1.

GENERALITĂŢI
Brazda de udare = element provizoriu al sistemului de
irigaţie, prin care apa este adusă la rădăcina plantelor
Udarea pe brazde se realizează prin scurgerea apei pe canale mici (brazde),
Caracterizate printr-o secţiune triunghiulară, trapezoidală sau parabolică, de
lungimi variabile (de la 20 m până la 600 m) şi distanţate între ele funcţie de
textura solului şi de cerinţele culturii irigate.

Metoda de udare prin brazde se foloseşte în special la irigarea culturilor prăşitoare,

a legumelor, pomilor fructiferi şi viţei-de-vie.
Distribuirea apei la plante se face prin infiltrare pe verticală şi lateral, în perioada
în care apa circulă de-a lungul brazdelor deschise printre rândurile de plante.
Udarea pe brazde este recomandată pentru soluri cu textură medie şi medie grea,
cu o capacitate de înmagazinare a apei care pot asigura o infiltraţie bună, pe
verticală şi lateral.
Solurile nisipoase nu sunt recomandate deoarece la ele:
- infiltraţia e în special pe verticală, cu lungimi reduse de brazde, durate mici de
alimentare,
- productivitate redusă a udătorilor
- pierderi mari de apă prin percolare ( curgerea lentă a apei în profunzime
printr-un mediu granular permeabil).
In funcţie de panta terenului există următoarele tipuri de brazde :
Brazde pe linia de cea mai mare pantă
Este cea mai des folosită la irigarea culturilor de câmp semănate în
rânduri, plantaţii de vii şi pomi. Eficienţa maximă se obţine în
condiţiile terenurilor cu relief uniform cu panta brazdelor ce nu
depăşeşte 1-1.5%.
Brazde orizontale
Sunt folosite pe terenuri aproape plane unde brazdele pot avea o
pantă foarte mică între 0-0.2 %,pentru irigarea culturilor prăşitoare
şi a legumelor. Debitul de alimentare trebuie să fie peste 2 l/s.
Brazde de contur
- Se trasează după curbele de nivel, sau puţin înclinată faţă de curbele
de nivel,
- pentru a se evita eroziunea solului se recomandă pe terenuri cu
pante cuprinse între 5-8% pentru culturile de prăşitoare şi de 15%
pentru livezi.

Brazdele însămânţate (corugaţii)

Sunt brazde mici destinate irigării culturilor semănate în rânduri dese
şi sunt recomandate pe terenuri cu un microrelief frământat şi cu
panta 2-10%. Sunt frecvent folosite – în special în SUA – la irigarea
culturilor semănate în rânduri dese (lucernă, în special).
Udarea prin brazde, comparativ cu udarea prin aspersiune,
prezintă următoarele avantaje:
- cheltuieli de exploatare mai reduse, deoarece consumul de
energie necesar pompării apei în cadrul amenajării interioare
este mai mic cu 40-50%, iar numărul de mutări al
echipamentului de udare se reduce de 4-5 ori;
- necesită investiţii mai mici pentru echipamentul de udare;
- se poate folosi la aplicarea udărilor cu ape uzate;
- regimul eolian nu influenţează calitatea udării;
- nu favorizează atacul unor boli la irigarea legumelor, viţei-de-
vie, pomilor fructiferi, prin faptul că masa foliară nu este udată
- nu contribuie la ridicarea umidităţii relative a aerului.
Dezavantajele metodei de udare prin brazde :
- necesită nivelarea terenului, lucrare costisitoare, care ridică mult
investiţia specifică de amenajare;
- randamentul udării în câmp este mai redus în comparaţie cu aspersiunea,
variind între 60% şi 85% faţă de 90% în cazul aspersiunii;
- necesită personal tehnic de exploatare cu calificare mai ridicată şi udători
cu experienţa îndelungată sau cunoştinte de hidraulică aplicată;
- aplicarea necontrolată a udării prin brazde poate conduce la degradarea
solurilor prin eroziune, înmlăştinare şi/sau salinizare. De aceea, se impune
cu necesitate instruirea şi permanentizarea tuturor udătorilor, o strictă
supraveghere a modului de udare de către cadrele tehnice de la sistemele
de irigaţie şi de la unităţile agricole.
Condiţii de folosire a udării prin brazde
Udarea prin brazde se poate folosi în următoarele condiţii:
- Pe terenurile cu microrelief cu un grad de frământare redus, cu pante
uniforme cuprinse, în general, între 0,7 şi 0,5 la mie, pentru a rezulta un
volum de terasamente la nivelarea capilară de până la 800 metri
cubi/hectar, în medie 500 metri cubi/hectar.
- Pentru culturile agricole prăşitoare, panta maximă a terenului poate ajunge
la 5-8%, iar pentru livezi până la 15%;
- Pe solurile cu capacitate mare de înmagazinare a apei, cu textură mijlocie
sau fină, cu drenaj natural bun, rezistente la eroziune, nesalinizate.
- Se vor evita solurile argiloase, contractile;
- Pe terenurile cu nivel freatic la o adâncime mai mare de 3-4 metri;
- Pe terenurile cu un strat de loess, sensibil la înmuiere sub greutatea proprie,
cu grosimi mai mari de 15 metri, se impun măsuri pentru reducerea
pierderilor de apă, pentru ca acestea să nu provoace tasări ce ar duce la
denivelarea suprafeţei terenului.
 2. CALITATEA UDĂRII
Calitatea udării prin brazde este caracterizată de :
a) uniformitatea udării
b) randamentul (eficienţa) udării
c) lipsa/prezenţa eroziunii
d) producţia obţinută de-a lungul brazdelor

