Apa este cel mai important aliment. Nu poate fi înlocuit.

Aceste afirmaţii nu sunt figuri de

stil, ci citate din standardele de apă din ţări dezvoltate. Omul se poate lipsi în extremis de apă pentru
alte folosinţe, dar nu şi de apa de băut. Rezistă timp destul de îndelungat fără mâncare, dar foarte puţin
fără apă. Şi găseşte apa în diverse alimente, dar nu se poate lipsi de apa lichidă. De aceea pentru om
cea mai importanta apă a fost, este şi va fi apa potabilă.

Apa potabilă distribuită prin sistemele publice de alimentare cu apă este destinată pentru satisfacerea
cu prioritate a necesităţilor gospodăreşti ale populaţiei, ale instituţiilor publice, agenţilor economici,
precum şi, în lipsa apei tehnologice, pentru combaterea şi stingerea incendiilor.
Potabilizarea apei înseamnă eliminarea majorităţii componentelor organice, anorganice şi
biologice prezente în apă, astfel încât apa obţinută să corespundă normelor naţionale şi internaţionale
referitoare la apa potabilă. Apa potabilă face parte din categoria apelor dulci care au un grad de puritate
(referitor la bacterii şi substanţe toxice) ridicat încât este adecvat băutului, sau pentru bucătăria omului.

Probleme ce pot apărea cu privire la înrăutăţirea calităţii apei sunt, în afară de o sursă
necorespunzătoare şi instalaţiile de apă ce nu corespund din punct de vedere igienic.

O apă potabilă de calitate bună trebuie să fie rece (5°), cu un gust plăcut, incoloră si inodoră,
cu un conţinut mediu de substanţe minerale (carbonaţi de calciu, magneziu, săruri de sulfaţi cu
metalele amintite). Concentraţia în minerale stabileşte duritatea apei.

Folosirea centralizată a apei în centrele populate constitue o problemă de perspectivă

apropiată, legată de creşterea continuă a gradului de confort şi civilizaţie.

Nu se mai concepe astăzi dezvoltarea social-economică a teritoriului fără ca această utilitate

de prim rang, care este apa de calitate, să nu fie asigurată în condiţii tehnice corespunzătoare.

Apele subterane sunt o sursă importantă deoarece, spre deosebire de apele de suprafaţă, cele
subterane sunt de regulă mai puţin sau deloc poluate şi pot fi potabilizate cu măsuri minimale, uneori
doar cu dezinfecţie sau fără vreo prelucrare. Prin ape subterane se înţeleg apele care circulă în porii şi
în fisurile rocilor, în interiorul scoarţei terestre. Apa subterană provine din infiltraţia directă a
precipitaţiilor atmosferice, din infiltrarea apei de suprafaţă prin malurile permeabile ale râurilor şi
lacurilor, din condensarea vaporilor de apă în porii rocilor subterane. După modul de cantonare şi
scurgere în subteran, pânzele sau cursurile de apă subterană pot fi:

 cursuri subterane în roci fisurate sau carst;

1
  strate acvifere freatice, de mică adâncime (până la cca. 40 m), cantonate în roci
granulare, fără a fi sub influenţa directă a apelor de suprafaţă din vecinătate, sau alimentate pe cale
artificială din ape de suprafaţă;
 strate acvifere de mare adâncime (peste cca. 40 m), cantonate în roci granulare, fără a fi
sub influenţa directă a apelor de suprafaţă;
 izvoare provenite din stratele subterane care ies la suprafaţă datorită condiţiilor
geomorfologice locale;
 straturi de apă constituite din nisipuri de dune maritime.
Sursele de apă subterană pot fi cu nivel liber (freatic) sau sub presiune. Un strat acvifer este
cu nivel liber în cazul când la execuţia unui foraj, apa rămâne la nivelu la care a fost întâlnită; stratele
acvifere mai adânci sunt, în general, sub presiune, fapt constatat la executarea unui foraj prin ridicarea
apei la un nivel superior celui la care a fost întâlnită. Stratul de apă subterană se numeşte artezian dacă
apa din foraj ajunge în mod natural la suprafaţa terenului, şi ascendent dacă nivelul apei rămâne în
foraj sub nivelul terenului. Apele subterane, datorită calităţii lor, se pot întrebuinţa direct pentru
scopuri de alimentare cu apă potabilă a centrelor populate şi a unităţilor industriei alimentare, pe când
apele de suprafaţă, din râuri şi lacuri, atunci când se folosesc trebuie să fie tratate înainte de utilizare.

