0,206 0,182 0,145 0,116 0,095 0,074 0,058 0,049 0,040
1,905 2,020 2,110 2,138 2,147 2,121 2,066 1,953 1,825 1,694 1,572 1,462 1,359 1,261 1,169 1,084 1,008
12,16 10,50 9,06 7,81 6,74 5,82 5,01 4,33 3,73 3,22 2,78 2,40 2,07 1,79 1,543 1,32 1,14
16,62 13,19 10,55 8,44 6,60 5,38 4,46 3,56 2,63 2,06 1,82 1,45 1,16 0,95 0,74 0,58 0,49
1,64 1,76 1,90 2,02 2,11 2,14 2,15 2,12 2,05 1,95 1,82 1,69 1,57 1,46 1,36 1,26 1,17
30,42 25,45 21,51 18,27 15,45 13,3-i 11,62 10,01 8,41 7,23 6,42 5,54 4,6 4,2 3,64 3,16 2,8
32,42 27,45 23,51 20,27 17,45 15,34 13,62 12,01 10,41 9,23 8,42 7,54 6,8 6,2 5,64 5,16 4,8
31 32 33 34 35 36 37 38 39 40 41 42 43 44 45 46 47

0,198 0,171 0,147 0,127 0,110 0,095 0,082 0.071 0,061 0,052 0,045 0,039 0,034 0,029 0,025 0,022 0,018
0,031 0,025 0,020 0,016 0,013 0,010 0,008 0,006 0,005 0,004 0,003 0,002 0,002 0,002 0,001 0,001 0,001
0,934 0,866 0,806 0,749 0,696 0,646 0,600 0,558 0,518 0,481 0,447 0,415 0,385 0,358 0,333 0,309 0,287
0,99 0,85 0,74 0,63 0,55 0,47 0,41 0,35 0,30 0,26 0,23 0,19 0,17 0,14 0,12 0,11 0,09
0,40 0,31 0,25 0,20 0,16 0,13 0,10 0,06 0,060 0,05 0,04 0,03 0,02 0,02 0,02 0,01 0,01
1,08 1,00 0,93 0,86 0,80 0,75 0,69 0,65 0,6 0,56 0,52 0,48 0,45 0,41 0,38 0,35 0,33
NI 2,47 2,16 1,92 1,69 1,51 1,35 1,2 1,08 0,96 0,87 0,79 0,7 0,64 0,57 0,52 0,47 0,43
,j:>.
tC> 4,47 4,16 3,92 3,69 3,51 3,35 3,2 3,08 2,96 2,87 2,79 2,7 2,64 2,57 2,52 2,47 2,43

o
0
în care Q, reprezintă ordonata hidrografului debitelor la momentul i,
int - intensitatea ploii nete la momentul j, u;u. - ordonata hidrografului
unitar la momentul i, produs de o ploaie de durată D şi avînd intensi-
tatea 11• Indicele k este asociat intensităţii ploii nete.
Calculul propriu-zis al hidrografului scurgerii de suprafaţă se pre-
zintă în tabelul 7.6. Adunînd la acest hidrograf şi debitul de bază an-
terior viiturii (Q8 ) se obţine hidrograful scurgerii totale (fig. 7.33).

BIBLIOGRAFIE

1. AMOROCHO, J., ORLOB, G. T., Nonlinear analysis of hydrologic systems, U niv.

Calif. Water Resources Center, Contribution nr. 40, November, 1961.
2. AMOROCHO, J., BRANDSTETTER, A., D 2termination of nonlinear fonctional
response functions in rainfall-runoff processes, Water Resources Research 7 (5),
1971.
3. CLARK, C. D., Storage and the Unit Hydrograph, Trans. ASCE, 110, 1945.
4. CHIU, C. L., BITTER, R. P., Linear time-varying model of rainfall-runoff re-
lation, Water Resources Research, 7 (2), 1969.
5. CHOW, V. T., Handbook of applied hydrology, Mc. Graw Hill Company, New
York, 1971.
6. DEININGER, R. A., Linear programming for hydrologic analysis, Water· Re-
sources Research, 5 (5), 1969.
7. DIACONU, C., CRACIUN, S., R esultats obtenus dans l'etude de la formation
de l'ecoulement a une station hydrologique experimentale qui emploie les tra-
ceurs radioactifs, Rapport Technique, nr. 3368/A/CNCS de l'OMM, Gc neve,
1971.
8. DIACONU, C., CRACIUN, S., Rezultate obţinute în studiul formării scurgerii
cu ajutorul trasorilor radioactivi, Studii de hidrologie, XXXV, 1973.
9. DIACONU, C., MUSCANU, M., ln problema determinării timpilor de concen-
trare a scurgerii din ploi în bazinele mici, Studii de hidrologie, XLII, 1974.
10. DIACONU, C., LAZARESCU, D., Hidrologia, Editura Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti, 1965.
11. DING, I. Y., Variable unit hydrograph, J. of Hydrology, 22, 1/2, 1974.
12. DISKIN, M. H., A basic study of the linearitY of the rainfall-runoff process in
watersheds, Univ. of Ilinois Urbana, Ilinois, 1964.
13. DOOGE, J. C. I., A general theory of the unit hydrograph, J. of Geophys. Re-
search, 64, B (2), 1959.
14. DOOGE, J. C. I., Linear theory of hydrologic systems. Technical Bulletin
nr. 1468, U.S. Department of Agriculture, Washington, 1973.
15. DOOGE, J. C. I., GARVEY, J. B., The use of Meixner functions in the idP.nti-
fication of heavily-damped systems, Proceedings of the Royal Irish Academy.
Section A - Mathematical and physical sciences. Dublin, 1978.
•16. EAGLESON, p S., Dynamic Hydrology, McGraw Hill, New York, 1970.
17. GARVEY, B. M., The analysis of liniar S'IJstems by means of Laguerre and
Metxner functions, University College Cork, 1972.
18. KIBLER, F. D., WOOLHISER, A. D., The Cinematic Cascade as a Hydrologic
Model, Colorado State University. Hydrology Faper nr. 39, March 1970.
19. KRAIJENHOFF van De LEUR, D. A., A study of non-steady groundwater flow
special reference to a reservoir coefficient, De Ingenieur. 70, nr. 19, 1958.
20. KUCHMENT, L. S., Solution of inverse problems for linear flow problems, So-
viet Hydrology nr. 2, 1967.
21. KUCHMENT, L. S., Matematiceskoe modelirovanie recinogo stoka, Leningrad,
GHIMIZ, 1972.
22. LAZARESCU, D., Prognoza scurgel'ii in timpul viitul'ilor din ploi pe teritol'iuL
României, Studii de hidrologie, XXXIII, 1972.
23. LEVI, '.E., V ALDES, R,, A method for direct analysis of hydrographs, J. of. Hy-
drology, 1964. I

250
24. LINSLEY, K. R., KOHLER, A. K., PAULHUS, L. H. J., Hydrology for Engt-
neers, Third Edition Mc Graw-Hill Book Company, New York, 1982.
25. MANDEVILLE, A. N., 0'D0NNELL, T., Introduction of time variance to linear
conceptual catchment models, Water Resources Research, 9 (2), 1973.
26. MINSHALL, N. E., Predicting storm runoff on small experimental watersheds,
J. Hydraul. Div., ASCE, 86, 1960.
27. MONRO, I. C., Direct search optimization in mathematical modelling and a
w ,1tershed model application, N.W.S., HYDRO, ,12, 1971.
28. MUSTAŢA, L., Calculul debitelor maxime din ploi pe rîurile din România,
Studii de hidrologie, XXXVI, 1973.
29. MUSTAŢA, L., Determinarea timpilor de concentrare a scurgerii maxime din
p loi pe riuri mici, Hidrotehnica, nr. 8, 1982 .
.30. MUZIK, I., Kinematic wave model for desing hydrograph, International Con-
fe rence on Numerical Modelling of River, Channel and Overland Flow for Water
Resources and Environmental Applications. Bratislava. May 4-8, 1981.
.31. NASH, J. E., The form of the instantaneous unit hydrograph, General Assembly
of Toronto, 1957.
.32. NASH, J. E., A unit hydrograph study, with particular reference to British
catchments. Proceedings of the Institution of Civil Engineers, 17, London, 1960.
33. O'DONNELL, T., Instantaneous unit hydrograph derivation by harmonic ana-
l y sis, International Association of Scientific Hydrology - Comm, of Surface
Waters. Publication 51, 1960 .
.34. P ILIGRIM, D. H., Travel times and nonlinearity of flood runoff !rom tracer
measurements on a small watershed, \Vater Resources Research, 12 (3), 1976.
3 5. RAO, R. A., DELLEUR, J. W., The instantaneous unit hydrograph: its calcu-
l ation by the transform method and noise control by digital ftltering, Technical
Report nr, 20, Purdue University Water Resources Center, Lafayette, Indiana,
1971.
:J6. ROCHE, M., Les divers types de modeles deterministes, La Houille Blanche,
nr. 2, 1971.
37. ROSENBROCH, H. N., An automatic method for finding the greatest or least
v alue of a function, Computer J., nr. 3, 1968.
38. SINGH, K. P., Non-linear instantaneous unit-hydrograph theory, ASCE, Journ.
Hydr. Div., 90, HY 2, 1964.
39. SNYDER, W. M., Hydrograph analysis by the method of least squares, Journ.
Hydr. Div., 81, 1955,
4 0. SOKOLOVSKI, D. L., Recinai stok, Ghidrometeorologhiceskoe izdatelstvo, Le-
ningrad, 1959.
41. STANCIU, P., ZLATE, I., Modelarea matematică a proceselor scurgerii în ba-
zine experimentale şi reprezentative, Studii şi cercetări hidrologice nr. 2/1987.
42. STANESCU, V. AL., Modele matematice pentru determinarea undelor de vii-
tură critice. Studii de hidrologie, XXXIV, 1972.
43. STANESCU, V. AL., Modele matematice în hidrologie, Institutul de Construcţii
Bucureşti, 1983.
44. ŞERBAN, P., Variable unit hydrograph, Meteorology and Hydrology, nr. 1,
1976.
45. ŞERBAN, P., O metodă de determinare a hidrografului unitar sintetic, Hidro-
. tehnica, nr. 2, 1976.
46. ŞERBAN, P., Model conceptual pentru determinarea hidrografului unitar in-
stantaneu, Hidrotehnica, nr. 2, 1984.
47. ŞERBAN, P., Modele matematice pentru prognoza undelor de viitură în bazine
amenajate hidrotehnic, Studii şi cercetări hidrologice, 51, 1984.
48. ŞERBAN, P., Selectarea modelelor conceptuale ale hidrografului unitar instan-
taneu, Hidrotehnica, nr. 4, 1984.
49. ŞERBAN, P., Hidrograful unitar sintetic, Hidrotehnica, nr. 5, 1974.
50. WOODING, R. A., A Hydraulic Model for the Catchment-Stream Problem.
I. Kincmatic-wave Theory, J. Hydrol., 3, 3/4, 1965.
51. WOODING, R. A., A Hydraulic Model for the Catchement-Stream Problem.
11. Numerical Solutions, J. Hydrol., 3, nos. 3/4, 1965.
52. WOODING, R. A., A Hydraulic Model for the Catchment-Stream Problem.
III. Comparison with Runoff Observations, J. Hydrol., 4, 1966.
53. VLADIMIRESCU, I., Hidrologie, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1978.
54. • • • Unsteady Flow in Open Channels. Water Resources Publications, Fort Co-
lins, Colorado, 1975.

251
 8. PROPAGAREA SCURGERII PRIN ALBIE

8.1. CARACTERIZARE FIZICA

Procesul hidraulic de propagare a scurgerii prin albie este foarte

complex, în special în _timgul viiturilor, datorită modului diferit de for-
marea şi variabilităţii condiţiilor rea le în care se desfăşoară curgerea
apei.
In primul rînd, rugozitatea şi morfologia albiei variază foarte mult
în _şpaţilJ,_ ceea ce face ca procesufniaraulic al propagării viiturilor să fie
tridimensional, cu direcţia principală de curgere în lungul cursului de
apă. Curenţii transversali care apar se datoresc în special revănsării şi
retragerii viiturilor peste grinduri precum şi vitezelor diferite de curgere
ale apei în albia minoră şi în cea majoră.
În al doilea rînd, morfologia şi rugozitatea albiei variază în timp,
în special în catzul albiilor din materia e a uv10nare. n calcul exact al
propagării viiturilor prin albie ar trebui să ţină seama şi de modificarea,
pe durata de producere a viiturii, a caracteristicilor albiei. Se menţio­
nează că variaţia în timp şi spaţiu a c aracteristicilor albiei este cauzată
şi de lucrările pe care le face omul în albie.
în al treilea rînd, undele de viitură ce se propagă pe cursurile in-
ferioare ale rîurilor îşi reduc volumul prin reţinerea lui în depresiunile
di._n_lunca rîului. O parte din volumul reţinut se infiltrează şi contno uie
la alimentarea rîului după trecerea viiturii, iar cealaltă parte se pierde
prin evaporaţie.
în al patrulea rînd, propagarea pe un \Sector de rîu a unei unde de
viitură este influenţată de debitul ce curge iniţial prin albie şi de tipul
viiturii: singy;l.1!rLs corn usă. Astfel, la propagarea unei viituri bi-
undice, P.rimul vîrf se va atenua mai mult decît al doilea datorită fap-
tului că Îââeplasarea celui de al doilea v1r anumite depresiuni din albia
majoră sînt pline cu apă reţinută din primul vîrf al viiturii.
în al cincilea rînd, propagarea prin albie a undelor de viitură este
influenţată de....J!-portul lateral. Astfel, la confluenţa rîului principal cu un
afluent important, caracteristicile scurgerii se schimbă foarte mult prin
apariţia în anumite situaţii a efectului de remuu datorită barării de către
afluent a scurgerii prin albie.
Datorită acestor proce1Se complexe, undele de viitură care se pro-
pagă pe un sector de rîu sau de canal îşi modifică forma şi volum~. _Mo-
dificarea volumului, în sensul reducerii lui, are loc de regulă la propa-
garea viiturilor pe sectoare de rîu care au albii majo~ foarte mari.
Modificarea formei şi a poziţiei în timp a undelor de viitură este
cauzată în special de următoarele fenomene: atenuare, dezatenuare~

252
~aţie şi subsidenţă. Aceste fenomene se suprapun şi nu apar izolat
decît în cazuri cu totul particulare.
Fenomenul de atenuare este preponderent în cazul sectoarelor de
rîu cu lunci inundabile foarte mari, iar cel de translaţie în cazul cana-
lelor.
~tenuarea undelor de viitură se datorează întîrzierii sq1rgerii unei
părţi din volumul undei afluente - prin stocarea temporară îh albia ma-
joră - astfel încît prin secţiunea aval a sectorului de rîu iese mai întîi
partea din unda de viitură care nu a fost întîrziată şi apoi restul, mai
puţin pierderile prin evaporaţie, infiltraţie şi stagnare în locurile mai
joase ale luncii.
Undele de viitură care se propagă pe un sector de rîu îşi pot re-
duce debitul maxim ca urmare a rocesului de alungire a undei din cauza
VI eze or iferite de cur ere în lungul rîu w. ces enomen se numeşte
subsidenţă şi d1 eră e enomenu e atenuare a undelor în care apare
ca element principal reţinerea unei părţi din volumul undei de viitură
în albia majoră.
Fenomenul de !fezatenuare a undelor (faţă de regimul natural)
apare în cazul îndiguirii rîurilo;r ş1Jsau amenajării în cascadă a unor
lacuri de acumulare de capacitate foarte mică.
Dm cele prezentate rezulta că, în general, atît în regim îndiguit
cît şi în regim natural, mişcarea apei esţg__nep_e_ffilanentă. Scurgerea care
se produce pe scurte perioade de timp, la debitul maxim şi debitul an-
terior undei de viitură, poate fi considerată ca o mişcare cvasiperma-
nentă.

a
<(

a b
Fig. 8.1. Propagarea undei de viitură pe un sector de riu; a - sector cu albie
majoră bine dezvoltată; b - sector îndiguit.

Pentru a înţelege mai bine fenomenele care au loc la propagarea

undelor de viitură prin albie se consideră un exemplu. Fie un sector de
rîu cu albie minoră şi albie majoră foarte puternic d~voltată (fig. 8.1, a).
La producerea unei viituri, odată cu creşterea debitului afluent (Qa) în
sector va creşte de asemenea nivelul apei şi volumul acumulat în albie
(V). Datorită reţinerii temporare în albie a unei părţi din volumul undei
253
de viitură, are loc o reducere a debitelor defluente (Qd) faţă de cele
afluente, pînă în momentul cînd se realizează debitul maxim defluent,
după care are loc o eliberare a volumelor reţinute anterior, ceea ce con-
duce la o sporire a debitelor defluente faţă de cele afluente.
Atenuarea {A) şi durata de propagare a debitului maxim (Dp) sînt
cu atît mai mari cu cit volumul acumulat în albie {V) este mai mare,
deci cu cît albia majoră este mai bine dezvoltată [15, 53].
Pentru a exemplifica fenomenul de atenuare se prezintă în fig. 8.2
hidrografele undei de viitură din iulie 1975 de pe rîul Ialomiţa la sta-

1400

{ 1200
II\
o 1000 I '
ţ
800 \
600
\ "I\
..,- ~ ',

400
/'
- -- ~ ~- - ;,.
V
-\ I\ V
''\
', ,
', .........
"--
I
I
200
I __ ,.. __
~
J
_.)
"' ~ ........... ---
o
2 3 4 5 6 7 ,8 9 10 11 12 13 14 15 16
t. - t[zileJ
Fig. 8.2. Viitura din iulie 1975 pe Ialomiţa la Coşereni (-) şi Slobozial
(--).

ţiile hidrometrice Coşereni şi Slobozia. Atenuarea foarte mare a hidro-

grafului între cele două staţii se datorează atît inundării luncii (care pe
acest sector are o capacitate foarte mare) cit şi a pierderii a 320/ 0 din vo-
lumul viiturii în depresiunile din luncă.
In cazul îndiguirii unui sector de rîu (fig. 8.1, b) are loc o reducere
a capacităţii de acumulare a albiei V şi o supraînălţare a nivelului apei,
ceea ce conduce la creşterea vitezei de propagare a undei de viitură, la
o reducere a atenuării (A) şi a duratei de propagare a debitului maxim
(Dv). Faţă de regimul natural are loc o dezatenuare a debitelor, care este
cauzată atît de reducerea capacităţii de acumulare a albiei cit şi de com-
punerea mai defavorabilă a undelor de viitură - prin accelerarea viiturii
de pe cursul principal şi o suprapunere mai bună cu viiturile produse pe
afluenţii din aval.
Studiul procesului de propagare a undelor de viitură analizează
modul în care viiturile se transformă în urma parcurgerii unui sector de
riu.
Cercetările asupra acestui proces, începute de mai bine de 100 de
ani, au urmat două direcţii distincte.
254
 O primă direcţie promovată mai cu seamă de hidraulicieni a fost
aceea de a încerca, prin diferite metode, să determine soluţiile sistemu-
lui de ecuaţii diferenţiale cu derivate parţiale care descriu mişcarea ne-
permanentă a apei în albii. Au rezultat în acest mod numeroase modele
care descriu foarte bine propagarea undelor de viitură, pe care majori-
tatea cercetătorilor le numesc modele hidraulice. In funcţie de numărul
termenilor (a forţelor) consideraţi în ecuaţia de mişcare, modelele hi-
draulice se împart în modele dinamice, modele de difuzie şi modele ci-
nematice.
Cea de a doua direcţie dezvoltată în special de hidrologi, care au
descris procesul de propagare global prin relaţii matematice mai sim-
ple, obţinînd modele robuste, cunoscute foarte adesea sub numele de mo-
dele hidrologice.
Modelele bidraJagice şi modelele hidraulice se bazează pe aceleaşi
princip ii fizice, ele diferă numai prin gradul aeaproximaţie utilizat în_
aescrierea fenomenului. Cu alte cuvinte aaerenţierea dintre modele este
st rîns legată de nivelul de cercetare (scara de tim şi de spaţiu) la care
este descrisă mişcarea apei prin albie. - -
Hidraulicianul nu este preocupat - ca fi!zicianul sau chimistul -
de mişcare fiecărui atom LSau molecule de apă, ci de ansamblul lor, adică
de ~ El neglijează cu bună ştiinţă o serie de detalii ale procesului
ca: structura turbulentă a mişcării, stratul limită etc. şi studiază doar ca-
racteristicile generale ale mi cării fluidului la nivelul fiecărei secţiuni a
unui..sîu,... --
l:.Iidr.ologul..z. în contrast cu hidraulicianul, nu este preocupat de ce
se întîmplă în fiecare secţiune a unui sector de rîu, interesul lui major
fiind acela de a afla ce se întîmplă cu o undă de viitură e un întreg_,
sector de rîu. - -- -
In această analiză simplă a mişcării fluidului a crescut nivelul de
cercetare (pasul de spaţiu şi implicit pasul de timp) de la un punct la o
secţiune şi apoi la un sector de rîu. Se menţionează că adîncirea nive-
lului de cercetare conduce la creşterea numărului componentelor carE
trebuie să fie conside,rate explicit în model şi la reducerea în mod co-
respunzător a componentelor ce pot fi direct măsurate în detrimentul
celor presupuse. Se întîmplă adesea ca un nivel de cercetare mai detaliat
(adînc) să conducă la rezultate mai slabe datorită cumulării erorilor. în
practică, alegerea nivelului de cercetare depinde de scopul urmărit, de
precizia cu care se cere determinarea elementului solicitat precum şi de
datele şi tehnica de prelucrare avute la dispoziţie .

8.2. MODELE DINAMICE

8.2.1. Ecuaţiile de bază şi interpretarea fizică

a acestora
Din categoria modelelor dinamice fac parte acele modele de pro-
pagare a undelor de viitură care au la bază sistemul complet de ecuaţii
diferenţiale care descriu mişcarea nepermanentă a apei în albii.
Tratarea matematică a mişcării nepermanente a fost rezolvată încă
din secolul trecut de Barre de Saint Venant, care a stabilit sistemul de
ecuaţii diferenţiale ale mişcării care îi poartă în prezent numele:

255
 - ecuaţia de continuitate:
B~+~=O; (8.1)
at ax
- ecuaţia de mişcare:
9
-aQat + ax-
a ( -Q
A
) +gA ( - ah ) +gA(l1 - I 0 ) = 0.
ax
(8.2)

In ecuaţiile (8.1) şi (8.2) t şi x reprezintă variabile independente iar

Q(x, t) şi h(x, t) reprezintă variabile dependente. Dacă în locul debitului
Q(x, t) se foloseşte ca variabilă dependentă viteza v(x, t) atunci ecuaţiile
(8.1) şi (8.2) se pot pune sub următoarea formă:

B~+A~+Bv~+v(oA) =0 (8.3)
at ax ax ax h=ct.

2._~
g at
+~~+
g ax
~+
ax
11 -lo= O (8.4)

unde Q este debitul, A - aria secţiunii de curgere, B - lăţimea albiei

la suprafaţa apei, h - adîncimea apei, v - viteza medie a curentului în
secţiune, I 0 - panta talvegului, I 1 - panta de frecare, x - distanţa mă­
surată în lungul albiei, t - timpul, g - acceleraţia gravitaţională.
Ecuaţia de momente (8.4) poate fi combinată cu formula lui Chezy
rezultînd ecuaţia cheii limnimetrice cu buclă (fig. 8.3).

Q = CA VR (10 - ~ - ~~ - 2..~)
ax gax g ol
(8.5)

u nde R este raza hidraulică, C- coeficientul luL Chezy.

Q = cA·VR!I __
ah _Y._._av_ 1..._av1
. ~o
Unde : cinematice _._J
de difuzie
a g ax gat

dinamice ...,.,___ _ _ _ _ _ _
.
~
I
-a;
.2:
z
Mişcare permanenta - cinematică
Mi~care nepermanentă ... dinamică

Timp Debit

-~
o

Timp
Fig. 8.3. Implicaţiile utilizării cheii limnimetrice cu buclă asupr.&
hidrografului undei de viitură.

256
 Ipotezele care stau la baza sistemului Saint-Venant precum şi mo-
dul de deducere al acestuia pentru albii prismatice sînt prezentate în
paragraful 7.2.1.
Se menţionează că numeroşi cercetători au căutat să completeze
sistemul de ecuaţii Saint Venant prin adăugarea unor termeni care să
înlăture presupunerile care au stat la baza deducerii ecuaţiilor . Din punct
de vedere practic toate aceste modificări nu sînt importante şi majori-
tatea cercetătorilor preferă să utilizeze ecuaţiile dezvoltate acum peste 100
de ani de Safnt Venant, în locul unor ecuaţii foarte sofisticate care ar
aduce unele îmbun ătăţiri minore la studiul propagării viiturilor prin
albie.
Brutsaert (1971) a verificat ecuaţiile Saint Venant pentru cazul pro-
pagă rii undelor de viitură prin canale prismatice cu aport lateral, prin
compararea rezultatelor experimentale cu cele obţinute din sistemul
Saint Vepant. Numeroase alte studii din literatura de specialitate au pro-
bat valabilitatea ecuaţiilor Saint Venant pentru scurgeri în canale pris-
matice.
1n urma unor transformări simple [8, 56] ecuaţiile Saint Venant pot
fi puse sub forma Riemann sau forma canonică.
a(11 + 2c') i!(11 + 2c')
(v + c) + = g(/o - 11) (8.6)
ax i:)t

a(v - 2c') i:!(v - 2c')

(v - c) = g(/o-11) (8.7)
ax i:)t

cu
C
, v-A
= gB (8.8)

u nde c' este celeritatea - re rezentînd viteza relativă de ro agare a

unc;Iei faţă de viteza v a apei.
Se ştie că dife renţiala totală a unei funcţii oarecare F este:
dF = aF ~+ aF. (8.9)
dt ax dt at

Se constată că, dacă în ecuaţiile (8.6) şi (8.7) se admite că:

clx
-=V
+,
C
dt
dx ,
- - =V-C
dl
termenii din partea s tîngă ai acestor ecuaţii reprezintă diferenţiale totale.
Interpretarea fizică a ecuaţiilor (8.6) şi (8.7) ne permite să afirmăm
că acestea descriu propagarea undelor de translaţie şi anume:
unda directă (fig. 8.4) avînd ca ecuaţie:
d(v + 2c') = g(l0 - 11 ) dt (8.10)
se propagă cu viteza

U= -
dx- = V +,c; (8.11)
dl

17 - Hidrologic dinamică
257
 - unda indirectă avînd ca ecuaţie

d(v-2c') = g(l0 - I1 ) dl {8.12)

se propagă cu viteza
dx ,
zz= - - =v~c (8.13)
dt

î'/7/JTI////)///
:::::==: *
Nucleul undei de viitură
~ c o n t u l unde,
:t.._
/. ;;;//JTJT///.
Fig. 8.4 P,-op:f~:;';~ uoei unde de

Pentru a înţelege mai bine propagarea undelor de translaţie să pre-

supunem că la momentul t=O într-un punct M (fig. 8.5, a) de pe cursul
unui rîu se produce o perturbaţie. Ea se propagă în timp, în amonte şi
în aval într-un domeniu (D) definit de curbele C+ şi C_. Inversînd ra-
ţionamentul, pentru un punct P (fig. 8.5, b) se poate defini un domeniu
(D 1) în care orice perturbaţie produsă va influenţa condiţiile din p unctul
P. Curbele C+ şi C_ care mărginesc domeniul D 1 se numesc curbe ca-
racteristice. Ele pot fi definite ca fiind curbele din planul (x, t) în lun-
gul cărora se propagă perturbaţiile (8].

Fig. 8.5. Propagarea pertu rbaţi i ­

c. lor : a - domeniul de infl u enţă
a unei perturbaţii produse in
punctul M; b - domeniu l i n
ca re orice perturbaţi e produsă
i n fluenţeaz ă scurgerea din punc-

A B x tul P.
o b'

Curbele caracteristice sînt descrise de următoarele ecu aţii :

dx = v+c' pentru curba C+ (8. 14)

dt

dx = V-C ' pentru curba C_. (8.15)

dt

In cazul c:igenţilor lenţi celeritatea este mai_mare ca viteza medie

a curen.1ul.1.1i şi în consecinţa cele două caracteristici C + şi C_ vor avea
~ diferite. Starea fluidului din punctul P va fi influenţată atît de
perturbaţiile din amonte cît şi cele din aval (fig. 8.6, a).

Fig. 8.6. L egă tura dintre curbele

caracterist ice şi tipul scurgerii: a -
scurgerea len tă; b - scurgere cri-
tică; c) - scurgere rapidă .
X Xp X X

o b C

258
 ln cazul curenţilor critici celeritatea este egală cu vitaza medie a
curentului şi viteza de propagare în amonte devine zero, iar curba ca-
racteristică C_ devine o linie verticală X=X,,=const. (fig. 8.6, b).
Curenţii rapizi sînt caracterizaţi de faptul că celeritatea este mai
mică dccît viteza medie a curentului. tn acest caz cele o r caracte-
risticI au acelaşi semn ŞI mişcarea în punctul P este iniluenţată numai
de perturbaţiile din amonte (fig. 8.6, c).
Consideraţiile prezentate anterior permit să se afirme că ecuaţiile
complete Saint Venant descriu propagarea undelor care se vor denumi
,,und dinamice".
Henderson (1966) a efectuat numeroase studii teoretice privitoare
la propagarea undelor de viitură în canale prismatice, demonstrînd că
undele dinamice se atenuează. Magnitudinea atenuării depinde de mări-
. t e parţ'Ia l e -ah- , - ,, - ov , -1 - av d'In ecuaţ'Ia d'1-
mea t ermem·1or cu d eriva
ax gi)x gi)t
namică (8.4) Aceşti termeni cauzează şi bucla cheii limnimetrice. Impli-
caţiile utilizării cheii limnimetrice cu buclă în locul unei relaţii unice în-
tre nivel şi debit este prezentată în fig. 8.3.
Lighthill şi Whitham [27] au denumit unde cinematice undele în
care debitul este o funcţie wlică de nivelul apei. Ele sînt descrise mate-
matic de ecuaţiile (8.3) şi (8.4) din care se neglijează termenii _!_!:_, _!:_....E.!!_
i)x g ax
şi 2.. ....E.!!_. Aceste unde se propagă prin albie fără să se atenueze.
g at
Un alt tip de unde care prezintă interes din punct de vedere prac-
tic &înt undele de difuzie, descrise de eucaţiile (8.3) şi (8.4) prin negli-
.
Jarea t ermem·1 or -11 -av- ş1• -1 - av • U n d e1e d e d'f · se propaga cu
1 uz1e w

g ax g ol
acee~i viteză ca şi undele cinematice, însă spre deosebire de acestea,
ele se atenuează.
ln viiturile naturale sînt prezente toate tipurile de unde descrise
(fig. 8.4). In general nucleul undei de viitură se propagă ca o undă de
difuzie (iar în rîurile cu pantă foarte mare ca o undă cinematică), a cărei
viteză de propagare coincide cu cea a undei cinematice iar frontul un-
dei de viitură se propagă ca o undă dinamică cu viteza u.
Interpretarea fizică a ecuaţiilor Saint Venant permite clasificarea
modelelor de propagare a viiturilor în: modele dinamice, modele de di-
fuzie, modele cinematice.
Modele dinamice, modele de difuzie şi respectiv modele cinem~ti~
sîntJ acele modele de propagare a undelor de viitură care au ca bază de
plecare ecuaţiile cu derivate parţiale ce descriu unda dinamică, unda de
difuzie şi respectiv unda cinematică.

8.2.2. Reprezentarea unor condiţii speciale

de curgere
Ecuaţiile Saint Venant prezentate în paragraful anterior sînt apli-
cabile la calculul scurgerii unidimensionale în albii prismatice în anu-
mite ipoteze simplificatoare. Pentru a putea aplica aceste ecuaţii şi în
cazul cînd presupunerile de bază în care au fost deduse ecuaţiile nu sînt
respectate, inginerii au introdus unii termeni de corecţie sau coeficienţi.
17* 259
 Cazurile tipice în care ecuaţiile Saint Venant nu se aplică sînt:
schimbările bruşte de secţiune; secţiunea transversală are albie minoră
şi albie majoră bine dezvoltată; scurgeri transversale peste grinduri atît
în luncile inundabile cit şi mai ales în delte.
In cazul schimbării bruşte în secţiune condiţiile de compatibilitate
sînt (fig. 8. 7):

(8.16)

unde coeficientul pierderilor E este variabil funcţie de direcţia de curgere.

In cazul rîurilor cu rugozităţi şi viteze diferite de scurgere în albia
minoră .şi albia majoră, secţiunea transversală se împarte în M părţi
(zone) omogene. in acest caz coeficientul de neuniformitate a vitezei pe
secţiune ~ şi modulul de debit K se calculează cu următoarele formule:
1\1
AL c~ h:B,
~ =i-
- 1
---- (8.17)
le
!,;C

1( = L C;h~l B,.
i=l
2 (8. 18)

In aceste relaţii, conform fig. 8.8, s-au folosit următoarele notaţii:

B 1 este lăţimea zonei i în oglinda apei, h. - adîncimea medie a apei în
zona i, C; - coeficientul lui Chezy pentru zona i, A - aria secţiunii de
curgere.
La majoritatea cursurilor de apă albia minoră are un traseu mean-
drat în plan. In cazul apelor mari, direcţia generală de curgere poate di-
feri sensibil de cea a curenţilor din albia minoră, ceea ce conduce la apa-
riţia unui proces de interacţiune între curgerile prin albia minoră şi albia
majoră. Tratarea matematică a acestui proces de interacţiune a fost fă­
cută de Duma (1984) şi se găseşte pe larg prezentată în lucrarea (11].

,~i
1 2

- -
V1~

I
V2

2
Fig. 8.7. Schim- Fig. 8.8. Impărţirea unei secţi­ Fig. 8.9. Modelarea scurge-
bare bruscă de uni transversale neomogene in rii într-o luncă inundabilă.
secţiune. elemente discrete omogene.

Modelarea scurgerii în rîuri care au lunci inundabile foarte vaste

pune probleme deosebit de complicate. O cale de a rezolva această pro-
blemă este aceea de a modela conceptual scurgerea în lunca inundabilă
[52]. Se presupune că scurgerea în lunca inup.dabilă poate fi reprezen-
tată de o serie de rezervoare interconectate (fig. 8.9).
Aria Ai a fiecărui rezervor este delimitată de diguri, grinduri, drumuri,
sau alte construcţii existente în luncă.
260
 Ecuaţia care descrie variaţia volumului rezervorului i funcţie de
debitele care vin sau pleacă de la celelalte rezervoare este [8]:
N- 1
A 1(Z 1)dZ1 = dl [ : Q11,(Z,Z1;}; i= 1, 2, ... , N (8.19)
k- 1

unde Zi, Zk reprezintă cota suprafeţei apei

în rezervorul i respectiv 7c,
A. (Z 1) - suprafaţa rezervorului i la cota Zi, Qik (Z1, z,,)
- debitul scurs de
la rezervorui i la rezervorul k. Se presupune că acest debit depinde nu-
mai de nivelul apei în cele două rezervoare, N - numărul total de re-
zervoare.
ln concluzie, pentru a modela scurgerea într-un rîu complex acesta
se împarte în sectoare omogene ca de exemplu: sectoare de albie apro-
ximativ prismatice, sectoare cu lărgiri sau îngustări bruşte de secţiune,
sectoare cu luncă inundabilă foarte mare, etc. Pe fiecare din aceste sec-
toare se scriu ecuaţiile de mişcare corespunzătoare, obţinîndu-se în acest
fel modelul întregului rîu.

8.2.3. Metode de rezolvare a sistemului

de ecuaţii Saint Venant
Există două clase de metode ce pot fi utilizate pentru rezolvarea
oricărui sistem de ecuaţii cu derivate parţiale: metode analitice şi me-
tode numerice.
Ecuaţiile Saint Venant formează un sistepi de două ecuaţii neliniare
cu derivate parţiale de tip hiperbolic care nu au fost încă integrate ana-
litic decît în cîteva cazuri particulare, ce nu prezintă importanţă din
punct de vedere practic.
Metodele numerice de rezolvare au la bază discretizarea procesu-
lui fizic, prin înlocuirea ecuaţiilor Saint Venant cu un sistem echivalent
scris în punctele unei grile xt (fig. 8.10, 8.11) din domeniul de scurgere.

n -:ol

2
. '

~ )I
1
le
1 2 .. . J-1 J J• 1

Fig. 8.10. Grilă curbilinie for- Fig. 8.11. Grilă rect.;mgulară.

mată din curbele caracteris-
tice,

O serie de concepte utilizate de analiza numerică devin importante

şi în studiul numeric al propagării viiturilor. Astfel, o reprezentare într-o
anumită schemă numerică a unei ecuaţii cu derivate parţiale este con...
sistentă dacă ecuaţia iniţială şi ecuaţia în diferenţe finite devin echiva-
261
lente atunci cînd pasul de timp (Llt) şi pasul de spaţiu (Llx) tind că­
tre zero.
O schemă numerică este convergentă dacă soluţia ecuaţiei discrete
tinde către soluţia ecuaţiei cu derivate parţiale, atunci cînd paşii de timp
şi spaţiu tind spre zero.
Stabilitatea unei scheme numerice este legată de mărimea erorilor
de calcul. Dacă acestea devin foarte mari, astfel încît soluţia să fie de-
formată, schema este instabilă. Pentru o schemă stabilă erorile sînt li-
mitate, ele rămînînd mici în comparaţie cu soluţia.
Referitor la relaţiile dintre consistenţă, stabilitate şi convergenţă,
teorema lui Lax [8] precizează că în cazul în care condiţiile iniţiale şi la
limită sînt corect formulate pentru o anumită problemă şi cînd schema
în diferenţe finite este consistentă, atunci condiţia de stabilitate este ne-
cesară şi suficientă pentru a asigura convergenţa soluţiei.
Se menţionează că, în general, condiţia de stabilitate este dedusă
pentru ecuaţiile Saint Venant liniarizate şi că aceasta se presupune ade-
vărată şi pentru sistemul neliniar.
O schemă numerică este conservativă dacă conservă volumul undei
de viitură.
O altă proprietate a schemelor este legată de atenuarea undelor de
viitură. Se spune că o 5chemă este disipativă dacă atenuarea undei de
viitură dată de ecuaţiile în diferenţe finite este mai mare decît atenuarea
ce rezultă din ecuaţiile cu derivate parţiale.
Metodele numerice de rezolvare a sistemului de ecuaţii Saint Ve-
nant se pot grupa în:
- metoda elementului finit;
- metoda caracteristicilor;
- metoda diferenţelor finite. ,
Metoda elementului finit a fost aplicată pma m prezent la rezol-
varea sistemului Saint Venant în puţine cazuri. Atîta timp cît scurge-
rea în albie se consideră unidimensională, metoda elementului finit nu
are avantaje deosebite faţă de celelalte metode de rezolvare a sistemu-
lui Saint Venant.
In metoda caracteristicilor se adoptă o grilă curbilinie de calcul for-
mată de curbele caracteriostice (fig. 8.10). In fiecare nod al reţelei plecînd
de la forma Riemann a ecuaţiilor Saint Venant (8.6, 8.7, 8.11, 8.13) se
scriu patru ecuaţii algebrice nelineare cu patru necunoscute: adîncimea
apei, viteza apei, distanţa şi timpul, care se rezolvă prin tehnici iterative.
In majoritatea cazurilor întîlnite în practică, metoda caracteristicilor nu
este adecvată deoarece soluţiile se obţin în puncte oarecare ale planului
(x, t} care nu coincid cu punctele în care este necesar să se determine
soluţia. Rezultatele sînt cerute la aceleaşi momente de timp şi în aceleaşi
secţiuni. Pentru aceasta sînt necesare un număr mare de interpolări.
Metoda este mai complexă decît metoda în diferenţe finite, dar ea
oferă unele avantaje la propagarea discontinuităţilor (fronturilor de
undă}.
Metodele în diferenţe finite utilizate în modelarea scurgerii pot fi
grupate în metode explicite şi metode implicite.
ln metodele explicite (Anexa 8.1) variabilele care definesc scurge-
rea în punctul j şi la pasul de timp n+ l (fig. 8.11) pot fi calculate pe
baza datelor de la cîteva puncte adiacente de la pasul de timp n.
262
 Cu toate că metoda explicită este foarte simplă ea se utilizează
foarte rar în practică din motive de stabilitate.
Criteriul de stabilitate Courant limitează pasul de timp 1:!.t.
t.x
!:l.t~ - - - - - (8.20)

v+ Vu ~
unde l:!.x este distanţa dintre două secţiuni de calcul, v - viteza medie a
curentului, A - aria secţiunii de curgere, B - lăţimea oglinzii apei.
Se menţionează că inegalitatea Courant nu este o condiţie suficientă
pentru stabilitate. Multe scheme explicite suferă din cauza problemelor
de instabilitate chiar dacă această condiţie este îndeplinită. Pentru ca
aceste scheme explicite să fie stabile sînt necesare restricţii suplimentare
asupra pasului de timp (Anexa 8.1) datorate în special termenului de fre-
care din ecuaţia de momente a sistemului Saint Venant.
Metodele implicite permit determinarea simultană a vitezelor şi
adîncimilor apei la un moment dat (n+ 1) în toate secţiunile de calcul (j)
pe baza elementelor de la momentul anterior (n). Sistemul algebric re-
zultat prin aplicarea unei metode implicite reclamă pentru rezolvare cal-
culatoare de mare capacitate pentru stocarea coeficienţilor.
Metodele implicite s-au dovedit a fi stabile pentru o mare varietate
de paşi de timp şi de spaţiu (Anexa 8.1). A fost de asemenea arătat de
către Amein şi Fang (1969) că metodele implicite spre deosebire de ce-
lelalte metode, dau re1mltate bune şi în cazul cînd geometria albiei va-
riază foarte mult.
Un număr foarte mare de scheme implicite sînt disponibile în lite-
ratura de specialitate (Anexa 8.1) pentru a reprezenta în diferenţe finit~
si•s temul Saint Venant. Ele se pot grupa în metode în şase puncte (Abbott
şi Ionescu 1967, Gunaratnam-Perkins 1970) şi metode în patru puncte
(Stoker 1957, Preissman 1961, Vasiliev 1965, Amaftiesei-Ionescu 1966,
Hâncu 1976). Metodele în patru puncte sînt mai simple şi mai bine .:1dap-
tate pentru o grilă neregulată în timp şi în spaţiu. O sinteză a metodelor
numerice de integrare a ecuaţiilor Saint Venant a fost făcută de Liggett
şi Cunge (1975), Abbott (1979) şi de Cunge (1980). .
Oricare din metodele descrise cer pentru rezolvarea sistemului ~mu-
mite condiţii iniţiale şi la limită.
Condiţiile iniţiale corespund momentului t=to, cînd 5e consideră
mişcarea permanentă, pentru care sînt cunoscute nivelul apei şi debitul
în toate secţiunile de calcul.
Condiţiile la limită cer cunoaşterea hidrografelor debitelor şi a chei-
lor limnimetrice în secţiunile de început şi de sfirşit ale sectorului riu.
In ţara noastră primele modele privind mişcarea nepermanent[t cu
nivel liber utilizînd calculatoare electronice s-au realizat la Institutul de
studii şi cercetări hidrotehnice de D. Cioc începînd din anul 1961, cînd
s-au elaborat studiile pentru îndiguirea Dunării. Aceste modele au fost
perfecţionate şi diversificate în timp de Hâncu (1965, 1976, 1985), Amaf-
tiesei şi Ionescu (1966), Duma (1984) şi Popa (1984).
Modelele dinamice necesită pentru tarare date referitoare la:
- geometria secţiunilor transversale, secţiuni care au fost alese la
un pas fix astfel încît albia să fie corect modelată din punct de vedere
geometric:

263
 - rugozitatea patului albiei;
- hidrografele debitelor în secţiunile de intrare şi ieşire din sec-
torul de rîu precum şi hidrografele afluenţilor;
- nivelul ma.xim (ridicat după urme) în lungul rîului pentru cîteva
viitu ri remarcabile.
In general, procedura de calibrare a modelelor dinamice constă în
variaţia rugozităţii astfel încît nivelurile maxime rezultate din model să
corespundă cu nivelurile maxime produse în cazul cîtorva viituri foarte
mari . Rezultă în acest mod rugozitatea albiei (funcţie de debit) în sec-
ţiunil e alese, care este singurul parametru al modelelor dinamice.
în cele prezentate mai sus au fost trecute în revistă unele noţiuni
de bază referitoare la modelele dinamice. Proceduri speciale privind in-
tegrarea, calibrarea şi aplicarea modelelor dinamice, la rezolvarea unor
probleme de mişcare nepermanentă a fluidelor, se dau detaliat de Hâncu
şi colab. în [21].

8.3. MODELE DE DIFUZIE

8.3.1. Ecuaţiile de bază

In timpul viiturilor mişcarea nepermanentă a apei în albia rîului

lentă. In acest caz termenul cinetic ~ ( Q şi termenul inerţial ~
2
este )
at A at
se pot neglija, iar sistemul Saint Venant (8.1, 8.2) devine:
B~
at
+ aQ
ax
=0 (8.21)
9
-axah +-
Q
-1 =0
1{ 8
0 (8.22)

unde K = ... ,Q este modulul de debit.

V 11
Presupunînd B=et şi derivînd ecuaţia (8.21) în raport cu x şi ecua-
ţia (8.22) în raport cu t obţinem:
B~+ a2Q =0 (8.23)
at ax i!x 9
a2h + 2Q aQ 20 2 aK
(8.24)
at ax 1<. 2 at - /\. at = 0 3

Derivata lui K în raport cu t se poate pune sub următoarea formă:

-aK dk ah
- - ----=--dl{ ( 1 aQ )
- - -- . (8.25)
at dh at dh B ax

Eliminînd â 2h/ axat din ecuaţiile (8.23) şi (8.24) şi ţinînd seama de

relaţia (8.25) se obţine următoarea ecuaţie:

(8.26)

264
care se poate pune şi sub forma
aQ +c aQ =D a9Q (8.27)
ol ax ax1
cu
Q dk
C = -- (8.28)
BK dh
ks
D = - (8.29)
2BQ

unde c este vi teza de propagare a undei, D - parametrul de difuzie.

In cazul canalelor prismatice Price [37] a definit un coeficient de
atenuare a.:
L
a. = - - (8.30)
2Blo
unde L este lungimea canalului, B - lăţimea canalului, 10 - panta tal-
vegului.
Legătura dintre parametrul de dif~zie şi coeficientul de atenuare
este dată de relaţia:

D = !:...Q. (8.31)
L
Introducînd relaţia (8.31) în ecuaţia (8.27) aceasta devine:
_!!?_ + c cQ = !:. Q a2Q • (8.32)
al ax L axi
Ecuaţia (8.32) este similară ca structură cu ecuaţia difuziei. De aceea,
undele descrise de sistemul Sain Venant simplificat (8.21, 8.22) se numesc
unde de difuzie, iar modelele matematice care se ocupă de studiul propa-
gării acestor unde se vor numi modele de difuzie.

8.3.2. Metode de rezolvare a ecuaţiei difuziei

Ecuaţia liniară a difuziei a fost rezolvată utilizînd metoda analitică
Hayami (1951), Sutherland şi Barnett (1972) şi Dooge (1973). Pentru re-
zolvarea ecuaţiei neliniare a difuziei au fost utilizate metode numerice
explicite şi implicite.
Harder şi Armacost [18] au integrat ecuaţia difuziei folosind o
schemă numerică explicită. Criteriul de stabilitate pentru acest caz este
următorul :

Bfu:916/2
Jlt~ - - - - - - (8.33)
t::..K
K + -Jot:,,,,
t::..h
Programul elaborat de Harder şi Armacost a fost utilizat la propa-
garea undelor de viitură în aval de o centrală hidroelectrică.
Avînd în vedere că metodele explicite limitează pasul de timp la
valori foarte mici, pentru integrarea ec:uaţiei difuziei au fost utilizate
265
foarte adesea metode numerice implicite Cunge [7], Thomas şi Worm-
leaton [46] şi Price [37].
In continuare se prezintă o metodă implicită de rezolvare a ecua-
ţiei difuziei [37]. Derivatele parţiale ale debitului în raport cu timpul t
şi cu spaţiul x se pot scrie astfel (fig. 8.11)

aQ Q'}+1_Qj
--=---- (8.34)
at t:it
Qn+l+Qn
;+1 j+l
Qn +l+Q"
j-1 j-1
aQ = Q1+1-Q,_1 ___2_ _ _ _ _ _2 _ _ _
ax 2!:ix 2!:ix
n+l
Q ;+1- Qn+l+Qn
j-1
Qn
;+1- j-1
(8.35)
4!:ix

-
a2Q (~)n (~)n+l
ax•
+
ax2
= -=-------=----'--- (8.36)
2

aQ )" ( aQ )n
2
â Q )"
( âx8
= (& j - ax j-1
!:ix

Q'}+1-2Qj+Qj_1
(8.37)
!:ixB

Similar se deduce şi (â~Q/âx 2 r+1 după care înlocuind în relaţia

(8.36) se obţine:

(8.38)

Inlocuind relaţiile (8.34), (8.35) şi (8.38) în ecuaţia (8.32) rezultă :

F J =_Qn+l
; -
Qn;+ l:it (Q )[Qn+l
4!:ix C m
Qn+l+Q";+1- Qnj-1] -
;+1- ;+1

unde

(8.40)

în care !l.t şi !l.x repr~intă pasul de timp şi respectiv pasul de spaţiu,

Nr: - numărul de paşi de spaţiu Âx, Ne - numărul de paşi de timp 1:::. 1,
F; - expresia ecuaţiei (8.32) în diferenţe finite.
Considerînd că înaintea producerii unei viituri, mişcarea apei este
permanentă şi uniformă, atunci condiţiile iniţiale ale ecuaţiei (8.32) sînt:

pentru l<J<N". (8.41)

266
 Pentru rezolvarea numerică a ecuaţiei (8.32) sînt necesare următoa­
rele condiţii
la limită:
- amonte
(8.42)
- aval
2

QNn+l aj,- Q"3. , ( - a Q)n

=: Q",, - - - . UAl (8.43)
"'
1
L ax 2 j'
!!.x' = cj, · !!.t (8.44)
unde Q0 este hidrograful măsurat în secţiunea amonte, j' - punct situat
la distanţa !!.x' de capătul aval al sectorului de rîu.
Debitul Q'j, este calculat printr-o interpolare quadratică prin
Q'j, Q'j-1 şi Q'J-2, utilizînd distanţa !!.x'. Dar !!.x' este ea însăşi o fun cţie
de Qj,, de aceea este necesar să se facă cîteva iteraţii pentru a găsi o
valoare corespunzătoare pentru Qj,. Cunoscînd pe Qj,, se pot evalua
celelalte elemente din ecuaţia (8.43) şi apoi determina valoarea lui Q;:..'!" •
1

Dînd valori pentru Q;, Q.N! şi Q'}, rămîne să se rezolve un set de

1

ecuaţii neliniare simultane. Cea mai utilizată cale de a rezolva acest sis-
tem este procedura iterativă Newton [49].
Această metodă implică evaluarea lui F 1 pentru estimarea valorilor
1 1 1
lui {Q'j+ }. Aceste valori sînt apoi înlocuite prin {Qj+ +dQj+ }, unde
1
{dQj+ } sînt soluţii ale următorului sistem de ecuaţii liniare:
1
A1. 1- 1 dQj : !+A1. 1 dQj+ +A1. 1+1 dQ'j:ţf = F J. (8.45)
Matricea bandă (A 1,.t} este definită astfel:
A ,. 1. = 0 pentru k = l, 2, ... ,j-2, j+2, ... , N:J: (8.46)
6.l 6.t
„11
·
1-1 = --c+--
46.x 2L6.x
·et· Om 2
(8.4 7)

AJ
'
j
6.t -
= 1 +46.x
-- de- [Q"+I
dQ„
Qn+l Q" Q" ] -f:,.(-
1+1- J·-1+ 1·+1- J·-1 - 2L6.xZ
[o m
dcx ]
--+(X•
dQm

. [Q n+l Qn+1+ Qn+l+Q"

j+ 1- 2 ; ;-1
„ Q" ]
;+1- 20 ;+ ;-1 -
6.t Q
L6.x2et '" (8.48)

!:l.t 6.t
A1 ' J i -
+ -
-46.x
- c - -2L- - et· Q
6.x2 m•
(8.49)

Pentru rezolvarea sistemului (8.45) se poate utiliza metoda Gauss-

Jordan [49].

8.3.3. Determinarea parametrilor ecuaţiei difuziei

Pentru canale prismatice şi considerînd linearizată ecuaţia difuziei,
Dooge [14] a dedus relaţiile de calcul pentru:
coeficientul de atenuare ct

(X =
(1 -F')
- -L
-
4 2/oBo
(8.50)

267
 - viteza de propagare a undei de viitură

C=l,5 Vo (8.51)
unde L este lungimea sectorului de calcul, F - numărul Fraude, I0 -
panta talvegului, B 0 - lăţimea oglinzii apei pentru debitul Q0 de liniari-
zare a ecuaţiei (8.32), v 0 - viteza medie a apei corespunzătoare debitu-
lui Q0 •
In cazul albiilor neregulate parametrii a. şi c sînt variabili funcţie
de debitul de propagare. Se recomandă ca în acest caz ei să fie determi-
naţi pc barza unui procedeu de optimizare utilizînd datele hidrometrice
€Xistente şi nu pe baza relaţiilor (8.50) şi (8.51).
lnainte de a prezenta modul de calcul al parametrilor a. şi c pentru
albii naturale, vom studia senzitivitatea acestor parametri asupra unor
tipuri diferite de hidrografe.
Tipul hidrografului poate fi definit prin indicele de „ascuţime" AH
al acestuia, dat de derivata a doua, evaluată pentru momentul t al culmi-
naţiei viiturii:

AH= Ia2Q·1 =I
ot 2 ,
Q, + A,-2Q,+Q1 - A1
fl.tK
I· (8.52)

Utilizînd ecuaţia difuziei [44J au fost efectuate mai multe propagări

pe un sector de rîu de 37 km, considerînd două tipuri de hidrografe
afluente (AH= l şi AH=lO) de acelaşi debit maxim şi diferite valori pen-
tru parametrii a. şi c.
Rezultatele obţinute prezentate în fig. 8.12-8.16 permit formularea
următoarelor concluzii:
- parametrul c are o influenţă foarte mare asupra hidrografului
defluent (fig. 8.12 şi 8.13). Din acest motiv cit şi din raţionamente de
ordin fizic este preferabil ca el să fie considerat variabil cu debitul, ceea

o
400 t--- - - r - -t-+--l-l'--t---f----i\--\r\--'lrl,,o<::...,__--il----+----l---1----4----j

o ' - - - - ' - - - ' - - - ' - - - - ' ' - - - - ' - - - - ' - - - ' - - - - ' - - . . J . . _ - ~ -~
20 40 60 80 100 120 140 160 180 200 220
- t[orel

Fig. 8.12. Senzitivitatea parametrului c pentru un hidrograf afluent aplatizat

AH=l (cx=0,6·10 6).

268
ce permite obţinerea unei multitudini de forme pentru hidrograful de-
fluent (fig. 8.16);
. - parametrul ex influenţează destul de puţin hidrograful defluent
(Fig. 8.14 şi 8.15) în cazul în care c~0,8 m/s;
- metoda difuziei este capabilă să reproducă următorul fenomen
r eal şi anume: prin propagarea prin albie viiturile mai ascuţite (fig. 8.13

Hidrogr!Jfe defluente pentru :

C =1,5 m/s
,{ 500 t - - - - + - - - . - --+!-1-1-+--+----+---+---+----t--,---+----t'---1

o
t 400

300 f-----+---+------11-H---l'---'i-4ic>c--"'<-i---f---+-----+----+----t---1

o L . __ . . . , L . ._ _.,___ ___.__ _. . . __ _ _ ._ __ . __ _ _ _ _ ___.._ _ ...___ __,__ _ ~

20 40 60 80 100 120 140 160 180 200 220

- t[orel
Fig. 8.13. Senzitivitatea parametrului c pentru un hidrograf afluent ascuţit
AH = lO (IX=0,6·10 6).

Hidrograf afluent
6oO....----,-----,------,,.--,,~ .-,----H-,1dr--r~og~ra_f,...er d_e_fl_u_en. t_e ~p_en_t"T
ru_,_---.---,--~
i>C = 02 ·10
I)(= 1 . ,06

c:,
t 400

o .___ _,___..__--1._ __i__ __JL...__....L._ _.1...-_-1.._ _..1......._ __1._ _.J

20 40 60 80 100 120 140 160 180 200 220

- t[orel
Fig. 8.14. Senzitivitatea parametrului de atenuare ix pentru un hidrograf aplatfzat
AH = lO (c = lO m /s).

269
şi 8.15) se atenuează mai mult decît viiturile mai aplatisate (fig. 8.12 şi
8.14);
Avînd în vedere analiza de senzitivitate efectuată se recom andă ca
parametrii oe şi c s ă se determine pentru sectoare caracteristice de rîu pe
baza datelor hidrometrice şi a caracteristicilor morfologice ale albiei.

Hidrograf afluent
600 n/ I I I I

-"' 500
\ /
Hidrografe defluente pentru :
oC = 0,2 · 10
I
6

'1
o /ţ; /
/
«=1 · 10:
o(: 2 ·10

ţ 400

300
\; \
I
' ~., ·,
J
200

)J ~ ·,.
~ ....__
100
- ,,. î -· ·-· ·-· ·-·--~

o
20 40 60 80 100 120 140 160 180 200 220
- tlorel
Fig. 8.15. Senzitivitatea parametrului de atenuare ex pentru un hidrograf asc uţit
AH = 10 (c=l m/s).

2.5 r-- -.-- -. ---,-- --.-- -,

~ 2.0 r - ---i-;:;fl"o:::-t---::::;:::i,,..--+---1

M
~ 500 r----t-- - + --+--fl,f- -\,-1,l,.- - - l ~ 1.5 r--.ff-
U
7""-h:-~ -+-- +-- -l
E
o 400
t 1.0
5
t--,~!'--7""-t - ---.1-----1- - - 1
.... _ __ _ ·-·- ·
t :.:n-"7"t--t---t--- -t---l
400 600 800 1000
300.-----ţ---t-ff-t-f-t---t-~~k----.--,------,.--~~Q~[m
!I::.!_/s~ll._..
3

o .___ -=--~=---~----'--....L..---l
20 40 60 80 100
__140
120
....1...._ - - 1_ _...1__
160 180
_J__ __J
200 220
- t[ oreJ
Fig, 8.16. Influenţa variaţiei parametrului c cu debitul asupra hidrografului
defluent.

270
 Cca mai uzuală cale de evaluare a parametrului ex este de a împărţi
sectorul de rîu într-un număr N de subsectoare de lăţimi şi pante uni-
forme, după care se aplică ecuaţia propusă de Price [55].

1 ( 1
cx(Q) = -
2
-L E-'
J!~
)-3E -L,I!;
;- 1
N c.:,
3
N
;- 1
( Cil~ )
(8.53)

unde L este lungimea sectorului de rîu, L. - lungimea subsectorului i,

10, - panta talvegului subsectorului i, ro, - suprafaţa (în plan) inundată
pe subsectorul i.
Ecuaţia (8.53) se aplică pentru cel puţin două viituri: una foarte
mare care inundă albia majoră şi alta mai mică care se propagă numai

2.0

.....Ul 1.8

--E 1,6
u 1,4

Fig. 8.17. Variaţia parametrului c

în funcţie de viteza de propagare
t 1.2

a debitului maxim vp, ascuţi­ 1,0

- - - AH=
mea hidrografului AH şi para- - AH:10
metrul de atenuare ex. 0,8
0,6
0,4
0.2
0,6 1.0 1.4 1.8 2.2
- . Vp [m/sl

2.0
~ = Debit maxim defluent
1,8 Debit maxim afluent _,____........_.......
....
-!/? 1.6
E
u 1.4

t 1,2
1,0

o.a
0,6
0,4

0.20
0,2 0,4 0,6 0,8 1.0
- ~ =Qd!Qa
Fig. 8.18. Variaţ i a parametrului c în funcţie de coeficienţii de
atenuare a debitului maxim B, as cuţimea hidrografului AH şi
parametrul de atenuare ex.

271
prin albia minoră. Pe baza acestor valori şi ţinînd seama de caracteris-
ticile sectorului de rîu se determină variaţia parametrului 1oe cu debitul.
Fără a reduce prea mult gradul de precizie al calculelor de propagare,
parametrul oe poate fi considerat constant (oe,,..,d1u=media valorilor ante-
rior determinate) pe un sector de rîu.
Parametrul c, reprazentînd viteza de propagare a undei de viitură
pe un sector de rîu, se predetermină pe baza unuia sau a ambelor gra-
fice din fig. 8.17 şi 8.18 în funcţie de viteza de propagare a debitului
maxim (vp) sau coeficientul de atenuare a debitului maxim (1"1) şi „ascu-
ţimea" hidrografului (AH) şi valoarea medie a parametrului a.
Cu aceste valori predeterminate ale parametrilor se calculează, cu
ecuaţia difuziei, hidrograful defluent din sector care se compară cu hidro-
graful măsurat. Se modifică parametrul c pînă cînd se obţine o bună
concordanţă între cele două hidrografe. In continuare, luînd mai multe
viituri, se variază c în funcţie de debit pînă se obţine o simulare foarte
bună pentru hidrografele luate în considerare.
Se recomandă ca pe tot parcursul procedurii de calibrare a para-
metrilor pentru coeficientul oe să se păstreze valoarea predeterminată ini-
ţial pe baza caracteristicilor morfometrice ale sectorului de rîu.

8.3.4. Comparaţii între metoda difuziei cu parametri

constanţi şi variabili

Studiul propagării undelor de viitură utilizînd ecuaţia difuziei s-a

făcut pe rîul Ialomiţa, sectorul Coşereni - Slobozia. Sectorul de rîu are
o lungime L=llO km şi o luncă foarte mare ce se inundă la debite de
350-450 m 3t,s. Apa revărsată în luncă se pierde prin infiltraţie şi eva-
porare. Din acest motiv există neînchideri importante de volum în spe-
cial pentru viiturile foarte mari.
O primă problemă care se pune la studiul propagării viiturilor este
alegerea pasul·u i de timp şi de spaţiu.
Pasul de timp se alege astfel încît hidrograful aferent să fie citit
cu suficientă acurateţe, iar pasul de spaţiu se recomandă (pentru riurile
din ţara noastră) să fie cuprins între 5+ 15 km.
Pentru cazul în studiu s-a ales:
Ât=3 ore, Âx=6 km.
Ţinînd seama de caracteristicile morfometrice ale sectorului şi de
durata de propagare a debitului maxim şi coeficientului de atenuare al
acestuia s-a ales:
•oe=0,6 · 106, c=0,5 m/s.
Utilizînd viiturile din iulie 1975 şi mai 1973 şi programul DIFUZIE
[44] s-au obţinut parametrii optimi ai ecuaţiei difuziei (fig. 8.19). Pe baza
acestor valori au fost simulate hidrografele din iulie 1975 şi mai 1973.
In fig. 8.20 şi 8.21 se prezintă pentru comparaţie atît hidrografele simu-
late cu parametrul c variabil (valori optime) cît şi hidrografele simulate
la parametrii constanţi (c=0,5 m/s; oe=0,6 · 106).
272
 1.4 .---- -=:----i--.-----r-- . - -- , - - ,
~ 1.2 t- ,f - -t- -~ y -- -,
~ 1.0 ţ:ţ:===t=,....,-\1--+--+--f--f---j
Fig. 8.19. Parametrii optimi u 1:: 0,61-t-- - , -~ ·*---l ----t---f·-----ţ----j

ai ecuaţiei difuziei pe rîul

Ialomiţa, sector Coşereni-
Slobozia.
t

O t___ _2:.'!..
.l0- -4..1.
00- -6,.-0-:-
_I 0- -8::-:0'::-0---:1-:-
00~0:----::
,2=00=----:,-:-:-=
400·
- Q [rn3/sl

1400 I I I I

~
Ul
,;:;- 1200
E
Ir\ 1
V Hidrograf Coşerern

CI

ţ 1000 / \

800 \ ,,..- ·, .,
\ -- I\'·p
I/
,-;: V
v Hidrograf Slobozia

I I
600

40 o
/'
,,, ~-i
f
.)-·
s:- "
H -
('\
r\, ', /
I I
V Parornetrt varlabtli
J J
~ r..... ~·, r----.:: k
I I
I '
·, .,
( v Porarnetri cmstonţi

-
'Î
20 o
_
o
.,
~
.....

2
.
V
·-·
3
,._.I
4
I
5 6 7 8 9 10 11
-r-..,.,

12
r--..::::: :--- . .. ~ ~ ~

13 14 15 16 17
--
16
- tlz1lel
Fig. 8.20. Hidrografele m ăsurate (-) ş i h idrografele defluente calculate cu para-
metri constanţi (-.-) şi parametri variabili (- ..-) ale viiturii din iulie 1975.
600 .----,-- ---,----.---.,---.----.---.----,
.
..,..... 500
Coşerern

E
CI Hidrograf Slobozia
ţ 400
variabil i
300

200

100

o
10 11 12 13 14 15 16 17
- tlzilel
Fig. 8.21. Hidrografele măsurate (-) şi hidrografele defluente calculate
cu parametri constanţi (-..-) şi parametri variabili (-.-) ale viiturii
din mai 1973.
 Se recomandă pentru calculul propagării viiturilor pe sectoare de
rîu cu albii majore bine dezvoltate metoda difuziei cu parametrii varia-
bili funcţie de debit, avînd în vedere că această metodă este capabilă să
reproducă o serie de neliniarităţi ale scurgerii.

·a.4. MODELE CINEMATICE

8.4.1. Ecuaţiile de bază

In categoria modelelor cinematice se vor include toate modelele

c are aseamănă propagarea :Undelor de viitură în albii cu propagarea un-
delor cinematice.
Ecuaţiile care descriu mişcare a undelor cinematice rezultă din sis-
temul Saint Venant (8.1, 8.4) prin neglijarea termenului de presiune~,
ax
· rţ·1a1 -1 - a" , d.1n ecua t·ia
· ti c " av ş1· a t ermenu1u1· me
.a termenul w· cme
g ax g at .
dinamică.
aA + aQ =O (8.54)
at ax
Q=CA '\fiiTo. (8 .55)
Ecuaţia (8.55) arată că în orice secţiune de pe rîu X=X., legătura
d intre nivel şi debit este unică - aceasta implică Q=Q(A) şi A=A(Q) -
-ceea ce reprezintă caracteristica principală a modelelor cinematice.
In aceste condiţii în secţiunea x, de pe rîu se poate scrie:
aA
-=
(dA)
-
aQ (8.56)
at dQ .... -at·
Combinînd relaţiile (8.54) şi (8.56) rezultă ecuaţia care descrie miş­
·carea undelor cinematice:
aQ + (dQ) aQ =O. (8.57)
at .r 1 ax dA
Deoarece debitul este o funcţie unică de distanţa x şi timpul t, se
poate scrie:
dQ = aQ dx + aQ dt (8.58)
ax at
-SUU
dQ = aQ + dx aQ • (8.59)
dt at dt ax
Comparînd ecuaţiile (8.57) şi (8.59) rezultă să debitul trebuie să fie
·constant de-a lungul liniei
dx dQ
-=- (8.60)
dt dA

i ar factorul (~q_)
dA x 1
din ecuaţia (8.57) reprezintă viteza de propagare (c) a
<le bitului
dQ 1 dQ
C=-=--•
dA B dh
(8.61)

2 74
 Cu aceste consideraţii ecuaţia generală care descrie mişcarea undelor
cinematice devine:
' oQ +c oQ =0. (8.62)
ot o:c
Undele cinematice sînt caracterizate printr-o singură viteză de pro-
pagare c, spre deosebire de undele dinamice care prezintă două viteze
de propagare spre aval v+c' şi spre amonte v-c'. Astfel, o perturbaţie
cinematică se va propaga numai spre aval cu viteza c care creşte pe mă­
sură ce debitul creşte. Rezultă că orice undă cinematică trebuie să pre-
zinte un profil care devine din ce în ce mai abrupt (fig. 8.22). Deoarece
c este funcţie de Q, coarda orizontală MM va rămîne de lungime con-
stantă, deci unda cinematică nu se alungeşte şi nu se dispersează şi în
consecinţă ea nu se va atenua. Acest rezultat coincide cu observaţia că
undele ce se propagă prin albii regulate cu pantă mare nu se atenuează .

Fig. 8.22. Modificarea profilu.

lui unei unde cinematice.

o X J

Accentuarea pantei frontului undei (fig. 8.22) ar putea duce la con-

cluzia că progresiv s-ar tinde spre verticalizarea frontului undei. Acest
fenomen nu se întîlneşte la undele de viitură naturale, deoarece pe mă­
~u~a J?ărimii pantei frontului undei încep să acţioneze şi termenii negli-
3aţ1 dm ecuaţia de momente (8.4), ceea ce contribuie la st:rbilizarea fron-
tului undei.

8.4.2. Metode de rezolvare a ecuaţiei undei cinematice

Ecuaţia (8.62) poate fi rezolvată prin metode analitice şi numerice
cunoscînd condiţiile iniţiale şi la limită.
Condiţia iniţială presupune cunoaşterea valorilor debitelor de-a lun-
gul rîului la momentul iniţial (t=to), în timp ce condiţia limită cere cu-
noaşterea hidrografului debitelor în secţiunea amonte a sectorului de rîu.
Pentru rezolvarea numerică a ecuaţiei considerăm o grilă rectan-
gulară (fig. 8.11). In acest caz derivatele parţiale se pot scrie astfel [7]:

oQ o,5(Qj:ţ/-Qj+ 1 )-0,5(Qj+ -Q'j)

1
- = ---"----'~---"---'--- (8.63)
o:r; .6.:c

oQ 6(Qj+ 1 -Q'j)+(1-6)(Q'}t;-Qj_ 1 )
-= (8.64)
ot l:lt
18* 276
 Inlocuind derivatele din ecuaţia (8.62) prin expresiile de mai sus
se obţine:
0(Qj+1_Qj)+(1-0)(Q'jţ:-Qj+1) Qn+l Q"+l+ Q" Q"
- ~ - ~ - - - - - - - - -C ;+I - ; j+ I - ; = 0. (8.65)
6.t 26.:i:
Considerînd că
T=6.:i: (8.66)
C

Q==Q'j
(8.67)
Qn+1 _ Q~+1
a - 1

ecuaţia (8.65) se poate pune sub forma:

(8.68)
6.t 6.t
T0+ -2 T(1-0)- -
2
C1=----- Ca = - - - - (8.69)
6.t 6.t
T(1-0)+ T(1-0)+ -
2 2

unde Q:, Q:+1, Q~. Q~+t reprezintă debitul în secţiunea amonte (j) res-
pectiv in secţiunea aval (j+ 1) la timpul n respectiv n+ 1, /it - pasul de
timp, !ix - pasul de spaţiu, T - timpul de propagare a undei de viitură
pe sectorul de rîu de lungime !ix, 0 - coeficient de ponderare utilizat la
r eprezentarea în diferenţe finite a ecuaţiei (8.62).
Pentru a determina eroarea de aproximaţie R între ecuaţia în dife-
renţe finite (8.65) şi ecuaţia cu derivate parţiale (8.62), Cunge [7] a dez-
v oltat în serie Taylor debitul Q în jurul punctului jllx, nllt obţinînd
pentru R următoarea formulă:
aaQ
R = c ( 8- -1 ) --!ix+-
2
c [( ' 1 ) 6.t
8-- c 6.t 2
-----+
2 3 o:i: 2 2 2 6.:i: 6 6.:i:

+ _!_ (~3 -8)

C
asQ8 llx 2
o:i:
+... (8.70)

Analizînd formula (8.70) rezultă următoarele concluzii:

- pentru orice valori ale lui 0, /it şi /ix, ecuaţia în diferenţe fi-
nite (8.65) este o aproximaţie de primul ordin a ecuaţiei cu derivate par-
ţiale (8.62);
- dacă 0 = 1/2 şi /it şi /ix oarecare, atunci ecuaţia (8.65) este o
aproximaţie de ordinul doi a ecuaţiei (8.62);
- dacă 9 = 1/ 2 şi c= lix,f llt atunci ecuaţiile (8.62) şi (8.65) sînt iden-
tice.
O rezolvare mai exactă a ecuaţiei (8.62) propusă de Koussis [23],
are în vedere numai o discretizare în spaţiu dată de relaţia:

(8.71)

Derivata debitului in raport cu timpul a fost evaluată după o rela-

ţie de tipul (8.64) :
oQ = 8 oQa +(l -8) 'dQ4 • (8.72)
at at dt

276
 Inlocuind relaţiile {8.66), {8.71) şi (8.72) în ecuaţia {8.62) aceasta de-
vin e :
dQd + 1 Q,i = 1 Q0 6 dQ 4 (8.73)
dl T(l-0) T(1-6) -1-0 tlt'
Soluţia analitică a ecuaţiei {8.73) este:
I
Q,i(l) = [Q ,i(O) - _ o_ Qa(O)] e- T il - 0) - _o_ Qa(t) +
1- 0 1-0
t t t
1 C- T il - 0) l Qa(i)eT(l-0) df {8.74)
+ T(l-Of J
o

unde Qa{O) şi Qa{O) reprezintă debitul afluent, respectiv debitul defluent

din sectorul de rîu la momentul t = O.
După linearizarea pe un interval de timp b.t ecuaţia (8.74) poate fi
s cri să în următoarea formă mult mai convenabil pentru calcule:
1 1
Q; + = K 1 Q:+K2 Q:+ +KaQ:Î {8.75)
cu

Ki = -
T
~t
(t -e- 61
T(l-0))
-
61
C- T(l-0)

K z = 1 - -T
~t
(t -e- 61
T{l - oJ) {8.76)
61
-e-T(l-0)
K 3- .

Analizînd cele două soluţii ale ecuaţiei se constată că ele sînt dife-
rite datorită metodelor de rezolvare utilizate. Astfel, soluţia {8.68, 8.69)
a fost obţinută printr-o metodă numerică în diferenţe finite, iar soluţia
{8.75, 8.76) a rezultat printr-un procedeu analitic ce a presupus lineari-
zarea· hidrografului afluent pe pasul de timp b.t.
Modul de evaluare a parametrilor modelelor dnematice (T şi 8) se
va prezenta după descrierea modelelor hidrologice avînd în vedere ana-
logia dintre cele două clase de modele.

8.4.3. Analogia dintre modelele cinematice

şi modelele de difuzie

In paragrafele anterioare au fost deduse ecuaţiile care descriu miş­

carea:
- undelor cinematice
aQ +c aQ =0; (8.77)
at a:z:
- şi a undelor de difuzie
aQ +c aQ = D a2Q ' (8.78)
at a:z: i):,;3

277
 Scriind în diferenţe finite cele două ecuaţii se constată că soluţiil e
lor coincid [7] dacă:
(8 .79)

De asemenea, dacă se respectă condiţia (8.79), atunci din formula

(8.70) rezultă că ecuaţia în diferenţe finite (8.65) este o aproximaţie de
ordinul doi a ecuaţiei cu derivate parţiale (8.78).
Relaţia (8. 79) stabileşte legătura dintre modelele cinematice şi mo-
delele de difuzie. Rezultă că printr-o alegere corespunzătoare a parame-
trului 0 ecuaţia (8.65) este o bună aproximaţie a ecuaţiei difuziei, ceea
ce ne permite să afirmăm că ecuaţia (8.65) poate descrie ,suficient de bine
şi fenomenul de atenuare ce se întîlneşte la propagarea undelor de viitură
prin albii.
Se menţionează că atenuarea introdusă de ecuaţia (8.65) nu are bază
fizică deoarece ecuaţia iniţială (8.62) nu descrie acest fenomen; ea poate
fi privită ca o „atenuare numerică" introdusă de procedeul de integrare.
prin trecerea de la ecuaţia cu derivate parţiale (8.62) la ecuaţia în dife-
renţe finite (8.65).
ln aceste condiţii 0 poate fi considerat ca un parametru care indică
atenuarea undei de viitură pe un sector de rîu. Cunge [7] a arătat că din
motive de stabilitate a schemei în diferenţe finite parametrul 0 poate
varia între O şi 0,5.

