Indrumar Torenti

MARCEL DÎRJA ALEXANDRU COLIŞAR
CORECTAREA
TORENŢILOR
ÎNDRUMAR
PENTRU ÎNTOCMIREA PROIECTULUI
PREFAŢĂ
În ansamblul disciplinelor din planul de învăţământ al Facultăţii

de Horticultură, Secţia Silvicultură, disciplina de Corectarea Torenţilor
se predă la anul IV (cursuri de zi), fiind una dintre cele mai importante
materii de specialitate, aduce o contribuţie însemnată la definirea
profilului tehnico-biologic complex al viitorului inginer silvicultor care
are menirea nu numai de a gospodări raţional aurul verde al ţării ci să
participe şi la refacerea şi conservarea mediului înconjurător. Între
această din urmă acţiune, pe de o parte, şi acţiunea de corectare a toren-
ţilor pe de altă parte, există un raport de interdependenţă ce nu poate fi
neglijat.
Trebuie ştiut faptul că omul nu poate lupta împotriva furiei naturii
decât dacă se găseşte într-o intercondiţionare şi o armonie deplină, prin
defrişările abuzive ale pădurilor, omul nu face decât să fie complice la
declanşarea acestor manifestări torenţiale care nu iartă şi dureros este
faptul că în ultima vreme se pierd tot mai multe vieţi omeneşti ca urmare
a acestor viituri.
Iată de ce absolvenţii Secţiei de Silvicultură vor trebui înarmaţi,
cu acele cunoştinţe de specialitate care sunt necesare pentru înţelegerea
şi interpretarea ştiinţifică a genezei, manifestărilor şi consecinţelor pro-
ceselor torenţiale, precum şi pentru adoptarea celor mai adecvate soluţii
inginereşti în scopul principal de a preveni aceste procese sau de a le
combate, atunci când ele s-au declanşat.
Îndrumătorul de faţă îşi propune să răspundă tocmai la aceste
obiective didactice cu caracter operaţional. Atât structura cât şi conţi-
nutul lui au fost gândite în aşa fel încât să vină, în sprijinul studenţilor,
într-o cât mai mare măsură. Acest îndrumător conţine, în prima parte,
noţiuni teoretice esenţiale de curs, iar în partea a doua este structurat un
model de proiect de an, pe care studenţii îl vor completa la lucrările
practice, constituind un suport principal de pregătire a studenţilor.
Autorii
2
CUPRINS
Introducere…………..…………………………………….... 9
Partea I - CARACTERISTICILE BAZINULULI HIDRO-

GRAFIC TORENŢIAL........................................ 12
Cap.1. Geografie…………..……………………………………....... 13
Cap.2. Geologie, litologie, geomorfologie………………..……....... 13
Cap.3. Climatologie…………………………..………...................... 14
Cap.4. Pedologie……………………..…………………………........ 14
Cap.5. Fitosociologie ………..………………………………............ 15
5.1. Vegetaţia forestieră…………..……………………......... 15
5.2. Pajiştile……………………….......................................... 16
5.3. Terenurile degradate……………….…............................ 16
5.4. Bazinetele hidrografice torenţiale………………............. 17
5.5. Situaţia cinegetică şi salmonicolă……………………..... 18
5.6. Drumurile forestiere…………………….......................... 18
5.7. Lucrările executate în trecut…………………….............. 19
5.8. Cadrul social-economic…………………….................... 19
5.9. Concluzii privind situaţia actuală, cauzele fenomenelor
de torenţialitate şi de degradare, evoluţia în viitor a
acestor fenomene…………………….............................. 20
Cap.6. Morfometria bazinului hidrografic torenţial…..…………. 21
6.1. Morfometria bazinului de recepţie…………………........ 22
6.1.1. Suprafaţa bazinului…………................................. 22
6.1.2. Perimetrul bazinului............................................... 24
6.1.3. Lungimea bazinului................................................ 24
6.1.4. Lăţimea bazinului................................................... 27
6.1.5. Forma bazinului...................................................... 27
6.1.6. Altitudinea bazinului.............................................. 29
6.1.7. Înălţimea bazinului................................................. 30
6.1.8. Panta bazinului....................................................... 31
6.1.9. Lungimea medie a versanţilor................................ 32
Cap.7. Morfometria reţelei hidrografice.……………..................... 33
7.1. Ordinele segmentelor reţelei hidrografice……..……….. 33
3
7.2. Parametri morfometrici referitori la albia principală........ 38
7.2.1. Lungimea albiei principale.................................... 38
7.2.2. Panta medie a albiei principale.............................. 39
7.3. Parametri morfometrici referitori la reţeaua hidrografică
totală…………………………..…………........................ 40
7.3.1. Lungimea totală a reţelei hidrografice................... 40
7.3.2. Densitatea reţelei hidrografice............................... 40
7.4. Influenţa parametrilor morfometrici asupra proceselor
torenţiale şi de degradare a terenurilor…..…………........ 41
7.5. Hidrologia bazinelor torenţiale…..…………................... 42
7.5.1. Ploile torenţiale...................................................... 42
7.5.2. Retenţia superficială............................................... 46
7.5.2.1. Retenţia în coronament............................. 46
7.5.2.2. Retenţia în litieră....................................... 47
7.5.2.3. Retenţia - parametru de calcul hidrologic... 47
7.5.3. Infiltraţia apei în sol............................................... 48
7.5.4. Scurgerea de suprafaţă........................................... 50
7.6. Debitul lichid maxim de viitură........................................ 52
7.6.1. Probabilităţile de depăşire...................................... 52
7.6.2. Parametrii ploii de calcul....................................... 53
7.6.3. Metode pentru calculul debitului maxim............... 56
7.6.3.1. Formula raţională...................................... 58
7.6.3.2. Metoda paralelogramelor de scurgere....... 68
7.6.3.3. Formula „ploii orare”................................... 71
7.7. Transportul de aluviuni..................................................... 71
7.7.1. Transportul de aluviuni mediu anual…………...... 71
7.7.2. Transportul total mediu anual de aluviuni.............. 77
7.7.3. Transportul de aluviuni la o ploaie torenţială......... 80
7.7.4. Volumul de aterisament.......................................... 80
Partea a II-a: LUCRĂRI DE CORECTAREA TOREN-

ŢILOR ÎN BAZINUL HIDROGRAFIC
TORENŢIAL……………............................ 81
Cap.8. Lucrări folosite în amenajarea bazinelor hidrografice
torenţiale……………………..…………………….............. 82
8.1. Lucrări hidrotehnice transversale…………………........ 84
8.2. Tipurile principale de lucrări hidrotehnice transversale… 95
8.2.1. Lucrări transversale din lemn............................... 95
8.3. Metode de amplasare a lucrărilor hidrotehnice transver-
sale………………..………............................................. 99
4
8.3.1. Metoda pantei de compensaţie…………….......... 99
8.3.2. Metoda susţinerii reciproce a lucrărilor……........ 101
8.3.3. Metoda nodurilor hidrotehnice.............................. 102
8.3.4. Metoda etajării lucrărilor....................................... 104
8.3.5. Metoda "apărării imediate a obiectivului din
aval"....................................................................... 105
8.4. Sarcinile care solicită barajele folosite în amenajarea
torenţilor ……………………..……………................... 107
8.4.1. Evoluţia concepţiilor cu privire la adoptarea sche-
melor de sarcini……………................................. 107
8.4.2. Clasificarea sarcinilor…….................................... 107
8.4.3. Variabilitatea sarcinilor şi implicaţiile ei.............. 110
8.4.4. Condiţiile de stabilitate şi de rezistenţă ale bara-
jelor şi verificarea lor............................................ 111
8.5. Metode şi ecuaţii pentru dimensionarea barajelor de
greutate cu profil trapezoidal........................................... 114
8.5.1. Metoda "KRn"…………….................................... 116
8.5.2. Metoda prin "σB dat"……..................................... 117
8.6. Ecuaţii adimensionale pentru calculul barajelor trape-
zoidale de greutate cu deversor cu prag subţire.............. 119
8.7. Lucrări hidrotehnice longitudinale ................................. 125
8.7.1. Apărări de maluri ................................................. 125
8.7.2. Regularizarea albiei ............................................. 126
8.7.3. Canalele de evacuare ............................................ 126
PROIECT CORECTAREA TORENŢILOR....................... 127
ANEXE 218
BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ.......................................... 220
5
INTRODUCERE
"De când există torenţii ?...De când apa coboară coastele

munţilor, adică de când există pante, de când există Pământul"
PAUL LEHMANN, 1879
Apele torenţiale. Torenţii. Torenţii sunt cursuri temporare de apă

care se formează pe pantele repezi şi neregulate; sunt seci în cea mai mare
parte a anului şi numai în timpul ploilor torenţiale şi a topirii bruşte a
zăpezii prezintă viituri violente, de scurtă durată.
De obicei, un torent se grefează pe urmele liniare lăsate de şiroire
sub formă de viroage sau ogaşe, care constituie prima fază în dezvoltarea
unui organism torenţial.
La început, deşi mică, viroaga se adânceşte, se lărgeşte şi se alun-
geşte treptat în direcţia contrară pantei, individualizându-se astfel cele trei
părţi componente ale unui torent: bazinul de recepţie (regiunea superioară),
canalul de curgere (regiunea de mijloc) şi conul de dejecţie (regiunea infe-
rioară).
Bazinul de recepţie constituie suprafaţa de pe care apele gravitează
spre canalul de curgere. Această regiune este dispusă radiar şi este străbă-
tută de numeroase viroage sau şiroaie, care converg spre zona centrală.
Canalul de curgere se prezintă sub forma unei văi adânci, cu pereţii
puţin înclinaţi, în care eroziunea se produce pe verticală. Dacă există,
totuşi, şi o lărgire pe orizontală, aceasta se datorează prăbuşirii malurilor
subminate de materialul rostogolit pe fundul canalului, în urma averselor
torenţiale.
Conul de dejecţie (agestru) este rezultat din depunerea materialului
transportat de apa torentului. Are forma unui evantai (conic) bombat,
îndreptat cu vârful spre amonte, con peste care, de fiecare dată, apa revăr-
sată îşi croieşte un nou drum, cel vechi fiind acoperit de materiale trans-
portate de fiecare viitură.
După un anumit timp, datorită acţiunii de eroziune regresivă, toren-
tul îşi regularizează treptat profilul longitudinal, tinzând spre o pantă
limită, la care acţiunea de eroziunea nu mai produce modificări însemnate.
Dezvoltarea torenţilor are drept urmare micşorarea suprafeţei tere-
nurilor productive, înecarea solurilor aluvionare, distrugerea unor aşezări
6
umane, deschiderea unor straturi de ape subterane etc. Prin deschiderea
straturilor de ape subterane, torenţii evoluează mai departe, în pâraie şi râuri.
Bazinul hidrografic. Suprafaţa de pe cuprinsul căreia se alimen-
tează un râu sau în general un sistem hidrografic este denumit bazin
hidrografic.
Teritoriul unui bazin hidrografic este delimitat printr-o linie de
separaţie denumită cumpăna apelor. Această linie trece, de obicei, prin punc-
tele de cea mai mare înălţime situate între două bazine învecinate (culmi
de munţi, dealuri etc.), coborând spre regiunea de vărsare, unde se închide.
Viiturile. Viiturile sunt creşteri bruşte şi puternice ale nivelurilor
unui râu, în urma unei scurgeri superficiale intense, provenită din ploi
torenţiale, din ploi de lungă durată sau din alte cauze. Prin viituri se mai
defineşte creşterea de nivel bruscă şi însemnată care se produce în urma
ploilor sau a topirii zăpezii. Frecvenţa cea mai mare se constată în perioada
martie-iunie, iar minima în ianuarie şi în august-septembrie. În munţi,
datorită întârzierii apariţiei perioadei calde, topirea zăpezii se produce
concomitent cu căderea ploilor abundente, dând astfel naştere unor viituri
mixte.
Formarea aluviunilor. Materialele antrenate şi transportate de
apele râurilor sunt formate din particule de dimensiuni, compoziţie mine-
ralogică şi chimică diferită.
Prezenţa aluviunilor în râuri se datorează spălării terenurilor din
cuprinsul bazinului colector, eroziunii malurilor şi albiei râurilor sub influenţa
acţiunii mecanice a vântului, îngheţului, dezgheţului şi curgerii apei.
Cantitatea cea mai mare de aluviuni provenită prin spălarea super-
ficială a bazinelor hidrografice se semnalează în perioada apelor mari de
primăvara, ale căror şuvoaie transportă produsele acestei degradări.
De asemenea, condiţii prielnice formării aluviunilor oferă şi perioa-
dele secetoase, când, datorită micşorării coeziunii particulelor de sol, se
formează praful şi alte particule de dimensiuni diferite, transportate spre
râuri de către apele torenţiale.
O mare cantitate de aluviuni poate provenii în tot timpul anului
din regiunile muntoase şi deluroase despădurite, unde se dezvoltă organis-
mele torenţiale, care dislocă imense cantităţii de materiale, pe care le depun
la baza canalelor de scurgere, putând fi antrenate în continuare de către
apele râurilor în timpul viiturilor.
Cantitatea de aluviuni ce se formează de pe suprafaţa terenurilor
despădurite este de cel puţin trei ori mai mare decât cea obţinută de pe
acelaşi teren, dar împădurit, deoarece scurgerea superficială este diminuată
de prezenţa vegetaţiei lemnoase, care prin sistemul radicular favorizează
7
îmbunătăţirea structurii solurilor, creând astfel o rezistenţă la acţiunea de
eroziune a apelor de şiroire.
Modelarea scoarţei terestre se desfăşoară sub acţiunea materiei
purtătoare de energie. Totalitatea energiilor care acţionează asupra supra-
feţei pământului este exprimată prin noţiunea de morfodinamică.
Fenomenul de eroziune care duce la degradarea mediului este
rezultatul bilanţului dintre energiile care acţionează prin intermediul
agen-ţilor şi suprafaţa adiacentă care se opune acestor energii prin diverse
forme de protecţie.
Apa este agentul denudator cel mai activ, în condiţiile climatice
ale zonei temperate. Energiile vehiculate de apă sunt:
 energia de impact a picăturilor de ploaie;
 energia scurgerii de suprafaţă;
 energia scurgerii concentrate pe versanţi;
 energia scurgerii fluviale, ca fiind saltul calitativ în organizarea
scurgerii prin formarea cursurilor permanente de apă.
Transformările energetice se supun legii continuităţii, într-un spaţiu
bine definit care este bazinul hidrografic.
8
P a r t e a I-a
CARACTERISTICILE
BAZINULUI HIDROGRAFIC
TORENŢIAL
9
Capitolul 1
GEOGRAFIE
Stabilirea poziţiei geografice constă în:

- încadrarea bazinului studiat în taxonomia unităţilor de relief:
marea unitate geografică, provincie, ţinut, district etc.;
- caracterizarea succintă a tipului morfogenetic de relief care derivă
din această încadrare;
- indicarea vecinătăţilor, limitelor şi hotarelor bazinului luat în studiu;
- precizarea coordonatelor geografice ale bazinului.
Capitolul 2
GEOLOGIE, LITOLOGIE ŞI GEOMORFOLOGIE
Pe baza hărţilor geologice, se efectuează încadrarea bazinului

studiat în marea unitate tectonică şi structurală şi se remarcă extinderea
grupelor principale de roci care derivă din încadrarea de mai sus.
Pe teren se fac observaţii cu privire la:
- natura rocilor din substrat;
- dispoziţia stratelor;
- comportarea rocilor la eroziune;
- capacitatea aflorimentelor de a furniza scurgerii material dentritic;
- răspândirea depozitelor cuaternare (depozite proluviale, depozite
aluviale, alunecări de terenuri);
- dispoziţia, mărimea şi frecvenţa conurilor de dejecţie etc.
10
Capitolul 3
CLIMATOLOGIE
Datele climatice sunt private şi interpretate prin prisma semnifi-

caţiei lor în raport cu condiţiile hidrologice din bazin, făcându-se în
primul rând, referiri la caracteristicile regimului pluviometric, precipitaţii
care, în asociaţie cu gravitaţia terestră, intervin în mod major în declanşarea
şi desfăşurarea proceselor de torenţialitate şi degradare. Astfel, interesează:
- frecvenţa, intensitatea şi durata ploilor torenţiale;
- cantitatea medie anuală de precipitaţii şi repartiţia ei pe luni, ano-
timpuri şi sezonul de vegetaţie;
- precipitaţiile maxime anuale în 24 ore;
- grosimea stratului de zăpadă şi caracterul topirii zăpezilor în
regiune etc.;
Datele de mai sus se preiau de la staţia meteorologică cea mai
apropiată de bazin şi se completează prin observaţii şi eventual măsurători
efectuate direct pe teren (dacă bazinul studiat este şi bazin experimental).
Capitolul 4
PEDOLOGIE
Având în vedere că solurile sun cele care suferă de pe urma acţiunii

mecanice a apelor de scurgere, studiul lor, în primul rând sub raport hidro-
logic, este deosebit de important în cadrul studiilor şi proiectelor de ame-
najare a bazinelor hidrografice torenţiale. În al doilea rând, în funcţie de
specificul condiţiilor staţionale din bazin, urmează să se stabilească folo-
sinţele optime ale fiecărei suprafeţe de teren, în concordanţă cu concluziile
studiului hidrologic, să se alegă cele mai indicate specii lemnoase şi erbacee
pentru lucrările de împădurire şi de înierbare, şi să se adopte cele mai
adecvate metode de pregătire a terenului în vederea conservării solului şi
a instalării vegetaţiei.
Studiul solului se poate face de-a lungul unor toposecvenţe, ampla-
sate în zonele cele mai reprezentative ale bazinelor luate în studiu, com-
pletate cu analize de laborator, urmărindu-se să se surprindă: tipul de sol,
11
conţinutul în humus, textura şi permeabilitatea, conţinutul în schelet, grosi-
mea fiziologică, volumul fiziologic util, structura, drenajul intern, rezervele
de apă utilă vegetaţiei.
Capitolul 5
FITOSOCIOLOGIE
5.1. VEGETAŢIA FORESTIERĂ
Studiul vegetaţiei forestiere prezintă o importanţă fundamentală în

proiectele de amenajare a bazinelor hidrografice torenţiale. Rolul pădurii
este hotărâtor în ceea ce priveşte conservarea solului şi apei şi al redresării
regimului hidrologic în cuprinsul bazinetului torenţial, implicând o cunoaş-
tere amănunţită a vegetaţiei forestiere, sub raportul caracteristicilor sale
structurale şi prin prisma obiectivelor urmărite.
Principala sursă informaţională din acest punct de vedere este ame-
najamentul sau amenajamentele unităţilor de producţie în care se înca-
drează bazinul studiat. Dar, documentarea pe baza amenajamentului, trebuie
reactualizată, completată şi îmbogăţită, cu elemente noi, rezultate din studiul
după fotograme sau observate direct în teren.
Principalele aspecte referitoare la vegetaţia forestieră care reclamă
o tratare atentă în cadrul studiilor de amenajare a bazinelor hidrografice
torenţiale, deoarece ele intervin fie în stabilirea valorilor unor parametri
hidrologici (retenţia, indicele mediu de eroziune pe versant etc.), fie în
stabilirea soluţiilor silvotehnice de amenajare. Aceste aspecte sunt:
 încadrarea pe categorii funcţionale;
 structura pe specii a arboretelor;
 structura arboretelor pe categorii de consistenţă;
 structura arboretelor pe clase de vârstă;
 structura arboretelor pe clase de producţie;
 valoarea estetico-sanitară a arboretelor;
 caracteristicile subarboretului şi seminţişului;
 tratamentele aplicate şi tăierile de îngrijire executate;
 lucrările propuse în următorii 10 ani.
Deoarece studiul vegetaţiei forestiere, în ansamblul său, trebuie să
fie subordonat necesităţilor de fundamentare a complexului de măsuri şi
12
lucrări referitoare la amenajarea întregii suprafeţe de recepţie, caracteristicile
structurale ale arboretelor, enumerate mai sus, nu trebuie private şi prezen-
tate ca un scop în sine (sub formă pur descriptivă) şi nici să cuprindă detalii
neesenţiale pentru scopurile urmărite prin amenajarea torenţilor. Dimpotrivă,
este necesar o tratare selectivă a problemelor menţionate, în cadru cărora
vegetaţia forestieră să fie examinată în principal prin prisma obiectivelor
hidrologice.
Este necesar ca proiectul să sesizeze şi să estimeze cu raţiune felul
în care actualele arborete, în structura pe care o au, influenţează şi modifică
procesele hidrologice specifice bazinului studiat, precum şi măsura în
care lucrările silvotehnice, atât cele executate cât şi cele propuse de
amenaja-ment, sunt sau nu în acord cu cerinţele fundamentale ale
controlului solului şi apei şi redresării regimului hidrologic.
5.2. PAJIŞTILE
În condiţiile în care pajiştile deţin o pondere însemnată din supra-

faţa bazinelor, studiul acestor pajişti este la fel de important ca şi studiul
vegetaţiei forestiere.
În documentaţiile de proiectare trebuie să se facă referiri cu privire la:
 suprafaţa ocupată;
 distribuţia pe trupuri de pajişti;
 modul de folosinţă: păşune, fâneaţă;
 vegetaţia lemnoasă din cuprinsul pajiştilor;
 vegetaţia erbacee şi principalele asociaţii floristice întâlnite în
cuprinsul pajiştilor;
 comportarea sub raport hidrologic şi antierozional a pajiştilor;
 productivitatea sub raport furajer a pajiştilor etc.
5.3. TERENURILE DEGRADATE
Pentru consolidarea surselor de aluviuni şi diminuarea debitului

solid antrenat de pe suprafaţa versanţilor bazinelor torenţiale, se întoc-
meşte şi un studio al terenurilor degradate care urmăreşte;
 identificarea tuturor terenurilor degradate din cuprinsul suprafeţei
de recepţie şi localizarea lor pe planul de situaţie;
 repartiţia acestor terenuri în cadrul categoriilor de folosinţă a
bazinului;
13
 identificarea naturii fenomenelor de degradare (eroziune de
suprafaţă, eroziune în adâncime, alunecări etc.) şi aprecierea intensităţii
acestor fenomene;
 evidenţierea principalilor factori care au condus la declanşarea
fenomenelor de degradare şi a celor care condiţionează în prezent şi în
viitor evoluţia acestor fenomene.
5.4. BAZINETELE HIDROGRAFICE TORENŢIALE
Unitatea de bază pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor de ame-

najare a torenţilor este reprezentată, în general, de bazinetul torenţial.
Înainte de începerea studiilor de teren se procedează la delimitarea,
pe planuri de suprafaţă şi fotograme, a tuturor bazinetelor care compun
bazinul hidrografic sau subazinul luat în considerare. Din ansamblul acestor
bazinete, o atenţie sporită se va acorda în final acelora pentru care, din
studiile şi observaţiile făcute la faţa locului, se constată că prezintă caractere
torenţiale de importanţă majoră, necesitând prin urmare măsuri urgente cu
lucrări de amenajare.
Odată cu parcurgerea terenurilor şi întocmirea descrierii bazinetelor
torenţiale se vor face referiri asupra acelor elemente ale cadrului natural şi
social economic de care depinde, într-un fel sau altul, adoptarea şi diferen-
ţierea măsurilor şi lucrărilor de amenajare în cuprinsul bazinetului respec-
tive sau a întregului bazin hidrografic care face obiectul proiectului.
Din conţinutul acestor descrieri nu trebuie să lipsească precizări
referitoare la:
- suprafaţa totală a bazinetului considerat;
- repartiţia suprafeţei de recepţie pe cele două categorii de fonduri:
forestier şi agricol;
- natura, intensitatea şi localizarea proceselor de degradare pe versanţi;
- lungimea totală a reţelei hidrografice;
- lungimea reţelei hidrografice cu degradări, respectiv natura degra-
dărilor şi granulometria aluviunilor, pe sectoare de studiu ale reţelei hidro-
grafice;
- caracterizarea sumară a structurii arboretelor din cadrul bazine-
tului, structură avută în vedere la estimarea efectelor lor hidrologice;
- pajiştile, respective comportarea sub raport hidrologic şi anti-
erozional a acestora.
Ca probleme distincte, aspectele de mai sus se redau când se face
caracterizarea de ansamblu a bazinetului luat în studio, dar aceste aspecte
trebuie concretizate şi particularizate la nivelul fiecărui bazinet torenţial,
14
deoarece, aşa după cum s-a arătat, aceasta este unitatea de bază pentru
care se proiectează şi se execută lucrări de amenajare.
5.5. SITUAŢIA CINEGETICĂ ŞI SALMONICOLĂ
Studiile cinegetice şi cele de salmonicultură sunt foarte utile atât

în cea ce priveşte adoptarea soluţiilor tehnice de amenajare, cât şi sub
raportul faptului, în general, atât nivelul gospodăriei cinegetice, cât şi gradul
de dezvoltare a salmoniculturii, sunt strâns legate de caracterul torenţial al
bazinelor. De altfel în studiul actual, pe plan mondial, aspectele cinegetice
şi salmonicole sunt componente organice ale acţiunii de amenajare complexă
a bazinelor hidrografice torenţiale.
Astfel, sub raport cinegetic, interesează speciile de vânat care
populează bazinul, efectivele acestora în comparaţie cu efectivele optime,
categoriile de bonitate ale terenurilor etc.
Studiul salmonicol comportă observaţii şi referiri cu privire la
debitul, temperatura medie anuală şi pe sezoane ale apei, gradul de oxige-
nare, turbiditatea, conţinutul în substanţe minerale, valoarea pH, flora şi
fauna endo- şi exogenă etc.
De asemenea, este necesar să se remarce măsura în care fiecare
din factorii menţionaţi mai sus sunt favorabil pentru dezvoltarea salmoni-
zilor. De asemenea trebuie să se evidenţieze pagubele înregistrate în
rândurile efectivului piscicol, datorită caracterului torenţial al pâraielor (în
special datorită variaţiilor mari şi bruşte ale debitelor de viitură şi a
transportului masiv de aluviuni). Interesează şi modul de comportare, pe
teren, a diferitelor tipuri de lucrări de amenajare a albiilor, în interes
salmonicol (dacă există astfel de lucrări).
5.6. DRUMURILE FORESTIERE
Considerate ca obiective principale de apărat împotriva

manifestărilor fenomenelor torenţiale, vor fi axate pe câteva aspecte mai
importante, rezul-tate din studiul de teren şi birou şi anume:
 scurt istoric al dezvoltării reţelei de drumuri în bazin;
 concepţia care a stat la baza dezvoltării reţelei de drumuri existente;
 distribuţia drumurilor pe bazinete;
 posibilităţile de dezvoltare în viitor a reţelei de drumuri;
 problema drumurilor privită prin prisma dificultăţilor create de
caracterul torenţial al pâraielor (inclusiv pagubele înregistrate);
15
 accesibilitatea la bazin şi în cuprinsul bazinului pentru utilaje,
transport de materiale, prefabricate etc.
5.7. LUCRĂRI EXECUTATE ÎN TRECUT
Studiul acestor lucrări reprezintă un important mijloc de orientare

pe linia adoptării variantelor de amenajare cu lucrări de amenajare a
torenţilor, variante posibile a fi aplicate în condiţiile date. În acest scop,
enumerarea succintă a lucrărilor executate în trecut va trebui să fie
însoţită şi de unele referiri de ordin critic privind modul de comportare a
acestor lucrări. Astfel se vor scoate în evidenţă:
 tipurile de lucrări executate;
 principalele caracteristici tehnice şi funcţionale ale acestor lucrări;
 starea lucrărilor care mai există pe teren şi modul lor de compor-
tare;
 lucrările care au fost distruse sau avariate;
 reparaţiile sau completările efectuate până la data întocmirii noului
proiect;
 efectul hidrologic şi antierozional exercitat de către lucrările exe-
cutate etc.
5.8. CADRUL SOCIAL ECONOMIC
Se fac referiri succinte cu privire la caracterul social şi economic

al regiunii în care se încadrează bazinul studiat:
 profilul economic local, în prezent şi în perspectivă;
 ocupaţia de bază a locuitorilor şi dependenţa acestora de folosinţele
din bazin;
 nivelul de dezvoltare a producţiei agricole şi furajere;
 disponibilităţile locale de forţă de muncă ce poate fi angajată la
execuţia lucrărilor de amenajare a bazinului;
 posibilităţile de cazare pentru muncitorii ce vor fi aduşi din alte
localităţi;
 sursele de aprovizionare cu materiale de construcţii şi material de
împădurit;
 mijloacele de transport şi căile de comunicaţie din zonă etc.
16
5.9. CONCLUZII PRIVIND SITUAŢIA ACTUALĂ,
CAUZELE FENOMENELOR DE TORENŢIALITATE
ŞI DE DEGRADARE, EVOLUŢIA ÎN VIITOR A
ACESTOR FENOMENE
Pe baza observaţiilor şi studiilor făcute direct în teren şi a docu-

mentării de birou, se va face, în final, o sinteză succintă a cunoştinţelor
referitoare la cadrul natural şi social economic. Această sinteza trebuie să
aibă, ca fir director, realizarea cauzelor care au condus la declanşarea şi
dezvoltarea fenomenelor torenţiale în cuprinsul bazinului studiat. Sinteza
va trebui astfel întocmită, încât din ea să rezulte, cu claritate, necesitatea
fundamentării atât hidrologice cât şi tehnico-economice, a acţiunilor
principale de restabilire a echilibrului hidrologic în limitele întregii zone
luate în considerare. De la caz la caz, aceste acţiuni pot consta din:
 amenajarea şi exploatarea raţională a pajiştilor;
 reconsiderarea unor aspecte privitoare la gospodărirea fondului
forestier, incluzând aici atât problemele de silvicultură propriu-zisă, cât şi
cele de exploatări forestiere;
 amenajarea albiilor torenţiale în vederea consolidării lor şi a
diminuării transportului de aluviuni.
17
Capitolul 6
MORFOMETRIA BAZINULUI HIDROGRAFIC

TORENŢIAL
Interdependenţa legăturilor dintre factorii care guvernează geneza,

dezvoltarea şi particularităţile manifestărilor proceselor torenţiale - respec-
tiv al scurgerilor (viiturilor) torenţiale, eroziunii torenţiale, transportului
torenţial şi sedimentării torenţiale - cere ca, în scopul fundamentării soluţiilor
tehnice de amenajare, să se studieze, cât mai temeinic condiţiile de relief,
condiţii care, exercită o influenţă majoră asupra proceselor hidrologice
specifice torenţilor. Studiul acestor condiţii se face prin intermediul para-
metrilor morfometrici, parametrii care prin dimensiunile lor reale sau prin
intermediul anumitor relaţii matematice, permit cuantificarea morfologiei
bazinelor hidrografice torenţiale şi mijlocesc posibilitatea corelării elemen-
telor acestei morfologii cu parametrii hidrologici şi hidraulici, de calcul,
precum şi cu unele particularităţi ale soluţiilor tehnice de amenajare.
Părţile morfologice caracteristice ale unui bazin hidrografic torenţial
sunt prezentate în fig.1:
 bazinul de recepţie;
 reţeaua hidrografică;
 conul de dejecţie.
Abordarea succesivă a parametrilor morfometrici se va face siste-
matizat în cadrul a două grupe mari şi anume :
- grupa parametrilor morfometrici referitori la bazinul de recepţie
(morfometria bazinului de recepţie);
- grupa parametrilor morfometrici referitori la reţeaua hidrografică
(morfohidrografia bazinului de recepţie)
Ambele grupe de parametrii morfometrici sunt cuprinse sub denu-
mirea generică de "morfometrie", deoarece se găsesc în relaţii de interde-
pendenţă, determinate de faptul că ele reprezintă aspecte particulare ale
uneia şi aceleiaşi entităţi naturale care este bazinul hidrografic.
18
6.1. MORFOMETRIA BAZINULUI DE RECEPŢIE
6.1.1. Suprafaţa bazinului
Prin suprafaţa bazinului de recepţie se înţelege întreaga suprafaţă

de teren de pe care o anumită formaţie hidrologică îşi colectează apele şi
care este despărţită de bazinele învecinate prin cumpăna apelor.
Delimitarea bazinului de recepţie se face fie prin cumpăna topo-
grafică (cumpăna apelor), care reprezintă pe hartă o linie curbă închisă,
trasată în funcţie de configuraţia curbelor de nivel, fie prin cumpăna hidro-
grafică, care ţine seama şi de alimentarea subterană, provenită din bazinele
vecine. În calcule practice referitoare la bazinele torenţiale se iau în consi-
derare în mod curent cumpenele topografice.
19
Mărimea suprafeţei bazinului de recepţie se determină corespun-
zător anumitor secţiuni hidrologice de calcul. Dacă interesează suprafaţa
întregului bazin secţiunea de calcul se amplasează imediat în amonte de
conul de dejecţie. Dacă secţiunile de calcul sunt amplasate în anumite puncte
din reţeaua hidrografică, se delimitează şi se determină suprafeţele bazinului
de recepţie aferente punctelor respective. În delimitarea acestor suprafeţe
se ţine seama de configuraţia curbelor de nivel, respectiv se trasează, per-
pendicular pe curbele de nivel, linia curbă închisă care porneşte din şi se
închide în amplasamentul secţiunii de calcul considerate. Mărimea supra-
feţei se determină prin planimetrare făcându-se trei citiri şi luându-se ca
valoare de calcul media aritmetică a acestora. In determinarea mărimii
suprafeţei, se mai poate utiliza şi metoda caroiajului care se poate aplica
cu uşurinţă dacă se foloseşte calc milimetric.
Mărimea suprafeţei bazinelor de recepţie, în cazul torenţilor, se
exprimă, obişnuit, în hectare; în unele calcule morfometrice şi hidrologice
se folosesc şi exprimările în kilometri pătraţi şi metri pătraţi. În calculele
practice, suprafaţa se notează cu “F” sau cu “S”.
Suprafaţa bazinului de recepţie se consideră că reprezintă parametrul
morfometric fundamental, deoarece acesta intervine, direct sau indirect, în
aproape toate calculele hidrologice, dat fiind faptul că, producerea şi
dezvoltarea degradărilor, formarea viiturilor torenţiale şi transportul aluviu-
nilor sunt dependente, într-un fel sau altul, de mărimea suprafeţei bazinului
de recepţie.
Calculele de determinare a debitelor maxime probabile de viitură,
precum şi cele referitoare la transportul de aluviuni operează direct cu
suprafaţa bazinului de recepţie. Pe de altă parte în funcţie de această
suprafaţa, se dimensionează şi restul parametrilor morfometrici ai bazinului
(altitudine, pantă, energie de relief, formă etc.).
În funcţie de mărimea suprafeţei, F (ha), WIDMANN, clasifică bazi-
nele hidrografice torenţiale astfel:
- bazine mici: F ≤ 100 ha;
- bazine mijlocii: 100 < F ≤ 1000 ha;
- bazine mari: 1000 < F ≤ 10000 ha;
- bazine foarte mari: F > 10000 ha.
20
6.1.2. Perimetrul bazinului
Reprezintă proiecţia orizontală a cumpenei topografice, aferentă

secţiunii de calcul luată în considerare. Lungimea perimetrului se notează
cu "Lc" sau "Pb" şi se exprimă în metri sau kilometri. Se măsoară pe planul
de situaţie, cu distanţierul sau curbiometru, în două-trei repetiţii, făcându-se
media aritmetică a valorilor obţinute.
Panta medie a perimetrului se notează cu "IPb" şi se obţine ca
raport între înălţimea maximă a bazinului, faţă de secţiunea de calcul
considerată şi semilungimea perimetrului aferent acestei secţiuni, respective:
IPb = (Hmax – Hmin)/(Pb/2) = 2Rmax/Pb
în care: Hmax (m) = altitudinea maximă a bazinului;

Hmin (m) = altitudinea minimă a bazinului;
Rmax (m) = înălţimea maximă a bazinului;
Pb (m) = perimetrul bazinului.
Ca parametru morfometric, perimetru bazinului (respectiv lungimea
acestuia) prezintă interes, deoarece el intervine în expresiile altor parametri
morfometrici, în special al celor care cuantifică efectul hidrologic al formei
bazinelor hidrografice. De asemenea, panta medie a perimetrului serveşte
la estimarea perimetrului real al bazinului, Pb real, după relaţia:
Pb real = Pb/cosα
unde: α = unghiul corespunzător pantei medii a perimetrului.
6.1.3. Lungimea bazinului
În raport cu scopurile urmărite în cadrul studiilor se pot determina:

 lungimea maximă a bazinului, ale cărei valenţe sunt în principal
de ordin hidrologic;
 lungimea medie a bazinului, care se utilizează, atunci când studiile
se fac la nivel de colectivităţi de bazine şi când se urmăreşte descoperirea
legităţilor de distribuţie ale parametrilor morfometrici.
Lungimea maximă a bazinului. Dacă forma în plan este regulată
(ca o pară), atunci lungimea maximă a bazinului (Lb) se poate obţine ca o
21
sumă dintre lungimea albiei principale şi lungimea versantului delimitat
între obârşia acestei albii şi cumpăna topografică a bazinului (fig.2.).
Lungimea astfel stabilită poate da indicaţii cu privire la mărimea bazinului
şi poate servi la calculul timpului de concentrare a scurgerii în bazin.
Fig 2 Lungimea maximă a bazinului: a)Schumm, b)Horton, c)Maxwell,

d)Apollov, e)Linia mediană I, f) Linia mediană II
În cazul bazinelor având forma neregulată, rezultate mai bune se

obţin prin trasarea curbei mediane a bazinului. În acest scop, se unesc
mijloacele segmentelor ale căror extremităţi se sprijină pe cumpăna topo-
grafică a bazinului; segmentele se pot trasa paralele între ele sau normale
pe albia principală a bazinului.
22
Lungimea medie a bazinului. Dacă bazinul real studiat se asimi-
lează cu un bazin ipotetic de formă dreptunghiulară, care are aceeaşi supra-
faţă şi acelaşi perimetru (fig.3) se poate scrie:
Lb = Pb/4 + ( Pb2/16 – F )1/2
în care: Pb = perimetrul;
F = suprafaţa;
Lb = lungimea medie a bazinului.
La o suprafaţă dată, cu cât lungimea medie a bazinului este mai
mare cu atât forma în plan a acestor unităţi naturale este mai alungită şi
invers. O primă indicaţie pe această linie o dă chiar semnul diferenţei de
sub radical; astfel dacă:
Pb2/16 – F > 0 = bazinul este alungit (cu atât mai lung cu cât
valoarea acestei diferenţe este mai mare);
Pb /16 – F = 0 = bazinul are formă pătrată;
2
Pb2/16 – F < 0 = forma bazinului este rotundă (intermediară între

cerc şi pătrat)
Bb
F Lb
F
Condiţii:
Lb + Bb = Pb/2
Lb x Bb = F
Fig. 3. Asimilarea bazinului hidrografic cu un dreptunghi în vederea

determinării lungimii medii a bazinului
23
6.1.4. Lăţimea bazinului
Lăţimea maximă a bazinului. Se notează cu "Bb" şi se determină

pe cale grafică prin încadrarea bazinului studiat într-un dreptunghi ale
cărui trei laturi sunt tangente la cumpăna topografică a bazinului, iar cea
de-a patra trece prin amplasamentul secţiunii de calcul considerate. Lăţimea
dreptunghiului astfel trasat este lăţimea maximă a bazinului hidrografic
studiat, după cum lungimea acestui dreptunghi se admite ca lungime maximă
a bazinului respectiv.
Lăţimea medie a bazinului. Este un parametru morfometric frec-
vent utilizat în studiile de morfometrie a torenţilor. Se notează cu B b şi
poate fi determinat, în principal prin:
Bb = F / Lb
În calcule este utilizată mai ales lăţimea medie, care intervine în

exprimarea cantitativă a efectului hidrologic al formei bazinelor. Pe această
linie se apreciază că cu cât - la aceeaşi suprafaţă - lăţimea medie este mai
mică cu atât bazinul studiat are capacitate mai mare de regularizare a
scurgerii.
6.1.5. Forma bazinului
Această caracteristică morfometrică exercită o importantă influenţă

asupra modului de desfăşurare a proceselor hidrologice din cuprinsul unui
bazin. Astfel, dacă ne referim la debitul maxim probabil de viitură, valoarea
acestuia este dependentă, în bună măsură, şi de forma bazinului, care
determină prin timpii de concentrare, un aflux mai mare sau mai mic de
scurgere prin secţiunea de calcul. Dacă bazinul are o formă alungită, scur-
gerea din cuprinsul suprafeţei de recepţie se colectează treptat fără a se
produce, în general, cumulări bruşte de apă şi aluviuni în secţiunea de
calcul, aşa cum se întâmplă în cazul bazinelor în formă de evantai sau
radiale. Cu cât forma bazinului se apropie de forma circulară, cu atât sunt
întrunite condiţii mai favorabile pentru concentrarea rapidă a scurgerii în
reţeaua hidrografică; ca urmare, viiturile torenţiale produse, în asemenea
bazine, sunt mai violente şi mai scurte, eroziunea mai accentuată şi trans-
portul de aluviuni mai intens. În aprecierea evoluţiei fenomenelor hidrolo-
gice menţionate, estimarea cantitativă a formei bazinului capătă o impor-
tanţă deosebită. Ea se realizează prin calculul şi interpretarea unor parametri
24
morfometrici adecvaţi, dintre care, aici, se vor face referiri la: factorul de
formă, raportul de circularitate, coeficientul de formă, gradul de alungire
şi raportul de formă. Aceşti parametri reprezintă rapoarte între anumite
dimensiuni ale bazinului hidrografic studiat, şi aceleaşi dimensiuni, ale unei
figuri geometrice de referinţă (cercul, pătratul, dreptunghiul, elipsa etc.).
Compararea formei bazinului cu cercul. Se realizează prin inter-
mediul următorilor parametri morfometrici.
a) Coeficientul lui Gravelius. Se notează, de obicei, cu "Gr" şi
reprezintă raportul dintre perimetrul bazinului studiat şi perimetrul cercului
de referinţă care are aceeaşi suprafaţă (fig. 4).
Pb
Pc
b. cercul de referinţă
a. bazinul real
Fig. 4. Ilustrarea grafică a expresiei coeficientului lui Gravelius (Gr)

Relaţia de calcul este următoarea:
Gr= Pb / Pc = Pb /( 2 · (П · F)1/2) ≈ 0.282 · ( Pb / F1/2 )
în care: Pb = perimetrul bazinului studiat (km);

Pc = perimetrul cercului de referinţă (km);
F = suprafaţa bazinului studiat (km2).
Valorile coeficientului lui Gravelius respectă condiţia:
Gr ≥ 1
După cum s-a arătat, cu cât valorile acestui coeficient se apropie

de unitate, cu atât bazinul torenţial se apropie mai mult de forma circu-
lară, şi, astfel, el reacţionează mai rapid şi mai violent în privinţa produ-
cerii şi manifestărilor principalelor procese hidrologice (debite lichide
maxime probabile de viitură şi transportul de aluviuni). La valori Gr>1,
25
bazinele sunt alungite, formă care este mai puţin favorabilă producerii şi
desfăşurării proceselor hidrologice menţionate.
Pe baza valorilor coeficientului lui Gravelius, aprecierea cantitativă
a formei bazinului se face după cum urmează:
Dacă Gr = 1 = forma bazinului este circulară;
Dacă 1,00<Gr<1,13 = forma bazinului este apropiată de cerc (rotundă);
Dacă Gr = 1,13 = forma bazinului este pătrată;
Dacă Gr > 1,13 = forma bazinului este alungită (cu cât valorile Gr>1,13
cu atât gradul de alungire este mai pronunţat).
Fig. 5. Forme de bazine hidrografice torenţiale

(MUNTEANU, 1956)
6.1.6. Altitudinea bazinului
În grupa parametrilor morfometrici referitori la bazinul de recepţie,

altitudinea deţine rolul unui parametru morfometric de sinteză, ea condi-
ţionând în mod direct sau indirect principalele verigi ale fluxurilor de
materie şi energie specifice bazinetelor hidrografice torenţiale. Altitudinea
intervine dominant în desfăşurarea proceselor hidrologice atât prin variaţia
pe care o provoacă energiei de relief, pantelor, solului şi învelişului vegetal,
cât şi prin faptul că de altitudine sunt legate frecvenţa, durata şi intensi-
tatea ploilor torenţiale. Pentru caracterizarea condiţiilor hidrologice ale
bazinelor în legătură cu altitudinea se face apel la următorii parametri
morfometrici altitudinali: altitudinea minimă (Hmin), altitudinea maximă
(Hmax), altitudinea medie (Hmed).
26
Altitudinea minimă. Altitudinea minimă a bazinului reprezintă
înălţimea faţă de nivelul mării a celui mai coborât punct din cadrul bazi-
netului, de obicei situat la confluenţă cu emisarul. Dacă interesează şi alte
secţiuni de calcul hidrologic, în afară de cea referitoare la întregul bazin
(amplasat la confluenţă cu emisarul), atunci altitudinea minimă se deter-
mină în mod corespunzător, luându-se în considerare cotele punctelor
care definesc amplasamentele secţiunilor respective. Altitudinea minimă
"Hmin" se exprimă în metri şi se determină cu ajutorul planului special de
situaţie al bazinului, la nevoie făcându-se interpolări şi extrapolări liniare
între cotele curbelor de nivel care sunt cele mai apropiate de cota
punctului ce materializează poziţia spaţială minimă a bazinului.
Altitudinea maximă. Altitudinea maximă a bazinului se notează
cu Hmax. şi este dată de cota raportată faţă de nivelul mării a celui mai
ridicat punct al bazinului, situat în general pe cumpăna topografică. Se
exprimă şi se determină la fel ca şi în cazul altitudinii minime.
Altitudinea medie. Spre deosebire de altitudinile minimă şi maximă
ale bazinului care au, totuşi, valenţe hidrologice cantitative limitate,
altitu-dinea medie este parametrul morfometric care intervine mai des în
efec-tuarea calculelor hidrologice şi care, concomitent, mijloceşte şi
exprimarea globală a schimburilor de materie şi energie la care sunt
supuse bazinele hidrografice În cazul bazinelor uniform sau relativ
uniform dezvoltate şi cu relief omogen, altitudinea medie H med se poate
determina ca semisumă a altitudinilor extreme:
Hmed = (Hmax + Hmin) / 2
6.1.7. Înălţimea bazinului
Înălţimea cuantifică poziţia spaţială a fiecărui punct al bazinului

deasupra unui plan de referinţă convenţional, plan ales să treacă prin
punctul de altitudine minimă. Fiind strâns legată de altitudine, înălţimea
bazinului condiţionează energia de relief, pantele, densitatea reţelei hidro-
grafice precum şi solul şi învelişul vegetal, toate acestea constituind elemente
primare de bază în stabilirea sau adoptarea valorilor principalilor para-
metri hidrologici şi hidraulici (retenţia, infiltraţia, rugozitatea, viteza de
scurgere etc.) luaţi în considerare în calculele de determinare a debitelor
maxime de viitură şi a transportului de aluviuni. Obişnuit, în calculele
hidrologice şi morfometrice înălţimea bazinului se introduce sub forma a
doi parametri morfometrici şi anume:
27
- înălţimea maximă a bazinului (Rmax);
- înălţimea medie a bazinului (Rmed).
Înălţimea maximă a bazinului denumită şi relieful bazinului,
repre-zintă poziţia spaţială a punctului de cea mai înaltă cotă din cadrul
bazinului faţă de un plan de referinţă convenţional ce trece prin punctul de
altitu-dine minimă a bazinului.
Înălţimea maximă a bazinului va fi dată de expresia:
Rmax = Hmax - Hmin
unde: Hmax (m) - altitudinea maximă a bazinului

