Ingineria și protecția mediului agricol (2021-2022)

Curs 3

SISTEME PENTRU IRIGAREA CULTURILOR AGRICOLE

Noțiuni introductive
Irigaţiile constituie ansamblul lucrărilor de îmbunătăţiri funciare prin care se asigură
aprovizionarea controlată cu apă a solului, în cantităţi suplimentare faţă de cele primite natural
prin precipitaţii, la nivelul cerinţelor plantelor, în vederea obţinerii producţiilor mari şi calitativ
superioare [2].
Amenajările pentru irigaţii constituie soluţia tehnică pentru acoperirea deficitului de apă
necesar creşterii şi dezvoltării culturilor agricole. Conceptia moderna de realizare a acestor
amenajari se reflecta în caracterul lor complex, schema hidrotehnica pentru irigatii îmbinându-se
armonios cu lucrarile de drenaj de suprafata si subteran care urmaresc regularizarea regimului
hidro-salin al solului pentru protectia ecologica a acestuia [2].
Pentru a fi accesibilă apa în sol trebuie să se afle la o umiditate corespunzătoare
intervalului umidităţii active. Prin irigaţie solul trebuie menţinut la o umiditate cuprinsă între
palfonul minim şi capacitatea de câmp pentru apă [2].
Folosirea raţională a irigaţiilor, ca procedeu radical de luptă împotriva secetei, presupune
şi aplicarea măsurilor de combatere a eroziunii solului, fertilizarea agrotehnică diferenţiată,
combaterea bolilor şi dăunătorilor plantelor cultivate, selecţionarea şi folosirea celui mai valoros
material biologic etc. [2]. Comasarea terenurilor în unitati agricole de mari dimensiuni, de ordinul
miilor de hectare, a creat premise tehnice si organizatorice pentru proiectarea si construirea
sistemelor hidrotehnice mari si foarte mari, folosind un numar relativ redus de prize de apa, în
cea mai mare parte din Dunare [2].
Sistemul de irigaţii reprezintă suprafaţa de teren amenajată cu construcţii, instalaţii şi
echipamente prin care se captează debitele necesare din sursa de apă, se asigură transportul apei
la suprafaţa de irigat, se realizează distribuţia apei la plante conform graficului udărilor şi se
elimină surplusul de apă de pe terenul irigabil. Condiţiile tehnice caracteristice alimentării cu apă
a solului se precizează în regimul de irigaţie care defineşte norma de irigaţie, norma de udare,
data aplicării udărilor şi intervalul dintre udări [2].

Particularităţile agriculturii irigate

Irigarea culturilor are o importanţă practică decisivă în promovarea unei agriculturi
moderne, de mare randament întrucât elimină în mare parte dependenta recoltelor de caracterul
aleatoriu al factorilor naturali, contribuie la obţinerea de producţii mari şi de bună calitate,
asigură exploatarea intensivă a terenurilor agricole etc. [1].
La nivel mondial, există 1,5 miliarde ha teren arabil, însă numai 300 milioane ha sunt
irigate, asigurând o treime din producţia agricolă mondială. Jumătate din suprafaţa totală a
terenurilor agricole din România are deficit de umiditate în sol. După 1989, suprafaţa irigată a
României s-a redus sub jumătate, infrastructurile de irigaţii fiind supuse unui proces continuu de

Ș.l.dr.ing. Nicoleta Ungureanu 1

 Ingineria și protecția mediului agricol (2021-2022)

degradare. Din 9,3 milioane ha teren arabil, în țara noastră 1 milion hectare mai beneficiază de
udarea tehnologizată, faţă de 3 milioane hectare irigate înainte de 1990. Rata de creştere a
amenajărilor de irigaţii a scăzut de la 2 – 3% între anii 1970 – 1980, la 0,6% între anii 2000 –
2010.
Avantajele create prin cultivarea plantelor în regim irigat sunt [1]:
• asigură obţinerea de recolte mari şi stabile prin posibilitatea controlării riguroase a
factorilor de vegetaţie, realizarea simultaneităţii de acţiune a acestor factori şi armonizarea
influenţei lor asupra creşterii şi dezvoltării plantelor;
• oferă condiţii favorabile cultivării pe aceeaşi suprafaţă de teren a 2 - 3 culturi pe an;
• determină dezvoltarea zootehniei prin producerea unor cantităţi mari de furaje;
• permite folosirea mai completă a forţei de muncă din agricultură, atât în sezonul de
vegetaţie cât şi în afara acestuia;
• favorizează dezvoltarea altor sectoare ale economiei, cu efecte benefice privind
ocuparea forţei de muncă;
• realizează disponibilităţi pentru exportul de produse agricole.
Avantajele agriculturii irigate sunt condiţionate de calitatea apei de irigaţie, de eficienţa
folosirii apei la aplicarea udărilor, de ameliorarea şi menţinerea capacităţii de producţie a
solurilor irigate.

Surse de apa pentru irigatii

Indiferent de provenienta, apa de irigatie trebuie sa aiba însusiri fizico-chimice care,
analizate în raport cu caracteristicile factorilor naturali si social economici în cadrul carora se
realizeaza irigatia, sa permita folosirea ei.
Sistemele de irigatii pot avea ca sursa apele de suprafata (apele curgatoare, lacurile natural
si bazinele de acumulare), apele subterane si apele uzate.
Apele de suprafata sunt convenabile pentru irigatii deoarece se gasesc în cea mai mare
cantitate, se pot folosi cu investitii relativ mici si în general corespund din punct de vedere
calitativ.
Cursurile naturale de apa constituie principala sursa pentru irigatii. Când debitele acestora
(cu asigurarea de 80 – 90 %) nu pot satisface cerinta de apa pentru irigatii în perioada cu
consumul maxim, se recurge la regularizarea debitelor prin lacuri de acumulare. Regularizarea
prin lacuri de acumulare determina amenajarea pentru irigatii – comparativ cu posibilitatile
existente în cazul curgerii în regim natural – dezvoltarea si a altor moduri de folosire a apei. În
România, cele mai importante sisteme de irigatii au drept sursa de apa fluviul Dunarea, afluentii
acesteia si râurile interioare mari. De asemenea, suprafete însemnate se iriga cu apa din lacurile
de acumulare executate în ultimile decenii.
Apa subterana constituie, pentru conditiile din tara noastra, sursa de apa pentru irigatii în
unele amenajari locale. În majoritatea cazurilor, apele subterane de pe teritoriul României
corespund sub aspect calitativ, încât permit extinderea folosirii acestora ca sursa de apa pentru
irigatii.