8.5. MODELE IDDROLOGICE

8.5.1. Ecuaţiile de bază

Aşa după cum s-a menţionat şi în paragraful (8.2.1.) hidrologul nu

este preocupat ca hidraulicianul de ce se întîmplă cu o undă de viitură
în fiecare secţiune a unui sector de rîu, interesul lui major fiind acela
de a cunoaşte modificarea globală a viiturii pe un întreg sector de rîu.
Avînd în vedere acest lucru, hidrologii utilizează pentru a descrie pro-
pagarea undelor de viitură prin albii ecuaţiile Saint Venant (simplificate)
integrate pe un sector de rîu.
Integrînd ecuaţia de continuitate (8.1) pe un sector de rîu a--0. ob-
ţinem:
d

~ l A(x,
dt J
t)dx = -Q(:r, t) I!
a

care se mai poate scrie astfel:

dV =Q.. (t)-Q tl(t) (8.80)
dt

unde V este volumul acumulat pe sectorul a-d, Qa(t) - hidrograful

afluent în sector, Qd(t) - hidrograful defluent în sector.
Ecuaţia de momente (8.2) se integrează mult mai greu pe un sector
de rîu. Pentru a uşura procedura de integrare se consideră ecuaţia de
278
momente a modelelor cinematice (8.55), care reprezintă o legătură unică
între nivelul apei şi debitul Q ce trece printr-o secţiune transversală a
unei albii.
(8.81)
sau în termeni de arie A
Q=a 1Ab 1 (8.82)
Prin introducerea conceptului de debit ponderat Qw=f(Qa, Qd) ecua-
ţia de momente poate fi scrisă pentru o arie reprezentativă Aw
Aw=K1Q:: (8.83)
sau înmulţind cu !::..x rezultă ecuaţia:

V =K2Q;: (8.84)
care este forma generală a ecuaţiei de momente pentru modelele hidro-
logice. In relaţiile anterioare a, b, ai, bi, m, K 1 şi K 2 reprezintă nişte
constante. Pe baza datelor hidrometrice existente s-a arătat [28] că ex-
ponentul m are o valoare apropiată de 1 pentru albii naturale.
In concluzie, putem spune că, din cat~Q_ria modelelor hidrologice
fac parte acele modele de propagare a undelor de viitură care se bazează
pe ecuaţia de continuitate {8.ffO) şi ecuaţia de momente (8.84).
Dacă se presupune ca ~ la propagarea unei viituri volumul acumulat
pe un sector de rîu se poate schematiza ca în fig. 8.23 [28], atunci ecua-
ţia de momente (8.84) este de forma:

V =TQci+T6(Qa-Qci) (8.85)
s au după rearanjarea termenilor ecuaţiei (8.85) aceasta devine
V =T[6Q~+(1-6)Qci] (8.86)
unde T este durata de propagare a debitelor pe sectorul de rîu, 0 un pa-
rametru care reprezintă o măsură a tipului de scurgere „concentrată"
sau „distribuită".
Valoarea lui 0=0 corespunde la o
acţiune complet concentrată sau la o ac-
ţiune de tip rezervor, unde intrarea cau-
zează un răspuns instantaneu, principalul
efect fiind atenuarea hidrografului de in-
trare. Cu alte cuvinte un sector de rîu are
ca model conceptual un rezervor (acumu-
lare), la care legătura dintre volumul acu-
mulat şi debitul defluent este liniară de Votumul pr1sme1
forma (8.86) considerînd 0=0. Conceptul TQd
de acumulare concentrată a fost utilizat
Fig. 8.23. Separarea volumului a-
cu succes în hidrologie de Kalinin şi Mi- cumulat pe un sector de rîu în
liukov [221 şi de Rockwood [54]. volumul prismei şi volumul pe-
O valoare a lui 0=0,5 corespunde nei.
unei acţiuni complet distribuite caracte-
rizată de o scurgere uniformă, efectul principal fiind translatarea hidro-
grafului de intrare.
Prin alegerea unei valori corespunzătoare a lui 0 înte aceste două
extreme, fenomenele de atenuare şi translaţie pot fi tratate simultan.
279
Acest mod de punere a problemei a fost formulat pentru prima dată de
McCarthy, care a elaborat în anul 1935 modelul Muskingum, model ce
a fost perfecţionat de Nash în anul 1969.
Efectul de translaţie poate fi simulat şi prin utilizarea unui număr
corespunzător de acumulări concentrate în serie, de exemplu prin utiJi-
zarea pe un sector de rîu a unui număr corespunzător de rezervoare cu
0=0. ln a cest mod au procedat Kalinin şi Miljukov pentru a obţine dec-
tul de translaţie, cît şi efectul de atenuare. Cele două efecte pot fi tra-
tate complet separat ca în modelul „lag and route" [28]. Hidrograful de
intrare într-un sector de rîu este mai întîi translatat şi apoi atenuat prin-
tr-un rezervor.
Ecuaţia diferenţială generală a modelelor hidrologice rezultă prin
combinarea relaţiilor (8.80) şi (8.86)
dQ 4 + 1 Qa = 1 Q O dQ0 (8.87)
dt T(l-0) T(l-0) a- 1-U dl.
Această ecuaţie este echivalentă cu relaţia (8.73) dedusă de K oussis
pentru modelele cinematice.

8.5.2. Modelul Muskingum

1°. Ecuaţiile modelului. Modelul Muskingum a fost dezvoltat de
McCarthy fiind aplicat prima dată în anul 1935 la propagarea undelor de
vii tură pe rîul Muskingum.
Ecuaţiile de bază ale modelului sînt reprezentate de ecuaţia d e con-
tinuitate (8.80) şi de ecuaţia de momente (8.86):
dV
Qa-Qa=dl

V =T[6Qa-(I-6)Qd] (8 .88)
unde Qa, Qd reprezintă debitul afluent, res pectiv debitul defluenl: din
sectorul de r îu, V - volumul acumulat pe sectorul de rîu, T, e - para-
metrii.
Condiţiile iniţiale ale modelului presupune cunoaşterea la momentul
t = to a debitelor Q4 şi Qa, iar condiţiile la limită implică cunoaştere a hi-
drografului afluent (Qa) în sectorul de rîu considerat.
Pentru rezolvarea sistemului (8.88) se va utiliza metoda diferenţelor
finite. In acest caz se pot scrie următoarele relaţii:

-=---
dl fit

(8.89)

Substituind relaţiile (8.89) în prima ecuaţie a sistemului (8.88) se

obţine:

(8.90)

280
cu
t.t t.t t.t
1·0+ - - - TO T(1 - 0) - -
'..! '..! 2
C1 = - - - - C2 = - - - - - C3 = - - - - (8.91)
t.t t.t t.t
T(l - 0)+ - T(l - 0)+ T(l - 0)+ -
2 2 2

unde o:+1, Q;/ sînt debitele de intrare şi ieşire din sectorul de rîu la
1

momentul t+ 11t, Q:, Q~ - debitul de intrare şi ieşire din sectorul de

riu ln momentul t, 11t - pasul de timp.
Comparind relaţiile (8.90) şi (8.91) cu ecuaţiile (8.68) şi (8.69) rezuWi
că modelul Muskingum este echivalent cu modelul cinematic. Acest lucru
era de aşteptat deoarece ecu aţiile diferenţiale care descriu cele două mo-
dele ~înt aceleaşi. Diferenţa constfl numai în faptul că ecuaţiile diferen-
ţial ale modelului cinematic sînt scrise pentru o secţiune, în timp ce
e cuaţiile modelului Muskingum sint integrate pentru un sector de rîu.
Din acest motiv la rezolvarea ecuaţiilor undei cinematice se face
o dublft integrare în timp şi spaţiu, pc cînd la deducerea ecuaţiilor mo-
delului Muskingum se face numai o integrare în timp, avînd în vedere
faptul că ecuaţiile de bază au fost deja integrate în spaţiu.
- Se menţionează că Nash [33] a integrat analitic ecuaţia Muskingum
(8 .87), după care a linearizat soluţia pe pasul de timp Ât, ajungînd la
aceleaşi rezultate (ecuaţiile (8.75) şi (8.76)) cu Koussis [23] care a integrat
ecuaţi a undei cinematice.
Aceste rezultate confirmă concluzia formulată anterior referitoare
la echivalenţa modelului Muskingum cu modelul cinematic.
2°. Semnificaţia fizică a parametrilor T şi 0. Pentru a deduce sem-
nificaţia fizică a parametrilor 0 şi T se analizearză în detaliu ecuaţia de
momente (8.86).
Ea poate fi pusă sub forma:
(8.92)
unde Q„ este debitul ponderat pe sectorul de rîu, TQd - volumul prismei,
T0(Qa-Qd) - volumul penei (fig. 8.23).
Ipoteza care stă la baza relaţiei (8.92) este urm ătoarea: volumul
prismei, corespunzător regimului pennanent, poate fi exprimat printr-o
relaţii"' liniară cu debitul defluent Qd din sectorul de rîu considerat; iar
volumul penei poate fi calculat tot printr-o relaţie liniară funcţie de dife-
renţa dintre valorile debitelor afluente şi defluente.
Corelaţia dintre V şi Q„ pentru un sector de rîu este foarte apro-
piatl1 de o relaţie funcţională atunci cînd debitul Q„ este egal cu debitul
Q 0 , corespunzător mişcării permanente.
În acest caz parametrul T
dl'
T= - (8 .93)
dQo

rep rezintă durata de propagare a debitelor în regim permanent pe sectorul

d e rîu considerat.
Se menţionează că timpul de propagare a q,ebitelor mai poate fi cal-
culat şi pe baza relaţiei (8.66).
281
 In timpul viiturilor presupunem că relaţia dintre Q0, Q 0 şi Qd este
de forma:
Qp=Qo=6Qa+YQ,i, (8.94 )
In cazul mişcării permanente avem
Oa=Q,i=Qo, (8 .95)
Inlocuind în (8.94) rezultă

y=l-6 (8.96)
ceea ce conduce la următoarele expresii pentru debitul Qp şi pentru vo-
lwnul acumulat V pe sectorul de rîu:
Qp = Qo = 6Qa +(1 -6)Q d (8.97}
V = TQp = T[6Qa +(1 - 6)Qd]· (8.98)
Con.siderînd T constant şi diferenţiind relaţia (8.98) rezultă

dV = T6 dQ,i+T(l -6) dQ,i, (8.99)

Pentru o albie prismatică debitele Q0 şi Qd depind de adîncimea (h)
şi de panta suprafeţei apei (I). In acest caz relaţia (8.99) devine:

dV = T6 (aQ~dh
oh0 a
+ aQa dl) +T(1-6)(aQ4 dh
al ah,i d
+ aQ,
ol
dl)· (8.100)

Utilizînd valorile medii âQ/r)h şi âQ/âI în lf>cul valorilor âQa/ âha şi

âQd/âhd şi respectiv âQa/âl şi âQd/âI ecuaţia (8.100) capătă următoa rea
formă:

dV =T aQ [6dha + (1- O)dhd] + T aQ dl.

2 ah
Fig. 8.24. Variaţia suprafeţei
apei pe un sector de riu • între
momentele I şi 2.
a1
(8.101)
Volumul de apă acumulat pe sectoml
de rîu, prezentat în figura 8.24 între mo-
mentul 1 şi momentul 2 este:
dV = B.6.xdh,i+B.6.x6 1 (dh 0 - dhd) (8.102)
unde B este lăţimea albiei la oglinda apei,
.6.x - lungimea sectorului de rîu, 0 1 - coe-
ficient care ţinea seama de forma suprdfeţei
apei.
Combinînd ecuaţiile (8.101) şi (8.102)
rezultă:

T aQ [Odh 0 + (1-6)dhd]+T aQ dl=B.6.x[61dh0 +(l-0 1 )clh 0 ] (8.103)

a11 a1
Se ştie că
aQ aQ t;.x
- = B - = B·c = B - (8. 104)
a11 aA T
de unde rezultă

T-
ao = B·.6.x (8.105 )
ah
•
unde c este celeritatea.
282
 Inlocuind relaţia (8.105) în ecuaţia (8.103) rezultă:

6dha +(1 -6)dlz,i - aQ/ al dl =61dha +(1 -61)dJz<1. (8.106)

· aQt ah
Dacă se consideră
aa1a1
-- = -1 • 7 (8.107)
aa1a11 2
(8.108)
unde l este lungimea unui sector „caracteristic" de rîu denwnită lungime
cara cteristică, atunci ecuaţia (8.106) se mai poate pune sub următoarea
formă:
I
6=61-- (8.109)
2<'.ll:
Dacă suprafaţa apei este aproximativ o linie dreaptă (debitul variaiză
liniar în lungul sectorului de rîu), atunci 0 1 = ~ şi relaţia (8.109) devine:
2
1 l 1 1
e=- -
2
-
2Llx
= - - - .
2 2n
(8.110)

Ecuaţia (8.110) arată că parametrul 0 este compus din doi termeni.

Primul termen 0 1 indică forma suprafeţei apei sau a volumului penei, iar
-cel de al doilea termen este legat de numărul sectoarelor „caracteristice"
n în care sectorul de rîu luat în considerare se împarte
l!,x
n=-· (8.111)
l

Prin sector „caracteristic" se înţelege acel sector de rîu pentru care

legătura dintre volumul acumulat pe sector V şi debitul defluent din sec-
tor Qc1 este aproximativ liniară. Aceasta înseamnă că sectorul „caracte-
ristic" de rîu se comportă ca un rezervor liniar pentru care avem 0 = 0.
Pentru a calcula lungimea caracteristică l se consideră că
(8.112)
şi
oQ K Q
(8.113)
al = 21/f = 21

unde K este modulul de debit. Inlocuind pe aQ în ecuaţia (8.107) ob-

a1
ţinem:
l = -Q__ (8.114)
I aQ
ah
Dacă mişcarea apei este aproximativ uniformă atunci:
l,;:;;la, Q,;:;;Qa şi aQ ,;:;;dQ
ah dh
în acest caz relaţia (8.114) devine
l=__!k_· (8.115)
dQ
Io-
dh

283
Această formulă poate fi transformată considerînd că:

Q=vA. (8.116)
Prin diferenţiere obţinem relaţia:

dQ= vdA=vBdh (8.117)

ce poate fi pusă şi sub forma:
dh 1
-=
dQ
-·
11B
(8.118)

lnlocuind relaţia (8.118) în ecuaţia (8.115) obţinem:

l= ~ = hm (8.11 9)
Bio Io
unde veste viteza! medie a curentului, hm - adîncimea medie a apei. Cu-
noscînd Z, relaţia (8.111) devine:
11xlo
n = --· (8.120)
h,,.
Relaţia (8.120) ne arată că numărul de sectoare „caracteristice" este
egal cu căderea totală pe sectorul de rîu împărţită la adîncimea m edie
a apei. înlocuind (8.120) în ecuaţia (8.110) obţinem:
(8.121)

Relaţia (8.121) ne arată că parametrul 8 este variabil cu hm, deci şi

cu debitul Q ce se propagă pe sectorul de rîu.
Pentru sectoarele situate pe cursurile superioare ale rîurilor care
au panta talvegului I 0 foarte mare, parametrul 8 calculat după formulele
(8.110) şi (8.121) are valori cuprinse în intervalul (0,4-0,5). Pe măsură
ce panta sectorului de rîu scade, valorile lui 8 se apropie de zero. 1n ca-
zul în care lungimea sectorului „caracteristic" Z este mai mare decît lun-
gimea sectorului de rîu !J.x - caz întîlnit pentru sectoare scurte situate
în zona de cîmpie - parametrul 8 poate lua valori negative.
Numeroşi cercetători denumesc pe 8 parametru de atenuare, de-
numire oarecum justificată avînd în vedere că 8 este puternic corelat cu
panta talvegului, care la rîndul ei influenţează foarte mult atenuarea de-
bitului maxim.
3. Determinarea parametrilor modelului Muskingum. Modelul Mus-
kingum are trei parametri: T, 8 şi !J.x sau N {numărul de subsectoare de
rîu). Determinarea lor nu poate fi făcută independent deoarece exis tă le-
gături foarte strînse între 8 şi !J.x.
Pentru calculul parametrilor au fost elaborate numeroase metode
[28, 30, 48, 43], în special pentru cazul cînd parametrii 8 şi T sînt con-
sideraţi constanţi. Adesea determinarea acestor parametri este făcută ţi­
nînd seama de ecuaţia (8.92) care exprimă faptul că legătura dintre vo-
il.umul acumulat pe un sector de rîu şi debitul ponderat este lineară.
Această metodă poate fi aplicată la rîurile fără afluenţi importanţi atunci
cînd se cunosc hidrografele afluente (Q0 ) şi defluente {Qd) din sectoarele
de calcul.
284
 Pe scurt, metoda constă în următoarele [28]:
- se dau diferite valori parametrului a în intervalul 0-0,5 după
care se calculează debitul ponderat Q;.
Q; = ceo: + ci - e)Q~J c0.122}
pentru fiecare moment de timp n;
- se calculează volumul acumulat pe sectorul de calcul vn pen-
tru fiecare pas de timp Ât.

vn = 12 Ât E CQ: - 1+ o:- o~-] - o~); (8.123}

"
- se reprezintă grafic perechile de valori Q; şi vn pentru fiecare
v:1loare a parametrului a (fig. 8.25).

in$1
X=O,O X=0,25 /
MK
E 4 t----,---,__-_.,...,,,
C-
>

a 1·105
T=b= . =12,Bore
2 3600

a8 rm /sl
o .___ _._____.___..,__..:..__.
3

O 2 4 6
o 2 4 6 a~ rm'3tsl
Fig. 8.25. Variaţia volumului acumulat pe un sector de
rîu în funcţie de debitul ponderat.

Se alege acea valoare a lui a pentru care legătura dintre vn şi Q;

este cea mai apropiată de o linie dreaptă. Parametrul T reprezintă panta
acestei drepte.
Analizînd figura 8.25 rezultă că în cazul 8=0 bucla este foarte
largă, indicînd un volum acumulat în albie mai mare pe ramura de creş­
tere a hidrografului decît pe ramura de scădere. Acest fapt este expli-
cabil dacă ne gîndim că în perioada de creştere a nivelurilor există un
volum considerabil acumulat în pana de apă ABC (fig. 8.26) înainte ca
debitul defluent să se modifice.
In perioada de scădere a nivelurilor debitul afluent în sector scade
mult mai rapid decît debitul defluent din sector astfel încît volumul penei
de apă (P RQ) devine negativ.
Exemplul analizat ne arată şi faptul că volumul de apă acumulat
pe un anumit sector de rîu nu este funcţie numai de debitul defluent ca
în cazul lacurilor de acumulare, ci şi de debitul afluent în sectorul de rîu.
285
 Pentru a avea o relaţie unică între volumul acumulat şi debitul de-
fluent, sectoarele de rîu trebuie alese de o anumită lungime ce poate fi
calculată pe baza formulei (8.115).
In continuare se prezintă o altă metodă de evaluare a parametrilor
Muskingum [41, 44] bazată pe semnificaţia fizică a acestora şi pe canti-
tatea şi calitatea datelor hidrometrice.

Volumul penei j~~~~rp--==,·~ Oa Fig. 8.26. Profilul suprafeţei apei în

timpul propagării viiturii.

Parametrii e şi T trebuie evaluaţi pentru sectoare caracteristice de

rîu (sau canale) de lungime l:lx, care prezintă aceleaşi caracteristici mor-
fometrice.
Parametrul T reprezintă durata de d.enlasare a debitelor în rggit11
~manent ~ un sector de_rîµ (sau canal) dintr-o secţiune A (amonte)
înt r-o secţiune B (aval).
1n funcţie de tipul sectorului şi de cantitatea şi calitatea datelor
hidrometrice existente, la calculul parametrului T se disting trei cazuri
ş i anume:
a) pentru sectoare de rîu care dispun de date hidrometrice (la ca-
petele sectorului) suficient de precise şi la care ap_or.tuLlateral este ne-
semnificativ faţă de unda afluentă în sector, parametrul T rezultă făcînd
diferenţa (în unităţi de timp) dintre momentele carâcte"ristl_ce (puncte de
maxim, puncte de minim, inflexiuni, etc.) ale hidrografelor afluente şi
defluente din sector, corespunzătoare aceleiaşi faze de regim hidrologic.
Reprezentînd grafic valorile lui T astfel determinate funcţie de debitul
afluent în sector, rezultă, trasînd prin metoda celor mai mici pătrate,
funcţia T=T(Q4);
b) pentru sectoare de rîu care dispun de date hidrometrice sufi-
ciente şi de bună calitate şi la care aportul lateral are o pondere însem-
nată în volumul care se propagă pe sector, parametrul T se calculează
pe baza relaţiei:
T=6.x ) (8.124)
u
î n care l:lx este lungimea sectorului A-B pe care se propagă viitura;
U - viteza de propagare a undei de viitură pe sectorul A-B.
Pe baza datelor hidrometrice existente la staţiile hidrometrice A
şi B se determină viteza de propagare a undei pe sectorul A-B, după
care utilizînd ecuaţia (8.124) se calculează parametrul T. De regulă, va-
lorile care rezultă pentru parametrul T sînt subestimate deoarece sta-
ţiile hidrometrice sînt amplasate în profile mai înguste decît în restul
sectorului şi deci viteza de propagare calculată este mai mare decît cea
reală;
c) pentru sectoare de rîu care nu dispun de date hidrometrice para-
metrul T se calculează tot pe baza relaţiei (8.124). In acest caz se deter-
mină viteza în cîteva profile caracteristice ale sectorului pe baza formulei

-
lui Chezy, după care se face o medie a lor rezultînd viteza de propagare
286
pe sector. ln practică, acest caz se întîlneşte foarte frecvent la calculul
parametrului T în r egim îndiguit.
Variaţia parametrului T cu debitul afluent depinde de caracteris-
ticile morfometrice şi de vegetaţie (rugozitate) ale sectorului. Funcţie de
tipul sectorului, variaţia parametrului T cu debitul afluent prezintă două
forme caracteristice şi anume:
- pentru sectoare de rîu cu albie majoră bine dezvoltată în com-
paraţie cu albia minoră, parametrul T scade odată cu creşterea debitului /
(fig. 8.27 curba continuă) pînă cîricl se atinge valoarea a ebitului de inun-
daţie al sectorului (Qin - valoarea debitului la care începe să se inunde
albia majoră), după care creşte pe măsură ce debitul creşte.

~
M
E
I
CI

Regim i nd1gu1t fără

co!1brorea olb1e1 minore
(---)sau cu col,bror eo
oc este10 (-::;..- )
0.4< 0 <0.5

____ Debitul de 1nundoţ 1 e _

T {ore) BCml
ci b

Fig. 8.27. Parametrii ecuaţiei Muskingum (a) pentru un sector de rîu cu

secţiunea transversală caracteristică de forma (b).

in continuare parametrul T poate să scadă datorită creşterii adîncimii

apei în albia majoră, ceea ce conduce la o accelerare a scurgerii în lunca
inundată şi aşa mai departe;
- pentru sectoare de rîu care au o albie majoră foarte mică para-
metrul T scade odată cu ere terea debitului (fig."""8.27c urba punctâtă).
ln cazul în 1gmr11 unm sector âe rîu, fără tăiere de meandre şi ca-
librări de albie, variaţia lui T cu debitul este reprezentată de curba
punctată din fig. 8.27. Se observă că, în acest caz, variaţia lui T cu QA
este aceeaşi pentru valori ale lui QA ~ Qfo atît în regim natural, cit şi în
regim îndiguit. In cazul în care prin îndiguire se taie meandrele şi se îm-
bunătăţesc condiţiile de scurgere (prin micşorarea rugozităţii), variaţi a
lui T cu QA este ilustrată de curba linie-punct din fig. 8.27.
Se menţionează că, în cazul sectoarelor de rîu cu albii majore în-
tinse, .la care se dispune de date privind supraff1ele inundabile la ape
mari precum şi de variaţia nivehtlui pe firul apei, parametrul T se poate
determina după metodica dezvoltată de Stănescu [38).
Parametrul e reprezintă coeficientul de atenuare a undei de viitură
pe sectorul de rîu considerat.
El este variabil funcţie de debitul ce se propagă pe sector şi ponte
fi calculat cu ajutorul formulei (8.121) pe baza caracteristicilor morfo-
metrice şi hidraulice ale albiei. Din cercetările efectuate [41) a rezultat
287
d 't parametrul 0 are în general o RQ.Ildere_mulL mai mică în calculul pro-
pagării viiturilor decît parametrul T, din care cauză se admite pentru
parametrul e _o yaloar.e_constanJ;ă.
Funcţie de caracteristicile sectorului de rîu parametrul 0 are ur-
mătoarele valori:
- 0,01+0,2 pentru sectoare de rîu cu albii majQr.eJoar.te mari;
- 0,2+0,4 pentru sectoare de rîu cu albii majore mai puţin dez-
voltate;
- 0,4+0,45 pentru sectoare de rîu cu albie majoră mică sau sec-
toare de rîu îndiguite.
Valorile parametrilor T şi 0 predeterminaţi după metodica expusă
anterior trebuie verificate pe cîteva cazuri tipice de viituri produse. Cu
prioritate se impune verificarea lui T în cazul în care aportul lateral pe
sector este mare, în comparaţie cu unda ce se propagă pe sector.
Pasul de spaţiu t:.x şi pasul ele timp !).t. Impunînd coeficienţilor
ecuaţiei (8.90) condiţia să fie pozitivi, rezultă inegalitatea:

2TO ~ t:.t ~ 2T(l - 6). (8.125)

Dacă din condiţia (8.125) rezultă tm interval de timp !::..t prea marc,
care nu permite o aproximare satisfăcătoare a hidrografului undei de
viitură, se împarte sectorul de calcul într-un număr de N subsectoarc.
a stfel încît să se îndeplinească condiţia:
2TO N _,,, 2T(1 - 0)
~ a::::-- - (8.126)
D.t Ât

Durata de propagare a viiturilor Ta pentru un subsector de calcul

se obţine
din următoarea relaţie:
T,= Tt.x, (8.127)
D.x

în care Âx şi ÂX8 reprezintă lungimea sectorului de calcul şi respectiv

a subsectorului de calcul.
ln general, subsectoarele de calcul se aleg de aceeaşi lungime pentru
a u.•;mra calculele. Ele pot fi însă de lungimi diferite mai ales dacă
aceasta este cerută de configuraţia reţelei hidrografice din sectorul res-
pectiv.
Se menţionează că pasul de timp este supus şi condiţie i de stabili-
tate Courant:
Âx
!::..t~t:.lc= - = T ,. (8.128)
C

Dacă pasul de timp Ât este ales mult mai mic decit Ta, atunci re-
zultatele în secţiunea aval sînt evaluate înainte ca unda de viitură să
ajungă în această secţiune. Din acest motiv este posibil ca în calculele
de propagare să apară instabilităţi numerice - caracterizate de debite
negative la începutul perioadei de rulare. Este prin urmare recomandat
să se aleagă un pas de timp apropiat de limita superioară a lui T 8 •
Valorile parametrilor, predeterminate după metodica expusă ante-
rior, trebuie verificate (în special cazurile b şi c) pentru viituri de diferite
tipuri: viituri singulare · şi compuse, viituri ascuţite sau viituri mai apla-
tisate.
288
 in acest scop, pe baza metodei Muskingum cu parametrul T va-
riabil, se efectuează un calcul de propagare a undei de viitură pe un sec-
tor de rîu, după care se compară re,zultatele cu hidrograful măsurat. Dacă
cele două hidrografe concordă în limitele unei abateri e date, atunci va-
lorile parametrilor e şi T predeterminate sînt corecte. In caz contrar se
modifică parametrii e şi T utilizînd procedurile Trial-and-error şi Rosen-
brock [44) pînă se obţine o bună concordanţ[1 între hidrografele calculate
şi hidrografele măsurate în capătul aval al sectorului de rîu.

8.5.3. Modelul Kalinin-Miliukov

Modelul Kalinin-Miliukov a fost elaborat în anul 1958 de G. P. Ka-

linin şi P. I. Miliukov în cadrul cercetărilor efectuate în Institutul cen-
tral de prognoze hidrometeorologice din Moscova.
Ecuaţiile modelului rezultă din ecuaţiile Muskingum (8.88) consi-
derînd 0= 0 şi -r = T.

(8.129)

In acest model se evită neunivocitatea legăturii dintre volumul acu-

mulat în albie V şi debitul defluent Qd prin fragmentarea sectorului de
rîu în 11 9 subsectoare „caracteristice" egale, astfel încît pe fiecare subsec-
tor ~ă avem o legătură liniară între V şi Qd.
Pentru integrarea sistemului (8.129) sînt necesare condiţii iniţiale
şi la limită care sînt aceleaşi ca şi pentru modelul Muskingum. Combi-
nînd relaţiile (8.129) rezultă ecuaţia:

clQ , +~ Qa = ~ Qu. (8.130)

dl ' '

Integrînd ecuaţia (8.130) rezultă:

. /.

Qci(I) = e- t/T [: ~ Qa(t)e11Tdt +Qci(O)] (8.131)

o

unde Qd(O) este debitul defluent din sectarul de rîu la momentul iniţial
(t=t 0 ).
Considerînd că debitul afluent în sector Qa variază linear între mo-
mentele n şi n+ 1 (pe durata Ât).

(8.132)

l !I - 1-lidrologie dinamică
289
atunci ecuaţia (8.132) se poate scrie astfel:
111

Qd+l= e-AI/T[: i(o:+ ~~• t)et/Td[+Qd]=

o

(8.133)

Ecuaţia (8.133) se mai poate pune şi sub următoarea formă:

(8.134)
unde

Ecuaţia (8.134) se aplică pentru sectoare „caracteristice" de rîu de

lungime l astfel:
- se determină timpul de propagare , pe baza datelor hidrome-
trice existente la capetele sectorului în mod similar ca şi pentru modelul
Muskingum (§ 8.5.2);
- se calculează lungimea caracteristică l pe baza formulei (8.114);
- se determină timpul de propagare pe fiecare sector „caracte-
ristic" utilizînd relaţia:
llx
-r, = - r - (8.136)
l

- se calculează pentru primul sector caracteristic coeficienţii Ki,

K 2 şi K 3 utilizînd relaţiile (8.135) în care se consideră că ,=,
8 , după care

se determină cu ajutorul ecuaţiei (8.135) debitele defluente din primul

sector „caracteristic" şi aşa mai departe considerînd că debitele defluente
dintr-un sector devin debite afluente în sectorul următor.
In concluzie se poate spune că modelul Kalinin-Miliukov şi Mus-
kingum sînt asemănătoare, dacă lungimea unui subsector de rîu din mo-
delul Muskingum (Âx.) este egală cu lungimea caracteristică (l) din mo-
delul Kalinin-Miliukov. Singura diferenţă dintre cele două modele con-
stă în faptul că modelul Muskingum reprezintă soluţia în diferenţe finite
a ecuaţiei (8.87), pe cind modelul Kalinin-Miliukov reprezintă soluţia
analitică linearizată pe intervalul de timp Ât a aceleiaşi ecuaţii (8.87)
pentru cazul 0=0. De asemenea modelul Kalinin-Miliukov (ecuaţiile
8.134, 8.135) este echivalent cu modelul undei cinematice (ecuaţiile 8,75,
8.76).
290
 8.5.4. Modelul SSARR

Modelul SSARR a fost elaborat în anul 1958 de M. D. Rockwood şi

aplicat prima dată la propagarea viiturilor pe fluviul Columbia.
Ecuaţiile de bază ale modelului sînt aceleaşi ca şi la modelul Ka-
linin-Miliukov (T= 't)
dl'
Qa - Q<l = dt (8.137)
V = TQ.i
Modelul SSARR la fel ca şi modelul Kalinin-Miliukov consideră că
propagarea viiturilor prin albie este asemănătoare cu scurgerea printr-o
cascadă de rezervoare în serie, mişcarea apei printr-un rezervor fiind
descrisă matematic de ecuaţiile (8.137). ln modelul Kalinin-Miliukov un
rezervor este reprezentat de un sector „caracteristic" de rîu avînd lun-
gimea l definită de formula (8.115).
Prin combinarea relaţiilor (8.137) rezultă ecuaţia:
dQ4 = Q,,-Qd
(8.138)
dt T

a cărei reprezentare fizică este dată în figura 8.28.

Hidrograf afluent

Tangenta în Oct

Fig. 8.28. Interpretarea grafică a procedurii SSARR.

Rockwood a propus pentru rezolvarea ecuaţiei metoda diferenţelor

finite considerînd în acest sens următoarele:
1
dQ4 Q;j+ -Q:i
--=----
dt !).t

Qd,= (8.139)

291
 Inlocuind relaţiile (8.139) în ecuaţia (8.138) obţinem:

Q:; +1= __ u_t_(

D.t
Q:+Q::+
2
1
(8.140)
T+-
2

unde Q:, Q:i reprezintă debitul afluent respectiv debitul defluent din
1
sectorul de rîu la momentul de timp n, Q:+i, Q:i+ - debitul afluent
respectiv debitul defluent din sectorul ele rîu la momentul n+l, l:it -
pasul ele timp, T - timpul de propagare a undei de viitură pe sectorul
de rîu considerat.
Pentru aplicarea modelului pe un sector de rîu cu lungime !:ix se
consideră că:
- numărul iniţial de faze N 1 (numărul de rezervoare sau numărul
de subsectoare) pe care se aplică ecuaţia (8.140) este dat de formula
âx
lN , = --; (8.141)
8 + 15

- timpul de propagare T 9 pe fiecare fază se calcul ează cu relaţia

T = I_, (8. 142)

• Nr

Menţionăm că numărul de faze se optimizează printr-o pro cedură

Trial-and-error.
Cunoscînd pe N 1 şi pe Ta ecuaţia (8.140) se aplică pentru fiecare fa ză
N 1 (subsector de riu), considerînd că ieşirea dintr-o fază constituie in-
trarea pentru faza următoare.
Modelul SSARR este acelaşi cu modelul Muskingum pentru cazul
în care parametrul 8= 0.
*
* *

Concluzia generală care se desprinde în urma studierii modelelor

cinematice şi hidrologice este că cele două clase de modele sînt echiva-
lente avînd în vedere următoarele:
- ecuaţiile diferenţiale care stau la baza modelelor cinematice
(8.72) şi modelelor hidrologice (8.87) sînt aceleaşi;
- relaţiile de calcul obţinute în urma integrării ecuaţiilor sînt simi-
lare. Ele diferă numai datorită metodei de integrare folosită. Astfel, so-
luţia în diferenţe finite a fost obţinută de Mc Charty (8.90, 8.91), Cunge
(8.68; 8.69) şi Rockwood (8.140), iar soluţia analitică linearizată pe inter-
vale de timp L:it a fost dedusă de Kalinin-Miliukov (8.134 şi 8.135), Nash
şi Koussis (8.75, 8.76).
Avînd în vedere ~marcile anterioare se poate concluziona că mo-
delele hidrologice fac parte tot din categoria modelelor cinematice. De
292
asemenea, pentru rezolvarea unor pro'bleme practice se pot alege ori-
care din modelele cinematice sau hidrologice, rezultatele obţinute fiind
foarte apropiate dacă parametrii T şi 8 se determină corect şi paşii de
timp Ât şi de spaţiu Âx sînt corespunzător aleşi.

8.6. COMPARAREA MODELELOR DE PROPAGARE

A UNDELOR DE VIITURA

8.6.1. Criterii şi metode de comparare

Pentru a compara între ele diferite modele pot fi utilizate două

criterii.
Primul criteriu de comparare este legat de acurateţea de reprodu-
cere a undelor de viitură definită de următoarele elemente caracteristice
ale viiturii: mărimea debitului maxim; durata de creştere; volumul undei
de viitură; forma hidrografului, etc.
Al doilea criteriu se referă la avantajele în utilizarea în practică.a
modelelor. Aceste avantaje pot fi definite de: ·
- cantitatea datelor cerute de model. Se va analiza dacă" modelul
poate lucra satisfăcător cu o cantitate limitată de date şi dacă poate uti-
liza complet toate informaţiile disponibile;
- flexibilitatea modelului. Se va vedea dacă modelul este în stare
să reproducă propagarea undelor de viitură pentru o mare varietate de
sectoare de rîu;
- simplitatea modelului atît în privinţa înţelegerii lui, dar mai ales
în privinţa uşurinţei în programarea şi aplicarea lui în practică;
- economia şi eficienţa modelului, date de memoria şi timpul ne-
cesar pentru execuţia modelului pe calculator.
Al doilea criteriu nu este legat direct de acurateţea rezultatelor, ci
mai degrabă de problemele puse de aplicarea în practică a modelelor.
Compararea modelelor de propagare a undelor de viitură poate fi
făcută în baza a două principii:
- compararea teoretică a modelelor;
- compararea rezultatelor obţinute prin modele cu observaţii Ji-
zice pentru rîuri naturale.

8.6.2. Compararea teoretică a modelelor

Diferitele modele pot fi comparate la nivelul ecuaţiilor de bază.

Ecuaţiile care stau la baza modelelor;
- dinamice sînt ecuaţiile Saint Venant;
29.3
 - de difuzie rezultă din ecuaţiile Saint Venant prin neglijarea
t ermenu1w. mer
. ţ·1a1 (-au-) ş1. a t ermen ulu1. cme
. t·1c ( -11 - au ) ;
m u ~
- cinematice rezultă din ecuaţiile modelelor de difuzie prin ne-
glijarea termenului de presiune ( :: ) •
Compararea la nivelul ecuaţiilor de bază trebuie să urmărească im-
plicaţiile pe care le are neglijarea unor termeni din ecuaţiile Saint Ve-
nant asupra reproducerii caracteristicilor hi-
drografului. Neglijarea din ecuaţia dinamică
a a termenilor de presiune, inerţial şi cinetic
corespunde cu ipoteza că legătura dintre ni-
vel şi debit este unică. Efectele acestor ne-
glijări asupra hidrografului de debite sînt
prezentate în fig. 8.3.
Pentru a analiza mărimea acestor ter-
meni din ecuaţia dinamică, presupunem că
. 09 în 3 ore viteza medie a apei a variat de la
1,5 la 2,5 m/s şi că pe distanţa de 10 km vi-
teza variază de la 1,5 la 0,5 m/s, iar adin-
Fig. 8.29. Propagarea unei un- cimea apei variază de la 3 la 1 m.
de de viit~ră pe un sector In acest caz se obţin următoarele va-
de riu. lori (fig. 8.29) pentru:
j ..
- termenul inerţial :
1 011 _ __2_,s_-_1,_s_ _ = 10_5
- -- =
u at 9,81(3 - 0) ·3 600

- termenul cinetic:

; :: =:X(;;)= - 1,59-0,52
2 ·9,81 ·10 OOO
:::::: 10-s

:- ·termenul de presiune:
_a_h_ ~-h,1_-_h_s_ = 3-1 =2· 10-4
ax ~X 10 OOO

Termenii inerţial şi cinetic sînt de apr )Ximativ două ordine de mă­

rime mai mici decît panta talvegului 10 şi uneori de semne contrare, pen-
tru cele mai importante cursuri de apă din R.S.R. [43]. Termenul de pre-
siune este de 2-10 ori mai mic decît panta talvegului. Pentru anumite
rîuri el poate avea o oarecare influenţă asupra rezultatelor propagării
undelor de viitură. Aşa cum am menţionat în paragraful 8.4.3, influenţa
termenului de presiune poate fi simulată de metoda Muskingum printr-o
alegere corespunzătoare a parametrului 8. Analizele efectuate [43] arată
că, pentru principalele cursuri de apă de pe teritoriul R.S.R. termenii
din ecuaţia de momente, care diferenţia,ză modelele dinamice de mode-
lele cinematice, au efecte neglijabile asupra propagării undelor de viitură
în albii, în comparaţie cu efectele pantei talvegului şi ale pantei de fre-
care.
·294
 O comparare teoretică mult mai riguroasă a fost făcută de Dooge
prin analizarea formelor liniare ale ecuaţiilor diferitelor modele.
Este cunoscut că pentru modelele liniare se aplică principiul super-
poziţiei şi prin urmare, pentru a compara diferitele modele, este sufi-
cient să comparăm funcţiile de transfer (impuls-răspuns) ale acestora.
Soluţia sistemului de ecuaţii Saint Venant liniarizate este o funcţie
de trei parametri, în timp ce cele mai cunoscute modele de propagare a
viiturilor au numai doi parametri. După numărul parametrilor, modelele
de propagare a undelor de viitură prezentate în acest studiu pot fi cla-
sificate astfel:
a) modele cu un parametru:
- modelul Kalinin-Miliukov pentru un singur sector de rîu;
- modelul SSARR (Rockwood) pentm un singur sector de rîu;
b) modele cu doi parametri:
- modelul Kalinin-Miliukov pentru sectoare multiple;
- modelul SSARR (Rockwood) pentru sectoare multiple;
- modelul Muskingum pentru un singur sector de rîu;
- modelul de difuzie;
c) modele cu trei parametri;
- modelul Muskingum pentru sectoare multiple.
Parametrii acestor modele pot fi obţinuţi prin egalarea momente-
lor funcţiilor de transfer ale modelelor cinematice şi de difuzie cu mo-
mentele funcţiei de transfer a modelului dinamic liniar.
Cele mai importante rezultate ale studiului lui Dooge sînt u rmă­
toarele:
- funcţia de transfer a sistemului dinamic liniar este formaUl din
doi termeni (Anexa 8.2). Primul termen u 1 (t) reprezintă nucleul undei
care se atenuează exponenţial prin propagarea în aval şi al doilea ter-
men u 2 (t) reprezintă frontul undei a cărui formă depinde de numărul
Froude şi de lungimea sectorului de rîu pe care se propagă unda;
- soluţia completă a modelului liniarizat ne arată că modul de ac~
ţiune a unui sector de rîu (cu o geometrie regulată) asupra unei unde
afluente constă într-o translaţie care depinde de debitul de propagare şi
o atenuare care este independentă de acest debit. Acest lucru este con-
firmat şi de faptul că metoda Muskingum, cu parametrul T (de transla-
ţie) variabil funcţie de debit şi cu parametrul 8 (de atenuare) con::..tant,
dă rezultate foarte bune pentru numeroase aplicaţii practice;
- parametrii modelelor cinematice şi ai modelelor de difuzie pot fi
direct legaţi de caracteristicile albiei şi ale mişcării. Expresiile obţinute
de Kalinin şi Miliukov [22] şi Cunge [7] pentru unii parametri cu aceeaşi
structură cu expresiile derivate prin metoda momentelor (Anexa 8.2); ·
- modelul de difuzie este identic cu modelul dinamic liniar pen-
tm cazul cînd numărul Froude este zero;
- pentru sectoare scurte de riu modelul Kalinin-Miliukov poaţe
simula destul de bine soluţia liniară completă a sistemului Saint Venant;
295
 - modelul Muskingum pentru sectoare multiple poate simula cu
acurateţe soluţia completă a modelului dinamic liniar, cu condiţia ca
parametrii acestuia să fie corect determinaţi;
- domeniul de variaţie al parametrului e este de la -oo la 0,5.
Valorile negative ale lui e corespund sectoarelor scurte de rîu.
Menţionăm di metoda propusă de Dooge pentru compararea diferi-
telor modele nu ia în considerare efectele neliniarităţii scurgerii. Compor-
tarea diferitelor modele la aceste efecte poate fi pusă în evidenţă prin
teste numerice în albii naturale.

8.6.3. Compararea numerică a modelelor

pentn1 cazuri reale
1°. Comparaţie intre modelele cinematice cu parametri constanţi şi
v ariabili. Pentru efectuarea acestei comparaţii s-a sele ctat modelul Mus-
kingum, care este unul din cele mai reprezentative modele cinematice
hidrologice, foarte simplu şi uşor de programat. De altfel, nu contează
prea mult modelul selectat, deoarece, aşa cum s-a arătat în paragraful 8.5,
ele sînt echivalente. Ceea ce este important la modelele cinematice este
determinarea corect[\ - pc baza metodologiei pre7-entate anterior - a
parametrilor, utilizînd datele hi-
drometrice şi caracteristicile hi-
draulice ale sectoarelor de rîu.
Studiul practic al propagării
I- undelor de viitură s-a efectuat pe
+I 10 sectorul Hoghiz-Făgăraş de pe
rîul Olt.
Parametrul T al modelului
200 400 600 800 1000 1200 1400
Musking um (fig. 8.30) a fost eva-
- O [m3/sl
luat pe baza datelor hidrometrice
Fig. 8.30. Variaţia parametrului T cu de- existente la staţiile hidrometrice
bitul. Hoghiz şi Făgăraş. Schema de cal-
cul a undelor de viitură (fig. 8.31)
a fost determinată ţinînd seama de configuraţia reţelei hidrografice şi
<l0 condiţiile (8.126) şi (8.128) impuse pasului de timp şi de spaţiu.
Ilidrografele afluenţilor necontrolaţi hidrometric au fost generate
pe baza modelului IMH şi a metodei hidrografului unitar sintetic [43].
Calculele de propagare [41J au fost efectuate pentru viiturile din
iunie 1974 şi iulie 1975 pe rîul Olt între staţiile hidrometrice Hoghiz şi
Făg~iraş. Experimentările s-au făcut atît cu parametri variabili evaluaţi
pe baza mai multor viituri produse pe sectorul Hoghiz-Făgăraş.
Erori mai import.ante se constată la calculul viiturii din iunie 1974
în cazul utilizării unor parametri constanţi, deoarece aceşti parametri au
fost deduşi din viitura din iulie 1975 (fig. 8.32 şi 8.33).
Studiile efectuate şi pentru alte sectoare de rîu [43J conduc la ur-
mătoarele concluzii:
- metoda Muskingum cu parametri constanţi dă bune rezultate la
calculul propagării unei unde de viitură atunci cînd parametrii e şi T au
fost deduşi pe baza viiturii respective;
296
 - parametrii T şi e deduşi pentru o anwnită viitură de baz,-1 nu
pot fi utilizaţi la calculul propagării altei viituri, atunci cînd aceash1 are
debitul maxim mult diferit de viitura ele bază, în special pentru SC' doa-
rele de rîu cu lunci inundabile;

.!2
~a.,
~
VI·
C
V, O'I
o
O'I

·-....
C
VI
§1
E co
. o
:i
1/)
I
~
co
U")
M
.s
....VI
'8,NE
>O~
LL O
oE ~
I t/)
ON o li
C N
LL
.!:::!
a:i ..c.
I li
LL -~
V,
~
a:i >O
li
LL
(!)
O'I o:: a::
R.Olt-S.H. Hoghiz o:: Io E
F=7142 km2 22 km o
22 km 19 km
1 2 3
R.Olt- S.H. Făgăraş
â. ~- F =9160 km2
~ ,cjN
(D Nod 'O o, E
,o~
C LL U")
~ Intrare masurată E I (D
NN
- intrare calculată co 'E li
(i g' LL
:c

Fig. 8.31. Schema de calcul a undelor de viitură pe ri ul Olt sector Ho-

ghiz- Fă găraş.

- metoda Muskingum cu parametri variabili poate să re producă

mult mai bine o gam ă mai largă de hidrografe, decît în cazul cînd par a-
metrii sînt constanţ i.

Î', R .OLT - S.H. FĂGĂRAŞ

500
~

~E I I
I /
1'~\ ,
o
400

ţ 300
- ,, I V \
~- \.....
\~.,, , ...
\ ,;

200
~

ii
'/
.... ~~
..... ~
....... ~
--
j
!,
100

11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23
Iunie 1974 - t[z1lel
} ig. 8.32. I Iiclrogra!ul măsurat (-) f? Î hidrografele calcu-
late (- - -) 0 = 0,25; 7' = 16,8 orc; (-.-) 0 = 0,25 T,:;;::: f,Q).

·2 9î
 Se recomandă utilizarea în practică a modelului Muskingum cu pa-
rametri variabili, avînd în vedere faptul că acesta este capabil să repro-
ducă o serie de neliniarităţi ale scurgerii.
2°. Comparaţie între modelele cinematice şi modelele dinamice. ln
vederea comparării numerice pe ca;zuri reale a modelelor cine,matice şi
dinamice au fost utilizate programele UNDA şi PROPAGARE.

R. OLT - S. H. FAGARAŞ
1400

...... 1200
._
I, ţ\
M'
E
Ul

C,
1000
- I
..,I
-·
~-~-.,
~

- I

ţ
I
800
,I' ,
\.

600
- ! ~~.
.....
I r~!'~.. ~
...... _..._ ~
400 ...-;:
- 1j ~~
fi
200
,'/J
7//
o
2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14
Iulie 1975 - - tlzilel
Fig. 8.33. Hidrograful măsurat (-) şi hidrografele calcu-
late(---> 0=0,25; T=l6,8 ore; (-.-) 0=0,25 T=f(Q).

Programul UNDA [4] are la bază ecuaţiile Saint Venant, integrate

numeric în schemă implicită, după o reţea rectangulară în planul (x, t).
Programul PROPAGARE [41] se bazează pe ecuaţia Muskingum cu
parametrul T variabil funcţie de debitul ce se propagă pe sector.
Aceste două programe au fost utilizate la calculul propagării viitu-
rilor din mai 1970 şi iulie 1975 pe rîul Mureş între localităţile Alba Iulie:
şi Arad.
Pentru rulările cu programul UNDA [58J au fost utilizate 288 pro-
file transversale pe o distanţă de 296 km (în medie 1 profil - nod re-
ţea - la 1 km) şi 2 valori ale rugozităţii pentru fiecare profil - unc
pentru albia minoră şi alta pentru albia majoră.
Parametrii modelului pe tronsonul de rîu analizat - în număr dE
576 - reprezentanţi de valorile rugozităţii albiei, au fost determinaţi prir
tararea modelului pe două viituri înregistrate.
Reţeaua de calcul a viiturilor, pe tronsonul de rîu analizat - ne-
cesară programului PROPAGARE - este constituită din 4 sectoare de
calcul: Alba Iulia - Brănişca, Brănişca - Săvîrşin, Săvîrşin - Radna
Radna - Arad şi ,28 subsectoare de calcul, în medie un subsector (noe
298
reţea) la 10,5 km. Parametrii modelului pentru cele 4 sectoare de calcul
sînt reprezentaţi de coeficienţii de atenuare 0 şi de timpii de propagare T
ai viiturilor - variabili funcţie de debit.
Ei au fost determinaţi pe baza metodologiei prezentate în para-
graful 8.5.2 utilizînd 10 viituri înregistrate la staţiile hidrometrice de
pe rîul Mureş.
Hidrografele debitelor produse pe afluenţi, necesare programelor
UNDA şi PROPAGARE, au fost fie măsurate (8 afluenţi) fie generate
(10 afluenţi) pe baza unui model ploaie-scurgere [43].

A Hidrograful măsurat la s.h.Alba Uia

"Hidrograful măsurat la s.h. Arad

~ 2000 1----+----+---J----l-+-----l,__--ll!~P--1-'Ul.-+----I • Hidrograful calculat cu modelul
Muskingum la s.h.Arad (At=6 ore.
E
4X:10,5km)
o 0
Hidrograful calculat cu modelul\·
t1600
int V, la s.h.Arad(t.t:50' ·
A>< :1 l<m)

400

o ,...___.._ _..._ . . . . _ _.L.--JL...----L----'---'--- ' - -- - ' - ----'--....1

12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23
MOI 1970
Fig. 8.3-1. Propagarea undei de viitură din mai 1970 pe rîul Mureş Intre secţiunile
Alba Iulia şi Arad.

Analizînd rezultatele obţinute în urma propagării viiturii din mai

1970 pe sectorul Alba Iulia - Arad (fig. 8.34) se constată următoarele :
- există diferenţe de pînă la 300; 0 între hidrograful măsurat şi
hidrografele calculate - pe ramura de descreştere a viiturii - datorită
faptului că, în procesul de calcul, nu au fost introduse ploile suplimen-
tare căzute în zilele de 16 şi 17 mai 1970;
- există diferenţe însemnate între hidrograful măsurat şi hidro-
grafele calculate - pe ramura de creştere a acestora între valoarea de
800 şi 1 OOO mi3/s - cauzate de faptul că atît metoda Muskingum cît şi
metoda Saint Venant nu pot reproduce complexele fenomene hidraulice
care se produc la debite de 800-1 OOO m 3/s, cînd se inundă lunca rîului;
- hidrografele calculate cu metodele Muskingum şi Saint Venant
sînt asemănătoare. Acest rezultat surprinzător la prima vedere - con-
299
firm at şi de alte experimentări pe date concrete - poate fi explicat
astfel:
a) termenii din ecuaţia dinamică (8.4) a sistemului Saint Venant
respectiv termenul inerţial (~~), termenul cinetic (.!!... ~) şi termenul
g ~ g ~

de presiune ( :: ) - prin care se deosebesc cele două clase de mo-

dele - au valori mici în comparaţie cu ceilalţi termeni, pentru sectorul
de du studiat.
b) modelele cinematice fiind mai robuste decît modelele dinamice,
filtrează mai bine erorile din datele de intrare. Aceste erori se referă în
special la:
- erori datorate necunoaşterii exacte a hidrografelor afluenţilor:
- erori datorate modificării profilelor transversale în timpul
viiturii.
c) procesele hidraulice care au loc în albiile rîurilor sînt foarte
complexe, astfel încît o modelare exactă este practic imposibil de realizat.
Modelele dinamice reprezintă, cu unele aproximaţii, procesele care
au loc în albia rîului, fiind şi ele „modele ale realităţii", este adevărat,
ceva mai perfecţionate decît modelele de difuzie sau modelele cinematice.
Dacă o bună modelare geometrică a albiei rîului este posibilă prin ale-
gerea a foarte multe profile transversale, o modelare hidraulică este di-
ficil de realizat, datorită necunoaşterii precise a valorii rugozităţii patu-
lui albiei.
Se menţionează că în cadrul modelelor dinamice există o strînsă le-
gătură între modelarea geometrică şi hidraulică a albiei. Astfel, alegînd
anumite secţiuni transversale, rezultă prin tararea modelului anumite va-
lori ale rugozităţii albiei. Schimbînd aceste profile se vor schimba co-
respunzător şi valorile rugozităţii, pentru a putea reproduce exact pro-
pagarea aceleiaşi viituri.
Modelele cinematice definesc prin parametrii e şi T un model de
„rîu echivalent" cu geometria regulată şi rugozitatea uniformă. Dacă
aceşti parametri sînt determinaţi pe baza viiturilor înregistrate atunci
modelele cinematice sînt capabile să reproducă propagarea prin albie a
unei game largi de hidrografe, avînd în vedere legătura s·trînsă dintre
parametrii geometrici şi hidraulici ai albiei unui rîu.
Selectarea unui anumit model pentru a reprezenta propagarea viitu-
rilor printr-un sistem hidraulic cu nivel liber este deosebit de dificilă.
Drept ghid, pentru o astfel de selectare, se pot utiliza atît criteriile pre-
zentate în paragraful 8.6.1. cit şi sinteza prezentată în Anexa 8.2 asupra
celor · mai cunoscute modele de propagare a undelor de viitură.
Ca o concluzie generală, se recomandă utilizarea modelului Musldn-
gwn cu parametrul T variabil funcţie de debit în cazul propagării unde-
lor de viitură pe un anumit traseu hidraulic (albie naturală sau canal) cu
panta talvegului > 1%0 - atunci cînd rezultatele sînt cerute la distanţa
.6.x> 5 km. ln toate celelalte cazuri şi mai ales cînd se solicită nivelul
apei în lungul traseului hidraulic se va utiliza modelul Saint Venant.
300
 ANEX A S. 1
CARACTERISTICILE PRINCIP.\.LELOR T IP UR I DB scnmm 1'iU:1IERICE

Nr. Denumir~a Tipul Schema de discretizare Ecua\iile derivatelor Condiţiile de stabilitate Observa\ii
crt. schemei

f::..t ,;;; v,{1 o,;= 1 schemă insl:1-

f::..x A

1 Difuzivă expli- n+1

tm_xr.x ar
ai';::,
1 - o,;
f'J+ I_ [ o,;ri +- -y;+1+rj'_I)
2
]
vo + 9 n o,; = 0
bilă

schemă difn-
- D.l zlyă pură

Vl!!!.1~1-1
1957 cită
n -:; Dacă solu\ia rezultă
r'J+1 - rj'- 1 1+2 c~
j -1 j j+1 X -ar ~ 1 sub formă de din\i
de fierăstrău se re-
ax 2f::..x f::..t,;;; glo comandă o,; = 0, 1
c0 Vo

!::,.t 1

V
":'m
-,s;;~---
,.. + 1_ ,n - t f::..x A
2 Lcnp ·frog cxpli- -ar;;1 ~---J
2/ll
) 110+ un
cită

n-1
j -1 j j+1 X
ar
-ax ~ ---
r"j+I - rn
2f::..x
j- 1

/)./ ,;;_
V l. ! ! . . 1- 1
1+2

!_!'.!!..I
C
o
glo
Conse rvă
v olumul
fo nrte bine

C0 Vo

.
F Predic\ic
Metoda în doi paş i :
D din A şi B } printr-o schemă D.l 1
__
VYB
D E -,;;;-- primul pas predic-
3 Lax-Wcn- expli- n+ l E din B şi C difuzivă ţia .5i al doilea pas
droff cită
2 1 I
f::..x A corecţia
1960 n A 19 IC Corecţie vo± Schemă de ordinul
F din D şi E printr-o schemă 2 de acuratc\e
J-1 J j•l X
Leap-frcg
j-1. j+l
2 2
c:..,
o
1.-:i

Nr. Denumirea·T.
crt. schemei I 1pu1 Schema de discretizare Ecuaţiile derivatelor Condiţiile:de stabilitate Observaţii

Schema este insta-

bilă la rlurilc pu-
ţin odinei, care nu
ar n+l+r"+1
ri+l _ ,..;+ I - r"j

<trnt
j F-;,;O, 1
ai:::::: 2tlt
Dacă se ţine seama
de condiţia impusă
4 Stokcr Impli- Do
1957 cită
of
n+I -
r;+t fn + l At~ 2glo
pasului de timp
j schema devine sta-
j j+1 X
ax : : : Ax bilă. Se obţln erori
de 5-6% la volum
în cozul variaţiei
rapide a scurgerii

"}lt ar , .. + 1_ ,.. +r+ 1_ , ..

j+l j+I j i
1 l), o - coeficient!
5 Preiesman Impii- -::::::
- ~l)Ea1 de ponderare nfec-
2
1961 cită at 2At taţi ecuaţiei con-
Hâncu 1 tlnultăţll şi respec-
1976 ar f"+l ;+1 - ("1 +1 {";+1 - f':; - ~6~1 tiv ecuaţiei dlna-
-::::::6 +(1 - 0) 2 mlce
j -1 j j +1 X ax Ax Ax

ar r"+i
; - r"; J(o

6 Vasiliev
1965
impii-
cită
":ltîl.
J-1 J J +1 X
-::::::
i)i

iJx
At
("+I fn+l
iJ{ :::::: j+l - j-1
2Ax
At~
(1-28)gA Vlo

6~8~-
1
2
-
\'olumul nu se con·
servă
 Ecuaţia de mişcare

ar r.. +1 + rn+1
; ,.n ,.n
;+1-,;-1;+1
h2
0
llx:i;;;0,6-- Ecuaţia de mişcare
at;::::

I:
261 IohAt a sistemului Saint-
ar 11+1 r"+l
r;+1-; Venant se scrie la
timpul t+llt, iar
7 Amaftiesel- impii- n•ll .-.~ ax;:::: Ât !).:i; Ulollt+vo ecuaţia de conti-
Ionescu cită -~vo nuitate la timpul
Ecuaţia de continuitate Ât gloill+Vo + t+llt/2
1966 n I • •
ar ,.,.+1 ,.n r"
r;n+I +1;+1-,;-;+1

V( ~
pl X
at;:::: 2Ât
0

~glc,l!.t+vo) (1 - F)~
ar n
r;+1+ rn+l r" rn+j
;+1- ; - 1
+ 6
g18 llt+vo
+ - .-
a2:;:::: 2&:

ar 1 n+I r";-1
r;-1-
+

·:±ttt
at~6 llt
8 Gunarat- impli- 2 rn+I
j
,..
-; 1 rn+I r"
J+l-;+I
nam- cită
Perkins +3 llt +6 llt
1970
J-1 j j•l X n+I rn+l
ar r;+1- j-1
ax~ 2/).x

A -- aria secţiunii
de scurgere g - acceleraţia gravitaţională S- coeficient de greutate pentru reprezen-
B - lăţimea albiei la suprafaţa apei Ka - modulul de debit tarea în diferenţe finite a termenului
c' - celeritatea n - indice care numără paţii de timp de frecare
F - numărul Fraude t - timpul o - indice care arată că elementul respectiv

.•--
I 0 - panta talvegului llt - pasul de timp este evaluat pentru un debit de referinţă Q0
j - indice care numără paşii de spaţiu v0 - viteza medie a curentului tn secţiune noduri ln care se cunosc valorile funcţiei (
ho - adinclmea apel corespunzătoare debi- :i: - distanţa măsurată ln lungul albiei noduri in care ~uncţia r este necunoscută
c., tului Q, &; - pasul de spaţiu
~ hM adlncimea maximă a apel « şi 6 - coeficienţi de pondere
 l\lODELE DE PROPAG.\RJ

TIPUL
MODELULUI E CU AŢIILE DE BAZA FUNCŢIA DE TRANSFER A MODELULUl LINIAR

(2 - F ) 11
15·1'·F) - - · -'
111(1) = 8 I- ' e i t1'' + 1J Jo'
a.-t cQ ( 1+.F
--+ --= 0
iJI C'X n (2 + F'l " ]
n (·1- 5F2 t-F4)1 12 - [ • t+ - '
DINAMIC 1 i!v ,, c1J oh (1) 11,,(1) = '
e nP• l
X
-g -i.l+ - -+-
g <,X CX
+ . 2(1 - F 2)

+ I 1- l 0 = 0 I1 {n,(4 - 5F2 + F4)1 /2 _,)(1+_1,_5_TF__.)]''2

([t--1,_5T_F
1 + 1·
x--- --------- --'----1 - ---
J•

l(I+ 1,5'J'~o')
+1-
1
(i- 1,51'~:)]l/l
1 - 1·

lr -rt )'
X
DE DIFUZIE 41Jt
u(I)= y -lr.DI~ e

,c
aQ cQ
KOUSSIS --+c-- =0 (3) •
11(1)= - e
C Jl

ol ax :r

304
 :,..OELOR DE VIITURA

AV ANTA.JELE ( )
şi DEZAVANTA-
SOLUŢIA PARAMETRII JELE (-) FOLO- OBSERVAŢil
SIRII tN PRACTICA
A MODELELOR

( t-) descriu foarte

bine mişc a re ·,
nepcrm:in ~nt..l
unlJ.imenslo-
nală gradual
variată, in
)'dctoda analitică pentru ecuatlllc llnia- orice tip d<:
albie cu ex- Ipoteze de baz ă :
rlwte: Dooge (1973)
c e pţia undelor - scurgerea· este
t de rupere :i unidimensionalii
barajelor unde
~ u(r:)Q.(1 -
gradual variată;
Q. (I) = ~W: Modelul dinamic comi;,!et: ac~elcra1ia
verticală a - pierderile pr:in
o valorile rugoz!tAtU in di- p:irt!culelor trecare 1n miş­
ferite proille caracteris- c~tc l:n por- carea neperma-
Metoda elementului finit: tice alese la un pas d e tant,i. nentă sint calcu-
Ralph To-ShWl Chcng (1970), B :'l tucă
spaţiu 6 x corespun z ător .
late la !el ca şi
(1980),
Modelul dinamic liniar: (- ) n <J cesltă ventru 1n cea pcr.na-
.Metoda caracteristicilor: Abbott (1079) n,, T, F tarare ::1 cxe- nentă;
Metoda dlferen ţeJor finite: C'U:.tc ro , rt,,
10 !:!i.x multe date - - albia este !i:xă
- Difuzivă (1957); Lax şi şi arc pantă
_ explici tă Wendrot! (1960); 11,= --- retcril0'.11"\! la
geometria ~i mică;
{ - Lcap-frog lmlo rugozl tatea al- - distribuţia vite-
- cu schemă in G puncte: biei, pre cum zelor ln secţiune
Abbott şi Ionescu (19Gî) !lx şi la vlitu.1.lc nu afectează pro-
Gun.aratnam-Pcrkins T= - - produse - d ,~ pagarea undei ;
(1970) 1,5v0 bună calitate
- rezistentele hi-
- implicit:\ - cu schemll ln 4 puncte : (- ) programarc'l draulice la ln-
Preissman (1961), la calculator gustările ~I lil!"-
Vaslllev (1965), este compli- glrlle brustc ale!
Ama!t!esel şi c'lt\, iar du- albiei slnt ne-
Ionescu (1906), rata unei exc- glijate
Hâncu (197G). cu~ii este mar,~
(-) necesită c:idre
calificate ~i
calculatoare
de marc c:i:,.:t-
citatc

Metoda analitic:. pentru ceuaţla linl- ( ) desc.:""u bmc Ecuaţia (2) ,:-czultă
arizată: Hayaml (1~51), SutJ1erland i;i propagnrl!a din sistemul (1)
Barnett (1!172), Doage (1973). viiturilor 1n prin nei;iUjarea
albii cu vanta termenilor:
Metoda diferenţelor finite : talvegului
- schemă explicită Harder-Armacost > l~ ln- 1/g • c!V /c!I V 'g • ov clr
-
(1965)
schemă implicită Cunge (1969),
<+>simplu de
ţclcs şi d ~ sl linlarlwrca
Price (1973) programat, ecuaţiilor rămase

iar durata unei

KOUSSJS (1975) cxccut1i esvi
mult mai ml-
!lx că ca la mode-
lele dinamice
(+ ) necesită pu•.i- EcuaţU!e 3-5 pot
C
ne date pen- fi deduse din sis-
tru taraN ~I temul (1) prin
Soluţia prin meto- Soluţia analitică
0= 1- execuţi e neglijarea terme-
Albia este nilor
da dl!erenţelor tl- llniarlzattl pe c · 61 !hlocuită
nite pentru mo- Intervale de printr-un ca- 1/g · av /at,
lielcle Muskineum timp pentru nal echivalent
(McCharty 193J) modelele - cu geometri c o/g • a11Jax, iih /ax
ŞI SSARR K.aUnln-Mlljukov --
Bl0 c!lx
o.I )
Q· - + c-+1
6x şi rugozitate
<Rockwood 1972) (1958), Muskln!!um uniformă - ş i Uniarizarca
(N ash 1959) ~I !l:rln e cuaţiilor rămas e!
Q !li definit de pa-
Koussls (1975). ( - - - - c-+1 rametrii mo-
DI0 c6x 6x delului

20 - Hidrologie dinamică
305
 TIPUL ECUAŢIILE FUNCŢIA DE TRANSFER
MODELULUI DE BAZA A MODELULUI LINIAR

dV pentru un singur sector de rtu

MUSKINGUM
Q,.-Q,s = dt f
(4) u(I) = _6_ 8(1) + 1 e- T(l - 0 )'
V = T [6Q 0 + (1-6) Q,J 6-1 T(l-6) 8

pentru un singur sector de rtu

1 _.!,_
u(I)= - e ~
Ţ \

(5) I

pentru ns subsectoare de t1u

SSARR
(ROCKWOOD) 1 --' (I)"
u(I) = - - - · e
...r (n,)
~. -
...
'- 1

A - aria secţiunii de scurgere I, - panta talvegului

B - lăţimea albiei la suprafaţa apel 11 - panta de frecare
c - Viteza de propagare a undei cinematice I, 1 - funcţia Bessel de primUl ordin
D - parametru de di!uzie n - indice ce arată momentul de timp
F - numărul Frou<1e l - lungimea caracteristică a unui sector de
h - adinclmea apei pentru care legă.tura dintre debitUl defll
h - adinclmea medie a apel şi volumul acumulat este liniară
hmmo - adinc!mea med.le a apel corespunzătoare de-
bitului de referinţă Qo

306
- SOLUŢIA PARAMETRil
AVANTAJELE (+)
ŞI DEZ-
AVANTAJELE(-)
FOLOSmII
IN PRACTICA
OBSERVAŢII

A MODELELOR

DOUGE (1973)
t:..T t:,. X
T0+-
2 {).I ]
T= -
- T(l-0) v„
-e - (- ) nu pot descrie Ecuatille 1-3 sint
O=_:. __:. (l- P) hm 0
cu suficientă
precizie pro-
,pagarea vll-
scrise pentru o
secţiune transver-
sală a albiei tn
2 3 4 1 6.x
0
turilor ln alblltimp ce relaţiile
cu panta < l"te0
4-5 s!nt integrate
pe un sector de
(-) nu pot descrie rlu.
scurgerea tn
rlu ctnd Modelul Muskingum
aceasta este este identic cu
influenţată de modelul Koussls
efectele curbei dacă parametrul
de remuu T din ecuaţia 4
t:..t
--TO Ca=1- .!_
6.t
[1- (-) nu pot descrie
este egal cu
2 t:..x T=f:..x/c
c.- t:..t
Al ]
--=---
1,5 • v 0
scurgerea pro-
dusă la lnchi-
derea sau
T(1- 0)+- -e-T(l-0) deschiderea Modelele Muskin-
2 bruscă a gum, Kalinin-
stavilelor sau MilJukov şi
undele de ru- Rockwood s!nt
pere a baraje- echivalente dacă:
lor;
0=0, T,=•, şi
Se menţlone.-iză că
modele cinemati- N = n,= N 1
ce stnt mal avan-
tajoase dectt mo- Modelul Muskin-
delele de difuzie gum dă rezultate
cu excepţia ca- toarte asemănă­
zurilor clnd ter- toare cu modelul
menul de presiu- de difuzie dacă:
!J.t ne este important
T(l - 0)- 6 10 • 6.x 0=1 /2-DT /f:..xU
,= _____t:,._t_
2 Al
- --- n,=-------
4- P hm (Cunge 1969)
Ca=c T(l-0) 0
T(l - 0)+
2
1=(1- Fi)_§__ 4 dQ
J-
o dh

n, - numărul de subsectoare de Qd - debitul defluent din secto- V - volumul de apă acumulat

rlu ln modelul Kalinin rul de rtu pe sectorul de riu
Mlliukov şi modelul dinamic Q0 debitul de linlarizare (re!e- 'T, 'T, - timpul de propagare a un-
-
liniarizat rin ţă) a sistemului (1) dei de vlltură din modelul
N - numărul de subsectoare de t - timpul Kalinin-Mlliukov
rlu tn modelul Muskingum T - durata de propagare a undei x - distanţa măsurată 1n Iun•
N 1 - numărul de faze 1n modelul de vll tură pe sectorul de gui albiei
Rockwood rtu Â% - lungimea sectorului de rlu
O - indicele care arată că ele- Al - pasul de timp O - parametru de atenuare
mentul respectiv este eva- v - viteza medie a curentului tn u ( t) - funcţie de transfer
luat pentru debitul de re1e- secţiune 6 (1) - funcţia Dirac
rinţă Qo U - viteza de propagare a undeir(n,) - funcţia Gamma
Q - debitul pe sectorul de riu
Q0 - debitul afluent lntr-un sec-
tor de rtu

307
 BIBLIOGRAFIE

1 . ABBOTT, M., IONESCU, F., On the numerical computation of nearly horizontal

fk w. J. Hydr. Res., 5, 2, 1967.
2. ABBOTT, M. B., Computational Hydraulics; Elements of the Theory of Free
Surface Flow~, Pitman Publishing Limited, London, 19i 9.
3 . AMAF'TIESEI, R., IONESCU, FL., O rezolvare implicită a ecuaţiilo1· mişcării
nepermanente în albii deschise, Studii de Hidraulică ISCH, XII, Bucureşti,
1966.
-!. AMAFTIESEI, R., Programul „UNDA" pentru calculul propagării viiturilor, H i-
drotehnica, nr, 2, 1976.
~- CHIRIAC, V., FILOTTI, A., MANOLIU, I. A., Prevenirea şi combaterea lnu n-
daţillor, Ed. Ceres, Bucureşti, 1980.
'6. CIOC, D., DOGARU, L., POPESCU, M., O metodă de cal cu l a mişcării neper-
manente în albiile rîurilor, Hidrotehnica, nr. 10, 1967.
7. CUNGE, J. A., On the subject of a flood propagation computation methocl (Mus-
kingum method), J. Hydr. Res., 7, 2, 1969.
:a. CUNGE, J., HOLLY, F. M., VERWEY, A., Practical Aspects of Computational
River Hydraullcs, Pitman Advanced Publishing Program, London, 1980.
9 . DIACONU, C., ŞERBAN, P., PAŞO!, I., Instrucţiuni metodologice şi tehnice pen-
tru reconstituirea scurgerii naturale a rîurilor, Institutul de Meteorologie şi H i-
drologie, Bucureşti, 1980.
"1 0. DIACON, AL., GHERGU, M., POPA, R., Mişcări n epermanente pe canalul Du-
năre-Marea Neagră în condiţiile evacuării viiturilor din bazin, Ses iunea de
comunicări ştiinţifice - Independenţa energetică a României, Institutul Politeh-
nic Bucureşti, 1982.
11. DUMA, D., Contribuţii la perfecţionarea metodelor de calcul hidraulic al
curgerii apelor mari în albiile cursurilor de apă amenajate prin lucrări de în-
diguire şi regularizare, Teză de doctorat, I.A.N.B., 1984.
"12. DUMA, D., LEŞAN, N., Metode perfecţionate de calcul hidraulic pentru curge-
rea apelor mari in albiile rîurilor amenajate prin lucrări de îndiguire şl re-
qularizare. Hidrotehnica, nr. 11, 1984.
13. DROBOT, R., Evaluarea parametrilor metodei Muski11gmn ele propagare a un -
delor de viitură prin programare liniară, Hidrotehnica, nr. 9, 1983.
1-1. DOOGE, J. C. I., Linear Theory of hydrologic ~y stems, Technical Bulletin
nr. 1468, U.S. Department of Agriculture, Washington, 1973.
15. FLEMING, G ., Computer simulation techniques in hydrology, Elsevier, Amster-
d::im. 1975.
16. FLOREA, J. ş.a . Mecanica fluidelor şi hidraulica, ln!.'titutul Politehnic Bucure5ti,
1975.
li. GUNARATNAM, D., PERKINS, F. E ., Numerical Solutions of Unsteady Flow in
Open Channels, Hydrodynamics Laboratory T.R. nr. 127, Dept. of Civil Engi-
neering, MIT, Cambridge, 1970.
18. HARDER, J. A., ARMACOST, L. V., Wave Propagatinn in rive1·, Hydraulic
Engineering Laboratory, Report nr. 1, ser. 8, University nf California, Berkeley,
June, ID66.
19. HANCU, S., Une methode grafo-analitique utilisee pour le calcu l du mou-
vement non permanent graduellement varie le lit d es ri v ieres, XI-Congres.
AIRH, Leningrad, 1965 .
.20. HANCU, S ., Regularizarea albiilor rîurilor, Editura Ceres, Bucureş ti, 1976.
'.ll. HANCU, S. şi alţii , Hidraulică aplicată. Simularea num e rică a mişcării neper-
manente a fluidelor, Editura Tehnică, Bucureşti, 1985 .
.22. KALlNIN, G. P., MILIUCOV, P. I., Priblijenîi raşciot neustanovivsegosia clvi-
jenia vodnîh mass, Tr. Cent. Inst. Prognozov, Leningrad, 66, l!J58.
-:! 3. KOUSSIS, A., Jmproved Method for Approximate Flood Routing Computations,
Inst. fiir Hydraulik und Hydrologie, TH. Darmstadt, Germany, Techn. Bericht,
nr. 15, 1975 .
.2-1. KUCHMENT, L. S., Matematiceslcoe modelirovanie recinogo stoica, Leningrad,
GHIMIZ, 1972.
'25. LAX, P. D., WENDROFF, B., Systems of conse1·vation laws, Comm. Pure Appl.
Math., 13, 1960.
:26. LAZARESCU, D., Prognoza scurgerii în timpul viiturilo1· din ploi pe teritoriui
României, Studii de hidrologie, XXXIII, 19i2.

