Deznisipator longitudinal cu secțiune parabolică cuplat cu canal Parshall

DINAMICA SI CONTROLUL POLUANTILOR IN BIOSFERA

STUDIU PRIVIND EPURAREA APELOR UZATE

FACULTATEA: INGINERIA SISTEMELOR BIOTEHNICE

SPECIALIZAREA: INGINERIA SISTEMELOR BIOTEHNICE SI
ECOLOGICE
ANUL DE STUDII 2021-2022

STUDENT: MARTIN ALEXANDRU ALIN

PROFESOR: CARMEN RUSANESCU

Student: Alexandru – Alin MARTIN 5 Coordonator științific: Șl. dr. ing. Laura TOMA
 Deznisipator longitudinal cu secțiune parabolică cuplat cu canal Parshall

Cuprins:
Introducere

Capitolul 1

1.1.Calitatea și proprietățile apelor. Poluarea apelor. Caracteristicile apelor uzate

menajere. Epurarea și autoepurarea apelor uzate.

1.1.1. Calitatea și proprietățile apelor

1.1.2. Poluarea apelor
1.1.3. Caracteristicile apelor uzate menajere
1.1.4. Epurarea si autoepurarea apelor uzate

1.2.Metode de epurare a apelor uzate

1.2.1.Epurarea mecanică
1.2.2.Epurarea chimică
1.2.2.Epurarea biologică
Alegerea temei
Bibliografie

Student: Alexandru – Alin MARTIN 6 Coordonator științific: Șl. dr. ing. Laura TOMA
 Deznisipator longitudinal cu secțiune parabolică cuplat cu canal Parshall

Introducere

Stația de epurare reprezintă ansamblul de construcții și instalații destinat epurării apelor

uzate prin metode mecanice, mecano-chimice, biologice și terțiare. Capacitatea
stațiilocacatepurare se exprimă în m3/zi.

Schema unei staţii de epurare

Fig 1.1. Schema unei statii de epurare

Pentru o stație de epurare, obiectul de activitate se referă la două categorii de ape uzate:

 Influentul reprezintă apele uzate intrate în stația de epurare.

 Efluentul reprezintă apa uzată epurată evacuată de stația de epurare sau de o
treaptă de epurare.
Epurarea apelor uzate (influentului) poate fi realizată în mai multe etape:

 epurare primară - prin mijloace mecanice sau fizico-chimice

 epurare secundară - prin mijloace biologice, în care procedeele de epurare sunt atât
de natură fizică cât și biochimică
 epurare terțiară - prin procese chimice, pentru îndepărtarea din apele uzate a unor
poluanți specifici unor ape uzate industriale
Stația de epurare acționează pentru diminuarea cantității/concentrației poluanților pe care îi
conține apa uzată, astfel încât efluentul să respecte condițiile de evacuare impuse prin
reglementările în vigoare.
Apele uzate care se evacuează în receptorii naturali nu trebuie să conțină:
a) substanțe poluante cu grad ridicat de toxicitate;
b) materii în suspensie peste limita admisă, care ar putea produce depuneri în albiile
minore ale cursurilor de apă sau în cuvetele lacurilor și, în final colmatarea acestora;
c) substanțe care pot conduce la creșterea turbidității, formarea spumei sau la
schimbarea proprietăților organoleptice ale receptorilor față de starea naturală a acestora.

Student: Alexandru – Alin MARTIN 7 Coordonator științific: Șl. dr. ing. Laura TOMA
 Deznisipator longitudinal cu secțiune parabolică cuplat cu canal Parshall

CAPITOLUL 1.
Studiu documentar privind epurarea apelor uzate menajere

1.1. Calitatea și proprietățile apelor. Poluarea apelor. Caracteristicile apelor

uzate menajere. Epurarea și autoepurarea apelor uzate.
1.1.1. Calitatea și proprietățile apelor

Așa cum prevede HG 472/2000 privind unele măsuri de protective a calității resurselor de
apă, apa nu este un produs comercial ci este un patrimoniu care trebuie protejat, tratat si
apărat ca
atare.
Conform Directivei parlamentului și a consiliului european 60/2000/EC privind stabilirea
unui cadru de acțiune comunitar în domeniul politicii apei, protecția resurselor de apă de
suprafață și subterane și a ecosistemelor acvatice are ca obiect ameliorarea și menținerea
calității naturale a acestora în scopul evitării unor efecte negative asupra mediului și sănătății
umane, în contextul realizării unei dezvoltări durabile.
Starea cantitativă a apelor subterane poate avea un impact asupra calității ecologice a apelor
de suprafață și a ecosistemelor terestre asociate cu acele ape subterane. Dezvoltarea durabilă
presupune utilizarea durabilă a resurselor de apă, protecția calității apelor, monitorizare
cantitativă și calitativă a poluanților din apele uzate evacuate, dar în limitele prevăzute în
contractele care au fost încheiate cu operatorii economici.
Categoriile de substanțe pe care le conțin apele de suprafață sunt următoarele:mineralele
gazele dizolvate care provin din atmosfera, substante organice.
-mineralele reprezinta rezultatul procesului de degradare a rocilor sau datorita activitatilor
antropice provenite din litosfera
-gazele dizolvate provenite din atmosfera in care apa este in contact cu urmatoarele elemente
chimice(oxigen, dioxid de carbon, azot, etc), sau din reactiile chimice provenite din urma
contactului cu apa, acestea se produc.
-substantele organice provenite din surse antropice de poluare (pesticide, detergenti si din
evacuarea apelor menajere fara a fi epurate in receptorii naturali), dar si din urma procesului
de descompunere a organismelor animale si vegetale.[4]

Prin urmare, condițiile fizico-chimice, dar și condițiile geologice determină formarea, regimul
și starea calitativă și cantitativă a resurselor de apă naturale. Între apele de suprafață și apele
subterane există numeroase legături, apa potabilă obținându-se frecvent din apa de suprafață.
În plus, o multitudine de alte utilizări ale apei în colectivitățile umane se bazează pe apele de
suprafață, ceea ce impune să li se acorde importanța cuvenită.
Așa cum prevede Directivei parlamentului și a consiliului european 60/2000/EC privind
stabilirea unui cadru de acțiune comunitar în domeniul politicii apei, apele de suprafață și
subterane sunt în principiu surse naturale regenerabile; în particular, asigurarea stării bune a
apelor subterane impune acțiuni inițiale și planificarea stabilă pe termen lung a unor măsuri de
protecție, datorită întârzierii naturale a formării și reînnoirii apelor subterane; trebuie luate în
calcul astfel de întârzieri în planificarea îmbunătățirii condițiilor, la stabilirea măsurilor de
realizare a stării bune a apelor subterane și la oprirea oricărei tendințe de creștere a
concentrației vreunui poluant în apa subterană[4].
Apele de suprafață se clasifică în ape stătătoare (mări și oceane, lacuri etc.), ape curgătoare
(izvor - pârâu - râu - fluviu) și ape stagnante. Distingem lacuri naturale și lacuri artificiale,
cursuri de apă naturale, modificate artificial/regularizate sau construite artificial (canale).
Student: Alexandru – Alin MARTIN 8 Coordonator științific: Șl. dr. ing. Laura TOMA
 Deznisipator longitudinal cu secțiune parabolică cuplat cu canal Parshall

Apele dulci de suprafață sunt folosite in situ (navigație, sporturi nautice, piscicultură,
hidroenergetică etc.), dar mai ales captate și folosite ,în industrie, transporturi, agricultură etc.
La fel de importantă cum este apa pentru om pentru a supraviețuii , așa ar trebuii sa devina și
asigurarea apei necesare vieții sălbatice. În România, apele de suprafață constituie sursa
majoră pentru satisfacerea necesităților umane, inclusiv pentru apa potabilă[1].

Principalele caracteristici in care apele dulci de suprafață diferă foarte mult de cele
subterane sunt următoarele:
-debitul si variațiile sale;
-concentrația si natura substanțelor dizolvate sau aflate in suspensie;
-temperatura;
-conținutul biologic si microbiologic;
-etc.
Caracterele comune ale apei dulci de suprafață:
-apele dulci de suprafață spre deosebire de apele dulci subterane, acestea sunt mai putin
mineralizate;
-puțin mai bogate in elemente biologice;
-influențabile de către alți factori (naturali sau antropici);
-mai ușor poluabile, dar au o auto menținere calitativa ridicata.
Apele dulci de suprafață sunt folosite in situ (navigație, îmbăiere, sporturi nautice,
piscicultură, hidroenergetică etc.), dar mai ales captate și folosite ,în industrie, transporturi,
agricultură etc. La fel de importantă cum este apa pentru om pentru a supraviețuii , așa ar
trebuii sa devina și asigurarea apei necesare vieții sălbatice În România, apele de suprafață
constituie sursa majoră pentru satisfacerea necesităților umane, inclusiv pentru apa potabilă.
Apa reprezintă o necesitate socio-economica in satisfacerea populației alimentarii acesteia cu
apă, practic reprezintă utilizarea surselor de apa. Ansamblul convențional de caracteristici
fizice, chimice, biologice si bacteriologice exprimate valoric permițând încadrarea într-o
anumita categorie în care permite servirea într-un anumit scop reprezintă calitate apelor de
suprafață[5].
Majoritatea rezervei de apă dulce lichidă de pe Terra o reprezintă apele dulci de suprafață.
Pentru noi oamenii ne interesează in principiu apa dulce in particular apa potabilă (pentru
consum) iar apa de suprafață reprezintă cea mai mare parte din apa de pe Terra. Apa in natură
nu se găsește in stare pură (neconsumabilă pentru oameni), aceasta conține numeroase
impurități cum ar fi: substanțe biogene si organisme biologice săruri dizolvate sau in
dispersie, impurități minerale si organice. Toate acestea prezintă anumite caracteristici
organoleptice , fizice , chimice, biologice si bacteriologice.

Caracteristicile organoleptice ale apelor naturale sunt acele caracteristici care se determină
pe baza simțurilor umane și anume mirosul şi gustul.