Hmin (m) - altitudinea minimă a bazinului
Înălţimea medie a bazinului. Dacă se cunosc, din calcule ante-
rioare, altitudinile planurilor caracteristice, înălţimea medie a bazinului
(Rmed) se determină după relaţia:
Rmed = Hmed - Hmin
unde: Hmed (m) - altitudinea medie a bazinului;

Hmin (m) - altitudinea minimă a bazinului.
6.1.8. Panta bazinului
Determinarea acestui parametru morfometric preocupă de multă

vreme proiectarea, el oferind indicaţii cantitative importante privitoare la
desfăşurarea proceselor erozionale şi a transportului de aluviuni din cuprinsul
suprafeţei de recepţie a bazinelor torenţiale. Panta suprafeţei bazinului
exercită o mare influenţă asupra scurgerii, ea determinând o viteză mai
mică sau mai mare de deplasare a apei pe versanţi şi în albii, deci o capaci-
tate de eroziune şi un transport de aluviuni mai slabe sau mai pronunţate.
Panta bazinului este luată în considerare în toate metodele genetice
de determinare a debitului maxim de viitură, precum şi de unele formule
empirice de aproximare a acestui debit. Intervine ca element de calcul în
cadrul metodei de evaluare al transportului de aluviuni provenite din bazin.
Procedeul cel mai precis de estimare a pantei medii a bazinului se
bazează pe calculul pantei medii dintre două izohipse succesive, pantă
care se ponderează cu suprafaţa dintre aceste izohipse.
28
Imed= (ΔH / F) · Σli
unde: ΔH - echidistanţa curbelor de nivel (m)

F - suprafaţa bazinului hidrografic (m2)
li - lungimea curbei de nivel i (m)
6.1.9. Lungimea medie a versanţilor
Această lungime are semnificaţii hidrologice importante ea influen-

ţând valoarea medie a scurgerii pe versanţi, care la rândul ei influenţează
atât regimul hidrologic al reţelei de colectare, cât şi evoluţia de ansamblu
a suprafeţei bazinetului de recepţie. Lungimea medie a versanţilor din cadrul
unui bazin hidrografic este legată de gradul fragmentării reliefului acestui
bazin şi deci, de densitatea reţelei de drenaj.
Considerată ca metodă de referinţa în actuala metodologie de deter-
minare a debitelor maxime de viitură în cazul torenţilor în aflarea lungimii
medii a versanţilor se recomandă să se facă cu ajutorul expresiei:
lcv = 5,5 (F / ΣLr)
unde: F - suprafaţa bazinetului (ha)

ΣLr - lungimea totală a reţelei hidrografice (km)
În funcţie de lungime, versanţii pot fi clasificaţi după cum urmează:
- versanţi scurţi: lv < 100 m
- versanţi medii: lv = 100….200 m
- versanţi lungi: lv = 200….500 m
- versanţi foarte lungi: lv > 500 m
29
Capitolul 7
MORFOMETRIA REŢELEI HIDROGRAFICE
7.1. ORDINEA SEGMENTELOR REŢELEI HIDROGRAFICE
Suprafaţa oricărui bazin hidrografic este drenată de o anumită reţea

hidrografică, care se compune, în general, dintr-o albie principală şi dintr-un
număr variabil de afluenţi. Aceştia din urmă pot să primească, sau nu, alţi
afluenţi, de rang imediat inferior.
Un număr care se atribuie după anumită regulă unei albii întregi,
considerată de la obârşie până la vărsare, sau unui segment de albie cuprins
între două confluenţe poartă denumirea de ordin hidrografic.
În problemele de hidrologie aplicată, prezintă interes deosebit cunoaş-
terea modului de constituire a sistemului de drenaj, sistem care îndeplineşte
rolul de evacuator al fluxurilor de materie şi de energie la care este supus
bazinul.
De-a lungul timpului s-au cristalizat mai multe sisteme de atribuire
a ordinelor segmentelor reţelei hidrografice, în domeniul torenţilor fiind
utilizat, mai ales, sistemul HORTON-STRAHLER.
În continuare, pentru înţelegerea evoluţiei conceptelor din acest
domeniu, ne vom referi şi la alte asemenea sisteme.
Sistemul Gravelius (fig.6.). În acest sistem, atribuirea ordinelor se
face după cum urmează:
 râul cu lungimea cea mai mare este de ordinul 1, de la izvor
până la vărsare;
 toţi afluenţii care se varsă direct în râul de ordinul 1 sunt de
ordinul 2;
 toate cursurile care se varsă într-un curs de ordinul 2 sunt de
ordinul 3, ş.a.m.d
Acest sistem prezintă o serie de dezavantaje dintre care se menţio-
nează:
 sistemul este unilateral, deoarece nu realizează decât o ierar-
hizare poziţională a cursurilor de apă faţă de artera principală;
 sistemul nu poate da indicaţii asupra caracteristicilor râurilor de
un ordin sau altul;
30
 ordinul rămâne acelaşi de la izvor până la vărsare, indiferent de
mărimea râului.
GRAVELIUS (1914) 1
2
3
2
3
3 2
3
3
2
3 4
3 2
2
Ordinul: 1
2
3
1
4
Fig. 6. Sistemul Gravelius

Sistemul Horton (fig.7.) atribuie ordinele reţelei hidrografice în felul
următor: HORTON (1945)
Ordinul:
4
3
2
1
Fig. 7. Sistemul Horton

31
 talvegurile elementare (segmentele reţelei care nu primesc
afluenţi) sunt de ordinul 1;
 cursul care primeşte unul sau mai mulţi afluenţi de primul ordin
este de ordinul 2.
 cursul care primeşte unul sau mai mulţi afluenţi de ordinul 2 este
de ordinul 3 ş.a.m.d.
Dezavantajul principal al sistemului Horton constă în faptul a un
curs îşi păstrează ordinul de la izvor până la vărsare. Totuşi, acest sistem
permite un studiu comparativ al bazinelor de acelaşi ordin şi, deci, de
aproximativ aceeaşi mărime.
Sistemul Panov (fig.8.) Sistemul atribuie ordinul reţelei hidrogra-
fice astfel: PANOV (1948)
Ordinul:
4
3
2
1
Fig. 8. Sistemul Panov

 ordinul 1 se atribuie talvegurilor elementare, adică ramificaţiilor
terminale, care nu mai primesc afluenţi;
 din unirea a două segmente de ordinul 1 ia naştere, în aval de
punctul de confluenţa un segment de ordinul 2;
 din unirea a două segmente de ordinul 2 ia naştere un segment
de ordinul 3 ş.a.m.d.;
 după unirea a două segmente de ordine diferite se menţine seg-
mentul cu ordinul cel mai mare;
32
Principalele avantaje ale acestui sistem sunt:
- porneşte în ierarhizarea reţelei hidrografice de la simplu la com-
plex şi de la mic la mare;
- acelaşi curs nu păstrează un singur ordin de la izvor şi până la
vărsare, ci ordinul se modifică succesiv, pe măsura acumulării, prin con-
fluenţe, a cursurilor de ordine inferioare;
- cursurile de acelaşi ordin sunt foarte asemănătoare, ca suprafaţă,
densitate a reţelei hidrografice, pantă etc., dacă sunt dezvoltate în condiţii
fizico geografice similare.
Sistemul nu ia, însă, în considerare aportul cursurilor de ordine infe-
rioare, la unirea lor cu cursurile de ordin superior. Se poate observa, că dacă
un curs de ordinul 3 primeşte ca afluenţi cursuri de ordinul 1 sau 2, în
aval de confluenţele cu acestea ordinul nu se modifică, adică rămâne tot 3.
Sistemul Strahler (fig.9.). În linii generale este asemănător cu
sistemul descris anterior.
STRAHLER (1956)
Ordinul:
4
3
2
1
Fig. 9. Sistemul Strahler
Sistemul Scheidegger (fig.10.). Acest sistem înlătură principalul

dezavantaj al sistemului Panov şi Strahler (acela că se ignorează afluenţii
de ordine inferioare în evaluarea ordinului întregului bazin). Autorul pro-
pune un mod de atribuire a ordinelor, ţinând seama de toţi afluenţii de
ordine inferioare, astfel:
33
 tuturor talvegurilor elementare, deci care nu primesc afluenţi
(numite aici segmente exterioare), se atribuie ordinul 2;
 ordinele segmentelor inferioare rezultă prin însumarea din aproape
în aproape;
 în acest fel, fiecare segment devine purtătorul unei anumite mărimi
în funcţie de aportul segmentelor de ordin inferior.
SCHEIDEGGER (1960)
Ordinul:
2
4...30
Fig. 10. Sistemul Scheidegger

Sistemul Shreve (fig.11.) este asemănător cu precedentul, autorul
distingând, într-o reţea de albii, două tipuri de segmente şi anume:
 segmente exterioare: care se termină cu izvor şi care, ca şi în
sistemele Panov şi Strahler, sunt considerate de ordinul 1;
 segmente interioare: care, la extremitatea lor amonte se leagă cu
alte două segmente; dacă două segmente interioare cu ordinele n1 şi
respectiv n2 se unesc, atunci segmentul rezultat va purta ordinul n1 + n2.
Observaţii privind ordinele segmentelor reţelei hidrografice
 Numărul total de cursuri de ordinul 1 din sistemul Panov (sau
Strahler) este egal cu numărul total de cursuri din sistemul Horton;
 Ordinul cursului în sistemul Shreve este egal cu numărul total
de cursuri de ordinul 1 din sistemul Panov (sau Strahler).
34
SHREVE (1966)
Ordinul:
1
2...15
Fig. 11. Sistemul Shreve
7.2. PARAMETRI MORFOMETRICI REFERITORI LA

ALBIA PRINCIPALĂ
7.2.1. Lungimea albiei principale
Este un parametru morfometric ce intervine ca element primar de

calcul în numeroase formule empirice şi metode genetice de determinare a
valorilor debitelor maxime de viitură.
Albia principală se consideră, de obicei, albia cea mai lungă din
cadrul bazinului. Excepţie fac cazurile când apar afluenţi mult mai lungi
decât albia principală; în alte situaţii, ca albie principală se recomandă să
se considere albia al cărui traseu se desfăşoară după direcţia generală de
dezvoltare a bazinului.
Lungimea albiei principale se măsoară pe planul special de situaţie
a bazinului, cu curbiometrul sau cu distanţierul, fiind delimitat în aval de
profilul de control (secţiunea de calcul) luat în considerare, iar în amonte
de punctul său de obârşie.
35
Practic, în calcule morfometrice şi hidrologice, se operează cu
lungimea albiei redusă la orizont, măsurată în metri sau kilometri, şi notată
cu “La”. Dacă interesează lungimea reală a albiei "Lar" atunci lungimea
măsurată pe hartă se împarte la cosinusul unghiului de pantă mediu (α):
Lar = La/cosα
7.2.2. Panta medie a albiei principale

Panta medie a albiei principale intervine de asemenea în calculul
debitelor maxime de viitură şi în cadrul metodei de evaluare a transportului
mediu anual de aluviuni de pe albiile torenţiale.
În calculele morfometrice şi hidrologice panta medie a albiei prin-
cipale, se notează cu "Ia" şi se obţine, în general, prin raportarea diferenţei
de nivel dintre punctele extreme ale albiei la lungimea acesteia, redusă la
orizont.
Ia = ( Ham - Hav ) / La = ΔHa/La
unde: Ham - cota extremităţii amonte a albiei

Hav - cota extremităţii aval a albiei
La - lungimea albiei, măsurată între cele două extremităţi
7.2.3. Profilele transversale ale albiilor
Profilele transversale în lungul albiilor, ne dau o imagine asupra

eroziunii în maluri, forma malurilor, albiile prezentând în plan orizontal
lărgiri şi îngustări, cu influenţe deosebite asupra fenomenelor torenţiale.
Profilele transversale determină obişnuit în secţiunile caracte-
ristice ale albiei:
- schimbări de pantă
- schimbări de secţiuni transversale
- la confluenţe
- la maluri instabile şi depozite de aluviuni
- la amplasamentul lucrărilor hidrotehnice şi a altor lucrări afe-
rente albiei
36
7.3. PARAMETRI MORFOMETRICI REFERITORI LA
REŢEAUA HIDROGRAFICĂ TOTALĂ
7.3.1. Lungimea totală a reţelei hidrografice

Lungimea totală este un parametru primar de calcul pentru alţi
parametri morfometrici ( densitatea reţelei hidrografice, lungimea medie a
versanţilor). Se notează cu "∑Lr" şi se exprimă în metri sau kilometri. Ea
s-a obţinut prin măsurarea fiecărei ramificaţii pe planul special de situaţie
al bazinului şi transpunerea ei la scară, în cadrul unei scheme denumită
schemă hidrografică a bazinului. Această schemă se construieşte trasând
albia principală a bazinului în linie dreaptă, faţă de care se dispun afluenţii
de diverse ordine, tot în linie dreaptă, dar situaţi la un unghi de 45º (sau
alt unghi convenabil) faţă de albia principală. Pe fiecare ramificaţie se
înscrie şi lungimea ei şi, de asemenea, se poziţionează confluenţele de pe
albia principală faţa de secţiunea de calcul.
Schema astfel întocmită serveşte pentru mai multe scopuri:
- determinarea lungimii totale a reţelei hidrografice;
- sistematizarea pe ordine a reţelei hidrografice (inclusiv determi-
narea numărului de segmente de diverse ordine, a lungimi totale şi a lun-
gimii medii a acestora);
- amplasarea secţiunilor hidrologice de calcul;
- amplasarea schematică a lucrărilor hidrotehnice de amenajarea
albiilor torenţiale.
7.3.2. Densitatea reţelei hidrografice
Densitatea reţelei hidrografice este un parametru morfometric care

poate da indicaţii asupra evoluţiei şi fragmentării reliefului, a potenţialului
de torenţialitate şi chiar asupra debitelor maxime ale transportului de alu-
viuni din cadrul bazinului studiat. În legătură cu această noţiune, s-au
cristalizat doi parametri morfometrici, şi anume:
 densitatea de drenaj este dată de raportul dintre lungimea totală
a reţelei hidrografice şi suprafaţa bazinului: Se exprimă în m/ha sau km/km2.
Dr= ΣDr / F
 densitatea segmentelor de râu este dată de raportul dintre numă-

rul total de segmente de râu dintr-un bazin dat "N" şi suprafaţa acestuia
"F".
37
Dh = N/F
Din punct de vedere al estimării potenţialului hidrologic este mai

indicat să se lucreze cu densitatea de drenaj (densitatea reţelei hidrografice,
propriu-zisă). Aceasta se determină, în mod obişnuit, prin măsurarea
lungimii totale a reţelei hidrografice, pe hărţi la scări convenabile, şi rapor-
tarea acestei lungimi la suprafaţa.
7.4. INFLUENŢA PARAMETRILOR MORFOMETRICI

ASUPRA PROCESELOR TORENŢIALE ŞI DE
DEGRADARE A TERENURILOR
În ansamblul de factori care participă la declanşarea şi extinderea

manifestărilor torenţiale, alături de climă, vegetaţie şi de caracteristicile
solului, un rol deosebit de important îl deţin parametrii morfometrici ai
bazinului. Suprafaţa bazinului hidrografic are o importanţă deosebită în
cadrul condiţiilor care determină producerea fenomenului torenţial, de mări-
mea acestuia depinzând cantităţile de precipitaţii ce pot fi recepţionate de
teritoriul respectiv.
Altitudinea prezintă importanţă din punct de vedere al desfăşurării
fenomenului torenţial oferindu-ne informaţii cu privire la potenţialul clima-
tic şi de vegetaţie al teritoriului. Altitudinea maximă şi cea minimă dau infor-
maţii asupra diferenţei de nivel a bazinului, care este un factor hotărâtor
în declanşarea fenomenului de torenţialitate, altitudinea medie, condiţionează
fluxurile de materie şi de energie din cuprinsul B.H.T., influenţând totodată
şi circuitul hidrologic al bazinului.
Înălţimea bazinului reprezintă una din căile de pătrundere a ener-
giei în cuprinsul bazinului. Cu cât această energie de relief este mai mare
cu atât eroziunea şi transportul de aluviuni este evident mai mare.
Pantele mari din cadrul teritoriului studiat contribuie substanţial la
declanşarea şi dezvoltarea fenomenelor torenţiale, mai ales prin aceea că
favorizează scurgerea de suprafaţă, determinând valori mari ale coeficien-
ţilor de scurgere.
Lungimea maximă a bazinului şi cea medie prezintă importanţa
din punct de vedere al timpilor de concentrare şi scurgere a apelor din ploile
torenţiale.
38
Lungimea relativ mică a versanţilor din bazin determină, mai ales
în contextul pantelor repezi, scăderea timpilor de concentrare pe versanţi
şi concentrarea rapidă a apei în albii, cu formarea viiturilor.
Energiile relativ mari de relief, mai ales în partea superioară a
bazinului studiat, arată un anumit grad de predispunere la torenţialitate al
teritoriului. Această informaţie este confirmată prin valorile coeficienţilor
de eroziune, care ţin seama de influenţa pantei şi a formei bazinului.
7.5. HIDROLOGIA BAZINELOR TORENŢIALE
Cercetările efectuate în diferite condiţii fizico-geografice au arătat

că viiturile cele mai violente, eroziunea cea mai accentuată şi transportul
de aluviuni cel mai intens sunt generate de ploile torenţiale.
7.5.1. Ploile torenţiale
Acestea sunt ploi impetuoase, agresive şi de mare intensitate, care

au durata redusă şi se extind pe o suprafaţă de teren limitată.
În bazinele hidrografice mici, ploile torenţiale joacă un rol hotărâtor
în formarea viiturilor, asemenea bazine reacţionează, în general, foarte rapid
la afluxul de precipitaţii, cu atât mai mult cu cât bazinul este mai despădurit,
relieful mai accidentat şi intensitatea ploilor mai mare. În cazul bazinelor
hidrografice mari, datorită faptului că precipitaţiile nu cad uniform pe
suprafaţa lor, influenţa acestora în formarea viiturilor este mai puţin simţită.
Creşterile de debit apar, aici, mai ales la ploile de lungă durată şi în urma
topirii zăpezilor.
Pentru studiile hidrologice este necesar cunoaşterea cantităţii totale
de precipitaţii, a timpului în care se produce ploaia torenţială, precum şi a
modului în care variază intensitatea ei.
Cantitatea de precipitaţii este dată de înălţimea stratului de apă
pe care ploaia îl generează pe suprafaţa terenului, considerând că nu se
produc evaporări sau infiltraţii. Se măsoară cu ajutorul pluviometrelor sau
pluviografelor şi se exprimă de regulă în milimetri. Unind pe planuri sau
hărţi punctele cu aceiaşi înălţime a stratului de precipitaţii se obţin curbe
de egală valoare numite izohiete, acestea având alura unor curbe de nivel.
Dacă se notează cu F1, F2, …, Fi, …, Fn suprafeţele parţiale dintre
39
izohiete, şi cu P1, P2, …, Pi, …, Pn valorile izohietelor, înălţimea stratului
de precipitaţii pentru întregul bazin rezultă din relaţia:
P = 1/2F · ∑(Pi + Pi+1) · F
Dacă bazinul studiat este bine încadrat de staţii sau posturi meteo,
valoarea precipitaţiilor uniform repartizate pe suprafaţa bazinului se poate
stabili prin metoda THIESSEN, care se bazează pe împărţirea bazinului în
suprafeţe parţiale aferente punctelor de înregistrare a ploii. În acest scop
se formează mai întâi triunghiuri ce au ca vârfuri punctele menţionate
după care, prin perpendiculare duse la mijlocul laturilor, se obţine în jurul
fiecărui punct de înregistrare câte o suprafaţă de formă poligonală.
În interiorul acestei suprafeţe se poate admite că înălţimea medie a
stratului de precipitaţii este egală cu înălţimea înregistrată. Dacă F i este
suprafaţa parţială aferentă staţiei cu înălţimea ploii Pi, iar F - suprafaţa
întregului bazin, atunci valoarea medie pe bazin a precipitaţiei va fi:
P = 1/F ∑Pi · Fi
Intensitatea medie a ploii de calcul, I (mm/min), este dată de
raportul dintre înălţimea stratului de precipitaţii generate de ploaie, P
(mm), şi durata ploii T (min)
i = P/T
În unele calcule, în locul intensităţii medii a ploii se introduce inten-

sitatea medie "specifică". Aceasta este cantitatea de apă căzută din preci-
pitaţii în unitatea de timp şi pe unitatea de suprafaţă. Se notează cu i s şi se
măsoară în litri pe secundă şi pe hectar(l/s · ha). Trecerea de la
intensitatea medie a ploii exprimată în milimetri pe minut, la intensitatea
medie speci-fică se poate face prin înmulţirea primei intensităţi cu factorul
numeric 167.
is(l/s · ha) = 167 · i(mm/min)
Durata ploii. Se înţelege timpul de cădere a ploii din momentul
începerii şi până în momentul încetării ei. Se notează cu T sau t şi se
exprimă, după caz, în minute sau ore.
Pornindu-se pe de-o parte de la constatarea că, în general, doar
ploile foarte puternice pot provoca viituri catastrofale, iar pe de altă parte
de la legătura strânsă care există între durata şi intensitatea ploii, s-au
formulat anumite condiţii pe care trebuie sa le îndeplinească ploile pentru
40
a fi considerate torenţiale. Au fost făcute mai multe încercări având la
bază mai mulţi autori, totuşi până în prezent nu există o clasificare unanim
acceptată la nivel internaţional. În ţara noastră este admis clasificarea după
criteriul introdus de HELLMANH, unde o ploaie este considerată torenţială
dacă intensitatea egalează sau depăşeşte valorile indicate în tabelul 1.
Corelaţia dintre cei doi parametrii ai unei ploi torenţiale (durată,
intensitate) este de formă curbilinie şi poate fi exprimată prin relaţii de
diferite tipuri, cele mai folosite fiind:
i = a · Tb i = a/(T+b)n i = a + b · Tn
unde: i - intensitatea ploii;
T - durata acesteia;
a, b şi n - parametrii climatici.
Tabelul 1
Criteriul HELLMANH pentru selecţia ploilor torenţiale
Durata ploii Intensitatea medie Intensitatea medie
(min) (mm/min) excepţională (mm/min)
1…5 1,00 2,00
6…15 0,80 1,60
16…30 0,60 1,20
31…45 0,50 1,00
46…60 0,40 0,80
61…120 0,30 0,60
121…180 0,20 0,45
peste180 0,10 0,30
Dependenţa dintre intensitate şi durată nu se reduce la o singură

curbă, ci reprezintă o familie de curbe, determinate de frecvenţa ploilor.
(fig.12.).
Apa în natură are un circuit închis denumit ciclu hidrologic uni-
versal, reflectat prin bilanţul hidrologic:
P = Ev +Sc
unde; P - reprezintă precipitaţiile;

Ev - evapotranspiraţia;
Sc - scurgerea
În cazul ploilor torenţiale trebuie ţinut cont de o serie de procese

ca retenţia în coronament, retenţia în litieră, scurgerile de suprafaţă, scur-
41
gerile apei freatice, evaporarea apei din coronament şi litieră, evaporarea
apei din solul fără litieră, absorbţia apei de către rădăcinile plantelor şi
transpiraţia. Din toate aceste procese numai câteva sunt esenţiale în forma-
rea scurgerilor şi a viiturilor: retenţia apei de către vegetaţia şi depresiu-
nile terenului (Z), infiltraţia apei în sol (I) şi scurgerile de suprafaţă (Sc).
În acest caz:
P = Z + I + Sc
Fig. 12. Variaţia intensităţii ploilor în raport cu durata şi

frecvenţa lor
42
7.5.2. Retenţia superficială
7.5.2.1. Retenţia în coronament

Cunoscută şi sub denumirea de intercepţie, cantitatea de apă reţi-
nută în coronamentul arboretelor depinde, pe de o parte de structura şi
caracteristicile acestora (specie, vârstă, consistenţă, suprafaţa aparatului
foliar, calitatea coroanei, rugozitatea frunzelor etc.) iar, pe de altă parte,
de caracteristicile ploii (cantitatea de precipitaţii, durata şi variaţia intensi-
tăţii, viteza de cădere şi dimensiunile picăturilor) şi de condiţiile atmosferice
în momentul în care se produce ploaia (viteza şi direcţia vântului, tempe-
ratura aerului etc.).
Pentru o mai uşoară valorificare în activitatea de proiectare, în
urma cercetărilor efectuate, rezultatele au fost concretizate prin curbe de
variaţie a retenţiei în coronament în funcţie de înălţimea stratului de preci-
pitaţii şi de unele caracteristici ale arboretelor (specie, vârstă, consistenţă.
Aceste curbe au formă parabolică, cea ce ne arată că, la durate ale ploilor
suficient de mari, valorile intercepţiei tind asimptotic spre valori limite
egale cu capacitatea maximă de intercepţie (fig.13.).
Fig. 13. Intercepţia în coronament pentru arborete de fag

În cea ce priveşte dependenţa intercepţiei în coronament de inten-
sitatea medie a ploilor, cercetările efectuate au dovedit că, indiferent de
tipul de pădure, cantitatea de apă interceptată este cu atât mai mare cu cât
înălţimea stratului de precipitaţii şi respectiv intensitatea ploii sunt mai
mici. Pentru determinarea debitului nefiind suficientă numai cunoaşterea
43
valorii totale a intercepţiei precipitaţiilor de către coroanele arborilor s-a
studiat şi variaţia intercepţiei în timpul unei ploi torenţiale (GAŞPAR şi
UNTARU, 1973). În urma cercetărilor efectuate s-a constatat că variaţia
înălţimii stratului de precipitaţii interceptate în mod fidel variaţia înălţimii
ploii, între cele două diagrame existând un paralelism evident. Cu toate că
intensitatea retenţiei este maximă la începutul perioadei de cădere a preci-
pitaţiilor, totuşi intercepţia continuă practic pe toată durata ploii, iar dacă
ploaia este intermitentă, capacitatea de retenţie a coroanei se reface în timp.
Vântul joacă un rol important în procesul de intercepţie a precipitaţiilor de
către coroană, reducând capacitatea de retenţie a acesteia.
Privit prin prisma intercepţiei, fondul forestier al României prezintă
o zonalitate naturală favorabilă deoarece (GIURGIU, 1982);
 în zonele montane superioare, bogate în precipitaţii, arboretele
de răşinoase asigură o intercepţie sporită a acestora, ceea ce conduce la
reducerea şi atenuarea debitelor maxime;
 în zonele de câmpie şi colinare, cu precipitaţii deficitare, speciile
de foioase sunt cele mai potrivite;
 în zonele munţilor mijlocii, cu precipitaţii relativ bogate, soluţia
optimă este cea a arboretelor amestecate cu răşinoase şi fag.
7.5.2.2. Retenţia în litieră
Cercetările efectuate în ţara noastră au confirmat rolul hidrologic

şi antierozional incontestabil al litierei, nivelul acestei componente variind
între 5% şi 30% din cantitatea precipitaţiilor căzute în funcţie de: structura
specifică, grosimea şi gradul de afânare al litierei, gradul de umectare datorat
precipitaţiilor anterioare, durata şi intensitatea ploii etc. La fel şi în cazul
intercepţiei în coronament, curbele care exprimă legătura dintre durata
ploilor şi cantitatea de apă reţinută de litieră prezintă o creştere rapidă în
primele 30 de minute, de la începutul ploii, după care ritmul de creştere
scade treptat, curbele tinzând să fie asimptote la o dreaptă paralelă cu axa
duratei ploilor.
7.5.2.3. Retenţia - parametru de calcul hidrologic
Ploile torenţiale excepţionale - singurele ploi care interesează în

calculul debitelor mari de viitură - prezintă o serie de caracteristici (durată,
intensitate) care nu sunt favorabile realizării capacităţii maxime de retenţie.
Ele sunt însoţite, de cele mai multe ori, de vânt şi furtună, iar diametrul
44
mult mai mare al picăturilor le sporeşte în mod considerabil energia cinetică,
motiv pentru care, în calcule, sunt în general mai mici decât valorile stabi-
lite prin cercetări. Primele valori trebuie să redea nu atât capacitatea maximă
de retenţie cât mai ales valorile medii sau chiar valorile minime ale retenţiei
pe care o poate realiza vegetaţia şi respectiv depresiunile de pe un teren,
în timpul unei ploi.
Pentru bazinele torenţiale din România, valorile de calcul ale acestui
parametru (Z) sunt stabilite pe categorii de terenuri. Ele sunt diferenţiate
în funcţie de unele caracteristici ale terenului şi vegetaţiei şi sunt mai mari
în cazul vegetaţiei forestiere (Z = 4…11) şi mai mici în cazul pajiştilor şi
altor folosinţe de pe terenurile agricole (Z = 2…6 mm). În primul caz,
capacitatea de retenţie medie este diferenţiată în raport cu următoarele
caracteristici ale arboretelor: specia, stadiul de dezvoltare, consistenţa şi
grosimea stratului de litieră. În cel de-al doilea caz (păşuni, livezi ,fâneţe
etc.) valorile "Z" s-au preluat după lucrări de specialitate, numai după ce,
în prealabil, aceste valori au fost "verificate" cu ajutorul ecuaţiei lui HORTON:
Z=b+c·h
în care: Z (mm) este înălţimea stratului de reţinut;
h (mm) - înălţimea stratului de precipitaţii;
B ŞI C - COEFICIENŢI CARE DEPIND DE TIPUL DE
VEGETAŢIE ŞI DE ÎNĂLŢIMEA PLANTELOR.
Retenţia precipitaţiilor de către vegetaţie, litieră şi microdepresiunile
de la suprafaţa terenului Z (mm). Coeficientul de rugozitate al versanţilor,
γ. Categoria de permeabilitate de bază a solurilor, Po, pentru texturile
nisipoasă (n), nisipo-lutoasă (nl), luto-nisipoasă (ln), lutoasă (l), luto-argi-
loasă (la). Valorile Z, γ, Po se dau în cazul ploilor torenţiale cu h≥30mm,
însoţite de furtună (GAŞPAR, 1985).
7.5.3. Infiltraţia apei în sol
Trecerea apei de la suprafaţa solului în interiorul acestuia sau

procesul de udare, de pătrundere în sol şi de mişcare a unei părţi din
precipitaţiile ajunse la sol poartă denumirea de infiltraţie.
În sinea sa procesul depinde de un număr mare de factori referitori
la: caracteristicile ploii şi ale apei ce pătrunde în sol (intensitatea precipi-
taţiilor, vâscozitatea şi temperatura apei, încărcarea apei cu substanţe
străine), caracteristicile suprafeţei solului (acoperirea sau neacoperirea cu
vegetaţie), proprietăţile solului (umiditatea iniţială la începutul procesului
45
de infiltraţie, porozitatea, structura şi stabilitatea hidrică a solului, conţi-
nutul în argilă şi natura materialelor argiloase), starea de eroziune a solului,
condiţiile orografice şi activitatea umană.
Tabelul 2
Z (mm) Po
Nr Categoria de terenuri pentru h
Textura solului
crt (F-foioase ; R-răşinoase) (mm) γ
30 60 n nl ln l la a
1 Stâncă, beton, asfalt 1 1 0,1 0,1 0,1 0,1 0,1 0,1
2 Teren erodat de gradul 3 sau 4
practic fără vegetaţie, albii, maluri 1 2 2,5 1,8 1,6 1,3 1,0 0,7
nude, drumuri de pământ
3 Păşune degradată, sol degradat de
2 4 3,0 2,5 2,3 1,8 1,4 1,0
gradul 3 sau 4
4 Păşune de calitate mijlocie 3 3 5 3,8 3,2 2,9 2,6 2,3 1,9
5 Păşune de bună calitate. Fâneaţă
4 4 5 4,0 3,4 3,1 2,7 2,4 2,0
naturală bună, periodic păşunată
6 Fâneaţă naturală foarte bună, iarbă
5 6 6 4,2 3,6 3,3 2,9 2,6 2,2
deasă şi înaltă de minim 30cm
7 Plantaţie tânără sau seminţiş
4 5 5 3,8 3,2 3,0 2,5 2,3 1,8
natural; buruieni şi ierburi
8 F Nuieliş-prăjiniş, consistenţă 0,6 4 5
6 3,9 3,3 3,0 2,5 2,3 1,8
9 R Litieră de 2cm grosime 5 6
10 F Nuieliş-prăjiniş, consistenţă 0,8 6 7
11 R Litieră 2 cm grosime 6 8 8 4,1 3,5 3,2 2,8 2,5 2,1
12 F Nuieliş-prăjiniş, consistenţa 1,0 6 8
13 R Litieră 2 cm grosime 8 10 9 4,3 3,7 3,4 3,0 2,7 2,3
14 F Păriş - codru, consistenţă 0,6 6 7
7 4,0 3,4 3,1 2,6 2,4 1,9
15 R Litieră de 3 cm grosime 7 9
9 4,4 3,8 3,5 3,1 2,8 2,4
10 4,5 3,9 3,6 3,3 2,9 2,5
20 Pădure degradată. Consistenţa 0,3-
5 6 6 3,6 3,0 2,7 2,4 2,0 1,5
0,5; în rest ierburi păşunabile
21 F Variaţia stratului de litieră 0,6
- - - - - - -
22 R Pentru cca. 1 cm grosime 1
În cazul ploilor torenţiale, hotărâtoare sunt caracteristicile fizico-

mecanice ale solului, starea suprafeţei terenului, natura şi structura vege-
taţiei şi caracteristicile ploilor. Astfel, textura grosieră sau prezenţa agre-
gatelor mari, stabile, favorizează infiltraţia care poate creşte odată cu înăl-
ţimea stratului de precipitaţii, dacă solul este bine acoperit de vegetaţie.
46
Procesul este cu atât mai activ cu cât solul este mai afânat pe o grosime
mai mare şi cu cât orizontul de acumulare a argilei este mai în adâncime
şi mai puţin argilizat.
Un rol important îl joacă umiditatea solului prin faptul că în urma
cercetărilor efectuate s-a demonstrat că solurile forestiere brune, relativ
bine structurate, cu textură luto-argiloasă sunt, în general, mai umede decât
solurile de pajişte, care sunt situate în aceleaşi condiţii de microrelief şi
sunt supuse aceluiaşi regim de precipitaţii.
7.5.4. Scurgerea de suprafaţă
Rezultanta interacţiunii dintre precipitaţiile torenţiale şi ceilalţi factori

fizico-geografici ai bazinului (relief, substrat petrografic, sol înveliş vege-
tal etc.), dar şi ca parametru de sinteză în ecuaţia de bilanţ a ploilor toren-
ţiale, scurgerea de suprafaţă (S) se poate exprima în două moduri:
a) în mod direct sau analitic (S = P - Z - I), prin diferenţa dintre
cantitatea de precipitaţii şi "pierderile" stratului de precipitaţii (retenţie +
infiltraţie);
b) în mod indirect (S = c · P), prin intermediul coeficientului de
scurgere (c).
Scurgerea superficială este cea mai activă în bazinele torenţiale
dezvoltate pe substrate marno-argiloase, unde solurile au textură grea şi
sunt tasate, iar suprafaţa terenului este nudă sau foarte slab protejată de
vegetaţie. La polul opus se situează bazinele formate pe depozite de pietri-
şuri şi nisipuri, unde solurile au textură uşoară, sunt afânate şi permeabile,
iar învelişul vegetal de protecţie este compact şi bine dezvoltat.
Studiul hidrologic comparativ al diverselor folosinţe de teren au
condus la concluzia că pădurea matură şi cu consistenţă plină atenuează în
cel mai înalt grad scurgerea de suprafaţă. Pe parcele elementare, aceasta a
reprezentat numai 3% din înălţimea stratului de precipitaţii în arborete de
molid, fag şi gorun cu consistenţă plină, dar a fost de două ori mai mare în
cazul fâneţelor (6%) şi de aproape 25 de ori mai mare în cazul terenurilor
erodate, lipsite de scutul protector al vegetaţiei (70%).
Deosebit de importantă pentru dimensionarea scurgerii de suprafaţa
este şi influenţa texturii solului. Ea a fost dovedită prin studiul precipita-
ţiilor şi al viiturilor produse pe o perioadă de 13-15 ani, la cinci din
bazinetele pilot reprezentative ale sectorului silvic: astfel, în timp ce în
bazinele cu soluri uşoare (bazin pilot reprezentativ Sărăcineşti-Olt) stratul
de apă scurs a măsurat numai 3,2 mm, iar valorile coeficientului de scur-
gere a fost 0,15 (valoarea medie) şi 0,35 (valoarea maximă), în cazul bazi-
47
nelor cu soluri grele (bazin pilot reprezentativ Monteoru-Vrancea) aceiaşi
parametri hidrologici au înregistrat, în ordine, valorile 9….11 mm, 033 şi
0,70…..0,82 (GAŞPAR, UNTARU, 1978).
În cea ce priveşte panta terenului, deşi nu toate cercetările s-au soldat
cu dovezi asigurate statistic, ea reprezintă - totuşi - unul dintre cei mai impor-
tanţi factori ai scurgerii de suprafaţă. Pentru exemplificarea influenţei
pantei - în strânsă corelaţie cu influenţa folosinţei terenului şi a gradului
de eroziune - menţionăm câteva dintre concluziile cercetărilor efectuate în
bazinele torenţiale experimentale din perimetrul Vrancei (GAŞPAR ş.a., 1982):
 în pădure, pe roci greu permeabile, pe versanţi cu pantă de 50%,
scurgerea a fost de două ori mai redusă decât pe terenurile forestiere cu
pantă de 100%;
 pe solurile în pantă bine înierbate, cu gradul 1-2 de eroziune,
scurgerea a fost de 5….20 de ori mai mică decât pe solurile slab înierbate,
cu gradul 4…5 de eroziune;
 în pădure, pe roci greu permeabile, scurgerea a fost de 6….20
de ori mai mică decât pe terenurile nude.
Pentru a dovedi influenţa pantei asupra scurgerii de suprafaţa şi
eroziunii sunt edificatoare şi rezultatele unor cercetări efectuate pe parcele
elementare, cu ploi simulate prin aspersiune (tabelul 3).
Tabelul 3
Influenţa pantei asupra scurgerii şi eroziunii (CIORTUZ, 1971)
Nr. Panta Coeficientul Cuantumul
Specificări
crt. (%) de scurgere eroziunii (m3/ha)
1 Aspersiuni de 30 minute cu inten- 23,50 0,331 1,59 (+,- ) 0,04
2 sitatea de 1 mm/min, pe teren nud 47,00 0,464 5,557 (+,-) 0,15
3 Aspersiuni de 30 minute cu inten- 23,50 0,493 3,85 (+,-) 0,25
4 sitatea de 2 mm/min, pe teren nud 47,00 0,609 14,98 (+,-) 0,24
Pe de altă parte, fiindcă într-o perioadă scurtă de timp factorii fizico-

geografici ai bazinului rămân aproximativ constanţi, cercetările s-au orientat
în direcţia legării cât mai strânse a scurgerii şi respectiv a coeficientului
de scurgere de parametrii pluviali ai ploilor. Astfel, corelaţia dintre scurgerea
elementară şi intensitatea ploilor torenţiale a fost pusă în evidenţă prin
două experimente monofactoriale efectuate la gura Văii lui Bogdan - B.H.
Prahova (CIORTUZ, 1967) pe soluri brune de pajişte montană, cu panta tere-
nului de 40%. Parcela de studiu (0,5 m2) au fost denudate prin răzuire. Prin
simularea unei ploi de 30 mm, cu intensităţi variabile (0,5 …2 mm/min),
s-au stabilit ecuaţiile de regresie ale scurgerii elementare S (exprimată în
48
litri) şi coeficientul de scurgere k, în raport cu intensitatea ploilor în
mm/min:
S = 5,18 · i0,45 K = 0,35 · i0,45
7.6. DEBITUL LICHID MAXIM DE VIITURĂ
Debitul lichid maxim de viitură format în condiţii naturale, ca şi

alte fenomene hidrologice se înscrie în categoria fenomenelor aleatoare.
Valorile acestor debite nu se iau ca valori de sine stătătoare, ci cu
probabi-lităţi de depăşire corespunzătoare în funcţie de anumite criterii.
7.6.1. Probabilităţile de depăşire

Prin probabilitatea de depăşire sau asigurarea debitului maxim se
înţelege raportul exprimat procentual, dintre numărul anilor în care a fost
egalată sau depăşită o anumită valoare a acestui debit şi numărul total de
ani luaţi în considerare. În cadrul studiilor şi proiectelor elaborate pentru
amenajarea torenţilor, debitele lichide maxime de viitură se determină ca
valori asigurate, respectiv ca valori cărora li se ataşează probabilitatea de
depăşire sau asigurarea corespunzătoare.
Potrivit standardului în vigoare (STAS 4068/2-82) aceste asigurări
se adoptă pentru două situaţii care sunt caracteristice din punct de vedere
al modului de funcţionare a lucrărilor, şi anume:
1. Probabilitatea de calcul care corespunde condiţiilor normale
de exploatare, de funcţionare a lucrărilor.
2. Probabilitatea de verificare care corespunde condiţiilor speciale
de exploatare a lucrărilor.
În primul caz, în ceea ce priveşte debitul maxim de viitură, norma-
tivul nu admite producerea de avarii şi perturbaţii nici în funcţionarea
lucrărilor şi nici în funcţionarea obiectivelor de apărat.
În cel de-al doilea caz, sunt admise prin normativ unele avarii şi
perturbaţii, dar care fiind de mică importanţă pot să fie remediate fără
scoaterea din funcţiune a lucrărilor.
În ambele cazuri, valoarea probabilităţii de depăşire se adoptă în
funcţie de categoria de importanţă a obiectivului de apărat şi respectiv de
clasa de importanţă a lucrărilor ce urmează a fi proiectate în bazin în
vederea apărării respectivului obiectiv.
În conformitate cu cerinţele normativelor în vigoare probabilitatea
de depăşire sau asigurare a debitului lichid maxim de viitură este de 1%
(Qmax.1%). Trecerea la debitul maxim corespunzător altei probabilităţi de
depăşire se face cu ajutorul relaţiei: Qmax 1% = Kp% · Qmax 1%
în care: Kp% corespunde probabilităţii teoretice de depăşire p% pe
49
care proiectul o stabileşte, de fiecare dată, în conformitate cu prevederile
standardului în vigoare, în funcţie de importanţa construcţiei proiectate şi de
condiţiile în care construcţia urmează să fie exploatată.
Tabelul 4
Valorile coeficientului Kp% (după KRIŢKI-MENKEL)
p% 0,1 0,2 0,3 0,5 1,0 2,0 3,0 5,0 10,0
Kp% 1,89 1,61 1,41 1,23 1,0 0,78 0,68 0,57 0,42
Cunoaşterea acestui debit maxim de viitură este important în deter-

minarea potenţialului de torenţialitate al bazinelor hidrografice, cât şi în
proiectarea lucrărilor de amenajare şi în estimarea eficienţei acestor lucrări.
7.6.2. Parametrii ploii de calcul
Ploaia având o anumită probabilitate de depăşire şi o anumită durată,

căreia îi corespunde o anumită înălţime a stratului de precipitaţii şi, deci,
o anumită intensitate, poartă denumirea de ploaie de calcul. În general
vorbind, parametrii ploii de calcul pot fi stabiliţi prin două metode:
- Prin metode ale statisticii matematice, atunci când în bazinul
studiat s-au efectuat înregistrări pluviometrice complete (durată, cantitate)
şi pe un interval de timp suficient de lung;
- Prin prelucrarea, după metode (procedee) specifice, a datelor din
zona în care se integrează bazinul studiat, atunci când înregistrările din
acest bazin lipsesc sau sunt inutilizabile din punct de vedere statistic.
Tabelul 5
Intensitatea medie a ploii de calcul, i(mm/min), având durata T (min),
în zonele pluviale montane ale României la asigurarea 1%
(prelucrare după MARIA PLATAGEA)
Zona pluvială Durata ploii T (min)
montană 10 20 30 60
M1 2,50 1,80 1,46 1,04
M2 2,81 2,04 1,61 1,17
M3 2,84 2,01 1,66 1,16
M4 2,83 1,98 1,62 1,09
M5 2,55 1,80 1,45 1,04
În cazul bazinelor hidrografice mici, insuficienţa datelor directe

referitoare la ploile torenţiale a condus la folosirea cu precădere a proce-
deelor care iau în considerare precipitaţiile maxime anuale în 24 de ore.
Înregistrările asupra acestor precipitaţii pot furniza şiruri statistice utiliza-
50
bile, din a căror prelucrare se obţin rezultate care sunt acoperitoare în cea
ce priveşte înălţimea stratului de precipitaţii.
Un asemenea procedeu este cel propus de MARIA PLATAGEA (1974).

