PROIECT PENTRU CERTIFICAREA COMPETENŢELOR PROFESIONALE

PENTRU OBŢINEREA CERTIFICATULUI DE CALIFICARE PROFESIONALĂ

NIVELUL 3

CALIFICAREA: TEHNICIAN ECOLOG ŞI PROTECŢIA CALITĂŢII MEDIULUI

Candidat : Profesor îndrumător:

Prof. Chirca Valeria
Clasa a XII-a G
AN ŞCOLAR 2018 – 2019

1
 TEMĂ PROIECT

Controlul calităţii apei naturale de suprafata– lacul de acumulare

IONESTI
1.

Determinarea SO42-
2. Determinarea pH-ul
3. Determinarea alcalinităţii
4. Determinarea turbidităţii

2
 CUPRINS

pagini

Capitolul I ARGUMENT ……………………………….................................................1-2

Capitolul II 2.1 APA : Generalităţi‚ Importanţă..............................................................3-4

2.2. Poluanţii apei………………………………………………..............................4-5

2.3. Surse de poluare a apei……………………………………..............................5-6

2.4. Influenţa poluanţilor apelor asupra mediului……………...........…..............6-7

2.5. Modul de dispersie a apelor poluate……………………….............................7-8

Capitolul III LEGEA PROTECŢIEI MEDIULUI…………………….........…….........9-11

Capitolul IV PRELEVAREA PROBELOR DE APĂ

4.1. Pregătirea materialului pentru recoltare………………...............................12

4.2. Tehnica recoltării probelor de apă…………………......................….......12-13

4.3. Conservarea probelor de apă……………………......................................13-14

4.4. Transportul probelor de apă…………………………....................................15

Capitolul V CONTROLUL CALITĂŢII APEI

5.1. Determinarea SO42- ...................................................................................16-18

5.2. Determinarea pH-ul .…............................................................................19-20

5.3. Determinarea alcalinităţii..........................................................................21-22

5.4. Determinarea turbidităţii...........................................................................23-34

3
Capitolul VI Norme generale şi specifice de protecţia muncii în laborator .................25-26

Capitolul I
ARGUMENT

Apa este un factor important în echilibrele

ecologice, iar poluarea acesteia este o problemă
actuală cu consecinţe mai mult sau mai puţin grave
asupra populaţiei.
Prin poluarea apei, se înţelege alterarea
caracteristicilor fizice, chimice şi biologice ale apei,
produsă direct sau indirect de activităţile umane şi
care face ca apele să devină improprii utilizării
normale în scopurile în care această utilizare era posibilă înainte de a interveni alterarea.
Efectele poluării resurselor de apă sunt complexe şi variate, în funcţie de natura şi
concentraţia substanţelor impurificatoare. Rezolvarea acestor probleme ridicate de poluarea apei
se realizează prin tratare, prin care se asigură condiţiile necesare pentru consum.
Poluarea apelor poate fi naturală sau artificială. Poluarea naturală se datorează surselor de
poluare naturale şi se produce în urma interacţiei apei cu atmosfera, când are loc o dizolvare a
gazelor existente în aceasta, cu litosfera, când se produce dizolvarea rocilor solubile şi cu
organismele vii din apă. Poluarea artificială se datorează surselor de ape uzate de orice fel, apelor
meteorice, nămolurilor, reziduurilor, navigaţiei etc. Se poate vorbi şi despre poluare controlată şi
necontrolată. Poluarea controlată (organizată) se referă la poluarea datorată apelor uzate
transportate prin reţeaua de canalizare şi evacuate în anumite puncte stabilite prin proiecte.
Poluarea necontrolată (neorganizată) provine din surse de poluare care ajung în emisari pe
cale naturală, de cele mai multe ori prin intermediul apelor de ploaie.

4
 Poluarea normală şi accidentală reprezintă categorii de impurificare folosite pentru a
defini grupuri de surse de ape uzate. Poluarea normală provine din surse de poluare cunoscute,
colectate şi transportate prin reţeaua de canalizare la staţia de epurare sau direct în receptor.
Poluarea accidentală apare, de exemplu, ca urmare a dereglării unor procese industriale, când
cantităţi mari (anormale) de substanţe nocive ajung în reţeaua de canalizare sau, ca urmare a
defectării unor obiective din staţia de preepurare sau epurare.
Se mai poate vorbi şi despre poluare primară şi secundară. Poluarea primară apare, de
exemplu, în urma depunerii substanţelor în suspensie din apele uzate, evacuate într-un receptor,
pe patul acesteia. Poluarea secundară apare, de exemplu, imediat ce gazele rezultate în urma
fermentării materiilor organice depuse din substanţele în suspensie antrenează restul de suspensii
şi le aduce la suprafaţa apei, de unde sunt apoi transportate în aval de curentul de apă.
Astăzi, eforturile se îndreaptă spre controlul emisiilor de agenţi poluanţi, spre captarea
acestor agenţi şi spre condiţionarea lor într-o formă stabilă nedispersabilă. În acest scop se
urmăreşte: reducerea emisiilor de agenţi poluanţi, canalizarea şi captarea agenţilor poluanţi şi
tratarea deşeurilor şi eliminarea lor.
Acesta este argumentul pentru care am
considerat că este necesară o abordare a unei astfel de
teme, cu speranţa ca acesta să fie un început în mai
buna înţelegere a problematicii mediului.

