Fenomene de transfer    Transfer de impuls 2 

Curs 3

Curgerea lichidelor în sistemele omogene

Curgerea prin supafeţe închise

Acest tip de curgere al fluidelor se realizează prin conducte şi canale. Prin conductă se înţelege o
ţeavă cu diametrul cuprins între 0,5 până la 5 cm şi transportul lichidului se realizează datorită unei
diferenţe de presiune creată de un lucru mecanic din exterior. Bineînţeles există conducte cu diametre
mai mari în cazul conductelor care transportă lichide la distanţe mari, numite magistrale, sau curgerea
să fie datorată câmpului gravitaţional (alimentarea cu apă prin cădere). De regulă, canalul este o ţeavă
cu diametrul mai mare decât a conductelor (10 cm) folosită la transportul lichidelor deşeu datorită
diferenţei de nivel (în câmp gravitaţional).

Rezistența în curgerea fluidelor prin conducte

Fluidele se deplasează prin conducte, canale și aparate datorită energiei date din exterior iar, în
cazul lichidelor, datorită energiei creată de o diferență de nivel. O parte din energie se consumă pentru
învingerea rezistenței de frecare, de inerție și a rezistențelor locale.
Rezistențele locale sunt efectul atât al forțelor de frecare între straturile de fluid (frecare internă),
cât și al forțelor de frecare între fluid și pereții conductei, canalului, aparatului etc. Deoarece,
dimensional, presiunea este echivalentă cu energia pe unitatea de volum de fluid s-a convenit să se
calculeze pierderile de energie datorate rezistenței în termeni de presiune și să se numească pierderi sau
căderi de presiune. Pentru calculul rezistenței de frecare, se consideră un traseu de conductă dreaptă
(figura 1), de lungime l și secțiune S. Diferența de presiune pentru învingerea rezistențelor de frecare
este: Δp f = p1 − p2 , unde p1 și p2 reprezintă presiunile statice ale fluidului la cele două capete ale
conductei.

Fig. 1 Conductă orizontală

1 
 Fenomene de transfer    Transfer de impuls 2 
 
Atunci, forța activă care provoacă curgerea este:
π
Fa = Δp f ⋅ S = Δp f ⋅ d2 (0.1)
4
Forța de rezistență sau forța de frecare este proporțională cu aria laterală a conductei și cu energia
cinetică a fluidului:
v2
Ff = f ⋅ π ⋅ d ⋅ l ρ (0.2)
2
Din egalarea celor două forțe se obține:
l v2
Δp f = 4 f ⋅ ρ (0.3)
d 2
Cu relația (0.3) se calculează pierderile de presiune prin frecare. Factorul f se numește factorul de
frecare al lui Fanning; în literatură se înlocuiește termenul 4 f = λ , unde λ este coeficientul de frecare.
Valoarea lui λ depinde de regimul de curgere (de numărul Reynolds) și de starea suprafeței interioare a
conductei, canalului etc. De exemplu, pentru conducte noi și netede: λ = 64 / Re pentru Re < 2300 și
λ = 0,3164 / Re0.25 pentru 3000 < Re < 10000 . Pentru conducte corodate (rugoase) se recomandă, pentru
calculul lui λ , grafice existente în literatura de specialitate.
Rezistențele locale apar în coturii, robinete, îngustări și lărgiri de pe traseul conductelor. Ele se
calculează tot în termeni de presiune cu expresia:
v2
Δpr1 =
2
ρ⋅ ∑ξ i (0.4)
unde ξ este numit coeficient de rezistență locală și este dat în tabele pentru diferite tipuri de rezistențe
locale.
Rezistențele de inerție sunt efectul curgerii neregulate a fluidelor și la viteze mici (uzuale) nu au
pondere importantă. Prin urmare pierderile totale de presiune datorate rezistențelor în curgere se
calculează prin însumarea relațiilor (0.3) și (0.4):
v2 ⎛ l ⎞
Δp p = Δp f − Δpr1 = ρ λ −
2 ⎜⎝ d ∑ ξ ⎟⎠
i (0.5)

Trebuie subliniat că Δp p este identic cu termenul E f din ecuația Bernoulli (Curs 2 ecuația 0.101)
scrisă în termeni de presiuni.

