Teza de Doctor at

MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII ŞI INOVĂRII
UNIVERSITATEA DIN PETROŞANI

FACULTATEA DE MINE
TEZĂ DE DOCTORAT
ELABORAREA UNUI SISTEM DE

MONITORIZARE A MEDIULUI ÎN VALEA
JIULUI
THE ELABORATION OF AN
ENVIRONMENTAL MONITORING
SYSTEM IN JIU’s VALLEY
Conducător ştiinţific:
Prof.univ.dr.ing. Mircea GEORGESCU
Doctorand:
Ing. Florin G. FAUR
Petroşani
-2009-
UNIVERSITATEA DIN PETROŞANI FACULTATEA DE MINE
CUPRINS
INTRODUCERE 5
CAPITOLUL 1. SCOP, OBIECTIVE ŞI METODE DE CERCETARE 8

1.1. Generalităţi 8
1.2. Scop şi obiective 9
1.3. Metode de cercetare 10
CAPITOLUL 2. DESCRIEREA GENERALĂ A BAZINULUI MINIER VALEA

JIULUI 11
2.1. Localizare 11
2.2. Clima 12
2.3. Geologia 15
2.4. Solul 17
2.5. Hidrografia 18
2.6. Vegetaţia şi flora 19
2.7. Fauna 21
2.8. Populaţia şi activităţile umane 22
2.9. Componentele ecosistemelor ce merită protecţie specială 24
CAPITOLUL 3. POLUAREA EXISTENTĂ ŞI REZISTENŢA LA POLUARE A

ECOSISTEMELOR 26
3.1. Poluarea atmosferică 26
3.1.1. Poluarea aerului datorată activităţilor miniere 27
3.1.2. Poluarea aerului produsă de alte activităţi 28
3.2. Poluarea apelor de suprafaţă şi subterane 29
3.2.1. Poluarea apelor produsă de activităţile miniere 30
3.2.2. Poluarea apelor produsă de alte activităţi 31
3.3. Poluarea solului 33
3.3.1. Poluarea solului datorată activităţilor miniere 33
3.3.1.1. Ocuparea suprafeţelor de teren de către haldele de steril 33
3.3.1.2. Suprafeţe ocupate de incintele miniere 35
3.3.1.3. Degradarea parţială sau totală a solului şi peisajului 35
3.3.1.4. Poluarea solului cu substanţe nocive rezultate din activitatea de
exploatare şi preparare a cărbunelui 36
3.3.1.5. Cariere de cărbune abandonate 37
3.3.1.6. Rupturi şi prăbuşiri de teren 37
3.3.2. Poluarea solului datorată altor activităţi 38
3.3.2.1. Depozitarea reziduurilor menajere 38
3.3.2.2. Depozitarea zgurei de termocentrală 39
3.3.2.3. Ogaşe şi ravene rezultate în urma activităţilor forestiere 40
3.4. Zgomote şi vibraţii 41
3.5. Poluarea şi riscul de afectare al ecosistemelor în ansamblu 41
3.6. Poluarea şi riscul de afectare al speciilor protejate 44
3.7. Riscuri speciale 44
ELABORAREA UNUI SISTEM DE MONITORIZARE A MEDIULUI ÎN VALEA JIULUI 1

CAPITOLUL 4. ANALIZA CALITĂŢII MEDIULUI ÎN BAZINUL MINIER

VALEA JIULUI 46
4.1. Ce se înţelege prin calitatea mediului 46
4.2. Cum „se măsoară” această calitate 46
4.3. Calitatea aerului în Valea Jiului şi influenţa acesteia asupra vieţii 48
4.4. Calitatea apei în Valea Jiului şi influenţa acesteia asupra vieţii 54
4.5. Calitatea solului în Valea Jiului şi influenţa acesteia asupra vieţii 57
4.6. Influenţa zgomotelor şi vibraţiilor asupra vieţii 66
4.7. Calitatea peisajului 67
4.8. Aprecierea calităţii mediului în Valea Jiului 68
CAPITOLUL 5. SITUAŢIA ACTUALĂ PRIVIND MONITORIZAREA

MEDIULUI 73
5.1. Istoricul, definiţiile, obiectivele şi principiile monitorizării mediului 73
5.1.1 Istoricul activităţii de monitorizare a mediului 73
5.1.2. Definiţii uzuale ale monitoringului ecologic/integrat 75
5.1.3. Obiectivele monitorizării mediului 76
5.1.4. Principiile care stau la baza realizării monitoringului ecologic/integrat 77
5.2. Organizarea activităţii de monitorizare a mediului 79
5.2.1. Abordarea sistemică a monitorizării mediului 79
5.2.2. Organizarea monitorizării mediului 80
5.2.2.1. Organizarea sistemului destinat controlului de fond al calităţii
mediului 80
5.2.2.2. Organizarea sistemului destinat controlului poluanţilor/monitorizării
poluanţilor 81
5.2.2.3. Modalităţi de interconectare a celor două tipuri de sisteme
organizatorice 81
5.2.3. Niveluri de lucru a monitorizării mediului 82
5.2.3.1. Monitorizarea mediului la nivel local 82
5.2.3.2. Monitorizarea mediului la nivel regional 83
5.2.3.3. Monitorizarea mediului la nivel global 83
5.2.4. Sisteme de monitorizare a mediului organizate la nivel global şi regional 84
5.2.5. Organizarea monitorizării mediului prin intermediul subsistemelor pe medii
de viaţă 86
5.2.5.1. Monitorizarea pe subsisteme 86
5.2.5.2. Monitorizarea mediului în funcţie de emisii şi tipuri de poluanţi 90
CAPITOLUL 6. ELABORAREA SISTEMULUI DE MONITORIZARE A

CALITĂŢII MEDIULUI ÎN VALEA JIULUI 92
6.1. Sistemul naţional de monitorizare a mediului 92
6.2. Stadiul actual de realizare al sistemelor de monitorizare a mediului 94
6.3. Cadrul legislativ 96
6.4. Conceperea unui sistem local de monitorizare a mediului 97
6.5. Monitorizarea calităţii aerului 100
6.5.1. Selectarea parametrilor ce urmează a fi monitorizaţi 100
6.5.2. Stabilirea frecvenţei de realizare a măsurătorilor 105
6.5.3. Alegerea echipamentelor utilizate pentru monitorizare 106
6.5.3.1. Echipamente fixe destinate monitorizării concentraţiei poluanţilor
gazoşi şi particulelor în suspensie 107

6.5.3.2. Echipamente mobile destinate monitorizării concentraţiei

poluanţilor gazoşi şi particulelor în suspensie 111
6.5.4. Amplasarea punctelor de monitorizare şi numărul de staţii utilizate 114
6.6. Monitorizarea calităţii apelor 116
6.6.3.1. Aparatură automată destinată analizelor de calitate ale apei 119
6.6.3.2. Aparatură portabilă destinată efectuării determinărilor în teren 120
6.6.3.3. Aparatură de laborator 122
6.7. Monitorizarea calităţii solului 124
6.7.3.1. Echipamente portabile 125
6.7.3.2. Aparatură de laborator 126
6.8. Monitorizarea stării de sănătate a populaţiei 128
6.9. Monitorizarea peisajului 129
6.10. Monitorizarea florei şi faunei 129
6.11. Monitorizarea zgomotelor 130
6.12. Monitorizarea mediului în staţiunile montane Straja şi Parâng 131
6.13. Utilizarea tehnologiei GIS în monitorizarea mediului 140
6.14. Realizarea centrului de coordonare al sistemului local de monitorizare a mediului din
Valea Jiului 145
6.15. Localizarea punctelor şi zonelor de monitorizare 147
6.16. Evaluarea costurilor legate de realizarea sistemului de monitorizare a mediului 149
CAPITOLUL 7. CONCLUZII, CONTRIBUŢII ŞI PROPUNERI 151

7.1. Concluzii 151
7.2. Contribuţii 155
7.3. Propuneri 156
ANEXE 157
Anexa 1
A. Substanţe şi indicatori de stres ai mediului cu importanţă potenţială şi influenţare directă
sau indirectă a omului şi biosferei 157
B. Substanţe şi indicatori de stres ai mediului recomandaţi pentru monitorizare 158
C. Substanţe ce pot fi monitorizate pe plan local sau regional oriunde sunt probleme
deosebite 158
D. Substanţe nerecomandate pentru analiză în faza 1-a GEMS 158
Anexa 2 159
Clasificarea factorilor importanţi în matricea Batelle 159
Anexa 3 161
Parametri de bază şi cei opţionali utilizaţi în subsistemul de control al mediului pe tipuri de
poluanţi 161
Anexa 4 162
A. Parametri de calitate ai aerului 162
B. Parametri de calitate ai apelor 162

B1. Indicatori pentru procesul de eutrofizare 163

B2. Sedimente 163
B3. Parametri de calitate (categorii de ape) 163
C. Parametri de calitate ai solului 164
C1. Compuşi anorganici 164
C2. Hidrocarburi 165
C3. Compuşi organocloruraţi 166
C4. Pesticide 166
BIBLIOGRFIE 167

INTRODUCERE
Dezvoltarea societăţii umane, pe de-o parte, şi creşterea populaţiei, pe de alta, au

condus la o intensificare a gradului de utilizare a resurselor naturale regenerabile şi
neregenerabile. Activităţile antropice legate de exploatarea şi valorificarea acestor resurse
pe lângă progres au generat şi cantităţi apreciabile de reziduuri, emisii poluante şi alte
variabile responsabile de degradarea calităţii mediului.
Oamenii nu mai sunt constrânşi să locuiască doar în condiţii ideale. Putem construi
medii locuibile chiar în climate extreme, folosind căldura sau aer condiţionat pentru a
aduce temperatura la un nivel suportabil. La fel, nu mai este nevoie ca oamenii să locuiască
în funcţie de hrana sau de apa proaspătă, acestea putând fi transportate.
Omul a cucerit întreaga planetă, iar ritmul tot mai ridicat de creştere demografică a
condus la apariţia marilor aglomerări urbane, ajungându-se până la ceea ce numim astăzi
megalopolisuri. [4]
Principalul proces generator de poluare este industrializarea şi tehnologizarea,
început în secolul XVIII în Anglia şi cunoscând o amploare fără precedent în zilele
noastre, ce a condus la o creştere continuă a consumului energetic pe cap de locuitor (fig.
I.1.). Având în vedere că aproximativ 95 % din totalul energiei provine din arderea în
instalaţii mai mult sau mai puţin performante a combustibililor fosili – cărbune, petrol şi
gaze naturale – omenirea se confruntă din ce în ce mai acut cu fenomene de poluare a
factorilor de mediu ce au consecinţe dezastruoase asupra calităţii mediului.
Fig. I.1. Structura şi dinamica consumului energetic în evoluţia speciei umane
În mod obişnuit, în natură, reziduurile fiinţelor vii sunt prelucrate şi reciclate

integral, dar omul foloseşte mult mai multe resurse decât are nevoie ceea ce generează
deşeuri tot mai numeroase. Aceste deşeuri au depăşit demult capacitatea de reciclare
naturală şi au condus la apariţia fenomenului de poluare. [19]

Dacă acceptăm faptul că omul este o entitate care trăieşte în strânsă legătură cu
mediul şi că într-o măsură mai mare sau mai mică calitatea vieţii acestuia depinde direct de
calitatea mediului înconjurător, atunci trebuie să conştientizăm importanţa pe care omul
trebuie să o acorde protecţiei mediului şi menţinerii calităţii acestuia în parametrii cât mai
favorabili în sensul asigurării unui optim necesar continuării vieţii.
Problemele legate de poluarea şi degradarea calităţii mediului au atras necesitatea
adoptării unor măsuri legislative cu caracter general precum şi o serie de reglementări
sectoriale în domeniul protecţiei mediului.
Începând din 1972 când a fost lansată cu prilejul primului forum mondial de
specialitate de la Stockholm “Declaraţia cu privire la mediul înconjurător” şi continuând
cu reuniunile la nivel înalt care îşi propun dezbaterea şi găsirea de noi soluţii pentru
rezolvarea problemelor globale ale protecţiei mediului dintre care se remarcă şi Conferinţa
Naţiunilor Unite privind mediul şi dezvoltarea, care a avut loc la Rio de Janeiro în iulie
1992 precum şi întâlnirile anuale ale ţărilor dezvoltate au generat o abordarea integrată a
aspectelor economice şi sociale de mediu şi au permis formularea “Declaraţiei de la Rio”,
care conţine principiile fundamentale pe care statele îşi vor baza deciziile viitoare şi
“Agenda 21”, care se constituie ca un plan de acţiune pentru secolul 21 şi are ca principiu
de bază dezvoltarea durabilă.
Comparând „strategia” naturii cu cea a societăţii omeneşti, constatăm existenţa unei
contradicţii esenţiale şi anume aceea dintre echilibrul şi armonia din natură şi tendinţa
omului de realizare a unor producţii maxime, prin înlocuirea ecosistemelor naturale cu
altele artificiale, labile, create şi menţinute viabile de el. [27]
Un rol deosebit de important în menţinerea echilibrelor ecologice îl are activitatea
de control a calităţii mediului sau monitorizarea factorilor de mediu prin aceea că oferă
informaţii utile factorilor de decizie cu privire la gradul de poluare, starea de sănătate a
populaţiilor, dinamica acestora sub influenţa activităţilor antropice, a tendinţelor de
evoluţie a calităţii mediului etc.
Problema controlului calităţii mediului s-a pus după ce omul, în foarte scurta sa
evoluţie dacă ne raportăm la scară geologică, a ocupat întreaga suprafaţă a planetei, a
modificat-o profund afectând sau transformând ecosistemele naturale şi provocând apariţia
unui flagel necunoscut până aici – poluarea. Impacturile activităţilor antropice,
interacţionând sinergic, au declanşat o serie de procese care pun în pericol viitorul omenirii
şi al planetei însăşi.
Această activitate, relativ recent apărută în sfera de interes general a omenirii, se
constituie şi pentru România ca o prioritate în special în perioada de după 1989.
Deşi organizarea monitoringului ecologic în România a început încă din 1990 se
constată multe disfuncţionalităţi şi neajunsuri cauzate în special de lipsa unei baze
economice solide, cunoscut fiind faptul că activitatea de monitorizare a mediului implică
un efort financiar considerabil.
În prezent în România sistemul de monitorizare a calităţii mediului este organizat
pe subsisteme de viaţă.
Datele de bază provenite din măsurătorile de teren şi laborator efectuate în cadrul
fiecărui subsistem sunt stocate într-o bază unitară construită la Institutul de Cercetare –
Dezvoltare pentru Ingineria Mediului. Datele sunt ordonate după denumire, sunt alineate
ca mod de prezentare şi unităţi de măsură la standardele naţionale şi internaţionale, iar
după prelucrarea lor statistică sunt transmise către băncile de date internaţionale.
Deşi din punct de vedere teoretic este un sistem modern, capabil să răspundă
exigenţelor internaţionale în domeniu, realităţile obiective din România adesea contrazic
această primă impresie.

De cele mai multe ori monitorizarea mediului se face prin intermediul unor
măsurători realizate la intervale mari de timp şi cu mijloace şi metode depăşite, astfel că nu
de puţine ori ne confruntăm cu episoade mai mult sau mai puţin accidentale de poluare,
care în condiţiile existenţei unui sistem eficient de monitorizare a mediului ar putea fi
prevenite.
Aceste neajunsuri pot fi puse pe seama dificultăţilor întâmpinate de instituţiile
răspunzătoare de activitatea de monitorizare a mediului, dificultăţi ridicate de aria mare de
răspundere, lipsa de personal, dotarea slabă a laboratoarelor sau bugete insuficiente.
Din acest punct de vedere consider că o mai bună organizare a activităţii de
monitorizare a mediului poate fi cea pe nivele de lucru, realizată prin crearea reţelelor
locale de monitorizare, reţele administrate de Agenţiile Judeţene de Protecţie a Mediului
(AJPM) prin intermediul primăriilor sau a unor organizaţii care să se ocupe de realizarea şi
operarea acestor sisteme.
Statutul României, de ţară membră cu drepturi depline a Uniunii Europene, a
însemnat şi armonizarea legislaţiei interne cu cea europeană, în acest sens fiind transpuse o
serie de directive şi acte normative referitoare la calitatea mediului.
Una din zonele României în care mediul a avut de suferit de pe urma activităţilor
antropice este cea a Văii Jiului (Depresiunea Petroşani), zonă în care principala activitate a
fost şi continuă să fie mineritul.
Mineritul a avut drept scop obţinerea unei producţii cât mai mari cu orice preţ.
Acest fapt a dus la poluarea zonei Văii Jiului, poluare care afectează atât sănătatea
populaţiei cât şi turismul, care este considerat drept o alternativă economică viabilă.
Aspectele de ordin ecologic se constituie deci ca o a treia categorie de probleme ale Văii,
alături de cele economice şi sociale. [21]
În prezenta lucrare autorul îşi propune crearea unei reţele locale de monitorizare a
imisiilor la nivelul Văii Jiului destinată supravegherii calităţii factorilor de mediu din
această zonă.
De ce doar monitorizarea imisiilor? Răspunsul este dat de legislaţia în vigoare la
ora actuală în România, O.U.G 195/2005, în al cărei text sunt prevederi precise privind
monitorizarea emisiilor şi anume monitorizarea acestora este o activitate obligatorie care
revine în sarcina titularilor de activităţi care prin natura proceselor tehnologice, a
deşeurilor rezultate etc. pot afecta calitatea mediului, iar această activitate poate fi
organizată prin forţe proprii sau prin contractarea unor firme specializate în acest sens.
*
* *
Cu deosebită plăcere îmi exprim sincerele mulţumiri şi recunoştinţa domnului

profesor doctor inginer Mircea Georgescu, pentru modul competent, permanent şi eficient
în care m-a îndrumat, pentru valoroasele idei, numeroasele sfaturi şi încurajări pe care mi
le-a dat.
Cu acest prilej aduc mulţumiri cadrelor didactice universitare din cadrul Catedrei
de Ingineria mediului şi geologie a Universităţii din Petroşani pentru sprijinul profesional
acordat în perioada studiilor de doctorat şi de elaborare a tezei;
Se cuvine să aduc mulţumiri şi familiei mele pentru susţinerea şi înţelegerea
manifestate pe parcursul stagiului de doctorat.

CAPITOLUL 1
SCOP, OBIECTIVE ŞI METODE DE CERCETARE
1.1. Generalităţi
Pe plan internaţional activitatea de monitorizare a mediului nu cunoaşte o

dezvoltare egală. Acest fapt se datorează, pe de-o parte diferenţelor referitoare la
preocupările legate de protecţie a mediului, iar pe de alta, pentru că punerea în funcţiune a
sistemelor moderne de monitorizare a mediului presupune eforturi financiare considerabile.
Din motivele arătate mai sus astfel de sisteme au fost puse la punct de regulă în ţări
cu economii solide (USA, GB, Germania etc) unde şi cunoştinţele teoretice se află la un
nivel foarte ridicat. Cu toate acestea, în ultimii ani situaţia tinde să se schimbe datorită
celor două programe internaţionale de supraveghere a calităţii mediului (GEMS şi IGBM)
şi a numeroaselor acorduri semnate la nivel global privind protecţia mediului, acorduri care
prevăd printre altele asistenţă financiară din partea ţărilor bogate pentru ţările în curs de
dezvoltare şi din lumea a treia în scopul punerii la punct a unei reţele globale de
monitorizare a mediului şi asistenţă pentru formarea de specialişti în domeniu prin
programe de instruire. [11]
În România problematica monitorizării mediului este una relativ nouă, dovadă fiind
şi numărul redus de lucrări publicate în domeniu de către autori români. Paşi importanţi s-
au făcut prin introducerea unor cursuri de specialitate în programele din învăţământul
superior, cursuri predate de cadre didactice instruite în străinătate.
O altă dovadă a noutăţii preocupărilor şi a nivelului relativ redus de cunoştinţe în
domeniu este dată de stadiul punerii în practică. La ora actuală această activitate se bazează
aproape exclusiv pe utilizarea unor echipamente cu viteză de investigare lentă (ore) şi
foarte lentă (zile), de precizie medie (aceasta datorită legislaţiei în vigoare, care nu permite
utilizarea, spre exemplu, a aparaturii moderne de laborator; în schimb se bazează pe STAS-
uri vechi şi metode de analiză clasice), cu durată de transmitere a datelor ciclică (ore),
periodică (zile) şi, în caz de necesitate, transmiterea informaţiilor către unitatea centrală se
face fără sistem de legătură şi un număr redus de parametri măsuraţi. Din acest punct de
vedere cea mai bine pusă la punct reţea de monitorizare este aceea de supraveghere a
calităţii apelor, care se desfăşoară pe bază de prelevare de probe şi analizarea acestora în
laboratoare pentru un număr de aproximativ 300 de puncte la nivel naţional. [11]
Pentru Valea Jiului există un singur punct de monitorizare continuă a calităţii
principalului râu din zonă, râul Jiu, aflat în vecinătatea punctului de confluenţă. Dacă
scopul urmărit este acela al identificării modificărilor calitative aduse apei Jiului ca urmare
al desfăşurării diferitelor activităţi industriale şi casnice, evident că un singur punct de
monitorizare este insuficient. In primul rând nu există date comparative (calitatea apei
înainte ca acesta să fie influenţată de emisiile industriale şi casnice) iar în al doilea, dacă se
urmăreşte şi o reducere a poluării trebuie create mai multe secţiuni de control pentru a
putea fi identificată corect porţiunea unde au loc deversări importante de poluanţi şi mai
apoi pe cei răspunzători de acestea.
In ultimii ani au fost puse în funcţiune în special în oraşele mari din România staţii
automate de monitorizare a calităţii aerului, care pe lângă rolul jucat în activitatea de
control a calităţii mediului au şi un rol educativ prin afişarea continuă a valorilor măsurate
în scopul conştientizării şi sensibilizării opiniei publice şi de ce nu şi în scopul unei mai
active implicări a acesteia în activitatea de protecţie a mediului.

O astfel de staţie este amplasată în judeţul Hunedoara la Deva şi există promisiuni

în sensul instalării unei astfel de staţii la nivelul Văii Jiului. Deşi este o iniţiativă lăudabilă,
o singură staţie nu poate prezenta situaţia calităţii aerului decât într-un mod general.
De multe ori este necesară o cunoaştere a situaţiei mult mai în amănunt, spre
exemplu atunci când se are în vedere construcţia unor obiective care necesită anumiţi
parametri de calitate ai mediului (aerului pentru exemplul dat) ca spitale, unităţi de
învăţământ, spaţii destinate recreerii etc.
In ceea ce priveşte solul, în prezent putem vorbi de o monitorizare doar a
suprafeţelor ocupate cu diferite reziduuri (miniere şi orăşeneşti), iazuri de decantare, a
suprafeţelor afectate de scufundări ale terenului, alunecări de teren etc. În ceea ce priveşte
monitorizarea calităţii solului în zonele în care există posibilitatea contaminării acestuia
putem spune că aceasta lipseşte, determinări în acest sens fiind făcute sporadic cu prilejul
realizării unor lucrări de cercetare.
Cu alte cuvinte putem spune că la ora actuală în România monitorizare mediului pe
principii moderne şi cu echipamente moderne se află la început şi din punct de vedere
teoretic, dar mai ales practic.
1.2. Scop şi obiective
Principalul obiectiv urmărit de această lucrare este acela de elaborare a unui sistem
de monitorizare a calităţii mediului în Valea Jiului, sistem care să fie capabil să ofere
informaţii cât mai complete celor interesaţi şi în timp util pentru luarea deciziilor şi
măsurilor destinate protecţiei mediului.
Alături de acesta mai pot fi identificate scopurile specifice sistemelor de
monitorizare. Astfel, dacă pornim de la aspectele care fac din elaborarea sistemelor de
monitorizare o necesitate, şi anume:
- cunoaşterea evoluţiei calităţii şi cantităţii componentelor mediului;
- gruparea, selecţionarea şi corelarea informaţiilor obţinute pe diverse căi (de
exemplu prin intermediul matricei Batelle, anexa 2);
- obţinerea de informaţii comparabile la scară locală, regională, continentală şi
globală, informaţii ce pot fi utilizate în cadrul diferitelor programe de cooperare
internaţională în domeniul protecţiei mediului;
- cunoaşterea şi evaluarea rapidă a situaţiei în cazuri accidentale de impacturi
asupra mediului;
- acumularea de cunoştinţe pentru stabilirea şi fundamentarea acţiunilor de protecţie
a mediului, evaluarea impacturilor, realizarea lucrărilor de reconstrucţie, redresare sau
restructurare ecologică.
Putem identifica scopurile specifice sistemelor de monitorizare a mediului:
- cunoaşterea gradului actual de afectare a calităţii mediului sub influenţa diverselor
impacturi antropice;
- obţinerea din timp a unor observaţii obiective care, suprapuse peste fluctuaţiile
normale, să poată permite sesizarea tendinţelor în desfăşurarea proceselor ecologice cât
mai timpuriu şi cât mai clar;
- stabilirea şi impunerea măsurilor de protecţie, conservare reconstrucţie a mediului
şi retehnologizarea pe baze ecologice a tuturor activităţilor antropice;
- aprecierea reală a raportului cost-beneficiu a lucrărilor menţionate anterior;
- realizarea unui control al eficienţei măsurilor ce se iau pentru protecţia mediului.
[23]

1.3. Metode de cercetare
Pentru a putea răspunde celor prezentate mai sus este nevoie de o abordare logică şi
sistematică. Astfel se impune parcurgerea mai multor etape care în final să conducă la
elaborarea sistemului local de monitorizare a mediului pentru Valea Jiului.
O primă etapă constă în descrierea generala a bazinului minier Valea Jiului, ea îşi
propune să realizeze o descriere a zonei (Valea Jiului) în care va fi localizat sistemul de
monitorizare a mediului. Această descriere se impune a fi făcută pe de-o parte pentru a
cunoaşte din punct de vedere geografic, geologic, pedologic, hidrologic, biologic şi
ecologic zona luată în studiu, iar pe de altă parte datorită rolul pe care îl joacă factorii
climatici, orografici şi antropici în dinamica poluanţilor.
A doua etapă este cea de identificare a surselor de poluare. În această etapă trebuie
puse în legătură diferitele activităţi antropice prezente în zonă cu poluarea prezentă. Tot în
cadrul acestui capitol vor fi prezentate şi riscurile de afectare a diferitelor compartimente
de mediu în situaţii normale sau în cazul producerii unor evenimente excepţionale
(deversări accidentale, funcţionarea defectuoasă a unor instalaţii, evenimente meteo etc.).
Deoarece activitatea de monitorizare a mediului se constituie ca un puternic
instrument în realizarea studiilor de impact, dar şi pentru a putea identifica parametrii de
calitate ai mediului ce urmează a fi monitorizaţi (pe baza situaţiei existente din punct de
vedere al poluării şi impactului asupra mediului), următorul pas este acela de evaluare a
calităţii mediului la ora actuală. În acest scop vor fi selectaţi parametrii de calitate ai
mediului cei mai relevanţi din acest punct de vedere (ţinând cont de activităţile antropice şi
poluarea produsă de acestea), iar evaluarea propriu-zisă se va efectua prin metodele
reţelelor de impact şi metoda indicelui global.
Având la bază cunoaşterea situaţiei actuale pe plan naţional şi internaţional privind
monitorizarea mediului, a obiectivelor programelor de monitorizare a mediului şi a
modului în care programele locale pot fi integrate în cele naţionale şi prin intermediul
acestora în cele două mari programe de supraveghere a stării mediului Terrei (GEMS şi
IGBM) se trece la elaborare programului de monitorizare a mediului în Valea Jiului, care
va fi etapa principală a acestui studiu. Vor fi selectaţi parametrii necesar a fi monitorizaţi,
se va stabili frecvenţa de realizare a măsurătorilor, numărul de staţii de monitorizare,
echipamentele utilizate şi punctele de amplasare. În final se va face referire la modul de
realizare a laboratoarelor de mediu şi a dotărilor necesare precum şi la aspecte legate de
achiziţia, transmiterea, prelucrarea, interpretarea şi stocarea datelor referitoare la calitatea
mediului înconjurător într-o bază de date comună la nivel local. [11]
Metodele de cercetare s-au bazat pe munca de teren (prelevarea probelor de apă,
sol, măsurători privind nivelul de zgomot etc.), de laborator (analize privind calitatea
probelor prelevate), documentări, studii bibliografice, rezultatele acestor cercetări fiind
prezentate în cadrul unor manifestări ştiinţifice cu caracter naţional şi internaţional precum
şi prin intermediul articolelor publicate în reviste de specialitate.

CAPITOLUL 2
DESCRIEREA GENERALĂ A BAZINULUI MINIER VALEA JIULUI
2.1. Localizare
Bazinul Petroşani (al Văii Jiului) este cel mai important bazin de cărbuni (huilă) din
România, dacă se ţine seama de rezerva pe unitatea de suprafaţă, calitatea cărbunelui şi
experienţa acumulată în exploatare. Datorită structurii sale geologice, are cele mai dificile
şi complexe probleme de exploatare. Bazinul Petroşani (Valea Jiului) este localizat în
depresiunea intramontană Petroşani situată în partea centrală a Carpaţilor Meridionali.
Bazinul este localizat geografic la latitudinea de 45°25' nordică şi longitudinea
23°22' estică. Are forma unui triunghi asimetric, cu lungimea de 45,6 km şi lăţimea în
partea estică de 9,6 km respectiv în partea vestică de 2 km acoperind o suprafaţă de 137,6
km2. Este încadrat de munţii Retezat şi Sebeş (unitate componentă a munţilor Şureanu) la
nord şi munţii Vâlcan şi Parâng la sud (fig. 2.1.). [10]
Fig. 2.1. Localizarea geografică a bazinului minier Valea Jiului
Depresiunea Petroşani, unitate intracarpatică din Carpaţii Meridionali este situată în

sud-estul judeţului Hunedoara pe cele două Jiuri: de Est şi de Vest. Depresiunea Petroşani
îngustă şi adâncă, rezultatul unei rupturi în scoarţă este înconjurată de munţi falnici care se
apropie sau depăşesc 2000 m înălţime: Retezat, Parâng, Vâlcan. Culmile cu păşuni au fost
şi sunt astăzi sediul unui păstorit de vară. Mai jos povârnişurile îmbracă aspecte diferite fie
acoperite cu păduri, fie cu stânci golaşe şi grohotişuri mobile.
Relieful din partea interioară este reprezentat printr-un platou care îşi menţine
suprafaţa abia ondulată la altitudinea de 800m în care au apărut adâncituri de circa 200 ÷

300 m, formând văi strâmte (la Livezeni albia râului se află la 560 m). Numai văile Jiului
de Vest şi de Est sunt mult mai largi şi întovărăşite de trasee bine formate. O caracteristică
a reliefului este dată de îmbinarea netezirii teraselor cu formele reliefului sculptat în
calcare. [13]
2.2. Clima
Evoluţia temperaturii aerului în cursul anului este determinată de variaţia anuală a

radiaţiei solare şi de regimul circulaţiei atmosferice având un maxim în iulie de 14,5oC şi
un minim în ianuarie de –5,2oC.
Mediile lunare multianuale ale temperaturii anului sunt prezentate în tabelul 2.1. şi
figura 2.2.
Media anuală a temperaturii [oC] Tabelul 2.1.

Nr. Lunile Media
I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII
crt. Staţiunile anuală
1 Petroşani -4,5 -2,3 2,2 7,1 11,6 15,0 16,7 15,9 12,1 7,4 2,4 -2,0 6,8
2 Parâng -5,8 -4,8 -2,3 1,9 7,1 10,4 12,4 12,3 9,1 5,1 -0,9 -3,7 3,4
3 Mediu -5,2 -3,5 -0,05 4,5 9,4 12,7 14,5 14,1 10,6 6,2 0,8 -2,8 5,1
20
15
Temperatura [ C]
10
o
5
Petroşani
0 Parâng
Medie
-5
-10
I II III IV V VI VIIVIII IX X XI XIIMedia
anuală
Luna
Fig. 2.2. Temperaturile medii multianuale
Vara, în timpul nopţilor senine şi cu o circulaţie locală redusă, desfăşurarea

proceselor radiative conduce la răcirea aerului de deasupra versanţilor şi la creşterea
densităţii acestuia contribuind la deplasarea lui spre partea inferioară a văii unde formează
“lacul de frig” care stagnează pe fundul depresiunii în tot timpul nopţii şi dispare după
răsăritul soarelui.
Un aspect care influenţează fenomenul de inversiune termică îl reprezintă
nebulozitatea. Iarna, stratele de nori invadează formele joase depresionare permiţând
stabilirea unui gradient normal la 800 m altitudine de plafonul noros ce favorizează
formarea unui strat cu temperatură inversă.
În regimul anual al umezelii relative a aerului se constată un maxim principal în
luna decembrie (93%) când temperatura aerului este scăzută, iar minimul principal se
înregistrează în martie-aprilie (77%).

Precipitaţiile atmosferice scad în medie de la vest spre est şi cresc cu altitudinea.

Precipitaţiile au un ritm neregulat.
În tabelul 2.2. şi figura 2.3. se dau precipitaţiile atmosferice (mm) cantităţi lunare şi
medii anuale pentru municipiul Petroşani şi Parâng.
Media anuală a precipitaţiilor atmosferice [mm] Tabelul 2.2.

Nr. Lunile Total
crt. Staţiunea anual
1. Petroşani 37,1 14,9 41,8 51,6 80,3 106,4 61,8 61,8 54,7 52,2 44,4 41,3 693,7
2. Parâng 61,9 49,9 58,7 107,0 93,8 124,2 64,6 64,6 66,4 84,1 66,4 55,6 951,5
3. Media 49,5 42,4 50,2 79,3 87,0 103,0 63,2 63,2 60,6 68,2 55,4 48,5 822,6
1000
900
Precipitaţii [mm]
800
700
600
500
400 Petroşani
300
200 Parâng
100
0 Media
Total
luna
Fig. 2.3. Cantităţile medii multianuale de precipitaţii
Din acest tabel reiese că anual, cantitatea totală medie de precipitaţii este de 822,6
mm, la nivelul depresiunii Petroşani.
Lunile cu precipitaţiile cele mai mari sunt iunie şi iulie. Frecvenţa ploilor torenţiale
este scăzută. Perioade de secetă accentuată nu sunt. Umiditatea atmosferică este de 4,59
l/mm3,iar regimul eolian prezintă o perioadă de calm (38%) şi una de vânturi (62%).
In depresiunea Petroşani vânturile cele mai frecvente sunt cele dinspre sud-vest
(16,5%) urmate de vânturile calde din sud-est (14%). Intensitatea cea mai mare o au
vânturile din vest, mai puţin frecvente (4%) care provoacă adesea pagube prin doborârea
sau ruperea arborilor din fondul forestier.
Frecvenţa medie a vânturilor pe direcţii (%) este redată în tabelul 2.3. şi figura 2.4.
Frecvenţa medie a vânturilor pe direcţii Tabelul 2.3.

Direcţie Frecvenţa
Nord-vest 10 %
Nord-est 6%
Sud-est 14 %
Sud-vest 16,5 %
Sud 7%
Est 2%
Vest 4%
Nord 2,5 %
După scara Beaufort, tăria vânturilor din acest bazin are următoarea repartiţie:
- tăria: 1, 2 – 45%
- tăria: 3, 4 – 14%

- tăria: 5, 6, 7, 8 – 3%
Analizând această repartiţie rezultă că în depresiunea Petroşani vânturile au o
intensitate slabă.
NORD N-V
2,5% 10,0% VEST
CALM 4,0%
38,0% S-V
16,5%
SUD
N-E EST S-E 7,0%
6,0% 2,0% 14,0%
Fig. 2.4. Direcţia şi frecvenţa vânturilor
In depresiunea Petroşani vânturile predominante sunt: crivăţul care bate de la nord

– est spre sud şi care provoacă scăderea temperaturii, viscoleşte zăpada şi poate provoca
doborâturi de fag şi molid, vânturile calde de sud, care bat din direcţia sud – vest, sud –est.
Pentru arborii din depresiunea Petroşani vânturile nu prezintă un pericol. Din acest
motiv nu s-au semnalat doborâturi de vânt decât în cazuri izolate pe suprafeţe mici.
Din punct de vedere ecologic, este necesar să se cunoască, în ce măsură deficitul de
precipitaţii faţă de ETP (ETP – evapotranspiraţie) din perioada de vegetaţie este
compensată prin excedentul de precipitaţii faţă de ETP din perioada de încărcare a solului
cu apă de precipitaţii, cel puţin perioada de toamnă târzie – iarna, mai lungă în regiunile
muntoase şi de dealuri înalte.
Datele referitoare la evapotranspiraţia potenţială lunară sunt prezentate în tabelul
2.4. şi figura 2.5.
Evapotranspiraţia potenţială lunară Tabelul 2.4.

Nr. Lunile Total
crt. anual
1. Media 0 0 0 20,5 67,5 86,4 100 90 61,6 29,2 3,8 0 459
500
400
300
mm
200
100
0
I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII Total
anual
Luna
Fig. 2.5. Evapotranspiraţia potenţială

2.3. Geologia
Valea Jiului este un culoar depresionar cu acumulări puternice regionale care ţine
nu numai de modelarea târzie a Carpaţilor Meridionali, ci de însăşi structura lor, de
definitivarea tectonică a acestei unităţi în diferite etape geologice.
În cea de-a doua parte a epocii terţiare-miocen, mediteranean II în bazinul Orşovei,
în lungul actualei văi a Cernei, până în bazinul Petroşani, exista un culoar marin foarte
îngust, un fel de canal care ulterior a impus sculptarea actualului culoar din lungul Cernei
şi Jiului. Probabil că prima schiţare a bazinului ţine de faza orogenică mezocretacică a
lanţului carpatic, dar numai în oligocen s-a produs scufundarea şi invazia mării prin care
începe ciclul de sedimentare a acestui bazin.
Trecerea de la oligocen la miocen a însemnat o domolire a sedimentării şi
schimbării formaţiunilor: se depun marne şi argile (cu o grosime de aproximativ 300m) în
care apar intercalaţii de gresii, şisturi cărbunoase, cărbuni care arată o perioadă liniştită şi
cu un climat cald, favorabil dezvoltării unei vegetaţii luxuriante din care s-au putut forma
cărbunii. Sedimentarea a continuat cu întreruperi până la sfârşitul pliocenului, depunându-
se conglomerate în alternanţă cu gresii, nisipuri, calcare etc.
În prima parte a miocenului este dovedită o legătură a bazinului Petroşani, prin
două canale marine, spre nord cu depresiunea Haţeg şi spre sud-vest cu culoarul
Caransebeş-Mehedinţi.
În pliocen, când accentuarea reliefului a dus la intensificarea eroziunii în ramura
înaltă din jur, iar afundarea depresiunii nu a fost atât de intensă, depresiunea a devenit
uscată, antrenată în mişcările de înălţare în bloc a întregului lanţ carpatic.
După extindere începe o nouă etapă în evoluţia depresiunii, văile s-au adâncit rapid,
existenţa rocilor cu comportare diferită la eroziune a dus la sculptarea de forme interesante:
pereţi abrupţi etc. Pe lângă crearea unui relief variat, prin înlăturarea progresivă a
sedimentelor, eroziunea a dezgolit şi orizonturi valoroase de cărbuni. În ceea ce priveşte
caracteristicile geologice ale zăcământului, bazinul Petroşani este format dintr-un
fundament cristalin şi depozite sedimentare: mezozoice şi neozoice (fig. 2.6.). [5]
Fig. 2.6. Harta geologică a bazinului Petroşani
Fundamentul cristalin apare la zi pe rama bazinului, fiind constituit din roci

metamorfice ce aparţin autohtonului danubian şi pânzei getice. Cristalinul getic este
reprezentat prin gnaise, micaşisturi, cuarţite străbătute de filoane pegmalitice.

Peste formaţiunile metamorfice apar sub formă de mici petice în exteriorul

bazinului la nord şi la vest de Câmpu lui Neag, în Vârful Pietrii, la nord de Vulcan şi zona
estică, între Răscoala şi Peştera Bolii, depuneri sedimentare, metamorfozate de vârstă
mezozoică.
Petrografic, depunerile mezozoice sunt reprezentate printr-un facies calcaros şi un
facies detritic. Depozitele sedimentare aparţin cretacicului superior, paleogenului şi
miocenului, acoperite în mare parte de formaţiuni cuaternare. Depozitele neozoice de
cuvertură au fost divizate în cinci orizonturi:
- orizontul inferior sau bazal, dispus discordant direct peste fundamentul cristalin
sau peste cretacicul superior. Grosimea este de 300÷600m lipsit de floră şi faună fosilă;
- orizontul 2 sau productiv inferior, apare la suprafaţă la Răscoala, Petrila, Dâlja,
Lupeni. Grosimea medie de 290m în vest şi 350m în est. Argilele care reprezintă 36% sunt
friabile, marnele 7% sunt compacte, cărbunele reprezintă 5,5% formând circa 21 de strate
de grosimi şi calităţi variabile;
- orizontul 3 sau mijlociu. Grosimea acestui orizont este de 530 m în zona vestică şi
250 m în zona estică. În cuprinsul acestui orizont au fost întâlnite roci psefitice, psamite şi
pelite. Psefitele sunt reprezentate prin microorganisme şi mai rar conglomerate. Psamitele
sunt predominante, reprezentate prin gresii cu granulaţii variabile, de la foarte fine la grosiere,
cu liant argilos sau marnos. Pelitele sunt reprezentate prin argile cenuşii-verzui, roşii friabile.
În cuprinsul acestui orizont se întâlnesc foarte rar şi intercalaţii subţiri de şisturi cărbunoase
sau cărbuni.
- orizontul 4 sau orizontul productiv superior are o grosime de 450 m şi este alcătuit
dintr-o alternanţă de roci detritice formate din argile, argile grezoase, gresii şi conglomerate
slab consolidate, pietrişuri şi strate subţiri de cărbune.
Cărbunii se prezintă sub forma a 7-9 intercalaţii subţiri de 0,05-0,70 m grosime, cu
extindere neuniformă. Din acest motiv nu prezintă interes economic.
- orizontul 5 sau terminal este reprezentat prin pietrişuri, nisipuri, argile şi cinerite. La
suprafaţa acestui orizont se află o intercalaţie de tuf cu grosimea de 1-1,5 m. Grosimea
depozitelor din orizontul 5 este apreciată la 400 m. Au origine continentală şi sunt nefosilifere
(fig. 2.7.). [5, 21]
Fig. 2.7. Secţiune geologică prin bazinul Petroşani [5]

2.4. Solul
Putem defini solul ca strat superficial afânat al litosferei, care, este îndelung şi
continuu transformat prin acţiunea formaţiunilor vegetale succesive, a agenţilor atmosferici
şi a altor factori naturali, în condiţiile caracteristice mediului geografic din care face parte.
Învelişul de sol, cunoscut şi sub denumirea de pedosferă, se formează la contactul intim
între cele patru mari geosfere şi anume atmosferă, hidrosferă, biosferă şi litosferă.
Solul se formează pe seama rocilor de la suprafaţa litosferei, numite roci mamă,
prin procese complexe de natură biologică, fizică şi chimică, în prezenţa şi prin acţiunea
unor formaţiuni vegetale în continuă evoluţie paralel cu solul şi sub influenţa climatului şi
a altor factori de mediu. [2]
Solurile din Valea Jiului prezintă o serie de caracteristici legate de condiţiile
pedogenetice şi de particularităţile reliefului. În ansamblu, ele au un caracter zonal,
determinat de altitudine şi, implicit, de condiţiile bioclimatice.
În partea montană cu înălţimi ce depăşesc 1700m, deasupra limitei superioare a
pădurii, în condiţiile unui climat rece şi umed subalpin, pe materialele rezultate din
dezagregarea rocilor acide silicioase (şisturi cristaline), sub vegetaţie ierboasă, lemnoasă
târâtoare (jnepeni) şi uneori sub păduri de molid, se dezvoltă soluri spodice (brune
feriiluviale şi chiar podzoluri). Ele au un profil redus (grosimi sub 0,5m), orizontul
superior înţelenit, şi sunt puternic acide, având pH-ul cuprins între 3,5 la suprafaţă şi 4,7 în
adâncime.
Zona forestieră, care se desfăşoară până la marginea munţilor, este domeniul de
răspândire a solurilor cambice. Aici se găsesc soluri brune acide, mai mult sau mai puţin
podzolite. Solurile brune acide se dezvoltă sub molidişuri şi păduri de amestec, dar şi sub
tufişurile din etajul subalpin. Aceste soluri au la suprafaţă o litieră de câţiva centimetri
grosime, care, sub acţiunea microorganismelor, suferă o descompunere lentă, dar
incompletă. Solurile brune acide prezintă o podzolire humicoferiiluvială incipientă, când se
găsesc pe suprafeţe netede sau slab înclinate. Aceste soluri ajung până la partea superioară
a muntelui, în etajul subalpin, unde se asociază cu solurile brune feriiluviale.
Solurile brune-mezobazice se dezvoltă mai ales pe conglomerate, gresii cu ciment
calcaros, sub pădurea de foioase şi de amestec, într-un climat umed. Sunt soluri cu un
conţinut mare de material scheletic din care se eliberează cationi bazici ce menţin solul
nepodzolit. [13]
La marginea munţilor, pe piemonturile colinare se dezvoltă soluri argiloiluviale în
diferite stadii de podzolire. Răspândirea lor este legată de prezenţa pădurilor de foioase. În
general se dezvoltă pe roci sărace în baze, cu conţinut ridicat de argilă. La altitudini mai
joase, cu temperaturi medii anuale de 9,5ºC şi precipitaţii de 700mm/an predomină solurile
mollice (cernoziomuri cambice şi cernoziomuri argiloiluviale), dezvoltate pe suprafeţe
orizontale sau slab înclinate, având ca substrat argile, marne şi depozite deluvio-proluviale.
În perimetrul Văii Jiului se mai întâlnesc soluri aluviale, hidromorfe, turboase,
rendzine şi soluri roşii (terra rossa).
Solurile aluviale apar în luncile şi bazinetele de pe văile afluenţilor celor două Jiuri.
Solurile hidromorfe, reprezentate prin soluri clinohidromorfe (soluri negre de
fâneaţă umedă), apar insular pe valea Taiei, Maleiei, Jieţului etc.
Rocile carbonatice din zona munţilor Şureanu (nord-estul Petroşaniului) şi Vâlcan
au favorizat formarea solurilor roşii. Rendzinele s-au format pe calcare în condiţii de
umiditate ridicată, caracteristică solurilor de pădure şi au un areal redus. Pe ele există
păşuni, fâneţe şi foarte rar sunt ocupate de pădure. Terra rossa sunt soluri relicte, formate
într-un climat mai cald. Se dezvoltă pe calcare ce au un conţinut bogat în oxizi de fier slab

hidrataţi; prin alterare au rezultat depozite reziduale roşii, de unde şi culoarea caracteristică
a solului. Ele se află pe suprafeţele calcaroase din depresiune situate în domeniul fagului.
Solurile turboase oligotrofe apar local în luncile unor pârâuri, şi în zona montană,
mai precis în circurile glaciare. Ele se dezvoltă sub vegetaţie de Sphagnum şi alte specii
adaptate la aciditate puternică. Aceste soluri, cu o mare capacitate de reţinere a apelor
meteorice, au un conţinut ridicat în substanţe organice, dar sunt sărace în elemente
minerale. [13]
2.5. Hidrografia
Reţeaua hidrografică a Văii Jiului este tributară celor două Jiuri: Jiul de Est şi Jiul
de Vest, a căror caracteristici principale sunt prezentate în tabelul 2.5.
Caracteristicile celor două Jiuri Tabelul 2.5.

Suprafaţă bazin
Lungime Debit mediu
Râu Izvor hidrografic
[km] [m3/s]
[km2]
Jiul de Est Munţii Şureanu 28 479 7,1
Jiul de Vest Munţii Retezat 51,4 534 10,6
De lungul celor 6 oraşe ale Văii Jiului sunt colectate o serie de râuri şi pârâuri, în
general cu debite reduse şi cu lungimi cuprinse între 6 şi 12 km, excepţie făcând Taia cu o
lungime de 20 km şi Băniţa cu o lungime de 16 km. Fiind ape curgătoare de munte au
regim turbulent de curgere ceea ce determină o bună oxigenare (chimismul celor două Jiuri
se caracterizează prin: oxigen dizolvat 6-10 mg O2 /dm3, CBO5 1-2 mg/dm3). Ţinând cont
de caracteisticile lor aceste ape sunt încadrate din punct de vedere al domeniului de
utilizare în categoria I.
Pe cursul majorităţii acestor ape se formează chei scurte dar pitoreşti. Din acest
punct de vedere prezintă importanţă turistică mai ales cheile Jieţului, Taei, Buţii dar şi cele
ale unor afluenţi secundari, cum ar fi cheile Văii Roşia (afluent al Băniţei).
În afară de afluenţii amintiţi mai sus mai pot fi enumerate o serie de pârâuri cu
importanţă pentru comunităţile din spaţiul extraurban, pentru diferite utilizări industriale,
dar şi importanţă pentru pescuitul sportiv la păstrăv: Maleia, Sălătruc, Staicului, Aninoasa,
Sohodol, Baleia, Căprişoara, Mohora, Morişoara, Valea Lupească, Valea Secănească,
Valea Ungurului, Valea Lupului, Crividia, Plesnitoarea, Tusa, Braia, Merlaşu, Mierleasa
etc.
Volumul maxim lunar se înregistrează în luna mai când se scurge 16 – 20% din
volumul anual, iar minimul lunar se întâlneşte în luna septembrie.
Fenomenele de iarnă cuprind gheaţa la mal şi podul de gheaţă care apare odată cu
scăderea temperaturii apei până în jurul valorii de 0oC.
Apele stătătoare sunt reprezentate de acumularea de la Valea de Peşti (care
reprezintă principala sursă de alimentare cu apă potabilă a Văii Jiului) şi de numeroasele
lacuri formate între haldele de steril minier (formate fie prin bararea unor pârâuri, fie prin
acumularea apelor din precipitaţii şi a unor izvoare de mici dimensiuni), lacuri care sunt
populate de diferite specii de peşti (caras, biban, roşioară etc.). De o importanţă deosebită
sunt lacurile glaciare adăpostite de Munţii Retezat, Parâng şi Şureanu, pe de-o parte din
punct de vedere turistic, acestea constituind puncte de atracţie pentru turişti deopotrivă din
ţara dar şi din străinătate, iar pe de alta pentru bogata faună piscicolă pe care o adăpostesc.
În ceea ce priveşte apele subterane, debite mai importante au apele freatice situate
în lunca Jiului de Vest între Uricani şi Iscroni.

2.6. Vegetaţia şi flora
Pădurile care acoperă circa 60 % din suprafaţa bazinului sunt în proprietatea

ROMSILVA. După funcţiune, pădurile se împart în doua grupe:
- Grupa I - păduri cu funcţii speciale de protecţie - protecţia apelor, protecţia terenurilor şi
solurilor, protecţia contra factorilor climatici şi industriali dăunători, păduri cu funcţii de
recreere, de interes ştiinţific şi de ocrotire a genofondului şi ecofondului forestier - care
condiţionează păstrarea echilibrului ecologic, ca şi păstrarea şi dezvoltarea unor obiective
de interes economic, social sau ştiinţific, pentru care se interzice prin lege recoltarea de
masa lemnoasa.
- Grupa II - păduri de producţie şi protecţie destinate pentru producerea materialului
lemnos şi a altor produse ale pădurii, concomitent cu protecţia calităţii mediului
înconjurător.
În cadrul economiei Văii Jiului, pădurile reprezintă o resursă regenerabilă, care
realizează, cu cheltuieli relativ reduse, în afară de produse lemnoase si o serie de alte
produse, cum sunt: ciuperci, fructe de pădure, plante medicinale, produse de vânat si
pescuit. [47]
Ecosistemele naturale prin toate componentele lor se prezintă ca un tot unitar
perfect echilibrat. In cazul intervenţiei brutale a omului diferitele verigi componente pot
suferi dereglări afectând întreg sistemul. Defrişările masive de vegetaţie arborescentă în
general, efectele dezastruoase ale poluării asupra vegetaţiei pot deregla lanţuri trofice
stabilizate de-a lungul mileniilor. Dereglările produse fitocenozei prin defrişări şi poluare
au repercusiuni atât asupra consumatorilor fitofagi şi prădători cât şi asupra microflorei şi
faunei descompunătoare. [13]
Valea Jiului, prin caracteristicile climatice, morfologie (masivitatea şi configuraţia
reliefului, orientarea culmilor) şi edafice, oferă condiţii favorabile dezvoltării unor grupări
vegetale caracterizate printr-o mare varietate floristică. Astfel, se pot diferenţia mai multe
etaje de vegetaţie care se succed pe verticală.
Etajul alpin, reprezentat prin pajişti, apare insular doar pe vârfurile ce depăşesc
2000m. Defrişarea masivă a jnepenişurilor a permis coborârea în altitudine a limitei acestui
etaj până aproape la 1900m. Golurile montane caracterizate prin geruri prelungite, vânturi
puternice şi soluri acide sunt populate de graminee, ciperacee şi juncacee, alături de care
apar numeroase plante cu flori care dau frumuseţe acestor locuri. Între componentele
vegetaţiei pajiştilor alpine amintim coarna (Carex curvula), păruşca (Festuca supina),
rugina (Juncus trifidus), cărora li se adaugă clopoţeii (Campanula alpina), ochiul găinii
(Primula minima), degetăruţul (Soldanella pussila), piciorul cocoşului alpin (Ranunculus
alpestris), unghia păsării (Viola declinata), spânzul (Helleborus purpurascens), coacăzul de
munte (Brukenthalia spiculifolia) ş.a. Grohotişurile de sub vârfuri sunt populate cu miliţea
(Silene acaulis), Minuartia sedoides etc.
Etajul subalpin este mult mai extins în suprafaţă decât cel alpin şi mai bogat din
punct de vedere floristic. Cuprinde toate vârfurile şi crestele situate între 1700 şi 1950m.
Vegetaţia lemnoasă este reprezentată în principal prin jneapăn (Pinus mugo), care
formează grupări compacte. Pe versanţii cu expunere nordică apare frecvent ienupărul
(Juniperus communis ssp. nana). În circurile glaciare (din Retezat, Parâng) şi glacionivale
se observă tufe de smârdar (Rhododendron Kotsckyi), azalee pitică (Loisleuria
procumbens), coacăz de munte (Brukenthalia spiculifolia), între care apar specii de pajişte,
ca: păruşca (Festuca supina), rogoz (Agrostis rupestris), scrântitoare (Potentilla ternata)
etc. La limita inferioară a acestui etaj şi pătrunzând mult în pădurea de molid, apar grupări
de afin (Vaccinium myrtillus) şi merişor (Vaccinium vitis idaea).

Pajiştile subalpine, dezvoltate pe locul fostelor tufărişuri de jneapăn şi ienupăr, sunt

alcătuite din firuţă (Poa media), iarba stâncilor (Agrostis rupestris), ovăscior (Avenastrum
versicolor), târsa (Deschampsia caespitosa), ţepoşica (Nardus stricta), rugină (Juncus
trifidus), clopoţelul (Campanula alpina), cupele (Gentiana acaulis), brânduşele de munte
(Crocus montana) etc.
Suprapăşunarea acestor pajişti a contribuit la degradarea vegetaţiei lor şi, în primul
rând, la dominarea nardetelor, care nu au valoare nutritivă mare.
Pădurile sunt formate din esenţe de răşinoase şi foioase grupate în două etaje.
Altitudinal, acestea sunt dispuse diferenţiat, trecerea de la un etaj la altul făcându-se prin
grupări vegetale comune lor.
Etajul pădurilor de molid, cuprins între 1300 şi 1700m, este mult mai bine
dezvoltat pe versanţii nordici. Este alcătuit în general din molidişuri pure (Picea abies). La
obârşia râurilor apar ca un brâu subţire, la limita superioară a pădurii, bradul (Abies alba)
şi rareori exemplare de zâmbru (Pinus cembra). În cadrul etajului, pe pantele însorite apare
scoruşul de munte (Sorbus aucuparia), socul (Sambucus racemosa) ori paltinul de munte
(Acer pseudoplatanus). În rariştile pădurilor ori pe parterul mai luminos al acestora pot fi
întâlnite măcrişul iepurelui (Oxalis acetosella), degetăruţul (Soldanella montana), perişorul
(Moneses uniflora), horştii (Luzula silvatica), ferigile (Driopteris filix mas) etc.
Pajiştile întâlnite îndeosebi pe coamele plate ale munţilor au caracter secundar,
fiind dezvoltate pe locul pădurilor de molid defrişate. Ele sunt alcătuite în principal din
păiuş roşu (Festuca rubra var. fallax), ţepoşica (Nardus stricta) şi târsa (Deschampsia
caespitosa). Pe alocuri, mai ales la altitudini mai mari de 1600m, pajiştile sunt inundate de
ienupăr (Juniperus communis ssp. nana). Pe pajiştile însorite vegetează unele leguminoase,
ca: trifoiul alb (Trifolium repens), trifoiul roşu (T. pratense), rogoz (Carex leporina),
ruşuliţa (Hieracium aurantiacum), sunătoarea (Hypericum maculatum). Aici pot fi întâlnite
adesea plăpândele, dar şi frumoasele flori de unghia păsării (Viola declinata), garofiţa de
munte (Dianthus sp.) etc.
Etajul pădurilor de foioase este alcătuit din păduri de fag în amestec cu molid,
brad, păduri de fag şi fag în amestec cu gorun şi ocupă suprafeţe apreciabile.
Pădurile de amestec de fag cu răşinoase au extensiuni mai mari în cursul superior al
văilor, la altitudini cuprinse între 900 şi 1400m. Ele sunt alcătuite din fag (Fagus silvatica),
molid (Picea abies), brad (Abies alba), paltin de munte (Acer pseudoplatanus), ulm de
munte (Ulmus glabra), scoruş de munte (Sorbus aucuparia).
Stratul ierbaceu este dominat de măcrişul iepurelui (Oxalis acetosella), horşti
(Luzula nemorosa), păiuşul de pădure (Festuca silvatica), ferigi (Driopteris filix mas,
Athyrium filix fernina) ş.a.
Pe locul pădurilor defrişate apar pajişti secundare cu păiuş roşu (Festuca rubra),
păiuşcă (Agrostis tenuis), pieptănăriţă (Cynosurus cristatus), trifoi (Trifolium repens, T.
medium), ghizdei (Lotus corniculatus).
Pădurile de fag înconjoară ca un brâu Valea Jiului pe laturile sale nordice şi vestice,
ocupând spaţiile cuprinse între 500 şi 1050m, iar pe văi urcă până la 1500m.
Vegetaţia lemnoasă a făgetelor este alcătuită din fag (Fagus silvatica). Se mai
întâlnesc exemplare de paltin de munte (Acer pseudoplatanus), plop tremurător (Populus
tremula), mesteacăn (Betula pendula), scoruş (Sorbus aucuparia) etc. Se întâlnesc pâlcuri
răzleţe de pin (Pinus silvestris) cu larice (Larix decidus). La limita superioară a făgetelor,
pe grohotişuri, mesteacănul formează grupări frecvente.
Pe calcarele din Şureanu şi Vâlcan, se dezvoltă o bogată floră termofilă şi saxicolă.
În luminişurile făgetelor apar pâlcuri de arbuşti formate din soc roşu şi negru
(Sambucus racemosa, S. nigra), caprifoi (Lonicera xylosteum) etc.

