Duduman Dragoi 2019 AP1-color

Gabriel DUDUMAN
Marian DRĂGOI
AMENAJAREA PĂDURILOR
Vol. I: Organizare spațio-temporală
Editura Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava

2019
Referenți:
Prof. univ. dr. ing. Radu Leontie CENUȘĂ, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava
Cercetător Principal gr. I dr. ing. Ionel POPA, INCDS „Marin Drăcea”,
membru corespondent ASAS
Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

DUDUMAN, GABRIEL
Amenajarea pădurilor / Gabriel Duduman, Marian Drăgoi. - Suceava :
Editura Universităţii "Ştefan cel Mare", 2019-
3 vol.
ISBN 978-973-666-559-2
Vol. 1 : Organizarea spaţio-temporală. - 2019. - Conţine bibliografie. -
Index. - ISBN 978-973-666-583-7
I. Drăgoi, Marian
63
Tehnoredactare computerizată: Gabriel DUDUMAN

Copertă: Gabriel DUDUMAN
Tiparul executat la Tipografia S.C. Mușatinii S.A. Suceava,
Str. Tipografiei, nr. 1, tel.: 0230-523640

Amenajarea pădurilor – Organizare spațio-temporală
Introducere
Pădurea a ocupat dintotdeauna un rol însemnat în evoluția societății
umane prin produsele și serviciile pe care le furnizează. În ultimele
veacuri, ca urmare a creșterii interesului în utilizarea acestor bunuri și servicii,
pădurile au suferit modificări importante, atât prin diminuarea suprafeței ocupate, cât
și prin simplificarea structurală. Amenajarea pădurilor asigură înțelegerea modului
în care trebuie planificate intervențiile antropice în ecosistemele forestiere și a
metodelor de dimensionare a recoltelor de lemn, ținând cont de nevoile societății
umane, dar fără a fi afectate elementele structurale ale pădurii.
Această lucrare este adresată în primul rând studenților facultăților de silvicultură,
dar și inginerilor silvici și tuturor celor care doresc să înțeleagă modul în care sunt
realizate amenajamentele silvice în România. Lucrarea este structurată astfel încât să
se suprapună peste prima parte a modului de învățare aferent disciplinei Amenajarea
pădurilor.
Această primă parte a modulului descrie istoricul amenajării pădurilor, principiile
amenajării pădurilor, zonarea funcțională, organizarea teritorial-administrativă a
pădurilor, bazele de amenajare a pădurilor și etapele parcurse la întocmirea unui
amenajament silvic.
Obiectivele lucrării
Prin parcurgerea primei părți a acestui modul, se urmărește:
- formarea unui vocabular de specialitate;
- cristalizarea principiilor de amenajare a pădurilor;
- dezvoltarea abilităților necesare pentru descrierea pădurii;
- însușirea modului de încadrare funcțională a arboretelor;
- formarea de deprinderi privind adoptarea bazelor de amenajare a pădurilor.
Competențe generale conferite de parcurgerea materialului de studiu
Amenajarea pădurilor este o disciplină/activitate complexă care pune la încercare
capacitatea de analiză și sinteză a studenților și absolvenților facultăților de silvicultură.
În egală măsură este o activitate provocatoare, prin multitudinea de situații practice care
sunt întâlnite în pădure și care obligă la găsirea de soluții concrete, fără abaterea de la o
serie de reguli fundamentale. Din acest motiv, se consideră că pentru o bună formare
profesională în domeniul silviculturii, orice absolvent de studii superioare silvice ar trebui
să își înceapă cariera lucrând o perioadă în amenajarea pădurilor.
iii

După parcurgerea acestui modul, studentul va fi capabil să:

- explice importanța respectării principiilor de amenajare a pădurilor;
- identifice suprafețele elementare de pădure și să le descrie corespunzător;
- emită judecăți privind stabilirea funcțiilor de protecție a pădurilor și necesitatea
impunerii anumitor restricții privind lucrările de efectuat;
- adopte lucrările silvice la nivel de suprafață elementară de pădure;
- definească bazele de amenajare a pădurilor și să rezume modul de punere în practică
a acestora;
- descrie etapele parcurse la întocmirea amenajamentelor silvice în România.
Cerințe preliminare
Fiind o disciplină de sinteză, parcurgerea cu succes a suportului de curs
aferent Amenajării pădurilor nu poate face abstracție de o serie de
informații, procedee și metode discutate în cadrul altor discipline de specialitate și cu
caracter fundamental, din planul de învățământ al programului de licență de la Facultățile
de Silvicultură. Aceste discipline sunt: Dendrometrie, Silvicultură, Împăduriri,
Topografie, Pedologie, Stațiuni forestiere.
Acest modul este structurat pe unități de învățare (UI), cu conținut relativ unitar, astfel
încât să poată fi însușite de studenți, în medie, în 2-3 ore. Fiecare UI conține o scurtă
introducere, un conținut redactat într-o formă atractivă (cu tabele, grafice, exemple,
elemente de fixare), un rezumat în care sunt reluate cele mai importante aspecte abordate,
un glosar de termeni, un test de autoevaluare și, eventual, sarcini de învățare.
Desăvârșirea cunoștințelor cu caracter practic și fixarea lor se face și în cadrul
activităților asistate (AA). Pentru clarificări suplimentare se poate consulta bibliografia
atașată. În lucrare sunt evidențiate secțiunile importante prin însoțirea lor de pictograme
sugestive, aceleași pentru același tip de secțiune. Aceasta ușurează structurarea
materialului și căutarea rapidă a secțiunilor de interes. Figurile și tabelele sunt numerotate
în cadrul fiecărei unități de învățare.
Autoevaluarea cunoștințelor
Pe parcursul și la finalul unităților sunt prezentate întrebări sau exerciții
care permit autoevaluarea cunoștințelor. Aceste teste sunt formulate în
raport cu materia parcursă în unitatea de învățare respectivă, fiind de același tip cu cele
din cadrul examenului de semestru sau cu cele care fac obiectul examenului de licență.
Răspunsurile la testele de autoevaluare sau la alte sarcini de învățare / fixare a
cunoștințelor sunt date la sfârșitul modulului, dar se regăsesc și în cuprinsul UI.
iv

Evaluare
Modulul de Amenajarea pădurilor – partea I se finalizează:
1) printr-un examen scris care permite evaluarea nivelului de cunoștințe
teoretice însușite de studenți ca urmare a parcurgerii acestui material, și 2) prin susținerea
de către studenți a unor referate în care sunt abordate o serie de aspecte ce fac obiectul
discuțiilor din cadrul AA. Nota finală se compune din:
- nota obținută în urma evaluării finale la examenul scris (partea teoretică prezentată
în cadrul acestui modul), care deține o pondere de 60%;
- nota pentru activitatea desfășurată la AA, obținută în urma prezentării de către
studenți a modului în care au soluționat temele cu caracter practic abordate în timpul
semestrului, cu o pondere de 40%.
Nota minimă necesară pentru promovare este 5 (cinci), atât pentru partea teoretică
(examenul scris), cât și în cazul evaluării activității practice (susținerea referatelor).
Semnificația pictogramelor folosite în materialul de studiu
Introducere Obiectivele UI definite prin Durata medie de studiu

competențe specifice individual
Conținutul UI Definiții Exemple
Test de autoevaluare Miniglosar Bibliografie
Să ne reamintim Rezumat Evaluare
v

vi

Cuprins
Introducere iii
Cuprins vii
Unitatea de învățare 1: Ce este Amenajarea pădurilor? Generalități 1

1.1. Introducere 1
1.2. Obiective și competențe dobândite 1
1.3. Despre pădure (GD1) 1
1.4. Definirea amenajării pădurilor (GD) 3
1.5. Rolul amenajării pădurilor (GD) 6
1.6. Amenajarea pădurilor și celelalte discipline forestiere (MD) 8
1.7. Miniglosar 10
1.8. Rezumat 11
1.9. Bibliografie minimală 12
1.10. Test de autoevaluare 12
Unitatea de învățare 2: Istoricul amenajării pădurilor. Principii de 14

amenajare – generalități
2.1. Introducere 14
2.3. Scurt istoric al amenajării pădurilor (GD) 14
2.3.1. Apariția amenajării pădurilor 14
2.3.2. Istoricul amenajării pădurilor în România 16
2.3.2.1. Până în 1918 16
2.3.2.2. Între 1918 și 1947 18
2.3.2.3. În perioada 1947-1989 19
2.3.2.4. După 1989 19
2.4. Principiile amenajării pădurilor - generalități (GD) 21
2.5. Miniglosar 23
2.6. Rezumat 24
Unitatea de învățare 3: Principiile amenajării pădurilor 26

3.1. Introducere 26
3.3. Scurt istoric al preocupărilor de planificare a producției de lemn 27
(MD)
3.4. Continuitatea 27
3.4.1. Definire, descriere, abordări (MD, GD) 27
3.4.2. Indicatori ai continuității în amenajamentul românesc (GD) 30
3.5. Principiul social (GD) 32
3.6. Principiul conservării și ameliorării biodiversității 34
3.6.1. Importanța conservării diversității pădurilor (MD) 34
3.6.2. Ameliorarea biodiversității. Indicatori ai biodiversității (GD) 36
1
Contribuția autorilor: GD – Gabriel Duduman; MD – Marian Drăgoi. Capitolele referitoare la introducere,
obiective și competențe dobândite, miniglosar, rezumat și test de autoevaluare au fost elaborate de Gabriel
Duduman pentru toate unitățile de învățare.
vii

3.7. Principiul rentabilității 41

3.7.1. Modul de alocare a terenurilor între diverse folosințe – rațiuni 41
economice (MD, GD)
3.7.2. Măsuri de creștere a productivității pădurilor (MD) 43
3.7.3. Indicatori ai rentabilității forestiere (MD) 45
3.8. Miniglosar 49
3.9. Rezumat 49
Unitatea de învățare 4: Funcțiile pădurilor 53

4.1. Introducere 53
4.3. Evoluția conceptului privind rolul multifuncțional al pădurilor (GD) 53
4.4. Structura sistemului românesc de zonare funcțională (GD) 56
4.4.1. Tipul de categorie funcțională 57
4.4.2. Încadrarea funcțională a pădurilor din România 59
4.4.3. Raportul dintre funcțiile pădurilor și țelurile de gospodărire 67
4.5. Tendințe actuale privind încadrarea funcțională a pădurilor (GD) 69
4.6. Miniglosar 72
4.7. Rezumat 73
Unitatea de învățare 5: Bazele de amenajare a pădurilor. Regimul. 76

Tratamentul
5.1. Introducere 76
5.3. Generalități (GD) 76
5.4. Regimul (GD) 77
5.5. Tratamentul (GD) 82
5.5.1. Definire. Prezentare generală 82
5.5.2. Scurt istoric al aplicării tratamentelor în România 84
5.5.3. Criterii de bază pentru diferențierea tratamentelor silvotehnice 86
5.5.4. Adoptarea tratamentelor 88
5.6. Miniglosar 91
5.7. Rezumat 92
Unitatea de învățare 6: Exploatabilitatea 94

6.1. Introducere 94
6.3. Exploatabilitatea - aspecte introductive (GD) 94
6.4. Stabilirea exploatabilității (GD) 96
6.5. Tipuri de exploatabilitate (GD) 97
6.5.1. Vârsta exploatabilității 97
6.5.2. Diametrul țel 112
6.6. Miniglosar 116
6.7. Rezumat 117
viii

Unitatea de învățare 7: Compoziția țel. Ciclul de producție/rotația 121

7.1. Introducere 121
7.3. Compoziția țel (GD) 121
7.3.1. Tipuri de compoziții țel 122
7.3.2. Stabilirea compoziției țel 123
7.4. Ciclul de producție. Rotația (GD) 127
7.4.1. Ciclul de producție 127
7.4.2. Rotația 132
7.5. Miniglosar 134
7.6. Rezumat 134
Unitatea de învățare 8: Organizarea teritorial-administrativă a pădurilor 138

în România
8.3. Scurt istoric al organizării teritorial-administrative a pădurilor în 138
România (GD)
8.4. Ocolul silvic (O.S.) (GD) 141
8.5. Unitatea de producție/protecție (U.P.) (GD) 143
8.6. Unitatea de gospodărire (GD) 144
8.6.1. Criterii de constituire a unităților de gospodărire 147
8.7. Parcela și sistemul de linii parcelare (GD) 148
8.7.1. Proiectarea parcelarului și a sistemului de linii parcelare 152
8.8. Subparcela (GD) 154
8.8.1. Criterii de constituire a subparcelelor 155
8.9. Miniglosar 158
8.10. Rezumat 159
Unitatea de învățare 9: Fluxul informațional-decizional al amenajării 163

pădurilor
9.3. Prezentare de ansamblu a fluxului informațional-decizional (GD, 163
MD)
9.4. Tema de proiectare (MD, GD) 165
9.5. Contractarea lucrărilor de amenajare (GD, MD) 166
9.6. Conferința I de amenajare a pădurilor (MD, GD) 168
9.7. Campania de teren (MD, GD) 170
9.8. Recepția lucrărilor (MD) 173
9.9. Redactarea amenajamentului silvic (etapa de birou) (MD, GD) 174
9.10. Conferința a II-a de amenajare a pădurilor (GD, MD) 174
9.11. Analiza și avizarea amenajamentului (GD, MD) 175
9.12. Miniglosar 178
9.13. Rezumat 178
ix