Mirosul apei reprezintă una dintre principalele proprietăți pentru apele potabile. Mirosul in
ceea ce privește apele de suprafață este posibil sa se datoreze din cauza substanțelor organice
in curs de descompunere (alge, protozoare, etc) sau din cauza substanțelor chimice ce provin
din apele industriale poluate. Prezenta hidrogenului sulfurat (H2S)in apa subterană produce un
miros neplăcut (oua clocite).
Hidrogenul sulfurat (H2S)prezent in apa poate fi de origine minerala sau organica.
-origine minerala-când apa intra in contact cu bisulfura naturală de fier, de culoare galbenă
(pirita) aflată in startul acvifer;
-origine organică-reprezinta faptul ca resturi organice sau dejectii animaliere s-au infiltrate in
stratul freatic[2].

Student: Alexandru – Alin MARTIN 9 Coordonator științific: Șl. dr. ing. Laura TOMA
 Deznisipator longitudinal cu secțiune parabolică cuplat cu canal Parshall

Gustul
Gustul apelor naturale se datorează prezentei sărurilor minerale dizolvate in apă, atât
concentrația sărurilor cat ci cantitatea acestora pot schimba semnificativ gustul. Factorii care
contribuie in a da gust apelor sunt sărurile minerale dizolvate in apă. Sărurile de sodiu in
general produce apei un gust sărat , sărurile de calciu produce un gust dulceag iar sărurile de
magneziu un gust amar[2].

Caracteristicile fizice ale apelor naturale sunt:

Culoarea apei reprezintă dizolvarea unor substanțe de natură minerală sau organică in apă.
Determinarea culorii apei se efectuează comparând aspectul probei martor cu rețeta
corespunzătoare pentru a determina respectivele culori prezente in apă cu ajutorul substanței
chimice. De exemplu următorii compuși prezenți in apă determină următoarele culori:
manganul prezent in apă conferă apei o culoare neagră cafenie; prezența clorofilei determină o
culoare verde-gălbui; culoarea brun roscată este determinată de prezența acizilor humici, etc.
Turbiditatea apei nu trebuie confundată cu culoarea apei deoarece aceasta indica prezența
particulelor fine aflate in suspensie, pe când culoarea se datorează datorită dizolvării
substanțelor in apă[2].

Lipsa de transparența a apei poartă numele de turbiditate și se datorează prezenței particulelor

in suspensie. Particulele coloidale fine de argila, fier in suspensie, substanțe organice sau
microorganisme conduc la lipsa de limpezire a apei. De asemenea existența unor particule in
suspensie gravimetrică se depun dacă apa este lăsată un anumit timp in repauz.
In comparație cu apele de suprafață, apele subterane sunt de obicei mai limpezi fata de apele
de suprafață. Prezența sărurilor solubile de fier sau mangan duc la o limpezire slabă, dar
acestea in contact cu atmosfera rămân adesea in suspensie coloidală in urma transformării în
săruri ce nu se dizolvă in apă[2].

Temperatura apei este caracterizată ca o mărime locală de stare care variază in raport cu
anotimpul, în funcție de proveniența apei (subterană sau de suprafață) dar si în funcție de
climă. Temperatura se măsoară in grade Celsius (℃).Pentru determinarea unei analize ale
apei în care putem determina calitatea apei, este important sa determinăm caracteristicile
principale ale apei. În funcție de indicatorul pH apele pot avea un pH<7 ceea ce indict pH
acid, pH=7 indică pH neutru iar un pH>7 indică pH alcalin. În timpul sezonului cald (vara)
temperatura poate ajunge până la 25-28℃ iar iarna la 0℃[2].

Proprietatea apei care permite trecerea curentului electric dependent de concentrația si de

natura ionilor dintr-un sens in celălalt poartă numele de conductibilitate. Când determinăm
conductibilitatea electrică a apei practic noi determinăm mărimea inversă a conductibilitătii si
anume rezistivitatea electrică[5].

O altă caracteristică fizică a apei o reprezintă Radioactivitatea care se remarcă prin faptul că
aceasta emite permanent radiații α, β, sau accidentele nucleare sau conflictele armate pot
genera emanații radioactive, iar în contactul cu apa aceasta poate devenii radioactivă. Aceasta
radioactivitate apare la unele ape de izvor sau subterane , acestea intrând în contact cu diferite
roci , care vin in contact cu gazele care se degajă din apele care transporta suspensii ce conțin
materiale radioactive (radiu, uraniu, etc.).Aceasta radioactivitate a apei se măsoară in
μCi/cm3[5]

Caracteristicile chimice ale apelor naturale sunt:

Student: Alexandru – Alin MARTIN 10 Coordonator științific: Șl. dr. ing. Laura TOMA
 Deznisipator longitudinal cu secțiune parabolică cuplat cu canal Parshall

Indicele pH reprezintă reacția apei , aceasta fiind reprezentată de indicele pH in care poate
fii:acidă, neutră sau alcalină. La aceste valori ale pH-ului poate contribuii sărurile dizolvate in
apă dar și prezența substanțelor chimice. Bioxidul de carbon contribuie la aciditatea apei, mai
poate contribuii și sărurile unor acizi tari cu baze slabe.Prezența ionilor de bicarbonat de
fosfat contribuie la alcalinitate.

Duritatea apei este proprietatea conferită apei de prezența compușilor de calciu şi magneziu
aflați în soluție. După natura substanțelor ce sunt conținute de duritate aceasta se împarte in:
duritate temporară (Dt) și duritate permanentă (Dp).Însumate cele două durități formează
duritatea totală.
Prezența bicarbonaților indică duritatea temporară , aceasta poate fi eliminată prin fierberea
apei. Prezența compușilor de calciu si magneziu indică o duritate permanentă , iar aceasta nu
se elimină prin fierbere. Totalitatea substanțelor minerale sau organice a gazelor dizolvate, de
prezența organismelor vii si prezența particulelor în suspensie determină calitatea apelor
naturale. Impuritățile pot fi lichide, solide sau gazoase. Impuritățile pot fi dispersate in apă
după trei stări si anume:suspensie, coloizi si dizolvate[2].

Tabel nr. 1.1 – Evaluarea elementelor chimice şi fizico-chimice de calitate pentru râuri
şi lacuri [7]

Indicator de calitate U/M Clasa de calitate

I II III IV V
Regim termic şi acidifiere
pH 6.5 – 8.5
Regimul oxigenului
Oxigen dizolvat mg O2/l 9 7 5 4 <4
CBO5 mg O2/l 3 5 7 20 >20
CCO-Mn mg O2/l 5 10 25 20 > 50
CCO-cr mg O2/l 10 25 50 125 >125
Substanţe Biogene (nutrienţi)
Amoniu (N-NH4+) mg N/l 0.4 0.8 1,2 3.2 >3.2
Azotiţi (N-NO2 ) -
mg N/l 0.01 0.03 0.06 0.3 >0.3
Azotaţi (N-NO3 ) -
mg N/l 1 3 5,6 11,2 >11,2
Azot total (N) mg N/l 1.5 7 12 16 >16
Ortofosfaţi solubili mg N/l 0.1 0.2 0.4 0.19 >0.19
(P-PO4 )-

Fosfor total (P) mg N/l 0.015 0.04 0.075 1.2 >1.2

Clorofila “a” μg/l 25 50 100 250 >250
Ioni generali, Salinitate
Reziduu filtrabil uscat la mg/l 500 750 1000 1300 >1300
105 Co

Cloruri (Cl-) mg/l 25 50 250 300 >300

Sulfaţi (SO4 )
2+
mg/l 60 120 250 300 >300
Calciu (Ca )
2+
mg/l 50 100 200 300 >300
Magneziu (Mg ) 2+
mg/l 12 50 100 200 >200

Student: Alexandru – Alin MARTIN 11 Coordonator științific: Șl. dr. ing. Laura TOMA
 Deznisipator longitudinal cu secțiune parabolică cuplat cu canal Parshall

Sodiu (Na+) mg/l 25 50 100 200 >200

Poluanţi toxici specifici de origine naturală
Crom total (Cr3++ Cr6+) μg/l 25 50 100 250 >250
Cupru (Cu )2+ 5
μg/l 20 30 50 100 >100
Zinc (Zn2+) μg/l 100 200 500 1000 >1000
Arsen (As3+) μg/l 10 20 50 100 >100
Fier total (Fe2++ Fe3+) mg/l 0.3 0.5 1.0 2 >2
Mangan total (Mn2++ mg/l 0.05 0.1 0.3 1 >1
Mn7+)

Pentru protejarea cazanelor de încălzire si pentru creșterea randamentelor termice duritatea

apei trebuie să fie bine cunoscută pentru a se putea lua eventualele măsuri de dedurizare.
Ținând cont de faptul ca nu toate impuritățile se găsesc in aceeași tip apă deoarece unele din
acestea nu sunt compatibile cu mediul respectiv. Înafara de substanțele menționate mai sus in
apă se mai poate regăsi si plumbul sau cuprul Surse naturale conțin crom, acizi alcalini,
diferite metale sau poluanți organici , toate acestea aduse din apele uzate provenite din
industrii, aglomerații urbane sau chiar din mină.[2]
În apele naturale curate până la limita de saturație se găsește oxigenul (O2) în stare dizolvată.
Prezența oxigenului în apă contribuie la existența numeroaselor specii acvatice .Apele de
suprafața in contact cu aerul atmosferic conțin O2 in timp ce apele subterane conțin foarte
puțin oxigen. Presiunea atmosferică, temperatura aerului, salinitatea apei si temperatura apei ,
toate acestea contribuie la solubilitatea oxigenului in apă.
Factori care contribuie la oxigenul din apa râurilor sunt: rezultatul biochimic de oxigen folosit
in procesul degradării materiilor organice poluante, împrospătarea oxigenului de la suprafața
râurilor si nu în ultimul rând din procesul de fotosinteză[2].