Ș.l.dr.ing. Nicoleta Ungureanu 2

 Ingineria și protecția mediului agricol (2021-2022)

Apa uzata reprezinta apa menajeră evacuata din centrele populate prin reteaua de
canalizare, apa industrial evacuata de întreprinderile industriale, apa uzată din fermele
agrozootehnice etc. Marele avantaj al valorificării acestor ape in irigații îl reprezintă conținutul
ridicat de nutrient (azot, fosfor, potasiu) utili culturilor agricole, care de multe ori substituie
necesarul de fertilizanți de natură chimică. Deoarece aceste ape contin cantitati mari de substante
nocive, este necesara epurarea lor înainte de a fi deversate în emisari sau de a fi folosite la irigatii.
Calitatea apei de irigaţie trebuie apreciată în raport cu gradul de mineralizare şi
alcalinitatea acesteia, compoziţia calitativă a sărurilor dizolvate, prezenţa şi concentraţia în apă a
ionilor foarte nocivi pentru plante, gradul de toleranţă a plantelor cultivate la salinitatea şi
alcalinitatea apei, proprietăţile fizice şi chimice ale solului irigat, condiţiile de drenaj, ariditatea
climatului, metoda de udare şi regimul de irigaţie aplicat, nivelul de fertilizare a solului irigat [1].
Pentru folosirea eficientă a apei, în agricultura irigată se acţionează prin reducerea pierderilor pe
reţelele de aducţiune-distribuţie, micşorarea volumelor de apă ce percolează profilul solului, se
scurg la suprafaţă în afara perimetrului irigabil sau se evaporă, precum şi prin adaptarea adecvată
a tehnicilor de udare şi a regimului de irigaţie la caracteristicile locale ale regimului
precipitaţiilor.

Consumul de apă al culturilor agricole și horticole [2]

Accesibilitatea apei pentru plante. Apa accesibila plantelor se afla în intervalul
capacitatii de apa în câmp (CC) si coeficientului de ofilire (CO), interval ce poarta denumirea de
intervalul umiditatii active (IUA).
La nivelul capacitatii de apa în câmp, apa este retinuta cu o forta de suctiune de 0,33 atm,
forta ce creste pâna la 15 atm la nivelul coeficientului de ofilire, fapt care indica un grad diferit de
accesibilitate. Pentru cresterea si dezvoltarea plantelor în conditii optime, aprovizionarea cu apa
trebuie sa se faca fara un consum mare de energie al plantelor, deoarece o data cu reducerea
cantitatii de apa accesibila creste consumul de energie al plantelor, fapt care stanjeneste cresterea
si dezoltarea si duce în final la diminuarea productiei agricole; pentru aceste considerente s-au
introdus notiunile de apa usor accesibila si plafon minim.
Plafonul minim (pmin) – reprezinta limita inferioara a umiditatii usor accesibile plantelor
(corespunde la o suctiune de 1 atm) si ca urmare apa usor accesibila este cuprinsa între
capacitatea de apa în câmp si plafonul minim.
În functie de textura solului la o suctiune de 2 atm plafonul minim se poate calcula cu
relatiile:
• pmin = Co + 1/3 (CC - CO) - pentru soluri nisipoase (usoare)
• pmin = Co + 1/2 (CC - CO) - pentru soluri mijlocii si structura glomerulara,
• pmin = Co + 1/2 (CC - CO) - pentru soluri argiloase cu structura glomerulara, si
nisipuri de duna, cu textura grosiera si lipsite de structura.
În România, pentru majoritatea culturilor de câmp se obtin productii maxime prin irigarea
la pmin corespunzator la 50% din IUA pentru anii normali din punct de vedere climatic si 70%
din IUA în anii secetosi. Pentru a asigura productiile mari si de calitate, plantele legumicole

Ș.l.dr.ing. Nicoleta Ungureanu 3

 Ingineria și protecția mediului agricol (2021-2022)

necesita irigarea la un plafon minim mai ridicat de 3/4 din IUA pe solurile medii si de 1/2 din
IUA pe solurile usoare.
Prin mentinerea rezervei de apa din sol pe adâncimea stratului activ (adancimea de
dezvoltare a masei principale de radacini) între plafonul minim si capacitatea de câmp pentru apa,
plantele vor avea în permanenta la dispozitie apa usor accesibila si un regim de aer favorabil
cuprins între 15-40% din volumul porilor. Daca se reduce umiditatea pâna la coeficientul de
ofilire timp de 1-2 zile se poate reduce productia cu pâna la 20-25% (depinde de cultura si faza de
vegetatie a acesteia) si cu 50% daca deficitul dureaza 6 – 8 zile. Mentinerea nivelului apei din sol
pe adâncimea de udare deasupra plafonului minim pe întregul sezon de vegetatie se asigura daca
toate udarile se aplica pe toata suprafata cultivata cu o anumita cultura, înainte ca rezerva de apa
sa scada sub nivelul plafonului minim.