Bazându-se pe întregul fond de date acumulate în România cu privire la
ploile maxime anuale în 24 de ore, autoarea a determinat parametrii prin-
cipali ai curbelor de distribuţie a probabilităţilor stratului de precipitaţii
(media, coeficientul de variaţie şi coeficientul de asimetrie) şi a stabilit
înălţimea acestui strat la asigurările: 0,1%; 0,5%; 1%; 5%; 10% şi 20%.
Variatia intensitatii in functie de durata ploii
2.5
2
i (mm/min)
1.5
0.5
0
0 10 20 30 40 50 60 70
T (min)
Zona pluviala M1
Fig.14. Variaţia intensităţii pentru zona pluvială M1
3
2.5
i (mm/min)
2
1.5
1
0.5
0
0 10 20 30 40 50 60 70
T (min)
Zona pluviala M2

51
3
2.5
2
i (mm/min)
1.5
1
0.5
0
0 10 20 30 40 50 60 70
T (min)
Zona pluviala M3
3
2.5
i (mm/min)
2
1.5
1
0.5
0
0 10 20 30 40 50 60 70
T (min)
Zona pluviala M4
3
2.5
i (mm/min)
2
1.5
1
0.5
0
0 10 20 30 40 50 60 70
T (min)
Zona pluviala M4
52
7.6.3. Metode pentru calculul debitului maxim
Cunoaşterea debitului lichid maxim probabil de viitură are un autentic

specific hidrologic în acţiunea de amenajare a bazinelor hidrografice toren-
ţiale, importanţa lui este fundamentală atât pentru precizarea potenţialului
de torenţialitate al bazinelor hidrografice mici cât şi pentru proiectarea
lucrărilor de amenajare şi estimarea eficienţei acestor lucrări.
În condiţiile ţării noastre, datorită lipsei sau insuficientelor date
pluviometrice şi hidrometrice în bazinele hidrografice mici ale torenţilor,
prognozarea debitului maxim nu este posibilă, cel puţin deocamdată, decât
pe cale indirectă, adică prin metode care iau în considerare ploaia ce se
află la originea viiturii şi respectiv caracteristicile bazinului care intervin
în procesul de formare a viiturii.
În decursul timpului, au fost utilizate numeroase asemenea metode;
unele dintre ele au fost concepute special pentru bazinele torenţilor; altele
deşi au fost recomandate pentru bazinele hidrografice ale râurilor mici,
totuşi ele au putut fi folosite, cu unele adaptări, şi în cazul torenţilor.
În anul 1978, Institutul de Cercetări şi Amenajări Silvice a oficia-
lizat cu acordul institutului de Meteorologie şi Hidrologie - o metodologie
specială pentru calculul debitului maxim de viitură. Ea a fost revizuită şi
completată succesiv, în anii 1990 şi 1995, şi se aplică cursurilor de apă
permanente sau semipermanente (care seacă mai rar de o dată la doi-trei
ani) cu suprafaţa până la o mie de hectare, precum şi cursurilor de apă tem-
porare (care seacă în fiecare an) cu suprafaţa până la cinci mii de hectare.
Metodele incluse în această metodologie sunt metode indirecte
(adică metode de calcul) şi au fost selecţionate dintre zecile de metode
care s-au aplicat pe parcurs în activitatea de proiectare şi care - prin debi-
tele prognozate - au asigurat o funcţionare corespunzătoare a lucrărilor de
amenajare, în intervalul de timp care s-a scurs de la execuţia lucrărilor
respective.
În metodologie sunt incluse opt metode indirecte de determinare a
debitului lichid maxim probabil de viitură, metode care au fost aplicate în
proiectele de corectare a torenţilor şi de combatere a eroziunii solului şi
care au asigurat, pentru deversoarele lucrărilor transversale de corectare a
torenţilor şi pentru canalele de evacuare a apelor de viitură, o bună dimen-
sionare, pentru perioada de timp scursă până în prezent de la executarea
lucrărilor respective. De asemenea este cuprinsă şi o metodă directă de
calcul al debitului maxim şi anume metoda "curbelor de asigurare", aplica-
53
bilă în situaţiile în care se dispune de înregistrări directe asupra debitelor
de viitură.
În tabelul următor sunt specificate aceste metode şi se precizează

domeniul lor de folosire.
Tabelul 6
Metode de calcul al debitului lichid maxim probabil de viitură
recomandate în studiile şi proiectele de amenajare a torenţilor
Nr.
Denumirea metodei Domeniul de aplicabiltate
crt.
Formula raţională varianta 1 Bazine hidrografice cu suprafaţa până la
1.
(adaptare după I.S.P.I.F.) 5000 hectare
Bazine hidrografice cu suprafaţa până la
Metoda "suprafeţei active" 5000 ha. Se poate aplica şi pentru determi-
2.
(GAŞPAR) narea efectului hidrologic al lucrărilor de
amenajare a bazinelor torenţiale
Procedeul "scurgerii maxime Idem, dacă lungimea talvegului principal nu
3.
specifice" (GAŞPAR) depăşeşte 14-15 km.
Formula raţională, varianta 2
2000 ha. Se poate aplica şi pentru determi-
4. (GAŞPAR, MUNTEANU,
narea efectului hidrologic al lucrărilor de
CLINCIU)
Formula raţională varianta 3
1000 ha, acoperite predominant de culturi
5. (STĂNESCU, MOŢOC,
agricole (cereale, vii, livezi, etc.) în zona
TALCESCU, IONESCU )
dealurilor mici şi mijlocii
Bazine hidrografice cu suprafaţă până la
Metoda paralelogramelor 5000 ha. Se poate aplica şi pentru determi-
6.
(adaptare după APOSTOL) narea efectului hidrologic al lucrărilor de
Metoda Gologan Idem, în bazine hidrografice cu suprafaţă
7.
(GOLOGAN) până la 2000 ha
Formula "ploii orare" 5000 ha. Se poate aplica în cazul solurilor
8.
(MUSTAŢĂ) uşoare acoperite predominant cu păduri şi
fâneţe
În orice bazine hidrografice dacă se dispune
de înregistrări directe de debite maxime
Metoda "curbelor de
(niveluri) pe o perioadă continuă de cel puţin
9. asigurare" (adaptare după
5 ani cu condiţia ca perioada respectivă să
MOCIORNIŢĂ)
fie reprezentativă şi ca în şirul de debite să
existe cel puţin o valoare importantă.
54
Fiindcă descrierea în detaliu a tuturor acestor metode o realizează
Normativul de proiectare, referirile care urmează privesc numai două dintre
metodele cu importanţă didactică specială şi anume:
 formula raţională (varianta 1), a cărei aplicare este obligatorie în
activitatea curentă de proiectare, şi
 metoda paralelogramelor de scurgere, ale cărei premise în apli-
care o fac reprezentativă pentru o întreagă grupă de metode (grupa meto-
delor genetice).
7.6.3.1. Formula raţională
Definită în literatura americană de specialitate şi preluată şi în

lucrările de hidrologie din ţara noastră, are expresia.
Qmax.1% = 0,167 · c · i1% · F
unde: - Qmax.1% (m3/s) - debitul având probabilitatea egală cu probabilitatea

ploii de calcul luată în considerare (în acest caz 1%);
- c - coeficientul de scurgere mediu pe bazin;
- i1% - intensitatea medie a ploii de calcul de probabilitate 1%, având
durată egală cu timpul de concentrare a scurgerii în bazinul respectiv
(mm/min);
- F - suprafaţa bazinului hidrografic (ha).
Ca metodă indirectă de determinare a debitelor maxime de viitură,
formula raţională este recomandată şi de către STAS 4068 - 62 (revizuit)
pentru a fi utilizată în cazul bazinelor cu suprafaţă relativ mică (F<10
km2), unde numărul staţiilor hidrometrice care se pot prelucra prin metode
directe este scăzut.
Dată fiind structura relaţiei, se observă că etapele principale care
se cer parcurse în cadrul aplicării formulei raţionale sunt:
 determinarea coeficientului de scurgere, c;
 determinarea timpului de concentrare a scurgerii în bazin, Tc (min);
 stabilirea relaţiei dintre durata, T (min), a ploilor torenţiale şi inten-
sitatea medie, i(mm/min), a acestora.
a) Determinarea coeficientului de scurgere. Reprezintă raportul
dintre stratul de apă scurs şi stratul de apă căzut, la o ploaie de o anumită
probabilitate p% şi o anumită durata T (min).
55
Dacă se notează cu P (mm) înălţimea stratului de apă căzut şi cu S
(mm) înălţimea stratului de apă scurs, atunci coeficientul de scurgere va fi
dat de expresia:
c=S/P
în care parametrul S (mm) rezultă din ecuaţia de bilanţ a ploii de calcul:
S=P-Z-I
unde: - Z (mm) reprezintă înălţimea stratului de apă reţinută de vegetaţie
şi microdepresiunile terenului;
- I (mm) înălţimea stratului de apă infiltrată în sol, la durata T
(min) a ploii de calcul;
Practic vorbind, problema adoptării sau a calculului coeficientului
de scurgere este una din problemele cele mai dificile în cadrul aplicării
formulei "raţionale", deoarece acest coeficient depinde de condiţiile locale
ale bazinelor studiate, fiind o funcţie în principal de;
- natura vegetaţiei care acoperă suprafaţa respectivă;
- caracteristicile fizico-mecanice ale solului;
- panta terenului;
- parametrii ploii de calcul.
În limitele unor aproximaţii satisfăcătoare din punct de vedere
practic, pot fi adoptate valori ale coeficientului de scurgere adecvate pentru
obţinerea unor rezultate (debite maxime) apropiate de realitate.
Astfel, au fost şi sunt folosite frecvent valorile medii ale coeficien-
tului de scurgere stabilite de FREVERT şi colaboratorii.
Tabelul 7
Valorile coeficientului de scurgere, c (după FREVERT)
Topografia şi Textura solului
vegetaţia Nisip afânat, lutos Argilă şi mâl lutos Argilă impermeabilă
Pădure
Panta 0-5 % 0,10 0,30 0,40
Panta 5-10 % 0,25 0,35 0,50
Panta 10-30% 0,30 0,50 0,60
Păşune
Panta 0-5 % 0,10 0,30 0,40
Panta 5-10 % 0,16 0,36 0,55
Panta 10-30% 0,22 0,42 0,60
Culturi
agricole 0,30 0,50 0,60
Panta 0-5 % 0,40 0,60 0,70
Panta 5-10 % 0,52 0,72 0,82
56
Panta 10-30%
Suprafaţă 30% din suprafaţă 50% din suprafaţă 70% din suprafaţă
urbană impermeabilă impermeabilă impermeabilă
Panta 0-5 % 0,40 0,55 0,65
Panta 5-10 % 0,50 0,65 0,80
Aşadar, pentru calculul debitelor maxime de viitură în cazul toren-
ţilor, precum şi pentru alte studii cu caracter hidrologic care fac apel la
coeficienţi de scurgere (cum sunt, de exemplu, studiile referitoare la stabi-
lirea efectului lucrărilor de amenajare a bazinelor torenţiale) se recomandă
folosirea datelor din următorul tabel:
Tabelul 8
Valorile coeficientului de scurgere, c (adaptare după FREVERT)
Textura solului
Folosinţa Panta terenului nisipo-lutoasă lutoasă
argiloasă
luto-nisipoasă luto-argiloasă
0-5% 0,10 0,30 0,40
Pădure 5 - 10% 0,25 0,35 0,50
10 - 30% 0,30 0,40 0,60
> 30% 0,32 0,42 0,63
0 - 5% 0,15 0,35 0,45
Păşune 5 - 10% 0,30 0,40 0,55
10 - 30% 0,35 0,45 0,65
> 30% 0,37 0,47 0,68
0 - 5% 0,30 0,50 0,60
Culturi 5 - 10% 0,40 0,60 0,70
agricole 10 - 30% 0,50 0,70 0,80
> 30% 0,53 0,74 0,84
Pentru stabilirea coeficientului de scurgere după acest tabel, versanţii
se încadrează, după compoziţia mecanică a solului, în una din următoarele
trei grupe:
a) soluri uşoare: cu textură nisipo-lutoasă până la luto-nisipoasă;
b) soluri mijlocii: cu textură lutoasă până la luto-argiloasă;
c) soluri grele: cu textură argiloasă.
În ceea ce priveşte folosinţa terenului, tot în vederea stabilirii
coeficientului de scurgere, se folosesc următoarele categorii de folosinţe:
a) pădure;
b) păşune (şi fâneţe);
c) culturi agricole.
Dacă întreaga suprafaţă a bazinului se include într-o singură clasă
de textură, de folosinţă şi de pantă, atunci se adoptă un singur coeficient
de scurgere, valabil pentru întreaga suprafaţă de recepţie.
57
În caz contrar, adică dacă folosinţa terenului, compoziţia mecanică
a solului sau panta se schimbă pe suprafaţa bazinului, este nevoie să se
estimeze coeficienţii de scurgere parţiali, ci, valabili pe suprafeţe, Fi, uni-
forme în privinţa acoperirii cu vegetaţie sau a texturii solului, coeficientul
de scurgere mediu pe bazin calculându-se, de această dată, ca o medie pon-
derată a coeficienţilor de scurgere parţiali, folosind relaţia:
c = ∑(ci · Fi ) / ∑ Fi
b) Determinarea timpului de concentrare a scurgerii în bazin.
Este definit ca durata necesară curentului de apă să parcurgă distanţa de la
punctul cel mai îndepărtat al bazinului până la profilul sau secţiunea de
control (de calcul) al debitului maxim.
Timpul de concentrare a scurgerii (Tc, în minute) se bazează pe o
relaţie care a fost propusă de KIRPICH:
Tc = 0,0078 · K0,77
unde coeficientul K este dat, la rândul lui, de expresia:
K = 3,28 · L / I1/2
unde L (m) şi I (exprimată ca tangentă) sunt lungimea şi respectiv panta
celui mai lung parcurs de scurgere (considerat din punct de vedere
hidrologic) îndepărtat hidrologic şi secţiunea de calcul a bazinului.
În baza acestei ipoteze s-a determinat durata ploii cu asigurare 1%
pe baza timpului de concentrare a scurgerii, cu retenţia:
Tc = 0,5 · [Lv / (I v )0,5]1/2 + K · [La / (Ia )1/2 ]
unde: Lv = lungimea medie a versanţilor Lv (m);
Iv = panta medie a bazinului Iv;
La = lungimea albiei principale La (m);
Ia = panta medie a albiei princ;
Tc (min) = timpul de concentrare;
K - coeficient ce depinde de rugozitatea albiei (pentru albii neînier-
bate, K = 0,00167).
c) Cartarea hidrologică. Fără îndoială că diferenţierea coeficien-
tului de scurgere numai în funcţie de natura folosinţei, panta terenului şi
textura solului nu poate surprinde, cu suficientă certitudine, efectele hidro-
logice ale diferitelor măsuri şi lucrări de amenajare. Pentru ameliorarea
calităţii prognozelor din acest domeniu s-a simţit nevoia corelării mai
strânse a coeficientului de scurgere atât cu parametrii ploii torenţiale, cât
58
şi cu principalele caracteristici structurale ale vegetaţiei forestiere: compo-
ziţie, vârstă, consistenţă, clasă de producţie etc.
Pornindu-se de la această necesitate, prin valorificarea progreselor
înregistrate în domeniul hidrologiei torenţilor şi pe baza experienţei câştigate
în amenajarea pădurilor cu funcţii multiple s-a ajuns la închegarea unui
sistem de cartare hidrologică a terenurilor de pe teritoriul silvic. În cadrul
acestui sistem, valoarea hidrologică şi antierozională a fiecărui arboret se
apreciază după caracteristicile sale structurale şi ale staţiunii pe care vege-
tează, iar dinamica funcţiei hidrologice şi antierozională se prognozează
prin corelare acestei funcţii cu natura, caracterul şi intensitatea interven-
ţiilor planificate prin amenajamentul silvic. Este vorba despre o
clasificare a arboretelor pe baze alfanumerice: fiecare categorie se defineşte
prin litere de la A la D, care exprimă bonitatea sub raport hidrologic a
arboretului şi staţiunii, iar fiecare subcategorie se exprimă prin numere de
la 1 la 3, care redau evoluţia capacităţii hidrologice şi antierozionale a
terenurilor odată cu aplicarea măsurilor şi lucrărilor cu caracter
silvotehnic (tabelul 9).
Tabelul 9
Clasificarea terenurilor forestiere sub raport hidrologic
Cate Sub-
Elementele care determină eficienţa hidrologică a arboretului şi dinamica
- cate-
acestuia, în urma unor intervenţii silviculturale
goria goria
A Eficienţă hidrologică ridicată: arborete mai mult sau mai puţin pluriene, din clasele
III...VI de vârstă şi I...II de producţie, cu consistenţa plină, cu subarboret sau
pătură erbacee, cu litieră continuă normală sau groasă, situate pe soluri profunde,
cu textură nisipoasă sau uşoară. În urma exploatării trec în categoria C1 sau C2 .
B Eficienţă hidrologică mijlocie: arboretele mai mult sau mai puţin echiene, din
clasele III … VI de vârstă şi I … V de producţie, cu consistenţă variabilă, cu litieră
continuă normală sau subţire, situate pe soluri mijlociu profunde (uneori sche-
letice), cu textură uşoară sau mijlocie.
B1 Arborete parcurse cu tăieri de regenerare (cu indicele de acoperire sau con-
sistenţă sub 0,7) care pot evolua în subcategopria C1 (C2) în urma aplicării
tratamentului tăierilor progresive sau succesive, sau în subcategoria B 2 la
încheierea aplicării tratamentului cu perioadă lungă de regenerare.
B2 Arboretele din clasele II sau III de vârstă cu consistenţă plină, care pot fi con-
duse prin operaţiuni culturale fie spre categoria A (dacă sunt situate pe sta-
ţiuni de productivitate superioară), fie spre categoria B3 (dacă Staţiunea suferă
o degradare în urma unor calamităţi naturale sau a unor intervenţii antropice).
B3 Arborete din clasele IV...V de producţie sau inferioară, care nu pot fi influen-
ţate în vederea creşterii eficienţei hidrologice şi care pot rămâne în situaţia
actuală (dacă sunt în grupa I) prin aplicarea tratamentelor adecvate, sau trec
în urma exploatării (dacă sunt în grupa II) spre C1 şi C2.
C Eficienţă hidrologică redusă: arboretele din clasele I de vârstă (dacă producti-
vitatea este ridicată sau mijlocie) sau din clasele II … VI de vârstă (dacă producti-
59
vitatea este scăzută), cu litieră subţire sau fără litieră, situate pe soluri superficiale,
cu textură uşoară sau mijlocie.
C1 Arboretele tinere, din clasa I de vârstă, cu reuşită bună (0,7 … 1,0), fără stare
de masiv încheiată; în mod normal arboretele evoluează în subcategoria B 2
(dacă sunt situate pe staţiuni de productivitate superioară sau mijlocie), fie în
subcategoria B3 (C3) dacă sunt situate pe staţiuni de productivitate inferioară.
C2 Arborete cu reuşita regenerărilor sub 70% în urma tăierilor în benzi sau defi-
nitive, care necesită completări şi care vor trece în subcategoria C 1 după
completarea regenerării(sau plantaţiei).
Tabelul 9 (continuare)
Cate Sub-
Elementele care determină eficienţa hidrologică a arboretului şi dinamica
- cate-
acestuia, în urma unor intervenţii silviculturale
goria goria
C3 Arborete situate la limita altitudinală a vegetaţiei forestiere sau rariştile
situate pe staţiuni de productivitate inferioară, care nemaiputând fi influen-
ţate în vederea creşterii rolului hidrologic rămân în situaţia actuală.
D Eficienţă hidrologică scăzută: suprafeţele cuprinse în fondul forestier, care se
definesc după destinaţia lor astfel:
D1 Suprafeţe afectate împăduririlor (clasă de regenerare), ocupate de poieni,
de culturi de arbuşti fructiferi, de pepiniere sau plantaje care, dacă se plan-
tează, evoluează spre subcategoria C1.
D2 Suprafeţele ocupate de drumuri şi talveguri, care se menţin în situaţia actuală,
sau din pornituri de teren care în urma lucrărilor de ameliorare pot evolua
spre subcategoria D1.
D3 Suprafeţele total neproductive, ocupate de stâncării fără vegetaţie forestieră,
care nu pot fi influenţate în vederea creşterii rolului lor hidrologic.
Această clasificare hidrologică "calitativă" a arboretelor a putut fi

valorificată în mod eficient în activitatea de proiectare numai din momen-
tul în care ea a fost aşezată pe baze "cantitative", adică corelată cu coefi-
cientul de scurgere. În acest scop, s-a apelat la relaţia coeficientului de
scurgere pusă sub forma (LAZĂR, 1984):
c = 1 - (Z/H) - (I/H) = 1 - cz - ci
în care: c - coeficientul de scurgere; H - cantitatea de precipitaţii; Z - retenţia;
I - infiltraţia; cz, ci sunt coeficientul retenţiei, respectiv coeficientul
infiltraţiei.
Coeficientul retenţiei (cz) este exprimat în funcţie de cantitatea de
precipitaţii generată de o ploaie de calcul şi de categoria hidrologică în
care se încadrează arboretul (fig.19), iar coeficientul infiltraţiei (ci) în
funcţie de intensitatea medie a ploii de calcul şi de textura solului (fig.20).
În primul caz, s-au avut în vedere datele publicate în literatura de specia-
litate referitoare la retenţie (ABAGIU ş.a., 1872, 1980, 1985; GAŞPAR, 1975,
60
1978, 1985); în cel de-al doilea caz, s-au folosit curbele intensităţii de
infiltraţie stabilite de către ARMAND, considerându-se următoarele patru
categorii de textură a solului: foarte uşoară (nisipoasă, nisipo-lutoasă),
uşoară (luto-nisipoasă, lutoasă), mijlocie (luto-argiloasă) şi grea (argilo-
lutoasă şi argiloasă).
61
Fig. 19. Coeficientul de retenţie Cz

(LAZĂR, CLINCIU, 1987)
Se intră pe curba corespunzătoare (B1, B2... D1) în funcţie de H (mm) şi se

determină Cz
Fig. 20. Coeficientul de infiltraţie Ci
(LAZĂR, CLINCIU, 1987)
Se va utiliza curba I pentru teren împădurit din bazin şi curba II pentru
pajişte; se intră cu "i" (mm/min) pe curba I şi II şi va rezulta Ci
62
Aplicat în numeroase bazine hidrografice mici torenţiale din zona
forestieră a României, sistemul de cartare pe baze cantitative a condus la
valori ale coeficientului de scurgere care se înscriu în limitele următoare
(LAZĂR, 1984); sub 0,2 pentru arboretele din categoria A, între 0,2 şi 0,5
pentru arboretele din categoriile B şi C şi peste 0,4 în cazul terenurilor din
categoria D. Prin folosirea acestor valori în calculul coeficientului de
scurgere şi apoi, prin încorporarea lor în expresia debitului (specific) maxim
se poate realiza o ierarhizare hidrologică a bazinelor din arealul forestier,
sub aspectul torenţialităţii lor, ierarhizare care poate fi utilă pentru eşalo-
narea pe urgenţe a intervenţiilor din cuprinsul acestor unităţi.
Pentru valoarea (teoretică) maximă a coeficientului de scurgere (c
= 1), formula raţională capătă forma:
Qe1% = 0,167 · i1% · F
în care debitul maxim (Qe1%) corespunde unui bazin (ipotetic) cu substratul
litologic impermeabil şi care este lipsit de: sol, înveliş vegetal şi micro-
depresiuni la suprafaţa terenului. Acestui bazin i s-a atribuit denumirea de
bazin torenţial morfo-etalon iar debitul pe care el îl propagă a fost numit
debitul maxim de viitură morfo-etalon (CLINCIU, 1983) (fig.21).
Valoarea metodologică şi practică a acestui nou concept a putut fi
remarcată după ce s-a demonstrate că distribuţiile experimentale ale debitului
maxim morfo-etalon urmează legea de distribuţie normal-logaritmică şi s-a
pus în evidenţă existenţa unei corelaţii foarte strânse între acest debit - expri-
mat ca valoare specifică (qe,1% = Qe,1%/F) - pe de o parte şi ordinal hidro-
grafic (în sistemul Strahler) şi respective suprafaţa bazinului, pe de altă parte.
Ţinând seama de linearitatea regresiei qe,1% = f(F) şi având în vedere
că formula raţională admite proporţionalitatea dintre debitul maxim de
viitură şi coeficientul de scurgere mediu pe bazin, de la debitele maxime
morfo-etalon (Qe,1%), se poate trece uşor la debitele maxime corespunzătoare
unor bazine reale (Qmax1%). Astfel se poate scrie:
Qmax1% = k · Qe,1% = k · F · qe,1%
cea ce oferă posibilitatea de a folosii o diagramă de tipul arătat în fig.21
(diagrama morfo-etalon) ca instrument pentru aplicarea expeditivă a for-
mulei raţionale (varianta 1).
Se recomandă utilizarea acestei diagrame în cadrul bazinelor hidro-
grafice torenţiale mici (F<1000 ha), care sunt situate în regiunea de munte
a României (zonele pluviale M1 …M5 din raionarea climatică propusă de
MARIA PLATAGEA în anul 1974) şi care, din punct de vedere litologic, sunt
extinse în arealul şisturilor cristaline.
63
Fig. 21. Diagrama morfo-etalon pentru calcul debitului maxim de viitură
pentru bazinele torenţiale de ordinul II (Strahler) (CLINCIU, 1983)
Diagrama morfo-etalon poate fi folosită cu rezultate bune (debite

maxime, în general, acoperitoare) şi în cazul bazinelor dezvoltate în roci
sedimentare (substrate de fliş alcătuite din: calcare, gresii, conglomerate,
marne).
64
7.6.3.2. Metoda paralelogramelor de scurgere
A fost recomandată iniţial pentru bazinele râurilor mici şi mijlocii

(PAVEL, 1951), dar ulterior - ţinându-se seama de caracterul genetic al
metodei şi de posibilităţile pe care ea le oferă în optimizarea măsurilor şi
lucrărilor pentru organizarea hidrologică a bazinului - metoda
paralelogra-melor de scurgere a fost preluată şi de către literatura de
specialitate din domeniul hidrologiei torenţilor (MUNTEANU, POPOVICI,
1956; GASPAR şi APOSTOL, 1959).
În paralel cu utilizarea curentă în activitatea de proiectare, acestei
metode i-au fost aduse pe parcurs o serie de adaptări (APOSTOL 1959, 1967,
1978; GASPAR, 1967, 1970; MUNTEANU, CLINCIU, 1978) care privesc, fie
modul de a reprezenta hidrografele elementare, fie modul de a stabili,
adopta sau calcula vitezele de scurgere, intensitatea scurgerii şi timpul de
concentrare a scurgerii în bazin.
Plecând de la o ploaie care se află la originea viiturii şi ţinând
seama de caracteristicile morfo-hidrologice ale bazinului, metoda parale-
logramelor de scurgere încearcă o simulare a procesului de formare şi de
propagare a scurgerii în bazin. Pentru aceasta, în funcţie de configuraţia
reliefului şi a reţelei hidrografice, de gradul de acoperire cu vegetaţie, per-
meabilitatea solului, panta terenului, rugozitatea versanţilor etc. bazinul se
împarte în suprafeţe parţiale cât mai omogene, care poartă denumirea de
unităţi de studio hidrologic (U.S.H). Ca mărime aceste unităţi pot varia de
la câteva zeci până la câteva sute de hectare şi pot fi constituite din bazi-
nete, interbazinete, versanţi întregi sau porţiuni de versanţi, parcele sau
subparcele etc.
Cu valori adoptate pentru retenţie şi infiltraţie se efectuează bilanţul
hidrologic la nivelul fiecărei U.S.H., determinându-se succesiv: scurgerea,
intensitatea scurgerii şi debitul de apă scurs, QU.S.H.
Timpul de concentrare a scurgerii (în secţiunea de control) se
stabileşte atât pentru punctul cel mai apropiat cât şi pentru punctul cel mai
îndepărtat (hidrologic) al fiecărei unităţi. În acest scop, se iau în conside-
rare lungimile de scurgere corespunzătoare - care se reconstituie şi se
măsoară pe planurile de situaţie - iar pentru vitezele medii de scurgere se
aproximează valori după cum urmează; 0,05…0,5 m/s în cazul versanţilor
şi 1,0…3,5 m/s în cazul reţelei hidrografice, în funcţie de debitul maxim
aproximat şi de caracteristicile albiilor.
Pentru o mai uşoară schematizare a procesului de scurgere se
admite că ploaia acoperă integral bazinul hidrografic şi că intensitatea
acesteia este constantă. În asemenea condiţii, debitul din fiecare U.S.H.
creşte de la valoarea zero până la valoarea maximă (Q U.S.H.), se menţine
65
constant un anumit interval de timp (care depinde de durata T a ploii şi de
caracteristicile bazinului 0), după care scade treptat până la valoarea zero.
Curba de variaţie a debitului în raport cu timpul, conform celor arătate mai
sus, constituie hidrograful elementar al scurgerii dintr-o unitate de studiu.
Tabelul 10
Valori orientative pentru viteza medie de scurgere pe versant (Vv, în m/s)
(APOSTOL, 1978)
Folosinţa terenului
Intensitatea
Suprafaţă (+-)
netă a ploii Păioase,
netedă, fără Arătură Pajişti Pădure
în mm/min prăşitoare
vegetaţie
0,5 0,27 0,16 0,10 0,07 0,05
1,0 0,35 0,21 0,14 0,09 0,07
1,5 0,42 0,24 0,16 0,11 0,08
2,0 0,47 0,47 0,18 0,12 0,09
În figura 22 este reprezentat schematic un astfel de hidrograf adus

la forma cea mai simplă (de trapez), admiţând că atât creşterea cât şi des-
creşterea debitului se fac după o linie dreaptă.
Fig. 22. Construirea hidrografelor elementare de viitură (CLINCIU,

1978):
a) hidrograful prezentat sub formă de trapez; b) transformarea trapezului în
66 a două hidrografe elementare
paralelogram; c) modul de reprezentare
În cazul unei schematizări şi mai pronunţate a fenomenului, se poate
admite că trapezul este isoscel, ceea ce înseamnă că panta ramurii urcă-
toare a hidrografului (A1B1) este identică cu cea a ramurii coborâ-toare
(C1'D1'). Mai departe, tot pentru simplificare, trapezul A1B1C1'D1', se
poate transforma într-un paralelogram (A1B1C1D1) de suprafaţă echiva-
lentă (ceea ce înseamnă acelaşi volum de apă scurs), prin schimbarea
poziţiei liniei de descreştere a debitului C1'D1' după linia C1D1.
Pentru că timpii de concentrare a scurgerii sunt diferiţi de la o
unitate hidrologică la alta, iar paralelogramele sunt decalate între ele,
debitul maxim de viitură la o ploaie dată (p%; T) se poate stabili pe cale
grafică (fig.23).
Fig. 23. Hidrograful debitului maxim pe bazin, pentru asigurarea de 2% la

ploaia cu durata T = 60 minute (Valea Zimbrului - Tărlung, jud. Braşov
(CLINCIU, 1987)
67
7.6.3.3. Formula "Ploii orare"
Debitul lichid maxim probabil de viitură de asigurare 1% se obţine

în funcţie de suprafaţa bazinului, coeficientul mediu de scurgere şi preci-
pitaţiile maxime orare, cu ajutorul formulei:
Qmax 1% = ( 0,28 · F · c · H60 ) / ( F + 1 )n
unde: F - suprafaţa bazinului;
c - coeficientul de scurgere mediu pe zone geografice pe teritoriul
României (c = 0,5);
H60 - precipitaţii maxime orare calculate pe raioane climatice pe
teritoriul ţării la asigurarea de 1% (H60 = 95 mm);
n - exponent subunitar, raionat pe teritoriul României (n = 0,48)
Formula "Ploii orare" se recomandă a fi aplicată în bazine hidro-

grafice cu suprafaţa mai mare de 5000 ha, cu sol cu textură uşoară acoperit
în principal de păduri şi pajişti.
7.7. TRANSPORTUL DE ALUVIUNI
Pentru elaborarea proiectelor de amenajare a torenţilor prognoza

transportului de aluviuni mediu anual este importantă deoarece în raport
cu această mărime hidrologică se apreciază potenţialul de torenţialitate al
bazinului, se stabileşte capacitatea de retenţie a lucrărilor ce urmează a fi
proiectate pe reţeaua hidrografică torenţială şi, de asemenea, se evaluează
eficienţa hidrologică şi antierozională a întregului ansamblu de măsuri şi
lucrări de amenajare.
Ca aspecte concrete ale activităţii de proiectare se va prognoza:
 transportul de aluviuni mediu anual;
 transportul de aluviuni la o singură ploaie torenţială de o anumită
asigurare şi o anumită durată.
7.7.1. Transportul de aluviuni mediu anual
În proiectarea lucrărilor de amenajare a torenţilor pentru calculul trans-

portului mediu anual de aluviuni s-a acreditat metoda propusă de GASPAR
şi APOSTOL, metodă care este concepută pentru specificul bazinelor toren-
68
ţiale din ţara noastră şi are la bază observaţii făcute în asemenea bazine.
a) Metoda GASPAR-APOSTOL pentru prognoza transportului
mediu anual de aluviuni (varianta 1985)
Condiţii de aplicare şi principii. Pentru prognoza transportului
mediu anual de aluviuni din bazinele hidrografice torenţiale mici, parţial
împă-durite, în care predomina transportul de aluviuni grosiere, se poate
aplica cu rezultate bune metoda elaborată de GASPAR şi APOSTOL (1964).
Cu completările, perfecţionările şi adaptările care i-au fost aduse pe
parcurs (1981 şi 1985), această metodă permite:
- evaluarea potenţialului de torenţialitate a bazinelor hidrografice mici;
- dimensionarea capacităţii de retenţie a barajelor şi pragurilor, pentru
un anumit interval de timp;
- estimarea eficienţei hidrologice şi antierozională a lucrărilor de com-
batere a proceselor torenţiale, la nivel de bazin hidrografic amenajat.
Metoda este aplicabilă bazinelor hidrografice torenţiale mici (sub
2000 ha), acoperite în principal cu păduri şi pajişti, cu panta medie a
versanţilor peste 10% şi cu precipitaţii medii anuale de 6000 … 1200 mm.
Se prognozează separat volumul de aluviuni antrenat de scurgerea
dispersă de pe versanţii bazinului şi separat volumul de aluviuni antrenat
de scurgerea concentrată din reţeaua hidrografică. Pentru aceasta, capacitatea
terenurilor de a furniza aluviuni se aproximează prin intermediul eroziunii
specifice, care se stabileşte, mai întâi, pentru condiţiile etalon precizate de
autori, iar, apoi, pentru condiţiile reale din bazin. Trecerea de la eroziunea
specifică reală la transportul de aluviuni se face prin intermediul unor
coeficienţi subunitari (denumiţi coeficienţi de efluenţă).
Fiind testată de autori în peste 15 bazine pilot reprezentative, s-a
demonstrat că această metodă conduce la rezultate suficient de exacte,
adică la rezultate care sunt comparabile (între anumite limite) cu cele sta-
bilite prin măsurători directe.
Cartarea surselor dealuviuni. În conformitate cu principiile formu-
late de autori, se cartează separat terenurile surse de aluviuni de pe versanţi
şi separat terenurile surse de aluviuni de pe reţea. Suprafaţa însumată a celor
două categorii de terenuri trebuie să fie egală cu suprafaţa totală a bazinului.
Cu ajutorul amenajamentelor silvice/silvopastorale, a fotogramelor
şi a altor studii şi documentaţii referitoare la cadrul natural al zonei -
completate, de la caz la caz, cu investigaţii la faţa locului - terenurile de pe
versanţii bazinului se încadrează pe categorii, avându-se în vedere; folosinţa
terenului, natura şi structura vegetaţiei, natura şi intensitatea fenomenului
de degradare (eroziune, alunecare). În acest mod, fiecărei suprafeţe de
teren de pe versanţi i se atribuie o anumită valoare a eroziunii specifice
69
etalon (qv, în m3/an·ha) şi o anumită valoare a potenţialului de retenţie a
precipitaţiilor (Z0, în mm) la ploi de lungă durată (24 ore) şi frecvenţa 1/1.
Tabelul 11.
Eroziunea specifică etalon a terenurilor de pe versanţi(q v) şi potenţialul de
retenţie a precipitaţiilor la ploi de lungă durată (Z 0), medii pe categorii de teren
(GASPAR,1985)
I. Eroziunea pe versanţi stabili
Nr. qv Z0
Categoria de teren
crt. (m3/an·ha) (mm)
1 Teren nud fără vegetaţie, neproductiv 45,0 1
Teren arabil, cultivat cu porumb şi alte prăsitoare, în rotaţie cu
2 20,0 3
culturi de păioase şi leguminoase, după panta maximă
Teren arabil, cultivat cu cereale păioase, în rotaţie cu
3 12,0 3
leguminoase şi cu prăşitoare, după panta maximă
4 Vatră de sat (20% construcţii şi drumuri, 80% teren arabil) 10,0 4
5 Vie pe teren mobilizat 30,0 3
6 Vie pe terase cu taluzul aval înierbat 7,0 5
7 Livadă pe teren mobilizat 25,0 4
8 Livadă pe terase cu taluzul aval înierbat 6,0 5
Păşune foarte degradată (grad de acoperire 0,3-0,4) pe sol
9 15,0 3
erodat şi compact. Cărări dese şi rupturi de teren
Păşune degradată (grad de acoperire 0,5-0,6) pe sol erodat şi
10 6,5 3
compact. Cărări rare
Păşune de calitate mijlocie (grad de acoperire 0,7). Fără cărări
11 1,2 4
evidente
Păşune de bună calitate, fâneaţă periodic păşunată (grad de
12 0,5 5
acoperire minim 0,8)
Fâneaţă de foarte bună calitate, nepăşunată, cu grad de
13 0,2 6
acoperire minim 0,9
Teren forestier de pe care pădurea a fost recent exploatată,
14 2,0 7
acoperit de plantaţie tânără, seminţiş natural şi ierburi
Pădure în stadiul de nuieliş-prăjiniş (diametrul între 5 şi 10 cm)
15 având consistenţa 0,6. litiera groasă de 2 cm. Ierburi pe restul 0,8 8
suprafeţei.
16 Idem, consistenţa 0,8 0,4 12
Pădure în stadiul de păriş-codrişor-codru (diametrul peste 20
18 cm) având consistenţa 0,6. Litiera groasă de 3 cm. Ierburi pe 0,5 12
restul suprafeţei.
21 Stâncă puţin dezagregată 0,02 1
22 Stâncă cu dezagregări pronunţate 0,05 1
70
II. Terenuri neafectate de eroziune
23 Terenuri orizontale (platouri, terase) 0,0 2
Tabelul 11 (continuare)
III. Antrenarea de aluviuni de pe versanţii în alunecare activă
Teren nud sau arabil Pajişte Pădure
Caracterizarea alunecării
qv ( m3/an·ha)
24 Consistenţă în blocuri (prisme) cu
8,0 6,0 4,0
suprafaţa de 100 m2
25 Idem, cu suprafaţa de 10 m2 12,0 10,0 8,0
26 Plastică (curgătoare) 100,0 75,0 60,0
IV. Eroziune pe poteci şi drumuri neconsolidate

Caracterizare qv ( m3/an·ha)
27 Poteci şi drumuri neconsolidate 100
28 Drumuri improvizate (de şantier, de
150
colectare a lemnului)
Observaţii:
a) Condiţiile etalon sunt: precipitaţii medii anuale H = 800 mm
(minim 2/3 sub formă de ploi); panta versanţilor, Iv = 30%; lungimea
medie a versanţilor, Lv = 200 m; sol cu textură lutoasă, moderat erodat (K
= 0,23), în zona forestieră a României.
b) Suprafaţa cumulată a terenurilor din categoriile 1…23 trebuie
să fie egală cu suprafaţa versanţilor (Fv).
c) În cazul unor folosinţe mixte (păşune împădurită, pădure rară
pe păşune degradată etc.) se interpolează în raport cu suprafeţele pe care
le deţin categoriile respective de teren.
d) La o variaţie a grosimii litierei de 1 cm corespunde o variaţie a
retenţiei (Z0) de 0,6 mm la foioase şi 1 mm la răşinoase.
e) Terenurile în alunecare se iau în consideraţie de două ori (conform
nr. 1…22 şi respectiv 24…26).
Întrucât în condiţii similare de microrelief, de folosinţă şi de vege-
taţie, rezistenţa la eroziune se diferenţiază în raport cu caracteristicile solu-
lui (compoziţia granulametrică, conţinutului în humus, permeabilitate etc.)
coeficient de erodabilitate a terenurilor de pe versanţi (k). Valorile acestui
coeficient sunt cele pe care autorii metodei au stabilit pe baza nomogramei
lui WISCHMEIER.
71
Tabelul 12
Coeficientul k de erodabilitate a terenurilor de pe versanţi
(GASPAR, 1985)
Nr. Clasa texturală (argilă, praf, Orizontul de sol sau substrat de la suprafaţă
crt. nisip n%) A A' A'/C E A'/B B E/B C
1 Nisip coeziv (5, 10, 85) (n) 0,21 0,24 0,31 0,32 0,29 0,34 0,33 0,37
2 Nisip lutos (10,15, 75) (nl) 0,15 0,21 0,29 0,29 0,26 0,31 0,30 0,36
3 Lut nisipos (15, 25, 60) (ln) 0,17 0,20 0,30 0,26 0,27 0,34 0,30 0,39
4 Lut (25, 30, 45 ) (l) 0,18 0,23 0,32 0,26 0,29 0,35 0,30 0,40
5 Lut argilos (36, 29, 35) (la) 0,15 0,20 0,28 0,26 0,26 0,32 0,29 0,35
6 Argilă lutoasă (30, 25, 25) (al) 0,15 0,19 0,24 0,24 0,23 0,27 0,26 0,29
7 Argilă (60, 25, 15 ) (a) 0,14 0,18 0,22 0,22 0,21 0,23 0,23 0,25
Semnificaţia notaţiilor:
A = orizont de acumulare a materiei organice humificate;
B = orizont de acumulare a argilei (sub A sau E);
C = orizont mineral, la baza profilului de sol, constituit din mate-
riale neconsolidate;
E = orizont de acumulare relativă a cuarţului şi a altor minerale sub
formă de nisip şi praf (sub A);
A/E, A/B, E/B = orizonturi de trecere, cu proprietăţi intermediare;
A' = restul orizontului A, în urma eroziunii (A<15 cm).
Valorile din câmpul tabelei au fost stabilite cu ajutorul nomogramei
lui WISCHMEIER în funcţie de valorile adoptate pentru: compoziţia granu-
lometrică, conţinutul în materie organică humificată, structura şi permea-
bilitatea orizontului de sol de la suprafaţa terenului, din zona forestieră
(pentru alte valori se recomandă folosirea nomogramei).
Având în vedere importanţa majoră pe care o au în geneza debi-
tului solid, terenurile surse de aluviuni de pe reţeaua hidrografică, aflate sub
influenţa scurgerii concentrate, se cartează prin parcurgerea efectivă a
terenului.
În prealabil, se întocmeşte o schemă hidrografică pe care se nume-
rotează toate ramificaţiile reţelei hidrografice folosind sistemul de clasifi-
care zecimal. Pe teren, pe fiecare ramificaţie se determină segmente relativ
omogene, cu lungimi variabile (recomandabil 20…50 m), pentru care se
estimează lăţimea patului albiei şi lăţimea malurilor (atât în proiecţie ori-
zontală cât şi după taluz). Suprafaţa rezultată se defalcă pe categoriile, unde
72
fiecărui teren sursă de aluviuni de pe reţea îi corespunde o anumită valoare
a coeficientului de erodabilitate (c).
Tabelul 13
Coeficientul c de erodabilitate a terenurilor de pe albii şi malurile aferente
(GASPAR, 1985)
Categoria de teren din care este construită albia, malurile aferente şi
Nr.
baza versanţilor, care pot fi afectate de apele de viitură c
crt.
(sursa de aluviuni)
1 Teren ocupat de construcţii hidrotehnice din beton sau zidărie
0,00
(console, pereuri, baraje, diguri)
2 Roci dure şi compacte (granite, gnaise, cuarţite, diorite, bazalte,
0,02
calcare, gresii, andezite tec.), puţin dezagregate
3 Idem, relativ dezagregate 0,08
4 Roci cu o duritate sau compactitate redusă, relativ dezagregate
(conglomerate, calcare friabile, gresii moi, micaşisturi moi, strate de
0,15
marne şi gresie)
5 Depozite de bolovani şi blocuri:
- La debitul maxim cu frecvenţa 1/1 0,20
6 Strate fragmentate de marne şi gresie; depozite slab cimentate de
0,50
pietriş şi bolovani, argile compacte (eroziune moderată)
7 Depozite nude de pietriş şi nisip, argile cu consistenţă mijlocie
0,70
(eroziune puternică)
8 Depozite nude de nisip şi lut; argile nisipoase moi (eroziune foarte
1,30
puternică
9 Depozite nude de materiale friabile: nisip, lut, pietriş şi bolovani etc.
în maluri mai înalte de 3,0 m, în surpare
10 Depozite de aluviuni (în patul albie şi maluri) consolidate cu
vegetaţie lemnoasă foarte deasă (densitate 0,7-1,0):
11 Idem, vegetaţie lemnoasă rară ( 0,4 … 0,6):
12 Idem, graminee cu grad de acoperire 0,8 .. 1,0 :
13 Idem, graminee cu grad de acoperire 0,5 … 0,7:
14 Maluri în alunecare consistentă sau frontul alunecării active
consistente de versant pe un sector de reţea hidrografică cu panta i a c>1,5
(tangenta unghiului) situat la distanţa La (km) de obârşie:
73
c = 1,50 + 4· ia + 0,5 · La1/2
15 Idem, alunecare plastică (curgătoare); c>2,0
c = 2,00 + 4· ia + 0,5 · La1/2
Valorile coeficientului c sunt diferenţiate în funcţie de stabili-

tatea, duritatea, coeziunea şi consolidarea (prin vegetaţie sau prin lucrări
de construcţii) a terenurilor respective.
Malurile-versant (malurile construite pe baza versanţilor, având
aceiaşi înclinare cu versanţii) şi care sunt stabilizate şi consolidate se iau
în considerare până la cota de 2,0 m deasupra talvegului. Malurile instabile
(afectate de eroziuni, surpări şi alunecări) se iau în considerare pe toată
înălţimea lor. Frontul alunecării de versant se ia în considerare până la
linia medie a marginii superioare a malurilor.
Pentru terenurile mozaicate (aparţinând la două sau mai multe
categorii) coeficientul "c" se stabileşte calculând valoarea sa medie în
raport cu suprafaţa categoriilor respective de teren.
7.7.2. Transportul total mediu anual de aluviuni
Dacă într-o perioada de minimum 10-15 ani, nu intervin modificări

importante in consolidarea surselor de aluviuni, volumul mediu anual de
aluviuni care poate fi transportat prin profilul de control al unui bazin hidro-
grafic torenţial (Wa, în m3/an) se poate obţine prin însumarea volumelor
de aluviuni provenite de pe versanţi şi reţea:
Wa=Wav + Waa
Pentru evaluarea volumului mediu anual de antrenat de pe versanţii

bazinului (Wav, în m3/an) autorii metodei recomandă relaţia:
a  b  I V   Fi  q 1i
Wav =
unde: a - coeficient adimensional cu valori între 0,7 şi 2,2 în funcţie de
lungimea medie a versanţilor.
b - coeficient adimensional de reducere a volumului de aluviuni antre-
nate de pe versanţi, în cazul când aceştia sunt constituiţi dintr-o
succesiune de terase sau au partea inferioară în pantă uşoară,
condiţii în care sedimentarea şi consolidarea aluviunilor este
posibilă. Pentru acest coeficient se adoptă valori între 0,5 şi 1,0.
Iv - panta medie a versanţilor;
q1i - indicele specific de eroziune în suprafaţă al unei anumite cate-
74
gorii de teren din bazin (m3/an·ha);
Fi - suprafaţa în ha a categoriei de teren respective.
Tabelul 14
Valorile coeficientului a
Lungime versant 50 100 200 300 400 500
Valoare 0,7 1,00 1,40 1,70 2,00 2,20
Tabelul 15
Valorile coeficientului b
Lungimea talvegului
Specificatie principal km
1 5 10 20
Exista albii majore si terase, albia prezinta co- 0.8 0.65 0.57 0.5
turi numeroase. Versantii au panta usoara
Nu exista albii majore si terase, albia nu pre- 1.0 0.85 0.77 0.7
zinta coturi numeroase. Versanti au panta mare
Situatie intermediara 0.9 0.75 0.67 0.6
Transportul mediu anual de aluviuni provenit de pe albii şi malurile

aferente (Waa, m3/an) se aproximează cu relaţia:
Waa
= b · ∑(Li · q2i · (ia/i)1/2)
unde: b - coeficient adimensional de reducere a volumului de aluviuni

antrenate de pe albie, ca urmare a stocării unei anumite părţi
din acest volum pe parcurs;
b = 0,9 (ia valori între 0,5 şi 1,0);
Li - lungimea sectoarelor reţelei hidrografice, dezvoltate în principal
în depozite de aluviuni neconsolidate, care pot fi uşor erodate,
exprimată în km (se exclud porţiunile de albie rezistente la ero-
ziune);
q2i - indicele specific de eroziune în adâncime pe sectorul de lun-
gime Li, în m3/an/km;
ia - panta medie a albiei principale pe sectorul de lungime Li;
i - valoarea “etalon” a pantei albiilor de o anumită lăţime, avută în
75
vedere la stabilirea valorilor indicelui q2i.
Eroziunea specifică medie etalon (q2i în m3/an·km) se stabileşte cu
ajutorul diagramelor (fig.24.) în funcţie de potenţialul de detenţie mediu
pe bazin (Z), de lăţimea de calcul a albiei (B) şi de diametrul mediu al
aluviunilor (dm).Panta medie standard is rezultă din aceleaşi diagrame numai
în funcţie de B.
Fig
Fig. 24. Diagrama indicelui de eroziune pe reţeaua hidrografică,

qa(m3/an · km) (GASPAR, 1985)
76
7.7.3. Transportul de aluviuni la o ploaie torenţială
Prin urmare, pentru probabilitatea de referinţă (p = 1%) prognoza

transportului de aluviuni provocat de o ploaie torenţială a cărei durată este
egală cu timpul de concentrare a scurgerii în bazin, se poate face cu relaţia:
Wal1% = 10 · b · c · F · H1%
Precizăm că, termenul b ţine seama de gradul de încărcare al apei cu

aluviuni, grad care se poate corela în cazul de faţă cu proporţia deţinută de
terenurile cu eroziune excesivă din bazin.
7.7.4. Volumul de aterisament
Proiectarea soluţiilor de amenajare a reţelei hidrografice torenţiale

presupune cunoaşterea cantităţii de aluviuni care se poate reţine şi stoca
sub formă de aterisament.
Volumul provenit din transportul mediu anual. Pentru estimarea
orientativă a volumului mediu anual de aluviuni care ar putea forma ate-
risamente, GASPAR şi APOSTOL recomandă la pante ale albiei de cel puţin
3% şi înălţimi ale elevaţiei barajelor de până la 6 m, aplicarea formulei:
Waater = A · Wav + B · Waa
în care: Wav - volumul mediu anual de aluviuni provenit din erodarea

versanţilor (m3/an);
Waa- volumul mediu anual de aluviuni provenit din erodarea
albiilor (m3/an);
A şi B - coeficienţi tabelari în funcţie de diametrul aluviunilor
care provin din erodarea versanţilor şi respectiv a albiilor.
Tabelul 16
Valorile coeficienţilor A şi B (GASPAR, 1985)
Granulometria aluviunilor
Coefi- Argilă, praf, nisip Nisip, pietriş Nisip, pietriş, bolovani
cien- Capacitatea medie de retenţie a barajelor de pe vale A, în mii m3,
tul la panta nulă a aterisamentului
1 5 20 1 5 20 1 5 20
A 0,30 0,35 0,45 0,35 0,40 0,50 0,40 0,45 0,55
77
B 0,35 0,45 0,55 0,60 0,65 0,75 0,75 0,80 0,85
P a r t e a a II-a
LUCRĂRI DE CORECTARE A
TORENŢILOR ÎN BAZINULUI
HIDROGRAFIC TORENŢIAL
78
Capitolul 8
LUCRĂRI FOLOSITE ÎN AMENAJAREA

