CURS 6.

APA: CONTAMINAREA BIOLOGICĂ ŞI RISCUL APARIŢIEI PATOLOGIEI HIDRICE

INFECŢIOASE: CONDIŢIILE DE APARIŢIE A BOLILOR HIDRICE INFECŢIOASE, FORMELE DE
MANIFESTARE, PRINCIPALELE BOLI MICROBIENE (FEBRA TIFOIDĂ ŞI PARATIFOIDĂ,
DIZENTERIA BACILARĂ, HOLERA, ENTEROCOLITE, ZOONOZE), VIROTICE (HEPATITA A,
INFECŢII DATE DE ROTAVIRUSURI, ADENOVIRUSURI, PARVOVIRUSURI), PARAZITARE
(DIZENTERIA AMOEBIANĂ, LAMBLIAZA, TRICOMONIAZA, TENIAZA); PROFILAXIE
MODIFICAREA COMPOZIŢIEI CHIMICE (SUBSTANŢE BIOGENE CARENŢIALE SAU ÎN EXCES,
SUBSTANŢE CHIMICE TOXICE, SUBPRODUŞI DE TRATARE A APEI CU POTENŢIAL TOXIC),
ŞI RISCUL APARIŢIEI PATOLOGIEI HIDRICE NONINFECŢIOASE (DISTROFIA ENDEMICĂ
TIREOPATĂ, CARIA DENTARĂ, FLUOROZA ENDEMICĂ, METHEMOGLOBINEMIA);
PROFILAXIE

PATOLOGIA HIDRICĂ

Bolile hidrice sunt bolile în care apa constituie cale de transmitere.

Patologia hidrică este legată de prezenţa unor microorganisme patogene cu semnificaţie epidemiologică
primordială, cauza bolilor hidrice infecţioase; de compoziţia chimică modificată (carenţă sau exces) cu
semnificaţie epidemiologică secundară, cauza bolilor hidrice neinfecţioase.

5.5.1. Patologia hidrică infecţioasă

Bolile hidrice infecţioase determinate de bacterii, virusuri, protozoare şi paraziţi patogeni constituie
principalul risc pentru sănătate, atât în ţările dezvoltate cât şi în ţările în curs de dezvoltare. Poluarea biologică a
apei este urmarea pătrunderii în apă a dejectelor umane şi animale şi a reziduurilor lichide şi solide.

Contaminarea biologică a apei cu organisme patogene determină efecte acute şi generalizate asupra populaţiei
expuse.

5.5.1.1. Condiţiile apariţiei bolilor hidrice infecţioase

Izvoarele de infecţie sunt oameni bolnavi sau purtători sănătoşi de germeni patogeni, şi animale.

Supravieţuirea germenilor în apă este dependentă de caracteristicile speciei, condiţiile oferite de apă. Apa este
un mediu nefavorabil prin concurenţa florei proprii şi a proceselor de autopurificare, ducând la moartea
germenilor. Viabilitatea germenilor în apă este variabilă, de la zile la luni, şi depinde de temperatura apei,
compoziţia chimică, pH, gradul de aerare, acţiunea luminii. Multiplicarea este excepţională în ape ce conţin
substanţe organice.

Receptivitatea populaţiei este generală.

5.5.1.2. Formele de manifestare ale bolilor hidrice infecţioase

▪ Epidemia hidrică
Este forma cea mai cunoscută de manifestare şi se caracterizează prin apariţia unui număr mare de îmbolnăviri
într-un interval de timp scurt, afectând majoritatea populaţiei.
Caracteristicile principale obligatorii
- debut exploziv
- afectarea tuturor consumatorilor, indiferent de vârstă, sex, profesie
- suprapunerea teritoriului de manifestare al epidemiei cu teritoriul de aprovizionare cu apă din aceeaşi
sursă
- apariţia în orice anotimp
- scăderea bruscă a curbei epidemiei la oprirea consumului de apă şi luarea măsurilor de asanare a sursei
- sfârşitul epidemiei, numit coadă epidemică, este definit prin cazuri sporadice, transmiterea având loc prin
contact interuman.
Epidemiile hidrice apar prin consumul apei contaminate, dar şi prin: consum de gheaţă preparată din apă poluată,
îmbăiere în ape poluate, consum de legume, fructe din culturi irigate cu ape poluate.

