 CONSTRUCȚII HIDROTEHNICE ȘI MĂSURI

HIDROAMELIORATIVE DE COMBATERE A EXCESULUI DE

UMIDITATE ÎN MASIVELE IRIGATE:
 DRENAREA –ELEMENTE GENERALE
 PROIECTAREA REŢELEI DE DRENARE
 DEGRADAREA TERENURILOR CA URMARE A EXCESULUI DE
UMIDITATE

În România, circa 3.9 milioane ha de teren prezintă un exces de

umiditate în diverse grade şi intensităţi. În funcţie de sursa de apă
ce provoacă excesul, durata perioadei cu umiditate în exces,
intensitatea aportului freatic, condiţiile de relief, de sol ş.a. se
poate adopta următoarea clasificare a acestor tipuri de soluri:
- 49,5 % terenuri cu exces temporar de umiditate cauzat de
precipitaţii;
- 22% terenuri cu exces permanent de umiditate cauzat de
apa freatică puţin adâncă;
- 28,5% terenuri cu exces de umiditate cauzat de apa din
inundaţii sau de infiltraţiile din râuri.
S-a evaluat că un procent de peste 80% din totalul suprafeţelor
cu exces de umiditate reclamă măsuri directe de drenaj în scopul
desecării. Marile complexe irigabile, aflate în exploatare pe
teritoriul României, reliefează necesitatea includerii în schema
amenajării complexe şi a soluţiei drenajului.
1. Influenţa excesului de umiditate asupra
plantelor
 Excesul de apă în sol creează următoarele efecte negative
asupra plantelor:
 a. o slabă aerare, împiedică atât buna desfăşurare a
respiraţiei rădăcinilor plantelor cât şi a principalelor
procese biologice (cu cât solul este mai bogat în azot, cu
atât fenomenul de sufocare a plantelor este întârziat);
 b. rădăcinile plantelor sunt puţin dezvoltate iar sistemul
radicular nu pătrunde în adâncime.
 c. există o tendinţă a rădăcinilor de a se extinde spre
suprafaţa terenului

 d. într-un strat superficial, de adâncime mică, în
cazul în care perioada de exces este urmată de
secetă, apa freatică poate coborî la o adâncime
relativ mare, iar datorită lungimii mici de dezvoltare a
stratului radicular activ, rădăcinile nu pot absorbi
apa din zona franjului capilar al freaticului (zonă care
are o umiditate apropiată de capacitatea pentru apă
în câmp a solului) şi în acest fel dezvoltarea normală
a plantelor este împiedicată .
 e. rădăcinile sunt puţin numeroase, cu ramificaţii
necomplexe, iar formarea perişorilor radiculari este
stopată; aceste inconveniente conduc la un deficit în
elemente nutritive minerale pentru plante.
 f. coboară temperatura naturală a solului – având
repercursiuni grave asupra proceselor biologice ale
plantelor.
Toate aceste variaţii de temperatură determină:
- întârzierea semănatului de primăvară;
- răcirea culturilor de toamnă;

- opărirea mai puternică a plantelor vara

- o creştere mai rapidă a procentului de plante ofilite.

 2. Influenţa excesului de umiditate asupra
caracteristicilor fizice şi ecologice ale solului

Excesul de umiditate conduce la modificarea

caracteristicilor fizico-ecologice ale solului prin:
- creşterea conţinutului de apă peste capacitatea apei în
câmp;
- scăderea volumului de aer în spaţiul poros al solului
umezit (porozitatea de aeraţie): sub 10% pentru orizonturile
minerale şi organo-minerale;
- scăderea intensă a permeabilităţii pentru aer şi apă ;
- dobândirea unei consistenţe moale, lipicioase în cazul
solurilor cu suficient conţinut de fracţiune argiloasă şi prăfoasă;
- stimularea acumulării dioxidului de carbon în atmosfera
solului, metan şi alte gaze toxice pentru vegetaţie (în special in
cazul solurilor mlăştinoase) ca urmare a suprimării sau slăbirii
excesive a schimbului de gaze cu atmosfera,
 3. Influenţele negative ale exesului de apă din irigaţii
asupra sănătății
 Principalele caracteristici ale canalelor de irigaţie, care
favorizează proliferarea vectorilor şi viruşilor, sunt
următoarele:
 - viteza mică a apei în canal (sub 0,7 m/s) este
insuficientă pentru a antrena în circuitul apei numeroşi
factori aflaţi pe fundul şi taluzele canalelor; favorizându-le
astfel proliferarea
 - încărcare mare a apei de irigaţie cu particule
solide transportate atât prin târâre cât mai ales în
suspensie. Aceste aluviuni se depun pe fundul canalelor şi
parţial pe taluzuri creând cel mai prolific habitat de
dezvoltare a numeroşi vectori şi viruşi;
 - pierderile mari de apă prin exfiltraţii determină: apariţia
bălţilor şi ochiurilor de apă în apropierea canalelor –care
constituie medii excelente de proliferare a viruşilor;
- creşterea vegetaţiei acvatice în canale, prin mărirea
rugozităţii, favorizează o reducere a vitezei apei în canal, o
circulaţie neuniformă a apei, menţinerea permanentă a
condiţiilor de colmatare a fundului şi taluzurilor canalelor.
Atât vegetaţia hidrofilă cât şi depozitul de mâl de pe fundul
canalelor adăpostesc numeroşi vectori de răspândire a bolilor
(ţânţari, muşte, etc).
Construcţiile hidrotehnice din cadrul sistemelor de irigaţie, ca
de exemplu: podurile, stăvilarele, bazinele de aspiraţie,
sifoanele creează şi ele locuri favorabile ale proliferării acestor
vectori.
Sifoanele coborâtoare (dukere ) care prezintă vegetaţie la
intrarea şi ieşirea apei precum şi stagnarea apei în sifon, permit
acomodarea unor specii de melci şi a larvelor de ţânţari.
 STAVISTAVILAR