BAZINELOR HIDROGRAFICE TORENŢIALE
Diversitatea condiţiilor fizico-geografice în care s-au declanşat şi

dezvoltat procesele torenţiale din românia, coroborată şi cu caracteristicile
foarte diferite ale obiectivelor periclitate de viituri, explică gama largă de
lucrări de combatere utilizate în acest domeniu precum şi dificultăţile exis-
tente în clasificarea lor.
Pentru că nu dispunem de o clasificare unanim acceptată de spe-
cialişti, schema de tratare din capitolul de faţă se sprijină pe trei dintre
criteriile de clasificare folosite în mod uzual: locul de amplasare al lucră-
rilor în cuprinsul bazinului, natura lucrărilor şi funcţiunea principală a lor.
După primul criteriu, lucrările utilizate în combaterea proceselor
torenţiale se împart în:
1. lucrări amplasate pe versanţii bazinelor torenţiale;
2. lucrări amplasate pe reţeaua hidrografică torenţială (inclusiv în
regiunea conului de dejecţie).
În ambele cazuri, schema de clasificare poate fi detaliată, mai departe,
ţinându-se seama de natura lucrărilor (privită în sens mai larg sau mai
restrâns) şi de funcţiunea principală pe care aceste lucrări o îndeplinesc.
Astfel, în cazul versanţilor putem avea de-a face cu: stabilirea (sau
după caz, restructurarea) folosinţelor; lucrări agrotehnice antierozionale
(în special în cazul bazinelor din zonă colinară joasă, cu folosinţe prepon-
derent agricole); împăduriri (masive sau sub formă de perdele forestiere
antierozionale); lucrări tehnice de consolidare a versanţilor (gărduleţe etc.);
lucrări hidrotehnice pentru regularizarea scurgerilor de pe versant.
Tot după natura lucrărilor - din care decurge şi funcţiunea lor -
lucrările amplasate pe reţeaua hidrografică torenţială se pot clasifica în:
lucrări biologice (împăduriri pe maluri şi pe aterisamente, brăzduiri şi
înierbări) şi lucrări hidrotehnice. Ultimele se pot împărţi, la rândul lor, în
lucrări hidrotehnice transversale (traverse, praguri, şi baraje) care străbat
albia de la un mal la celălalt şi lucrări hidrotehnice longitudinale (canale,
pinteni, diguri etc.) care pot fi orientate fie în lungul axului albiei, fie per-
79
pendicular sau înclinat faţă de acest ax, fără a bara însă, complet, albia
torentului.
Este uzuală, în cazul lucrărilor hidrotehnice, şi clasificarea după
natura materialului de construcţie şi modul de punere în operă al acestui
material. Vom distinge astfel, lucrări din: pământ, lemn, zidărie de piatră
uscată (învelită sau nu în plasă de sârmă), zidărie de piatră cu mortar de
ciment, beton simplu (armat sau nearmat), zidărie mixtă, elemente prefa-
bricate etc.
Gradul de participare, într-un caz dat, al diferitelor tipuri de lucrări
depinde de potenţialul torenţial al bazinului (exprimat, la rândul lui, prin
debitul lichid maxim de viitură şi transportul de aluviuni mediu anual);
caracteristicile morfometrice ale versanţilor şi albiilor; natura şi importanţa
obiectivelor periclitate de viituri; funcţiunea, stabilitatea şi rezistenţa lucră-
rilor; posibilităţile de procurare a materialelor de construcţie şi de aplicare
a anumitor tehnologii de execuţie; valoarea fondurilor alocate ş.a.
Pentru că nu pot fi definite soluţii tehnice cu valabilitate universală,
trebuie pornit de la faptul că reducerea scurgerii de suprafaţă şi a
transpor-tului de aluviuni constituie obiectivele hidrologice majore ale
amenajării oricărui torent. Numai că, în timp ce primul obiectiv se
realizează, în prin-cipal, prin îmbunătăţirea sub raport hidrologic a solului
şi vegetaţiei, cel de-al doilea reclamă atât reducerea scurgerii pe suprafaţă
cât şi consoli-darea surselor de aluviuni.
Ori, dacă în zona colinară joasă sursa principală de aluviuni se
situează, în general, la nivelul versanţilor acoperiţi de terenuri arabile, uşor
erozibile, în schimb în zona munţilor şi a dealurilor înalte - unde pădurea
şi respective pajiştea reprezintă folosinţele majoritare - sursele principale
de aluviuni se plasează la nivelul albiilor şi al malurilor aferente; ele pot
furniza, în numeroase cazuri, între 75% şi 95% din volumul total al aluviu-
nilor transportate de viituri (GASPAR ş.a., 1972-1982; MUNTEANU şi CLINCIU,
1980). Rezultă că, în aceste bazine, intervenţia la nivelul reţelei hidrogra-
fice are un caracter principal.
Iată de ce, în continuare s-a dat o extindere precumpănitoare cunoş-
tinţelor legate de lucrările hidrotehnice - care nu fac obiectul nici unei alte
discipline din facultate - în comparaţie cu cele referitoare la vegetaţia
forestieră, care sunt tratate pe larg la disciplinele silvice de specialitate.
Astfel spus, deşi în capitolul de faţă sunt luate în considerare atât
lucrările hidrotehnice cât şi lucrările de vegetaţie forestieră, folosite în
amenajarea torenţilor, totuşi, unele sunt examinate numai din punctul de
vedere al îndeplinirii funcţiilor lor hidrologice şi antierozionale şi al modului
de conjugare cu construcţiile hidrotehnice.
80
8.1. LUCRĂRI HIDROTEHNICE TRANSVERSALE
Dintre toate tipurile de lucrări folosite în amenajarea reţelei hidro-

grafice torenţiale, cele mai importante sunt lucrările hidrotehnice trans-
versale. Ele îndeplinesc funcţiuni multiple şi sunt, adeseori, hotărâtoare
pentru asigurarea eficienţei hidrologice şi antierozionale a tuturor măsu-
rilor şi lucrărilor de amenajare.
Aceste lucrări barează complet albia torentului, de la un mal la
celălalt şi permit trecerea apei şi aluviunilor numai prin deschizături
speciale (deversoare, barbacane, fante etc.).
Deoarece prin reţinerea aluviunilor în mişcare rezultate bune dau
construcţiile mai înalte, iar pentru împiedicarea formării de noi aluviuni
mai eficiente sunt construcţiile mai puţin înalte, se obişnuieşte ca lucrările
hidrotehnice transversale să fie împărţite în două grupe mari: Lucrări
transversale de retenţie şi Lucrări transversale de consolidare.
Clasificarea de mai sus este convenţională deoarece, indiferent de
înălţimea pe care o au, lucrările hidrotehnice transversale îndeplinesc con-
comitent sau succesiv mai multe funcţiuni; acestea se interferează şi se
completează reciproc, concurând împreună - fiecare într-o măsură mai
mare sau mai mică - la atingerea scopurilor principale ale acţiunii de
81
amenajare. Lucrările mai înalte folosite în scopuri de retenţie servesc în
mod nemij-locit şi pentru consolidare, iar lucrările de mai mică înălţime,
utilizate în scopuri de consolidare pot îndeplinii sau nu şi funcţia de
retenţie. Atât lucrările de retenţie cât şi cele de consolidare servesc şi
pentru alte scopuri: regularizarea albiilor, reducerea vitezei de scurgere şi
atenuarea viiturilor, crearea condiţiilor de echilibru necesare instalării
vegetaţiei etc.
După înălţimea utilă a lucrărilor - adică înălţimea măsurată pe
verticală în bieful amonte, între nivelul cel mai coborât al terenului şi
nivelul pragului deversorului - trei sunt categoriile în care pot fi încadrate
lucrările hidrotehnice transversale: traversele, pragurile şi barajele.
1) Traversele. Sunt lucrări hidrotehnice transversale înfundate
complet în patul albiei (Ym=0) şi care au, deci, rol principal de regulari-
zare şi consolidare (fig.25).
Fig. 25. Traversa
Ele menţin constant nivelul talvegului la o cotă egală cu cota coro-

namentului lor şi conduc la o formă aproximativ regulată a patului albiei
în secţiune transversală. Se folosesc fie în lungul biefurilor dintre praguri
sau baraje, fie în combinaţie cu canalele de evacuare a apelor de viitură.
2) Pragurile. Lucrări hidrotehnice transversale cu înălţimea utilă
0<Ym≤1,5 m, nu au o delimitare precisă, graniţa dintre aceste lucrări şi
baraje nu este unanim acceptată (unii consideră ca limită înălţimea de 2 m
(fig.26).
Prin înălţimea redusă pe care o au şi prin modul lor de amplasare,
pragurile sunt lucrări tipice de consolidare, ele frâng şi atenuează panta
talvegului, lărgesc şi ridică nivelul fundului albiei, împiedică continuarea
eroziunii, refac şi menţin stabilitatea malurilor. Cu toate că realizează şi o
82
anumită retenţie, în cazul pragurilor această funcţiune nu trebuie privită
ca un scop în sine ci numai ca un mijloc: consolidarea pe cale indirectă
(prin intermediul aterisamentelor) a reţelei hidrografice torenţiale.
0 < Ym ≤ 1,5
Fig. 26. Prag
3) Barajele. Sunt lucrări hidrotehnice transversale mai înalte de

1,5 (2,0) m, dar care în general nu depăşesc 6,0…8,0 m. Au ca principală
funcţie retenţia aluviunilor grosiere, dar - în paralel cu ea - îndeplinesc şi
funcţiunile amintite mai înainte la praguri şi traverse. Ele stabilizează şi
fixează nivelurile de bază, consolidează în mod direct sau indirect (prin
aterisamente) sursele de aluviuni, regularizează traseul albiilor, reduce
viteza apelor de viitură, asigură condiţii favorabile pentru instalarea vege-
taţiei forestiere pe maluri şi aterisamente etc. Spre deosebire de tipurile de
lucrări anterioare, barajele contribuie într-o măsură mult mai mare la
atenuarea viiturilor torenţiale respectiv la reducerea debitului maxim de
viitură precum şi la decalarea în timp a vârfului viiturii. Atenuarea este cu
atât mai importantă cu cât albia pe care sunt amplasate barajele este mai
largă şi mai puţin înclinată, barajele sunt mai înalte şi mai numeroase, iar
capacitatea evacuatorilor mai redusă (GASPAR, 1975) (fig.27).
Ym > 1,5
83
Fig. 27. Baraj
Chiar şi barajele complet colmatate mai contribuie, încă, la atenuarea
viiturilor torenţiale; de această dată, efectul de atenuare rezultă nu atât din
retenţia temporară a apei in spatele aripilor barajului cât mai ales din modi-
ficările survenite în cuprinsul biefurilor dintre baraje: lăţirea pronunţată a
patului albiei, scăderea pantei longitudinale, accentuarea rugozităţii etc.
Deoarece atât prin volumul cât şi prin costul lor, barajele ocupă un
loc de prim ordin în ansamblul lucrărilor de amenajare a bazinelor hidro-
grafice torenţiale şi întrucât din punct de vedere constructiv aceste lucrări
se deosebesc de praguri şi traverse numai prin înălţimea lor utilă, pro-
blemele tratate în continuare se vor referii în principal la baraje.
Părţile componente şi funcţionale ale unui baraj. În construcţia
barajelor trebuie să se ţină seama de condiţiile speciale de teren în care
sunt amplasate, precum şi de funcţiunile atribuite.
Un asemenea baraj se compune din două părţi principale, care se
deosebesc între ele atât din punct de vedere al construcţiei cât şi din punct
de vedere al funcţionalităţii.
a) barajul propriu-zis sau altfel spus, construcţia transversală
propriu-zis, care realizează bararea albiei .
b) construcţiile anexe din bieful aval al barajului pe care le vom
reţine sub denumirea de disipator hidraulic de energie.
Barajul este alcătuit la rândul lui din fundaţie, corp, aripi şi încastrări.
 Fundaţia constituie elementul de infrastructură, partea din baraj
care preia şi transmite sarcinile la terenul de fundaţie. Adâncimea de fun-
dare (Yf) se măsoară pe paramentul amonte al barajului între nivelul cel
mai coborât al terenului din secţiunea transversală şi nivelul inferior al
fundaţiei. Pentru o comportare cât mai bună ,adâncimea de fundare trebuie
să îndeplinească următoarele condiţii esenţiale:
1) să fie mai mare decât adâncimea maximă de îngheţ (adâncimea
maximă până la care temperaturile pot atinge valori sub 0ºC);
2) să fie astfel aleasă încât efortul de compresiune transmis pe
terenul de fundaţie să nu depăşească presiunea convenţională de calcul al
terenului respectiv;
3) să depăşească adâncimea maximă (probabilă) până la care se
pot produce afluierile din bieful aval al barajului, atunci când lucrările nu
sunt prevăzute cu radier;
4) să fie corelată cu înălţimea utilă a lucrărilor hidrotehnice trans-
versale precum şi cu panta albiei din aval de aceste lucrări.
Adâncimea de fundare trebuie să fie cu atât mai mare cu cât înăl-
ţimea utilă este mai mare. Se poate reţine recomandările normativelor
84
actuale ca adâncimea de fundare să se înscrie în intervalul 1,0…2,0 m în
cazul pragurilor şi al traverselor şi în intervalul 1,5…2,5 m în cazul barajelor.
Din punct de vedere geotehnic, un teren este considerat cu atât
mai bun ca teren de fundaţie cu cât terenul respectiv este capabil să
suporte fără tasări şi alunecări construcţia proiectată a se executa pe el.
Terenurile vegetale. Sunt terenurile formate din strate de sol şi
resturi vegetale şi care, practic vorbind, nu pot fi utilizate pe terenuri de
fundaţie deoarece se deformează foarte mult chiar şi la presiuni mici. Cele
mai bune în acest scop sunt terenurile stâncoase şi semistâncoase formate
din roci masive sau cimentate care au rezistenţă mare şi sunt practic
incompresibile sau foarte puţin compresibile sub încărcarea construcţiilor.
Cel mai adesea, construcţiile hidrotehnice din domeniul amenajării toren-
ţilor se formează pe terenuri pământoase, adică pe terenuri constituite din
aglomerări necimentate de particule solide, care provin din dezagregarea
şi alterarea rocilor stâncoase, sub acţiunea diverşilor factori. Aceste tere-
nuri au proprietăţi foarte variate ceea ce face ca şi comportarea lor să fie
foarte diferită. Terenurile formate din pietrişuri şi nisipuri, pot fi folosite
ca terenuri de fundaţie numai atunci când nu există pericolul ca apele
subterane să le antreneze.
Terenurile argiloase oferă şi ele posibilităţi corespunzătoare de
fundare, cu condiţia ca fundaţia să nu vină în contact cu apa iar orientarea
stratelor să fie favorabilă producerii alunecărilor de teren.
 Corpul barajului. Partea cuprinsă între planul superior al funda-
ţiei şi planul care include pragul deversorului. Ocupă o poziţie centrală şi
o anumită înălţime, reprezentând partea principală a barajului. El preia şi
atenuează şocul viiturilor torenţiale, reţine aluviunile grosiere, permite for-
marea aterisamentelor, mijloceşte efectul de consolidare al lucrărilor etc.
Geometria acestei părţi a barajului este determinată de natura materialelor
de construcţii, traseul în plan şi înălţimea barajului, fructul şi forma para-
menţilor, modul de punere în operă a lucrării.
In porţiunea mediană a corpului barajului - corespunzătoare zonei
deversate - se practică o serie de deschideri care asigură evacuarea apelor
din bieful amonte, diminuează presiunea hidrostatică şi înlătură, parţial,
pericolul infiltraţiilor. Dimensiunile şi forma acestor deschideri diferă în
raport cu: granulometria aluviunilor, tipurile de lucrări, înălţimile lucrărilor,
tehnologiile de execuţie aplicate. Aceste deschideri poartă denumirea de
barbacane şi pot fi dreptunghiulare, pătrate sau circulare de diferite dimen-
siuni. În cazul barajelor aşa zise "filtrante" locul barbacanelor este luat de
deschideri verticale late de 10…30 cm, denumite fante. Comparativ cu
barbacanele, fantele asigură o reducere mai importantă a presiunii hidros-
85
tatice şi - datorită retenţiei selective a aluviunilor - prelungesc durata de
funcţionare a barajelor.
La lucrările construite din elemente prefabricate (grinzi, blocuri,
tuburi etc.), eliminarea apei din bieful amonte se asigură fie prin barbacane
practicate clasic în corpul blocurilor, fie prin barbacane sau fante rezultate
din asamblarea spaţială a elementelor constructive (grinzi, blocuri etc.).
 Aripile barajului. Reprezintă cele două zone situate deasupra cor-
pului barajului, de o parte şi de alta a umerilor deversorului, care sunt
încastrate lateral în maluri.
Împiedicând deversarea peste întreaga deschidere a barajului, aripile
obligă apele să se concentreze şi să se scurgă numai prin deversor. Ele se
construiesc cu coronamentul orizontal sau, mai des, cu coronamentul
înclinat.
 Încastrările barajului. Sunt porţiunile de la periferia lucrării hidro-
tehnice transversale, sprijinite pe fundaţia acestuia şi aflate în contact direct
cu malurile. Se pot considera, după caz, fie părţi componente ale barajului
fie ca părţi integrate în corpul şi aripile barajului.
Încastrările unui baraj:

Legendă:
D - adâncimea de încastrare
Yi - înălţimea treptelor de
încastrare
Li - lungimea treptelor de
încastrare
Fig. 28. Încastrarea barajului

Elementul geometric principal al încastrărilor îl constituie adân-
cimea de încastrare, notată cu "d", se măsoară după normala trasată între
linia terenului, pe de o parte, şi colţul încastrării sau linia de încastrare pe
de altă parte. În funcţie de natura substratului litologic, adâncimea minimă
de încastrare trebuie să se înscrie între limitele următoare:
86
- terenuri stâncoase constituite din roci metamorfice sau
sedimen-tare dure sau foarte dure …0,5-1,0 m;
- terenuri tari, stabile şi compacte, situate pe substrat de roci meta-
morfice şi sedimentare …1,0-1,5 m;
- terenuri instabile, cu alunecări şi surpări etc., al căror substrat
este de natură nisipoasă, argiloasă sau marnoasă … 1,5-2,5 m.
Sub limitele de mai sus există pericolul decastrării lucrărilor hidro-
tehnice transversale.
Disipatorul hidraulic de energie. Necesitatea ca barajele din dome-
niul amenajării torenţilor să fie prevăzute cu disipatoare hidraulice de energie
rezultă din faptul că dintre toate pericolele la care sunt expuse lucrările
hidrotehnice transversale, cel mai frecvent este pericolul subminării (sau
afluirii) acestor lucrări.
Datorat căderii violente a apei şi a aluviunilor de la nivelul dever-
sorului, fenomenul se traduce printr-o deformare foarte energică a albiei
torentului, în zona de impact a lamei deversante. Într-un timp relative scurt
- uneori, chiar pe parcursul unei singure viituri - această deformare se pro-
filează sub forma unei excavaţii cu aspect caracteristic (de pâlnie) de unde
şi denumire de "pâlnia de eroziune" a barajului. Cu cât această pâlnie este
mai apropiată de baraj cu atât ea afectează într-o măsură mai mare - uneori,
chiar anulează - siguranţa în exploatare şi durabilitatea lucrării hidrotehnice
transversale.
Fig. 29. Pâlnie de eroziune

Se presupune că eroziunea încetează când viteza V - care se mic-
şorează în funcţie de adâncime - atinge o valoare limită. Taluzele pâlniei de
eroziune depind de natura terenului; De exemplu, în argile nisipoase panta
acestor taluze este de ordinal 1:1,5-1:2, în nisipuri argiloase 1:2,5-1:3 etc.
87
Deşi umplerea pâlniei de eroziune cu blocuri mari de piatră (sau
arbori lestaţi cu piatră) ar fi suficientă, în unele cazuri pentru oprirea tem-
porară a afluirilor, în practică se apelează, totuşi, la amenajări cu caracter
permanent, care oferă o mai mare siguranţă şi durabilitate în exploatare dar
care, evident, sunt mai costisitoare. Cunoscute sub denumirea de "disipa-
toare", aceste amenajări asigură disiparea energiei cinetice suplimentare;
ele permit deci să se înlăture total fenomenul de afluiere sau dacă acel
lucru nu este posibil, să se îndepărteze cât mai mult pâlnia de eroziune faţă
de amplasamentul lucrării hidrotehnice transversale.
Proiectarea disipatorului hidraulic de energie s-a bazat, la început
(1950-1960), pe ideea formării saltului hidraulic apropiat, imediat în aval
de secţiunea contractată, şi pe scăderea energiei cinetice a curentului până
la o valoare minimă, corespunzătoare adâncimii critice. Dar, contrar aştep-
tărilor, bazinul "disipator" de energie, care s-a utilizat în acest scop, nu a
dovedit o comportare satisfăcătoare. Mai ales pe torenţii cu transport masiv
de aluviuni grosiere, bazinul disipator se colmată în mod repetat iar pragul
transversal amplasat pe radier ("contrabarajul") suferea frecvent subminări.
Legendă:
a) Disipator sub forma unei

adâncituri în radier
b) Disipator cu prag special
c) Disipator combinat
N.f. Nivelul fundului albiei din

aval
b - Baraj
Fig. 30. Disipatoare
În urma unor studii experimentale efectuate pe modele la academia

fostei R.P.R (1963-1964) s-au introdus şi apoi s-au generalizat în practica
dinţii disipatori de energie. Aceşti dinţi sunt amplasaţi pe un radier fix,
care este încadrat de două ziduri laterale (ziduri de gardă) şi este încastrat
în teren sub forma unui pinten terminal.
88
Radierul. Reprezintă partea principală a disipatorului hidraulic de
energie. El reduce sau chiar evită deformarea patului albiei în zona de
disipare a energiei cinetice suplimentare şi protejează fundaţia lucrării hidro-
tehnice transversale împotriva afluierii.
Grosimea radierului se adoptă în funcţie de: natura şi calitatea mate-
rialelor de construcţie, înălţimea utilă a lucrărilor, mărimea sarcinii în
deversor şi a vitezei de acces, granulometria aluviunilor transportate la viituri
etc. De regulă la lucrările hidrotehnice transversale din zidărie de piatră
cu mortar de ciment sau din beton, radierul se execută dintr-un strat de
beton de 20 cm şi un strat de zidărie hidraulică a cărui grosime este cu
atât mai mare cu cât energia specifică a secţiunii contractate este mai mare.
Fig. 31. Radier
Panta longitudinală a radierului nu trebuie să depăşească, în general,

15-20%. Se recomandă ca acolo unde este posibil această pantă să se
adopte egală cu panta albiei din bieful aval al barajului. O asemenea soluţie
constructivă este avantajoasă întrucât: duce la un volum mic de săpături;
micşorează căderea apei pe verticală şi, drept urmare determină energie
suplimentară mai mică; dă posibilitatea evacuării imediate a materialului
solid transportat de viituri, fapt ce uşurează întreţinerea lucrărilor etc.
În sens transversal, radierul i se dă o înclinaţie de 1% ... 2% de la
margine spre ax, în scopul evacuării dirijate a apelor de viitură şi al asigu-
rării malurilor din bieful aval al barajului împotriva eroziunii.
În ceea ce priveşte lungimea radierului (Lr), acest parametru este
condiţionat de lungimea de bătaie a lamei deversante, de sarcină şi de unele
caracteristici ale pragului deversorului. În calcule expeditive se poate lua:
Lr = (1,5…2,0)Ym, unde Ym este înălţimea utilă a barajului. Pentru înca-
drarea lamei care deversează, lăţimea radierului se adoptă cel puţin egală
cu deschiderea deversorului la partea superioară.
Dacă există pericolul subpresiunilor, radierul se fundează cu un strat
filtrant, din care apa este condusă prin tuburi în aval de pintenul terminal.
89
Pe radier se amplasează dinţii disipatori de energie care, pe de o
parte, opun mişcării o anumită reacţiune şi conduc la micşorarea înălţimii
saltului, iar, pe de altă parte, au o acţiune favorabilă pe linia disipării
ener-giei cinetice suplimentare.
50
80
60
80
40
30
Fig. 32. Amplasarea dinţilor pe placă
20 40
10
50 50 30
2,80
Fig. 33. Placa disipatoare
Dinţii disipatori de energie se execută din beton armat şi sunt încas-

traţi într-o placă cu lungime constantă (2,80 m); în cuprinsul acestei plăci,
dinţii au dimensiunile si dispoziţia în plan indicate în figura de mai sus.
Zidurile de gardă (sau de conducere) încadrează de o parte şi de
alta radierul barajului. Prin înălţimea şi geometria lor, aceste ziduri trebuie
să satisfacă condiţia hidraulică - de încadrare a apei pe radier - iar când
este cazul, şi condiţia de a sprijinii malurile albiei imediat în aval de baraj.
Pentru proiectarea zidurilor de gardă vom stabili:
- înălţimea zidurilor Yz;
- grosimea la coronament az a zidurilor;
- forma secţiunii transversale a lor.
Pentru satisfacerea condiţiei hidraulice de încadrare a apei pe radier,
elementele menţionate mai sus se stabilesc potrivit prevederilor din nor-
90
mativ. Astfel vom avea:
Yz  Yd + 0,6H
Yd = 0,40 m; Yd - înălţimea dinţilor disipatori din rândul situat în amonte;
az = 0,40 m;
az = 0,4 m
Yz
Fig. 34. Schema zidurilor de gardă

1,0 m
Observaţie: Înălţimea Yz stabilită mai sus din condiţia hidraulică

poate fi majorată, dacă în condiţiile de teren date va fi necesară şi spriji-
nirea malurilor imediat în aval de baraj.
Pintenul terminal. Se prezintă sub forma unui "dinte" înfundat în
patul albiei, care se racordează cu cele două ziduri de gardă şi se încas-
trează lateral în maluri.
Yz = 1,0 m
1,5 m
pinten terminal
0,5 m
Fig. 35. Schema pintenului terminal al radierului
Se propune ca adâncimea pintenului terminal să fie de 1,5 m, iar gro-

simea de 50 cm. Se va executa din zidărie de piatră cu mortar de ciment.
Rolul pintenului terminal al barajului este de a asigura o funcţionare
unitară a părţilor care compun disipatorul hidraulic de energie şi de a se
feri aceste construcţii de subminare. Încastrările în maluri se execută pe o
adâncime de cel puţin 1 m.
Risbermă. Dacă substratul litologic în care evoluează albia toren-
tului este predispus la eroziune sau dacă barajele nu sunt suficient de apro-
piate unele de altele pentru a realiza o susţinere reciprocă prin intermediul
aterisamentelor, lucrările de protecţie mai "grele" din zona saltului
hidraulic (radierul, dinţii disipatori de energie) trebuiesc continuate în
bieful aval al albiei cu lucrări mai "uşoare" şi din ce în ce mai elastice
cum sunt, spre exemplu, blocurile din piatră naturală, saltelele din
91
gabioane, cleionajele apărate la nivelul coronamentului cu fascine, anvelope
uzate (de autocamion sau tractor) lestate cu piatră etc. Aceste lucrări mai
sunt cunoscute şi sub denumirea de "risberme".
8.2. TIPURILE PRINCIPALE DE LUCRĂRI

HIDROTEHNICE TRANSVERSALE
8.2.1. Lucrări transversale din lemn
În comparaţie cu alte materiale de construcţie, lemnul se procură

relativ uşor şi se pretează la o punere în operă relativ rapidă, dar lucrările
realizate de acest material de construcţie se degradează prin putrezire şi
nu-şi pot exercita rolul de cât temporar. În consecinţă, asemenea lucrări
trebuiesc concepute, amplasate şi executate cu foarte mult discernământ,
în aşa fel încât ele să intre în vegetaţie într-un timp cât mai scurt (3-4 ani)
şi să se transforme, treptat, în adevărate baraje "vii".
Deşi variantele constructive sunt numeroase, lucrările hidrotehnice
transversale din lemn se obişnuieşte să fi clasificate în: garnisaje, fascinaje,
cleionaje, praguri şi baraje din lemn.
 Garnisaje. Sunt lucrări simple, care constau din căptuşirea obâr-
şiilor de ravene, a fundului ogaşelor şi ale raveneloir mici, cu ramuri şi
alte resturi vegetale neutilizabile. Ramurile şi mărăcinii pot fi rezultaţi din
drajonii sau din primele curăţări ale arbortelor. Fixarea de fundul albiei se
face prin intermediul unor pari cu cârlig, lungi de 1,5-2,0 m, bătuţi bine în
sol şi ancoraţi cu longrine, dispuse transversal peste ramuri, care la rândul
lor sunt fixate tot cu pari bine bătuţi în sol.
Garnisajele sunt lucrări ieftine, uşor de executat şi au o mare
eficienţă tehnică, îndeosebi la obârşia formaţiunilor torenţiale minore. Între
ramurile sau mărăcinile cu care se căptuşeşte albia este indicat să se facă
butăşiri sau plantaţii cu sade de salcie, astfel că după ce ramurile putrezesc,
locul lor să fie luat de către vegetaţie. Dacă consolidarea reclamă urgenţă
sau dacă gradul de instabilitate al solului este ridicat, căptuşirea se poate
face şi cu palisade. Palisadele constau dintr-un strat continuu de nuiele
aşternute longitudinal pe patul albiei, fixate cu fascine sau longrine dispuse
transversal, care la rândul lor se consolidează folosind pari cu cârlig bine
bătuţi în sol, ca şi în cazul garnisajelor. Este recomandabil ca nuielele să
fie verzi, din salcie, care sa intre în vegetaţie cel puţin parţial, de aceea
lucrările trebuiesc executate primăvara timpuriu.
92
Fig. 36. Detalii la garnisaj

 Fascinajele. Sunt lucrări simple din lemn, cu ajutorul cărora se
consolidează fundul albiilor torenţiale şi baza taluzurilor formaţiunilor de
eroziune în adâncime (ogaşe şi ravene mici) cu grad redus de toreanţiali-
tate, situate preponderent în zonele cu substrat litologic format din nisipuri,
loess sau pietrişuri cu nisip.
Fascinele sunt snopuri de nuiele, cu grosimea de 15-30 cm, legate cu
sârmă la fiecare 50 cm; lungimea lor este după trebuinţă (în general 2-5 m).
Fig. 37. Tipuri de fascine:

a, b, c) - fascine simple; d) - fascină lestată
Se execută, în general, două tipuri de fascine: fascine simple şi fas-
cine lestate. Cele simple se pot confecţiona, la rândul lor în trei variante:
 cu nuielele aşezate cu capătul gros într-o singură parte, legate
numai pe o anumită porţiune din lungimea fascinei (începând de la capă-
tul cel mai gros) vârfurile rămânând libere (fig.37a);
93
 cu nuielele aşezate cu capetele groase alternativ, în ambele părţi
(fig.37b)
 cu vârfurile răsfirate sub formă de mătură, cu numai două legă-
turi, una la capătul cel gros şi alta la mijloc (fig.37c)
Fascinele lestate (fig.37d) se confecţionează dintr-un înveliş de
nuiele cu miez de piatră, ele au diametrul mult mai mare decât fascinele
simple şi sunt, evident, mult mai stabile la viituri.
Fixarea fascinelor de fundul albiei sau de taluz se face cu pari
lungi de 1,2-1,8 m şi groşi de 6-12 cm, care se bat în pământ 0,6-1,0 m.
Parii se bat printre nuielele din fascine. La partea superioară acestea au un
cârlig sau se găuresc şi se introduce un cui de lemn, care trece în ambele
părţi ale parului, cu 8-10 cm, pentru fixarea fascinei de sol.
În sens transversal, fascinele se aşază câte una sau câte două supra-
puse. Ele pot fi prevăzute sau nu, în aval, cu un radier vegetativ din nuiele
după gradul de torenţialitate al ravenelor. Şi în cazul fascinajelor folosirea
nuielelor de salcie este necesară şi oportun în acest fel asigurându-se
durabilitatea mai mare a lucrărilor, prin intrarea, cel puţin parţială, în vege-
taţie a unor nuiele. Şi folosirea parilor verzi de salcie sporeşte durabili-
tatea lucrărilor, prin intrarea lor în vegetaţie. În caz contrar, fascinajele
trebuie neaparat asigurate prin butăşiri si plantaţii cu sade de salcie, atât în
aval cât şi în amonte de amplasamentele lor.
 Cleionaje. Sunt lucrări transversale din lemn, de rezistenţă mai
mare decât cea a garnisajelor şi fascinajelor. Cu ajutorul cleionajelor se
consolidează patul formaţiunilor torenţiale minore (ogaşe şi ravene mici şi
mijlocii), cu torenţialitate redusă sau relativ redusă, unde nu se produc
viituri cu putere mare de distrugere.
Aceste lucrări constau din împletituri de nuiele pe pari, asemănă-
toare gărduleţelor, de care se deosebesc, din punct de vedere al construcţiei,
doar prin faptul că sunt mai înalte şi mai rezistente şi cu o dispoziţie
transversală pe albie.
Se disting două tipuri de cleionaje, respectiv cleionaje simple alcă-
tuite dintr-un singur gard de nuiele şi cleionaje duble, alcătuite din două
asemenea garduri.
Cleionaje simple au înălţimea de 0,6-0,8 m. Pentru construirea lor
se sapă un şanţ adânc de 30 cm şi lat de 50-70 cm. În fundul şanţului se
bat parii lungi de 2,0-2,5 m, groşi de 12-14 cm, din care în pământ 0,8 -
1,5 m, la distanţe de 0,8 m între ei. Pe pari se face o împletitură din nuiele
de salcie, stejar, alun, anin, plop, etc. nuielele având o grosime de 3-4 cm.
Se recomandă ca în partea încastrată în sol să se folosească nuiele verzi de
salcie, care prin lăstărire şi înrădăcinare măresc durabilitatea cleionajelor.
94
Fig. 38. Cleionaj dublu. Elevaţie şi secţiune longitudinală
Aceste lucrări se încastrează bine în maluri iar fiecare al doilea par

este prevăzut cu o contrafişă care îl sprijină în aval. Parii se bat în partea
din amonte a şanţului iar în aval se aşază 1-3 fascine, sub forma unui
radier. Acest radier poate fi amenajat şi din pat continuu de nuiele (saltele
şi palisade) care se aşază longitudinal, după ce şanţul s-a umplut cu pământ.
Capetele din amonte ale nuielelor se încastrează printre împletitura cleio-
najului. În aval acestea se fixează cu longrine transversale şi cu pari cu
cleşti bine bătuţi în pământ.
Imediat în amonte se amenajează un mic aterisament artificial din
pământul rezultat din săparea şanţului care să-l ferească de loviturile directe
ale viiturilor. Apoi, atât zona din amonte cât şi cea din aval de cleionaj se
plantează cu plop, salcie, anin, salcâm şi alte specii, astfel ca acestea să ia
locul cleionajului după ce putrezeşte.
Cleionaje duble. Sunt asemănătoare şi se execută la fel ca cele
simple, cu deosebirea că sunt alcătuite din două garduri paralele, amplasate
la distanţa de 0,8-1,0 m între ele.
Deasupra împletiturii se aşază longrine din lemn ecarisat de 8/12
cm sau cioplit pe două părţi, fixate de pari cu cuie. Cele două garduri se
leagă între ele cu moaze din lemn ecarisat (6/8 cm) sau lemn cioplit pe
două părţi, care, de asemenea, se bat cu cuie pe pari, deasupra longrinelor.
Parii legaţi cu moaze din centrul albiei de la gardul din amonte, se anco-
rează cu cleşti şi picheţi pentru a mării rezeistenţa cleionajului.
95
Spaţiul dintre garduri se umple cu pământ, balast şi bolovani (în
partea de jos, predominant cu pământ, ca nuielele să poată intra în vege-
taţie). In amonte se amenajează un mic aterisament artificial din pământ,
iar în aval se execută neapărat un radier din 2-3 fascine, dispuse imediat
în aval de cleionaj. Dacă panta terenului este mai mare se pot amenaja şi
radiere în trepte. Atât pe aterisamentul din amonte cât şi în aval se execută
plantaţii cu salcie, plop sau anin, din aceleaşi considerente care s-au arătat
la cleionajele simple.
8.3. METODE DE AMPLASARE A LUCRĂRILOR

HIDROTEHNICE TRANSVERSALE
8.3.1. Metoda pantei de compensaţie
Cunoscută şi sub denumirea de metoda clasică franceză, metoda

pantei de compensaţie este cea mai veche dintre metodele de amplasare a
lucrărilor pe reţeaua hidrografică torenţială. În ţara noastră, această metodă
a fost utilizată în mod curent până în anul 1960, după care a fost aban-
donată; multe ţări europene o mai aplică însă şi în prezent.
Fundamentul tehnic al metodei se bazează pe o idee simplă, aceea
de a micşora viteza de scurgere până la o valoare limită de "neeroziune".
În acest scop, se acţionează separat sau simultan asupra celor trei para-
metrii de care depinde viteza medie a curentului: coeficientul de viteză (C
- Chezy), raza hidraulică a secţiunii (R) şi panta longitudinală a albiei
(i).
Prin împăduriri se măreşte rugozitatea şi se sporeşte rezistenţa
albiei la eroziune iar cu ajutorul lucrărilor hidrotehnice transversale se
reduce în mod treptat panta talvegului şi se micşorează raza hidraulică a
secţiunii. Folosite cu discernământ şi îmbinate în mod judicios, cele două
grupe de lucrări amintite dirijează evoluţia talvegului către un profil aşa
numit de "echilibru", caracterizat printr-o pantă la care apele torentului nu
pot produce nici eroziuni nici transport de aluviuni cu efecte păgubitoare.
Această evoluţie se produce în mod treptat, în mai multe etape de execuţie
a lucrărilor, respectiv printr-o succesiune de pante de "compensaţie" din
ce în ce mai scăzute, în cuprinsul cărora apele erodează şi transportă din
ce în ce mai puţin, până când se ajunge la stadiul de scurgere limpede.
Întrucât viteza de fund este hotărâtoare în procesul de deformare
al albiei şi deoarece apa are o stare de saturaţie caracteristică în momentul
în care se analizează fenomenul de compensaţie (în timpul viiturilor),
96
panta de compensaţie se stabileşte pe baza egalităţii dintre viteza la fund a
apelor încărcate cu aluviuni şi viteza limită de antrenare: Vf = W. Pentru a
exprima prima viteză se apelează la relaţia cunoscută din domeniul
hidraulicii:Vf ≈ 0,625 V (unde V este viteza medie a curentului în regim
permanent uni-form) iar valoarea astfel obţinută se reduce proporţional cu
gradul de încăr-care al apei cu aluviuni.
Vf ≈ 0,625 · K ·C · (R·i)1/2
unde: K - reprezintă aşa numitul coeficient de torenţialitate;
C - (m0,5/s) - coeficientul de viteză (Chezy);
R (m) - raza hidraulică;
i - panta fundului albiei.
Determinarea numărului de lucrări hidrotehnice transversale prin
metoda pantei de compensaţie după ce s-a aprobat panta probabilă de com-
pensaţie (tgαp) se calculează diferenţa de nivel ΔH care trebuie acoperită
cu lucrări:
ΔH = L · (tgα - tgαp)
în care: L - este lungimea albiei de amenajat;
iar α - unghiul de pantă.
Dacă prin soluţia tehnică se preconizează lucrări de aceiaşi înălţime
utilă (h) numărul acestora, N, rezultă simplu: N = ΔH/h; în caz contrar, N
se deduce din condiţia ΔH = ∑ hi unde hi - este înălţimea utilă a fiecărei
lucrări hidrotehnice transversale din sistem.
Fig. 39. Amplasarea lucrărilor transversale în cadrul sistemului bazat pe

panta de compensaţie. Determinarea numărului de lucrări
(respectiv a înălţimii lor) cu ajutorul pantei I de compensaţie
97
1) - lucrări de ordinul I (baraje);
2) - lucrări de ordinul II (praguri de zidărie, gabioane, cleionaje etc.);
3) - lucrări de ordinul III (cleionaje, traverse de fascine etc.)
Panta Ip3 se consideră, aici că a atins valoarea pantei de echilibru
Fig. 40. Exemplu de eşalonare a lucrărilor pe pante succesive de compensaţie
Stabilitatea albiei se asigură din aproape în aproape prin lucrări de

ordinele I, II, III, ş.a.m.d., corespunzătoare pantelor succesive de compen-
saţie, până se ajunge la valoare pantei de echilibru.
Profilul de compensaţie prezintă o mare variabilitate în timp şi
spaţiu în raport cu: secţiunea de scurgere, forma, natura şi mărimea parti-
culelor de aluviuni; gradul de saturaţie al apelor etc. Apoi executarea pe
parcurs a unora dintre lucrări - fie pe albie fie pe versanţi - schimbă
condi-ţiile iniţiale de calcul şi, deci, schimbă condiţiile de variaţie în timp
şi spaţiu a acestor pante.
Determinarea pantelor de compensaţie este, aşadar, dificilă şi nesi-
gură, iar valorile teoretice care se obţin au numai caracter informativ.
8.3.2. Metoda susţinerii reciproce a lucrărilor
Este metoda de amplasare cea mai completă şi cea mai eficientă.

