CAPITOLUL I

STUDIU DOCUMENTAR CU PRIVIRE LA EPURAREA APELOR UZATE

URBANE
Introducere

Directiva Cadru 2000/60/EC, adoptată la nivelul Uniunii Europene, defineşte apa ca pe

un patrimoniu ce trebuie protejat şi conservat ca atare, şi prevede asigurarea unui cadru necesar
gospodăririi durabile a apei. Această Directivă a fost transpusă în legislaţia naţională prin Legea
nr. 310/2004, ce completează Legea Apei nr. 107/1996. Potrivit acesteia, apa trebuie să fie
protejată din punct de vedere calitativ şi prin epurarea apelor uzate, [11].
Printre problemele globale cu care se confruntă omenirea la începutul mileniului trei se
află lipsa apei şi degradarea calităţii apei. De asemenea, realizarea obiectivelor dezvoltării
durabile depind într-o măsură foarte mare de managementul integrat al resurselor de apă, apa
fiind un factor esenţial pentru existenţa vieţii şi pentru dezvoltarea societăţii umane.
La nivelul României, o problemă o reprezintă lipsa unei reţele de canalizare în anumite
regiuni şi ineficienţa sistemului de epurare. Astfel, specialiştii Administraţiei Naţionale Apele
Române (ANAR) au constatat că apa folosită de 90% dintre românii de la sat şi de 50% dintre
orăşeni nu ajunge în nici un sistem de canalizare. Cei mai mulţi dintre aceştia aruncă apa folosită
în apropierea casei. De asemenea, în România, gradul de racordare la reţele de canalizare şi staţii
de epurare a apelor este de 57%, respectiv de 46%, [43].
În contextul actual al dezvoltarii industriei şi al cerinţelor impunse de Uniunea Europeană
au fost constatate o serie de probleme legate de partea de epurare şi evacuare a apelor uzate
rezultate din diverse ramuri industriale (prelucrare carne, conserve din fructe şi legume, abatoare,
fabrici de prelucrare a laptelui, etc. Staţiile sunt dimensionate în funcţie de parametrii de calitate
ai influentului şi de cantitatea de apă uzată ce se doreşte a fi epurată.
Tema de cercetare propusă se înscrie în preocupările ştiinţifice de protecţie adecvată a
mediului şi implicit a factorului de mediu cel mai vulnerabil, acesta fiind apa. Fără aceasta
progresul civilizaţiei actuale sub toate aspectele sale precum economic şi social ar fi imposibil.
În contextual actual, al dezvoltării socio-economice, resursele de apă sunt supuse unui puternic
trend descendent, cu consecinţe nefavorabile asupra sănătaţii oamenilor şi cu atât mai mult
asupra mediului. Asfel această resursă devine din ce în ce mai mult una dintre problemele gobale
ale omenirii, deşi tot timpul a fost văzută precum un bine meritat “dar al naturii”. Accelerarea
îngrozitoare de epuizare a acestei resurse constituie o problemă de analiză şi reflectare la scară
mondială, pentru a cărei soluţionare se impune tragerea unui semnal de alarmă.
Apa nu trebuie tratată precum un produs comercial, ea însăşi fiind un patrimoniu ce
trebuie protejat, tratat şi apărat corespunzător, fiind o resursă epuizabil, vulnerabilă şi esenţială în
menţinerea echilibrului ecologic şi al activităţii economice. Element de nelipsit al vieţii, apa este
în acelaşi timp materie primă pentru activităţile industrial, agricultură, de agreement, sursă de
energie şi cale de transport, [28].
În acest context, tema lucrării de diplomă intitulată “Deznisipator cu secţiune
dreptunghiulară cuplat cu deversor proporţional”, este în concordanţă cu cerinţele Comunităţii
Europene, privind îmbunătăţirea accesului populaţiei la infrastructura de apă prin extinderea şi
modernizarea reţelelor de apă şi apă uzată astfel încât să fie asigurate serviciile de alimentare cu
apă şi canalizare în majoritatea aglomerărilor umane, [44].

1
1.1 Calitatea şi proprietăţile apelor naturale. Poluarea apelor. Caracteristicile apelor uzate
urbane. Epurarea şi autoepurarea apelor uzate menajere

1.1.1 Calitatea şi proprietăţile apelor naturale

Calitatea apelor din România este urmărită conform structurii şi principiilor
metodologice ale Sistemului de Monitoring Integrat al Apelor din Romania (S.M.I.A.R.),
restructurat în conformitate cu cerinţele Directivelor Europene.
Sistemul naţional de monitorizare a apelor cuprinde două tipuri de monitoring, conform
cerinţelor prevăzute în Legea 310/2004 de modificare şi completare a Legii Apelor 107/1996
care a preluat prevederile Directivei Cadru 60/2000/CEE în domeniul apei şi celelalte Directive
UE. Astfel se realizează un monitoring de supraveghere având rolul de a evalua starea tuturor
corpurilor de apă din cadrul bazinelor hidrografice şi un monitoring operaţional (integrat
monitoringului de supraveghere) pentru corpurile de apă ce au riscul să nu îndeplinească
obiectivele de protecţie a apelor, [31].
Calitatea apei reprezintă ansamblul caracteristicilor fizice chimice, biologice şi
bacteriologice, exprimate cuantificat, care permit încadrarea probei într-o categorie, căpătând
astfel însuşirea de a servi unui anumit scop. Planul mondial de supraveghere a calităţii apelor
face parte din “Sistemul mondial de supraveghere a mediului inconjurător (G.E.M.S.)” iniţiat
prin Programul Natiunilor Unite, prevede urmărirea calităţii apelor prin trei categorii de
parametri:
 parametri de bază: temperatură, pH, conductivitate, oxigen dizolvat, colibacili;
 parametri indicatori ai poluării persistente: cadmiu, mercur, compuşi organo - halogenaţi
şi uleiuri minerale;
 parametri opţionali: carbon organic total (COT), consum biochimic de oxigen (CBO)
detergenţi anionici, metale grele, arsen, bor, sodiu, cianuri , uleiuri totale, streptococi, [6].
Fiecare tip de sursă prezintă caracteristici proprii, fizico-chimice şi biologice, variind de
la o regiune la altă în funcţie de compoziţia mineralogică a zonelor străbătute, de timpul de
contact, de temperatură şi de condiţiile climatice. Pentru acelaşi tip de sursă se pot evidenţia
anumite caracteristici comune, după cum rezultă din cele de mai jos.
Cursurile de apă, râuri şi afluenţi, sunt caracterizate, în general, printr-o mineralizare mai
scăzută, suma sărurilor dizolvate în apă fiind sub 400 mg/l. Această este formată din dicarbonaţi,
cloruri şi sulfaţi de sodiu, potasiu, calciu şi magneziu. Duritatea totală este, în general, sub 15
grade, fiind formată în cea mai mare parte din duritate dicarbonată.
Concentraţia ionilor de hidrogen (pH-ul) se situează în jurul valorii neutre, fiind cu un pH
= 6,8 – 7,8. Dintre gazele dizolvate sunt prezente oxigenul dizolvat, cu saturaţie între 65 – 95%
şi bioxidul de carbon liber, în general sub 10 mg/l. Caracteristica principală a cursurilor de apă o
prezintă încărcarea variabilă cu materii în suspensie şi substanţe organice, încărcare legată direct
proporţional de condiţiile meteorologice şi climatice. Acestea cresc în perioada ploilor, ajungând
la un maxim în perioada viiturilor mari de apă şi la un minim în perioadele de îngheţ. Deversarea
unor eflueţi insuficient epuraţi a condus la alterarea calităţii cursurilor de apă şi la apariţia unei
game largi de impurificatori: substanţe organice greu degradabile, compuşi ai azotului,
fosforului, sulfului, microelemente (cupru, zinc, plumb), pesticide, insecticide organo-clorurate,
detergenţi etc. De asemenea, în multe cazuri se remarcă impurificări accentuate de natură
bacteriologică. O particularitate caracteristică a apei din râuri este capacitatea de autoepurare
datorată unor serii de procese naturale biochimice, favorizate de contactul apă-aer.

2
 Lacurile formate, în general, prin bararea naturală sau artificială a unui curs de apă,
prezintă modificări ale indicatorilor de calitate comparativ cu efluentul principal, datorită
stagnării apei un anumit timp în lac, insolaţiei puternice şi fenomenelor de stratificare (vară şi
iarnă) şi destratificare (primăvară şi toamnă), termică şi minerală. Stagnarea apei în lac conduce
la o decantare naturală a materiilor de suspensie, apa lacurilor fiind mai limpede şi mai puţin
sensbilă la condiţiile meteorologice. Stratificarea termică, combinată la lacurile adânci şi cu o
stratificare minerală, conduce, în perioada de vară şi toamnă, la excludere aproape completă a
circulaţiei apei pe verticală. Acest lucru atrage după sine scăderea concentraţiei oxigenului
dizolvat în zona de fund şi apariţia proceselor de oxidare anaerobă, având drept efect creşterea
conţinutului în substanţe organice, în săruri de azot şi fosfor şi, uneori, apariţia hidrogenului
sulfurat la fundul lacului. În perioadele de destratificare termică şi minerală (primăvara şi
toamna), are loc o circulaţie a apei pe verticală şi o uniformizare calitativă a apei în zona fotică.
Conţinutul de substanţe organice şi nutrienţi, combinat cu insolarea puternică, conduce la
posibilitatea dezvoltării unei biomase fito şi zooplanctonice apreciabile. Deci, rezultă că apa
lacurilor se caracterizează, în general, printr-un conţinut mai ridicat în substanţe organice,
nutrienţi şi biomasă planctonică, ce pot avea repercursiuni şi asupra unor indicatori organoleptici
şi fizici cum ar fi gust, miros, culoare, turbiditate, pH. Din punct de vedere al tratării apei,
acumulările au un efect favorabil asupra calităţii apei prin reducerea conţinutului de suspensii,
asigurarea unei temperaturi scăzute şi relativ constante, eliminarea pericolului îngheţului şi
formării zaiului.
Tratarea unei astfel de ape, trebuie, pe de o parte, să folosească avantajele staţionării
îndelungate a apei, iar pe de altă parte să rezolve şi problemele corectării indicatorilor menţionaţi
mai sus.
Apele subterane sunt caracterizate, în general, printr-o mineralizare mai ridicată,
conţinutul în săruri minerale dizolvate fiind peste 400 mg/l şi format, în principal, din
dicarbonaţi, cloruri şi fosfaţi de sodiu, potasiu, calciu şi magneziu. Duritatea totală este cuprinsă
între 10 – 20 grade germane şi este formată, în cea mai mare parte, din duritate dicarbonată.
Concentraţia ionilor de hidrogen se situează în jurul valorii neutre, corespunzând unui pH = 6,5 -
7. Dintre gazele dizolvate predomină dioxidul de carbon liber, conţinutul în oxigen fiind foarte
scăzut sub 3 mg O2/l. În funcţie de compoziţia mineralogică a zonelor străbătute, unele surse
subterane conţin cantităţi însemnate de fier, mangan, hidrogen sulfurat şi sulfuri, compuşi ai
azotului etc, [17].
În funcţie de folosinţă apei, conţinutul admisibil în săruri trebuie să fie diferit. Spre
exemplu, apa cu conţinut prea mare în săruri nu poate fi băută de oameni şi de animale; o apă cu
conţinut mare de săruri de calciu nu este recomandabil a fi utilizată pentru cazanele termice,şi
aşa mai departe. Deci calitatea apei trebuie să corespundă folosinţei ei.

Calitatea apei se poate exprima în două moduri:

 subiectiv în funcţie de folosinţa ei (potabilă, nepotabilă, industrială, de irigare, de
agreement etc) sau după proprietăţile sale (rece, caldă, limpede, tulbure, sărată sau
salmastră, dulce sau dură, cu gust fad sau mâlos, colorată, incoloră, gazoasă etc)
 obiectiv prin indicatori care pot fi determinaţi (măsuraţi) prin analize de teren sau
laborator.
Este foarte important să se cunoască compoziţia apei în starea în care se găseşte la sursă
deoarece în funcţie de acele proprietăți se poate preciza care sunt transformările adică tratarea
3
care trebuie să se aplice spre a devenii corespunzătoare calităţii cerută de folosinţă. Este clar că
nu totdeauna o apă curată corespunde oricărui scop sau în tot cazul apă nu trebuie adusă până la
o stare aproape de puritate spre a putea fii utilizată.
De astfel apa chimic pură (apă destilată) nu este bună de băut,în sensul curent al
expresiei,deoarece organismul omenesc este obişnuit cu apă naturală care conţine săruri
dizolvate (Ca, Mg, Na, Fe). Lipsa acestor săruri impune pe de o parte greutăţi în dizolvarea
organismului(care pot fii eliminate prin sporirea consumului de săruri prin alte cai) iar pe de altă
parte dă apei un gust fad care face că omul să o bea cu neplăcere. De aceea pentru apa utilizată în
diferite folosinţe se se prevăd indicatorii corespunzători.
Pentru ape industriale nu s-au elaborat standarde speciale, fiecare folosinţă stabilindu-şi
pe bază de normative proprii calităţile corespunzătoare apelor industriale.
Independent de calităţile cerute de folosinţe atât la apele potabile cât şi la cele utilizate în
alte scopuri apa trebuie să posede anumite proprietăţi astfel încât să permită o funcţionare
normală a instalaţiilor şi a conductelor de transport. Asfel, apa trebuie să conţină fier, mangan,
oxigen, bioxid de carbon, substanţe organice etc.
Din punct de vedere al stării lor, impurităţile pot fi solide, lichide sau gazoase. Acestea
pot fi dispersate în apă, şi se pot clasifică după dimensiunile particulelor dispersate în suspensii,
coloizi şi soluţii, [32].
Clase de calitate a apelor
Caracterizarea stării ecologice se bazează pe un sistem de clasificare în 5 clase, respectiv : foarte
bună, bună, moderată, nesatisfăcătoare şi degradată, definite şi reprezentate astfel:
 pentru starea foarte bună - valorile elementelor biologice se caracterizează prin valori
asociate acelora din zonele nealterate (de referinţă) sau cu alterări antropice minore. Valorile
elementelor hidromorfologice şi fizico-chimice ale apelor de suprafaţă se caracterizează prin
valori asociate acelora din zonele nealterate (de referinţă) sau cu alterari antropice minore;
 pentru starea bună - valorile elementelor biologice se caracterizează prin abateri uşoare
faţă de valorile caracteristice zonelor nealterate (de referinţă sau cu alterari antropice minore.
Valorile elementelor fizico-chimice generale se caracterizează prin abateri minore faţă de
valorile caracteristice zonelor nealterate (de referintă sau cu alterari antropice minore;
 pentru starea moderată- valorile elementelor biologice pentru apele de suprafaţa deviază
moderat de la valorile caracteristice zonelor nealterate (de referinţă) sau cu alterări antropice
minore;
 pentru starea nesatisfăcătoare - există alterări majore ale elementelor biologice;
comunitaţile biologice relevante diferă substanţial faţă de cele normale asociate condiţiilor
nealterate zonele nealterate (de referinţă) sau cu alterări antropice minore;
 pentru starea degradată - există alterări severe ale valorilor elementelor biologice, un
număr mare de comunităţi biologice relevante sunt absente faţă de cele prezente în zonele
nealterate (de referinţă) sau cu alterări antropice minore, [9].
Tabelul 1.1. Clasificarea stării apelor în cinci categorii de calitate, [9]
Clasa Categoria de calitate Valori propuse Reprezentare
I Foarte bună >0.95-1.00 albastru
II Bună >0.8-0.95 verde
III Moderată >0.6-0.8 galben
IV Nesatisfăcătoare >0.3-0.6 orange
V Degradată 0-0.3 roşu
4
 Se remarcă faptul că elementele biologice sunt luate în considerare în definirea tuturor
celor 5 clase, având la bază principiul conform căruia elementele biologice sunt integratorul
tuturor tipurilor de presiuni. Elementele fizico-chimice se iau în considerare în caracterizarea
stării “foarte bună” şi “ bună”, iar cele hidromorfologice numai în caracterizarea stării “foarte
bună”, în cazul celorlalte stări neexistând o definire specifică a acestora. În cazul poluanţilor
specifici sintetici starea ecologică foarte bună este definită prin valori apropiate de zero sau cel
puţin sub limita de detecţie a celor mai avansate tehnici analitice folosite. În cazul poluanţilor
specifici nesintetici starea ecologică foarte bună este definită prin concentraţii care rămân în
intervalul asociat în mod normal cu valorile de fond. Starea ecologică bună, atât pentru poluanţii
specifici sintetici, cât şi pentru cei nesintetici este definită prin concentraţii ce nu depăşesc
valorile standardelor de calitate pentru mediu; pentru poluanţii specifici nesintetici aplicarea
acestor valori nu implică reducerea concentraţiilor de poluanţi sub nivelul fondului natural.
Clasificarea şi încadrarea în cele 5 clase ecologice se realizează prin compararea valorilor
parametrilor monitorizaţi specifici categoriilor de apă de suprafaţă, [9].

Figura 1.1. Schema clasificării stării ecologice a apelor de suprafaţă, [9]

Indicatori de calitate ai apei

Aşa cum s-a arătat deja, pentru caracterizarea calităţii şi gradului de poluare a unei ape se
utilizează indicatorii de calitate. Aceştia se pot clasifica după natura lor şi după natura şi efectele
pe care le au asupra apei, după cum urmează:
A. Clasificare după natura indicatorilor de calitate:
 indicatori organoleptici (gust, miros).
 indicatori fizici (pH, conductivitate electrică, culoare, turbiditate).
 indicatori chimici (oxigen, dioxid de carbon, substanţe biogene).
 indicatori chimici toxici
 indicatori radioactivi

5
  indicatori bacteriologici
 indicatori biologici
B. Clasificare după natura şi efectul pe care îl au asupra apei:
 indicatori fizico-chimici generali:
 temperatura
 pH
 indicatorii regimului de oxigen
 oxigen dizolvat (OD)
 consumul biochimic de oxigen (CBO5)
 consumul chimic de oxigen (CCOCr şi CCOMn)
 indicatorii gradului de mineralizare
 reziduul fix
 cloruri, sulfaţi
 calciu, magneziu, sodiu, etc.
 indicatori fizico - chimici selectivi
 carbon organic total (COT)
 duritate, alcalinitate
 indicatori fizico - chimici specifici ( toxici):
 cianuri
 fenoli
 hidrocarburi aromatice mono şi polinucleare
 detergenţi
 metale grele (mercur, cadmiu, plumb, zinc, cobalt, fier, etc.)
 pesticide
 arsen
 uraniu natural
 trihalometan
 indicatori radioactivi
 activitate globală α şi β
 activitate specifică admisă a fiecărui radionuclid
 indicatori biologici care reflectă gradul de saprobitate a apei, prin analiza speciilor de
organisme care populează mediul acvatic.
 indicatori bacteriologici care măsoară nivelul de poluare bacteriană, în principal prin
determinarea numărului de bacterii coliforme totale şi de bacterii coliforme fecale, [33] .
Pentru caracterizarea calitãţii şi gradului de poluare a unei ape se utilizeazã indicatorii de
calitate. Aceştia se pot clasifica dupã natura lor şi efectele pe care le au asupra apei, dupã cum
urmeazã:
Tabel 1.2. Indicatorii de calitate ai apelor, [9]
Indicatori Valori admise Valori admise Metoda de
excepţional analiză

Miros, grade 2 2 STAS6324-61

Gust, grade 2 2 STAS6324-61

6
 Proprietăţile apei naturale

Proprietăţile chimice
În circuitul său natural apa intră în contact cu gaze, substanţe minerale, substanţe
organice pe care le dizolvă în diferite proporţii în funcţie de natura şi de produşii de solubilitate
ai acestora, formand soluţii mai mult sau mai puţin concentrate. Partea chimiei care se ocupă cu
studiul apelor naturale se numeşte hidrochimie. Proprietăţile chimice depind de cantitatea de
gaze dizolvate, de natura minerală a rocilor străbătute şi deci de cantitatea de substanţe dizolvată.
Componenţii chimici ai apelor naturale se clasifică în următoarele grupe:
 Macrocomponeneţii apei sunt ionii care găsesc în apă în concentraţii mari: Ca+2,
Mg+2,K+1, Na+1, Cl-1, SO-2, HCO3, CO-23.
Concentraţia acestor elemente în apele de suprafaţă variază în limite foarte largi, în stransă
dependenţă de natura geologicochimică a rocilor cu care vin în contact. Apele mărilor şi
oceanelor sunt soluţii mult mai concentrate, dar a căror compoziţie este relativ constantă.
 Gazele dizolvate în apă sunt:
 oxigenul;
 dioxidul de carbon;
 gazul metan;
 hidrogenul sulfurat.
a) Oxigenul dizolvat este cel mai important parametru de calitate al apei râurilor deoarece
are o importanţă vitală pentru ecosistemele acvatice. Oxigenul din apă provine fie din aerul
atmosferic fie ca produs de fotosinteză. Cantitatea de oxigen din apele continentale depinde de
cantitatea de vegetaţie acvatică existentă, de viteza de deplasare a apei şi de viteza de
descompunere a organismelor moarte. Stratul superficial este mai bogat în oxigen. Anumite
organisme pot trăi un timp îndelungat cu cantităţi mici de oxigen pe când altele, ca de exemplu
păstravul care este un organism oxigenofil, nu pot trăi decât în ape de munte cu mult oxigen;
iarna datorită îngheţului cantitatea de oxigen scade şi multe organisme mor prin sufocare.
Concentraţia oxigenului dizolvat în apă la 25ºC în echilibru cu oxigenul atmosferic este de
8,32mg l-1.
Gradul de oxigenare al apei este influenţat de reaerare (mişcarea apei), de presiunea
atmosferică, de temperatura şi consumul biologic de oxigen.
b) Dioxidul de carbon are un caracter acid. Concentratia CO2 reactiv este mai dificil de
calculat decât concentraţia gazelor inerte faţă de apă ca O2, N2 deoarece CO2 reacţioneaza cu
apa. Dioxidul de carbon se găseste în apă în special ca produs de respiraţie; se găseste în
cantitate mai mare în straturile inferioare ca urmare a proceselor degradative ale substanţelor
organice. Gazul acumulat în straturile superioare este utilizat în procesul de fotosinteză de către
algele verzi. Aerul atmosferic conţine aproximativ 0.035% în volume CO2 care se afla în
echilibru cu CO2 dizolvat;
Constanta de aciditate a acidului carbonic este de 2 x 10-3 la 25ºC deci dacă cantitatea de CO2
este mică el se gaseşte sub formă de acid carbonic. Acidul carbonic fiind un acid dibazic poate
forma două tipuri de săruri: carbonate (CO3)-2 şi bicarbonaţi (HCO3)-1. Sistemul CO2 / (HCO3)-
1
/(CO3)-2 în apă conţine cu precădere o anumita specie în funcţie de valoarea pH-lui astfel:
 pH mai mic decât 6 în apă predomină CO2 neionizat;
7
  pH cuprins între 6 şi 10 în apele naturale predomină ionul dicarbonat, (HCO3)-1;
 la valori de pH mai mari decât 10 predomină ionul carbonat, (CO3)-2.
Dioxidul de carbon din apă influenţează:
 negativ viaţa animalelor, adică respiraţia
 pozitiv viaţa organismelor autotrofe prin fotosinteză.
c) Substanţe biogene sunt în special compuşi ai azotului şi fosforului dar şi compuşi ai
siliciului în formă coloidală, compuşi ai fierului.
d) Microelemente sunt toţi ceilalţi ioni care se găsesc în concentraţii foarte mici; Cu+2,
Mn+2, Br-1, I-1, sunt extrem de importanţi în dezvoltarea organismelor vii conform legii
minimului.
Substanţe organice dizolvate (SOD)
 acizi organici
 alcooli
 aldehide
 cetone
 esteri
 eteri
 compuşi aromatici
 hidraţi de carbon
 proteine.
Se utilizează anumiţi indicatori cum sunt:
 conţinutul în carbon organic, Corg;
 azot organic, Norg;
 fosfor organic, Porg;
 consumul chimic de oxygen = cantitatea de oxigen utilizată la oxidarea substanţelor
organice cu permanganat (CCO);
 consumul biochimic de oxigen (CBO).
Apele de suprafaţă conţin în general cantităţi mici de substanţe organice <0,1mg/l, [1].
Proprietăţi organoleptice
Acestea sunt gustul şi mirosul şi se datorează prezenţei în apă a unor substanţe minerale
sau organice în descompunere a unor microorganisme vii, vegetaţiei acvatice etc. Apa potabilă
nu trebuie sa aibă nici un miros sau vreun gust particular.
Proprietăţile fizice - se referă în deosebi la turbiditate, culoare, temperatura şi
conductivitate electrică.
 turbiditatea (tulbureala) se datorează prezenţei substanţelor în suspensie (argilă, nisip fin,
nămol, substanţe organice, diverse microorganisme) şi se exprimă în grade de turbiditate.
Un grad de turbiditate reprezintă tulbureala produsă de 1mg de caolin într-un litru de apă
distilată.
 culoarea apei, apa pură este incoloră. Culoarea gălbuie până la brun a apelor este
determinată de prezenţa unor compuşi coloidali ai fierului sau a unor substanţe rezultate
din descompunerea plantelor.
 temperatura apei naturale depinde de provenienţa ei- apa de suprafaţă sau subterană – de
anotimp, de poziţia geografică. Apa din puţurile de adâncime se caracterizează printr-o

8
 temperatură constantă. Apa este considerată bună de băut când are temperatura de 7–15°
C.
 conductivitatea electrică este determinată de conţinutul de substanţe minerale existente în
apă. Apa pură nu conduce curentul electric, fiind foarte puţin ionizată, [46].

1.1.2. Poluarea apelor

Prin poluarea apei, se înţelege alterarea caracteristicilor fizice, chimice şi biologice ale
apei, produsă direct sau indirect de activităţile umane şi care face că apele să devină improprii
utilizării normale în scopurile în care această utilizare era posibilă înainte de a interveni alterarea.
Poluarea apelor se poate clasifica după natura sa în:
•poluare fizică rezultă din evacuarea în ape a unor particule solide, insolubile şi inerte
din punct de vedere chimic şi biologic, care sunt antrenabile de către ape, a căldurii reziduale, şi
respectiv a unor deşeuri radioactive. Particulele care poluează fizic apele sunt în special
materiale pământoase care provin din eroziunea solurilor, din exploatarea carierelor de materiale
care se extrag din pământ, din defrişarea pădurilor, etc. Poluarea termică a apelor se face cu apă
de răcire provenită de la instalaţii industriale (în special de la centrale termo sau nucleare de
producere a energiei electrice şi termice) iar poluarea radioactivă apare în urma ajungerii în ape a
unor materiale radioactive provenite din evacuarea necontrolată a unor deşeuri industriale sau de
alte provenienţe sau în urma unor accidente nucleare;
• poluare chimică care constă din ajungerea în ape a unei multitudini de substanţe
chimice provenite din diferite activităţi umane sau fenomene naturale, dintre care cele mai
“reprezentative” sunt următoarele: săruri ale unor metale (cupru, plumb, zinc, mercur, cadmiu,
etc.), fluoruri, acizi, baze, hidrocarburi, substanţe de provenienţă farmaceutică, etc. provenite din
activităţi industriale sau avarii, nutrienţi (mai ales nitraţi şi fosfaţi) şi pesticide provenite din
activităţi agricole şi zootehnice, detergenţi proveniţi din activităţi menajere şi economice, şi
altele;
• poluare biologică care constă în evacuarea în ape a unor reziduuri de natură
preponderent organică, fermentabile şi putrescibile care reprezintă importante focare de infecţie
din cauza microorganismelor şi viruşilor care se dezvoltă în acestea. Aceste reziduuri provin mai
ales din activităţi industriale specifice industriei alimentare, industriei celulozei şi hârtiei,
prelucrării primare a produselor agricole, activităţii complexelor zootehnice, etc, [23].
Poluarea apelor poate fi naturală sau artificială. Poluarea naturală se datorează surselor
de poluare naturale şi se produce în urmă interacţiei apei cu atmosfera, când are loc o dizolvare a
gazelor existente în această, cu litosferă, când se produce dizolvarea rocilor solubile şi cu
organismele vii din apă. Poluarea artificială se datorează surselor de ape uzate de orice fel, apelor
meteorice, nămolurilor, reziduurilor, navigaţiei etc.
Se poate vorbi şi despre poluare controlată şi necontrolată. Poluarea controlată
(organizată) se referă la poluarea datorată apelor uzate transportate prin reţeaua de canalizare şi
evacuate în anumite puncte stabilite prin proiecte. Poluarea necontrolată (neorganizată) provine
din surse de poluare care ajung în emisari pe cale naturală, de cele mai multe ori prin intermediul
apelor de ploaie.
Poluarea normală şi accidentală reprezintă categorii de impurificare folosite pentru a
defini grupuri de surse de ape uzate. Poluarea normală provine din surse de poluare cunoscute,
colectate şi transportate prin reţeaua de canalizare la staţia de epurare sau direct în receptor.
Poluarea accidentală apare, de exemplu, ca urmare a dereglării unor procese industriale, când

9
cantităţi mari (anormale) de substanţe nocive ajung în reţeaua de canalizare sau, că urmare a
defectării unor obiective din staţia de preepurare sau epurare.
Poluanţii apelor pot fi clasificaţi după provenienţă, în:
 dejecţii umane şi animale;
 dejecţii şi reziduuri industriale, provenite mai ales din industriile alimentară, chimică,
metalurgică, etc.;
 reziduuri vegetale, provenite în urma activităţilor agricole sau silvice;
 sedimente rezultate din eroziunea solurilor şi hidrosoli reziduali de diferite provenienţe;
 substanţe fertilizante şi pesticide provenite din activităţi agricole;
 diferite reziduuri rezultate în urma unor activităţi menajere sau sociale;
 căldură reziduală rezultată din necesităţile aglomerărilor urbane sau ale unor activităţi
industriale;
 materiale radioactive provenite din deşeuri radioacive sau căderi radioactive, [23].

Sursele de poluare a apelor se pot clasifica de asemenea după anumite criterii şi anume:
După localizarea lor, sursele de poluare a apelor pot fi:
• surse de poluare organizate (se mai numesc şi discrete) care au o localizare bine precizată
(din această cauza se mai numesc şi punctiforme) şi din care rezultă două mari categorii
de apă uzată, şi anume: apă uzată menajeră şi urbană şi apă uzată industrială şi agro-
zootehnică. Aceste tipuri de apă uzată se evacuează, în mod normal, controlat prin
intermediul sistemelor de canalizare şi care înainte de deversarea în receptori sunt tratate
(epurate) în scopul aducerii acestora la un grad de purificare la care să afecteze calitatea
receptorilor;
• surse de poluare difuze, care nu au o localizare bine precizată şi care sunt situate pe
suprafeţe de teren întinse, care afectează apele de suprafaţă sau apele freatice prin
transportul de poluanţi de pe sau din aceste terenuri în special de către apele din
precipitaţii sau uneori de irigaţie, prin şuvoaie sau infiltrare (percolare). Din cauza
caracterului lor difuz şi imprevizibil aceste surse pe poluare nu pot fi controlate, ci doar
neutralizate prin impunerea unor măsuri care să diminuze sau chiar să elimine efectele
acestora.
După perioada de activitate, sursele de poluare a apelor pot fi:
• surse de poluare continue, sau cu caracter permanent, care au activitate continuă de
producere a apelor uzate (cum ar fi de exemplu sistemele de canalizare ale aglomerărilor
urbane sau canalizările unităţilor ecomonice cu activitate permanentă);
• surse de poluare discontinue, sau cu caracter sezonier, care au activitate limitată în timp
sau uneori întâmplătoare de producere a apelor uzate (cum ar fi de exemplu canalizările),
[23].
Deversarea apelor uzate insuficient epurate sau neepurate, este una din principalele cauze
ale poluării şi degradării apelor de suprafaţă. Prin urmare, principala măsură practică de
protecţie a calităţii apelor de suprafaţă, o reprezintă epurarea apelor uzate, ceea ce presupune
colectarea acestora, prin sisteme de canalizare, epurarea în staţii de epurare, urmată de evacuarea
în emisar.
Analiza statistică a situaţiei principalelor surse de ape uzate, conform rezultatelor
supravegherii, efectuate în anul 2009, a relevat aspectele globale descrise în continuare.

10
 Apele uzate generate in 2009, din punct de vedere al gradului de
epurare
ape uzate insuficient epurate ape uzate neepurate ape uzate suficient epurate

23%
45%

32%

Figura 1.2. Apele uzate generate în 2009, din punct de vedere al gradului de epurare, [28]

Faţă de volumul total evacuat, de 5.206,207 milioane m3/an, 2.058,899 milioane m3/an
(39,6% din volumul total) constituie ape uzate care trebuiau epurate. Dintre acestea, 485,438
milioane m3/an (23%) au fost suficient (corespunzător) epurate, 909.019 milioane m3/an (45%)
au fost ape uzate insuficient epurate şi 664,442 milioane m3/an (32%) reprezintă ape uzate
neepurate. Prin urmare, în anul 2009, un procent de 76,5% din apele uzate provenite de la
principalele surse de poluare, au ajuns în receptorii naturali, în special râuri, neepurate sau
insuficient epurate (Fig 1.3).
Faţă de numărul total de 1.363 de staţii de epurare (urbane şi industriale) investigate în
anul 2009, 445 staţii, reprezentând 33%, au funcţionat corespunzător, iar restul de 919 staţii,
adică 67%, au funcţionat necorespunzător. Referitor la aportul de ape uzate repartizat pe
activităţi din economia naţională cel mai mare volum de ape uzate, inclusiv cele numite
„convenţional curate“, a fost evacuat de unităţi din domeniile:
 Energie electrică şi termică: 3.497,47 milioane m3/an – aproximativ 67% din total
(„ape de răcire”);
 Gospodărie comunală: 1.296,89 milioane m3/an - circa 25%;
 Industrie metalurgica şi construcţii de maşini: 140,80milioane m3/an (circa 3% din
total);
 Prelucrări chimice – 129,122 milioane m3 /an (2,5% din total), [28].

