Subiecte „Hidraulică şi mecanica fluidelor” I.M. an II, sem.

II, 2021-2022

1. Proprietățile fluidelor: densitatea, greutatea specifică, vâscozitatea.

Fluidele sunt corpuri fără formă proprie, care se deformează uşor; acestea pot fi:

• lichide, caracterizate prin faptul că sunt incompresibile, formând o suprafață liberă în contact cu un gaz;

• gaze, care sunt foarte compresibile și nu rămân în repaos decât în spații închise.

Densitatea reprezintă masa unității de volum, fiind calculată cu relația: ρ=m/v [kg/m3] .
Densitatea se modifică în funcție de presiune și temperatură.

Pentru lichide se poate considera că modificarea densității cu presiunea este neglijabilă, iar
modificarea densității în funcție de temperatură este dată de relația: ρt= ρ0/ [1+ β *(t – t0)] , unde ρt
reprezintă densitatea la temperatura t, ρ0 reprezintă densitatea la temperatura de referință t0, iar β este
coeficientul volumic de dilatare termică. Vâscozitatea scade cu creșterea temperaturii.

Pentru gaze (considerate ca fiind gaze perfecte), densitatea depinde de temperatură și presiune,
conform ecuației generale de stare a gazului perfect: ρ=p/(R * T) , în care p este presiunea [Pa], R este
constanta gazului respectiv (R=287 J/kg⋅K pentru aer), iar T este temperatura absolută [K]. Vâscozitatea
crește cu creșterea temperaturii.

Greutatea specifică este greutatea unității de volum: γ=G/V [N/m3] . Evident, între densitate și
greutatea specifică există relația: γ = ρ ⋅ g , unde g este accelerația gravitațională.

Vâscozitatea reprezintă proprietatea fluidelor de a opune rezistență la curgere. Teoria modernă

a vâscozității se bazează pe enunțul lui Newton conform căruia tensiunile tangențiale din fluid sunt
proporționale cu gradientul de viteză pe direcția curgerii.

Consideram un lichid aflat intre 2 placi, o placa fixa si o placa care este trasa cu forța F. Datorita
frecărilor stratul de lichid din imediata apropriere a plăcii mobile se va deplasa cu aceeași viteza v ca si
placa, iar stratul din aproprierea plăcii fixe va avea viteza egala cu 0. Intre cele 2 placi 1 si 2, viteza
straturilor de lichid va avea valori diferite, vitezele având o distribuție parabolică.

Intre 2 straturi de lichid aflate foarte aproape unul de celălalt

(dh) va exista o diferență de viteza (dv).

S-a constatat ca intre efortul de forfecare dintre 2 straturi

alăturate de lichid si gradientul de viteza exista următoarea relație:
𝐹 𝑑𝑣
τ =𝜂
𝐴 𝑑ℎ

τ – efort unitar de forfecare

A – lungimea plăcii

η – coeficient de vâscozitate dinamica [Pa*s]

𝑑𝑣
- gradient de viteza
𝑑ℎ
 După cum s-a menționat mai înainte, din
cauza vitezelor diferite ale straturilor de învecinate,
între acestea apar eforturi unitare tangențiale (de
forfecare); dacă se reprezintă grafic dependența
dintre tensiunea tangențială (τ=F/S) dintre straturile
de fluid și gradientul de viteză (dv/dh), se obține
diagrama alăturata, 1 fiind fluid newtonian. Există și
fluide care nu respectă legea de mai sus (curbele 2,
3, 4, 5 – fluide ne-newtoniene).

Raportul dintre vâscozitatea dinamica si

densitatea lichidului se numește vâscozitate cinematica: ν = η/ρ [m2/s].

2. Presiunea hidrostatică: relația de calcul; consecințe.

Presiunea hidrostatică reprezintă presiunea care se exercita la o anumita

adâncime in interiorul unui fluid.

Delimitam un volum elementar de lichid de forma cilindrica cu aria bazei dA si

înălțimea bazei dz. Presiunea se exercita perpendicular pe suprafața.

La partea superioară avem p uniform pe A, la partea inferioară nu e uniform

(p->p+dp) si intervine si dG. Lichidul este in repaus. (SFv=0, v-verticala, adică suma
forțelor pe verticala=0)

Consecințe

1. Presiunea hidrostatica nu depinde de forma vasului in care se afla lichidul (paradoxul hidrostatic).
2. La o anumita înălțime h presiunea va fi aceeași in toate punctele la înălțimea respectiva.
3. Daca presiunea la suprafața lichidului creste, presiunea hidrostatica se mărește si ea in aceeași
măsura.

p0->p0+D p0

p->p+Dp  p+Dp= p0+Dp+ ρgh

p= p0+ ρgh => Dp=Dp0
3. Legea lui Pascal; presa hidraulică.

