~ 1 ~

Cuprins



Introducere2

Sistemul saprobiilor5
Modificari si completari ale sistemului saprobiilor7
Aprecierea calitatii apei.Indicatorii biologici pentru poluarea cu substante
anorgnice11
Tipuri de indicatori biologici utilizati in saprobiologie.13
Indicatorii fizici ai apelor..15
Indicatorii chimici ai apelor..15

Concluzii...16
Bibliografie...17


















~ 2 ~

Introducere.
Procesul de evaluare din punct de vedere calitativ a apelor de suprafata este
complex si depinde de o serie de criterii, metode si procedee ce variaza de la o
tara la alta, impunandu-i astfel un caracter relativ.
Calitatea apei nu ramane constanta in timp, ci poate sa varieze datorita surselor
de impurificare naturale sau artificiale (Trufas, 1975), fapt ce impune un control
permanent al valorilor parametrilor prin care se defineste calitatea apelor de
suprafata si posibilitatea lor de a se constitui in surse de alimentare a asezarilor
umane ori de utilizare in procesele industriale si activitati agricole.
Protectia adecvata a mediului, si implicit a factorului de mediu cel mai
vulnerabil, apa, este imposibila fara realizarea progresului civilizapei actuale, sub
toate aspectele sale (economice, sociale, etc.).
In contextul dezvoltarii socio-economice, resursele de apa sunt supuse unui
puternic proces de degradare, cu consecinte nefaste asupra sanatatii oamenilor si
a mediului.
Astfel, apa devine din ce in ce mai mult una dintre problemele globale ale
omenirii, desi multa vreme a fost privita ca un dar al naturii. Ritmul ingrijorator
de epuizare al acestei resurse constituie o problema de analiza si reflectie la scara
mondiala, pentru a carei solutionare se impune conjugarea eforturilor atat a
oamenilor de stiinta de pretutindeni cat si a factorilor politici de decizie.
Apa nu este un produs comercial ci este un patrimoniu care trebuie protejat,
tratat si aparat ca atare, o resursa epuizabila, vulnerabila si esentiala in mentinerea
echilibrului ecologic si al activitatilor economice.
Element indispensabil vietii, apa este in acelasi timp materie prima pentru
activitatile industriale, agricultura, de agrement, sursa de energie si cale de
transport.
Conceptul de resursa epuizabila se bazeaza pe consideratia ca ciclul
hidrologic produce, in medie, un volum constant de apa intr-o perioada de timp si
nu poate fi modificat semnificativ prin actiuni umane.
Din cantitatea totala de apa a hidrosferei de 1386 mil. km3, mai putin de 1%
este retinuta in rauri, lacuri si mlastini.
Apa este un mediu cu o raspandire universala care mentine si
conditioneaza viata.



~ 3 ~

In natura, apa nu se gaseste in stare pura ci contine numeroase impuritati
minerale si organice, saruri dizolvate sau in dispersie, substante biogene si
organisme biologice; prezinta anumite caracteristici organoleptice, fizice,
chimice, biologice si bacteriologice.
Cele trei mari categorii de substante continute in apele de suprafata sunt:
mineralele care provin din litosfera, prin procesele naturale de degradare a
rocilor sau prin activitatile antropice;
substantele organice provenite din resturi ale organismelor vegetale si
animale si din sursele antropice de poluare (productia detergentilor, a
pesticidelor, a medicamentelor si din apele menajere evacuate in receptorii
naturali fara a fi epurate);
gaze dizolvate (oxigen, azot, dioxid de carbon si de sulf) care provin in
principal din atmosfera, cu care apa este in contact, sau din reactiile chimice
care au loc in apa.
Asadar, conditiile fizico-chimice si geologice determina formarea, regimul si
starea calitativa si cantitativa a resurselor de apa naturale.
Calitatea apelor de suprafata se defineste ca ansamblul conventional de
caracteristici fizice, chimice, biologice si bacteriologice, exprimate valoric, care
permit incadrarea intr-o anumita categorie, ea capatand astfel insusirea de a
servi unui anumit scop.

Pentru a determina calitatea apelor de suprafata trebuie respectate
urmatoarele etape:
alegerea indicatorilor de calitate relevanti;
stabilirea unui program riguros de monitorizare;
controlul mermanent al principalelor surse de poluare.
Ecosistemele, ca expresie a conexiunilor indisolubile dintre biocenoze si
mediul abiotic, reprezinta sisteme deschise, autoreglabile, componenta
biocenozelor reflectand rezultatul procesului evolutiei si al interactiunilor cu
factorii abiotici
Analiza biologica a ecosistemelor acvatice are un caracter retrospectiv
oferind informatii pentru o perioada indelungata de timp, datorita faptului ca
organismele nu au un raspuns imediat la schimbarea factorilor de mediu.