Vegetaţia ierboasă din luminişurile pădurii de fag este alcătuită din vinariţă
(Asperula odorata), colţişor (Dentaria glandulosa), tătăneasă (Symphytuum cordatum),
leurdă (Allium ursinum), ferigi (Driopteris filix mas, Athyrium filix fernina) etc. Primăvara
parterul făgetelor este presărat cu flori mici colorate de măseaua ciutei (Erithronium dens-
canis), păştiţa (Anemone ranunculoides, A. nemorosa), viorea (Scilla bifolia). La limita
superioaară a pădurii de fag, pe versanţii nordici se întâlnesc adesea afinul (Vaccinium
myrtillus), măcrişul iepurelui (Oxalis acetosella), firuţa de pădure (Poa nemoralis) etc.
Pajiştile secundare dezvoltate pe locul pădurilor de fag defrişate sunt alcătuite din
păiuşcă (Agrostis tenuis), păiuş roşu (Festuca rubra), pieptănăriţă (Cynosurus cristatus),
specii de trifoi (T. pratense, T. dubium) etc. Suprapăşunarea acestor pajişti a dus la
degradarea lor prin invadarea cu ţepoşică (Nardus stricta), ienupăr (Juniperus communis
ssp. nana) sau ferigă (Pteridium aquillinum).
În lungul râurilor şi pârâurilor se dezvoltă pâlcuri de anin şi specii ierboase, ca:
Ranunculus platanifolius, Daucus carota (morcov sălbatic), Geranium silvaticum, Myosotis
palustris (floare de nu mă uita), Adenostyles alliariae (ciucuraş) şi Veratrum album
(stirigoaie).
Apele curgătoare constituie mediul prielnic pentru speciile: mană de apă (Glyceria
aquatica), şovar (Sparagnium erectum), floare de lac (Ranunculus repens) şi sânziene de
apă (Galium palustre).
În bazinetele depresionare din lungul văilor, în circurile glaciare şi chiar pe noile
suprafeţe de eroziune, condiţiile de umiditate au favorizat dezvoltarea mlaştinilor
oligotrofe. În toate turbăriile sunt nelipsiţi muşchii, rogozurile şi rugina. Caracteristice sunt
speciile: Sphagnum girgensohnii, S. robustum, Polytrichum strictum, Eriophorum
vaginatum (bumbăcăriţa) şi Vaccinium oxycoccos (răchiţele). Uneori, în cadrul mlaştinilor
turboase se dezvoltă şi arbuşti, cum sunt pâlcurile de jnepeni şi ienuperi, molizii şi pinii
piperniciţi. [13]
2.7. Fauna
Valea Jiului dispune încă de o faună bogată, a cărei răspândire este favorizată de
prezenţa pădurilor. Totuşi intervenţiile antropice – prin exploatarea pădurilor sau defrişări
în scopul extinderii pajiştilor şi a suprafeţelor cultivate, construirea drumurilor forestiere,
amplasarea exploatărilor miniere, depozitarea sterilului, construcţia cabanelor şi caselor de
vacanţă etc. – au determinat, în parte, restrângerea arealului unor specii.
În etajul alpin pot fi văzute nenumărate păsări, cum sunt: ciocârlia urechiată
(Eremophila alpestris), pasărea omătului (Plectrophenax nivalis), de origine arctică, ce se
află aici în pasaj, apoi fâsa de munte (Anthus sp. spinoletta), pietrarul (Oenanthe
oenanthe), brumăriţa (Prunella collaris) şi mierla de piatră, care cuibăresc aici. Pot fi
întâlnite, de asemenea, corbul, silvia şi cinteza, ce provin din păduri. Dintre rozătoare este
prezent şoarecele de zăpadă (Microtus nivales ulpius).
În zilele călduroase, pe pajiştile alpine, ca şi pe stâncile calcaroase se pot vedea
vipera comună (Vipera berus), şopârla de munte (Lacerta vivipara) şi numeroase specii de
fluturi, între care Erebia Pandrose Roberti Peschke, element alpin.
În locurile umede de la obârşia râurilor, din circurile glaciare, ca şi în zonele
înmlăştinate, trăiesc broasca de munte (Rana temporaria), salamandra (Salamandra s.
salamandra)şi tritonul (Triturus alpestris).
Răspândirea animalelor nu reprezintă totuşi o etajare strictă, ca în cazul vegetaţiei;
arealul acestora este mult mai larg, ca de exemplu ursul (Ursus arctos) şi lupul (Canis
lupus), care urcă în etajul alpin, atraşi de stâne, sau vulpea (Vulpes vulpes), mistreţul (Sus
scrofa), care coboară până în zonele depresionare înconjurătoare, deşi ele sunt

caracteristice pădurii. Alături de aceste animale, în păduri mai trăiesc căpriori (Capreolus
capreolus), veveriţe, viezuri, iepuri, exemplare rare de jderi (Martes martes)şi de râs (Linx
linx), specie ocrotită.
Lumea păsărilor de pădure este, de asemenea, bogată şi variată. Este de ajuns să
amintim numai câteva dintre acestea: privighetoarea, ciocănitoarea, alunarul, piţigoiul,
cinteza, mierla, mătăsarii, gaiţele, sitarii. În desişurile pădurii se ascund cocoşul de munte
(Tetrao urogallus) şi iernuca (Tetrastes bonasia), elemente faunistice declarate monumente
ale naturii, ocrotite de lege.
Apele râurilor sunt săgetate de peşti: păstrăvul indigen (Salmo trutta fario) se
întâlneşte pe cursurile superioare, repezi şi limpezi, în timp ce lipanul (Thumallus
thumallus) şi moioaga (Barbus meridionales petenyi) sunt întâlnite pe cursurile mijlocii.
În apele râurilor mai pot fi amintiţi: nisiparniţa (Sabanejenia romanica), iar dintre
nevertebratele acvatice, racul (Astacus torrentium).
Organismele care populează mediul subteran derivă din cele care trăiesc la
suprafaţă (epigee) şi care s-au retras în diferite perioade în acest mediu lipsit de lumină
solară, căldură şi plante; aici s-au adaptat condiţiilor specifice de viaţă oferite de acest
mediu: temperatură constantă (care variază între limitele 7-12ºC), obscuritate totală,
umiditate de 100%, circulaţie redusă de aer, existenţa unor resturi organice şi detritus
aduse de ape sau provenind din excrementele animalelor care îşi petrec o parte din viaţă
afară (ex. liliecii).
În mediul subteran trăiesc numai organisme heterotrofe: bacterii, ciuperci, precum
şi o gamă foarte variată de animale. Sub aspect ecologic, toate vieţuitoarele se împart în
troglobionte (care trăiesc şi se reproduc numai în peşteri), troglofile (care trăiesc şi se
reproduc atât în peşteri cât şi în exterior), trogloxene (ajunse întâmplător în mediul
subteran), parazite(pe alte animale) şi guanobii sau guanofile (care trăiesc din şi pe
excremente de lilieci).
Şi în cazul faunei cavernicole putem vorbii de o “etajare”, însă nu una foarte strictă
şi adesea neobservabilă pentru persoanele fără experienţă în cercetarea biospeologică.
Astfel, avem: faună parietală, fauna planşeelor vestibulare, din baza avenelor, a planşeelor
din zona profundă, a guanoului şi fauna acvatică subterană din zona de percolaţie
temporară, din zona amfibie şi din zona înecată. [28]
2.8. Populaţia şi activităţile umane
Depresiunea Petroşani este împărţită din punct de vedere administrativ în 6 oraşe,

dintre care 3 sunt municipii (Petroşani, Lupeni şi Vulcan) ale căror principale caracteristici
sunt prezentate în tabelul 2.6: [47]
Activităţile principale ale locuitorilor Bazinului Petroşani sunt legate de minerit.
Restructurarea industriei extractive din România a însemnat şi închiderea unor exploatări
miniere şi exploatări de preparare a cărbunilor din Valea Jiului (Dâlja, Aninoasa, Petrila
Sud, Valea de Brazi, Bărbăteni respectiv preparaţiile Petrila, Livezeni, Lupeni şi Uricani)
care la rândul ei a condus la reducerea numărului de angajaţi din sectorul minier şi cel de
preparare, în prezent Compania Naţională a Huilei (CNH) având circa 12000 de angajaţi
faţă de cei 60679 existenţi la nivelul anului 1989.
Restructurarea sectorului minier a condus şi la restrângerea şi diminuarea
numărului de angajaţi la alte unităţi de producţie şi servicii care aveau ca principal
beneficiar CNH-ul. Din această categorie fac parte societăţi ca GEROM şi UPSRUEM
care au ca principal obiect de activitate construcţia utilajelor miniere (susţineri, combine de
abataj etc.)

Descrierea oraşelor Văii Jiului Tabelul 2.6.

Oraş
Petrila Petroşani Aninoasa Vulcan Lupeni Uricani
Caracteristici
Suprafaţa
administrativă 308,68 195,56 34 87,31 74,7 251
[Km2]
Nr. locuitori 25808 45447 5147 31058 30852 10307
Densitate
83 231 151 345 413 41
[loc/Km2]
Altitudine
675 615 623 631 700 715
medie [m n.m.]
Aşezare 45°27´00´´ N 45°24´44´´ N 45°22´43´´ N 45°22´52´´ N 45°21´37´´ N 45°20´11´´ N
geografică 23°25´12´´ E 23°22´24´´ E 22°18´36´´ E 23°17´29´´ E 23°14´18´´ E 23°09´09´´ E
Petrila Petroşani Uricani
Cimpa Slătinioara Vulcan Câmpu lui
Localităţi Aninoasa
Jieţ Peştera Boli Dealu Babii Lupeni Neag
componente Iscroni
Răscoala Dâlja Mare Jiu Paroşeni Valea de
Tirici Dâlja Mică Brazi
În prezent în cadrul CNH există un număr de 7 exploatări miniere (fig. 2.8.) şi o

exploatare de preparare a cărbunelui (EM Lonea, EM Petrila, EM Livezeni, EM Vulcan,
EM Paroşeni, EM Lupeni, EM Uricani respectiv EPC Coroeşti).
Fig. 2.8. Bazinul Petroşani şi împărţirea sa pe câmpuri miniere [40]
O consecinţă directă a concedierilor masive începute la mijlocul anilor 90 este şi

scăderea numărului locuitorilor din Valea Jiului de la circa 200000 la nivelul anului 1990
la circa 150000 în prezent.
Creşterea ratei şomajului şi lipsa locurilor de muncă alternative pentru
disponibilizaţii din sectorul minier şi din ramurile industriale conexe au fost cauzele
generatoare de tensiuni şi conflicte sociale care au creat în timp o imagine negativă a zonei
şi o percepţie generală greşită vis-a-vis de locuitorii din Bazinul Petroşani. Aceste aspecte
au fost în măsură să ţină la distanţă investitorii din ţară şi străinătate, refacerea regiunii din
punct de vedere economic având un ritm lent.

Demn de menţionat este şi faptul că în Valea Jiului există două institute de

cercetare (ICPM şi INSEMEX) o instituţie de învăţământ superior (Universitatea din
Petroşani) şi un muzeu (Muzeul Mineritului).
Oraşele Văii Jiului sunt alimentate cu energie electrică şi termică de către
Termocenrala Paroşeni, iar în ceea ce priveşte reţeaua de canalizare aceasta este compusă
dintr-o conductă magistrală cu o lungime de 55,6 km şi ramificaţiile acesteia. [47]
În special în zonele aflate la periferia oraşelor şi în localităţile componente
activităţile predominante ale locuitorilor sunt legate de agricultură, creşterea animalelor şi
exploatarea şi prelucrarea masei lemnoase.
În ultimii ani se manifestă un interes tot mai mare pentru promovarea şi
valorificarea potenţialului turistic al munţilor ce înconjoară bazinul. În acest sens a fost
creată Zona turistica Petroşani – Parâng şi Staţiunea Montană Straja care constituie un
punct de atracţie pentru turiştii români si din străinătate datorita resurselor naturale :
peisaje montane, lacuri glaciare, fond forestier, fond cinegetic, o rezervaţie botanica şi
pârtii de schi. Cu toate acestea potenţialul turistic este insuficient valorificat dacă ţinem
cont că Valea Jiului constituie o poartă de acces către Parcul Naţional Retezat şi Parcul
Grădişte-Ciclovina.
2.9. Componentele ecosistemelor ce merită protecţie specială
Practic nu putem vorbi de anumite componente ale ecosistemelor ce merită

protecţie specială ci putem vorbi de o delimitare a unor zone în care ecosistemele prezente
să se bucure de un regim special de protecţie, capabil să asigure menţinerea echilibrelor
ecologice.
Prin echilibru ecologic se înţelege starea stabilă a unui sistem ecologic în care se
realizează o multiplă interconectare şi homeostatare a legăturilor dintre diferitele sisteme
biologice şi mediul neviu. Echilibrul ecologic se bazează pe durabilitatea în timp şi spaţiu a
structurilor şi fluxurilor energetice pe fondul unor fluctuaţii neîntrerupte a parametrilor de
stare. El se realizează prin creşterea comportamentului antientropic al sistemului, deci prin
păstrarea însuşirilor fundamentale ale acestuia.
Echilibrele ecologice se înfăptuiesc la diferite niveluri de organizare şi integrare a
sistemelor vii cu cele nevii, în condiţiile în care acestea se întrepătrund şi se
intercondiţionează. Aceste echilibre, cu o vechime de 250 ÷ 300 milioane de ani, au o mare
stabilitate care se manifestă pe fondul unor neîntrerupte fluctuaţii ale constituenţilor
sistemului. De aceea se poate vorbi de o stabilitate în diversitate.
Întreaga natură se supune unei legi ecologice fundamentale “toate se leagă de toate”
(B. Commoner 1972).
Relaţiile care se stabilesc între om şi natură suscită un interes permanent,
condiţionat atât de dorinţa cunoaşterii fenomenelor care se petrec alături de noi, cât şi de
procurarea unor materii prime, fără ca prin aceasta să se producă dezechilibre în natură, al
căror consecinţe pot fi imprevizibil de mari şi grave.
Epoca noastră se caracterizează mai ales prin conştientizarea şi eforturile depuse
pentru a conserva, ocroti, ameliora şi menţine mediile de viaţă de pe planetă. Mediul
înconjurător constituie un mecanism viu cu o complexitate deosebită, de a cărui integritate
şi bună funcţionare depinde întreaga activitate umană.
Menţinerea echilibrelor ecologice este esenţială pentru desfăşurarea normală a
vieţii. În acest context apare imperioasă nevoia de cunoaştere a legilor care guvernează
interacţiunile organismelor vii cu mediul înconjurător, a modalităţilor de realizare a
producţiei biologice, supravieţuirii, dezvoltării, dinamicii şi adaptării biocenozelor la
condiţiile de viaţă existente. Aceasta presupune un efort deosebit ştiinţific, tehnic,

economico-financiar şi cultural-educativ, pentru care este nevoie de o mare unitate de

voinţă şi acţiune a membrilor societăţii, pe baza principiului raţionalităţii şi eficienţei
ecologice, tehnice şi economice. Omul trebuie să conştientizeze faptul că el nu ocupă o
poziţie privilegiată în natură, ci, ca orice fiinţă, depinde de ea. [19]
Necesitatea instituirii unui regim de protecţie specială pentru diferite zone cuprinse
în teritoriul administrativ al oraşelor şi municipiilor ce compun Valea Jiului rezidă din
însuşi statutul pe care acestea îl deţin în prezent. În acest sens trebuie amintite Parcurile
Naţionale Defileul Jiului şi Retezat, Parcul Natural Grădiştea Muncelului-Ciclovina
precum şi zone de mai mici dimensiuni ca întindere spaţială dar nu mai puţin importante
din punct de vedere ecologic, turistic şi economic cum sunt spre exemplu Zonele Naturale
Protejate Piatra Crinului, Momârlani etc. Regimul de protecţie specială pentru zonele
enumerate mai sus este impus de legislaţia în vigoare care face referire la tipurile de
parcuri şi zone protejate şi care prevăd specificaţii clare în ceea ce priveşte activităţile ce se
pot desfăşura în interiorul acestor zone, precum şi aspecte privind modul în care potenţialul
turistic al acestora poate fi pus în valoare.
În afară de cele menţionate mai sus, în Valea Jiului mai există zone cu valoare
ecologică şi potenţial turistic ridicat, care însă din păcate la ora actuală nu au primit în mod
oficial o recunoaştere în acest sens, nefiind declarate zone cu regim special de protecţie.
Din această categorie fac parte Cheile Jieţului şi Masivele Parâng şi Straja. Dacă
Cheile Jieţului au un mecanism natural de apărare (existând puţine locuri de campare,
traseu greu accesibil în special iarna etc), Masivul Parâng ca de altfel şi Straja se confruntă
cu probleme din cauza turismului dezorganizat, inexistenţei unui program coerent de
gestionare a deşeurilor, lipsei unui sistem de gestionare a apelor uzate menajere şi alte
probleme specifice zonelor turistice montane din România. Chiar dacă în cele două masive
au fost amenajate complexe turistice destinate practicării sporturilor de iarnă, şi evident că
aceste zone ies din discuţie atunci când vorbim de parcuri naturale deoarece sunt necesare
amenajări specifice (instalaţii de transport pe cablu, pârtii, capacităţi de cazare etc.), există
posibilitatea delimitării unor porţiuni însemnate din aceste masive care să intre în programe
speciale de protecţie (spre exemplu în masivul Parâng o zonă cu statut special poate fi
declarată porţiunea din amonte de Vârful Parângul Mic şi astfel în interiorul acesteia să fie
cuprinse toate lacurile glaciare din masiv despre a căror putere de a atrage turişti din ţară şi
străinătate nu mai este cazul să intram în detalii).
Consider că atunci când se are în vedere turismul ca o alternativă viabilă pentru
Valea Jiului aspectele menţionate anterior trebuie avute în vedere şi chiar este nevoie de o
mai bună administrare a zonelor care deja se bucură de un statut special deoarece adesea se
poate constata fie şi de cei aflaţi în trecere că acest statut este doar unul „pe hârtie” nu şi
unul transpus cu adevărat în practică.
Un alt aspect demn de menţionat în cadrul acestui subcapitol este legat de
necesitatea adoptării unor măsuri mai eficiente în ceea ce priveşte fauna. Datele oferite de
către ocoalele silvice pun în evidenţă un deficit în ceea ce priveşte numărul de indivizi din
diferite specii cu importanţă cinegetică deosebită. Şi în ceea ce priveşte ihtiofauna se
apreciază că multe dintre râurile şi pârâurile ce străbat Valea Jiului se află sub potenţialul
real (acest fapt datorându-se atât poluării, dar mai ales braconajului).

CAPITOLUL 3
POLUAREA EXISTENTĂ ŞI REZISTENŢA LA POLUARE A ECOSISTEMELOR
3.1. Poluarea atmosferică
Prin poluarea aerului se înţelege prezenţa în atmosferă a unor substanţe care, în

funcţie de concentraţie şi/sau timp de acţiune, produc modificări ale sănătăţii, generează
disconfort sau alterează mediul.
Aceste substanţe pot fi diferite de cele care se găsesc în compoziţia normală a
aerului sau pot să fie compuşi care se găsesc în compoziţia acestuia, cum ar fi ozonul,
dioxidul de carbon, oxizii de azot, radonul etc.
Atmosfera nu se consideră poluată decât în măsura în care substanţele prezente în
aer exercită un efect nociv asupra omului sau asupra mediului.
Sursele de poluare a atmosferei se pot clasifica în surse naturale şi surse artificiale.
Sursele naturale au un potenţial poluant redus şi nu pun probleme decât atunci când se
manifestă în zone populate. Sursele principale de poluare a aerului, care au şi ridicat
această problemă la importanţa care i se atribuie în prezent, sunt reprezentate de sursele
artificiale de poluare, dintre acestea cele mai importante fiind procesele de combustie,
transporturile şi diferitele procese tehnologice.
Poluarea atmosferei în Valea Jiului este favorizată de frecvenţa ridicată de
producere a fenomenului de inversiune termică (în special în perioada rece a anului). Un
aspect care influenţează fenomenul de inversiune termică îl reprezintă nebulozitatea. Iarna,
straturile de nori invadează formele joase depresionare permiţând stabilirea unui gradient
normal la 800 m altitudine de plafonul noros ce favorizează formarea unui strat cu
temperatură inversă.
Formarea acestui strat de inversiune termică conduce la reţinere poluanţilor în
apropierea solului, deci a încărcării aerului respirabil cu noxe provenite de la centrale
termice, de la arderea combustibililor fosili în gospodării individuale şi din gazele de
eşapament.
Procesele de combustie. Principala sursă de poluare a aerului o reprezintă procesele
de combustie în vederea obţinerii energiei electrice, termice sau mecanice pentru procesele
industriale, încălzirea locuinţelor sau funcţionarea motoarelor.
Principalele surse de energie sunt reprezentate de cărbune, petrol şi derivate ale
acestuia şi gazele naturale. Atât cărbunele cât şi petrolul elimină la ardere cantităţi
apreciabile de produşi poluanţi, cantitatea acestora depinzând de calitatea procesului de
ardere şi de puritatea combustibilului. Teoretic, la un combustibil de puritate perfectă şi la
o ardere completă ar rezulta numai dioxid de carbon şi apă şi eventual urme de oxizi de
azot în urma reacţiei cu azotul atmosferic. Practic, nu se realizează nici una din cele două
condiţii, astfel că împreună cu cei trei produşi menţionaţi mai rezultă şi un amestec de
suspensii şi gaze, în concentraţie foarte diferită, care intră în compoziţia fumului şi a
gazelor de eşapament. Componentele gazoase sunt formate, pe lângă dioxid de carbon şi
oxizi de azot, din dioxid de sulf, oxid de carbon, hidrocarburi, aldehide etc. Componentele
în suspensie sunt reprezentate de particule de cenuşă, de natură minerală, particule de
cărbune nears sau în cazul cărbunelui care conţine componente volatile în cantitate mare,
particule de funingine. [31]
Transporturile. Dintre mijloacele de transport, autovehiculele constituie principala
sursă de poluare, atât prin numărul lor mare cât şi prin cantitatea substanţelor poluante pe
care le elimină. Dintre aceste substanţe cele mai importante sunt hidrocarburile, inclusiv
hidrocarburile aromatice policiclice, oxidul de carbon, oxizii de azot şi plumbul. Plumbul,

prezent ca tetraetil de plumb în benzina utilizată de motoarele auto, care folosesc benzină
cu cifră octanică ridicată, este eliminat la rândul lui prin gazele de eşapament sub formă de
plumb mineral, constituind un factor de poluare tot mai mult luat în considerare. Motoarele
Diesel, bine reglate, poluează atmosfera în mai mică măsură, dar motoarele în doi timpi
sunt cele mai poluante. Hidrocarburile rezultate la arderea benzinei în motoarele cu ardere
internă au ca efect formarea substanţelor oxidante care iau naştere fotochimic sub acţiunea
radiaţiilor solare prin reacţia dintre aceste hidrocarburi , oxizii de azot şi oxigenul
atmosferic. Acest tip de poluare este caracteristic localităţilor cu un trafic intens şi zile
foarte însorite, realizându-se aşa-numita poluare oxidantă fotochimică. În mediul urban
predomină poluarea datorată fumului produs prin arderea combustibililor de către industrie
şi pentru încălzirea casnică şi în care predomină suspensiile, oxizii de azot şi dioxidul de
sulf. [32]
Transporturile feroviare pot contribui la poluarea aerului din anumite localităţi tot
datorită arderii combustibilului necesar producerii de energie. În raport cu transporturile
auto, transporturile feroviare sunt cu mult mai puţin poluante.
Procese industriale diverse. În afara proceselor de ardere a combustibilului,
industriile contribuie în funcţie de profil şi de procesul tehnologic la poluarea aerului cu o
diversitate de produşi poluanţi eliminaţi sub forma unor suspensii sau gaze.
Enunţarea sumară a principalelor surse de poluare şi a celor mai răspândiţi agenţi
poluanţi indică diversitatea mare a proceselor actuale de poluare. Factorii principali care
produc poluarea în oraşe sunt reprezentaţi de procesele de ardere industrială şi casnică şi
circulaţia autovehiculelor. Celelalte procese industriale contribuie la realizarea poluării în
funcţie de profilul lor, devenind dominante numai în oraşe industriale mai mici sau pe
teritorii limitate în marile oraşe. [31]
3.1.1. Poluarea aerului datorată activităţilor miniere

Din această categorie fac parte centralele termice ce deservesc unităţile miniere şi
staţiile de ventilatoare aparţinând aceloraşi unităţi.
Acestea sunt răspunzătoare de poluarea cu oxizi de sulf şi azot, pulberi în
suspensie, funingine şi dioxid de carbon în special a zonelor limitrofe.
Staţiile de ventilatoare aparţinătoare unităţilor miniere au rolul de a evacua aerul
viciat din subteran, aer în a cărui compoziţie intră unele gaze nocive (CH4, H2S, CO, HCl)
şi suspensii minerale.
Cu toate că nu există stabilite norme privind concentraţia maxim admisă de CH4
eliminată în atmosferă, se impune o mai riguroasă monitorizare a cantităţilor de metan
eliberate în atmosferă dat fiind faptul că metanul este un gaz ce contribuie semnificativ la
efectul de seră.
Măsurătorile efectuate în vecinătatea centralelor ce deservesc unităţile miniere au
pus în evidenţă depăşiri ale concentraţiilor admise la SO2, fapt datorat conţinutului relativ
mare de sulf în cărbunii utilizaţi de aceste centrale.
Cantităţi apreciabile de pulberi în suspensie sunt generate de activitatea de haldare
la care se adaugă şi o cantitate de gaze rezultate din aprinderea materialului haldat.
În ultima perioadă de timp fenomenul de autoaprindere a haldelor de steril nu se
mai manifestă cu aceeaşi amploare din trecut, CNH luând o serie de masuri pentru
limitarea acestor focare.
Responsabile de generarea unor cantităţi de suspensii sunt şi activităţile desfăşurate
la EPC Coroeşti în special activitatea de descărcare a vagoanelor cu cărbune şi cea de
haldare, restul activităţilor presupunând utilizarea apei în procesul tehnologic.

Este deosebit de dificil de stabilit în ce proporţie poluarea aerului datorată

activităţilor miniere contribuie la poluarea în general a atmosferei în Valea Jiului, dar pe
baza unor studii anterioare se poate afirma ca acestea contribuie cu circa 60-65 %. [21]
3.1.2 Poluarea aerului produsă de alte activităţi

Funcţionarea Tremocentralei Paroşeni (fig. 3.1.) presupune arderea cărbunilor ceea
ce implicit înseamnă evacuarea în atmosferă a unor cantităţi de suspensii şi noxe rezultate
din combustia cărbunilor.
Principalii poluanţi
produşi de Termocentrala
Paroşeni şi centralele termice
care funcţionează în incintele
întreprinderilor sunt:
monoxidul şi dioxidul de
carbon (CO şi CO2), praful
(cenuşa zburătoare, particule
de cărbune nears, zgură,
pământ etc.); oxizii de sulf
(SO2 şi SO3); oxizii de azot
(NO şi NO2); cantităţi reduse
de gudroane, hidrocarburi,
funingine, sulfaţi şi acizi
organici etc.
Fig. 3.1. Termocentrala Paroşeni
Analizele chimice efectuate asupra cărbunilor proveniţi din Valea Jiului au pus în
evidenţă o concentraţie mare de sulf în compoziţia acestora, rezultatul direct fiind acela de
eliminare în atmosferă a unei cantităţi mari de SO2.
Gazele evacuate pe coşurile de fum ale instalaţiilor de ardere, conţin de asemenea
importante cantităţi de substanţe poluante cum sunt: oxizii de sulf (SOx), oxizii de azot
(NOx), monoxidul şi dioxidul de carbon (CO şi CO2), precum şi praful de cenuşă (pulberi -
cenuşa zburătoare).
Instalaţiile energetice, în special centralele termoelectrice care folosesc drept
combustibil cărbunele, prezintă un impact complex asupra tuturor factorilor de mediu din
zona învecinată acestora (atmosferă, apă, sol, floră şi faună) şi ca urmare aceste unităţi
energetice sunt considerate ca o principală sursă de poluare.
Şi alte unităţi care-şi desfăşoară activitatea în Valea Jiului contribuie la poluarea
aerului, chiar dacă, aşa cum s-a arătat anterior, cu o pondere mult mai modestă.
Astfel, SC Gospodărie Prest.Com SA Petroşani este o unitate care prin natura unora
din activităţi poluează atmosfera. Sursele de poluare a aerului sunt legate de activitatea de
uscare a criblurilor şi încălzire a uleiului respectiv a bitumului la staţia de preparare a
mixturilor asfaltice. Manipularea agregatelor şi lianţilor la staţia de preparare betoane şi
mortare, constituie o altă sursă. Circulaţia mijloacelor de transport auto în incinta bazei de
producţie Livezeni poate avea efecte locale. Stocarea şi manipularea produselor petroliere
pentru alimentarea motoarelor cu ardere internă din dotarea unităţii, favorizează emisii de
volatile în atmosferă.
Alte unităţi industriale din zonă nu pot fi considerate ca fiind responsabile de o
poluare semnificativă a atmosferei.
Gospodăriile individuale care utilizează combustibili fosili (cărbune, gaz metan,
lemn şi în mai mică măsură motorină) pentru producerea agentului termic, gătit,

producerea de apă caldă menajeră etc. sunt şi ele responsabile de poluarea atmosferei în
Valea Jiului.
Acest lucru poate fi cu uşurinţă remarcat seara şi pe timpul nopţii, în special dacă
este prezentă şi ceaţa. Aerul are un miros specific datorită poluanţilor prezenţi în
concentraţii ridicate, devine greu respirabil pentru persoanele sensibile sau care suferă de
diverse afecţiuni, şi vizibilitatea scade uneori la câteva zeci de metri.
Autovehiculele reprezintă o sursă majoră de poluare a aerului în mediul urban
(fig.3.2.).
Actualmente în Valea Jiului nu există restricţii în ceea ce priveşte accesul
autovehiculelor de mare tonaj pe arterele principale. Aceste autovehicule prezintă
importanţă prin faptul că în marea lor majoritate sunt vechi şi nu respectă normele euro în
privinţa noxelor emise.
În ceea ce priveşte autoturismele personale, numărul acestora este în continuă
creştere. Problemele cele mai mari sunt
ridicate de autoturismele fabricate în
România (Dacia) cu o vechime mai mare
de 10 ani, autoturisme care de asemenea
nu sunt conforme cu normele privind
emisiile de poluanţi atmosferici.
Măsurătorile efectuate de reprezentanţii
Registrului Auto, privind concentraţia de
CO în gazele de eşapament au arătat că
acestea reprezintă 4,5% faţă de 0,5% la
autoturismele cu aceeaşi vechime
provenite din Uniunea Europeană, adică o
concentraţie de 9 ori mai mare. [13]
Fig. 3.2. Poluarea datorată autovehiculelor
La poluare atmosferei contribuie şi autovehiculele care tranzitează municipiul.

Fiind situat la intrarea în Defileul Jiului, care face legătura între Transilvania şi Oltenia
(prin intermediul DN 66 ), municipiul Petroşani este tranzitat de un număr relativ mare de
mijloace de transport auto şi se aşteaptă o creştere a traficului odată cu finalizarea
lucrărilor la axa rutieră Brezoi (Valea Oltului)-Petroşani-Băile Herculane-Orşova.
În afară de monoxid de carbon autovehicule sunt răspunzătoare de încărcarea
atmosferei şi cu alţi poluanţi. Dintre aceştia cei mai importanţi sunt oxizii de azot, HPA
(poluanţi cancerigeni) şi plumbul. Trebuie însă făcută precizarea că în ultimii ani se
constată o reducere a consumului de carburanţi ce conţin în compoziţia lor plumb.
Traficul auto contribuie în bună măsură şi la încărcarea atmosferei cu suspensii
solide, în special în perioadele cu deficit de precipitaţii.
Poluarea aerului cu suspensii solide se mai datorează şi diferitelor lucrări de
construcţii, renovări şi modificări ale clădirilor, însă acestea având un caracter temporar nu
se constituie ca sursă majoră de poluare.
3.2. Poluarea apelor de suprafaţă şi subterane
Valea Jiului este străbătută de cele două Jiuri, Jiul de Est ce izvorăşte din Munţii
Şureanu şi Jiul de Vest ce izvorăşte din Munţii Retezat. În apele celor două Jiuri se varsă
numeroşi afluenţi cei mai mulţi de mici dimensiuni, cu debite variabile dar şi două râuri
care aduc un aport substanţial de apă (Jieţ şi Băniţa) (fig. 3.3.).

În amonte de primele aşezări umane, apa

râului Jiu are caracteristicile unei ape de izvor care
supusă procedeelor clasice de tratare (filtrare-
clorinare), ar putea deveni potabilă. Compoziţia
acestei ape se modifică în funcţie de ponderea
apelor subterane, meteorice şi reziduale, cu debite
şi compoziţii variabile. Sursele de poluare sunt
constituite de unităţi economice care deversează
direct în apa Jiului, de ape uzate menajere
deversate direct şi apele pâraielor care la rândul
lor sunt purtătoare ale unor substanţe poluante
Fig. 3.3. Reţeaua hidrografică
Autoepurarea apelor este în general un ansamblu de procese autonome de natură

fizică, chimică şi biologică, care redau apei impurificate cu diferite produse, puritatea
iniţială. Capacitatea unui bazin natural cum este cel al Jiului superior, ce are ca şi
caracteristic regimul de curgere turbulent, de a primi şi autoepura efluenţi de ape uzate este
în funcţie de intensitatea de desfăşurare a acestor procese.
În condiţiile creşterii accentuate a gradului de poluare a apelor naturale, ca urmare a
deversării apelor uzate ineficient epurate, oxigenarea naturală devine insuficientă pentru
producerea autoepurării.
Conţinutul în oxigen dizolvat de-a lungul râurilor Jiul de Est şi de Vest prezintă
valori relativ constante pe tot parcursul lor, acesta fiind mai mare atunci când, consumul
chimic de oxigen este mai mic. Valorile relativ mici ale acestui parametru, pe sectorul
cercetat, se datorează conţinutului iniţial mare de substanţe organice.
Conţinutul de substanţe organice chimic oxidabile are valori relativ mari încă
înainte ca Jiul să intre în zona de activitate industrială. Acest lucru se datorează dejecţiilor
provenite de la gospodăriile ţărăneşti situate în zonele rurale de la extremităţile bazinului.
În toate apele naturale din Valea Jiului există cantităţi variabile de cloruri şi sulfaţi, iar în
apa Jiului sunt prezente amoniacul şi nitriţii.
3.2.1. Poluarea apelor produsă de activităţile miniere

Activitatea minieră desfăşurată de-a lungul timpului în Valea Jiului a presupus şi
evacuarea apelor din mediul subteran precum şi utilizarea unor cantităţi mari de apă în
procesele de preparare.
Până nu cu mulţi ani în urmă deversarea apelor uzate (fig. 3.4.) din exploatările
miniere şi eficienţa slabă a proceselor de epurare a apelor uzate de la preparaţiile de
cărbune aveau ca efect direct încărcarea emisarului natural, râul Jiu, cu cantităţi mari de
suspensii minerale, substanţe organice şi alte substanţe poluante (fenoli, NH4+ etc.).
Fig. 3.4. Deversarea (în trecut) direct în emisar a apelor de mină

Apele uzate provenite de la extragerea şi prepararea cărbunilor sunt impurificate

atât cu suspensii minerale cât şi cu substanţe chimice.
Extragerea cărbunilor în exploatări organizate în subteran este asociată cu
modificări locale importante ale configuraţiei scoarţei terestre, care afectează sensibil
regimul hidrologic regional, atât sub aspect cantitativ, prin amplificarea debitelor de apă de
suprafaţă infiltrate în stratele inferioare ale litosferei, cât mai ales calitativ, prin cantităţi
importante de substanţe minerale dizolvate pe care le antrenează în acumulările de apă
receptoare.
Orice exploatare minieră consumă ape relativ curate, din zestrea solului terestru, pe
care le restituie încărcate cu substanţe nocive care dăunează florei şi faunei râurilor şi
lacurilor, micşorând totodată resursele de apă pentru consum casnic, agricol şi industrial.
Din acest motiv, este necesar să se cunoască în detaliu regimul hidrologic al fiecărei mine
şi să se asigure epurarea apelor drenate din formaţiunile de roci intersectate prin lucrări
miniere. [24]
Suspensiile argilo-cărbunoase deversate în Jiu odată cu apele uzate de la aceste
unităţi, aveau o stabilitate gravitaţională foarte mare deoarece din punct de vedere
granulometric se încadrează în domeniul coloidal şi semicoloidal. Din această cauză ele se
menţineau în suspensie şi confereau apei o culoare cenuşiu-cafenie dezagreabilă. Din
această cauză, pe lângă dispariţia faunei şi florei specifice râurilor de munte, Jiul era scos
din circuitul turistic, cu toate că parcurge un pitoresc defileu care leagă Transilvania de
sudul ţării. [21]
În ultimi ani se remarcă scăderea poluării cu suspensii solide, datorată pe de-o parte
restrângerii activităţilor răspunzătoare de această poluare, iar pe de alta retehnologizării
unor unităţi de producţie.
Impunerea legislaţiei de mediu a însemnat şi necesitatea adoptării unor soluţii
tehnice şi tehnologice din partea CNH, soluţii materializate prin construcţia unor staţii
proprii de epurare şi racordarea conductelor de evacuare a apelor menajere la reţeaua de
canalizare a Văii Jiului prin intermediul căreia aceste ape sunt direcţionate spre staţia de
tratare de la Dănuţoni unde se realizează o epurare în conformitate cu normele în vigoare
înaintea deversării în emisar, precum şi retehnologizarea EPC Coroeşti. Noul flux
tehnologic asigură recircularea apei tehnologice în proporţie de circa 80%.
În prezent problemele legate de deversarea directă în emisari naturali a apelor
provenite din subteran mai sunt întâlnite la unele din incintele auxiliare (de exemplu
incinta Est a EM Livezeni) care nu au fost racordate la reţeaua de canalizare datorită
inexistenţei acesteia în zonele de amplasament.
Activitatea de preparare a cărbunilor fiind în prezent concentrată la EPC Coroeşti,
deversarea apelor provenite de la spălarea şi concentrarea cărbunilor fără o suficientă
epurare poate apărea doar în mod accidental.
3.2.2. Poluarea apelor produsă de alte activităţi

Poluarea apelor din surse industriale poate să apară doar în cazul în care instalaţiile
de epurare de care dispun aceste unităţi nu funcţionează corect. Este vorba de instalaţii de
neutralizare a unor substanţe rezultate din diferite procese tehnologice (spre exemplu
instalaţiile de neutralizare a apelor uzate provenite din atelierele de galvanizare de la SC
GEROM SA şi UPSRUEM, ape uzate provenite de la spălătorii auto, de la diferite
activităţi desfăşurate de firmele de gospodărie orăşenească.
În momentul de faţă toate societăţile şi întreprinderile care îşi desfăşoară activitatea
în Valea Jiului sunt racordate la reţeaua centralizată de canalizare, neexistând probleme
legate de posibilitatea deversării apelor menajere direct în emisari.

O sursă de poluare a apelor este constituită de apa pluvială deversată direct în

emisari. Apele provenite din precipitaţii spală carosabilul şi trotuarele încărcându-se cu
diverşi poluanţi de natură fizică şi chimică. Astfel aceste ape preiau cantităţi importante de
praf, deşeuri stradale, uleiuri de motor şi combustibil scurs din rezervoarele
autovehiculelor care sunt deversate în emisarii naturali.
Depozitarea deşeurilor lemnoase în albia unor pâraie conduce la încărcarea acestora
cu suspensii lemnoase dar şi la poluarea chimică, cunoscut fiind faptul că unul dintre
produsele rezultate din descompunerea acestui tip de deşeuri îl constituie fenolii.
Sursa cea mai importantă de poluare a râului Jiu şi a afluenţilor acestuia o constituie
în momentul de faţă apele uzate menajere şi animaliere. În zonele cu gospodării ţărăneşti
de pe cursul Jiului şi al afluenţilor acestuia nu există nici un fel de sistem de colectare şi
tratare a apelor rezultate din folosinţele gospodăreşti şi din activităţile legate de creşterea
animalelor. Deversarea directă a apelor uzate menajere şi animaliere conduc la creşterea
concentraţiei substanţelor organice, creşterea consumului chimic de oxigen, scăderea
concentraţiei de oxigen dizolvat precum şi la creşterea concentraţiilor unor poluanţi de
natură organică (NH4+ şi NO2-).
Carenţele sistemului actual de
canalizare care deserveşte Valea Jiului
nu se manifestă doar în regiunile sus
amintite ele fiind prezente şi în spaţiul
urban. Astfel, fără excepţie în toate
oraşele componente, în aşa numitele
zone de colonie nu există sistem de
canalizare. Situaţia este valabilă şi
pentru unele cartiere de locuinţe aflate
la marginea oraşelor, cartiere de unde
apele uzate menajere sunt deversate
direct în emisar (spre exemplu în
Municipiul Lupeni, oraşele Aninoasa
şi Uricani) (fig. 3.5.).
Fig 3.5. Deversarea apelor uzate menajere
provenite de la un cartier din Municipiul
Lupeni direct în emisar
Un alt factor care contribuie la poluarea apelor este reprezentat de depozitarea

deşeurilor menajere şi asimilabile lor precum şi cele provenite din construcţii direct în
albiile râurilor şi pârâurilor sau în imediata apropiere, pe maluri, acestea din urmă fiind
antrenate în perioadele cu exces de precipitaţii şi ulterior constituindu-se în depozite de
diferite mărimi aflate în albia apelor. În afară de poluarea fizică directă aceste deşeuri
conferă şi un aspect dezagreabil zonelor în care se acumulează contribuind la degradarea
peisajului şi implicit la scăderea potenţialului turistic.
Poluarea apelor subterane este legată în primul rând de posibilitatea de infiltrare a
poluanţilor din sol sau ai celor rezultaţi din descompunerea deşeurilor menajere (depozitate
în „gropi de gunoi” care nu au nimic în comun cu depozitele controlate de deşeuri care ar
trebui să existe). Aşa cum a fost menţionat şi în capitolul anterior, debitele mai importante
de ape subterane fiind cantonate spre vestul Văii Jiului, eforturile de minimizare al riscului
de poluare al apelor subterane trebuie concentrat în această zonă. De menţionat este şi
faptul că pentru regiunea urbană a Văii Jiului, în alimentarea cu apă potabilă a populaţiei,
sunt utilizate volume de apă prelevate exclusiv din surse de suprafaţă. Apele subterane sunt

utilizate în acest scop doar într-o parte din gospodăriile individuale situate la marginea
localităţilor sau în satele aparţinătoare.
3.3 Poluarea solului
3.3.1. Poluarea solului datorată activităţilor miniere

Mineritul cu ramurile sale extractive şi de preparare este fără îndoială o
componentă importantă a industriei. Din păcate importanţa economică este într-o oarecare
măsură umbrită de faptul că, industria minieră, este şi una din cele mai poluante industrii.
Poluarea produsă are efecte asupra tuturor factorilor de mediu şi uneori se manifestă foarte
violent. Factorul de mediu care are cel mai mult de suferit în urma activităţilor miniere este
solul, în cele ce urmează fiind prezentate sursele de poluare şi de degradare ale acestuia.
3.3.1.1. Ocuparea suprafeţelor de teren de către haldele de steril

Ca urmare a activităţii productive din exploatările miniere şi uzinele de preparare
din bazinul Petroşani, rezultă o mare cantitate de steril care se haldează, existând la ora
actuală 49 halde de steril din care sunt în funcţiune 17, iar 32 în conservare. Volumul total
al haldelor de steril este de aproximativ 41,6 mil. m3 şi ocupă circa 274,54 ha de teren. La
suprafaţa ocupată de halde se adaugă circa 51 ha de teren care reprezintă zona de influenţă
a lor.
Activitatea productivă din exploatările miniere subterane şi la zi, respectiv uzinele
de preparare au ca produs neutilizabil materialul steril care este depozitat la suprafaţă,
schimbând folosinţele terenurilor.
Marea majoritate a haldelor din bazinul Petroşani sunt amplasate pe versanţi sau în
lungul văilor, cu sau fără scurgeri de ape. Cotele terenurilor de depozitare variază în
general între 650 m în axul văilor şi 750 m pe versanţi. Unghiul de înclinare al versanţilor
variază între 6° şi 35°. În unele situaţii haldele au fost construite în aşa fel încât barează văi
fără cursuri permanente de apă, formându-se lacuri din ape provenite din precipitaţii (fig.
3.6.).
Fig. 3.6. Acumulare de apă între ramurile haldei preparaţiei Petrila

Prezenţa acestor lacuri este extrem de nefavorabilă din punct de vedere al stabilităţii
haldelor. Apa se infiltrează în haldă modificând proprietăţile fizico-mecanice ale rocilor
haldate şi ale terenului de bază, dă naştere fenomenelor de eroziune, creează presiuni
hidrostatice şi hidrodinamice, iar în final poate provoca alunecări de teren sau scurgeri
plastice sau noroioase (astfel de alunecări de teren şi scurgeri noroioase afectând colonia
Municipiului Lupeni).
Fig. 3.7. Halda preparaţiei Petrila (Ramura activă)
Construcţia haldelor de steril s-a realizat cu ajutorul funicularelor, asigurându-se cu

acestea atât transportul cât şi depozitarea în haldă a sterilului (fig. 3.7.). Depunerile s-au
efectuat pe diferite aliniamente, iar punctele de deversare s-au stabilit în funcţie de
configuraţia terenului în zona aliniamentului respectiv. Pentru a creşte capacitatea de
depozitare, materialul deversat este în general nivelat cu ajutorul buldozerelor, formându-
se platforme de haldare. Platformele au lăţimi la partea inferioară de 50-150 m iar la cea
superioară de 15-50 m. Prin nivelarea cu ajutorul buldozerelor se realizează şi o
compactare, care contribuie la creşterea stabilităţii haldelor de steril.
O caracteristică a haldelor din bazinul Petroşani o constituie faptul că acestea sunt
executate într-o singură treaptă, parametrii acestora fiind dependenţi de morfologia
terenului, cotele la care este montat funicularul şi caracteristicile rocilor haldate.
Aspectele menţionate au repercusiuni defavorabile asupra stabilităţii haldelor,
acestea afectând terenurile din imediata vecinătate, în zona de influenţă. Mărimea zonelor
de influenţă depinde de tehnologia de haldare, elementele geometrice ale haldei,
morfologia suprafeţei terenului, caracteristicile geotehnice ale rocilor haldate şi ale
terenului de bază, cât şi de condiţiile meteorologice şi hidrologice locale.
Înălţimea haldelor variază între 3-4 m şi 30-40 m. Unghiul de taluz în situaţiile în
care s-au produs scurgeri plastice are valori de 7°-8° , dar în general acesta este de 40°-50°.
În timpul deversării sau împingerii materialului steril are loc o sortare granulometrică în
sensul că materialul grosier este depus la baza haldei, de asemenea, există tendinţa ca
materialul să se aşeze la unghiuri mai mari decât cele definitive. În cazul terenurilor cu
înclinare mare aplatizarea taluzului este mai evidentă şi materialul necesită mai mult loc de
extindere. [1]
Marea majoritate a haldelor sunt stabile, întrucât nu sunt afectate de fenomene geo-
miniere negative, iar rezerva de stabilitate este supraunitară. Relativ stabile sunt acelea care
au o rezervă de stabilitate mică ce poate fi anulată în condiţiile apariţiei unor eforturi
suplimentare sau a schimbării caracteristicilor fizico-mecanice ale rocilor haldate sau ale
terenului de bază datorită prezenţei apei.
Deoarece haldele sunt formate dintr-o singură treaptă, datorită diferenţei mari de
nivel, rocile tind să se deplaseze din taluz, facilitând ruperea acestora la partea superioară

unde apar crăpături şi deplasări de material spre aval. Datorită plasticităţii rocilor din
terenul de bază şi înălţimii mari a treptelor de haldă, în multe situaţii se produc refulări de
roci.
3.3.1.2. Suprafeţele ocupate de incintele miniere

În funcţie de amenajările necesare, metoda de deschidere, fluxul tehnologic de la
suprafaţă si de relieful terenului, suprafaţa acestor incinte poate ocupa de la câteva hectare
la câteva zeci de hectare (fig. 3.8.). Alte suprafeţe de teren ocupate de căi de acces,
platforme de montaj, depozite etc. se estimează la aproximativ 79 ha.
Fig. 3.8. Incintele preparaţiilor Lupeni şi Petrila
De menţionat este faptul că în prezent o parte din construcţii şi incinte sunt

abandonate ca urmare a procesului de restructurare şi din acest punct de vedere trebuie
găsite soluţii de redare a terenurilor ocupate în circuitul economic fie prin schimbarea
folosinţei clădirilor fie prin demolarea acestora şi concesionarea suprafeţelor eliberate.
3.3.1.3. Degradarea parţială sau totală a solului şi a peisajului

Dacă ţinem cont de faptul că unul din obiectivele prevăzute în cadrul Agendei 21
este protecţia peisajelor naturale, atunci în mod evident, într-o regiune în care activitatea de
exploatare şi preparare a cărbunelui se desfăşoară de o perioadă apreciabilă de timp trebuie
efectuată şi o analiză a peisajului, mai exact a surselor care conduc la degradarea acestuia.
Activitatea de exploatare în
subteran are repercusiuni nedorite
asupra suprafeţei terenurilor prin
faptul că presupune depozitarea unor
cantităţi relativ mari de steril minier
care conduc la modificări ale
morfologiei terenului, ale folosinţelor
terenurilor şi conduc la apariţia unor
noi forme de relief. Cu toate că
raportat la suprafaţa bazinului, haldele
ocupă suprafeţe relativ restrânse,
contrastul dintre depozitele de roci
sterile şi zonele limitrofe acoperite de
păduri este unul evident (fig. 3.9.).
Fig. 3.9. Haldă aparţinând EM Lonea

Haldele aflate în conservare se află în diferite stadii de înierbare şi împădurire

naturală. În cazul acestora se manifestă o tendinţă de readucere a terenurilor la aspectul
iniţial şi de încadrare a depozitelor de steril minier în peisaj (fig. 3.10.).
Numeroasele acumulări de
apă apărute între ramurile haldelor
de steril au un aport pozitiv din
punct de vedere peisagistic, prin
faptul că ele conferă un aspect
recreativ zonelor, dar şi posibilităţi
de practicare a pescuitului sportiv.
Totuşi trebuie ţinut cont de
posibilitatea apariţiei unor probleme
de stabilitate datorită prezenţei apei
şi în acest sens este nevoie de măsuri
specifice de menţinere sau creştere a
rezervei de stabilitate.
Fig. 3.10. Haldă aflată în conservare (Valea lui Ciort)
Cele menţionate mai sus sunt valabile şi în cazul fostelor microcariere din Valea
Jiului, cu excepţia celor care au fost transformate în depozite de steril sau de deşeuri
menajere.
O altă sursă de degradare a
solului şi a peisajului specifică
activităţilor miniere subterane este
subsidenţa, adică ruperea şi
deplasarea rocilor de la suprafaţă
prin transmiterea influenţei
exercitată de surparea lucrărilor
miniere (fig. 3.11.). Acest fenomen
este unul activ şi de lungă durată.
Aceste fenomene afectează şi solul
fertil şi prin aceasta – dezvoltarea
normală a florei din zonă. Nu este de
neglijat nici aspectul inestetic şi
chiar dezolant pe care aceste
deformaţii le dau peisajului.
Fig. 3.11. Rupturi ale suprafeţei terenului în
perimetrul minier Petrila
Tot referitor la peisaj trebuie menţionată şi dificultatea, uneori imposibilitatea,

încadrării în peisajul înconjurător al unor construcţii miniere (puţuri de extracţie, clădirile
preparaţiilor etc).
3.3.1.4. Poluarea solului cu substanţe nocive rezultate din activităţile de exploatare şi

de preparare a cărbunelui
Posibilitatea de poluare a solului cu substanţe nocive rezultate din activitatea de
exploatare este în primul rând legată de prezenţa în materialul depozitat în halde a unor
astfel de substanţe, care apoi prin intermediul precipitaţiilor să ajungă pe terenurile
învecinate. Analizele efectuate în anii anteriori nu au pus în evidenţă prezenţa unor astfel
substanţe sau elemente în concentraţii care să depăşească limitele admise.

În ceea ce priveşte activitatea de preparare, în prezent tehnologiile şi tehnicile

folosite nu presupun utilizarea unor substanţe potenţial periculoase în sensul poluării
solului. Trebuie însă luată în considerare posibilitatea ca terenurile aflate în vecinătatea
iazurilor de decantare să fi avut de suferit în trecut când prepararea cărbunilor presupunea
utilizarea unor reactivi chimici pentru procesul de flotaţie.
Deşi nu ţine direct de activităţile mai sus menţionate, trebuie amintit faptul că există
şi suprafeţe restrânse de teren poluate cu produse petroliere (în vecinătatea depozitelor de
carburanţi) şi uleiuri de transformator (în vecinătatea staţiilor de transformatoare).
3.3.1.5. Cariere de cărbune abandonate

În cazul carierelor, unde extragerea cărbunelui a presupus excavarea materialului
steril din acoperiş, zăcământul fiind situat în multe cazuri la zeci de metri adâncime, au
rezultat forme geomorfologice negative.
Datorită nerentabilităţii economice toate carierele din Valea Jiului au fost
abandonate, activitatea extractivă fiind sistată încă din 1990.
În carierele eliberate de sarcinile miniere relieful rezultat este artificial, rămânând în
urmă depozite de material steril, utilaje abandonate, trepte de exploatare, taluzuri de
diferite înclinări, bălţi sau chiar suprafeţe întinse de luciu de apă (de exemplu: cariera
Defor şi Câmpu lui Neag) (fig. 3.12.).
Fig. 3.12. Cariera Câmpu lui Neag
În mod contrastant cu haldele de steril aceste cariere sunt forme negative de teren în
cazul cărora ajunge la suprafaţă roca compactă, nefragmentată în comparaţie cu haldele de
steril care sunt constituite din roci cu o granulometrie specifică proceselor tehnologice la
care au fost supuse.
3.3.1.6. Rupturi şi prăbuşiri de teren

Deformările care apar la suprafaţa terenului datorită surpării golurilor subterane au
drept consecinţă dispariţia prin îngropare a solului sau deranjarea lui, cu impact deosebit
asupra dezvoltării vegetaţiei, afectându-se aspectul peisagistic al zonei precum şi
posibilităţile de utilizare a trenurilor afectate.

Exploatarea în subteran are repercusiuni asupra suprafeţei terenului provocând

rupturi, prăbuşiri, surpări care afectează infrastructura şi construcţiile din zonă (fig. 3.13.).
Degradările la suprafaţă se manifestă
în funcţie de grosimea stratelor
exploatate.
Exploatare stratelor subţiri de
înclinare mică provoacă doar
scufundări ale suprafeţei, fără
afectarea culturilor şi obiectivelor
din zonă. În cazul stratelor de
grosime mare se manifestă
scufundări sub formă de trepte cu
întinse zone de rupturi pe direcţia
stratelor. S-a observat secarea unor
puţuri, apariţia unor izvoare noi
precum şi formarea pe fundul
albiilor de scufundare a unor lacuri
permanente. [20]
Fig. 3.13. Efectele subsidenţei asupra
infrastructurilor în perimetrul minier Livezeni
3.3.2. Poluarea solului datorată altor activităţi
În afară de activităţile din sectorul minier în perimetrul Depresiunii Petroşani se

mai desfăşoară şi altele care sunt responsabile de degradarea şi poluare solului. Dintre
acestea cel mai semnificativ rol îl au cele de depozitare a deşeurilor menajere, a zgurei de
termocentrală şi exploatarea masei lemnoase.
3.3.2.1. Depozitarea reziduurilor menajere

Depozitarea deşeurilor menajere afectează suprafeţe de teren în special datorită
faptului că acestea nu sunt executate în mod corespunzător şi în conformitate cu
standardele internaţionale (fig.3.14.). Se estimează faptul că în prezent se produc în bazinul
Petroşani peste 600 t de deşeuri menajere zilnic, impropriu depozitate şi gestionate, care
ocupă o suprafaţă de peste 7,5 ha.
Fig. 3.14. Depozitarea deşeurilor menajere în condiţii improprii (depozitul de la Petrila)

Depozitarea în spaţii necorespunzător amenajate (depozite necontrolate) presupune

şi un risc major de contaminare a solului aflat în vecinătatea acestor depozite cu substanţe
provenite din descompunerea deşeurilor menajere. Ţinând cont de compoziţia deşeurilor
menajere rezultă o gamă foarte largă de substanţe nocive, care odată infiltrate în sol conduc
la scoaterea suprafeţelor afectate din circuitul economic pentru perioade îndelungate de
timp.
Pentru remedierea situaţiei existente este imperios necesară realizarea proiectului
de construcţie a depozitului ecologic avut în plan de către APM Hunedoara şi autorităţile
locale din Valea Jiului, depozit care urmează să deservească toate localităţile pe o perioadă
de 25-30 ani.
Un alt aspect legat de problematica deşeurilor menajere este cel al nerespectării de
către autorităţile locale din oraşele Văii Jiului şi de către societăţile de gospodărie
comunală a condiţiilor impuse de lege vis-a-vis de punctele de colectare. Mai precis este
vorba de inexistenţa spaţiilor corespunzător amenajate (lipsa platformelor betonate şi a
gardurilor de împrejmuire), care conduce la poluarea unor suprafeţe restrânse de teren,
răspândirea deşeurilor şi prezintă risc din punct de vedere al sănătăţii.
Deşeurile menajere continuă să
reprezinte o problemă deosebit de gravă în
zonele montane şi cele de agrement (fig.
3.15.). Lipsa unui sistem de gestionare a
deşeurilor produse de către turişti dar şi
lipsa civilizaţiei de care o bună parte
dintre ei dau dovadă conduc la acumularea
unei cantităţi apreciabile de reziduuri
menajere de-a lungul cursurilor de apă şi
în staţiunile montane. Efectul direct este
scăderea potenţialului turistic al zonelor
datorită aspectului dezagreabil conferit
peisajului şi al mirosurilor degajate de
deşeurile aflate în descompunere
Fig. 3.15. Deşeuri în staţiunea turistică Straja
3.3.2.2. Depozitarea zgurei de termocentrală

Din punct de vedere termo-energetic Valea Jiului este deservită de Termocentrala
Paroşeni. Pentru producerea de energie termică şi electrică Termocentrala Paroşeni se
bazează pe transformarea energiei calorice
a cărbunilor.
Arderea unor cantităţi apreciabile
de cărbune înseamnă producerea unei
cantităţi de zgură de termocentrală care
trebuie depozitată. Depozitarea presupune
ocuparea unor suprafeţe de teren şi
deturnarea lor de la folosinţele iniţiale.
La Termocentrala Paroşeni
evacuarea zgurei şi depozitare ei se face
pe cal hidraulică, în iazuri de decantare
(fig 3.16.).
Fig. 3.16. Iazul de decantare aparţinând

Termocentralei Paroşeni

În cazul iazurilor de decantare colmatate şi dezactivate rezultă în urma lor imense

suprafeţe plane pe fostele suprafeţe de luciu de apă şi taluzuri de diferite înclinări ale
valurilor de pământ şi digurilor.
În cazul iazurilor de decantare active, pot apărea fenomene care să afecteze
stabilitatea digurilor (sufoziune), ruperea lor şi colmatarea terenurilor adiacente cu zgură
de termocentrală, afectându-le grav potenţialul productiv.
3.3.2.3. Ogaşe şi ravene rezultate în urma activităţii forestiere

O altă activitate prezentă în Valea Jiului este cea de exploatare a masei lemnoase
(fig. 3.17.). Aceste exploatări sunt localizate în zona montană de regulă de-o parte şi alta a
văilor afluenţilor celor două Jiuri.
Exploatările forestiere presupun activităţi care se desfăşoară în general pe suprafeţe
întinse şi care necesită construcţia unor căi de acces pentru scoaterea şi apropierea masei
lemnoase. Aceste căi sunt instalaţii sumare care permit deplasarea utilajelor specifice
folosite în exploatări.
Fig. 3.17. Exploatare forestieră pe valea Jieţului
Datorită reliefului Văii Jiului, de cele mai multe ori exploatările sunt localizate în
zone cu teren foarte accidentat unde proiectarea şi amplasarea drumurilor de acces necesită
o deosebită precauţie.
Executarea unor drumuri pe versant, foarte aproape de linia de cea mai mare pantă,
pe substrat friabil, a constituit premisa pentru declanşarea fenomenelor de eroziune
pluvială de adâncime, care au avut drept consecinţă formarea de ogaşe şi ravene de
dimensiuni apreciabile. Aceste formaţiuni prezintă taluzuri foarte abrupte (40°-60°)
adâncite în roca de bază care la rândul lor contribuie la formarea torenţilor în perioadele cu
precipitaţii abundente.
O altă consecinţă a exploatării masei lemnoase, în special dacă sunt întârziate
lucrările de replantare, este aceea a declanşării alunecărilor de teren. Acest pericol nu
trebuie neglijat chiar dacă în prezent în Valea Jiului astfel de fenomene afectează suprafeţe
neglijabile de teren.