Uniformitatea udării = variabilitatea adâncimii de umezire de-a lungul

brazdei şi poate fi exprimată prin raportul dintre norma netă şi norma
infiltrată în sol sau prin coeficientul de uniformitate Christiansen.
Pentru ca udarea să fie uniformă ar trebui ca durata infiltraţiei să fie de
aceeaşi mărime de a lungul brazdei.
Astfel, o uniformitate bună se obţine atunci când avem:
- avansul apei este rapid, pe terenuri cu pante mari și cu capacitate mică
de infiltraţie,
- debite de alimentare mai mari şi rugozitate hidraulică a brazdelor cât
mai mică.
Uniformitatea de udare se poate aprecia prin determinarea adâncimii
de umezire a solului de a lungul brazdelor cu ajutorul unor
vergele din oţel cu diametrul de 5-6 mm şi lungimea1.5 m.
Adâncimea de umezire se apreciază în funcţie de rezistenţa la
penetrare a vergelei .
Determinarea se face la 1 -2 zile după udare, din 50 în 50 m de –a
lungul brazdelor.
Precizia de determinare a uniformităţii creşte dacă se apreciază în
funcţie de cantitatea de apă înmagazinată în sol după udare sau în
funcţie de producţia obţinută de-a lungul brazdelor.
Uniformitatea udării se poate îmbunătăţi prin:
- Stabilirea elementelor tehnice ale udării prin brazde în strânsă corelare între
ele şi cu proprietăţile solului
- Aplicarea nivelării de exploatare
- Folosirea unui debit iniţial cât mai mare, fără a depăşi debitul neeroziv pentru
ca brazdele să fie umectate cât mai rapid pe toată lungimea;
- Folosirea sistemului de recirculare a apei, ce permite utilizarea unui debit
mare pe toată durata udării, deoarece surplusul de apă se captează la capătul
aval al brazdelor şi se reutilizează în aval sau se repompează în reţeaua de
alimentare
- Folosirea de brazde cu secţiunea transversală parabolică şi adâncime redusă
pe solurile cu viteză de infiltraţie mică şi pante mari ale brazdelor, pentru ca
apa să înainteze cu o viteză mai mică şi să mărească cantitatea de apă
înfiltrată în sol odată cu creşterea perimetrului udat.
- Aplicarea primei udări cu o valoare superioară plafonului minim
- Reducerea lungimii brazdelor dacă sistemul de distribuire a apei o permite
Randamentul udării- este principalul indice în funcţie de care se apreciază
eficienţa de folosire a apei
- Se utilizează la planificarea şi distribuirea debitelor în sistemele de irigaţii
şi la efectuarea de prognoze cu privire la evoluţia nivelului apei freatice pe
terenurile irigate
- Reprezintă raportul dintre norma medie de udare înmagazinată în sol pe
adâncimea de udare şi volumul de apă distribuit la hectar.Randamentul
este cu atât mai mare cu cât pierderile de apă prin percolare şi prin
scurgere (din capătul aval al brazdelor) sunt mai mici.
- Volumul de apă înmagazinat în sol pe adâncimea de udare şi sub această
adâncime (volumul de apă pierdut) se calculează pe baza probelor de
umiditate recoltate la 1-2 zile de la aplicarea udării
- Pentru determinări mai precise şi pentru determinarea volumului de apă
care se pierde la capătul aval al brazdelor se vor folosi apometre speciale
instalate la capătul amonte şi aval al brazdelor.