308
27. LIGHTHILL, M., WHITHAM, G. B., On lcinematic Wav es, I. Proc . Roy, S oc . A,
229, 1955.
28. LINSLEY, R. K., KOHLER, M. A., PAULHUS, J. L. H., Hydrology for Engi-
necrs, McGrow Hill Company, London, 1958.
29. LUDU, M., Calculul ate nuării viiturilor provenite din uzinările zilnice la sis-
t eme le hidrotehnice pe rîurile mari. Studii de hidrologie, XLIII, 1974.
3 0. MANOLIU, M., CORBUŞ, C., Metode de determinare a parameti·ilor relaţiei
Muskingum, Hidrotehnica, 6, 1985.
:31. M ATEI, V. Evoluţia inundaţiilo1· din lunile martie-mai 1988, Hidrotehnica,
nr. G, 1988.
.32. MUSTAŢA, L., Aplicarea metodei de prognoză a debitului mediu zilnic pe baza
volumului existent în reţeaua hidrografică pentru bazinul rîului Mur eş, M e-
teorologia, hidrologia şi gospodărirea apelor, nr. 2-3, 1985.
33. NASH, J. E., A note on the Muskingum Flood - Routing Method, J. Geop hys.
Res., 64, 1959 .
.34. PODANI, M., 1n legătură cu problema atenuării viiturilor, Hidrotehnica, nr. 2,
1975.
35. POP A, R., Curgeri cu suprafaţă liberă în regim nepermanent, Institutul Politeh-
nic Bucureşti, 1984.
:36. PREISSMAN, A., Propagation des intumescences dans les canaux et rivieres,
First Congress of the French Association for Computation,. Greno ble, 1961.
37. PRICE, R. K., Flood Routing for British Rivers, Hydr. Res. Station, Walling-
ford I.N.T., III, 1973.
38. S TANESCU, V. AL., Modele matematice în hidrologie, Institutul de Construcţii
Bucureşti, 1003.
:39. STRUPEZEWSKY, W., KUNDZEWICZ, Z., Muskingum methos rcvisited,
J. Hydrol., 48, 3/4, 1980.
40. S UTHERLAND, A. J., BARNETT, A. G., Diffusion Solutions to Flows with
Upstream Control, JHYD, .A'.SCE, 98, HY 11, 1972.
41. ŞERBAN, P., A contribution to the flood routing by m cans of Muskingmn
m cthod, Meteorology and Hydrology, Bucureşti, nr. 2, 1976.
42. ŞERBAN, P., Model matematic pentru compunerea unde.lor de vi i tură, Studii
şi cercetări partea a II-a, hidrologia şi hidrogeologia, XLVI, 1977.
43. ŞERBAN, P., Modele matematice pentru prognuza undel or de viitură în bazine
amenajate hidrotehnic, Studii şi cercetări hidrologice, 51, 1984.
44. ŞERBAN, P., CORBUŞ, C., Utilizarea ecuaţiei difuziei pentru propagarea un-
delor de viitură, Studii de hidrologie, 52, 1985.
45. THOMAS, I. E., WORMLEATON, P. R., Flood Routing using a Convr?ctive Dif-
sion Model, Civil Eng. and Public Works Review, 1970.
46. THOMAS, I. E., WORMLEATON, P. R., Finite Difference Solution of the Flood
Diffusion Equation, J. Hyd., ASCE, 98, HY 11, 1972.
47. VAS ILJEV, O. F., Numerical solutions of the non-linear problems of unsteady
flow in open channels, Proceedings of the 2-nd International Conference on
Numericul Methods in Fluid Dynamics, Berkeley, 1970.
48. VOINEA, B., Metoda de calcul simplificat al propagării undei de viitură pe
albii de rîu, Hidrotehnica, nr.
49. VRACIU, G., POPA, A., Metode numerice cu aplicaţii în tehnica de calcul,
voi. I, Ed. Scrisul românesc, Craiova, 1982.
'50. VLADIMIRESCU, I., Hidrologie, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucure1ti, 1978.
5 1. WEINMANN, P., LAURENSON, E. M., Modern methods of flood routing, Hy-
drological Symp. Inst. Emgrs., Aust. Nat. Conf. Pub. No. 77/5, 1977.
52. ZANOBETTI, D., PREISSMAN, N. A., CUNGE, J. A., Le modele mathematique
du delta du Mekong, La Houille Blanche, No. 1, 4 and 5, 1968.
53. * * * Rîurile României, Monografie hidrologică. Bucureşti, 1971.
54. * * * SSARR - Streamflow synthesis and reservoir regulation, U. S. Army
Engineers Division North Pacific, Portland, Oregon, 1972.
55. * * * Flood Studies Report, Natural Environment Research Council, 27 Charing
Cross Road, London, ,1975.
56. * * * Unsteady Flow in Open Channels, Water Resources Publication, Fort
Collins, Colorado, 1975.
57. * * * Flood Forecasting Methods for Humid Region of China, 1977.
58. * * * Determinarea curbelor suprafeţelor libere ale apei şi suprafeţelor albiilor
majore afectate de inundaţii de diferite probabilităţi pe cursurile de apă ale
rîurilor Mureş, Argeş şi Dimboviţa, I.C.P.G.A., Bucureşti, 1982.

309
 9. MODIFICAREA SCURGERII
PRIN LACURI DE ACUMULARE

9.1. IMPLICAŢIILE HIDROLOGICE ALE LACURILOR

DE ACUMULARE

Realizarea unor lacuri de acumulare constituie o intervenţie bru-

tală în sistemul hidrologic, care modifică echilibrul natural existent îna-
inte de realizarea lor.
Din punct de vedere hidrologic, lacurile de acumulare modifică în
principal regimul debitelor lichide şi solide din amonte şi aval de baraje.
Astfel, prin bararea unui curs de aipă, se realizează o supraînălţare
a nivelului apei şi o reducere a vitezelor de curgere, ceea ce conduce la
o depunere a aluviunilor funcţie de mărimea acestora de la coada lacului
spre baraj. Ca urmare, în afara perioadelor "de spălare, debitele evacuate
din lac sînt puţin încărcate cu aluviuni în suspensie şi practic deloc cu
aluviuni tîrîte.
In aceste condiţii, în aval de lacul de acumulare, cursul de apă va
avea tendinţa de erodare a fundului pentru a se încărca cu material alu-
vionar astfel încît să-şi acopere întreaga capacitate de transport solid.
O dată cu trecerea timpului, procesul de colmatare a lacului de acu-
mulare continuă, realizîndu-se treptat reducerea volumului util a ldcu-
lui şi o creştere a debitelor solide evacuate în aval, care la un moment
dat vor depăşi capacitatea de transport din aval. In consecinţă, va avea
loc o colmatare a porţiunilor erodate anterior conducînd la o ridicare pro-
gresivă a fundului albiei.
In faza finală, lacul de acumulare se colmatează în totalitate, debi-
tele solide defluente devin egale cu cele afluente atingîndu-se în acest
mod un nou profil de echilibru. Mărimea ciclului descris anterior depind~
în principal de regimul debitelor solide afluente, de tipul şi mărimea la-
cului de acumulare, precum şi de regimul de exploatare a acestuia. Pen-
tru studiul acestor procese de _eroziune-transport-depunere au fost elabo-
rate ,nodele matematice ce se vor prezenta în capitolul următor.
in continuare se va prezenta modificarea regimului natural al de-
bitelor lichide de către lacurile de acumulare.
Pentru satisfacerea diferitelor categorii de folosinţe de apă, lacurile
de acumulare dispun de volume utile ce permit reţinerea surplusului de
apă din perioadele de ape mari şi redistribuirea lui în perioadele s ece-
toase, realizînd în acest mod o modificare importantă a hidrografului de-
bitelor afluente (fig. 9.1).
In vederea reducerii efectelor negative ale apelor, lacurile de acu-
mulare sînt prevăzute cu volume de protecţie, care permit realizarea unei
310
atenuări a undelor de viitură, prin reţinerea în lac a unei părţi clin vo-
lumul undei afluente, volum care nu mai participă la scurgere în perioada
în care a fost reţinut.
Datorită acestei reţineri are loc o reducere a debitelor defluente
faţă de cele afluente, pînă în momentul cînd se realizează debitul maxim
defluenţ - moment situat pe ramura de scădere a hidrografului afluent -

a
t
o ('\ Hidrograf afluent
IV
I \
I \
/ \ Hidrograf defluenl '{Undă defluentă
r,J
' ,,',
I
___ .,,, /
I

,,..........._
li III IV V VI VII VIII IX X XI XII
Luna -

Fig. 9.1. Redistribuirea în timp a hidro- Fig. 9.2. Atenuarea undei de vii-
grafului scurgerii anuale de către un lac tură într-un lac de acumulare.
de acumulare.

după care are loc o sporire a debitelor defluente faţă de cele afluente,
în cursul căreia se resimte efectul de eliberare ai volumelor reţinute an-
terior (fig. 9.2).
Caracteristicile undei defluente dintr-un lac de acuniulare depind
în special de tipul şi mărimea lacului de acumulare, de modul de mane-
vră a evacuatorilor de ape mari şi de tipul undei afluente. Există posibi-
litatea ca anumite unde de viitură cu debite de vîrf mici şi volume mari
să ducă la debite defluente mai mari <lecit cele care corespund altor unde
de viitură care, deşi sînt caracterizate prin debite de vîrf foarte mari, au
volume mici.

o a a
Undă afluentă Undă afluentă

Q b C

Fig. 9.3. Comparaţie între modul de atenuare a undei de viitură tn diferite tipuri
de lacuri de acumulare: a - atenuare în tranşa peste creasta deversorului; b - ate-
nuarea tn lacuri nepermanente sau în lacuri cu tranşă de reţinere a viiturilor sub
creasta deversorului; c - atenuarea în acumulări laterale (poldere).
311
 In funcţie de tipul lacului de a cumulare pot apărea în gcncr..il u r-
mătoarele situaţii:
- atenuarea în lacuri de acw1mlare frontale fără tranşe de reţinere
nepermanentă s ub creasta deversorului (fig. 9.3, a);
- atenuare în lacuri de acumu lare
o frontale cu tranşă de reţinere neperma-
nentă sub creasta deversorului (fig. n.:~
. b);
- atenuare în lacuri de acum u lare
laternle (fig. 9.3, c).
Se menţionează că în cazul lacuri-
lor de acumulare frontale, care dispun de
deversoare echipate cu stavile, unda de-
fluentă poate avea forme foarte diferite
în funcţie de modul de manevră a a r·es-
tora.
Efectul de atenuare al unui b c: de
acumulare poate fi sporit prin prcgnlirea
F ig. !J.-1. lnfluc•nţa pregolirilor
asu pra atenu ă rii undelor ele v ii- lacului în momentul în care se an unţă.
tură. apariţia unei unde de viitură (fig. 9.4).

9.2. METODE DE CARACTERIZARE GENERALA

A MODIFICARII REGIMULUI SCURGERII
PRIN LACURI DE ACUMULARE

9.2.1. Curbe şi indici caracteristici ai lacurilor

de acumulare
Principalele curbe caracteristice ale lacurilor de acumulare sinl:
- curba de variaţie a s uprafeţei lacului (S) funcţie de cota nivelu-
lui apei în lac (H), denumită curba suprafeţelor inundate
S = f(I-l); (9.1)
- curba d e variaţie a volumului lacului (V) funcţie de cota nive-
lului apei în lac, denumită curba capacităţii lacului (fig. 9.5).
V = f(H). (fl.2)
Curba suprafeţelor inundates e detc.rmină prin planimetrarea s u-
prafeţei corespunzătoare dife ritelor
nivele.
Volumul de apă cuprins între două suprafeţe orizontale apropiale
se determină prin metoda trunchiurilor de piramidă: '
l ,---,-
iH',-1., = 3 (S,_1+ s,+ v s,_1. s,)Ahi- 1., (9.3)

unde S,_1 şi Si sînt suprafeţele lacului la nivele de retenţie învecin ate

h,.
· h1- 1,
(9.4)
Volumul total al lacului se obţine prin îns umarea succesivă a volu-
melor parţiale:
' = :E.il V 1-1. ,. (9.5)
312
 Nivelele caracteristice ale lacurilor de acumulare sînt:
- nivelul talvegului reprezintă cota cea mai joasă a terenului în
c uveta lacului de acumulare;
- nivelul golirii de fund reprezintă cota buzei inferioare a celui
mal coborît orificiu de evacuare a apei din lac;
ţH
Nivelul maxim de ex loatare
Nivelul creste, stavilei
Nivelul creste, deversorului
Nivelul reten iei -
normale

Fig. 9.5. Nivele şi volume caracteristice ale Incurilor de acumulare.

- nivelul prizei de apă indică cota la care este mnplasată priza

de apă;
- nivelul minim de exploatare (NmE) reprezintă cota cea mai co-
borîtă pînă la care este permisă scăderea nivelului apei în lacul de acu-
mulare în cursu'l unei exploatări normale;
- nivelul retenţiei normale (NRN) reprezintă cota cea mai ridicată
a apei în cursul unei exploatări normale fără deversări;
- nivelul crestei deversorului reprezintă cota cea mai coborîtă de
la ca re este posibilă evacuarea unor debite prin descărcătorii de suprafaţ.:i
a i acumulării; •
- nivelul crestei stavilelor de pe deversor reprezintă nivelul ma-
xim pînă la care mai este posibilă reţinerea apei în lac fără deversare;
- nivelul maxim de exploatare (NME) reprezintă cea mai ridicată
cotă pe care o poate atinge apa din lacul de acumulare în perioada viitu-
rilor. În general, se indică nivelul maxim al apelor la probabilitatea de
d imensionare şi la cea de verificare a siguranţei barajului.
Nivelele menţionate determină volumele caracteristice ale lacurilor
de ac umulare şi anume:
- volumul mort (Vm) este cuprins între nivelul prizei şi nivelul
t alvegului;
- volumul rezervei de fier (V,1) este delimitat de nivelul minim de
-exploatare şi de cel al prizei de apă;
- volumul util (V,.) este destinat pentru satisfacerea folosinţelor de
apă ş i este cuprins între NRN şi NmE;
- volumul brut (Vb) este cuprins între NRN şi nivelul talvegului,
fiind egal cu suma dintre volumul mort, volumul rezervei de fier şi vo-
l u m ul util:
Vb=Vm+V,,+Vu; (9.6)
313
 - volumul de protecţie contra viiturilor (Vp) este cuprins între
NME şi NRN;
- volumul total al lacului este cuprins între NME şi nivelul talve-
gului, fiind egal cu suma dintre volumul brut şi volumul de protecţie con-
tra viiturilor:
V p= Vb+VP. (9.7)
Principalii indici caracteristici ai lacurilor de acumulare sînt: coefi-
cientul de acumulare, gradul de regularizare şi coeficientul de atenuare
a unqelor de vii tură.
Coeficientul de acumulare ~ se defineşte ca fiind raportul dintre vo-
lumul util al lacului de acumulare (Vu) şi stocu:l mediu anual afluen t (W)
~= Vu. (!J.lO)
w
Coeficientul de acumulare constituie un indicator sintetic al tipului
de regularizare [16] realizat de lacurile de acumulare (tabelul 9.1).
Tabelul 9.1
TIPUL DE REGULARIZARE REALIZAT DE UN LAC DE ACUMULARE,
FUNCŢIE DE COEFICIENTUL DE ACUl\IULARE

Coeficientul de acumulare
Tipul de regularizare
Minim lllaxim

Orară zilnică o 0,0006 .•• 0,001

Săptăminală 0,0006 ..• 0,001 0,003 •.• 0,006
Sezonieră 0,003 ••• 0,006 0,05 ••• 0,10
Anuală 0,05 ••• 0,10 0,25 .•. 0,35
Superanuală 0,25 ••• 0,35 1,0 ••• 5,00

Regu:larizarea zilnică este caracteristică unor lacuri de acumulare

mici şicorespunde unui ciclu de umplere-golire a lacului de o zi.
Regularizarea săptămînală permite acumularea debitelor exceden-
tare din zilele de repaus (cu consum mai mic de energie electrică) şi fo-
losirea lor în zilele lucrătoare ale săptămînii.
Regularizarea sezonieră este caracteristică unor lacuri cu volume
relativ mici, ce nu permit reţinerea integrală a volumelor de apă afluente
în perioada de umplere a lacurilor.
Regularizarea anuală corespunde unui ciclu de umplere-golire de
un an, surplusul de apă din perioadele cu ape mari este acumulat pen-
tru a fi redistribuit în perioadele cu ape mici.
Regularizarea superanuallă corespunde unor lacuri cu volume mari,
care acumulează surplusul de apă din anii ploioşi pentru a-l folosi în anii
secetoşi.
Gradul de regularizare, 'Y, este definit ca raportul dintre debitul mi-
nim regularizat (Q,) asigurat prin exploatarea lacului şi debitul mediu
multianual af!luent (Qm):

(9.11)

Măsura în care un lac de acumulare realize ază o atenuare a undei

de viitură se determină prin coeficientq.l de atenuare (sau gradul de ate-
314
nuare) definit ca raportul dintre debitul maxim defluent (Qm,1) şi debitul
maxim afluent (Qma):
(9.12)

Acest coeficient variază intre valoarea O - corespunzătoare situaţiei

î n care lacul de acumulare reţine integral unda de viitură şi o valoare
.apropiată de 1, ce se obţine în situaţia unor lacuri de acumulare de ca-
pacitate foarte mică, care au o influenţă neglijabilă asupra unor unde de
viitură importante.

9.2.2. Evaluarea generală a modificării scurgerii

prin lacuri de acumulare
Metodele de caracterizare generală a modificării regimului scurgerii
n aturale prin lacuri de acumulare se bazează pe ecuaţia de continuitate:

Qa - Q.i = :~ v (9.13)

unde Q,., Qd reprezintă debitul afluent, respectiv debitul defluent din la-
,culde acumulare, V - volumul acumulat în lac.
In calcule volumul acumulat în lac poate fi introdus în două ipo-
teze şi anume:
- ca volum static, considerînd că lacul are suprafaţa orizontală,
ceea ce conduce la o relaţie unică - V= V(H) - între volumul acumulat
şi nivelul apei. Acest caz este specific lacurilor de acumulare cu adîncimi
mari situate pe riuri cu debite reiativ mici şi pante mari;
- ca volum dinamic, ţinînd seama de efectul curbei de remuu, cee;:i
ce conduce la o relaţie de tipul V= V(H, Qa) între volumul acumulat şi
nivelul apei din secţiunea barajului. Acest caz se intilneşte la lacurile
cu adincimi mai mici pe rîuri cu debite relativ mari şi cu pante mai mici.
Ecuaţia (9.13) serveşte ca bază la reconstituirea regimului hidro-
logic natural.
Reconstituirea scurgerii naturale se defineşte ca fiind totalitatea ope-
raţiilor de calcul prin care, pornindu-se de la regimul de scurgere (actua~
modificat, înregistrat hidrometric într-o secţiune dată, se elimină sau se
corectează influenţele modificatoare introduse de folosinţele de apă · în
amonte de acea secţiune, astfel ca rezultatele finale să reflecte situaţia
scurgerii de apă în ipoteza inexistenţei folosinţelor respective. Operaţia
de reconstituire va permite constituirea &irurilor de date omogene cu pri-
vire la elementele potenţialului natural al resurselor de apă, care vor sta
în continuare la baza cunoaşterii legilor care guvernează resursele hidrice.
Ecuaţia de reconstituire a debitelor naturale în cazul existenţei a L
lacuri de acumulare este [6]:

(9.14)

unde Q Nat L reprezintă debitul apei în regim natural, QMa, L - debitul mă­
s urat care trece prin profilul barajului L, Â V, - volumul acumulat sau
dezacumulat în intervalul de timp ÂT în cele L lacuri.
315
 In vederea asigurării preciziei necesare operaţiei de reconstituire
este necesară:
- organizarea unor staţii hidrometrice la lacurile de acumulare.
care să permită determinarea debitelor turbinate, deversate şi evacuate
prin golirile de fund, care însumate constituie debitele ce trec prin pro-
filul barajului (QMăs L);
- actualizarea periodică a curbelor de capacitate ale lacurilor de:-
acumulare în vederea determinării cu precizie a volumelor acumulate sau
dezacumulate în şi din lacuri (t. V,·).

9.3. METODE DE CALCUL AL ATENUARII

UNDELOR DE VIITURA

Pentru calculul atenuării undelor de viitură în lacuri de acumul are

au fost puse la punct numeroase metode grafice sau grafoanalitice, din-
tre care cele mai răspîndite sînt Creager, Blau şi Sorensen.
în ultimii ani, ca urmare a extinderii utilizării calculatoarelor elec-
tronice, aceste metode tind să fie înlocuite de metodele numerice, d intr~
care cca mai utilizată în practică este metoda Puls.
Menţionăm că p·entru calculul debitelor maxime defluente şi implicit
al coeficientului de atenuare au fost elaborate o serie de metode expe-
ditive, aproximative. Dintre acestea se menţionează cea elabo raLă de
Al. Diacon, bazată pe o schematizare a hidrografelor afluente şi dcflu-
ente dintr-un lac de acumulare [4].

9.3.1. Metoda Puls

Metoda Puls admite ca ipoteze simplificatoare orizontalitatea nive-

lului apei pe toată suprafaţa lacului şi propagarea instantanee a hidro-
grafului undei de viitură pe toată lungimea lacului. Procedeul Puls a re
la bază ecuaţia de continuitate (9.13) scrisă în diferenţe fine:
Q.1+1+ Q., _ Q41+1 + Qd1 = V1+1-- l",
(9 .15}
2 2 6.t
fn care Qai, Q 0 1+ 1 este debitul afluent în lac la începutul, respectiv s fîrşi ­
tul intervalului t.t, Qd;., Qdi+ 1 - debitul defluent din lac la începutul, r es-
pectiv sfîrşitul intervalului t.t, V,i, Vi+ 1 - volumul de apă acumulat în
lac la începutul, respectiv sfîrşitul intervalului de timp t.t, t,+1, t; r epre-
zintă două momente succesive corespunzînd timpului t1 şi respectiv ti+i =
= ti+t.t.
Pentru a calcula atenuarea undei de viitură într-un lac de acumu-
lare ecuaţia(9.15) se pune sub forma:

(9 .16}

in vederea efectuării calculului atenuării unei viituri într-un lac de

acumulare sînt necesare următoarele elemente:
- hidrograful undei afluente în lacul de a cumulare Qa= f(t), pre-
zentat sub forma unw şir de valori la intervale de timp t.t;
316
 - curba capacităţii lacului de acumulare V = f(H); .
- cheile limnimetrice ale evacuatorilor de ape mari ai acumulării
Qa= f(H). Ele depind atît de nivelul apei în lac cît şi de ipotezele de func-
ţionare ale evacuatorilor de ape mari.
Pentru început, pe baza acestor elemente se calculează şi apoi se
reprezintă grafic expresia:
/j.t
E(H) = V + Qa - (9.17)
2

pentru diferite niveluri ale apei în 'lac şi corespunzător unei anumite ipo-
teze de funcţionare a evacuatorilor de ape mari.
Calculul debitului defluent după relaţia (9.16) se efectuează în paşi.
determinîndu-se valoarea membrului drept al relaţiei (9.16) pe baza ele-
mentelor cunoscute de la începutul fiecărui interval. Cu această valoare
şi ţinînd seama de ipoteza de funcţionare a descărcărilor din graficul dat
de expresia (9.17) rezultă m51rimea .nivelului H. Corespunzător acestui
nivel se pot determina valorile Qdi+t şi V 1+ 1 din cheile limnimetrice ale
descărcătorilor şi respectiv curba capacităţii lacului, care vor deveni va-
lori iniţiale de calcul pentru pasul următor.

9.3.2. Metode expeditive

Din categoria aGestor metode fac parte o serie de procedee analitice

sau grafice, care permit determinarea foarte rapidă - fără a utiliza cal-
culatorul electronic - a debitului maxim defluent dintr-un lac de acu-
mulare.
1n ipotezâ că hidrografele afluente şi defluente dintr-un laie de
acumulare se pot schematiza sub forma unor hidrografe triunghiu'lar e
(fig. 9.6, a) atunci putem scrie următoarele relaţii [4].

Vp =
TT
Qma- -
Qma-
TT
(9.18}
2 2

(9.19}

2 \1 11
TT =- (9.20)
Q„a

a Q
Hidrograf afluent

Hidrograf defluent

T
ÎŢ
a
b

Fig. D.6. Schematizarea hidrografului afluent şi defluent dintr-un lac de acumulare.

317
unde Vv este volumul de protecţie contra viiturilor, V., - volumul vii-
turii, Tr - durata totală a viiturii, Qma, Qmd - debitul maxim afluent,
respectiv defluent din lacul de acumulare.
'Înlocuind relaţiile (9.19) şi (9.20) în ecuaţia (9.18) obţinem:
Vp=Vv-VvQmd =Vv(l - Qmd)· (9.21)
Qma Qm•
Ţinînd seama de relaţia (9.12) expresia de mai sus devine:
cx = l - vP, (9.22)
V,
Atenuarea unei unde de viitură printr-un lac de acumulare este
efidentă atunci cînd coeficientul de atenuare et<0,9, ceea ce implică ca
Vp~0,1 V.,. 1

Presupunînd că hidrograful afluent şi hidrograful defluent dintr-un

lac de acumulare se pot schematiza sub forma prezentată în fig. 9.6, b,
Al. Diacon a dedus [18] formula generală a coeficientului de atenuare:

1+ ·o- •1 +
2-YPi _ V (1+ ·o- •1+
CX = - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - ~
2-YPir- (l - ~-y)(l- ,1)
(9.23)
cu:

2
ex = Qm1. ~= V" y= ""'= • (9.24)
Qma V, V, •1 •
unde t 0 este durata de anticipare a prognozei, TcR - durata de creştere
a undei de viitură, t - timpul în care se ajunge la nivelul normal de re-
tenţie (N RN), V ac - volumul care se acumulează în lac (în ipoteza t=O)
Intre nivelul iniţial şi NRN. _
Prognoza hidrologică furnizează durata de anticipare a undei de vii-
tură (t0) şi caracteristicile acesteia (TcR, V.,) pe baza cărora se determină
coeficienţii i: 0 şi i: 1 utilizînd ·formulele (9.24). De asemenea pentru un lac
dat şi pentru un anumit nivel iniţial se pot evalua coeficienţii i:, ~ şi "{
pe baza relaţiilor (9.24).
Cunoscînd parametrii i: 0 , i: 1 , ~ şi "{ din formula (9.23) rezultă coefi-
cientul de atenuare 0t, pe baza căruia se poate determina debitu1 maxim
defluent.
Determinarea debitului maxim defluent dintr-un lac de acumulare
(Qm<1) şi a nivelului maxim al apei în lac (Hmax) se poate face şi pe baza
unor diagrame (fig. 9.7) funcţie de stratul scurs în lac (hs), tipul viiturii,
nivelul iniţial în lac (H,) şi varianta de exploatare a acestuia.
Tipul viiturii - caracterizat de coeficientul de formă "{ - este dat
de tipul ploii generatoare.
Relaţiile grafice de tipul celor din fig. 9. 7 se pot trasa pe baza re-
zultatelor obţinute aplicînd procedeul Puls - considerînd mai multe ti-
puri de viituri afluente în lac şi mai multe niveluri iniţiale în lac [19, 20].
Se recomandă ca asemenea reiaţii grafice să se întocmească:
318
 _ pentru lacuri de acumulare cu baraje ale căror deversori de ape
mari nu sînt echipaţi cu stavile;
- în ipoteza că debitul turbinat şi debitul evacuat prin golirile de
fund sint nule.
Se menţionează că diagrama prezentată în fig. 9.7 poate fi utilizată
şi în cazul în care funcţionează turbinele şi/sau golirile de fund. în această
situaţie din stratul scurs (volu-
mul) al viiturii se va scădea stra-
tul scurs (volumul) ce trece prin
turbine şi/sau goliri de fund.
E
E
~
~~
~ ~ '~'
I~ ,, ~ ~ "
,, "-~
Pentru lacurile de capacita-
te mică şi în cazul necunoaşterii 160 ~

~~- '
"' ,, '" ~
'
)

"
'' ''
debitelor afluente, Al. Diacon [4] ~- ),

"'; " ~
'-:
a propus nomograme de exploa- 120
tare la nivel cvasiconstant a acu- 'r-..._ ... "~o ~
mulărilor, ce pot fi utilizate pen- l!O
"' ...~ Q ~
tru a determina debitele suplimen- .......... '~"s;
tare ce trebuie evacuate din acu- _ , =0.22 "'?].;>~
mulări, atunci cînd se cunosc vi- 40 - - - ,i=0,32
~
""
tezele de creştere ale nivelului

'
Hj[mdMJ
apei în lacuri. 830
825 827 828 829 c;o 830
Pe durata unei viituri, de- 831 Omct=10C m3/s
bitul afluent în lac variază în 150
mod continuu în timp. Pentru eva- ~

cuatorii prevăzuţi cu stavile nu - .....

350-
există însă posibilitatea de a ur-
mări în timp aceste variaţii, eva-
cuarea debitului făcîndu-se Jn Fig:• 9.7: 'Diagramă pent1,µ determinarea
trepte după linia frîntă ABDE debitului maxim defluenl din lacul Vi-
(fig. 9.8, a), conform următoarelor draru.
principii de manevră [4]:
a) în intervalul de timp .6.t;, în care debitul evacuat ramme con-
stant, debitul afluent creşte, în lac se acumulează volumul .6. V,
1
.6. V,.= S· .6.h 1 = .6.Qa,.6.t, (9.25)
2
Q
Hidrograf afluent a Hidrograf afluent
în descreştere
în creştere Hidro raf
t.Vi+1 A 8 defluent
Hidrograf o E
defluent _.,,._.,...
I
!:Ni 1/N
I I
A I
I
I
I
I
I
H H
NRN
E E
.c .c
<I
~ ...__-L..:..:Nc.:. :Rc.:. :N_....__-._....__._=.:._:__- ' -'--..L-- - - L - - L - - ' ~ " " " " " -
A
a b
F Ig. 9.8. Scheme de principiu pentru exploatarea lacurilor de acumulare
la nivel cvasiconstant: a - viitura în creştere, b - viitura în descreştere.

319
unde S este s uprafaţ:::i lacului de acumulare, considerată de regulă la ni-
velul normal de retenţie (NRN), Ât, - intervalul de timp dintre momen-
tul în care nivelul în lac se află la cota minimă si momentul în care se
efectuează manevra, l:ih, - supraînălţarea nivelului 8pei în lac în timpul
Âti, ÂQ01 - creşterea debitului afluent în timpul l:it1;
b) la sfîrşitul intervalului de timp Ât, spoml de debit evacuat ÂQ,1;
se măreşte cu dublul creşterii debitului afluent pe intervalul Âtt
ÂQ tli = 2ÂQui• (9.2fi)
Combinînd relaţiile (9.25) şi (9.26) se obţine:

(9.27)

c) în următorul interval de timp Ât.+ 1, debitul evacuat depăşeşte

debitul afluent, producîadu-se o coborîre a nivelului apei în lac datori ii'1
evacuării volumului  V,+i·
În cazul în care debitul afluent variază liniar între două manevre
(timpul Ât.+ Âti+ 1 ) volumele 6. V, şi l:i Y1+ 1 sînt egale, iar nivelul minim
revine la valoarea iniţială (cota NRN în lac).
Qi cît intervalul de timp dintre două manevre (Ât1+Ât1+1) este mai
scurt, cu atît curba debitelor defluente (care este o linie frîntă) urmăreşte
mai fidel curba debitelor afluente, realizîndu-se totodată variaţii reduse
ale nivelului apei în lac. Durata intervalului de timp dintre două manevre
este limitată: de timpul necesar efectuării unei manevre complete, de pre-
cizia de citire a variaţiei l:ih a nivelului în lac şi de posibilităţile de reglare
corespunzătoare a debitului evacuat l:iQc1. Intervalul de timp maxim ad-
misibil este 1 mitat de supraînălţarea maximă 6.hm admisă în lac şi de
valoarea maximă admisă a debitului evacuat (ÂQmc1) la o manevră.

1000
I"\
9(V'
8 or '... ' ' 1, ' "
7 00
~ 6 00
..., " ' I\ " "
"I'\"'"' " "I'\,.
~ 500
"O
~ 40 o
' I'-
''
'
"""'"~' t\. " '

t 3 00

200 K
"~- ~~ '"'K'\' ~""I" "
"~
i" '
' Î"\ ~
15 o
I" - I\.
',i'.. "' '"' "~~~~ - ~ ' r'{s oI\.

' " "

"'Î'{o I'\ "I\
00
90
80
70
'
' ~1 '
''-2
' ' ~ ' li'\. ' ' I'\.
' " "
~K
'' " ' I\.
60 '""0
K "1"- "1, I\. I'..
'r-.. " i\.."
50
5 6 7 8 9 10 15 20 30 40 50 60 70 80 100
-
"
llt!mml
150 200

Fig. 9.9. Diagramă pentru determinarea sporului de debit

b,.Qd ce trebuie evacuat funcţie de viteza de creştere a nive-
lului apei în lacul Vaduri.

320
 Pentru zona de descreştere a debitelor afluente în lac (fig. 9.8, b),
principiile de manevră rămîn aceleaşi cu menţiunea că I::,,. V, reprezintă
volumul evacuat din lac pentru a realiza denivelarea l::,,.h,, iar I::,,. V'+ 1 re-
prezintă volumul acumulat în lac, cu creşterea corespunzătoare a nive-
lului pînă la cota maximă în E, după care nivelul începe să coboare pînă
în momentul efectuării manevrei.
Pentru calcularea rapidă a creşterii (descreşterii) de debit l::,,.Qd ce
trebuie evacuat (reţinut) din lac pe ramura de creştere (descreştere) a
hidrografului undei de viitură se pot întocmi diagrame de manevră
(fig. 9.9) pe baza relaţiei (9.27}.
Dacă, în cazul creşterii viiturii, momentul cînd lacul se află la NRN
se alege ca origine a timpului (t=O), iar după 1::,,.t minute se constată o
denivelare a apei în lac !:.h, atunci din diagrama din fig. 9.9 se poate ob-
ţine direct sporul de debit t:.Qd ce trebuie să fie evacuat suplimentar pe
sub stavile pentru a readuce nivelul în jurul NRN.

9.4. EXPLOATAREA COORDONATA A LACURILOR

DE ACUMULARE DIN CADRUL UNUI BAZIN
IDDROGRAFIC

Punerea în valoare a potenţialului hidroenergetic şi dezvoltarea ce-

lorlalte folosinţe de apă au impus realizarea a numeroase lacuri de acu-
mulare - ce fac parte din sisteme complexe de gospodărirea apelor -
în majoritatea bazinelor hidrografice.
Exploatarea fiecărui lac din cadrul unui sistem trebuie să ţină seam·:t
de anumite restricţii de ordin local, de funcţionarea lacurilor din amonte
şi aval de acesta precum şi de modul de formare a viiturii pe ansamblul
bazinului hidrografic.
Rapiditatea cu care trebuie luate şi executate deciziile în cazul ape-
lor mari impune o foarte bună cunoaştere - pas cu pas - atît a viitu-
rilor cit şi a stării lacurilor din cadrul sistemului, astfel ca, printr-o ju-
dicioasă coordonare a exploatării acestora, să se evite apariţia unor si-
tuaţii critice datorită unor manevre necorespunzătoare. Complexitatea pro-
blemei exploatării coordonate a lacurilor de acumulare şi rezolvarea ei
în timpi foarte scurţi impun cu acuitate utilizarea în practică a unor mo-
. dele de simulare-optimizare şi a calculatoarelor electronice pentru su-
pravegherea şi conducerea sistemelor de gospodărirea apelor.

9.4.1. Analiza sistemului

Lacurile de acumulare existente într-un bazin hidrografic formează
un sistem dinamic în care mediul de lucru este constituit din apă şi ener-
gie sub diferite forme.
Exploatarea unui astfel de sistem reprezintă o activitate de comandă
cu conexiune inversă, ilustrată schematic în fig. 9.10 [7, 10, 17].
Obiectivele ce se urmăresc, în mod deosebit, la exploatarea siste-
mului în cazul apelor mari sînt: ,
a) obţinerea unor producţii cit mai mari de energie electrică;
b) asigurarea cantităţilor de apă necesare diverselor folosinţe;
21 - Hidrologie dinamică 321
 c) diminuarea pagubelor produse de inundaţii;
d) reducerea cantităţilor de aluviuni depuse în lacurile de acumulare.
Realizarea obiectivelor a, b, c impune pe cit posibil reţinerea vii-
turii în lac, astfel încît debitele defluente să fie cit mai mici, iar volumul
de protecţie al lacului de acumulare să fie utilizat în întregime. In dis-
cordanţă cu un asemenea mod de exploatare, realizarea obiectivului d cere

Obiectivele
exploatdrii
·a;
N

iC
Tehnici de analiza
a sistemului
f!C
.!:! DA
g
uo
QJ
o::

Fig. 9.10. Schemă de analiză decizională pentru exploatarea

unui sistem de gospodărirea apelor.

o tranzitare, la cote cit mai joase, a undelor de viitură prin lacurile d0

acumulare, astfel încît să se realizeze viteze corespunzătoare ale apei în
lac, care să asigure transportul aluviunilor.
Satisfacerea optimă a tuturor obiectivelor exploatării la ape mari
a lacurilor de acumulare este o problemă foarte dificilă; ea face obiec-
tul unor cercetări în curs, al căror scop este clarificarea condiţiilor spe-
cifice de utilzare a programării matematice multiobiectiv în activitatea
de exploatare. Problema se poate simplifica prin selectarea unui obiectiv
sau a cîtorva obiective ce se urmăresc cu prioritate în cadrul exploatării
lacurilor. Selectarea poate fi făcută în funcţie de amploarea viiturii 1-1stfel:
pentru viituri ale căror debite depăşesc debitele de inundaţie, lacurile de
acumulare se exploatează pentru .a satisface în special cerinţele a, b, c,
în caz contrar se face o exploatare care să satisfacă obiectivul d.
Datele de intrare în sistem sînt reprezentate de hidrografele progno-
zate ale undelor de viitură.
Dinamica în timp a sistemului poate fi definită de nivelurile din
lacurile de acumulare, de starea evacuatorilor de ape mari şi de starea
derivaţiilor.
Pentru a studia comportarea la ape mari a sistemului se utilizează
o serie de tehnici de analiză bazate pe modele de simulare - optimizare.
Aceste modele îmbină avantajele bazate pe modele de simulare, în re-
flectarea cit mai fidelă a problemei studiate, cu cele ale tehnicilor de op-
timizare în ce priveşte găsirea cit mai rapidă a soluţiei optime. Un loc
important în rezolvarea unor probleme de exploatare a lacurilor de acu-
32:?
mulare revine metodelor intuitive sau euristice atît în ce priveşte orien-
tarea analizei cît şi în ce priveşte interpretarea rezultatelor.
Deciziile adoptate se referă la hidrografele defluente din lacurile de
acumulare, hidrografe ce sînt transmise beneficiarilor amenajărilor, care
vor stabili modul de manevră a evacuatorilor de ape mari, ţinînd seama
de toa~e regulile de exploatare a lacului respectiv şi de starea tehnic.ă
a uvraJelor.
Deciziile elaborate se modifică în următoarele situatii marcate de
legăturile inverse din schema prezentată în figura 9.10: ·
- se reactualizează prognoza hidrologică;
- se schimbă obiectivul urmărit în cadrul exploatării;
- lacurile de acumulare nu pot „urmări" - din anumite motive -
hidrografele defluente calculate.

9.4.2. Metoda programării dinamice

Metoda programării dinamice este potrivită pentru gasirea soluţii­

lor optime într-un proces care se desfăşoară în stadii (faze, etape). Nu
există un algoritm general disponibil pentru programarea dinamică, ci
mai degrabă un set de principii, elaborate de Bellman (1] care ne a:jută
să formulăm algoritmul de programare dinamică pentru fiecare problemă
concretă.
1°. Formularea matematică a problemei. Exploatarea unui sistem de
lacuri de acumulare are un pronunţat caracter dinamic în care se ope-
rează în etape sau stadii. Pe durata unei viituri sistemul trece din starea
.iniţială în starea finală, prin N intervale elementare de timp !:i.t denu-
mite stadii.
Pe parcursul celor N stadii, sistemul suportă din exterior impactul
debitelor afluente (Q0 ), considerate mărimi de intrare.
Variabilele care descriu starea (s) a sistemului în fiecare stadiu i
sînt nivelurile (H) in lacurile de acumulare. Se menţionează că, foarte
adesea, în locul nivelului se folosesc drept variabile de stare volumele
corespunzătoare.
Variabilele de decizie (d) sînt reprezentate de debitele defluente din
lacuri (Qd),
Funcţia de transfer a stării sistemului din etapa i-1 în etaipa i
poate fi definită astfel [8]:
s(i) = <l>[s(i - 1), d(i - 1)] i = l, 2, .. , N (9.28)
unde s(i) este un vector reprezentînd starea sistemului în etapa i;
d(i-1) - vector conţinînd deciziile luate în faza i-1.
Variabilele de decizie şi variabilele de stare sînt supuse pentru fie-
care lac în parte la următoarele restricţii:
MI
NmE ~ H~NME; H<HD; - ~Gd (9.29)
t..t
(9.30)
unde NmE, NME reprezintă nivelul minim, respectiv nivelul maxim de
exploatare a lacului, HD - nivel dat, a cărui depăşire duce la inundarea
unor obiective situate la coada lacului, !:i.H/6.t - gradient de creştere,
respectiv de descreştere a nivelului apei în lac, care trebuie să fie mai
323
mic decît un gradient Gd dat, Qiri - debitul de inundaţie al zonei aval
de lac, Qac - capacitatea maximă la nivelul respectiv a evacuatorilor de
ape mari ai lacului.
Prin aplicare unui set de decizii, sistemul trece din starea iniţială
s(O) în starea finală s(N), rezultînd în urma acestei transformări o anu-
mită utilitate (eficienţă, beneficiu) a deciziilor adoptate. Pentru a maxi-
miza utilitatea transformării se poate folosi un criteriu economic exprimat
astfel:
FO=max (B-C-P) (9.31)
unde B reprezintă beneficiile realizate (energetice, etc.) printr-o exploa-
tare corespunzătoare a lacurilor, C - costuri şi cheltuieli necesare atît
pentru măsurile suplimentare de apărare împotriva inundaţiilor cit şi pen-
tru decolmatarea lacurilor de acumulare, P - pagube rezultate în urma
inundaţiilor.
Elementele economice sînt dificil de evaluat si din acest motiv cri-
teriul economic (9 .31) este înlocuit prin anumiţi indicatorb

FO = min{~ ~k [t (Qu- Qtnk) ]}

2 (9.32)

FO = min[L ~kQmd (9.33)

li

unde Q1n1c este debitul de inundaţie al obiectivului k, Q1k - debitul în faza i

din dreptul obiectivului k, Qmk - debitul maxim al hidrografului din
dreptul obiectivului k, ~k - coeficienţii de pondere în vederea luării în
considerare a importanţei relative dintre obiectivele ce trebuie apărate
contra inundaţiilor.
Valoarea minimă a funcţiei obiectiv (9.32 sau 9.33) va conduce la
politica optimă de exploatare a lacurilor de acumulare.
2°. Exemplu de aplicare a programării dinamice. Pentru exempli-
ficare, se va considera un singur lac de acumulare şi un singur obiectiv
ce trebuie apărat (fig. 9.11).

Translaţie şi atenuare
.--------
O=C10di-1+C20di+
.... Obiectiv
Oi
economic
Fig. 9.11. Schema unui sistem
elementar de gospodărirea
+ C3Qi-1 apelor.

Debitele (Q) din dreptul obiectivului rezultă prin compunerea şi

propagarea debitelor defluente din lac (Qa) cu debitele restului de ba-
zin (QRB).
Paşii algoritmului de rezolvare sînt următorii :
a) Se împarte debitul maxim afluent în lac Qma în M părţi egale:
~Q = Qma , (9.34)
M
b) Se începe analiza cu etapa i=l şi se presupune că variabila de
decizie ia succesiv valorile:
Q,u=U-1)~Q j=l, M. (9.35)
324
 Ecuaţia (9.35) ţine seama de recomandarea că debitul maxim de-
fluent dintr-un lac de acumulare nu trebuie să depăşească debitul maxim
afluent.
Pentru fiecare valoare a debitului (Qd;) se calculează la sfîrşitul pri-
mei etape volumul din lac, debitul din dreptul obiectivului şi funcţia
obiectiv utilizînd ecuaţia de continuitate (9.13), ecuaţia Muskingum (8.90)
şi funcţia criteriu (9.32).

V1J = VoJ+(Q111-Q,uJ)·Ât (9.36)

Q1J = C1QcioJ+C2Q,nJ+CaQoJ (9.37)
F011CV11) =(Q1J-Q1n)2 (9.38)
unde V Of şi V 11 reprezintă volumele din lacul de acumulare la începutu]
si respectiv sfîrşitul primului interval de timp. Indicele j arată varianta
âdoptată pentru debitul defluent, Qa1 - debitul afluent în prima etapă,
Qc1o1 şi Qd 1~ - debitele defluente din lac în etapa iniţială (O) şi în etapa
intîi, Q01 şi Q 1; - debitele din dreptul obiectivului, Qin - debitul de inun-
daţie din dreptul obiectivului, C1 , C2 , C3 - coeficienţii Muskingum,
 t - pasul de timp.
Se menţionează că toate variantele j care nu respectă restricţiile de
tipul (9.29), (9.30) se elimină. Rezultă în acest mod soluţiile admisibiJe,
marcate cu punct (.) pe schema din fig. 9.12.

Fig. 9.12. Etapele programării dinamice.

c) Se trece la etapa i=,2 şi se admit pentru variabila de decizie va-

lorile date de ecuaţia (9.35). Pentru fiecare variantă j, se consideră toate
trecerile posibile de la stadiul i=l la stadiul i=2, calculindu-se din nou
volumul apei din lac, debitul din dreptul obiectivului şi valoarea funcţiei
obiectiv:
V2J=V1J+(Q112-Qm)Ât (9.39)
Q2J = C1Qm+C2Qm+CsQ1, (9.40)
2
F02J(V2 1) =min {(Q2,-Q,n) +F01J(V1J)} (9.41)
Se păstrează acea variantă j care minimizează funcţia (9.41). în con-
tinuare se aleg alte valori pentru variabila de decizie şi operaţiile se re-
petă în mod similar.

325
 d) Procedînd asemănător etapei i=2 şi pentru etapele următoare
i = 3, 4; .. . , N, se ajunge să se determine în final stările admisibile la
sfirşitul viiturii şi variaţia funcţiei-obiectiv:

FONi = min {(QNi -Q,,.)2 +FON-1, J(VN-1, i)} (9.42)

Soluţia · optimă - hidrograful defluent din lac - va fi aceea pen-
tru care funcţia-obiectiv (9.42) va avea valoarea minimă.
Programarea dinamică reprezintă o cale des utilizată pentru a de-
termina politica optimă de exploatare a lacurilor de acumulare dintr-un
bazin hidrografic.
Totuşi metoda programării dinamice prezintă, în cazul aplicării la
sisteme complexe de gospodărirea apelor, următoarele dezavantaje mai
importante:
a) variabilele de decizie trebuie discretizate foarte fin pentru a avea
o precizie foarte bună;
b) numărul mare de parametri de optimizat - reprezentaţi de debi-
tele defluente din acumulări la fiecare stadiu. ln cazul în care pe un ba-
zin hidrografic avem NL = 5 lacuri de acumulare, iar viitura are debitul
maxim de 1 OOO m 3/s şi durează 120 ore (N = 40 faze de 3 ore) atunci nu-
mărul total de parametri de optimizat (Np,) va fi:

Npr= N·NL= 40·5=200 parametri; (9.43)

c) numărul mare de variante de exploatare avînd în vedere că la
fiecare etapă se fac toate combinaţiile po!>ibile. Considerînd acelaşi exem-
plu dat anterior şi admiţînd pentru variabila de decizie M =20 paşi de
discretizare (ÂQ=50 m3/s), rezultă numărul total de variante (N0 ) ce vor
trebui analizate.
N 0 = M 2 ·N·NL=20 2 ·40·5=80 OOO variante; (9.4-!}
d) necesită calculatoare cu performanţe ridicate - atît din punct
de vedere al memoriei cît şi al rapidităţii de execuţie - avînd în vedere
mulţimea calculelor ce trebuie efectuate şi mai ales a faptului că anu-
mite rezultate trebuie păstrate în memorie pentru a stabili în final poli-
tica optimă;
e) politica optimă este foarte senzitivă faţă de funcţia-obiectiv, care
este numai aproximativ cunoscută;
f) debitele defluente optime pot avea variaţii bruşte, care nu sînt
acceptabile în practică;
g) soluţia optimă poate fi uneori destul de diferită de cea care va-
lorifică ·experienţa celui care exploatează lacul.
Avînd în vedere inconvenientele enumerate anterior, se prezintă în
continuare metoda coordonată de exploatare a lacurilor de acumulare (Şer­
ban, Pleşa) metodă ce îmbină avantajele tehnice de optimizare cu expe-
rienţa de exploatare.

9.4.3. Metoda coordonată de exploatare a lacurilor

de acumulare

Metoda se bazează în esenţă pe o anumită tipizare a lacurilor de

acumulare şi definirea pentru fiecare tip de lac a unor seturi de hidro-
grafe defluente care să satisfacă anumite obiective şi să respecte restric-
326
 ţiile de exploatare. Selectarea unui anumit hidrograf din setul de hidro-
grafe defluente predefinite se poate face atît pe baza experienţei celui
care exploatează lacul cît şi prin utilizarea unei tehnici de optimizare.
Metoda coordonată de exploatare constă în următoarele etape mai
importante: tipizarea lacurilor de acumulare, conceptualizarea regulilor
de exploatare, elaborarea scenariilor de exploatare şi identificarea sau
optimizarea exploatării.
1°. Tipizarea lacurilor de ecumulare. Din punct de vedere al exploa·
tării la ape mari a lacurilor de acumulare acestea se împart în două tipuri:
- lacuri de tipul 1 ai căror evacuatori de ape mari nu dispun de
organe de manevră, care să permită o reglare totală a debitelor evacuate
(ex.: Vidraru, Paltinu, Rîuşor, etc.). La aceste lacuri se poate realiza nu-
mai o reglare parţială a debitelor defluente prin acţionarea golirilor de
fund şi a turbinelor. Din aceste motive undele de viitură care sînt tran-
zitate prin astfel de lacuri suferă o „atenuare necontrolată" (fig. 9.13, a);

Atenuare necontrolată Ateruare parţial

controlată
Q Q

l---~---.::,:,,,iNMR1---.c--------=:i
1-~-L-----lNRN
NI F - - - - - - ~
a b t c3
-Retinere-retezare. -Tranz itare - re tinere,
-Ref1nere pe interval de timp(T1), -Tranz1tare- retmere
Atenuare controlată -Reţinere pină la un nivel pe interval d~ t1mp(T1)
Q Q. Q c!at (NMR) Q

Qr

NRN 1---4---,,_____ _---1 NRNf---l---l-----11

NI NI NI
NPG t:==::'.::::
' - - - - -c1
- - - - - - ''-+ ..__ _ _ _ ___.....,
Nm.,.E ..__ _ _ _ _~.__ .___ _ _ __ __,__
- Retezare-virt -Transformare dreptunghi - Pregollre cu debit - Pregohre-tranz1 tare -
1mpus(Opgl re ţ i ne re

NMA-Nivel maxim de exploatare (impus); NCL - Nrvelul buze, superioare a clapete,, NMR - Nivel
maxim de reţinere ( nivel impus la regula c3), NRN- Nivel normal de retenţie; NI -Nivel m1t1al
ln acumulare. NPG - Nivel minim de pregollre , NmE - Nivel minim de exploatare, Qdm - Debit
maxim defluent • Otr - Debit limită de tranzitare ; Or - Debit de retezare , QP. 9 - Debit de pre-
golire ; Qin - Debit de inundaţie aval de acumulare , Qt - Debit de turbinare instalat , T1- Peri -
oada impusă de reţinere • - - - Hidrograf afluent, --- - Hidrograf defluent .

Fig. 9.13. Scheme de principiu pentru atenuarea nndelor de viitură într-un lac de
acumulare.

327
 - lacuri de tipul 2, ai căror evacuatori de ape mari sînt echipaţi
cu organe de manevră ce permit o reglare totală a debitelor defluente
(ex.: Budeasa, Goleşti, 1 Rîmnicu Vîlcea), deci o atenuare „controlată" a un-
delor de viitură (fig. 9.13, c). Dacă NME este mai sus <lecit partea supe-
rioară a uvrajului de reţinere nu se poate asigura o atenuare total con-
trolată pînă la NME, pvînd în vedere că la depăşirea buzei superioare a
uvrajului de obturare ne sînt impuse anumite manevre, nemaiavînd posi-
bilitatea de control tptal asupra debitului defluent. În acest caz undele
de viitură suferă o aţenuare „parţial controlată" (fig. 9.13, b).
2. Conceptualizarea regulilor de exploatare. Pe baza analizei date-
lor referitoare la modul de exploatare a unor acumulări existente se for-
mează o anumită concepţie asupra exploatării tipice a lacurilor, pe baza
căreia se defineşte un set de hidrografe defluente (Set de Politici de Ex-
ploatare-SPE). .
La elaborarea SPE-ului se va ţine seama de:
- tipul lacului de acumulare;
- restricţiile de exploatare (formulele 9.29 şi 9.30);
- obiectivele exploatării (paragraful 9.4.1);
- utilizarea integrală a volumului de protecţie contra viiturilor;
- modul de formare şi compunere a undelor de viitură în cadrul
bazinului hidrografic;
- nivelul în lac la sfîrsitul viiturii va trebui să tindă către nivelul
ret.enţiei normale, .avînd în vedere posibilitatea producerii unor viituri
succesive pe rîurile din ţara noastră.
In cazul lacurilor de tipul 1 SPE-ul conţine doar cîteva variante de
exploatare, definite de intrarea progresivă în funcţiune a turbinelor şi a
golirilor de fund. Astfel, politica de exploatare 1 (PE-1) este dată de o
atenuare necontrolată peste deversor, considerînd că turbinele şi golirile
de fund sînt închise. In cazul PE-2 se pune în funcţiune o turbină (mai
multe sau toate după caz), iar pentru PE-3 se deschide o golire de fund
şi aşa mai departe, pînă la deschiderea completă a tuturor evacuatorilor
de ape mari.
în cazul „atenuării controlate" SPE-ul conţine în special următoarele
reguli de exploatare (fig. 9.13, c): retezare vîrf; transformare dreptunghi;
reţinere-retezare; reţinere pe interval de timp (T1 ), tranzitare-reţinere şi
tranzitare pe interval de timp (T1), pregolire cu debit impus, reţinere pînă
la un nivel dat şi pregolire-tranzitare-reţinere.
Toate aceste reguli de exploatare (cu excepţia ultimei) se recomandă
a se utiliza în cazul în care debitul maxim al viiturii afluente este mai
mare <lecit debitul de inundaţie. In caz contrar, se pot face spălări hi-
draulice ale lacurilor utilizind regula pregolire-tranzitare-reţinere (fig. 9.11,
c 6). Pentru început, se va pregoli lacul cu un debit mai mic decît de-
bitul maxim al viiturii pînă la un nivel apropiat de nivelul minim de
exploatare, după care se va tranzita prin lac - cu viteze sporite - vir-
ful viiturii, ceea ce va antrena aluviunile şi le va transporta în aval. În
continuare, pentru a asigura umplerea lacului se închid stavilele în ve-
derea reţinerii în lac a volumului de pe ramura de scădere a viiturii, care
est.e mai puţin încărcat cu aluviuni decît volumul de apă deja tranzitat.
S-a arătat anterior că pentru lacurile de tipul 2, în cazul unor vii-
turi foarte mari, se va realiza o atenuare „parţial controlată". Se men-
ţionează că SPE-ul în cazul unei asemenea exploatări este asemănător
cu SPE-ul „atenuării controlate~. Se prezintă spre exemplificare doar re-
328
guia retezare-vîrf din fig. 9.13, b. Pentru a vedea modul concret . de uti-
lizare a acestei reguli se consideră lacul Vîkele de pe rîul Argeş, care
dispune de un descărcător de suprafaţă echipat cu o clapetă şi de trei
goliri de fund echipate cu vane segment. Se menţionează că partea supe-
rioară a clapetei se află sub NME şi că aceasta are doair două poziţii de
funcţionare: închis sau complet deschis.
Regula de exploatare „retezare-vîrf" (fig. 9.13, b) presupune pentru
început o manevrare corespunzătoare a celor trei vane în vederea asigu-
rării unei tranzitări prin lac a viiturii afluente pînă in momentul t 1 • Pe
intervalul ti, t 2 , prin manevrarea aceloraşi Vlalle se asigură o retezare a
vidului viiturii, după care se coboară clapeta realizîndu-se o atenuare
necontrolată.
Momentele t 1 şi determină astfel incit debitul de retezare (Q,)
t 2 se
să fie cit mai apropiat de debitul maxim defluent (Qmd) obţinut pe por-
ţiunea „necontrolată" a hidrografului.
Atenuarea „parţial-controlată" se impune în principal cînd debitul
de retezare a viiturii Q, (9.13, c 1) - obţinut în ipoteza că nu urcăm ni-
velul în lac peste buza superioară a uvrajului de reţinere (clapete de
exemplu) - este mai mare decit debitul de inundaţie (Q.,.).
3°. Elaborarea scenariilor de exploatare. Scenariul de exploatare (SE)
este reprezentat de regulile de exploatare optimă a lacurilor din sisterrr
corespunzător unui anumit mod de formare a viiturii pe bazin.
Utilizînd programul VIDRA [15) se vor putea elabora apriori 10-
15 SE pentru un barzin hidrografic. Programul VIDRA simulează şi opti-
mizează comportarea lacurilor de acumulare şi a bazinului hidrografic
la diferite impulsuri de precipitaţii.
fo vederea elaborării SE se vor analiza in primul rînd viiturile re-
marcabile produse în cadrul bazinului hidrografic. Aceste viituri se vor
trece prin lacurile de acumulare din bazin - utilizînd programul VIDRA
- rezultînd pentru fiecare viitură hidrografele de defluente optime.
In al doilea rînd, bazîndu-se pe analiza făcută pentru viiturile pro-
duse, se vor imagina şi alte moduri de formare a viiturilor pe bazin ca-
racterizate de: ploaie concentrată amonte sau aval de acumulare; viteza
şi direcţia de deplasare a fronturilor de precipitaţii şi durata şi intensi-
tatea ploii. Corespunzător fiecărui mod de formare a viiturii se vor ge-
nera cu programul VIDRA hidrografele debitelor care se trec prin lacurile
de acumulare, rezultînd politica optimă de exploatare a acestora. ·
Simulările efectuate cu programul VIDRA sînt utile pentru găsirea
legăturii între modul de formare a viiturii pe bazin şi regulile de exploa-
tare optimă a lacurilor (SPE) definite anterior. Pentru a scoate in evidenţă
această legătură se vor analiza cîteva scheme tip de gospodărire a apelor
mari (fig. 9.14).
Presupunem pentru început următoarele ipoteze: ploaia este uni-
form distribuită pe bazin; lacurile se găsesc iniţial la N RN; între obiec-
tivul ce trebuie apărat (O) şi ultimul lac nu avem nici un afluent impor-
tant. In acest caz, lacurile din fig. 9.14, a-b se vor exploata după regula
transformare - dreptunghi (fig. 9.13, c 2, c 1) care va asigura debite mi-
nime în dreptul obiectivului, sau „retezare vîrf" cind nu se admite prego-
lirea impusă de regula precedentă. Dacă se are în vedere schema din
fig. 9.14, c atunci lacul 1 se va exploata după una din regulile: reţinere-
329
retezare, reţinere pe interval de timp sau reţinere pînă la un nivel dat
(fig. 9.13, c 3), iar lacul 2 se va exploata după una din regulile: tran-
zitare-reţinere, tranzitare-reţinere pe interval de timp sau pregolire cu
debit impus (fig. 9.13, c 4, c 5) pentru a asigura o compunere favorabilă a
undelor de viitură, prin decalarea vîrfurilor hidrografelor defluente din
cele două lacuri în paralel.
In cazul schemei din fig. 9.14, d exploatarea va fi făcută astfel: lacu-
rile 1 şi 3 după una din regulile: tranzitare-reţinere, tranzitare-reţinere pe

'\

a b C d

Fig. 9.14. Tipuri de scheme de gospodărire a apelor:

a - schemă cu acumulare izolată; b - schemă cu acu-
mulări situate în serie; c - schemă cu acumulări în
paralel; d - schemă complexă cuprinzînd diferite tipuri
de acumulări.

interval de timp, pregolire cu debit impus, iar lacul 2 după una din re-
gulile reţinere-retezare, reţinere pe interval de timp, reţinere pînă la un
nivel dat.
Dacă ploaia este neuniformă pe bazin - concentrată amonte de lacu]
2 (fig. 9.14, d}, atunci exploatarea se va face (de exemplu) în modul ur-
mător: lacurile 2 şi 3 după regula tranzitare-reţinere iar lacul 1 după
regula reţinere-retezare.
4°. Identificarea sau optimizarea exploatării. ln cazul producerii unei
viituri, pe baza informaţiilor meteorologice şi hidrologice despre amploa-
rea şi evoluţia fenomenului, se va identifica din scenariile elaborate (SE)
scenariul analog, care va furniza regula de exploatare optimă pentru fie-
care lac de acumulare. Aceste reguli sînt comunicate de operator, prin
consolă, programului VIDRA, care prin rulare va furniza hidrografele un-
delor de viitură în secţiunile interesate.
Dacă viitura care se produce nu este analoagă cu vreun scenariu
elaborat, atunci programul VIDRA va selecta variantele optime de exploa-
tare a lacurilor din setul de politici de exploatare (SPE) existent în me-
moria calculatorului. Selecţia variantei optime de exploatare se va face
astfel încît funcţia obiectiv (9.33) să fie minimă.
Principalul avantaj al metodei coordonate de exploatare faţă de me-
toda bazată pe programare dinamică este reducerea foarte mare a numă­
rului de parametri care trebuie optimizaţi şi a numărului de variante
studiate, prin folosirea experienţei dispecerului şi a unor seturi .prede-
330
finite de politici de exploatare la ape mari a lacurilor de acumulare. Re-
ducerea numărului de variante studiate şi a numărului de parametri asi-
gură posibilitatea luării unor decizii de exploatare a lacurilor în timp
foarte scurt după declanşarea viiturii.
Un alt avantaj al metodei constă în faptul că scenariile de exploa-
tare propuse asigură o defazare (,,deplasare în timp") a undelor de vii-
tură defluente din lacurile de acumulare de pe cursul principal şi/sau
afluenţi în scopul obţinerii unor debite maxime cit mai mici în dreptul
obiectivelor interesate. Acest lucru este posibil a fi realizat în principa]
de către lacurile de acumulare care dispun de volume de atenuare a vii-
turilor şi de evacuatori echipaţi, asigurînd posibilitatea unui control total
si al unui reglaj relativ fin al debitelor defluente. De aici reiese impor-
tanţa realizării de lacuri de acumulare în cadrul schemelor de combaiterea

R.Arges-Ac.Vidraru
F=.278 km2
R.B. Rest bazin
F Suprafaţa bazinului
hidrografic
r Staţie hidrometrică
~ Lac de acumulare

R . Argeş-Ac.Zigoneni
F =625 km 2
R.T1rgulu1 -Ac . R1uşor
F:115 km2

R.B. Zigcneni-VÎlcele
-"i=:ii3k~
R.Argeş-Ac.Vil cele
F :738 km2

R.Argeş-Ac.Budeasa
F:1162 km2

R. Argeşel
R.B.Budeasa-Golesti
F-;206k~2
R.Argeş-Ac.Goleşti
F :3188 km2

Fig. 9.15. Schema de calcul a undelor de viitură.

331
inundaţiilor, care să dispună de astfel de evacuatori reglabili. ln conti-
nuare se prezintă un exemplu al procedurilor descrise anterior.
5°. Exploatarea lacurilor din bazinul hidrografic Argeş. Lacurile de
acumulare din bazinul hidrografic Argeş (fig. 9.15) care au o influenţă
majoră asupra undelor de viitură sînt: Vidraru, Zigoneni, Vîlcele, Bu-
deasa, Rîuşor, Mărăcineni şi Goleşti.
Acwnulările Vidraru, Rîuşor şi Mărăcineni atenu~ază în mod ne-
controlat undele de viitură, deoarece ele nu dispun de evacuatori regla-
bili, care să permită realiza-
rea unei atenuări controlate
1800
- 1600
I " : sau
în
parţial -
cazul
controlate ca
celorlalte lacuri din
.!!!
"'e 1400 I bazinul hidrografic Argeş.

o 1200 I \ Utilizînd pachetul de p

f 1000
I \ programe - VIDRA - a
600 J. 1._ fost simulată viitura remar-
cabilă din 1-5 iulie 1975. în
600 'I \ \ ·, figura 9.16 se prezintă:
400
i '·, "- a) hidrograful reconsti-
200
j 1~·,·, ,...::......... tuit în___secţiunea Goleşti -
/ ..........
o 1 ce s-ar fi realizat în ipoteza
2 3 4 ~
111je I~ regimului natural (a inexis-
·:1

tenţei acumulărilor);
Fig. 9.16. Hidrograful reconstituit (-), hidro-
graful calculat (-.-) în ipoteza că nivelurile b) hidrograful calculat
iniţiale în lacuri se află la NNR. în inoteza că: nivelurile ini-
ţiale în lacurile Vidraru, Zi-
goneni, Vîlcele, Budeasa, Rîuşor şi Goleşti se află la NRN, iar nivelul
în acumularea nepermanentă Mărăcineni s-a considerat de 264,20 mdM.

"iii
1000 ' M'
.§
-
VI
900
..,- 600
o
ţ400,.----...--r--1r~--r--,
E
o- 700 35011---.++-H---t--i---i

t 600
I
d\
I \
\
300 t---Hit-t-\'.-;---1--,
500 2501--++-l---f,-'.,......;,---1
400 , I \ 2001--"'"it---,c---t-'\"Tl--j
300
I \\ 150 r--tM--1i--r---n~.
200 L y 100 i--,,-+---,1---1---,....,...-1
100
I \ 501-#---t--l---!--1r---'t1
o
/
, ' o t-:--r--;:--il""""::'-ţ-.,--;----,,--1
2 3 t.
1„1,0 1Y7"l

Fig. 9.17. Hidrograful Fig. 9.18. Hidrograful

afluent (-) şi hidrogra- afluent (-) şi hidrogra-
ful defluent (-.-) din ful defluent (-.-) din
lacul Mărăcineni. lacul Budeasa.

332
 De asemenea, se prezintă, spre exemplificare, în fig. 9.17 şi 9.18
hidrografele afluente şi defluente din lacurile Mărăcineni şi respectiv
Budeasa, ale viiturii din iulie 1975 considerînd în lacuri aceleaşi nive-
luri iniţiale ca la punctul b.
In cazul viiturii din 1975 au rezultat următoarele variante optime
de exploatare pentru lacuri: - Zigoneni şi Vîlcele - varianta retezare
vîrf; - Budeasa - varianta pregolire cu debit de inundaţie (impus); -
Goleşti - varianta transformare dreptunghi.
Simulînd cu ajutorul pachetului de programe - VIDRA - diverse
moduri de formare a undelor de viitură în ba,_zinul hidrografic Argeş au
rezultat următoarele scenarii mai importante de exploatare (SE) a lacu-
rilor de acumulare:
- dacă viitura se formează în special în bazinul rîului Argeş
amonte de Bascov (fig. 9.19, a) atunci: lacurile Zigoneni şi Vîlcele se vor
exploata după regula reţinere-tranzitare, iar lacurile Budeasa şi Goleşti
după regula pregolire cu debit impus pentru a asigura o compunere fa-
vorabilă a undelor de viitură în secţiunea Piteşti;

1. Vidraru
2. Zigcneni
3. V1lcele
4. Budeaso
. 5. Riuşor
6. Maracineni
7. Goleşti

Q C
@ - Zonă cu intensitate mare de formare a scurgerii

Fig. 9.19. Ipoteze de formare a viiturii.

- dacă viitura are ca zonă de formare întreg bazinul Argeş amonte

de Piteşti (fig. 9.19, b) atunci lacurile se vor exploata astfel: Zigoneni şi
Vîlcele după regula retezare-vîrf; Budeasa - după regula pregolire cu
debit impus; Goleşti după regula transformare dreptunghi. Se asigură în
acest mod o tranzitare a apelor mari de pe Vîlsan şi Argeş şi o reţinere
a celor de pe Doamnei, avînd în vedere că lacul Mărăcineni este neper-
manent şi funcţionează în general după o regulă de tipul reţinere-tran­
zitare;
- dacă viitura se formează în bazinul hidrografic Argeş superior şi
Platforma Cîndeşti (fig. 9.19, c) atunci lacurile Zigoneni, Vîlcele şi Goleşti
se vor exploata după regula reţinere-retezare, iar lacul Budeasa după
regula tranzitare-reţinere, asigurînd în acest mod debite minime în ora-
şul Piteşti şi un defazaj favorabil al undelor formate pe Cîrcinov, Rîn-
căciov şi Potop cu unda defluentă din lacul Goleşti.

333
 BIBLIOGRAFIE

1. BELLMAN, R., DREYFUSS, E., Programarea dinamică aplicată (trad. din lb.
engleză), Editura Tehnică, Bucureşti, 1967.
2. CADARIU, R., Model şi program de calcul pentru exploatarea unui lac de acu-
mulare în regim de viitură, Hidrotehnica, nr. 7, 1981.
3. COGALNICEANU, AL., Bazele tehnice şi economice ale hidroenergeticii, Edi-
tura Tehnică, Bucureşti, 1986.
4. DIACON, AL., Intocmirea regulamentului de exploatare şi de manevră a des-
cărcărilor în perioadele de viitură, Institutul Politehnic Bucureşti, 1976.
5. DIACON, AL., POP A, R., GHERCU, M., Optimizarea exploatării energetice a
SHEN Porţiie de Fier în regim hidraulic nepermanent, Sesiunea de comunicări
tehnico-ştiinţifice. Noi orientări în amenajarea resurselor hidroenergetice, Dro-
beta Turnu-Severin, 1982.
6 DIACONU, C., ŞERBAN, P., PAŞOi, I., lndrumări metodologice şi tehnici pen-
tru reconstituirea scurgerii naturale a rîurilor, Bucureşti, 1980.
7. DIMA, I., CADARIU, R., VIŞAN, V., Grafice de exploatare, Hidrotehnica, nr. 5,
1980.
8. DUMA, D., RUS, E., LEŞAN, N., Exploatarea în regim dispecer a cascadelor de
hidrocentrale de tip fluvial în timpul viiturilor, Hidrotehnica, nr. 6, 1979.
9. HANCU, S. şi alţii, Hidraulică aplicată. Simularea numerică a mişcării neper-
manente a fluidelor, Editura Tehnică, Bucureşti, 1985.
10. MIRA, L., DIMA, I., Simularea în gospodărirea apelor, Hidrotehnica, nr. 7, 1982.
11. PODANI, M., In legătură cu problema atenuării viiturilor, Hidrotehnica, nr. 2,
1975.
12. SETEANU, I., POPA, P., Model analitic de tranzit a viiturilor printr-o cascadă
de lacuri de acumulare, Energetica, 24, 10, 1970.
13. ŞELARESCU,, M., Hidrotehnică agricolă, Institutul de Construcţii Bucureşti, 1975.
14. ŞERBAN, P., PLF.ŞA, V., The conjugated method for the co-ordinated operation
of the reservoirs in a watershed, XVIII General Assembly of the International
Union of Geodesy and Geophysics, 15-17 august, 1983, Hamburg, Federal Re-
public of GermanY.
15. ŞERBAN, P., Modele matematice pentru prognoza undelor de viitură în bazine
amenajate hidrotehnic, Studii şi cercetări hidrologice, 51, 1984.
16. TEODORESCU, I., şi alţii, Lacuri de acumulare, Editura Ceres, 1976.
17. VIŞAN, V., DIMA, I., Optimizarea în gospodărirea apelor, Hidrotehnica, nr. 11,
1981.
18. * * * Studiu asupra manevrei evacuatorilor în situaţii de ape mari, cu şi fără
prognoze, pentru barajul Izvorul Muntelui, Institutul Politehnic Bucureşti, 1975.
19. • • * Studii de aplicaţii privind activitatea de combaterea inundaţiilor în ba-
zinul hidrografic Argeş şi bazinul hidrografic Bahlui, I.C.P.G.A., 1976-1979.
20. • "' * Elaborarea metodologiei prognozelor hidrologice pe rîuri amenajate. Apli-
caţii la prognoza viiturilor, în bazinul Argeş pină în secţiunea Goleşti, Institu-
tul de Meteorologie şi Hidrologie, 1982.
 10. TRANSPORTUL ALUVIONAR IN ALBIE
ŞI LACURI OE ACUMULARE

10.1. CARACTERIZAREA FIZICA A PROCESULUI

DE TRANSPORT ALUVIONAR lN RlURI

10.1.1. Introducere
Transportul aluvionar se referă la transportul materialelor solide
granulare provenite din procesele de eroziune naturală a bazinului ver-
sant al rîului, precum şi din evacuarea accidentală sau controlată de ma-
terial steril granular rezultat în diferite fluxuri tehnologice industriale.
Ansamblul fenomenelor fizice de o mare amploare, care constituie
transportul aluvionar, au o trăsătură comună: antrenarea particulelor so-
lide, într-un număr extrem de mare, prin acţiunea curgerii apei. In acest
proces un rol esenţial îl joacă turbulenţa apei. In stadiul actual metodele
de calcul fundamentat teoretic sînt insuficiente pentru a obţine rezultate
complete, aplicabile în procese industriale, pentru curgerile bifazice so-
lid-apă în regim turbulent. Cea mai mare parte a relaţiilor existente care
descriu procese de eroziune şi depunere de material solid în rîuri sînt ob-
ţinute empiric, însoţite deci de incovenientele cunoscute: imposibilitatea
extrapolării lor, raţionamente prin analogie insuficient fundamentate şi
.dificultatea alegerii între mai multe relaţii similare. Modelele mecanicii
fluidelor cu două faze sintetizează mai riguros utilizarea formulelor em-
pirice, iar cunoaşterea în profunzime a mecanismelor procesului de
transport solid pe baza unor intense cercetări experimentale permite
-Orientarea aproximărilor analitice către scheme şi modele care explică
mai complet desfăşurarea acestui proces.
Ingineria amenajării bazinelor hidrografice implică decizii privind
modificări geomorfologice ale cursurilor naturale de apă şi necesită o bază
de calcul pentru predicţia transportului solid în regim natural şi amena-
jat. Analiza proceselor care se desfăşoară în albiile rîurilor evidenţiază
diversitatea variabilelor care afectează transportul aluvionar şi comple-
xitatea interdependenţelor dintre acestea.
Astfel, necesităţile de ordin ingineresc impun caracterizarea princi-
palilor factori care influenţează forma albiilor naturale: debitul lichid,
debitul solid, panta longitudinală, rezistenţele hidraulice generate de ma-
luri şi patul albiei, vegetaţia, geologia sedimentelor, lucrările hidrome-
trice. Dată fiind complexitatea curgerii cu transport aluvionar, se intro-
duc ipote,ze simplificatoare legate de importanţa relativă a variabilelor
-care descriu efectiv procesele studiate şi se obţine o aproximare care tinde
către un echilibru între cerinţele de rigurozitate şi limitările schemei de
calcul adoptate.
335
 10.1.2. Fenomene fizice în modelele de calcul
ale transportului aluvionar
Antrenarea particulelor solide într-o curgere a apei este înainte de
toate un proces asociat cu dimensiunea acestor particule. Astfel, ex-
perienţa arată că particulele mici sînt transportate în nucleul curgerii,
deoarece energia turbulentă transmisă acestora permite învingerea for-
ţelor gravitaţionale. In acest caz particulele sînt relativ distanţate între
ele şi rareori în contact unele cu altele. Acest tip de transport se numeşte
în suspensie.
Cînd dimensiunea particulelor este relativ mare, energia turbulentă
nu reuşeşte să le menţină în suspensie şi ele se îndreaptă către fundul
albiei unde sînt transportate prin acţiunea forţekr hidrodinamice. Acest
tip de transport se numeşte tîrît. In acest caz particulele sînt foarte
aproape unele de altele, la distanţe de ordinul dimensiunii lor. Particu-
lele se rostogolesc şi alunecă unele peste celelalte.
Din punct de vedere mecanic deci, se disting: transportul în sus-
pensie, care corespunde unei dispersii mari a particulelor, fără o inter-
acţiune importantă a particulelor între ele, cu excepţia cazului cînd con-
centraţia este foarte ridicată şi transportul tîrît care, dimpotrivă, în-
seamnă puternice interacţiuni mecanice prin ciocniri şi frecări între par-
ticule.
Transportul tîrît, adică mişcarea materialului solid pe patul albiei,
este un proces foarte complex, care depinde de mărimea şi variaţiile de-
bitului de apă, de aportul de particule solide (sedimente) şi de caracteris-
ticile de formă şi rugozitate ale albiei. Stabilirea unei metode de calcul
a transportului tîrît permite calculul mişcării sedimentelor pe patul al-
biei în condiţii hidrodinamice variate şi predicţia modificărilor care pot
apare în lungul albiei ca urmare a perturbării echilibrului existent ini-
ţa! între curgerea cu transport de sedimente şi albie.
Un caz deosebit de important în practica amenajării rîurilor este
construirea unui baraj şi crearea unui lac de acumulare în care se depune
practic toată cantitatea de sedimente tîrîte. Apa ' limpezită evacuată din
lac va avea tendinţa de a eroda patul albiei din aval, pînă la stabilirea
unui nou echilibru.
Cele două procese menţionte, colmatarea lacului de acumulare şi
eroziunea biefului aval, conduc la modificări geomorfologice cu conse-
cinţe inginereşti şi economic deosebit de importante.