~ 4 ~

Bineinteles ca in cazul unei poluari accidentale, moartea organismelor poate
fi instantanee, insa in urma schimbarii treptate a caracteristicilor fizico-chimice
ale apei, se modifica raportul dintre populatiile ce alcatuiau biocenozele, ceea
ce conduce la o inmultire a celor specifice apelor poluate, formandu-se astfel
un nou tip de biocenoza.
Intre factorii de poluare, poluarea cu substante chimice minerale si cea produsa cu
materii organice sunt deosebit de frecvente. Modul dc manifestare se
caracterizeaza prin scaderea cantitatii de oxigen, aparitia unor substante toxice:
hidrogen sulfurat, metanol, modificari ale pH-ului, modificari organoleptice,
cresterea turbiditatii etc.In virtutea capacitatii lor de adaptare, unele specii traiesc
in apele poluate cu materii organice. Ele se hrancsc cu aceste resurse, fiind
adaptate la asemenca conditii. Astfel de organisme reflecta particularitatile
mediului in care traiesc. Ele sunt recunoscute ca indicatori biologici de calitate a
apei, indicatori ai gradului de incarcare cu substante organice sau a gradului de
saprobitate a apei.Totodata, este cunoscut ca alta categorie de organisme
traieste in ape curate cu foarte mica incarcare cu substante organice. Aceste
specii sunt indicatori biologici ai gradului de curatenie a apei. Tinand seama de
faptul ca organismele in general au anume plasticitate fata de conditiile de
mediu, in practica evaluarii calitatii apei se are in vedere faptul ca numai daca
numarul speciilor indicatoare este foarte mare - si acest caz se intampla in zonele
foarte poluate sau, dimpotriva, in cele foarte curate - astfel se poate pune un
diagnostic sigur asupra starii de calitate a apei. Cunoscand mecanismele ecologice
de adaptare si modificare a structurii populatilor si biocenozelor, analizele
biologice pot da informatii asupra gradului de intoxicare a ecosistemului; analiza
chimica nu-1 poate pune in evidenta decat daca masuratorile se repeta freevent si
perioada mai indelungata. Limitele analizei biologice constau in faptul ca nu
poate furniza informatii asupra valorilor cantitative si calitative ale poluantilor.
De aceea, cele doua metode se completeaza reciproc, una fara alta oferind
informatii partiale, incomplete.

~ 5 ~

Sistemul saprobiilor
Saprobiologia-este domeniul care,in scopul de stabilire a calitatii apei,se
bazeaza pe metode ecologice.Acest sistem porneste de la insusirea
organismelor animale si vegetale de a se dezvolta in ape incarcate cu materii
organice in descompunere.

Sistemul saprobiilor elaborat de Kolkwitz si Marsson (1908, 1909), ofera
informatii cu privire la gradul de poluare a apelor de suprafata, utilizand ca
indicatori speciile de plante si animale care populeaza mediul respectiv.
In functie de caracteristicile fizico-chimice si gradul de poluare cu materii
organice, acest sistem cuprinde urmatoarele zone de saprobitate:
a. Zona oligosaproba- ce corespunde unor ecosisteme cu ape curate in
care substantele organice sunt total oxidate si oxigenul dizolvat este in limite de
saturatie. In aceste zone pot fi identificate sute de alge, ca diatomeele:
Cyclotella, Pinularia, Synedra, Surirella spiralis, cloroficeele: Ulotrix,
Vaucheria debaryana, rodoficeele: Lemania annulata, Batrachospermum
vagum. Pot fi determinate numeroase specii de flagelate, ciliate, rotifere,
gamaride precum si larve de efemeroptere: Rhithrogena, Ecdyonurus,
Oligoneuria, de plecoptere: Perla, Taenyopterix si trichoptere: Setodes,
Agapetus, Leptocerus.

b. Zona mezosaproba- corespunzatoare unor ape cu o impurificare
mijlocie este subdivizata in doua subzone: mezosaproba (caracterizata printr-o
apa poluata, in care se manifesta fenomenul de inflorire algala si mezosaproba
in care procesul de autoepurare este avansat iar cantitatea de oxigen nu scade
sub 50 % din saturatie.