Figura 1.2. Curba de variaţie a valorii de saturaţie a oxigenului dizolvat în apele curate în
funcţie de temperature[5]

Sulful in natura joaca un rol foarte important pentru fenomenele geologice, biologice si
poluare.
Unul dintre cei mai importanți compuși ai sulfului este hidrogenul sulfurat. Acesta dând apei
uneori un gust si miros neplăcut apei subterane Chiar daca acest hidrogen sulfurat uneori
schimba gustul si mirosul apei acesta contribuie si la curățarea interna a conductelor
Student: Alexandru – Alin MARTIN 12 Coordonator științific: Șl. dr. ing. Laura TOMA
 Deznisipator longitudinal cu secțiune parabolică cuplat cu canal Parshall

transformându-se in acid sulfuric. Acesta corodează căptușeala interna a conductelor si a

canalelor de apa uzata dându-le jos surplusul din cauza apei uzate. Ținând cont ca celelalte
substanțe chimice da un gust si un miros neplăcut apei gazul carbonic gazul nu prezinta nici-
un risc pentru sănătate dar da si un gust agreabil apei. Din procesul de oxidare a substanțelor
organice in apele naturale provine dioxidul de carbon .Procesul de oxidare a substanțelor
organice produ-se in apa :respirația organismelor, fermentarea bacteriana a resturilor
organice[2].
Etapa importantă ale prezentei azotului in ciclul sau complex din apa se datorează
datorită amoniacului si nitraților in care azotul este una dintre principalele elemente care
susține viată Formele in care se găsește azotul sunt următoarele: azot molecular, azot legat in
diferite combinații organice, amoniac, azotați, azotiți. Nitriți intervin in faza azotului ca faza
intermediara intre amoniac si nitrați. Aceștia apar fie din cauza oxidării bacteriene a
amoniacului , fie reducerii nitraților. Nitrații in apele naturale apar prin contactul apei cu solul
bazinului hidrografic. Un element nutritiv pentru plante este azotul si nitrați dar si fosforul
care este folosit in agricultura pentru culturile agricole[2].
Conform literaturii de specialitate apele au fost împărțite in funcție de interesul manifestat de
diferite științe:
-Din punct de vedere al locului: ape internaționale, teritoriale si naționale;
-După așezarea acestora: ape de suprafață si ape subterane.
Apele după destinația lor economica sunt utilizate in agricultura in special pentru irigat
si ape pentru deservirea populației. Conform statisticilor aproximativ 360 de milioane de
km3sunt ocupați de oceane de pe suprafața Pământului[4]

Tabel 1.2. Evaluarea elementelor biologice de calitate pentru lacuri [7]

Indicator de U/M Gradul de eutrofizare
calitate
Ultraoligotrof Oligotrof Mezotrof Eutrof Hipertrof
Fosfor total(P) mg
0.005 0.01 0.03 0.1 >0.1
P/l
Azot mineral mg
total (N) N/l 0.2 0.4 0.65 1.5 >0.5

Biomasă mg/l
1 3 5 10 >10
fitoplanctonică
Clorofila “a” μg/l 1 2.5 8 25 >25

Responsabilă in a furniza informații asupra activități fotosintetice si a biomasei este clorofila

”a”, iar eutrofizarea reprezintă dezvoltarea rapida a algelor si a speciilor vegetale superioare
din cauza îmbogățirii apei cu materie nutritiva (compuși ai azotului/sulfului) in care se
produce o perturbare in echilibrul organismelor dar afectează si calitatea apei. Practic
eutrofizarea reprezintă procesul natural produs lent dar pentru sursele antropice de poluare
procesul este unul accelerat. Deci eutrofizarea este favorabilă mediului poluant ducând la
degradarea mediului acvatic[6].

Caracteristicile biologice ale apelor naturale sunt reprezentate organismele microscopice

(vegetale sau animale) care se găsesc in apele naturale in suspensie de diferite particule de
(praf de piatra, granule de nisip, etc).Prin efectuarea unei analize biologice a unei ape naturale
putem vedea speciile de microorganisme care trăiesc in aceasta. Aceste microorganisme sunt

Student: Alexandru – Alin MARTIN 13 Coordonator științific: Șl. dr. ing. Laura TOMA
 Deznisipator longitudinal cu secțiune parabolică cuplat cu canal Parshall

specifice in funcție de calitatea apei (apa curata, apa murdara).In apa murdara se regăsesc
organisme reunite in sistemul saprobiilor, acesta cuprinde patru grupe funcționale:
- specii polisaprobe se regăsesc în ape foarte puternic impurificate;
- specii α-mezosaprobe se regăsesc în ape puternic impurificate;
- specii β-mezosaprobe se regăsesc în ape moderat impurificate;
- specii oligosaprobe se regăsesc în ape curate[5].

Semnalarea cu bacterii si microbi in apele naturale reprezintă caracteristicile bacteriologice

ale apelor naturale. Acestea sunt organisme unicelulare de circa 3 μm in sens longitudinal si
de circa 0.2μmin sens transversal. Microorganismele aerobe pot trăi in prezenta oxigenului
liber din apa iar altele trăiesc in medii aerate in care ia oxigenul din substanțe organice ,
acestea se numesc anaerobe.
In urma analizei bacteriologice se pot evidenția următoarele categorii de microorganisme:
-bacterii banale-prezenta acestora nu influențează direct organismul uman decât atunci când
numărul acestora este unul foarte mare;
-bacterii califorme-prezenta intr-un număr redus nu afectează organismul uman , dar in număr
foarte mare poate indica murdărirea apei cu dejecții sau poate indica prezenta bacilului febrei
tifoide;
-bacterii saprofite-sunt responsabile cu putrezirea materiilor organice , iar prezenta acestora
indica contaminarea apei cu dejecții animale sau umane;
-bacterii patogene-aceste bacterii produc îmbolnăvirea organismului, acestea produc boli
hidrice: bacilul febrei tifoide, bacteria holerei, bacilul dizenteriei
-bacteriofagi-sunt microorganisme care se hrănesc cu bacterii iar prezenta acestora indica
fecale in apă[5].
Aceste analize se efectuează in laborator specializat cu aparatura necesară.

Clasificarea calității apelor de suprafața din tara noastră

Se urmarește calitatea apelor print trei categorii de parametrii

 Parametrii de bază- temperature, pH, conductivitatea și oxigenul dizolvat
 Parametrii indicatori și poluatori persistenți- mercur, cadmiu, uleiuri minerale și
compusi organo-halogenați
 Parametrii optionali-consum biochimic de oxigen, arsenic, metale grele, ceanuri,
uleiuri letale, carbon organic total, etc[5].

Calitatea apei este apreciată în cinci clase de calitate:

Clasa 1-Valorile maxime ale substanțelor reflectă condițiile naturale re referință sau
concentrațiile specifice fondului natural din bazinul hidrografic unde sub 10% este influența
antropică iar pentru substanțele toxice sau sintetice sunt cuprinse în activitatea de monitoring.
Clasa 2-Valorile maxime admise regăsite in aceasta clasa corespund valorile ținta în condițiile
în care calitatea pentru protecția ecosistemelor acvatice sunt reflectate.
Clasa 3 si 4-Valorile maxime admise corespunzătoare acestor clase sunt de 2-5 ori mai mari
decât cele de la clasa 2.
Clasa 5-aici regăsim apele care depășesc valorile limita corespunzătoare clasei a 4 a de
calitate[5].

1.1.2. Poluarea apelor

Poluarea apei reprezintă modificarea proprietăților si caracteristicilor naturale ale apei curate
prin introducerea unor substanțe sau forme de energie. Orice substanta organică, anorganică,
radioactivă sau biologică poate contribui la poluarea apei in contact cu aceasta[2].

Student: Alexandru – Alin MARTIN 14 Coordonator științific: Șl. dr. ing. Laura TOMA
 Deznisipator longitudinal cu secțiune parabolică cuplat cu canal Parshall

Responsabil pentu aceste poluari mai este si omul. Apa poate dizolva mai multe substanțe
decât orice alt lichid de pe pamant, astfel, se dovedește ca ea poate fi contaminata foarte usor
iar printre cele mai afectate tipuri de apa sunt: râuri, lacuri, oceane si ape subterane.

Poluarea poate fi clasificata după mai multe criterii si anume:

 După natura poluării;

 După proveniența poluanților;

 După caracterul surselor de poluare.

După natura poluării apei regăsim trei categorii si anume:

-poluarea fizică;
-poluarea chimică;
-poluarea biologică.

Poluarea fizica a apei reprezintă insolubilitatea particulelor solide la poluarea termica si

radioactiva. Impurificarea cu particule insolubile sau corpuri pune in evidenta pătrunderea
unor materiale inerte din punct de vedere chimic si biologic. Aceste materiale pot proveni din:
materiale de origine vegetală provenite mai ales din defrișarea pădurilor, deșeuri și gunoaie,
etc. Termenul de poluare termica se referă la evacuarea in apele de suprafată, in special apa
folosită ca agent de răcire cum ar fi (centrale termo-electrice, nuclearo-electrice) dar si răcirea
in alte scopuri industriale. Pătrunderea in apa a rezidurilor sau materiale radioactive provenite
din surse militare (accidente nucleare) poarta numele de poluare radioactivă[2].

Prin intermediul precipitațiilor sau a altor factori atmosferici evacuați in apa dar si a
substanțelor chimice rezultate din activității industriale ,tratarea terenurilor agricole cu
îngrășăminte sau pesticide (nitrați, fosfați, fungicide, insecticide, etc) sau ca urmare a
activităților menajere poarta denumirea de poluare chimica[2].

Metalele grele sunt compuşi naturali ai scoarţei terestre care nu pot fi descompuşi sau distruşi.
Proprietatea metalelor grele de a se acumula în organismele acvatice, inclusiv în organismul
uman, ca şi patologia pe care o determină justifică interesul care se acordă acestor poluanţi şi
încadrarea lor într-o categorie diferită de cea a indicatorilor chimici generali.

