CURS 7.

REZIDUURILE LICHIDE ALE COLECTIVITĂŢILOR UMANE: COMPOZIŢIE ŞI

RISCURI DE CONTAMINARE BIOLOGICĂ ŞI CHIMICĂ A MEDIULUI ŞI OMULUI; CONDIŢII
SANITARE DE COLECTARE (REŢEA DE CANALIZARE), EPURARE, DEZINFECŢIE ŞI
ÎNDEPĂRTARE
REZIDUURILE SOLIDE ALE COLECTIVITĂŢILOR UMANE: COMPOZIŢIE ŞI RISCURI DE
CONTAMINARE BIOLOGICĂ ŞI CHIMICĂ A MEDIULUI ŞI OMULUI; CONDIŢII SANITARE DE
COLECTARE, NEUTRALIZARE ŞI ÎNDEPĂRTARE/RECUPERARE
FACTORII ECOLOGICI COMPLECŞI. NOŢIUNI DE BIOMETEOROLOGIE: VREMEA
OPTIMĂ ŞI EXCITANTĂ; CLIMA ŞI ZONELE CLIMATICE DEFINITE PRIN CARACTERISTICI,
ACLIMATIZARE, MORBIDITATE/MORTALITATE (CLIMA POLARĂ, TEMPERATĂ,
TROPICALĂ, CONTINENTALĂ, MARITIMĂ)
NOŢIUNI DE METEOROPATOLOGIE: METEOROSENSIBILITATE, METEOROTROPISM,
PROFILAXIE PRIMARĂ ŞI SECUNDARĂ ÎN METEOROPATOLOGIE

REZIDUURILE COLECTIVITĂȚILOR UMANE

Prin reziduuri sau deșeuri se înţeleg resturile care rezultă din activităţile umane, cu potențiale efecte asupra
sănătății oamenilor, mediului sau aspectului unui habitat.
Printre consecinţele nedorite ale civilizaţiei umane se numără formarea şi creşterea cantitativă şi a diversităţii
reziduurilor.

Managementul deșeurilor se referă la educația privind colectarea, transportul, tratarea, reciclarea și depozitarea
deșeurilor. Gestionarea deșeurilor are ca scop reducerea riscurilor pentru om și mediul înconjurător, și
economisirea unor resurse naturale prin reutilizarea părților recuperabile.

Clasificarea deșeurilor după proveniență

▪ Deșeuri municipale și asimilabile, generate în mediul urban și rural
- Deșeuri menajere, provenite din activitatea casnică, magazine, hoteluri, restaurante, instituții
publice
- Deșeuri stradale, specifice fluxurilor stradale (hârtii, mase plastice, frunze, praf)
- Deșeuri din construcții și demolări, provenite din activitatea de construcții, modernizarea și
întreținerea străzilor
- Nămol orășenesc, rezultat din stațiile de tratare a apelor uzate și menajere

▪ Deșeuri sanitare, provenite din spitale, dispensare și cabinete medicale

▪ Deșeuri de producție, din procesele tehnologice industriale sau agricole

- Deșeuri industriale stocabile, clasificate în: periculoase, dar netoxice, de exemplu azbest;
nepericuloase și netoxice; inerte, de exemplu cele provenite din construcții; toxice, de exemplu cele
medicale, radioactive; produse în cantități foarte mari, de exemplu cenușile termocentralelor care
funcționează pe cărbune
- Deșeuri agro-zootehnice, provenite din agricultură și zootehnie
- Deșeuri speciale, categorie în care intră explozibilii și substanțele radioactive.

6.1.REZIDUURILE LICHIDE, APELE UZATE

Prin ape uzate se înţeleg apele care au constituit obiectul unei folosinţe umane şi şi-au schimbat calităţile în
funcţie de utilizare şi prezintă riscuri pentru sănătate.

6.1.1. Compoziţia apelor reziduale în relaţie cu starea de sănătate

▪ Substanţele organice oxidabile

Necesită un mare consum de oxigen, fiind descompuse sub acţiunea florei microbiene. În apele reziduale
menajere se întâlnesc sub formă de celuloză, amidon, grăsimi, acizi organici. În apele uzate industriale, cea mai
mare concentraţie se întâlneşte în apele industriei alimentare. Apele reziduale zootehnice sunt bogate în
antibiotice, biostimulatori şi pesticide.

▪ Substanţele minerale
Se întâlnesc sub formă de metale, cărbune, argilă, nisip în apele uzate menajere. Apele uzate industriale conţin
cantităţi mari de compuşi anorganici cu potenţial toxic: arsen, cadmiu, crom, plumb, mercur.