Urmăreşte să consolideze reţeaua hidrografică torenţială în totalitatea ei şi
să creeze condiţii favorabile pentru instalarea vegetaţiei şi conjugarea
acesteia cât mai judicioasă cu lucrările hidrotehnice transversale.
Prin intermediul aterisamentelor, respectiv printr-o distanţare cores-
punzătoare a bragurilor şi barajelor, astfel încât, după colmatarea lor, ateri-
samentele create să acopere integral biefurile dintre lucrări; această distan-
98
ţare a lucrărilor se face pe baze pur empirice prognozând panta de proiectare,
adică panta de aşezare a aluviunilor în aterisamentul fiecărei lucrări.
Fig. 41. Amplasarea lucrărilor hidrotehnice transversale dupa metoda sustinerii

reciproce
Prin aterisamente şi prin nivele de bază intermediare create cu

ajutorul traverselor. În cadrul metodei se acţionează cu lucrări de mică
înălţime, în general neprevăzute cu radiere, care - din punct de vedere al
execuţiei - se pot ataca atât din aval în amonte sau din amonte în aval, cât
si simultan din ambele părţi. Sub raport tehnic, metoda prezintă o serie de
avantaje: permite obţinerea unui ax corectat al formaţiunilor torenţiale;
posibila avariere a unei piese din sistem nu periclitează sistemul şi nici
obiectivul de apărat; întreţinerea şi repararea lucrărilor distruse de viituri se
realizează relativ uşor; nu este necesară reorganizarea repetată a şantierului.
Conducând la un număr exagerat de mare de lucrări, metoda susţi-
nerii reciproce a lucrărilor nu a putut fi aplicată în România decât pe porţiuni
limitate din reţeaua unui torent.
8.3.3. Metoda nodurilor hidrotehnice
Dacă reţeaua hidrotehnică torenţială prezintă anumite caracteristici

petrografice şi stratigrafice, iar accesibilitatea în bazin este asigurată, ampla-
sarea în serie - proprie metodelor anterioare - poate fi înlocuită cu o ampla-
sare grupată (sub formă de "baterie") sau chiar izolată a lucrărilor hidro-
tehnice transversale, cu condiţia că atât grupele de lucrări cât si lucrările
99
dispuse individual şa fie separate între ele prin sectoare de albie care nu
sunt vulnerabile la eroziune (pat de stâncă etc.).
Zonele de albie amenajate, caracterizate printr-o asemenea dispoziţie
a lucrărilor hidrotehnice transversale, poartă denumirea de "noduri hidro-
tehnice". Din punct de vedere morfologic, ele reprezintă baze intermediare
de eroziune create în mod artificial, care sunt localizate cât mai aproape
posibil de locurile în care se formează şi se torenţializează aluviunile. Cele
mai caracteristice şi mai eficiente sub raportul randamentului de retenţie
sunt "nodurile hidrotehnice" create în zonele de confluenţă precum şi cele
poziţionate pe segmentele terminale ale reţelei hidrografice, imediat în
aval de obârşie.
Fig. 42. Amplasarea lucrărilor hidrotehnice transversale în cadrul

sistemului nodurilor hidrotehnice
Stabilite prin metoda nodurilor hidrotehnice, soluţiile de amenajare

a reţelei hidrografice torenţiale se înscriu, în general, în limitele accepta-
bile sub raportul valorilor de investiţie şi asigură indicatori ai rezistenţei
superiori celor obţinuţi prin metoda descrisă anterior. Totuşi gradul mare
de dispersare a lucrărilor - propriu metodei de faţa - reprezintă un deza-
vantaj pentru constructor, mai ales dacă bazinele de amenajat au relieful
accidentat şi sunt lipsite de accesibilitate pentru tractor rutier, autocamion,
buldozăr şi excavator. De aceea, în condiţiile torenţilor din ţara noastră,
metoda nodurilor hidrotehnice s-a aplicat şi se aplică nu ca o metodă de
sine stătătoare, ci în combinaţie cu alte sisteme de lucrări.
100
8.3.4. Metoda etajării lucrărilor
Se aplică în zonele, unde, datorită condiţiilor naturale cu totul

speciale (zăpezi, gheţari, etc.) nu se poate acţiona eficient nici pe reţeaua
hidrografică torenţială şi nici pe versanţii limitrofi.
În asemenea cazuri, la gura torentului - de preferat în locuri stân-
coase, cu randament maxim de retenţie - se amplasează un baraj cât mai
înalt posibil (5-10 m), iar ulterior, pe aterisamentul lui se proiectează baraje,
cu înălţimea din ce în ce mai mică, construite în două sau mai multe faze.
Fig. 43. Amplasarea lucrărilor hidrotehnice transversale în

cadrul sistemului "etajat" - detaliu privind dispoziţia
lucrărilor într-o secţiune longitudinală
Privită în comparaţie cu metodele prezentate anterior, etajarea

lucrărilor conduce la o repartizare mai echilibrată în timp a fondurilor de
investiţii, iar concentrarea şi gruparea lucrărilor - ca şi înălţime, în general,
mare a acestor lucrări - favorizează execuţia mecanizată a lor.
În rândul dezavantajelor metodei menţionăm: imposibilitatea de a
se putea acţiona direct asupra surselor de aluviuni; reorganizările repetate
ale şantierului; dificultăţile de a fonda lucrările hidrotehnice transversale
pe aterisamentele recent create; greutăţile întâmpinate la transportul şi
manipularea materialelor peste lucrările realizate anterior, precum şi cu
ocazia întreţinerii şi reparării lucrărilor; compromiterea întregului sistem
101
de lucrări şi periclitarea obiectivelor de apărat în cazul avarierii sau distru-
gerii unor lucrări din sistem; prelungirea duratei de instalare a vegetaţiei
pe aterisamente ca urmare a îngropării ei în masa de aluviuni, la fiecare
viitură mai importantă etc.
8.3.5. Metoda "apărării imediate a obiectivului din aval"
Avantajele şi dezavantajele rezultate din aplicarea metodelor prece-

dente au condus, cu timpul, la cristalizarea unei metode româneşti de
amplasare a lucrărilor hidrotehnice transversale. Ea ţine seama de condi-
ţiile naturale şi social economice în care evoluează procesele torenţiale şi
se aplică într-o strânsă corelaţie cu măsurile şi lucrările de organizare
hidrologică a versanţilor bazinelor torenţiale. Sprijinindu-se, practic, pe
ideea lui Breton (metoda etajării lucrărilor) referitoare la concentrarea la
concentrarea lucrărilor şi bazându-se pe susţinerea reciprocă a acestor
lucrări, metoda preconizează o suită de lucrări hidrotehnice transversale
(traverse, praguri, baraje) şi longitudinale (canale etc.) - amplasate - din
considerente economice - numai în zona obiectivelor periclitate de viituri.
Fig. 44. Amplasarea lucrărilor hidrotehnice transversale în sistemul

apărării imediate a obiectivului din aval:
a) - profil longitudinal; b) - vedere în plan
102
O primă variantă a fost concepută în anul 1958, de către APOSTOL.
Pornind de la faptul că metodele de calcul al transportului de aluviuni
conduc la rezultate aproximative şi că, în general, cifrele obţinute - chiar
dacă ar fi stabilite cu exactitate - ele nu ar reprezenta decât o probabilitate,
autorul a preconizat o amplasare etapizată a lucrărilor hidrotehnice trans-
versale, cu o perioadă de revenire a intervenţiilor la 4-5 ani, în aşa fel încât
obiectivele situate la gura torentului să fie apărate în permanenţă. Dar,
redeschiderea şi reorganizarea şantierelor la intervale atât de scurte de
timp, ca şi unele dificultăţi apărute cu ocazia execuţiei lucrărilor, au făcut,
ca începând din 1967, metoda apărării imediate a obiectivului din aval să
se oficializeze într-o variantă nouă, care se aplică şi la ora actuală şi care
este bazată pe o perioadă de revenire cu lucrări la 10-15 ani.
Potrivit normativului în vigoare, panta de proiectare se stabileşte
pe baze empirice, cu luarea în considerare numai a granulometriei aluviu-
nilor transportate de viituri (Normativ, 1967, 1990):
- aluviuni fine (argile, luturi, mâluri)………………………..0,5%
- nisipuri mijlocii şi grosiere………………………………...1,0%
- pietrişuri mărunte (sub 1cm)…………………………….…2,0%
- pietrişuri grosiere (+, -) bolovani (1-7 cm)……………...…3,0%
- bolovani (7-20 cm)……………………………………..…. 4,0%
Experienţa practicată a demonstrate însă depăşirea frecventă a valo-
rilor normate de mai sus mai ales în cazul transportului de aluviuni gro-
siere (blocuri şi bolovani), de unde deducem că fluctuaţiile pantei de ate-
risare mai sunt cauzate şi de alţi factori printre care: intervalul dintre două
viituri succesive; volumul, debitul şi gradul de încărcare cu aluviuni al
viiturilor; caracteristicile morfometrice şi hidraulice ale albiilor (lăţime,
pantă, rugozitate etc.); poziţia relativă a surselor de aluviuni şi a lucrărilor
care compun sistemul hidrotehnic; înălţimea lucrărilor hidrotehnice trans-
versale ş.a.
Prin modelul special de dispunere a lucrărilor hidrotehnice proiec-
tate (în principal, în zona obiectivelor periclitate de viituri) s-ar părea că
metoda de faţa ar răspunde numai la nişte deziderate de moment. În reali-
tate, amplasarea etapizată a lucrărilor pe de o parte, şi analiza efectelor
realizate anterior pe de altă parte, fac ca aplicarea metodei "româneşti" de
amplasare a lucrărilor hidrotehnice transversale să se deruleze într-o strânsă
corelaţie cu evoluţia proceselor torenţiale din bazin şi, deci, să vină în
sprijinul organizării hidrologice a bazinului.
103
8.4. SARCINILE CARE SOLICITĂ BARAJELE FOLOSITE
ÎN AMENAJAREA TORENŢILOR
8.4.1. Evoluţia concepţiilor cu privire la adoptarea schemelor

de sarcini
De-a lungul timpului, documentele cu caracter normativ precum şi

diferiţi specialişti au recomandat numeroase scheme de sarcini pentru
calculul barajelor mici de greutate, folosite în domeniul amenajării toren-
ţilor. Întrebarea cheie care s-a pus, mai ales din 1948-1949, când volumul
lucrărilor a sporit considerabil, a fost dacă barajele din acest domeniu
trebuiesc dimensionate de la început la presiunea hidrostatică a apei (cu
considerarea unei sarcini în deversor corespunzătoare debitului maxim de
dimensionare) sau dimpotrivă, la împingerea pământului dată de un ateri-
sament stabilizat şi nesumersat. Această problemă decurgea din faptul că,
în realitate, asemenea baraje sunt destinate să formeze aterisamente şi nu
să reţină apa.
8.4.2. Clasificarea sarcinilor
Evoluţia concepţiilor spre o diversificare a schemelor de sarcini a

contribuit, în mare măsură limitarea şablonismului totuşi ea a prezentat
neajunsul de a lăsa câmp liber arbitrarului şi, mai ales, unei tendinţe de
prudenţă excesivă care putea duce la supradimensionări nejustificate. A
apărut, de aceea, necesitatea clasificării lucrărilor de apărare a obiecti-
velor periclitate de viiturile torenţiale, linia directoare în această privinţă
reprezentându-o contribuţiile autorilor instrucţiunilor de proiectare din 1955
şi 1956 şi, în special, propunerile făcute de MECOTA şi APOSTOL. Treptat,
aceste propuneri au fost sistematizate şi încadrate în clasele de importanţă
ale clasificării generale a construcţiilor hidrotehnice, iar din 1957 au fost
incluse în standardul elaborat în mod special pentru clasificarea lucrărilor
de corectare a torenţilor, revizuite succesiv.
Concomitent cu clasificarea lucrărilor s-a pus problema clasificării
sarcinilor. O primă clasificare a fost propus de Departamentul Silviculturii
în anul 1958 (MUNTEANU şi APOSTOL) pe baza căreia schemele de încăr-
care pentru dimensionarea şi respectiv pentru verificarea lucrărilor, urmau
să fie stabilite, analog uzanţelor din alte domenii ale hidrotehnicii, prin com-
binarea a trei grupe de sarcini: fundamentale, accidentale şi extraordinare.
În grupa sarcinilor fundamentale au fost incluse: împingerea apei
limpezi pe întregul parament, fără suprasarcină în deversor; împingerea
104
apei cu diferite grade de încărcare fără suprasarcina în deversor dată de
viituri; împingerea pământului (considerat neimersat, pe întregul parament);
împingerea apei şi a aluviunilor, pe întregul parament. S-au considerat
accidentale sarcinile provenite din acţiuni neregulate şi intermitente cum
sunt: suprasarcina corespunzătoare viiturii la probabilitatea de
dimensionare; subpresiunea la talpa fundaţiei etc. În grupa sarcinilor
extraordinare s-au introdus suprasarcina corespunzătoare viituri la
probabilitatea de verificare, solicitările din presiunile hidrodinamice etc.
A doua clasificare (GASPAR, 1962 şi 1967) recomandă stabilirea
schemelor de încărcare numai prin combinarea a două grupe de sarcini: de
bază (B) şi speciale (S). Această clasificare - care a fost adoptată în
"Normativul de proiectare" din 1967 (revizuit în 1990) - este mai comodă
pentru calculele de verificare decât cea propusă în 1958. Ea restrânge
numărul de grupe ceea ce, practic, conduce la mai puţine tatonări; în schimb
prezintă neajunsul că presupune, în toate cazurile, includerea sarcinii H
corespunzătoare probabilităţii de dimensionare a deversorului, fapt ce se
reflectă nefavorabil din punct de vedere economic (MUNTEANU, 1970).
H  Nps
ps
Yps=Y G1
E0
G2
Po
A B
Schema de sarcini
 În grupa sarcinilor de bază (B) sunt incluse sarcinile care acţio-

nează cât mai constant, într-o perioadă cât mai îndelungată, precum şi
sarcinile corespunzătoare debitului maxim de calcul. Astfel sunt (fig.45):
a) Greutatea proprie a barajului (G);
b) Forţa de presiune orizontală a apei, Po, dată de sarcina Y + Hd
şi calculată cu γ = 10 kN/m3;
c) Forţa de împingere a pământului submersat, Eo;
d) Greutatea corpului de presiune Pv dată de apa care încarcă
paramentul amonte (dacă este înclinat), consola amonte (Pv') etc.;
e) Greutatea corpului de presiune Ev, dat de pământul care încarcă
barajul ca la punctul precedent.
105
Fig. 45. Scheme de sarcini, după caz, din 1959 până în prezent:
a)...e) scheme de deversoare cu prag subţire;
f) deversor cu profil practic trapezoidal; g), h) deversor cu prag lat;
i) o schemă rezonabilă pentru presiunea apei din aval; j) caz excepţional
f) Forţa de presiune din bieful aval, în cazurile în care această forţă

are o valoare importantă
g) Subpresiunea (hidrostatică, hidrodinamică) la talpa barajului
(numai în cazul barajelor de retenţie a apei sau a barajelor cu înălţimea
totală mai mare de 8 m).
Este uzuală, în cazul lucrărilor hidrotehnice,
 Sarcinile speciale (S) sunt determinate de funcţionarea lucrărilor
în condiţii speciale. Ca sarcini speciale se consideră sarcinile de la punc-
tele b), d), f) şi g) de mai sus, majoritatea corespunzător debitului de
verificare. În cazuri cu totul excepţionale, se poate ţine seama şi de
influenţa solicitărilor determinate de variaţia bruscă a temperaturii sau de
influenţa altor solicitări dacă secţiunile lor sunt simultane cu ale celorlalte
sarcini. Se mai poate lua în considerare forţa Pa dată de greutatea lamei
de apă care apasă pe pragul deversorului, în cazurile în care la sarcina de
dimensionare deversorul funcţionează în regim de profil practic sau de
prag lat. Cazurile a…d, din figură, nu s-a mai reprezentat greutatea lamei
deversate pe coronament (Pa) deoarece ea şi-a pierdut importanţa prin
reducerea treptată a grosimii pragului deversorului până la valori de
0,5….1,0 m.
106
8.4.3. Variabilitatea sarcinilor şi implicaţiile ei
Pentru a avea deplină siguranţă că barajele din domeniul amenajării
torenţilor nu cedează la viituri, dimensionarea lor se face la presiunea apei
încărcate cu aluviuni. Asemenea lucrări sunt solicitate efectiv la presiunea
apei numai până la formarea deplină a aterisamentului. După aceea, ele
sunt supuse, pe toată durata existenţei lor, la împingerea pământului (cu
sau fără sarcină de apă în deversor), comparându-se analog zidurilor de
sprijin, mai ales dacă sunt secţionate prin rosturi verticale.
In realitate, nici până la formarea aterisamentului, barajele nu sunt
supuse permanent presiunii apei, ci numai pe durata scurtă a viiturilor,
deoarece apa din bieful amonte este evacuată prin deschiderile special
prevăzute în acest scop în elevaţie. Cu cât deschiderile - barbacane, fante
etc. - sunt mai mari şi mai numeroase, cu atât pericolul formării unui lac
permanent în amonte este mai puţin real. Prin urmare, trebuie reţinut faptul
că barajele folosite în amenajarea torenţilor diferă esenţial de barajele de
interes hidroenergetic, nu numai ca înălţime ci şi ca funcţiune, ele fiind
destinate să reţină aluviuni şi să formeze aterisamente bine drenate şi să
nu creeze acumulări de apă.
Pentru a realiza efectele dimensionării actuale, să examinăm variaţia
momentelor de răsturnare în cazul principalelor scheme posibile de sarcini.
 Dacă barajul se colmatează complet la o singură viitură (situaţie
foarte periculoasă şi care nu constituie o raritate), atunci se poate presu-
pune că avem de-a face cu presiunea apei combinată cu cea a unei mase
noroioase (aluviuni submersate). Admiţând că paramentul amonte (Y) al
barajului este vertical (caz curent în practică) şi că H este sarcina în
deversor, momentul de răsturnare faţă de extremitatea aval a tălpii bara-
jului, generat de presiunea apelor submersate va fi (cazul a):
MR1 = Y3/6[γ(1 + 3Ho) + (1 - n) (γm - γ) · λp.s]
în care; γm este greutatea specifică a părţii solide a masei de aluviuni; în

cazul particulelor de nisip γm este de ordinul a 26,5 KN/m3,
iar în cazul argilei γm variază între 25,0 şi 29,0 KN/m3 cu o
medie statistică de ordinul a 27,0 KN/m3;
n - porozitatea;
λp.s - coeficientul de împingere activă orizontală a pământului în
stare de submersie.
 Dacă barajul este supus la presiunea apei în amestec intim cu
aluviunile transportate, momentul de răsturnare va fi (cazul b):
107
MR2 = Y3/6 · γT · (1 + 3Ho)
în care: γT = 11,0…18,0 KN/m3 este greutatea specifică a apei în amestec

intim cu aluviuni în suspensie (de fapt este o greutate speci-
fică echivalentă).
 Dimpotrivă, dacă deschiderile prevăzute în corpul elevaţiei
(barbacanele, fantele etc.) sunt suficient de mari şi funcţionează normal,
astfel ca aterisamentul să se poată forma progresiv fără ca presiunea apei
să devină importantă, atunci barajul va fi supus - după formarea aterisa-
mentului - împingerii unui pământ bine drenat. Momentul de răsturnare
va fi:
- în cazul împingerii pământului nesubmersat încărcat cu sarcina
H (cazul c)
MR3 = Y3/6 · γp · λa · (1 + 3Xo)
cu: Xo = X/Y
- în cazul exploatării normale (numai împingerea pământului)
fără sarcina H (cazul d):
MR3 = Y3/6 · γp · λa
Din punct de vedere economic, această variabilitate are consecinţe

deosebit de nefavorabile. Pentru a avea o deplină siguranţă că barajul nu
cedează la sarcinile ce ar putea să-l solicite înainte de formarea aterisa-
mentului, concepţia actuală de dimensionare introduce în calcule momente
de răsturnare de cel puţin patru până la şapte ori mai mari decât momentele
care acţionează în mod normal, pe toată durata existenţei barajului, după
formarea aterisamentului.
8.4.4. Condiţiile de stabilitate şi de rezistenţă ale barajelor şi

verificarea lor
Consideraţii generale. Barajele mici de greutate folosite pe reţeaua

hidrografică torenţială pot fi scoase din funcţiune printr-unul din urmă-
toarele moduri:
- ruperea barajului datorită depăşirii rezistenţei materialului de cons-
trucţie;
- prăbuşirea barajului în urma eroziunii terenului din bieful aval;
- răsturnarea barajului în jurul muchiei aval a fundaţiei;
- scufundarea barajului (în plan vertical) prin tasarea energică a
terenului de fundaţie sau prin refularea acestuia de sub talpa barajului;
108
- alunecarea barajului dinspre amonte spre aval, în planul tălpii fun-
daţiei, sau împreună cu masa de pământ în care s-a fundat barajul (ruperea
şi alunecarea masei de pământ pot avea loc după o suprafaţa plană sau
după o suprafaţă curbă);
- plutirea barajului;
- decastrarea laterală a barajului.
Pentru a fi considerate stabile, aceste lucrări nu trebuie să-şi modi-
fice - decât în limitele admisibile - forma şi poziţia în plan. Un baraj de
greutate este considerat stabil când tronsonul de calcul îndeplineşte condi-
ţiile de stabilitate. Condiţiile care se impun sunt următoarele:
a) Tronsonul să nu se răstoarne în jurul muchiei aval a tălpii de
fundaţie (A);
b) Tronsonul să nu alunece nici pe talpa fundaţiei AB (alunecare
plană) şi nici după o suprafaţă de rupere situată mai jos de talpa fundaţiei
(alunecare cilindrică);
c) Tronsonul să nu se foarfece după nici o secţiune orizontală X -
X ce trece prin corpul lui;
d) Eforturile unitare normale de întindere pe paramentul amonte
să nu depăşească limita admisibilă pentru materialul din care este construit
barajul.
e) Eforturile unitare normale de compresiune pe teren, sub talpa
fundaţiei, să nu depăşească presiunea admisibilă a terenului de fundaţie.
Stabilitatea la răsturnare. Verificarea acestei condiţii se face prin

calculul coeficientului de stabilitate la răsturnare (KR), care apoi se compară
cu un coeficient de siguranţă normat sau admisibil (KRn).
KR = ≥ KRn > 1
KR - coeficient de stabilitate la răsturnare

MS(A) - suma momentelor de stabilitate
MR(A) - suma momentelor de răsturnare
Tabelul 15
Coeficientul de siguranţa admisibil la răsturnare (KRn ) (Normativ)
Clasa de importanţă a lucrării
Grupa de sarcini
II III IV şi V
Sarcini de bază (B) 1,40 1,35 1,30
Sarcini de bază şi sarcini speciale (B + S) 1,30 1,20 1,15
109
Stabilitatea la alunecare. Se verifică numai stabilitatea la alune-
care plană pe talpa fundatiei. În acest scop se consideră relaţia:
Kal= ≥ Kaln
f0- coeficientul de frecare statică dintre baraj şi teren

Kal - coeficientul de stabilitate la alunecare
Kaln - coeficient de siguranţă admisibil la alunecare
Acesta din urmă se adoptă funcţie de schema de sarcini şi de clasa
de importanţă a lucrărilor.
Dacă nu se verifică condiţia de mai sus, există riscul alunecării
barajului. Pentru eliminarea acestui risc fundaţia se execută în contrapantă
sau se proiectează o cheie de ancoraj sub nivelul inferior al fundaţiei.
Tabelul 16
Coeficientul de frecare statică între zidărie şi teren (valori standardizate)
Coeficientul de frecare, fo
Felul frecării
Suprafeţe uscate Suprafeţe ude
Zidărie pe nisip şi pietriş 0,60 0,50
Zidărie pe sol de lut 0,55 0,40
Zidărie pe sol de argilă grasă 0,50 0,30
Zidărie pe zidărie 0,70 0,60
Tabelul 17
Coeficientul de siguranţa admisibil la alunecare (Kaln) (Normativ)
Clasa de importanţă a lucrării
Grupa de sarcini
II III IV şi V
Sarcini de bază (B) 1,20 1,15 1,15
Sarcini de bază şi sarcini speciale (B + S) 1,05 1,02 1,02
Efortul unitar maxim de compresiune pe terenul de fundaţie.

Întrucât barajul este construit într-un teren de natură nu se poate asigura o
legătură rigidă între baraj şi terenul de fundaţie. Drept urmare eforturile
de compresiune se vor distribui pe o anumită parte din suprafaţa fundaţiei
(suprafaţa activă), iar valoarea maximă a efortului de compresiune va fi
înregistrată la extremitatea aval a tălpii barajului (punctul A din schemă).
Acest efort se poate calcula cu formula:
Areal =
110
unde: d - braţul rezultantei faţă de punctul A Acest braţ se poate obţine ca
raport dintre momentul rezultant şi suma forţelor verticale:
d=
Condiţia de rezistenţă este îndeplinită dacă acest Areal ≤ pconv, unde

pconv este presiunea convenţională de calcul a terenului de fundaţie. Acesta se
dă în standarde funcţie de caracteristicile geotehnice ale terenului de fundaţie.
Efortul unitar maxim de întindere în corpul barajului. Acest efort
se dezvoltă la paramentului amonte al barajului (punctul B din schemă) şi
nu trebuie să depăşească rezistenţa admisibilă la întindere a materialului
din care este construit barajul. Prin urmare se verifică condiţia:
B ≤ a.i.
Deoarece efortul B provine în cazul de faţă dintr-o compresiune
excentrică, acesta poate fi calculat cu relaţia:
B =
unde: b - lăţimea barajului la talpa fundaţiei

e - excentricitatea rezultantei. Aceasta se calculează cu relaţia:
e=
8.5. METODE ŞI ECUAŢII PENTRU DIMENSIONAREA

BARAJELOR CU PROFIL TRAPEZOIDAL
Dacă până la nivelul anului 1950, barajele din domeniul amenajării

torenţilor se dimensionau în mod empiric, prin metode bazate pe încer-
cări, în perioada ce a urmat specialiştii au elaborat metode şi ecuaţii de
dimensionare adaptate specificului constructiv şi funcţional al acestor lucrări
(MUNTEANU şi APOSTOL, 1951-1959; MUNTEANU 1970).
Deoarece dimensionarea unui baraj se reduce, practic, la o pro-
blemă în plan, respectiv la calculul profilului transversal al barajului, vom
face referire în continuare la cazul cel mai uzual (baraj de greutate trape-
zoidal). Profilul transversal este determinat când se cunosc: înălţimea totală
a barajului în zona deversată (Y), grosimea la nivelul pragului deverso-
rului (a) şi fructul paramentului aval (λ). Potrivit uzanţelor, se adoptă de
la început "Y" şi "a", iar fructul λ se stabileşte fie din condiţia ca tron-
111
sonul de calcul să fie stabil la răsturnare în punctul A, fie din condiţia ca
acest tronson să reziste la eforturile de întindere care iau naştere la baza
paramentului amonte (punctul B). Fiecărei condiţii i se poate asocia o
metodă de dimensionare, după cum urmează:
- primei condiţii metoda bazată pe "KR dat" sau metoda "KRn";
- celei de-a doua condiţii metoda bazată pe "σB dat" sau "σin";
Pentru detalierea problemei este convenabil să pornim de la schema
de sarcini care constituie cazul cel mai general în proiectare (fig.46).
Fig. 46. Detalii de la un baraj trapezoidal solicitat la împingerea apei încărcate

cu aluviuni (H > 0; Yps < Y)
112
8.5.1. Metoda "KRn"
Se bazează pe expresia coeficientului de stabilitate la răsturnare pusă

sub forma:
∑MS(A) - KRn · ∑MR(A) = 0
în care: KRn reprezintă coeficientul de siguranţă admisibil la răsturnare (R

- răsturnare; n - normat). Termenii sumă din relaţie se exprimă
mai întâi în funcţie de fructul paramentului aval al barajului
(λ), după care, dacă mărimile liniare (a, H şi Yps) şi greutăţile
specifice (γ şi γps) se pun sub o formă relativă, se obţine în
final o ecuaţie adimensională de gradul II în λ. Cu ajutorul ei se
poate face o dimensionare riguroasă a barajului. Prima operaţie
este redată în tabelul care urmează:
Tabelul 18
Tabloul forţelor, braţelor si momentelor în raport cu punctul A
(extremitatea aval a fundaţiei barajului)
Nr. Forţe Braţe Momente
crt. [kN] [m] [kN · m]
1 G1 = z a Y LG1 = a/2+Y MG1 = G1LG1
2 G2 = 1/2 z  Y2 LG2 = 2/3 Y MG2 = G2LG2
3
P0 = LP0 = MP0 = P0LP0
4
E0 = LE0 = Y/3 ME0 = E0LE0
 MS(A) = MG1 + MG1 [ kN·m]  F0 = P0 + E0 [ kN]

 MR(A) = MP0 + ME0 [ kN·m]  FV = G1 + G2 [ kN]
Pentru schema de sarcini care a fost adoptată s-a dedus următoarea

ecuaţie adimensională în :
2 + =0
în care:  - fructul parametrului aval al barajului
a’ = - grosimea relativă la coronament a barajului
H’ = - sarcina relativă a deversorului
’ = - greutatea specifică relativă a apei
113
’ps= - greutatea specifică relativă a pământului submersat
Alte notaţii şi semnificaţiile lor:
Y = Ym+Yf - înălţimea totală a barajului în zona submersată
H - sarcina în deversor
a - grosimea barajului la coronament în zona deversată.
 - greutatea specifică a apei
ps - greutatea specifică a pământului submersat
n - coeficient de porozitate
z - greutatea volumetrică a zidăriei cu mortar
KRn - coeficient de siguranţă admisibil la răsturnare
a - coeficient de împingere activă a pământului submersat
 - unghiul de frecare interioară
Tabelul 19
Valori ale coeficientului a pentru diferite unghiuri de frecare
interioară 
Natura aluviunilor º a
10 0,71
Argile 15 0,59
20 0,49
25 0,41
30 0.33
Nisipuri 35 0,27
40 0,22
45 0,17
Valoarea metodologică şi practică a acestei ecuaţii este demons-
trată în continuare pentru alte trei scheme reale de solicitare posibile de
întâlnit în perioada de exploatare a barajului, precum şi pentru o schemă
ipotetică, folosită frecvent în diverse studii teoretice (baraj cu profil triun-
ghiular).
8.5.2. Metoda prin "σB dat"
Această metodă are ca suport teoretic relaţia generală a eforturilor

provenite din compresiunea excentrică:
σA, B = (∑Fv / b· 1) ± (∑Mo/W)
114
în care: σA, B- sunt eforturile unitare normale pe paramenţii barajului în
punctele extreme (A şi B) ale secţiunii de calcul;
∑Fv - suma forţelor verticale;
b - lăţimea la bază a barajului;
∑Mo - suma momentelor forţelor în raport cu centrul 0 al secţiunii
de calcul;
W - modulul de rezistenţă al secţiunii de calcul.
Tabelul 20
Tabloul forţelor, braţelor si momentelor în raport cu punctul 0
(centrul tălpii barajului)
crt. [kN] [m] [kN · m]
1 G1 = z a Y LG1 = b/2 - a/2 =Y/2 MG1 = G1LG1
2 G2 = 1/2 z  Y2 LG2 = 2/3 Y - b/2 = (Y-3 a) / 6 MG2 = G2LG2
P0 =
3 LP0 = MP0 = P0LP0
4 E0 = LE0 = Y/3 ME0 = E0LE0
 MS(A) = MG1 + MG1 [ kN·m]  F0 = P0 + E0 [ kN]

 MR(A) = MP0 + ME0 [ kN·m]  FV = G1 + G2 [ kN]
Dacă aceste eforturi rezultă cu semn negative, se poate scrie:
-σB= ∑Fv /b - 6 · ∑Mo / b2

şi respectiv:
b2 · σB + b·∑Fv - 6 · ∑Mo = 0
Exprimarea termenilor din ecuaţie:
b · ∑Fv = b(G1 +G2) = (a + λ · Y)(z a Y + 1/2 z  Y2) = z a2Y +

3/2(z a Y2) + ½ (z  Y3)
b · σB = (a + z a Y λ · Y) · σB = a σB + 2a λ · Y σB + λ2 · Y2· σB
2 2 2 2
6 · ∑Mo = 6[ (MPo +MEo) - (MG1 + MG2)] =  Y3 + 3 Y2H + γps λa

Y3ps - 3/2 (a z λ Y2) - ½( z  Y3)
în care: σB - este efortul unitar normal de întindere la baza paramentului

amonte al barajului;
b - lăţimea barajului la talpă;
115
∑Mo - suma momentelor forţelor calculate faţă de punctul 0,
centrul bazei.
După ce se detaliază cu expresiile din table, ecuaţia se pune sub o
formă adimensională, mai întâi prin împărţirea ei cu Y3 · z şi apoi prin
introducerea mărimilor relative: a', H', Yps', γ', γps' şi σB' = σB/(Y · z). Se
obţine, astfel, ecuaţia adimensională de gradul II în λ (MUNTEANU, 1970):
λ2(1+ σB') + λ a'(3 + 2 σB') + a'2(1+ σB') - γ'(1+3H') - γ'ps · Y'3ps = 0
care poate fi particularizată în aceleaşi condiţii ca şi ecuaţia, pentru KRn.

Din rezolvarea ei rezultă fructul λ pentru care, la baza paramentului
amonte al barajului, se dezvoltă un efort |σB| ≤ σin (efortul de întindere
normat sau admisibil).
8.6. ECUAŢII ADIMENSIONALE PENTRU CALCULUL

BARAJELOR TRAPEZOIDALE DE GREUTATE CU
DEVERSOR CU PRAG SUBŢIRE
(după MUNTEANU)
Tipul de schemă - Împingerea apei şi aluviunilor submersate (caz

general).
Fig. 47. Împingerea apei şi aluviunilor submersate (caz general)
116
Dimensionare prin metoda "KR dat"
λ2 +3a'λ + 1,5a'2 - 0,5 KR γ'(1+3H') - 0,5 KR · γ'ps · Y'3ps = 0
Dimensionare prin "σB dat"

λ2(1+ σB') + λ a'(3 + 2 σB') + a'2(1+ σB') - γ'(1+3H') - γ'ps · Y'3ps = 0
Po = [γY(Y + 2H)] / 2; Eo = (γps· λ a · Y2ps) / 2; σAreal = 2/3 · ∑Fv / d
Notaţii:
σB'= σB / (Y ·Yz); a' = a / Y; γ' = γ / γz ; H' = H / Y; Y'ps / Y;

γ'ps = (γ'ps· λ a) / γz; γps = (γs - γ) (1 - n); γs ≈ 26,5 kN/m3; γ = 10,0 kN/m3
λ a = tg2(45º - φ/2);
σB ≤ σa.i este efortul unitar normal admisibil de întindere din încovoiere, în B;
KR = - coeficientul de stabilitate la răsturnare
Tipul de schemă: Împingerea apei şi aluviunilor submersate (caz

curent de proiectare).
Fig. 48. Împingerea apei şi aluviunilor submersate
117
λ2 +3a'λ + 1,5a'2 - 0,5 KR γ'(1+3H') - 0,5 KR · γ'ps = 0

λ2(1+ σB') + λ a'(3 + 2 σB') + a'2(1+ σB') - γ'(1+3H') - γ'ps = 0
Po = [γY(Y + 2H)] / 2; Eo = (γps· λ a · Y2ps) / 2; σAreal = 2/3 · ∑Fv / d
Notaţii:
σB' = σB / (Y ·Yz) ; a' = a / Y ; γ' = γ / γz ; H' = H / Y; Y'ps / Y;
γ'ps = (γ'ps· λ a) / γz; γps = (γs - γ) (1 - n); γs ≈ 26,5 kN/m3; γ = 10,0 kN/m3
λ a = tg2(45º - φ/2);
Tipul de schemă - Împingerea apei
Fig. 49. Împingerea apei
118
λ2 +3a'λ + 1,5a' 2 - 0,5 KR γ'(1 + 3H') - 0,5 KR = 0

λ2(1+ σB') + λ a'(3 + 2 σB') + a'2(1+ σB') - γ'(1+3H') = 0
Po = [γY(Y + 2H)] / 2 ; σAreal = 2/3 · ∑Fv / d
Notaţii:
σB' = σB / (Y ·Yz) ; a' = a / Y; γ' = γ / γz; H' = H / Y; γ = 10,0 kN/m3

Tipul de schemă - Împingerea apei (profil trapezoidal)
119
λ2 +3a'λ + 1,5a'2 - 0,5 KR γ' = 0

λ2(1+ σB') + λ a'(3 + 2 σB') + a'2(1+ σB') - γ' = 0
Notaţii:
σB' = σB / (Y ·Yz); a' = a / Y ; γ' = γ / γz ; γ = 10,0 kN/m3

σB ≥ σa.i este efortul unitar normal admisibil de întindere din încovoiere, în B;
Tipul de schemă - Împingerea apei (profil triunghiular)

120
λ2 - 0,5 KR γ' = 0

λ2(1+ σB') - γ' = 0
Notaţii:
σB' = σB / (Y ·Yz) ; γ' = γ / γz ; γ = 10,0 kN/m3

Pentru fiecare dintre cele două metode de dimensionare menţionate,

corespunzător fiecărei scheme de sarcini considerate, atât ecuaţiile adimen-
sionale în λ (deduse de către prof. MUNTEANU) cât si notaţiile utilizate şi
formulele principale de calcul care intervin în cadrul particularizărilor
numerice ale termenilor din ecuaţiile respective.
Tabelul 21
Grosimea barajelor la coronament în zona deversată
H(m)/
0,50 0,75 1,00 1,25 1,50 1,75 2,00 2,25 2,50
Y (m)
3 0,6 0,6 0,6 0,6 0,7 0,7 0,8 0,9 0,9
4 0,6 0,6 0,6 0,7 0,7 0,8 0,9 0,9 0,9
5 0,6 0,6 0,7 0,7 0,8 0,8 0,9 0,9 1,0
6 0,6 0,7 0,7 0,8 0,8 0,9 0,9 1,0 1,0
7 0,7 0,7 0,8 0,8 0,9 0,9 1,0 1,0 1,1
8 0,7 0,8 0,9 0,9 1,0 1,0 1,0 1,1 1,1
Rezolvând aceste ecuaţii de gradul II se obţine fructul paramentului
aval al barajului (λ), după care ţinând seama că atât înălţimea totală Y cât
si grosimea la coronament "a" sunt elemente date (alături de H şi K Rn sau
σB), se calculează lăţimea la bază a barajului "b" după relaţia:
b=a+λ·Y
8.7. LUCRĂRI HIDROTEHNICE LONGITUDINALE

121
Aceste lucrări se folosesc pe toată reţeaua hidrografică a toren-
tului, de la obârşie la colector în funcţie de condiţiile specifice şi de sis-
temul de lucrări transversale.
Lucrările hidrotehnice longitudinale sunt componente de bază în
complexul lucrărilor de amenajare a bazinelor hidrografice torenţiale.
Funcţiile principale ale acestor lucrări sunt:
- apără malurile împotriva eroziunii şi a altor fenomene de depla-
sare în masă (alunecări, surpări, prăbuşiri, etc.);
- consolidează direct sau indirect sursele de aluviuni
- regularizează cursul apă torenţial, prin schimbarea direcţiei
curenţilor de apă , asigurându-se astfel o scurgere dirijată.
Amplasamentul lucrăriIor hidrotehnice longitudinale poate fi:
- în zona patului albiei,de-a lungul talvegului;
- pe suprafeţele taluzurilor de mal;
- parţial pe maluri şi parţial în afara lor fără a bara albia de la un
mal la celălalt;
- în zonele limitrofe malurilor,mai mult sau mai puţin paralele cu
linia de mal.
Ţinând seama de funcţiile acestor lucrări, ele se pot clasifica în:
- apărări (sau consolidări) de maluri;
- regularizări de albii şi canale de evacuare a apelor.
8.7.1 Apărări de maluri
Eroziunea laterală cu consecinţele ei se poate combate pe două căi

principale:
- prin micşorarea vitezei, curentului de apă în lungul malurilor expuse
eroziunii prin fie îndepărtarea curentului de maluri, cu anumite construcţii
hidrotehnice, fie se măreşte în mod artificial rugozitatea albiei în zona
res-pectivă.
- prin consolidarea malurilor cu construcţii hidrotehnice sau prin prote-
jarea acestora cu îmbrăcăminţi rezistente la eroziune, fără însă a micşora
viteza curentului de apă.
Apărările de maluri constau din: înierbări, brăzduiri, îmbrăcăminţi
din nuiele, căsoaie, pereuri şi anrocamente, gabioane şi ziduri de sprijin.
8.7.2 Lucrări de regularizarea albiei
122
Lucrările de regularizare a unei albii sunt constituite din ansam-
blul de măsuri şi lucrări hidrotehnice pentru modificarea sau consolidarea
artificială a cursului de apă, în vederea realizării unei albii stabile, a prote-
jării obiectivelor, a diminuării proceselor de afuiere sau de colmatare, a
asigurării unei scurgeri controlate.
Principalele criterii pentru alegerea lucrărilor de regularizare sunt:
- scopul şi durata lucrărilor;
- valorile debitului lichid şi solid din sectorul în care se amplasează aceste
lucrări;
- existenţa materialelor de construcţie;
- caracteristicile specifice ale albiei:
- perioada de execuţie;
- mijloacele de execuţie,etc.
Lucrările de regularizarea albiei sunt: pinteni plutitori formaţi din
arbori, epiuri, diguri, lucrări din gabioane şi anrocamente
8.7.3 Canalele de evacuare
Canalele de evacuare a apelor de viitură, îndeplinesc simultan mai

multe funcţiuni:
- racordează curentul evacuat de ultima lucrare transversală din aval cu
curentul din pârâul colector
- regularizează sau consolidează porţiunea din reţeaua hidrografică toren-
ţială unde este amplasat;
- evacuează dirijat (controlat) apele torenţiale încărcate cu aluviuni, înlă-
turând pericolul inundaţiilor şi protejând obiectivele periclitate;
- refac peisajul alterat de procesele torenţiale, înfrumuseţând zona.
Canalele se pot clasifica după diverse criterii:
- după forma secţiunii transversale ;
- după natura materialelor de construcţie;
- după continuitatea sau discontinuitatea pantei longitudinale;
- după regimul de funcţionare; etc.
Canalele sunt executate din: pământ, zidărie de piatră uscată, zidă-
rie de piatră cu mortar de ciment, beton şi beton armat.
123
PROIECT
CORECTAREA TORENŢILOR
124
UNIVERSITATEA DE ŞTIINŢE AGRICOLE ŞI
MEDICINA VETERINARĂ
FACULTATEA: HORTICULTURĂ
SECTIA: SILVICULTURĂ
PROIECTAREA
LUCRĂRILOR HIDROTEHNICE ÎN
BAZINUL HIDROGRAFIC
TORENŢIAL ......................................................
......................
NUMELE:
………………..………………..
GRUPA:
………………..……………….
125
..........................
126
CUPRINS
A. PIESE SCRISE
Partea I - CARACTERISTICILE BAZINULULI HIDRO-
GRAFIC TORENŢIAL........................................ 135
Cap.1. Geografie…………..……………………………………....... 137
Cap.2. Geologie şi litologie..……………………………................... 137
Cap.3. Geomorfologie…………………………..………................... 138
3.1. Zona de relief………………………………………….... 138
3.2. Parametri morfometrici ai bazinului…………………..... 138
3.3. Influenţa parametrilor morfometrici asupra proceselor
torenţiale şi de degradare a terenurilor………………….. 144
Cap.4. Pedologie……………………..…………………………........ 145
4.1. Tipul genetic de sol……………..………………………. 145
4.2. Regimul hidrologic……………..………………………. 147
4.3. Regimul de umiditate a solului…………………..……... 147
Cap.5. Climatologie………..……………………………….............. 148
5.1. Caracterizarea generală…………..……………………... 148
5.2. Caracterizarea regimului termic……………………….... 148
5.3. Caracterizarea regimului pluviometric……………….… 149
5.4. Regimul eolian………..……………………………….... 149
5.5. Sinteza climatică……………..…………………………. 150
Cap.6. Fitosociologie…..……………………………………............. 151
6.1. Etajul de vegetaţie……..……………………………....... 151
6.2. Situaţia categoriilor de folosinţă………………..………. 151
6.3. Vegetaţia erbacee……..………………………………… 152
6.4. Arbuşti şi subarbuşti………………..…………………... 153
6.5. Vegetaţia arborescentă…………………..……………… 153
6.6. Cartarea hidrologică calitativă a arboretelor……………. 157
Cap.7. Degradarea terenurilor…………..…………….................... 159
7.1. Eroziunea de suprafaţă…………………………..……… 160
7.2. Eroziunea de adâncime………………………................. 161
7.3. Deplasări de teren…………………………..…………... 162
7.4. Depozite de aluviuni………………………..…………... 162
127
7.5. Obiective periclitate de viituri ......................................... 163
Cap.8. Hidrologie……………………..……………………............ 164
8.1. Morfometria reţelei hidrografice……………………..... 164
8.2. Ploile torenţiale……………………..…………............. 167
8.3. Debitul lichid maxim de viitură………………..……… 168
8.4. Retenţia superficială. Infiltraţia în sol. Scurgerile de
suprafaţă……………………..…………….................... 170
8.5. Debite solide……………………..…………….............. 174
8.5.1. Transportul de aluviuni mediu anual……………. 174
8.5.2. Transportul de aluviuni generat de o ploaie
torenţială……........................................................ 177
8.5.3. Transportul mediu anual de aluviuni în aterisa-
ment....................................................................... 178
Cap.9. Concluzii privind situaţia actuală a bazinului…............... 180
Partea a II-a: LUCRĂRI DE CORECTAREA TOREN-

ŢILOR ÎN B.H.T……………...................... 183
Cap.10. Necesitatea şi oportunitatea intervenţiilor......................... 184
10.1. Necesitatea şi oportunitatea lucrărilor………………... 184
Cap.11. DESCRIEREA FIZICĂ A PROIECTULUI..…………… 188
11.1. Măsuri pentru îmbunătăţirea aportului hidrologic şi
antierozional al folosinţelor…....................................... 188
11.2. Lucrări de corectare a torenţilor……………………… 189
11.2.1. Metoda de amplasare………………................. 190
11.2.2. Descrierea lucrărilor propuse………………… 191
11.2.3. Dimensionarea lucrărilor……………………... 194
Partea a III-a: BREVIAR DE CALCULE ........................ 195

Cap.12. Breviar de calcule................................................................. 196
12.1. Consideraţii generale..................................................... 196
12.2. Dimensionarea deversoarelor........................................ 197
12.3. Elemente constructive ale barajelor. Scheme de sarcini.
Verificarea la stabilitate şi alunecare............................. 198
12.4. Calculul lungimii radierelor........................................... 203
12.5. Calculul canalului de evacuare...................................... 206
12.6. Racordările canalului de evacuare................................. 208
12.6.1. Elementele confuzorului ................................... 208
12.6.2. Elementele evazorului ...................................... 209
128
Partea a IV-a: COSTUL LUCRĂRILOR DE COREC-
TARE A TORENŢILOR .......................... 210
Cap.13. Evaluarea costului lucrărilor ............................................ 211
13.1. Consideraţii generale ................................................... 211
13.2. Evaluarea lucrărilor ..................................................... 212
13.3. Deviz financiar ............................................................ 213
13.4. Deviz general ............................................................... 214
Cap.14. Măsuri special de protecţie a muncii.................................. 215
Cap.15. Constatări, concluzii generale şi recomandări..................... 216
ANEXĂ 218
Partea a V-a: PIESE DESENATE....................................... 221
1. Planul general al bazinului hidrografic torenţial

(scara 1:5000)
2. Harta curbelor de nivel (scara 1:5000)
2. Profil longitudinal fir principal
(scara 1:500 pentru lungimi; 1:100 pentru înălţimi)
4. Planul barajului (scara 1:100)
129
P a r t e a I-a
CARACTERISTICILE
BAZINULUI HIDROGRAFIC
TORENŢIAL..................................
130
C a p i t o l u l 1
POZIŢIA GEOGRAFICĂ
Bazinul hidrografic torenţial………............……………............. se

situează în zona comunei……………............., din judeţul....…....... şi este
reprezentat de …………………........, care deversează în cuveta lacului de
acumulare …………...., sau se descarcă în râul ...................................
Din punct de vedere al folosinţelor, fondul forestier din cadrul
teritoriului studiat este administrat de către ……………………........., prin
Ocolul Silvic …….., U.P. ………………, u.a..........… - …........., fondul
agricol este constituit din păşuni aflate în proprietatea locuitorilor din
comuna ……...............................................
C a p i t o l u l 2
GEOLOGIE ŞI LITOLOGIE
Relieful este dezvoltat pe formaţiuni …………………………...