3.4. Zgomote şi vibraţii
În Valea Jiului, ca de altfel în mediul urban în general, putem distinge mai multe
surse de zgomot:
- industriale – legate de industria minieră (extractivă şi de preparare) precum şi de
alte obiective industriale prezente în zonă (staţii de ventilatoare, puncte de descărcare a
vagoanelor cu cărbune, puncte de descărcare a vagonetelor cu steril, instalaţii de concasare,
ciururi etc.). În general aceste surse de zgomot nu afectează mediul înconjurător ci în
special mediul de lucru şi din acest motiv aspectele legate de conformarea cu normativele
în vigoare sunt tratate mai mult din punct de vedere al protecţiei muncii decât al protecţiei
mediului;
- rezultate din transporturi – fie că vorbim de transportul rutier, feroviar sau aerian
într-o măsură mai mare sau mai mică zgomotul produs de acestea afectează atât populaţia
cât şi fauna în sensul creării unei stări de disconfort şi prin contribuţia la stresul cotidian;
- alte surse de emisii sonore – legate de activităţi cu caracter edilitar şi gospodăresc
sau recreative.
Relaţiile dintre zgomot şi alte componente ambientale sunt determinate de impactul
pe care-l generează zgomotul asupra acestora, în special asupra ecosistemelor, faunei şi
mediului antropic (sistemul igienico-sanitar şi sistemul teritorial). Zgomotul, ca factor de
impact, poate deveni el însuşi, în unele cazuri, ţintă a factorilor de interferenţă, cum ar fi
traficul, manifestările mediului antropic sau fauna, care pot fi surse de zgomot. [25]
Vibraţiile produse de instalaţiile industriale sunt şi ele privite mai ales din punct de
vedere al protecţiei muncii, ele neavând o intensitate foarte ridicată, astfel încât să poată
afecta spre exemplu clădiri rezidenţiale aflate la distanţe relativ mari de aceste surse.
Probleme legate de vibraţii pot fi menţionate în zonele aflate în vecinătatea căii
ferate. Pentru perioade foarte scurte de timp pot apărea vibraţii semnificative şi în cazul
trecerii unor autovehicule de mare tonaj prin zonele rezidenţiale (nu de puţine ori vibraţiile
produse de acestea transmiţându-se la clădirile învecinate, vibraţiile ferestrelor fiind cele
care demonstrează acest lucru).
3.5. Poluarea şi riscul de afectare al ecosistemelor în ansamblu
Una din principalele cauze ale deteriorării echilibrelor ecologice sunt reziduurile
generate de diversele activităţi antropice ce conduc la apariţia fenomenului de poluare.
Efectele poluării nu sunt singurele forme de afectare a mediului dar prin acţiunea sinergică
cu alte forme pot determina prejudicii extrem de grave, atât mediului cât şi omului. Din
această cauză, problematica monitorizării mediului conţine două aspecte distincte:
- pe de-o parte, necesitatea realizării unui sistem de supraveghere generală, globală a
stării mediului la nivel planetar;
- pe de altă parte, necesitatea supravegherii stării mediului în apropierea surselor
generatoare de noxe.
Aceste două aspecte nu sunt contradictorii ci se compensează reciproc.
Controlul calităţii mediului în plan local reprezintă principalul sistem de punere în
evidenţă a aspectelor legate de poluare. Acest sistem este utilizat:
- pe teritoriul unei surse de poluare (unde îmbracă aspecte vizând protecţia muncii);
- în imediata sa apropiere (pentru a evidenţia efectele asupra aşezărilor umane şi
asupra terenurilor agricole învecinate);
- într-o zonă de impact a mai multor surse de poluare (pentru a evidenţia efectele
sinergice ale acestora asupra componenţilor ambientali). Astfel de sisteme de
monitoring se organizează în “puncte fierbinţi” din oraşele mari, principalii parametri

fiind analizaţi automat şi în unele cazuri afişaţi permanent, fapt ce constituie şi un

foarte bun mijloc educaţional pentru citadini. [23]
Controlul calităţii mediului în plan local poate evidenţia intensitatea poluării cu
anumite substanţe, fluctuaţiile acestora în funcţie de factorii de mediu climatici,
hidrologici, pedologici sau biotici. De asemenea, poate evidenţia efectele de scurtă sau
lungă durată, dacă un anumit poluant a fost oprit sau nu, ce remanenţă are pe plan local,
ş.a. Monitoringul local utilizează tehnici specifice, incluzând uneori senzori şi aparate de
monitorizare automată.
Supravegherea diverselor emisii de poluanţi se află, la nivel global, în atenţia
Registrului Internaţional privind Substanţele Chimice Potenţial Toxice – IRPTC. Trebuie
menţionat că urmează să se realizeze Registru de Poluanţi Emişi (PRTR specific
României) care să fie integrat în Registru de Poluanţi Emişi şi Transferaţi (PRTR), potrivit
prevederilor Deciziei Comisiei Europene 2000/479/EC. În acest sens, în România, s-a
înfiinţat deja Registrul Naţional al Substanţelor Chimice Potenţial Toxice (corespondentul
naţional al Registrului Internaţional privind Substanţele Chimice Potenţial Toxice), care
are scopul de a supraveghea şi controla gestionarea substanţelor chimice şi produselor
toxice.
Controlul calităţii mediului la nivel global se realizează în staţiuni complex
amenajate ce acoperă o suprafaţă de minim 25.000 km2, situate la distanţe mari de aşezări
umane sau surse de poluare, ele urmărind îndeosebi starea generală a calităţii mediului în
zona respectivă.
Controlul calităţii mediului la nivel global evidenţiază un număr mai redus de
parametri, unanim acceptaţi de comunitatea internaţională. Aceşti parametri sunt analizaţi
cu aparatură şi tehnici de foarte mare fineţe, ce adesea diferă de cele folosite în
monitoringul local. Acest tip de monitoring se desfăşoară sub controlul Oficiului Central al
Sistemului Global de Monitoring al Mediului (GEMS) şi al Monitoringului de Fond,
Global, Integrat (IGBM).
Din gama cvasiinfinită de poluanţi, pe baza cercetărilor toxicologice, medicale,
agrosilvice şi de urbanistică, o comisie a GEMS a stabilit încă din 1973 un număr de 4 liste
de substanţe care sunt indicatori de stres pentru mediul înconjurător şi anume:
1. Principalele substanţe care pot fi examinate pentru fezabilitatea măsurătorilor (anexa
1.A.);
2. Un număr de substanţe rezultate din primele care urmau să fie testate în perioada 1973-
1981 (anexa 1.B.);
3. Substanţe selectate care pot fi utilizate în monitoringul local sau regional oriunde apar
probleme speciale (anexa 1.C.);
4. Substanţele care nu sunt recomandate pentru monitoringul de rutină deoarece ridică
unele probleme tehnice sau sunt încă discutabile (anexa 1.D). [23]
Deşi au trecut 30 de ani, marea majoritate a compuşilor prezenţi în aceste
recomandări au rămas de aceeaşi importanţă. În plus, atenţia acordată diverşilor poluanţi a
crescut, gama lor diversificându-se.
Putem vorbi de un mediu înconjurător al oricărei biocenoze, specii, populaţii sau
individ. O bacterie, o amoebă, un peşte, un om, o pădure de stejar sau o floare, toate au un
mediu înconjurător specific. [19]
În centrul atenţiei este pus viul, indiferent de gradul său de complexitate. Totodată
este subliniată importanţa noţiunii de “mulţimea factorilor care ne înconjoară” şi care
lucrează ca un tot unitar. În consecinţă dacă unul sau mai mulţi dintre aceşti factori suferă
modificări, întregul trebuie să se restructureze. Cu cât modificările sunt mai mari şi se
manifestă în sens negativ, cu atât efortul de reechilibrare al întregului este mai mare.
Rezilienţa – această capacitate a sistemelor ecologice de a reveni la starea lor iniţială după

anumite perturbări, este tot mai pusă la încercare. Cu cât se acţionează mai mult în sensul
ieşirii din parametrii normali de variaţie, cu atât capacitatea de rezilienţă poate slăbi,
ducând la modificarea echilibrelor ecologice. În cazul amplificării factorilor perturbatori
negativi, refacerea echilibrelor ecologice se realizează mai lent şi mai greu. Dacă acţiunea
acestor factori nu încetează, echilibrele ecologice pot să se deterioreze, apar fenomenele cu
succesiune rapidă în direcţia creşterii entropiei care pot culmina cu fenomene de aridizare
şi apoi deşertizare şi care pot merge până la dispariţia vieţii. [19]
Fig. 3.18. Structura oikumenului sau al mediului specific

omului şi societăţii (Soran, Godeanu)
Astfel a fost introdusă noţiunea de noosferă care în fapt defineşte perioada

evolutivă a planetei noastre în care activităţile conştiente ale omului devin predominante şi
influenţează sub diferite forme fluxurile materiale şi energetice la nivel global. În acest
mod omul îşi creează condiţiile necesare dezvoltării în direcţiile dorite de acesta, mediul
înconjurător specific omului şi societăţii (fig. 3. 18.), îşi influenţează evoluţia în sens
pozitiv sau negativ. Acest lucru înseamnă o amplificare a efectelor pozitive şi negative
deopotrivă a acţiunilor umane asupra mediului. [22]
Realităţile din ziua de astăzi ne arată că ne confruntăm în special cu efectele
negative ale activităţilor antropice în noosferă şi ne obligă să acordăm o atenţie sporită
cunoaşterii, prevenirii şi combaterii acestor efecte negative.
Astfel putem identifica sub forma unei enumerări succinte gama de agresiuni
umane asupra mediului: defrişări, creare de terenuri agricole (ecosisteme semiantropizate),
intensificarea exploatării solurilor, accelerarea consumului de resurse materiale şi
energetice, afectarea biodiversităţii, sărăcirea fondului genetic prin crearea unor organisme
specializate pentru anumite produse, introducerea unor specii noi, înmulţirea organismelor

antropofile, diversificarea producerii şi utilizării substanţelor chimice de sinteză,

intensificarea poluării mediului, modificări hidrologice, perturbaţii climatice. Afectarea
ciclurilor biogeochimice, crearea de medii artificiale, creşterea intensităţii proceselor
energofage în întreaga activitate umană.
Ca urmare a acestor impacte, mediul înconjurător a fost afectat determinând
numeroase feedback-uri (retroacţiuni) ecologice: scăderea resurselor naturale, reducerea
fondului alimentar şi a gamei de produse rezultate, intensificarea fenomenului de
bioacumulare a poluanţilor, creşterea biorezistenţei dăunătorilor şi paraziţilor, amplificarea
efectelor negative ale poluării asupra mediului ambiant, micşorarea retroacţiunilor
ecologice (în sensul micşorării capacităţii de autoreglare şi restabilire a echilibrelor
ecologice), invazia de specii eurioice, germeni patogeni, apariţia unor boli „ecologice”,
apariţia unor disfuncţii ecologice la nivel local şi global.
Aşadar atunci când privim în ansamblu problematica poluării şi a riscului ca aceasta
să afecteze ecosistemele prezente într-o zonă (în cazul de faţă Valea Jiului) trebuie să
ţinem cont de complexitatea fenomenului de poluare (interacţiunile dintre poluanţi,
transferul între anumite compartimente de mediu, transportul poluanţilor, fenomenele de
dispersie, diluţie etc.) dar şi de faptul că aceasta este responsabilă de generarea unor
impacte asupra unui sistem complex, mediul (compus la rândul său din ecosisteme).
3.6. Poluarea şi riscul de afectare a speciilor protejate
Deşi aşa cum am arătat, în Valea Jiului cuprinde în teritoriul administrativ porţiuni
din zone cu regim special de protecţie şi la rândul lor aceste zone adăpostesc specii
protejate de floră şi faună (floarea de colţ, zâmbrul, capra neagră, marmota, cocoşul de
munte, corbul etc.) precum şi specii endemice (în special în mediul subteran) putem afirma
că acestea au puţin de suferit din acuza poluării, habitatul natural în care regăsim aceste
specii aflându-se la distanţe relativ mari de sursele de poluare. Totuşi, turismul
dezorganizat (abaterea de la traseele montane, nerespectarea locurilor de campare,
depozitarea necorespunzătoare a deşeurilor, vandalizarea peşterilor, braconajul etc.) este în
măsură să afecteze într-o oarecare măsură aceste specii protejate.
Probleme pot apărea însă şi la specii comune, care din cauza restrângerii habitatului
natural şi a deficienţelor din sistemul de gestionare al deşeurilor, pot fi puse în pericol şi la
rândul lor să devină un pericol pentru locuitorii din zonele extraurbane şi turişti (un
exemplu în acest sens fiind dat de zona Braşovului unde datorită aspectelor mai sus
amintite a apărut o „nouă specie de urşi”, aceea a „urşilor gunoieri”).
Pentru rezolvarea ambelor probleme este nevoie de o conlucrare a autorităţilor
locale, administraţiilor zonelor protejate, ocoalelor silvice, jandarmeriei montane, a
asociaţiilor cu profil ecologic dar este nevoie în primul rând de o mai bună educaţie şi de
simţ civic din partea atât a turiştilor cât şi a locuitorilor din aceste zone. Luarea de măsuri
pentru prevenirea afectării speciilor protejate de poluare sau de orice altă formă de
degradare a mediului trebuie accelerată, ştiut fiind faptul că este mai uşor să previi decât să
tratezi.
3.7. Riscuri speciale
Valea Jiului fiind o zonă în care mineritul este prezent de peste 150 de ani şi fiindcă
am amintit de fenomenul de subsidenţă, unul din riscurile cu caracter special este acela de
afectare al unor obiective de la suprafaţă (clădiri, infrastructuri, cursuri de apă) de către
acest fenomen minier negativ. Trebuie acordată o atenţie deosebită acestui fenomen, pe de-
o parte, pentru că au existat probleme de acest gen în trecut (cartiere din Lupeni şi Petrila

fiind afectate), există şi astăzi (drumul de acces către staţiunea montană Parâng trebuie
refăcut în permanenţă datorită scufundărilor de teren din perimetrul minier Livezeni) iar,
pe de alta pentru că este foarte posibil ca şi în viitor să ne confruntăm cu astfel de probleme
dat fiind faptul că în urma procesului de restructurare a sectorului minier o parte din
exploatările din Vale Jiului au fost închise. Aceste închideri din păcate nu au prevăzut şi
lucrări de rambleere a spaţiilor subterane, ceea ce înseamnă că presiunea exercitată de
rocile înconjurătoare pe conturul lucrărilor miniere abandonate va duce la prăbuşirea
acestora existând pericolul de transmitere a efectelor la suprafaţă. Astfel de probleme pot
apărea în special în perimetrele miniere Dâlja şi Aninoasa.
Un alt risc de natură specială este acela de declanşare a unor epidemii. Acesta este
strâns legat de modul în care sunt depozitate deşeurile la ora actuală în Valea Jiului, adică
necorespunzător. Astfel în urma descompunerii acestora şi infiltrării lixiviatului în sol
acesta poate mai apoi să ajungă în pânza freatică şi să conducă la contaminarea apei din
fântânile oamenilor. De asemenea, depozitele de deşeuri sunt caracterizate de prezenţa
viruşilor şi bacteriilor, dar şi a numeroase specii de insecte, păsări şi rozătoare care se
constituie ca vectori de transmitere a numeroase boli către om.
Cu toate că în zonă riscul de inundaţii ar trebui să fie unul redus, realitatea ne
contrazice. În zonele joase (spre exemplu cartierul Aeroport din Petroşani) acest risc este
unul ridicat. În afară de poziţia relativ joasă faţă de zonele învecinate, la acest risc
contribuie şi colmatarea albiei pârâurilor din zonă (cu deşeuri şi resturi vegetale), dar şi
problemele reţelei de canalizare (înfundarea gurilor de canal şi depăşirea capacităţii
acesteia de a prelua debite însemnate de apă în perioade cu precipitaţii abundente).
Din punct de vedere al intensităţii cutremurelor – scara MSK (SR –11100 – 93), Valea
Jiului aparţine zonei de intensitate seismică 6 cu perioada medie de revenire de cca. 100 ani.
Din punct de vedere al coeficientului seismic Ks (conform Normativ P 100 –92),
teritoriul de studiu acoperă o zonă în care acest coeficient înregistrează valorile 0,08 în zona F
şi 0,12 în zona E. În toată zona Văii Jiului perioada de colţ Tc are valoarea 0,7 secunde
(conform Normativ P 100 –92).
Ţinând seama de faptul că valoarea cea mai ridicată a intensităţii seismice la nivelul
teritoriului naţional este 9 şi valoarea cea mai ridicată a coeficientului seismic - Ks este 0,32 în
zona seismică A, se consideră că Valea Jiului (conform valorilor de mai sus) aparţine unei zone
cu risc seismic scăzut, fără probleme majore din punct de vedere al expunerii construcţiilor la
riscul seismic. [33]
Perioada de control (colţ) Tc [s] a spectrului de răspuns reprezintă graniţa dintre
zona (palierul) de valori maxime în spectrul de acceleraţii absolute şi zona (palierul) de
valori maxime în spectrul de viteze relative. [41]

CAPITOLUL 4
ANALIZA CALITĂŢII MEDIULUI ÎN BAZINUL MINIER VALEA JIULUI
4.1. Ce se înţelege prin calitatea mediului
Atenţia tot mai mare de care se bucură mediul, sub aspectul protecţiei sale, a
reconstrucţiei zonelor degradate în urma diferitelor activităţi, a conservării biodiversităţii, a
identificării şi aplicării soluţiilor de gestionare a deşeurilor etc. a condus la apariţia unor
serii de reglementări în domeniu de-a lungul timpului. Această preocupare tot mai mare a
condus însă şi la apariţia unei multitudini de definiţii atribuite aceluiaşi termen.
Deoarece şi activitatea de protecţie a mediului este una care se desfăşoară în baza
unei legislaţii şi pentru că astăzi se vorbeşte tot mai mult de noţiunea de drept al mediului
am considerat oportună adoptarea definiţiei utilizată de către cei ce îşi desfăşoară
activitatea în acest domeniu. Astfel, din punct de vedere al dreptului de mediu:
„Prin calitatea mediului se înţelege starea acestuia la un moment dat, rezultată
din integrarea tuturor elementelor sale structurale si funcţionale, capabile sa asigure o
ambianţa satisfăcătoare necesităţilor multiple ale vieţii omului.” [43]
În mod evident nu este cea mai cuprinzătoare definiţie şi se poate observa cu
uşurinţă faptul că definiţia raportează calitatea mediului doar la viaţa omului. Acest
neajuns se datorează în parte şi definiţiei date mediului în cuprinsul legislaţiei interne, mai
precis articolul 41 din OUG 195/2005:
„mediu - ansamblul de condiţii şi elemente naturale ale Terrei: aerul, apa, solul,
subsolul, aspectele caracteristice ale peisajului, toate straturile atmosferice, toate
materiile organice şi anorganice, precum şi fiinţele vii, sistemele naturale în
interacţiune, cuprinzând elementele enumerate anterior, inclusiv unele valori materiale
şi spirituale, calitatea vieţii şi condiţiile care pot influenţa bunăstarea şi sănătatea
omului.” [39]
Aşadar, există un neajuns din punct de vedere legislativ în sensul că este o tendinţă
de a reduce necesităţile legate de protecţia mediului la cele legate de sănătatea umană. În
acest sens se consideră că o definiţie mai cuprinzătoare ar fi următoarea:
„mediul înconjurător este reprezentat de mulţimea factorilor naturali şi artificiali, de
ordin biologic, fizico-chimic şi social, capabili să influenţeze direct sau indirect starea
componentelor abiotice şi biotice ale biosferei;”. Această definiţie prezentând mediul în
sens ecologic, punând în centrul atenţiei tot ce este viu, indiferent de gradul său de
complexitate. Totodată ea subliniază importanţa noţiunii de “mulţimea factorilor care ne
înconjoară” şi care lucrează ca un tot unitar. [19]
Cu toate că, aşa cum am arătat mai sus, există lacune legislative în continuare mă
voi referi la prevederile în domeniu şi deci aprecierile asupra calităţii mediului vor fi
raportate în principal la factorul uman.
4.2. Cum se „măsoară” această calitate
Calitatea mediului în care oamenii îşi desfăşoară activitatea are o influenţa

complexă asupra lor, atât sub aspect igienico-sanitar cât şi al productivităţii muncii.
Calitatea mediului ambiant se apreciază prin valoarea parametrilor confortului
termic, prin compoziţia chimică si puritatea aerului, a apei, solului precum si prin alţi
factori ca nivelul de iluminare, nivelul de zgomot, gradul de ionizare a aerului, elemente de
estetica etc.

Deşi din punct de vedere al politicilor de mediu la nivel mondial şi implicit şi în

România activităţile legate de protecţia mediului sunt subordonate economicului,
importanţa din ce în ce mai mare acordată mediului a adus cu sine o sensibilă schimbare a
atitudinii vis-a-vis de raportul economie-mediu în sensul că o activitate umană este
considerată economic sau social favorabilă dacă se dovedeşte acceptabilă şi din punct de
vedere ecologic.
Un rol deosebit de important în schimbarea atitudinii l-au avut documentele
semnate de-a lungul timpului, documente prin care statele lumii se angajează să identifice
şi să aplice soluţii care să nu mai pună în antiteză dezvoltarea economică, progresul cu
protecţia mediului.
Apariţia şi implementarea sistemelor de management de mediu (SMM), a
standardelor din seria ISO 14000 au condus la responsabilizarea agenţilor economici ce
desfăşoară activităţi cu impact asupra mediului. Adoptarea SMM-urilor, a politicilor
interne de mediu au ca efect apariţia competiţiei în sensul adoptării unor soluţii de
minimizare a efectelor negative asupra mediului, de aplicare a unor tehnologii cât mai
curate etc.
Pentru asigurarea calităţii mediului sunt adoptate o serie de măsuri legislative (legi
cadru, sectoriale, cu caracter special, ordonanţe, hotărâri etc.) care au rolul de a trasa liniile
generale de acţiune. Cu un caracter mult mai specific sunt însă actele normative.
Acestea sunt în fapt cele care impun anumite limite cu privire la emisii
(concentraţia poluanţilor la sursă) şi imisii (concentraţia poluanţilor în diferite
compartimente de mediu).
Astfel „măsurarea” calităţii mediului presupune identificarea unor parametri de
calitate (spre exemplu anumite substanţe considerate nocive), în funcţie de natura
activităţilor, de intensitatea acestora etc., măsurarea acestora (concentraţia poluanţilor,
nivelul de radiaţii etc.) şi compararea lor cu limitele maxime admise de norme, normative,
standarde etc.
Calitatea mediului se apreciază şi în funcţie de alţi factori, cum ar fi starea de
sănătate a populaţiei, starea florei şi faunei, consideraţi într-o oarecare măsură obiectivi,
dar şi unii subiectivi, ca de exemplu peisajul. Deci în ceea ce priveşte măsurarea calităţii
mediului intervin şi aspecte igienico-sanitare precum şi aspecte legate de percepţia
fiecăruia asupra mediului în care trăim.
Un rol important în menţinerea calităţii mediului îl au activităţile de evaluare a
impactului (reglementate prin HG 1213/2006), bilanţurile de mediu (reglementate prin
Ordinul MAPPM 184/1997), analiza de risc sanitar şi ecologic, instrumente utilizate de
către autorităţile cu competenţe în domeniul protecţiei mediului.
De asemenea, un rol deosebit de important în cunoaşterea gradului actual de
afectare a calităţii mediului sub influenţa diverselor impacturi antropice îl are activitatea de
monitorizare a mediului, activitate care printre altele are ca şi obiective cu caracter general
obţinerea de date pentru caracterizarea calităţii factorilor de mediu, a conexiunilor dintre
parametri, a tendinţelor de evoluţie în spaţiu şi timp precum şi descrierea problemelor şi
evidenţierea urgenţelor, în funcţie de parametri stabilindu-se urgenţa şi ordinea
priorităţilor.
Pentru a determina calitatea mediului în Valea Jiului şi pe baza acestor date
stabilirea parametrilor ce urmează a fi monitorizaţi punctul de pornire îl constituie fixarea
unor puncte de prelevare al probelor necesare analizelor de laborator precum şi
documentarea în vederea obţinerii unor date relevante din acest punct de vedere prezentate
în studii anterioare. Punctele din care au fost prelevate probe precum şi cele pentru care au
fost preluate date preexistente sunt prezentate în figura 4.1.

Fig. 4.1. Punctele de prelevare a probelor de aer, apă şi sol necesare determinării calităţii
mediului
4.3. Calitatea aerului în Valea Jiului şi influenţa acesteia asupra vieţii
Pentru aprecierea calităţii aerului din Valea Jiului au fost luate în considerare datele
prezentate în lucrarea „Studii de reabilitare a mediului în zona minieră a Văii Jiului”,
lucrare elaborată de către un colectiv de cadre didactice din cadrul Universităţii din
Petroşani, directorul proiectului fiind domnul Profesor universitar doctor inginer
Georgescu Mircea.
Proiectul s-a desfăşurat pe o perioadă de 3 ani (2001-2003) sub forma unui contract
de cercetare CNCSIS şi a avut ca bază de date măsurătorile efectuate în perioada 1998 –
2003.
Motivele care au stat la baza alegerii acestei soluţii, respectiv preluarea datelor
măsurătorilor concentraţiilor anumitor poluanţi ai aerului din Valea Jiului sunt legate de
lipsa aparaturii mobile de măsură, lipsa de timp, respectiv de reprezentativitatea
rezultatelor analizelor privind calitatea aerului. Ţinând cont de faptul că situaţia privind
calitatea aerului în Valea Jiului nu a suferit modificări semnificative în ultimi ani am
considerat oportună această soluţie.
Poluanţii studiaţi au fost: concentraţia prafului şi a gazelor - NOx, SO2, iar factorii
de influenţă urmăriţi au fost: viteza vântului, temperatura şi umiditatea aerului,
nebulozitatea (cer senin, sau acoperit).
Măsurătorile s-au efectuat în timp, motiv pentru care factorii atmosferici (viteza
vântului, direcţia acestuia, temperatura şi umiditatea aerului ) corespund condiţiilor date
momentane.
Pentru a surprinde atât valorile emisiilor cât şi a imisiilor, măsurătorile s-au
efectuat, pentru fiecare exploatare minieră, atât în incintă (emisiile) cât şi în exterior
(imisiile), ţinând seama de direcţia vântului precum şi de distanţa până la principalele
obiective sau clădiri aflate în vecinătatea incintei.

Rezultatele măsurătorilor de emisii şi imisii de la exploatările miniere în perioada

verii, arată că:
1) În cazul emisiilor:
- la cele 9 exploatări miniere, concentraţiile de praf recoltate la centralele termice depăşesc
valorile C.M.A. (50 mg/m3); probele de praf recoltate în celelalte puncte de recoltare
(culbutoare vagoneţi, deversări benzi etc.) nu depăşesc valorile C.M.A.;
- probele de gaz recoltate (NOx, SO2 ) nu arată depăşiri ale C.M.A., la nici unul din
punctele de recoltare de la cele 9 exploatări miniere.
2) În cazul imisiilor:
- concentraţiile de praf recoltat în punctele de recoltare prestabilite, nu depăşesc valoarea
C.M.A. (0,15 mg/m3 ), valorile fiind cuprinse între 0,003 - 0,016 mg/m3;
- probele de gaz recoltate (NOx, SO2) arată depăşiri ale C.M.A.(0,1 mg/m3 NOx, 0,25
mg/m3 - SO2) în toate punctele de recoltare din zonele protejate ale perimetrelor miniere.
Rezultatele măsurătorilor de emisii şi imisii efectuate pe perioada de iarnă în
punctele de recoltare din zonele de interes arată că:
1) În cazul emisiilor:
- concentraţiile de praf obţinute în punctele de recoltare din incintele exploatărilor miniere
sunt sensibil mai mari pe perioada de iarnă decât cele din perioada vară, depăşirile de
C.M.A. (50 mg/m3) fiind înregistrate doar în punctele de recoltare de la centralele termice
din incinta unităţilor miniere;
- concentraţiile de gaze obţinute prin măsurătorile efectuate iarna sunt comparabile cu cele
obţinute vara, în toate cazurile neînregistrându-se depăşiri ale C.M.A. în nici unul din
punctele de recoltare din cadrul incintelor unităţilor miniere.
2) În cazul imisiilor:
- concentraţiile de praf obţinute în punctele de recoltare din zonele protejate, limitrofe
incintelor unităţilor miniere, nu depăşesc valorile C.M.A. (0,15 mg/m3) dar sunt mult mai
mari pe perioada de iarnă, comparativ cu perioada de vară, ele variind între 0,008-0,020
mg/m3;
- concentraţiile de gaze obţinute în punctele de recoltare din zonele protejate, pe perioada
de iarnă, sunt comparabile cu valorile obţinute în perioada de vară, uşor mai ridicate şi în
toate cazurile superioare valorilor C.M.A -urilor aferente (0,1 mg/m3 - NOx, 0,25 mg/m3 -
SO2).
Considerăm că valorile mai mari obţinute pe perioada de iarnă, în punctele de
recoltare din zonele protejate, limitrofe incintelor unităţilor miniere (în cazul imisiilor) şi
din cadrul incintelor (în cazul emisiilor) se datorează mai ales activităţii mult mai intense a
centralelor termice din cadrul unităţilor miniere.
În zonele protejate mai apare şi efectul suprapus datorat centralelor termice din
cartierele de locuit, limitrofe unităţilor miniere fiind practic imposibil de delimitat
ponderea de participare a unităţilor miniere, din punctul de vedere al poluării zonelor
protejate, de ponderea de participare a centralelor termice individuale.
Analiza chimică a pulberilor din aerul atmosferic arată că în proporţie de 90 % ele
sunt de origine minerală, gradul de dispersie fiind de 40 % - particule cu diametrul de 0 – 1
μm; 38 % - particule cu diametrul de 1 – 3 μm şi 22 % - particule cu diametrul de peste 3
μm.
Determinările efectuate lunar în perioada studiată ale acestor poluanţi atmosferici în
diferite puncte de control, relevă faptul că nivelul mediu lunar al poluării se situează
deseori peste concentraţia maxim admisă, mai ales în perioada rece a anului. Urmărind
concentraţia poluanţilor menţionaţi la distanţe de 0,5, 1, şi 1,5 km de sursa principală
Termocentrala Paroşeni se observă că în timp ce concentraţia în pulberi sedimentabile

scade în aerul atmosferic de la 0,5 km la 1,5 km, funinginea şi dioxidul de sulf persistă în
aer la concentraţii peste CMA şi la distanţe mai mari de sursă.
Determinările efectuate lunar în perioada studiată în 1998 – 2002 ale acestor
poluanţi atmosferici în diferite puncte de control, pulberi sedimentabile, pulberi în
suspensie; bioxid de sulf, relevă faptul că nivelul mediu lunar al poluării se situează
deseori peste concentraţia maximă admisă, mai ales în perioada rece a anului.
Redăm în continuare, în tabelele 4.1. – 4.8. câteva exemple ale evoluţiei acestor
poluanţi atmosferici în punctele de control.
Pulberi sedimentabile (mg/m3) recoltate în cartierul Aeroport din Petroşani [21]

Tabelul 4.1.
Anul LUNA
1998 86 29 32 16 16 33 10 6 8 13 16 9
1999 46 43 11 19 19 8 16 56 12 16 20 5
2000 10 6 19 12 14 6 10 11 7 5 3 2
2001 4 10 8 41 15 5 7 9 10 8 9 4
2002 10 5 49
Pulberi sedimentabile (mg/m3) recoltate la gara din Petroşani [21]

Tabelul 4.2.
Anul LUNA
1999 6 8 17 26 34 38 42 30 12
2000 5 3 3 6 18 27 18 31 19 7 3,1
2001 2 1 28 34 22 22 4 9 6 9 5
2002 2 2,3 13 9,4 9
Pulberi sedimentabile (mg/m3) recoltate la spitalul din Petroşani [21]

Tabelul 4.3.
Anul LUNA
1999 5 14 14 12 12 18 13 7
2000 4 4 4 3 13 15 5 9 9 6 4
2001 2 2 17 21 28 16 7 26 8 17 7
2002 5 3 18 16 6 15 10 4 15 7 16 10
Pulberi sedimentabile (mg/m3) recoltate la Poşta din Petroşani [21]

Tabelul 4.4.
Anul LUNA
1998 5 25 30 33 31 21 26 14 24 22 18 12
1999 46 6 11 22 19 48 8 12 9 11 16 7
2000 13 17 33 13 32 11 7 10 12 9 6
2001 9 9 24 13 20 13 22 14 6 9 11 13
2002 9 12 2 23

Funingine (μg/m3) în probe recoltate la Creşa din Petroşani [21]

Tabelul 4.5.
Anul LUNA
1998 445 354 237 137 101 77 94 77 98 31 509 601
1999 515 405 278 180 172 40 94 90 132 278 232 415
2000 459 224 193 161 122 80 162 184 216 327 311 248
2001 516 483 250 210 184 154 146 142 101 185 295 177
2002 484 420 321 250
Funingine (μg/m3) în probe recoltate la Spitalul din Petroşani [21]

Tabelul 4.6.
Anul LUNA
1998 638 406 233 135 105 98 70
1999 969 173 71 42 80 186 331 465 585
2000 389 504 502 203 323 504 434 396 681 627 273
2001 916 854 412 499 506 315 482 422 381 445 759 1066
2002 804 691 367 461
SO2 (μg/m3) în probe recoltate la Spitalul din Petroşani [21]

Tabelul 4.7.
Anul LUNA
1998 533 359 230 141 53 36 46 61 57 65 56 76
1999 101 65 71 49
2000 52 47 47 46 54 68 63 47
2001 92 86 69 56 57 35 37 39 44 88 84 79
2002 84 81 63 52 46
SO2 (μg/m3) în probe recoltate la Creşa din Petroşani [21]

Tabelul 4.8.
Anul LUNA
1998 100 527 119 74 31 15 16 20 27 45 56 69
1999 969 173 71 42 80 186 331 405 585
2000 59 61 62 58 53 51 47 78 85 88
2001 59 50 58 49 51 35 32 31 41 53 59 71
2002 51 48 53 48 46

Urmărind variaţia concentraţiei se poate constata că nivelul de poluare la care este

supusă populaţia în cea mai mare parte din timp se situează deasupra concentraţiei maxime
admise. O altă constatare care se poate face este scăderea nivelului concentraţiilor
poluanţilor în aerul atmosferic a localităţilor Văii Jiului odată cu încetarea funcţionării
microcentralelor şi intrarea în funcţiune a termocentralei de la Paroşeni.
Punerea în funcţie a termocentralei de la Paroşeni este marcată de creşterea
nivelului concentraţiei factorilor poluanţi la punctele de recoltare amplasate în perimetrul
cu o rază de 2 km în jurul termocentralei, aşa cum se prezintă în tabelele 4.9. – 4.11.
Pulberi sedimentabile (mg/m3) recoltate la 0,5 km de Termocentrala Paroşeni [21]

Tabel 4.9.
Anul LUNA
1998 144 108 - 106 89 57 79 70 84 77 86 96
1999 77 94 43 91 53 50 18 48 45 15 57 58
2000 65 47 54 14 63 19 19 17 15 22 - 34
2001 24 36 12 20 40 17 23 18 16 32 77 94
2002 6 76 84 52 - - - - - - - -

Tabel 4.10.
Anul LUNA
1998 49 32 16 17 34 18 17 12 54 43 55 59
1999 56 14 72 25 23 25 16 24 13 5 18 60
2000 16 31 16 63 21 5 5 5 8 7 14 5
2001 17 10 27 13 18 9 9 13 2 7 31 6
2002 23 37 23 18 - - - - - - - -

Tabel 4.11.
Anul LUNA
1998 44 53 34 64 60 42 50 37 13 18 23 86
1999 70 19 21 34 38 27 31 30 9 9 13 15
2000 54 70 60 23 55 17 3 9 13 27 18 14
2001 50 68 58 11 61 2 19 21 21 45 133 157
2002 134 62 106 141
Urmărind variaţia concentraţiilor de pulberi sedimentabile la distanţe de 0,5 km, 1,0

km şi 1,5 km de Termocentrala Paroşeni se contată scăderea concentraţiei de pulberi
sedimentabile în aerul atmosferic pe măsura îndepărtării de sursa de poluare.
Pe lângă pulberile sedimentabile, în probele recoltate s-au determinat concentraţii
destul de ridicate de funingine şi SO2 care persistă în aer chiar şi la distanţe mai mari de
sursa de poluare.
Nivelul de poluare prin emisiile în atmosferă ale Termocentralei Paroşeni au scăzut
abia după ce au fost montate cele trei electrofiltre noi.

În prezent se poate spune că nivelul de poluare a localităţilor din Valea Jiului a

scăzut faţă de perioada anterioară nu numai prin dezafectarea unor unităţi minier ci şi
datorită faptului că s-au întreprins măsuri de retehnologizare a Termocentrala Paroşeni.
Aerul are o compoziţie aproape constantă fiind alcătuit din: azot 70,02%; oxigen
20%; bioxid de carbon 0,03-0,04%; urme de gaze nobile (argon, xenon, heliu, kripton);
vapori de apă.
Azotul din atmosferă nu are efecte nocive asupra organismului uman, rolul lui fiind
în diluarea concentraţiei de oxigen. Oxigenul intervine activ în schimburile gazoase ale
organismului, pătrunde în plămâni datorită gradientului de presiune parţială a oxigenului
existent în aerul atmosferic.
Scăderi ale concentraţiei de oxigen din atmosferă sub 18% şi ale presiunii parţiale
ale acestuia, duc la instalarea unor modificări determinate de hipoxemie (deficit al
oxigenării sângelui), în timp ce expuneri la concentraţii ale oxigenului sub 8% sau la
presiuni parţiale ale acestuia sunt incompatibile cu viaţa.
Bioxidul de carbon în concentraţii reduse în care se află în mod normal în atmosferă
nu afectează sănătatea. Expuneri la mari concentraţii de bioxid de carbon se întâlnesc
accidental în încăperi închise. Efectul nociv al concentraţiilor mari de bioxid din atmosferă
se datorează faptului că presiunea sa parţială fiind mare, împiedică eliminarea bioxidului
din sângele venos, favorizând acumularea lui la nivel de ţesut.
Pornind de la observaţia că anumite stări de disconfort sau modificări apar
preponderent în unele condiţii meteorologice, o nouă ramură a igienei, climatologia, îşi
propune să studieze atât procesele de adaptare a organismului la variaţiile factorilor
climatici, cât şi mecanismele prin care aceşti factori favorizează apariţia diverselor
îmbolnăviri aşa numite meteorotrope sau influenţează evoluţia lor: angina pectorală,
infarctul miocardic, puseele acute ale bolilor reumatismale, tulburări alergice, bolile
neuropsihice etc.
Studiile statistice au demonstrat deja, existenţa corelaţiei dintre apariţia
fenomenelor patologice şi starea vremii. Factorii climatici incriminaţi de producerea
stărilor morbide meteorotrope sunt: fronturile atmosferice, ultrasunetele din componenţa
zgomotului produs de vânt, variaţii ale câmpului geomagnetic. Totuşi diagnosticul
meteoropatiilor rămâne un diagnostic dificil de susţinut şi datorită faptului că în
determinismul bolilor sunt implicaţi o multitudine de factori, iar acţiunea factorilor
climatici asupra organismului uman nu este însoţită de modificări specifice.
Poluanţii importanţi ai atmosferei sunt: SOx, CO, CO2, NOx, Pb, F, NHx, azbest,
substanţe oxidante fotochimic. În urma combustibililor fosili se degajă în atmosferă SOx,
CO, NOx , pulberi în proporţii variabile în funcţie de natura combustibilului fosil utilizat;
arderea cărbunelui degajă cele mai importante cantităţi de poluanţi în atmosferă. Din
procesele de combustie fixe se emană în atmosferă în atmosferă şi alte substanţe chimice
cum ar fi: hidrocarburi, aldehide, arsen, fluor, monoxid de carbon, hidrogen sulfurat.
Mijloacele de transport sunt încă dependente de combustibilii fosili, emisiile de
poluanţi în atmosferă a motoarelor DIESEL funcţionând pe bază de motorină fiind
considerate mai puţin nocive decât cele ale motoarelor cu ardere în doi timpi care
utilizează benzina. Automobilele care funcţionează pe bază de benzină poluează atmosfera
prin intermediul gazelor de eşapament şi prin evaporarea combustibilului direct din
carburator.
Dintre aerosoli (poluanţi formaţi din particule solide sau lichide dispersate în
mediul gazos), pulberile cu diametrul mai mare de 10 microni (provenind în urma eroziunii
solului sau a construcţiilor de drumuri) sedimentându-se rapid nu au stabilitate mare în
atmosferă, astfel încât importanţa lor din punct de vedere al poluării este redusă. Pulberile
în suspensie şi mai ales cele cu diametrul sub 0,1 microni (provenind din combustii, reacţii

chimice şi fotochimice) au o mişcare browniană puţin influenţată de curenţii de aer şi deci

au o stabilitate mai mare în atmosferă, participând la fenomenul de reducere a vizibilităţii
prin difuzarea luminii.
Poluanţii secundari reprezentaţi de oxigen şi o clasă de substanţe al cărei prim
termen este peroxiacetil nitratul rezultă din poluanţii primari ca NOx , aldehide,
hidrocarburi şi formează smogul fotochimic oxidant. Poluanţii aflaţi în stare gazoasă (SOx,
CO, CO2, NOx), participă de asemenea la reacţii fotochimice cu vaporii de apă, oxigenul,
bioxidul de carbon şi ozonul care împreună formează smogul acid. În zonele urbane în ţara
noastră, nivele medii de poluare cu gaze sunt: SOx: 60-200 mg/m3 aer; NOx: 3,3-8 mg/m3
aer.
Poluarea atmosferică este influenţată de factori ca: natura şi volumul emisiilor de
gaze, condiţiile meteorologice, factorii geografici, factori urbanistici (străzile largi şi
clădirile înalte favorizând formarea curenţilor de aer şi având un efect favorabil dispersiei
poluanţilor).
Poluarea atmosferică este cea care are cele mai mari repercusiuni asupra sănătăţii
(tabelul 4.12.). Poluanţii atmosferici pot fi clasificaţi din punct de vedere al acţiunii lor
asupra organismului în agenţi: iritanţi, fibrozanţi, asfixianţi, alergeni, toxici, sistemici,
cancerigeni.
Efectele expunerii mixte la pulberi şi gaze [32]

Tabelul 4.12.
Particule mari (3-5μ ) şi Particule mici (0,1- 0,2μ ) şi Particule f.mici (0,01-0,05μ)
gaze gaze şi gaze
Paralizia cililor cilindrice Pierderea capacităţii de Efecte asupra surfactatului
reţinere
Transformarea mucipară a Transformarea mucipară a Distrucţia
epitelului epit.Brosnic endotel.parietoalveolocapilar
Hipertrofiere cu Inflamarea cu oblit.a Distrucţia celulelor
hipersecreţie de mucus lumenului bronhiolar parietoalveolare şi a
macrof.libere
Susceptibilitate mare de Obstrucţie permanentă, Eliberarea enzimelor
contractare a infecţiilor efecte asupra ventilaţiei proteolitice
Determinările rezultate pe probele colectate la diferite distanţe de Termocentrala

Paroşeni au evidenţiat, pe lângă un conţinut apreciabil de pulberi sedimentabile – a căror
concentraţie scade însă pe măsura creşterii distanţei faţă de poluant – şi prezenţa funingini
şi a bioxidului de sulf cu dimensiuni uneori submicronice, care persistă în atmosferă chiar
la distanţe de 1-2 km de sursă.
Aceste substanţe pot pătrunde în căile respiratorii intrapulmonare cauzând
îmbolnăviri ale aparatului respirator. [31]
4.4. Calitatea apei în Valea Jiului şi influenţa acesteia asupra vieţii
Apa, de a cărei formare la suprafaţa pământului este legată apariţia vieţii este
repartizată inegal pe glob: 2,8 % este apă dulce iar din aceasta, jumătate intră în
componenţa gheţarilor. Un singur individ are nevoie numai pentru acoperirea necesarului
fiziologic zilnic de 2500 ml apă. La această cantitate se adaugă aproximativ 40-50 de
litri/om, pentru asigurarea igienei personale.
Consumatorii mari de apă sunt totuşi industria (între 100.000 – 500.000 m3/zi) şi
unităţile agrozootehnice.

Apele subterane formate prin infiltrarea prin straturi de sol cu permeabilitate redusă
care le asigură o filtrare eficientă, sunt cele mai indicate pentru a fi utilizate ca sursă de apă
potabilă deoarece nu prezintă substanţe în suspensie sau germeni, sunt bogat mineralizate,
au proprietăţi organoleptice bune şi nu necesită procedee de tratare sau purificare.
Apele de suprafaţă provin din izvoare, precipitaţii atmosferice, topirea zăpezilor;
compoziţia lor şi debitul variază în limite foarte largi, în funcţie de caracterul bazinului de
colectare şi de condiţiile meteorologice sau sezoniere. Conţin impurităţi, inclusiv materii
organice şi germeni, gradul de mineralizare este mai redus decât cel al apelor subterane şi
nu pot fi utilizate ca surse de apă potabilă decât după o prealabilă tratare şi dezinfecţie.
Apele meteorice sunt improprii ca sursă de apă potabilă, au un procent ridicat de
aer dizolvat şi diferite substanţe organice şi minerale în compoziţia lor, dependente de
natura activităţilor industriale din zona în care se află suprafaţa colectoare.
Păstrarea unei concentraţii constante a macro şi microelementelor în mediul intern
al organismului – condiţie necesară pentru desfăşurarea unor procese fiziologice
importante – este dependentă de aportul zilnic al acestora ( prin intermediul apei sau al
alimentelor consumate), în cantităţi adecvate.
Guşa endemică, tiriopată – afecţiune caracterizată prin creşterea în volum a glandei
tiroide ca răspuns la imposibilitatea de a sintetiza hormonii tiroidieni în condiţiile carenţei
de iod – este una din bolile care pot avea o etiologie hidrică; aceasta survine când
conţinutul în iod al apei este mai mic de 5 mg/l, dar o serie de alţi factori condiţionează
apariţia bolii.
Fluorul se găseşte în apă sub formă de compuşi cu solubilitate mare, uşor
asimilabili, concentraţia sa optimă în apa de băut fiind de 0,7 – 1,5 mg/dm3 . Carenţa de
fluor în apă determină o creştere a numărului de carii dentare; excesul de fluor determină
apariţia fluorozei, în cadrul căreia, în afară de afectare dinţilor printr-un proces distrofic al
smalţului, pot fi întâlnite afecţiuni ale aparatului cardiovascular.
Cauza principală a poluării apei o constituie deversarea apelor reziduale din
centrele populate industriale, din agricultură, dar şi din depozitarea necorespunzătoare a
reziduurilor solide şi semisolide. [32]
Substanţele poluante sunt variate, în funcţie de sursa de poluare: substanţe chimice
(fenoli, crezoli, petrol, cianuri, acizi) – din apele reziduale industriale sau din rezervoarele
şi tancurile subterane de depozitare - materii organice din reziduurile fecaloid-menajere şi
deşeuri semisolide depozitate pe platforme din pietriş, nisip sau argilă. În condiţii de
secetă, suprafaţa fisurată a solului permite infiltrarea resturilor organice. Sursele principale
de poluare a apelor sunt în general deversările de ape reziduale industriale şi de ape
reziduale fecaloid-menajere. Surse accidentale de poluare, în cazul dezgheţului sau a unor
precipitaţii abundente, pot fi apele care spală solul sau străzile centrelor urbane amplasate
în apropierea cursurilor de apă.
Apa potabilă din Valea Jiului are o duritate scăzută ( ionii de calciu şi magneziu în
concentraţii scăzute) , concentraţia de iod este sub 0,5mg/l iar cea a florului este de
asemenea scăzută (sub 0,7 mg/l).
Defecţiunile şi avariile reţelei de canalizare a apei potabile sunt în medie de 1200
/an, multe dintre aceste avarii depistate tardiv sau rezolvate doar parţial, determină alterări
de durată ale calităţii apei.
Potenţialul patogen al apei potabile din Valea Jiului constă în favorizarea apariţiei
guşei – prin conţinutul scăzut de iod (sub 0,7 mg/l) şi a bolilor infecto - contagioase – în
urma contaminării apei din reţeaua de distribuţie a apei potabile cu diferiţi germeni
patogeni.

Problemele epidemiologice legate de apă sunt datorate de obicei avariilor care

survin în reţeaua de apă potabilă; astfel sunt epidemiile hidrice de dizenterie şi boli
diareice, epidemii a căror apariţie este corelată cu un procentaj ridicat. [20]
Pentru determinarea calităţii apelor de suprafaţă au fost prelevate probe de pe
cursurile celor două Jiuri (fig. 4.2.) şi în aval de punctul de confluenţă, probe care au fost
supuse analizelor de laborator în vederea determinării concentraţiei anumitor substanţe.
O dată rezolvată problema deversării directe în emisar a apelor uzate industriale, se
constată faptul că apele Jiului nu mai sunt încărcate cu suspensii minerale provenite în
special din activităţile miniere.
Poluarea cu suspensii minerale poate
să apară doar în cazul unor avarii sau
deversări accidentale de la EPC
Coroeşti.
Prezenţa substanţelor minerale
în suspensie se datorează în principal
cauzelor naturale şi este una cu
caracter neprmanent. Astfel în
perioadele cu exces de precipitaţii se
constată încărcarea puternică cu
suspensii transportate în apele Jiului
de afluenţi sau direct de apele pluviale
ce spală versanţii, în timp ce în
perioadele cu deficite de precipitaţii
apele Jiului sunt relativ limpezi
Fig. 4.2. Jiul de Est la confluenţa cu râul Băniţa
Cunoscut fiind faptul că apa consumată de locuitorii din Valea Jiului , are o duritate
mică, carenţa de calciu şi magneziu – elemente cu rol important în procesele fiziologice
miocardiace – poate conduce la apariţia frecventă a bolilor de natura cardio-vasculară.
În prezent principala sursă de poluare a Jiului o constituie apele uzate menajere şi
rezultate de la creşterea animalelor deversate direct în apele Jiului sau a afluenţilor acestuia
fără a fi supuse în prealabil procesului de epurare, motiv pentru care punctele de prelevare
au urmărit distribuţia oraşelor din Valea Jiului.
Conţinutul în oxigen prezintă valori relativ constante pe tot parcursul Jiului, acesta fiind
mai mare atunci când consumul chimic de oxigen este mai mic. Valorile relativ mici ale
acestui parametru se datorează conţinutului iniţial mare de substanţe organice precum şi
aerării slabe pentru un râu de munte, pe sectorul cercetat.
Se constată că valoarea concentraţiei ionului azotit este în directă corelaţie cu
conţinutul de substanţe organice, deoarece provine din descompunerea acestora. Ionul
amoniu provine din descompunerea anaerobă a substanţelor organice şi el apare în zona
deversărilor unor ape ce au conţinut de materii fecaloid - menajere.
Prezenţa simultană a azotiţilor amoniului şi substanţelor organice indică o poluare
permanentă cu ape uzate menajere.
Se pot observa concentraţiile scăzute de calciu şi magneziu responsabile pentru
frecvenţa ridicată de apariţie a bolilor enumerate mai sus.
Prezenţa hidrogenului sulfurat indică şi ea procese de descompunere anaerobă, iar
potenţialul redox are valori negative, adică exces de oxigen în apă doar în 2 dintre punctele
de prelevare, respectiv în amonte de Municipiul Lupeni şi după confluenţă.

Analizele privind calitatea apelor râului Jiu au fost efectuate de către autor în
laboratorul de chimie al Universităţii din Petroşani, utilizând metode colorimetrice şi
instrumentale (fig. 4.3.), iar rezultatele acestora sunt prezentat în tabelul 4.13.
Analize ale calităţii apei râului Jiu [14] Tabelul 4.13.

Punct de prelevare al probei
Nr.
Parametru UM Jiul de Est Jiul de Vest Conf.
crt.
1 2 3 4 5 6 7 8
1 pH unit pH 6,36 6,61 6,45 6,77 6,73 6,93 7,10 7,34
2 O2 diz. mg/dm3 8,3 8,4 8,7 9,3 7,5 8,6 9,5 16.1
3 NH4+ mg/dm3 0,2 0,1 0,3 0,05 0,8 0,5 0,4 0,1
4 NO2- mg/dm3 0,02 0,012 0,03 0,01 0,08 0,075 0,08 0,01
5 Cu mg/dm3 0 0 0 0 0 0 0 0
6 Cr mg/dm3 0 0,005 0 0 0,005 0,005 0,005 0
7 HS- mg/dm3 0,02 0 0 0 0,06 0,04 0,02 0
8 Fe mg/dm3 0,25 0,25 0,25 0 0 0 0 0
9 CN mg/dm3 0 0 0 0 0 0 0 0
10 CCO-Mn mg/dm3 31 33 31 29 51 47 45 19
11 Cl- mg/dm3 10 5 35 15 10 15 10 10
12 Ca mg/dm3 24,5 23,4 22 28 22,5 26,4 34 24
13 Mg mg/dm3 5,3 5,6 5,3 7,2 5,9 6,4 6,5 5,1
14 C μS/cm 79,6 80,2 82,4 86,1 166,2 135,8 123,1 120,2
15 e mV 33,1 17,6 23,2 9,3 2,8 46 -24,5 -19,2
Valorile prevăzute de normele în

vigoare sunt prezentate in anexa 4 B.
Se remarcă tendinţa de scădere a
concentraţiei poluanţilor identificaţi
după confluenţa celor două Jiuri, când
dispar practic sursele de poluare şi unde
regimul de curgere al Jiului are un foarte
pronunţat caracter turbulent în măsură să
asigur o oxigenare corespunzătoare
desfăşurării procesului de autoepurare.
Fig 4.3. Efectuare determinărilor de laborator

(măsurători instrumentale)
4.5. Calitatea solului în Valea Jiului şi influenţa acesteia asupra vieţii
Pentru aprecierea calităţii solului din Valea Jiului este necesară o cuantificare a
suprafeţelor de teren ocupate de diferite depozite (de steril, deşeuri menajere), cariere
abandonate, de incintele şi construcţiile miniere, clădiri abandonate, iazuri de decantare şi
suprafeţelor de teren deturnate de la utilizările iniţiale datorită degradărilor la care au fost
supuse.
Pentru evidenţierea eventualelor depăşiri ale concentraţiilor maxim admise ale unor
elemente prezente în sol şi haldele de steril au fost prelevate probe conform metodologiei
prevăzută de standardele în vigoare şi supuse analizelor de laborator în cadrul

laboratoarelor de chimie din cadrul Universităţii din Petroşani şi laboratorului de mediu din
cadrul CNH Petroşani. De asemenea o parte din datele prezentate în cele ce urmează au
fost preluate din lucrări elaborate în anii anteriori considerând că nu au apărut modificări
importante.
Depozitele şi terenurile care fac obiectul studiului pot fi categorisite în funcţie de
compoziţie, stabilitate (stabile, relativ stabile, instabile) şi situaţie (în funcţiune, în
conservare) şi aceste date sunt redate în tabelul 4.14.
Haldele de steril provenite din exploatările miniere subterane şi la zi sunt în
funcţiune într-un procent de 44,56% (92,69 ha), în conservare 55,44% (115,15 ha), sunt
stabile într-un procent de 45% (92,93 ha), relativ stabile 55% (114,91 ha). Haldele de steril
provenite de la preparaţiile de cărbune sunt în stare de funcţiune 99,85% (66,60 ha), în
conservare 0,15% (0,10 ha), stabile 3,7% (2,50 ha), relativ stabile şi instabile 96,3% (64,20
ha). Din cauza instabilităţii acestor formaţiuni ele exercită influenţă asupra terenurilor din
imediata apropiere pe o suprafaţă de 51 ha.
Haldele de deşeuri menajere sunt în funcţiune fiind constituite din reziduuri
(materiale textile, hârtie, sticlă, resturi lemnoase, metal, materiale plastice, resturi
alimentare, carton, cenuşă, cauciuc etc.), deşeuri speciale (o parte din reziduurile
spitaliceşti), deşeuri animaliere (cadavre de animale, resturi de provenienţă animală). Toate
prezintă o accentuată instabilitate influenţând terenurile învecinate pe o suprafaţă totală de
16 ha.
Ogaşele şi ravenele rezultate din amplasarea drumurilor de scos-apropiat a masei
lemnoase pe versant şi carierele de cărbune sunt formaţiuni concave de teren, abandonate,
care prezintă instabilitate accentuată datorită alunecării şi surpării taluzurilor foarte
abrupte, influenţând terenurile limitrofe pe o suprafaţă de 12,15 ha.
Iazurile de decantare construite pentru depozitarea cenuşii provenite de la
termocentrala Paroşeni şi iazurile aparţinând E.P.C. Coroeşti sunt în funcţiune. Cele
colmatate sunt repuse în funcţiune prin folosirea cenuşii în industria materialelor de
construcţii (în cazul iazurilor aparţinând Termocentralei Paroşeni) şi prin înălţarea
digurilor de pământ (în cazul E.P.C. Coroeşti). Terenul limitrof nu este influenţat
momentan, dar ruperea digurilor ar avea repercusiuni nefavorabile, suprafeţele expuse unor
posibile revărsări fiind apreciabile.
Surpările, rupturile şi prăbuşirile de teren sunt într-o evoluţie lentă afectând
folosinţele iniţiale ale terenurilor, construcţiile şi infrastructura din zonele expuse. În
general aceste terenuri limitează accesul şi exploatarea lor în scop economic.
Formaţiunile relativ stabile şi cele instabile reclamă intervenţii în vederea aducerii
lor la o stabilitate durabilă, care să permită reintroducerea suprafeţelor în circuitul
economic şi a reintegrării peisagistice. [1]
Suprafaţa totală de teren ocupată şi denaturată de către diferite activităţi este de
446,82 ha, din care 115,53 ha sunt stabile, 238,19 ha relativ stabile, instabile 93,1 ha cu o
zonă de influenţă de aproximativ 77 ha. În funcţiune sunt formaţiuni care însumează o
suprafaţă de 215,89 ha, iar în conservare 230,93 ha. Materialul depozitat corespunde unui
volum de 45353 mii m3, cantitate aflată în continuă creştere (prin depozitarea sterilului
minier şi de preparaţie, a deşeurilor menajere etc.).

Categorii de terenuri degradate Tabelul 4.14.

Sup.
Tipul
Nr. Unitatea Suprafaţa Volum zonă Starea
Denumirea haldei 3 materialelor Stabilitate
crt. economică (ha) (mii m ) infl. tehnică
haldate
(ha)
0 1 2 3 4 5 6 7 8
A. Halde de steril minier rezultate din exploatările subterane şi la zi
Puţ Jieţ 5,70 24 0,40 arg, mar, gr funcţ. rel. stab.
Lonea I 14,90 1250 0,38 arg, mar, gr funcţ. rel. stab.
Valea Defor 2,00 115 0,40 arg, mar, gr funcţ. rel. stab.
1 E.M. Lonea
Cariera Defor 12,65 2149 1,05 arg, mar funcţ. rel. stab.
Valea lui Ciort 7,19 982 1,11 arg, mar cons. rel. stab.
Valea Arsului 2,10 200 2,50 arg, mar cons. stabilă
2 E.M. Petrila 2 Est 2,10 308 0,30 arg, mar, gr funcţ. stabilă
Carierei Jieţ V 14,75 2050 1,50 arg, mar, gr cons. stabilă
E.M. Petrila
3 Puţ 4 3,12 52 0,20 arg, mar, gr cons. stabilă
Sud
PA 2-3 2,50 120 0,20 arg, mar, gr cons. stabilă
PA 1 1,74 63 0,10 arg, mar, gr cons. stabilă
Plan înclinat 1,74 280 0,10 arg, mar, gr cons. stabilă
4 E.M. Dâlja
PA 1; PA 2 7,90 1221 4,80 arg, mar, gr funcţ. rel. stab.
Tericon PA 3 1,20 77 0,20 arg, mar, gr funcţ. stabilă
PA est 1,55 200 0,30 arg, mar, gr funcţ. rel. stab.
5 E.M. Livezeni
PA2-PA3 2,15 290 0,70 arg, mar, gr cons. stabilă
Tericon Piscu 2,50 1474 3,42 arg, mar, gr cons. rel. stab.
6 E.M. Aninoasa
PA sud 2,73 145 0,34 arg, mar, gr cons. stabilă
Puţ 7 vest 9,10 270 7,60 arg, mar, gr cons. rel. stab.
Puţ 10 6,25 950 0,50 arg, mar, gr funcţ. rel. stab.
7 E.M. Vulcan Bloc IV Sud 3,10 320 0,30 arg, mar, gr cons. stabilă
Puţ 8,10 9,50 635 1,10 arg, mar, gr funcţ. rel. stab.
Puţ 7 V tericoane 6,30 1607 0,80 arg, mar, gr funcţ. rel. stab.
Valea Lupului 2,80 419 0,50 arg, mar, gr cons. rel. stab.
8 E.M. Paroşeni Funicular 1,17 135 0,40 arg, mar, gr funcţ. rel. stab.
Tericon 1,37 219 - arg, mar, gr cons. rel. stab.
2 Vest Ileana 14,26 4284 0,04 gr argiloase cons. rel. stab.
R. nouă Ileana 4,61 1091 2,12 gr argiloase funcţ. rel. stab.
9 E.M. Lupeni
Cariera Victoria 2,48 1751 0,02 gr argiloase cons. stabilă
Nouă C. Victoria 6,69 2875 2,62 gr argiloase funcţ. stabilă
Merlaşu 4,70 221 0,30 arg, mar, gr funcţ. stabilă
10 E.M. Bărbăteni
Galerie de coastă 0,20 2 - arg, mar, gr funcţ. stabilă
Funicular vechi 11,00 1000 3,00 arg, mar, gr cons. stabilă
Balomir 2,18 230 0,60 arg, mar, gr cons. stabilă
11 E.M. Uricani
Puţ 7 Sterminos 3,12 219 0,60 arg, mar, gr funcţ. rel. stab.
Funicular nou 2,00 67 3,00 arg, mar, gr funcţ. rel. stab.
E.M. Valea de Funicular 0,15 12 0,30 arg, mar, gr funcţ. stabilă
12
Brazi Puţ 8 0,04 2 0,01 arg, mar, gr cons. rel. stab.
0 1 2 3 4 5 6 7 8
Poiana Mare 9,60 1619 - arg, mar, gr cons. stabilă
Halda int. zona A 2,20 110 0,30 arg, mar, gr cons. stabilă
E.M. Câmpu lui
13 Galbena 1,10 25 - arg, mar, gr cons. stabilă
Neag
Şesul Şerbanilor 8,60 1517 - arg, mar, gr cons. stabilă
Frasin 6,80 890 - arg, mar, gr cons. stabilă
Total A 207,84 31470 42,11
B. Halde de steril rezultate de la preparaţiile de cărbune
Petrila 25,50 2800 4,00 steril spălare funcţ. instabilă
Livezeni 2,50 200 0,70 steril spălare funcţ. stabilă
14 I.P.C.V.J. Coroeşti 16,50 3300 - steril spălare funcţ. instabilă
Lupeni 22,10 3700 2,00 steril spălare funcţ. instabilă
Uricani 0,10 100 - steril spălare cons. rel. stab.
Total B 66,70 10100 6,70
C. Halde de deşeuri menajere
Petroşani 1,00 360 2,00 deşeuri funcţ. instabilă
Petrila-Petroşani 2,00 1040 4,00 deşeuri funcţ. instabilă
Vulcan 1,50 15 3,00 deşeuri funcţ. instabilă
15
Lupeni 0,50 20 2,00 deşeuri funcţ. instabilă
Uricani 2,00 890 4,00 deşeuri funcţ. instabilă
Aninoasa 0,50 8 1,00 deşeuri funcţ. instabilă
Total C 7,50 2333 16,00

D. Ogaşe şi ravene
Ocolul silvic Petroşani 5,00 - 1,00 - cons. instabile
16 Ocolul silvic Petrila 7,00 - 1,50 - cons. instabile
Ocolul silvic Lupeni 9,50 - 2,00 - cons. instabile
Total D 21,50 - 4,50
E. Depozite de cenuşă de termocentrală
17 C.T.E. Paroşeni 20,00 1450 - cenuşă funcţ. stabil
Total E 20,00 1450 -
F. Cariere de cărbune abandonate
Cariera Cimpa 9,30 - 0,75 - cons. rel. stab.
Cariera Jieţ Defor 12,56 - 1,05 - cons. rel. stab.
Cariera Jieţ Vest 6,41 - 0,50 - cons. rel. stab.
Cariera Victoria Lupeni 12,50 - 1,10 - cons. rel. stab.
Cariera Uricani Sud 4,37 - 0,30 - cons. rel. stab.
Cariera Balomir 5,25 - 0,60 - cons. rel. stab.
18 Cariera Vineri 0,87 - 0,10 - cons. rel. stab.
Cariera Mirsăveni 2,50 - - - cons. rel. stab.
Cariera Câmpu lui Neag zona E 10,10 - 1,00 - cons. rel. stab.
Cariera Câmpu lui Neag zona A 22,50 - 1,50 - cons. rel. stab.
Cariera Galbena 4,37 - 0,65 - cons. rel. stab.
Cariera Jiri 2,50 - 0,10 - cons. rel. stab.
Cariera Buta 0,95 - - - cons. rel. stab.
Total F 94,18 - 7,65
G. Surpări, rupturi şi prăbuşiri de teren
Petroşani 5,50 - - - funcţ. rel. stab.
Petrila 4,30 - - - funcţ. rel. stab.
19
Lupeni 15,30 - - - funcţ. rel. stab.
Aninoasa 4,00 - - - funcţ. rel. stab.
Total G 29,10 - -
TOTAL GENERAL 446,82 45353 76,96
INSTABILE STABILE RELATIV STABILE

93,10 115,53 238,19
La aceste suprafeţe se mai adaugă cele ocupate de incinte şi construcţii miniere

prezentate în tabelul 4.15. [20]
Suprafeţe ocupate de construcţii şi incinte Tabelul 4.15.

Nr. Unitatea Suprafeţe ocupate m2
crt. Incinte Construcţii
1. EM Lonea 999651 559217
2. EM Petrila 283758 76129
3. EM Livezeni 421550 116115
4. EM Vulcan 558398 218003
5. EM Paroşeni 456591 68416
6. EM Lupeni 1114726 713628
7. EM Bărbăteni 311305 96174
8. EM Uricani 410290 149934
9. EM Aninoasa 409772 166308
10. Preparaţia Lupeni 788335,62 557374,83
11. Preparaţia Livezeni 320592 65138,2
12. Preparaţia Coroeşti 976908 855603
13. Preparaţia Petrila 1125757 546483
14. Preparaţia Uricani 400267,95 146867,7
Cum nu doar sectorul minier a avut de suferit, şi aşa cum am precizat regresul
economic a condus şi la o scădere a populaţiei în afară de incintele miniere abandonate,
suprafeţe importante de teren sunt ocupate de alte incinte industriale abandonate (în incinta
GEROM, UPSRUEM, clădiri aparţinând fostei întreprinderi Vâscoza din Lupeni etc.)

precum şi clădiri de locuinţe abandonate (în toate oraşele Văii Jiului). Deşi nu există o
evidenţă strictă a acestor terenuri se poate face o aproximare a suprafeţei lor cuprinsă între
15 şi 20 ha.
De asemenea suprafeţele afectate de
alunecări de teren (fig. 4.4.) nu au fost
cuantificate iar o apreciere a acestora este
dificilă deoarece acestea se află localizate în
zonele colinare şi montane, în special în
zonele exploatărilor forestiere.
În funcţie de folosinţele iniţiale ale

terenurilor putem grupa suprafeţele afectate
de activităţile antropice din Valea Jiului după
cum urmează (tabelul 4.16.). [1]
- terenuri agricole: fâneţe, păşuni, arabil;
- terenuri silvice: pădure.
Fig 4.4. Alunecări de teren
Suprafeţe şi categorii de terenuri ocupate/degradate Tabelul 4.16.

Folosinţe actuale Folosinţe iniţiale
Denumire Suprafaţa Pădure Arabil Fânaţ Păşune
(ha) (ha) (ha) (ha) (ha)
Halde de steril minier şi de preparaţie 274,54 15,00 0,50 140,54 118,50
Halde de deşeuri menajere 7,50 - - 4,50 3,00
Ogaşe şi ravene 21,50 21,50 - - -
Depozite de zgură de termocentrală 20,00 - 2,00 3,00 15,00
Cariere abandonate 94,18 10,00 0,50 72,30 11,38
Surpări, rupturi şi prăbuşiri de teren 29,10 - 1,50 19,20 8,40
TOTAL 446,82 46,50 4,50 239,54 156,28
Schimbarea geomorfologiei terenurilor are repercusiuni asupra habitatului

modificând radical condiţiile regimului hidric, termic şi de solificare ale staţiunilor şi
microstaţiunilor. Modificarea habitatului are efecte directe asupra biocenozelor care
reacţionând prompt la noile condiţii, suferă, de asemenea, schimbări esenţiale. Modificările
habitatului şi biocenozei au ca rezultat schimbarea ecosistemelor, schimbări care au efecte
majore asupra societăţii umane.
Cele mai frecvente şi variate influenţe asupra reliefului, pe spaţii foarte variate ca
întindere, sunt acelea determinate de fragmentarea reliefului (mai precis a gradului de
fragmentare), prin care rezultă densitatea, orientarea şi lungimea văilor, frecvenţa prezenţei
versanţilor şi a cumpenelor de ape (culmi de diferite categorii), înclinările şi expoziţiile
versanţilor, cu multitudinea consecinţelor acestora asupra naturii topoclimatelor, în special
pentru insolaţia potenţială, formarea şi natura substraturilor pedologice (depozite de
suprafaţă) şi a solurilor, grosimea profilelor de sol, în special a orizontului cu humus,
regimurile de umiditate, troficitate, consistenţa şi temperatura din soluri şi în consecinţă,
natura staţiunilor şi a vegetaţiei, productivitatea ecosistemelor.
Relieful natural din zona montană în general prezintă o fragmentare accentuată,
datorită cursurilor de apă foarte dese, care creează văi cu versanţi abrupţi şi văluriţi.
Această fragmentare naturală este mult modificată, în sensul accentuării ei, datorită
intervenţiilor umane.