 Probleme de calitate a apelor subterane

Factorii care influenţează calitatea apelor subterane sunt în mare parte identici cu cei ce
influenţează calitatea apelor de suprafaţă. Apele meteorice aduc aport de gaze dizolvate atmosferice
(oxigen, azot, dioxid de carbon, hidrogen sulfurat etc.) şi minerale dizolvate (bicarbonaţi şi sulfaţi de
calciu şi magneziu dizolvaţi din roci; azotaţi şi cloruri de sodiu, potasiu, calciu şi magneziu dizolvate
din sol şi detritusuri organice; săruri de fier şi mangan).

Utilizările casnice fac să ajungă în apa subterană, prin intermediul exfiltrărilor din tancuri
septice sau canalizări neetanşe, precum şi din infiltrarea din apele de suprafaţă, detergenţi, azotaţi,
sulfaţi şi alţi produşi de degradare a substanţelor organice, săruri şi ioni dizolvaţi din reţeaua de apă
potabilă, precum şi compuşi organici solubili- Utilizările industriale ale apelor generează ajungerea în
apele subterane a diverselor săruri dizolvate în ape uzate industriale ce se infiltrează în sol din apele de
suprafaţă poluate.

2
 Agricultura generează aport de săruri din apa de irigaţie. Depozitele de gunoi aduc aport de
produşi organici de descompunere, substanţe chimice solubile, gaze solubile, săruri provenite din
cenuşă. Poluarea apelor subterane în România este prezentă într-un procent foarte mare de surse care
nu ar trebui folosite, dar ignoranţa şi lipsa de alternative perpetuează folosirea de fântâni şi izvoare
necorespunzătoare.

Apele subterane sunt adesea de o calitate care permite utilizarea directă ca apă potabilă, fără
prelucrare. Apa provenită din alte surse, cum sunt apele de suprafaţă, trebuie prelucrată în scopul
potabilizării, complex de procese numite curent de preparare sau tratare a apei.

Metode convenţionale de tratare a apei sunt:

 sedimentare, coagulare, filtrare (fizică sau biologică), apoi dezinfecţie.

Se mai folosesc opţional procedee de mineralizare, demineralizare, dezactivare, floculare
mecanică, despumare etc. Filtrarea poate fi rapidă sau lentă, filtrare directă, filtrare cu presiune şi cu
vid, cu microsite şi membrane. Demineralizarea poate viza dedurizarea, deferizarea sau
demanganizarea. De şi remineralizările se fac adesea cu schimbători de ioni. Dezinfecţia se face de
regulă prin clorinare (cu clor, cu dioxid de clor, cu cloramină), dar şi prin ozonizare, iodurare sau
bromurare, sau cu argint, permanganat de potasiu etc.

Utilizarea clorului pentru dezinfectarea apei potabile este mai veche de 200 de ani și a devenit regula
standard începând cu anul 1904. Începând cu anul 1904 apa potabilă este tratată folosind clorul ca și
metodă de purificare. Spre exemplu în Statele Unite ale Americii orașele New Jersey și Chicago au
fost primele orașe care au început să folosească clorul pentru a purifica apa potabilă furnizată
locuitorilor săi începând cu anul 1908.