1.1.3. Caracteristicile apelor uzate urbane

Determinarea caracteristicilor apelor uzate urbane este necesară pentru proiectarea
staţiilor de epurare, dar şi pentru controlul şi operarea acestora în condiţii optime.
Determinarea caracteristicilor apelor uzate orăşăneşti este necesară pentru proiectarea
staţiilor de epurare dar şi pentru controlul şi operarea acestora în condiţii optime.
Caracteristici fizice
Temperatura apelor uzate influenţează majoritatea reacţiilor fizice şi biochimice care au
loc în procesul de epurare. Apele uzate menajere au o temperatura cu 2-30C mai ridicată decât

11
cea a apelor de alimentare, cu excepţia cazului de deversări de ape calde tehnologice sau când în
reţea se infiltrează ape subterane.
Turbiditatea apelor uzate este dată de particulele foarte fine aflate în suspensie, care nu
sedimentează în timp. Turbiditatea nu constituie o determinare curentă a apelor uzate, deoarece
nu există o proporţionalitate directă între turbiditate şi conţinutul lor în suspensii. Analizele de
laborator se exprimă în grade de turbiditate, 1 grad de turbiditate corespunzând la 1 mg SiO2/dm3
de apă. Orientativ, apele uzate menajere prezintă valori ale gradului de turbiditate în limitele de
400 – 5000 în scară silicei.
Culoarea apelor uzate menajere proaspete este gri deschis, iar culoarea gri inchis indică
începutul procesului de fermentare a materiilor organice existente în aceste ape. Pentru apele
uzate care prezintă alte nuanţe de culori, rezultă că amestecul acestora cu apele uzate industriale
care pătrund în reţeaua de canalizare este dominat de acestea din urmă (ape verzi de la industriile
de legume, ape galbene de la industriile prelucrătoare de clor, ape roşii de la uzine metalurgice
etc).
Mirosul apelor uzate menajere proaspete este aproape inperceptibil: intrarea în
fermentaţie a materiilor organice este indicată de mirosuri de hidrogen sulfurat, de putregai sau
de alte mirosuri de produse de descompunere. Apele uzate orăşeneşti pot avea mirosuri diferite
imprimate de natura şi provenienţa apelor uzate industriale.
Materiile solide totale, (MST) care se găsesc în apă uzată pot fi în stare de suspensie
(organice şi minerale) şi materii solide dizolvate (organice şi minerale). Materiile solide în
suspensie, la rândul lor, pot fi separabile prin decantare şi materii coloidale. În funcţie de
dimensiunile diferitelor particule (gradul de dispersie) şi de greutatea specifică a acestor
particule, materiile solide în suspensie se pot depune sub formă de sediment, pot pluti la
suprafaţa apei sau pot pluti în masa apei (materiile coloidale).
Analizele apelor uzate menajere indică o cantitate totală a materiilor solide de 65 g/om zi,
din care, materiile solide decantabile reprezintă 35 - 50 g/om zi (în medie 40 g/om zi), ceea ce
reprezintă 60-75% din materiile solide totale. În cazul îndepărtării unei părţi din rezidurile
menajere solide prin mărunţire (tocare) şi evacuare apoi hidraulic, prin reţeaua de canalizare, se
înregistrează o creştere semnificativă (cca 100 g/om zi) a depunerilor în staţia de epurare, [34] .
Caracteristici chimice
Apele uzate conţin carbohidraţi, grăsimi şi uleiuri, proteine, fenoli, pesticide, poluanţi
prioritari, compuşi organici volatili.Aceştia pot proveni din dejecţiile umane şi animale, resturi
alimentare, legume şi fructe sau alţi compuşi organici de sinteză proveniţi din apele uzate
industriale. Prezenţa materiilor organice pot reduce O2 dizolvat favorizând apariţia proceselor
anaerobe. Analiză conţinutului de compuşi organici prezintă o importanţă deosebită pentru
funcţionarea staţiilor de epurare, testele putând fi grupate în două categorii:
 analize care măsoară concentraţii mai mari de compuşi organici mai mari de 1mg/L
precum CBO5, CCOCr, CTCO (conţinutul total de carbon organic), CTO (consum
teoretic de oxigen).
 analize care determină urme de compuşi organici (10-12 - 10-3 mg/L) folosind metode
instrumentale de analiză, cum ar fi cromatografia în fază lichidă/gazoasă,
spectrofotometrice.
 analize anorganice: aciditatea, alcalinitatea, pH, sulfati, nitraţi, etc.
CBO5 este consum biochimic de oxigen în interval de cinci zile la o temperatura standard
de 20˚C. Este un indicator general care dă informaţii asupra conţinutului de substanţe organice

12
biodegradabile din apă uzată sau despre necesarul de oxigen al microorganismelor din apă.
Practic se determină diferenţa dintre cantitatea de oxigen iniţială din apa uzată şi cea de după 5
zile de incubaţie la temperatura constantă.
Pentru ape uzate menajere CBO5 are valorile 100÷400 mg/L, în timp ce în apele uzate
industriale variază în limite mai largi funcţie de provenienţa lor. Este un indicator important
pentru proiectarea treptelor biologice. Procesele consumatoare ale oxigenului dizolvat sunt cele
de transformare ale carbonului organic în CO2 şi de transformare a NH3 în NO2 şi NO3 .
CCO este consumul chimic de oxigen. Se poate determina prin două metode:
- mtoda cu KMnO4 în mediu acid (nu se foloseşte în cazul apelor uzate decât foarte rar).
- metoda cu K2Cr2O7 în mediu acid pentru determinările specifice analizei apelor uzate (la
100˚C). Este măsura cea mai potrivită a oxidabilităţii, dacă concentraţia de ioni Cl este mai mare
de 300mg /L se foloseşte că inhibitor pentru HgSO4.
CCOCr ia valori de 300÷800 mg/L pentru apele uzate municipale în general dar se poate
ajunge la 900÷1200 mg/L în unele cazuri.
CTO este consumul teoretic de oxigen determinat pe principiul cromatografiei în faza
gazoasă evidenţiază toate substanţele organice şi anorganice existente în proba de ape uzate care
intră în reacţii chimice până la nivelul de oxizi stabili. Se poate calcula dacă se cunoaşte natura
compuşilor organici impurificatori.
CTCO este conţinutul total de carbon organic din apă. Este un indicator global pentru
concentraţii destul de mici. Principiul de determinare constă în introducerea unor volume exact
măsurate de apă în dispozitive de oxidare chimică sau în cuptoare cu temperatură înaltă.
Carbonul este transformat în CO2 în prezenţa unui catalizator şi apoi se determină CO2 într-un
analizor cu raze IR. Înaintea determinării se realizează filtrarea probei şi eventual o acidifiere
pentru a elimina interferenţele.
Aciditatea apelor uzate este determinată de prezenţa bioxidului de carbon liber, a acizilor
minerali şi a sărurilor acizilor ţări cu baze slabe. Aciditatea se exprimă în ml substanţă alcalină
normală pentru neutralizarea unui dm3 de apă. Acest parametru este indicat a fi determinat pentru
apele uzate industriale care ajung în staţia de epurare orăşenească.
Alcalinitatea apelor uzate este dată de prezenţa bicarbonaţilor, carbonaţilor alcalini şi a
hidroxizilor. Apele uzate menajere sunt uşor alcaline, caracterizate prin valoarea pH-ului în
limitele de 7.2 – 7.6. În laborator această caracteristică chimică se determina prin neutralizarea
unui dm3 de apă de analizat cu o soluţie de HCl diluat la 0.1N exprimată în ml.
Tabelul 1.3. Principalii ioni din apele naturale, [34]
Cationi Anioni
Denumire Formula Denumire Formula
+
Hidrogen H Hidroxid OH-
Sodiu Na+ Bicarbonat HCO3-
+
Potasiu K Clorura Cl-
Amoniu NH4+ Hidrosulfit HS-
Calciu Ca2+ Nitrit NO2-
Magneziu Mg+ Nitrat NO3-
Fier bivalent Fe2+ Florura F-
Fier trivalent Fe3+ Sulfat SO42-
Bariu Ba2+ Silicat SiO32-
Aluminiu Al3+ Ortofosfat PO43-
13
 pH-ul apelor uzate poate fi acid sau alcalin şi constituie o cauză importantă perturbatoare
a proceselor biologice din cadrul unei staţii de epurare. Spre deosebire de aciditatea sau
alcalinitatea unei ape, acest parametru exprimă numai intensitatea acidităţii sau alcalinităţii,
adică nu există o legătură directă între pH-ul unei ape şi cantitatea de acizi sau alcali care este în
compoziţia apei respective. Este posibil că două soluţii apoase să prezinte aceleaşi valori ale pH-
ului, cu toate că concentraţia lor în acizi sau baze poate fi diferită.
Concentraţia în ioni de hidrogen a apelor naturale, adică pH-ul care exprimă reacţia
activă a apei prezintă valoarea 7 (ape neutre). Reacţia apelor va fi acidă pentru pH = 0 – 7 şi va fi
alcalină pentru pH = 7 – 14, [34].

Caracteristici bacteriologice şi biologice

Apele uzate în compoziţia cărora se află materii organice, sunt poluate şi cu specii de
organisme care valorifică resursele de hrană respective şi care, în decursul dezvoltării lor, s-au
adaptat unor condiţii unilaterale de mediu. Aceste organisme constituie indicatorul biologic ce
caracterizează pozitiv gradul de încărcare al apei cu substanţe organice sau gradul sau de
saprobitate. Organismele respective sunt formate din bacterii, protozoare, alge.
Din punct de vedere al nutriţiei, bacteriile se împart în autrotofe şi heterotrofe. Bacteriile
autotrofe utilizează pentru hrană substanţe minerale. Carbonul necesar pentru sinteză glucidelor,
lipidelor şi proteinelor îl iau din bioxidul de carbon, carbonaţi şi bicarbonaţi.
Bacteriile heterotrofe au nevoie de materii organice ca sursă de carbon şi de energie. Din
grupa acestor bacterii fac parte: saprofitele care utilizează materii organice moarte şi care joacă
rolul principal în procesul de autoepurare, şi parazite, care se dezvoltă în corpul organismelor
animale şi umane şi care apar numai întâmplător în apele poluate; unele sunt patogene,
reprezentând un pericol pentru sănătatea omului (bacteriile tifosului intestinal, a dizenteriei, a
holerei, a febrei tifoide etc.).
Pentru a determina gradul de infectare a apei cu bacterii patogene se efectuează o
analiză a apelor pentru a pune în evidenţă existenţa bacteriilor din grupa Coli – bacterii care
prezintă un component tipic al microflorei intestinale. Bacteria Coli nu constituie o bacterie
patogenă (este o bacterie banală), dar constituie un indicator al existenţei în apă uzată a
dejecţiilor de animale şi umane şi deci existenţa de bacterii patogene.
Determinarea organismelor existente în apele uzate după sistemul saprobiilor care
cuprine speciile de organisme caracteristice apelor impurificate cu substanţe organice îşi găseşte
o aplicare din ce în ce mai largă. Astfel, prezenţa sau absenţa unor organisme poate oferi
indicaţii asupra desfăşurării procesului de epurare biologică din cadrul unei staţii de epurare.
Aceeaşi observaţie este valabilă şi în cazul proceselor de fermentare anaerobă a nămolurilor.
Varietatea organismelor în procesele tehnologice menţionate este mai mare faţă de cea existentă
în apele uzate brute unde speciile de organisme sunt foarte reduse, ceea ce impune efectuarea de
analize biologice, în mod sistematic, în staţiile de epurare.

Indicatori biogeni
Compuşi ai azotului
Amoniacul, nitriţii şi nitraţii constituie etape importante ale prezenţei azotului în ciclul
sau biogeochimic din natură şi implicit din apă. Azotul este unul dintre elementele principale
pentru susţinerea vieţii, intervenind în diferite faze de existenţă a plantelor şi animalelor.
Formele sub care apar compuşii azotului în apă sunt azot molecular (N2), azot legat în diferite

14
combinaţii organice (azot organic), amoniac (NH3), azotiţi (NO2-) şi azotaţi (NO3-). Amoniacul
constituie o fază intermediară în ciclul biogeochimic al azotului.
Prezenţa amoniacului în apele de alimentare este limitată de normele recomandate de
Organizaţia Mondială a Sănătăţii, la cantităţi foarte mici (sub 0,05 mg/l) datorită efectelor nocive
pe care le poate avea asupra consumatorilor. Nitriţii constituie o etapă importantă în
metabolismul compuşilor azotului, ei intervenind în ciclul biogeochimic al azotului ca fază
intermediară între amoniac şi nitraţi. Prezenţa lor se datoreşte fie oxidării bacteriene a
amoniacului, fie reducerii nitraţilor. Nitraţii constituie stadiul final de oxidare a azotului organic.
Azotul din nitraţi, la fel ca şi cel din nitriţi sau amoniac, constituie un element nutritiv pentru
plante şi, alături de fosfor, este folosit la cultura intensivă în agricultură. Prezenţa nitraţilor în
apele naturale se poate explica prin contactul apei cu solul bazinului hidrografic.
Compuşi ai fosforului
Conţinutul de fosfaţi în apele naturale este relativ redus (0,5-5 mg/l). Dacă apele străbat
terenuri bogate în humus în care fosfatul este legat în compuşi organici, acestea se îmbogăţesc în
fosfaţi. De asemenea, o pondere importantă revine poluării difuze din agricultură datorată
administrării de îngrăşăminte pe bază de azot şi fosfor. Fosfatul monocalcic poate proveni în apă
mai ales prin mineralizarea resturilor vegetale sau animale.
Fosfatul monocalcic este solubil în apă şi reprezintă o formă de fosfor asimilabil.
Concentraţii mai mari de 0,5 mg/l P exprimat în PO43- în apele de suprafaţă determina
eutrofizarea progresivă a lacurilor, prin favorizarea dezvoltării algelor. Conţinuturi mai mari de
fosfaţi în apele subterane sau de suprafaţă pot să constituie un indiciu asupra poluării de origine
animală, mai ales dacă se corelează cu dezvoltarea faunei microbiene. Fosforul sub formă de
combinaţii, poate fi prezent în apele de suprafaţă, fie dizolvat, fie în suspensii sau sedimente.
Indicatori ai capacităţii de tamponare ai apei
Aciditatea apei se datorează prezenţei în ape a dioxidului de carbon liber, a acizilor
minerali şi a sărurilor de acizi ţări sau baze slabe, sărurile de fier şi de aluminiu, provenite de la
exploatările miniere sau din apele uzate industriale intrând în această din urmă categorie.
Aciditatea totală a unei ape exprimă atât aciditatea datorată acizilor minerali, cât şi cea
datorată dioxidului de carbon liber, în timp ce aciditatea minerală exprimă numai aciditatea
datorată acizilor minerali. Diferenţierea acidităţii totale de aciditatea minerală se poate face, fie
prin utilizarea schimbătorilor de ioni, fie prin titrarea cu NaOH 0,1 N până la puncte de
echivalenţă diferite şi anume până la pH = 4,5 pentru titrarea acidului mineral şi pH = 8,3 pentru
titrarea acidităţii totale.
Alcalinitatea apei este condiţionată de prezenţa ionilor dicarbonat, carbonat, hidroxid şi,
mai rar, borat, silicat şi fosfat. Din punct de vedere valoric, alcalinitatea este concentraţia
echivalentă a bazei titrabile şi se măsoară la anumite puncte de echivalenţă date de soluţii
indicator.
Duritatea apei a fost inclusă la capacitatea de tamponare a apei datorită ponderii
carbonaţilor de calciu şi magneziu în apele naturale. Se deosebesc următoarele tipuri de duritate:
 duritatea totală reprezintă totalitatea sărurilor de Ca2+ şi Mg2+ prezente în apă;
 duritatea temporară reprezintă conţinutul ionilor de Ca2+ şi Mg2+ legaţi de anionul HCO-3,
care prin fierberea apei se poate înlătura deoarece dicarbonaţii se descompun în CO2 şi în
carbonaţi care precipită;
 duritatea permanentă reprezintă diferenţa dintre duritatea totală şi duritatea temporară,
fiind atribuită ionilor de Ca2+ şi Mg2+ legaţi de anionii Cl-, SO42- şi NO3-.

15
 Acest tip de duritate rămâne în mod permanent în apă, chiar după fierbere. În tabelul
1.4.este prezentată o clasificare a apelor după duritatea lor, [34].

Tabelul 1.4. Clasificarea apelor după duritate, [34]

Unităţi de Clasa de duritate
măsură 1 2 3 4
mg/l 0-55 56-100 101-200 200-500
m val/l 0-1.1 1.1-2.0 2.0-4.0 4.0-10
Caracterizarea Moale Slab dură Moderat dură Foarte dură

1.1.4. Epurarea și autoepurarea apelor uzate

Epurarea apelor este proces complex de reţinere şi neutralizare a substanţelor nocive
dizolvate, în stare coloidală sau de suspensii, prezente în apele uzate industriale şi orăşeneşti,
care nu sunt acceptate în mediul acvatic în care se face deversarea apelor tratate şi care permite
refacerea proprietăţilor fizico-chimice ale apei înainte de utilizare.
Epurarea apelor uzate cuprinde două mari grupe de operaţii succesive:
 reţinerea sau neutralizarea substanţelor nocive sau valorificabile prezente în apele uzate;
 prelucrarea materialului rezultat din prima operaţie.
Astfel, epurarea are ca rezultate finale:
 ape epurate, în diferite grade, vărsate în emisar sau care pot fi valorificate în irigaţii sau
alte scopuri;
 nămoluri, care sunt prelucrate, depozitate, descompuse sau valorificate.

Figura 1.3. Schema tehnologică a procesului de epurare a apelor urbane, [11 ]

Ca tehnici de epurare aplicabile în viitor se menţionează:
 eliminarea poluanţilor la temperaturi mari în reactoare cu plasmă;
 tratarea cu radiaţii ultraviolete
Schema instalaţiei de epurare descrie succesiunea etapelor principale arătând legăturile
între ele şi indicând elemente de tehnologie.
Schema aleasă poate include un anumit număr de etape de tratare (epurare), corelate
astfel încât să realizeze gradul de epurare impus.

16
 Schema unei instalaţii de epurare se stabileşte în funcţie de:
 caracteristicile apei uzate;
 de provenienţa lor;
 de gradul de purificare necesar;
 de metodele de tratament a nămolului;
 de suprafaţa disponibilă;
 de tipul echipamentului ce va fi folosit;
 de condiţiile locale.
Alegerea metodei de epurare depinde de eficienţa obţinută în diferite procedee. Acestea
sunt prezentate centralizat în tabelul 1.5, [7].

Tabelul 1.5. Eficienţa procedeelor de epurare a apei, [7]

Procedeu Îndepărtare, %
CBO5 CCO Suspensii Bacterii
Trecere prin site 5-10 5-15 2-20 10-20
Clorinare 15-30 - - 90-95
Decantare 25-40 20-35 40-70 25-75
Coagulare, floculare 50-85 40-70 70-90 40-80
Epurare în biofiltru 50-95 50-80 50-92 90-95
Epurare cu nămol activ 55-95 50-80 55-95 90-98
Epurare în iaz biologic 90-95 70-80 85-95 95-98
Clorinare - - - 98-99

O staţie de epurare de ape poate funcţiona cu una, două sau trei trepte după provenienţa şi
caracteristicile apelor uzate (v. tabelul 1.6).

Tabelul 1.6. Provenienţa apelor uzate şi tratamentele aferente, [7]

Ape uzate din Tratamente aplicate
Industrii prelucrătoare de materii prime şi -treapta mecanică
substanţe anorganice -treapta chimică
-ambele trepte aplicate succesiv
Industrii prelucrătoare de materii organice -treapta mecanică
-treapta chimică
-ambele trepte aplicate succesiv
Activitatea socială -epurare mecano- chimică
- epurare mecano-biologică
- ambele trepte
Zootehnie - treapta mecanică
- treapta chimică
- treaptă biologică
Într-o instalaţie de epurare ape reziduale se urmăreşte, în general, epurarea sau
pasivizarea tuturor substanţelor poluante, [14,15].
Epurarea apelor uzate se poate realiza prin metode ce se bazează pe procese fizice,
chimice şi biologice, care diferă în funcţie de tipul poluanţilor şi concentraţia lor în apă uzată.

17
 Apele uzate în compoziţia cărora se află materii organice, sunt poluate şi cu specii de
organisme care valorifică resursele de hrană respective şi care, în decursul dezvoltării lor, s-au
adaptat unor condiţii unilaterale de mediu. Aceste organisme constituie indicatorul biologic ce
caracterizează pozitiv gradul de încărcare al apei cu substanţe organice sau gradul de saprobitate.
Organismele respective sunt formate din bacterii, protozoare, alge. Determinarea organismelor
existente în apele uzate după sistemul saprobiilor care cuprine speciile de organisme
caracteristice apelor impurificate cu substanţe organice îşi găseşte o aplicare din ce în ce mai
largă. Astfel, prezenţa sau absenţa unor organisme poate oferi indicaţii asupra desfăşurării
procesului de epurare biologică din cadrul unei staţii de epurare. Aceeaşi observaţie este valabilă
şi în cazul proceselor de fermentare anaerobă a nămolurilor.
Varietatea organismelor în procesele tehnologice menţionate este mai mare faţă de cea
existentă în apele uzate brute unde speciile de organisme sunt foarte reduse, ceea ce impune
efectuarea de analize biologice, în mod sistematic, în staţiile de epurare.
Faţă de analiza chimică, analiza biologică a apelor uzate prezintă unele avantaje şi
dezavantaje. Avantajul cel mai important constă în valoarea ei retrospectivă. Dacă analiza
chimică oferă informaţii asupra unor caracteristici ale apei valabile numai pentru momentul
prelevării probelor, analiza biologică furnizează date medii ce oglindesc situaţia în trecut pe o
perioadă îndelungată de timp. Acest avantaj este consecinţa aşa-numitei inerţii biologice ce
caracterizează materia primă. Reacţia unui organism, răspunsul acestuia faţă de factorii de mediu
(temperatură, oxigen, pH) nu au loc imediat, ci se petrec într-o anumită perioadă de timp.
Analiza biologică, în schimb, nu poate furniza valori cantitative asupra proceselor de
poluare şi nici nu poate indica natura poluantului. În această situaţie, metodele de analiză fizico-
chimică a apelor uzate se completează reciproc cu metodele de analiză biologică. Dacă o poluare
puternică nu este greu de identificat, în schimb când intervine o poluare slabă se poate pune în
evidenţă numai printr-o analiză atentă a condiţiilor biologice corelate cu datele chimice.
Autoepurarea este un proces natural complex (fizico-chimic, biologic şi bacterilogic)
prin care impurificarea unei ape de suprafaţă receptoare, curgătoare sau stătătoare, se reduce
treptat odată cu îndepărtarea de sursa de impurificare.
Indiferent de receptor şi de natura impurificării, procesele de autoepurare sunt
asemănătoare, însă diferă desfăşurarea lor ca durată, ca amploare, ca ordine de succesiune sau ca
măsură în care iau parte toate felurile de procese specifice, sau numai unele dintre acestea,
depind de caracteristicile receptorului şi ale poluanţilor introduşi în acestea. Capacitatea de
autoepurare a apelor receptoare nu este nelimitată, aceasta putând varia în timp chiar dacă
caracteristicile apelor receptoare rămân relativ constante.
Procesul de autoepurare se realizează, în esenţă, prin îndepărtarea din masa de apă
supusă procesului a materiilor solide în stare de suspensie, sau prin transformarea pe cale
chimică sau biochimică a unor substanţe poluatoare. Factorii care intervin în procesul de
autoepurare sunt foarte numeroşi şi sunt de natură fizică, chimică, şi biologică sau factori de
mediu. Aceştia pot interveni în proces simultan sau într-o anumită succesiune, însă între acţiunile
acestor factori există anumite interdependente, astfel încât momentul în care intră în acţiune un
anumit factor şi intensitatea cu care acţionează este de a regla condiţionat de acţiunile altor
factori, [34].
Factorii care influenţeazã procesul de autoepurare
Autoepurarea constã în principal din fenomenul de îndepãrtare a suspensiilor ce includ un
proces de sedimentare şi un proces de neutralizare a incãrcãturii organice. Sã amintim cã

18
suspensiile din apã (organice) pot fi sedimentabile sau dizolvate.Ultimele,cele dizolvate, pot fi
inlãturate numai pe cale biochimicã. Dinamică procesului de autoepurare, depinde de o serie de
factori fizici, chimici şi biologici, [25].
Factorii fizici
Printre principalii factori care intervin în procesul de autoepurare vom aminti:
Sedimentarea: am amintit cã suspensiile din apele impurificate aparţin la douã tipuri de
suspensii – sedimentabile şi dizolvate (nedecantabile). Apele impurificate cu substanţe organice
se caracterizeazã printr-o turbiditate foarte ridicatã (aspect – cenuşiu) datoratã în mare parte şi
substanţelor coloidale care sunt nedecantabile, aflându-se în stare de suspensie. Suspensiile
decantabile, prin depunerea lor pe fundul bazinului, vor determina un proces de limpezire al
apei, urmând ca suspensiile nedecantabile sã fie atacate de bacterii sau consumate de alte
microorganisme sau chiar de unele macrofite. Sedimentarea este condiţionatã de natura
suspensiilor organice sau anorganice (grele, uşoare) caracteristicile apei:
 greutate specificã
 viteza de curgere
 vâscozitate
 temperatură
În ceea ce priveşte natura suspensiilor, acestea se depun mai repede dacã sunt mai grele şi
dacã apa este mai puţin agitatã. La fel, dacã vom avea substanţe organice, ele prin descompunere
vor putea forma gaze, care vor ridica din nou suspensiile uşoare în masa apei. Greutatea
specificã a apei, temperatura diferitã, va determina caracteristicile de amestec ale apelor şi în
mod special diluţia cu efecte majore asupra procesului de autoepurare.
Lumina influenţeazã direct sau indirect reacţiile chimice şi procesele biologice
(fotosinteză, temperatură). Pãtrunderea ei în masa apei condiţioneazã zona foticã, trofogenã;
poate avea şi un efect bactericid, contribuind la distrugerea bacteriilor parazite.
Temperatura influenţeazã toate procesele fizico-chimice şi biologice care acţioneazã în
procesul de autoepurare:
 viteza de sedimentare a suspensiilor
 viteza unor reacţii chimice
 regimul de oxigenare
 descompunerea bacterianã
 toxicitatea unor substanţe
Factorii care intervin în temperatura apei, exceptând cei climatici, sunt: curenţii,
mişcarea apei. Mişcarea apei în primul rând intervine în amestecul apelor (uzate cu al
receptorului). Dupã care se va determina viteza de aerare şi viteza de sedimentare, ambele
determinând: popularea bazinelor cu organisme succesiunea biocenozelor (zonelor saprobe).
În râuri, pe lângã mişcarea apei pe longitudinalã, izvor-vãrsare, apar şi mişcãri neregulate,
produse de neregularitãţile fundului (vârtejuri). Acestea influenţeazã, la rândul lor:
 procesul de amestec al apelor
 transportul aluviunilor
 depunerea şi repartizarea aluviunilor (suspensiilor)
 aerarea
Factori chimici joacă un rol foarte important în procesul de autoepurare, contribuind
direct şi/sau indirect la crearea condiţiilor de viaţă a organismelor din apa supusă procesului.

19
Dintre aceştia, factorii chimici cu cea mai mare importanţă sunt oxigenul (de concentraţia
acestuia depinzând intensitatea de descompunere a materialelor organice poluante, oxidarea unor
substanţe minerale poluante şi popularea cu organisme a sistemelor acvatice) şi bioxidul de
carbon (care constituie sursă principală de carbon pentru sintetizarea substanţelor organice de
către plante).
Procesul de autoepurare mai este influenţat şi de alţi componenţi chimici din apă, care
contribuie la crearea condiţiilor de viaţă ale organismelor acvatice sau favorizează unele reacţii
chimice sau biochimice, cum ar fi: fierul, manganul, azotul, fosforul, potasiul, sulful, siliciul,
magneziul, aluminiul şi unele oligoelemente, [25].
Factorii biologici care intervin în procesul de autoepurare sunt organismele acvatice şi
anume: bacteriile, protozoarele, macrovertebratele şi plantele clorofiliene. Dintre aceşti factori,
rolul principal în autoepurare îl au bacteriile, restul organismelor, cu puţine excepţii, continuând
transformările iniţiate de bacterii, eventual stimulând unele dintre ele.
Unele dintre bacteriile din apă (împărţite în autotrofe şi heterotrofe, după modul de
nutriţie) se dezvoltă în prezenţa oxigenului molecular, dizolvat în apă, şi poartă numele de
bacterii aerobe, acestea având rolul principal în procesul de autoepurare a apei. Alte bacterii din
apă utilizează în procesele metabolice oxigenul combinat chimic din apă (din sulfati, azotiţi, etc.)
şi poată numele de bacterii anaerobe, acestea având un anumit rol şi în procesul de autoepurare a
apei, dar mai ales în procesele din interiorul sedimentelor de pe fundul apelor. Având în vedere
că principala caracteristică a bacteriilor este capacitatea extraordinară de adaptare, există bacterii
care se dezvoltă atât în prezenţa oxigenului molecular liber din apă, cât şi în prezenţa oxigenului
legat chimic, acestea purtând numele de bacterii facultativ aerobe.
În general toate procesele biologice bacteriene se produc într-o multitudine de trepte
susccesive, care dacă se desfăşoară în echlibru, descompun materia organică (poluatoare) din
apă, în bioxid de carbon şi apă, în cazul proceselor aerobe, şi în bioxid de carbon şi metan, în
cazul proceselor anaerobe, [25].

1.2 Metode de epurare a apelor uzate

Combaterea poluării apelor se realizează prin măsuri ce urmăresc, în primul rând, prevenirea
poluării apelor. Pentru multe ramuri industriale, pentru zootehnie şi diverse activităţi sociale,
modalitatea cea mai eficientă de combatere şi limitare a poluării este epurarea apelor uzate
înainte de evacuare. Prin această operaţie, apele uzate sunt supuse unor tratamente succesive,
prin care conţinutul de poluanţi este diminuat, astfel încât, în urmă diluării cu apele râurilor în
care ajung să înregistreze concentraţii cât mai mici.
Epurarea apelor uzate se poate realiza prin metode ce se bazează pe procese fizice,
chimice şi biologice, care diferă în funcţie de tipul poluanţilor şi concentraţia lor în apa uzată. Se
poate face o clasificare a acestor metode luând în considerare tipul procesului care stă la baza
metodei de epurare:
 Epurare mecanică
 Epurare chimică
 Epurare biologică
 Epurare avansată
sau considerând operaţiile şi procesele unitare necesare pentru a realiza îndepărtarea
poluanţilor, într-un anumit stadiu al sistemului de epurare în:

20
  Epurare primară
 Epurare secundară
 Epurare terţiară (avansată)
Asocierea celor trei faze de epurare, mecanică, chimică şi biologică a fost concepută în
vederea obţinerii unui randament sporit de îndepărtare a impurităţilor existente în apele reziduale
brute, pentru redarea lor în circuitul apelor de suprafaţă la parametrii avizaţi de normele în
vigoare. Astfel, treapta de epurare mecanică a fost introdusă în procesul tehnologic în scopul
reţinerii substanţelor grosiere care ar putea înfunda canalele conductelor şi bazinele existente sau
care prin acţiunea abrazivă ar avea efecte negative asupra utilajelor, [16].

1.2.1 Epurare mecanică

Se mai numeşte epurare primară şi se bazează pe procese fizice de separare a poluanţilor
din apele uzate.
Epurarea mecanică realizează în prima etapă îndepărtarea materiilor grosiere în
suspensie, mai mari de 1 milimetru, în general solide organice plutitoare, prin reţinerea lor pe
grătare şi site. În a două etapă, prin procese de decantare gravitaţională, în instalaţii numite
deznisipatoare, se îndepărtează suspensiile constituite din particule minerale (sol şi nisip).
Ape
Ape uzate
uzate Centrală
Centrală
Centrală
termică
termică
termică

Grătare
Grătare Dezintegrator
Dezintegrator
Dezintegrator

Deznisipatoare
Rezervor de
gaze

Separatoare
de grăsimi

Rezervor de
Decantoare
fermentare
primare
metanică
decantate

Ape de drenaj Platformă de uscare

Ape

a nămolului

Emisar

Figura 1.4. Epurarea mecanică, [16]

Materiile grosiere se îndepărtează pentru protejarea pompelor şi evitarea înfundării
conductelor. Apele uzate, după primele două etape, sunt conduse în instalaţii numite decantoare
primare, unde se sedimentează restul de substanţe în suspensie şi parţial cele aflate în dispersie
21
coloidală, care conţin şi substanţe organice. Există mai multe tipuri de decantoare, în funcţie de
natura apelor şi procedeul aplicat. Decantoarele sunt construcţii din beton de formă
dreptunghilară sau radială în care apa uzată curge cu viteză mică pentru a grăbi depunerea
particulelor în suspensie. Nămolul rezultat din depuneri e colectat, periodic şi evacuat din
instalaţie. Unele staţii de epurare mecanice sunt prevăzute suplimentar cu separatoare de uleiuri
şi grăsimi, [16].

1.2.2.Epurare chimică
Această metodă utilizează pentru îndepărtarea poluanţilor prin procese chimice şi fizico-
chimice. Metoda se aplică apelor uzate industriale şi altor categorii de ape când se urmăreşte o
epurare rapidă şi eficientă. Epurarea chimică se aplică atât poluanţilor în suspensie, cât şi celor
dizolvaţi.
Astfel materiile în suspensie fină care nu se decantează în decantorul primar, ele aflându-
se dispersate coloidal, se elimină cu ajutorul unor reactivi chimici, numiţi coagulanţi, se mai
folosesc şi coagulanţi sintetici numiţi polielectroliţi. Aplicarea produsului de decantare cu
coagulanţi, asigură eliminarea materiilor în suspensie şi reduce conţinutul de substanţe organice
dizolvate.
Influent

Treapta
mecanică Nămol
primar

Staţie de preparare
Bazin de amestec
şi dozare a reactivilor
şi de reacţie
Treapta
chimică
Decantor secundar
Nămol
secundar
Efluent
Emisar

Figura 1.5. Epurarea mecano-chimică, [16]

Pentru eliminarea poluanţilor dizolvaţi se recurge la reacţii chimice în care reactivul

introdus formează cu poluantul un produs greu solubil, care se depune pe fundul bazinului de
reacţie sau e descompus sau transformat într-o substanţă inactivă. Astfel se pot elimina din
soluţie: metale grele, cianuri, fenoli şi coloranţi. Ca reactivi se utilizează laptele de var, clorul şi
ozonul.
Apele uzate acide sau alcaline, datorită agresivităţii lor chimice, se supun preepurării,
operaţie ce constă în neutralizarea lor în bazine cu ajutorul unor reactivi chimici.

22
1.2.3. Epurare biologică
I se mai spune epurare secundară şi se aplică pentru eliminarea din apă a poluanţilor
organici biodegradabili, care pot constitui hrană pentru microorganisme.
Eliminarea substanţelor organice dizolvate în apă se face prin absorbţia lor la suprafaţa
celulelor, microorganismelor, în principal bacterii.
Ca urmare apar noi celule de bacterii şi aşa numiţi metaboliţi (bioxid de carbon ,săruri minerale).

Ape uzate

Grătare Dezintegratoare Centrală termică

Deznisipatoare

Rezervoare
Separatoare de gaze
de grăsimi

Decantoare Rezervoare
primare de fermentare
metanică

Platforme de
Biofiltre Staţie pompare nămol
uscare
a nămolului
Concentrator de
Decantoare nămol

secundare Ape de drenaj

Bazin de
Staţie clorinare contact
Ape epurate

Figura 1.6. Epurarea biologică, [16]

Se practică trei procedee principale de epurare biologică.

1. Cu nămol activ
Instalaţia de epurare include un bazin de aerare numit aerotanc, în care apa uzată
provenită de la decantorul primar este aerată puternic cu ajutorul unor dispozitive de insuflare a
aerului şi un bazin de sedimentare- decantorul secundar. Nămolul sedimentat în decantor este
utilizat parţial pentru însămânţarea aerotancului, iar excesul este îndepărtat sau condus în altă
instalaţie a staţiei de epurare.
2. Cu biofiltre

23
 Instalaţia de epurare conţine biofiltru propriu-zis, care este un turn de 1-4 metri înălţime, ce
conţine o umplutură de material inert, formată din piatră sau mase plastice, şi un decantor
secundar.
Apa uzată provenită de la decantorul primar este introdusă prin partea superioară a
biofiltrului şi cade liber pe materialul de umplutură, contra curent cu aerul. În timp ce la nămolul
activ biocenoza este relativ uniformă în masa aerotancului, datorită agitării continue a apei, în
biofiltru are loc o stratificare a grupelor pe înălţime, în funcţie de gradul de epurare realizat.
3. Cu iazuri de oxidare
Se utilizează de obicei ca un procedeu de epurare globală pentru ape uzate cu volum relativ
mic. Iazul biologic poate fi amenajat în bazine de pământ cu adâncime mică, sub un metru şi
dotat sau nu cu instalaţii de agitare şi reaerare. El poate prelua toate operaţiile efectuate în
treptele staţiei de epurare, sau poate fi utilizat în completarea decantoarelor primare ca treaptă de
epurare biologică, aşa cum se practică de obicei pentru epurarea apelor uzate provenite de la
fermele zootehnice. Populaţiile de microorganisme care participă la epurare, în iazuri sunt
aceleaşi ca şi în instalaţii şi în plus se adaugă şi algele care prin procesul de fotosinteză aduc un
aport de oxigen. În plus algele asimilează pentru hrană proprie, ionii de amoniu şi sărurile
fosfatice care rezultă din descompunerea substanţelor organice şi de către bacterii, realizând în
acest mod epurarea apelor şi sub acest aspect.

1.2.4. Epurare avansată

Prin aplicarea procedeelor de epurare mecanică şi biologică nu pot fi eliminate din apele
uzate multe dintre substanţele, organice nedegradabile biologic, astfel încât, pentru unele
folosinţe importante, cum sunt alimentările cu apă pentru populaţie şi unele alimentări
industriale, epurarea clasică, convenţională, nu este suficientă. Este necesară o epurare mai
avansată din punct de vedere al îndepărtării poluanţilor şi datorită neutilizării surselor de apă,
care conduce la concentrarea poluanţilor neepuraţi în treapta primară şi secundară.
Epurarea avansată a apelor uzate, ca şi a apelor reutilizate se poate obţine prin aplicarea
procedeelor care se bazează pe procesele fizico-chimice cunoscute şi folosite deja în tehnologiile
chimice de fabricaţie; adsorbţie, extracţie, distilare, spumarea, denitrificarea, schimbul ionic şi
oxidarea chimică.
a). Procedee de epurare cu adsorbţie
Se aplică pentru eliminarea cantităţilor mici de substanţe organice rămase după epurarea
biologică. În practică se utilizează, în special, pentru epurarea avansată a fenolilor, detergenţilor
şi a substanţelor care pot împrumuta miros şi gust neplăcut apei de băut.
Ca material adsorbant se utilizează, cel mai des cărbunele activ obţinut prin condiţionarea
specială a cărbunelui vegetal sau fosil.
b). Procedeul de epurare cu schimbători de ioni.
Se aplică în general pentru demineralizarea apelor uzate sau de alimentare, sărurile
organice nefiind epurate în instalaţii clasice. Schimbătorii de ioni se utilizează frecvent pentru
eliminarea poluanţilor minerali aflaţi în apă sub formă ionică: fenoli, detergenţi şi coloranţi.
c). Procedeele de oxidare chimică
Utilizează o gama largă de produşi chimici cu proprietăţi oxidante, dintre care cele mai
uzuale sunt substanţele care degajă oxigen: ozonul, apă oxigenată şi clorul cu produşii săi, [16].

