EVALUAREA IGIENICĂ A

METODELOR DE TRATARE A APEI

DIN SURSELE SUBTERANE. CĂILE DE
STABILIRE A ZPS. METODELE
SPECIALE DE TRATARE A APEI.
 Apele interstratale
Sunt amplasate între 2 și mai multe
straturi (pături) impermiabile, din care unul
cel amplasat mai jos servește ca matcă
impermiabilă iar altul cel superior – drept
acoperiș impermiabil.
Alimentarea acestei pînze acvifere se
efectuează doar în locuri de ieșire la
suprafață a ei, care de obicei se află la
distanțe considerabile de locul formării
rezervelor de ape subterane satisfăcătoare
pentru scopuri de aprovizionare cu apă.
 Când apele subterane umplu spațiul dintre
straturi și ele suportă presiune hidro-statică,
la forajul sondei în aceste locuri apa se va
ridica peste nivelul acoperișului pînzei
acvifere.
Aceste ape poartă denumire de arteziene.
 Alimentarea acestor surse se face pe baza;
- precipitațiilor,
- pătrunderii apei din răuri și bazine
Apele subterane sunt în mișcare incontinuă
din zona de alimentare spre zona de
evacuare. Viteza apelor subterane determină
consumul fluxului sau rezervele dinamice, ce
prezintă cantitatea de apă care trece în
unitate de timp prin secțiunea transversală a
stratului acvifer.
 Compoziția minerală a acestor ape depinde de contactul
îndelungat cu rocile pe care le penetrează.
Compoziția chimică se formează în rezultatul îmbinării proceselor;
1. Chimice
- solubilizării,
- dezalcalinizării,
- sorbției,
- schimbului de ioni,
- sedimentării,
- fenomenelor biochimice.
2. Mecanice
- amestecare,
- absorbție,
- eliminarea gazelor
,
 Procesele microbiologice care influențeză compoziția
apelor subterane de profunzime
- oxidarea de către sulfobacterii a
hidrogenului sulfurat și a sulfului pănă la
acid sulfuric,
- sedimentarea ferului și manganului de
către ferobacterii,
- reducerea sulfaților pînă la hidrogen
sulfurat,
- descompunerea nitraților cu eliberarea
azotului și formarea amoniacului.
 Compoziția bacteriologică este influențată de;
- adâncimea pănzei acvifere,
- prezența paturilor masive de filtrare,
- deplasare îndelungată de la zona de
alimentare spre cea de acumulare ce
depășește durata de viață a
microorganismelor,
- mineralizarea substanțelor organice se
finalizează ceea ce lipsește microorganismele
consumatoare de nutriție.
 În aspect sanitaro-igienic și
epidemiologic calitatea apei surselor
subterane interstratale de obicei
corespunde normelor de potabilitate și
sunt utile pentru organizarea
aprovizionării populației cu apă prin
sistem centralizat, restricții apar pe
motiv de deficit al debitului acestor
surse.
 În caz de suficiență a presiunii în pînza
acviferă de profunzime și debit satisfăcător
poate fi construit apeduct care va conține
următoarele instalații;
- instalație de captare - sonda,
- rețele de distribuție,
- instalații la rețea.
Schema apeductului va cuprinde următoarele
instalații :
1. Instalații de captare - sonda arteziană,
2. Pompe de ascensiune primară - de obicei
pompă submersibilă amplasată în coloana
de apă din interiorul sondei,
3. Rezervor de înmagazinare a apei, servește
concomitent pentru sedimentarea
amestecurilor minerale patrunse prin sondă
din sursă,
4. Pompe de ascensiune secundară,
5. Castel de apă,
6. Rețele de distribuție,
7. Instalații la rețea.
3. Noțiuni de sondă arteziană.
 Schița fântânii (sondei) forate
Imaginar prezintă de sine un tub telescopic, confecționat din
țevi, amplasat vertical în rocile terei.
