MINISTERUL EDUCAȚIEI AL REPUBLICII MOLDOVA

UNIVERSITATEA DE STUDII POLITICE ȘI ECONOMICE EUROPENE

”C. STERE”
FACULTATEA ȘTIINȚE ECONOMICE ȘI ECOLOGIE
CATEDRA ECOLOGIE, ȘTIINȚE INGINEREȘTI ȘI TEHNOLOGII

TEZA DE LICENȚĂ

STAREA ECOLOGICĂ A RÂURILOR MICI DIN BAZINUL

HIDROLOGIC A FL. NISTRU ÎN LIMITELE REPUBLICII
MOLDOVA

Autor:Marchitan Eugenia, student anul IV

Specialitatea Ecologie
___________________________
Conducător științific : Elenciuc Daniela, dr., conf. univ.
__________________________

Admis pentru susținere

Șef catedră:........
Elenciuc Daniela
conf.univ.,dr...........
“_____”_______________2021

CHIȘINĂU -2021
 Cuprins:

Lista abrevierilor 3
Adnotare 4
Annotation 5
Introducere 6-7
Capitolul I. Caracterizarea bazinului hidrografic a fluviului Nistru
1.1 Starea resurselor acvatice în Republica Moldova 8-12
1.2 Poziția fizico-geografică a râului Nistru 12-13
1.3 Sursele punctiforme de poluare 14-20
1.4 Condiții naturale 20-24
1.5 Flora și fauna 24-25
Capitolul II. Metode de cercetare
2.1 Metode de studiu în teren și în laborator 26-36
Capitolul III. Starea ecologică a râului Răut
3.1 Bazinul hidrografic a râului Răut 37-43
3.2 Starea ecologică a râului Răut conform parametrilor fizico-chimici 43-63
Concluzii 64
Bibliografie 65-67

2
 Lista abrevierilor

HG – Hotărâre de Guvern
IES – Inspectoratul Ecologic de Stat
PM – Platforma Moldovenească
CMA – Concentrațiile maxime admisibile
BNS – Biroul Național de Statistică
TVA – Taxa pe valoarea adăugata

3
 ADNOTARE
Numele şi prenumele autorului: Marchitan Eugenia
Denumirea tezei : Starea ecologică a râurilor mici din bazinul hidrologic a fl. Nistru în limetele
Republicii Moldova
Specialitatea : Ecologie
Structura lucrării : introducere, 3 capitole, concluzii, 67 de pagini, 38 referinţe bibliografice.
Cuvinte cheie : rețea hidrografică, stații de epurare, zona naturala.
Scopul lucrării : Studiu asupra bazinului hidrografic al fl.Nistru .
Obiectivele :
 Studierea surselor bibliografice ce reflectă atât caracteristicile fizico-geografice, cât și
aspecte ce țin de calitatea apei, și a stării ecologice a râului.
 Însușirea metodelor fizico-chimice privind starea ecologică a râurilor.
 Argumentarea materialului și aprecierea stării ecologice a ecosistemului fluvial.
 Reprezentarea grafică a datelor prelucrate.
 Interpretare științifică a materialului adunat.

Materiale şi metode :
 Metoda analizei
 Metode fizico-chimice de analiză,
 Metode grafice
 Metoda inductivă

Importanţa teoretică şi practică a lucrării: Studiul asupra calității resurselor de apă de pe

teritoriul bazinului râului Nistru prezintă o importanță pentru cunoașterea procesului de umanizare a
teritoriului și valorificarea resurselor de apă în cadrul bazinului.

4
 ANNOTATION
Name and surname of author: Marchitan Eugenia
Title of thesis: Ecological status of small rivers in the hydrological basin of the Dniester River in
the limits of the Republic of Moldova.
Specialty: Ecology
Structure of thesis: introduction, 3 chapters, conclusions, 67 text pages, 38 bibliographic
references.
Key words: hydrographic network, sewage treatment plants, natural area.
The purpose of the study: Study on the Dniester river basin.
The goal:
 Studying the bibliographic sources that reflect both the physical and geographical
characteristics, as well as aspects related to water quality and ecological status of the river.
 Learning physical-chemical methods regarding the ecological status of rivers.
 Argumentation of the material and assessment of the ecological status of the river ecosystem.
 Graphical representation of the processed data.
 Scientific interpretation of the collected material.
Materials and methods:
• Method of analysis
• Physico-chemical methods of analysis,
• Graphic methods
• Inductive method
The theoretical and practical value of the research: The study on the quality of water resources
on the territory of the Dniester river basin is important for knowing the process of humanizing the
territory and capitalizing on water resources within the basin.

5
 Introducere
Resursele de apă ale Republicii Moldova sunt reprezentate de ape de suprafață curgătoare
(râîuri),ape de suprafață stătătoare (lacuri) și ape subterane.
Structura actuală a rețelei hidrografice a fost determinată de factorul climatic și de evoluția
paleogeografică în care se disting etape de la sfârșitul pliocenului superior și cea din cuaternar.
Studiul asupra calității resurselor de apă de pe teritoriului bazinului râului Nistru prezintă un
interes pentru cunoașterea procesului de umanizare a teritoriului și valorificarea resurelor de apă în
cadrul bazinului acestuia din cele mai vechi timpuri până în prezent.
Actualitatea temei: Studiu privind calitatea resurselor de apă a râului Nistru are o deosebită
importanță în procesul de valorificare a apei.
Scopul cercetării constă în studiu asupra bazinului hidrografic a fl. Nistru.
Obictivele propuse pentru realizarea cercetării sunt:
1. Studierea surselor bibliografice ce reflectă atât caracteristicile fizico-geografice, cât și aspecte ce țin
de calitatea apei, și a stării ecologice a râului;
2. Insușirea metodelor fizico-chimice privind starea ecologică a râurilor
3. Argumentarea materialului și aprecierea stării ecologice a ecosistemului fluvial.
4. Reprezentarea grafică a datelor prelucrate;
5. Interpretarea științifică a materialului adunat.

Principalele materiale și metode utilizate în cercetare sunt:

1. Metoda analizei utilizată în toate compartimentele lucrării;
2. Metode fizico-chimice de analiză, metode grafice de prezentare a rezultatelor și utilizarea hărților;
3. Metoda inductivă utilizată în procesul de acumulare a materialului factologic;

6
 Una din cele mai importante probleme cu care se confruntă populația este menţinerea
cantităţii şi calităţii apelor dulci. Este cunoscut faptul că peste 70% din planeta terra este acoperită
de mări și oceane. apele planetare constitue circa 1400 mil. km 3 dintre care 97% constituie apele
sărate și doar 3% apele dulci dintre care numai 0,01% le revine râurilor, lacurilor şi mlaştinilor
0,04% - celor atmosferice, 22,4%- straturilor subterane și 77,2% - calotelor polare.
Ecosistemele acvatice, îndeosebi râurile mici, deseori servesc drept depozite pentru apele
reziduale industriale şi menajere, scurgerilor de pe suprafețele urbanizate și celor din zonele
industriale și agrare, inclusiv și gunoiștelor neatorizate. însă fiecare ecosistem acvatic îşi poate
utiliza capacitatea de autoepurare numai în măsura în care el nu este supradeteriorat. Valorificarea
sustenabilă a ecosistemelor acvatice şi resurselor lor trebuie să se bazeze pe un management
cooperant care prevede coordonare, comunicare, colaborare şi educaţie ecologică a persoanelor,
activitatea cărora afectează ecosistemele.
Există totuşi o scădere bruscă a cantității și calităţii apei în mai multe bazine hidrografice din
cauza unor obiceiuri şi practici ale comunităţilor. Mii de acţiuni care par nesemnificative şi care au
loc la nivelul bazinului hidrografic, cum sunt:
1.construcția diferitor acumulări prin barajarea izvoarelor și râurilor mici.
2.construcția sondelor de apă subterană în zona principală de captare a râurilor.
3.depozitarea diferitor deșeuri nemijlocit pe malurile râurilor.
4.crearea gunoiștelor neautorizate în bazinele hidrografice - toate acestea contribuie la
poluare.
Gestionarea durabilă a resurselor acvatice necesită o bună comunicare şi colaborare între
oamenii de ştiinţă și societatea civilă. Orice decizie, lucrare, investiţie cu privire la ecosistemele
acvatice trebuie discutată, planificată şi implementată interdisciplinar. Este cunoscut că o abordare
predominant hidrotehnică şi economică provoacă daune deseori ireparabile ecosistemelor acvatice,
de aceea este necesară o abordare pe criterii ecologice, în temeiul analizei multidisciplinare, pe
termen lung. Modul cum o societate abordează politicile de apă este o oglindă fidelă a proceselor
politice, culturale şi economice din sânul acelei societăţi.
Identificarea căilor de redresare a situaţiei ecologice în bazinele hidrografice sunt specifice
pentru fiecare ecosistem acvatic, dar este necesar ca pentru succesul implementării planurilor de
gestionarea să participe organele de resort, comunitatea ştiinţifică, societatea civilă şi cetăţenii.
Acestă lucrare este o încercare pentru oferirea de soluții durabile pentru redresarea situației
ecologice în bazinele hidrografice a râurilor mici din Republica Moldova

7
 Capitolul I. Caracterizarea Bazinului Hidrografic Nistru.

1.1 Starea resurselor acvatice în Republicii Moldova

Reţeaua hidrografică a Republicii Moldova este formată din 4 bazine hidrografice de scurgere:
râul Nistru care constituie 67 % din suprafață, râul Prut care constituie circa 24 % din suprafață,
râurile care se varsă în lacurile dunărene și cele din zona de litoral a Mării Negre și constituie 9 %
din suprafața republicii.

Fig. 1.1. Harta bazinelor hidrografice a Republicii Moldova.

Sursa: HG 775 din 4 octombrie 2013

Republica Moldova dispune de o rețea hidrografică cu o lungime sumară a râurilor de

peste 16 000 km. Cele mai mari cursuri de apă sunt fluviul Nistru (cu o lungime de 1352 km și
suprafața bazinului hidrografic - 72100 kmp) și râul Prut (cu o lungime de 967 km și suprafața
bazinului hidrografic - 27,5 kmp), care sunt râuri transfrontiere. Republica Moldova are 3 739 de
8
râuri, râulețe și pâraie permanente și intermitente, care țin de trei bazine fluviale. Lungimea totală a
rețelei fluviale este de 16 153 km. Din numărul total de râuri doar 246 au lungimi mai mari de 10
km și numai 9 dintre ele au lungimi de peste 100 km,iar 327 au lungimi de la 10 pînă la 100 km
(Tabelul 1.1).
Tabelul 1.1. Caracteristicile de bază ale principalelor râuri din bazinul fl. Nistru în limitele
R. Moldova
Principalele râuri (cu lungimea mai mare de 100 km)
Denumire Lungimea Pe Suprafața Supraf. Scaderea Debitul Fluxul
a râului totală, km teritoriul totală a tot. a generală de apă annual
Republici bazinului bazinului - m pe ml. m3
2
i Moldova km pe terit. cursul
R. inferior
Moldova cub. m/s
Nistru 1352 657 72100 19070 759 318 9997
Răut 286 286 7760 7760 168 5,99 189
Ichel 101 101 814 814 223 0,51 16,1
Bîc 155 155 2040 2040 175 1,08 34,1
Botna 152 152 1540 1540 220 0,47 14,8
. Sursă: www.statistica.md
Fluviul Nistru face parte din bazinul hidrografic al Mării Negre. Doar o parte neînsemnată a
bazinului unui afluent de stânga se află pe teritoriul Poloniei. În vest bazinul hidrografic al Nistrului
se învecinează cu bazinul Prutului, în nord-vest - cu bazinul Vîslei, în nord – cu bazinul Niprului, în
est – cu bazinul Bugului de sud, în sud-est și sud-vest – cu bazinele râurilor mici care se revarsă în
Marea Neagră
Fluviul Nistru, cu izvorul în munții Carpați la altitudinea de 911 m, are o lungime totală de
1350 km și este cea mai importantă arteră acvatică a țării, pe teritoriul căreia lungimea cursului de
apă (Naslavcea – Palanca) este de 636 km. Pe o distanţă de 142,5 km râul constituie frontiera între
Republica Moldova și Ucraina.

9
 Fig.1.2 Bazinul hidrografic al fluviului Nistru
Sursa: Resursele acvatice ale Republicii Moldova: vol. 1 Apele de suprafață4

Rețeaua hidrografică a râului Nistru este reprezentată de 1591 de râuri, inclusiv 5 cu lungimea
de peste 100 km și altele 153 cu lungimea de peste 10 km, 51 de lacuri de acumulare cu un volum de
peste 1 mil. m3 fiecare şi circa 1700 de iazuri şi alte bazine artificiale de apă. Cele mai lungi râuri
din cadrul Districtului Nistru sînt Răut, Bîc și Botna. Densitatea reţelei hidrografice este de 0,56
km/km2.(Tabelul 1.2.).
Schema generală a reţelei hidrografice a Nistrului are forma unei pene de pasăre cu artera
principală - râul Nistru - bine exprimată şi care primeşte de pe ambele maluri o mulţime de afluenţi
mici. Lipsa afluenţilor mari este principala trăsătură distinctivă a reţelei hidrografice a Nistrului.
Gradul de dezvoltare al reţelei hidrografice în diferite părţi ale bazinului nu este uniform. Cel mai
bine este dezvoltată în partea carpatică a bazinului, unde densitatea ei constituie 1-1,5 km/km2, şi în
partea stângă a Podoliei - 0,75 km/km2. În partea sudică, de stepă, densitatea reţelei hidrologice este
de doar 0,2 km/km2.

10
 Tabelul 1.2 Caracteristicile de bază ale rîurilor din fluviul Nistru
Râul Lungimea Suprafaţa Numărul Lungime Densitatea
râului, bazinului cursurilor a totală, reţelei
km hidrografic, km2 de apă km hidrografice
km/km2
Afluenţii de dreapta ai fluviului Nistru
Răut 286 7760 935 3720 0,48
Bîc 155 2150 201 955 0,44
Botna 146 1540 231 884 0,57
Căinari 100 835 65 305 0,36
Cubolta 97 943 107 424 0,44
Ichel 98 814 83 294 0,36
Ciulucul Mic 64 1060 141 618 0,58
Ciorna 42 312 30 132 0,42
Afluenţii de stînga ai fluviului Nistru
Camenca 52 403 21 146 0,36
Beloci 40 237 13 90 0,38
Molochiş 33 268 11 62 0,23
Rîbniţa 45 419 8 111 0,26
Iagorlîc 73 1280 17 229 0,18
Sursă: www.statistica.md

Râurile Republicii Moldova aparțin bazinului Mării Negre. Majoritatea lor sunt râuri de
câmpie, cu albii meandrice, cursuri relative liniștite, care curg de la nord-vest spre sud-est, pin văi
vechi, cu numeroase terase cuaternare și lunci late acumulative, cu lacuri nu prea adânci în cursurile
inferioare.
Sursele principale de alimentare ale râurilor din Moldova sunt apele pluviale și cele provenite
din topirea zăpezilor. Astfel râurile din bazinul hidrografic a fl. Nistru se caracterizează prin tipul de
alimentare mixtă (pluvială-nivală).
În linii mari regimul hidrologic reflectă condițiile climatice specifice republicii. Pe teritoriul
republicii se adună în mediu circa 1,32 miliarde m³ de apă pe an. Văile râurilor mici în cursul

11
superior,în profil transversal, au de obicei formă de V, iar în cursul de mijloc și cel inferior, forma
de trapez cu lățimi de 1-5 km. Luncile au o lățime de la câțiva metri până la câțiva kilometri.
Alimentarea subterană este relativ redusă, constituind în nordul republicii 40 %, în centru 25-
30 %, iar în partea de sud în unele bazine, practic, lipsește. Media multianuală a volumului de
scurgere a Nistului este de 10,7 km³. Republicii Moldova revenindu-I 50 % din resursele de apă ale
cestor râuri de frontieră. Scurgerea locală a tuturor râurilor mici alcătuiește cca 1,1-1,2 km³/an (în
anii cu ape medii).
Resursele de apă ale Republicii Moldova alcătuiesc în total circa 5 900 mil.m³/an, dintre care
4 967 mil.m³/an revin apelor de suprafață. Resursele comtemporane proprii disponibile a Republicii
Moldova, sunt constituite din resursele râurilor mari – Nistru și Prut, și a râurilor mici din
interfluviul Nistru – Prut.
Nistrul este cea mai importantă arteră hidrografică a Republicii Moldova, la care se adaugă și
afluentul său principal Răut, cu un volum mediu multianual al scurgerii de circa 10,0 km 3 pe an și
suprafața bazinului hidrografic de 19,070 km2. Cele mai mari lacuri naturale în fluviul Nistru sunt
Roșu (1,6 km2) și Nistrul Vechi (1,86 km2). Cele mai mari lacuri de baraj sunt Dubăsari pe fluviul
Nistru (67,5 km2) și Ghidighici pe Bîc (6,8 km2). Rețeaua de lacuri asigură aprovizionarea cu apă
potabilă și tehnică, pentru irigare, navigație și în alte scopuri.
Apele fluviului Nistru reprezintă principala sursă de apă ce poate asigura pe deplin necesitățile
de apă potabilă ale populației, precum şi necesitățile economiei Republicii Moldova în ansamblu.