Unitatea de învățare 10: Structura amenajamentului silvic. 182

Particularitățile amenajării pădurilor pe zone forestiere
10.3. Structura amenajamentului silvic (MD, GD) 183
10.3.1. Generalități 183
10.3.2. Conținutul memoriului tehnic 183
10.3.2.1. Date generale 183
10.3.2.2. Gospodărirea din trecut a pădurilor 184
10.3.2.3. Analiza condițiilor naturale de vegetație și a fondului de 184
producție
10.3.2.4. Planificarea modului de utilizare a resurselor pădurii 186
10.3.2.5. Alte analize, planuri și informații specifice 188
10.3.3. Planuri de amenajament 190
10.3.4. Evidențele de amenajament 191
10.3.5. Aplicarea amenajamentului 191
10.4. Particularitățile lucrărilor de amenajare a pădurilor pe zone 192
forestiere (MD, GD)
10.6. Rezumat 199
Bibliografie 201
Recapitulație glosar de termeni 208
Răspunsuri la testele de autoevaluare 209
x

Unitatea de învățare 1
Ce este Amenajarea pădurilor? Generalități.
Cuprins:
1.1. Introducere 1
1.3. Despre pădure 1
1.4. Definirea amenajării pădurilor 3
1.5. Rolul amenajării pădurilor 6
1.6. Amenajarea pădurilor și celelalte discipline forestiere 8
1.7. Miniglosar 10
1.8. Rezumat 11
1.1. Introducere
Amenajarea pădurilor ca disciplină științifică și activitate practică constă în
organizarea pădurilor și reglementarea procesului de producție, în vederea
utilizării durabile a bunurilor și serviciilor pe care acestea le oferă. Pentru înțelegerea
principiilor, procedeelor și metodelor avute în vedere la amenajarea pădurilor este important
mai întâi să știm ce este pădurea, care este rolul său pentru societatea umană și ce loc ocupă în
relația cu alte discipline înrudite.
1.2. Obiective și competențe dobândite

Obiectivele UI sunt de familiarizare a studenților cu disciplina și de
înțelegere a unor termeni și concepte de specialitate. Competențele
dobândite constau în însușirea unor informații cu caracter general privind
definirea și rolul acestei discipline, precum și formarea vocabularului de specialitate.
Durata de parcurgere: 2 ore.
Conținutul unității de învățare
1.3. Despre pădure

Pădurea reprezintă o comunitate vegetală formată din indivizi aparținând speciilor
arborescente care intră în interacțiune și conduc la modificarea condițiilor de mediu
specifice terenurilor descoperite.
1
CUPRINS
Conform FAO1 (2016) pădurile globului se întind pe aproximativ 3999 milioane hectare
(Tabelul 1.1), reprezentând circa 7,8% din suprafața Terrei, respectiv 26,8% din suprafața
uscatului. Pădurile constituie o importantă resursă terestră, regenerabilă, dar în același
timp epuizabilă dacă este utilizată irațional.
Tabelul 1.1. Cele mai bogate țări în resurse forestiere în 2015 (FAO, 2016)
Suprafață pădure Suprafață pădure
Țara Țara
(milioane ha) (milioane ha)
Federația Rusă 815 Australia 125
Brazilia 494 Indonezia 91
Canada 347 Peru 74
Statele Unite ale 71
310 India
Americii
China 208 Celelalte state 1312
Republica Democrată
152 TOTAL 3999
Congo
Dinamica acestei suprafețe depinde de numeroși factori sociali, economici și ecologici.

Suprafața totală a pădurilor globului era la sfârșitul ultimei mari glaciațiuni (10000 ani în
urmă) de circa 6 miliarde hectare (45% din suprafața uscatului), cea mai însemnată
reducere a acesteia având loc în ultimii 200 de ani, când s-au despădurit circa 1,2 miliarde
hectare (FAO, 2012).
Cuantificarea dinamicii suprafeței pădurilor globului prin intermediul imaginilor
satelitare indică în perioada 2000-2012 pierderi ale suprafeței pădurilor Terrei de 230
milioane hectare, respectiv câștiguri de 80 milioane hectare, rezultatul final reflectând o
pierdere de circa 12,5 milioane hectare anual (Hansen et al, 2013).
Se presupune că suprafața actuală a României a fost acoperită în trecut de păduri în
proporție de circa 70% (Giurescu, 1976) iar în 2019 suprafața pădurilor era de 7,04
milioane hectare, reprezentând 29,6% din suprafața țării (http://roifn.ro/).
Toate cifrele indicate depind de modul în care este definită pădurea, iar tratarea unitară
a termenului la nivel global constituie subiect important de dezbateri internaționale.
Actualmente este acceptată următoarea definiție cu caracter

general: pădurea reprezintă o suprafață de minimum 0,01-1,0 hectare,
coroanele arborilor ocupă mai mult de 10-30%, iar înălțimea minimă a
arborilor la maturitate, în condiții normale de creștere, este de 2-5 m (UNFCCC, 2002).
Statele membre ONU își stabilesc propriile limite care se încadrează în pragurile
prezentate, în raport cu condițiile de vegetație și cu caracteristicile speciilor lemnoase
autohtone. Astfel, conform codului silvic românesc „sunt considerate păduri […] și sunt
incluse în fondul forestier național terenurile cu o suprafață de cel puțin 0,25 ha, acoperite
cu arbori; arborii trebuie să atingă o înălțime minimă de 5 m la maturitate în condiții
normale de vegetație” (Anonymus, 2008).
1
FAO – Food and Agriculture Organization of the United Nations – Organizația Națiunilor Unite pentru
Alimentație și Agricultură.
2
CUPRINS
Sub raport socio-uman pădurile îndeplinesc funcții bine conturate, care variază de la o
regiune la alta în raport cu identitatea cultural-istorică și cu caracteristicile sociale și
economice specifice comunităților umane. Importanța și rolul pădurilor pentru om au
condus la cristalizarea modalităților de gospodărire a ecosistemelor forestiere astfel încât
acestora să li se amelioreze sau conserve capacitatea de a răspunde necesităților actuale și
viitoare ale societății umane. În plus, gospodărirea pădurilor depinde de caracteristicile
acestora (suprafață, compoziție, condiții de vegetație ș.a.m.d.) și este influențată de forma
de proprietate și de capacitatea proprietarilor de a înțelege importanța gestionării
responsabile a acestei resurse.
Cunoașterea detaliată a pădurilor este esențială pentru definirea corespunzătoare a
rolului lor pentru societatea umană și pentru adoptarea responsabilă a măsurilor de
gospodărire. Coroborat cu schimbările majore existente la nivelul societății umane sub
raport demografic și al diversificării cerințelor față de ecosistemele forestiere, s-a
cristalizat necesitatea planificării judicioase a intervențiilor antropice în pădure, astfel
încât aceasta să poată răspunde presiunii crescânde exercitată de om. Astfel a luat ființă
amenajarea pădurilor ca domeniu de activitate practică și ca disciplină de studiu.
1.4. Definirea amenajării pădurilor

Amenajarea reprezintă acțiunea de a aranja, a organiza în vederea unei anumite utilizări
(Coteanu et al, 1998). În literatura de specialitate amenajarea pădurilor a fost definită drept:
- orânduirea în timp și spațiu a întregii activități de producție dintr-o pădure, astfel ca
scopul gospodăriei să fie pe cât se poate atins (Judeich, 1922, citat de Mantel, 1959);
- știința și practica organizării pădurilor în conformitate cu sarcinile gospodăriei
silvice (Rucăreanu, 1967);
- știința inventarierii periodice, a planificării pe termen mediu și lung și a controlului
periodic al efectului într-o gospodărie silvică (Richter, 1963);
- știința organizării și conducerii pădurilor spre starea lor de maximă eficacitate
polifuncțională potrivit sarcinilor multiple economico-sociale și ecologice ale
silviculturii (Giurgiu, 1988);
- știința organizării, modelării și conducerii structural-funcționale a pădurilor în
conformitate cu sarcinile complexe social-ecologice și economice ale gospodăriei
silvice (Leahu, 2001);
- procesul formal și informal de planificare și implementare a practicilor ce urmăresc
îndeplinirea funcțiilor ecologice, economice, sociale și/sau culturale ale pădurii și
realizarea obiectivelor fixate (FAO, 2005);
- disciplina științifică și activitatea practică având ca obiect organizarea pădurilor și
reglementarea conducerii structurale a acestora, cu scopul de a le asigura o gestionare
durabilă, în concordanță cu obiectivele ecologice și social-economice ale gospodăriei
silvice (Carcea și Dissescu, 2014).
Termenul amenajarea pădurilor provine din limba franceză (aménagement forestiere),
corespondentul german fiind Forsteinrichtung. În literatura anglo-saxonă, corespondentul
cel mai potrivit este forest management planning, ce se confundă deseori cu forest
management, a cărui denotație este aceea de management propriu-zis (Drăgoi, 2004).
3
CUPRINS
Amenajarea pădurilor a devenit odată cu trecerea timpului un proces tot mai complex de
luare a deciziilor în cadrul căruia nu mai sunt soluționate doar aspecte de organizare
teritorială și de dimensionare a recoltelor de lemn în raport cu necesitățile deținătorului
pădurii. Pădurea trebuie privită ca parte a unui sistem mult mai complex (biosfera), iar prin
amenajarea pădurilor trebuie soluționate aspecte precum:
- menținerea sau sporirea suprafeței pădurilor pentru satisfacerea nevoilor crescânde
ale societății umane privind serviciile și produsele oferite de păduri;
- adaptarea tehnicilor de gospodărire a pădurilor la schimbările climatice în vederea
creșterii rezilienței acestora;
- conservarea și/sau ameliorarea capacității protective și productive a pădurilor;
- utilizarea unui sistem integrat de adoptare a deciziilor, atât de tip participativ cât și
adaptiv ş.a.
Se definește amenajarea pădurilor ca fiind un proces integrat de

adoptare și de monitorizare a implementării deciziilor privind
gospodărirea durabilă a pădurilor, în acord cu obiectivele ecologice,
sociale și economice ale gospodăriei silvice.
În continuare sunt aduse o serie de precizări pentru argumentarea acestei definiții.

Procesul de adoptare a deciziilor face referire la întreaga gamă de soluții (cu caracter
tehnic, social, ecologic și economic) prevăzute într-un amenajament silvic și cuprinde
metodele și procedeele de identificare a alternativelor optime în raport cu obiectivele de
gospodărire stabilite de către decidenți. Integritatea acestui proces derivă din complexitatea
deciziilor care sunt adoptate și presupune combinarea valențelor diferitelor tipuri de
management (participativ, adaptiv, conservativ ș.a.).
Deciziile adoptate sunt variate (de la stabilirea obiectivelor generale de gospodărire a
pădurilor până la soluțiile adoptate la nivel de arboret) și pot fi ierarhizate în raport cu
orizontul de timp în care urmează să producă efecte (pe termen scurt, mediu sau lung),
respectiv în funcție de scara la care acționează (la scară mare - cu efect pe suprafețe mici, la
scară mijlocie, respectiv la scară mică - efect pe suprafețe mari).
Monitorizarea implementării soluțiilor propuse prin amenajamentul silvic constituie
componenta de supraveghere a modului în care acestea sunt puse în practică în vederea
asigurării feed-back-ului întregului proces, identificării eventualelor carențe și adaptării la
situațiile noi, astfel încât obiectivele gospodăririi pădurilor să fie îndeplinite.
Utilizarea conceptului de gospodărire durabilă pentru definirea amenajării pădurilor
(figura 1.1) se datorează, pe de o parte, componentei sale temporale - care vizează adoptarea
corespunzătoare a deciziilor cu impact pe termen scurt (operative), mediu (tactice) și lung
(strategice) (Drăgoi, 2004) - iar pe de altă parte urmărește, la orice nivel de decizie (figura
1.2.), integrarea tuturor componentelor identificabile de ordin social, economic și ecologic.
De-a lungul timpului omul a modificat radical o mare parte a ecosistemelor biosferei.
Aceste modificări, realizate mai mult sau mai puțin rațional, țin de nivelul de înțelegere a
funcționării ecosistemelor respective, dar și de importanța pe care omul le-a acordat-o. Lipsa
sau abundența resurselor au impus ritmuri diferite de utilizare și metode diverse de
gospodărire.
4
CUPRINS
Figura 1.1. Rolul amenajării pădurilor în gospodărirea durabilă a resurselor forestiere
Din acest motiv, planificarea gospodăririi resurselor forestiere

face referire în special la reglementarea perturbărilor produse de om
asupra pădurilor2.
A A A A
Operative - A
(pe termen scurt):
A A A
Pădurea
(ciclu de Decizii: Tactice - B
producție (pe termen mediu): B B B B
lung)
Strategice - C
(pe termen lung): C C
Figura 1.2. Tipuri de decizii adoptate la amenajarea pădurilor (Drăgoi, 2004)
Mingers și Brocklesby (1997) au identificat trei dimensiuni ale procesului de planificare

care influențează în proporții diferite, la momente diferite, procesul de adoptare a deciziilor
(Kangas et al., 2008):
- dimensiunea materială care arată ce este posibil într-o situație de planificare;
- dimensiunea personală reflectă ce își dorește fiecare dintre noi (spre exemplu
proprietarul de pădure);
- dimensiunea socială indică ce este acceptabil pentru societatea care ne înconjoară.
2
A fost demonstrat că după reîntoarcerea pădurilor în urmă cu circa 10000 de ani omul a început să influențeze
și să modifice mediul înconjurător, reprezentând în momentul de față principalul factor perturbator al pădurilor
(Williams, 2006).
5
CUPRINS
Modificările aduse de om asupra ecosistemelor forestiere sunt dictate de ideea

satisfacerii propriilor cerințe (personale și/sau de grup). Aceste cerințe sunt concretizate prin
intermediul obiectivelor de gospodărire a pădurilor care pot fi grupate în trei mari categorii:
sociale, ecologice și economice.
1.5. Rolul amenajării pădurilor