▪ Agenţii biologici patogeni

Viabilitatea germenilor în apele reziduale este apreciată în medie la: 3 luni pentru salmonele, vibrionul holeric;
6 luni pentru bacilul tuberculos; o lună pentni virusul poliomielitei, leptospire, ouă de paraziţi; ani de zile pentru
clostridii, germenii gangrenei gazoase.

Apele reziduale cu conţinut mare de organisme patogene au rol epidemiologie direct în apariţia îmbolnăvirilor:
febră tifoidă şi alte salmoneloze, leptospiroze, dizenterie bacilară, tuberculoză, poliomielită, hepatită, gangrena
gazoasă.

Accesul rozătoarelor în conductele de canalizare poate determina epidemii de leptospiroză, rozătoarele fiind
rezervoare de leptospire.

Irigarea culturilor de legume cu ape fecaloid menajere stă la originea ascaridiozei şi tricocefalozei, transmise
prin consumul legumelor crude infestate.
Depunerea dejectelor umane ce conţin proglote de Taenia saginata pe păşuni, favorizează infestarea bovinelor
care constituie gazdă intermediară pentru acest parazit.
Deversarea apelor uzate neepurate în ape curgătoare folosite ca loc de îmbăiere, duce la epidemii hidrice de febră
tifoidă, paratifoidă, hepatită.

6.1.2. Colectarea şi îndepărtarea reziduurilor lichide prin reţeaua de canalizare

Cerinţele sanitare ale reţelei de canalizare subterană

- corect dimensionat pentru cerinţele actuale şi de perspectivă ale localităţii
- asigurarea circulaţiei rapide a apelor uzate pentru prevenirea descompunerii componentelor
- închiderea etanşă pentru prevenirea poluării solului, surselor de apă şi atmosferei, a contactului direct al
omului, rozătoarelor şi insectelor
- posibilităţi de ventilaţie şi de acces pentru serviciile de întreţinere şi de salubritate.

6.1.3. Epurarea apelor reziduale

Epurarea apelor reziduale cuprinde totalitatea metodelor fizice, chimice şi biologice de neutralizare a
componentelor poluante, care să permită evacuarea acestora în bazine naturale fără a periclita sănătatea
mediului şi a omului.

▪ Metode fizice de epurare

Metodele fizice de epurare permit reducerea poluanţilor în suspensie, organici şi minerali, prin reţinere şi
îndepărtare.
Iniţial, apele uzate sunt strecurate.
Eficienţa epurării prin sedimentare simplă este scăzută, de 20-30%. Eficienţa creşte prin folosirea
coagulanţilor, până la 90-95%.
Comparativ cu sedimentarea simplă sau cu coagulare, utilizarea decantoarelor Imhoff prezintă avantajele:
reducerea importantă a cantităţii de nămol, reducerea substanţelor organice şi a organismelor patogene până la
90%, producerea de metan folosit ca sursă de energie.
Având în vedere conţinutul încă important în substanţe organice, substanţe minerale şi organisme patogene al
apelor epurate fizic, epurarea fizică trebuie privită doar ca o treaptă intermediară de tratare, urmată de epurare
chimică şi biologică.

▪ Metode chimice de epurare

Metodele chimice de epurare ale apelor reziduale se adresează, în special apelor reziduale industriale.
Neutralizarea substanţelor chimice poate fi asociată cu recuperarea acestora.

▪ Metode biologice de epurare

Metodele biologice de epurare ale apelor reziduale se bazează pe procese similare celor de autopurificare prin
procedee biologice care se produc în natură (sol, apă).
Recurgerea exclusivă la procesele biologice de autopurificare din natură pentru purificarea apelor reziduale
necesită suprafeţe naturale întinse. Pentru atingerea aceluiaşi scop, dar într-un timp mai scurt şi pe suprafeţe mult
mai reduse, se procedează la intensificarea şi accelerarea proceselor biologice pe căi artificiale.
Metode biologice de epurare pe suprafeţe mari
- Prin intermediul solului
Apele reziduale deversate pe sol sunt supuse fixării substanţelor organice şi a microorganismelor pe suprafaţa
granulelor, cu formarea unui înveliş biologic, numit zooglee. Zoogleea odată formată, absoarbe în continuare
componentele apelor uzate. Cu ajutorul florei telurice şi cu participarea oxigenului atmosferic, substanţele
organice sunt mineralizate, iar microorganismele de impurificare, distruse.
- Prin intermediul apei lacurilor
Apa lacurilor naturale şi artificiale permite o diluare importantă a apelor uzate, diluare urmată de descompunerea
substanţelor organice şi distrugerea microorganismelor.