1.2 Poziția fizico – geografică a râului Nistru

Nistru este cea mai mare apă curgătoare, izvorăște de pe versantul de nord-vest al muntelui
Rozluci din Carpații Occidentali (Ucraina), la altitudinea de 760 m, intră în limitele Republicii
Moldova în preajma satului Naslavcea (Ocnița), traversează cca 660 km pe teritoriul Moldovei și pe
unele porțiuni marchează frontiera cu Ucraina.
Astfel, bazinul hidrografic al Nistrului constituie cca 57 % din suprafața totală a țării. Pînă la
satul Ofatinți (din stînga Nistrului),valea fluviului este adîncă,avînd o formă de canion cu lățimea de
0,4 – 3,0 km. La sud de orașul Dubăsari, valea Nistrului se lărgește,atingînd treptat 16 – 22 km,
versantul stîng este puțin înclinat, iar cel drept – mai abrupt și înalt.
În cursul inferior, arii întinse ocupă lunca inundabilă, a cărei lățime maximă poate depăși

12
10 – 12 km. Nistrul curge liniștit, formând multiple meandre, iar lângă satul Cosăuți (Soroca), unde
ies la suprafață rocile cristaline, apar praguri. În cursul inferior albia minoră atinge lățime 200 m,
adâncimea medie fiind de 5 – 8 m, iar cea maximă de 10 – 15 m.
În timpul apelor mici,viteza apei în cursul mijlociu este de 1,0 – 1,5 m/s, iar în cursul
inferior de 0,2 – 0,7 m/s. Nistrul se varsă în Marea Neagra în amonte de Belgorod Dnestrovski
(Ucraina), formând un liman.
După construirea barajului și lacului de acumulare de la Dubăsari, Nistrul a devenit
navigabil pe tot teritoriul Republicii Moldova. Afluenții principali ai Nistrului, în limitele Republicii
Moldova, sunt pe dreapta Răutul, Bîcul, Botna și Ichelul, pe stînga Iagorlîcul și Camenca.
Bazinul Nistrului are forma unui oval neregulat, strangulat la mijloc, cu o lungime de cca 700
km, şi lăţimea medie de 120 km.
De-a lungul Nistrului se întinde un lanţ de dealuri, care-l separă de r. Răut, în bazinul căruia se
află stepa Bălţului. Este un spaţiu relativ neted, puţin deluros, fără păduri, cu altitudinea de 180-200
m. Spre sud de stepa Bălţului se află podişul Moldovei Centrale - Codrii, cu altitudini relativ înalte
(înălţimea medie este de 280-350 m, maximă - 428 m), cu un relief foarte accidentat. Spre sud
înălţimea podişului treptat scade şi mai jos de debuşarea r. Botna în Nistru cotele cumpenei de apă
nu depăşesc 150 m. În general, podişurilor le revin cca 75% din suprafaţa bazinului r. Nistru.
Extremitatea de sud a Bazinului Nistrului este situată pe câmpia Mării Negre, un şes care
coboară lin spre mare. În cursul inferior albia Nistrului se lărgeşte brusc. Până la or. Bender are o
lăţime medie de 4-6 km, în aval - 6-12 km, la bifurcarea braţului Turunciuc atinge 16 km, în sectorul
aferent gurii de vărsare - 22 km. Versanţii văii sunt asimetrici; cel drept în majoritatea cazurilor este
abrupt şi înalt (100-150 m), coborînd spre gura rîului pînă la 50-70 m. Terasele acestui versant,
camuflate de numeroase alunecări de teren, practic nu sunt exprimate şi se manifestă doar prin trepte
solitare cu înălţimea de 8-25 m şi pante abrupte. Versantul stâng este mai domol şi mai jos, cu o
înălţime de până la 70 m deasupra rîului, în aval de or. Tiraspol coboară şi mai jos - până la 30-50
m, devenind foarte domol.
La altitudinea de 11-25 m deasupra râului este situată prima terasă cu o lăţime de 2-8 km,
predominant valorificată. Pe cea de a doua terasă cu o înălţime de 25-60 m, şi o lăţime de cca 2 km
este situat or. Tiraspol.

13
 1.3 Sursele punctiforme de poluare

În r.Nistru, ca și pe teritoriul întregii țări, sursele de poluare a apelor de suprafață și a celor

subterane provin în cea mai mare parte din sectorul gospodăriei comunale (stațiile de epurare, apele
uzate, deversările apelor neepurate din sistemul comunal, generarea și managementul neadecvat al
deșeurilor menajere solide), al industriei alimentare, sectorul agricol (acumulările de dejecții
animaliere, depozitele de pesticide etc.), sectorul energetic (bazele de produse petroliere, stațiile de
alimentare cu petrol etc.) și alte focare de poluare continuă.
Sistemul actual de monitorizare a surselor de poluare a apelor de suprafață acoperă doar
sursele provenite din activitățile utilizatorilor primari de apă în urma epurării insuficiente a apelor
uzate sau a evacuării lor din sistemele de canalizare fără epurare, cazuri frecvente în majoritatea
localităților urbane sau periurbane, situație agravată de starea deplorabilă și în continuă degradare a
stațiilor de epurare și preepurare a apelor uzate.
Volumul deversărilor corelează cu profilul demografic și economic al unităților teritorial-
administrative. Deversările apelor insuficient epurate sau neepurate au o pondere mai mare în
mediul rural, unde rețelele de canalizare practic lipsesc, fermele de animale și gospodăriile casnice
constituind numeroase surse de poluare. Anual, în rețeaua hidrografică a Bazinului r. Nistru, în
medie, sunt deversate 1212,6 mii m3 de ape reziduale, din acest volum doar în jur de 13% sînt
epurate suficient și în jur de 2% sînt considerate insuficient epurate (Figura 1.3). În ultimii ani, ca
rezultat al manifestării crizei economice, a fost înregistrată o scădere considerabilă a consumului de
apă și, respectiv, a volumului apelor deversate în rețeaua hidrografică (de la 2652,06 mil. m 3 la
670,73 mil. m3), fapt care a influențat îmbunătățirea calității apei în rîuri.

Figura 1.3 Structura deversărilor de apă în bazinul Nistru după

calitatea apei
14
 Majoritatea stațiilor de epurare, fiind exploatate deja timp de 40-60 de ani, au un grad sporit de
uzură și funcționează la capacitate redusă, deversând apele reziduale neepurate nemijlocit în râuri.
Numărul lor pe țară a scăzut dramatic. Transmiterea stațiilor de epurare în gestiunea autorităților
administrației publice locale, care nu dispun de resursele necesare pentru a le întreține în condiția
necesară, a dus la situația că majoritatea stațiilor de epurare biologică funcționează la indici foarte
reduși și necesită reconstrucție și modernizare tehnologică a treptelor de epurare. Rezultatele
controalelor efectuate în anii arată că numărul stațiilor care efectuează epurare insuficientă este în
continuă creștere.
În scopul realizării măsurilor de reducere a poluării din sursele punctiforme, este necesară
determinarea presiunii pe care ele o exercită, respectiv este necesară monitorizarea numărului
acestor surse și a cantității de poluanți deversați în mediul înconjurător.
Fiind suficient de costisitoare, aceste măsuri necesită o estimare cantitativă pentru a
fundamenta economic planificarea eșalonată a resurselor. [15]

 Întreprinderile industriei alimentare

În cazul în care nu dispun de utilaj eficient de epurare, întreprinderile industriei alimentare

constituie surse importante de poluare punctiformă. Industria zahărului se numără printre ramurile
industriei alimentare cu cel mai înalt nivel al consumului de apă.
Ramura producerii băuturilor alcoolice și nealcoolice este următoarea după volumul de
consum al apei. Apele reziduale din industria vinului și a berii se formează din apele de spălare a
utilajelor, a drojdiei rămase în vasele de fermentare, a ambalajelor şi spaţiilor tehnologice etc. și se
caracterizează printr-o concentrație mare de drojdie pentru vinificaţie, care conţin în stare dizolvată
glucide, răşini, gume, acizi organici etc. Conținutul mare de materie organică produce consumarea
oxigenului din apa receptoare, cu degajare de mirosuri neplăcute şi dezvoltare microbiană. De
asemenea, conţinutul de furfurol, răşini şi tananţi în aceste ape au efect toxic asupra peştilor.
Industria de conserve consumă, de asemenea, o cantitate semnificativă de apă. Unele
întreprinderi mari sânt dotate cu staţii de tratare a apei, însă întreprinderile mici, din cauza
rentabilității scăzute, practic nu dispun de stații de epurare a apelor uzate şi se află în rândul celor
mai mari poluatori ai resurselor de apă din cadrul bazinului.

15
 O altă sursă de poluare a apei o constituie industria produselor lactate, întreprinderile de
mezeluri şi prelucrare a cărnii, pe larg răspîndite în Bazinul r. Nistru, care deversează ape reziduale
provenite de la prelucrarea cărnii, grăsimilor şi pieilor cu un conţinut foarte ridicat de materii
organice, cantităţi mari de azot şi fosfor şi o temperatură a apei de 30-40ºC. Fiind deversate în apele
recipiente, materiile organice, azotul și fosforul provoacă procesul de descompunere aerob, foarte
rapid, care consumă oxigenul și duce la descompunerea anaerobă, însoţită de mirosuri neplăcute.
Aceste ape pot fi poluate biologic cu unii germeni patogeni (Salmonella, Mycobacterium etc.),
deseori conțin grăsimi care, fiind deversate în apele receptoare, formează la suprafaţa acestora o
peliculă ce împiedică transferul de oxigen. Doar unele din întreprinderile mari sânt utilate cu staţii
de tratare, unde are loc separarea grăsimilor şi a suspensiilor, ulterior apa epurată fiind evacuată în
colectorul orășenesc de canalizare.
Dintre ramurile industriei alimentare, cea mai largă răspîndire o au întreprinderile industriei de
panificație, care se consideră că funcționează cu un consum neânsemnat de apă, astfel încât
majoritatea lor nu apar în statisticile utilizatorilor de apă.

 Impactul deșeurilor

Modul în care în prezent sânt colectate și gestionate deșeurile generează în Bazinul r. Nistru,
ca și în toată țara, cele mai numeroase surse de poluare punctiformă, ceea ce creează o situație de
risc sporit pentru calitatea mediului și sănătatea populației. În Bazinul r. Nistru au fost identificate
2492 de gunoiști neautorizate, care ocupă o suprafață de aproximativ 235 ha.
Tendința de creștere a cantității deșeurilor produse este destul de pronunțată: media pe țară
este de cca 225 kg/an pe cap de locuitor în mediul urban (400 kg/an în orașul Chișinău) și de cca
180 kg/an în mediul rural. În mediul urban, cca 90% din populație are acces la serviciile specializate
de salubrizare, iar în mediul rural serviciile de gestionare a deșeurilor aproape că lipsesc, ceea ce
face complicată urmărirea și estimarea volumului lor. Problema principală este lipsa întreprinderilor
de gestionare a deșeurilor și, drept urmare, transportarea și depozitarea lor neautorizată, depozitarea
lor în locuri neconforme standardelor de depozitare, astfel că orice depozit de deșeuri reprezintă o
sursă importantă de poluare a solului și a apelor subterane.
Indicele de generare a deșeurilor menajere solide este de 0,7 kg și 0,5 kg/locuitor pe zi pentru
zonele urbane și, respectiv, cele rurale, cu o rată anuală medie de creștere de 1,5%. În prezent, 25 de

16
agenți economici dispun de autorizații privind gestionarea deșeurilor, 15 din mun. Chișinău și 7 din
mun. Bălți.
Doar în 12% din localitățile rurale are loc colectarea și depozitarea deșeurilor. În mediul rural,
pe lângă deșeurile menajere, în cadrul unei gospodării se produce cca 4,8 t/an de deșeuri de grajd,
care doar parțial sînt compostate și utilizate ca îngrășămînt, în rest fiind depozitate în locuri
neautorizate. Din volumul deșeurilor depozitate în mediul rural, cca 60% sînt deșeuri de grajd.
Presiunea exercitată de deșeurile solide depozitate neregulamentar și impactul asupra calității
mediului și sănătății populației sînt estimate empiric. Ele urmează a fi calculate și evaluate pentru a
estima costurile și a planifica reducerea eșalonată a poluării din sursele punctiforme.

Fig. 1.4 Amplasarea depozitelor de deșeuri și intensitatea riscului

Sursa: gismediu.gov.md

17
 În prezent, Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului (Strategia de gestionare
a deșeurilor în Republica Moldova pentru anii 2013-2027) și agențiile pentru dezvoltare regională
acordă asistență autorităților publice locale în elaborarea strategiilor de dezvoltare socială și
economică, care includ compartimentul privind gestionarea deșeurilor. Planurile cuprind acțiuni
referitoare la dezvoltarea sistemelor de colectare separată a deșeurilor menajere, crearea structurilor
și sistemelor integrate de gestionare a deșeurilor la nivel local, inclusiv a întreprinderilor de
gestionare, construcția platformelor de depozitare a deșeurilor, lichidarea depozitelor ilegale,
promovarea compostării deșeurilor organice și agricole etc.
În condițiile lipsei informației privind cantitatea deșeurilor generate, cantitățile de deșeuri
solide sînt calculate ipotetic în baza datelor privind generarea lor pe cap de locuitor sau entitate
economică în unități de timp, pe sectoare. Sortarea deșeurilor nu se efectuează, cu excepția unor
categorii de deșeuri reciclabile, și, respectiv, informația privind calitatea deșeurilor, care ar asigura
argumentarea necesară pentru măsurile de prevenire a poluării, este disponibilă doar parțial.
Ramurile care generează cele mai mari cantități de deșeuri de producere sînt: industria de
extragere a materialelor de construcție (25-45% din materia primă extrasă), sectorul zootehnic și
industria alimentară.
Deșeurile animaliere constituie o sursă însemnată de poluare chimică și bacteriologică atît a
apelor de suprafață și subterane, cît și a solului. Conform datelor inventarierii fermelor de creștere a
animalelor, s-au acumulat 3400 m3 de dejecții animaliere, dintre care au fost utilizate doar 2031 m3.
Un subiect pentru Planul de gestionare rămîne a fi colectarea informației privind volumul și
compoziția chimică a deșeurilor ca factori de poluare a apelor de suprafață și subterane, cum ar fi
compușii fosforului și azotului, care cauzează procesele de eutrofizare în apele de suprafață.[15]

 Depozitele de substanțe chimice

Deșeurile periculoase alcătuiesc, în medie, mai puțin de 1% din cantitatea totală de deșeuri
acumulate. Conform datelor anului 2012, în medie, cantitatea lor anuală ajunge la 510,32 tone,
dintre care doar 110,2 tone sînt neutralizate.
În Bazinul r. Nistru există 12 depozite în care se mai păstrează cca 1045,4 tone de astfel de
deșeuri, care prezintă un risc sporit de poluare și urmează a fi neutralizate.