Substratul litologic al zonei studiate este constituit din …………………..
iar pe firul văilor s-au acumulat formaţiuni aluvionare. Alternanţa acestor
131
tipuri de roci, precum şi gradul diferit de degradare şi alterare al rocilor
apărute la suprafaţă constituie surse potenţiale de aluviuni.
C a p i t o l u l 3
GEOMORFOLOGIE
3.1. ZONA DE RELIEF
Din punct de vedere geomorfologic teritoriul studiat este situat în

……………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………
………………………………………………………................................
Unitatea morfologică predominantă este versantul cu configuraţie
de obicei ondulată şi caracteristici diferite privind lungimea, înclinarea,
expoziţia, microrelieful şi panta. Orientarea generală a bazinului hidro-
grafic studiat este pe direcţia ………...
Altitudinea minimă este de aproximativ .….. m la vărsare, iar alti-
tudinea maximă este cca.……….. m.
3.2. PARAMETRI MORFOMETRICI AI BAZINULUI
În contextul bazinului hidrografic torenţial ca un sistem cibernetic,

parametri morfometrici constituie un rezultat al interacţiunilor dintre fac-
torii care dau individualitate suprafeţei bazinului (roca, relieful, solul şi
învelişul vegetal) şi factorii care acţionează în sensul degradării terenului
(agresivitatea pluvială, activitatea umană). La rândul lor, parametri morfo-
metrici, în funcţie de specificul fiecărui bazin, influenţează într-o măsură
132
mai mare sau mai mică procesele torenţiale şi procesele de degradare a
terenurilor.
Parametri morfometrici ai bazinului s-au determinat prin măsurători
pe teren şi pe harta topografică, scara 1:5000 şi sunt prezentaţi în tabelul
4.
Suprafaţa bazinului a fost delimitată prin cumpăna topografică
trasată pe baza conformaţiei curbelor de nivel şi s-a determinat prin plani-
metrare. În funcţie de mărimea suprafeţei măsurate (…… ha ), bazinul
încadrându-se în grupa bazinelor hidrografice torenţiale …………...........
Lungimea bazinului - în raport cu scopurile urmărite în cadrul
studiilor se pot determina: - lungimea maximă a bazinului, ale cărei valenţe
sunt în principal de ordin hidrologic, sau
- lungimea medie a bazinului, care se foloseşte cu bune rezultate pe
plan metodologic, atunci când studiile se fac la nivel de colectivităţi de
bazine şi când se urmăreşte descoperirea legităţilor de distribuţie ale
parametrilor morfometrici.
Lungimea maximă a bazinului (Lbmax) ,dacă forma în plan este
regulată, atunci lungimea maximă a bazinului se poate obţine ca o sumă
dintre lungimea albiei principale şi lungimea versantului delimitat între
obârşia acestei albii şi cumpăna topografică a bazinului. Lungimea astfel
stabilită poate da indicaţii cu privire la mărimea bazinului şi poate servi la
calculul timpului de concentrarea scurgerii pe bazin .
Lungimea medie a bazinului (Lbmed) se obţine prin asimilarea
bazinului cu o suprafaţă dreptunghiulară, de aceeaşi arie şi de acelaşi peri-
metru.
Coeficientul lui Gravelius (Gr) este folosit pentru a cuantifica
forma plană a B.H.T., prin comparaţia cu o altă formă geometrică de
referinţă (formă circulară ), care are aceeaşi suprafaţă. Valoarea acestuia
se calculează prin raportarea perimetrului bazinului (Pb) la perimetrul
ipotetic circular (Pc ).
Din calcule a rezultat valoarea coeficientului lui Gravelius pentru
prima u.s.h. studiată de …...............… cea ce arată că acest subbazin are o
formă ……................…...............................................................
Pentru cea de-a doua u.s.h studiată Gr = ….............., deci acesta
are o formă ……..................….. Bazinul hidrografic....................…. este
……………….......... (Gr = ……. ).
Altitudinea s-a determinat pe baza diferenţelor de cotă între cur-
bele de nivel care încadrează bazinele.
133
În tabelul 1 este prezentată situaţia suprafeţelor pe categorii de
altitudini.
Tabelul 1
Distribuţia suprafeţelor pe categorii de altitudini (m )
Nr.
crt. Bazin / u.s.h. U.M. Suprafaţa ............... .............. ..............
ha
1 u.s.h. 1
%
ha
2 u.s.h. 2
%
ha
3 B.H.T……………. %
În u.s.h. 1 altitudinea maximă este de …..… m, altitudinea minimă

este de ….......m, s-a calculat altitudinea medie de….......…m. În u.s.h. 2
altitudinea maximă este de ….......m, altitudinea minimă de ….......m, iar
altitudinea medie de ….......m. În B.H.T. ….......altitudinea maximă este
de ….......m, altitudinea minimă de ….......m, iar altitudinea medie este de
…....... m, aceasta oferindu-ne informaţii despre sol, vegetaţie, climă, precum
şi despre regimul pluvial care influenţează puternic procesele de torenţialitate.
Înălţimea bazinului, numită şi relieful bazinului sau energie de
relief, reprezintă distanţa măsurată pe verticală dintre două suprafeţe
echipotenţiale care trec prin punctele de maximă şi minimă altitudine. S-a
calculat înălţimea maximă ca diferenţă între altitudinea maximă şi cea
minimă şi înălţimea medie ca diferenţă între înălţimea medie şi cea minimă.
Înălţimea maximă este de ….......m pentru u.s.h 1. ….......m pentru
u.s.h. 2 şi de ….......m pentru întregul bazin. Înălţimea medie variază de la
….......m în u.s.h. 1, la ….......m în u.s.h. 2 şi la ….......m în întregul bazin.
134
Coeficientul energiei maxime de relief pentru B.H.T……………
are valoarea de …........…., iar pentru unităţile de studiu hidrologic acesta
oscilează între …........… pentru u.s.h. 1 şi ….............… pentru u.s.h. 2.
Coeficientul energiei medii de relief are valorile …......…. pentru
prima u.s.h......….. pentru cea de-a doua şi de .…… pentru bazinul întreg .
Panta bazinului. În tabelul 2, este prezentată situaţia categoriilor
de pantă.
Tabelul 2
Nr. Supra-
Bazin / u.s.h U.M. <5 % 5-10% 10-30% >30%
crt. faţa
ha
1. u.s.h.1
%
ha
2. u.s.h.2
%
ha
3. B.H.T…………..
%
Distribuţia suprafeţelor pe categorii de pantă (%). Toate tere-

nurile din cuprinsul B.H.T………...…. au pante mai mari de ...........….%.
Pe o suprafaţă de …............ ha (........….%) din teritoriu, panta este mai
mare de …...... %, iar restul de suprafaţă are pante cuprinse între ….........
şi ...…..... %. În cadrul u.s.h studiate panta medie creşte de la …........ %
în u.s.h…......... la …........ % în u.s.h…....... B.H.T….....…… are o pantă
medie de ……....... %.
Lungimea medie a versanţilor este de……. m în prima u.s.h,
…..........m pentru cea de-a doua u.s.h., iar pentru B.H.T. ………… este
de …......... m. După lungimea medie, versanţii din B.H.T. …………. şi
135
u.s.h.-le analizate se încadrează în categoria versanţilor ….................…
cu lungimi cuprinse între ….......-….......... m. Din punct de vedere al
formei versanţii sunt ondulaţi, cu fenomene evidente de alunecare.
Expoziţia versanţilor influenţează în mod direct procesele de
denudaţie prin afluxul de energie solară care acţionează asupra rocilor şi
solului.
Analizând tabelul 3 se observă o pondere ridicată a versanţilor cu
expoziţie ………. cea ce face ca procesele de evapotranspiraţie să fie
reduse şi implicit umiditatea la nivelul solului să fie ridicată, acest lucru
are consecinţe directe asupra infiltraţiilor reduse de apă din sol favorizând
scurgerile de suprafaţă.
Tabelul 3
Distribuţia suprafeţelor pe categorii de expoziţie
Nr.
Bazin / u.s.h. U.M. Suprafaţa E SV SE
crt.
ha
1. u.s.h.1
%
ha
2. u.s.h.2
%
ha
3. B.H.T.…………….
%
136
Tabelul 4
Parametri morfometrici ai bazinului hidrografic torenţial ………….. şi ai u.s.h - rile
studiate
Nr. Parametrii morfometrici ai B.H.T.
U.M u.s.h.1 u.s.h.2
crt. bazinului …….....
1 Suprafaţa: F ha
2 Perimetru: Pb km
3 Lungimea maximă: Lbmax km

4 Lungimea medie:
km
Lb
5 Coef. lui Gravelius:
Pb Pb P
Gr    0,282 b
Pc 2 π  F F
6 Altitudinea m
7 - minimă: Hmin
8 - maximă: Hmax
9 - medie: Hmed = (Hmax + Hmed)/2
10 Înălţimea m
11 - maximă: Rmax = Hmax - Hmin
12 - medie : Rmed = Hmed - Hmin

13 Coef. energiei maxime de relief
Ce max = Rmax /100 S1/2
14 Coef. energiei medii de relief
Ce med = Rmed /100 S1/2
137
16 Panta medie: Ib = ∆H /F ∙ ∑li %
17 Lungimea medie a versanţilor: m
Lv=5,5 F/Lr
3.3. INFLUENŢA PARAMETRILOR MORFOMETRICI

ASUPRA PROCESELOR TORENŢIALE ŞI DE
DEGRADARE A TERENURILOR
În ansamblul de factori care participă la declanşarea şi extinderea

manifestărilor torenţiale, alături de climă, vegetaţie şi de caracteristicile
solului, un rol deosebit de important îl deţin parametrii morfometrici ai
bazinului. Suprafaţa bazinului hidrografic are o importanţă deosebită în
cadrul condiţiilor care determină producerea fenomenului torenţial, de
mărimea acestuia depinzând cantităţile de precipitaţii ce pot fi recepţio-
nate de teritoriul respectiv.
Altitudinea prezintă importanţă din punct de vedere al desfăşurării
fenomenului torenţial oferindu-ne informaţii cu privire la potenţialul
climatic şi de vegetaţie al teritoriului. Altitudinea maximă şi cea minimă
dau informaţii asupra diferenţei de nivel a bazinului, care este un factor
hotărâtor în declanşarea fenomenului de torenţialitate, altitudinea medie,
condiţionează fluxurile de materie şi de energie din cuprinsul B.H.T.,
influenţând totodată şi circuitul hidrologic al bazinului.
Înălţimea bazinului reprezintă una din căile de pătrundere a ener-
giei în cuprinsul bazinului. Cu cât această energie de relief este mai mare
cu atât eroziunea şi transportul de aluviuni este evident mai mare.
Pantele mari din cadrul teritoriului studiat contribuie substanţial la
declanşarea şi dezvoltarea fenomenelor torenţiale, mai ales prin aceea că
favorizează scurgerea de suprafaţă, determinând valori mari ale coeficien-
ţilor de scurgere.
Lungimea maximă a bazinului şi cea medie prezintă importanţa
din punct de vedere al timpilor de concentrare şi scurgere a apelor din
ploile torenţiale.
Lungimea relativ mică a versanţilor din bazin determină, mai ales
în contextul pantelor repezi, scăderea timpilor de concentrare pe versanţi
şi concentrarea rapidă a apei în albii, cu formarea viiturilor .
Energiile relativ mari de relief, mai ales în partea superioară a bazi-
nului studiat, arată un anumit grad de predispunere la torenţialitate al teri-
138
toriului. Această informaţie este confirmată prin valorile coeficienţilor de
eroziune, care ţin seama de influenţa pantei şi a formei bazinului.
Capitolul 4
PEDOLOGIE
Situaţia tipurilor şi a subtipurilor de soluri întâlnite în cadrul bazi-

nului hidrografic torenţial ………..........…….. este prezentă în tabelul 5
cu evidenţierea variaţiei procentuale a suprafeţelor în cadrul celor două
u.s.h.-uri studiate.
Tabelul 5
Repartiţia suprafeţelor pe tipuri şi subtipuri de soluri
Nr.
Bazin / subbazin U.M. Suprafaţa
crt.
1. ha
u.s.h.1
%
2. ha
u.s.h.2
%
3. ha
B.H.T…………..
%
139
4.1. TIPUL GENETIC DE SOL
Luând naştere în urma interacţiunii dintre condiţiile geologice, geo-

morfologice, climatologice şi de vegetaţie, solurile forestiere cel mai des
întâlnite în teritoriul studiat sunt:
4.2. REGIMUL HIDROLOGIC
Apa din sol accesibilă plantelor este unul din cei doi factori esen-
ţiali care determină fertilitatea solului şi de aceea a caracterului hidric al
solului constituie un criteriu principal de caracterizare şi clasificare a sta-
ţiunilor forestiere. Apa din precipitaţii ajunsă la suprafaţa solului poate să
ia diferite direcţii. O parte din ea ajungând pe frunzele şi tulpinile plan-
telor se pot evapora direct în atmosferă fără a mai pătrunde în sol. O altă
parte din aceasta se poate scurge la suprafaţa solului sau, dacă este sub
formă de zăpadă, poate fi spulberată de vânt. În fine o altă parte din apa
provenită din precipitaţii poate pătrunde în sol iar o parte din aceasta se
infiltrează până în apa subterană. Totalitatea acestor fenomene determină
regimul hidrologic exprimat prin bilanţul apei din sol.
4.3. REGIMUL DE UMIDITATE A SOLULUI
Gradul de umiditate al solului variază nu numai de la un sol la altul

(în principal în funcţie de textura şi conţinutul în humus), dar şi pentru
acelaşi sol în lungul profilului, în timpul anului, precum şi de la un an la
altul (în funcţie de modul de aprovizionare cu apă) determinând regimul
de umiditate al solului.
Pentru caracterizarea staţiunilor forestiere în ţara noastră se iau în
considerare următoarele intervale de umidităţi, apreciate ca fiind caracte-
ristice:
Intervalul umidităţii vernale (din primele două săptămâni de după
topirea zăpezii sau înaintea înfrunzirii pădurii de foioase)
Intervalele umidităţii estivale (iulie - septembrie) cu următoarele
subîmpărţiri: estival timpuriu (începutul lunii iulie), estival mijlociu (august),
estival târziu (septembrie).
Solurile din B.H.T…..............……… beneficiază, datorită ploilor
regulat repartizate în perioada de vegetaţie, în vernal de umiditatea echi-
valentă capacităţii de câmp a conţinutului în apă unui sol după ce au trecut
2-3 zile de la o ploaie de lungă durată iar în estiva aproximativ 1/3 până la
2/3 din capacitatea de câmp.
140
Capitolul 5
CLIMATOLOGIE
5.1. CARACTERIZARE GENERALĂ
Între etajul climatic şi cel vegetal exista o strânsă relaţie, etajarea

vegetaţiei făcându-se sub acţiunea simultană a factorilor fizico-geografici
(substrat geologic, relief, sol şi climă) şi a factorilor biotici (particula-
rităţile speciilor forestiere, amplitudinea ecologică, factorul antropic).
Climatul regional. Sub aspect climatic teritoriul B.H.T…………
se încadrează după Geografia României (1983) în sectorul de climă
temperată continentală, al dealurilor mijloci caracterizate prin ierni relativ
blânde, cu precipitaţii în tot cursul anului.
5.2. CARACTERIZAREA REGIMULUI TERMIC
Temperatura aerului este parametrul climatic cel mai important ea

înregistrând în timp un grad mare de variabilitate, determinând astfel şi
modificarea celorlalte elemente climatice.
Elementele de caracterizare a regimului termic sunt următoarele;
Temperatura medie anuală înregistrată se află în jurul valorii de
…....…ºC. Din analiza valorilor medii lunare ale temperaturii aerului se
observă că minimum este în luna ……….. (-……....ºC) iar maximul în
………. (+ ……ºC).
141
Primul îngheţ se înregistrează …………………., iar ultimul îngheţ
în perioada ……...............……. În perioada cu temperaturi scăzute, feno-
menul de îngheţ-dezgheţ poate provoca pe suprafeţele de teren denudate
dezagregarea şi alterarea rocilor şi prin aceasta destabilizarea substratului
litologic pe care se dezvoltă solul şi vegetaţia. Adâncimea maximă de îngheţ
este de ……… cm.
5.3. CARACTERIZAREA REGIMULUI PLUVIOMETRIC
Regimul precipitaţiilor (solide şi lichide) este condiţionat în mod

direct de originea maselor de aer, de dinamica acestora, de aşezarea
geografică a teritoriului şi de orografie. Precipitaţiile medii anuale variază
în jurul valorii de …..........…… mm cele mai abundente fiind la sfârşitul
primăverii şi începutul verii. Precipitaţiile din perioada de vegetaţie sunt
de …….........…. mm.
Cantităţile de precipitaţii maxime înregistrate în 24 ore - H (mm),
în zona pluvială M1, în care se încadrează perimetrul studiat (după
PLATAGEA) sunt prezentate pentru diferite asigurări de calcul (P%) în
tabelul 6.
Tabelul 6
Distribuţia precipitaţilor (H) pentru diferite asigurări de calcul (P)
Asigurarea de calcul (P%) Precipitaţii (H) (mm)
0,1 133,0
0,5 104,0
1,0 89,1
5,0 63,7
10,0 53,3
20,0 43,1
Distributia precipitatilor in functie de diferite asigurari de calcul
150
precipitatilor H(mm)
0.1; 133
100 0.5; 104
Valoarea
1; 89.1
5; 63.7
50 10; 53.3 20; 43.1
0
0 5 10 15 20 25
Asigurarea de calcul (P%)
Precipitati
142
5.4. REGIMUL EOLIAN
Este influenţat în primul rând de poziţia şi intensitatea centrilor

barici, care dirijează circulaţia maselor de aer, dar şi de caracteristicile
suprafeţelor topografice formelor locale ale reliefului, altitudinii şi orien-
tării acestuia.
Aceşti factori duc la intensificarea sau la schimbarea vitezei şi
direcţiei canalizându-se pe văile râurilor.
Direcţiile predominante din care bat vânturile sunt …............... şi
…............, sunt vânturi destul de echilibrate, cu viteze sub ..........…. m/s,
deci fără riscul de a se produce doborâturi mari de vânt.
Tabelul 7
Nr. Date Direcţii

crt. meteorologice N NE E SE S SV V NV
1 Frecvenţa (%)
2 Viteza (m/s)
Nu există vânturi dominante cu viteze mari care să producă dobo-

râturi sau rupturi de vânt. In mod normal viteza cea mai mare a vântului
este de ............... m/s si este caracteristică direcţiei ............
5.5. SINTEZA CLIMATICĂ
După Koppen teritoriu se încadrează într-o singură provincie cli-

matică………............. ce se caracterizează printr-un climat ............……,
cu ierni…….............., cu precipitaţii în tot cursul anului, cu temperaturi
medii sub ....……ºC în luna cea mai caldă a anului. Acest climat este
143
favorabil dezvoltării speciilor de bază ………….......................………..,
cât şi a celor de amestec: ………………...................………………… etc.
Indicele de ariditate De Martonne este caracteristic zonei respec-
tive, cel din perioada de vegetaţie fiind egal cu …...........….., rezultă că
nu există deficit de precipitaţii din evapotranspiraţia potenţială.
Capitolul 6
FITOSOCIOLOGIE
6.1. ETAJUL DE VEGETAŢIE
Condiţiile de altitudine şi cele climatice descrise în cadrul capito-

lelor anterioare au evidenţiat că teritoriul B.H.T. …………….. este situat
în întregime în etajul ...................................................................................
Pe întregul teritoriu al bazinului s-a identificat .................tipuri de
staţiune:
- ................................................................................................................
- ................................................................................................................
- ................................................................................................................
- ................................................................................................................
Elementele pedoclimatice şi staţiunea de productivitate superioară
creează condiţii favrabile dezvoltării vegetaţiei forestiere .
6.2. SITUAŢIA CATEGORIILOR DE FOLOSINŢĂ
144
Bazinul hidrografic torenţial........................... are o suprafaţă totală
de ........... ha din care:
- fond forestier .............. ha (.............. %)
- fond agricol ............... ha (............. %)
Fondul forestier de stat este administrat de Direcţia
Silvică ..............................................., prin Ocolul
Silvic .......................................
Terenurile agricole sunt ocupate în întregime de fâneţe situate în
partea inferioară a bazinului şi aflate în proprietatea locuitorilor din comuna
.......................................................................
Tabelul 8
Structura folosinţelor
Din care
Bazin Fond forestier Fond agricol
Nr. Total
hidrografic/
crt. de stat privat fâneţe
u.s.h
ha ha % ha % ha %
1 u.s.h.1
2 u.s.h.2
3 B.H.T....................
6.3. VEGETAŢIA ERBACEE
Pătura erbacee este caracteristica tipului de humus şi acidităţii

solului, cel mai întâlnit tip de floră este cel cu .................................... care
formează o pătură continuă subţire. Pe fâneţe în poziţiile mai degtadate se
întâlneşte.................................................................
145
Sub aspectul protecţiei erozionale un rol important îl au speciile
de muşchi ....................................................................................................,
care pot forma un covor continuu.
Pe pajişte şi în special în apropierea albiei se
întâlnesc ................ ................................................. de asemenea cu rol
antierozional important .
6.4. ARBUŞTI ŞI SUBARBUŞTI
Subarboretul de obicei lipseşte sau este slab reprezentat, mai ales

de ................................................................................ Tot acest subarboret
are rol antierozional, mai ales în locurile unde se găsesc goluri în arboret.
6.5. VEGETAŢIA ARBORESCENTĂ
Structura pădurilor pe clase de vârstă, categorii de consistenţă şi

specii este prezentată sistematic în tabelele următoare.
Tabelul 9
Structura arboretelor pe clase de vârstă
Nr. I II III IV V VI
Bazin/u.s.h. Supra-
crt. UM (1-20) (21-40) (41-60) (61-80) (81-100) (>100)
faţa
ha
1. u.s.h.1
%
ha
2. u.s.h.2
%
ha
3. B.H.T.........
%
146
Analiza claselor de
vârstă: ...........................................................................................................
.......................................................................................................................
.......................................................................................................................
.......................................................................................................................
.......................................................................................................................
.......................................................................................................................
............ ..........................................................................................................
.............
Tabelul 10
Structura arboretelor pe categorii de consistenţă
Denumirea Suprafaţa Din care pe categorii de consistenţă
Nr.
teritoriului pădurii 0,1-0,3 0,4-0,6 0,7-1,0
crt.
studiat ha ha % ha % ha %
1. u.s.h.1
2. u.s.h.2
3. B.H.T................
Consistenţa arboretelor este unul din elementele principale care

determină efectul protector al arboretelor. Analiza datelor prezentate în
tabelul 10 arată că arboretele necorespunzătoare din punct de vedere
hidrologic, cu consistenţă mai mică de 0,7, reprezintă .....................% din
totalitatea arboretelor.
Tabelul 11
Structura arboretelor pe specii
Nr.
Bazin/ u.s.h.
crt. U.M.
ha
1. u.s.h.1
%
147
ha
2. u.s.h.2
%
ha
3. B.H.T..................
%
După cum se observă din datele prezentate în tabelul 11, specia cu

ponderea cea mai mare o are .............................. (...........%), urmată
de ...................................... (.........%) şi de .................................... (..........
%).
Tabelul 12
Structura arboretlor pe clase de producţie
Din care pe categorii de producţie
Denumirea Suprafaţa
Nr. Superioară Mijolcie Inferioară
tertoriului pădurii
crt. (I + II) (III) (IV-V)
studiat
ha ha % ha % ha %
1. u.s.h.1
2. u.s.h..2
3. B.H.T.............
Din punct de vedere calitativ se constată proporţia maximă a arbo-

retelor din clasa de producţie ................., cea ce indică o valorificare nein-
tegrală a potenţialului staţional şi totodată, categorii mijlocii de arborete
din punct de vedere hidrologic.
Tabelul 13
Repartiţia arboretelor pe categorii funcţionale
Nr. Suprafaţa Categoria funcţională
crt. pădurii
.................... .................... ....................
148
ha % ha % ha %
Denumirea (ha)
teritoriului
1. u.s.h.1
2. u.s.h.2
3. B.H.T.................
Suprafaţă a fondului forestier este încadrată în grupa ...................

şi .............................................. funcţională în următoarele categorii:
- ................................................................................................................
- ...............................................................................................................
- ................................................................................................................
- ................................................................................................................
Tabelul 14
Structura arboretelor pe categorii de litieră
Categoria de litieră
Denumirea Suprafaţa
Nr. Continuă Continuă Întreruptă
teritoriului pădurii
crt. normală subţire subţire
studiat (ha)
ha % ha % ha %
1 u.s.h.1
2 u.s.h.2
3 B.H.T...............
Structura arboretelor din punct de vedere al categoriilor de litieră

relevă un procent ridicat al suprafeţelor cu litieră ....................... (........%),
cea ce asigură o retenţie .............................................................................
Tabelul 15
Structura arboretelor pe provenienţă
149
Denumirea Suprafaţa Categoria de provenienţă
Nr.
teritoriului pădurii Puieţi Sămânţă Lăstari
crt.
studiat (ha) ha % ha % ha %
1 u.s.h.1
2 u.s.h.2
3 B.H.T.................
După cum se observă în tabelul 15, majoritatea arboretelor sunt

provenite din .................... (..........%) iar celelalte din ................... (.......%)
sau ................................ (............%).
6.6. CARTAREA HIDROLOGICĂ CALITATIVĂ A

ARBORETELOR
Potrivit caracteristicilor structurale ale arboretelor s-a determinat

eficienţa hidrologică a acestora şi a celorlalte categorii de folosinţă din
fond forestier, rezultând următoarele categorii de arborete, conform tabe-
lului 16.
- .......... ha (........%) arborete şi fâneţe cu eficienţă hidrologică mijlocie
- ........... ha (..........%) arborete cu eficienţă hidrologică redusă
- ........... ha (..........%) terenuri nude cu eficienţă hidrologică scăzută
Tabelul 16
Fond forestier
Fond agricol
Nr. Bazin/ Supra- B C
U.M
crt. u.s.h. faţa Total B1 B2 Total C1 Total B D2
ha
1. u.s.h.1
%
2. u.s.h.2 ha
150
%
ha
3. B.H.T.........
%
După sistemul de cartare hidrologică propus de APOSTOL aceste

categorii reprezintă:
1. B - Eficienţă hidrologică mijlocie - arborete mai mult sau mai
puţin echiene, din clasele III ....... VI de vârstă şi I ........ V de producţie,
cu consistenţă variabilă, cu litieră continuă normală sau subţire, situate pe
soluri mijlociu profunde (uneori scheletice), cu textura uşoară sau mijlocie.
 B1 - Arborete parcurse cu tăieri de regenerare (cu indice de
acoperire sau consistenţă sub 0,7)
 B2 - Arborete din clasele II sau III de vârstă cu consistenţă plină,
care pot fi conduse prin operaţiuni culturale fie spre arborete cu eficienţa
hidrologică ridicată sau care trec în urma exploatării spre o eficienţa hidro-
logică redusă.
2. C - Eficienţa hidrologică redusă - arboretele din clasa I de
vârstă (dacă productivitatea este ridicată sau mijlocie) sau din clasele
II ...... VI de vârstă (dacă productivitatea este scăzută), cu litieră subţire
sau fără litieră, situate pe soluri superficiale, cu textura uşoară sau mijlocie.
 C1 - Arborete tinere, din clasa I de vârstă, cu reuşită bună
(0,7..1,0), fără stare de masiv încheiată.
Cartarea hidrologică a folosinţelor s-a apreciat prin analogie cu

fondul forestier, identificându-se următoarele categorii:
 B - în cuprinsul acestei categorii intră fâneţele şi păşunile cu o
eficienţă hidrologică mijlocie.
 D - Eficienţă hidrologică scăzută: suprafeţele cuprinse în fondul
forestier, care se definesc după destinaţia lor astfel:
 D2 - Suprafeţele ocupate de drumuri şi talveguri, care se
menţin în situaţia actuală, sau de pornituri de teren care în urma lucrărilor
de ameliorare pot evolua spre o subcategorie superioară.
Pentru îmbunătăţirea eficienţei hidrologice a arboretelor din cate-

goria C sunt necesare măsuri de gospodărire care să ducă la închiderea pe
verticală a arboretelor, prin conservarea subarboretului şi etajului inferior.
In acest sens se vor adopta lucrări culturale specifice prin care se va
151
urmări ameliorarea consistenţei şi compoziţiei, precum şi echilibrarea pe
clase de vârstă.
152
Capitolul 7
DEGRADAREA TERENURILOR
Prin degradarea terenurilor se înţelege procesul prin care particu-

lele de sol şi roca sunt desprinse, antrenate, transportate şi sedimentate
sub acţiunea apei şi a altor factori care acţionează direct sau indirect asupra
scoarţei terestre.
Acest fenomen acţionează cu diferite intensităţi asupra solului, inten-
sităţi ce depind de o serie de factori, în special panta terenului, lungimea
versanţilor, caracteristicile fizico-biologice ale solului, tipul învelişului vege-
tal şi nu în ultimul rând condiţiile climatice. Acestor factori trebuie să li se
acorde o deosebită atenţie deoarece joacă un rol determinant în procesele
de eroziune.
Terenurile sursă de aluviuni însumează o suprafaţă de ............... ha
din care: în fond forestier ................... ha (...........%), iar în afara fondului
forestier ................ ha (............%).
Principalele surse de aluviuni sunt:
 albiile şi malurile torenţiale ...... ha (......%), din care:
▪ în fond forestier ...... ha
▪ în fondul agricol ...... ha
 alunecări, surpări, pornituri, stâncării ....... ha (......%), din care:
▪ în fond forestier....... ha
 şuroaie, ogaşe, ravene ...... ha (.....%) din care:
▪ în fond forestier ....... ha
 eroziuni intense de suprafaţă ...... ha (.....%), din care:
▪ în fond forestier ....... ha
153
Diminuarea efectelor negative ale torenţializării bazinelor hidro-
grafice poate fi realizată prin consolidarea albiilor şi malurilor cu lucrări
hidrotehnice, prin împădurirea terenurilor excesiv degradate din fondul
forestier şi din afara fondului forestier, prin exploatarea raţională a tuturor
folosinţelor şi a căilor de acces din zonă.
7.1. EROZIUNEA DE SUPRAFAŢĂ
Eroziunea de suprafaţă este unul din principalii componenţi ai

proce-sului de degradare a terenului şi constă într-un complex de acţiuni de
distru-gere şi deplasare a solului sub influenţa unor agenţi externi (apa,
vântul etc.).
Factorul determinant în modelarea reliefului care stă la baza proce-
selor de eroziune, în condiţiile regionale ale bazinului studiat este apa
pluvială.
În conformitate cu clasificarea românească (1980), în cuprinsul
bazinului se pot identifica următoarele grade de eroziune a solului:
- e0 neerodat sau cu eroziune neapreciabilă (slabă)
- e1 moderat erodate
- e2 puternic erodate
- e3 foarte puternic erodate
- e4 excesiv de erodate
În general pe versanţii bazinului nu se manifestă procese erozio-
nale intense, acestea fiind relativ bine protejaţi de păduri şi fâneţe de bună
calitate. Excepţie fac suprafeţele de pe versanţii cu pante mari, unde în
urma tăierilor, sunt reactivate procesele torenţiale de versant.
Terenurile cele mai puternic afectate de eroziunea de suprafaţă
sunt situate în treimea inferioară a versanţilor, pe pante mari, unde
consistenţa arboretelor este redusă. Terenurile cu sol puternic erodat (e 2),
foarte puternic erodat (e3) şi excesiv de erodat totalizează .............. ha.
Cea mai mare răspândire o au terenurile din categoriile e 0 şi e1. În această
situaţie microrelieful terenurilor nu a suferit modificări semnificative.
În fondul agricol procesele de eroziune puternică de suprafaţă
afectează în special suprafeţele supuse păşunatului intens după cosire. În
toate cazurile eroziunea este asociată cu pante mari. Pe lângă acest aspect
al eroziunii de suprafaţă se mai adaugă fenomenul de bătătorire produs de
păşunatul intens, rezultatul fiind formarea de cărări care sub influenţa
unor ploi torenţiale pot duce la formarea de şiroiri, şi apoi la eroziunea de
adâncime.
154
7.2. EROZIUNEA ÎN ADÂNCIME
Este un proces complex care constă în progresarea rapidă a ero-

ziunii în profunzime, destructurând straturile de sol şi înaintând mult în
substratul litologic. Acest lucru este cauzat de agresivitatea curenţilor de
apă, concentraţi după anumite direcţii, sub influenţa ploilor torenţiale şi a
topirii zăpezilor. Eroziunea liniară - torenţială se manifestă mai viguros
decât cea superficială şi atinge intensităţi deosebite la nivelul reţelei.
Observaţiile de pe teren au scos în evidenţă faptul că, datorită fenome-
nelor de eroziune, a surpărilor şi alunecărilor de maluri care au loc la nivelul
reţelei hidrografice, aceasta constituie centrul de greutate al producţiei de
aluviuni, având pondere maximă în cantitatea totală de sedimente evacuate
din bazinele hidrografice torenţiale respective. Pe traseele de colectare a
masei lemnoase se constată tendinţe de şiroire, care pot duce la apariţia
unor formaţiuni de tipul rigolelor sau şanţurilor de şiroire.
Drumurile de tractor sunt în prezent stabile, dar se pot transforma
în ogaşe, ca urmare a ploilor torenţiale intense, atunci când sunt conduse
pe trasee de pantă mare.
În cadrul bazinului studiat s-a evidenţiat o generaţie veche, bine
dezvoltată şi aproape stinsă sub învelişul protector forestier, care cuprinde
pâraie şi ravene cu curs permanent-semipermanent de apă şi care în ultima
perioadă manifestă tendinţe de reactivare a proceselor torenţiale. Ritmici-
tatea anuală a proceselor torenţiale este destul de evidentă: intensitate
mare în timpul zăpezilor şi averselor de vară, reducerea la minim în restul
anului.
Cele mai intense procese de eroziune în adâncime apar pe sectoa-
rele inferioare ale reţelei hidrografice, acolo unde eroziunile de mal şi de
fund capătă amploare deosebită, ca urmare a viiturilor torenţiale. Aceste
degradări au apărut în ultimul deceniu, ca urmare a unor ploi torenţiale
excepţionale, cu caracter local.
În cadrul bazinului hidrografic studiat, suprafaţa terenurilor afectate
de eroziune în adâncime este de ............. ha, din care, în fond
forestier ................... ha iar în fondul agricol ....................ha.
155
7.3. DEPLASĂRI DE TEREN
Terenurile afectate de alunecări, surpări, pornituri, stâncării, au o

suprafaţă de ............ ha, ocupând ............ ha în fondul forestier şi ......... ha
în fondul agricol. Cauzele producerii acestor deplasări de teren sunt nume-
roase, însă rolul cel mai important îl are gravitaţia terestră, ajutată de
pantele mari şi de o serie de factori ca: apa, stratificarea terenului, dispa-
riţia vegetaţiei forestiere.
7.4. DEPOZITE DE ALUVIUNI
În bazinul hidrografic torenţial .................................. depozitele de

aluviuni întâlnite sunt proluviile, formate din materiale detririce transpor-
tate de pe versanţi, dar mai ales din albii, pe cursurile torenţiale de apă.
Aceste depozite sunt prezente mai ales pe firul principal, în aval de punc-
tele de debuşare ale formaţiunilor torenţiale din u.s.h.1 şi u.s.h.2. Sunt
depozite masive de bolovani cu pietriş şi nisip cu o conformaţie variabil şi
nu sunt stabilizate. Ele parazitează marginile albiilor principale şi consti-
tuie depozite pasagere, în special în aval de confluenţa cu emisarul.
În unele situaţii aceste aluviuni pot bloca în totalitate albia, prin
urmare diminuând secţiunea de scurgere şi punând în pericol de inundare
terenurile învecinate. De asemenea, sunt frecvente situaţiile în care, ca
urmare a depunerilor de pe sectoarele de fir principal, s-a urcat nivelul
talvegului, secţiunea de scurgere nemaifiind capabilă să preia debitele din
timpul viiturilor torenţiale. În baza observaţiilor formulate anterior, pe
aceste sectoare sunt necesare lucrări în urma cărora, prin degajarea alu-
viunilor să se refacă secţiunile capabile de tranzitare a debitelor maxime.
Având în vedere că pe sectoarele analizate procesele torenţiale
sunt în plină evoluţie, se impun măsuri urgente pentru stingerea lor.
156
7.5. OBIECTIVE PERICLITATE DE VIITURI
Poziţia pe care bazinetul studiat o are în ansamblul bazinului ........

este o poziţie care amplifică gradul de periclitare a obiectivelor care sunt
situate atât în raza bazinului cât şi în zonele din aval interceptate de vii-
turi. Dintre aceste obiective cele mai importante sunt:
1.Drumul naţional DN ......................................
Acest drum se desfăşoară în sens longitudinal fiind interceptat di-

rect de o serie de afluenţi ai văii ......................, printre care şi afluentul ce
colectează apele din bazinetul studiat. Avariile la acest obiectiv sunt posi-
bile mai ales atunci când nucleul torenţial al ploilor căzute în bazin se ex-
tinde pe suprafeţe relativ mari, astfel că viitura ce ia naştere în bazin se
asociază viiturilor care se produc în celelalte bazinete care sunt drenate de
Valea .................................
2.Drumul auto-forestier.........................................
Acest obiectiv este interceptat direct de pârâul torenţial studiat.