Consumul de apa al culturilor irigate

Consumul de apa sau evapotranspiratia (ET) reprezinta cantitatea de apa extrasa de plante
din sol pentru acoperirea transpiratiei, la care se adauga evaporatia directa a apei de la suprafata
solului. Este influentat de regimul termic, umiditatea aerului si regimul eolian.
Cercetarile de specialitate vor indica urmatoarele:
- Consumul de apa (ET) din perioada de vegetatie (m 3/ha sau mm/h) necesar pentru
calculul normei de irigatiei, care variaza in Romania între 2.500 - 7.000 m3/ha.
- Consumul de apa decadal folosit pentru avertizarea aplicarii udarilor si stabilirea
momentului aplicarii udarilor.
- Consumul zilnic de apa depinde de perioada de vegetatie a plantei, fiind mai mic la
începutul perioadei de vegetatie, maxim în fazele critice (înflorire, formarea bobului, etc), care
coincid cu perioadele secetoase, dupa care scade spre sfârsitul perioadei de vegetatie, find totusi
mai mare decât în prima luna (semanat).
Pentru exprimarea consumului de apa al culturilor se folosesc urmatoarele notiuni:
- Evapotranspiratia potentiala (ETP) - arata consumul maxim de apa de la suprafata
solului si a plantelor determinat de factori climatici;
- Evapotranspiratia potentiala de referinta (ETo) - prezinta consumul maxim de apa când
solul este aprovizionat cu apa la nivel optim într-o cultura de referinta (gazon sau lucerna) cu
densitate si dezvoltare normala;
- Evapotranspiratia reala (ETR) sau actuala (ETa) - arata consumul de apa efectiv al
culturii dependent de conditiile meteorologice, caracteristicile culturii si umiditatii solului;
- Evapotranspiratia reala optima (ETRO) - arata consumul prin evapotranspiratie al unei
culturi atunci când umiditatea solului se mentine în intervalul optim.
Determinarea consumului de apa al culturilor se poate face prin urmatoarele metode:
- Metode directe (in situ): metoda bilantului apei în sol, metoda lizimetrelor;
- Metode indirecte, bazate pe corelatia dintre consumul de apa al plantelor si evaporatia
libera la suprafata apei folosind evaporimetrul BAC clasa A.

Ș.l.dr.ing. Nicoleta Ungureanu 4

 Ingineria și protecția mediului agricol (2021-2022)

Regimul de irigare. Particularitati ale culturilor horticole

Baza stiintifica a irigatiei o constituie, atât luarea în considerare a tuturor factorilor de
care depinde realizarea unor productii agricole mari: soi, hibrid, sol, apa, plante, îngrasaminte
minerale si organice etc., cât si a interdependentei dintre acesti factori.
Prin regimul de irigatie a unei culturi se întelege ansamblul de masuri si criterii tehnice
prin care se determina cantitatea si momentul aplicarii apei de irigatiei, în raport cu
caracteristicile solului, conditiile hidrogeologice, clima, particularitatile culturii si ale agrotehnicii
acesteia.
La proiectarea amenajarii de irigatie, proiectantul trebuie sa determine corect elementele
regimului de irigatiei, în functie de care se vor dimensiona instalatiile de aplicare a udarilor si
implicit reteaua de transport (canale, conducte) si de distribuire a apei de irigatie.
Elementele regimului de irigatie sunt: bilantul apei în sol; norma de irigatie; norma de
aprovizionare; norma de spalare; momentul aplicarii udarii; intervalul dintre udari; schema
udarilor; debitul specific de udare (hidromodulul de irigatie), graficul necoordonat si coordonat al
udarilor.
Bilantul apei în sol reprezinta diferenta dintre intrarile si pierderile de apa ale terenului
considerat si serveste la determinarea necesarului de apa ce trebuie distribuit culturilor prin
irigatii, astfel încât umiditatea din sol, în perioada de vegetatie, sa nu scada sub plafonul minim.
Necesarul de apa al culturilor irigate se calculeaza pentru fiecare luna de vegetatie folosindu-se
un sir de date de minim 25 de ani.
În practica se întâlnesc 3 situatii posibile pentru care se scrie bilantul apei în sol:
a) Bilantul apei în circuit închis - întâlnit când stratul activ de sol, în care patrund
radacinile plantelor este separat de pânza freatica printr-un orizont mort. În acest caz, alimentarea
cu apa a stratului activ de sol se face natural, prin precipitatii si artificial prin intermediul irigatiei
(fig. 1).

Fig. 1. Bilantul apei în circuit închis

Relatia bilantului apei pentru perioada de vegetatie (1 aprilie – 1 octombrie) este:

în care: Nl – consumul de apa lunar (m3/ha); ETROl – evapotranspiratia reala optima lunara,
(m3/ha); Ri – rezerva initiala de apa din sol (m 3/ha); Pv- precipitatiile din perioada de vegetatie
(m3/ha).

Ș.l.dr.ing. Nicoleta Ungureanu 5

 Ingineria și protecția mediului agricol (2021-2022)

b) Bilantul apei în circuit deschis – întâlnit când stratul activ de sol este alimentat si din
apa freatica prin capilaritate:

în care: Nl – consumul de apa lunar (m3/ha) ; ETROl – evapotranspiratia reala optima lunara,
(m3/ha); Rf – rezerva finala de apa din sol (m3/ha); Ri – rezerva initiala de apa din sol (m 3/ha); Pv
– precipitatiile din perioada de vegetatie (m 3/ha); Af – aportul freatic din perioada de vegetatie
(m3/ha).

c) Bilantul apei în circuit închis de spalare – se calculeaza numai pentru terenurile

salinizate care urmeaza a fi ameliorate prin spalare permitând calculul normei de spalare:

în care: D – cantitatea de apa drenata (m3/ha); CC – capacitatea de câmp pentru apa a solului
(m3/ha); S – norma de spalare (m3/ha); c·Pi – volumul precipitatiilor valorificat în afara perioadei
de vegetatie, (m3/ha); Pentru zonele în care c·Pi ≥ CC – Rf, nu sunt necesare udari de spalare,
considerându-se ca D ≥ S.

Norma de irigatie (M) - reprezinta cantitatea de apa ce trebuie administrata unui hectar
de teren ocupat cu o anumita cultura în perioada de vegetatie. Aceasta valoare se stabileste
folosind bilantul apei în sol pentru perioada de vegetatie astfel:
- pentru bilantul apei din sol în circuit inchis:

- pentru bilantul apei în circuit deschis:

în care: M - norma de irigatie din perioada de vegetatie (m 3/ha); ETRO – evapotranspiratia totala
optima (m3/ha); Ri - rezerva initiala de apa din sol (m 3/ha); Rf - rezerva finala de apa din sol
(m3/ha); RCC – rezerva de apa din sol la capacitatea de camp (m3/ha); Af - aportul freatic (m3/ha);
Pv - precipitatiile din perioada de vegetatie (mm).