▪ Endemia
Se caracterizează prin apariţia relativ constantă a cazurilor de boală într-un teritoriu, în număr redus, fără
legătură aparentă între cazuri. Când boala endemică evoluează cu izbucniri epidemice, este vorba despre
endemo-epidemie.
 ▪ Manifestarea sporadică
Este rară, cu număr scăzut de cazuri, izolate, cu apariţie neregulată într-un teritoriu. Poate fi punctul de plecare
pentru o epidemie sau puntea între două epidemii.

5.5.1.3. Boli microbiene transmise prin apă

▪ Febra tifoidă şi paratifoidă
Agentul etiologic: Salmonella thyphi, Salmonella parathyphi A, B
Viabilitatea în apă:
- Salmonella thyphi: 4-10 zile în ape curgătoare
- Salmonella parathyphi A şi B: 30 zile în ape stătătoare şi de profunzime; 2-3 luni în ghiaţă, nămol; 5
zile în apă minerală; 4-9 zile în apă de mare
Caracteristici:
- 60% din cazuri prin transmitere prin apa potabilă: scăldat, folosirea gheţii naturale
- epidemiile de febră tifoidă sunt precedate de gastroenterite cu E.coli şi urmate de cazuri de febră
paratifoidă
- în prezent, scădere considerabilă a morbidităţii prin măsuri sanitare
- ameliorarea aprovizionării cu apă potabilă prin sistem central
- ameliorarea îndepărtării reziduurilor
- imunizare antitifică.

▪ Dizentaria bacilară
Agentul etiologic: Shigella
Viabilitatea în apă:
- 5-38 zile, mai ales la temperatură a apei scăzută (când flora autohtonă este inhibată)
- 2 luni în ghiaţă.
Caracteristici:
- calea principală de transmitere: prin mâini murdare
- transmitere prin apă, în creştere
- evoluţie frecvent atipică (gastroenterite, enterocolite) şi sub formă de infecţii mixte tifice-dizenterice
- în prezent, morbiditate mai mult în creştere; problemă de actualitate prin ineficienţa vaccinării și
selecţionare de tulpini rezistente.

▪ Holera
Agentul etiologic: Vibrion choleric
Viabilitatea în apă: zile – 6 luni; bine adaptat condiţiilor de mediu (apă de canal, apa lacurilor).
Caracteristici:
- Transmitere preponderent prin apă. Holera El Tor – focare permanente în teritorii cu stare sanitară
precară.

▪ Enterocolita
Agentul etiologic: E.coli, Pseudomonas aeruginosa, Enterococcus, Proteus, Clostridium welchi
Viabilitatea în apă: sub 1 lună
Caracteristici:
- E.coli - epidemii în unităţi pentru copii mici şi sugari; mortalitate 50%
- Pseudomonas aeruginosa - epidemii la copii mici, în zone cu climat cald
- Enterococcus, Proteus, Cl. welchi - epidemii.

▪ Leptospiroze
Agentul etiologic: Leptospira
Viabilitatea în apă: zile - 2 săptămâni
Caracteristici:
- antropozoonoză cu focalitate naturală (focare de leptospire la rozătoare)
- contaminarea omului prin: îmbăiere, pescuit în apa de suprafaţă infectată (leptospirele traversează
tegumentele); consumul apei
- contaminarea apelor prin: fecale şi urină, cadavre de rozătoare; ape reziduale de la crescătorii de
animale; adăparea animalelor bolnave
- sezonalitate vara, începutul toamnei sub formă de epidemii.

▪ Bruceloza
Agentul etiologic: Brucella
Viabilitatea în apă: 40-60 zile
Caracteristici:
- transmitere prin apă la personalul de îngrijire, medici veterinari
- contaminarea apei prin produşi de avort de la animale de fermă bolnave; dejecte animale.
▪ Tularemia
Agentul etiologic: Pasteurella tularensis
Viabilitatea în apă: 2-3 luni
Caracteristici:
- transmitere prin apă contaminată, prin: îmbăiere, pescuit (Pasteurella traversează tegumente şi
conjunctive indemne); epidemii de vară; consum de apă
- contaminarea apelor de suprafaţă cu dejecte, cadavre de rozătoare.

▪ Tuberculoza intestinală
Agentul etiologic: B. Koch
Viabilitatea în apă: scurtă
Caracteristici:
- transmitere prin consum şi îmbăiere în apă contaminată
- incidenţă crescută în colectivităţi riverane cursurilor de ape – bazine receptoare pentru ape uzate de la
spitale, sanatorii.