Pagubele produse constau din avarierea drumului pe tronsoane de diferite
lungimi, întreruperea circulaţiei pentru diferite intervale de timp, avarie-
rea sau distrugerea podeţelor cu care acest drum este prevăzut.
Alte consecinţe negative ale viiturilor constau din:
- înălţarea patului albiei Văii .............. ca urmare a depunerilor eteroge-
ne de aluviuni;
- distrugerea faunei salmonicole datorită gradului crescut de poluare prin
turbidizarea apelor;
- diminuarea valorii estetico-sanitare a peisajelor din bazin,
În concluzie, toate aspectele arătate mai sus justifică nu numai ne-
cesitatea intervenţiei cu lucrari de amenajare a torenţilor, ci şi oportuni-
tatea intervenţiei.
7.6. LUCRĂRI EXECUTATE ÎN TRECUT
Nu s-au executat până în prezent lucrări pentru amenajarea toren-

ţilor în bazinetul studiat.
Capitolul 8
HIDROLOGIE
În reţeaua hidrografică sunt cuprinse nu numai apele curgătoare

permanente, ci şi văile seci ale torenţilor (reţeaua hidrografică temporară),
ravenele şi ogaşele, precum şi diferite canale executate de om în bazinul
hidrografic în diverse scopuri.
Prin reţeaua hidrografică se înţelege totalitatea unităţilor hidrogra-
fice dintr-un bazin de recepţie (cursuri permanente, temporare, lacuri
naturale, artificiale, precum şi mlaştinile).
Regimul hidrologic al pâraielor din cadrul bazinului studiat este
relativ echilibrat, cu fluctuaţiile obişnuite din perioada topirii zăpezilor
sau a celor din perioadele cu ploi îndelungate sau de secetă prelungită.
Alimentarea cu apă este pluvionivală şi subterană. În aceste condiţii, în
regimul anual al scurgerilor se constată un maxim primăvara ca urmare a
topirii zăpezilor şi unul vara determinat de ploile torenţiale din această
perioadă.
8.1. MORFOMETRIA REŢELEI HIDROGRAFICE
Parametrii reţelei hidrografice au fost determinaţi prin măsurători

directe pe planuri cartografice (scara 1:5000) şi sunt prezentaţi în tabelul 17.
Prin ordin hidrografic se înţelege un număr care se atribuie după
o anumită regulă unei albii întregi de la obârşie până la vărsare, sau a unui
segment de albie cuprins între două confluenţe. Ordinea după care se
atribuie ordinele albiei hidrografice se numeşte sistem hidrografic. Pentru
bazinul hidrografic torenţial ....................., sistemul hidrografic adoptat
este sistemul STRAHLER, care pornind de la obârşie acordă albiei ordinul
I, apoi orice altă confluenţă cu o altă albie duce la mărirea ordinului.
158
Tabelul 17
Morfometria reţelei hidrografice
Nr. Parametrii morfometrici ai B.H.T. ......
U.M. u.s.h.1 u.s.h.2
crt. reţelei ............
1. Sistemul hidrografic
NI
NII
NIII
2. Lungimea reţelei hidrografice Km
- de ordin I : LrI
- de ordin II : LrII
- de ordin III : LrIII
Total
3. Densitatea reţelei hidrografice m/ha
Dr = Lr/F
4. Lungimea albiei principale Km
- din care cu degradări
5. Panta medie a albiei principale
Ia = (Hob –Hav)/La %
Lungimea reţelei hidrografice este unul dintre cei mai importanţi

parametri morfometrici ai reţelei hidrografice. Ea s-a obţinut prin măsu-
rarea fiecărei ramificaţii pe planul special de situaţie al bazinului şi trans-
punerea ei la scară, în cadrul unei scheme denumită schemă hidrografică a
bazinului.
Densitatea reţelei hidrografice este un parametru morfometric
care poate da indicaţii asupra evoluţiei şi fragmentării reliefului, a poten-
ţialului de torenţialitate şi chiar asupra debitelor maxime ale transportului
de aluviuni din cadrul bazinului studiat. Densitatea este dată de raportul
201
dintre lungimea totală a reţelei hidrografice şi suprafaţa bazinului: (Dr=
ΣLr/F ).
Lungimea şi panta albiei principale intervine ca element de calcul
în numeroase formule empirice şi metode de determinare a valorilor debi-
telor maxime de viitură. Ca albie principală s-a considerat albia cea mai
lungă din cadrul bazinului şi s-a determinat prin măsurarea pe planul
special de situaţie al bazinului cu distanţierul.
La = …….. m
Panta medie a albiei principale intervine de asemenea în calculul
debitelor maxime de viitură şi în cadrul metodei de evaluare a transpor-
tului mediu anual de aluviuni de pe albiile torenţiale:
Ia = (Ham - Hav ) / La = …....… %

Ham - cota extremităţii amonte a albiei
Hav - cota extremităţii aval a albiei
La - lungimea albiei, măsurată între cele două extremităţi
Lungimea reţelei cu degradări însumează pe totalul bazinului
…………..km, reprezentând …… % din lungimea totală a reţelei şi este
afectată de eroziuni de albii şi de maluri, subminări de versanţi şi depozite
de aluviuni neconsolidate.
Apariţia fenomenelor de degradare de pe reţeaua hidrografică a fost
determinată de caracteristicile geomorfologice şi geologice locale, coroborate
cu condiţiile climatice, pedologice şi antropice specifice zonei.
Reţeaua hidrografică este bine dezvoltată şi pantele afluenţilor sunt
accentuate, conducând la concentrarea relativ rapidă a apelor din preci-
pitaţii, care produc eroziuni de albii şi maluri şi sporesc transportul de
aluviuni. Albiile principale ale celor trei formaţiuni torenţiale au în general
trasee rectilinii. În urma ploilor torenţiale reţeaua hidrografică a fost
afectată de eroziuni de adâncime pe sectoarele cu pante mai accentuate.
Aluviunile au fost transportate către sectoarele inferioare cu pante

mai mici, sporind forţa de impact a viiturii, care a distrus drumul forestier
de pe ……................….., a produs eroziune de maluri afectând folosinţele
învecinate şi făcând necesară intervenţia cu lucrări hidrotehnice, pentru
reţinerea acestor aluviuni şi pentru consolidarea albiilor şi malurilor.
160
8.2. PLOILE TORENŢIALE
Apa în natură are un circuit închis denumit ciclu hidrologic uni-

versal, reflectat prin bilanţul hidrologic: P = Ev +Sc unde: P-reprezintă
precipitaţiile; Ev - evapotranspiraţia; Sc - scurgerea.
În cazul ploilor torenţiale trebuie ţinut cont de o serie de procese
ca retenţia în coronament, retenţia în litieră, scurgerile de suprafaţă, scur-
gerile apei freatice, evaporarea apei din coronament şi litieră, evaporarea
apei din solul fără litieră, absorţia apei de către rădăcinile plantelor şi
transpiraţia. Din toate aceste procese numai câteva sunt esenţiale în for-
marea scurgerilor şi a viiturilor: retenţia apei de către vegetaţia şi depre-
siunile terenului (Z), infiltraţia apei în sol (I) şi scurgerile de suprafaţă
(Sc). În acest caz: P = Z + I + Sc.
Parametrii ploii de calcul - pentru stabilirea parametrilor ploii de
calcul s-a folosit procedeul propus de MARIA PLATAGEA (1974). In funcţie
de zona pluvială în care se încadrează bazinul şi de durata ploii s-a deter-
minat intensitatea medie a ploii de calcul, cu asigurarea 1% (i1% = P1%/T).
Pentru aceasta s-a utilizat tabelele din normative.
Ipoteza fundamentală admisă în vederea calculării debitului prin
"formula raţională" este următoarea: într-un bazin dat şi la o ploaie de
asigurare dată, debitul maxim corespunde ploii a cărei durată T este egală
cu timpul de concentrare a scurgerii în bazin. Prin timpul de concentrare a
scurgerii în bazin (Tc) se înţelege timpul necesar curentului de apă pentru
a parcurge distanţa dintre punctul cel mai îndepărtat hidrologic şi secţiunea
de calcul a bazinului. În baza acestei ipoteze s-a determinat durata ploii cu
asigurare 1% pe baza timpului de concentrare a scurgerii, cu retenţia.
Se determină potrivit relaţiei:
Tc = Tv + Ta
Tv(min) - timp de scurgere medie pe versant

Ta(min) - timp de scurgere mediu pe albia principală din bazin.
Termenii Tv şi Ta de mai sus se determină la rândul lor cu urmă-

toarele relaţii care sunt recomandate de normativ:
201
Rezultatele sunt prezentate în tabelul 18.
Tabelul 18
Calculul timpului de concentrare al scurgerii
Lungimea Panta Lungimea Panta medie
Timpul de
Nr. medie a medie a albiei a albiei
concentrare
crt. Bazin/u.s.h. versanţilor bazinului principale principale
Tc (min)
Lv (m) Ib La (m) Ia
1. u.s.h..1
2. u.s.h.2
3. B.H.T.………
8.3. DEBITUL LICHID MAXIM DE VIITURĂ
Debitul lichid maxim de viitură format în condiţii naturale, ca şi

alte fenomene hidrologice se înscrie în categoria fenomenelor aleatoare.
Valorile acestor debite nu se iau ca valori de sine stătătoare, ci cu
probabi-lităţi de depăşire corespunzătoare în funcţie de anumite criterii.
Probabilităţile de depăşire. În cadrul studiilor şi proiectelor ela-
borate pentru amenajarea torenţilor, debitele lichide maxime de viitură se
determină ca valori asigurate, respectiv ca valori cărora li se ataşează pro-
babilitatea de depăşire sau asigurarea corespunzătoare.
Potrivit standardului în vigoare (STAS 4068/2-82) aceste asigurări
se adoptă pentru două situaţii care sunt caracteristice din punct de vedere
al modului de funcţionare a lucrărilor, şi anume:
1. Probabilitatea de calcul care corespunde condiţiilor normale de
exploatare, de funcţionare a lucrărilor. (P= 2%)
2. Probabilitatea de verificare care corespunde condiţiilor speciale
de exploatare a lucrărilor. (P= 0,5%)
In primul caz, în ceea ce priveşte debitul maxim de viitură, norma-
tivul nu admite producerea de avarii şi perturbaţii nici în funcţionarea lucră-
rilor şi nici în funcţionarea obiectivelor de apărat.
In cel de-al doilea caz, sunt admise prin normativ unele avarii şi
perturbaţii, dar care fiind de mică importanţă pot să fie remediate fără scoa-
162
terea din funcţiune a lucrărilor.
În ambele cazuri, valoarea probabilităţii de depăşire se adoptă în
funcţie de categoria de importanţă a obiectivului de apărat şi respectiv de
clasa de importanţă a lucrărilor ce urmează a fi proiectate în bazin în
vederea apărării respectivului obiectiv.
În conformitate cu cerinţele normativelor în vigoare probabilitatea
de depăşire sau asigurare a debitului lichid maxim de viitură este de 1%.
Cunoaşterea acestui debit maxim de viitură este important în deter-
minarea potenţialului de torenţialitate al bazinelor hidrografice, cât şi în
proiectarea lucrărilor de amenajare şi în estimarea eficienţei acestor lucrări.
În lucrarea de faţă debitul maxim de viitură a fost calculat prin metode:
- formula raţională
- formula "ploii orare"
- diagrama morfo-etalon
Formula raţională Qmax.1% = 0,167 · c · i1% · F (m3/s)
unde c - coeficientul de scurgere mediu pe bazin

i1% - intensitatea medie a ploii de calcul de probabilitate 1%, având
durată egală cu timpul de concentrare a scurgerii în bazin [mm/min]
F - suprafaţa bazinului hidrografic [ha]
Intensitatea medie a ploii de calcul. Intensitatea medie a ploii de

calcul se determină potrivit zonei pluviale în care se arondează bazinetul
luat în studiu.
Întrucât bazinetul studiat se situează în zona pluvială ..............…..,
valorile corespondente durată-intensitate la asigurarea 1% sunt:
Tabel 19
B.H.T.
Bazin/u.s.h. u.s.h.1 u.s.h.2 Normativ Normativ
…………
T (min) 10 20 30 60
I (mm/min) 2,50 1,80 1,46 1,04
Întrucât variaţia intensităţii ploii în raport cu durata nu este liniară,

pentru prognoza intensităţii medii a ploii de calcul vom folosi graficul din
îndrumar. Astfel, pentru durata ploii de ......…......… min, corespunzătoare
primei u.s.h. rezultă o intensitate medie a ploii de calcul, la asigurarea de
201
1%, de valoare i1% = …....… mm/min; pentru durata ploii de .....…… min,
corespunzătoare celei de-a doua u.s.h. rezultă o intensitate medie a ploii
de calcul de i1% =……......... mm/min, iar pentru întreg bazinul torenţial,
care are o durată a ploii de …....….. min îi corespunde o intensitate a ploii
de calcul de …...........… mm/min.
Coeficientul mediu de scurgere pe bazin se determină cu relaţia:
c = 1- cz - cI
unde: c - coeficientul mediu de scurgere pe bazin
cz - coeficientul retenţiei
cI - coeficientul infiltraţiei
Se va observa că:
 termenul cz variază în funcţie de cuantumul ploii de calcul
H = i1% · T şi de categoriile sau subcategoriile în care se încadrează
fiecare unitate de studiu din bazin.
 termenul cI variază în funcţie de intensitatea medie a ploii de calcul şi
de textura în care se încadrează solurile din bazin.
8.4. RETENŢIA SUPERFICIALĂ. INFILTRAŢIA ÎN SOL.

SCURGERILE DE SUPRAFAŢĂ
Retenţia în coronament, denumită şi intercepţia reprezintă cantitatea

de apă reţinută de coronamentul arborilor. Ea depinde de caracteristicile
arboretului (specie, vârstă, consistenţă, suprafaţa aparatului foliar, calitatea
coroanei, rugozitatea frunzelor), caracteristicile ploii (cantitatea de preci-
pitaţii, durata, intensitatea, viteza de cădere, dimensiunile picăturilor), con-
diţiile atmosferice în care se produce ploaia (viteza vântului, temperatura
aerului, etc.).
Valoarea retenţiei în litieră depinde de structura specifică a acesteia,
grosimea şi gradul de afânare al litierei, gradul de umectare datorat ploilor
anterioare, durata şi intensitatea ploii.
Infiltraţia apei în sol reprezintă trecerea apei de la suprafaţa acestuia
în interiorul lui. Această infiltraţie prin umezirea solului îl face predispus
la eroziune; prin alimentarea apei subterane, stimulează eroziunea subte-
rană prin coroziune şi sufoziune. Infiltraţia apei în sol depinde de anotimp,
textura solului, gradul de umectare din ploile antecedente, gradul de ero-
ziune, intensitatea ploilor, vâscozitatea şi temperatura apei, precum şi acti-
164
vitatea umană. Viteza de infiltraţie a apei în sol este maximă la începutul
ploilor torenţiale, pentru ca apoi să scadă, tinzând către o valoare constantă.
Scurgerea de suprafaţă este parametrul de sinteză ce intră în ecuaţia
bilanţului hidrologic al ploilor torenţiale: Sc = P – Z – I
Din cercetările efectuate la noi în ţară a rezultat că oriunde şi
oricând, energia de relief a bazinului şi regimul precipitaţiilor sunt favo-
rabile şi există posibilitatea de declanşare a scurgerilor de suprafaţă, dar
acest lucru depinde de influenţa altor factori: sol, substrat litologic, vege-
taţie. Scurgerea de suprafaţa este mai ridicată în bazinele cu soluri grele,
tasate, substrate marno-argiloase, şi cu suprafaţa lipsită de vegetaţie.
Scur-gerea este mai mică pe solurile cu textură uşoară, permeabile cu un
înveliş vegetal compact. Panta terenului este unul dintre factorii care
influenţează major aceste scurgeri de suprafaţă, fiind direct proporţionale
cu ea. Pe lângă pantă un rol semnificativ îl are tipul de vegetaţie, precum
şi gradul de acoperire al solului. Valoarea scurgerii de suprafaţă pe întreg
bazinul ………....................................…. va fi mult mai mare faţa de
u.s.h.-uri din interiorul lui datorită proporţie mari a terenurilor ocupate de
păşuni, care au o eficienţă hidrologică mai redusă faţă de pădurea din
bazin.
Ţinând seama de cele arătate în proiect cu privire la categoria
solurilor din bazin se poate adopta curba nr. I (textură foarte uşoară)
pentru terenurile împădurite din bazin şi curba nr. II (textură uşoară)
pentru terenurile acoperite de pajiştile din bazin.
Determinările coeficienţilor cz şi ci se fac pe categorii de teren, iar
coeficientul de scurgere pe întregul bazin va rezulta în final ca o medie
ponderată a coeficienţilor ci stabiliţi la nivel de categorie şi subcategorie
de terenuri.
Tabel 20
Bazin/ u.s.h. u.s.h..1 u.s.h.2 B.H.T. ………….
Pădure Pădure Pajişte Pădure Pajişte
Specificaţii
(C1) (B1 ) (B2 ) (B1) (B2) (D2) (C1) (B1) (B2) (B) (D2)
Fi (ha)
czi
cIi
cI
ci Fi
201
c= ∑(ciFi)/F
Tabelul 21
Debitul maxim de viitură - Formula raţională
Nr. Coeficient Intensitatea Supra-
B.H.torenţial/ Panta Qmax1%
crt. de ploii 1% faţa
u.s.h. % (m3/s)
scurgere (mm/min) (ha)
1. u.s.h.1
2. u.s.h.2
3. B.H.T.........
Formula "Ploii orare". Debitul lichid maxim probabil de viitură

de asigurare 1% se obţine în funcţie de suprafaţa bazinului, coeficientul
mediu de scurgere şi precipitaţiile maxime orare, cu ajutorul formulei:
Qmax 1%=
F - suprafata bazinului [km2] ;
C - coeficientul de scurgere mediu pe zone geografice pe teritoriul
României (c = 0,5)
H60 - precipitaţii maxime orare calculate pe raioane climatice pe teritoriul
ţării la asigurarea de 1 % ( H60 = 100 mm )
n - exponent subunitar, raionat pe teritoriul României ( n = 0,48 )
Tabelul 22
Debitul maxim de viitură - Formula "ploii orare"
Supra- Coeficientul
Nr. B.H.torenţial/ H60 Qmax1%
faţa mediu de n
crt. u.s.h. (mm) (m3/s)
(km ) scurgere (C)
2
0,48
1. u.s.h.1 0,5 100
0,48
2. u.s.h.2 0,5 100
3. B.H.T. 0,48
0,5 100
………….
166
Formula "Ploii orare" se recomandă a fi aplicată în bazine hidro-
grafice cu suprafaţa mai mare de 5000 ha, cu sol cu textură uşoară acoperit
în principal de păduri şi pajişti.
Diagrama morfo-etalon (CLINCIU, 1983). Cu ajutorul acestei dia-
grame este posibilă o determinare a debitului maxim de viitură pentru
B.H. mici (până la 1000 ha ) care au ordinul hidrografic II sau în sistemul
propus de STRAHLER având substratul litologic constituit în principal din
roci sedimentare şi metamorfice.
Mai întâi, în funcţie de ordinul hidrografic al bazinului, de supra-
faţa bazinului şi de coeficientul de scurgere mediu pe bazin se determină
debitul specific maxim de viitură qmax 1% (m3/s · ha). Se face trecerea de la
acest debit specific la debitul maxim de viitură prin intermediul relaţiei:
Qmax 1% = K ∙qmax 1% · F
unde: Qmax1% (m3/s) - debitul maxim corespunzător probabilităţii de referinţă
K - coeficient de corecţie care ţine seama de încadrarea bazinului
într-o anumită zona pluvială (M1); K = 0,887
F - suprafaţa bazinetului (ha)
qmax1% - debitul specific maxim la probabilitatea de referinţă (m3/s ha)
Acest debit se determină în mod expeditiv folosind o diagramă
care poarta denumirea de diagrama morfo-etalon.
Pentru cazul de faţă elementele de calcul sunt cele date mai jos şi
prin urmare se va obţine:
Tabelul 23
Debitul maxim de viitură - Diagrama morfo-etalon
Nr.
B.H.torenţial/ qmax1% Suprafa Qmax1%
crt. Ordin k
u.s.h. m3/s/ha ţa (ha) (m3/s)
1. u.s.h.1
2. u.s.h.2
3. B.H.T.……….
Debitul maxim la probabilitatea de calcul şi de verificare.

Debitul maxim de altă probabilitate decât cel de probabilitate 1%, notat
cu Qmax,p% se obţine cu formula:
Qmax,p% = Kp% · Qmax1%
Kp% - coeficient de trecere de la debitul maxim de probabilitate 1% la
201
debitul de probabilitate p%
Qmax.1% - debitul maxim de probabilitate 1%
Deoarece în cazul de faţă probabilitatea de calcul este de 2%, iar
cea de verificare de 0,5%, vom avea pentru coeficientul de corecţie Kp%
valorile 0,78 şi respectiv 1,23.
K2% = 0,78 Qmax2% = K2% · Qmax1%
K0,5% = 1,23 Qmax0,5% = K0,5% · Qmax1%
Conform celor arătate în metodologie, valoarea debitului maxim
de probabilitate 1% ce urmează să fie adoptată şi apoi introdusă ca valoare
de calcul în vederea trecerii la debitele maxime de viitură de alte probabi-
lităţi, va fi valoarea cea mai mare obţinută prin una din metodele aplicate,
cu condiţia să nu se depăşească mai mult de 30% din debitul maxim
calculat prin formula raţională-varianta 1. In cazurile când acest debit va
fi totuşi depăşit, se recomandă să se revizuiască calculul prin aplicarea
unei noi metode de control. Dacă şi după această revizuire debitul maxim
calculat prin formula raţională-varianta 1 este depăşit cu mai mult de 30%,
se va adopta debitul după formula raţională majorat cu 30%.
În tabelul de mai jos sunt centralizate valorile debitului maxim
obţinute prin calcule la asigurarea 1% şi de asemenea este făcută trecerea
de la debitul maxim adoptat pentru această probabilitate la probabilităţile
de depăşire care interesează în proiectul de faţă.
Tabelul 24
Metoda aplicată Debit maxim (m3/s)
Nr. De De
Diagram
crt. B.H.torenţial/ Formula Formula Q calcul verificare
a morfo- max1%
u.s.h. raţională "ploii orare" adoptat P = 2% P = 0,5%
etalon
K = 0,78 K= 1,23
1. u.s.h.1
2. u.s.h.2
3. B.H.T.…….
8.5. DEBITE SOLIDE
8.5.1. Transportul de aluviuni mediu anual
Nu toată cantitatea de materiale transportate corespunde cu cantitatea

de materiale erodate. În proiectarea lucrărilor de amenajare a torenţilor
168
pentru calculul transportului mediu anual de aluviuni s-a acreditat metoda
propusă de GASPAR şi APOSTOL, metodă care este concepută pentru speci-
ficul bazinelor torenţiale din ţara noastră şi are la bază observaţii făcute în
asemenea bazine.
Pentru o perioadă de timp relativ îndelungată (min.10 ani) metoda
GASPAR şi APOSTOL permite evaluarea orientativă a volumului mediu
anual de aluviuni (Wa m3/ha), care trece printr-o secţiune de calcul (de
control) a unui B.H.T. Ea constă din relaţia: Wa = Wav + Waa
în care: Wav - volumul mediu anual de aluviuni rezultat din erodarea ver-
sanţilor (m3/an)
Waa - volumul mediu anual de aluviuni rezultat din erodarea albiilor
(m3/an)
Transportul de aluviuni de pe versanţi. Pentru evaluarea, cu
caracter orientativ, a volumului mediu anual de aluviuni rezultate din ero-
darea versanţilor, autorii recomandă relaţia:
Wav = a  b  I V   Fi  q 1i
a - coeficient adimensional cu valori între 0,7 şi 2,2 în funcţie de lun-
gimea medie a versanţilor
b - coeficient adimensional de reducere a volumului de aluviuni antrenate
de pe versanţi, în cazul când aceştia sunt constituiţi dintr-o succesiune
de terase sau au partea inferioară în pantă uşoară. Pentru acest
coeficient se adoptă valori între 0,5 şi 1,0
Iv - panta medie a versanţilor
q1i - indicele specific de eroziune în suprafaţă al unei anumite categorii de
teren din bazin (m3/an·ha)
Fi - suprafaţa în ha a categoriei de teren respective.
Datele de calcul precum şi determinările se pot urmări în tabelul 25
Tabelul 25
Nr. B.H.T
Specificaţii u.s.h.1 u.s.h.2
crt. .……………
1. a
2. b
3. Iv
4. q1med
5. F
201
6. Wav
Transportul de pe albie (de pe reţea). În scopul evaluării volu-

mului mediu anual de aluviuni provenite din erodarea albiilor Waa [m3/an],
rezultate orientative se obţin prin aplicarea relaţiei:
= ,
unde: b - coeficient adimensional de reducere a volumului de aluviuni

antrenate de pe albie, ca urmare a stocării unei anumite părţi
din acest volum pe parcurs.
Li - lungimea sectoarelor reţelei hidrografice, dezvoltate în principal
în depozite de aluviuni neconsolidate, care pot fi uşor erodate,
exprimată în km (se exclud porţiunile de albie rezistente la eroziune)
q2i - indicele specific de eroziune în adâncime pe sectorul de
lungime Li, în m3/an/km
ia - panta medie a albiei principale pe sectorul de lungime Li
i - valoarea "etalon" a pantei albiilor de o anumită lăţime, avută în
vedere la stabilirea valorilor indicelui q2i
Tabelul 26
Nr. B.H.T. ..............
Specificaţii u.s.h. 1 u.s.h. 2
crt. .......
1. b
2. Ia
3. I
4. L
5. q2med
6. Waa
Întrucât, în cazul de faţă nu a fost posibilă cartarea reţelei

hidrografice direct pe teren, vom admite într-o primă etapă că reţeaua
hidrografică va furniza aluviuni de pe întreaga reţea. Rezultatul obţinut în
acest mod (Waa100%) se va corecta apoi cu un coeficient subunitar al
afluxului de aluviuni (ca), coeficient prin care se aproximează gradul de
participare al reţelei din bazin la geneza transportului de aluviuni mediu
anual. În cazul de faţă se va defini coeficientul de mai sus prin corelaţie
170
cu starea de degradare a terenurilor de pe versanţii aferenţi.
În urma determinării volumului mediu anual de aluviuni rezultat
din erodarea versanţilor (Wav) şi a volumului mediu anual de aluviuni
rezultat din erodarea albiilor (Waa), putem calcula volumul de aluviuni
mediu anual (Wa).
Tabelul 27
Nr. B.H.torenţial/ Wav Waa Wa
crt. u.s.h. (m3/an) (m3/an) (m3/an)
1. u.s.h.1
2. u.s.h..2
3. B.H.T. ………..
8.5.2. Transportul de aluviuni generat la o ploaie torenţială
Transportul generat de o ploaie cu probabilitatea de depăşire de

1% (o dată la 100 de ani) se calculează cu formula:
Wapl = 10 · b · F · (P - Z - I)
unde: Wapl - reprezintă volumul de aluviuni generat de o ploaie (m3)
b - coeficient care depinde de procentul terenurilor afectate de ero-
ziunea excesivă şi de panta medie a albiei (se găseşte tabelar)
F - suprafaţa bazinului torenţial (km2)
Z - retenţia precipitaţiilor (mm)
P - cantitatea de precipitaţii la o ploaie de probabilitate 1% (mm)
I - infiltraţia precipitaţiilor în sol (mm)
Calculul volumului de aluviuni generat de o ploaie torenţială cu
probabilitatea de 1%, s-a făcut în tabelul 28.
Tabelul 28
Transportul de aluviuni generat de o ploaie de o anumită asigurare
Nr. B.H.torenţial/ S P Z I Wal1%
b
crt. u.s.h (km2) (mm) (mm) (mm) (m3)
1. u.s.h.1
2. u.s.h.2
3. B.H.T.………….
201
8.5.3. Transportul mediu anual de aluviuni în aterisamente
Proiectarea soluţiilor de amenajare a reţelei hidrografice torenţiale

presupune cunoaşterea cantităţii de aluviuni care se poate reţine şi stoca
sub formă de aterisament. În cazul de faţă, acest volum va fi generat atât
de transportul de aluviuni mediu anual, cât şi din transportul de aluviuni
provocat de o singură ploaie torenţială.
Volumul provenit din transportul mediu anual. Pentru estimarea
orientativă a volumului mediu anual de aluviuni care ar putea forma ateri-
samente, GASPAR şi APOSTOL recomandă la pante ale albiei de cel puţin
3% şi înălţimi ale elevaţiei barajelor de până la 6 m, aplicarea formulei:
Water = A · Wav + B · Waa
în care: Wav - volumul mediu anual de aluviuni provenit din erodarea ver-
sanţilor [m3/an]
Waa - volumul mediu anual de aluviuni provenit din erodarea albiilor
[m3/an]
A şi B - coeficienţi tabelari în funcţie de diametrul aluviunilor
care provin din erodarea versanţilor şi respectiv a albiilor.
Întrucât în cazul de faţă lucrările hidrotehnice se vor amplasa pe

albia de ordinul II unde φ = 1…7, coeficienţii de corecţie vor avea
valorile: A = 0,2; B = 0,6.
Tabelul 29
Transportul de aluviuni mediu anual în aterisamente
Nr. Secţiuni de Coeficienţii Wav Waa Wa Water
crt. calcul A B m3/an m3/an m3/an m3/an
1. u.s.h.1 0,2 0,6
2. u.s.h.2 0,2 0,6
3. B.H.T.……... 0,2 0,6
Water / Wa = …....…... / ….......... = ….......…(...……%)
Se poate spune că numai …..............…% din cantitatea de aluviuni

172
iniţială antrenată din bazin va fi depusă în aterisament, restul însemnând
aluviuni care sunt depuse pe parcurs sau care deversează peste lucrări.
Volumul provenit din transportul la o singură ploaie torenţială
Wal0,5% = K0,5% · Wal1% = …........ ∙ …........ = ……....... m3

Deoarece asigurarea acestei ploi este p = 0,5%, iar procentul de
depunere a aluviunilor în aterisament s-a găsit a fi de …...................%, se
poate scrie:
W0,5%ate r= Water/Wa ∙ Wal0,5% = …........../…........ ∙ …........ = ……… m3
201
Capitolul 9
CONCLUZII PRIVIND SITUAŢIA ACTUALĂ

A BAZINULUI
Observaţiile şi măsurătorile efectuate pe baza materialului carto-

grafic şi pe teren au pus în evidenţă următoarele aspecte principale cu
privire la terenul studiat:
- suprafaţa totală a bazinului torenţial…….................…… este
de .......….……. ha şi este împădurit în proporţie de ..........……. %;
diferenţa este ocupată de fâneţe de calitate bună.
- bazinul hidrografic studiat este situat în zona deluroasă spre
montană, cu energii medii de relief şi pante relativ mari, pe versanţi mai
ales pe reţeaua secundară;
- substratul litologic este constituit din …....…….. iar pe firul
văilor s-au acumulat depozite aluvionare. Alternanţa acestor tipuri de roci,
precum şi gradul diferit de degradare şi alterare al rocilor apărute la
supra-faţă, favorizează manifestarea fenomenelor torenţiale;
- vegetaţia predominant forestieră din acest bazin aparţine etajului
bioclimatic al amestecului de foioase şi oferă o protecţie destul de bună
sub aspect hidrologic (…..........…% din suprafaţa reprezintă păduri ce au
o eficienţă hidrologică mijlocie);
- terenurile ocupate cu fâneţe sun amplasate în special în zona supe-
rioară a bazinului;
- terenurile cu tendinţe de alunecare s-au stabilizat pe cale naturală,
prin instalarea spontană a vegetaţiei şi nu mai necesită intervenţii pentru
consolidare;
174
- deşi condiţiile locale (pantă mare, energii mari de relief, substrat
friabil etc.) sunt favorabile producerii fenomenelor torenţiale, structura
destul de bună a învelişului vegetal face ca degradările care apar la nivelul
versanţilor să fie nesemnificative, în raport cu cele din reţeaua hidrografică;
- viiturile torenţiale s-au produs ca urmare a unor ploi torenţiale de
intensitate deosebită care au avut loc după ploi anterioare în urma cărora
s-a diminuat capacitatea de retenţie şi de infiltraţie;
- manifestările torenţiale din bazinele studiate sunt cantonate în prin-
cipal pe reţeaua hidrografică, aceasta constituind sursa principală de aluviuni;
- lungimea albiilor cu degradări, care constituie principala sursă de
aluviuni grosiere, totalizează ............….. km, din care ….............… km în
u.s.h.1,…....... km în u.s.h.2 şi ...…… km pe întreg bazinul toreţial...….....
- obiectivele social-economice expuse manifestărilor torenţiale
sunt drumul forestier de pe …..........………., protejarea terenurilor silvice
şi agricole, îmbunătăţirea aspectului peisagistic al zonei având în vedere
faptul că teritoriul studiat este intens circulat.
- în cuprinsul bazinului studiat, până în prezent, nu s-au executat
lucrări hidrotehnice de corectare a torenţilor.
Pe fondul mărimii reduse a bazinului, asociat cu valorile relativ
mari ale reliefului maxim al bazinului (...….. m) şi în contextul altitudinal
regional favorabil producerii de precipitaţii locale cu caracter torenţial, se
creează o predispoziţie a teritoriului la fenomene de torenţialitate.
Această predispoziţie este atenuată la nivelul versanţilor de dispunere
relativ judicioasă a folosinţelor şi de structura bună a acestora sub aspect
hidrologic. Lungimile relativ mici ale versanţilor, forma predominant
…................................….. a bazinelor, determină în cazul bazinului studiat,
timpi de concentrare mici ca urmare a traseului scurt şi foarte înclinat al
versanţilor.
201
Ca urmare a acestui fapt se creează posibilitatea concentrării
rapide a apelor în albii, cu apariţia unor unde de viitură foarte mari, ce pot
avea efecte catastrofale.
Aceste fenomene s-au produs mai ales pe fondul unor ploi cu
intensitate deosebită, care au depăşit capacitatea de suport hidrologic a
învelişului vegetal. Aceste ploi au avut loc după ploii anterioare care au
determinat saturarea cu apă a covorului vegetal şi solului, diminuând tot-
odată potenţialul de retenţie şi infiltraţie. La formarea acestor viituri con-
tribuie şi faptul că versanţii din bazin, având expoziţii predominant umbrite,
în cadrul teritoriului se menţine o umezeală relativ mai accentuată îndeo-
sebi în sol, cea ce determină valori mari ale coeficientului de scurgere pe
versant. Parametrii de sinteză care surprind potenţialul torenţial al terito-
riului sunt coeficientul energiei maxime de relief, dar mai ales coefi-
cientul energiei maxime de eroziune. În aceste condiţii favorabile produ-
cerii proceselor torenţiale de versant, valoarea medie a transportului spe-
cific pe versant confirmă rolul hidrologic mijlociu al vegetaţiei din bazin
şi faptul că structura actuală a vegetaţiei este parţial corespunzătoare din
acest punct de vedere.
Cu toate acestea, pe fondul unor substrate litologice moderat rezis-
tente la eroziune, situate în vecinătatea albiilor, la poalele versanţilor,
constituite în special din depozite consolidate, eroziunile în adâncime au
căpătat o intensitate deosebită, afectând în special fundul şi malurile
reţelei.
Observaţiile de pe teren au scos în evidenţă faptul că, datorită
fenomenelor de eroziune, a surpărilor şi alunecărilor de maluri care au loc
la nivelul reţelei hidrografice, aceasta constituie centrul de greutate al pro-
ducţiei de aluviuni, având ponderea maximă în cantitatea totală de sedi-
mente evacuate.
Torenţialitatea acestor bazine este dată de reţeaua hidrografică, aici
identificându-se cele mai mari degradări şi cea mai mare rată a transpor-
tului anual.
Aspectele semnalate şi concluziile ce se desprind impun începerea
acţiunii de corectare a torenţilor, altfel degradările se vor extinde periclitând
obiectivele economice şi sociale din zonă.
Având în vedere situaţia destul de bună a versanţilor, nu se impun
măsuri imediate de consolidare a acestora.; de aceea în lucrare se vor face
numai recomandări cu privire la modul de gestionare a acestora.
Lucrările de corectarea torenţilor se vor executa numai pe reţeaua
hidrografică şi sunt necesare pentru consolidarea acesteia pe sectoarele
degradate şi pentru protejarea obiectivelor din zonă.
176
P a r t e a a II-a
LUCRĂRI DE CORECTAREA
TORENŢILOR ÎN BAZINUL
HIDROGRAFIC TORENŢIAL
............................................................................
201
C a p i t o l u l 10
NECESITATEA ŞI OPORTUNITATEA
INTERVENŢIEI CU LUCRĂRI
Obiectivele economice şi sociale care trebuie apărate împotriva

manifestărilor torenţiale sunt prezentate în tabelul 30 şi vizează în mod
direct:
- protejarea drumurilor forestiere din U.P. …………;
- protejarea terenurilor forestiere;
- protejarea terenurilor agricole.
Protejarea acestor obiective de interes economic şi social are la bază
efecte tehnice care se vor obţine în urma acţiunii de corectare a torenţilor;
- diminuarea undei de viitură şi regularizarea debitului lichid;
- reţinerea şi consolidarea aluviunilor care pot duce la micşorarea
secţiunii de scurgere pe albii şi creşterea riscului de producere a inun-
daţiilor;
- asigurarea secţiunii de scurgere pentru evacuarea în condiţii optime
a debitului;
- asigurarea stabilităţii versanţilor prin consolidarea talvegului;
10.1. NECESITATEA ŞI OPORTUNITATEA LUCRĂRILOR
Ca urmare a ploilor torenţiale care au avut loc în ultimii ani, pe

cuprinsul teritoriului studiat au avut loc mai multe viituri puternice în
urma cărora reţeaua hidrografică s-a degradat afectând şi obiectivele
economice situate în zonă.
Caracterul distructiv al manifestărilor torenţiale şi amploarea
degradărilor produse, impun luarea de măsuri pentru preîntâmpinarea sau,
cel puţin, reducerea intensităţii acestor fenomene şi diminuarea pagubelor
produse.
178
Necesitatea acţiunii de amenajare a torenţilor din bazinul torenţial
………..................…..............… este dictată de următoarele considerente:
- existenţa unui dereglaj hidrologic datorat reliefului accidentat,
substratului litologic puţin rezistent la eroziune, precipitaţiilor abundente
şi ploilor torenţiale frecvente, care împreună creează o predispoziţie
naturală la torenţialitate;
- pagubele însemnate produse de viiturile din ultimii ani asupra
obiectivelor economice din zonă;
Manifestările torenţiale au produs o serie de efecte economice şi
sociale negative directe şi indirecte:
Efecte negative directe:
- distrugerea sau avarierea drumurilor publice şi forestiere din bazin;
- colmatări şi subminări de podeţe pe reţeaua din aval;
- surpări de maluri;
- scoaterea din circuitul productiv a unor terenuri din fondul fores-
tier şi agricol din zonele limitrofe reţelei hidrografice torenţiale;
- aluvionări de terenuri agricole şi silvice.
Efecte negative indirecte:
- cheltuieli suplimentare pentru refacerea sau consolidarea instala-
ţiilor de transport;
- pierderi cauzate de diminuarea sau blocarea temporară a traficului
pe drumurile forestiere;
- creşterea efectului distructiv al inundaţiilor pe cursul inferior în
cadrul bazinului şi pe cel mijlociu şi inferior al râului colector;
- depopularea zonelor afectate de torenţialitate şi inundaţii.
Tabelul 30
Obiective economico-sociale protejate împotriva
manifestărilor torenţiale
Nr. Denumirea Clasa de Grad de apărare normat Grad de
crt. obiectivului de apărat importanţă Dimensionare Verificare vulnerabilitate
1. Drum forestier IV 2% 0,5% III
2. Fond forestier IV 2% 0,5% III
3. Fond agricol IV 2% 0,5% III
Adoptat IV 2% 0,5% III
Notă: III - foarte vulnerabil - obiectivul poate fi avariat în proporţie

de peste 50%, în zona de acţiune a apelor, necesitând despotmoliri,
201
consolidări şi/sau refaceri cu o durată medie de ........……. zile până la
punerea în funcţiune.
Acţiunea de amenajare a torenţilor din bazinul hidrografic …….....

............................... este necesară pentru diminuarea intensităţii manifestă-
rilor torenţiale şi pentru evitarea prejudiciilor care se aduc obiectivelor
economice şi sociale prezentate.
Cel mai afectat obiectiv ce necesită apărare directă este drumul
forestier de pe …………...............…, acesta fiind singura cale de scoatere
a materialului lemnos din bazin.
Distrugerea şi/sau degradarea drumurilor s-au produs, în principal,
pe sectoarele unde debuşează formaţiunile torenţiale şi în aval de acestea,
acolo unde depozitele de aluviuni formate pe albie au diminuat secţiunea
de scurgere, ridicând nivelul talvegului. S-au constatat, de asemenea situaţii
de amplasări necorespunzătoare ale drumului în raport cu nivelul maxim
al apelor din timpul viiturilor.
Aceste deficienţe sunt determinate mai ales de diferenţa de nivel
foarte mică între niveleta drumului şi cota talvegului în zonă, diferenţă
care coboară uneori sub 1,5 m, cea ce face ca drumul să fie expus manifes-
tărilor torenţiale. Din aceste motive se impune ca activitatea de corectare
a torenţilor să se desfăşoare în paralel cu proiectarea şi refacerea drumurilor.
Fondul forestier este afectat de fenomenele torenţiale prin eroziunea
produsă la baza versanţilor în timpul viiturilor, care favorizează surparea
şi alunecarea terenului. Din acest punct de vedere, cele mai expuse s-au
dovedit a fi suprafeţele de teren din parcelele situate în imediata vecinătate
a albiilor.
Fondul agricol cel mai expus manifestărilor torenţiale este repre-
zentat de terenurile ocupate cu fâneţe din apropierea albiilor, din zona de
luncă sau vale, care sunt afectate mai ales de modificările de traseu ale
albiilor, de deplasările de teren (alunecări, surpări, prăbuşiri) ce apar ca
urmare ca urmare a viiturilor torenţiale. Pe versanţi, cele mai afectate sunt
fâneţele care, în urma cosirii toamna sunt intens păşunate. Panta versanţilor
şi păşunatul neraţional constituie, în cazul acestor terenuri, cauzele princi-
pale care pot destabiliza situaţia actuală prin reactivarea alunecărilor şi
prin favorizarea scurgerii de suprafaţă, care pot duce la apariţia unor forma-
ţiuni torenţiale.
La obiectivele apărate în mod direct se adaugă şi o serie de obiec-
tive protejate în mod indirect de lucrările de amenajare a torenţilor. În
această categorie este inclusă reţeaua hidrografică situată în aval de con-
fluenţa cu colectorul, unde, ca urmare a acţiunii de corectare a torenţilor
180
de pe afluenţi, se evită undele mari de viitură şi formarea depozitelor de
aluviuni în albie care favorizează producerea inundaţiilor. În acelaşi timp,
în cadrul bazinului parcurs cu lucrări, se evită efectele negative ce decurg
din diminuarea sau blocarea temporară a traficului pe drumurile forestiere.
Pentru apărarea obiectivelor menţionate, din motivele prezentate,
sunt necesare lucrări numai pe reţeaua hidrografică. În acest scop s-au
propus lucrări de calibrare de albie pentru evacuarea dirijată a apelor, sus-
ţinute de lucrări transversale pentru menţinerea sau ridicarea talvegului
albiei şi retenţia aluviunilor.
În funcţie de importanţa tehnico-economică a obiectivelor principale
afectate de manifestările torenţiale, lucrările necesare se încadrează, în
conformitate cu normativele în vigoare, în clasa a IV-a de importanţă. Ţinând
cont de clasa de importanţă menţionată, de prevederile STAS 4068/2-87
şi condiţiile de exploatare a construcţiilor, probabilităţile de depăşire a
debitelor maxime sunt: 2% pentru condiţiile normale de exploatare şi
0.5% pentru condiţiile speciale de exploatare. Executarea lucrărilor de
amenajare a torenţilor în bazinele studiate va contribui la creşterea calităţi
apei (prin reducerea turbidităţii), la ameliorarea regimului scurgerilor de
suprafaţă, la regularizarea debitelor torenţiale, precum şi la refacerea
peisagistică a terenurilor situate în apropierea reţelei hidrografice.
201
DESCRIEREA FIZICĂ A PROIECTULUI
Întrucât pe versanţii bazinului degradările se situează în limite

normale, în faza actuală nu se impun măsuri de intervenţie cu lucrări speci-
fice de amenajare a acestora. De aceea, în cadrul proiectului se vor men-
ţiona numai măsuri care să contribuie la menţinerea şi îmbunătăţirea apor-
tului hidrologic al folosinţelor.
Lucrările de corectare a torenţilor se vor executa pe sectoarele cu
degradări pe reţeaua hidrografică.
Pornind de la aceste considerente, soluţia tehnică propusă are la
bază următoarele principii de proiectare;
- apărarea obiectivelor periclitate de manifestările torenţiale;
- restabilirea echilibrului hidrologic, prin lucrări de consolidare a
reţelei hidrografice;
- gospodărirea şi exploatarea raţională a folosinţelor din bazin, în
scopul îmbunătăţirii funcţiilor de protecţie hidrologică şi antierozională;
- conservarea resurselor piscicole;
- utilizarea materialelor de construcţie locale;
- lucrările propuse sunt în acord cu principiile protejării mediului
înconjurător şi vizează ameliorarea potenţialului productiv al terenului şi
al efectului estetic al regiunii.
11.1. MĂSURI PENTRU ÎMBUNĂTĂŢIREA APORTULUI

HIDROLOGIC ŞI ANTIEROZIONAL AL
FOLOSINŢELOR
Pentru îmbunătăţirea aportului hidrologic şi antierozional se reco-
mandă următoarele:
a) în fond forestier:
- aplicarea tratamentelor cu perioadă lungă de regenerare;
- promovarea speciilor rezistente la doborâturi de vânt şi cu capa-
citate mare de retenţie a apei în coronament;
182
- mărirea proporţiei speciilor de foioase în compoziţia de regenerare
în suprafeţele parcurse cu tăieri de produse principale, în vederea realizării
tipurilor de pădure în amestec, care conferă o protecţie optimă sub aspect
hidrologic şi antierozional.
- extragerea materialului lemnos să se facă ecologic evitându-se
trasee pentru drumurile de tractor dezvoltate pe linia de cea mai mare
pantă, care distrug solul şi favorizează procesele de eroziune;
- respectarea urmării proceselor tehnologice de exploatare a masei
lemnoase în scopul prevenirii degradării solului;
- se va acorda o atenţie deosebită pazei şi protecţiei pădurilor pentru
înlăturarea tăierilor ilegale şi a păşunatului abuziv;
b) în fond agricol:
- lucrări de ameliorare a păşunilor constând în nivelarea muşu-
roaielor, aplicarea îngrăşămintelor şi amendamentelor, înlăturarea speciilor
invadatoare;
- lucrări de amenajare antierozională pentru consolidarea terenului
prin lucrări vegetative pe ogaşe şi la obârşia ravenelor şi prin plantaţii
silvice pe terenurile neproductive;
- parcelarea şi organizarea teritoriului în scopul organizării producţiei;
- practicarea păşunatului raţional.
11.2. LUCRĂRI DE CORECTARE A TORENŢILOR
În urma declanşării şi accentuării fenomenelor de degradare a

solului şi intensificare a transportului de aluviuni, datorate ploilor torenţiale,
a apărut necesitatea intervenirii cu lucrări de consolidare a versanţilor,
albiilor şi malurilor, de retenţie a aluviunilor şi de dirijare a apelor de
viitură pe trasee controlate în zona drumurilor forestiere şi publice. Pentru
rezolvarea acestor probleme se propun următoarele:
- adoptarea unui sistem de măsuri care să permită exploatarea raţio-
nală a folosinţelor din bazinetele hidrografice, pentru prevenirea accentuării
acestora;
- împădurirea terenurilor excesiv degradate în vederea stabilizării
şi readucerii acestora în circuitul productiv;
- degajarea zonei centrale a albiilor de vegetaţia forestieră şi even-
tualele depozite de aluviuni, cel puţin în zonele unde sunt amplasate lucră-
rile, pentru evacuarea cât mai rapidă a apelor din bazin şi evitarea blocării
albiilor;
- executarea unor lucrări hidrotehnice transversale şi longitudinale
pentru consolidarea albiilor şi malurilor până la instalarea vegetaţiei, pentru
201
retenţia aluviunilor şi pentru conducerea apelor de viitură pe trasee dirijate
în zona drumului forestier.
În baza principiilor de proiectare şi a consideraţiilor formulate
anterior, soluţia tehnică propusă are în vedere următoarele lucrări:
a) lucrări longitudinale:
- amenajări de albii care au drept scop calibrarea albiilor pe anu-
mite sectoare, unde ca urmare a depunerilor s-a urcat nivelul talvegului,
diminuând secţiunea de scurgere; pentru prevenirea eroziunilor laterale şi
de fund se propun consolidarea acestora cu traverse;
Canale de beton având rol de conducerea apelor de viitură şi
protecţia drumului
b) lucrări transversale:
- traverse şi praguri din beton cu rol de consolidare a nivelului de
bază al albiilor, de dirijare a debitelor de viitură pe trasee nepericuloase,
de stabilizare a malurilor, de consolidare a depozitelor de aluviuni;
- baraje din beton pentru retenţia volumului de aluviuni capabil a
forma aterisamente, consolidarea malurilor instabile şi atenuarea şocului
undelor de viitură.
11.2.1. Metoda de amplasare
La amplasarea lucrărilor, pe fiecare din sectoare, s-a urmărit ca

acestea să fie susţinute reciproc şi să fie grupate pe cât posibil la gura
văilor în zone care pot fi uşor accesibilizate. S-a utilizat metoda româ-
nească de amplasare, care urmăreşte protejarea obiectivelor din aval, în
sistem grupat şi susţinut şi crearea unor capacităţi de retenţie care să
reţină aluviunile transportate pe o perioadă de 10 ani. Deşi capacităţile
funcţionale create sunt mai mici decât volumul capabil să formeze ateri-
samente, s-a considerat că lucrările propuse în etapa actuală sunt suficiente.
Aceasta în baza faptului a ponderea cea mai mare din volumul de aluviuni
ce se poate depune se datorează unor ploi excepţionale, cu o frecvenţă de
apariţie greu de stabilit pe perioada deceniului următor. În funcţie de
evoluţia viitoare a transportului de aluviuni în bazin, sistemul de lucrări
propus poate fi completat cu noi capacităţi.
Înălţimile utile ale lucrărilor s-au stabilit în funcţie de profilele
transversale ale văilor în punctele de amplasare şi de elementele geometrice
necesare deversorului pentru a evacua debitul în condiţii optime. Pentru
barajele de retenţie s-au căutat amplasamente în zone cu profil de vale
îngust şi cu maluri stabile, faţă de care, în amonte se pot aterisa un volum
cât mai mare de aterisamente.
184
Pantele medii de aterisare de 3% au fost determinate conform
normativelor, pe baza granulometriei aluviunilor. Pentru evitarea afluie-
rilor din bieful aval, s-a prevăzut ca toate barajele să fie prevăzute cu
radiere, ziduri de garda şi pinten terminal.
11.2.2. Descrierea lucrărilor propuse
Tipurile de lucrări ce urmează a fi utilizate prezintă următoarele

caracteristici:
A. Lucrări transversale
Barajele
Elementele care intervin în procesul de proiectare al barajelor sunt

cele specificate şi detaliate mai jos:
1. Perioada de amenajare (perioada de revenire cu noi lucrări).
Va fi adoptată in cazul de fata 10 ani şi se admite că în acest inter-
val de timp se va produce o ploaie torenţială a cărei asigurare este de p=
0,5%. În cazul de faţă se va lua N= 10 ani.
Prin urmare cantitatea de aluviuni care poate fi stocata sub forma
de aterisament în acest interval de timp este:
Water10ani = = ..............................
2. Panta de proiectare (panta probabilă de aşezare a aluviunilor în ateri-
sament (iat )
Se stabileşte potrivit prevederilor din normativ în funcţie de
granulometria aluviunilor transportate de viitură. Se va ţine seama şi de
faptul că în cazul de faţă lucrarile transversale vor fi amplasate pe reţeaua
hidrografică de ordinul II unde potrivit celor arătate anterior depozitele
sunt alcătuite predominant din pietrişuri cu sau fără nisipuri şi bolovani.
Astfel panta de proiectare normată va fi: iat = 0.03 (3%)
3.Capacitatea de retenţie a unei singure lucrari. Numărul, înălţimea şi
amplasarea lucrarilor.
Pentru examinarea variantelor soluţiilor de proiectare, aspectele de
mai sus vor fi abordate şi studiate în planşa nr.2, astfel:
a.Se prezintă profilul longitudinal al albiei principale din bazin dar
numai pe tronsonul ei inferior amplasând primul pichet la confluenţa cu
pârâul colector.
b.Se va studia variaţia capacităţii de retenţie a unui singur baraj în
funcţie de înălţimea utilă Ym. Calculul volumului de aterisament se face
cu relaţia :
201
Wat = = .....................
Ym- înălţimea utilă a barajului [m]

b - lăţimea patului albiei în zona de formare a aterisamentului [m]
m - coeficientul mediu de taluz al malurilor albiei (m=1)
ia - panta albiei
iat - panta aterisamentului (iat= 0.03)
c.Barajele cu înălţimea Ym adoptată, se amplasează şi se reprezintă
schematic pe profilul longitudinal, începând din pichetul nr.2. Principiul
urmărit în cazul amplasării este acela al susţinerii reciproce al lucrărilor
astfel încât la data colmatării lor aterisamentele create să acopere integral
tronsoanele dintre lucrări.
Poziţia fiecărei lucrări din sistem este determinată de înălţimea
lucrării situate imediat în aval, de panta longitudinală a albiei în zona de
formare a aterisamentului natural şi panta probabilă de aşezare a aluviu-
nilor în aterisament. Întrucât toate lucrările proiectate vor fi prevăzute cu
disipator se va lua în considerare relaţia:
L r  2Ym =................... , unde:
Lr - lungimea radierului; Ym - înalţimea utilă a fiecărei lucrări;
4. Adâncimea de fundare (Yf)
Potrivit normativului de proiectare această adâncime (Yf) se dife-
renţiază în raport cu înălţimea utilă a lucrării transversale(Y m), ţinîndu-se
seama şi de faptul dacă această lucrare este prevăzută sau nu cu radier.
Pentru cazul de faţă vom aplica relaţia :
Yf = Yî +0,2·(Ym-0,3)= ....................
Yî -adâncimea maximă de îngheţ (1,0m)
5. Adâncimea de încastrare (d)
Se adoptă în funcţie de natura litologică a terenului şi de gradul de
instabilitate a taluzului de mal. Pentru cazul studiat în proiect vom adopta
o adâncime de încastrare d=0,6+0,2·Ym =.................
6. Tipul de baraj şi materialul de construcţie
Barajele adoptate în proiect sunt baraje trapezoidale cu fruct mă-
rit, ()  0,3, dimensionate în ipoteza dezvoltării de eforturi de întindere
pe paramentul din amonte al acestei lucrari.
Propunem construirea acestor baraje din zidărie de piatră cu mor-
tar de ciment, având în vedere că această soluţie constructivă poate asigu-
ra o rezistenţă sporită la şocuri, vibraţii şi eroziuni. Piatra necesară pentru
construcţie se poate procura chiar din cuprinsul bazinului .......................
Deversorul va fi trapezoidal tip Cipoletti (umerii aripilor 45º) di-
186
mensionat la debitul de probabilitate (Q1%), cu prag subţire. Zona dever-
sată a barajelor va fi prevăzută cu barbacane circulare (Ø=25 cm). În aval
vor fi prevăzute cu radier, ziduri de gardă şi pinten terminal. Zidurile de
conducere sunt cu barbacane pentru evacuarea apelor de infiltraţie.
Pragurile
- material de construcţie: beton B150

