REFERAT IGIENA

BOLI HIDRICE
HOLERA

AMG-1-B

Nume : Madularescu Alin Laurentiu

An 2023-2024
 Bolile hidrice reprezintă bolile în care apa constitue calea de transmitere. Patologia hidrică este
legată de prezenţa unor microorganisme patogene cu semnificaţie epidemiologică primordială
cauză a bolilor hidrice infecţioase şi de compoziţia chimică modificată ( carenţe sau exces) cu
semnificaţie epidemiologică secundară cauză a bolilor hidrice neinfecţioase.

Apa ca şi aerul şi alimentele, reprezintă un element de mediu indispensabil vieţii.

Cantitatea de apă existentă pe glob este fixă şi finită. Discrepanţele între disponibilitatea de apă pe
locuitor sunt enorme.

Peste 2 miliarde de oameni nu au acces la apa potabilă salubră şi 3⁄4 din aceştia nu au acces la
sisteme de salubritate. Doar 30% din populaţia ţărilor slab dezvoltate are acces la apa salubră, faţă de
90% din ţările industrializate. La nivel mondial, 1⁄5 din locuitorii mediului urban şi 2⁄3 din cel rural nu
beneficiază de apă potabilă suficientă şi de calitate optimă.Peste 4⁄5 din bolile cunoscute în lume sunt
legate de insalubritatea apei. Bolile produse prin utilizarea apei contaminate înregistrează peste700
milioane cazuri anual. Morbiditatea în ţările slab dezvoltate este direct proporţională cu gradul de
insalubrizare a apei. Se apreciază că populaţia ţărilor în curs de dezvoltare înregistează anual peste 550
milioane cazuri de trahom, 200 milioane cazuri de schistosomiază, 450 milioane cazuri de dracunculoză,
200 milioane cazuri de malarie, 40 milioane cazuri de oncocercoză.

Cele peste 500 milioane de cazuri de boală diareică acută înregistrate anual şi cei peste 60%
copii din zonele rurale, din ţările slab dezvoltate, afectaţi de holeră, febră tifoidă, parazitoze, determină
peste 20 de milioane de decese, dintre care 6 milioane la copii în vârstă de până la 5 ani. Bolile diareice
acute dau 35% din mortalitatea infantilă ﴾0-1 an) în ţările subdezvoltate şi cca. 90% din mortalitatea
vârstei de 1-5 ani pe glob.

La nivel planetar se apreciază că mor zilnic peste 25.000 de oameni din cauza lipsei apei
potabile.

În ultimul timp se pune acut problema degradării, tot mai intense, a apelor prin deversări
menajere şi prin activitate industrială, agricolă şi zootehnică. Poluarea de toate tupurile, chiar dacă nu
distruge fizic apa, o face însă, calitativ, inutilizabilă pentru om.

Transmiterea hidrică a microorganismelor patogene trebuie abordată luând în considerare

toate modalităţile prin care apa poate interveni în viaţa populaţiei umane:
  apele de suprafaţă:sunt considerate nepotabile, deoarece se pot contamina extrem de
uşor şi variat, de exemplu prin ape reziduale şi meteorice, prin dejecte umane sau animale, prin pulberi,
prin cadavre. Deţin ponderea majoră în transmiterea hidrică a infecţiilor.
 apa freatică: deşi este acceptată ca posibilă sursă naturală de apă potabilă, se poate
contamina prin infiltrarea apei de suprafaţă contaminată sau a apelor reziduale, prin scurgerea de pe
suprafaţa solului (în fântână sau puţ) prin găleata contaminată, prin cadavre (căzute în fântână sau prin
produse de descompunere infiltrate în apa freatică).
 apa din reţeaua centrală: de aprovizionare a populaţiei cu apă potabilă, care teoretic
este popice consumului. Poate fi contaminată satorită prelucrării necorespunzătoare, unor racorduri
greşite ale conductelor, infiltrărilor prin fisuri ale sistemului de conducte, regimului de distribuţie
discontinuă cu presiune negativă secundară în conducte, utilizării unor conducte incorect dimensionate
cu apariţia aceluiafenomen de presiune negativă, etc.
 utilizarea apei (la spălare, îmbăiere) în mod neigienic, contaminarea la consum a
acesteia (apă, gheaţă).
 trecerea agentului infecţios pe alte elemente de mediu, în cadrul unei transmiteri în
ştafetă în asociere cu solul, mâna murdară, alimente, diverse obiecte.
Transmiterea hidrică a agenţilor patogeni depinde de:

 provenienţa şi calităţile apei;

 intensitatea proceselor de autopurificare ale apei şi gradul rezistenţei
microorganismelor contaminate în apă, astfel supravieţuiesc în apă: vibrionul holeric (10-60 de zile),
salmonella typhi (20-30 zile), shigella (4-7 zile), enterovirusurile nepoliomielitce (50-150 zile),
adenovirusurile (10-80 zile), virusurile hepatitei A şi E (150-180 zile), giardia intestinalis (30-40 zile),
entamoeuba hystolitica (40-50 zile);
 mărimea sursei şi a teritoriului de distribuţie ale apei;
 mărimea populaţiei consumatoare;
 modalităţile de folosire ale apei.

Principalele forme de manifestare a patologiei hidrice sunt:

 Forma endemică presupune existenţa permanentă, în anumite zone de pe glob, a

agentului infecţios care determină constant o cazuistică limitată de boli ce pot fi vehiculate hidric.
  Forma sporadică este caracterizată epidemiologic prin apariţia unor cazuri izolate de
îmbolnăvire. Apare atunci când acţionează unii factori favorizanţi, de exemplu “diareea voiajorului”
precum şi incidenţa crescută a unor antropozoonoze.
 Forma epidemică este cea care a făcut proba evidenţei epidemiologice cauzale privind
implicarea apei în patologia hidrică infecţioasă umană. Boala apare la o populaţie dată, cu o frecvenţă
superioară celei aşteptate, cuprinzând un număr mare de persoane, într-o perioadă limitată de timp. În
evoluţia unei epidemii pot fi identificate o serie de caracteristici.
Caracteristicile principale se referă la:

 aparţia bruscă a unui număr mare de îmbolnăviri după consumul de apă;

 suprapunerea topografică a zonei din care provine cazuistica cu cea a ariei de distribuţie a
apei;
 îmbolnăvirile apar la toată populaţia receptivă, indiferent de vârstă, sex, ocupaţie;
 scăderea spectaculoasă a cazurilor de boală după instituirea măsurilor de profilaxie;
 sezonalitatea nu este puternic exprimată ( aşa cum este în cazul toxiinfecţiilor alimentare);
 evoluează cu o “coadă epidemică” unde îmbolnăvirile apar prin contactul direct cu
bolnavii.
Caracteristicile secundare sunt:

 apariţia, premergător izbucnirii epidemice, a unei prevalenţe crescute de boli diareice;

 la data izbucnirii epidemiei, agentul etiologic poate lipsi din apă;
 se corelează cu avarii sau deficienţe în sistemul de aprovizionare cu apă;
 pot apare izbucniri şi prin transmiterea la mare distanţă.

HOLERA
 Este prototipul de diaree acută infecţioasă cu transmitere hidrică.

Agentul etiologic reprezentat de Vibrio cholerae O-1 şi O-139 cu cele biotipuri- clasic şi El Tor
este puţin rezistent la acţiunea agenţilor fizici şi chimici uzuali.Sunt inactivaţi în 10 minute la 60˚C, rezistă
însă la - 20˚C câteva săptămâni, dar sunt sensibili la uscăciune şi la pH sub 6,0. La temperatura camerei
( 5-10˚C ), vibrionii supravieţuiesc: în apă de rezervor sau puţ, 7-13 respectiv 18 zile; apă de mare 10
până la 60 zile; băuturi nealcoolizate, bere, ape gazoase 1 zi; peşte, fructe de mare, scoici, fileuri de
peşte, peşte uscat sau afumat 2-5, respectiv 7-14 zile.

Vibrionii sunt sensibili la tetracicline, cloramfenicol, aminoglicozide, acid nalidixic,

cotrimoxazol, cu diferenţe de tulpină.

Mecanism patogenetic: enterotoxinic

Tablou clinic:

Incubaţia bolii este scurtă (câteva ore-5 zile ).

Debut: brusc, prin scaune diareice apoase deosebit de frecvente şi abundente, uneori
vărsături, urmate de deshidratare rapidă cu acidoză şi şoc hipovolemic.tabloul clinic caracteristic este mai
frecvent în holera cu biotipul clasic şi mai rar cu biotip El Tor

Procesul epidemiologic

Izvorul de infecţie:- omul bolnav, infectat subclinic şi purtător

- animale marine (crustacee, moluşte)

Transmiterea este indirectă complexă prin mecanism fecal-oral.