Forajul rocilor se efectuează prin rotire, percuție, sfredilire sau tasare
cu burghiul, folosind tehnică specială până la adâncimea
stratului acvifer.
Pereții se fortifică cu un set de țevi de oțel, care se prezintă ca un
tub telescopic cu diametru în descreștere de la suprafața terei de la 300
până la 150 – 100 mm. Diametrul major vor avea țevile pîna la primul
strat impermeabil al rocilor, diametrul mai mic vor avea până la
următorul strat, procedeu respectat în continuare până la pânza acviferă.
Spațiul între țevi obligator va fi cimentat pentru a evita poluarea
sondei din exterior.
Partea țevii amplasată în grosimea păturii acvifere va fi cu orificii,
care îndeplinesc rol de filtru pentru componentele minerale.
 Lotul va fi amplasat;
- în vecinătatea consumatorului, centrului
populat,
- pe povîrniș,
- pe loc lipsit de inundații,
- pe loc lipsit de acumulare a apelor
meteorice,
- la distanță satisfăcătoare de surse de
poluare și contaminare,
- cu posibilitate de stabilire a ZPS.
 La construcția sondei
- se evită poluarea din exterior,
- țevile de fortificare a pereților anticipat de
instalere se curăță mecanic și se dezinfecteză cu
soluție 5% clorură de var,
- spațiile între țevi se cimenteză, .

După finalizarea construcţiei instalaţiilor de apeduct şi a reţelelor, trebuie

să fie efectuată curăţirea mecanică minuţioasă, spălarea şi dezinfecta
ulterioară a lor
- La finalizarea construcției se face pomparea de
construcție a apei pe o perioadă de la 10 până la
peste 30 zile, până la obținerea transparenței constante a apei,
 Dezinfectia sondelor
• Dezinfectia sondelor arteziene înainte de
receptionarea lor în exploatare se efectuează
în cazurile, cînd după spălarea lor, calitatea
apei în funcţie de indicii microbiologici nu
corespunde STAS-ului «Apă potabilă».
Dezinfectarea se efectuează în două etape: I
etapă — a părţii supraacvatice; II etapă — a
părţii subacvatice.
 Dezinfecția sondei la darea în exploatare
1. Se prepară soluție de substanțe clorigene, în cantitate peste
50% din volumul fântânii și concentrație de 100 – 150 mg/l.
2.Pentru dezinfecta părţii supraacvatice, în sondă cu cîţiva (3— 5) metri
mai jos de nivelul static se instalează un dop pneumaiie Prin un tub de
cauciuc cu pară la un capăt se pompează aer,
creând la suprafața nivelului static un dop.
3. Se toarnă sol. preparată până la umplerea spațiului țevilor
sondei, asigurând expoziție pentru contact de 6 ore.
4. Se înlătură dopul de aer și se toarnă în sondă tot volumul de
soluție preparat cu expoziție pentru contact de 12 ore.
5. Se prelevează probe pentru investigații chimice și bacteriologice
a apei.
6. La corespundere a parametrilor normelor de potabilitate și a
clorului rezidual de 0,3 – 0,5 mg/l exploatarea sondei va fi
autorizată în caz contrar dezinfecția și investigațiile de laborator
se repetă.
 La pomparea apei din sondă apar 2 pâlnii de
depresie;
I –a cu baza amplasată la suprafața solului,
formă corespunzătoare durității rocilor și vârful -
alăturat țevilor de fortificare a pereților.
În spațiul acestei pâlnii coeficientul de filtrare
este crescut și în caz de;
- poluare a zonei,
- deteriorare a țevilor,
- lipsă a ermecității,
Nocivitățile din exterior pot pătrunde în fântână
și sursa de apă.
 II – a cu baza amplasată în pânza acviferă
și vârful alăturat pereților spre suprafața
solului.
Insuficiența presiunii din zonă influențează;
crește riscul de
contaminare al apei în sursă.