In apele mezosaprobe sunt prezente cianobacterii ca: Oscillatoria, Phormidium,
diatomeele: Nitzschia, Cyclotella, ciupercile: Leptomitus lacteus, Fusarium
aquaeductum, precum si nevertebrate ca: hirudineul
(Herpobdella octoculata) si melcul (Sphaerium corneum). Indicatorii biologici
caracteristici apelor mezosaprobe sunt: cianobacteriile Mycrocystis,
Oscillatoria nostoc, diatomeele Melosira, Diatoma, Fragilaria, flagelatele
Synura uvella, Uroglena volvox, ciliatele Paramecium, Didinium, oligochetele
Dentrocellum lacteum, Stylaria lacustris, gasteropodele Ancylus fluviatilis.

~ 6 ~

c. Zona polisaproba- este caracteristica unor ape lipsite partial sau total
de oxigen dizolvat, cu un continut maxim de substante organice sub forma de
proteine nedescompuse. Indicatorii biologici specifici acestei zone sunt:
bacteriile (Beggiatoa alba, Thiothrix nivea, Chromatium okenii, Sphaerotilus
natanus), cianobacteriile (Anabaena constricta, Oscillatoria chlorina), ciliatele
(Metopus contortus, Caenomorpha medusula, Saprodinium dentatum), viermii
tubicifizi (Tubifex tubifex) si chironomidele (Chironomus thumi).

Acest sistem al saprobiilor elaborat de Kolkwitz si Marsson a suferit
numeroase critici si modificari, insa a fost pastrat criteriul de baza conform
caruia aprecierea calitatii apelor este reprezentata de capacitatea organismelor
de a raspunde in mod specific la conditiile de mediu prin toleranta sau
intoleranta fata de variatia acestora

O noua metoda de evaluare folosind sistemul saprobiilor a fost elaborata
de Sladecek in anul 1963, apele fiind clasificate in patru categorii:
-ape catarobe (nu au suferit niciun fel de modificare a calitatii);
-ape limnosaprobe (au suferit o impurificare cu substante biodegradabile);
-ape eusaprobe (cu un continut ridicat de substante organice fermentescibile);
-ape transsaprobe (cu o incarcare in substante toxice, radioactive).

Un alt cercetator care a revizuit sistemul saprobiilor conceput de Kolkwitz si
Marsson a fost Liebman, care, aducand modificari listei bioindicatorilor de
calitate a pus un accent mai mare asupra microorganismelor-protozoare si a
redimensionat zonele de saprobitate stabilite initial obtinand patru clase de
calitate:
(a) clasa I de calitate corespunzatoare zonei oligosaprobe (impurificare foarte
slaba);
(b) clasa a Il-a de calitate corespunzatoare subzoneimezosaprobe
(impurificare potrivita);
(c) clasa a III-a de calitate corespunzatoare subzoneimezosaprobe
(impurificare puternica);
(d) clasa a IV-a de calitate corespunzatoare zonei polisaprobe (impurificare
foarte puternica).


~ 7 ~

Modificari si completari ale sistemului saprobiilor
Cea mai eficienta metoda ce are la baza sistemul saprobiilor a fost elaborata
de Pantle si Buck (1955) si consta in atribuirea unor valori numerice de la 1 la 4
fiecarei zone de saprobitate, astfel:
valoarea 1 pentru zona oligosaproba, 2 pentru zona mezosaproba, 3
pentru zona mezosaprobe si 4 pentru zona polisaproba.
Metoda Sladecek (1963) prevede patru categorii de calitate a apelor: catarobe-
ape curate care nu au suferit nici modificare (izvoarele); limnosaprobe- ape care
au suferit un anumit grad de impurificare cu substante biodegradabile, diferentiate
in mai multe subclase; eusaprobe - ape cu un continut foarte ridicat de substante
organice fermentescibile, diferentiate in functie de cantitatea substantelor;
transsaprobe- ape care au anumita incarcare cu substante toxice, radioactive sau
au fost impurificate cu alti factori fizici (termici, spre exemplu) si pe care le
subdivide in mai multe categorii.
Sistemul saprobiilor este revizuit de Liebmann, modifica lista de bioindicatori ai
lui Kolkwitz si Marsson, dand mai mare importanta microorganismelor,
indeosebi protozoarelor. Sistemul Liebmann prevede lista de specii
caracteristice pentru unele substante minerale, in functie de gradul de saprobitate,
apele sunt impartite in patru clase:
Clasa I de calitate, corespunzatoare zonei oligosaprobe (impurificare foarte
slaba). Clasa II de calitate, corespunzatoare subzonei (3 mezosaprobe
(impurificare potrivita).
Clasa III de calitate, corespunzatoare subzonei a mezosaprobe (impurificare
puternica).
Clasa IV de calitate, corespunzatoare zonei polisaprobe (impurificare foarte
puternica).