5
 Capitolul II
2.1. Generalităţi, importanţa şi clasificarea Apei
Apa este cea mai raspândită substanţă compusă şi reprezintă trei sferturi din suprafaţa
globului terestru. Ca şi aerul, ea constituie factorul principal al menţinerii vieţii pe pământ.
În natură apa urmează un circuit neîntrerupt, trecând dintr-o stare de agregare în alta. Apa
se găseşte în atmosferă, în hidrosferă şi în sol, sub formă de :
- Ape meteorice , ce provin din evaporarea apelor de pe suprafaţa solului şi
condensarea vaporilor atmosferici sub formă de precipitaţii;
- Ape de suprafaţă: - ape curgătoare (râuri fluvii)
-ape stătătoare (lacuri, baraje, mări, oceane)
- Ape subterane care se clasifică după:
a) Gradul de mineralizare: - ape dulci (reziduu < 1g/l)
-ape minerale (reziduu > 1g/l)
b) Compoziţia chimică; ape bicarbonatate, ape carbonatate, ape
sulfatate, ape clorurate
c) Poziţia pânzei freatice:
- ape din pânza freatică;
- ape din pânza freaticăde adâncime medie;
- ape din pânza freatică; de mare adâncime;
Apa este un compus chimic, H2O, care conţine în acelaşi timp şi alte substanţe; cantitatea
şi calitatea acestora depind de traseul şi de materialele prin care curge apa.
Apa este un solvent excelent, deci conţine multe materiale dizolvate: apa evaporată este
apa pură, distilată, dar apa sub formă de ploaie absoarbe dioxid de carbon din atmosferă, iar în
timp ce curge pe pământ cară nisip, substante organice, poluanţi, etc.
Atunci cand apa trece prin diverse straturi de pamant, ea se curaţă, întrucât curgerea este
foarte lentă, iar solul reţine majoritatea impurităţilor.

6
 În acelaşi timp, apa dizolvă însă o parte a mineralelor din care este compus solul. Acest
proces, prin care apa devine bogată în săruri, continuă până când apa revine în mări sau oceane.
Apa naturală (apa brută) nu este niciodată pură.
Apele naturale se clasifică, după compoziţia chimică a sărurilor care predomină, în:
• Ape calcaroase, care conţin săruri de calciu
• Ape feruginoase, care conţin hidroxid de fier
• Ape alcaline, care conţin carbonaţii alcalini şi alcalino-pământoşi
• Ape sulfatate, care conţin sulfaţi de calciu şi de magneziu
Compoziţia apelor curgătoare depinde de constituţia geologică a bazinului prin care curg,
dar şi de natura afluenţilor - ape de canal, ape reziduale.
În mod natural, apa unui curs de apă suferă un proces complex fizico-chimic, biologic şi
bacteriologic- numit autoepurare – în urma căruia împurificarea organică se reduce treptat, în
aval de sursa impurificatoare.
Capacitatea de autoepurare a unui curs de apă depinde de:
• Resursele sale de oxigen - care sunt reprezentate de aerul atmosferic şi de
condiţiile de scurgere, care favorizează dizolvarea oxigenului în apă;
• Consumul de oxigen provocat de impurificarea organică – reprezintă necesarul de
oxigen pentru desfăşurarea reacţiilor biochimice de oxidare, a substanţelor organice
impurificatoare, ce se petrec la nivelul celulei bacteriene.
Dacă consumul de oxigen depăşeşte resursele de oxigen ale cursului de apă, autoepurarea
naturală este anulată.
Procesul natural de autoepurare este împiedicat dacă apele curgătoare primesc afluenţi a
căror impurităţi depăşesc anumite limite.
Apa este o resursă naturală esenţială cu rol multiplu în viaţa economică.

2.2. POLUANŢII APEI

Substanţele poluante introduse în ape din surse naturale şi artificiale sunt numeroase,
producând un impact important asupra apelor de suprafaţă şi subterane.

7
 Prejudiciile aduse mediului de substanţele poluante pot fi grupate în două mari categorii:
prejudicii asupra sănătăţii publice şi prejudicii aduse unor folosinţe (industriale, piscicole,
navigaţie, etc.). Substanţele poluante pot fi clasificate, după natura lor şi după prejudiciile aduse,
în următoarele categorii:
- substanţele organice, de origine
naturală sau artificială, reprezintă pentru apă
poluantul principal. Cele mai importante
substanţe organice de origine naturală sunt
ţiţeiul, taninul, lignina, hidraţii de carbon,
biotoxinele marine ş.a.
- substanţele anorganice, în suspensie
sau dizolvate sunt mai frecvent întâlnite în apele
uzate industriale. Dintre acestea se
menţionează, în primul rând, metalele grele
( Pb, Cu , Zn , Cr ), clorurile, sulfaţii etc. Sărurile anorganice conduc la mărirea salinităţii apelor,
iar unele dintre ele pot provoca creşterea durităţii.
- materialele în suspensie, organice sau anorganice, se depun pe patul emisarului formând
bancuri care pot împiedica navigaţia, consumă oxigenul din apă dacă materiile sunt de origine
organică, determină formarea unor gaze urât mirositoare. Substanţele în suspensie plutitoare, cum
ar fi ţiţeiul, produsele petrolifere, uleiul, spuma datorată detergenţilor, produc prejudicii
emisarului.
- substanţele toxice, nu pot fi reţinute de instalaţiile de tratare a apelor şi o parte din ele
pot ajunge în organismul uman, provocând îmbolnăviri. Aceste materii organice sau anorganice,
câteodată chiar în concentraţii foarte mici, pot distruge în scurt timp flora şi fauna receptorului.
- substanţele radioactive, radionuclizii, radioizotopii şi izotopii radioactivi sunt unele
dintre cele mai periculoase substanţe toxice.Evacuarea apelor uzate radioactive în apele de
suprafaţă şi subterane prezintă pericole deosebite, datorită acţiunii radiaţiilor asupra organismelor
vii.
- substanţele cu aciditate sau alcalinitate pronunţată, evacuate cu apele uzate, conduc la
distrugerea florei şi faunei acvatice, la degradarea construcţiilor hidrotehnice, a vaselor şi

8
instalaţiilor necesare navigaţiei, împiedică folosirea apei în agrement, irigaţii, alimentări cu apă
etc