7. Cerințe către stabilirea ZPS.
 Pentru sondele arteziene se stabilesc 2 tipuri de
ZPS
I - a ZPS - cu regim sever. Hotarele ei vor
include în totalitate dimensiunea pâlniei de
depresie de la suprafața solului cu rezervă de
100% si va fi în rază de la 25 până la 50 m, de la
locul captării, în raport cu siguranța de protecție
a rocilor din zonă și a adâncimii pănzei acvifere.
În acestă zonă vor fi amplasate: instalațiile de
captare, pompele de ascensiune, rezervoarele de
înmagazinare a apei potabile și instalații de
tratare a apei la necesitate.
Perimetrul acestei zone obligator va fi îngrădit.
 II – a ZPS - de restricție. Este destinată
pentru soluționarea unei probleme mai
complicate și anume – protecția pânzei acvifere
exploatate sau preconizată pentru exploatare de
acțiune malefică ( protecție de poluare).
Pentru protecția efectivă a sursei subterane
de contaminare microbiană hotarul zonei de
restricție trebuie să fie limitat de conturul, de
la care timpul de mișcare a fluxului contaminat
pînă la locul de captare al apei ar fi nu mai
puțin de cît timpul, pe parcursul căruea
microorganismele patogene (bacteriile și virușii)
își pierd viabilitatea și virulența.
 Pentru protecția efectivă a sursei subterane de
poluare chimică, care de obicei se manifestă prin
stabilitate pe o perioadă de timp nedeterminat de
îndelungat, ar fi de dorit așa hotar al zonei de
restricție prin care poluarea pătrunsă în pânza
acviferă, nici când nu ar ajunge la locul de captare.
Astfel în ambele cazuri hotarul zonei de restricție
va fi determinat în raport cu durata de timp al
mișcării apei de la locul de poluare către locul de
captare. Această distanță va fi determinată de
viteza fluxului poluat, care la rândul ei va depinde de
particularitățile hidrogeologice și hidrodinamice a
pânzei acvifere.
 Pentru calcularea acestui timp (T) este
necesar de cunoscut;
- debitul de captare – Q (mᶟ /24h),
- capacitatea pânzei acvifere – h (m),
- panta fluxului natural în zona captării – i,
- coeficientul de filtrare - K (m/24h),
- consumul unic al fluxului natural -q=Khi(mᶟ/24h)
- porozivitatea activă - µ
 Actualmente este acceptat ca mărimea calculată (T)
la determinarea zonei de restricție pentru
contaminarea microbiană să fie considerată;
a) la utilizzare pentru aprovizionarea centralizată cu
apă a surselor subterane slab protejate contaminarea
cărora este posibilă de la suprafață prin zonele de
aerare sau din sursele de suprafață , calitatea apei
cărora nu corespunde STAS “Sursele de aprovizionare ...”
T = 200 zile.
b) la utilizzare pentru aprovizionarea centralizată cu
apă a surselor subterane poluarea cărora este posibilă
prin ferestre hidrogeologice în acoperișul de protecție
sau din sursele de suprafață, calitatea apei cărora
corespunde STAS “Sursele de aprovizionare ...” T = 100 zile.
8. Metodele speciale de
tratare a apei.
 Metodele speciale de tratare se efectuiază
pentru:
- condiționarea compoziției minerale,
- înlăturarea gustului,
- înlăturarea mirosului (dezodorarea),
- înlăturarea gazelor (degazarea).
- dezactivarea.