Tabel nr. 1.3 – Evaluarea substanţelor periculoase pentru râuri şi lacuri [7]
Nr. Indicatorul Unitatea de Standard de
crt. măsură calitate
1. Metale grele şi compuşii acestora
Cadmiu şi compuşi μg/l 1
Mercur şi compuşi μg/l 1
Nichel şi compuşi μg/l 2.1/1.3*
Plumb şi compuşi μg/l 1.7/0.4*
2. Pesticide
2.1. Pesticide organoclorurate
Alaclor μg/l 0.035
Endosulfan μg/l 0.00002/0,004**
2.2. Pesticide ureice

Student: Alexandru – Alin MARTIN 15 Coordonator științific: Șl. dr. ing. Laura TOMA
 Deznisipator longitudinal cu secțiune parabolică cuplat cu canal Parshall

Diuron μg/l 0,2

Isoproturon μg/l 0.32
2.3. Pesticide triazinice
Atrazin μg/l 0,34
Simazin μg/l 1
*pentru metalele grele – valoarea mai mică se referă la elementul ca atare şi valoarea mai
mare se referă la suma metalului şi a compuşilor acestora, în cazul utilizării metodelor de
analiză care asigură specierea, respectiv spectrometria de masă cu plasmă cuplată inductiv
(ICP-MS); în cazul utilizării metodei de spectrometrie de absorbţie atomică se ia în
considerare valoarea mai mare.
**pentru substanţele organice de sinteză – valoarea mai mică reprezintă evaluarea în cazul
existenţei presiunilor punctiforme şi valoarea mai mare reprezintă evaluarea în cazul
existenţei presiunilor punctiforme şi difuze.

Mercurul suferă transformări chimice şi biochimice, trecând prin forme mai mult sau
mai puţin toxice. În urma unor cercetări efectuate, s-a constatat că derivaţii oragnici ai
mercurului sunt mult mai toxici decât cei anorganici, toxicitatea fiind influenţată de pH –ul şi
temperatura apei.
Principalele surse de contaminare cu mercur a apelor de suprafaţă sunt reprezentate de
industria minieră, industria chimică şi agricultura.
Cadmiul este un metal toxic, el existând în apă datorită industriei chimice (fabricarea
aliajelor, fabricarea pilelor electrice, a acumulatorilor, coloranţilor) şi exploatărilor miniere.
Toxicitatea pentru ecosistemele acvatice este influenţată de cantitatea de oxigen dizolvat în
apă, de temperature, pH, duritate.
Nichelul este un element relativ netoxic pentru om, dar asupra organismelor acvatice
acţionează diferit, în funcţie de specie şi de interferenţa cu alţi factori.
Plumbul, metalul toxic pătrunde în apele de suprafaţă prin precipitaţii, eroziunea
solului, deversări de ape uzate industriale şi municipale. Toxicitatea plumbului este
influenţată de: pH, temperatură, duritate, prezenţa cationilor altor metale grele,
disponibilitatea lui depinzând de starea de oxidare cât şi de liganzii prezenţi în apă.
Pesticidele sunt compuşi organici toxici folosiţi în agricultură pentru controlul
diferitelor boli vegetale şi pentru împiedicarea creşterii plantelor acvatice nedorite.
Toxicitatea cea mai mare este întâlnită la pesticidele organo-halogenate (organo-clorurate),
care deşi au o largă utilizare în agricultură, sunt foarte persistente în mediul acvatic şi au o
tendinţă de bioacumulare la fel de mare. Cele mai afectate organisme acvatice sunt peştii,
înregistrându-se efecte somatice, metabolice, mutagene, embriotoxice şi teratogene[5].

Fata de poluarea fizica si poluarea chimica a apei, Poluarea biologica este reprezentata de
prezenta unor macro /microorganisme care sfidează condițiile igienico-sanitare ale apei.
Bacteriile patogene, virusuri, viermi paraziți , etc contribuie la degradarea sănătăți umane.
Aceste bacterii produce o degradare a apei, pe lângă ca dau si un aspect urat al apei acestea
produc “avarii” pe instalațiile de alimentare dar afectează si lucrările hidrotehnice[5].

Poluanții de ape după proveniența acestora pot fi împărțiți în :

-materie rezultata in urma activităților agricole;
-dejecții animale si umane;

Student: Alexandru – Alin MARTIN 16 Coordonator științific: Șl. dr. ing. Laura TOMA
 Deznisipator longitudinal cu secțiune parabolică cuplat cu canal Parshall

-dejecții si rezidiri industriale;

-materie provenita din rezidiri sau căderi radioactive în urma unor accidente
-resturi provenite din agricultura, fondul forestier ,etc[5]

Conform calendarului de manifestare al surselor de poluare acestea se împart in:

-surse cu flux permanent- aici se încadrează sistemele de canalizare ale unităților
agrozootehnice si sisteme de canalizare urbane;
-surse cu flux discontinuu: aici se încadrează apele provenite de la șantiere, canalizări pentru
precipitații din sistemul de canalizare separative , etc[2]
Poluanții dizolvați in suspensie sunt de natura anorganica sau organică. Acestea pot afecta
procesele naturale. Acestea pot afecta receptorul in care au fost evacuate apele. Evacuarea de
ape uzate în receptorii naturali pot favoriza producerea efectelor negative asupra formelor de
viată pe care le conține receptorul. La distrugerea faunei/florei contribuie procesul de
evacuare a apei uzate in natura[3].

Agricultura reprezinta unul dintre principalele surse de poluare ale apei;

Sectorul agricol reprezintă cea mai pare a utilizării surselor de apa dulce ale Pământului ,
utilizând aproximativ 70%.Acest domeniu reprezintă principala sursa de poluare din întreaga
lume si trebuiesc luate masuri urgente in rezolvarea acestei probleme.
Din agricultura provin nitrați care reprezintă una dintre sursele de poluare ale apei. Aceștia
ajuta la stimularea plantelor , multe dintre acestea mâncate si de oameni, dar când ajung in
apa devin poluatorii acesteia.[8].
Din dorința dea creste volumul producției agricole , a fost mărit si volumul de îngrășăminte
împrăștiat pe suprafață terenurilor agricole. Acești nitrați adăugați in sol dați in exces , planta
nu poate sa absoarbă tot volumul acestora , iar acestea ajung in apele subterane , in felul
acesta contaminându-se. Favorizarea infectării apelor subterane cu nitrați o reprezintă solul
nisipos[3].

Alte surse de poluare ale apei sunt următoarele

-Depunerile atmosferice;
- Industria;
- Materiale din construcții;
- Traficul auto;
- Populația din mediul rural. [3]

Apele uzate orășenești reprezintă amestecul de ape uzate menajere si ape uzate industriale.
Apele produse de ploaie reprezintă si ele o sursa de apa uzata datorita faptului ca aceasta intra
in contact cu suprafețe poluante de pe suprafața solului.
In industrie apa folosita la diverse operații industriale produce un surplus de material organic
biodegradabil, solide si diverse reziduuri chimice.
Fata de toate acestea apa din gospodăriile personale produce material organic nedegradabil in
cantități mai mari[3].
Ca surse de ape uzate industriale la nivel economic sunt următoarele:agricultura, industria
alimentara, celuloza si hârtie, energia electrica produsa si distribuita, pescuit, silvicultura, etc.
Calitatea apelor de suprafața se realizează parcurgând următoarele etape:
-un factor important il constituie alegerea indicatorilor de calitate scos in evidenta;
-stabilirea unui program de monitorizare foarte riguros;
-supravegherea principalelor surse de poluare[3].

Poluarea apei poate fi împărțita după mai multe categorii și anume:

Student: Alexandru – Alin MARTIN 17 Coordonator științific: Șl. dr. ing. Laura TOMA
 Deznisipator longitudinal cu secțiune parabolică cuplat cu canal Parshall

a)După perioada de timp cat acționează agentul impurificator: permanenta sau sistematica,
periodică, accidentală.
b)După concentrația și compoziția apei: impurificare, murdărire, degradare, otrăvire
c)După modul de producere a poluarii: naturala, antropică (poluare agricolă, industrială,
urbană, etc)
d)După natura substanțelor impurificatoare:
-poluare fizică;
-poluare chimică;
-poluare biologică;
-poluare radioactivă[5].
În urma procesului de poluare a apei , aceasta poate perturba următoarele procese și anume:

 -Alimentarea cu apă potabilă a centrelor urbane (putem regăsii încărcarea apei cu

reziduuri menajere și industriale , substanțe toxice , germeni patogeni, etc)
 -Alimentarea cu apă a unitaților industriale (putem regăsii încarcarea apei tehnologice
cu anumiți poluatori indezirabili in diferite procese tehnologice)
 -Alimentarea cu apă a crescătoriilor de animale ( pot fii regăsite concentrații mai mici
de substanțe toxice care pot afecta sănătatea animalelor iar prezența concentrației de
sare mai mare de 1.5% sunt letale pentru viața animalelor producând moartea acestora.
 -Irigațiile (prin prezența în apa de irigat a metalelor grele , sodiului , etc plantelor le
este afectat ciclul de creștere)
 -Navigația (aici au loc cresteri ale aciditații și corozivității datorită poluării apelor
fluviale sau marine care afectează părțile negative ale navelor )
 -Piscicultura ( deversarea necontrolată în emisar a anumitor ape reziduale toxice prin
prezența substantelor toxice cum ar fi: cuprul, amoniacul, sodiu, etc.
 -Centralele hidroelectrice (funcționarea normală a utilajelor centralei este afectată de
creșterea corozivității )
 -Etc[3].

Însă pentru a prevenii toate aceste dezastre a supra celor prezentate mai sus se pot menține și
realiza prin:

 Reducerea cantitații și concentrației poluanților prin folosirea unor tehnologii de

fabricație în care se reduce cantitatea de apă implicată, prin renunțarea la fabricarea
produselor toxice , mărirea suprafeței irigate cu apă uzată.
 Epurare apelor uzate realizată în stațiile specializate care folosesc tehnologii și
echipamente moderne.
 Mărirea capacitații de autoepurae a apelor naturale prin mărirea capacității de
oxigenare naturală a râurilor prin crearea de praguri, reaerarea artificială a apelor
naturale cu echipamente mecanice plutitoare, mărirea diluției la deversarea efluenților
în apele naturale[5].