▪ Antrax
Agentul etiologic: B. anthracis
Viabilitatea în apă: luni
Caracteristici: transmitere rară prin apă de suprafaţă contaminată cu ape uzate din industria pielăriei şi altor
produse animale.

▪ Febra Q
Agentul etiologic: Coxsiella burneti
Viabilitatea în apă:160 zile
Caracteristici: transmitere prin apă contaminată cu dejecte animale: consum, îmbăiere.

5.5.1.4. Boli virotice transmise prin apă

▪ Enterovirusuri: poliovirusuri, Coxsackie A și B, Echo, enterovirusuri noi
Boli determinate: paralizii, nevrite, meningite, encefalite, boli respiratorii (herpangină, pleurodinie), boli
digestive diareice, miocardite, conjunctivită acută hemoragică, exantem.

▪ Virusul hepatitei A
Boala determinată: hepatita virală.

▪ Virusul gastroenteritei
Boala determinată: gastroenterită acută febrilă.

▪ Rotavirusuri
Boli determinate: diareea acută a sugarului, diareea călătorului la adult.

▪ Adenovirusuri
Boli determinate: infecţii respiratorii, infecţii conjunctivale, infecţii meningoencefalitice, veruci comune,
encefalopatia progresivă multifocală.
▪ Parvovirusuri
Boli determinate: boli respiratorii acute la copii, adeno-asociate; cancer de col uterin, herpes-asociat.

5.5.1.5. Boli parazitare transmise prin apă

▪ Dizenteria amoebiană
Parazitul, forma infestantă: Entamoeba histolitica; chist
Caracteristici: afectează 10% din populaţia globului, 50% din populaţiile care trăiesc în condiţii sanitare precare.

▪ Lambliaza
Parazitul, forma infestantă: Lamblia intestinalis; chist
Caracteristici:
 - cel mai frecvent flagetlat al omului
- 10-15% forme simptomatice
- transmitere prin apă infestată, contact intim (familii numeroase, pubertate).

▪ Tricomoniaza
Parazitul, forma infestantă: Trichomonas vaginalis; parazit adult
Caracteristici:
- transmitere sexuală principală
- transmitere prin apă de îmbăiere: apă încălzită în piscine, ştranduri; îmbăiere simultană sau succesivă de
persoane bolnave şi sănătoase.

▪ Teniază
Parazitul, forma infestantă:Taenia solium; Taenia saginata; ouă
Caracteristici:
- boală oculară cu tulburări de vedere, orbire
- boală cerebrală pseudotumorală.
▪ Echinococoza
Parazitul, forma infestantă: Taenia echinococcus; ouă
Caracteristici: localizare hepatică, pulmonară.

▪ Himenolepidoza
Parazitul, forma infestantă: Himenolepis nana; ouă
Caracteristici: transmitere rară prin apă.

▪ Fascioloza
Parazitul, forma infestantă: Fasciola hepatica, ouă
Caracteristici: boală hepatobiliară.

▪ Ascaridioza
Parazitul, forma infestantă: Ascaris lumbricoides; ouă
Caracteristici: transmitere indirectă prin apă; fructe, zarzavaturi cultivate pe terenuri irigate cu ape fecaloid-
menajere neprelucrate.

▪ Tricocefaloza
Parazitul, forma infestantă: Tricocephalus hominis; ouă
Caracteristici: transmitere indirectă prin apă; fructe, zarzavaturi cultivate pe terenuri irigate cu ape fecaloid
menajere neprelucrate.

▪ Oxiuroza
Parazitul, forma infestantă: Oxiurus vermicularis; ouă
Caracteristici: transmitere indirectă prin apă; fructe, zarzavaturi cultivate pe terenuri irigate cu ape fecaloid
menajere neprelucrate.

5.5.1.6. Profilaxie în patologia hidrică infecţioasă

Apa destinată consumului şi necesităţilor menajere nu trebuie să conţină organisme patogene: bacterii,
virusuri, protozoare, helminţi.

Protecţia sanitară a surselor şi instalaţiilor de aprovizionare cu apă potabilă contra poluării biologice prin:
- inspecţie sanitară şi recoltarea şi analiza probelor de apă
- colectarea şi îndepărtarea igienică a reziduurilor lichide şi solide ale colectivităţilor, dezinfecţia
acestora
- depistarea şi asanarea izvoarelor de infecţie umane şi animale.

