INSTALAŢII TEHNICO-SANITARE

ŞI DE GAZE
- SUPORT DE CURS –

1
 CAP. 1 INSTALATII EXTERIOARE DE ALIMENTARE CU APA

1.1 ELEMENTE COMPONENTE

Sistemul de alimentare cu apa cuprinde instalatiile exterioare si instalatiile interioare de

alimentare cu apa pentru asigurarea necesarului de apa in scopuri menajere , industriale ,
combaterea incendiilor .

Structura consumului de apa din cladiri de locuit , soc. –cult. , industriale , agrozootehnice
-consum menajer – nevoi zilnice ( baut , spalat , preparat hrana , spalat rufe , vase ) .
-consum industrial – materie prima , intra in compozitia unor produse );
-apa de racire , agent termic , spalare ( ex. minereuri);
-consum pt. combaterea incendiilor ;
-consum pt. nevoi publice – stropit, udat , spalat ;
-consum pt. nevoi zootehnice – spalat grajduri, baut animale;
-cosum tehnologic pt. sistemul de alimentare cu apa – spalat filtre , decantoare , pregatire
reactivi chimici ( tratarea apei ) .

SCHEMA GENERALA A UNEI ALIMENTARI CU APA POTABILA

1. sursa de apa 5.statii de pompare

2. instalatii de captare 6.rezervoare de inmagazinare
3. instalatii de tratare 7.retele de distributie
4. apeducte
SCHEMA GENERALA A UNEI ALIMENTARI CU APA INDUSTRIALA

1.sursa de apa 8.agregate industriale

2.instalatii de captare 9.conducte apa calda industriala
3.instalatii de tratare 10.turn de racire
4. apeducte 11.bazin apa racita
5.statii de pompare 12.conducta apa de adaos
6.rezervoare de inmagazinare 13.pompa de circulatie
7rezervor de inaltime 14,15. conducte
16.filtru
2
 1.2. SURSE DE ALIMENTARE CU APA

- surse de suprafata : rauri , fluvii, lacuri ,

- surse subterane : izvoare , strate acvifere.
Caracteristicile surselor :
- debitul furnizat in unitatea de timp( ora, zi , secunda )
-calitatea apei
- nivelul maxim , minim pentru ape de suprafata
Nivelul şi debitul apelor de suprafaţă sînt variabile în funcţie de anotimp; debitele
minime se realizează iarna şi vara, iar cele maxime, primăvara şi toamna. Pentru a fi
folosite ca surse de alimentare cu apă potabilă sau industrială, este necesar ca debitul
minim al apelor de supra¬faţă să fie cel puţin egal cu întregul debit necesar de apă din
zonă, cu condiţia ca debitele mai mici decît debitul minim să apară o dată la 20 de ani,
ceea ce reprezintă un grad de asigurare in alimentarea cu apă de 95%.
Apele subterane provin în special din infiltrarea precipitaţiilor atmosferice şi
circulă în interiorul scoarţei terestre prin porii nisipurilor şi pietrişurilor formînd strate
acvifere.
Stratele acvifere sînt puse în evidenţă cu ajutorul unei secţiuni transversale prin scoarţa
terestră numită profil hidrogeologic

1.3. CAPTAREA APEI

a) Ape de suprafata
Constructiile , instalatiile de captare se amplaseaza in amonte de asezarile omenesti –
evitand sursele de poluare.
In functie de adancimea raului , captarea se face : in albia raului sau in malul raului.
Captarea in malul raului cuprinde : priza , statii de pompare apa bruta , conducte .
Prizele –sunt constructii prevazute cu :

3
-ferestre pentru patrunderea apei , cu gratare de protectie ,pentru a impiedica patrunderea
corpurilor aduse de apa ;
-doua compartimente –unul de priza in care intra apa si unul din care e aspirata apa de
pompe .
Intre cele doua compartimente este o sita prin care apa trece in compartimentul din care e
aspirata.
Pompele pot fi cu ax vertical sau orizontal.

Captare in albia raului : crib din beton , ferestre ( barbacane ), sorb , conducta de
aspiratie roci
pentru fixare.
Priza cu crib in albia raului

1.crib din beton armat

2.orificii (barbacane) pentru admisia apei
3.anrocamente(roci) pentru lestare (fixare)
4.suluri de fascine
5.sorb
6.conducta dfe aspiratie a apei

4
 b) Ape de adancime
- Captari orizontale prin drenuri si galerii –in strate freatice de grosimi mici(2-
3m) afl;ate la adancimi mici sub nivelul terenului(7-8m).
Drenul este tub din beton prevazut cu gauri (barbacane) .
Deasupra drenului se aseaza filtre din nisip , pietris argila batuta , pentru a impiedica
patrunderea
apei de suprafata .

- Captari verticale prin puturi sapate, forate , infipte(in strate freatice la adancimi
mai mari de 7-8m) .
Puţurile forate se execută mecanizat cu utilaje de foraj.
Forarea puţurilor se poate efectua prin metoda uscată, pentru a urmări exact succesiunea
stratelor şi pentru a determina precis grosimea şi poziţia stratelor acvifere, sau prin
metoda hidraulică, mai ales pentru puţurile de diametru mare sau cu adîncimi mai mari de
150 m. Aceste puţuri au diametrele cuprinse între 0,10 şi 0,50 m şi se execută în strate
acvifere situate la adîncime mare. Puţurile sînt alcătuite din coloane tubulare de oţel .
Coloana tubulară de la baza puţului are ori-ficii practicate în» pereţii laterali pentru
admisia apei şi se numeşte coloană filtrantă . Etanşarea îmbinării a două coloane
succesive se face cu garnituri din cauciuc. In jurul coloanei filtrante se prevede un strat de
pietriş care are rolul de a filtra apa care pătrunde prin orificiile acesteia. Din puţ apa este

5
aspirată de pompe printr-o conductă prevăzută cu un sorb pentru reţinerea eventualelor
impurităţi.

In timpul funcţionării pompei, nivelul hidrostatic al apei din puţ coboară pînă la o anumită adîncime
numită nivel hidrodlnamic. Pentru a nu dezamorsa pompa:, este necesar ca sorbul conductei de aspiraţie
să fie amplasat sub nivelul hidro-dinamîc al apei din puţ.

. Puţ forat: Coloana filtrantă a unui puţ

l — coloana filtranta; 2 — peretele forat:
puţului; 1 — îmbinarea cu
etaoşare; 4 — vana; 5 — conducta
de aspiraţie a apel din puţ; 6 —
câmln; 7 — capac de acces în
câmln; 8 — scara de acces; 9 —
strat de argila; 10 — nivelul
hidrostatic; 11- nivelul
hidrodinamic.

6
 Puturile sapate au sectiune circulara , 1-3m , diametru, cu gauri ( barbacane )
pentru patrunderea apei. La partea superioara se construieste camin de vizitare.

Puturile infipte sunt tuburi din metal , cu diametru mic mic (0,025—0,060 m) prevăzute
cu un sabot la capătul inferior şi se execută prin batere cu ( sonetă specială.

CALITATEA APEI

Calitatea apei este determinată de proprietăţile sale fizice, chimice, biologice şi

organoleptice şi diferă în funcţie de scopul în care se consumă.
Apa utilizată pentru consum menajer, pentru fabricarea prod alimentare, sau apa folosită
în unităţile agrozootehnice trebuie sa indeplineascâ condiţiile de potabilitate.
Apa necesara în industrie trebuie să îndeplinească condiţiile impuse de tehnologia de
fabricaţie a produselor respective.

Condiţiile de calitate pentru apa potabila

a. Proprietăţile fizice ale apei potabile. Principalele proprietăti ale apei potabile
sunt următoarele:tulbureala, culoarea, temperatura, activitatea electrică şi radioactivitatea.
Tulbureala sau turbiditatea apei este cauzată de materiile solide in apă în stare de
suspensie şi se măsoară în grade în scara silicei. Un grad de tulbureală corespunde, prin

7
comparaţie, unei emulsii-etalon avînd 1g pulbere de silice fin divizată la 1 m3 de apă.
Apa potabilă are max 5 grade de tulbureală.
Inversul tulburelii este limpezimea sau limpiditatea apei.
Culoarea este determinată de unele substanţe dizolvate în apă (oxizi ferici, compuşi de
mangan, clorofila din frunze, acizi humici etc.)si se determină prin comparaţie cu soluţia-
etalon de clorură de platină şi potasiu şi clorură de cobalt. Un grad de culoare corespunde
la 1 mg clorura de platină la un litru de apă.
Temperatura apei variază în funcţie de provenienţa ei (subterana, de suprafaţă), de climă
şi de anotimp. Temperatura apei potabile trebuie să fie cuprinsă între 7 şi 15°C şi se
măsoară cu termometre.
Apele subterane de la adîncimi pînâ la 50 m sub nivelul terenului au temperatura cuprinsă
între +10 şi + 12°C; de la această adâncime in jos temperatura creşte cu cîte 1°C pentru
fiecare 33... 35 m.
Apele de suprafaţă au temperaturi cuprinse între 0 şi + 27°C.
Conductivitatea electrică este proprietatea apei de a permite trecerea curentului electric şi
este proporţională cu conţinutul ei în substante dizolvate. De obicei, se măsoară
rezistivitatea electrică a apei, care este inversul conductivităţii şi se exprimă în Ωxcm
(ohmi • centimetri).O variaţie bruscă a conductivităţii indică apariţia unei surse de
infectie a apei.
Radioactivitatea este proprietatea apei de a emite radiaţii permanente. Concentraţiile
admisibile se exprimă în C/ml (microcurie pe mililitru).
b. Proprietăţile chimice ale apei. Proprietăţile chimice ale apei exprimă prin
următorii indicatori globali: reziduul fix, reacţia apei, duritatea, substanţele organice şi
conţinutul în gaze, iar concluzia asupra calitatii apei rezulta din ansamblul acestor
indicatori.
Reziduul fix reprezintă totalitatea substanţelor solide minerale şi organice dizolvate în
apă şi se obţine prin încălzirea apei pînă la 105°C cind se realizează evaporarea completă;
se exprimă în mg/l (miligrame pe litru).
Reacţia apei poate fi neutră, alcalină sau acidă, în funcţie de continutul de săruri dizolvate
în apă; se exprimă prin logaritmul cu semn schimbat al concentraţiei ionilor de hidrogen
la un litru de apă şi se noteaza cu pH. Dacă pH=7 reacţia apei este neutră; pH>7 reacţia
este alcalina ; pH<7 reacţia este acidă.
Duritatea apei se datoreşte sărurilor de calciu şi magneziu aflate in soluţie şi se măsoară
în grade.
Un grad de duritate este echivalent cu 10 mg de CaO sau 7,142 mg de MgO la 1 dm3 apă.
Duritatea apei poate fi:
— temporară, determinată de carbonaţi care prin fierbere precipită;
— permanentă, datorită sulfaţilor, clorurilor şi altor compuşi de calciu şi magneziu
dizolvaţi în apă şi care nu precipită prin fierbere
— totală, care este suma durităţilor temporară şi permanentă. Pentru ca apa să fie
potabilă, trebuie să aibă o duritate permanenta de maximum 12 grade şi o duritate totală
de maximum 20 grade.
Substanţele organice dizolvate in apă se exprimă prin cantitatea de hipermanganat de
potasiu (MnO4K) consumat pentru oxidarea lor, exprimată în miligrame la un decimetru
cub de apă.

8
Conţinutul de gaze se determină pentru gaze necesare (normale) in apa potabilă (oxigenul
şi bioxidul de carbon) şi pentru gaze anormale (hidrogen sulfurat, metanul şi amoniacul).
c. Proprietăţile biologice ale apei. Proprietăţile biologice ale apei se determină prin
analiza microscopică, studiindu-se planctonul apei (existenta unei flore şi faune). Analiza
microbiologică se completează cu examenul bacteriologic.
Bacteriile pot fi: banale (germenii banali), fără influenţă asupra organismului, şi
patogene, cum este bacilul coli, care în anumite concentratii produce îmbolnăvirea
organismului omenesc.
d. Proprietăţile organoleptice ale apei. Proprietăţile organoleptice ale apei sunt
mirosul şi gustul şi se determină cu ajutorul simţurilor.
Mirosul apei se poate datora substanţelor organice în descompunere, microorganismelor
vii (alge, protozoare etc), prezenţei unor substanţe chimice (fenoli, crezoli etc.) provenite
din ape uzate industriale etc.
Gustul apei depinde de natura şi de calitatea substanţelor dizolvate; apa chimic pură este
fadă, adică fără gust.
Mirosul şi gustul apei se apreciază de către un personal specializat (degustători) pe baza
unei scări cu şase gradaţii, şi anume: 1 — inodor insipid; 2 — foarte slab; 3 — slab; 4 —
perceptibil; 5 — pronunţat: 6 foarte pronunţat. Pentru ca apa să fie potabilă nu trebuie să
depăşeasca gradaţia 2 (foarte slab).

1.4. INSTALAŢII PENTRU CORECTAREA CALITĂŢII APEI

Apele din surse de suprafaţă şi uneori cele subterane nu au calităţi

corespunzătoare pentru utilizare ca apă potabilă sau industrială; de aceea trebuie să fie
corectate în instalaţii de tratare sau de îmbunătăţire a ca¬lităţii. Procesele principale de
corectare a calităţii apei precum şi con¬strucţiile şi instalaţiile respective sînt
următoarele:
— sedimentarea folosind deznisipatoare şi decantoare;
— coagularea folosind instalaţii pentru prepararea şi dozarea coa¬gulantului, cu
camere de amestec şi camere de reacţie;
— filtrarea biologică prin filtre lente şi rapide;
— dezinfectarea cu instalaţii de dezinfectare cu clor, fluor etc;
— corectarea proprietăţilor organoleptice ale apei, folosind filtre cu cărbune activ;
— reducerea durităţii apei, prin procedee chimice, fizice sau combi¬nate.

1. Deznisipatoare si decantoare

Apa din sursele de suprafaţă este, în general, tulbure din cauza conţinutului de
particule solide aflate în suspensie. Particulele cu greutate specifică mai mare decît
greutatea specifică a apei se depun datorită căderii libere (gravitaţiei) cînd se află în stare
de repaus sau de mişcare cu viteză mică. Căderea liberă a particulelor se realizează cu
viteză constantă datorită viscozitaţii apei. Acest proces se numeşte sedimentare şi se
realizează practic în bazine de sedimentare în care apa este limpezită.
Procesul de sedimentare pentru reţinerea nisipului (cu granulaţie mai mare de 0,2 mm) se
numeşte deznisipare şi are loc în bazine numite deznisipatoare.

9
Sedimentarea suspensiilor cu granulaţie sub 0,2 mm se numeşte decantare şi are loc în
bazine numite decantoare.
Deznisipatoarele (văzute în secţiune plană) sunt bazine dreptunghiulare
(deznisipatoare orizontale) sau circulare (deznisipatoare verticale). Ele sunt traversate de
apă în 2. . . 3 min, timp în care se depun circa 25 . . . 35o/0 din particulele aflate în
suspensie în apă.
Deznisipatorul orizontal are trei compartimente: primul, de liniştire şi de distribuţie a apei
brute; al doilea — de depunere a nisipului şi al treilea — de colectare a apei deznisipate.
Nisipul este evacuat din deznisipator prin deschiderea stăvilarelor care obturează canalul
de evacuare.
Decantoarele, după sensul de circulaţie al. apei, pot fi: orizontale, verticale şi radiale.
Decantoarele orizontale sînt bazine dreptunghiulare executate, de obicei, din beton sau
beton armat, în care apa se mişcă orizontal, iar substanţele aflate în suspensie (cu
granulaţie sub 0,2 mm) se depun pe fundul bazinului. Depunerile sînt evacuate prin
intermediul unui stăvilar. Decantoarele orizontale se pot curăţa continuu, cu mijloace
mecanizate sau intermitent, prin scoaterea din funcţiune a cîte unui compartiment.
Decantoarele verticale sînt bazine de formă cilindrică sau paralelipipedică, acoperite sau
nu, în care suspensiile din apă se depun la fundui bazinului datorită schimbării sensului
de circulaţie a apei.
Decantorul cilindric vertical acoperit se compune din doi cilindrii coaxiali 9 şi 10 şi
funcţionează astfel: apa brută este introdusă la partea superioară a cilindrului interior din
conducta 1, pe care îl parcurge de sus în jos, iar decantarea se realizează în cilindrul
exterior, prevăzut cu jgheaburi 2 de colectare, de unde apa limpezită este evacuată printr-
o conductă 3. Depunerile se colectează pe fundul conic al bazinului, de unde se
evacuează periodic printr-o conductă de golire 4. Pentru menţinerea nivelului constant al
apei în decantor se prevede o conductă de preaplin 5. Decantoarele se pot monta îngropat,
pentru a proteja apa contra variaţiilor mari de temperatură din timpul anuloii. In acest caz,
vanele de închidere 6 se manevrează de la suprafaţa solului.

10
11
 2. Instalaţii de tratare cu coagulant

Aceste instalaţii au rolul de a neutraliza particulele fine de substanţe aflate în apă

în stare coloidală, care sunt încărcate cu sarcini electrice negative (astfel că se resping
între ele) cu ajutorul unor substanţe chimice (reactivi), numite coagulanţi, care sunt
încărcate cu sarcini electrice pozitive.Coagulantul obişnuit este sulfatul de aluminiu, care
se introduce în apă în cantităţi ce variază între 40 şi 60 mg/l pentru ape provenite din
rauri de munte şi de 60 . . . 100 mg/l pentru ape de şes.
Instalaţia de tratare cu coagulant se compune dintr-un vas 2 pentru dizolvarea
coagulantului în. care soluţia este concentrată, un vas 3 pentru diluarea soluţiei de
coagulant şi vasul 4 pentru dozarea coagulantului, toate acestea formând gospodăria
reactivilor. Pentru a se putea produce fenomenul de coagulare a suspensiilor coloidale
este necesar ca apa să fie alcalinizată, în care scop se prevede un vas 5 pentru reactivii de
alcalinizare (var sau sodă) şi un vas 6 pentru dozarea acestor reactivi. Coagulantul şi
reactivul de alcalinizare se introduc într-o cameră 7 (bazin) de amestec, alimentat cu apa
brută (ce trebuie tratată). După amestec apa brută intră în bazinul de reacţie 8 unde are
loc reacţia chimică de neutralizare. Pentru realizarea unui amestec omogen se folosesc
camere cu pereţi cu şicane în care are loc o difuzie turbulentă a soluţiei de coagulant în
apa brută. După neutralizare, particulele cdloidale se aglomerează sub formă de fulgi care
se depun prin sedimentare.

12
13
 3. Instalaţii de filtrare a apei

După decantare, apa trebuie filtrată pentru a fi adusă la un grad de limpezire care
să o facă potabilă. Acest proces se realizează în bazine închise sau deschise, prin trecerea
apei printr-un strat de nisip ou grosimea de 1,0. . . 1,5 m care reţine particulele fine aflate
în suspensie şi cea mai mare parte dintre bacterii, prin procesul de adsorbţie (adeziune) pe
suprafaţa granulelor de nisip şi prin fenomenul de sită. Apa circulă prin filtru de sus în
jos, iar particulele aflate în suspensie sînt reţinute în stratul superior de nisip, unde se
formează o membrana biologică în care sunt reţinute şi oxidate cu oxigenul dizolvat în
apă microorganismele de natură vegetală şi animală.
După viteza de filtrare se disting: filtre lente şi filtre rapide.
Filtrele lente se caracterizează prin viteză mică de circulaţie a apei (1. . . 3 m/zi),
de aceea au, un volum construit mare şi un cost de investiţie ridicat, ocupând suprafeţe
mari de teren pentru montaj, obţinân-du-se însă o calitate superioară a apei filtrate.
In timpul funcţionării unui filtru lent se disting următoarele faze: punerea în funcţiune,
filtrarea şi curăţirea filtrului. La punerea in funcţiune, filtrul se umple cu apă curată de jos
în sus prin conducta de umplere 6, pentru a elimina aerul şi a afâna nisipul filtrant. Cînd
deasupra stratului filtrant s-a format un strat de apă de 10. . . 15 cm grosime, se opreşte
umplerea şi se introduce apă brută de sus în jos prin conducta pînă cînd se stabileşte
nivelul maxim controlat de conducta de preaplin. Formarea membranei biologice durează
una pînă la trei zile, timp în care nu se recomandă utilizarea apei filtrate ca apă potabilă.
După formarea membranei biologice începe procesul de filtrare ce continuă pînă la
colmatarea filtrului, care se constată prin micşorarea vitezei de trecere a apei prin filtru,
putând duce la ruperea membranei biologice; din acest moment, filtrul este scos din
funcţiune şi se curăţă.
Spălarea filtrului se poate realiza cu apă curată, introdusă prin conducta 3, de jos în sus,
sau cu apă şi aer, producînidu-se o barbotare a stratului de nisip.
Filtrele rapide asigură viteze mari de circulaţie a apei (120— 180 m/zi); ele sunt
mai compacte ocupând un spaţiu mai mic pentru montaj decât filtrele lente, dar mai puţin
eficiente din punctul de vedere al reţinerii microorganismelor. Filtrele rapide pot fi
închise sau deschise.
— Filtrele rapide închise sînt executate din rezervoare metalice prin care apa circulă
sub (presiune şi funcţionează după acelaşi principiu ca filtrele lente. Aceste filtre sînt

utilizate, în special, pentru tratarea apelor industriale şi au dimensiuni limitate

constructiv, deoarece pentru suprafeţele de filtrare mari rezultă grosimi ale mantalei
exterioare mari şi deci neeconomice.
— Filtrele rapide deschise sunt construite şi funcţionează asemănător cu filtrele lente,
dar sînt mai puţin eficiente decât acestea.

14
 4. Instalaţii pentru dezinfectarea apei

Instalaţiile pentru dezinfectarea apei au rolul de a reduce numărul de bacterii sub

limita maximă admisibilă pentru a nu fi dăunătoare organismului omenesc, folosind, de
regulă, clorul gazos.
Instalaţia se compune din aparate de clorare, numite cloratoare sau clorizatoare. Clorul
este comprimat în butelia de oţel 1 la 6... 8 ata. Aceasta se aşază pe un cîntar zecimal 20,
determinîndu-se cantitatea de clor necesară în butelie şi prin diferenţă faţă de cantitatea
iniţială, cantitatea consumată în instalaţie. Clorul gazos trece din butelia 1 prin robinetele
2 şi 3, prin filtrul 5 şi prin ventilul de reducere a presiunii 6 de la presiunea de 6 ata,
indicată de manometrul 4, la presiunea de o atmosferă indicată de manome'trul 8. în
continuare, clorul trece cu presiune joasă prin robinetul de reglare 7 în dozatorul 9, de
unde, prin robinetul de evacuare 20 şi prin ventihil de reţinere 11, ajunge în vasul de
amestec 12, în care intră şi un curent de apă limpede introdusă prin pulverizatorul 13.
Apa şi clorul din vasul 12 trebuie să aibă aceeaşi presiune de 1 ats; din această cauză,
apei venite prin conducta 19, după ce trece prin robinetul de reglare a debitului 14 şi prin
filtrul 15 pentru reţinerea impurităţilor, i se reduce presiunea în ventilul 16, ceea ce se
poate verifica la manometrul 17. După ce se amestecă în vasul 12, apa clorată este
injectată în conducta de alimentare cu apă sau în bazinul de contact prin ţeava 18.
Instalaţia de clorare a apei se execută din materiale care nu sunt atacate de clor, de
exemplu sticlă, materiale plastice, metal argintat etc.

15
 5. Instalaţii pentru reducerea durităţii apei

Reducerea durităţii apei, adică a conţinutului de săruri de calciu şi magneziu este

necesară in special pentru apa de alimentare a cazanelor de abur sau a altor instalaţii
termice industriale.
Procedeul cel mai utilizat de reducere a durităţii apei este cu ajutorul schimbătorilor
de ioni, care sunt substanţe naturale sau artificiale (silico-aluminaţi de sodiu sau de
hidrogen) ce au proprietatea că, în contact cu apa dură cedează cationul de sodiu sau de
hidrogen in locul celui de sodiu sau magneziu. Se formează astfel compuşi insolubili ce
precipitâ.
Instalaţia de dedurizare cu cationit de sodiu funcţionează ciclic, fiecare ciclu fiind
compus din următoarele patru faze:
— dedurizarea apei: apa intră din conducta 1 în filtrul 2 trecînd prin stratul de
cationit de sodiu 3 unde este dedurizată, trece prin stratul de pietriş 4 unde este filtrată şi
iese prin conducta 5;
— afânarea materialului filtrant: se introduce în filtrul 2 un curent de apă sub
presiune din rezervorul 9 (în sens invers trecerii apei in procesul de dedurizare), se
afânează materialul filtrant, după care apa trece printr-un regulator 10 al vitezei de
afânare şi este evacuată;
— regenerarea masei cationice: se pregăteşte o soluţie de clorură de sodiu în
rezervorul 6 folosind apă dură din conducta 1, se filtrează soluţia printr-un strat de pietriş
mărgăritar 7 şi se introduce în filtrul 2 prin conducta 8; după regenerarea masei cationice
soluţia de clorură de sodiu se evacuează la canalizare prin conducta 12;
— spălarea soluţiei de clorură de sodiu din masa cationică: se introduce apă dură din
conducta 1 în filtrul 2 şi după ce a spălat masa cationică, este evacuată prin conducta 12.

16
 1.5. Înmagazinarea apei

Atât debitul de apă furnizat de surse cât şi consumul de apă în scopuri menajere,
industriale sau pentru combaterea incendiilor sunt variabile în timp şi, din această cauză,
apare necesitatea prevederii în instalaţiile de alimentare cu apă, a rezervoarelor de
acumulare (de înmagazinare) a apei.
Principalele roluri ale rezervoarelor de acumulare a apei sunt următoarele :
— asigură o rezervă de apă necesară compensării variaţiilor orare ale debitului
consumat;
— menţin o rezervă permanentă (intangibilă) de apă necesară pentru stingerea
incendiilor;
— în cazul unor defecţiuni (avarii) ale reţelei de conducte asigură continuarea
alimentării cu apă pînă la remedierea acestora.
Rezervoarele d e inmagazinare a apei se execută în general din beton, sau beton
armat, de formă cilindrică (circulară în plan) cu un compartiment şi cameră de vane,
sau cu două compartimente şi cameră de vane comună , care este soluţia cea mai
indicată, deoarece in timpul exploatării, cînd unul din compartimente se află în
revizie tehnică, celălalt continuă să funcţioneze. Rezervoarele pentru
înmagazinarea apei pot fi amplasate faţă de teren: îngropat sau semiîngropat,
soluţii care sînt cele mai folosite întrucit asigură protecţia termică.

17
18
Instalatiile aferente unui rezervor:
-instalatie de alimentare – cu robinet cu plutitor , care comanda printr-o tija
deschidere , inchiderea robinetului in functie de nivelul apei din rezervor.
-instalatie de preplin – preluarea excesului de apa , in cazuri de avarie .
-instalatie de golire
-instalatie de distributie spre consumatori
-conducta de aerisire.

Rezervoare de inaltime

1.Castelul de apa asigura inmagazinarea unei rezerve de apa si reglarea debitului si

presiunii apei in reteaua publica. Cuprinde:
– instalatie de alimentare , de preaplin , golire , distributie,incendiu
– instalatie de iluminat, scari de acces , paratrasnet.
–cuva din beton , turn din beton , zidarie de caramida sau piatra, fundatie .
Se amplaseaza de obicei in zone industriale .

19
1. cuva din beton armat
2. turn din beton armat , zidarie din piatra sau caramida ,fonta
3. fundatie din beton
4. conducta de intrare a apei
5. conducta de distributie a apei pentru consum curent (tehnologic)
6. conducta de alimentare cu apa a instalatiilor de combatere a incendiilor
7. conducta de golire
8. preaplin
9. plutitor
10. scripeti
11. fir de legatura
12. mira gradata
13. indicator
14. vana de inchidere
15. nivelul minim al apei din rezervor
16. nivelul maxim al apei din rezervor
17. palnia preaplinului

20
 2.Rezervor de inaltime pentru alimentarea instalatiilor interioare din cladiri

Pentru alimentarea cu apa a instalatiilor din interiorul unor cladiri se pot folosi
rezervoare de inaltime cu capacitati sub 40 mc executate din table de otel. Este prevazut
cu:
– instalatii de alimentare, distributie , preaplin, golire
– se izoleaza impotriva inghetului – cutie de lemn, rumegus
Se monteaza pe postament din lemn , beton , profile metalice ,cu tava din tabla de
otel zincat pentru colectarea scurgerilor de apa.

1. rezervor
2. conducta de alimentare cu apa
3. conducta de legatura
4. clapeta de retinere
5. conducta de preaplin
6. palnie
7. sifon
8. conducta de canalizare
9. conducta de golire
10. robinet 13. material termoizolant
11. tava din lemn 14. cutie lemn
12. conducta evacuare scurgeri 15. postament

21
 1.6. REŢELE EXTERIOARE DE ALIMENTARE CU APĂ

In centrele populate si in industrii, alimentarea cu apa este realizata printr-o retea,

care cuprinde toate conductele, armaturile, instalatiile si constructiile accesorii necesare
asigurarii transportului si distributiei apei de la rezervoare pana la cel mai indepartat
punct de consum.
Reţele exterioare de alimentare cu apa rece se compun din următoarele categorii de
conducte:
- conducte principale sau artere 1 care transporta apa de la rezervorul de acumulare
( compensare) sau de la staţia de pompare in sectoarele de consum;
- conductele de serviciu (2) sau conductele „publice” care transporta apa de la conductele
principale pana la punctele de branşament; la aceste conducte se executa branşamentele
(3) ale consumatorilor. De asemenea la conductele de serviciu se pot monta hidranti
exteriori (4) pentru combaterea incendiilor sau hidrantii (5) pentru stropit spatii verzi.
- conducte secundare (6), numite si reţele exterioare de distribuţie a apei in ansambluri de
clădiri, care transporta apa de la instalatia de ridicare a presiunii (7) ( de regula, instalaţia
de pompare a apei cu recipiente de hidrofor ) la instalaţiile (8) din interiorul clădirilor (9)

Reţele exterioare de alimentare cu apa a unui ansamblu de clădiri

Clasificarea retelelor

a. După forma in plan se disting:

- reţele ramificate prin care apa circula intr-o singura direcţie;
- reţele inelare cu puncte de ramificaţie numite noduri alcătuite din bucle sauochiuri
închise , la care apa poate ajunge in orice punct cel puţin in doua direcţii;
- reţele mixte, cu porţiuni ramificate si porţiuni inelare. Reţelele inelare prezintă
siguranţa in exploatare, atât in cazul consumurilor menajere si industriale cat, mai ales,
pentru combaterea incendiilor; in cazul unei defecţiuni intr-un punct al unui tronson
(porţiuni) al reţelei se poate continua alimentarea cu apa a celorlalţi consumatori, pe când
la o reţea ramificata se întrerupe alimentarea cu apa pe toata suprafaţa localitatii sau
industriei din aval de acest punct.
b. După calitatea apei transportata se disting :
- reţele exterioare pentru alimentare cu apa potabila sau apa industriala

22
c. După numărul de conducte de transport al apei, reţelele exterioare pot fi :
- cu o singura conducta de transport a apei pentru consum menajer, industrial si
pentru combaterea incendiilor;
- cu conducte separate pentru fiecare fel de consumator.
In cazul centrelor populate se prevede in general o singura reţea exterioara de distribuţie
pentru apa necesara consumului menajer, industrial si pentru combaterea incendiilor.
Pentru a se evita infectarea apei potabile se interzice o legătura permanenta sau
ocazionala intre reţelele de apa potabila si reţeaua de apa industriala (netratata sau tratata
sumar, după necesitaţi).
d. După valoarea presiunii necesara a apei pentru combaterea incendiilor se
deosebesc doua tipuri de reţele;
- de joasa presiune (minim 7 H2O in cazul hidrantilor pentru combaterea
incendiilor), astfel ca presiunea necesara la ajutajul ţevii de refulare este asigurata de
motopompa;
- de înalta presiune cu reţea proprie de pompare.
Reţelele de joasa presiune , se folosesc in întreprinderi industriale cu pericol redus de
incendiu, iar cele de înalta presiune in întreprinderi industriile cu pericol mărit de
incendiu, ca de exemplu in combinatele de industrializarea lemnului, in industria
petroliera, chimica etc.

Reţea exterioara ramificata Retea exterioara inelara

1-rezervoare de imagazinare a apei 1-rezervoare de imagazinare a apei

2-artera 2-artera
3-conducta publica sau de serviciu 3-conducta publica sau de serviciu

Montarea retelelor exterioare de alimentare cu apa

23
 Materiale si echipamente utilizate la execuţia reţelelor exterioare de alimentare cu apa
rece din ansambluri de clădiri

Principalele materiale din care se pot executa reţelele exterioare de distribuţie a

apei sunt următoarele: tuburi din beton armat precomprimat, din azbociment, din fonta de
presiune, din PVC rigid, ţevi din otel izolate la interior si exterior cu un lac bituminos sau
cu un strat de masa plastica, armaturi de închidere si golire din fonta sau din otel, hidranti
subterani, sau de suprafaţa pentru stins incendii si hidranti pentru stropit spatii verzi.
Tuburile din beton armat precomprimat se utilizează in special la conductele de
aductiune sau artere pentru alimentarea cu apa a centrelor populate si a industriilor.
Aceste tuburi se fabrica cu diametre nominale de 400; 600; 800 si 1000 mm. si pentru
presiuni de regim de 4;7 si 10 atm.
Tuburile din azbociment prezintă (fata de ţevile din otel, tuburile din fonta de
presiune sau tuburile din beton, pe care le înlocuiesc in anumite condiţii la executarea
reţelelor de alimentare cu apa) următoarele avantaje: sunt mai ieftine, mai uşoare, au
rezistenta mai mare la ingheţ si dezgheţ, se dilata si se contracta mai puţin, au
conductivitatea termica mai mica, iar curentul electric nu are nici o influienta asupra lor.
Ele sunt insa fragile, au rezistenta mecanica mica si se deteriorează la vibraţii chiar daca
acestea au amplitudine mica.

Tuburi din fonta de presiune:

a – cu mufa
b – cu flanşa

Tuburile din azbociment sunt drepte si au capetele calibrate prin strujire. Se fabrica
pentru presiunile de regim 5; 7,5 si 10 atm .

24
 Pentru reţele de distribuţie a apei din ansambluri de clădiri se folosesc ţevi din
otel carbon sudate longitudinal zincate sau nezincate, filetate sau nefiletate (STAS –
7656-80); ţevi din otel sudate longitudinal pentru construcţii (STAS 7657-80); tuburi din
fonta pentru presiune bituminate sau nebituminate la interior si piese de legătura din fonta
(STAS 9392-73 si STAS 1515-76).
Hidrantii subterani de incendiu ( STAS 695-85. se executa cu diametre e 70mm
si100mm pentru presiune de 10 bar. Se racordează la reţeaua exterioara prin intermediul
unei piese de legătura fixata cu flanşa de corpul subteran al hidrantilor. Flanşele de
racordare ale pieselor de legătura cu hidrantii subterani se executa cu diametre de 50, 70
si 80 mm. pentru hidranti cu diametrul de 70 mm. si diametre de 100 si 125 mm. pentru
hidranti cu diametrul de 100 mm. hidrantii subterani sunt prevazuti cu orificii de golire a
apei pentru a evita inghetarea lor. Furtunurile de incendiu se racordează la hidrantii
subterani prin intermediul hidrantilor portativi cu robinete (STAS 697-82) care pot fi cu
doua racorduri fixe sau fara robineti de închidere (STAS 698-81) care pot fi cu cot simplu
sau cu cot dublu.
Hidrantii de suprafaţa pentru stingerea incendiilor (STAS 3479-80) se executa cu
diametre de 70 si 80 mm. pentru presiunea nominala de 10 bar. Se folosesc pentru
racordarea furtunelor sau a autopompelor la instalaţiile fixe.
Hidrantii pentru stropit spatii verzi se executa in trei mărimi cu diametre de ½; ¾
si 1 ţoli pentru presiunea nominala de 6 bar, cu roata de manevra si cu corpul de fonta iar
restul pieselor din alama; sunt prevazuti cu racord cu piuliţa olandeza si cu racord pentru
furtun. Se montează la nivelul terenului in cutii de protecţie.