Norma de udare (m) - reprezinta cantitatea de apa aplicata la o singura udare, pe un

hectar de teren, ocupat cu a anumita cultura, exprimata în m 3/ha. Norma de udare neta se
calculeaza cu relatia:

în care: H – adâncimea stratului activ de sol (m); Da – densitatea aparenta (t/m3); CC –

capacitatea de câmp pentru apă a solului (%); Pmin - plafonul minim (%);
Adâncimea stratului activ de sol (H) depinde de cultura si de faza de vegetatie, fiind
cuprinsa între 0,50 - 1,25 m. Pentru udarile de rasarire si de activare a ierbicidelor se considera H
= 0,25 - 0,3 m.
Norma bruta de udare se calculeaza cu relatia:

în care: ηc – randamentul de aplicare al apei în camp.

Ș.l.dr.ing. Nicoleta Ungureanu 6

 Ingineria și protecția mediului agricol (2021-2022)

Considerând randamentul udarii în câmp ηc = 0,90 rezulta:

Valorile normei de udare brute, pentru diferite culturi variaza în functie de tipul de sol si
de adâncimea de umectare H (tabelul 1).

Tabelul 1. Variatia normei de udare în functie de sol si de adâncime

În exploatare norma de udare se calculeaza cu relatia:

în care: Pmom – provizia momentana de apa din sol (%).

Momentul udarii si intervalul dintre udari

Momentul udarii - momentul din perioada de vegetatie când în stratul activ de sol (H), se
înregistreaza umiditatea (Pmin), adica momentul în care se impune aplicarea normei de udare.
Cunoasterea în avans al acestui moment este foarte importanta, având în vedere capacitatile
limitate ale echipamentelor de udare si ale fortei de munca privind aplicarea si mutarea
echiparnentelor de udare. În acest context este necesar ca norma de udare distribuita cu ajutorul
echipamentului mobil de udare sa fie aplicata pe întreaga suprafata ce trebuie irigata înainte ca în
profilul de sol sa se înregistreze plafonul minim pentru umiditate. Momentul udarii este legat si
de momentele critice ale dezvoltarii plantelor.
Intervalul dintre udari - perioada de timp dupa care se revine pe aceeasi suprafata cu o
noua udare. Se mai numeste timp de revenire (T):

Pentru prima udare, data la care se aplica udarea începând de la rasarirea plantelor va fi:

în care: (e+t) – consumul de apa prin evapotranspiratie (m3/ha zi); P – precipitatii probabile în
perioada considerata (m3/ha zi).

Debitul specific de udare

Distributia normelor de udare la plante, se face în conformitate cu elementele regimului
de irigatie, în functie de cerintele pentru apa ale plantelor (perioade critice), dotarile tehnice
existente si forta de munca disponibila. O norma de udare aplicata pentru o anumita cultura este
necesar sa fie distribuita într-un timp de udare (T) cuprins între 8 - 12 zile, cu o durata de udare

Ș.l.dr.ing. Nicoleta Ungureanu 7

 Ingineria și protecția mediului agricol (2021-2022)

zilnica de maxim 20 de ore. Pentru culturile cu pondere mica în asolament, durata aplicarii
udarilor poate fi 1 - 3 zile, iar pentru cele cu pondere mare se poate ajunge la 10 - 12 zile.
Debitul specific de udare sau hidromodulul de udare (qu) reprezinta debitul exprimat în l/s
ha fiind aplicat fiecarui hectar cultivat din amenajare. Hidromodulul de udare se determina pentru
cultura din asolament cu cea mai mare pondere:

în care: mi - norma de udare a culturii (m3/ha); T - durata aplicarii udarilor (zile); pentru culturile
legumicole T = 8 - 10 zile; t - durata zilnica de udare (ore): t = 16-20 ore/zi.

Debitul de dimensionare al retelei. Hidromodulul de irigatie

Metodologiile de proiectare pentru efectuarea calculelor tehnico-economice iau în
considerare asigurarea de calcul de 50% în ceea ce priveste norma de irigatie.
Valoarea normei de irigatie din luna de vârf cu asigurarea de 80% constituie elementul de
baza în dimensionarea sistemului de irigatie. Pentru a fi dimensionata reteaua de transport, norma
de irigatie exprimata în volum de apa trebuie sa fie transformata în debit (litri/sec ·ha).
Debitul de dimensionare a retelei de transport (Qi) este debitul care trebuie aplicat
culturii cu ponderea maxima:

în care: qu – hidromodulul de udare (l/s ·ha); Si – suprafata ocupata de cultura din asolament (ha).
Hidromodulul de irigatie sau hidromodulul ponderat (qu pond) se calculeaza pentru
fiecare cultura din asolament în functie de ponderea culturii si elementele regimului de irigare

în care: qu – hidromodulul de udare (l/s ·ha); α- ponderea culturii în asolament.

Cu ajutorul hidromodulului de irigatie ponderat se calculeaza debitul de dimensionare al
amenajarii de la sursa de alimentare cu apa pâna la ultimul element permanent al schemei
hidrotehnice pentru irigatie.
Hidromodulul ponderat se foloseste la elaborarea graficului necesarului de apa,
necoordonat si coordonat, prin care se uniformizeaza consumul maxim de apa pe amenajare, data
si durata udarilor, precum si debitul maxim de dimensionare al amenajarii.