~ 8 ~

Sistemul Liebmann se bazeaza pe un sistem grafic de cartare a riurilor, in functie
de gradul de calitate in felul urmator:
-Clasa I de calitate albastru
-Clasele I-II de calitate- albastru-verde
-Clasa II de calitate- verde
-Clasele II-III de calitate- verde-galben
-Clasa III de calitate galben
-Clasele III-IV de calitate galben-rosu
-Clasa IV de calitate rosu.

Metoda Knopp. Se bazeaza pe sistemul saprobiilor, dar tine cont si de frecventa
in probe a speciilor indicatoare. Pentru fiecare statie cercetata de-a lungul raului,
se trec speciile indicatoare intalnite in ordinea celor patru trepte de saprobitate si
frecventa acestora, atribuindu-le indici de frecventa cu valori cuprinse intre 1 si 7
(1 - specii intalnite intamplator; 2 - specii rare .... 7 - specii de masa). Se aduna
apoi valorile de frecventa pentru fiecare treapta saproba, in fiecare statie de pe
rau, obtinandu-se patru indici biotici, care reprezinta gradul de poluare in statia
respectiva. Metoda Knopp utilizeaza numai macronevertebrate. Malacea (1969)
considera ca dezavantajul metodei consta in faptul ca fiind prea putine forme de
macroorganisme adaptate la conditii de puternica poluare, se pot caracteriza
saprobiologic doar apele mai putin poluate.
Metoda Pantle si Buck. Deosebirea de celelalte metode consta in atribuirea unor
valori numerice pentru fiecare treapta din sistemele saprobiilor, valori de la 1 la 4:
S
1
pentru zona de saprobitate oligosaproba
S
2
pentru zona de saprobitate beta-mezosaproba
S
3
pentru cea alfa-mezosaproba
S
4
pentru zona polisaproba.
Cu ajutorul acestor valori, se calculeaza indicele de saprobitate (S) al statiei
respective de pe rau sau lac, dupa formula:
S
=
E
(
sh
)
Eh

~ 9 ~

Clasificarea gradului de curatenie a apei se face dupa schema:
S = 1,0-1,5 - impurificare foarte slaba, corespunzatoare zonei oligosaprobe;
S = 1,5-2,5 - impurificare potrivita, corespunzatoare zonei beta-mezosaprobe;
S = 2,5-3,5 - impurificare puternica, corespunzatoare zonei alfa-mezosaprobe;
S = 3,5-4 - impurificare foarte puternica, corespunzatoare zonei polisaprobe.
Si alti autori au adus completari in sistemul saprobiilor stabiliti de Kolkwitz-
Marsson,cum este cel al lui Sramek-Huseks (1956), care prevede introducerea
unor noi trepte dc saprobitate, prin subdivizarea celor existente, sau cel al lui
Fyerdinstad (1950, 1904), care a elaborat un sistem sinecologic de stabilire a
calitatii, bazat pe componentele biocenozelor bentale (fitobentos si
microorganisme). S-au mai ocupat de evaluarea gradului de curatenie a
ecosistemelor acvatice pe baze biologice Patrik (1958), Hawkes (1956), Wurtz
(1955), Bek (1955), Huet (1955), Thomas (1944), Brinley (1942), Wuhreman
(1951) s.a
Marcoci (1966) a evidentiat faptul ca structura populatiilor de viermi oligocheti
reflecta starea de calitate a apei, stabilind, in acest mod, variatia gradului de
impurificare.
Malacea (1969) considera ca si alte grupe de organisme (cum sunt, spre exemplu,
larvele de chironomidc) pot fi folosite pentru stabilirea gradului de saprobitate,
dar considera metoda orientativa, deoarece multiple modificari ale conditiilor de
mediu produse in urma poluarii apei, intensitatea acestor modificari nu poate fi
oglindita decat de un numar corespunzator de reactii specifice, pe care nu le poate
poseda un singur grup de organism.

