Sunteți pe pagina 1din 5

Facultatea de ”Inginerie și Agronomie” Brăila

Cuconoiu Laurențiu-Ionuț
Anul III, Agronomie

IRIGAREA PRIN PICURARE

Irigarea prin picurare este ramura sistemelor de microirigare prin care se aplică apa cât mai
exact în punctul dorit, aproape de rădăcinile plantelor udate, și cu o cantitate de apă bine determinată.

Sistemul de irigare prin picurare se poate automatiza și poate fi folosit și pentru fertirigare cu
soluții nutritive, fiind o soluție eficientă, care asigură o productivitate ridicată a culturilor prin
menținerea unui regim hidric constant ce apără plantele de stresuri, elementele de nutriție care sunt
permanent la dispoziția plantelor și dezvoltarea plantelor.

Condițiile realizării unui sistem de irigare prin picurare:


 Sursa de apă – aceasta poate fi o rețea centralizată, o sursă locală precum o fântână sau bazine
de stocare. În cazul unui sistem de irigare prin picurare pentru sere și solarii, unde consumul de
apă este mare, este indicat ca sursa de apă să fie mai ieftină, pentru a reduce costurile.
 Sistemul de filtrare – acesta trebuie să fie obligatoriu dimensionat în funcție de calitatea apei și
de suprafața irigată.
 Conducta distribuitoare – este reprezentată de țeavă de polietilenă, cu diametru de 25 mm sau
40 mm, în funcție de necesarul de apă consumat și de tipul sursei de apă.
 Liniile de picurare – acestea pot fi de tip bandă sau tub și se amplasează la o distanță de 50-60
cm una de altă. În cazul culturilor de legume, liniile de picurare trebuie să aibă un diametru de
17 mm și grosimea peretului de 0,6 mm, cu picurători amplasați din 20 in 20 de cm și cu un
debit pe picurător de 1 l/oră/picurător.
 Bandă de irigare – trebuie montată la suprafața solului, cu liniile de picurare orientate în sus.
Duzele de picurare pot fi situate la o distanță cuprinsă între 15 și până la 40 de cm. Un sistem de
irigații funcționează la presiuni cuprinse între 0,5 și 2 bari, în funcție de grosimea peretului.
 Tipul culturii – este recomandat să realizați plantarea pe rânduri cu distanța uniformă între
plante și între rânduri, pentru a ușura atât munca de proiectare a sistemului, precum și lucrările
necesare asupra solului (cultivare, săpare, plivire, fertilizare, etc). Culturi ce nu se pretează la
plantarea pe rânduri, sau se cultivă la distanțe foarte apropiate între plante, precum grâul sau
porumbul, pot beneficia mai mult de o irigare prin aspersie.

Sistemul de irigații prin picurare asigură eficiență maximă din următoarele considerente:
- cantități precise de apă la rădăcină;
- economie de apă și energie;
- reducerea lucrărilor pentru combaterea buruienilor;
- accesul mai bun între rândurile de plante.

Avantajele irigării prin picurare:


- folosirea eficientă a apei, prin aplicarea cât mai aproape de rădăcinele, în cantitatea dorită, cu
risipă minimă;
- permite irigarea unor suprafețe mari, cu cantități mai mici de apă decât în cazul irigării prin
aspersie;
- funcționarea la presiuni mai mici decât irigarea prin aspersie;
- posibilitatea de a controla și ajusta cantitatea de apă pe fiecare rând sau chiar fiecare plantă în
parte;

Dezavantajele irigării prin picurare:


- costul relativ ridicat al instalației;
- posibilitatea înfundării dispozitivelor de picurare, motiv pentru care apa introdusă în coloana de
irigare trebuie neapărat filtrată.

Sfaturi practice pentru udarea plantelor prin picurare.


După amplasarea sistemului, este necesar ca irigarea să se facă în mod corect. Avem câteva
sfaturi utile de care trebuie să ținem cont:
- udarea plantelor trebuie făcută dimineața sau seara, iar temperatura apei să fie apropiată de cea
de afară;
- plantele trebuie udate o dată la 2-3 zile, iar timpul de udare este de 15-30 de minute;
- cantitatea de apă poate varia între 1-2 litri si 4 litri/plantă/zi, ăn funcție de condițiile meteo. În
zilele reci este recomandată o cantitate mai mică, iar în zilele călduroase o cantitate mai mare;
- dacă folosești folie de mulcire, sistemul de irigare prin picurare trebuie montat sub folie;
- aplicarea fertilizanților trebuie făcută cât mai des, în cantități mai mici, pentru a nu afecta
plantele din cauza unei cantități mai mari de îngrășăminte.
Bibliografie

1. https://gardenium.ro/ghidul-de-irigare-prin-picurare
2. https://agrointel.ro/48713/irigarea-prin-picurare-in-cultura-de-legume-sfaturi-specialistil/
3. http://agrobiznes.md/irigarea-prin-picurare-a-plantelor-legumicole-recomandarile-si-sfaturile-
specialistilor.html
4. https://www.bricodepot.ro/idei-si-inspiratie/gradina-si-balcon/irigarea-prin-picurare-solutia-
optima-pentru-udarea-plantelor/
5. https://www.paradisverde.ro/gradina-de-legume/avantajele-dezavantajele-udarii-prin-picurare

S-ar putea să vă placă și