Orice creștere a presiunii intr-un lichid se transmite integral si

cu aceeași intensitate in toate punctele din lichidul respectiv si asupra
pereților vasului care conține lichidul respectiv.

Aplicație: presa hidraulica

Principiul presei hidraulice se refera la faptul ca, datorita

diferenței dintre diametrele celor 2 cilindrii, f-forța care e aplicata
pistonului 1 se amplifica la nivelul pistonului 2 datorita diametrelor
diferite. f: p=f/s=4f/πd2

Conform legii lui Pascal, aceasta presiune se transmite integral

in întreg sistemul astfel încât F cu care acționează pistonul cilindrului z
este: F=p*s=(4f/πd2)*(πD2/4)=f(D/d)2

X=x*(d/D)2

4. Legea lui Arhimede.

Spunem ca orice corp scufundat intr-un fluid va fi supus unei forte

ascensionale egale cu greutatea volumului de lichid dezlocuit.

Forța ascensionala apare datorita forțelor diferite F1 si F2 care

acționează pe direcție verticala asupra corpului. F1 si F2 sunt diferite pentru ca
presiunile la h1 si h2 sunt diferite.

I. Fa<G : corpul se scufundă

II. Fa=G : corpul plutește in interiorul lichidului la orice înălțime s-ar afla
III. Fa>G : corpul se ridică până când Fa corespunzătoare parții scufundate a corpului devine=G
5. Ecuația de continuitate.

Ecuația de continuitate reprezintă

legea conservării cantității de fluid.
Cantitatea de fluid diferă intre 1 si 2 după
Dt1’ si Dt2’.

Ecuația de continuitate arată că prin

reducerea secțiunii de trecere a fluidului
viteza crește si invers.

6. Legea lui Bernoulli.

Ecuația lui Bernoulli se aplica in cazul curgerii fluidelor ideale (incompresibile, fără vâscozitate)
printr-o conducta si reprezintă de fapt legea generala a conservării energiei aplicata curgerii fluidelor.

7. Aplicaţii la legea lui Bernoulli: pulverizatorul

In secțiunea 2 a tubului prin care circula aer,

datorita diametrului mic al orificiului de ieșire, viteza
curentului de aer creste.

Legea lui Bernoulli ne arata ca daca volumul

creste, presiunea statica scade.

Ca urmare, presiunea aerului la ieșirea din tubul

a va fi sub p0, astfel încât p0 care acționează asupra
lichidului din c va împinge lichidul prin tubul b in curentul
de aer care iese din tubul a.
8. Aplicaţii la legea lui Bernoulli: calculul debitului prin orificii mici

Curgerea lichidelor prin orificii se poate realiza prin 2 tipuri de orificii:

mici (diametru<h/10) si mari (diametru>h/10).

Pentru curgerea lichidelor prin orificii mici se considera un vas cu

lichid. La o adâncime h este un orificiu mic prin care are loc curgerea
lichidului. Pentru a determina debitul, ecuația lui Bernoulli se scrie pentru
pozițiile 1 si 2. Viteza cu care scade lichidul din vas este mult mai mica decât
v2 care iese din orificiu, de aceea se considera v1 aproximativ egal cu 0.

v12/2 + gz1 + p1/ρ= v22/2 + gz2 + p2/ρ

p1=p2=p0, v1=(aprox)0 => gh= v22/2 => v2= √𝟐𝒈𝒉

ec. continuitate: Ov= v2*A2= A2√𝟐𝒈𝒉

9. Aplicaţii la legea lui Bernoulli: calculul debitului prin orificii mari

Curgerea lichidelor prin orificii se poate realiza prin 2 tipuri de orificii: mici (diametru<h/10) si mari
(diametru>h/10).