Sistemul de Monitoring Integrat al Apelor din Romania (S.M.I.A.R) a detectat in unele cazuri
o proasta calitate a apelor datorita gestionarii proaste a poluării si lipsa unei infrastructuri de
epurare. Conform cerințelor prevăzute in Legea 310/2004 de modificare si completare a
Legilor Apelor 107/1996 preluând prevederile Directivei Cadru60/2000/CEE in domeniul
apei si celelalte Directive UE, sistemul de monitorizare a apelor cuprinde doua tipuri de
monitoring conform celor scrise mai sus.

Student: Alexandru – Alin MARTIN 18 Coordonator științific: Șl. dr. ing. Laura TOMA
 Deznisipator longitudinal cu secțiune parabolică cuplat cu canal Parshall

Monitoringul de supraveghere-evaluează tendința de variație pe termen lung a resurselor de

apa din cadrul fiecărui bazin sau subbazin hidrografic. O alta obligație a acestui tip de
monitoring este de a valida procedurii de evaluare a impactului.
Monitoringul operațional-acesta are legătura cu ecosistemele acvatice care prezinta riscul de a
nu îndeplinii calitatea factorilor acvatici. Pe baza evaluării impactului sau pe baza acestui
monitoring de supraveghere, sunt identificate ca având riscul să nu îndeplinească obiectivele
de mediu aceste ecosisteme pentru toate corpurile de apa.
Monitoringul de investigare-stabilește modul accidental de poluare a apei dar si cauzele apei
când aceasta nu are un parametru normal al calității ei sau căutarea unor factori care au
perturbat calitățile apei.[3]
Starea ecologica a ecosistemelor acvatice se face conform elementelor calitatii biologice in
care se tine cont si de indicatorii hidromorfologici, fizico-chimici, chimici si de acei poluanti
care modifica indicatorii biologici.

1.1.3. Caracteristicile apelor uzate menajere

Mirosul reprezintă caracteristica organoleptică a apelor uzate menajere. Datorită degajării
hidrogenului sulfurat in apă, mirosul apei este de ouă clocite, datorită descompunerii
materiilor organice din apă. Prezența unor substanțe chimice pot da apei și alte mirosuri
specific acesteia.

Caracteristici fizice ale apei uzate menajere

Turbiditatea apei uzate poate lua valori între 400-500˚ pe scara silicei, in această categorie nu
se încadrează apele industriale. Turbiditatea indica conținutul de suspensie ale acestora.
Culoarea apelor uzate menajere după procesul de fermentație este gri închis iar
culoarea apei uzate menajere proaspete este gri deschis. La nivelul apelor industriale culoarea
acestora se modifică datorită naturii impuritaților respective. De exemplu culoarea galbenă a
apei se datorează prezenței clorului [5].
Temperatura crescuta a apelor uzate menajere contribuie la procesul de fermentare a
materiilor organice prezente in apa, in același timp mărește viteza procesului , dar scăderea
conținutului de oxigen din apă conduce la scăderea procesului de fermentare. Temperatura
apelor uzate menajere diferă fata de apele de alimentare cu 2-3℃ [5].
Caracteristicile chimice ale apelor uzate menajere
Materiile solide întâlnite in apele uzate menajere se clasifica după starea si natura lor.
După stare aceste materii solide din apele uzate se împart la rândul lor in materii solide in
suspensie si materii solubile dizolvate[5].
Aceste materii solide in suspensie se împart si ele in impurități grosiere-in care
acestea provin din gunoaie, resturi vegetale, textile, cartoane, etc, dar acestea sunt
transparente in interiorul sau la suprafața curentului de apa; materii solubile separabile pe
cale gravitațională-procesele de separare ale acestor materii din apa uzata se aleg in funcție
de diverși factori. Daca materiile depasesc densitatea apei, acestea se separa prin sedimentare
formând nisipuri sau nămoluri .Aceste materii solide au dimensiuni in general de ordinul
milimetrilor pana la a zecimilor de milimetrii. Nisipurile separate prin sedimentare au valori
de peste 0.25 mm granulație iar nămolurile intre 0.1-0.25 mm[5].
Procesul de flotație ajuta la separarea materiilor solide din apa cu densitatea mai mica
decât densitatea apei, acestea formând la suprafața curentului de apa uzata pelicule. Materiile
coloidale pentru a fi separate pe cale gravitațională din apa uzata se aplica un tratament de
coagulare-floculare. Din cauza legăturilor electrochimice dintre ele si apa fără tratamentul
prin coagulare-floculare acestea nu se pot îndepărta din apa uzata. Dimensiunea lor este

Student: Alexandru – Alin MARTIN 19 Coordonator științific: Șl. dr. ing. Laura TOMA
 Deznisipator longitudinal cu secțiune parabolică cuplat cu canal Parshall

cuprinsa intre 1-100 μm. După natura acestora materiile solide din apele uzate pot fi
clasificate in minerale si organice. Materiile solide care se dizolva in apa au densitatea sub 1
μm. Materiile solide dizolvate organice sunt îndepărtate in stațiile de epurare biologica in
timp ce materiile solide dizolvate minerale nu pot fi separabile in procesele clasice de
epurarea[9].
O alta caracteristica chimica întâlnita in apele uzate este oxigenul care se găsește in
cantități de 1-2 mg/dm3 dar doar atunci când apele uzate sunt proaspete sau după epurarea
biologica a acestora[5].
Consumul biochimic de oxigen reprezintă cantitatea de oxigen consumat in urma
descompunerii biochimice in condiții aerobe a materiei organice dar si in condiții standard.
Aceste condiții standard sunt determinate de temperatura de 20 ℃ si durata de 5 zile respectiv
20 de zile (CBO5 respectiv CBO20).Cu cat valoarea acestuia este mai mare cu atât si prezenta
poluării in apa este mai mare, consumul biochimic de oxigen se exprima in mg/dm3[9].
O caracteristica care prezintă posibilitatea de încărcare organica a apelor uzate sa intre
în putrefacție poartă numele de putrescibilitate. Stabilitatea reprezintă procesul de împiedicare
a posibilităților de putrefacție organica in apele uzate. În urma altor analize se pot pune in
evidenta numeroase caracteristici chimice ale apelor uzate cum ar fi : pH, bioxidul de carbon
CO2, grăsimi si uleiuri, azotul, consumul chimic de oxigen, etc[5].

1.1.4. Epurarea si autoepurarea apelor uzate

Epurarea apelor uzate reprezintă procedee și ansambluri de masuri in care impuritățile de

natura chimică (minerală sau organică) sau bacteriologică găsite in apele uzate trebuiesc
reduse sub anumite limite astfel încât apa rezultată în urma procesului de epurare, să nu
dăuneze receptorului in care este evacuată.
În condițiile unei poluări exagerate indicatorii de calitate trec peste limitele normale, dar
această situație poate fi rezolvată numai prin procesul de autoepurare. Intervenția omului
joacă un rol important pentru prevenirea și stoparea poluarii. Pentru aceste 2 masuri și anume
prevenirea și stoparea poluarii sunt necesare următoarele: prevenirea poluarii se face prin
supraveghere si control iar stoparea poluarii se face prin construcția statiilor de epurare.
Procesele de epurare sunt asemănătoare cu cele ale autoepurării numai ca acestea sunt dirijate
de către om si viteza de desfășurare este mai mare. Aceste instalații de epurare sunt in scopul
intensificării si favorizării proceselor desfășurate in autoepurare[2].
Procesele de epurare sunt de natura fizico-chimică, chimica si biologica. Apele epurate sunt
rezultatul aplicării proceselor menționate mai sus dar pe lângă apa epurata mai rezulta
nămolurile care sunt înlăturate din stațiile de epurare si valorificate. Valorificarea sau tratarea
produselor obținute la epurare se face utilizând aproape aceleași procedee mecanice, fizico-
chimice si biologice. Prin tratarea nămolului provenit din stațiile de epurare orășenești
realizându-se prin deshidratare, fermentare, incinerare, fermentare anaeroba, etc[2].
Epurarea apelor uzate se poate realiza prin mijloace mecanice sau fizico-chimice (epurare
primară), biologice (epurare secundară) sau avansate (epurare terțiară).

Epurare primară reprezintă epurarea apelor uzate printr-un procedeu fizic/chimic implicând
decantarea materiilor în suspensie sau prin alte procedee în care CBO 5 al apelor uzate
influente este redus cu cel puțin 20%, iar materiile în suspensie, cu cel puțin 50%[20].