Curgerea prin canale

La curgerea prin canale se ţine cont de faptul că presiunea este egală (de obicei atmosferică) în tot
lungul canalului, iar dacă înclinarea (panta) canalului este uniformă, viteza lichidului este constantă.
În curgere izoterm-uniformă, pentru situaţia redată în figura 2, ecuaţia Bernoulli are forma:
gZ1 = gZ 2 + Δp f ρ (0.6)
deoarece v1 = v2 şi p1 = p2 = p. Din ecuaţia (0.6) rezultă că mişcarea uniformă cu suprafaţă liberă are
loc doar dacă Z1 > Z2 (canalul este înclinat).
Panta canalului, ce ne arată gradul de înclinare, va fi:

2 
 Fenomene de transfer    Transfer de impuls 2 
 
Z1 − Z 2 Δp f
I= = (0.7)
L ρ gL

 
Fig. 2. Elemente de calcul ale curgerii prin canale

Întrucât la curgerea turbulentă prin conducte şi canale cu alte secţiuni decât circulare, căderea de
presiune (ΔPf) şi coeficientul de frecare λ se pot determina cu aceleaşi relaţii ca şi pentru curgerea prin
conducte circulare, cu observaţia că diametrul interior al conductei circulare se înlocuieşte cu diametrul
echivalent, dech sau se exprimă în termeni de rază hidraulică, rh.

Curgerea cu suprafață liberă

Mecanismul curgerii lichidelor cu suprafaţă liberă este mai complex decât cel al curgerii sub
presiune. Datorită vâscozităţii lichidelor, distribuţia vitezelor în secţiunea de curgere va fi neuniformă.
În zona de contact cu conturul solid viteza lichidului va fi nulă, crescând cu creşterea distanţei de
perete. Deoarece la suprafaţa de contact cu aerul (sau alt gaz) tensiunea tangenţială nu este nulă (dar
este mult mai mică decât în cazul contururilor solide, gazul fiind antrenat de lichid), viteza maximă a
lichidului nu va fi nici la suprafaţa liberă şi nici în mijlocul curentului, ci la o distanţă de (0,05...0,25)h
– funcţie de condiţiile de curgere – de suprafaţa liberă, h reprezentând adâncimea curentului de lichid
în conductă sau canal.
Din punct de vedere al regimului de curgere, curgerea este laminară până la Resl <= 500, turbulentă
pentru Resl > 10000 şi intermediară pentru valori Re cuprinse între 500 şi 10000. Numărul Reynolds
pentru curgerea cu suprafaţă liberă are expresia:
rh v ρ
Resl = (0.8)
μ
în care rh reprezintă raza hidraulică care reprezintă raportul dintre aria secțiunii de curgere (A) și
perimetrul udat (Pu), matematic o putem scriem sub aceasta formă rh=A/Pu.

3 
 Fenomene de transfer    Transfer de impuls 2 
 
Curgerea peliculară
Curgerea unei pelicule subţiri de lichid pe o suprafaţă plană, verticală sau înclinată, este deosebit
de importantă pentru transferul de căldură la condensarea vaporilor pe suprafaţă.
Abordarea teoretică a acestui tip de curgere este dificilă datorită apariţiei valurilor pe suprafaţa
liberă. La debite foarte mici (Re < 20) filmul de lichid este lipsit de valuri. La creşterea debitului,
curgerea rămâne laminară, dar apar valuri pe suprafaţa liberă. La Re > 1600, curgerea devine turbulentă
şi prezenţa valurilor se menţine.