- Apa contaminată cu produsele patologice eliminate de sursa de infecţie şi folosită ca apă
potabilă, la spălat, la gătit sau pentru îmbăiere/înot, poate transmite agentul cauzal.Doza infectantă este
între 10 -10 germeni pentru biotipul clasic şi 10³-10 pentru biotipul El Tor, fiind mai mică dacă persoana
infectată are hipoclorhidrie gastrică.

- Alimente: fructe de mare, peşte;

- Obiecte contaminate: mâna murdară, muşte;
 - Contactul direct cu bolnavul.
Receptivitatea la infecţie este generală. Receptivitatea la boală este medie în holera cu biotip
clasic ( 50% boală; 50% forme subclinice ) şi mai mică în holera cu biotip El Tor ( 25% boală, 25% diaree
atipică, 50% forme subclinice ).

Imunitatea postinfecţioasă este specifică de serotip, de lungă durată şi consolidată prin

reinfecţii ulterioare.

Factorii dinamizatori ai procesului epidemiologic

Sărăcia surselor de apă potabilă în zonele endemice, coroborată cu deprinderile igienice

defectuoase, asistenţa medicală nesatisfăcătoare şi nivelul economic şi cultural al populaţiei favorizează
persistenţa infecţiei în populaţie.

Profilaxie şi control curinde:

Măsuri profilactice fundamentale:

 Spălarea mâinilor, mai ales în sectorul alimentar şi de îngrijire a copiilor;

 Depozitarea igienică a fecalelor;
 Dezmuştizarea, împiedicarea accesului muştelor la alimente şi fecale;
 Igiena alimentară riguroasă;
 Promovarea alimentaţiei naturale la sugari;
 „ izolarea morală” a purtătorilor.
Vaccinarea antiholerică cu vaccin corpuscular inactivat nu poate preveni o epidemie, de aceea
de regulă nu este recomandată.

Măsuri de control a epidemiei:

 izolarea de urgenţă a tuturor bolnavilor cu suspiciune clinico-epidemiologică de holeră,

cu instituirea măsurilor de precauţie enterală;
 anunţarea de urgenţă a cazurilor la reţeaua antiepidemică, holera fiind pe lista bolilor
infecţioase carantinabile stabilită de OMS. Fiecare caz confirmat de boală se declară nominal;
 dezinfectarea fecalelor, lichidelor de vărsătură, lenjeriei şi obiectelor folosite de bolnav,
prin căldură sau chimic. La stingerea focarului se impune dezinfecţia terminală;
  contacţii se supraveghează 5 zile după ultimul contact infectant recunoscut.
Chimioprofilaxie la contacţii familiali, cu tetraciclină (1 g/zi la adulţi sau 50 mg/kg corp/zi la copiii peste 9
ani, 5 zile), doxiciclină (doză unică de 200 mg la adulţi sau 4-6 mg/kg corp/zi la copii), furazolidon
(4×100mg/zi la adult sau 5mg/kgcorp/zi la copil, 3 zile), sau cotrimoxazol (48mg/kg corp/zi la copii). Nu
se indică vaccinarea contacţilor;
 investigarea cu laboratorul a populaţiei din focar şi a apei;
 tratamentul corect al bolnavilor: antimicrobian (tetraciclină 2g/zi la adulţi în 4 prize sau
doză unică; tetraciclină, cotrimoxazol sau furazolidon la copii) plus reechilibrare hidroelectolitică orală
şi/sau parenterală.
Măsuri în focar:

 asigurarea posibilităţilor de tratament;

 instruirea populaţiei de a solicita terapia la primele semne de boală;
 asigurarea potabilităţii apei;
 asigurarea igienei alimentare;
 precizarea lanţului epidemiologic şi intervenţie combativă în consecinţă;
 asigurarea depozitării corecte, igienice a dejectelor.
Măsurile internaţionale de prevenire şi control

supravegherea sanitară a frontierelor naţionale;

izolarea în condiţii de spital a tuturor cazurilor suspecte;
supravegherea contacţilor;
controlul cu laboratorul de bacteriologie al deceselor suspecte şi al cazurilr de diaree gravă
cu deshidratare şi includerea sistematică a izolărilor de vibrion holeric în examinările de laborator pentru
toate cazurile de diaree suspecte;
externarea din spital a convalescenţilor se face dacă au trei coproculturi negative la
intervale de câte două zile, prima la minim 24 de ore după terminarea terapiei antibiotice;
contacţii bolnavilor se înregistrează şi se investighează în izolator;
personalul medico-sanitar din focar şi familiile lor nu se carantinează, ci se supraveghează
medical prin unitatea spitalicească, respectiv prin dispensarul teritorial.