ROLUL BIOINDICATORILOR ÎN ECOSISTEMELE ACVATICE

Calitatea apei şi modificările datorate diverselor forme de poluare influentează compoziţia

biocenozelor acvatice (tip şi număr de organisme), iar acestea pot reprezenta un mijloc de a diagnostica
calitatea apei.
Bioindicatorii sunt specii,populații sau ansambluri de specii,care datorită variabilității lor(biochip-
mice fiziologice,etologice sau ecologice),permit caracterizarea stării unui ecosistem și pun în evidență,
cât mai precoce posibil,modificările natural sau antropice ale acestuia(Blandin a 1986 citat de Lucău,
1997).Ideea speciilor bioindicatoare este vehiculată încă din secolul trecut.Pe măsura apariției preocu-
Părilor legate de diferite tipuri de degradare a ecosistemelor acvatice,s-a căutat identificarea unor bio-
Indicatori care să ofere informații legate de stabilitatea ecosistemelor,menținerea biodiversității,etc.
În ceea ce privește indicatorii poluării aceștia sunt de 2 tipuri:specii sensibile care indica prezen-
ța unui poluant prin apariția unor leziuni sau malformații și specii acumulatoare ,care concentrează polu-
antul în corpul lor.Mai există și o altă categorie,și anume specii care proliferează și devin abundente în
zonele poluate.Unele animale pot supraviețui doar în apa curată,altele pot suporta ape puțin încărcate
și unele chiar pot rezista în ape puternic poluate.
Oxigenul este un parametru foarte important ce influențează tipul de organisme ce pot fi găsite
într-un râu.Toate organismele au nevoie de oxigen, dar fiecare specie are propriile sale necesități:unele au
necesități mai mari,de exemplu specii care trăiesc în torente,altele folosesc concentrații mici.Dacă
concentrația de oxygen din râu scade,majoritatea speciilor sensibile vor dispărea iar speciile iubitoare de
concentrații mici vor cunoaște o dezvoltare mai mare.În apele puternic poluate,caracterizate prin caren-
țe mari de oxygen sau neoxigenate,nici un organism nu poate fi găsit.Aceste concluzii au dus la un sistem
de indicatori biologici ai rîurilor,sistemul saprob al poluării(,,sapros,,=putrefacție)
Analiza hidrobiologică constă în inventarierea microscopică a fito şi zooplanctonului,
organisme din masa apei, precum şi analiza organismelor bentonice (situate pe fundul apei) şi a
perifitonului (organisme fixate pe diferite suporturi), din probele de apă prelevate . Stabilirea gradului de
curăţenie, sau poluare a unui râu sau lac se face prin compararea organismelor existente cu tabele
standard cuprinzând grupe faunistice şi număr de unităţi sistematice de organisme indicatoare de apă
curată sau murdară.
Analiza bacteriologică. Apa destinată utilizării de către om trebuie să fie cât mai puţin
contaminată de bacterii sau viruşi patogeni, această regulă fiind foarte strictă dacă apa este destinată
consumului potabil sau este folosită în industria alimentară; în acest caz, ea trebuie să fie complet lipsită
de germeni patogeni. Pe de altă parte, cantitatea mare de apă folosită în mod centralizat de populaţie
prezintă pericolul că în condiţiile poluării, apa să constituie un factor important de îmbolnăvire. Bolile
răspândite prin apă pot cuprinde, în general, un număr mare de persoane, îmbrăcând caracterul unor boli
cu extindere în masă. În analiza bacteriologică a apei au fost adoptaţi ca indicatori bacteriologici numărul
total de germeni şi determinarea bacilului coli. Fiecare tip de sursă prezintă caracteristici proprii, fizico-
chimice şi biologice, variind de la o regiune la alta în funcţie de compoziţia mineralogică a zonelor
strabătute, de timpul de contact, de temperatură şi de condiţiile climatice. Pentru acelaşi tip de sursă se
pot evidenţia anumite caracteristici comune, după cum rezultă din cele de mai jos.
