CURS 2- Igiena apei

Apa constituie elementul esențial al materiei vii, având rol important în desfăşurarea
proceselor vitale. Apa este indispensabilă în procesele de absorbție, difuzie, excreție, osmoză, în
menţinerea echilibrului acido-bazic, în termoreglare şi în metabolismul intermediar. Reacţiile
biologice devin imposibile în absenţa apei.
La omul adult apa reprezintă 60% din greutatea corporală, la embrion 97%, la făt 91% şi
la sugar 75%. Diferitele organe şi țesuturi conțin cantităţi diferite de apă: cea mai mică cantitate
există în țesutul adipos (20%), țesutul nervos conține 85% apă, iar plasma sangvină 90% apă. În
natură, apa reprezintă 3/4 din suprafaţa globului.
Necesarul de apă
Nevoile de apă ale individului. Există un echilibru permanent între aportul de apă şi
pierderea de apă la nivelul organismului uman. Scăderea cantităţii de apă provoacă setea; ea
apare atunci cand pierderea de apă atinge 1% din greutatea corporală.
Nevoia de apă pe 24 de ore este de 2,5 l din care 1,5 l ca atare, iar restul este acoperită de
apa conţinută în diferite alimente.
Pierderile pe 24 de ore reprezintă o cantitate de 2,5 l din care 1,5 l se elimină pe cale
renală, 500 ml prin transpiraţie, 350 ml prin respiraţie şi 150 ml pe cale digestivă. Lipsa de apă
poate fi suportată doar câteva zile de organismul uman.
În afara nevoilor pur fiziologice omul foloseşte apa pentru menținerea curăţeniei
corporale, în scopuri menajere, la prepararea alimentelor, la spălarea vaselor, rufelor şi igiena
locuinţei.
Nevoile de apă în colectivităţi.
Colectivităţile umane utilizează cantităţi însemnate de apă în diverse scopuri:
- nevoi urbanistice: pentru salubrizare publică, curăţenia străzilor, piețelor, pentru stropirea
spaţiilor verzi. Cantitatea de apă folosită diferă de la o localitate la alta, în funcție de climă,
gradul de dotare urbană, nivel de civilizație;
- nevoi industriale: pentru transportul materiilor prime, pentru separarea diverselor substanțe cu
indice de densitate diferit, în procesele de fabricație, pentru spălarea şi întreţinerea aparatelor şi
ustensilelor sau ca apă de răcire.
- nevoi zootehnice: apa folosită pentru creşterea animalelor (hrană, curăţenie, salubrizarea
adăposturilor şi grajdurilor).
Surse de apă
În natură, apa se găseşte sub formă de apă atmosferică, apă meteorică, apă subterană şi de
suprafaţă.
Apele subterane sunt în general bine protejate de stratul de sol, au calităţi
corespunzătoare nevoilor omului, dar sunt în cantitate insuficientă.
Apele de suprafaţă există în cantitate suficientă, dar variabilă în funcție de condițiile
meteorologice. Calitativ ele sunt necorespunzătoare pentru nevoile omului fiind poluate, de
aceea utilizarea ca atare este interzisă, chiar dacă sunt limpezi şi aparent fară impurităţi.
În mod obişnuit omul foloseşte pentru nevoile sale apele subterane şi de suprafaţă şi
numai în cazuri excepţionale apa atmosferică (nordul Africii, Peninsula Arabică, Sahara).

1
 Compoziția apei
În compoziția naturală a apei intră gaze, substanțe minerale, substanțe organice, diverse
organisme.
Apele de suprafață au o cantitate mai mare de oxigen, iar apele subterane au mai mult
bioxid de carbon.
Substanţele minerale cum ar fi Ca, Na, K, Mg, Mn, Fe se găsesc sub formă de cloruri,
sulfați, carbonați şi bicarbonaţi, ioduri, fluoruri.
Substanțele organice se găsesc sub formă dizolvată sau în suspensie. Ele provin din sol şi
din distrugerea organismelor acvatice şi produşilor de metabolism. Apele de suprafaţă conțin
întotdeauna mai multe substanțe organice ca cele subterane.
Organismele acvatice pot fi vizibile cu ochiul liber sau numai la microscop. În apele de
suprafaţă numărul organismelor acvatice este mai mare ca în apele subterane.
Căile de contaminare a surselor de apă.
Apele de suprafaţă pot fi contaminate prin deversarea reziduurilor fecaloid - menajere.
Deşi prin procesul de autopurificare a apei sunt distruşi o mare parte din germeni, au fost cazuri
când s-au evidențiat germeni la zeci de kilometri de locul de contaminare în aval pe cursul apei.
Apa de conductă poate fi infectată prin defecțiuni la instalația centrală de captare a apei,
defecțiuni la filtrarea apei şi clorinare insuficientă.
Apa din fântâni este infectată prin substanțele impurificatoare care se scurg din gropile de
gunoi, latrine, şanţuri construite neigienic şi la distanţă necorespunzătoare.
Aprovizionarea cu apă a colectivităţilor se poate realiza prin două sisteme: sistem central
şi sistem local.
Sistemul central asigură cantitatea necesară de apă prin cunoaşterea debitului distribuit
și oferă condiţii de tratare a apei, permite protecția sursei şi a instalaţiilor de apă, un control
permanent asupra calităţii apei potabile. Este format din patru sectoare: captarea, tratarea,
înmagazinarea, distributia apei.
1. Sectorul captării care cuprinde instalaţiile necesare captării şi aducerii apei de la sursă la
stația de tratare sau rezervorul de înmagazinare. În cazul surselor subterane captarea se face prin
drenuri, foraje verticale şi extragerea se face prin pompare. În cazul surselor de suprafaţă
captarea se face prin devierea unui râu, prin canalele de aducțiune ce transportă apa în sectorul
tratării.
2. Sectorul tratării este sectorul unde se tratează apa brută pentru a deveni potabilă. Tehnologia
tratării apei depinde de natura, structura şi compoziţia chimică a apei. Principalele etape de
tratare a apei sunt:
a. Îndepărtarea suspensiilor se face prin decantare, sedimentare și filtrare, în bazine orizontale
cu o adâncime de câțiva metrii în care apa curge cu o viteză mică. Apa rămâne în aceste bazine
4-8 ore, în acest timp substanțele din suspensie, care au o greutate specifică mai mare ca apa,
sedimentează la fundul bazinului.
Pentru a grăbi procesul decantării şi filtrării se utilizează substante chimice numite
coagulanţi, cum ar fi sulfatul de aluminiu, clorura ferică, sulfatul feros.
Metode de corectare a calității apei sunt:
b. Îndepărtarea mirosului şi gustului apei se face prin: aerare, adăugare de oxidanți (doze mari de
clor, permanganat de potasiu), filtrarea apei printr-un strat de cărbune activat.