Metode biologice de epurare pe suprafeţe mici (filtre biologice)

Filtrele biologice sunt filtre artificiale care folosesc ca material filtrant fie nisipul (filtrul intermitent), fie coxul,
zgura sau cărămida (filtrul de contact, filtrul stropitor). Maturarea filtrului presupune tratarea acestuia timp de 1 -
2 săptămâni cu lichide bogate în substanţe organice, în vederea formării membranei biologice, zoogleea.
- Nămolul activat este metoda biologică de epurare cea mai bună pentru aşezările urbane mari. Eficienţa
este foarte bună: descompunerea substanţelor organice într-o proporţie de 90-95%, îndepărtarea
enterovirusurilor într-un procentaj de 99%, timpul de epurare scurt (5-6 ore).
Funcţionare. Într-un bazin betonat care conţine apă reziduală se introduce aer sub presiune prin orificii
existente în pereţii bazinului. Curenţii de aer produc o mişcare continuă a apei. În decurs de 30-50 de
zile, fără primenirea apei, se formează zoogleea din flocoane de nămol activat. Bazinul va putea începe
să funcţioneze când nămolul activat reprezintă 20-30% din volumul apei reziduale. La introducerea
apelor uzate, substanţele organice sunt adsorbite pe suprafaţa flocoanelor şi apoi oxidate în circa 6 ore,
cu recâştigarea capacităţii flocoanelor de nămol de a adsorbi alte substanţe organice. Apa tratată şi
nămolul activat sunt trecute prin decantoare, nămolul fiind repompat în bazin.

6.1.4. Dezinfecţia apelor reziduale

Cea mai folosită este dezinfecţia cu clor, preferabil în formă gazoasă, sau sub formă de substanţe clorigene
(hipoclorit). Pentru o eficienţă crescută, apa care se tratează va fi cât mai bine epurată, cu un conţinut cât mai
redus de substanţe organice. Clorul rezidual liber, indicator al eficienţei dezinfecţiei, va fi îndepărtat prin aerarea
apei pentru a nu perturba flora şi fauna bazinului receptor.
Dezinfecţia se poate face şi prin ozonizare.

6.1.5. Deversarea apelor reziduale

▪ În ape de suprafaţă
Pentru asigurarea proceselor de autopurificare în bazinul natural receptor, este necesară cunoaşterea precisă şi
în dinamică a compoziţiei şi debitului apelor reziduale, ca efluenţi; a folosinţei şi debitului apei de suprafaţă, ca
bazin receptor.
După deversarea apelor reziduale, condiţiile de calitate ale bazinului receptor trebuie să se încadreze în
normativele sanitare în vigoare.

▪ În ape subterane
În principiu, deversarea apelor reziduale în apele subterane este interzisă.
În absenţa altor soluţii, când volumul apelor reziduale este redus şi când apa freatică (de mică adâncime) nu este
folosită ca sursa de apă, pot fi utilizate puţurile absorbante cu asigurarea unui strat de 2-3 m de sol, până la
pânza de apă subterană. Apele reziduale îndepărtate astfel trebuie dezinfectate obligatoriu.

6.1.6. Îndepărtarea apelor reziduale ale colectivităţilor mici

Epurarea apelor reziduale colectate are loc în bazine septice din beton, în care apa stagnează 1-3 zile. Prin
sedimentare se formează nămolul care intră într-un proces de autodigestie anaerob. După acest tratament primar
de limpezire, se procedează la dezinfecţia apei şi deversarea într-un bazin receptor.

6.1.7. Îndepărtarea apelor reziduale în absenţa reţelei de canalizare

În absenţa reţelei de canalizare, colectarea şi îndepărtarea apelor reziduale se referă la apele fecaloid-menajere cu
ajutorul latrinelor.
Cerinţe sanitare:
 - să nu permită contaminarea solului şi a apelor de suprafaţă şi de profunzime
- să nu permită accesul insectelor, rozătoarelor în interior
- să nu emane mirosuri neplăcute
- să fie simple, uşor de construit.

6.2. REZIDUURILE SOLIDE

Reziduurile solide sunt resturi din activitatea umană, insolubile în apă, parţial sau total recuperabile, şi cu
potenţial risc pentru sănătate.