2.3. SURSE DE POLUARE A APEI

Sursele de poluare sunt în general aceleaşi pentru cele două mari categori de receptori :
apele de suprafaţă ( fluvii, râuri, lacuri etc. ) şi apele subterane ( straturi acvifere, izvoare etc. ) .
Impurificarea apelor de suprafaţă sau subterane este favorizată de următoarele elemente :
- starea lichidă a apei la variaţii mari de temperatură, ceea ce face ca ea să antreneze în
curgerea sa diferite substanţe impurificatoare ;
- apa e un mediu propice pentru realizarea a numeroase reacţii fizico-chimice (ca de
exemplu dizolvarea unor substanţe naturale sau artificiale, sedimentarea suspensiilor etc. ) ;
- faptul că în natură apa se găseşte sub forme diferite ( inclusiv gaze şi vapori ) îi măreşte
sensibil domeniul de aplicare ;
- apa este unul din factorii indispensabili vieţii pe pământ .
Sursele de poluare se pot împărţi în două categorii distincte:
- surse organizate care produc murdărirea în urma evacuării unor substanţe în ape prin
intermediul unor instalaţii destinate acestui scop, cum ar fi canalizări, evacuări de la industrii sau
crescătorii de animale etc.;
- surse neorganizate care produc murdărirea prin pătrunderea necontrolată a unor
substanţe în ape.
După acţiunea lor în timp, sursele de poluare pot fi :
- surse de poluare permanente;
- surse de poluare nepermanente;
- surse de poluare accidentale.
După modul de generare a poluării, sursele de poluare pot fi împărţite în:
- surse de poluare naturale;
- surse de poluare artificiale, datorate activităţii omului, care, la rândul lor, pot fi
subdivizate în ape uzate şi depozite de deşeuri.

9
 Referitor la apele subterane, sursele de impurificare provin din:
- impurificări cu ape saline, gaze sau hidrocarburi, produse ca urmare a unor lucrări
miniere sau foraje;
- impurificări produse de infiltraţiile de la suprafaţa solului a tuturor categoriilor de ape
care produc în acelaşi timp şi impurificarea surselor de suprafaţă;
- impurificări produse în secţiunea de captare, din cauza nerespectării zonei de protecţie
sanitară sau a condiţiilor de execuţie.

2.4. INFLUENŢA POLUANŢILOR APELOR ASUPRA

MEDIULUI

a) Substanţele organice
Substanţele organice de origine naturală (vegetală) consumă oxigenul din apă atât
pentru dezvoltare, cât şi după moarte. Lipsa oxigenului din apă are ca efect oprirea proceselor
aerobe printre care şi autoepurarea.
Fenolul este pentru peşti un toxic nervos, ei imprimă gust şi miros neplăcut cărnii
peştilor.
Detergenţii se plasează la suprafaţa apei sub formă de spumă şi împiedică autoepurarea
apei şi folosirea ei pentru irigaţii.
Pesticidele pot constitui cauza unor boli grave (cancer), tulburări neurologice, afecţiuni
ale glandelor endocrine.
b) Substanţele anorganice
Sărurile anorganice pot provoca creşterea durităţii, iar apele cu duritate mare produc
depuneri şi micşorează capacitatea de transfer a căldurii.
Clorurile, peste anumite limite, fac apa improprie pentru alimentare şi pentru irigaţii.
Metalele grele au acţiune toxică asupra organismelor acvatice, inhibând în acelaşi timp şi
procesele de autoepurare. Metalele grele produc intoxicaţii grave ale organismului uman:
 intoxicaţia cu plumb - duce la anemie, insomnie, iritabilitate, greaţă,

10
 gust metalic (absorbţia plumbului din apă este mai mică decât a celui prezent în aer);
 intoxicaţia cu mercur - are ca manifestări dureri de cap, ameţeli,
insomnie, oboseală, tulburări de memorie (absorbţia mercurului din apă este relativ mică).
Mercurul se cumulează în organism mai ales în rinichi şi ficat;
 intoxicaţia cu cadmiu - se manifestă prin afecţiuni ale rinichilor,
ficatului, cordului (absorbţia cadmiului din apă este mică);
Sărurile de azot şi fosfor produc dezvoltarea rapidă a algelor la suprafaţa apei.
c) Suspensiile
Atât suspensiile organice, cât şi cele anorganice se depun, formează bancuri care
împiedică navigaţia, consumă oxigenul din apă. Dacă substanţele în suspensie sunt numai de
natură organică, ele conduc la formarea de gaze rău mirositoare.
d) Substanţele radioactive
Evacuarea apelor uzate radioactive, în apele de suprafaţă şi subterane, prezintă pericole
deosebite datorită acţiunii radiaţiilor asupra organismelor vii. Radiaţiile pot acţiona din exteriorul
sau din interiorul organismului. Efectul biologic al radiaţiilor poate fi somatic (asupra sistemului
nervos central, gastrointestinal etc.) sau genetic (perturbări ale codului genetic prin mutaţii).
e) Produsele petroliere
Datorită nemiscibilităţii ţiţeiului cu apa, cea mai mare parte a lui se ridică la suprafaţă şi
formează o peliculă uleioasă împiedecând difuzia şi accesul aerului atmosferic în mediu acvatic
şi blocând aproape total asimilaţia clorofiliană şi respiraţia organismelor. Produsele petroliere dau
apei gust şi miros neplăcut, se depun pe diferite instalaţii, obturându-le, uneori chiar blocându-le,
colmatează filtrele pentru tratarea apei, sunt toxice pentru flora şi fauna acvatică, fac inutilizabilă
apa pentru alimentarea instalaţiilor de răcire, împiedică folosirea apei pentru irigaţii, agrement
etc.
f) Apele calde
Apele calde împiedică dezvoltarea normală a peştilor, pentru că apa caldă stă deasupra,
peştele se retrage la fund, zonă în care nu se produce dezvoltarea lui normală. O dată cu mărirea
temperaturii, concentraţia de oxigen devine mai mică şi viaţa organismelor este mai dificilă.