Hidrant subteran de incendiu:

1 – corp;
2 – capac;
3 – cutia ventilului;

25
4 – racord cu gheare;
5 – piesa de legătura pentru cheie;
6 – tija;
7 – capacul racordului.

Amplasarea (pozarea) reţelelor exterioare de alimentare cu apa rece

Tinand seama de schemele de alimentare cu apa adaptate si urmărind reducerea

volumului de lucrări si a consumului de materiale, reţelele exterioare se pot amplasa:
- îngropate in sol, sub adâncimea de inghet stabilita pentru localitatea respectiva
conform datelor din STAS 6054-64. Se recomanda ca traseele conductelor sa treacă, pe
cat posibil, prin spatiile verzi (pentru a fi uşor accesibile in caz de defecţiune), cat mai
aproape de consumatori si cat mai scurte. In terenuri normale, distanta minima de la
aliniamentul clădirilor pana la axa conductelor de distribuţie va fi de 3 m. Distantele
minime in plan orizontal si vertical precum si condiţiile de amplasare la traversări si
incrucisari cu alte reţele sau obstacole sunt ridicate in tabelele 1.64 si 1.65. Se interzice
trecerea conductelor de apa potabila prin căminele de vizitare ale reţelei de canalizare,
prin canalele de evacuare a apelor uzate, haznale etc. Conductele de alimentare cu apa
potabila nu vor fi legate cu conductele de apa nepotabila sau industriala. Conductele
metalice vor fi izolate pentru protecţia contra coroziunii (STAS 7335/5-81);
- in canalele de protecţie, in cazurile in care terenul este macroporic si nu pot fi
respectate distantele impuse (prin normativul P7-1977) fata de fundaţiile clădirilor sau
când conductele de alimentare cu apa trebuie sa fie protejate împotriva acţiunilor
mecanice exterioare. In general, se evita amplasarea conductelor de alimentare cu apa
rece in canalele in care se montează si conductele de alimentare cu apa calda. Când
traseele conductelor de apa rece si calda sunt comune si se impune montarea conductelor
de apa rece in canale, se adopta soluţii de separare a canalului in doua compartimente.
- in subsolurile clădirilor, când acestea sunt prevăzute cu subsoluri sau cu canale
mediane circulabile. Soluţia este economica, reducându-se costurile investiţiilor si
consumurile de metal si ciment. La adoptarea acestei soluţii se vor lua următoarele
soluţii de protecţie: conductele vor fi izolate termic, pentru a se evita încălzirea apei reci;
la traversarea rosturilor de tasare a pereţilor sau a fundaţiilor clădirilor, golurile vor fi mai
mari decât diametrele exterioare ale conductelor cu 10-15 cm.; conductele vor traversa
golul pe la o parte inferioara a acesteia, iar etanşarea golurilor in jurul conductelor se va
face cu material clasic; in porţiunile in care conductele traversează elemente de
construcţiei nu se vor admite îmbinări; in cazul in care ieşirea conductelor din clădire se
face in canale de protecţie dimensiunile golurilor vor fi determinate de dimensiunile
canalelor respective; se va asigura accesibilitatea conductelor pentru intretinere si
reparaţii in timpul exploatării.
- in galerii subterane vizitabile, împreuna cu alte reţele in cazuri speciale (artere cu
circulaţie intensa, condiţii de teren foarte dificile, nevoie de supraveghere frecventa sau
de intervenţie rapida);
- aerian pe porţiuni scurte ale reţelei.

Montarea subterana a conductelor reţelelor exterioare de alimentare cu apa rece

26
a.Trasarea si execuţia santurilor. Poziţia de montare a conductei exterioare, respectiv axa
santului, se trasează conform proiectului de execuţie a reţelei, folosind tarusi din lemn
numerotaţi, numiţi jaloane; de aceea operaţia de trasare se mai numeşte si jalonare.
După stabilirea axului prin jalonare se marchează latimea săpăturii care este
funcţie de diametrul conductei si este indicata in proiect.
Săparea santului se realizează cu mijloace mecanice sau moderne.
Pentru aceasta operaţie pot fi utilizate excavatoare cu cupa dreapta sau inversa, sau pentru
lucrări mai mari, săpătorul de santuri (excavatorul cu rotor).
Pentru evitarea prabusirii pereţilor săpăturii, in santuri se executa sprijiniri cu traverse de
lemn sau metal.
Conductele având diametre pana la 300 mm sunt coborâte in sant cu frânghii de cânepa
sau chingi, acţionate manual sau cu un troliu cu clichet aşezat pe un trepied metalic.
Conductele cu un diametru mai mare de 200 mm. sunt coborâte in sant mecanizat cu
ajutorul unor macarale montate pe un tractor cu sine numit lansator de conducte.
Conductele se aseaza pe un pat de egalizare din nisip.
După coborârea in sant, tuburile cu mufe de îmbinare se amplasează provizoriu
introducând capătul drept in mufa tubului precedent si imediat se face centrarea ambelor
tuburi.
Pe mijlocul fiecărui tub se pune pamant rezultat din săpătura, care se fixează bine in sant,
nelasandu-l sa se deplaseze lateral in timpul îmbinării. Tuburile raman astfel cu capetele
descoperite pana la efectuarea probei de presiune.

Sprijinirea santurilor Aşezarea si fixarea

cu spraituri metalice si coborârea provizorie a tuburilor in santuri:
tuburilor in sant: 1 – tub;
1 – chingi; 2 – gropi executate in dreptul
2 – tubul ce se coboară; îmbinărilor;
3 – trepied metalic; 3 – pamant aşezat pe tuburi.
4 – troliu;
5 – palan.

b. Tehnologii de îmbinare a conductelor. Aceste tehnologii prezintă particularitati in

funcţie de natura materialului conductei si de felul îmbinării.

27
- Tuburile din beton armat precomprimat se introduc in sant cu mufe către amonte
si se îmbina prin introducerea capătului drept al unui tub in mufa celuilalt.
Îmbinarea se etanşează cu un inel de cauciuc, de secţiune circulara. Piesele de legătura
(ramificaţii, coturi, racorduri la diferite armaturi) se executa din tabla de hotel sudata si
prevăzute la exterior si interior cu bitum sau cu un strat de material plastic.
- Tuburile din azbociment se pot îmbina fie cu mufe din azbociment, fie cu mufe din
fonta cu flanşe „cuplaj Gibault” etanşarea făcându-se in ambele cazuri cu inele din
cauciuc. In general, îmbinarea cu mufe din fonta cu flanşe se recomanda pentru tuburi din
azbociment cu diametrul nominal Dn. = 50 - 150 mm. la presiuni mai mari de 6 atm. sau
cu dn=200-300 mm. la presiuni intre 4 si 6 atm, in aceste cazuri in montaj subteran se
ia masuri de izolare a im-binarii contra coroziunii.
- La conductele executate din azbociment schimbările de direcţie, ramificaţiile,
reducerile de secţiune se executa cu piese de legătura din fonta, la fel cu cele care se
folosesc la tuburile din fonta de presiune, dar având capătul drept puţin ingrosat, pentru a
avea acelaşi diametru exterior ca si capătul strunjit al tubului din azbociment.
Îmbinarea dintre tuburile de azbociment si piesele de legătura din fonta se realizeaz ă cu
mufe din fonta cu flanşe.
- Tuburile din fonta cu flanşe se folosesc la îmbinările demontabile. Flanşele sunt
piese de legătura folosite de obicei in perechi pentru îmbinarea a doua conducte intre ele
sau pentru îmbinarea conductelor armaturilor, pompele etc.
- Tuburile din fonta cu mufe se îmbina prin ştemuire cu frânghie gudronata si cu
plumb sau ciment.

Fazele îmbinării cu mufe ştemuite:

a – ştemuirea frânghiei gudronate;
b – turnarea plumbului;
c – ştemuirea plumbului;
d – îmbinarea finisata:
1 – frânghie gudronata;
2 – frânghie care se scoate;
3 – pâlnia de lut;
4 – plumb topit;

28
5 – plumb turnat;
6 – plumb ştemuit;
7 – ştemuitor pentru frânghie;
8 – ştemuitor pentru plumb.

Îmbinarea tuburilor din azbociment Îmbinarea tuburilor din azbocimentcu piese

1 – tub de azbociment; metalice:
2 – zona strunjita la exterior; 1 – tub din azbociment;
3 – manşon (mufa); 2 – manşon metalic;
4 – prag mic; 3 – inel de cauciuc (garnitura);
5 – prag înalt; 4 – flanşa metalica libera;
6 – inele de cauciuc (garnituri). 5 – bulon.

Flanşele pot fi piese separate sau sunt turnate o data cu elementele de conducta ce
se îmbina cu flanşe de exemple o data cu tubul sau piesa de legătura din fonta de
presiune, cu vana, cu sorbul, cu pompa. Flanşele se executa din hotel sau fonta.
In instalaţiile de alimentare cu apa se folosesc flanşele separate cu filet de cele care fac
parte din construcţia elementelor de conducta, presiunile obişnuite fiind pana la 16 bar,
iar diametrele nominale intre 25 si 400 mm.
Suprafeţele de etanşare ale flanşelor pot fi netede, cu canal si pana, cu prag si
adâncitura ,cu sant.
Pentru îmbinare tuburile se aseaza cap la cap, astfel cu suprafeţele flanşelor sa fie
paralele intre ele, iar găurile flanşelor in care se vor introduce şuruburile de strângere, sa
fie aşezate pe aceeaşi axa, apoi se introduc şuruburile, la început numai in găurile de jos
si lateralele ale flanşelor, pentru ca garnitura, care se introduce intre flanşe pe sus, sa fie
împiedicata de a cădea. După introducerea garniturii se pun si celelalte şuruburi si se
insurubeaza piuliţele respective. Strângerea şuruburilor se executa cu cheia, dar nu dintr-
o data ci treptat si intr-o anumita ordine (in diagonala), pentru ca fetele flanşelor sa
ramana in permanenta paralele intre ele; aceasta ordine se parcurge de mai multe ori, de
fiecare data şuruburile strângându-se cate puţin. Daca fiecare şurub s-ar strânge dintr-o
data pana la refuz, s-ar putea provoca ruperea flanşelor.
Garniturile folosite la etanşare sunt de plumb, cauciuc cu inserţii de pânza, carton gros,
clingherit si se livrează gata confecţionate. Ele au forma circulara; diametrul lor interior
trebuie sa fie cu cel puţin 5 mm. mai mare decât diametrul interior al tubului, pentru a nu
împiedica circulaţia apei in conducta. Diametrul exterior al garniturilor trebuie sa fie
astfel încât garnitura sa se aşeze bine intre şuruburile de strângere, fara sa fie deteriorata
prin introducerea şuruburilor. In cazul in care se folosesc garnituri din carton, acestea se
ţin câtva timp, înainte de montare in ulei de fiert pentru a se înmuia bine.

29
 Trecerea de la conductele din fonta de presiune la conducte din otel, se poate face
fie prin îmbinări cu flanşe, fie prin îmbinarea ţevii din otel cu mufa tubului din fonta, prin
ştemuire cu frânghie gudronata si etanşare cu plumb.
Ţevile din otel zincat se îmbina, de regula, prin flanşe iar ţevile negre din otel
protejate anticorosiv se imbina prin sudura.
c. Montarea armaturilor (vanelor) . Pe reţele de alimentare cu apa din ansambluri de
clădiri se prevăd vane de ramificaţie si sectorizate. Vanele cu diametre Dn. 200 mm. si
mai mare se montează in cămine vizitabile.
Pentru vane din fonta cu mufe montate direct in pamant se prevăd tije de manevra
protejate in cutii cu capac.
In punctele joase ale reţelei se montează robinete de golire. In cazul hidrantilor de
gradina fara golire automata se vor asigura posibilitati de închidere si golire pentru timpul
in care aceştia nu functioneaza.
Fântânile cu jet pentru băut apa vor fi prevăzute cu dispozitive de închidere si golire a
racordărilor de la fântâni, prin intermediul unui cămin de canalizare cu sifon sau gura de
scurgere stradala.

Trecerea de la tuburi din fonta Cămin pentru vana de linie:

de presiune cu mufa la ţevi din otel,
cu flanşe si invers, folosind piese de tre- 1 – conducta;
cere din fonta si flanşe: 2 – vana;
1 – tub cu mufa; 3 – cămin de vizitare;
2 – ţeava de hotel; 4 – capac de acces.
3 – piesa din fonta cu mufa si flanşa;
4 – tub din fonta;
5 – flanşa separata, îmbinata la ţeava prin
filet.

Montarea aeriana a conductelor reţelelor exterioare de alimentare cu apa rece

Pentru alimentarea cu apa necesara proceselor tehnologice, conductele exterioare

de alimentare cu apa se pot monta aerian fiind susţinute de anumite elemente de
rezistenta. In acest caz conductele sunt izolate termic exterior cu izolaţie termica.
Suporturile pentru susţinerea conductelor pot fi fixe sau suspendate si sunt tipizate din
punct de vedere constructiv pentru a fi executate prin metoda prefabricării.

1.7. STATII DE POMPARE

30
 Pompe folosite pentru ridicarea presiunii apei

In instalatiile de alimentare cu apa apare frecvent necesitatea ca apa sa fie

transportata de la un nivel inferior la unul superior (de la locul de captare dintr-o sursa de
suprafata, la un rezervor de inaltime sau, in general, de la un nivel energetic inferior la
unul superior, de exemplu, de la energia disponibila a apei intr-o conducta exterioara la
energia necesara pentru utilizarea apei la un anumit punct de consum).
Curgerea apei de la un nivel inferior la unul superior nu se poate realiza de la sine,
ci numai daca se transmite apei o anumita energie necesara pentru ridicarea ei la
inaltimea respectiva si pentru invingerea rezistentelor hidraulice intampinate la
transportul prin conducta.
Energia necesara pentru transportul apei de la o cota energetica mai joasa la una
mai ridicata este transmisa apei cu ajutorul unei pompe centrifuge (masini hidraulice)
care transforma energia mecanica data de motorul de antrenare in energie hidraulica
(cinetica,de miscare).
Pompa centrifuga este compusa dintr-o carcasa cilindrica in spirala 1, in interiorul
careia, fixat pe axul pompei 2, se monteaza un rotor cu palete 3.

Carcasa este prevazuta cu doua racorduri : unul pentru conducta de aspiratie a apei 4 in
pompa si altul pentru conducta 5 de refulare a apei din pompa. Prin invartirea rotorului 3
de catre un motor electric al carui ax este cuplat elastic cu axul acestuia, ia nastere o forta
centrifuga, sub influenta careia apa din pompa este dirijata de la centru spre periferie,
ajungand la racordul de refulare. Din cauza dirijarii apei de la centru spre periferie, in
centrul pompei se creeaza o depresiune, iar sub actiunea presiunii atmosferice, apa din
rezervorul sau din putul din care aspira pompa patrunde prin conducta de aspiratie in
centrul pompei, de unde este dirijata din nou spre periferie si fenomenul se repeta
continuu, atata timp cat este actionat rotorul pompei.
Pompele centrifuge pot fi: monoetajate (cu un singur rotor), pentru presiuni mici,
sau multietajate (cu mai multe rotoare legate in serie), pentru presiuni mari.
Dupa modul de constructie, pompele centrifuge pot fi: cu ax orizontal, cuplate
direct cu motorul electric sau cu ax vertical. In ultimul caz pompa poate fi montata in
rezervorul sau in putul din care aspira, iar motorul in afara si cuplat de pompa cu un ax
prelungit.
Schema generala a uinei instalatii de pompare se compune din pompa centrifuga 1
care aspira apa prin conducta de aspiratie 2 dintr-un rezervor tampon deschis 4, ii ridica
presiunea si o refuleaza prin conducta de refulare 3 fie intr-un rezervor de inaltime 5, fie

31
direct la punctele de consum. Pentru a evita intoarcerea apei din conducta de refulare 3
prin pompa spre rezervorul 4, in perioadele cand pompa nu functioneaza, pe conducta de
refulare 3 se monteaza intotdeauna o clapeta de retinere 6 care asigura circulatia apei
numai intr-un singur sens. Pe conductele de spiratie si de refulare se prevad vane de
inchidere 7.

Pompele centrifuge sunt tipizate constructive si se aleg din catalog cunoscand

debitul Gp [m³/h] si inaltimea Hp[mH2O] de pompare necesare.

Montarea pompelor in paralel si in serie

In unele instalatii de alimentare cu apa, debitul necesar consumatorilor nu poate fi

obtinut cu o singura pompa chiar daca se alege din catalog pompa cu debitul cel mai mare
corespunzator inaltimii de pompare necesare.
In alte instalatii, inaltimea de pompare necesara nu poate fi realizata de catre o
singura pompa, chiar daca se alege din catalog pompa cu inaltimea de pompare cea mai
mare corespunzatoare debitului necesar.
Atunci cand este necesara o marire a debitelor, se monteaza doua sau mai multe
pompe in paralel, iar cand este necesara o marire a inaltimii de pompare, se monteaza
doua sau mai multe pompe in serie.
a) Montarea pompelor in paralel
In cazul montarii in paralel a doua pompe identice avand curbele caracteristice
identice functionarea lor decurge dupa caracteristica Cp care se obtine adunand debitele
la aceleasi presiuni. Intersectia curbei caracteristice a retelei cu curba caracteristica suma
Cp da punctul A de functionare a instalatiei ale carui coordonate sunt: debitul G A si
inaltimea de pompare HA. Daca din cele doua pompe identice montate in paralel ar
functiona numai una singura, atunci punctul de functionare a instalatiei de pompare ar fi
A1 afalt la intersectia curbei caracteristice a retelei cu curba carateristica a uneia din
pompe si avand coordonatele : debitul GA1 si inaltimea de pompare HA1. Se vede ca GA <
2GA1, adica la functionarea a doua pompe identice montate in paralel debitul total refulat
de cele doua pompe este mai mic decat suma debitelor fiecarei pompe.

32
 b) Montarea pompelor in serie
In cazul montarii in serie a doua pompe identice avand curbele caracteristice
identice functionarea lor va decurge dupa carcteristica Cs obtinuta prin adunarea
inaltimilor de pompare in dreptul aceluiasi debit. Punctual de functionare A se afla la
intersectia caracteristicii Cs cu caracteristica retelei si are coordonatele : debitul G A si
inaltimea de pompare HA. In cazul functionarii unei singure pompe din cele doua montate
in serie, punctual de functionare este A 1 avand debitul GA1 si inaltimea de pompare HA1.
Se observa ca: in cazul functionarii a doua pompe montate in serie, inaltimea totala de
pompare este mai mica decat suma inaltimilor de pompare ale fiecarei pompe.

33
 Montarea pompelor si racordarea la instalatii

a) Fundatiile pompelor
Fiecare pompa impreuna cu motorul electric de antrenare se monteaza pe un
postament propriu. In cazul a doua pompe, din care una activa si una de rezerva se poate
executa un postament comun. In statiile de pompare, pompele se monteaza pe fundatii
din beton prevazute cu strat de pluta de 8-10 cm grosime pentru amortizarea vibratiilor
produse in timpul functionarii pompei. Fundatiile se executa de catre constructor folosind
un cofraj, iar betonul se poate turna fie pe pardoseala salii pompelor ,fie ingropat in
pardoseala in care caz intre fundatie si pardoseala se prevede un strat de izolatie
hodrofuga si unul de izolatie fonica. Instalatorul trebuie sa supravegheze asezarea in
cofraj a unor tevi unse cu ulei in dreptul suruburilor de ancorare a pompei ce se
monteaza. Dupa turnare aceste tevi se scot si in locul lor se introduc suruburile de
ancorare, largind orificiul in vederea unei mai bune prize a mortarului turnat la fixare.

b) Montarea pompelor
Inainte de montarea pompelor pe fundatii, instalatorul trebuie sa efectueze
urmatoarele lucrari pregatitoare:
- verificarea corespondentei dintre datele inscrise pe placuta pompei aprovizionate
si caracteristicile pompei din proiect;
- verificarea tuturor elementelor componente si in special a cuplajelor si a axului
motor;
- verificarea fundatiei pe care se va monta pompa; se controleaza corespondenta
dintre gaurile de prindere ale cadrului de sustinere al pompei si orificiile practicate in
fundatia din beton pentru amplasarea suruburilor de fixare a agregatului.
La operatia propriu-zisa de montaj a pompelor se procedeaza astfel:
- se unge filetul suruburilor de ancorare cu vaselina si se infasoara cu capete de
carpa, pentru protectie;
- se introduc suruburile de ancorare in locasurile fundatiei, utilizandu-se un sablon
avand dimensiunile fundatiei pompei, dupa care golurile se uda si se umplu cu mortar de
ciment;
- la 48h dupa umplerea locasurilor cu mortar de ciment, se desurubeaza piulitele si
se scoate sablonul;
- se monteaza pompa pe fundatie, controlandu-se cu nivela orizontalitatea cadrului

c) Cuplarea pompei cu motorul electric

34
 Cuplarea trebuie sa se faca astfel incat axul pompei sa se afle exact in prelungirea
axului motoruului, spre a nu se produce eforturi care pot deteriora cei doi arbori.
Cuplarea trebuie sa fie elastica, pentru a se amortiza socul ce se produce la pornirea
motorului.
Inainte de a se introduce suruburile de strangere a cuplajului, se va porni numai
motorul electric, spre a se verifica daca sensul de rotatie al acestuia corespunde cu sensul
de rotatie al pompei, indicat prin sageata pe corpul ei. In caz contrar trebuie inversate
legaturile electrice la doua borne ale motorului. Axele cuplate ale pompei si motorului
trebuie sa se roteasca usor cu mana.

d) Racordarea pompei la reteaua de condute a instalatiei de pompare

Dupa montarea pompei pe fundatie se efectueaza montarea armaturilor si
racordarea pompei la conductele de aspiratie si de refulare.
Pe racordul de aspiratie al pompei se monteaza o reductie 5 (confuzor) executata din
teava de otel si asamblata prin flanse prevazuta cu garnituri de etansare si suruburi .

O conditie esentiala pe care trebuie sa o indeplineasca conducta de aspiratie este

etanseitatea perfecta a tuturor imbinarilor. Cea mai mica neetanseitate care ar exista pe
aceasta conducta determina o micsorare a debitului pompei sau chiar o intrerupere a
debitului prin patrunderea aerului in conducta. Daca la punerea in functiune pompa nu
aspira, aceasta denota ca exista neetanseitati prin care patrunde aer fie pe conducta de
aspiratie, fie la presetupa pompei. Pentru etansarea presetupei pompei nu se va folosi
niciodata canepa fuior, deoarece aceasta se gripeaza, ci azbest grafitat.

35
Pe racordul de refulare al pompei se monteaza un stut din teava de forma unui difuzor 8,
asamblat prin flanse cu garnituri si suruburi. In continuare, se monteaza clapeta de
retinere 9 si vana de inchidere 10 care se asambleaza la conducta de refulare prin flanse
prevazute cu garnituri si suruburi.
Atat conducta de aspiratie cat si cea de refulare se vor monta astfel incat pompa sa poata
fi demontata de pe placa de baza fara a fi necesara demontarea conductelor. Pentru
colectarea apei scurse de la presetupele pompei se monteaza in dreptul acestora o
conducta de colectare 13 racordarta printr-o conducta de canalizare la un recipient
executat in pardoseala salii pompelor.

e) Punerea in functiune a pompelor

Inainte de pornire trebuie sa se umple cu apa atat pompa, cat si conducta de
aspiratie, operatie numita amorsarea pompei. Umplerea se face prin robinetul de
amorsare prevazut la partea superioara a pompei. Pentru ca la umplerea cu apa sa se
evacueze tot aerul din interior este recomandabil ca in timpul umplerii sa se invarteasca
arborele pompei de mai multe ori. Este strict interzisa pornirea pompei daca nu este
umpluta complet cu apa. Se verifica apoi etanseitatea presetupelor, care se strang usor,
astfel incat din ele sa picure lichid care unge garnitura. Se verifica deasemenea daca
palierele motorului si pompei sunt unse suficient.
Pompele legate la o conducta de refulare sub presiune se pornesc cu vana de la refulare
inchisa, pentru a reduce puterea absorbita de motor in primele secunde de functionare.
In timpul iernii pompele montate in incaperi neincalzite se golesc in cazul intreruperii
functionarii lor pe timp mai indelungat, pentru a se evita spargerea lor prin inghet sau
blocarea lor cu gheata la punerea in functiune.

Scheme generale de functionare a statiilor de pompare

1. Schema statiei de pompare pentru alimentarea directa a consumatorilor

Instalatia de pompare se compune dintr-un rezervor –tampon care poate fi deschis

3(adica pus in legatura cu atmosfera prin conducta de aerisire 6), sau inchis(aflat sub
presiunea unei perne de aer comprimat) care este alimentat cu apa din conducta publica 1
prin conducta de bransament 2 si din care aspira pompa 7 ce ridica presiunea apei si o
refuleaza in instalatia 11 spre punctele de consum .In orele cand presiunea disponibila
este suficienta, apa se distribuie direct din conducta publica 1 prin conducta de ocolire 9,
robinetele de pe aceasta conducta fiind deschise.

36
 In perioada de presiune scazuta intra in functiune pompa 7 ce aspira apa din
rezervorul-tampon 3 si o refuleaza in instalatie. O clapeta de retinere 10 montata pe
conducta de ocolire 9 impiedica trecerea apei din reteaua interioara in cea exterioara in
timpul functionarii pompei. Pe conducta de refulare a pompei se monteaza , de asemenea,
o clapeta de retinere 8 care impiedica trecerea apei din instalatia interioara prin pompa
spre rezervorul-tampon, cand nu functioneaza pompa.
Rezervorul-tampon are rolul de a atenua undele de presiune(loviturile de berbec) care
apar la pornirea sau oprirea pompei, precum si rolul de rezervor de acumulare a apei,
contribuind la compensarea variatiilor dintre varful maxim de consum si consumul mediu
zilnic.In rezervorul-tampon deschis, apa trece de la presiunea din conducta publica la
presiunea atmosferica, rezultand astfel pentru pompe inaltimi de pompare mai mari; in
plus, apar dezavantaje de ordin igienic: pericolul patrunderii in rezervor si in conducte a
microbilor, impuritatilor, etc. Rezervorul-tampon deschis este alimentat cu apa prin
intermediul unor robinete cu ventil actionate cu plutitor 5 montate pe un distribuitor 4
care inchid admisia apei cand rezervorul s-a umplut pana la nivelul stabilit si deschid
admisia apei in masura in care nivelul apei din rezervor scade si plutitorul coboara in
rezervor. In rezervorul-tampon inchis se mentine, practic, presiunea din conducta de
serviciu, astfel ca pompele vor trebui sa realizeze numai diferenta de presiune intre
presiunea necesara in instalatia interioara si presiunea disponibila in punctul de racord,
realizandu-se astfel o economie de energie electrica de pompare.In plus, se obtin si
avantaje de ordin igienic, intrucat se evita patrunderea in apa a impuritatilor din mediul
inconjurator.
Pompele pot fi comandate manual, prin apasarea pe butoanele de
comanda(pornire sau oprire) ale intrerupatorului motorului de antrenare, sau automat, cu
intrerupatoare de presiune, care deschid contactele electrice ale circuitului de alimentare a
motoarelor electrice ale circuitului de alimentare a motoarelor electrice la depasirea
presiunii maxime a apei din instalatie.

37
Uneori se prevad si pompe de rezerva, pentru a asigura alimentarea cu apa a instalatiilor
fara intreruperi.

2. Schema statiei de pompare pentru alimentarea cu apa a rezervoarelor de inaltime

In perioadele cand presiunea disponibila a apei din conducta publica 1 in punctul

de racord devine mai mica decat presiunea necesara in instalatia interioara, rezervorul de
inaltime 12 este alimentat cu apa cu ajutorul pompelor 7, care aspira apa dintr-un
rezervor- tampon-deschis 3 alimentat din conducta de bransament 2 si o refuleaza in
rezervorul de inaltime. Pe conducta de refulare a pompei se monteaza o clapeta de
retinere 8 care impiedica intoarcerea apei din rezervorul de inaltime prin pompa, in
perioadele cand pompa nu functioneaza.
Motorul electric de antrenare a pompei poate fi actionat manual, prin apasarea pe
butoanele de pornire sau oprire ale automatului electric, sau cu ajutorul unei instalatii de
automatizare.
Pornirea, respectiv oprirea automata a pompei, se poate realiza cu ajutorul unui nivostat
13 prevazut cu contacte electrice.
La atingerea nivelului minim al apei in rezervorul de inaltime , nivostatul inchide
circuitul electric 14 de comanda a pornirii motorului electric de antrenare a pompei, iar la
atingerea nivelului maxim al apei in rezervor, nivostatul comanda intreruperea circuitului
electric de actionare a motorului pompei.
Comanda automata a pornirii si opririi pompei se poate efectua si cu ajutorul unui
intrerupator de nivel cu plutitor.

38
Distributia apei din rezervorul de inaltime in instalatia interioara se face prin aceeasi
coloana 11 prin care se face alimentarea rezervorului, cu ajutorul unei conducte de
legatura, prevazuta cu clapeta de retinere 16; aceasta permite trecerea apei intr-un singur
sens, astfel ca alimentarea cu apa arezervorului se face numai prin racordul superior.
Inaltimea HR de montare a rezervorului de inaltime, fata de un plan de referinta ales se
determina astfel incat sa fie cel putin egala cu inaltimea de presiune necesara in instalatia
interioara.

39
 3. Instalatii de ridicare a presiunii apei cu recipiente de hidrofor
Alcatuirea si functionarea instalatiei de hidrofor

Instalatia de hidrofor este o instalatie de pompare la care pe conducta de refulare a

pompei se monteaza un rezervor inchis, numit recipient de hidrofor , continand la partea
inferioara apa si la partea superioara, deasupra nivelului apei, aer comprimat.
Instalatia de pompare cu recipient de hidrofor se foloseste atunci cand presiunea
disponibila a apei din conducta publica in punctul de racord este temporar sau permanent
mai mica decat sarcina hidrodinamica necesara a apei din instalatia interioara, iar
consumul de apa din cladiri este neuniform in timp.
Instalatiile de hidrofor se prevad in special pentru alimentarea cu apa a ansamblurilor
de cladiri de locuit, in care debitul de apa consumat prezinta variatii mari in timp intre
valorile maxime si minime, datorita nesimultaneitatii in functionare a diferitelor puncte
de consum al apei in scopuri menajere.
Instalatia de hidrofor se compune din urmatoarele elemente:
-rezervorul-tampon care poate fi inchis, aflat sub presiunea unei perne de aer comprimat
sau deschis 7 adica pus in legatura cu atmosfera printr-o conducta de aerisire 10.