Realizarea obiectivelor gospodăriei silvice produce efecte nu doar asupra factorilor de
decizie (decidenților), ci asupra unui număr mult mai mare de beneficiari. Din acest motiv
se poate vorbi despre beneficiari direcți (proprietarii de păduri, administratorii fondului
forestier, agenții economici care efectuează diverse lucrări în pădure, care prelucrează
produse forestiere etc.) și beneficiari indirecți (cei care utilizează foloasele intangibile
oferite de păduri: resursele de aer, de apă, protecția solului, recreare etc.). Datorită capacității
de a îndeplini concomitent mai multe funcții și de a produce foloase pentru un număr foarte
mare de beneficiari pe lângă proprietarul de drept, pădurile fac parte din categoria bunurilor
publice și se supun unui regim special de gospodărire: regimul silvic. Acest regim permite,
mai mult sau mai puțin, conform legislațiilor naționale, implicarea beneficiarilor la adoptarea
deciziilor care le pot afecta gradul de bunăstare. Implicarea trebuie înțeleasă și aplicată în
mod corespunzător: toți beneficiarii trebuie să fie conștienți că raportul dintre ei și pădure
presupune atât avantaje cât și responsabilități.
Din aceste considerente, rolul amenajării pădurilor este reflectat de obiectivele ce trebuie
îndeplinite odată cu parcurgerea acestui proces decizional, precum (Drăgoi, 2004):
- asigurarea continuității recoltelor de lemn;
- asigurarea concordanței dintre structura fondului de producție și funcțiile atribuite;
- transferul tehnologic al unor rezultate ale cercetărilor și studiilor aplicative, în măsura
în care acestea s-au finalizat prin îndrumări sau normative tehnice relevante din punct
de vedere al efectelor asupra organizării bio-producţiei forestiere sau conservării
ecofondului și genofondului forestier;
- evidența suprafețelor pe categorii de folosință.
Finalitatea procesului de adoptare a deciziilor privind gospodărirea durabilă a fiecărei
păduri o reprezintă planul de amenajare silvică sau amenajamentul silvic (amenajamentul).
Principalele funcții ale unui plan sunt de a ordona lucrurile, de a evita confuziile, de a
conduce către o mai bună utilizare a resurselor și de e elimina pierderile.
În raport cu durata de timp pe care produc efecte, planurile pot fi clasificate astfel: pe
termen scurt (cel mult un an), pe termen mediu (1-5 ani), pe termen lung (peste 5 ani).
Astfel, amenajamentul este o lucrare complexă, interdisciplinară, cu

efect pe termen lung, care tratează amănunțit și în acord cu legislația în
vigoare, aspecte precum:
- arondarea pădurii pe unități administrative (districte și cantoane silvice);
- descrierea stării pădurii și a dinamicii acesteia în raport cu soluțiile adoptate de-a
lungul timpului și cu modul în care acestea au fost puse în aplicare (figura 1.3);
- stabilirea obiectivelor de gospodărire și atribuirea funcțiilor fiecărui arboret
potrivit particularităților locale și în conformitate cu criteriile din normele tehnice;
6
CUPRINS
- constituirea unităților de gospodărire și adoptarea, pentru fiecare dintre acestea, a

soluțiilor tehnice în acord cu obiectivele stabilite și cu funcțiile atribuite;
- utilizarea responsabilă a resurselor fondurilor piscicole și de vânătoare, precum și
producerea, recoltarea și valorificarea produselor accesorii ale pădurii;
- protecția fondului forestier împotriva calamităților de orice natură;
- infrastructura necesară gospodăririi pădurilor: instalații de transport, construcții,
depozite, pepiniere, linii parcelare ș.a.
- estimarea eficienței economice a modului de gospodărire a pădurilor, etc.
Prin amenajarea pădurilor se asigură desfășurarea în bune condiții a tuturor proceselor

legate de valorificarea optimă, responsabilă, a produselor și serviciilor oferite de păduri, fără
a diminua capacitățile sale de regenerare și de asigurare a funcțiilor atribuite arboretelor.
Toate deciziile adoptate în cadrul activităților de amenajare a pădurilor trebuie corelate
cu realizările sau nerealizările anterioare, cu posibilitățile reale de punere în operă fără
compromisuri, cu obiectivele proprietarului de pădure și cu strategia impusă de politica
forestieră a momentului respectiv. Aceste decizii sunt revizuite periodic și ajustate în funcție
de schimbările care au loc atât la nivelul pădurii, cât și la nivelul societății umane.
În România pădurile de codru sunt reamenajate la fiecare 10 ani, iar pădurile de plop,
salcie și alte specii repede crescătoare sunt reamenajate la fiecare 5 sau 10 ani. Există situații
fortuite când aceste termene nu sunt respectate.
Figura 1.3. Privire de ansamblu asupra modului de organizare și conducere a pădurii
7
CUPRINS
În cazul modificărilor majore ce survin asupra pădurii (ex. calamități naturale care produc
efecte pe suprafețe mari) poate deveni necesară revizuirea anticipată a amenajamentelor,
chiar dacă perioada de valabilitate a acestora nu a expirat.
Dacă, din diverse motive, revizuirea la termen a amenajamentelor nu este posibilă,
perioada de valabilitate poate fi prelungită cu maxim 2 ani. În situația prelungirii perioadei
de valabilitate sau în cazul în care au survenit modificări la nivelul fondului forestier dar nu
atât de importante încât să se impună revizuirea amenajamentului, se întocmește un
document adițional numit addendum prin care sunt aduse precizări suplimentare privind
aplicarea soluțiilor propuse în amenajamentul existent în acord cu natura modificărilor
survenite.
Conform codului silvic actual (Anonymus, 2008) cu completările și modificările
ulterioare, amenajamentele silvice se elaborează pe unități de producție și/sau de protecție,
cu respectarea normelor tehnice de amenajare a pădurilor.
Este obligatorie întocmirea de amenajamente silvice pentru toate proprietățile de fond
forestier mai mari de 10 ha. Reglementarea procesului de producție pentru pădurile de pe
proprietățile cu suprafețe mai mici de 100 ha, incluse în unități de producție/protecție
constituite în teritoriul aceleiași comune, respectiv aceluiași oraș sau municipiu, se face la
nivel de arboret, cu condiția asigurării continuității la acest nivel, aplicând tratamente
adecvate. Proprietarii suprafețelor de fond forestier mai mici de 10 ha, care au încheiat un
contract de administrare sau de servicii silvice pe o perioadă de minimum 10 ani, pot recolta
un volum de maximum 5 m3ꞏan-1ꞏha-1 de pe suprafața deținută, stabilită în raport cu
caracteristicile structurale ale arboretelor.
1.6. Amenajarea pădurilor și celelalte discipline forestiere

Ca activitate integrată într-un sistem economic și administrativ, pe lângă organizarea
producției, amenajarea pădurilor se ocupă și de proiectare tehnologică. Este de fapt o
activitate de proiectare tehnologică specifică silviculturii, prin care sunt transpuse în
practică, la un moment dat, cele mai bune practici silviculturale, în vederea atingerii unor
obiective economice și ecologice, respectând câteva principii specifice.
Ca domeniu de cercetare-dezvoltare, amenajarea pădurilor este o sinteză a principalelor
discipline forestiere, ce preia de la acestea cunoștințe, principii și tehnologii, utile în procesul
planificării bioproducției forestiere pe termen lung (figura 1.4).
Unele cunoștințe au doar caracter aplicativ, pe când altele sunt importante doar din punct
de vedere teoretic. Cunoștințele teoretice permit o mai bună înțelegere a proceselor biologice
ce au loc în pădure, fapt ce facilitează o modelare adecvată.
Așadar, amenajarea pădurilor este strâns legată de modelarea proceselor biologice – pe
de o parte – și de utilizarea modelelor rezultate în procese de optimizare – pe de altă parte.
Spre exemplu, prin modelarea proceselor de creștere a arborilor și arboretelor se

obțin tipare către care urmează să fie conduse fie arboretele, fie pădurea pe
ansamblu, în vederea optimizării caracteristicilor acestora, cu scopul realizării
obiectivelor de gospodărire stabilite în prealabil.
8
CUPRINS
Figura 1.4. Exemplu privind legătura amenajării pădurilor cu alte discipline
În sens strict, a amenaja o pădure înseamnă în cele din urmă a aloca în timp și în spațiu
recoltele de lemn, astfel încât să se obțină efectul sau efectele dorite – primul fiind, firește,
normalizarea structurii pe clase de vârstă. Singura soluție pentru a rezolva astfel de probleme
este modelarea, adică renunțarea la ceea ce se consideră lipsit de importanță în sistemul real
și re-aranjarea aspectelor rămase într-un alt sistem, teoretic, asemănător celui real.
În tabelul 1.2 sunt sintetizate raporturile dintre amenajarea pădurilor și disciplinele
forestiere sau ne-forestiere, în paranteză fiind specificat sub-domeniul în care respectivele
cunoștințe sunt aplicate cu predilecție: activitatea curentă de amenajare a pădurilor, respectiv
activitatea de cercetare-dezvoltare tehnologică.
Activitatea de cercetare-dezvoltare în amenajarea pădurilor se finalizează prin
actualizarea periodică a instrucțiunilor și normativelor tehnice, în funcție de rezultatele
cercetărilor aplicative întreprinse în domeniile colaterale.
9
CUPRINS
Tabelul 1.2. Cunoștințe utilizate în amenajarea pădurilor, preluate de la alte discipline forestiere
sau neforestiere (Drăgoi, 2004)
Disciplina Cunoștințe necesare în activitatea de proiectare (AP) sau în
aceea de cercetare-dezvoltare (CD)
Topografie, fotogrammetrie Ridicarea în plan a suprafeţelor forestiere, raportarea acestora pe
şi teledetecţie, sisteme planurile de bază, actualizarea bazei cartografice şi elaborarea
geografice informatice hărţilor, determinarea suprafețelor (AP); analize pe spaţii mari,
(GIS) zonare funcţională (CD)
Biometrie şi auxologie Estimarea mărimii fondului de producţie şi a creşterii pe elemente
forestieră de arboret, inventarieri forestiere (AP, CD)
Meteorologie şi
Utilizarea şi interpretarea diagramelor şi sintezelor climatice (AP)
climatologie forestieră
Cunoaşterea elementelor definitorii ale potenţialului staţional,
Pedologie şi staţiuni tendinţe de evoluţie a solurilor, interacţiunea condiţiilor climatice
forestiere cu cele de sol şi vegetaţie, identificarea factorilor limitativi şi de
favorabilitate pentru speciile forestiere (AP, CD)
Prin încadrarea arboretelor în tipuri de păduri se reduce volumul
Tipologie forestieră
de date ce descriu suficient de precis fitocenozele forestiere (AP)
Împreună cu tipologia şi ecologia forestieră, ajută la înţelegerea
Ecologie forestieră
funcţionării ecosistemelor forestiere (CD, AP)
Adoptarea lucrărilor de regenerare şi a lucrărilor de îngrijire şi
Cultura pădurilor
conducere la nivel de arboret (AP)
Principii generale privind rentabilitatea investiţiilor, cuantificarea
Economie forestieră valorică a funcţiilor productive, protective şi recreative pentru a
argumenta zonarea funcţională (CD)
Regimul juridic al circulaţiei terenurilor (AP), convenţii
Drept şi legislaţie
internaţionale legate de conservarea biodiversităţii (AP, CD)
Cercetări operaţionale, Modele de optimizare şi de fundamentare a deciziilor (programare
teoria fiabilităţii şi statistică liniară, modele de estimare a riscului apariţiei diverselor
matematică perturbaţii, metode de decizii multicriteriale, etc.) (CD, AP)
1.7. Miniglosar
Arboret porțiune de pădure distinctă, omogenă sub raportul condițiilor staționale de