~ 10 ~

In afara de metoda saprobiilor, bazata pe analiza structurii populatiilor
(speciilor),aprecierea starii de calitate a ecosistemelor se poate face folosind
metode fiziologice, in acest sens, metoda bazata pe schimburile de oxigen
(metoda consumului biochimic de oxigen CBO
s
),
prin care se determina cantitatea de materii oxidabile din apa sau metoda
bilantului de oxigen folosindu-se sticlutele albe si negre prin care se poate
cunoaste activitatea fotosintetica, deci bilantlul oxigenului din bazin, parametru
important pentru determinarea functionarii ecosistemului, sunt metode utilizate
frecvent.
Chase Palmer (1911) a realizat clasificarea apelor de suprafata din punct de
vedere a gruparii ionilor (expimati in procent-echivalent) ce se gasesc in apa in 5
clase:
clasa I cuprinde apele alcaline;
clasa a II-a contine ape neutre,
clasa a III-a include apele dure,
clasa a IV-a reprezentata de ape sarate,
clasa a V-a apele acide
O alta clasificare realizata de V.A. Sulin (1948) a condus la 4 tipuri de ape de
suprafata in functie de raporturile intre anioni si cationi, si anume:
tipul I caracterizat de apele sulfato- sodice,
tipul II reprezentat de apele hidrocarbonato-sodice,
tipul III reprezentat de apele cloruro- magneziene,
tipul IV reprezentat de ape cloruro-calcice.

~ 11 ~

Aprecierea calitatii apelor.
Indicatorii biologici pentru poluarea cu substante anorganice
In general, poluarea acuta a apelor cu substante minerale este pusa in
evidenta prin absenta totala a organismelor. Exista specii carc au anumita
rezistenta fata de ionii metalelor grele, ceea ce nu inseamna ca pot realiza
densitati numerice mari in asemenea conditii. Din aceasta cauza, nu sunt
considerate specii indicatoare.Se cunosc organisme indicatoare pentru poluarile
cu fier, calciu, clorura de sodiu, hidrogen sulfurat si compusi ai sulfului, pentru
poluarile cu petrol.
I ndicatorii pentru fier sunt bactcriiIc feruginonse (f'erobacteriilc) si unele
protozoare (Trachelomonas hispida, Antophisa vegetans).
Pentru hidrogenul sulfurat si compusii sulfului, exista serie de bacterii
(sulfobacterii incolore, sulfobacterii rosii, sulfobacterii verzi) si unele ciliate
(Plagiophvla nasuta, Lagynus elegans, Saprodinium dentatum, Pelodinium
renifortne).
Pentru calciu, sunt algele Vaucheria deboryana, Chaetophora elegans, iar dintre
macrofite Potamogeton, Ranunculus, Ceratophyllum, Elodea canadensis si unele
larve de lepidoptere (Pericama decipens, P. trifasciatd).
Pentru clorura de sodiu, sunt specifice organismele halofile, intre care
diatomeele Navicula longirostris, Nitzschia apicullata, Navicula sal inarum,
N.minuscula., si specia cea mai caracteristica pentru apele saline Artemia salina.
Metodele biologice reprezinta deci modalitatea prin care, cunoscand
particularitatile ecologice ale speciilor de plante si animale acvatice din
ecosistemele acvatice continentale (ape curgatoare si lacuri), structura populatiilor
in raport cu factorii de mediu, se poate stabili gradul de curatenie al apei.

~ 12 ~

Tipuri de indicatori biologici utilizati in saprobiologie
In practica de protectie a apelor, informatiile despre structura morfologica a albiei
bazinului acvatic, conditiile hidrologice, regimul termic, conditiile fizico chimice
ale apei, etc, sunt importante, dar ceea ce intereseaza mai mult este starea de
calitate a apei, adica gradul ei de impurificare, (respective de curatenie).
Cel mai important tip de poluare este cea chimica, indeosebi cea produsa de
materia organica.
Acest tip de poluare este caracterizata prin:
1 Dezoxigenarea apei
2 Aparitia unor substante toxice
3 Modificari ale pH-ului
4 Modificari ale caracterelor organoleptice
5 Cresterea turbiditatii

Apele impurificate cu materii organice sunt populate cu specii de
organisme care valorifica resursele de hrana respective si care, in decursul
dezvoltarii lor, s-au adaptat la conditii de mediu unilaterale. Aceste organisme
reflecta tocmai conditiile respective si deci intregul complex de factori enumerati.
Speciile acestea poarta numele de indicatori biologici sau specii conducatoare
care caracterizeaza pozitiv gradul de incarcare a apei cu substante organice.
Avand in vedere ca aceste substante isi manifesta actiunea lor nociva indirect,
prin produsii lor de descompunere biochimica si prin scaderea oxigenului dizolvat
din apa, se intelege ca nu pot exista indicatori biologici pentru toate substantele
organice, ci numai pentru cele biodegradabile.
I ndicatorii biologici care caracterizeaza pozitiv gradul de curatenie al
apei reprezinta o a doua categorie de organisme. Acestia se pot dezvolta doar in
ape curate, in sensul de ape naturale, cu o compozitie fizico-chimica normala,
deci in ape care contin cantitati foarte mici de substante organice si care in mod
practic, sunt lipsite de substante toxice.
Aceste doua categorii de indicatori biologici poseda o caracteristica
comuna: ele au o valenta ecologica mica, fiind stenobionte. Cu alte cuvinte, nu
pot suporta decat variatii mici ale conditiilor de mediu.