Construirea haldelor de steril, al căror material provine din subteran şi de la

preparaţiile de cărbune, se execută cu funicularul şi buldozere pentru nivelare. În aceste
condiţii sterilul este depozitat pe platouri, în lungul văilor, pe versanţi, transversal pe văi şi
versanţi, rezultând în urma nivelării noi platouri pe coamele haldelor, noi taluzuri cu
orientări mult diferite de cele ale terenului de bază.
Realizarea iazurilor de decantare presupune executarea unor baraje de greutate sau
a digurilor de pământ. Barajele de greutate se execută pentru bararea văilor şi constituie
construcţii care au menirea de a susţine zgura de termocentrală depozitată pe cale
hidraulică în amonte. Aceste baraje prezintă taluzuri de dimensiuni apreciabile în aval, iar
în amonte, după colmatare, se formează o terasă cu o înclinare neglijabilă. În asemenea
situaţii fragmentarea reliefului este redusă. În locul a doi versanţi văluriţi, se creează un
taluz cu o anumită expoziţie şi o terasă. În cazul în care iazurile se construiesc cu ajutorul
digurilor de pământ, pe terenuri plane rezultă o serie de taluzuri cu expoziţii diferite şi o
terasă după colmatare.
Haldele de deşeuri menajere sunt construite pe terenuri plane şi după realizare lor
rezultă taluzuri aflate în continuă transformare şi un platou, fragmentând relieful iniţial.
Surpările, rupturile şi prăbuşirile de teren crează suprafeţe intens fragmentate sau
vălurate, iar în unele cazuri, în zonele scufundate se formează lacuri cu apă acumulată din
precipitaţii.
Carierele de cărbune abandonate sunt forme de relief negative, prezentând taluzuri
cu diferite înclinări, trepte de exploatare şi în unele cazuri acumulări de apă.
Ogaşele şi ravenele rezultate în urma amplasării drumurilor de scos-apropiat a
masei lemnoase fragmentează versanţii în mod brutal, realizând taluzuri cu înclinări de
45°-65°.
În general formaţiunile nou create sunt vulnerabile la acţiunea factorilor de mediu,
în special la acţiunea apei provenită din precipitaţii, care exercită o puternică eroziune de
suprafaţă şi în adâncime accentuând în acest fel fragmentarea reliefului.
Se poate afirma că în general înclinările terenului iniţial sunt puternic modificate
atât în sensul creşterii acesteia, în cazul haldelor, depozitelor de deşeuri, carierelor şi
ogaşelor şi ravenelor, dar şi în sensul reducerii lor în cazul depozitelor de zgură. Aceste
aspecte conduc la modificarea regimurilor termice şi hidrice cu repercusiuni directe asupra
ecosistemelor din zonă.
În general lungimea versanţilor şi taluzurilor artificial create este mult mai redusă
decât cea a formaţiunilor naturale. Terenul iniţial prezintă pante continue cu lungimi, de la
culmi până în văi, de ordinul kilometrilor, în tip ce noile formaţiuni prezintă pante în
lungime de ordinul metrilor, zecilor de metri.
Ogaşele şi ravenele respectiv surpările, rupturile şi prăbuşirile de teren au o
lungime a taluzurilor mult mai redusă, de ordinul metrilor dar cu pante foarte accentuate.
Depozitele de zgură de termocentrală construite în văi acoperă versanţii iniţiali
formând platouri şi noi versanţi cu lungimi diferite în funcţie de înălţimea barajului de
greutate. În cazul iazurilor construite cu ajutorul digurilor de pământ, pe terenurile plane,
se crează taluzuri de lungimi diferite în funcţie de numărul de supraînălţări.
Modificările hidrologice în cazul haldelor de steril minier s-au constatat în cazul în
care prin construcţia lor au fost barate văi fără cursuri permanente de apă. În aceste situaţii,
datorită periodicităţii scurgerilor, în amonte de halda creată s-au acumulat importante
cantităţi de apă, care prin infiltraţii periclitează stabilitatea depozitelor. Asemenea
exemple, cu aproximarea luciului de apă format, există în câmpul minier Lonea (0,75 ha),
halda Cariera Defor, Puţ Jieţ; în câmpul minier Dâlja (0,25 ha), halda Puţ auxiliar 1,2, Plan
înclinat; în câmpul minier Vulcan (0,10 ha), halda Puţ 10; în câmpul minier Lupeni (0,40
ha), halda Cariera Victoria, Cariera Victoria Nouă; în câmpul minier Bărbăteni (0,60 ha),

halda 2 Vest Ileana Veche, Ileana Nouă, Mierleasa; în câmpul minier Uricani (0,10 ha),
halda Puţ 7 Sterminos. Datorită intervenţiilor antropice, regimul hidrologic natural,
caracterizat prin scurgeri periodice şi sporadice a fost modificat radical prin apariţia
luciului permanent de apă cu repercusiuni imprevizibile asupra biotopului.
Acelaşi lucru îl putem spune şi despre haldele de steril rezultate de la activitatea de
preparare a cărbunilor a condus la aceleaşi rezultate ca şi în cazul anterior. Astfel: U.P.
Petrila, halda de steril ramurile I, II, III, IV, V (2,00 ha), cu menţiunea că acumulările de
apă provin din precipitaţii; U.P. Lupeni, halda de steril ramurile I şi II (0,30 ha).
Ogaşele şi ravenele produc o concentrare a scurgerii apei din precipitaţii,
favorizând producerea viiturilor încărcate cu aluviuni. Regimul scurgerii în aceste situaţii
diferă mult faţă de situaţiile iniţiale, când majoritatea precipitaţiilor căzute erau reţinute în
coronamentul arborilor, în litieră, în orizontul cu humus fiind reciclată de vegetaţia
forestieră, iar scurgerile de suprafaţă erau dispersate şi neglijabile.
Depozitul de zgură (aparţinând Termocentralei Paroşeni) şi iazurile de decantare
(aparţinând E.P.C. Coroeşti) sunt caracterizate printr-un surplus permanent de apă care este
reciclată cu ajutorul sondelor inverse, inclusiv apă din precipitaţii recepţionată de aceste
suprafeţe.
Carierele de cărbune abandonate, fiind forme concave de teren, se constituie în mod
firesc în rezervoare pentru apa provenită din precipitaţii şi din izvoarele interceptate de
excavaţii de dimensiuni apreciabile. Aceste formaţiuni captează apele, iar în zonele
respective iau naştere regimuri hidrologice care nu au existat înainte (stagnări de apă în
cantităţi apreciabile sub formă de bălţi şi lacuri). Suprafaţa luciului de apă creat însumează
3,00 ha până la 5,00 ha.
Şi în cazul surpărilor, rupturilor şi prăbuşirilor de teren există situaţii în care în
zonele scufundate se formează bălţi şi lacuri. În acest sens amintim câmpul minier Lupeni
unde într-o astfel de zonă supusă scufundării s-au format bălţi cu o suprafaţă estimată la
circa 2,00 ha.
Se poate afirma faptul că regimul hidrologic este influenţat de faptul că
formaţiunile rezultate din diferite activităţi favorizează acumularea apei şi formarea de
torente. Se estimează că la nivelul Văii Jiului s-a creat în acest fel o suprafaţă de circa 9,00
ha luciu de apă (suprafaţă care variază periodic în funcţie de anotimp şi regimul
precipitaţiilor).
Din analiza datelor prezentate în tabelele 4.17. – 4.19. se poate concluziona că
valorile concentraţiilor de substanţe toxice pentru vegetaţie se situează mult sub valorile
pragurilor de alertă. (anexa 4 C)
Prezenţa anumitor elemente atât în compoziţia solului cât şi în cea a haldelor de
steril în concentraţii apropiate ca valoare conduce spre concluzia că nu se produce o
contaminare a solului datorată compoziţiei chimice a materialelor sterile depozitate în
halde.
Din analiza granulometrică rezultă că pe depozitele de steril procentul nisipului
grosier creşte în detrimentul fracţiunilor fine şi în special argilei. În general pH-ul suferă o
creştere pe depozitele create datorită compoziţiei chimice a acestora, faţă de solurile
existente.

Analize chimice de sol efectuate cu ajutorul Spectrometrul S4 Pioneer aflat în

dotarea laboratorului de mediu din cadrul CNH Petroşani
Tabelul 4.17.
Nr. Valoare determinată
Parametru UM
crt. Lonea Vulcan Uricani
1 pH Unit. pH 7,16 7,23 7,35
2 As ppm 5 2 3
3 Ba ppm 352 369 362
4 Ce ppm 63 69 64
5 Cl ppm 48 48 53
6 Co ppm 6 5 6
7 Cr ppm 122 136 127
8 Cu ppm 0 2 0
9 Cs ppm 0 0 0
10 F ppm 94 190 62
11 Ga ppm 12 12 14
12 La ppm 23 35 28
13 Mn ppm 307 320 294
14 Nb ppm 19 20 21
15 Nd ppm 20 31 25
16 Ni ppm 17 18 16
17 P ppm 333 335 366
18 Pb ppm 21 21 20
19 Rb ppm 37 38 38
20 S ppm 337 364 405
21 Sn ppm 9 0 5
22 Sr ppm 99 106 110
23 Th ppm 13 13 11
24 Sc ppm 11 7 8
25 Ti ppm 5969 6122 6444
26 V ppm 104 109 104
27 Y ppm 26 27 27
28 Zn ppm 46 47 45
29 Zr ppm 350 377 390
30 SiO2 % 61,77 64,82 67,01
31 Al2O3 % 11,12 11,71 11,76
32 Fe2O3 % 3,50 3,53 3,18
33 MgO % 0,83 0,82 0,80
34 CaO % 0,77 0,74 0,77
35 Na2O % 0,89 0,95 1,01
36 K2O % 1,48 1,53 1,60
37 Volatile % 18,80 15,02 12,98

Analize chimice ale materialului haldat efectuate cu ajutorul Spectrometrul S4

Pioneer aflat în dotarea laboratorului de mediu din cadrul CNH Petroşani.
Tabelul 4.18.
Nr. Valoare determinată
Parametru UM
crt. Lonea Vulcan Uricani
1 pH Unit. pH 7,61 7,56 7,43
2 Volatile % 69,60 60,00 61,80
3 Si % 22,40 22,30 20,50
4 Al % 9,82 10,70 10,00
5 Fe % 3,04 2,37 2,86
6 K % 2,33 2,20 1,90
7 Ca % 0,69 0,52 0,94
8 Ti % 0,60 0,51 0,46
9 Na % 0,49 0,49 0,34
10 Mg % 0,43 0,46 0,59
11 S % 0,35 0,21 0,34
12 Ba % 0,068 0,054 0,050
13 P % 0,042 0,044 0,042
14 Mn % 0,035 0,029 0,035
15 Cr % 0,025 0,020 0,019
16 Sr % 0,017 0,016 0,013
17 Ni % 0,016 0,011 0,010
18 Zr % 0,016 0,0137 0,014
19 Cl % 0,011 0 0
20 Rb % 0,011 0,011 0,009
21 V % 0,010 0,013 0,012
22 Cu % 0,010 0,008 0,009
23 Zn % 0,008 0,0076 0,010
24 Pb % 0,006 0 0,004
25 W % 0,004 0 0
26 Ga % 0,0034 0,022 0
27 Y % 0,0026 0,0020 0,0020
28 Co % 0,002 0 0,003
29 Br % 0,0015 0 0
30 Ho % 0 0,0021 0
31 Os % 0 0 0,004

Conţinutul de elemente chimice determinate în sol [21]

Tabelul 4.19.
Rezultatul analizelor mg/kg sol Valori de referinţă pt. urme de
elem. chimice în sol, mg/kg sol
Punct de recoltare Praguri de alertă/tipuri de
Indicator folosinţă
Spital Poştă Gară Aeroport normale sensibili mai puţin
sensibili
Cadmiu total 0,35 0,29 0,32 0,21 1 3 5
Plumb total 82 92 92 82 20 50 250
Zinc 3,5 2,0 3,5 5,0 100 300 700
Cupru 0,05 0 0 0 20 100 250
Nichel 0 0 0 0 20 75 200
Aluminiu
0,3 1,5 1,0 0 Nu se normează
extractibil
Cianuri libere 0 0 0 0 1 5 10
Fluor 0 0 0 0 - 150 500
Sulfaţi 22,4 28,8 3,2 0 - 2000 5000
Hidrocarburi
0,02 -
aromatice 2 2 2 2 5 10
0,05
policiclice
Părţi combustibile 4,16 3,81 5,63 6,05 Nu se normează
Fenoli 34 46 46 56 0,02 5 10
pH 5,5 7,0 5,0 6,5 - - -
Cu toate că nu au fost prelevate şi analizate probe de sol din apropierea depozitelor

de deşeuri se pot face următoarele afirmaţii:
Poluarea solului este şi consecinţa procedurilor neigienice de îndepărtare şi
depozitare a reziduurilor solide şi lichide rezultate din activitatea omului, a dejecţiilor sau
cadavrelor animale, a depozitării deşeurilor industriale. Un alt efect al depozitării
necorespunzătoare a deşeurilor îl constituie proliferarea anumitor factori de îmbolnăvire.
Solul Văii Jiului este silicios, cu un conţinut redus de iod şi fluor, sărac în humus şi deci
nefavorabil creşterii plantelor de cultură. Aceste aspecte au drept consecinţă orientarea spre
păstorit a populaţiei din zonă şi implicit riscul contaminării solului şi a pâraielor prin
intermediul dejecţiilor animalelor sau al depozitării necorespunzătoare a acestora. [1]
4.6. Influenţa zgomotelor şi vibraţiilor asupra vieţii
În ceea ce priveşte zgomotele şi vibraţiile trebuie ţinut cont de faptul că unităţile

miniere sunt amplasate în perimetrul localităţilor, în apropierea cartierelor de locuinţe şi
din acest motiv ele pot deveni factorul principal responsabil de poluarea fonică.
Deşi în general utilajele sunt prevăzute cu mijloace de reducere a zgomotului,
măsurătorile efectuate au arătat că se înregistrează depăşiri frecvente ale valorii maxim
admise de 90 dB (limita admisă în locurile de muncă din cadrul unităţilor miniere), ele
situându-se între 79-99 dB. Situaţia este asemănătoare şi în cazul EPC Coroeşti. [20]
Măsurătorile efectuate la distanţă faţă de incintele mai sus amintite nu indică
depăşiri ale normelor în vigoare.
Se poate concluziona că zgomotul datorat activităţilor miniere are o influenţă mai
degrabă sub aspectul siguranţei şi securităţii muncii.

Pentru mediul urban, deşi normele UE stabilesc o valoare maximă admisibilă pe

timpul zilei de 60 dB, în România limita maximă este de 65 dB. În general nivelul de
zgomot nu depăşeşte această limită, existând totuşi perioade scurte de timp în care se
înregistrează depăşiri în special în momentul trecerii autocamioanelor şi a altor maşini de
mare tonaj. Pe timpul nopţii limita admisă este de 35 dB, neînregistrându-se probleme în
acest sens (tabelul 4.20.).
Determinări privind nivelul de zgomot în intervalul orar 1200-1500 Tabelul 4.20

Punct de
măsură
Petrila Petroşani Aninoasa Vulcan Lupeni Uricani
Nivel de
zgomot [dB]
Maxim 82 93 78 84 86 69
Minim 54 62 54 53 55 49
Mediu 68 77,5 66 68,5 70,5 59
Determinările au fost efectuate de către autor în perioada decembrie 2008 – ianuarie

2009 cu sonometrul digital de precizie CEM DT-815 aflat în dotarea Universităţii din
Petroşani.
Sub aspectul influenţei zgomotului asupra sănătăţii umane, chiar dacă nu se
înregistrează depăşiri ale normelor în vigoare trebuie ţinut cont că zgomotul permanent
specific zonelor urbane se constituie într-un puternic factor de stres, conduce la scăderea
capacităţii de concentrare iar pe baza stresului acumulat por apărea agravări ale unor boli
de natură nervoasă.
Vibraţiile apar în special în vecinătatea liniilor CFR, şi pe arterele pe care circulă
autovehicule grele în mod frecvent. Acestea sunt responsabile de fisuri apărute în pereţii
imobilelor din vecinătate, iar din punct de vedere al sănătăţii umane putem afirma că şi ele
contribuie la stresul cotidian.
4.7. Calitatea peisajului
Cu toate că noţiunea de peisaj este o una supusă foarte mult subiectivismului şi

interpretărilor individuale peisajul poate fi descris „ca o arie a cărui caracter este definit
de acţiunea/interacţiunea forţelor naturale şi
umane.” [1]
Depresiunea Petroşani sau Valea Jiului
cum mai este cunoscută fiind una de tip
intramontan, străbătută de numeroase râuri şi
pâraie repezi de munte, acoperită de întinse
păduri, cu văi şi chei pitoreşti, cu munţi ce
depăşesc 2500 m altitudine şi lacuri glaciare ar
trebui să fie din punct de vedere peisagistic un
paradis.
Activităţile industriale desfăşurate şi-au
lăsat însă amprenta şi asupra peisajului şi din
păcate nu numai cele industriale ci şi alte tipuri
de activităţi contribui din plin la degradarea
acestui paradis.
Fig. 4.5. Sediul EM Lonea

Schimbările produse sunt specifice bazinelor miniere în general şi conferă

peisajului un aspect aparte, puternic modificat de către factorul uman.
Haldele de steril de orice provenienţă, schimbă folosinţele iniţiale ale terenurilor,
creează noi forme de relief, care pe fundalul celor naturale umanizează peisajul. Din
situaţiile prezentate în tabelele precedente putem afirma că, raportat la suprafaţa întregii
Văi a Jiului, suprafeţele haldelor sunt neglijabile, însă, cu toate acestea, contrastul între
fundalul oferit de păduri de fag, răşinoase, fâneţe şi păşuni şi depozitele de steril este
incredibil. Haldele aflate în conservare se regăsesc în stare avansată de înierbare şi
împădurire naturală, contrastul cu terenurile limitrofe fiind mult estompat, tendinţa
generală fiind aceea de readucere a terenurilor la aspectul natural iniţial cu caracteristicile
specifice etajului bioclimatic. [1]
Peisajul are mult de suferit şi din cauza dificultăţilor legate de încadrarea clădirilor
şi construcţiilor industriale în peisajul natural sau urban (fig. 4.5.). Astfel clădirile
abandonate ale fostelor preparaţii, turnurile de extracţie, funicularele şi alte diverse
construcţii miniere contribuie la alterarea peisajului.
Depozitele de deşeuri menajere, ogaşele şi ravenele de pe versanţii împăduriţi, care
nu se observă de la distanţă, constituie obiective care nu atrag privirea sub nici o formă,
adevărate răni pe suprafaţa pământului. Cu toate că acestea ocupă suprafeţe reduse de
teren, ele sunt capabile să genereze un disconfort puternic celor care le privesc.
Depozitarea deşeurilor pe malul
râurilor şi în albia acestora (fig. 4.6.) scad
şi ele prin degradare peisagistică de care
sunt răspunzătoare potenţialul turistic al
zonei. Tot legat de turism şi recreere
trebuie menţionat impactul negativ asupra
peisajului pe care îl au unele cabane şi
moteluri construite în lungul văilor sau în
staţiunile montane Straja şi Parâng. Este
vorba de acele cabane şi moteluri
construite fără avizul consultativ al
specialiştilor în arhitectura peisajului care
constituie o sursă de impact vizual negativ
pentru toţi iubitorii muntelui.
Fig. 4.6. Degradarea peisajului datorită
depozitării deşeurilor în albia râului Jiu
4.8. Aprecierea calităţii mediului în Valea Jiului
O metodă simplă de evaluare a gradului de poluare a mediului pentru un

amplasament, o reprezintă indicele global de poluare.
În scopul aprecierii impactului unor activităţi umane asupra mediului înconjurător
cât şi pentru evoluţia în timp a fenomenului de poluare, este nevoie de o evaluare globală a
gradului de poluare a mediului la un moment dat.
O astfel de evaluare ar permite şi o cartare la nivel regional sau macro – regional
din punct de vedere al stării de calitate a mediului.
În general, se consideră că este posibilă aprecierea mediului dintr-o zonă şi la un
moment dat, prin :
Calitatea aerului ;
Calitatea apei ;

Calitatea solului ;
Starea faunei şi florei din zonă;
Starea de sănătate a populaţiei din zonă;
Peisajul.
Fiecare dintre aceşti factori se caracterizează prin indicatori de calitate
reprezentativi pentru aprecierea gradului de poluare şi pentru care există stabilite limite
admisibile. În funcţie de înscrierea în limitele normate se acordă note de bonitate.
Starea ideală este reprezentată de o figură geometrică regulată în care raza cercului
circumscris care trece prin vârfurile poligonului, se împarte în zece unităţi de bonitate,
numărătoarea începând de la centrul cercului.
Prin unirea punctelor rezultate din amplasarea valorilor exprimând starea reală, se
obţine o figură geometrică neregulată cu o suprafaţă mai mică înscrisă în figura geometrică
regulată a stării ideale (fig. 4.7.).
Indicele de poluare globală a unui ecosistem (IPG ) rezultă din raportul dintre
suprafaţa reprezentând starea ideală (Si) şi suprafaţa reprezentând starea reală (Sr ) :
IPG = SI / SR
Când nu există modificări ale calităţii factorilor de mediu, deci când nu există
poluare, acest indice este egal cu 1.
Convenţional s-a stabilit o scară de la 1 la 6 pentru indicele poluării globale după
cum urmează
IPG =1 – mediu natural neafectat de activitatea umană;
1<IPG<2 – mediu supus efectului activităţii umane în limite admisibile;
2<IPG<3 – mediu supus efectului activităţii umane provocând stare de
disconfort formelor de viaţă;
3<IPG<4 - mediu afectat de activitatea umană provocând tulburări formelor
de viaţă;
4<IPG<6 – forme grav afectate de activitatea umană, periculoase formelor
de viaţă;
IPG>6 – mediu degradat, impropriu formelor de viaţă. [25, 8, 29, 9]
Pentru Valea Jiului, notele de bonitate pentru factorii enumeraţi mai sus au fost
acordate astfel:
Pentru calculul notei de bonitate medie pentru aerul monitorizat pe durata anilor
1998 - 2002, s-a luat ca bază de calcul concentraţia de SO2 şi pulberi sedimentabile. S-au
stabilit următoarele valori medii anuale: 12,96 mg/m3 pentru pulberi sedimentabile şi 45,79
mg/m3 pentru SO2. Conform scării de bonitate pentru aer, nota pentru pulberi
sedimentabile este 9, ceea ce semnifică un aer curat, nivel 1, fără efecte asupra populaţiei,
vegetaţiei şi animalelor. Corespunzător valorii medii pentru SO2, se obţine nota 8, căreia îi
corespunde aer curat nivel 2, fără efecte majore. Nota de bonitate medie rezultată pentru
perioada studiată, este de 8,5.
Pentru calculul notei de bonitate medie pentru factorul de mediu apă în baza
analizelor efectuate pe probele prelevate din cele 8 puncte, s-au luat în calcul concentraţiile
de NO2-, NH4+, consumul chimic de oxigen CCO – Mn şi oxigenul dizolvat. Conform
scării de bonitate pentru ape curgătoare, nota de bonitate pentru NO2- este 8,75, ceea ce
semnifică o apă de categoria I(b), nota de bonitate pentru NH4+ este 8,62, ceea ce semnifică
o apă de categoria I(b), pentru CCO – Mn nota de bonitate este 4 ceea ce semnifică o apă
de degradată nivel 1, pentru oxigenul dizolvat nota de bonitate este 8,12, ceea ce semnifică
o apă de categoria I(b). Nota de bonitate medie rezultată este 7,37.
Pentru calculul notei de bonitate pentru factorul de mediu sol s-a ţinut cont de
suprafeţele de sol ocupate, de faptul că nu s-au înregistrat depăşiri ale concentraţiei
substanţelor şi elementelor nocive, rezultând nota de bonitate medie 9.

Pentru calculul notei de bonitate pentru starea de sănătate a populaţiei deoarece nu

există date precise la nivel regional în acest sens, s-a ţinut cont de speranţa medie de viaţă
calculată la nivelul României, nota de bonitate acordată în urma acestui criteriu fiind 8.
În ceea ce priveşte flora şi fauna din datele oferite de Ocolul Silvic (tabelul 4.21.)
reiese un deficit numeric la fiecare din speciile de interes, iar datele referitoare la vegetaţie
arată un deficit în privinţa suprafeţelor de teren împădurite precum şi prezenţa unor specii
fără valoare economică pe suprafeţe relativ extinse. Ţinând cont de acestea nota de bonitate
acordată este 7,5.
Efective de vânat existente Tabelul 4.21.

Nr. Efectiv normal Efectiv existent
Specia
crt. (buc) (buc)
1 Cerb carpatin 395 347
2 Căprior 1220 880
3 Mistreţ 150 175
4 Urs 30 25
5 Capră neagră 450 382
6 Cocoş de munte 300 196
Referitor la calitatea peisajului, aşa cum am precizat aprecierea acesteia prezintă o

doză mare de subiectivism, însă ţinând cont de aspectele enumerate şi descrise în
paragraful 4.7., nota de bonitate acordată este 8.
Calculul Indicelui Global de Poluare
aer
10
Suprafaţa
8 stării
6 ideale
peisaj apă
4
Suprafaţe
2 stării reale
0
floră şi faună sol
sănătate
Fig. 4.7. Calculul indicelui global de poluare
IPG = SI / SR = 1,583
Deci 1 < IPG < 2, ceea ce corespunde unui mediu supus efectului activităţii umane
în limite admisibile.
Comparând valoarea obţinută cu valoarea prezentată într-un studiu asemănător din
2006, când s-a obţinut o valoare de aproximativ 1,8, constatăm că deşi valoarea scade puţin
nu putem vorbi de o îmbunătăţire semnificativă a situaţiei.
O altă metodă utilizată în evaluarea calităţii mediului este metoda reţelelor.
Rigiditatea matricelor poate fi depăşită prin utilizarea reţelelor, unde nodurile
dispun secvenţial elementele dintr-un proces de impact. Reţelele pot fi de diferite tipuri,

evidenţiind, de exemplu, numai termenii abstracţi ai unei probleme de impact, sau

complexul de parametri utilizaţi în modelele de estimare, sau secvenţele de elemente ale
teritoriului care ar fi afectate fizic de răspândirea poluanţilor emişi de către intervenţie.
Reţelele seamănă în multe privinţe cu matricele, dar ele se recomandă studierii
relaţiilor cauză – efect, care stau la baza impacturilor. O reţea de impact permite
identificarea lanţurilor de impacturi directe şi indirecte, primare şi secundare generate de o
acţiune sau determinarea acţiunilor care generează un anumit impact. [25]
Reţelele utilizate pentru evidenţierea impacturilor sunt constituite din diagrame de
flux sau lanţuri de relaţii multiple, care arată corespondenţa dintre acţiunile proiectului şi
componentele ambientale pe care aceste acţiuni le-ar putea modifica. Acestea permit
evidenţierea efectelor secundare sau indirecte, a prezenţei interacţiunilor multiple şi a
cumulării efectelor într-un mod mai sistematic decât matricele acţiuni - cauză - efect. De
asemenea, au capacitatea de a localiza impacturile într-o dimensiune temporară.
În scopul identificării impacturilor generate de un proiect, reţelele reconstruiesc
lanţul de evenimente sau efecte potenţiale induse de acţiunile specifice proiectului asupra
stării iniţiale a mediului înconjurător, modificările potenţiale ale condiţiilor de mediu,
efectele multiple ale impactului şi posibilele măsuri de minimizare (fig. 4.8 – 4.11.).
Impact primar 1
Impact primar 1 Impact primar 2
Acţiune 1 Impact primar 2 Impact primar 2
Acţiune 2 Impact primar 3

Proiect
Acţiune 3
Acţiune 4
Fig. 4.8. Structura reţelelor de impact
Exemple clasice de utilizare a reţelelor de evidenţiere a componentelor ambientale şi

a impacturilor sunt metodele elaborate de Sorensen şi metoda lui Bereano pentru evaluarea
tehnologiilor alternative. [25]
Fig. 4.9. Reţea de impact pentru depozitarea deşeurilor menajere în depozite necontrolate,
în oraşele Văii Jiului

Fig. 4.10. Reţea de impact pentru continuarea activităţilor miniere în Valea Jiului
Fig. 4.11. Reţea de impact pentru deversarea apelor uzate menajere direct în râul Jiu

CAPITOLUL 5
SITUAŢIA ACTUALĂ PRIVIND MONITORIZAREA MEDIULUI
5.1. Istoricul, definiţiile, obiectivele şi principiile monitorizării mediului
5.1.1 Istoricul activităţii de monitorizare a mediului

Activitatea de supraveghere a calităţii mediului pe baza unor principii şi reguli
stricte şi unitare, unanim acceptate este una relativ nou apărută în sfera activităţilor umane
destinate protecţiei mediului.
Cu toate acestea, totuşi, supravegherea mediului este o activitate veche,
demonstrată de scrierile cuneiforme, egiptene şi romane, însă nu era o activitate realizată în
mod organizat. Observaţiile făcute în acele vremuri erau utilizate pentru realizarea unor
previziuni privind evoluţia vremii şi a producţiilor agricole.
Pe măsură ce ştiinţa avansează, preocupările oamenilor devin metodice şi
sistematice, se dezvoltă o multitudine de aparate şi sisteme de măsură şi cu ajutorul
acestora se începe înregistrarea pentru perioade îndelungate de timp o serie de parametri la
început în special din climatologie pentru ca mai apoi sfera preocupărilor să devină tot mai
largă, cuprinzând sisteme unitare din hidrologie, hidrochimie, pedologie iar odată cu
conştientizarea problemelor generate de poluare apar sistemele pentru măsurarea poluării.
În acest mod se realizează o trecere de la perioada observaţiilor empirice la cea a
observaţiilor sistematice, organizate pe criterii ştiinţifice şi care stabileşte şi o serie de
parametri principali ai mediului necesar a fi urmăriţi sub aspect calitativ şi cantitativ.
În ultimele decenii activitatea de supraveghere a mediului se dezvoltă într-un ritm
alert, este organizată pe principii ştiinţifice şi dobândeşte o importanţă tot mai mare
ajungând astăzi să aibă dimensiuni planetare. [15]
Pentru realizarea unor sisteme cât mai unitare a fost nevoie ca şi oamenii de ştiinţă
care se ocupau de acest domeniu să treacă de la munca independentă, realizată prin metode
şi tehnici proprii sau la nivel de standarde naţionale, la o uniformizare a metodelor, astfel
încât rezultatele muncii lor să fie comparabile şi uşor de sintetizat. În acest sens au fost
organizate o serie de conferinţe şi întâlniri ale căror principale scopuri au fost acelea de a
analiza, compara şi corela datele, de a preciza reguli unanim acceptate pe baza cărora să fie
efectuate măsurătorile, stabiliţi parametrii care fac obiectul acestor măsurători, care sunt
intervalele de timp pentru care se fac măsurători şi intervalul dintre două măsurători
consecutive precum şi a aparaturii utilizate în acest scop.
În timp au apărut o serie de întrebări fundamentale iar necesitatea de a răspunde la
acestea au condus în final la crearea unui sistem de monitoring unitar, denumit ecologic
sau integrat care funcţionează la nivel global. Aceste întrebări pot fi grupate în două
categorii şi anume:
1. Întrebări legate de colectarea datelor:
●Cine realizează şi finanţează sistemul de control al calităţii mediului?
●Care sunt scopurile şi obiectivele programului de monitoring?
●Ce metode trebuie folosite în măsurarea sistematică în timp a variabilelor şi
proceselor?
●La ce scară de timp se realizează monitoringul şi care este frecvenţa de colectare a
datelor?
●Ce variabile şi procese au fost alese şi care sunt cele mai bune variabile care pot
satisface obiectivele programului de monitorizare a mediului?
2. Întrebări legate de analiza, prezentarea şi interpretarea datelor:
●Ce metode sunt folosite pentru analiza datelor?

●Au fost datele interpretate bine şi corect?

●Care sunt datele şi cum sunt acestea prezentate pentru a da maximum de
informaţii în condiţiile realizării unei audienţe maxime?
Dintre multitudinea de conferinţe, întâlniri şi dezbateri care au condus în final la
crearea sistemului global de monitorizare a mediului se remarcă o serie de momente
importante:
1948 - înfiinţarea Uniunii Internaţionale pentru Protecţia Naturii (IUPN) care în 1957
se transformă în Uniunea Internaţională pentru Conservarea Naturii şi a Resurselor
Naturale (IUCN);
1962 – apare cartea scriitoarei Rachel Carson “Silent spring”, o zguduitoare
avertizare a dezastrelor pe care le poate determina omul dacă nu ia măsuri eficiente de
protecţie a naturii;
1964 – se înfiinţează Consiliul Internaţional al Uniunilor Ştiinţifice (ICSU);
1968 – UNESCO organizează prima conferinţă asupra Biosferei;
– UNESCO creează o comisie însărcinată cu stabilirea parametrilor ce ar trebui
urmăriţi în activitatea de control a calităţii mediului;
1971 – UNESCO lansează programul “MAB” (Man & Biosphere);
1972 – sub egida ONU se organizează la Stockholm prima conferinţă asupra
mediului înconjurător, la care se lansează conceptul de Sistem de Monitoring Global
(GEMS) şi se decide lansarea Programului Naţiunilor Unite pentru Mediul Înconjurător
(UNEP);
– apare prima carte a Clubului de la Roma – “ Limitele creşterii” ( sub redacţia lui
Meadows);
1973 – apare sub redacţia lui Munn cartea “Sistemul global de control al mediului
înconjurător” care va sta la baza organizării ulterioare a sistemului global de monitoring al
mediului (GEMS). În această carte se face pentru prima dată o clasificare a principalilor
factori importanţi pentru controlul global al mediului (aşa numita matrice Batelle). Pe
această bază se demarează organizarea diferitelor sisteme de control al calităţii mediului.
1980 – apare “Global 2000” – un raport elaborat de Departamentul de Stat şi
Consiliul pentru Calitatea Mediului din SUA şi prezentat pentru prima dată de preşedintele
Carter. Ulterior, an de an, preşedinţii SUA prezintă în faţa naţiunii un raport asupra stării
mediului.
- apare “Strategia pentru conservare la nivel planetar” publicată de IUCN în care sunt
precizate 3 obiective prioritare:
1. menţinerea proceselor ecologice şi a sistemelor de suport a vieţii;
2. păstrarea diversităţii genetice şi conservarea speciilor sălbatice;
3. asigurarea utilizării pe timp îndelungat a speciilor şi ecosistemelor şi
folosirea cu grijă a tuturor resurselor naturale ţinând seama de considerentul că ele sunt
necesare nu numai acum ci şi generaţiilor viitoare.
1982 – Conferinţa ONU de la Nairobi organizată pentru a constata progresele
realizate în cei 10 ani care au trecut de la Conferinţa de la Stockholm;
- ONU adoptă Carta Mondială a naturii;
- Holdgate, Kassas şi White publică “Starea mediului 1972-1982”;
- Uniunea Internaţională a Ştiinţelor Biologice (IUBS) iniţiază programul de
bioindicatori;
1983 – Adunarea Generală ONU crează Comisia Mondială pentru Mediu şi
Dezvoltare;
- are loc primul din seria de simpozioane dedicate monitoringului organizat de IUBS;
1985 – se adoptă Directiva Uniunii Europene cu privire la gestionarea impacturilor
asupra mediului;

1987 – este publicat raportul comisiei Bruntland “Viitorul nostru comun” în care se
pun bazele conceptului de dezvoltare durabilă;
1989 - IUCN publică “De la strategie la acţiune” – un răspuns la raportul Bruntland;
1992 – are loc la Rio de Janeiro Conferinţa ONU pentru Mediu şi Dezvoltare;
1993 – la iniţiativa Societăţii Internaţionale de Ecologie (INTECOL), se lansează la
Cuernavaca programul de cercetări ecologice “Iniţiativa Internaţională pentru
o Biosferă Durabilă (ISBI)”.
Urmare a acestor activităţi, de la nivel ONU la cel al organizaţiilor create de
aceasta cât şi de la nivelele locale şi regionale a apărut şi s-a conturat un sistem coerent şi
unitar de supraveghere a calităţii mediului. El a fost pus în practică de două organizaţii
internaţionale:
¾ Programul Naţiunilor Unite pentru Mediul înconjurător (PNUE) şi
¾ Consiliul Internaţional al Uniunilor Ştiinţifice care acţionează pentru Comitetul
Ştiinţific pentru Problemele Mediului (SCOPE)
Programul de monitorizare a mediului la nivel planetar are 4 componente:
1. Sistemul global de monitorizare a mediului (Global Environmental Monitoring System
– GEMS)
2. Monitoringul de fond, global integrat (Integrated Global Background Monitoring –
IGBM)
3. Registrul Internaţional pentru substanţe chimice potenţial toxice (International Register
of Potential Toxic Chemicals – IRPTC)
4. Sistemul de informaţii privitoare la mediu - INFOTERRA
5.1.2. Definiţiile uzuale ale monitoringului ecologic/integrat

La ora actuală în România se utilizează doi termeni care în principiu definesc
acelaşi lucru, monitoringul ecologic şi monitoringul integrat, fapt ce poate crea confuzie în
special în rândul celor care nu au o pregătire solidă în domeniu. Pentru înţelegerea
termenului de control al calităţii mediului există o serie de definiţii unele mai complexe
altele mai puţin complexe şi din acest motiv în prezent sunt acceptate două sensuri: unul
ecologic şi unul tehnologic.
În sens ecologic monitoringul ecologic este un sistem de supraveghere sistematică
şi continuă a stării mediului şi a componentelor sale sub influenţa factorilor naturali şi
antropici. [3]
În sens tehnologic monitoringul integrat reprezintă un sistem complet de achiziţie a
datelor privind calitatea mediului obţinut pe baza unor măsurători sistematice, de lungă
durată, la un ansamblu de parametri şi indicatori, cu acoperire spaţială şi temporală care
pot să asigure posibilitatea controlului poluării [30]. Din definiţia monitoringului integrat
reiese că accentul se pune pe ideea achiziţiei de date – deci pe parte informativă – şi
limitează aria de acţiune a monitoringului doar la fenomenul de poluare.
În cadrul articolului 2, aliniatul 44 din O.U.G 195/2005 privind protecţia mediului,
prin termenul de monitorizarea mediului se înţelege un “sistem de supraveghere, prognoză
avertizare şi intervenţie, care are în vedere evaluarea sistematică a dinamicii
caracteristicilor calitative ale factorilor de mediu, în scopul cunoaşterii stării de calitate şi
semnificaţiei ecologice a acestora, evoluţiei şi implicaţiilor sociale ale schimbărilor
produse, urmate de măsurile ce se impun”. [39] În mod uzual în România se vorbeşte de
monitoring integrat şi nu de monitoring ecologic.
Analizând cele trei definiţii prezentate mai sus putem afirma că rolul fundamental
al monitoringului constă în preîntâmpinarea cât mai devreme posibil a acţiunilor negative
rezultate din activităţile umane.
Monitorizarea mediului urmăreşte:

- realizarea unui sistem integrat de înregistrări metodice;

- evaluarea cuantificată a structurilor şi a modului de funcţionare a proceselor ecologice;
- compararea stării mediului cu intensitatea activităţii socio-economice;
- modelarea situaţiilor constatate – şi pe această bază –
- prognozarea sensului, a tendinţelor şi schimbărilor ce au loc.
Monitorizarea mediului implică:
- construirea unui model conceptual al structurii, stabilirea conexiunilor interne ale
mediului studiat ca şi a legăturilor cu mediile învecinate;
- desfăşurarea unor analize cantitative şi calitative asupra mediului;
- realizarea unor modele matematice ale actualelor procese ce au loc în natură.
Pentru aceasta trebuie evaluat sensul de reacţie al mediului înconjurător, evoluţia
subsistemelor care îl compun având la bază analize detaliate, sistematice şi de lungă
durată. În aceste sens este esenţială abordarea sistematică a monitorizării mediului, o
abordare concordantă cu complexitatea desfăşurării proceselor din natură.
5.1.3. Obiectivele monitorizării mediului

Monitorizarea mediului urmăreşte descrierea în mod real a calităţii mediului la un
moment dat şi pentru a anumită zonă dată prin oferirea unei imagini de ansamblu, precum
şi evidenţierea tendinţelor de evoluţie atât în cadrul celor două componente de bază,
mediul biotic şi abiotic, dar mai cu seamă în interconexiunea lor.
Pe baza celor prezentate mai sus, respectiv în urma stabilirii scopurilor,
necesităţilor, rolului şi implicaţiilor sistemelor de monitorizare a mediului şi în urma
numeroaselor întâlniri şi conferinţe internaţionale au fost stabilite o serie de obiective, cu
caracter general, obiective specifice respectiv obiective prospective, pe care un sistem de
monitorizare a mediului trebuie să le urmărească.
Obiectivele cu caracter general sunt:
- integrarea supravegherii factorilor de mediu într-un flux controlabil de informaţii;
- obţinerea de date pentru caracterizarea calităţii factorilor de mediu, a conexiunilor dintre
parametri, a tendinţelor de evoluţie în spaţiu şi timp;
- descrierea problemelor şi evidenţierea urgenţelor – în funcţie de parametri stabilindu-se
urgenţa şi ordinea priorităţilor;
- fundamentarea tehnică pentru elaborarea, selectarea şi adoptarea deciziilor şi măsurilor ce
se iau atât în situaţii obişnuite cât şi în situaţii excepţionale;
- controlul efectelor aplicării măsurilor de protecţie a mediului şi ajustarea lor în raport cu
realitatea şi cu obiectivele propuse;
- elaborarea programelor de management;
- evaluarea eficienţei instituţiilor ce se ocupă de protecţia mediului şi a programelor de
prevenire;
- posibilitatea de a acţiona în situaţii de urgenţă;
- asigurarea schimbului internaţional de informaţii privind starea mediului.
Dintre obiectivele cu caracter specific pot fi menţionate:
- realizarea monitoringului de transport al poluanţilor. Pe această bază se face monitoringul
de fond (urmărirea parametrilor de bază), estimarea intrărilor şi a modalităţilor de transfer
al poluanţilor, se realizează studii pentru evoluţia spaţio-temporală a calităţii mediului şi se
realizează prognoze şi modele matematice.
- realizarea monitoringului concentraţiilor de poluanţi. În acest scop se caracterizează
situaţia poluanţilor la nivel de fond, se fac studii de bază în relaţie cu standardele de
calitate, se fac analize de evoluţie în timp, studii de impact, prognoze şi modele
matematice ale efectelor poluanţilor respectivi. pe baza datelor astfel obţinute se poate face
avertizarea în caz de urgenţă.

- realizarea monitoringului biologic de detaliu şi anume: precizarea biocenozelor specifice

şi dinamica lor, stabilirea parametrilor funcţionali ai acestor biocenoze, evidenţierea
evoluţiei şi stării echilibrelor ecologice; precizarea gradului de rezistenţă a ecosistemelor la
factorii perturbatori şi în final modelarea efectelor şi întocmirea prognozelor.
Obiectivele cu caracter prospectiv constau în:
- realizarea de modele ale situaţiei existente iar pe această bază, precizarea unor alternative
de protecţie a mediului;
- controlul calităţii mediului în variantele aplicate;
- controlul modului în care situaţia reală evoluează către modelul propus şi dacă modelul
propus este viabil, adică analiza modului de feedback în situaţia dată.
5.1.4. Principiile care stau la baza realizării monitoringului ecologic/integrat

În ceea ce priveşte principiile care stau la baza realizării activităţii de monitorizare
a mediului specialiştii din întreaga lume au definit trei tipuri:
1. Principii instituţionale – sunt cele care dirijează activitatea instituţiilor şi organizaţiilor
abilitate să organizeze şi să desfăşoare monitorizarea mediului;
2. Principii ştiinţifice – prin care se stabilesc bazele ştiinţifice ale acţiunilor de
monitorizare;
3. Principii operaţionale – caracterizează în mod concret modul de lucru în activitatea de
monitorizare a mediului.
Principii instituţionale
La baza desfăşurării monitoringului ecologic stau o serie de principii instituţionale:
A. În monitoringul ecologic este foarte important să existe un sistem organizat la nivel
suprastatal, adică un sistem subordonat unor foruri internaţionale create în acest sens şi
recunoscute. În cadru acestor organisme sunt stabilite liniile directoare, strategiile, cadrul şi
modalităţile de desfăşurare a activităţilor de monitorizare a mediului. Acestea sunt
constituite din experţi care se bucură de recunoaştere pe plan internaţional şi ale căror
decizii se situează deasupra intereselor statale. Pentru ca monitoringul ecologic la nivel
global să funcţioneze trebuie ca:
1. Cooperarea la nivel interguvernamental să fie realizată ţinând seama de sistemele
naţionale şi internaţionale existente;
2. Coordonarea şi implementarea să fie acţiuni organizate şi supervizate de către
agenţiile ONU specializate în acest sens;
3. Acordarea priorităţii problemelor de interes global şi multinaţional să constituie
baza de realizare a monitorizării mediului;
4. Schimbul de informaţii referitoare la probleme de importanţă majoră pe plan
local precum şi metodele utilizate pentru monitorizarea acestora să joace un rol deosebit de
important;
5. Să fie acordată o atenţie deosebită variabilelor critice care sunt posibil de realizat
prin măsurători ştiinţifice adecvate la momentul respectiv. În cazul în care tehnicile de
măsurare pentru variabile de importanţă critică sunt deficitare, acestea trebuie să li se
acorde o atenţie pentru dezvoltarea şi perfecţionarea lor;
6. Obiectivele sistemelor de monitorizare a mediului să fie clar definite, iar
evaluarea şi stocarea datelor să fie parte integrantă din sisteme;
7. Afilierea la un sistem global sau regional de monitorizare a mediului să atragă
după sine obligativitatea schimbului prompt de informaţii, date şi interpretările acestora
între naţiunile participante;
8. Monitoringul la nivel internaţional să implice un sistem bine pus la punct de
asistenţă şi să includă acordarea de sprijin şi cursuri oricărei naţiuni participante care cere
acest lucru, indiferent de stadiul dezvoltării sale economice;

9. Responsabilitatea integrării sistemelor naţionale în sistemele internaţionale de

monitorizare a mediului să revină fiecărei naţiuni în parte. În afară de monitorizarea la
nivel naţional, naţiunile participante la sistemele internaţionale de monitorizare a mediului
trebuie să abordeze şi zone dinafara jurisdicţiei naţionale, cum sunt mările, oceanele şi
spaţiul cosmic. [22]
Organismul principal responsabil de organizarea monitorizării mediului la nivel
internaţional, cu ajutorul specialiştilor care lucrează în calitate de consilieri, este UNEP
(Programul Naţiunilor unite pentru Mediul Înconjurător), organism care a creat GEMS.
Tot sisteme internaţionale destinate monitorizării mediului sunt şi cele cu caracter
sectorial, de exemplu destinate monitorizării Mării Negre, Mediterane, Baltice, al bazinului
fluviului Dunărea, fluviului Rin, însă ele sunt organizate la nivel regional prin acorduri
semnate între ţările riverane sau pe teritoriul cărora se află cursurile de apă.
B. Realizarea sistemelor internaţionale de monitorizare a mediului depinde în primul rând
de realizarea sistemelor la nivel naţional, iar în acest scop există posibilităţi de acordare a
sprijinului de tip financiar, operaţional şi logistic din partea organizaţiilor internaţionale.
Organizarea la nivel naţional presupune existenţa unui sistem centralizat, o reţea
funcţională de unităţi specializate în efectuarea monitorizării, cu responsabilităţi clare,
sisteme de recoltare, aparatură de analiză şi tehnici compatibile cu cele ale altor ţări. Rolul
principal al sistemului central naţional fiind acela de transmisie-recepţie a datelor spre şi
dinspre băncile internaţionale de stocare a datelor.
Principii ştiinţifice
Realizarea monitoringului ecologic este o activitate ce se desfăşoară pe baze
ştiinţifice, cu tehnici ştiinţifice, cu aparatură de înaltă precizie, de către specialişti din toate
domeniile de activitate care concură la realizarea monitorizării: climatologi, hidrologi,
pedologi, biologi, ecologi, toxicologi, chimişti, fizicieni, matematicieni, statisticieni etc.
Datele culese deşi sunt obţinute de specialişti din diferite domenii, cu tehnici şi metode
specifice, trebuie privite în mod unitar.
Priorităţile aflate în actualitate sunt legate de perfecţionarea sistemelor de stocare,
prelucrare şi interpretare a datelor precum şi pe modelarea şi identificarea opţiunilor
viitoare.
Un rol important în realizarea principiilor ştiinţifice îl joacă modul de organizare şi
de desfăşurare a activităţilor de către specialiştii din domeniu. Ca activităţi de bază se
menţionează activitatea comitetelor de experţi, publicaţiile ştiinţifice şi alte activităţi
desfăşurate la nivel internaţional şi regional.
Principii operaţionale
În urma numeroaselor convenţii şi acorduri încheiate la întâlnirile şi conferinţele
internaţionale au fost stabilite de comun acord 10 principii operaţionale în realizarea
monitorizării mediului:
1. Tehnici de recoltare compatibile la nivel internaţional; metodele recomandate,
unităţile de măsură şi alte reguli urmând a fi publicate în manuale speciale;
2. Intercalibrări periodice şi referinţe standard;
3. Bănci de date compatibile;
4. Controlul calitativ permanent, pentru eliminarea eventualelor greşeli apărute în
laboratoarele de cercetare;
5. Termene clare de raportare a rezultatelor;
6. Descrierea fizico-geografică şi fotografică a fiecărei staţii în care se fac
monitorizări;
7. Menţinerea staţiilor de lucru, documentaţiei, calibrărilor şi a datelor ce se adună
pe perioade lungi de timp (inclusiv apariţia unor fenomene naturale sau nenaturale
provocate de om).

8. Realizarea unor sisteme de avertizare, detectare, control şi îndepărtare cu forme

legale a tuturor intruşilor care, voit sau nu, pot perturba activităţole destinate controlului
calităţii mediului;
9. Realizarea analizelor duble cel puţin pentru un an, adică utilizând în paralel atât
metodele şi tehnicile vechi cât şi pe cele noi;
10. Analizarea statistică a datelor iniţiale obţinute în fiecare staţiune pentru a se
determina variabilitatea normală, scopul fiind acela de optimizare a frecvenţei recoltărilor.
Calcularea coeficienţilor spaţiali de corelaţie va fi folositoare în optimizarea densităţii
reţelelor şi descoperirea anomaliilor locale. [23]
5.2. Organizarea activităţii de monitorizare a mediului
5.2.1. Abordarea sistemică a monitorizării mediului

Monitorizarea mediului trebuie abordată sistemic. Pentru ecologii care lucrează în
domeniul controlului calităţii mediului, analiza
sistemică, aşa cum este ea înţeleasă şi aplicată în
ecologie, reprezintă metoda de lucru de bază.
Analiza sistemică, introdusă de Odum în ecologie
în urmă cu 30 de ani, reprezintă chiar metodologia
de abordare şi rezolvare a problemelor ce stau în
faţa ecologiei teoretice şi aplicate, metodologie ce a
fost extinsă şi asupra activităţilor privind
cunoaşterea şi supravegherea mediului înconjurător.
Pe baza analizei sistemice se realizează un sistem
coerent de sistematizare a datelor din teren, de
apreciere a fluctuaţiilor diverşilor parametri, pe
baza cărora se constituie o viziune holistică a stării
mediului la diverse nivele (local, regional sau
global), viziune ce permite modelarea situaţiei reale
şi stabilirea unor posibile direcţii de evoluţie a
calităţii mediului, în funcţie de diverse acţiuni
antropice (stoparea poluării, dirijarea unor procese
prin acţiuni de reconstrucţie ecologică,
retehnologizări ecologice ş.a.). Această analiză
sistemică se realizează în 7 etape (fig. 5.1.).
Fig. 5.1. Cele şapte etape ale aplicării

analizei sistemice în monitorizarea
mediului (Joffrey 1981, modificat)
Pentru inginerii de mediu, viziunea sistemică înseamnă:

- stabilirea raportului cauză-efect şi emisii - imisii;
- stabilirea unor arii de investigare complexe;
- urmărirea concomitentă a factorilor abiotici şi a celor biotici;
- analiza surse punctiforme – surse difuze;
- raport cantitate - calitate;
- urmărirea circulaţiei poluanţilor;

- managementul mediului ca resurse şi ca factori afectaţi;

- analiza matriceală a monitoringului integrat. [23]
5.2.2. Organizarea monitorizării mediului

Pentru a se realiza un control eficient şi continuu al calităţii mediului, în primul
rând este nevoie de conştientizarea necesităţii efectuării acestui control, iar apoi trebuie
gândit un plan concret de acţiune care să cuprindă formarea de specialişti, achiziţionarea de
aparatură de măsură şi control, stabilirea unei reţele de puncte şi zone de control, stabilirea
frecvenţei măsurătorilor precum şi crearea unui centru de comandă, stocare, prelucrare şi
transmitere a datelor.
Monitorizarea mediului presupune colectarea de date din toate componentele
biotice şi abiotice ale mediului (aer, ape, sol, subsol, radioactivitate, vegetaţie şi
organisme), din unele componente ale mediului uman (hrană, apa potabilă, surse
epidemiologice) şi trebuie acordată o atenţie deosebită surselor de poluare şi modalităţilor
de realizare a transportului şi dispersiei acestora.
În prezent se pot distinge două tipuri de sisteme, fiecare cu o organizare proprie:
sistemul organizat pentru monitorizarea de fond a calităţii mediului (cuprinde 4 etape) şi
sistemul destinat monitorizării poluării. [15]
5.2.2.1. Organizarea sistemului destinat controlului de fond al calităţii mediului

Monitorizare de fond a calităţii mediului presupune parcurgerea a 4 etape, şi
anume:
Etapa I – inventarierea obiectelor. Această etapă are ca scop realizarea unei
descrieri cât mai complete şi obiective a zonei în care urmează a fi amplasată staţia de fond
şi presupune:
- analize de cartografie, obţinerea de hărţi şi evidenţierea proprietăţilor din zonă. Se
apelează şi la aerofotograme în scopul obţinerii unei imagini spaţiale de ansamblu a zonei;
- identificarea utilizărilor terenurilor, structura lor si se fac precizări referitoare la cantitatea
şi calitatea recoltelor, modul de administrare a îngrăşămintelor şi produselor de combatere
a dăunătorilor, modul de gospodărire al pădurilor;
- colectarea datelor privitoare la covorul vegetal şi la modificările apărute în timp;
- analize meteorologice şi hidrologice concomitent cu studierea datelor existente;
- inventarierea floristică şi faunistică cu precizarea speciilor rare, ocrotite prin lege sau pe
cale de dispariţie;
- stabilirea interdependenţelor dintre datele obţinute şi parametrii acumulaţi în zona de
amplasare a staţiei de fond.
În cadrul acestei etape sunt stabilite contacte între diferitele colective de lucru
implicate în activitatea de monitorizare de fond.
Etapa II – selectarea obiectelor cheie pentru care urmează să se facă observaţii şi
elaborarea programelor concrete de lucru.
- selectarea elementelor cele mai importante, specii indicatoare, particularităţi chimice,
climatice, morfologice etc, care prezintă interes pentru activitatea de monitorizare de fond;
- selecţionarea parametrilor geofizici, geochimici şi se aleg trasori pentru punerea în
evidenţă a circuitului în natură, sol şi vieţuitoare a unor substanţe şi poluanţi.
Etapa III – organizarea şi desfăşurarea observaţiilor. Reprezintă etapa de colectare
propriu-zisă a datelor din teren şi ea demarează de fapt încă din cea de-a II etapă, odată cu
selectarea parametrilor de monitorizare. Această etapă nu are o durată limitată şi suferă o
serie de modificări şi îmbunătăţiri care conduc la lărgirea spectrului observaţiilor şi al
cunoştinţelor.