vegetație și de structură, suficient de mare pentru a putea forma obiect
independent de gospodărire (minimum 0,25 ha) (Anonymus, 2000a)
Biosferă sistem ecologic complex care înglobează toate organismele vii de pe glob
(ecosferă) și relațiile dintre ele, dar și relațiile cu mediul înconjurător (litosfera,
geosfera, hidrosfera și atmosfera)
Clasă de subdiviziune a ciclului de producție care grupează arborete cu vârste
vârstă cuprinse în același interval
Codru pădure regenerată pe cale generativă (din sămânță)
Crâng pădure regenerată pe cale vegetativă (din lăstari, drajoni, butași, marcote
etc.)
Ecosistem complex dinamic de comunități de plante, animale și microorganisme,
împreună cu mediul lor de viață, care interacționează ca o unitate
funcțională (Anonymus, 1992)
Fond forestier totalitatea pădurilor, a terenurilor destinate împăduririi, a celor care servesc
național nevoilor de cultură, producție sau administrație silvică, a iazurilor, a albiilor
10
CUPRINS
pâraielor, a altor terenuri cu destinație forestieră, inclusiv cele neproductive,

cuprinse în amenajamente silvice la data de 1 ianuarie 1990, inclusiv cu
modificările de suprafață, conform operațiunilor de intrări-ieșiri efectuate în
condițiile legii, indiferent de forma de proprietate (Anonymus, 2008)
Fond de totalitatea arborilor și arboretelor unei păduri, fie că îndeplinesc rolul de
producție mijloc de producție, fie că exercită funcții de protecție (Leahu, 2001)
Gospodărire conducerea și utilizarea pădurilor și a terenurilor forestiere de o manieră și
durabilă a intensitate astfel încât ele să-și mențină și amelioreze biodiversitatea,
pădurilor productivitatea, capacitatea de regenerare, vitalitatea, sănătatea, și să li se
asigure, pentru prezent și viitor, capacitatea de a exercita funcții multiple
ecologice, economice și sociale relevante la nivel local, regional, național și
global, fără a crea prejudicii altor ecosisteme (Anonymus, 1993a)
Norme ansamblu de cunoștințe științifice dobândite prin cercetări și în producție,
tehnice pentru precum și prevederi tehnico-organizatorice pentru amenajarea pădurilor
amenajarea într-o concepție unitară (Anonymus, 2000a)
pădurilor
Obiectiv condiție sau stare dezirabilă, pentru realizarea căreia sunt consumate mai multe
resurse, între care cea mai importantă este timpul (Nute et al, 2000)
Regim silvic un sistem unitar de norme cu caracter tehnic silvic, economic și juridic,
referitoare la amenajarea, paza, protecția contra dăunătorilor, exploatarea și
regenerarea pădurilor, în vederea asigurării gestionării durabile a ecosistemelor
forestiere (Anonymus, 1998)
Reziliență capacitate a unui ecosistem de a rezista în fața unei perturbări și de a se
adapta rapid la modificările apărute în urma acesteia
Unitate de unitate de amenajament pentru care se stabilesc baze de amenajare distincte
gospodărire și pentru care se reglementează separat fie procesul de producție lemnoasă
(cu luarea în considerare a necesității promovării și a altor funcții atribuite
arboretelor), fie acțiuni/măsuri speciale de ocrotire/conservare a unor
ecosisteme forestiere de interes deosebit (Anonymus, 2000a)
Unitate de suprafață din fond forestier constituită ca unitate teritorială de bază pentru
producție/ care se elaborează un amenajament silvic
protecție
TO DO
1. În urma lecturării acestui material, încercați să definiți în scris
următoarele: a) pădurea; b) amenajarea pădurilor; c) gospodărirea
durabilă a pădurilor.
2. Descrieți planificarea și dimensiunile (elementele) unui proces de planificare.
3. Formulați un eseu pentru argumentarea importanței amenajării pădurilor.
4. Alegeți trei discipline din domeniul silvic și explicați legătura lor cu amenajarea
pădurilor.
1.8. Rezumat
Sunt considerate păduri și sunt incluse în fondul forestier național
terenurile cu o suprafață de cel puțin 0,25 ha, acoperite cu arbori; arborii
trebuie să atingă o înălțime minimă de 5 m la maturitate în condiții normale de vegetație.
Pădurile globului se întind pe aproximativ 4 miliarde hectare, iar în România
pădurile se întind pe circa 7 milioane hectare.
11
CUPRINS
Amenajarea pădurilor este un proces integrat de adoptare și de monitorizare a

implementării deciziilor privind gospodărirea durabilă a pădurilor, în acord cu obiectivele
ecologice, sociale și economice ale gospodăriei silvice. Planificarea gospodăririi
resurselor forestiere face referire în special la reglementarea perturbărilor produse de om
asupra pădurilor.
Ca domeniu de cercetare-dezvoltare, amenajarea pădurilor este o sinteză a
principalelor discipline forestiere, ce preia de la acestea cunoștințe, principii și tehnologii,
utile în procesul planificării bioproducției forestiere pe termen lung.
Finalitatea procesului de adoptare a deciziilor privind gospodărirea durabilă a fiecărei
păduri o reprezintă planul de amenajare silvică sau amenajamentul silvic.
Amenajamentele silvice se elaborează pe unități de producție și/sau de protecție, cu
respectarea normelor tehnice de amenajare a pădurilor.
În România pădurile de codru sunt reamenajate la fiecare 10 ani, iar pădurile de plop,
salcie și alte specii repede crescătoare sunt reamenajate la fiecare 5 sau 10 ani.
Informațiile prezentate în această unitate de învățare ajută la înțelegerea ulterioară a
evoluției amenajării pădurilor ca disciplină și domeniu de activitate practică și a
importanței cristalizării principiilor de amenajare a pădurilor, aspecte detaliate în
următoarea unitate de învățare.
1.9. Bibliografie minimală
Anonymus, 2008. Legea nr. 46/2008: Codul silvic al României. Monitorul Oficial, Partea I,
nr. 238 din 27.03.2008.
Drăgoi M., 2004. Amenajarea pădurilor. Editura Universității Suceava, 258 p.
Leahu I., 2001. Amenajarea pădurilor. Editura Didactică și Pedagogică, București, 616 p.
Giurgiu V., 1988. Amenajarea pădurilor cu funcții multiple. Editura Ceres, București,
290 p.
Rucăreanu N., 1967. Amenajarea pădurilor – ediția a II-a. Editura Agro-silvică, București,
453 p.
1.10. Test de autoevaluare
1. Cu aproximație, ce suprafață ocupă pădurile pe glob?

a. 400 milioane de hectare.
b. 1 miliard de hectare.
c. 4 miliarde de hectare.
d. 10 miliarde de hectare.
2. Ce țară deține cea mai mare suprafață acoperită cu păduri?
a. Brazilia.
b. Canada.
c. China.
d. Federația Rusă.
12
CUPRINS
3. Conform inventarului forestier național, ce pondere ocupă pădurile la nivelul

României?
a. 15%.
b. 20%.
c. 30%.
d. 40%.
4. Ce caracteristici trebuie să prezinte o pădure conform codului silvic din
România?
a. Suprafața de cel puțin 0,25 ha.
b. Arbori cu o înălțime de cel puțin 5 m la maturitate.
c. Coroanele arborilor să ocupe mai mult de 30% din suprafața aferentă.
d. Să aparțină unui singur proprietar.
5. Termenul amenajarea pădurilor provine din limba:
a. Germană.
b. Engleză.
c. Rusă.
d. Franceza.
6. Ce tip de decizii produc efecte pe termen lung?
a. Strategice.
b. Tactice.
c. Operative.
d. Operaționale.
7. Care dintre următoarele afirmații privind pădurile din România sunt corecte?
a. pădurile fac parte din categoria bunurilor publice.
b. pădurile se gospodăresc după interesul proprietarului.
c. pădurile se supun regimului silvic.
d. pădurile aflate în proprietate privată nu trebuie amenajate.
8. Ce obiective sunt urmărite prin amenajarea pădurilor?
a. Inventarierea pădurilor virgine.
b. Asigurarea continuității recoltelor de lemn.
c. Evidența suprafețelor pe categorii de folosință.
d. Gospodărirea multifuncțională a pădurilor.
9. Cum sunt întocmite amenajamentele silvice în România?
a. Din 10 în 10 ani la codru.
b. Obligatoriu, pentru toate proprietățile de fond forestier.
c. Cu asigurarea continuității la nivel de arboret pentru suprafețele mai mari
de 100 ha.
d. Pe unități de producție și/sau de protecție.
10. De la ce disciplină sunt preluate metodele de estimare a volumului arboretelor?

a. Silvicultură.
b. Topografie.
c. Biometrie forestieră.
d. Economie forestieră.
13
CUPRINS
Istoricul amenajării pădurilor. Principii de amenajare – generalități
Cuprins:
2.1. Introducere 14
2.3. Scurt istoric al amenajării pădurilor 14
2.3.1. Apariția amenajării pădurilor 14
2.3.2. Istoricul amenajării pădurilor în România 16
2.3.2.1. Până în 1918 16
2.3.2.2. Între 1918 și 1947 18
2.3.2.3. În perioada 1947-1989 19
2.3.2.4. După 1989 19
2.4. Principiile amenajării pădurilor - generalități 21
2.5. Miniglosar 23
2.6. Rezumat 24
2.1. Introducere
În această unitate de învățare se prezintă evoluția relației om-pădure de-a
lungul timpului, istoricul apariției amenajării pădurilor ca disciplină și domeniu
de activitate practică, precum și apariția și evoluția preocupărilor în acest sens în România. De
asemenea, sunt definite și prezentate succint principiile amenajării pădurilor și se prezintă
importanța acestora pentru gospodărirea durabilă a ecosistemelor forestiere.

Obiectivele UI sunt cunoașterea istoricului disciplinei și a modului în
care s-au cristalizat principiile amenajării pădurilor. Competențele
dobândite constau în însușirea unor informații cu caracter general privind
istoricul disciplinei și explicarea importanței respectării principiilor de amenajare a
pădurilor.
2.3. Scurt istoric al amenajării pădurilor
2.3.1. Apariția amenajării pădurilor

Apariția și dezvoltarea agriculturii și a creșterii animalelor acum circa 10000 de ani au
constituit principala cauză a marilor transformări ecologice realizate de om după
14
CUPRINS
descoperirea focului (Williams, 2006). Defrișarea pădurilor pentru schimbarea folosinței

terenului nu avea nimic în comun – la acele vremuri și mult timp după aceea – cu ideea de
planificarea a modului de recoltare a lemnului. Preocupările pentru reglementarea acestei
activități au apărut odată cu penuria de resurse forestiere, fie ca urmare a diminuării
semnificative a suprafeței pădurilor prin schimbarea folosinței, fie datorită utilizării
iraționale care a dus la modificarea condițiilor de vegetație peste pragurile critice care
permiteau refacerea naturală a pădurilor.
Exemple concludente în acest sens constituie marile centre culturale de odinioară
ce erau înconjurate de păduri întinse, iar astăzi se găsesc în zone deșertice sau
improprii creșterii speciilor lemnoase altădată prezente: Egipt, Palestina, Siria,
Turcia, Grecia, Italia, Spania, stepele Rusiei de sud, Asia centrală, America de Nord etc. (Guguianu,
1908). Pădurile au plătit astfel o parte însemnată din costul civilizării societății umane.
Primele măsuri de gospodărire a pădurilor3 în Europa datează din vremea romanilor

(figura 2.1). Domeniile romane cuprindeau suprafețe cu păduri situate la marginea vetrelor
de sat: unele erau utilizate pentru pășunat și pentru lemn de construcții, iar altele erau
gospodărite în regim de crâng și recoltate la vârste mici pentru satisfacerea nevoilor de lemn
de foc (Doussot, 1989). De asemenea, utilizarea resurselor forestiere are o istorie însemnată
în China, existând informații în acest sens din timpul dinastiei Han (207 î.Hr. - 220).
În perioada marilor migrații și în epoca feudală suprafețe întinse de păduri din Europa au
fost defrișate pentru mărirea suprafețelor agricole, pentru utilizarea lemnului ca material de
construcții (terestre și navale), sau ca sursă de consolidare a puterii politice a proprietarilor
de păduri (Gaudin, 1996).
Apariția amenajării pădurilor odată cu definirea

1795 - Germania continuității și fundamentarea primelor metode
clare de reglementare a producției de lemn
1778 - Germania Primele cursuri universitare de silvicultură Utilizare a pădurilor caracterizată de risipă
1669 - Franța L’ Ordonnance des eaux et forêts
1664 – Regatul englez Sylva, or a discourse on forest trees

(până în sec. XVIII)
Sec. XIV Preocupări de gospodărire în regiunile germanice
Defrișări de păduri în favoarea terenurilor agricole