SIFOANE IN CANALE DE IRIGATII SISTEM DE IRIGARE SUB PODEȚ

Drenarea reprezintă operaţia de îndepărtare a excesului de
apă din masa solului, pentru a crea condiţii optime de
creştere a plantelor.
Efectele pozitive ale drenării se evidenţiază din contribuţia
ei la:

- colectarea şi eliminarea din masa solului a apei în exces;

- limitarea ridicării nivelului stratului freatic (dependentă
de adâncimea de pozare a drenurilor);
- activarea aerării şi îmbunătăţirea structurii solurilor;
- modificarea balanţei azotului;
- îndepărtarea sărurilor şi a altor substanţe nocive din sol;
- posibilitatea de reutilizare a apei din drenaj;
îmbunătăţirea lucrabilităţii terenului;
- creşterea producţiei agricole; reducerea vârfului de debit
evacuat prin mărirea capacităţii de reţinere a solului.
.
 Efectele negative ale drenării sunt reliefate prin:
 modificarea calităţii apei din emisari prin săruri şi alte
elemente poluante transportate de apa de drenaj;
 ocuparea cu canale a unor suprafeţe agricole;

 descompunerea solurilor turboase;

 subsidenţa şi acidifierea solurilor;

 creşterea riscului apariţiei deficitului de apă

Subsidență = proces de coborâre treptată a scoarței terestre,

care are loc în bazinele de sedimentare.
Efectele pozitive directe şi indirecte ale drenării solurilor
 PROIECTAREA REŢELEI
DE DRENARE

Sistem drenaj subteran = Ansamblul lucrărilor hidrotehnice

acoperite, realizate pe suprafeţele agricole la o adâncime
determinată sub suprafaţa terenului, în scopul reglării regimului
hidric în zona de dezvoltare a rădăcinilor plantelor prin eliminarea
excesului de umiditate provocat în sol de apa freatică , precipitaţii în
exces sau irigaţii necontrolate.
 PROIECTAREA LUCRĂRILOR DE
DRENAJ C

În cadrul lucrărilor principale de drenaj se disting

următoarele categorii de lucrări:
- Drenaj de suprafață
- Drenaj orizontal subteran
- Drenaj vertical
 Amplasarea reţelei de drenuri

Pentru captarea apei freatice elementele reţelei de regularizare

(drenurile absorbante) se amplasează în plan sub formă de şiruri
paralele la distanţe egale, perpendicular sau sub un anumit
unghi faţă de colector.

Amplasarea reţelei de drenuri

 Amplasarea reţelei de drenuri faţă de linia de cea mai mare pantă se
poate face după trei scheme: longitudinală, transversală şi
intermediară.
 1.Schema longitudinală constă în amplasarea reţelei de drenuri
absorbante paralel cu linia de cea mai mare pantă, colectoarele fiind
trasate aproximativ paralel cu direcţia curbelor de nivel.
 Acest mod de amplasare este indicat pe terenurile cu pante mici, sub
4‰, deoarece în felul acesta se asigură pantă de scurgere pentru apa
din drenuri.
 Dacă pe terenurile cu pante mici nu s-ar amplasa drenurile pe linia de
cea mai mare pantă, ar trebui fie să se niveleze terenul în pantă pe
direcţia drenurilor, fie să se asigure acestora pantă din construcţie,
prin porirea adâncimii către capătul aval, ambele soluţii fiind
costisitoare
 2.Schema transversală se foloseşte pe terenurile cu panta mai mari
de 8-10‰, ceea ce permite ca drenurile absorbante să se amplaseze
aproape paralel cu direcţia generală a curbelor de nivel, având grije
să li se asigure panta necesară scurgerii gravitaţionale a apei.
 În această schemă colectoarele se amplasează paralel cu linia de cea
mai mare pantă. Datorită pantei mai mari a terenului şi amplasării
drenurilor perpendicular pe direcţia de scurgere a apei, aceasta
circulă sub influenţa forţei gravitaţionale cu o viteză mai mare către
drenuri, sporind capacitatea de captare şi eficienţa acestora. Astfel,
distanţa dintre drenuri, în comparaţie cu schema longitudinală, se
poate mări cu 20-25 %
 3.Schema intermediară se foloseşte pe terenurile cu pante cuprinse
între 4- şi 8‰, de aceea şi amplasarea reţelei de drenuri absorbante se
va face sub un unghi de 300 -600 faţă de direcţia generală a curbelor
de nivel.
 Drenurile se pot descărca în colectori închişi, în care caz drenajul se
numeşte indirect şi direct în cazul în care drenurile se descarcă în
canale deschise.
 Drenajul direct este indicat pe terenurile cu pante foarte mici, unde
capacitatea de transport a colectorilor închişi este redusă.
 Lungimea drenurilor absorbante se stabileşte în funcţie de panta şi
diametrul acestora şi variază între 100 şi 150 m la pante mai mici de 3
‰ şi 100-250 m la pante cuprinse între 3‰ şi 10‰
 Drenurile sunt alcătuite din tuburi din:
 - ceramică –