Criterii de alegere a tipului de amenajare si a metodei de udare

Diversitatea factorilor naturali si agroeconomici determina conditii optime differentiate
pentru diversele metode de udare.
Principalii factori care influenteaza alegerea metodei de udare sunt: relieful, însusirile
solului, calitatea apei de irigatie, conditiile hidrogeologice, caracteristicile climatice, structura
culturilor irigate si conditiile social-economice.
Relieful influenteaza alegerea metodei de udare prin panta si gradul de exprimare a
microreliefului. Daca panta generala a terenului este mai mica de 0,7‰, se recomanda udarea
prin aspersiune, udare localizata si eventual, submersiunea (daca sunt conditii favorabile
cultivarii orezului). Când panta este cuprinsa între 0,07% si 3 %, pot fi aplicate toate metodele de
Ș.l.dr.ing. Nicoleta Ungureanu 8
 Ingineria și protecția mediului agricol (2021-2022)

udare dar, la pante peste 1,5-2,0%, udarea prin scurgere la suprafata trebuie admisa cu precautie.
În cazul când panta terenului depaseste 3%, sunt recomandabile aspersiunea cu intensitatea bine
reglata, udarea localizata si udarea prin scurgere la suprafata, însotita de masuri speciale pentru
prevenirea eroziunii la aplicarea udarilor. Când microrelieful terenului este bine exprimat si
pentru nivelare sunt necesare terasamente care depasesc 1.000 m3/ha, se prefera udarea prin
aspersiune sau udarea localizata.
Proprietatile solului. La alegerea metodei de udare se tine cont de textura solului, viteza
de infiltratie a apei în sol, capacitatea de înmagazinare a apei în sol, rezistenta solului la eroziune
si potentialul de salinizare al solului.
Textura mijlocie este favorabila aplicarii tuturor metodelor de udare. Daca alcatuirea
granulometrica este usoara, sunt recomandabile udarea prin aspersiune si udarea localizata, iar în
cazul solurilor argiloase, se recomanda scurgerea la suprafata, udarea subterana si udarea prin
aspersiune cu norme de udare mici.
Viteza de infiltratie cu valori mai mari de 10-4 cm/s impune aplicarea udarii prin
aspersiune cu norme mici si udare localizata. Când viteza de infiltratie este cuprinsa între 10-4
cm/s si 5 x 10-5 cm/s poate fi aleasa oricarre din metodele de udare. Pentru cazurile în care viteza
de infiltratie este mai mica decât 5 x 10-5 cm/s se recomanda udarea prin aspersiune cu norme
mici, udarea prin scurgere la suprafata si udarea localizata.
Capacitatea de înmagazinare a apei în sol redusa obliga la alegerea prin aspersiune sau a
udarii localizate. La valori mijlocii ale capacitatii de înmagazinare a apei în sol sunt
corespunzatoare toate metodele de udare iar daca solul are capacitatea mare de înmagazinare a
apei, este preferabila scurgerea la suprafata.
Rezistenta solului la eroziune. Solurile cu rezistenta mare la eroziune permit aplicarea
oricareia dintre metodele de udare iar în cazul solurilor usor erodabile sunt recomandabile udarea
prin aspersiune cu picaturi mici si udarea localizata.
Potentialul de salinizare al solului. În cazul solurilor cu potential mare de salinizare se
aleg aspersiunea cu norme de udare mari si udarea prin submersiune. Daca potentialul de
salinizare este redus, pot fi aplicate oricare dintre metodele de udare.
Calitatea apei de irigatie. Daca apa de irigatie are turbiditatea mare este preferabila
udarea prin scurgere la suprafata. În cazul când apa de irigatie are continutul de saruri solubile
mare, se adopta scurgerea la suprafata sau udarea prin submersiune. Pentru irigarea cu ape uzate
este rationala aplicarea udarii subterane.
Hidrogeologia. Conditiile hidrogeologice influenteaza alegerea metodei de udare, în
special, prin nivelul la caer se gaseste apa freatica. Daca nivelul mediu al apei freatice se afla la
adâncimea mai mica de 5 m, sunt preferabile udarea prin aspersiune cu norme mici si udarea
localizata. La nivelul freatic între 5 - 10 m adâncime este recomandabila udarea prin aspersiune;
scurgerea la suprafata este rationala daca exista amenajat un sistem de drenaj. În cazul în care apa
freatica se afla la adâncime mai mare de 10 m pot fi alese toate metodele de udare.
Elementele climatice. Precipitatiile atmosferice cu un grad accentuat de neuniformitate
implica alegerea aspersiunii cu norme mici sau udarea localizata. În zonele cu vânturi puternice
(V>3,0÷3,5 m/s) se prefera scurgerea la suprafata dar poate fi aplicata si udarea prin aspersiune,

Ș.l.dr.ing. Nicoleta Ungureanu 9

 Ingineria și protecția mediului agricol (2021-2022)

folosind scheme speciale de udare si/sau eventual, programând aplicarea udarlor noaptea, când
este mai mult calm atmosferic.
Structura culturilor. Cu exceptia orezului, care se uda exclusiv prin submersiune,
plantele cultivate pot fi udate prin aproape toate metodele. Plantele prasitoare, legumele, pomii si
vita de vie se iriga, de preferinta, prin scurgere la suprafata. Pentru legume, pomi si vita de vie
aplicarea udarii localizate are avantajul economisirii apei si fortei de munca. În general, se
considera ca ceas mai buna solutie este amenajarea terenului pentru irigarea bivalenta.
Conditiile social-economice pot influenta alegerea metodei de udare prin potentialul
economico-financiar al beneficiarului amenajarii de irigatie si prin traditia locala.