10.2. PROPRIETAŢILE SEDIMENTELOR

10.2.1. Introducere
Proprietăţile sedimentelor se referă la caracteristicile mecanice şi
fizico-chimice ale particulelor solide luate individual sau în amestec.
Amestecurile solid-apă conţin particule de diferite tipuri, de mă­
rime, formă, proporţie şi greutate specifică variabile.
In hid,:ologia inginerească, mărimea sedimentelor, viteza de cădere
a particulelor individuale sau a unui grup de particule, greutatea speci-
fică a particulei individuale, caracteristicile sedimentelor depuse pe patul

336
albiei şi starea critică de iniţiere a mişcării pe patul albiei sînt proprie-
tăţile semnificative în calculul eroziunii şi depunerii în rîuri, în regim
natural sau amenajat.
Intr-~n cadru foarte general, sedimentele se clasifică în coezive şi
necoezive. In cazul celor coezive, rezistenţa opusă procesului de eroziune
depinde de forţa legăturii coezive dintre particule şi poate depăşi cu mult
influenţa acţiunii exercitată asupra particulelor individuale. Cu toate
acestea, dacă se produce eroziunea particulelor coezive, comportamentul
lor în continuare, în transportul suspensiona!, poate deveni necoeziv.
De asemenea, caracteristicile sedimentelor se pot schimba prin reac-
ţii chimice sau procese fizice de altă natură.
Sedimentele necoezive sînt în general de dimensiuni mai mari decît
granulele solurilor coezive, iar mişcarea lor este puternic influenţată de
proprietăţile fizice proprii cum sînt dimensiunea, forma şi densitatea.
Relaţiile care descriu legătura dintre proprietăţile sedimentelor şi
mişcarea lor în transportul aluvionar se bazează pe noţiunile de viteză
de cădere finală (numită mărime hidraulică) şi viteză (sau tensiune tan-
genţială) critică de antrenare a particulelor solide.

10.2.2. Dimensiunea particulelor solide

I

Dintre diferitele proprietăţi ale sedimentelor, dimensiunea acestora

este de cea mai mare importanţă pentru hidrologia inginerească. Se con-
stată că, în fapt, dimensiunea particulelor este suficientă în multe cazuri
practice pentru a descrie comportarea particulei de sediment.
Dimensiunea particulei se defineşte prin volum, diametru, greutate,
viteză de cădere în apă, diametrul sitei de sortare a materialului aluvio-
nar şi este influenţată de forma şi. densitatea acesteia.
Clasificarea dimensiunii sedimentelor conţine, după unele norme*>,
şase clase de dimensiune descrescătoare: blocuri de rocă, pietre, pietriş,
nisip, praf, limon (nămol, argile).
In tabelul 10.1 sînt clasificate diferitele moduri de transport solid
relativ la dimensiunea particulelor solide (sedimentare) care se întîlnesc
în curgeri naturale (rîuri, canale, lacuri, estuare, zone litorale).
Sedimentele transportate în cursurile de apă sînt foarte diverse
după mărime, formă, greutate specifică şi viteză de căc;lere (mărime hi-
draulică). In practică se impune analiza statistică a acestor caracteristici
pe baza unui număr semnificativ de prelevări, care constituie un eşantion
reprezentativ pentru amestecul sedimente-apă al curgerii studiate. In
acest scop se realizează anali.za granulometrică prin cernerea particulelor
mai mari de 100 µm prin site cu diametrul ochiurilor crescător şi prin sedi-
mentare, în cazul particulelor mai fine. Analiza granulometrică permite
reprezentarea mărimii geometrice a particulelor prin curba de frecvenţă
cumulată a dimensiunii, care exprimă relaţia dintre fracţiunea sau pro-
centajul din greutatea totală a sedimentelor probei, mai mică sau mai
mare decît o anumită dimensiune şi dimensiunea particulei. Figura 10.1
ilustrează o curbă de distribuţie a frecvenţei dimensiunii unei probe de
:maliză granulometrică.

*l American Geophysical Union, S.U.A., 1947.

22 - Hidrologie dinamic ă 337
 Tabelul 10.1

Dimensiunea Mediul Modul

(diametrul Denumirea acvatic Natura
mediu) purtător
de transport fenomenelor

0,24 µ-4 µ liman lacuri, estuare, în suspensie mecanice şi

(nămoluri, zone de con- şi prin curenţi fizico-chimice
argile) fluenţă, zone de densitate
litorale
4 µ-62 µ praf lacuri naturale in suspensie şi mecanice
şi de acumulare, prin curenţi
zone de apă de densitate
moartă etc.
0,062mm- nisipuri rluri, zone în suspensie mecanice
2 mm litorale sau tirit
2mm-64mm pietriş rîuri tirit mecanice
64mm- pietre rîuri cu pantă tirit mecanice
250mm mare, torenţi
plaje
>250mm blocuri torenţi cu pante tirit mecanice
de rocă foarte mari
(bolovani)

Se evidenţiază astfel anu-

<O
<J 6 mite valori semnificative:
<1J 100 D 35 - mărimea sedimentului
!: pentru care 350/o din probă este
o mai fină (exprimată în greutate).
E După H. A. Einstein [9] această
a,
mărime este reprezentativă pen-
ţ 65
!; 60 tru amestecul aluvionar;
"O
a,
l/l 50
D 50 - diametrul mediu al
ămestecului sedimente apă.
:§ 40 Această mărime a fost utilizată de
E 35
C Shields [35] pentru analiza stării
-6
critice de iniţiere a mişcării pe
~ 20 -
patul albiei;
ţ N
<J
D65 - mărimea particulei
o utilizată de Einstein [9] pentru
D1<i caracterizarea rugozităţii sedimen-
telor din amestec;
D 90 - mărimea utilizată de
Meyer - Peter pentru caracteri-
- Diametrul part1cule1
zarea rugozităţii.
Fig. 10.1. Distribuţia frecvenţei dimensi-
unii particulei.
Dm - diametrul mediu al
probei caracterizat prin relaţia:
Dm = :E6.,D, (10.1)
100

în care Â;. reprezintă orice divLziune a procentajului de sedimente expri-

mat în greutate, iar D, este valoarea medie a mărimilor extreme ale in-
tervalului Â,. Astfel, pe diagrama din fig. 10.1, Â 1 se reprezintă pe axa
OY şi deci se scrie:
Dm = 6.1D1+6.2Da+ ... +6.oDe (10.2}
100

338
 Se observă că Dm apare ca punct de separaţie între cele două arii
egale cuprinse sub şi deasupra curbei de frecvenţă.
In practica inginerească se utilizează în mod curent o exprimare a
dimensiunii sedimentelor pe intervale de dimensiune (vezi tabelul 10.2)
şi se presupune că în cadrul unor asemenea intervale aproximarea proba-
bilistică a curbei de frecvenţă se face după o lege normală (Gauss).

Tabelul 10.2

Dimensiunea
(mm) Clasa de interval

4000-2 OOO blocuri de rocă foarte mari

2 000-1 OOO blocuri de rocă mari
1 000-500 blocuri de rocă medii
500-250 blocuri de rocă mici
250-130 pietre mari
130-64 pietre mici
64-32 pietriş foarte grosier
32-16 pietriş grosier
16-8 pietriş mediu
8-4 pietriş fm
4-2 pietriş foarte fin
2-1 2,00-1,00 nisip foarte grosier
1-1/2 1,00-0,50 nisip grosier
1/2-1/4 0,50-0,25 nisip mediu
1/4-1/8 0,25-0,125 nisip fin
1/8-1/16 0,125-0,062 nisip foarte fin
1/16-1/32 0,062-0,031 praf grosier
1/32-1/64 0,031-0,016 praf m e diu
1/64-1/128 0,016-0,008 praf fin
1/128-1/256 0,008-0,004 praf foarte fin
1/256-1/512 0,004-0,0020 argile grosiere
1/512-1/1024 0,0020-0,0010 argile medii
1/1024-1/2048 0,0010-0,0005 argile fine
1/2048-1/4096 0,0005-0,00024 argile foarte fine

Spre exemplu, în figura 10.2 se reprezintă histograma frecvenţelor

pe clase de interval, care defineşte sortarea prin cernere a sedimentelor
naturale. In abscisă se înscriu dimensiunile caracteristice sortării din clasa
de interval considerată, iar în ordonată concentraţia efectivă sau procen-
tajul (în volum, în greutate) din proba totală, din aceeaşi clasă de interval.
~ 50 ,-----,,....,..---, 100
~ 45 90
~ 40 -!!. BO
~ 35
~
(lj 70
~ 30 g 60 t=U5mm
:,
0 25 E 50
:, 1
?.
(lj
20 .) 40 128 = 0.008
~ 15 30 mm
~I
ţ 1~
20
10
O~1---'-1-_.1...1......l__,._!__.!.,,_,
~..!....!....!...!. .!. !. 1
1286432168 4 2 128 64 32 16 8 4 2
010metrul de sortare Diametrul de sortare
Cmml - (mml -
Fig. 10.2. Curba de Fig. 10.3. Curba de frecvenţă
frecvenţă. cumulată.

22• 339
 Adunînd ordonatele succesive pentru valorile succesive din clasa
de interval considerată se poate obţine curba de distribuţie cumulată, ca
în fig. 10.3.
Studii experimentale indică o similitudine între curba de distribuţie
cumulată (fig. 10.3) şi distribuţia normală (Gauss).
Pentru a simplifica reprezentarea curbei de distribuţie cumulată se
utilizează formatul grafic de probabilitate normală prin care se obţine
transformarea curbei într-o linie dreaptă ilustrată în fig. 10.4.
Q01 99.99
0.05
...
.........
0,1 99,9
0.2 I 'Nisip de pat
de albie în 99.8
0,5
1 I ,. ' regim natu-
ral - -,- 99 ,.....,
.-. 2 98
~
•
I ....-.;..
a, 5 95 a,

-
.~
C
- 10 90
·a ;.o. ~-
·a
E 20 80 E
2 ....
a,
~ 30 70 C
a,
E 40 60 E
a! 50 50 "O
a,
4/) 60 40 I.I)

I 10 30
f 80 B
20 ţ
15.9
90 10
95 6g 6g 5
I

98 - 2
"O
99 o 1
0,5
~

'99,8 li ... ci( 0,2

99.9 0.1

99,99 L;' -- o.os

0.01
10-2 2 3 4 5 -6 78910-1 3 4 567891
2
_ . Diametrul ochiurilor de sită [mm J
Fig. 10.4. Analiza statistică a granulometriei.

Se observă că între valorile de probabilitate 0,841 şi 0,159, distri-

buţia normală poate fi aproximată printr-o linie dreaptă, iar mijlocul
acesteia este valoarea de 50D/o, căreia îi corespunde diametrul particulei
denumit diametrul geometric mediu, Dg. Diametrele D 84 ,1 şi D 15, 9 sînt
340
e chidistante de Dg. Distanţa dintre ele este abaterea medie·pătratică geo-
metrică, CJg, dată de relaţia:

21n a 11 =ln Dau - ln Dis. 9, a 11 = 1 ~

Vni::a
(10.3)

Abaterea medie pătratică a analizei de sortare mecanică este diferită

şi se calculează
cu relaţiile de definiţie:

O'= v: ţr,(x)[x,- x)] 2

(10.4)

unde x, este media geometrică a clasei de interval i, f(x,) - procentajul

k
din proba totală conţinut în clasa i, iar n = }:: fi(x) - greutatea totală.
i- l

10.2.3. Forma sedimentelor

Forma geometrică a particulelor solide poate fi foarte diferită. Cu
toate acestea, este posibil ca pentru particule de acelaşi volum şi aceeaşi
densitate, comportarea lor dinamică să nu difere în interiorul fluidelor.
Forma geometrică se defineşte în practică prin coeficientul de sfericitate
c alculat ca raport între aria unei sfere cu volum egal cu al particulei şi
aria efectivă a suprafeţei particulei. Sfericitatea tinde să scadă cu cit des-
creşte dimensiunea particulei şi depinde de compoziţia mineralogică a
acesteia. Astfel, sfericitatea permite descrierea mişcării relative între fluid
şi particula aflată î n mişcarea de cădere. Analiza statistică a formei parti-
culelor este un element ajutător în caracterizarea proprietăţilor geome-
trice ale acestora printr-un factor de formă.

10.2.4. Greutatea specifică

In general greutatea specifică a aluviunilor se situează în jurul va-

lorii de 2,65 tone forţă/m3 , ele fiind constituite în mare majoritate din
cuarţ şi feldspat. Nu pot fi incluse în aceeaşi categorie sedimentele pro-
venite din eroziuni ale terenurilor şi materialelor legate de activitatea
umană (exploatări miniere de suprafaţă, halde ale reziduurilor chimice
neutralizate, halde de steril etc.).
Greutatea specifică se defineşte plecînd de la faptul că sedimentele
constituie medii poroase solide, care sînt saturate în stare submersă
în apă.
Cel mai adesea se utilizea,ză relaţia de definiţie:

(10.5)

unde Gd este greutatea materialului solid fără pori, iar vd este volumul
materialului fără pori.
341
 Se mai utilizează noţiunea de greutate specifică medie, 'Yo, pentru
o particulă individuală:

(10.6)

unde Gk este greutatea particulei uscate, Gp - greutatea apei care poate

umple porii, iar V,; - volumul aparent al particulei.
Greutatea specifică a apei încărcată cu sedimente în suspensie (praf,
argile) diferă de greutatea apei curate.
Se constată că amestecul se prezintă ca o combinaţie cu proprietăţi
bine definite. Astfel, greutatea specifică a amestecului se defineşte din
ecuaţia de bilanţ masic:

(10.7)
unde vm este volumul de amestec, Va - volumul de apă, v., - cel de ma-
terial solid, iar 'Y - greutatea specifică a apei.
Se scrie concentraţia (în greutate) a sedimentelor în suspensie:
_ y,· v, _ yv,
C ,- -
Ym 'IJm Y.. (v.-v,)
şi rezultă:

y·y,
Ym = (10.8)
y,-(y,-y)C,

10.2.5. Viteza de cădere a particulelor solide

O particulă solidă care cade cu viteza finală (constantă) într-un fluid
în repaus se află în mişcare uniformă ca rezultat al echilibrului dintre
greutatea submersă proprie şi forţa care se opune căderii ca rezultat al
fenomenului de rezistenţă la înaintare în fluide vîscoase. Dacă această
mişcare este lentă, la numere Reynolds subunitare se utilizează relaţia
analitică a lui Stokes pentru calculul vitezei de cădere a unei particule
sferice într-un mediu aflat în repaus în restul domeniului:
(p,-p)un;
W,=---- (10.9)
181)

In practică această relaţie are o valabilitate limitată, atît pentru că

mişcările particulelor cu diametre D.,> 65 µm se produc la numere Rew=
= w, · D , ~l, cit şi datorită influenţei turbulenţei curgerii asupra căderii
V

particulei.
Forţa de rezistenţă FR, opusă mişcării relative de cădere a particu-
lelor solide într-un mediu fluid se exprimă în general prin re laţia :
w~
FR=CR · p - S (10.10)
2

unde C11 este coeficientul de rezistenţă la înaintare, S - aria se cţiunii

normale pe viteza relativă W, iar p - densitatea fluidului.
342
 Pentru cazul miş cării laminare studiate de Stokes [19].

Fn 31tD,W 24
CR = wa 1tD2 - = -
Re"'
(10.11)
p-- _i.1tW 3 ·D
2 4 8 ,

Sub influenţa turbulenţei curgerii din rîu, coeficientul de rezis-

tenţă CR este variabil, la numere Reynolds Rew constante. In general,
turbulenţa conduce la o diminuare a lui CR, cu excepţia cîtorva cazuri.
Criteriul de similitudine Reynolds rămîne valabil pentru studiul expe-
rimental al fenomenului, dar parametrul explicativ cel mai important
este intensitatea turbulenţei, exprimată prin pulsaţia turbuleiltă u' sau
energia cinetică turbulentă k=..!.. (u' 2 +v' 2 +w' 2 ). In cazul în care se
2 .

poate admite că turbulenţa este izotropă, u' 2=v'2= w' 2 şi k= : u' 2.

Practic în locul lui u' se utilizează valoarea eficace u*= V u' 2 unde
u' reprezintă media pătratică a pulsaţiei turbulente de viteză înregistrată
2

din măsurători.
In studiul experimental realizat de Boillat şi Graf [3] se caracteri-
zează turbulenţa (generată artificial) prin parametrul u* /L, unde L este
o scară macroscopică a turbulenţei, avînd ordinul de mărime al configu-
raţiei geometrice care generează turbulenţa „de perete" a curgerii. Di-
mensiunea de frecvenţă a parametrului u*/L sugerează posibilitatea de a
corela viteza de cădere a particulei cu frecvenţa de oscilaţie proprie.
In studiul menţionat se compară valorile coeficientului de rezistenţă
CR calculate din măsurarea experimentală a vitezelor de cădere finală a
unor particule sferice cu diametrul cuprins între 2 şi 20 mm şi densita-
tea între 1,02 şi 2,70 g/cm3 în curgeri turbulente, cu valorile măsurate la
căderea particulelor în apă în repaus (fig. 10.5).
Se prezintă diferite curbe de variaţie CR=f(Rew), considerînd u*/L
ca parametru.
Pentru curgeri naturale, determina-
rea parametrului u*/L este dificilă şi de 2 ~~~~~~-~....--,c---,
ceie mai multe ori intensitatea turbulentei o:
acestor curgeri se exprimă printr-un p·a- u 1 1--'~---+--+-+--........,-
rametru global. Turbulenţa internă a ţ 7
curgerii se deosebeşte calitativ de turbu-
lenţa externă (rezultat al configuraţiei geo- 4
metrice „de perete"), iar comportamen-
tul particulelor solide este influenţat di-
ferit de cele două tipuri de turbulenţă.
Unele cercetări experimentale [12] esti- - - Rew
mează că valoarea lui u* în curgeri natu-
rale este de acelaşi ordin de mărime cu Fig. 10.5. Coeficientul de rezis-
tenţă CR funcţie de Rew.
viteza de frecare „turbulentă" pe patul
albiei V*=VghJ.
Scara de turbulenţă L, care este proporţională cu o dimensiune ca-
racteristică a configuraţiei geometrice a albiei generatoare a turbulenţei
„de perete", poate fi asimilată cu dimensiunea vîrtejurilor observate la
suprafaţa liberă a curgerii.

343
 In cele menţionate s-a considerat viteza de cădere a particulelor in-
dividuale. De cele mai multe ori particulele nu cad independent unele de
altele. Se constată că viteza de cădere descreşte progresiv cu creşterea
concentraţiei sedimentelor fine dispersate în apă. Această concluzie nu
este valabilă pentru particulele suficient de mari, care se depun rapid.
Influenţa concentraţiei de sedimente
1.6
1111
asupra vitezei de cădere poate fi observată
0 1,5 ,~ în diagrama experimentală [36] care se
~o 14. - referă la particule sferice uniforme de
3:: 1,3
'~ 1111
....~
Rew= .J;:'11 ~=O" ,..,.. ~ ,I
I,'
,I
cuarţ (nisip). Diagrama din fig. 10.6 pre-
,,,, I,' ....
l/k'0,486 zintă variaţia raportului între viteza de
ţ 1,2 .,, ~
L.-'" " 1.30 cădere finală în apă curată W O şi în apă
1,1 încărcată cu sedimente W c, funcţie de con-
,,,?,~ centraţia exprimată în procente din greu-
1.0 ,-
0,9
tatea probei după uscare.
Influenţa concentraţiei suspens1e1
. . este redată şi de formula lui Gaudin {9].
01 05 1 2 3 4 56789
- Concentraţia în greutate.C (p,-p)gD;
W = (l - C~' 3)(1- C.)(l -2,5C 0) - - - -
W0 = Viteza de cădere în apă 1s7l
limpede 1 (10.12)
Wc = Viteza în suspensie cu
concentraţia C . care reprezintă o corelaţie a formulei lui
Fig. 10.6. Efectul concentraţiei Stokes (10.9).
asupra vitezei de cădere a par- Se constată o încetinire considera-
ticulelor sferice. bilă a căderii sedimentelor datorită con-
centraţiilor de suspensii.
Pentru calcule inginereşti, într-o primă aproximaţie, Simons şi Şen­
tiirk [36] recomandă diagrama din fig. 10.7 în care sînt corelate viteza de
cădere finală, diametrul sedimentului, numărul Reynolds al mişcării de
cădere şi temperatura, pentru sedimente cu p,/papă= 2,65.

10

'"'1000 ~
111111

E
E
-
1/1
"C
1
I
t .
10"1~ 10-3

~
'~

T=0°C
-Re"~0.01 ... ' T = 16°C
0.001'
~
T = 38°C
·--
-·~
10-1 1
~ WUcm/s)/30.3]
Fig. 10.7. Coeficientul de rezistenţă CR pentru diferite valori Rew.

344
 10.3. MIŞCAREA PARTICULELOR SOLIDE lN ALBIE

10.3.1. Mişcarea particulelor solide pe patul albiei

Pe patul albiei, interacţiunile hidrodinamice (turbulente) şi cele me-
c anice generează mai multe tipuri de mişcări ale particulelor solide: ros-
togolire, alunecare şi saltaţie. !mpreună, ele formează transportul tîrît
(fig. 10.8).
Mişcarea particulelor solide este deosebit de complexă, ca urmare a
dependenţei acesteia de factori foarte diverşi: forma şi dimensiunea geo-
metrică a particulelor, formele şi rugozitatea patului albiei, fluctuaţia cu
caracter aleatoriu a portanţei turbulente, ş.a.
Studii experimentale [23], [24] evidenţiază faptul că, atunci cînd
curgerea are loc pe un pat neted, în sensul că particulele solide nu inter-
acţionează cu suportul pe care sînt în repaus, tendinţa de iniţiere a miş­
cării (desprinderea de pat) diferă de cazul în care patul este rugos. Ast-
fel, viteza critică a curgerii apei în albie, la care se produce desprinderea
particulei solide individuale, este întotdeauna mai mare pe patul rugos
decît pe cel neted. Pe de altă parte, desprinderea este sensibil mai uşoară
în cazul cînd patul rugos este mobil, adică este compus din particule de
acelaşi ordin de mărime cu cele susceptibile de a fi antrenate în curgere.
Totodată, în toate cazurile, tendinţa de antrenare în curgere a par-
ticulelor aflate în repaus în grupări care nu se ating între ele, creşte cu
scăderea distanţelor care le separă, pînă la o anumită limită. Cînd parti-
culele :5e află în contact unele cu altele, în număr mare, viteza critică a
curgerii creşte şi devine practic egală cu aceea corespunzătoare particulei
individuale (curgerea în jurul ei nu este perturbată de prezenţa altor
particule). Aceste fenomene sînt accentuate de prezenţa unor forme ale
patului albiei, ca de exemplu ripluri şi dune (fig. 10.9).
Efectul acestor forme este de a mări numărul de particule sus-
c eptibile de a fi antrenate şi deci de a r educe acumularea lor locală. Par-

"'=:=" ••• • •••••••••••

Uco : · .· : · :· .' ·.·. ·. ·::: ·. ·. · ·. . ·

-_ ) _~·L i:::>t;~~~<J\• :.
Curgere
___.
'O

: ··.·~:#0!;;::;-<s)~.:iz·.,·.·
<SX:J!J..,. --~ --·. - - - _,__ . _ , ( d l ! ~
F ig. 10.8. Forme de transport a particulelor Fig. 10.9. Reprezentarea schematică
solide. a dunei.

ticulele sînt continuu amestecate prin prezenţa turbulenţei externe ge-

nerată de forme, iar cele mai grosiere se dispun pe frontul riplului sau
<lunei. Acest fapt explică fenomenul cunoscut al avansării dunelor în
lungul patului albiei unui rîu, din amonte spre aval.
Ansamblul mişcărilor particulelor solide se poate clasifica în trei
categorii: a) eroziune, b) transport, c) depunere. Cele trei categorii de
mişcare a patului albiei se succed funcţie de intensitatea acţiunii curgerii
asupra particulelor solide, din momentul desprinderii lor de pat şi pînă
la depunerea care poate fi considerată finală. Intensitatea curgerii, ex-
345
primată de obicei prin tensiunea tangenţială de frecare pe patul albiei,
determină intensitatea transportului tîrît. Unele încercări actuale [15],
[39] de corelare a transportului particulei solide după desprinderea de
pat cu structura ordonată a turbulenţei curgerii, evidenţiază atît trans-
portul convectiv datorat curgerii de ansamblu (medie), cît şi transportul
prin antrenarea particulei solide într-un turbion (vîrtej).
Se constată că particulele mai grele sînt supuse forţelor centrifuge
generate la limita turbioanelor şi au tendinţa de a se depune, formînd
mişcarea de depunere. Saltaţia particulelor se datorează îndeosebi tur-
bioanelor de scară mare, astfel că,
în mod justificat mişcarea poate fi
corelată cu tensiunea tangenţială
pe patul albiei, i: 0 • Particulele fine
pot fi menţinute în suspensie de
O.-
cu ::I turbioanele de scară mică, fiind
EE
·- L..
• • +
T1rire ,
I I antrenate în nucleul mişcării tur-
III O
C: a. 1 I bionare. Studiile amintite inter-
2111 s uspens'ie""', I
I
pretează structura turbulenţei ge-
C: C:
-o I I nerată de rugozitatea patului al-
.!::; I I
r ...---\-LL.1...L_ / biei în sensul descrierii determi-
/ niste a transportului de sedimente
// ..- /
de dimensiuni mici. Pentru parti-
., ., / ....-n........L.y"'
culele mai grele, care în mod nor-
/ }..-- Tirire mal se află în zona transportului
/
I tîrît, factorul decisiv este acţiu-
nea tensiunii tangenţiale de fre-
!ntensitatea care pe patul albiei, i: 0 •
curgerii Particulele desprinse de pat
Fig. 10.10. Schematizarea mişcării în sus- rămîn în mişcare atîta timp cît
pensie şi tîrîte. intensitatea curgerii, exprimată
prin acţiunea tensiunii tangenţiale
de frecare -r 0, se menţine la aceeaşi valoare şi uneori chiar pentru valori
inferioare. La atingerea unei valori limită, majoritatea particulelor se
depun. Schematic, descrierea acestui fenomen este prezentată în fig. 10.10.
Studiul experimental al fenomenelor de eroziune şi depunere a par-
ticulelor solide din patul (mobil) al albiei arată [14] că nu se poate spe-
cifica o anumită condiţie critică a stării de mişcare sau repaus a parti-
culelor solide.
Intr-adevăr, caracterul probabilist al fenomenului desprinderii par-
ticulelor solide de pat implică o dependenţă a tensiunii tangenţiale de
frecare de probabilitatea de desprindere, deci de raportul între numărul
de particule aflate (observate) în mişcare şi numărul de particule suscep-
tibile de a fi antrenate în mişcare. Acest raport nu poate fi caracterizat
printr-o unică relaţie deterministă.
Cu toate acestea, necesităţile calculului ingineresc au condus la
formularea unor relaţii între mărimi medii ale curgerii, care permit eva-
luarea transportului solid tîrît.

10.3.2. Pragul critic al mişcării particulei solide

Patul albiei este compus din straturi suprapuse de particule alu-
vionare sedimentate, deasupra cărora pot fi observate particule solide
izolate sau puţin grupate, în repaus.
346
 Pentru aceste particule (granule) se studiază tendinţa de rostogolire
faţă de punctul de contact cu particulele din stratul inferior (fig. 10.11).
Dacă mişcarea este turbulentă, efectele inerţiale sînt predominante
astfel că forţa rezultantă de acţiune hidrodinamică pe particulă are două
componente (forţa de rezistenţă, Fx şi forţa portantă, F11), particula fiind
în repaus sub acţiunea greutăţii
proprii submerse.
Experimental se constată că
cele două componente hidrodina-
mice sînt de acelaşi ordin de mă­
rime (F,,,.._,Fy), astfel că forţa re-
zultantă determină tensiunea tan-
genţială critică cu acţiunea pe su-
prafaţa particulei solide, p,.._,, 0 ·D 2 •
Egalitatea momentelor faţă de
punctul de contact C, ale forţei de
greutate şi rezultatantei hidrodi- Fig. 10.11. Momentul de răsturnare asupra
namice se scrie sub forma: particulei submerse.

G. ~1 • sin(O- ':Y) =F· ~2 • cos O (10.13)

unde e este unghiul repausului natural al materialului solid submers, iar
q, unghiul pantei fundului albiei.
Greutatea submersă G„ este proporţională cu cea a unei sfere prin
i ntermediul unui coeficient de corecţie a sfericităţii:
(10.14)
Forţa hidrodinamică rezultantă este proporţională cu tensiunea -r0 :
F=c2-roD;. (10.15)
Se obţine relaţi a de calcul a tensiunii critice pe particulă -r 0 =-rc
181
"t'c = c (p,-p)·g·D, cos':Y(tgO-tg':Y). (10.16)
C282

Pentru un pat orizontal (41=0), rezultă:

(p,-p). g. D,
=ktg o (10.17)

unde k,v ~ , deoarece pentru o curgere turbulentă dezvoltată 8 1 rv 82 •

Cs
Dacă ţinem seama de relaţia de calcul a tensiunii tangenţiale de fre-
care pe patul albiei într-o curgere cu suprafaţă liberă, -ro = Pu:, atunci se
constată că parametrul adimensional -r, este un număr de tipul
(p,-p)·g·D,
criteriului Froude, relativ la dimensiunea particulei solide şi la viteza de
frecare a curgerii Ux:
- (pU;).
(Fr ) v- ' (10.18)
(p,-p). g. D,

347
 Analiza dimensională a dependenţei numărului Froude critic rela-
tiv la particulă de caracteristicile stării de iniţiere a mişcării particulei
conduce imediat la o relaţie de forma:

(Fr)n= (pU!>•
(p,-p)g. D,
=f( u •• ·D,) = f[(Re*).]
V
(10.19)

adică o dependenţă de numărul Reynolds critic relativ la mişcarea (lami-

nară) a particulei solide, numit şi număr Reynolds al stratului limită.
Experimental, Shields [35] a stabilit o curbă a relaţiei de depen-
denţă (Fr)v=f['(Re*)c] care caracterizează iniţierea mişcării pe patul al-
biei. Caracteristicile curbei sînt prezentate în fig. 10.12.

(p *Ier (u*lcrD
0 (Frlo = ~,(Re*lc=-\l-
~ 10-1 _ _ _ _, - - - - t - - - " ) - - + l ' - - - - - - - I - - - - I
5tJ=0.058 Fig. 10.12. Caracteristicile curbei
ţ Shields.

Se observă că, pentru valori (Re*)c> 70, curba tinde către o valoare
constantă (Fr) D=0,058, iar pentru valori (Re,:). mici, curba tinde către
o dreaptă _ex_. Cele două cazuri au semnificaţie fizică imediată:
(Re.),
- pentru un regim turbulent rugos în jurul particulei, vîscozitatea
nu are influenţă asupra desprinderii de pat, deci (Fr)v=const.;
- pentru un regim laminar, care apare la diametre D. foarte mici
(D 1 -+ o), relaţia de dependenţă este obligatoriu de forma:

(Fr)n = _a- •
(Re.),
Aplicînd procedura de regresie polinominală prin metoda celor mai
mici pătrate, se obţine o relaţie funcţională pentru curba lui Shields sub
forma:
P 5 (z)_
2
5
(Fr)n =10 ~ (10.20)
unde P 5 (z)=35,311-0,731 z-7,577 -10-a z 2 +6,204· 10-4 z3-7,729· 10- 6 z"
+2,928 z 5 cu Z=35,0·log (Re*)c. (10.21)
Diagrama experimentală a lui Shields ce redă curba (Fr)o=f[(Re .).]
este reprezentatăîn fig. 10.13.
Curba lui Shields prezintă inconvenientul de a include viteza de
frecare critică U *•, atît în parametrul abscisei, cît şi în cel al ordonatei.
Această dificultate se elimină introducînd parametrul:

D =y(Re.)~ = l(p,-p)g]t/3D.
.
(10.22)
• (L'
,. r) D pv:I I

348
 li I II
1.06 ,o
Ul
-o 1,27 .... •
ţ..
u ::c I
2,70
4.25 ~
+
•
'l
to ._ui Turbulenţă dezvoltată 2,65 C1I •
" 1.0 • 2,65 EC
I..
~ * 0,8 X 2,65 C'I
'V 2.65 u, ....
S,g
ţ 0'.4
0,3
....

' ', Strnt limită turbu-

1 111 lent
2,61 lco
2.10
A 7.90
rJ•
0,2 ts-r gd 5 N I
'
dsVo., I I
o., 2
' 6 8 10 l A4 6 100 2 4 6 ,ooo
a-

li. , • .. -
,
0,08
0,06
'
- _. I
I /, I
I
I
I I
,
.... I
I
I
,
"
0.05 x":.. I/ ,
1-1:J 'J
0,04 ""'' ,- tf.•.11 •./-*'-
I{
+
0,03 • '
0,02
0,2 0,4 0.6 ,O 2 4 6 8 10 20 40 60 100 200 500 1000
- Re.=(U* ds)-i,
Fig. 10.13. Diagrama lui Shields.

1000
:/' -
J 500 .J'
o
/
I
;,,
....c,, 200 l'o ~
d~- o

O-
; 100
.2:i't>"f~~ ~r
1 ~ ,ro
- r..r,»
~·
50 ( ,, -r „'l,~<ţ.l.,,,.
ţ oO .f( ,, <;)"'-"