24
 Figura 1.7. Schema tehnologică a unei staţii de epurare avansată, [16]

Figura 1.8. Staţie de epurare avansată, prevăzută cu treaptă terţiară de epurare, [2]

1.3. Tipuri de staţii de epurare a apelor uzate menajere

Staţia de epurare poate funcţiona cu una, două sau trei trepte după provenienţă şi
caracteristicile apelor uzate. Astfel, apele uzate provenind din industriile prelucrătoare ale
materiilor prime şi ale materialelor anorganice necesită, după caz, tratamente în treapta
mecanică, treapta chimică sau ambele trepte în succesiune. Apele uzate provenind din industria
prelucrătoare de materii prime organice, ca şi cele provenite din activitatea socială şi zootehnică,
necesită, după caz, tratament mecano-chimic, mecano-biologic sau mecano-chimic-biologic, în
succesiune.
25
 În instalaţia de epurare se urmăreşte, în general, epurarea sau inactivitatea tuturor
substanţelor care pot polua mediul înconjurător. Astfel, materiile organice, reţinute în
separatoarele mecanice şi în decantorul primar, împreună cu o parte din depunerile decantorului
secundar sunt trecute în instalaţia numită metatanc şi supuse unui proces de fermentaţie
anaerobă.
Prin această operaţie, substanţele volatile, cu miros neplăcut, rezultate în urma hidrolizei
enzimatice a substanţelor organice, îndeosebi a lipidelor şi protidelor, sunt transformate în gaz
metan şi bioxid de carbon.
În continuare, reziduul obţinut în metatanc, nămolul, este deshidratat de paturile de uscare,
de unde rezultă un produs în mare parte mineralizat şi în general inactiv. Pe de altă parte, apa
reziduuală din decantorul secundar este trecută printr-o instalaţie de dezinfecţie, în care apa este
tratată cu clor şi în acest mod cea mai mare parte a bacteriilor, în formă vegetativă, este distrusă,
răul receptor primind o apă cu potenţial infecţios mai redus.
Schemele tehnologice de epurare menţionate sunt deseori completate, în practică, cu
diferite instalaţii şi mecanisme suplimentare cu scopul asigurării unei eficienţe avansate. La
fiecare treaptă de epurare, timpul de staţionare al apelor uzate variază între 30 minute şi 2 - 4 ore,
funcţie de tehnologia aplicată.
Apele uzate industriale au de regulă nivele înalte de încărcare cu poluant şi mai ales au
caracteristici frecvent foarte diferite de cele uzate fecaloid-menajere.
De aceea ele nu pot fi epurate direct în staţiile de epurare orăşeneşti, ci trebuie supuse unui
proces de preepurare specifică, adaptată naturii poluantului sau poluanţilor în cauză, şi apoi
eventual descărcate în canalizarea orăşenească şi duse la staţia clasică de epurare.
Se poate face şi o staţie complet separată pentru apele industriale, care să asigure epurare
până la nivelul la care pot fi descărcate legal în emisar. O asemenea staţie complet separată se
poate justifică economic la mari întreprinderi. La noi în ţară s-a realizat un astfel de experiment
la centrul de cercetare ştiinţifică Piatra Neamţ.
Modul natural de purificare a apelor reziduale descoperit în mlaştinile populate cu
macrofite, a fost testat în laborator, unde a fost îmbunătăţit şi modificat astfel încât să se poată
folosi la tratarea apelor poluate instalaţii de purificare. Biomasa este compusă din: Typha
angustifolia, Typha latifolia (păcură), Scirpus lacustria (rogos), Phragmites australis (stuf) şi Iris
pseudacorus (stânjenel).
Apele industriale uzate sunt şi cele ce provin din spălarea gazelor, inclusiv a celor de la
centralele termice sau termoelectrice, unde apele încarcă bioxid de sulf, rezultând gaze mai puţin
poluante pentru atmosferă dar ape foarte poluate, ce trebuie epurate.
Uneori apele uzate industriale au încărcări de poluanţi pentru care nu există tehnologie de
epurare adecvată, singura soluţie rămânând în acest caz injectarea profundă, [16].
Staţiile de epurare a apelor uzate se pot clasifica după mai multe criterii astfel:
 După obiectivele pe care le deservesc, [25]:
Staţiile de epurare locale sunt staţii de preepurare şi deservesc în special unităţi industriale şi
agrozootehnice şi au ca scop reţinerea substanţelor periculoase sau valoroase până la un grad de
epurare încât acestea să se încadreze în normele admise pe deversarea în canalizarea cantralizată.
Staţiile de epurare generale, denumite şi urbane realizează epurarea apelor provenite din reţeaua
de canalizare a localităţilor în care se pot găsi ape uzate menajere, ape industriale, ape meteorice
şi de suprafaţă de drenaj în proportii variabile.
 După numărul de trepte pe care îl conţine staţia de epurare:

26
 -staţii de epurare cu o singură treaptă (mecanică)
-staţii de epurare cu 2 trepte (epurare mecano-biologică, epurare mecano-chimică)
-staţii cu 3 trepte (staţii mecano-biologice completate cu o treaptă terţiară pentru epurarea
terţiară şi avansată).
În continuare sunt prezentate tipuri de staţii de epurare întâlnite atât în ţără cât şi în
străinătate.
1. Staţia de epurare a oraşului Buzău
Staţia de epurare a apei uzate de la Buzău este situată în partea de est a oraşului în
apropierea râului Buzău şi a fost construită iniţial în două etape: în 1964-65 şi în 1975-76. În
scopul atingerii parametrilor de calitate ai apei impuşi de normele Europene, OTV a realizat
pentru Regia de Apă a Municipiului Buzău un proiect de reabilitare al staţiei de epurare.
Proiectul cuprinde echipamente noi şi performanţe în vederea optimizării procesului de
epurare pentru că apa rezultată în urma procesării să poată fi deversată în răul Buzău în
parametrii care să nu afecteze echilibrul natural. Staţia a fost proiectată pentru un debit de 46.000
m3/zi şi o capacitate de tratare de 235.000 locuitori echivalenţi. Lucrările de reabilitare au constat
în refacerea întregii filiere de tratare şi anume:
a. Grătare fine: faza de pretratare, destinată să reţină suspensiile voluminoase, nisipul, grăsimile
şi uleiurile, a fost dotată cu grătare rare şi dese şi echipamente pentru pompare, deznisipare şi
degresare;
b. Decantor primar: decantarea primară a fost reabilitată pentru a reţine o parte din poluarea în
suspensie pentru optimizarea capacităţii fazelor ulterioare de epurare;

Figura 1.9. Grătarele fine, decantorul primar al stației de epurare din Buzău, [35]

c. Bazine de aerare: tratarea a fost realizată prin procedeul cu nămol activat ce va permite
reducerea poluării carbonice;

Figura 1.10. Bazinul cu nămol şi decantorul secundar din staţia de epurare Buzău, [35]

27
d. Îngroşător nămol: în linia de tratare nămol au fost incluse etapele de îngroşare, fermentare
anaerobă mezofilă şi deshidratare prin centrifugare;
e. Stocare biogaz: biogazul rezultat de la fermentarea nămolurilor va fi valorificat energetic
printr-un sistem de cogenerare pentru încălzirea fermentatoarelor şi producerea de energie
electrică.
Echipamentele utilizate provin exclusiv de la furnizori consacraţi.Astfel disponibilitatea
pieselor de schimb şi service-ul post-garanţie sunt asigurate la cel mai înalt nivel, [35].

2. Staţia de Epurare din cartierul clujean Someşeni, Cluj-Napoca

Noua staţie de epurare a apei uzate din Cluj-Napoca, a treia ca mărime din ţară după
extindere şi cel mai mare proiect construit prin programul POS Mediu în perioada 2007-2013,
este o staţie modernă care combină procesul de epurare şi ecologizare a apei uzate cu tehnologia
de prelucrare şi utilizare a nămolului pentru a produce biogaz şi pentru a genera astfel energie,
care asigură 45% din independenţa energetică a staţiei”, se arată în comunicatul remis de UTI
Grup.

Figura 1.11. Vedere asupra staţiei de epurare din cartierul Someşeni, Cluj-Napoca, [36]
Compania mai precizează că pe parcursul derulării lucrărilor staţia a fost operaţională,
fiind asigurată continuitatea fluxului de epurare a apei menajere produsă de cei aproximativ
367.000 de locuitori ai oraşului Cluj-Napoca şi respectarea parametrilor fizico-chimici şi
biologici privind deversarea în răul Someş.
Procedeele de epurare utilizate: mecanice, mecanico-chimice şi biologice 6 linii de
epurare cu un volum de 180.000 m3.
Este dotată cu centrală de cogenerare cu 3 unităţi care asigură o putere instalată de 1,237
kW şi gazometru nou cu un volum de 2000 m3. De asemenea are un laborator de analize fizico-
chimice şi biologice dotat cu echipamente performante, [36].

3. Staţia de epurare a apei uzate urbane de la Glina

Procesele tehnologice şi biologice se manifestă în trei etape de tratare a apelor reziduale.
În prima treaptă corpurile de dimensiuni mai mari care plutesc în apa Dâmboviţei sunt reţinute
de o serie de grătare. Curăţarea apei de acestea se face într-un mod asemănător cu gestionarea
gunoiului menajer, luând drumul rampei de gunoi sau a incineratorului de nămol. În continuare,
apa trece prin nişte site cu un rol identic ca cel al grătarelor, dar au ochiuri dese, reţinând
28
corpurile solide cu diametru mai mic. După decantare substanţele adunate la suprafaţă (grăsimi,
substanţe petroliere) se înlătură, iar nămolul depus pe fund se trimite la metantancuri, [38].

Figura 1.12. Vedere asupra stației de epurare a apelor uzate de la Glina, [38]

Figura 1.13. Schemă simplificată a procesului tehnologic de epurare a apelor uzate în staţia de
la Glina, [38]
4. Staţia de epurare a apelor uzate din Dej
La Dej se va inaugura oficial, în curând, noua şi moderna staţie de epurare a apelor uzate
din oraş. Investiţia, demarată în 2009 de Compania de Apă Someş Cluj, cuprinde, de asemenea,
şi reabilitarea staţiilor de pompare a apelor uzate de pe stradă N. Titulescu şi 1 Mai (zona Gării).

Figura 1.14. Vedere asupra statiei de epurare de la Dej, [37]

29
 Situată pe malul drept al Someşului (în dreptul localităţii Urişor), pe amplasamentul celei
vechi, staţia de epurare este compusă din:
 treaptă mecanică (clădire grătare rare şi dese, deznisipator, separator de grăsimi, canal
Parshall, decantoare primare, camera de distribuţie, staţie de suflante pentru
deznisipator).
 treaptă biologică (bazine de aerare, staţie de suflante pentru bazinele de aerare,
decantoare secundare, staţie de pompare nămol, camera de distribuţie).
 treaptă terţiară (staţii de pompare a nămolului, îngroşare pentru nămol, staţie de
deshidratare nămol şi staţie de îngroşare mecanică a nămolului, digestor anaerob, staţie
de cogenerare, compusă dintr-un generator de curent electric şi un cazan, care vor
funcţiona cu biogaz, rezervor pentru înmagazinarea biogazului).
Ca o noutate pentru staţia dejeana, trebuie subliniată existenţa treptei terţiare (care nu se
regăseşte la toate staţiile de epurare), având rolul de a înlătura compuşii în exces (nutrienţi – azot
şi fosfor) şi a asigura dezinfecţia apelor (de exemplu prin clorinare). Eliminarea azotului în exces
se face biologic, prin nitrificare (transformarea amoniului în azotit şi apoi azotat), urmată de
denitrificare, respectiv transformarea azotatului în azot ce se degajă în atmosferă.
Eliminarea fosforului se face tot pe cale biologică sau chimică. În urma trecerii prin
aceste trepte apa trebuie să aibă o calitate acceptabilă, care să corespundă standardelor pentru ape
uzate epurate. În final apa epurată este restituită în emisar, în cazul Dejului, rîul Someş, [37].

5. Staţia de epurare de capacitate mare Geiselbullach din apropierea Munchen-ului,

capacitate de 250.000 locuitori
Avantajele utilizării acestui tip de staţie de epurare a apelor uzate:
 Creşterea eficienţei staţiilor de epurare existente;
 Reducerea costurilor de investiţie pentru proiectele noi;
 Creşterea conţinutului de substanţă uscată fără a creşte încărcarea în decantorul
secundar;
 Eliminare excelentă a azotului;
 Siguranţă ridicată în cazul încărcărilor hidraulice ridicate şi a vârfurilor de debit;
 Reducerea nămolului în exces;
 Creşterea stabilităţii procesului;
 Control facil al aerării şi al substanţelor biologice în timpul funcţionării, [5].

Figura 1.15. Staţia de epurare de capacitate mare Geiselbullach, [5]

1. influent de la staţia de pompare; 2. treapta mecanică; 3. deznisipator separator de grăsimi;
4. debitmetru; 5. bzinul cu nămol activat, pentru nitrificare şi denitrificare; 6. decantor secundar;
7. monitorizare efluent; 8. staţie de pompare nămol în exces şi de recirculare.
30
 Figura 1.16. Vedere de sus a staţiei de epurare Geiselbullach, [5]

 Staţiile de epurare cu o singură treaptă (mecanică) sunt utilizate pentru

epurarea apelor cu o încărcătură mică de substanţe organice şi chimice predominând
particulele minerale în suspensie dar şi impurităţi grosiere. Metoda constă în:
- reţinerea corpurilor şi suspensiilor mari (grosiere) din apele uzate;
- sedimentarea sau decantarea pentru separarea materialelor solide fine în suspensie;
- flotarea impurităţilor cu densitate mai mică decât a apei sau care sunt aduse prin
agregare la această situaţie;
- filtrarea şi centrifugarea care sunt metode fizice folosite în general la prelucrarea
nămolurilor;
- dezinfecţia cu raze UV.

Figura 1.17. Schema epurării mecanice, [25]

31
  Staţii de epurare în două trepte
Există două tipuri reprezentative de astfel de staţii, şi anume:
- mecano- biologică;
- mecano- chimică.
Staţia de epurare produsă de SW Umwelttechnik România, prezentată în figura de mai
jos, este destinată epurării apelor menajere. Epurarea constă din două faze: epurare mecanică şi
epurare biologică. Epurarea mecanică se produce în bazin separat şi particulele sedimentabile se
depun la fund. În alt bazin se produce curăţarea biologică secvenţială. Apa generată într-o
unitate de timp se tratează în şarje (cantităţi bine determinate). A doua epurare, cea biologică, se
produce în cicluri: încărcarea bazinului cu apă uzată, oxigenare, decantare, evacuare apă curată
în emisar toate astea fiind dirijate de o unitate de comandă. Staţiile de epurare se dimensionează
în funcţie de debitul de apă, de încărcarea apei rezultate, astfel preţurile se calculează în funcţie
de caz, [45].

Figura 1.18. Staţie de epurare mecano-biologică,[45]

Figura 1.19. Schema clasică a unei staţii mecano-chimice, [25]

32
 Staţiile de epurare mecano-chimice cuprind două trepte de epurare, una mecanică şi una
chimică, fiind utilizate de obicei pentru epurarea apelor industriale. Eficienţa unor astfel de staţii
constă în reducerea unor cantităţi de suspensii şi coloizi cu 60% - 85%, [25].

1.4. Instalaţii şi echipamente din treapta mecanică a staţiilor de epurare

Epurarea mecanică presupune o succesiune de procese fizice prin care are loc
îndepărtarea impurităţilor nedizolvate din apele uzate, în principal a materiilor in suspensie şi a
substanţelor nemiscibile separabile gravitaţional. În acest scop, schema de epurare cuprinde pe
linia apei, după caz, funcţie de calitatea apelor uzate influenţe în staţia de epurare şi de
indicatorii impuşi pentru efluentul epurat.
Treapta epurării mecanice cuprinde în principal următoarele activităţi, căreia îi corepund
instalaţiile aferente:
 Separarea materialelor plutitoare aflate la suprafaţa apei;
 Separarea particulelor mari aflate în suspensie în apă;
 Reţinerea nisipului din apele uzate;
 Separarea uleiului aflat în apele uzate;
 Decantarea suspensiilor fine.
Epurarea mecanică reţine suspensiile grosiere. Pentru reţinerea lor se utilizează grătare,
site, deznisipatoare, separatoare de grăsimi şi decantoare.
Treapta mecanică este plasată în partea anterioară a staţiilor de epurare a apelor uzate şi
are scopul de a extrage prin procedee fizico-mecanice impurităţile grosiere (care mai sunt
denumite corpuri mari), suspensiile granuloase (nisip şi pietriş), suspensiile uşoare (în special
grăsimi şi uleiuri), suspensiile decantabile precum şi suspensiile nedecantabile aduse în urma
unui tratament adecvat în stare decantabilă, din apele supuse tratamentului.
Prin extragerea şi îndepărtarea din fluxul de apă uzată încă de la intrarea în staţia de
epurare a unor categorii de impurităţi cu influenţă negativă asupra bunei funcţionării a staţiei, aşa
cum sunt în special suspensiile grosiere şi suspensiile granuloase, se asigură o protecţie a tuturor
echipamentelor şi instalaţiilor staţiei împotriva unor fenomene deosebit de negative cum ar fi
uzuri prin abraziune sau coroziune, înfundări, deformări sau chiar distrugeri ale unor instalaţii şi
echipamente.
Categoriile de obiecte tehnologice din treapta mecanică, plasate în succesiunea fluxului
tehnologic tipic al staţiilor de epurare clasice sunt: instalaţiile de sitare, deznisipatoarele,
separatoarele de grăsimi, instalaţiile de coagulare-floculare şi decantoarele primare (care poartă
denumirea de primare din cauză că se găsesc în treapta mecanică, care este prima treaptă a staţiei
de epurare. De menţionat că în afară de instalaţia de coagulare-floculare, care este o instalaţie
chimică auxiliară, toate celelalte categorii de instalaţii lucrează după principii mecanice (sitare,
decantare, flotare) de unde şi denumirea de treaptă mecanică pentru această treaptă primară a
staţiei de epurare.
Grătare
Grătarele sunt construcţii din bare de oţel, care au rolul de a reţine corpurile şi suspensiile
mari din apele uzate.Sunt amplasate la intrarea apelor uzate în staţia de epurare.
Grătarele reţin corpurile grosiere plutitoare aflate în suspensie în apele uzate (cârpe,
hârtii, cutii, fibre, etc.). Materialele reţinute pe grătare sunt evacuate ca atare, pentru a fi
depozitate în gropi sau incinerate. În unele cazuri pot fi marunţite prin tăiere la dimensiunea de
0,5-1,5 mm în dezintegratoare mecanice.
33
 Din punct de vedere al distanţei libere dintre bare (notată cu b), grătarele se pot clasifica în:
 grătare rare, cu b = 50 – 150 mm;
 grătare dese: curăţire manuală, cu b = 40 – 60 mm; curăţire mecanică, cu b = 16 – 20 mm.
Grătarele rare se amplasează în amontele grătarelor dese. Ele pot fi plane sau curbe. La
staţiile de epurare aferente localităţilor sub 5000 de locuitori se prevăd numai grătare dese curăţite
manual. Pentru localităţi cu mai mult de 5000 locuitori se prevăd ambele tipuri de grătare.
În general, grătarele sunt formate din bare paralele, echidistante, prinse rigid pe suporţi
transversali, astfel încât lasă între ele spaţii libere denumite lumină. Menţinerea corpurilor lipite
pe grătar şi evitarea antrenării lor printre barele acestuia se realizează printr- o viteză reală de
trecere a apei prin grătar superioară valorii de 0,8 [m/s]. De regulă, viteza medie de trecere între
barele grătarului se alege în gama 0,8 – 1 [m/sec] valoare care se pot majora la debite maxime
până la 1,2 – 1,4 [m/s]. Este de remarcat că o mişcare hidraulică lentă nu asigură reţinerea pe
bare a materialelor şi că adoptarea vitezelor mici se face numai la prizele de apă la care captarea
se realizează prin grătare dispuse paralel cu sensul curgerii apei, astfel că pentru a fi captată, apa
face un unghi de 90°. În acest caz, viteza care se adoptă în faţa grătarului este de 0,075 – 0,1
[m/s], astfel încât să se evite antrenarea murdăriilor, a zaiului şi a debitelor solide în priză,
acestea continuându-şi curgerea în aval datorită vitezei apei de suprafaţă. De asemenea, viteza
mică de captare permite peştilor să se îndepărteze de grătar. Aceste grătare se aşează la faţă, fără
nici o retragere, ca să se evite formarea unor depuneri, [18].
După modul de curăţare a suprafeţei active a grătarelor acestea se pot clasifica în:
 grătare cu curăţare manuală;
 grătare cu curăţare mecanică;
De menţionat că, curăţarea mecanică a suprafeţei active de separare a grătarelor, pe lângă
faptul că asigură condiţii corespunzătoare de curgere a fluxului de apă uzată prin instalaţii de
sitare, evită formarea de depozite de gunoaie cu mirosuri neplăcute. Mai mult, prin asigurarea
unei curăţări mecanice a suprafeţelor active de separare a grătarelor se creează posibilitatea
automatizării procesului de lucru al instalaţiilor de sitare, mecanismele de sitare având o
funcţionare intermitentă comandată de valoarea pierderii de sarcină pe grătar, prin aceasta
realizându-se economie de forţă umană de muncă. În figura 1.25 este prezentată schema de
principiu a unui grătar cu curăţare mecanică, suprafaţa activă 1 a grătarului fiind raclată de un
sistem de greble (piepteni) care agăţă şi antrenează impurităţile reţinute către un jgheab de
evacuare 3.
Grătar de priza cu curăţire mecanică
În figura 1.20 se prezintă un grătar cu curăţire mecanizată. Maşina de curăţat grătare este
mobilă cu roţi care se deplasează pe şine, ce sunt dispuse paralel cu grătarul, amplasate pe
coronament. Maşina curaţă 1…2m deschidere de grătar, cu ajutorul unui carucior pe două roţi şi
a unei greble care este acţionată prin cabluri, astfel că la coborâre, este scoasă în afara grătarului,
iar la cursa de ridicare, culisează pe barele grătarului curăţând şi transportând reţinerile sus pe
coronament. Corpurile reţinute sunt descărcate într-un container plat susţinut pe patru roţi care se
deplasează odată cu maşina. Pentru golirea containerului acesta se poate desprinde de maşină.
În cazul alimentărilor cu apă din ţara noastră acest tip de grătar nu este justificat,
preferându-se grătare rare ce nu cer curăţire mecanică, dublate cu site sau grătare dese. Soluţia
este mai economică, mai eficientă şi mai uşor de exploatat, necreând o problemă a gheţii şi
zaiului. Grătarul de curăţre mecanizată poate fi utilizat la captările mari din lacurile de acumulare
prevăzute cu baraje şi hidrocentrale de vârf.
34
 Fig.1.20. Grătar cu priză de curăţire mecanică, [19]
1 – grătar cuplă; 2 – cadrul maşinii; 3 – roata de rulare; 4 – troliu de acţionare; 5 – cablu de
deplasare; 6 – cablu de oscilare; 7 – container pe roţi

Grătar curb cu curăţire mecanică

Grătarul curb cu curăţire mecanică, se utilizează doar pentru adâncimi mici de canal.
Barele grătarului sunt dispuse în secţiunea planului vertical după un arc de cerc de cca. 90°.
Curăţirea se efectuuează cu una, două greble montate la extremitatea unor braţe ce se
rotesc în jurul unui arbore orizontal, dispus perpendicular pe direcţia de curgere a apei. Pentru
evacuarea reţinerilor colectate de greblă, se adoptă mai multe soluţii: una are curăţitorul articulat
la cadru şi prevăzut cu amortizoare pneumatice, gen pompă de umflat cauciucuri, care elimină
şocul la căderea curăţitorului după descărcarea greblei. Alta cu contragreutăţi la capătul unor
braţe scurte prinse solidar de curăţitor, ceea ce permite pendularea şi amortizarea căderii. Ultima
soluţie are curăţitorul fixat de braţele greblei şi comandat de o greutate printr-un mecanism
similar celui bielă manivelă; poziţia în spaţiu a braţului greblei, pe de o parte, şi tendinţa greutăţii
să coboare sub punctul de articulaţie al pârghiei, pe de alta, conduc la mişcarea de curăţire, [36].

Fig. 1.21 Grătar curb cu curăţire mecanică, [36]

1-cadru; 2-grătar; 3-greblă; 4-curăţitor greblă; 5-mecanism antrenare.

35
 Descărcarea depunerilor se face, în general printr-un plan înclinat oscilant pe o bandă
transportoare dispusă transversal pe canal. Grătarul radial care în esenţă este un grătar curb, cu
arborele de curăţire vertical, nu se mai utilizează, pentru ca curăţirea se făcea sub apa,
reţinerile fiind apoi conduse la dezintegrator.
Depunerile de pe grătar sunt îndepărtate de obicei o dată pe zi, însă în perioadele cu
debite mai mari (pe timp de ploaie) se recomandă supravegherea continuă şi îndepărtarea lor mai
dese. De pe grătarele mai dese, depunerile sunt îndepărtate de 2-5 ori pe zi. Dacă depunerile sunt
îndepărtate mecanic, mecanismul trebuie să intre în funcţiune des, chiar continuu, pentru a nu se
produce înfundări consistente, care ar putea duce la bloc, [36].
Grătare cu curăţire manuală
Sunt de tip plan (figura 1.22), dispuse faţă de orizontală, înclinat la 60-75o, pentru a putea fi
uşor curăţate manual cu ajutorul unei greble. Curăţirea manuală se face de pe o pasarelă care, în
multe cazuri, se află la nivelul terenului. Întrucât deasupra nivelului apei din colectoarele de
canalizare, în care se adună reţinerile de pe grătare, se află gaze, mai grele decât aerul şi lipsite
de oxigen, este absolut necesar ca lucratorul, aflat pe pasarelă în poziţia de curăţare (adică
aplecat), să aibă capul deasupra nivelului terenului. Adâncimea maximă admisă între pasarelă şi
partea inferioară a grătarului este de 3m, [19].

Fig.1.22. Grătar plan cu curăţire manuală,[19]

1-umplutură din beton; 2-bara LT 60x8; 3-traversă; 4-pasarelă

Grătar plan cu curăţire mecanică din amonte

Prin comparaţie cu grătarul curb, grătarul plan cu curaţire mecanică (figura 1.23) este
destinat canalelor de mare adâncime. Grătarul este înclinat la 75-80o faţă de orizontală pentru a
uşura curăţirea.
Deşi sunt adoptate mai multe soluţii, în principiu curăţarea se face cu o grebla, condusă
de două lanţuri paralele, în mişcare de dus-întors. Coborârea se efectuează cu grebla îndepartată
de barele grătarului, iar la mişcarea de ridicare grebla este apăsată pe aceasta. În poziţia
superioară a greblei este antrenată o lamă de curăţire care descarcă reţinerile într-un cărucior,
tomberon sau pe o bandă rulantă. Schemele a, b, c din figura 1.23 indică diferitele sisteme de
descărcare ale greblei.

36
 Fig.1.23. Grătar plan cu curăţire mecanică pentru lăţimi de 0.5-1.6m, [19]
a-schema curăţătorului oscilant al greblei montate amonte; b-schema curăţătorului
oscilant al greblei montat aval; c-schema curăţătorului greblei fix, din cauciuc; d-soluţiie
constructive; 1-ghidaje; 2-grătar; 3-grebla; 4-curăţitor grebla; 5-mecanism de antrenare; 6-jgheab
de scurgere a reţinerilor; 7-beton de montaj

După formă suprafeţei active a grătarelor acestea se pot clasifică în:

 grătare plane cu suprafaţă activă netedă;
 grătare curbe cu suprafaţă activă netedă;
 grătare cilindrice cu suprafaţă activă netedă;
 grătare plane cu suprafaţă activă profilată;
 grătare cilindrice cu suprafaţă activă profilată.
După mişcările suprafeţei active şi organelor de curăţare, grătarele se pot clasifică în:.
 grătare cu suprafaţă activă fixă;
 grătare cu suprafaţă activă mobilă;
 grătare cu organe de curăţare a suprafeţei active fixe;
 grătare cu organe de curăţare a suprafeţei active mobile;
De menţionat că în general grătarele cu suprafaţă activă plană sunt de regulă fixe, fiind
prevăzute cu organe de curăţare mobile care raclează suprafaţă activă efectuând mişcări de
translaţie sau mişcări de rotaţie, în timp ce grătarele cu suprafaţă activă profilată sunt de regulă
mobile, efectuând mişcări de traslaţie, rotaţie sau secvenţiale, fiind dotate de regulă cu organe de

37
curăţare fixe, care desprind impurităţile reţinute pe suprafaţă activă a grătarului şi o dirijează spre
jgeaburile de evacuare, [19].
După valoarea unghiului de înclinare faţă de orizontală a suprafeţei active de reţinere a
grătarelor (unghiul α din figura 1.24), se întâlnesc următoarele situaţii [STAS 12431-86]:
 unghiul α între 30 - 45° - în cazul grătarelor dese cu curăţare manuală;
 unghiul α între 45 - 75° - în cazul grătarelor rare cu curăţare manuală;
 unghiul α între 45 - 90° - în cazul grătarelor cu curăţare mecanică.

Fig.1.24 Înclinarea faţă de orizontală a suprafeţelor active de reţinere a grătarelor, [19]

Grătare pentru staţiile de epurare
Pentru staţiile de epurare la care reţinerile sunt în cantităţi mari, circa 4…10dm 3/locuitori
şi an, se prevăd grătare cu curaţire mecanică. Excepţie fac staţiile de epurare mici la care
curaţirea poate fi efectuată manual, precum şi staţiile mijlocii în care grătarele rare sunt dispuse
ca protecţie în amonte de grătarele medii sau dese prevăzute cu curaţire mecanică. Reţinerile de
pe grătare sunt tratate, astăzi, cu reziduuri. Până nu demult aceste reţineri erau scoase din apă,
fărămiţate cu ajutorul dezintegratoarelor şi apoi reintroduse în circuit, în amonte de grătar.
Actualmente s-a renunţat la această soluţie din cauza maselor plastice care produceau perturbaţii
în exploatare pe circuitele de nămol (decantor primar, îngroşator de nămol) şi, în special, la
recircularea externă a nămolului la metatancuri. Totodată, prelucrarea şi reintroducerea în apa
uzată a unor murdării ce au fost odată extrase reprezintă un consum de energie nejustificat
economic, [39].

Grătare orizontale
Grătarele orizontale se utilizează la captarile de apă cu prize pe coronament, denumite şi
prize tiroleze. Grătarul se montează orizontal, fiind asemănător unui capac cu balamale înspre
aval. Axa de oscilaţie este orizontală, perpendiculară pe direcţia de curgere a râului (figura 1.25).
Barele grătarului au secţiunea trapezoidală, cu baza mare la partea superioară, circulaţia apei
fiind de sus în jos. Curăţirea grătarului se face hidraulic, prin simpla basculare spre poziţie
verticală. Apa râului circulă prin grătar în sens invers funcţionării şi, antrenând reţinerile,
produce spălarea. În acest timp adimisia apei în priză este oprită, [39].

38
 Fig.1.25. Grătar orizontal pentru priza tiroleză, [19]
a- grătar rar; b- grătar des; 1- ramă pentru batardou; 2- grătar în pozitie de lucru; 3- zona de
captare; 4- grătar rabatut în pozitia de curăţare
Din cauza faptului că există riscul obturării în mod accidental a grătarelor de către
depuneri, se procedează de obicei la realizarea unui by-pass paralel cu grătarul, pentru că în
cazul obturării, apa să poată ocoli grătarul şi să se ducă în staţia de epurare. În figura următoare
este prezentat principiul de realizarea a unui by-pass în paralel cu un grătar clasic.

Figura 1.26 Sistem de grătar cu by-pass [20]

Sitele
La intrarea în treapta mecanică a staţiilor de epurare a apelor uzate sunt prevăzute
echipamente pentru extragerea din apele uzate şi reţinerea impurităţilor grosiere denumite
generic instalaţii de sitare. Prin impurităţi grosiere se înţeleg corpuri sau murdării cum ar fi
crengi, frunze, hârtii, materiale textile, materiale plastice, materiale metalice, alte gunoaie care
sunt transportate de apele uzate plutind la suprafaţă sau în interiorul curentului. În mod uzual se
consideră că impurităţile grosiere reprezintă cca. 3 – 5% din totalul suspensiilor transportate de
apele uzate. Îndepărtarea impurităţilor grosiere este o măsură de protecţie absolut necesară
pentru obiectele tehnologice componente ale staţiilor de epurare, prin această contracarându-se
efecte deosebit de negative cum ar fi înfundări, deformări sau chiar distrugeri ale diferitelor
instalaţii şi echipamente, [4].
Tambur cu sită pentru apa uzată
Aceasta are o construcţie similară cu tamburul cu sită utilizat pentru alimentarile cu apă
în cazul debitelor mari în domeniul macrositării. Pentru debite relativ mici, echipamentul,
prezenţat în figura 1.29 se compune dintr-o tablă sprijinită la exterior pe patru role, câte două la
fiecare capăt, antrenarea realizându-se prin fricţiune. Toba este prevazută cu tablă perforată de
inox, în cazul produsului executat de IMAIA Cluj, sau cu bare de secţiunea trapezoidal ce
funcţionează cu efect Coandă. Diametrul tamburul este de 750 mm pentru tipul IMAIA Cluj şi
de 900, 1500 mm pentru tipul Vickerys. Tamburii sunt prevăzuţi la interior cu palete, dispuse

39
coloidal, astfel că prin rotire reţinerile sunt dirijate către un capăt în stare uscată. Apa uzată este
distribuită în interiorul tamburului, iar evacuarea lichidului sitat se face pe la partea inferioară.
Sitarea se face pe cca. 20% din suprafaţa sitei. În funcţie de mărimea ochiului de sită sau
a luminii barelor şi de provenienţa apei uzate se adoptă viteze de 0.05-0.15m/s înaintea secţiunii
strangulate, [39].

Fig.1.27. Sită tambur pentru ape uzate, [19]

A- admisie apă uzată; B- deversare; C- zona de lucru; D- colectare apă clarificată; E- zona de
deshidratare; F- descărcare solide; 1- paletele sitei; 2- sens de rotaţie; 3- descărcarea solidului; 4-
role susţinere; 5- evacuarea lichidului; 6- stavila de intrare cu pale; 7- deversor de amortizare; 8-
deversor de descărcare; 9- camera de amortizare; 10-intrare

Sită vibratoare
Sita vibratoare prezentată în figura 1.30 este similară unui ciur vibrator pentru
materiale granulate, cu diferenţa că sita este mult mai fină, având de exemplu ochiuri de 0.3-0.4
mm pentru apele provenite de la fermele de porci. Sita prezintă, prin construcţie capotaje pentru
dirijarea şi colectarea apei. Sita prezintă avantajul că nu cere spălare întrucât reţinerile cad
gravitaţional datorită vibrării şi a înclinării panoului. Prezintă însă dezavantajul funcţionării cu
şoc.
Alegerea ochiului sitei, a frecvenţei de vibrare şi a amplitudinii depinde de reţinerile ce
urmează a fi efectuate. Debitul admis este de cca. 20m3/h şi m2 şi se corectează în funcţie de
cantitatea de reţineri şi de mărimea ochiului sitei. Se recomandă să se adopte frecvenţa de 1Hz şi
amplitudinea de 80 mm, care se obţine un arbore cotit sau cu un mecanism cu excentric. Unele
soluţii constructive au încercat vibrarea cu motoare liniare fără a obţine rezultate avantajoase,
[39].

Fig.1.28. Sită vibratoare, [19]

1-vas colector; 2-ramă vibratoare cu sită; 3-grup de acţionare; 4-mecanism vibrator; 5-racord
flanşat
40
 Sită plană curaţită mecanic
Sită plană curaţită mecanic este destinată industriei alimentare. Echipamentul francez
similar, denumit Claromatic, este prezentat în figura 1.29. Acesta se compune dintr-o tablă
perforate dispusă înclinat la un unghi de 60o faţă de orizontală, iar pe partea amonte este prevăzut
un raclor cu lanţ având raclete din cauciuc. De la mecanismul de antrenare, plasat la partea
superioară, se imprimă celor doua lanţuri paralele o viteză de cca. 0.1 m/s. Operaţiunea de
îndepartare a reţinerilor se efectuează cu raclete care curaţă tabla perforate prin mişcarea de jos
în sus. În continuarea tablei perforate se află o placă netedă care permite ridicarea reţinerilor ce
sunt apoi descărcate, la partea superioară, într-un cărucior sau tomberon.
Echipamentul se utilizează cu success în industria cărnii, a conservelor de peşte etc. Faţă
de grătarul sită şi a sitelor prezentate anterior echipamentului, la nivelul canalizării, fiind
prevăzut cu un sistem de transport la suprafaţă a reţinerilor, [39] .

Figura 1.29. Sită plană cu curăţare mecanică – Claromatic, [19]

Instalaţiile de sitare au ca organe principale de lucru suprafeţe active de tip grătar

(formate din reţele de bare paralele şi echidistante la care orificiile de trecere ale apei uzate sunt
sub formă de fante) sau de tip sită (formate din împletituri de sârmă, ţesături textile sau table
perforate, având orificiile de trecere sub formă de ochiuri) pe care, la trecerea curentului de apă
uzată brută, se realizează separarea şi reţinerea suspensiilor grosiere. Pentru că procesul de
reţinere şi separare a impurităţilor să se desfăşoare corespunzător este necesar ca în timpul
funcţionării suprafeţele active să fie păstrate curate (neînfundate) prin îndepărtarea continuă sau
secvenţială a impurităţilor reţinute.
Pe lângă reţinerea suspensiilor grosiere, o instalaţie de sitare trebuie să mai asigure şi
condiţionarea şi evacuarea reţinerilor sub o formă cât mai adecvată din punct de vedere al
protecţiei mediului.
Actualmente, tendinţele pe plan mondial, sunt că instalaţiile de sitare a apelor uzate să fie
agregate complexe, mecanizate, şi în cele mai multe cazuri, cu funcţionare automatizată (care nu
necesită deloc sau necesită o cantitate redusă de forţă de muncă umană) care pe lângă separarea
şi reţinerea impurităţilor grosiere, realizează şi spălarea, (uneori mărunţirea), deshidratarea,

41
compactarea şi evacuarea reţinerilor în pubele sau containere, prezentând procese de lucru sigure
şi deosebit de igienice.
Organele principale de lucru ale instalaţiilor de sitare sunt suprafeţele active de reţinere a
impurităţilor (care în general dau chiar denumirea instalaţiei de sitare). Suprafeţele active de
reţinere tipice ale instalaţiilor de sitare sunt suprafeţele active de tip grătar (formate din reţele de
bare paralele şi echidistante, la care spaţiile de trecere ale apei uzate sunt sub formă de fante) şi
suprafeţe active de tip sită (formate din împletituri de sârmă, ţesături textile sau table perforate,
având spaţiile de trecere ale apei uzate sub formă de ochiuri) pe care, la trecerea curentului de
apă uzată brută, se realizează separarea şi reţinerea suspensiilor grosiere din fluxul de apă uzată.
Pentru ca procesul de reţinere şi separare a impurităţilor să se desfăşoare corespunzător
este necesar ca permanent în timpul funcţionarii suprafeţele active să fie păstrate curate
(neînfundate) prin îndepărtarea continuă sau secvenţială a impurităţilor reţinute. De menţionat că
pentru sitarea apelor uzate menajere se utilizează cel mai frecvent suprafeţele active de separare
de tip grătar, dar există şi unele cazuri de instalaţii de sitare care au suprafeţele active de separare
de tip sită.
Actualmente, pe plan mondial, tendinţele sunt că instalaţiile de sitare a apelor uzate să fie
agregate complexe, mecanizate, şi în cele mai multe cazuri, cu funcţionare automatizată (care nu
necesită deloc sau necesită o cantitate redusă de forţă de muncă umană) care pe lângă separarea
şi reţinerea impurităţilor grosiere, realizează şi spălarea, (uneori mărunţirea), deshidratarea,
compactarea şi evacuarea reţinerilor în pubele sau containere, prezentând procese de lucru sigure
şi deosebit de igienice, [19].
Instalaţii de sitare prevăzute cu suprafeţe active de reţinere de tip site
Instalaţiile de sitare prevăzute cu suprafeţe active de reţinere de tip site sunt mult mai rar
întâlnite în practică epurării apelor uzate. În continuare vor fi prezentate totuşi câteva cazuri
particulare de instalaţii de sitare care au fost dezvoltate în scopul utilizării la epurarea unor
anumite categorii de ape uzate şi anume: instalaţia cu sită conică rotativă, instalaţia cu sită
vibratoare şi instalaţia cu site de tip Coandă.
Instalaţia cu sită conică rotativă este constituită (vezi figura 1.30) din tobă cilindrică 5,
prevăzută cu suprafaţă filtrantă din pânză, care este acţionată în mişcare de rotaţie de către
motorul electric 8, transmisia cu curele 7 şi cuplajul 6. Influentul 1, constituit dintr-o suspensie
bifazică este proiectat prin pompare în interiorul tamburului conic, faza lichidă trecând prin
pânză filtrantă a tamburului fiind colectată şi evacuată prin jgheabul de evacuare 2, în timp de
impurităţile solide care rămân pe suprafaţa interioară a pânzei filtrante a tamburului sunt
evacuate în jgheabul de colectare 3.