Eficacitatea tratamentului apei (filtrarea, pentru reţinerea paraziţilor patogeni, dezinfecţia, pentru distrugerea
bacteriilor şi virusurilor patogene).
Dintre indicatorii bacteriologici ai apei potabile, numărul de E.coli este indicatorul cel mai specific de poluare
fecală şi al eficacităţii tratamentului apei.

Promovarea sănătăţii populaţiei în vederea cunoaşterii posibilităţilor de transmitere a bolilor hidrice infecţioase
şi de prevenire a lor.
5.5.2. Patologia hidrică neinfecţioasă

5.5.2.1. Etiologie
Compoziţia naturală a apei cuprinde substanţe minerale care se găsesc şi în organismul uman: macroelementele
şi microelementele. Ele sunt definite ca substanţe biogene, vitale pentru funcţionarea organismului. Carenţa
sau excesul perturbă această funcţionalitate, cu posibila apariţie a unor boli.

Riscurile pentru sănătate datorate prezenţei substanţelor chimice toxice în apa de băut diferă de riscurile
contaminării microbiologice. Compușii chimici din apă determină rar efecte acute, exceptând o poluare chimică
accidentală masivă a unei surse de apă.
Importante sunt problemele de sănătate datorate expunerii prelungite şi nedorite la substanţe cu proprietăţi
toxice cumulative: metale grele, substanţe cancerigene.

Dezinfectantele chimice folosite la tratarea apelor duc la formarea unor subproduşi cu potenţial toxic:
trihalometanii, clorfenolii. Formarea subproduşilor de dezinfecţie poate fi prevenită prin reducerea substanţelor
organice înaintea clorării apei.
5.5.2.2. Carenţa de iod şi distrofia endemică tireopată
Iodul este componenta principală a hormonului tiroidian, tirozina. În organismul uman, tiroida concentrează cel
mai activ iodul, comparativ cu alte organe.
Necesarul de iod al organismului va asigura optima funcţionalitate a glandei tiroide şi este estimat la 100-200
µg/24 ore, asigurat în procentaj de 80-90% prin alimente şi 10-20% prin apă, aer.
Necesarul de iod al organismului este crescut în condiţii fiziologice şi de mediu caracterizate prin creşterea
metabolismului: maternitate, copii, adolescenţi, muncă fizică şi intelectuală intensă.

Carenţa primară de iod este definită prin concentraţia iodului din apă sub 5 µg/l apă, ca indicator global al
carenţei de iod în factorii de mediu (sol, apă, alimente, aer); eliminarea urinară de iod sub 50 µg/24 ore.
Carenţa secundară este o carenţă relativă de iod, prin utilizarea defectuoasă a iodului de către organism,
datorită prezenţei unor factori extrinseci gușogeni care viciază metabolismul normal al iodului:
- compuşi naturali din alimente vegetale (varză, gulii, conopidă, napi) de tipul tiocianaţi, ce se pot
substitui iodului (corectarea deficitului prin aport crescut de iod)
- hemaglutinine din leguminoase uscate insuficient tratate termic (soia, fasole, linte, mazăre) şi care
împiedică reabsorbţia hormonului eliminat prin bilă, urmată de pierderea prin fecale (tratamentul
termic inactivează hemaglutininele)
- polifenoli, componenţi ai glucozidelor din frunze, fructe, care scad sinteza hormonului tiroidian
(corectarea deficitului prin aport crescut de iod)
- prelucrarea, inclusiv dezinfecţia apelor în vederea potabilizării
- alţi factori guşogeni: exces de calciu, urocrom, nitraţi, manganul în apă; exces de alimente bogate în
miniechivalenţi bazici.
În condiţii de carenţă de iod, tiroida îşi măreşte activitatea compensatoriu, foliculii se hipertrofiază, se încarcă cu
coloid şi glanda se hipertrofiază cu apariţia guşei. Guşa endemică se întâlneşte la populaţia care consumă
alimente şi apă sărace în iod (în zonele unde solul are un conţinut redus de iod: zone carpatice - Munţii Apuseni
şi subcarpatice - Valea Argeşului ).