18
 În prezent, la nivel național, sînt implementate acțiuni de prevenire și reducere a generării
deșeurilor. Reducerea stocurilor istorice de 600 t de pesticide inutilizabile și interzise are loc prin
reambalarea, evacuarea şi distrugerea lor conform Planului de acţiuni al Guvernului.
Eforturi importante urmează a fi depuse și în continuare în vederea adoptării politicilor
eficiente de gestionare a deșeurilor, de aplicare a instrumentelor economice și regulatorii care
urmăresc:
1.prevenirea formării deșeurilor prin aplicarea „tehnologiilor curate”
2.reducerea cantității deșeurilor prin utilizarea celor mai bune practici în fiecare domeniu care
generează deșeuri
3.valorificarea deșeurilor prin reutilizare, reciclare sau recuperare energetică, recurgîndu-se la
incinerare sau depozitare controlată ca ultimă opțiune.
Tabelul 1.3 Depozite de pesticide inutilizabile și interzise

Nr. Raionul, municipiul Cantitatea, tone

1. Anenii Noi 20,6

2. Ialoveni 123,4
3. Călărași 132,1
4. Mun. Chișinău 184,8
5. Dondușeni 54,8
6. Dubăsari 21,0
7. Mun. Bălți 225,1
8. Ocnița 16,0
9. Orhei 57,4
10. Soroca 34,4
11. Căușeni 141,7
12. Rezina 34,1
13. TOTAL 1045,4
Sursă: www.statistica.md
 Utilizarea îngrășămintelor

În ultimii ani cantitatea de substanțe chimice utilizate în agricultură a scăzut de aproximativ 10

ori, atingînd valorile caracteristice pentru anii, ceea ce a determinat diminuarea, într-o măsură
oarecare, a impactului asupra calității apei rîului Nistru. Îngrășămintele minerale sînt utilizate mai

19
 intens în partea de nord a Bazinului r. Nistru (raioanele Dondușeni, Drochia, Soroca) și în cea
centrală (raioanele Anenii Noi, Ialoveni, Orhei), fapt determinat de existența fermelor agricole mari,
cu un nivel mai sporit de mecanizare a producerii agricole și ponderea mai mare a culturilor
cerealiere și tehnice în structura semănăturilor. Îngrășămintele organice se utilizează în cantități mai
mici, în unele raioane aproape lipsind această practică, în mare parte din cauza absenței complexelor
mari de creștere a animalelor. Se observă totuși o tendință de creștere a utilizării îngrășămintelor, atît
a celor minerale, cît și a celor organice, ceea ce determină necesitatea observărilor mai riguroase și
metodice privind presiunea și impactul asupra componentelor de mediu, în special a apelor de
suprafață și freatice.

 Creşterea animalelor şi păşunatul excesiv

În teritoriile de stepă ale fluviului Nistru, pășunile, care sînt preponderent răspîndite pe pante
afectate de eroziune, ravene și alunecări de teren, fiind expuse pășunatului excesiv, devin terenuri
foarte vulnerabile. În anul 2015, suprafața pășunilor constituia doar 14,2% (272 695,9 ha) din
suprafața totală a bazinului. Pășunile existente, în mare parte degradate, cu înveliș ierbos sărac și o
productivitate biologică scăzută, nu pot satisface cerințele crescînde ale sectorului animalier în
dezvoltare. Șeptelurile de animale depășesc cu mult normele optime recomandate de un animal
convențional/ha de pășuni. În cadrul fluviului Nistru, unui animal convențional îi revenea, în medie,
circa 0,7 ha de pășune (182,9 mii de bovine, 39,6 mii de cabaline, 509,4 mii de ovine/caprine).
Pășunatul intens cu efective excesive ca număr și varietate de animale, precum și nerespectarea
regimului de exploatare și regenerare a covorului vegetal contribuie la degradarea continuă a
acestor categorii de terenuri. În general, producția de cereale și creșterea animalelor cauzează
poluarea apelor cu nutrienți și pesticide din cauza spălării de pe suprafața terenurilor agricole,
scurgerii și pătrunderii dejecțiilor de la fermele de animale în apele de suprafață și freatice etc.
Poluarea cu compuși ai azotului și fosforului este măsurată, dar este insuficient documentată,
fapt care complică reglementarea consumului de substanțe cu compușii acestor elemente chimice,
elaborarea măsurilor de diminuare a poluării și calcularea costurilor pentru reducerea progresivă.
Apele meteorice, rezultate în urma precipitațiilor intense, și inundațiile, antrenînd în procesul
scurgerii atît ape uzate, cît și deșeuri, îngrășăminte chimice, pesticide și alți poluanți, la fel constituie
o sursă de poluare a apelor.

20
 1.4 Condițiile naturale

 Clima

Clima este temperat-continentală, cu temperaturi medii cuprinse între -3,5°C în ianuarie și

+21,4°C în iulie. Perioadele calde ale anului durează în medie 193 de zile, iar observațiile de lungă
durată la stațiile meteorologice Chișinău și Bălți denotă o creştere stabilă a temperaturii medii anuale
cu 0,01°C/an, ceea ce corespunde tendinţei de schimbare a temperaturii medii a aerului pe teritoriul
Europei în ansamblu. Din punct de vedere meteorologic, cele mai multe riscuri sînt legate de
fluctuații ale temperaturii și secete frecvente. Cantitatea de precipitații atmosferice scade de la nord-
vest la sud-est, micșorîndu-se de la 620 pînă la 450 mm/an. În coeficientul de umiditate (Cu)
variază de la nord spre sud, astfel, în raioanele de nord Soroca și Camenca, valoarea Cu variază în
limitele 0.50-0.60, iar în partea de sud a bazinului (raionul Slobozia), valorile lui sunt în limitele
0.40-0.45, constatând creșterea gradului de ariditate în plan zonal.
O analiza detaliată a resurselor climaterice în bazinul r. Nistru, a vulnerabilității resurselor de
apă și a scenariilor de adaptare la schimbările climatice denotă că schimbarea climei crează
probleme serioase în gestionarea actuală a resurselor de apă în mare parte din cauza creșterii
factorului imprevizibilității.

Tabelul 1.4 Evaluarea riscului gradului de ariditate, conform coeficientului de umiditate

Unităţi administrativ- Coeficientul de umiditate (Cu)
teritoriale 0,35-0,4 0,4-0,45 0,45-0,5 0,5-0,55 0,55-0,6 0,6-0,65
Soroca 2 38 55 5
Camenca 2 50 48
Rîbniţa 10 70 20
Dubăsari 25 50 25
Criuleni 10 60 30
Grigoriopol 10 60 30
Ştefan-Vodă 2 40 58
Slobozia 80 20
Sursa: http://lex.justice.md/UserFiles/File/2017/mo371-382md/plan_814.doc

Schimbarea climei este unul din factorii care va influența indicele de disponibilitate a apei în
viitor. Luând în calcul și rezervele de ape subterane, momentul când deficitul de apă va deveni
factor limitator pentru dezvoltare va surveni cel mai probabil după 2030 .

21
 În planificarea gestionării resurselor de apă subiectul influenței schimbării climei trebuie tratat
cu multă atenție, având în vedere vulnerabilitatea la impacturile schimbării climei asupra resurselor
de apă, fapt care nu poate asigura prognozarea necesității de consum pentru următoarele decenii. În
calitate de alternativă sunt utilizate modelări , care oferă limitele critice privind consumul de apă în
țară în baza sistemului centralizat de asigurare cu apă din perspectiva dezvoltării economice.
Vulnerabilitatea la impactul schimbării climei, în special cât privește resursele de apă, poate fi
redusă prin măsuri care ar îmbunătăți utilizarea lacurilor de acumulare, a barajelor și îndiguirilor,
protejarea zonelor umede, protecția infrastructurii de irigare împotriva inundațiilor, instalarea
sistemelor de alertă privind ruperea barajelor și digurilor etc.

 Relieful

Relieful bazinului r. Nistru se caracterizează prin elemente de podiș, deal și cîmpie, dar este
preponderent deluros, puternic fragmentat de rețeaua hidrografică, cu văi adînci şi hîrtoape, în
special în partea centrală a bazinului, ceea ce a determinat caracterul predominant al versanților.
Dacă în cadrul cîmpiilor aceste suprafețe constituie 58-62%, în regiunile de podiș suprafața
versanților depășește 70-87% din teritoriu. Fragmentarea verticală a terenului influențează și
potențialul energetic al versanților și, implicit, sporește probabilitatea de activizare a procesului de
alunecare de teren. Podișul Codrilor reprezintă una dintre cele mai pitoreşti regiuni ale ţării,
specificul peisajului datorîndu-se interfluviilor înguste ce alternează cu versanţi împăduriţi. Valea
Nistrului are un important potențial recreativ, datorită peisajului specific de canion în amonte de
Dubăsari, caracterizat de procese carstice active, alunecări de teren, surpări etc.
Relieful bazinului r. Nistru este determinat de structura geologică a teritoriului.
Valorile altitudinii absolute variază de la 429 m în Podișul Codrilor pînă la 2-4 m în partea
sud-estică a districtului, la vărsarea fluviului Nistru în liman. În regiunile de podiș altitudinile
variază: de la 400-429 m în Podișul Codrilor, la 350 m în Podișul Nistrului și Dealurile Ciulucurilor
și aproximativ 300 m în Podișul Moldovei de Nord.

 Solurile
Din punctul de vedere al texturii, solurile din Republica Moldova sînt preponderent grele: 63%
din teritoriu sînt acoperite de soluri grele argiloase și 17% – de soluri argiloase. Cernoziomurile
ocupă cca 74% din teritoriu, fiind reprezentate preponderent de tipurile: carbonatat (19,9%), obișnuit

22
 (37,2%), alcalin (16,6%) și tipic (10,7%). Pe cumpenele apelor și pantele cu suficientă umiditate sînt
răspîndite solurile cenușii de pădure, care constituie 9,4% din teritoriul țării. Solurile brune de
pădure (cca 0,6%) sînt răspîndite pe ariile mai înalte și suficient de umede ale zonei de centru a
Codrilor. Solurile aluviale sînt răspîndite în luncile rîurilor, ocupînd 10,2% din teritoriu, peste 55%
dintre ele sînt salinizate.
Starea solurilor în ansamblu pe țară este considerată nesatisfăcătoare pe 50% din terenuri
(35% în regiunea din stînga Nistrului) și critică pe 10% din teritorii (5% în regiunea din stînga
Nistrului). În medie, 34% din terenurile agricole din țară sînt erodate, dintre care 10% sînt puternic
erodate, variind de la 12% în municipiul Tighina pînă la 56% în raionul Călărași.
Gradul înalt de valorificare agricolă, cu o pondere de 73%, a terenurilor arabile are un impact
semnificativ asupra calității mediului, afectînd echilibrul ecologic al ecosistemelor, cauzînd
degradarea solurilor și procese de deșertificare.
Solurile pe teritoriul Districtului Nistru, datorită reliefului preponderent fragmentat, în special
în partea centrală, sînt intens supuse proceselor geodinamice, dar și impactului antropic
semnificativ, provocat de defrișările excesive, distrugerea zonelor forestiere și riverane de protecție,
desfășurarea lucrărilor hidrotehnice neregulamentare sau prost gestionate, exploatarea excesivă și
necompensată a rezervelor de substanțe minerale și organice etc. Chiar și în cursul inferior al
Nistrului, unde relieful este destul de lin și eroziunea solurilor nu este atît de pronunțată, pierderea
fertilității terenurilor arabile ca urmare a eroziunii este evaluată la 43,4%.
Degradarea fizică a solurilor, caracterizată prin deteriorarea structurii și proprietăți fizice mai
proaste, are loc sub influența tehnicii agricole și a mecanismelor, dar și ca urmare a irigării cu apă
care nu corespunde cerințelor. În majoritatea rîurilor și lacurilor din țară apa este de calitate
nesatisfăcătoare, fiind puternic mineralizată. De cele mai multe ori, degradarea sistemelor de
ameliorare, în special a celor de drenaj, în luncile rîurilor cauzează salinizarea. Degradarea solurilor
este unul dintre factorii critici care cauzează dezechilibrarea funcționării ecosistemelor și, respectiv,
fragmentarea ecosistemelor la scară largă.
 Resursele minerale
În cadrul r. Nistru erau exploatate 81 de zăcăminte, inclusiv 71 de zăcăminte minerale și 13
de ape minerale. Principalele zăcăminte minerale sînt reprezentate de roci utilizate în construcție și
ca materie primă pentru industria materialelor de construcție, a cimentului, a sticlei, industria
chimică etc.
Majoritatea resurselor minerale ale districtului se exploatează prin cariere şi numai unele

23
varietăți de calcare prin galerii. Exploatarea resurselor prin cariere este însoțită, de regulă, de
distrugerea învelișului de soluri și a vegetaţiei, de acumularea deşeurilor miniere care, fiind
depozitate neregulamentar, sînt răspîndite de curenţii de aer şi acvatici, creînd presiuni și producînd
dezechilibre în bazinele hidrografice.
Zăcămintele de substanţe minerale, utilizate în industria de construcții și ca materie primă
pentru producerea materialelor de construcție, sînt reprezentate prin granit şi gabronorit, gresie,
cretă, calcaruri, argile, nisipuri, tripoliu şi marnă.
În r. Nistru este extrasă şi utilizată în scopuri potabile și curative o mare varietate de ape
minerale şi de masă.

1.5 Flora și fauna

Vegetaţia podişului Nistrului este prezentată prin păduri şi stepă cu zona de tranziţie a
silvostepei. Toate sectoarele mai înalte (peste 250 m) sunt acoperite de păduri, predominant de
foioase. Pe versanţii abrupţi ai r. Nistru, deseori stîncoşi, sunt prezente desişuri imense de arbuşti. În
stepa Bălţului pădurile lipsesc; păşuni şi fîneţe sunt foarte puţine. Spre sud-vest de or. Bender, unde
bazinul Nistrului brusc se îngustează, pădurile de asemenea lipsesc, cu excepţia fîşiii înguste de
păduri de stejar de-a lungul văii rîului şi a celor de plop din luncă. În regiunea de stepă, în prezent
valorificată, uneori se întîlnesc desişuri de arbuşti. În pădurile din luncă cresc ulmul, mesteacănul,
stejarul, frasinul, în amonte de or. Tiraspol - salcia şi plopul.
Bazinul r. Nistru se caracterizează preponderent prin ecosisteme naturale forestiere și de luncă.
Ecosistemele de luncă au suprafețe reduse şi sînt puternic deteriorate, astfel că doar ecosistemele
forestiere mai oferă habitate sustenabile pentru obiectele diversității biologice.
În prezent, fondul forestier naţional constituie 12,7% din teritoriul ţării (Error: Reference
source not found). Majoritatea terenurilor acoperite cu păduri se află în proprietatea statului, restul
fiind deţinute de primării, de proprietari privaţi. Deşi are o participare relativ nesemnificativă,
fondul forestier proprietate privată este în continuă creştere, efectiv s-a triplat ca suprafață și
pondere.
În bazinul r. Nistru, suprafețele împădurite constituie 11,07% din totalul teritoriului, media pe
țară fiind de 10,4%. În limitele Codrilor de Est, vegetația forestieră deține 24,3% din suprafață,
ponderea mai ridicată explicîndu-se, în primul rînd, prin relieful accidentat şi înalt, mai puțin
prielnic utilizării ca terenuri arabile, respectiv, şi printr-o cantitate mai mare de precipitații. Cele mai

24
mari corpuri de pădure în Podișul Codrilor se întîlnesc în raioanele Strășeni, Călărași și Orhei –și în
Podișul Nistrului în raionul Șoldănești,multe dintre ele fiind incluse în ariile naturale protejate.
Pădurile sînt populate de 172 de specii de vertebrate terestre şi de numeroase nevertebrate, a
căror diversitate este încă puțin studiată. Ecosistemele silvice ale Codrilor Centrali se caracterizează
prin cea mai mare diversitate faunistică, favorizată de suprafeţele compacte de păduri care servesc
drept habitate şi adăpost.
Ecosistemele palustre în țară se mai întîlnesc doar în luncile fluviului Nistru şi ale rîului Prut,
unde s-au mai păstrat fragmente de vegetație ierboasă, care ocupă 101,4 mii ha. Biodiversitatea
acestor ecosisteme este destul de vastă, atît la nivel specific, cît şi de biocenoză. Aici se întîlnește un
număr important de specii de plante și animale rare sau pe cale de dispariție, care sînt înregistrate în
Cartea Roșie a Republicii Moldova.
În biotopurile ecosistemelor palustre au fost identificate 88 de specii de animale vertebrate
terestre. În condițiile actuale, speciile de plante și animale din Bazinul Nistru suportă un șir de
presiuni antropogene, dintre care cele mai considerabile sînt determinate de prezența în bazin a celor
trei lacuri de acumulare, funcționarea nodurilor hidrotehnice, deversarea apelor reziduale,
introducerea speciilor noi de pești și hidrobionți.
Împădurirea versanților și a zonelor de protecție a rîurilor sînt măsuri necesare, care contribuie
semnificativ nu numai la consolidarea terenurilor și diminuarea alunecărilor de teren, dar și la
păstrarea biodiversității și arhitecturii peisagistice.Respectiv, erodarea capacității ecosistemelor
silvice de a produce masă lemnoasă și alte produse ale pădurilor va diminua aceste contribuții, care
treptat ar putea să dispară. Crearea plantațiilor forestiere alternative pe terenuri degradate, în zonele
de protecție a corpurilor de apă reduce considerabil presiunea asupra terenurilor, biodiversității și
stării lor ecologice.
Fondul ariilor naturale protejate de stat include 312 obiecte cu o suprafață totală de 157,6 mii
ha, sau 4,7% din teritoriul țării.Districtul Nistru are o contribuție semnificativă în fondul ariilor
naturale protejate de stat, o mare parte din obiectele căruia (cca 66 940 mii ha) se află pe teritoriul
său.