20 n
ICT'o
,,~~,.,
"'o~ o " __ o.
10
\.~ --40.A o
I
5 ':lXXl ~ 1'?>
if~
- o.
I •

'\~e.iM~\'o
~ g >- 'l,:.& ~~e, ~
2 ....''
2000
~~~t
./,, ~ R~
1000
1
-
o
o
lOCOO 2CXXXl SCKXXl 100000
11 I
0,5
0,1 0,2 0.5 1 2 5 10 20 50 100 200 500 1000 2000 5000 10000
- Re*=(U*·ds)/\1

1-)g. 10.14. Legea iniţierii antrenării sediment: lor.

 Ca urmare, legea lui Shields se poate reprezenta prin relaţii de
forma: (Fr)o=f(D*) sau (Re*)c=g(D*).
Diagrama datelor experimentale transpuse [5] pentru o dependenţă
de tipul [D*, Re*) este prezentată în fig. 10.14.
Diagrama lui Shields a fost criticată de o serie de cercetători şi pen-
tru faptul că Shields nu a diferenţiat rezultatele măsurătorilor în legă­
tură cu formele geomorfologice existente pe patul albiei. Astfel, pentru
un pat acoperit cu ripluri sau dune de mici dimensiuni, tensiunea tan-
genţială critică trebuie să fie mai mare decît pentru un pat neted, la o
aceeaşi dimensiune a particulei solide. Diferenţa se explică prin faptul
că numai forţa de rezistenţă rezultantă pe suprafaţa granulei (şi nu cea
datorată formei granulei), generează o mişcare de desprindere a acesteia
de patul albiei.
Pe de altă parte, dacă ţinem seama că în zona de amestec a trans-
portului tîrît pe patul albiei au loc permanent atît mişcări de desprin-
dere de pat (stadiul iniţial de eroziune) cît şi mişcări de aşezare pe pat
(stadiul final de depunere), este evident că fenomenul de repaus/mişcare
a particulelor solide pe patul albiei este mai complex decît reprezenta-
rea oferi tă de Shields.
Studiul experimental al lui Graf şi Pazis [14] arată că pentru fie-
care număr de particule observate în situaţia de desprindere de pat (deci
în mişcare de tîrîre), se poate trasa o diagramă de tip Shields. De aici
decurge necesitatea interpretării probabiliste a experienţelor lui Shields.

10.4. CALCULUL TRANSPORTULUI SOLID TIRIT, MAXIM

Modelul de calcul care se află şi astăzi la baza calculelor inginereşti

este cel formulat de Einstein [9], prin interpretarea probabilistă a teoriei
amestecului turbulent în curgerile cu suprafaţă liberă.
Desprinderea unei granule de patul albiei are loc atunci cînd com-
ponenta hidrodinamică de portanţă Fu rezultată din cîmpul turbulent de
viteză este superioară greutăţii proprii submerse a granulei, G. Forţa F 11
este o mărime fluctuantă şi se admite că poate fi reprezentată printr-o
funcţie aleatoare, staţionară în timp:

unde F 11 = F' 11 +F11 , F 11 şi F' 11 fiind media probabilistă şi respectiv fluc-

tuaţia forţei F 11• I
Einstein şi El-Samni [10] admit că distribuţia lui R poate fi repre-
zentată printr-o funcţie de densitate de probabilitate de tip Gauss:
(r-1)•
f ( r ) =1- - e- -ip•- • (10.23)
ffe·a
Pentru granule sferice într-un aranjament hexagonal se constată ex-
perimental că -r=0,364.
Se consideră patul albiei format din granule de aceeaşi dimensiune,
caracterizate printr-o funcţie aleatoare, relativă la acea dimensiune. Fie-
care granulă progresează pe pat prin salturi de lungime medie constantă,
350
L. Dacă Pn este probabilitatea ca o granulă să se desprindă de cel puţin
n ori într-un interval de timp T (suficient de mare comparativ cu durata
saltului), atunci distanţa medie parcursă de granulă în intervalul'T este
nL. Considerînd o suprafaţă de lăţime unitară şi lungime L pe patul al-
biei, numărul mediu de granule care traversează o secţiune normală cînd
curgerea se consideră saturată (fig. 10.15) este Pn _!:_,
2
unde ac 1 D82 este
cx1D 8
suprafaţa ocupată de granule pe banda cu lăţime unitară. P entru o lun-
gime în sensul curgerii practic infinită, rezultă:
ro L L ex,

L P11-2
,, _J cx1Ds
= -2
cx1Ds
L
n- 1
P11. (10.24 )

Rezultă debitul solid maxim în sec-

ţiunea normală exprimat în unităţi de
greutate submersă pe timp şi lăţime uni-
tară a patului albiei:

_ _!:_ ~ p .E_ _ cx(p,-p) · g· D, !:_ ~p

g. - 1 L_,, 11 - L_,, 11
cx1D 8 ll = l T CX1 T ,. _ 1
(10.25)
Fig. 10.15. Schematizare salturi
unde ex este un coeficient de formă al particulă.
granulei.
Modelul este definit dacă sînt precizaţi L, T şi Pn,
Einstein admite că: L=acLDs, T=acT D„fW, unde W, este vite.za de
cădere finală a particulei în apă în repaus, calculată prin relaţia:

ry _
y , - cxw
v(p,-p)gD,.
- (10.26)
p

Introducînd (10.26) în (10.25) se obţine:

1 [(p,-p)·g·D,]3/2
g,= -A 1/2
* p
(10.27)

Einstein introduce mărimea adimensională

<!) = p,pl/2
[(p,-p). g. D,]3/2

pentru calcul debitului solid tîrît.

CD
Evaluarea lui L Pn se face cu ajutorul probabilităţii P 1 pentru ca
11 G; 1
o gra nulă să se desprindă cel puţin o dată în intervalul T:

'[; Pn = '[; (P1) = 1 ~~ (10.28)

11

n- 1 u- 1 1

formulă corectă dacă P 11 ar fi probabilitatea de a avea cel puţin n sal-

turi în perioada nT.
351
 Utilizînd distribuţia (10.21) se scrie:
a- 1
P 1 = 1- ~ f(r) dr (10.29)
-(a+I)

Unde a-
- G = 0t(p,-p)•g·D,
iar Cu este coeficientul forţei de por-
F II C 11 -.o
tanţă hidrodinamică 'F\r
într-adevăr dacă repausul particulei se defineşte prin condiţia
IFYI <G, atunci

Fr
, G
a-1 pentru
F: >1
-=- 1

I
F11
- <--1 = '
F 11 1 F 11
{-(a+l) pentru _,.F F li
<1

ur __ (p,-p) · g · D, __ (p,-p) · g · D,'

Notînd se obţine în final:
:c
pu: . "o
A*<I> =g('Y). (10.30)
Curba (<I>-~) a lui Einstein este prezentată în fig. 10.16.

100 .-----,,----,-----,----,.----,.-,
Funcţ ia de transport Einste,n
Funcţia de transport
~__,,ir8 c91 Meyer - Peter
t 10 d[mml Îs i o 0
Fig. 10.16. Comparaţia între func-
• 26,65 266 }
~ B8 H~ Meyer-Peter
ţiile Einstein şi Meyer-Peter.

5 785
oX O 20 02 -------~
2 66 Gilbert
OJ • 4.75 316 2.36 1 052 Ch, n
. 0.0001 0.001 0.01 0,1 1.0 10,0
- ip

Pentru un material solid cu compoziţie uniformă, Einstein indică

relaţia practică următoare:

(10.31 )

cu A*=43,5, a = B*41, B*=0,143, 'YJo = 0,5.

Yalin [42] arată că soluţia corectă din punct de vedere probabilist a eva-
a,

luării lui E
n- 1
Pn constă în evaluarea probabilităţii de a avea nu.mai -n
salturi în intervalul T. Astfel, pentru o aceeaşi granulă probabilitatea de
a avea cel puţin 11, salturi în intervalul T se obţine prin proprietatea de
aditivitate a evenimentelor disjuncte şi anume, adunînd probabilităţile
de a avea numai n, n+ 1, n+2, ... , şi aşa mai departe, salturi:
a, a, a,

P,,=EP, şi
i~ n
E P,,= E n·p
»- 1 n- 1
11 (10.32)

352
Ori, p„ poate fi calculat în mod obişnuit prin legea binominală (distri-
buţia Poisson):

p,. = ;.• e- "', unde Â. = nP*, iar P* se consideră probabilitatea de desprin-

11!
dere în decursul unei fluctuaţii turbulente cu o perioadă t* mică (t * ~ T).
Admiţînd din nou distribuţia (10.23), rezultă:
(X)

"A = N l f(r)· dr1 cu a = ~ şi

a- l
J C , I· •

(X) (X)

deci L
11 - 1
P,. = L
,. _ 1
n·P„

Astfel, Yalin obţine relaţia lui Einstein modificată:

( n.~- ~.)
A<I> =
IJ>
!,i (1 - 1
_ )
Y1t
l
J
e- 1'dt (10.33)
-(X)

1
cu 1/A = 12,10, B* = 0,1667, Ylo= 0,796 = - -
3,4a
Anterior lui Einstein, fusese stabilită o altă relaţie experimentală
[22] numită formula Meyer-Peter, valabilă în următoarele limite de va-
riaţie a parametrilor de bază:
adîncimea curgerii: 1 cm~h~ 120 cm;
panta geometrică: 0,0004~i~0,020;
diametrul mediu: 0,4 mm~Ds~30 mm;
greutatea granulelor: 0,25 (P 8-p),~3,2 g/cm3 •
Pentru o curgere uniformă bidimensională, relaţia Meyer-Peter este
următoare a:
213
phJ* = 0,047 + 0,25p 1/ 3 Us· (10.34)
(p, - p)D, (p,- p)·g·D,

Formula (10.34) a fost stabilită pentru granulometrii uniforme sau

neuniforme, în acest ultim caz D 8 se înlocuieşte în relaţie cu D 90 •
Formula Meyer-Peter se scrie ş1 sub formă adimensională:
J?
g, ( 0,047)3/2 -. u.-
-- = 8 1--- , cu F = ·
pU~ F; y (p, - p) · g · D,

8 (10.35)
g, = _ [-r~ - 0,047(p, - p) · g · D,]3' 2
YP
J* este o fracţiune din panta energetică J, deoarece numai o parte a ener-
giei turbulente contribuie la transportul solid şi anume J*-J (K/K') 32
unde K este coeficientul global Manning-Strickler, corespunzător lui J.
iar K', valoarea propusă de Meyer-Peter:
. , . t
K 26
= -- , cu D90 exprima
Dt /6
1n m.
A

90

23 - Hidrologie dmamicA 353

 Valorii J* îi corespunde ,J=pghJ* şi respectiv U . = 1 / ·r',
. \/' p
In reprezentarea din fig. 10.16 se dintre observă buna concordanţă
relaţia Meyer-Peter şi legea lui Einstein.
Curba 4J=f (<I>) a lui Einstein poate fi reprezentată suh forma unei
relaţii polinomiale obţinută printr-un procedeu de regresie cu ajutorul
metodei celor mai mici pătrate. Această relaţie se scrie sub forma:
lf" = 10P6 (Z)/19,896 - 0,523 (10.36)
3 4 2 4 3
unde P 6 (Z) = 38,207- 9,29· 10- Z+5,7· 10- Z - 2,l · I0- Z +
+ 5,31 · 10- 4 Z4 - 5,343· 10- 8Z 5 + l,8· 10- 1 ozo (10.37)
cu Z = 19,6(4,0 + log <I>).
O îmbunătăţire a legii lui Einstein pentru curgeri naturale de mari
dimensiuni (fluvii) o constituie aproximaţia lui Brown [6] dată sub forma:
102 I <P * = _!_ (_!_)3
·lO lji (10.38)

10 I unde <I>* diferă de <I>, după definiţia:

I <I>* = _q_,- , în care q 9 este debitul

W·D,
solid pe unitatea de lăţime exprimat

g,=40 (..1-i3 I
I volumic, iar W este viteza de cădere
a particulei.
Pentru W se scrie relaţia (10.26)
\. \jJ ,1 în care IXw se calculează din relaţia:

i
I
\'/
I

·--v: ,n:(; +

Fig. 10.17.
0,056
I 10 -1

Funcţia
- 1
'V= Î5-'î
--ds

de transfer a lui
oa
'ţ
10

-v,n:(;-1)°
Relaţia (10.39) este
(10.39)

valabilă pen-
Einstein. tru 1/ ~ > 0,09 (fig. 10.17).

10.5. ECUAŢIA TRANSPORTULUI SOLID lN MIŞCARE

10.5.1. Distribuţia
vitezei în curgeri cu transport
de sedimente în suspensie
In problemele de transport suspensiona! în rîuri, particulele solide
sînt de mici dimensiuni, de obicei sub dimensiunea de 1 mm, iar densi-
tatea relativă a acestora cuprinsă între 2 şi 3. Ca urmare, se con-
sideră că particulele urmăresc mişcarea apei purtătoare şi au viteze egale
cu viteza fluidului înconjurător.
354
 In aceste condiţii, tensorul tensiunilor interne păstrează aceeaşi
formă ca pentru un fluid omogen (apă limpede):

(10.40)

unde YJs şi u. sînt vîscozitatea dinamică şi respectiv viteza suspensiei.

In ceea ce priveşte vîscozitatea dinamică YJ. a suspensiei, rebuie
operată o corecţie care ţine seama de modificarea densităţii amestecu-
lui apă-solid în întreg domeniul transportului.
După Graf [13] pentru o suspensie stabilă, în care fluxul de sedi-
mente în sensul depunerii este egal cu fluxul de portanţă (ascensional)
datorat turbulenţei, se scrie:
'YJ = "l)a„ 4 (1 + 2,5C + 6,25C 2 +15,62C 3 + ... ) (10.41)
unde C este concentraţia punctuală a sedimentului.
In cazul curgerii uniforme cu suprafaţă liberă într-un canal prisma-
tic, densitatea amestecului apă-solid într-un punct este:
Pm = Papa + (p,, - Papii)C. (10.42)
Astfel, vîscozitatea cinematică a amestecului este:
TJ, 7).,,.(1 +2,5C + ... )
v, = - = (10.43)
Pm P•P•+(P,- Pap,1)C
Analiza curgerii turbulente uniforme încărcate cu suspensii care se
dezvoltă într-o albie prismatică [7, 8], evidenţiază faptul că utilizarea
legii de distribuţie logaritmică a vitezei Prandtl-Karman trebuie să ţină
seama de conceptul stratului limită turbulent, în care se manifestă ten-
siunea tangenţială de „frecare" turbulentă. Astfel, curgerea se consideră
compusă din două zone:
- zona vecină patului albiei, în care viteza locală U(y) este carac-
terizată ca ordin de mărime de viteza de frecare U*v = "\jghJ, iar y de pa-
rametrul (~);
u.v
- zona depărtată de patul albiei, în care viteza U(y) este apropiată
ca valoare de viteza maximă a curentului liber în albie Um, iar y are or-
dinul de mărime al grosimii stratului limită turbulent.
Pe de altă parte, trebuie introdusă o corecţie legată de efectul de ru-
gozitate al pereţilor laterali (maluri), conform cu observaţiile făcute de
Hinze [16] şi Schlichting [33].
Forma generală a distribuţiei de viteză în curgeri turbulente cu
suspensii este următoarea [8]:

- - Iog-u.u + A]
-u = [2,303 - !:}.U
- + - cp -11)
1;; ( (10.44)
U• x v, U• x 8
unde /::. U/ U * este reducerea de viteză datorată rugozităţii albiei iar
~ cp(J!..) este cresterea vitezei datorată fenomenului de apariţie a nucleului
X 8 '
turbionar în stratul limită turbulent.
Admiţînd că valoarea constantă universală x a lui von Kărman nu se
modifică, este necesară precizarea constantelor A şi 1t şi a funcţiei cp ( : ) ,
23* 355
 iDacă
viteza maximă a curgerii în albie Um se admite că se atinge la
limita Y=8, iar cp (:) = 2 sin2 ( ; : ) , atunci din (10.44) se obţine: ·

U .,. = 2,303 log U• +A_ ~u + 2 7t . (10.45)

U* X v, U* X

Din (10.45) rezultă forma finală a distribuţiei de viteză:

--=u,.-U„ u {[ - - - log-
2,303
X
y] +2 -7t} --.. cp (-8y)
8 Y. Y.
(10.46)

sau echivalent
!!_ = 2,303 log u.u +A-~u + ~ cp(.J!...). (10.47)
u. x v U* x 8

Pentru calcule practice: A-~"!!.. =[3-;--4], 1t=[0,18-+-0,21] şi va-

u.
loarea cunoscută x=0,41.
Este important de subliniat că diferite observaţii experimentale
evidenţiază validitatea ecuaţiilor (10.46) sau (10.47) pentru 0,01 < : <0,8,
unde h este adîncimea curgerii.
In zona inferioară curgerea are loc practic în substratul limită la-
minar, puternic influenţată de creşterea importantă a concentraţiei sus-
pensiei spre pratul albiei.
1.,0 Evaluarea corectă a grosimii zo-
nei de amestec în care are loc cu
ci!. precădere transportul tîrît depinde
1,0 :_Q. p - - -

N '
::::O'"
Eo*1 de cunoaşterea structurii turbulenţei
şi deci a transferului de energie tur-

- i.n
M
-o 0,1
_\
-~~?
fo,o bulentă către particulele solide sub
forma componentei hidrodinamice de
portanţă. Practic, se admite că gro-
8~ simea transportului tîrît este echiva-
lentă cu două diametre ale particu-
ţ
I lei solide, din gama acelor particule
0,01
I2" o care sînt susceptibile de a fi antre-
mo
-o•
-o8
nate în curgere.
In zona superioară, influenţa
_Q.J suprafeţei libere modifică premisele

0,001
r care stau la baza conceptului legii
logaritmice a distribuţiei vitezei, dar
-'o
-O erorile care apar în aplicarea acestei
,o legi pentru y/h>0,8 sînt practic ne-
glijabile în cazul curgerilor naturale în
l
0,0001

-
o 0,1 0,2 0,3 O.I. 0,5

Fig. 10.18. Coeficientul von Karman.

}(.
care raportul dintre lăţimea şi adîn-
cimea curgerii are valori foarte
mari.
Distribuţia de viteză dată de re-
laţia (10.44) nu modifică valoarea
constantei universale x a lui von Karman. Alternativ, există alte relaţii
care propun corectarea constantei x funcţie de concentraţia suspensiei [11].
Astfel, în fig. 10.18 se recalculează valoarea lui x funcţie de parametrul
356
adimensional W:isD~s
• •
, 1n care W 35 es t e v1·te za d e cavd ere a seâ"1men-
q 112J 112 V 112
tului cu diametrul D 35 , q este debitul lichid pe unitatea de lăţime, iar j
este panta energetică.
Relaţia de calcul a distribuţiei de viteză care utilizează valoarea co-
rectă a constantei x este:

u
2,303 l
-, = - - og ( 30 , 2 x- y) (10.48)
u X k,

unde constanta x este un factor de corecţie care depinde de mărimea me-

die a granulelor patului albiei, k.. Practic se admite k~=D65 • Pentru
curgeri complet dezvoltate, turbulent rugoase din punct de vedere hidro-
dinamic, mărimea medie a rugozităţii este k.'.2:'. 6 o0 , unde b0 este grosimea
stratului limită pe patul albiei. in acest caz factorul de corecţie x este
egal cu unitatea.
~-- ·
22
I'\
~
24
*
:::>
:3 26 ~- ....
1000'
1250~:--
.....
-,~ -.,,,. 1500
1750 ~
cn

2000 c,
+ 28 2500 :3
..._
X ~ 3000
30

'I~
32
~

34

36
107
"' 1012

Fig. 10.19. Soluţia grafică a ecuaţiilor pentru determinarea lui R'.

Vite.za de frecare U * se referă la patul mobil al albiei, deci ţine

seama de modificarea lui U * datorită formelor de rugozitate ale patului
albiei. Determinarea razei hidraulice relativă la rugozitatea patului şi
deci a valorii lui U * se face după estimarea lui Vanoni [40), aşa cum re-
zultă din fig. 10.19.

10.5.2. Modelarea matematică a transportului

de sedimente în suspensie
Transportul de sedimente în suspensie în curgeri naturale are un
caracter tridimensional, descris de ecuaţia transferului masic în care sînt
reprezentate procesele de convecţie, difuzie turbulentă şi aport masic,
toate exprimînd variaţia concentraţiei locale a sedimentelor. în practică
357
se defineşte concentraţia medie locală C, în sensul mediei unei variabile
aleatoare (C,= C+C'), admiţînd că şi concentraţia este o mărime fluc-
tuantă într-o curgere turbulentă. Dacă transportul suspensional are un
caracter permanent ca urmare a stabilirii condiţiei de echilibru în curgere
(suspensie stabilă), valoarea medie locală a concentraţiei este o constantă
la fiecare nivel în interiorul curgerii. Dacă suspensia nu este stabilă, mo-
delul tridimensional al transferului masic este, de regulă, redus la un
model bidimensional prin procedeul de integrare pe verticala curgerii,
ceea ce permite calibrarea mai eficientă a modelului în scopul utilizării
sale ca instrument predictiv.
Descrierea procesului de transfer pe verticală se face cu ajutorul
ecuaţiei de transport sub formă bidimensională [31]:

(10.49)

unde W 8 este viteza de d'1dere liberă a particulelor solide, iar &: . - coe-
ficientul difuziei turbulente în directie verticală.
Dacă suspensia este stabilă, · fluxul net pe verticală este nul şi
ecuaţia (10.49) se reduce la:

(10.50)

cu o soluţie analitică de forma:

(10.51 )
Valoarea y = a = 2D. corespunde limitei de separaţie dintre zona
transportului tîrît şi a celui suspensiona!.
Admiţînd valabilitatea relaţiei Prandtl-Karman în interiorul curge-
rii, unde pre domină tensiunea tangenţială turbulentă, dU/dy=U*jy şi o
distribuţie liniară a tensiunii turbulente:

( y) dU
't' = 't'o 1- - = pe:m -
11 dy

rezultă:

(10.52)

unde em este coeficientul de difuzie turbulentă pentru transferul de can-

titate de mişcare (,,vîscozitatea" cinematică turbulentă), iar o., numărul
lui Prandtl turbulent pentru similitudinea dintre transferul de cantitate
de mişcare şi transferul masic (al suspensiei).
Astfel, soluţia (10.52), devine (fig. 10.20):

ia = [(~y )(h:a)r (10.53)

CUZ = - - •
w,
cr,xU *
După Fortier [12], condiţia ca particulele solide în suspensie să ur-
mărească fidel mişcarea fluidului este îndeplinită dacă concentraţia vo-
358
lumică în suspensii precum şi raportul între raza sferei echivalente a
particulei şi adîncimea curgerii sînt de ordinul a 1-2 miimi.
Modificări importante apar în zona de fund, unde concentraţia
creşte considerabil faţă de valorile înregistrate în nucleul curgerilor na-
turale. Se constată că intensitatea turbulenţei creşte odată cu creşterea

...
'v
i,--,t;: ...... ~ c~ - ~
,...,
Î"G.. ~
0,9
<,
I
0,8
-.........
N,
I r-,..
r'<:~

~~
"•l'<!
~ \
' \,
o .,, 0,34
0.7 O\
~ 1.0JA~ ~ ~ :>
I
0,6
Z=l,46 /
....
-., 0.89 ~ \ } G.ES. '~ ' \' 0.52

o, \ '
~

0,5
~ r"- ' \
0,4
0,3
0,2
" ~
~
'
<
~,
~

~"-) ~
Pl;

\ \1
"~1
\

0,1
"'
g
o,· )',; ~ 0,002 0,004 0,01 0,02 0,04 0,2 0,4 0,1
I

--
.i:::.
c
Radier __.. Concentrat10 C IC a

Fig. 10.20. Profile de concentraţie laterală.

concentraţiei suspensiei, deci în apropierea patului albiei. Acest fenomen

explică modificarea distribuţiei de viteză logaritmice în curgeri naturale
faţă de curgerile cu apă curată.

10.6. INTEGRAREA DEBITULUI SOLID TOTAL

IN TRANSPORTUL ALUVIONAR

10.6.1. Calculul debitului solid în suspensie

Metoda curent utilizată în practica inginerească pentru calculul de- ·

bitului de sedimente în suspensie este cea propusă de Einstein [9]:
h
q,g = p,g
a
i V· Cdy (10.54)

unde qsJ este debitul în greutate, a este grosimea zonei transportului tîrît
(a = 2 D.), l::,.=kafx caracteri,zează rugozitatea patului albiei, iar C este
concentraţia volumică a amestecului. Introducînd în (10.54) distribuţia
concentraţiei C dată de (10.53) şi a vitezei V dată de (10.48) se obţine:
h
)z (30,2y)
~C (
q,g= h- y • - a
a - •
5' 75U'l
* og - - dy (10.55)
y h- a /1
a
 104 ,rf
Cr.,
a
o

103
~~illlllll 111111111 I 11111111
....
N

f102_1,1111111 111111111 t

10 10

,0-1

,021 I I I I 11111 I I I I 11111 I I I I 11111 I I I I I li li

-2
1Q 10-5
I I I I 1111/1 I 1111111 I I I I 11111
I l i li 1111 I
,o-s ,o- 4 ,o-3 10-2 10-1 10-4 10-3 ,o-2 ,0-1
-E -E
Fig. 10.21 . Funcţia I 1• Fig. 10.22. Funcţia I2•
 Introducînd factorul adimensional E=a/h şi adîncimea adimen-
sională y' =Yfh în (10.55) se obţine:
1

q,0 = U , Ca ( -1-)
• 1- E
,h,5,75 ~ ( -
1- - log (30,2
- - dy
y'
y')z D.
y') ,=
E

= 1l,6V: C0 a [1n (
3°:h) 1 +12] 1 (10.56)

unde integralele 11 şi 12 sînt următoarele:

1

11 = 0,21G - - E'- 1 ~ ( 1
(1 - E)'
--=-
y'
y' ):
dy'
E

E,-1 ~ - -
12 = 0,216--
(1 - E)'
I
(1-y'): ln y' dy'.
y'
(10.57)

Valorile 11 şi 12 s-au obţinut prin integrare numerică şi se pot de-

termina din nomogramele prezentate în figurile (10.21) şi (10.22).
Einstein face ipoteza că în zona transportului tîrît (y~a=2 Da) con-
centraţia este constantă şi astfel determină valoarea Ca funcţie de mări­
mile globale ale curgerii la această zonă:
_ _ 1_ i,,q,
Ca - (10.58)
11,6 au'

unde i 1g este fracţiunea din debitul solid tîrît qsg (exprimat în greutate),
relativă la o anumită dimensiune a sedimentului.
Astfel, se obţine relaţia de calcul a debitului solid în suspensie
pentru fracţiunea relativă la o anumită dimensiune a particulei solide:
3 211
i, 11 q,0 = t 111 q111 [ ln ( : ) • 11 +12]
= i 111 q10 [PBI1 + l2J (10.59)
30,2 ·h
Unde P E= l n --l!,.-.

In relaţia (10.59) debitele solide q,g şi q,g se exprimă în unităţi de

greutate pe unitate de timp şi de lăţime.

10.6.2. Calculul debitului solid total la echilibru

Debitul solid total este suma debitelor solide în suspensie şi tîrite.
Astfel, utilizînd relaţiile obţinute de Einstein se scrie pentru debitul so-
lid total relaţia:
i 'l'q'l' =i,,,q,,,+i,,,q,,, (10.60)
sau, ţinînd seama de (10.59), rezultă:

i'l'q'l' =i, 0 q, 11 (l +PEI1 +Iz). (10.61)

Calculul practic prin metoda propusă de Einstein este laborios şi
nu poate fi utilizat direct pe calculator prin intermediul unui algoritm
361
programabil. Cu toate acestea, din punctul de vedere al cuprinderii com-
plexităţii fenomenului de transport solid, îndeosebi a celui tîrît, proce-
dura lui Einstein are o mare valoare metodologică.
Pe baza conceptelor lui Einstein, Toffaleti [38] a elaborat o proce-
dură de calcul a debitului solid total şi programul de calcul asociat aces-
teia, pentru curgeri naturale în care transportul de sedimente are loc în
condiţii de echilibru (suspensie stabilă).
In modelul lui Toffaleti, albia naturală se înlocuieşte cu un canal
prismatic echivalent de lăţime B egală cu a celui natural şi adîncime egală
cu raza hidraulică R a curgerii naturaile. Transportul solid se calculează
pentru patru zone distincte (10.23): 1) zona patului albiei de grosime re-
lativă yfh= 2D;/h, unde Di este dimensiunea caracteristică a sedimentului
fracţiunii i (clasa de interval i a sortării granulometrice); 2) zona inferi-
oară cuprinsă în intervalul 2Difh<y/h < 1/11,24; 3) zona medie cuprinsă
în intervalul 1/ll,24<y/h<l/2,5 şi 4) zona superioară cuprinsă în inter-
valul 1/2,5 <yfh<l,0.

1.0 - - - - - - . . - - , - - - - - - - - - - - - - ,

ţ 1
2.5
1
11.24
h2dj L
--------1----..,...Transport tîrît
-...C...-----L---__.._--'-------'
Viteza. U Concentraţia. Ci
Fig. 10.23. Relaţiile lui Toffaleti.

Pentru calculul debitului solid, atît distribuţia vitezei cit şi a con-

centraţieiîn suspensie, pe adîncimea curgerii, sînt descrise prin relaţii
exponenţiale:

(10.62)

(10.6a)

(10.64)

(10.65)

unde 'l'),,=0,01536+0,000864 T, Z,= WiVm~\ C:= 239,326-1,2 T, T fiind

C,h·J
temperatura apei exprimată în grade Celsius.
Mărimile (Cmed)~p şi (Cmed)~ii se exprimă funcţie de (Cmed)\nf ţinind
serună de continuitatea distribuţiei de concentraţie în suspensie. De ase-

362
 menea, se preferă exprimarea concentraţiilor ca procentaj al fracţiunii i
prin relaţia:

(C I) in1 -- (C,),.,
--,
p,
unde p, este fracţiunea de greutate a sedimentului cu dimensiunea me-
die Di.
Utilizînd relaţiile (10.63), (10.64), (10.65) împreună cu (10.62) se de-
termină debitele solide în suspensie pe zone:

; = M I ( 11,24
_ h) ? ,244: 1 • (.!!-.)0,5z
2,5
rh'h-(.!!-.)'
1
2,5
h]
(q,)aup (10.66)
'1)1

. .l\" (_h _!!_)11' -(-h)11•]

)0,244:, [(

( q, ):nij = '.LI-'-------------------~
11,24 2,5
'l')a
11,24
(10.67)

( _h_)11"-(2D,)11•
(q, );i 11J -_ M I _1_1._2_4_ _ __ (10.68}
'7)3

M1 = 43,2· p,(Ci)lnf(l +"YJv)V mut" h0,736: , - 11, (10.69)

"Y)1 = l+"YJ 0 - 1,5Z,, "Y)2 = l+"YJv-Z1, "Y)a=l+"YJv - 0,756 Z1. (10.70)
Se observă că în sistemul de relaţii care constituie modelul lui Tof-
faleti singura necunoscută este (Cf.)mf·
Pentru „închiderea" sistemului Toffaleti introduce o relaţie E!mpi~
rică de calcul a debitului (q,):n :
1
( . 0,600p,
(10.71}
q, )1"1 = (T:A"k)5/3(....E..!._)5/3
V mtd 0,957

unde TT=l,10(0,0539+0,00016 T), iar Ac şi k sînt factori care se deter--

mină cu ajutorul diagramelor din fig. 10.24 şi fig. 10.25. Dacă valoarea

3.0
2,0
-~,...
s ... ...... a, 1,5 .
?
ltl
•
:::::> 1,0
~
:5 :;::.,
5~.
o ~
,. I'\
o..... o..... ti b
0,5 _f ou
.... lJ.. a,

ţ
.......
~

t
"O
' "-"
0,2
0,1
10 50 100
_.,. Factorul Ac (după Toffoleti
' ~
500 1000
l
0.2

Fig. 10.24. Factorul Ac. Fig. 10.25. Factorul d e

corec ţie fig. 10.24.

363
produsului Ack rezultă inferioară valorii 16,00, atunci aceasta se ia arbi-
trar egală cu 16,00. (C1)wit se obţine din egalitatea relaţiilor (10.68) şi (10.71).
Dacă D < 0,0878 mm, relaţia (10.71) se reduce la forma:

)i _ 1,095
( (10.72)
g. ţnf- (TTA,,k)S/3 •
Ymed

O precauţie specială trebuie avută în vedere în calculul valorii con-

centraţiei la Y = 2D,. Dacă din relaţia (10.63) se scrie:

(10.73)

atunci se impune condiţia (C,)v=2D I <1,57 • 103 ~

m3
.
În caz contrar se impune o valoare lui (C.Jint care conduce la
daN
(C;}u=2D = 1,57 · 10 3 - !
' ma
Debitul solid tîrît se calculează pentru concentraţia de sedimente
la limita Y= 2D, dată de (10.73):
(10.74)
Ca urmare, debitul solid total rezultă din însumarea debitelor pe cele
patru -zone:
(10. 75)
Este de notat faptul că în relaţiile şi diagramele de t.alcul ale lui Toffa-
leti toate mărimile sînt exprimate în unităţi anglo-saxone. '1n programul
de calcul al versiunii modificate a metodei lui Toffaleti [32] care se pre-
zintă în paragraful 10.6.4, datele de intrare sînt introduse în unităţi S.I.
O procedură de calcul expeditivă a fost dezvoltată de Laursen [28]
pentru transport aluvionar cu sedimente naturale ~p=2,65 kg/m 3). în
forma cea mai generală, relaţia de calcul Laursen se scrie:

Cmoci = O,Olpg~pc (D
6("~ -t)f(u*) 1
)
7 ,

(10.76>
, "cr 11 W,

unde: Cmcd este concentraţia

medie a sedimentelor totale (în suspensie şi
tirîte) exprimată în greutate pe unitate de volum.
1n relaţia (10.76), -r 0 este tensiunea de frecare pe particula solidă
dată de Laursen prin relaţia:
2 60 113
-r'o = 0 •825· p· Vmed • (D )
h in ( ~)
m2 (10.77)

iar -rcr este tensiunea de frecare critică calculată, de exemplu, din dia-
grama lui Shields.
Pentru determinarea factorului f( U */W1), se utilizează diagrama din
fig. 10.26, în care U* = Vghj, iar W 1 este viteza de cădere a particulelor
solide cu dimensiunea D, (vezi § 10.2.5).
ln final rezultă debitul solid total pe unitatea de lăţime de albie:
qT = q1Cmed (10.78)
unde: q 1 este debitul lichid pe unitatea de lăţime de albie.
364
 Pentru determinarea vitezei de frecare U * în curgeri încărcate cu
s edimente, o procedură de calcul simplă [37] necesită numai cunoaşterea
vitezei curgerii Ia înălţimea Z,.=100 cm de la fundul albiei şi a dimen-
s iunii D a particulei solide. Valorile vitezei V 100 exprimate în cmfs sînt
reprezentate sub formă de izoviteze într-o diagramă D- V * (fig. 10.27).
1000
600
400
200

-
~- 100
:::,* 60
40 -
100000

_...
/
20 ~

t 10
6
4
10000

I
2 '(
1 1000
Q01 Q06 0,1 0,3 0,40.71 2 34 610 20 40 100 400 1000
.._. u.,w.
Fig. 10.26. Funcţia f<UiWJ.
10
......
'
\
)I V li
V
I/
V'" I.,, 1--"
1--"

ui v' l/ V i.... ~
-
li'
.....
E 8 \ \ '' 1-$- ~~~ V ~
i,- ~

u 1
' ~, ~~~ li V I;-' ~ V I'

* ,.... ~

:::,
"'
\ \
\ \ I'.. ,......v I I.~
,, '/.,
~
I/
.,.,..
(\
Io"'
~

\ ''
'I. '\. \ V
~ ;" ~()
~ 'I'./: . / .,.,..~ .... ,--- r-

''' .... 1--" ..... ~ ~ ~~

"" '-- -~
'1r ,---
~ -i""-
4 I\.
... " I\.
r-- ... 1--" .J-'
60
r,,.

~ ~.,, ~ ..,,,~ V__.. ...... r- -~

'
I""
I' "- 1--"
1

'
I' ""I' ,...
r,.. --::
~ 1--"
Io"' ....
~ ..... ...... ,---
50

- ~
~

-E:: 1 i'
2 - ...... ~ 1--" ...... 40
io I
o
6.0 5.0 4,0 3,0 2,0 1,0 o.o -1.0
16 32 63 125 250 500 1000 2000
___., Diametrul particulei [ pml
Fig. 10.27. Curbe de egală viteză de frecare la 100 cm deasupra patului
albiei.

10.6.3. Calculul debitului solid prin măsurători de teren

Măsurătorile curente efectuate pe cursurile rlurilor cuprind deter-
minări ale vitezelor şi ale concentraţiilor
de sedimente pentru calculul de-
bitelor lichide şi de transport aluvionar. Nu este posibilă prelevarea cu
365
exactitate a eşantioanelor în curgerea din zona transportului tîrît, astfel
că se împarte secţiunea curgerii în zona cu prelevare de prrbe şi zona
fără prelevare de probe. Procedura de determinare a debitului de trans-
port aluvionar plecînd de la măsurători de teren se denumeşte în mod
obişnuit procedura Einstein modificată. Shen şi Hung [34] propun o va-
riantă a acestei proceduri care are la bază relaţia (10.53) pentru calculul
debitului solid sub forma :i
' '\' ' c:.
q. = 4J q., = __B_ __
p . g • Q'
(10.79)
I •

unde: q:. este debitul în suspensie pentru fracţiunea i, în zona cu pre·

levare, iar Q' debitul lichid, ambele în secţiunea transversală de măsură.
Debitul solid total rezultă din relaţia:
.
zpqp = z1q1
. + z.q.
., PJ1+J2
, , (10.80)
PJ1+J2

unde i este fracţiunea din transportul solid pentru o mărime de granulă

dată, iar integralele J 1 şi J 2 se definesc ulterior.
Se notează:
i,q, r i,q, a 2A,
= -, - = r, E =-= - •
r' i,q, h h
Din {10.80) se obţine:
1
r= O,216E'- (PJ1 +J2) (10.81)
(1 - E)'

unde P = ln
30 2
• /z şi r ' = i~q. = C(E', Z)· R(E', Z, P) (10.82)
A 1 1q1

E'- 1
unde C(E', Z) = 0,216-·- (10.83)
(1 - E)'

R(E', Z, P) = ~(
I
1~,YJ (P + ln y') dy'
.I!)

în care y' =Y/h, E' =hn/h, hn fiind grosimea zonei (de la patul albiei) în
care nu s-au prelevat probe.
1n final se definesc integralele J 1 şi J 2 :
1 I

J1 = r
J ( 1 ~,u')= dy', r ( 1 ~,u')--ln y' dy'
J2 = J
~ .l!1

şi J ~ , J ~ pentru zona în care s-au realizat prelevări de probe. Aceste in-

tegrale se determină din diagramele (10.28) şi (10.29).
(E')"- 1
Ca urmare, (10.81) devine: r'=0,216-- (PJ ~+ J~J.
(1 - E')'
Dacă ib se referă la fracţiunea din debitul solid calculat pe baza pre-
levărilor de sedimente pe patul albiei, pentru o mărime dată de granulă,
atunci se scrie:
i q =i <l>* p g3t2D~t2 (--1:!._)11i =i q' (10.84)
t t b 2 • 1 Pa-l b I

366
unde: <I>,i. este valoarea intensităţii transportului d e:filnită după modelul
lui Einstein.
Shen şi Hung propun o relaţie empirică pentru calculul lui Z de
forma Z = m(r')n. Se admite m = (l,18--;- l,59) şi n = (- 0,294--;--Q,137). Pro-
cedura are avantajul de a nu limita zona fără prelevare la grosimea trans-

1 2 345681 2 34 5681 2 34 5681 2 345681 2 34 5 681

100000
7
'

Fig. 10.28. Integrala h

portului tîrît. Aplicarea procedurii pentru diferite rîuri a evidenţiat sen-

s ibilitatea acesteia faţă de vitezele medii ale curgerii.
Pentru viteze medii de curgere de ordinul 0,8--;-l,O m/s şi E' =
= ~ """"0,25, se admite Z = l,18 (r' )- 0,14°, iar pentru viteze de ordinul 1,5--;-
h
-;-2,5 m/s se admite Z = l,30(r')-o, 2 5o.
Se constată că prin utilizarea acestei proceduri debitul solid deter-
minat pe baza măsurătorilor din zona cu prelevări reprezintă aproximativ
367
jumătate din debitul solid total, ceea ce sporeşte considerabil simplitatea
determinării, fără a fi afectată într-o primă aproximaţie de imposibilita-
tea practică de a delimita net debitul în suspensie de cel tîrît.

1000001 2 3 4 5681 2 3456 8 1 2345681 2345681 2345681

7 z-=2PO
5 .~
1.95.
3 ,....
1.90.
, .... 1,85."" li.
2 ~
r 1.80
~
10000 I'
" 1.75 "I'
7
5
- ,-..
1.70
1.65 '
'
., N
3
,-..
.....
1.60
1.55
~
.,
"
2 1.50, ~ r "
-i-. r r "~
t 1000
7
....
1,45
1.40
""
.
·--
5 1,35• -,
,-.. ·
3 1.30 ~ ~· "
2 ,-- 1.21:. ri..
-,
1....., 1....,
,...~- ~
,ci., "
-~
....
100 ""'r- 1.20 "' ~ .... r ~ ~~
1.15
7
5
1.10
1.05
- ~-..~
3 1,00
·-
2
10
0.90
0,80
0.70 - ...
...,
:-...
....

• 'li
0,6
7
5
-·~·1
O.SO: .
0.40· ~ § r-
~
~
I=
•<I
3 li .11
~
[" ...,"
2 . t"o
1,0
0.10
z=O. JO
illii ~

7
5
3
t.ti-
8.80 -~~
2 1.00 ~ ~
0,1 1.20_-=
200~
0.00001 0,0001 0.001 0.01 0.1 1.0
__. E
Fig. 10.29. Integrala J2•

10.7. INSTABILITATEA ALBIEI DATORITA FORMARII

LACURILOR DE BARA.J

Construcţia barajelor şi formarea lacurilor de acumulare schimbă

radical echilibrul existent în evoluţia naturală a unui rîu. Modificările
care apar după realizarea unei acumulări sînt foarte complexe şi se pot
caracteriza prin tendinţa de a atinge un nou echilibru între regimul hi-
drologic nou creat şi reducerea masivă a aportului de sedimente, prin
schimbarea pantei, lăţimii, dimensiunilor materialului din patul albiei,
a mărimii şi formei secţiunii transversale a acesteia. Adaptarea unui curs
368
natural la noile regimuri de debit lichid şi solid se realizează prin mo-
dificarea capacităţii de transport solid şi a coeficenţilor de frecare relativi
la scurgerea în albie. Astfel, apare o evoluţie accentuată a mărimii şi
formei albiei, precum şi a granulometriei patului albiei.
În lacul de acumulare se produce depunerea masivă a majorităţii
materialului solid transportat de rîu, . iar în aval de baraj are loc eroziu-
nea accentuată şi ireversibilă a patului albiei.
În proiectarea unui baraj în scopul realizării unei acumulări, o etapă
esenţială constă în predicţia vitezei de sedimentare în lac, care deter-
mină eficienţa în timp a exploatării acumulării.
Cantitatea de material solid depus depinde de gradul de regulari-
zare al debitului realizat de acumulare, precum şi de volumul şi granu-
lometria debitului solid existent anterior formării lacului de acumulare.
Spre exemplu, în primii 10 ani după bararea Dunării la Porţile de Fier I.
practic întreaga cantitate de material solid cu dimensiunea medie mai
mare de 0,2 mm s-a depus şi numai o parte a materialului solid mai fin
de 0,2 mm a fost transmisă în aval [4].
Coeficientul de colmatare al acumulării se poate exprima ca raport
între cantitatea de sediment depusă în lac anual, Uaep şi cantitatea de se-
diment intrată în lac în acelaşi an, u•.
Se constată o anumită corelaţie între coeficientul de colmatare şi
gradul de regularizare realizat de acumulare, exprimat ca raport între
volumul acumulării şi stocul anual intrat în lac (fig. 10.30).

100 ,--
o ~ io-
90
I o
o ......;
,..1' o
I

~
oO
Ul o,
2: 70 o
ci.
~ 60
o
V
o/
ol
i,,V o
1,
~
g 11
I/
1/p
20

10
I
o o Ici r 2 3 4 5 6 7 8910 20 30 40 SO 100
0,1 0,2 0.3 0,5 0.7 1,0
- - - Vr !Vo [%1
Fig. 10.30. Legătura între capacitatea de reţinere a aluviunilor şi capacitatea
de regularizare.

Studii de teren au arătat că transportul particulelor fine în lungul

lacului de acumulare se prezintă de cele mai multe ori sub forma unui
curent de densitate. Astfel, depunerea lor urmează un proces de apariţie
24 - Hidrologie dinamicA 369
a unor „insule" (formaţiuni compacte) care avansează treptat de la in-
trarea rîului în lac către baraj.
Acest proces este însoţit de ridicarea nivelului apei în lac-. Totodată,
formaţiunea de „insulă" conturează un front puternic înclinat spre ver-
ticală (fig. 10.31).
Curentul de densitate este stopat de baraj şi materialul fin se pm1te
depune chiar în vecinătatea amonte a barajului. Depozitele amonte for-

28.0 ~ - - - - . - -- -- --,--------,......,-~--~-~,,..~
27.0 f - - - - - - - - , - - -- --t:.:--:
E 26.0 r------+--- --i=.:..:.:=-:.~rlL-:::::;;;;;..,,;,-iie:::,-~~74
-oi 250
.
2: 24.0 Patul init1al
z 23.01---- - - i - - - - al albiei'
ţ 22 -----t---:::::::::~-~ţ1'1!!1!~l--;:;;.:-;;;;:iPatul
.o~r albiei după
o perioadă de sedimentare
21.0 de zile
20.0f------+--:;;;ai~=---1t----- - t - - - - - 1 r - - - - i
19 . 01-------:~l!:F-----+---------j-----ţ-----i
18.0 1--::~::..__--+-----t---- --t-- - -- j r - - - - j
1 7. o...__.._...___.. . . . . __.___.__._____..__._................~........'--'. . . . . . . . . . ......._.__._........~~15 o
10.0 11.0 12 .0 13.0 14.0 .
- Distanţa de la baraJ Ckm l

Fig. 10.31. Formaţiuni pe patul albiei unui lac de acumulare.

mează straturi corespunzătoare timpului de depunere al sedimentelor car e

alimentează lacul.
Procesul de colmatare al unui lac de acumulare cu un grad de regu-
larizare scăzut este mult mai accentuat [25], dar nu se deosebeşte cali-
tativ de procesul general descris mai sus.
Panta orientată spre aval a sedimentelor depuse este dată de un-
ghiul de repaus al talazului natural submers pentru tipul de sediment(•
rezultat din depunere. Acest parametru - panta depozi,t elor de sedi-
mente - poate fi bine corelat cu capacitatea de transport solid a curen-
tului din lac [2].
În aval de baraj se produce fenomenul de eroziune accentuată a
patului albiei, proces cu caracter ireversibil în perioada de tranziţie, pînă
la atingerea unui noi echilibru între capacitatea de transport a curgerii
.şi aportul de sedimente.
Se observă că în perioada de exploatare a lacului de acumulare de-
bitul solid în aval de baraj descreşte continuu. Chiar la distanţe foarte
mari de baraj (100-150 km), concentraţia de sedimente în suspensie este
s ensibil mai mică decît înainte de închiderea albiei.
Acest fenomen poate fi explicat prin eroziunea treptată a patului
albiei, deci în primul rînd al materialului fin. Ca urmare, dimensiunea
particulelor în suspensie în zona transportului tîrît creşte, iar patul albiei
se stabilizează prin însăşi compoziţia sa granulometrică, în care încep să
predomine particulele de mari dimensiuni (crustă" âe sedimente). Acest
proces, al formării „armurii" paitului, este denumit pavarea albiei şi se
manifestă cu preponderenţă in vecinătatea aval a barajului.
Spre exemplu, în aval de barajul Porţile de Fier I, la 8 ani după
închiderea albiei se observă [30] schimbarea drastică a · dimensiunii par-
.370
 40.----T-""----,,------,------,.----.400

.9
QJ

~
i- ..... 30t------,t-----+----+-----1~--i------1300
OE
2E
o~
QJ
E ....
5
.... ~
ii; U-
E 20t-----+-----+-----+- QJ 200
o -o
5
!.....
ţ o
o..

100

- Km Ide la vărsare I

Fig. 10.32. Schimb ă ri în granulometria patului albiei aval de

barajul Porţile de Fier I la 8 ani de la închidere.

20 ....--------.-- -- ---,--- - - - -.......

E
o~
L..
c.·-
~2
VI ~
15
o-
QJ o
....,.
-u ·-
C
- QJ
QJ L..
.~ QJ
z cii
L..
10

t
5
- La închidere
- - - După 3 ani
-·-·- După 9 ani
----- După 19 an i
O' - - - - - - -- ' - - - - - ---.._____ ____,
o 10 20 30
_.. ( Km)
Fig. 10.33. Profilul longitudinal al rîului Colorado în aval de
Glen Canyon în momentul închiderii, după 3, 9 şi 19 ani.
24•
ticulelor din patul albiei, însoţită de o ridicare a nivelului apelor Dunării
(fig. 10.32).
Evoluţia în timp a ace luia.şi proces este ilustrată în fig. 10.33 pen-
tru barajul Glen Canyon [47]. Astfel, la trei ani după închiderea albiei
eroziunea maximă apare în vecinătatea barajului, în timp ce după o pe-
rioadă de nouă ani, aceasta apare la 15 km în aval.
Eroziunea nu se mai produce în vecinăta,tea barajului datorită for-
mării „armurii" patului.
·Intregul proces tinde către stabilitatea unui nou echilibru, astfel că
ulterior nu mai apar modificări importante ale patului albiei.

10.8. CALCULUL COLMATARil LACURILOR DE ACUMULARE

ŞI AL EROZIUNII IN BIEFUL AVAL

10.8.1. Problema calculul transportului aluvionar

în lacuri de acumulare

Obiectivele calculului sedimentării în lacuri de acumulare constau

în predicţia poziţiei şi a modului de tranzitare a formaţiunilor compacte
care încep să se depună la initrarea rîului în lac şi a compoziţiei granu-
lometrice a sedimentelor pe patul albiei. Modelarea schimbărilor care se
produc în geometria şi compoziţia granulometrică a patului albiei în lun-
gul cuvetei lacului necesită rezolvarea sistemului de ecuaţii care descriu
procesul hidrologic complex, pentru faza lichidă şi cea solidă:
- ecuaţia curgerii în lac;,
- ecuaţia de continuitate a apei;
- ecuaţia factorului de frecare (viteza de frecare) care ţine seamă
de variabilitatea coeficientului de rugozita,te al curgerii;
- ecuaţia transportului solid;
- ecuaţia de continuitate a sedimentului.
La baza calculului de simulare a modificărilor geometrice ale pa-
tului albiei se află soluţia ecuaţiei de continuitate a sedimentului :
aAc,
at
+ aQ, _
ax -q,
(l0. 85 )

unde A este aria secţiunii transversale a curgerii, Cs este concenitraţia me-

die a curgerii încărcată cu sedimente, Qs este ,debitul solid, iar qa este de-
bitul solid de aport pe unitatea de lăţime a albiei.
Dacă ţinem seama de bilanţul masic care are ca rezultantă modifi-
carea patului albiei prin depunere, se scrie ecuaţia:
p,aQ. +B az =h. an (10.86)
flpax i]t at

unde Pa, PP sînt densităţile materialului solid aluvionar în suspensie şi

respectiv pe patul albiei, B este lăţimea albiei, z este distanţa pe verti-
cală deasupra unui reper pe patul aJbiei, iar h.,. este adîncimea medie a
curgerii în zona malurilor. In cazul cînd eroziunea malurilor este negli-
jabilă, în ecuaţia (10.86) membrul drept se anulează.

~72
 Debitul solid se calculează funcţie de debitul Jichid cu ajutorul uneia
din metodele prezentate anterior, iar profilul suprafeţei libere (curba de
semn) rezultă din soluţia ecuaţiei regimului hidraulic al curgerii.
Calculul hidraulic se iniţializează .în secţiunea barajului şi progre-
sează către amonte printr-o procedură de discretizare adecvată [29], atl-
miţînd regim de curgere permanent sau nepermanent.
Calculul depunerilor pe patul albiei se iniţializează la intrarea rîu-
lui în lac şi progresează spre aval. Astfel, pentru fiecare secţiune consi-
derată, determinată din profilul curbei de remuu, se calculează debitul
solid (capacitatea de transport solid). Capacitatea de transport solid scade
din amonte spre aval, astfel că diferenţa care rezultă intre două secţiuni
succesive se depune în tronsonul considerat. Pentru un calcul simplificat
se poate admite că materialul solid se depune intr-un strat uniform (mo-
del unidimensional).
După un prim calcul, efectuat prin discretizarea ecuaţiei (10.86),
configuraţia geometrică a patului albiei se reajustează prin adăugarea
grosimii depunerii în fiecare secţiune. În cazul unor depuneri care mo-
difică mult patul albiei, se calculează o nouă curbă de remuu. In conti-
nuare se efectuează o nouă serie de calcule ale depunerilor în lac.
O procedură rapidă de .estimare a distribuţiei sedimentelor care sint
susceptibile de a se depune în lac se bazează pe evaluarea pantei talu-
zului natural a depozitelor de sedimentare (2].
Plecînd de la ecuaţia de continuitate a sedimentului scrisă sub
forma:
-o:z: = --·-(U·1)
C, o 0
·h (10.87)
o:c (U · j)u iJ;c

unde Cs este concentraţia sedimentelor, U este viteza. medie a curgerii,

j este panta rezultantă a patului albiei după depunerea sedimentelor, iar
h este adîncimea medie a curgerii într-o secţiune transversală a lacului
de acumulare, se deduce o corelaţie semiempirică între puterea specifi că
a curgerii, U · j şi panta medie a profilul.u i depozitelor de sedimentare j,
sub forma:
u· (Y)a
(10.88)
I""' C3JI

în care V =Q/A este o viteză medie globală caracteristică curgerii în lac.

obţinută ca raport între debitul mediu anual şi o arie caracteristică a

0.1

0,01 F
~a-;- =P -c= R q_C
0.001
::"fi- -
A --~---
o B C C
NJ
--- -
,!S,.â_ Q H

D
L n_
M
10- 10 10- 9 10- 8 10-1
____. v1
Fig. 10.34. Legătura între factorul puterii curentului şi panta taluzului aluvionar.
373
secţiunii transversale prin lac (raportul între volumul lacului plin şi lun-
gimea corespunzătoare), C este coeficientul lui Chezy, iar H este adînci-
mea medie caracteristică a curgerii în lac (raport între volumul lacului
plin şi aria corespunzătoare a suprafeţei libere).
Corelaţia reprezentată de (10.88) poate fi simplificată dacă se admite-
că termenul C 2 este constant şi este înlocuit printr-un termen dimensio-
nal echivalent care se alege g, acceleraţia gravitaţională:

U ,--·
. (V)a
gH
(10.89)

Corelaţia (10.89) se prezintă în diagrama din fig. 10.34.

10.8.2. Evaluarea transportului aluvionar în rîuri,

în regim natural sau amenajat
Transportul aluvionar în care schimbul de particule solide între cele
două forme de transport suspensiona} şi tîrît este egal în ambele sensuri,
se numeşte transport la echilibru.
în acest caz, calculul intensităţii transportului solid se bazează pe
următoarele ipoteze:
I.1. probabilitatea ca o anumită particulă să fie (re)suspensionată în
curgere nu depinde de stările ei precedente, Einstein [9];
I.2. particula este (re)suspensionată atunci cînd raportul dintre for-
ţele hidrodinamice ascensionale şi greutatea proprie depăşesc o anumită
valoare critică;
I.3. probabilitatea ca o particulă aflată în mişcare să se depună este
egală în toate punctele patului albiei cu excepţia cazurilor cînd forţel~
hidrodinamice locale produc resuspensionarea instantanee, Einsteirt [9];
I.4. la echilibru, profilul concentraţiei pe verticala curgerii nu pre-
zintă discontinuităţi..
Debitul specific de material solid suspensiona! se calculează inte-
grînd pe verticală intensitatea transportului:
"
(10.90)
Yo

în care Qjusp este concentraţia, iar j este indicele fracţiunii granulome-

trice pentru care are loc calculul, h adîncimea locală, iar y 0 este distanţa
de la fundul albiei care reprezintă limita transportului tîrît/transport sus-
pensional. După Einstein Yo = 2ds,j, în care d;,1 , este diametrul mediu al
particulei solide din fracţiunea j. Viteza longitudinală Vx(y), se calculează
din legea regimului turbulent de pereite:
vghi
V,. = - - ·ln - -
( :10,2u) (10.91)
:.t k,

unde ks este rugozitatea patului albiei, i este panta hidraulică şi x con-

stanta von Karman, sau empiric, Toffaleti [38]:
- ( y ,0,14:lB
V,. = 1,1438· V,.· h (10.92)

374
i ar Ct•P(y) se calculea ză din modelul schimbului turbulent (ecuaţia 10.53)
scris sub forma:

(10.93)

unde C01 este concentraţia materialului solid din fracţiunea j la nivelul

'P= Yo, concentraţie presupusă continuă în jurul acestui nivel (I.4), iar
W; este viteza de cădere a unei particule submerse din fracţiunea j, cal-
·CUlată după legea lui Stokes.
După cum rezultă din (I.2}, (re)suspensionarea unei particule are loc
a tunci dnd raportul forţelor hidrodinamice (efort tangenţial şi portanţă)
~i greutăţii submerse depăşeşte o valoare critică :
2
E q>1 · d · · y1 • h · i
- · •• , ;;i,: cp3 (10.9-1)
9' q>3(y, - y ,). d~. i
deci:
'P h .i
-2... ;;i,: q>3 (10.95)
'Pa (.!Y1!.-1) ·d . B,)

unde y s, "{1 sînt greutăţi specifice ale particulei solide, respectiv apei.
Condiţia (10.94) se poate pune sub forma:
- (!l2 • 'Pa -crit
't"*j;;i,, - - = 't".j (10.96)
'Pl
în care s-a definit efortul tangenţial adimensional:
~ h•i
(10.97)
c:-1 )d•. ;
't"* 1= 't"*1= •

După Einstein valoarea critică instantanee a efortului tangenţial adi-

mensional este 0,078.
. La valori mici ale efortului .tangenţial adimensional mediu 't*J• nu-
mărul particulelor aflate în mişcare devine neglijabil şi se consideră că,
la scară macroscopică, transportul solid din fraicţiunea j încetează. Acest
fenomen are loc pentru T* 1<.:J' valoare determinată de Gessler şi Shields
J:36] şi egală aproximartiv cu 0,04.
· H _- A. Einstein [9], presupunînd o distribuţie normală a valorilor
J!./.(i., a obţinut relaţia practică de evaluare a debitului specific solid de
transport tîrît (ecuaţia (10.33)):

t = Ps,i27
qa,j ~( 2,(0,078/~.,- yi l) -l)y'Vd3 (Y·-1)
g g a,j y 1
(10.98)
· ~ e- 1'dt
-co

în care Ps, 1 reprezintă participaţia (proporţia) materialului solid din frac-

ţiunea j în compoziţia patului albiei.

375
 Toffaleti [38], plecînd tot de la (I.2), a obţinut relaţia empirică
(10.71), rescrisă sub forma:

1-
W,·v"'
q' = p . q . ,.s13 _ _ _ _ _1_s_,3_9.c...gh_i_ __
•• j s, ; s ,o .j ( JV,. V: ) (10.99)
h ) l - lll,~9ghi -1
(
22,8 · d,, 1

unde q8 , o= 0,327. Utilizind formulele (10.90- 10.93), în ipoteza (I.4) se

poate calcula debitul specific suspensional (şi respectiv total).
După Einstein

,,susp, tch il - p fgd3 . p

'ls,j - s, j g
Ε ,
V s, j jEINSTEIN (10.100)

sau după Toffaleti

,.,susp, ceh ii - p ,q ,p (10.101)
'ls, j - s, j s,0 j TOFFALETI

unde F1 EINSTEIN şi F1 roFFALETI sînt funcţii adimensionale care rezultă din

formulele determinate de Einstein şi Toffaleti pentru debitul specific so-
lid suspensiona! la echilibru q ~:;'J1 (Roman ş .a . ) [32].
in cazul general, pentru evaJuarea transportului aluvionar, alături
de ipotezele (I.1- I.3) sînt necesare alte trei ipoteze:
I.5. (re)suspensionarea/depunerea sînit fiecare fenomene echiproba-
bile pentru orice particulă dintr-o aceeaşi fracţie granulometrică, proba-
bilitatea lor fiind independentă de concentraţiile de material solid şi de-
pendentă doar ·de fracţie şi de regimul hidraulic:
1.6. intensitatea schimbului de material solid, cît şi concentraţiR
acestuia nu variază cu adîncimea în zona transportului tîrîrt (y/y0);
I.7. timpul necesar pentru a atinge profilul de concentraţie de sus-
pensii corespunzător echilibrului este mult mai scurt decît timpul necesar
atingerii echilibrului transport tîrît/transporrt supensional; ca urmare pu-
tem considera profilul concentraţiei de suspensii în orice moment cores-
punzător celui la echilibru.
Ipoteza (I.5) este insuficient de riguroasă mai ales în ce priveşte
zona patului albiei, în cazul cînd apar mai multe fracţiuni, fiind riguros
valabilă numai la concentraţii mici. Deoarece erorile introduse de (I.5)
pot fi cu uşurinţă corectate după obţinerea soluţiei, ipoteza adoptată ră­
mine utilă sub forma prezentată. Rezultă imediat din (I.5) -că intensitatea
de depunere/resuspensionare este direct proporţională cu concentraţia
particulelor din fracţiunea j aflate în suspensie/tinte.
Se scrie ecuaţia de transfer de proprietate după cum urmează (cazul
unidimensional):
ac~uap a{V"'c'!-'"P)
-'-+
ai
1
a:i:
-F1, 1 ·C} +F2, 1 -csua,
. "=0
(10.102)
ac'. ,, [
--L- - (F2 1.· c~·"-F
at Yo 1 ' l,J
. O)
J
- - '- ·
1~'
E"
(F . c~·"-F . . o .) =O
y,,,Jg ; - 1 2.J J l,J J
]

unde F 2, 1 şi F 1 ,, sint funcţii de curgere şi de fracţie granulometrică re-

prezentînd intensitatea de depunere şi respectiv resuspensionare, n este
numărul total de fracţiuni utilizate, iar 1
greutatea specifică a mate- î';,
376
rialului solid, afectată de scăderea densităţii particulelor aflate în sub-
mersie.
Deoarece cea de-a doua ecuaţie din sistemul (10.102) duce la <:om-
plicaţii serioase în cazul cînd se încearcă o rezolvare directă a sistemu-
lui, este eficientă o tratare decuplată, succesivă a celor două ecuaţii, tra-
tare care este simplă şi nu duce la erori însemnate.
Scriind probabilitatea ca o particulă din fracţiunea j să fie resuspen-
sionată în unitatea de timp:

(10.103)

unde Ta,; este timpul mediu de ru;;teptare al respectivei particule pe pa-

tul albiei, putem evalua imediat, din condiţia de continuitate în absenţa
încărcării suspensionale, funcţia F 1 :

F1 ,=-1- ~ . (10.104)
' Ta,J h

Funcţia F 2 se evaluează presupunînd conform cu (I.5) şi (I. 7), că in-

tensitatea de depunere este egală cu intensitatea de resuspensionare, care
corespunde, la acelaşi regim hidraulic, unei participaţii p.., 1 cu care trans-
portul suspensiona! existent ar fi în echilibru. Se calculează această par-
ticipare simulată dintr-o ecuaţie de tipul (10.94-10.96) din care se obţine
Ps, f şi deci, după Einstein
1 y ·V„ 1
1"2, ,= --
T
----
'J-3-
-----
FI
J
0

EINSTBIN
(10.105)
a, V gd,,;

iar după Toffaleti

F9
~.
,= -----•----
1
Ta, Fs
1
J
Yo · V„
~ TOFPALETl
(10.106)
,:,u
Integrînd ecuaţiile (10.102) pe .u n element de lungime al rîului, pe
care toate mărimile, în afara încărcării aluvionare sînt presupuse con-
stante, obţinem discretizarea unidimensională a acestor ecuaţii. Rezultă,
în cazul regimului aluvionar permanent ( acj'" /ât=O), în urma înmul-
ţirii cu aria secţiunii transversale A = b · h, respectiv A 0 = b · Yo:

Qs,•us,t s, J amonte + Llx· b· h(F1, I Cj -F2, I c J~usp)

1
J aval
= Q'"'I'
(10.107)
ÂC ' = Âi .!!._ [(QSWIP
c'
-Qsusp )- _ ; , (Qsusp
ţ Yo s, j amonte s, J aval ,Jg · s, amonte _ Qsusp
s, aval
)],

Ecuaţiile (10.107) se aplică

succesiv, în ordinea indicată.
Se observă totodată că, în afara condiţiilor de convergenţă care reies
din obligaţia satisfacerii bilanţului masic la fiecare pas de timp:

-
,.' uob·6.-,;
Âi<--9- - - - - (10.108)
Qsusp I
!Qsusţ,
s, amonte- s, aoal

377
şi

ÂX · b · h(F2, 1• Cj•P- F1, J• q) < Qs, J, amo 11 te,('v') j = 1 , , • n (10.109)

schema trebuie să îndeplinească şi condiţia:

ux
A Fi,-1 · V :z: • T a,
<- J pen t ru once
. J· = 1 ... n. (10.110)
F2, 1

Neîndeplinirea acestei condiţii are ca semnificaţie atingerea echi-

librului înainte de limita aval a tronsonului de calcul si continuarea arti-
ficială a calculului. în acest caz, se impune condiţia: ·
Q•u.'.p = Q•u~p, ecliil = bq"ISJ', cehii (10.111)
s, J, at•al s, J s, J

renunţînd la prima ecuaţie (10.107).

Pentru condiţii apropiate de echilibru această abordare dă rezultate
bune, nefiind necesară modificarea discretizării (pasul Âx).
Pentru ,,a trata corect anumite condiţii-limită (de exemplu patul al-
biei pavat: L P,.
;- 1
1= 0 este necesară introducerea unui coeficient de co-
recţie a.i(d•. ,; Pa.1; ... P,. ,,) sub forma:
Qs,susp _ Qsusf', tchil + a. Q'"•P (10.112)
J, aual - s, j i s, j, a'1:011te·

10.8.3. Calculul transportului aluvionar, al eroziunii

şi depunerii în lacurile de acumulare în cazul
supraîncărcării cu suspensii

Se consideră un model matematic bidimensional bazat pe o ecuaţi e

de tip convecţie-difuzie care descrie transportul solid suspensiona! în
albie [32].
Se studiază cazul în care transportul solid al rîului este puternic
modificat prin schimbarea drastică a regimului hidraulic al curgerii ca
rezultat al condiţiilor impuse de lacul de acumulare, precum şi prin pre-
zenţa unei injecţii suplimentare de material solid în suspensie (supra-
încărcare).
Se utilizează o ecuaţie de difuzie bidimensională, rezultată prin in-
tegrarea pe verticala curgerii:
l aC1 dv = l [ -
J at J
o(VzC1) -
ax
o(V,C,)
a,
+
a:
a (Dz !0)
az
dv] (10.113)
n n
unde Ci este concentraţia sedimentului pentru fracţiunea granulometricii j~
iar Q este celula volumică <:u ajutorul căreia se defineşte schematizar0a.
de calcul a albiei (obţinută, prin împărţirea unui tronson de calcul în.
secţiuni şi apoi în tuburi).
Discretizarea ecuaţiei (10.90) ţine seamă de procesele de schimb ma-
sic în interiorul curgerii, ca urmare a convecţiei şi turbulenţei. TermenH
ecuaţiei (10.90) se scriu sub forma:

rac, dv = Qd·~
J at •. , (10.11-!)
n
378
care reprezintă fluxul masic al depunerii din fracţiunea j, în tubul con-
s iderat,
(10.115)

care reprezintă convecţia după direcţia longitudinală

~ -
â(VuC,)d
---
Q., ,(Q L, tran av, at. -
U= - -
Q L, eran1v, d.r.
) (10.llG)
OU qL
n
care reprezintă convecţia după direcţia transversală,
Q, . J, ,, _ Q,, J, dr

l" ~
J ây
(n' oc,)du=
y ou
x l·Ji4
6
yghi„ q,, ,1.
1
q,. dr (10.117)
n 2 (b,,+bdr)

care exprimă schimbul maxim turbulent după direcţia transversală.

1n relaţiile
(10.114)- (10.117) semnificaţia mărimilor introduse prin
discretizare este următoarea: Qa, f este debitul solid pentru fracţiunea .1,
qa, t este debitul solid pe unitatea de lăţime de albie şi fracţiunea j, q„ este
debitul lichid pe unitatea de lăţime, Q1. ,,a1180 n este debitul lichid net în
direcţia transversală, care rezultă din bilanţul debitului într-un tub.
Ecuaţia (10.117) rezultă prin adoptarea unei ipoteze de tipul „lun-
g ime de amestec" turbulent:

D' = X\ / gih • y(h - y). (10.118)

u V 1z
Ecuaţia (10.113) discretizată arată că bilanţul materialului solid pen-
t ru un tub este compus din debitul solid intrat, cel schimbat cu tuburile
învecinate, cel ieşit şi cel al depunerii.
Ecuaţia (10.113) refleotă o situaţie de neechilibru deoarece presu-
pune inegalitatea dintre debitul solid ieşit şi debitul solid calculabil la
echilibru.
Evaluarea se referă la debitul depunerii. Calculul valorii medii a
debitelor solide (distribuite uniform) pe verticala curgerii se efectuează
separat pentru transportul suspensiona! şi cel tîrît, după modelul pre-
zentat anterior.
Calculul eroziunii :
Qero~
s. J
= 2d8 , J. b. d. ,..,'
i.s
• p 8, J • ptTo:.
J (10.119)
Calculul depunerii neafectată de resuspensionare:
Qdtf?,c = _1_2d j" b• l • p' • p• ·• (10.120)
s, J Ta , , a, s s, J

Rezultă ecuaţia de bilanţ depunere-eroziune:

1
Qd•f?
s, 1
= Q'!•t,c
s, 1
-Qer~
s, ,
= - Ta.-2d a. J' b• 1 • p's (p•s, 1.- p ,, J) (10.121)
1

ş i ecuaţia bilanţului situaţiei de neechilibru:

Qieş trc = Q inl~are _ Qdt:f!. (10 .122)
s, J s, J s, J

379
 10.8.4. Calculul eroziunii albiei rîurilor în bieful aval
de secţiunea barajului
Modelul de calcul prezentat în § 10.8.3 este posibil să fie utilizat
şi pentru calculul transportului aluvionar în aval de baraje, dacă se adoptă
o ipoteză privind procesul de schimb de particule solide în zona de ames-
tec situată în vecinătatea patului albiei.
Efectul pavării patului albiei (formarea „armurii" constituită de par-
ticule suficient de mari astfel încît procesul de eroziune încetează) asupra
factorului de rugozitate a albiei trebuie introdus în calculul regimului
hidraulic.
Problema determinării rugozităţii hidraulice efective a patului al-
biei este deosebit de complicată şi conduce la erori considerabile în cal-
culul sarcinii specifice a curentului curgerii în albie. In calcule ingine-
reşti se introduce în calcul factorul de fricţiune care are aceeaşi semni-
ficaţie cu coeficientul de pierderi hidraulice definit prin relaţia lui Darcy:

f= Bghj (10.123)
u2
unde h este adîncimea medie a curgerii, j este poota energetică, iar U
este viteza medie a curgerii.
Factorul de fricţiune în albii naturale depinde substanţial de debi-
tul solid (sau concentraţia medie). Evidenţierea unei corelaţii multiple
între factorul de fricţiune şi mărimile caracteristice transportului aluvio-
nar, permite u tilizarea acestuia sub o formă care nu necesită precizarea
rugozităţii hidraulice. Astfel, un calcul iterativ sprijinit pe relaţii sta-
tistice de regresie multiplă este prezentat de Karim şi Kennedy [17] în
scopul predicţiei modificărilor patului albiei, a adîncimii curgerii şi vi-
tezei, precum şi a compoziţiei granulometrice, în aval de secţiunea barată
a unui rîu.
Intr-o primă fază se utilizează o schemă iterativă pentru rezolvarea
ecuaţiilor de predicţie a debitului solid şi factorului de fricţiune, scrise
sub formă adimensională:
log q,=ao+a1 log u+a2 log Ulog il.+aa log JÎ logu. (10.124)

log U= b0 + b1 log i+ b2 log W, log q,· log V,+ b3 log W, · log V,+
+ b4 log h· log U·log] (10.125)
q.
unde: q' = --;======-=
"I , ' 3
V g (p,-l)d50

-V = u- , W,= W, · dso , j j· l03

8 w,
"
a0 = -2,2786 0,2989 bz= 0,0831
a1 = 2,9719 0,9045 b3= 0,2166
~= 1,0600 0,1665 b4=-0,0411.
380
 In faza următoare se rezolvă ecuaţia de continuitate a sedimentu-
lui, determinîndu-se pentru fiecare tronson de calcul valorile grosimilor
de eroziune/depunere.
P!ima fază de calcul necesită determinarea curbei suprafeţei li-
bere a curgerii caracterizată prin adîncimea şi viteza. în fiecare secţiune
de calcul. De asemenea, formarea stratului de particule grosiere care de-
termină încetarea eroziunii introduce o corecţie asupra factorului de fric-
ţiune, suplimentat pe porţiunea pavată, şi ca urmare o corecţie a valorii
pantei energetice în secţiunea de calcul.
Modelul de simulare prezentat de Karim şi Kennedy este unidimen-
sional şi cvasi-permanent şi se bazează pe o ipoteză asupra stratului de
amestec din .z ona transportului tîrît. Astfel, se adoptă o descriere a for-
melor geometrice a patului albiei printr-o relaţie empirică ce caracteri -
zează înălţimea dunelor, corectată de efectul de pavare a patului.
Pavarea patului se cuantifică prin fracţiunea suprafeţei din pat aco-
perită cu particule imobile, Ap;
m p
Ap = C1(1-p)hs(t) E
i- •
....!..
d,
(10.126)

unde p este porozitatea, h8 (t) - adîncimea eroziunii la momentul t, P1 -

fracţiunea din materialul granular al patului cu mărimea medie-geome-
trică d;, e - intervalul dimensiunii sedimentului care conţine particule
imobile pe pat cu dimensiunea cea mai mică, m - numărul total al frac-
ţiunilor şi C 1 o constantă care depinde de formarea particulelor şi distri-
buţia lor pe pat. Pentru particule elipsoidate cu un factor de formă 0,70,
C 1 =1,90.
Valoarea lui C 1 prezintă variaţii importante astfel încît este prefe-
rabil să fie considerat parametru de calibrare.
Efectul pavării patului asupra debitului solid se exprimă printr-o
relaţie de forma:
(10.127)
Relaţia (10.124) indică reducerea debitului solid în sensul restabi-
lirii echilibrului între capacitatea de transport solid şi fluxul redus al
alimentării cu material solid în aval de baraj. Coeficientul C2 variază în-
tre O şi 1.
Efectul pavării asupra factorului de fricţiune rezultă din modifi-
carea radicală a rugozităţii patului albiei. Se admite într-o primă apro-
ximaţie o relaţie de forma:

f =fm(1-Ap)+faAp• (10.128 )
Soluţia simultană a ecuaţiilor (10.124) şi (10.125) permite detenni-
narea factorului patului erodabil, fm, iar o relaţie de tipul Colebrook-
White permite calculul factorului fm al porţiunii pavate.
Efectul pavării asupra grosimii stratului de amestec (zona transpor-
tului tîrît 8m) se manifestă prin reducerea acestuia odată cu creşterea
stadiului de pavare al albiei:

am= -21 ha(l -Ca· Ap) (10.129)

unde hd este înălţimea dunelor de pe patul albiei, iar C3 , un coeficient

cu valoarea între O şi 1.
381
 După Allen [1], hd se calculează empiric cu o expresie care redă
dependenţa de tensiunea tangenţială pe patul albiei:

(10.130)
unde
6=--'t"_o_ _
p(p:-1)dso
iar constantele c1 au valorile:
Co = 0,079865, C1 = 2,23897, C2=-18,1264, C3=70,9QQQ1, C4=-88,3293.
Calculul evoluţiei compoziţiei granulometrice a patului albiei ca ur-
mare a proceselor de eroziune/depunere într-un interval de timp se ba-
zează pe ipoteza [18] că diferitele fracţiuni granulometrice (dimensiuni
ale particulelor de sedimente) sînt distribuite omogen în zona stratului de
amestec (transport tîrît). Cantitatea de material care intră sau iese în
respectiv din stratul de amestec într-un interval de timp, depinde de mă­
rimea eroziunii respectiv la depuneri, precum şi de grosimea stratului
de amestec în intervalele de timp precedente şi în curs de desfăşurare.
O reprezentare schematică a procesului este indicată în fig. 10.35.
o, .K ~

~t~~r~t~1u {/:.:d?·:1\·sb.'?h·.-:~·h:A:-:A;:~:k·:.J.),
1

;f{.\)_:,\)\.\).\.;-!/if;:/()/)/.\}{.\t)i{j :{;:i
;Ee!~~~~l {?/,
de amestec
......... . .. .. . . ... ..... . ...u . . .... ..... -

Eroziune ~ ,.K
a
6t,K C
u

;:::~~.~',?lM,ft)f:,t,j/itf':;;~61
de amestecl ,
Depunere (pavare) ~i.K -6'
b
Fig. 10.35. Stratul de amestec în procesul de eroziune/
depunere.

Pe baza consideraţiilor mai sus menţionate, compoziţia granulome-

t rică a patului albiei este actualizată în decursul calculului la finele fie-
c ărui interval de timp, utilizînd relaţiile următoare:

(10.131)

382
pentru procesul de eroziune şi

pj•+l = _m_i:;npf+h,,,-1;,
_ _ _ __ (10.132)
E 0 p:+11,. ,-!;,
i -- 1
11

pentru procesul de depunere.

ln relaţiile (10.131) şi (10.132), h8 , 1 este adîncimea eroziunii sau a
depunerii în tronsonul de calcul, pentru fracţiunea i, iar ~1 este cantita-
tea (sau adîncimea stratului) de material din fracţiunea i care intră, res-
pectiv iese, din stratul de amestec în tronsonul de calcul, în procesul de
eroziune, respectiv depunere; indicele n se referă la pasul de timp.
In reprezentarea schematică din fig. 10.35 pot fi evidenţiate hp,
grosimea materialului natural al patului albiei şi similar hd şi he, grosi-
mea depunerii şi adincimea eroziunii în stratul de amestec, care se cal-
culează cu expresiile:

(10.133)

h, = an + hd - an+l. (10.134)
Mărimile ~; se calculează din relaţiile:

!;j = hp. p: (10.135)

în cazul eroziunii, cu P?, fracţiunea de sediment din intervalul i din patul
iniţial şi

(10.136)
în cazul depunerii.
Trebuie subliniat caracterul puternic utilitar, empmc, al modelului
Karim şi Kennedy, în care nu se realizează o descriere a mecanismului
procesului fizic care stă la baza proceselor de eroziune/ depunere în aval
de baraje.

10.8.5. Dinamica fenomenelor de depunere

a sedimentelor coezive
Colmatarea şenalurilor navigabile, a porturilor şi anumitor .z one de
c onfluenţă prin sedimentarea particulelor foarte fine, de ordinul micro-
nului, este rezultatul unui proces complex în care forţele de suprafaţă
(de contact) sînt predominante faţă de forţele de greutate. Aceste inter-
acţiuni de suprafaţă sînt de natură fizico-chimică şi au ca rezultante atit
forţe de atracţie cît şi de respingere.
In cazul în care se manifestă forţe de atracţie - cazul cel mai des
întîlnit - are loc un proces de floculare prin care se formează aglome-
rări de particule cu dimensiune mult superioară dimensiunii particulelor
individuale şi cu tendinţă de depunere mult mai rapidă.
Acest proces este puternic stimulat în cazul în care mediul acvatic
receptor este mineralizat.
383
 După depunere, sedimentele au un caracter coeziv şi sînt supuse
unui proces de tasare în timp. Concentraţia depunerii creşte cu adînci-
mea, pe o verticală dată şi în timp, pentru fiecare nivel dat.
Aglomerarea granulelor foarte fine se produce ca urmare a ciocni-
rilor dintre acestea, în prezenţa mineralizaţiei apei purtătoare. Ciocnirile
sînt rezultatul turbulenţei curgerii şi a sedimentării diferenţiate a granu-
lelor funcţie de formă şi dimensiune, iar compoziţia chimică a nămolurilor
care formează depunerea influenţează considerabil tăria forţelor de le-
gătură dintre particule. Pe de altă parte, dimensiunile aglomerărilor flo-
culate depind nu numai de compoziţia fizico-chimică a sedimentelor, dar
şi de condiţiile proprii ale curgerii.
Din observaţiile făcute în golful San Francisco [26], rezultă că la
o concentraţie în apă de 100 mgi/1 şi un diametru mediu a particulelor
egal cu 0,3 µ, o particulă la începutul procesului de floculare se ciocneşte
la fiecare 70 de secunde. Teoria floculării permite estimarea evoluţiei din
acest caz, astfel că după un interval de 12 ore, fiecare flacon ar fi compus
din 600 particule şi ar avea diametrul de 10 µ.
Studii experimentale [27] şi observaţii de teren [21] indică urmă­
toarele caracteristici ale proceselor de ero,ziune, transport şi depunere a
sedimentelor foarte fine (1+40 µ), în curgeri turbulente:
- pentru condiţii hidrodinamice şi geometrice de curgere-minerali-
zaţie ale apei şi tip de sedimente date, o fracţiune constantă a concentra-
ţiei iniţiale de sedimente este menţinută în suspensie, după ce se pro-
duce depunerea relativ rapidă a unei părţi din volumul total de sedimente
aflate iniţial în suspensie. Această concentraţie de echilibru C 0 c1, este o
fracţiune constantă din concentraţia iniţială C0, fapt care sugerează că
o anumită curgere poate menţine în suspensie o anumită parte din sedi-
mentele totale iniţiale.
- raportul Cec1,/C0 depinde puternic de tensiunea tangenţiâlă ~0•
printr-o relaţie de tipul logaritmic-normală;
- spre deosebire de cazul curgerilor cu pat mobil, eroziunea şi
depunerea particulelor foarte fine nu se produc simultan. Concentraţia
de echilibru nu indică, deci, punctul de saturaţie al capacităţii de trans-
port a curgerii.

10.9. PROBLEME ALE FORMARII ŞI EVALUARII

SCURGERII SOLIDE PE BAZINUL VERSANT

Procesele de eroziune-acumulare în bazine hidrografice urmează ca-

lea foarte complexă de la spălarea solurilor pe versanţi şi pînă la for-
marea deltei în zona de vărsare.
Studiul transportului aluvionar, al eroziunii şi depunerii de sedi-
mente în albii şi lacuri de acumulare, poate fi realizat în bună măsură
prin modelarea matematică a hidrodinamicii fazelor lichidă şi solidă, aşa
cum se prezintă în cuprinsul acestui capitol. Formarea scurgerii solide,
ca şi evaluarea stocului solid pe rîuri constituie o problemă insuficientă
reflectată în cercetarea hidraulică teoretică şi studiată îndeosebi prin
acumularea unui vast material de măsurători de teren [8]. Metoda prin-
384
cipală de rezolvare a acestei probleme constă în formularea unor relaţii
de legătură, bazate pe analize de corelaţie statistică între stocul de apă
şi masa de solid antrenată şi tranzitată prin transport suspensionai. In
cadrul acestei abordări, întreaga complexitate a proceselor şi fenomene-
lor legate de interacţiunea scurgere lichidă-versant-albie este privită ca
un ansamblu unitar care priveşte şiroirea pe versanţi, eroziunea în amonte
şi depunerea în aval. Astfel privit, procesul eroziune-acumulare reflectă
ciclul natural, deci regimul natural de scurgere al rîurilor.
Numeroasele neliniarităţi ale proceselor ce se desfăşoară prin inter-
acţiuni hidrologice, hidromecanice şi geomorfologice determină caracterul
stohastic al rezultatului constituit de scurgerea solidă în baizinul hidro-
grafic. Astfel, pentru aceleaşi caracteristici hidrodinamice ale curenţilor
în albie sau în reţeaua versantului, capacitatea acestora de a antrena şi
transporta material solid se manifestă foarte diferit funcţie de condiţiile
locale şi ca urmare rezultatul nu este în nici o situaţie unic determinat.
Se constată că pentru un debit de apă Q caracteristic ca medie ne-
tedă pentru o mulţime de valori ale debitului măsurat, mulţimea de va-
lori Q, ale debitului solid măsurat corespunzătoare unor momente dife-
rite clin evoluţia bazinului (rîului) prezintă abateri importante faţă de o
valoare medie. Asemănător se prezintă variaţia compoziţiei granulome-
trice a patului albiei.
Admiţînd că legătura dintre Q. şi Q poate fi descrisă de o funcţie
exponenţială, se scrie:

QCI
Q,=--;;u (10.137)

unde ex şi ~ sînt parametri corelaţiei, iar b este baza de logaritmi utilizată.

Operînd asupra unei mulţimi de perechi de valori măsurate în te-
ren Q. +-t-Q1, corelaţia exprimată prin logaritmii valorilor este reprezen-
tată de' o dreaptă de regresie [8]:

log Q,= a., t,,, +Xo+p.., log Q

11 11 11 (10.138)
unde CJ,i;/ 11 este abaterea medie pătratică condiţionată,

t"'" este dispersia valorilor x

Gr/11=
V
condiţionată
L(:t,-X111)1
n-1

de y
(10.139)

x -x
t.., 1 11 =111
- (10.140)
a"'"
x 0 este abscisa la origine a dreptei de regresie
Xo=X- flr/u' y (10,141)
iar, pJ,,, este coeficientul de corelaţie pentru log Q, condiţionat de log Q

(10.142)

In cazul indicat,~= log Q,,I Y,=log Q,.

25 - Hidrologie dinamici 385
 Dispersia valorilor depinde de probabilitatea de depăşire ce se de-
termină admiţînd funcţia de distribuţie Gauss. Ca urmare, relaţia (10.138)
se scrie sub forma:
(10.143)
Pentru exemplificare se prezintă în fig. 10.36 legătura Q.+-+Q la
postul hidrometric Bistriţa.
Analiza condiţionării debitelor solide în suspensie de către debi-
tele de apă, pentru valori medii lunare, s-a reali\zat pentru toate bazi-
nele hidrografice din ţara noastră [8].

200
120
100
.»,;:; ~~
î 80
50
. ~
... Ul,l

....1/l
-<'1:]L ,l'n l •
.... u_...

....... 30
M
E 20
~
a e 0 0 oa •Valori 05 din
o I) I oa a .a r •. ~ :::'~ măsurători
10 complere .
7 ,_
-
- ..
a_.,. 1,
u ...

•
a Valori Os din
măsurători
5 o O a u
4 unice si simple.-
o O c a
3 a a
a
2 a
a
1 a
0,01 0,02 0,05 0,1 0,2 0,5 1,0 2,0 3,0 5,0 10 20 30 5) 100 200 Dl 500 1000
Q, [kg/s] ~
Fig. 10.36. Legătura Q,-Q la postul hidrometric Bistriţa.

Se desprind cîteva observaţii importante pentru practica hidrolo-

gică:
1) se poate preciza o valoare limită a debitului lichid pentru care
se determină volumul de aluviuni scurs anual într-un bazin hidrografic
reprezentînd un anume procentaj din volumul total (de exemplu 90D/0).
Ca urmare este suficientă în multe cazuri măsurarea debitelor lichide
mai mari decît valoarea limită pentru a determina scurgerea solidă prin
exploatarea legăturii Q.--Q;
2) volumul total al scurgerii solide se constituie în cea mai mare
parte în perioada tranzitării viiturilor, acumularea fiind cu atît mai ra-
pidă cu cît creşterea (statistică) a debitului solid este mai accentuată;
3) se evidenţiază variaţia compoziţiei granulometrice a aluviunilor
după caracterul sectorului de bazin determinat atît de evoluţia debitelor
de apă cît şi de panta versanţilor şi albiei.
Tratarea unitară a formării şi tranzitării scurgerii solide poate fi
realizată numai prin însumarea unui mare număr de date de compoziţie
granulometrică, concentraţie solidă în suspensie, aluviuni de fund (tîrîte)
pe baza cărora să fie formulate legi ale intercondiţionării versant-şiroire­
antrenare-scurgere solidă.
386
 BIBLIOGRAFIE

1. ALLEN, J . R. L., Computational methods for dune time-lag; Calculations ustng

Stein's rule for dune height, Sedimentary Geology nr. 20, 1978.
2. ANNANDALE, G. W., Estimating slopes of sediment deposited în storage reser-
voirs, Proceedings of the Jerusalem Symposium, IAHS Publ., nr. 153, 1985.
3. BOILLAT, J. L., GRAF, W. H., - Vitesse de sedimentation de particules sphe-
riques en milieu turbulent, J. Hyd. Res., 20, 5, '1982.
4. BONDAR, C., Scurgerea aluviunilor în suspensie ş i tîrîte pe Dunăre în sectorul
Drobeta Turnu-Severin--Isaccea în perioada 1948-1982", Hidrotehnica, 31, 11,
1986.
5. BONNEFILLE, R., Etude de synthese des lois de debut d'entrainement des se-
diments sous l'action d'un courant en regime continuu, Bull. E.D.F., nr. 5, 1963.
6. BROWN, C. B., Engineering hydraulics, editor H. Rouse, John Wiley and sons,
1950.
7. COLEMAN, N. L., Velocity profiles wlth suspensed sediment, J. Hyd. Res., 19,
3, 1981 şi J. Hyd. Res., 22, 4, 1984.
8 . DIACONU, C., Probleme ale scurgerii de aluviuni a rîurilor României, Studii
de Hidrologie, XXXI, 1971.
9. I:INSTEIN, H. A., The bed-load function for sediment transportation in open
channel flows, Tech. Bull. nr. 1026, V. S . Dept of Agriculture, 1950.
110. EINSTEIN H. A., SAMNI, EL., Hydrodynamic forces on a rough wall, Rev. of
Modern Phys., 21, 3, '1949.
11. EINSTEIN, H. A., ABDEL-AAL, F. M., Einstein bed load function at high se-
diment rates, J. Hyd. Div., ASCE, 98, HY 1, 1972.
,12. FORTIER, A., Transport solide par suspension, în volumul Mecanique des flui-
des appliquee, editat sub coordonarea lui M. Hug. Eyrolles, 1975.
13. GRAF, W. H., Hydraultcs of sediment transport, McGraw-Hill Book Co., 1971.
14. GRAF, W. H ., şi P AZIS, G. C., Les phenomenes de deposition et d'erosion dans
un canal alluvionnaire, J. Hyd. Res., 15, 2, 1977.
15. GYR, A., Towards a better deftnition of the three types of sediment transport,
J. Hyd. Res., 21, 1, '1983.
16. HINZE, J. O., Turbulence, McGraw-Hill, 1959.
17. KARIM, M. F., KENNEDY, J. F., IALLUVIAL: A computer based - flow and
sediment - routing model for alluvial streams and its application to the Mis-
souri Rtver", IIHR Report nr. 250, Iowa Inst. of Hydr. Res., 1982.
18. KARIM, M. F., HOLL Y, F. M. jr., Armontng and sorting simulation in alluvial
rivers, J. Hyd. Eng., 112, 8, 1986.
19. LANGLOIS, W. E., Slow viscous flow, Macmillan Comp., 1964.
20. LAURSEN, E. M., The total sediment load of streams, J . Hyd. Div., ASCE, 84,,
HY 1, 1958.
21. MEHTA, A., P ARTHENIADES, E., Depositional behaviour of cohestve sediments,
Coasta! and Oceanographic Eng. lab., Tech. Rep., nr. 16, Univ. of Florida, 1973.
22. MEYER, E., PETER, MULLER, R., Formulas for bed - load transport, lucră­
rile celui de-al treilea Congres IAHR, Stockholm, 1948.
23. NOVAK, P. şi NALLURI, C., Sediment transport in smooth fixed bed channels,
J. Hyd. Div., ASCE, 101, HY 9, 1975.
24. NOVAK, P., şi NALLURI, C., Incipient motion of sediment particles over fixed
beds, J. Hyd. Res., 22, 3, 1984.
25. OANA, L. A., Colmatarea unor lacuri de acumulare din cascada de pe rîul Olt,
Hidrotehnica, 29, 5, 1984.
26. P ARTHENIADES, E ., Erosion of cohesive soils, J . Hyd. Div., ASCE, HY 11, •1965.
27. PARTHENIADES, E., MEHTA, A., Rates of deposition of fine cohesive sediments
in turbulent flows, 14th Congress IAHR, D 3, 1971.
28. PROMPSY, J. J., COULOMB, R., ,,Hydraulique urbaine" ln volumul „Meca-
nique des fluides appliquee" editat sub coordonarea lui M. Hug, Eyrolles, 1975.
29. POPA, R., Curgeri cu suprafaţă liberă fn regim nepermanent, Litografia I.P.B.
Bucureşti, 1984.
30. RA YNOV, S., ş.a., Rtver response to hydraulic structures, IHP - II, project
A.3.8. UNESCO, 1986.
31. ROMAN, P., Introducere în fizica poluării fluidelor, Ed. Ştiinţifică şi Enciclope-
dică, Bucureşti, 1980.

387
32. ROMAN, P., CARSTEANU, A., HLEVCA, B., Sediment transport, erosion and
deposition in rivers due to overloadtng, Rev. Roum. Sci. Techn-Serie Mec. Appl,
32, 5, 1987.
33. SCHLICHTING, H., Boundary layer theory, Mc Graw-Hill Book Co. 1966.
34. SHEN, H. W., HUNG, C. S., Remodified Etnstetn procedure for sediment load,
J. Hyd. Div. ASCE, 109, HY 4, 1983.
35. SHIELDS, A., Anwendung der Aehnlickeitsmechantk und Turbulenzforschung auf
die Geschiebewegung, Mitteilung Pressischen Versuchanstalt Wasser, nr. 26,
Berlin, 1936.
36. SIMONS, D. B., SENTURK, F., Sediment transport technology, Water Resources
Publications, Fort Collins, Colorado, 1976.
37. SOULSKY, R. L., W AINWRIGHT, B. L. S. A., A crtterion for the eff ect of sus-
pended sediment on near bottom velocity profiles, J. Hyd. Res., 25, 3, 1987.
38. TOFFALETI, F. B., Definitive computations of sand discharge in rivers, J. Hyd.
Div. ASCE, 95, HY 1, 1969.
39. TOWNSEND, A. A., The structure of turbulent shear stress, Cambridge Univ.
Press, 1976.
40. V ANONI, V. A., BROOKS, N. H., Laboratory studies of the roughness and sus-
pended load of alluvial streams, Report E-68, California Inst. of Techn. 1957.
41. WILLIAMS, G. P., WOLMAN, M. G., Downstream effects of dams on alluvial
rlvers, V. S. Govern print. off, 1984.
42. YALIN, M. S., Mechanics of sediment transport, Pergamon Press, 1972.
 11. TRANSPORTUL ŞI DISTRIBUŢIA AGENŢILOR POLUANŢI
IN ALBIE, IN LACURI ŞI IN ACVIFERE

11.1. CARACTERIZAREA FIZICA A FENOMENELOR

DE POLUARE A MEDIILOR ACVATICE
RECEPTOARE

Fenomenele de poluare studiate se referă la evoluţia agenţilor po-

luanţi descărcaţi în medii fluide, de la sursă şi pînă la realizarea ames-
tecului şi diluţiei acestora, sub influenţa parametrilor fizici care definesc
starea dinamică şi termică a fluidului constitutiv al mediului receptor.
Ansamblul acestor procese constituie dispunerea poluanţilor în mediul
înconjurător.
Influenţa parametrilor fizici de mediu asupra dispunerii poluanţi­
lor în fluidele receptoare (emisari) este diferită de la caz la caz, în func~ie
de caracteristicile proprii ale poluanţilor. .
Studiul evoluţiei acestor efluenţi se face cu ajutorul unor indica-
tori (parametri) care măsoară sub diferite forme concentraţia de substanţă
poluantă în fluidul de transport (ape uzate), care este apoi descărcat
într-un mediu fluid receptor (emisar). Acest studiu se referă atît la modul
în care variază valoarea parametrilor caracteristici poluării cît şi la su-
portul fizic al acestui proces, constituit prin interacţiunile mecanice din-
tre fluidul de transport şi mediul fluid în care evoluează.
Din punctul de vedere al interacţiunilor mecanice este necesară o
clasificare a mediilor fluide receptoare şi anume se pot distinge trei tipuri
de medii în care are loc dispunerea poluanţilor: cursurile de apă şi lacu-
rile, marea, apele subterane.
Problemele specifice fiecărui mediu se tratează în general separat,
datorită îndeosebi faptului că diferă factorii fizici externi (de mediu)
care influenţează desfăşurarea fenomenelor legate de evoluţia efluenţilor.
Astfel, în cazul rîurilor se ţine seamă de influenţa vitezei curgerii şi a
orientării efluentului în raport cu direcţia de curgere, în cazul zonelor
marine se ţine seamă de influenţa curenţilor marini, a termoclinei şi a
vîntului, iar în cazul apelor subterane de caracteristicile mediului poros
din zona de pătrundere spre pînza de apă subterană, ca şi de dinamica
acesteia . .
Evoluţia fizică a efluentului în mediul fluid are însă un suport co-
mun în toate cazurile, pentru că ea este rezultatul unor procese de trans-
port în care are loc transferul de substanţă poluantă (transfer de masă
şi energie) prin interacţiuni mecanice de tip difuziv-convectiv şi de dis-
persie.
389
 Din acest motiv, analiza fizică a fenomenelor de poluare cuprinde
<:a elemente esenţiale determinarea caracteristicilor difuzive, a puterii
dispersive şi a capacităţii de diluţie a mediului fluid receptor. Aceleaşi
elemente se urmăresc şi în cadrul modelării matematice a proceselor de
transport, care are rolul de a reproduce (simula) fenomenele reale pen-
tru a prevedea consecinţele lor.
Caracteristicile reactive (chimice sau biologice) ale mediului recep-
tor nu se studiază în cadrul analizei fizice, dar ele intervin cu o parte
importantă ca surse pozitive sau negative (în sens de aport sau consum
de substanţă poluantă) în bilanţul masic sau energetic care se stabileşte
în studiul fenomenului de poluare.
Modelul fizic general al evoluţiei unui efluent poluant într-un me-
diu fluid este rezultatul acţiunii forţelor motrice care acţionează asupra
masei de apă uzată evacuată, de-a lungul evoluţiei acesteia de la punctul
de descărcare şi pînă la dispersia şi diluţia sa completă.
In cadrul acestui model se disting trei regiuni principale: zona de
jet de la descărcarea în emisar, zona de racordare (de tranziţie) şi zona
de dispersie în curentul principal din emisar. Această schematizare de-
scrie dinamica efluentului atît în rîuri, cit şi în mări sau lacuri. Prima
zonă este rezultatul faptului că în general efluentul, la descărcarea sa în
mediul receptor, ia forma unui jet, adică a unei mase de fluid căreia îi
este asociată continuu sau intermitent o cantitate de mişcare proprie şi
(sau) forţe de împingere arhimedică (portanţă), ca rezultat al diferenţe­
lor de densitate.
· Importanţa forţelor de portanţă în raport cu forţele de inerţie da-
to.râte vitezei jetului sau curentului principal din mediul receptor se
caracterizează prin numărul (adimensional) Froude, scris sub forma:
I
u2
Fr2 =-- (11.1)
Llp
gd-
pa

nn,d~ U este o viteiză caracteristică, d o dimensiune geometrică caracte-

ristică, iar .:lp diferenţa relativă de densitate între efluent şi mediul re-
pa
ceptor. ·
7"" Dacă Fr0 ~=00, forţele de portanţă sînt iniţial nule şi vor ră­
mîne nule în absenţa unui gradient termic extern. Regimul este nepor-
tant sau, altfel spus, dinamic pur. După terminologia introdusă de Mor-
ton, evoluţia efluentului se numeşte jet (,,jet" în limba engleză).
Dacă Fra,igme=O, forţele de inerţie sînt nule, regimul este pur
1
·• -

pOrtant şi evoluţia se denumeşte pană (,,plume" în limba engleză).

' · - Dacă O~ Fr0 r4gt.ne~ oo, avem de-a face cu un regim intermediar
în care forţele de inerţie şi cele de portanţă au acelaşi ordin de mărime.
fo acest caz vorbim de pană forţată.
Zona de jet, sau prima fază a evoluţiei efluentului, se produce în-
cepînd de· la punctul de descărcare şi se continuă atîta timp cît sursa de
energie preponderentă este aceea proprie efluentului. în zona de jet di-
namica efluentului este guvernată de turbulenţa, cantitatea de mişcare
şi portanţa proprii.
Zona de tranziţie începe în evoluţia efluentului atunci cînd ener-
gia proprie a acestuia s-a degradat (s-a consumat în interacţiunea cume-
diul), ajungînd de acelaşi ordin de mărime cu aceea a fluidului receptor
390
(exterior). Tranziţia se încheie cînd viteza proprie a jetului nu mai poate
fi deosebită de fluctuaţiile de viteză din curentul mediului exterior (m
cazul unui mediu în repaus, cînd viteza jetului devine nulă).
Zona de dispersie este faza în care efluentul, pierzîndu-şi toată
energia proprie, evoluează numai sub acţiunea dinamicii mediului ex-
terior.
ln practică este dificilă fixarea frontierelor exacte a celor trei zone,
dar acest model are meritul de a permite soluţionarea matematică a pro-
blemei. Astfel, în prima fază şi în bună măsură şi în faza a doua, cal-
culul poate face apel la teoria jeturilor turbulente şi, în particular, la
ipotezele clasice privind existenţa unei legi de afinitate a profilelor de
viteză axiale şi a unei ecuaţii a formei geometrice a axei jetului ,(20].
Calculul fazei a treia a evoluţiei efluentului se bazează pe rezolva-
rea unei ecuaţii de transfer a unei proprietăţi (concentraţie masică, tem-
peratură etc.) care defineşte aportul de agent poluant (substanţă, căl­
dură etc.).
Trebuie menţionat că studiul proceselor de transport cuprinde atît
studiul transferului de cantitate de mişcare ce conduce)a ecuaţiile de miş­
care, cît şi studiul transferului unei proprietăţi scalare (masa sau ener-
gia) care conduce la ecuaţiile de transfer de masă şi energie.
'IEDERE LATERALA Schimb de căldură

Zona Jetului

VEDERE DE SUS

Fig. 11.1. Schematizarea evoluţiei unui jet de suprafaţă.

391
 Problema principală legată de evacuarea apelor impurificate în me-
diu este aceea de a estima concentraţia de substanţă poluantă în emisar
(rîuri, lacuri sau zone marine de coastă) pe baza cunoaşterii modului de
evoluţie a efluentului sub acţiunea factorilor fizici caracteristici acestui
emisar.
Constructiv, modalităţile de evacuare a apelor uzate se prezinţă fie
sub formă de canale în care are loc o curgere cu suprafaţă liberă, fie sub
formă de conducte plasate în interiorul emisarului. In primul caz curge-
rea se numeşte jet de suprafaţă (ne-
înnecat) (fig. 11.1), iar în al doilea
caz, jet submers (înecat) (fig. 11.2).
u Caracteristicile geometrice şi
- :r: hidrodinamice ale efluentului în
punctul de descărcare sînt:
- dimensiunea tipică a con-
strucţiei de evacuare: adîncimea
~
Fig. 11.2. Jet submers descărcat ori- curgerii pentru jetul de suprafaţă, ho,
zontal. şi diametrul evacuatorului pentru
jetul submers, D0 ;
orientarea evacuatorului în raport cu direcţia şi sensul curentu-
lui principal din emisar, caracterizată de unghiul 0;
- viteza jetului, U 0 , căreia i se asociază fluxul de cantitate de miş­
care, M0, şi fluxul masic (debitul), Q0 ;
flp
- diferenţa relativă de densitate între efluent şi emisar - , că­
pa
reia i se asociază
fluxul portant, P 0 •
Importanţa efectelor de portanţă fiind caracterizată de numărul
Froude, relaţia (11.1) se scrie în cazul jeturilor de suprafaţă sub forma:
u•
Fr 2 = - - (11.2)
~Po
gho-
p„
iar în cazul jeturilor submerse sub forma:
2
Fr 2 = ~ (11.3)
flpo
gd-
p„
Efluenţii de ape calde se prezintă întotdeauna sub formă de jeturi
portante (de suprafaţă sau submerse), în timp ce efluenţii de ape uzate
pot forma şi jeturi neportante, dacă diferenţele de densitate sînt negli-
jabile.
In cazul jeturilor de suprafaţă, problema principală a diluţiei po-
J.uanţilor constă în dispersia laterală (orizontală) a jetului, care este pu-
ternic influenţată de fluxul portant. Totodată, portanţa tinde să reducă
sau să elimine amestecul pe verticală al straturilor fluide, menţinînd ca-
racterul unei curgeri stratificate.
în cazul jeturilor submerse, problema diluţiei este legată în primul
rînd de detLvoltarea amestecului turbulent în zona periferică a jetului,
care are ca efect antrenarea maselor de apă înconjurătoare. Portanţa are
în acest caz un efect de ridicare a jetului către suprafaţă.
392
 Parametrii externi care influenţează evoluţia şi amestecul jeturilor
de ape uzate sau calde sînt de natură hidrodinamică sau termică.
Parametrii hidrodinamici principali sînt:
- curentul, transversal sau coaxial, din mediul de apă receptor;
- mişcarea vîntului.

p
Curent

Vint
c=> b

Fig. 11.3. Influenţa (a) curentului transversal, (b)

portanţei şi (c) vintului asupra unui jet de suprafaţă.

Curentul transversal şi vîntul produc o curbare a traiectoriei prin-

cipale a jetului. Acestei tendinţe i se opune atît turbulenţa internă aso-
ciată cantităţii de mişcare proprii a jetului, cît şi portanţa .
.Acţiunea curentului trans-
versal şi a vîntului asupra jetului
de suprafaţă produce o asimetrie a _
dispersiei laterale (fig. 11.3), care, -
in anumite cazuri, are un efect de m =:
frînare a diluţiei apelor uzate; spre