 - material plastic

 - beton
 Un sistem de drenaj orizontal este alcătuit din:
 Drenuri absorbante captează apa subterană în exces şi
o evacuează în
drenurile colectoare. Drenurile colectează apa şi o
transportă. Ele sunt alcătuite din:
- Tuburi drenate şi material filtrant.
- Tubul drenat este prevăzut cu orifîcii pentru accesul
apei.
 Drenuri colectoare primesc apa captată de drenurile
absorbante şi o transportă la canalele de evacuare..
 Canale de evacure colectează apa de la drenurile
colectoare și o evacuează în reţeauahidrografică.
 În agricultură drenajul orizontal se foloseşte pentru
micşorarea cotei apelor subterane în localitatea din
apropierea cursului de apă în scopul folosirii acestor
terenuri pentru cultivare.
 Studiul pierderilor de sarcină aferente unor sisteme de drenaj
în condiţiile utilizării unor materiale filtrante
 Curgerea apei către drenuri poate fi împărţită în curgere verticală

( ), curgere orizontal ( ), curgere radială ( ) şi respectiv

componeta curgerii de la intrarea în tubul de dren ( )).
 Pierderea totală de sarcină (ht) a fost enunţată de cercetătorul
Ernst şi are formula:

Una dintre ipotezele cel mai des utilizate în proiectarea sistemelor de

drenaj este accea a „drenului ideal” fără rezistenţă la intrarea apei în
dren ( =0)
Pentru o proiectare raţională a sistemelor de drenaj se impune
considerarea în calcule a pierderilor de sarcină datorate complexului
dren – material filtrant prin completarea ecuaţiei Ernst cu un termen
specific.
q = debitul evacuat prin tubulul de dren-mcA/mpxzi
L = distanţa dintre drenuri (m)
h = înălţimea nivelului apei freatice faţă de planul de aşezare a drenurilor , la mijlocul distanţei
dintre drenuri (m)
K1 = conductivitatea hidraulică a stratului superior m/zi, D1, D2, D0, Dv, = grosimile straturilor de
sub dren ce au conductivitățile hidraulice K1, K2 etc
K2 = conductivitatea hidraulică a stratului inferor m/zi
KD = K1D1 +K2D2
U = perimetrul udat al drenului (m)
a = influenţa stratului de sol de sub dren
Retelele de drenuri reprezinta retele de tevi perforate, cu
diametrul de 6 - 25 cm., striate, rigide sau flexibile, ingropate in
pamant la o adancime variabila in functie de necesitatea
gradinii dvs, dispuse pe orizontala, la acelasi nivel si acoperite
cu o tesatura (geotextil) pentru a nu se colmata.
Reteaua de drenuri se poate conecta la canalizarea locala (daca
exista), sau la putul din curte sau intr-o groapa de colectare.
Daca nu exista canalizare se vor adauga tevi de dren pana la
atingerea lungimii de drenuri rezultate din calcule pentru
absorbtia excesului de apa estimat, iar apa din drenuri va fi
filtrata si recirculata ecologic catre radacinile plantelor si
gazonului, realizandu-se astfel irigarea acestora prin subteran.
Trebuie mentionat ca teava de dren multiplica viteza de
absorbtie a apei prin disiparea ei in peretii laterali ai
santurilor de drenaj.
Reteaua de drenare a apei in exces regleaza umiditatea
suprafetei solului, preluand excesul de apa de la udare sau de
la ploaie si ajuta prin irigarea subterana, la realizarea unor
mari economii de apa in perioadele de seceta.
 Drenajul de gradina presupune construirea unui mic
șanț cu adâcimea = 30 cm , care va fi ulterior acoperit,
in care se amplaseaza tevi ce vor absorbi apa în exces
si o vor elimina catre un colector de apa.
 Formele de amplasare pentru sistemele de drenaj
sunt, de obicei, de doua tipuri:
 Sisteme de drenaj inchise, care nu afecteaza deloc
estetica gradinii, pentru ca sunt amplasate in sol si
apoi mascate de elemente decorative
 Sisteme de drenaj deschise, care apar de obicei ca niste
urme lasate de saparea unor tuneluri de cartita, dar
care pot fi, la randul lor, mascate de diverse tipuri de
elemente ornamentale pentru gradin.a
CONSTRUCTII HIDROTEHNICE PE CANALE
Stăvilarul de priză
Stăvilarul de derivatie