Purificarea apei cu ajutorul clorului se numește clorinare. Acest proces presupune adăugarea unei
cantități de clor în apa ce urmează a fi furnizată pentru consumul populației. Clorinarea este metoda
cea mai răspândită atât în Moldova, cât și în întreaga lume atunci când vine vorba despre purificarea
apei. Scopul clorinării este acela de a distruge bacteriile existente în apă și care pot pune în pericol
sănătatea umană.

cantitatea de clor din apa ce ajunge la robinet este reglementată prin legea apei potabile 458/2002.
Această normă legislativă stabilește cantitatea de clor ce poate fi regăsită în apa potabilă. Conform
acestei legi în apa potabilă cantitatea de clor trebuie să fie cuprinsă între ≥ 0,1 mg/l și ≤ 0,5 mg/l.
3
Aceste valori trebuie să se regăsească pe întreg circuitul apei potabile. Cu toate că prezența clorului în
apa de la robinet vizează purificarea apei, trebuie spus că nu întotdeauna cantitatea de clor se
încadrează în normele stabilite, iar clorul în sine poate aduce o serie de riscuri asupra sănătății
organismului nostru.

În ceea ce urmează sunt prezentate principalele riscuri pe care clorul le poate avea asupra organismului
uman.

Fiind un element chimic, clorul creează reacții în momentul contactului cu apa din țesuturile
organismului, rezultând astfel acizi oxigenați care pot genera iritații puternice la nivelul pielii, ochilor
și la nivelul mucoaselor. Cu alte cuvinte clorul din apa de la robinet poate avea riscuri asupra sănătății
chiar și atunci când nu este introdus în organism sub forma apei potabile și este utilizat doar pentru
igiena corporală. Pe de altă parte clorul din apă poate fi inhalat pe durata dușurilor și a băilor. Astfel se
poate ajunge la iritarea căilor respiratorii, mai ales în cazul copiilor.

Deși utilizarea clorului în apa de la robinet are menirea de a purifica apa, atunci când cantitățile
depășesc valorile recomandate de specialiști clorul poate duce la distrugerea celulelor și a țesuturilor
organismului uman. Altfel spus clorul în exces din apa potabilă are efect carcinogen și poate conduce
la apariția diferitelor tipuri de cancer. Cu toate că studiile științifice de specialitate care să ateste
legătura dintre consumul apei clorinate și diferite tipuri de cancer, mai ales colorectal sau de vezică
urinară, sunt încă în faza incipientă, în studiile efectuate pe animale s-a demonstrat aportul clorului din
apă în creșterea riscului incidenței acestor boli riscul crescut ca urmare a apariției radicalilor liberi în
organism. Radicalii liberi care conduc ulterior la apariția celulelor cancerigene în organism.

Datorită faptului că un copil nu are foarte bine dezvoltat sistemul respirator, mai ales la vârste foarte
fragede, clorul din apa de la robinet poate să pună în pericol sănătatea celor mici, cu precădere atunci
când clorul este prezent în cantități mai mari decât limitele admise. Dincolo de faptul că putem vorbi
de atacuri astmatice, copiii au un risc mai mare de apariție a eczemelor la nivelul pielii atunci când
vorbim despre apa clorinată.

Faptul că afecțiunile cardiace reprezintă una dintre principalele grupe de afecțiuni în întreaga lume nu
mai este un secret pentru nimeni. Conform unor teste efectuate de specialiști, conținutul de clor din apa
de la robinet poate contribui la complicațiile cardiace. Principalele efecte negative pe care clorul din
apă le poate avea asupra sistemului cardio-vascular vizează încetinirea activității cardiace, insuficiența
circulatorie sau provocarea de tremurături. Conform unor teste realizate pe pui, cei care au consumat
apă cu clor au avut chiar o dezvoltare mai lentă comparativ cu cei care nu au consumat apă conținând
clor.

4
În momentul în care vine vorba despre consumul de apă, acesta este un aspect elementar pentru a avea
un organism sănătos. Consumul de cel puțin 2-3 litri de apă pe zi este absolut necesar pentru fiecare
dintre noi. Însă atunci când apa de la robinet are un gust și un miros neplăcut, suntem mai puțin tentați
să consumăm apă, chiar și sub formă de ceai sau supe. Principalul factor ce afectează într-un sens
negativ gustul apei este clorul. Tocmai de aceea foarte multe familii optează pentru apa îmbuteliată,
pentru sucuri sau pentru diferite băuturi carbogazoase. Însă toate aceastea nu sunt deloc sănătoase și nu
oferă o hidratare corespunzătoare.