11
 2.5. MODUL DE DISPERSIE A APELOR POLUATE
Apa este un vector important al agenţilor poluanţi. Răspândirea acestora prin apă se face
cu o viteză mai redusă decât prin aer, deoarece circulaţia apei este mai înceată decât circulaţia
aerului datorată vânturilor. Apa este foarte importantă pentru echilibrele ecologice şi perturbarea
circuitului ei aduce prejudicii imediate în comunităţile ecologice. Caracteristicile apei ca agent
poluant sunt:
 poate dizolva multe substanţe nocive, mobilizându-le în loc să le lase pe locul de
producere;
 poate vehicula şi materiale mai dense, care în atmosferă s-ar depune uşor;
 prezintă condiţii favorabile pentru concentrări - fizice, chimice şi biologice ale
agenţilor poluanţi;
 fiind cea mai importantă substanţă pentru procesele biochimice, poluarea ei poate
influenţa în cel mai înalt grad întreaga textură a lanţurilor alimentare.
În ţara noastră, aproape toate unităţile industriale îşi evacuează apele uzate în emisarul
învecinat. Emisarul reprezintă apa de suprafaţă, curgătoare sau stătătoare, care colectează apele
reziduale provenite de la întreprinderile industriale sau apele menajere. Curenţii de apă au un
mare rol în dispersarea agenţilor poluanţi: în apele stătătoare, curenţii verticali şi orizontali au ca
efect o simplă amestecare, în apele curgătoare însă, fluxul de apă antrenează continuu,
unidirecţional şi dă o direcţie privilegiată dispersării agenţilor poluanţi, în masa de apă poluată
(efluentul), de-a lungul evoluţiei acesteia, de la punctul de emisie până la dispersia şi diluţia sa
completă, se disting trei zone principale: zona de jet, zona de tranziţie şi zona de dispersie.
Parametrii externi care influenţează evoluţia şi amestecul apelor poluate cu emisarul sunt
de natură hidrodinamică (curentul transversal sau coaxial din emisar şi vântul) şi termică
(procesele de transfer termic la interfaţa apă-atmosferă şi stratificarea termică a maselor de apă
aflate în repaus).

12
 În apele curgătoare, turbulenţa lor ajută la difuzia agenţilor poluanţi, încetineşte
sedimentarea şi accentuează aerarea. Apele freatice nu sunt ferite de poluare: unii poluanţi pot
difuza până la adâncimi de zeci şi sute de metri, infiltrându-se prin straturile de roci până la apele
subterane. Dacă poluanţii sub formă de suspensii întâlnesc în sol o barieră se opresc, poluanţii
sub formă de soluţii însă ajung cu uşurinţă până la apele freatice

Capitolul III
LEGEA PROTECŢIEI MEDIULUI
Protecţia apelor de suprafaţă şi subterane şi a ecosistemelor acvatice are ca obiect
menţinerea şi ameliorarea calităţii şi productivităţii naturale ale acestora, în scopul evitării unor
efecte negative asupra mediului, sănătăţii umane şi bunurilor
materiale.
Autoritatea centrală pentru protecţia mediului
elaborează, în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a
prezentei legi, reglementările privind:
a) normele tehnice referitoare la protecţia apelor şi a
ecosistemelor acvatice, inclusiv a populaţiei umane în cazul
poluărilor accidentale şi în context transfrontieră;
b) procedura de autorizare pentru exploatarea surselor
de apa şi a ecosistemelor acvatice, realizarea construcţiilor
hidrotehnice pentru lucrările de îndiguire şi regularizare a
cursurilor de apa, de irigaţii şi de desecare-drenaj;
c) standardele de emisie;
d) standardele de calitate a apelor;
e) cerinţele de evacuare, epurare a apelor uzate şi limitare a evacuării de efluenţi în ape.
Controlul respectării reglementarilor de protecţie a apelor şi a ecosistemelor acvatice este
organizat şi exercitat de către autorităţile de mediu, de ape, sănătate şi de alte autorităţi, potrivit
competentelor legale.
Autorităţile pentru protecţia mediului, pentru gospodărirea apelor, împreună cu
autorităţile navigaţiei, supraveghează şi controlează respectarea prevederilor şi aplică măsurile

13
legale privind protecţia apelor ca urmare a activităţilor de navigaţie, respectând convenţiile
internaţionale în domeniu la care România este parte.

Persoanele fizice şi juridice au următoarele obligaţii:

a) sa ceară acordul şi/sau autorizaţia de mediu pentru activităţile prevăzute în anexa nr. II
la prezenta lege. Sunt exceptate de la autorizare puţurile forate la adâncimi până la 50 m pentru
satisfacerea cerinţelor gospodăriilor individuale;
b) să respecte standardele de emisie şi de calitate a apelor, prevederile din acordul şi din
autorizaţia de mediu şi să pună la dispoziţie laboratoarelor autorizate, la termenele stabilite,
probele de apă pentru analiză;
c) să nu arunce şi să nu depoziteze pe maluri, în albiile râurilor şi în zonele umede,
deşeuri de orice fel şi să nu introducă în acestea explozibile, tensiune electrică, narcotice sau alte
substanţe periculoase;
d) să nu spele în apele naturale autovehicule, utilaje şi ambalaje care au în conţinut
uleiuri, combustibili lichizi, lubrifianţi, substanţe periculoase sau pesticide;
e) să execute toate lucrările de refacere a resurselor naturale, de asigurare a migrării
faunei acvatice şi de ameliorare a calităţii apei, prevăzute cu termen în acordul şi în autorizaţia de
mediu, şi să monitorizeze zona de impact;
f) să se doteze, în cazul deţinerii de nave, platforme plutitoare sau foraje marine, cu
instalaţii de stocare sau de tratare a deşeurilor, instalaţii de epurare a apelor uzate şi racorduri de
descărcare a acestora în instalaţii de mal sau plutitoare;
g) să amenajeze porturile cu instalaţii de colectare, prelucrare, reciclare sau neutralizare a
deşeurilor petroliere, menajere sau de altă natură, stocate pe navele fluviale şi maritime, şi să
constituie echipe de intervenţie în caz de poluare accidentală a apelor şi a zonelor de coastă;
Dispoziţii generale
Apele reprezintă o resursă naturală regenerabilă, vulnerabilă şi limitată, element
indispensabil pentru viaţă şi pentru societate, materie primă pentru activităţi productive, sursa de
energie şi cale de transport, factor determinant în menţinerea echilibrului ecologic.
Apele fac parte integrantă din patrimoniul public. Protecţia, punerea în valoare şi
dezvoltarea durabilă a resurselor de apă sunt acţiuni de interes general.