2
c. Demineralizarea apei cuprinde operaţiile de îndepărtare a excesului de săruri minerale.
Demineralizarea se poate realiza prin metode fizice, chimice, fizicochimice.
d. Mineralizarea apei este o metodă relativ recentă şi constă în introducerea în apă a unor
substanțe necesare organismului.
Dezinfecţia apei are ca scop distrugerea agenţilor patogeni (bacterieni şi virali) şi
reducerea germenilor saprofiţi. Se face prin metode fizice (radiaţii ultraviolete, ultrasunete,
radiatii ionizante) şi chimice (clor, ozon,iod, brom, permanganat, argint). Indiferent de metoda
utilizată, dezinfecția apei trebuie să îndeplinească următoarele condiţii de bază: să fie eficientă,să
nu modifice calitățile organoleptice ale apei, să fie uşor de manipulat şi cât mai economicoase.
a). Metode chimice de dezinfectie a apei sunt:
- Clorinarea apei se face cu ajutorul clorului gazos (pentru instalațiile mari de prelucrare a apei),
substanțe clorigene ca, clorura de var (oxiclorură de calciu), hipocloraţii de calciu sau de sodiu,
cloraminele.
- Ozonizarea apei se foloseşte la tratarea apelor de suprafaţă care prezintă urme de impurificare
industrială.
b). Metode fizice de dezinfecţie a apei se face cu ajutorul:
- radiațiile ultraviolete care se utilizează în instalaţii mici de apă. Pentru a fi eficient acest tip de
dezinfecție, apa trebuie să fie transparentă, incoloră şi fără suspensii;
- ultrasunetele care se obțin prin trecerea unui curent electric alternativ de înaltă frecvenţă printr-
un cristal de cuarţ.
3. Sectorul înmagazinării cuprinde instalațiile de depozitare temporară a apei şi asigură
necesarul de apă în momentele consumului de vârf. Se face în rezervoare aeriene sau castele de
apă pentru colectivităţile mici şi în rezervoare îngropate.
4. Sectorul distribuţiei conţine o serie de conducte care formează o rețea de distribuţie care
trebuie să îndeplinească anumite condiţii cum sar fi: să reziste la presiuni mari, să nu aibă
pierderi mari de apă datorită uzurii țevilor sau îmbinării defectuoase, să nu se întretaie cu rețeaua
de canalizare, să nu se construiască deasupra reţelei de apă peste clădiri sau alte imobile (pentru
a putea fi controlată şi supravegheată cu uşurinţă în caz de defectiuni).
Protectia surselor şi instalaţiilor centrale de aprovizionare cu apă se realizează prin
determinarea unui teritoriu de protecţie sanitară, în interiorul căruia se iau măsuri de interzicere
sau limitare a poluării.
Sistemul local este format dintr-o multitudine de instalatii individuale, apa fiind
transportată de la sursă la consumator prin mijloace proprii. Nu întotdeauna se poate asigura
cantitatea de apă necesară, posibilităţile de control asupra calităţii apei sunt reduse.
Fântânile sunt mijloacele cele mai obişnuite de aprovizionare cu apă, mai ales în mediul
rural. Pentru a fi igienică fântâna trebuie să respecte următoarele condiții:
-amplasarea se face pe terenurile cele mai ridicate (pentru a nu permite infiltrarea apelor de la
suprafaţă), la distanţă convenabilă de locuinţă şi anexe (10-30 m faţă de sursele de poluare);
-adâncimea stratului de pânză freatică să fie minimum 4 m pentru o bună protectie faţă de
impurităţile de la suprafaţă;
- pereţii fântânii să fie rezistenți şi impermeabili, de preferinţă din inele de ciment, care să se
îmbine între ele, ultimul inel să fie perforat pentru a permite pătrunderea apei în interiorul
fântânii. Inelul superior va depăşi nivelul solului cu 80-90 cm, fântâna va fi acoperită cu un
capac de protecție faţă de impurificările exterioare

3
 Asanarea instalaţilor locale. Prin asanare se înţelege totalitatea operaţiilor necesare
pentru refacerea calităţii apei şi asigurarea protecţiei.
Alte metode de dezinfecție sunt: fieberea, distilarea, filtrarea, folosirea halogenilor.
TEMĂ:
1. Care e nevoia de apă a individului pe 24 de ore și cum este acoperită?
2. Care sunt căile de contaminare a apei?
3. Care este scopul dezinfecției apei și prin ce metode se poate realiza?
4. Care sunt metodele de corectare a calității apei?
5. Ce este asanarea apei?