In cazul orificiilor mari, presiunea se modifica odată cu adâncimea astfel încât ea va varia pe
înălțimea orificiului. Pentru a putea calcula debitul, se împarte orificiul mare intr-un număr infinit de
orificii mici cu dimensiunile b(z)*dz. Debitul volumic elementar va fi:

dQv=b(z)*dz=√𝟐𝒈𝒛

Pentru intregul orificiu va fi:

𝒑+𝒂
Qv=∫𝒑 𝒃(𝒛) ∗ 𝒅(𝒛) ∗ √𝟐𝒈𝒛

Ex.: b(z)=b=const
𝒑+𝒂 𝟏
Qv=√𝟐𝒈𝒃*∫𝒑 𝒛( ) ∗ 𝒅(𝒛)
𝟐

Qv=𝒃√𝟐𝒈*1/(1/2+1)*z^(1+1/2)/(de la p la p+a)
𝟑
Qv= 𝒃√𝟐𝒈*[(p+a)^(3/2)-p^3/2]
𝟐
10. Aplicaţii la legea lui Bernoulli: curgerea prin sifon

Sifonul este o conducta care depășește nivelul liber al lichidului din vas si prin care lichidul poate
fi preluat după ce in prealabil este amorsata curgerea.

1-3: v12/2 + gz1 + p1/ρ= v32/2 + gz3 + p3/ρ

p1=p3=p0, v1=0 (aprox), z3=0, z1=H,

gH= v32/2

v3=√𝟐𝒈𝑯

Qv=Az*√𝟐𝒈𝑯

Pentru a vedea care este cauza din care lichidul se ridica in sifon peste nivelul liber vom aplica
ecuația lui Bernoulli intre 2 si 3.

2-3: v22/2 + gz2 + p2/ρ= v32/2 + gz3 + p3/ρ

z2=H+h, v2=v3

(H+h)g + p2/ρ= p0/ρ

p2=p0- ρg(H+h)

Relația ne arata ca p2 este mai mica decât p0 astfel încât Dp fata de p0 este cea care asigură
curgerea lichidului prin sifon. Condiția de curgere e ca întreaga conducta sa fie plina cu lichid (amorsare).

11. Curgerea fluidelor reale: distribuția de viteze la curgerea laminară și turbulentă

Pentru un fluid ideal(1) fără vâscozitate, intr-o secțiune

perpendiculara pe direcția de curgere, viteza este aceeași in orice
punct.

In cazul fluidului cu vâscozitate, straturile de fluid din

imediata apropiere a peretelui conductei vor avea viteza 0, viteza
crescând in timp ce ne apropiem de centrul conductei. Viteza
depinde de regimul de curgere determinat de nr lui Reynolds.
Re=(v*D* ρ)/η

Curgerea laminara(2) (Re<2300) se poate demonstra ca

viteza se modifica după o lege parabolica. In acest caz, viteza de
curgere va fi 0 la peretele conductei si creste proporțional cu
pătratul distantei, atingând valoarea maxima in centrul
conductei. v=0.5vmax
 In cazul curgerii turbulente(3), in imediata apropiere a
conductei, exista o zona in care viteza creste rapid = strat limita.
In continuare cresterea vitezei nu mai este asa importanta si
viteza maxima se inregistreaza in centrul conductei. Pentru acest
regim de curgere avem: 0,75<v/vmax<0,9, in functie de starea
peretilor conductei si de Re.

12. Legea lui Bernoulli pentru fluide vâscoase: efectul distribuţiei de viteze (coeficienţii Coriolis)

Din cauza distribuției neuniforme a vitezei in secțiune, ecuația pentru lichidele cu

𝛂 𝐱 𝒗𝟐 𝒑
vâscozitate se modifica. +𝒛+ = ct
𝟐𝒈 𝝆𝒈

α = coeficient Coriolis
Pentru curgerea laminara α = 2;
Pentru curgerea turbulenta α = 1,5;
Pentru curgerea prin canale deschise α = 1,1 -> 1,3;

13. Curgerea fluidelor reale: pierderi de presiune (de sarcină)

Pierderile de sarcina: Acestea apar din cauza frecarilor dintre fluid si elementele
hidraulice prin care are loc curgerea ( supape, coturi, robineti, conducte). Pierderile de sarcina
se clasifica in : liniare si locale;
Liniare -> pe toata
lungimea traseului;Locale ->
concentrate, acolo unde exista
modificari de sectiune; (formula)
Pierderi liniare ->
(formula) L= lungimea; D=
diametrul; λ = depinde de Re si de
starea peretilor (rugozitatea);
Pierderi locale ->
exista o singura relatie : (formula)
+ (desen)
 Avand in vedere pierderile de sarcina si distributia vitezelor, ecuatia lui Bernoulli:
a1v12/2 + z1 + p1/ρ*g= a2v22/2 + z2 + p2/ρ*g + hp

hp = pierderi de sarcina;