exemplu, la confluenţa unui rîu
(fluviu) cu un efluent, care astfel
este împins către mal unde îşi
continuă mişcarea proprie pe dis-
tanţe mari, de ordinul kilometrilor Uo
(fig. 11.4). Fig. 11.4. Realipirea jeturilor de suprafaţă
In cazul jeturilor submerse la mal: H(H0 , Hi) - pătrunderea laterală
acţiunea curentului exterior este a jetului în curgerea principală.

393
diferită, după cum evacuarea jetului se face în curent sau în contra-
curent.
In primul caz, dacă emisarul este un rîu, iar viteza curentului său
este mai mare decît viteza iniţială a jetului, apele uzate ale efluentului
vor avea tendinţa să rămînă într-un curent îngust, paralel cu fundul
albiei (fig. 11.5, a).

Suprafaţo ape, :c -
l inie de sepo
--~------~t,e
W?;?~........_
%,,Nuci~~@ ',
-,
\ \

z „
0 urb10~/ \
~--- Pw IS
:.-7/7/7?7777??;7.ff.t7,l,7l77,i//m/m, ..
UJ - Pc0

Fig. 11.5.Evoluţia jetului submers des- Fig. 11.6. Apariţia unui nucleu turbionar
cărcat la fundul albiei. la descărcarea de suprafaţă in contra-
curent.

Dacă raportul de viteze este inversat, jetul va induce apei din zona
înconjurătoare o mişcare de antrenare şi se va dezvolta progresiv pe toată
adîncimea curgerii, fiind totodată supus amestecului lateral turbulent
(fig. 11.5, b). In cazul jeturilor în contracurent, se formează o zonă de
stagnare (nucleu turbionar). Pătrunderea jetului în contracurent continuă
atîta timp cît energia sa este superioară energiei curentului principal
(fig. 11.6).
Dispersia efluenţilor poluanţi în ape aflate în repaus (lacuri, zone
marine de coastă etc.) se datoreşte în primul rînd curenţilor induşi ele
vînt. Distribuţia pe verticală a vitezei în curentul indus este funcţie de
sensul mişcării vîntului în raport cu malul şi de durata acţiunii lui. La
început, gradientul de viteză la suprafaţă este mare şi se formează un
plan de stagnare foarte aproape de suprafaţa liberă a apei în interiorul
acesteia.
Apar două situaţii tipice:
- cînd vîntul este îndreptat către mal se produce o mişcare de
revenire a apelor uzate către mal, în zona dintre planul de stagnare şi
suprafaţa liberă; în condiţiile de permanentizare a vîntului, curentul in-
dus de suprafaţă se măreşte şi produce o coborîre a planului de stagnare.
In acest caz, debitul de revenire către mal este de acelaşi ordin de mă­
rime. cu debitul submers îndreptat spre larg (fig. 11.7, a);
- cînd vîntul este îndreptat către larg apare tendinţa de formare
a unui curent submers îndreptat către mal, dar debitul astfel antrenat
este relativ mic (fig. 11.7, b).
Parametrii termici externi sînt de două tipuri:
- procese de schimb de căldură la interfaţa apă-abnosferă;
- stratificarea termică a maselor de apă aflate în repaus.
Schimbul de căldură apă-aer joacă un rol important în cazul efluen-
ţilor de ape calde evacuaţi în ape stagnante (lacuri, ape marine etc.), sub
formă de jeturi de suprafaţă.

394
 Fluxul de căldură net transferat la interfaţă reprezintă suma a cinci
componente: radiaţia solară incidentă (lungime de undă scurtă), radiaţia
atmosferică incidentă (lungime de undă scurtă), radiaţia reflectată de
suprafaţa apei (lungime de undă lungă) şi căldura rezultată prin eva-
porare şi conducţie.

-
Vint

Suprafaţa ape,
a

b
Fig. 11.7. Evoluţia unui jet submers sub influenţ a!
vintului.

Căldura transmisă de jet atmosferei face ca excesul de temperatură

purtat de jet să descrească mai repede, micşorînd astfel lungimea de di-
luţie.
Stratificarea termică este prezentă îndeosebi în lacuri sau regiuni
de coastă cu ape adînci în care se disting trei zone: zona de stagnare,
aflată la adîncime, zona de tranziţie (sau termoclina) în care se produce
o variaţie rapidă a temperaturii cu adîncimea şi zona de circulaţie de la
suprafaţă. Efectul stratificării termice asupra efluentului este legat de
diferenţele de densitate între apele uzate şi apele receptoare.
Dacă densitatea apelor uzate şi a apei (reci) din rzona de adîncime·
este mai mare decît densitatea apei (calde) din zona de suprafaţă, efluen-
tul se va dezvolta şi va rămîne submers.
Apele uzate evacuate în rîuri, lacuri sau zone marine interacţionează!
chimic şi biologic cu apele receptoare.
Fenomenele cele mai importante care contribuie la transferul unui
poluant organic, reprezentat printr-un indice de calitate (cel mai des uti-
lizaţi sînt oxigenul dizolvat şi CB0 5), sînt:
- consumul de substanţă organică datorită oxidării bacteriene sau
prin sedimentare;
- producţia suplimentară de poluant printr-un aport local (curgere
laterală) sau prin repunerea în suspensie a sedimentelor (nămolului) de
pe fundul albiei;
- consumul de oxigen dizolvat datorită atît respiraţiei plantelor şi
algelor acvatice, cît şi nămolurilor de fund;
395'
 - producţia
de oxigen prin reaerare naturală şi prin fotosinteza
realizatăde plantele şi algele acvatice.
Cinetica acestor fenomene se poate descrie cu relaţii de tipul:
(11.4)

unde P este parametrul de calitate considerat; H; sînt parametri hidro-

dinamici, ca debitul Q, adîncimea apei H, aria secţiunii vii A, intensita-
tea turbulentă etc.; F1 sînt parametri fizici, ca temperatura apei şi a aeru-
lui, coeficientul de reaerare, cantitatea de energie luminoasă recepţio­
nată etc.; B; sînt parametri biochimici, ca productivitatea bacterianf1,
coeficientul de biodegradare etc.; L 1 sînt factori limitativi, care descriu
efectul detergenţilor sau a petelor de petrol la suprafaţă asupra reaerării,
asupra biodegradării etc.
Complexitatea acestor fenomene nu pemite reprezentarea lor ma-
tematică riguroasă; se adoptă relaţii schematice simple ca de e:x.emplu
în cazul biodegradării şi sedimentării de tipul:
(11.5)

in ceea ce priveşte fenomenul fizic al reaerării, care joacă un rol

esenţialîn autoepurarea cursurilor de apă poluate cu substanţe organice,
metodele mecanicii fluidelor permit o abordare suficient de riguroasă în
cadrul general al problemei schimburilor masire la interfaţa gaz-lichid
a curgerilor turbulente cu suprafaţa liberă (21].

11.2. CARACTERISTICILE POLUANŢILOR ŞI ALE PROPAGARll

LOR IN PINZELE DE APA SUBTERANA

Problema poluării apelor subterane şi, în cadrul acesteia, studiul

proceseior şi factorilor de contaminare presupun luarea în considerare a
trei aspecte:
- tipurile de substanţe poluante şi modul de pătrundere al aces-
tora în sol;
- transferul şi evoluţia fizică, chimică şi biologică a poluanţilor,
de la suprafaţa solului şi pînă la suprafaţa pînzei subterane, în ~ona de-
numită nesaturată;
- propagarea şi evoluţia poluanţilor în pînza de apă subterană,
denumită acvifer sau zonă saturată.
In toate aceste evoluţii, rolul preponderent revine solului.
Transferul în zona nesaturată este însoţit aproape întotdeauna de
un intens proces de autoepurare care se continuă în măsură mai mică
şi în acvifer, unde însă predomină efectele de diluţie.
Eliminarea poluanţilor în sol (şi în proporţie mai mică în subsol)
se realizează deci prin trei procese principale:
- regularizarea parametrilor fizici, în particular a temperaturii;
- autoepurarea chimică a materiilor organice şi bacteriilor pato-
gene;
- diluţia poluanţilor în apele subterane din acvifer, comportamen-
tul subteran al lor fiind rezultatul acţiunii mai multor factori de inter-
396
acţiune fizico-chimică şi hidrodinamică. Dintre aceştia, numai caracte-
risticile hidrodinamice definesc mecanismul propagării poluanţilor în sol
şi în pînza de apă subterană. Antrenarea substanţelor poluante în miş­
carea subterană a apei va fi caracterizată prin transportul convectiv le~
gat de deplasarea apei cu o viteză efectivă şi prin dispersia cinematică
produsă de variaţiile vitezei faţă de o valoare medie. Efectele difuziei
moleculare se consideră neglijabile.
Studiul poluării apelor subterane se deosebeşte substanţial, atît sub
aspectul analizei fizice cît şi al modelării matematice, de cel al poluării
apelor de suprafaţă, constituind de fapt o clasă de probleme aparte.
Hidrologia contaminării pînzelor freatice cuprinde aspecte de hidro-
dinamica curgerii apei şi sărurilor dizolvate în ea printr-un mediu poros,
de hidrochimie acvatică şi de hidrogeologie a forajelor de alimentări ieu
apă. Studiul hidrologic al poluării subterane se referă la descrierea pro-
ceselor fizice şi chimice care controlează propagarea agenţilor poluanţi
în sistemele acvatice ale apelor subterane.
Principalele procese care generează contaminarea apelor subterane
sînt legate de dispunerea reziduurilor solide sau lichide pe terenuri per-
meabile, aflate în vecinătatea acviferelor.
Propagarea poluanţilor în apele subterane urmează mai multe căi:
a) infiltraţie verticală, directă în cazul poluanţilor în stare lichidă
şi prin intermediul apelor de ploaie, de irigaţie şi din topirea zăpezii, îri
cazul solidelor care se dizolvă;
b) infiltraţie din ape de suprafaţă poluante sau din apa mării, în si-
tuaţia în care nivelul piezometric al pînzei subterane scade sub nivelul
apelor de suprafaţă (fig. 11.8);

Foraj
de alimentare Nivel piezometric
----,t--'-_,.l,._a~p::..::e::..1..::s:::,:ubterane Nivelul qpe1 mărn
Fig, 11 .8. Schematizarea contami- sau a elor uzate
năr ii din zone învecinate (mare).

c) infiltraţie din iazuri de decantare, lacuri de acumulare, bazine

de depozitare a produselor petroliere, mine inundate etc. (fig. 11.9).
laz
de decantare

Curgere subterană

Fig. 11.9. Evoluţia unei unde de poluare 1n subteran.

Procesele de transport al agenţilor poluanţi sub formă de săruri di-

2olvate în apă se clasifică în două mari categorii: curgeri monofazice şi
curgeri multifazice.
397
 ln primul caz se consideră procesele de transport în care toate flui-
dele au densităţi şi viscozităţi egale şi sînt complet miscibile şi solubile.
ln al doilea caz se consideră fenomene hidrogeologice în care se produc
deplasări de fluide nemiscibile.
· Din punctul de vedere al mediului poros care constituie acviferul.
procesele de transport se desfăşoară în medii omogene şi i/zotrope, în
medii granulare şi în medii subterane fracturate.
Conceptul mediului poros omogen şi izotrop permite stabilirea
ecuaţiilor exacte ale transportului în soluţie şi predicţia evoluţiei conta-
minării acviferului în domeniu unidimensional, bidimensional sau tri-
dimensional.
Mediile granulare sînt puternic influenţate de proprietăţi macro-
naturale, heterogene şi anizotrope. Aceste proprietăţi modifică sensibil
caracteristicile spaţiale şi temporale ale propagării poluanţilor.
In mediile fracturate se poate observa o influenţă predominantă a
fracturilor asupra permeabilităţii efective a maselor de rocă.
Fracturile sînt calea principală a curgerii apei subterane.
Fenomenele de propagare a poluanţilor în apa subterană sînt înso-
ţite de un proces intens de atenuare a contaminării (autoepurare), care
se datorează unui complex de proprietăţi fizice, geochimice şi biochimice
ce se manifestă în interacţiunea cu mediul poros.
Parametrii fizici sint dispersia hidrodinamică, filtrarea mecanică şi
ascensiunea gazelor; parametrii geochimici principali sînt absorbţia şi
precipitarea compuşilor care insolubilizează, iar parametrii biochimici se
referă în principal la anumite reacţii microbiene.

11.3. ECUAŢIILE GENERALE DE TRANSFER DE MASA

ŞI CALDURA IN MEDII ACVATICE

Stările de echilibru ale unui mediu fluid sînt caracterizate printr-o

distribuţie spaţială uniformă a fiecărei proprietăţi a fluidului, astfel că
fiecare element din interiorul acestuia se află într-un echilibru mecanic
şi termic cu elementele înconjurătoare. Dacă anumite proprietăţi ale flui-
dului nu se mai află iniţial distribuite uniform, atunci se observă că între
elementele alăturate (vecine) se produc schimburi ale proprietăţilor me -
canice sau termice, care tind să realiz~e uniformizarea proprietăţilor în
interiorul fluidului. O consecinţă imediată a interacţiunilor dintre două
elemente de fluid vecine, cu proprietăţi neegale, este faptul că valoarea
unei mărimi fizice care satisface o lege de conservare şi este asociată
unuia din elemente scade, iar valoarea asociată celuilalt creşte. Totali-
tatea acestor schimburi constituie fenomenele de transport. Se disting
trei categorii de fenomene de transport, care se denumesc după natura
interacţiunilor: transfer de masă, de energie şi de cantitate de mişcare.
Dacă o cantitate de masă sau de energie, de exemplu sub formă
de căldură, trece dintr-un sistem a într-un sistem b, are loc un transfer
de masă, respectiv un transfer de energie.
Transferul de masă are loc printr-un proces de difuzie moleculară
cînd moleculele din sistemul a trec în sistemul b; această trecere se da-
toreşte fenomenului fizic de agitaţie moleculară şi are loc indiferent dacă
există sau nu o mişcare a unui sistem faţă de altul.

398
 Transferul de căldură prin agitaţie moleculară se numeşte t:onducţie.
Transferul de masă sau căldură prin convecţie se produce în cazul
cînd există o mişcare relativă, la scară macroscopică, a unui sistem în
raport cu altul.
Unul din sisteme fiind constituit de un fluid în mişcare, este ne-
cesar să se studieze această mişcare cu ajutorul ecuaţiilor generale ale
dinamicii fluidelor. Aceste ecuaţii se completează cu ecuaţia energiei
(prin aplicarea primului principiu al termodinamicii), în cazul transfe-
rului de energie şi ecuaţia conservării masei, în cazul transferului de
masă.
Dacă mişcarea fluidului este laminară, ea are loc sub formă de stra-
turi paralele care alunecă unele faţă de altele, iar traiectoriile particu-
lelor de solid sînt fixe şi pot fi uşor evidenţiate prin materializare cu aju-
torul unor trasori; cîmpul de viteze în mişcarea laminară, într-o repre-
zentare în sensul lui Euler, este independent de timp. Intr-un asemenea
sistem, transferul de masă sau căldură al unui alt sistem are loc numai
prin convecţie şi difuzie moleculară, respectiv conducţie (excluzînd pro-
cesele de radiaţie a căldurii).
Pentru a scrie ecuaţia generală de transfer a unei proprietăţi scalare
(fie că este vorba de masă, energie sau cantitate de mişcare proiectată pe
o axă), se consideră o porţiune de fluid de volum v limitată de o supra-
faţă ~- In reprezentarea lui Euler, proprietatea scalară depinde de coor-
donatele punctului considerat, M, în spaţiul ocupat de fluid şi de timp.
Suprafaţa este traversată în orice moment de un flux de particule care
posedă proprietatea scalară r raportată la unitatea de volum, iar ecuaţia
de conservare, ţinînd seamă de disipaţia sau producerea de proprietate r,
se scrie sub forma:

~a;
D
dv+~Nda= ~Fr dv
:E V
(11.6)

unde termenul Ndcr reprezintă fluxul total al convecţiei şi difuziei mole-

-+ --+
culare (conducţiei), N=fV ·n+j; j este fluxul difuziv molecular, care
--+ --+
este dat de legea lui Fick: j=Dn-grad r, iar V este viteza elementului de
suprafaţă dcr (fig. 11.10), D fiind coeficientul de transport molecular pen-
tru proprietatea r.
Ecuaţia (11.6) se mai scrie sub forma:
v
~[a; +div(r•V)-div(D grad r)Jdv=~Frdv
O V
(11. 7)
de unde reizultă ecuaţia generală de transfer:
ar +div(r V)- div(D grad r) Fr (11.8) Fig. 11.10. Volum de
at fluid o arbitrar pen-
tru scrierea ecuaţiei
c are se mai scrie sub forma (în notaţie tensorială): de conservare.
ar + aru, = ...!_ (D ar) +Fr (11.9)
at ax, ax, ax,
în care se face sumare după indicele i.
399
 Ecuaţiile care descriu mişcarea unui mediu fluid omogen se obţin
din ecuaţia generală de transfer (11.8), considerînd conservarea cantităţii
de mişcare în proiecţie pe o axă. Se înlocuieşte r =P u.i, unde u, este pro-
iecţia vitezei mediului pe axa Oxi, şi se obţine:

a(pu,) d"
- - + IV pu,V-+ = F I (11.10)
ai
unde F, este suma proiecţiilor pe axa Ox. a forţelor care acţionează asu-
pra porţiunii de fluid cuprinsă în volumul v. Aceste forţe sînt de două
tipuri:
- forţe volumice, care provin din acţiunea unui cîmp de forţe ex-
terior (de exemplu gravitaţional), notate cu f, (pe unitatea de volum);
- forţe de suprafaţă, care se exercită pe suprafaţa ~ şi sînt defi-
nite de tensorul tensiunilor 0 11; pe unitatea de volum, ele se scriu sub
forma (11.12).
Din (11.10) rezultă ecuaţiile de mişcare scrise sub forma:

p( -au, + U1-
au,) ='f + -aa 11
. (11.11)
at axJ axJ
unde s-a ţinut seamă de ecuaţia de continuitate: ap + ...!_ (pu )=0.
at ax, 1
Tensorul tensiunilor se poate scrie sub forma:
<111 =- p811+-r11 (11.12}
unde 8if este simbolul lui Kronecker: I>.·=
1
{O pentru i_=l=ii iar
1 pentru Z=J
T11=µ(au,
axJ
+ au1)+"tl.811
ax,
(11.13)

reprezintă tensorul tensiunilor de frecare vîscoasă.

In (11.13} mărimile µ şi 'YJ sînt coeficienţii de vîscozitate ai fluidu-
. . au,
l w, iar e= - .
ax,
Pentru un fluid care respectă legea lui Newton, a efortului tangen-
ţial de vîscozitate (fluid newtonian}, se scrie:

(11.14)

In toate cazurile care se studiază în lucrare, se consideră numai

cîmpul gravitaţional şi se scrie:
f1 = - grad U = - grad(pgZ). (11.15)
Pentru un fluid care poate fi considerat incompresibil, adică de
masă specifică constantă (âp/{)p=O}, ecuaţia de continuitate devine
(âuJâx,=0, iar ecuaţiile (11.11} se scriu sub forma:

p
au, + u,-=-
au,) a(p+pgZ) +µ -a-u, - 2
(11.16)
( -
at axJ ax, axJ. ilx,
care sînt aşa-numitele ecuaţii Navier-Sto~es.
400
 Dacă în ecuaţiile Navier-Stokes se introduc coordonatele adimen-
sionale: x ~ x,/L, u,= uJUo unde L şi U0 sînt o lungime şi, respectiv,
o viteză caracteristice mişcării considerate, se obţine forma adimensio-
nală:

UJ· au, = _ J!!_ + ..!.. a•u, (11.17)

ax, ax, Re ax,ax,
în care apare numărul adimensional al lui Reynolds:
Re= UoL
V

Ecuaţia de continuitate rămîne aceeaşi.

Numărul Re este măsura raportului dintre forţele de inerţie pu1
au
ax,
şi de viscozitate µ
a2u,
ax,ax,
Cind numărul Re este mic, forţele de viscozitate sînt predominante,
iar efectul viscozităţii este important în tot domeniw mişcării.
Cînd numărul Re este mare ( ~ 1), forţa de inerţie este predomi-
nantă iar efectul forţei de viscozitate se face simţit numai în domeniile
· ~ .. • t
m1şcar11 m care ermenu
1 asu, es t e 1mpor
. t an t .
ax,ax,
Pentru Re-+oo, cazul fluidului perfect, intervin numai forţele de
inerţie.
Pe de altă parte, în anumite cazuri pot apare în mişcarea fluidelor
variaţii de densitate care însă sînt mici în comparaţie cu densitatea me-
die Pm· In conformitate cu aproximaţia lui Boussinesq, se poate neglija
influenţa variaţiei de densitate asupra termenilor de inerţie, dar trebuie
ţinut seamă de influenţa acesteia asupra termenului care redă acţiunea
forţelor de greutate. In cazul general se consideră o densitate medie Pm,
pe un plan orizontal la cota Z care trece prin punctul considerat.
De asemenea, se introduce o valoare medie a presiunii dată de le-
gea liidrostaticii:
ap,,.
-=-p,ng-
az (11.18)
ax, ax,
Aceste valori medii sînt independente de timp. Cu valorile Pm şi Pm,
ecuaţiile de mişcare (11.17) se scriu sub forma:
au, + u, au, = _ 2_ a(p-p,.) _ p-p„ g az + 2_ a-r,, (ll.lg)
at ax, p ax, p ax, p ax,
In termenul - p-p„ g az , dacă variaţiile de densitate sînt mici
p ax,
în comparaţie cu variaţiile de temperatură, este preferabil să se scrie
pT= pmTm şi să se înlocuiască p-p'"cu - T-T,.. Astfel, ecuaţiile (11.19)
p T„
devin :
au'+u,au,=_2.._(p-p,.)+T-T,.g az + 2....(.:!i!.), (ll. 20)
at ax, ax, p„ T„ ax, ax, p,,.
Ecuaţia (11.8) se scrie pentru transferul de masă dacă se consideră
(cel puţin) un constituent C care difuzează în mediul fluid. Se înlocuieşte
26 - Hidrologie dinamică 401
r cu masa C pe unitatea de volum (concentraţia) şi, admiţînd că C este
mic în raport cu masa volumică (densitatea) a mediului, se obţine relaţia:

ac +div CV=div(Dµ grad C) +F c (11.21)

at
unde Dµ este coeficientul de difuzie moleculară a constituentului C în
mediul fluid considerat. Ecuaţia (11.21) se poate scrie şi sub forma:
(11.22)

derivată din (11.9).

In cazul cînd se scrie ecuaţia de conservare a energiei totale, se
consideră r =pE+p(uN2), unde E este energia internă pe unitatea de
masă.
Termenul care reprezintă contribuţia exterioară la disipaţia sau la
producerea de energie va cuprinde, pe lingă puterea furnizată de acţiu­
nea forţelor exterioare şi puterea calorifică furnizată din exterior mediu-
lui fluid considerat, reprezentată de fluxul conductiv de căldură prin
suprafaţa !: .
Ecuaţia (11.8) se scrie în aceste condiţii sub forma:

•[,E+:{4)] +div[pE+p(~) ]V-[(r,+ :::•Ju,]+div(A grad T)

(11.23)
unde 1i. este coeficientul de conductibilitate termică a fluidului definit
a nalog cu coeficientul de difuzie moleculară.
Ţinînd seama de (11.13) şi (11.15) ecuaţia (11.23) devine:

:JpE+p(:~)] + a:Jpu.(E +: + ~ +gz)] =

=-p au, +u, a-c:o
ax, ax,
+ ~(;..!!..).
ax, ax,
(11.24)

Astfel, se ajunge la ecuaţia de transfer pentru energia internă:

p-=-p--pe+-
dE
dt
au,
ax,
a ( aT)
ax, "A-
ax,
(11.25)

unde pe reprezintă contribuţia forţelor de viscozitate şi se numeşte func-

ţia de disipaţie.
Ecuaţiile (11.25) se pot pune sub forma echivalentă:

p~(E+E...)- =pe+ ~(;,.E)

dl
dp
ax, ax,
p cit
(11.26)

unde E+ E... = i formează funcţia de entalpie. Aceasta este o funcţie de

p
presiune şi temperatură şi, deci, se poate scrie:
dt = ~ aT + !!_ op
c1t aT at ap at
402
 Dar c:)=cp reprezintă căldura specifica la presiune constantă şi
p !!.. =1-~TtiT, unde ~ este coeficientul de dilatare termică. Ca urmare„
ap
ecuaţia (11.26) devine:
dT dp .
Cp-=~TT- +pe+cliv{). grad T). (11.27)
dt dt

In cazul, foarte rar, cînd Cp=C0 (egalitatea căldurilor specifice la

presiunea constantă şi la volum constant), ~=0. In general, la lichide,
se constată că ~TT- dp ""O fără ca ~=0. In1r-un mediu fluid imobil cu
dt
A= constant, se obţine

aT = 2- 'y' 2 T = DTV 2 T (11.28}

ot pC„
unde DT este difuzivitatea termică moleculară a mediului fluid.
Intr-o mişcare turbulentă, cîmpul de viteze este complet dezordonat„
caracterizat de o agitaţie intensă a particulelor fluide în spaţiu şi timp.
Rezultă o caracteristică fundamentală a mişcărilor turbulente şi
anume aceea de a fi nepermanente. Dacă se consideră un punct M fix
în spaţiul ocupat de fluidul în mişcare, vectorul viteză în acest punct
este o funcţie de timp.
Componentele vitezei pe axele de coordonate, u., sînt funcţii alea-
torii de timp şi se pot calcula valorile medii într-un interval cuprins în-
tre momentele t 0 şi t 0 +T cu ajutorul relaţiei:

(11.29}
'•
Dacă timpul T considerat este suficient de lung, atunci media u,
este independentă de momentul t 0 •
Mediile u1 sînt proiecţiile vectorului V, care însă nu depinde de ale-
gerea axelor de coordonate.
La un moment t oarecare, viteza în punctul M va fi suma dintre
viteza medie şi o valoare de fluctuaţie, adică se scrie:
(11.30)
Parametrii hidrodinamici, ca presiunea şi eforturile tangenţiale de
vîscozitate, sînt de asemenea funcţii aleatorii de timp. 1n cazul general
al mişcării turbulente cu transfer de masă sau de căldură, temperaturile
şi concentraţiile sînt şi ele funcţii aleatorii de timp.
In general se scrie că pentru proprietatea r există o valoare medie
în jurul căreia se efectuează fluctuaţii datorate agitaţiei turbulente:
r r+r (11.31)
iar ecuaţia generală de transfer (11.8) se scrie pentru mişcarea medie sub
forma: ·

(11.32)

26• 403
 Aplicînd procedura de medie da~ de (11.29) şi (11.30) şi (11.31) se
obţine ecuaţia de mişcare medie a curgerii turbulente sub forma:
au'+uau,=_ap +g,(T-T,,,) az+v aBu, -~(u'.u'.) (11.33)
at J ax1 ax, Tm ax, ax1ax1 ax1 • J
.s au
-au, +u au,_ g,(T-T,,,) az + _!__
at J axJ - Tm ax, axJ
[-i HP-+v(au, + âu,)-u'u']•
axJ ax, i j
(11.34)

Ecuaţiile (11 .34) se numesc ecuaţiile lui Reynolds.

In aceste ecuaţii apare un termen suplimentar fo:u~) faţă de ecua-
ţiile de mişcare laminară, .care descrie efectul agitaţiei turbulente asu-
pra mişcării medii şi reprerzintă contribuţia mişcărilor turbulente la
transferul de cantitate de mişcare. Termenii - p u:u~ se numesc ten-
siunile Reynolds.
Ecuaţia transferului de masă pentru mişcarea turbulentă medie se
scrie sub forma :
-- -
ac+ a(cu,) =
- a(D µ-- ac
ax,
c-;,)
u.
' +F 0
at ax, ax, (11.35)

iar pentru transferul de căldură sub forma

aT - ·aT aT'u, a9T
-+u1-=---+1.--! (11.36)
at ax, axJ axJ axJ
In cazul unor curgeri turbulente, în ecuaţiile medii, fie că este vorba
de ecuaţiile de mişcare propriu-zise fie că este vorba de ecuaţiile de
transfer al unei proprietăţi scalare, apar o serie de termeni suplimentari
.de corelaţie între diversele mărimi fluctuante, de forma - "(U; , termeni
nenuli în medie probabilistică în timp, constituind necunoscute supli-
mentare în ecuaţii.
Determinarea lor directă este practic imposibilă şi în consecinţă,
pentru rezolvarea ecuaţiilor se introduc fie expresii de calcul al acestor
termeni în funcţie de mărimi cunoscute (de exemplu parametrii hidro-
dinamici spaţiali ai mişcării), fie ecuaţii suplimentare care egalează nu-
mărul total al ecuaţiilor cu numărul necunoscutelor.
Aceste scheme matematice constituie modele de simulare a fluxu-
rilor turbulente.
Modelul cel mai cunoscut şi cel mai vechi totodată îl constituie in-
troducerea conceptului de vîscozitate turbulentă a lui Boussinesq, prin
analogie cu vîscozitatea moleculară.
Astfel, expresia efortului tangenţial turbulent într-o mişcare uni-
dimensională (de exemplu după direcţia 02:) se scrie sub forma:

, , au:,;
=µ,--• (11.37)
't'e=-pU U
„ 11 au
Pentru corelaţiile între mărimile fluctuante care apar în ecuaţia
(11.35) a transferului de masă în mişcarea turbulentă, se scrie, similar
cu (11.37), relaţia de calcul al fluxului masic turbulent:
.
]111=-C U
-,-, = Dac
,- (11.38)
li au
404
în care De este coeficientul de difuzje masică turbulentă, analog coefi-
cientului de viscozitate cinematică turbulentă Vc= µ,,
p
La fel, relaţia de calcul a fluxului de căldură în mişcarea turbu-
lentă se scrie sub forma:

q,=-
T'' k ·aT
UII= t 8y (11.39)
în care k 1 este coeficientul de conductivitate termică turbulentă, de ase-
menea analog lui vc.'
Coeficientul de viscozitate turbulentă µt este o proprietate a stării
locale a turbulenţei, adică o funcţie de mişcarea însăşi, şi nu o proprie-
tate fizică a fluidului, cum este de exemplu viscozitatea moleculară. In
general, µ 1 nu poate fi considerat constant decît (cel mult) într-o miş­
care omogenă şi el se exprimă în funcţie de mărimile medii locale.
După Townsend [31], mecanismul generării unei viscozităţi turbu-
lente este independent de echilibrul dinamic al turbionilor de scară mare,
ceea ce ar justifica considerarea unei valori constante pentru µ 1•
In conformitate cu teoria turbulenţei izotrope locale a lui Kolmo-
gorov [12, 13] se admite că mişcarea turbulentă este constituită din fluc-
tuaţii (pulsaţii) turbulente de mărimi (geometrice) diferite, de la scara
dimensiunii caracteristice a curgerii medii şi pînă la limita inferioară
pentru care curgerea devine în întregime laminară. La numere Reynolds
foarte mari ale curgerii medii (Re=I0 6-10 7), turbionii de scară mare,
comparabilă cu scara neomogeneităţii curgerii, nu sînt stabili şi, sub ac-
ţiunea pulsaţiilor de scară mică, se produce o suprapunere a pulsaţiilor
cu un ordin de mărime mai mic.
Procesul de degradare se repetă în acest fel pînă cînd numărul Re
asociat celor mai mici pulsaţii (valoarea raportului dintre forţele de inerţie
şi forţele de viscozitate asociate fluctuaţiilor de viteză) este prea mic pen-
tru a mai permite formarea de noi turbioni. La acest nivel mişcarea de-
vine laminară, iar energia turbulentă transmisă prin lanţul suprapunerii
turbionilor se disipează prin frecare viscoasă. Intre L0 , scara integrală
de turbulenţă şi la, scara internă sau de disipaţie a turbulenţei, există
o întreagă gamă de mărimi de turbioni. Numai pentru turbionii de scară
mare, L0, sau de acelaşi ordin de mărime este necesar să se ia în consi-
derare dependenţa faţă de mărimile medii ale curgerii. Pentru turbionii
de scară mică internă, se constată că se poate aplica ipoteza echilibrului
local şi a izotropiei, conform căreia mărimea turbionilor este determinată
numai de mărimile de disipaţie (energia de disipaţie turbulentă 7 şi ener-
gia de disipaţie vîscoasă, adică viscozitatea v). Pentru turbionii de scară
mai ma!:, dar mică în comparaţie cu L0, mărimea lor este o funcţie nu-
mai de e:. In acest fel, curgerea propriu-r,dsă se compune din:
- cîmpul de viteză medie V;
- mişcarea turbionilor de scară mare u~;
- mişcarea turbulentă propriu-zisă u~;
Transferul de energie al unei componente a fluctuaţiei de viteză
către altă componentă, adică termenul u:u;, este, după Townsend, mult
mai rapid decît transferul de la mişcarea medie către turbionii de scară
mare, ca şi transferul între turbionii intermediari pînă la scara internă.
Ar fi deci posibil să se exprime µ 1, fără a considera echilibrul energetic
405
al mişcării
turbulente, dar ar fi incorectă exprimarea lui µ, în funcţie de-
proprietăţile locale.
Cu toate acestea cel mai des se întîlnesc expresii ale lui µt în func-
ţie de mărimi medii locale, care sînt necesare pentru a descrie variaţiai
sa în secţiunea curgerii.
Se disting două categorii de modele:
- modele care exprimă pe µt printr-o relaţie algebrică;
- modele care calculează pe µ, dintr-o ecuaţie diferenţială sau O·
ecuaţie cu derivate parţiale.
Din prima categorie amintim de teoria lungimii de amestec a lui
Prandtl care, prin asociaţie cu conceptul liberului parcurs mijlociu din teo-
ria cinetică a gazelor, introduce noţiunea de lungime de amestec, pe par-
cursul căreia cantitatea de mişcare se conservă şi obţine relaţia de calcul
a efortului tangenţial - pu'.u;
1 .
sub forma:

-
p " y p m au au
I
u· u· = [21 au„ âu., (11 .40)1

unde produsul p12 j au.,\ reprezintă vîscozitatea turbulentă µ,:

m au
2 \ au„
µ,=p 1m aji I (11.41}

Astfel, prin intermediul lungimii lm, viscozitatea turbulentă µ, de-

vine o mărime proporţională cu lungimea zonei turbionare în cazul tur-
bulenţei libere sau proporţională cu distanţa la perete în cazul stratului
llinită.
Principala obiecţiune adusă teoriei lungimii de amestec constă în
faptul că, în vecinătatea unui extremum de viteză (de exemplu, la pe-
rete), acordul între experienţă şi teorie nu este satisfăcător.
Vîscozitatea turbulentă µt se anulează, cînd gradientul vitezei medii
devine egal cu zero. Or, µ, fiind o proprietate a curgerii turbulente, nu
poate fi nul acolo unde intensitatea turbulentă este de obicei mare.
Din aceeaşi categorie de modele fac parte şi relaţiile care exprimă
pe µt în funcţie de caracteristicile globale ale mişcării medii. Pe baza
teoriei lui Kolmogorov se poate scrie relaţia:
µ,=P'\Jkl (11.42)
unde k este energia cinetică turbulentă

k =2.-,-,=
u.iu,
2:..-(
u„
'2+~+'2)
u u=11
(11.43)
2 2
iar l este o scară de lungime.
In acest model, l este determinată printr-o lege dată în fiecare caz
de curgere.
Un model mai complet de tipul (11.40) se obţine prin analogie cu
relaţia de · definiţie (11.13) a tensorului de definiţie 'TtJ, Astfel Spalding
şi Launder [14] propun relaţia (pentru fluid incompresibil):

(11.44)

406
 Deosebirea faţă de relaţia (11.13) constă în apariţia termenului con-
ţinind pe k. Din punct de vedere formal, el are rolul de a egala cei doi
membri ai ecuaţiei cînd i=j şi se însumează. Acest termen suplimentar
poate fi interpretat ca o mărire a presiunii statice prin preluarea a două
treimi din energia turbulentă.
Pentru a-l determina pe k se poate folosi fie o nouă relaţie alge-
brică, fie o ecuaţie de transport. ln acest al doilea cw; intrăm în cea de-a
doua categorie de modele, în care µ, se calculează dintr-o ecuaţie (dife-
renţială sau cu derivate parţiale).
Astfel, modelele care utilizează o singură mărime turbulentă ca
variabilă a unei ecuaţii de transport (modele cu o ecuaţie) constau în a
considera că fiecărui tip de profil a tensiunii turbulente - p u;u~ îi este
asociat un profil al unei alte mărimi turbulente (de exemplu energia tur-
bulentă, k, funcţia de disipaţie,~ etc.).
De exemplu, pentru modelul conţinînd pe k se asociază ecuaţiei de
mişcare (11.34) ecuaţia lui k. Similar se procedează pentru modelul con-
ţinînd pe s. _
In continuare, în aceeaşi categorie de modele, apare schematizarea
cu două ecuaţii de transport (de exemplu pentru k şi E) sau cu mai multe
ecuaţii de transport.
In concluzie, în ceea ce priveşte modelul lui Prandtl, se constată că,
în măsura în care lungimea de amestec poate fi evaluată suficient de co-
rect în raport cu caracteristicile curgerii (pentru curgeri simple, ca de
exemplu unele curgeri de tip strat limită sau turbulenţă liberă), ipoteza
lui Prandtl dă rezultate bune în ce priveşte profilul vitezei medii şi al
tensiunii de vîscozitate turbulentă.
In ceea ce priveşte modelele cu o ecuaţie de transport, se poate
aprecia că ele oferă posibilităţi de calcul cu mai puţine ajustări ale anu-
mitor cantităţi din relaţiile algebrice. Aceste modele sînt totuşi limitate
de necesitatea adoptării unei relaţii algebrice exacte privind lungimea de
amestec.
Faţă de aceste modele, schemele cu două ecuaţii de transport pre-
zintă avantaje mari 1egate de generalitatea lor, nemaifiind necesară de
exemplu ajustarea empirică a lungimii de amestec.

11.4. AMESTECUL ŞI DILUŢIA JETURILOR POLUANTE

11.4.1. Elemente de teoria jeturilor

Mişcarea jeturilor provenind din surse întreţinute de cantitate de
mişcare (jeturi dinamic pure) face parte din categoria mişcărilor turbu-
lente libere, adică din acele curgeri care se dezvoltă în contact (pe cel
puţin una din feţe) cu un fluid înconjurător aflat într-o stare de netur-
bulenţă (repaus sau mişcare potenţială). In fiecare moment, fluidul în
curgere turbulentă este separat de mediul ambiant printr-o suprafaţă ne-
regulată, întrepătrunsă cu fluidul înconjurător, dar suficient de bine
conturată.

407
 In interiorul acestei suprafeţe turbulenţa este practic omogenă, atît
ca mărime cît şi ca intensitate. Curgerea turbulentă liberă presupune de
asemenea, în aproape toate cazurile, răspîndirea în fluidul înconjură­
tor atît în direcţia mişcării cit şi în direcţie transversală.
Ecuaţiile mişcării medii a curgerilor turbulente libere pot fi simpli-
ficate utilizînd aproximaţia de tip strat limită. Se consideră de exemplu
o mişcare pe direcţia axei Ox.
Fie U 1 viteza medie a mişcării şi p 1 presiunea, în imediată vecină­
tate şi în afara curgerii turbulente.
Se scriu ecuaţiile după direcţiile Ox şi Oy:
U au+ V au+ W au+ acu2 -v2) + ·auv' + auw =
ax au az ax au az
2 2
= -~ ap1+v(a u + a u) (11.45)
p ax au az 2 2

2
av + avw = _ 2._ ap (11.46)
au az p ou

L în care, la fel ca ş1 m aproximaţia de tip

Fig. 11.11. Evidenţierea con-
diţiei de autoconservare.
strat-limită,
s-au neglijat termenii de acelaşi
ordin de mărime cu l/L. Aceasta corespunde
')bservaţiei că gradienţii valorilor medii în
direcţiile Ox sînt considerabil mai mici decît
cei în planul transversal yOx, adică scara'
lungimilor L în direcţia Ox este cu un ordin
de mărime mai mare decît scara l în direc-
ţie transversală (fig. 11.11).
Ecuaţiile (11.45) şi (11.46) se mai sim-
1?lifică dacă se ţine seamă că, în afara zonei
de curgere turbulentă, mişcarea fiind poten-
ţială se scrie relaţia lui Bernoulli:

~ ap1 =-Ui dU1.

p ax d:,;

De asemenea, se vor putea neglija eforturile de frecare vîscoase pentru

cazul curgerilor la numere Re mari. Ec:uaţia (11.45) devine:
U au+ V au +W au+ a(U9 -V8) + âuv + auw = U dU1
(11.4 7)
ax au az ax au az l dx
iar ecuaţia (11.46) se scrie sub forma:

(11.48)

Cea mai mare parte a curgerilor de acest tip sînt fie omogene în
direcţia Oy cu o mişcare medie în planul xOz, fie axial-simetrice în ju-
rul axei Ox. ·
Prima clasă de curgeri sînt cele bidimensionale pentru care ecuaţia
(11.4 7) devine:

(11.49)

408
 Pentru a doua clasă de curgeri, axial-simetrice, ecuaţia (11.47) de-
vine:
Q)

U -au
a:r:
+w -au+ -u-w
a [-2 - 2 +~v'i-w
ar ax
2
-r- dr ]+ - âîîw
1 -
r ar=
u1dU1
-·
d:r;
(11.50)
o

Acestor ecuaţii li se adaugă condiţiile de conservare a masei (ecua-

ţia de continuitate) şi de conservare a cantităţii de mişcare (ecuaţia in-
tegrală a fluxului cantităţii de mişcare). Prima condiţie se scrie sub
forma obişnuită:
(11.51)

A doua se obţine prin integrarea ecuaţiei (11.47) pe întreaga sec-

ţiune a curgerii:

d: ~~ U(U-U )dydz - d::: ~~ (U-U )dydz + d: ~~ (u -v )dydz=O.

1 1
2 2

n n n
(11.52)
Pentru un jet bidimensional, ecuaţia (11.52) ia forma:
~ ~ =
:~U(U-U1) dz+ d::: ~ (U-U1)dz +- :~ (u 2 -w2)dz=0. (11.53)
-= -= -=
Pentru un jet axial-simetric se obţine:

= = =
: ~ U(U-U1)rd.r+ d::: ~ (U-U1)rdr+-: ~ [u2 - ~ 2 2
(v + w )]rdr=0.
o o o
(11.54)
în evoluţia unei curgeri, distribuţia laterală (transversală) a mări­
milor medii se schimbă de-a lungul direcţiei de mişcare, dar se admite
ipoteza că ea îşi păstrează aceeaşi formă funcţională, schimbîndu-se doar
scara valorilor medii a parametrilor curgerii. Acest tip de ipoteză poartă
denumirea de autoconservare. In raport cu observaţia asupra fenomenu-
lui real, dezvoltarea unei curgeri prin autoconservare reprezintă numai
o condiţie asimptotică care este însă utilă în descrierea anumitor tipuri
de jeturi.
Condiţia de autoconservare a valorii medii a unei mărimi iM' se
scrie sub forma (Townsend [34]):
(11.55)

in care l 0 este scara lungimilor, iar m 0 scara mărimii M (pentru care M 1

este o valoare de referinţă). Atît Z0 cit şi mo sînt funcţii numai de a:.
Pentru exemplificare să considerăm ecuaţia (11.49) a curgerii bi-
dimensionale, în care se introduc condiţiile de tip (11.55).
(11.56)

409
 Se obţine ecuaţia:

u0 -d U1 (f -n f') +U (duo f
1 - - - Uo
-" dlo
I) f') +u0 -duo f' - u-
0 d(u 0 / 0 ) f' ~ fd
-- "l)i +
d:c d:c lo d:c dx 10 d:c
q2 dq2 q2 d/0
+ i- gf3 +<u1 -g3J d; - -t d:c "l)(gf - g~) = o (11 .57)

cu "f'J=Z/l 0 • Astfel, apar coeficienţii adimensionali:

U1lo duo U1 dlo lo duo d/0
- 2 -, --, --, - ! (11.58)
uo d:c Uo dx Uo d:c d:c

Pentru a se satisface condiţia de adimensionalitate a coeficienţilo r

(11.58) trebuie să existe relaţii de forma:
dlo
- =const. (11.59)
d:c

Introducînd condiţiile (11.56) şi relaţiile (11.59) în ecuaţia (11 .53)

se obţine:

(11.60)
a, a,

unde 11 = ~ f("l))dYJ şi 12= ~ f(YJ)2dYJ. Alegînd pe u 0 ca valoare extremă a

- co -a,

diferenţei U-U 1 pentru z=O, se găseşte:

Uo
li+ -Ia
U1
a= ----- (11.61)
uo
3I1+2 - I a
U1

Relaţia (11.61) permite calculul exponentului a. De exemplu, pen-

tru jeturi în mediu fluid înconjurător în repaus, deci pentru u0 ~ U1 re-
zultă a=-l'/2.
Aplicarea condiţiilor de autoconservare în cazul jetului axial-sime-
tric conduce la relaţia:
Uo
2(I1+ -Iz)
U1
a= ----- (11.62)

de unde, pentru u 0 ~ U1 , rezultă a--1.

Legea de afinitate a fost dedusă teoretic pentru diverse tipuri de
jeturi. ln tabelul 11.1. sînt prezentate principalele ipoteze şi rezultate
privitoare la jetul circular într-un mediu infinit în repaus.
De notat că, în forma (11.56) legea de afinitate se scrie:
2
U-U1=uo(t+;t (11.63)

410
 Tabelul 11.1.
LEGEA DE AFIINITA TE PENTRU JETUL CIRCULAR VERTICAL
INTR-UN MEDIU lN REPAUS DUPA TOLLMIEN, SCHLICHTING, HINZE
(coordonate r, z)

Tollmien Schlichting Hinze

Coordonată
% %
a xială

Viteza pe k k
axă
u.....= - u.,.,.=-z u.,..,=
z
r n
l) = - F.=-
% z
Variabila de
afinitate
a= l J k = 15,15
VDlo
u 1
- - =------:;;:
U., • ., 6,4U D
soluţie 0 0 2
U 1 l+ 8Dt., ; 2
Legea de
a finitate
-
tabula tă
u
= ((;)
-=----
,.., _____1

U„ao: (1+61,5;~) 3

Ec uaţia
liniei r 1 = 1,22C~ z 3
r 1 =0,084Sz
; I =

2
[ ,,-
8( y2-1)Dt,.
6,4U0 D 0
]''2 :;;:0,08

v itezei 2 2
m ediane r 1 =0,0S(z+z*)
2

z
m care YJ= - , iar l~ este definită ca dispersie a distribuţiei de viteză:
lo
co
1 (U - U1)z 2dz
l~ = _-_co_ _ __
(11.64)
co

-(X)
i (U-U1)dz

Se constată experimental că distanţa medie de la linia axială pînă

1a limita laterală (radială) a jetului circular (cu simetrie axială) este:
B=YJoZo, în care YJorv2.
Măsurătorile experimentale de viteză au pus în evidenţă valabili-
tatea ipotezei de afinitate pentru jeturile reale. Comparaţia dintre teorie
şi experiment prezintă o dificultate efectivă legată de deosebirea dintre
sursa punctuală teoretică şi sursa reală, constituită dintr-un orificiu cir-
cular de un anumit diametru.
Adaptarea teoriei la experienţă face apel la noţiunea de „origine fic-
tivă" [3].
Curgerea jeturilor este însoţită în toate c~urile de fenomenul de
antrenare a fluidului din mediul ambiant, care se produce în zona peri-
411
ferică de dezvoltare a acestor jeturi. Datorită faptului că acest fenomen
se produce transversal (şi de-a lungul) limitei de separaţie a jetului de
mediul ambiant, se constată o distribuţie intermitentă a fluctuaţiilor tur-
bulente în interiorul suprafeţei de separaţie şi în exteriorul acesteia. Un
semnal al unui anemometru plasat în această zonă va indica o alternanţă
a unor fluctuaţii intense (cu frecvenţă mare) cu fluctuaţii mult mai lente
(fig. 11.12). Mecanismul fenomenului
Limita mişcării turbulente de antrenare a fost descris în amănun­
A -------- - --------t>:. ţime de Townsend [33].
---,-----,.-~s· De exemplu, într-un jet plan bi-
dimensional, viteza medie de formare a
fz Axa centrala
fluidului turbulent pe unitatea de su-
prafaţă proiectată în planul xOy, denu-
mită viteză de antrenare, se scrie sub
forma:
o, o,

U4= -d~ - -
(Uo+uo)dz~ -d~ yUdz
În lungul A-A' dx dx
o o
(11.65)
unde factorul de intermitenţă y poate
În lungul 8- B" fi exprimat ca medie a unei mărimi
'I (x, t), definită cu valoarea 1 în inte-
Fig. 11.12. Corelaţia dintre forma
interfaţei şi semnalul anemome-
riorul turbulenţei dezvoltate şi cu va-
tric în zona intermitentă. loarea O în afară:
o(x, t)=y(x, z),
In relaţia de mai sus este util să se introducă legea de afinitate a
profilului de viteză U =U1 +u0f(YJ) şi condiţia dl 0 dx=constant, obţinîn­
du-se astfel o expresie generală pentru această familie de jeturi:
Uo
7Jo+Iy -
Ua = (a+ l) U1 ~ (11.66)
Uo 1+2..~
2 U1

în care (3, este parametrul de antrenare definit anterior (din condiţia

o,
dl 0/dx=constant), iar I., =5Yf(YJ)dYJ.
o
De exemplu, pentru jeturile bidimensionale f(7l)=sech 2 a. YJ, iar
a = -1/2 (pentru mediu ambiant în repaus) şi rezultă:

C 1 fiind o constantă.
In acelaşi mod, pentru jeturile axial-simetrice (a=-1, f(YJ) = l +
+ (ri2/2) se obţine:

C2 fiind o constantă.

412
 In tabelul 11.2 sînt indicate valorile coeficientului ~ şi ale rapor-
tului ua/u0 pentru cîteva tipuri de jeturi care evoluează într-un mediu
în repaus.
Tabelul 11 .2°
PARAMETRII CURGERII PENTRU ClTEiVA TIPURI DE JET,
IN FUNCŢIE DE LEGEA DE AFINITATE f ('IJ) A PROFILULUI VITEZEI

Jetul Legea de afinitate f ('IJ) a a

-12 0,045 0,054

Jet 1
bidimensional 1
(plan) f('IJ) = e
- 11
2
--2 0,18

1
0,22
2

f('IJ) = ( 2'IJ')-2
1- -1 0,044 0,082

Jet p=45 0;125

axial-simetric
(circular) - 70 0,100
f('IJ) = e- P11' P-
( p = 85 -1 0,090
p = 100 0,083

Jet simetric 1
in curent 0,07
paralel (coaxial) 3
cu viteză mare

11.4.2. Convecţia jeturilor sub acţiunea portanţei

Efectele portanţei asupra evoluţiei efluenţilor purtători ai unui ex-

ces de densitate (ape uzate sau calde) faţă de mediul ambiant se mani-
festă printr-un proces convectiv în care forţele de împingere arhimedică
joacă un rol predominant, deoarece ele reprezintă sursa de energie ce
determină mişcarea medie generată de evacuarea efluentului.
In cele ce urmează, studiul fluxului convectiv portant se va referi
numai la cazul efluenţilor evacuaţi în medii infinite, fără a introduce
în calcul proprietăţile regiunii convective din mediul receptor şi carac-
teristicile mişcării în apropierea suprafeţelor solide.
După formă, asemenea jeturi sînt de două tipuri:
- pene (de efluent), în care diferenţa de densitate este produsă
permanent şi regiunea de întindere a jetului este continuă între sursă şi
nivelul considerat (de exemplu, suprafaţa liberă);
- pene izolate (termale), care se produc la descărcarea instantanee
a unei mase de poluant; zona ocupată de jet este limitată şi, pe măsura
pătrunderii sale în mediul fluid, acesta nu mai este influenţat de condi-
ţiile iniţiale ale sursei.
Ambele tipuri de jeturi pot fi axial-simetrice sau bidimensionale.
Se introduce în ambele cazuri aproximaţia lui Boussinesq.
413
 In practică aceste jeturi sînt în marea majoritate turbulente şi, ca
urmare, ele fac parte din categoria mişcărilor turbulente libere (jeturi)
în care au loc procesele de antrenare, adică amestecul fluidului din me-
diul ambiant cu jetul.
Mecanismul antrenării cuprinde două fcW:e: captarea unor mase de
fluid exterioare de către turbionii de scară mare, care se dezvoltă la li-
mita de separaţie a jetului, urmată de amestecul acestora în zona turbio-
nară centrală, în care se manifestă turbioni de scară mai redusă.
Dispersia poluantului este deci rezultatul turbulenţei la scară mare,
generată de mişcarea jetului. Se admite că profilele de viteză sau tem-
peratură (în cazul unui jet cald) la diferite înălţimi deasupra sursei sînt
similare (autoconservate); profilele valorilor medii în timp ale acestor
parametri sînt corect reprezentate de curbe de tip Gauss. Ipoteza simili-
tudinii permite aplicarea considerentelor dimensionale în studiul proprie-
tăţilor jeturilor.
Parametrul principal care defineşte mişcarea portantă cu simetrie
axială este fluxul portant, definit prin relaţia:
()()

~
~p
P 0 = 21t W g - rclr (11.67)
pa
o
î n care W este viteza mişcării (pe verticală), !ip excesul de densitate faţă
de densitatea mediului ambiant, Pa şi r distanţa radială faţă de verticala
dusă în dreptul sursei de efluent (considerată punctuală).
In consecinţă, PaPo este mărimea forţei gravitaţionale ascensionale
produsă pe unitatea de timp de sursa considerată punctuală şi, deci, P 0
trebuie să rămînă constant cu înălţimea
w j~ z într-un mediu uniform de densitate Pa·
Se introduce o ipoteză de autocon-
servare, admiţînd distribuţii de viteză şi
b/2 b/2 de densitate de tip Gauss simplificate,

-
a
-z
-
adică avînd valoare constantă pe secţiu­
riea penei şi în interiorul ei şi valoarea nulă
in afară (fig. 11.13). In acest mod, fluxu-
rile masice şi de cantitate de mişcare se
w
pot înlocui cu valori medii calculate ca
integrale pe secţiunea penei. Acestor va-
lori medii nu li se atribuie semnificaţie
fizică.
Dacă numărul Re al jetului Re =
1/e 1/e z W· b ~
= --,1n care W este viteza verticală,
V

b iar b lăţimea jetului în direcţie radială

(jetul se consideră axial-simetric), este
Fig. 11.13. Distribuţia de tip
Gauss (a) simplificată şi (b) suficient de mare, efectele viscozităţii 'V
propriu-zisă. şi ale conductivităţii termice k (ambele
proprietăţi moleculare) sînt neglijabile; de
asemenea, numărul Re un intervine în determinarea proprietăţilor globale
ale jetului turbulent (mişcare turbulentă dezvoltată în întregime).
Parametrii care definesc dinamica jetului se consideră următorii:
P 0, z, r.

414
 Aplicarea analiziei dimensionale permite obţinerea următoarelor
relaţii:

W =Po ..!.a z ..!.a fi ( br ) , g .6p

;.: = P 0 !a z .! (r)
a f2 b , b = ~· · z (11.68)

unde l?i* este o constantă similară cu parametrul de antrenare definit an-

terior.
Experimental, se constată că mişcarea este descrisă corect de rela-
ţiile (11.68) de la o anumită distanţă deasupra sursei; pentru Z-+0 rela-
ţiile sînt L'lutilizabile, deoarece W şi g .6p tind către infinit.
Pa
Pentru a înlătura acest inconvenient se introduce sursa punctuală
virtuală aflată la o anumită distanţă sub nivelul sursei reale, astfel încît
configuraţia jetului deasupra sursei reale (la o distanţă suficient de mare
în comparaţie cu diametrul orificiului de evacuare al penei) este iden-
tică cu cea rezultată din sursa virtuală.
Funcţiile f 1 şi f 2 se pot determina din date experimentale.
Se constată că regiunea turbulentă a jetului de fluid creşte continuu,
pe cînd regiunea în care se manifestă influenţa poluantului (în care va-
loarea concentraţiei este mai mare decît un anumit nivel minim) creşte
la început, iar apoi se contractă şi dispare. Aceste observaţii experimen-
tale pun în evidenţă fenomenul de antrenare, adică al unui flux de fluid
din mediul ambiant care intră în jetul turbulent, deoarece se constată o
creştere a fluxului masic al jetului cu înălţimea.
Pentru a caracteriza fenomenul de antrenare, Batchelor [3] consi-
deră o viteză a masei de fluid care traversează limitele jetului proporţio­
nală cu viteza verticală medie, locală (la raza r).
In acest fel, ecuaţiile generale (de conservare a masei, de mişcare
şi a fluxului portant) se scriu sub forma:

~- (b 2 W)= 2cxbW
dz

~ (b2W2)= b2g .6p (11.69)

dz Pa

~ (b2W11 .6p) =-b 2 W

dz Pa
unde CI este constanta de proporţionalitate pentru caracterizarea vitezei
de antrenare, Ua= CIW şi
o, o,

Wb = ~ W(r) r dr, W b 2 2
= ţ W 2(r)r dr (11.70)
o o
adică se consideră că distribuţia acestor parametri este de tip Gauss sim-
plificat, cu o valoare constantă pe secţiunea transversală a jetului şi va-
loare nulă în afara acesteia.
Coeficientul de antrenare CI s-a determinat experimental pentru je-
turi neportante cu aceleaşi caracteristici (profile de tip Gauss simplifi-
cat) şi s-a obţinut CI=0,08.
. Pentru pene portante, valoarea determinată experimental de Mor-
ton este mai mare; CI=0,116, adoptîndu-se în general CI=0,10-0,12.
415
 Din primele două ecuaţii (11.69) rezultă relaţia:
Âp
g-
db =2cx-b~• (11.71)
dz 2ws

Astfel, se observă faptul că semiunghiul de dezvoltare laterală a

jetului sub formă de pană (care evoluează în mediu uniform) egal cu
6/5 at, este mai mic decît semiunghiul 2at corespunzător jetului neportant
ll.p/Pa=O.
Pe de altă parte, ecuaţia de continuitate implică o creştere relativă
a fluxului masic antrenat invers proporţională cu raza şi, deci, se poate
scrie relaţia:
1 dQ 2a; dQ Q
- -= - sau - =2ct- (11.72)
Q dz b dz b
unde .9... se interpretează ca viteză pe traiectoria axială a penei.
b
Relaţia
(11.72) permite determinarea efectivă a coeficientului de
antrenare at, prin măsurarea experimentală a fluxului volumic antrenat.
Studiul cazului mai general al unui jet portant forţat, axial-simetric
şi turbulent, evacuat orizontal în direcţia Ox (fig. 11.14) într-un mediu
receptor mai dens, în repaus, se poate face prin aplicarea ecuaţiei de con-
servare a masei:
au+..!._ acv,) =O (11.73)
ax r ar
a ecuaţiei de mişcare în direcţia Ox
U au +v au=..!....!.. .!_(r a,)+g6p (11.74)
a:z: or p„ r ar or p„
şi a ecuaţiei diferenţei de densitate (portanţei)
V o6p +u Mp = 2.. ~
ar ax r ar
(n,r Mp)
or
(11. 75)

în care 't=-P~ este efortul turbulent tangenţial, iar D, este difuzivita-

tea turbulentă masică.
y

.8

Fig. 11.14. Schematizarea evacuării unui jet submers orizontal

Se scriu condiţiile la limită:

- au
r = O: U = U, - =0,
ar
au
r>0:-<0, - < 0
a6p r=co: u ....o, ll.p=O, 't=O. (11.76)
ar ar
416
 Admiţînd profile de tip Gauss pentru distribuţia vitezei şi a densi-
tăţii :

(11.77)

Âp = (pa-Pm)e
- .!.2 <_!._
).b
r (11.78)
şi prin introducerea relaţiilor (11.77) şi (11.78) şi integrarea pe secţiune
(după ra.za r), se obţin ecuaţii echivalente sub forma:
~ (b 2 Um) = 2C1.G' bU
dx

~((bUm)2] =2g ~P (Ab 2 ) sin 8 (11.79)

dx Po
unde Um este viteza pe traiectoria axială a jetului, iar etc coeficientul de
antrenare corespunzător profilelor de tip Gauss propriu-zis. Se observă
imediat, din (11.79), că ctc=·ct,/V2.
Soluţiile ecuaţiilor (11.79) se pot da pentru 8=rc/2, adică pentru un
jet vertical (în direcţia Oz), şi se pot exprima sub formă adimensională
(Anwar [1]):
13
 -0,462z~

O 59z4/3
m=, 1 (11.80)

unde : Â= b'Um' m=b2U[(b5UolP·At]_'l/5

bijUo «a

iar

acestea sînt soluţii echivalente cu (11.68), dar construite pe profile Gauss

propriu-zise.
Experimental s-a găsit că ecuaţiile (11.80) se pot aplica şi în cazul
unor jeturi submerse (înecate) la o adîncime suficient de mare, evacuate
în direcţie orizontală.
In cazul în care fluidul efluentului este mai greu decît fluidul me-
diului ambiant şi fluxul iniţial de cantitate de mişcare este îndreptat în
sus, se produce o frînare a mişcării penei în sus sub acţiunea forţelor de
portanţă. Fluidul mai greu cade înapoi într-o regiune inelară care încon-
joară mişcarea în sus. Se observă [33] că nivelul maxim atins de pană
fluctuează în jurul unei valori medii Zm şi se găseşte următoarea relaţie
de proporţionalitate:
:,,.
_......, Uo = F ro (11.81)
r0 ( ~p
g -ro
)1/2
p.
unde 2r0 este diametrul ajutajului şi U 0 viteza iniţială a efluentului la
ieşirea din ajutaj.

27 - Hidrologie dinamicll 417

 Pentru calcule efective se găseşte experimental o relaţie de aceeaşi
formă cu (11.81):
(11.82)

11.4.3. Jeturi de suprafaţă

Evacuarea apelor uzate sau calde sub formă de jeturi de suprafaţă

în rîuri, lacuri sau zona marină de coastă poate produce efecte sensibile
de alterare a calităţii apelor, îndeosebi în vecinătatea punctului de eva-
cuare unde predomină influenţa parametrilor proprii ai efluentului: vo-
lumul (debitul), cantitatea de mişcare şi portanţa.
Pe măsură ce apa efluentului se îndepărtează de punctul de evacuare
şi pătrunde în masa apei receptoare, are loc fenomenul de antrenare, adică
de amestec al fluidului înconjurător înspre interiorul jetului de efluent.
în absenţa unor suprafeţe solide care să limiteze curgerea în dome-
niul de evoluţie a jetului şi în absenţa unor forţe e~terne, cantitatea de
mişcare iniţială se conservă de-a lungul zonei de jet. Procesele de trans-
port dominante din interiorul traiectoriei jetului sînt convecţia şi difuzia
turbulentă în direcţie transversală traiectoriei jetului.
Pe măsură ce fluxul volumic creşte iar vitezele jetului descresc, are
loc tranziţia cărt:re zona în care curenţii şi turbulenţa mediului înconju-
ră tor sînt factorii ce determină dispersia efluentului.
In general, efluenţii evacuaţi la suprafaţă se comportă (în zona de
jet) ca jeturi turbulente tridimensionale şi numai în anumite cazuri se
pot considera curgeri bidimensionale.
In cazul general (curgeri tridimensionale) se scriu ecuaţiile generale
de mişcare sub forma:
"
U au +V au +W au =~Tgr a!:i.T dz-_!__ apd _
ax ay a: J ax p ax
o

-[-a~a ·+ -auv + auw] (11.83)

ax au a:

-·[- a'îiv + a-;. + avw], (11.84)

ax au a:
U aw
ax
+V aw +W aw
au az
=_ 1
p
apa _
az
[F
ax
+ a"'vw + yi? ]
ay az
(11.85)

unde axele de coordonate Ox, Oy, Oz sînt îndreptate respectiv în direcţia

longitudinală, laterală şi verticală (în jos). Dacă T este temperatura în-
tr-un punct oarecare, iar Ta temperatura mediulUi ambiant, atunci AT=
= T- Ta si, similar, p-Pa=Âp; ~r=-2.. iJT este coeficientul de dilataţie
• P op
termică, iar Pd presiunea dinamică „

418
 Ecuaţia de continuitate are forma obişnuită (11.51), la fel ca şi ecua-
ţia de transfer (11.36) care se scrie în regim permanent:
-
a (U.6.T)+ -a (VAT)+ -a (W.6.T) = -
a:r: au a:
a~ a~ a~)
- ( - uAT'+- vAT'+ - wÂT' (11.86)
a:r: au a:
unde AT' =T' este fluctuaţia de temperatură.
ln ecuaţia (11.86) s-au neglijat transportul molecular şi generarea
de căldură prin frecare vîscoasă.
Influenţa portanţei generată de diferenţa de densitate (rezultată din
diferenţa de temperatură, .6.T), poate fi cara;cteriza'tă de numărul adimen-
sional Ilichardson, scris ca raport al mărimilor finite:
/).p
-gho
. Pu 1
R lo=--.-= -z •
Uo Fro
Pande şi Rajaratnam (26] împart jeturile calde de suprafaţă în trei clase,
în funcţie de Ri0•
în practică, cele mai des întîlrute cazuri sînt jeturile calde la nu-
mere Ri 0 mijlocii şi, îndeosebi, mari. Setul de ecuaţii corespunzător este
analog cu cel scris pentru jeturile bidimensionale şi axial-simetrice, în
care se consideră o aproximaţie de tip strat-limită (se neglijează transfe-
ruriITe turbulente în direcţia longitudinală) şi se introduce aproximaţia
lui Boussinesq.
La numere Ri 0 mari, se obţin ecuaţiile:

(11.87)

U aV +V~ +w aV =f3Tg\" ~ dz- a11w - (11.88)

a:r: a, az J ay a:
o

o= - _!_ apu _ a; ~
2
(11.89)
p az az
ln toate cazurile, ecuaţia de transfer de căldură se reduce la:
.!. (UAT) + .!. (WAT)+ _!_ (WAT)=
a:r: ay az
a - a--
= - -vAT'- -wAT'. (11.90)
au a:
Soluţia ecuaţiilor se poarte obţine prin metoda analizei integrale,
specificîndu-se distribuţia de viteză şi temperatură în secţiunea jetului
(condiţiile de autoconservare) şi condiţiile la limită corespunzătoare.
Astfel, soluţia se obţine pentru valorile vitezei şi temperaturii pe
linia centrală (care reprezintă locul geometric al vitezei maxime şi al tem-
peraturii maxime din secţiunile succesive, în direcţie longitudinală) şi
penrtru dimensiunile care redau dezvoltarea în direcţie laterală şi pe ver-
ticală a jetului.

21• 419
 Se constată experimental că, în cazul efluenţilor la numere Ri 0 mari
caracterizaţi în origine printr-un raport geometric al secţiunii curgerii
(raportul dintre lăţimea curgerii şi adîncimea ei) cu ordin de mărime uni-
tar, se produce o stratificare puternică care menţine caracterul de curgere
stratificată în direcţie longitudinală (fig. 11.15).
in acest caz, interfaţa dintre jet şi mediul ambiant nu permite .ames-
tecul pe adîncime prin fenomenul de antrenare.

Uo

z. z

Detaliu

-
.r:.
::,
.r:. .

z
z
a

- m

Jetul de suprafaţă [plani

b
Fig. 11.15. Evoluţia jetului de suprafaţă .

420
 In ecuaţiile
(11.59) se adoptă pentru exponentul a valoarea cores -
punzătoare jetului cu dezvoltare laterală limitată de turbulenţa externă,
pentru care se admite a=-1/3. Rezultă:
U ml..., Xll/3; h1...., X1

(11.91)
Cu referire la schematizarea din fig. 11.15 se prezintă în continuare
rezultatele obţinute de Pande şi Rajaratnam în condiţii de laborator [26 j
la numere Ri 0 mari şi mijlocii. Astfel, testarea condiţiilor de autoconser-
Rj0 = 0.79
1,0 --=:---r---""""'t'" - Exponentială

- ----~----i- ---
E ........" Tip Schlichting
::> 0,8 Tip Tollmien
Ul
::>
0,6
ţ 0,4

0,2

o
o 0.5 1,0 1.5 2,0 2,S
11= y/bo _.,
1,0
o
~ I
....... " e-0.6 31)
.,...E - T i p Schlichting
-
.:::::. 1 O
t-'
a '
,._iu.::---t-- - '-..:'l'lc----- După C26 l
--L:Rj 0 = 0,79

-
.,'..111 0,8

0,6
ţ 0,4
0,2
o •···········
o 0,4 0,8 1.2 1.6 2.0
T)=Ylbr _ _ .
b
Fig. 11.16. Condiţiile de autoconservare a profilelor de
(a) viteză, (b) temperatură, în cazul jeturilor portante
de suprafaţă.

vare pentru distribuţia vitezei (fig. 11.16, a), conduce la expresia expo-
nenţială:

u, = e-ees(+)a
-
u
(11 .92)
u,,.
în care bu este valoarea lui y pentru care V .= .!_ Um·
2

421
 . De asemenea, se observă o bună con~ordanţă cu datele experimen-
tale şi pentru legile de afinitate de tip Tollrnien şi Schlichting (tabe-
lul 11.1).
Testarea condiţiilor de autoconservare pentru profilul de tempera-
tură (fig. 11.16, b) pune în evidenţă similitudinea dintre distribuţii[e de
temperatură şi cele de viteză.
,o ..----,-:::-,---,---,--,...---,r----r--,
Ri 0
C 0.79

t 6
o 1.14

·-~
N
......

M_
oc
=>
E
......
6

-
=>
o

o
o 5 10 15 20 25 30 35 40
-..xt./Ao
a
10
0,79

co
t 6 1.14 --lf---+--+--+-,....c.......t~-+--1
...... 6
..... o
··-
- oc
o
..o
4

~ 2

o
o 2 4 6 6 10 12 14 16 16 20
_... x/bo
b
6
Ri 0

N
t 5 C 1,14
o 0,79
......
...... 4
I o
<F
N
...... 3
M'E 2
I-
~
._p
.s
o--_. . . . ._ _.__....._---''---'---L--..L----1
O 3.59 7.19 10,79 14,39 17,98 21,58 25,18 28.77 32-;,7
- . xi/A-;
C
Fig. 11.17. Corelaţiile pentru (a) viteze, (b) dezvoltare late-
rală, (c) excesul de temperatură 1n cazul jeturllor portante
de suprafaţă la R,0 mari; date experimentale.

422
 Pe baza acestO\r date experimentale s-au obţinut corelaţiile pentru
numere Ri 0 mari (fig. 11.17, a, b, c):
Um
-- = -1,43
- - - -1- - - (11.93)
Uo Rib (xf VA 0-10,5) 113
16

~ =0,494Rib' 6 (-=-- + 1,7) (11.94)

bo bo

!.!_ =
bo
0,40Ri~l 3 (-=--bo + 1) (11.95)

t:,.T m
-- -
- 3' 17R'-
Io
1/3 ( --=-
X )-2/3• (11.96)
t:.To YAo
Pentru calculele practice, studiile experimentale efectuate de Stefan
şi Vaidyarman [29] furnizează date privitoare la dimensiunile şi diluţia
jetului în regiunea apropiată de sursă în care are loc tranziţia de la zona
cu nucleu rezidual către zona jetului turbulent (cu antrenare) pentiru di-
ferite forme constructive ale evacuatorului efluentului.
Se consideră o relaţie empirică pentru calculul distanţei longitudi-
nale la care excesul de temperatură reprezintă 900/o din excesul de tem-
peratură în OII'igine, de forma:

X90 % =KA'N
ho

unde h 0 este adîncimea curgerii în origine, A' =bo/P0 este raportul dintre
lăţimea iniţială a curgerii şi perimetrul ei, iar K şi N sînt constante em-
pirice funcţii de numărul Froude Fr0 =1/VFJ.o.
Expresia empirică obţinută are foirma:
X 90 O
% = (
17+- (A')
31) (1,4+~) Fro (11.97)
ho Fro
1,0

0,8
ţ
0,6

0,4

21
0,2 xo =(17 • 1!..)(A)(l 4• Fro 1
h0 Fr0

o
o 10 20 JO 40 so 60
- l x 0 th 0 1o.9T
Fig. 11.18. Lungimea de stabilire a amestecului iniţial
(900/o).

423
_ţ 10 Fig. 11.19. Adîncimea de
pătrundere a jetului de
suprafaţă în zona de
tranziţie.

2 4 6 B 10 12 14 16
- Fr0

z
I y

~=-::-r--x l~Mo
Po
Fig. 11.20. Schema jetului portant cu cir-

l lulsin~
culaţie internă (vedere şi secţiune).

('")
.....
..t E 2

.......,.<.
tÂ
+
..,.--
•
a a
•

•
--- •
a
o a
a•

•
-
Fig. 11.21. Rezultate teo-
retice şi experimentale

ţ I
la• o
~ " lJolUc" 2 4 6 8
lm1r>f-39 o••• -
pentru traiectoria unui
jet portant descărcat
orizontal în curent trans-
jo .469 act•
1 34 O O OO
versal.
--teorie
o I
o 2 - 4 8
 Din figura 11.18 rezultă că pentru A'<.=.. (valoare corespunzătoare
7t
unui canal semicircular) amestecul este mai puternic în jetul portant de-
cît în cel neportant.
Pentru A'> 0,6 portanţa reduce considerabil amestecul.
O altă expresie empirică se obţine pentru reducerea excesului de
temperatură la 800/0, sub forma:

X o
( 24 1,4)
1,5+-
~ho
= (3o+ Fro
-)(A') Fr, • (11.98)

De asemenea sînrt utile curbele experimentale obţinute pentru cal-

culul adîncimii maxime a jetului (fig. 11.19), în care:
h „a:,; = 1 + 0,6Fr?(A')3'4 • (11.99)
ho
Evoluţia unui jet portant evacuat într-un cwrent transversal cu vi-
teză mare este caracterizată de curbarea puternică a traiectoriei princi-
pale a jetului sub acţiunea presiunii dinamice şi ca urmare (1) de apariţia
unei circullaţii interne care poate fi asimilată cu evoluţia unei perechi de
turbioane (vortex) în plane perpendiculare la axa jetului şi (2) de for-
marea unei „dîre" în spatele jetului (fig. 11.20). Fenomenul are o inten-
sitate maximă în vecinătatea sursei, unde jetul are o traiectorie practic
normală la direcţia curentului; producţia de circulaţie (în jurul unui vîr-
tej) şi forţa de rezistenţă (în „diră") au valori maxime. În regiunea afec-
tată de prezenţa „dîrei", turbulenţa externă este neglijabilă iar procesul
de antrenare a fluidului din mediul ambiant se datorează aproape în ex-
clusivitate circulaţiei de tip vortex. In generaJ., se observă că evoluţia
perechii de vîrtejuri are loc sub nivelul suprafeţei libere şi, din acest
motiv, sînt utile rezultatele experimentale obţinute de Chu [20] pentru
cazul injecţiei orizontale în curgerea transversală într-un canal cu suprn-
faţă liberă, sursa fiind plasată la o anumită adîncime sub nivelul acestei
suprafeţe.
Soluţia injectată fiind mai grea decît cltJ)a, forţa portantă acţionează
vertical în jos iar jetul obţinut este tridimensional.
Măsurătorile experimentale se înscriu destul de corect după valorile
calculate teoretic pentru y, admiţînd pentru coeficientul de antrenare va-
loarea E=D,5 (fig. 11.21).

11.4.4. Jeturi submerse

Evacuarea apelor uzate în riuri, în lacuri sau în mare prin inter-

mediul unor difuzori submerşi constituie o metodă deosebit de eficace
pentru mărirea capacităţii de diluţie şi dispersie a poluanţilor. Apele uzate
sînt descărcate printr-o serie de orificii dispuse de-a lungul porţiunii de
evacuare a difuzorului (în cazul cel mai simplu, un singur ocificiu). Ames-
tecul iniţial al apelor uzate se produce prin difuzia turbulentă a jetului
în zona de jet, unde fenomenul se desfăşoară sub acţiunea predominantă
425
a fluxurilor sursei (debit, cantitate de mişcare, portanţă). Un rol impor-
tant îl joacă şi dispunerea hidrografică a difuzorului în mediul receptor.
In cele mai multe cazuri, apele uzate descărcate de difuzor sînt su-
puse acţiunii forţelor de împingere arhimedică (portanţă) proporţionale cu
diferenţa de densitate dintre efluent şi apele receptoare. Ca urmare jetul
de efluent este ridicat către suprafaţă, suferind în acelaşi timp un proces
de amestec prin antrenarea fluidului înconjurător. Situaţia cea mai sim-
plă este aceea a jetului dinamic pur (neportant), în care densitatea efluen-
tului este egală cu densitatea mediului ambiant. Un caz similar din punct
de vedere dinamic este acela al penelor de efluent care, în origine, posedă
numai flux portant (de exemplu efluenţii de apă caldă).
în mod obişnuit jeturile de efluent sînt iniţial purtătoare atît de
flux de cantita,te de mişcare, cit şi de flux portant.
Analiza practică a evoluţiei jeturilor submerse cuprinde în toate
cazurile (1) factorii de geometrie a difuzorului şi (2) factorii externi cure
caracterizează mediul ambiant. Astfel, orientarea efluentului (unghiul de
înclinaţie al ajutajelor orificiilor) şi distribuţia debitelor descărcate de-a
lungul difuzorului sînt elemente specifice în calculul zonei de jet iniţiale,
iair curenţii, vîntul şi stratificarea termică sînt elemente de bază în cal-
culul zonei de tranziţie şi al zonei de dezvoltare stabilă.
Evoluţia jeturilor descărcate din difuzoarele cu orificii multiple se
situează între două cazuri extreme: (1) cazul unui jet circular unic (sursă
virtuală punctuală) descărcat orizontal şi (2) cazul unui jet plan (sursă
virtuală liniară), rezultat din inteirferenţa jeturilor circulare individuale,
descărcate în acelaşi mod (orizontal).
Studiul teoretic al jeturilor submerse cu aplicabilitate practică, adică
fa scopul predicţiei distribuţiei agenţilor poluanţi în mediul ambiant, se
realizează îndeosebi prin aplicarea metodei analizei integrale, utilizată
similar şi în cazul jeturilor de suprafaţă.
Studiul experimental al jeturilor submerse, necesar în stabilirea
unor ipoteze şi în verificarea rezultatelor teoretice, vizează, de asemenea,
optimizarea formei constructive a difuzorului.
Analiza zonei de jet se face în ipoteza că distribuţiile de viteză şi
de densitate sînt în întregime dezvoltate şi, ca urmare, se pot aplica con-
diţiile de autoconservare admiţînd profile de tip Gauss.
în cazul jeturilor cu simetrie axială, se scriu condiţiile de autocon-
servare sub forma:

(11.100)
„1 „s
r '7)) = e- 1..•1•
f( "fJ ) = e- ,.- şi. f (~
cu "1) =
1;
in care r este distanţa de la axa jetului în direcţie radială, iar Z este o
scară de lungime caracteristică.
Lungimea caracteristică, Z, poate fi definită prin semilăţimea efec-
tivă a jetului, b, sau prin abaterea medie pătratică a distribuţiei de viteză
l 0 . (Anterior s-a indicat că bl'V2Z0).
426
 Fluxurile (volwnic) de cantitate de mişcare şi de portanţă în lungul
traiectoriei jetului vor avea în acest sens expresiile:
co co
Q = ~ 2U(r)(1trtdr =2UmlN+l ~ f(YJ)(1tYJ)N dYJ = 2~U~[N+;L JQ (11 .101)
o o
co
m= M = 2LJ2[N+;L( (7tYJ)Nf2(YJ)dYJ=2~LJ2lN+lJA! (11.102)
~ m J m
o
co
P= ~2UmzN+). ( gl:i.p,,. (1trilf(ri) dYJ=2~U„ 6.p „ glN+lJ1' (11 .103)
P• Jo P• P•

în care N=O pentru jeturi plane (sursă virtuală linliad) şi N = 1 pentru

jeturi circulare (sursă virtuală punctuală), iar integralele Iţ;, IM şi lp se
calculează în conformitate cu (11.100).
CederwallJ. demonstrează '[5] că viteza locală ce caracterizează aceste
fluxuri, reprezentată de viteza lagirangiană UL=~, se poate exprima
dt
. raportulm
pnn - :
Q

ds IM
UL= -
dt
= -mQ =Um -!
Io
(11.104)

In acest mod, ipoteza de antrenare pentru jeturile produse de surse

virtuale (fără flux masic miţial) se exprimă prin relaţia de proporţio-
nalitate V 0 " ' ~ , iar ecuaţia de conservare a fluxului volumic pentru un
Q
jet bidimensional (plan) şi, respectiv pentru unul tridimensional (circular)
se scrie sub forma:
dQ m
- = cx - (11.105)
ds Q
dQ m
- = CXS - (11.106)
ds Q

în care a. este coeficientul de antrenare.

Ecuaţiile de conservare a fluxului de cantitate de mişcare şi a flu-
xului de portanţă au expresiile:
d
- (m cos 6) = O (11 .107).
ds

~ !!.. (m sin 6) = P (11 .108),

Q ds
dp =0. (11.109)
ds

Ecuaţia traiectoriei jetului trebuie să reprezinte relaţia între fluxul

de cantitate de mişcare şi fluxul de portanţă la SU!'Să şi, deci, într-un
plan xy se poate scrie:
f[mo, Po, x, y(x)]=O. (11.110)
427
 Pentru un jet portant, cu înclinaţia 0 0 (în origine) constantă, se poate
obţine prin considerente de analiză dimensională relaţia următoare:
Q ( yp~/2)
ym~/2 =f mgt4 • {11.111)

Ecuaţiile (11.101)-(11.109) permit găsirea unor soluţii analitice în

cazuTile simple ale jeturilor dinamic pure sau penelor, verticale, evoluînd
în mediu omogen.
Coeficientul de antrenare oc se defineşte in conformitate cu (11.69)
şi (11.70) prin relaţia:

dQ -
- =21tba.U. (11.112)
ds

Valorile lui IX şi, respectiv, 1Xc sînt prezentate in tabelul 11.3.

Tabelul 11.3
VALORI EXPERIMENTALE ALE COEFICIENŢILOR DE ANTRENARE

Jet dinamic pur Pană

Cl a.o Cl ct.o
Jet circular 0,082 0,057 0,110 0,080
Jet plan 0,195 0,068 0,45 0,16

Coeficientul IX pentru profile de viteză de tip Gauss simplificat;

coeficientul IXc pentru profile de viteză de tip Gauss propriu-zis. Teore-
tic, cec = .~ pentru jeturi circulare şi cec= .~- pentru jeturi plane.
y2 2 y2
Construcţia tipică a unui evacuator submers constă într-o conductă
plasată în general pe fundul albiei sau uneori la o anumită adîncime sub
nivelul suprafeţei libere a rîului, care realizează evacuarea apelor uzate
printr-unul sau mai multe orificii (ajutzje) practicate la distanţe egale
în lungul conductei. Eficacitatea evacua.torului din punct de vedere al
obţinerii unei dezvoltări rapide a jetului submers sau al menţinerii zonei
de poluare în anumite limite este funcţie de o serie de parametri con-
s1Jruotivi.
Adîncimea la care se plasează evacuatorul este parametrul esenţial
atît din punct de vedere constructiv cît şi din punct de vedere al obţi­
nerii unui grad de diluţie cît mai ridicat. Stabilitatea mărimii adîncimii
este legată în primul rînd de configuraţia albiei în zona de mal care tre-
buie să permită dispunerea conductei de evacuare fără să necesite mari
lucrări de protecţie şi totodată să menţină eficacitatea de submersie a
jetului la variaţiile nivelului apei (parametru deosebit de important in
cazul Dunării, de exemplu). Eficacitatea de submersie a jetului se referă
· Ia necesitatea ca dezvoltarea laterală a jetului să se producă în interiorul
masei de apă în cea mai mare parte, înainte ca jetul să atingă suprafaţa
liberă ; procesul de antrenare sub acţiunea turbulenţei proprii a jetului
cuprinde mase de apă curată din rîu cu atît mai mari cu cît lungimea
traiectoriei jetului este mai maTe. Traiectoria jetului este fa rlndul ei de-
terminată de poziţia conductei de evacuare în raport cu direcţia curentu-
lui - în curent sau în contracurent - situaţiile cele mai favorabile întîl-
428
nindu-se în cazul jeturilor în contracurent. în toate cazurile conducta de
evacuare se plasează perpendicular pe direcţia curentului.
fo cazul jeturilor în curent tra!l'lsversal (fig. 11.22) adincilmea de
submersie trebuie să fie cit mai mare. Conducta se plasează la fundul
albiei .

Curentul transversal

Uc

I - Zono apropiată
11 - Zono curbato
III - Zono de vortex

Fig. 11.22. Schematizare jet in curent transversal.

În calculul diluţiei intervin: lungimea traiectoriei jetului, înălţimea

la care se ridică jetul, numărul Froude în origine. Un calcul simplu al
diluţiei se poate face cu relaţia

S= -Q/Q0 =~L/D cu ~=0,2+0,35 (11.113)

unde Q reprezintă debitul antrenat al jetului, Q0 debitul iniţial de apă
uzată, iar L lungimea traiectoriei jetului. Dezvoltarea, laterală a jetului
este puternic redusă în prezenţa unui curent puternic şi se admite b=
=(0,1+ 0,4)L, cu valoarea 0,1 într-un curent puternic şi valoarea 0,4 în-
tr-o z onă de stagnare.
Raportul L/x depinde sensibil de viteza curentului. La viteze mari
(Uc/U0 >2) se admite L= (l,l+l,2)x în timp ce într-o zonă de stagnare
se admiite o lege L=Kx2 , K fiind o funcţie de adîncimea apei.
Traiectoria jetului în zona curbată a evoluţiei sale se exprimă prin-
tr-o relaţie [30] de forma:
y X
(1.2p )0,31
-=1,45 ( - - (11.114)
Do Do CR0
unde Cn este coeficientul de rezistenţă la înaintare la originea jetului, iar
oe este coeficientul distribuţiei de presiune.
Se admite pentru coeficientul ocp o relaţie aproximativă OCµ=Ute,,/Uc,
iar coeficientul Cn. se obţine din diagrama 11.23.
Pentru determinarea practică a traiectoriei jetului se utilizează no-
mogramele din figurile 11.24 şi 11.25.
Cu ajutorul acestor nomograme se calculează şi diluţia obţinută de-a
lungul traiectoriei. Parametrii de calcul sînt numărul Froude şi Taportul
între lungimea conductei de evacuare şi diametrul ajutajului. In cazul
429
 3
~

[',,,.
o
a: '
u ' \
[\
'
i\
'
I'\
I'...

o
:-,...
r-
-
o 2 I, 6 8 10
- c(p
Fig. 11.23. Variaţia CR cu~,.
0

10 15 20 25 30

100 150
- . . x/d 0
Fig 11.24. Nomograma pentru calculul jeturilor submerse
cilindrice cu orificii multiple (l - distanţa intre orificii;
d 0 - diametrul orificiului; S - diluţia; b - lăţimea je-
tului); lld 0 = 20.

430
 10 1S 20 2S 3S

o
"t:J
-....
>,

ţ 150
,----.-,.-

100

20

100
_.., x/d 0
Fig. 11.25. Nomograma pentru calculul jeturilor submerse cilindrice cu
orificii multiple (Z - distanţa între orificii; d 0 - diametrul orificiului;
S - diluţia; b - lăţimea jetului); Zld 0 = 40.

(I)zona de jet @zona poluării de suprafaţă

@zona de salt hidraulic ©zona de contracurent
Fig. 11.26. Schematizarea evoluţiei unui jet submers în secţiunea rîului
- emisar.
 102 I I
8
-o --
I >-
1'-
A-Jetun orizontale (teorie)
I 6 1-Jet liber -8 = -15°
~ 4 ' ...
-!
2-Jet liber G: -30°
3-Jet liber -8 = - 45°
>-
>-
~ 3 '
E '~ / 1 '.
. .... ><'.
4-Jet În contact cu o suprafaţo rugoasO (tip B). G =-30° -
V) 2 5-Jet in contact cu o suprafaţă rugoasO (tipD).G =-30° ~
6-Jet în contact cu o suprafa}ă netedă G =-70° 1=
==

t 10
8 ..... ....
·.
'
''
" «.·,
7-Jef!n contact cu o suprafa. O rugoasă (tip Al.-8=-45? e =O. 3
8-Jet ,n contact cu o suprafaţă rugoaso (tipAl.-8=-30?e:0,25
9-Jet ta -G=30? care loveşte ~n ecran înclinat la <f ~-25°
6 ·, ,,
' ....
-~
:,:~
....... i,

', l ~ ' '~ .,· ,,7 i., ·'

4
3 ' ··,
.... ', ....', ~... '~t, .. i,

2
r... r~ r„ '~~ ~4
r-.. ~
·, .....
' I><:-." r,,.;; ........ .
:-.

~_ .... .....
~
'~-:
' 'r--.. . . g"
~
~
~ ~~
~ ............
.... ~
2 ., ,• '1l.

1
- -~
I/ ~

8 - _.,.
6
4
3
,.
-- -
2

10-1
,0-2 2 3 4 s a ir1 2 3 4 6 a1 2 34 6810 2 3 4 6 8 10
2
2 3 4 6 8 10
3
- (y/do) ·Fro1 o

Fig. 11.27. Piluţia jeturilor prin diferite procedee. Studiu experimental comparativ.
în care se utilizează o conductă
cu orificii multiple, raportul 1/d se re-
feră la distanţa dintre orificii şi
diametrul unui orificiu.
Se consideră o descărcare orizontală a efluentului. Nomogramele se
referă la evoluţia efluentului strict în zona în care influenţa curentului
exterior este neglijabilă, deci Uc~ U 0 •
Pentru un calcul global se poate admite S=Q/Q0 = 2CJC.,. unde Cm
este concentraţia maximă într-o secţiune a jetului în care debitul este Q.
Astfel pentru o anumită diluţie S 1 impusă se găseşte înălţimea ne-
cesară a jetului şi deci adîncimea de submersie [23].
Trebuie ţinut seamă de faptul că în zone în care Vo < V 0 , la supra-
faţa apei se formează un strat orizontal în care nu se mai produce an-
trenare de apă curată deoarece energia proprie a jetului este practic ne-
glijabilă (fig. 11.26).
Grosimea stratului depinde de viteza curentului şi de adfncimea
apei. Astfel, pentru curenţi rapizi şi adîncime relativ mică (4-5 m) gro-
simea este L/15 iar pentru zone de stagnare L/ 12.
La adîncimi mai mari se poate lua valoarea L/16.
Sporirea eficacităţii diluţiei realizate de evacuatorii submerşi, îndeo-
sebi în cazurile în care evacuarea efluentului se produce într-o zonă de
stagnare, se poate obţine prin utilizarea anwnitor procedee. Astfel în·-
clinarea direcţiei jetului înspre fundul albiei măreşte diluţia, obţinîndu-se
valori mai mari <lecit în cazul jeturilor orizontale [7]. O valoare 8=-30°
este caracteristică în acest caz. In cazul în care jetul vine în contact cu
suprafaţa fundului .albiei, în funcţie de tipul de rugozitate al acestei su-
prafeţe se obţine o sporire a diluţiei faţă de valoairea corespunzătoare unui
jet liber (fig. 11.27).

11.5. DISPERSIA POLUANŢILOR IN RIURI

Transportul şi distribuţia poluanţilor în curgerile cu suprafaţă li-

beră, naturale (rîuri) sau artificiale (canale), în regiunea îndepărtată de
punctul de descărcare a apelor uzate, au loc în zona de dispersie a poluan-
ţilor. ln această regiune diluţia poluanţilor este guvernată de două pro-
cese predominante: (1) convecţia poluanţilor de către mişcarea medie a
apei în rîu (canal) şi (2) difuzia turbulentă care, împreună, caracterizează
fenomenul de dispersie a poluanţilor. Un model matematic complet al
acestui fenomen va trebui deci să descrie corect atîrt cîmpul vitezelor
medii cit şi caracteristicile difuziei turbulente.
In general, mişcarea medie în rîuri este tridimensională şi puternic
influenţată de condiţiile la limită (forma geometrică şi caracteristicile de
rugozitate ale albiei), iar aproximarea caracteristicilor de difuzie necesită
introducerea unui model de turbulenţă. Se înţelege că un model mate-
matic care să redea toate aceste aspecte este foarte complicat şi practic
de nerezolvat. Condiţiile reale ale curgerii pot fi însă schematizate şi ast-
fel simplificate incit, ulterior, tratarea lor matematică devine mult mai
accesibilă. ln categoria metodelor de calcul simplificate intră, de exem-
plu, metoda analizei integrale utilizată pe larg în calculul caracteristicilor
jeturilor de efluent în regiunea apropiată de punctul de descărcare.
Această metodă nu este aplicabilă în cazul analizei zonei de dispersie de-
oarece, în primul rînd, nu se mai pot adopta ipotezele asupra autocon-
28 - Hidrologie dinamică
433
servării distribuţiilor de viteză şi densitate şi asupra procesului de an-
trenare.
ln zona de dispersie, influenţa cantităţii de mişcare proprie a jetu-
lui asupra cîmpului de viteze exterior este neglijabilă şi, ca urmare, se
poate calcula distribuţia vitezelor medii din ecuaţiile care descriu curge-
rea principală. De aici rezultă că modelul matematic corespunzător este
reprezentat de ecuaţia de transfer de masă sau căldură. In acest caz mo-
delul de turbulenţă constă, în general, în adoptarea unor coeficienţi con-
stanţi de difuzie turbulentă (ipoteză de tip Boussinesq).
Dezvoltarea unor modele matematice mai complete pe baza unui
model de turbulenţă complex conduce la rezolvarea numerică a sistemu-
lui ecuaţiilor constitutive (ecuaţii cu derivate parţiale) ale distribuţiei vi-
t ezei, presiunii, concentraţiei sau temperaturii în rîu.

11.5.1. Modelul dispersiei longitudinale

Modelul unidimensional al dispersiei poluanţilor descrie felul în
care descreşte concentraţia maximă a substanţei poluante (d efinită prin
indicatorii de calitatea apei) în lungul curgerii prin utilizarea unei ecuaţii
d e difuzie clasică de tip Fick.
La baza mecanismului dispersiei unei subs'1:anţe poluante stau două
-procese de transport principale: (1) convecţia în lungul curgerii, dată de
vitezele medii temporale şi (2) difuzia turbulentă. Aceste procese sînt
descrise de ecuaţia generală a transferului conservativ de masă, în miş­
carea medie (11.35) care, pentru un parametru oarecare P, se scrie sub
forma:

+ au--a ( D1 aP)
11 -
a ( aP)
ay + -az Du -az
(11.115)

unde Dir, D11, D,z sînt coeficienţii de difuzie masică turbulentă în sensul
lui Boussinesq. Ecuaţia (11.115) descrie conservarea masei de poluant des-
cărcată punctual în rîu şi supusă convecţiei şi amestecului turbulent, tri-
dimensionale. Dacă se admite că de la o secţiune oarecare în lungul curgerii
procesul poate fi considerat unidimensional, atunci se poate defini o va·
loare medie a vitezei Uşi a parametrului P în secţiunea transversală, prin
relaţiile:

U=U+U"
(11.116)
P=P+P".
Introducînd (11.116) în ecuaţia (11.115) şi admiţînd că amestecul
turbulent pe adîncime este deplin realizat ( op =
OZ
o) se obţine ecuaţia de

t ransfer mediu pe secţiune:

aP · - -
--+ o(ffi>> -· o ·( ·- ăP )-- a(- U"P" )
- = ax- D,z - ax + -...:..----'- (11.117)
at ax ax
i n care ultimul termen din membrul drept reprezintă convecţia asociată
fluctuaţiilor vitezei U şi parametrului P de la wlorile medii pe secţiunea

434
transversală (bara indică valoarea medie pe acea.stă secţiune). Se intro-
duce coeficientul de dispersie longitudinală prin relaţia:
DL -
a"i>--a -(
= - D,:i: -
---âP) +---'----'-
ac-~
(11.118)
ax ax ax ax
astfel că ecuaţia procesului de dispersie longitudinală ia forma:
a"fi + a(UP> - - ~ -(nL a"fi). (11.119)
at ax ax ax
în cazul unui transfer neconservativ se adaugă termenul care de-
scrie contribuţia fenomenelor fizice, chimice sau biologice care participă
la aportul sau consumul concentraţiei P, sub formai:
N
E s,
1

Aplicînd ecuaţia (11.119) pentru masa de poluant distribuită pe în-

treaga secţiune transversală a curgerii, se obţine:·
- - - - ---·-- ·- ·- - N
a(AP) + a(QP) = (nLA aP) + E AS,. (11.120)
at ax ax l

Volumul de control
V·I

masic

b
Fig. 11.28. Schema numerică de discretizare (a) bilanţ
hidrologic, (b) bilanţ masic.

435
 ~entru rezolvarea numerică a ecuaţiei (11.120) se consideră curgerea
formată dintr-un sistem de elemente volumetrice dispuse într-o reţea
liniară, fiecare element fiind caracterizat de lungime, lăţime şi aria sec-
ţiunii transversale. Sistemul discretizat este reprezentat în figura 11.28.
In zonele de amestec din aval de confluenţa unui fluviu cu un aflu-
ent se înregistrează în multe cazuri influenţa puternică a aportului de
substanţe poluante din afluent, cu com.ecinţe negative asupra prizelor de
apă ale utilizatorilor din aval.
In schema de definiţie din fi-
gura 11.29 se prezintă principalii para-
metri care definesc condiţiile de ames-
tec: diferenţa în origine dintre valorile

I
Uo
Co
indicatorului de calitatea apei, afluen-
tului şi fluviului, LlC0 =C0-C0 ; raportul
debitelor g_; vitezele celor două curgeri,
qa
Uc şi U 0 ; unghiul de incidenţă, 8; ra-
portul lătimilor
.
•
celor două curgeri, .!!..
b
o
•
Aceşti parametri determină condiţiile de
Fig. 11.2 9. Schematizarea descărcă- realizare a amestecului, indică atenua-
rii in riu. rea progresivă a influenţei apelor uzate
în fluviu.
In majoritatea cazurilor studiate [24, 11], se constată că, în aval şi
în apropierea punctului de confluenţă, distribuţia poluanţilor în secţiu­
nea transversală a fluviului este puternic neuniformă observîndu-se fe-
nomenul de reataşare a apelor afluentului la mal.
Intensitatea amestecului în aval de confluenţă se caracterizează prin
gradul de amestec [25]:

M% =100 ( 1- LlC~ax) (11.121)

Co- C
unde LlC;,,0% reprezintă abaterea maximă a valorii lui C într-o secţiune i
dată. In afara cîtorva cazuri de excepţie, abaterea ÂC;.aT este diferenţa
intre valoarea lui C în apropierea malului şi valoarea în curentul princi-
pal al fluviului. Se constată [24] că amestecul realizează uniformizarea
valorii lui C în secţiunea transversală, cînd aceasta este sensibil egală cu
valoarea din amonte de confluenţă. Prin urmare se poate aprecia că lun-
gimea globală de amestec, adică distanţa în aval de confluenţă la care se
observă uniformizarea pe secţiunea transversală, caracterizează şi capaci-
tatea de diluţie a apelor uzate în apa fluviului. •
Pentru un regim hidraulic unifonn în lungul curgerii se utilizează
ecuaţia de dispersie, sub forma:

-
- ase - -ac -a.C+~.
ac =DL--V - (11.122)
ol ox2 ax
Fiecare caz de simulare este definit prin alegerea condiţiilor iniţiale
şi lalimită considerînd parametrii hidrologici cunoscuţi sau daţi.
Parametrii de calitatea apei luaţi în considerare sînt: mineralizare
totală sau specifică; oxigen dizolvat; CB05"'. Măsurătorile efectuate în con-
diţii naturale [24] au permis validarea modelului (11.122) şi calculul lun-

436
 Curba 15
eunctelor Parametri Valori - LCkml

•-Q /q= 40,3 t.p = 8,5 mg/l măsurate

o- Q/q = 147,1 t.p = 7,5 mg/l măsurate

c-Q/q = 75,9 t.p =19 mg/l măsurate

6-Q/q = 174,5 t.p = 15.6 mg/l măsurate

0- Q/q = 50 t.p = ,o mg/l simulate

v- 0/q = 10 t.p = 10 mg/l simulate
Fig. 11.30. Rezultate din teren şi simulate ale evoluţiei
gradului de amestec la confluenţa Argeş-Dunăre.

oO
!:'"-:'.C-ur_b_a-----!:,--------:~------::
5 10 15
eunc:telor R:!n:imetri Valori -LCkml
•-Q/q=27,2 t,p:97 mg/l măsurate

o-Q/q=54,5 6p =319 mg/l măsurate

6-Q/q =53,1 t.p =1735 mg/l măsurate

a-0/q =34,6 t.p =1552 mg/l măsurate
•-0/q = 5.6 t.p = 503 mg/l măsurate

9-Q/q =24 t.p = 635mg/l măsurate

•-Q/q = 10 t.p = 50 mg/l simulate

o-Q/q = 15 t.P = 50 mg/l simulate
Fig. 11.31. Rezultate din teren şi simulate !lle evoluţiei
gradului de amestec la confluenţa Olt-Dunăre.
gimii globale de amestec şi al intensităţii amestecului în diferite secţiuni
aval de confluent, pentru parametrii: raportul debitelor la confluenţă şi
diferenţa iniţială a valorii lui C (fig. 11.30 şi 11.31).
Valorile simulate sînt sensibil apropiate de valorile măsurate, dar
trebuie menţionat că valoarea f}.C;,,a„ obţinută numeric nu reprezintă exact
valoarea măsurată, deoarece ea se calculează ca diferenţă între valoarea
lui C unică în secţiune (modelul este unidimensional) şi valoarea acestuia.
în amonte de confluenţă. Coeficientul de dispersie DL, se poate calcula
după relaţia semiempirică dată de Thackston [/31], iaw acolo unde sînt
disponibile se utilizează valorile măsurate în teren.
Rezultatele apar sub formă de diagrame de calcul, fiind trasate şi
curbele referitoare la soluţia numerică în condiţii considerate mai defa-
vorabile decît cele studiate în teren.
Acelaşi model, aplicat pe mai multe fire (paralele), pe baza măsu­
rătorilor de viteze şi geometrie a albiei, arată rezultate ca.re pun în evi-
denţă efectul de mal (fig. 11.32).

100.-----.----r----.---r---,

0.11.----.1---~---7----':----:
O 2 3 4 5
Curba -LCkml
punctelor Parametri Valori

.
malc°5om) Q/q:53.4 Ap•450 mg/l

1/2 m1Jloc ( 150 ml Q/q:53.4 AP =450 mg/I

simulate

simulate
o
mijloc ( 250 ml Q/q=53.4 11p=450 mg/l simulate

Fig. 11.32. Rezultate ale simulării evoluţiei gradului de

amestec pe fire de curent.

Condiţiile in care se produce amestecul a două curgeri cu suprafaţă

liberă, analog fenomenului de la confluenţa unui fluviu cu un afluent,
au fost simulate în laborator de Verrette şi Cerceaiu [38]. Curbele expe-
rimentale obţinute redau influenţa relativă a vitezelor celor două curgeri
(fig. 11.35, a), ca şi influenţa diferenţei de densitate dintre cele două
curgeri asupra intensităţii am•e stecului (11.35, b). Se observă, ca şi în ca-
zul măsurătorilor în teren, că evoluţia curbelor amestecului cuprinde trei
părţi: (1) o parte (aproximativ dreaptă) cu panta accentuată, care cores-
punde zonei de impact unde influenţa raportului vitezelor (debitelor) celor
două curgeri este predominantă, (2) o porţiune intermediară, care cores-
punde zonei de stabilire a unui regim turbulent dezvoltat uniform, w·-
438
mată de (3) o porţiune (aproximată de asemenea cu o dreaptă) cu pantă
mică, a cărei dezvoltare longitudinală indică efectul difuziei turbulente
(în condiţii de laborator) sau al dispersiei (1n condiţii naturale).
Modelul constituit de ecuaţia (11.119) este analog modelului clasic
al difuziei (ecuaţia lui Fick), în care dispersia se datoreşte variaţiei vite-

120
,.... 100
-;I!. 80
L 60
40
/
'/
.,.
~ ,;
~
-------
---
t 20
o
I',.
V
O 1.2 2.4 4 6 8 10 12 14 16 18
0,6 1.8 v,=0.015 ; t.plp =O.ooa22 ~ us
t.T =35.5 O
120
100
-;I!.
L
80
60
~
., -..............:
----
t 40
20
o I..... ~
li~ ..---

O 1,22 .4 4 6 8 10 12 14 16 18
0,6 1,8 V :0,175; t.plp = 0,00840 ~ L/8
2
b
...... 120
-;I!. 100
....,
L 80
/. ~~
---
t
60
~~~
40
~~ ;;,-"
20
o .... ~ ~V
O 1,2 2,4 4 6 8 10 12 14 16 18
0,6 1,2
V1 =0.1; V2 = 0,2 -~ L/8
C
Fig. 11.33. Influenţa asupra gradului de amestec, M, a
parametrilor: a - viteza principală V2; b - viteza se-
cundară, V 1 (laterală); c - diferenţă de densitate ÂP·