Clasificarea sistemelor de irigatii

Cel mai important criteriu de clasificare a sistemelor de irigatii are în vedere marimea,
complexitatea, gradul de tehnicitate al amenajarii, modul de alimentare cu apa si metoda de udare
utilizata.
Dupa marimea suprafetei amenajate se disting doua mari categorii:
- sisteme mari de irigatii
- sisteme mici sau amenajari locale.
Sistemele mari din România sunt amplasate în câmpiile si podisurile din zonele secetoase
ale tarii si ocupa suprafete cuprinse între 1.000 – 200.000 ha (sistemul Carasu – 187.000 ha;
sistemul Ialomita-Calmatui – 143.000 ha; sistemul Sadova-Corabia – 79.000 ha; sistemul Terasa
Brailei – 72.000 ha).
Sistemele mici (amenajari locale) de irigatii cuprind suprafete mici de teren (< 1.000 ha),
în medie câteva sute de ha si se amplaseaza în imediata vecinatate a sursei de apa, iar problema
aductiunii se rezolva fara dificultate. Apa pentru irigatii în cadrul amenajarilor locale poate fi
asigurata din surse de suprafata în regim natural (râuri, lacuri), din iazuri formate prin bararea
unor vai sau din surse subterane, prin puturi sau foraje a caror adâncime nu depaseste 50 –60 m.
Dupa modul de alimentare cu apa se deosebesc:
- sisteme de irigatii cu alimentare gravitationala
- sisteme de irigatii cu alimentare prin pompare
- sisteme de irigatii cu alimentare mixta
Dupa caracteristicile retelei de aductiune si distributie apei exista sisteme cu:
- retele deschise (canale)
- retele închise (conducte)
- retele mixte

Metode de udare
a) Udarea prin scurgere la suprafata
Udarea prin scurgere la suprafata consta în circulatia gravitationala a apei de irigatii pe
trasee dirijate în câmpurile irigate, pentru infiltrarea acesteia în stratul activ de sol. Criteriul
principal care diferentiaza variantele de udare prin scurgere la suprafata este modalitatea de
conducere si de circulatie a apei de suprafata cultivata, pentru a se infiltra în sol. Se disting:

Ș.l.dr.ing. Nicoleta Ungureanu 10

 Ingineria și protecția mediului agricol (2021-2022)

- udarea pe brazde paralele –montate la o adancime de 15-30 cm si o distanta intre

randuri de 50 cm pentru solurile usoare si pana la 100 cm pentru cele grele si impermeabile.
Aceasta metoda este de regula folosita pentru culturile de sfecla, floarea-soarelui, cartof sau
porumb, insa poate fi utilizata si pentru alte culturi, daca solul este suficient de bine nivelat si
permite acest lucru. Irigarea terenului in acest caz se realizeaza progresiv, prin imbinare, datorita
micii pante pe care o are sistemul montat. In ce priveste amenajarea si sistematizarea, acestea se
realizeaza in functie de caracteristicile culturilor, inainte de perioada semanatului.aplicata mai
ales la culturile prasitoare, vita de vie si pomi;
- udarea pe fâsii - folosita adesea pentru terenuri de dimensiuni mici, cultivate cu
leguminoase perene sau cereale paioase, în rânduri dese. Solurile la care se preteaza aceasta
metoda sunt cele mijlocii greu permeabile. In functie de permeabilitatea solului, de volumul de
apa pompat si de inclinatia terenului - care nu trebuie sa aiba o panta mai mare de 2%, lungimea
fasiilor variaza intre 100 si 300 m, iar latimea lor intre 4 m pentru terenurile cu panta si 20 m
pentru cele foarte plane.
- udarea prin revarsare (prin inundatii), folosita de regula pentru udarea pajistilor, constă
în conducerea apei prin revărsare sub forma unei lame subțiri. Are mai multe variante:
 udarea prin rigole orizontale constă în trasarea unor rigole pe curbele de nivel care preiau
apa adusă din punctele înalte şi o distribuie prin revărsare laterală;
 udarea prin rigole înclinate constă în trasarea de rigole înclinate față de curbele de nivel ți
revărsarea laterală a apei;
 udarea prin spinări, realizată cu ajutorul unor rigole trasate pc zonele înalte cu posibilități
de revărsare bilaterală.

Irigarea prin brazde a porumbului Irigarea prin revarsare

b) Udarea prin aspersiune

Udarea prin aspersiune este cea mai raspândita din lume si în tara noastra (aproximativ
75- 80 % din suprafata irigata în România). Este potrivita pentru toate tipurile de culturi, de la
pepiniere floricole la culturi de cereale. Aceasta metoda presupune montarea unor aripi; raza de
actiune a aspersoarelor poate ajunge pana la 38 m. Metoda consta în distributia apei la plante sub
forma picaturilor de ploaie, cu ajutorul unor aripi de ploaie de lungimi de pana la 300-400 m, pe
care se monteaza ajutaje conice convergente numite aspersoare, care pulverizeaza în atmosfera

Ș.l.dr.ing. Nicoleta Ungureanu 11

 Ingineria și protecția mediului agricol (2021-2022)

apa pompata sub presiune din reteaua de conducte, simuland ploaia naturala. Raza de actiune a
aspersoarelor poate ajunge pana la 38 m. In cazul gradinilor si al culturilor de mici dimensiuni, se
vor monta linii de aspersie (conducte PE cu diametrul de 25, 40 sau 50 mm sau furtunuri cu
insertie textila montate cu conectori specifici) in locul aripilor, lungimea acestora fiind cuprinsa
intre 50 si 100 m. In functie de dimensiunile terenului de irigat, de debitul de apa al aspersoarelor
si al sursei de apa, se pot monta unul sau mai multe aspersoare, in linie dreapta sau ramificat.
Aspersoarele pot fi de mai multe tipuri, in functie de capacitatea si tipul de stropire:
 Aspersoare special concepute pentru suprafetele inguste si lungi;
 Aspersoare cu mai multe tipuri de duze, concepute pentru mai multe tipuri de nevoi de
irigare si specii de plante;
 Aspersoare circulare, care iriga circular, cum sugereaza si denumirea lor si al caror
diametru de actiune si deschidere pot fi reglate in functie de necesitati;
 Aspersoare oscilante rectangulare, special concepute pentru terenurile care au forme
dreptunghiulare sau patrate;
 Aspersoare inalte, care se monteaza pe trepiede speciale, utile pentru irigarea plantelor de
inaltimi mai mari;
 Aspersoare special concepute pentru suprafetele neregulate, care se monteaza astfel incat
sa irige conturul/ marginile acestora.
Principalii factori care limiteaza aplicarea udarii prin aspersiune sunt consumul mare de
energie, costul ridicat al instalatiilor de udare si prezenta vânturilor cu viteza si frecventa mari.