25
Capitolul II. Materiale și metode de cercetare
2.1. Metode de studiu în teren și în laborator
Starea hidrologică a fost descrisă în baza datelor științifice publicate și diferite rapoarte a
Serviciu Hidrometeo a Republicii Moldova

Pentru studierea și determinarea calității apei a r. Răut, au fost colectate din teritoriu probe
de apă în special in amonte și avalul orașelor și în zona confluienței cu fl. Nistru. În conformitate cu
metodele adaptate la standardele ISO și recomandările descrise în 2 Ghiduri elaborate de laboratorul
de Hidrobiologie și Ecotoxicologie a Institutului de Zoologie unde și sau realizat probele de apă
prin utilizarea accesorilor și echipamentului modern
Determinarea oxigenului dizolvat
Apa se recoltează în sticle separate cu un volum fixat. Sticlele se umplu complet, fără aerisirea
apei, apoi se pune dopul, se constată lipsa bulelor de aer, imediat se introduc 1ml soluţie de sulfat
sau clorură manganoasă şi 1 ml soluţie alcalină de iodură de potasiu. Se pune dopul şi se agită
conţinutul sticlei. În prezenţa oxigenului se formează un precipitat brun, iar în absenţa acestuia
precipitatul rămâne alb. După depunerea completă a precipitatului, se adaugă 1-2 ml de acid
clorhidric sau H2SO4 1:1. Se pune dopul şi se amestecă bine până ce precipitatul se dizolvă complet.
Conţinutul cantitativ se toarnă într-un flacon Erlenmayer şi se titrează cu o soluţie de tiosulfat 0,01N
până la obţinerea coloraţiei galbenă (culoarea paielor), apoi se adaugă 1 ml amidon, când se obţine
o coloraţie albastră și se continuă titrarea până la decolorarea completă a culorii albastre a
amidonului.
Calculul
Cantitatea de oxigen (mg O2/l) dizolvat în apă se calculează după formula:
nN81000
O2= V-2

unde: n - ml soluţie de tiosulfat de sodiu folosiţi la titrare;

8 - masa echivalentă a oxigenului;
N - normalitatea tiosulfatului;
1000 – recalcularea la un litru de probă;
V - volumul probei titrate în ml;
2 - cantitatea de reactivi introdusă pentru fixarea oxigenului, în ml

26
 Prin utilizarea tabelului lui Winkler, care include valorile echilibrului de saturație a apei cu
oxigen dizolvat la diferite temperaturi, în baza determinării concentrației oxigenului, calculăm
saturația apei analizată.

Determinarea consumului chimic al oxigenului cu permanganat de potasiu (CCOMn)

Esenţa metodei constă în oxidarea substanţelor organice din apă cu permanganat de potasiu
în mediu sulfat la fierbere:
2KMnO 4 + 5H 2 C 2 O 4 + 3H 2SO 4 → 2MnSO 4 + K 2SO 4 + 10CO 2 + 8H 2 O

La 100 ml de apă pentru studiere se adaugă 2-3 capilari, se mai toarnă 5 ml de acid
sulfuric (1:3) şi toată soluţia se încălzeşte. Chiar la începutul fierberii în probă se adaugă cu pipeta

10 ml 0,01 N KMnO 4 , se astupă balonul cotat cu dop-frigider, apoi soluţia se fierbe exact 10 min.
Dacă în timpul fierberii culoarea permanganatului dispare sau devine cafenie, procedura de
determinare se repetă, diluându-se proba. După fierbere proba se răceşte puțin, se adaugă cca 0,5 g
de iodură de potasiu uscată, se titrează cu 0,01 N de tiosulfat până la culoarea palidă galbenă, apoi se
adaugă 1 ml de amidon şi se titrează până la dispariţia culorii. Similar se efectuează şi determinarea
probei în gol în 100 ml de apă distilată.
8 N ×( a1 −a2 )×1000
C=
Calcularea: V în mgO/l
unde: N – normalitatea tiosulfatului;
a 1 - cantitatea (ml) tiosulfatului consumat la titrarea probei în gol;
a 2 - cantitatea (ml) tiosulfatului consumat la titrarea probei;
V – volumul probei.

Determinarea consumului chimic al oxigenului cu bicromat de potasiu (CCOCr)

Proba de apă cu volumul de 20 ml sau mai puţin, adusă cu apă bidistilată până la 20 ml, se
introduce în balonul cotat cu 2-3 capilari din sticlă amenajat cu şlif pentru fierbere. Se adaugă 10 ml
0,025 N soluţie de bicromat, atent se adaugă 30 ml soluţie de sulfat de argint. Vasul se conectează
la refrigerentul cu reflux şi soluţia se fierbe uniform în decursul a 2 ore. După răcire se scoate
refrigerentul, acesta fiind spălat cu bidistilat (25 ml). Conţinutul balonului cotat, spălând pereţii
balonului cu 100 ml de bidistilat, se transferă într-un vas Erlenmayer şi soluţia din nou se răceşte,

27
apoi se adaugă picături de indicator şi surplusul cromatului de potasiu se titrează cu soluţie de sulfat
dublu de amoniu-fier până la trecerea culorii indicatorului din albastru - roşietică în verde - albăstrie.
Similar se efectuează şi determinarea în gol.
Calcularea:
8 N ×( a1−a2 )×1000
C ( mg 0 / l= )
V

unde:
a 1 - cantitatea (ml) sulfatului dublu de amoniu-fier, consumată la titrarea probei în gol;
a 2 - aceeaşi, consumată la titrarea probei;
N - normalitatea sulfatului dublu de amoniu-fier;
V - volumul probei luate pentru determinare (ml)

Determinarea ionilor de hidrocarbonaţi+carbonaţilor şi alcalinitații

Alcalinitatea este concentraţia sumei anionilor acizilor slabi, în primul rând, ai acidului carbonic,
− 2−
care sunt prezenţi în apă. Metoda determinării alcalinităţii ( HCO 3 +CO 3 ) prin titrarea inversă
este bazată pe acţiunea reciprocă a ionilor hidrogenocarbonaţi şi carbonaţi cu acidul tare şi formarea
H 2 CO 3 , care se descompune în CO 2 şi
H2O .
100 ml de probă se întroduc într-un vas Erlenmayer de 250 ml, se adaugă 10 picături de indicatori
şi o aşa cantitate de 0,05N HCl, ca proba să capete culoarea zmeurie, apoi se mai adaugă 1 – 2 ml

HCl şi se elimină bioxidul de carbon prin aerarea (purjarea) probei cu aerul fără
CO 2 timp de 5-7
min.
Proba se titrează cu o soluţie 0,05N de borax până la apariţia culorii verzi stabile.
Calcularea:
(N 1 a1 −N 2 a 2 )×1000
HCO−3 +CO 2−
3 =
C mg-echiv V
− 2−
C mg/l HCO 3 +CO 3 =61, 02 Cmg−echiv /l ,
unde: N 1 - normalitatea HCl;
a 1 - cantitatea (ml) de HCl;
N 2 - normalitatea Na2 B 4 O7 ;
a 2 - cantitatea (ml) de borax, consumat la titrare;
− 2−
61,02 – echivalentul ( HCO 3 +CO 3 )

28
 Determinarea sulfaţilor

100 ml de probă se introduc într-un pahar termorezistent, se adaugă 5 picături de metil – oranj +
2 ml HCl (1:1) şi amestecul se încălzeşte până la fierbere. Apoi, amestecând în continuu, se toarnă
picurat 5 ml de clorură de bariu, amestecul se lasă timp de 8 – 12 ore pentru depunerea deplină a
precipitatului. Toată cantitatea de precipitat se trece cantitativ pe un filtru de hârtie (bandă albastră),
care în prealabil, pentru a se asigura o mai mare densitate, se umectează cu alcool etilic sau cu apă
distilată clocotită; precipitatul de pe filtru se spală cu apă distilată fiebinte până la înlăturarea din
filtrat a clorurilor, filtrul este trecut într-un creuzet cântărit în prealabil, care este introdus într-un
cuptor cu mufă şi calcinat la temperatura de 800° C, până când precipitatul nu va deveni alb (circa 1
– 2 ore). Creuzetul se răceşte în exicator şi se cântăreşte. Apoi se repetă calcinarea până când
greutatea precipitatului devine constantă.
Calcularea:
0 . 4115× p×1000
C=
V
unde: C – concentraţia sulfaţilor în mg/l;
0,4115 – coeficientul de recalculare a SO4-2 din BaSO4
p – masa precipitatului sulfatului de bariu;
V – volumul probei.
Pentru exprimarea concentraţiei în mg-echiv/l, este necesar ca rezultatul obţinut să fie înmulţit la
0,0208.
Determinarea clorurilor
Într-un vas Erlenmayer se introduc 25, 50 sau 100 ml de probă, în caz de necessitate, adăugând
apă distilată, se aduce proba până la 100 ml, se adaugă 1 ml soluţie de cromat de potasiu şi se
titrează cu soluţie de nitrat de argint, amestecându-se fără întrerupere până la obţinerea culorii
galbeni-cafenii.
Calcularea:
aN×1000
Ce= mgechiv /l
V
C x =Ce×35 , 45 mg / l
29
unde: a – cantitatea (ml) soluţiei nitratului de argint, consumat la titrare;
N – normalitatea nitratului de argint;
V – volumul probei;
35,45 – echivalentul clorului.
În caz de necesitate se efectuează determinarea în apă distilată (martor).

Determinarea durității apei

Duritatea constituie o proprietate a apei naturale ce depinde, mai ales, de prezenţa sărurilor
dizolvate ale calciului şi magneziului. În condiţii naturale ionii de calciu şi magneziu şi cei ai altor
metale alcalino-pământoase, care condiţionează duritatea, pătrund în apă în rezultatul interacţiunii
CO2 dizolvat cu mineralele carbonatice, a altor procese de dizolvare şi dezagregare chimică a rocilor
muntoase. Printre sursele acestor ioni se numără şi procesele microbiologice, care au loc în solurile
suprafeţei de captare a apelor, în depunerile subacvatice şi, de asemenea, apele reziduale ale diferitor
întreprinderi.
Duritatea apei variază în limite mari. Duritatea apelor de suprafaţă este supusă unor oscilaţii
sezoniere evidente, cele mai înalte valori fiind atinse la sfârşitul iernii, iar cele mai scăzute – în
perioada viiturilor de primăvară.
In ultimii ani rftionii principali cum sunt calciu, magneziu, sodiu, potasiu se determină prin
metode de emisii atomică cu plasma cuplată. Dar în majoritatea de cazuri – prin metode clasice-
Conform metodelor clasice, duritatea este calculată în mg-ecv/l, sau mmoli/l și în grade
3
germane, franceze, engleze, americane. Duritatea de 1 mg-ecv/gm este egală cu 2,804 grade
germane, 3,511 grade engleze, 5,005 grade franceze, 50,045 grade americane. Conform clasificării
lui Alekin O.A., apa cu o duritate sub 4 mg-ecv/l este considerată moale, de la 4 până la 8 mg-ecv/l
– cu duritate medie, de la 8 până la 12 mmoli/l – dură, iar peste 12 mg-ecv/l – foarte dură.
Duritatea totală oscilează de la unităţi până la zeci, iar uneori şi sute de mg-ecv/l, totodată,
duritatea temporară (cea cauzată de carbonaţi) constituie până la 70-80% din duritatea totală, însă, în
unele cazuri, duritatea cauzată de ionii de magneziu poate atinge 50-60%.
Duritatea sporită înrăutăţeşte proprietăţile organoleptice ale apei, conferindu-i un gust amar, şi
acţionează asupra organelor digestive. Duritatea totală a apei potabile prielnică pentru sănătatea
umană este în limitele 2- 4 mg-ecv/l, dar nu trebuie să depăşească 10,0 mg-ecv/l.
Duritatea este condiţionată de prezenţa în apă, în primul rând, a ionilor de calciu şi magneziu.
Metoda de determinare a durităţii este bazată pe titrarea probei cu soluţia de sodiu a acidului
etilendiamintraacetic (trilon-B) în mediu alcalin cu indicator cromogen-negru.

30
 Într-un vas Erlenmayer se măsoară şi se toarnă 25 sau 50 ml de probă, adăugând apă distilată
volumul se aduce până la 100 ml, se toarnă 5 ml de soluţie-tampon, 5-7 picături de indicator (sau
10-15 mg de amestec uscat) şi se titrează până la trecerea culorii roşii-violete.
Calcularea:
aN ×1000
Cx=
V

unde:
C x - duritatea apei în mg-echiv;
N – normalitatea trilonului-b;
a – cantitatea (ml) de trilon-b, consumat la titrare;
V – volumul probei.
Determinarea calciului
Într-un vas Erlenmayer se iau 25 sau 50 ml de probă + apă distilată până la 100 ml + 2 ml 2N
NaOH + indicatorul combinat şi se titrează cu soluţie de trilon-b până la trecerea culorii din verde-
murdar în albastru.
Calcularea:
aN ×1000
C e=
V
C x =C e×20 , 04

unde:
C x - concentraţia calciului în mg/l;
a – cantitatea (ml) de trilon-b, consumat la titrare;
C e - aceeaşi în mg-echiv/l
N – normalitatea trilonului-B.

Magneziul
În apele de suprafaţă magneziul, ca şi calciul, pătrunde mai ales în rezultatul proceselor de
dezagregare chimică şi dizolvare a dolomitelor, marnei şi a altor minerale. Conţinutul de magneziu
în apele de suprafaţă este supus unor variaţii vizibile, mai des oscilând în intervalul 1-30 mg/l; ca
regulă, concentraţiile maxime sunt observate în perioada etiajului, iar cele minime – în perioada
viiturilor Cantităţi considerabile de magneziu pot pătrunde în obiectele acvatice odată cu apele
reziduale ale întreprinderilor metalurgice, textile, de silicaţi ş.a.
Metoda de calculare a concentrației de mangneziu
Calcularea se efectuează prin următoarea formulă:

31
C e=a−b
Cx = 12,16 × Ce
unde: a – duritatea, mg-echiv/l;
b – conţinutul ionilor calciului, mg-echiv/l;
12,16 – echivalentul magneziului.

Determinarea ionilor de sodium și potasiu

În apele de suprafaţă sodiul şi potasiul migrează preponderent în formă dizolvată.
Concentraţia sodiului în apele râurilor oscilează între 0,6 şi 300 mg/l, cea a potasiului – în jurul a 19
mg/l, în dependenţă de condiţiile fizico-geografice şi particularităţile geologice ale bazinului
hidrografic. Sursele principale de pătrundere a sodiului şi potasiului în apele de suprafaţă sunt rocile
vulcanice şi cele de sedimentare, sărurile native solubile ale natriului (cloruri, sulfaţi, carbonaţi). În
afară de aceasta, elementele chimice menţionate şi compuşii lor ajung în apele naturale şi prin
intermediul apelor reziduale menajere şi industriale, a scurgerii de suprafaţă atât de pe terenurile
agricole, cât şi de pe teritoriile urbanizate.
Dintre metodele clasice de determinare a acestor ioni sunt cele de absorbție atomică în
flacară sau de emisie optică, mai noi - cu plasmă cuplată inductiv (ICP), dar se utilizează și metoda
de calcul bazată pe faptul că suma anionilor principali este egală cu suma cationilor, adică din suma
sulfaţilor, hidrogenocarbonaţilor şi clorurilor (în echivalenţi) se scade suma calciului şi magneziului.