Activitatea de culegere a datelor presupune un volum mare de muncă, implică o

precizie şi periodicitate strictă, dar mai presupune şi efectuarea unor măsurători
neperiodice determinate de evenimente neprevăzute (precipitaţii excepţionale, alunecări de
teren, deversări accidentale etc).
De regulă staţiile destinate monitorizării de fond sunt amplasate în marile rezervaţii
ale biosferei, la distanţe mari de aşezările umane, din acest motiv fiind recomandat ca
observaţiile şi măsurătorile să fie efectuate în cele trei zone caracteristice, rezervaţia
ştiinţifică, zona tampon şi zona de protecţie (în care sunt permise activităţi umane cu
anumite restricţii şi în anumite limite).
Etapa IV – centralizarea, sistematizarea, conservarea şi prelucrarea datelor obţinute
prin măsurători directe în teren.
Concomitent cu colectarea datelor se trece şi la prelucrarea lor primară cu ajutorul
software-urilor de specialitate. Se realizează o grupare a datelor, interconectarea lor,
compararea, înlăturarea erorilor şi controlul activităţii de monitorizare. Datele sunt apoi
transmise către staţiile centrale de control zonal unde sunt sintetizate şi comparate cu cele
provenite din staţii învecinate. În acest mod pot fi puse în evidenţă aspecte greu de
observat la nivel local ca de exemplu efectele poluării transfrontaliere, a ploilor acide,
accidente nucleare etc.
5.2.2.2. Organizarea sistemului destinat controlului poluanţilor/monitorizării poluării

Sistemele destinate controlului poluării diferă faţă de cele descrise anterior. Acestea
sunt plasate în vecinătatea surselor de poluare şi sunt utilizate pentru monitorizarea
emisiilor şi imisiilor. Extinderea acestor sisteme depinde mult de sursele de poluare, de
morfologie, de factorii climatici etc, unul din rolurile pe care trebuie să le îndeplinească
fiind acela de evidenţiere a influenţei poluanţilor asupra unei zone.
În afară de anumiţi poluanţi aceste sisteme urmăresc şi factorii de mediu biotici şi
abiotici (pentru evidenţierea interacţiunilor).
Prin intermediul acestor sisteme de monitorizare sunt culese informaţii legate de
anumiţi poluanţi (cantităţile evacuate în diferite compartimente de mediu, modul de
difuziune şi dispersie, dacă poluantul este neutralizat sau dimpotrivă, efectele asupra
ciclurilor biogeochimice, efectele asupra componentelor vii etc.). [15]
5.2.2.3. Modalităţi de interconectare a celor două tipuri de sisteme organizatorice

Pentru a putea dispune de o imagine cât mai completă şi corectă referitoare la
calitatea mediului înconjurător este imperios necesar ca cele două tipuri de sisteme
destinate monitorizării să poată fi interconectate. În acest scop este necesară crearea unor
baze de date care să cuprindă informaţii cât mai diverse înregistrate pe perioade lungi de
timp. Concomitent cu crearea bazelor de date este esenţială definirea unor indicatori şi
parametri sintetici reprezentativi, prin intermediul cărora să poată fi puse în evidenţă
interdependenţele dintre poluare şi calitatea mediului în ansamblu.
Pentru realizarea acestui deziderat trebuie pus la punct un sistem de urmărire şi
prezentare sinoptică a calităţii factorilor de mediu şi a dinamicii lor din acest punct de
vedere.
Modalitatea de realizare constă în conectarea sistemelor naţionale de control a
calităţii mediului, astfel obţinându-se o imagine globală capabilă să pună în evidenţă
corelaţii între diferite cauze şi efecte.
În vederea facilitării realizării unui astfel de program de monitorizare, care să
includă cele două tipuri de sisteme, cel de fond şi cel al controlului poluanţilor, a fost
elaborat un cadru general de acţiune şi implementare materializat prin 15 linii directoare
[19]:

1. Coordonare şi colaborare
2. Obiective clare de monitorizare
3. Proiectarea strictă a programului de monitorizare
4. Indicatori clari utilizaţi şi parametrii descriptivi adecvaţi ai stării mediului
5. Elemente clare de referinţă
6. Linii directoare pentru selecţionarea staţiilor de lucru
7. Metode specifice, comparabile pentru lucrările din teren şi laborator
8. Elaborarea de îndrumare pentru asigurarea calităţii controlului calităţii
măsurătorilor
9. Sisteme adecvate de stocare şi schimb de date
10. Existenţa unor date anterioare necesare pentru implementarea rezultatelor
11. Tehnici de analiză şi prelucrare a datelor bine puse la punct
12. Sistem strict de raportare a datelor
13. Pregătirea personalului specializat (pentru activitatea de monitorizare)
14. Participarea activă la elaborarea strategiilor de protecţie a mediului
15. Existenţa unor resurse – suport pentru desfăşurarea programelor de monitorizare
5.2.3 Niveluri de lucru ale monitorizării mediului
Experienţa acumulată în cei peste 35 de ani de când au fost demarate activităţile

legate de organizarea şi desfăşurarea monitorizării mediului a condus spre concluzia
necesităţii existenţei a trei niveluri de lucru: local, regional şi global.
5.2.3.1. Monitorizarea mediului la nivel local

Monitorizare mediului la nivel local este o sarcină care revine fiecărei ţări în parte.
Modul de organizare depinde de o serie de factori interni, însă trebuie să urmărească liniile
generale trasate prin convenţiile internaţionale şi să asigure posibilitatea integrării datelor
obţinute în programele regionale şi globale de monitorizare a mediului.
a) ţinând cont de necesităţile, potenţialul uman şi material disponibil, fiecare ţară stabileşte
ponderea acţiunilor vizând monitorizarea de fond şi a celor de control al poluanţilor şi
dispersiei acestora;
b) organizarea monitorizării se face ţinând cont de numărul şi locaţia rezervaţiilor biosferei
de pe teritoriul fiecărei ţări;
c) un criteriu important de care se ţine cont la amplasarea staţiilor de monitorizare este
reprezentat de interesul ştiinţific pe care îl prezintă zona;
d) organizarea monitorizării mediului se face şi în funcţie de amploarea impacturilor
umane şi a poluării generate de diversele activităţi antropice.
Activităţile legate de monitorizarea mediului sunt costisitoare şi presupun un efort
uman considerabil, motiv pentru care fiecare stat decide amploarea acestor activităţi,
respectiv decide numărul de staţii destinate monitorizării de fond şi pe cel al staţiilor
destinate controlului poluării.
Trebuie precizat faptul că organismele internaţionale pot face recomandări, sugestii
dar nu pot obliga un stat să facă cunoscute date pe care acesta nu este în măsură să le
obţină sau nu este dispus să le facă publice.
În ceea ce priveşte structura unei staţii locale destinate monitorizării de fond, se
recomandă ca aceasta să acopere o suprafaţă de aproximativ 20000 km2, iar parametrii
monitorizaţi precum şi frecvenţa măsurătorilor sunt stabilite la nivelul fiecărei astfel de
staţii. Staţiile locale de monitorizare de fond trebuie să aibă în dotare aparatură de măsură
şi control în conformitate cu standardele de calitate internaţionale, iar metodele de analiză
se fac ţinând cont de recomandările organismelor internaţionale de specialitate dar şi ţinând

cont de cadrul legislativ intern. De asemenea, sunt necesare echipamente performante

destinate stocării şi transmiterii datelor spre o staţie centrală sau regională. În general se
recomandă ca în staţiile locale de fond să îşi desfăşoare activitatea un număr de 30 – 35
persoane (10 cu studii superioare, 10 operatori, 10 personal tehnic, 3 – 5 personal
administrativ-gospodăresc).
Structura staţiilor locale destinate controlului poluării variază de la caz la caz în
funcţie de necesităţi, adică tipul şi numărul poluanţilor identificaţi, modul de emisie, modul
de dispersie, intensitatea activităţilor, numărul de parametri selectaţi spre a fi monitorizaţi
şi frecvenţa măsurătorilor pentru fiecare subsistem de lucru (apă, aer, sol etc.). Cu alte
cuvinte, nu există la ora actuală reguli stricte referitoare la structura acestui tip de staţii de
monitorizare.
5.2.3.2. Monitorizarea mediului la nivel regional

Monitorizarea regională este realizată la nivel de ţară mare (China, Canada, SUA
etc) sau grup de ţări, în general pentru zone de interes comun (pe bazine hidrografice ale
unor fluvii sau grupuri de ţări riverane).
Deoarece la nivel regional pot apărea interese particulare ale fiecărui stat (de ordin
politic, strategic etc.) este necesar să se ajungă la un consens din partea tuturor
participanţilor la programul de monitorizare cu privire la datele care sunt obţinute şi
transmise reciproc. Monitorizarea la nivel regional presupune şi existenţa staţiunilor de
centralizare a datelor precum şi un sediu central al cărui principal scop este acela de
coordonare şi sinteză.
O astfel de staţie are următoarele atribuţii:
- generalizarea informaţiilor transmise de către staţiile locale;
- aprecierea şi modelarea pentru întreg teritoriul (întreaga regiune) pe care-l deserveşte;
- prognozarea schimbărilor şi evoluţiei calităţii mediului în regiunea respectivă;
- utilizărarea datelor obţinute prin teledetecţie.
Datele care sunt stocate constituie rezultatul unor prelucrări complexe şi sunt puse
la dispoziţia atât a ţărilor implicate în programul regional de monitorizare a mediului cât şi
sistemului global. Personalul care deserveşte aceste staţii este de înaltă calificare, provine
din diferite ţări şi acoperă ca arie de competenţă toate domeniile care fac obiectul
monitorizării regionale respective.
5.2.3.3. Monitorizarea mediului la nivel global

Realizarea unui sistem global de monitorizare a mediului şi funcţionarea sa
presupune depăşirea problemelor legate de interesele unei ţări sau grup de ţări, adică
desfăşurarea activităţilor de monitorizare deasupra acestor interese. Sistemul global de
monitorizare este realizat prin intermediul unor organizaţii internaţionale, patronate şi
sponsorizate de ONU (PNUE, SCOPE şi MAB) precum şi de organizaţii internaţionale
profesionale (ICSU/IUCN, IUBS, OMM etc.).
Datele transmise din diverse ţări şi centre regionale sunt prelucrate şi centralizate de
diferitele organizaţii, urmărindu-se parametrii de interes planetar (structura stratului de
ozon, radioactivitatea, procesul de încălzire globală, topirea gheţarilor, formarea şi
circulaţia curenţilor de aer şi a celor marini etc.).
La monitorizarea globală, în afară de organizaţiile mai sus amintite, participă şi alte
organizaţii care oferă date de altă natură, dar care corelate cu parametrii monitorizaţi în
prezent, pot permite previziuni utile.
Consiliul Internaţional al Uniunilor Ştiinţifice (ICSU) a lansat proiectul
internaţional IGBP (Programul Internaţional Geosferă - Biosferă), al cărui scop este

menţinerea echilibrelor viu – neviu la nivel global. Programul gândit şi pus în aplicare de
geografi şi geologi vizează:
- evidenţierea interacţiunilor chimice biosferă – atmosferă;
- evidenţierea interacţiunilor biosferă marină – atmosferă;
- evidenţierea relaţiilor dintre biosferă şi ciclul apei în natură;
- evidenţierea efectelor modificărilor climatice asupra ecosistemelor terestre;
- modelarea proceselor globale biosferă – geosferă.
Societatea Internaţională de Ecologie (INTECOL), a lansat în 1991 proiectul de
cercetare ecologică ISBI (Iniţiativa Internaţională pentru o Biosferă Durabilă). Acest
proiect abordează trei aspecte: ştiinţific, educaţional şi de intervenţie pe lângă forurile de
decizie naţionale şi internaţionale.
Având ca principal obiectiv apropierea dintre ecologie şi ştiinţele sociale acest
proiect urmăreşte stoparea exceselor, a supraexploatării resurselor regenerabile, menţinerea
biodiversităţii la nivel global, contracararea efectelor negative generate de diferite activităţi
antropice asupra ecosistemelor. Direcţiile viitoare spre care se vor canaliza cercetările în
domeniul ecologiei sunt:
- evidenţierea cauzelor şi efectelor schimbării climatului la nivel global;
- evidenţierea cauzelor şi consecinţelor modificării chimismului atmosferei, solului şi
apelor dulci respectiv marine;
- stabilirea consecinţelor de ordin ecologic ale schimbării folosinţelor terenurilor şi
apei;
- realizarea unui inventar biologic;
- cunoaşterea biologiei speciilor rare sau pe cale de dispariţie;
- evidenţierea efectelor schimbărilor la nivel global şi regional asupra biodiversităţii;
- stabilirea unor indicatori ai răspunsurilor ecologice la stres;
- refacera sistemelor ecologice afectate sau deteriorate;
- aplicarea teoriilor ecologice în gospodărirea naturii;
- cunoaşterea speciilor introduse, a bolilor şi patogenilor;
- dezvoltarea ecologiei răspândirii bolilor;
- cunoaşterea proceselor ecologice la nivelul populaţiilor umane.
5.2.4. Sisteme de monitorizare a mediului organizate la nivel global şi regional
Bazele sistemului global de monitorizare a mediului (GEMS) au fost puse în anul

1972, perfecţionarea lui fiind una neîntreruptă, astfel că la ora actuală el constituie unul din
cele mai bine organizate şi funcţionale sisteme la nivel global. În cadrul GEMS sunt
cuprinse 25 de reţele majore destinate monitorizării şi sunt implicate peste 30000 de
persoane.
În subordinea sa funcţionează Centrul de cercetări pentru monitorizare şi evaluare
şi Centrul de monitorizare pentru conservarea naturii. Datele stocate de către acest sistem
sunt cele care provin din diferite programe desfăşurate la nivel sectorial (Oceane şi zone
costiere, Programul de monitorizare şi evaluare a stării mediului în Europa, Programul
Biosferă – Geosferă, Programul hidrologic internaţional, Reţeaua de monitorizare a
poluării de fond a aerului, Inventarul gheţarilor, Reţele destinate monitorizării calităţii
aerului urban, apei şi Reţele de supraveghere a contaminării hranei).
Începând cu anul 1985, UNEP a creat „Baza de date privind resursele globale
(GRID)”. GEMS funcţionează pe baza conectării prin intermediul instituţiilor naţionale a
reţelelor existente în fiecare ţară.
Sistemul GEMS efectuează „măsurători repetate ale variabilelor sau indicatorilor de
calitate ai mediului, a componentelor biotice sau abiotice şi investighează transferurile de

energie şi substanţă de la o componentă de mediu la alta, în scopul evaluării şi prognozării

stării mediului” (SCOPE 3).
Sistemul este organizat astfel încât să ia în considerare cei trei factori de mediu
importanţi, apa, aerul şi solul. Cel de-al patrulea, biota, este privit de unii ca parte
integrantă din cei anterior menţionaţi, iar de alţii separat. Aşa cum am menţionat şi
anterior, biota, fiind cel mai complex subsistem ridică probleme deosebite în ceea ce
priveşte monitorizarea şi din acest motiv în unele dintre ţările care participă la GEMS nici
nu există sisteme la nivel local sau naţional pentru monitorizarea acestui factor.
O activitate cu implicaţii deosebit de importante desfăşurate în cadrul GEMS este
aceea de elaborare a recomandărilor, consultanţă şi stabilire a orientărilor generale după
care este ghidată activitatea de monitorizare a mediului în ţările participante la program.
Sistemul de monitorizare de fond a poluării mediului (IGBM) a fost organizat în
paralel cu GEMS, fiind adesea confundat cu acesta din caza faptului că cel mai adesea
deteriorarea mediului a fost considerată ca un rezultat datorat exclusiv poluării.
În paralel cu cele două sisteme amintite, la nivel global mai funcţionează, pe bază
de cooperare internaţională:
- programul internaţional Geosferă - Biosferă (IGBP);
- sistemul global de observare şi urmărire a stratului de ozon (GOOS);
- monitorizarea şi evaluarea pe termen lung a circulaţiei poluanţilor în aer (EMAP)
Sistemul de informaţii INFOTERRA a fost conceput ca unul destinat stocării şi
utilizării datelor privind calitatea mediului. România a aderat la acest sistem în anul 1990.
Pe lângă sistemul INFOTERRA în prezent au mai fost create şi alte baze de date
specializate în diferite domenii, dintre care amintim [23]:
A-Cart – carta speciilor protejate;
ATKINS – sistemul de cartare a terenurilor;
BAPMoN – reţeaua de bază a monitorizării poluării aerului;
B-Cart – carta biotopurilor;
BIS – sistem de informare asupra calităţii solurilor;
CORINE – sistem de coordonare a informaţiilor privind mediul înconjurător;
E-KAT – controlul emisiilor;
ENREP – proiectele de cercetare a mediului înconjurător;
GRID – resursele globale;
HIDABA – banca de date hidrologice;
IRPTC – registrul internaţional privind substanţele chimice potenţial toxice;
M-SIRET – cadastrul surselor de emisie;
MUDAB – monitoringul fizico-chimic şi biologic asupra lacurilor alpine;
POLLUTION – literatură de specialitate;
SMOG – sistemul de date asupra smogului;
WAF – sistemul de control al pădurilor
WAN – sistemul de control al apelor.
În Europa la ora actuală funcţionează mai multe astfel de sisteme regionale, dintre
care amintim:
- monitorizarea Mării Baltice (acord semnat între Rusia, Finlanda, Suedia, Danemarca,
Germania, Polonia, Lituania, Letonia şi Estonia);
- monitorizarea Mării Negre (acord semnat între România, Bulgaria, Turcia, Gruzia,
Armenia, Ucraina şi Moldova) cu sediul central şi banca de date la Istanbul;
- Monitorizarea Mării Mediterane – acord la care au aderat toate ţările riverane bazinului
mediteranean;
- Programul European de Monitorizare al Mediului Înconjurător (EMEP);

- Experimentul european privind transportul şi transformarea urmelor de substanţe care

afectează troposfera deasupra Europei (EUROTRAC).
5.2.5. Organizarea monitorizării mediului prin intermediul subsistemelor pe medii de

viaţă
Aşa cum am precizat monitorizarea mediului poate fi desfăşurată la nivel local,

regional sau global şi constă din:
- culegerea operativă de date;
- prelucrarea lor;
- avertizare;
- protecţie.
şi poare servi la:
- caracterizarea calităţii mediului la un moment dat;
- caracterizarea mediului pe termen lung;
- evaluarea direcţiilor în care poate suferi modificări;
- stabilirea măsurilor de contracarare a tendinţelor negative. [22]
În figura 5.2. este prezentat schematic un sistem de monitorizare a mediului
Fig. 5.2. Structura generală a sistemelor de monitorizare a mediului [23]
În prezent există două tendinţe generale după care oamenii de ştiinţă se ghidează în
activitatea de monitorizare: controlul calităţii mediului în ansamblu sau pe subsisteme
(atmosferă, oceane şi mări închise, ape interioare, sol, vegetaţie şi păduri, biota, hrană şi

apă potabilă, radionuclizi, landşaft sau epidemiologic) şi controlul emisiilor şi răspândirii

poluanţilor.
5.2.5.1. Monitorizarea pe subsisteme

Atmosfera – în monitorizarea atmosferei se urmăreşte:
- intensitatea, variaţia şi structura radiaţiei solare;
- structura (grosimea şi densitatea) stratului de ozon;
- cantitatea, mărimea şi structura particulelor în suspensie (în special cantitatea
metalelor grele ajunse şi transportate de gaze în atmosferă);
- cantitatea de dioxid de carbon şi a altor gaze rezultate din activităţi antropice,
capabile să determine efectul de seră.
Există o tendinţă generală de grupare a poluanţilor atmosferici în funcţie de sursele
de provenienţă în două categorii:
a) agricole – extravilan;
b) industriale – intravilan (urban) şi din transporturi (care în fapt sunt şi intra şi
extravilane).
În prima categorie poluarea este generată de modul de utilizare a terenurilor,
activităţile din fermele zootehnice, caile de comunicaţii. Ca principale surse de poluare
sunt amintite pesticidele, îngrăşămintele şi gazele rezultate din activităţile de transport
Analizele care trebuie efectuate pentru subsistemul atmosferă sunt:
- de gaze – SO2, NOx, NH4, CH4, CO, fluorcarbon, hidrocarburi reactive;
- de lichide – compoziţia chimică a apei din precipitaţii (ploi şi zăpadă), pH-ul;
- de solide – cantitatea şi compoziţia chimică a pulberilor, granulometria lor (în suspensie
şi sedimentabile);
- a anumitor poluanţi – Hg, Pb, DDT, PCB, Cd;
a microbiotei – germeni sporulaţi patogeni.
În intravilan pe lângă poluanţii enumeraţi mai sus se efectuează măsurători şi în
privinţa unor poluanţi care pot afecta direct sănătatea oamenilor: azbest, siliciu, fluoruri,
substanţe cancerigene (HPA), oxidante (O3, Cl2), alergeni.
În ultima perioadă pentru prezentarea pericolului la care se expun oamenii,
avertizarea factorilor de decizie cu privire la situaţia existentă şi în scop educativ, în
special în mediul urban, se recurge la măsurarea automată a unor parametri şi afişarea
permanentă a valorilor chiar cu avertizare acustică şi optică în caz de depăşire a CMA (de
exemplu pentru CO2, NOx, etc.).
Un sistem complet de monitorizare a calităţii aerului trebuie structurat pe patru
componente:
- monitorizarea emisiilor de poluanţi;
- monitorizarea parametrilor care joacă un rol important în transportul şi difuzia
poluanţilor;
- monitorizarea imisiilor;
- monitorizarea efectelor poluării aerului.
Mări şi oceane – monitorizarea acestora se face prin intermediul punctelor fixe şi
mobile.
Punctele fixe sunt amplasate în apropierea insulelor, faruri izolate sau în zona
costieră în apropierea surselor de poluare, dar şi la gurile de vărsare a fluviilor importante.
Punctele mobile sunt în fapt nave special concepute şi echipate care în general
navighează pe rutele comerciale şi efectuează măsurători.
În general, deoarece poluarea mărilor şi oceanelor are efecte transfrontaliere,
programele de monitorizare a acestora fac obiectul unor acorduri între ţările riverane, dar

pot fi implicate şi alte ţări ale căror interese pot fi afectate de eventuale poluări peste
limitele admise.
Apele interioare – din categoria acestora fac parte râurile, lacurile, zăpada şi gheaţa.
Ele reprezintă în momentul de faţă subsistemul cel mai afectat din punct de vedere al
poluării datorate activităţilor antropice.
Dintre categoriile de ape interioare prezentate cele mai greu puse la încercare sunt
râurile deoarece în ele sunt deversate deşeuri menajere, ape uzate casnice, industriale, ape
pluviale ce spală străzile oraşelor, ape uzate provenite de la agricultură şi de la ferme
zootehnice. Gradul de poluare diferă funcţie de natura deversărilor, de debitul acestora în
raport cu debitul râului, concentraţia poluanţilor din apele uzate deversate şi capacitatea de
autoepurare.
Din aceste motive calitatea efluenţilor este reglementată în legislaţia actuală sau
prin intermediul acordurilor de funcţionare, iar pentru realizarea unei reduceri cât mai
substanţiale a poluării funcţionează o gamă variată de staţii şi echipamente destinate
epurări apelor uzate.
Din cauza capacităţii reduse de autoepurare, care în final conduce la eutrofizare şi
degradare ireversibilă a ecosistemelor, se depun eforturi susţinute în vederea evitării pe cât
posibil a poluării lacurilor şi în general a tuturor tipurilor de ape stagnante.
Poluarea apelor subterane este deosebit de gravă, pe de-o parte, pentru că acestea
reprezintă 95% din apele dulci iar, pe de alta, datorită utilizării ei pe scară tot mai largă ca
apă potabilă. Şi în cazul apelor subterane capacitatea scăzută de autoepurare impune
monitorizarea continuă şi protecţia lor.
Controlul calităţii zăpezii se impune a fi făcut deoarece poluanţii solizi şi gazoşi din
atmosferă pot adera sau pot fi adsorbiţi în fulgi şi prin intermediul acestora ajung în apele
de suprafaţă, pe sol şi din acesta în apele subterane.
Gheaţa poate fi comparată cu un acumulator al poluanţilor. Datorită faptului că nu
se topeşte integral gheaţa poate fi utilizată pentru a obţine date preţioase referitoare la
situaţia poluării din urmă cu sute de ani.
Monitorizarea apelor interioare se organizează:
- în staţii situate cât mai departe de orice sursă de poluare (ape care nu au de suferit de pe
urma activităţilor antropice);
- în staţii plasate pe cursuri de apă care au de suferit de pe urma activităţilor agricole
(potenţial impurificate cu pesticide, insecticide sau fertilizanţi);
- în ape în care sunt deversate ape uzate (menajere, stradale, industriale). Este necesar a fi
urmărite sursele cunoscute, dar şi eventuale surse difuze sau mascate, deversările
accidentale sau clandestine;
- în cazul urmăririi unor situaţii speciale (de exemplu procesul de eutrofizare a unui lac).
Solul – activităţile antropice legate de agricultură, creşterea animalelor, depozitarea
deşeurilor şi industrie pot conduce la poluarea semnificativă a solului. Astfel, efectele
resimţite se manifestă prin sărăturarea solului, eroziune, scăderea capacităţii de producţie,
intensificarea deşertificării, contaminare cu diverse substanţe chimice, produse petroliere
sau metale grele.
Frecvenţa cu care sunt efectuate măsurători în cadrul programelor de monitorizare
este mai scăzută, comparativ cu alte subsisteme. Parametrii care sunt urmăriţi depind în
general de natura activităţilor desfăşurate în vecinătate. Sunt urmărite o serie de metale:
aluminiu, arsen, beriliu, bor, cadmiu, cobalt, crom, cupru, fier, litiu, mangan, molibden,
plumb, zinc, dar şi cianuri, produse petroliere, radioactivitatea, conţinutul de nitriţi şi
nitraţi, anumite săruri, clor etc. De asemenea, în zonele în care sunt depozitate deşeuri
menajere şi asimilabile acestora este avută în vedere şi contaminarea cu germeni patogeni.
În privinţa zonelor de depozitare a deşeurilor industriale, în funcţie de natura acestora se

efectuează măsurători pentru unii dintre parametri amintiţi mai sus, şi sunt efectuate
măsurători cu privire la suprafeţele de teren ocupate de depozit, implicit deturnate de la
folosinţele iniţiale şi scoase din circuitul economic.
Vegetaţia (cu precădere pădurile) – cele mai des efectuate măsurători în cazul
vegetaţiei forestiere:
- biologice (masa vegetală, ritmul de creştere, sporul anual de biomasa, măsurători
dendrologice, rezistenţa la doborâturi);
- fiziologice (productivitatea, bioacumularea de metale grele), intensitatea fotosintezei,
evapotranspiraţia.
În activităţile de monitorizare a vegetaţiei, în ultima perioadă de timp un rol tot mai
important îl joacă aerofotogrammetria şi teledetecţia.
Biota – este cel mai complex subsistem utilizat în monitorizarea mediului, dar şi cel
mai dificil de utilizat.
Monitoringul biologic este sistemul de observaţii, aprecieri şi prognoze ale tuturor
schimbărilor constatate în lumea vie sub acţiunea unor factori naturali sau antropici prin
intermediul biosistemelor.
Utilizarea diferitelor organisme în monitorizarea mediului presupune ca acestea să
prezinte o mare sensibilitate faţă de eventualele modificări apărute în mediu şi să fie
capabile să reflecte starea generală a mediului.
Monitoringul biologic evidenţiază:
- impacturile poluanţilor asupra sistemelor vii;
- schimbările apărute în productivitatea ecosistemelor, macroecosistemelor şi ecosferei;
- depăşirea limitelor suportabile de către organisme prin apariţia unor modificări
fiziologice, morfologice sau genetice;
- permite avertizarea în cazul scăderii biodiversităţii.
- procese ce se desfăşoară la perioade de timp foarte mari (succesiuni de populaţii etc.);
- fenomene rare (invazii de dăunători, migraţii etc.);
- procese subtile;
- fenomene complexe (relaţia viu – neviu la nivel de ecosistem, macroecosistem sau
ecosferă).
Uniunea Internaţională a ştiinţelor Biologice (IUBS) a trasat o serie de direcţii de
acţiune care trebuie urmărite în monitorizarea biologică:
1. încurajarea corpului ştiinţific la nivel naţional şi internaţional pentru a dezvolta şi
aplica metode pentru evidenţierea schimbărilor mediului înconjurător;
2. promovarea cooperării internaţionale şi interdisciplinare în standardizarea
metodelor de monitoring biologic;
3. încurajarea schimburilor de rezultate între laboratoarele de cercetări de pe tot
globul;
4. desfăşurarea de conferinţe la care să se stabilească diferitele tipuri de bioindicatori.
Monitorizarea biotei poate fi şi ea împărţită în trei tipuri de activităţi: de informare
timpurie, de diagnosticare şi de prognozare a evoluţiei viitoare, activităţi cu particularităţi
specifice. [6]
Hrana – contaminarea hranei se realizează pe trei căi:
- direct, în cazul introducerii în mediu a unor substanţe toxice, metale grele etc. datorită
bioacumulării şi bioconversiei poluanţilor de-a lungul lanţurilor trofice;
- indirect datorită contactului cu bacterii, ciuperci, insecte sau rozătoare;
- datorită administrării aditivilor şi conservanţilor chimici.
În general controlul calităţii alimentelor se efectuează în întreprinderile din
industria alimentară şi în laboratoare specializate, subordonate de obicei ministerului care
are ca obiect de activitate sănătatea publică. Măsurătorile urmăresc: mercurul, plumbul,

cadmiul, compuşii organocloruraţi, nitriţi, nitraţi, nitrozamine, conservanţi, micotoxine,

germeni patogeni.
Apa potabilă – monitorizarea calităţii apei potabile este o activitate extrem de
importantă datorită rolului pe care aceasta îl are viaţa omului. Analizele privind calitatea
apei potabile se efectuează în toate staţiile de tratare dar şi la utilizatori. Numărul de
parametri monitorizaţi şi concentraţiile maxime admise diferă de la o ţară la alta, dar
depinde şi de modul de tratare aplicat în staţii (clorinare, ozonizare iradiere UV etc.).
Există şi aspecte referitoare la monitorizarea anumitor tipuri de poluanţi care sunt
abordabile în toate subsistemele prezentate. Acestea se referă la controlul radioactivităţii,
controlul epidemiologic, controlul sociologic şi economic.
5.2.5.2. Monitorizarea mediului în funcţie de emisii şi tipuri de poluanţi

Aceste tip de subsistem utilizat în monitorizarea mediului pune în evidenţă
tendinţele de modificare a nivelului de poluare, prezentând influenţa acesteia asupra
biosferei. Pentru înţelegerea funcţionării acestui tip de sistem este necesară înţelegerea
modului în care poluanţii circulă între diferite compartimente de mediu (fig. 5.3.).
Fig. 5.3. Mecanismele de circulaţie a substanţelor chimice în diferite compartimente de

mediu [23]
Măsurătorile care sunt efectuate pe perioade lungi de timp presupun acumularea

informaţiilor referitoare la indicii de poluare ai aerului, precipitaţiilor, solului, vegetaţiei şi
apelor de suprafaţă (anexa 3). Rolul acestui tip de sistem este dat de:
- evidenţierea efectelor diferiţilor poluanţi asupra omului şi mediului său specific, a
cauzelor şi efectelor interacţiunilor dintre poluanţi şi efectele asupra sănătăţii şi
schimbărilor climatice;
- stabilirea interacţiunilor dintre poluanţi;
- stabilirea CMA şi precizarea cadrului legislativ destinat controlului emisiilor de poluanţi;
- stabilirea unor măsuri de intervenţie în caz de accidente în zonele cu pericol de producere
a unor episoade de poluare acută;
- acumularea de date anterioare perioadei caracterizate de emisii de poluanţi şi utilizarea
lor ca date de referinţă;
- precizarea posibilităţilor de utilizare a terenurilor, apelor de suprafaţă şi subterane aflate
în vecinătatea surselor de emisii.
Acest subsistem de monitorizare este organizat în funcţie de cele trei tipuri de
poluare: planificate (cele cunoscute, conforme cu procesele tehnologice ce se desfăşoară),
„fugitive” (datorate unor scăpări mai mult sau mai puţin controlate) şi accidentale
(accidente ecologice datorate fie funcţionării defectuoase a unor instalaţii, explozii etc.).

Prelevarea probelor în vederea efectuării analizelor şi determinării concentraţiei

anumitor poluanţi se efectuează după cum urmează:
1. pentru emisiile gazoase:
- staţionar (numărul de staţii trebuie astfel calculat încât să prezinte o situaţie cât mai
obiectivă şi să evidenţieze amploarea emisiilor);
- mobile (staţii complexe amplasate pe vehicule şi aparatură portabilă care să pună în
evidenţă modul şi direcţiile de transport şi dispersie a poluanţilor).
2. pentru emisiile lichide – se impune controlul la sursă (emisiile propriu-zise) şi în aval,
de-a lungul emisarilor.
3. pentru emisiile solide – se fac prelevări de diferite tipuri de reziduuri, de sol şi sol de
aflat sub depozitele de reziduuri.

CAPITOLUL 6
ELABORAREA SISTEMULUI DE MONITORIZARE A CALITĂŢII MEDIULUI
ÎN VALEA JIULUI
6.1. Sistemul naţional de monitorizare a mediului
Deşi organizarea sistemului român de monitorizare a mediului pe baza unor

concepte moderne a început odată cu anul 1990, este demn de menţionat faptul că, în
România monitorizarea mediului prin intermediul subsistemelor a fost demarată imediat
după organizarea lor la nivel internaţional.
Monitorizarea mediului în România se desfăşoară sub autoritatea Ministerului
Mediului (MM), prin intermediul Agenţiilor Judeţene şi este o activitate coordonată de
către Institutul de Cercetare - Dezvoltare pentru Ingineria Mediului.
În anul 1990 a fost creată o Direcţie de control a calităţii mediului care a avut ca
sarcină realizarea şi coordonarea unui program de monitorizare în ţara noastră şi
conectarea sa la GEMS. Au fost stabilite trei etape:
I – definitivarea unui program de monitorizare, dotarea cu aparatură, formarea de personal,
asigurarea desfăşurării unui flux de date şi analizarea rezultatelor (desfăşurată între 1991-
1992);
II – definitivarea metodelor de analiză şi stabilirea aparaturii de măsură şi control ce urma
a fi folosită, procurarea sa, punerea în exploatare, analiza calităţii rezultatelor şi elaborarea
programului final de monitorizare (1993-1996);
III – desfăşurarea monitorizării în cadrul unui sistem bine organizat, cu analize periodice,
capabile să permită neîncetat perfecţionarea sistemului, îmbunătăţirea sistemelor de stocare
şi prelucrare a datelor. Această fază a fost demarată în 1996 şi urmează a se desfăşura pe o
perioadă de timp nelimitată.
Sistemul de monitoring român cuprinde două activităţi:
- operativă, de culegere a datelor, avertizarea unor poluări accidentale şi luarea unor
măsuri de protecţie;
- caracterizarea calităţii mediului pe termen lung, de evaluare a tendinţelor de
evoluţie şi a măsurilor de protecţie adecvate;
Din punct de vedere al modului de organizare a sistemului de monitoring integrat,
pornindu-se de la natura şi tipul parametrilor ce trebuie urmăriţi, se disting următoarele
elemente specifice:
- reţele destinate supravegherii imisiilor (atmosferă, sol, cursuri receptoare de apă
etc.);
- controlul poluării de emisie (concentraţii, parametrii, frecvenţa de urmărire etc.);
- evaluarea şi controlul eficienţei globale a măsurilor de protecţie a mediului;
Sistemul de monitorizare a mediului din România are la bază trei arii de
investigaţie:
1. Aria de investigaţie în teren, care urmăreşte:
- proiectarea şi ţinerea la zi a reţelelor aferente;
- definirea frecvenţelor de supraveghere şi a parametrilor urmăriţi;
- elaborarea de instrucţiuni, metodologii, standarde privitoare la prelevare de probe şi
măsurători de teren.
2. Aria de investigaţie în laborator în ale cărei atribuţii intră:
- elaborarea şi implementarea metodelor standard de prelucrare şi analiză a probelor;
- asigurarea calităţii datelor analitice;
- asigurarea prelucrării preliminare a datelor analitice.

Aceasta se realizează în trei tipuri de laboratoare: a) laboratoare de bază teritoriale;

b) laboratoare de specialitate; c) laboratoare naţionale de referinţă.
3. Aria de management al informaţiilor (prelucrarea finală a datelor şi schimbul
internaţional al acestora).
Sistemul român de monitorizare a mediului este structurat în prezent pe subsisteme,
după cum urmează:
- subsistemul naţional de supraveghere a calităţii apelor – la rândul său subdivizat în ape de
suprafaţă curgătoare, lacuri, ape maritime, ape subterane şi ape uzate;
- subsistemul – reţeaua de fond şi cea de imisii pentru supravegherea calităţii aerului;
- subsistemul – reţeaua de ploi acide;
- subsistemul – reţeaua de supraveghere a radioactivităţii;
- subsistemul de supraveghere a calităţii solului;
- subsistemul privind vegetaţia forestieră;
- subsistemul privind starea de sănătate a populaţiei.
Prin structura sa organizatorică, sistemul de ,monitorizare român îşi propune să
obţină:
1. restructurarea actualei ierarhizări a secţiunilor de control al mediului din punct de vedere
al zonelor şi impactelor, ţinându-sa cont de legislaţia de mediu în vigoare şi problemele
specifice transportului transfrontalier al poluării.
2. fundamentarea unor indicatori şi parametrii sintetici reprezentativi ai factorilor de
mediu, în scopul evidenţierii interdependenţelor dintre modificarea calităţii aerului şi cea a
apelor, ca principali vectori de propagare ai poluării.
3. interfaţarea actualelor reţele şi subsisteme de supraveghere a calităţii apelor, aerului,
precipitaţiilor şi solului într-un sistem integrat de monitorizare a parametrilor fizico –
chimici, biologici, bacteriologici şi radiochimici.
4. elaborarea unui sistem de prezentare sinoptică a calităţii factorilor de mediu şi de
urmărire a dinamicii acesteia.
5. implementarea informaţiilor specifice supravegherii pe termen lung a modificării
ecosistemelor terestre şi acvatice în activitatea de monitorizare a mediului.
6. asigurarea condiţiilor de interconectare a sistemului român de monitorizare a mediului la
GEMS, precum şi la alte sisteme regionale şi internaţionale existente.
Realizarea sistemului român de monitorizare a calităţii mediului se face prin:
a) reţele specifice destinate supravegherii emisiilor, organizate în:
- structuri la nivel de bazin hidrografic;
- structuri la nivel de judeţ;
- zone de tranzitare a poluanţilor atmosferici;
- zone de supraveghere a impactului transfrontalier;
- puncte de post evaluare a impactului antropic.
b) controlul poluării la emisie se face asupra zonelor uzate şi surselor de evacuare a
poluanţilor în atmosferă, şi se urmăreşte:
- concentraţiile, parametrii şi frecvenţele de urmărire;
- asigurarea condiţiilor de intervenţie în procesele tehnologice de fabricaţie şi în
sistemele de epurare a apelor, respectiv de purificare a aerului pentru a aduce
parametrii urmăriţi în limitele prestabilite/admise.
c) evaluarea şi controlul eficienţei măsurilor de protecţie a mediului.
În ceea ce priveşte monitorizarea de fond, în România nu există puncte faţă de care
aşezările umane să fie la distanţe de zeci de km şi din acest motiv pe teritoriul ţării noastre
funcţionează trei staţii (incluse în programul BAPMoN), situate în zone montane (Munţii
Semenic, Munţii Rarău şi zona Bran - Moeciu) care însă sunt limitate doar la monitorizarea
factorilor climatici.

Subsistemul naţional pentru aer - Acest subsistem se află în administrarea MM prin

intermediul Administraţiei Naţionale de Meteorologie şi (ANM) şi urmăreşte efectuarea de
măsurători în zone urbane pentru un număr variabil de parametrii în funcţie de natura
activităţilor desfăşurate în zonă şi de intensitatea acestora (în general CO, CO2, NOx, SO2,
O3, H2S, HPA, pulberi în suspensie şi sedimentabile, radioactivitate). De asemenea se
efectuează analize şi în ceea ce priveşte calitatea precipitaţiilor (conductivitate, pH,
alcalinitate/aciditate, radioactivitate).
Subsistemul naţional pentru apă - Acest subsistem se află în administrarea MM
prin intermediul Institutului de Cercetare – Dezvoltare pentru Ingineria Mediului şi
Direcţiile Apele Române teritoriale, şi din punct de vedere al numărului de secţiuni şi
puncte de control este cel mai bine pus la punct subsistem din România. Activitatea de
monitorizare este organizată pe bazine hidrografice şi este demn de menţionat faptul că în
ultima perioadă de timp se manifestă o tendinţă de utilizare a staţiilor automate de măsură,
eliminându-se astfel dificultăţile legate de prelevarea, transportul şi analizarea probelor în
laboratoare aflate uneori la distanţe mari faţă de punctele măsură.
Subsistemul naţional pentru sol - Acest subsistem se află în administrarea MM prin
intermediul Institutului de Cercetări pentru Pedologie şi Agrochimie şi este constituit din
câteva mii de staţii care sunt analizate periodic prin rotaţie. Parametrii urmăriţi sunt: pH,
nutrienţi, săruri solubile, sodiu, eroziunea, compoziţia scurgerilor de suprafaţă,
excesul/carenţa de umiditate, compactarea, conţinutul în nitriţi, metale grele (plumb, cupru,
cadmiu, zinc), fluorul, agenţi patogeni, gradul de acoperire cu reziduuri solide şi
radioactivitate.
Subsistemul naţional pentru vegetaţia forestieră - Acest subsistem se află în
administrarea MM prin intermediul Institutului de Cercetări şi Amenajări Silvice şi
Romsilva, şi are cca. 2000 de staţii în care se fac măsurători la nivel de Ocol Silvic
(măsurători dendrologice, de productivitate primară şi radioactivitatea vegetaţiei).
Subsistemul naţional pentru radioactivitate – este organizat încă din 1962 şi
funcţionează prin intermediul a 44 staţii locale.
Subsistemul naţional pentru organisme vii – este la nivel de studiu de fezabilitate.
Datele de bază provenite din măsurătorile de teren şi laborator efectuate în cadrul
fiecărui subsistem sunt stocate într-o bază unitară construită la Institutul de Cercetare –
Dezvoltare pentru Ingineria Mediului. Datele sunt ordonate după denumire, sunt alineate
ca mod de prezentare şi unităţi de măsură la standardele naţionale şi internaţionale, iar
după prelucrarea lor statistică sunt transmise către băncile de date internaţionale.
6.2. Stadiul actual de realizare a sistemelor de monitorizare a mediului
Activitatea de monitorizare a mediului în România este în prezent organizată pe

medii de viaţă, răspunzătoare de realizarea obiectivelor propuse fiind o serie de instituţii,
după cum urmează: subsistemul naţional pentru aer - se află în administrarea Ministerului
Mediului prin intermediul Administraţiei Naţionale de Meteorologie şi (ANM),
subsistemul naţional pentru apă - se află în administrarea MM prin intermediul Institutului
de Cercetare – Dezvoltare pentru Ingineria Mediului şi Direcţiile Apele Române teritoriale,
subsistemul naţional pentru sol - se află în administrarea MM prin intermediul Institutului
de Cercetări pentru Pedologie şi Agrochimie, subsistemul naţional pentru vegetaţia
forestieră - acest subsistem se află în administrarea MM prin intermediul Institutului de
Cercetări şi Amenajări Silvice şi Romsilva, subsistemul naţional pentru radioactivitate –
este organizat încă din 1962 şi funcţionează prin intermediul a 44 staţii locale, subsistemul
naţional pentru organisme vii – este la nivel de studiu de fezabilitate. [16]

Monitorizarea calităţii aerului revine în sarcina ANM, instituţie care ar trebui să

analizeze parametrii de calitate ai aerului (în general CO, CO2, NOx, SO2, O3, H2S, HPA,
pulberi în suspensie şi sedimentabile, radioactivitate) şi parametrii climatici. În prezent în
Valea Jiului nu există nici un punct permanent de monitorizare a calităţii aerului. Deşi
există două staţii meteo care deservesc zona acestea se rezumă la măsurători privind
condiţiile atmosferice.
Măsurători privind calitatea aerului au fost realizate în mod sistematic pe o perioadă
de aproximativ 3 ani (între 1999 şi 2002) de către un colectiv din cadrul Universităţii din
Petroşani. În afară de acestea există doar date rezultate din măsurători efectuate ad-hoc, din
diferite motive, fără o organizare spaţio-temporală riguroasă, care nu pot fi considerate ca
reprezentative şi deci ele nu pot descrie situaţia privind calitatea aerului în mod obiectiv.
Monitorizarea calităţii apelor revine Institutului de Cercetare – Dezvoltare pentru
Ingineria Mediului şi Direcţiile Apele Române teritoriale. În prezent în Valea Jiului se
efectuează analize de calitate a apelor Râului Jiu cu regularitate în trei puncte situate în
Cimpa, Câmpu lui Neag şi la confluenţă. Insuficienţa rezidă atât din numărul redus de
puncte de prelevare şi analiză cât şi din frecvenţa redusă de realizare a acestor măsurători,
o dată pe lună.
Alte date referitoare la calitatea Jiului precum şi a unora din afluenţii acestuia
provin din diferite studii realizate de instituţii din Valea Jiului, studii realizate de cadre
didactice şi studenţi din cadrul Universităţii din Petroşani, studii care însă s-au desfăşurat
pe perioade reduse de timp şi deci nu pot fi considerate ca activitate de monitorizare.
Monitorizarea calităţii solului revine Institutului de Cercetări pentru Pedologie şi
Agrochimie care are câteva mii de staţiuni din care trebuie să preleveze probe şi să le
supună analizelor la nivelul întregii ţări, această activitate fiind efectuată prin rotaţie. Cu
alte cuvinte, deşi monitorizarea calităţii solului reclamă cea mai scăzută frecvenţă de
realizare a măsurătorilor (minim 1 dată pe an), nici măcar acest deziderat nu este realizat.
Ca şi în cazurile anterioare există date din alte studii însă spre deosebire de cele
menţionate anterior, tocmai datorită frecvenţei reduse de efectuare a măsurătorilor, în unele
cazuri acestea pot fi privite ca o activitate de monitorizare.
Monitorizarea vegetaţiei revine Institutului de Cercetări şi Amenajări Silvice şi
Romsilva. Este poate cel mai bine pus la punct subsistem de monitorizare. Faptul că o
parte din exploatările forestiere din Valea Jiului aflate în administrarea Ocoalelor Silvice
iar cele private sunt supuse controalelor acestora presupun şi o evidenţă strictă a pădurilor
aflate în exploatare şi a zonelor în care se efectuează lucrări de replantare, precum şi
întocmirea de rapoarte în acest sens. Concomitent cu acestea anual se efectuează studii
privind ritmul de creştere, starea de sănătate a pădurilor precum şi alte măsurători specifice
care sunt de asemenea conţinute în rapoarte.
Tot în sarcina Ocoalelor Silvice revine şi sarcina monitorizării faunei din zona Văii
Jiului, în acest sens fiind anual precizate efectivele de vânat existente în raport cu cele
normale iar în cazul apelor cantitatea de peşte aproximativă în raport cu potenţialul râurilor
şi pârâurilor din zonă.
Monitorizarea stării de sănătate a populaţiei rezidente în Valea Jiului este în sarcina
ministerului de resort şi se efectuează prin centralizarea datelor oferite de medicii de
familie şi unităţile spitaliceşti. În această privinţă este demnă de menţionat campania
naţională de evaluare a stării de sănătate a populaţiei demarată de către Ministerul Sănătăţii
în 2007 şi care continuă în 2008 şi care va furniza o serie de date importante.
Totuşi pentru a putea vorbi de o monitorizare reală a sănătăţii populaţiei această
campanie trebuie privită ca un prim pas, sau cu alte cuvinte astfel de campanii să fie
repetate la intervale de timp regulate.

Monitorizarea peisajului este o activitate care lipseşte în prezent şi despre care nici
nu s-a vorbit în Valea Jiului.
Analizând cele expuse mai sus, cu mici excepţii, putem să vorbim despre grave
lipsuri şi disfuncţionalităţi ale activităţii de monitorizare a mediului din Valea Jiului.
Practic dacă cineva doreşte să se informeze asupra calităţii mediului în Valea Jiului la
momentul actual va constata că este imposibil să afle starea reală actuală a acesteia, în
schimb va trebui să obţină informaţii din diferite surse şi care fac referire la diferite
perioade de timp.
Eliminarea acestor probleme poate fi făcută prin conceperea unui sistem local de
monitorizare, administrat unitar la nivelul Văii Jiului şi crearea unei baze de date complexe
care să poată fi accesată în orice moment de cei interesaţi de calitatea mediului.
6.3. Cadrul legislativ
Sistemul organizatoric al protecţiei mediului din ţara noastră cuprinde următoarele

structuri:
- Ministerul Mediului ca autoritate centrală de stat privind protecţia mediului ;
- Agenţiile Judeţene de Protecţie Mediului ;
- Ministerul Sănătăţii;
- Unităţile sanitare subordonate Ministerului Sănătăţii ;
- Primăriile, cât şi regiile autonome şi societăţile comerciale au obligaţii ce decurg din
statutul lor de organizare.
În privinţa legislaţiei din ţara noastră privind protecţia mediului înconjurător este
demn de menţionat, apariţia în anul 1995 a Legii protecţiei mediului. La elaborarea acestei
legi, s-au avut în vedere principiile şi prevederile unor documente pertinente, adoptate de
organismele de specialitate ale Organizaţiei Naţiunilor Unite, Consiliul Comunităţii
Europene, prevederilor unor convenţii şi acorduri internaţionale, precum şi ale legislaţiei
naţionale într-o serie de state ca Elveţia, Suedia, Anglia, Germania, Spania şi S.U.A.
În prezent Legea 137/1995 este abrogată, ea fiind înlocuită de O.U.G. 195/2005.
această ordonanţă este în fapt o variantă îmbunătăţită a fostei legi, scopul principal urmărit
la elaborarea ei fiind acela de armonizare a legislaţiei interne cu legislaţia U.E.
Obiectul ei îl constituie reglementarea protecţiei mediului, obiectiv de interes
public major, pe baza principiilor şi elementelor strategice care conduc la dezvoltarea
durabilă a societăţii.
Protecţia mediului constituie o obligaţie a autorităţilor administraţiei publice
centrale şi locale precum şi a tuturor persoanelor fizice şi juridice. Responsabilitatea
privind protecţia mediului revine autorităţilor centrale pentru protecţia mediului şi
agenţiilor sale teritoriale.
În ceea ce priveşte activitatea de monitorizare a calităţii mediului, O.U.G.
195/2005, privită ca lege cadru stabileşte obligativitatea titularilor de activităţi, care prin
natura proceselor tehnologice sau a deşeurilor rezultate au un impact potenţial asupra
mediului, să organizeze prin mijloace proprii sau pe bază de contractare a unor
organizaţii sau firme specializate monitorizarea emisiilor de orice natură.
Activitatea de monitorizare a imisiilor este organizată la nivel de agenţii judeţene
şi primării şi poate fi efectuată atât de către autorităţile competente în domeniu cât şi de
firme atestate sau institute de cercetare care au acorduri în acest sens cu autorităţile
centrale sau judeţene.
Obligaţiile care i-au revenit României în perioada de preaderare au vizat şi
armonizarea legislaţiei interne cu privire la protecţia, evaluarea şi managementul calităţii
mediului înconjurător. În acest sens o serie de Directive comunitare au fost transpuse în

legi şi ordine ministeriale (spre exemplu în cazul monitorizării calităţii aerului: Directiva
Consiliului nr. 92/72/EEC – privind poluarea aerului cu ozon; Directiva Consiliului nr.
96/62/EEC – privind evaluarea şi managementul calităţii aerului; Directiva Consiliului nr.
99/30/EC – privind valorile limită pentru dioxid de sulf, dioxid de azot, oxizi de azot,
particule în suspensie şi plumb în aerul atmosferic; Directiva Consiliului nr. 2000/69/EC –
privind valorile limită pentru benzen şi monoxid de carbon în aerul înconjurător;
Directiva Parlamentului European şi Consiliului nr. 2002/3/CE – privind ozonul în aerul
înconjurător. Aceste directive au fost transpuse în următoarele acte: Legea nr.
655/20.11.2001 (M. Of. nr. 773/04.12.2001) pentru aprobarea O.U.G. nr 243/28.11.2000 –
privind protecţia atmosferei; Ordinul MAPM (MM) nr. 745/30.08.2002 (M. Of. nr
739/09.10.2002) – privind stabilirea şi clasificarea aglomerărilor şi tonelor pentru
evaluarea calităţii aerului în România; Ordinul MAPM (MM) nr. 592/25.06.2002 (M. Of.
nr. 765/21.10.2002) – privind aprobarea Normativului privind stabilirea valorilor limită, a
valorilor prag şi a criteriilor şi metodelor de evaluare a dioxidului de sulf, dioxidului de
azot şi oxizilor de azot, pulberilor în suspensie (PM 10 şi PM 2,5), plumbului, benzenului,
monoxidului de carbon şi ozonului în aerul înconjurător.) [49], urmând ca în perioada
următoare să fie transpuse şi directive privind calitatea apelor, solului, biotei etc.
Deoarece unele dintre actele normative care prezintă importanţă în activitatea de
monitorizare a mediului sunt comparabile cu cele existente în cadrul legislaţiei europene,
ele au suferit doar modificări punctuale (modificarea valorilor concentraţiilor maxim
admise pentru anumiţi parametrii).
Problema cea mai importantă pe care România trebuie să o rezolve este legată de
transpunerea acelor documente europene care stabilesc metodele de determinare a unor
parametrii precum şi aparatura care poate fi utilizată în acest scop şi asta pentru că la ora
actuală legislaţia internă impune utilizarea unor metode şi echipamente învechite (există o
serie de STAS-uri elaborate la nivelul anilor 1970-1990) care nu mai răspund cerinţelor
actuale cu privire la viteza de investigare şi precizie.
Un rol deosebit de important îl joacă şi H.G. 1213/2006 respectiv Ordinul
184/1997, care stabileşte procedura cadru de evaluare a impactului de mediu, stabileşte
procedura pentru atestarea unităţilor specializate, a persoanelor fizice, în vederea efectuării
evaluărilor impactului asupra mediului respectiv a bilanţurilor de mediu în conformitate cu
prevederile O.U.G. 195/2005.
6.4. Conceperea unui sistem local de monitorizare a mediului
Urmărind etapele de realizare a unui sistem de monitorizare a mediului prezentată

anterior (fig. 5.2.) rezultă că pentru conceperea unui sistem local de monitorizare a calităţii
mediului este necesară stabilirea clară a obiectivelor şi sarcinilor specifice sistemului de
monitorizare, a parametrilor monitorizaţi, a numărului şi amplasării staţiilor de
monitorizare precum şi a frecvenţei şi duratei programului de măsurători.
Un program de monitorizare a calităţii mediului presupune o localizare spaţială şi
temporală bine definită şi este o etapă obligatorie la realizarea studiilor de impact asupra
mediului înconjurător.
În ceea ce priveşte localizarea spaţială, aceasta constă în delimitarea ariei de interes,
adică zona influenţată de activităţile antropice.
Este deci necesară realizarea unei analize iniţiale de mediu care constă în
identificarea tuturor surselor de poluare şi degradare a mediului din zona studiată. După
identificarea surselor de poluare este posibilă o primă apreciere a parametrilor care
urmează să fie monitorizaţi, datorită faptului că în general pentru fiecare tip de activitate
există date similare în ceea ce priveşte poluanţii specifici.

În ceea ce priveşte localizarea temporală, se pot distinge următoarele situaţii:

- monitorizarea mediului într-o arie de interes pentru evaluarea calităţii mediului la un
moment dat precum şi pentru identificarea şi cuantificarea surselor de poluare;
- monitorizarea mediului într-o arie de interes pentru evaluarea calităţii mediului
înconjurător înainte de demararea unui proiect antropic;
înconjurător pe parcursul realizării unui proiect antropic;
înconjurător după intrarea în exploatare a unui proiect antropic;
înconjurător la dezafectarea unui proiect antropic;
înconjurător după reabilitarea ariei de interes;
- monitorizarea mediului într-o arie de interes în situaţii de criză (cutremure, alunecări de
teren, uragane, tornade, cicloane, secetă, etc.); [19]
Un sistem de monitorizare a calităţii mediului trebuie privit deci ca un tot unitar
format din totalitatea echipamentelor şi toate operaţiile şi procedurile relative la colectarea,
stocarea, prelucrarea şi interpretarea datelor în vederea obţinerii informaţiilor necesare,
estimării efectelor activităţilor antropice asupra calităţii aerului precum şi verificării şi
controlului mediului înconjurător.
Sistemul de monitorizare poate utiliza date şi informaţii deja existente sau
achiziţionate pentru alte scopuri şi/sau poate necesita definirea de date ce nu sunt
disponibile şi a modalităţilor specifice de achiziţionare a acestora. Deci sistemul de
monitorizare se poate articula prin intermediul:
- coordonării structurii şi utilizarea datelor deja existente;
- proiectarea şi realizarea de reţele specifice de monitorizare;
- organizarea de campanii periodice de achiziţie şi de actualizare a datelor;
- organizarea de campanii de măsurători ad-hoc în corelaţie cu exigenţele specifice de
moment;
- instituirea de comisii de experţi pentru realizarea estimărilor de tip calitativ.
În liniile sale esenţiale, metodologia pentru realizarea unui sistem de monitorizare
pentru evaluarea impactului asupra mediului, cum a fost definit anterior, se desfăşoară în
trei faze.
Prima fază a metodologiei o constituie analiza zonei pentru care se intenţionează
evaluarea impactului asupra mediului în vederea identificării parametrilor ce trebuiesc
măsuraţi şi a datelor ce trebuiesc achiziţionate.
A doua fază o constituie individualizarea datelor a căror achiziţie este asigurată de
reţele sau sisteme operative în ariile de interes ce pot aparţine administraţiei publice sau a
altor subiecţi (ANM, etc); verificarea posibilităţii de utilizare a acestor date, atât din punct
de vedere tehnic cât şi organizatoric precum şi individualizarea acelor date pentru care este
necesară organizarea achiziţiei prin realizarea structurilor aferente de achiziţie.
Cea de-a treia fază este aceea a activităţii cu adevărat specifice unui sistem de
monitorizare, ce trebuie să furnizeze informaţiile necesare :
- pentru redactarea studiilor de impact asupra mediului înconjurător (chiar prin
intermediul utilizării unor modele predictive);
- pentru verificarea perturbaţiilor relative ale mediului (nivelul imisiilor poluante,
nivelul emisiilor sonore, etc.);
- pentru controlul, chiar în diverse faze, ale efectelor asupra componenţilor
mediului şi deci chiar a eficacităţii măsurilor de diminuare a efectelor negative asupra
mediului (prin înlocuire, retehnologizare) prevăzute.

După cum am precizat, a doua fază a metodologiei de realizare a unui sistem de

monitorizare o constituie individualizarea datelor. În urma operaţiei de individualizare a
datelor, acestea se pot grupa în următoarele categorii:
- date a căror achiziţie este asigurată de reţele sau sisteme operative în ariile de
interes, disponibile atât din punct de vedere tehnic cât şi organizatoric;
interes, disponibile din punct de vedere organizatoric dar care necesită conversii în vederea
compatibilizării lor cu cerinţele sistemului de monitorizare;
interes, dar indisponibile din punct de vedere organizatoric;
- date a căror achiziţie nu este asigurată în ariile de interes.
În consecinţă, pentru datele grupate în ultimele două categorii enunţate mai sus este
imperativ necesară realizarea structurilor de achiziţie aferente.
Pentru ca probele prelevate din diferite compartimente de mediu să fie
reprezentative şi deci să furnizeze date utilizabile mai departe în cadrul sistemului local de
monitorizare trebuie să se ţină seama de o serie de factori care condiţionează modul de
luare a probelor, ca:
- tipul punctelor de control (fixe - probe pentru determinarea concentraţiilor pe termen
lung; mobile - probe pentru determinarea concentraţiilor pe termen scurt);
- natura poluanţilor;
- amplasarea punctelor de control;
- numărul punctelor de control;
- durata şi frecvenţa luării probe ;
- condiţiile atmosferice;
- aparatura, volumul de aer, conservarea şi transportul probelor.
Pentru uşurarea muncii de selectare a parametrilor ce urmează a fi monitorizaţi se
poate apela la un sistem de matrici care pune în legătură în primă fază posibili factori
cauzali (caracteristici fiecărei activităţi în parte) cu diferiţii componenţi ambientali
predefinită. Prin compunerea celor două matrici rezultă o a treia, care în fapt prezintă
interacţiunea dintre factorii cauzali şi componenţii ambientali. În continuare matricea
rezultată din compunerea primelor două este la rândul ei compusă cu o a patra matrice, şi
aceasta predefinită, a tipologiilor areale (care în fapt reprezintă sintetic zona de interes).
Rezultatul final, reprezentat tot de o matrice ce depinde atât de proiectul luat în considerare
cât şi de subregiunea considerată şi care oferă posibilitate alegerii acelor parametrii care
prezintă importanţa cea mai mare din punct de vedere al necesităţi monitorizării.
Alegerea metodelor şi echipamentelor utilizate în activitatea de control a calităţii
mediului prin intermediul unui sistem local trebuie să ţină cont în special de prevederile
legislaţiei interne în vigoare.
La momentul actual în România se desfăşoară un proces de armonizare a legislaţiei
interne cu cea europeană, în special prin transpunerea unor directive, ceea ce practic
înseamnă că şi metodele şi aparatura utilizată în monitorizare mediului trebuie să
corespundă standardelor europene în domeniu. [15]
Cu cât precizia echipamentelor şi numărul de parametri măsuraţi este mai mare,
viteza de investigare şi durata de transmitere a informaţiei este mai mică – fapt ce implică
existenţa unei legături între senzori şi unitatea centrală – cu atât performanţele sistemului
de monitorizare sunt mai mari – fapt ce se reflectă în costurile acestuia. Din acest motiv
sistemele locale de monitorizare a mediului trebuie astfel gândite încât ele să fie
performante din punct de vedere al calităţii măsurătorilor şi datelor transmise dar să fie
viabile şi din punct de vedere economic. [16]

Fig. 6.1. Integrarea unui sistem local de monitorizare a mediului în sistemul naţional [16]
După achiziţionarea datelor acestea pot fi transferate nu numai către subsistemele

specifice naţionale, ci pot fi transferate şi către o bancă de date realizată la nivel local, unde
acestea să fie supuse unor prelucrări de tip statistic şi apoi stocate eventual transmise către
Agenţiile Judeţene de Protecţie a Mediului (fig. 6.1.). Cu siguranţă echipamentele şi
software - urile disponibile la ora actuală permit prelucrări complexe ale datelor obţinute
din măsurătorile de teren şi laborator chiar la nivelul unor bănci de stocare a datelor locale.
O astfel de abordare facilitează şi accesul la informaţii privind protecţia şi calitatea
mediului pentru locuitorii din zona respectivă precum şi pentru persoanele ale căror
interese sunt canalizate în zona respectivă (investitori, inspectori de mediu etc.)
Prin modul de abordare a fiecărui subsistem în parte şi prin tratarea informaţiilor
furnizate de acestea în mod unitar, sistemul local de monitorizare a mediului propus pentru
Valea Jiului şi prezentat în cele ce urmează întruneşte caracteristicile cerute de un sistem
de monitoring ecologic sau cum este cunoscut în România un sistem de monitoring integrat
al calităţii mediului. [16]
6.5. Monitorizarea calităţii aerului
6.5.1. Selectarea parametrilor ce urmează a fi monitorizaţi

Analizele iniţiale privind calitatea aerului, prezentate în paragraful 4.3. indică faptul
că în majoritatea cazurilor concentraţiile maxime admise ale poluanţilor studiaţi sunt
depăşite fie pe parcursul întregii perioade în care s-au efectuat măsurători, fie doar în
perioada rece a anului (fapt explicabil prin intensificarea proceselor de combustie în
gospodăriile individuale din Valea Jiului). Experienţa ţărilor din vestul Europei privind
monitorizarea calităţii aerului în mediul urban este o altă modalitate pe care o putem utiliza
la selectarea parametrilor necesari a fi monitorizaţi în Valea Jiului.