6.2.1. Compoziţia reziduurilor solide în relaţie cu starea de sănătate

▪ Substanţele organice oxidabile

Sunt bine reprezentate în reziduurile menajere şi zootehnice, reziduurile din industria alimentară. Ele constituie
substratul nutritiv pentru microorganisme, inclusiv cele patogene. Totodată, substanţele organice sunt suportul
nutritiv şi pentru vectori, de tipul insectelor, rozătoarelor.

▪ Substanţele chimice toxice

Se întâlnesc în special în reziduurile industriale. Ele constituie riscuri pentru sănătate, direct, prin contactul
nemijlocit al omului, cât şi indirect, prin ape subterane sau de suprafaţă, prin alimente vegetale şi animale
impurificate.

▪ Organismele biologice patogene

Au o rezistenţă crescută în reziduuri, apreciată în medie la 65 de zile pentru streptococi, stafilococi, bacilul
difteric, coli, leptospire, brucele; 90 zile pentru salmonele; 15 zile pentru shigele; 200-300 zile pentru bacilul
tuberculos; 20 zile pentru vibrionul holeric; ani de zile pentru bacilul tetanic; luni de zile pentru bacilul botulinic;
10-30 ani pentru bacilul cărbunos; 20-40 zile pentru virusul hepatitei, poliomielitei.

▪ Vectorii
Reziduurile solide oferă adăpostire, substrat nutritiv şi posibilităţi de înmulţire unor vectori, cum ar fi insectele şi
rozătoarele.
Din punct de vedere epidemiologic, vectorii vehiculează mecanic agenţii patogeni din reziduuri, şi în acelaşi
timp în reziduuri, contribuind la infectarea şi infestarea acestora. Riscul infecţios este cu atât mai mare, cu cât
reziduurile sunt situate mai aproape de colectivitatea umană şi gospodării.
Prin vehicularea bacteriilor, virusurilor, protozoarelor şi ouălor de paraziţi intestinali, insectele au rol în
transmiterea unor boli infecţioase: febra tifoidă, febrele paratifoide, dizenteria bacilară, holera, tuberculoza,
pesta, difteria, infecţii stafilococice şi streptococice, hepatita virală, poliomielita, ascaridioza, tricocefaloza.
Rolul de vector al rozătoarelor a fost dovedit în dizenteria amoebiană, bruceloză, leptospiroză, tularemie, febra
Q, encefalitele sezoniere, teniaze, trichineloză.

6.2.2. Precolectarea reziduurilor solide

Precolectarea deșeurilor se referă la adunarea lor în diferite recipiente: coșuri de gunoi, pubele (pentru deșeurile
menajere) și containere (pentru deșeurile stradale și cele produse de agenții economici). Pentru a permite
reciclarea, colectarea deșeurilor care conțin materiale refolosibile se face separat în recipiente de culori diferite.
Pe recipente există etichete care precizează exact ce fel de deșeuri se pot pune în recipientul respectiv.

6.2.3. Colectarea și îndepărtarea reziduurilor solide

Colectarea propriu-zisă a deșeurilor este efectuată de către servicii specializate, cu ajutorul autogunoierelor, care
sunt echipate cu sisteme de basculare a pubelelor și containerelor și cu instalație de compactare.
Transportul deșeurilor se poate face pe cale rutieră, feroviară sau navală.

6.2.4. Metode de tratare a reziduurilor solide

Odată colectate, urmează etapa de tratare a deșeurilor. Metodele de tratare ale deșeurilor sunt variate, la fel ca
deșeurile în sine și locul lor de proveniență. În principiu, deșeurile pot fi scoase din circuitul economic
(eliminate) sau reintroduse în circuit (recuperate).
Eliminarea și recuperarea deșeurilor trebuie făcută prin metode care nu periclitează sănătatea oamenilor și fără
utilizarea unor procese sau metode care pot fi dăunătoare pentru mediu.
6.2.4.1. Metode fizice de neutralizare
▪ Depozitarea controlată a reziduurilor solide
În funcție de tipul deșeurilor, depozitele se clasifică în depozite pentru deșeuri periculoase, depozite pentru
deșeuri nepericuloase, depozite pentru materiale inerte și depozite pentru un singur fel de deșeuri
(monodeponie).
Actual, depozitarea în rampe de gunoi presupune la sfârșit închiderea depozitului prin acoperire cu pământ
(îngropare) și este o practică curentă în multe țări. Astfel de rampe se organizează în cariere în care exploatarea
s-a încheiat sau în mine abandonate. O rampă de gunoi realizată și exploatată corect este o metodă relativ ieftină
și care satisface criteriile ecologice de eliminare ale deșeurilor.