Schema instalatiei de hidrofor

De regula, in instalatiile de hidrofor se utilizeaza rezervoare-tampon deschise care

sunt alimentate cu apa din conducta publica 1 prin conducta de bransament 2.
Alimentarea cu apa a rezervorului-tampon deschis se face prin intermediul unor robinete
cu plutitor 9(cel putin doua,pentru siguranta in exploatare) montate la un distribuitor

40
comun 8 care este alimentat cu apa prin conducta de bransament 2.Robinetele cu plutitor
9 asigura mentinerea practic constanta a nivelului apei in rezervorul-tampon deschis ;
-pompele 11 pentru ridicarea presiunii apei, care aspira apa din rezervorul-tampon
deschis 7 si o refuleaza in instalatia interioara 22 la punctele de consum 25 prin
intermediul recipientului de hidrofor 14.Pe conducta de refulare a pompei se monteaza o
clapeta de retinere 12, care are rolul de a impedica intoarcerea apei din hidrofor spre
pompa, in perioadele cand pompa nu functioneaza ;
-recipientul de hidrofor 14 in care apa refulata de pompa este mentinuta la nivelul de
presiune creat de pompa de catre aerul comprimat aflat deasupra apei.Recipientul de
hidrofor este prevazut cu racordurile 1 de intrare si 2 de iesire a apei;

Recipient de hidrofor
cu racordul 3 pentru intrarea aerului comprimat si pentru montarea supapei de siguranta,
cu racordurile 4 pentru armaturile indicatorului cu sticla de nivel, cu racordul 5 pentru
montare manometrului necesar pentru citirea presiunii din interiorul recipientului si cu
racordul 6 pentru golirea apei din recipient. De asemenea, recipientul de hidrofor este
construit cu o gura de vizitare 7 necesara in exploatare pentru curatirea rezervorului la
interior, care este acoperita cu un capac prevazut cu flanse cu garnitura asamblate prin
suruburi. Hidroforul este sustinut de trei picioare 8 din stuturi de teava sudate pe fundul
elipsoidal al acestuia;
-compresorul de aer 15 care serveste pentru crearea pernei de aer comprimat din
recipientul de hidrofor.Compresorul de aer este pus in functiune la pornirea instalatiei de
hidrofor cand se creeaza perna de aer comprimat si in timpul exploatarii instalatiei, cand
este necesara completarea pernei de aer comprimat. Pierderea de aer comprimat se poate
datora fie scaparilor prin neetanseitatile imbinarilor conductelor, fie dizolvarii unei

41
cantitatii oarecare de aer in apa.Pe conducta de refulare a aerului comprimat, la iesirea
din compresor, se monteaza o clapeta de retinere 18 care are roul de a impiedica
intoarcerea si evacuarea aerului din hidrofo prin compresor in exterior;
-instalatia de automatizare pentru pornirea si oprirea automata a pompei, compusa din un
presostat 20 cu contacte electirce, care comanda actionarea motorului electric de
antrenare a pompei, circuitele electrice si automatul de pornire-oprire 21 a motorului
electric al pompei;
-armaturile de inchidere (vane,robinete), de siguranta(ventil de siguranta 19 montat pe
recipientul de hidrofor) care au rolul de a asigura instalatia contra suprapresiunilor (fata
de presiunea de regim) accidentale ;
-reteaua de conducte care face legatura intre rezervorul-tampon,pompe,hidrofor si
conductele de distributie a apei;
-distribuitor pentru apa (cand este cazul) in care patrunde apa refulata de pompa si din
care apa este distribuita prin reteaua de conducte spre consumatori;
-distribuitor pentru aer comprimat, care se prevede atunci cand se monteaza in paralel
mai multe recipiente de hidrofor, care sunt alimentate cu aer comprimat prin conducte
separate ce pornesc din acelasi distribuitor alimentat cu aer comprimat de compresor.
Toate elementele componente ale instalatie de hidrofor se grupeaza intr-o
incapere(cladire) independenta numita statie de hidrofor.Instalatia de hidrofor
functioneaza in felul urmator:
-pompa 11 aspira apa din rezervorul-tampon deschis 7, ii ridica presiunea si o refuleaza
in recipientul de hidrofor 14 de unde este evacuata apoi in instalatie spre punctele de
consum;
-din cauza ca punctele de consum ale apei din cladiri nu au o functionare
simultana( consumul de apa fiind neuniform in timp ),debitul de apa constumat in
instalatie Gc este mai mic decat debitul pompei Gp :Gc < Gp, astfel ca, in recipientul de
hidrofor se va acumula treptat (in timp), diferenta ΔG = Gp – Gc intre debitul pompei si
debitul consumat in instalatie;
-pe masura ce se acumuleaza apa in hidrofor ,nivelul apei creste, astfel ca perna de aer de
deasupra apei va fi comprimata; la atingerea unui anumit nivel maxim al apei in hidrofor
(urmarit vizual pe sticla de nivel 28) ,aerul comprimat ajunge la o presiune maxima,
numita presiune de oprire a pompei, care este controlata si sesizata de presostatul cu
concacte electrice 20 care va comanda oprirea pompei prin intermediul automatului 21 de
actionare a motorului electric al pompei;
-din momentul opririi pompei, intregul debit de apa Gc neceasra la punctele de consum
din instalatie este asigurat din rezerva de apa acumulata in hidrofor, rezerva numita
volum util, pe masura ce consumul de apa din instalatie creste, volumul util scade iar
perna de aer comprimat de deasupra apei se destinde;
-la atingerea nivelului minim al apei in hidrofor (urmarit vizual pe sticla de nivel 28),
aerul comprimat s-a destins pana la o presiune minima numita presiune de pornire a
pompei, controlata si sesizata de acelasi presostat cu contacte electrice 20, care va
comanda pornirea pompei prin intermediul automatului 21 de actionare ce va inchide
circuitul electric de actionare a motorului electric al pompei.Din acest moment, pompa 11
va aspira apa din rezervorul tampon deschis, ii va ridica presiunea si o va refula prin
hidrofor spre instalatie; din debitul pompei, Gp, o parte si anume Gc se va consuma in
instalatie; iar diferenta ΔG= Gp-Gc se va consuma treptat in hidrofor refacand volumul

42
util. In continuare, functionare instalatie de hidrofor refacand volumul util. In continuare,
functionarea instalatie de hidrofor se repeta ca mai sus.
Daca in anumite perioade ,presiunea apei din conducta publica in punctul de record
devine egala cu sacrina hidrodinamica necesara in instalatia interioara, atunci alimentarea
cu apa a instalatiei interioare se poate face direct, prin o conducta 13 de ocolire a
instalatiei de hidrofor, apa trecand din conducta de bransament 2 prin conducta de ocolire
13 in instalatia de interioara 22 spre punctele de consum 25.Pentru a evita intoarcerea
apei din instalatia interioara prin conducta de ocolire 13 spre conducta publica 1, in
perioadele cand presiunea apei din conducta publica scade, pe conducta de ocolire 13 se
monteaza o clapeta de retinere 12 care perminte circulatia apei numai intr-un singur sens .
Din analiza functionarii instalatie de hidrofor trebuie retinure urmatoarele :
-in instalatia de hidrofor presiunea apei este ridicata de pompa;
-aerul comprimat are rolul de a mentine volumul de apa cumulat in hidrofor sub
presiunea creata de pompa, pe intervalui de timp cand pompa nu functioneaza;
-pompa are o functionare ciclica (periodica) , perioada unui ciclu fiind egala cu intervalul
de timp intre doua porniri (sau doua opriri) succesive ale pompei.
Perioada unui ciclu de functionare a pomepi se compune din doua intervale de timp si
anume: timpul de functionare a pompei, cand se reface volumul util de apa din hidrofor si
timpul de nefunctionare a pompei, cand se consuma volumul util de apa din hidrofor.
Inversul perioadei unui ciclu de functionare a pompei este frecventa „n” si este egala cu
numarul de porniri (sau opriri) pe ora ale pompei (n = 12....15 porniri/ora);
-spre deosebire de instaltille de pompare fare recipienti de hidrofor, in instalatiile de
hidrofor, pompa functioneaza intre doua inaltimi de pompare si anume: inaltimea de
pompare in momentul pornirii pompei, notata cu Hpp, in m H 2O si inaltimea de pompare
in momentul opririi pompei, notata cu Hpo, in m H2O, care se determina cu relatiile :
Hpp = Hp + Hgp + hrp – Ha
Hpo = Ho + Hgo + hro – Ha
in care:
- Hp este presiunea din recipientul de hidrofor in momentul pornirii pompei; aceasta
presiunea trebuie sa fie mai mare sau cel putin egala cu presiunea neceasara in instalatia
interioara de alimentare cu apa.
- H0 este presiunea din recipientul de hidrofor in momentul opririi pompei;
- Hgp , Hg0 reprezinta inaltimile geodezice de pompare la pornirea, respectiv,oprirea
pompei, in m H20 , calculat ca diferente de nivel intre nivelurile apei din recipientul de
hidrofor in momentul pornirii, respectiv oprirea pompei si nivelul apei din rezervorul
tampon deschis.
- hrp , hro reprezinta pierderile totale de sarcina pe conducta de pompare cuprinsa intre
rezervorul tampon si recipientul de hidrofor , calculate la debitul de pornire, respectiv, de
oprire al pompei, in m H2O;
- Ha reprezinta presiunea, in m H2O din rezervorul tampon din care asprira pompa .
Debitul pompei, Gp, se ia egal cu debitul de calcul al conductelor de distributie a apei
reci . Pompa se alege din catalog, cunoscand debitul Gp si inaltimile pompelor necesare
Hpp si Hpo in m H2O .
In instalatia de hidrofor functioneaza de regula o singura pompa, dar se monteaza doua
pompe identice in paralel din care una este activa si cealalta rezerva de rezerva in caz de
avarie a pompei de functiune, pentru a asigura alimentarea continua cu apa la presiunea
neceasra a tuturor consumatorilor. Recipientii de hidrofor sunt standardizati din punct de

43
vedere constructiv si se aleg din catalogul intreprinderii care ii executa. Cand sunt
necesari doi sau mai multi recipienti de hidrofor se aleg toti de capacitati egale.
Compresorul de aer pentru instalatia de hidrofor se alege in asa fel incat presiunea
initiala Hi sa fie realizata in 2-3 ore ,iar presiunea compresorului de aer Hc trebuie sa fie
mai mare sau cel putin egala cu inaltimea de pompare in momentul opririi pompei Hpo,
pentru a putea introduce aer sub presiune, fara a fi nevoie sa se goleasca apa din
recipientul de hidrofor . Compresorul de aer se alege din catalogul uzinei producatoare
pentru presiuni maxime ale aerului comprimat pana la 6 bar (aproximativ 60 m H20 ).

Montarea instalatiei de hidrofor

Amplasarea instalatiei de hidrofor (Statia de hidrofor)

Rezervorul tampon (inchis sau deschis) , pompele, recipientele de hidrofor,

compresorul de aer, distribuitorul de aer comprimat , distribuitorul de apa, conductele de
legatura, armaturile de inchidere, siguranta(ventile sau supape de siguranta) si reglaj
(clapete de retinere), aparatura de automatizare (presostate, intrerupatoare electrice etc.) ,
precum si instalatia pentru masurarea si inregistrarea consumului de apa din cladiri se
amplaseaza si se monteaza in interiorul unei constructii(incaperi) independente numita
statie de hidrofor .

44
 De regula, cladirea statiei de hidrofor face corp comun cu cladirea punctului termic
pentru prepararea apei calde de consum sau cu centrala termica a ansamblului de cladiri.
Statia de hidrofor se amplaseaza, de regula, in centrul de greutate al consumatorilor,
pentru a rezulta o solutie economica a retelei de distributie a apei din ansamblul de
cladiri.
In interiorul statie de hidrofor, utilajele, aparatele, armaturile si conductele se
amplaseaza astfel incat sa se asigure, pe de o parte, accesul usor al personalului de
exploatare pentru manevrarea vanelor sau pentru intretineri si reparatii curente si, pe de
alta parte, utilizarea la maximum a spatiului tehnic disponibil, pentru evitarea
supradimensionarilor constructiei respective.Distantele uzuale de amplasare a
echipamentului de instalatiei de hidrofor fata de elementele de constructie sunt indicate
pe figura.Se recomanda ca motoarele electrice ale pompelor si compresorului de aer sa se
amplaseze catre interiorul statiei pentru a fi usor demontate in caz de defectiune si
remontate in instalatie, in timpul exploatarii.

45
In scopul reducerii transmiterii zgomotelor si vibratiilor de la pompe si compresorul de
aer prin instalatie (reteaua de conducte) la elementele de constructie , se iau masuri de
izolare fonica prin: montare pompelor si compresorului pe un postament din beton
prevazut cu strat de pluta de 8...10 cm grosime; montarea unor amortizoare elastice intre
pompe si retea etc.
Pentru colectarea apei scruse pe pardoseala de la presetupele pompelor sau de la golirea
unor parti ale instalatiei si evacuarea ei la canalizare, in interiorul instalatiei de hidrofor
se prevede un recipient de pardoseala cu capac si gratar metalic, racordat la conducta
exterioara de canalizare.
Montarea recipientelor de hidrofor

Recipientele de hidrofor se monteaza pe postamente din beton prevazute cu strat de

pluta pentru amortizarea vibratiilor. In postamentul de beton se incastreaza buloane de
prindere. Recipientul de hidrofor se aseaza pe postamanet in asa fel incat buloanele sa
treaca prin gaurile flanselor ce sunt sudate pe stuturile de sustinere a hidroforului.Apoi
sunt introduse pe fiecare bulon piulitele de strangere. Dupa asezarea la pozitia definitiva,
se desfac capacele de vizitare si se verifica sudurile interioare executate in fabrica.In
aceasta etapa de montaj se solicita venirea unui specialist al inspectiei pentru metrologie
si cazane, pentru a constata starea recipientului. Garnitura capacului se unge cu miniu de
plumb si apoi acesta se remonteaza.
Recipientul se supun la proba de presiune cu apa, cu aceasta ocazie se verifica si
functionarea supapaei de siguranta la presiunea pentru care este calibrata.

Montarea rezervorului-tampon deschis

Rezervorul-tampon se executa de obicei din tabla neagra de otel si se vopseste la

interior si exterior cu vopsea anticorosiva.Acest rezervor se monteaza fie pe un soclu
executat din beton, fie pe grinzi asezate pe pardoseala incaperii.
Pentru amortizarea vibratiilor, intre rezervor si grinzile de sustinere se prevad bucati de
cauciuc.
Dupa fixarea pe fundatie se monteaza distribuitorul cu robinete cu plutitor si sorbul
pompei ( numai in cazul unor rezervoare cu capacitati mari), impreuna cu conductele de
legatura intre aceste elemente si instalatia exterioara .Apoi se monteaza cu suruburi
capacul gurii de vizitare, pana la spalarea finala efectuata inainte de receptionarea
instalatiei.

Rezervorul-tampon echipat

Montarea pompelor instalatiei de hidrofor

46
 Pompele se monteaza pe fundatii din beton prevazute cu strat de pluta pentru
amortizarea vibratiilor,amplasate cat mai aproape de rezervorul tampon pentru ca,
conductele de aspiratie si de refulare sa se poata racorda la pompa cu rezistente locale
(curbe sau coturi) cat mai putine.
Se recomanda ca cota axului pompei sa fie sub cota nivelului minim al apei din
rezervorul tampon deschis.

Montarea conductelor si a armaturilor de inchidere,siguranta si control in instalatiile de

hidrofor

Principalele armaturi din instalatia de hidrofor sunt : armaturile sticlei de nivel si

sticla de nivel; robinetele de inchidere si reglaj; ventilul de siguranta; manometrele.
Armaturile din bronz care fac legatura sticlei de nivel cu recipientul de hidrofor se
monteaza in mufele sudate din fabrica pe orice recipient standardizat .
Aceste armaturi se monteaza imediat dupa asezarea recipientului pe postament si se
manevreaza la pozitia „inchis”. Sticla de nivel se monteaza in perioada terminarii lucrarii
deoarece se poate sparge usor.Ventilul de siguranta se amplaseaza la partea superioara a
recipientului pe racordul de aer comprimat.Aceasta armatura se monteaza cu tija
ventilului in pozitie perfect verticala.Atunci cand este posibil, inainte de montare, ventilul
de siguranta se supune la o incercare pentru a i se stabili pozitia contragreutatii.
Manometrul se monteaza in un loc vizibil si ferit de eventuale loviri, pe racordul 5.
Montarea conductelor in instalatia de hidrofor se face dupa amplasarea agregatelor
principale (recipientele de hidrofor, pompele, rezervorul-tampon etc.).Conductele se
monteaza astfel incat sa se evite formarea unor volume in care, in timpul functionarii, se
pot acumula saci de aer, care reduc sectiunea de trecere a apei.

Probarea,reglarea si receptia instalatiei de hidrofor

Verificarea aparatelor si utilajelor montate in statia de hidrofor

Verificarea recipientului de hidrofor consta dintr – un control vizual al sudurilor

sale si dintr-o proba hidraulica de presiune efectuata in prezenta organelor de control.
Dupa ce statia de hidrofor a fost complet montata si echipata si dupa ce s-au efectuat
probele de presiune, se trece la verificarea si reglarea aparatelor care trebuie sa asigure
functionarea normala a instalatiei, dupa cum urmeaza:
-se verifica etanseitatea ventilului(supapei) de siguranta, controland modul de deplasare a
contragreutatii pe bratul respectiv;
-se verifica starea tehnica a pompei si a compresorului si se inlatura cauzele eventualelor
trepidatii in functionare;
-se controleaza sigurantele de pe tabloul electric si se probeaza daca sensul de rotatie a
motorului electric este cel indicat prin sageata de pe corpul pompei.
Dupa verificarile de mai sus se trece la reglarea aparatelor si la punerea in functiune a
instalatiei.

Punerea in functiune a instalatiei de hidrofor

47
 Operatiile de punere in functiune a instlatiei de hidrofor sunt urmatoarele :
- se creeaza in interiorul recipientului presiunea initiala Hi , indicata in proiect . La
inceputul operatiei hidroforul este go.Robinetele de acces 6 si 9 sunt inchise.Robinetul 12
este deschis. Se pune in functiune compresorul pana cand manometrul 17 indica
presiunea dorita, de obicei cu 3...5 m H 20 mai mica decat presiunea de pornire a pompei
Hp;
-se introduce apa in recipient .Pentru aceasta robinetele 5 si 6 se deschid si pompa 3 se
pune in functiune,incarcand recipientul cu apa. Se urmareste nivelul apei la sticla de nivel
13 si presiunea din recipient la manometrul 17.Cand presiunea in interior are valoarea H 0
(presiunea de oprire) indicata in proiect, se opreste poma 3 si se regleaza presostatul 7,
astfel incat sa produca intreruperea circuitului electric de alimentare a pompei la aceasta
presiune ;
-se consuma apa in instalatie (pompa 3 fiind oprita), pana cand manometrul arata
presiunea Hp (presiunea de pornire) indicata in proiect.Se inchide robinetul 9 si se
regleaza presostatul sa produca punerea in functiune a motorului electric 4 pentru aceasta
valoare a presiunii;
-se verifica functionarea automata a instalatiei,punand in functiune robinetele care
consuma debitul de calcul al instalatiei si se verifica timp de cateva ore regimul de
pompare si numarul orar „n” de porniri,respectiv de opriri ale pompei. Pe sticla de nivel
13, ce inseamna nivelul apei la presiunea de pornire Hp, respectiv la presiunea de oprire
H0. Aceleasi valori se marcheaza cu vopsea rosie si pe cadranul manometrului 17.

Punerea in functiune a instalatiei de hidrofor

Reglarea ventilului de siguranta

48
 Ventilul de siguranta are rolul de a limita valoarea presiunii in recipientul de hidrofor
si in instalatia de distributie.

Reglarea ventilului de siguranta

Daca ventilul de siguranta este etalonat si pe bratul supapei exista gradatii in dreptul
carora sunt indicate diverse presiuni de declansare a aparatului, acesta se regleaza
asezand contragreutatea G in dreptul gradatiei corespunzatoare presiunii la care trebuie sa
se declanseze.Apoi se verifica functionarea aparatului pornind pompa si lasand sa creasca
presiunea din recipient pana la valoarea de declansare.
De obicei , ventilul de siguranta nu are asemenea gradatii si, in acest caz, reglarea lui se
realizeaza dupa cum urmeaza :
- se deplaseaza contragreutatea 1 pana la capatul parghiei 2, se porneste pompa si se
urmareste la manometru cresterea presiunii din recipient.In momentul in care presiunea
este cu 1...5 m H2O mai mare decat presiunea maxima H 0, se deplaseaza contragreutatea
1 pe parghia 2 inspre axul de rotire 4,pana cand rezultanta fortelor de presiune P aplicate
ventilului 3 il ridica; in acest moment recipientul este pus in contact cu atmosfera prin
racordul 5.In punctul de pe bratul parghiei in care se afla contragreutatea in momentul
declansarii , se executa apoi o crestatura cu pila sau cu ferastraul pentru metale, in care
contragreutatea ramane fixata.
Dupa reglarea ventilului de siguranta se verifica de cateva ori functionarea lui la
presiunea pentru care a fost reglat.
Intrucat presiunea din recipient este aceeasi, atat in spatiul cu apa cat si in spatiul cu
aer, ventilul de siguranta poate fi montat oriunde.Montarea lui pe spatiul de aer reprezinta
dezavantajul ca la declansarea aparatului se pierde aer din recipient, a carui completare
dureaza mai mult timp, perioada in care instalatia este scoasa din functiune. Montarea
ventilului de siguranta pe spatiul de apa are inconvenientul contactului permanent dintre
apa si armatura ,ceea ce poate provoca oxidarea si intepenirea ventilului pe scaunul
sau.De aceea se recomanda montarea ventilului de siguranta pe spatiul de aer al
recipientelor de hidrofor.

Verificarea indicatorului cu sticla de nivel

49
 Verificarea indicatorului cu sticla de nivel
Pentru verificarea indicatorului cu sticla de nivel se inchide robinetul 1 (de pe
racordul cu spatiul de aer din recipient) si se deschide ventilul 2(de pe racordul cu spatiul
de apa); precum si robinetul de control 3, din partea de jos a sticlei de nivel 4. Prin
robinetul de control trebuie sa curga apa.
Se inchide apoi robinetul 2 si se deschide robinetul 1. Sticla trebuie sa se goleasca de
apa prin robinetul de control 3. La inchiderea robinetului de control si deschiderea
celorlalte doua robinete, in sticla de nivel 4 trebuie sa se obtina nivelul apei din
recipientul 5.
In timpul functionarii instalatiei, nivelul apei din sticla de nivel trebuie sa creasca sau sa
scada odata cu nivelul apei din recipient.Daca acest lucru nu se intampla, desi se consuma
apa in instalatie sau se introduce in recipient apa cu pompa, se verifica pe rand
functionarea robinetelor indicatorului de nivel.

Receptia instalatiei de hidrofor

Dupa montarea si racordarea recipientului de hidrofor , se efectueaza receptia instalatiei

de catre o comisie din care fac parte: beneficiarul, delegatul I.S.C.I.R. (organul de
verificare metrologica a instalatiilor ) si reprezentantul executantului.
Beneficiarul poate solicita cu aceasta ocazie efectuarea unor probe de functionare a
instalatiei de hidrofor si de distributie a apei.

Masuri de tehnica a securitatii si de protectie a muncii specifice montarii si racordarii

instalatiilor de hidrofor

Tehnologia de montare a instalatiilor de hidrofor este asemanatoare cu cea a

statiilor de pompare, ca urmare si masurile de tehnica a securitatii si de protectie a
muncii, ce trebuie respectate in acest caz, vor fi asemanatoare.
Inainte de a fi repartizati la punctele de lucru, muncitorii instalatori participa la
instructajul introductiv general, urmat de verificarea cunostintelor, rezultatele verificarii
fiind consemnate in fisele de instructaj de protectie a muncii.La punctele de lucru se

50
efectueaza apoi instructajul privind normele specifice de tehnica a securitatii si de
protectie a muncii.
Echipamentul de lucru al muncitorilor instalatori care monteaza instalatiile de
hidrofor se compune din salopeta din doc(vara) si vesta sau costum vatuit(iarna), iar
echipamentul de protectie, din casca, cizme din cauciuc, centura de siguranta, iar pentru
sudori,in plus,ochelari,manusi si sort de protectie.
Masurile specifice de tehnica a securitatii si de protectie a muncii ce trebuie respectate
la montarea instalatiilor de hidrofor sunt:
-manevrarea in timpul montajului la pozitie a pompelor, compresorului de aer,
recipientilor de hidrofor, rezervorului tampon etc. se va face cu mijloace
mecanizate(macarale,trolii etc. )
-la efectuarea lucrarilor de sudare cu flacara oxiacetilenica, se vor respecta regulile de
manevrare a robinetelor si tuburilor de oxigen(fara urme de grasime si evitand lovirea
tuburilor de oxigen) si a generatorului de acetilena (este interzisa prezenta flacarii sau
tigarilor aprinse) pentru a evita pericolul de explozii si incendii;
-sudurile la pozitie,la inaltimi,vor fi executate de muncitori calificati si instruiti,care vor
sta pe schele sau platforme cu balustrada si vor fi asigurati cu centuri de siguranta;
-la executarea lucrarilor se vor folosi numai scule si unelte in perfecta stare de
functionare (care nu pot provoca accidente datorita uzurii lor );
-pentru protectia impotriva electrocutarii ,motoarele electrice ale pompelor si
compresorului de aer vor fi legate la instalatia de protectie prevazuta special in acest
scop;
-in timpul probelor de functionare (ca si in exploatare) este interzisa atingerea cu mana a
cuplajelor pompelor sau a cablurilor instalatiei electrice de forta aflate sub tensiunea
retelei;
-se va asigura iluminatul corespunzator (natural sau artificial) al fiecarui punct de lucru,
in asa fel incat muncitorii sa execute montarea instalatiilor fara pericole de accidentare.

CAP. 2 INSTALATII INTERIOARE ALIMENTARE CU APA

2.1. RACORDAREA INSTALATIILOR INTERIOARE LA RETELELE
EXTERIOARE DE ALIMENTARE CU APA

Instalaţiile interioare din clădiri reprezintă un ansamblu de conducte şi accesorii

care preiau apa din conducta publică şi o transportă până la punctele de consum. Orice
clădire este legată la conducta publică prin conducta de branşament.
Bransamentul este conducta de racord dintre instalatia interioara si reteaua exterioara
sau sursele proprii ale consumatorilor respectivi.
Bransamentele pot fi:provizorii, folosite numai in perioada de executie a
constructiei,si definitive, folosite si ca bransamente provizorii in perioada de constructie.
In functie de importanta consumatorului,bransamentele pot fi simple sau
multiple.In cazul in care consumatorul necesita o alimentare cu apa continua, fara nici o
intrerupere,cum sunt,de exemplu, industriile cu procese tehnologice la care intreruperea
alimentarii cu apa poate determina degradarea produselor sau deteriorarea aparatelor
utilizate,se iau masuri speciale de siguranta in alimentare cu apa, prevazandu-se:
-doua racorduri de la aceeasi conducta de serviciu;
-doua racorduri de la doua retele de pe strazi diferite;
-un racord la conducta de serviciu si unul la o sursa proprie;

51
 -realizarea unei rezerve intangibile,de avarie.
Bransamentul se amplaseaza in zona cu consum maxim de apa, in vederea
obtinerii unei solutii cat mai economice pentru reteaua de distributie a apei si se executa
perpendicular pe frontul cladirii, astfel incat sa aiba o lungime cat mai mica, iar
strapungerea fundatiilor la intrarea in cladire sa se faca cat mai usor.
Un bransament poate alimenta cu apa o singura cladire sau un ansamblu (grup)
de cladiri daca in general se incadreaza in aceeasi categorie,ca de exemplu,in cazul
ansamblurilor de cladiri de locuit.

Bransamentul unei instalatii

interioare la reteaua exterioara de
alimentare cu apa.
1. Conducta de serviciu;
2. Bransament;
4. Caminul vanei de concesie
5. Apometru;
6. Robinet de inchidere
7. Robinet de inchidere si descarcare;
8. Conducta de ocolire;
9. Camin pentru apometru;
10. Conducta principala de distributie;
11. Coloana pentru alimentare cu apa a punctelor de consum;
12. Canal tehnic;
13. Canal nevizitabil;
14. Cadire;
15. Limita de proprietate;
Pe conducta de bransament 2 dupa punctul de record,se monteaza o vana 3 (robinet)
de concesie de la care se poate inchide alimentarea cu apa a intregii instalatii interioare
in caz de nevoie. De asemenea,pe conducta de bransament se monteaza instalatia pentru
masurarea si inregistrarea consumului de apa compusa din apometrul 5 si armaturile
anexe.
TEHNOLOGIA EXECUTIEI SI MONTARII
CONDUCTELOR DE BRANSAMENTE

Pentru diametre de 20 si 30 mm,conductele de bransament se executa din teava de

plumb pentru presiune,consitorita sau sulfatata in interior,cu ajutorul prizei cu sau fara
colier.
Pentru diametrele de 50 si 100 mm,bransamentele se executa din tuburi de fonta
de presiune, tevi din otel zincat,tuburi azbociment sau tevi din PVC rigid tip G.Intrucat
conducta publica (exterioara) este montata de regula ingropat si conducta de bransament
se monteaza ingropat in sol sub adancimea de inghet (0,8-1,5m) pana in punctul de
intrare in cladire.
Executarea bransamentelor cu priza cu sau fara colier

52
 Racordarea cu priza fara colier se face la partea superioara a conductei si necesita
golirea apei din conducta de distributie.
Operatiile de bransare se desfasoara dupa cum urmeaza:
- se gaureste conducta publica, vertical,cu ajutorul unui dispozitiv de
gaurit numit boraci cu burghiu,avand diametrul bransamentului.Boraciul se compune
dintr-un ax la mijlocul caruia se monteaza roata dintata ai carei dinti intra in clichetul
prins in dispozitivul de fixare, legat de manerul de actionare.

Boraciul
1. Corpul (axul) boraciului
2. Roata dintata
3. Clichetul
4. Manerul de
actionare
5. Piulita inalta
6. Capul de sprijin
7. Suport
8. Mandrina

La capatul de sus al boraciului se

gaseste piulita inalta care in timpul
gauririi se sprijina cu capul de suport.
Burghiul se monteaza in mandrina si
se aseaza vertical cu varful in centru
locului in care trebuie executata gaura.
-Se roteste manerul boraciului cu un sfert sau o jumatate de rotatie in sensul
sagetii.Pe masura adancirii gaurii burghiul se deplaseaza axial pr desurubarea piulitei 5.
- se taie filet in gaura data, cu un tarod Tarodul este o tija cilindrica din otel, cu
filet exterior, avand varful putin conic pentru a patrunde mai bine in piesa de filetat
(peretele conductei) si capul patrat pentru a putea fi rotit cu ajutorul unui portarod 2 . Se
verifica cu echerul 3 ca tarodul sa fie perpendicular pe peretele 4 al conductei in axa
gaurii si se roteste porttarodul apasandu-l usor, executand dupa o rotatie completa, o
jumatate sau un sfert de rotatie in sens contrar. In timpul filetarii, tarodul se unge cu
petrol lampant sau seu

53
 Fig. 3 Filetarea cu ajutorul tarodului:
a. tarod;
b. operatia de filetare;
1. tarod
2. porttarod;
3. echer;
4. peretele conductei care se fileteaza;
(pentru conducte din fonta) sau cu ulei de in fiert (pentru conducte din otel );
-se insurubeaza apoi piesa de racord, care poate fi un racord olandez din alama ;
-se imbina teava de bransament la piesa de racord;
-se insurubeaza piulita olandeza, etansarea realizandu-se cu garnituri de canepa
impregnata cu minium de plumb preparat cu ulei de in fiert.
Racordarea cu priza cu colier are avantajul ca nu necesita golirea de apa a
conductei publice deci sistarea alimentarii cu apa a zonei respective. Priza cu colier permite
racordarea bransamentului cu filet ,flanse sau cu mufa .
Racordarea se realizeaza intr-una din partile laterale ale conductei publice, iar gaurirea
acestei conducte se executa dupa ce s-a montat pe ea priza cu colier .

Fig. 4 Priza cu colier pentru

bransament:

a. Cu filet;
b. Cu flanse;
c. Cu mufa;
d. Gaurirea conductei cu burghiul
actionat cu boraci;
1.Conducta publica;
2.Saua prizei;
3.Colier;
4.Garnitura;
5.Robinet cu cep;
7.Surub;

54
 8.Maneta;
9.Clichet;
10.Cadru;
11.Parghie;

Succesiunea operatiilor de executie a bransamentului este urmatoarea:

- pe conducta publica de alimentare cu apa se monteaza priza cu colier ;colierul
are cele doua capete filetate, astfel ca fixarea pe conducta se realizeaza prin strangerea cu
piulita, iar etansarea prizei pe conducta se executa cu garnitura de cauciuc 4 cu insertii de
panza ;
-la priza cu colier se monteaza un robinet cu cep 2 care poate deschide

Fazele racordarii unui bransament prin priza cu colier (schema de montaj)

a.Conducta publica de alimentare cu apa;
b.Montarea prizei cu colier;
c.Montarea boraciului cu burghiu;
d.Burghiul perforeaza conducta;
e.Scoaterea burghiului si inchiderea robinetului;
f.Montarea bransamentului;
1.Priza cu colier;
2.Robinet cu cep;
3.Burghiu;

sau inchide complet admisia apei din conducta publica printr-o rotire de 90 grade;
- se monteaza boraciul cu burghiu ,se deschide robinetul cu cep si se executa
gaurirea conductei ;
- se scoate burghiul , se inchide robinetul cu cep si se demonteaza boraciul de
gaurit;
- se monteaza conducta de bransament la priza cu colier .
55
 Executarea bransamentelor din tuburi din fonta de presiune

Bransamentele cu diametre de 50 mm si mai mari se executa din tuburi din fonta

de presiune racordate la conducta publica cu ajutorul pieselor din fonta cu mufe (fig. 6,
a) sau cu flanse .Piesele de racord pot fi prevazute inca de la executarea conductei
publice, sau se intercaleaza pe conducta la nevoie. Imbinarea tuburilor cu piesele de
racord din fonta de presiune cu mufe se face prin stemuire cu franghie gudronata si
plumb topit. La imbinarea cu
flanse, etansarea se realizeaza cu
garnituri din cauciuc sau din
carton gros imbibat in ulei de in
fiert.

. Racordarea conductelor de
bransament cu piese de legatura
din fonta de presiune:

a. Cu mufe;
b. Cu flanse;
1. Conducta publica;
2 .Mufa dubla;
3.Ramificatie cu mufa;
4.Teu cu flanse;
5. Piesa cu flanse.

Executarea bransamentelor la conducte din otel

Racordarea conductelor din otel se poate face direct prin sudura. In acest caz,
succesiunea operatiilor de bransare este urmatoarea:
- se goleste conducta de distributie;
- se perforeaza teava, utilizand flacara oxiacetilenica;
- se curate marginile orificiului creat;
- se sudeaza conducta de bransament pe care din timp s-a montat robinetul de
inchidere;
- se intareste sudura prin eclise;
- se reface izolatia anticorosiva in zona incalzita in timpul sudarii;
- se face proba bransamentului pana la robinet, apoi se astupa santul si se continua
lucrarile.

56
 Inainte de punerea in functiune a bransamentului, conducta se spala prin cateva
umpleri si goliri successive, pentru indepartarea resturilor de la sudura si a altor
impuritati;
Executarea bransamentelor din polietilena.

57
 Racordarea bransametelor la conductele de distributie se face prin dispozitivele
speciale din polietilena –teuri tip sa autoperforante,sudate pe acestea.
Legatura bransamentelor cu instalatia de utilizare se face prin intermediul unui
dispozitiv special,denumit capat de bransament care realizeaza trecerea de la polietilena
la metal avand acelasi diametru cu teava din polietilena a bransamentului.

58
Camin de apometru din polietilena, complet echipat cu ceas apometru 15,20
avand izolatie interioara, capac cu izolatie, coturi, mufe compresie

59
Camin din polietilena complet echipat, contine corp si capac, izolatie interna, coturi,
mufe rapide, robineti si apometru

Caminul pentru apometru reprezinta o investitie sigura si eficienta destinata

bransarii consumatorilor la reteaua publica de alimentare cu apa potabila.
60
Este construit in dublu strat compact de polietilena la exterior, strat de polietilena
expandata in interior.
Bransamentele de apa din PE se vor executa numai dupa identificarea
conductelor si cablurilor subterane existente, in prezenta firmelor care exploateaza si
intretin retelele respective. In portiunile de intersectie cu alte retele subterane sapaturile
se vor executa numai manual : se vor monta sprijiniri pentru conductele din sapatura ;
Pentru protectia muncitorilor s-au prevazut sprijiniri cu dulapi metalici asezati orizontal.
Conducta din PE se va realiza prin sudura cu aparate speciale pentru imbinarea
acestui tip de material.
Aceste lucrari se vor executa numai cu muncitori calificati ,in acest tip de
lucrari ,care vor utiliza caietul de sarcini al furnizorului de teava din PE. Caietul de
sarcini specifica timpii de sudare si presiunea de contact la sudura.
Pozarea conductei se va face pe un pat de nisip de 20 cm grosime si se vor acoperi cu
nisip de aceeasi grosime. Inainte de acoperire se va face proba generala.
Pentru apa potabila cuplarea bransamentului de apa se va face printr-un colier de
bransare Ø 100 x 1½ ”. La cca.3,0 m la intrarea in incinta obiectivului se va monta o
instalatie de contorizare montata intr-un camin de vane.
Instalatia de contorizare are in componenta urmatoarele instalatii :
-un filtru de apa Ø 100 mm cu flanse
-un compensator Ø 100 mm cu flanse
-doua robinete Ø 100 mm cu bila si flanse
-un contor de apa tip Zenner Ø 25 mm

MASURAREA SI INREGISTRAREA CONSUMULUI DE APA DIN CLADIRILE

CIVILE SI INDUSTRIALE

Aparatele pentru masurarea si inregistrarea consumului de apa se numesc

apometre sau contoare de apa.
Apometrele se clasifica dupa principiul de functionare, in:
- apometre de viteza, care inregistreaza consumul de apa fie prin actionare
unei roti cu palete sau cu elice (apometre cu turbine), care transmit miscarea unui
mecanism integrator de inregistrare a consumului, fie prin masurarea diferentei de
presiune la trecerea apei printr-o diafragma (apometru diferential);
Apometru de viteza cu palete:
1.Corpul apometrului;
2.Roata cu palete (morisca);
3.Cutia mecanismului si a cadranului
4.Capac de protectie;

61
 - apometre volumetrice, care inregistreaza cantitatea de apa prin umplerea si golirea
succesiva a unor compartimente cu volum determinat.
Dupa modul de admisie a apei, apometrele cu turbina pot fi:
-cu admisie tangentiala, directia de curgere a apei fiind perpendicular pe
axul turbinei .
- cu admisie axiala, directia de curgere a apei fiind paralela cu axul turbinei
- combinate, avand montate in serie sau in paralel ambele turbine mentionate; aceste
apometre se folosesc in instalatii cu diferente mari intre consumul maxim si consumul
minim de apa.
Dupa modul de montare a cadranului pentru citirea consumului se disting:
- apometre cu cadranul uscat, montat intr-o caseta separata de corpul
apometrului;
- apometre cu cadranul inecat, cadranul fiind in contact cu apa si protejat
de un geam care rezista la presiuni mari.
Corpul apometrelor se executa din fonta, bronz sau otel turnat, iar turbine din
materiale plastice pentru apa rece (cu temperature pana la +30 grade C) si din metal
pentru apa calda (cu temperaturi peste +30 grade C).
Principalele caracteristici ale apometrelor, de care trebuie tinut seama la a legerea
si montarea lor in instalatie, sunt urmatoarele:
- debitul nominal, adica debitul orar caruia ii corespunde o cadere de
presiune de 10 m H2O;
- sensibilitatea, respectiv debitul orar minim pentru care apometrul
inregistreaza intreaga cantitate de apa care il traverseaza;
- puritatea si temperatura apei ce trece prin apometru.
Instalatia pentru masurarea si inregistrarea consumului de apa se compune din
apometrul 5 montat intre doua robinete din care primul 6 este un robinet de trecere, iar al
doilea 7 un robinet de inchidere care permite totodata golirea portiunii de conduct ape
care este montat, si o conducta de ocolire 8 a apometrului prevazuta cu un robinet de
inchidere. In cazul aparitiei unei defectiuni a apometrului, se inched cele doua robinete
intre care este montat iar instalatia interioara este a limentata cu apa pe timpul remedierii
defectiunii apometrului prin conducta de ocolire, in care scop robinetul de pe aceasta
conducta se va deschide.Dupa remontare apometrului aflat in stare de functionare, se
deschid robinetele intre care este montat si se inchide robinetul de pe conducta de
ocolire.Instalatia pentru masurarea si inregistrarea consumului de apa din cladiri se
monteaza pe conducta de brans ament si se poate amplasa fie in interiorul cladirilor , ca

62
de exemplu in subsol (daca exista) sau in interiorul statiilor de hidrofor (pentru
ansambluri de cladiri ), fie in exteriorul cladirilor, intr-un camin numit camin de
apometru (fig. 8)

. Camin pentru apometru.