14
 Dreptul de folosinţă, cât şi obligaţiile corespunzătoare rezultate din protecţia şi
conservarea, resurselor de apă vor fi exercitate în conformitate cu prevederile prezentei legi, cu
excepţia apelor geotermale pentru care se vor adopta reglementări specifice.
Prevederile prezentei legi au ca scop:
a) conservarea, dezvoltarea şi protecţia resurselor de apă, precum şi asigurarea unei
curgeri libere a apelor;
b) protecţia împotriva oricărei forme de poluare şi de modificare a caracteristicilor
resurselor de apă, a malurilor şi albiilor sau cuvetelor acestora;
c) refacerea calităţii apelor de suprafaţă şi subterane;
d) conservarea şi protejarea ecosistemelor acvatice;
e) asigurarea alimentării cu apă potabilă a populaţiei şi a salubrităţii publice;
f) valorificarea complexă a apelor ca resursă economică şi repartiţia raţională şi
echilibrată a acestei resurse, cu menţinerea şi cu ameliorarea calităţii şi productivităţii naturale a
apelor;
g) apărarea împotriva inundaţiilor şi oricăror altor fenomene hidrometeorologice
periculoase;
Apa subterană poate fi folosită de proprietarul terenului, numai în măsura în care este
utilizata conform art. 9.
Stabilirea regimului de folosire a resurselor de apă, indiferent de forma de proprietate,
este un drept exclusiv al Guvernului, exercitat prin Ministerul Apelor, Pădurilor şi Protecţiei
Mediului, cu excepţia apelor geotermale. Apele din domeniul public se dau în administrarea
Regiei Autonome "Apele Române" de către Ministerul Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului,
în condiţiile legii.
Faza atmosferică a circuitului apei în natură poate fi modificată artificial numai de
Ministerul Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului şi de cei autorizaţi de acesta, în condiţiile
legii.
Normele speciale privind caracterul şi mărimea zonelor de protecţie sanitară se aprobă
prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului şi
a Ministerului Sănătăţii. Supravegherea calităţii apei potabile se asigură de către Ministerul
Sănătăţii. Activitatea de gospodărire unitară, raţională şi complexă a apelor se organizează şi se

15
 desfăşoară pe bazine hidrografice, ca entităţi geografice
indivizibile de gospodărire a resurselor de apă.

Capitolul IV
PRELEVAREA PROBELOR DE APĂ
Recoltarea probelor de apă este o etapă deosebit de importantă în desfăşurarea procesului
de analize fizico-chimice a apei, deoarece probele recoltate trebuie să fie reprezentative şi
totodată nu trebuie să introducă modificări în compoziţia şi calităţile apei datorită unei tehnici
defectuoase sau unor condiţii incorecte de pregătire a materialului.

4.1. Pregătirea Materialului Pentru Recoltare

Recoltarea apei pentru analiza fizico-chimică se face în flacoane de sticlă sau polietilenă
prevăzute cu dop rodat sau închise ermetic. Vasele de recoltare trebuie spălate foarte bine pentru a
îndepărta orice urmă de substanţe organice sau alte impurităţi care ar denatura compoziţia probei.
Spălarea se face cu amestec sulfocromic si detergenţi, apoi se clătesc bine cu apă de robinet, cu
apă distilată şi bidistilată şi în final se usucă.

4.2. Tehnica Recoltării Probelor De Apă

În momentul recoltării, flaconul se va clătii 2-3 ori cu apa ce urmează sa fie recoltată, apoi
NC umple cu apa de analizat până la refuz, iar dopul se va fixa în aşa fel încât să nu rămână hule
de aer în interiorul vasului. Modul cum se face recoltarea este în funcţie de sursa de apă, astfel:
a) din reţeaua de distribuţie apa se recoltează după ce s-a curăţat robinetul cu un
tampon curat, atât pe dinafară cât şi pe dinăuntru şi apoi s-a lăsat să curgă aproximativ 5 s apa
stagnată pe conductă;
b) în cazul distribuţiei intermitente, o probă se va recolta la primul jet de apă, pentru a
avea prima apă care circulă prin robinet şi a doua probă se va lua după 2 ore de curgere continuă;
c) din rezervoarele de înmagazinare, probele se vor recolta de la punctele de ieşire;

16
 d) din fântâni cu extragerea apei prin pompare, probele de apă se recoltează după o
pompare de minimum l0 s;
e) din fântâni cu găleata recoltarea se face introducându-se găleata la 10-30cm sub
oglinda apei şi apoi se toarnă apa în flaconul de recoltare;
f) din apele de suprafaţă, recoltarea din apele de suprafaţă se face fixând flaconul la un
suport special care-i conferă greutatea necesară pentru a pătrunde cu uşurinţă sub nivelul apei.
Recoltarea se face pe firul apei, unde este cea mai mare adâncime, în amonte de orice influenţă a
vreunui efluent şi în aval, unde se realizează amestecul complet al apei receptorului cu efluentul;
g) pentru apele reziduale se recoltează probe unice, medii şi medii proporţionale. Pentru
probele unice se face o singură recoltare fie din efluentul general sau din efluenţii pe secţii pentru
apele reziduale industriale, fie din efluenţii parţiali ai unui sector sau a unei instituţii pentru apele
fecaloid menajere.
Pentru probele medii se recoltează apa la intervale de 30-60 s în cantităţi fixe, amestecată
toată într-o sticlă comună. Pentru probele medii proporţionale se recoltează probele de apă la
intervale de timp de 30-60s în cantităţi variate, proporţional cu debitului efluentului şi se
amestecă toate într-o sticlă comună. Pentru recoltarea apelor de suprafaţă sau a apelor reziduale
se pot face recoltări continue, folosind un echipament automat care elimină eroarea introdusa prin
recoltările manuale.
Cantitatea de apă recoltată depinde de analizele care trebuie efectuate, aceasta variind
intre 500ml până la 201itri.
La prelevarea probelor de apă pentru determinările radiometrice şi radiochimice trebuie să
se ţină seama că:
 radioactivitatea din apă poate proveni din substanţe dizolvate,din substanţe în
suspensie sau din însuşi tritiul din compoziţia apei;
 date fiind cantităţile extrem de mici de substanţe radioactive care se pot afla în
apele poluate, se vor produce efecte microchimice (exp. adsorbite pe pereţii vasului de recoltare)
care vor falsifica rezultatele analizei;
 tot din cauza concentraţiei foarte mici la care se află radionuclizii în apa poluată,
separările chimice clasice ale elementelor corespunzătoare nu vor da totdeauna rezultatele
aşteptate.