Fig.1.30. Schema de principiu a sitei conice rotative, [19]

42
 Instalaţia cu sită vibratoare este constituită (vezi figura 1.31) dintr-un tambur cilindric
vertical în interiorul căruia se găseşte suprafaţă de separare 5 de tip reţea cu ochiuri, care este
antrenat în mişcare oscilatorie circulară prin intermediul mecanismului cu excentric 4. Influentul
1 (suspensie apoasă) este proiectat pe suprafaţa de separare, faza lichidă trecând prin reţeaua de
ochiuri şi fiind evacuată prin jgheabul 2, în timp de particulele solide reţinute pe suprafaţă de
separare sunt îndepărtate prin jgheabul 3 datorită vibraţiilor.

Fig.1.31. Schema de principiu a sitei vibratoare, [19]

Fig.1.32. Schema de principiu a sitei de tip Coandă, [19]

Instalaţia cu site de tip Coandă care sunt compuse din mai multe panouri 3 formate din
bare orizontale cu profil special care formează interspaţii (fante) cu dimensiuni în gama 0,125 -
2,5 mm, dispuse la înclinaţii diferite faţă de orizontală, din ce în ce mai mici pe cadrul 1.
Principiul pe care se bazează funcţionare sitei este efectul de alipire a unui jet de lichid la profilul
de-alungul căruia se face curgere denumit efect Coandă, după numele savantului care l-a
descoperit. Influentul de suspensie apoasă de particule solide, care este introdus prin pompare în
instalaţie prin conducta 2 astfel încât la intrarea la partea superioară a panourilor să aibă o viteză
de 1,2-1,4 m/s, va curge de-a lungul panourilor, căpătând acceleraţie din cauza înclinării
acestora. Apa se separă de particulele solide prin alipirea la profilul barelor panourilor,
particulele solide continuându-şi curgerea de-alungul panourilor.Pe panoul inferior materiile
solide îşi încetinesc cursul datorită micşorării înclinaţiei faţă de orizontală şi se scurg prin
jgheabul de evacuare 5. Apa separată prin fantele panourilor este evacuată din instalaţie sub
formă efluentului clarificat 4.
Depunerile de pe grătar sunt îndepărtate de obicei o dată pe zi, însă în perioadele cu
debite mai mari (pe timp de ploaie) se recomandă supravegherea continuă şi îndepărtarea lor mai
dese. De pe grătarele mai dese, depunerile sunt îndepărtate de 2-5 ori pe zi. Dacă depunerile sunt

43
îndepărtate mecanic, mecanismul trebuie să intre în funcţiune des, chiar continuu, pentru a nu se
produce înfundări consistente, care ar putea duce la bloc, [19].
Instalaţii de sitare prevăzute cu suprafeţe active de reţinere de tip grătar
Suprafeţele active separare de tip grătar ale instalaţiilor de sitare se pot clasifica după mai
multe criterii şi anume: după valoarea dimensiunii fantelor suprafeţei active a grătarelor, după
valoarea unghiului de înclinare faţă de orizontală a suprafeţei active de reţinere a grătarelor, după
modul de curăţare a suprafeţei active a grătarelor şi după forma şi mişcările suprafeţei active şi
organelor de curăţare.
După valoarea dimensiunii fantelor suprafeţei active a grătarelor, suprafeţe active de
separare de tip grătar se clasifică în:
 grătare rare, cu valori uzuale ale fantelor între 40 - 150 mm;
 grătare dese cu valori uzuale ale ochiurilor între 0,5 - 20 mm.
De menţionat că în cadrul instalaţiilor de sitare grătarele rare au preponderent rol de
reţinere şi extragere a impurităţilor foarte mari din fluxul de apă uzată în scopul protejării bunei
funţionări a grătarelor dese care de regulă asigură reţinerea şi extragerea marii majorităţi a
impurităţilor grosiere din apa uzată. În figura 1.33 este prezentată schema de principiu al unei
instalaţii de sitare prevăzută atât cu grătare rare 1 cât şi cu grătare dese 2, [19].

Fig.1.33. Schema de principiu al unei instalaţii de sitare prevăzută cu grătare rare şi cu grătare
dese, [19]
De menţionat că în general grătarele cu suprafaţă activă plană sunt de regulă fixe, fiind
prevăzute cu organe de curăţare mobile care raclează suprafaţa activă efectuând mişcări de
translaţie sau mişcări de rotaţie, în timp ce grătarele cu suprafaţă activă profilată sunt de regulă
mobile, efectuând mişcări de traslaţie, rotaţie sau secvenţiale, fiind dotate de regulă cu organe de
curăţare fixe, care desprind impurităţile reţinute pe suprafaţa activă a grătarului şi o dirijează spre
jgeaburile de evacuare, [19].
Instalaţiile de sitare Huber-Edelstahl (Germania) echipate cu grătare cilindrice sunt
destinate staţiilor de epurare a apelor uzate urbane. Sunt construite în două modele şi anume:
modelul Ro1 (vezi figura 1.34) la care grătarul cilindric este fix iar curăţarea se face cu o greblă
rotativă, şi modelul Ro2 (vezi figura 1.35) la care grătarul cilindric este rotativ, curăţarea
făcându-se prin desprinderea reţinerilor aderenţe la suprafaţa activă prin intermediul unui
răzuitor fix.

44
 Figura 1.34. Instalaţie de sitare Ro1, [26] Figura 1.35. Instalaţie de sitare Ro2, [26]
Principiile de funcţionare ale instalaţiile de sitare Ro1 şi Ro2 sunt prezentate în figurile
1.36, respectiv 1.37 ambele instalaţii fiind plasate în canale de aducţiune a apei uzate care
pătrunde în grătarele cilindrice prin partea frontală (baza) a acestora şi este evacuată prin
suprafaţa lor laterală, impurităţile fiind reţinute pe suprafaţa laterală interioară a grătarelor. De pe
suprafeţele active de reţinere, impurităţile sunt antrenate şi evacuate (prin mijloacele
caracteristice fiecărui model în parte) în gura de alimentare a unui transportor elicoidal unde se
realizează şi o spălare energică a acestora. În continuare impurităţile spălate sunt transportate
într-o secţiune de presare unde sunt deshidratate şi compactate apoi sunt evacuate în pubele
ecologice, [26].

Figura1.36. Schema de principiu a instalaţie Figura 1.37. Schema de principiu a

de sitare Ro1, [26] instalaţie de sitare Ro2, [26]
Instalaţiile de sitare Ro1 sunt construite într-o serie tipodimensională cu dimensiuni
diametrale ale grătarelor cilindrice între 600 -3000 mm, au dimensiuni ale spaţiilor dintre barele
grătarelor de 6 mm şi 10 mm, şi pot prelucra debite de apă uzată până la 10080 m3/h.
Instalaţiile de sitare Ro2 sunt de asemenea construite într-o serie tipodimensională cu
dimensiuni diametrale ale grătarelor cilindrice între 600 -3000 mm, au dimensiuni ale spaţiilor
dintre barele grătarelor de 0,5 mm, 1 mm, 2 mm, 3 mm, 4 mm şi 5 mm, şi pot prelucra debite de
apă uzată până la 8640 m3/h.
Instalaţiile de sitare Huber-Edelstahl cu grătare cilindrice sunt prevăzute cu sisteme
automate de funcţionare oferind condiţii foarte bune şi sigure de funcţionare şi igienă, spălarea
aproape completă a fecalelor din reţineri, deshidratarea prin presare a reţinerilor cu o reducere a
greutăţii (cu cca. 50%) şi volumului acestora (cu cca.75-85%), evacuarea uşoară şi foarte
igienică a reţinerilor compactate. De asemenea staţiile de sitare Huber-Edelstahl cu grătare

45
cilindrice oferă o întreţinere uşoară în exploatare nenecesitând gresare ci doar controale şi
inspecţii periodice regulate.
Instalaţiile de sitare Meva (Suedia) membră a grupului scandinav Nordic Water,
echipate cu grătare cu lamele profilate autocuraţitoare sunt destinate îndepărtării complet
automat a impurităţilor grosiere din apele uzate urbane şi industriale. Sunt construite în două
modele şi anume: modelul Rotoscreen (vezi figura 1.38) la care grătarul este format din două
reţele de bare profilate, una fixă şi una mobilă cu mişcare rotativă şi modelul Monoscreen (vezi
figura 1.39) de asemenea format din două reţele de bare profilate, una fixă şi una mobilă, la care
cea mobilă are o mişcare eliptică în partea inferioară şi rotativă în partea superioară, [26] .

Fig.1.38. Instalaţie de sitare Rotoscreen, [26] Fig.1.39. Instalaţie de sitare Monoscreen, [26]
Principiile de funcţionare ale instalaţiile de sitare Rotoscren şi Monocreen sunt prezentate
în figurile 1.40, respectiv 1.41 la ambele instalaţii barele din reţeaua mobilă fiind cuprinse între
barele din reţeaua fixă. Datorită profilului în formă de trepte a barelor din reţelele mobilă şi fixă
în timpul funcţionării, impurităţile reţinute pe suprafaţa activă sunt antrenate de reţeaua de bare
mobile, şi avansate „treaptă cu treaptă” de la partea inferioară a suprafeţei active, către partea sa
superioară pe unde sunt evacuate. De aici impurităţile sunt antrenate şi evacuate în gură de
alimentare a unei prese cu melc, unde mai întâi spălate şi mai apoi deshidratate, compactate şi
evacuate.

Fig.1.40. Schema de principiu a instalaţie Fig.1.41. Schema de principiu a instalaţie

de sitare Rotoscreen, [26] de sitare Monoscreen, [26]
Instalaţiile de sitare Rotoscreen sunt destinate mai ales separării impurităţilor plutitoare
de la suprafaţă curentului de apă uzată, sunt construite într-o serie tipodimensională cu 10 lăţimi
diferite, au dimensiuni ale spaţiilor dintre barele consecutive între 2 mm şi 6 mm, şi pot prelucra
debite de apă uzată între 50 – 3000 l/s.
Instalaţiile de sitare Monoscreen sunt destinate mai ales separării impurităţilor plutitoare
din interiorul curentului de apă uzată, sunt de asemenea construite într-o serie tipodimensională

46
cu 6 lăţimi diferite, au dimensiuni ale spaţiilor dintre barele consecutive între 0,5 mm şi 5 mm, şi
pot prelucra debite de apă uzată între 5 – 1300 l/s.
Instalaţiile de sitare ale firmei Meva prezintă următoarele mari avantaje: se face o auto-
curăţare a suprafeţei de reţinere, fără a necesita spălare sub jet de apă, au durată mare de
exploatare cu costuri minime de întreţinere, poseda mecanisme anti-blocare, permite înlocuirea
fără complicaţii a vechilor grătare, fără reconstrucţii şi cu cheltuieli minime de instalare, [26].
Instalaţia de sitare Auger Monster fabricată de JWC Environmental (S.U.A.) este o
construcţie modulară(vezi figura 1.42) destinată sitării apelor uzate în staţiile de epurare urbane.
Este constituită din următoarele module: două tambure rotative de sitare cu suprafeţele active din
tablă de oţel INOX perforată, cu dimensiunile ochiurilor de Ø6 mm, un dezintegrator mecanic
cu două valţuri de sfărâmare, o instalaţie de spălare a reţinerilor pentru îndepărtarea fecalelor, un
trasportor elicoidal pentru evacuarea reţinerilor măcinate, un buncăr pentru colectarea reţinerilor
şi o instalaţie de automatizare şi control.

Fig.1.42. Instalaţie de sitare Fig.1.43. Schema de principiu a instalaţiei

Auger Monster, [26] de sitare Auger Monster, [26]
Principiul de funcţionare al instalaţiei de sitare Auger Monster este prezentat în figura
1.43 , în care se observă că apa uzată din canalul de aducţiune pătrunde prin suprafeţele laterale
ale tamburelor de sitare rotative, impurităţile grosiere fiind reţinute pe acestea şi datorită
miscărilor de rotaţie al acestora sunt aduse în zona dezintegratorului mecanic care le preia şi le
toacă în fragmente mici. În zona de evacuare a dezintegratorului impurităţile tocate sunt spălate
energic pentru îndepărtarea fecalelor după care sunt transportate de un transportor elicoidal şi
evacuate într-un buncăr de colectare.
Această instalaţie este deosebit de eficientă şi a fost introdusă în ultimul timp în staţiile
de epurare a mai multor oraşe mari de pe întreg teritoriul Statelor Unite, [26].
Dezintegratoarele se instalează direct în canalul de acces al apelor uzate brute, în aşa fel
încât suspesiile dezintegrate pot trece prin grătare şi pot fi evacuate în acelaşi timp cu corpurile
reţinute, [22] .
Dezintegratoare mecanice
În anumite cazuri instalaţiile de sitare sunt prevăzute cu echipamente mecanice de tocare
a suspensiilor grosiere reţinute care poartă denumirea de dezintegratoare mecanice. În acest caz
de regulă materialul separat pe suprafaţa activă de reţinere a instalaţiei de sitare este antrenat prin
transport hidraulic către dezintegratorul mecanic unde este tocat la dimensiuni de 0,15 - 3
mmdupă care tot prin transport hidraulic materialul tocat este dirijat în amontele instalaţiilor de
47
sitare pe care le parcurg urmând a fi reţinut şi eliminat în alte obiecte tehnologice ulterioare
instalaţiei de sitare.
În figura 1.44 este prezentat un dezintgrator mecanic cu ax vertical. Acesta este compus
dintr-un sistem cilindric de bare statice de fărâmiţare (de forma unei colivii), în interiorul căruia
este plasat un tambur cilindric rotativ 3, prevăzut cu lame sau muchii tăietoare, acţionat prin
intermediul motoreductorului 1. Reţinerile brute aduse prin transport hidraulic, întră in
dezintegrator prin suprafaţa late, [22].

Fig.1.44. Schema de principiu a dezintgratorului mecanic cu ax vertical, [22]

Deznisipatoarele
Deznisipatoarele sunt construcţii descoperite care reţin particulele grosiere din apele
uzate, în special nisipul, cu diametrul granulelor mai mare decât 0,25 mm. Amplasarea
deznisipatoarelor se face în mod curent după grătare şi înaintea separatoarelor de grăsimi. În
cazul existenţei unei staţii de pompare echipată cu transportoare hidraulice, deznisipatoarele pot
fi amplasate şi în avalul acesteia.
Deznisipatoarele sunt indispensabile unei staţii de epurare, în condiţiile în care există un
sistem de canalizare unitar, deoarece nisipul este adus în special de apele de ploaie. Nisipul nu
trebuie să ajungă în treptele avansate ale staţiei de epurare, pentru a nu apărea inconveniente cum
ar fi:
 deteriorarea instalaţiilor de pompare;
 dificultăţi în funcţionarea decantoarelor;
 reducerea capacităţii utile a rezervoarelor de fermentare a nămolurilor şi stânjenirea
circulaţiei nămolurilor.
Deznisipatoarele trebuie să reţină prin sedimentare particulele mai mari în diametru de
0,2 mm şi în acelaşi timp, trebuie să se evite depunerea materialelor organice, pentru a nu se
produce fermentarea lor.
Deznisipatoarele se clasifică în:
 deznisipatoare orizontale longitudinale;
 deznisipatoare tangenţiale;
 deznisipatoare cu insuflare de aer;
 deznisipatoare – separatoare de grăsimi cu insuflare de aer.
Alegerea tipului de deznisipator se face printr-un calcul tehnico – economic, luând în
consideraţie mărimea debitului, natură terenului de fundare şi spaţiul disponibil; procedeul de
canalizare; se va adopta soluţia având costuri reduse şi care asigura şi performanţele tehnologice
cerute.

48
 Deznisipator cu insuflare de aer
Denumit şi deznisipator aerat, acest obiect tehnologic constă dintr-un canal longitudinal
în care se insuflă aer comprimat sub formă de bule fine prin intermediul conductelor perforate,
discuri sau plăci cu membrană elastică perforată; dispozitivul de insuflare este amplasat
asimetric în secţiunea transversală, în apropierea unuia dintre pereţii bazinului. Mişcarea apei în
bazin este de tip elicoidal, nisipul conţinut în apă uzată fiind proiectat pe peretele opus zonei de
insuflare a aerului; acesta cade de-a lungul acestui perete spre partea inferioară a bazinului unde
este reţinut într-o rigolă longitudinal al cărui ax este amplasat la 1/3 din lăţimea
compartimentului (măsurată de la peretele lângă care se insuflă aerul); insuflarea aerului se face
pe toată lungimea bazinului, [10].
Deznisipator orizontal tangențial
Este alcătuit dintr-o cuva circulară în care accesul apei se face tangenţial printr-o fereastră
laterală prevăzută în perete. Mişcarea circulară care se realizează este menţinută şi la debite mici
cu ajutorul unor palete fixate rigid de un tub mobil care este acţionat într-o mişcare de rotaţie de
un grup electromotor – reductor de turaţie.
Mişcarea circulară imprimată apei admisă tangenţial, este menţinută la o viteză periferică
de 0,30 m/s, această fiind controlată prin accelerarea sau încetinirea rotaţiei paletelor. Prin
interiorul tubului mobil trece conducta air-liftului care evacuează nisipul pe o platforma de
drenaj amplasată adiacent bazinului .
Deznisipatorul poate fi alcătuit dintr-o singură cuva, deoarece prin jocul unor stăvilare se
poate realiza ocolirea bazinului, sau din module de câte două cuve cuplate şi amplasate simetric.

Figura 1.45. Deznisipator orizontal tangenţial, [10]

1–air-lift, 2-conductă de avacuare nisip, 3-conductă de apă, 4-conductă de aer comprimat,
5-platformă pentru drenarea nisipului, 6-tul mobil, 7-palete, 8-electromotor, 9-deschidere de
acces a apei în deznisipator, 10-deschidere de evacuare a apei, 11-clapetă de reţinere, 12-vană,
13-spaţiu pentru colectarea nisipului
Deznisipatoare verticale
Acestea sunt, în general, mai puţin utilizate în staţiile de epurare a apelor uzate deoarece
necesită adâncimi de construcţie mari, în timp ce eficienţa lor este în funcţie de alcătuire adeseori
inferioară deznisipatoarelor orizontale.

49
 În ultimii ani insă deznisipatoarele verticale capată o tot mai largă raspandire, folosindu-
se diferite tipuri simple, cu ecran interior (figura 1.46), sau cu intrare pe la fund de construcţie
specială, care compensează suprafaţa lor orizontală redusă şi le măreşte productivitatea, [41].

Figura 1.46. Deznisipator vertical cu ecran interior, [41]

Echipamente pentru separarea materiilor grase în peliculă

Separatoarele de grăsimi sau bazinele de flotare au că scop îndepărtarea din apele uzate a
uleiurilor, grăsimilor şi, în general, a tuturor substanţelor mai uşoare decât apă, care se ridică la
suprafaţă acesteia în zonele liniştite şi cu viteze orizontale mici ale apei. Separatoarele de grăsimi
sunt amplasate după deznisipatoare, dacă reţeaua de canalizare a fost construită în sistem unitar,
şi după grătare, când reţeaua a fost construită în sistem divizor şi din schemă lipseşte
deznisipatorul.
Rezidurile petroliere, materiile grase, etc. aflate sub formă de pelicula la suprafaţă apei
trebuie să fie colectate, în vederea refolosirii şi în vederea protejării mediului ambiant.
Echipamentele mecanice utilizate în acest scop se bazează pr proprietatea de adeziune
diferenţiată a apei şi materiilor sub formă de pelicula la suprafaţă organelor de separare.
Principial un echipament de colectare a materiilor sub formă de pelicula la suprafaţă apei
este constituit dintr-un număr de organe de colectare prin adeziune (de tip disc, tambur sau bandă
continuă) care sunt imersate în apă pe care este formată pelicula. În figura 1.47 este prezentată
schemă de principiu a unui separator cu disc care este compus din mecanismul de antrenare 1 a
discului în mişcare de rotaţie, discul 2, răzuitorul 3 şi jgheabul de colectare 4.
Debitul de materie plutitoare colectată prin adeziune depinde de proprietăţile materialului
colectat (vâscozitate, densitate, tensiune superficila), de geometria organelor de colectare
(diametru, grosime), de numărul de organe active de colectare, de unghiul de contact a organelor
de colectare cu apă pe acre se formează pelicula, de grosimea peliculei, etc. De menţionat că
astfel de echipamente cu baterii de discuri sunt utiliazate pentru îndepărtarea peliculelor de petrol
de pe apă (maree negre) şi recuperează petrolul cu un conţinut rezidual de apă de maxim 3%,
[10].

Figura 1.47. Schema de principiu a separatorul cu discuri, [10]

50
 Decantoarele
Decantoarele sunt construcţii în care se sedimentează cea mai mare parte a materiilor în
suspensie din apele uzate. Decantoarele primare sunt longitudinale sau circulare şi asigură
staţionarea apei timp mai îndelungat, astfel că se depun şi suspensiile fine. Se pot adauga în ape
şi diverse substanţe chimice cu rol de agent de coagulare sau floculare, uneori se interpun şi
filtre. Spumele şi alte substanţe flotante adunate la suprafaţă (grăsimi, substanţe petroliere etc.)
se reţin şi înlătura ("despumare") iar nămolul depus pe fund se colectează şi înlătura din bazin
(de exemplu cu lame racloare susţinute de pod rulant) şi se trimite la metantancuri, [40].
Decantoare orizontale longitudinale
Sunt bazine din beton armat, de regulă descoperite, cu secţiune transversal
dreptunghiulară. Admisia apei în decantor se face prin deflectoare sau orificii practicate în
peretele despărţitor dintre camera de intrare şi compartimentul decantor, sau prin deversare
uniformă pe toată lăţimea decantorului peste peretele rigolei de aducţiune a apei.
În partea amonte a bazinului este prevăzută o pâlnie (basa) pentru colectarea nămolului
din care acesta este evacuate hidraulic, prin sifonare sau pompare, continuu sau intermitent, spre
construcţiile de prelucrare a nămolului; intervalul de timp dintre două evacuări se stabileşte
funcţie de tehnologia de epurare adoptată şi de caracteristicile nămolului, recomandându-se să nu
se depăşească 4 – 6 ore, în scopul evitării intrării în fermentare a nămolului. Îndepărtarea
nămolului din pâlnie se face prin conducte cu diametrul de minim 200 mm, viteză minimă
admitandu-se de 0,70 m/s; nămolul depus pe radierul bazinului este dirijat către pâlnia de nămol
din amonte, prin intermediul unui pod cu lama racloare a cărui viteză de deplasare se va adopta 2
… 5 cm/s, astfel încât ciclul tur – retur să nu depăşească 45 minute şi deplasarea podului raclor
să nu repună în stare de suspensie nămolul depus pe radier. Curăţarea nămolului de pe radier şi
transportul acestuia spre pâlnia colectoare amonte poate fi realizată şi de racloare submersate de
tip lanţ fără sfârşit (lanţ cu racleti), lamele racloare sunt aşezate la distanţă de 2,0 m, iar viteză de
mişcare a lanţului este de 1,5 … 4,0 cm/s. Pot fi adoptate I alte tipuri de racloare .
Grăsimile şi alte materii plutitoare sunt împinse de lame de suprafaţă prinse de podul
raclor sau de lanţul fără sfârşit şi colectate într-un jgheab pentru grăsimi, aşezat în partea aval a
decantorului; printr-o conducta, grăsimile ajung într-un cămin (rezervor) pentru grăsimi amplasat
în vecinătatea decantorului, fiind apoi evacuate prin vidanjare sau pompare, [40].

Figura 1.48. Decantor orizontal longitudinal, [21]

51
 Decantoare orizontale radiale
Sunt bazine cu formă circulară în plan, în care apă este admisă central prin intermediul
unei conducte prevăzută la debuşare cu o pâlnie (difuzor) a cărei muchie superioară este situată
la 20 – 30 cm sub planul de apă. Apa limpezită este evacuată printr-o rigolă perimetrală sau prin
conduct submersaăa cu fante.
Circulaţia apei se face orizontal după direcţie radială, de la centru spre periferie; din
conducta de acces, apa iese pe sub un cilindru central semiscufundat, cu muchia inferioară
situată la o adâncime sub planul de apă egală cu 2/3 din înălţimea zonei de sedimentare . În alte
variante, apa iese din cilindrul central prin intermediul unor orificii cu deflectoare practicate în
peretele acestuia, sau printr-un grătar de uniformizare cu bare verticale. Distribuţia apei de la
centru spre periferie se poate realiza şi prin intermediul unui dispozitiv de tip lalea Coandă.
Cilindrul central, al cărui diametru este de 10 – 20% din diametrul decantorului, sprijină pe
radierul bazinului prin intermediul unor stâlpi. La partea superioară a cilindrului central se
prevede o structură de rezistenţă capabilă să preia forţele generate de podul raclor al cărui pivot
este amplasat pe structura de rezistenţă respectivă. Celălalt capăt al podului raclor sprijină pe
peretele exterior al bazinului prin intermediul unor roţi pentru asigurărea funcţionarii bune iarnă.
Podul raclor de suprafaţă este alcătuit dintr-o grindă cu montanţi articulaţi prevăzuţi la
partea inferioară cu lame racloare. Acestea curată nămolul de pe radier şi îl conduc către conul
central care constituie pâlnia de colectare a nămolului. De aici, nămolul este evacuat prin
diferenţa de presiune hidrostatică, prin sifonare sau prin pompare, spre treaptă de prelucrare
ulterioară a nămolului; de podul raclor este prins un braţ metalic prevăzut cu o lamă racloare de
suprafaţă care împinge grăsimile şi spuma de la suprafaţa apei spre periferie, către un cămin sau
alt dispozitiv de colectare a acestora.
Prevederile de mai sus nu exclud posibilitatea utilizării de poduri racloare submersate
antrenate cu mecanisme speciale. Rigola de colectare a apei decantate se amplasează la interiorul
peretelui exterior acesteia la 1,0 – 1,5 m de perete. În primul caz, în peretele exterior al
decantorului se practică ferestre prevăzute pe muchia interioară cu deversoare metalice cu dinţi
triunghiulari, reglabile pe verticală. În faţa acestor deversoare, la cca. 30 – 50 cm distanţă se
prevede un perete semiscufundat, de formă circulară în plan, a cărui muchie inferioară este la
minim 25 – 30 cm sub planul de apă. În cel de-al doilea caz, peretele rigolei dinspre centrul
bazinului are coronamentul deasupra nivelului apei, el servind drept perete obstacol pentru
spumă şi grăsimile de la suprafaţă apei.
Apa decantată trece pe sub rigolă şi deversează peste peretele circular exterior al rigolei,
prevăzut şi el cu plăcuţe metalice cu deversori triunghiulari reglabili pe verticală. Colectarea în
rigolă a apei limpezite se face prin deversare neînnecată. Colectarea apei limpezite se poate face
şi prin conducta submersată cu fante. Radierul decantorului are o pantă de 6 – 8 % spre centru,
iar radierul pâlniei de nămol o pantă de 2 : 1. Diametrul decantoarelor radiale este cuprins între
16 şi 50 m, iar adâncimea utilă hu între 1,2 şi 4,0 m. Viteză periferică a podului raclor variază
între 10 şi 60 mm/s, realizând 1 – 3 rotaţii complete pe ora. Evacuarea nămolului se poate face
continuu în cazul unor volume mari de nămol, sau la intervale de maxim 4 – 6 h, prin conducte
cu Dn 200 mm prin care viteza nămolului să fie minim 0,7 m/s, [40].

52
 Figura 1.49. Decantor orizontal radial, [27]
AB – apă brută; AD – apă decantată; N – nămol; CR – cameră de reacţie; CL – cameră de
limpezire; PR – pod raclor; JAD – jgheab periferic cu deversor pentru colectarea AD;
SUD AB – sistem uniformizare distribuţie AB
Decantoare verticale
Sunt construcţii cu formă în plan verticală sau pătrată, în care mişcarea apei se face
vertical, în sens vertical. Se utilizează pentru debite zilnice maxime sub 5.000 /zi sunt
recomandate în special că decantoare secundare după bazinele cu nămol activat sau filtrele
biologice datorită avantajului prezentat de stratul gros de flocoane care măreşte eficientă
decantării. Se construiesc pentru vacuate până la 10 m iar utilizarea lor este limitată din cauza
dificultăţilor de execuţie.
Apă este introdusă într – un tub central (fig 1.50) prin care curge în sens descendent cu o
viteză vt de 0,10 m/s. În camera exterioară tubului central , apă se ridică spre suprafaţă unde este
colectată într-o rigolă perimetrală sau în rigole radiale care debuşează în cea perimetrală în cazul
în care debitul specific deversat este depăşit sau când diametrul decantorului este 7 – 8 m.
Nămolul se depune în partea inferioară a bazinului, amenajată sub formă unui trunchi de con cu
pereţii înclinaţi faţă de orizontală cu mai mult de 45°. Din pâlnia de nămol, acesta este vacuate
prin diferenţa de presiune hidrostatică, prin sifonare sau pompare spre instalaţiile de prelucrare
ulterioară. În scopul reţinerii grăsimilor, spumei şi a altor substanţe plutitoare se prevăd pereţi
semiscufundati în faţă rigolelor de colectare a apei decantate, [27].

Figura 1.50. Decantor vertical. Secţiune transvesală, [10]

1-admisia apei; 2-pâlnie colectare materii plutitoare; 3-perete semiînecat; 4-rigolă colectare apă
decantată; 5-conductă evacuare apă decantată;6-conductă evacuare nămol
53
 Decantoare suspensionale statice
Se adoptă în cazul schemelor de tratare pentru ape cu un conţinut în suspensii de peste 50
3
mg/dm , atunci când apa nu are suspensii gravimetrice iar suspensiile existente sunt în principal
coloidale şi coeficientul de coeziune al nămolului are valori >1,2 m/h.Decantoare suspensionale
cu recircularea mecanică a nămolului precum Decantoarele tip Accelator (figura 1.51) au fost
performante pentru perioada anilor 1950 – 1960; datorită exigențelor deosebite privind dozarea
reactivilor, stabilitatea stratului suspensional, consumului energetic (> 10 Wh/m3) și progreselor
tehnologice au fost mai puțin utilizate în ultimii 30 de ani, [17].

Figura1.51. Decantor Accelator, [27]

1. conductă alimentare apa brută; 2. jgheaburi radiale de colectare AD; 3. sistem acționare
pompă; 4. pompă; 5. cameră de amestec şi reacţie inferioară; 6. cameră de floculare superioară;
7. zonă de decantare; 8. nămol de recirculare; 9. concentrator de nămol; 10. nămol în exces; 11.
conductă de golire; 12. introducerea reactivilor de coagulare – floculare; 13. jgheab colector
Decantoare dinamice
În figura 1.52 este prezentată configurația tehnologică a unui decantor dinamic care are
încorporat un floculator mecanic utilizat pentru formarea stratului suspensional. O asemenea
configurație acceptă încărcări hidraulice de ih = 7 – 10 m3/h,m2, [27].

Figura 1.52. Configurația tehnologică a unui decantor dinamic, [27]

1. agitator; 2. floculator mecanic; 3. decantor; 4. circuit recirculare nămol;
5. pompă recirculare nămol

54
 Decantoare lamelare
Decantoarele tip Densadeg RPL sunt extrem de folosite, cele mai importante domenii de
utilizare fiind: producerea apei de consum pentru populaţie şi pentru procesele industriale,
tratarea apelor reziduale.
Decantoare cu modul lamelar în curent încrucișat
Avantajele tehnologiei pot fi sintetizate astfel:
 rezolvă într-o construcţie unitară integral procesul de sedimentare (coagulare – floculare
+ reţinere – sedimentare stadiul I + concentrare nămol);
 decantorul dispune de un sistem de control riguros al debitului întrucât asigură încărcarea
uniformă și independentă a fiecărei lamele prin prelungirea lamelelor deasupra muchiei
de deversare a jgheabului de colectare a apei;

Figura 1.53. Decantor cu modul lamelar în curent încrucișat, [3]

1. cameră de reacție rapidă; 2. cameră de reacție lentă (floculator); 3. modul lamelar în
curent încrucișat; 4. pod raclor; 5. pompe recirculare nămol; AB – apă brută;
AD – apă decantată
Dezavantajul acestei tehnologii este dat de complexitatea tehnică în realizarea
elementelor H prefabricate care servesc la colectarea apei decantate şi distribuţia apei brute
floculate şi între care se montează modulele lamelare; utilizarea jgheaburilor H din oțel inox
rezolvă această dificultate, [3].
Decantorul Actiflo (figura 1.54) reprezintă un procedeu compact care utilizează
micronisip pentru formarea şi lestarea flocoanelor. Flocoanele lestate cu micronisip manifestă
caracteristici de decantare unice, permiţând proiectarea decantoarelor la viteze de decantare mari
şi timp de retenţie scurt.

Figura 1.54. Decantor ACTIFLO, [3]

1. apă brută; 2. injecție micro-nisip; 3. cameră de reacție rapidă; 4. cameră de reacție lentă; 5.
intrare în decantor; 6. modul lamelar; 7. sistem evacuare apă decantată; 8. apă decantată; 9. pod
aclor; 10. bașă nămol; 11. pompă recirculare; 12. hidrociclon sortare micro-nisip; 13. evacuare
nămol
55
Avantaje:
 aplicabil la ape cu tratabilitate redusă, limpezi (≅ 10 NTU) și reci;
 performanțe: admite încărcări 30 – 50 m3/h,m2 la suprafața oglinzii apei în decantorul
lamelar și asigură turbidități la apa decantată ≤ 2 NTU, [3].

1.5 Deznisipator cu secţiune dreptunghiulară cuplat cu deversor proporţional pentru

epurarea apelor uzate

În staţiile de epurare a apelor uzate urbane se întâlnesc două categorii principale

deechipamente pentru separarea impurităţilor prin sedimentare, şi anume: deznisipatoarele şi
decantoarele. Deznisipatoarele sunt instalaţii utilizate pentru separarea din apele uzate a
particulelor minerale cu dimensiuni mai mari de 0,2 – 0,25 mm, care în timpul procesului de
lucru se depun peradierul echipamentului, şi care poartă denumirea generică de „nisip” (trebuie
menţionat faptul canisipul rezultat în deznisipatoarele staţiilor de epurare a apelor uzate menajere
conţine pe lângă particule minerale şi mici cantităţi de substanţe organice care îi conferă acestuia
un ridicat grad denocivitate).Deznisipatoarele fac parte din treaptă mecanică a staţiilor de epurare
a apelor uzate fiindamplasate în mod curent după echipamentele de sitare şi înaintea
separatoarelor de grăsimi, saudaca acestea nu sunt utilizate, a decantoarelor primare.
Deznisipatoarele cele mai frecvent utilizate în staţiile de epurare actuale se clasifică după
mai multe criterii, şi anume:
-după direcţia de curgere a apei:
 deznisipatoare orizontale longitudinale;
 deznisipatoare orizontale tangenţiale;
 după modul în care se realizează circulaţia apei:
 deznisipatoare cu curgere gravitaţională;
 deznisipatoare cu antrenare mecanică a curentului de apă;
 deznisipatoare cu insuflare de aer (aerate)
 după modul în care se evacuează nisipul:
 deznisipatoare cu evacuare manuală;
 deznisipatoare cu evacuare mecanică;
 deznisipatoare cu evacuare hidraulică.
Deznisipatoarele orizontale sunt formate din două sau mai multe canale înguste şi puţin
adânci, în care circulă apa cu viteză de 0,30 m/s, având un timp de staţionare de 0,5 − 1 min.
Acest tip de deznisipatoare este prezetat în figura 1.56, [19].
Un exemplu de deznisipator cu o curăţire manuală este prezentatîn figura 1.55. Radierul
deznisipatorului se sistematizează cu un drenaj care ajută la evacuarea apei din spaţiul situat la
nivelul de ieşire al apei şi pentru deshidratarea parţială a nisipului înainte de evacuare.

Figura 1.55. Deznisipator curăţit manual, [19]

56
 Figura 1.56. Deznisipator orizontal, [19]
1 − platformă; 2 − motoreductor ; 3 − elevator pneumatic; 4 − suflantă; 5 − robinet; 6 − conductă
de legătură; 7 − instalaţie electrică; 8 − cale de rulare; 9 − mecanism de rulare;10 − racord
electric aerian; E; H; P − dimensiuni standardizate

În figura 1.57 este prezentat un deznisipator cu îndepărtarea mecanică a nisipului.

Deznisipatoarele curăţite mecanic au nevoie de adâncimi de săpătură mai mici, spaţiul de
depozitare al nisipului fiind foarte mic, [19].

Figura 1.57. Deznisipator curăţit mecanic, [19]

Deznisipatoare tangenţiale se bazează pe acţiunea forţei centrifuge asupra particulelor de
nisip care au o greutate mai mare decât a apei.

Figura 1.58. Secţiune printr-un deznisipator tangenţial, [42]

Astfel nisipul este împins spre exterior, unde se depune într-o cameră numită „başă”. Apa
este evacuată, iar nisipul, îşi continuă mişcarea, separându-se de jetul de apă. Aceste
deznisipatoare au la bază funcţionarea hidrocicloanelor utilizate pentru separarea din apele

57
industriale uzate a particulelor grele. În figură 1.58 este prezentat un deznisipator tangenţial,
[12].
Un dispozitiv utilizat foarte des este separatorul hidrociclon care este alimentat
tangenţial cu apă. Corpul hidrociclonului este înclinat, în scopul evacuării nisipului prin aval, iar
a apei prin amonte conform figurii 1.50.
Cantitatea de nisip reţinut în deznisipatoare sunt variabile,in funcţie de tipul canalizării,
de gradul de acoperire al suprafeţelor, de tipul îmbrăcăminţilor rutiere, sau de gradul de
urbanizare etc.
Conform literaturii sunt indicate cifre între 0,0037 şi 0,075 m3 nisip/1000 m3 apă pentru
canalizarea în sistem unitar şi între aproximativ 0,0057 şi 0,036 m3 nisip/1000 m3 apă pentru
sistemul divizor. Normativul românesc de proiectare P. 28 − 64 indică 0,2 l/om şi zi la o greutate
volumetrică a nisipului de 1,5 t/m3, [13].
Curăţirea de nisip a deznisipatoarelor se realizează manual la instalaţiile mici, sau
hidraulic sau mecanic la debite mai mari. Echipamentele de deznisipare se montează în cazurile
în care: debitul este mare, cantităţile de nisip sunt ridicate sau deznisipatorul este realizat adânc
sub teren şi atunci când eliminarea manuală este foarte dificilă.
La dimensionarea unui deznisipator trebuie asigurat un spaţiu în vederea reţinerii
nisipului care s-a depus între două evacuări. Intervalul între două curăţiri este de 30 zile, [42].