14. Legea lui Bernoulli pentru fluide vâscoase: efectul pierderilor de sarcină

Curgerea lichidelor cu vascozitate prin orificii

La curgerea unui lichind printr-un orificiu, apare efectul de contractare a venei de fluid,
astfel incat aria sectiunii: A<A 1
𝐴
= 𝐶𝑠 (coeficientul de contractie) = 0,62
𝐴1

Din cauza contractarii venei de fluid dar si din cauza rezistentei locale care apare
la intrarea lichidului in orificiu. Debitul real va fi : Qv=Cd × √𝟐𝒈𝒉 × 𝑨1

Cd = coeficient de debit;
Cv = coeficient de viteza; Cd= Cs x Cv = 0,6… 0,75 , in fct de D, de curgere
Qv=60/75% * Qv fluid ideal
15. Curgerea permanentă prin conducte

Curgerea permanenta prin conducta : (formula)

Pentru cazul conductelor pentru apa L>500 x D, se considera ca cele mai importante
pierderi sunt cele liniare, in comparatie cu cele care se pot neglija.
(formule formule formule)
𝟐𝒈𝑫 𝛑 𝑫𝟐
Qv= √ 𝑳 x
𝛌𝐱 𝟒
𝑫

𝝅 𝑫𝟐 𝟐𝒈𝑫
Qv= 𝟒
x√ 𝛌
x √𝑰𝒉

𝒉
= 𝑰𝒉 -panta hidraulica
𝑳

Modul de debit : K (λ,D)

Qv = K ( λ, D) x √𝑰𝒉
16. Deversoare: definiţie, mărimi caracteristice, calculul debitului prin deversorul cu prag subţire

Deversoarele sunt construcții hidrotehnice așezate perpendicular pe cursul de apa avand

o deschidere la partea superioara pentru a dirija curentul de apa.

Elemente constructive :
𝐇
= 𝟎, 𝟓 … 𝟐, 𝟓
𝐘𝐦

ABCD-> secțiunea prin care se scurge apa

AB – CD-> umeri
BC-> pragul deversorului; b=lățime; a=grosime;
H-> sarcina deversorului;
Ym-> înălțimea in amonte;
Mărimi caracteristice :
𝑎
- După grosimea pragului:
𝐻
≤ 0,67-> deversor cu prag subțire;
𝑎 𝑎
0,67 ≤ 𝐻 ≤ 2,5 cu prag gros; > 2,5 cu prag lat;
𝐻

Calculul debitului prin deversorul cu prag subțire – cazul scurgerii prin orificii mari
Pentru a putea face calculul debitului,
orificiul mare se împarte intr-un nr. Infinit de orificii
mici, dz înălțime si lățime b.
Orificii elementare : d Qv = Cd x b x dz x
√2𝑔 𝑧
 Cd = coeficient de debit;

In realitate coeficientul de debit, depinde nu doar de forma deschiderii, depinde si de

gradul de contracție si depinde de viteza curentului de apa.
Relații asemănătoare exista si pentru deversoarele cu prag gros sau lat.

17. Pompa cu piston: construcţie şi principiul de funcţionare, debitul teoretic mediu

In funcție de principiul de funcționare, pompele hidraulice se împart in pompe volumice

si pompe centrifuge.
Pompele volumice:

- cu piston ( mișcare rectilinie alternativa)

- cu piston ( mișcare de rotație)

Pompa cu piston mișcare rectilinie alternativa:

 1-piston;
2-bolt;
3-biela;
4-manivela;
5-cilindru;
6-chiuloasa;
SA- supapa de aspirație;
SR- supapa de refulare;

Mecanismul biela-manivela transforma mișcarea de rotație a manivelei in mișcare

rectilinie a pistonului. Pistonul se deplasează intre 2 poziții PME ( punct mort exterior) si PMI (
punct mort interior). S= cursa; D= diametrul cilindrului;
Când pistonul coboară de la PMI la PME volumul creste, presiunea scade si supapa de
aspirație se deschide si lichidul intra in cilindru.
Când pistonul se ridica de la PME la PMI, volumul scade, presiunea creste, supapa de
refulare se deschide si supapa de aspirație se închide, iar lichidul este refulat din pompa.
𝝅 𝑫𝟐 𝒏
QV = x S x 𝟔𝟎 m3/s
𝟒

𝝅 𝑫𝟐
Vs = x S = cilindree
𝟐

In practica o astfel de pompa cu un singur piston nu se folosește deoarece debitează

intermitent. Pentru a uniformiza debitarea, pompele folosite in sistemele hidraulice au mai mulți
cilindrii.