17
 Pentru a împiedica adsorbţia radionuclizilor pe pereţii vasului de recoltare şi a vaselor de
prelucrare, acestea vor fi bine spălate şi se vor clăti cu apă acidulată (acid acetic).
După recoltare se procedează la separarea sestonului în scopul de a obţine rezultate
deosebite pentru substanţele radioactive dizolvate şi pentru cele în suspensie, apoi se procedează
la concentrarea radionuclizilor din probă. Aceasta se face:
 prin evaporarea apei şi astfel se reduce volumul probei;
 prin concentrarea radionuclizilor pe coloane schimbătoare de ioni;
 prin metode de concentrare electrochimică.

4.3. Conservarea Probelor De Apă

Un alt aspect important al procesului de recoltare este grija pentru conservarea probelor
pentru analiză, deoarece analiza apei are o valoare limitată dacă probele au suferit modificări
fizico-chimice sau biologice în timpul transportului sau păstrării, în general este indicat să treacă
un timp foarte scurt - de maximum 4 ore - între recoltare şi analiza probelor de apă.
Schimbările de temperatură şi presiune pot avea ca rezultat pierderea unor substanţe în
stare gazoasa(O2,CO2,H2S,Cl2,CH4),fapt pentru care este recomandă ca determinările de gaze să
se facă la locul de recoltare sau să se fixeze, tratându-se cu diverşi reactivi, astfel:
 pentru fixarea oxigenului dizolvat se adaugă 2ml clorură manganoasă 50% şi 2ml
amestec de IK 15% şi NaOH 35%, pentru 200ml apă;
 pentru hidrogenul sulfurat se adaugă 2ml acetat de cadmiu,sau acetat de zinc
5%, pentru 200ml apă.
Activitatea microbiană poate schimba balanţa
amoniac – nitriţi - nitraţi, sau poate descreşte conţinutul în
compuşi organici care se degradează rapid,de aceea pentru
conservarea formelor de azot şi a substanţelor organice în
genere, se recoltează apa separat în flacoane, în care s-au
introdus 2ml H2SO4 1:3, pentru 1 litru de apă (înainte de a fi
analizată proba de apă se neutralizează):
 pentru conservarea fenolilor se adaugă 0,5 g

18
NaOH, pentru un litru de apă.
 pentru ionii metalelor grele, se recomandă acidifierea probelor la pH înjur de 3,5
care are ca scop împiedicarea precipitării şi a reţinerii acestor ioni pe pereţii vasului în care se
face recoltarea.
Probele conservate trebuie ţinute la temperatura de 6°-10 0 C şi luate în lucru după cum
urmează:
 pentru apele curate, analizele se fac până la cel mult 72 ore din momentul
recoltării;
 pentru apele cu poluare medie, până la 48 ore din momentul recoltării;
 pentru apele poluate, până la 12 ore din momentul recoltării probei.
- pentru determinarea radioactivităţii:
 poloniu 210 se adaugă HC1 d= l,19 până la pH=2, durata de conservare 7zile;
 stronţiu 90 se adaugă 0,5mlHNO3, d=l,4 la l ml probă, durata de conservare 7
zile;
 potasiu 40 se adaugă HC1 d=l,19 până la pH=2, durata de conservare 7 zile;
- pentru determinarea caracteristicilor bacteriologice
Conservarea probelor pentru determinarea caracteristicilor bacteriologice se face prin
păstrare la temperatura de 2... .4°C, timp de max. 24 h.
- pentru determinarea caracteristicilor
biologice
Conservarea se face prin adăugarea de 10...12ml
soluţie formaldehidă la l ml probă. Proba conservată se
poate păstra max. 7 zile. Pentru menţinerea organismelor
animale microscopice probele se conservă prin adăugare
de 4 ml amestec 2+1 de glicerina fi alcool etilic.

4.4. Transportul Probelor

Flaconul cu probele de apa vor fi transportate în
ambalaj izoterm şi care să le ferească de loviri.

19
 Probele recoltate vor fi însoţite de o fişa de recoltare care trebuie să cuprindă Informaţiile
generale:
 numele şi prenumele persoanei care a făcut recoltarea;
 localitatea şi denumirea sursei de apă;
 folosinţa apei;
 data, ora şi locul unde s-a făcut recoltarea;
 scopul analizei;
- pentru apa recoltată din fântâni;
 caracterul fântânii (publice, particulare, dacă deserveşte una sau mai multe
gospodării);
 adâncimea până la oglinda apei şi grosimea stratului de apă;
 dispozitivul de scoatere a apei (cumpănă, roată, pompă etc.);
 felul construcţiei şi starea pereţilor fântânii;
 distanţa faţă de sursele de impurificare posibile (grajduri, latrine, depozite de
gunoi etc.) şi cum este amplasată fântâna faţa de sursele de impurificare (amonte sau aval);
 dacă apa se tulbură după ploi;
- pentru apa de suprafaţă:
 distanţa de la mal până la locul de unde s-a luat probă;
 adâncimea apei;
 natura geologică a terenului;
 condiţiile meteorologice în momentul recoltării şi cu 5 zile înainte;
 dacă locul recoltării este în amonte sau în aval de punctul de
deversare a vreunui efluent;
- pentru ape reziduale:
 se va specifica felul probei (unică, medie sau medie proporţională);
 la denumirea locului de recoltare se va indica întreprinderea, secţia, efluentul
(general sau parţial), teritoriul tributar canalizării.