Sec. III-XI perioada
Pădurile – sursă de lemn de construcții
marilor migrații
Pădurile – sursă de venit pentru proprietari
27 î.Hr. – 476: Păduri pentru pășunat, păduri pentru lemn de

imperiul roman construcții, păduri pentru lemn de foc
Figura 2.1. Utilizarea resurselor lemnoase în Europa până la apariția amenajării pădurilor
3
Se disting doi termeni diferiți: gospodărire și utilizare a pădurilor. Cu privire la utilizare (în ideea schimbării
folosinței), există mărturii că explozia demografică din Neolitic (5000-2500 î.e.n.) a condus la primele defrișări
de păduri (Gaudin, 1996), însă aceste defrișări nu aveau nimic în comun cu intenția de gospodărire a pădurilor.
15
CUPRINS
În Europa, exceptând regiunile germanice în care au existat preocupări sistematice de

gospodărire a pădurilor încă din secolul XIV (Buttinger, 2013), formele de utilizare a
resurselor forestiere au condus la risipă și nu aveau nimic în comun cu planificarea.
Abia începând cu a doua jumătate a secolului XVII au apărut încercări de determinare a
consecințelor intervențiilor antropice neplanificate, distructive asupra ecosistemelor
forestiere, realizate strict pe raționamente economice. Documentele considerate în literatură
(Westoby, 1989) drept puncte de pionierat în acest sens sunt: „Sylva, or a discourse on forest
trees”4 publicat în 1664 de scriitorul englez John Evelyn (1620-1706); respectiv
„L’ Ordonnance des eaux et forêts”5 elaborat în 1669 de Jean-Baptiste Colbert (1619-1683),
ministrul francez de finanțe din timpul regelui Ludovic al XIV-lea. Ambele lucrări au
constituit adevărate reforme pentru gospodărirea pădurilor, autorii militând pentru
împădurirea terenurilor dezgolite și promovând ideea de „bon ussage de la nature” preluată
ulterior în numeroase țări ale Europei.
La sfârșitul secolului XVIII au apărut în Germania primele cursuri universitare de
silvicultură (1778), respectiv primele școli superioare de silvicultură (începând cu anul
1785), iar până în anul 1850 au fost înființate școli de silvicultură în Rusia, Ungaria, Austria,
Suedia, Franța, Spania și Italia. Astfel, momentul apariției amenajării pădurilor ca știință
silvică este marcat de publicarea de către silvicultorul german Georg Ludwig Hartig, în anul
1795, a lucrării „Anweisung zur Taxation der Forste oder zur Bestimmung des Holzertrags
der Wälder”6. Autorul sintetizează în această lucrare informații importante despre tehnici
silvice cunoscute la acea dată și promovează ideea de planificare a consumului de lemn în
acord cu capacitatea de producție a pădurilor. Apariția amenajării pădurilor coincide astfel
cu o nouă etapă din evoluția societății umane, caracterizată prin creșterea presiunii antropice
asupra pădurilor ca urmare a concentrării forței de muncă în zonele urbane și prin trecerea
de la producția manufacturieră la producția de masă, ce presupunea consumul unor cantități
imense de lemn ca resursă energetică (Drăgoi, 2004).
După 1795 știința amenajării pădurilor s-a dezvoltat continuu, au fost concepute și
perfecționate numeroase metode și tehnici specifice planificării modului de valorificare a
resurselor forestiere, iar în momentul de față reprezintă o activitate obligatorie la nivel global
pentru gospodărirea responsabilă a pădurilor și satisfacerea nevoilor crescânde de lemn și de
servicii ecoprotective ale societății umane.
2.3.2. Istoricul amenajării pădurilor în România

2.3.2.1. Până în 1918
În România pădurile au constituit de-a lungul timpului loc de adăpost, de refugiu, de
procurare a hranei și sursă de lemn de construcții și foc. Reglementări privind pescuitul și
pășunatul în zona Tismanei au fost făcute încă din 1406 de Mircea cel Bătrân.
În teritoriile românești aflate sub administrație și ulterior sub dominație austro-ungară
(Transilvania, Banat, Crișana, Maramureș, Bucovina) influența școlii germane de
silvicultură s-a făcut simțită de timpuriu. Prin „Ordonanța forestieră din anul 1776” dată de
4
Silva, sau un discurs despre arbori (engl.).
5
Ordonanța pentru ape și păduri (fr.), cunoscută și sub denumirea de Ordonanța lui Colbert.
6
Instrucțiuni privind valorificarea pădurilor sau pentru estimarea randamentului pădurilor (ger.).
16
CUPRINS
împărăteasa Maria Tereza se reglementa paza și exploatarea pădurilor din Imperiul

Habsburgic (Křepela, 2005), iar prin „Orândueala de pădure pentru Bucovina” dată de
împăratul Iosif al II-lea în 1786 – document considerat primul cod silvic tipărit în limba
română (Kirileanu, 1908) – sunt făcute reglementări privind modul în care trebuie să se
realizeze exploatarea în pădure astfel încât să se asigure perenitatea acesteia. Dominația
austro-ungară a reprezentat astfel o punte rapidă de legătură către cele mai noi tehnici silvice
ale vremii.
În Banat, prin „Regulamentul forestier grăniceresc” adoptat în anul 1788, se prevedea
împărțirea fondului de producție în păduri oprite și păduri libere, cele din ultima categorie
fiind împărțite în parchete anuale, menite să asigure continuitatea producției. Pădurile
grănicerești din Orlat și Năsăud erau supuse acelorași dispoziții ca și cele din Banat, conform
ordonanței forestiere din 1781. În 1807 s-a promulgat Codul Grăniceresc ce prevedea
împărțirea pădurilor în parchete și păstrarea unui număr de 16-20 seminceri la jugărul
cadastral precum și efectuarea de plantații și însămânțări în locurile neregenerate. Ceva mai
târziu, în 1839, a apărut o reglementare ce prevedea, ca etapă obligatorie și premergătoare
planificării, descrierea condițiilor naturale și economice în care sunt gospodărite pădurile.
Spre sfârșitul secolului XVIII au demarat primele lucrări de amenajare (în special sub
forma ridicărilor în plan) în vederea exploatării sistematice și regulate a pădurilor. Cu toate
acestea, abia pe la jumătatea secolului XIX au fost întocmite amenajamente mai detaliate
dar, din păcate, lipsite de continuitate datorită lipsei personalului specializat și situației
politice a vremii. În 1873 a fost înființat de către administrația austro-ungară un serviciu
special de amenajare a pădurilor aparținând statului și instituțiilor publice cu rezultate
remarcabile ilustrate prin emiterea de instrucțiuni de amenajare, respectiv prin întocmirea
(până în 1914) de amenajamente definitive sau revizuirea la 10 ani a celor existente pentru
mare parte a pădurilor din zona amintită (Gârbu, 1934).
În Moldova, preocupări privind asigurarea continuității producției au existat încă din
secolul XVIII, când Domnitorul Alexandru Moruzi a oprit tăierea pădurilor fără „nici o
socoteală”. Apar apoi, atât în Moldova cât și în Țara Românească, primele reguli referitoare
la păduri ce aveau în vedere paza acestora și care sunt cuprinse în „Regulamentul Organic
din 1831”. Aici se semnalează și necesitatea învățământului silvic (Balabasciuc, 2000).
Primele reglementări privind planificarea exploatărilor în Moldova sunt cuprinse în
„Pravila pentru cruțarea pădurilor după moșiile mănăstirești și altele” intrată în vigoare în
1843 (Rucăreanu, 1967) și care conținea o serie de elemente de reglementare a procesului
de producție, precum indicarea numărului de parchete anuale. Legea a fost însă anihilată în
1851 urmând o perioadă de abuzuri asupra spațiilor silvestre.
În Muntenia, cam în aceeași perioadă, apar reglementări similare. Hrisovul lui Mihai Șuțu
din 1785 împarte pădurile în: dumbrăvi – păzite de locuitori și din care aceștia pot lua lemne
fără învoirea stăpânului; păduri de ghindă – din care se scot numai uscăturile; păduri
neroditoare – din care lemnul poate fi exploatat fără restricții. În 1847 s-a adoptat și aici un
hrisov asemănător celui din Moldova, care se limita la a stabili doar numărul de rezerve la
unitatea de suprafață.
În fapt, în teritoriile Vechiului Regat al României (Moldova și Țara Românească), înainte
de anul 1880 nu existau reglementări ferme privind gospodărirea pădurilor statului, astfel
17
CUPRINS
încât aici „fiecare făcea cum îl tăia capul” utilizând lemnul pentru prelucrări industriale
primitive, pentru foc, sau pădurea pentru pășunat (Teodorescu, 1904).
În anul 1881 a apărut Legea Silvică (primul cod silvic românesc) care avea ca scop
principal reducerea influenței distructive a omului, cu sau fără știință, asupra pădurilor.
Obiectul acestei legi îl reprezentau pădurile statului, ale comunelor, stabilimentelor publice,
comunităților, bisericilor, dar și ale particularilor. Prin această lege Administrația
Domeniilor Statului avea obligația de a proceda la amenajarea pădurilor supuse regimului
silvic în termen de cel mult 15 ani de la promulgarea legii, din pădurile respective urmând a
se recolta lemn doar dacă sunt amenajate.
Amenajarea acestor păduri urma să fie realizată de Comisii compuse din cel puțin trei
agenți silvici ai Statului. Lipsa personalului pentru efectuarea lucrărilor de amenajare (care
presupuneau în primul rând ridicări în plan) a constituit principala cauză a amenajării unor
suprafețe nesemnificative de pădure în primii ani. Dintre pădurile de mare întindere ale
Statului, până în 1892 s-au amenajat următoarele: Tarcău, Comana, Lucăcești, Paserea,
Căscioarele, Cotmeana ș.a. (Anonymus, 1898).
Lipsa unor regulamente de întocmire a amenajamentelor silvice, a personalului de
specialitate și a experienței în domeniu (de cele mai multe ori comisiile de amenajare erau
formate din tineri absolvenți ai școlilor silvice), lipsa instructorilor, a amenajamentelor
anterioare și a cărților silvice în limba română au constituit principalele probleme ale
începuturilor activității de amenajare a pădurilor în România (teritoriul Vechiului Regat).
Astfel, termenul de 15 ani impus prin Codul silvic nu a putut fi respectat, iar în multe situații
calitatea amenajamentelor lăsa de dorit datorită grabei cu care erau întocmite: existau foarte
multe cereri de întocmire a amenajamentelor din partea proprietarilor întrucât, în lipsa
amenajamentelor recoltarea de lemn era interzisă.
Cu titlu de exemplificare, în anul 1900, în Vechiul Regat al României, întreaga
suprafață a pădurilor pentru care au fost întocmite amenajamente a fost de doar
19842 ha, fiind vorba în special de păduri particulare (79%); pădurile amenajate
aparținând statului, stabilimentelor publice sau comunelor ocupau suprafețe mult
mai reduse (Păcescu, 1901).
2.3.2.2. Între 1918 și 1947

În perioada României Mari (1918-1940) amenajarea pădurilor s-a cristalizat ca
disciplină și domeniu de activitate însă, deși în plan teoretic au existat numeroase preocupări
privind fundamentarea științifică a amenajamentului românesc, doar 39% din pădurile
regatului erau gospodărite pe bază de amenajament (Leahu, 2001). Încă existau discrepanțe
între modalitățile de planificare a exploatărilor, la revizuirea amenajamentelor fiind utilizate
metode de amenajare moștenite de la austro-ungari în teritoriile ce s-au aflat sub ocupație
imperială (Ichim, 1996), iar în zona Vechiului Regat metode preluate din silvicultura
franceză.
Conținutul amenajamentului a fost reglementat abia în 1923, când C.P. Georgescu a
elaborat „Instrucțiuni pentru întocmirea amenajamentelor”. Acestea, împreună cu cele
emise de Comunitatea de avere din Caransebeș, au fost singurele repere metodologice în
amenajarea pădurilor până în 1939, când a apărut cursul profesorului V.N. Stinghe.
18
CUPRINS
Ca și în perioada primului război mondial, între 1940 și 1947 lucrările de amenajare a

pădurilor au continuat, însă au fost orientate în special spre revizuirea amenajamentelor
existente și se desfășurau cu mari dificultăți datorită lipsei resurselor financiare, materiale și
pericolelor asociate contextului istoric. În această perioadă apare (1941), sub formă de
manuscris, „Proiectul de instrucțiuni pentru amenajarea pădurilor statului”, elaborat timp
de aproape un deceniu de I. Popescu-Zeletin.
2.3.2.3. În perioada 1947-1989