În afara dioxidului de sulf şi a oxizilor de azot, mijloacele de transport auto mai

sunt răspunzătoarea şi de formarea la nivelul solului (adică în atmosfera respirabilă din
mediul urban) ozonului şi a dioxidului de carbon.
Având în vedere datele prezentate şi cadrul legislativ în vigoare care face precizări
clare privind poluanţii atmosferici care trebuie monitorizaţi în mediul urban, pentru Valea
Jiului se vor avea în vedere următorii poluanţi: dioxidul de sulf, oxizii de azot, monoxidul
de carbon, ozonul şi pulberile în suspensie.
Pentru ca datele privind calitatea aerului la un moment dat să fie cât mai relevante
acestea trebuie să prezinte şi condiţiile climatice la acel moment. În acest sens parametrii
care caracterizează condiţiile climatice, care prezintă interes şi care trebuie monitorizaţi în
paralel cu poluanţii sunt: direcţia şi intensitatea vântului, temperatura, umiditatea relativă a
aerului, presiunea atmosferică şi nebulozitatea.
La baza selectării parametrilor de calitate ai aerului prezentaţi mai sus au stat şi
motive care ţin de interacţiunea şi efectele acestora asupra sănătăţii umane şi al bunurilor.
Astfel:
Gazele iritante cum ar fi SO2, NO2, substanţele oxidante şi de suspensiile sunt
agenţii poluanţi cei mai răspândiţi, rezultând atât din procese de combustie, cât şi din
circulaţia autovehiculelor sau din procese tehnologice.
Efectul lor dominant se realizează la nivelul aparatului respirator putând produce la
concentraţii ridicate intoxicaţii acute accidentale cu leziuni grave ale mucoasei căilor
respiratorii şi edem pulmonar toxic. La concentraţii sub nivelul toxic acut se produce o
suprasolicitare a mecanismelor de clearance pulmonar caracterizat prin afectarea aparatului
muco-ciliar la nivelul căilor respiratorii, manifestată iniţial prin hipersecreţie de mucus,
urmată de hipertrofia glandelor mucoase şi celulelor caliciforme, însoţite de reducerea
mobilităţii cililor vibratili şi urmată ulterior de afectarea macrofagelor alveolare.
În condiţii de poluare a aerului numai în mod accidental se pot atinge concentraţii
capabile să producă intoxicaţii acute. În funcţie de nivelele de poluare se disting efecte
acute şi efecte cronice.
Efectele acute sau imediate ale poluării iritante au fost constatate în zone în care
concentraţia substanţelor iritante atingea niveluri deosebit de ridicate şi în care a fost
însoţită de o creştere alarmantă a mortalităţii populaţiei expuse şi de un număr mare de
cazuri grave de boală.
Astfel, în cazul în care nivelul SO2 în aer depăşeşte 1,5 mg/m3 şi al funinginii 2,0
3
mg/m în 24 ore, se observă o creştere a mortalităţii generale şi prin boli cardiovasculare şi
respiratorii cu mai mult de 20%, însoţită şi de o creştere importantă a îmbolnăvirilor şi
internărilor în spital.
Un alt efect imediat al poluării iritante îl reprezintă agravarea bronşitei cronice. La
creşterea nivelului de poluare cu SO2 şi suspensii se produce o agravare în evoluţia
bronşitei cronice, manifestată prin creşterea expectoraţiei, eventual apariţia de infecţie
bronşică, accentuarea dispneei, etc. S-a ajuns la concluzia că fenomenele de agravare a
bronşitei cronice apar când concentraţia medie de 24 ore a SO2 depăşeşte 0,25÷0,5 mg/m3
şi cea de funingine 0,25 mg/m3. [16]
Efectele cronice sau tardive sunt consecinţa expunerii timp îndelungat la niveluri
moderate de poluare iritativă, caracterizându-se prin rolul pe care îl joacă în etiologia
bronhopneumopatiilor cronice nespecifice şi a influenţei asupra frecvenţei şi gravităţii
infecţiilor respiratorii acute. În cadrul noţiunii de bronhopneumopatie cronică nespecifică
se grupează bronşita cronică, emfizemul pulmonar şi astmul bronşic, boli în care poluarea
iritantă a aerului joacă un rol important.
Nivelul poluării aerului, îndeosebi cu dioxid de sulf, se corelează cu incidenţa
bolilor respiratorii acute şi cronice, în timp ce bolile altor aparate nu prezintă corelaţii

semnificative. Deosebit de semnificativă este influenţa asupra virozelor respiratorii, care

apar mai frecvent şi cu durată medie mai mare în cazul localităţilor cu nivel de poluare
crescut.
Oxizii de sulf. Poluarea cu oxizi de sulf se referă în special la dioxidul de sulf şi
trioxidul de sulf, reprezentaţi împreună prin SOx. Dioxidul de sulf, SO2 este un gaz incolor,
stabil. Trioxidul de sulf, SO3 se prezintă în mai multe modificaţii care se deosebesc prin
proprietăţile lor fizice şi cristalografice. În stare gazoasă trioxidul de sulf este foarte puţin
asociat. Tendinţa de asociere creşte o dată cu creşterea temperaturii. Trioxidul de sulf
lichid are o temperatură de fierbere scăzută, o presiune de vapori mare şi formează vapori
chiar la temperatura obişnuită. Aceştia reacţionează cu vaporii de apă din atmosferă, care
au presiune de vapori mare, formând nişte picături foarte mici cu presiunea de vapori
aproape zero. Din această cauză trioxidul de sulf fumegă în aer.
Ambii oxizi ai sulfului se formează prin combustia oricărui material care conţine
sulf. Cantitatea relativă a fiecăruia dintre ei nu depinde într-o măsură apreciabilă de
cantitatea de oxigen prezentă, ca şi în cazul oxizilor de carbon. Chiar şi în cazul unui mare
exces de aer, dioxidul de sulf se formează într-o cantitate mai mare. Cantitatea de trioxid
de sulf format în procesele de ardere depinde de condiţiile de reacţie, mai ales de
temperatură, şi variază între 1% şi 10% din totalul SOx.
Un mecanism simplificat pentru formarea acestor doi oxizi poate fi reprezentat prin
reacţiile:
S + O2 → SO2
2 SO2 + O2 ⇔ 2SO3
Mecanismul predominant şi gradul de oxidare sunt determinate de următorii factori:

concentraţie, timp de existenţă în atmosferă, temperatură, umiditate, intensitatea şi
distribuţia spectrală a radiaţiei incidente, prezenţa altor compuşi chimici cum ar fi oxizii
metalici, hidrocarburile, NOx, etc.
Prezenţa dioxidului de sulf în atmosferă constituie principala cauză a proceselor
distructive asupra plantelor. Multe plante prezintă o sensibilitate accentuată în comparaţie
cu oamenii şi animalele, la acest poluant. Sensibilitatea este în funcţie de concentraţie şi de
timpul de expunere.
Dioxidul de sulf ca poluant atmosferic exercită asupra lumii umane cu totul alte
efecte decât dioxidul de sulf singur. Sinergismul cu alţi poluanţi atmosferici, în special cu
particulele solide, accentuează efectele toxice ale dioxidului de sulf.
Concentraţiile de dioxid de sulf care produc efecte detectabile în organismele
animale sunt mult mai mari decât cele corespunzătoare pentru vegetaţie.
Efectele dioxidului de sulf asupra omului se manifestă în primul rând printr-o iritare
a sistemului respirator. Aceasta apare la concentraţii de 5 ppm. În unele cazuri iritarea
apare chiar la concentraţii de 1÷2 ppm şi este însoţită de spasm bronşic la concentraţii de
5÷10 ppm. [32]
În zonele urbane alături de dioxid de sulf, trioxidul de sulf se găseşte la concentraţii
mai importante. Inhalat de oameni şi animale, produce efecte iritante mult mai puternice
decât dioxidul de sulf şi determină apariţia spasmului bronşic, chiar în concentraţii relativ
scăzute. Sinergismul cu dioxidul de sulf şi cu alte substanţe poluante prezente în atmosferă
duce la apariţia unor reacţii fiziologice noi.
Oxizii de sulf atacă diverse materiale, mai ales atunci când, în prezenţa umidităţii se
transformă în acid sulfuric, cu capacitate de distrugere mai mare. Dioxidul de sulf în
prezenţa particulelor are o capacitate de distrugere şi mai mare. Astfel, oxizii de sulf
corodează suprafeţele metalice, deteriorează şi decolorează clădirile, atacă marmura şi

orice piatră de construcţie, deteriorând monumentele. Aciditatea aerului poluat datorată

oxizilor de sulf deteriorează şi decolorează ţesăturile, obiectele de piele, hârtia, etc.
Oxizii de azot. Deoarece azotul are mai mulţi oxizi, ei se notează global cu NOx.
Din punctul de vedere al protecţiei mediului înconjurător, doi dintre oxizii azotului
prezintă o importanţă mai mare: monoxidul de azot şi dioxidul de azot. Monoxidul de azot
se formează în condiţii de temperatură înaltă, la arderea combustibililor fosili, cum ar fi
gaze, păcură şi cărbuni, în aer. Echilibrul este independent de presiune:
N2 + O2 ⇔ 2 NO
La temperatură înaltă, oxidul format disociază repede. Dacă însă viteza de răcire
depăşeşte viteza de descompunere, ajungând cât mai repede la 700°C, monoxidul de azot
devine stabil.
Cele mai serioase efecte de poluare cu oxizi de azot se datorează nu oxizilor de azot
ca atare, ci rolului pe care aceştia îl au în formarea oxidanţilor fotochimici (OX). Aceştia
sunt componenţi foarte importanţi ai smogului. Producerea oxidanţilor fotochimici se
datorează unui proces complicat de interacţii ale unor hidrocarburi şi produşi de oxidare ai
acestora cu ciclul fotolitic al dioxidului de azot. [32]
Dioxidul de azot care iniţiază procesul este un bun absorbant al radiaţiilor
ultraviolete, cât şi al radiaţiilor vizibile din lumina solară. Razele UV din radiaţia solară au
energie suficientă pentru a rupe legăturile N–O şi a forma două specii noi, monoxidul de
azot şi oxigenul atomic. Oxigenul atomic rezultat este foarte reactiv şi poate reacţiona cu
oxigenul din aer pentru a forma ozon, principalul oxidant din aerul înconjurător. Atomii de
oxigen şi într-o mai mică măsură ozonul reacţionează cu hidrocarburile din atmosferă, în
special cu olefinele şi cu unele hidrocarburi aromatice, pentru a forma alţi poluanţi
secundari. Monoxidul de azot format în fotoliza iniţială a dioxidului de azot acţionează ca
un regulator natural de ozon şi reformează dioxidul de azot şi oxigenul molecular conform
reacţiei:
NO + O3 = NO2 + O2
În acest fel ciclul este închis.
În timpul unei zile obişnuite într-un oraş, nivelul ambiant de oxizi de azot urmează
un model regulat (Fig. 6.2.), legat de lumina
solară, şi de trafic. Se observă, că înainte de
a se lumina concentraţiile de monoxid de
azot şi de dioxid de azot rămân stabile, la o
valoare puţin mai mare decât minimul diurn.
Odată cu creşterea activităţilor oamenilor
între orele 6÷8 dimineaţa, concentraţia de
monoxid de azot se ridică datorită, în primul
rând, traficului rutier. Pe măsură ce lumina
solară se intensifică, furnizând radiaţii
ultraviolete, concentraţia dioxidului de azot
creşte datorită conversiei monoxidului de
azot primar în dioxid de azot secundar.
Fig. 6.2. Concentraţiile de oxizi de azot şi
ozon din atmosferă în funcţie de intensitatea
luminii solare şi de trafic.
Pe măsură ce concentraţia monoxidului de azot scade, începe să se acumuleze ozon

până la o concentraţie mai mică de 0,2 ppm. Pe măsură ce scade intensitatea luminii solare
şi traficul automobilelor creşte, spre seară, între orele 17÷20 concentraţia de monoxid de
azot începe din nou să crească. Energia solară nu mai poate transforma monoxidul de azot

în dioxid de azot, rezultând o creştere a concentraţiei dioxidului de azot şi o scădere a

concentraţiei ozonului.
În atmosfera oraşelor concentraţiile oxizilor de azot sunt în general de 10÷100 ori
mai mari decât cele din atmosfera din afara oraşelor. Aceasta reflectă importanţa ce trebuie
acordată surselor tehnologice de oxizi de azot faţă de cele naturale.
În cadrul surselor artificiale, arderea combustibililor este cauza principală a
emisiilor tehnologice de oxizi de azot. Se apreciază că procesele de ardere a cărbunilor,
produşilor petrolieri, gazului natural şi a combustibilului folosit în motoarele
autovehiculelor, contribuie cu circa 90% la concentraţiile de oxizi de azot provenite din
activităţile omului. Dintre sursele din această categorie, centralele electrice au cea mai
mare pondere. Dintre combustibilii folosiţi în aceste centrale cea mai mare pondere o are
gazul natural. [31]
S-a estimat că 60% din emisiile provenite din surse staţionare şi 45% din emisiile
provenite din motoarele vehiculelor apar în ariile urbane.
Prezenţa altor iritanţi în aer influenţează de asemenea toxicitatea dioxidului de azot.
Efecte toxice ale dioxidului de azot asupra omului apar numai la concentraţii mai
mari decât cele prezente în aerul ambiant. Expunerile profesionale pot afecta însă sănătatea
oamenilor.
Pragul pentru perceperea mirosului de dioxid de azot este de aproximativ 0,12 ppm.
Oxizii de azot mai prezintă şi alte efecte asupra mediului înconjurător. Astfel ei
produc o reducere a coloranţilor fixaţi pe fibrele textile şi îngălbenesc anumiţi aditivi ai
textilelor. Cea mai mare sensibilitate la acţiunea oxizilor de azot o prezintă coloranţii
utilizaţi pentru fibrele de tip acetat de celuloză. Anumite fibre sintetice reacţionează direct
cu oxizii de azot colorându-se în galben.
Concentraţii de 0,066÷0,084 ppm dioxid de azot produc efecte corosive asupra unor
materiale.
Modul cel mai obişnuit de manifestare a poluării urbane a aerului îl constituie
reducerea vizibilităţii. Aceasta este cauzată de dispersia şi absorbţia luminii de către
particulele sau gazele din atmosferă. În atmosferă dioxidul de azot reduce strălucirea şi
contrastul dintre obiectele îndepărtate şi produce impresia că orizontul şi obiectele sunt
colorate în galben pal până la roşu brun. Prezenţa suplimentară a particulelor solide şi
aerosolilor combinată cu prezenţa dioxidului de azot reduce şi mai mult vizibilitatea,
contrastul şi strălucirea obiectelor, dar suprimă efectul de colorare al oxizilor de azot.
Substanţele oxidante sau oxidanţii fotochimici. Termenul de oxidant fotochimic
este atribuit oricărei substanţe atmosferice produse printr-un proces fotochimic, capabilă să
oxideze orice materiale insuficient oxidate de oxigenul gazos.
Ca şi în cazul altor poluanţi, transportul este sursa majoră care contribuie cu peste
50% la emisia hidrocarburilor. Vehiculele cu benzină sunt cele mai importante. Evaporarea
benzinei şi emisia combustibilului nears în gazele de eşapament sunt cele două procese
prin care automobilele elimină hidrocarburi în aer. Pentru un automobil care nu este
prevăzut cu sistem de control se consideră că 60% din hidrocarburile emise provin din
gazele de eşapament, 20% din carter, 10% din evaporarea în carburator şi 10% din
evaporarea din rezervor. Sute de hidrocarburi sunt astfel emise în aer, unele dintre ele în
urme.
Procesele industriale reprezintă o altă sursă majoră de poluare cu hidrocarburi.
Hidrocarburile se pierd în atmosferă în timpul producerii, depozitării şi transportului.
Ciclul fotolitic al dioxidului de azot generează diferiţi produşi cu care
hidrocarburile pot reacţiona uşor. Ciclul fotolitic al oxizilor de azot are drept efect o rapidă
ciclizare a dioxidului de azot. Ozonul şi monoxidul de azot apar şi dispar în cantităţi egale.

Ozonul şi ceilalţi oxidanţi fotochimici pătrund în organismul uman şi animal odată

cu aerul inhalat şi produc atât efecte acute cât şi efecte cronice în funcţie de perioadele de
expunere şi de concentraţii. La concentraţii mai mici de 0,02÷0,05 ppm ozonul poate fi
sesizat prin miros. Concentraţiile mai mici de 0,2 ppm nu produc efecte observabile asupra
omului. Primele simptome se manifestă prin iritaţii ale mucoaselor aparatului respirator.
Expunerile scurte, de circa o jumătate de oră, la o concentraţie de 1 ppm produc cefalee.
Aceste efecte sunt însoţite la concentraţii de 0,1÷1 ppm de o reducere a capacităţii vizuale
şi a volumului maxim al ventilaţiei pulmonare ce se manifestă la bolnavii de emfizem
printr-o respiraţie grea. La concentraţii care ating 1,7 ppm apare congestia pulmonară, iar
la 9 ppm edemul pulmonar greu vindecabil. Expunerile intermitente chiar la concentraţii
mari sunt mai puţin periculoase decât expunerile continue. Vitamina C care funcţionează
ca un reducător diminuează efectele toxice ale ozonului. Oxidanţii fotochimici sunt
puternici iritanţi ai ochilor, principalul responsabil fiind însă formaldehida, care însoţeşte
în mod curent ozonul.
Acţiunea distructivă a oxidanţilor fotochimici a fost observată pentru prima dată
asupra plantelor. Dintre aceştia ozonul manifestă cea mai mare toxicitate asupra plantelor.
Ozonul are o contribuţie majoră la degradarea materialelor atribuită în general
agenţilor atmosferici. În general, orice material organic este atacat de ozon când acesta se
află în concentraţii mari. [31]
Monoxidul de carbon. Cel mai răspândit poluant atmosferic asfixiant este
monoxidul de carbon, în timp ce ceilalţi poluanţi menţionaţi apar doar în anumite procese
industriale, constituind riscuri importante pentru sănătate numai în condiţii accidentale.
Monoxidul de carbon are ca sursă principală de provenienţă procesele de combustie
incomplete. Formarea CO poate avea loc în două moduri şi anume în condiţiile unui deficit
de oxigen transformarea carbonului în CO2 se face doar parţial sau la temperaturi foarte
ridicate CO2 disociază în CO iar în cazul răcirii gazelor, CO format nu se mai reoxidează
eliminându-se ca atare.
Cea mai mare parte a monoxidului de carbon din atmosferă rezultă din activităţile
oamenilor, principalele surse artificiale fiind fumul rezultat din arderea cărbunilor, gazele
de eşapament ale autovehiculelor. Formarea monoxidului de carbon din CO2 în atmosferă
prin reducerea radiaţiilor ultraviolete, deşi posibilă, este foarte redusă datorită energiilor
mari necesare fotodisocierii dioxidului de carbon. Stabilitatea în atmosferă a CO este foarte
mare, mecanismele naturale de îndepărtare fiind puţin eficiente.
În zonele dens populate rezultă din sursele artificiale cantităţi foarte mari de CO,
care, Datorită densităţii mici au tendinţa de a se ridica spre straturile superioare ale
atmosferei. Eliminarea prin coşuri înalte nu duce decât rareori, în condiţii meteorologice
nefavorabile, la creşterea apreciabilă a concentraţiei la nivelul solului. Riscuri mai mari
pentru om rezultă din eliminarea CO din gazele de eşapament ale autovehiculelor. [32]
6.5.2. Stabilirea frecvenţei de realizare a măsurătorilor

După identificarea parametrilor indicatori ai calităţii aerului care urmează a fi
monitorizaţi în zona Văii Jiului, următoarea etapă necesară pentru elaborarea programului
de monitorizare a calităţii aerului este aceea de stabilire a frecvenţei cu care vor fi realizate
măsurătorile.
Pentru că lucrarea de faţă îşi propune utilizarea unor echipamente de ultimă oră,
acest lucru presupune şi realizarea măsurătorilor cu o frecvenţă mai ridicată decât în
prezent. Acest lucru este posibil datorită tehnologiei de înaltă performanţă înglobată în
aparatura modernă şi necesară deoarece dintre toţi factorii de mediu cu care omul vine în
contact, aerul este cel cu care interacţionăm în mod continuu şi nemijlocit. Este normal ca
pentru a avea la dispoziţie date utile este nevoie de monitorizarea continuă a calităţii

aerului în mediul urban, iar intervalul dintre două măsurători consecutive să fie astfel
considerat încât să poată pune în evidenţă schimbările rapide apărute cu privire la calitatea
aerului la un moment dat şi într-un anumit punct, dar nici să nu implice o risipă
nejustificată de resurse. [16]
Având în vedere cele prezentate mai sus frecvenţa de realizare a măsurătorilor
capabilă să asigure o imagine continuă a calităţii aerului şi să pună în evidenţă eventualele
valori de natură să alerteze autorităţile (depăşiri ale pragurilor de alertă sau intervenţie)
este de o măsurătoare la fiecare oră.
Aceste măsurători cu caracter regulat vor fi efectuate cu ajutorul staţiilor automate
fixe. Periodic sunt necesare şi măsurători efectuate cu ajutorul echipamentelor mobile.
Acestea pot fi utilizate săptămânal pentru efectuarea unor măsurători în vecinătatea
Termocentralei Paroşeni, amplasarea echipamentelor de măsură fiind determinată de
factorii climatici, în special de direcţia vântului.
Alte măsurători cu caracter periodic, care vor fi efectuate odată la trei luni vor avea
ca scop principal verificarea bunei funcţionări a staţiilor fixe, cu alte cuvinte valorile
măsurătorilor efectuate cu mijloacele mobile trebuie să coincidă cu cele efectuate de
aparatura automată fixă la un moment dat şi pentru aceeaşi locaţie.
Pentru că numărul de măsurători este unul mare şi odată cu trecerea timpului
acestea se vor acumula gestionarea lor poate deveni dificilă. În scopul simplificării
activităţilor de gestionare a datelor şi pentru ca datele transmise mai departe să fie cât mai
sintetice se va recurge la o metodă utilizată şi în alte ţări din Uniunea Europeană, şi anume
împărţirea celor 24 de ore ale unei zile în trei intervale orare care ţin cont de intensitatea
activităţilor umane şi calcularea unor valori medii zilnice pentru fiecare dintre aceste
intervale. Astfel cele mai des întâlnite intervale orare utilizate pentru calcularea valorilor
medii ale concentraţiei poluanţilor atmosferici sunt: 6 – 18; 18 – 24; 24 – 6.
Reprezentativitatea acestor intervale orare reiese şi din figura 6.2. prezentată în paragraful
anterior şi care arată variaţia concentraţiei unor poluanţi în mediul urban de-a lungul unei
zile. [16]
Aparatura mobilă va fi utilizată şi pentru monitorizarea anumitor obiective ale căror
acţiuni pot conduce la poluarea aerului (lucrări la infrastructura rutieră, construcţii,
demolări etc.). Acest tip de monitorizare se face pentru perioade de timp bine delimitate şi
presupune o monitorizare a zonei limitrofe, care va fi stabilită în funcţie de fiecare situaţie
în parte. Datele obţinute din aceste activităţi de monitorizare vor fi gestionate separat de
restul de date obţinute din reţeaua permanentă de monitorizarea calităţii aerului în Valea
Jiului.
Aparatura mobilă poate fi utilizată şi pentru efectuarea altor măsurători, prilejuite
spre exemplu de situaţii excepţionale cum ar fi perioade cu lipsă prelungită de precipitaţii,
când atmosfera este încărcată cu particule în suspensie peste mediile obişnuite, incendii de
pădure produse în zona Văii Jiului, incendii ale depozitelor de hidrocarburi etc. dar şi
pentru efectuarea unor măsurători în vecinătatea zonelor de protecţie sanitară, cu precădere
în apropierea spitalelor care deservesc oraşele din Valea Jiului.
6.5.3. Alegerea echipamentelor utilizate pentru monitorizare
Pentru a asigura monitorizarea calităţii aerului în conformitate cu frecvenţa stabilită

anterior vor fi utilizate atât echipamentr fixe cât şi mobile.
Pentru alegerea echipamentelor care urmează a fi utilizate pentru monitorizarea
calităţii aerului în Valea Jiului au fost analizate o serie de astfel de echipamente, iar dintre
acestea au fost selectate cele care prezintă cele mai mari avantaje de natură constructivă,
care răspund criteriilor de performanţă descrise în lucrare şi în cele din urmă cele care sunt

conforme cu legislaţia internă şi normele Uniunii Europene în vigoare la data realizării

acestei lucrări. [16]
6.5.3.1. Echipamente fixe destinate monitorizării concentraţiei poluanţilor gazoşi şi

particulelor în suspensie
A Sistem de monitorizare a calităţii aerului în „puncte fierbinţi” (hotspot) –

Airpointer (fig. 6.3.)
Este produs de firma Recordum şi are următoarele caracteristici:
- debitul probei: > 3000 cc/min;
- intervalul de temperatură la care funcţionează: -20 ÷ +40ºC;
- dimensiuni: 80cm x 60cm x 50cm;
- greutate: 35 ÷ 70 kg (funcţie de configuraţie);
- configuraţie: orice combinaţie de 1 până la 4 senzori (CO, SO2, O3, NO/NO2/NOx);
- alimentare: 220 V, 50 Hz. [48]
Fig. 6.3. Sistemul Airpointer
Acest tip de echipament este recomandat la

monitorizarea calităţii aerului în intersecţii, puncte de
acces în localităţi, în vecinătatea zonelor prevăzute cu
zone de protecţie sanitară etc.
Din punct de vedere constructiv prezintă avantajul
uşurinţei de manipulare, transport şi amplasare datorită
dimensiunilor reduse şi a formei compacte (fig. 6.4.). Un
alt mare avantaj este conferit de principiul modular care
stă la baza construcţiei sale. Datorită aplicării acestui
concept întreţinerea, modificarea configuraţiei sau
înlocuirea unei componente devin mult mai facile
reducând timpii afectaţi acestor operaţii. [13]
Fig. 6.4. Construcţia modulară
Caracteristicile senzorilor de măsură sunt prezentate în tabelul 6.1.

Descrierea senzorilor Tabelul 6.1. [48]
Cantitatea
Principiul de Interval de
Poluant Scale minimă
măsurare măsură
detectabilă
CO NDIR* 0 - 1000 ppm ppm, ppb, mg/m3, μg/m3 < 0,08 ppm
O3 Absorbţie UV 0 - 10 ppm ppm, ppb, mg/m3, μg/m3 < 1,0 ppb
NO/NO2/NOx Chemiluminiscenţă 0 - 10 ppm ppm, ppb, mg/m3, μg/m3 < 2,0 ppb
SO2 Fluorescenţă UV 0 - 20 ppm ppm, ppb, mg/m3, μg/m3 < 1,0 ppb
* Nondispersive Infrared

Intervalul dintre două măsurători consecutive precum şi intervalul de transmitere a

datelor către unitatea de înregistrare pot fi stabilite şi modificate ulterior în funcţie de
necesităţi de la distanţă.
Conectarea sistemului la unitatea centrală se stocare a datelor poate fi efectuată în
trei moduri: wireless, prin modem sau prin intermediul unui computer la reţeaua de internet
şi apoi la unitatea centrală (fig. 6.5. şi 6.6.). [12]
Fig. 6.5. Conectarea prin intermediul modemului şi wireless (prin GPS sau GPRS)
Fig. 6.6. Conectarea prin reţeaua de internet şi modul de interpretare al datelor
B Sistem de monitorizare a calităţii aerului – System 300

Este un sistem produs de firma EnviroTechnology. Este un sistem de înaltă
performanţă, special construit pentru măsurarea concentraţiei poluanţilor la nivelul solului.
Măsurătorile se bazează pe tehnica DOAS (spectroscopie optică de absorbţie diferenţiată)
care permite monitorizarea continuă a mai multor parametri. [12]
Este disponibil în trei configuraţii:
- BASIC: pentru monitorizarea SO2, NO2, O3;
- BTX: pentru monitorizarea benzenului, toluenului şi xilenului;
- BASIC/BTX: BASIC + BTX.
Fig. 6.7. Senzorii sistemului „System 300”

Avantajul major al acestui tip de sistem este acela că la un analizor pot fi conectate
simultan mai multe perechi de emiţători-receptori (maxim 4), fiecare pereche fiind capabilă
să măsoare până la 4 parametrii (fig.6.7.). În figura 6.8 este prezentat principiul de
funcţionare.
Fig. 6.8. Principiul de funcţionare al sistemului
În tabelul 6.2. sunt prezentate caracteristicile dispozitivuluiPerformanţele

sistemului „System 300”
Tabelul 6.2. [44]
Cantitatea
Principiul de Interval de
Poluant Scale minimă
măsurare măsură
detectabilă
SO2 0 - 1000 μg/m3 ±1%
NO2 0 - 2000 μg/m3 ±1%
3 3
O3 0 - 1000 μg/m mg/m ±1%
DOAS
Benzen 0 - 500 μg/m3 μg/m3 ±1%
3
Toluen 0 - 1000 μg/m ±1%
Xilen 0 - 500 μg/m3 ±1%
Pachetul complet „System 300” include:

- analizorul AR 500S calibrat pentru SO2, NO2, O3 şi/sau BTX, inclusiv software
(fig.6.10.);
- setul/seturile de emiţători-receptori ER 110S;
- unitatea de alimentare PS 150S;
- cablu fibră optică OF 060S (10m). [44]
Fig. 6.9. Exemplu de diagramă Fig. 6.10. Analizorul AR 500S

Intervalul dintre două măsurători consecutive precum şi intervalul de transmitere a

datelor către unitatea de înregistrare pot fi stabilite şi modificate ulterior în funcţie de
necesităţi de la distanţă.
C Dispozitivul ELPI (Electical Low Pressure Impactor)destinat monitorizării

particulelor în suspensie (fig. 6.11.)
Este un sistem destinat monitorizării particulelor în suspensie, produs de către firma
DEKATI şi distribuit de firma MLU.
Este un sistem performant destinat monitorizării continue, uşor de manevrat,
transportat şi amplasat cu posibilitatea de transmitere în timp real a datelor către un
computer. [12]
Fig. 6.11. Dispozitivul ELPI
Funcţionare: proba de aer încărcată cu particule trece în primă fază printr-un

încărcător unipolar corona. Particulele încărcate cu sarcina electrică trec apoi printr-un
impactor de joasă presiune prevăzut cu praguri de colectare izolate electric. O anumită
sarcină cunoscută a particulelor este măsurată în timp real cu un electrometru sensibil, cu
mai multe canale, pe măsură ce particulele lovesc fiecare prag al impactorului (fig.6.12.).
Principiul de funcţionare se bazează pe clasificarea granulometrică a particulelor în
funcţie de diametrul aerodinamic. Semnalele electrice măsurate sunt transformate în
distribuţii de mărime utilizând relaţiile de dependenţă dintre dimensiunea particulelor şi
sarcina electrică a acestora.
Caracteristici:
- interval de măsură: 0,030 – 10 μm;
- praguri impactor: 12 cu detecţie
electrică (13 în total);
- volumul probei: 10 sau 30 l/min;
- dimensiuni impactor: Φ65 mm x 300
mm;
- discuri colectoare: Φ25 mm;
- temperatură de funcţionare: 5 - 40ºC
(poate fi menţinută cu ajutorul unui
sistem extern de încălzire);
- timp de răspuns: < 5 secunde;
- dimensiuni: 57x40x23 cm;
- greutate: 35 kg.
Fig. 6.12. Schema funcţională

Cerinţele pentru computerul la care se poate conecta sunt minimale: Pentium

Processor, 16 MB RAM, SO Windows 95. [42, 48], modul de transmitere al datelor fiind
prezentat în figura 6.13.
Fig. 6.13. Modul de transmitere al datelor (distribuţia, concentraţia şi intensitatea sarcinii

electrice a particulelor)
Dispozitivul ELPI se livrează împreună cu soft-ul ELPIVI care permite prelucrarea

directă a datelor furnizate de unitatea de analiză.
6.5.3.2. Echipamente mobile destinate monitorizării concentraţiei poluanţilor gazoşi şi

particulelor în suspensie
A Dispozitiv de măsură portabil multigaz ECOM A - PLUS
Este un dispozitiv capabil să măsoare concentraţia simultan a mai multor gaze (CO,
NO, NO2, SO2, O2, volatile) şi este produs de firma Environmental Tehnology (fig. 6.14.).
Caracteristici:
- display: LCD;
- interval de măsură: 0 – 4000 ppm pentru CO, 0 –
4000 ppm pentru NO, 0 – 500ppm pentru NO2 şi
0 – 5000 ppm pentru SO2;
- volum probă: 2,5 l/min;
- temperatură de funcţionare: -7 ÷ 40ºC;
- dimensiuni: 40,6x25,4x30,4 cm;
- limită de detecţie: 0,1 ppm;
- lungimea sondei de prelevare:33 cm;
- timp de prelevare a probei: 1 min;
- greutate: 12,7 kg;
- este compatibil cu software-ul DAS 2.0
- transmitere wireless a datelor către computer;
- imprimantă încorporată;
- durata de viaţă a bateriei (reîncărcabilă): 3h. [13]
Fig. 6.14. Dispozitiv ECOM A – PLUS

B Laborator mobil pentru determinarea calităţii aerului
Laboratorul aflat în dotarea Universităţii din

Petroşani dispune de o serie de aparate cu ajutorul cărora
sunt determinate concentraţiile anumitor parametrii de
calitate ai aerului: SO2, NO2, NO, NOx, CO, O3, pulberi
în suspensie, hidrocarburi totale, calibrator de gaze,
aparatură pentru determinarea condiţiilor meteo şi
modulul de aer zero (fig. 6.15.).
Laboratorul dispune de un sistem de achiziţie a
datelor ECOTECH 9400.
Alimentarea cu energie electrică a laboratorului
poate fi efectuată de la reţea, prin intermediul unei prize
externe şi a unui cablu de alimentare sau cu ajutorul unui
generator diesel aflat de asemenea în dotarea
laboratorului.
Fig. 6.15. Laborator mobil pentru
monitorizarea calităţii aerului
Analizorul pentru SO2 model 100A

Este un aparat produs de firma Advanced Pollution Instrumentation, INC. (API)
Principiul de operare:
Se bazează pe măsurarea fluorescenţei SO2 datorată absorbţiei energiei UV.
Dioxidul de sulf absoarbe radiaţia UV la lungimi de undă de 190nm – 230nm.
Interferenţele provocate de PNA (substanţe polinucleare aromatice) sunt reduse de un
impactor care elimină selectiv PNA prin intermediul unei membrane fără a afecta proba cu
dioxid de sulf (concentraţia acesteia). [52]
Sursa radiaţiei UV este măsurată de un detector UV. După ce software-ul
compensează variaţiile de energie şi după eliminarea fondului luminos, semnalul electric
este transformat în concentraţie de SO2, direct proporţională cu numărul de molecule.
Date tehnice:
Interval de măsură 0 - 50ppb sau 0 - 20000ppb (rezoluţia 1ppb); unităţi de măsură
ppb, ppm, μg/m3, mg/m3; limita detectabilă 0,4ppb; deviere de la zero < 0,5ppb/24h,
1ppb/7 zile; timp de răspuns 20 secunde; debitul probei 650cc/min ± 10%; liniaritate 1%
(pentru întreaga scală); precizie 0,5% din citire; interval de temperatură 5 - 40°C
(funcţionare); coeficient de temperatură < 0,1%/°C; umiditatea relativă la funcţionare 0 –
95%; coeficient de tensiune < 0,05%/V; dimensiuni 178x432x610 mm; masa 20,5 kg. [52]
Analizorul de CO model 300

Detecţia şi măsurarea concentraţiei de CO se bazează pe absorbţia radiaţiei
infraroşii (IR) de către moleculele de monoxid de carbon la o lungime de undă apropiată de
4,7 microni.
Date tehnice:
Intervale de măsură: orice scală între 1ppm şi 1000ppm; limita detectabilă <
0,05ppm; deviere de la zero < 0,1 ppm/24h, <0,2 ppm/7 zile; liniaritate 1% (pentru
întreaga scală); precizie 0,5% din citire, timp de răspuns 10 secunde; debitul probei

800cc/min ± 10%; interval de temperatură 5 - 40°C (funcţionare); coeficient de

temperatură < 0,05%/°C; umiditatea relativă la funcţionare 0 – 95%; coeficient de tensiune
< 0,05%/V; dimensiuni 178x432x660 mm; masa 22,7 kg. [52]
Analizorul de O3 model 400

Detecţia moleculelor de ozon se bazează pe absorbţia radiaţiei UV la o lungime de
undă de 254nm datorită rezonanţei interne electronice a moleculelor.
Date tehnice:
Interval de măsură orice scală între 100ppb şi 10ppm; unităţi de măsură ppb,
3
ppm, μg/m ; limita detectabilă 0,6ppb; deviere de la zero < 1,0ppb/24h, 1ppb/7 zile; timp
de răspuns < 10 secunde; debitul probei 800cc/min ± 10%; liniaritate < 1% (pentru întreaga
scală); precizie 0,5% din citire; interval de temperatură 5 - 40°C (funcţionare); coeficient
de temperatură < 0,05%/°C; umiditatea relativă la funcţionare 0 – 90%; coeficient de
tensiune < 0,05%/V; dimensiuni 178x432x686 mm; masa 21 kg. [52]
Analizorul de NOx model 200A

Aparatul este conceput pentru măsurarea concentraţiei de monoxid de azot, oxizi
totali de azot şi prin intermediul calculului a concentraţiei de dioxid de azot. Aparatul
măsoară intensitatea luminii (chemiluminiscenţă) degajate în urma reacţiei dintre NO şi O3.
Date tehnice:
Interval de măsură 0 - 50ppb sau 0 - 20000ppb (rezoluţia 1ppb); unităţi de măsură
ppb, ppm, μg/m3, mg/m3; limita detectabilă 0,4ppb; deviere de la zero < 0,5ppb/24h,
1ppb/7 zile; timp de răspuns 20 secunde; debitul probei 500cc/min ± 10%; liniaritate 1%
(pentru întreaga scală); precizie 0,5% din citire; interval de temperatură 5 - 40°C
(funcţionare); coeficient de temperatură < 0,1%/°C; umiditatea relativă la funcţionare 0 –
95%; coeficient de tensiune < 0,01%/V; dimensiuni 178x432x610 mm; masa 20 kg cu
pompă externă, 25 kg cu pompă internă. [52]
Calibrator model 700

Calibratorul model 700 poate genera gaze diluate pentru calibrarea aparatelor,
inclusiv ozon, NO2 din cilindrii de gaz sau provenit din tuburi permeabile. Fiecare
concentraţie este realizată cu precizie prin amestecarea gazului cu un gaz zero (pentru
diluţie), controlul proporţiilor de gaze fiind realizat de un controlor de debit.
Date tehnice:
Acurateţea măsurării debitului ± 1%, repetabilitate ± 0,2%, liniaritatea măsurării
debitului ± 0,5%; diluţie oricât între 50:1 şi 2000:1, 4 intrări pentru gaze, o intrare pentru
gaz zero, timp de răspuns 60 secunde, interval de temperatură 5 - 40°C (funcţionare);
umiditatea relativă la funcţionare 0 – 95%; dimensiuni 178x432x610 mm; masa 26 kg;
altitudine maximă la care funcţionează 3000m.
Modulul pentru generarea ozonului: concentraţie min 100ppb, max 6ppm, timp de
răspuns 180 secunde.
Modulul fotometru UV: interval de măsură oricare între 0 – 100ppb şi 0 –
10ppm, precizia 1,0ppb, liniaritate 1,0% din valoarea citită, timp de răspuns 180 secunde,
deviere la zero < 1,0ppb/7 zile. [52]

Modulul de aer zero model 701

Este un aparat produs de firma Advanced Pollution Instrumentation, INC. (API).
Este destinat producerii de aer curat (aer zero) prin intermediul unor filtre şi
scrubere utilizat de calibrator.
]Date tehnice: concentraţia unor gaze în produsul final SO2, NO, NO2, O3 < 0,5ppb,
HC/CO nedetectabil, compresor intern cu 2 cilindrii, presiunea de ieşire este cea necesară
calibratorului, dimensiuni 222x432x600 mm, masa 25kg. [44]
Aparat pentru determinarea hidrocarburilor totale DANI THM 411

DANI THM 411 determină conţinutul total de material organic (HC) din aerul
ambiental sau gaze inerte pe baza principiului detecţiei prin ionizare în flacără (FID).
Date tehnice:
Domenii de măsură 0 – 10ppm, 0 – 100ppm, 0 – 1000ppm; limita detectabilă
<0,01ppm; variaţia semnalului < 0,01ppm/12 ore, < 0,02ppm/24 ore; durata unui ciclu de
măsură 60 secunde; timp de răspuns 5 secunde; deviaţia la zero compensată; acurateţea <
0,03ppm.
Necesită H 30ml/min la presiune de 1 bar şi aer 300ml/min la presiune de 1 bar.
Aparat pentru determinarea concentraţiei pulberilor în suspensie (BETA - DUSTMETER)

Verewa model F - 701
Este produs de firma Meß – und Regeltechnik GmbH
Acest aparat determină concentraţia de particule prin măsurarea radiaţiei absorbite
de probă când aceasta este expusă unei surse de radiaţii beta.
Dispozitivul poate fi folosit şi pentru determinarea metalelor grele.
Date tehnice:
Intervale de măsură între 0 – 0,1 mg/m3 şi 0 – 10 mg/m3; limita detectabilă < 0,005
mg/m3; acurateţe ± 2%; deviaţie la zero (datorată temperaturii) < 1% cu autocorecţie;
coeficient de tensiune < 2%/10% variaţie de tensiune; timp de calibrare 10 min, timp de
pornire 10 min; interval de temperatură 0 - 50ºC (funcţionare); sursă de radiaţii C14 total
închisă; timp de înjumătăţire 5730 ani; activitate totală <500 kBq (< 13,5 μCi); detector
Geiger – Müler – Counter – Tube; materialul filtrului fibră de sticlă 99,95%, debit max
1m3/h ± 5 %; timp de colectare a probei selectabil între 15 min şi 24 h; dimensiuni
320x450x500 mm; masa 26kg; pompă cu piston 1m3/h inclusă.
Aparatul pentru determinarea condiţiilor meteo

Aparatul dispune de un senzor de umiditate, unul de temperatură, giruetă, dispozitiv
pentru determinarea cantităţii de precipitaţii, măsurarea presiunii atmosferice şi
determinarea punctului de rouă. Afişarea valorilor măsurate se poate face în diferite unităţi
de măsură (de exemplu temperatura în ºC, ºF, K). [16]
6.5.4. Amplasarea punctelor de monitorizare şi numărul de staţii utilizate

Ţinând cont de faptul că Valea Jiului este o zonă urbanizată, amplasarea punctelor
de monitorizare a calităţii aerului va urmări în special crearea unei reţele care să poată oferi
date caracteristice imaginii de ansamblu a calităţii aerului din Valea Jiului. Pentru a realiza
un astfel de deziderat staţiile fixe de monitorizare vor fi amplasate în puncte de interes din
interiorul localităţilor componente (ca de exemplu cele mai circulate intersecţii). La
stabilirea numărului de puncte de monitorizare şi al numărului de echipamente utilizate s-a

avut în vedere atât realizarea unei acoperiri complete din punct de vedere spaţial a zonei
Văii Jiului, dar şi argumente de ordin economic (echipamentele alese pentru realizarea
reţelei locale de monitorizare a calităţii aerului au costuri relativ ridicate şi din acest motiv
numărul acestora trebuie limitat astfel încât să nu existe nici mai multe decât necesare, dar
în acelaşi timp să ofere o imagine cât mai completă a calităţii aerului la un moment dat).
Pentru a respecta cele menţionate mai sus au fost stabilite un număr de 8 puncte de
amplasare a echipamentelor fixe destinate monitorizării calităţii aerului pe cuprinsul
întregii zone a Văii Jiului după cum urmează (fig. 6.16.):
1 dispozitiv Airpointer şi 1 dispozitiv ELPI pe teritoriul oraşului Petrila, amplasat la
intersecţia arterei principale care traversează oraşul cu drumul de acces spre Exploatarea
Minieră Petrila.
1 dispozitiv Airpointer şi 1 dispozitiv ELPI amplasat la intrarea în municipiul
Petroşani, mai precis în zona intersecţiei DN 66 cu DN 7A.
1 dispozitiv System 300 (prevăzut cu trei perechi de emiţători receptori, adică
capabil să monitorizeze calitatea aerului după trei direcţii) şi un dispozitiv ELPI amplasate
în municipiul Petroşani, în vecinătatea Casei de Cultură a Studenţilor. Dispozitivul System
300 va monitoriza calitatea aerului după trei direcţii şi anume: spre Teatrul Dramatic I.D.
Sârbu, spre Piaţa Agroalimentară Centrală şi spre Parcul Carol Schreter.
1 dispozitiv Airpointer şi 1 dispozitiv ELPI la intrarea în municipiul Petroşani
dinspre Defileul Jiului, mai exact în zona bifurcaţiei DN 66 cu DN 66A.
1 dispozitiv Airpointer şi 1 dispozitiv ELPI pe teritoriul oraşului Aninoasa, în
apropierea Primăriei oraşului.
1 dispozitiv Airpointer şi 1 dispozitiv ELPI pe teritoriul municipiului Vulcan, la
intersecţia Bulevardului Mihai Viteazul cu drumul de acces spre Exploatarea de Preparare
a Cărbunelui Coroeşti (în vecinătatea noului sediu al Primăriei).
1 dispozitiv Airpointer şi 1 dispozitiv ELPI pe teritoriul municipiului Lupeni, în
zona fostei fabrici de fibre sintetice Vâscoza.
1 dispozitiv Airpointer şi 1 dispozitiv ELPI pe teritoriul oraşului Uricani, la staţia
capăt de linie a mijloacelor de transport în comun (maxi-taxi).
Monitorizarea calităţii aerului în vecinătatea Termocentralei Paroşeni se va face cu
ajutorul laboratorului mobil prezentat în paragraful 6.5.3.2. B.
Determinările periodice, menite să verifice buna funcţionare a echipamentelor fixe
vor fi efectuate cu ajutorul dispozitivului (monitor multi-gaz) ECOM A - PLUS (portabil),
în acest sens fiind recomandată achiziţionarea unui astfel de dispozitiv.
Pentru situaţiile prezentate în finalul paragrafului 6.5.2. punctele de amplasare a
laboratorului mobil sau punctele în care se vor face determinări cu ajutorul dispozitivului
ECOM A - PLUS vor fi stabilite pentru fiecare caz în parte.
Pentru realizarea reţelei locale destinată monitorizării calităţii aerului în Valea
Jiului sunt necesare următoarele echipamente: 9 dispozitive Airpointer destinate
monitorizării SO2, NOx, O3 şi CO, un dispozitiv System 300 în configuraţia Basic, 8
dispozitive ELPI destinate monitorizării particulelor în suspensie, 1 laborator mobil cu
ajutorul căruia pot fi monitorizate SO2, NO2, NO, NOx, CO, O3, pulberi în suspensie,
hidrocarburi totale, condiţii meteo, şi un dispozitiv portabil ECOM A - PLUS echipat cu
senzori pentru măsurarea NOx, SO2, O2, CO.

Fig. 6.16. Amplasarea echipamentelor destinate monitorizării calităţii aerului

în Valea Jiului
6.6. Monitorizarea calităţii apelor

Determinările efectuate privind calitatea apei celor două Jiuri sunt cele care stau la
baza selectării parametrilor care vor fi monitorizaţi.
Pentru justificarea alegerii parametrilor trebuie făcute şi alte precizări în legătură cu
modul în care apele de suprafaţă din Valea Jiului (cu precădere apele Jiului de Est şi cele
ale Jiului de Vest, care reprezintă principalele cursuri de apă ce străbat zona luată în studiu)
sunt utilizate de către populaţie. Astfel pe teritoriul Văii Jiului nu putem vorbi de utilizarea
apelor Jiului în scopul alimentării cu apă potabilă a localităţilor, de utilizări în industria
alimentară care să necesite condiţii de calitate foarte stricte. De asemenea, nefiind o zonă
propice practicării agriculturii la scară mare, utilizarea apelor în scopul irigării culturilor
este aproape inexistentă (acest fapt se datorează într-o bună măsură şi regimului
precipitaţiilor din zonă), ea limitându-se la sisteme individuale (constituite din pompe de
mică capacitate) şi acestea foarte reduse ca număr.
În ceea ce priveşte folosinţele industriale, principalul agent care utilizează apele
râului Jiul de Vest este Termocentrala Paroşeni. Condiţiile de calitate impuse de procesele
tehnologice care utilizează apa sunt în special legate de duritatea apei (din acest punct de
vedere neexistând probleme) şi de turbiditatea acesteia (după închiderea Uzinei de
Preparare a Cărbunelui Lupeni aceste probleme au fost în mare măsură eliminate).
Dacă din punct de vedere al utilizării apelor nu se înregistrează probleme, din punct
de vedere ecologic situaţia se prezintă puţin diferit.

Deoarece, aşa cum a fost prezentat în capitolele anterioare, principala sursă de

poluare a apelor celor două Jiuri o constituie deversarea apelor uzate menajere provenite
din zonele neracordate la sistemul de canalizare, trebuie făcute câteva precizări legate de
influenţa acestora asupra ecosistemului. Tot aici trebuie făcută precizarea că perioada
îndelungată de timp în care industria minieră a afectat cei doi emisari (Jiul de Est şi cel de
Vest) prin deversarea apelor uzate industriale insuficient sau neepurate a provocat
dezechilibre în ecosistemul specific şi că restabilirea echilibrelor naturale necesită perioade
relativ îndelungate de timp. Deci atunci când vorbim de efectele asupra ecosistemului ale
deversării apelor uzate menajere direct în emisar, trebuie să ţinem cont că avem deja de a
face cu un ecosistem care se confruntă cu efectele remanente ale activităţilor din trecutul
apropiat al Văii Jiului. [16]
Astfel, efectele deversării apelor menajere neepurate pot fi sintetizate prin
prezentarea corelaţiilor dintre cantitatea de oxigen dizolvat, consumul chimic şi biochimic
de oxigen şi concentraţia de substanţă organică respectiv a produşilor rezultaţi din
descompunerea acestora (amoniu, nitriţi şi nitraţi).
Cantitatea de oxigen din apă este rezultatul a două fenomene: consumul de oxigen
datorat activităţii microorganismelor aerobe şi aportul de oxigen prin reaerare şi
fotosinteză. Dintre factorii care influenţează reaerarea, deficitul de oxigen are rol esenţial.
Deficitul de oxigen variază direct proporţional cu concentraţia în materie organică a
biotopului. În condiţiile creşterii accentuate a gradului de poluare a apelor naturale, ca
urmare a deversării unor ape uzate menajere, insuficient epurate, există pericolul ca
oxigenarea naturală să devină insuficientă pentru asigurarea realizării autoepurării.
De exemplu, atunci când un centru populat îşi varsă apele reziduale menajere într-
un emisar natural fără a fi supuse procesului de epurare se constată că imediat în avalul
deversării apelor reziduale se produce o scădere marcantă a oxigenului dizolvat şi
concomitent o creştere foarte mare a consumului biochimic de oxigen.
Cantitatea mare de substanţe organice prezente la locul deversării stimulează
înmulţirea bacteriilor care pentru a creşte şi a se reproduce, consumă oxigenul dizolvat în
apă. Aceasta explică scăderea oxigenului şi creşterea cerinţei biochimice de oxigen în
prima fază, pentru ca în faza a doua pe măsură ce materia organică este degradată în
aceeaşi măsură oxigenul dizolvat să crească şi CBO5 să scadă.
Datorită microorganismelor care, după 3-4 zile de curgere a apei, ating maximum
de dezvoltare, materia organică este dezagregată în NH3, NO2– şi NO3–, fapt ce permite şi
efectuarea unor corelaţii şi chiar a unor prognoze privind valorile aproximative ale
oxigenului dizolvat, ale CBO5 şi ale diverselor faze ale procesului de mineralizare (NH3,
NO2– şi NO3–).
Ţinând cont de faptul că prezenţa azotului şi fosforului în compoziţia materiilor
organice din apele reziduale stimulează creşterea şi multiplicarea algelor, acestea din urmă
vor prolifera în zonele în care s-a realizat autoepurarea, respectiv procesul de mineralizare
a apei. [32]
Prezenţa nitraţilor, a oxigenului dizolvat şi absenţa turbidităţii ca şi a nămolului de
fund constituie un ansamblu de condiţii propice dezvoltării algelor şi înfloririi apelor.
În avalul deversărilor de ape reziduale-manajere, se produc importante fluctuaţii ale
populaţiilor de organisme vegetale şi animale. Astfel ciliatele, protozoare care se hrănesc
cu bacterii se vor multiplica pe seama creşterii numărului acestora, iar rotiferele şi
crustaceele, principalele organisme consumatoare de ciliate se vor dezvolta luând în cele
din urmă locul acestora.

În zonele în care se dezvoltă rotiferele şi crustaceele se dezvoltă şi algele, ca urmare

a prezenţei nitraţiilor, a oxigenului dizolvat şi a unei ape limpezi care stimulează
fotosinteza. Succesiunea cantitativă şi calitativă a populaţiilor de organisme respectiv
evoluţia biocenozei, reprezintă un proces real şi ordonat, previzibil în linii mari. Practic
este vorba de un lanţ trofic care începe odată cu biodegradarea materiei organice. Numărul
speciilor de organisme ca şi numărul indivizilor din fiecare specie variază în raport cu
zonele de poluare şi de autoepurare a apei. Astfel, în zona de degradare şi descompunere
activă a materiei organice vor predomina viermii de nămol. În zona de recuperare vor
predomina chironomidele şi cloportele iar în zona de apă curată, unde s-au desăvârşit
procesele de mineralizare vor predomina insectele acvatice.
Ca populaţie totală de organisme, în zona de degradare şi descompunere, această
populaţie este cea mai numeroasă dar compusă din puţine specii, acestea din urmă scăzând
foarte mult şi brusc imediat în aval de punctul de deversare a apelor reziduale bogate în
substanţe organice pentru ca în zona de recuperare speciile să se diversifice apropiindu-se
de situaţia normală din zona de apă curată.
Spre deosebire de poluarea cu substanţe toxice a cursurilor de apă, care pot distruge
în totalitate organismele acvatice pe porţiuni de râu mai mult sau mai puţin mari,
organismele apărând de abia în zona de recuperare, în cazul poluării cu substanţe organice
sau cu suspensii, organismele acvatice nu dispar complet în zonele de degradare şi
descompunere activă, ci numai diminuează ca specii şi populaţie. În poluarea de natură
organică, în aceste zone scade în special numărul de specii în timp ce în poluarea de natură
anorganică, cu suspensii, scade atât numărul speciilor cât şi populaţia. [31]
Din motivele arătate mai sus, pe cursul celor două Jiuri se constată şi o populaţie
piscicolă aflată sub potenţialul natural caracteristic apelor de munte.
Deci ţinând cont de cele prezentate mai sus, parametrii de calitate ai apei care sunt
necesari a fi monitorizaţi sunt: temperatura, pH-ul, oxigenul dizolvat, amoniul (azot
amoniacal), nitriţii, consumul chimic şi biochimic de oxigen, turbiditatea, conductivitatea
electrică şi potenţialul redox.
Aceste date vor fi completate cu cele oferite de hidrologi (debitul râurilor, cotele
etc.).

Având în vedere utilizările limitate ale apelor celor două cursuri importante de apă
din Valea Jiului precum şi capacitatea ridicată de autoepurare caracteristică râurilor de
munte cu regim de curgere turbulent, nu se impune o frecvenţă de monitorizare ridicată ca
şi în cazul aerului.
Astfel pentru trei dintre punctele de monitorizare, care vor fi individualizate în
paragraful 6.6.4., frecvenţa de transmitere a datelor privind calitatea apei va fi stabilită la
un interval de 4 ore.
Pentru restul punctelor de control a calităţii apelor sunt suficiente date obţinute la
interval săptămânal. Astfel, în una din zilele săptămânii, în intervalul orar cuprins între ora
12:00 şi 15:00 (considerat ca fiind intervalul orar în care se înregistrează un maxim al
intensităţii activităţilor umane) vor fi efectuate determinări privind calitatea apelor prin
măsurători directe, realizate în teren dar şi prin determinări de laborator, efectuate pe probe
prelevate din fiecare punct de monitorizare. [17]
Pentru monitorizarea calităţii afluenţilor celor două Jiuri, râurile Băniţa, Jieţ şi Taia
vor fi efectuate determinări lunare, iar pentru pârâurile Buta, Maleia, Sălătruc, Staicului,
Aninoasa, Sohodol, Baleia, Căprişoara, Mohora, Morişoara, Valea Lupească, Valea
Secănească, Valea Ungurului, Valea Lupului, Crividia, Plesnitoarea, Tusa, Braia, Merlaşu,

Mierleasa precum şi pentru determinarea calităţii apelor din lacurile formate în fostele
cariere şi între ramurile haldelor de steril vor fi efectuate patru determinări anual (adică la
interval de trei luni). [18]
Determinarea altor parametri sau stabilirea altor puncte de monitorizare, pentru
perioade de timp bine determinate, prilejuite de deversări accidentale sau de derularea unor
proiecte care pot influenţa calitatea apelor, vor fi privite separat faţă de programul stabilit,
de monitorizare continuă a calităţii apelor. Parametrii şi durata de monitorizare în situaţiile
descrise mai sus vor fi stabilite în funcţie de fiecare caz în parte.

Deoarece există o diferenţiere în ceea ce priveşte frecvenţa de realizare a
măsurătorilor, echipamentele ce urmează a fi folosite trebuie să răspundă cerinţelor
impuse. Astfel pentru monitorizarea calităţii apelor din Valea Jiului vor fi utilizate staţii
automate (capabile să realizeze analize rapide şi să transmită datele din teren spre centrul
de coordonare al sistemului local de monitorizare a mediului în timp real), aparatură
portabilă (pentru determinările realizate în teren) şi aparatură de laborator (destinată
analizării probelor prelevate din punctele de monitorizare stabilite).
6.6.3.1. Aparatură automată destinată analizelor de calitate ale apei
A Sistemul destinat monitorizării calităţii apei WQMS (Water Quality Monitoring

System). Este un sistem destinat monitorizării automate a unui număr de până la 9
parametri de calitate ai apei. În configuraţia standard este echipat cu 4 senzori, respectiv
pentru determinarea temperaturii apei, conductivităţii, oxigenului dizolvat şi pH-ului (fig.
6.17.).
Fig. 6.17. Sistemul WQMS în configuraţia standard
Pentru a răspunde cerinţelor referitoare la parametrii necesari a fi monitorizaţi

prezentaţi anterior, în afară de cei patru senzori din configuraţia standard mai trebuie
achiziţionaţi senzori pentru determinarea turbidităţii, potenţialului redox şi amoniu.
Sistemul este operat prin intermediul unui soft bazat pe sistemul de operare
Windows ('98 şi orice versiune ulterior apărută), numit Global Logger II. Este prevăzut cu
o carcasă protectoare faţă de condiţiile meteo. Datele pot fi transmise spre o unitate
centrală prin intermediul unui modem sau stocate într-un înregistrator de date şi descărcate

ulterior. Alimentarea poate fi efectuată cu ajutorul bateriilor reîncărcabile, de la reţeaua de

electricitate prin intermediul unui transformator sau cu ajutorul unui panou solar (nu face
parte din dotările standard). Intervalul de realizare a determinărilor este programabil, în
funcţie de necesităţi (pentru cazul de faţă o determinare la fiecare 4 ore). Este capabil să
înregistreze un număr de 40879 de măsurători şi operează în intervalul de temperatură –40
- +85°C.
Caracteristici tehnice ale senzorilor de măsură utilizaţi:
Senzorul WQ101 destinat măsurării temperaturii: interval de măsură -50°C - +50°C,
precizie ±0,1°C, presiunea maximă 40 PSI, tensiunea de lucru 10-36 V, timp de încălzire
minim 5 secunde, temperatura de funcţionare -50° - +100°C, dimensiuni 11,43 cm lungime
şi 1,9 cm diametru.
Senzorul WQ201 destinat determinării pH-ului: interval de măsură 0 – 14 unităţi pH,
precizia 2%, presiunea maximă 40 PSI, tensiunea de lucru 10-30 V, timp de încălzire
minim 3 secunde, temperatura de lucru -5°C - +55°C, dimensiuni 25,4 cm lungime şi 3,175
cm diametru.
Senzorul WQ301 destinat determinării conductivităţii: interval de măsură 0 – 5000, 0 –
10000, 0 - 20000 μS/cm, precizia 1%, presiunea maximă 40 PSI, tensiunea de lucru 12
(±5%) V, timp de încălzire minim 3 secunde, temperatura de lucru -40°C - +55°C,
dimensiuni 30,48 cm lungime şi 2,54 cm diametru, compensare temperatură 2%/°C,
electrodul este fabricat din 316 Stainless Steel (oţel inoxidabil 316).
Senzorul WQ401 destinat determinării oxigenului dizolvat: interval de măsură 0 – 100%
din cantitatea la saturaţie, precizia ±0,5%, presiunea maximă 40 PSI, tensiunea de lucru
10-36 V, timp de încălzire minim 10 secunde, temperatura de lucru -40°C - +55°C,
dimensiuni 27,94 cm lungime şi 3,175 cm diametru, membrană tip 0,001 FEP teflon
(standard), eroare totală 2% din valoarea finală.
Senzorul WQ600 destinat determinării potenţialului redox: interval de măsură -500 – +500
mV, precizia 2%, presiunea maximă 40 PSI, tensiunea de lucru 10-36 V, timp de încălzire
minim 3 secunde, temperatura de lucru -40°C - +55°C, dimensiuni 26,67 cm lungime şi
2,54 cm diametru.
Senzorul WQ710 destinat determinării turbidităţii: interval de măsură 0 – 50 sau 0 – 1000
NTU (nephelometric turbidity units), precizia 5%, presiunea maximă 30 PSI, tensiunea de
lucru 10-36 V, timp de încălzire minim 10 secunde, temperatura de lucru -40°C - +50°C,
dimensiuni 22,86 cm lungime şi 3,81 cm diametru.
Senzorul WQ820 destinat determinării concentraţiei de amoniu: interval de măsură 0 – 30
mg/dm3, precizia 0,5%, presiunea maximă 40 PSI, tensiunea de lucru 10-30 V, timp de
încălzire minim 5 secunde, temperatura de lucru -40°C - +60°C, dimensiuni 25,80 cm
lungime şi 2,41 cm diametru. [45]
6.6.3.2. Aparatură portabilă destinată efectuării determinărilor în teren
Aparatele portabile prezentate în cele ce urmează se află în dotarea laboratorului de

mediu din cadrul Universităţii din Petroşani.
A pH metru/detector de ioni model 340i (portabil)
Produs de firma WTW (Wissenschaftlich – Technische Werkstätten GmbH)

- măsurarea pH-ului se face cu trei zecimale şi cu o precizie de: ≤ 0,005 pH ± 1digit;

- precizia măsurării potenţialului redox depinde de scala de măsurare utilizată: ≤ 0,3 mV (-

999,9…+999,9 mV) respectiv ≤1 mV (-1999…+1999 mV);
- precizia de măsurare a temperaturii: ≤0,1 K ± 1 digit;
Alimentarea aparatului poate fi făcută cu baterii (4x1,5 V, tip AA)sau de la reţea,
prin intermediul unui adaptor care alimentează aparatul cu joasă tensiune (9 V DC).
Date tehnice: lungime 172 mm; lăţime 80 mm; înălţime 37 mm; masa aproximativ
0,3 kg; protecţia structurii mecanice tip IP 66; protecţia părţilor electrice clasa III, certificat
testare cETLus, CE; temperatura de depozitare –25 - +65 °C; temperatura la care poate
opera –10 - +55°C, clasa climatică 2; intervale de măsurare pentru pH –2,000…+19,999
(rezoluţia 0,001) sau –2,00…+19,99 (rezoluţia 0,01); potenţial redox (mV) –
999,9…+999,9 (rezoluţia 0,1) sau –1999…+1999 (rezoluţia 1);
temperatura (°C) -5,0…+105,0 (rezoluţia 0,1+); intervale de
măsură a concentraţiei diferiţilor ioni 0,000 – 9,999 mg/l
(rezoluţia 0,001 mg/l); 0,00 – 99,9 mg/l (rezoluţia 0,01 mg/l);
0,0 – 999,9 mg/l (rezoluţia 0,1 mg/l); 0 – 1999 mg/l (rezoluţia 1
mg/l).
Calibrarea aparatului pentru măsurarea pH-ului se face
automat, putând fi calibrare într-un singur punct sau în două
puncte.
Calibrarea aparatului pentru măsurarea concentraţiei
diferiţilor ioni se face cu soluţii standard, utilizând 2 sau 3 astfel
de soluţii în funcţie de tipul calibrării ales, în 2 sau 3 puncte (fig.
6.18.). [53]
Fig. 6.18. pH metru/detector
de ioni model 340i
În funcţie de necesităţi aparatul poate funcţiona ca detector de ioni, în acest sens

fiind necesară achiziţionarea unui electrod capabil să determine concentraţia de amoniu.
B Aparate portabile destinate determinării pH-ului, potenţialului redox,

conductivităţii electrice şi oxigenului dizolvat (modele HI 9023, HI 9033 şi HI 9142) (fig.
6.19.)
pH metrul model HI 9023

Este un aparat produs de firma Hanna Instruments destinat efectuării determinărilor
în teren ale următorilor parametri: pH, potenţial redox şi temperatură.
Caracteristici tehnice: intervale de măsură 0,00 – 14,00 pentru pH, 0 – 399,9 şi 400
– 1999 mV pentru potenţialul redox şi 0,0 – 100,0 °C pentru temperatură, rezoluţia o,01
pentru pH, 0,01 respectiv 1 mV pentru potenţialul redox şi 0,1 °C pentru temperatură,
precizia măsurătorilor ±0.01 pH, ±0.2 mV; ±1 mV şi ±0.4°C, calibrarea pentru pH se face
automat cu ajutorul a 5 valori memorate (pH 4,01; 6,86; 7,01; 9,18; 10,01), compensarea
valorii măsurate funcţie de temperatură se face în mod automat sau manual între -5 şi
105°C, tipul de baterii utilizate 4 x 1,5V AA / aproximativ 500 ore funcţionare continuă,
temperatura de operare 0 - 50°C, umiditatea relativă maximă 100%, dimensiuni 196 x 80 x
60 mm, greutate 500 g.

Fig. 6.19. Aparatură portabilă pentru determinarea pH-ului, potenţialului redox,

temperaturii, conductivităţii şi oxigenului dizolvat
Conductivimetrul model HI 9033

în teren ale conductivităţii electrice a apei (sau TDS, adică săruri totale dizolvate).
Caracteristici tehnice: intervale de măsură 0,0 – 199,9 µS/cm, 0 - 1999 µS/cm, 0,00
– 19,99 mS/cm, 0,0 – 199,9 mS/cm, rezoluţia 0,1 µS/cm, 1 µS/cm, 0,01 mS/cm, 0,1
mS/cm, precizia măsurătorilor ±1% din valoarea finală, calibrarea se face manual într-un
punct, corecţia de temperatură automată între 0 şi 50°C, tipul de baterii utilizate 1 x
9V/aproximativ 100 ore funcţionare continuă, temperatura de operare 0 - 50°C, umiditatea
relativă maximă 100%, dimensiuni 196 x 80 x 60 mm, greutate 425 g.
Aparatul pentru determinarea conţinutului de oxigen dizolvat model HI 9142

în teren ale conţinutului de oxigen dizolvat în probele de apă.
Caracteristici tehnice: interval de măsură 0,0 – 19,9 mg/dm3, rezoluţia 0,1 mg/dm3,
precizia ±1,5 din valoarea finală, calibrarea automată sau manuală în 1 sau 2 puncte,
corecţia de temperatură automată între 0 şi 30°C, tipul de baterii utilizate 4 x 1,5V AA /
aproximativ 500 ore funcţionare continuă, temperatura de operare 0 - 50°C, umiditatea
relativă maximă 100%, dimensiuni 196 x 80 x 60 mm, greutate 500 g. [46]
6.6.3.3. Aparatură de laborator
Pentru determinarea parametrilor de calitate ai apelor, care presupun efectuarea

unor analize ce nu pot fi efectuate cu ajutorul aparaturii portabile, cum ar fi consumul
chimic şi biochimic de oxigen, turbiditatea sau determinarea concentraţiei unor ioni (în
special în cazul apariţiei unor episoade de poluare accidentală), se vor utiliza metode
chimice şi fizice de analiză.
Prima etapă o constituie prelevarea probelor din punctele de control stabilite, ţinând
cont de metodologiile şi prescripţiile existente, astfel încât să nu se producă contaminări
ale respectivelor probe. Aceleaşi reguli de prevenire a contaminării sau deteriorării
probelor se au în vedere şi pe perioada de transport a acestora spre laboratorul de analize.
Probele aduse la laborator vor fi supuse analizelor prevăzute în programul de monitorizare
sau în situaţii speciale analizelor specifice fiecărui caz în parte.