▪ Compostarea reziduurilor solide

Neutralizarea reziduurilor prin compostare utilizează capacitatea de autopurificare a solului, dar cu dirijarea
procesului de mineralizare de către om.
✓ În spaţii deschise
Reziduurile solide sunt aşezate pe platforme impermeabile, prin alternarea straturilor de reziduuri tasate şi sol, cu
înălţime finală de maximum 2 metri. Mineralizarea substanţelor organice într-un interval de 3-4 luni vara şi 5-6
luni iarna, are loc cu intervenţia florei telurice termofile. Organismele patogene sunt distruse.
✓ În spaţii închise (camere bioterme)
Camerele bioterme sunt instalaţii de compostare a reziduurilor solide cu un randament mare şi o eficienţă
crescută: reducerea timpului de mineralizare la 8-10 zile, distrugerea organismelor vii inclusiv bacteriile
sporulate, posibilitatea utilizării reziduurilor neutralizate ca și îngrăşământ agricol.

▪ Incinerarea reziduurilor solide

Incinerarea reziduurilor solide constituie cea mai ingienică şi cea mai economică metodă de neutralizare a
reziduurilor solide şi a nămolului apelor reziduale în colectivităţile umane mari urbane. Temperatura de
incinerare este între 700-1000°C pentru distrugerea tuturor componentelor, şi pentru a preveni poluarea cu
mirosuri dezagreabile.
Amplasarea incineratoarelor colective se face în afara oraşelor. Sunt echipate cu dispozitive de filtrare şi
purificare pentru pulberi, gaze, fum.
Incineratoarele de reziduuri solide sunt folosite în producerea energiei termice. Cenuşa rezultată din ardere poate
fi folosită în industria materialelor de construcţie, la pavaje, construcţia şoselelor.

▪ Neutralizarea reziduurilor solide ale colectivităţilor mici

În mediul rural, reziduurile solide cunoscute sub denumirea de gunoaie, se compun din gunoiul menajer, gunoiul
de grajd şi gunoiul stradal.
Majoritatea resturilor organice se folosesc în hrana animalelor, iar resturile anorganice se depozitează peste
gunoiul de grajd sau se aruncă în latrine.
Neutralizarea gunoiului de grajd în condiţii igienice este posibilă cu ajutorul platformelor de gunoi, asigurându-
se astfel protecţia mediului.

Cerinţele sanitare ale platformei de gunoi

- amplasarea platformei cât mai departe de locuinţă, la minimum 30 metri de
sursele de apă potabilă şi cât mai aproape de grajd, în locuri umbroase şi
orientate spre nord, ferită de radiaţie solară direct care distruge flora microbiană de mineralizare
- caracteristici constructive: plăci de beton impermeabile, cu suprafaţă corespunzătoare volumului de
reziduuri, înclinate spre periferie şi înconjurate de rigole care duc spre colectoare; rigolele au şi rolul de a
împiedica migrarea larvelor de insecte în sol
- să asigure transformarea gunoiului în îngrăşământ natural în circa 4 luni.

6.2.4.2. Metode chimice de neutralizare

Metodele chimice de neutralizare completează metodele fizice, fiind necesare în etapele de colectare, transport şi
îndepărtarea reziduurilor solide.

▪ Dezinfecţia
Dezinfecţia reziduurilor solide este necesară în cazul reziduurilor cu risc epidemiologie crescut: din spitale de
boli infecto-contagioase, laboratoare de microbiologie. Se folosesc substanţe clorigene, fenoli, crezoli,
saprocrezoli.

▪ Dezinsecţia
Dezinsecţia reziduurilor solide se indică la platformele de gunoi, în transportul reziduurilor, la rampele de gunoi.
Se pot folosi periodic insecticide de tipul esterilor fosforici.

▪ Deratizarea
Se adresează rozătoarelor al căror acces la reziduurile solide are consecinţe nefavorabile multiple, prin folosirea
raticidelor.

6.2.5. Metode de recuperare a reziduurilor solide

Prin recuperare se înțelege extragerea din deșeuri a resurselor care pot fi refolosite. Recuperarea poate fi făcută
prin reciclare, reutilizare, regenerare sau orice alt proces de extragere a materiilor. Poate fi recuperată atât partea
materială, cât și cea energetică. Materialele pot fi refolosite pentru a produce noi bunuri, iar energia poate fi
convertită în energie electrică.

În depozite, recuperarea începe cu sortarea materialelor, urmată de mărunțire, sortarea dimensională-

densimetrică-magnetică-optică. Deșeurile sortate și purificare sunt balotate în prese, fiind gata de livrare spre
beneficiar.