Peretii 1 ai caminului de apometru se executa din zidarie sau beton. Caminul este
prevazut cu capacul 2 si scara metalica 3 de acces. Apometrul 4 se monteaza la partea
inferioara a caminului pe un support (postament) din beton. Fundul caminului este
executat cu o panta de 3% pentru scurgerea eventualelor scapari de apa ( la demontarea si
remontarea apometrului) catre o basa ( sau rigola).

63
CLASIFICAREA INSTALATIILOR INTERIOARE DE ALIMENTARE CU APA

Instalatiile interioare sunt alcatuite din – conducte , armaturi , aparate , utilaje ,

pentru transportul si distributia apei de la bransament , conducta publica , sursa proprie de
apa , pana la ultimul punct de consum .
a) Dupa presiunea de serviciu , disponibila apei in punctul de racord :
-instalatii interioare racordate direct la conducta publica , sursa proprie – cand
presiunea din conducta publica asigura presiunea necesara functionarii tuturor punctelor
de consum din cladire .
- instalatii interioare racordate indirect la conducta publica , sursa proprie de apa ,
prin intermediul unor instalatii de ridicare a presiunii –presiunea din reteaua publica este
mai mica decat presiunea necesara instalatiei interioare.
b) Dupa scopul folosirii apei :
-instalatii interioare de alimentare cu apa rece si apa calda pentru consum menajer
- instalatii interioare de apa rece pentru incendii,
-instalatii interioare de alimentare cu apa industriala .
c) Dupa numarul retelelor de distributie :
-cu o retea pentru toate consumurile ,
-retele separate pentru fiecare categorie de consum ,
- retele comune pentru anumite consumuri ( menajer si incendiu ) .
d) Dupa pozitia de montaj a conductei principale de distributie :
-cu distributie superioara ,
-cu distributie inferioara
-cu distributie mixta .
e) Dupa forma retelei de distributie :
-retea ramificata
-retea inelara
-retea mixta .

INSTALATII INTERIOARE PENTRU DISTRIBUŢIA APEI RECI

IN SCOPURI MENAJERE

Instalaţiile interioare de distribuţie a apei reci pentru consum menajer (băut, gătit,
spălat etc.) au rolul de a asigura alimentarea permanentă cu debitul şi presiunea de
utilizare, necesare a tuturor punctelor de consum al apei, cum sînt: chiuvete, spălătoare de
bucătărie, lavoare, căzi de baie, duşuri etc. montate în clădirile de locuit, social-culturale
sau în grupurile sanitare ale clădirilor industriale.
1. Alcătuirea şi funcţionarea instalaţiei
Instalaţia se compune din:
— conducta principală de distribuţie 1 alimentată cu apă fie direct din conducta de
branşament (în cazul instalaţiilor racordate direct la conducta publică), fie din instalaţia
de ridicare a presiunii apei prin intermediul conductei exterioare din ansamblul de clădiri
(în cazul instalaţiilor racordate indirect la conducta publică);
— coloane 2 sau conducte verticale, alimentate cu apă din conducta principală de
distribuţie prin conducta de ramificaţie;

64
— conducte de legătură 3 de la coloane la punctele de utilizare a apei din clădire,
prin care apa ajunge din coloane la robinetele de apă rece sau bateriile amestecătoare de
apă rece şi apă caldă menajeră, montate la punctele de consum (chiuvete, spălătoare,
lavoare, căzi de baie etc);
— armături (robinete, vane) de închidere 4, reglaj şi golire montate în diferite puncte
ale reţelei precum şi robinete şi baterii amestecătoare de apă rece şi apă caldă de consum
montate la punctele de utilizare din clădire. In general, se montează vane de închidere pe
ramificaţiile principale ale reţelei de distribuţie, iar la baza fiecărei coloane se prevăd
robinete de închidere cu golire, putîndu-se astfel închide şi goli parţial instalaţia
interioară în cazul apariţiei unor defecţiuni, pana la efectuarea remedierilor necesare. Pe
conductele de legătură de la coloane la punctele de utilizare a apei, se prevăd, de
asemenea, robinete de închidere pentru a se putea izola acele puncte consumatoare care
prezintă defecţiuni în timpul exploatării, fără ca să fie întreruptă alimentarea cu apă a
celorlalte puncte consumatoare de apă racordate la aceeaşi coloană.
Instalaţiile interioare de distribuţie a apei reci pentru consum menajer se execută de
obicei din ţevi din PVC tip G rezistente la presiunea de regim (de funcţionare) şi in
anumite cazuri (ca de exemplu, în grupurile sanitare din unele clădiri industriale) din ţevi
de oţel zincat. Utilizarea pe scară largă a conductelor din PVC tip G conduce la
importante economii de metal şi la o execuţie industrializată a elementelor instalaţiei
interioare, prin metoda prefabricării.

65
In timpul funcţionării (exploatării) instalaţiei, temperatura apei reci variază între anumite
limite, astfel că, în cazul utilizării conductelor din PVC tip G, care au un coeficient de
dilatare de circa 10 ori mai mare ca al oţelului, pentru preluarea dilatărilor conductelor se
prevăd pe reţea compensatoare de dilataţie. Astfel, pe coloane se montează (de regulă, din
două în două etaje, în cazul clădirilor de locuit) lire de dilatare executate din ţeava de
PVC tip G de acelaşi diametru ca şi coloana respectivă şi montată între două puncte fixe
Punctul fix se realizează cu ajutorul unei brăţări din metal 1 încastrată în elementul de
construcţie 5. Pentru a amortiza vibraţiile cauzate de curgerea turbulentă a apei în
coloană, între partea interioară a brăţării şi conducta 4 se prevede o garnitură 3 (izolaţie)
din cauciuc.
Instalaţiile interioare de distribuţie a apei reci pentru consum menajer din clădirile de
locuit sînt, de regulă, cu distribuţie inferioară, avînd conducta principală de distribuţie
montată în subsol sau în canale tehnice vizitabile.
In clădirile industriale, în care pardoseala este ocupată de maşini şi ttilaje, instalaţia
interioară de distribuţie a apei reci este cu distribuţie uperioară, cu conducta principală de
distribuţie montată sub planşee, în lungul grinzilor etc.

In scopul menţinerii calităţii apei potabile este interzisă orice legătură între conductele
instalaţiei interioare de distribuţie a apei reci pentru consum menajer şi conductele
instalaţiilor de distri¬buţie a apei reci nepotabile folosite în scopuri industriale, chiar dacă
s-ar prevedea robinete de închidere (pentru separare) sau clapete de reţinere. De
asemenea, este interzisă orice legătură între instalaţia de apă. rece pentru consum menajer
şi instalaţiile de canalizare.

66
Conductele reţelei de distribuţie a apei reci pentru consum menajer se amplasează, de
regulă, în încăperi în care temperatura nu scade sub 0°C (limita de îngheţ). Dacă
condiţiile constructive ale clădirii nu permit acest lucru, atunci se iau măsuri de izolare
termică a conductelor de distribuţie a apei reci. Materiale izolatoare frecvent folosite sînt:
vata de sticlă, vata (pîsla) minerală, pluta, polistirenul, aşezate pe suprafaţa exterioară a
conductelor in grosimi de 30—40 mm. Peste izolaţia termică a conductelor montate
aparent se dă un glet de ipsos şi se vopsesc cu vopsea de ulei de in fiert şi lac.

INSTALATIA INTERIOARA PENTRU DISTRIBUTIA APEI CALDE DE

CONSUM
Conductele de distributie a apei calde de consum au trasee paralele cu conductele
de apa rece.
Se executa din tevi de otel zincat, tevi din polipropilena reticulata, tevi multistrat, tevi din
cupru .
Pe traseele orizontale conductele de apa calda se monteaza deasupra conductelor de apa
rece la o distanta de 8-12 cm.
Pe traseele verticale conductele de apa rece si apa calda sunt paralele si la distante minim
de 3 cm , pentru. a evita transferul de caldura de la o conducta la alta .
Pentru compensarea dilatarilor se prevad compensatoare de dilatare – lire de dilatatie .
La baza coloanelor se monteaza robineti de inchidere si golire .
Temperatura apei calde de consum este de + 60 …..+ 65 ºC .

67
 INSTALATIA PENTRU CIRCULATIA APEI CALDE DE CONSUM

Are rolul de a asigura intoarcerea debitului de apa calde neconsumat in aparatele

de preparat apa (schimbatoare de caldura ) .
Conductele acestei instalatii au trasee comune cu conductele instalatiilor de a .c .si a. r. –
se executa din otel zincat .
Conductele pentru circulatia apei cale de consum se prevad pentru instalatii mari ,la care
apa calda se distribuie dupa un anumit program , cu intreruperi .

Tehnologia de execuţie şi montare a instalaţiilor interioare de alimentare cu apa în

scopuri menajere

a. Trasarea instalaţiilor. Prin operaţia de trasare se înţelege stabilirea cotelor de montaj a

conductelor de distribuţie şi a punctelor consu toare de apă din clădire. Trasarea
instalaţiei interioare de alimentare apă se face pe baza datelor din proiect şi a planului de
coordonare a turor reţelelor de conducte (de apă rece, apă caldă, de consum, ca. zare etc.)
ce urmează a fi montate în aceeaşi clădire.
Instalatorul începe operaţia de trasare a instalaţiilor în faza cand pereţii sînt încă
netencuiţi, iar pardoseala încăperilor neturnată. De a este necesar să existe un element
comun de referinţă. Acest elemen numeşte „linia la un metru" sau „linia de vagris".

68
Această linie este situată la înălţimea de un metru de la cota pai selii finite. înălţimea ei se
stabileşte într-un punct în care se cunoaşti precizie cota pardoselii finite şi se transmite) în
fiecare încapere cu un furtun de nivel cu ţevi din sticlă la capete.

Faţă de această linie se stabileşte cota de montare a punctelor consumatoare de apă şi a

conductelor din instalaţie .

Trasarea instalaţiilor interioare stabileşte:

In plan orizontal:
— poziţia punctelor de consum al apei (a obiectelor sanitare); — amplasamentul
conductelor principale de distribuţie şi cotele amplasare a reazemelor pentru conducte;
— amplasarea coloanelor şi a golurilor necesare pentru trecerea acestora prin
planşee.
In plan vertical:
— traseul conductelor pe pereţii clădirii şi punctele de fixare;
— înălţimea de montare a obiectelor sanitare, locul de amplasare al diblurilor
necesare pentru montarea consolelor;

69
— golurile necesare pentru traversarea pereţilor interiori şi exteriori ai clădirii.
Traseul conductelor de apă din interiorul clădirii trebuie să fie paralel cu pereţii sau cu
linia stîlpilor clădirii şi să urmeze drumul cel mai scurt până la punctele de consum care
trebuie. alimentate cu apă.
Nu sunt admise conductele cu trasee oblice faţă de pereţi şi plafon sau urcînd prin
mijlocul pereţilor. Numai conductele ce coboară la obiectele sanitare sau la aparate pot fi
montate departe de colţul încăperii respective.
b. Executarea străpungerilor şi dăltuirilor în elementele de construcţie în vederea
montării instalaţiilor interioare. Montarea instalaţiei în clădire necesită trecerea
conductelor prin ziduri,şau planşee sau ampla-sarea lor în goluri executate în elementele
construcţiei. Majoritatea golurilor necesare montării conductelor sînt realizate de
constructori odată cu turnarea planşeelor sau executarea pereţilor. Rămîn totuşi de
executat unele străpungeri, şliţuri (şanţuri verticale prin ziduri), goluri etc, care sînt
absolut necesare pentru trecerea conductelor şi care se execută astfel încît să nu afecteze
în nici un fel rezistenţa, stabilitatea şi siguranţa construcţiei. De aceea, poziţiile acestor
goluri sau străpungeri se stabilesc împreună şi de comun acord cu constructorul.
Dăltuirea este o operaţie de prelucrare a unui element de construcţie prin care se creează
un spaţiu necesar montajului îngropat al unei, conducte .
Executarea străpungerilor şi a dăltuirilor se face manual sau mecanic. In cazul execuţiei
manuale se utilizează dălţi şi şpiţuri din oţel special şi un ciocan.
In cazul execuţiei mecanizate se folosesc dispozitive acţionate pneumatic pentru dăltuire
şi străpungere sau freze cu burghiu pentru forare în ziduri.
Executarea străpungerilor se face marcînd locul golului cu şpiţul şi cioplind în continuare
către centrul acestuia. Armăturile din oţel beton din dreptul străpungerilor se pot îndoi
local, pentru a permite trecerea conductelor. Operaţia de străpungere se execută totdeauna
pe deasupra planşeelor cu scule bine ascuţite.
Golurile prin zidurile interioare (despărţitoare) trebuie executate în aşa fel încît să nu se
slăbească rezistenţa zidului din cauza slăbirii legăturii între cărămizi.
Executarea dăltuirilor (şliţurilor) orizontale în ziduri se face de-a lungul unui rost al
zidăriei, prin cioplirea cu dalta a muchiilor cărămizilor alăturate. De obicei, în aceste
dăltuiri se monteaza o singura conducta care se îngroapă în zid cu 2/3 din diametru, restul
de 1/3 urmînd a fi acoperit de tencuială.
Dăltuirile verticale pot fi mai mari (pentru mai multe conducte). Executarea lor se
realizează de sus în jos, cioplind cu dalta montată oblic pentru a nu mări spărtura.
c. Montarea conductelor din PVC tip G în instalaţiile interioare de alimentare cu ap ă rece
pentru consum menajer. Moduri de montare. Conductele de alimentare cu apă ale unei
clădiri pot fi montate aparent, îngropat în tencuială, în canale sau ghene, acoperite cu
măşti fixe (rabiţ) sau demontabile.
— Conductele aparente permit controlul instalaţiilor în timpul exploatării; în cazul
ivirii unui defect, remedierea acestuia nu este legată de cheltuieli pentru repararea
tencuielilor şi a zugrăvelilor. Montarea aparentă se utilizează deci ori de cîte ori
necesităţile de ordin funcţional sau estetic ale clădirii respective o permit.
Distanţa dintre o conductă montată aparent elementele de construcţie şi celelalte conducte
(de alimentare cu apă caldă de consum sau de canalizare) alăturate trebuie să-i asigure
demontarea şi eventual izolarea termică. In cazul conductelor izolate termic, considerînd
o grosime a izolaţiei de circa 40 mm, între perefele conductei şi pereţii alăturaţi distan ţa
trebuie să fie de 70 mm.

70
— Montarea conductelor în nişe practicate în elementele de construcţie se face la
distanţe care să permită demontarea şi remontarea acestora pentru întreţinere şi reparaţii
în timpul exploatării. Nişele sînt mascate, de regulă cu ajutorul unui cadru pe care se
fixează o plasă metalică numită plasă de rabiţ, peste care se execută un strat de tencuială
Pentru accesul la robinetele conductelor rabiţate se prevăd uş: cu rame metalice fixate pe
plasa de rabiţ.
Tot cu plasă de rabiţ sunt mascate şi coloanele montate în colţul încăperilor.
— Conductele îngropate in elementele de construcţie (sub tencuială) prezintă avantajul că
nu dăunează aspectului estetic al încăperilor şi elimină depozitele de praf care se
formează în cazul conductelor aparente; costul montajului lor este însă mai mare, iar
cheltuielile necesare în cazul reparaţiilor sînt mai ridicate.
Conductele montate îngropat se izolează prin înfăşurare cu bandă de hârtie şi bitum, sau
cu fişii din postav.
Ordinea montării conductelor. Montarea conductelor se face începînd de la
reţeaua principală de distribuţie, care, de obicei, este amplasată la partea inferioară a
clădirii. La această reţea se racordează coloanele de alimentare, continuate pînă la
consumator prin conductele de legătură. La aceste conducte se montează armăturile
(robinete, baterii) prin intermediul unor legături scurte, din ţevi din plumb de presiune.
Montarea conductei principale de distribuţie. In cazul distribuţiei inferioare,
conducta principală de distribuţie se montează în subsol prinsă de planşeu sau de pereţii
clădirii. Mai întâi se execută un montaj provizoriu, conductele fiind suspendate cu sîrmă
(fie de planşeu, fie de şpiţuri bătute în pereţi). Apoi se perforează în zid sau beton
orificiile necesare pentru montarea brăţărilor sau a consolelor de susţinere.
Pentru preluarea dilatărilor sau contracţiilor (alungiri sau scurtări) ale conductelor
se pot monta compensatoare de dilataţie, construite în mod special. Este posibil însă ca şi

71
prin montarea conductelor să se realizeze preluarea dilataţiilor, fără compensatoare. Acest
mod de montare asigură deci „compensarea naturală a dilatărilor" şi se poate realiza prin
schimbările de direcţie a conductelor .Pentru a dirija corespunzător dilatările, pe conductă
se execută puncte fixe, iar la trecerea prin pereţi se montează tuburi protectoare din ţevi
din oţel avînd diametrele cu o dimensiune mai mare decât cele ale conductelor de
distribuţie, care permit deplasarea conductelor la variaţii de temperatură.
Conductele principale de distribuţie se montează cu o uşoară înclinare, numită
pantă. Panta de montare a conductelor este ordinul a 2. . . 5 mm/m.
Montarea înclinată a conductelor se face de la caz la caz, ţinînd seamă de asigurarea
golirii instalaţiei şi de eliminarea aerului din conducte, astfel încît să se evite formarea
unor „saci" de aer şi apa.
In vederea montării în instalaţie, conductele din PVC tip G care alcătuiesc reţeaua de
distribuţie sînt tăiate în tronsoane având lungimile şi diametrele indicate în proiect.
Pentru tăierea ţevilor din PVC se folosesc ferăstraie metalice sau maşina de tăiat ţevi .
Pentru îmbinarea prin lipire, cele două suprafeţe ale conductelor o urmează a fi
puse în contact se calibrează, se înăspresc prin frecare ci hârtie abrazivă, se degresează cu
dicloretan şi apoi se ung cu adeziv. După lipire, ţeava trebuie să stea nemişcată timp de
24 de ore, în atmosferă uscată, fără praf şi la temperatura ambiantă (cuprinsă între —5 şi
+40°C). Atît în timpul lipirii cît şi ulterior, la montaj, conductele din PVC trebuie ferite
de zgârieturi, loviri sau alte acţiuni mecanice.
Imbinarea conductelor din PVC prin flanşe se poate face folosind flanşe sudate pe
ţevi în atelier sau flanşe sudate fixate prin bercluirea ţevii. Bercluirea constă în încălzirea
capătului ţevii urmată de lărgirea şi răsfrîngerea acestuia pe un şablon special. Capătul
bercluit al ţevii se sudează apoi de flanşe.
Aparatele folosite pentru sudarea ţevilor din PVC se bazează pe principiul încălzirii unui
curent de aer care este dirijat apoi sub formă de jet fierbinte asupra suprafeţelor ţevilor ce
urmează a fi sudate. Pentru încălzirea aerului se poate utiliza fie o serpentină încălzită cu
gaz natural combustibil, fie o rezistenţă electrică. Prin încălzire, cu un jet de aer fierbinte,
materialele plastice din care sînt constituite conductele ca şi materialul de adaos (numit
vergea de sudură) ajung într-o stare vîscoasă realizîndu-se o sudură perfectă.

Conductele de distribuţie a apei reci executate din PVC tip G se fixează în clădire cu
ajutorul brăţărilor, consolelor sau cu reazeme comune şi pentru alte conducte.

72
 Brăţările se încastrează in elementele de construcţie şi permit fixarea independentă a
fiecărei conducte , între brăţara 2 şi suprafaţa exterioară a conductei 3 se prevede o
garni¬tură 1 din cauciuc sau carton pentru protecţia conductei contra vibraţiilor sau
acţiunilor mecanice. Reazemele comune se execută din oţel profilat şi sînt prinse cu
şuruburi de elemente din cornier fixate in elementele de construcţie. Elementele din
cornier se fixează la rindul lor cu ajutorul unor şuruburi metalice (numite dibluri) care au
un vîrf ascuţit şi capătul opus filetat pentru a permite montarea unei piuliţe pentru
strîngerea cornierului. Diblurile (şuruburile) metalice sînt împuşcate în elementele de
construcţie cu ajutorul unui pistol care funcţionează cu aer comprimat.
Montarea coloanelor. Coloanele se amplasează în centrul de greutate al punctelor
de consum pe care le alimentează. Ele se pot monta aparent sau îngropat în tencuiala
pereţilor.
Cînd coloanele se montează aparent, din motive de estetică ele se amplasează pe cît
posibil in colţurile încăperilor şi de regulă în colţurile încăperilor care conţin instalaţii
sanitare (closete, bai, bucatarii).
La montarea coloanelor trebuie să se prevadă posibilitatea izolarii fiecăreia din ele de
restul instalaţiei şi golirii lor în caz de reparaţii. Pentru aceasta la baza fiecarei coloane se
montează cîte un robinet de închidere cu descărcare (golire) sau, în lipsa acestora, cîte un
robinet de închidere fără descărcare, alaturat unui teu de golire.

73
Pentru preluarea dilatărilor coloanelor se folosesc lire de dilatatie care se execută cu
ajutorul unui dispozitiv reglabil .
Lira de dilataţie este prevăzută în instalaţie cu un punct fix realizat prin lipirea a dou ă
inele de ambele părţi ale unei brăţări încastrate în perete. Intre brăţări şi peretele exterior
al ţevii se prevede o garnitură din cauciuc. Orice alt contact al conductei cu puncte gide
(brăţări, treceri prin pereţi şi planşee) trebuie să permită libera deplasare a conductei într-
un sens şi în celălalt. In acest scop, brăţările se strîng uşor peste garnitur ă, pentru a nu
împiedica deplasarea conductei.
Montarea conductelor de legătură. Conductele de legătură de la coloane la
obiectele sanitare se pot monta atît aparent cat si îngropat în tencuială.
Legăturile amplasate sub nivelul obiectelor sanitare (cazul lavoarelor sau al spălătoarelor
echipate cu baterii stative), se montează cu panta astfel încat să se asigure golirea apei
prin coloană.
Pentru rezervoare de closet, chiuvete şi spălătoare sau lavoare echipate cu baterii de
perete, conductele de legătură se aşază deasupra nivelului obiectelor respective.
Montarea armăturilor. Armăturile metalice cu mufe (robinete de trecere) se
îmbină cu ajutorul unui niplu metalic obişnuit şi al unei mufe duble de PVC cu filet
uzinat sau al unui racord olandez de PVC cu filet exterior. Aceste armături se sus ţin
separat, pentru a nu se transmite, prin manevrarea lor, eforturi asupra ţevii, ele
reprezentând astfel puncte fixe ale conductei. Succesiunea operaţiilor de montaj a
robinetului de pe conducta de legătură de la coloană la obiectele sanitare este arătată în
figura de mai jos.

d. Montarea conductelor din ţevi de oţel zincat în instalaţiile interioare de

distribuţie a apei reci pentru consum menajer. Moduri de montare. Conductele din ţevi
din oţel zincat pot fi montate aparent, în canale sau ghene acoperite cu rabiţ sau îngropat

74
sub tencuială în elementele de construcţie ca şi conductele din PVC tip G. De regulă,
conductele din ţevi din oţel zincat ale instalaţiilor de distribuţie a apei reci pentru consum
menajer din grupurile sanitare ale clădirilor industriale precum şi din unele clădiri social-
culturale (cămine, cinematografe, stadioane etc.) se montează aparent.
Montarea conductei principale de distribuţie . In instalaţiile cu distribuţie
inferioară, conducta principală de distribuţie se poate monta in subsol (dacă există),
susţinută de plafon sau în canale acoperite care sînt de regulă vizibile.
In cazul distribuţiei superioare, conducta principală se montează în lungul
grinzilor, sub planşee, fiind susţinută pe console împreună cu alte conducte sau cu
susţinătoare proprii încastrate în elementele de construcţie.
In vederea montării în instalaţie, ţevile din oţel zincat sînt tăiate la dimensiunile din
proiect, fie manual cu ferăstrăul pentru metal ,fie mecanizat, cu maşini speciale pentru
tăiat ţevi.
Imbinarea ţevilor din oţel zincat, la montaj, se face, de obicei, cu ajutorul
fitingurilor (mufe, teuri, coturi etc.) prevăzute cu filet. Aceste îmbinări sînt denumite
demontabile, deoarece în timpul exploatării, în cazul apariţiei unor defecţiuni, porţiunea
respectivă din instalaţie poate fi demontată cu ajutorul fitingurilor. Pentru realizarea
acestor îmbinări capetele ţevilor trebuie filetate, operaţie care se poate executa manual
folosind clupa cu 'bacuri de dimensiuni corespunzătoare diametrului ţevii, sau mecanizat,
în atelier, folosind maşini de filetat
Practic, îmbinarea cu ajutorul fitingurilor filetate se realizează astfel: se înfăşoară pe
capătul filetat al ţevii un fuior de cânepă de cîţiva milimetri grosime (cît acoperă filetul);
se unge deasupra cu un strat subţire de miniu de plumb; se introduce fitingul şi se
înşurubează cu ajutorul unui cleşte. In anumite cazuri, cînd îmbinarea prin filet nu este
posibilă, ţevile din oţel zincat se îmbină prin sudură, care se poate executa electric sau cu
flacără oxiacetilenică. Ca şi conductele din PVC tip G, conductele din oţel zincat se
montează cu pantă spre punctele de golire.
Montarea coloanelor. Racordarea coloanelor la conducta principală de distribuţie
se face cu fitinguri prevăzîndu-se robinete de închidere şi golire necesare în timpul
exploatării pentru izolarea şi golirea coloanelor defecte. După remedierea defecţiunilor,
prin deschiderea robinetului de la baza coloanei, apa trece din conducta principală de
distribuţie în coloană.
Coloanele sînt susţinute cu ajutorul brăţărilor metalice încastrate în elementele de
construcţie cu mortar de ciment .

75
 Montarea conductelor de legătură. Racordarea conductelor de legătură la coloane
se face cu ajutorul teurilor. Pe conductele de legătură se montează robinete de închidere
care permit întreruperea alimentării cu apă a robinetelor sau bateriilor defecte montate la
punctele de consum. După remedierea defecţiunilor, aceste robinete se deschid şi se
menţin în această poziţie în timpul funcţionării instalaţiei.
Montarea armăturilor. Robinetele sînt executate din fontă sau din oţel şi pot fi cu
ventil drept sau înclinat (pentru diametre pînă la 2") sau cu sertar (denumite vane, de
regulă, pentru diametre peste 2"). Robinetele şi vanele pot fi montate în reţeaua de
conducte prin flanşe prevăzute cu garnituri şi prinse cu şuruburi sau, pentru diametre
mici, în anumite cazuri, cu racorduri olandeze.

Probarea şi recepţia instalaţiilor interioare de alimentare cu apa rece pentru consum

menajer
Instalaţiile interioare de distribuţie a apei reci pentru consum menajer se supun la probe:

76
— de etanşeitate, la o presiune de 1,5 ori presiunea de regim, însă minimum 6 ata, timp
de 20 min. Proba se execută după aerisirea instalaţiei;
— de funcţionare a instalaţiei, care constă din verificarea bunei funcţionări la fiecare
robinet (punct de consum al apei) în parte.
a. Probarea conductelor interioare executate din ţevi din PVC tip G
Probele de presiune ale conductelor executate din ţevi din PVC se pot face dup ă cel pu ţin
24 h de la executarea ultimei lipituri. Presiunea de încercare este aceeaşi ca şi la
conductele metalice.
Lipiturile care nu dau rezultate bune se elimină prin tăierea porţiunii respective de
conductă şi intercalarea unui tronson de ţeava.
Inainte de darea în exploatare a conductelor de apă executate din ţevi din PVC, acestea se
spală timp de o jumătate de oră, prin deschiderea tuturor robinetelor de consum, pentru a
elimina produsele toxice existente în material.
b. Probarea conductelor interioare executate din ţevi din oţel zincat
Probarea la presiune a conductelor interioare executate din ţevi de oţel se execută cu
pompa hidraulică cu piston. Pompa se racordează la punctul cel mai jos al reţelei de
conducte ce se încearcă, de ob cei, în subsol. Cînd clădirea este alcătuită din parter şi 1—
2 etaje, proba se efectuează deodată la toata clădirea. La blocuri cu mai multe etaje pentru
a nu se împiedica lucrările de construcţii, proba se efectuează pe coloane sau pe nivele. In
vederea probei, capetele conductelor se astupă cu dopuri din fontă maleabilă, punîndu-s
robinete de dezaerisire în punctele cel mai de sus.

Presiunea de încercare este de 1,5 ori presiunea de serviciu, dar cel puţii 6 ats. Durata
încercării este de 20 min în care timp nu se admite nici o sc ădere a indica ţiei
manometrului.
Defectele constatate cu ocazia probei se însemnează pe instalaţie cu creta şi se remediază
după scoaterea apei de probare.

77
 INSTALATII CENTRALE DE PREPARARE A APEI CALDE DE CONSUM , IN
SISTEME CU ACUMULARE
Instalatii pentru prepararea apei calde de consum cu boilere montate in paralel

Utilizarea boilerelor pentru prepararea apei calde de consum se recomanda atunci cand
consumul este neuniform in timp , fiind concentrat in anumite ore din timpul zilei.
Boilerul este un rezervor cilindric orizontal sau vertical in interiorul caruia este montata o
serpentina prin care circula agentul termic primar, care cedeaza caldura apei calde de
consum. Agentii termici incalzitori utilizati pot fi: apa calda din sistemul de incalzire, apa
fierbinte, aburul (de presiune joasa). De regula , in centralele termice ale ansamblurilor de
cladiri de locuit se utilizeaza , ca agent termic primar, apa calda pentru incalzire, iar in
cladiri industriale se poate utiliza apa calda , apa fierbinte sau aburul.

Instalatia pentru prepararea apei calde de consum cu aparate in contracurent si

rezervoare(fara serpentine de incalzire) pentru stocarea energiei termice in apa calda de
consum.
Aparatul in contracurent si rezervorul de acumulare sunt montate in paralel, circulatia
apei prin aceste aparate fiind asigurata de o pompa. Debitele de apa calda distribuite in
retea si consumate la punctele de consum sunt variabile in timp, in functie de programul
zilnic de furnizare a apei calde.

78
 INSTALATII CENTRALE DE PREPARAREA A APEI CALDE DE CONSUM, IN
SISTEME FARA ACUMULARE
Instalatii pentru prepararea apei calde de consum cu schimbatoare de
caldura, cu circulatia agentilor termici in contracurent , montate intr-o
treapta
Se folosesc schimbatoare de caldura cu placi sau tubulare in contracurent ,in care agentul
termic primar este, de regula, apa calda sau fierbinte din sistemul de incalzire. In cazul
folosirii schimbatoarelor de caldura tubulare in contracurent, apa calda de consum circula
prin tevi, iar agentui termic primar prin spatiul dintre tevi si mantaua schimbatorului de
caldura. Pentru reglarea temperaturii apei calde de consum se prevede un termostat, care
printr-un releu electronic intermediar, comanda ventilul cu trei cai cu motor electric
montat pe conducta de agent termic primar, realizand reglarea proportionala de debit care
restabileste permanent bilantul termic al schimbatorului de caldura .

Instalatii pentru prepararea apei calde de consum in doua trepte, in serie,

racordate la reteaua de termoficare
In schema de pricipiu a instalatiei, apa rece cu temperatura T 1 patrunde in schimbatorul
de caldura in contracurent montat in treapta intai , incalzindu-se pana la o temperatura
intermediara Tx astfel ca T1< Tx < T2 , in care T2 este temperatura de utilizare a apei
calde de consum, pe seama caldurii cedate de apa calda preluata din conducta de
intoarcere a retelei de termoficare. In continuare ,apa de consum se incalzeste de la
temperatura Tx la temperatura T2 in schimbatorul treptei a doua , in care se utilizeaza ca
agent termic primar o parte de apa fierbinte care circula prin conducta de ducere a retelei
de termoficare. Aceasta instalatie prezinta avantajul utilizarii rationale a caldurii
transportate de apa fierbinte prin reteaua de termoficare. Extragand caldura din apa
fierbinte din conducta de intoarcere a retelei de termoficare, se obtine in final o
imbunatatire a randamentului centralei electrice de termoficare.

79
INSTALATII LOCALE PENTRU PREPARAREA APEI CALDE DE CONSUM

In cazul cladirilor care nu dispun de instalatii de incalzire cenrala, cum sunt unele
cladiri din centrele urbane( cladiri de locuit individuale, ateliere mici, restaurante,
etc.)localitatiile rurale, sau din zona montana, se prevad instalatii locale pentru prepararea
apei calde de consum.
Aparatele locale pentru prepararea apei calde de consum, se clasifica dupa urmatoarele
criterii:
a) dupa forma de energie folosita:
- energie electrica;
- gaze naturale;
- energie solara;
- combinate(energie solara si energie electrica,etc.).
b) dupa modul de preparare a apei calde de consum:
- incalzitoare instantanee,
- cu acumulare(boilere) ,
- cu semiacumulare.

80
 1. Aparate electrice pentru prepararea locala a apei calde de consum
1.1.Incalzitoare electrice instantanee
Se racordeaza direct la punctul de consum al apei calde (la bateria spalatorului de vase
pentru bucatarie). In mod uzual ,ele asigura debite de apa calda cuprinse intre 5 si 10
[ l/min ].
1.2.Boilere electrice
Se compun dintr-un rezervor metalic cilindric inchis izolat termic la exterior avand
montate in interior rezistente electrice, prin care, trecand curentul electric , se degaja o
cantitate de caldura preluata direct de apa de consum , care se incalzeste pana la
temperatura de utilizare. Temperatura este mentinuta constanta de un termostat care
inchide sau deschide circuitul electric de alimentare a rezistentelor electrice, cand
temperatura apei calde tinde sa scada sau sa creasca. Apa rece patrunde in rezervor pe la
partea inferioara si este preluata de la partea superioara a rezervorului. Pe conducta de
alimentare cu apa rece se monteaza un ventil de retinere. Boilerele electrice se executa cu
capacitati de 40 si 100 [I].