Irigare prin aspersie Tambur de irigatii cu aspersor

c) Udarea prin submersie

Udarea prin submersie consta în realizarea si mentinerea în interiorul parcelelor cultivate
cu orez a unui strat de apa cu grosimea variabila, în functie de cerintele biologice si tehnologice
ale plantei. Udarea prin submersie este dependenta de prezenta:
- conditiilor climatice favorabile cultivarii orezului;
- terenului cu panta foarte mica (i<0,7- 0,8‰) si microreliefului foarte slab exprimat;
- solurilor cu permeabilitatea redusa.
Elementele tehnice care trebuie controlate la aplicarea udarii prin submersiune sunt:
- grosimea stratului de apa de inundare a parcelelor;
- debitul de alimentare a parcelelor;
- debitul de evacuare a apei din parcele.
Ș.l.dr.ing. Nicoleta Ungureanu 12
 Ingineria și protecția mediului agricol (2021-2022)

d) Udarea localizata
Udarea localizata se poate aplica în mai multe variante: udarea subterana, udarea prin
picurare, udarea prin rampe perforate si consta în umezirea solului numai pe un anumit procent
din suprafata terenului, si anume, acela ocupat efectiv de plantele cultivate.
Udarea subterana (subsoliera) foloseste unul dintre cele mai complexe sisteme de irigare,
care se monteaza in pamant, la o adancime de 30-35 cm si nu sunt deloc vizibile la suprafata
decat in momentul activarii, cand aspersoarele se ridica la cativa cm deasupra solului. Printre
principalele avantaje se numara longevitatea – sistmeul de udare subterana poate rezista pana la
20-25 de ani fara reparatii majore, costurile operationale minime, reducerea costurilor pentru
intretinerea culturilor si economia de apa si de carburanti folosite pentru udarea terenului. In plus,
fertilizantii pot fi inclusi in procesul de irigare. Metoda subsoliera prin picurare are insa si un
dezavantaj: fiind montat destul de superficial, sistemul impiedica lucrarile de aratura, permitand
doar discuirea terenurilor unde este montat.

Irigare subterana

O varianta îmbunatatita a acesteia este asa-numita udare prin capilaritate care consta în
distributia apei la plante prin conducte perforate, amplasate pe fundul unor santuri captusite la
partea inferioara cu folie de polietilena si acoperite cu pamânt. În acest mod se creeaza artificial
în lungul conductelor de udare si în sectiunea captusita cu polietilena, umezirea solului la
capacitatea totala, din care apa circula prin capilaritate în spatial proxim, pentru a alimenta
sistemul radicular al plantelor.
Udarea prin picurare consta în distributia lenta a apei la plante, picatura cu picatura, în
cantitatea strict necesara pentru satisfacerea cerintelor fiziologice. Aductiunea si distributia apei
la plante se face cu ajutorul unor instalatii din mase plastice. Sistemele de irigare prin picurare
pot fi folosite atat in gradini, pe terenurile cultivate cu legume sau flori, în plantatiile viticole si
pomicole, cat si pentru culturile de camp. Acestea reprezinta o metoda foarte eficienta, deoarece
permite dozarea unor cantitati reduse de apa in intervale scurte de timp si sunt menite sa reduca
risipa de apa cu pâna la 40%, comparativ cu alte metode de udare, prin impiedicarea scurgerii ei
in adancimea solului, unde radacinile plantelor nu ajung. Sistemele de irigare prin picurare pot fi
folosite si pentru fertilizarea solului cu diferiti nutrienti, proces numit fertirigare. Pentru ca
nutrientii ajung in sol si sunt preluati de radacinile plantelor impreuna cu apa, productivitatea si
randamentul culturilor cresc astfel. Un alt avantaj al acestor sisteme este dozarea optima a
cantitatii de apa, in functie de nevoile specifice ale culturilor. Nu doar ca se poate face astfel
Ș.l.dr.ing. Nicoleta Ungureanu 13
 Ingineria și protecția mediului agricol (2021-2022)

economie la resursa principala - apa, dar sistemele de irigare prin picurare sunt foarte eficiente si
din punct de vedere al timpului.

Irigare prin picurare

Udarea prin rampe perforate se realizeaza prin instalatii cu retele de conducte din
polietilena, cu diametrul mic, prevazute cu perforatii pentru distributia apei. Conductele de udare
însotesc rândurile de plante (pomi, vita de vie, legume, flori), au caracter fix si debiteaza apa în
rigole special amenajate, întrerupte la 4 – 7 m, prin digulete de pamânt. Orificiile practicate în
peretii conductelor sunt protejate împotriva obturarii, cu mansoane canelate, de 6 – 7 cm lungime.

Tambur cu rampe de udare Rampe de udare

Măsuri de protecție a fertilității solurilor irigate
Daca aplicarea udărilor şi a tehnologiilor de cultivare în condiţii de irigare sunt
defectuoase, apare tendinţa de diminuare a capacităţii productive a solului prin degradarea
structurii, compactarea, reducerea permeabilităţii, micşorarea conţinutului şi calităţii humusului,
levigarea substanţelor nutritive în straturile adânci, erodarea stratului arabil etc. Pentru a nu
degrada fertilitatea solului, sunt necesare măsuri şi lucrări pentru [1]:
• determinarea riguroasă, în funcţie de starea de umiditate a solului, a momentului de
executare a lucrărilor agrotehnice cu agregatele agricole;
• afânarea adâncă a solului la intervale de timp de 3 - 5 ani;
• aplicarea îngrăşămintelor organice în doze mărite, care să substituie partial sau total
unele îngrăşăminte chimice;
• stabilirea şi aplicarea normelor de udare astfel ca procesele de eroziune prin irigaţie şi
de pierderea apei de irigaţie prin percolarea stratului activ să fie minime;
Ș.l.dr.ing. Nicoleta Ungureanu 14
 Ingineria și protecția mediului agricol (2021-2022)

• menţinerea sub observaţie a nivelului apei freatice pentru evitarea ridicării acestuia
deasupra adâncimii critice de salinizare secundară.