zei convective în secţiunea transversală. Pentru un volum dat M de tra-

sori injectaţi (de exemplu trasori radioactivi sau coloranţi), se poate scrie
soluţia analitică a lui Taylor pentru distribuţia concentraţiei medii pe
secţiune, în timp şi spaţiu, sub forma:
2
C(x, t) = M (x- Ut) ]
exp [ - -'--....:...,_ (11.123)
2A "'y1tDLt 4DLt

439
cu condiţia iniţială: 'C(x, 0)=0 pentru x>O şi condiţiile la limită
00

~ A(x) · 'C(x, t)dx=M, pentru orice t, unde

- co
'C(oo, t), t~O

·ac -+O,
ax t-:--oo.

Ecuaţia (11.123) descrie o distribuţie de tip Gauss a concentraţiei

substanţei injectate. Se constată însă că, în curgerile naturale, distribuţia
de tip Gauss se atinge numai după parcurgerea unei perioade iniţiale de
timp, şi anume după realizarea unui amestec uniform în secţiunea trans-
versală a curgerii. Această perioadă iniţială, denumită convectivă de că­
tre Fischer [8], este caracterizată de distribuţii C(x, t) cu vîrfuri mult mai
accentuate <lecit indică distribuţia de tip Gauss. Ca urmare, condiţia su-
ficientă pentru a admite valabilitatea ecuaţiei disl)ersiei longitudinale estt> :
C" ~ C. Pentru calculul lungimii perioadei convective, Fischer propune
relaţia:

L = 1,s11 !!_, (11.124)

R u.
unde viteza de frecare turbulentă U *' se calculează cu relaţia :

U*=VgRJ,
iar Z este distanţa dintre punciul de maxim al profilului de viteză în sec-
ţiune şi malul cel mai îndepărtat.
Calculul teoretic al coeficientului de dispersie corespunzător mode-
lului dispersiei longitudinale al lui Taylor rezultă imediat din condiţia
de distribuţie a concentraţiei după profilul de tip Gauss. Dacă se deter-
mină prin măsurători de teren dispersiile 0}1 şi o~ ale distribuţiilor de
concentraţie (gaussiene) în două secţiuni (amonte şi aval), distanţate prin
parcurgerea unui interval de timp mediu (t2- t1), atunci din ecuaţia di-
fuziei lui Taylor rezultă:

(11.125)

Calculul practic al coeficientului DL necesar în cazul în care se cere

determinarea evoluţiei concentraţiei C(:r, t) prin rezolvarrea modelului uni-
dimensional, se poate face cu ajutorul formulelor semiempirice date de
diferiţi autori. Astfel, Thackston [31] indică relaţia DL= 7,25U * h(Tl/U* )1 14
dezvoltată pentru curgeri naturale şi de laborator. Bansal [2] propune
formule empi'I'ice, obţinute prin metode de analiză statistică a măsurăto- ·
rilor efectuate în curgeri naturale pentru coeficienţii de dispersie longi-
tudinală şi laterală (fig. 11.34 şi 11.35).
Predicţia riguroasă a distribuţiei concentraţiei în perioada convec-
tivă se face prin rezolvarea (numerică) unui model bi sau tridimensional,
în conformitate cu (11.115).
440
 2

~ li
10 3
-2:.
I
8
....

""' ... I'o-..

-
o--' 4
6
+
~ ll0o

--
~O!X
> 3
>1/1
~
2 q~~
xl!x kvv
1x 11-G,
ţ 102
lc"'.J:,.'

~.
8 COL+
~~H
~
6 -1og(K~ ~)=6,45-0J62 log ( ) -.....E!c-
C

4
?- !•.
3
~~
2

10
104 2 3 4 6 8105 2 3 4 6 8 106 2 3 4
il
6 8 ,o7 2
__. Re-fVH/p
Fig. 11.34. Diagrama de calcul a dispersiei longitudinale.

1
8
6
4 .
I
3
2

f'lll
,·v ,
I/

:: 108 ~

o
>. 6
4
'~
l.i~•- {
~
J

ţ
'
3
oo" I! fa!
,.
2
10-1
6
8
Vvv
vv C _7 !.
o
·~
.... ••'•
A

X~ 1_.
!). li

y~x --
4 J 1
3
b.
2
,o-2
+ )(O~·
.~ j
li
li
b.

8 +~~ ltll I

,
4
6
.~ -
I
'
c(og~=-3,547+1,378109(!) _:
I

3
2 / .r I I I I I I I I I I

V ·1+
2 3 4 6 8 10 2 3 4 6 8 102 2 3 4 6 8 103
_ . 8/H
Fig. 11.35. Diagrama de calcul a dispersiei laterale.
 11.5.2. Calculul distribuţiei poluanţilor pe baza
unui model tri sau bidimensional
Modelul ,t ridimensional este constituit de ecuaţia de continuitate,
de mişcare pentru cele direcţii x, y, z şi ecuaţia de transfer rle
ecuaţiile
masă (sau de căldură). Configuraţia curgerii, corespunzătoare modelului

Fig. 11.36. Schematizarea difuziei parabolice.

tridimensional considerat, este prezentată în fig. 11.36. Ecuaţiile consti-

tutive sînt următoarele:

(11.120)
2
-avi!x +--+--
avu awu =
au az
-a ( v1 -au) + -a ( v1 - au) -g-+g
au au az az
dh .
srn 6
dx
(11.127>
auv
ax
+ av
2

oy
+ awv =
az
.!.-
oy
(v, av)
oy
+ ~ (v, av)- 2_ ap -gP- Pa
oz oz au p Pa
. (11.128)
auw
ax
+ avw + aw
au
(v, aw)
az
2

au
+ .!.- (v, aw)- 2_ op
= .!.-
azay az az p
(ll. 129 )

auP + avP + awP = .!.- (D, aP) + .!.- (n, cP) + L 81 (ll. 130)
ax au az ay ay a:: az i

în care 0 este unghiul corespunzător pantei geometrice a curgerii, iar P

defineşte orice mărime scalară (de exemplu concentraţia C sau tempera-
tura T). ln conformitate cu schema de curgere adoptată (parabolică în
direcţie longitudinală), fluxurile în direcţia x sînt neglijabile, iar gra-
dientul presiunii poate fi considerat constant. Rezolvau-ea sistemului de
ecuaţii necesită cunoaşterea profilului h(x) -care se găseşte din regimul
de mişcare.
442
 Pentru o mişcare uniformă, de exemplu, dh = 0.
dx
Pentru calculul vîscozităţii şi difuziei turbulente, vc şi respeotiv D„
modelul turbulenţei CUI două ecuaţii suplimentare exprimă aceste mărimi
în funcţie de energia cinetică turbulentă k şi de funcţia de disipaţie e:,
pentru care se scriu ecuaţiile de transport corespunzătoare.
Modelul k- e [19] urtilizează conceptul de viscozitate turbulentă (di-
fuzivi,tate turbulentă), aşa cum s-a arătat anterior (vezi § 11.3).,
Din modelul tridimensional prezentat mai sus se poate obţine direct
un model bidimensional, prin introducerea valorilor medii pe adîndmea
curgerii ale mărimilor principale:
h h h

U= : ~ U dz, V= ~ V dz, P = ;, ~ P dz. (11.131)

o o o
Astfel, se integrează ecuaţiile constitutive (11.126), (11.127) şi (11.130)
pe adîncimea curgerii şi se obţine:
2_ a(Uh) + av =O
li iJx ay
au3 avu a ( v,-
-+--=- au) + gsm6-g
. dh -r,
-dx - -+Au (11.132)
a:z: au au ou ph

oUP + iJVP = !_ (n aP) + Es + A (11.133)

ax ay OU ay ţ p I I

în care
Au=_..!_a(hluu) _ aiuu, oivr
li ox au
---,
au
unde
h h

luu= h1(J(U-U)
- 2
dz, lvu=..!_~ (U-U)(V-V) dz (11.134)
o Lll o

I UP =: h

~ (U-U)(P-.P) dz,
o
I vp= :
.
h

~ (V -V)(P-P)
o
dz,

iar -r,=,pC1U este efortul de frecare la fundul albiei.

2

Aceste ecuaţii corespund cazului clnd h este independent de y şi

deci, caracterul curgerii este în continuare parabolic.
în cazul în care h variază cu y (curgerea are un caracter eliptic),
este necesar un calcul separat al :funcţiei h(x, y).
O situaţie tipică, care poate fi descrisă de ecu.aiţii de tip eliptic, este
aceea în care descărcarea efluentului în curgerea principală se face lateral.
Descărcarea laterală a efluenţilor în rîuri (sau a afluenţilor în fluviu),
caracterizată de o adîncime a curgerii avînd acelaşi ordin de mărime cu
adîncimea curgerii principale, este însoţită de dezvoltarea în aval a unei
zone de recirculare turbionară datorită fenomenului de reataşare a efluen-
tului la mal.
Acest fenomen este legat de prezenţa unei turbulenţe de scară mare
în rîuri şi este observat în curgerile naturale unde curgerea laterală se
443
 1,0
Vo~ ;:::
oc_vo v
10

-
,, Co
~v Cr
r-
<

--m::c C
./y C
I" o
clJo=UC
I

„ U =U b. U0 =11Uc ' F s
,.• O b. C
C Q,0104

6"'.. 10 °â b.u O -u
V 0.0417
- C o 0.1040
:Ţ Ua=085Uc b. 0.01-0.02 curgeri na:
I' Ua: ~C 1111 ili turale.~9man s.a.
o.o, ~ I I 1·1 li 'I I

O.Dl 0.1 1.0 10

-. U~b/U~B
Fig. 11.37. Adincimea de pătrundere laterală a nucleului
turbionar în funcţie de raportul ugb /U~B

o -Valori masurate 1n teren (Roman şi alţii)

ACo=100mg/l. par~metru REZIDU~ FIX
18 QDUNARE =4150 m~s; C\u= 210 m '/ s 1
'o
u 0,7
B = 850 m ; b = 120 m
I~' I
u ns
'b
u
-
<I
u
<I
0,3

1 Q1

o 5 10 15 20
--- x/b
a
1J' o -Valori mc!lsurate în teren (Roman şi alţii)
io ACo=157mg/l, parametru CLORURI
. u
, 0.7 -
QDUNARE- 6000 m3/s · Q - 228 m3/s; . OLr
1J> 8=940 m; b = 140 m
u
I

7. 0,5
u
~ 0,3
<I
o
:y/b:0,21

0,43
-c
·~~-- -
------
-- ~

t
(
1.1
0,1 C
-
r------
o 5 10 15 20
__.. x/b
b
Fig. 11.38. Curbele de calcul şi valorile măsurate în teren a
parametrului (a) reziduu fix, la confluenţa Olt-Dunăre,
(b) cloruri, la confluenţa Olt-Dunăre.
continuă aproape neperturbată în lungul malului, pe distanţe de ordinul
kilometrilor şi mai mari (vezi [24, 11 ]). Schemartizarea evacuării efluen-
tuhti apare în fig. 11.36. Fenomenul a fost studiat în condiţii de labo-
rator, pentru a pune în evidenţă influenţa unor parametri caracteristici
intersecţiei celor două curgeri asupra evoluţiei zonei de difuzie.
Studiul experimental de laborator este consacrat determinării con-
figuraţiei zonei turbionare sub influenţa geometriei celor două curgeri
care se intersectează.
In fig. 11.37 se observă că adincimea de pătrundere a acestei zone
creşte accentuat cu raportul dintre fluxurile de cantitate de mişcare
ug b/U~ B (corespunzătoare, pentru simplificare unor surse punctuale)
ale celor două curgeri. In aceeaşi figură sînt reprezentate valori măsurate
în condiţii naturale la confluenţa afluent-fluviu [24].
Modelarea matematică a zonei de amestec la intersecţia a două
curgeri cu suprafaţă liberă în prezenţa fenomenului de reataşare la mal
nu se poate face prin aplicarea metodei de analiză integrală deoarece,
datorită turbulenţei la scară largă din rîu, nu se mai poate adopta ipo-
teza antrenării. De asemenea, trebuie să se ţină seamă de faptul că, în
general, amestecul pe verticală se realizează foarte rapid în curgerile na-
turale cu viteze mari (ca, de exemplu, Dunărea). Prin urmare, în acest
caz este justificată utilizarea unui model bidimensional eliptic, în care
se introduce dispersia longitudinală şi laterală în ecuaţia de transfer de
masă:

(11.135)

Această ecuaţie se poate rezolva convenabil printr-o metodă nume-

rică în elemente finite şi a fost aplicată în condiţii naturale [24], pentru
care s-au efectuat măsurătorile de viteză şi de geometrie a albiei necesare.
Rezultatele indică o bună predicţie a valorilor măsurate în teren
• (fig. 11.38, a şi b).

11.6. MODELE DE SIMULARE A POLUARII APELOR

SUBTERANE

11.6.1. Proprietăţile hidrologice ale acviferelor

Descrierea fizică a mediilor poroase are la bază noţiunile de poro-
zitate şi permeabilitate.
Porozitatea se referă la volumul porilor în raport cu volumul total
al eşantionului de sol şi depinde de modul de aşezare, distribuţia granu-
lometrică şi forma sedimentelor. Se constată [4] o variaţie relativ mare
a valorilor porozităţii pentru un acelaşi tip de depozite de sedimente. E5ti-
marea porozităţii trebuie realizată pe un volum de eşantion semnificativ
din punct de vedere al continuităţii mediului poros studiat. Dacă se ad-
mite un mediu total saturat cu fluid, porozitaitea se defineşte ca mărime
procentuală a volumului de pori în raport cu volumul total de eşantion.
Permeabilitatea se referă la uşurinţa cu care un fluid traversează
un material poros. Plecînd de la legea lui Dar~y care exprimă proporţio­
nalitatea dintre debitul specific (viteza de filtrare) printr-un mediu poros
445
şi gradientul hidraulic în direcţia de curgere, se defineşte noţiunea de
permeabilitate specifică:
k -- Qri
Apg
(dh)-1
d;r
(11.136)

unde Q este debitul volumic de fluid care trece printr-o secţiune trans-
versală de arie A, ri este vîscozitateâ dinamică a fluidului, iar este dh
d:r
g radientul hidraulic.
Permeabilitatea specifică k are dimensiunea [U] şi este o funcţie de
proprietăţile geometrice ale mediului.
'1n hidrologie se defineşte noţiunea de conductivitate hidraulică:
K=ki!. (11.137)
7)

c u dimensiunea [L/T].
Astfel, legea lui Dar~y se scrie sub forma:

q= ~ =- K~(:)• (11.138)

Se constată că legea lui Dar~y este corectă pentru cazul curgerii

lamin~e, respectiv pentru anumite spectre ale vitezelor de curgere în
mediul poros.
1 Estimarea vitezelor apei prin pori este de importanţă majoră în cal-
culul transportului poluanţilor într-un acvifer. Se admite teoretic urmă­
t oarea relaţie de definiţie a vitezei într-o direcţie x:

V=i-= -K:(~) (11.139)

n n
unde n este porozitatea.
ln cele mai multe cazuri se preferă utilizarea porozităţii efective n.,,
care se defineşte ca acel volum de apă, procentu:al din volumul tot.al sa-
turat al spaţiilor golurilor, ce poate fi drenat dintr-un eşantion de sedi-
ment sau rocă sub acţiunea greutăţii proprii.,
O altă categorie de proprietăţi hidrologice se referă la acvifere în
care transportul apei în subteran nu se face sub forma curgerii intergra-
nulare prin pori ci prin .fracturi sau fisuri, adică sisteme de suprafeţe
plane sau semiplane. In acest caz permeabilitatea este sensibil mai mare.
Pentru o curgere laminară se defineşte permeabilitatea specifică a unei
familii de fracturi paralele:
2 1 N
k =- -
3 AN
E ;- i
b,
3

-
c11.14o>

unde li este mărimea medie a interstiţiului fracturilor, b, este semilăţi­

mea medie a deschiderii fracturii i şi N este numărul total de fracturi
măsurat într-o secţiune a masei de :rocă.
De asemenea, se defineşte conductivirtatea hidraulică:
3
kF = (2 b) PU !_ (11.141)
1271 A

446
 1n natură, masa de .rocă conţine mai multe familii de fracturi cu
diferite direcţii. Se defineşte mai întîi permeabilitatea pentru fiecare di-
recţie de fractură şi apoi un tensor de permeabilitate a mediului continuu
echivalentJ

11.6.2. Ecuaţia de transport a poluanţilor în ape subterane

Ecuaţia generală de ,transfer de masă (11.35), aplicată la transportul
substanţelor poluante în soluţie prin medii poroase, se scrie sub forma [18):

-a (nC)=-
at
a [nD, 1p -
ax,
a
axJ
(c)]
-
p
--a (CnV )+QC,+J,,.
ax, 1 (11.142)

unde C este concentraţia maocimă a soluţiei, Ca este concentraţia masică

a soluţiei în debitul Q al sursei externe, j 0 este fluxul masic provenit din
reacţii în interiorul sistemului, V, este viteza apei în pori pe direcţia i şi
Dii este tensorul valorilor coeficienţilor de dispersie.
Vitezele V, se obţin cu ajuitorul legii lui Dari;y:
V, = ~ .!5_
n 7J
(3.L
ak,
+pg az)
ak,
(11.14:3)

unde .!!..... +Z=h este sarcina hidraulică.

pg
Curgerea apei în mediul poros este descrisă de funcţia potenţial,
exprimată ca energie pe lliilitatea de masă, sub forma:
p
va
~
dp
<l> = gZ+ -
P
+-2 (11.144)
Po
unde Z este cota geodezică a punctului dat deasupra unui nivel de refe-
rinţă, p este presiunea manometrică, iar F,o este presiunea atmosferică.
E~ergia cinetică va este în general neglijabilă în mediul poros, iar
2
p0 se ia egală cu zero (presiune manometrică nulă).
Predicţia transportului poluanţilor în apa subterană prin rezolvarea
ecuaţiilor (11.142), (11.143) şi (11.144) cuprinde următoarele etape:
1) specificarea, condiţiilor la limită, a surselor şi parametrilor;
2) determinarea funcţiei de potenţial prin rezolvarea ecuaţiei regi-
mului hidraulic;
'3) determinarea cîmpului vitezelor utilizînd legea lui Dar9y;
4) determinarea distribuţiei poluanţilor prin rezolvarea ecuaţiei de
transport.
Coeficientul de dispersie (hidrodinamică) este în general format din
două componente:

(11.145)
unde De este coeficientul dispersiei mecanice prin procesul de amestec
convectiv, iar Dµ este coeficientul de dispersie prin difuzie moleculară
aparentă (în mediu poros).
1n multe cazuri se neglijează difuzia moleculară şi se scrie simplu:
D=«VL (11.146)
447
unde !X se nwneşte dispersivitate {cu dimensiune de lungime) iar V L este
viteza medie în pori în lungul coloanei filtrante (mediul poros).
După Fried [9], rezultatele experimentale evidenţiază diferitele re-
gimuri de dispersie, într-o reprezentare dublă a nwnărului Peclet {vezi
fig. 11.39):
D
PeD=--: Peµ = ~ {11.147)
VL·d VL·d

100
~
~

'oo
li

CI,
10

o.
1
ţ
a C e
· 0,1
1 10 10
_.. (Pep)-1
Fig. 11.39. Diferitele regimuri de dispersie: a - dispersie moleculară pură; b -
regim de tranziţie; c - dispersie predominant mecanică; d - dispersie mecanică
pură; e - dispersie în afara valabilităţii legii Darcy.

unde d este dimensiunea medie a granulei mediului poros considerat omo-

gen şi izotrop.

11.6.3. Tipuri de modele ale transportului poluanţilor

Din ecuaţia generală (11.142) se obţin modele simplificate. Modelul

transportului unidimensional se scrie:
-a {nC) = -a ( nD -ac) + -(CnV)+QC,+J.
a . (11.148)
at a:r: a:r: a:r:
că: viteza medie în pori, V este constantă în timp şi spa-
Se admite
ţiu şi dată
de legea lui Dargy (V =q/n).
La momentul t=O, apare instantaneu o concentraţie poluantă C0 în
punctul X=O, care rămîne constantă în .timp; densitatea apei este per-
manent constantă; mişcarea poluantului se face în lungul axei OX.
Ecuaţia (11.148) se scrie sub o formă simplificată:

D aac -V ac = R ac (11.149)
axs ax ol
Ecuaţia (11.149) are o soluţie exactă, analitică, pentru cazul tn care
lungimea de transport este foarte mare (teoretic infinită) [16]:
x--
v,
c 1
C, - - .
[ er(c ,v:· R
(11.150)

448
unde

In figura 11.40 este reprezentată grafic soluţia ecuaţiei (11.150) în

mărimi adimensionale.

o
"'2
L)

o.o L..-,~ .U..W,W.,,,:.-r:..u....:wtce..;."'-'.J..W!l'"'"""'*""..U..0"""""'--k'"-'-'-...oc-,.<-C.1"'-1.JJ'"'--...L...L~w.L-'-'-'<-".....,.

,o-
- I; =IV tl/R ·x
Fig. 11.40. Soluţia unidimensională.

Coeficientul R, numit ,coeficient de întîrziere, are o valoare diferită

de 1 în cazul în care există o reacţie de adsorbţie de către faza solidă
din acvifer:

R = 1+ l - n, p.,Ktt (11.151)
11,

unde p.• este densitatea fazei solide, a cărei distribuţie în acvifer este in-
dicată prin coeficientul Kd.
Modelul transportului bi-dimensional se poate scrie sub forma:
2
D a c + D a2c - V ac = Rac (11.152)
;z; ax2 li oy 2 ax ol
unde Dx= atx • V, Dy= 0ty • V.

Acest model se referă la situaţia în care sursa de poluare este in-

s tantanee.
29 - Hidrologie dinamică
449
 Pentru cazul unei injecţii instantanee a masei M de polucliilt la mo-
mentul t=O, soluţia exactă a ecuaţiei (11.152) are forma [17J:

[( Rv,)2 +- -t Jl ,
M. 1 X- y2
C(x, y, l)= VD:D ·-t •exp - (11.153)
4,m, 11
{ t
4D -
"' R
4D II -
R

In cazul injecţiei continue a unui debit de poluant, q, cu concen-

traţia
C0 , la momentul t=O, soluţia exactă este rezultatul integrării unei
sume infinite de injecţii elementare:

C(x,y,l) = Coq
4~n.yn„nl/JŢ
r~exp.1-((x-~r + -YJldT. 4D -
Ţ
2

4D II -
Ţ (11.154)
"' R R

Soluţia dată în ecuaţia (11.153) se poate scrie sub formă adimen-

sională:

unde
1

C= _E__,l = ~,Pem=
c,..., <X„
(x: + y:);
(X (X
şi (11.155)
"' y

în care Pem este nwnărul Peclet care ţine seamă atît de dispersia longi-
tudinală
cît şi de cea transversală.
în fig. 11.41 sînt reprezentate curbele rezultate din ecuaţia (11.155)
pentru diferite valori ale parametrului Pem,

1.0 ~ "";:,<.
X Q,9 t:::~:_"'....__-_....
_-.:::;....;.4,--+..::::..-..:-~r-...;:,"'<d-""7'-~"7"-~Hl-t~'tt:Mr--:::--:-:::--:::-::7.~-î
J" 0.8 ~--.,&.---~::----,;l-,---'t,,.,.---:,,t---'~-7t7·

uli 0.71-+~:----+,.c._.:=..,~~....Ş,~-,'-t-:,,,(1--fj-f-+f'~tti'11~---------1
0
o.s l.L--__.:~~4----,~~-b~~H-+P'id-l-HtffH~Wr,r-------i
ţ 0.5 ~- - - , l - - ~ - - , +--79-,,~~v--tf+~'+lili~~- - -.
0.41--~~'--~l--,+q----,'c.__f-::-WP-..-tt--,rt,,tlfof-t111'~iD~~- - - .
0,3 1 - - -,,.,,...__- --""t--.::---r--""17'--- ~ ~--t
,,,"
0,21--~----+.,<<----r=ii>--=-:r-f'---b''----""h'.;;tt
/'
o., f----::7t~~~;L-ţ7~:,P,~'f=i/;f:=l=:\ţ~~~~~
o.o L..,-=:::..::.;:;_..::.:==::L-.-=...c:.- .-.:::cL-.-e:::..-.:c.1.oL....J~~..__.___........._,.__,._~---.:-::
10- 0.2 0,3 0.4 0.5 0,6 0.7
- t=(V·t)/x

Fig. 11.41 . Exemple ale modului de calcul al par ametrilor dispersiei.

450
 11.6.4. Transportul poluanţilor în soluţie prin medii
granulare şi fracturate
Dispersia soluţiilor agenţilor contaminaţi în medii granulare (nisip,
pietriş, acvifere sedimentare) este puternic influenţată de proprietăţile
macrostructurale de. eterogeneitate şi anizotropie. •I n acviferele sedimen-
tare apare o variaţie tridimensională a conductivităţii hidraulice, ce are
ca efect schimbarea direcţiei de migraţie a apei subterane în raport cu
cea a gradientului hidraulic. Eterogeneitatea reprezentată prin variaţia
permeabilităţii în diferite straturi
conduce la curbarea liniilor de curent
(fig. 11.42). Se constată [28] că mă­
rimea coeficientului de dispersie în
medii eterogene este controlată de
diferenţele de permeabilitate, de nu-
mărul şi dispunerea incluziunilor în
masa acviferului.
Pe de altă parte, dacă distanţa
de transport (migraţie) este mare, Fig. 11.42. Linia de refracţie a curge-
creşte şi dispersia mediului. Astfel, rii într-un sistem neconfinat.
coeficientul de dispersie poate creşte
spre o valoare asimptotică. în anumite situaţii creşterea este monotonă.
Ca urmare, abordarea modelelor de predicţie a, transportului poluanţilor
în medii eterogene necesită o cunoaştere detaliată, în teren, a conducti-
vităţii hidraulice a diferitelor straturi, precum şi determinarea, prin mă­
surători de teren sau experimentală, a coeficientului de dispersie. De o
importanţă decisivă in obţinerea unei predicţii corecte a distribuţiei po-
luanţilor, pe baza unui model de dispersie, este realizarea investigaţiei cu
trasori în teren şi pe coloane experimentale, în laborator. Pe această cale
se evidenţiază direcţia principală şi viteza migraţiei apei subterane. De-
terminarea acestor elemente permite stabilirea modelului complet de si-
mulare al transportului poluanţilor şi a condiţiilor iniţiale şi la limită ce
se aplică la rezolvarea modelului.,
Mişcarea apei subterane în medii fracturate indică influenţa predo-
minantă a fracturilor asupra permeabilităţii efective. Astfel, fracturile re-
prezin,tă traiectoriile efective ale curgerii apei subterane, iar viteza de
transport a poluanţilor Vc se scrie sub forma:
(11 .156)

unde V, este viteza curgerii apei subterane, ka este coeficientul de dis-

tribuţie al fracturilor, iar R1 este raportul dintre airia suprafeţei fractu-
rilor şi volumul porilor, echivalent cu raportul dintre densitatea domi-
nantă a mediului şi porozitate. Ecuaţia (11.156) redă efectul de întîrziere
a migraţiei poluanţilor, dar nu ţine seamă de fenomenul difuziei din zona
fracturii către mediul poros adiacent (roca matrice). Acest proces de di-
fuzie are o importanţă mare în anumite situaţii hidrologice cum sînt re-
încărcarea acviferelor, foraje neutilizate, infiltraţii în medii saturate. Di-
fuzia contaminării din fracturi în matricea poroasă aidiacentă este sche-
matizată în fig. 11.43, considerîndu-se o sursă constantă.

451
 Ecuaţia generală care descrie transportul în domeniul fractură-meJiu
poros, se deduce din (11.142) sub forma:

(n+p bKd) -ac - --

a ( nDx -ac) + qx -ac -
at ax ax ax
- f!_ ( nD 11 ac) +A(n+pbKa)C = O. (11.157)
au au
Coeficienţii de dispersie
Dx, Dy se scriu în conformitate
cu (11.145) şi (11.146).

Efectul difuziei în roca

matrice este acela de a întîrzia
pătrunderea poluanţilor în tot
domeniul fracturii. Integrarea
I numerica a ecuaţiei (11.157)
L_ _ _ pentru o coloană fracturată de
lungime f1x=0,76 m [10], per-
ac =o mite determinarea evoluţiei
ay
Curgerea concentraţiei în timp, după par-
în fractură curgerea întregii coloane, şi a in-
fluenţei difuzivităţii (fig. 11.44).

,J
Fig. 11.43. Transportul într-o fractură cu des-
Curba pentru Dµ =0,0 cores-
punde procesului de dispersie
fără difuzie în roca matrice. Se
poate afirma că transportul prin
chiderea 2b, în cazul unei surse constante
co. medii fracturate este un proces
combinat de convecţie-disper­
sie în lungul fracturii cu difuzie (Fickiană) înspre interiorul şi către ex-
teriorul rocii-matrice adiacente.
Deoarece viteza de curgere a apei în fracturi este sensibil mai mare
decît în matrice, este greu de presupus atingerea unui echilibru în totali-
o 1,0 .--------.-----,-~-~r:-.--------,
u
u
·~ o.a
o
~
o
~- 0.61----n"-l-~........,=---+-----+-----1
ca,
~ 0,4 t---;ff'------t----+--===--=-t-----j
u

2
- T1mpCz1leJ
Fig. 11.44. Efectul difuziei în zona matrice la o distanţă
de 0,76 m de la sursă.

452
tatea mediului traversat de apa subterană. Mărimea deschiderii fracturii
(2 b) joacă un rol esenţial în stabilirea nivelului concentraţiei poluante
şi a proporţiei masei transportate în fractură în raport cu masa difuzată
în matrice.

11.6.5. Transportul poluanţilor în sisteme

hidrodinamice multifazice

Mediile poroase care sînt sediul unor procese multifazice sînt medii
parţial saturate; conţinutul fracţional de lichid 0 se defineşte prin relaţia1
e = ns (11.158)
unde S este gradul de saturaţie (O,<S,<1). Astfel, conductivitatea relativă
a mediului poros pentru un lichid sau gaz se defineşte ca raport între
conductivitatea fluidului pentru mediul
parţial saturat şi aceea pentru mediul
1.0.------r---------.
saturat. Variaţia acesteia este prezen-
tată în fig. 11.45. Se arată că viteza
efectivă de migraţie a poluantului în
soluţi e printr-un mediu nesaturat este
2
C
micşorată şi întirzie transportul aces-
u::,
1
0.5 t---,----1-----1----1
tuia.
În această categorie se poate in- ~
o
clude şi problema transportului în pro- u
cese miscibile, cum este aceea a pătrun­
derii apei sărate în apa subterană. In
cazul acviferelor aflate în apropierea o
t
o L---=--'---~-_J
0,5 1,0
malului mării (fig. 11.46) se constată Fracţi unea votumului porilor
separarea netă a contactului apei dulci - umplut cu fluid. ţ}
cu cea sărată . Fig. 11.45. Conductivităţi relative
Se utilizează modelul matematic pentru lichide şi gaze.
de simulare format din ecuatia de
dispersie (11.142) şi ecuaţia legii '1ui Darc;;y (11.143). Cele două ecuaţii sînt
cuplaite prin viteza medie în pori redată de (11.139) şi prin valorile den-
sităţii şi viscozităţii fluidului. în acest sens, creşterea concentraţiei speciei

Nivelul mării

Fig. 11.46. I n t erfaţa apă dulce/apă de mare in acvifere

de coastă.

453
transportate în apa subterană conduce la o creştere a densităţii şi visco-
zităţii apei. Ca urmare, se accentuează tendinţa apei poluate de a se de-
plasa către substratul acviferului.
Un calcul estimativ rapid al poziţiei interfeţei şi suprafeţei piezo-
metrice este redat în [37] prin ecuaţiile:
2
h= 1 / ~Q X (11.159)
V k(1+~>
Z= - V Q 2 1-~
~2k2 1+~ +
2Qx
~k(l+P)
(11.160)

unde coordonatele x şi z sînt schematizate în fig. 11.47, ~= Pm - Pd este

p4
densitatea relativă a apei mării în raport cu apa dulce, iar Q este debi-
tul de apă dulce pe unitatea de lungime îndreptat către mare, în direcţie
normală la planul (x, z). Relaţia (11.159) redă
Nivel nivelul piezometric, iar (11.160) interfaţa. Cu
piezometric
ajutorul acestor relaţii se pot, spre exemplu,
X estima adîncimea de pătrundere a apei mării
în cazul unei pompări excesive din acvifer sau
limita impusă pătrunderii apei mării pentru a
evita interferenţa cu zona de influenţă a unui
foraj de alimentare cu apă dulce din acvifer.
In cazul unui acvifer anizotrop sau confinat,
Fig. 11.47. Interfaţa apă
dulce-apă sărată intr-un relaţiile (11.159) şi (11.160) se modifică [27] în
acvifer omogen. felul următor:

h= 1 / 2PQ X (11.161)
V Ak,(l+P)
(11.162)

11.6.6. Reacţii fizico-chimice şi biochimice în transportul

poluanţilor în acvifer

în multe situaţii care apar în probleme de calitatea apelor subterane,

termenul ·r elativ la surse (negative) datorate proceselor fizice şi chi.Jmice
care atenuează contaminarea apelor subterane, poate avea un rol esenţial.
în afara dispersiei hidrodinamice, procesele fizice atenuatoare sînt
filtrarea mecanică asociată particulelor coloidaile şi celor de mari dimen-
siuni şi mişcarea gazelor <:are favorizează degradarea aerobică a substan-
ţelor organice.
Procesele geochimice se referă la combinaţii ionice, reacţii în pre-
zenţa variaţiilor de pH, precipitarea soluţiilor şi adsorbţia prin schimburi
ionice.
.Procesele biochimice caracterizează degradarea prin activitş.tea mi-
croorganismelor.
Descrierea individua>lă a acestor procese constituie obiectul de stu-
diu a unor discipline independente de hidrodinamkă-hidrologie (vezi [15,
454
32]). Descrierea globală a efectului întîrzierii pătrunderii poluanţilor în
acvifer poate fi exprimată prin relaţia de calcul a vitezei medii a. conta-
minantului V A, similar cu (11.156).
V..4.= __v_,.__ (11.163)
1+.f!!Kt
n

unde Kt este coeficientul de distribuţie calculat ca raport între canti-

tatea de cantaminant adsorbită sau precipitată într-un gram de sol sau
masa acviferului şi cantitatea rămasă în apa subterană.
Efectul relativ a!l atenuării pentru variaţia concentraţiei în prezenţa
unor procese de adsorbţie şi biodegradare este schematizată în fig. 11.48.
Comportarea celor mai importanţi agenţi chimici de poluare care
pătrund în acvifer prin dizolvare în precipitaţii, este sintetizată în [36]

o
u
._
u
Fig. 11.48. Curbe caracteris-
tice pentru transport pur dis-
persiv, cu advecţie şi cu bio-
degradare.
o l,__L..__JI...---~--""""':'"---':----:;'
O

-
1 2 5
Timpul de traversare a potuarytu-
lui /timpul de curgere a apei.
tltapă

BIBLIOGRAFIE

1. ANWAR, H. O., Mixing of a buoyant plume, Hydr. Res. St. Wallingford, annual
report, 1968.
2. BANSAL, M. K., Dispersion in natural streams, J. Hyd. Div. ASCE, HY 11, 1971.
3. BATCHELOR, G. K., An introduction to fluid dynamtcs, Cambridge Univ. Press,
Cambridge, 1967.
4. BEAR, J ., Dynamics of fluids in porous media, American Elsevier, ij972.
5. CEDERW ALL, K., Gross parameter solutions of jets and plumes, J. Hyd. Div.,
AS CE, HY 6, 1975.
6. DAVIS, S. N., Porosity and permeability of natural materials, in Flow through
porous media, ed. De Wriest, Academic Press, New York, 1969.
7. DE BOUARD., PANTELOPOULOS, J ., Etude experimentale de procedes permet-
tant une dilution plus efficace des rejets polluants, 16th congress I.A.H.R. 3, Sao
Paolo. 1975.
8. FISCHER, H ., The mechanics of dispersion in natural streams, J. Hyd. Div,
ASCE, HY 9, 1975.
9. FRIED, J. J ., Groundwater pollution, Amsterdam, Elsevier Scientific, 1!}75.
10. GRISAK, G . E., PICKENS, J. F., Solide transport through fractured media,
Water Resources Res., 16, 1980.
11. KENNEDY, J . F., Inte1·venţie şed inţă tehnică C-III, al 16-lea Congres AICH, 6,
Sao Paolo, 1975.
12. KOLMOGOROV, A. N., Energy dissipation in locally isotropic turbulence, în
Dokladî Akad. Nauk SSSR, 32, 1, 1941.

455
13. KOLMOGOROV, A . N., Equations of turbulent motions of an incompressible
fluid, în Izvestia Akad. Nauk SSSR, 6, 1-2, 1942.
14. LAUNDER, B. E., SPALDING, D. B., Math-ematical models of turbulence, Aca-
demic Press, London, 1972.
15. LERMAN, A., Geochemical processes: watcr and envirom ne nts, \Viley, New
York, 1979.
16. OAGATA, A., Theory of dispersion in a granular medium, Washington, V. S.
Geol. Survey, PP - 411/I, 1970.
17. PEAUDECERF, P., SAUTY, J. P., Application of a mathematical model to the
characterization of di11persion effects on groundwater quality, Prag. Water Techn,
10, 1978.
18. PINDER, G. F., Groundwater contaminant transport modelling, Environmental
Science and Technology, 18, 4, 1984.
l!J RASTOGI, A. K ., RODI, W., Predictions of heat and mass transfer in open chan-
nels, J. Hyd. Div., ASCE, HY 3, 1978.
20. ROMAN, P., Introducere ir~ fizica poluării fluidelor, Ed. Ştiinţifică şi Enciclo-
pedică, Buc ureşti, 1980.
21. ROMAN, P ., Aeration naturelle des ecoulements â surface libre, These Dr.-Ing.,
Univ. ,,Paul Sabatier", Toulouse, 1974.
22. ROMAN, P., Diffusion de masse par l'interface gaz-liquide dans les ecoulements
turbulents â surface libre, Rev. Rourn. Sci. Techn.-Mec. Appl., 19, 5, 1974.
23. ROMAN, P., !ndrumar d e calcul practk şi proiectare a evacuatorilor de ape
uzate, Litografia I.P.B., 1980.
24. ROMAN, P., PET'ROVICI, T., Studiul calităţii şi posibilităţilor de utilizare a
apelor fluviului Dunărea - Zonele de amestec cu apele uzate evacuate, Rap .
cerc. I.P.B., nr. 230, 1975-1977.
25. ROMAN, P., Calcul de Za capacite de dilution des eaux polluees au confluent
d'un fleuve et de ses affluents, Rev. Roum. Sci. Techn-Mec. Appl., 23, 1, 1978.
26. RAJARATNAM, N ., PANDE LAL, B. B., An experimental study of bluff, buoyant
turbulent surface jets, J. Hyd. Res., IAMR, 15, 3, 1977.
27. RUMER, R. J ., SHIAN, J. C., Salt water inter/ace in a layered coastal aquifer,
Water Resources Res., 4, 1968.
28. SCHWARTZ, F . S., Macroscopic dispersion in a porous media: the controlli11g
factors, Water Resources Res., 13, 1977.
,:q, STEFAN, H., VAIDYARMAN, P., Jet type model for the threedimensional ther-
mal plume in a crosscurent and under wind, Water Resources Res., 8, nr. 4. 1972.
30. SUBRAMANYA, K., POREY, P. D., Trajectory of turbulent cross jet, J. Hyd.
Res., 22, 5, 1984.
31. THACKSTON, E. L ., Longitudinal mixing and rearation iii natural streams,
Ph. D. dissertation, Vanderbilt Univ., 1966.
32. TINSLEY, I. J., Chemical concepts in pollutant behaviour, Wiley-Interscience,
New York, 1979.
33. TOWNSEND, A. A., Tize structure of turbulent shear flow, Cambridge Univ.
Pres">, Cambridge, 1976.
34. TOWNSEND, A. A., Entraimment and the structure of turbulent flow, J. Fluid.
Mech., 11, 1970.
35. TURNER, J. S ., Jets and plumes with negative or reversing buoyancy, J. Fluid,
Mech., 26, 1966.
36. U. K . DEPARTAMENT OF ENVIRONMENT, Cooperative program of research
on the behaviour of hazardous in landfill sites, Final report, HMSO, Londra,
1978.
37. VERRUIJT, A., A note on the Ghyben-lierzberg formula, Bull, Int. Assoc. Sci.
Hydrol., 1968.
38. VERRETTE, J. L., CERCEAU, J., Etude experimentale des conditions de bon
melange a l'intersection de deux ecoulements â surface libre, 15-eme Congres
AIRH, 2, Istanbul, 1973.
 12. STUDII DE CAZ

12.1. INTRODUCERE

Conceptele precum şi tehnicile matematice introduse în lucrarea de

faţă au în primul rînd rolul de a reprezenta realitatea, înţelegînd prin
aceasta o bună concordanţă între rezultatele obţinute prin simularea ma-
tematică şi datele corespunzătoare ce descriu situaţii reale, din teren. Tot
mai mult se impune ideea că această suprapunere între datele simulate
şi cele reale, nefiind niciodată perfectă sau integral adevărată, trebuie să
aibă un aspect creator. Astfel, se pune problema următoare: cum se pro-
iectează o anumită schimbare (de proporţii însemnate) în mediul încon-
jurător şi se realizează anumite obiective specifice care să producă legă­
turi inteligente între sistemele ecologic, economic şi social'?
Prin legături inteligente se înţeleg în general acelea care nu conduc
la situaţii esenţial diferite de cele descrise prin modelul conceptual adop-
tat. Aceasta presupune că legăturile se realizează într-un domeniu al cu-
noaşte rii suficient de bine stăpînit astfel încît apariţia situaţiilor diver-
gente şi evident nedorite, este puţin probabilă.
1n acest sens în ultimii douăzeci de ani s-au dezvoltat masiv stu-
. diile de caz. Acestea se referă cu precădere la descrierea unor probleme
de mediu înconjurător, în care componenta mediului acvatic este funda-
mentală.
Un studiu de caz presupune dezvoltarea unui model de simulare ri-
guros şi economic, validat în situaţii reale, care oferă soluţii explicite
pentru necunoscutele şi incertitudinile din cadrul unui ecosistem sau unei
arii geografice.
După Holling [9], definiţia unui studiu de caz este următoarea „Un
model de simulare care admite o descompunere spaţială completă şi are
ca scop descrierea evoluţiei dinamice a unui sistem local cu suficientă
încredere în realitatea sa pentru a fi considerat însăşi realitate".
Un studiu de caz include un ansamblu de etape analitice, care, după
faza de implementare, conduce la soluţii de interes practic.
Prin elaborarea unui studiu de caz se urmăreşte în mod concret op-
timiizarea activităţilor de decizie.
În acest capitol se prezintă unele studii de caz constituite din re-
zolvări practice ale unor situaţii cu caracter complex şi to tod ată deos· bit
de diversificate ce îmbracă atît aspectele de formare, integr are şi pro-
pagare a scurgerii apei privită din punct de vedere cantitativ cit şi cele
care privesc dinamica calităţii apei şi a sedimentelor transportate.
Studiile de caz se rezolvă prin aplicarea modelelor dinamice de-
scrise în această lucrare.
457
 151 Sîncrăieni
t44 F : 902 km2
- - • •..
Cibin L = 58 km
LO
I.O
LOl
I.O a. 5l LO 161
N co :J (T)
o: LO
296 ,._ 219
o
cnl
l'- e LO COI'
o
lll·
LO !8.! oCO .~N
.C E ~
.-

~ ~EN M li; N o,.x EN

IO .x E 0 N.X
_..,
:c ..,- 133
M u. o .X Vl•
r-N
Jl.c.Vidra
lotru ."'
CD-,
lijo
... li
~
...
H li
~

~ A c.Turnu 323
Sălc1truc
Ac.Călimănesti F = 182 km2
~375'
Ac. Dă ieşti .?.
L = 34.6 km
c::~~
cţ~i
AcRm. ~ 1' .., ~

Vîlcea . '3 1'

'3,-,
F=15280km2,L=4'
.~Ac.Riureni · F:180km2
Ac.Govora L = 28.5 km
.~~ Ac Săcele
Băbeni ·
o,·
C
F = 427 km2 :J
L=72.8 km ~
I-
~ Afluent sau rest bazin

--y
cu suprafaţa de 161 km 2
Sector de rlu .Pe <:are se face
propagarea v11turilor
Statie hidrometrică de control

+
a scurgerii
Ac Slatina Lac de acumulare
~- F:18607km2,L=555 km

Fig. 12.1. Reprezentarea topologică a bazinului hidrografic Olt.

'
 12.2. PROGNOZA UNDELOR DE VIITURA IN VEDEREA
OPTIMIZARII EXPLOATABIi CASCADEI
DE WDROCENTRALE DE PE RIUL OLT

12.1.1. Introducere
Amenajarea complexă a bazinului rîului Olt cuprinde în etapa ac-
tuală 15 hidrocentrale în cascadă (care dispun de lacuri proprii), situate
pe cursul principal al Oltului, între Turnu şi Slatina (fig. 12.1) şi acumu-
lările mai importante cu rol hidroenergetic Vidra şi Brădişor pe Lotru
şi Gura Rîului pe Cibin.
Exploatarea optimizată,_ la ape mari, a unui astfel de sistem de
hidrocentrale avînd lacuri de acumulare de diferite capacităţi implică în-
tr-o primă etapă -prognozarea cu anticipare şi precizie satisfăcătoare a
hidrografelor afluente în acumulări. A doua etapă o constituie optimi-
zarea utilizării volumelor de apă pentru atenuarea viiturilor şi a funcţio­
nării energetice a sistemului de hidrocentrale în situaţiile de ape mari.

DATE METEUJ DIN RE- 06,TE HIDR0METE0-

ŢEAUA EURCllPEANĂ R0LQ'XiCE DIN B.H.(l)LT

PR0GN©ZA
METE©

( ICEMENERGJ
TIMIZAREA EX- 0PTIMIZAREA EX-
PL©ATARU LA vim PLMTARII ENER-
ACUMUL.h.RI LOR - -~GETICE A CEN-
CASCADEI TRALELOR

l ( ICEMENERG)
ELE-HIDRt!J.1ETRIE
PE CASCADA 0LT

Fig. 12.2. Diagrama bloc a sistemului informatic de optimi-

zare a exp l oatării cascadei de hidrocentrale Olt în situaţii
de ape mari.

459
 Complexitatea problemei prognozării undelor de viitură şi a exploa-
tării optime a sistemului de hidrocentrale şi lacuri de acumulare aferente
impune folosirea în practică a calculatoarelor electronice ca bază a unui
sistem informatic complex.
Acest sistem informatic cuprinde sistemul de colectare şi centra-
lizate a datelor (meteorologice, hidrologice şi hidroenergetice) de intrare
necesare modelelor de simulare-optimizare şi programele de elaborare a
prognozelor şi luarea deciziilor operative, implementate pe calculatoare
de proces la dispeceratele de la IMH Bucureşti şi IEC Rîmnicu Vîlcea.
în figura 12.2 se prezintă schema bloc a sistemului informatic de exploa-
tare optimizată a cascadei de hidrocentrale de pe rîul Olt, la realiiZarea
căruia au participat IMH, CCE-IMH, ICH şi ICEMENERG.
Controlul funcţionării cascadei de hidrocentrale se face de la Dispe-
ceratul energetic de la IEC Rîmnicu Vilcea, legat prin intermediul unui
calculator CORAL 4030 de CCE din cadrul IMH Bucureşti, unde se. găseşte
un calculator de acelaşi tip. La IMH, unde are loc concentrarea tuturor
datelor meteorologice şi hidr_ologice, se elaborează, pentru rîul Olt şi aflu-
enţi, prognoza undelor de viitură, utilizînd pachetul de programe VIDRA,
iar rezultatele sînt transmise la Dispeceratul IEC prin intermediul le-
găturii directe calculator- calculator realizată prin cablu telefonic închi-
riat. Avînd intrările în acumulări sub formă de hidrografe prognozate,
la Dispeceratul IEC se rulează pachetul de program ERVI [8] care fur-
nizează modul de exploatarea optimă a cascadei de hidrocentrale în si-
tuaţia dată. Acest ciclu se repetă la fiecare reactualizare a prognozelor
pe măsură ce cantitatea datelor certe creşte, crescînd evident şi precizia
prognozelor dar pierzînd din anticipare.

12.2.2. Pachetul de programe VIDRA

Modelul VIDRA (Vlituri şi Decizii de exploatare în Regim Ame-
najat) este un model complex ce permite atît simularea şi prognoza reac-
ţiei bazinelor hidrografice naturale la diferite impulsuri de precipitaţii
cit şi evaluarea influenţei umane asupra regimului hidrologic natural.
Principalele procese considerate de modelul VIDRA sînt:
I) cedarea apei din stratul de zăpadă cu ajutorul metodei gradului
iz;i (§ 3.5);
2) intercepţia, infiltraţia, percolaţia, scurgerea de suprafaţă şi scur-
gerea hipodermică utilizînd modelul PNET (§ 6.4.5.);
3) transformarea ploii nete în hidrograful debitelor pe fiecare sub-
bazin (afluent) pe baza metodei hidrografului unitar variabil cu intensi-
tatea ploii (§ 7.4); ·
4) propagarea prin albie a viiturii şi compunerea cu viiturile for-
mate pe afluenţi pe baza modelului Muskingum (§ 8.5.2) sau a modelu-
lui de difuzie (§ 8.3) cu parametrii variabili;
5) atenuarea undelor de viitură prin lacuri de acumulare şi exploa-
tarea optimă a acestora pe baza metodei Pus (§ 9.3.1) şi a metodei coor-
donate de exploatare (§ 9.4.3).
Modelul VIDRA [16] stă la baza elaborării pachetului de programe
cu acelaşi nume, care este scris în limbaj interactiv om-maşină.
Pachetul de programe VIDRA este format din patru programe prin-
cipale: PARAMB, PARAMA, HIDRA şi COMPUNEA (Anexa 12.1).
460
 Program1..;l PARAMB (P ARAMetrii Bazinului) creează pe disc fi-
şierul PB şi pe imprimantă fişierul FB, avînd ca intrare fişierul pe car-
tele CARB.
Programul P ARAMA (P ARAMetrii Albiei) creează fişierele PA pe
disc şi FA pe imprimantă, avînd ca intrare fişierul pe cartele CARA.
Fişierele PB (FB, CARB) şi PA (FA, CARA) conţin datele „con-
stante" necesare modelului, reprezentate de caracteristicile bazinului hi-
drografic şi ale lacurilor de acumulare, precum şi parametrii modelului.
Ele rămîn neschimbate atîta timp cit reţeaua de colectare a datelor şi
condiţiile de formare a scurgerii nu se modifică datorită amenajării ba-
zinului.
Programul HIDRA (HIDRografe Afluenţi) efectuează operaţiile
1-3, apelînd fişierele PB şi FP şi creînd pe disc fişierul UNDE (ce con-
ţine UNDEle de viitură produşe pe afluenţi) şi la imprimaqtă fişierul AS.
Programul COMPUNEA (COMPUNErea în regim Amenajat) efec-
tuează operaţiile 4 şi 5 apelînd fişierele PA, UNDE şi FQ şi creînd la im-
primantă fişierul HBV.
Datele de intrare „variabile" necesare programelor operaţionale
HIDRA şi COMPUNEA sînt organizate în fişierele FP şi FQ - care con-
ţin următoarele elemente:
- precipitaţiile căzute pe intervalul de timp /).t la toate posturile
pluviometrice;
- temperatura maximă zilnică a aerului, în cazul existenţei stra-
tului de zăpadă;
- hidrografele înregistrate, pînă în momentul elaborării progno-
zei, la principialele staţii hidrometrice;
- debitele de bază pe fiecare subbazin, anterioare producerii
viiturii;
- indicele tipului de hidrograf unitar şi coeficienţii de corecţie şi
de decalare ai hidrografelor.
Datele de ieşire din programele HIDRA şi COMPUNEA conţinute
în fişierele AS (Analiza Scurgerii) şi HBV (Hidrografe şi Bilanţul Viitu-
rii) sînt următoarele:
- ploaia medie, stratul scurs, volumul scurs, volumul tot&l şi coe-
ficientul de scurgere pe fiecare subbazin;
- graficele hidrografelor prognozate: la staţiile hidrometrice, la in-
trarea şi ieşirea din lacurile de acumulare (varianta optimă de exploa-
tare);
- graficele hidrografelor măsurate la principalele staţii hidrome-
trice pînă în momentul elaborării prognozei.

12.2.3. Elaborarea prognozei undelor de viitură

Elaborarea prognozei undelor de viitură se va face, în funcţie de

cantitatea de informaţie de care se dispune, în etape succesive.
Etapa de prognoză preliminară
J'v!omentul „o((
Imediat după declanşarea avertizării meteorologice, posturile plu-
vio din b.h. Olt vor transmite precipitaţii din 3 în 3 ore.
461
 Momentul „0" are loc la atingerea pragului critic de precipitaţii
care este de 15 mm în 3 ore sau de 25 mm în 6 ore. După depăşirea uneia
din aceste valori se cere prognoza meteorologică privind cantitatea de
ploaie medie pe subbazine (fig. 12.1) care mai poate cădea. Se adaugă
această cantitate la precipitaţiile căzute pînă în acel moment, ţinînd
seama de eventualele informaţii privind distribuţia sa temporală.
In continuare se creează prin intermediul unui display de tip
DAF-2020 fişierele ce conţin datele variabile după care se rulează pro-
gramele HIDRA şi COMPUNEA.
După execuţia acestor programe rezultă hidrografele prognozate în
secţiunile interesate ce se transmit automat la IEC Rîmnicu Vilcea.
Momentul ,,1 t{
Imediat după încetarea ploii are loc prima reactualizare a progno-
rz;ei. In acest scop precipitaţiile suplimentare care au mai căzut între mo-
mentul „O" şi momen!ul „1" se introduc în calculator prin intermediul
DAF-ului, după care se reia execuţia programelor HIDRA şi COMPU-
NEA.
Următoarele etape de prognoză
In principiu, următoarea etapă de reactualizare a prognozei are loc
la momentul „2" după înregistrarea debitelor maxime în bazine mici in-
dicatoare. In continuare (momentele „3", ,,4", etc.) prognozele se vor re-
actualiza pe măsură ce se primesc noi date despre hidrografele înre-
gistrate la staţiile hidrometrice de control.
Reactualizarea prognozelor hidrologice după terminarea ploii se
realizează prin retararea în timp real a modelului {fig. 12.3).
\.
<SH 3- Statie h1drometricd de control
(D -@Eta~e de corecţ11
IT- Momentul de prognozd
Q @Corectu -Hidrograf calculat
exploatare --- Hidrograf mtisurat
I acumulări a r,-..,
~ Corecţ11 timp
de propagare

Fig. 12.3. Procedura de retarare dinamică a modelului VIDRA.

Retararea modelului în vederea micşorării erorilor dintre valorile

prognozate şi valorile măsurate pînă în momentul respectiv este nece-
sară avînd în vedere că:

462
 - modelul a fost tarat pe un număr limitat de cazuri (10-15
viituri);
- caracteristicile bazinului şi ale albiei se schimbă;
- se pot produce, în timpul viiturilor, unele accidente la amena-
jările din bazin (ruperi de diguri, ruperi de iazuri, etc.);
- modul de formare a viiturii prognozate (ex.: viituri cauzate de
ploi intense) diferă foarte mult de modul de formare a viiturilor care au
fost utilizate la calibrarea modelului. ·
Retararea modelului la nivelul parametrilor este o operaţie dificilă
avînd în vedere numărul mare al acestora şi faptul că unii parametri
sînt corelaţi între ei. Din acest motiv tararea dinamică a modelului nu
se va face la nivelul parametrilor ci la nivelul structurilor de bază şi
anume:
- structura de mediere a ploii pe bazin prin utilirzarea unor infor-
maţii obţinute cu ajutorul radarelor;
- structura de determinare a ploii nete (modelul de infiltraţie)
prin utilizarea datelor obţinute pe parcele de scurgere şi/ sau bazine mici
indicatoare;
- structura de integrare a scurgerii pe versanţi prin selectarea al-
tui tip de hidrograf unitar (definit anterior) în funcţie de intensitatea
ploii;
- structura de propagare a viiturilor prin albie prin modificarea
duratei de deplasare a viiturilor.
In urma consultării tabelului conţinînd analiza scurgerii furnizat
de programul VIDRA pe terminal (imprimantă şi DAF) se face o validare
a ploii medii pe subbazine (utilizînd informaţii radar) şi a coeficienţilor
de scurgere (pe baza datelor obţinute din bazinele indicatoare) avînd po-
sibilitatea ca la cerere să se modifice valorile acestora pentru orice sub-
bazin. Acest tabel conţine pe lîngă numele şi suprafaţa subbazinului,
ploaia medie, cedarea din zăpadă, precipitaţia totală, stratul scurs şi
coeficientul de scurgere corespunzător.
Dacă în urma inspecţiei vizuale pe DAF se constată o neconcor-
danţă din punct de vedere a formei hidrografului calculat cu cel înre-
gistrat pînă în acel moment, în secţiunea respectivă de pe afluenţi, se
poate opta pentru un alt tip de HU din cele trei existente în memorh
calculatorului, dacă analiza intensităţii nucleului ploii sugerează acest
lucru. De asemenea, există posibilitatea ca prognozistul să ceară calcu-
latorului substituirea valorilor calculate cu cele măsurate (pînă în mo-
mentul elaborării prognozei) cu care să opereze în continuare în calcule.
In carzul cînd inspecţia vizuală comparativă a hidrografului calculat
:şi a celui înregistrat pînă în acel moment la o staţie hidrometrică de con-
trol de pe rîul principal sugerează o deplasare a celui dintîi la stînga sau
la dreapta, păstrînd aceeaşi formă (eroare de timp de propag are), pro-
gnozistul poate executa o astfel de translaţie pe axa timpului prin inter-
mediul unui coeficient de decalare.
După fiecare etapă de prognoză hidrografele afluente în acumulă­
rile de pe rîul Olt se transmit la IEC Rîmnicu Vîlcea, care va corecta
modul de exploatare a lacurilor în funcţie de hidrografele reactualizate.
Utilizînd pachetul de programe VIDRA a fost prognozată viitura
remarcabilă din 1-5 iulie 1975. In figura 12.4 se prezintă:
- hidrograful înregistrat în secţiunea Cornet;
463
 - hidrografele prognozate în secţiunea Cornet la momentele „0"
şi „2".
Hidrograful prognozat în momentul „0" (2.06.1975 ora 1) înainte de
terminarea ploii are debitul maxim cu 600/o mai mic decît hidrograful
înregistrat. Această eroare scade la 80/o pentru prognoza elaborată în mo-
mentul „2" (3.06.1975 ora 2) după obţinerea datelor din bazinele indica-
toare şi de la staţiile hidrometrice de control.

2200

2000 I\
I I I
JE 1800 //\\ Hidrograf prognclZot

~ 1600
,./ \, /i pe 3.06.1975.oro 2

i '
K'
K,
i 1400
I
1200

1000
I
(
,,.... Hidrograf progncrot ~
"\ ~
_t
2 3

--
800
// ' · ~ pe 2.06.1975,oro 1 '·, ,..:'-..... .........
600

400
l '·,
·, '·, r-_
5

10
u-
200 /
. . . . .......__ ......
·- - ·-
~

-·- E
E
a.
15

o
.c
i 20
1 ~

2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12
-> tlz1lel 25
a) b)
Fig. 12.4. Hidrografele prognozate şi hidrograful înregistrat la S. H. Cornet de pe
rîul Olt în perioada 1-10.06.1975 (a) şi hietograma ploii (b).

Prognoza a fost reactualizată folosind dialogul interactiv „om-ma-

şină".Acest dialog s-a dovedit extrem de util prognozistului la rezolva-
rea în timp real a situaţiilor neprevăzute (ce apar în majoritatea feno-
menelor de ape mari), care impun intervenţia omului cu experienţa sa
pe parcursul desfăşurării calculelor.