Student: Alexandru – Alin MARTIN 20 Coordonator științific: Șl. dr. ing. Laura TOMA
 Deznisipator longitudinal cu secțiune parabolică cuplat cu canal Parshall

Epurare secundară reprezintă epurarea apelor uzate printr-un procedeu biologic cu decantare
secundară sau printr-un alt procedeu în care sunt respectate condițiile prevăzute în prezentele
norme tehnice[6].
Epurare corespunzătoare reprezintă epurarea apelor uzate prin orice procedeu/sistem prin
care sunt respectate condițiile de calitate prevăzute in prezentele norme tehnice și în avizele și
autorizațiile de gospodărire a apelor in vigoare la evacuarea acesteia[20].
În epurarea apelor uzate au loc doua grupe de operații succesive si anume:
reținerea/transformarea substanțelor nocive in produși nenocivi si prelucrarea substanțelor
rezultate sub diverse forme din prima operație cum ar fi nămoluri, spume, etc[2].
Procedeele de epurare a apelor uzate sunt:
-procedee mecanice-procesele de epurare sunt de natura fizica;
-procedee chimice-procedeele de epurare sunt de natura fizico-chimica;
-procedee biologice-procesele de epurare sunt de natura fizica si biochimica [2].
Aceste stații de epurare au drept consecința accelerarea proceselor de epurare naturala sau
folosirea diverșilor factori fizico-chimici pentru diminuarea concentrațiilor cantității
poluanților care se găsesc in apa uzata dar sa fie respectate condițiile de evacuare conform
NTPA001/2002 si avizul/autorizația de gospodărire a apelor[6].
Ca reglementari tehnice trebuie sa mai tinem cont de urmatoarele:
-L 137/95 si L 125/96 reglementari tehnice la care trebuie sa se conformeze activitatea statiei
de epurare.
-Decretul 414/1970 Decret pentru valorile limita admise ale principalelor substante poluante
din apele uzate; Normativul C 90/1983, H.G. 138/1994, H.G. 127/1994, etc[2].
-
Tabel 1.4. Exigente de epurare minimale [2]
Parametr Concentrație maxima Randament minim Încărcarea in poluanți
u
mg/l % Nr de locuitori
echivalenți
Zona CBO5* 25 70 2000-10000
normala cu CBO5* 25 80 >10000
poluare
organica CCO* 125 75 Indiferent de încărcare
TSS 35** 90 Indiferent de încărcare
Zona Ntotal 15 70 10000-100000
sensibila la Ntotal 10 70 >100000
azot/fosfor
Ptotal 2 80 10000-100000
Ptotal 1 80 >100000

Obs:
* pentru lagune: analiza se face pe proba filtrata
** pentru lagune: aceasta valoare este de 150 mg/l
Autoepurarea reprezintă ansamblul proceselor naturale de epurare in care receptorii sunt
readuși la proprietățile lor calitative înainte de primirea apelor uzate. Chiar daca rămân
constante caracteristicile apelor, autoepurarea variază si in funcție de timp.Autoepurarea se
realizează prin îndepărtarea din masa apei a substanțelor pe cale chimica sau biochimica dar si
materiile solide in stare de suspensie[2].

Student: Alexandru – Alin MARTIN 21 Coordonator științific: Șl. dr. ing. Laura TOMA
 Deznisipator longitudinal cu secțiune parabolică cuplat cu canal Parshall

In procesul de eliminare din apa ale acestor mase nedorite in apa pot fi influențate prin
numeroși factori de mediu fizici, chimici sau biologici.

Factori fizici

Principalii factori fizici regăsiți in autoepurarea apei sunt: temperatura, lumina, procesul de
sedimentare al suspensiilor dar și mișcarea apei.
Temperatura influențează oxigenul din apă, intensitatea proceselor de descompunere,
bacteriana, etc. Majoritatea proceselor fizice, chimice și biologice care participă în cadrul
procesului de autoepurare depind de temperatură. Intensitatea proceselor metabolice ale
organismelor acvatice, viteza unor reacții chimice, viteaza de sedimentare a particulelor sunt
influențate tot de temperatură. Temperatura in apa se realizează in mod direct sau indirect de
la soare in care aerul si pământul cedează căldură .Pierderea de căldură se realizează prin
evaporare, iradiere sau cedarea pe fundul bazinului dar si in aer dar si prin prezenta curenților
care favorizează pierderea de căldură[2].

Lumina reprezintă sursa de energie pentru procesele fotosintetice pentru reacții fotochimice.
Mișcarea pe verticala a anumitor organisme acvatice este responsabilă tot lumina. Aceasta
influențează in mod direct sau indirect reacțiile chimice si procesele biologice care intervin in
procesul de autoepurare. În funcție de unele perioade ale anului unghiul de incidenta poate fi
mai mare vara dar lumina reflectata este mai redusa (2,59%) iar iarna când unghiul de
incidenta este mai mic , lumina reflectata este mai mare (14%). Lumina cu lungimea de unda
mai mica este ca un agent bactericid, in acest caz ajuta si la procesul de autoepurare[2].

Procesul de sedimentare depinde de natura suspensiilor si de anumite caracteristici ale apei

cum ar fi greutatea specifica, viteza de curgere, temperatura, densitatea, etc.
Greutatea specifica si vâscozitatea apei joaca un rol important în procesul de sedimentare dar
si in cel de amestec al apelor uzate cu cele ale receptorului. Capacitatea de plutire a
organismelor planctonice sunt influențate tot de greutatea specifica și vâscozitatea apei care la
rândul lor variază cu concentrația în săruri minerale dar si temperatura. Particulele grosiere
fata de cele fine se depun mult mai repede. Dacă suspensiile depuse sunt de natura organică
acestea pot suferi descompuneri biochimice in care sunt emise gaze. Producerea de gaze se
realizeaza atunci si procesul de sedimentare este deranjat[2].

Mișcarea apei este responsabila de poluarea cu organisme a bazinelor acvatice.Aceasta

influențează procesul de amestec dintre apele uzate si cele ale receptorului. Viteza de aerare,
viteza de sedimentare sunt influențate tot de mișcarea apei. Dacă vorbim despre apele
stătătoare vântul și diferențele termice sun responsabile cu formarea curenților dar si a
valurilor iar diferențele de densitate contribuie la formarea mișcărilor turbulente. Datorită
prezentei a tuturor acestor mișcări difuzarea gazelor si a altor substanțe in masa apei sunt
influențate. Datorita mișcării de lichid în direcție longitudinală dar și mișcări neregulate in
direcție transversala se formează inevitabil vârtejuri. Aceste vârtejuri nu numai că
influențează procesul de amestecare a apelor uzate dar contribuie si la aerarea apei,
transportul, reparația aluviunilor pe fundul apei dar si formarea de microbiotopi. Toate acestea
au consecințe asupra vieții acvatice[2].

Factorii chimici joacă un rol foarte important, în sensul că, contribuie direct și/sau
indirect la crearea condițiilor de viață a organismelor. Dintre aceștia, factorii chimici cu cea
mai mare importanță sunt: oxigenul și dioxidul de carbon.
Procesul de autoepurare mai este influențat și de alți component chimici ai apei, care
contribuie la crearea condițiilor de viață ale organismelor acvatice sau favorizează unele
Student: Alexandru – Alin MARTIN 22 Coordonator științific: Șl. dr. ing. Laura TOMA
 Deznisipator longitudinal cu secțiune parabolică cuplat cu canal Parshall

reacții fizico-chimice și biochimice: fierul, manganul, azotul, fosforul, sulful, siliciul,

magneziul, potasiul, aluminiul și unele oligoelemente. [2]
Oxigenul este elementul esențial în autoepurare. Regimul de oxigen, determină
preponderența proceselor aerobe sau anaerobe, urmată de efectul direct al restabilirii
echilibrului natural de folosință.
Dinamica aerării și dezoxigenării apei variază în funcție de mulți factori (intensitatea
poluării, factorii fizici, factorii hidrodinamici) și, în special de mișcarea apei.
Scăderea oxigenului dizolvat din apă poate avea loc datorită cantității de substanțe
organice, cantității de sedimente bentonice, descompunerii bacteriene aerobe, respirației
organismelor acvatice, aerării apei determinată de fundul bazinului, suprafață, sinuozitate,
temperatura apei, prezența substanțelor oxidante, oxidarea unor substanțe: hidrogen sulfurat,
clorura și sulfatul feros, sulfiții etc.
Dioxidul de carbon constituie sursa de carbon în fotosinteză. El se găsește în apă sub
formă liberă sau combinat sub formă de carbonat de calciu sau bicarbonat.
Apele bogate în bicarbonați au un sistem tampon de mare capacitate care asigură
neutralitatea și sursa de dioxid de carbon, oferind astfel o stabilitate concentrațiilor ionilor de
hidrogen, lucru foarte important pentru flora și fauna acvatică.
Procesul de degradare a substanțelor organice poate fi început de factorii biologici,
continuat de cei chimici, dar îndepliniți numai de cei biologici.
Factorii biologici care intervin în procesul de autoepurare sunt organisme acvatice și
anume: bacteriile, protozoarele, macro-vertebratele și plantele clorofiliene.
Între aceste organisme, bacteriile au rolul principal în procesul de autoepurare a apelor, restul
organismelor, cu puține excepții, continuând transformările începute de bacterii, eventual
stimulând unele dintre ele. În regiunile impurificate se întâlnesc bacterii care se dezvoltă în
mod normal în apă sau în sol și bacterii provenite din tubul digestiv al omului și animalelor.
[2]
Bacteriile se clasifică astfel: bacterii autotrofe și bacterii heterotrofe, în funcție de
nutriție.
Bacteriile autotrofe utilizează pentru hrană substanțe minerale. Carbonul necesar pentru
sinteza glucidelor, lipidelor și proteinelor îl iau din bioxidul de carbon, carbonat și bicarbonat.
Cele care își iau energia necesară din oxidarea unor substanțe minerale se numesc chemo-
sintetice, iar cele care folosesc lumina soarelui ca sursă de energie se numesc fotosintetice.
Acestea din urmă posedă în celula lor pigmenți verzi sau purpurii, asemănători cu clorofila.
[2]
Bacteriile heterotrofe au nevoie de materii organice ca sursă de carbon și energie. În acest
scop, ele utilizează hidrați de carbon și aminoacizi, care împreună cu sărurile minerale servesc
la sinteza materiilor celulare. Aceste bacterii se împart în: saprofite, care utilizează materii
organice moarte și care joacă rolul principal în procesul de autoepurare și parazite, care se
dezvoltă în corpul organismelor animale și vegetale și care apar numai întâmplător în apele
poluate; unele sunt patogene, reprezentând un pericol pentru sănătatea omului, dar acestea, în
general, nu pot supraviețui mult timp în afara organismului. [2]
Bacteriile sunt aerobe (pentru dezvoltare au nevoie de oxigen liber), anaerobe
(folosesc oxigen combinat chimic) și facultative aerobe (folosesc atât oxigen molecular cât și
oxigen combinat).
Treapta anaerobă a autoepurării constă din următoarele transformări principale:
- degradarea proteinelor, a hidraților de carbon și a grăsimilor în compuși mai simpli;
Student: Alexandru – Alin MARTIN 23 Coordonator științific: Șl. dr. ing. Laura TOMA
 Deznisipator longitudinal cu secțiune parabolică cuplat cu canal Parshall