 Condiționarea apei se face prin 2 grupe de metode
I - a Înlăturarea din apă a sărurilor și gazelor
prezente în ea în exces prin:
1) demineralizare,
2) desalinizare,
3) dedurizare,
4) defluorare,
5) defierizare,
6) demanganizare,
7) înlăturarea acidului silicic,
8) degazare,
9) dezactivare
 II - a Adaosul în apă a sărurilor cu scop de
îmbunătățire a proprietăților organoleptice și
majorarea conținutului în ea a
microelementelor aflate în carență în apă sau
produsele alimentare naturale prin metode de:
1) fluorare,
2) iodare,
 Metodele de îmbunătățire a componenței
minerale
1) Fizice
a) termic,
b) distilarea,
c) criogenarea,
2) Chimice
a) reagente,
b) schimbului de ioni,
c) chemadsorbție
3) Electrochimice
a) electrodializa
4) Heliodesalinizarea, osmosa inversată și
hiperfiltrarea
5) Metode combinate
 Metoda schimbului de ioni
Este cea mai practicată la condiționarea
compoziției minerale a apei, mecanismul de
acțiune a cărea este bazat pe filtrarea apei
prin ioniți.
Ioniți se numesc – materiale granulare
insolubile, cu proprietăți de schimb a ionilor
din componența lor pe ioni din componența
apei filtrate.
 Ioniții, fiind practic insolubili în apă, au
proprietatea de disociere în ioni.
Cationiții prezintă săruri sau acizi cu anion solid
insolubil, cationii au capacitatea de a intra în reacție
de schimb cu cationii din apa filtrată prin cationit.
Cationiții pot fi încărcați cu ioni de H (H-
cationit).
Anioniții prezintă baze sau săruri cu cation solid
insolubil, anionii sunt capabili să facă schimb cu
anionii din apa filtrată.
Anioniții pot fi încărcați cu anioni de OH ¯
 În raport cu genul ionării din apă pot fi extrași;
- sulfații, - clorurile, - calciul, - fluorul s.a.

Metoda schimbului de ioni este utilă pentru:

- demineralizare,
- dedurizare,
- dezactivare,
- defluorare,
- extragerea amestecurilor organice, care
provoacă apei colorașie, miros, gust.
Metodele principale de demineralizare și
desalinizare sunt:
1) Distilarea,
2) Schimbul de ioni,
3) Electrodializa,
4) Criogenia,
5) Hiperfiltrarea,
6) Metoda cristalohidrată
 Distilarea
Metoda este bazată pe evaporarea apei cu
condensare ulterioară.
La demineralizare prin distilare concomitent are loc
dezinfecția apei.
Dezavantajele metodei;
1) proprietăți organoleptice proaste
2) pH și mineralizare scăzută,
3) concentrație avansată de fluor ( în caz de conțin
în exces în apa supusă tratării)
4) sărăcie în carbonat de Ca (care contribue la
formarea proprietăților de “prospețime” apelor
naturale.
 Schimbul de ioni
Demineralizarea cu utilizarea ioniților
constă în filtrarea apei prin filtre H –
cationite și OH – anionite.
Metoda este rațională pentru apele
cu conținut de săruri până la 3 g/l. Se
practică la aprovizionarea locală și în
condiții de câmp.
 Electrodializa
Este bazată pe trecerea curentului electric
continuu prin apă, când cationii încărcați pozitiv
a sărurilor dizolvate în apă se deplasează către
catodul aprofundat în apa supusă demineralizării,
iar anionii cu sarcină negativă către anod.
Avantaje – apa nu cere mineralizare ulterioară.
Dezavantaje - se înrăutățesc proprietățile
organoleptice pe contul substanțelor organice
formate în rezultatul electrodializei sărurilor din
apă.
 Criogenia
Este cunoscut că salinitatea gheței
constituie doar 30 – 40 % de la
salinitatea apei inițiale.
Demineralizarea prin criogenie poate
fi efectuată cu frig natural sau
îngheț artificial.
 Hiperfiltrarea
Bazată pe filtrarea apei prin membrane
semiconductoare.
În literatura de specialitate metoda poartă
denumire de “osmosă inversată”.
Avantaje;
- consum minimal de energie,
- simplitate de construcție șI exploatare
a instalaților.