Profilaxia distrofiei endemice tireopate este eficientă prin administrare de sare iodată: iodat de potasiu 15-25
mg/kg sare, în zonele guşogene, la copii şi gravide, sau tablete de iodură de potasiu.
Îmbogăţirea unor alimente cu iod (pâinea, dulciurile, bomboane, ciocolată) nu a dat rezultatele așteptate.
Asocierea iodului cu cupru determină un efect profilactic şi terapeutic superior administrării singulare de iod.

5.5.2.3. Carenţa de fluor şi caria dentară

Fluorul din organism este localizat în oase şi dinţi.
Necesarul de fluor se asigură prin apă (2/3-3/4) şi prin alimente (peşti, crustacei, scoici, frunzele şi mugurii
arborelui de ceai). Raţia zilnică totală de fluor pentru adult este de 3-4 mg.
Optime sunt concentraţiile de fluor în apă între 0,7-1,5 mg/dm3. Pe glob, peste 75% dintre sursele de apă sunt
deficitare în fluor.

La nivelul dinţilor, fluorul are efect carioprotector prin:

- formarea fluoroapatitei prin înlocuirea unor grupări hidroxil din hidroxiapatită cu fluor, la nivelul
smalţului dentar, cu creşterea rezistenţei la acizii rezultaţi din fermentarea glucidelor rămase pe suprafaţa
dinţilor, în spaţiile interdentare, sub acţiunea microorganismelor
 - acţiunea bacteriostatică a fluorului asupra microorganismelor din placa dentară (inhibă enolaza şi
producerea de acid lactic, acid acetic)
- inhibarea unor enzime cu rol în demineralizarea smalţului şi dentinei.
Efectul cariopreventiv este maxim în perioada intrauterină şi preeruptivă (până la 10-14 ani; după unii autori,
cea mai mare receptivitate la 7-8 ani) şi continuu, toată viaţa.
Intervenţia unor micro- şi macroelemente însoţitoare din apă este dovedită pentru: molibden (favorizează
absorbţia fiuorului), zinc, nichel, mangan, seleniu (acţiune anticarioasă), vanadiu (măreşte stabilitatea
hidroxiapatitei).

În condiţiile consumului de apă cu carenţă de fluor apare caria dentară.

Pentru profilaxia cariei dentare se recomandă asigurarea unei concentraţii de 1mg fluor/dm 3 apă prin
fluorizarea apei.
Se mai recomandă: alimentaţie complexă cantitativ şi calitativ referitoare la proteine, glucide, lipide, vitamine şi
elemente minerale; fortificarea cu fluor a unor produse alimentare (lapte, făină, sare); folosirea unor paste de
dinţi cu fluor, a unor soluţii cu fluorură de sodiu pentru badijonarea dinţilor, administrare de tablete sau soluţii cu
fluor.

5.5.2.4. Excesul de fluor şi fluoroza endemică

Fluoroza cu manifestare endemică, intoxicaţia cu fluor, se întâlneşte în teritorii geografice bogate în fluor în
factorii de mediu: zăcăminte cu compuşi de fluor, îngrăşăminte bogate în fluor, vulcani stinşi sau activi.

Cauzele fluorozei endemice:

- consumul apei cu un conţinut de fluor de 5-6 mg/dm3 apă
- consumul unor cantităţi mari constante de 7-8 dm3apă/zi, apa având un conţinut normal de fluor (în zone
climatice calde).

Manifestările fluorozei endemice. La început apare fluoroza dentară, boală locală dentară, favorizată de un
aport crescut de fluor de aproximativ 2-2,5 ani, mai ales la vârstele de 10-14 ani, cu evoluţie graduală.
Urmează fluoroza generalizată, cu modificări osoase cu evoluţie spre anchilozare; semne de epuizare fizică şi
nervoasă; caşexia fluorotică.

5.5.2.5. Micro- şi macroelementele şi bolile cardiovasculare

Bolile cardiovasculare sunt plurietiologice, cu intervenția unor factori exogeni concretizați prin deprinderi
neigienice (alimentaţie neraţională, sedentarismul, fumatul excesiv, suprasolicitarea nervoasă) și factorul de
mediu hidric.