Figura 1.59. Deznisipator cu hidrociclon, [42]

Deznisipatoarele aerate prezentate în figura de mai jos, prezintă avantajul că permit
realizarea unei viteze constant, [42].

1.60. Deznisipator aerat, [42]

Deznisipatoarele cu secţiune dreptunghiulară şi colectare mecanică/ hidraulică sunt
compuse din următoarele componente principale (vezi figura1.62): compartimentele de
58
deznisipare (pozitial), deversorul proporţional (poziţia ÎI), podul rulant de colectare a nisipului
(poziţia III), sistemul de evacuare şi spălare a nisipului (poziţia IV) şi jgheabul drenant
longitudinal pentru deshidratarea nisipului (poziţia V).

Fig 1.61. Deznisipator longitudinal, [41]

Compartimentele de deznisipare 1 sunt construite din beton armat şi au, în secţiune
transversală, formă dreptunghiulară. În cazul în care deznisipatorul este prevăzut cu sistem
decolectare mecanică a nisipului, în partea dinspre amonte a compartimentelor de deznisipare
sunt prevăzute basele 2. La acest tip de deznisipatoare, compartimentele de deznisipare sunt
prevăzute cu deversoare proporţionale care au următoarele funcţiuni: menţinerea unei viteze
orizontale medii constante a curentului de apă uzată prin compartimentele de deznisipare,
indiferent de valoarea debitului; determinarea facilă a valorii debitului curentului de apă care
străbate compartimentul de deznisipare, pe baza unui singur parametru şi anume înălţimea lamei
de apă de pe deversor. Deversorul proporţional este de formă unui ecran 3 în care este prevăzută
o decupare cu un contur de o formă specială. Podul rulant de colectare a nisipului 4 este compus
din platforma 5, sistemul de rulare 6,sistemul de propulsie 7 care asigură deplasarea podului
rulant şi, după caz, cu sistemul 8 decolectare mecanică cu lama racloare a nisipului sau cu
sisteme hidraulice de colectare – evacuare anisipului (prin pompare sau prin sifonare) care la
deplasarea podului rulant îl absorb de pe radierul deznisipatorului şi îl transporta şi evacuează
hidraulic în jgheabul drenant de deshidratare a nisipului plasat adiacent deznisipatorului.
Un pod rulant poate deservi simultan unul sau mai multe compartimente de deznisipare.
În cazul când deserveşte simultan mai multe compartimente de deznisipare, podul rulant este
echipat cu sisteme de colectare/colectare – evacuare a nisipului poziţionate corespunzător pentru
fiecare compartiment de deznisipare în parte şi care pot fi comandate independent. În cazul în
care compartimentele de deznisipare sunt dotate cu sisteme de colectare mecanică, nisipul este
strâns în basele din amontele compartimentelor de unde este evacuat prin pompare prin
intermediul unor pompe 9 aflate în cămine adiacente baselor şi evacuat prin sistemelede
conducte 10 în jgheaburile de deshidratare 11. În anumite cazuri sunt prevăzute şi instalaţii
despalare 12 în care, înainte de evacuarea în jgheaburile de deshidratare, nisipul este spălat în
scopulindepartarii particulelor de natură organică.
Podurile rulante care echipează deznisipatoarele longitudinale din staţiile de epurre a
apelor uzate sunt constructii monogrindă sau cu două grinzi, cu deschidere până la cca. 10m,
propulsate cu sisteme de acţionare proprii, pe care sunt montate organele de colectare-evacuare a
nămolului, [25].

59
 Secţiunea A - A
L
7 6 3
B

hc H hr

hav

2 5 4 III 8 1 I II

A A
9

12

IV 7 10 11 V
Fig
1.62. Deznisipator cu secţiune dreptunghiulară cu colectare mecanică şi evacuare hidraulică a
nisipului, [25]
Jgheaburile drenante pentru deshidratarea nisipului sunt situate de regulă alături de
deznisipatoare, paralel cu acestea. Dacă nu se impun din punct de vedere constructiv anumite
restricţii legate de spaţiu, cotele de poziţionare ale jgheaburilor pot fi apreciate pe baza
indicaţiilor din figura 1.63 (în care sunt indicate cotele de poziţionare atât pentru cazul evacuării
hidraulice a nisipului prin sifonare, caz care poate fi aplicabil şi la deznisipatoarele longitudinale
cu colectare mecanică a nisipului, cât şi pentru cazul evacuării hidraulice a nisipului prin
pompare), [25].

Fig. 1.63. Jgheab drenant pentru deshidratarea nisipului, [25]

Deznisipatorul este prevăzut cu deversor proporţional.
Deversorul proporţional. Acest tip de deversor se realizează prin decupare în peretele
aval al deznisipatorului. Prezintă însă dezavantajul unei pierderi de sarcina mari, cel puţin egală
cu lama de apă pe deversor (hr>h). În acelaşi timp, la toate construcţiile din aval se va coborî
radierul corespunzator pierderii de sarcină respective. Cuplat cu un deznisipator cu secţiunea
transversală dreptunghiulară, la care debitul este tot o funcţie de gradul întâi de adâncimea H a
apei în bazin şi considerând egală această adâncime cu lama de apă pe deversor h, debitmetrul
60
permite totodata menţinerea unei viteze medii orizontale constante în deznisipator, indiferent de
debit, [14].
rotapisinzed nid iepa lulevin dh
pmoc cQ iulutibed rotaznupseroc

l2

3/a2
h
dh

a
l

c
b

Figura 1.64. Schema de trasare a pereţilor hiperbolici ai deversorului proporţional, [14]

Deversorul proporţional este un dispozitiv de măsură cu sensibilitate ridicată (având

variaţii mari ale înălţimii lamei de apă la variaţii mici de debit) şi prezintă avantajul utilizării
unor dispozitive de măsurare a debitului simple şi necostisitoare.
Alt avantaj al acestui tip de deversor, în comparaţie cu canalele Parshall, este că se
elimină aliniamentele lungi de canal aval pe care le necesită canalele Parshall, dar au
dezavantajul important al unei pierderi de sarcină mare, cel puţin egală cu lama de apă de pe
deversor, fiind necesar ca la toate construcţiile din aval să se coboare radierul corespunzător
pierderii de sarcină respective. Acest lucru este neindicat mai ales în cazul staţiilor de epurare
construite de regulă în lunca râurilor sau pe terenuri cu apă freatică aproape de suprafaţă, la care
apar dificultăţi de execuţie care conduc la scumpirea lucrării. De aceea, acest tip de deversor nu
justifică utilizarea lui decât în cazul staţiilor de epurare care dispun de cădere suficientă, iar parte
din instalaţiile acestora sunt construite subteran. Este neindicat în cazul staţiilor de epurare
construite de obicei în lunca râurilor, în terenuri cu apă subterană apropiată de suprafaţă,
elemente ce conduc la dificultăţi de execuţie şi la scumpirea lucrării.
În aceleaşi condiţii, se elimină aliniamentele lungi de canal aval pe care le necesită
debitmetrul tip canal Venturi, [14].

1.6. Alegerea şi motivarea sistemelor de colectare şi evacuare pentru staţiile de epurare a

nisipului din deznisipatoare

Se determină nivelul tehnic al utilajelor folosind metoda DISTEH.

Metoda DISTEH permite cuantificarea nivelului tehnic al unui grup de utilaje,
comparabile între ele, prin calcularea ,,distanţei tehnice’’ faţă de un utilaj ideal, evidenţiind
totodată direcţiile de acţiune în activităţile de cercetare-proiectare-fabricaţie vizând realizarea
unor utilaje cu înaltă competivitate.
Această metodă permite ierarhizarea echipamentelor analizate, funcţie de utilitatea totală
în exploatare a acestora, precum şi ierarhizarea criteriilor de departajare, funcţie de viteza de
ameliorare a nivelului tehnic, deci indică ansamblele şi principalele repere ale echipamentului
care trebuie perfecţionate în vederea creşterii competitivităţii acestuia.
Se utilizează, în general, următorul algoritm:

61
1. Se stabileşte mulţimea ,,E’’ a utilajelor supuse analizei, alegându-se ,,m’’ utilaje cu aceeaşi
destinaţie, comparabile între ele:
E = {E1, E2, …, Ei, …, Em}; i = 1, 2, …, m
unde: E1 – Sistem de evacuare a peliculei cu stăvilare
E2 – Sistem de evacuare a peliculei cu pod raclor
E3 – Sistem de separare a grăsimilor cu plăci profilate
2. Se stabileşte mulţimea criteriilor de departajare ,,C’’:
C = {C1, C2, …, Cj, …, Cn}; j = 1, 2, …, n
3. Se împarte în două mulţimea criteriilor de departajare:
a. submulţimea criteriilor de maxim ,,n1’’, respectiv a criteriilor care este dorit ca în exploatare să
aibă valori cât mai mari;
b. submulţimea criteriilor de maxim ,,n2’’, respectiv a criteriilor care este dorit ca în exploatare
să aibă valori cât mai mici;
n1 + n2 = n
4. Se realizează tabelul 1.7 în care sunt prezentate sintetic atât mulţimea utilajelor analizate cât
şi criteriile de departajare. Pentru fiecare criteriu se stabileşte dacă valoarea optimă este un
maxim sau minim.
5. Se elaborează vectorul de ierarhizare al criteriilor (caracteristicilor) de departajare j (j = 1, 2,
..., n) în funcţie de importanţa lor în exploatare:
C1, C5, C7 C2, C3, C4, C6.
6. Se elaborează o matrice A de dimensiuni [n x n], în care liniile se montează cu j1, iar coloanele
cu j2 (j1, j2 = 1, 2, ..., n) şi în care se acordă coeficienţi de importanţă criteriilor Cj, comparând pe
rând fiecare criteriu cu toate celelalte (n-1) criterii, din punct de vedere al importanţei în
exploatare. Aceşti coeficienţi se acordă astfel:
Ci I Cj Ci = 1; Cj = 1
Ci P Cj Ci = 2; Cj = 0
Ci PP Cj Ci = 4; Cj = 0
Tabelul 1.7. Utilajele şi criteriile de departajare
Nr. Sisteme de evacuare a Pod Pod raclor Pod raclor
Crt. peliculei de materii grase raclor cu cu lamă cu Caracterul
Criterii lamă Tip DLS- aspiraţie criteriului
Tip DLP ADISS DLSP
C1 Puterea necesară 0.75 2 7.5 minim
funcţionării[kW]
C2 Masa sistemului 2160 2500 4500 minim
m [kg]
C3 Viteza de deplasare a podului 0.75 0.5 1 maxim
V [m/s]
C4 Siguranţa în funcţionare 0.75 1 0.5 maxim

C5 Exploatare comandă 0.5 1 0.5 maxim

C6 Complexitatea întreâinerilo 0.5 1 0.75 minim

7. Se calculează mărimea coeficienţilor de importanţă γj (pentru criteriul j) cu relaţia:

62
 ∑
γj = γj1 =
∑ ∑
în care: 0< γj <1 şi ∑ = 1
Calculele sunt efectuate în tabelul 1.8.

Tabelul 1.8.
C1 C2 C3 C4 C5 C6 ∑ γi

C1 2 1 4 4 2 13 0.342
C2 0 0 2 2 1 5 0.132
C3 1 2 4 4 2 13 0.342
C4 0 0 0 1 0 1 0.026
C5 0 0 0 1 0 1 0.026
C6 0 1 0 2 2 5 0.132

∑∑ ∑ =1

8. Se construieşte matricea utilităţilor (tabelul 1.9), j linii şi i coloane în care elementele matricei
se determină cu relaţia:
Cij = - pentru valoarea maximă

Cij = - pentru valoarea minima

Tabelul 1.9. Matricea unităţilor

Criterii
C1 C2 C3 C4 C5 C6
Variante
Pod raclor cu 1 1 0.5 0.5 1 0
lamă
Tip DLS
Pod raclor cu 0.814 0.854 0 1 0 1
lamă
Tip DLP-
ADISS
Pod raclor cu 0 0 1 0 0.5 0.5
aspiraţie
DLSP

9. Se construieşte matricea decizională (tabelul 1.10) care are j linii şi i coloane în care
elementele matricei se determină cu relaţia:
dij = cij γj

63
 Tabelul 1.10 Matricea decizională
Criterii

∑ Optim
C1 C2 C3 C4 C5 C6
Variante
Pod raclor 0.342 0.132 0.171 0.013 0.026 0.618 0.721
cu lamă
Tip DLS
Pod raclor 0.287 0.112 0 0.026 0 0.132 0.894
cu lamă

Tip DLP-
ADISS
Pod raclor 0 0 0.342 0 0.013 0 0.066
cu aspiraţie
DLSP

În matricea decizională se calculează sumele elementelor dij, pe fiecare linie.

Echipamentul care satisface cel mai bine criteriile de departajare este echipamentul
corespunzător liniei j cu suma cea mai mică. Elementele matricei decizionale, tipurile de
echipamente precum şi sumele de departajare sunt prezentate în tabelul 1.10. Conform analizei
cu metoda DISTEH, echipamentul care satisface cel mai bine cerinţele impuse este echipamentul
de pe linia I şi anume sistemul de evacuare a peliculei cu stăvilare.
În capitolul 2 am dezvoltat Separatorul de grăsimi cu sistem de evacuare a peliculei cu
pod raclor conform temei de proiect.

64
 CAPITOLUL II

PROIECTAREA UNUI DEZNISIPATOR CU SECŢIUNE DREPTUNGHIULARĂ CUPLAT

CU DEVERSOR PROPORŢIONAL DE LA O STAŢIE DE EPURARE A APELOR UZATE A
UNEI LOCALITĂŢI CU 34000 DE LOCUITORI

Să se stabilească structura și să se dimensioneze principalele obiecte tehnologice ale unei

stații de epurare mecano-biologică care deservește o localitate cu 34000 de locuitori. Pe teritoriul
localității își desfășoară activitatea:
1. Fabrică de conserve:
- Productie: 10 t/zi
- Personal: 150 oameni:
Birouri: 20
Grupa I: 40
Grupa II : 40
Grupa VIa: 50
- Cladiri: 8
- Volum maxim: 25 000 m3
2. Fabrică de vopsit-imprimat ţesături:
- Productie: 12 tone/zi
- Personal: 200 oameni:
Birouri: 20
Grupa I: 60
Grupa II: 60
Grupa IV: 60
- Cladiri: 10
- Volum maxim: 20 000 m3
3. Crescătorie de taurine:
- 400 capete:
Vaci cu lapte: 140
Junici 18-27 luni: 60
Viței: 60
Tineret bovin 6-18 luni: 60
Tineret bovin la îngrășat: 60
- Personal: 95 oameni
Birouri: 5
Grupa I: 50
Grupa II: 40
- Clădiri: 12
- Volum maxim: 10 000 m3
4. Combinat avicol:
- 50 000 capete:
Rate adulte rase: 7500
Boboc de rata: 7500
7500

65
 7500
- Personal: 90 oameni:
Birouri: 10
Grupa I: 30
Grupa II: 50
- Clădiri: 8
- Volum maxim: 12 000 m3

2.1. Stabilirea debitelor caracteristice de apă uzată ale localităţii

Staţiile de epurare a apelor uzate urbane au rolul de a purifica totalitatea apelor uzate ale
unui centru populat până la un grad admisibil astfel încât să nu afecteze calitatea cursului de apă
receptor în care sunt deversate după tratare. Apele uzate ale centrului populat sunt aduse la staţia
de epurare prin intermediul sistemului centralizat de canalizare care are rolul de a colecta apele
uzate de la toţi generatorii de apă uzată de pe raza centrului urban care, după localizarea lor sunt
consumatorii de apă menajeri şi sociali aflaţi în zona rezidenţială a centrului populat, precum şi
unităţile industriale şi agrozootehnice.
Debitul de ape uzate preluat din centrele urban şi prelucrat de staţiile de epurare urbane
nu este constant pe perioada unei zile, prezentând fluctuaţii în funcţie de modul în care se
consumă apa de alimentare în centrele urbane. De aceea se utilizează mai multe mărimi
caracteristice care să definească cât mai bine acest debit fluctuant şi anume:
- debitul zilnic mediu Qu zi med exprimat în unitatea caracteristică [m3/zi], sau în unitatea
S.I. [m3/s] este valoarea medie a debitelor zilnice de apă uzată produse în centrul urban pe
parcursul unui an;
- debitul zilnic maxim Qu zi max [m3/zi, m3/s] este valoarea maximă a debitelor zilnice de
apă uzată produse în centrul urban pe parcursul unui an;
- debitul orar maxim de ape uzate Qu orar max [m3/h, m3/s] este valoarea maximă a debitelor
orare de apă uzată produse în centrul urban pe parcursul unei zile;
- debitul orar minim de ape uzate Qu orar min [m3/h, m3/s] este valoarea maximă a debitelor
orare de apă uzată produse în centrul urban pe parcursul unei zile;
Debitului de apă uzată a centrului urban se determină în funcţie de consumul de apă
potabilă a centrului urban, valorile caracteristice ale acestuia obţinându-se după următorul
algoritm succesiv: se calculează valorile caracteristice ale necesarelor şi cerinţelor de apă de
alimentare din zonele rezidenţială, industrială şi agrozootehnică ale centrului urban, se
calculează valorile caracteristice ale cerinţei totală de apă de alimentare a centrului urban, apoi se
calculează calculează valorile caracteristice ale debitului de apă uzată a centrului urban.

2.1.1. Debitele caracteristice ale necesarului şi cerinţei de apă de alimentare din zona
rezidenţială a localității, [26’’]

Necesarul de apă de alimentare pentru zona rezidenţială a centrului populat se exprimă

prin următoare mărimi caracteristice: debitul necesarului zilnic mediu de apă de alimentare Q zi
3 3
med [m /zi], debitul necesarului zilnic maxim de apă de alimentare Q zi max [m /zi] şi debitul
necesarului orar maxim de apă de alimentare Qorar max [m3/h].

66
 Valorile caracteristice ale necesarului de apă de alimentare din zona rezidenţială a
centrelor populate se determină cu următoarele relaţii:
1
 (  N (i) q j (i))  Qci
zi med 1000 
Q (2.1)
i j

Q
zi med

1
102001,05  30  80  17,9  238001,05 100  280  17,9  86,4 1 20
1000
Q = 12640 m3/zi
zi med
1
Q zi max  (  N (i) q j (i)  K zi (i))  Qci (2.2)
1000 i j

Q zi max 
1
102001,05  30  80  17,9 1.2  238001,05  100  280  17,9 1,1  86,4 1  20
1000
Q zi max = 13860 m3/zi
1 1
Q orar max  ( (  N (i) q j (i)  K zi (i)  Ko (i))  Qci ) (2.3)
24 1000 i j
1  1 10200  1,2  1,441,05  30  80  17,9   
Q orar max      86,4  1  20
24 1000  23800  1,1  1,3061,05  100  280  17,9 

Q orar max =740,764 m3/oră

în care: i – indice referitor la necesarul de apă în funcţie de zonele diferenţiate ale

localităţii după gradul de dotare al clădirilor cu instalaţii de apă caldă şi rece (vezi tabelul 2.1); i
are valori între 1-5;
j – indice referitor la categoria de necesar de apă şi anume: apă pentru nevoi
gospodăreşti, apă pentru nevoi publice, apă pentru stropit spaţiile verzi, apă pentru stropit străzi
şi spălat pieţe; j are valori între 1-4;
N(i) – numărul de locuitori care locuiesc în zona i a localităţii;
qj(i) [l/om.zi] – debitul zilnic mediu specific din categoriile j ale necesarului de apă
pentru locuitorii din zona i a localităţii, şi anume: qg(i) - debitul zilnic mediu specific pentru
nevoi gospodăreşti ale populaţiei (vezi tabelul 2.1); qp(i) - debitul zilnic mediu specific pentru
nevoi publice (vezi tabelul 2.1); qsv(i) – debitul zilnic mediu pentru stropit spaţiile verzi care se
poate aprecia global ca o ploaie efectivă (25 l/m2) la două săptămâni şi 10 m2 spaţiu verde/om
conducând la o valoare qsv(i) = 17,9 l/om.zi, qsp(i) – debitul zilnic mediu specific pentru stropit
străzi şi spălat pieţe se poate calcula analitic sau se poate aprecia global la 5% din debitul zilnic
mediu specific pentru nevoi publice qp(i);
Qci [m3/zi] – debitul necesarului de apă pentru combaterea incendiilor;
Kzi–coeficientul de neuniformitate a debitului zilnic (vezi tabelul 2.1);
Ko – coeficientul de variaţie orară care se adoptă pentru fiecare din zonele
diferenţiate ale localităţii după gradul de dotare a clădirilor cu instalaţii de apă caldă şi rece;
când nu sunt alte valori justificate, pot fi adoptate valorile din tabelul 2.2.
NOTE
1 - Pentru Kzi, valorile de deasupra liniei sunt date pentru localităţile cu climă
continentală temperată, iar valorile de dedesubt sunt date pentru localităţile cu climă continentală
excesivă. Definirea climei se face pe baza numărului anual de zile de vară (n) ca medie
67
multianuală, cu temperatura maximă măsurată  25C, astfel: n  80 – climă continentală
temperată, n  80 - climă continentală excesivă.
2 - Valoarea pentru qp(i) poate fi majorată justificat funcţie de resursa de apă şi
importanţa obiectivului, astfel: până la 15% pentru oraşe cu populaţie mai mare de 300.000
locuitori şi mai mică de 1.000.000 locuitori, şi până la 25% pentru oraşe cu populaţie mai mare
de 1.000.000 locuitori.
3 - Pentru staţiuni balneo-climaterice (inclusiv staţiunile de pe litoralul Mării Negre),
valorile debitelor qg şi qp se stabilesc pe bază analitică, în funcţie de tipul acestora.

Tabelul 2.1, [26’]

Zone ale localităţii diferenţiate în funcţie de qg(i) qp(i)
gradul de dotare al clădirilor cu instalaţii de [l/omzi [l/omzi Kzi(i)
apă rece şi caldă ] ]

Zone în care apa se distribuie prin cişmele

80 30 1,2/1,35
amplasate în curţi

Zone cu clădiri având instalaţii interioare de

apă caldă şi canalizare, cu preparare
280 100 1,10/1,25
centralizată a apei calde (inclusiv cele cu
clădiri racordate la termoficare)

Tabelul 2.2, [26’]

Numărul total de Numărul total de
locuitori ai locuitori ai
Ko Ko
centrului populat centrului populat
(N) (N)

1500 2,0 50000 1,25

Necesarul de apă pentru combaterea incendiilor poate fi preluat din hidranţi interiori sau
exteriori clădirilor, iar pentru clădiri speciale (teatre, biblioteci, instituţii, unele spaţii industriale,
etc) pot fi prevăzute sisteme speciale (sprinclere, drencere, etc). Apa pentru hidranţii interiori şi
sistemele speciale trebuie să fie potabilă. La hidranţii exteriori se foloseşte de regulă apă potabilă
din reţea, iar în cazuri speciale pentru combaterea din exterior se poate folosi şi o altă calitate de
apă prin mijloace separate (maşini cisterne proprii, rezerve de apă, reţele separate, etc)
Debitul Qci al necesarului de apă pentru combaterea incendiilor se poate calcula analitic
pe baza prevederilor din STAS 1478-90 ţinându-se seama de configuraţia sistemelor pentru
combaterea incendiilor.
NOTE
1 - Debitul Qe pentru un hidrant exterior şi numărul nk de incendii simultane pentru
centrele populate cu peste 1000000 de locuitori se determină pe bază de studii speciale;

68
 2 - Localizarea incendiilor simultane din centrele populate, în perimetrul luat în calcul la
dimensionarea reţelelor de distribuţie, se face astfel încât, teoretic, un incendiu să revină unei
suprafeţe locuite de cel mult 10000 locuitori.
Debitul Qci [m3/zi] al necesarului de apă pentru combaterea incendiilor, în cazul în care se
folosesc hidranţi exteriori şi nu au fost realizate studii speciale, se poate aprecia cu relaţia:
Qci  86,4  ninc  q (2.4)
he
Qci  86,4  1  20
Qci =1 728 m3/zi

în care: ninc – numărul de incendii simultane din zona rezidenţială;

qhe [l/s] – debitul unui hidrant exterior (vezi tabelul 2.3).
Tabelul 2.3, [26’]
Numărul Numărul Debitul qhe [l/s] al unui hidrant
locuitorilor din ninc de exterior
localitate incendii
simultane clădiri cu clădiri cu

1 – 4 etaje peste 4 etaje

25.001 – 50.000 2 20 25

În cazul în care, din aceeaşi reţea publică de alimentare cu apă aferentă unei localităţi, se
alimentează în caz de incendiu şi unităţile industriale sau agrozootehnice, numărul teoretic de
incendii se poate adopta şi pe baza tabelului 2.4, dacă nu sunt justificate alte valori.

Tabelul 2.4, [26’]

Numărul
de Suprafaţa
Numărul de
locuitori teritoriului Modul de considerare a incendiilor
incendii simultane
din întreprinderilor simultane
localitate ninc
S [ha]
N

Unul în localitate şi unul în zona

industrială, ambele în localitate sau
> 25.000 < 150 2
ambele în zona industrială, cores-
punzător sumei valorilor maxime

Cerinţa de apă de alimentare pentru zona rezidenţială a centrelor populate cuprinde total
sau parţial următoarele categorii de apă:

69
 - apă pentru nevoi gospodăreşti: băut, preparare hrană, spălatul corpului, spălatul rufelor şi
vaselor, curăţenia locuinţei, utilizarea WC-ului, precum şi creşterea animalelor de pe
lângă gospodăriilor proprii ale locuitorilor;
- apă pentru nevoi publice: unităţi de învăţământ de toate gradele, creşe, spitale, policlinici,
băi publice, cantine, cămine, hoteluri, restaurante, magazine, cofetării, unităţi pentru
distribuirea locală a băuturilor răcoritoare, fântâni de apă de băut, completare la fântânile
ornamentale (dacă nu sunt alte surse), etc;
- apă pentru stropitul spaţiilor verzi;
- apă pentru stropitul străzilor, spălatul pieţelor şi străzilor; când nu se poate altfel, apa va
fi luată din reţeaua de apă potabilă, total sau parţial;
- apă pentru nevoile proprii ale sistemului de alimentare cu apă (preparare reactivi,
evacuare nămol, spălare filtre, spălare aducţiuni, rezervoare, reţea, etc);
- apă pentru spălarea periodică a reţelei de canalizare; de regulă apa nu va fi apă potabilă
decăt în cazuri bine justificate;
- apă pentru acoperirea pierderilor tehnic admisibile din sistem;
- apă necesară pentru combaterea incendiilor.
Cerinţa de apă de alimentare pentru zona rezidenţială a centrului populat se exprimă prin
următoare mărimi caracteristice: debitul cerinţei zilnice medii de apă de alimentare Qs zi med
[m3/zi], debitul cerinţei zilnice maxime de apă de alimentare Qs zi max [m3/zi] şi debitul cerinţei
orare maxime de apă de alimentare Qs orar max [m3/h]. Valorile caracteristice ale cerinţei de apă de
alimentare din zona rezidenţială a centrelor populate se determină cu următoarele relaţii:

Q  K p  Ks  Q (2.5)
s zi med zi med
Q  1,1  1,05  12640
s zi med
Q =14 600,034 m3/zi
s zi med
Qs zi max  K p  K s  Q (2.6)
zi med
Qs zi max  1,1  1,05  13860

Qs zi max =16 001,115 m3/zi

Qs orar max  K P  K s  Qorar max (2.7)

Qs orar max  1,1  1,05  740,764
Qs orar max = 854,931 m3/ora

în care: Qzi med [m3/zi], Qzi max [m3/zi] şi Qorar max [m3/h] - debitele zilnic mediu, zilnic
maxim şi orar maxim ale necesarului de apă de alimentare pentru centrul populat;
Kp – coeficient prin care se ţine seama de pierderile de apă în aducţiune şi în
reţeaua de distribuţie şi care poate lua valori între 1,08-1,10 în cazul sistemelor care se
proiectează şi urmează a fi executate şi valori între 1,10-1,25 în cazul sistemelor existente la care
se fac extinderi sau creşte gradul de confort;
Ks – coeficient prin care se ţine seama de nevoile tehnologice ale sistemului de
70
alimentare cu apă şi canalizare (spălarea aducţiunilor, a reţelei de distribuţie şi a reţelei de
canalizare; nevoi ale staţiilor de tratare şi epurare, evacuarea zăpezii, etc.), care are valorile: 1,02
în cazul în care întreţinerea sistemului de alimentare care asigură apa potabilă este uşoară şi
1,05-1,08 în cazul surselor subterane sau de suprafaţă de apă care necesită tratare în vederea
îmbunătăţirii, valoarea coeficientului variind în funcţie de complexitatea tratării şi de tehnologia
de funcţionare a obiectelor componente (în cazuri speciale, pe bază de justificări tehnice, se pot
adopta şi alte valori).
Exprimarea valorilor caracteristice Q zi med , Q zi max şi Q orar max ale debitului cerinţei de apă
de alimentare pentru centre populate în [m3/s] se face pe baza următoarelor relaţii de
transformare:
Q [m3 / s]  1,157 105  Q [m3 / zi] (2.8)
s zi med s zi med
Q [m3 / s]  1,157  10 5  14600,034
s zi med
Q = 0,169 m3/s
s zi med
Qs zi max [m3 / s]  1,157 105  Qs zi max [m3 / zi] (2.9)

Qs zi max [m3 / s]  1,157  10 5  16001,115

Qs zi max =0,185 m3/s

Qs orar max [m3 / s]  2,778 104  Qs orar max [m3 / h] (2.10)

Qs orar max [m3 / s]  2,778  10 4  854,931

Qs orar max =0,237 m3/s

2.1.2. Determinarea debitelor caracteristice ale necesarului şi cerinţei de apă de

alimentare din zona industrială a centrului populat, [26’’]

Necesarul de apă de alimentare pentru zona industrială a centrului populat se exprimă

prin următoare mărimi caracteristice: debitul necesarului zilnic mediu de apă de alimentare
pentru zona industrială QnI zi med [m3/zi], debitul necesarului zilnic maxim de apă de alimentare
pentru zona industrială QnI zi max [m3/zi] şi debitul necesarului orar maxim de apă de alimentare
pentru zona industrială QnI orar max [m3/h].
Structura fiecăruia dintre debitele caracteritice ale necesarului de apă QnI pentru
alimentarea unităţilor industriale este următoarea:
QnI  QnIt  QnIg  QnIi  QnIn (2.11)

în care: QnIt [m3/zi, m3/h] – debitul necesarului de apă tehnologică care trebuie să includă
apa pentru fabricarea produselor (apă inclusă în produsul finit), apa pentru răcirea utilajelor,
aparatelor, agregatelor, produselor, etc., apa pentru răcirea rezervoarelor de fluide tehnologice
sau combustibile, apa pentru producerea aburului şi a apei calde, apa pentru spălarea materiei
prime, a subproduselor şi produselor finite, a instalaţiilor tehnologice, prelucrarea materiei
primei, prepararea soluţiilor, a unor substanţe, etc., apa pentru transportul hidraulic al materiei

71
prime, al subproduselor şi produselor finite (se recomandă a se evita transportul hidraulic cu apă
de alimentare), etc.;
QnIg [m3/zi, m3/h] – debitul necesarului de apă pentru nevoi igienico-sanitare
care trebuie să includă apa pentru funcţionarea instalaţiilor sanitare, întreţinerea clădirilor şi
spaţiilor de producţie şi administrative (spălarea pardoselii, pereţilor, etc.) din unităţile
industriale, precum şi pentru funcţionarea cantinelor, căminelor, grădiniţelor, creșelor, punctelor
medicale, spălătoriilor de rufe, etc. aferente acestora;
QnIi [m3/zi, m3/h] – debitul necesarului de apă pentru incendii care trebuie să
includă apa rezervată pentru prevenirea şi stingerea incendiilor;
QnIn [m3/zi, m3/h] – debitul necesarului de apă pentru alte utilizări, care este un
termen apare în relaţii numai dacă există necesităţi nespecifice de apă ale unităţilor industriale,
altele decât cele definite în termenii anteriori, şi care se determină analitic.
Relaţiile de calcul al debitelor caracteristice ale necesarului de apă de alimentare din zona
industrială a centrelor populate pentru cazurile uzuale sunt următoarele:
U gm  ngm
Q  U  n     24    3,6  Qinc (2.12)
nI zi med l tl tl m m 1000 n n
I inc
 U tl  ntl  10  20  300  12  3800
24    3,6  Qinc  24  1  3,6  10  8  6912
ninc n
20  20  40  50  40  60  60  50 20  20  60  50  60  60  60  75
Q  3800    6912
nI zi med 1000 1000

Q =10 731,3m3/zi
nI zi med

K U gm  ngm
QnI zi max   U  n    zi  24    3,6  Qinc (2.13)
l tl tl mI m 1000 ninc n

1,1520  20  40  50  40  60  60  50 1,1520  20  60  50  60  60  60  75

QnI zi max  3800    6912
1000 1000
QnI zi max =10 733,8 m3/zi

U n Ko  K zi U gm  ngm
QnI orar max   tI tI       3,6  Qinc (2.14)
l 24 mI m 24 1000 ninc n

3800 2,8  1,15  20  20  40  50  40  60  60  50 2,8  1,15  20  20  60  50  60  60  60  75 6912
QnI orar max    
24 24  1000 24  1000 24
3
QnI orar max =448,923 m /ora

în care: l – indice referitor la numărul categoriilor de produse industriale fabricate;

Utl – numărul de unităţi din mărimea caracteristică a categoriei de produse
industriale: tone, m3, bucăţi, etc. (producţie finită, materie primă sau după caz producţie
intermediară) în perioada considerată (în cazul de faţă pe zi).
ntl [m3/unitate caracteristică a categoriei de produse industriale] – necesarul de apă
72
specific corespunzător unităţilor de capacitate a categoriei de produse industriale. În tabelul 2.6
sunt date orientative despre necesarul specific de apă pentru produse din diferite unităţi
industriale;
mI – indice referitor la numărul de întreprinderi industriale care realizează categorii
de produse;
m – indice referitor la numărul de folosinţe;
Ugm – numărul de unităţi din mărimea caracteristică a folosinţei: persoane, clădiri,
schimburi, vehicule, etc. sau combinaţii: persoaneschimburi, vehiculeschimburi, etc. în
perioada considerată (în cazul de faţă pe zi);
ngm [l/unitate sau combinaţii de unităţi caracteristice ale folosinţei] – necesarul
specific de apă corespunzător unităţilor sau combinaţiilor de unităţi ale folosinţei (vezi tabelul
2.6);
Kzi, Ko – coeficienţi de neuniformitate a debitului zilnic (vezi tabelul 2.1),
respectiv coeficientul de variaţie orară (vezi tabelul 2.2);
ninc – indice referitor la numărul de incendii simultane la unităţi industriale;
n – indice referitor la numărul clădirilor din unitatea industrială atinsă de incendiu;
Qinc [l/s] – debitul specific de apă pentru stingerea din exterior a incendiilor din
clădiri, ţinându-se seama de volumul Vn [m3] al clădirii n atinsă de incendiu şi gradul de
rezistenţă la foc al clădirilor.
Tabelul 2.5 Necesarul de apă specific pentru diferite unităţi industriale, [26’]
Necesarul de apă specific corespunzător unităţilor
Tipul unităţii industriale de capacitate a categoriei de produse industriale
[m3/unitatea categoriei de produse]
Industria alimentară:
Fabrici de zahăr: 85 m3/t
- producţia de zahăr din sfeclă 5 m3/t
- rafinarea zahărului 15 – 20 m3/t
2 m3/t
1 – 1,5 m3/t
Industria chimică:
Fabrici de amoniac 550 – 1150 m3/t

Q  K sI  K pI  Q (2.15)
sI zi med nI zi med
Q  1,1  1,05  10731,3
sI zi med
Q =12394,6 m3/zi
sI zi med
QsI zi max  K sI  K pI  QnI zi max (2.16)

QsI zi max  1,1  1,05  10733,8

QsI zi max =12397,5 m3/zi

73
 QsI orar max  K sI  K pI  QnI orar max (2.17)

QsI orar max  1,10  1,05  448,9

QsI orar max =518,506 m3/ora

Exprimarea debitelor caracteristice QsI zi med [m3/zi], QsI zi max [m3/zi] şi QsI orar max [m3/h]
ale cerinţei de apă de alimentare pentru zona industrială în [m3/s] se poate face prin
transformare utilizând relaţiile similare 2.8, 2.9, şi 2.10.

Q [m3 / s]  1,157 105  Q [m3 / zi]

sI zi med sI zi med
Q [m3 / s]  1,157  10 5  12394,6
sI zi med
Q =0,1434 m3/s
sI zi med
QsI zi max[m3 / s]  1,157 105  QsI zi max[m3 / zi]

QsI zi max [m3 / s]  1,157  10 5  12397,5

QsI zi max = 0,1434 m3/s

QsI orar max[m3 / s]  2,778 104  QsI orar max[m3 / h]

QsI orar max [m3 / s]  2,778  10 4  518,5

QsI orar max = 0,144 m3/s

2.1.3. Determinarea debitelor caracteristice ale necesarului şi cerinţei de apă de alimentare din zona
agrozootehnică a centrului populat, [26’’]

Necesarul de apă de alimentare pentru zona agrozootehnică a centrului populat se

exprimă prin următoare mărimi caracteristice: debitul necesarului zilnic mediu de apă de
alimentare pentru zona agrozootehnică QnZ zi med [m3/zi], debitul necesarului zilnic maxim de apă
de alimentare pentru zona agrozootehnică QnZ zi max [m3/zi] şi debitul necesarului orar maxim de
apă de alimentare pentru zona agrozootehnică QnZ orar max [m3/h].
Structura fiecăruia dintre debitele caracteritice ale necesarului de apă QnZ pentru
alimentarea unităţilor industriale este următoarea:

QnZ  QnZa  QnZg  QnZi (2.18)

în care: QnZa [m3/zi, m3/h] – debitul necesarului de apă pentru îngrijirea animalelor
trebuie să includă necesarul de apă pentru consumul biologic al animalelor, necesarul tehnologic
de apă pentru evacuarea dejecţiilor, spălarea şi dezinfectarea halelor, prepararea hranei,
întreţinerea instalaţiilor tehnologice, necesarul pentru obiectele anexă ale halelor de creştere a
animalelor;
QnZg [m3/zi, m3/h] – debitul necesarului de apă pentru nevoi igienico-sanitare care

74
trebuie să includă apa pentru funcţionarea instalaţiilor sanitare, întreţinerea clădirilor şi spaţiilor
administrative (spălarea pardoselii, pereţilor, etc.) din unităţile agrozootehnice, precum şi pentru
funcţionarea cantinelor, punctelor medicale, spălătoriilor de rufe, etc. aferente acestora;
QnZi [m3/zi, m3/h] – debitul necesarului de apă pentru incendii care trebuie să
includă apa rezervată pentru prevenirea şi stingerea incendiilor.