 Desalinizarea apei
Reprezintă înlăturarea din apă a
tuturor sărurilor dizolvate în ea, de
obicei până la conținutul de câteva mg
Se practică următoarele metode:
1) distilarea, (termică),
2) schimbul de ioni, (ionică),
3) electrochimică, (electrodializa)
 Dedurizarea apei
Numim înlăturarea parțială sau
completă din apă a cationilor de Ca²⁺
și Mg²⁺.
Metodele practicate sunt:
1) reagentă,
2) schimbului de ioni,
3) termochmică,
4) combinată.
 Metoda reagentă
Bazată pe legarea ionilor de Ca și Mg de
către substanțe chimice în compuși slab
solubili și ușor înlăturați - carbonat de Ca
(CaCO₃), hidroxid de Mg (Mg (OH)₂) ș.a.
Metodă mai este numită - de sedimentare.
În raport cu reagentul utilizat deosebim:
a) cu var ( calcaroasă),
b) bicabonată,
c) cu hidroxid de Na,
d) fosfatică.
 Metoda termochimică
De obicei se efectuează cu
utilizarea varului și
bicarbonatului la T⁰ C apei peste
100⁰C până la 165⁰ C.
Înlăturarea din apă a excesu de Fe și Mn
Se practică următoarele metode:
1) Aerarea (oxidarea) cu înlăturare
ulterioară a sedimentului dehidroxid de
Fe pe cale desedimentare și filtrare.
2) Tratarea cu var cu înlăturare ulterioară a
sedimentului d hidroxid de Fe pe cale de
sedimentare și filtrare.
3) Coagularea
4) Clorinarea și coagularea
5) Metode combinate
6) Cationarea (doar pentru Fe aflat sub formă de ioni)
 Metodele de defluorare a apei
1) Reagente,
a) schimbului de ioni ( în calitate
de anionit este folosit oxidul
activat de Al).
2) De filtrare (de obicei se efectuează
filtrarea prin oxid activat de Al).
 Degazarea apei
Numim degazare - înlăturarea din apă a gazelor dizolvate.
De obicei se înlătură:
a) hidrogenul sulfurat,
b) acidul carbonic liber
Metodele practicate:
1) Fizice
a) aerare
- ploae artificială,
- fontanare,
- barbotaj,
- turn de răcire,
- stropire în vid.
 Dezodorarea apei
Numim înlăturarea gustului și mirosului, fiind
de obicei provocate de prezența în apă a
- hidrogenului sulfurat, Fe, Mg, clorizilor,
sulfaților, șI altor săruri, care se
efectuează prin metodele expuse mai sus.
 Dezodorarea apei
- clorinarea
- ozonarea
- filtrare sorbantă
- tratarea cu cărbune activat
- tratarea cu peroxid de H
- aerarea
- tratarea cu permanganat de K
- combinare a metodelor enumărate
 Dezactivarea apei
Numim purificarea apei de izotopii radioactiv.
Accesibile sunt 2 metode:
1) Reținerea apei anticipat de aducție
consumatorului pe parcursul unei perioade
determinate de timp ( 10 – 20 perioade de
semireducere),
2) Înlăturarea din apă a substanțelor în
suspensie sau dizolvate.
 Înlăturarea din apă a izotopilor poate fi
efectuată prin:
- coagulare,
- decantare,
- sedimentare chimică (cu var și bicarbonat,
- filtrare lentă,
- sorbție (argilă, cărbune activat),
- schimb de ioni,
- distilare,
- electrodializă,
- diverse îmbinări a metodelor enumărate.
 Fluorurarea apei
Este referită la categoria a 2-a de
condiționare a componenței minerale a
apei.
Sunt pe larg practicate 2 metode;
I – a - Anuală cu doză unică.
II – a - Sezonieră (iarna și vara).
 Substanțele fluorigene aplicate pentru
fluorarea apei
1) Fluorură de Na
2) Fluorură silicică de Na
3) Acidul fluorsilicic
4) Fluorură – bifluorură de amoniu
5) Fluorură de amoniu
6) Fluorură de Mg
7) Fluorură de Ca
8) Acid fluorhidric