- Randamentul udării e influenţat de:

- gradul de nivelare al terenului,
- elementele tehnice ale udării
- calitatea şi pregătirea udătorilor
- De exemplu, în urma cercetărilor efectuate pe cernoziomurile din
Dobrogea şi pe solul brun - roşcat din centrul Câmpiei Române, pe brazde
cu lungimi între 200m-400 m, cu pante mici s-au înregistrat randamente
de 70-80%.
 3. ELEMENTE TEHNICE ALE UDĂRII PRIN BRAZDE
Principalele elemente tehnice ale udării pe brazde de care depinde
uniformitatea de distribuţie a apei, randamentul udării în cămp, protecţia
solului împotriva eroziunii sunt:
1. debitul de alimentare a brazdelor (qo);
2. distanţa dintre brazde (d);
3. lungimea brazdelor de udare (L0);
4. durata udării
Debitul de alimentare a brazdelor este parametrul care exercită influenţă directă
asupra calităţii udării, exprimată prin uniformitatea de umezire a solului şi
volumul pierderilor de apă prin percolare sub stratul activ, asupra fenomenului
de eroziune pe brazde, precum şi în ce priveşte productivitatea muncii udătorilor.
Irigarea raţională cere ca, în procesul de aplicare a udării prin brazde să se evite,
atât percolarea apei în profunzime, cât şi eroziunea solului.
De aceea, alimentarea brazdelor trebuie să se facă cu debite cât mai mari posibile,
dar care să nu provoace eroziune.
Debitul care satisface simultan cele două cerinţe se numeşte debit maxim neeroziv
(qmn).
Stabilirea valorii qmn se poate face cu ajutorul formulelor empirice sau prin
determinarea experimentală în câmp. Astfel, se acceptă pentru (qmn) relaţiile:
În concluzie rezultă că, debitul de alimentare (qo) nu trebuie să depăşească debitul
maxim neeroziv (qmn) iar brazdele să aibă secţiunea suficient de mare pentru a
asigura tranzitarea debitului maxim de transport (qmt).
Deci:

Distanţa între brazdele de udare (d). Acest parametru este, de cele mai multe
ori, depărtarea dintre rândurile plantei cultivate. Distanţa între brazde
trebuie să satisfacă următoarele cerinţe:
⛼ umectarea uniformă a solului în stratul activ, inclusiv la jumătatea
intervalului dintre brazdele de udare;
⛼ asigurarea condiţiilor de executare mecanizată a lucrărilor, în
conformitate cu particularităţile tehnologiei culturii irigate;
⛼ realizarea concordanţei cu depărtarea dintre orificiile de pe
conductele de udare, dacă acestea intră în componenţa reţelei
provizorii de irigaţie.