Apa de râu. Cursurile de apă, (râuri şi afluenţi), sunt caracterizate, în general, printr-o mineralizare mai
scăzută, suma sărurilor minerale dizolvate fiind sub 400 mg/l. Aceasta este formată din dicarbonaţi,
cloruri şi sulfaţi de sodiu, potasiu, calciu şi magneziu. Duritatea totală este, în general, sub 15 grade, fiind
formată în cea mai mare parte din duritate dicarbonatată. Concentraţia ionilor de hidrogen (pH-ul) se
situează în jurul valorii neutre, fiind cu un pH = 6,8 - 7,8. Dintre gazele dizolvate sunt prezente oxigenul
dizolvat, cu saturaţie între 65 - 95% şi bioxidul de carbon liber, în general sub 10 mg/l
Caracteristica principală a cursurilor de apă o prezintă încărcarea variabilă cu materii în suspensie şi
substanţe organice, încărcare legată direct proporţional de condiţiile meteorologice şi climatice. Acestea
cresc în perioada ploilor, ajungând la un maxim în perioada viiturilor mari de apă şi la un minim în
perioadele de îngheţ. Deversarea unor efluenţi insuficient epuraţi a condus la alterarea calităţii cursurilor
de apă şi la apariţia unei game largi de impurificatori: substanţe organice greu degradabile, compuşi ai
azotului, fosforului, sulfului, microelemente (cupru, zinc, plumb), pesticide, insecticide organo-clorurate,
detergenţi etc. De asemenea, în multe cazuri se remarcă impurificări accentuate de natură bacteriologică.
O particularitate caracteristică a apei din râuri este capacitatea de autoepurare datorată unor serii de
procese naturale biochimice, favorizate de contactul aer-apă.
Apa de lac. Lacurile, formate, în general, prin bararea naturală sau artificială a unui curs de apă, prezintă
modificări ale indicatorilor de calitate comparativ cu efluentul principal, datorită stagnării apei un anumit
timp în lac, insolaţiei puternice şi fenomenelor de stratificare (vara şi iarna) şi destratificare (primavara şi
toamna), termică şi minerală. Stagnarea apei în lac conduce la o decantare naturală a materiilor în
suspensie, apa lacurilor fiind mai limpede şi mai puţin sensibilă la condiţiile meteorologice. Stratificarea
termică, combinată la lacurile adânci şi cu o stratificare minerală, conduce, în perioada de vară şi toamnă,
la excluderea aproape completă a circulaţiei apei pe verticală. Acest lucru atrage după sine scăderea
concentraţiei oxigenului dizolvat în zona de fund şi apariţia proceselor de oxidare anaerobă, având drept
efect creşterea conţinutului în substanţe organice, în săruri de azot şi fosfor şi,uneori, apariţia
hidrogenului sulfurat la fundul lacului. În perioadele de destratificare termică şi minerală (primavara şi
toamna), are loc o circulaţie a apei pe verticală şi o uniformizare calitativă a apei lacului, conducând la
îmbogăţirea cu substanţe organice şi nutrienţi a apei din zona fotică. Conţinutul de substanţe organice şi
nutrienţi, combinat cu insolarea puternică, conduce la posibilitatea dezvoltării unei biomase fito şi
zooplanctonice apreciabile. Din cele prezentate mai sus rezultă că apa lacurilor se caracterizează, în
general, printr-un conţinut mai ridicat în substanţe organice,nutrienţi şi biomasa planctonică, ce pot avea
repercusiuni şi asupra unor indicatori organoleptici şi fizici cum ar fi gust, miros, culoare, turbiditate, pH.
Apa subterană Apele subterane sunt caracterizate, în general, printr-o mineralizare mai ridicată,
conţinutul în săruri minerale dizolvate fiind peste 400 mg/l şi format, în principal, din dicarbonaţi, cloruri
şi sulfaţi de sodiu, potasiu, calciu şi magneziu. Duritatea totală este cuprinsă între 10-20 grade germane şi
este formată, în cea mai mare parte, din duritate dicarbonatată. Concentraţia ionilor de hidrogen se
situează în jurul valorii neutre, corespunzând unui pH = 6,5 - 7. Dintre gazele dizolvate predomină
dioxidul de carbon liber, conţinutul în oxigen fiind foarte scăzut sub 3 mg O2/l. În funcţie de compoziţia
mineralogică a zonelor străbătute, unele surse subterane conţin cantităţi însemnate de fier, mangan,
hidrogen sulfurat şi sulfuri, compuşi ai azotului etc.