Fig. 3. Curgerea în film subţire

a –lichide newtoniene, pseudoplastice, dilatante; b – lichide viscoplastice.

Curgerea prin orificii

Prin orificiu se înţelege o deschidere practicată într-un perete de grosime mică. La trecerea
fluidului prin orificiu vâna de fluid este în contact numai cu muchia interioară a orificiului, grosimea
peretelui neinfluenţând practic curgerea fluidului.
Orificiile pot fi:
• în perete orizontal (fig. 4.a) sau vertical (fig. 4.b);
• mici sau mari în perete vertical; orificiile mici au dimensiunea vertical mai mică decât jumătate
din sarcina hidraulică a orificiului;
• înecate (fig. 4.c) sau neînecate; la orificiile înecate vâna de fluid care iese din orificiu pătrunde
într-un vas în care se află un fluid de aceeaşi natură.
La curgerea fluidului printr-un orificiu se constată “efectul orificiului”: liniile de curent converg
înainte de a ajunge la orificiu, vâna de fluid se contractă, convergenţa continuând pe o anumită distanţă
şi după orificiu. Raportul dintre aria secţiunii minime a vânei de fluid, Ac şi aria orificiului, A0 se
numeşte coeficient de contracţie Cc:

4 
 Fenomene de transfer    Transfer de impuls 2 
 

Fig. 4. Tipuri de orificii

a – de fund; b – în perete vertical neînecat; c – în perete vertical, înecat

Ac
Cc = (0.9)
A0
Întrucât la trecerea prin orificiu fluidul întâmpină o rezistenţă hidraulică (suferă o cădere de
presiune, Δpf), viteza reală a fluidului în secţiunea minimă, vcr, este mai mare decât viteza teoretică pe
care ar avea-o fluidul prin aceeaşi secţiune, vc, dacă ar fi considerat ideal. Raportul dintre aceste două
viteze se numeşte coeficient de viteză, Cv:
vcr 1
Cv = = (0.10)
vc α c + ξ0
în care αc este coeficientul de corecţie al energiei cinetice (unitar în cazul curgerii turbulente), iar ξ0 ~
0,06 este coeficientul căderii locale de presiune pentru orificiu.
Ca urmare a reducerii vitezei fluidului se reduce şi debitul de fluid, fapt de care se ţine seama prin
coeficientul de debit, Cd:
Cc Cv
Cd =
2 (0.11)
⎛A ⎞
1 − ⎜ 0 Cc Cv ⎟
⎝ A ⎠
în care A este aria secţiunii de curgere înainte de orificiu.

5 
 Fenomene de transfer    Transfer de impuls 2 
 
Curgerea prin ajutaje și duze
Ajutajele sau duzele au rolul de a dirija jetul de fluid care trece printr-un orificiu (fig. 6).

   
 
Fig. 5 Tipuri de ajutaje
a – cilindric exterior; b – cilindric Fig. 6 Ajutaj cilindric exterior 
interior; c – tronconic divergent;
d – tronconic convergent; e – conoidal 

În cazul unui ajutaj cilindric exterior (fig. 6) prevăzut la un orificiu practicat în peretele vertical al
unui rezervor, ajutajul va funcţiona cu toată secţiunea sa după distanţa L = 3da, da fiind diametrul
ajutajului.
Ecuaţia lui Bernoulli capătă forma:
pa pa v 2 v2
+ h1 = + + ξa (0.12)
ρg ρ g 2g 2g
unde ξa = 0,5 este coeficientul de rezistenţă locală la curgerea prin ajutaj.