Speciile indiferente reprezinta o a treia categorie de organisme vegetale si
animale. Acestea sunt organisme mai putin sensibile fata de variatiile conditiilor
de mediu si se pot intalni atat in ape curate cat si in cele poluate cu materii
organice. Ele pot suporta oscilatii mari ale factorilor fizico-chimici ai apei.
Aceste specii au o valenta ecologica mare reprezentand organisme euribionte.
Desi nu fac parte dintre indicatorii biologici , in sensul aratat mai sus, desi sunt
specii ubicviste, aceste forme euribionte pot da in anumite imprejurari informatii
importante asupra gradului de saprobitate al apei. Impreuna cu speciile
indicatoare, ele formeaza biocenoze caracteristice , ocupand anumite verigi in
reteaua complexa a circulatiei materiei si energiei. Cunoscand deci, modul de
asociere al diferitelor specii si rolul lor in lantul trofic, se pot trage concluzii
importante asupra conditiilor fizico-chimice ale ecosistemului acvatic.







~ 13 ~

Numai cand numarul speciilor indicatoare dintr-o anumita portiune a raului este
foarte ridicat (lucru care se intampla numai in poluari organice puternice sau in
ape foarte curate), se poate pune un diagnostic cert asupra starii de calitate a apei.
De regula, pe langa speciile indicatoare, trebuie sa se ia in consideratie intreaga
biocenoza, mai cu seama cand este vorba de poluari organice de mica intensitate,
unde abunda speciile indiferente.
Datorita cantitatilor mari de hrana, zonele incarcate cu materii organice
ofera conditii trofice favorabile pentru numeroase specii de bacterii saprofite. La
randul lor, bacteriile saprofite intra in spectrul trofic al anumitor forme
bacteriovore (protozoare, rotiferi, etc.), si anume al celor care pot suporta
conditiile respective de mediu. Din aceasta cauza, intr-o zona poluata organic,
alaturi de bacterii ca Sphaerotilus natans, Beggiatoa alba, etc, care reprezinta
specii indicatoare pentru ape impurificate, prezenta unor ciliate (Colpidium
colpoda, Chilodonella cucullus, Glaucoma pyriformis) si a unor rotiferi (Rotaria
rotatoria) nu este intamplatoare, ci este tocmai consecinta existentei unor
anumite relatii trofice.
In ceea ce priveste substantele anorganice, nu se cunosc specii indicatoare
decat pentru clorura de sodium (specii halobionte), calciu, fier si hidrogen
sulfurat. Aceste organisme sunt adaptate unor ape incarcate cu substantele
respectice , care , prin urmare caracterizeaza pozitiv acest tip de poluare, desi, ele
nu dovedesc intotdeauna o poluare antropica, ci pot indica doar prezenta anumitor
substante chimice in cantitate mare, indiferent de provenienta lor.
Pentru substantele toxice nu poate fi vorba de indicatori biologici, deoarece
acestea nu pot fi carecterizate decat negative.
Ceea ce trebuie subliniat in legatura cu indicatorii biologici ai poluarii cu
substante organice putrescibile este faptul ca organismele respective exista in
mod obisnuit in diferite regiuni ale cursurilor naturale de apa, unele in portiuni
curate, iar altele in anumite zone cu conditii asemanatoare celor saprobe, si
anume in locurile cu ape stagnante in care se depune detritusul organic. Se creaza
astfel microbiotopi, in care au loc procese intense de descompunere biochimica a
materiei organice si in care se pot dezvolta, in mod sporadic si in numar redus,
organisma caracteristice apelor impurificate. De aceea, numai prezenta in numar
mare a acestor specii de organisme constituie o dovada certa de poluare a unei
ape. De altfel aceasta deriva si din al doilea principiu al lui Thienemann, care
arata ca, cu cat conditiile de mediu sunt mai indepartate de normal, mai
unilaterale, cu atat numarul speciilor scade iar al indivizilor creste.
Din cele aratate mai sus reiese ca analiza biologica a apelor se bazeaza pe
totalitatea reactiilor de raspuns ale organismelor fata de conditiile de mediu,
rezultanta finala concretizandu-se printr-o selectie a acestor organisme, de unde o
anumita componenta calitativa si cantitativa a biocenozei respectiva.
Fata de analiza chimica, analiza biologica are unele avantaje si dezavantaje.
Avantajul cel mai important consta in valoarea ei retrospective. Daca analiza
chimica da informatii asupra unor caracteristici ale apei, valabile numai pentru
momentul prelevarii probelor, analiza biologica furnizeaza date medii care
oglindesc situatia din trecut pe o perioada indelungata de timp. Cu alte cuvinte
analiza biologica poate da informatii despre poluarea istorica. Acest avantaj este
consecinta asa numitei inertii biologice ce caracterizeaza materia vie. Reactia de
raspuns a unui organism fata de factorii de mediu (temperature oxigen pH,
turbiditate, concentratii ridicate ale unor compusi chimici, etc.), nu are loc imediat
ci se petrece intr-o perioada de timp mai indelungat, perioada care depinde de
valoarea cantitativa si calitativa a acestor factori precum si de valenta ecologica a
speciiei respective.