Compoziţia calitativa şi cantitativă a comunitaţilor algale este utilizată in studiile referitoare la
efectele impactului antropic asupra ecosistemelor acvatice lentice şi lotice. Algele prin prezenţa lor sunt
indicatori fini foarte sensibili la modificarile caracteristicilor fizico+chimice ale apei sub influenţa
diverselor noxe de natură fizică, chimică sau biologică.
Modul de manifestare la acţiunea poluantului este foarte diferită în funcţie de tipul poluantului,
intensitatea şi durata lui de acţiune, precum şi de prezenţa unor fenomene de sinergism sau potenţializare.
Datorită deversărilor de ape uzate industriale, agricole şi menajere pot apărea modificări în cadrul
comunităţilor de alge manifestate prin creşterea sau scăderea diversităţii algale, dispariţia unor specii
sensibile la concentrţii ridicate ale poluantului sau dezvoltarea unor populaţii supradimensionale în cazul
speciilor tolerante.
Tot aici putem menţiona şi faptul că în cazul deversărilor periodice de ape uzate, mai ales industriale din
lacurile de decantare şi sedimentare, speciile tolerante sau cele adaptate se pot dezvolta excesiv. Multe
alge, în cazul poluării organice pot trece de la nutriţia autotrofă la cea heterotrofă (mixotrofă).
Comunitaţile algale bentonice epipelice , epilitice sau epifite sunt utilizate în cadrul proceselor de
biomonitoring al râurilor în multe ţări (Safanova 1996, Bukhtiyorova 1999, Peterfi, Momeu 1985 ). În
general se observa modificarea treptată a structurii cantitative şi calitative relative a comunitatilor de
diatomee dinspre partea superioara a cursului de apă spre cea inferioara. În puncte situate mai sus apar
specii de ape curate şi repezi de munte ca Diatoma anceps.
Unul dintre multe aspecte ale efectului activităţilor umane asupra mediului natural este saprobizarea
apelor ca rezultat al poluării menajere, agricole şi industriale. În sistemul calităţii apelor Sladecek spunea
că „ baza unei evaluări biologice a calităţii apelor de suprafaţă este cât mai complet posibilă determi-
nând speciile de organisme care compun comunităţile, aprecierea lor din punct de vedere cantitativ şi
cunoaşterea ecologiei lor”. Aşa numitul sistem al saprobiilor a fost elaborat de Kolkwity şi Marson (1908,
1909) şi cuprinde un nr. de specii care caracterizează diferite grade de incărcare a apei cu materii
organice. La baza lui stă însuşirea unor organisme de a se dezvolta în ape cu materii aflate în diferite
stadii de descompunere. Prezenţa unor organisme în zonele foarte poluate se explică prin toleranţa lor faţă
de aceste condiţii, iar prezenţa altora doar în apele curate, prin sensibilitatea lor faţă de mediul poluat. În
sistemul saprobiilor sunt utilizaţi, ca indicatori ai calităţii apei, ambele categorii de organisme.
Bacteriile întâlnite în apă sunt grupate în: bacterii inofensive (banale) și bacterii patogene.
Deși bacteriile banale nu produc boli organismului uman, numărul acestora trebuie sa fie limitat în apa
potabilă. Aprecierea calității apei prin stabilirea diagnosticului de potabilitate se realizează în funcție de
idicatorii bacteriologici.
Cauzele contaminării bacteriene a apei sunt: deversarea dejecțiilor în ape curgatoare, defecțiuni la stațiile
de tratare a apei , poluarea cu substanțe organice contaminate.
Stabilirea unor indicatori bacteriologici pentru calitatea apei potabile sau pentru irigații și stranduri este
foarte importantă pentru populație, privind sursa unei potențiale epidemii hidrice.
Sunt utilizati ca indicatori bacteriologici: numărul total de germeni și determinarea bacteriei Escherichia
coli (bacilul coli).Pentru determinarea numărului total de germeni se fac determinări periodice și repeta
te din aceeași zonă.Bacilul indică poluarea apei cu materii fecale (dejecții animale și umane), fiind un
germen ce trăiește în intestinul omului și al animalelori.Dacă este prezent în apă, poate indica o eventuală
contaminare cu germeni patogeni, având valoare de indicator indirect. Acest bacil este mult
mai rezistent față de germenii patogeni reprezentând eficiența dezinfecției apei.