Relaţiile de calcul al debitelor caracteristice ale necesarului de apă de alimentare din zona
agrozootehnică a centrelor populate pentru cazurile uzuale sunt următoarele:

K piZo  qZo  N Zo U gp  ngp

     24    3,6  Qinc
nZ zi med 
Q (2.19)
o 1000 pZ p 1000 rinc r
U gp  ngp 5  20  50  50  40  60 10  20  30  50  50  60
  =  = 9,7
pZ p 1000 1000 1000
1,1160  120  60  90  60  25  60  60  70  60  1,17500  0,35  0,26  7500  0,46  7500  0,46  7500  20000  0, 26 
Q nZ zi med   
1000 1000
10  20  30  50  50  60 5  20  50  50  40  60
  1,1 33,9  1,117,27  4,7  5
1000 1000
Q =65,993 m3/zi
nZ zi med

K ziZo  K piZ o  qZo  N Zo K U gp  ngp

QnZ zi max      zi  24    3,6  Qinc (2.20)
o 1000 pZ p 1000 rinc r

1,1  1,1160  120  60  90  60  25  60  60  40  60 

QnZ zi max  
1000
1  2  7500  0,35  0,26  7500  0,46  7500  0,46  7500  20000  0,26 
  1,15  9,7
1000
QnZ zi max =73,077 m3/zi

KoZo  K ziZo  K piZo  qZo  N Zo Ko  K zi U gp  ngp

QnZ orar max        3,6  Qinc (2.21)
o 24 1000 pZ p 24 1000 rinc r
1,1  1,1  2  160  120  60  90  60  25  60  60  60  70 
Q nZ orar max  
24  1000
1,1  1,1  27500  0,35  0,26  7500  7500  0,46  7500  0,46  20000  0,29  2,8
  1,15  9,7 
24  1000 24
QnZ orar max =6,462 m3/ ora

în care: o – indice referitor la categoriile de animale;

qZo [m3/1000animalezi] – necesarul specific total de apă, care ia valori în funcţie
de categoria i de animale şi de tipul sistemului de evacuare a dejecţiilor corespunzător fiecărei
categorii i de animale;
NZo – numărul de animale din categoria o;

75
 KpiZo – coeficient care ţine seama de acoperirea pierderilor admisibile de apă în
incinta unităţilor zootehnice în funcţie de categoria de animale (vezi tabelul 2.6);
KziZo – coeficientul de neuniformitate a debitului zilnic care este în funcţie de
categoria o de animale (vezi tabelul 2.6);

KoZo – coeficientul de neuniformitate a debitului orar care este, de asemenea, în

funcţie de categoria o de animale (vezi tabelul 2.6);
pZ – indice referitor la numărul de unităţi agrozootehnice din zona agrozootehnică ;
p – indice referitor la numărul de folosinţe;
Ugm – numărul de unităţi din mărimea caracteristică a folosinţei: persoane, clădiri,
schimburi, vehicule, etc. sau combinaţii: persoaneschimburi, vehiculeschimburi, etc. în
perioada considerată (în cazul de faţă pe zi);
ngm [l/unitate sau combinaţii de unităţi caracteristice ale folosinţei] – necesarul
specific de apă corespunzător unităţilor sau combinaţiilor de unităţi ale folosinţei;
Kzi, Ko – coeficienţi de neuniformitate a debitului zilnic (vezi tabelul 2.1), respectiv
coeficientul de variaţie orară (vezi tabelul 2.2);
rinc – indice referitor la numărul de incendii simultane la unităţi agrozootehnice;
r – indice referitor la numărul clădirilor din unitatea agrozootehnică atinsă de
incendiu;
Qinc [l/s] – debitul specific de apă pentru stingerea din exterior a incendiilor din
clădiri, ţinându-se seama de volumul Vn [m3] al clădirii r atinsă de incendiu şi gradul de
rezistenţă la foc al clădirilor.
Tabelul 2.6, [26’]

Coeficienţi
Categorii de animale
KpiZ KziZ KoZ

Porcine 1 1 2 – 2,5

Gâşte 1,1 1,1 2

Raţe şi boboci 1 2 2

Celelalte categorii 1,1 1,1 2 – 2,5

Tabelul 2.7, [26’]

Coeficienţi
Categorii de animale
KpiZ KziZ KoZ
Porcine 1 1 2 – 2,5
Gâşte 1,1 1,1 2
Raţe şi boboci 1 2 2
Celelalte categorii 1,1 1,1 2 – 2,5

Valorile caracteristice ale debitului cerinţei de apă de alimentare din zona agrozootehnică
a centrului populat se determină pe baza valorilor caracteristice ale necesarului de apă din zona
agrozootehnică, cu următoarele relaţii:
76
 Q  K sZ  K pZ  Q (2.22)
sZ zi med nZ zi med
Q  1,1  1,05  65,993
sZ zi med
Q = 76,221 m3/zi
sZ zi med
QsZ zi max  K sZ  K pZ  QnZ zi max (2.23)

QsZ zi max  1,1  1.05  73,077

QsZ zi max = 84,404 m3/zi

QsZ orar max  K sZ  K pZ  QnZ orar max (2.24)

QsZ orar max  1,1  1,05  6,462

QsZ orar max = 7,46 m3/ora

în care: QnZ zi med [m3/zi], QnZ zi max [m3/zi], QnZ orar max [m3/h] – valorile caracteristice ale
debitului necesarului de apă de alimentare pentru zona agrozootehnică;
KsZ – coeficient care ţine seama de nevoile tehnologice ale sistemului de
alimentare cu apă şi canalizare (pentru pregătirea soluţiilor de reactivi, spălarea componentelor
staţiei de tratare, spălarea colectoarelor de canalizare), care are valoarea 1,10;
KpZ – coeficient care ţine seama de acoperirea pierderilor în aducţiune şi reţelele
de distribuţie, care se stabileşte prin calcule în funcţie de soluţiile tehnologice şi care se poate
considera maxim 1,05 în lipsa datelor necesare;

Exprimarea debitelor caracteristice QsZ zi med [m3/zi], QsZ zi max [m3/zi] şi QsZ orar max [m3/h]
ale cerinţei de apă de alimentare pentru zona agrozootehnică în [m3/s] se poate face prin
transformare utilizând relaţiile similare 2.8, 2.9, şi 2.10.

Q [m3 / s]  1,157 105  Q [m3 / zi]

sZ zi med sZ zi med
Q [m3 / s]  1,157  10 5  76,221
sZ zi med
Q = 0,0008819 m3/s
sZ zi med
QsZ zi max[m3 / s]  1,157 105  Q [m3 / zi]
sZ zi med
QsZ zi max [m3 / s]  1,157  10 5  84,404

QsZ zi max = 0,0009766 m3/s

QsZ orar max[m3 / s]  2,778 104  QsZ orar max[m3 / h]

QsZ orar max [m3 / s]  2,778  10 4  7,46

QsZ orar max = 0,002073 m3/s.

77
2.1.4. Determinarea debitelor caracteristice ale cerinţei totale de apă de alimentare a
localităţii, [26’’]

Valorilor caracteristice ale debitului cerinţei totale de apă de alimentare a centrului

populat, respectiv debitul total zilnic mediu Qs tot zi med [m3/zi, m3/s], debitul total zilnic maxim
Qs tot zi max [m3/zi, m3/s] şi debitul total orar maxim Qs tot orar max [m3/h, m3/s], se determină cu
următoarele relaţii:
Q Q Q Q (2.25)
s tot zi med s zi med sI zi med sZ zi med
Q  14600,034  10731,3  65,993
s tot zi med
Q =27048,3 m3/zi = 0,313 m3/s
s tot zi med
Qs tot zi max  Qs zi max  QsI zi max  QsZ zi max (2.26)

Q  16001,115  10733,8  73,077

s tot zi max
Qs tot zi max =28490 m3/zi = 0,33 m3/s

Qs tot orar max  Qs orar max  QsI orar max  QsZ orar max (2.27)

Qs tot orar max  740,764  448,9  7,46

Qs tot orar max =1381m3/ora = 0,384 m3/s

în care:Qs zi med [m3/zi, m3/s], Qs zi max [m3/zi, m3/s], Qs orar max [m3/h, m3/s] – debitele zilnic
mediu, zilnic maxim şi orar maxim ale cerinţei de apă de alimentare pentru zona rezidenţială a
centrului populat;
QsI zi med [m3/zi, m3/s], QsI zi max [m3/zi, m3/s], QsI orar max [m3/h, m3/s] – debitele
zilnic mediu, zilnic maxim şi orar maxim ale cerinţei de apă de alimentare pentru zona
industrială a centrului populat;
QsZ zi med [m3/zi, m3/s], QsZ zi max [m3/zi, m3/s], QsZ orar max [m3/h, m3/s] – debitele
zilnic mediu, zilnic maxim şi orar maxim ale cerinţei de apă de alimentare pentru zona
agrozootehnică a centrului populat.

2.1.5. Determinarea debitelor caracteristice de ape uzate evacuate din centrul populat,
[26’’]

Valorile caracteristice ale debitului de ape uzate evacuate din centrul urban, respectiv
debitul de ape uzate zilnic mediu Qu zi med [m3/zi, m3/s], debitul de ape uzate zilnic maxim Qu zi
3 3 3 3
max [m /zi, m /s], debitul de ape uzate orar maxim Qu orar max [m /h, m /s] şi debitul de ape uzate
orar minim Qu orar min [m3/h, m3/s] se stabilesc în funcţie de valorile caracteristice similare ale
cerinţei totale de apă de alimentare a centrului populat, cu următoarele relaţii:
Q  0,8  Q (2.28)
u zi med s tot zi med
Q  0,8  27070
u zi med
Q = 21650 m3/zi = 0,251 m3/s
u zi med

78
 Qu zi max  0,8  Qs tot zi max (2.29)

Qu zi max  0,8  28490

Qu zi max = 22790 m3/zi = 0,264 m3/s

Qu orar max  0,8  Qs tot orar max (2.30)

Qu orar max  0,8  1381

Qu orar max = 1105 m3/ora = 0,307 m3/s
1
Q   p  Qu zi max (2.31)
u orar min 24
1
Q   0,6  22970
u orar min 24
Q = 332,338 m3/ora = 0,092 m3/s
u orar min

în care: Qs tot zi med [m3/zi, m3/s], Qs tot zi max [m3/zi, m3/s] şi Qs tot orar max [m3/h, m3/s] sunt valorile
caracteristice ale debitului cerinţei totale zilnice medii, zilnice maxime, respectiv orare maxime
de apă de alimentare ale centrului populat şi unităţilor industriale şi agrozootehnice aferente;
p – coeficient adimensional în funcţie de numărul de locuitori ai centrului populat
(vezi tabelul 2.7).

Tabelul 2.8, [26’]

Numărul
1001 - 10001- 50001 – >
de < 1000
10000 50000 100000 100000
locuitori
P 0,18 0,25 0,35 0,60 0,75

2.2 Stabilirea parametrilor principali ai deznisipatorului cu secţiune dreptunghiulară

cuplat cu deversor proportional

2.2.1. Determinarea debitelor caracteristice și parametrilor principali ai deznisipatorului,

[26’’]

Debitul de calcul pentru apă uzată care pătrunde în deznisipatorul din cadrul stației de
epurare – Qc [m3/h].
Debitul de calcul (dimensionare) Qc exprimat [m3/h] de apă uzată care intră în
deznisipatorul staţiei de epurare se face utilizând procedura PC=1 atunci când staţia de epurare
este conectată la un sistem de canalizare unitar sau mixt.
Atunci când staţia de epurare este racordată la un sistem de canalizare separativ, acest
debit de calcul de apa uzată se face utizând procedura PC=2.
Am ales procedura PC=1.
(2.32)
în care:

79
z = 2 - coeficient care ţine seama de neuniformitatea debitului apelor de canalizare introduse în
staţie, cu valori între 2 – 4 (STAS 1846-90), în condiţii normale z având valoarea 2.
Quorarmax = 1154,5 m3/h – debitul orar maxim de apă uzată al localităţii.
(2.33)

Debitul de verificare pentru apă uzată care intră în deznispatorul staţiei de epurare - Qv
3
[m /h]
(2.34)

Cantitatea zilnică de nisip evacuată din deznisipatorul staţiei de epurare- Cniszi [m3/zi]

(2.35)

în care:
cnis = 0,0001 m3 nisip/100000 m3 apă uzată - cantitatea specifică de nisip colectată în staţia de
epurare are valorile cuprinse între 0.00008-0.00012 dacă staţia de epurare este racordată la un
sistem de canalizare unitar ori mixt şi între 0,00004-0,00006 atunci când staţia de epurare este
racordată la un sistem de canalizare separativ.

Masa zilnică de nisip evacuată de deznisipatorul staţiei de epurare- mniszi [kg/zi]

(2.36)

în care:
ρnis – densitatea nisipului evacuat din deznisipator,
ρnis = 2650 kg/m3

Lungimea deznisipatorului- L [m]

(2.37)

în care:
v0 = 0,3 m/s- viteza orizontală de curgere a apei din deznisipator;
tmdez = 50 s- timpul mediu de trecere al apei prin deznisipatorul staţiei de epurare.

Lăţimea deznisipatorului- B [m]

Lăţimea deznisipatorului trebuie impusă astfel încât să aibă o valoare mai mare sau egală
cu valoarea limită.

în care:
u = 57,6 m/h- viteza de sedimentare în curent orizontal.
80
 Se impune valoarea lăţimii .
Numărul de compartimente active care sunt necesare în deznisipator -idez

Numărul total minim de compartimente ale deznisipatorului este corespunzător cu

numărul compartimentelor la care se adaugă un compartiment de rezervă.
Lăţimea unui compartiment activ al deznisipatorului- Bcomp

2.2.2. Determinarea debitelor cacteristice de apă uzată şi nisip corespunzatoare unui

compartiment activ al deznisipatorului, [26’’]
Debitul de calcul de apă uzată corespunzător unui compartiment activ al deznisipatorului
– Qccomp [m3/h]
(2.40)

Debitul de verificare de apă uzată corespunzător unui compartiment activ al

deznisipatorului - Qvcomp [m3/h]

(2.41)

Cantitatea de nisip evacuată zilnic de un compartiment activ al deznisipatorului –

cniszicomp [m3/h]
(2.42)

Masa de nisip evacuată zilnic de un compartiment activ al deznisipatorului –

mniszicomp [kg/zi]
(2.43)

Determinarea înălțimii hc a apei în compartimentele active ale deznisipatorului,

corespunzătoare debitului de calcul de apă uzată
Înălţimea apei din compartimentele active ale deznisipatorului, corespunzătoare debitului
de calcul de apă uzată - hc [m]

81
 (2.44)

Determinarea înălțimii hnis a nisipului sedimentat între două evacuări consecutive în

rigolele compartimentelor active ale deznisipatorului.
Înălțimea apei în compartimentele active ale deznisipatorului, corepunzătoare debitului
de calcul de apă uzată, trebuie să aibă valoarea între 0,4-1,5 m. Dacă valoarea calculată a
înălțimii hc este în afara intervalului recomandat, atunci se vor reconsidera valorile impuse
pentru viteza v0 și timpul tmdez și se vor relua calculele până vor fi respectate toate condițiile
impuse.
Înăltimea nisipului sedimentat între două evacuări consecutive în rigolele
compartimentelor active ale deznisipatorului - hnis [mm]
(2.45)

în care:
ievniszi = 6 - numărul zilnic de evacuări ale nisipului sedimentat în deznisipator, uzual 4-8
evacuări/zi;
brig = 0,4 m – lățimea rigolei de colectare a nsipului.

Determinarea înălţimii compartimentelor deznisipatorului – H [m]

La compartimentele deznisipatorului este luată în considerare o supraînălţare ha cu
valorile între 0,5-0,7 m.
Se impune valoarea supraînălţării ha = 0.622 m.
Înălţimea compartimentelor deznisipatorului – H [m]
(2.46)

Determinarea parametrilor dimensionali ai deversorului proportional, [26’’]

Determinarea distanței dintre radierul compartimentelor deznisipatorului si partea
inferioarã a decupãrilor deversorului- c
Distanța c [m] dintre radierul compartimentelor deznisipatorului și partea inferioarã a
decupãrilor deversorului se impune astfel încât sã aibã o valoare mai mare sau egalã cu valoarea
limitã – cmin

Se impune valoarea distanței c: c=0,3 m

Determinarea dimensiunii a laturilor verticale din zona dreptunghiularã a decupãrii

deversorului – a
Dimensiunea a [m] a laturilor verticale din zona dreptunghiularã a decupãrii deversorului se
impune astfel sã aibã o valoare mai mare sau egalã cu valoarea limitã

82
Se impune valoarea dimensiunii a: a=0,04 m

Determinarea constantei profilului zonei hiperbolice a decupãrii deversorului – K

(2.47)
* ( )+

* ( )+

(2.48)

cbd - coeficientul de calcul al laturii orizontalã din zona dreptunghiularã a decupãrii

deversorului, cu valori între 0,75 - 0,85
cbd=0,8

2.2.3.Determinarea parametrilor principali ai podului rulant de raclare de evacuare a

nisipului din deznisipator, [26’’]
Determinarea parametrilor dimensionali şi cinematici caracteristici podului rulant
de evacuare a nisipului
Alegerea variantei de pod rulant de evacuare a nisipului din gama tipodimensională
Alegerea variantei de pod rulant de evacuare a nisipului se face pe baza unei analize
realizate în funcţie de dimensiuni, de numărul compartimentelor deznisipatorului dar şi de
plasarea acestora, de jgheaburile de dezhidratare a nisipului şi de posibilitatea unui pod rulant de
evacuare a nisipului de a deservi mai multe compartimente în acelaşi timp.
În urma analizei am ales varianta de pod rulant de evacuare a nisipului: PR=PR3.

Alegerea variantei de sistem de evacuare a nisipului care echipează podul rulant

În cazul în care podul rulant de evacuare a nisipului conţine un sistem mecanic de
evacuare a nisipului (variantele PR3, PR4, PR5, PR6, PR7, PR8, PR9), atunci el corespunde
variantei EEN=1, iar dacă este prevăzut cu un sistem hidraulic de evacuare a nisipului (variantele
PR35, PR4, PR5, PR6, PR7, PR8, PR9, PR10), atunci este corespunzător variantei EEN = 2,
când evacuarea se realizează prin pompare, sau variantei EEN=3, când evacuarea se realizează
prin sifonare.
Am ales varianta dorită de sistemul de evacuare a nisipului care echipează podul rulant, şi
anume: EEN = 1.
Ecartamentul trenului de rulare a podului rulant-E [m]
(2.49)

Lungimea platformei podului rulant - Lpr [mm]

(2.50)
83
în care:
dpr = 400 mm - alungirea platformei podului rulant corespunzătoare acoperirii trenului de rulare.

Ampatamentul Ar [m] al trenului de rulare al podului rulant este impus astfel încât roţile
trenului să fie acoperite total de platforma podului rulant, adică valoarea lui Ar să fie mai mică
sau cel mult egală cu Armax dar mai mare decât Armin:
(2.51)
în care:
Bpr = 1500 mm- lăţimea a platformei podului rulant, cu valorile uzuale între 900 – 1500 mm.
Dr = 250 mm-diametrul roţilor trenului de rulare al podului rulant, cu valorile uzuale între 200 –
560 mm.

(2.52)

Se impune valoarea ampatamentului Ar: Ar = 1250 m

Lungimea lamei de raclare a nisipului în cazul evacuarii acesteia cu sisteme mecanice - Ll
[mm]
(2.53
în care:
b1=20 mm - diferenţa dintre lungimea L1 a lamei de raclare a nisipului , şi lăţimea brig a rigolei
pentru colectarea nisipului din deznisipator, care are valori între 10 - 30 mm.

Lungimea gurii de aspiraţie a nisipului în cazul evacuării acestuia cu sisteme hidraulice

prin pompare sau sifonare - Lga [mm]
(2.54)
în care:
bh=700 mm- diferenţa dintre lungimea Lga a gurii de aspiraţie a nisipului, în cazul evacuării
acestuia cu sisteme hidraulice, şi lăţimea bcomp a rigolei de colectare a nisipului din deznisipator,
care are valori între 5-75 mm.

Viteza de deplasare a podului rulant în cazul dotării acestuia cu sisteme hidraulice de

evacuare a nisipului - vprsh [m/s]
(2.55)
în care:
Qpen=0,002 [m3/s] –debitul pompei de evacuare a nisipului din deznisipator, de exemplu la tipul
FLYGT 2050, Qpen=0,002 m3/s la o înălţime de refulare de 12 m, iar la timpul FLYGT2051,
Qpen=0,0035 m3/s la o înălţime de refulare de 12m.

Se impune valoarea vitezei vprsh = 0,075 m/s

Viteza de deplasare a podului rulan - vpr [m/s]
(2.56)
în care:
84
vprrec = 0,02 m/s - viteza recomandată de deplasare a podului rulant, cu valori între 0,01-0,02 m/s

2.2.4. Determinarea parametrilor dinamici şi energetici ai podului rulant de evacuare a

nisipului, [26’’]

Greutatea podului rulant de evacuare a nisipului din deznisipator - Gpr [N]

Volumul de material sedimentat antrenat de către organele mecanice pentru raclare - Vc

3
[m ]
(2.57)
în care:
s1 = 250 mm- înălțimea lamei de raclare a nisipului din deznisipator, cu valori între 50-350 mm;
i1 = 1 mm – numărul de lame de raclare a nisipului acționate concomitent;
tgϕms = 0,0667 – panta naturală a materialului sedimentat, cu valoarea recomandată de 0,0667
pentru nisip.

Forța de rezistență a materialului sedimentat la antrenarea de către organele mecanice de

raclare – Fms [N]
(2.58)
în care:
γnis = 25997 [N/m3] – greutatea specifică a nisipului raclat din deznisipator.

Se impune, constructiv, greutatea Gl [N] a lamelor de raclare a nisipului acționate de

podul rulant, în corelație cu numărul dar și dimensiunile acestora:
Gl = 120 N.
Alegerea tipului de organ mecanic de raclare a nisipului care echipează podul rulant
Dacă podul rulant de evacuare a nisipului este echipat cu organe de raclare a nisipului
articulate, care se sprijină pe radier, este utilizată varianta OR=1, dacă este prevăzut cu organe
pentru raclarea nisipului verticale, cu flotor, situaţia este corespunzătoare variantei OR=2, dacă
este echipat cu organe de raclare a nisipului verticale, nearticulate, situaţia corespunde variantei
OR=3, iar dacă este echipat cu organe de raclare a nisipului prevayute cu organe elastice, situaţia
corespunde variantei OR=4.
Se alege varianta dorită de organe de raclare a nisipului care echipează podul rulant:
OR=3
Determinarea unghiului de înclinare față de verticală a suporților lamelor de raclare a
nisipului, în cazul organelor de raclare articulate, care se sprijina pe radier.
Unghiul de înclinare față de verticală a suporților lamelor de raclare a nisipului se impune
pentru a avea o valoare mai mare sau egala cu ψmin:
( ) (2.59)

( )

85
 Se impune valoarea unghiului :
Forța maximă de antrenare, pentru organele articulate de raclare a nisipului, care se
sprijină pe radier- Fant [N]
(2.60)

N
Forța de rezistență la raclarea nisipului sedimentat- Fc [N]
(2.61)

Determinarea forței de rezistență la rulare a podului rulant- Fr [N]

Determinarea forței Fr [N] se face astfel: trenul de rulare al podului rulant este prevăzut
cu roți metalice care rulează pe căi de rulare de asemenea metalice (șine), situație care
corespunde variantei RTR=1 sau trenul de rulare al podului rulant este prevăzut cu roți metalice
îmbrăcate cu bandaje de poliuretan sau cauciuc care rulează direct pe coamele din beton ale
pereților laterali ai compartimentelor deznisipatorului , situație care corespunde variantei
RTR=2.
Am ales varianta dorită de organe de rulare care echipează podul rulant RTR = 2..
(2.62)
în care:
wpr=0,005-coeficient de rezistentã la rulare în cazul rotilor metalice cu bandaje de poliuretan sau
cauciuc care ruleazã direct pe coamele peretilor laterali ai compartimentelor deznisipatorului, cu
valori între 0,002 - 0,01.
N

Raza roților trenului de rulare a podului rulant, într-un regim dinamic, în cazul în care
acestea sunt metalice si echipate cu bandaje de poliuretan sau cauciuc- rr [mm]
(2.63)
în care:
cdrb = 0,98 - coeficient de deformare în regim dinamic a roților metalice prevăzute cu bandaje de
poliuretan sau cauciuc, cu valori între 0,96 - 0,995.

Forța de resitență determinată de mersul oblic al podului rulant - Fmo [N]

(2.64)
în care:
cmo = 0,2- coeficient care tine seama de rezistenta suplimentară cauzată de acțiunea excentrică a
fortelor orizontale.

Forța de rezistență determinată de acțiunea vântului- Fv [N]

Pentru determinarea forței Fv [N] de rezistență determinată de acțiunea vântului este
necesară stabilirea valorii suprafeței totale frontale ∑ [m2] a elementelor podului rulant
expuse la acțiunea vântului, care se face pe baza formei constructive a acestuia.
Se impune valoarea suprafetei totale frontale ∑ : ∑
∑ (2.65)
în care:
86
pv = 80 N/m2 - presiunea data de vant, care are valoarea 80 N/m2 in conformitate cu STAS 2843,

Forța de rezistență la înaintarea podului rulant - Fpr [N]

(2.66)

Puterea necesară acționării podului rulant - Ppr [W]

(2.67)

2.2.5. Determinarea parametrilor principali ai jgheaburilor de deshidratare a nisipului

evacuat din deznisipator, [26’’]

Jgheaburile drenante pentru deshidratarea nisipului sunt situate de regulă alături de

deznisipatoare, paralel cu acestea. Dacă nu se impun din punct de vedere constructiv anumite
restricții legate de spațiu, cotele de poziționare ale jgheaburilor pot fi apreciate pe baza
indicațiilor STAS 1163-78.
Parametrii principali care stau la baza proiectării unui jgheab drenant pentru
deshidratarea nisipului sunt:
Volumul Vdep [m3/zi] de nisip depus în deznisipator între două evacuări succesive care se
determină cu relaţia:
(2.68)
în care: iev nis zi = 6 - numărul zilnic de evacuări ale nisipului sedimentat în deznisipator,
uzual 4 - 8 evacuări/zi.

Numărul de compartimente icjdn = 4 ale jgheabului de deshidratare a nisipului, realizate în

lungul acestuia, se impune constructiv având valori uzuale icjdn = 3…6.
Lungimea Lcjdn [m] unui compartiment ale jgheabului de deshidratare a nisipului se
determină cu relaţia:
(2.69)

în care:
L = 15 [m] – lungimea deznisipatorului;
sjdn = 0,1 [m]– grosimea pereţilor dintre compartimente având uzual valori între 0,08 –
0,12 m.
Lăţimea lcjdn [m] compartimentelor jgheabului de deshidratare a nisipului se impune de
asemenea din motive constructive sau pe baza prescripţiilor de la podurile rulante produse de
S.C. Adiss S.A., care extrag şi evacuează nisipul depus în compartimentele deznisipatorului prin
pompare sau sifonare:
-dacă un jgheab de deshidratare a nisipului deserveşte un compartiment activ al
deznisipatorului:
87
 (2.70)

-dacă un jgheab de deshidratare a nisipului deserveşte două compartimente active ale

deznisipatorului:
(2.71)

Se impune valoarea convenabilă pentru lăţimea lcjdn: lcjdn

Suprafaţa Atjdn [m2] totală, orizontală a compartimentelor jgheabului de deshidratare a
nisipului se determină cu relaţia:
(2.72)

Valoarea înălţimii hnd se calculează în următoarele cazuri:

-dacă în compartimentele unui jgheab de dezhidratare este depus uniform nisipul dintr-un
compartiment activ al deznisipatorului, varianta care corespunde cazului JD=1;
-dacă în compartimentele unui jgheab de dezhidratare este depus uniform nisipul din
douã compartimente active ale deznisipatorului, varianta care corespunde cazului JD=2;
-dacă în compartimentele unui jgheab de dezhidratare este depus uniform nisipul din
toate compartimentele active ale deznisipatorului, varianta care corespunde cazului JD=3;
Alegem varianta JD dorită: JD=1.
Înălţimea hnd [m] a stratului de nisip depus în compartimentele jgheabului de deshidratare
a nisipului se determină cu relaţia:
(2.73)

Înălţimea Hcdn [m] utilă pentru depunerea nisipului din compartimentele jgheabului de
deshidratare se determină cu relaţia:
(2.74)
în care: cHsig =1,7 – coeficient de siguranţă care are valori între 1,5 – 2 .

De-a lungul jgheabului de deshidratare a nisipului sunt prevăzute ferestre de preaplin

pentru evacuarea amestecului de nisip şi apă în exces în cazul defectării podului rulant cu pompa
de evacuare a nisipului din deznisipator în funcţiune.
Ferestrele de preaplin au profil dreptunghiular cu latura inferioară în rol de deversor, cu
muchia ascuțită plasată la 0,65 m peste cota Hcdn [m] și cu latura superioară la 0,1 m de marginea
superioară a jgheaburilor de deshidratare. Ferestrele de preaplin sunt prevăzute pe toată lungimea
jgheabului, pe ambele părți, cu interspații cu dimensiunea între 0,3 și 0,5 m.
Înălţimea profilului ferestrelor de preaplin ale jgheaburilor de dezhidratare a nisipului
hppjdn [m]:

( ) (2.75)
√
în care:
Qpen = 0,002 [m3/s] – debitul pompei de evacuare a nisipului din desnisipator;
88
m = 0,42 – coefficient de debit;
Lppjdn = 1 m – lungimea profilului ferestrelor de preaplin, cu valorile cuprinse între 0,6 – 1 m;
Ga = 9,81 m/s2 – acceleraţia gravitaţională.

( )
√

Se impune valoarea pentru înălţimea hppjdn: hppjdn = 0,1 m.

Înălţimea totala a compartimentelor jgheabului de deshidratare a nisipului - Htotcdn
(2.76)

Înălțimea totală a compartimentelor jgheabului de deshidratare a nisipului trebuie să aibă

valoarea mai mică decât valoarea limită Htotcdnmax:
Htotcdnmax = PR4 (2.77)
1,695 [m]
Distanța dintre compartimentele de deznisipare și jgheaburile de deshidratare a nisipului -
dcjdn [m]:
dcdjdn = PR1 (2.78)
dcdjdn = 0,95 [m]

2.2.6. Stabilirea structurii mecaismului de acționare a podului rulant și determinarea

parametrilor săi principali, [11’]

Determinarea turației roților motoare ale podului rulant:

(2.79)

Stabilirea preliminară a puterii motorului electric de acționare a podului rulant

(2.80)
89
 Consider :

Alegerea preliminară a motorului electric de acționare a podului rulant

Aleg preliminar motorul electric ASA 63-8 care are:

Stabilirea raportului total de transmisie a mecanismului de acționare a podului rulant

(2.81)
Stabilirea structurii mecanismului de acționare a podului rulant
(2.82)
Inpun :

Rezultă :
Reductorul trebuie să aibe 2 trepte, și dacă
√ √ (2.83)
Determinarea turațiilor și puterilor pe arborii transmisiei mecanismului de acționare a
podului rulant
(2.84)
(2.85)
(2.86)
(2.87)

(2.88)
(2.89)

(2.90)
(2.91)
(2.92)
Motorul ales este corespunzător.

2.3. Proiectarea transmisiei mecanismului de acționare

Acționarea organelor active ale echipamentelor și instalațiilor de decantare se face în

majoritatea cazurilor prin intermediul unor sisteme de acționare formate din surse de putere
mecanice și transmisii.
2.3.1. Proiectarea transmisiei prin curelele trapezoidale (TCT) , [11’]
Calculul transmisiei prin curele trapezoidale este standardizat în STAS 1163-78. Calculul
urmărește alegerea curelei trapezoidale, geometria transmisiei prin curele trapezoidale, numarul
de curele, forța de întindere inițiala, și forța de apăsare pe arborii transmisiei, determinarea
durabilității curelei, precum și proiectarea roților de curea.
a) Alegerea curelei trapezoidale şi dimensionarea transmisiei
Pentru a putea începe calculul avem nevoie să cunoaștem:
90
- puterea de transmisie: PME = 0.04 [kW]
- turațiile roților conducătoare: nME= 630 [rot/min]
- raportul de transmitere iTEF=iTCT= 4
Din nomograma, în funcție de turațiile roții conducătoare și putere, alegem curea
trapezoidală clasică, Profil Y si Z, cu D p1  90[mm]
Diametrul primitiv al roții conducătoare se adoptă conform STAS 1163-71, optăm astfel
pentru: D p1  90[mm] .
Coeficientul de regim de lucru; c f  1.3
Diametrul primitiv al roții conduse:
D p 2  1     D p1  iTEF (2.93)
 - alunecare elastică = 2%
D p1 -diametrul primitiv al roții conducătoare, ales la valoarea standardizată
DP1stas  90[mm]
D p 2 - diametrul primitiv al roții conduse
D p 2  1  0.02  90  4  352.8
Standardizăm Dp2=360[mm].
Viteza periferică a roții conducătoare se consideră egală cu viteza de deplasare a curelei:
  D p1  n1
v1   vadm (2.94)
60  1000
  90  630
v1   2.968  30 [m/s]
60  1000
Tabelul 2.9 Dimensiunile și lungimea primitivă a curelei trapezoidale, [11’]
Dimensiuni
caracteristice a h+Δh
Tipul curelei α0
ale secțiunii [mm] [mm]

Z 8.5X6.0 10 6  0.2 40
Lungimi Secțiunea
Dpmin bmax
primitive Lp curelei Ac
[mm] [mm]
[mm] [mm2]
450 3550 60 2 47

Alegerea distanței dintre axe:

0.7D p1  D p 2   A12

 2D p1  D p 2  (2.95)
0.790  360  A12

 290  360

315  A12  900

Alegem A12  500[mm]
Lungimea orientativă primitive a curelei:
 D p1 D p1  D p1  D p 2  D  D p1 
2
 
L  2 A cos  1  2  2A 

p2
p 12 12 
(2.96)
2 2 2 2 4 A12

91
  90  360 360  902
Lp  2  500    1743.308[mm]
2 4  500
Standardizăm valoarea lungimii primitive a curelei (tabelat), [11’] L p  2000[mm]
Odata aleasă lungimea primitivă standardizată, se recalculează, distanța dintre axe, exactă
A12 :
 
8 A122  2 2LP   D p1  D p 2  A12  D p 2  D p1   0
2
(2.97)
8 A122  22  2000   90  360A12  360  90  0
2

8 A122  5172.566 A12  72900  0

  b 2  4ac  5172.566 2  4  8  72900  4941.926

 b 
A12  (2.98)
2a
5172.566  4941.926
A1   632.155
28
5172.566  4941.926
A2   14.415
28
Alegem A12  632.155[mm]
Unghiul dintre ramurile curelei:
D p 2  D p1 360  90
  2 arcsin  2 arcsin  24.66 (2.99)
2 A12 2  632.155
Unghiurile de înfășurare a curelei pe roata conducătoare respectiv condusă:
10  180 0  24.66 0  155.34 0
 20  180 0  24.66 0  204.66 0
Calculul preliminar al numărului de curele
PME  c f
z0  (2.100)
c L c  P0
unde:
PME – puterea pe arbore al roții conducătoare PME = 0.04 [W]
cf – coeficientul de funcționare; c f  1.3
cL- coeficientul de lungime al curelei, se adoptă c L  1.02
c  - coeficientul de înfășurare al curelei pe roata mică (roata conducătoare), se
calculează cu relația:
c  1  0.003180 0  10   1  0.003180 0  155.34 0   0.92 (2.101)
P0 – puterea transmisă de o curea, se adoptă din STAS 1163-71, P0= 0.75 (anexat)
0.04  1.3
z0   0.073  1 curele (preliminar)
1.02  0.92  0.75
În funcție de z0 se determină numărul final de curele:
z
z  0  z max  8[max 12] (2.102)
cz
cz- coeficientul numărului de curele, cz=0.90

92
 0.073
z  0.081  1 curele  8
0.90
Verificarea frecvenței îndoirilor:
v1  x
f   fa (2.103)
L p  10 3
în care:
x- numărul de roți de curea al transmisiei x=2 roți
fa- frecvența maximă admisă=40 [Hz] pentru curele clasice
2.968  2
f   2.968  40[ Hz]
2000  10 3
Forța de întindere F0 și forța de apăsare pe arbori Fa se determină cu relațiile:
F0  (1.5...2) Fu (2.104)
Fa  (1.5...2) Fu (2.105)
În care forța utilă ce trebuie transmisă se determină astfel:
P 2M t
Fu  1000  (2.106)
v1 Dp1
0.04
Fu  1000  13.477[ N ]
2.968
F0  1.7  13.477  22.91[ N ]
Fa  1.8  13.477  24.25[ N ]
Tabel 2.9 Elementele geometrice principale ale roților de curea, [11’]
Elementul Relația de calcul Observații
calculat

 
De1  D p1  2n  2r1  h1 1  sin  
Diametrul  2
 40 
exterior  90  2  4  20.5  61  sin  
De  2  Pt. D p  315mm
 90  8  8.553  106.55[mm]

 
De 2  D p 2  2n  2r1  h1 1  sin  
 2
 40 
 360  2  4  20.5  61  sin   376.55[mm]
 2 

a 10
Diametrul Di1  D p1  2n   90  2  4   70.52[mm] Idem
interior Di  40
tan g tg
2 2

a 10
Di 2  D p 2  2n   360  2  4   340.52[mm]
 40
tan g tg Idem
2 2

93
  n  h  bmax (tabel 2.5) 
B1  a  2r1  h1  cos 
2  n  62  4
 10  20.5  6 cos
40
 22.21[mm]
Lațimea 2
B
B1 = B2 =22.21 [mm]
h1-grosimea discului=6[mm]
r1- raza de racordare a marginii canalului=0.5[mm]
a=10[mm]