2. Aparate pentru prepararea locala a apei calde de consum, folosind gaze naturale
2.1.lncalzitoare instantanee de apa
Incalzitoarele instantanee de apa functionand cu gaze cu flacara modulanta tip BOSCH-
JUNKERS au o constructie speciala. Ele se monteaza in apropierea locului de utilizare a
apei calde si a cosului de fum, dar cu accesoriile corespunzatoare, pot asigura apa calda si
la distanta. Aparatele sunt livrate complete, Tn cursul montarii trebuind efectuate numai
racordurile la conductele de alimentare cu apa rece , respectiv de distribute a apei calde
de consum si la cosul de fum. Incalzitoarele instantanee de apa functionand cu gaze
naturale, pot fi racordate la orice retea de apa potabila(presiunea maxima a apei 6 bar,
presiunea minima 1 1,2 bar), au puteri termice cuprinse intre 8 si 20 Kw, asigurand

81
debite de apa calda intre 2,2 si 12,01 [l/min]. Aparatele sunt echipate cu arzatoare de gaze
de tip atmosferic, cu unitati de reglare continua a debitului de gaz.
Cu ajutorul butonului de reglare a temperaturii, pot fi asigurate diferite temperaturi ale
apei calde, in functie de debitul de apa. In cazul utilizarii unor baterii de amestec sau
robinete cu termostat, poate fi folosita reglarea automata a puterii, fara nici un fel de
limitare. La alegerea locului de instalare, trebuie avut in vedere sa nu existe degajari de
substante chimice(fluor, clor, sulf, etc.) care pot cauza coroziunea cosului in cursul
exploatarii aparatului.
2.2.Boilere generatoare de apa calda
Sunt aparate metalice, cilindrice, verticale, captusite la exterior cu izolatie termica si
prevazute la partea superioara cu un focar in care se monteaza arzatorul de gaze si
arzatorul de aprindere. Gazele de ardere trec printr-un tub central prevazut cu element de
turbionare si sunt evacuate pe la partea superioara printr-un deflector intr-o conducta
racordata la cosul de fum. Boilerele functioneaza in regim cu acumulare a apei calde si
pot fi folosite pentru alimentara cu apa calda a punctelor de consum dintr-un apartament
sau din cladiri individuale cu 3-4 apartamente, a bateriilor de dusuri din ateliere mici de
productie, a restaurantelor etc. Regulatorul de temperatura incorporat si dispozitivele de
siguranta garanteaza utilizatorului o exploatare facila si o fiabilitate ridicata aparatului.
Cerintele de intretinere sunt minime. Aparatul poate fi montat cu sau fara regulator de
presiune. Necesarul de spatiu pentru montare fiind relativ mic , aparatul poate fi
amplasat, cat mai aproape de punctele de utilizare a apei calde de consum, cu respectarea
prevederilor din normativul de gaze I6/98.

82
 3. Cazane pentru prepararea locala a apei calde de consum

Cazanele cu puteri termice sub 30 kW functionand cu gaze naturale §i destinate mcalzirii

unui apartament si prepararii apei calde de consum(cazane murale) produse de numeroase
firme straine sunt complet automatizate si cu randamente termice ridicate.

CAP. 3 INSTALAŢII INTERIOARE DE CANALIZARE

Prin instalaţia interioară de canalizare, se înţelege ansamblul de conducte,

obiecte sanitare, aparate, armături şi accesorii care asigură colectarea apelor uzate de la
punctele de consum amplasate în interiorul clădirilor şi evacuarea lor în căminul de
racord la reţeaua exterioară de canalizare.
Instalaţiile interioare de canalizare se clasifică după funcţiile pe care le
îndeplinesc, în trei categorii şi anume:
- instalaţii de canalizare a apelor uzate menajere;
- instalaţii de canalizare a apelor uzate provenite din procese tehnologice
industriale sau agrozootehnice;
- instalaţii de canalizare a apelor meteorice.

A. CONDIŢII PENTRU EVACUAREA APELOR UZATE PRIN

INSTALAŢII INTERIOARE DE CANALIZARE

Pentru a se asigura funcţionarea sigură şi exploatarea corespunzătoare a

instalaţiei de canalizare, apele trebuie să îndeplinească anumite condiţii şi anume:
- să nu conţină substanţe chimice agresive peste concentraţiile care ar putea
ataca materialele din care este executată instalaţia;
- să nu conţină substanţe petroliere (păcură, benzină, uleiuri, gazolină etc.)
dincolo de concentraţiile admisibile, deoarece
pe de o parte, se pot produce amestecuri detonate( care pot provoca explozii), şi pe de lată
parte, sunt îngreuiate procesele de epurare, ceea ce duce la poluarea mediului ambiant;
- să nu conţină substanţe toxice (otrăvitoare) şi nici germeni de boli contagioase;
- să nu conţină substanţe radioactive;
- apele uzate industriale trebuie să aibă pH-ul cuprins între 4 şi 11, iar în reţelele
exterioare, între 6,5 şi 9;
- să nu aibă o temperatură mai mare de +40…+50°C.
Apele uzate menajere îndeplinesc, de regulă, aceste condiţii, nefiind necesară
tratarea (epurarea)lor înainte de evacuare, cu excepţia apelor care provin de la bucătăriile
cantinelor şi restaurantelor, care conţin nisip, grăsimi etc.,apelor de le unele laboratoare şi
spitale, care pot conţine substanţe chimice agresive, deşeuri radioactive, agenţi patogeni
etc. şi care trebuie tratate în instalaţii locale sau centralizate de epurare, pentru a evita
poluarea mediului ambiant.
Apele uzate industriale, convenţional curate, pot fi reutilizate în aceleaşi scopuri
sau în altele, cu sau fără o tratare prealabilă. Apele uzate industriale cu conţinutul mare
de impurităţi sunt epurate înainte de a fi evacuate în reţeaua exterioară de canalizare.
Apele meteorice sunt ape convenţional curate şi sunt evacuate în reţeaua
exterioară de canalizare fără a fi necesară epurarea lor prealabilă. Excepţie fac apele

83
meteorice impurificate la contactul cu suprafeţele unor rezervoare, utilaje etc. montate în
aer liber (cum sunt cele din industria chimică, petrolieră, etc.). Aceste ape trebuie epurate
înainte de evacuarea lor în emisar.

B. INSTALAŢII INTERIOARE DE CANALIZARE A APELOR UZATE

MENAJERE

Instalaţiile interioare de canalizare apelor uzate menajere se compun din obiecte

sanitare, armături şi reţeaua de conducte executată din ţevi din PVC tip U, tuburi din
fontă de scurgere, ţevi din polipropilenă etc., care colectează apele uzate de la obiectele
sanitare şi le evacuează în reţelele exterioare de canalizare, prin intermediul căminelor de
racord, amplasate în exteriorul clădirilor.

1. Alcătuirea şi funcţionarea instalaţiilor interioare de canalizare a apelor

uzate menajere

a. Echiparea obiectelor sanitare cu armături şi accesorii necesare evacuării

apelor uzate menajere. Unele obiecte sanitare (lavoare, căzi de baie, spălătoare de
bucătărie etc.) sunt prevăzute cu ventile de scurgere montate în orificiile de evacuare ale
acestora.
Ventilele de scurgere ale obiectelor sanitare se execută în general din alamă şi
îndeplinesc următoarele funcţiuni:de a proteja marginile orificiului de scurgere; de a
asigura la nevoie închiderea orificiului cu un dop din material plastic; de a face legătura
cu preaplinul şi de a permite racordarea obiectului sanitar cu sifonul.
Sifoanele obiectelor sanitare se montează sub ventilul de scurgere şi sunt astfel
construite încât să reţină permanent un strat de apă de circa 60 mm înălţime, numit gardă
hidraulică, ce are rolul de a împiedica pătrunderea gazelor nocive din reţeaua de
canalizare în încăperi.
Sifonul pentru lavoar se execută din fontă sau din material plastic şi este
prevăzut cu un capac demontabil pentru curăţenie în timpul exploatării. Sifoanele pentru
chiuvete şi spălătoare se execută, în general, din plumb de scurgere şi sunt de tip S sau de
tip P; aceste sifoane sunt în ultimul timp tot mai mult înlocuite cu sifonul de butelie cu
corp din fontă, având diametre se 1 1/2" sau 2".
Sifoanele de pardoseală servesc pentru colectarea şi evacuarea apei de pe
suprafeţele pardoselilor din camerele de baie, spălătorii, bucătării, duşuri, garaje,etc., în
care scop sunt prevăzute cu un grătar. Sifoanele de pardoseală pot fi:
- simple, cu ieşire verticală şi cu clopot; au corpul emailat la interior şi gudronat la
exterior, iar grătarul şi clopotul emailate atât la interior cât şi la exterior;
- combinate, putând colecta atât apa de pe pardoseală( prin grătar) cât şi apa de la cada de
baie sau duş şi lavoar printr-un racord lateral, având racordul de ieşire fie vertical fie
lateral, pot fi executate din fontă sau din plumb şi sunt prevăzute cu un dop din cauciuc
pentru curăţenia în timpul exploatării. Sifoanele de pardoseală sunt astfel construite încât
să reţină în corpul lor un strat de apă de 50-60 mm, numit gardă hidraulică, având rolul
de a evita pătrunderea gazelor nocive din reţeaua de canalizare prin sifoane în încăperi.
În camerele de baie cu noduri sanitare prefabricate se utilizează sifoane din
PVC montate la plintă, având racorduri de scurgere pentru cada de baie, lavoar,

84
receptorul de plintă (pentru apa colectată de pe pardoseală) şi ştuţul de racord la coloana
de canalizare.
b. Reţeaua de conducte de canalizare a apelor uzate menajere. După
utilizare, apele uzate menajere sunt evacuate din obiectele sanitare 1 prin sifoanele 2 ale
acestora, în conducte orizontale 3 de legătură la coloane 4 (conducte verticale) şi de aici,
prin conductele orizontale 5 (colectoare), în căminul exterior 6 de racord la canalizarea
exterioară (figura 1).

În conductele orizontale de legătură de la obiectele sanitare la coloană, apa

curge gravitaţional, fie cu nivel liber, fie la secţiunea plină a conductei, în funcţie de
gradul de utilizare a obiectului sanitar. Pentru aceasta, conductele de legătură trebuie să
aibă diametru, corespunzător debitului de apă evacuat şi să fie montate cu o anumită
înclinare faţă de orizontală numită pantă de curgere. Dacă panta de curgere este prea
mare, descărcarea apei din obiectul sanitar prin conducta de legătură în coloană se va face
brusc şi va apărea o zonă de depresiune (presiune mai mică decât presiunea atmosferică)
în conducta de legătură, care va produce aspiraţia gărzii hidraulice a sifoanelor în
coloană, gazele nocive putând apoi pătrunde din coloană prin obiectele sanitare în
încăperi. Acelaşi fenomen se poate produce şi când la aceeaşi conductă de legătură la
coloană sunt racordate mai mult de patru obiecte sanitare, datorită creşterii debitului de
apă, deci şi a vitezei de evacuare prin conductă. Dacă panta de curgere este pre mică,
viteza de curgere a apei uzate este prea mică şi suspensiile existente în apă nu pot fi
antrenate,astfel că se depun prin sedimentare, putând duce la înfundarea conductei.
În coloane (fig. 2) apa curge prin cădere liberă; la debite mici are loc o curgere
peliculară instabilă, fie sub forma unei elice cilindrice (fig. 2 a) fie sub forma unei
pelicule cu valuri (fig. 2 b), având suprafaţa liberă în contact cu aerul care circulă prin
coloană de jos în sus (în contracurent cu apa). Pe măsură ce debitul de apă creşte,

85
curgerea în coloană este perturbată, au loc ruperi ale peliculei şi se pot forma diafragme
(fig. 2c) sau dopuri de lichid (fig. 2 d) care separă în coloană zone de depresiune (notate
cu – pe fig. 2), şi de suprapresiune (presiune mai mare decât presiunea atmosferică,
notată cu + pe fig. 2);

In punctele de depresiune ale coloanei se produce aspiraţia gărzii hidraulice din

sifoanele obiectelor sanitare, iar în punctele de suprapresiune are loc refularea apei uzate
din coloană prin conductele de legătura şi obiectele sanitare în încăperi. Pentru a evita
aceste situaţii, coloanele trebuie puse în legătură permanentă cu atmosfera prin conducte
de ventilare naturală (aerisire), pentru ca în interiorul coloanelor, pe întreaga lor înălţime,
presiunea amestecului gaze-nocive-aer să fie egală cu presiunea atmosferică, asigurându-
se în acest fel evacuarea rapidă şi sigură a gazelor nocive din atmosferă.
În conductele orizontale (colectoare) la care sunt racordate coloanele, curgerea
apei uzate are loc gravitaţional, cu suprafaţă liberă (fig.3) pentru a se asigura evacuarea
continuă a gazelor nocive prin coloane, în atmosferă. Din aceasta cauză, secţiunea
transversală a conductei orizontale colectoare este numai parţial umplută cu apă. Se
defineşte gradul de umplere u al conductei colectoare ca fiind raportul între adâncimea h
a curentului de apă şi diametrul interior d al conductei (fig.3,a):
u=h/d
Se observă că: 0≤u<1; pentru exploatarea sigură şi economică a conductelor
orizontale colectoare de canalizare menajeră, gardul de umplere maxim admis este
u=0,65.
Spre deosebire de apa uzată convenţional curată (inclusiv apa meteorică), apa
uzată menajeră conţine amestecuri de diferite substanţe dizolvate sau nu, de provenienţă
organică sau anorganică, cu densităţii diferite. Aceasta face ca, în timpul curgerii prin
colectoarele de canalizare, unele substanţe să plutească la suprafaţă şi să fie antrenate de
apă, iar altele să se menţină în suspensie în masa lichidului sau să se depună prin
sedimentare, ducând la micşorarea continuă a secţiunii de curgere până la înfundarea
conductei.

86
 Pentru a se evita acest lucru, conducta orizontală se montează cu o anumită
pantă de curgere i, definită astfel( figura b):

i= tg α=H/L

Între panta i şi viteza v de curgere a apei prin conducta orizontală colectoare există relaţia
(Chézy):

v=C Ri [m/s]
În care:
C este coeficientul de rezistenţă hidraulică (Chézy);
R – raza hidraulică, definită ca raportul între aria s a secţiunii transversale a
curentului de apă şi perimetrul udat, p, al secţiunii conductei ( R=s/p),în m.
Pentru acelaşi diametru al conductei orizontale colectoare de canalizare, la o
pantă minimă de montaj corespunde o viteză minimă de curgere apei, la care toate
substanţele în suspensie pot fi antrenate, numită viteză de autocurăţire a apei, peste a
cărei valoare se produc procese abrazive ( de eroziune) a conductei.
Pentru a asigura o funcţionare sigură şi o exploatare raţională a instalaţiei de
canalizare menajeră, viteza de curgere a apei prin conductele orizontale colectoare trebuie
să fie mai mare decât viteza minimă de autocurăţire care este de 0,7 m/s pentru conducte
din fontă de scurgere şi PVC tip U şi mai mică decât viteza maximă, care este de 4 m/s
(0,7 m/s<w<4m/s).
Pantele normale şi minime de montaj ale colectoarelor orizontale de canalizare a
apelor uzate menajere au valori diferite,în funcţie de diametrele acestora.
Într-o conductă orizontală de canalizare având diametrul d şi panta i de montaj
date, viteza v de curgere a apei poate să crească sau să scadă în funcţie de creşterea sau
scăderea debitului q de apă evacuat, care se determină cu relaţia:
q = sv
în care s se reprezintă aria secţiunii transversale a curentului de apă în conducta de
diametru d, iar viteza v a apei este dată de relaţia:
v= C Ri
În scopul controlului funcţionării şi al intervenţiei în caz de înfundare în timpul
exploatării,pe reţelele de canalizare se prevăd piese şi dispozitive de curăţire (fig.4).
Astfel,pe coloane se prevăd piese (tuburi) de curăţire ( fig.4,a) la primul şi la ultimul

87
nivel şi din două în două niveluri, precum şi în punctele care prezintă pericol de înfundare
a ţevii .

Pe conductele orizontale, tuburile de curăţire (fig.4.b) se amplasează în aşa fel

încât să fie posibilă curăţirea conductei în ambele sensuri. Conductele suspendate sub
tavane se curăţă printr-un cot cu capac (fig.5). Asemenea dispozitive se montează şi pe
conductele de legătură la care sunt racordate mai mult de trei-patru obiecte sanitare.

c. Conducta de ventilare naturală a reţelei interioare de canalizare a

apelor uzate menajere. Ventilarea naturală a reţelei interioare de canalizare a apelor
uzate menajere este necesară după cum s-a arătat, pentru evacuarea gazelor nocive ( rău
mirositoare, toxice sau otrăvitoare) degajate din apa uzată şi se realizează cu tiraj natural,
ca urmare a diferenţei de nivel pe înălţimea coloanei şi a diferenţelor de densităţii ale
gazelor şi respectiv a aerului exterior. Tirajul este mărit prin acţiunea vântului în
secţiunea se evacuare a gazelor din coloană în atmosferă.
Conductele de ventilare a reţelei interioare de canalizare pot fi:
- conducte de ventilare principală (v. fig.1 şi fig.6) formate din prelungiri ale
coloanelor de curgere până deasupra acoperişului sau terasei, executate din conducte de
acelaşi material ( PVC tip U sau fontă de scurgere) ca şi coloana. În secţiunea de ieşire a
gazelor nocive în atmosferă se prevăd căciuli de protecţie pentru a împiedica pătrunderea
apei, zăpezii etc. în interiorul reţelei. Ventilarea principală a canalizării ( prin coloanele
de curgere) se realizează atunci când la o coloană sunt racordate un număr mic de
obiecte sanitare şi cu conducte scurte de legătură;

88
 - conducte de ventilare secundară (v. fig.6) utilizate atunci când conductele de
legătură între obiectele sanitare (sau grupurile sanitare) şi coloane sunt lungi şi
colectează apele uzate de la un număr mai mare de 4-5 obiecte sanitare (cum este, de
exemplu, cazul duşurilor din căminele studenţeşti, din societăţile comerciale sau din
spitale etc.). În zona presiunii de refulare a coloanelor verticale,obiectele sanitare nu
trebuie racordate la acestea, ci la conductele de ventilaţie secundară .Când conducta
orizontală este ventilată (aerisită) la capăt, obiectele sanitare se vor racorda la această
conductă şi nu la conducta de ventilaţie secundară.
În funcţie de condiţiile constructive ale clădirii şi din considerente de ordin
funcţional, racordarea conductelor de ventilare secundară la conducta de ventilare
principală se poate face la fiecare nivel al clădirii, din două în două etaje, sau o singură
dată, la ultimul nivel al clădirii .Conducta de racord se montează cu pantă pentru
evacuarea gazelor nocive,
- conducte de ventilare suplimentară (fig.7) care se prevăd atunci când, la mai
multe etaje, capetele conductelor de legătură se găsesc aproape pe aceeaşi verticală.
Conductele de ventilare secundară şi suplimentară se execută din aceleaşi
materiale ca şi coloanele de scurgere (PVC tip U sau fontă de scurgere) şi, de regulă, au
diametru constant pe întreaga înălţime. Pe aceste conducte se montează piese (tuburi de
curăţenie) la fiecare etaj la care se racordează conductele de legătură ale obiectelor
sanitare.
d. Racordarea instalaţiei interioare de canalizare a apelor uzate menajere
la reţeaua exterioară de canalizare. Canalizarea obiectelor sanitare amplasate sub
nivelul maxim al apei din canalizarea exterioară. Racordarea conductei principale de
canalizare interioară a apelor uzate menajere la căminul exterior trebuie realizată astfel
încât cota minimă de amplasare a punctelor de consum ale apei din subsolul clădirii să fie
deasupra nivelului maxim Nmax al apei din canalizarea exterioară, ( v. fig.1), deoarece în
caz contrar apare pericolul refulării apei din reţeaua exterioară, prin obiectele sanitare, în
interiorul clădirii, provocând inundarea acesteia.
Pentru a se evita acest pericol se pot adopta diferite soluţii tehnice, în funcţie de
condiţiile oferite de particularităţile construcţiei respective.

89
 Când aceste condiţii permit, o soluţie este de amplasa obiectele sanitare din
subsol astfel încât cota N1 a capacului sifonului de pardoseală să fie deasupra nivelului
maxim al apei din căminul exterior (fig.8). Racordarea acestor obiecte sanitare la
conducta de evacuare se va face în orice caz printr-o conductă separată de restul
instalaţiei de canalizare (v. fig.8).

În caz că soluţia propusă mai sus nu poate fi realizată din motive de ordin
constructiv se poate separa instalaţia de canalizare 2 (fig. 9) , a obiectelor sanitare situate
sub nivelul terenului, de instalaţia de canalizare 1 pentru restul clădirii; pentru conducta
de evacuare 2 se montează un dispozitiv prevăzut cu clapetă de reţinere 3, numit
închizător cu sertar contra refulării, care asigură curgerea apei numai într-un singur sens
(de la interior spre exterior).

Închizătorul (fig.10) este executat cu două organe de închidere: un sertar 1 cu

tijă 2 şi roată de manevră 3, acţionat manual şi o valvă 4 care funcţionează sub acţiunea
apei. Corpul închizătorului este prevăzut cu capac 5 de vizitare şi curăţare fixat prin
şuruburi ( v. fig.10).

90
 Apele uzate fără suspensii, din subsolul clădirii pot fi colectate intr-un recipient
1 (fig. 11) şi sunt evacuate cu o pompă centrifugă (dacă sunt debite mari) acţionată
automat în funcţie de nivelul apei din recipient, cu ajutorul unui plutitor. Pompa de mână
2 (v. fig.11) numită şi pompă manuală cu clape (sau pompă tip Allweiler) trebuie umplută
cu apă (amorsată) prin pâlnia 11 înainte de a fi pusă în funcţiune. Pompa de mână 2
aspiră apa din recipientul 1 prin intermediul unui sorb 3 şi al conductei de aspiraţie 4 şi o
refulează prin conducta 5 în pâlnia 6 prevăzută cu sifon cu gardă hidraulică 7 în conducta
orizontală de canalizare 8 de unde prin conducta de racord 9 este evacuată în căminul

exterior de canalizare 10. Nu este indicată racordarea directă a conductei 5 de

refulare a pompei 2 la conducta orizontală de canalizare 8, deoarece poate apărea
pericolul refulării apei uzate din conducta 8 prin pompă şi recipientul 1, producând
inundarea clădirii.

C. INSTALAŢII INTERIOARE DE CANALIZARE A APELOR UZATE

INDUSTRIALE

Particularităţi constructive şi funcţionale ale instalaţiilor interioare de

canalizare a apelor uzate industriale

Apele de canalizare provenite din industrii se diferenţiază după acţiunea

dăunătoare faţă de reţeaua de canalizare sau de staţia de epurare în funcţie de:

91
 - natura concentraţiei şi mărimea( dimensiunile) substanţelor în suspensie
care pot provoca eroziuni ale canalelor sau se pot depune prin sedimentare, modificând
regimul hidraulic al curgerii;
- natura şi concentraţia substanţelor cu agresivitate chimică asupra
materialelor care sunt folosite în mod curent la construcţia reţelelor de canalizare şi
staţiilor de epurare a apelor uzate industriale;
- natura şi concentraţia substanţelor chimice şi organice, în stare de suspensie sau
dizolvate, care, în această stare, sau prin evaporare, îngreunează exploatarea reţelei de
canalizare şi a staţiei de epurare sau, por provoca împreună cu aerul amestecuri detonate;
- temperaturi mai mari decât 50ºC;
- variaţiile debitelor de ape uzate industriale, care pot da naştere la şocuri sau la
punerea sub presiune a unor elemente componente ale canalizării care, în mod normal, nu
rezistă la solicitările respective.
Ţinând seama de cele arătate mai sus, apele uzate industriale pot fi grupate în:
ape uzate convenţional curate şi ape uzate cu concentraţii de nocivităţi ( de natură
chimică, minerală sau organică), o atenţie deosebită acordându-se apelor impurificate
chimic.
Comparativ cu instalaţiile de canalizare aferente clădirilor de locuit şi social-
culturale, instalaţiile de canalizare din hale şi platforme industriale prezintă unele
particularităţii de concepţie, proiectare, execuţie şi exploatare referitoare la:
- sistemul (procedeul) de canalizare;
- modul de alcătuire şi pozare (amplasare) a reţelelor interioare şi exterioare de
canalizare;
- materialele utilizate pentru realizarea reţelelor de canalizare.
Instalaţiile interioare de canalizare a apelor provenite din procese tehnologice
pot fi comune cu cele de canalizare menajeră sau separate de acestea cum este cazul
reţelelor interioare a apelor impurificate chimic.
Pe lângă materialele cunoscute (ţevi din PVC-U, tuburi din fontă de scurgere,
ţevi din plumb de scurgere etc.) în canalizările industriale, funcţie de calităţile apelor
uzate se mai folosesc: tuburi din gresie ceramică anti-acidă, din bazalt artificial, din
poliester armat cu fibre de sticlă etc.
Tuburile şi piesele de legătură din gresie ceramică antiacidă se folosesc pentru
canalizarea apelor chimic agresive, având temperaturi până la 150ºC, în regim de curgere
cu nivel liber sau cu presiuni până la maximum 0,5 bar. Tuburile se execută cu diametre
nominale de 75, 100, 125, 150, 200, 250, 300, 350, 400, 450, 500, 600, 700, 800, 900 şi
1000 mm şi au la unul din capete o mufă prevăzută cu caneluri care permit etanşare
perfectă cu garnituri din cauciuc pentru diametrele 75, 100, 125 şi 150 mm sau din
material plastic pentru diametre cuprinse între 200 şi 400 mm. Pentru diametrele peste
400 mm se foloseşte etanşarea cu frânghie gudronată, cu bitum şi chituri speciale.
Ramificaţiile pot fi: simple, duble, drepte sau oblice. Coturile şi curbele se
execută la 90º, 60º, 45º şi 30º. Din condiţii hidraulice şi tehnologice se recomandă
utilizarea curbelor şi ramificaţiilor la 45º.
Căminele de vizitare se proiectează şi execută cu unele măsuri speciale ţinând
seama de agresivitatea apelor chimic impure asupra betonului.
Tuburile şi fitingurile din poliester armate cu fibre de sticlă au o bună rezistenţă,
comparativ cu tuburile din beton sau din metal, faţă de agresivitatea apelor uzate

92
industriale impurificate chimic. Se fabrică fie prin înfăşurare cu diametre nominale
cuprinse între 50 şi 800 mm, fie prin centrifugare cu diametre de 800, 1000 şi 1200 mm.
Tuburile înfăşurate au un capăt prevăzut cu mufa 1(fig. 12) în interiorul căreia
se introduce o garnitură 2 din cauciuc cu profil special pentru etanşare la presiunea de
regim a conductei, iar celălalt capăt este calibrat. Prin simpla împingere a capului calibrat
3 al tubului următor în mufa tubului anterior se aduce garnitura de cauciuc 2 în poziţia de
lucru, realizându-se îmbinarea celor două tuburi.

Tuburile centrifugate sunt prevăzute cu mufă şi cep şi se îmbină cu garnituri din

cauciuc.

D. INSTALAŢII INTERIOARE DE CANALIZARE A APELOR

METEORICE

Alcătuirea şi funcţionarea instalaţiilor interioare de canalizare a apelor

meteorice

Apele meteorice provin din ploi sau topirea de pe acoperişurile şi terasele

clădirilor de locuit, social-culturale şi industriale şi sunt evacuate printr-o reţea de
canalizare, care se compune, de regulă, din următoarele elemente (fig.13): receptorul de
ape meteorice 1, care colectează apa de pe o anumită suprafaţă; conducta de legătura 2 de
la receptor la coloana 3; conductele orizontale 5, de legătură (colectoare), de la coloane la
căminul exterior de canalizare 6, care de regulă este comun şi pentru racordarea
canalizării interioare a apelor uzate menajere; piesa de curăţare 4.
Acoperişul sau terasele clădirilor civile sau industriale sunt prevăzute cu pante
de curgere către receptoarele de ape meteorice (fig.14).
În cazul unor ploi de scurtă durată, dar intensitate mare, în conductele de
canalizare a apelor meteorice se poate stabili regimul e curgere sub presiune (la secţiunea
plină a conductei) şi orice legătură între aceste conducte şi reţeaua de canalizare a apelor
menajere ar duce la inundarea clădirii, prin obiecte sanitare. Din această cauză reţeaua de
canalizare a apelor meteorice este separată de reţeaua de canalizare a apelor uzate
menajere, racordarea acestora fiind posibilă numai în căminul exterior al clădirii.

93
 Reţeaua de canalizare a apelor meteorice se execută din tuburi din fontă de
scurgere, ţevi din PVC tip U, ţevi din oţel etc.

Colectarea apei meteorice de pe terasele industriale cu deschideri mari se poate

face racordând receptorii 1 (fig.15) la o conductă colectoare orizontală 2 montată la
partea superioară a halei, din care apa este evacuată printr-o singură coloană 3 la
canalizarea exterioară prin conducta de racord 4. Receptorii de ape meteorice 1 (v. fig.15)
se montează în placa de beton 5, iar deasupra acesteia se prevede un strat 6 de termo-
hidroizolaţie pentru a evita pătrunderea apei meteorice în interiorul halei industriale.
Racordarea mai multor receptori de ape meteorice printr-o conductă orizontală
colectarea la o singură coloană (v.fig. 15) este indicată în cazurile în care pardoseala halei
este ocupată de maşini şi utilaje.
În funcţie de înălţimea halei industriale şi de procesul tehnologic care se
desfăşoară în interior, coloana de canalizare se poate executa din PVC tip U, fontă de
scurgere, fontă de presiune sau ţevi din oţel.

94
 În cazul unor clădiri civile sau industriale, apele meteorice pot fi colectate şi
evacuate la rigola străzii sau în căminul de racord la canalizarea exterioară, cu ajutorul
jgheaburilor 1( fig.16,a) şi burlanelor 3 între ele racordarea făcându-se direct sau printr-o
piesă specială 2 ( receptor).

De regulă, jgheabul şi burlanele se execută din tablă zincată şi se montează pe

faţada clădirii. Evacuarea apei meteorice din burlane la rigola străzii (fig.16, b) este
indicată în cazul unor debite mici, adică în cazul clădirilor cu acoperişuri de suprafeţe
(colectoare de ape meteorice) relativ mici. În cazul unor debite mari de ape meteorice,
burlanele se leagă la reţeaua exterioară de canalizare prin tuburi din fontă de scurgere 4
(v.fig.16, c) prelungite până la înălţimea de 1,5 m deasupra terenului, prevăzându-se la
circa 0,5…1,0 m de la nivelul terenului o piesă de curăţire 5.
În cazul în care există pericolul de coroziune a conductelor sau a burlanelor,
datorită gazelor emanate din canalizarea exterioară, se iau măsuri de protecţie prin
montarea de sifoane sau recipiente. Când receptoarele de ploaie sunt amplasate pe terase
circulabile, coloane de scurgere pentru apele de ploaie sunt prevăzute cu sifoane
amplasate astfel încât să fie ferite de îngheţ. Burlanele se amplasează în interior atunci

95
când forma acoperişului impune colectarea apelor în interior, sau când acoperişul fără
pod permite topirea zăpezii cu pericolul de accidentare sau de deteriorare a construcţiei.

Cap. 4 INSTALATII EXTERIOARE DE CANALIZARE

ALCATUIREA SI FUNCTIONAREA INSTALATIILOR EXTERIOARE DE

CANALIZARE

SISTEME DE CANALIZARE EXTERIOARA

Prin sistem de canalizare exterioara se intelege un ansmblu de conducte,

constructii si dispozitive care, dupa un anumit procedeu, colecteaza, transporta, epureaza
si evacueaza apele uzate drintr-un centru populat sau industrial numit bazin de canalizare,
intr-un emisar care poate fi:rau,fluviu,lac sau mare.
Colectarea si evacuarea apelor reziduale,provenite din instalatiile interioare
de canalizare, se poate face intr-unul din sistemele:unitar,separativ sau mixt.
Sistemul unitar consta dintr-o singura retea de canale care transporta in
comun apele uzate menajere, industriale si meteorice
Sistemul separativ necesita o retea de canale pentru transportul apelor uzate
si alta pentru apele meteorice.Pentru apele meteorice,in partile amonte ale retelei se pot
folosi si rigolele strazii.
Sistemul mixt are o parte din retea in sistem untar si restul in sistem
separativ.Retelele celor doua sisteme pot avea o evacuare comuna sau evacuari separate.
Sistemul separativ este mai economic in localitati mici, daca terenul si
strazile au pante suficiente pentru scurgerea apelor meteoice la suprafata.
Sistemul unitar este adoptat in localitati importante, necesita cheltuieli de
investitie (executie) si exploatare, in general, mai reduse decat sistemul separativ, dar la
ploi torenntiale, conductele pot fi supuse la presiuni mari care sa produca inundarea
subsolurilor cladirilor.

SCHEMA DE CANALIZARE EXTERIOARA

Schema de canalizare cuprinde reprezentarea in plan orizontal a elementelor

principale care formeaza circuitul apelor uzate insistemul de canalizare.
Schema de canalizare cuprinde:
-reteaua exterioara de canalizare, compusa din canalele de seviciu 1,
colectoarele secundare 2, colectoarele principale 3, sifonul de canalizare 4, camera de
intersectie 5, camera de deversare 6, canalul deversor 7, si gura 8 de descarcare a apelor
uzate in emisarul 9;
-instalatiile de pompare 10 a apelor de canalizare;
-instalatiile de epurare 11;
-terenul 12 pentru deshidratarea si valorificarea namolurilor rezultate din
procesele de epurare a apelor uzate.

96
 Dupa directia colectoarelor de canalizare fata de emisar schemele de
canalizare pot fi:
-cu canale perpendiculare,cu evacuare directa in emisar sau cu evacuare
indirecta, din loc in loc , prin canale deversoare.
-cu canale paralele cu emisarul;
-ramificate, cu canale amplasate de ambele parti ale colectorului principal;
-radiala ,cu colectoare care pornesc din centrul zonei de canalizat spre
periferie si avand, in general,emisari diferiti;

RETELE EXTERIOARE DE CANALIZARE

Reteaua exterioara decanalizare constitue partea din sistemul de

canalizare care cuprinde canalele si constructiile anexe, avand rolul de a colecta si
transporta apele uzate si meteorice de la caminele de racordale canalizarii interioare a
cladirilor pana la emisar.
Dupa rolul pe care il indeplinesc in cadrul sistemului de canalizare,
retelele exterioare de canalizare se clasifica in:
-retele exterioare secundare sau "canale de serviciu", amlasate in interiorul
ansamblurilor de cladiri sau al combinatelor si platformelor industriale, care priau apele
uzate din caminele de racord ale instalatiilor interioare;
-retelele exterioare principale sau "canalele publice" in care sunt preluate
apele uzate din retele secundare si transportate pana la statia de epurare si de acolo pana
la evacuarea lor in emisar;

97
 RETELE EXTERIOARE SECUNDARE DE CANALIZARE

De la caminele exterioare de racord ale instalatiilor interioare de

canalizare menajera 2, respecti meteorica 3, apele uzate sunt transportate prin reteaua
exterioara seacundara de canalizare 4 care se executa de obicei in sistem unitar.La
retelele secundare de canalizare se racordeaza si gurile de scurgere 5 ale apelor provenite
din ploi si topirea zapezii, care sunt amplasate la bordura trotuarelor , aleilor dintre
cladirile 6.