~ 14 ~

I ndicatorii fizici ai apelor

Turbiditatea apei este data de particule foarte fine aflate in suspensie, care nu
sedimenteaza in timp. Determinarea turbiditatii se poate face calitativ,
semicantitativ si cantitativ.
Radioactivitatea apei este proprietatea acesteia de a emite radiatii permanente
alfa, beta sau gama.
Concentratia ionilor de hidrogen. pH-ul apelor naturale este cuprins intre 6,5 -
8. Concentratia ionilor de hidrogen din apa, reprezinta un factor important care
determina capacitatea de reactivitate a apei, agresivitatea acesteia, capacitatea
apei de a constitui medii pentru dezvoltarea diferitelor organisme etc.
Alcalinitatea apei este data de prezenta bicarbonatilor, carbonatilor alcalini,
alcalino-terosi si a hidroxizilor.
Aciditatea apei este determinata de prezenta bioxidului de carbon liber, a acizilor
minerali si a sarurilor acizilor tari cu bazele slabe. Aciditatea surselor naturale de
apa este foarte putin posibila, prezenta ei indicand o poluare cu ape reziduale.


I ndicatorii chimici ai apelor
.
Indicatori ai regimului de oxigen.
Oxigenul este un gaz solubil dizolvat in apa sub forma de molecule O2, care
conditioneaza existenta marii majoritati a organismelor acvatice. Apa care se afla
in contact cu aerul atmosferic contine oxigen dizolvat, in timp ce apa subterana
contine foarte putin oxigen. Solubilitatea oxigenului in apa depinde de presiunea
atmosferica, temperatura aerului, temperatura si salinitatea apei.
Continutul in oxigen al apei raurilor provine din:
> reabsorbtia oxigenului din atmosfera la suprafata apei prin difuzie lenta
sau prin contact energic
> fotosinteza
> consumul biochimic de oxigen pentru biodegradarea materiilor organice
poluante.

Din grupul de indicatori ai oxigenului fac parte:
- oxigenul dizolvat (OD);
-consumul chimic de oxigen (CCO) ;
-consumul biochimic de oxigen (CBO);
-carbonul organic total (COT);

Oxigenul dizolvat (OD) este cel mai important parametru de calitate al apei din
rauri si lacuri.Continutul de oxigen din apele naturale trebuie sa fie de cel putin 2
mg/l, in timp ce in lacuri, in special in cele in care functioneaza crescatorii de
peste, continutul de oxigen dizolvat trebuie sa fie de 8 - 15 mg/l.





~ 15 ~

Consumul biochimic de oxigen (CBO) reprezinta cantitatea de oxigen, in mg/l,
necesara pentru oxidarea substantelor organice din ape, cu ajutorul bacteriilor.
Mineralizarea biologica a substantelor organice este un proces complex, care in
apele bogate in oxigen se produce in doua trepte.

In prima treapta se oxideaza in special carbonul din substratul organic (faza de
carbon), iar in a doua faza se oxideaza azotul(faza de nitrificare).

Consumul chimic de oxigen (CCO) Deoarece CBO5 necesita un timp de cinci
zile pentru determinare, pentru a depai acest neajuns se utilizeaza metode de
oxidare chimica diferentiate dupa natura oxidantului i a modului de reactie. Se
utilizeaza doua tipuri de indicatori:
> CCOMn care reprezinta consumul chimic de oxigen prin oxidare cu
KMnO
4
in mediu de H
2
SO
4
. Acest indicator se coreleaza cel mai bine
cu CBO5, cu observatia ca sunt oxidate in plus i cca 30-35% din
substantele organice nebiodegradabile.
> CCOCr care reprezinta consumul chimic de oxigen prin oxidare cu
K
2
Cr
2
O
7
in mediu acid. Acest indicator determina in general 60-70%
din substantele organice, inclusiv cele nebiodegradabile.