- profil trapezoidal cu fruct aval 0,2, parament amonte vertical şi
grosimea la coronamentul aripii 0,40 m;
- deversor ca la baraje;
- înălţime utilă 1,5m
- adâncimea de fundare 1,4m.
B. Lucrări longitudinale
Amenajări albie; canale, podeţe
Dacă este bine conceput, proiectat şi amplasat şi dacă e întreţinut

în mod regulat, canalul de evacuare a apelor din viitură poate realiza:
evacuarea şi consolidarea albiei torenţiale în zona în care acesta este
amplasat, evacuarea şi tranzitarea dirijată a apelor în regiunea obiectivelor
interceptate sau periclitate de viituri, refacerea peisajului local degradat de
viiturile ce s-au produs anterior.
În cazul de faţă canalul de evacuare se va amplasa în regiunea
conului de dejecţie ( între picheţii 1 şi 2 ) şi va avea lungimea în plan
de ............. m şi o panta longitudinală adoptată în felul următor:
ic = ; unde i1-2 reprezintă panta talvegului între picheţii 1 şi 2
Se va proiecta un canal prevăzut cu trepte de cădere, având sec-
ţiunea trapezoidală optimă din punct de vedere hidraulic. Execuţia lucrării
va fi făcută tot din zidărie de piatră cu mortar de ciment. Pentru a mări
efectul estetic şi decorativ al amenajării, în acele zone limitrofe ale cana-
lului vor fi prevăzute înierbări şi va fi propusă o plantaţie forestieră în
alineament.
C. Lucrari de împăduriri pe reţeaua torenţială din bazin

Atât terenurile surse de aluviuni de pe mal cât şi depozitele
torenţiale de pe reţea prezintă condiţii staţionale foarte eterogene astfel
încât instalarea sau reinstalarea vegetaţiei forestiere constituie o operaţie
extrem de dificilă, uneori chiar imposibilă dacă nu se apelează la executa-
rea prealabilă a unor lucrări de consolidare.
201
Datorită instabilitaţii accentuate a taluzurilor dar şi datorită forţei
distructive a apei ce se scurge pe reţeaua hidrografică nu pot fi instalate în
aceste condiţii decât culturi forestiere de tip provizoriu care să fie alcătui-
te din specii rustice capabile să reziste la condiţi de instabilitate pronunţa-
tă a terenului, la dezrădăcinări temporare şi la acoperiri parţiale cu mate-
riale de sol şi rocă. O consolodare eficientă a acestor terenuri poate rezul-
ta dacă sunt luate în considerare specii forestiere rapid crescătoare şi care
posedă o capacitate sporită de drajonare şi lăstărire.
Pentru diferenţierea soluţiilor de împădurire în cele 2 cazuri (ma-
luri şi depozite de pe reţea) vor fi avute în vedere criteriile genetice şi sta-
ţionale care sunt precizate in îndrumările tehnice de specialitate (C.Traci
1981). Astfel, în cazul terenurilor de pe malurile terenurilor torenţiale,
criteriile de cartare ţin seama de subzona de vegetaţie, natura substratului
litologic, gradul de stabilizare al taluzurilor de mal şi modul de formare al
taluzurilor de mal (predominant în sol sau predominant în rocă).
11.2.3. Dimensionarea lucrărilor
Dimensionarea lucrărilor hidrotehnice propuse este prezentată în

brevierul de calcule.
Pentru a avea siguranţa că lucrările hidrotehnice transversale vor
rezista atât în timpul exploatării temporare cât şi normale, în calculele de
dimensionare şi verificare s-au adoptat schema de sarcini cea mai defavo-
rabilă corespunzătoare funcţionării în condiţii speciale a lucrărilor(sarcini
de bază + sarcini speciale). S-a avut în vedere următoarele scheme de sarcini;
a) în perioada exploatării temporare:
- sarcini de stabilitate: greutatea proprie a barajului;
- sarcini de împingere(răsturnare): presiunea apei încărcate cu aluviuni.
b) în perioada exploatării normale:
- sarcini de stabilitate: greutatea proprie a barajului;
- sarcini de împingere (răsturnare): împingerea pământului din aterisa-
ment, cu suprasarcina dată de apa tranzitată prin deversor;
În conformitate cu normativele şi clasa IV de importanţă a lucră-
rilor s-au impus următoarele restricţii care să asigure stabilitatea lucrărilor
transversale:
- coeficientul de stabilitate la răsturnare Kr > 1,2 ;
- coeficientul de stabilitate la alunecare Ka > 1,05;
- presiunea maximă la talpa fundaţiei ΣA>Σac=500 KN/m2 ;
- eforturile unitare de întindere în corpul barajului ΣB<Σaî = 330
KN/m (efortul admisibil la întindere corespunzător materialului din care
2
este constituit barajul).
188
P a r t e a a III-a
BREVIAR DE CALCULE
201
BREVIAR DE CALCULE
12.1. GRADUL DE APĂRARE NORMAT
Lucrările propuse au ca obiectiv principal restabilirea echilibrului

hidrologic pe reţea, pentru protecţia obiectivelor social economice din zonă
(protejarea împotriva viiturilor a drumurilor auto forestiere şi publice).
 Pe plan secundar, ca obiective de apărat, se situează terenurile
din fondul forestier şi fondul agricol şi reţeaua hidrografică din aval.
 Drumul auto forestier, fondul forestier şi localităţile din aval se
constituie în obiective principale de apărat.
 Conform STAS 4273-83 aceste obiective se încadrează în cate-
goria III de importanţă socială şi economică;
 Durata de funcţionare a lucrărilor este definitivă;
 Rolul funcţional în raport cu obiectivul de apărat este principal;
 Clasa de importanţă IV, în funcţie de STAS 4273-83;
 Probabilităţile de depăşire a debitelor maxime lichide, conform
STAS 4273-87, sunt:
- p = 2%, pentru condiţii normale de exploatare;
- p = 0,5%, pentru condiţii speciale de exploatare.
Categoria de importanţă. Conform HG 766/10.XII.1997 (Regula-
mentul privind stabilirea categoriei de importanţă a construcţiilor), cate-
goria de importanţă este C - lucrări de importanţă normală.
Grad de vulnerabilitate. Drumul forestier este vulnerabil (grad
de vulnerabilitate III), pe unele sectoare din amonte, ca urmare a submi-
nării malurilor se produc prăbuşiri ale taluzurilor drumului. Ţinând seama
de acestea s-a estimat că drumul poate fi avariat în proporţie de peste 50%
în zona de acţiune a apelor, necesitând consolidări şi refaceri cu o durată
lungă de timp până la restabilirea circulaţiei. Celelalte obiective menţio-
nate sunt mai puţin vulnerabile.
190
12.2. DIMENSIONAREA DEVERSOARELOR
Potrivit normativului de proiectare deversoarele barajelor care sunt

prize de canale se dimensionează în mod acoperitor, adică prin luarea în
considerare a debitului maxim de viitură care corespunde probabilităţii de
verificare ( p=1 %).
Vom adopta pentru proiectare un deversor trapezoidal cu umerii
înclinaţi la 450 (deversor uzual).
b + 2H
a
H
H
H a = 45°
H
b
Schema deversorului
Întrucât deversorul prezintă contracţie laterală pentru calculul hidraulic
se poate folosi relaţia:
Q = 1,77 ( b · ε + 0,8 · H)
în care: Q[m3/s] - debitul maxim de verificare(Qmax 1%);

b [m] - lungimea pragului deversorului;
H [m] - sarcina deversorului;
ε - coeficientul contracţiei laterale (0,9);
Ho- sarcina totală a deversorului calculabilă la rândul ei cu relaţia:
în care: vo [m/s] - viteza de acces a apelor la deversor;

αo - coeficientul lui Coriolis.
În cazul de faţă vo se poate corela cu debitul maxim lichid.
Din considerente de ordin economic (reducerea volumului barajului)
şi de ordin topografic (de încadrare a lamei deversante în topografia sec-
201
ţiunii deversate) termenii b şi H care definesc geometria deversorul, vor fi
aleşi cu respectarea următoarelor condiţii:
1. Sarcina H a deversorului să aibă valoarea cea mică posibilă în
condiţiile date (fără ca aceasta să coboare sub limita de 0,5 m);
2. Deschiderea deversorului la partea superioară (b + 2H) să nu
depăşească lăţimea patului albiei în zona de amplasare a lucrării.
Pentru găsirea unei soluţii care să respecte ambele condiţii vor fi
examinate în tabelul de mai jos mai multe variante posibile de proiectare.
În coloana finală a tabelului se decide asupra soluţiei de adoptat în proiectare:
Tabelul 31
B.H.T.………
Q=……….m3/s V0 = 1,0 m/s a0V02/2g = 0,055 a0 = 1,1 e = 0,9

H H0 b b + 2H Lăţimea albiei Soluţia
H03/2
[m] [m] [m] [m] [m] adoptată
12.3. ELEMENTE CONSTRUCTIVE ALE BARAJELOR.

SCHEME DE SARCINI. VERIFICAREA LA
STABILITATE ŞI ALUNECARE
Pentru dimensionarea barajelor trapezoidale cu fruct mărit se aplică

în mod curent o metodă de dimensionare care este bazată pe expresia coe-
ficientului de stabilitate la răsturnare (metoda KR). Pentru schema de sarcini
care a fost adoptată s-a dedus următoarea ecuaţie adimensională în l:
l2 + 3 · a' · l + 1,5 · a'2 - 0,5 · KRn · γ' · (1 + 3 · H') - 0,5 · KRn · γ'ps = 0
în care: l - fructul parametrului aval al barajului;
a' = a/Y - grosimea relativă la coronament a barajului;
H' = H/Y - sarcina relativă a deversorului;
g' = g/gz - greutatea specifică relativă a apei;
γ'ps = γps · γa/gz = 11,55·0,33/25=0,154 - greutatea specifică relativă
a pământului submersat.
Y = Ym + Yf - înălţimea totală a barajului în zona submersată
H - sarcina în deversor
a - grosimea barajului la coronament în zona deversată.
192
Se adoptă funcţie de Y şi H, aplicând formula: a = 0,50 + 0,1 · H +
0,02·Y
g = 10 kN/m3 - greutatea specifică a apei
gps =(gs - g)(1-n) - greutatea specifică a pământului submersat
n - coeficient de porozitate (n = 0,3), gs = 26,5
a = tg2(45 - /2) = 0,33 - coeficient de împingere activă a
pământului submersat
 - unghiul de frecare interioară ( = 30)
gz = 25 kN/m3 - greutatea volumetrică a zidăriei cu mortar
KRn = 1,20 - coeficient de siguranţă admisibil la răsturnare
Ecuaţia de gradul doi în  şi rezolvarea ei
Se formează şi se rezolvă ecuaţia de mai sus adoptându-se soluţia pozitivă
pentru .
l2 + 3 · a' · l + 1,5 · a'2 - 0,5 · KRn · γ' · (1 + 3 · H') - 0,5 · KRn · γ'ps = 0
2 +3·......  +1,5·.......2-0,5·1,2·.......·(1+3·........ )-0,5·1,2·........ = 0
2 + ......... -........... = 0
Δ = b2-4·(-............) =.............
1= = ...........
2< 0  = ...........
Lăţimea barajului la talpa fundaţiei. Cu fructul λ de mai sus se
poate calcula lăţimea barajului la nivelul inferior al fundaţiei: b = a + λ · Y
a
a l = tga
Ym
b = a + ly
Schema barajului
Calculul de verificare. Se întocmeşte un tablou al forţelor, al bra-
ţelor şi al momentelor forţelor în schema de sarcini. Fiindcă metoda de
201
dimensionare se bazează pe coeficientul de stabilitate la răsturnare, se vor
calcula momentele forţelor faţă de punctul A (extremitatea aval a tălpii
barajului).
H γ Nps
γps
Yps = Y E0 G1
G2
P0
B
A
Schema de sarcini
Tabelul 32
Tabloul forţelor, braţelor şi al momentelor în cazul barajelor
corespunzător firului principal …………………....................................

crt. [kN] [m] [kN·m]
G1 = γz · a · Y LG1 = a/2 +  · Y MG1 = G1 · LG1
1
Y = ………….............. = …….......................... = ……...................….
G2 = 1/2 γz LG2 = 2/3  · Y MG2 = G2 · LG2
2
Y2 = ………............... = …….......................... = ……......................….
P0 = LP0 = MP0 = P0 · LP0

3
= ……......................….
= …….......................... = ……..........................
E0 = LE0 = Y/3 ME0 = E0 · LE0

4
= ………..................... = ………. ................
= ……….......................
ΣMS(A) = MG1 + MG1 = ………… kN·m ΣF0 = P0 + E0 = ……… kN
ΣMR(A) = MP0 + ME0 = ………… kN·m ΣFV = G1 + G2 = ……… kN
Stabilitatea la răsturnare în cazul barajelor corespunzătoare

firului principal ………………..........................
194
Verificarea acestei condiţii se face prin calculul coeficientului de
stabilitate la răsturnare (KR), care apoi se compară cu un coeficient de
siguranţă normat sau admisibil (KRn).
KR = = ................./................... = ...................  1,2 = KRn
KR - coeficient de stabilitate la răsturnare

ΣMS(A) - suma momentelor de stabilitate
ΣMR(A) - suma momentelor de răsturnare
Stabilitatea la alunecare în cazul barajelor corespunzătoare
firului principal ………….…………..........
Se verifică numai stabilitatea la alunecare plană pe talpa fundaţiei.
În acest scop se consideră relaţia:
Kal = = 0,5 ·…......…… / …..........…… = …....….. < Kaln
în care: f0 - coeficientul de frecare statică dintre baraj şi teren, f0 = 0,5

Kal - coeficientul de stabilitate la alunecare
Kaln - coeficient de siguranţă admisibil la alunecare
Acesta din urmă se adoptă funcţie de schema de sarcini şi de clasa
de importanţă a lucrărilor(clasa de importanţă IV).
Kal > Kaln = 1,02
Fiindcă nu se verifică condiţia de mai sus, există riscul alunecării
barajului. Pentru eliminarea acestui risc se proiectează o cheie de ancoraj
sub nivelul inferior al fundaţiei.
Efortul unitar maxim de compresiune pe terenul de fundaţie în

cazul barajelor corespunzătoare firului principal…...............................
Întrucât barajul este construit într-un teren de natură nu se poate
asigura o legătură rigidă între baraj şi terenul de fundaţie. Drept urmare
eforturile de compresiune se vor distribui pe o anumită parte din suprafaţa
fundaţiei (suprafaţa activă), iar valoarea maximă a efortului de
compresiune va fi înregistrată la extremitatea aval a tălpii barajului
(punctul A din schemă). Acest efort se poate calcula cu formula:
sAreal = = 0,66 ·…......…../...........….. = ...…….. kN/m2

unde: d - braţul rezultantei faţă de punctul A
Acest braţ se poate obţine ca raport dintre momentul rezultant şi
suma forţelor verticale:
201
d= =(……….- ……..) / …….= ……..
m
Condiţia de rezistenţă este îndeplinită dacă acest σAreal ≤ pconv, unde
pconv este presiunea convenţională de calcul a terenului de fundaţie. Acesta
se dă în standarde funcţie de caracteristicile geotehnice ale terenului de
fundaţie. Se adoptă pconv = 650 KN/m2
Efortul unitar maxim de întindere în corpul barajelor corespun-
zătoare firului principal ……………...........................
Acest efort se dezvoltă la paramentului amonte al barajului
(punctul B din schemă) şi nu trebuie să depăşească rezistenţa admisibilă
la întindere a materialului din care este construit barajul. Prin urmare se
verifică condiţia:
σB ≤ σa.i.
Deoarece efortul σB provine în cazul de faţă dintr-o compresiune
excentrică, acesta poate fi calculat cu relaţia:
σB = = ……/…….· (1-6·……./…….) = - .........KN/m2
unde: b - lăţimea barajului la talpa fundaţiei

e - excentricitatea rezultantei. Aceasta se calculează cu relaţia :
e= = .....……. /2 -…........…. = ….......…… m
Întrucât secţiunea de calcul a eforturilor unitare (AB) este

orizontală şi deoarece barajul este construit din zidărie de piatră cu mortar de
ciment, pentru rezistenţa admisibilă la întindere se poate adopta valoarea:
σa.i.= 1,85 daN/cm2 = 185 kN/m2
Se observă că σB<σa.i, deci condiţia de rezistenţă este satisfăcută.
12.4. CALCULUL LUNGIMII RADIERELOR
Dată fiind alcătuirea constructivă a disipatorului de energie (radier
196
cu dinţi disipatori, ziduri de gardă, pinten terminal), se cer a fi precizate în
continuare dimensiunile radierelor, ale zidurilor de gardă şi dimensiunile
pintenelor terminale.
O data efectuate aceste calcule pot servi şi la proiectarea pâlniei de
racordare, dintre radierul barajului de priza si canalul de evacuare.
Lungimea de bătaie a lamei deversante în cazul barajelor, cores-
punzătoare firului principal ……..................
În cazul de faţă deoarece raportul a/H = …......./…........=…........…
înseamnă ca deversorul proiectat va funcţiona cu prag gros (profil prac-
tic). Prin urmare pentru calculul lungimii de bătaie a lamei deversante se
poate folosi relaţia:
lb2-1,77 · lb ·….….·….…-0,755(1,77·……..+1,77 ·….....·..…… +0,53·….…. ) =

0
lb2 - .....…..lb - ….....….= 0

Δ = ....................
lb = …........ m
Elementele radierului
1. Lungimea radierului
Lr = lb + Yv(1 - ) + H =…….+….…(1-…….) +….…= ….…m = ..…. m
Yv = = (........ + ........ · ........) / (1-......... · ......) = ...... m
2. Lăţimea radierului: br = b + 2H = ……..+ 2 ·….... = ….…. m

3. Grosimea radierului. Se adoptă grosimea uzuală de 50 cm, care
va fi realizată constructiv dintr-un strat superior de zidărie de piatră cu
mortar de ciment clădit peste un strat inferior din beton.
Zidărie de piatră (30 cm)
beton (20 cm)
Schema variantei constructive a radierului
4. Dinţii disipatori de energie. Pentru disiparea energiei cinetice

201
suplimentare, se prevăd pe radier două rânduri de dinţi disipatori. Pentru
precizarea unor detalii constructive şi de amplasare se prezintă schemele
de mai jos:
50
80
80 60
40
30
Schema de amplasare a dinţilor pe placă
80
20 40
10
50 50 30
2,80 Schema plăcii disipatoare
Zidurile de gardă în cazul barajelor, corespunzătoare firului

principal ...........................................................
Rolul principal al acestor ziduri este acela de a încadra şi a dirija

curentul de apă care deversează peste baraj. În secundar, însă zidurile de
gardă pot contribui la sprijinirea malurilor din bieful aval.
Pentru proiectarea zidurilor de gardă vom stabili:
- înălţimea zidurilor Yz,
- grosimea la coronament az a zidurilor,
- forma secţiunii transversale a lor.
198
az =0,4 m
Yz = …... m
1,0 m
Schema zidurilor de gardă
Yz ≥ Yd + 0,6H = 0,4 + 0,6 · ….............= ...........… =…....... m
Se va lua Yz =….......... m
Yd = 0,40 m; (înălţimea dinţilor disipatori)
H = sarcina în deversor
Elementele pintenului terminal în cazul barajelor, corespunză-
toare firului principal ……………....……...........
La extremitatea din aval radierul se prevede cu un dinte înfundat
în teren, numit pinten terminal şi care are rolul de a feri întreaga cons-
trucţie de subminări.
Zid de gardă
Yz = 1,0 m
pinten terminal 1,5 m
0,5 m
Schema pintenului terminal al radierului
Se propune ca adâncimea pintenului terminal să fie de 1,5 m, iar

grosimea de 50 cm. Se va executa din zidărie de piatră cu mortar de ciment.
12.5. CALCULUL CANALULUI DE EVACUARE
201
Canalul ce urmează a fi proiectat va avea secţiunea trapezoidală,
optimă din punct de vedere hidraulic. Deoarece vom opta pentru procedeul
de calcul bazat pe aproximaţii succesive în continuare vor fi avute în
vedere următoarea schemă şi următoarele ipoteze şi respectiv detalii:
B = b + 2mh m = ctg
mh mh
h A
h 1+ m2

b
Schema de calcul a secţiunii transversale a canalului de evacuare
1. Capacitatea de evacuare a canalului este cea care corespunde

debitului lichid maxim de verificare.
Q = Qmax 1% = …………m3/s
2. Întrucât canalul va fi prevăzut cu trepte de cădere, panta
longitudinală a acestuia se va lua mai mică decât panta longitudinală a
talvegului. Potrivit celor date anterior:
ic = =………….=………%
3. Coeficientul de taluz al canalului se poate adopta egal cu coefi-
cientul taluzului de mal respectiv:
m = ctg = 1,3
4. Coeficientul secund de taluz al canalului va fi:
m'= = 3,3
5. Parametrii relativi ai canalului deduşi din condiţia de optim
hidraulic vor avea valorile:
0 = m'- 2m = 0,68
k0 = m'- m = 2,0
6. Cu ajutorul elementelor date mai sus, se calculează mai departe
modulul de debit
Mdat = =…………….. m3 /s
7. Îmbrăcămintea canalului fiind realizată din zidărie de piatră cu
mortar de ciment(piatră brută rostuită sau bolovani de râu cu mortar),
pentru coeficientul de rugozitate al zidăriei vom adopta valoarea:
200
n = 0,022
8. În tabelul de mai jos se arată modul de calcul:

Tabelul 33
h R = h/2 M = C· h5/2
C = f (n, R) h5/2 Observaţii
[m] [m] [m3/s]
Mdat …. m3/s
Rezultă: h = ……………… m
Cu adâncimea h găsită mai sus se pot determina şi ceilalţi parametri geometrici, hidraulici ai canalului
respectiv:
- lăţimea la bază: b = 0 · h = 0,68 · ……….. = ……… m

- deschiderea la nivelul suprafeţei libere: B = m  h =………….m
- suprafaţa udată: A = K0 · h2 = …………….. m2
- perimetru udat: P = 2 · K0 · h = ………….. m
- raza hidraulică: R = A/P = ………… m
9. Viteza medie a curentului în canal va fi:
V= = …………………. m/s
10. Pentru examinarea stabilităţii la eroziune a canalului viteza de

mai sus, V urmează a fi comparată cu o viteză medie maximă admisă de
normative. Fiind vorba de un canal din zidărie de piatră de calitate mijlocie
şi deoarece adâncimea curentului în canal este h =.........m, pentru viteza
maximă poate fi adoptată valoarea Vmax = 7,0 m/s.
În concluzie, deoarece V  Vmax, (……  …….) canalul este stabil

la eroziune. Prin urmare soluţia obţinută din calcule poate fi adoptată ca
soluţie de proiectare.
12.6. RACORDĂRILE CANALULUI DE EVACUARE
201
Pentru îndeplinirea funcţiilor sale şi pentru în sistemul de amena-jare
canalul de evacuare al apelor de viitură urmează să fie racordat astfel:
- în bieful din amonte, cu radierul barajului de priză, prin inter-
mediul unei pâlnii convergente numită confuzor;
- în bieful din aval, cu pârâul colector, prin intermediul unei pâlnii
divergente numită evazor.
12.6.1. Elementele confuzorului
Din punctul de vedere al proiectării vor interesa atât unghiul de

convergenţă dintre zidurile confuzorului cât şi lungimea confuzorului. Ambele
elemente se stabilesc potrivit recomandărilor din normativul de proiectare
1. Unghiul de convergenţă dintre ziduri (). Pentru asigurarea
unei scurgeri liniştite în zona dintre radierul barajului de priză şi canalul
de evacuare a apelor de viitură, se recomandă ca unghiul de convergenţă
dintre cele două ziduri ale confuzorului să fie luat între 25º şi 30. Aceasta
înseamnă că unghiul  format de linia fiecărui zid cu axa de simetrie a
confuzorului trebuie să fie cuprins între 12,5º şi 15. Pentru îndeplinirea
acestei condiţii, zidurile confuzorului trebuie să se racordeze cu zidurile
de gardă ale radierului sub un unghi ' de 165…167,5º.
br
 = 15
θ
b
2θ
Baraj de
priză
Confuzor
Lr Lconf. Canal
Schema de calcul a confuzorului
2. Lungimea confuzorului. În condiţiile în care unghiul de con-

vergenţă 2 se impune de la început, lungimea confuzorului rezultă uşor
pe cale analitică.
Lconf = 2(br  b) = …… m ,
202
Lconf = ………. m
br - lăţimea radierului barajului de priză, br = …… m
b - lăţimea la fund a canalului de evacuare, b = ….. m
12.6.2. Elementele evazorului
Se prevede ca segmentul terminal al canalului de evacuare să fie cons-

truit sub forma unei pâlnii divergente care poartă denumirea de evazor.
Se impune aplicarea soluţiei deoarece în felul acesta se poate asi-
gura o reducere a vitezei curente datorită măriri suprafeţei udate şi respectiv
o conjugare mai favorabilă între curentul care se transportă prin canalul
de evacuare şi curentul care se scurge prin pârâul colector …..…………..
Prin urmare unghiul format de aliniamentul canalului cu direcţia
de scurgere a apelor (φ) trebuie să fie mai mare de 90º, iar cele două
ziduri ale evazorului trebuie să fie construite asimetric, adică unghiuri
diferite în plan orizontal ( > ), astfel încât să se asigure o dirijare
convenabilă a curentului de lichid.
Lungimea evazorului se stabileşte conform relaţiei:
Lev = 5 · h = ……… m
unde: h - adâncimea curentului în canal
b
Ax proiectat
Φ > 90º
Evazor
α1 Lev
Colector
α2
Schema de calcul a evazorului

Ca măsură suplimentară de siguranţă în sensul de a evita eroziunea
în zona de confluenţă la extremitatea din aval a evazorului se propune
proiectarea unui pinten având dimensiunile următoare:
 Adâncimea pintenului = 1,5 m
 Grosimea pintenului = 0,5 m
201
P a r t e a a IV-a
COSTUL LUCRĂRILOR DE
CORECTAREA TORENŢILOR
ÎN BAZINUL HIDROGRAFIC
TORENŢIAL..............................................
204
EVALUAREA COSTULUI LUCRĂRILOR
13.1. CONSIDERAŢII GENERALE
Costul total al proiectului a fost stabilit în devizul general, rezultând

o valoare totală estimativă cu T.V.A. de ……...........…… RON, în preţuri
actuale.
Costul lucrărilor de bază este de ……............……. şi reprezintă
…..........….% din valoarea totală a proiectului. În aceste valori este inclus
T.V.A. 19%. Acest cost include costul materialelor, manoperei, cheltuieli
cu utilajele de construcţii (conţinând şi cheltuieli de manipulare cu mijloace
mecanice) şi cheltuieli de transport. Costul lucrărilor a fost stabilit cu aju-
torul cantităţilor din antemăsurători, multiplicate cu preţurile unitare pe
articole de deviz şi pe elemente de cheltuieli (materiale, manoperă, utilaje,
transport). Preţurile unitare au fost stabilite în conformitate cu prevederile
"regulamentului privind procedurile de organizare a licitaţiilor, prezentarea
ofertelor şi adjudecarea lucrărilor publice", aprobat de HG nr.592/1993.
La calcularea costurilor s-au folosit Indicatoarele de norme de
deviz, Normativul privind modul de întocmire a devizelor pe categorii de
lucrări şi pe obiecte pentru lucrările de construcţii montaj, preţurile pentru
materialele din ofertele producătorilor şi retribuţia medie pentru activitatea
de construcţii. Celelalte cheltuieli directe au fost stabilite conform preve-
derilor din HG nr.376/1994 privind metodologia de elaborare a devizului
general pentru obiectivele de investiţii şi din alte acte normative.
Acestea au fost calculate prin aplicarea procentelor de mai jos la
valoarea lucrărilor de bază:
- avize, acorduri, autorizaţii - 1%;
- comisioane, taxe - 1,2%;
- cheltuieli pentru organizarea de şantier - 3,3%; acestea au fost
estimate în funcţie de amplasamentul obiectivelor şi existenţa sau nu a
căilor de acces etc.;
- cheltuieli diverse şi neprevăzute - reprezintă 5% din lucrările de
bază.
201
13.2. EVALUAREA LUCRĂRILOR
Evaluarea lucrărilor propuse s-a făcut cu ajutorul costurilor medii

pe unitatea de măsură. La determinarea acestora s-au avut în vedere urmă-
toarele:
- gradul de complexitate al procesului tehnologic de realizare a cons-
trucţiilor;
- situaţia amplasamentelor, gradul de dificultate a accesului, posi-
bilităţile de mecanizare, natura terenului, prezenţa apei şi volumul necesar
a fi epuizat;
- distanţa faţă de sursele de aprovizionare cu materiale de construcţie.
Tabelul 34
Centralizator cantitativ valoric
Nr. Denumirea categoriei Cost unitar Cost total
U.M. Cantităţi
crt. de lucrări (RON) (RON)
LUCRĂRI DE BAZĂ
Fir principal - ……………...............................
1 Canal din beton m3
2 Baraje, traverse din beton m3
3 Podeţ dalat buc
4 Acces provizoriu m
TOTAL LUCRĂRI DE BAZĂ
ALTE CHELTUIELI (avize,
autorizaţii, acorduri, organizare şantier, diverse şi neprevăzute)
TOTAL GENERAL
Din care C + M
Stabilirea costurilor medii unitare s-a făcut prin întocmirea devizelor

pe categorii de lucrări. La nivelul anului ....... preţurile unitare stabilite
sunt:
- lucrări transversale-betoane…………………………………......RON/m3
- canale din beton………………………………………………...RON/ m3
- podeţ dalat……………………………………………………...RON/buc
- acces provizoriu………………………………………………...RON/m
206
13.3. DEVIZ FINANCIAR
Tabelul 35
Nr. Valoarea
Specificaţii
crt. (RON)
PARTEA I
Cheltuieli cu proiectarea şi asistenţa tehnică
1. Studii de teren, geo, topo şi hidro
2. Autorizaţie, avize şi acorduri
Proiectare şi engeneering
3. Proiectare S.F. + P.T. +D.E.E. +C.S.
Recalculări, adaptări devize
TOTAL
4. Cheltuieli pentru organizarea licitaţiei
Consultanţă, asistenţă tehnică, supraveghere
5. Asistenţă tehnică
Supraveghere tehnică
TOTAL
Cheltuieli privind investiţia de bază
6. Deviz valoric
TOTAL
Alte cheltuieli
7. Organizare de şantier (3,5% x toal deviz valoric)
8. Comisioane, taxe (C + M x 2%)
9. Diverse şi neprevăzute (Total lucrări de bază x 5%)
TOTAL PARTEA I
201
13.4 DEVIZ GENERAL
Tabelul 36
Valoarea (RON
Nr. din care
Denumirea capitolelor de cheltuieli
crt. Totală supusă
licitaţiei
PARTEA I
Capitolul 1: Cheltuieli pentru obţinerea şi amenajarea terenului
Capitolul 2: Cheltuieli pentru realizarea infrastructurii obiectivului
Capitolul 3: Cheltuieli pentru proiectare şi asistenţă tehnică
3.1 Studii de teren, geo, topo şi hidro
3.2 Cheltuieli pentru avize, acorduri, autorizaţii, taxa aferentă
inspecţiei pentru controlul calităţii lucrărilor de construcţii şi
alte cheltuieli de aceeaşi natură în sarcina investitorului
3.3 Proiectare de engineering (inclusiv plata know-how)
3.4 Cheltuieli privind organizarea licitaţiilor pentru execuţia lucrărilor
3.5 Consultanţă şi asistenţă tehnică, inclusiv plata personalului
de supraveghere pe parcursul realizării obiectivului
TOTAL Capitolul 3
Capitolul 4: Cheltuieli privind investiţia de bază
4.1 Lucrări de corectare a torenţilor
4.1.1 Deviz pe obiect nr.1
4.1.2 Deviz pe obiect nr.2
4.2 Montaj utilaje tehnologice, inclusiv reţele aferente
4.3 Utilaje şi echipamente de transport
4.4 Utilaje, echipamente tehnologice şi funcţionale cu montaj
4.5 Dotări, inclusiv utilaje şi echipamente independente cu
durată mare de serviciu
TOTAL Capitolul 4
Capitolul 5: Alte cheltuieli
5.1 Organizare de şantier
5.2 Comision, taxe etc.
5.3 Cheltuieli diverse şi neprevăzute
TOTAL Capitolul 5
Capitolul 6: Cheltuieli pentru darea în exploatare
6.1 Pregătirea personalului de exploatare
6.2 Probe tehnologice, încercări, rodaje, expertize la recepţie
TOTAL Capitolul 6
TOTAL PARTEA I
Din care T.V.A. 19%
TOTAL GENERAL
208
Din care: C + M
Capitolul 14
MĂSURI SPECIALE DE PROTECŢIE A MUNCII
La executarea lucrărilor se vor respecta normele de tehnica securi-

tăţii şi protecţia muncii, prevăzute în normativele în vigoare, dintre care
trebuie să se reţină în mod special următoarele:
La executarea terasamentelor. Înainte de începerea săpăturilor se
vor lua măsurile necesare pentru a preveni surpările de teren. După ploi,
se va cerceta terenul spre a se constata dacă nu s-au produs crăpături,
alunecări de straturi sau desprinderi de rocă periculoase. La săpăturile mai
adânci de 1,20 m se vor folosi sprijiniri laterale. La trecerea şanţurilor cu
lăţimea de peste 0,75 m se vor amenaja podeţe. Depozitarea pământului
din fundaţii se va face astfel încât să nu afecteze muncitorii care lucrează,
precum si deplasarea mijloacelor de transport. Se vor planta panouri de
avertizare în zonele de derocări în stâncă, luându-se toate măsurile pentru
evitarea accidentelor.
La depozitarea şi transportul materialelor. Stivele de materiale
nu se vor amplasa la o distanţă sub 2 m de marginea gropii de fundaţie. Nu
se vor depozita materiale pe locurile de trecere, iar între stive se vor lăsa
spaţii de trecere de 2-3 m lăţime. Se vor lua măsuri speciale de protecţie
la depozitarea cimentului în vrac, la încărcarea şi descărcarea lui (lopeţi,
roabe, măşti). Se vor lua măsuri pentru prevenirea incendiilor.
La executarea lucrărilor hidrotehnice. Se vor lua măsuri de pro-
tecţie la îndepărtarea sprijinirilor, aprovizionarea cu piatră brută pentru
zidăria din fundaţii, amenajarea schelei şi a podinilor de lucru, pământarea
vibratoarelor electrice, prevederea de mănuşi şi încălţăminte electroizolante.
La extragerea materialelor din balastiere şi cariere. Punctele de
exploatare vor fi cercetate în prealabil, de personalul tehnic. Transportul
explozivilor se va face numai în conformitate cu prevederile legale speciale.
Capsele şi fitilul se vor transporta separat. Nu este permis fumatul în apro-
pierea locului unde sunt depozitaţi sau folosiţi explozibili. Toate operaţiu-
nile legale de folosire a explozibililor se vor efectua de pirotehnişti auto-
rizaţi. Pentru securitatea muncitorilor în timpul efectuării exploziilor, se
vor amenaja locuri speciale de adăpost, la distanţe de cel puţin 30 m de
locul imploziei.
201
ANEXĂ
SEMNE CONVENŢIONALE FOLOSITE LA REDACTAREA

SCHIŢELOR PRIVIND LUCRĂRILE DE CORECTAREA
TORENŢILOR
I Semne de delimitare şi identificare

Nr. Specificaţie Semn convenţional
1
Limită teritoriu
2
Limită u.s.h.
3
Număr u.s.h.
4 Cotă topografică
5 Curbă nivel
II Folosinţe ale terenului
6 Pădure (verde)
7 Păşune (galben)
8 Albie (albastru)
9 Curs apă temporar
10 D.A.F.
11 Podeţ
III Forme ale degradării terenului
12 Depozit aluviuni
(maro)
13 Alunecări
14 Surpări
IV Lucrări de corectare a torenţilor
15 Canal de evacuare
16 Baraj
210
17 Prag
18 Traversă
BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ
1. BĂDESCU G., 1971, Ameliorarea terenurilor degradate. Corectarea toren-

ţilor. Combaterea avalanşelor. Editura Ceres, Bucureşti.
2. BOJOI.,1992, Eroziunea solurilor. Editura Universităţii "Alexandru Ioan
Cuza", Iaşi.
3. CHIRIŢĂ C.,1953, Pedologie Generală şi Forestieră. Ed. pentru Literatură
ştiinţifică, Bucureşti.
4. CLINCIU I.,2001, Corectarea torenţilor. Curs universitar. Ed. Universităţii
”Transilvania”, Braşov.
5. CLINCIU I., LAZĂR N.,1992, Corectarea torenţilor. Editura Universităţii
"Transilvania", Braşov
6. CLINCIU I., LAZĂR N.,1997, Lucrări de amenajare a bazinelor hidrogra-
fice torenţiale. Editura didactică şi pedagogică, Bucureşti
7. CLINCIU I., LAZĂR N.,1999, Bazele amenajării torenţilor. Editura Lux
Libris, Braşov
8. COTEŢ P., 1969, Geomorfologie cu elemente de geologie. Editura didactică
şi pedagogică, Bucureşti
9. COTEŢ P., 1973, Geomorfologia României. Editura Tehnică, Bucureşti
10. DÎRJA, M., 2000, Combaterea eroziunii, Ed.Risoprint, Cluj-Napoca.
11. DÎRJA, M., 2007, Corectarea torenţilor, Ed.Todesco, Cluj-Napoca.
12. GIURGIU V.,1978, Conservarea pădurilor. Editura Ceras, Bucureşti
13. GIURGIU V.,1988, Amenajarea pădurilor cu funcţii multiple. Ed. Ceres,
Bucureşti
14. GIURGIU V., 1999, Silvobiologie, vol II. Ed. Academiei Române, Bucureşti
15. GRUDNICKI F., 1996, Corectarea torenţilor. Editura Universităţii "Ştefan
cel Mare", Suceava
16. KISS A., CLINCIU I., CHIŢEA GH., 1981, Corectarea torenţilor. Îndrumar pentru
proiectare. Editura Universităţii "Transilvania", Braşov
17. PIŞOTA I., BUTA I., 1975, Hidrologie. EDP, Bucureşti
18. PĂCURAR I., 2005, Pedologie forestieră. Editura AcademicPres, Cluj-Napoca
201
212

Indrumar Torenti

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Indrumar Torenti

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

MARCEL DÎRJA ALEXANDRU COLIŞAR

În ansamblul disciplinelor din planul de învăţământ al Facultăţii

Partea I - CARACTERISTICILE BAZINULULI HIDRO-

Partea a II-a: LUCRĂRI DE CORECTAREA TOREN-

PROIECT CORECTAREA TORENŢILOR....................... 127

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ.......................................... 220

"De când există torenţii ?...De când apa coboară coastele

Apele torenţiale. Torenţii. Torenţii sunt cursuri temporare de apă

Stabilirea poziţiei geografice constă în:

GEOLOGIE, LITOLOGIE ŞI GEOMORFOLOGIE

Pe baza hărţilor geologice, se efectuează încadrarea bazinului

Datele climatice sunt private şi interpretate prin prisma semnifi-

Având în vedere că solurile sun cele care suferă de pe urma acţiunii

5.1. VEGETAŢIA FORESTIERĂ

Studiul vegetaţiei forestiere prezintă o importanţă fundamentală în

În condiţiile în care pajiştile deţin o pondere însemnată din supra-

5.3. TERENURILE DEGRADATE

Pentru consolidarea surselor de aluviuni şi diminuarea debitului

5.4. BAZINETELE HIDROGRAFICE TORENŢIALE

Unitatea de bază pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor de ame-

5.5. SITUAŢIA CINEGETICĂ ŞI SALMONICOLĂ

Studiile cinegetice şi cele de salmonicultură sunt foarte utile atât

5.6. DRUMURILE FORESTIERE

Considerate ca obiective principale de apărat împotriva

5.7. LUCRĂRI EXECUTATE ÎN TRECUT

Studiul acestor lucrări reprezintă un important mijloc de orientare

5.8. CADRUL SOCIAL ECONOMIC

Se fac referiri succinte cu privire la caracterul social şi economic

Pe baza observaţiilor şi studiilor făcute direct în teren şi a docu-

MORFOMETRIA BAZINULUI HIDROGRAFIC

Interdependenţa legăturilor dintre factorii care guvernează geneza,

6.1.1. Suprafaţa bazinului

Prin suprafaţa bazinului de recepţie se înţelege întreaga suprafaţă

Reprezintă proiecţia orizontală a cumpenei topografice, aferentă

IPb = (Hmax – Hmin)/(Pb/2) = 2Rmax/Pb

în care: Hmax (m) = altitudinea maximă a bazinului;

unde: α = unghiul corespunzător pantei medii a perimetrului.

6.1.3. Lungimea bazinului

În raport cu scopurile urmărite în cadrul studiilor se pot determina:

Fig 2 Lungimea maximă a bazinului: a)Schumm, b)Horton, c)Maxwell,

În cazul bazinelor având forma neregulată, rezultate mai bune se

Lb = Pb/4 + ( Pb2/16 – F )1/2

Pb2/16 – F < 0 = forma bazinului este rotundă (intermediară între

Fig. 3. Asimilarea bazinului hidrografic cu un dreptunghi în vederea

Lăţimea maximă a bazinului. Se notează cu "Bb" şi se determină

În calcule este utilizată mai ales lăţimea medie, care intervine în

6.1.5. Forma bazinului

Această caracteristică morfometrică exercită o importantă influenţă

Fig. 4. Ilustrarea grafică a expresiei coeficientului lui Gravelius (Gr)

Gr= Pb / Pc = Pb /( 2 · (П · F)1/2) ≈ 0.282 · ( Pb / F1/2 )

în care: Pb = perimetrul bazinului studiat (km);

După cum s-a arătat, cu cât valorile acestui coeficient se apropie

Fig. 5. Forme de bazine hidrografice torenţiale

6.1.6. Altitudinea bazinului

În grupa parametrilor morfometrici referitori la bazinul de recepţie,

Hmed = (Hmax + Hmin) / 2

6.1.7. Înălţimea bazinului

Înălţimea cuantifică poziţia spaţială a fiecărui punct al bazinului

Rmax = Hmax - Hmin

unde: Hmax (m) - altitudinea maximă a bazinului

Rmed = Hmed - Hmin

unde: Hmed (m) - altitudinea medie a bazinului;

6.1.8. Panta bazinului