Mineralizarea apei
Conţinutul sumar al tuturor substanţelor minerale, depistate la analiza chimică a apei, de
obicei, se exprimă în mg/l şi este numit mineralizare totală, sau salinitate, sau sumă a ionilor.
Multe întreprinderi de producere, gospodăria agricolă, întreprinderile alimentării cu apă
potabilă înaintează anumite cerinţe faţă de calitatea apei, în particular, faţă de mineralizarea ei,
deoarece apa care conţine o cantitate mare de săruri influenţează negativ asupra organismelor
vegetale şi animale, asupra tehnologiei de producere şi, în final, a calităţii producţiei; apa puternic
mineralizată provoacă formarea pietrei pe pereţii cazanelor, apariţia coroziei, salinizarea solurilor.
Pentru apa potabilă şi cea utilizată la irigarea terenurilor agricole este stabilită o concentrație limită a
mineralizării de 1000 mg/l. Pentru sănătatea umană concentrația prielnică constituie 200-400 mg/l.
3.3 Substanțe nutritive

32
 În această grupă de substanțe chimice sunt incluși compuşii azotului (ionii de amoniu, de
nitrit şi nitrat), compuşii fosforului, siliciului, cât și substanţele organice ale azotului si fosforului.

Determinarea conţinutului ionilor de amoniu (N-NH4+) cu reactivul Nessler

Metoda cu reactivul Nessler este cea mai utilizată şi răspândită metodă de determinare a
ionilor de amoniu în apele de suprafaţă. Limita de determinare este de 0,05-4 mgN/l. Principiul
metodei constă în reacţia ionilor de amoniu, în mediu bazic, cu tetraiodomercuratul de potasiu
(K2[HgI4]) ce formează un complex (iodura de oximercuramoniu) de culoare galben-brun.
Intensitatea culorii este proporţională cu conţinutul ionilor de amoniu din proba de analizat. În
balonul cotat (50 ml) se ia 50 ml de probă de analizat, se adaugă 1 ml sare Seignette şi se amestecă
bine. Apoi se adaugă 1 ml reactiv Nessler. Soluţia obţinută se amestecă bine şi se lasă timp de 7-10
min pentru dezvoltarea culorii. După 10 min se măsoară densitatea optică a soluţiei în cuve de 10
mm, la λ=400 nm în raport cu apa analizată.

Determinarea conţinutului ionilor de nitriţi (NO2-) cu reactivul Griess

Azotiţii din apă în prezenţa reactivului Griess (amestec de alfanaftilamina şi acid sulfanilic)
formează un compus diazonic de culoare de la roz până la roşu, intensitatea crescând odată cu
creşterea concentraţiei. Metoda este utilizată pentru determinarea conţinutului de nitriţi în apele de
suprafaţă cu un conţinut de la 0,007 până la 0,35 mgN/l. Prezenţa nitriţilor în apă denotă
impurificarea cu materii organice pe cale de descompunere. Nitriţii indică o anumită vechime de
impurificare a apei, deoarece transformarea substanţelor organice în nitriţi necesită timp (zile,
săptămâni).
În balon (50 ml) se ia 50 ml de apă de analizat, se adaugă 0,1 g reactiv Griess. Se amestecă bine
şi se lasă timp de 40 min pentru dezvoltarea culorii. După 40 min se măsoară densitatea optică la
spectrofotometru (λ= 540 nm) în cuve de 10 mm în raport cu apa de analizat.

Determinarea nitraţilor (NO3-) cu acid sulfosalicilic

Într-o serie de pahare (50 ml) se iau10 ml de probă de analizat. Se adaugă 1 ml salicilat de sodiu
(proaspăt pregătit). Paharele cu probe se pun în cuptor (sau la baia de apă) la evaporare şi se ţin până
la uscare. După răcirea paharelor la temperatura camerei, în fiecare pahar se adaugă 1 ml de acid

33
sulfuric concentrat (= 1,84 g/l), umezind bine pereţii paharului şi se lasă timp de 10-15 min. Între
timp, prin mişcări de rotaţii lente ale paharului, se „prelinge” bine acidul pe pereţii paharului pentru
o dizolvare totală. După 15 min, cu piseta cu apă distilată se spală bine pereţii paharului şi cantitativ
se trece în baloane cotate de 50 ml. În fiecare colbă se adaugă 7 ml NaOH (10N) şi se aduce cu apă
distilată până la cotă. Se pune capacul şi colba se amestecă bine. După 10 min se măsoară densitatea
optică a soluţiei în cuve de 10 mm la λ=400 nm în raport cu apa analizată. În cazul apelor cu
conţinut mare de nitraţi, iniţial se va lua 1 ml de probă de analizat.
Toate formele azotului mineral, inclusiv cele gazoase, se află într-un permanent circuit şi
transformări reciproce; din această cauză după concentraţia sumară a azotului mineral adesea se
judecă despre îndestularea (sau surplusul) cu azot a dezvoltării fitoplanctonului. Acest criteriu se
utilizează, în ansamblu, pentru evaluarea proceselor producţional-destrucţionale și a nivelului de
troficitate în ecosistemele acvatice.

Determinarea conţinutului de azotul organic, dupa metoda lui Kjeldal

În vasele Kjeldal destinate pentru digestie se vor lua 100 ml probă de apă de analizat, se va
adăuga 2 ml acid sulfuric concentrat şi cca 0,5-0,7 g catalizator. Vasele sunt ţinute la temperatura de
cca 60 °C până cînd din cantitatea totală rămâne în jur de 30 ml. Apoi vasele se inchid cu frigiderele
şi se sporeşte temperatura de mineralizare până la 300-350°C. Sfârşitul etapei este indicat de
colorarea în verde a soluţiei din balon. După aceasta se recomandă încălzirea încă timp de 40 min,
pentru a asigura mineralizarea completă a compuşilor care sunt mai rezistenţi la
descompunere.Vasele Kjeldal cu conţinutul mineralizat se răcesc la temperatura camerei. Apoi
fiecare balon Kjeldal este introdus în aparatul de distilare, în care se adaugă în mod automat 8 ml
NaOH (33%). Vaporii, ce trec prin sistemul de distilare, vor fi colectaţi în recipientul care conţine
10 ml H2SO4 (0,01N) şi 8 picături indicator Groak. Procesul de distilare durează în total 20-30 min.
Recipientul în care au fost captaţi vaporii se va titra cu soluţie de hidroxid de sodiu (0,01N) până la
virarea culorii roz în culoare verde.

Determinarea conţinutului de azotul total

Prin azot total se are în vedere suma azotului mineral şi a celui organic în apele naturale.
Compuşii ce conţin azot se află în apele de suprafaţă în stare dizolvată, coloidală şi în suspensii şi
pot trece dintr-o stare în alta sub influenţa factorilor fizico-chimici şi biochimici. Concentraţia medie
a azotului total în apele naturale variază în limite mari şi depinde de troficitatea ecosistemului

34
acvatic: în cele oligotrofe se schimbă în intervalul 0,3-0,7 mg/l, mezotrofe – 0,7-1,3 mg/l, iar în
ecosistemele eutrofe – 0,8-2,0 mg/l. Astfel, azotul total reprezintă un indice integral al troficităţii
lacurilor şi râurilor.

Determinarea conţinutului de fosforul mineral

Principala formă de existenţă a fosforului neorganic, la valori ale pH-ului apei de peste 6,5, este
ionul HPO42- (cca 90%). În apele acide fosforul neorganic este prezent preponderent sub formă de
H2PO4-.
De obicei, concentraţia fosfaţilor în apele naturale este foarte mică – sutimi, rareori zecimi de
miligram de fosfor la 1 l, însă în apele poluate ea poate atinge câteva miligrame la 1 l. Conţinutul
compuşilor fosforului este supus unor modificări sezoniere clare, deoarece el depinde de coraportul
intensităţii procesului de fotosinteză şi a celor de oxidare biochimică a substanţelor organice.
Concentraţiile minime ale fosfaţilor în apele de suprafaţă se observă, de obicei, primăvara şi vara,
cele maxime – toamna şi iarna; în apele marine – primăvara şi toamna, respectiv, vara şi iarna.
Conţinutul de 50 μg/l de fosfaţi dizolvaţi în apă este recomandat drept normă pentru bunăstarea
ecologică a ecosistemelor acvatice.
Metoda dată este valabilă pentru determinarea ortofosfaţilor şi a fosforului total în apa potabilă,
precum şi apele naturale de suprafaţă. Ionul fosfat reacţionează cu molibdatul de amoniu în mediu
acid, cu obţinerea unui complex de culoare albastră. Se ia proba de analizat în balon cu capacitatea
de 50 ml, se adaugă 1 ml molibdat de amoniu şi 2-3 picături soluţie clorură de staniu. Soluţia se lasă
timp de 10 min pentru dezvoltarea culorii. Se măsoară densitatea optică la spectrofotometru (λ= 670
nm) în cuve de 10 mm în raport cu apa de analizat.

Determinarea conţinutului de fosforul organic

Compuşii naturali ai fosforului (în afara compuşilor organici sintetici ai fosforului) pătrund
în apele naturale în rezultatul metabolismului hidrobionţilor, descompunerii organismelor moarte,
schimbului de substanţe cu depunerile subacvatice. Compuşii organici ai fosforului sunt prezenţi în
apele de suprafaţă în formă dizolvată, coloidală şi suspensii.

Determinarea conţinutului de fosforul total

35
 Noţiunea de “fosfor total” arată suma fosforului mineral şi a celui organic. Ca şi în cazul
azotului, schimbul de fosfor între forma lui minerală şi cea organică pe de-o parte şi între
organismele acvatice, pe de altă parte, constituie factorul principal care determină concentraţia lui.
Concentraţia fosforului total în stare dizolvată (forma minerală plus cea organică) în apele nepoluate
naturale se modifică de la 5 până la 200 μg/ l.
Fosforul este elementul biogen, care de cele mai multe ori limitează creşterea productivităţii
bazinelor acvatice.
De aceea, pătrunderea surplusului de compuşi ai fosforului de pe teritoriul de captare a
apelor sub formă de îngrăşăminte minerale, cu apele reziduale ale fermelor animaliere, cele
menajere şi industriale insuficient epurate duc la creşterea bruscă, necontrolată a biomasei vegetale
în ecosistemele acvatice, în deosebi, în cele puţin curgătoare sau stagnante. Are loc modificarea
statutului trofic al ecosistemului acvatic, însoţită de restructurarea întregii comunităţi acvatice, care
duce la predominarea proceselor de putrefacţie. Ultimele, la rândul lor, sporesc turbiditatea,
salinitatea, numărul bacteriilor.
Unul din aspectele posibile ale procesului de eutroficare este înmulţirea intensă a algelor
albastre, multe dintre ele provocând sporirea toxicității apei pentru alți hidrobionți. Substanţele
eliminate de aceste organisme fac parte din grupa compuşilor organici ce conţin fosfor şi sulf. În
corespundere cu cerinţele sistemului global al monitoringului stării mediului înconjurător, în
programele de monitorizare a apelor naturale este inclusă şi determinarea conţinutului fosforului
total (dizolvat şi în suspensii, sub formă de compuşi organici şi minerali).

36
 Capitolul 3. Starea ecologică al râului Răut
3.1. Caracteristica bazinului hidrografic

Râul Răut este cel mai important afluent de dreapta al fl.Nistru pe teritoriul Republicii
Moldova. Izvorul râului se află în apropierea s.Rediu Mare (Fig.1.1-1.2), iar gura lui – lângă s.Ustie,
în aval de barajul acumulării Dubăsari (Fig1.1). Lungimea r.Răut constituie 286 km, suprafaţa
bazinului de captare a apelor – 7760 km2. Lunca râului are o lăţime minimă de 3 km (în regiunea
or.Bălţi) şi maximă - de 9 km (lângă or.Orhei). Pe sectorul luncii dintre or. Floreşti şi s.Căzăneşti
(sectorul Teleneşti, judeţul Bălţi) Răutul întretaie stânci calcaroase, formând defileuri adânci şi
înguste. F
Regimul hidrologic al râului are un caracter instabil: pentru el sunt caracteristice revărsări
de primăvară, viituri în timpul verii şi etiaje în perioada de vară-toamnă. Alimentarea râului este
mixtă, debitul mediu al apei oscilează între 8 şi 15 m3/s.
Conform anualului calității apelor de suprafață, râul Răut îşi ia începutul de la confluenţa a
două izvoare la altitudinea de 180 m şi se revarsă în fluviul Nistru, la 342 km de la gură lui, la
altitudinea de 12 m. Bazinul de captare a râului ocupă cea mai mare parte a câmpiei Moldovei de
Nord şi are forma pomului de păr cu lungimea de 190 km, lăţimea medie – 41 km şi lăţimea maximă
– 65 km. Reţeaua de râuleţe-afluente are un caracter arboricol, densitatea medie fiind de 0,48
km/km2.
Cei mai mari afluenţi ai râului sunt Copăceanca, Cubolta, Căinar, Camenca, Soloneţ , Ciulucul
Mic. În cursul inferior, pe o lungime de 80 km, râul primeşte numai două râuleţe mai majore - Cula
şi Cogîlnic.
Albia Răutului este puţin şerpuitoare. În sectoarele superior și mijlociu, albia se pierde în
lunca înmlăştinită, în unele locuri lunca este barată, formîndu-se iazuri şi lacuri cu o lungime de 0,4-
1,0 km, lăţimea de 70-150 m, adâncimea de 1,2-2 m, volumul lor fiind în limitele 4,5-18,1 mii m 3,
iar capacitatea – de 2,9 mii m3
Pe malurile r.Răut sunt situate oraşele Bălţi, Orhei, Floreşti – importante centre industriale
ale republicii. În lunca râului se cultivă plante furajere şi legume. Teritoriul Moldovei are un relief
extrem de neuniform: necătând la suprafaţa totală relativ mică a republicii, sunt delimitate evident

37
câteva raioane care se deosebesc categoric după caracterul suprafeţei. Aceste deosebiri sunt
condiţionate de altitudinea locului, adâncimea şi intensitatea dezmembrării erozionale, care
determină formele concrete ale reliefului (Gorbunov, 1964).

Fig.3.1. Bazinul hidrografic al r. Răut: elemente de relief, afluenți.

38
 Fig.3.2 Râul Răut barajat (Nicoreni).

Partea de nord a republicii (platoul Moldovenesc) este dezmembrată de o reţea deasă de

râuleţe mici, o bună parte dintre care se referă la bazinul hidrografic a r. Rîut. Bazinul hidrografic al
r. Răut cuprinde următoarele zone naturale: a) zona de silvostepă a Moldovei (regiunea de nord), b)
zona de silvostepă Nistru-Răut; c) zona de stepă Ciuluc-Soloneț și d) zona de stepă a Bălțului; e)
zona de păduri a codrilor (Fig.3.1.3).