În acest scop aparatura va fi constituită dintr-un turbidimetru şi din echipamentele

şi substanţele specifice laboratoarelor de chimie, necesare efectuării analizelor chimice de
laborator
Pentru analize de înaltă precizie şi pentru care este nevoie de rezultate cât mai rapid
obţinute va fi folosit Cromatograful HPLC (fig. 6.20.), aflat de asemenea în dotarea
Universităţii din Petroşani.
Este un cromatograf în fază lichidă de

înaltă performanţă destinat analizelor chimice în
fază lichidă. Sensibilitatea acestui cromatograf
este de 1:1000000 şi depinde de calitatea
detectorului. Cromatograful este dotat cu un
spectrofotometru UV-VIS (detectorul). Cu acest
aparat se determină conţinutul de metale grele,
lantanide, pesticide şi compuşi organocloruraţi
din probe de apă, aer şi sol. [18]
Fig. 6.20. Cromatograful HPLC

Scopul principal urmărit de sistemul local de monitorizare al calităţii apelor din
Valea Jiului este acela de determinare a influenţei pe care activităţile desfăşurate în zonă o
au asupra calităţii acestora. Fiindcă principalele cursuri de apă sunt reprezentate de cele
două Jiuri, este de la sine înţeles că atenţia se va îndrepta spre monitorizarea acestora
(fig.6.21.). [17]
Pentru determinarea calităţii acestora vor fi utilizate trei staţii automate de
monitorizare de tip WQMS, în configuraţia descrisă anterior. Acestea vor fi amplasate
după cum urmează:
1 sistem WQMS pe cursul Jiului de Vest, în zona Câmpu lui Neag, adică în amonte
de zona urbană.
1 sistem WQMS pe cursul Jiului de Est, la ieşirea din zona Lonea.
Aceste două staţii automate vor furniza informaţiile cele mai apropiate de condiţiile
naturale despre calitatea apei.
Un al treilea sistem WQMS va fi amplasat le 200 aval de punctul de confluenţă a
celor două Jiuri, acesta fiind în măsură să ne ofere informaţii despre calitatea apelor râului
Jiu la ieşirea acestuia din zona Văii Jiului.
Pentru celelalte puncte de monitorizare (săptămânală) situate pe cursurile celor
două râuri (Jiul de Vest şi de Est), vor fi folosite aparatele portabile şi vor fi prelevate
probe pentru analize efectuate în laborator. Aceeaşi metodologie va fi aplicată şi pentru
punctele de monitorizare cu frecvenţa de efectuare a măsurătorilor stabilită la o lună
respectiv o dată la trei luni.
Aceste puncte vor fi situate la graniţa dintre localităţile componente ale Văii Jiului
şi vor urmări determinarea influenţei pe care o are fiecare localitate în parte asupra calităţii
apei.
Punctele de probare a apelor râurilor Taia, Băniţa şi Jieţ vor fi stabilite la 200 m în
amonte de punctul de confluenţă cu râul Jiul de Est.
Pentru pârâurile de pe cuprinsul zonei luate în studiu, punctele de prelevare vor fi
stabilite la 100 m în amonte de confluenţă. În cazul acestora trebuie făcută precizarea că în
unele perioade ale anului caracterizate prin lipsă prelungită de precipitaţii, poate fi
imposibilă probarea calităţii acestora (unele pâraie pot seca temporar).

Pentru lacurile prezente în zonă, numărul de probe necesar a fi prelevate din fiecare
va fi stabilit în funcţie de dimensiunile acestora. [17]
Fig. 6.21. Amplasarea echipamentelor şi punctelor destinate monitorizării calităţii apelor

în Valea Jiului
6.7. Monitorizarea calităţii solului

Cu toate că Valea Jiului nu este o regiune agricolă şi prin urmare condiţiile de
calitate a solului nu trebuie să se ridice la standarde înalte, totuşi numeroasele gospodării
individuale aflate la marginea regiunii urbane, îşi asigură o parte din necesarul de hrană din
culturile proprii, de mici dimensiuni, ceea ce presupune un control periodic asupra calităţii
solului în regiune.
De asemenea, controlul calităţii solului în regiunile urbane poate să ofere informaţii
privind nivelul de poluare, prin faptul că o serie de poluanţi, iniţial ai aerului, ajung pe sol
şi în compoziţia acestuia prin intermediul precipitaţiilor.
Un alt motiv care subliniază necesitatea monitorizării solului este dat de faptul că
Valea Jiului există numeroase depozite de steril care au în compoziţie adesea metale grele
şi aşa cum poluanţii atmosferici ajung în sol prin intermediul precipitaţiilor la fel şi
elementele din compoziţia haldelor de steril pot, prin spălarea acestora, să ajungă în solul
din imediata vecinătate a haldelor. [16]
Trebuie menţionate, de asemenea, şi depozitele necontrolate de deşeuri. Produsele
de descompunere a deşeurilor împreună cu apele din precipitaţii se infiltrează în sol,
conducând la contaminarea acestuia pentru perioade lungi de timp.

Aşadar, există suficiente motive pentru realizarea unui sistem local destinat
monitorizării calităţii solului în Valea Jiului.
La cele de mai sus trebuie adăugată necesitatea de monitorizare, chiar dacă aceasta
nu se referă direct la calitate, a suprafeţelor de teren ocupate de haldele de steril precum şi
a suprafeţelor afectate de fenomene geominiere negative ca de exemplu alunecări de teren,
subsidenţă şi rupturi ale terenului. Această monitorizare are ca scop cuantificarea
terenurilor scoase din circuitul economic de activităţile miniere şi se realizează prin lucrări
specifice care cuprind stabilirea unor aliniamente, măsurători topografice, întocmirea
planurilor de situaţie sau prin metode moderne cum ar fi fotogrammetria şi imaginile
satelitare.
Parametri de calitate ai solului, care vor fi monitorizaţi se referă atât la cei care
caracterizează solul din punct de vedere pedologic (pH, săruri, umiditate, temperatură etc),
dar şi la compoziţia chimică şi minerală a acestuia.
Echipamentele utilizate în prezent pentru efectuarea analizelor de sol permit
identificarea oricărui element prezent în sol şi din acest punct de vedere nu este necesară o
individualizare a acestora. Probele de sol vor fi supuse analizelor care vor prezenta
concentraţia fiecărui element în sol iar ulterior aceste concentraţii vor fi comparate cu cele
maxime admise în funcţie de folosinţele terenului respectiv de unde au fost prelevate
probele. Exemple de astfel de analize complete privind compoziţia solului sunt prezentate
în tabelele 4.17. şi 4.18.

Dintre toţi parametrii de calitate ai mediului, solul este cel pentru care frecvenţa de
realizare a măsurătorilor este cea mai scăzută. Acest fapt se datorează ritmului relativ lent
în care pot apărea schimbări semnificative privind compoziţia chimică a acestuia. Cu
excepţia episoadelor de poluare accidentală (deversarea substanţelor toxice, administrarea
îngrăşămintelor agricole în exces etc) pătrunderea în acesta a substanţelor considerate a fi
poluanţi pentru sol în acesta direct din atmosferă sau prin intermediul apelor din
precipitaţii, în cantităţi suficiente încât să putem vorbi de poluare, presupune perioade
lungi de timp, şi o intensitate relativ constantă a activităţilor răspunzătoare de această
poluare.
Luând în considerare şi analizele efectuate pe probe de sol, prezentate în cadrul
capitolului 4, care nu indică concentraţii peste limitele admise ale poluanţilor în sol,
frecvenţa de monitorizare care să asigure date suficiente asupra calităţii solului este de
două determinări pe an.

În ceea ce priveşte echipamentele care pot fi utilizate pentru monitorizarea calităţii
solului, acestea pot fi şi ele împărţite în echipamente portabile şi echipamente de laborator.
6.7.3.1. Echipamentele portabile

Pot fi utilizate în acest scop, în principiu aparatele prezentate în capitolul anterior,
adică pH metrul şi conductivimetrul produse de firma Hanna ( modelele HI 9023, HI 9033)
respectiv pH metru/detector de ioni produs de firma WTW (Wissenschaftlich – Technische
Werkstätten GmbH, model 340i), cu menţiunea că pentru realizare analizelor de sol este
necesară aducerea acestora în soluţie. Cu ajutorul pH metrului detector de ioni pot fi
determinate în teren şi concentraţiile de Cu2+ şi Pb2+ (fig. 6.22.), pentru care există în
prezent electrozi (în dotarea Universităţii din Petroşani) ala căror caracteristici sunt
prezentate mai jos: [16]

Fig. 6.22. Electrodul pentru măsurarea concentraţiei de Pb2+, tip Pb 800 şi electrodul pentru
măsurarea concentraţiei de Cu2+, tip Cu 800
Electrodul pentru măsurarea concentraţiei de Pb2+, tip Pb 800

Interval de măsură: 0,2 – 20000 mg/l Pb2+ (10-6 – 10-1 mol/l Pb2+);
reproductibilitate: ±4%; interval pH la care poate opera: 4 – 7 unit. pH; interval de
temperatură la care poate opera: 0 - 80°C/până la 100°C pentru scurt timp; rezistenţa
membranei: <1MΩ; lungimea electrodului: 153 mm (33 mm capul de conectare);
diametrul: sonda 12 mm, capul de conectare 16 mm; lungimea cablului: 1 m; mufa de
conectare: tip DIN sau BNC.
Electrodul pentru măsurarea concentraţiei de Cu2+, tip Cu 800

Interval de măsură: 6 x 10-4 - 6350 mg/l Cu2+ (10-8 – 10-1 mol/l Cu2+);
reproductibilitate: ±4%; interval pH la care poate opera: 2 – 6 unit. pH; interval de
temperatură la care poate opera: 0 - 80°C/până la 100°C pentru scurt timp; rezistenţa
membranei: <1MΩ; lungimea electrodului: 153 mm (33 mm capul de conectare);
diametrul: sonda 12 mm, capul de conectare 16 mm; lungimea cablului: 1 m; mufa de
conectare: tip DIN sau BNC. [53]
6.7.3.2. Aparatura de laborator
Pentru analizele complete de laborator a probelor de sol

poate fi utilizat Cromatograful HPLC, prezentat anterior. Deşi
este un aparat capabil să facă determinări rapide şi de înaltă
precizie, el prezintă marele dezavantaj că probele de sol trebuie
aduse în soluţie pentru a putea fi analizate.
În aceste condiţii mult mai util pentru efectuarea acestor
analize este Spectrometrul S4 Pioneer (fig. 6.23.) care este un
aparat special construit pentru analizarea probelor solide (şi
care a fost utilizat pentru determinările prezentate în capitolul
4). Acest aparat se află în dotarea C.N.H. Petroşani, iar pentru
utilizarea lui în activitatea de monitorizare a solului şi implicit
în sistemul local de monitorizare a calităţii solului este nevoie
de un acord de colaborare cu instituţia anterior amintită.
Fig. 6.23. Spectrometrul
S4 Pioneer
Acest aparat funcţionează pe principiul (WDXRF - wavelength dispersive X-ray

fluorescence spectrometer) măsurării lungimii de undă dispersate de probă prin

fluorescenţă în urma iradierii cu raze X. Este un aparat de ultimă generaţie de înaltă

performanţă şi precizie.

În cazul solului nu putem vorbi de stabilirea unor puncte de amplasare a unor
echipamente fixe sau a unor secţiuni de control ci putem vorbi de anumite suprafeţe de
teren care urmează a fi monitorizate. În funcţie de mărimea acestor terenuri, în
conformitate cu metodologia impusă de legislaţia în vigoare, sunt stabilite numărul exact
de puncte din care se vor preleva probe. După prelevarea lor acestea sunt supuse unor
operaţiuni specifice care cuprind omogenizarea probelor, reducerea acestora prin sfertuiri
succesive, astfel încât proba rămasă şi care va fi transportată la laborator pentru analize să
aibă dimensiuni acceptabile, dar în acelaşi timp să îşi păstreze reprezentativitatea. [16]
Deoarece precizam că solul poate oferi o imagine şi asupra poluării aerului,
corelarea unor analize ale solului cu cele ale calităţii aerului pot conduce la elaborarea unor
modele predictive, în ceea ce priveşte evoluţia calităţii acestuia în viitor. Aceste corelaţii
pot fi efectuate cel mai bine în mediul urban, şi din acest motiv este necesară monitorizarea
calităţii solului în oraşele din Valea Jiului.
Aşadar, primele zone identificate ca fiind reprezentative pentru monitorizarea
solului sunt parcurile, zonele destinate recreeri din interiorul oraşelor.
De asemenea, este necesară supravegherea calităţii solului în vecinătatea haldelor
de steril şi a depozitelor de deşeuri menajere. În ceea ce priveşte ultima categorie cu
precădere depozitul de la Petrila, care este prevăzut să preia toate deşeurile menajere din
Valea Jiului pentru o perioadă cuprinsă între 20 şi 30 de ani.
Fig. 6.24. Zonele de prelevare a probelor de sol în vederea monitorizării calităţii acestuia
Deci celelalte suprafeţe de teren monitorizate vor fi cele din zona de influenţă a
haldelor şi depozitelor de deşeuri (fig 6.24.).

În cazul poluărilor accidentale, suprafeţele de teren ce vor fi monitorizate (în afara

programului de monitorizare continuă) vor fi stabilite pentru fiecare caz în parte.
6.8. Monitorizarea stării de sănătate a populaţiei
Monitorizarea sănătăţii populaţiei dintr-o anumită zonă (Valea Jiului în cazul de

faţă) este o necesitate care rezidă din multiplele influenţe pe care poluanţii sau mai bine
spus calitatea mediului le au asupra sănătăţii oamenilor. Apariţia unor boli sau agravarea
altora poate fi pusă în strânsă legătură cu prezenţa anumitor poluanţi în aerul, apa sau chiar
solul care constituie factorii de mediu caracteristici zonei în care trăim, şi de aceea
monitorizarea stării de sănătate a populaţiei a devenit un important indicator al calităţii
acestuia.
Spre deosebire de monitorizarea parametrilor de calitate caracteristici factorilor de
mediu, monitorizarea stării de sănătate a populaţiei nu presupune identificarea anumitor
parametri, alegerea unor echipamente şi identificarea unor puncte de amplasare a acestora.
Numitorul comun în elaborarea unui astfel de subsistem destinat monitorizării stării
de sănătate a populaţiei cu cele descrise în capitolele anterioare îl constituie stabilirea unei
frecvenţe de „efectuare a măsurătorilor”. [16]
Până în prezent starea de sănătate a populaţiei rezidente într-o anumită localitate a
fost apreciată pe baza datelor obţinute din diverse surse: spitale, medici de familie, unităţi
medicale ce deservesc anumite instituţii. Deşi datele astfel obţinute sunt într-o oarecare
măsură reprezentative, trebuie făcute anumite observaţii, şi anume:
- deseori sunt prezentate date referitoare, spre exemplu, la numărul de persoane
aflate în evidenţe ca suferind de o anumită boală fără însă a fi dat şi numele persoanelor
respective. În condiţiile în care datele sunt colectate din mai multe surse există riscul ca o
persoană să fie raportată ca suferind de o anumită boală din mai multe surse şi deci să
avem un număr mai mare de persoane cărora le atribuim o anumită boală decât numărul
real al acestora.
- la polul opus celor prezentate, şi mult mai probabilă, este situaţia în care un număr
relativ mare de persoane suferă de anumite boli, dar ele nu figurează în evidenţe. Această
situaţie fiind una cât se poate de reală şi se datorează în principal faptului că în România şi
implicit în Valea Jiului oamenii nu sunt obişnuiţi să meargă la controale periodice.
În sprijinul celor afirmate anterior vin rezultatele campaniei naţionale, iniţiată în
2007, de analizare a stării de sănătate a populaţiei din România, când nu de puţine ori
oamenii au aflat că suferă de anumite afecţiuni pentru prima dată.
Având în vedere cele expuse mai sus singura modalitate eficientă de monitorizare a
stării de sănătate a populaţiei din Valea Jiului este reprezentată de datele oferite de astfel
de campanii.
Iniţiativele legislative din domeniul controlului sănătăţii publice vin în sprijinul
realizării unui subsistem eficient de monitorizare a sănătăţii. Astfel impunerea pe cale
legală a obligativităţii efectuării unor examene medicale periodice şi cu regularitate este în
măsură să ofere datele necesare sistemului de monitorizare al mediului.
Deci subsistemul local de monitorizare a stării de sănătate a populaţiei presupune în
primul rând organizarea unei strategii de control a acesteia care să presupună continuitate
şi periodicitate. Realizarea unor campanii similare celei în desfăşurare la un interval de
minim 4 ani este în măsură să furnizeze date relevante cu privire la sănătatea locuitorilor
Văii Jiului. [16]

6.9. Monitorizarea peisajului
Dacă peisajul urban al Văii Jiului nu a suferit modificări esenţiale (construcţii de

mare amploare etc) ci doar cosmetizări ale clădirilor şi construcţiilor existente, peisajul
care caracterizează împrejurimile oraşelor este în continuă modificare şi transformare.
Putem vorbi astfel de activităţi, care conduc la degradarea acestuia, dar şi de
activităţi şi procese care refac zonele degradate în trecut.
Din prima categorie fac parte activităţile miniere, cele de exploatare a masei
lemnoase şi depozitarea deşeurilor. Astfel, continuarea activităţii miniere presupune şi
ocuparea unor noi suprafeţe de teren şi extinderea suprafeţelor ocupate în prezent de către
haldele de steril, care în mod evident au efecte negative asupra peisajului.
Exploatarea masei lemnoase este, de asemenea, în măsură să degradeze peisajul.
Chiar dacă zonele exploatate sunt reîmpădurite prin lucrări silvice de recultivare biologică,
pentru perioade relativ îndelungate de timp, percepţia asupra peisajului în aceste zone are
de suferit.
În ceea ce priveşte depozitele de deşeuri menajere, indiferent unde ar fi amplasate
(chiar şi între ramurile haldelor de steril minier ca şi în cazul depozitului de la Petrila)
efectul acestora asupra peisajului va fi unul puternic negativ, practic imposibil să nu fie
perceput.
Restrângerea activităţilor miniere, lucrările de reabilitare ecologică a haldelor de
steril, lucrările de reîmpădurire precum şi apariţia în peisaj a lacurilor formate între haldele
de steril se constituie ca factori de ameliorare ai calităţii peisajului. În mod evident
reintegrarea haldelor de steril şi revegetarea versanţilor acolo unde au existat exploatări
forestiere sunt acţiuni pozitive din punct de vedere peisagistic.
Aşadar, organizarea subsistemului de monitorizare a peisajului presupune
identificarea zonelor descrise anterior şi stabilirea unei frecvenţe de realizare a
„măsurătorilor”, neputând fi vorba de identificarea unor parametri de calitate ai peisajului
ci doar de percepţia fiecăruia asupra modului de evoluţie, în bine sau în rău al acesteia.
Monitorizarea peisajului se face cu ajutorul fotografiilor şi presupune stabilirea
precisă a unor amplasamente, a unor direcţii şi sensuri în care sunt făcute aceste fotografii
în cazul celor terestre şi a unor coordonate şi altitudini în cazul celor satelitare sau aeriene.
Pentru realizarea monitorizării peisajului este necesară achiziţionarea unui aparat
foto digital ale cărui performanţe minime să fie: rezoluţie 10 Mp, zoom optic 12X, card de
memorie 2 GB. Fotografiile satelitare pot fi obţinute prin intermediul Internetului,
contracost.
Punctele de monitorizare vor fi amplasate în zonele exploatărilor forestiere (Valea
Jieţului, Taiei, Câmpu lui Neag etc.), în vecinătatea depozitelor de deşeuri şi a haldelor de
steril active precum şi cele intrate în conservare şi reintegrare în peisaj, fie prin lucrări
specifice de recultivare fie în mod natural. [16]
6.10. Monitorizarea florei şi faunei
Monitorizarea florei şi faunei sunt activităţi care se desfăşoară şi în prezent, fiind în

responsabilitatea Ocoalelor Silvice, şi care presupun măsurători dendrologice şi
dendrometrice specifice în cazul vegetaţiei şi estimări ale efectivelor de vânat din
categoriile de interes respectiv ale populaţiilor piscicole în cazul faunei.
Existenţa acestui subsistem, integrarea lui în sistemul local de monitorizare a
mediului presupune preluarea datelor existente şi includerea lor în cadrul bazei de date ce
cuprinde informaţiile despre mediu în Valea Jiului.

6.11. Monitorizarea zgomotelor
Chiar dacă nivelul zgomotelor în general nu depăşeşte limitele admise, prezenţa lui
continuă în mediul urban este în măsură să conducă la apariţia stresului sau la agravarea
tulburărilor de natură nervoasă.
Pentru a avea o imagine asupra nivelului de zgomot sunt necesare măsurători în
perioada cuprinsă între orele 12 şi 15 ale unei zile, când se înregistrează un maxim de
intensitate al activităţilor generatoare de zgomote (trafic auto, lucrări în construcţii, trafic
pietonal etc.).
O problemă importantă este utilizarea aparaturii corespunzătoare. Pentru aprecierea
zgomotului sunt utilizate decibelmetre, adică măsurăm o valoare în decibeli a zgomotului,
iar acesta reprezintă nivelul de presiune acustică. Dar pentru că urechea umană este un
înregistrator neliniar, în sensul că o aceeaşi intensitate sonoră pentru sunete cu frecvenţe
diferite este percepută de ureche cu intensităţi diferite, au fost construite curbe de egal
nivel de tărie sonoră, tărie sonoră care se măsoară în foni. De precizat că urechea umană
suportă până la 80 de foni timp de 7-8 ore.
Un alt mod de determinare a zgomotului este prin intermediul tăriei sonore
măsurată în soni.
Între tăria sonoră şi nivelul de tărie acustică există o relaţie de transformare,
utilizată la compunerea efectului mai multor surse de zgomot (spre exemplu două surse cu
nivelele de tărie acustică de 90 respectiv 70 foni vor fi resimţite de urechea umană ca o
sursă cu nivelul de tărie acustică de aproximativ 93 foni). [16]
Ţinând cont de cele de mai sus pentru monitorizarea zgomotului trebuie
achiziţionat decibelmetru, iar valorile măsurate trebuie apoi prelucrate pentru a fi
exprimate în foni.
Punctele de monitorizare a zgomotelor vor fi reprezentate de cele mai intens
circulate porţiuni din interiorul localităţilor, respectiv ele vor coincide cu punctele de
amplasare a staţiilor fixe de monitorizare a calităţii aerului: la intersecţia arterei principale
care traversează oraşul Petrila cu drumul de acces spre Exploatarea Minieră Petrila, în
vecinătatea Casei de Cultură a Studenţilor din Petroşani, pe teritoriul oraşului Aninoasa în
apropierea Primăriei, pe teritoriul municipiului Vulcan la intersecţia Bulevardului Mihai
Viteazul cu drumul de acces spre Exploatarea de Preparare a Cărbunelui Coroeşti (în
vecinătatea noului sediu al Primăriei), pe teritoriul municipiului Lupeni în zona fostei
fabrici de fibre sintetice Vâscoza, pe teritoriul oraşului Uricani la staţia capăt de linie a
mijloacelor de transport în comun (maxi-taxi).
Considerând că situaţia privind sursele de zgomot este relativ constantă, vor fi
efectuate măsurătorile o dată pe lună, în acest scop propun utilizarea:
Sonometrul digital de precizie CEM DT-815 (fig.6.25.)
Sonometrul digital DT-815 este un sonometru uşor de utilozat, performant şi fiabil

special proiectat pentru determinări rapide şi comode de zgomot. Este dotat cu o memorie
ce poate stoca până la 50 de înregistrări.
Caracteristici:
- domeniu de măsurare: 30-130 dB la frecvenţe între 31,5 Hz şi 8 kHz;
- acurateţe ±1,4 dB;
- domenii de măsură zgomot: mic 30-80 dB, mediu 50-100 dB, mare 80-130 dB,
Auto 30-130 dB;
- microfon elecret condensator de ½ inch;
- ponderare de frecvenţă tip A/C comutabil;

- ponderare de frecvenţă tip FAST (125 ms)/SLOW (1s);

- afişaj cu patru digit, rezoluţie 0,1 dB;
- rata de afişare 0,5 s;
- memorare dată/timp;
- funcţie de alarmă OVER la >130 dB şi Under la <30 dB;
- funcţie max/min/hold;
- autonomie baterie (9V) 30 ore (indicator baterie
consumată);
- deconectare automată;
- dimensiuni 210x55x32 mm;
- temperatură de lucru 0 – 40 ºC, depozitare –10 – 60 ºC;
- umiditate de lucru 10 – 90 % (UR), depozitare 10 – 75 %
(UR);
- certificare CE – IEC61672-1 Clasa 2. [51]
Fig. 6.25. Sonometru digital

de precizie CEM DT-815
Calibrator 0554-0452 (fig. 6.26.)
Se poate utiliza pentru sonometre de ½ şi 1 inch. Nivel

de presiune sonoră comutabilă 94 dB (A) şi 104 dB (A), 1000
Hz, factor de distorsionări <3 %, precizie ±0,5 dB conform
Clasei 2 de precizie IEC 60942, baterie de 9 V. [51]
Atât sonometrul cât şi calibratorul se află în dotarea

Universităţii din Petroşani.
Fig. 6.26. Calibrator

0554-0452
6.12. Monitorizarea mediului în staţiunile montane Straja şi Parâng
În ceea ce priveşte staţiunile montane Straja şi Parâng, regimul special de

monitorizare al factorilor de mediu rezidă din caracterul sezonier al activităţilor ce se
desfăşoară. Principala activitate fiind turismul de iarnă este de la sine înţeles că
monitorizarea factorilor de mediu trebuie realizată cu precădere în această perioadă.
Trebuie menţionat faptul că încălzirea şi apa caldă menajeră sunt asigurate de
centrale termice ce funcţionează pe baza arderii combustibililor solizi sau cu ajutorul
sobelor. Un alt aspect important de menţionat este acela al lipsei unui sistem de colectare a
apelor reziduale menajere şi dirijare a acestora spre staţia de epurare ce deserveşte Valea
Jiului (Dănuţoni) motiv pentru care cea mai mare parte din aceste ape ajung în emisari
naturali (pârâurile din zonă).
În ceea ce priveşte calitatea aerului trebuie făcută şi o precizare care ţine de regimul
climatic. Astfel ambele zone turistice se situează deasupra cotei la care se stabileşte de
obicei gradientul termic invers (inversiunile de temperatură), responsabil de reţinerea
poluanţilor atmosferici la sol în regiunea urbană a Văii Jiului. Faptul că cele două staţiuni
se situează deasupra acestei limite, dar ţinând cont şi că intensitatea vântului este mai mare

la aceste altitudini înseamnă că în general este asigurată o bună dispersie a poluanţilor

atmosferici.
Deşi din acest punct de vedere nu este nevoie de o monitorizare continuă a acestor
regiuni, statutul de staţiuni turistice implică printre altele şi asigurarea potenţialilor turişti
şi investitori condiţii corespunzătoare ale calităţii aerului. Din acest motiv în cele două
staţiuni va fi necesară amplasarea unor dispozitive Airpointer. Acestea vor fi amplasate la
staţiile de sosire ale celor două telescaune ce deservesc staţiunile, cu precizarea că ele vor
fi utilizate doar de la începutul lunii noiembrie şi până la sfârşitul lunii martie (5 luni pe
an).
În ceea ce priveşte monitorizarea pârâurilor ce pot avea de suferit din cauza
deversării apelor reziduale menajere acestea sunt cuprinse în programul destinat
monitorizării apelor de suprafaţă prezentat în paragraful 6.6.
Cu toate că există şi turism în perioada de vară, acesta este limitat iar în această
perioadă mai importante din punct de vedere al posibilităţii producerii unui impact negativ
asupra mediului sunt activităţile legate de construcţia cabanelor de vacanţă, a facilităţilor
de cazare precum şi lucrări destinate amenajării pârtiilor de schi, sanie şi a dotărilor
adiacente (teleschi, telescaun etc.).
Deoarece în viitorul apropiat se preconizează a fi demarate o serie de lucrări în
vederea modernizării staţiunilor turistice, în continuare este prezentată o metodă relativ
simplă de stabilire a factorilor de mediu necesar a fi monitorizaţi pe parcursul realizării şi
funcţionării acestor noi obiective. Această metodologie poate fi aplicată şi în alte cazuri,
atunci când anumite proiecte sunt susceptibile a avea un impact semnificativ asupra
mediului, pentru perioade determinate de timp.
Prima fază a metodologiei o constituie analiza proiectului în scopul realizării unui
sistem de monitorizare a proiectului antropic pentru care se intenţioneaza realizarea
evaluării impactului asupra mediului înconjurător.
Fiecare proiect poate fi subdivizat, acolo unde se constată această necesitate, în mai
multe acţiuni relevante, înţelegând prin aceasta construcţii sau ansamble funcţionale ale
proiectului pentru care este posibilă definirea unor impacturi specifice şi “autonome”.
Fiecare obiectiv prezintă caracteristici proprii atât din punct de vedere al ciclului de
realizare şi a activităţii proiectului cât şi în ceea ce priveşte impacturile. Modalitaţile de
interacţiune cu mediul înconjurător sunt în parte comune diverselor categorii de proiecte.
Din acest motiv, a fost întocmita o listă de posibili “factori cauzali” (cauze de perturbare a
mediului înconjurător), înţelegând prin acest termen acele acţiuni care sunt direct
asociabile cu o modificare a condiţiilor de mediu.
Fiecare proiect implică în mod evident mai mulţi factori cauzali, în sensul că pot
cuprinde diverse modalităţi de interacţiune cu diverşii componenţi ai mediului
înconjurător. O listă de posibili factori cauzali ar putea fi următoarea:
• emisii de macropoluanţi atmosferici;
• emisii de micropoluanţi atmosferici;
• emisii radioactive;
• zgomote (emisii sonore);
• consum de apă;
• deversare de ape uzate (poluate);
• inundarea suprafeţelor;
• ocuparea solului;
• impermeabilizarea solului;
• circulaţia autovehiculelor (trafic auto).
După cum s-a precizat deja, fiecărui proiect, sau eventual fiecărei acţiuni relevante
îi pot corespunde diverşi factori cauzali. Este posibilă construirea unei matrici care are ca

linii lista proiectelor sau acţiunilor relevante luate în considerare iar pe coloane lista tuturor
posibililor factori cauzali individuali.
Existenţa unei relaţii între o acţiune relevantă şi un factor cauzal este pusă în
evidenţă prin marcarea celulei de la intersecţia liniei ce reprezintă proiectul cu coloana
corespunzătoare factorului cauzal. Această intersecţie poate fi marcată în diverse moduri în
concordanţă cu semnificativitatea relaţiei ce se reprezintă, ce poate fi considerată sigură
(S), probabilă (P), puţin probabilă adică incertă (I) sau nulă. [19]
Un exemplu de relaţie sigură şi semnificativa este cazul construcţiei şi funcţionării
unui complex turistic în zonele montane (proiectul) ce implică ocuparea solului (factor
cauzal aferent). In mod analog, factorul cauzal constituit din ape uzate (poluate) rezultate
în funcţionării acestui complex, dar cu o semnificativitate probabil inferioara cazului
precedent (datorată existenţei foarte probabile a instalaţiilor de epurare a apelor uzate).
Intersecţia dintre proiectul complex turistice, compus din mai multe intervenţii
relevante (parcări, infrastructuri rutiere, transport pe cablu, cabane, pârtii de schi etc.) şi
ocuparea solului va fi deci marcată de o relaţie mai puternică decît aceea dintre complex
turistic şi factorul cauzal ape uzate (poluate). Consideraţii similare este posibil să fie făcute
pentru alte intersecţii.
In tabelul 6.3. este înfăţişată o matrice de tipul descris anterior cu intervenţiile
relevante (linii) şi factorii cauzali (coloane) ce este completată cu o definire
exemplificativă a relaţiilor (cu grade diferite de intensitate) între linii şi coloane.
Asocierea între lista de proiecte (acţiuni relevante) şi lista factorilor cauzali (matricea A)
Tabelul 6.3.
Factori cauzali
Impermeabiliz
macropoluanţi
micropoluanţi
Emisii sonore
Consumul de
Deversare de
suprafeţelor
area solului
radioactive
Trafic auto
Inundarea
Ocuparea
Emisii de
Emisii de
ape uzate
solului
Emisii
apă
Proiect
Complex
I P P S P S S S
turistic
In acest moment se poate introduce o a treia dimensiune a problemei, constituită din

componenţii ambientali.
In fapt se poate individualiza o posibilă relaţie între factorii cauzali deja definiţi şi
diverşii componenţi ambientali. O listă a componenţilor ambientali ce este oportun a fi
luaţi în considerare este următoarea:
∗ calitatea aerului;
∗ microclimatul;
∗ apele de suprafaţă;
∗ apele subterane;
∗ fauna;
∗ flora;
∗ ecosistemele;
∗ solul;
∗ litosfera;
∗ nivelul de zgomot;
∗ radiaţiile;

∗ peisajul.
Este posibilă construirea ulterioară a unei matrici ce are ca şi coloane factorii
cauzali iar ca linii componenţii ambientali. Şi în acest caz intersecţia liniilor cu coloanele
poate fi marcată cu un simbol care să indice probabilitatea unei relaţii semnificative.
Semnificaţia relaţiilor revelate în această a doua matrice este probabilitatea unui
impact semnificativ din partea oricărui factor cauzal individual asupra diverşilor
componenţi ambientali.
Asocierea între lista factorilor cauzali şi lista componenţiilor ambientali (matricea B)

Tabelul 6.4.
Factori cauzali
Impermeabiliza
macropoluanţi
micropoluanţi
Emisii sonore
Consumul de
Deversare de
suprafeţelor
radioactive
Trafic auto
rea solului
Inundarea
Ocuparea
Emisii de
Emisii de
ape uzate
solului
Emisii
Componenţi
apă
ambientali
Calitatea
S S S
aerului
Microclimatul I S S
Apele de
I I S S S S
suprafaţă
Apele
S S S S
subterane
Fauna S S S S P S S S S
Flora S S S P S S
Ecosistemele S S S P S S S S S S
Solul P S S S
Litosfera S S
Nivelul de
S S
zgomot
Radiaţiile S
Peisajul I P P S S P S
Riscul P S
Mobilitatea S
Disponibilitatea
S S P
de resurse
Ambientul
socio-economic

Tabelul 6.4. conţine o definire exemplificativă a relaţiilor ce pot fi individualizate

între factorii cauzali şi componenţii ambientali (matricea B).
Individualizarea unui proiect înseamnă punerea în evidenţă a unei linii a matricei A,
a cărei celule reprezintă probabilitatea de activare în mod semnificativ a diverşilor factori
cauzali; factorii cauzali constituind la rîndul lor coloane ale matricii B, a cărei celule
reprezintă probabilitatea de impact semnificativ asupra componenţilor ambientali.
Probabilitatea de impact a unui proiect particular asupra diverşilor componenţi este dată de
o combinaţie dintre probabilitatea de activare a factorilor cauzali şi probabilitatea ca
aceştia să genereze un impact semnificativ.
In cazul fiecărui proiect se poate deci obţine din matricile A şi B o a treia matrice,
Cp, ce are aceleaşi dimensiuni ca matricea B ( rînduri: componenţii ambientali; coloane:
factorii cauzali) dar a cărei celule conţin o combinaţie a probabilităţii conţinută în celula
corespunzătoare din matricea B cu probabilitatea conţinută în linia corespunzătoare
proiectului analizat din matricea A. [19]
NOTĂ: Relaţiile dintre diverşii factori cauzali şi ambientul socio-economic, ce este
afişat în tabel pentru ca acesta să apară complet, trebuie tratate într-un mod agregat şi
calitativ.
Matricea Cp, relativă la proiectul de tipul p, ajunge astfel să producă o confirmare
sau o marginalizare a necesităţii de monitorizare ce se distinge din simpla relaţie între
proiecte şi factorii cauzali.Regula propusă pentru combinarea probabilităţilor este ilustrată
în tabelul 6.5.
Regulile pentru definirea asocierilor între interacţiunile matricilor Tabelul 6.5.

Interacţiunea Rezultatul
sigur * sigur sigur (S)
probabil * sigur sigur (S)
probabil * probabil probabil (P)
probabil * puţin probabil incert (I)
sigur * puţin probabil probabil (P)
puţin probabil * puţin probabil incert (I)
nul * sigur nul
nul * probabil nul
nul * puţin probabil nul
Se constată că vin întărite perechile de probabilităţi puternice (individualizînd o

corespondentă probabilă puternică ce solicită monitorizare), sunt anulate unele celule în
care cel puţin un factor este nul (absenţa problemei sau absenţa sensibilităţii unui
component ambiental la un factor cauzal) respectiv cu o cerinţă slabă de monitorizare o
pereche de probabilităţi slabe.
In tabelul 6.6. este arătat modul în care se obţine din matricele A şi B matricea Cp
relativă la tipul de proiect „complex turistic”.
O specificare ulterioară ce este necesară cînd se vorbeşte de monitorizarea mediului
este constituită din caracterizarea ariei teritoriale analizate. Este necesară în fapt
specificarea gradului de sensibilitate şi/sau vulnerabilitate a ariei analizate în raport cu
componenţii ambientali.
Se poate exemplifica cazul cînd proiectul reliefează prezenţa factorilor cauzali în
măsură să influenţeze notabil fauna silvică dar această interacţiune de tip puternic se poate
să nu fie confirmată (în sensul necesităţii monitorizării) în ariile teritoriale în care această

componentă ambientală nu este semnificativă (de ex. în zonele urbane,terţiare sau

industriale).
Interacţiunea dintre matricea A şi matricea B ( matricea Cp) Tabelul 6.6

Factori cauzali
Impermeabiliza
macropoluanţi
micropoluanţi
Emisii sonore
Consumul de
Deversare de
suprafeţelor
radioactive
Trafic auto
rea solului
Inundarea
Ocuparea
Emisii de
Emisii de
ape uzate
solului
Emisii
Componenţi
apă
ambientali
Calitatea
P S S
aerului
Microclimatul I S
Apele de
I I S S S
suprafaţă
Apele
S S S
subterane
Fauna P S S S S S S
Flora P S S P S
Ecosistemele P S P S S S S S
Solul P S S
Litosfera S
Nivelul de
S S
zgomot
Radiaţiile
Peisajul I S P S S S
Riscul P S
Mobilitatea S
Disponibilitatea
S S S
de resurse
Ambientul
socio-economic
Pentru a ţine cont de acest aspect este necesară efectuarea a două operaţii:
- prima constă în individualizarea fizică a ariei potenţial interesate de impacturi
asupra diverselor componente ambientale;
- a doua constă în clasificarea ariei în diverse tipologii cu diverse priorităţi în ceea ce
priveşte necesitatea monitorizării componentelor ambientale.

Factorii cauzali sunt de regulă localizaţi: emisii de poluanţi sau de zgomote,

utilizarea apei,etc. avînd puncte, linii sau arii definite. Dacă un rînd al matricei Cp (adică o
componentă ambientală) prezintă una sau mai multe celule cu probabilităţi de impact
semnificativ apare necesitatea conturării ariei potenţial interesate de impactul asupra acelei
componente. [19]
In acelaşi scop se pot folosi modele simple (chiar calitative) împreună cu o
cartografie tematică. De exemplu aria potenţial interesată de zgomotul produs de un drum
(presupus liniar) poate fi individualizată de o fîşie cu o lăţime variabilă de-a lungul
traseului prevăzut; aria interesată de efectele unui consum al resurselor hidrologice va fi
aceea relativă la stratele acvifere; în timp ce, pentru identificarea ariei potenţial interesate
de emisiile de poluanţi atmosferici este necesară o cunoaştere a fenomenelor
meteorologice.
Aria globală potenţial interesată de cel puţin unul dintre impacturile proiectului este
dată de reuniunea tuturor ariilor astfel individualizate. Suprapunînd această arie peste harta
de utilizare a solului ea se poate împărţi în subregiuni ce aparţin tipologiilor diverse.
O lista de posibile tipologii este următoarea:
- centre istorice;
- arii metropolitane;
- arii urbanizate;
- arii preponderent agricole;
- arii industriale;
- arii terţiare;
- arii naturale;
- arii montane;
- arii lacustre şi fluviale.
Este posibilă definirea unei matrici D, ale cărei coloane sunt tipologii de arii iar
liniile sunt componenţi ambientali.
In tabelul 6.7. este prezentată matricea astfel definită, completată cu
vulnerabilitatea (sigură, probabilă, puţin probabilă sau nulă) particularizată pentru diverse
tipologii de arii (coloane) şi componenţi ambientali (linii).
Fiecare subregiune particularizată se încadrează într-una din tipologiile predefinite
şi este potenţial interesată de impacturile asupra unuia sau mai multor componenţi
ambientali: în corelaţie cu fiecare subregiune se activeaza deci în matricea D o coloană
(tipologie de arie) împreună cu o linie (componentă ambientală cu impact în subregiune).
Probabilitatea de a fi necesară monitorizarea unui factor cauzal şi componentul
ambiental corespondent influenţat într-o subregiune depinde, pe lîngă semnificativitatea
acestui impact împreună cu relaţiile proiect/factor cauzal/componentă ambientală conţinute
în matricea Cp, şi de vulnerabilitatea subregiunii la componenta ambientală considerată.
Probabilităţile indicate în celulele matricei Cp vin din acest motiv combinate, linie
cu linie, cu vulnerabilităţile corespunzătoare conţinute în matricea D. Regula propusă
pentru această operaţie este aceeaşi regulă utilizată la obţinerea matricei Cp, ilustrată în
tabelul 6.5.

Asocierea între lista componenţilor ambientali şi lista tipologiilor areale (matricea D)

Tabelul 6.7.
Arii teritoriale
Centre istorice
lacustre/fluvia
metropolitane
Arii montane
Arii agricole
Arii naturale
Arii terţiare
industriale
urbanizate
Componenţi
Arii
Arii
Arii
Arii
le
ambientali
Calitatea
S S P P S P S
aerului
Microclimatul S P S S
Apele de
S S S S I S S S
suprafaţă
Apele
S S S S I S S S
subterane
Fauna S S S S
Flora P S S S S
Ecosistemele S S
Solul S S S S S S
Litosfera S S
Zgomotele S S P S I S
Radiaţiile P S
Peisajul S P S S S S
Riscul S S
Mobilitatea S P S
Disponibilitate
S P S P
a de resurse
Ambientul
msocio-
economic
Rezultatul este o matrice Ep,a ( ce depinde atât de proiectul luat în considerare cât
şi de subregiunea considerată ), a cărei coloane şi linii sunt respectiv factorii cauzali şi
componenţii ambientali. Celulele acestei matrici conţin o indicaţie de probabilitate (sigur,
probabil, puţin probabil sau nul) asupra necesităţii de monitorizare a posibilelor perechi
factor cauzal/component ambiental.

In tabelul 6.8. este demonstrat procedeul de obţinere a matricei Ep,a în cazul tipului
de proiect “complex turistic” şi tipologia regiunii “arie montană”.
Interacţiunea dintre matricea Cp şi matricea D „arii montane” (matricea Ep,a)

Tabelul 6.8.
Factori cauzali
Impermeabiliza
macropoluanţi
micropoluanţi
Emisii sonore
Consumul de
Deversare de
suprafeţelor
radioactive
Trafic auto
rea solului
Inundarea
Ocuparea
Emisii de
Emisii de
ape uzate
solului
Emisii
Componenţi
apă
ambientali
Calitatea
aerului
Microclimatul
Apele de
P P S S S
suprafaţă
Apele
S S S
subterane
Fauna S S S S S S S
Flora S S S S S
Ecosistemele
Solul S S S
Litosfera S
Nivelul de
zgomot
Radiaţiile
Peisajul P S S S S S
Riscul
Mobilitatea
Disponibilitatea
de resurse
Ambientul
socio-economic
În urma evaluării conţinutului matricei Ep,a se constată o diminuare semnificativă,

comparativ cu matricea Cp, a factorilor cauzali şi a componenţilor ambientali necesari a fi
monitorizaţi pentru proiectul luat în analiză, atunci când sunt luate în considerare
tipologiile areale existente în aria potenţial interesată. Acest fapt se datorează senzitivităţii

scăzute a unui anume component ambiental în situaţia cantonării proiectului într-o anume
tipologie areală, ceea ce conduce la diminuarea sau chiar dispariţia necesităţii de
monitorizare.
Conform metodologiei descrise, chiar şi parametrii ambientali de
monitorizat sunt organizaţi în liste şi vin asociaţi matricilor descrise printr-o relaţie ce
consfinţeşte, odată stabilită şi confirmată la diverse nivele, interacţiunea între proiect şi o
anume componentă ambientală, precizând cu detalii operative acei parametri (ce descriu o
anume componentă ambientală) ce sunt necesari a fi monitorizaţi. [19]
6.13. Utilizarea tehnologiei GIS în monitorizarea mediului
Tehnologia informatică pentru realizarea sistemului de gestiune a localităţilor va fi

cea a sistemelor informatice geografice, care asigură referinţa spaţială a datelor.
Un Sistem informatic geografic, prescurtat SIG sau GIS (Geographic Information
System) este un ansamblu de persoane, echipamente, programe, metode şi norme (reguli)
având ca scop culegerea, validarea, stocarea, analiza şi vizualizarea datelor geografice.
Un GIS este un ansamblu tehnic şi organizatoric de persoane, echipamente
(hardware), programe (software), algoritmi şi proceduri (metode) care asigură prelucrarea,
gestiunea, manipularea, analiza, modelarea şi vizualizarea datelor spaţiale în scopul
rezolvării unor probleme complexe de planificare şi management a teritoriului.
GIS reprezintă sistemul informatic care cuplează o bază de date ce operează cu
obiecte geometrice (spaţiale) cu o bază de date care operează cu atribute ale informaţiei
conţinută în prima baza de date.
GIS este un pachet de programe care:
¾ prelucrează informaţia geografică conţinută în hărţi;
¾ cuplează baze de date tabelare (SGBD) la informaţia grafică;
¾ asigura module pentru:
o editare hărţi;
o interogări în funcţie de criterii multiple;
o selectare grafică;
o legături cu mai multe baze de date;
o dezvoltare de aplicaţii proprii care includ facilităţi GIS. [7]
Un GIS este un sistem informatic capabil să deţină şi să utilizeze date care descriu
calitatea mediului în diferite puncte din municipiul Petroşani. Este un puternic set de
instrumente pentru culegerea, salvarea, transformarea şi vizualizarea datelor spaţiale ale
lumii reale.
Cerinţele unui GIS:
- eficienţa sistemului – funcţii executate rapid;
- economicitate – obţinerea rezultatului dorit cu minimum de informaţii;
- securitate – stocarea numai a datelor valide nealterarea lor;
- protecţia datelor;
- alinierea la cadrul legislativ al ţării respective - legea dreptului de autor, legea cadastrului,
legea secretului de stat etc.
Componentele unui GIS
- echipamente – hardware;
- programe – software;
- date manipulate;
- proceduri pentru realizarea diverselor operaţii;
- specialişti.

Volumul de muncă înmagazinat pentru obţinerea unor date corecte are o importanţă
primordială în activitatea de realizare a unui proiect GIS.
Date geografice
După cum se constată din cele prezentate mai sus, particularitatea sistemelor
informatice geografice faţă de celelalte sistem informatice constă în caracterul „geografic”
al datelor pe care le manipulează.
GIS este o colecţie de date geografice localizate, culese, memorate şi administrate
cu ajutorul calculatorului, date cu ajutorul cărora se pot efectua felurite analize.
Modalitatea tradiţională de stocare şi reprezentare a datelor geografice este harta
analogică, adică un model iconic al terenului realizat pe un suport cvasipermanent
(material plastic, sticlă, etc.).
Trebuie remarcat că harta analogică („clasică”) îndeplineşte două funcţii având
caracteristici opuse:
- stocarea datelor geografice (precizie cât mai ridicată, de unde necesitatea suporturilor
nedeformabile şi a unor scări de reprezentare cât mai mari; cât mai multe detalii etc.);
- reprezentarea (vizualizarea) datelor geografice (expresivitate, deci prezentarea numai a
detaliilor relevante; cuprinderea întregului teritoriu aflat în studiu; uşurinţă în manipulare,
deci suport ieftin şi deformabil etc.);
Componentele principale ale unui GIS sunt ilustrate în figura 6.27., cu singura
particularizare că acum se manipulează date geografice. Evident, colecţia de date
geografice trebuie astfel organizată încât să poată fi manipulată prin intermediul
calculatorului electronic. Înseamnă că această colecţie trebuie stocată pe suporturi
accesibile calculatorului electronic (memorie magnetică) sub formă digitală, constituind
astfel harta digitală.
Fig. 6.27. Componentele unei aplicaţii GIS [7]
GIS reprezintă sistemul informatic care cuplează o bază de date ce operează cu

obiecte geometrice (spaţiale) cu o bază de date care operează cu atribute ale informaţiei
conţinută în prima baza de date.

Fig. 6.28. Suprapunerea straturilor de informaţii GIS [50]
Un GIS poate fi definit şi ca o colecţie organizată de hardware, software, date

geografice şi persoane, destinată pentru a captura eficient, stoca, actualiza, manipula,
analiza şi afişa toate formele de informaţii referite geografic. GIS este o colecţie de date
geografice localizate, culese, memorate şi administrate cu ajutorul calculatorului, date cu
ajutorul cărora se pot efectua felurite analize.
O data geografică este o dată care este corelată cu o poziţie bine determinată de pe
Pământ (fig. 6.28).
S-a ajuns astfel la conceptul de hartă digitală, adică o colecţie de date geografice
stocată sub formă numerică în memorii accesibile calculatorului.
Harta digitală este Baza de Date a oricărui Sistem Informatic Geografic.
Achiziţia datelor noi se poate face cu:
- aparate de măsură (staţia totală);
- metode fotogrammetrice (pe baza fotografiilor aeriene);
- GPS (sistem de poziţionare prin satelit);
- radarul subpământean (când poziţia obiectelor subpământene este necunoscută);
- metode de scanare cu laser (realizează numai modelele digitale ale terenului);
- camera de luat vederi.
Achiziţia datelor existente se poate face cu:
- digitizorul (pentru hărţi, planuri)
- scanerul (pentru fotografii, imagini satelitare)
- manual (prin introducerea coordonatelor). [7]
Structura unei aplicaţii
Tehnologia GIS este utilizată în toate domeniile pentru care informaţia spaţială este
relevantă, adică în toate domeniile care folosesc harta geografică pentru stocarea, analiza şi
reprezentarea datelor pe care le prelucrează.
Indiferent de domeniu, orice aplicaţie GIS include o bază de date spaţiale (o hartă
digitală) şi un program (soft) care exploatează aceste baze de date.

Harta digitală trebuie să conţină datele spaţiale specifice domeniului căruia îi este
destinată aplicaţia. Pentru a furniza informaţii utile, baza de date trebuie să fie actuală,
adică să reprezinte corect terenul (spaţiul geografic) aflat în permanentă schimbare.
Softul de exploatare este format din mai multe funcţii de analiză a datelor spaţiale
conţinute în harta digitală şi de vizualizare a informaţiilor rezultate, specifice domeniului
aplicaţiei.
Orice aplicaţie GIS se proiectează şi se dezvoltă urmărind mai multe principii şi
elemente comune:
- trebuie stabilite entităţile geografice relevante pentru domeniul respectiv;
- pentru fiecare entitate geografică selectată pentru a fi reprezentată trebuie stabilite
atributele relevante domeniului şi aplicaţiei;
- trebuie ales modelul de bază al datelor (raster, vector);
- trebuie definit utilizatorul aplicaţiei;
- trebuie definite funcţiile principale ale aplicaţiei;
- trebuie stabilite informaţiile pe care aplicaţia le va furniza şi modul de prezentare a
acestora.
Ataşarea bazelor de date externe

Ataşarea la o hartă a bazelor de date externe se face în situaţiile în care e necesară o
corelare între punctele de monitorizare de pe hartă şi informaţiile aferente acestor puncte.
Corelaţia se face în ambele sensuri: pentru un punct de monitorizare selectat pe hartă vor fi
afişate informaţiile aferente din baza de date dar şi invers, pentru un set de informaţii
selectate din baza de date va fi afişat punctul de monitorizare aferent de pe hartă.
De exemplu la harta unui oraş (Petroşani) poate fi ataşata o bază de date cu
informaţii despre locaţia punctului de monitorizare, parametrii măsuraţi în acel punct, ora
la care a fost efectuată determinarea etc. La alegerea de pe hartă a unui punct de
monitorizare sunt afişate informaţii legate de acesta, dar şi invers, prin alegerea din baza de
date a unei caracteristici vom obţine ca rezultat evidenţierea pe hartă a locaţiei respective.
De exemplu, o înregistrare conţine următoarele câmpuri cu semnificaţiile:
Ora: ora efectuării măsurătorii;
SO2: concentraţia de SO2 (μg/m3);
Temperatura: temperatura aerului (°C) etc
Software-ul
Este un pachet sau un set de programe sau instrucţiuni într-un limbaj de programare
specific, folosit de computer pentru a îndeplini sarcini specifice. Software-ul GIS este de o
natură foarte variată. O indicaţie a varietăţii este preţul. Există pachete care costă mai puţin
de 100 EURO şi pachete care costă zeci de mii de EURO.
Dintre firmele care comercializează platforme GIS se pot enumera: ESRI, Intergraph,
MapInfo, Autodesk. De exemplu, pachetul ArcGIS al firmei ESRI este o familie de produse
de tip desktop (ArcView, ArcEditor, ArcInfo), existând şi pachete pentru Internet
(ArcIMS) sau pentru întreprinderi (ArcSDE). Firma Intergraph comercializează platforma
GeoMedia cu diverse extensii pentru diferite domenii (există şi GeoMedia Web Map
pentru Internet). Produsul de bază al firmei MapInfo este MapInfo Professional pentru
desktop, dar firma oferă şi pachete pentru dezvoltare (MapX) şi pentru Internet
(MapXtreme). Firma Autodesk Infrastructure Solutions Divisions a dezvoltat produsele
Autodesk Map (bazat pe AutoCAD), Envision şi MapGuide (pentru soluţii Internet). Firma
MathWorks comercializează în cadrul sistemului MATLAB toolbox-ul Mapping.
În afara firmelor oarecum specializate în producerea de software GIS, mai sus
enumerate, s-au lansat pe piaţă şi firme majore cum ar fi Oracle şi Microsoft. Oracle

Locator şi Oracle Spatial sunt componente de baze de date care oferă suport pentru date şi
funcţii GIS. Microsoft a dezvoltat produsul desktop MapPoint precum şi un serviciu online
al acestuia numit MapPoint.Net. [50]
Există şi o serie de firme care au dezvoltat software GIS orientat pe domenii
specifice şi pe soluţii ieftine de tip GIS. De asemenea, există şi pachete sau versiuni free
sau demo, care au însă o funcţionalitate limitată.
Avantajele şi dezavantajele utilizării unui GIS

Forma cea mai obişnuită care conţine informaţii spaţiale este harta. Oricine
foloseşte o hartă trebuie să localizeze obiecte şi să folosească resursele hărţii. Tipurile de
hărţi sunt diferite, pot include drumuri, planuri de situaţie, densităţi de populaţie,
caracteristici geologice etc.
Avantajele utilizării unui GIS sunt împărţite în două categorii: directe şi indirecte.
Beneficiile directe includ reducerile de costuri, de personal şi alte beneficii care pot
fi uşor cuantificabile. Beneficiile indirecte sunt mult mai greu de apreciat, cum ar fi:
îmbunătăţirile calitative, a serviciilor sau îmbunătăţirea fluxului de informaţii prin
instituţie.
Să presupunem cazul unui funcţionar din serviciul de urbanism al unei autorităţi
administrative. El trebuie să producă hărţi necesare consiliului local pentru a decide
alocarea resurselor pentru districtul respectiv. Pentru aceasta sunt necesare hărţi pentru
fluxurile de transport şi rutele din întreaga zonă. În plus, trebuie actualizată informaţia
necesară aplicaţiilor solicitate. În prezent toată echipa serviciului lucrează manual, dar
există posibilitatea folosirii unui GIS. Beneficiile pot include reduceri de timp, reducerea
spaţiului de stocare (datorită conversiei hărţilor de hârtie în hărţi digitale), producerea de
hărţi mult mai rapid, abilitatea de a produce hărţi specifice sau abilitatea de a combina sau
analiza datele existente într-o manieră nouă. [50]
Beneficiile unui GIS pot fi sintetizate astfel:
- timp de lucru mai scurt;
- spaţiu de stocare mai mic;
- regăsirea datelor rapidă;
- abilitatea de actualizare a hărţilor;
- producerea de hărţi interactive;
- abilitatea de a produce hărţi specifice sau standard;
- producerea de hărţi mai rapidă şi mai ieftină;
- setul de date o dată organizat, se multiplică mult mai uşor.
Costuri şi dezavantaje ale utilizării unui GIS.

Există şi dezavantaje sau costuri suplimentare în adoptarea unui GIS cum ar fi:
1. costul iniţial al sistemului - costul iniţial al unui sistem poate fi ridicat. Sunt necesare:
hardware, software, periferice, o nouă echipă, instruiri şi cel mai costisitor lucru –
introducerea de date;
2. consumul de timp pentru introducerea şi menţinerea sistemului - consumul de timp

pentru introducerea datelor. Datele sunt adesea scumpe. Pot fi scumpe de cumpărat sau
costisitor de introdus în GIS. Munca necesară pentru introducere poate prezenta de
asemenea un cost. Dacă sperăm ca GIS-ul să funcţioneze foarte repede, acesta poate fi un
mare dezavantaj;
3. timpul necesar pentru a învăţa sistemul - timpul necesar pentru învăţarea sistemului.
Durează mult timp pentru învăţarea unui GIS sofisticat. Multe nu sunt aşa de „prietenoase“

cum ar trebui să fie, iar pentru mulţi tehnologia este complet nouă şi sunt concepte şi
tehnici care trebuie înţelese. Instruirea şi suportul tehnic nu sunt necesare numai la
adoptarea GIS-ului. Sistemele sunt îmbunătăţite continuu şi actualizate, apar mereu noi
utilizatori şi deci banii pentru instruire şi actualizare trebuie să fie disponibili;
4. lipsa disponibilităţii datelor digitale - lipsa disponibilităţii datelor digitale. Lipsa datelor
digitale disponibile poate creşte costurile şi timpul necesar pentru utilizarea GIS-ului. În
plus, chiar dacă sunt date digitale disponibile, standardul şi formatul datelor digitale poate
afecta abilitatea utilizării cu succes a lor;
5. schimbarea organizării necesită introducerea unei baze de date centralizate - schimbarea
organizării. Poate fi necesar, de exemplu, pentru departamentul de planificare,
departamentul de transport şi inginerii care folosesc hărţi în diferite scopuri să se înţeleagă
între ei, înainte de implementarea GIS-ului, şi să agreeze o soluţie. Aceasta poate fi o
problemă la începutul adoptării sistemului. [50]
6.14. Realizarea centrului de coordonare al sistemului local de monitorizare a

mediului din Valea Jiului
Pentru că o parte din analizele referitoare la calitatea mediului vor fi efectuate cu

ajutorul aparaturii de laborator, este necesară o scurtă prezentare a modului de realizare a
acestuia.
Pentru că o parte din echipamentele prezentate se află deja în dotarea Laboratorului
de Mediu din cadrul Universităţii din Petroşani, consider ca oportună utilizarea acestei
locaţii ca centru de coordonare al întregului sistem local de monitorizare.
În cadrul laboratorului de mediu vor fi efectuate cu precădere analize necesare
determinării calităţii solului şi a apei.
Pentru ca activităţile legate de pregătirea probelor, analiza acestora, prelucrarea
datelor stocarea şi transmiterea lor precum şi utilizarea lor în cadrul unei aplicaţii de tip
GIS, descrisă în paragraful anterior să decurgă în condiţii optime este necesară amenajarea
următoarelor spaţii de lucru (fig. 6.29):
Un laborator dotat cu echipamente specifice celor de chimie, unde vor fi preparate
probele, soluţiile necesare efectuării analizelor, vor fi trasate curbele de calibrare şi vor fi
executate analizele probelor prelevate. Laboratorul trebuie prevăzut cu: etuve, cuptor de
calcinare, gresie antiacidă pe podea, mese placate cu faianţă, dulapuri cu etichete pentru
reactivi, chiuvete cu instalaţii de distilare sau bidistilare a apei, nişă prevăzută cu hotă
pentru lucrul cu reactivi ce degajă vapori toxici, spaţii de depozitare a recipientelor utilizaţi
şi surse de alimentare cu energie electrică de 220 V şi 380 V.
O încăpere în care vor fi amplasate balanţele şi unde vor fi efectuate operaţiile de
cântărire, care să fie prevăzută cu mese cu stabilitate foarte bună şi aerotermă pentru
menţinerea temperaturii adecvate.
O încăpere în care vor fi amplasate aparatele destinate analizelor, respectiv
Cromatograful HPLC, turbidimetrul şi tot aici vor fi depozitate şi aparatele portabile.
Această încăpere trebuie să fie dotată cu: mese faianţate pentru aparate, pardoseală cu
gresie antiacidă, sursă de apă curentă, surse de tensiune.
O încăpere care va servi ca spaţiu de depozitare a dispozitivelor şi echipamentelor
destinate prelevării probelor.
O încăpere care va servi ca birou şi centru de prelucrare, administrare, transmitere
şi utilizare a datelor privind calitatea mediului în Valea Jiului. Această încăpere va avea în
dotare 5 calculatoare performante (Pentium cu procesor de 3 GB sau mai performant de
exemplu dual core, HDD 250 GB, 1 GB RAM, placă video 256 MB), 3 imprimante (2 jet
şi una laser), scaner, videoproiector, xerox (color). De asemenea mai este nevoie şi de 2

calculatoare tip laptop. Sistemul de operare necesar, în vederea asigurării compatibilităţii

cu software – urile utilizate de staţiile fixe de monitorizare, Windows XP Professional.
Pentru prelevarea probelor şi pentru deplasarea pe teren în vederea efectuării unor
măsurători sau al controlului periodic privind buna funcţionare a aparaturii automate este
nevoie de două autoturisme.
În general personalul care deserveşte un astfel de laborator nu trebuie să depăşească
30 de persoane. Pentru buna funcţionare a întregului sistem de monitorizare a calităţii
mediului în Valea Jiului o posibilă structură a personalului este: chimist - 4, fizician - 2,
tehnician chimist - 4, laborant - 3, inginer electronist - 1, personal întreţinere - 1, analist
programator - 1, operator baze de date - 4.
Fig. 6.29. Planul centrului de coordonare al sistemului de monitorizare a mediului
Suprafaţa totală: 192,75 m2;

Suprafaţa utilă: 158,085 m2;
1 – culoar acces;

2 – spaţiu depozitare;
3 – laborator analize instrumentale;
4 – laborator prelucrare probe;
5 – sală balanţe;
6 – laborator analize chimice;
7, 8, 9, 10 – grup sanitar;
11 – vestiar;
12 – spaţiu odihnă şi protocol;
13 – zona de comandă a centrului de monitorizare.
De menţionat că organizarea centrului de coordonare a sistemului de monitorizare a
mediului în Valea Jiului în cadrul Universităţii din Petroşani prezintă o serie de avantaje.
Un prim dublu avantaj: pe de-o parte se poate „profita” de studenţii de la specializări ca
Ingineria Mediului, Evaluarea Impactului Antropic şi Controlul Calităţii Mediului pentru
efectuarea unor determinări în teren precum şi pentru prelevarea şi efectuarea unor analize
de laborator, iar pe de alta studenţii ar profita la rândul lor de oportunitatea de a lucra cu
echipamente de ultimă oră şi a câştiga experienţă în pregătirea lor practică.
Un alt mare avantaj este acela că Universitatea dispune de cadre didactice care
posedă cunoştinţe teoretice şi practice în domeniul monitorizării mediului, efectuării
analizelor de laborator, interpretării datelor, măsurători topo etc. care pot să contribuie din
plin la asigurarea bunei funcţionări a unui astfel de sistem de monitorizare a mediului cum
este cel prezentat în lucrarea de faţă.
Nu în ultimul rând trebuie subliniat faptul că o serie de aparate şi echipamente
propuse pentru monitorizarea diferiţilor parametri de calitate ai mediului se află deja în
dotarea Universităţii din Petroşani, şi deci utilizarea lor conduce la economisirea unor
importante sume de bani.
6.15. Localizarea punctelor şi zonelor de monitorizare
Ţinând cont de cele prezentate în paragrafele anterioare ale acestui capitol se poate
trece la o centralizare a tuturor punctelor şi zonelor destinate monitorizării calităţii
mediului în Valea Jiului (fig. 6.30.). Trebuie făcută precizarea că datorită dimensiunilor
reduse ale hărţii pe care sunt simbolizate punctele de monitorizare, în cazul râurilor şi
pârâurilor a fost practic imposibilă marcarea fiecăruia în parte.
Pentru utilizarea tehnologiei GIS este necesară şi crearea de baze de date care să
conţină valorile măsurate ale diferiţilor parametrii de calitate ai mediului, ora la care au
fost efectuate determinările, data, etc. În acest sens este nevoie de o individualizare a
fiecărui punct. O posibilă astfel de individualizare este prezentată în tabelul 6.9.
Denumirea punctelor de monitorizare Tabelul 6.9.