Curgerea peste baraje

Barajul este un obstacol transversal pe direcţia de curgere a lichidului dintr-un canal. Curgerea
lichidelor prin baraje se poate asemăna cu curgerea printr-un orificiu a cărui înălţime nu este în
întregime plină cu lichid.
Viteza lichidului la ieşirea dintr-un orificiu situat la distanţa h de nivelul lichidului (şi când
deasupra lichidului şi în afara orificiului este aceeaşi presiune) se calculează cu ecuaţia lui Torricelli în
forma:
v = C 2 gh (0.13)

6 
 Fenomene de transfer    Transfer de impuls 2 
 

 
Fig. 7 Tipuri de baraje
a – orizontal; b – dreptunghiular; c – trapezoidal; d – triunghiular

Curgerea prin deversoare

Deversorul sau preaplinul este o conductă - de obicei cu secţiune circulară - având marginea
superioară într-un plan orizontal peste care deversează un lichid, fără a umple în întregime secţiunea
deversorului (fig. 8). Astfel de dispozitive se întâlnesc frecvent în interiorul coloanelor cu talere,
asigurând trecerea descendentă a lichidului de pe un taler pe altul.

Fig. 8 Deversor

7 
 Fenomene de transfer    Transfer de impuls 2 
 
Curgerea lichidelor în sisteme eterogene
Multe operaţii unitare întâlnite în industria alimentară sau în biotehnologii au loc în sisteme
eterogene: gaz-lichid, gaz-solid, lichid-lichid, lichid-solid, gaz-lichid-solid. În majoritatea cazurilor,
aceste sisteme se găsesc în mişcare, comportându-se fie ca un sistem pseudo-omogen, fie ca o fază
dispersă care curge printr-o fază continuă. Se pot menţiona ca exemple: hidrotransportul şi spălarea
legumelor şi fructelor, transportul pneumatic al cerealelor şi făinurilor, uscarea produselor pulverulente
şi granulare în strat fluidizat, curgerea lichidelor peste un fascicul de ţevi în schimbătoarele de căldură,
sedimentarea particulelor solide într-un lichid în procesele de sedimentare şi filtrare, curgerea gazelor
prin straturi granulare stropite cu lichide în procesele de absorbţie, curgerea picăturilor unui lichid într-
un alt lichid imiscibil în procesele de extracţie lichid-lichid şi enumerarea poate continua. Curgerea în
sisteme eterogene este deosebit de importantă pentru toate procesele fundamentale de transfer: de
impuls, de căldură, de masă.
În multe operații din industria alimentară fluidele curg cu o geometrie diferită de aceea
caracteristicile curgerii prin conducte și canale. Pentru aceste procese se definesc, în continuare, unele
mărimi specifice necesare în calculele inginerești.

Curgerea unui singur fluid printr-un strat granular

În acest proces fluidul străbate un strat constituit, de exemplu, din granule de catalizator, de cocs,
pietriș, bucăți de calcar etc. Materialul granular este așezat pe un suport (placă perforată, sită, grătar).

Fig. 9 Curgerea printr-un strat granular

Fluidul, de regulă gaz sau vapori, curg mai întâi prin toate secțiunile aparatului. De diametru D,
apoi se distribuie și curg prin secțiunea golurilor stratului granular de înălțime Hs (figura 9). Viteza cu
care fluidul curge prin toată secțiunea aparatului se numește viteza fictivă, notată vf. Viteza cu care
fluidul curge prin secțiunea golurilor se numește viteza reală, notată v0. Corelația dintre cele două
viteze se face pe baza ecuației de continuitate:
S0
v f ⋅ S = v0 ⋅ S0 ⇒ v f = v0 ⋅ (0.14)
S