- transformarea ureei în compuși de amoniu;

- reducerea sulfaților la hidrogen sulfurat, iar a azotaților la azotiți, amoniac și azot. [2]
Între hidrații de carbon, cea mai cunoscută degradare anaerobă este a celulozei din
celula vegetală. În această degradare se întâlnesc următoarele faze:
- hidroliza celulozei în celobioză;
- descompunerea celobiozei în glucoză;
- transformarea glucozei în acid tartric;
- formarea deferiților produși finali care variază după căile de fermentare. [2]
Din descompunerea anaerobă a celulozei și a proteinelor poate rezulta pe lângă
dioxidul de carbon și metanul.
Treapta aerobă a autoepurării implică descompunerea materiei organice, până la
dioxid de carbon și apă. Dacă în molecula organică se află azot, atunci acesta va fi transformat
în amoniac și mai departe în azotați, iar dacă se află sulf sau fosfor, vor apărea prin oxidare
sulfații și respectiv fosfații. În acest fel, în procesele aerobe oxidarea substanțelor organice
este completă, fără apariția unor produși intermediari nocivi.
Pe lângă bacterii, un rol deosebit în autoepurare îl au: protozoarele, macro-vertebratele și
plantele clorofiliene. [2]
Un rol aparte îl joacă în procesul de epurare nămolul de pe fundul apelor curgătoare
sau stătătoare.
Nămolul rezultă din depunerea materialelor solide inerte provenite prin eroziune, din
descompunerea cadavrelor de animale și a resturilor de plante, din produși de dezasimilație a
organismelor și din materiile organice și minerale aduse de afluenții reziduali. În apele
curgătoare, depunerea lui este mai activă în porțiunile de șes sau de curs domol și în
concavitatea meandrelor. După originea sa, variază atât ca structură cât și în compoziția lui
fizico-chimică. [2]

În stratul subțire de nămol de la suprafață au loc procese chimice și biochimice

importante. Astfel, oxigenul din apă difuzând în nămol până la o mică adâncime, determină
procesele aerobe de descompunere a materiei organice, pe când în straturile de profunzime au
loc procese anaerobe. Gazele care rezultă difuzează treptat în masa apei în anumite condiții,
de exemplu la o creștere bruscă a temperaturii se produc cantități mari de gaze, care ridică
porțiuni de nămol în masa apei. Consumul de oxigen în astfel de împrejurări este mare,
influențând în mod negativ balanța oxigenului din apă. [2]

1.2.Metode de epurare a apelor uzate

1.2.1.Epurarea mecanică

Aceasta metoda este foarte importantă deoarece asigură eliminarea din apele uzate impurități
în stadiul de plutire sau impurități depuse dar si corpi mari. Epurarea mecanica pentru a opri
impuritățile grosiere depuse sau in stadiul de plutire se folosește de următoarele elemente din
cadrul acesteia și anume grătare, site, separatoare de grăsimi, deznisipatoare si decantoare.
Grătarele au rolul de a opri murdăriile si corpurile plutitoare aflate in suspensie cum ar fi
hârtie, sticle, cârpe, etc.Aceste obiecte pot fi mărunțite cu ajutorul dezintegratoarelor

Student: Alexandru – Alin MARTIN 24 Coordonator științific: Șl. dr. ing. Laura TOMA
 Deznisipator longitudinal cu secțiune parabolică cuplat cu canal Parshall

mecanice la dimensiunea de 0,5-1,5mm si ulterior evacuate cu celelalte. Când nu exista

procesul de mărunțire acestea sunt evacuate pentru a fi evacuate sau incinerate[2].
Pentru epurarea mecanica a apelor uzate orășenești se folosesc site pana la 1 mm, dar acestea
sunt foarte scumpe. Aceste site se mai folosesc si pentru ape uzate industriale (pentru fabricile
de porci, abatoare, etc).
Pentru eliminarea uleiurilor, grăsimilor in general substanțe mai ușari ca apa si apa sa fie
limpezită se folosesc separatoarele de grăsimii pentru îndepărtarea acestora din apele uzate.
Aceste separatoare de grăsimi se amplasează in doua cazuri. Daca rețeaua a fost construita in
sistem unitar acestea se amplasează după deznisipator iar daca rețeaua a fost construita in
sistem divizor aceste flotoare se amplasează după grătare dar numai in cazul in care
deznisipatorul lipsește din schema. Aceasta metoda este folosita si in apele uzate industriale
(industria petroliera, alimentara, etc). Mai este folosita pentru îndepărtarea particulelor mai
grele din apa cum ar fi sterilul de la prelucrarea minereurilor[2].
Denisipatoarele sun t folosite in sistemele unitare de canalizare deoarece nisipurile sunt aduse
in special de ploi. Acestea protejează stațiile de epurare, in cazul in care acestea ajung in
treptele superioare ale stației de epurare pot produce dificultăți in funcționarea decantoarelor,
insuficienta fermentării nămolurilor in rezervoare și nu in ultimul rând deteriorarea instalației
de pompare. Denisipatoarele mai au rolul de a nu lasă materia organica să se depună deoarece
are loc fermentare. Particulele in suspensie mai mari de 0,2 mm sunt reținute de acestea.
Bazinele de deznisipare au camera de acces, una de liniștire a curentului de apa, de
sedimentare si una de colectare a apei deznisipate, dispozitive curățare si golire.
Decantoarele sunt construcții in care are loc sedimentarea materiilor in suspensie din apele
uzate[2].
Realizarea acestor procese tehnologice impune existenta unor construcții și instalații
de deservire și anume:
- conducte și canale de legătură între elementele tehnologice de bază;
- dispozitive și aparate de reglări automate sau comandate, măsură, control şi
semnalizări;
- rezervoare de înmagazinare a gazelor produse la fermentarea nămolurilor;
- centrală termică pentru producerea energiei calorice necesare prelucrării nămolurilor;
- stații de pompare pentru ape uzate și pentru nămol;
- construcții pentru vărsarea în emisar a apelor epurate;
- platforme pentru depozitarea nămolului fermentat;
- rețeaua de alimentare cu apă potabilă și industrială;
- clădiri administrative, plantații, împrejurimi;
- instalații electrice exterioare şi interioare de forță și lumină[1].

Aceasta metoda este larg folosita in epurarea apelor uzate menajere ca epurare prealabila sau
epurare unica in funcție de condițiile sanitare locale adică daca trebuie sa urmeze sau nu alte
trepte de epurare. În general toate stațiile de epurare indiferent de gradul de epurare necesar sa
se realizeze epurarea mecanica, deoarece prin folosirea acestei metode de epurare se reduc
semnificativ substanțe in suspensie si o buna productivitate a instalațiilor de epurare[1].
Nămolurile sunt suspensiile reținute din apele uzate sunt prelucrate în funcție de condițiile
sanitare. Acestea pot fi îndepărtate și depozitate sub forma proaspăta sau sunt necesare
procese de prelucrare modificând astfel o parte din calitățile nămolurilor cum ar fi vâscozitate,
gradul de nocivitate, aspectul, umiditatea si mirosul. Calitățile nămolurilor sunt obținute prin
fermentare si reducerea umidității. Prin fermentare are loc mineralizarea substanțelor organice
reținute si transformarea acestora in elemente mai simple cum ar fi metan, azot, etc.
Reducerea umidității se realizează pentru o mai buna manipulare a acestuia. Aceste operații
sunt realizate in stații prevăzute la decantoare, unde au fost reținute nămolurile, rezervoare sau
bazine de fermentare a nămolurilor, platforme de uscare, instalații de incinerare, etc.
Dar reținerea substanțelor din apele uzate nu se pot realiza fără construirea unor

Student: Alexandru – Alin MARTIN 25 Coordonator științific: Șl. dr. ing. Laura TOMA
 Deznisipator longitudinal cu secțiune parabolică cuplat cu canal Parshall

construcții și instalații in care acestea diferă în funcție de mărimea suspensiilor si procedeele

utilizate[1].

Fig. 1.2. Epurarea mecanică [1]

G/S – grătare/site; Dz – deznisipator; D.P. – decantor primar

1.2.2.Epurarea chimică

Epurarea chimică constă în reținerea substanțelor în suspensie, coloidale și dizolvate

prin tratarea apelor uzate cu substanțe chimice (reactivi). Procedeele folosite sunt:
neutralizarea, diluarea, coagularea și altele care reduc concentrația substanțelor conținute în
apele uzate. Procesul de coagulare este influențat de o serie de factori precum: temperatura,
turbiditarea, pH-ul și calitatea substanței coagulante. Ca substanțe coagulante se folosesc:
sulfatul de aluminiu, sulfatul de fier, clorura ferică, bentonita (silicat natural), coagulanți
complecși care conțin elemente active ale procesului de coagulare (Fe, Al, Ti) preparați din
diferite deșeuri industriale pe bază de zguri metalurgice sau de termocentrală. Epurarea
chimică este însoțită de obicei și de o epurare mecanică, aceasta fiind alcătuită din grătare,
decantoare, centrifuge[1].
La apele uzate menajere epurarea chimică se aplică la dezinfectarea apelor epurate
parțial prin alte metode, la coagularea nămolurilor, la dezinfectarea instalațiilor, etc. Tot
printre aceste metode de epurare mecanică și chimică trebuie incluse și metodele electrolitice.
Metoda constă în trecerea unui curent electric prin apa uzată. Ionii de electrolit care se
formează se colectează în mod corespunzător spre electrozi, care se fac din oțel, și cu care
intră în combinație; se formează oxizi de fier care acționează ca un coagulant. Epurarea
chimică se face cu clor gazos sau hipoclorit de calciu, ceea ce va duce la instalații diferite.
Amestecul clorului cu apa uzată se poate realiza în canalul de vărsare a apei epurate în emisar,
sau într-un bazin de contact[1].
Nămolurile reținute în bazinul de contact sunt conduse în decantoarele primare iar de
aici, la instalațiile de fermentare. Se aplică la apele uzate în compoziția cărora predomina
materii solide în suspensie, coloidale și dizolvate care nu pot fi reținute decât numai prin
tratarea acestor ape cu reactivi chimici de coagulare. Pentru a crește eficiența procesului
chimic, apele vor fi supuse, în prealabil, epurării mecanice, de aceea acest procedeu poartă
denumirea de epurare mecano – chimică. La apele uzate menajere, acest procedeu se aplică la
dezinfectarea apelor uzate, procedeul fiind aplicat frecvent în epurarea apelor uzate
industriale. În mod obișnuit epurarea mecanică și epurarea mecano – chimică constituie
epurarea primara a apelor uzate, iar construcțiile și instalațiile aferente alcătuiesc treapta
mecanică a unei stații de epurare.