Identificare punct/zonă Denumire punct/zonă
PMAS Punct monitorizare aer în staţiunea Straja
PMAP Punct monitorizare aer în staţiunea Parâng
PMAa Punct monitorizare aer
PMAo Punct monitorizare apă la interval de 3 ore
PMAs Punct monitorizare apă la interval săptămânal
PMAl Punct monitorizare apă la interval lunar
PMAp Punct monitorizare apă periodic (la 3 luni)
ZMS Zonă monitorizare sol
PMP Punct monitorizare peisaj
PMZ Punct monitorizare zgomot

Fig. 6.30. Sistemul local de monitorizare a mediului în Valea Jiului
În fiecare caz în parte după prescurtare va urma un număr corespunzător fiecărui

punct şi care va fi menţinut pe toată perioada de monitorizare.
În tabelul 6.10. sunt prezentate centralizat echipamentele necesare realizării
sistemului de monitorizare a mediului.
Trebuie menţionat faptul că în cazul apei şi solului este vorba despre aceleaşi
echipamente pentru determinarea pH-ului, conductivităţii, ionilor precum şi acelaşi
cromatograf şi spectrofotometru pentru determinări complexe.
La cele de mai sus se adaugă software-uri, consumabile precum şi diferite materiale
necesare în scopul amenajării laboratorului (dotări prezentate anterior în cadru paragrafului
6.9.).

Centralizarea echipamentelor Tabelul 6.10.

Nr. crt. Factor de mediu/laborator Echipament Număr Tip
Airpointer 9 Fix
System 300 1 Fix
1 AER ELPI 8 Fix
ECOM A - PLUS 1 Portabil
Laborator mobil 1 Mobil
WQMS 3 Fix
pH metru/detector de ioni 1 Portabil
pH metru 1 Portabil
Conductivimetru 1 Portabil
2 APĂ
Detector oxigen dizolvat 1 Portabil
Turbidimetru 1 Fix
Cromatograf HPLC 1 Fix
Spectrofotometru UV - VIS 1 Fix
pH metru/detector de ioni 1 Portabil
pH metru 1 Portabil
Conductivimetru 1 Portabil
3 SOL
Cromatograf HPLC 1 Fix
Spectrofotometru UV - VIS 1 Fix
Spectrometrul S4 Pioneer 1 Fix
Sonometru DT 815 1 Portabil
4 ZGOMOT
Calibrator 0554-0452 1 Portabil
Computer Desktop 5 Fix
Computer Laptop 2 Portabil
Imprimantă ink jet 2 Fix
Imprimantă laser 1 Fix
5 LABORATOR Balanţă analitică 2 Fix
Balanţă tehnică 1 Fix
Etuvă 2 Fix
Cuptor calcinare 1 Fix
Dotări laborator chimie - -
6.16. Evaluarea costurilor legate de realizarea sistemului de monitorizare a mediului
Este destul de greu de efectuat o apreciere obiectivă a costurilor pe care le implică

realizarea acestui sistem de monitorizare a mediului. Pe de-o parte, datorită faptului că
pentru unele dintre echipamentele propuse există o serie de extraopţiuni (spre exemplu
panouri solare care pot fi montate în apropierea echipamentelor şi care asigură alimentarea
cu energie electrică etc.), iar pe de alta, datorită variaţiilor importante ale cursului leului
(de obicei aceste echipamente sunt evaluate în euro sau dolari).
Un alt aspect greu de apreciat este acela legat de costurile legate de amenajarea
laboratoarelor, deplasările în teren pentru instalarea, verificarea, calibrarea echipamentelor,
costuri legate de racordarea lor la reţeaua de internet. Pentru faza de operare a sistemului
apar probleme legate de salarizarea personalului, consum de energie electrică, combustibil,
consumabile, reactivi, costuri legate de plata altor utilităţi necesare bunei funcţionări.
Din aceste motive în tabelul 6.11. se face o evaluare a costurilor legate strict de
achiziţionarea aparaturii propusă spre a fi utilizată.
Preţurile pentru echipamente au fost transformate în lei la un curs de 4,20 lei pentru
1 euro, respectiv 3,30 lei pentru un dolar american.

Evaluarea costurilor Tabelul 6.11.

Nr. Preţ Total
Echipament Număr
crt. unitar parţial
1 Airpointer 9 25200 226800
2 System 300 1 31500 31500
3 ELPI 8 21000 168000
4 ECOM A - PLUS 1 13200 13200
5 Laborator mobil 1 Dotare UPET
6 WQMS 3 18150 54450
7 pH metru/detector de ioni 1 Dotare UPET
8 pH metru 1 Dotare UPET
9 Conductivimetru 1 Dotare UPET
10 Detector oxigen dizolvat 1 Dotare UPET
11 Turbidimetru 1 Dotare UPET
12 Cromatograf HPLC 1 Dotare UPET
13 Spectrofotometru UV - VIS 1 Dotare UPET
14 Spectrometrul S4 Pioneer 1 Dotare CNH*
15 Sonometru DT 815 1 Dotare UPET
16 Calibrator 0554-0452 1 Dotare UPET
17 Computer Desktop 5 1400 7000
18 Computer Laptop 2 1700 3400
19 Imprimantă ink jet 2 500 1000
20 Imprimantă laser 1 2000 2000
21 Balanţă analitică 2 Dotare UPET
22 Balanţă tehnică 1 Dotare UPET
23 Etuvă 2 Dotare UPET
24 Cuptor calcinare 1 Dotare UPET
25 Dotări laborator chimie - Dotare UPET
TOTAL 507350 lei
*este necesar un acord de cooperare între Universitatea din Petroşani şi CNH
Aşa cum rezultă din tabelul 6.11. suma totală destinată achiziţionării aparaturii
necesare realizării sistemului de monitorizare a mediului în Valea Jiului se ridică la 507350
lei (ţinând cont de variaţiile pieţei valutare putem aproxima la 510000 lei).
Deşi pare o sumă mare ea poate fi acoperită prin realizarea unui proiect de
finanţare, proiect care poate acoperi până la 75% din această sumă, restul putând fi suportat
din surse interne (buget judeţean, local etc).

CAPITOLUL 7
CONCLUZII, CONTRIBUŢII ŞI PROPUNERI
7.1. Concluzii
Concluziile care se desprind din lucrarea de faţă pot fi împărţite în trei categorii, şi
anume, concluzii cu privire la calitatea mediului la ora actuală în Valea Jiului, concluzii
privind sistemele de monitorizare existente în lume şi în România şi concluzii referitoare la
sistemul de monitorizare a mediului prezentat şi oportunitatea punerii lui în funcţiune.
I Prin aplicarea în scopul analizării calităţii mediului în Valea Jiului a liniilor
directoare stabilite de legislaţia în vigoare şi utilizare în acest scop a metodei calculului
indicelui global de poluare s-a obţinut o valoare a acestuia de 1,583, valoare ce corespunde
unui mediu supus activităţilor antropice în limite admisibile. Adică cu alte cuvinte,
efectuând şi o comparaţie cu situaţia din trecut, per ansamblul Văii Jiului calitatea mediului
este una bună, identificându-se aspecte care în ultimi ani au fost îmbunătăţite.
La îmbunătăţirea calităţii mediului au contribuit, fără îndoială şi restructurările din
sectorul minier şi sectoarele adiacente, efectul direct al acestora constând în reducerea
activităţilor de exploatare şi preparare a cărbunilor, construcţiile de maşini şi utilaje
miniere, activităţi considerate ca având un impact major negativ asupra mediului.
♦ Reducerea activităţilor miniere şi de preparare înseamnă şi reducerea cantităţilor de
steril depozitate şi implicit reducerea suprafeţelor ocupate de acestea. Totuşi trebuie avut în
vedere faptul că atâta timp cât vor exista exploatări miniere volumul de steril şi suprafeţele
de teren ocupate vor fi în continuă creştere.
Investiţiile în retehnologizare făcute de societăţi ca CNH Petroşani şi
Termocentrala Paroşeni contribuie şi ele în mare măsură la îmbunătăţirea calităţii factorilor
de mediu în Valea Jiului. În acest sens este de apreciat şi realizarea laboratorului de mediu
în cadrul CNH, laborator dotat cu tehnică de ultimă oră, a cărui scop principal este tocmai
monitorizarea calităţii mediului în zonele afectate de minerit şi nu numai.
Se remarcă o îmbunătăţire a situaţiei şi în ceea ce priveşte reabilitarea terenurilor pe
care au fost amplasate unităţi miniere în prezent închise (fosta incintă Petrila Sud şi Dâlja).
Tot referitor la terenurile ocupate de foste unităţi de producţie trebuie luate măsuri
imediate şi pentru fostele preparaţii (Livezeni, Lupeni, Petrila şi Uricani) în sensul, fie al
schimbării destinaţiei acestora, fie al eliberării terenurilor ocupate în prezent ţinând cont
aici şi de impactul negativ exercitat de acestea asupra peisajului.
Un neajuns rezultat din modul în care s-au efectuat lucrările de închidere a
exploatărilor miniere este acela reprezentat de apariţia fenomenului de subsidenţă. Fiind un
fenomen care se manifestă în timp este foarte probabil ca suprafeţelor afectate în prezent
de acest fenomen să li se adauge altele noi în special în perimetrele Dâlja şi Aninoasa.
♦ Referitor la calitatea apelor de suprafaţă, mai precis la calitatea râului Jiu se observă
o îmbunătăţire a calităţii acestuia în principal prin scăderea considerabilă a suspensiilor
minerale. În fapt această îmbunătăţire se datorează tot restructurării şi retehnologizării
sectorului minier şi de preparare.
Din analizele calitative ale probelor prelevate din apa râului Jiu, se desprinde o
concluzie destul de îngrijorătoare şi anume aceea că, deşi aminteam de reducerea
impactului activităţilor industriale, râul Jiu continuă să fie poluat intens şi în mod continuu
cu ape menajere şi rezultate din activităţile de creştere a animalelor.
Inexistenţa canalizării în zonele aflate la periferia oraşelor, în coloniile acestora şi
în unele cazuri chiar în cazul unor cartiere componente conduce la deversarea direct în

emisari a apelor uzate menajere şi animaliere, deversare ce conduce la alterarea calităţii

apei râului Jiu.
♦ O altă problemă majoră a Văii Jiului o constituie deşeurile menajere. Carenţele
sistemului de gestionare al deşeurilor la nivelul fiecărui oraş din Valea Jiului, reflectate
prin lipsa unor programe de colectare selectivă, neconcordanţa cu legislaţia în vigoare a
spaţiilor destinate colectării reziduurilor menajere şi inexistenţa depozitelor ecologice
constituie factori majori de risc în ceea ce priveşte calitatea mediului şi sănătatea umană.
Lipsa unui program de gestionare a deşeurilor în zonele destinate agrementului
reprezintă un alt mare neajuns. Problemelor specifice apărute în aceste cazuri adăugându-
se cele legate de degradarea peisajelor şi scăderea potenţialului turistic al zonei.
În acest scop, al rezolvării problematici deşeurilor, se impune urgentarea punerii în
execuţie şi funcţionare a depozitului ecologic care ar urma să deservească întreaga Vale a
Jiului.
♦ Cu toate că în urma evaluării calităţii mediului în Valea Jiului a rezultat o
îmbunătăţire a acesteia, o analiză mai atentă ar pune în evidenţă faptul că există porţiuni în
care dacă ar fi să evaluăm prin aceeaşi metodă calitatea mediului, rezultatul ar fi unul
foarte diferit. Spre exemplu dacă am analiza porţiunea cuprinsă între Pârâul Maleia, DN 66
şi oraşul Petrila situaţia nu s-ar prezenta nici pe de parte ca la nivelul întregii regiuni. Dacă
ne gândim că în această porţiune avem de-a face cu suprafeţe mari de teren ocupate de
halde preparaţiei Petrila, suprafeţe ocupate de incintele minei şi fostei preparaţii, suprafeţe
de teren afectate de subsidenţă şi alunecări de teren şi ocupate de către depozitul
necontrolat de deşeuri menajere ce deserveşte oraşul Petrila şi municipiul Petroşani, dacă
luăm în considerare şi posibila contaminare a solului cu substanţe rezultate din
descompunerea deşeurilor şi poluare atmosferică datorată aprinderii deşeurilor menajere şi
autoaprinderii haldei de steril este suficient pentru a afirma că există zone supuse
activităţilor antropice mult peste limitele admisibile.
Exemplul dat mai sus, din nefericire este valabil şi pentru alte zone din Valea Jiului
şi de aceea consider că este important să nu minimizăm efectele directe şi indirecte ale
activităţilor noastre.
Cu toate că situaţia s-a îmbunătăţit în ultimii ani mai sunt multe de făcut pentru a
asigura un nivel calitativ superior mediului din Depresiunea Petroşani.
II Necesitatea punerii în aplicare a unor programe destinate supravegherii calităţii

mediului înconjurător a devenit una evidentă în momentul în care omenirea a conştientizat
problemele generate de poluare, riscurile pentru sănătatea umană şi mediu în general,
distrugerea echilibrelor ecologice, afectarea stratului de ozon, încălzirea globală,
exploatarea şi utilizarea într-un mod neraţional al resurselor regenerabile şi neregenerabile,
volumul tot mai mare de reziduuri rezultate în urma activităţilor antropice şi nu în ultimul
rând dezastrele ecologice provocate de accidente (de exemplu accidentul nuclear de la
Cernobîl).
Bazele sistemelor destinate monitorizării calităţii mediului la nivel global au fost
puse încă din 1972, prin crearea GEMS, program coordonat de către UNEP, care împreună
cu IGBM constituie şi în prezent cele mai importante sisteme la nivel planetar. Dezvoltarea
acestora este reliefată şi de faptul că în prezent la aceste două programe sunt afiliate peste
150 de state printre care şi România.
În paralel cu cele două programe mai sus amintite, România mai participă activ şi
în cadrul altor asemenea sisteme destinate monitorizării factorilor de mediu, fie la nivel
global, fie prin parteneriate realizate la nivel regional.
Începând cu anul 1990 a fost demarată construcţia pe principii moderne a
sistemului naţional destinat monitorizării mediului, sistem aflat în administrarea MM prin

intermediul ICDIM. Construcţia pe principii moderne înseamnă printre altele şi

flexibilitatea sistemului în special în ceea ce priveşte permanenta îmbunătăţire a calităţii
informaţiilor furnizate şi modernizarea impusă de avansul tehnologic rapid care
caracterizează societatea actuală.
Importanţa flexibilităţii sistemului român de monitorizare a mediului este pusă în
evidenţă în special începând cu 2007, când, prin dobândirea statutului de ţară membră cu
drepturi depline a UE, România este pusă în faţa obligativităţii adoptării normelor
europene în domeniul protecţiei mediului şi implicit al monitorizării calităţii acestuia. Parte
dintre aceste obligaţii se referă tocmai la modernizarea metodelor şi aparaturii utilizate
pentru controlul calităţii mediului, dar şi la partea de prelucrare a datelor şi cadrul
legislativ pe baza căruia este organizată această activitate.
Organizarea sistemului român în subsisteme specializate pentru monitorizarea
diferiţilor factori de mediu prin intermediul parametrilor şi indicatorilor de calitate
specifici este în concordanţă cu modul de organizare a sistemelor de monitorizare a
mediului regionale (europene) şi internaţionale (la nivel global). Există însă şi neajunsuri
din acest punct de vedere, spre exemplu la ora actuală nu există în ţara noastră un
subsistem destinat monitorizării organismelor vii (biota), neajunsuri care pentru a căror
rezolvare trebuie găsite soluţii în cel mai scurt tip cu putinţă.
Organizarea monitorizării mediului la nivel local revine AJPM – urilor şi depinde
în special de resursele financiare disponibile. Din acest punct de vedere situaţia pe plan
naţional nu stă foarte bine, costurile ridicate ale aparaturii de măsură şi control, lipsa
laboratoarelor dotate conform standardelor europene, dar şi a personalului calificat, în
unele cazuri, limitează posibilitatea de construire a unor sisteme eficiente de monitorizare a
mediului la nivel local.
Această este una din direcţiile de dezvoltare ale sistemului naţional de monitorizare.
Prin punerea la punct a unei reţele de sisteme locale se poate realiza un control al calităţii
mediului mult mai eficient şi mai complex, acest fapt însemnând şi date mai complexe şi
informaţii mai utile pentru sistemul naţional şi pentru cele internaţionale la care România
este parteneră.
Avansul rapid din punct de vedere tehnic şi tehnologic, amintit mai sus, dar şi în
materie de software – uri dedicate monitorizării mediului, prelucrării şi transmiterii datelor
permit crearea unor bănci de date prelucrate complex şi la nivel local. Acestea pot facilita
accesul la informaţii privitoare la calitatea mediului şi pot transmite date către agenţiile
judeţene şi prin intermediul acestora către banca naţională de date.
Nu trebuie neglijat şi rolul important pe care îl joacă monitorizarea mediului în
evaluarea impactului de mediu, elaborarea strategiilor de management de mediu, iar când
ne referim la sisteme locale de monitorizare în afară de cele menţionate anterior acestea
oferă informaţii preţioase privind performanţele de mediu din zona pentru care au fost
concepute.
Aşadar, pentru creşterea performanţelor pe plan intern în ceea ce priveşte
monitorizare calităţii mediului este necesară o abordare a problematicii nu numai la nivel
naţional ci şi la nivel local, această abordare fiind în măsură să ofere o imagine mult mai
completă a situaţiei privind calitatea mediului în România.
III Pornind de la realităţile referitoare la monitorizarea mediului în Valea Jiului (mai

corect spus de la lipsa unui sistem modern şi eficient), dar şi ţinând cont de obligaţiile care
îi revin României în domeniul protecţiei mediului odată cu obţinerea statutului de ţară
membră cu drepturi depline a Uniunii Europene, obligaţii materializate prin o serie de
directive care, fie au fost deja transpuse, fie urmează să fie transpuse în cel mai scurt timp
în legislaţia internă, lucrarea de faţă propune un program de monitorizare a mediului la

nivel local capabil să rezolve obiectivele cu caracter general şi specific pe care orice
program de monitorizare a calităţii mediului le are.
♦ Sistemul local de monitorizare a calităţii factorilor de mediu proiectat pentru Valea
Jiului este unul care îşi propune să utilizeze echipamente moderne, de ultimă generaţie,
pentru efectuarea măsurătorilor şi încearcă să diminueze probabilitatea de apariţie a
erorilor datorate prelevării, transportului şi efectuării analizelor clasice de laborator. Pe
lângă cele amintite, utilizarea aparaturii moderne reduce în mod semnificativ timpul
necesar efectuării analizelor şi timpii de prelucrare, stocare şi transmitere a datelor prin
folosirea echipamentelor automate de măsură şi a celor capabile să stocheze în memoria
internă datele, care ulterior pot fi cu uşurinţă descărcate în calculator.
♦ Frecvenţele stabilite pentru efectuarea determinărilor au ţinut cont de importanţa
fiecărui factor de mediu în parte (având în vedere că acest sistem este conceput pentru o
zonă urbană) dar şi de aspectele de ordin economic (o frecvenţă prea ridicată în cazul
determinărilor care presupun deplasarea personalului în teren şi a aparaturii utilizate
putând conduce la cheltuieli nejustificate). Astfel, ţinând cont de cadrul legislativ, de
experienţa altor ţări privind monitorizarea mediului şi de importanţa pe care o prezintă
calitatea factorilor de mediu în special pentru sănătatea locuitorilor Văii Jiului, au fost
stabilite frecvenţe diferite de efectuare a măsurătorilor pentru fiecare şi chiar frecvenţe
diferite în cazul aceluiaşi factor de mediu (în cazul apelor de suprafaţă).
♦ La alegerea punctelor respectiv a zonelor în care vor fi efectuate măsurătorile s-a
urmărit realizarea unei reţele care să acopere din punct de vedere spaţial cât mai complet
zona luată în studiu. Punctele de monitorizare au fost stabilite astfel încât sistemul să
răspundă cerinţelor impuse de obiectivele specifice sistemelor destinate monitorizării
mediului într-o arie de interes pentru evaluarea calităţii mediului la un moment dat
precum şi pentru identificarea şi cuantificarea surselor de poluare.
♦ A doua componentă importantă din punct de vedere al localizării sistemului local
elaborat în lucrarea de faţă, şi anume cea temporară poate fi luată în discuţie în cazul
situaţiilor speciale prezentate în capitolul 6, în rest fiind vorba de un sistem care
monitorizează în special condiţiile de viaţă dintr-un spaţiu urbanizat, durata pentru care
programul de monitorizare va funcţiona este practic nelimitată.
♦ Sistemul local destinat monitorizării mediului presupune, în afară de măsurătorile
efectuate prin mijloace proprii cu ajutorul staţiilor automate, a aparaturii portabile, a
laboratorului mobil şi a analizelor de laborator şi utilizarea unor date care provin din alte
surse (date meteo, date referitoare la sănătatea populaţiei, date cu privire la starea de
sănătate a vegetaţiei şi la efectivele de vânat). Cu alte cuvinte este necesară şi o colaborare
cu instituţiile răspunzătoare de efectuarea acestor măsurători, astfel încât sistemul integrat
de monitorizare a mediului să poată funcţiona corect.
♦ În lucrare este prezentat şi modul în care tehnologia GIS poate fi implicată în
activitatea de monitorizare. Utilizarea acestei tehnologii permite şi un mod mai eficient de
prezentare şi valorificare a informaţiilor obţinute cu privire la calitatea factorilor de mediu.
Faptul că datele numerice, care reprezintă concentraţia anumitor elemente sau substanţe
indicatoare a calităţii factorilor de mediu sunt puse în legătură cu date geografice, adică cu
harta regiunii permite obţinerea unei imagini mult mai clare asupra condiţiilor de mediu la
un moment dat şi pentru un punct sau zonă bine definită şi individualizată pe hartă.
♦ În finalul lucrării este prezentat modul de realizare a unui centru de coordonare la
sistemului de monitorizare a mediului în cadrul Universităţii din Petroşani, care pe lângă
efectuarea unor determinări specifice şi a operaţiilor de calibrare a aparaturii va servi şi ca
centru local de prelucrare, stocare, valorificare şi transmitere a datelor furnizate de sistemul

de monitorizare propus. De asemenea sunt prezentate dotările obligatorii ale acestui centru
de coordonare precum, personalul care urmează să-l deservească şi se face o estimare a
costurilor de realizare a sistemului, pe baza preţurilor orientative ale echipamentelor cele
mai importante necesare a fi achiziţionate, rezultând un cost aproximativ de 510000 lei,
adică o sumă rezonabilă dacă analizăm realităţile economice ce ne înconjoară.
7.2. Contribuţii
Aşa cum am precizat încă de la începutul acestei lucrări, pentru elaborarea ei au

fost utilizate mai multe metode de cercetare, ceea ce înseamnă că şi contribuţiile aduse pot
urmări mai multe direcţii.
1. Descrierea amănunţită a zonei luate în studiu, Valea Jiului, din punct de vedere
climatic, geologic, pedologic, hidrologic, al vegetaţiei, florei şi faunei, al populaţiei
şi activităţilor umane şi al componentelor ecosistemelor ce merită protecţie.
2. Identificarea surselor de poluare şi a activităţilor responsabile pentru producerea
acesteia.
3. Prelevarea şi analizarea probelor de sol şi apă prin intermediul metodelor
instrumentale şi chimice (utilizarea spectrometrului S4 Pioneer, pH metrelor,
conductivimetrelor, şi altor aparate digitale).
4. Realizarea unui număr de fotografii din teren care vin să confirme cele prezentate
textual.
5. Aprecierea calităţii factorilor de mediu prin intermediul metodelor de evaluare a
impactului cunoscute (calculul indicelui global de poluare şi reţele de impact).
6. Descrierea modului în care poluanţii identificaţi interacţionează şi a efectelor
acestora asupra sănătăţii umane.
7. Prezentarea datelor relevante din punct de vedere al evoluţiei în timp a activităţii de
monitorizare a mediului (istoric, definiţii, obiective, principii etc).
8. Analizarea modului de organizare al activităţii de monitorizare la diferite nivele şi
în cadrul diferitelor subsisteme.
9. Descrierea sistemului românesc de monitorizare a mediului, a stadiului actual, şi
identificarea instituţiilor responsabile de buna sa funcţionare.
10. Analiza cadrului legislativ în vigoare în România.
11. Conceperea unui sistem local de monitorizare a mediului şi identificarea modului în
care sistemul de monitorizare românesc poate fi reorganizat pe nivele de lucru (în
prezent fiind organizat pe subsisteme de viaţă), astfel încât sistemul local să poată fi
integrat în acesta.
12. Stabilirea programelor de monitorizare al parametrilor de calitate ai mediului prin
identificarea acelora care sunt necesari a fi monitorizaţi, stabilirea frecvenţei de
realizare a măsurătorilor, alegerea unor echipamente moderne care să fie utilizate in
situ şi laborator şi stabilirea amplasamentelor pentru punctele şi zonele de
monitorizare.
13. Prezentarea modului în care alte date importante (starea de sănătate a populaţiei,
flora şi fauna şi peisajul) pot fi integrate în sistemul local de monitorizare.
14. Prezentarea modului în care activitate de monitorizare a mediului să fie
„valorificată” prin intermediul unei aplicaţii GIS.
15. Conceperea laboratorului de mediu ce va fi utilizat atât pentru activităţi direct
implicare în monitorizare (analize de probe), dar şi pentru altele conexe
(depozitarea aparaturii, gestionarea bazelor de date, etc) prin identificarea dotărilor
necesare şi stabilirea unei structuri de personal.
16. Evaluarea costurilor de achiziţie a echipamentelor necesare realizării sistemului de

monitorizare a mediului în Valea Jiului.

În final, consider că lucrarea poate fi privită şi ca un model de elaborare a
sistemelor locale de monitorizare a mediului în ceea ce priveşte alegerea parametrilor
necesari a fi monitorizaţi, stabilirea frecvenţelor de realizare a măsurătorilor, alegerea unor
echipamente moderne, performante, utilizate în ţările dezvoltate din vestul Europei pentru
monitorizarea mediului şi utilizarea tehnologiilor moderne pentru prezentarea şi
valorificarea rezultatelor, model care poate fi adaptat şi pentru alte zone din ţară.
7.3. Propuneri
Cu toate că la ora actuală România traversează o perioadă dificilă din punct de

vedere economic şi financiar, realizarea sistemului de monitorizare al mediului propus în
lucrarea de faţă, consider că ar trebui să constituie o prioritate pentru factorii de decizie
locali, judeţeni şi de ce nu chiar guvernamentali (mai ales dacă privim Valea Jiului ca o
zonă al cărei viitor economic este legat din ce în ce mai mult de turism).
În acest sens pentru viitor nu este deloc de neluat în seamă posibilitatea de realizare
a unui proiect de finanţare care să aibă la bază lucrarea de faţă. În acest mod pot fi accesate
fondurile europene destinate protecţiei mediului şi se poate asigura o finanţare de până la
80 % din valoarea proiectului.
Interesul autorităţilor trebuie să se manifeste din acest moment prin implicarea
activă şi identificarea fondurilor pentru acoperirea celor 20 de procente rămase.
Dacă acest sistem va fi realizat nu trebuie neglijată deloc şi valoarea sa din punct de
vedere educativ. Implicarea studenţilor Universităţii din Petroşani şi nu numai în operarea
acestuia având beneficii în ambele direcţii (economii cu personalul şi o mai bună instruire
practică a studenţilor precum şi posibilitatea de a utiliza rezultatele la elaborarea unor
lucrări ştiinţifice).
O altă propunere este legată de iniţierea unui program de monitorizare a mediului
cu ajutorul echipamentelor deja aflate în dotarea Universităţii în care studenţii să fie activ
implicaţi.

ANEXE
Anexa 1
A. Substanţe şi indicatori de stres ai mediului cu importanţă potenţială şi influenţare

directă sau indirectă a omului şi biosferei [26]
1. Dioxidul de sulf şi sulfaţii gazoşi de origine atmosferică

2. Materiile în suspensie
3. Monoxidul de carbon
4. Dioxidul de carbon şi alte urme de gaze care afectează proprietăţile trecerii radiaţiilor
prin atmosferă
5. Oxizii de azot gazoşi difuzaţi în aer
6. Ozonul, oxidanţii fotochimici şi hidrocarburile uşor reactive
7. Hidrocarburile policiclice aromate
8. Metalele toxice, în special mercurul, plumbul, cadmiul
9. Compuşii organici halogenaţi, îndeosebi DDT şi metaboliţii săi, PCB (policrorura de
carbon), Dieldrin şi compuşi alifatici halogenaţi cu lanţuri scurte
10. Azbestul
11. Hidrocarburile din petrol
12. Toxinele de origine biologică (din alge, fungi şi bacterii)
13. Nitraţii, nitriţii, nitrozaminele
14. Amoniul
15. Anumiţi indicatori ai calităţii apei – consumul biochimic de oxigen (CBO5), oxigenul
dizolvat (OD), bacterii coliforme
16. Anumiţi radionuclizi
17. Alergenii
18. Substanţe eutrofizante (nitraţi, fosfaţi)
19. Sărurile solubile ale metalelor alcaline şi alcalino-pământoase
20. Alte substanţe care au pus în trecut probleme semnificative mediului ambiant la nivel
local (cum sunt arsenicul, borul, fosforul elementar, seleniul, fluorul)
21. Zgomotul
22. Apele uzate calde

B. Substanţe şi indicatori de stres ai mediului recomandaţi pentru monitorizare [26]
Substanţe sau indicatori Mediul în care se analizează

1. Dioxidul de sulf şi sulfaţii gazoşi în aer Aer
2. Materiile în suspensie Aer, apă
3. Monoxidul de carbon Aer
4. Dioxidul de carbon Aer, oceane
5. Oxizii de azot difuzaţi în aer Aer
6. Ozonul, oxidanţii fotochimici şi
Aer
hidrocarburile reactive
7. Metalele toxice
mercurul Sol, apă, hrană, organisme
plumbul Om, sol, apă, aer, hrană, organisme
cadmiul Om, hrană, apă, organisme
8. Compuşii organici halogenaţi, îndeosebi
Om, sol, hrană, organisme
DDT şi metaboliţii săi, PCB, Dieldrin
9. Hidrocarburile din petrol în apă Apă
10. Anumiţi indicatori ai calităţii apei –
consumul biochimic de oxigen, oxigenul Apă
dizolvat, pH, amoniul, Escherichia coli
11. Nitraţii, nitriţii, nitrozaminele Apă, hrană, sol
137 90
12. Anumiţi radionuclizi (Cd , Sr ) Apă, hrană, sol, toate mediile
C. Substanţe care pot fi monitorizate pe plan local sau regional oriunde sunt
probleme deosebite [26]
Substanţe sau indicatori Mediul în care se analizează

1. Sărurile solubile ale metalelor alcaline şi
Apă subterană, sol
alcalino-pământoase
2. Substanţe eutrofizante (nitraţi, fosfaţi) Apă, sol
3. Alte substanţe (arsenic, bor, fosfor liber,
Sol, apă, hrană
seleniu, fluorul şi anumite metale grele)
4. Zgomotul Aer
5. Apele uzate calde Aer, apă
6. Amoniul Apă. sol
D. Substanţe nerecomandate pentru analiză în faza 1 – a GEMS [26]

1. Hidrocarburi policiclice aromatice (HPA)
2. Azbest
3. Alergeni
4. Anumiţi germeni patogeni
5. Micotoxine

Anexa 2
Clasificarea factorilor importanţi în matricea Batelle (1973)
I. SFERA ECOLOGICĂ
Specii şi populaţii terestre

- rumegătoare
- culturi cerealiere
- vegetaţie naturală
- dăunători
- vânat
Specii şi populaţii acvatice
- peşti (acvacultura)
- vegetaţie naturală
- dăunători
- peşti (populaţii naturale)
- vânat cu pene şi păr, pescuit natural
Biotopuri şi ecosisteme terestre
- indice de interacţiune trofică
- caracteristicile apelor
- specii rare şi specii ameninţate
- diversitate specifică
Ecosisteme
Calitatea apei
- apa în bazinele hidrografice
- consumul biochimic de oxigen
- oxigenul dizolvat
- conţinutul de bacterii coli
- carbonul anorganic
- azotul anorganic
- fosforul anorganic
- pesticide
- pH-ul
- temperatura
- cantitatea totală de substanţe dizolvate
- substanţe toxice
- transparenţa
Calitatea aerului
- oxizii de carbon
- hidrocarburi
- oxizii de azot
- emisii solide
- oxizii de sulf
- alte emisii
Poluarea solului
- exploatarea solului
- eroziunea solului
Poluarea sonoră
- intensitatea zgomotelor

II. SFERA PERCEPŢIILOR
Pe uscat
- roci, la suprafaţă
- forme de relief şi caracterul biotopurilor, sistematizările şi dispunerea structurilor
În aer
- mirosuri
- zgomote
În apă
- ingrediente
- graniţa apă – uscat
- emisii plutitoare şi mirosuri
- suprafaţa apelor
- raporturi pădure – apă
Biota
- animale domestice
- animale sălbatice
- tipuri de vegetaţie
- variabilitatea în limita tipurilor de vegetaţie
Obiecte artificiale
- universul civilizaţiei artificiale
Adjuvante complexe
- efectul complexităţii
- complexitate unicat
III. SFERA ACIVITĂŢILOR UMANE ŞI SOCIALE
Învăţământ – ştiinţă
- arheologie
- economie
Aspecte istorice
- arhitectură şi stil
- evenimente
- oameni
- religie şi cultură
- graniţa dintre tradiţional şi revoluţionar
Aspecte etico – religioase
- naţionalităţi şi obiceiuri
- grupări etnice şi politice
- grupări religioase
Aspecte ale vieţii culturale
- viaţa culturală de grup
- viaţa în retragere, izolare
- problematici de viitor
- simţul unităţii cu natura
Particularităţile vieţii oamenilor
- posibilitatea găsirii unui loc de muncă
- posibilitatea găsirii unei locuinţe
- interacţiuni sociale

Anexa 3.
Parametri de bază şi cei opţionali utilizaţi în subsistemul de control al mediului pe

tipuri de poluanţi [26]
Factori Date Date Frecvenţa minimă de

de mediu de bază opţionale observare
Particule în suspensie
(praf), SO2, turbiditatea CO2, N2O, CH4, fum,
atmosferică, O3, azot, hidrocarbonaţi reactivi,
Aer Zilnic (300 ori/an)
oxizi, sulfaţi, Pb, Hg, Cd, alte metale grele (V,
As, 3,4 BP, DDT, Ni, Zn, Ag, Sn, Sb)
HCCH, PCBs
Aer, pH, anioni, cationi, Pb, Alte metale grele (V,
Săptămânal (50
precipitaţii Hg, Cd, 3,4 BP, DDT, Ni, Zn, Ag, Sn, Sb,
ori/an)
şi depuneri HCCH, PCBs mercur metil)
8 ori/an, din care de
Ape de pH, Pb, Hg, Cd, As, 3,4 Alte metale grele (V,
3 ori la viitură şi o
suprafaţă BP, DDT, HCCH, PCBs Ni, Zn, Ag, Sn, Sb)
dată la ape mici
Sol, pH, Pb, Hg, Cd, As, 3,4 Alte metale grele (V,
2 ori/an
sedimente BP, DDT, HCCH, PCBs Ni, Zn, Ag, Sn, Sb)
pH, Pb, Hg, Cd, As, 3,4 Alte metale grele (V,
Biota 2 ori/an
BP, DDT, HCCH, PCBs Ni, Zn, Ag, Sn, Sb)

Anexa 4.
A. Parametri de calitate ai aerului [34, 37]
Nr. CMA
Parametru UM
crt. (cf. Ord. 592/2002)
1 NO2 mg/m3 0,1
2 SO2 mg/m3 0,125 *(0,25)
3 CO mg/m3 0,01
4 O3 mg/m3 0,12
5 Pulberi în
mg/m3 0,15
suspensie
6 PM 10 mg/m3 0,05
3
7 PM 2,5 mg/m (0,025) [0,02]
8 Pulberi
g/m2/lună 17
sedimentabile
9 Benzen mg/m3 0,01 (0,005)
3
10 Pb mg/m 0,0005
3
11 Cd mg/m *0,00002
12 Cr mg/m3 *0,00125
3
13 NH3 mg/m *0,1
14 H2S mg/m3 *0,008
15 Zgomot dB **65 (35)
* - valori conform STAS 12574/87; PM 2,5 - valoare ţintă pentru anul 2010 după care
devine obligatorie, respectiv valoare ţintă pentru 2020; Benzen – valoare ţintă pentru 2012;
** - valoare diurnă respectiv nocturnă.
B. Parametri de calitate ai apelor
B1. Indicatori pentru procesul de eutrofizare [36]
Categorie lac natural sau de acumulare (CMA cf. Ord.

Nr.
Parametru UM 1146/2002)
crt.
Ultraoligotrof Oligotrof Mezotrof Eutrof Hipertrof
P total mg/dm3/N 0,005- 0,01- 0,03-
1 Nutrienţi mineral total 0,005/0,200 0,01/0,2- 0,03/0,4- 0,1/0,65- >0,1/1,5
mg/dm3 0,4 0,65 1,5
2 Biomasa mg/dm3 0-1 1-3 3-5 5 -10 peste 10

fitoplanctonică
mg/dm3 (media
2,5-8/8- 8-25/25- 27-
3 Clorofila „a” anuală/media <1/<2,5 <2,5/<8
25 75 75/>75
maximă anuală)
Saturaţia in
4 oxigen % peste 70 peste 70 10 - 70 sub 10 sub 10
dizolvat

B2. Sedimente (fracţie <63 μm) [36]
Nr.
Parametru UM CMA cf. Ord. 1146/2002
crt.
1 Arsen mg/kg 17
2 Cadmiu mg/kg 3,5
3 Crom mg/kg 90
4 Cupru mg/kg 200
5 Plumb mg/kg 90
6 Mercur mg/kg 0,5
7 Zinc mg/kg 300
8 Benz(a)piren mg/kg 750
9 Lindan mg/kg 1,4
10 PCB - uri mg/kg 280
PCB – Bifenili policloruraţi
B3. Parametri de calitate (categorii de ape) [36, 38]

CMA
Nr. Ape uzate cf. H.G.
Grupa Parametru UM Categoria de calitate cf. Ord. 1146/2002
crt. 352/2005
I II III IV V NTPA 001 NTPA 002
1 Temperatura ºC nn nn nn nn nn 35 40
2 Indicatori fizici pH unit pH 6,5-8,5 6,5-8,5 (9) 6,5-8,5
3 Suspensii mg/dm3 nn nn nn nn nn 35 (60) 350
4 OD mgO2/dm3 7 6 5 4 <4 nn nn
5 Regimul CBO5 mgO2/dm3 3 5 10 25 >25 25 300
6 oxigenului CCO - Mn mgO2/dm3 5 10 20 50 >50 nn nn
7 CCO - Cr mgO2/dm3 10 25 50 125 >125 125 500
8 NH4- mg/dm3 <0,2 0,2 0,3 0,6 >1,5 2 (3) 30
9 NO2- mg/dm3 0,01 0,06 0,12 0,3 >0,3 1 (2) nn
10 NO3- mg/dm3 1 3 6 15 >15 25 (37) nn
11 Nutrienţi N total mg/dm3 1,5 4 8 20 >20 10 (15) nn
12 PO4-3 mg/dm3 0,05 0,1 0,2 0,5 >0,5 nn nn
13 P total mg/dm3 0,1 0,2 0,4 1 >1 1 (2) 5
14 Clorofilă „a” mg/dm3 0,025 0,05 0,1 0,25 >0,25 nn nn
15 Reziduu filtrat la
mg/dm3 fond 500 1000 1300 >1300 2000 nn
105ºC
16 Na+ mg/dm 3
fond 50 100 200 >300 nn nn
17 Ca+2 mg/dm3 75 150 200 300 >300 300 nn
Ioni generali,
18 Mg+2 mg/dm3 fond 25 50 100 >100 100 nn
salinitate
19 Fe total mg/dm3 fond 0,1 0,3 1 >1 5 nn
20 Mn total mg/dm3 fond 0,05 0,1 0,3 >0,3 1 2
21 Cl- (cloruri) mg/dm3 fond 100 250 300 >300 500 nn
22 SO4-2 mg/dm3 80 150 250 300 >300 600 600
23 Zn+2 μg/dm3 fond 5 10 25 >25 nn nn
24 Cu+2 μg/dm3 fond 2 4 8 >8 nn nn
Fracţie dizolvată
25 Cr total μg/dm3 fond 2 4 10 >10 nn nn

26 Pb+2 μg/dm3 fond 1 2 5 >5 nn nn
Metale
27 Cd+2 μg/dm3 fond 0,1 0,2 0,5 >0,5 nn nn
28 Hg+2 μg/dm3 fond 0,1 0,15 0,3 >0,3 nn nn
29 Ni+2 μg/dm3 fond 1 2 5 >5 nn nn
30 As μg/dm3 fond 1 2 5 >5 nn nn
31 Zn+2 μg/dm3 fond 100 200 500 >500 500 1000
Concentraţie totală
32 Cu+2 μg/dm3 fond 20 40 100 >100 100 200

33 Cr total μg/dm3 fond 50 100 250 >250 1000 1500
34 Pb+2 μg/dm3 fond 5 10 25 >25 200 500
Metale
35 Cd+2 μg/dm3 fond 1 2 5 >5 200 300
36 Hg+2 μg/dm3 fond 0,1 0,2 0,5 >0,5 50 nn
37 Ni+2 μg/dm3 fond 50 100 250 >250 500 1000
38 As μg/dm3 fond 5 10 25 >25 100 nn

39 Fenoli μg/dm3 fond 1 20 50 250 300 30000

40 Detergenţi μg/dm3 fond 500 750 1000 >1000 500 25000
41 AOX μg/dm3 10 50 100 250 >250 nn nn
42 Hidrocarburi
μg/dm3 fond 100 200 500 >500 5000 nn
petroliere
43 Substanţe Lindan μg/dm3 0,05 0,1 0,2 0,5 >0,5 nn nn
44 organice DDT μg/dm3 0,001 0,01 0,02 0,05 >0,05 nn nn
45 Atrazin μg/dm3 0,02 0,1 0,2 0,05 >0,05 nn nn
46 Triclormetan μg/dm3 0,02 0,6 1,2 1,8 >1,8 nn nn
47 Tetraclormetan μg/dm3 0,02 1 2 5 >5 nn nn
48 Tricloretan μg/dm3 0,02 1 2 5 >5 nn nn
49 Tetracloretan μg/dm3 0,02 1 2 5 >5 nn nn
50 Indice saprodic
<1,8 1,81-2,3 2,31-2,7 2,71-3,2 >3,2 nn nn
MZB
Indicatori
51 Coliformi totali colonii/100
biologici şi 500 10000 nn nn nn nn nn
ml
microbiologici
52 Coliformi fecali colonii/100
100 2000 nn nn nn nn nn
ml
53 CN μg/dm3 nn nn nn nn nn 100 1000
54 S-2, HS- μg/dm3 nn nn nn nn nn 500 1000
55 SO3-2 μg/dm3 nn nn nn nn nn 1100 2000
56 Cl2 (rezidual) μg/dm3 nn nn nn nn nn 200 500
57 Cr+6 μg/dm3 nn nn nn nn nn 100 200
Alţi indicatori
58 Co+2 μg/dm3 nn nn nn nn nn 1000 nn
59 Se+2 μg/dm3 nn nn nn nn nn 100 nn
60 Mo+2 μg/dm3 nn nn nn nn nn 100 nn
61 Ag+2 μg/dm3 nn nn nn nn nn 100 nn
62 Al+3 μg/dm3 nn nn nn nn nn 5000 nn
C. Parametri de calitate ai solului
C1. Compuşi anorganici [35]

Tipuri de folosinţe (cf. Ord. 756/1997)
Nr. Valori Mai puţin sensibile Sensibile
Grupă Subgrupă Urme element UM
crt. normale Prag
Prag intervenţie Prag alertă Prag intervenţie
alertă
mg/kg
1 Antimoniu 5 20 40 12,5 20
s.u.
mg/kg
2 Argint 2 25 40 15 25
s.u.
mg/kg
3 Arsen 5 25 50 15 25
s.u.
mg/kg
4 Bariu 200 1000 2000 400 625
s.u.
mg/kg
5 Beriliu 1 7,5 15 2 5
s.u.
mg/kg
6 Bor solubil 1 5 10 2 3
s.u.
mg/kg
7 Cadmiu 1 5 10 3 5
s.u.
mg/kg
8 Cobalt 15 100 250 30 50
s.u.
mg/kg
9 Crom total 30 300 600 100 300
s.u.
Compuşi anorganici
mg/kg
10 Crom hexavalent 1 10 20 4 10
s.u.
mg/kg
11 Metale Cupru 20 250 500 100 200
s.u.
mg/kg
12 Mangan 900 2000 4000 1500 2500
s.u.
mg/kg
13 Mercur 0,1 4 10 1 2
s.u.
mg/kg
14 Molibden 2 15 40 5 10
s.u.
mg/kg
15 Nichel 20 200 500 75 150
s.u.
mg/kg
16 Plumb 20 250 1000 50 100
s.u.
mg/kg
17 Seleniu 1 10 20 3 5
s.u.
mg/kg
18 Staniu 20 100 300 35 50
s.u.
mg/kg
19 Taliu 0,1 2 5 0,5 2
s.u.
mg/kg
20 Vanadiu 50 200 400 100 200
s.u.
mg/kg
21 Zinc 100 700 1500 300 600
s.u.

mg/kg
22 Cianuri libere 1 10 20 5 10
s.u.
mg/kg
23 Cianuri complexe 5 200 500 100 250
s.u.
mg/kg
24 Sulfocianaţi <0,1 20 40 1 20
s.u.
mg/kg
25 Fluor nn 500 1000 150 300
s.u.
Alte elemente
mg/kg
26 Brom nn 100 300 50 100
s.u.
mg/kg
27 Sulf elementar nn 5000 20000 400 1000
s.u.
mg/kg
28 Sulfuri nn 400 2000 200 1000
s.u.
mg/kg
29 Sulfaţi nn 5000 50000 2000 10000
s.u.
mg/kg s.u. - mg/kg substanţă uscată; nn – nenormat
C2. Hidrocarburi [35]

crt. normale Prag Prag Prag Prag
alertă intervenţie alertă intervenţie
1 Benzen mg/kg
<0,01 0,5 2 0,25 0,5
s.u.
2 Etilbenzen mg/kg
<0,05 10 50 5 10
HAM
s.u.
3 Toluen mg/kg
<0,05 30 100 15 30
s.u.
4 Xilen mg/kg
<0,05 15 25 7,5 15
s.u.
5 Fenol mg/kg
<0,02 10 40 5 10
Hidrocarburi s.u.
6 aromatice Catechol mg/kg
<0,05 10 20 5 10
s.u.
Hidroxibenzeni
7 Resorcina mg/kg
<0,05 5 10 2,5 5
s.u.
8 Hidrochinona mg/kg
<0,05 5 10 2,5 5
s.u.
9 Cresol mg/kg
<0,05 5 10 2,5 5
s.u.
10 Total HA mg/kg
<0,5 50 150 25 50
s.u.
11 Antracene mg/kg
<0,05 10 100 5 10
Hidrocarburi
s.u.
12 Benzoantracen mg/kg
<0,02 5 50 2 5
s.u.
13 Benzofluoranten mg/kg
<0,02 5 50 2 5
s.u.
14 Benzoperilen mg/kg
<0,02 10 100 5 10
s.u.
15 Benzopiren mg/kg
<0,02 5 10 2 5
s.u.
16 Chrisen mg/kg
<0,02 5 50 2 5
Hidrocarburi s.u.
17 aromatice polinucleare Fluoranten mg/kg
<0,02 10 100 5 10
s.u.
18 Indeno(1,2,3)piren mg/kg
<0,02 5 50 2 5
s.u.
19 Naftalina mg/kg
<0,02 5 50 2 5
s.u.
20 Fenantren mg/kg
<0,05 5 50 2 5
s.u.
21 Piren mg/kg
<0,5 10 100 5 10
s.u.
22 Total HAP mg/kg
<0,1 25 150 7,5 15
s.u.
Hidrocarburi din mg/kg
23 Total HP <100 1000 2000 200 500
petrol s.u.
HA – hidrocarburi aromatice; HAM - hidrocarburi aromatice mononucleare; HAP -

hidrocarburi aromatice polinucleare; HP - hidrocarburi din petrol.
mg/kg s.u. - mg/kg substanţă uscată.

C3. Compuşi organocloruraţi [35]

1 Total clorbenzeni mg/kg
<0,1 10 30 5 10
s.u.
Clorbenzeni, clorfenoli
2 Total clorfenoli mg/kg
<0,02 5 10 2,5 5
s.u.
3 PCB 28 mg/kg
<0,0001 0,01 0,05 0,002 0,01
s.u.
4 PCB 52 mg/kg
Compuşi organici organocloruraţi
<0,0001 0,01 0,05 0,002 0,01

s.u.
5 PCB 101 mg/kg
<0,0004 0,04 0,2 0,01 0,04
s.u.
6 PCB 118 mg/kg
<0,0004 0,04 0,2 0,01 0,04
s.u.
Bifenili policloruraţi
7 PCB 138 mg/kg
<0,0004 0,04 0,2 0,01 0,04
s.u.
8 PCB 153 mg/kg
<0,0004 0,04 0,2 0,01 0,04
s.u.
9 PCB 180 mg/kg
<0,0004 0,04 0,2 0,01 0,04
s.u.
10 Total PCB mg/kg
<0,01 1 5 0,25 1
s.u.
11 Policlordibenzdione, Total PCDD mg/kg
<0,0001 0,0001 0,001 0,0001 0,001
policlordibenzfurani s.u.
12 Total PCDF mg/kg
<0,0001 0,0001 0,001 0,0001 0,001
s.u.
C4. Pesticide [35]

1 EDDT mg/kg
<0,15 1,5 4 0,5 1
s.u.
2 DDT mg/kg
<0,05 0,75 2 0,25 0,5
s.u.
3 DDE mg/kg
<0,05 0,75 2 0,25 0,5
Pesticide organoclorurate şi triazinice
s.u.
4 DDD mg/kg
<0,05 0,75 2 0,25 0,5
s.u.
5 HCH mg/kg
<0,005 0,75 2 0,25 0,5
Pesticide s.u.
6 organoclorurate Alpha - HCH mg/kg
<0,002 0,3 0,8 0,1 0,2
s.u.
7 Beta - HCH mg/kg
<0,001 0,15 0,4 0,05 0,1
s.u.
8 Gama - HCH mg/kg
<0,001 0,05 0,2 0,02 0,05
s.u.
9 Delta - HCH mg/kg
<0,001 0,15 0,4 0,05 0,1
s.u.
10 Total pesticide mg/kg
<0,2 5 2 1 2
organoclorurate s.u.
11 Total triazină mg/kg
Triazinice <0,1 5 2 1 2
s.u.

BIBLIOGRAFIE
1. Biro, C. – Reabilitarea terenurilor degradate de activităţile antropice din bazinul

minier Petroşani, Teză de Doctorat, 2005.
2. Biro, C. – Pedologie, suport de curs, Petroşani, 2003.
3. Botnariuc, N – Monitoringul ecologic, Ocrotirea Naturii şi Mediului Înconjurător,
1987.
4. Buia, G., Rădulescu, M. – Geologia mediului înconjurător, Editura Focus,
Petroşani, 2002.
5. Buia, G., Lorinţ C. – Zăcăminte de substanţe minerale utile solide, Editura Focus,
Petroşani, 2005.
6. Burdin, K.S. – Osnov biologiceskogo monitoringa, Nauka, Moskova, 1992.
7. Dima, N., Herbei, O., Vereş, J. – Utilizarea tehnologiilor moderne pentru realizarea
unor sisteme informatice geografice şi întocmirea hărţilor digitale, suport de curs,
Petroşani, 2006.
8. Dumitrescu, I. – Poluarea mediului, Editura Focus, Petroşani, 2002.
9. Dumitrescu, I. – Impactul activităţilor antropice asupra mediului, note de curs,
Petroşani, 2006
10. Faur, F.G. – The Implementation of an Environmental Monitoring System in Jiu’s
Valley (Romania). Case Study for the Mining Perimeter Livezeni, International Forum of
Young Researchers “Topical Issues of Rational Use of Natural Resources”, Sankt
Petersbourg, 2006.
11. Faur, F.G. – Raport pentru promovarea în activitatea de cercetare ştiinţifică,
Petroşani, 2006.
12. Faur, F.G. – Propuneri de realizare a unui sistem de monitorizare a calităţii aerului
în Municipiul Petroşani, Lucrările Simpozionului Ştiinţific Studenţesc Naţional
„Geoecologia”, ediţia a VIII-a, Petroşani, 2007.
13. Faur, F.G. – Elaborarea unui sistem de monitorizare a calităţii aerului în Municipiul
Petroşani, Lucrare de Disertaţie, Petroşani 2007.
14. Faur, F.G. – Raport de cercetare 1 – Analiza calităţii mediului în Valea Jiului,
Petroşani, 2007.
15. Faur, F.G. – Raport de cercetare 2 – Sisteme de monitorizare a mediului, Petroşani,
2007.

16. Faur, F.G. – Raport de cercetare 3 – Elaborarea unui sistem de monitorizare a

mediului în Valea Jiului, Petroşani, 2008.
17. Faur, F.G. – The Implementation of a Water Quality monitoring System in Jiu’s
Valley, Lucrările Ştiinţifice ale Simpozionului Internaţional Multidisciplinar “Universitaria
Simpro”, Environmemtal Engineering, Petroşani, 2008.
18. Faur, F.G: - Implementarea monitorizării calităţii apei din Valea Jiului, Revista
Minelor, Nr. 11-12, Editura Infomin, Deva, 2008.
19. Florea, A. – Monitorizarea mediului, suport de curs, Petroşani, 2005.
20. Fodor, D., Baican, G. – Impactul industriei miniere asupra mediului, Editura
Infomin, Deva, 2001.
21. Georgescu, M. ş.a. – Studii de reabilitare a mediului în zona minieră a Văii Jiului,
contract CNCSIS, Petroşani, 2003.
22. Godeanu, S. – Monitoring ecologic, note de curs, Universitatea „Ovidius”
Constanţa, 1996.
23. Godeanu, S. – Elemente de monitoring ecologic/integrat, Editura Bucura Mond,
Bucureşti, 1997.
24. Haneş, N., Sârbu, R., Bădulescu, C. – Protecţia mediului şi a muncii în procesarea
resurselor minerale, Editura Infomin, Deva, 1999.
25. Lazăr, M., Dumitrescu, I. Impactul antropic asupra mediului, Editura Universitas,
Petroşani, 2006.
26. Munn, K.L. – Global Environmental Monitoring System, SCOPE 3, Toronto, 1978.
27. Pârvu, C., Godeanu, S., Stroe, L. – Călăuză în lumea plantelor şi animalelor,
Editura Ceres, Bucureşti, 1985.
28. Pârvu, C. – Ecologie generală, Editura Tehnică, Bucureşti, 2001.
29. Rojanschi, V. – Posibilităţi de evaluare globală a impactului poluării asupra calităţii
ecosistemelor, Mediul înconjurător, II, 1-2, 1991.
30. Rojanschi, V. – Evaluări de impact şi strategii de protecţie a mediului,
Universitatea Ecologică Bucureşti, 1995.
31. Traistă, E. – Igiena mediului, Editura Universitas, Petroşani, 1999.
32. Traistă, E. – Igiena mediului - Igiena aerului şi a apei, Editura Universitas,
Petroşani, 1999.
33. Institutul naţional de cercetare - dezvoltare şi amenajarea teritoriului
URBANPROIECT – Planul de reamenajare al teritoriului zonal Valea Jiului, Bucureşti,
2003.

34. *** - STAS-ul 12574/87

35. *** - Ordinul 756/1997, din 03.11.1997, publicat în Monitorul Oficial Nr. 303bis
din 06.11.1997.
36. *** - Ordinul 1146/2002, din 10.12.2002, publicat în Monitorul Oficial Nr. 197 din
27.03.2003.
37. *** - Ordinul 592/2002, din 25.06.2002, publicat în Monitorul Oficial Nr.765 din
21.10.2002.
38. *** - HG 352/2005, din 21.04.2005, publicat în Monitorul Oficial Nr. 398 din
11.05.2005.
39. *** - OUG 195/2005, privind protecţia mediului, publicat în Monitorul Oficial Nr.
1196 din 30.12.2005.
40. *** - www.cnh.ro
41. *** - www.cutremur.net
42. *** - www.dekati.com
43. *** - www.dreptonline.ro
44. *** - www.et.co.uk
45. *** - www.globalw.com
46. *** - www.hannainst.com
47. *** - www.jiuvalley.com
48. *** - www.mlu.at
49. *** - www.mmediu.ro
50. *** - www.regielive.ro (Sisteme informatice de supraveghere a mediului)
51. *** - www.sonometru.ro
52. *** - www.teledyne-api.com
53. *** - www.wtw.com

Teza de Doctor at

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Teza de Doctor at

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII ŞI INOVĂRII

UNIVERSITATEA DIN PETROŞANI

ELABORAREA UNUI SISTEM DE

CAPITOLUL 1. SCOP, OBIECTIVE ŞI METODE DE CERCETARE 8

CAPITOLUL 2. DESCRIEREA GENERALĂ A BAZINULUI MINIER VALEA

CAPITOLUL 3. POLUAREA EXISTENTĂ ŞI REZISTENŢA LA POLUARE A

ELABORAREA UNUI SISTEM DE MONITORIZARE A MEDIULUI ÎN VALEA JIULUI 1

CAPITOLUL 4. ANALIZA CALITĂŢII MEDIULUI ÎN BAZINUL MINIER

CAPITOLUL 5. SITUAŢIA ACTUALĂ PRIVIND MONITORIZAREA

CAPITOLUL 6. ELABORAREA SISTEMULUI DE MONITORIZARE A

ELABORAREA UNUI SISTEM DE MONITORIZARE A MEDIULUI ÎN VALEA JIULUI 2

6.5.3.2. Echipamente mobile destinate monitorizării concentraţiei

CAPITOLUL 7. CONCLUZII, CONTRIBUŢII ŞI PROPUNERI 151

ELABORAREA UNUI SISTEM DE MONITORIZARE A MEDIULUI ÎN VALEA JIULUI 3

B1. Indicatori pentru procesul de eutrofizare 163

ELABORAREA UNUI SISTEM DE MONITORIZARE A MEDIULUI ÎN VALEA JIULUI 4

Dezvoltarea societăţii umane, pe de-o parte, şi creşterea populaţiei, pe de alta, au

Fig. I.1. Structura şi dinamica consumului energetic în evoluţia speciei umane

În mod obişnuit, în natură, reziduurile fiinţelor vii sunt prelucrate şi reciclate

ELABORAREA UNUI SISTEM DE MONITORIZARE A MEDIULUI ÎN VALEA JIULUI 5

ELABORAREA UNUI SISTEM DE MONITORIZARE A MEDIULUI ÎN VALEA JIULUI 6

Cu deosebită plăcere îmi exprim sincerele mulţumiri şi recunoştinţa domnului

ELABORAREA UNUI SISTEM DE MONITORIZARE A MEDIULUI ÎN VALEA JIULUI 7

Pe plan internaţional activitatea de monitorizare a mediului nu cunoaşte o

ELABORAREA UNUI SISTEM DE MONITORIZARE A MEDIULUI ÎN VALEA JIULUI 8

O astfel de staţie este amplasată în judeţul Hunedoara la Deva şi există promisiuni

1.2. Scop şi obiective

ELABORAREA UNUI SISTEM DE MONITORIZARE A MEDIULUI ÎN VALEA JIULUI 9

1.3. Metode de cercetare

ELABORAREA UNUI SISTEM DE MONITORIZARE A MEDIULUI ÎN VALEA JIULUI 10

Fig. 2.1. Localizarea geografică a bazinului minier Valea Jiului

Depresiunea Petroşani, unitate intracarpatică din Carpaţii Meridionali este situată în

ELABORAREA UNUI SISTEM DE MONITORIZARE A MEDIULUI ÎN VALEA JIULUI 11

Evoluţia temperaturii aerului în cursul anului este determinată de variaţia anuală a

Media anuală a temperaturii [oC] Tabelul 2.1.

Fig. 2.2. Temperaturile medii multianuale

Vara, în timpul nopţilor senine şi cu o circulaţie locală redusă, desfăşurarea

ELABORAREA UNUI SISTEM DE MONITORIZARE A MEDIULUI ÎN VALEA JIULUI 12

Precipitaţiile atmosferice scad în medie de la vest spre est şi cresc cu altitudinea.

Media anuală a precipitaţiilor atmosferice [mm] Tabelul 2.2.

Fig. 2.3. Cantităţile medii multianuale de precipitaţii

Frecvenţa medie a vânturilor pe direcţii Tabelul 2.3.

ELABORAREA UNUI SISTEM DE MONITORIZARE A MEDIULUI ÎN VALEA JIULUI 13

Fig. 2.4. Direcţia şi frecvenţa vânturilor

In depresiunea Petroşani vânturile predominante sunt: crivăţul care bate de la nord

Evapotranspiraţia potenţială lunară Tabelul 2.4.

Fig. 2.5. Evapotranspiraţia potenţială

ELABORAREA UNUI SISTEM DE MONITORIZARE A MEDIULUI ÎN VALEA JIULUI 14

Fig. 2.6. Harta geologică a bazinului Petroşani

Fundamentul cristalin apare la zi pe rama bazinului, fiind constituit din roci

ELABORAREA UNUI SISTEM DE MONITORIZARE A MEDIULUI ÎN VALEA JIULUI 15

Peste formaţiunile metamorfice apar sub formă de mici petice în exteriorul

Fig. 2.7. Secţiune geologică prin bazinul Petroşani [5]

ELABORAREA UNUI SISTEM DE MONITORIZARE A MEDIULUI ÎN VALEA JIULUI 16

ELABORAREA UNUI SISTEM DE MONITORIZARE A MEDIULUI ÎN VALEA JIULUI 17

Caracteristicile celor două Jiuri Tabelul 2.5.

ELABORAREA UNUI SISTEM DE MONITORIZARE A MEDIULUI ÎN VALEA JIULUI 18

2.6. Vegetaţia şi flora

Pădurile care acoperă circa 60 % din suprafaţa bazinului sunt în proprietatea

ELABORAREA UNUI SISTEM DE MONITORIZARE A MEDIULUI ÎN VALEA JIULUI 19

Pajiştile subalpine, dezvoltate pe locul fostelor tufărişuri de jneapăn şi ienupăr, sunt

ELABORAREA UNUI SISTEM DE MONITORIZARE A MEDIULUI ÎN VALEA JIULUI 20

ELABORAREA UNUI SISTEM DE MONITORIZARE A MEDIULUI ÎN VALEA JIULUI 21