Apa este un factor cu acţiune de lungă durată asupra stării de sănătate:

- Duritatea scăzută a apei potabile (în principal sărurile de calciu şi de magneziu) se însoţeşte de
mortalitate crescută prin boli cardiovasculare. Elementele minerale manifestă o acţiune de protecţie a
miocardului, antiaterosclerotică, şi intervin în funcţionalitatea miocardului.
- Magneziul (din cadrul durităţii apei) este un modulator al activităţii muşchiului cardiac prin complexul
Mg-ATP. Magneziul participă la procese oxidative, de sinteză şi de transport în celula cardiacă. În scop
potabil, nu se recomandă dedurizarea apei cu conţinut crescut de minerale.
- Cromul are o acţiune de protecţie împotriva unor factori nefavorabili activităţii cardiace.
- Manganul are efect lipotrop, hipocolesterolemiant, împiedică modificările ateroslcerotice, participă la
transportul oxigenului la ţesuturi, inclusiv la miocard.
- Zincul are acţiune sinergică cu manganul.
- Vanadiul are rol în transportul oxigenului şi împreună cu manganul şi cu zincul este antihipoxemic.
- Cuprul în concentraţie crescută este un factor aterogen. Cadmiul în concentraţie crescută are rol în
apariţia hipertensiunii arteriale. Clorura de sodiu în exces în apă şi în alimente determină
hipertensiunea arterial endemică.

5.5.2.6. Excesul de nitraţi şi methemoglobinemia

În apele de suprafaţă şi subterane poate să apară o concentraţie crescută de nitraţi prin utilizarea
fertilizantelor azotoase în agricultură, prin poluarea solului cu reziduuri organice naturale şi artificiale.

Prin utilizarea apei cu conţinut crescut în nitraţi în alimentaţia artificială a sugarului, mai frecvent în mediul
rural, apare intoxicaţia numită methemoglobinemie.
Pentru apariţia bolii este necesar ca nitraţii din apă să fie reduşi la nitriţi: invadarea tubului digestiv cu floră
nitrat-reducătoare, îndeosebi enterobacteriacee (Salmonella, E.coli, clostridii, Proteus) alături de stafilococ,
enterococ. Această floră provine din tubul digestiv inferior al sugarului, din apa folosită în alimentaţie, laptele
praf contaminat, abcesele parotidiene. pH-ul gastric de 4 este favorabil dezvoltării florei.
Nitriţii rezultaţi trec în sânge şi formează cu hemoglobina methemoglobina, motiv de hipoxie tisulară.
Hematiile conţin enzime reducătoare care desfac hemoglobina din compus, cu condiția nedepăşirii capacităţii
enzimelor.
Factori predispozanţi, particulari pentru sugari, în apariţia methemoglobinemiei:
- preponderenţa hemoglobinei de tip fetal, 80%, cu afinitate mai mare faţă de nitriţi, comparativ cu
hemoglobina de tip adult
- cantitatea de apă ingerată de sugar raportată la greutatea corporală, mult mai mare decât la adult (circa de
12 ori)
- imaturitatea enzimelor reducătoare ale hematiilor şi imposibilitatea eliberării hemoglobinei din
complexul cu nitriţii.
Intoxicaţia acută cu nitraţi (boala albastră, boala de apă) se manifestă prin cianoza feţei şi buzelor, tulburări
respiratorii, tulburări gastrointestinale.
Intoxicaţia cronică se însoţeşte de scăderea rezistenţei organismului și creşterea receptivităţii la infecţii.

Profilaxie în methemoglobinemie
Alimentaţie naturală a sugarului, cel puţin în primele trei luni când receptivitatea la efectul toxic al nitraţilor
este maximă.
Profilaxia infecţiilor digestive şi respiratorii ale sugarului, pentru reducerea riscului de intoxicaţie, mai ales la
sugarii alimentaţi artificial.
Cunoaşterea concentraţiei nitraţilor în apa de băut cu respectarea concentraţiei maxime admise (45 mg/dm 3
apă); evidenţa fântânilor folosite pentru aprovizionarea locală cu apă potabilă.
Reglementarea utilizării şi depozitării fertilizantelor, pentru protecţia surselor şi instalaţiilor de apă potabilă.
Educarea mamelor pentru recunoaşterea simptomelor intoxicaţiei cu nitraţi.

5.5.2.7. Profilaxie în patologia hidrică neinfecţioasă

- Apa potabilă trebuie să respecte condiţiile chimice de calitate.
- Protecţia sanitară a surselor şi instalaţiilor de aprovizionare cu apă potabilă contra poluării chimice.
- Prelucrarea corectă a apei în vederea potabilizării, cu reglementarea precisă a calităţii substanţelor
dezinfectante.
- Prevenirea coroziunii în reţeaua de apă.