Carbonul organic total (COT) reprezinta cantitatea de carbon legat in materii
organice i corespunde cantitatii de dioxid de carbon obtinut prin oxidarea totala
a acestei materii organice. Se utilizeaza pentru determinarea unor compui
organici aromatici, a caror randament de oxidare nu depaete 60% cu metodele
prezentate anterior. Pentru determinarea acestora se utilizeaza oxidarea catalitica
la temperaturi ridicate (800-11000C).

Din punct de vedere chimic exista mai multe criterii de grupare a compusilor
care definesc conditiile de calitate ale apelor, diferentiate dupa:
-natura acestora (structura chimica);
-forma sub care se gasesc in mediul acvatic (solubilizat, suspensii, coloizi,
absorbiti/adsorbiti in sedimente sau suspensii, bioacumulati de catre biocenoze,
sub forma libera sau complexati);
-efectul toxic (indicatori generali/specifici de poluare);
-proprietati (persistenta, toxicitate, bioacumulare, efecte mutagene,
teratogene, cancerigene);
-rolul jucat in ecosisteme acvatice (regim de oxigen, salinitate, nutrienti,
capacitate de tamponare, metale grele, micropoluanti organici).



~ 16 ~

Concluzie.


Analiza diversitatii biologice, deseori, prezinta unica posibilitate de obtinere
a datelor veridice despre schimbarile produse in ecosistemele naturale in conditiile
intensifcarii factorilor antropici. Monitorizarea calitatii ecosistemului acvatic
presupune efectuarea unor investigatii repetate in intervale stabilite de timp.
Exista multiple metode de biomonitorizare a calitatii apei in baza diferitor grupe
de hidrobionti. In dependenta de gradul de poluare al ecosistemelor, organismele
vii au o valenta ecologica variata, exprimandu-se cat la nivel de specie atat si la
nivelul structurii si starii functionale a populatiilor lor.
Monitorizarea biocenozelor acvatice prezinta un tablou relativ clar al starii
ecologice a ecosistemului acvatic cercetat, si poate demonstra daca acesta poate
asigura sau nu un habitat viabil si conditii adecvate de trai pentru biodiversitatea
acvatica. Unele specii sunt foarte sensibile la poluare si
nu pot supravietui in apa degradata, altele sunt mai tolerante la inrautatirea
mediului de viata. Intrucat sensibilitatea lor difera de la specie la specie, aceste
organisme sunt indicatori veritabili ai calitatii apei.
Obiectivele principale ale saprobiologiei constau in determinarea calitatii
ecosistemului acvatic, prin utilizarea indicilor ecologici analitici si sintetici pentru
organismele vii care populeaza ecosistemul dat, valorile carora pun in evidenta
comunitatile speciilor de organisme tolerante, respectiv intolerante la infuenta
factorilor poluanti.
Prin intermediul procesului de monitorizare al organismelor este posibila
evidentierea si delimitarea sectoarelor degradate ale ecosistemului acvatic analizat
si stabilirea ordinii prioritare de ameliorare a situatiei acestuia.
Trebuie de retinut ca metoda saprobiilor explica starea de calitate numai in raport
cu incarcarea cu substanta organica a apei, factor care, in functie de calitatea si
cantitatea substantelor organice, determina structura populatiilor, prezenta sau
absenta unor specii, cantitatea mai mica sau mai mare a acestora.
Metoda saprobiilor si aplicarea ei in evaluarea starii ecosistemelor este deosebit
de importanta pentru ca reprezinta unicul indicator care reflecta structura vietii
din ape. Numai asa se poate aprecia, in functie de biodiversitate, cate specii au
disparut, cate au mai ramas, cat de grav este afectat mediul inconjurator.
Desigur, metodele biologice nu sunt deosebit de precise, nu pot fi cuprinse in
formule matematice absolute si nu pot preciza cantitatea si calitatea poluantului,
ci doar cfectul acestora, si nu in momentul prelevarii probei, ci ca rezultat al unei
perioade indelungate de presiune a poluarii sau, dimpotriva, a scaderii sau
eliminarii acestei presiuni. De aceea, pentru a avea situatie cat mai exacta a
calitatii ecosistemelor, a cauzelor (deci a tipului si cantitatii poluantilor), metodele
biologice trebuie insotite de determinarile chimice.

~ 17 ~

Bibliografie



~ 18 ~







BIBLIOGRAFIE


~ 19 ~