8 
 Fenomene de transfer    Transfer de impuls 2 
 
În ecuația (0.14) S0 este secțiunea medie a golurilor, iar S este secțiunea totală a aparatului.
Deoarece S0 este greu de cunoscut corelația dintre viteza fictivă și cea reală se face prin intermediul
unei alte mărimi. În acest scop se înmulțește și se împarte ecuația (0.14) cu înălțimea stratului Hs:
S0 ⋅ H s
v f = v0 = v0ε 0 (0.15)
S ⋅ Hs
ε 0 se numește porozitatea stratului granular sau fracția de goluri (volumul golurilor raportat la volumul
stratului); pentru multe materiale granulare ε 0 ≈ 0.4 .
Suprafața specifică σ reprezintă suprafața tuturor granulelor dintr-un metru cub de strat granular;
2 3
σ se exprimă în [m /m ] și pentru material granulare de formă geometric definită este tabelată în
literatură.
Diametrul echivalent al golurilor se calculează cu expresia:
ε0
de = 4 (0.16)
σ
Regimul de curgere a fluidului prin stratul granular se calculează cu numărul Re modificat:
v0 ⋅ d e ⋅ ρ 4v f ⋅ ρ vm
Re = = =4 (0.17)
η σ ⋅η σ ⋅η
În expresia (0.17) vm este viteza medie masică a fluidului [kg/m2s], iar η - vâscozitatea dinamică
[Pa].
La curgerea fluidului prin stratul granular se deosebesc două regimuri de curgere:
‐ Curgerea laminară: Re<40;
‐ Curgerea turbulentă: Re>40.
Pierderea de presiune la curgerea fluidului prin stratul granular se calculează, în principiu, ca și
pierderea de presiune prin frecare la curgerea prin conducte dar se înlocuiește lungimea conductei cu
înălțimea stratului.
H s v02
Δp = λ ρ (0.18)
de 2
Aici coeficientul de frecare λ se calculează cu relațiile empirice:
λ = 140 / Re pentru Re < 40 (0.19)
λ = 15 / Re0.2 pentru Re > 40 (0.20).
Viteza reală v0 și diametrul echivalent de se calculează cu expresiile (0.15) și (0.16).

Curgerea a două fluide printr-un strat

În foarte multe cazuri fluidele se află în două faze diferite (lichid şi gaz) iar stratul din acest tip de
curgere este format din inele. Inelele sunt caracterizate dimensional prin lungimea l, diametrul d și
grosimea δ și se notează l ⋅ d ⋅ δ . Umpluturile se introduc în aparate de tip coloană, numite coloane cu
umplutură. Aranjarea inelelor în coloane se face regulat (bucată cu bucată) sau în grămadă (se toarnă
pur și simplu). De obicei prin coloana cu umplutură curge două faze fluide între care se desfășoară un
proces de transfer de masă (absorbție, distilare, extracție). Pentru mărirea suprafeței de contact dintre
faze una din ele (faza lichidă) curgerea sub forma unei pelicule pe suprafața elementelor de umplutură.

9 
 Fenomene de transfer    Transfer de impuls 2 
 

Fig. 10 Coloană cu umplutură

În coloana din figura 10 lichidul și gazul se deplasează în contracurent. Coloana are un strat de
umplutură de înălțimea Hu și un diametru D. Ca și la curgerea prin strat granular se definește pentru
faza continuă (gaz sau vapori) viteza fictivă și viteza reală. Viteza fictivă este aici viteza cu care curge
gazul sau vaporii prin toate secțiunea coloanei. Viteza reală este viteza cu care gazul curge prin spațiile
libere (golurile) dintre elementele de umplere. Corelația dintre cele două viteze se face tot prin
intermediul ecuației de continuitate scrisă pentru gaz și vapori:
v f = v0Vl (0.21)
unde Vl este volumul liber al umpluturii (volumul golurilor dintr-un metru cub de strat de umplutură).
Suprafața specifică σ este suprafața tuturor elementelor dintr-un metru cub de strat de umplutură.
Diametrul echivalent al golurilor se calculează, ca și la curgerea prin stratul granular, cu expresia:
Vl
de = 4 (0.22)
σ
În calculele hidrodinamice se utilizează criteriul Reynolds modificat pentru ambele faze, calculate
cu relația (0.17):
‐ pentru gaz:
4vmg
Reg = (0.23)
ση g
‐ pentru lichid:
4vml
Rel = (0.24)
σηl
În relațiile de mai sus vmg și vml sunt vitezele masice ale gazului și lichidului [kg/m2s], η g și ηl sunt
vâscozitățile dinamice ale gazului și lichidului [Pa·s].
Pierderile de presiune la curgerea gazului prin umplutura uscată se calculează ca și la curgerea prin
stratul granular (vezi ec. (0.18)) și la curgerea gazului prin umplutură se deosebesc cele două regimuri
de curgere: curgerea laminară (Re<40) și curgerea turbulent (Re>40). Drept urmare coeficientul de
frecare λ din ecuația (0.18) se calculează tot cu relațiile (0.19) sau (0.20).