Racordarea diferitelor tronsoane de canalizare exterioara secundara se face prin

intermediul caminelor de racord care indeplinesc si rolul de camine de vizitare necesare
in timpul exploatarii pentru controlul functionarii retelei si al efectuarii diferitelor operatii
de intrtinere (spalarea canalelor , efectuarea unor reparatii daca este cazul etc.)
Retelele exterioare secundare de canalizare se executa , in general, din
tuburi de beton de sectiune circulara montate subteran si mai rar din bazalt artificial.
In interiorul platformelor industriale, pentru apele uzate industriale
conventional curate sau pentru apele meteorice se pot folosii si canale deschise pe
anumite portiuni de lungimi relativ mici.Canalele deschise pot avea forme triunghiulare,
semicirculare sau trapezoidale si se executa din beton turnat la fata locului , din placi de
beton prefabricate etc.

RETELE EXTERIOARE PRINCIPALE DE CANALIZARE

Canalele secundare sunt racordate la retelele exterioare principale prin

intermediul caminelor de racord. Retelele principale de canalizare pot fi executate in
sistem unitar , separativ sau mixt , adoptandu-se una din schemele : perpendiculara
directa , perpendiculara indirecta , paralela,ramificata sau radiala , in functie de natura si
debitele apelor uzate,relieful terenului ,pozitia bazinului de canalizare fata de emisar si de
costul de investitie si exploatare al intregii retele.
Canaleleexterioare principale se executa in mod obisnuit din beton simplu
sau armat ,monolit sau prefabricat , cu cu sectiunea transversala circulara,ovoidala in
forma de clopot circular sau semieliptic, etc.

98
 CONSTRUCTII ANEXE ALE RETELELOR EXTERIOARE DE CANALIZARE

Constructiile anexe executate de-a lungul retelei exterioare secundare si

principale de canalizare au rolul de a asigura functionarea si exploatarea normala a
acesteia.
Principalele constructii anexe ale retelei de canalizare sunt urmatoarelele:
-guri de scurgere care au rolul de a colecta in reteaua de canalizare apele
meteorice si de spalare a strazilor.Acestea sunt de doua feluri : guri de scurgere cu
depozit si sifon , folosite in canalizarile din sistemul unitar , evacuarea apei colectate
facandu-se printr-un sifon cu garda hidraulica , avand rolul de a impiedica patrunderea
gazelor nocive din reteaua de canalizare in atmosfera inconjuratoare,guri de scurgere fara
depozit si fara sifon ,folosite in canalizarile din sistemul separativ.Gurile de scurgere se
amplaseaza la marginea carosabilului,langa bordura trotoarului.

-guri de zapada care servesc pentru colectarea si transportul hidraulic al

zapezii pe canale;
-camine de acces la retea , care pot fi:camine de vizitare amplasate de
regula , la schimbarea diametrelor , pantelor, directiei canalelor sau la intersectia a doua

99
canale nevizitabile;camine de spalare , in care se acumuleaza o anumita cantitate de apa
cu ajutorul careia se formeaza o unda de apa pentru spalarea tronsoanelor de canal din
avalul caminului;camine de rupere de panta amplasate in punctele in care terenul are
denivelari importante sau in punctele in care panta terenului este mai mare decat cea
admisibila a canalului.Ele au rolul de a prelua o parte din energia cinetica a apei, astfel
incat viteza apei pe canal sa nu depaseasca valorile maxime admise , deoarece la viteze
mari apa produce eroziunea rapida a canalului;

-camere de racordare , care servesc la unirea a doua sau mai multor canale;
-traversari care reprezinta constructiile necesare pentru trecerea canalelor
pe sub obstacole naturale (rauri , vai, depresiuni etc.)

100
 -bazine de retinere , care permit inmagazinarea temporara a apelor
meteorice , in scopul reducerii debitelor de varf ale canalelor exterioare;
-deversoare,care au rolul de a descarca o parte din apele meteorice in
emisarul cel mai apropriat;
-guri de descarcare , care permit evacuarea apelor din reteaua de
canalizare in emisar.
INSTALATII DE POMPARE A APELOR UZATE

CLASIFICAREA INSTALATIILOR DE POMPARE A APELOR UZATE

In cazurile in care nu este posibila evacuarea apelor uzate prin curgerea

gravitationala in reteaua de canalizare , se procedeaza la colectarea apelor uzate intr-un
bazin din care apoi sunt evacuate in retea cu ajutorul pompelor.
Instalatiile de pompare pentru ape uzate se clasifica dupa :
-dupa tipul pompelor folosite-cu pompe cu ax vertical si cu ax orizontal;
-dupa modelul de amplasare a bazinului de receptie a apelor uzate fata de
sala in care se monteaza motoarele de antrenare a pompelor ;
-dupa modul de amplasare a constructiei statiei de pompare fata de teren;

INSTALATIA DE POMPARE A APELOR UZATE AVAND BAZINUL DE

RECEPTIE AMPLASAT SUB SALA MOTOARELOR ELECTRICE

In acest caz se folosesc de regula pompe cu ax vertical,cufundate in apa.Apa

uzata patrunde in conducta de intrare 1 in bazinul 2 din care pompa 3 aspira apa prin
racordul 4 si o refuleaza prin conducta 5 in reteaua de canalizare exterioara.Pentru a
impiedeca intoarcerea apai uzate din conducta exterioara prin conducta 5 in bazinul 2 in
perioadele cand pompa 3 nu functioneaza se prevede o clapeta de retinere 6 pe conducta
5 de refulare a pompei inaintate de vana de inchidere 7.Motoarele electrice 8 de antrenare
a pompelor cu ax vertical sunt amplasate in sala motoarelor electrice care este situata
deasupra bazinului 2 fiind separata de aceasta printr-o placa de beton armat 9.

101
 INSTALATIA DE POMPARE A APELOR UZATE AVAND BAZINUL DE
RECEPTIE ADIACENT SALII MOTOARELOR ELECTRICE

Apa uzata este colectata din conducta 1 in bazinul de receptie 2 care este
adiacent salii motoarelor electrice.Se pot utiliza atat pompe cu ax vertical cat si pompe cu
ax orizontal,in ambele cazuri,apa uzata fiind aspirata de pompa 3 prin conducta 4 si
refulata prin conducta 5 in reteaua exterioara de canalizare.
Pentru a se evita infiltratiile de apa uzata din bazinul 2 in sala in care sunt
montate pompele si motoarele electrice de antrenare a pompelor,se iau masuri
constructive de izolare hidrofuga a bazinului si de etansare perfecta a locului de
tranversare prin peretele bazinului,a conductei 4 de aspiratie a apei uzate.

INSTALATIA DE POMPARE A APELOR UZATE AVAND BAZINUL DE

RECEPTIE AMPLASAT IN EXTERIORUL SALII MOTOARELOR ELECTRICE
Apa uzata colectata in bazinul 1 este aspirata de pompa 2 prin conducta 3
si refulata prin conducta 4 in reteaua exterioara de canalizare.La traversarea conductei de
aspiratie 3 prin peretele bazinului 1 se iau masuri de etansare, pentru a se evita infiltratia
apei uzate din bazin in sol.In cazul acestor instalatii se folosesc, de regula, pompe cu ax
orizontal.

102
 INSTALATII DE EPURARE A APELOR UZATE MENAJERE SI
INDUSTRIALE

METODE DE EPURARE A APELOR UZATE MENAJERE SI INDUSTRIALE

Apele uzate menajere si industriale contin substante minerale si

organice,care,ajunse in sol,cursuri si bazine de apa,intalnesc conditii favorabile de
descompunere in substante mai simple sau se transforma in substante minerale,prin
procese de mineralizare,ceea ce duce la neutralizarea substantelor nocive.Ansamblul
acestor procese se numeste epurare.Proprietatea solurilor si a apelor de a reduce si
transforma substantele organice in substante minerale se numeste autoepurare.Cand
capacitatea de autoepurare este depasita au loc actiuni daunatoare asupra mediului
inconjurator,numite procese de poluare a mediului ambiant.
Combaterea poluarii mediului inconjurator se realizeaza in astfel de cazuri
prin epurarea apelor uzate in statii de epurare.
Pentru epurarea apelor uzate menajere si industriale se folosesc ca metode
de baza:epurare mecanica,mecano-chimica,mecano-biologica naturala,mecano-biologica
artificiala.Aplicarea uneia din aceste metode de epuraredepinde de urmatorii factori:
-caracteristicile apelor uzate menajere sau industriale;
-scopul utilizarii apei riului,in aval de gurile de descarcare a apelor uzate in
acesta;
-randamentul diferitelor instalatii de epurare.
In practica cele mai utilizate sunt instalatiile de epurare mecanica,respectiv
de epurare mecano-chimica,atat pentru apele uzate menajere,cat si pentru apele uzate
industriale.
Epurarea mecano-biologica naturala sau artificiala a apelor uzate este o
metoda complexa de epurare,care se bazeaza pe actiunea unor microorganisme puternic
alimentate cu oxigen in constructii si instalatii speciale.

INSTALATII DE EPURARE MECANICA

Epurarea mecanica consta in retinerea substantelor insolubile din apele uzate

prin procedee fizice .Dupa modul de tratare a namolurilor rezultate se disting doua
scheme de epurare mecanica:cu fermentarea separata a namolurilor si cu decantor cu etaj.
In cazul fermentarii separate a namolurilor apele uzate sunt trecute prin
gratare din bare metalice 1asezate la 5...25 mm unele de altele si inclinate fata de
orizontala sub un unghi de 60 grade care retin materiile plutitoare.Aceste materii sunt
colectate de pe gratare,zdrobite si introduse din nou in circuitul de epurare.Apele uzate
sunt trecute in continuare prin deznisipatoare 2 in care este retinut nisipul,apoi prin
separatoare de grasimi 3 dupa care trec in decantoare primare orizontale 4,in care e
depune namolul,iar apele decantate sunt evacuate in emisar 5.Namolul extras din
decantoare cu ajutorul pompei 6 este prelucrat in continuare prin unul din urmatoarele
doua moduri:
-prin procese de fermentare in rezervoare inchise 7,in cursul carora se degaja
gaz metan.Gazul rezultat poate fi transportat prin conducte fie direct la consumatori 8, fie

103
 in rezervoare de gaze,de unde este distribuit ulterior;
-prin procese de deshidratare,utilizand platforme de uscare 9,dupa care
namolul este depozitat in vederea valorificarii finale,ca ingrasamant in agricultura,pentru
recuperarea anumitor substante.De la platforme de uscare rezulta ape de drenaj care
impreuna cu apele decantate sunt evacuate in emisar.

In cazul epurarii cu decantorul cu etaj,tratarea namolurilor se realizeaza

numai prin procese de dezhidratare,astfel ca,in locul decantoarelor primare orizontale,se
utilizeaza decantoare cu etaj,acestea servesc atat pentru decantarea apei,cat si pentru
concentrarea namolurilor depuse.

INSTALATII DE EPURARE MECANO-CHIMICA

Epurarea mecano-chimica consta din epurarea mecanica combinata cu

neutralizarea si dezinfectarea apelor decantate cu ajutorul statiilor de coagulare si
clorare,folosind bazine de contact.
Dupa epurarea mecanica,la iesirea din decantorul 4 apele uzate menajere sunt
introduse in instalatii de dezinfectare cu clor.Prin introducerea clorului in apa uzata sunt
distruse microorganismele care ar putea contamina emisarul si mediul ambiant.Doza de
clor se determina in functie de concentratia microorganismelor din apa uzata.Dupa
clorare apele uzate sunt trecute in bazine de contact pentru realizarea reactiei chimice de
neutralizare si apoi sunt evacuate in emisar.
Epurarea mecano-chimica a apelor uzate industriale consta din epurarea
mecanica combinata cu metode de neutralizare chimica,prin tratarea apelor uzate cu
substante chimice in functie de concentratiile substantelor existente in apa uzata si care
trebuie neutralizata.

104
 TEHNOLOGIA DE EXECUTARE A RETELELOR EXTERIOARE DE
CANALIZARE.

EXECUTIA RACORDURILOR INSTALATIILOR INTERIOARE LA RETELELE

EXTERIOARE DE CANALIZARE

Instalatiile interioare de canalizare a apelor uzate menajere,industriale si

respectiv,meteorice se racordeaza la retelele exterioare de canalizare prin intermediul
caminelor de racord.
Conducta de legatura 1 intre instalatia interioara de canalizare si caminul de
racord 2se numeste bransament.

Lucrarile de bransare a canalizarii interioare la reteaua exterioara se executa in

urmatoarea ordine :
-dupa montarea canalizarii interioare pana la peretele exterior al cladirii,se
traseaza axa santului in care se va monta conducta exterioara de canalizare.Acest sant
incepe langa peretele cladirii,in dreptul conductei interioare de canalizare si se termina la
caminul exterior de canalizare existent sau proiectat ;
-se verifica daca se poate respecta panta prevazuta in proiect pentru
conducta , sau cel putin panta minima de montaj.Verificarea se face masurand adancimea
caminului de racord ;
-se executa santul si orificiile de trecere prin peretele cladiri si al caminului ;
-se monteaza conductele in sant , pornind din interiorul cladirii catre caminul
exterior . Se verifica panta de montaj si apoi se executa imbinarile conductelor .

105
 MONTAREA RETELEI EXTERIOARE DE CANALIZARE

TRASAREA SI EXECUTAREA SANTURILOR PENTRU MONTAREA

TUBURILOR DE CANALIZARE

Axa santului se traseaza cu ajutorul jaloanelor.Pentru a verifica adancimea

sapaturii, de o parte si de alta a viitoarei sapaturi se bat doi stalpi uniti printr-o rigla de
trasare orizontala . In dreptul jalonului care marcheaza pe pamant axa santului pe rigla se
bate un cui . In lungul santului se bat mai multe rigle astfel incat planul ce le uneste sa fie
inclinat si paralel cu fundul santului ce se va sapa.

106
 Inainte de inceperea coborarii tuburilor in sant ,instalatorul verifica adancimea
santului cu ajutorul unui vizor mobil construit dintr-o sipca verticala pe care sunt batute
doua rigle orizontale.Cea de sus foloseste pentru verificarea cotei fundului santului iar
cea de jos pentru a verifica pozitia crestei tubului.
Saparea santului se executa manual sau mecanizat din aval catre amonte pentru
a asigura evacuarea apelor de infiltratie.

MONTAREA CONDUCTELOR DE CANALIZARE

Dupa coborarea tuburilor in sant se verifica inca o data panta care trebuie sa
corespunda cu cea data in proiect.In cazul in care nu sunt montate rigle de trasare
verificarea se face cu instrumente topometrice sau cu nivela cu bule de aer.
Tuburile din beton cu mufa se imbina introducand capatul drept al tubului in
mufa tubului ce se afla montata.Trebuie sa se retina ca atat sapatura cat si montarea
tuburilor incepe de la capatul din aval al retelei;tuburile se monteaza cu gura mufei catre
amontele retelei.
In rostul dintre tuburile cu cep si buza se introduce un strat de mortar din
ciment fin si nisip,care apoi se protejeaza in exterior cu un guler de beton.
Mufa tuburilor din gresie ceramica se etanseaza cu franghie grudonata si
bitum turnat fierbinte.
Adancimea de montare a tuburilor de canalizare exterioara se determina in
functie de urmatoarele elemente:
-cota de iesire a conductelor de canalizare din interiorul cladirilor,care
determina cota radierului caminului de racord la canalizarea exterioara;
-cota de inghet a pamantului care variaza intre 0,8 si 1 metru pentru diferite
zone climatice ale tarii noastre;
-pantele de montaj ale tuburilor exterioare de canalizare,care trebuie sa
asigure curgerea apelor uzate cu nivelul liber;datorita pantei de montaj adancimea de
montare a tubului de canalizare creste in lungul traseului conductei;
-ordinea unor obstacole naturale sau coborarea cotei de amplasare a tuburilor
de canalizare la intersectia cu traseele altor tipuri de retele exterioare,cum sunt cele de
alimentare cu apa rece sau calda,canale termice,conducte pentru transportul gazelor
naturale,cabluri electrice sau telefonice.
Executarea constructiilor accesorii ale retelelor exterioare de canalizare

Caminele de vizitare,de rupere de panta sunt lucrari de constructii la care

instalatorul are numai rolul de a verifica cotele de executie si racordurile conductelor care
trebuie sa corespunda datelor din proiect.Caminele de canalizare se executa din zidarie de
caramida sau din beton si sunt prevazute cu capace metalice montate pe rame incastrate
in beton.
PROBAREA SI RECEPTIA RETELELOR EXTERIOARE DE CANALIZARE

La canalele vizitabile ,verificarea pantei si aliniamentelor se face prin

observarea directa.

107
 La canalele nevizitabile se verifica aliniamentele cu ajutorul
oglinzilor.Pantele canalului se masoara printr-un nivelment legat de bornele de repere ale
canalizarii.

Abaterile limita de executie admise la pantele canalului exprimatew in

cm/100m vor fi egale cu panta din proiect exprimata in mm/m in procente.

108
 CAP. 5 INSTALATII DE GAZE COMBUSTIBILE

Gazele naturale sunt constituite din amestecuri de hidrocarburi saturate

(metan,etan,propan,etc.) si contin unele impuritati, ca: bioxidul de carbon, azotul,
hidrogenul sulfurat, mercaptanul, oxizii de azot, praful si altele.
Aceste gaze sunt captate cu ajutorul sondelor, din zacamintele subterane.
Gazele combustibile sunt folosite in instalatiile de ardere din cladirile de locuit,
social-culturale, industriale si agrozootehnice in scopul obtinerii energiei termice
necesare pentru incalzire, nevoi menajere sau in diferite procese tehnologice.Dupa modul
de obtinere sau provenienta lor, gazele combustibile pot fi:
- gaze combustibile naturale, care se capteaza din zacaminte subterane cu
ajutorul sondelor;
- gaze artificiale, care se produc prin prelucrarea combustibililor solizi in
generatoare de gaze numite gazogene;
- biogaz, obtinut prin fermentarea anaeroba,a deseurilor organice.
Dupa coexistenta lor cu combustibilii lichizi in zacaminte, gazele combustibile
naturale pot fi:
- gaze libere, care sunt amestecuri de gaze (constituite in cea mai mare parte din
metan) obtinute din zacaminte in care se afla numai gaze;
- gaze de sonda, care sunt amestecuri de gaze dizolvate in titei si se obtin odata
cu acesta, prin sondele de exploatare a titeiului;
- gazele asociate, constitiute din metan, alte hidrocarburi saturate si impuritati,
aflate in cupole subterane, in vecinatatea zacamantului de titei, si care se exploateaza
simultan cu sau dupa extragerea titeilui.
In tara noastra se capteaza si se distribuie gaze combustibile naturale libere, care
au un procent ridicat de metan (98-99%) si putere calorica ridicata putand fi utilizate atat
in instalatiile de dimensiuni reduse ale consumatorilor casnici,cat si in marile centrale
tehnice ale ansamblurilor urbane sau in industrie.
In afara de utilizarea lor drept combustibil, gazele naturale sunt folosite ca
materie prima in industria chimica, farmaceutica,etc.
Pentru satisfacerea consumului in scopuri menajere se folosesc si gaze petroliere
lichefiate.
CAPTAREA SI TRATAREA GAZELOR NATURALE

INSTALATII DE CAPTARE A GAZELOR NATURALE COMBUSTIBILE

Dupa coexistenta lor cu combustibilii lichizi in zacaminte, gazele naturale pot fi:
- gaze libere, care sunt amestecuri de gaze (constituite in cea mai mare parte din metan)
obtinute din zacaminte in care se afla numai gaze;
- gaze de sonda, care sunt amestecuri de gaze dizolvate in titei si se obtin odata cu
acestea, prin zonele de exploatare a titeiului;
- gaze asociate, constituite din metan, alte hidrocarburi saturate si impuritati, aflate in
cupole subterane, in vecinatatea zacamantului de titei, si care se exploateaza simultan
cu sau dupa extragerea titeiului.

109
 In tara noastra gazele naturale se gasesc atat in
zacaminte separate de gaze (ca, de exemplu, in
podisul Transilvaniei, unde sunt constituite aproape
numai din gaz metan pur), cat si in zacaminte de titei,
fiind dizolvate in fractiunile lichide ale acestuia.
Aceste gaze sunt, in general, valorificate superior in
industria chimica, farmaceutica etc., si utilizate drept
combustibiliin cladiri civile si industriale. Gazele
naturale aflate in zacaminte proprii, precum si gazele
dizolvate in titei sau asociate, sunt extrase cu ajutorul
sondelor instalate in campuri de captare.Delimitarea
campurilor de captare se face prin foraje, stabilindu-
se zona orizontului productiv, adica zona in care se
afla concentrat zacamantul de gaze naturale.

Sondele pentru captarea gazelor naturale (fig.

3.1) sunt alcatuite in principal din trei coloane
metalice tubulare montate concentric si anume :
coloana de exploatare 1 (v. fig. 3.1) care este
prevazuta cu orificii 2 la partea inferioara, prin care
patrund gazele existente in zacamant la o presiune
ridicata, coloana de captare 3 prin care gazele circula
ascensional catre partea superioara a sondei, de unde
intra in conducta exterioara 4, coloana de foraj 5 care
are in acelasi timp rolul de coloana exterioara de
protectie a sondei. Cele trei coloane sunt ansamblate
intre ele etans cu ajutorul flanselor. La partea superioara a sondei (capul sondei) sunt
montate manometrele 6 si 7 pentru masurarea si controlul presiunilor gazelor din
coloanele de exploatare, respectiv de captare. Aceste presiuni prezinta variatii (pulsatii) in
timpul exploatarii zacamantului si pentru a se evita perturbatii in functionarea retelei
exterioare, gazele naturale sunt trecute printr-un regulator de presiune 8 montat la partea
superioara a sondei.
Debitele de gaze extrase cu ajutorul sondelor sunt variabile in timp, depinzand de
natura si de conditiile geologice ale zacamantului. De asemenea, consumul de gaze
naturale din instalatiile de utilizare este variabil in timp, astfel ca apar diferente intre
debitul furnizat in zacaminte si cel preluat din conducta de transport de catre consumatori.
Din aceasta cauza si din motive economice gazele furnizate de toate sondele instalate intr-
un camp de captare sunt colectate si inmagazinate intr-o retea exterioara
comuna.

INSTALATII PENTRU TRATAREA GAZELOR NATURALE COMBUSTIBILE

Dupa rolul pe care il indeplinesc, instalatiile pentru tratarea gazelor naturale

combustibile se impart in doua categorii si anume:
- instalatii pentru eliminarea impuritatilor (vapori de apa, compusi pe baza de
sulf, praf etc.) din gazele naturale combustibile;

110
 - instalatii pentru odorizarea gazelor naturale combustibile.

A.Instalatii pentru eliminarea impuritatilor din gazele naturale

combustibile

Impuritatile existente in gazele naturale combustibile trebuie eliminate imediat

dupa extractia gazelor, deoarece pot produce numeroase defectiuni in instalatiile de
transport si distributie, si anume :
- vaporii de apa produc coroziunea (oxidarea sau ruginirea) suprafetelor
interioare ale conductelor si armaturilor cu care vin in contact, putand duce la
perforari locale ale conductelor prin care sa se piarda gaze, prezentand pericole
de explozie, incendii si necesitand intreruperea alimentarii cu gaze a
consumatorilor pentru repararea sau inlocuirea retelei, cu cheltuieli aferente ;
- -prin condensarea vaporilor de apa in interiorul conductei, debitul de gaze care
poate fi transportat se micsoreaza, ducand la o exploatare neeconomica a retelei
;
- in anumite conditii de presiune si temperatura, moleculele hidrocarburilor care
intra in componenta gazelor naturale (metan, etan, propan butan etc.) se pot
combina impreuna cu moleculele de vapori de apa, obtinandu-se criohidrati ;
aglomerarea criohidratilor, al caror aspect este asemanator cu chiciura si
depunerea acestora in diferite puncte ale retelei de conducte, de exemplu : la
coturi, ramificatii, in dreptul robinetelor etc., poate duce treptat la reducerea
completa a sectiunii de trecere a gazelor prin conducte ;
- praful existent in gazele naturale poate produce eroziunea orificiilor de trecere
a ventilelor, arzatoarelor, ale camerelor de masurare a debitului din interiorul
debitmetrelor (contoarelor de gaze), ale scaunelor ventilelor de reducere a
presiunii gazelor etc.;
- compusii cu sulf favorizeaza pe de o parte formarea criohidratilor, iar pe de alta
parte constituie agenti puternici corosivi pentru materialele din care se executa
conductele.
1. Instalatiile pentru eliminarea apei din gazele naturale se numesc instalatii de
separare, sau separatoare de lichide. Dupa principiul de functionare, separatoarele de
lichid pot fi : gravitationale (gravimetrice) sau centrifugale.

a) Separatorul gravitational (fig. 3.2) este

alcatuit dintr-un tronson de conducta 1 numit vas
de separare avand diametrul mai mare decat al
conductei de transport 2 la care se afla racordat
prin tevile de legatura 3. Datorita schimbarii
sensului de curgere a gazelor de trecere din
conducta 2 prin tevile de legatura 3 in vasul de
separare 1, picaturile de apa (rezultate prin
condensarea vaporilor de apa din gaz) avand o
greutate specifica mai mare decat a gazului,
precum si o inertie mai mare,se separa si se depun
gravitational in vasul de separare 1. Apa acumulata in vasul de separare 1 se afla sub

111
presiunea gazului din conducta 2. Pentru evacuarea apei din vasul de separare 1 se
deschide robinetul 5 si apa este eliminata prin conducta 4 si teava de evacuare 6 in
atmosfera. In momentul in care prin teava 6 ies gaze in atmosfera inseamna ca intreaga
cantitate de apa din vasul de separare 1 a fost evacuata si robinetul 5 se inchide. Operatia
de evacuare a apei din vasul de separare 1 se numeste purjare si se efectueaza periodic.

b)Separatorul centrifugal (fig. 3.3) este alcatuit dintr-o

coloana metalica cilindrica 1 de diametru mare prevazuta cu un
stut lateral 2 pentru intrarea gazelor naturale din conducta de
transport. Gazele avand o energie cinetica mare patrund
tangential prin stutul 2 in cilindrul 1 si sunt supuse actiunii fortei
centrifuge, capatand o miscare elicoidala. Particulele de apa
avand o densitate mai mare decat a gazului,sub actiunea fortei
centrifuge se separa din gaz, fiind proiectate pe suprafata
interioara a cilindrului 1 de unde se colecteaza la partea
inferioara a cilindrului tronconica 3 si se evacueaza periodic prin
conducta 4. Gazele separate de picaturile de apa sunt evacuate
prin conducta 5 montata la partea superioara a separatorului
centrifugal.
Tratarea gazelor naturale pentru evitarea formarii
criohidratilor se poate face fie cu metanol, fie cu amoniac daca
gazele naturale nu contin bioxid de carbon si hidrogen sulfurat.
Separarea vaporilor de apa din gaze la trecerea acestora prin
instalatiile de separare contribuie in mare masura la evitarea
formarii criohidratilor. Astfel, daca la iesirea din sonda gazele
naturale contin 4 si 20 g vapori de apa la un metru cub de gaz in
conditii normale de presiune si temperatura, dupa trecerea prin instalatiile de separare,
continutul de vapori de apa din gaze scade la circa 3 g/m cub N ; la aceasta concentratie a
vaporilor de apa din gaze, formarea criohidratilor nu mai este practic posibila.
Pentru a inlatura formarea criohidratilor se evita montarea conductelor de transport
si distributie a gazelor in stratul de pamant afectat de inghet, adancimea de montare a
conductelor ingropate in sol fiind peste 0,8...1,2 m in functie de zona climatica.
c)Separatorul cu acţionare combinată(fig.3.3.1)Eficienta separatoarelor cu
actionare combinata este functie de marimea particulelor,viteza gazelor, diametrele si
lungimile separatoarelor. Retinerea mai avansata a impuritatilor,pana la particule cu
marimea de 0.3 micrometri,se poate realiza prin filtre umede cu baie de ulei sau
precipitatoare electrostatice.

112
 2.Instalatiile pentru eliminarea prafului din gazele naturale sunt alcatuite din
filtre, decantoare sau separatoare centrifugale (cicloane).
Filtrele sunt aparate destinate sa retina particulele de praf din gaz folosind in acest
scop un material filtrant.
Din punct de vedere constructiv si functional, filtrele sunt de mai multe tipuri in
functie de cantitatea de praf din gaz, de marimea granulelor si de variatiile debitului si
presiunii gazului la trecerea prin filtru. Dupa natura materialului folosit ca element filtrant,
se disting filtre cu diferite tipuri de tesaturi, cu fetru, cu materiale ceramice etc.
In tara noastra se folosesc filtre tipizate
constructiv (fig. 3.4, a si b) formate dintr-o carcasa
metalica 1 de forma cilindrica, prevazuta cu racordurile 2
si 3 pentru intrarea si respectiv, iesirea gazelor, in
interiorul careia se monteaza cartusul filtrant 4, format
dintr-un cadru de tabla perforata 5 pe suprafata caruia se
poate adauga panza de iuta, par de cal sau plasa de
sarma. Filtrul este prevazut cu capacul demontabil 6,
care se fixeaza cu ajutorul suruburilor 7, pe flansa 8,
sudata pe carcasa 1.
Particulele de praf obtinute in gazul care intra prin
racordul 2 sunt proiectate pe elementul filtrant 4 si
retinute in interstitiile materialului acestuia. La scurt
timp de la punerea in functiune, pe suprafata cartusului
filtrant se observa un strat subtire de praf care formeaza
el insusi un obstacol in calea particulelor urmatoare, ceea
ce duce, pe de o parte la marirea eficacitatii de filtrare
(care poate ajunge pana la 90%), dar, si pe de alta parte
la colmatarea (astuparea interstitiilor) materialului
filtrant.
Viteza gazului la trecerea prin materialul filtrant
este, in general, mica si anume de 0,005...0,04 m/s iar
caderea de presiune (pierderea locala de sarcina) a

113
gazului este de 5...15 mbar (50...150 mm H2O). In general, cresterea vitezei gazului la
trecerea prin filtru determina colmatarea rapida a cartusului filtrant.
Pentru curatirea filtrului este necesara scoaterea cartusului filtrant colmatat, in care
scop se demonteaza capacul 9 care este prins de flansa 10 a stutului de evacuare 11, se
elibereaza garniturile trapezoidale 12 si se ridica manerul 13, cartusul filtrant 4 iesind din
ghidajul-caseta. Curatirea cartusului filtrant se poate face prin scuturare sau cu ajutorul
unui jet de aer comprimat. Curatirea si verificarea periodica a intregului filtru necesita
demontarea lui din instalatie, operatie care se poate executa prin demontarea suruburilor
de prindere ale flanselor 15 sudate pe racordurile 2 si 3.
Pentru a nu intrerupe alimentarea cu gaze in timpul curatirii unui filtru, se
recomanda montarea a doua filtre in paralel, astfel incat cel de-al doilea filtru sa se afle in
stare de functionare.
In practica se foloseste filtrarea intr-o singura treapta sau in doua trepte montate in
serie.
Filtrarea intr-o singura treapta este economica din punct de vedere al investitiei,
dar are dezavantajul ca, daca filtrul este grosier nu retine praful in totalitate, iar daca filtrul
este fin are o eficienta ridicata dar cartusul filtrant se colmateaza rapid necesitand
demontari si curatiri frecvente, ceea ce scumpeste si complica exploatarea instalatiei.
Filtrarea in doua trepte mareste costul de investitii dar reduce mult costul
exploatarii. In prima treapta se monteaza un filtru de tip ciclon care retine 90...95% din
particulele de praf, in functie de dimensiunea lor si de constructia filtrului.In treapta a
doua se monteaza un filtru cu cartus filtrant din tesatura foarte fina (pasla vata de sticla,
tesatura din material plastic etc.).
Decantoarele sunt camere tubulare orizontale din metal, avand diametre si lungimi
mari ceea ce limiteaza foarte mult folosirea lor in practica. In aceste decantoare, pentru ca
particulele de praf care se gasesc in partea superioara a curentului de gaz, sa se separe pe
baza diferentei de densitate si sa se depuna, trebuie ca timpul de treversare a decantorului
de catre curentul de gaz sa fie mai mare decat timpul de depunere a prafului la baza
decantorului.
Separatoarele centrifuge de praf (cicloanele) sunt alcatuite din coloane metalice
cilindrice verticale avand la baza o portiune tronconica,si functioneaza pe principiul
separarii prafului din gaz datorita actiunii fortei centrifuge. Praful este colectat pe fundul
tronconical ciclonului de unde este evacuat periodic, iar gazul iese printr-un racord montat
la partea superioara a ciclonului.

3.Instalatiile pentru eliminarea sulfului,bioxidului de carbon si a azotului din

gazele naturale
Formele sub care se gaseste sulful in gazele naturale sunt: sulful
elementar,hidrogenul sulfurat si mercaptanii. Hidrogenul sulfurat si bioxidul de carbon
dau gazului un caracter acid,puternic coroziv.
Procesul uzual de eliminare simultana a bioxidului de carbon si a hidrogenului
sulfurat se bazeaza pe retinerea lor intr-o solutie apoasa monoetanolamina in concentratie
volumica de 15-20% si dietanolamina cu concentratia volumica de 20-30%.
Azotul din gazele combustibilenaturale este retinut in procesele de racire si
functionare, care de regula, sunt combinate si cu retinerea altor componenti.

114
 B.Instalatii pentru odorizarea gazelor naturale combustibile.Gazele
naturale si lichefiate sunt inodore (fara miros) si pentru semnalarea prezentei
gazelor, in scopul evitarii formarii amestecurilor explozibile este necesara
odorizarea lor (miros specific) cu anumite substante chimice numite odoranti.
Proprietatile principale ale odorantilor sunt urmatoarele :
- de avertizare (reactivitate), adica de a pune imediat in garda o persoana
oarecare;
- de a avea un miros specific greu de confundat, persistent si greu de tolerat
(provocand o senzatie socanta);
- de a fi eficace, adica de a fi perceput in concentratii oricat de mici;
- de a nu fi toxic (otravitor);
- de a nu produce coroziunea conductelor si aparatelor montate in instalatiile de
gaze cu care vin in contact.
In tara noastra se folosesc ca odoranti etilmercaptanul si dimetilsulfura, care sunt
substante volatile ce intrunesc proprietatile aratate mai sus si care nu reactioneaza chimic
cu hidrocarburile continute in gazul natural si nici cu impuritatile existente in gaze.
Instalatiile de odorizare a gazelor naturale pot functiona prin : picurarea
odorantului in curentul de gaz; barbotarea unui amestec de odorant cu gaz natural;
evaporarea odorantului si amestecarea vaporilor formati cu gazul natural transportat prin
conducta.
a) Instalatia de odorizare prin picurare (fig. 3.5) se
compune dintr-un rezervor 1 cu odorant lichid, din care
odorantul trece printr-un ventil cu ac 2 pentru reglarea debitului
si presiunii dupa care este introdus prin picurare in curentul de
gaz din conducta 4 prin intermediul conductei de racord 3.
Rezervorul 1 se incarca cu odorant lichid prin racordul de
umplere 5. Pentru ca odorantul lichid sa curga din rezervorul 1
in conducta 4 este necesar ca presiunea de deasupra nivelului
lichidului din rezervorul 1 sa fie egala cu presiunea gazului din
conducta 4; pentru a realiza aceasta conditie se prevede
conducta 6 de egalizare a presiunii, pe care se monteaza
robinetul de inchidere si manevra 7.Prin deschiderea robinetului
7 gazul trece prin conducta 4 in rezervorul 1. Pe masura ce se
introduce odorant in curentul de gaz, nivelul lichidului din
rezervorul 1 urmarit vizual pe sticla de nivelul 8, scade.La
atingerea nivelului minim al lichidului in rezervorul 1, se
inchide robinetul 7 si se introduce odorant in rezervor prin
racordul de umplere 5. Reluarea functionarii se face prin
deschiderea robinetului 7 pentru egalizarea presiunilor in
rezervorul 1 si in conducta 4. Pentru controlul vizual al
circulatiei odorantului, dupa ventilul cu ac pentru reglaj 2 se
intercaleaza o sticla de vizor 9.Instalatia de odorizare prin picurare este folosita pentru
debite mici de gaze naturale.