Legea 204 din 1947 marchează un moment important pentru practica amenajistică din
România7. A urmat Legea naționalizării din 1948 prin care s-a făcut trecerea de la economia
de tip capitalist la economia centralizată, iar toate resursele solului (inclusiv pădurile) și
subsolului erau etatizate. Statul devenea marele proprietar al pădurilor, acestea urmând a fi
amenajate și gospodărite unitar în întreaga țară. Termenul de 4 ani prevăzut în lege nu a putut
fi respectat, însă până în 1956 toate pădurile țării erau amenajate (Leahu, 2001).
Această perioadă a marcat trecerea la amenajarea unitară a celei mai mari părți a pădurilor
din România. A fost caracterizată de crearea structurilor administrative care au constituit
scheletul planificării amenajistice timp de circa cinci decenii (până la apariția ocoalelor
silvice private). De asemenea, până în 1989 au fost emise mai multe ediții ale normelor
tehnice (în 1950, 1951, 1959, 1969, 1980, 1986), iar cercetările din domeniu au condus la
cristalizarea unui sistem național de amenajare a pădurilor.
Un aspect interesant în acest proces evolutiv, abandonat la vremea respectivă din
considerente de ordin tehnic8, a fost tentativa de a elabora un cadru normativ pentru așa-
numitele amenajamente silvo-tehnologice care, spre deosebire de cele actuale, ar fi pus un
mai mare accent pe planificarea lucrărilor de exploatare. Aspectul asupra căruia nu s-a căzut
de acord a fost introducerea, în categoria criteriilor de delimitare a arboretelor9, a tehnologiei
de exploatare, ceea ce a alimentat temerea că un asemenea criteriu ar putea să le surclaseze
în importanță pe celelalte, schimbând total specificul lucrărilor de amenajare a pădurilor.
2.3.2.4. După 1989

Amenajarea pădurilor după 1989 este marcată de evenimentele care au avut loc în acel an
în România. A început o perioadă de tranziție de la economia de comandă la economia de
piață (Milescu, 2002). Conceptul de proprietate a fost regândit conform principiilor
democratice, fiind demarat procesul de reconstituire a dreptului de proprietate către foștii
proprietari sau moștenitorii acestora. Reconstituirea dreptului de proprietate asupra pădurilor
s-a realizat etapizat prin intermediul a trei legi emise în perioada 1991-2005. Astfel s-a
revenit la o structură complexă a formelor de proprietate, aspect care obliga la regândirea
modului în care sunt întocmite amenajamentele silvice. Dacă în perioada anterioară putea fi
considerată utilă întocmirea unui singur tip de amenajament, în această perioadă se impunea
7
Articolul 2 din L204/1947 pentru apărarea patrimoniului forestier: „Toate pădurile țării, indiferent de
proprietar, vor fi amenajate în cel mult 4 ani de la data publicării legii de față (Anonymus, 1947).
8
Este vorba de perioada 1984-1987, când Institutul de Cercetări și Proiectări pentru Industria Lemnului
(ICPIL) a avut o serie de proiecte de cercetare în acest sens.
9
Criteriile de delimitare a arboretelor sunt detaliate în UI 8.
19
CUPRINS
analizarea posibilității întocmirii de amenajamente distincte în funcție de o serie de elemente

precum: suprafața pădurii, etajul de vegetație, obiectivele proprietarului etc.
Ultimele norme tehnice în domeniu au fost elaborate în anul 2000, fără modificări
semnificative față de ediția din 1986, ediție care a marcat de fapt orientarea clară a
silviculturii către protecția mediului.
După 1989 pot fi identificate mai multe momente care au jalonat amenajarea pădurilor în
această perioadă de tranziție. Până în 1998 practica amenajistică s-a desfășurat după inerția
imprimată de perioada comunistă, fără a fi aduse modificări majore sistemului de amenajare
a pădurilor din România.
Între anii 1998 și 2005 au fost experimentate studiile sumare de amenajare a pădurilor
pentru suprafețele mai mici de 30 de ha. Pentru suprafețele mai mari de 30 de hectare se
aplicau reglementările anterioare. Avantajul întocmirii studiilor sumare consta în faptul că
pădurile în cauză erau gospodărite conform unor planuri întocmite de specialiști.
Dezavantajele se referă în special la imposibilitatea respectării principiilor de bază ale unei
gospodăriri durabile a resurselor forestiere. Astfel, în anul 2005 s-a renunțat pe cale
legislativă la întocmirea lor (Anonymus, 2005a).
După 2005, alternativa oferită micilor proprietari de păduri a fost aceea de constituire a
asociațiilor conform principiului teritorialității, iar suprafața cumulată a pădurilor aferente
trebuia să depășească 100 de ha. Inițial, ideea de asociere nu a fost acceptată de mulți dintre
proprietari datorită percepției acestora asupra formelor asociative pe care le asimilau celor
existente înainte de 1989. Lipsa unei comunicări corespunzătoare din partea specialiștilor
silvici, coroborat cu oprobiul proprietarilor de păduri față de opiniile acestora, a creat
dezinteres față de activitatea de amenajare a pădurilor, astfel că suprafețe însemnate de
păduri private au rămas neamenajate.
Avantajele asocierii sunt evidente atât pentru proprietarul de pădure cât și pentru societate
și pădure ca ecosistem: avantajele economice sunt resimțite imediat de proprietari întrucât
se reduc semnificativ costurile fixe, pădurile sunt gospodărite pe suprafețe mari cu
respectarea unor principii clar definite, iar capacitatea ecosistemelor forestiere de a oferi o
gamă diversă de servicii societății umane este ameliorată semnificativ. Proprietarii de păduri
trebuie să fie informați corect cu privire la avantajele gestionării resurselor forestiere pe
spații mari, să cunoască alternativele pe care le au la dispoziție, astfel încât să fie conștienți
că asocierea este cea mai bună soluție, iar decizia constituirii în asociații să le aparțină, nu
să fie impusă de către autoritățile statului.
Principalele modificări aduse de noul cod silvic după 2008 asupra modului de întocmire
a amenajamentelor silvice în România au fost deja prezentate în UI 1 (capitolul 1.5).
Prin eforturi susținute s-a creat în România un sistem al amenajării pădurilor performant
din punct de vedere tehnic, economic și ecologic, însă pentru viitor este necesară o orientare
mai atentă a acestuia către aspectele de ordin social.
Să ne reamintim
Apariția amenajării pădurilor ca știință este asociată cu publicarea, în
anul 1795, de către silvicultorul german Georg Ludwig Hartig, a unei
20
CUPRINS
lucrări de specialitate în care se detaliază aspecte privind planificarea consumului de lemn

în funcție de caracteristicile unei păduri și în care este definită pentru prima dată, într-o
manieră foarte clară, continuitatea.
În teritoriul actual al României, apariția și evoluția ideii de reglementare a
producției de lemn a depins de contextul istoric general, însă primele reguli în acest
sens se datorează influenței școlii germane de silvicultură în teritoriile aflate sub
ocupație austro-ungară. Dezvoltarea amenajării pădurilor ca știință în România
prezintă particularități specifice următoarelor etape: până la Marea Unire din 1918;
perioada 1918-1947; perioada comunistă; perioada post-decembristă.
TO DO
1. Scrieți un eseu în care prezentați succint istoricul apariției
amenajării pădurilor ca disciplină.
2. Enumerați și descrieți pe scurt etapele evoluției amenajării
pădurilor în România.
2.4. Principiile amenajării pădurilor - generalități

S-a arătat că amenajarea pădurilor, ca activitate de proiectare și ca domeniu de cercetare,
reprezintă un proces complex de fundamentare și de adoptare a deciziilor al cărui scop final
constă în managementul responsabil al resurselor forestiere. Acest tip de management este
direcționat spre realizarea obiectivelor majore pe care le îndeplinesc pădurile, prin
intermediul principiilor de amenajare a pădurilor.
Principiile amenajării pădurilor indică normele fundamentale de

conduită specifice activității de planificare amenajistică. Ele constituie
pilonii pe care se construiește managementul responsabil al resurselor
forestiere. Nerespectarea acestor principii diminuează semnificativ capacitatea ulterioară
de gestionare a riscurilor de natură ecologică, socială și economică.
Principiile amenajării pădurilor au evoluat în timp concomitent cu percepția societății

umane privind importanța și utilitatea ecosistemelor forestiere. Deși în literatura de
specialitate, modul de tratare a principiilor de amenajare a pădurilor a fost abordat aparent
diferit (tabelul 2.1), în esență, autorii tratatelor de acest tip împărtășesc ideea că rolul
principiilor de amenajare a pădurilor este acela de a constitui cadrul unui sistem de
planificare ce conduce fără echivoc către o gestionare durabilă a pădurilor.
În Codul silvic actual (Anonymus, 2008) se menționează importanța respectării
următoarelor principii de amenajare:
- principiul continuității și permanenței pădurilor;
- principiul eficacității funcționale;
- principiul conservării și ameliorării biodiversității;
- principiul economic.
21
CUPRINS
Tabelul 2.1. Evoluția concepției privind principiile de amenajare a pădurilor în România

Lucrarea Principiul …
Stinghe*
continuității productivității - - -
(1939)
valorificării
Rucăreanu
continuității productivității integrale a estetic -
(1967)
resurselor
valorificării
Giurgiu
continuității eficacității funcționale raționale a tuturor - ecologic
(1988)
resurselor pădurii
productivității, al eficacității valorificării
Leahu funcționale sau al exercitării optimale optimale și
continuității estetic -
(2001) și durabile a funcțiilor multiple, de durabile a
producție sau de protecție resurselor pădurii
păstrării
Drăgoi
continuității rentabilității - - echilibrului
(2004)
ecologic
conservării și
Seceleanu
continuității eficacității funcționale - estetic ameliorării
(2012)
biodiversității
* Stinghe (1939) nu prezintă în mod explicit continuitatea și productivitatea drept principii de amenajare a
pădurilor, dar abordează în lucrare importanța acestora la întocmirea amenajamentelor silvice
Nu se poate face abstracție în definirea principiilor de amenajare a pădurilor de raportul

Națiunilor Unite rezultat în urma Conferinței privind mediul și dezvoltarea, ce a avut loc în
1992 la Rio de Janeiro. În cadrul acestei conferințe este redefinită dezvoltarea durabilă, iar
în raportul amintit sunt prezentate o serie de principii la care s-a ajuns prin consens global
privind managementul, conservarea și dezvoltarea durabilă a tuturor tipurilor de păduri.
Se recunoștea importanța unei abordări holistice și care excedează granițele statelor în
ceea ce privește gospodărirea pădurilor, iar acest lucru trebuie avut în vedere încă din etapa
de planificare, adică odată cu întocmirea amenajamentelor silvice.
Având în vedere aceste aspecte, sunt prezentate în continuare următoarele principii de
amenajare a pădurilor, inclusiv componentele pe care le integrează:
- principiul continuității, care face referire la valorificarea durabilă a resurselor pădurii;
- principiul social, care face referire la:
o respectarea dreptului de proprietate;
o respectarea drepturilor comunităților locale;
o respectarea legislației naționale și a acordurilor internaționale privind
protecția mediului;
o optimizarea eficacității funcționale a pădurilor10;
o respectarea istoriei, tradițiilor și a nevoilor culturale și spirituale ale
generațiilor actuale și viitoare.
- principiul conservării și ameliorării biodiversității, care include:
o păstrarea echilibrului ecologic la nivel local, național, regional;
o conservarea habitatelor, a speciilor, a diversității peisajului.
10
Aici se regăsește și funcția recreativă a pădurilor la care face referire în mod special principiul estetic
amintit în literatura de specialitate.
22
CUPRINS
- principiul rentabilității (sau al eficienței economice), care include:

o ameliorarea productivității pădurii;
o asigurarea rentabilității/eficacității modului de gospodărire;
o valorificarea optimală a resurselor pădurii.
Să ne reamintim
Principiile amenajării pădurilor indică normele fundamentale de
conduită specifice activității de planificare amenajistică și constituie
pilonii pe care se construiește managementul responsabil al resurselor forestiere.
Aceste principii sunt: 1) continuitatea, 2) echitatea socială, 3) conservarea și
ameliorarea biodiversității și 4) rentabilitatea. Nicio activitate de planificare
amenajistică nu trebuie să se abată de la respectarea acestor principii care se
intercondiționează.
TO DO
Enumerați principiile de amenajare a pădurilor și prezentați
importanța acestora pentru gospodărirea pădurilor.
2.5. Miniglosar
Conversiunea procesul complex de trecere a unei păduri de la un regim la altul