39
 Fig. 3.3 Zonele naturale din bazinul hidrografic al r. Răut.

Pe versanţii de stânga în cursul superior al râurilor mici se înregistrează alunecări de teren şi

numeroase ponoare. Platoul are o înclinare generală spre sud şi trece treptat în câmpia deluroasă a
Bălţului, întretăiată de afluenţii r.Răut. Acest teritoriu este acoperit de roci loessoide cu aternare de
grosime diferită, sub care se aştern roci nisipo-argiloase sarmaţiene.
În acest raion, în limitele teritoriului ocupat de stepă, alunecările de teren sunt mai puţin
dezvoltate şi cuprind, mai ales, stratul rocilor loessoide care se deplasează pe suprafaţa argilelor

40
sarmaţiene, luând cu sine parte superioară a acestora. Unei alunecări intense se referă la un relief
străvechi, format din rocile nisipo-argilo-calcaroase ale sarmaţianului mediu. Datorită gradului
semnificativ de formare a fisurilor în calcarurile pure şi dezvoltarea torentelor de ape carstice,
trebuie admisă redistribuirea apelor între bazinele hidrografice, însoţită de descărcarea lor locală în
văile adânc întretăiate. În particular, scurgerea r. Răut, Căinari, Cubolta se completează esenţial cu
ape subterane la nord de or.Făleşti. Având un modul de 0,6 l/s*km2 lângă or.Bălţi, Răutul îşi sporeşte
debitul lângă or.Floreşti până la 1,0 l/s*km2.
Pierderile scurgerii r.Răut, care urmează la sud de or.Floreşti, explică sporirea modulului
scurgerii subterane în partea de sud a raionului. În partea de nord a raionului Bălți se observă
calcaruri din sarmaţianul mediu, argile, nisipuri şi roci cuaternare loessoide.
Calcarurile sarmaţiene sunt compuse din straturi alternante de densitate diferită, dar partea de
sud aderă la câmpia Bălţilor dealurile Răut-Ciuluc, reprezentate printr-un sistem de coline înalte cu
pantă redusă.
Versanţii şi liniile de separare a apelor subterane ale dealurilor Răut-Ciuluc sunt formate din
roci nisipo-argiloase din sarmaţianul mediu, care sunt afectate de alunecări străvechi şi
contemporane.
Pe cumpenele înalte ale apelor s-au păstrat insuliţe de depuneri din sarmaţianul superior,
preponderent nisipoase, rocile sarmaţiene sunt acoperite de luturi deluviale şi acumulări formate în
rezultatul alunecărilor de teren, grosimea cărora sporeşte în sectoarele inferioare ale povârnişurilor.
Datorită acestor acumulări versanţii la bază au forma unor pseudoterase (Orlov, 1966).
Din structura geologică a raionului fac parte formaţiuni meoţiene, ponţiene şi levantinice.
Sporirea spre sud a stratului de roci loessoide şi apropierea lor de loessul tipic intensifică
dezvoltarea fenomenelor de tasare. Răspândirea rocilor pe teritoriul republicii este determinată de
structura sa geologică, istoria formării reliefului şi, de asemenea, a modificării vegetaţiei, care
influenţează nemijlocit desfăşurarea procesului pedogenetic şi formarea diferitor tipuri de sol
(Krupenikov, 1981).
Una din particularităţile acestor regiuni este grosimea sporită a stratului humifer în
comparaţie cu valorile medii pentru cernoziomurile raioanelor de est, însoţită de un conţinut mai
scăzut de humus (2,5-5,5%). Printre ele, în afară de cernoziomurile puţin humifere, se înregistreză,
la fel, şi cernoziomuri slab humifere (conţinutul de humus este mai mic de 3%). Proprietăţile fizice
ale acestor soluri sunt satisfăcătoare; structura lor, în mare măsură, este reprezentată prin coproliţi,
proprietăţile de filtrare ale solului sunt bune. Însă, necătând la aceasta, datorită ploilor torenţiale

41
dese, în acest raion este foarte dezvoltată eroziunea solurilor, la care contribuie şi relieful specific.
De aceea, aici solurile erodate ocupă suprafeţe considerabile – pînă la 70% şi mai mult de terenuri
arabile. În luncile râurilor apele freatice se află la o adâncime nu prea mare (0,5-3 m), de aceea , aici
se formează soluri hidromorfe: cernoziomice umede, umede, umede de mlaştină, mlăştinoase.
Deoarece apele freatice sunt predominant mineralizate, printre solurile de luncă sunt adesea
întâlnite cele soloneţizate şi solonceacoide, mai ales în cursul mediu şi cel inferior al râurilor
(Krupenikov, 1981).
Printre factorii esenţiali de care depinde regimul hidrologic al teritoriului, pe lângă cel
climateric, geo-pedologic şi geomorfologic, se numără şi învelişul vegetal. Vegetaţia redistribuie
cantitativ şi calitativ precipitaţiile şi modifică mult regimul hidrologic al teritoriului. Este cunoscută
legătura reciprocă, deosebit de strânsă, între gradul de împădurire a teritoriului şi scurgerea de
tranzit a râului. Prin micşorarea scurgerii de suprafaţă, intensificarea pătrunderii apei în sol şi în
orizonturile freatice, încetinirea topirii zăpezii, pădurile contribuie la atenuarea inundaţiilor şi
sporirea scurgerii de tranzit a râului în perioada etiajului. Pădurile micşorează viteza vântului în
câmpii, contribuie la acumularea umezelii în sol şi stopează eroziunea solului.
În văile r. Răut predomină vegetaţia de luncă. Aici adesea întâlnim lunci inundabile.
Învelişul ierbos este reprezentat prin graminee (Poa, Agrostis) şi alte ierburi, aşa ca Potentilla
reptans; în locurile umede creşte rogozul, iar pe solurile cu exces de umezeală şi cele înmlăştinite –
stuful şi papura.Vegetaţia stepei Bugeacului (la sud) şi a stepei Bălţilor (la nord) e compusă din
negară şi vegetaţie de tipul negarei. Plantele ierboase care cresc pe povârnişuri micşorează spălarea
solului în mediu de 10 ori. Sub covorul de vegetaţie pătrunde în sol cu 60% mai multe precipitaţii în
comparaţie cu solul golaş. Luncile din preajma râurilor, expuse anual viiturilor, au rol în protecţia
solului şi apelor și servesc ca habitate pentru păsările de baltă (Fig 3.4).
Deteriorarea învelişului vegetal provoacă spălarea solului şi poate duce la înnămolirea albiei.
Unul din cele mai importante elemente ale formării regimului hidrologic, în deosebi a scurgerilor,
sunt precipitaţiile.

42
 Fig 3.4. Păsări de baltă în lacul de acumulare Nicoreni și la confluența r.Răut cu fl. Nistru

Teritoriul Moldovei constituie o zonă cu umiditate insuficientă. Cantitatea medie anuală de

precipitaţii este egală cu 400-500 mm, dar se micşorează de la nord-vest (550 mm) spre sud-est (400
mm). Ea diferă atât în dependenţă de an, cât şi de anotimp, lună. Circa 70% din cantitatea totală de
precipitaţii revine perioadei calde a anului (aprilie-octombrie). Alimentarea Răutului este mixtă: din
zăpezi şi pluvială. Viiturile de primăvară au loc datorită topirii zăpezii.
Particularităţile geologice, geomorfologice, pedologice, climaterice, alături de alţi factori,
acţionează asupra condiţiilor hidrochimice de formare a apelor de suprafață şi a celor subterane, în
special, a celor freatice. Componenţa sărurilor din apele freatice este o expresie a caracteristicii
geochimice a landşaftului, condiţionată de trăsăturile lui geomorfologice, pedologice ş.a. (Krainov
& Petrova, 1980).

Gibbs R. evidenţiază trei mecanisme de bază care controlează componenţa chimică a apelor
râurilor:
1) influenţa precipitaţiilor atmosferice;
43
 2) percolarea chimică a rocilor bazinului hidrografic;
3) procesul de evaporare-cristalizare. Alte caracteristici ale bazinului – relieful, vegetaţia –
au, conform opiniei lui Gibbs R., o importanţă secundară. În acelaşi timp Crainov S.P. şi Petrova
N.G., evaluând importanţa reliefului, consideră că clima reprezintă factorul principal, fiindcă de ea
depind zonele hidrochimice – regiuni de proporţii mari, pe când relieful este un factor de gradul II,
care permite delimitarea unor sectoare aparte în limitele zonelor indicate. Este necesar să
menţionăm că rolul diferit al elementelor reliefului se explică nu doar prin condiţiile diferite ale
dinamicii apelor, ci şi prin tipul de climă. Şi aici clima îşi lasă o anumită amprentă, deoarece fiecare
din elementele reliefului în limitele uneia şi aceleiaşi zone climaterice este, totuşi, umed în diferită
măsură, cu toate că aceste deosebiri sunt neânsemnate: mai umede sunt cumpenele apelor şi părţile
de sus ale versanţilor, mai puţin umede – fundul văilor. Dar există și factorul uman: datorită
intensificării utilizării îngrăşămintelor, în apele subterane, în deosebi, în cele freatice sporeşte
evident gradul de mineralizare, creşte concentraţia ionilor acidului fosforic, amoniului şi, mai ales, a
nitraţilor, care acţionează nefast asupra organismului uman (Krainov & Petrova, 1980).

3.2 Starea ecologică a râului Răut conform parametrilor fizico-chimici

Calitatea apei râurilor mici în țara noastră, evaluată pe baza parametrilor fizico-chimici și
microbiologici, în majoritatea cazurilor, corespunde claselor de calitate IV – V (Ministerul
Mediului, 2016). Parametrii hidrochimici și hidrobiologici ai râului depind în mod direct de starea
hidromorfologică a cursului de apă.
Starea hidromorfologică a râurilor mici este una dintre cele mai grave probleme (împreună
cu poluarea antropogenă), care este exagerată în ultimul deceniu din cauza schimbărilor climatice și
a activității umane. Schimbările climatice provoacă secete hidrologice în ultimii ani nu numai în
sezonul de vară-toamnă, dar și de primăvară.
În timpul expediției s-a constatat că o bună parte a albiei râului, în special, porțiunea Rediu
Mare-Nicoreni, nu are fluxul continuu de apă, parțial râul este barat și secat. Probele de apă au fost
colectate în regiunea Nicoreni, zonele râului cu cel mai mare impact antropic (stațiile Bălți amonte,
Bălți aval, Orhei amonte, Orhei aval, Florești) și în zona confluenței cu fluviul Nistru (stația Ustia)
( Fi.3.5).

44
Fig.3.5. Schema bazinului r. Răut pe teritoriul Republicii Moldova cu amplasarea stațiilor
de prelevare

3.2.1. Temperatura, pH-ul, regimul gazos, consumul biochimic și chimic al oxigenului.

Temperatura apei (în absența impactului antropic) depinde de condițiile climaterice și

parametrii hidromorfologici ai cursului de apă. Pe de altă parte, indicatorii de calitate fizico-chimici,
microbiologici și hidrobiologici ai ecosistemului acvatic depind direct sau indirect de temperatura
apei. Parametrii regimului de oxigen al râului, cum ar fi concentrația oxigenului dizolvat (O 2) și
consumul biochimic de oxigen (CBO), în plus, sunt interdependente (Fig. 3.6).

45
Fig.3.6.Interdependența parametrilor fizico-chimici în apa Răutului

Rezultatele obținute în urma analizei probei colectate din r. Răut în luna mai 2019
demonstrează un model clasic de corelație negativă între parametrii oxigen dizolvat și CBO 5.
Sezonul de vară este mai favorabil pentru funcționarea comunităților microbiene, care realizează
biodegradarea substanțelor organice (ceea ce reflectă valoarea parametrului CBO 5) și circuitul
substanțelor nutritive. Dar pentru râurile mici, sezonul cald este mai dramatic din punct de vedere al
deficitului de oxigen. Viitura pluvială din mai 2019 numai a intensificat această problemă (Fig.3.7).
Starea de acidificare (concentrația ionilor de hidrogen, pH) a cursurilor de apă este
influențată de diferiți factori biotici și abiotici ai ecosistemului acvatic, dar cel mai adesea – de
deversarea apelor uzate. Precipitațiile abundente în zonele urbane, în majoritatea cazurilor, acidifică
corpurile de apă din apropiere, așa cum s-a observat în probele colectate în mai 2019 (Fig.3.8.). Nu a
fost observat un exces al limitei inferioară al pH-ului. Însă la limita superioară, calitatea apei din r.
Răut (fără diluare cu apa de ploaie) variază între clasele I și II.

46
 Fig. 3.7. Concentrația oxigenului dizolvat în apa r. Răut în timpul viiturii pluviale

Fig. 3.8. Starea de acidificare a apei r. Răut

Consumul biochimic de oxigen (CBO5) caracterizează starea regimului de oxigen al

ecosistemului acvatic, alături de oxigenul dizolvat și consumul chimic de oxigen. Metoda de
determinare a CBO simulează procesul de auto-purificare a apei și, prin urmare, acest parametru este
utilizat pe scară largă în programele de monitorizare a apelor de suprafață, precum și pentru
controlul procesului tehnologic la stațiile de epurare biologică.

47
 În sectorul monitorizat al r. Răut, tronsonul cel mai poluat cu substanțe organice este în
amonte și aval de Bălți (Fig.3.9.). Vara se înregistrează o situație mai gravă, dar și primăvara apa din
această zona, conform valorilor CBO5, corespunde clasei de calitate V (foarte poluată).

Fig.3.9. Fluctuațiile parametrului CBO5 în apa r. Răut

Consumul chimic de oxigen

Mărimea care caracterizează conţinutul din apă a substanţelor organice şi minerale, oxidate
de unul din oxidanţii chimici puternici în condiţii determinate, se numește consumul chimic de
oxigen. Consumul chimic de oxigen este determinat prin utilizarea metodelor cu permanganat,
bicromat și iodat. Cel mai înalt grad de oxidare este atins prin metoda bicromată. Consumul chimic
de oxigen se exprimă în miligrame de oxigen, care sunt necesare pentru oxidarea substanţelor
organice ce se conţin într-un litru de apă.
Componenţa substanţelor organice în apele de suprafaţă se formează sub influenţa mai
multor factori. Printre cei mai importanţi factori antropici se numără pătrunderea substanţelor cu
scurgerile de suprafaţă, apele reziduale industriale şi menajere. Valorile consumului chimic de
oxigen cu permanganat în apele r. Răut a variat de la 15,41 până la 30,23 mgO/l, consumul chimic
de oxigen cu bicromat- de la 60,89 până la 86,6 mgO/l şi, în majoritatea cazurilor, au atins limitele
concentraţiilor din anii’80 ai secolului trecut fiind maxime in avalulmun.Bălți

48
 Основной CCOMn mgO/l CCOCr mgO/l

Основной

Основной
Bălți, amonte Bălți, aval Orhei, amonte Orhei, aval s.Ustie

Fig 3.10. Dinamica consumului chimic de oxigen cu permanganat (CCO-Mn) și

bicromat (CCO-Cr) în apele r. Răut
Consumul chimic de oxigen este supus unor oscilaţii, dinamica lui este determinată de
regimul hidrologic şi hidrobiologic, transportarea substanţelor organice de pe teritoriul de captare a
apelor şi depinde mult de factorii antropici, însă dinamica sezonieră nu este atât de evidentă, dar
vara întotdeauna, când debitul apei este scăzut, se observă cele mai mari valori ale consumului
chimic de oxigen.
În corespundere cu cerinţele Regulamentului cu privire la cerințele de calitate a mediului
pentru apele de suprafață, apele r. Răut, conform consumului chimic de oxigen cu permanganat, se
referă la clasele 3-5, iar conform consumului chimic de oxigen cu bicromat – 4-5. Astfel, apele
r. Răut se referă la cele poluate-foarte poluate sau murdare.
În zona mun. Bălțt r. Răut este cel mai poluat. Raportul CCO- Mn/CCO-Cr variază în limitele
0,11-0,68, ceea ce demonstrează existenţa materiei organice ușor degradabile (indicator de poluare
proaspată și permanentă), cât și prevalarea materiei organice greu degradabile care se acumulează în
ecosistemul r. Răut.
În avalul m.Bălți se observă şi procese de poluare secundară. Raportul CBO 5/ CCO-Cr variază
în limitele 0,06-0,21. Cantitatea carbonului organic variază între 7,5mg/l (în avalul m.Orhei) şi 50,9
mg/l (în avalul m. Bălți). Metodele utilizate în procesul de cercetare sunt în corespundere cu cele
sistematizate și editate în două ghiduri editate de Institutul de Zoologie (2015 a, b).

49
 Relația dintre parametrii fizico-chimici și dezvoltarea bacteriilor planctonice

În ecosistemele acvatice naturale, eficacitatea procesului de autoepurare depinde de mulți

factori biotici și abiotici, unul dintre care este starea comunităților de hidrobionți. Diferiți
hidrobionți participă la epurarea biologică a corpurilor de apă, dar rolul principal aparține
comunităților de microorganisme acvatice, a căror cantitate și compoziție este cauzată de cantitatea
și compoziția substanțelor organice, a nutrienților și poluanților în apă. Rezultatele obținute în cadrul
proiectului au oferit posibilitatea de a determina prezența unei corelații între diverși indicatori de
calitate a râului Răut, și anume: fizico-chimici și microbiologici. Următorii parametri au fost luați în
considerare: temperatura apei (T⁰C), pH-ul, oxigenul dizolvat (O2, mg/l), consumul biochimic de
oxigen (CBO5, mg/l O2); numărul de saprofite (Nsapr, UFC/ml), amonificatori (Namon),
denitrificatori (Ndenit), bacterii amilolitice (Namil) și celulolitice (Ncelul), bacterii mineralizatori ai
fosforului organic (Nmin Porg) și solubilizatori ai fosforului mineral (Nsolub P min), microorganisme
fenol-oxidante (Nfenol) și petrol-oxidante (Npetrol). Pentru a determina relațiile dintre numărul de
bacterii din diferite grupe funcționale ale bacterioplanctonului și valorile parametrilor fizico-chimici,
a fost efectuată o analiză statistică de corelație (Tabelul 3.2.1).

Tabelul 3.1 Matricea de corelație pentru parametrii analizați ai râului Răut

Apoi, coeficienții de corelație dintre componentele biotice și abiotice ale matricei au fost
prezentate într-o formă grafică (Fig. 3.11.-3.14.).
Corelația cu CBO5 este puternic pozitivă (r ≥ 0,8) pentru astfel de grupe ale
bacterioplanctonului ca microorganismele fenol- și petrol-oxidante, denitrificatoare și
mineralizatoare ale fosforului organic.