115
 b)Instalatia de odorizare prin barbotarea amestecului gaz-odorant (fig. 3.6) se
compune din rezervorul 1 cu odorant lichid aflat sub presiunea gazului din conducta 2 prin
intermediul conductei 3 de egalizare a presiunii. Rezervorul 1 este prevazut cu racordul de
umplere 4 cu odorant lichid, sticla de nivel 5 pentru controlul vizual al nivelului lichidului
si manometrul 6 pentru citirea presiunii
gazului din rezervorul 1.
Odorantul lichid preluat din rezervorul
1 prin conducta 7 este filtrat prin filtrul 8 si
introdus in camera de barbotare 9 prin
intermediul robinetului cu plutitor 10.
Amestecul gaz-odorant trece prin camera de
barbotare 9 in camera de separare a picaturilor
11 care este prevazuta cu sicane 12 pentru
retinerea particulelor de odorant lichid ce se
evacueaza prin robinetul de golire 13. Din
camera 11 prin conducta 14 prevazuta cu
robinetul de inchidere si manevra 15,
amestecul gaz-odorant trece prin conducta 2
odorizand intreaga cantitate de gaz care
circula prin aceasta conducta. Pentru
masurarea debitului de gaz care participa la
amestecul cu odorantul din rezervor, pe conducta 2 se monteaza un debitmetru (contor)
diferential 16.

c)Instalatia de odorizare prin evaporare (fig. 3.7) se compune dintr-un rezervor 1,

in care se afla odorant lichid pana la un anumit nivel indicat de sticla de nivel 2, si este
prevazuta cu racordul de umplere 3, racordul de golire 4 si gura de vizitare 5. O parte din
curentul de gaz transportat prin conducta 6 trece prin teava de legatura 7 prevazuta cu
robinetul de siguranta 8 si robinetul de inchidere si manevra 9 in rezervorul 1 unde se
amesteca cu vaporii de odorant lichid formati la suprafata libera a lichidului. Amestecul
gaz-odorant a carui presiune se citeste la manometrul 10 montatpe rezervorul 1 trece prin
teava de legatura 11 prevazuta cu robinetul de inchidere 12 in conducta de transport 6
odorizand intreaga masa de gaz. Intre cele doua tevi de legatura 7 si 11 la rezervorul de
odorant 1, pe conducta de transport 6 se monteaza o diafragma de reglaj 13, astfel incat
caderea de presiune a gazului intre punctele A si B, sa fie egala cu caderea de presiune, pe
traseul instalatiei de odorizare. La punerea in functiune se deschide mai intai robinetul 12,
pentru ca prin efectul de ejectie sa se creeze o depresiune in rezervorul 1 si apoi se deschid
robinetele 8 si 9;datorita diferentei de presiune create, gazul va trece din conducta 6, prin
teava de legatura 7 in rezervorul 1. In acest fel se asigura circulatia debitului de gaz
preluat din conducta 6 care participa la formarea amestecului de gaz-odorant in rezervorul
1.In tara noastra instalatiile de odorizare prin evaporare sunt tipizate constructiv si sunt
executate de Intreprinderea Mecanica Medias pentru debite intre 20 000 m cub/zi si 5 000
000 m cub/zi si presiuni de lucru de 10, 20, 40 si 60 bar.

116
RETELE EXTERIOARE PENTRU TRNSPORTUL SI DISTRIBUTIA GAZELOR
NATURALE COMBUSTIBILE

a. Treptele de presiuni admise in retelele de gaze naturale combustibile.

Insistemele de alimentare cu gaze naturale compuse din retelele exterioare de distributie
si instalatiile de utilizare, presiunile gazelor in diferitepartiale retelelor au valori diferite
si se numesc trepte de presiuni.
Prin treapta de presiune se intelege intervalul cuprins intre limitele maxima si
respectiv, minima, a presiuniloradmise in retelele si instalatiile de gaze naturale
combustibile. Treptele de presiuni utilizate sunt:
-presiune inalta : peste 6 bar ;
-presiune medie : intre 2 si 6 bar ;
-presiune redusa : intre 0,2 si 2 bar ;
-presiune intermediara : intre 0,05 si 0,2 bar ;
-presiune joasa : sub 0,05 bar.
Valorile treptelor de presiune au fost stabilite avandu-se in vedere : siguranta in
functionare a sistemului de alimentare cu gaze; caracteristicile functionale ale
regulatoarelor de presiune, debitmetrelor (contoarelor) si aparatelor de reglaj si
automatizare; presiunile de utilizare a arzatoarelor si a altor aparate care functioneaza cu
gaze naturale combustibile.
Treptele de presiuni delimiteaza diferitele parti componente ale unui sistem de
alimentare cu gaze naturale combustibile.
b. Alcatuirea si functionarea retelelor de transpot si distributie a gazelor
naturale combustibile. Gazele naturale sunt transportate de la locul de captare (de la
sursa) pana la consumatori (instalatiile de utilizare) printr-un sistem de alimentare
compus din conducta de transport 1 (fig. 3.8) numita si conducta magistrala, statiile de
predare 2 si 3 si sistemul de distributie.

La conducta de transport 1 prin care gazele circula cu presiune inalta (peste 6 bar) se
racordeaza statiile de predare 2 si 3.
Statiile de predare sunt constituite din ansamblul instalatiilor de reducere si reglare a
presiunii, masurarea debitelor si odorizarea gazelor. Se disting :

117
 -statii de predare 2, la consumator important (combinate si platforme industriale)
alimentand instalatiile de utilizare 4 direct din conducta de transport 1;
-statii de predare 3 pentru alimentarea cu gaze a localitatilor si industriilor la diferite
trepte de presiuni (in functie de natura consumatorilor, densitatea suprafetelor locuite,
dezvoltarea in perspectiva a localitatilor si industriei etc.).
Sistemul de distributie a gazelor naturale este un ansamblu de conducte, aparate si
accesorii, care, preluand gazele de la statia de predare 3, le transporta pana la robinetele
de bransament 16 ale consumatorilor racordati la reteaua de presiune joasa, respectiv,
pana la iesirea din statiile de reglare a presiunii gazelor 12 montate la capetele
bransamentelor.
Sistemul de distributie a gazelor naturale este alcatuit din urmatoarele tipuri de retele :
-reteaua de repartitie 5 care preia gazele la treapta de presiune medie ( 2 - 6 bar) de la
statiile de predare 3 si le transporta in interiorul zonelor locuite sau al combinatelor si
platformelor industriale, pana la statiile de reducere si reglarew a presiunii gazelor, care
pot fi : statii de reglare la consumatori industriali 6, in care are loc reducerea presiunii
gazelor de la treapta de presiune medie la treapta de presiune redusa, necesara in
instalatiile de utilizare industriala 7; statii de reglare de sector 8 in care se reduce
presiunea gazelor de la presiune medie la presiune redusa; statii de reglare de sector 9 in
care are loc reducerea presiunii gazelor de la presiune joasa;
-reteaua de distributie 10, care preia gazele la treapta de presiune redusa (0,2 - 2 bar )
de la statiile de reglare de sector 8 si le transporta pana la bransamentele 11 ale
consumatorilor din cladiri de locuit, social-culturale sau industriale. Pe acestea sunt
amplasate posturile de reglare 12 a presiunii gazelor prin intermediul carora se face
alimentarea instalatiilor de utilizare 13 la presiunea joasa. In cazul statiilor de reglare de
sector 9, reteaua de distributie 14 preia gazele direct la presiune joasa si alimenteaza
bransamentele 15 pana la robinetele de bransament 16.
Retelele de repartitie se executa fie ramificat fie inelar, in al doilea caz putand fi
alimentate prin doua sau mai multe puncte, pentru a fi posibila localizarea si inlaturarea
eventualelor defecte in exploatare, fara intreruperea functionarii retelei. Retelele de
distributie se executa, de regula, ramificat. In anumite cazuri, cand este necesara
alimentarea permanenta cu gaze a unor consumatori reteaua de distributie se poate
executa inelar.
Tehnologia de montare a retelelor exterioare de gaze naturale
combustibile
Alegerea traseelor si conditiile pentru amplasarea si montarea conductelor
Traseul conductei de transport se alege in afara zonelor populate si se urmareste
sa fie pe cat posibil rectiliniu si cu lungimi minime.Conducta de transport se monteaza,
de regula, ingropata in sol sub adancimea de inghet(0,8…1,2 m) si este protejata
anticorosiv.
Conductele retelelor de repartitie si distributie a gazelor naturale combustibile pot
fi subteran sau aerian. Montarea subterana a conductelor este indicata pentru alimentarea
cu gaze naturale a instalatiilor neindustriale.
In interiorul combinatelor si platformelor industriale se prefera montarea aeriana a
conductelor exterioare de gaze naturale, folosind diferite sisteme de sustinere ca de
exemplu: pe stalpi, estacade, pe pereti exteriori ai halelor industriale etc.

118
 Alegerea traseelor exterioare se face in functie de modul de montare(subteran sau
aerian) a conductelor; traseele retelelor exterioare ingropate in sol sunt in functie de
sistematizarea teritoriala a localitatilor iar ordinea de preferinta este urmatoarea: in zone
verzi, sub trotuare, alei pietonale, in portiunea carosabila, evitand pe cat posibil traseele
aglomerate cu alte conducte subterane.
Este interzisa montarea subterana a conductelor de gaze in urmatoarele situatii:
sub liniile de tranvai sau de cale ferata in lungul acestora; sub orice fel de constructii; in
canale de orice fel avand comunicatie directa cu cladaile; pe terenuri destinate
constructilor. De asemenea, se interzice montarea subterana a conductelor de gaze sub
adancimea de fundare a constructiilor pe trasee paralele cu acestea pana la distanta de 2
m de la cladiri.
In general se evita amplasarea a 2 conducte de gaze pe un traseu. Cand o astfel de
amplasare nu poate fi evitata, distanta intre cele 2 conducte de gaze va fi de cel putin 0,4
m. Conducta care transporta gaze la presiune mai mica se amplaseaza de preferinta spre
cladiri.
Montarea subterana a retelelor exterioare de gaze naturale
Pentru montarea subterana a retelelor exterioare de gaze naturale sunt necesare ,
pe langa lucrarile de instalatii, si unele lucrari de constructii.
Lucrarile de constructii constau in: trasarea si saparea santuriilor, iar montarea
conductelor, astuparea santurilor si refacerea structurilor drumurilor, aleilor pietonale
etc.;executia caminelor de vane; executia lucrarilo de traversare a unor obstacole naturale
(rauri,vai etc.).
Saparea santurilor de efectueaza mecanizat, cu utilaje construite special in acest scop sau
manual.
Retelele pentru transportul, distributia si utilizarea gazelor naturale se executa din
tevi de otel, imbinate prin sudura.
Inainte de a montate in sol, conductele exterioare se izoleaza anticorosiv.

119
 Distantele minime de montaj intre conductele subterane de gaze si alte instalatii,
constructii sau obstacole sunt indicate in tabelul 1.1.
Adancimea de montare a conductelor de distributie, masurata de la suprafata
terenului pana la generatoarea superioara a conductei va fi de 0,8...1,2 m.Conductele de
gaze izolate anticorosiv se ridica si se introduc pe santuri cu ajutorul unui dispozitiv de
prindere cu panza prevazuta cu insertie metalica rezistenta si elastica( Fig.2).

Fig. 2
Manevrarea dipozitivului se face cu ajutorul macaralelor trepied a altor tipuri de
macarale(in functie de diametrul si lungimea coductelor).Dupa coborarea in
sant,diferitele tronsoane se imbina intre ele prin sudura.In vederea prevenirii accindetelor,
in dreptul sudurii de imbinare ale conductelor se monteaza rasuflatori(Fig 3).Rasuflatoare
este alcatuita dintr-o calota din tabla 1 care comunica cu un stut din teava 2, sudat la
capatul inferior pe calota si avand capatul superior montat fie intr-o cutie din fonta cu
capac 3(Fig. 1.3, a), fie lasat liber in atmosfera, in care caz de suprafata laterala este
prevazut cu orificii 4(Fig. 3, b).Dupa efectuarea suduri si probarii retelei, in dreptul
suduri se asterne un strat de drenaj din pietris 5 si deasupra acestuia se asaza calota
rasuflatorii, astfel incat teava de captare 2 sa ajunga la suprafata solului.Eventualele
scapari de gaze sunt drenate prin stratul de pietris 5, ajung sub calota1 si sunt evacuate in
atmosfera prin teava 2.In scopul preveniri i(evitarii) oricaror accidente, in lungul retelelor
montate sub partile carosabile a drumurilor se monteaza rasuflatori deasupra fiecarei
suduri, precum si la distante de minimum 8m.

Fig. 3
Deasemenea se prevad rasuflatori sau tuburi de control in urmatoarele puncte
importante ale retelelor exterioare subterane deasupra fiecarei ramificatii; in punctele in
care conductele ies din pamant langa un perete; la capetele tuburilor de protectie.
Tuburile de protectie sunt folosite atunci cand conductele subterane de gaze
traverseaza perpendicular caile de comunicatie(Fig. 4).In asemenea cazuri, conducta de

120
gaze 1 se monteaza intr-un tub protector(coducta) 2 din teava cu diametrul una sau doua
dimensiuni mai mari de cat diametrul conductei de gaz..Tuburile de protectie se izoleaza
anticorosiv la exterior ca si conducta, iar la interior se grunduiesc cu bitum.Inainte si
dupa traversare se prevad camine 3 (Fig. 4) cu vane 4 de inchidere si robinete 5 pentru
descarcarea retelei in portiunea de traversare(in caz de nevoie).
Traversarile aeriene ale raurilor sau vailor se executa utilizand lucrari de
arta(poduri, viaducte etc.) care sustin conducta la nivelul necesar. Conducta se izoleaza
anticorosiv, iar portiunea montata aerian este mai lunga de 40 m se izoleaza termic pentru
a limita eforturile mecanice datorate variatiilor de temperatura.La capetele conductei 1
(Fig.1.5) se monteaza robinete de inchidere 2 (numite si robinete de sectionare a retelei),
precum si robinete de descarcare 3, care permit evacuarea totala sau partiala a gazului
prin portiunea de conducta 1 montata aerian intre robinetele 2.Sistemul de sustinere a
conductei 1, format din cablul 4, fixat pe pilonii 5 si ancorele din beton 6 se executa
astfel incat sa prezinte maximum de siguranta in exploatarea.

Fig. 4

Fig. 5
Pe ramificatiile importante ale retelelor de repartitie si distributie, precum si in
instalatiile exterioare industriale se prevad robinete(vane) de sectionare, montate in
camine (Fig.6).Caminul se executa cu peretii 1 din beton si este acoperit cu un capac din
fonta 2, prevazut cu orificii 3 pentru ventilare(aerisire).Radierul(fundul) 4 al caminului se
executa cu panta catre un orificiu 5 pentru scurgerea apei.Sub radierul canalului, in

121
dreptul orificiului de scurgere a apei se prevede un drenaj 6 din pietris, pentru evacuarea
imediata a apei din sol.
Fig. 6 Fig.7

Conducta 7 de gaze naturale traverseaza peretii 1 ai caminului prin tuburile de

protectie 8.In camin se monteaza pe conducta de gaze 7, vana 9, cu ajutorul flanselor 10
prevazute cu garnituri si suruburi.Inainte si dupa vana 9 se monteaza stuturi din teava
numite prize de presiune 11, prevazute cu robinete de control 12. La prizele de presiune
se pot monta in timpul exploatarii manometre cu lichid pentru a controla regimul de
presiuni si functionare a vanei. Pentru diametre mai mici, vanele de inchidere 1 (Fig.7),
pot fii montate ingropat in cutii de vizitare 2, inglobate in masa bitum sau de material
plastic.Pe conducta 3, in amonte si aval de vana 1, se monteaza prizele de presiune 4. Tija
de manevra 5 a vanei 1 este protejata de un tub 6 din material plastic si este accesibila
pentru actionare, in timpul exploatarii, din interiorul cutiei de vizitare 2 care este prevazut
cu un capac de acces.Cutia de vizitare 2 se fixeaza in sol pe un postament de beton sau
mortar de ciment.
Conductele de distributie a gazelor de presiune medie se pot monta si in galerii
subterane petru retelele edilitare(de alimentare cu apa, canalizare etc.) insa numai cu
respectarea urmatoarelor conditii :
- inainte de montare se efectueaza controlul nedistructiv a tuturor sudurilor,
folosind aparate special (defectoscoape de diferite tipuri);

- montarea conductelor de gaze la partea superioara a galeriei edilitare, deasupra

tuturor celorlalte conducte;

- prevederea unui sistem de ventilare care sa asigure evacuarea in exterior a

scaparilor de gaze in cazul unei avarii de conducta de gaze;

- montarea unui sistem automat de avertizarea la depasirea concentratiei de 0,5 %

gaz natural in aer;

- amplasarea vanelor pe conducta de gaze in camine de vizitare adiacente galeriei

edilitare;

122
- evitarea oricarei legaturi directe a galeriei cu subsolurile cladirilor.

In unele cazuri este inevitabila intersectia traseului conductei de gaze naturale

montate subteran cu canalele termice.In aceste situatii, pe portiunea de traversare a
canalului termic 1 (Fig.1.8) conducta de gaze 2 se monteaza intr-un tub protector 3,
iar la capetele acestuia se instaleaza cate o rasuflatoare 4 care capteaza eventualele
scapari de gaze si le evacueaza in atmosfera.
Montarea aeriana a retelelor exterioare de gaze naturale. In interiorul obiectivelor
industriale, conductele retelelor exterioare de gaze naturale se monteaza aerian.
Elementele de sustinere a conductelor de gaze sunt tipizate din punct de vedere
constructiv si se executa prefabricat, urmand ca la santier sa se execute fixarea
acestora pe elementele de constructie.
Cele mai uzuale sisteme de sustinere a conductelor de gaze sunt consolele (Fig.9).
Conducta de gaze 1 sprijina pe consola 2 executata din otel cornier si este fixata pe
aceasta cu colierul 3, prevazut cu suruburile 4. Consola 2 este sudata pe placa
metalica 5 care se fixeaza de elementul de constructie 6 cu buloanele 7.
Latimea de montare si traseul conductei exterioare montate aerian se aleg in asa fel
incat conducta de gaze sa fie accesibila in timpul exploatarii si sa fie evitate orice
pericole de incendii sau explozii.
Daca conducta exterioara are trasee lungi se izoleaza termic la exterior. Pe traseele
scurte, conducta de gaze se izoleaza la exterior anticorosiv si inpotriva radiatiei
solare.
In toate cazurile, conductele exterioare de gaze se monteaza aparent.
Fig. 8

Fig. 9

123
 Protectia anticorosiva a conductelor exterioare de gaze naturale combustibile

Cauzele care provoaca coroziunea conductelor metalice de gaze naturale

combustibile. Coroziunea este un proces de distrugere a metalelor datorita unor
procese chimice, electrochimice sau microbiologice care se produc sub actiunea
mediului inconjurator.In instalatiile de gaze, pagubele provocate de coroziune constau
in : pierderi de metal; perforarea conductelor si deci scapari de gaze cu pericole de
incendii, explozii, asfixieri; cheltuieli pentru repararea sau inlocuirea conductelor;
dereglari in sistemul de alimentare cu gaze in special pentru consumatorii industriali.
Coroziunea chimica se produce ca urmare a actiunii corosive (agresivitarii
chimice) a unor acizi, saruri etc., existente in sol, a supra metalului conductei.
Coroziunea electrochimica este rezultatul formarii unor cupluri galvanice intre 2
metale diferite din care unul mai putin oxidat (conducta de gaze) este anod (polul
pozitiv), puter -nic oxidat, este catod (polul negativ), iar eletrolitul este solul. In acest
caz se produce un transport de electroni de la metalul conductei (anod) care oxideaza,
la metalul care are rolul de catod.
Coroziunea prin curentii electrici care circula prin sol (,,curentii vagabonzi’’
sau ,,curenti Focault” )se produce datorita surselor exterioare de curent, cum sunt:
sisteme de tractiune electrica cu curent continuu, retelele de distributie a energiei
electrice cu firul neutru pus la pamant etc.
Datorita surselor exterioare, intre doua puncte oarecare ale conductei ingropate in sol
apare o diferenta de potential si, ca urmare, are loc trecerea curentului electric cu
transport de electroni, electrolitul fiind solul.Coroziunea conductei apare in punctul
care are rolul de anod .
Coroziunea microbiologica este provocata de actiunea unor microorganisme
(bacterii) anaerobe, care transforma sulfatii in hidrogen sulfurat care difuzeaza si
produce precipitarea sulfatului de fier, metalul conductei corodandu-se.
Masurile de protectie anticorosiva a conductelor exterioare de gaze naturale
combustibile. Principalele masuri de protectie anticorosiva a conductelor exterioare
de gaze sunt urmatoarele : izolarea cu invelis exterior protector; imbinarile
electroizolante ale conductelor; protectia catodica.
Izolarea cu invelis exterior protector se mai numeste si protectie de baza si
consta in aplicarea pe suprafata exterioara a conductelor, a unor straturi succesive de
materiale cu propietati izolante, intre care se prevad infasurari de armare (insertii), si
sunt prevazute cu un strat protector exterior.Materialele utilizate pentru izolarea
anticorosiva a conductelor trebuie sa intruneasca urmatoarele calitati : sa fie izolante
din punct de vedere electric; inerte din punct de vedere chimic; insensibile la actiunea
microorganismelor; hidrofobe si impermeabile la apa; insolubile in produse petroliere
si solventi; sa fie aderente la suprafata metalica exterioara a conductei; sa fie
rezistente la actiuni mecanice si sa aiba o anumita elasticitate pentru a rezista la
dilatarile si contractiile conductei provocate de variatiile de temperatura.

Se folosesc urmatoarele materiale :

- pentru aderenta – grund (citom) care este o vopsea din bitum si benzina ce se
aplica pe suprafata metalica exterioara a conductei;

124
- pentru izolare – bitum, amestecuri pe baza de bitum sau bitumuri plastifiate;

- pentru armarea izolatiei (insertii) – benzi de pasla din fibre de sticla ancolate,
ancolantul utilizat putand fii rasina ureoformaldehidica (denumita urelit),
poliacetatul de vinil (PAV), amidonul, sarurile de crom etc.)

- pentru invelisul exterior protector – benzi de bitum – cauciuc, materiale plastice,

fire sau fibre de sticla etc. ; pentru protectia impotriva radiatiei solare a
conductelor montate aerian sau care urmeaza a fi montate subteran dar sunt
manipulate in perioada de vara, se utilizeaza lapte de var.In functie de
agresivitatea solului de accesibilitatea la conducta izolata montata subteran, de
durata de exploatare etc. ‚ izolarea anticorosiva cu invelis exterioar protector
poate fi : usoara (Fig. 10, a), (Fig. 10, b) intarita (Fig. 10, c) sau foarte intarita
(Fig. 10, d ).

Fig. 10
Ordinea de asezare a straturilor pentru fiecare tip de izolatie anticorosiva se vede pe
figura.
Imbinarile electroizolate ale conductelor de gaze se realizeaza prin intermediu
unor flanse 1 (Fig. 11) sudate, respectiv, la capetele 2 si 3 ale conductelor ce se
imbina, intre care se introduce garnitura de etansare 4. In gaurile flanselor se
monteaza cate un manson izolat 5, iar in interiorul acestuia se introduc in surubul 6,
apoi rondela electroizolanta 7, saiba 8, care se strang cu piulitele 9.De o parte si de
alta a imbinarii electroizolante pe conductele 2 si 3 se fixeaza cate un contact 10
pentru o eventuala protectie catodica (daca este necesara), numit papucul prizei de
potential.

Imbinarile electroizolante indeplinesc urmatoarele roluri in instalatiile de gaze

naturale combustibile :
- de a separa din punct de vedere electric portiuni diferite de conducte de gaze
naturale montate subteran, care ar putea forma un element galvanic, electrolit
fiind solul;

125
 Fig.11
- de a asigura izolarea unei conducte (sau retea de conducte) protejata catodic de
alte conducte neprotejate ;

- de a separa din punct de vedere electric conductele de gaze prevazute cu sisteme

de protectie anticorisiva diferite.

Imbinarile electroizolante se monteaza in urmatoarele puncte caracteristice ale

instalatiilor de gaze;

- la intrarea si iesirea conductelor din statiile de reglare si reducere a presiuni

gazelor;

- pe conductele de bransament ;

- la intrarea gazelor in regulatorul de presiune sau instalatiile de utilizare a gazelor

naturale.

Protectia catodica are rolul de a aduce si mentine potentialul metalului conductei

la o anumita valoare de la care procesul de coroziune nu se mai poate produce. Pentru
aceasta este necesara aducerea unui exces de electroni pe suprafata de contact metal-
electrolit, in scopul de a impiedica iesirea electronilor metalici din conducta spre
electrolit (solul).Sistemele de protectie catodica cele mai folosite sunt :
- protectia catodica clasica prin absortie de curent (Fig.1.12) in care conducta 1
avand rolul de catod este pusa in legatura printr-un conductor electric 2 cu un
redresor 3 si cu priza de pamant 4 care are rolul de anod ;

- protectia catodica prin anozi solubili sau reactivi (Fig. 13) in care conducta 1 este
catodul, anodul 2 este un material electronegativ (aluminiu, zinc, magneziu etc.),
fata de materialul conductei, electrolitul este solul. Anodul este ingropat in sol in
vecinatatea conductei si este pus in legatura cu catodul (conducta) printr-un
conductor electric 3 racordat la borna 4 cu punctul de conexiune 5 .

Protectia catodica aplicata conductelor de gaze montate subteran se verifica periodic

pentru a i se constata starea in care se afla si eficacitatea.

126
 Fig.12

Fig.13

MATERIALE ŞI ARMĂTURI DIN POLIETILENĂ UTILIZATE LA SISTEMELE

DE DISTRIBUŢIE A GAZELOR NATURALE
4.1. Pentru materiale şi armături din polietilenă privind:
- ţevi din PE;
- fitinguri din PE;
- armături din PE;
- dispozitive pentru preluarea dilatărilor,
în afara articolelor de mai jos, se respectă şi prevederile din normativul I 6.
Toate materialele, dispozitivele, tehnologiile şi procedeele noi utilizate la realizarea
sistemelor de distribuţie să fie agrementate tehnic.
Ţevi din PE
4.2. Realizarea sistemului de distribuţie cu conductele subterane se face numai cu ţevi cu
SDR 11 de tipurile următoare:
- ţevi din PE 80;
- ţevi din PE 100.
Îmbinarea prin sudură cap la cap a ţevilor din PE 80 cu ţevi din PE 100 sau cu fitinguri
din PE 100 este permisă numai în condiţiile specifice de sudură, prezentate de

127
producătorul de materie primă şi agrementate în România pe baza certificatelor eliberate
de institute autorizate.
4.3. Tuburile de protecţie servesc pentru dirijarea eventualelor scăpări de gaze sau pentru
protecţie mecanică şi se confecţionează din:
a – tuburi din beton sau ţeavă din oţel, pentru montare:
- în carosabil, pentru drumuri europene sau naţionale, la solicitarea deţinătorilor;
- lângă canale de termoficare;
- la traversarea liniilor de tramvai sau cale ferată.
b - ţevi din materiale plastice (PVC, PE etc.), pentru montare:
- în trotuare;
- în carosabil;
- în zona instalaţiilor electrice, telefonice şi de apă-canal.
Fitinguri din PE
4.4. Pentru îmbinarea ţevilor din PE se utilizează fitinguri din PE cu SDR 11 (în cazul
electrofitingurilor se pot utiliza şi fitinguri cu SDR<11). Materia primă va fi de tipul PE
80 sau PE 100 pentru ţevi din PE 80 şi PE 100 pentru ţevi din PE 100.
4.5. La realizarea de conducte din PE sunt folosite următoarele categorii de îmbinări cu
fitinguri:
a - îmbinare prin sudură cap la cap;
• cu coturi, teuri, reducţii etc., realizate prin procedeul de injecţie pentru diametre
de 75 mm şi mai mari;
• cu coturi, teuri, reducţii etc., confecţionate din bucăţi de ţeavă sudate cap la cap,
pentru diametre mai mari de 250 mm;
b - îmbinare prin electrofuziune;
• cu mufe, coturi, teuri, reducţii etc., realizate prin procedeul de injecţie, pentru
diametre cuprinse între 32 mm şi 110 mm. În cazuri speciale se poate utiliza şi la
diametre mai mari, cu acordul furnizorului;
• cu mufe, coturi, teuri, reducţii etc., realizate prin procedeul de injecţie, pentru
diametre mai mari de 110 mm, numai în cazul reparării reţelelor.
c - îmbinare prin polifuziune:
• mufe, coturi, teuri, reducţii etc., realizate prin procedeul de injecţie pentru sudura
tip polifuziune la diametre cuprinse între 75 mm şi 110 mm;
d - îmbinare cu fitinguri mecanice cu etanşare pe peretele exterior al ţevii: mufe, coturi,
teuri, reducţii, dopuri etc., pentru diametre cuprinse între 32 mm şi 63 mm;
e - îmbinare între PE şi metal, cu fitinguri de tranziţie:
• cu adaptor de flanşă, flanşă liberă şi garnituri de etanşare pentru diametre de 250
mm şi mai mari;
• racord de trecere PE – metal, pentru diametre până la 250 mm;
• racorduri metalice cu etanşare prin compresiune pe pereţii ţevii;
• racord mixt PE – metal din 3 bucăţi (tip olandez) cu etanşare cu garnitură de
cauciuc.
Capete de branşament
4.6. Capetele de branşament sunt de două tipuri:
- fără anod de protecţie (la care trecerea PE/oţel se realizează deasupra solului, în partea
verticală a capătului de branşament), pentru diametrele de 32 ÷ 63 mm;

128
- cu anod de protecţie (la trecerea PE/oţel se realizează sub pământ, în partea orizontală a
capătului de branşament), pentru diametre de 75 mm şi mai mari.
4.7. Racordarea capetelor de branşament la branşamentul propriu-zis se realizează cu
mufe cu electrofuziune.
Capetele de branşament au un marcaj care indică adâncimea până la care pot fi îngropate.
Distanţa minimă între suprafaţa solului şi fitingul de trecere (sau filetul ţevii din oţel) va
fi de 100 mm (figura 2).
Cerinţe privind materialele utilizate la realizarea capetelor de branşament
4.8. Capătul de branşament fără anod de protecţie este realizat din:
a. ţeavă de transport din PE;
b. ţeavă de protecţie din oţel (caracasa);
c. fiting de trecere din PE/oţel.
a. Ţeava de transport din PE are un diametru nominal Dn 32 ÷ 63 mm şi se montează
central în ţeava de protecţie. Capătul ţevii de transport iese din ţeava de protecţie pe o
lungime de minim 30 mm.
b. Ţeava de protecţie din oţel este îndoită la 900 (la comandă specială pot fi şi deschideri
unghiulare mai mari de 900), cu o rază de curbură egală cu cea a ţevii de transport. La
cele două capete sunt prevăzute sisteme de etanşare între ţeava de transport şi ţeava de
protecţie. La exterior, ţeava de protecţie este protejată contra coroziunii prin acoperire cu
vopsea pe bază de răşini epoxidice, polietilenă sau alte materiale care pot asigura o
protecţie îndelungată (50 ani).
c. Fitingul de trecere de la PE la oţel este metalic şi asigură etanşeitatea cu ţeava de
transport pe o durată de utilizare de 50 ani (figura 3).
4.9. Capătul de branşament cu anod de protecţie este realizat din:
a. ţeavă de transport din PE;
b. sistem de trecere PE/oţel;
c. ţeavă din oţel;
d. anod de sacrificiu.
a. Ţeava de transport din PE are diametre nominale de 75 mm şi mai mari, o lungime
minimă de 300 mm şi se montează numai pe porţiunea orizontală a capătului de
branşament.
b. Sistemul de trecere de la PE la oţel se realizează direct pe ţeava de oţel şi este astfel
conceput încât să asigure etanşarea PE/oţel pe o durată de utilizare de 50 ani.
c. Ţeava din oţel are diametre corespunzătoare ţevii de transport din PE. Este îndoită la
900 (la comandă specială pot fi şi deschideri unghiulare mai mari de 900) şi are o
lungime astfel încât capătul filetat să iasă deasupra pământului. Ţeava din oţel este
protejată contra coroziunii pe toată suprafaţa (mai puţin partea filetată) prin acoperire cu
vopsea pe bază de răşini epoxidice, polietilenă sau alte materiale care pot asigura o
protecţie îndelungată (50 ani).
d. Anodul de sacrificiu se montează pentru protecţia ţevii din oţel montate sub pământ
(figura 4).
Cerinţe pentru manipulare şi ambalare
4.10. Capetele de branşament se manipulează cu atenţie pentru a nu fi deteriorate ţevile
de transport sau straturile de protecţie ale ţevilor din oţel. Capetele de branşament se
livrează în legături cu un număr variabil de bucăţi (7-10). Cele de diametre mai mari se
pot livra şi separat.

129
Se livrează pe paleţi din lemn (europaleţi), în rame de lemn bine construite sau
echivalente şi sunt bine sprijinite (ancorate) de acestea cu benzi (ambalaje) de strângere.
Armături
4.11. Tipul de armătură se alege în funcţie de treapta de presiune a instalaţiei pe care se
montează, conform tabelului de mai jos.
În reţelele de distribuţie şi de repartiţie se utilizează numai robinete de oţel, cu sertar, cu
tijă neascendentă. Montarea robinetelor din oţel se realizează în cămine de vizitare, în
cazuri speciale utilizându-se prelungitoare cu tijă pentru acţionarea de la suprafaţă.
Conductele din PE care intră în interiorul căminului vor fi protejate cu tub de oţel.

Treapta de presiune
Tipuri de armături
joasă redusă medie
Robinet cu cep x - -
Robinet cu sertar drept x - -
Robinet cu sertar pană x x x
Robinet cu sferă x x x
Robinet cu clapă fluture x x x

4.12. În cazul în care se utilizează armături realizate complet din PE, acestea trebuie să
fie fabricate, în funcţie de tipul de material utilizat la realizarea reţelei, din PE 80 sau PE
100 pentru ţevi din PE 80 sau din PE 100 pentru ţevi din PE 100.
Armăturile din PE se montează îngropat, cu acces de la suprafaţă prin intermediul
prelungitoarelor cu tijă.