Student: Alexandru – Alin MARTIN 26 Coordonator științific: Șl. dr. ing. Laura TOMA
 Deznisipator longitudinal cu secțiune parabolică cuplat cu canal Parshall

Fig. 1.3. Epurare mecano – chimică [1]

G/S – grătare/site; Dz – deznisipator; S.P – separator grăsimi; D.P. – decantor primar

1.2.3.Epurarea biologică

Epurarea biologică folosește activitatea unor microorganisme pentru oxidarea și

mineralizarea substanțelor organice aflate în apa uzată. Epurarea biologică este precedată în
mod obișnuit de epurare mecanică, necesitatea acesteia nefiind impusă de fenomenele
biologice, ci de faptul că mărește productivitatea întregii instalații de epurare. Bacteriile
folosite în epurarea biologică diferă în funcție de tipul apei uzate. Astfel, pentru apele uzate
menajere, epurarea biologică se bazează pe bacterii aerobe care preiau din aer sau din apă
oxigenul de care au nevoie, ceea ce implică o bună aerare, capabilă să furnizeze oxigenul
necesar. Mineralizarea substanțelor organice din apele uzate se poate realiza de asemenea în
condiții anaerobe prin procese de reducere, însă necesită mai mult timp, se produc mirosuri
neplăcute și de aceea acest procedeu poate fi utilizat în locuri izolate care să nu creeze
folosințelor vecine nocivități necorespunzătoare. Epurarea biologică poate fi realizată prin
două grupe mari de construcții și anume:
- construcții în care epurarea se petrece în condiții apropiate de cele naturale; între
acestea se încadrează câmpurile de irigații, iazurile biologice și câmpurile de infiltrații;
- construcții în care epurarea biologică se realizează în condiții create artificial sub
acțiunea bacteriilor aerobe puternic alimentate cu oxigen și anume: filtre biologice numite
biofiltre și bazine cu nămol activ numite și aerotancuri; la apele uzate menajere, această
epurare se face într-una sau cel mult două trepte[1].
În construcțiile din prima treaptă se realizează o epurare foarte înaintată 99 – 99,5%
astfel încât apele pot fi vărsate direct în emisari. În construcțiile de epurare din cea de-a doua
treaptă, apele rezultate conțin cantități importante de nămol activ, adică bogat populat în
bacterii oxidante și care nu pot fi evacuate în emisar pentru că ar provoca acolo aproximativ
aceleași pagube ca și apele uzate netrecute prin stația de epurare. Aceste nămoluri trebuie
reținute în stația de epurare întocmai ca și depunerile și nămolurile separate prin epurarea
mecanică, operație ce se realizează în decantoare, asemănătoare decantoarelor folosite la
epurarea primară. Pentru diferențiere, decantoarele poartă denumirea treptei de epurare din
care fac parte. Astfel, la epurarea mecanică se numesc decantoare primare, la epurarea
biologică cu o singură treaptă decantoare secundare, iar cele de la epurarea biologică cu două
trepte decantoare terțiare. După decantarea secundară apele uzate mai conțin încă bacterii
patogene, întrucât construcțiile pentru epurarea mecanică și biologică nu asigură distrugerea
totală a acestora. Pentru distrugerea bacteriilor se folosește dezinfectarea apelor prin clorinare
sau prin alte mijloace. În asemenea cazuri, epurarea mecano – biologică se completează deci
cu o epurare chimică. Nămolul reținut după epurarea biologică este supus prelucrării odată cu
acela provenit de la epurarea mecanică. Cum însă el conține o mare cantitate mare de apă 98 –
99%, înainte de a fi trimis la fermentare este uneori trecut prin bazine de concentrare a
nămolului; se obține astfel o oarecare reducere a cheltuielilor pentru fermentare. Epurarea
biologică cu nămol activat necesită pe lângă construcțiile de bază indicate anterior și
construcții și instalații de deservire suplimentare celor indicate la epurarea mecanică și
anume:
- instalații pentru producerea sau introducerea artificială a aerului;
- stații de pompare și conducte pentru transportul și distribuția nămolului activ, a
aburului;
- recipiente și dispozitive pentru condiționarea nămolului[1].

Student: Alexandru – Alin MARTIN 27 Coordonator științific: Șl. dr. ing. Laura TOMA
 Deznisipator longitudinal cu secțiune parabolică cuplat cu canal Parshall

Epurarea biologică asigură un grad înalt de epurare, adeseori fiind practic completă.
Se bazează pe acțiunea comună a proceselor mecanice, chimice si biologice si pot avea loc în
condiții naturale (câmpuri de irigare si de infiltrare, iazuri biologice etc), sau în bazine de
aerare cu nămol activ de mică sau de mare încărcare, cu aerare normală sau prelungită. Pentru
apele uzate industriale în compoziția cărora lipsesc substanțele nutritive (azot și fosfor),
necesare bacteriilor aerobe, se prevăd bazine speciale pentru introducerea acestor substanțe
chimice (este mai economică soluția de epurare în comun a acestor ape industriale cu apele
uzate menajere, deoarece deșeurile orășenești conțin suficiente cantități de azot și fosfor).
Construcțiile și instalațiile în care se realizează procesele biochimice de epurare biologică,
alcătuiesc treapta secundară a stației de epurare, având drept scop final, reținerea materiilor
solide în soluții și în special a celor organice. Nămolul produs în treapta biologică este reținut
prin decantare, în decantoarele secundare, numite și bazine clarificatoare. În această treaptă de
epurare sunt necesare, dat fiind complexitatea proceselor, unele construcții și instalații de
deservire (instalații pentru producerea și introducerea artificiala a aerului, stații de pompare și
conducte pentru transportul și distribuția nămolului activ, etc.)[1].

Fig. 1.4. Epurarea mecano – biologică [1]

G/S – grătare/site; Dz – deznisipator; D.P. – decantor primar;
B.N.A. – bazin cu nămol activ; D.S. – decantor secundar

Alegerea temei

Am ales aceasta tema pentru a studia mai bine si a descoperii tehnologii in

epurarea apelor uzate , procesul de epurare si tehnologia din statia de
epurare.Epurarea apelor reprezinta din punctul meu de vedere sa protejam natura
si sa nu deversam in diverse locuri apa uzata netratata si a imprastia particulele
poluante in rauri, lacuri, etc.
In cadrul acestei teme alese descoper tot cea ce inseamna de a pleca de la o apa
uzata poluanta cu culoare urata, prezenta turbiditatii si a altor microorganisme ,
unde la sfarsitul procesului de epurare particulele solide se separa din apa prin
diferite procese si tratamente care in final din aceea apa poluanta urat
mirositoare o apa curata cu o culoare cristalina si limpede.
Intreg acest proces este fascinant prin operatiile care se realizeaza in cadrul
procesul de epurare .
Ca si ceilalti poluanti care trebuiesc redusi total sau sub limita admisa asa si
epurarea apelor uzate ne ajuta sa valorificam apa fara a polua mediul

Student: Alexandru – Alin MARTIN 28 Coordonator științific: Șl. dr. ing. Laura TOMA
 Deznisipator longitudinal cu secțiune parabolică cuplat cu canal Parshall

inconjurator deoarece intreg acest proces de epurare nu afecteaza mediul

inconjurator ba din contra prin depunerea noroiului datorita procesului de
decantare se face ingrasamant natural sau prin diferite procese controlate acesta
este distrus.Tot ceea ce insemna pungi, sticle ,etc sunt retinute si eliminate prin
incinerare sau alte metode.
In concluzie am ales aceasta tema pentru ca vreau sa ajut mediul inconjurator sa
nu mai fie poluant, diversi poluanti din apa sa fie tratati si sa nu ajunga mai
departe pe circuitul de ape, apa sa fie valorificata si sa descoper intreg procesul
de epurare, tehnologii moderne care sunt puse la baza procesului de epurare.

Bibliografie

[1]- Blitz.E. – Epuarea apelor uzate menajere şi orăşeneşti, Editura Tehnică Bucureşti,
1966
[2]-Rojanschi, V., Ognean T. (1989), Cartea operatorului din stații de epurare a apelor
uzate, Ed.Tehnică București;
[3]-Simion, Gabriela – Cristina, Monitorizarea și controlul factorilor de mediu,
București: Matrix Rom, 2012

[4]-Serban S, Calitatea apelor de suprafata in bazinul hidrografic inferior al raului Jiu,

Rezumat Teza de doctorat , Universitatea Bucuresti.
[5]-***, Note de curs Sisteme pentru depoluare, Universitatea Politehnica din București,
anul universitar 2021 – 2022
[6]-***, ICPA București, 2009, Diagnoza zonelor vulnerabile la poluarea cu nitrați
[7]-***Ordinul nr. 161/2006 pentru aprobarea Normativului privind clasificarea calităţii
apelor de suprafaţă în vederea stabilirii stării ecologice a corpurilor de apă
[8]***, Hester R.E. and R.M. Harrison, 1996, Agricultural Chemicals and the
Environment, The Royal Society of Chemistry, Cambridge, UK

Student: Alexandru – Alin MARTIN 29 Coordonator științific: Șl. dr. ing. Laura TOMA