Deșeurile organice, cum ar fi resturile de vegetale, resturile alimentare și hârtia, pot fi valorificate prin
compostare, care implică un proces de descompunere a materiei organice. Rezultatul este compostul, un excelent
îngrășământ agricol.

7.FACTORII METEOCLIMATICI

7.1. VREMEA

Vremea este fenomenul natural care rezultă din îmbinarea complexă şi dinamică
- a fenomenelor fizice din natură: radiaţia solară, temperatura şi umiditatea aerului, curenţii de aer,
presiune atmosferică, electricitatea atmosferică
- în interrelaţie cu teritoriul subiacent: latitudinea, altitudinea, configuraţia reliefului, a uscatului şi a
apei.

Vremea se manifestă într-un interval scurt de timp, chiar o zi sau doar o parte a zilei.

Vremea optimă are o acţiune de cruţare a organismului şi de producere de bună dispoziţie. Se întâlneşte în
climatul de şes, de coline (sub 500 m) şi subalpine (500-1000 m). Fenomenele fizice atmosferice au o evoluţie
relativ uniformă, variaţiile maxime pe 24 de ore fiind de: 2°C pentru temperatură, 3 m/sec pentru viteza
curenţilor de aer, 4 mb pentru presiunea atmosferică. Umiditatea relativă este moderată. Zilele sunt senine şi
însorite.

Vremea excitantă este definită prin devierea unuia sau mai multor factori fizici de la optim. Se întâlneşte în
climatul alpin, de stepă (peste 1000-2000 m). Variaţiile maxime în decurs de 24 ore sunt de: 4°C pentru
temperatură, 9 m/sec pentru viteza curenților de aer, 8 mb pentru presiunea atmosferică. Umiditatea relativă este
în jur de 90%. Zilele însorite prezintă frecvente înnorări. Când variaţiile depăşesc aceste valori, se descrie tipul
acut de vreme.

7.2. CLIMA

Clima este un fenomen fizic natural relativ constant, cu oscilaţii seculare, observabile în perioade îndelungate.
Clima reprezintă regimul vremii într-un interval de timp îndelungat şi într-o anumită zonă geografică.

7.2.1. Zonele climatice şi aclimatizarea

Clima nu este o piedică de neînvins pentru om.

Sub acţiunea îndelungată a climei, treptat se realizează aclimatizarea omului în vederea creşterii rezistenţei
organismului. Aclimatizarea înseamnă dezvoltarea unor reacţii fiziologice şi de adaptare la orice tip de vreme, şi
crearea unui climat artificial. Omul contemporan trăieşte într-un climat artificial creat de el şi reprezentat prin
elemente artificiale: locuinţa care-1protejează de influenţa factorilor naturali, îmbrăcămintea şi încălţămintea
prin care îşi păstrează microclimatul locuinţei la părăsirea acesteia; elemente psihosociale. Astfel, omul trăieşte
într-un echilibru dinamic cu mediul înconjurător şi este fiinţa vie care manifestă cea mai mare autonomie faţă de
mediul înconjurător.

Totodată, prin activitatea sa, omul influenţează evoluţia climei pe plan local şi pe plan planetar. Se apreciază ca
esenţiali în influenţarea climei, factorii: creşterea producţiei de energie folosită de om cu eliberare de căldură;
creşterea cantităţii de dioxid de carbon din atmosferă (efectul de seră); creşterea concentraţiei aerosolilor din aer,
în principal praful (efectul de seră murdară) şi a vaporilor de apă (zborul avioanelor supersonice).

7.2.1.1. Clima polară

Două zone polare, situate la cei doi poli până la latitudinea de 65° prezintă caracteristicile:
- temperatura medie anuală sub 0°C
- însorire slabă dar satisfăcătoare
- uscăciune
- ritmicitatea anotimpurilor: iarna polară cu noapte lungă, vara polară cu zi lungă.
Particularităţile morbidităţii: boli infecţioase relativ rare, datorită densităţii mici a populaţiei; boli legate de
frig, fără frecvenţă mai mare comparativ cu zona temperată, datorita aclimatizării; rahitism rar cu toată radiaţia
ultravioletă redusă, dar cu aport de vitamină D prin consum de peşte.
Aclimatizarea persoanelor (băştinaşi, exploratori polari) se realizează prin:
- creşterea producerii de căldură prin intensificarea metabolismului bazal cu 15-30%
- creşterea activităţii musculare cu 25-30%
- creşterea activităţii glandei tiroide
- creşterea volumului de sânge circulant
- creşterea fluxului sanguin la extremităţi cu 50-70%
- creşterea aportului de grăsimi şi proteine alimentare.