(Negulescu, 1966)
Defrișarea acțiunea de înlăturare completă a vegetației forestiere, fără a fi urmată de
regenerarea acesteia, cu schimbarea folosinței și/sau a destinației terenului
(Anonymus, 2008)
Exploatarea procesul de producție prin care se extrage din păduri lemnul brut în
forestieră condițiile prevăzute de regimul silvic (Anonymus, 2008)
Jugărul unitate de măsură pentru suprafață, utilizată în trecut în teritoriile românești
cadastral (1 jugăr cadastral = 5754,848 m²; 1 jugăr ardelenesc = 5775,0 m²)
Parchetul 1. în amenajarea pădurilor: parte a fondului de producție constituită
din totalitatea arboretelor care, potrivit prevederilor
amenajamentului silvic, urmează a fi parcurse cu tăieri de
regenerare în decursul unui an
2. în exploatarea pădurilor: suprafața de pădure în care se efectuează
recoltări de masă lemnoasă în scopul realizării unei tăieri de
îngrijire, a unui anumit tratament, a lucrărilor de conservare sau a
extragerii produselor accidentale sau de igienă (Anonymus, 2008)
Plantația cultura forestieră creată prin regenerare artificială cu puieți
Rezervele arborii menținuți pe picior la exploatarea arboretelor de crâng sau crâng
compus, fie pentru diversificarea gamei de sortimente obținute ulterior, fie
în vederea realizării conversiunii la codru
Semincerii arborii menținuți pe picior în timpul perioadei de regenerare a arboretelor,
care au rolul de a produce semințe pentru asigurarea regenerării pe cale
naturală a arboretelor respective
23
CUPRINS
2.6. Rezumat
În această lecție este prezentat un scurt istoric al principalelor etape
care au condus la apariția amenajării pădurilor în Europa. Ulterior, este
reliefat modul în care ideile privind reglementarea producției de lemn au pătruns în
teritoriile României actuale și maniera în care acestea au fost puse în aplicare și au
evoluat în funcție de contextul istoric.
A doua parte a unității de învățare abordează succint principiile de amenajare a
pădurilor și modul în care ele au fost tratate în literatura de specialitate din România.
De asemenea, se argumentează necesitatea adaptării acestora la actualul context socio-
economic și ecologic. Detalierea principiilor de amenajare a pădurilor este realizată
în unitatea de învățare următoare.
Anonymus, 1898. Greutățile întocmirei amenajamentelor în pădurile

noastre. Revista pădurilor, Seria II, Anul II: 4-12.
Anonymus, 2005a. Ordonanța de urgență 139 privind administrarea pădurilor din
România. Monitorul Oficial, Partea I, nr. 939.
nr. 238 din 27.03.2008.
Drăgoi M., 2004. Amenajarea pădurilor. Editura Universităţii Suceava, 258 p.
Leahu I., 2001. Amenajarea pădurilor. Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 616 p.
Rucăreanu N., 1967. Amenajarea pădurilor – ediţia a II-a. Editura Agro-silvică, Bucureşti,
453 p.

1. Care este principalul motiv care a condus la apariția nevoii
reglementării producției de lemn?
a. Dorința de îmbunătățire a structurii pădurilor.
b. Penuria de resurse forestiere.
c. Necesitatea creșterii accesibilității pădurilor.
d. Definirea continuității.
2. În ce țări europene au apărut primele înscrisuri considerate drept adevărate
reforme în pentru gospodărirea pădurilor?
a. Italia.
b. Germania.
c. Franța.
d. Anglia.
3. În ce an, considerat moment al apariției amenajării pădurilor ca știință, a fost
publicată lucrarea lui G.L. Hartig în care este promovată ideea planificării
consumului de lemn?
a. 1750.
b. 1780.
c. 1795.
d. 1825.
24
CUPRINS
4. Ce document este considerat primul cod silvic tipărit în limba română?

a. Ordonanța forestieră din anul 1776.
b. Regulamentul Organic din 1831.
c. Regulamentul forestier grăniceresc din 1788.
d. Orândueala de pădure pentru Bucovina din 1786.
5. Conform primului Cod silvic românesc (1881), ce termen a fost stabilit
Administrației Domeniilor Statului pentru a proceda la amenajarea pădurilor
supuse regimului silvic?
a. 10 ani.
b. 15 ani.
c. 20 ani.
d. Nu a fost stabilit niciun termen.
6. În ce an a fost reglementat pentru prima dată conținutul amenajamentului silvic
în România?
a. 1881.
b. 1923.
c. 1939.
d. 1949.
7. Câți ani au durat de la naționalizare până când toate pădurile din România au fost
amenajate?
a. 8 ani.
b. 10 ani.
c. 20 ani.
d. 25 ani.
8. Care este rolul principiilor de amenajare a pădurilor?
a. Indică normele fundamentale de conduită specifice activității de planificare
amenajistică.
b. Permit clasificarea folosințelor forestiere.
c. Constituie pilonii pe care se construiește managementul responsabil al
resurselor forestiere.
d. Direcționează managementul resurselor forestiere spre realizarea
obiectivelor pe care le îndeplinesc pădurile.
9. Ce principiu de amenajare a pădurilor nu lipsește din niciunul din tratatele de
specialitate apărute în România după 1939?
a. Principiul continuității.
b. Principiul ecologic.
c. Principiul estetic.
d. Principiul eficacității funcționale.
10. În ce an a avut loc, la Rio de Janeiro, Conferința Națiunilor Unite privind Mediul
și Dezvoltarea?
a. 1972.
b. 1989.
c. 1992.
d. 2000.
25
CUPRINS
Principiile amenajării pădurilor
Cuprins:
3.1. Introducere 26
3.3. Scurt istoric al preocupărilor de planificare a producției de lemn 27
3.4. Continuitatea 27
3.4.1. Definire, descriere, abordări 27
3.4.2. Indicatori ai continuității în amenajamentul românesc 30
3.5. Principiul social 32
3.6. Principiul conservării și ameliorării biodiversității 34
3.6.1. Importanța conservării diversității pădurilor 34
3.6.2. Ameliorarea biodiversității. Indicatori ai biodiversității 36
3.7. Principiul rentabilității 41
3.7.1. Modul de alocare a terenurilor între diverse folosințe – rațiuni 41
economice
3.7.2. Măsuri de creștere a productivității pădurilor 43
3.7.3. Indicatori ai rentabilității forestiere 45
3.8. Miniglosar 49
3.9. Rezumat 49
3.1. Introducere
Presiunea antropică asupra pădurilor este tot mai evidentă. Impactul major
al activităților umane asupra ecosistemelor forestiere obligă la responsabilitate
din partea tuturor, atât din partea celor care perturbă echilibrele naturale, cât și din partea celor
care se bucură de ceea ce ne oferă pădurea. Din această perspectivă, respectarea principiilor de
amenajare a pădurilor devine esențială în activitatea de planificare a procesului de producție
forestieră.

În urma parcurgerii acestei unități de învățare, studentul va fi capabil
să enumere principiile de amenajare a pădurilor, să explice rolul acestora
în activitatea de proiectare tehnologică, să descrie aceste principii, să identifice și să
definească indicatorii utilizați pentru cuantificarea modului de implementare a
principiilor și pentru realizarea de analize de dinamică privind evoluția caracteristicilor
pădurii ca urmare a măsurilor de gospodărire aplicate de-a lungul timpului.
26
CUPRINS
3.3. Scurt istoric al preocupărilor de planificare a producției de lemn

În Europa Centrală primele reglementări – în sens generic - privind exploatarea
pădurilor datează încă din Evul Mediu, mai precis din secolele XI-XII. Potrivit acestora,
din timp în timp, de pe domeniile feudale se recoltau fie arbori individuali (control pe
număr de arbori), fie se parcurgeau cu tăieri rase anumite suprafețe de pădure (control pe
suprafață), fie se recoltau anumite cantități de lemn (control pe volum). În această perioadă
pădurile aveau un rol vital în economia comunităților, întrucât furnizau lemn pentru
construcții, hrană (carne de vânat, ciuperci, fructe) și mai ales lemn pentru foc.
Începând cu secolul XV, explozia demografică a dus la dezvoltarea comerțului,
urbanizare și, în cele din urmă la prima revoluție industrială, respectiv trecerea de la
producția manufacturieră la producția de masă. Suprafața pădurilor s-a redus dramatic în
zonele de câmpie, unde folosința forestieră a fost schimbată în folosință agricolă. Nici în
zonele mai înalte, inadecvate altor folosințe în afara celei forestiere pădurile nu au rămas
neatinse, întrucât trebuiau să alimenteze cu lemn și energie exploatarea altor resurse,
precum cărbunele și minereurile. Consecința a fost degradarea pronunțată a pădurilor prin
așa-numitul tratament „mittelwald”.
În sudul Europei, la mică altitudine, unde domină speciile de foioase, marile masive
forestiere au fost fragmentate, iar regimul crângului a devenit dominant. Drept consecință,
stresul climatic a crescut, fapt ce a condus la fenomene ciclice de uscare anormală a unor
specii foarte valoroase, precum cvercineele (Alexe, 1985; 1986).
Ca reacție la acest proces de diminuare a resurselor forestiere a apărut în Europa un
domeniu profesional nou – silvicultura; mai întâi în Germania și în Franța. Motivația
acestor preocupări a fost de la bun început una economică: asigurarea aprovizionării cu
lemn, ce era la vremea respectivă11 unul dintre principalele materiale de construcții,
respectiv una dintre puținele resurse energetice. În Germania, prima acțiune întreprinsă în
acest sens a fost substituirea pădurilor degradate – rămase în urma exploatării pe alese a
arborilor din pădurile virgine – cu plantații de molid, brad și pin silvestru. Așa s-a născut
ceea ce se numește acum silvicultura pădurii cultivate, a cărei principală menire este
producția de lemn, pentru diverse utilizări.
3.4. Continuitatea
3.4.1. Definire, descriere, abordări
Preocuparea pentru asigurarea necesarului de lemn constituie premisa primului principiu
al amenajării pădurilor formulat de Hartig (figura 3.1) în 1795 și anume principiul
continuității, conform căruia: „Orice administrator de pădure înțelept trebuie să evalueze
cât mai repede starea pădurilor și să maximizeze beneficiile pe care le obține, dar astfel
încât generațiile viitoare să obțină cel puțin tot atâtea beneficii ca și generația actuală”
(Hartig, 1795).
11
Sfârșitul secolului XVIII și începutul secolului XIX.
27
CUPRINS
Datorită modului în care a fost formulată, fără

menționarea beneficiilor acestor generații, definiția
continuității propusă de Hartig este la fel de actuală și în
prezent și a constituit fundamentul definirii conceptului de
dezvoltare durabilă, circa 200 de ani mai târziu, în raportul
„Viitorul nostru comun” al Comisiei Națiunilor Unite
pentru Mediu și Dezvoltare13: Dezvoltarea durabilă este
acea dezvoltare care permite satisfacerea cerințelor
prezentului fără a compromite șansele generațiilor
viitoare de a-și satisface propriile cerințe (UNWCED,
1987).
Principiul continuității nu este specific doar
amenajării pădurilor, ci tuturor activităților economice în
care principalul mijloc de producție este o populație
Figura 3.1. Georg Ludwig
biologică a cărei structură poate fi controlată într-un fel
Hartig (1764-1837)12
sau altul.
În amenajarea pădurilor, continuitatea se referă la valorificarea

durabilă și responsabilă a resurselor pădurii. În ceea ce privește strict
produsele lemnoase, continuitatea presupune asigurarea de recolte
constante pe un orizont de timp infinit.
Obiectivele gestionării pădurilor se schimbă în timp, deoarece apar noi cerințe din
partea societății dar și noi cunoștințe referitoare la componentele ecosistemelor forestiere.
Ca urmare, principiile de amenajare s-au cristalizat ca rezultante a două procese:
exploatarea excesivă a resurselor forestiere și cunoașterea tot mai amănunțită a
legităților ce guvernează creșterea arborilor și a modului în care sunt structurate
ecosistemele forestiere.
Odată cu apariția modelului pădurii normale, adică a unei păduri în care clasele de
vârstă sunt egal repartizate ca suprafață, continuitatea a fost definită doar aparent mai
precis, ca fiind un echilibru între recoltele de lemn și creșterea pădurii (R. Weber, citat
de Rucăreanu, 1967). Spunem „aparent” deoarece acest echilibru nu mai este precizat din
punct de vedere temporal: într-o perioadă se poate tăia mai mult, în alta mai puțin, iar
structura pe specii a ceea ce se recoltează poate fi diferită de structura pe specii a creșterii
fondului de producție (figura 3.2). Datorită acestui fapt, unele specii cu valoare comercială
ridicată la un moment dat au fost recoltate preferențial, fapt ce a îngustat diversitatea
speciilor și, în final, a condus la declinul unor specii: este cazul bradului, stejarilor precum
și al multor specii tropicale.
Exemplu: În cazul în care suprafețele primelor clase de vârstă sunt mari, iar cele
ale ultimelor clase de vârstă sunt reduse, deși fondul de producție se caracterizează
12
Sursă imagine: http://en.wikipedia.org/wiki/Georg_Ludwig_Hartig
13
Raportul intitulat Our common future, cunoscut și ca Raportul Brundtland a fost publicat în anul 1987.
28
CUPRINS
prin creșteri active, volumele totale

recoltate anual sub formă de produse
principale vor fi mai mici decât creșterea
anuală a pădurii.
Dacă, în plus, arboretele din primele
clase de vârstă au în compoziție doar fag,
iar cele cu vârste înaintate doar gorun,
creșterea anuală a fagului va avea o
pondere însemnată în creșterea totală
anuală a pădurii, deși volumele recoltate
sub formă de produse principale se referă Figura 3.2. Dificultăți de asigurare a continuității
doar la gorun.
Un alt punct de vedere, ce reflectă preocupările de ameliorare a componentelor