2.3.2. Proiectarea angrenajului cilindric cu dinți drepți în 2 trepte, [11’]

TREAPTA I

Calculul de proiectare a unui angrenaj cilindric cu dinți drepți are la bază metodologia de
calcul cuprinsă în STAS 12268- 84 și 12223- 84, [] particularizată condițiilor de funcționare a
angrenajelor din transmisiile mecanice uzuale.
Se alege materialul cu 41MoCr11*, cu tratament termic CF și CIF (tabelul 2.8).
Optăm pentru dantură durificată, având următoarele date despre aceasta:

Tabel 2.10, [11’]

Materialul STAS Tratament Duritatea Rezistența Rezistența Rezistența Limita
termic Flanc DF la pitting la piciorul la rupere de
HRC dintelui ( ) curgere
2
[MPa] [MPa] [N/mm ] ( )
[N/mm2]
41MoCr11* 791-80 CIF,CF 50...58 20DF+160 240...300 920...940 730...740

iI  3.211
PI  0.038[ KW ]
nI  157.493[rot / min]

Determinarea elementelor dimensionale principale ale

angrenajului cilindric exterior cu dinți drepți

a) Distanța dintre axe – a12

Distanța minimă dintre axe se determină din condiția ca dantura angrenajului proiectat să
reziste la oboseală, la presiunea hertziană de contact (pitting). Relația de calcul este:

K H K AM tp  1  u 
a min 12  1  u 3 (2.107)
d   H2 lim  u
unde:
94
K H -factorul global al presiunii hertziene de contact=115 000 [MPa]
K A -factorul de utilizare ales din anexa 2.3, [11’]; K A =1
M tp  M I  momentul de torsiune pe arborele pinionului=2304.059 [Nmm]

 2304.059Nmm
30 PI 30 6 0.038
M tp  M I  10 6  10 (2.108)
 nI  157.493
b
d  -raportul dintre lățimea danturii și diametrul de divizare al pinioului,se alege din anexa
d1
2.3, [11’]; d =0.5
 H lim  1080[MPa] -rezistența la pitting (presiunea hertziana limită la oboseală), se adoptă odată
cu materialul din care se execută roțile dințate (tabelul 2.10)
u  i12  iR  3.211-raportul numerelor de dinți
115000 1 2304.0591  3.211
amin 12  1  3.2113  35.434[mm]
0.5 1080 2  3.211
Deoarece amin12 se află între două valori consecutive trebuie standardizată.
a12  a12STAS  40[mm]

b) Modulul normal al danturii roților dințate- mn

Modulul normal minim al danturii roților dințate care formează angrenajul se determină
din condiția ca dantura să reziste la rupere prin oboseală la piciorul dintelui. Relația de calcul a
modulului normal minim este:
K F  K A  M tp
mmin   1  u 
2
(2.109)
 d  a   F lim
2
12

unde:
K F -factorul global al tensiunii de la piciorul dintelui= 1.7 (pentru danturi durificate)
 F lim  220[MPa] se alege din tabelul 2.8
K A , M tp , d , u - valori anterioare
1.7 1 2304.059
mmin  1  3.2112  0.394[mm]
0.5  40  220
2

m  mSTAS  1[mm]

c) Calculul numarului de dinți ai roților dințate care formează angrenajul z1 și z2

Se determină mai întâi din considerente geometrice și cinematice numărul probabil de
dinți ai piciorului:
2a12
z1  (2.110)
m  1  i12 
a12, m - au valori adoptate la punctele a), b).
2  40
z1   18.99
11  3.211

95
 Numărul de dinți z1 ai pinionului (roții mici-conducătoare) se recomandă a se alege la
valoarea întreagă cea mai apropiată sau imediat mai mică decât z 1* , și trebuie să îndeplinească
mai multe condiții în funcție de valoarea z1*.
z1  18 dinți. Alegem z1  18 dinți
Recalculăm și standardizăm mn :
2  a12 2  40
m   1.05 (2.111)
z1 1  i12  181  3.211
Rezultă m=1
Fiind stabilit numărul de dinți ai pinionului se determină numărul de dinți z2 ai roții conjugate:
z2=z1∙i12=18∙3.211=57.8 (2.112)
z2=59 dinți

d) Distanța de referință dintre axe - a012

Distanța de referință dintre axe (distanța dintre axe în cazul când angrenajul ar fi
deplasat) este:
mz1  z 2 
a012  (2.113)
2
z
iR  2  z 2  iR  z1  3.211  18  57.8 alegem z 2  59 dinți (2.114)
z1
118  59
a012   38.7
2
1) a012 ≤ a12 “A”
2) a12 - a012=1.3ϵ(0,1...1,3)m “A”
3) i12ef = = 3.27 ; Δi = * 100%

Δi = *100% = 1.8% Δia = 3% “A” (2.115)

Calculul geometric al angrenajului cilindric exterior cu dinți drepți

a) Elementele cremalierei de referință

h0 a  mn  h0a - înălțimea capului dintelui cremalierei de referință; (2.116)
h0a  1 - coeficientul înălțimii capului de referință
h0 a  1  1  1
h0 f  mn  h0 f - înălțimea piciorului dintelui cremalierei de referință; (2.117)
h0 f  1.25 - coeficientul înălțimii piciorului de referință
h0 f  1  1.25  1.25
h0  h0 a h 0 f  mn h0a  h0 f - înălțimea dintelui cremalierei de referință; (2.118)
h0  1  1.25  2.25
c0  mn  c0 - jocul la piciorul dintelui de referință (2.119)
c0  0.25 -coeficientul jocului de referință al piciorului dintelui

96
 co  1  0.25  0.25
p0    mn -pasul cremalierei de referință (2.120)
p0    1  
p0 RP
e0  s 0   grosimea plinului dintelui cremalierei de referință (2.121)
2 2
N-N-planul normal, T-T planul frontal, A-A planul axial

e0   1.571 (2.122)
2
 0   n  20 - unghiul profilului de referință (unghiul de angrenare normal)
0

c0 max  0.35 - dacă generarea danturii se face cu roata generatoare;

b) Calculul coeficienților deplasărilor specifice ale danturii x1 și x2 :

Unghiul de rostogolire:
 a012 
 w  arccos  cos   (2.123)
 a12 
 38.7 
 w  arccos  cos 20   24.61
 40 
Suma deplasărilor specifice ale danturii roților:
inv w  inv
xs  x1  x2  z1  z 2  (2.124)
2tg

inv  tg   0 (2.125)
1800
 
inv w  tg w   w 0
 tg 24.61  24.61  0.028
180 1800
 
inv  tg   0
 tg 20  20
 0.015
180 180 0
0.028  0.015
xs  18  59  1.39
2tg 20 0
Deplasările specifice x1, 2 :
z1 z z
x1  xs  2 1 (2.126)
z1  z 2 z1  z 2
  0.7
18 59  18
x1  1.39  0.7  0.69
18  59 18  59
x2  xs  x1  1.39  0.69  0.7 (2.127)
c) Elementele geometrice ale angrenajului
Diametrele de divizare:
d1, 2  m  z1, 2 (2.128)
d1  m  z1  1  18  18[mm]
d 2  m  z 2  1  59  59[mm]

97
Diametre de bază:
d b1, 2  d1, 2 cos  (2.129)
d b1  18  cos 20  16.91[mm]
d b 2  59  cos 20  55.44[mm]
Diametrele de rostogolire: d w1 şi d w 2
cos 
d w12  d12  (2.130)
cos  w
cos  cos 20
d w1  d1   18   18.6 [mm]
cos  w cos 24.61
cos  cos 20
d w2  d 2   59   60.98 [mm]
cos  w cos 24.61
Diametre de picior:

d f 1, 2  d1, 2  2m h0 f  x1, 2  (2.131)
 
d f 1  d1  2m h0 f  x1  18  2  11.25  0.69  16.88[mm]
d f 2  d2  2m h 
0f  x   59  2  11.25  0.7   57.9[mm]
2

Diametrele de cap:
d a1, 2  d1, 2  2m h0a  x1, 2  (2.132)
d a1  d1  2  m h0a  x1   18  2 11  0.69  21.38[mm]
d a 2  d 2  2  m h0a  x2   59  2 11  0.7   62.4[mm]
În cazul în care diametrele de cap se determină fără asigurarea jocului de la piciorul
danturii , se calculează cu relaţiile de mai jos şi se verifică să nu fie mai mic de 0,1 m;
d f 12  d a12
c12  a12   0.1 [m] (2.133)
2
d f 1  da2 16.88  62.4
c1  a12   40   62.76  0.1 [m] “A”
2 2
d f 2  d a1 57.9  21.38
c2  a12   40   21.74  0.1[m] “A”
2 2
Înălțimea dinților:

d a1, 2  d f 1, 2 
h1, 2  (2.134)
2

h1 
d a1  d f 1   21.38  16.88  2.25[mm]
1 2

h2 
d a 2  d f 2  62.4  57.9
  2.25[mm]
2 2
Unghiul de presiune la capul dintelui:
 d1, 2 
 a1, 2  arccos  cos   (2.135)
 d a1, 2 

98
  d1 
  arccos  
18
 a1  arccos  cos  cos 20   37.7 0
 d a1   21.38 
d   59 
 a2  arccos  2 cos    arccos  cos 20   27.310
 da2   62.4 
Lățimea roților:
Pentru compensarea erorilor de montaj axial lățimea pinionului se adoptă mai mare decât
lățimea danturii conduse.
b2  d1d  18  0.5  9[mm] (2.136)
b1  b2  1...2m  9  11  10[mm] (2.137)
- Arcul dintelui pe cercul de cap s a1 şi s a 2
   4  x12  tg 
s a12  d a12    inv  inv a12  (2.138)
 2  z12 

inv a12  tg a12  a12  
180
 37.7
inv a1  tg a1  a1    tg 37.7     0.114
180 180
 27.31
inv a 2  tg a 2  a 2    tg 27.31     0.039
180 180
   4  x1  tg     4  0.69  tg 20 
sa1  d a1    inv  inv a1   21.38    0.015  0.114   0.034
 2  z1   2  18 
(2.139)

   4  x2  tg     4  0.7  tg 20 
sa 2  d a 2    inv  inv a 2   62.4    0.015  0.039   0.7
 2  z2   2  59 
(2.140)
Pentru evitarea ştirbirii dintelui la vârf se recomandă:
sa1,2  0.2m - pentru roţi dinţate din materiale de îmbunătăţire
sa1,2  0.4m - pentru roţi cu danturi durificate superficial.
- Diametrele cercurilor începutului profilului evolventric d l2 şi d l2
2
 2  (hoa
*
 x12 ) 
d l12  d b12  1  tg   (2.141)
 z12  sin   cos  
2 2
 2  (hoa
*
 x1 )   2  (1  0.69) 
d l1  d b1  1  tg    16.91 1  tg 20    17.1[mm]
 z1  sin   cos    18  sin 20  cos 20
2 2
 2  (hoa
*
 x2 )   2  (1  0.7) 
d l 2  d b 2  1  tg    55.44  1  tg 20   58.42[mm]
 z 2  sin   cos    59  sin 20  cos 20 
- Diametrele cercurile începutului profilului activ al flancurilor roţilor d A1  d E2 şi d A2  d E1


d A12  d b212  2a12  sin  w  d a22,1  d b22,1 
2
(2.142)

99
 
d A1  d b21  2a12  sin  w  d a22  d b22  2

16,912  2  40  sin 24.61  62.4 2  55.44 2   17.54[mm]
2


d A2  d b22  2a12  sin  w  d a21  d b21 2

 55.44 2  2  40  sin 24.61  21.38 2  16.912  59.01[mm]
2

- Gradul de acoperire  
εα= = =1.45
(2.143)

εα=1.45 1.3 “A”

- Numărul minim de dinţi ai pinionului z1min
Pentru evitarea interferenţei la generarea danturii se recomandă ca numărul de dinţi ai
pinionului să îndeplinească condiţia z1≥z1min, unde:
2  (hoa
*
 x1 ) 2  (1  0.69)
z1min    5.3  18  5.3 (2.144)
sin 
2
sin 2 20
condiţia ca z1  z1 min este îndeplinită.

Relaţii de calcul pentru verificarea dimensională a danturii roţilor dinţate

Pentru execuţia danturii roţilor dinţate, pe lângă elementele geometrice calculate anterior,
mai trebuie determinate, spre completare, unele elemente geometrice necesare controlului
dimensional şi anume :
-lungimea (cota) peste „N” dinţi - WN
-coarda de divizare a dintelui - s
-înălţimea la coarda de divizare - h a
-coarda constanta a dintelui - s c
-înălţimea la coarda constanta - h c
- Lungimea (cota) peste „N” dinţi - WN
WN1,2    N1,2  0,5  2  x1,2  tg  z1,2  inv   m  cos  , (2.145)
unde N reprezintă numărul de dinţi peste care se măsoare lungimea WN

1 z  2  x1, 2   z
2
 cos  
2 
  2  x1, 2  tg  z1, 2  inv   0.5 (2.146)
1, 2 1, 2
N1, 2
 cos  
 

1  18  2  0.69  18  cos 20 

2 2

N1    2  0.69  tg 20  18  0.015  0.5  3.456

 cos 20 

N1=3.456 dinți, alegem N1=3 dinți

100
 1  59  2  0.7   59  cos 20 
2 2

N2    2  0.7  tg 20  59  0.015  0.5  8.167

 cos 20 

N2=8.167 dinți , alegem N2=8 dinți
WN 1    ( N1  0.5)  2  x1  tg  z1  inv  m  cos  
 WN 1    (3  0.5)  2  0.69  tg 20  18  0.015 cos 20  8.106[mm]
WN 2    ( N 2  0.5)  2  x2  tg  z 2  inv  m  cos  
 WN 2    (8  0.5)  2  0.7  tg 20  59  0.015 cos 20  23.451[mm]
-Arcul dintelui pe cercul de divizare – s
 
s12  m    2  x12  tg  (2.147)
2 
   
s1  m    2  x1  tg   1   2  0.69  tg 20   2.073
2  2 
   
s2  m    2  x2  tg   1   2  0.7  tg 20   2.08
2  2 
-Coarda de divizare a dintelui - s
3
s12
s12  s12  (2.148)
6  d122
s13 2.0733
s1  s1   2.073   2.068
6  d12 6 182
s23 2.083
s2  s2   2.08   2.079
6  d 22 6  59 2
-Înălţimea la coarda de divizare - h a
d a12  d12 2
s12
ha12   (2.149)
2 4  d12
d d 21.38  18 2.073
2
s2
ha1  a1 1  1    1.749[mm]
2 4  d1 2 4 18
d  d2 62.4  59 2.08
2
s2
ha 2  a 2  2    1.718[mm]
2 4  d2 2 4  59
- Coarda constantă a dintelui - s c
sc12  s12  cos 2  (2.150)
sc1  s1  cos 2   2.073  cos 2 20  1.83
sc 2  s2  cos 2   2.08  cos 2 20  1.836
- Înălţimea la coarda constantă - h c1,2
 *  
hc12  m   hoa   sin   cos   x12  cos 2   (2.151)
 4 

101
  *     
hc1  m   hoa   sin   cos   x1  cos 2    1  1   sin 20  cos 20  0.69  cos 2 20   1.358[mm]
 4   4 
 *     
hc 2  m   hoa   sin   cos   x2  cos 2    1 1   sin 20  cos 20  0.7  cos 2 20   1.365[mm]
 4   4 

Calculul forțelor din angrenajul cilindric cu dinți drepți

Forțele nominale din angrenaj se determină din momentul de torsiune motor existent pe
arborele pinionului Mt. Forța normală pe dinte Fn aplicată la punctul de intersecție al liniei de
angrenare cu cercul de divizare, se descompune într-o forță tangențiala Ft, la cercul de divizare, o
forță radială Fr, la același cerc și o forță axială Fa.

Forțele tangențiale
2M t 2  2304.059
Ft1  Ft 2    256.006[ N ] (2.152)
d1 18
Forțele radiale:
Fr1  Fr 2  Ft1  tg  93.17[ N ] (2.153)
Forța normală pe flancul dintelui:
Fn  Ft12  Fr21  256.006 2  93.17 2  272.43[ N ] (2.154)

Verificarea de rezistență a danturii angrenajului

cilindric cu dinți drepți

a) Verificarea la oboseală prin încovoiere a piciorului dintelui

Tensiunea de încovoiere de la piciorul dintelui se determină cu relația:

Ft1, 2  K A  KV  K F  K F
 F 1, 2  YF 1, 2  Y   FP1, 2 (2.155)
b1, 2  m
 F lim1, 2
unde:  FP1, 2  K FN  YS1, 2  YX (2.156)
s FP
în care:  F 1, 2 -tensiunea de încovoiere la oboseală la piciorul dintelui;
Ft1, 2 -forța nominală tangentială la cercul de divizare =256.006
K A - factorul de utilizare=1, se alege din anexa 2.2, [11’]
vtd
K V - factorul dinamic= 1  , din anexa 2.6, [11’]
11
  d1  n pinion
vtd  (2.157)
60  103
 td - viteza tangentială a pinionului măsurată pe cercul de divizare
 18 157.493
vtd   0.148[m / s] (2.158)
60 103

102
 0.148
KV  1   1.035
11
K F - factorul repartiției frontale a sarcinii (anexa 2.7), [11’]
K F  2  K H  1  2  1.101  1  1.202
(2.159)
K H  1.1  0.012  vtd  1.1  0.012  0.148  1.101
K F -factorul de repartiție a sarcinii pe lățimea danturii (anexa 2.8), [11’]
K F  K H 
e
(2.160)

2 2
b  9 
   
unde: e  h
  2.25 
 0.121 (2.161)
2 2
b b  9   9 
1      1   
h h  2.25   2.25 

h1  h2  2.25[mm]
b2  9[mm]
K H  1  0.7d  1  0.7  0.5  1.35 (2.162)
b 9
d    0.5 (2.163)
d1 18
K F  K H   1.35  1.248
e 0.74
(2.164)
b1, 2 - lățimea danturii roților
b1  9[mm]
b2  10[mm]
m -modulul danturii= 1
F - factorul de formă la dintelui (anexa 2.9), [11’]
F  2.3

Y - factorul gradului de acoperire

0.75
Y  0.7; Y  0.25  (2.165)

   1.45
0.75
Y  0.25   0.767
1.45
 FP1, 2  tensiunea admisibilă la oboseală prin încovoiere la piciorul dintelui
 F lim1, 2  rezistenţa limită la rupere prin oboseală la piciorul dintelui=220 MPa (tabel2.8)
s FP  factorul de siguranţă la rupere prin oboseală la piciorul dintelui
Alegem sFP  1.25 (anexa 2.10), [11’]
YN 1.2  factorul numărului de cicluri de funcţionare (anexa 2.11), [11’]

103
Ys1, 2  factorul concentratorului de tensiune din zona de racordare a piciorului dintelui (anexa
2.12), [11’]
Yx  factor de dimensiune (anexa 2.13), alegem Yx  1
FtF1, 2
 F1   YF 1  Y   FP1 (2.166)
b1, 2  m
329.95  2.3  0.767
 F1   64.67 MPa
9 1
 F1  64.67  200
329.95  2.3  0.767
 F2   58.2MPa
10 1
 F 2  58.2  200
 F lim1 220
 FP1   YN  YS1  YX   1  2.29  1  403.04MPa (2.167)
s FP 1.25
 F lim 2 220
 FP 2   YN  YS1  YX   1  2.29  1  403.04MPa (2.168)
s FP 1.25

b) verificarea la presiune hertziană în cazul solicitării la oboseală a flancurilor dinţilor

(verificare la Pitting).
Tensiunea hertziană de contact de pe flancul dinţilor aflaţi în angrenare se determină în
punctul de tangenţă al cercurilor de rostogolire (punctul C-polul angrenării), [11’].
Ft1, 2  K A  KV  K H  K H u  1
 H  Z E  Z H  Z     HP1, 2 (2.169)
b2  d1 u
Unde:
 H lim1, 2
 HP1, 2   Z R1, 2  ZW  Z L  ZV  Z N 1, 2 (2.170)
s HP
în care:
Z E  factorul de material (anexa 2.14), [11’] alegem Z E  56.4
Z H  factorul zonei de contact
2
ZH   2.22 (2.171)
cos  tg w
  20
 w  24.61
Z   factorul gradului de acoperire
4    4  1.45
Z    0.85 (2.172)
3 3
   1.45
Ft1, 2  forţa tangenţială la cercul de divizare
Ft1, 2  256.006 N
K H  factorul repartiţiei frontale (anexa 2.7), [11’]
104
 Alegem K H  1.101
K H  factorul repartiţiei a sarcinii pe laţimea danturii (anexa 2.9), [11’]
Alegem K H  1.035
b2  laţimea de contact a danturii;
b2  10[mm]
d1  diametrul cercului de divizare
d1  18mm
u  raportul numerelor de dinţi
u  3.211
H lim1,2 - rezistenţa limită la oboseală superficială de contact a flancurilor dinţilor (la pitting)
(anexa 2.3), [11’]
ZR1,2 - factorul rugozităţii flancurilor dinţilor, ZR1,2 =1,1; (anexa 2.15), [11’]
- factorul raportului durităţii flancurilor, =1; (anexa 2.16), [11’]
- factorul influenţei ungerii, =1; (anexa 2.17), [11’]
- factorul influenţei vitezei periferice a roţilor, =0.91; (anexa 2.18), [11’]
Z N1,2 - factorul numărului de cicluri de funcţionare, Z N1,2 =1; (anexa 2.11), [11’]
 H lim1, 2
1.111 0.911  940.06MPa  (2.173)
1080
 HP1, 2   Z R1, 2  ZW  Z L  ZV  Z N 1, 2 
s HP 1.115
F t1, 2K A  KV  K H K H u  1
 H  Z E  Z H  Z     HP1, 2 (2.174)
b2  d1 u
256.006 11.035 1.202 1.35 3.211  1
 H  56.4  2.22  0.85    198.554MPa 
10 18 3.211
 H  198.554MPa 
TREAPTA II

Calculul de proiectare a unui angrenaj cilindric cu dinți înclinați are la bază metodologia
de calcul cuprinsă în STAS 12268- 84 și 12223- 84, [11’] particularizată condițiilor de
funcționare a angrenajelor din transmisiile mecanice uzuale.
Se alege materialul cu 41MoCr11*, cu tratament termic CF și CIF (tabelul 2.9).
Optăm pentru dantură durificată, având următoarele date despre aceasta:

Tabel 2.11, [11’]

Materialul STAS Tratament Duritatea Rezistența Rezistența Rezistența Limita
termic Flanc DF la pitting la piciorul la rupere de
HRC dintelui ( ) curgere
2
[MPa] [MPa] [N/mm ] ( )
[N/mm2]
41MoCr11* 791-80 CIF,CF 50...58 20DF+160 240...300 920...940 730...740

105
 iII  3.211
PII  0.037[ KW ]
nII  49.048[rot / min]

Determinarea elementelor dimensionale principale ale

angrenajului cilindric exterior cu dinți drepți

a) Distanța dintre axe – a34

Distanța minimă dintre axe se determină din condiția ca dantura angrenajului proiectat să
reziste la oboseală, la presiunea hertziană de contact (pitting). Relația de calcul este:

K H K AM tp  1  u 
amin 34  1  u 3 (2.175)
d   H2 lim  u

unde:
K H -factorul global al presiunii hrtziene de contact=115 000 [MPa]
K A -factorul de utilizare =1 (anexa 2.2), [11’]
M tp  M I  momentul de torsiune pe arborele pinionului=7203.63 [Nmm]

 7203.63Nmm
30 PI 30 6 0.037
M tp  M I   106  10 (2.176)
 nI  49.048
b
d  - raportul dintre lățimea danturii și diametrul de divizare al pinioului, (anexa 2.3), [11’]
d1
d =0.5
 H lim  1180[MPa] -rezistența la pitting (presiunea hertziana limită la oboseală), se adoptă odată
cu materialul din care se execută roțile dințate.
u  i34  iR  3.211 -raportul numerelor de dinți
115000  1  7203.631  3.211
amin 34  1  3.2113  48.84mm
0.5  1180 2  3.211
Deoarece amin34 se află între două valori consecutive trebuie standardizată.
amin 34  akSTAS daca akSTAS  amin 34  1.05akSTAS
amin 34  ak 1STAS daca 1.05akSTAS  amin 34  ak 1STAS

ak  45 45  48.84  1.05  45  47.25 “F”

ak 1  50 47.25  48.84  50 “A”
a34  50[mm]

b) Modulul al danturii roților dințate- m

Modulul minim al danturii roților dințate care formează angrenajul se determină din
condiția ca dantura să reziste la rupere prin oboseală la piciorul dintelui. Relația de calcul a
modulului normal minim este:
106
 K F  K A  M tp
mmin  1  u 2 (2.177)
 d  a   F lim
2
12

unde:
K F -factorul global al tensiunii de la piciorul dintelui=1.7
 F lim  220[MPa]
K A , M tp , d , u - valori anterioare
1.7 1 7203.63
mmin  1  3.2112  0.78[mm]
0.5  50  220
2

m  1[mm]
c) Calculul numarului de dinți ai roților dințate care formează angrenajul z3 și z4
Se determină mai întâi din considerente geometrice și cinematice numărul probabil de
dinți ai piciorului:
2a34
z3  (2.178)
m 1  i34 

a34, m - au valori adoptate la punctele a), b).

2  50
z3   23.75
1 1  3.211
Numărul de dinți z3 ai pinionului (roții mici-conducătoare) se recomandă a se alege la
valoarea întreagă cea mai apropiată sau imediat mai mică decât z3* , și trebuie să îndeplinească
mai multe condiții în funcție de valoarea z3*.
z3  23.75 dinți. Alegem z3  23 dinți
Recalculăm și standardizăm m :

2  a34 2  50
m    1.032 (2.179)
z3 1  i34  231  3.211
mmin  mkSTAS ; daca mkSTAS  mmin  1.05mkSTAS
mmin  mk 1STAS ; daca 1.05  mkSTAS  mmin  mk 1STAS
m mkSTAS  1[mm]
d) Distanța de referință dintre axe- a034
Distanța de referință dintre axe (distanța dintre axe în cazul când angrenajul ar fi
deplasat) este:
m z3  z 4 
a034  (2.180)
2
z
iR  4  z 4  iR  z3  3.211 23  73.85 (2.181)
z3
alegem z 4  74 dinți
123  74
a034   48.7
2

107
 i34ef = = = 3.217 (2.182)
1) a034≤a34 “A”
2) a34- a034=1.3ϵ(0,1...1,3)m “A”
3) i34ef = =3.217 ; Δi= *100%

Δi= *100%=1.68% Δia=3% “A” (2.183)

z3=23dinți; z4=74 dinți; a34=50 mm; m=1 mm.

Calculul geometric al angrenajului cilindric exterior cu dinți drepți

a) Elementele cremalierei de referință

h0 a  mn  h0a - înălțimea capului dintelui cremalierei de referință (2.184)


h0a  1 - coeficientul înălțimii capului de referință;
h0 a  1  1  1
h0 f  mn  h0 f - înălțimea piciorului dintelui cremalierei de referință (2.185)
h0 f  1.25 - coeficientul înălțimii piciorului de referință;
h0 f  1  1.25  1.25
h0  h0 a h 0 f  mn h0a  h0 f - înălțimea dintelui cremalierei de referință (2.186)
h0  1  1.25  2.25
c0  mn  c0 - jocul la piciorul dintelui de referință (2.187)
c0  0.25 -coeficientul jocului de referință al piciorului dintelui;
co  1  0.25  0.25
p0    mn -pasul cremalierei de referință (2.188)
p0    1  
p0 RP
e0  s 0   grosimea plinului dintelui cremalierei de referință (2.189)
2 2
N-N-planul normal, T-T planul frontal, A-A planul axial

e0   1.571 (2.190)
2
 0   n  20 - unghiul profilului de referință (unghiul de angrenare normal)
0

c0 max  0.35 - dacă generarea danturii se face cu roata generatoare;

b) Calculul coeficienților deplasărilor specifice ale danturii x3 și x4 :

Unghiul de rostogolire frontal:
 a034 
 w  arccos  cos   (2.191)
 a34 
 48.7 
 w  arccos  cos 20   23.75
 50 
108
Suma deplasărilor specifice ale danturii roților:
inv w  inv
xs  x3  x4  z3  z 4  (2.192)
2tg

inv  tg   0 (2.193)
1800
 
inv w  tg w   w 0
 tg 23.75  23.75  0.025
180 180 0
 
inv  tg   0
 tg 20  20
 0.0149
180 180 0
0.025  0.0149
xs  23  74  1.34
2tg 20 0
Deplasările specifice x1, 2 :
z3 z z
x1  xs  4 3 (2.194)
z3  z 4 z3  z 4
  0.7
23 74  23
x1  1.34  0.7  0.685
23  74 23  74
x2  xs  x1  1.34  0.685  0.655

c) Elementele geometrice ale angrenajului

Diametrele de divizare:
d 34  m  z34 (2.195)

d 3  m  z3  1  23  23[mm]
d 4  m  z 4  1  74  74[mm]
Diametre de bază:
d b3, 4  d 3, 4 cos  (2.196)
d b3  23  cos 20  21.61[mm]
d b 4  74  cos 20  69.53[mm]
Diametre de picior:
d f 3, 4  d 3, 4  2m h0 f  x3, 4  (2.197)
d f 3  d 3  2m h0 f  x3   23  2 11.25  0.685  21.85[mm]
d f 4  d 4  2m h0 f  x4   74  2 11.25  0.655  72.81[mm]
Diametrele de cap:
d a3.4  d 3, 4  2m h0a  x3, 4  (2.198)
 
d a 3  d 3  2  m h0a  x3  23  2  11  0.685  26.37[mm]
da4  d4  2  m h 
0a  x   74  2  11  0.655  77.31[mm]
4

În cazul în care diametrele de cap se determină fără asigurarea jocului de la piciorul

danturii , se calculează cu relaţiile de mai jos şi se verifică să nu fie mai mic de 0,1 m;

109
 d f 34  d a 34
c34  a34   0.1 [m] (2.199)
2
d f 3  da4 21.85  77.31
c3  a34   50   0.42  0.1 [m] “A”
2 2
d f 4  d a3 72.81  26.37
c4  a34   50   0.41  0.1 [m] “A”
2 2
Înălțimea dinților:

h3, 4 
d a 3.4  d f 3, 4 
(2.200)
2

h3 
d a3  d f 3   26.37  21.85  2.25[mm]
1 2

h4 
d a 4  d f 4   77.31  72.81  2.25[mm]
2 2

Unghiul de presiune la capul dintelui:

 d 3, 4 
 a 3, 4  arccos  cos   (2.201)
 d a 3, 4 
 d3 
  arccos  
23
 a 3  arccos  cos  cos 20   34.950
 d a3   26.37 
d   74 
 a4  arccos  4 cos    arccos  cos 20   25.910
 da4   77.31` 
Lățimea roților:
Pentru compensarea erorilor de montaj axial lățimea pinionului se adoptă mai mare decât
lățimea danturii conduse.
b4  d3d  23  0.5  11.5[mm] (2.202)
b3  b4  1...2m  12.5[mm] (2.203)
- Arcul dintelui pe cercul de cap sa3 şi sa4:
   4  x34  tg 
sa 34  d a 34    inv  inv a 34  (2.204)
 2  z34 

inv a 34  tg a 34  a 34   (2.205)
180
 34.95
inv a 3  tg a 3  a 3    tg 34.95     0.088
180 180
 25.91
inv a 4  tg a 4  a 4    tg 25.91     0.033
180 180
   4  x3  tg     4  0.685  tg 20 
sa 3  d a 3    inv  inv a 3   26.37    0.0149  0.088   0.421
 2  z3   2  23 
(2.206)

110
    4  x4  tg     4  0.655  tg 20 
sa 4  d a 4    inv  inv a 4   77.31   0.0149  0.033   0.708
 2  z4   2  74 
(2.207)
Pentru evitarea ştirbirii dintelui la vârf se recomandă:
sa3,4≥0.2m- pentru roţi dinţate din materiale de îmbunătăţire
sa3,4≥0.4m- pentru roţi cu danturi durificate superficial.
- Diametrele cercurilor începutului profilului evolventric dl3 si dl4
2
 2  (hoa
*
 x34 ) 
d l 34  d b34  1  tg   (2.208)
 z34  sin   cos  
2 2
 2  (hoa
*
 x3 )   2  (1  0.685) 
d l 3  d b3  1  tg    21.61 1  tg 20   22.43[mm]
 z3  sin   cos    23  sin 20  cos 20 
2 2
 2  (hoa
*
 x4 )   2  (1  0.655) 
d l 4  d b 4  1  tg    69.53  1  tg 20   73.32[mm]
 z 4  sin   cos    74  sin 20  cos 20 
- Diametrele cercurile începutului profilului activ al flancurilor roţilor


d A34  d b234  2a34  sin  w  d a243  d b243  2
(2.209)


d A3  d b23  2a34  sin  w  d a24  d b24 
2

21.612  2  50  sin 23.75  77.312  69.532 
2

=22.559[mm]


d A4  d b24  2a34  sin  w  d a23  d b23 
2

 69.532  2  50  sin 23.75  26.37 2  21.612   73.728[mm]
2

- Gradul de acoperire  
εα= =
=1.486 (2.210)
εα=1.486 1.3 “A”
- Numărul minim de dinţi ai pinionului z1min
Pentru evitarea interferenţei la generarea danturii se recomandă ca numărul de dinţi ai
pinionului să îndeplinească condiţia z1≥z1min, unde:
2  (hoa
*
 x1 ) 2  (1  0.685)
z1min    5.38  23  5.38 (2.211)
sin 
2
sin 2 20
condiţia ca z1  z1 min este îndeplinită
Relaţii de calcul pentru verificarea dimensională a danturii roţilor dinţate
Pentru execuţia danturii roţilor dinţate, pe lângă elementele geometrice calculate anterior,
mai trebuie determinate, spre completare, unele elemente geometrice necesare controlului
dimensional şi anume :
-lungimea (cota) peste „N” dinţi - WN
-coarda de divizare a dintelui - s
-înălţimea la coarda de divizare - h a

111
-coarda constanta a dintelui - s c
-înălţimea la coarda constanta - h c
- Lungimea (cota) peste „N” dinţi - WN
WN 34    ( N 34  0,5)  2  x34  tg  z3, 4  inv  m  cos  (2.212)
unde N reprezintă numărul de dinţi peste care se măsoare lungimea WN

1 z  2  x3.4   z3.4  cos  
2 2 
N 3.4  3.4
 2  x3.4  tg  z3.4  inv   0.5 (2.213)
 cos  
 

1  23  2  0.685  23  cos 20 

2 2

N3    2  0.685  tg 20  23  0.0149  0.5  4.046

 cos 20 

N3=4.046 dinți și alegem 4 dinți
1  74  2  0.655  74  cos 20 
2 2

N4    2  0.655  tg 20  74  0.0149  0.5  9.792

 cos 20 

N4=9.792 dinți , alegem 9 dinți

WN 3    ( N 3  0,5)  2  x3  tg  z3  inv  m  cos  

 WN 3    (4  0,5)  2  0,685  tg 20  23  0,0149 cos 20  11.12[mm]
WN 4    ( N 4  0,5)  2  x4  tg  z 4  inv  m  cos  
 WN 4    (9  0,5)  2  0.655  tg 20  74  0,0149 cos 20  28.91[mm]
-Arcul dintelui pe cercul de divizare – s
 
s34  m    2  x34  tg  (2.214)
2 
   
s3  m    2  x3  tg   1   2  0,685  tg 20   2.069
2  2 
   
s4  m    2  x4  tg   1   2  0.655  tg 20   2.04
 2   2 
- Coarda de divizare a dintelui s
3
s34
s34  s34  (2.215)
6  d 34
2

s33 2.0693
s3  s3   2.069   2.066
6  d 32 6  232
s43 2.043
s4  s4   2.04   2.065
6  d 42 6  74 2
-Înălţimea la coarda de divizare - h a
d a 34  d 34 s2
ha 3.4   34 (2.216)
2 4  d 34

112
 d  d3 26.37  23 2.069
2
s2
ha 3  a 3  3    1.73[mm]
2 4  d3 2 4  23
d  d4 77.31  74 2.04
2
s2
ha 4  a 4  4    1.66[mm]
2 4  d4 2 4  74
- Coarda constantă a dintelui - s c
sc34  s34  cos 2  (2.217)
sc3  s3  cos 2   2.069  cos 2 20  1.82
sc 4  s4  cos 2   2.04  cos 2 20  1.8
- Înălţimea la coarda constantă - h c1,2
 *  
hc 34  m   hoa   sin   cos   x34  cos 2   (2.218)
 4 
 *     
hc 3  m   hoa   sin   cos   x3  cos 2    1 1   sin 20  cos 20  0.685  cos 2 20   1.35[mm]
 4   4 
 *     
hc 4  m   hoa   sin   cos   x4  cos 2    1 1   sin 20  cos 20  0.655  cos 2 20   1.32[mm]
 4   4 

Calculul forțelor din angrenajul cilindric cu dinți drepți

Forțele nominale din angrenaj se determină din momentul de torsiune motor existent pe
arborele pinionului Mt. Forța normală pe dinte Fn aplicată la punctul de intersecție al liniei de
angrenare cu cercul de divizare, se descompune într-o forță tangențiala Ft, la cercul de divizare, o
forță radială Fr, la același cerc și o forță axială Fa.
Forțele tangențiale
2M t 2  7203.63
Ft 3  Ft 4    626.402[ N ] (2.219)
d3 23
Forțele radiale:
Fr 3  Fr 4  Ft 3  tg  227.991[ N ] (2.220)
Forța normală pe flancul dintelui:
Fn  Ft 32  Fr23  626.402 2  227.9912  666.6[ N ] (2.221)

Verificarea de rezistență a danturii angrenajului cilindric cu dinți drepți

a) Verificarea la oboseală prin încovoiere a piciorului dintelui

Tensiunea de încovoiere de la piciorul dintelui se determină cu relația:
F K K K K
 F 3, 4  t 3, 4 A V F F YF 3, 4  Y   FP 3, 4 (2.222)
b3, 4  mn
unde:
 F lim 3, 4
 FP 3, 4  YN 3, 4  YS 3, 4  YX (2.223)
s FP
în care:
 F 3, 4 -tensiunea de încovoiere la oboseală la piciorul dintelui;
113
Ft 3, 4 -forța nominală tangentială la cercul de divizare =626.402 [N]
K A - factorul de utilizare =1 (anexa 2.2), [11’]
vtd
K V - factorul dinamic (anexa 2.6) = 1 
11
  d 3  n pinion
vtd  (2.224)
60103
 td - viteza tangentială a pinionului măsurată pe cercul de divizare
  23  49.048
vtd   0.059[m / s]
60 103
0.059
KV  1   1.022
11
K F - factorul repartiției frontale a sarcinii (anexa 2.7), [11’]
K F  2  K H  1  2 1.1  1  1.2
(2.225)
K H  1.1  0.012  vtd  1.1  0.012  0.059  1.1
K F -factorul de repartiție a sarcinii pe lățimea danturii (anexa 2.8), [11’]
K F  K H   1.350.133  1.04
e
(2.226)
2 2
b  12.5 
   
unde: e  h
  2.25 
 0.81 (2.227)
2 2
b b  12.5   12.5 
1      1   
h h  2.25   2.25 
h3  h4  2.25[mm]
b4  12.5[mm]
K H -(anexa 2.8) K H  1  0.7d  1  0.7  0.5  1.35
b 11.5
d    0.5 (2.228)
d3 23
K F  K H   1.35  1.04
e 0.133
(2.229)
b3, 4 - lățimea danturii roților
b3  11.5[mm]
b4  12.5[mm]
m - modulul danturii= 1
F 1, 2 - factorul de formă la dintelui (anexa 2.9), [11’]
F 1  2.30
F 2  2.29
Y - factorul gradului de acoperire
0.75
Y  0.7; Y  0.25  (2.230)

   1.486
114
 0.75
Y  0.25 
 0.754
1.486
 FP 3, 4  tensiunea admisibilă la oboseală prin încovoiere la piciorul dintelui
 F lim3, 4  rezistenţa limită la rupere prin oboseală la piciorul dintelui (tabelul 2.9)
s FP  factorul de siguranţă la rupere prin oboseală la piciorul dintelui (anexa 2.10), [11’]
Alegem s FP  1.25
YN 1.2  factorul numărului de cicluri de funcţionare (anexa 2.11), [11’]
Ys 3, 4  factorul concentratorului de tensiune din zona de racordare a piciorului dintelui, (anexa
2.12), [11’]
Yx  factor de dimensiune (anexa 2.13), [11’]. Alegem Yx  1
Ft 3  K A  KV  K F  K F
 F3   YF 3  Y   FP 3 (2.231)
b3  m
626.402 11.022 1.2 1.04
 F3   2.30  0.754  94.46
11.5 1
 F 3  94.46  200

 F lim 3 220
 FP 3   K FP  YS 3  YX   1  2.3  1  404.8 (2.232)
s FP 1.25
 F lim 4 220
 FP 4   K FP  YS 3  YX   1  2.3  1  404.8 (2.233)
s FP 1.25
Ft 4  K A  KV  K F  K F
 F4   YF 4  Y   FP 4 (2.234)
b4  m
626.402 11.022 1.2 1.04
 F4   2.29  0.757  87.25
12.5 1
 F 4  87.25  200

b) verificarea la presiune hertziană în cazul solicitării la oboseală a flancurilor

dinţilor (verificare la Pitting).
Tensiunea hertziană de contact de pe flancul dinţilor aflaţi în angrenare se determină în
punctul de tangenţă al cercurilor de rostogolire (punctul C-polul angrenării).