Probleme ale echipamentelor de irigare la valorificarea apelor uzate [3]

Sistemele de reutilizare a apei uzate sunt alcătuite din următoarele componente: ape uzate
brute care intră în stația de epurare a apelor uzate (influentul); multitudinea de tratamente la care
sunt supuse apele uzate în incinta stației de epurare; tratamente suplimentare pentru obținerea
apei tratate (recuperate) cu parametri de calitate adecvați pentru reutilizare; sisteme de stocare și
distribuție a efluenților; sistem de irigare. Când se proiectează un sistem de irigații care depinde
exclusiv de apele uzate, pe lângă costurile ridicate ale echipamentelor și terenurilor, trebuie avut
în vedere faptul că apele uzate sunt generate continuu și în mod egal pe tot parcursul anului, dar
cererea de irigare este ciclică.
Diferite sisteme de irigații sunt utilizate pentru a aplica apele uzate și fiecare are
avantajele și dezavantajele sale. De exemplu, irigarea prin inundații poate contamina grav un
întreg câmp. Solidele suspendate, materiile organice, precipitatele minerale datorate pH-ului
ridicat al apelor uzate sau creșterii algelor în apele uzate pot înfunda duzele sistemelor de irigare
prin picurare și prin aspersoare, cu cea mai mare rată de apariție a înfundării în cazul
aspersoarelor. Înfundarea duzelor și conductelor înseamnă costuri mai mari de întreținere și
profituri reduse pentru fermieri. Deci, pentru reutilizarea apelor uzate, atunci când se alege tipul
de emițător pentru sistemul de irigare prin picurare, trebuie să se știe că emițătorii tip vortex sunt
mai sensibili la înfundare decât emițătorii tip labirint și că riscul de înfundare este mai mic la
emițătorii cu o rată de descărcare mai mare decât la emițători similari cu rate de descărcare mai
mici. Înfundarea sistemelor de irigare prin picurare prin creșterea algelor poate fi evitată sau
tratată prin clorurarea apei recuperate.
Irigarea prin picurare subterană poate reduce riscurile de mediu și ratele de levigare a
nitraților. Sistemele de irigare prin aspersiune pot îmbunătăți levigarea sărurilor sub rădăcinile
plantelor, dar poate crește efectul toxicității ionice asupra culturilor sensibile, deoarece sarea se
acumulează în frunze. Pentru apele uzate saline, sistemele de irigare prin picurare sunt mai
eficiente, deși sarea se va acumula între punctele de picurare. Creșterea concentrației de clor
rezidual în apele uzate tratate aplicate pe frunzele plantelor este responsabilă de deteriorarea
plantelor atunci când se utilizează sisteme de irigare cu aspersoare. Clorul rezidual în
concentrație mai mică de 1 mg/l nu afectează frunzele plantelor, dar dacă depășește 5 mg/l va
duce la deteriorarea severă a plantelor.
Sistemele de irigații pot controla nivelul de contaminare cu ape uzate. Irigarea prin
picurare este mai eficientă în evitarea contaminării cu agenți patogeni, minimizarea riscurilor
pentru sănătate și mediu, asigurând o protecție sporită a sănătății lucrătorilor agricoli, deoarece
apele uzate sunt aplicate direct pe sol. Pe de altă parte, irigarea prin aspersiune sporește riscul
contaminării culturilor și a zonei din apropiere cu agenți patogeni, deoarece bacteriile și virușii se
transmit cu ușurință prin aerosoli, astfel încât apele uzate trebuie dezinfectate înainte de utilizare.
Irigarea prin picurare și subterană cu ape uzate netratate sau ineficient tratate, care conțin
microorganisme fecale și agenți patogeni umani, pot contamina apele subterane. Spre deosebire

Ș.l.dr.ing. Nicoleta Ungureanu 15

 Ingineria și protecția mediului agricol (2021-2022)

de irigarea prin picurare subterană, irigarea pe brazde crește probabilitatea contactului direct între
apele uzate contaminate cu agenți patogeni umani și partea comestibilă a plantelor. Comparativ
cu sistemul de picurare pe suprafață, sistemul de irigare prin picurare subterană poate reduce
contaminarea culturilor agricole cu bacterii totale, coliforme fecale și streptococi fecali.

BIBLIOGRAFIE
[1]. Bucur D., Savu S. (2003). Irigarea culturilor agricole, manual de studiu. Universitatea de
Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară "Ion Ionescu de la Brad" din Iaşi, Facultatea de Agricultură,
Învăţământ deschis la distanţă, Iaşi.
[2]. Constantin E. (2014). Îmbunătățiri funciare. USAMV București, Facultatea de Horticultură.
[3]. Ungureanu N., (2020). Raport etapa 3, Contract 27 PCCDI / 2018, cod proiect PN-III-P1-1.2-
PCCDI-2017-0254. Proiect complex: Tehnologii inovative pentru irigarea culturilor în condiţii de climat
arid, semiarid si subumed-uscat (SMARTIRRIG). Proiect 4: Soluție tehnologică inovativă de valorificare a
apelor uzate pentru irigarea culturilor agricole energetice.

OBSERVAȚIE
Este interzisă distribuirea acestui material în mediul online, precum și reproducerea partială
sau integrală, sub orice formă, fără acordul prealabil scris al responsabilului UPB, Ș.l.dr.ing.
Ungureanu Nicoleta, în cadrul Contract 27 PCCDI / 2018, cod proiect PN-III-P1-1.2-PCCDI-2017-
0254. Proiect complex: Tehnologii inovative pentru irigarea culturilor în condiţii de climat arid,
semiarid si subumed-uscat (SMARTIRRIG). Proiect 4: Soluție tehnologică inovativă de valorificare a
apelor uzate pentru irigarea culturilor agricole energetice. Acest material este destinat strict pentru
studiu intern în cadrul cursului de IPMA, an universitar 2021-2022.

Ș.l.dr.ing. Nicoleta Ungureanu 16