50
Fig.3.11. Coeficienții de corelație ai grupelor fiziologice ale bacterioplanctonului
cu consumul biochimic de oxigen

Fig.3.12. Coeficienții de corelație ai grupelor fiziologice ale bacterioplanctonului

cu oxigenul dizolvat

51
 Fig. 3.13 Coeficienții de corelație ai grupelor fiziologice ale bacterioplanctonului
cu temperatura apei

4.
Fig 3.14. Coeficienții de corelație ai grupelor fiziologice ale bacterioplanctonului
cu valoarea pH-lui a apei
Corelația cu oxigenul dizolvat este puternic pozitivă (r = 0,8) numai pentru solubilizatorii
fosforului mineral, dar pentru microorganismele petrol-oxidante aceasta este puternic negativă (r = -
0,77). Microorganismele fenol- și petrol oxidante, precum și cele mineralizatoare ale fosforului
organic demonstrează o corelație puternic negativă cu temperatura și acidificarea apei (r > -0,8).
Despre efectul debitului apei (parametrilor hidrologici) asupra efectivului
bacterioplanctonului ne marturisesc și datele despre efectivul numeric total al bacterioplanctonului,
cel al bacteriilor saprofite în probele prelevate până la inundație și după aceasta (Fig.3.15-3.16.).

52
Fig. 3.15. Dinamica indicilor microbiologici Fig. 3.16. Dinamica indicilor microbiologici în
în perioada de până la inundație în r. Răut perioada inundațiilor în r.Răut (Ntot, mln cel /
(Ntot, mln cel/ml, Nsapr, mii cel / ml). ml, Nsapr, mii cel/ ml).
În perioadă de până la inundații este vizibilă creșterea efectivului pe cursul râului, în
deosebi, a bacteriilor saprofite în aval de mun. Bălți și Orhei. O imagine opusă a fost înregistrată în
perioada inundațiilor (în aceeași lună): scăderea evidentă a efectivului bacterioplanctonului total şi a
celui saprofit. Astfel, este evident rolul acestor organisme în procesele de auto-epurare a râului Răut.

53
 Dinamica ionilor principali și mineralizației

Hidrogenocarbonaţii, carbonaţii şi alcalinitatea

În apele râului Răut conţinutul ionilor de hidrogenocarbonaţi şi carbonaţi în ultimii ani

variază de la 240 (în perioada de viitură din luna mai 2019) până la 686 mg/l (perioada de etiaj, luna
iunie 2018) (Fig 3.17).

HCO3-+CO3-- , mg/l
Основной

Основной
Bălți, Bălți, aval Orhei, Orhei, aval s.Ustie
amonte amonte

Fig. 3.17. Dinamica concentraţiei ionilor de hidrogenocarbonaţi şi carbonaţi (HCO3-+CO3-- )

în apele r. Răut, la 1 km în amonte de confluenţa cu fl. Nistru, mg/l

Factorii primordiali care determină dinamica acestor ioni în apele râurilor menţionate cât şi
în apele de suprafaţă ale Moldovei, sunt componenţa şi caracteristicele rocilor muntoase din reţeaua
hidrografică şi particularităţile hidrologice ale râurilor. De menționat că, reieşind din dinamica a
conţinutului de hidrogenocarbonaţi şi carbonaţi, este stabilită o corelaţie negativă între mărimea
debitului apei râului Răut şi conţinutul ionilor de hidrogenocarbonaţi şi carbonaţi în apele lor
( r>0,78). La izvorul Răutului în anii precedenți ionii de hidrogenocarbonaţi şi carbonaţi predominau
asupra sulfaţilor şi clorurilor, de aceea, apele, după clasificarea lui Alekin O.A. (Aliokin, 1979;
Nikanorov, 1989), erau atribuite la clasa hidrogenocarbonată, grupa calciului, tipul II CCaII, la Bălţi
ele deja puteau fi atribuite la clasa hidrogenocarbonat-sulfată, grupa sodiului, tipul II - CSNaII, iar pe
porțiunea Orhei – c. Ustie – la clasa sulfată- SNaII De menționat ca la izvorul amenajat al r.Răut nu
mai curge apă. În ultimii doi ani apele Răutului, pe tot cursul unde există râul ca atare apele lui se
referă la clasa sulfată, grupa sodiului, tipul II - SNaII și numai în timpul ploilor din mai 2019, apa
54
râului Răut în zona mun.Bălți s-au referit la clasa hidrogenocarbonat-sulfată, grupa sodiului, tipul I-
II - CSNaII.
Sulfaţii
Concentraţia sulfaţilor în apele Răutului în ultimii 2 ani a variat în limitele 48 mg/l in
perioda viiturii mari (mai 2019) în amonte de mun. Bălți si 799 mg/l în perioada de etiaj 2018 – la
Orhei. În anii 80 secolului trecut pe cursul râurilor conţinutul de sulfaţi aveau o tendinţă clară de
sporire, în ultimii 2 ani așa tendință deja nu mai exista. (Fig.3.18.)

SO4--, mg/l
Основной

Основной
Bălți, Bălți, aval Orhei, Orhei, aval s.Ustie
amonte amonte

Fig. 3.18.. Dinamica concentraţiei ionilor de sulfați (SO4--) în apele r. Răut, la 1 km

în amonte de la confluenţa cu fl. Nistru, mg/l

Considerăm că cei mai importanţi factori, care determină conţinutul sulfaţilor sunt:
coraportul variabil dintre scurgerea de suprafaţă şi cea subterană, procesele de oxido-reducere,
situaţia hidrobionţilor în obiectul acvatic şi factorii antropici. Analiza dinamicii a concentraţiei
sulfaţilor ne demonstrează că în perioada etiajului concentraţiile sulfaţilor sunt mai mari decât în
timpul revărsării apelor de primăvară şi a viiturilor înalte de vară, ce este clasic pentru ape
curdătoare din zona de cercetare. Conform Anexei 1 a HG 890 din 22.11.2013, apele Răutului se
referă la clasele 4-5, însă dacă să facem o justificare mai profundă putem veni cu altă concluzie.
Conform Regulamentului, la clasa I se referă apele cu concentrații mai mici de 100 mg/l sau cele de
fon, în acest caz analizând rezultatele din anii 50 ai secolului trecut se constată că apele Răutului
după conținutul sulfaților în majoritatea cazurilor nu depășeau clasa III, conținutul sulfaților fiind
mai mult de proveniență naturală și nu antropică.

55
 Clorurile.
În apele r. Răut conţinutul clorurilor a variat în ultimii doi ani de la 21 mg/l în amonte de
mun. Bălți în perioada viiturii mari din mai 2019 până la 108 mg/l în perioada de etiaj 2018 – la
Orhei. (Fig.3.19.)

Cl- , mg/l
Основной

Основной

Основной
Bălți, Bălți, aval Orhei, Orhei, aval s.Ustie
amonte amonte

Fig.3.19. Dinamica concentraţiei ionilor de cloruri (Cl-) în apele r. Răut la 1 km

în amonte de la confluenţa cu fl. Nistru, mg/l

Clorurile reprezintă anionii dominanţi în apele puternic mineralizate. Concentraţia clorurilor

în apele de suprafaţă este supusă unor oscilaţii sezoniere evidente şi corelează cu concentraţia
cationilor de sodiu şi potasiu ( r >0,77). Conţinutul de cloruri corespunde claselor I-II de calitate a
apelor, conform Regulamentului.
Calciul.
Conţinutul ionilor de calciu în apele râului Răut au oscilat în ultimii doi ani între 52 mg/l în
perioada de viitură (mai 2019) și 142 mg/l – în perioada de secetă hidrologică (vara 2018).
Concentraţia calciului în apa râului Răut se află într-o corelaţie pozitivă cu cea a
hidrogenocarbonaţilor şi carbonaţilor (r>0.79) care să observă şi în dinamica lor multianuală
(Fig.3.20.).
Datele referitoare la conţinutul de calciu în apă sunt de o mare importanţă în cazul aprecierii
genezei componenţei chimice a apelor naturale şi, de asemenea, în cazul cercetării echilibrului
carbonaţi-calciu și proprietăților apelor pentru irigare.

56
 Ca++ , mg/l
Основной

Основной

Основной
Bălți, Bălți, aval Orhei, Orhei, aval s.Ustie
amonte amonte

Fig. 3.20.Dinamica concentraţiei ionilor de calciu (Ca++) în apele r. Răut la 1 km

în amonte de la confluenţa cu fl. Nistru, mg/l

Magneziul. În apele de suprafaţă magneziul, ca şi calciul, pătrunde mai ales în rezultatul

proceselor de dezagregare chimică şi dizolvare a dolomitelor, marnei şi a altor minerale. Diapazonul
concentrației ionilor de magneziu în apele Răutului în ultimii doi ani a variat de la 17,2 mg/l pînă la
121,6 mg/l, valorile fiind maxime în perioada etiajului și minime – în perioada viiturilor, acestea
nedepășind valorile multianuale (Fig.3.21.).

Mg++ , mg/l
Основной

Основной

Основной
Bălți, Bălți, aval Orhei, Orhei, aval s.Ustie
amonte amonte

Fig.3.21 Dinamica concentraţiei ionilor de magneziu (Mg++) în apele r. Răut la 1 km

în amonte de la confluenţa cu fl. Nistru, mg/l

57
 Se observă o corelaţie pozitivă între concentraţiile ionilor magneziului şi a sulfaților (r>0.75)
(Fig. 3.18.,, 3.21). Dinamica ionilor de magneziu atribuie apele Răutului la clasele II-IV de calitate.

Duritatea constituie o proprietate a apei naturale ce depinde, mai ales, de prezenţa sărurilor
dizolvate ale calciului şi magneziului. În condiţii naturale ionii de calciu şi magneziu şi cei ai altor
metale alcalino-pământoase, care condiţionează duritatea, pătrund în apă în rezultatul interacţiunii
CO2 dizolvat cu mineralele carbonatice, a altor procese de dizolvare şi dezagregare chimică a rocilor
muntoase. Printre sursele acestor ioni se numără şi procesele microbiologice, care au loc în solurile
suprafeţei de captare a apelor, în depunerile subacvatice. Duritatea apei râului Răut a variat de la 4,1
mg-ecv/l până la 14,9 mg-ecv/l, astfel apa râului, după mărimea durităţii, este considerată dură, iar
în unele cazuri – foarte dură, fiind în limitele clasei III-IV de calitate, conform Regulamentului.
Între mărimile durităţii şi mineralizării apelor r.Răut s-a observat o corelaţie pozitivă. Valorile
durității apelor cercetate au avut oscilaţii sezoniere, cele mai înalte valori fiind atinse la sfârşitul
iernii și în perioda de secetă hidrologică, iar cele mai scăzute – în perioada viiturilor de primăvară.

Sodiul şi potasiul
Concentraţia sodiului şi potasiului în apele râului Răut în 2018-2019 a oscilat între 17 mg/l şi 379
mg/l și se încadrează în dinamica multianuală (Fig.3.22).

Na+ + K+ , mg/l
Основной

Основной

Основной
Bălți, Bălți, aval Orhei, Orhei, aval s.Ustie
amonte amonte

Fig.3.22. Dinamica concentraţiei ionilor de sodiu și potasiu (Na+ K+) în apele r. Răut
la 1 km în amonte de la confluenţa cu fl. Nistru, mg/l

58
Aceşti cationi predomină pe tot cursul râului și, similar sulfaților, depășesc limitele clasei V de
calitate a apei. Prezența acestor cationi în apa de la izvor demonstrează proveniența lor naturală.
Mineralizarea. Conţinutul sumar al tuturor substanţelor minerale, depistate în urma analizei
chimice a apei, de obicei, se exprimă în mg/dm 3 şi este numit mineralizare totală, sau salinitate, sau
sumă a ionilor. Multe întreprinderi de producere, gospodării agricole, întreprinderi ale industriei
alimentare care utilizează apa potabilă înaintează anumite cerinţe faţă de calitatea apei, în particular,
faţă de mineralizarea ei, deoarece apa care conţine o cantitate mare de săruri influenţează negativ
asupra organismului vegetal şi animal, asupra tehnologiei de producere şi, în final, a calităţii
producţiei; apa puternic mineralizată provoacă formarea pietrei pe pereţii cazanelor, apariţia
coroziei, salinizarea solurilor. Suma ionilor în r. Răut (Fig.3.23) este într-o corelaţie pozitivă cu
conţinutul ionilor de sodiu, potasiu, cloruri, sulfaţi şi magneziu şi în 2018-2019 a variat în limitele
350-2020 mg/l.

Mineralizarea, mg/l
Основной

Основной

Основной
Bălți, Bălți, aval Orhei, Orhei, aval s.Ustie
amonte amonte

Fig.3.23. Dinamica mineralizării în apele r. Răut la 1 km în amonte de la confluenţa

cu fl. Nistru, mg/l

Astfel, apele r.Răut se referă la cel puțin sărate, iar dominanța cationilor de sodiu face ca apa
să fie nefavorabilă pentru irigare și doar în perioada de ploi poate fi utilizată pentru irigare.
Conform coeficientului SAR (>18) în perioada de ploi din mai 2019, apa Răutului a fost favorabilă
pentru irigare, dar, în majoritatea cazurilor, valoarea SAR a variat între 6 și 15, astfel permițând
utilizarea pentru irigare, dar nu pentru toate solurile.
Metodele utilizate în procesul de cercetare sunt în corespundere cu cele sistematizate și
editate în două ghiduri editate de Institutul de Zoologie
59
 SUBSTANŢELE NUTRITIVE
Compușii azotului
Dinamica compușilor de nitrogen sau ai azotului în ecosistemele naturale depinde în primul
rând de factorii naturali direcți - componența solurilor, rocilor, metabolismul hidrobionților,
componența aerului și cei indirecți- climă, condiții hidrologice, activitatea umană. Dar echilibrul
diferitor forme de migrație, în primul rând, al azotului în formă de cationi de amoniu, anioni de
nitriți și nitrați, în componența mai multor substanțe organice este în dependență directă de
procesele:- de fixarea azotului molecular N2 de către hidrobionți- azotfixatori din atmosferă
- de amonificare – sau descompunere a substanţelor organice (proteinelor, aminoacizilor) sub
influenţa microorganismelor până la formarea amoniacului liber (NH3) ;
- de nitrificare – procesul care, invers, oxidează amoniacul până la nitrit – nitrat care apoi
sunt incluși în procesul de fotosinteză;
- de denitrificare – proces de reducere a azotului nitric până la azot molecular, care în final
se elimină în aer. Unii numesc acest proces drept autoepurare a ecosistemelor acvatice și diminuare
a nivelului de troficitate a acestora.
Ionii de amoniu (N-NH4+). De menționat că mineralizarea compuşilor organici din apă, cât
şi din depunerile subacvatice de facto în circa 50% de cazuri – este sursa principală a azotului de
amoniu în ecosistemele acvatice. Este evidentă și creșterea ionilor de amoniu în avalul m. Bălți și
Orhei și în perioda de viitură. ( Fig.3.24.)