10 
 Fenomene de transfer    Transfer de impuls 2 
 
Pierderile de presiune la curgerea gazului prin umplutura udată sunt mai mari pentru că, daorită
lichidului secțiunea medie liberă a golurilor este mai mică. Din acest motiv căderea de presiune
calculată cu relația (0.18) se corectează, în cazul umpluturilor netede, cu un factor k=1÷3:
Δpud = Δpusc ⋅ k (0.25)
Dimetrul D al coloanei cu umplutură se calculează cu ecuația debitului fazei continui (gaz sau
vapori):
4 Mv
D= (0.26)
π vf
unde M v este debitului volumic, iar v f este viteza fictivă a gazului sau vaporilor.

Curgerea în jurul unor corpuri imersate

Acest tip de curgere este întâlnit în operațiile de separare a sistemelor eterogene când un ansamblu
de particule dispersate într-un fluid sunt separate de acesta sub influența unei forțe exterioare. Se mai
numește și curgerea externă. Pot exista trei situații:
‐ fluidul curge și corpul imersat stă pe loc, de exemplu curgere apei unui râu în jurul
pilonilor unui pod;
‐ se deplasează corpul imersat iar fluidul este imobil; de exemplu deplasarea unei nave pe
o mare liniștită;
‐ se deplasează atât fluidul cât și corpul dar cu viteze diferite ca sens sau mărime.
Al treilea caz este cel mai general și prezintă interes practic. Indiferent de natura forţei externe,
întotdeauna la deplasarea corpului imersat se manifestă o forţă de rezistenţă a fluidului dată de legea
generală de rezistenţă a lui Newton, scrisă sub forma:
v2
Fr = ξ S ρ f [N] (0.27)
2
în care ξ este coeficientul de rezistenţă, v – viteza relativă de deplasare [m/s], ρ f - densitatea fluidului
[kg/m3], S - suprafața proiectării corpului (particulei) pe un plan perpendicular pe direcția de deplasare
[m2].
Coeficientul de rezistență depinde de numărul Reynolds, de forma corpului și de starea suprafeței
sale. În cazul unei sfere netede dependența ξ − Re a fost stabilită prin cercetări experimentale.
Rezultatele sunt ilustrate în diagrama semilogaritmică din figura 11.

Fig. 11 Dependența ξ − Re pentru sfere netede

11 
 Fenomene de transfer    Transfer de impuls 2 
 

Se constată că la curgerea în jurul unor corpuri imersate există două valori critice ale numărului
Reynolds care determină trei domenii de curgere. Domeniul I pentru 0 < Re < 0, 2 este numit domeniul de
curgere laminară sau domeniul Stokes. În domeniul II ( 0 , 2 < Re < 500 ) sau domeniul Allen curgerea se
consideră în regim intermediar. În domeniul III ( Re > 500 ) numit și domeniul lui Newton curgerea este
turbulentă. Pentru curgerea externă numărul Reynolds se calculează cu relația:
v dp ρf
Re = (0.28)
ηf
în care ρ f și η f – reprezintă densitatea, respectiv vâscozitatea dinamică a fluidului, v – viteza de
deplasare a corpului, dp – diametrul corpului (particulei). Când particula are altă formă decât cea sferică
se calculează un diametru mediu de volum dv:
6
dv = 3 V p = 1, 24 ⋅ 3 V p (0.29)
π
În ecuația (0.29) d v este diametrul unei sfere echivalente de volum Vd egal cu acela al particulei de
formă oarecare.