Organisme indicatoare pentru fier și mangan:
Au fost identificate specii de bacterii :Leptothrix ochracea,Gallionella ferugineea și altele; specii de
protozoare flagelate precum:Trahelomonas hispida,Antophisa vegetans.
Organisme indicatoare de calciu:
Dintre plante au fost identificate:Potamogeton,Ceratophillum și altele;larve de insecte acvatice:Peri-
coma,Oxiera.
Organisme indicatoare de hidrogen sulfurat.
Sulfobacteriile sunt bacterii care acumulează sulf în celula lor:Beggiatoa alba,Acromantium oxaliferum;
protozoare ciliate:Metopus,Saprodiniu dentatum .
Algele deţin o serie de trăsături care le conferă atributul de buni indicatori biologici ai calităţii
apelor: sunt prezente şi abundente în aproape toate tipurile de habitate acvatice şi cosmopolite ca
distribuţie geografică. Sunt foarte sensibile la modificările de natură fizico-chimică din apă şi multe specii
prezintă cerinţe şi toleranţe ecologice bine definite. Nu par să aibă preferinţe nete faţă de un anumit tip de
substrat. Au un ciclu de dezvoltare scurt şi colonizează repede noile habitate, astfel încât modificările la
nivel de comunităţi prezintă răspunsuri rapide la schimbările mediului.
Diatomeele sunt utilizate în studiile de saprobitate, care pe lângă caracterul cosmopolit ubiqvist au
o sensibilitate faţă de modificările fizico-chimice ale mediului şi gradului de încărcare organică. Acestea
le-a stabilit statutul de bioindicatori şi sunt utilizate în sistemele de biomonitoring.
Macronevertebratele acvatice,indicatori biologici ai calității apei.
Nevertebratele acvatice au rol deosebit în biologia apelor.Dintre reprezentanții mai frecventi sunt :vier-
mii(planaria,tubifex) ,moluste(scoici,melci),crustacei(decapode,amfipode),insecte sau larvele lor(tricop-
tere,efemenoptere,chironomide).
Școala europeană bazată pe tradiția școlii de limnologie germane,utilizează sistemul saprobionților,
revizuit in 1962 de H.Liebmann care acordă atenție mai mare protozoarelor și apar alte criterii de
clasificare a apelor poluate după conținutul de poluanți.Școala anglo-saxonă-americană folosește ca
indicatori biologici ai apelor poluate,macronevertebratele din motive practice:
-pot fi observate cu ochiul liber ,pot fi ușor colectate , trăiesc în număr mare, se deplasează pe distanțe
relativ mici și trăiesc intre 3-5 ani,permițând observații a efectului poluării asupra populației respective.
-fiind adaptate ca o anumită calitate a apei,orice schimbare a mediului are o reacție de răspuns în structura
și dinamica populațiilor;
-au semnificație biologică importantă în biocenoza din care fac parte,alcătuiesc rețelele trofice;
-prezența sau absența lor indică:calitatea generală a apelor, relatia dintre substantele nutritive(organi-ce-
anorganice),schimbarea condițiilor de viață,ca urmare a activității antropice.
Vertebratele-Peștii-bioindicatori ai calității apelor
Există mai multe metode de biomonitorizare acalității apei râurilor,însă cea mai simplă și necostisitoare,
este monitorizarea biologică bazată pe gradul de sensibilitate al peștilor la poluările existente în ecosis-
temele acvatice.
Unele specii de pești sunt foarte sensibile la poluare și nu pot supraviețui în apa degradată;alte-
le sunt mai rezistente(mai puțin sensibile),iar altele sunt tolerante la poluare.
Speciile genului Gobio-exemplu porcușorul-sunt sensibile la poluare,din genul Rhodeus,boarța
este foarte sensibilă,din genul Neogobius,ciobănașul-este foarte sensibil la poluare fiind o specie iubi-
toare de apă curată.
Din categoria speciilor mai puțin sensibile la poluare fac parte:obletele,babușca,roșioara,biba-
nul,șalău.
Din clasa speciilor tolerante fac parte:murgoiul bălțat,zvârluga,carasul argintiu.

Bibliografie:
1.Comunitățile algale-bioindicatori ai calității apelor-Internet
2.Aspecte privind utilizarea bioindicatorilorîn supraviețuirea ecosistemelor-Anca Măciucă