N-NH4+ , mg/l
Основной

Основной

Основной
Bălți, Bălți, aval Orhei, Orhei, aval s.Ustie
amonte amonte

Fig.3.24. Dinamica concentraţiei ionilor de amoniu (N-NH4+) în apele r. Răut

la 1 km în amonte de la confluenţa cu fl. Nistru, mg/l

60
 În ecosistemele neantropizate sursele acestor anioni sunt hidrobionții, iar printre sursele
activității umane se numără apele de pe câmpurile agrolandșaftelor, fermele de animale, apele
menajere și industriale, în deosebi, întreprinderile chimice.
Conform Regulamentului, conținutul ionilor de amoniu în apele Răutului coresponde
claselor de calitate III-V - de la moderat poluate până la foarte poluate

Ionii de nitriți (N-NO2-). Prezența nitriților în ecosistemele acvatice prezintă un indice al

proceselor de semi-descompunere al substanțelor organice și existența poluării recente cu aceste
substanțe, deoarece nitriții sunt puțin stabili în apele naturale. În ultimii doi ani ionii de nitriți au
oscilat în limitele 0,02- 0,27 mgN/l ceea ce corespunde claseilor II-IV de calitate. Aceste substanțe,
fiind instabile, totuși, sunt destul de toxice pentru hidrobionți, inclusiv pești. Dinamica multianuală
indică existența poluării apelor r. Prut ( Fig.3.25)

N-NO2- , mg/l
Основной

Основной

Основной
Bălți, Bălți, aval Orhei, Orhei, aval s.Ustie
amonte amonte

Fig.3.25. Dinamica concentraţiei ionilor de nitriți (N-NO2-) în apele r. Răut

la 1 km în amonte de la confluenţa cu fl. Nistru, mg/l

Ionii de nitrat (N-NO3-). Azotul de nitrat prezintă sursa principală nutritivă sau biogenă
pentru algele acvatice și, evident, are un rol decisiv în formarea producției primare în ecosistemele
acvatice. Diapazonut nitraților în apele Răutului a variat în ultimii ani de la 0,02 mgN/l pînă la 5,34
mgN/l. Dinamica azotului de nitrat este un indice al nivelului de eutrofizare și troficitate al
ecosistemelor acvatice. În anul 2019 s-a observat o sporire evidentă a concentrației nitraților în apele
Răutului (Fig.3.26).
61
 N-NO3- , mg/l
Основной

Основной

Основной
Bălți, Bălți, aval Orhei, Orhei, aval s.Ustie
amonte amonte

Fig.3.26. Dinamica concentraţiei ionilor de nitrați (N-NO3-) în apele r. Răut

la 1 km în amonte de la confluenţa cu fl. Nistru, mg/l

Conținutul sporit al nitraților poate avea un impact negativ asupra funcționării ecosistemelor
acvatice, manifestat prin accelerarea dezvoltării fitoplanctonului, toxicitate asupra organismelor
acvatice, înrăutățirea regimului gazos, devenind un factor de bază al proceselor de eutrofizare și
poluare secundară a ecosistemelor acvatice.
Apele r. Răut conform conținutului ionilor de nitrați se referă în majoritatea cazurilor la clasa
III de calitate.
Azotul mineral-organic-total
Azotul mineral reprezintă suma formelor minerale ale azotului, adică suma ionilor de amoniu
(N-NH4+), de nitrit (N-NO2-) și nitrat (N-NO3-).
Azotul mineral este un indice integral extrem de important pentru evaluarea proceselor de
migraţie a azotului, a proceselor producționale, nivelului de troficitate.
De menționat că cantitatea azotului mineral predomină asupra azotului organic (Fig.3.27).
Azotul total care reprezintă suma azotului mineral şi cel organic la fel este în limitele
valorilor concentrațiilor care caracterizează apele r. Răuti ca cele moderat poluate- clasa III numai
în unile cazuri - la clasa IV- ape poluate (Fig.3.27)..

62
 Основной
Nmin mg/l Norg mg/l Ntotal mg/l

Основной

Основной
Bălți, amonte Bălți, aval Orhei, amonte Orhei, aval s.Ustie

Fig.3.27. Dinamica concentraţiei azotului mineral (Nmin), organic (Norg.), și total (Ntotal),
în apele r. Răut la 1 km în amonte de la confluenţa cu fl. Nistru, mg/l

Fosforul mineral, organic și total. Fosforul este un element nutritiv important, dinamica
căruia în ecosisteme acvatice depinde atît de factorii naturali cum sunt- metabolismul hidrobionților,
starea și componența rocilor, solurilor, caracterul și componența precipităților atmosferice, cît și de
activitatea umană în special utilizarea intensivă îngrășemintelor de fosfor, devarsarea apelor
reziduale menagere și industriale.
Fosforul este un element nutritiv sau biogen, lipsa căruia devine un factor lemitator al
productivităţii ecosistemelor acvatice, iar conținutul sporit provoacă procesele de eutrofizarea .
Astfel focforul alături de compușii azotului sunt componentele apelor naturale care sunt
determinătoare ale nivelului de troficitate de autoepurare și poluare secundară și în general a
proceselor producțional-destrucționale a ecosistemelor acvatice.
În apele r. Răut fosforul mineral a oscilat de la 0,003 mgP/l pînă la 7,8 mgP/l, iar fosforul
organic – de la 0,06 mgP/l pînă 34,0 mgP/l. Cele mai înalte valori au fost fixate în avalul mun.
Bălți. Astfel fosforul organic depășește fosforul mineral, aceasta indicând gradul de poluare a
cosistemului, starea dată este destul vizivilă și in aspect multianual (Fig.3.28).
Astfel, dinamica fosforului mineral caracterizeză apele din r. Răut de la clasa 1 pînă la clasa 4 de
calitate, iar după conținutul fosforului total – de la clasa 3 ( 80% de cazuri) - pînă la clasa 5.

63
 Основной Pmin Porg Ptotal

Основной

Основной
1 2 3 4 5

Fig.3.28. Dinamica concentraţiei fosforului mineral (Pmin), organic (Porg.), și total (Ptotal),
în apele r. Răut la 1 km în amonte de la confluenţa cu fl. Nistru, mg/l

Conform gradului de poluare al apei pe cursul râului Răut au fost identificate zone puternic
și moderat poluate ( Fig.3.29).

Fig.3.29. Harta gradului de poluare a r. Răut conform indicatorilor hidrochimici

64
 Concluzii

1. Au fost insușite metodele de analiză apelor curgătore ( prelevarea in situ, analiza in condiții
de laborator ) sunt realizate investigații complexe asupra stării ecologice ale r. Răut prin
utilizarea metodelor și echipamentului modern în cadrul unui laborator științific prin
investigarea parametrilor fizico-chimice, chimice.
2. Sa stabilit că apele r.Răut se referă la cel puțin sărate, iar dominanța cationilor de sodiu face
ca apa să fie nefavorabilă pentru irigare și doar în perioada de ploi poate fi utilizată pentru
irigare. Răut se referă la ecosisteme moderat poluate- poluare după conținutul elementelor
nutritive și substanțelor organice
3. Cele mai poluate zone sut plasape în amontele m. Bălți și or. Orhei.
4. Au fost insușite metodele de analiză apelor curgătore ( prelevarea in situ, analiza in condiții de
laborator ) sunt realizate investigații complexe asupra stării ecologice ale r. Răut prin utilizarea
metodelor și echipamentului modern în cadrul unui laborator științific prin investigarea
parametrilor fizico-chimice, chimice.
[2.] Sa stabilitcă pentru mai mulți indicatori minerali apele r.Răut se referă la cel puțin sărate, iar
dominanța cationilor de sodiu face ca apa să fie nefavorabilă pentru irigare și doar în perioada
de ploi poate fi utilizată pentru irigare. Conform coeficientului SAR (>18) în perioada de ploi
din mai 2019, apa Răutului a fost favorabilă pentru irigare, dar, în majoritatea cazurilor,
valoarea SAR a variat între 6 și 15, astfel permițând utilizarea pentru irigare, dar nu pentru
toate solurile.
[3.] Răut se referă ca cele ecosisteme moderatpoluate- poluare după conținutul elementelor nutritive
și substanțelor organice în deosebi onform consumului chimic a oxigenului pentru oxidarea
materiei organice cu bicromat, după acesti indicator apele Răirui se referă la cele poluate-
puternic poluate IV-V de calitate.
[4.] Cele mai poluate zone sut plasape în amontele m. Bălți și or. Orhei.
[5.] Starea hidrochimică și hidrobiologică denotă că ecosistemul rîului Răut necesită o
valorificare corespunzătoare pentru ecosistemele curgătoare- de menționat existența multor
gonoiște neautorizate nemijlocit pe maluri, este practic neglijată legislația privind zonele de
protecție a râului, este necesară amenajarea malurilor, restabilirea zonelor de protecție.
5. Problemă majoră este și desecarea râului, practic a dispărut izvorul dar barajare râului este
enormă în unele localități albia a devenit uscată. Pentru salvare râului se propune scoaterea

65
 baragelor sau cel puțin deschiderea nu mai puțin de 50% a volumului de apă în amontele
barajelor.
6. Investigațiile privind monitorizare a resurselor de apă pe districte hidrografice, unul din cele
mai importante elemente în gestionarea corectă şi luarea de decizii concrete pentru protecţia
resurselor de apă.
7. Delimitarea şi cartarea fâşiilor riverane şi zonelor de protecţie a râurilor şi bazinelor de apă
cât și plantarea fâşiilor riverane de protecţia a râurilor şi bazinelor de apă, reabilitarea
staţiilor de epurare a apelor reziduale trebuie să fie în corespundere cu documentele
legislative a RM.

8. Starea hidrochimică și hidrobiologică denotă că ecosistema rîului Răut necesită o valorificare

corespunzătoare pentru ecosistemele curgătoare- de menționata existent multor gonoiște
neautorizate nemijlocit pa maluri, este pract neglijată legislația privinn zonelor de protective a
rîului, este necesarîă amenajarea malurilor, restabilirea zonelor de protecție.
[6.] Problemă majoră este și desecarea rîului, practice a dispărut izvorul dar barajare răului este
enormă în unele localități albia a devenit uscată. Pentru salvare rîului se propune scoaterea
baragelor sau cel puțin deschiderea nu mai puțin de 50% a volumului de apă in amontele
barajelor.
[7.] Investigațiile privind monitorizare a resurselor de apă pe districte hidrografice, unul din cele mai
importante elemente în gestionarea corectă şi luarea de decizii concrete pentru protecţia
resurselor de apă.
[8.] Delimitarea şi cartarea fîşiilor riverane şi zonelor de protecţie a rîurilor şi bazinelor de apă cît și
plantarea fâşiilor riverane de protecţia a rîurilor şi bazinelor de apă, reabilitarea staţiilor de
epurare a apelor reziduale trebuie să fie în corespundere cu documentele legislative a RM.

66
 Bibliografie
1. Hydrochemical and hydrobiological sampling guidance. TODERAŞ, I.; ZUBCOV, E;
BILEŢCHI, L (ed.), Institutul de Zoologie, Chişinău: Elan poligraf, 2015a, 64 p. ISBN
978-9975-128-28-5, ISBN 978-9975-66-480-6
2. Monitoringul calității apei și evaluarea stării ecologice a ecosistemelor acvatice.
Îndrumar metodic. TODERAŞ, I.; ZUBCOV, E.; BILEŢCHI, L. (ed.), Institutul de
Zoologie, Chişinău: Elan poligraf, 2015b , 84 p. ISBN 978-9975-66-503-2
3. Regulamentul cu privire la cerințele de calitate a mediului pentru apele de suprafață,
a. HG 890 din 22.11.2013
4. Aliokin, O.A./ Алекин О.А. Химический состав растворенных веществ речного
стока / в кн.: Океанология: Химия океана // М.: Наука, 1979, т.1, химия вод океана,
C.51-55.
5. Nikanorov, A.M. /Никаноров А.М. Гидрохимия. -Л.: Гидрометеоиздат,1989.-352 с.

6. BAGRIN, N.; BORODIN, N.; JURMINSKAIA, O., Starea hidrochimică a unor heleşteie
din raionul Nisporeni. Buletinul AȘM. Științele Vieții. Nr. 3(339), 2019. ISSN 1857-064X
7. Hydrochemical and hydrobiological sampling guidance. Ed.TODERAŞ, I.; ZUBCOV, E;
BILEŢCHI, L. Chişinău: Elan poligraf, 2015, 64 p. ISBN 978-9975-128-28-5, ISBN 978-
9975-66-480-6
8. Monitoringul calității apei și evaluarea stării ecologice a ecosistemelor acvatice.
Îndrumar metodic. Red. TODERAŞ, I.; ZUBCOV, E.; BILEŢCHI, L. Chişinău: Elan
poligraf, 2015, 84 p. ISBN 978-9975-66-503-2
9. Prevenirea poluării și gestionarea durabilă a resurselor acvatice în bazinul r. Răut. Ghid
metodologic. Red.: ANDREEV, N.; BILETCHI, L.; ZUBCOV, E. Chișinău, 2019, 79 p.,
ISBN 978-9975-108-73-7.
10. Regulamentul privind monitorizarea stării apelor de suprafaţă şi apelor subterane. Hotărîrea
Guvernului Republicii Moldova nr. 932 din 20.11.2013. Publicat la 29.11.2013 în
Monitorul Oficial al Republicii Moldova Nr. 276-280, art. Nr. 1038
11. Regulamentului cu privire la cerinţelede calitate a mediului pentru apele de suprafaţă,
Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr.. 890 din12.11.2013, Monitorul Oficial Nr.
262-267 art Nr : 1006
12. ZUBCOV, E.; BILETCHI, L.; BAGRIN, N.; ZUBCOV, N.; BORODIN, N.;
JURMINSKAIA, O.; BOGONIN, Z. Investigation of hydrochemical characteristics of the
Prut River. Buletinul Academiei de Științe a Moldovei. Seria “Științele vieții”. 2014,
3(324), p. 127-136. ISSN 1857-064X. (apărută în 2015)
http://bsl.asm.md/articles/edition/1534?page=2
13. ZUBCOV, E.; UNGUREANU, L.; TODERAŞ, I.; BILETCHI, L.; BAGRIN, N.
Hydrobiocenosis State of the Prut River in the Sculeni – Giurgulesti Sector. Water
67
 Science and Tehnology Library. Management of Water Quality in Moldova (Ed. Duca
G.). Springer, 2014, Volume 69, pp.97-156.
14. SM SR EN ISO 5667-1:2011Calitatea apei. Prelevare Partea 1: Ghid general pentru
stabilirea programelor şi tehnicilor de prelevare.
15. EN ISO5667-6:2011 Calitatea apei – Prelevare -- Partea 6: Ghid pentru prelevările
efectuate în rîuri şi alte cursuri de apă.
16. SM SR EN 25813:2011 Calitatea apei. Determinarea conţinutului de oxygen dizolvat.
Metoda iodometrică
17. SM SR EN 1899-2:2007 Calitatea apei. Determinarea consumului biochimic de oxigen
după n- zile (CBOn).
18. SM SR EN ISO 8467:2006. Calitatea apei. Determinarea indicelui de permanganat.
(Качество воды. Определение показателя перманганата)
19. SM SR ISO 6060:2006. Calitatea apei. Determinarea consumului chimic de oxigen.
(Качество воды. Определение химического потребления кислорода)
20. SM SR ISO 9297:2012. Calitatea apei. Determinarea conţinutului de cloruri. Titrare cu
azotat de argint utilizînd cromatul ca indicator. (Metoda Mohr).
21. SM STAS 28601:2007 Ape de suprafaţă şi ape uzate. Determinarea sulfaţilor.
22. ISO 9280:1990 Calitatea apei. Determinarea sulfaţilor. Metodă gravimetrică cu clorid de
bariu.
23. ISO 9963-1:1994 Calitatea apei. Determinarea conţinutului ionului hidrocarbonat (НСО3-),
ionului carbonat (СО32-), alcalinităţii.
24. SM SR ISO 6058:2012. Calitatea apei. Determinarea calciului. Metoda titrimetrică cu
EDTA.
25. SR ISO 6059:2012. Calitatea apei. Determinarea sumei de calciu şi magneziu. Metoda
titrimetrică cu EDTA.
26. SM SR EN ISO 7980:2012 Calitatea apei. Determinarea conţinutului de calciu şi
magneziu.
27. ISO 9964-1:1993 Water quality. Determination of sodium and potassium. Part 1:
Determination of sodium by atomic absorption spectrometry
28. SM STAS 8295:2007. Ape de suprafaţă şi ape uzate. Determinarea sodiului şi potasiului.
29. Лурье Ю.Ю. Унифицированные методы анализа вод М., Химия, Издание 2-е
исправленное, 1973
30. Руководство по химическому анализу поверхностных вод суши / Отв.ред.
А.Д.Семенов.– Л.:Гидрометеоиздат, 1977.– 542 с.
68
 Bibliografie

1. Ilie Boian.Geografia fizică a Republicii Moldova.Chișinău,2016

2. Corobov R., Trombitsky I., Sirodoev G., Andreev A., Vulnerabilitatea la schimbările climatice:
Partea Moldovenească a Bazinului Nistrului, Eco-Tiras, 2014
3. Cazac V., Mihailescu C., Bejenaru G., Gâlcă G. Resursele acvatice ale Republicii Moldova,
Chișinau 2007.
4. Cereș V., Cazac V.,Gherghelegiu V. Resursele de apă pe teritoriul Republicii Molodva. Chișinău
2014.
5. Sandu M., R. Lozan, V. Ropot. Metode și instrucțiuni privind controlul calității apelor. Institutul de
Ecologie și Geografie, Asociația ,,Calitatea Mediului’’. Chișinău 2010.
6. irigare.acsa.md/imagini/Proiect_PGDBH_Nistru_01%202015.pdf
7. http://particip.gov.md/public/documente/120/anexe/ro_3064_PGDBH-Nistru-varianta-initiala.docx
8. Concentraţiile maxim admisibile ale poluanţilor apei de suprafaţă, monitorizaţi în cadrul DMCM şi
influenţa lor asupra mediului şi sănătăţii omului. Serviciul Hidrometeorologic de Stat.

69