Deși multă lume recomandă evaporarea clorului, trebuie spus că datorită faptului că acest compus
chimic este mai greu decât aerul evaporarea se face foarte greu. Prin lăsarea apei cu clor mai multe ore
nu se vor evapora compușii periculoși ai clorului. Nici măcar prin procesul de fierbere nu se vor
îndepărta elimina toți compușii periculoși din apa cu clor. Dimpotrivă, în urma procesului de fierbere
există riscul de a avea compuși periculoși din clor în cantități chiar mai mari decât înainte de fierbere
ca urmare a reducerii cantității de apă prin fierberea acesteia și astfel concentrația de compuși
periculoși din clor este mai ridicată.

Pentru dezinfectarea apei clorul şi compuşii lui manifestă o acţiune deosebită prin conţinutul clorului
activ

Conţinutul clorului activ în compuşii lui, utilizaţi la dezinfectarea apei.

Conţinutul „clorului
Compuşii clorului Formula chimică
activ”, %
Clorul Cl2 100
Hipocloritul de sodiu NaClO 10-20
Varul clorat CaCl2O, CaO 30-35
Hipocloritul de calciu Ca(ClO)2 45
Dioxidul de clor ClO2 26,3

Clorul şi compuşii lui care conţin „clor activ” sunt oxidanţi puternici şi sunt utilizaţi la purificarea
apei potabile prin faptul că la introducerea în apă a clorului activ se hidrolizează:

5
În cazul dat, atât Cl2 cât şi HOCl, OCl- formează „clorul activ” liber. Drept surse de „clor activ”
servesc şi compuşii deja menţionaţi în tabelul de mai sus.

În cazul apelor ce conţin NH3 şi săruri de amoniu NH4+, alţi compuşi ai clorului şi azotului, are loc
formarea „compuşilor activi ai clorului”, care reacţionează mai lent decât clorul în dezinfectarea
apei.

În prezenţa amoniacului, sărurilor de amoniu, acidului hipocloros, hipocloriţilor are loc formarea
NH2Cl, NHCl2şi NCl3 conform:

NH3 + HOCl NH2Cl+ H2O

NH2Cl + HOCl NHCl2 + H2O NHCl2 +
HOCl NCl3 + H2O

Cantitatea totală de clor consumată în astfel de procese este cunoscută sub numele de „cerere de
clor a apei
În urma cercetărilor s-a demonstrat că la dezinfectarea apei potabile 10% din cantitatea de clor
utilizată formează compuşi halogenaţi nocivi, periculoşi pentru sănătate.

Toţi aceşti compuşi fac parte din clase înalte de nocivitate: trihalogenogaloni ca dibromdiclormetan
(CMA - 0,03mg/l), tricloracetonitril (CMA - 0,01mg/l), dioxine (nu se admit), care sunt de 68000
mai nocive decât cianura de potasiu, clasa I de nocivtateşi bromoform (CMA - 0,1mg/l), cloroform
(CMA - 0,2mg/l), 2,4-dicloroform (CMA - 0,02mg/l), dicloroacetonitril (CMA - 0,1mg/l) din clasa II
de nocivitatea după determinarea procesului de clorurare: oxidarea substanţelor organice şi a celor
anorganice, dezinfectării se stabileşte conţinutul cloruluiliber a cărui concentraţie după norma
trebuie să fie d 0,3 - 0,5mg/l, fapt ce determină garanţia dezinfectării apei potabile.