Ft 3, 4  K A  KV  K H  K H u  1
 H  Z E  Z H  Z     HP 3, 4 (2.235)
b4  d 3 u
Unde:
 H lim 3, 4 1180
 HP 3, 4   Z R 3, 4  ZW  Z L  ZV  Z N 3, 4  1.1111.08 1  1218.99 (2.236)
s HP 1.15
în care:
Z E  factorul de material (anexa 2.14), [11’]
Alegem Z E  56.4

115
Z H  factorul zonei de contact
2
ZH   2.26 (2.237)
cos  tg w
  20
 w  23.75
Z   factorul gradului de acoperire
4    4  1.486
Z    0.838 (2.238)
3 3
   1.486

Ft 3, 4  forţa tangenţială la cercul de divizare

Ft 3, 4  626.402N 
K H  factorul repartiţiei frontale (anexa 2.7), [11’]
Alegem K H  1.1
K H  factorul repartiţiei a sarcinii pe laţimea danturii (anexa 2.9), [11’]
Alegem K H  1.35
b4  laţimea de contact a danturii;
b4  12.5[mm]
d 3  diametrul cercului de divizare
d 3  23mm
u  raportul numerelor de dinţi
u  3.211
 H lim3, 4 - rezistenţa limită la oboseală superficială de contact a flancurilor dinţilor (la pitting)
(anexa 2.3)
Z R 3, 4 - factorul rugozităţii flancurilor dinţilor, Z R 3, 4 =1,1; (anexa 2.15), [11’]
- factorul raportului durităţii flancurilor, =1; (anexa 2.16), [11’]
- factorul influenţei ungerii, =1; (anexa 2.17), [11’]
- factorul influenţei vitezei periferice a roţilor, =1.08; (anexa 2.18), [11’]
Z N 3, 4 - factorul numărului de cicluri de funcţionare, Z N 3, 4 =1; (anexa 2.11), [11’]
F t 3, 4K A  KV  K H K H u 1
 H  Z E  Z H  Z     HP 3, 4 (2.239)
b4  d 3 u
626.402 11.022 1.11.35 3.211  1
 H  56.4  2.26  0.838  
12.5  23 3.211
 H  222.433   HP1, 2  1218.99

116
 2.3.3. Proiectarea unei transmisii prin lanţ (TL)

a) Alegerea lanțului și calculul geometriei transmisiei

Pentru calculul de proiectare a unei transmisii prin curele dințate sincrone este necesar să
cunoaștem:
- puterea de transmisie: PI=0.036 [KW]
- turațiile roților conducătoare: nI=15.275 [rpm]
- raportul de transmitere iTEF=iTL=5
5400
Pmax  (2.240)
3
z12  n1
Adoptăm număr de dinți ai roții motoare z1  23 deoarece avem lanț cu role și 27 lanț cu dinți
z1  23 lanţ cu role
z1  27 lanţ cu dinți 

 269.10mm
5400
pmax 
3
232 15.275

 241.81mm
5400
pmax 
3
27 2 15.275
P
PD  (2.241)
cp
c p  f (cs , I TL , z1 )
Se alege cs  1.4
I TL  5  Adoptăm cP  1.09
z1  23 dinţi
 z1  27 dinţi
0.036
PD   0.033kW
1.09

Din figura 4.12 ,[11’] alegem tipul lanţului simplu 0.8A

Tabel 2.12 Principalele date constructive pentru lanţ dublu de tip simplu 0.8A, [11’]
Simbolul Pasul Sarcina minimă de rupere Lăţimea Lăţimea Lăţimea Diametrul
lanţului p mm kN  interioara peste peste exterior al
Lanţ Lanţ Lanţ eclisele eclisele rolei
simplu dublu triplu interioare exterioare
S r1 Sr2 S r3 amin mm a1 max mm a2 min mm d1 max mm
0.8A 14 28 42
12.70 7.95 11.18 11.31 7.95
0.8AX 12 - -

117
 Tabel 2.13, [11’]
Diametrul Lăţimea eclisei Diametrul Distanţa Aria Masa pe metru liniar
interior al bolţului intre articulatiei
bucşei rânduri lanţului Lanţ Lanţ Lanţ
interioare exterioare simplu dubl triplu
d 2 min mm b1 max mm b2 max mm d 3 max mm emm
u
A0  a1  d 3
mm
0.6 1.16 1.75
4.01 12.07 10.41 3.96 14.38 14.27
0.6 - -

z2
 raportul de transmitere
z1
z1  23 dinţi
z2
I TEF   z 2  I TEF  z1  23  5  115  (2.242)
z1
Adoptăm 116 dinţi

Distanţa dintre axe orientativă A12
z1  z 2
Amin  p (2.243)

116  23
Amin  12.7  561.91mm


Amax  80  p  80 12.7  1016mm

Amin < A12 < Amax

561.91< A12 <1016

Alegem A12 =800 [mm]
z z  z  z  p2
2
 
L  2A  1 2  p   2 1    (2.244)
 2  A12
t 12
2
23  116  116  23  12.7
2 2

 2  800  12.7      2526.81mm

2  2  800
Se determină orientativ numărul de zale
Lt 2526.81
xt    198.96 zale (2.245)
p 12.7
Alegem Xt =200 zale
Distanţa dintre axa finală A12
z  z2  z z 
2

2 A  A12  xt  1
2
 p  2 1   p  0
2
(2.246)
 2 
12
 2 
Notez A12  A

118
 23  116   116  23 
2

2 A2  A 200   12.7    12.7  0
2

 2   2 
2 A2  A 1657.35  35335.69  0
  b 2  4ac
  1655.35 2  4  2  35335.69
  1567.64
 b   1657.35  1567.64
A1    22.41
2a 4
 b   1657.35  1567.64
A2    806.24
2a 4

Optăm pentru A12  806.24mm

Unghiurile dintre ramurile lanţului: 
pz2  z1 
  2 arcsin (2.247)
2  A12
12.7116  23
  2 arcsin
2  806.24
  26.96
   27
Unghiurile de înfășurare a lanţului pe roțile de lanţ 1, 2
1     rad  sau 1  180     135 (2.248)
 2     rad  sau   180  
1
  
(2.249)
1  180  27  153
 2  180  27  207
Viteza lanţului vm s 
p  z1  n1
v  vadm  7.3m s  (2.250)
60 1000
12.7  23 15.275
v  0.074  7.3  Lanţul poate fi folosit la o asemenea transmisie
60 1000

b) Verificarea lanţului - calculul de rezistenţă la uzură a lanţului

Calculul de rezistență la uzare se apreciază prin presiunea efectivă de contact între rola și
bolțul lanțului. Se consideră o distribuție de presiune constantă atât pe direcția radială cât și de-
alungul lanțului.
F1 
pm   padm  cu  crs  c f  pca (2.251)
j  a1  d 3
F1  forţa din ramura conducătoare: F1  Fu  Fc  Fg
Fu  forţa utilă pe transmisie N 

119
 1000  P 1000  0.036
Fu    486.48 N  (2.252)
v 0.074
P -puterea transmisă kW 
q= 0.6
Fc -componenta din forţa centrifugă care solicită lanţul la tracţiune N 
Fc  q  v 2  0.6  0.0742  Fc  0.0032 (2.253)
s- săgeata ramurii conduse:
s  A12  sr 100 (2.254)
806.24  2
s  s  16.12
100
sr -săgeata relativă sr  1...3%
Alegem sr  2%
806.24
ct   ct  6.25 (2.255)
8 16.12
g  acceleraţia gravitaţională g  10 m s 2  
Fg  ct  g  q  A12 10 3  6.25 10  0.6  806,24 10 3  30.23N  (2.256)
Fg  30.23N 
F1  Fu  Fc  Fg  486.48  0.0032  30.23  516.71N  (2.257)
F1  516.71N 
j  numărul de rânduri de zale ale lanţului multiplu( pentru lanţ simplu j  1 )
a1  lungimea bucşei
a1 max  11.18
d3  diametrul bolţului
d 3  3.96
cu  coeficientul ritmului de ungere
Alegem cu  1.00
crs  coeficientul regimului de solicitare
Adoptam crs  0.8
c f  coeficientul drumului de frecare

iTL  Ap  5  63.48 
c f  6.1  3   4.75   6.1  3   4.75   1.24 (2.258)
Lh  1  iTL  9000  1  5 
Lh  durata de funcţionare exprimată în ore, la valori de 8000....10000ore
Alegem 9000h
Ap  distanţa dintre axe exprimată în numar de paşi ai lanţului
A12 806.24
Ap    Ap  63.48 (2.259)
p 12.7
iTL  raportul de transmitere

120
iTL  5
pca  presiunea de contact admisibilă
Alegem pca  33.1
F1 
pm   padm  cu  crs  c f  pca (2.260)
j  a1  d 3

F1 516.71
pm    11.67 (2.261)
j  a1  d 3 1 11.18  3.96

padm  cu  crs  c f  pca  1 0.8 1.24  33.1  32.83 (2.262)
pm  11.67  padm  32.83 Lanțul rezistă la uzură
Alegerea uleiului pentru transmisii prin lanţ îl adoptăm în functie de viteza lanţului, de
vâscozitatea cinematică a lui, la temperatura de 50 si de temperatura medie de funcţionare.

Calculul de rezistenţă la rupere a elementelor zalelor lanţului

Rezistenţa elementelor zalelor lanţului se calculează atât la solicitare variabilă (solicitare
de oboseală). Solicitarea statică se exprimă prin intermediul coeficientului de siguranţă cst :
Sr
cst   cadmst  7 (2.263)
F1
Sr  sarcina statică minimă de rupere a lanţului (tabelul 2.10)
Alegem S r  14KN 
F1  forţa din ramura conducătoare
F1  516.71N 
14 1000
cst   27.09  cadmst  7  lanţul rezistă la rupere
516.71
cv  calculul de rezistenţă la solicitarea variabilă a lanţului
Sr
cv   cadm.v  5 (2.264)
cs  F1
cs  coeficient de suprasarcină
c s  1.4
14 1000
cv   19.35  cadm.v  5  lanţul rezistă la rupere
1.4  516.71

Calculul de rezistenţa la şoc a rolelor sau a bucşelor

n1  n1 max .adm
n1  z1
fx   f x max .adm  60 (2.265)
15  xt
f x max .adm  60
15.275  23
fx   0.117
15  200

121
0.117  60  lanţul rezistă la şoc

c) Proiectarea roţilor de lanţ

Alegem din tabelul 2.12 OLC45
Tabel 2.14, [11’]
Duritatea Rezistenţa
la tracţiune Recomandări de
Materiale Tratament termic Rockwell
HRC MPa  utilizare pentru:

Roţi conduse cu număr mare

de dinţi z 2  30 , în
OLC45 Normalizarea la duritate
De 156...196 HB - 5,5
condiţiile normale de lucru

Forma şi dimensiunile frontale ale danturii roţilor de lanţ pentru lanţuri cu role şi zale scurte.
1. Pasul de coardă
p  12.7[mm]
2. Diametrul de difuzare
 Dd 1  93.26mm
p 12.7
Dd 1  
 (2.266)
180 180 
sin sin
z1 23

 Dd 2  468.99mm
p 12.7
Dd 2  
 (2.267)
180 180 
sin sin
z2 116
3. Diametrul nominal al roţilor lanţului
d1  d c  7.95mm
4. Diametrul de fund
Di  Dd  d1 (2.268)
Di1  Dd1  d1  93.26  7.95  85.31mm
Di 2  Dd 2  d1  468.99  7.95  461.04mm

5. Diametrul de vârf
De max  Dd  1.25 p  d1 (2.269)
De max 1  Dd1  1.25 p  d1  93.26  1.25 12.7  7.95  101.18mm
De max 2  Dd 2  1.25 p  d1  468.99  1.25 12.7  7.95  476.91mm
 1.6 
De min  Dd  p1    d1 (2.270)
 z 
 1.6   1.6 
De min 1  Dd 1  p1    d1  93.26  12.7  1    7.95  97.12mm
 z   23 
 1.6   1.6 
De min 2  Dd 2  p1    d1  468.99  12.7  1    7.95  473.56mm
 z   116 
De min  De  De max

122
6. Diametrul rolei calibru
d c  d1  7.95mm
7. Dimensiunile peste role
La număr impar de dinţi
90 
M  Dd  cos
 d c.nomonal (2.271)
z
90 
 d c.nomonal  93.26  cos  7.95  100.99mm
90
M 1  Dd 1  cos
z1 23
90
 7.95  476.89mm
90
M 2 Dd 2  cos  d c.nomonal  468.99  cos
z2 116
La număr par de dinţi
M  Dd  d c.nomonal (2.272)
M 1  Dd1  d c.nomonal  93.26  7.95  101.21mm
M 2  Dd 2  d c.nomonal  468.99  7.95  476.94mm
8. Raza de curbură a locaşului rolei
R1min  0.505  d1  0.505  7.95  4.014mm (2.273)
R1max  0.505  d1  0.0693 d1  0.505  7.95  0.0693 7.95  4.152mm
9. Unghiul locașului rolei
90 90
 max 1  140   140   136.08 (2.274)
z1 23
90 90
 max 2  140   140   139.22
z2 116
90 90
 min 1  120   120   116.08 (2.275)
z1 23
90 90
 min 2  120   120   119.22
z2 116
10. Raza de curbură a flancului dintelui
R2 min 1  0.12d1 z1  2  0.12  7.9523  2  R2 min 1  23.85 mm (2.276)
R2 min 2  0.12d1 z2  2  0.12  7.95116  2  R2 min 2  112.57mm
   
R2 max 1  8d1 z1  180 10 3  8  7.95 232  180 10 3  R2 max 1  45.09mm (2.277)
2

 8d z  18010 3
 8  7.95116 
 180 10 3  R2 max 2  867.24mm
2 2
R2 max 2 1 2

Forma şi dimensiunile axiale ale danturii roţilor de lanţ:

1. Lăţimea dintelui B1
Felul lanţului p  12.7mm
Simplu B1  0.93  amin  0.93  7.95  7.4mm (2.278)
2. Lăţimea danturii
Pentru lanţuri simple: B1  7.4mm

123
3. Teşirea dinteului
f  0.1  p...0.15  p
f  0.1  12.7...0.15  12.7 (2.279)
f  1.27...1.905
Alegem f  1.5mm
4. Raza de teşire minimă R3 min 
R3 min  p  R3 min  12.7
5. Raza efectivă de racordare la obada roţii
Alegem R4 ef  0.3mm pentru 9.525  p  19.05
6. Diametrul obadei roţii
180 
D5  p  ctg  1.05  b1 max  2 R4 ef  1 (2.280)
z
180 
D5  12.7  ctg  1.05 12.07  2  0.3  1  78.12mm
23

180
D5  12.7  ctg  1.05 12.07  2  0.3  1  454.54mm
116
 bătaia radială a cercului de fund:
TBr  8 10 4  D1  0.08 (2.281)
TBr1  8 10 4  85.31  0.08  0.148mm
TBr 2  8 10 4  461.04  0.08  0.448mm
 bătaia frontală plana a dinţilor
TB f  9 10 4  D1  0.08 (2.282)
TB f 1  9 10 4  85.31  0.08  0.156mm
TB f 2  9 10 4  461.04  0.08  0.494mm

2.4. Exploatarea deznisipatoarelor

Exploatare și întreținere. Materialele care se rețin în principal sunt: nisipul, praful,

cenușa și alte materiale minerale grele; acestea sunt denumite generic nisip. Dacă reținerea este
corespunzătoare, nisipul trebuie să conțină puține materiale organice, și în acest caz poate fi
folosit după o spălare prealabilă ca material de umplutură în vecinătatea stației.
Înlăturarea acestui material din apele uzate are ca scop:
 împiedicarea acțiunii abrazive asupra utilajului mecanic, cum ar fi rotoarele pompelor,
mecanismele proprii fiecărei instalații;
 reducerea pericolelor de înfundare a unor instalații din stația de epurare, cum ar fi
conductele, bazinele de decantare;
 simplificarea evacuării, și transportul nămolului primar.
Evacuarea manuală a nisipului este de obicei, folosită la stațiile de epurare mici. În acest
caz deznisipatoarele constau în două canale paralele care au, de regulă, la capătul aval
dispozitive pentru menținerea constantă a unei viteze de 0,3 m/s. În secțiune transversală,
124
canalele au formă parabolică sau trapezoidală. La partea de jos au un jgheab plin cu pietriș, legat
de o conductă de evacuare, prin care se descarcă apa uzată în momentul curățirii nisipului. Pentru
curățire se scoate un canal din funcțiune și se înlătură nisipul cu găleți sau roabe, utilizând
lopețile.
Pentru curățirea manuală se efectuează următoarele operații:
 se măsoară stratul de nisip și se localizează stratul depus;
 se scoate din circuit compartimentul la care adâncimea nisipului a atins limita prescrisă
de proiectant pentru curățire, la scoaterea din circuit a unui compartiment se introduce în
circuitul celălalt curățat anterior;
 se golește apa din compartimentul oprit prin deschiderea vanei de pe conducta de
descărcare, de obicei, apa se introduce în stație;
 se spală cu apă curate sau epurată prin stație compartimentul curățat și se închide vana de
pe conducta de evacuare;
 se determină conținutul de material volatile în probe de nisip recoltate din nisipul
evacuat, în cazul în care depășește un procentaj mai mare de material organic, se iau măsuri de
remediere;
 se controlează dacă nu există cantități neobișnuite de nisip depus în instalațiile care
urmează deznisipatorul, în cazul în care se remarcă prezența unor cantități mari de nisip se
înlătură acestea și se iau măsuri de prevenire.
Evacuarea mecanică a nisipului se realizează la stațiile de mare capacitate. În acest caz,
deznisipatoarele constau din două sau mai multe canale, care asigură uneori și reglarea vitezei în
conformitate cu variațiile de debit, în special în cazul sistemelor de canalizare unitare.
Nisipul înlăturat în mod continuu cu utilaje mecanice, fie în bazine alăturate
deznisipatorului, fie în vagoneți cu ajutorul cărora este transportat în locurile de depozitare.
Utilajul cel mai folosit este hidroelevatorul. Curățirea mecanică se realizează conform
următoarelor operații:
 se întreține mecanic, în conformitate cu indicațiile de detaliu date de furnizor;
 se spală zilnic utilajul mobil;
 se golește fiecare instalație cel pușin o data pe an, în perioada când nisipul adus de apa
uzată e în cantitate mai mică.
Deranjamente în întreținere. Acestea se produc din mai multe motive, acestea sunt:
substanțe organice în exces în nisipul depus, viteza nisipului e prea mică și timpul de trecere prin
deznisipator prea mare.
Prevenirea și remedierea se realizează astfel:
 se micșorează numărul de compartimente în funcțiune;
 se reduce secțiunea de scurgere, prin așezarea unor scânduri, cărămizi sau alte materiale
în lungul compartimentelor;
 se micșorează lungimea compartimentelor prin mutarea deversorului;
 se micșorează nivelul apei în compartiment, prin modificarea poziției deversorului de
ieșire.
Prezența în cantitate mare, a nisipului în instalațiile de după deznisipator. Cauza este
aceea că viteza e prea mare prin deznisipator și timpul de trecere prea mic.
Prevenirea și remedierea se realizează astfel:
 se mărește numărul de compartimente în funcțiune;
 se înlătură mai ales nisipul depus;

125
  se mărește secțiunea transversală a canalelor;
 se construiesc compartimente suplimentare.
Determinări și înregistrări. Pentru buna funcționare deznisipatorului se urmăresc:
 cantitatea de nisip zilnic evacuat sau cantitatea de nisip evacuat, raportată la debitul de
apă trecut prin stație;
 numărul coompartimentului golit și timpul necesar pentru golire;
 conținutul în material volatil al nisipului depus;
 materiale, energie consummate pentru întreținerea și exploatarea utilajelor;
 reparații effectuate.

2.5. Probleme legate de protecția muncii în stații de epurare

Exploatarea stațiilor de epurare ridică problem importante în legătură cu asigurarea

protecției sanitare a personalului de exploatare având în vedere caracterul nociv al apelor
reziduale care se prelucrează în stațiile respective.
Pericolele la care sunt expuși lucrătorii de la o stație de epurare sunt în general următoarele:
 leziuni fizice;
 infectări ale corpului;
 lipsa de oxigen;
 intoxicarea sau asfixierea cu gaze sau vapori toxici;
 iradierea de către substanțe radioactive.
Aceste pericole profesionale sunt evitate în mare măsură prin executarea unor lucrări de protecție
și folosirea echipamentului de siguranță.
Organele care conduc exploatarea stațiilor de epurare, precum și personalul de exploatare
efectiv au datoria să cunoască aceste pericole și să evite producerea accidentelor, care
întotdeauna sunt cauzate de neglijența sau din necunoașterea normelor de protecție.
Prevenirea leziunilor fizice
Măsurile preventive necesare în acest scop sunt:
 ridicarea cu grijă și fără grabă a obiectelor grele, folosind în cât mai mare măsură
mijloace mecanizate;
 evitarea căderilor, mai ales la folosirea scărilor verticale sau a celor înguste și foarte
înclinate. În acest scop, în jurul scărilor verticale mai înalte de 3 m, se vor instala cuști circulare
de protecție. Trebuie îngrijit ca pasajele și scările să nu fie acoperite cu grăsime, ulei sau gheață.
Gurile de canal se vor acoperi cu capace sau apărători. Bazinele deschise sau alte spații adânci
vor fi îngrădite;
 evitarea leziunilor corpului. Corpurile grele se vor manevra cu mănuși; capacele se vor
ridica cu troliu cu cârlig și nu se vor lăsa întredechise. Părțile mobile ale utilajelor vor fi
prevăzute cu apărători metalice. Locurile de lucru vor fi bine laminate, natural sau artificial;
 evitarea leziunilor și șocurilor electrice. În fața tabloului electric de distribuție se va așeza
un covor de cauciuc. Se vor asigura și controla legăturile cu pământul, iar toate firele expuse vor
fi izolate;
 apărarea stației împotriva incendiului. Stația trebuie înzestrată cu un număr adecvat de
extintoare;
 măsuri generale de prevenire. La intrarea în bazine și goluri mai adânci de 2,5-3 m se vor
folosi centuri de siguranță.
126
 Prevenira infectării organismului
Pentru prevenirea îmbolnăvirii organismului cu febra tifoidă, hepatită infecțioasă etc
trebuie luate următoarele măsuri:
 asigurarea unei surse sigure de apă potabilă;
 păstrarea unei igiene desăvârșite în timpul lucrului ferindu-se în măsura maximă venirea
părților corpului în contact cu apele reziduale; se vor purta mănuși de cauciuc atunci când se
curăță pompele; se vor spăla mâinile după terminarea lucrului;
 înzestrarea stației cu instalații strict necesare de igienă corporală;
 prevederea truselor de prim ajutor pentru tratarea micilor răni ce se pot produce în timpul
lucrului.
Prevenirea lipsei de oxigen
Scăderea conținutului de oxigen în aer sub 13% față de 21% cât este proporția normală-
este periculoasă pentru om; această situație se produce în ultima instanță din cauza ventilației
insuficiente, în spații puțin aerisite în general sub nivelul solului- cămine, bazine acoperite etc- în
care au loc deversări de nămol care poate intra în descompunere.
Lipsa de oxigen și consecințele acesteia se previn prin următoarele măsuri:
 detectarea lipsei se oxigen. Se va folosi în acest scop un aparat indicator pentru
determinarea oxigenului, prevăzut cu aspirator;
 asigurarea unei ventilații corespunzătoare prin uși și ferestre;
 prize de aer curat lângă tavan și canalele de circulație a apelor reziduale în spații închise;
 prevenirea revărsării nămolului în diverse spații adânci în care este obligat să intre
personalul.
Prevenirea gazelor sau a vaporilor toxici
Aceste gaze sau vapori acționează direct asupra organismului , producând arsuri,
asfixieri, otrăvri etc. Asfixierea cu gaze poate acționa fie prin reacție chimică, ex: oxidul de
carbon care se combină cu hemoglobina din sânge, fie prin înlocuirea oxigenului din aer,
producând lipsa de oxigen.
Prevenirea iradierilor provocate de materialele radioactive
Se vor folosi contoare speciale pentru detectarea prezenței radiațiilor.
Se vor respecta regulile stabilite de organele de specialiate în funcție de pericolul efectiv
al prezenței radiațiilor.

127
 CONCLUZII

Strategia Uniunii Europene în domeniul protecţiei mediului înconjurător s-a clădit pe o

serie de directive, protocoale şi principii care au la bază atât politici de protejare a mediului, cât
şi instrumente legislative care acoperă un număr mare de sectoare, inclusiv poluarea apei.
La nivelul României, o problemă o reprezintă lipsa unei reţele de canalizare în anumite
regiuni şi ineficienţa sistemului de epurare. Astfel, specialiştii Administraţiei Naţionale Apele
Române (ANAR) au constatat că apa folosită de 90% dintre românii de la sat şi de 50% dintre
orăşeni nu ajunge în nici un sistem de canalizare.
Efectul de poluare a apelor uzate neepurate sau insuficient epurate asupra apelor de
suprafaţă se manifestă în principal prin conţinutul de materii în suspensie, de materii organice, în
săruri nutritive, amoniu şi în microorganisme patogene. De exemplu, sărurile nutritive de azot şi
fosfor provoacă eutrofizarea apelor de suprafaţă, cu efect de consumare a oxigenului dizolvat
necesar pentru susţinerea vieţii acvatice. Amoniul este deosebit de toxic pentru vietăţile acvatice.
Apele uzate neepurate sau insuficient epurate poluează apele subterane printre altele cu nitraţi,
amoniu şi bacteriologic
Tematica prezentei lucrări de diplomă se încadrează în problematica de mare actualitate
legată de modernizarea reţelelor de apă şi apă uzată, astfel încât să fie asigurate serviciile de
alimentare cu apă şi canalizare în majoritatea aglomerărilor umane, care reprezintă una dintre
problemele importante cu care se confruntă România.
Din studiul documentar parcurs pentru realizarea acestei lucrări de diplomă, se desprind
următoarele concluzii generale:
 prin poluarea apelor, în sensul Legii Apelor,[Lege nr. 107/25 septembrie 1996, publicată
în Monitorul Oficial nr. 244/8 octombrie 1996], [9] se înţelege alterarea calităţii apei sub aspect
fizic, chimic, sau biologic, realizată direct sau indirect de către activităţi umane, care face ca
aceste ape să devină improprii pentru folosirea normală în scopuri în care această folosire era
posibilă înainte de a interveni alterarea;
 prin ape uzate orăşeneşti se înţelege amestecul de ape uzate menajere, industriale,
meteorice, de drenaj cu cele de suprafaţă. Sunt dese cazurile când apele uzate menajere conţin
cantităţi mici de impurităţi caracteristice apelor uzate industriale, dar aceste ape se vor trata ca şi
ape uzate orăşeneşti;
 epurarea apelor uzate se realizează în staţii de epurare, care fac parte integrantă din
sistemul de canalizare a oraşului sau a platformei industriale, iar mărimea staţiei de epurare
depinde de debitul apelor uzate şi de gradul de poluare a acestei ape;
 în instalaţia de epurare se urmăreşte, în general, epurarea sau inactivitatea tuturor
substanţelor care pot polua mediul înconjurător;
 un proces corect de epurare trebuie să asigure condiţii favorabile posibilităţii utilizării în
continuare a apei respective pentru nevoile casnice, industriale sau agricole;
 evacuarea apelor uzate şi neepurate sau epurate necorespunzător în emisari, fie că sunt
râuri sau lacuri, duce la degradarea gravă a mediului şi pune în pericol sănătatea oamenilor;
 în staţiile de epurare, decantoarele sunt ansambluri de construcţii şi instalaţii care au rolul
de a separa din apa brută, pe cale gravitaţională, suspensiile decantabile sau suspensiile care
printr-un tratament chimic de coagulare – floculare sunt aduse sub o formă decantabilă;
 deznisipatoarele sunt instalaţii care se folosesc pentru separarea din apele uzate a
particulelor minerale.
128
  deznisipatoarele au rolul de a proteja echipamentele împotriva abraziunii produsă de nisip
în timpul curgerii, de a preveni colmatarea conductelor cauzată de depunerea particulelor.
În lucrarea prezentată, a fost realizat atât un studiu documentar privind epurarea apelor
uzate, cât şi o dimensionarea a unui deznisipator cu secțiune dreptunghiulară cuplat cu deversor
proportional din cadrul unei staţii de epurare care deserveşte un număr de populaţie de 34000 de
locuitori.

129
 BIBLIOGRAFIE

1. Alexandra Banu, Octavian Radovici – Elemente de ingineria şi protecţia mediului,

Editura Tehnică, Bucureşti, 2007
2. Broşura ECOAQUA, nr. 7, Cluj
3. Bârsan, E. – „Alimentări cu apă”, Ed. Performantica, Iaşi, 2005.
4. Broşuri - Tendinţe actuale în construcţia instalaţiilor de sitare din cadrul staţiilor de
epurare a apelor uzate
5. Broşură “Sistem pentru tratarea apelor uzate”, Cleartec Water Management GmbH
6. Coste, I., Omul, Biosfera şi Resursele Naturale, Ed. Facla, Timisoara, 1982.
7. Cocheci V., Popp V. I., Bacaloglu R., ş.a., Buletinul ştiinţific şi tehnic, seria Chimie,
I.P.T.V.Timişoara, Dom 23(37) fasc.1, 1978.
8. [Cocheci V., Popp V. I., Probleme actuale ale protecţiei, tratării şi epurării apelor,
Simpozion p.9, Timişoara, 1984.
9. Directiva Cadru 2000/60/EC in domeniul Apei
10. Executarea şi exploatarea sistemelor de alimentări cu apă şi canalizare a localităţilor –
Normativ
11. European Commission. Common Implementation Strategy for the Water Framework
Directive (2000/60/EC) – Guidance on monitoring for the Water Framework Directive
11’-Ioan Dan FILIPOIU, Andrei TUDOR-Proiectarea transmisiilor mecanice,Editura
Bren,2006
12. Normativ din 2002 privind obiectivele de referinţă pentru clasificarea calităţii apelor de
suprafaţă, Monitorul Oficial, Partea I nr. 197 din 2003
13. Normativ pentru statiilor de epurare a apelor uzate orasenesti, Indicativ P 28/2-88
14. Normativ pentru proiectarea constructiilor şi instalatiilor de epurare a apelor uzate
orasenesti, Indicativ NP 032-1999
15. Popp V. I., Ionescu Homoriceanu, ş. a. - Brevet, R.S.R. 58 309, 1974.
16. Popp V. I., Rev. chim. 29, 1, 60, 1978.
17. Rusu Tiberiu- Tehnologii şi echipamente pentru tratarea şi epurarea apelor, vol. I,
U.T.Press, Cluj-Napoca, 2008
18. Robesen D. ş.a. – Tehnologii, instalaţii şi echipamente pentru epurarea apei, Efitura
Tehnica, Bucureşti, 2000
19. Robescu Dan, Robescu Diana – Instalaţii şi echipamente pentru epurarea apei, Curs Lito,
U.P.B – 1995
20. Robescu D. – Instalaţii pentru depoluarea apei şi aerului, Imprimeria I.P.B., Bucureşti,
1979
21. Rojanski, V., Ognean, T.,Cartea operatorului din staţii de tratare şi epurare, Ed.Tehnică,
Bucureşti.
22. Rojanschi V., Ognean Th. – Cartea operatorului din staţii de epurare a apelor uzate -
Editura Tehnică, Bucureşti, 1997
23. Simonescu C., Stănescu R., Lany S., Poluarea şi protecţia mediului, Editura
Printech,Bucureşti, 2002
24. Stoianovici, S., Robescu, D., "Procedee şi echipamente mecanice pentru tratarea şi
epurarea apei", Ed.Tehnică, Bucureşti, 1983.

130
25. Safta V.V.- Note de curs la disciplina Dezvoltare Rurală Durabilă şi Protecţia Mediului -
studii de licenţă-ingineri zi-anul IV - Facultatea de Ingineria Sistemelor Biotehnice,
Universitatea POLITEHNICA din Bucureşti, an universitar 2012-2013
26. Tendinţe actuale în construcţia instalaţiilor de sitare din cadrul staţiilor de epurare a
apelor uzate –articole SD
26’. Victor-Viorel Safta, Magdalena-Laura Toma. Elemente de proiectare a
echipamentelor şi instalaţiilor din treapta mecanică a staţiilor de epurare a apelor uzate.
Editura Printech. Bucureşti. 2003
26’’. Safta V.V. „Pachet soft-were pentru proiectarea instalațiilor din stațiile de epurare a
apelor uzate”, Universitatea Politehnica București, Departamentul Sisteme Biotehnice,
București, 2004 - 201
27. Water Treatment Handbook – ”Degremont”, Seventh Edition,volume 1 și 2,France, 2007
28. Administraţia Naţională „Apele Române”
29. http://www.cv-water.ro – Tratare Apa Uzata, Statii Epurare Industriale.
30. http://1.bp.blogspot.com/GctOnLxBLI/UaO6UsJERNI/AAAAAAAACLU/wR5NNAJ_c
fI/s1 600/apa.JPG
31. Ministerul Mediului http://www.mmediu.ro/gospodarirea_apelor/rapoarte_ape.htm
32. http://www.epm.ugal.ro/Hidrobiologie-Curs.pdf
33. http://ecologii.wikispaces.com/file/view/APE%20NATURALE-PROPRIETATI.pdf
34. [rosie]11-http://www.scrigroup.com/geografie/ecologie-mediu/APELE-UZATE-
ORASENESTI-SURSA-D54587.php
35. http://www.vws.ro/ro/about-us/studii-caz/statie-Buzau/
36. http://adevarul.ro/locale/cluj-napoca/cea-mai-moderna-statie-epurare-apei-romania-
functioneaza-baza-energie-verde-1_5294b78dc7b855ff56403b88/index.html
37. http://www.ziarulfaclia.ro/dej-statie-de-epurare-a-apelor-uzate-la-standarde-europene/
38. http://adevarul.ro/news/bucuresti/fotogalerie-locul-aduna-apele-murdare-oras-imagini-
spectaculoase-statia-epurare-glina-1_50bdee3f7c42d5a663d059c5/index.html
39. http://www.creeaza.com/legislatie/administratie/ecologie-mediu/TEHNOLOGIA-
EPURARII-APELOR-UZA548.php
40. www.petal.ro
41. http://www.clubafaceri.ro/15862/produse
42. http://www.omg.ugal.ro/ Protecţia mediului, protecţia resurselor de apă.pdf
43. http://greenly.ro – Situația epurării apelor uzate, publicat pe 09.04.201
44. www.infoeuropa. ro – Aderarea României la Uniunea Europeană: Capitolele de
negogiere, aprilie 2007
45. http://www.asio.ro/page.
46. http://www.scrigroup.com/geografie/ecologie-mediu/APELE-UZATE-ORASENESTI-
SURSA-D54587.php

131