12.3. EVALUAREA INFLUENŢEI UMANE

ASUPRA REGIMULUI IDDROLOGIC NATURAL
IN BAZINUL IDDROGRAFIC SIRET

12.3.1. Introducere
Influenţa umană asupra regimului hidrologic natural se manifestă
atît în faza de formare a scurgerii pe versanţi, cît şi în faza de propagare
a acesteia prin albie. Modelul VIDRA permite luarea în considerare a
influenţei umane asupra regimului hidrologic natural în mod diferit în
funcţie de tipul folosinţelor şi anume:

464
 - pentru lucrările de pe versanţi, care acţionează de regulă în faza
de formare a scurgerii, influenţele se iau în considerare prin modificarea
valorilor parametrilor modelului, în funcţie de tipul influenţei umane
(agricolă, silvică şi urbană);
- pentru anumite lucrări din albie (îndiguiri, tăieri de coturi, pro-
tecţie de taluze, epiuri, praguri de fund etc.) influenţele se pot cuanti-
fica prin modificarea valorilor parametrilor modelului de propagare;
- pentru lacurile de acumulare, influenţa este luată în considerare
prin includerea în model a unei structuri speciale de gestiune a lacurilor.
Evaluarea influenţei umane asupra regimului hidrologic natural
este necesară în două situaţii distincte şi anume:
- în faza de proiectare a lucrărilor inginereşti, care trebuie in-
vestigate în avans, în vederea calculării regimului hidrologic viitor (in-
fluenţat de aceste lucrări);
- în faza de exploatare a lucrărilor inginereşti, care pe baza pro-
gnozei hidrologice vor trebui să fie exploatate optim astfel încît să sa-
tisfacă anumite folosinţe şi să diminueze efectele negative ale apelor.
Unul dintre principiile fundamentale care stau la haza proiectării
şi exploatării lucrărilor hidrotehnice este acela ca regimul hidrologic mo-
dificat d aceste lucrări să fie ameliorat sub toate aspectele (scurgere m a-
ximă şi scurgere minimă) faţă de regimul hidrologic natural. Cu alte cu-
vinte, în conformitate cu acest principiu, lucrările inginereşti trebuie
alese, dimensionate şi exploatate încît să nu înrăutăţească regimul hidro-
logic natural local (din zona lucrărilor) şi pe ansamblu bazinul hidro-
g rafic.
Evaluarea influenţei umane asupra regimului hidrologic natural tre-
buie făcută ori de cîte ori se proiectează o nouă lucrare hidrotehnică
avînd în vedere că influenţele diverselor folosinţe interacţionează foarte
complex unele cu altele, atît la scară locală, cit şi pe ansamblul bazinu-
lui hidrografic.
Se menţionează că influenţele diverselor folosinţe depind atît de
mărimea undelor de viitură, cît şi de modul de formare şi compunere a
acestora pe bazinul hidrografic. Din acest motiv se recomandă ca la eva-
luarea influenţei umane asupra scurgerii maxime să se integreze prin
schema de amenajare propusă atît cele mai mari viituri produse în ca-
drul bazinului cît şi viiturile calculate cu diverse probabilităţi de pro-
ducere.

12.3.2. Simularea undelor de viitură

in vederea simulării modului de formare şi propagare a undelor de

viitură, în bazinul hidrografic Siret, acesta a fost modelat topologic în )
51 subbazine cu suprafaţa de 150-2 OOO km 2 şi 23 subsectoare de cal-
cul cu lungimea de 5-15 km. O reprezentare schematică a modelării to-
pologice a b.h. Siret este redată în fig. 12.5.
Lucrările ing inereşti care au o influenţă
majoră asupra scurgerii
maxime din b.h. Siret sînt:
- lacurile de acumulare: Rogojeşti, Bucecea, Bicaz, Galbeni, Ră­
căciuni, Bereşti şi Poiana Uzului;
- îndiguirile de pe următoarele sectoare de rîu: Siret-Lespezi
(Ci = 0,13); Lespezi-Drăgeşti (Ci=0,39); Bereşti-Lungoci (C;=0,47). S-a
30 - Hidrologie dinamică 465
notat cu C; coeficientul de îndiguire a sectorului de rîu (cuprins între
două staţii hidrometrice) care reprezintă raportul dintre lungimea digu-
rilor şi lungimea sectorului de rîu.
Modelul VIDRA a fost calibrat în două ipoteze: regim natural şi re-
gim amenajat.
Utilizînd acest model au fost simulate undele de viitură remarca-
bile din: 7- 16.06.1969, 11-19.07.1969, 20-29.07.1974, 21-28.06.1979 şi
10.07-17.07.1981 în următoarele ipoteze:
a) regim natural;
b) regim îndiguit;
S.H Siret
Ac Rogo1eşt1
li C1=0.13
Ac Bucecea

R Suceava
SH lţcani li
S H Lespezi

li C =0.39
1

li
S H Drăgeşt1

Ac Bicaz

Fig. 12.5. Reprezentarea topologică a bazinului hidrografic

Siret.

c) regim amenajat= diguri + lacuri de acumulare, considerînd ni-

velurile iniţiale N, egale cu nivelurile normale de retenţie NNR;
d) regim amenajat= diguri+ lacuri de acumulare cu N,= NNR -
1 m.
Analiza comparativă a undelor de viitură obţinute în ipotezele b),
c) şi d) cu undele de viitură în regim natural (ipoteza a) ne permite să
evaluăm influenţa umană asupra regimului natural.

12.3.3. Evaluarea influenţei umane

Influenţa lucrărilor hidrotehnice din bazinul hidrografic Siret asu-
pra undelor de viitură se va analiza pe sectoare de rîu.
Sector s.h. Siret - s.h. Lespezi
Indiguirea redusă de pe acest sector (Ci = 0,13) produce dezatenuări
ale debitelor maxime de pînă la 40/o faţă de regimul natural şi reduceri
466
ale duratelor de creştere ale viiturilor cu 2-3 ore. De regulă, lacurile
Rogojeşti şi Bucecea influenţează propagarea undelor de viitură pe r. Siret
pînă în secţiunea confluenţei cu r. Suceava, reducînd debitele maxime
în această secţiune faţă de regimul natural cu 15-25D/0 în ipoteza c) şi
30--400/o în ipoteiza d). In aval de această secţiune influenţele lacurilor
Rogojeşti şi Bucecea se reduc foarte mult datorită aportului rîului Su-
ceava.
Sector s.h. Lespezi - s.h. Drăgeşti
îndiguirea rîului Siret pe acest sector (C1=0,39) conduce, faţă de:
regimul natural, la o creştere a debitelor maxime de pînă la 20-300/o
(fig. 12.6) şi la o reducere a duratelor de creştere ale viiturilor cu 20-30
ore în secţiunea Drăgeşti, datorită atît efectului de dezatenuare cît şi
modului diferit de compunere a viiturilor de pe Siret cu viiturile de pe
Moldova. !n regim natural, debitele maxime ale viiturilor de pe rîul
Moldova se produc mai devreme, cu circa 30--40 ore, faţă de debitele
maxime ale undelor de pe rîul Siret. In regim îndiguit, undele de viitură
de pe rîul Siret sînt accelerate şi decalajul de timp dintfe debitele maxime

~ r°Reg1m îndiguit
ME 2600t----r-~-r---,----,----.,::--.,-J::.;-:;.;-;.:;...J
.....
2400ţ---ţ---ţ---t-----:=r--!ll~!---+
0

Regim natural
2200t------+---t----+--l*-f=!!'~--1---11
2000 i--- -t--- - t----1----+-!!--+---.+;c+-+----.r-o Regim îndiguit +Ni=
I :NNR
1800 iroRegim îndiguit +Ni=
---
1600r---t---t--fft:-"~~t;--!--.....J.=-1---1: ! =NN R - 1 m
I •
i :"········ :
14001"------+---t---tlll---+---+-----l:..;..--J
1200r---t---t--ffl:--+----I----I----I
1000r---t--tt---+-~-1-----1----1-----1
800i--~~~i....-tt-~>.....- 1 - - ---r-~--
6001-----+-+----i-4-
400......_----'-:=-.--:=........,,:.1-Lr-L.....!=..L.--.1,...!::!::.JL,-1-..LI-----..I..I.,---.
·2 __
ui- c ::, ....
C1I
:r;-~ i l: ~ ::!"
-~ LCkml
C
Î
o
V) C1I
Ul
...J ~ I!)
:c
o~ Olai ::,
...J

<t" ~ V) :1 :j ~ :i
vi
Fig. 12.6. Variaţia debitului maxim al viiturii din iulie 1969 de-a lungul
Siretului în diverse ipoteze de amenajare şi -de exploatare a lacurilor.

ale viiturilor Siretului şi Moldovei se reduce la 10--20 ore, ceea ce con-

duce la creşteri importante ale debitelor maxime pe Siret în aval de
confluenţa cu Moldova. Influenţa lacurilor de acumulare Bucecea şi Ro-
gojeşti asupra undelor de viitură ce se propagă pe sectorul Lespezi--Dră­
geşti este neglijabilă (fig. 12.7), în special după confluenţa Siretului cu
Moldova.
::SO* 467
 Sector s.h. Drăgeşti - baraj Galbeni
Influenţa îndiguirilor şi a lacurilor de acumulare din amonte asupra
undelor de viitură de pe sectorul Drăg eşti-amonte de confluenţa Siretului
cu Bistriţa prezintă acele aşi caracteristici ca şi pe sectorul anterior.
Viiturile de pe Bistriţa şi viiturile afluente în lacul Galbeni sînt in-
fluenţate de acumularea Izvorului Muntelui. Astfel, în secţiunea Frun-

200
'iii
;,- 1600
E
o
1200

800

400

o
7.06. 8 11 13 14 15 16
- • T [zilei
Fig. 12.7. Viitura clin iunie 1969 în secţiunea Drăgeşti de pe rîul Siret
simulată cu modelul VIDRA în diverse ipoteze.

zeni de pe rîul Bistriţa, debitele maxime ale viiturilor sînt reduse faţă de
regimul natural cu 20-300/0 în ipoteza c) şi cu 40-500/o în ipoteza d).
Aceste influenţe se reduc pînă la 5-100/o şi respectiv la 15-200/o pentru
viiturile afluente în lacul Galbeni datorită compunerii viiturilor de pc
Bistriţa cu viiturile de pe Siret.
Sector baraj Galbeni - s.h. Lungoci
Indiguirea cumulată pe tot Siretul şi modul diferit de compunere a
viiturilor în regim îndiguit faţă de regimul natural, fac ca debitele ma-
281)'

2400
-..."'
} 2onr
o

t 16 00
12 00

'1 L.L_ _ ...L_ _ J L . . - - - L - - ' - - - - 1 - - - - ' ~ - - ' - -- '- - - ' ---:-::--'

11 07. 12 13 14 15 16 17 18 19 20
- T[zilel
Fig. 12.8. Viitura din iulie 1969 in secţiunea Lungoci de pe rîul Siret simu-
latc"1 cu modelul VIDRA in diverse ipoteze.

468
xime ale viiturilor ce se pro- :; cN t...") COQO[',

pagă pe sectorul Galbeni-Lun- ..., o.~ I"!...._"'?. .....

...-1,..-I 0...-10...-1
goci să crească, atingînd în sec- ., 1QC'l':ICOMC:0...-1CO
ţiunea Lungoci valori cu ~ cNCO.r:>,,;<COo:, ....
COC':1-.:::rl!?COT""i...-l
25-35D/0 mai mari decît în re- "'"' ....
gim natural (fig. 12.8). 0 0 0 0 O~.r:,
~~ ~~...-1~
Pe acest sector, o influen- .... .... ....
ţă importantă asupra undelor de
viitură o au lacurile de acumu-
lare Galbeni, Răcăciuni şi Be-
reşti, care reduc debitele ma-
xime faţă de regimul natural
cu pînă la 180;0 în ipoteza c) şi
cu pînă la 320;0 în ipoteza d),
funcţie de mărimea şi modul .... co cN
de formare a viiturilor analiza- oo"'?_oo
I I o·oo
te. Menţionăm că lacul Poiana
Uzului are o influenţă impor-
tantă numai asupra viiturilor
de pe rîul Uz, influenţa lui se tt:>00 lQlr.lN

reduce foarte mult asupra vii- ;g~ I ~;:::~

...-1 ,-,I ...-1 ...-1
turilor ce se propagă pe rîul
Trotuş, devenind neglijabilă pe
sectorul Galbeni-Lungoci.
Viiturile reconstituite (în
regim natural) obţinute prin
simulare cu modelul VIDRA au
fost comparate cu •viiturile mă­
surate. Debitele maxime ale vii-
turilor din iunie 1969, iulie 1969
şi iulie 1974 sînt mai mici de-
cît debitele reconstituite avînd ............
în vedere influenţa lacurilor Iz- .r:100
vorul Muntelui şi Poiana Uzu- cN Cf)
O.r:>
lui. Extinderea digurilor, în ........
special după anul 1979, contra-
balansează efectul de atenuare
a lacurilor de acumulare, con-
ducînd la o creştere a coefi-
cienţilor a. (tabelul 12.1) în
special pentru viitura din iulie
1981.
Se menţionează că debi-
tele maxime reconstituite, cu
ajutorul modelului VIDRA, în
ipoteza inexistenţei amenajări­
lor din b.h. Siret, sînt utile pen-
tru omogenizarea şirurilor debi-
telor în vederea prelucrării lor
statistice.

469
 12.4. DETERMINAREA DEBITELOR MAXIME
lN REGIM AMENAJAT

12.4.1. Introducere
Proiectarea anumitor construcţii: baraje, diguri, poduri etc. necesită
determinarea debitelor maxime de calcul şi de verificare cu diferite pro-
babilităţi de producere, funcţie de tipul şi de clasa de importanţă a obiec-
tivului. .
In regim natural, debitele maxime cu diferite probabilităţi de pro-
ducere se determină pe baza curbei de repartiţie a debitelor ce se obţin
prin prelucrarea statistică a şirului debitelor maxime anuale.
Dacă se proie cte:iză o nouă construcţie, ce urmează să fie amplasată
pe cursul unui rîu, în aval de alte obiective hidrotehnice atunci este ne-
cesar să se determine curba de repartiţie a debitelor în regim amenajat,
sau cel puţin debitele de calcul şi verificare a construcţiei. In acest scop
se vor parcurge următoarele etape mai importante:
- determinarea elementelor caracteristice ale undelor de viitură
în regim natural: debite şi volume maxime cu diferite probabilităţi de
producere, durata de creştere, durata totală şi coeficientul de formă al
undelor de viitură;
- compunerea undelor de viitură în regim natural;
- integrarea prin schema de amenajare, într-o anumită ipoteză
de exploatare a acesteia, a componentelor undelor de viitură calculate
anterior, în vederea determinării în regim amenajat a undei de viitură
din secţiunea obiectivului.
!n regim natural, elementele caracteristice ale undelor de viitură
se calculează pe baza metodologiei prezentate în lucrările [6, 23, 24].
Compunerea undelor de viitură se determină cu ajutorul modelului
VIDRA. Funcţie de modul în care se defineşte intrarea în acest model
rezultă două tipuri importante de compunere şi anume:
- compunerea viiturilor sintetice - cauzate de ploaia de calcul;
- compunerea viiturilor avînd ca modele viituri remarcabile.

12.4.2. Compunerea viiturilor cauzate

de ploaia de calcul
Prin ploaie de calcul de o anumită probabilitate de depăşire pD/o
se înţelege acea ploaie netă care va produce în secţiunea obiectivului ce
trebuie apărat o viitură de o aceeaşi probabilitate.
Ploaia de calcul este caracte rizată de: cantitate, durată, distribuţie
în timp şi spaţiu.
Determinarea mărimii ploii de calcul de probabilitate de depăşire
PD/o, respectiv a stratului scurs sau volumului scurs de probabilitate pO/o,
se poate face prin următoarele metode [5, 6, 23]:
- metoda variaţiei volumului maxim s!:x
P% cu factorul timp
T r (în sensul de durată pe care se produce aceasta)
STT -f(T
mai-J>% -
)·
, T' (12.1)

470
 •
- metoda cunoaşterii caracteristicilor medii ale undelor de viitură
de probabilitate de depăşire PO/o (Qv% debitul maxim, Tr durata totală a
viiturii, y - coeficientul de formă a viiturii)
(12.2)
- metoda ploii maxime.
Se recomandă ca valoarea ploii de calcul să se determine în urma
a nalizei rezultatelor obţinute prin cele trei metode.
Durata ploii de calcul (D) se ia egală cu timpul de concentrare al
bazinului hidrografic.
Distribuţia ploii de calcul pe durata D se consideră triunghiulară,
c u maximul la 1/ 3 din D, deoarece cele mai frecvente ploi care produc
viituri mari au o asemenea distribuţie în timp.
Referitor la distribuţia în spaţiu a ploii de calcul se pot imagina
foarte multe situaţii, de la distribuţii uniforme pe bazin pînă la distri-
buţii neuniforme cu ploaia concentrată amonte sau aval de obiectivul
hidrotehnic. Se pune însă problema de a găsi cea mai frecventă distri-
buţie a ploii pe bazin. Pentru aceasta se va face o analiză a celor mai
mari viituri produse pe bazinul respectiv, determinîndu-se pentru fiecare
viitură ploile căzute (hµ) şi straturile scurse (h.) pe subbazinele intere-
sate. In continuare se calculează media straturilor scurse pe fiecare sub-

Fig. 12.9. Modelarea topol ogică a bazinului hidrografic

Trotuş.

471
~ ANALIZA SCURGERII MAXIME IN BAZINUL IIIDROGRAFIC TROTUŞ Tabelul 12.2
-3
I),:>

11 - 16 VII 1969 23-28 V 1970 27 V- 3 VI 1 - 5 V 1975 2·1 - 28 \' III 21 - 27 VI

Viitura Hl71 1977 1979
Ti.
F hp h, ex hp h, hp h, hp h, hp h, hp h, mm
C01JI1ponenta O
mm mm
ex mm mm
ex ex mm mm
Ct.
mm mm
Ct.
km· mm mm 111111 111111
•
1 R. TROTUŞ am. conf. SULIŢA 622 39,8 8,3 0,21 63,9 23;9 0,37 77,3 23,8 0,31 37,9 11,3 0,3 25,0 5,0 0,20 40,0 10,0 0,25 13,7
2 R. SULIŢA br. COTUMBIŢA 90 36,0 24,0 0,67 63,1 23,5 0,37 88,2 41,9 0,47 42,1 16,8 0,4 35,7 5,9 0,17 66,0 25,2 0,38 22,9
3 R. CIOBĂNUŞ br. CIOBĂNUŞ 84 55,0 27,6 0,5 59,7 37,5 0,63100,4 48,•l 0,48 52,5 39,5 0,75 43,0 13,0 0,30 66,5 20,2 0,30 31,0
4 Rb. ax Conf. SULIŢA am. ASĂU 143 ,12,0 19,0 0,45 50,0 19,5 0,39 95,0 45,6 0,48 40,0 16,U 0,4 40,0 10,0 0,25 70,0 23,0 0,33 22,2
5 R. ASĂU br. PĂLTINIŞ 91,4 83,0 38,2 0,46 49,3 27,7 0,56163 108 0,66 92,5 44,2 0,48 85,0 25,0 0,29 95,0 65,0 0,68 51,3
6 Rb. av. PĂLTINIŞ am. conf. TROTUŞ 113,6 79,1 33,5 0,42 46,2 24,5 0,53152 103 0,67 80,0 40,0 0,5 75,0 20,0 0,27 90,0 55,0 0,61 46,0
7 R. UZ br. POIANA UZULUI 385 50,0 28,1 0,56 65,9 37,2 0,56 65,1 24,7 0,38 60,0 47,2 0,79 80,0 22,1 0,28 67,0 21,4 0,32 30,1
8 Rb. av. ASĂU·TG. OCNA 318 60,0 37,2 0,62 68,0 36,2 0,53110 57,0 0,52 75,0 39,7 0,53 60,0 18,0 0,3 72,0 24,0 0,33 35,3
9 R. DOFTEANA conf. TROTUŞ 110 60,0 37,2 0,62 68,0 36,2 0,53110 63,8 0,58 75,0 39,5 0,53 83,0 21,0 0,25 75,0 37,0 0,•19 39,1
10 R. SLĂNIC conf. TROTUŞ 126 64,4 40,5 0,63 59,5 32,8 0,55110 69,6 0,63 74,9 39,6 0,53 90,0 18,7 0,21 80,0 35,0 0,43 89,3
11 R. OITUZ conf. TROTUŞ 318 85,0 46,0 0,54 64,2 43,8 0,68106,3 57,6 0,54 7,1,!l 39,6 0,53 87,817,5 0,20 83,3 32,0 0,38 39,4
12 R. CAŞIN br. CONŢ 312 80,0 37,3 0,'17 66,3 36,8 0,56 96,3 41,8 0,46 87,0 6•1,9 0,75114,5 40,0 0,35 91,0 33,5 0,37 42,9
13 R. TAZLĂU br. SCORŢENI 382 78,0 60,0 0,77 31,2 18,0 0,58150 84,0 0,56 80,0 60,0 0,75108 30,0 0,28 115, 55,0 0,48 51,2
14 R. TAZLĂU SĂRAT conf. TAZLĂU 211 72,0 57,0 0,79 47,5 25,5 0,51196,4 95,0 0,48 69,0 35,0 0,51103 32,0 0,31130,0 63,2 0,49 51,3
15 Rb. av. SCORŢENI am. conf. ORĂŞA 239 73,0 38,0 0,52 46,0 20,0 0,43130 64,0 0,-19 68,0 32,0 0,47 95 26,0 0,27132,0 52,8 0,4 38,8
16 Rb. am. conf. ORASA am. conf. TROTUŞ 266 69,0 33,0 0,48 46,0 18,0 0,39120 53,0 0,44 62,0 24,0 0,39 90 23,0 0,26133,0 53,0 0,4 34,0
17 Rb. TG. OCNA-VRÎNCENI 265 80,0 25,0 0,31 75,0 26,3 0,35 90 25,0 0,28 74,0 38,5 0,52 70 12,0 0,17 80,0 24,0 0,3 25,1
18 R. TROTUŞ S.H. VRÎNCENI 4 077 6-1,3 33,5 o,52 57,7 28,5 0,49109,3 52A 0,48 65,8 36,2 0,56 75,219,3 0,26 85,0 36,3 0,43 34,6

< ()-O::\ ro-N 'd t'.I Cil l"l·C/l l"l .-,>-j <
o PJ ţ)>ro X S°PJ ro~ ro C ..... o :::l P PJ
ri - ,-.oq
.-+ C cn
~ PJ ~ o -: >-j c ::::i ro
< : :, o.. O"' C '"l 'd >1 ,..., .... ,
c' ro· a <H ~
ri 3 cn PJ q 'd 8' ;i-oq 3 ri O"'
o.s. ~ s· . . . a.
..... :::: ::i c ro P>;:ţhl ..... 'Ori
PJ-cncn>-1.-•cr .,.,
>-j ..... p,,fl> ~(1) I") O"' ..... (") s
:::i ...........
>-j Cil ..,..PJ o n" (!Q ::::i ;:;: o. ...... ::::i . ri :::! ti ri
~e; .....p, ,-.O"'p.i >-j
5:'!lo~~
>-j ..... 0..PJ ......
~ 2. F
cn
t'.I S' ~ S Sl ro ~ 5: s· o. ~ >,:j
p,, 8'
Pcn,_.>1 ..... PJroB:ro'!l'droIB,_.
C
......
p.i~
N)
ri ..... ~ ro....,
I") , , ~ ...... u
ro,-:,0>-1>,:jriroO..
Plţ:,>1>1(1)(1).+n•-
cnp.,PJC
(1) - .... . . {/) , , ••
.-,ro roc....._(')
N ,_. ·._. • .- '" >1 'd .+ Cil ,_. "
Cil
1-riC
~ ......

..........cn ....
3
.+p,C.-,c
ij -~. ~ PJ -
p.i ..... PJ<o..
>
<>-j
o .... ·c
oq 3 ......I")
(I)
::::i

::!. 5' t'.I (I) cn ...., ~ ~ O.. ~

,... ;~ ~> .-. O ._.. '"'
~PJi-38C :::l>1cnp.iriPJ ~~ o .... ~ , _ . - . • ..,..0, ..... ..., C ro>1rocO..cn :::l >-j p 'd (I) :::i .......... (I) (I) ..
'""J C
>-j PJ '"' --u ~ 3 ...... C ..... 'u - -
i::cn-~-cnN>m- L- PJ :::I - g C ro :::I ;:ţ :::I O. ;:5. N o O"' ~ ro C o ;:5. Cil o (I) @ o. !"l s H, ~ ~
ot'.1~30"'N>p.i
ap~~~~-i-3=N>1
<:::i-< .....
C/lO~O..
N>PJ ~ 'd - td ·Cil < i;;; C ro ro ~ S 'd <. O"' ro ...,
,_. J1l ~ t'.I PJ ..... PJ C .+ PJ 1=. PJ
S ~
,.... ......... , ..... I") o. ...... >-j t:!' (I) o (I)
-.J p N ._.. .-,()Q .+ N 0.. (I) N :::I .+ C cn ri ro ;::i >1 ri
>1.+PJ<~'d;:ţ'u;jl
-cnPJC
c ...... 3:::i
,-.cn PJ(I)
..... -
3g.i::sc>1.-.p;· t'.I
PJC::tp.i::!.§C-p:1-riPri
ro
ro n
ri PJ
o
o. C
s· I i
(I)
ri x
>1 o ro .+ 'u
s·~ iii, g, p,, ij
......
s·ro 1D'
>1 O.
s· a. ij>1@CS8<
~· cn O"'
O"'CllPQ..
t'.I ro
'd3ri2
ro PJ o · •
>1::::i(I)
s nl cn ~ ...... cn PJ< 3 3 '!l PJ< ri ..... ~
0 (I)
Sţo-ri~~~ ;:5. 3 'd
-PJ-
ri.+t:r
CPJ
>'i~o:::ii::~3~
'droo>1CJQ
..,..<....._>1
ro
>1.P:8"PJ'd-cni::
ri §. PJ
'dcncr-::i-~:::ic=~nl'd
(I) ..... 'd 'd (I) -~. c ::::i s·~ §'~
'dC~o-
s· s o PJ i!;. PJ p.i, PJ ro
,_.
ro
N,...,::::!>1
.......... o.ro
C ro cn
:::lPJ.+>1
cn PJ ro
o..PJ< CocnPl<._. . .-o
n N()Qri
cno,...·
.-•ţ:lQ..l"lri1-1ţ!.
~ ...........
.+ § ro PJ o :::· B. cr ; ~ -
(I) < t:l.u ::;- ::::i PJ >-j g
?'' "tj O"'
8 ,..., PJ ri PJ, ;;:!,
s· cr s ro
o.
~
riS;rop,,PJ '"(Jcng.:=:i
~
~?. PJ C
ON-cn->1riij=cno>1~>1i-P:c>1
.+p.i C ~C ,_. PJ ........... O..p.i
I I ...,, P,< I P,< I-"• I ~ '1 I P,< I),< rt- PJ I ~
:::l o :::l o o ro t:l. ro >1
I '1 (I) I I I), I PJ ~ g I 1-'W I
o I")
~ PJ PJ ..... 3 PJ 'd PJ C O.
I (I),_, ...... ~
o ~ . . ., oo· n rn
roro
'1 PJ :;:l
o.
rt-
I P,
ri PJ8
'"d: ~ .....,
~ I
rl-
;:I i.;r
rită faptului că: ploile mari se produc de regulă pe aceleaşi direcţii (există
anumite „culoare preferenţiate" de precipitaţii), iar coeficienţii de scur-
g ere sînt mai mari datorită tipurilor de vegetaţie şi soluri.
Cunoscînd ploaia de calcul şi utilizînd modelul VIDRA au fost de-
t erminate componentele pe cele 17 subbazinc şi viitura cu probabilitatea
d e 10/o în secţiunea Vrînceni (fig. 12.10), în ipoteza regimului natural .

2400

~ 200
el
o
1800

ţ
1200

800

400

o
20 40 60 80 100
- tlore]
Fig. 12.10. Undele de viitură cu probabilitatea de
depăşire de 10/o din secţiunea Vrînclni de pe rîul
Trotuş
- regim natural; - - regim amenajat).

Elementele caracteristice ale acestei viituri determinate prin metode de-

terministe au fost comparate cu elementele calculate pe cale statistică
rezultînd o bună concordanţă.
ln ipoteza existenţei acumulărilor : Cotumbiţa, Ciobănuş, Păltiniş,
Poiana Uzului, Scorţeni şi Conţ şi a nivelurilor iniţiale în aceste lacuri,
egale cu nivelurile normale de retenţie, au fost atenuate prin lacuri cu
ajutorul modelului VIDRA componente determinate anterior. Undele de-
fluente din aceste lacuri au fost compuse cu viiturile produse pe subba-
:zinele din aval şi propagate prin albia Trotuşului, rezultind în final unda
de viitură cu probabilitatea de depăşire de 10/o în regim amenajat.
Schema de amenajare propusă reduce debitul maxim de 1% de la
2 500 m 3/s în regim natural la 2 180 m 3/s în regim amenajat.

12.4.3. Compunerea viiturilor avînd ca modele

viituri remarcabile
Uneori se pune problema să se determine componentele undei de
viitt1ră de o anumităprobabilitate avînd ca mod de formare o undă reală
remarcabilă. Cu alte cuvinte se pune problema să se genereze pe subba-
473
zinele corespunzătoare unei secţiuni date două seturi de unde de viitură,
avînd ca mod de formare o undă remarcabilă, astfel încît în secţiunea
solicitată să obţinem din primul set de hldrografe o undă cu volumul cu
probabilitatea de depăşire pO/o, iar din cel de al doilea set o undă care
să aibă debitul cu probabilitatea de depăşire pO/o. Aceste două moduri de
compunere se vor numi pe scurt, ,,compunerea pe volume" şi respectiv
,,compunerea pe debite".
Compunerea de acest tip se poate efectua tot cu ajutorul modelului
VIDRA.
Datele de intrare ale modelului sînt ploile, umezeala solului anteri-
oară producerii viiturii şi evident parametrii modelului.
Umezeala solului anterioară producerii viiturii cu volumul, respec-
tiv debitul de o anumită probabilitate, se consideră aceeaşi cu cea an-
terioară producerii viiturii remarcabile ce serveşte drept model J)€!I1tru
viitura de o anumită probabilitate care trebuie calculată.
Ploaia care generează viitura de o anumită probabilitate se con-
sideră că are aceeaşi distribuţie spaţio-temporală cu ploaia care a generat
viitura model. Cantitatea totală de ploaie căzută pe subbazine, care este
de regulă mai mare, se alege astfel încît pe fiecare subbazin să rezulte
un strat scurs care în final să producă prin integrare, în secţiunea soli-
citată, o viitură cu un volum sau debit de probabilitatea cerută.
Compunerea pe volume
Determinarea straturilor scurse (corespunzătoare viiturii de o anu-
mită probabilitate) pe fiecare subbazin I (har) se face astfel:
1) , în urma unei analize a datelor meteorologice şi hidrologice se vor
determina pe fiecare subbazin I volumele scurse (Wsrn), straturile scurse
(hsM1) şi volumele corespunzătoare debitului de bc1ză (W BMI) ale viiturii
model;
2) pe baza unei analize statistice a datelor hidrometrice se determină
volumul (pe o durată egală cu durată viiturii model) respectiv debitul
de o anumită probabilita~ (Wp, Qp) în secţiunea unde se solicită com-
punerea;
3) în aceeaşi secţiune se calculează volumul scurs al viiturii cu o
anumită probabilitate de depăşire după relaţia

(12.3)
4) se dete rmină în secţiunea unde se cere compunerea raportului
de trecere (a) de la viitura model la viitura de o anumită probabilitate
cu formula
lVsr
a= --; (12.4)
WsM

5) straturile scurse , respectiv volwnele scurse pe fiecare subbazin I,

corespunzătoare viiturii de o anumită probabilitate într-o secţiune dată
se calculează cu relaţiile
(12.5 )
Se menţionează că raportul dintre ploaia medie pe fiecare subbazin
ce duce la formarea unei viituri de o anumită probabilitate (h,,1) şi ploaia
care a produs viitura model (h„M) diferă de a, deoarece fiecare subbazin
hidrografic· se comportă ca un sistem neliniar.
474
 Cunoscînd ploile pe fiecare subbazin şi umezeala solului anterioară
producerii viiturii, prin aplicarea modelului VIDRA se pot genera com-
ponentele undei de viitură cu volumul de o anumită probabilitate şi avînd
ca model de producere o undă remarcabilă.
Acest mod de compunere s-a numit „compunerea pe volume", de-
oarece în secţiunea solicitată rezultă o undă cu volumul impus şi debitul
maxim oarecare.
Compunerea pe debite
In vederea realizării „compunerii pe debite", în secţiunea solicitată
se determină din corelaţia condiţionată W -f(Q) volumul cu probabili-
tatea de depăşire 500;0 corespunzător debitului maxim de probabilitate de
depăşire Qp, In continuare se efectuează o „compunere pe volume" după
modelul descris anterior, rezultînd o undă cu volumul probabilitate de
depăşire 50D/0 şi debitul maxim Q. Dacă debitul maxim Q diferă substan-
ţial de Qp atunci se modifică volumul undei de viitură şi se efectuează
din nou compunerea pe volume pînă cînd debitul calculat Q coincide în
limitele unei abateri e=+5o;0 cu Qp,
Se prezintă spre exemplificare în fig. 12.11 unda de viitură în regim
natural de pe rîul Olt din secţiunea Stoeneşti cu debitul Q0 , 1 % rey:ultată
î n urma „compunerii pe debite" avînd ca model viitura din iulie 1975.
In ipoteza actuală de ame-
najare a bazinului hidrografic Olt, 5200
A
I
unda de viitură din secţiunea Stoe-
neşti cu probabilitatea de 0,10;0
4800 \
rezultată în urma aplicării mode- 4400
I
I \
!ului VIDRA are debitul maxim MJ!!.
mai mic cu 30o;0 decît unda de .!:. 40QO
\
viitură în regim natural (fig. 12.11). 0 \
3600
Uneori în calculele de corn- ţ 1/ '~
1'
punere a undelor de viitură se 3200
impune ca volumul scurs pe o 2800 ,, I l\

anumită porţiune de bazin să aibă

o valoare dată, acest gen de com- 2400
I ţ~
\
punere se va numi pe scurt „com- I ~-
2000 ·,
punerea pe volume avînd ploaia I
concentrată amonte sau aval". 1600 '
I \ '
Compunerea de acest fel se efec- I' Î'., '
tuează în mod similar cu „com- 1200
'I/ 'I',.
punerea pe volume". 800
).v

Pentru viituri pluriundice, fo-

400
losirea procedeului prezentat ante-
rior ar conduce uneori la o valoare o
neverosimil de mare a volumului 1Ol 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14
---- T (zilei
undei de viitură avînd debitul ma-
Fig. 12.11. Undele de viitură din secţiunea
xim de probabilitate de depăşire p Stoeneşti de pe rîul Olt cu debitele Qo o,
1
(p ~ 0,10/o). In această situaţie, in rezultate în urma „compunerii pe debite'~
secţiunea solicitată se construieşte model 1975.
după metodologia propusă de
C. Diaconu [23] o undă de viitură (UP) cu debitul şi respectiv volumul
de probabilităţi de depăşire PO/o şi respectiv Pi% (de regulă Pi """'P), avînd
ca model o undă remarcabilă.
475
 ln continuare se modifică componentele undei model, astfel încît
prin încercări succesive - utilizînd programul VIDRA - să se obţină
în secţiunea de închidere unda UP. Este evident că în această situaţie
unda UP şi componentele acesteia nu mai păstrează de la viitura model
decît distribuţia în spaţiu a precipitaţiilor şi faptul că unda are unul sau
mai multe vîrfuri.

12.5. CALCULUL VIITURII MAXIME PROBABILE

PE RIUL BISTRIŢA

12.5.1. Introducere

Proiectarea unor obiective de importanţă deosebită necesită deter-

minarea viiturii maxime probabile (VMP). Calculul VMP se face pe baza
metodologiei recomandate de ghidul 50-SG-SlO A [25] a Asociaţiei Inter-
naţionale pentru Energie Atomică (AIEA). In acest ghid se specifică
faptul că pot fi utilizate pentru calculul VMP metode probabiliste şi/sau
metode deterministe. - -
Metodele probabiliste permit determinarea variabilelor hidrologice
(de ex: debite maxime) cu diferite probabilităţi de depăşire prin utili-
zarea unor curbe teoretice de repartiţie: Kriţki-Menkel, Pearson tip III,
Galton, Gumbel, exponenţială generalizată etc. Pe baza unui eşantion de
date se determină - utilizînd metodele: momentelor, verosimilităţii ma-
xime, sextilelor etc. - parametrii şi respectiv curba teoretică de repar-
tiţie. ln funcţie de tipul şi importanţa uvrajului ce se proiectează şi gra-
dul de importanţă a zonei limitrofe care ar putea suferi ca urmare a
distrugerii uvrajului se aleg probabilităţile de calcul şi verificare a con-
strucţiei. Pe baza lor şi utilizînd curba teoretică de repartiţie se determină
debitele maxime de calcul şi verificare ale uvrajului ce se proiectează.
Erprile care apar prin utilizarea metodelor probabilistice sînt de
două tipuri:
- erori de metodă, care sînt sistematice şi provin din faptul că
curba teoretică de repartiţie aleasă diferă de funcţia de repartiţie după
care se desfăşoară procesul de realitate;
- erori de eşantion (de selecţie), care sînt aleatoare şi se datoresc
faptului că debitele maxime (sau alt element hidrologic) înregistrate la o
staţie hidrometrică reprezintă o selecţie nereprezentativă din populaţia
debitelor maxime din punctul respectiv.
Dacă şirurile de date hidr.ologjce sînt scurte, Ghidul AIEA [251
recomandă pentru calculul VMP metode deterministe.
Metodele deterministe permit calculul VMP pe baza precipitaţiei
maxime probabile (PMP) care este integrată printr-un model ploaie-scur-
gere.
In continuare se va exemplifica modul de calcul a VMP în bazinul
hidrografic Bistriţa pentru secţiunile Cîrnu (F=4 025 km 2) şi Viişoara
(F= 5 260 km2).
476
 In vederea determinării VMP, bazinul hidrografic Bistriţa s-a îm-
părţit în subbazine omogene din punct de vedere al căderii precipitaţiilor
şi al formării scurgerii (fig. 12.12). De asemenea, cursul de apă a fost di-
vizat în sectoare funcţie de caracteristicile morfologice şi hidraulice ale
albiei.

R B,stritu - :, H Frumosu
F ~ 2816 km2

R B,stric,ooro -Cont B1strito

F :763 km 2

R B S H Frumosu-Bi B1co2
F:446 km2

Borai Bicaz
F =4025 km2

R.81coz.R.B BJ B,coz-SHStro
F :632 km2
R TorcOu-Cont B1str1ţo R B mol sting S H StroJ0-V11şooro
F :413 km 2 F =95 km2
R B;striţo
- S H SlraJO
• F = 1045 km2
F :5070 km 2
R B.mol dre I S H Stro o-
V11şooro
Sect,uneo Vilsoora
F =95 km2 F = 5260 k~2
•suprototo boz1nulu1 oval de boroJul Bicaz

Fig. 12.12. Schema topologică a bazinului hidrografic

Bistriţa amonte de secţiunea Viişoara .

12.5.2. Calculul ploii maxime probabile

Ploaia maximă probabilă este caracterizată de: durată, cantitate,
repartiţie în timp şi spaţiu.
Durată
Este cunoscut că pentru un bazin hidrografic, viiturile catastrofale
se produc atunci cînd la formarea viiturii participă întreaga suprafaţă a
bazinului, caz în care durata ploii este egală cu timpul de concentrare.
Timpul de concentrare a bazinului hidrografic Bistriţa în secţiunea
Cîrnu, · respectiv Viişoara, în cazul viiturilor mici este de aproximativ
30-35 ore. Se estimează că pentru viitura maximă probabilă acest timp
se reduce la 23-25 ore datorită în special creşterii razei hidraulice, ceea
ce conduce la accelerarea scurgerii pe versanţi şi în albie.
Rezultă pe baza consideraţiilor anterioare că durata PMP-ului este
de 24 ore.
477
 Cantitate
ln conformitate cu recomandările Ghidului OMM [21], ploaia ma-
ximă probabilă se poate determina prin procedee meteorologice (gene-
tice) şi procedee statistice.
Pentru determinarea PMP-ului punctual, procedeele ge!!_e~ b.a-
eează. pe calculul cantităţii totale_Lapă ce poat e să preci_2ite dintr-un
nor Cumulonimbus. Considerînd un Cumulonimbus de 14 km înălţime şi
o anumită rată de realimentare cu umezeală a acestuia, a fost calculat
PMP-ul punctual pe 24 de ore rezultînd 700 mm [3]. Această valoare
pare rezonabilă avînd în vedere că în zilele de 29 şi 30 august 1924, în-
tr-un interval de 24 ore, a căzut la Letea cantitatea de 690,6 mm.
Procedeele genetice pentru bazine hidrografice mari se bazează pe
maximizarea şi transpoziţia unor ploi excepţionale înreg~ . Utilizînd
acest procedeu au fost transpuse pe bazinul hidrografic Bistriţa curbele
~ trat-arj e ale celor mai mari ploi înregistrate în estul şi sud-estul ţă rii
noastre, rezultînd în acest mod PMP-ul (fig. 12.13).
Valorile precipitaţiilor maxime probabile, obţinute prin metode ge-
netice, sînt concordante cu valorile PMP-ului determinat prin metoda
s tatistică. --

700

eE 600 \,
Q.

t 500
,\ v™P V 2 07 1975
I
I

~~
v26 06 1932
.......... /17)81900
400
r======- r-- ~- ~1::.:,- _ _ /12 071969
1/25 0 1970

300
.......... - - ·-

200
---- r--- r--..

100

o
500 1000 1500 2000 2500 3000 3500 4000 4500 5000
- . F [km 2 1
Fig. 12.13. Ploaia maximă probabilă pe 24 ore.

Distribuţia în timp
In urma analizei
repartiţiei în timp a celor mai importante ploi în-
registrate a rezultat cea mai reprezentativă distribuţie în timp a cantită­
ţilor maxime de precipitaţii căzute în 24 ore (fig. 12.14, a).
Pentru calculul VMP Ghidul AIEA [25] recomandă considerarea a
două secvenţe temporale de ploi şi anume:
- ploaia maximă probabilă urmată după o perioadă de 3-5 zile
de o altă ploaie avînd valoarea PMP/2 (fig. 12.14, b);
478
 - PMP/2 urmată după 3-5 zile de ploaia maximă probabilă (fig.
12.14, c).
Pentru determinarea VMP s-a adoptat o perioadă de 3 zile care să
separe cele două ploi. Adoptarea acestei perioade s-a făcut luînd în con-
siderare informaţia referitoare la o succesiune de trei ploi foarte mari
căzute pe teritoriul ţării în oct. 1972 la care s-a constatat că două ploi
succesive au fost separate de o perioadă fără precipitaţii de 30 de ore.

PMP

PMP a

PMP
PMP
-2-

3 zile

PMP b

PMP
PMP
-2-

3 zile

C
Fig. 12.14. a) Distribuţia în timp a ploii. b, c) Sec-
venţă temporală a ploii de calcul.

Distribuţia în spaţiu
ln conformitate cu recomandările Ghidului AIEA [25] se vor con-
sidera trei moduri de distribuţie în spaţiu a PMP-ului şi anume:
- uniformă;
- concentrată amonte de barajul Bicaz;
- concentrată aval de barajul Bicaz - pe restul de bazin de la
baraj pînă în secţiunea Viişoara.
479
 Pentru a determina cantităţile de precipitaţii căzute în cele trei si-
tuaţii,se consideră că PMP pentru suprafeţe de 1 200-5 300 km 2 poate
fi produsă de o aceeaşi ploaie de front. ln acest caz pentru suprafeţele
de 1 235 km 2 , 4 025 km 2 şi 5 260 km2 rezultă din fig. 12.13 următoarele
valori pentru PMP: 400 mm, 325 mm şi respectiv 315 mm {tabelul 12.3).
Tabelul IB.3
DISTRIBUŢIA IN SPAŢIU A P.l\I.P.

Distribuţia în spaţiu
Concentrată Concentrată
UnHormă
Subbazinul am. bj. Bicaz av. bj. Bicaz

n. Bistriţa - baraj
Bica
F = 4025 km3 315 325 28
R.b. aval baraj Bicaz
F = l 235 km3 315 282 400

Valorile de 325 mm şi 400 mm corespund următoarelor situaţii: ploaie

concentrată amonte de barajul Bicaz şi respectiv ploaie concentrată aval
de barajul Bicaz.
Valoarea de 315 mm corespunde în situaţia unei ploi uniforme pe
tot bazinul Bistriţei amonte de secţiunea Viişoara.
Considerînd trei variante de distribuţie a ploii în spaţiu şi pentru fie-
care variantă două secvenţe temporale (PMP-PMP/ 2 şi PMP/ 2-PMP)
rezultă în total şase variante pentru ploaia de calcul.

12.5.3. Calculul viiturii maxime probabile

Pentru calculul VMP se va utiliza modelul VIDRA. Parametrii aces-
tui model au fost determinaţi pe baza utilizării întregului fond de date
meteorologice şi hidrologice existent în cadrul b.h. Bistriţa.
Au fost considerate ca date de intrare în model şase secvenţe cri-
tice de distribuţie spaţio-temporale a precipitaţiilor şi anume:
a) ploaie concentrată amonte de barajul Bicaz - secvenţa PMP/ 2-
PMP
b) ploaie concentrată amonte de barajul Bicaz - secvenţa PMP-
PMP/2
c) ploaie uniformă pe bazin - secvenţa PMP/2-PMP
d) ploaie uniformă pe bazin - secvenţa PMP-PMP/2
e) ploaie concentrată aval de barajul Bicaz - secvenţa PMP/2-
PMP
f) ploaie concentr11tă aval de barajul Bicaz - secvenţa PMP-
PMP/2.
Pentru fiecare variantă de cădere a ploii maxime probabile a fost
s imulată cu ajutorul pachetului de programe VIDRA viitura maximă pro-
babilă considerînd un pas de timp de 3 ore.
Analizînd rezultatele obţinute (tabelul 12.4) rezultă următoarele
concluzii mai importante:
i) coeficienţii de scurgere obţinuţi pe baza modelului sînt apropiaţi
ca valoare de cei recomandaţi de Ghidul AIEA;
ii) debitele maxime ale undelor de viitură afluente în lacul Bicaz
sînt cuprinse între 5 410-6 600 m 3/s în funcţie de modul de variaţie în
480
 Tabelul 12.4
CARACTERISTICILE VIITURII MAXIME PROBABILE

Secţiunea
Clrnu Rest bazin Viişoara
Varianta

PMP/2-PMP 162 - 325

(mm) - (mm) 141-282 157-315
Ploaie concentrată
a. amonte de barajul
Bicaz - secvenţa W~; wţ 457,8; 115,8; 573,6;
(10 1 m 3); (10 8 m 3) 1116,6 291,2 1 407,8
PMP
--+PMP
2 Q;,axi Q!ax
2 579; 6 600 3 094; 8 036
(m3/s); (m3/s)
PMP-PMP/2
Ploaie concentrată (mm)-(mm) 325-162 282 - 141 315 - 157
b. amonte de barajul
Bicaz - sec venţa w}; w~ 1 089,4; 285,3; 1 374,7;
(10 8 m 3); (10 8 m 3) 468,4 116,8 585,2
Pl\lP
PMP+ - - - Q!,a,:i Q~ax
2 6 239; 2 971 7 599; 3 549
{m 3/s); (m 3 /s)
PMP/2-PMP
(mm)-(mm) 157-315 157- 315 157-315
Ploaie uniformă
c. pc bazin - secvenţa w}; w} 434,2; 147,5; 319,1 581,7; 1403,0
Pl\IP (10 8 m 3); (10 8 m 3) 1 083,9
- - +PMP
2 Q;,n,; Q!a, 2 477; 6 353 3127; 8 077
(m3/s); (m3/s)

PMP - PMP/2
Ploaie uniformă (mm) - (mm) 315-157 315 - 157 315 - 157
d. pe bazin - secvenţa w}; w} 1 053,1; 322,2; 139,0 1 375,3; 588,2
PMP (10" m 3); (10 8 m 3) 449,2
PMP + ·- -
2 Q;,a,:; Q;,a.r 5 999; 2 861 7 644; 3 576
(m3/s); (m 3/s)

Pl\lP/2-PMP
Ploaie concentrată (mm)-(mm) 144-289 200 - 400 157- 315
e. aval de barajul
Bicaz - secvenţa w}; w} 394,1; 971,3 181,8; 441,6 576,3; 1 412,9
(10 1 m 3); (10 8 m 3)
PMP
- - + PMP Q l , Q2
max• ma.r
2 2193; 5 742 3 810; 8 247
(m3/s); (m3/s)

PMP; PMP/2
Ploaie concentrată (mm); (mm) 289-144 400 - 200 315 - 157
f. aval de barajul
Bicaz - secvenţa w}; w~ 947,3; 403,5 434,0; 183,9 1 318,3; 587,4
(10 1 m3); (10 8 m 3)
PMP
PMP + - - Ql , Q2
max• ma~ 5 410; 2 547 7 818; 3 635
2
(m3/s); (m3/s)

Notăi

w}, w} - volumul primei şi respectiv celei de a doua viituri

Q!,a*' Q!a:r - debitul maxim al primei şi respectiv celei de a doua viituri

31 - Hidrologie dinamică
481
timp şi spaţiu a PMP-ului. Viitura maximă probabilă la care trebuie ve-
rificat barajul Bicaz (fig. 12.15) se obţine în ipoteza a) şi anume: ploaie
concentrată amonte de barajul Bicaz - secvenţa PMP/2-PMP. Debitul
maxim rezultat de 6 600 m 3/s se datoreşte atît cantităţii mari de precipi-
taţii căzute în 24 de ore, cit şi secvenţei temporale a ploii impuse de Ghi-
dul AIEA [25] şi anume cantitatea de 163 mmlf24 ore, urmată după trei

(\
6000

1§ sooo I \
\
o 4000

t 3000 I \
2000 ~ I \ \,
1000 I "' '- I I'-.
~ LJ .............
o J 10 20 30 40 50 60 70
:---
80
- - T[orel
Fig. 12.15. Viitura maximă probabilă în secţiu ne a baraj Bicaz pe rîul
Bistriţa.

zile de cantitatea de 325 mmi/24 ore. Prima ploaie saturea1Ză acumulările

existente în bazinul hidrografic, creînd condiţii foarte nefavorabile din
punct de vedere al coeficienţilor de scurgere pentru cea de a doua ploaie;
Debitul maxim al VMP pentru secţiunea Cîrnu (Qmax=6 600 m 3/s)
este verosimil avînd în vedere că:
- pe b .h. Prut (bazin învecinat şi similar din punct de vedere fi-
zico-geografic cu Bistriţa la s.h. Cernăuţi s-au înregistrat într-o perioadă
de 59 de ani de observaţii două debite maxime ~5 OOO m 3/s. Dacă ploile
care au afectat b.h. Prut ar fi căzut pe b.h. Bistriţa, atunci debitele ma-
xime înregistrate în secţiunea Cîrnu ar fi fost de aproximativ 4 OOO m 3/s;
- debitul maxim cu probabilitatea de depăşire de 0,010/o calculat
prin metoda statistică este de 4 250 m 3/s (cu includerea sporului de sigu-
ranţă ) . Transpunînd această valoare la probabilitatea de 10- 7 (probabili-
tate impusă de Ghidul AIEA) ar rezulta un debit mult mai mare decît
debitul de 6 600 m 3/s calculat prin metoda deterministă.
iii) în regim natural debitele maxime ale undelor de viitură în sec-
ţiunea Viişoara variază între 7 599-8 246 m 3/s în funcţie de modul de
distribuţie spaţio-temporală a ploii. In regim amenajat, pentru fiecare va-
riantă a-f, undele de viitură se vor trece prin schema de amenajare a
b.h. Bistriţa, şi se vor compune cu undele resturilor de bazine, rezultînd
în final unda de viitură în regim amenajat în secţiunea Viişoara. Unda
de viitură care va avea cel mai mare debit maxim, reprezintă VMP în
regim amenajat.
Pentru efectuarea calculelor de atenuare a VMP prin lacul Bicaz -
în ipoteza unor pregoliri - se poate considera o durată de anticipare pen-
tru prognoza debitului maxim de 36 ore. Din analiza unor situaţii produse
482
în b.h. Bistriţa a rezultat că pentru secţiunea Cîrnu durata de anticipare
de la terminarea ploii şi pînă la atingerea debitului maxim al viiturii este
în medie de 12 ore. Situaţiile sinoptice deosebite care ar putea conduce
la producerea PMP-ului pe b.h. Bistriţa ar putea fi cunoscute, cu 24 ore
anticipare, de la pătrunderea (din V sau S-V) a fronturilor atmosferice
pe teritoriul R.S.R.
Adiţionînd durata de anticipare a PMP-ului la durata de anticipare
a debitului maxim după căderea ploii, rezultă în total o durată de 36 ore.
Aceste consideraţii au fost făcute în ipoteza existenţei unui sistem auto-
mat hidrometeorologic foarte bine pus la punct.

12.6. PREDICŢIA PROCESELOR DE EROZIUNE/DEPUNERE

IN ALBIA FLUVIULUI DONAREA IN SECTORUL AVAL
DE BARAJUL PORŢILE DE FIER II (PDF II)

12.6.1. Introducere
Studiul proceselor de eroziune în sectorul aval din vecinătatea ba-
rajului PdF II este legat de necesitatea cunoaşterii fenomenelor evolu-
tive în albia fluviului, atît pentru determinarea nivelurilor scurgerii (co-
telor) cît şi pentru stabilirea măsurilor de protecţie a şenalului navi-
gabil.
Problema este abordată cu ajutorul unui model de predicţie a ero-
ziunii/ depunerii, care ia în considerare efectul cunoscut de pavare a albiei
după eroziunea stratelor de depunere cu particule mai fine. Preluarea,
de către debitul de apă limpede, a particulelor fine de pe patul albiei din
zona imediat aval de baraj conduce la depunerea acestora în sectoarele
mai îndepărtate din aval, unde se întîlnesc condiţii hidrodinamice favo-
rabile (lăţimea albiei, viteze de curgere mici).
Fenomenul este sensibil accentuat în cazul viiturilor, cînd capaci-
tatea de transport este mult sporită faţă de situaţiile de scurgere medie.
Aplicarea modelului se bazează pe cunoaşterea prin măsurători de
teren a geometriei unui număr semnificativ de secţiuni ale albiei Dunării,
la intervale de 2-4 km, a granulometriei aluviunilor transportate şi în-
deosebi a patului albiei din sectorul aval de baraj, precum şi a corelaţiei
nivel-debit în secţiunile aflate imediat după închiderea barajului.
Studiul prezentat se referă la predicţia procesului eroziune/depu-
nere în cazul unei viituri de 13 OOO mJ./sec, care se propagă într-un in-
terval de 6 zile.

12.6.2. Programul ALLUVIAL TRANSPORT 2 D

Programul de calcul implementează modelul de transport aluvionar
bazat pe ecuaţia de transfer bidimensională şi prezentată în detaliu în
capitolul 10.
Programul cuprinde trei subprograme principale ce realizează cal-
culele: (1) debitul solid, (2) de actualizare a geometriei albiei, (3) de ac-
tualizare a granulometriei în patul albiei. Programul este scris în va-
riantele „dynamic memory oriented" şi „disk-oriented", fiind conceput
483
în maniera conversaţională. Datele de intrare sînt: densitatea şi porQJZi-
tatea materialului solid netasat pe patul albiei, numărul de tronsoane,
de tuburi şi de fracţiuni granulometrice. Apoi se indică pentru fiecare
fracţiune granulometrică diametrul caracteristic, pentru fiecare secţiune
transversală datele geometrice, pentru fiecare perioadă hidrologică pasul
de timp utilizat, numărul de paşi de timp şi debitul lichid, precum şi de-
bitul solid intrat în prima secţiune amonte.

12.6.3. Predicţia eroziunii/depunerii în albie

Modelul de simulare al procesului de eroziune/depunere ALLUVIAL
TRANSPORT 2D a fost aplicat pe un sector de 15,3 km aval de barajul
Porţile de Fier II, pentru o viitură de 13 OOO m'J./s cu un timp de propa-
gare de 6 zile în sectorul considerat. Simulările numerice s-au operat
0.22
Q• 13000 m3/s
0,21
- - incărcare re~lă
E 0.20
~
- - - Încărcare nulă -
I I
..... 0,19
C
~ 0.18
I
Stratul erodat rn urma
!
CIi viiturii in sccţiunile
"5 0.17 I
de cclcul -
E 016
în '
I

0.15 I

ţ 0,11.
Perioada de calcul :_
6 zile
0.13
I
I Â
0.12
0.11
'i iR,
0.10
I
li
ii 1

~I I
I I
0.09
o.oa
l \\
'

0,07
l
//
0,06 //
I
o.os ii li

0.04
ii \\
0.03
\ li \i
I
VI
0.02
0,01
o
863 860 858
I/

8'6 854 \
I
li
\'-,8>2/
~
,__
-,-

850
- .....

848
-

-O.O1
1Secţ1une
-0.0 2 bara 1l \
-o.o3
- S~ţ,uneo [KmJ
Fig. 12.16. Variaţia în lungul sectorului de calcul a gro-
simii stratului erodat/depus.

484
 17 •
E 160I
n d. 130001m3/s I
- - lncărcare reală -
o.os , - , - , - , - , - - - , - - - . - - - , - - - - - .
:.,:
!I Încărca e nulă I-
1
~150I --
:.,:
fi
ID!2 141 I
•/J l 1 1
,c 130I Perioada de calcul . 6 zile -
~ 0,051 I\ I I I 0=13000 mjts - r - - - - i
~ 12 -
I !I
e 11
~

fi
"'
:.,:
<J
I I a,
,o
D
\\
\\
i

q
t 0.04
Perioada_ de calcul . 6 zile
~ 10 o
~
9)
\\ I
I

0.03 I I t I /I \ I I I I t 8~
70I
\\
\\ li
li
6I \\ ii
0.02 I I l / I l I I I 5I \\ fi
4, I
\\ fi
3I
JI
o.o, I I I I I ~ I f 'l I I
2I J -
.;,-....... .........,
I
~,852 / -...........::: ~
o
1863 860 858 856 _, I '-( Sectlune
863 860 8~ 8~6 8~4 \ ...J 8~0 848 846
Sectiune
ba~aJ) -2
l barai l I I ' l J
-0,01.
- - Sect1unea CKm I - Secţiunea l Km I
Fig. 12.17. Variaţia în lungul sectorului de calcul a diametru- Fig. 12.18. Variaţia în lungul sectorului de calcul a masei de
lui caracteristic al particulelor solide pe patul albiei. sedimente erodată/ depusă.
considerînd că în secţiunea barajului apa are o încărcare solidă formată
numai din particule fine, cu diametrul mediu d < 20 µm, ceea ce co-
respunde măs u ră torilor din teren. Sectorul considerat a fost împărţit în
9 tronsoane prin secţiunile de la kilometrii: 860,850 (baraj); 859,500;
857,800; 855,300; 854,500; 853,100; 851,600; 851,000; 849,000; 847,700. Fie-
care tronson a fost subdivizat în 5 tuburi de calcul. Programul afişează
pentru fiecare ciclu de calcul noile cote ale fundului albiei, masa de so-
lid depusă şi diametrul caracteristic al particulelor depuse. Rezultatele
simulării sînt prezentate în fig. 12.16, 12.17 şi 12.18 şi indică variaţia în
lungul sectorului de calcul a grosimii stratului erodat/depus, a diame-
trului mediu al sedimentelor depuse şi respectiv, a masei de sedimente
depusă. Sînt prezentate comparativ rezultatele numerice şi pentru cazul
în care se consideră apa cu încărcare solidă nulă în secţiunea barajului.
Se constată faptul că efectul de pavare a patului albiei este intens
în primele secţiuni, după care descreşte, iar în continuare se anulează şi
apare fenomenul opus, de depunere în albie. Fenomenul este bine-
cunoscut în literatura de specialitate [12]. De asemenea este pusă în evi-
denţă depende nţa de caracteristicile hidraulice ale tronsonului (pantă,
adîncime a curgerii, lăţimea curgerii). Astfel, la km 857,8, eroziunea
marchează o diminuare netă ce poate fi bine corelată cu lăţimea consi-
derabilă a albiei şi scăderea vitezelor de curgere.

Exces+ 12° Exces+ 7° Exces+1 °

T°(T°)C!.---~----=--·""'i"--"'1 12. 7. INFLUENŢE METEO-
d s ~
HIDROLOGICE LA DEVER-
SAREA APELOR CALDE
DIN CANALUL DUNARE-
MAREA NEAGRA

12.7.1. Introducere
La intrarea în funcţiune a
centralei nuclearoelectrice de la
Cernavodă, aproape totalitatea de-
bitului de apă injectat în canalul
· Dunăre-Marea Neagră (150-224
m 3/s) este con-stituit de apele de
răcire din condensatorul centralei.
Aceste ape sînt purtătoare ale unei
10° ( 00 )'--'--'---'-'---'--'--'-~-'-_.__""'-:"' mari cantităţi de căldură repre-
1.01 1.03 105 1.07 1.09. 1.11 1.01
102 1.04. 1.06 1.08 110 1.12. zentată printr-un important exces
de temperatură faţă de apele Du-
- - Data
nării, egal cu 7°C (vara) pînă la
Fig. 12.19. Vari aţia sezonieră a excesului
de temper atură a apei canalului faţă de 12°C (iarna).
apa mării (T d - apa descărcată din ca- Unele calcule [11] indică
nal, Ts - apa mării) . evoluţia descreşterii temperaturii
în lungul canalului, pînă la văr­
sarea în portul Agigea. Se constată că în secţiunea de deversare excesul
de temperatură se menţine ridicat, cu valori cuprinse între 5°- I0°C,
funcţie de sezon (fig. 12.19).

486
 ln acest capitol se analizează hidraulica internă şi externă a difu-
ziei jetului la descărcarea în mare şi se evidenţiază dezvoltarea fenome-
nelor de stratificare densimetrică a mediului receptor şi în canalul de
descărcare a jetului, precum şi modificările în apariţia ceţii în zona
portuară.

12.7 .2. Analiza hidraulicii interne a jetului

Deversarea maselor de apă calde şi dulci la suprafaţa apelor să­

rate şi mai reci ale mării produce o curgere turbulentă stratificată.
Curgerea în stratul de suprafaţă este iniţial realizată prin descărcarea
apelor calde pe un canal, cu caracteristici şi dimensiuni cunoscute.
Schematizarea generală a curgerii bidimensionale a două fluide
miscibile este prezentată în fig. 12.20.
Perete canal Schimb de
~ r g e r e inversă t t căldură
Debit .--.::. t t tl, Strat ţ Str~t;;;erior
1
descgi:.gg_t -.':""' Portanţăsu~r ai turbulent omogen
-~n~une ta~n_l!Jlă.~
c
==-=--~----= Interfaţă
Strat staţionar
~ '--_.--0-en..__s_ita_t_e_ mai greu
Apa mării

Fig. 12.20. Profilul schematic al curgerii stratificate.

Stratul superior se deplasează pe suprafaţa stratului stagnant sau

anin1at de un curent intern al mării.
La numere Reynolds suficient de mari, tensiunea tangenţială de
„frecare" dintre straturi provoacă instabilităţi de-a lungul interfaţei şi
generează fluctuaţii turbulente de viteză şi presiune, care au ca efect an-
trenarea apelor inferioare în stratul superior.
La numere Froude iniţiale (la descărcare) Fr0 > 1, se pot produce mai
multe tranziţii ale curgerii: (1) jetul portant deplin dezvoltat (cu antre.
nare pe întregul contur interfacial), (2) jet portant urmat de salt hidrau-
lic şi apariţia unei curgeri de „înfăşurare" la suprafaţa jetului; (3) salt
hidraulic care se produce odată cu descărcarea jetului, fără amestec între
straturi; (4) salt înecat în cazul în care nu ma'i este satisfăcută condiţia
de conservare a forţei de impuls a jetului şi se observă creşterea adîn-
cimii stratului de suprafaţă chiar în punctul de desc:tărcare, fiind anulat
efectul de antrenare al apelor din stratul inferior.

12. 7. 3. Modelul difuziei jetului

In cazul unui jet puternic portant, modelul matematic al curgerii

este constituit de ecuaţiile integrale în care se introduc două ipoteze de
bază·: (1) afinitatea distribuţiilor de viteză, temperatură şi densitate în
lungul curgerii (în mod obişnuit profile Gaussiene) şi (2) specificarea unei
viteze de antrenare în direcţie normală 1a interfaţă, proporţională cu vi-
teza medie locală a curgerii.
487
 Modelul este prezentat în capitolul 11. O problemă centrală în apli-
carea modelului o constituie stabilirea unei relaţii de calcul adecvate pen-
tru coeficientul de antrenare.
ln cazul descărcării în Marea Neagră a Canalului Navigabil, carac-
t.eristicile iniţiale ale jetului sînt:
- debit, Q0 = 150-224 m 3/s;
- adîncimea, h 0 =7,5 m, lăţimea b0 =110 m la fund, bs=l25 m ]a
suprafaţă;
- aria secţiunii transversale A 0 =h0b 0 + b, ~ b
0
=881,25 m 2 ;
0
- excesul de temperatură, t:..T0 , conform [11], vezi fig. 12.19;
- densitatea medie a apei de mare, Pa=l 014 kg/m 3 ;
'E:,
-
C
L.
a,
a.
E
~ o
a, 1-
'0 <l E=0,001,vint 4 m/s
.-> -o E=0,005.vint 4 m/s
g~ Fro = 0,25 -·~ I
~
0.1-------1-----------Vc/Vo =~
cn
a, E=0.001.vint 10 m/s

~t
o
E:0,005,vint 10 m/s
Fro =0,25
Vc/V0 =1.2

-ilt- Distanţa de-a lungul axei centrale, lml

Fig. 12.21. Excesul de temperatură în lungul traiectoriei jetului
(valori calculate).

h [ml
Perete canal AT:7°

Curgere
b1-strat1f1catO

------- -----
Patul mării

o 50 100 150 200 250 [ml

Fig. 12.22. Profile de temperatură în secţiuni transversale succesive (va-
lori calculate).
 - excesul relativ de densitate, p0 / Pa= 0,016-0,17;
- viteza medie iniţială, V0 = 0,17-0,254 m/s;
- numărul Fraude densimetric Fr0 =0,20-0,25;
- curentul marin transversal N-S, Vc= 0,20-'-0,40 mfs.
Datele indică faptul că descărcarea nu se produce sub forma unui
jet dinamic portant, astfel că în prima zonă, în vecinătatea descărcării,
antrenarea turbulentă este mică, iar difuzia produsă de turbulenţa ex-
ternă (din mediul receptor) joacă un rol important.
In zona de stabilire a unei curgeri de tip jet se produce o diluţie
importantă a efluentului cald şi deci o substanţială reducere a excesului
de temperatură. Studii de teren în condiţii similare conduc [13] la o esti-
mare a lungimii zonei de tranziţie de ordinul 0,1-0,2 din lungimea to-
tală a traiectoriei jetului dacă mediul receptor ar fi în repaus şi de adîn-
cime foarte mare. De asemenea, reducerea excesului de temperatură în
aceleaşi condiţii se estimează la 20- 250;0 din valoarea iniţială.
Modelul de tip jet a fost aplicat în cazul de faţă în scopul estimării
limitelor propagării undei de apă caldă în condiţii neperturbate în me ·
diul receptor. Rezultatele prezentate în fig. 12.21 şi 12.22 indică sensi-
bilitatea modelului la valori variabile ale vîntului, curentului transversal
şi coeficienţilor de antrenare.

12.7.4. Modelul dispersiei longitudinale

Propagarea longitudinală a zonei de amestec tranzitorie, luînd în

considerare schimbul termic la interfaţa apă-aer, poate fi descris sufi-
cient de corect de ecuaţia unidimensională a difuziei, prin similitudine
cu dispersia longitudinală în
curgerile în albii naturale. S-a ară- Z"~~~~~~~~~~~~~~~
tat [13] că acest model poate de- -
scrie curgerea de „perete" (vezi -
fig. 12.23), observată la confluen- - cn
ţa Dunării cu principalii afluenţi, -
-
apele afluente fiind împinse şi re- '?.-W~WÂ
ataşate la mal unde mişcarea lor b
rămîne practic neperturbată pe
distanţe mari (din observaţii de
teren 3-9 km). Fig. 12.23. Schematizarea curgerii cu rea-
Ecuaţia utilizată este: lipirea jetului la mal.

.!... (ApC„T) + .!... (QC„T) = .!... [AEL .!... (pC„T)]+<l> 11 B (12.6)

at ax ax ax
unde Cp este căldura specifică, EL este coeficientul dispersiei longitudi-
nale, iar cT>n este fluxul net care traversează interfaţa apă-aer. Rezulta-
tele sînt prezentate în fig. 12.24.
Rezultatele indică faptul că în cazul unei curgeri uniforme, excesul
relativ de temperatură descreşte sensibil mai puţin decît predicţia reali-
zată cu modelul de difuzie de tip jet, ceea ce este în mult mai mare mă­
sură în acord cu o descărcare similară din canalul Sulina.
Datele obţinute în cazul canalului Sulina [l] indică faptul că pen-
tru curenţi cu direcţie sudică (N~). liniile de egală temperatură şi sali-
nitate ale apelor Dunării sînt împinse către mal. In acelaşi sens acţio-
489
nează vînturile NE cu valori de 5-6 mi/s, astfel că chiar la debite ale
Dunării de ordinul a 8 OOO m 3/s, apele mai calde şi dulci ale Dunării se
menţin într-o zonă de mal, mărind gradienţii orizontali de temperatură
şi salinitate, (0,5- 1°C)/km şi respectiv (3-4% 0)/km (fig. 12.25).

100.---~----..---......---.
~ 2
EL= 10 cm ts
---l~-+-,cr--ţ-~1 EL= 2 cm2 /s

l*""'--+---1----1----i---1 T max Fig. 12.24. Dispersia longitudi-

6 nală a temperaturii (valori
M% =10011- t.~ l calculate).
o

o 2 3 4 5
~ L lKml

Fig. 12.25. Traiectoriile

curenţilor în zona Ca-
nalului Sulina în ipote-
za circulaţiei nordice (a)
şi sudice (b).

-1
---2
O 1 Km
1--i

a b

Peretele canalului

14
I

Distanţe de la gura canalului . L [Km J

Fig. 12.26. Pana de apă sărată observată în timpul
debitelor mici In lungul canalului Sulina.

490
 ANEXA 12.l

SCHEMA BLOC A PACHETULUI

DE PROGRAME VIDRA

I
I
o I
CD
ci,
50. RESTAUR
Cll · -
L. 1/1•
U I
CARB
.Q : ~
-o.<C ~
o
a .. e
·- o
O\

"'O
Nai
O
·-
L. .C
uO C1I
._ C
111· ·-
·- ·- N
o- o
5 g.o
C C1I
oL.

2·-o o
L.
•O NO
C1I
::J:;::
N-
·- o
:= o ::J
: :, C1I... c
- L.

J; ·iii· ~

E
.E
>
g
C
•- >O
1:i
C1I o
L. L.

a~o
>C
N
g
-~
-
::J
C1I
V)
 Un fenomen asociat acestui tip de curgere stratificată este pătrun­
derea apelor sărate în canalul de descărcare.
La nivele mai scăzute ale Dunării procesul pătrunderii apei de mare
în canalul de descărcare este accentuat, putînd fi observată o pană de
apă sărată cu lungime de ordinul kilometrilor (fig. 12.26).
In concluzie, se poate afirma că fenomenul descărcării apelor calde
şi dulci ale canalului navigabil în zona portului Agigea are ca rezullat
apariţia unei curgeri puternic stratificată, în care excesul de temperatură
se menţine ridicat într-o zonă de 1- 2 km în direcţia curentului marin
principal şi totodată conduce la intruziunea apei sărate în canalul de des-
cărcare printr-un contracurent care se dezvoltă mult în interiorul acestuia
la viteze mici ale descărcării jetului în mare.

12.7.5. Apariţia ceţii în zona portuară

Excesul de temperatură din zona portuară creează condiţii favorabilP.

pentru generarea ceţii de evaporaţie sau mixte. Creşterea conţinutului
de apă în atmosferă poate produce ceaţă în anumite condiţii meteorologice.
Adoptînd datele meteorologice cunoscute (4], s-a calculat apariţia
punctului critic în planul de reprezentare (q, T), unde q este densitatea
vaporilor de apă. Procedura indicată in [20] permite calculul vizibilităţii
în cazul producerii ceţii prin stabilirea punctelor aflate în starea carac-
teristică ceţii.
Aplk:area procedurii în cazul studiat indică dubla.rea incidenţei ceţii
în zonă
în prezenţa excesului de temperatură, cu precizarea importantă
că într-un n~1măr de situaţii ceaţa este deosebit de densă (vizibilitatea
sub 100 m).
 BIBLIOGRAFIE

l. BONDAR, C., (editor), The BlaclG Sea - the Romanian coast, Bucharest, 1973.
2. CADARIU, R., Program de calcul al compunerii undelor de viitură pe un ba-
zin hidrografic, Studii de hidrologie, XL, 1980.
3. CHERTIC, E., Calcul estimativ al cantităţilor de precipitaţii ce pot cădea într-un
interval de 24 orc pe 1 m 2 pe teritoriul R. S. România, (manuscris, Institutul de
Meteorologie şi Hidrologie, 1980).
4. DIACONU, C., NOKIFOROV, I. D., (editors), The Danube Delta, Bucharest and
Moscow, 1963.
5. DIACONU, C., ln problema metodologiei calculului volumelor maxime. Studii
de hidrologie, XXVI, 1969.
6. DIACONU, C., CIOCAN, G., Probleme de metodică şi primele rezultate în stu-
diul ploilor maxime pe teritoriul României, Studii de hidrologie, XLVII,, 1979.
7. DIACONU, C., ŞERBAN, P., PAŞOI, I., Instrucţiuni metoclologice şi tehnice pen:
tru reconstituirea scurgerii naturale a 1·îurilor, Institutul de Meteorologie şi Hi-
drologie, Bucureşti, 1980.
8. DUMA, D., RUS, E., LEŞAN, N., Modern approach for flood control operation
of the hydroelectric plants cascade, on river Olt, The second symposium on:
Fluid motion stability in hydraulic systems with automatic control. October
1-3, 1984, Bucharest, Romania.
9. HOLLING, C. S ., Concept and features of the case-study, Report IIASA, Luxem-
burg, 1976.
10. MOCIORNIŢA, C., FLORESCU, D., ln problema compunerii undelor de viitură,
Meteorologia, hidrologia şi gospodărirea apelor, nr. 2, 1963.
11. POPA, R., MANOLIU M., Optimal clilution of hot water rejected in a chanel,
XXth IAHR Congress, subject C. b., Moscow, 1983.
12. RAYNOV, S ., PECHINOV, D., KOPALIANY, Z., Rive1· response to hydraulic
strnctures., Technical Documents in Hydrology, UNESCO, SC, 86/WS/48, 1986.
13. ROMAN, P., Calcul de la capacite de dilution des eaux polluees au confluent
d'un fleuve et de ses affluents, Rev. Roum. Mec. Appl., 2, 31, 1978.
14. ROMAN, P., Eco-Engtneering aspects of the heated water disposal in the BlaclG
Sea, Water Science Technology, 16, 1-4, 1984.
15. STANESCU, V. AL., Program de calculator pentru prelucrarea datelor hidro-
meteorologice în vederea prognozei viiturilor, Hidrotehnica nr. 10, 1979.
16. ŞERBAN, P., Modele matematice pentru prognoza undelor ele viitură fn bazine
amenajate hidrotehnic, Studii de hidrologie, 51, 1984.
17. ŞERBAN, P., Compunerea viiturilor utilizfnd modele matematice ploaie-scurgere,
Hidrotehnica, nr. 12, 1984.
18. ŞERBAN, P., Caracteristicile modelelor hidrologice operaţionale. Studii de hidro-
logie, 54, 1986.
19. ŞERBAN, P., FLEŞA, V., Sistem conversaţional om-maşină pentru elaborarea
prognozei viiturilor în bazine amenajate. Conferinţa de prognoză hidrologică a
ţărilor dunărene, Belgrad, 1986.

493
20. TSCHIRHART, G., Formation des brouillards sur les retenues de barrage et sur
les sites de centrales thermiques, XIII-emes Journees d'Hydraulique, SHF, 1974.
21. * * " Manual for estimation of probable maxi mum precipitation, WMO - Nr 332,
1973.
22 . * * " Safety in nuclear power siting (SO C-SJ, IAEA, 1978.
2:1. • * • Instrucţiuni tehnice pentru determinarea caracteristicilor viiturilor de cal-
cul, Institutul de Meteorologie ş i Hidrologie, 1980.
24. * • * STAS 4068/1-82. Debite şi volume maxime de apă.
25. * • • Design basis flood for nuclear power plants on rive1· sites (SO-SG-S10A),
IAEA, 1983.
26. * * * Cercetarea ploilor maxime probabile şi a efectelor acestora, Studii Insti-
tutul de Meteorologie şi Hidrologie, 1977-1984.