20
 Capitolul V Controlul calităţii apei
1.Determinarea sulfaţilor din apă
Sulfaţii din apă se pot determina prin metoda gravimetrică, volumetrică şi turbidimetrică.
Metoda gravimetrică se foloseşte pentru concentraţii mai mari de sulfaţi, metoda turbidimetrică
este indicată pentru concentraţii mici de sulfaţi, iar metoda volumetrică este satisfăcătoare pentru
analiza curentă de sulfaţi.
a. Metoda gravimetrică
Principiul metodei: Sulfaţii sunt precipitaţi in mediu de HCl sub formă de sulfat de
bariu.
Reactivi:
- Roşu de metil 0,1%
- Soluţie de HCl 1:1
- Soluţie de BaCl2: se dizolvă 100 g BaCl2.2H2O într-un litru de apă distilată
- Soluţie de AgNO3 1% acidulată cu 1ml HNO3 conc.
Modul de lucru: Se iau într-un pahar Berzelius 250ml apă de analizat şi se neutralizează cu HCl
1:1 în prezenţă de roşu de metil 0,1% adăugându-se apoi un exces de 2ml HCl. Se încălzeşte la
fierbere şi se adaugă BaCl2 treptat până la precipitarea completă a sulfaţilor; adăugandu-se un
exces de 2ml BaCl2
Se agită uşor şi apoi se lasă pe baia de apă până la depunderea completă a precipitatului (3h).
După 12 ore se filtrează print-un filtru cantitativ şi se spală precipitatul cu apă fierbinte până la
îndepărtar-ea completă a ionilor de clor. Filtrul este calcinat până la masa constantă:

mgSO42-/dm3=

G1=10,5mg

mg SO42-/dm3= = =17,28mg/l

G2=11mg

mg SO42-/dm3= = =18,10mg/l

g = masa precipitatului de BaCl2, în mg

21
0,4115= echivalentrul unui mg BaCl2 în SO42-

b. Metoda turbidimetrică
Principiul metodei: Sulfaţii sunt precipitate sub formă de BaSO4 şi menţinuţi în suspensie.
Interferenţe: Culoarea şi turbiditatea pot interfera şi influenţa determinarea. Îndepărtarea lor se
face prin floculare cu clorură de aluminiu sau prin diluarea probei de apă.
Reactivi şi ustensile necesare:
- Agitator magnetic
- Spectrofotometru
- Lingură de metal calibrate cu care să se măsoare 0,25-0,35 g BaCl2
- Tampon I: se dizolvă 30 g MgCl2.6H2O, 5g CH3 –COONa.3H2O, 1g KNO3 şi 20 ml
CH3COOH în500 ml apă distilată şi se completează până la 1000ml apă distilată
- Tampon II: se dizolvă 30g MgCl2.6H2 O, 5g CH3-COONa.3H2O, 1 g KNO3 0,111 g
Na2SO4 şi 20 ml CH3COOH în 500ml apă distilată şi apoi se completează volumul până la
1000ml cu apă distilată.
- BaCl22H2O cristale
- Etalon pentru sulfat preparat din 1,4787g Na2SO4
Modul de lucru: Se ia o probă de 50ml de apă de analizat într-un pahar Erlenmayer de
250ml. Dacă proba conţine sulfaţi peste 15mg/dm3 se adauga 10 ml solutie tampon I, iar daca
sulfatii sunt sub 15 mg/ dm3 se adauga 10 ml solutie tampon II. Paralel se pregateste si o
proba martor folosind apa distilata in locul celei de analizat. Se agita proba de analizat cu
ajutorul unui agitator magnetic. Se adauga o lingura de cristale de BaCl2 si se porneste
cronometrul in acest moment. Cristalele trebuie sa se dizolve in max. 30 min. si sa nu adere
pe peretii vasului. Se agita timp de 1 min si apoi se citeste turbiditatea la un sectofotometru la
lungimea de unde de 240mm in cuve de 1 cm. Valoarea extinctiei se raporteaza la curba de
etalonare obtinuta cu ajutorul solutiilor etalon preparate conform schemei de mai jos:

Soluţie etalon ml 0 0.10 0,25 0,50 1,00 1,50 2,00 2,50

Apă distilată ml 50 49,90 49,75 49,50 49,00 48,50 48,00 47,50
Tampon I ml 0 0 0 0 10 10 10 10
Tampon II ml 10 10 10 10 0 0 0 0
Conc. mg 0 2 5 10 20 30 40 50

22
 SO42/dm3
Am lucrat în laborator numai metoda gravimetrică.

2.Determinarea pH-ul apei naturale

pH-ul apei naturale variaza puţin faţă de pH-ul neutru datorita prezenţei CO2 ,
bicarbonatilor si carbonatilor. Apele dure au pH-ul mai ridicat comparativ cu apele moi.
Principiul metodei consta in introducerea unui indicator si se compara cu scara de
etalonare sau cu discuri colorate ce corespund la diferite valori ale pH-ului.
Am utilizat scara de etalonare iar pentru probele analizate culoarea obţinută prin
comparaţie s-a înscris în eprubeta 12-13 ceea ce înseamnă un pH aproximativ 8,1 alcalinitate.
Am determinat pH –ul cu phmetru şi la 2 citiri consecutive am obţinut
valoarea 8,deci apa de analizat este putin alcalina.