ÎMBINAREA ŢEVILOR ŞI FITINGURILOR DIN PE

Îmbinarea conductelor şi fitingurilor din PE se realizează prin mai multe

procedee:
a. cu element încălzitor:
• polifuziune;
• sudură cap la cap;
b. electrofuziune;
c. cu fitinguri mecanice.
a. Îmbinarea prin polifuziune
Se realizează între conducte şi fitinguri din PE având diametrele de 75 până la 110
mm. Pentru realizarea îmbinării se utilizează conducte obişnuite şi fitinguri şi dispozitive
de sudură speciale pentru acest tip de îmbinare Îmbinarea se face în următoarele etape:
- se fixează ţeava şi fitingul în dispozitivul de sudură;
- suprafeţele conductelor şi fitingurilor care se îmbină se curăţă în prealabil cu o cârpă din
bumbac îmbibată cu un lichid decapant (clorură de metilen, alcool isopropilic, alcool
etilic peste 99%);
- se introduce conducta şi fitingul în elementul încălzitor;
- elementele încălzitoare ale dispozitivelor de sudură încălzesc suprafaţa interioară a
fitingului şi suprafaţa exterioară a conductei;
- după încălzire, se îndepărtează piesele din elementul de încălzire şi se introduc unul în
altul (conducta în fiting);
130
- se menţin în poziţia de după îmbinare până la răcirea îmbinării la temperatura mediului
ambiant. În acest moment îmbinarea prin polifuziune este realizată.
Îmbinarea prin sudură cap la cap
Se realizează între conducte sau între conducte şi fitinguri pentru sudură cap la
cap cu diametre de cel puţin 75 mm.Sudura se realizează pe secţiunea transversală a
conductei şi fitingului prin intermediul unui aparat având în componenţa sa un dispozitiv
de fixare a conductei şi a fitingului, un dispozitiv (freza) de îndepărtare a suprafeţelor, un
dispozitiv hidraulic de presare cu posibilităţi de reglare şi un element plat de încălzire a
suprafeţelor conductei şi fitingului.
Îmbinarea se realizează în următoarele etape:
- se introduce conducta şi fitingul (sau conductele) în dispozitivul de fixare;
- se îndreaptă secţiunile transversale cu ajutorul frezei;
- se apropie cele două suprafeţe îndreptate şi se verifică suprapunerea acestora;
- se îndepărtează suprafeţele şi se curăţă secţiunile transversale cu o pânză de bumbac sau
şerveţele de hârtie îmbibate cu un lichid decapant (clorură de metilen, alcool isopropilic,
alcool etilic peste 99%);
- se introduce elementul încălzitor şi se apropie de acesta secţiunile care trebuie încălzite;
- după terminarea ciclului de încălzire, se depărtează conducta şi fitingul sau cele două
conducte de elementul încălzitor şi se îndepărtează acest element;
- după îndepărtarea elementului încălzitor, se apropie şi se presează capetele încălzite ale
celor două părţi;
- se păstrează în contact la o anumită presiune până când îmbinarea se răceşte la
temperatura mediului ambiant şi se scoate conducta şi fitingul (sau cele două conducte)
din dispozitivul de fixare.
b. Îmbinarea prin electrofuziune
Se realizează între conducte obişnuite şi electrofitinguri din PE având diametrele de peste
32 mm (diametre pentru care există electrofitinguri).
Pentru efectuarea îmbinării se utilizează un aparat de sudură special care introduce,
automat sau manual, la bornele electrofitingului o tensiune şi un amperaj pe perioada
necesară obţinerii sudurii ţinând cont de tipodimensiunile conductei şi electrofitingului.
Îmbinarea se efectuează în următoarele etape:
- se taie conductele la dimensiunile necesare şi se îndreaptă capetele;
- se răzuieşte suprafaţa exterioară a conductelor, în zona de sudură cu electrofitingul, pe o
adâncime de 0,1 mm, cu ajutorul unui dispozitiv special;
- după răzuire, suprafeţele conductelor se curăţă cu o pânză de bumbac îmbibată cu un
lichid decapant (clorură de metilen, alcool isopropilic, alcool etilic peste 99%);
- se curăţă partea interioară a electrofitingului cu acelaşi lichid decapant;
- se introduc conductele în electrofiting şi se montează în dispozitivul de fixare;
- se racordează la aparatul de sudură, se introduc datele necesare pentru tipodimensiunile
care se sudează (manual sau automat) şi se porneşte aparatul;
- după efectuarea ciclului de sudură de către aparat, se aşteaptă ca îmbinarea sudată să se
răcească la nivelul temperaturii mediului ambiant şi se scot conductele îmbinate din
dispozitivul de fixare.

c. Îmbinarea cu fitinguri mecanice

131
Îmbinarea dintre o conductă din PE şi o conductă sau fiting printr-o înfiletare, racord de
compresie, flanşe sau de alte tipuri este o îmbinare mecanică. Ansamblul astfel realizat
trebuie să asigure o rezistenţă la presiune şi etanşeitate pe o durată îndelungată (50
ani).Se realizează între conducte şi fitinguri având diametrele cuprinse între 32 şi 63
mm.Fitingurile mecanice se produc într-o gamă variată de modele şi pot fi de două tipuri:
• demontabile;
• nedemontabile – fitinguri rapide.
Fitingurile demontabile sunt formate din:
• inel interior (prevăzut cu o conicitate care evazează ţeava; se introduce în
interiorul conductei);
• niplu cu filet;
• inel exterior (secţionat şi prevăzut cu o conicitate care presează pe peretele
exterior al ţevii; se introduce pe exteriorulconductei);
• garnituri de etanşare;
• piuliţa de strângere.
După introducerea conductei între cele două inele şi strângerea piuliţei, se realizează
etanşarea între fitingul de metal şi conducta din PE. Aceste fitinguri pot fi utilizate pentru
trecerea de la PE la metal.
Fitingurile nedemontabile sunt formate din:
• corp;
• inel interior;
• garnituri de etanşare.
Îmbinarea între fitingul interior şi ţeavă se realizează prin simpla introducere a ţevii în
fiting, capătul fitingului fiind sanfrenat şi curăţat anterior introducerii.
Racordarea bransamentelor la conductele de distributie se face prin dispozitivele
speciale din polietilena –teuri tip sa autoperforate,sudate pe acestea.
Legatura bransamentelor cu postul de reglare sau instalatii de utilizare se face prin
intermediul unui dispozitiv special,denumit capat de bransament care realizeaza trecerea
de la polietilena la metal avand acelasi diametru cu teava din polietilena a
bransamentului.
Legatura cu statiile de reglare pentru diametre de 75mm si mai mari se realizeaza
cu record de trecere PE/metal.
Pe reteaua de presiune redusa,la capatul de bransament,se monteaza un robinet de
trecere,in pozitie verticala,unul sau mai multe regulatoare de presiune sau dupa caz,statie
de reglare-masurare.
La capatul bransametului din reteaua de presiune joasa se monteaza un robinet de
trecere,in pozitie verticala.
In partea finala a bransametului conductei din PE se utilizeaza:
- pentru bransamente pana la 63mm inclusive,capete de bransament fara anod
de protectie,
- pentru bransamente cu diametre de 75mm si mai mari,capete de bransament
cu anod de protectie,cu izolatie tip foarte intarita sau echivalenta si anod de
sacrificiu.

INSTALATII PENTRU REDUCEREA SI REGLAREA PRESIUNII GAZELOR

NATURALE COMBUSTIBILE

132
 In sistemele de alimentare cu gaze naturale, de la statia de predare, catre
instalatiile de utilizare, presiunile gazelor scad in trepte, fiind reduse si reglate cu
ajutorul unor instalatii grupate in statii sau posturi de reglare. In aceste instalatii aparatul
care reduce si regleaza presiunea gazelor se numeste regulator sau reducator de presiune.
a.Regulatoare de presiune pentru gaze naturale. Principiul de functionare a
regulatorului de presiune. Reducerea presiunii gazului are loc la trecerea sa prin
sectiunea ingusta a unui orificiu, fenomenul care se
produce fiind proces sau efect de laminare.
Gazul care patrunde in interiorul regulatorului
cu presiunea P1(fig. 3.21) actioneaza asupra
ventilului 1 cu o forta de presiune F1 tinzand sa
inchida sectiunea orificiului de laminare 2. Ventilul 1
este pus in legatura prin tija 3 cu membrana elastica 4
pe a carei suprafata superioara actioneaza forta
elastica F2 a unui resort 5, indreptata in sensul
contrar fortei F1. Cele doua forte opuse F1si F2 se
echilibreaza dinamic mentinand ventilul 1 intr-o
pozitie determinata fata de sectiunea orificiului 2,
astfel incat gazul care patrunde prin orificiul 2 este
laminat si presiunea sa scade la valoarea P2 < P1.
Caderea de presiune variaza intre anumite limite.
Reglarea presiunii gazului se realizeaza, de
regula, in functie de presiune P2 din aval de regulator. In acest scop, spatiul de sub
membrana 4 este pus in legatura prin conducta 6 cu racordul de iesire a gazelor din
regulator.
In cazul scaderii presiunii P2 la o valoare P2` < P2, echilibrul dinamic intre fortele
F1 si F2 este perturbat si anume forta F2 devine mai mare decat F1, astfel ca ventilul 1
va fi deplasat in jos marind sectiunea de trecere a gazului spre orificiul 2. In consecinta
presiunea P`2 va creste pana la valoarea P2 care se va transmite si sub membrana 4 prin
conducta 6 avand ca urmare restabilirea echilibrului dinamic intre fortele F1 siF2.
In concluzie, reducerea si reglarea presiunii gazului sunt realizate concomitent de
regulatorul de presiune.
In cazul unor debite mari de gaze naturale se folosesc regulatoare de presiune la care
forta necesara modificarii orificiului de trecere este transmisa de un dispozitiv auxiliar
amplificator numit pilot. Aceste regulatoare numite cu actiune indirecta functioneaza
dupa acelasi principiu descris mai sus. Prin intermediul dispozitivului auxiliar
amplificator, presiunea P2 din aval poate fi modificata intre anumite limite.
Tipurile constructive de regulatoare de presiune pentru gaze naturale. Regulatoarele
de presiune sunt tipizate din punct de vedere constructiv, cele mai utilizate fiind
urmatoarele :
-regulatorul de presiune cu actiune indirecta (fig. 3.22) folosit in special in
instalatiile industriale. Gazul patrunde in regulator la presiunea P1 prin racordul 1 si este
laminat la trecerea prin sectiunile orificiilor 2 ale ventilului 3 care este actionat prin tija
4 si membrana elastica 5,dupa care iese din regulator prin racordul 6 la presiunea P2.
Reglarea presiunii de iesire a gazelor se face de catre servoregulatorul 7 compus din
arcul 8 si membrana 9 care comunica prin conducta 10 cu conducta de gaze din aval de

133
regulator.

O parte din gazul patruns prin racordul 1 la

presiunea P1 trece prin filtrul 11 si prin
reductorul de presiune 12 unde i se scade
presiunea la valoarea P2 si intra in
conducta 10 pentru comanda
servoregulatorului 7. Evacuarea excesului
de gaz din corpul servoregulatorului se face
prin conducta 13. La aceste regulatoare, in
caz de rupere a membranei sau in caz de
scadere a presiunii, orificiile 2 de trecere a
gazului se inchid automat.
Regulatoarele de presiune cu actiune
indirecta se executa in trei tipuri
constructive si anume : tip RPA2, RPA3 si
RPA4 avand urmatoarele caracteristici
functionale : presiunea maxima la intrare
P1max=16 bar; presiunea minima la intrare
P1min=P2+0,5 bar; presiunea maxima le
iesire P2max=6 bar; presiunea minima la
iesire P2min=0,5 bar pentru regulatorul tip RPA2 si P2=2 000N/m2 pentru regulatorul
tip RPA3;
-regulatoarele de presiune pentru
debit mic sunt prevazute cu ventil
desiguranta 9 (fig. 3.23), care nu permite
ridicarea presiunii gazului peste o
anumita valoare ce ar putea dauna
instalatiilor interioare, contoarelor,
armaturilor etc. Presiunea la care intra in
functiune ventilulde siguranta este de
circa 150 mm H2O peste presiunea de
reglaj fixata la montare. Prin deschiderea
ventilului de siguranta 9, gazele patrund
sub capacul 10 si ies in atmosfera printr-
o teava de evacuare 11 a regulatorului
numita rasuflatoare.
b.Statii si posturi de reducere si reglare a presiunii gazelor naturale.
Ansamblu de aparate, armaturi si accesorii, amplasat intr-o cladire separate, prin
care se face reducerea si reglarea presiunii si eventual masurarea debitelor de gaze
naturale combustibile, se numeste statie de reglare-masurare.
Statiile de reglare pot fi locuite pentru a functiona fie cu o singura treapta de reglare
a presiunii fie cu doua sau mai multe trepte de reglare a presiunii si masurare a debitului
de gaze. Posturile de reglare sunt cale mai simple instalatii de reglare a presiunii gazelor.
Statia cu o singura treapta de reducere si reglare a presiunii gazului. Regulatorul 1
(fig. 3.24) pentru reducerea si reglarea presiunii gazului se monteaza pe o conducta 2

134
intre doua robinete 3 racordata la un distribuitor 4 si un colector 5; acest ansamblu
poarta denumirea de panou de reglare. Presiunea P1 a gazului la intrarea in panoul de
reglare si in regulatorul 1 se citeste la manometru 6 montat pe distribuitorul 4 iar
presiunea reglata P2dupa trecerea gazului in regulatorul 1 se citeste la manometrul 7
montat pe colectorul 5.

Statiile de reglare pot fi echipate cu un singur panou de reglare, respectiv cu un

singur regulator de presiune, daca debitele de gaze nu prezinta variatii mari in timp, sau
cu doua panouri de reglare in cazul debitelor variabile si anume : un panou de reglare
pentru debitele minime si medii de gaze consumate in perioada de vara si un panou
pentru debitele mari de gaze consumate in perioada de iarna. Cele doua panouri de
reglare montate la acelasi distribuitor, respectiv colector si separate intre ele printr-o
conducta de ocolire formeaza o treapta de reglare.

Statia de reglare-masurare cu o singura treapta (fig. 3.25) este cuplata si cu o statie

de filtrare a gazului pentru a se evita blocarea regulatorului de catre impuritati. Gazul
natural patrunde in instalatie prin conducta 1, pe care se afla izolat robinetul de izolare 2
si care este prevazuta cu imbinarea electroizolanta 3 si pentru protectie contra coroziunii.
Conducta 1 este racordata la distribuitorul 4 al instalatiei de filtrare iar gazul trece din
acest distribuitor prin filtrul grosier 5, numit treapta intaia de filtrare si apoi prin filtrul
fin 6, numit treapta a doua de filtrare, dupa care ajunge intr-un colector 7 de unde
patrunde in instalatia de reducere si reglare a presiunii. Pentru controlul si inregistrarea
temperaturii gazului din instalatia de filtrare, pe distribuitorul 4 se monteaza
termometrul indicator 8, iar pentru masurarea si inregistrarea valorii presiunii,

135
manometrul 9.
Pe conducta de intrare a gazului in instalatia de reducere si reglare a presiunii se
monteaza robinetul 10 de intrare in statie. Pe distribuitorul 11 al treptei de reglare se
instaleaza manometrul indicator 12 pentru controlul presiunii la intrare si ventilul de
siguranta 13.
Din distribuitorul 11 gazul patrunde in panourile de reglare. Pe panoul de reglare
pentru functionare in perioada de iarna se monteaza un schimbator de caldura 14 pentru
incalzirea gazelor pana la temperatura de minimum +5 grade C, dupa care gazele intra in
regulatorul de presiune 15 in care are loc reducerea si reglarea presiunii si apoi in
colectorul 16. Pe panoul de reglare pentru functionarea in perioada de vara se monteaza
regulatorul de presiune 17. Fiecare panou de reglare este prevazut la intrarea si iesirea
gazelor cu robinete de inchidere 18. Intre cele doua panouri se monteaza conducta de
ocolire 19 prevazuta cu un robinet de laminare 20. In cazul unei defectiuni la unul din
cele doua panouri de reglare prin deschiderea robinetului de laminare 20, se obtine o
reducere a presiunii gazului si se asigura continuitatea functionarii treptei de reglare
pana la remedierea defectiunilor. Pentru citirea si inregistrarea presiunii reglate, pe
colectorul 16 se instaleaza manometrul indicator 21. In scopul asigurarii contra unor
suprapresiuni accidentale, pe colectorul 16 se monteaza supapa de siguranta 22.
Gazul cu presiune reglata patrunde din colectorul 16 al treptei de reglare in
distribuitorul 23 al instalatiei de masurare a debitului, pe care se afla montat un
termometru 24 pentru controlul temperaturii. Instalatia de masurare a debitului este
montata in doua panouri pentru masurare, pe care se afla instalate diafragmesau ajutaje
25. Gazul cu debitul masurat intra in colectorul 26 al instalatiei de masurare si de aici
prin conducta 27 iese din statia de reglare-masurare si patrunde in instalatia de utilizare.
In cazul aparitiei unor defectiuni importante la panourile de reglare a presiunii sau de
masurare a debitului de gaze, intreaga statie de reglare-masurare este prevazuta cu
conducta de ocolire 28 pe care se monteaza robinetul de laminare 29 si manometrul
indicator 30. In asemenea cazuri, pe durata remedierii defectiunilor, se inchide robinetul
10 de intrare a gazelor in statie si presiunea gazului se reduce prin actionarea manuala a
robinetului de laminare 29, valoarea presiunii reglate citindu-se la manometrul 30.
Pentru siguranta intregii instalatii la capatul conductei de ocolire 28 se monteaza imediat
deasupra nivelului terenului unui refulator 31 format dintr-un tronson de conducta pe
care sunt montate doua robinete si care permit evacuarea in atmosfera a excesului de gaz
in cazul aparitiei unor suprapresiuni accidentale in reteaua exterioara de alimentare a
statiei de reglare masurare. In acelasi scop, pe conducta 27 se monteaza supapa de
siguranta 32 si caseta de protectie 33 contra exploziilor.

136
 Statii cu doua sau mai multe trepte de reducere si reglare a presiunii gazului. In
instalatiile de utilizare a gazelor naturale sunt necesare diferite trepte de presiuni in
functie de caracteristicile agregatelor, arzatoarelor si aparatelor de utilizare folosite. In
asemenea cazuri se prevad statii cu doua sau mai multe trepte de reducere si reglare a

presiunii gazelor, treptele de reglare putand fi montate in serie sau in paralel.

Statia de reglare-masurare cu doua trepte de reglare montate in serie (fig. 3.26)
cuprinde : instalatia de filtrare 1, prima treapta 2de reducere si reglare a presiunii,
instalatia 3 pentru masurarea debitului de gaz si treapta a doua 4, de reducere si reglare a
presiunii, care este montata in serie cu treapta 2 in sensul ca gazul care iese din treapta 2
cu presiunea regulata, intra in treapta 4, unde sufera o noua reducere si reglare a
presiunii. In cazul aparitiei unor defectiuni statia de reglare poate fi ocolita de gaz prin
conducta 5 prevazuta cu ventilul de laminare 6 prin actionarea caruia se poate reduce
presiunea gazului pe durata remedierii defectiunilor.
Statia de reglare-masurare cu
doua trepte de reglare montate in
paralel (fig. 3.27) se compune din
instalatia de filtrare 1, instalatia
pentru masurarea debitului de gaz 2
si treptele 3 si 4 de reducere si
reglare a presiunii, montate in
paralel. Statia de reglare este
prevazuta cu cconducta de ocolire 5
pe care se afla montat robinetul de
laminare 6.
In cazul in care debitele de gaze
naturale consumate sunt practic
cdonstante, treptele de reducere si reglare a presiunii se reduc respectiv, la cate un singur
panou de reglare astfel ca alcatuirea statiilor de reglare-masurare cu mai multe trepte se
simplifica, reducandu-se cheltuielile de investitii si de exploatare ale intregii instalatii.
Posturile de reducere si reglare a presiunii gazelor naturale. Posturile de reglare

137
 (fig. 3.28) cuprind un regulator de presiune pentru
debit mic 1 montat pe o conducta 2 intre
robinetele 3 si 4 la intrare, unul fiind de manevra
si celalalt de siguranta, si robinetul 5 la iesirea
gazelor cu presiune reglata. Posturile de reglare
nu sunt prevazute cu instalatii pentru masurarea
debitului de gaze naturale.
In cazul unor debite mari de gaze a caror
presiune trebuie regulata, se pot monta in paralel
doua sau mai multe regulatoare 1 (fig. 3.29)
pentru debit mic. Distribuitorul 2 si colectorul 3
se pot monta in pozitie orizontala (fig. 3.29, a) sau
in pozitie verticala (fig. 3.29, b), iar pentru controlul presiunilor gazelor la intrarea si
iesirea din postul de reglare se prevad manometrele 4 si 5 instalate pe distribuitorul 2
respectiv, pe colectorul 3.
In instalatiile industriale se utilizeaza posturi de reglare cu doua trepte de reducere si
reglare a presiunii (fig. 3.30) si anume : in prima treapta se folosesc regulatoare de
presiune 1 cu actionare indirecta iar in treapta a doua regulatoare de presiune 2 pentru
debit mic. O parte din gazele cu presiune reglata dupa prima treapta patrund in
instalatiile de utilizare prin conducta 3, iar restul trec in trepta a doua de reducere si
reglare a presiunii pana la treapta de joasa presiune dupa care intra in instalatiile de
utilizare respective prin conducta 4. Pentru controlul presiunii la intrarea gazelor in
distribuitorul 5 si al presiunilor reglate din colectoarele 6 si 7 se prevad manometrele 8.

BRANSAMENTELE INSTALATIILOR DE GAZE

NATURALE COMBUSTIBILE

Alcatuirea bransamentelor
Bransamentul reprezinta conducta de legatura prin care este condus gazul
nemasurat de la o conducta apartinand sistemului de distributie pana la iesirea din
robinetul de bransament,statia sau postul de reglare.La capatul conductei de bransament
se monteaza un robinet de bransament de la care se poate opri in intregime alimentarea cu
gaze a consumatorului respective.
La intrarea in fiecare corp de cladire,hala industriala etc.,la capatul racordului se
insaleaza la exterior,in locuri usor accesibile,un robinet de incendiu de la care poate fi
oprita alimentarea cu gaze in caz de incendiu.
Fiecare cladire sau grup de cladiri din interiorul unei incinte incinte se
alimenteaza printr-un singur bransament,chiar daca cladirea eate amplasata in asa fel
incat este marginita de mai multe strazi pe care sint montate conducte exterioare de
gaze.Fac exceptie obiectivele situate pe suprafete intinse,combinatele industriale si
imobilele foarte mari,pentru care se admite alimentarea diferitelor cladiri sau tronsoane
prin bransamente separate,cu conditia ca instalatiile interioare de dupa bransamente sa
nu fie interconectate fig 1.

138
 Fig.1

In doua cazuri exceptionale se admite racordarea a cel mult doua imobile de pe

proprietati vecine prin bransament comun,si anume:
-cand cele doua cladiri sint situate pe aceeasi strada si bransamentul se executa la
conducta de distributie din strada pe care se afla cladirile.

Fig.2 Fig.3

-cand cele doua cladiri nu sint situate situate pe aceeasi strada,dar formeaza un
corp comun.
Conditii pentru executia bransamentelor

Bransamentele sint,in general subterane.Exceptie fac instalatiile din

interprinderile industriale,care pot fi racordate la reteau exterioara si prin bransamente
aeriene.
Pentru montarea unui bransament de gaz trebuie indeplinite urmatoarele conditii:

139
- instalatia interioara pentru distributia gazelor trebuie sa fie terminate,probate la
presiune si receptionata de intreprinderea distribuitoare de gaze
- documentatia privind executia bransametului trebuie sa fie depusa si aprobata la
aceeasi intreprindere
- terenul pe care se executa bransamentul trebuie sa fie eliberat de obstacole.Inceperea
lucrului inainte de indeplinirea acestor conditii poate determina sanctiuni din partea
intreprinderii distribuitoare a gazelor.
- echipa de lucratori care urmeaza sa execute bransametul trebuie sa pregateasca toate
piesele si sculele necesare acestei operatii,si anume:piesa de record,teava
izolata,robinetele bransamentului si rasuflatoriile,precum si sculele pentru sudura si
imbinare necesare.
Executia bransametului

Operatiile de trasare,sapare si montare a conductelor in sant sint asemanatoare cu

cele pentru retelele exterioare.
Perforarea conductei de alimentare cu gaze se poate realiza,fie fara intreruperea
gazelor,in care caz se sudeaza electric o piesa de racord si se scoat prin daltuire un
capac(fig de mai sus),fie cu intreruperea gazelor,in care caz se executa o sudura
obisnuita.
Bransamentele executate sub presiunea gazelor se admit in general pentru
conducte cu diametrul pana la 80mm inclusive,iar cele cu intrerupere prealabila a
gazelor,pentru diameter peste 80mm,in care caz bransamentul se sudeaza intr-un teu la
conducta exteriora si este prevazut cu un robinet cu sertar montat intr-un camin.

Dupa executarea bransamentului se completeaza izolatia anticorosiva a

conductelor in dreptul imbinarilor sudate si se verifica etansietatea conductei mai ales in
dreptul sudurilor.
Umplerea santurilor se face dupa terminarea tuturor lucrarilor de montare a
bransamentului cu straturi subtiri de pamant maruntit care va fi compact dupa fiecare
strat.In punctul de racordare bransamentului.

140
(figura de mai sus) la conducta exterioara de disributie 1 se monteaza o conducta(tub) de
protectie 2, iar in punctul de iesire din din sol a bransametului o rasuflatoare 4. Pe
conducta de bransament 3 se monteaza robinetul de bransament 5 care permite scoaterea
din functiune a intregii instalatii si robinetul de inchidere 6 care se actioneaza in caz de
incendiu.
INSTALATII INTERIOARE DE GAZE NATURALE COMBUSTIBILE

a. Alcatuirea si functionarea instalatiilor interioare de gaze naturale

combustibile. Instalatia interioara este partea din instalatia de utilizare, a cladirilor,
cuprinsa intre robinetul de incendiu si aparatele de utilizare, inclusiv cosul de evacuare a
gazelor de ardere.
Pentru utilizarea gazelor combustibile naturale in interiorul cladirilor civile si
industriale fara riscuri de incendiu sau de explozie, sunt introduse o serie de restrictii
obligatorii, ca de exemplu :
-incaperile in care sunt montate instalatii de gaze naturale sunt prevazute cu ferestre
spre exterior, a caror suprafata totala rezulta din raportul : 0,05 m patrati pentru fiecare
metru cub de volum din incapere;
-volumul incaperii in care se monteaza instalatii de gaze trebuie sa fie de cel putin 18
m cubi, iar bucatariile, baile si oficiile vor aveaminimum 7,5m cubi, pentru a se asigura
aerul necesar arderii;
-arzatoarele cu flacara libera in instalatiile industriale sunt admise numai daca nu
prezinta pericol de explozie sau incendiu si daca se asigura minimum de aer necesar
arderii;
-in general, se folosesc aparate de utilizare racordate la cos pentru evacuarea gazelor
arse, cu exceptia bucatariilor, a laboratoarelor si oficiilor din institutii unde se admit
aparate cu flacara libera, daca se asigura volumul de aer necesar arderii.
Dupa destinatia si marimea consumatorilor de gaze se disting :
-instalatii interioare de utilizare neindustriala a gazelor naturale care alimenteaza cu
arzatoare si aparate de utilizare din cladiri de locuit si social-culturale;
141
 -instalatii interioare de utilizare industriala a gazelor naturale.
Instalatii interioare de utilizare neindustriala a gazelor naturale.In aceste instalatii
se utilizeaza gaze naturale la presiune intermediara sau joasa.

Instalatia interioara de utilizare menajera a gazelor dintr-

o cladire de locuit (fig. 3.39) se compune din coloana
montata 1 alimentata cu gaze la presiune joasa din postul de
reglare 2 prin conducta exterioara 3 pe care se monteaza
robinetul de incendiu 4 ; la coloana montata 1se monteaza
reteaua instalatiei interioare. Intre coloana montata 1 si
reteaua interioara se monteaza contorul 5 pentru masurarea
debitului de gaze prevazut cu robinetul de contor 6. Din
contorul 5 gazele trec prin conducta de distributie 7 si prin
conductele de racord 8 la aparatele de utilizare cu flacara
libera 9 sau aparatele 10 racordate la cosul de fum 11. Fiecare
aparat de utilizare este prevazut cu doua robinete montate pe
conducta de racord 8 si anume, un robinet de siguranta 12 si
celalalt de manevra 13. In instalatiile interioare de gaze
naturale se utilizeaza robinetele cu cep (de tip canea, fig.
3.40), ptrevazute cu filet interior la racordurile 1 si 2 de
intrare, respectiv, de iesire a gazelor. Corpul 3 se termina la
partea superioara cu un cap 4 de sectiune patrata, astfel ca,
pentru actionarea lui este necesara o cheie speciala cu orificiu
patrat si cu maner. In portiunea de tranversare prin elementele de constructie conductele
de gaze se introduc in tuburi de protectie 14 (v. fig. 3.39).

142
 Traseele conductelor instalatiilor interioare de gaze urmaresc pe cat posibil peretii,
stalpii, grinzile etc. cladirii; la alegerea acestor trasee, conditiile de siguranta au
prioritate fata de cele de estetica. Traseele instalatiilor de gaze din cladirile de locuit se
aleg in asa fel incat fiecare apartament (fig. 3.41) sa fie racordat la coloana montata 1
printr-o derivatie proprie 2 nefiind permisa trecerea conductelor de gaze care
alimenteaza un apartament prin alt apartament. Pe conducta de derivatie 2 se monteaza
contorul 3 prevazut cu robinetul de contor 4. Instalatia din apartament este alimentata
prin conducta 5 (fig. 3.41).

Pentru cladirile de locuit cu mai multe etaje,

cu incalzire centrala si cu bucatarii suprapuse,
se admite ca distributia gazelor naturale sa se
faca prin contorul comun 1 (fig. 3.42), de la
care conducta de distributie 2 alimenteaza
coloanele 3 la care sunt racordate derivatiile
4 pe care sunt montate robinetele 5 si 6 de
siguranta si respectiv de manevra.
Instalatia interioara de gaze naturale
combustibile pentru o centrala termica (fig.
3.43) este alimentata din conducta exterioara
1 prevazuta cu robinetul de incendiu 2. Gazele
patrund in contorul 3 masurandu-li-se debitul
si apoi in conducta de distributie 4 la care sunt
racordate derivatiile 5 care alimenteaza
distribuitorul 6. La distribuitorul 6, in dreptul
arzatoarelor cazanelor 7, sunt montate
conductele de racord 8 pe care se monteaza
robinetul de siguranta 9 si de manevra 10.
Gazele arse sunt evacuate prin gazele de fum
11 si cosul 12. Distribuitorul 6 se monteaza in
fata cazanelor intr-un canal 13 acoperit cu
tabla striata.

143
 Instalatiile interioare de utilizare industriala a gazelor naturale. In aceste instalatii
(fig. 3.44) se utilizeaza gaze naturale la presiune redusa, intermediara si joasa.
Agregatele industriale sunt alimentate cu gaze prin intermediul statiilor de reglare in
care are loc trecerea gazelor de la o treapta de presiune la alta.

Gazele naturale preluate din reteaua de repartitie 1 (fig. 3.44), prin conducta de
bransament 2, trec prin statia de reglare principala 3 de unde, prin instalatia exterioara de
presiune medie 4 se pot alimenta atat agregatele 5 prevazute cu robinete de incendiu 6,
statia de reglare 7 alipita centralei termice 8 cat si statia de reglare 9 de la presiune
medie la presiune redusa. Instalatia exterioara de presiune redusa 10 poate alimenta
direct agregatele 11 precum si instalatia interioara de presiune redusa 12 in care se
monteaza posturi de reglare 13 pe agregatele 14.
Reteaua interioara de gaze se executa din tevi negre din otel, imbinate prin sudura
sau fitinguri (teuri, coturi etc.) in care caz trebuie sa se asigure o buna etansare a
inbinarilor.
Aparatele consumatoare de gaze si arzatoarele se racordeaza, de obicei, prin
legaturi rigide la coloane. Fac exceptie aparatele cu flacara libera, cu debit nominal sub
0,4m cub/h, precum si unele arzatoare industriale instalate la aparate mobile, care pot fi
legate cu racorduri flexibile; acestea sunt alcatuite din furtun de cauciuc cu insertie de
panza, a carui lungime este sub 1,1m pentru instalatii neindustriale si de maximum 20m
pentru instalatii industriale.
b. Arzatoare si aparate de utilizare. Arzatoarele de gaze naturale combustibile.
Arzatoarele sunt dispozitive care servesc la realizarea amestecului gaz-aer si la
introducerea lui in spatiul de ardere numit focar, pentru o ardere completa si in deplina
siguranta.
Arzatoarele se clasifica dupa urmatoarele criterii :
-dupa destinatie : arzatoare de tip casnic, arzatoare detip industrial;
-dupa modul de realizare a amestecului gaz-aer : arzatoare cu amestec prealabil,
arzatoare fara amestec prealabil;

144
 -dupa modul cum se introduce aerul; cu aer aspirat, cu aer insuflat.
Pe conducta de alimentare cu gaze a arzatoarelor cu aer insuflat, cu camera de
preamestec, se monteaza supape de blocare automata, pentru inchiderea rapida la
scaderea presiunii gazului sau a aerului de combustie.
Arzatoarele de uz casnic utilizate in instalatiile interioare de gaze naturale pentru
sobe de incalzit si masinile de gatit de dimensiuni mici sunt de doua tipuri :

-arzator de uz casnic tip A (fig. 3.45) care functioneaza la presiunile nominale de

200mm H2O pentru gaze naturale si de 500mm H2O pentru gaze lichefiate. Arzatorul
este de constructie metalica si are un stut de racord 1 (fig. 3.45) care se monteaza la
instalatie iar gazele intra prin ejectorul 2 in tubul prelungitor 3 si ajung la capul
arzatorului 4 unde se formeaza flacara;
-arzatorul de uz casnic de tip B (fig. 3.46) functioneaza la aceleasi presiuni
nominale ale gazelor ca si arzatorul de tip A dar se fabrica in trei marimi, respectiv
pentru trei debite nominale. Arzatorul este prevazut cu flansa 1 (v. fig. 3.46) pentru
montare la instalatie iar gazele naturale patrund prin ejectorul 2, trec prin tubul difuzor 3

145
racordat printr-un niplu dublu 4 cu capul arzatorului 5 si ajung in fantele 6 formandu-se
flacara in jurul piesei de samota 7.
Pentru cazanele de incalzire centrala se folosesc arzatoarele de tip Seitan-Marsi (fig.
3.47) care functioneaza la presiune joasa (200...500mm H2O). Debitul de gaze al
arzatoarelor este in functie de presiunea efectiva de alimentare cu gaze care variaza intre
50 si 400 m cub N/h si de numarul fantelor ptrin care iese gazul. Arzatorul (fig. 3.47) se
compune prin racordul 1 pentru montare la conducta de alimentare cu gaze, fantele 2
prin care ies jeturile de gaze formandu-se flacara si rama de fixare 3 care se monteaza
etans,prin suruburi, la placa frontala a cazanului, astfel incat, distanta de la planul cel
mai de jos al flacarii, pana la suprafata vetrei focarului sa fie de 150...300mm dupa
posibilitatile existente la cazan.
Aparate de utilizare a gazelor naturale combustibile. In instalatiile interioare de
gaze naturale se monteaza si se utilizeaza numai aparate omologate sau standardizate.
Aparatele de utilizare a gazelor naturale sunt foarte diverse din punct de vedere
constructiv si dupa scopul in care sunt folosite. Indiferent de tipul lor insa ele sunt dotate
cu diverse tipuri de arzatoare pentru presiune joasa si debite sub 1,0 m 3N/h.

146
147