7.2.1.2. Clima temperată

Două zone temperate, cu întindere între paralele de 65° şi 25°, se caracterizează prin:
- temperatura medie anuală între 0°C şi +20°C şi lipsa unor temperaturi extreme
- prezenţa celor patru anotimpuri, variaţii frecvente şi neregulate de vreme.
Particularităţile morbidităţii se corelează cu anotimpurile: carenţe vitaminice, tetanie, activarea tuberculozei,
primăvara; boli digestive, vara; difterie, toamna; boli infecţioase, exanteme, iarna.

7.2.1.3. Clima tropicală

Zona tropicală dispusă în cea mai mare parte în emisfera nordică se defineşte prin caracteristicile:
- temperatura medie anuală peste 20°C
- însorire maximă
- umiditate crescută prin evaporare intensă
- precipitaţii foarte abundente şi deficit de saturaţie foarte scăzut în pădurea tropicală
- evoluţie ritmică a vremii
- prezenţa a două anotimpuri, mai puţin în funcţie de temperatură şi mai mult în funcţie de precipitaţii:
anotimpul cald şi uscat; anotimpul ploios, când nebulozitatea crescută determină şi scăderea
temperaturii, de unde denumirea falsă de iarnă.
Particularităţile morbidităţii: şoc caloric, răceli, pneumonii, boli tropicale transmise prin vectori: malarie,
boala somnului.
Aclimatizarea este posibilă prin:
- scăderea metabolismului bazal cu 10-15%
- creşterea eficienţei transpiraţiei prin creşterea conţinutului sudoraţiei în acizi graşi, cu formarea unei
pelicule de apă la suprafaţa pielii
- scăderea tensiunii arteriale cu 15-25 mmHg
- pigmentaţie de protecţie sub acţiunea radiaţiei ultraviolete
- scăderea sensibilităţii mucoaselor la praf
- adaptarea regimului de activitate şi de odihnă, cu pauze în orele de căldură maximă
- alimentaţie: hidratare corespunzătoare (uneori până la 10 l lichide pe zi); luarea meselor seara şi
dimineaţa (scăderea secreţiilor digestive şi a poftei de mâncare în orele foarte calde); aport de proteine
de calitate superioară; evitarea mâncărurilor grase care necesită efort digestiv crescut.
Apropierea sau depărtarea unei regiuni de suprafeţele de apă influenţează puternic caracterele climatice.
Astfel se distinge:

7.2.1.4. Clima continentală

Este dependentă de capacitatea solului de a se încălzi şi de a se răci mai repede decât apa.
Se defineşte prin variaţii mari de temperatură pe durată scurtă (zi) şi lungă (anotimpuri); umiditate şi precipitaţii
mai reduse; curenţi de aer mai reduşi datorită obstacolelor naturale reprezentate de relief.

7.2.1.5. Clima maritimă

Este dependentă de proprietatea apei de a se încălzi mai încet şi de a ceda mai greu căldura.
Se caracterizează prin variaţii mai reduse de temperatură; umiditate şi nebulozitate crescute; curenţi de aer
ritmici, specifici – brizele marine, între uscat şi apă.

Pe teritoriul României este un climat continental predominent din Europa Centrală; cu influenţă
mediteraneană în sud-vestul Banatului, Oltenia, sudul Dobrogei, de tip optim; cu influenţă de stepă în Bărăgan
şi Dobrogea, de tip excitant; cu influenţă maritimă pe Litoralul Mării Negre cu caracter optim (variaţii relativ
mici de temperatură diurne, presiune atmosferică constantă), dar şi excitant (radiaţie ultravioletă abundentă,
curenţi de aer puternici, aerosoli de iod).

7.3. METEOROPATOLOGIA

S-au stabilit legături între unele fenomene patologice, cum ar fi morbiditatea şi mortalitatea, şi fenomenele
meteorologice caracteristice zonelor climatice.
Pentru aceste fenomene patologice se foloseşte termenul de meteoropatii sau meteoronevroze.

În această interrelaţie, fenomenele meteorologice nu reprezintă factori etiologici, ci factori favorizanţi sau
declanşanţi pentru unele procese patologice.
Fenomenele meteorologice nu intervin izolat, ci global în procesele patologice, eventual cu dominanţa unuia
dintre factori, şi nu prin valoarea absolută, ci prin amplitudinea variaţiilor (variaţii bruşte într-un interval de
timp scurt).