Curgerea printr-un strat fluidizat

Fluidizarea este o tehnică de lucru folosită din ce în ce mai mult în cazul operațiilor cu transfer de
masă sau căldură în sistemul fluid-solid. Avantajele fluidizării rezultă din suprafața mare de contact,
mereu reînnoită, și din turbulența mare care se creează între cele două faze. Acești factori conduc la
intensificarea transferului de masă sau căldură.

Fig. 12 Aparat cu fluidizare

Principiul fluidizării constă în trecerea unui fluid – cel mai adesea un gaz – printr-un strat granular
mono sau polidispers. În figura 12 este reprezentat schematic un aparat de fluidizare. Deasupra unei
plăci perforate se alimentează un material solid granular iar sub placă se alimentează gazul. Acesta se
distribuie prin orificiile plăcii și curge prin golurile dintre granulele ce constituie stratul. La viteze mici
ale gazului stratul se menține fix.

12 
 Fenomene de transfer    Transfer de impuls 2 
 
Principala rezistență la curgere o constituie forța de frecare dintre fluid și particule: ea crește cu
viteza reală de curgere a fluidului, respectiv crește pierderea de presiune la curgerea gazului prin strat.
Există o valoare a vitezei fluidului la care forța de presiune dinamică a acestuia este cel puțin egală cu
greutatea particulelor din strat și cu forța de frecare. Din acest moment particulele încep să se deplaseze
atât în plan orizontal cât și în sensul curgerii gazului; când particulele ies din masa principală a stratului
raportul de forțe se inversează și particulele cad din nou în strat, sunt din nou ridicate de gaz ș.a.m.d. În
această situație stratul granular capătă proprietățile unui fluid (de exemplu nu are formă proprie) și de
aceea se numește strat fluidizat.
Viteza critică a fluidului (gazului) notată vcr este viteza la acre presiunea dinamică a gazului devine
egală cu greutatea stratului raportată la secțiunea aparatului. Ea se mai numește și viteza minimă de
fluidizare. Pentru un strat granular monodispers și cu particule sferice viteza critică se calculează din
valoarea critică a numărului Reynold:
Recr υ f
vcr = (0.30)
dp
unde υf este vâscozitatea cinematică a fluidului [m2/s], dp – diametrul particulelor [m]. Reynolds critic
se calculează în funcție de criteriul lui Arhimede:
Ar
Recr = (0.31)
1400 − 5, 22 Ar
Criteriul lui Arhimede este un criteriu derivat:

Ar =
Re 2 ρ p − ρ f
=
( )
d p2 ρ p − ρ f g ρ f
(0.32)
Fr ρf η 2f
În relația (0.32) ρ p este densitatea materialului solid [kg/m3], dp – diametrul particulelor [m], ρ f și
2
η f este densitatea respectiv vâscozitatea dinamică a gazului, g – accelerația gravitațională [m /s]. În
calculele practice se folosește o viteză de lucru care se ia de 1-3 ori mai mare decât viteza critică.
Pierderile sau căderile de presiune la curgerea gazului prin stratul fluidizat se calculează asimilând
stratul fluidizat cu o coloană hidrostatică de fluid:
Δp = H ⋅ g ( ρ p − ρ f ) (1 − ε ) = H 0 ⋅ g ( ρ p − ρ f ) (1 − ε 0 ) (0.33)
Mărimile H și ε reprezintă înălțimea, respectiv porozitatea stratului fluidizat; deoarece aceste
mărimi sunt greu de calculat se folosește pentru calcul căderii de presiune H0 și ε 0 , adică înălțimea și
porozitatea stratului fix.
 

13