Se menţionează faptul că numai stabilirea normelor standarte adecvate condiţiilor reale, studiul
minuţios, perfect, continuu a compoziţiei apei ar putea conduce la utilizarea clorului pentru
dezinfectarea fără urmări grave asupra sănătăţii. Cu scopul de ameliorare a calităţii apei în
municipiul Chişinău a fost implementată o nouă tehnologie de dezinfectare a apei potabile cu
ajutorul hipocloritului de sodiu .Utilizarea hipocloritului de sodiu este o metodă eficientă în
combaterea microflorei patogene, distrugând viruşii, germenii, inclusiv microbacteriile de
tuberculoză şi hepatita.

Hipocloritul de sodiuNaClO este o substanţă care relativ uşor se poate obţine prin clorurarea NaOH
sau prin electroliza NaCl. Hipocloritul este o substanţă cristalină incoloră, nestabilă, uşor solubilă în
H2O, solubilitatea creşte odată cu creşterea temperaturi apei, încât la 30°C solubilitatea alcătueşte
50%. Soluţiile de hipoclorit sunt la fel instabile şi se pot descompune chiar la temperaturi obişnuite.

6
Acest proces este intensificat de razele solare, prezenţa cationilor, metalelor grele, clorurilor
metalelor alcaline, pe când prezenţa sulfaţilorde Ca şi Mg, acidului boric, silicaţilor, încetinează
procesul descompunerii. Hipocloritul de sodiu este cunoscut sub formă decristalohidraţi:

• monohidrat NaClO ∙ H2O (foarte instabil)

• NaClO ∙ 2,5H2O (stabilitate medie)

• pentahidratNaClO ∙ 5H2O (cea mai stabilă dintre cristalohidraţi)

În contact cu apa NaOCl formează HOCl conform transformărilor: NaOCl →Na +
OCl-

OCl- + H2O → HOCl + OH-

Formele clorului activ sunt în dependenţă de pH-ul soluţiei

Variaţia formelor clorului activ în soluţia de hipoclorit de sodiu în funcţie

de pH-ul soluţiei.

În intervalul pH-ului de la 5 până la 10 şi concentraţia HCO este mai mare, descompunerea se

petrece:

HOCl + 2ClO-→ClO- + 2Cl- +H

HOCl + ClO- → O2 + 2Cl- + H
Dacă pH se micşorează incontinuu în soluţie nu se mai găseşte ClO-şi descompunerea HClO se
petrece în felul următor:
3HOCl → ClO- + 2Cl- + 3H
+
7
 2HOCl→O2 + 2Cl- + 2H

La valorii ale pH-ului de 3 şi mai mic are loc eliminarea clorului molecular:
4HOCl →2Cl2 +O2 +2H2O
Prioritatea utilizării hipocloritului de sodiu constă în capacităţile antioxiodante puternice ale acestei
substanţe de a reacţiona:

• în mediul acid:
NaOCl + H→Na+ + HOCl
2HOCl + 2H + 2e → Cl2 t +H2O HOCl + H +
2e → Cl- + H2O

• în mediul neutru şi bazic:

NaOCl→Na + OCl-
2OCl + 2H2O + 2e→Cl2 ↑ +4OH OCl + H2O
+ 2e → Cl + 2OH

În acest context sub influenţa hipocloritului de sodiusufţii se oxidează până la sulfaţi,

nitriţii în nitraţi, oxalaţii şi formiaţii în carbonaţi, iar amoniacul trece în cloramină. Toate aceste
procese sunt importante, deoarece participă activ la potabilizarea apei de consum.

Spre deosebire de clor hipocloritul contribuie la formarea mediului bazic, se măreşte pH-ul ,
iar odată cu acesta se schimbă raportul dintre HClOşi ClO- .

Tabelul 2. Impactul pH-ului asupra raportului HClO/ClO- în apa potabilă

Dinamica variaţiei
Valorile pH-ului, unităţi
HClO, % ClO-, %
6 97 3
7 78 22
8 24 76

De rând cu creşterea valorilor pH în probele de apă dezinfectate cu hipocloritul de sodiu are

loc micşorarea potenţialului redox al apei Eh (mV), fapt ce a fost confirmat prin cercetările proprii .
Probele au fost colectate din diferite sectoare a municipiului Chişinău.