7.3.1. Meteorosensibilitatea

Meteorosensibilitatea sau meteorolabilitatea, reprezintă o tulburare reversibilă de adaptare a organismului la

schimbările de vreme.
Apare mai ales la bolnavii cu nevroze vegetative, la hipertensivi, la cei cu angionevroze, insuficienţă cardiacă, şi
după gripă, angine, puseuri reumatice, boli pulmonare.

7.3.2. Meteorotropsimul

Meteorotropismul înseamnă o exacerbare a proceselor patologice sub influenţa modificărilor de vreme şi pe

un fond de labilitate a sistemului nervos vegetativ.
Sunt considerate boli meteorotrope
- colici legate de calculoze biliare, renale
- crize de apendicită acută
- ulcerul gastroduodenal
- hemoragii
- tromboze
- acutizarea glaucomului
- accese tetanice la copii
- angina pectorală şi infarctul miocardic
- accidente vasculare cerebrale
- crize de astm bronşic
- episoade gripale
- eclampsia
- accese epileptice
- stări euforice sau depresive
- boli sezoniere: infecţioase cu manifestare gastro-enterocolitică cu vârf epidemiologic vara-toamna,
febră tifoidă, poliomielita; scarlatina şi difteria cu vârf epidemiologic primăvara.
Meteorotropismul este în relaţie şi cu mortalitatea. Aceasta este maximă la sfârşitul iernii şi mijlocul verii şi
este minimă primăvara şi toamna.

7.3.2.1. Mecanismul proceselor meteorotrope

Mecanismul proceselor meteorotrope se explică prin acţiunea complexă a fronturilor atmosferice asupra
organismului uman.
Frontul atmosferic, ca limită de separaţie între două mase de aer, se caracterizează prin modificări în salturi ale
temperaturii şi umidităţii aerului, curenţilor de aer, presiunii atmosferice, electricităţii atmosferice, câmpului
magnetic terestru, radioactivităţii, cu influenţă asupra omului şi în special a omului bolnav.
Rezultă o stare de tensiune fizică atmosferică care determină o tensiune fiziologică a organismului.

Apare o stare de stres numită sindromul de front atmosferic cu participarea sistemului nervos şi umoral,
împărţită în trei perioade.

▪ Perioada care precede frontul

Are o durată de 1-2 zile.
Se caracterizează prin excitanţi reprezentaţi de modificările electromagnetice, ceilalţi factori meteorologici
nefiind afectaţi.
Determină creşterea excitabilităţii nervoase, modificarea tonusului vascular, metabolismului bazal, reactivităţii la
excitanţi reci. Se exacerbează boala, se alterează starea generală, apare cefaleea, durerile precordiale, durerile
articulare, creşte tensiunea arterială.

▪ Perioada de trecere a frontului

Are o durată medie de 1-6 ore.
Apar noi excitanţi. Se modifică şi ceilalţi factori meteorologici, oricare factor meteorologic putând fi dominant.
Un rol deosebit revine scăderii temperaturii aerului, cauza răcirii organismului.

▪ Perioada de după front

Durează până la 24 de ore.
Se refac caracteristicile meteorologice şi starea funcţională a organismului.

7.3.3. Profilaxie în meteoropatologie

Profilaxia primară are ca obiectiv perfecţionarea mecanismelor de adaptare a omului sănătos faţă de factorii
meteorologici.
Profilaxia secundară urmăreşte cruţarea persoanelor cu deficiențe morfofuncţionale, în relaţie cu factorii
meteoroclimatici.

Măsurile de profilaxie privesc:

- Factorii meteorologici de macroclimat, cu exploatarea la maximum a efectelor benefice sanogene, şi
atenuarea efectelor negative patogene: amplasarea şi sistematizarea centrelor populate, surselor de
poluare, zonelor de locuit, mărirea spaţiilor verzi şi a suprafeţelor de apă.
- Factorii de microclimat de locuinţă, loc de muncă, din autovehicule, individual.
- Creşterea capacităţii de reacţie a organismului, prin stimularea funcţiilor organismului: circulaţia,
respiraţia, termoreglarea, metabolismele, glandele endocrine, sistemul nervos, cu ajutorul aeroterapiei
şi helioterapiei; prin mijloace medicamentoase, în prevenirea episoadelor dureroase în boli cu
ritmicitate (boala ulceroasă, reumatismul cronic, cicatricile), alături de supravegherea atentă a
regimului de viaţă şi de muncă (dietă, evitarea expunerii la extreme ale factorilor meteorologici).