⛼qmn = 0,4 – 4 l/s

https://www.youtube.com/watch?v=LfcFprFY9Ig
https://www.youtube.com/watch?v=rXT5HwH-l9w
 Umectarea uniformă a stratului activ este dependentă, în principal, de alcătuirea
granulometrică a solului şi ca urmare, distanţa între brazde se recomandă a fi aleasă în
funcţie de textură astfel:
⛼ pentru solurile uşoare d = 0,4 ÷ 0,7 m;
⛼ pentru solurile mijlocii d = 0,7 ÷ 1,0 m;
⛼ pentru solurile grele d = 1,0 ÷ 1,2 m.
Această diferenţiere a distanţei între brazde este
determinată de faptul că în solurile uşoare, cu
permeabilitatea pronunţată, circulaţia verticală
a apei infiltrate este predominantă faţă de
umezirea laterală, spre deosebire de solurile
grele, la care conturul de umezire se dezvoltă cu
precădere lateral.

Distanţa între brazde (d) aproximată în funcţie de

textură, trebuie ajustată la valoarea distanţei dintre
rândurile de plante,
distanţa între brazde poate fi dublul depărtării dintre
rânduri pentru culturile care se seamănă la intervale
mai mici de 50 - 60 cm.
Exemplu: pentru culturi de floarea soarelui, sfecla, porumb sau cartof.
Brazdele sunt realizate la
o adancime de 15-30 cm
si la o distanta intre randuri de 50 cm pentru soluri usoare si
100 cm pentru soluri grele, impermeabile

Dacă se folosesc conducte de udare, distanţa între brazde trebuie să

corespundă depărtării dintre orificiile acestora (0,6 m; 0,7 m; 0,8 m; 1,0 m).
În practica irigaţiei se consideră lungimea optimă a brazdei (Lo) la valoarea la
care pierderile de apă prin percolare sunt de cel mult 10 % din norma de udare
şi se asigură o productivitate ridicată la aplicarea udărilor.
Lungimea brazdei de udare este dependentă de:
⛼ textura solului; la aceeaşi pantă lungimea trebuie să fie cu atât mai mică
cu cât solul are textura mai uşoară;
⛼ panta în lungul brazdei; la pante mai mari se adoptă lungimi mai mici;
⛼ microrelieful terenului; denivelările frecvente şi pronunţate ale terenului
impun o lungime mică a brazdei de udare;
⛼ precizia nivelării; cu cât nivelarea terenului este mai bine executată cu
atât lungimea brazdei de udare poate fi mai mare;
⛼ debitul de alimentare; la debite mari se adoptă lungimi mari pentru
brazdele de udare.
Lungimile mici asigură o uniformitate de udare bună dar reduc productivitatea
muncii udătorilor şi măresc densitatea reţelei provizorii.
Lungimile mari determină umezirea neuniformă a solului din partea aval al
brazdelor, pierderi mari de apă, concomitent cu levigarea accentuată a
elementelor fertilizante în partea frontală a acestora şi implică o lucrare de
nivelare foarte bună.
Lungimea optimă a brazdei de udare se poate determina experimental (prin
încercări pe teren), prin calcul şi grafic.

L medie brazdei = 200-300m

 Durata de distribuire a normei de udare (m) pe grupul de brazde ce se
udă concomitent condiţionează uniformitatea udării şi volumul pierderilor de
apă prin percolare.
Durata teoretică de udare se calculează cu relaţia
Când se folosesc conducte la aplicarea udării este necesar să se determine durata de
funcţionare şi de staţionare într-o poziţie a conductei de udare cu orificii.
ALTE ELEMENTE IMPORTANTE:
Panta brazdelor de udare- trebuie să asigure curgerea apei fără să provoace eroziune prin
irigaţie şi să permită infiltrarea acesteia în sol pentru umezirea integrală a spaţiului
radicular.
Intervalul de variaţie a pantei: 0,001-0,04.
Cel mai recomandat interval: 0,002-0,005.
Calitatea nivelării influenţează prin uniformitatea umezirii solului, valoarea pierderilor de
de apă prin percolare şi randamentul muncii udătorilor, lungimea brazdelor şi durata de
udare.

Permeabilitatea solului condiţionează valoarea debitului de alimentare a brazdelor şi

distanţa dintre brazde.
Natura plantei influenţează elementele tehnice ale udării, iar mărimea normei de udare
condiţionează în special durata udării.
VĂ MULŢUMESC PENTRU ATENŢIA ACORDATĂ!