Valorile pH-ului şi Eh în diferite probe de apă

Sursa de apă Valoarea pH,unităţi Valoarea Eh, mV

8
 sec. Centru 7,35 -23,9
sec.Ciocana 7,54 -28,8
sec.Buicani 7,69 -42,7
sec.Botanica 7,38 -30,0
Apa minerală”Izvorul
6,95 -13,7
minunilor”,România
Apa minerală „OM” 6,62 +23,7
Apa minerală
6,92 +6,4
„Morshinsca”,Ucraina

Pentru determinarea unor parametri fizico-chimici a fost colectate şi analizate probele de apă din r-
Nistru şi apă potabilă pe parcursul anilor 2011-2015. Rezultatele obţinute sunt prezentate în tabelul
4.

Variaţia valorilor unor parametri fizico-chimici din apa r.Nistru şi a apei potabile din
mun.Chişinău pe parcursul anilor 2011-2015 (valori medii anuale).

Conţinutul unor parametri fizico-chimici în apa analizată (mg / l).

Parame trii
fizico- din r. Nistru apa potabilă
chimici
2011 2012 2013 2014 2015 2011 2012 2013 2014 2015 CMA

Cloruri 24,16 26,13 24,60 26,68 27,31 26,31 28,11 28,68 28,59 28,01 250
Amoniac,
Ioni de 0,068 0,089 0,090 0,088 0,080 0,032 0,036 0,029 0.034 0,035 0,5
NH4+
Nitriţi 0,042 0.050 0,040 0,042 0,033 0,0030 0,0028 0,0029 0.0026 0,0027 0,5
Nitraţi 7,48 6,89 7,09 6,27 6,09 4,54 5,81 4,03 4,27 3,92 50
Fier
0,070 0,072 0,079 0,078 0,082 0,046 0,049 0,051 0,047 0,045 0,3
Fe2+,Fe3+

Pentru determinarea cantităţii de hipoclorit de sodiu este necesar aşa factor important ca
oxidabilitatea.

Variaţia oxidabilităţii după permanganat în apa r.Nistru şi apa potabilă este indicată în

9
 Dinamica variaţiei oxidabilităţii după permanganat în apa r.Nistru şi apa potabilă pe
parcursul anilor 2011-2015 (valori medii anuale).

Din datele fig.3 rezultă că oxidabilitatea după permanganat a apei r.Nistru variază în intervalul
2,66-2,91 mgO2 / l, dar se află sub limita CMA (5mgO2 / l). Această micşorare a substanţelor
organice este determinată de utilizarea în sistemele tehnologice a cărbunelui activat, unde are loc
sorbţia, dar şi procesul de oxidare şi reducere sub influenţia hipocloritului de sodiu.

Cercetarea conţinutului de clor total şi activ esre monitorizat permanent.

Concentraţia clorului activ liber (X ,mg / l) în probele de apă analizate se determină conform relaţiei:

X
unde, Kp - coeficientul pipetei, mg; n - numărul de
picături soluţie Na2S2O3;

V - volumul probei de apă analizată, cm .

10
Conţinutul clorului total şi clorului liber în probele de apă potabilă pe parcursul anului 2015.

Conţinutul clorului, mg/l Trimestru Trimestru Trimestru Trimestru Valoarea

I II III IV medie
Clorul liber 0,44 0,52 0,61 0,51 0,520
Clorul total 1,40 1,36 1,68 1,78 1,305

Din datele obţinute rezultă că concentraţia clorului liber variază în intervalul 0,44 - 0,61 mg/l, care şi
corespund normelor, unde conţinutul clorului liber trebuie să constituie 0,3-0,5 în perioada de iarnă
şi 0,5-0,7 mg/l în perioada de vară.

În urma cercetărilor efectuate se denotă că utilizarea hipocloritului de sodiu este prioritar faţă de
folosirea clorului lichid, în ameliorarea calităţii apei potabile. Astfel, apa nu conţine exces de clor,
este o apă structurată compatibilă cu mediul soluţiei interne a organismului uman.

11