3. Determinarea alcalinităţii apei

Alcalinitatea apei este dată de prezenţa bicarbonaţilor, carbonaţilor alcalini,
alcalino-terosi ṣi a hidroxizilor.
Principiul metodei constă în neutralizarea unei cantităţi din apa de analizat cu un
acid diluat în prezenţă de indicator.
Alcalinitatea determinata în prezenţa fenolftaleinei (pH=8.2) este alcalinitatea
permanenta si este data de bazele libere ṣi de carbonaţii alcalini.
NaOH+HCl --> NaCl+H2O
K2CO2+ HCl -->KHCO3+KCl
Alcalinitatea determinată în prezenţa metil-oranjului (pH=4.4) constituie
alcalinitatea totală ṣi este dată de bazele libere, carbonaţii ṣi bicarbonaţii alcalini:
NaOH+HCl --> NaCl+H2O
K2CO2+ HCl -->KHCO3+KCl
Mod de lucru: se iau 100 ml apă de analizat ṣi se introduc intr-un pahar de titrare,
peste care se adaugă 2 picaturi de fenolftaleină. Dacă nu apare coloraţia roz, alcalinitatea

23
permanentă este 0. Proba se titreaza cu HCl 0.1 N până la incolor ṣi se obţine alcalinitatea
permanentă.
Calcule:
ml HCl/dm3=V*f unde:V-volumul de HCl folosiţi la titrare
f-factorul soluţiei de HCl.
Am luat 2 probe si am titrat in prima proba cu 0,5ml HCl si cu 0,6 si apoi am facut
media aritmetica a celor 2 probe. Ma=0,5+0,6=0,55 ml HCl folositi in titrare
ml HCl/dm3=0,55*1=0,55 ml HCl/dm3

4. Determinarea turbidităţii

Turbiditatea este data de particulele foarte fine aflate in suspensie, care nu

sedimenteaza in timp. O apă tulbure ete refuzata de consumator ṣi reprezinta un risc
epidemiologic, deoarece particulele in suspensii pot constitui un suport nutritivi pentru germeni.
Pentru a se pune in evidenţă turbiditatea, se are in vedere proprietatea opusă,
limpezimea sau transparenţa.
Ca unitate de măsură, începând din 1975, a fost introdusă suspensia-formazin,
preluată din standardul american. Unitatea de măsură a fost numită TE/F. In SR EN ISO 7027,
unitatea de măsură pentru apele naturale nepoluate este FNU (FNU=NTU=TE/F).
Metode de determinare a turbidităţii
 Metode semicantitative  masurarea turbiditatii folosind un tub de evaluare a
transparentei
 Metode cantitative
 Metode calitative  se exprima prin calificative: opac, tulbure, aproape
limpede, limpede

Capitolul VI

24
 NORME GENERALE ŞI SPECIFICE DE PROTECŢIA
MUNCII ÎN LABORATOR

În laboratoarele de tehnici de laborator, ca în orice laborator de chimie, există o serie de

pericole ce trebuie limitate. Principalele pericole care ameninţă pe cel ce lucrează în laborator
sunt:
 Intoxicaţiile - substanţele toxice putând pătrunde pe cale bucală, respiratorie sau
prin piele;
 Arsuri ale pielii, ochilor, cu substanţe corozive;
 Răniri cu cioburi de sticlă, piese de metal, etc;
 Incendii, explozii, arsuri cu flacără;
 Electrocutarea – se datorează contactului corpului omenesc cu curentul electric şi
pot apare ca urmare a montării defectuoasă a aparaturii electrice, lipsa legării cu pământul, prize
defecte, cordoane neizolate etc.
Pentru prevenirea acestor pericole trebuie respectate următoarele măsuri:
 Orice substanţă cu care se lucrează se consideră în principiu toxică şi se va evita
pătrunderea ei în organism;
 Nu se mănâncă în laborator, nu se pun alimente pe masa de lucru, înainte de a
mânca, mâinile se spală cu apă şi cu săpun;
 Se va evita inhalarea de vapori sau de gaze degajate în reacţiile efectuate. Aceste
reacţii se vor efectua sub nişă;
 Pentru protejarea ochilor se vor folosi ochelari de protecţie atunci când este
cazul;
 Nu se va lucra, pe cât este posibil, cu cantităţi mari de substanţe inflamabile;
 Substanţele inflamabile vor fi ferite de sursele de foc;
 Nu se vor plasa solvenţii inflamabili în apropierea substanţelor ce se pot
autoaprinde (Na, K, hidruri metalice, compuşi organo-metalici, fosfor alb, etc.);
 La manevrarea substanţelor corozive (acizi conc., alcalini etc.) se vor folosi
ochelari, mănuşi, şorţuri şi cizme de protecţie;

25
  Nu se vor folosi instalaţii electrice improvizate. Aparatele electrice vor fi legate
obligatoriu la centura de împământare;
 Se va evita purtarea în laborator a hainelor confecţionate din fibre sintetice.
Trusa medicală de laborator trebuie să conţină:
 Soluţie 2% acid acetic 250ml;
 Soluţie 2% bicarbonat de sodiu 250ml;
 Soluţie 4% acid boric 50ml;
 Alcool etilic 70% l00 ml;
 Tinctură de iod l00 ml;
 Permanganat de potasiu 5% 50ml;
 Un flacon bioxiteracor sau jecolan pentru arsuri.

Bibliografie

26
“Analiza factorilor de mediu”, Editura Conphys, Rm. Vâlcea, 2004.
Autori : Fiera Michaela, Chirca Valeria, Posea Paula, Frăţilă Mariana,
Cojocaru Ileana, Preoteasa Mariana, Ciurea Camelia
“Ecologie şi protecţia mediului”, Editura Economica, Bucureşti, 2000.
Autori : Rodica Ciarnău, Aurelia Buchman, Maria Bud, Marcela
Giurgiuman, Mihaela Marincescu, Floarea Stan
“Protecţia mediului înconjurător”, Editura Tehnică, Bucureşti, 1981.
Autori : M. Negulescu, S. Ianculescu, L. Voicum
“Analiza apelor”, Editura Scrisul Românesc, Craiova, 1980.
Autori : C. Patroescu, I. Gănescu

27