biotopului dar și renunțarea la ideea egalității recoltelor de lemn, este cel lansat de Karl
Gayer (citat de Rucăreanu, 1967), potrivit căruia continuitatea este: “îngrijirea atentă și
continuă a forțelor naturale productive ale stațiunii și punerea lor pe de-a-ntregul în
slujba scopurilor noastre”. A fost un pas înainte, deoarece s-a recunoscut astfel cât de
importantă este adecvarea intervențiilor silviculturale la particularitățile ecosistemului,
fără a renunța însă la raportul susținut.
Dar pe măsură ce economia de piață și-a cristalizat regulile de funcționare și
continuitatea a căpătat alte interpretări: Christian Heyer (citat de Rucăreanu, 1967), fără a
respinge obiectivele formulate de Hartig, a relaxat cumva sensul continuității propunând
două căi principale:
- creştere continuă şi exploatări anuale (continuitate strictă):
o recolte anuale şi egale (continuitate cu raport susţinut);
o recolte anuale inegale, dar recolte decenale egale;
- creştere continuă şi exploatări intermitente (continuitate în sens larg).
Structura normală pe clase de vârstă depinde de mărimea ciclului de producţie care, la
rândul lui, depinde de exploatabilitate. Datorită acestei condiţionări logice, complexitatea
structurală a pădurii cultivate s-a diminuat continuu, fapt ce atras după sine reducerea
stabilităţii funcţionale a acesteia, din toate punctele de vedere, inclusiv cel productiv.
Astfel, la pădurile echiene de amestec (codru regulat) condiţia de optim, presupusă de
exploatabilitate, poate fi îndeplinită pentru una sau două specii, nu pentru toate speciile
existente într-un arboret. Prin urmare, unele specii vor fi inevitabil eliminate în timp,
deoarece selecţia pozitivă va fi orientată exclusiv spre favorizarea speciei principale, care
este de regulă cea mai productivă.
De asemenea, dacă se adoptă vârste ale exploatabilităţii inferioare vârstei la care arborii
fructifică abundent în masiv, regenerarea artificială se va impune de la sine – de aici tendinţa
de a crea arborete pure. O asemenea structură orizontală reduce eficacitatea funcţională, din
mai multe puncte de vedere: sistemul radicelar va asigura armătura de rezistenţă a solului pe
o adâncime redusă, biodiversitatea, la orice nivel trofic, va fi şi ea redusă, iar efectul estetic
al unei astfel de structuri este inferior oricărei păduri de amestec cu structură echienă sau ne-
echienă.
29
CUPRINS
Fridrich Judeich (1871), primul promotor al rentabilităţii financiare, a renunţat la a se mai

referi într-un fel sau altul la mărimea recoltelor anuale, subliniind că esenţiale sunt
menţinerea folosinţei forestiere şi gospodărirea pădurilor potrivit principiului rentabilităţii.
Raportul susţinut nu trebuie privit ca egalitate a recoltelor de la un an la altul, ci ca un raport
cât mai puţin fluctuant între creşterea pădurii şi volumul recoltat din aceasta, astfel încât să
se asigure rentablitatea gestionării pădurilor.
Dar continuitatea producţiei are şi o dimensiune socială, lemnul fiind una din materiile
prime tradiţionale, de care a depins şi depinde în continuare dezvoltarea rurală. Aşadar
continuitatea recoltelor înseamnă şi păstrarea unor locuri de muncă.
În virtutea principiului continuității s-a trecut treptat de la pădurea naturală la pădurea
cultivată, deoarece cunoașterea structurii celei dintâi este mult mai dificilă și costisitoare.
Pentru mult timp, nu s-a putut cunoaște suficient de riguros structura pădurii normale și
modul în care aceasta reacționează la diverse intervenții, motiv pentru care este dificil de
evaluat calitatea deciziilor operative, ca mijloace de realizare a obiectivelor tactice.
3.4.2. Indicatori ai continuității în amenajamentul silvic românesc

În gospodărirea pădurilor continuitatea poate avea accepțiuni diferite în funcție de
obiectivele impuse de deținătorul pădurii și de cadrul legal care poate veni cu restricții
suplimentare privind adoptarea acestor obiective. Astfel, continuitatea poate face referire la:
- permanentizarea folosinței forestiere;
- menținerea capacității de regenerare;
- recoltarea fără întrerupere a unui volum minim de lemn;
- recoltarea fără întrerupere a anumitor sortimente de lemn;
- menținerea capacității de producție a pădurii;
- conservarea anumitor componente ale ecosistemelor forestiere;
- menținerea capacității protective a pădurilor în raport cu cerințele societății umane
definite sub aspect economic, ecologic și social.
Aceste modalități de asigurare a continuității pot fi analizate individual sau grupat în
funcție de aspectele particulare ale fiecărei păduri.
Din acest punct de vedere, asigurarea continuității se realizează în amenajamentele
silvice din România prin intermediul mai multor indicatori care permit oricând întocmirea
de analize de dinamică a caracteristicilor unei păduri de la o perioadă la alta. Principalii
indicatori de acest tip sunt:
- suprafața fondului forestier și repartiția acestuia pe categorii de folosință: oferă
informații privind dinamica suprafeței din fond forestier ce face obiectul unui
amenajament silvic și a modului în care aceste terenuri cu destinație forestieră sunt
repartizate pe categorii de folosință forestieră;
- repartiția suprafețelor pe categorii funcționale: permite identificarea situațiilor în
care apar perturbări ale asigurării continuității ca urmare a modificărilor aferente
zonării funcționale a pădurilor;
- repartiția suprafețelor pe unități de gospodărire: variația suprafețelor aferente
unităților de gospodărire conduce la dificultăți de asigurare a continuității atât în
30
CUPRINS
ceea ce privește recoltarea produselor pădurii, cât și în legătură cu valorificarea

serviciilor oferite de aceasta;
- repartiția suprafețelor pe clase de vârstă: arată cât de mult diferă structura unui
fond de producție de modelul optim de structură care se consideră că ar asigura
continuitatea producției de lemn;
- compoziția pădurii în raport cu suprafața și în raport cu volumul: permite sesizarea
deficiențelor de aplicare a unui anumit mod de gospodărire și ajustarea acestuia
astfel încât să se reducă riscul diminuării ponderii sau chiar al eliminării din
compoziția pădurii, a anumitor specii valoroase din punct de vedere ecologic,
economic sau social;
- clasa medie de producție a fiecărei specii: oferă informații privind dinamica
productivității speciilor și calitatea modului de gospodărire a pădurilor;
- consistența medie a fiecărei specii: coroborată cu repartiția suprafețelor pe clase
de vârstă este un indicator al continuității calității modului de gospodărire;
- vârsta medie pe specii: ideal ar fi ca fiecare specie să fie relativ echilibrat
distribuită în fiecare clasă de vârstă, pentru a avea garantată continuitatea recoltării
unui anumit produs. Vârsta medie a unei specii, comparată cu mărimea ciclului de
producție, indică modul în care vor fluctua volumele de lemn recoltate din specia
respectivă;
- creșterea curentă la hectar a fiecărei specii: oferă informații referitoare la
productivitatea fiecărei specii la un moment dat și este un indicator a cărui analiză
nu poate fi disociată de vârsta medie, clasa de producție medie și consistența medie
a fiecărei specii;
- volume de recoltat anual pe specii și categorii de produse: depind de valorile
indicatorilor deja amintiți și sunt rezultatul punerii în aplicare a metodelor de
amenajare care urmăresc explicit asigurarea continuității recoltelor de lemn;
- indici de recoltare și suprafețe de parcurs pe categorii de lucrări: permit
compararea recoltelor cu creșterile și realizarea de analize de dinamică necesare
monitorizării continuității modului general de gospodărire a pădurilor.
TO DO
1. Definiți continuitatea și prezentați variațiile apărute în timp în
jurul conceptului de continuitate.
2. Enumerați și descrieți cinci dintre indicatorii utilizați pentru
verificarea modului de asigurare a continuității în silvicultură.
Să ne reamintim
Continuitatea se referă la valorificarea durabilă și responsabilă a
resurselor pădurii. Potrivit definiției formulată de Hartig, „orice
administrator de pădure înțelept trebuie să evalueze cât mai repede starea pădurilor și
să maximizeze beneficiile pe care le obține, dar astfel încât generațiile viitoare să obțină
cel puțin tot atâtea beneficii ca și generația actuală”.
31
CUPRINS
Weber definește continuitatea ca fiind un echilibru între recoltele de lemn și creșterea

pădurii, pe când Gayer o consideră echivalentă cu îngrijirea și valorificarea optimă a
potențialului stațiunilor forestiere.
Christian Heyer oferă elasticitate continuității, considerând că aceasta poate fi
realizată fie prin planificare strictă, fie în sens larg, prin exploatări intermitente, iar
Judeich subliniază că esențială este menținerea perenității folosinței forestiere, iar
gospodărirea pădurilor să se realizeze în vederea creșterii rentabilității.
Modul în care se asigură continuitatea poate fi verificat prin analiza dinamicii unor
indicatori precum: suprafața fondului forestier și repartiția acestuia pe categorii de
folosință, pe categorii funcționale, pe unități de gospodărire, pe clase de vârstă,
compoziția pădurii, clasa medie de producție, vârsta medie, creșterea curentă la hectar,
indici de recoltare, volume de recoltat și suprafețe de parcurs cu diverse lucrări.
3.5. Principiul social

Principiul continuității are, fără discuție, o serie de valențe sociale întrucât, fără
continuitatea existenței pădurilor sau fără continuitatea recoltelor de lemn ori a exercitării
unor funcții de protecție, multe obiective de natură socială pe care trebuie să le
îndeplinească pădurile nu ar putea fi realizate. Totuși, datorită importanței tot mai mari a
pădurilor în asigurarea unui mediu de viață corespunzător atât pentru om cât și pentru toate
celelalte componente ale ecosistemelor terestre și nu numai, echitatea socială se
diferențiază din ce în ce mai mult ca principiu de sine stătător ce trebuie avut în vedere la
întocmirea amenajamentelor silvice.
Aspectele sociale ce derivă din activitatea de planificare a procesului de producție
forestieră și a măsurilor de conservare a pădurilor au fost și în trecut instituite ca principiu
amenajistic, prin instrucțiunile tehnice de amenajarea pădurilor din 1950 și 1951
(Anonymus, 1950; Anonymus, 1951) și aveau în vedere:
- satisfacerea nevoilor generale și locale cu produse ale pădurii;
- realizarea condițiilor de utilizare optimă a rolului protector al pădurilor;
- crearea condițiilor de muncă permanentă și specializată în gospodăria forestieră.
Practic, principiul social întregește tabloul general de planificare strategică a modului
de utilizare și valorificare eficientă a bunurilor și serviciilor oferite de pădure, în condițiile
în care amenajarea pădurilor a fost definită ca proces integrat de adoptare și de
monitorizare a implementării deciziilor privind gospodărirea durabilă a pădurilor.
Și din aceste considerente, amenajarea pădurilor nu trebuie să se limiteze doar la a
planifica procesul producției de lemn ci, având în vedere caracterul continuu și dinamic al
activității de gospodărire a pădurilor, este necesară adaptarea continuă a soluțiilor
prevăzute în amenajamentele silvice în funcție de rezultatele obținute ca urmare a punerii
în aplicare a acestora. Rolul principiului social este acela de a oferi siguranța că, prin ceea
ce este prevăzut în amenajamentele silvice, obiectivele de natură socială se vor realiza cu
costuri reduse și în intervale de timp rezonabile.
Concret, principiul social trebuie să devină un garant al respectării unor condiții/aspecte
privind:
32
CUPRINS
- dreptul de proprietate;
- drepturile comunităților locale;
- legislația națională și acordurile internaționale privind protecția mediului:
o eficacitatea funcțională a pădurilor;
o istoria, tradițiile și nevoile culturale și spirituale ale generațiilor actuale și
viitoare.
În România, dreptul de proprietate este garantat prin Constituție, iar la întocmirea
amenajamentelor silvice trebuie în mod obligatoriu respectat. Suprafețele din fond forestier
afectate de litigii sunt tratate în mod diferit în amenajamentele silvice, nefiind admisă
planificarea/efectuarea de lucrări silvotehnice până la stingerea litigiilor respective. Pentru
toate celelalte suprafețe din fond forestier, dreptul de proprietate poate fi exercitat în limitele
prevăzute de legislația în vigoare, datorită tocmai importanței sociale a pădurilor și faptului
că acestea fac parte din categoria bunurilor de interes național (Anonymus, 2008).
Proprietarul trebuie să poată beneficia cu întâietate de produsele și serviciile oferite de
pădurea pe care o deține, iar în cazul în care acest lucru este restricționat prin legislație,
devine necesară implementarea de către societate a unui sistem rezonabil de despăgubire.
Comunitățile locale trebuie să poată beneficia, de asemenea, cu prioritate de pădurile
aflate pe raza unităților administrativ-teritoriale aferente sau limitrofe. Eficiența strategiilor
și politicilor forestiere reflectă capacitatea decidenților de a satisface nevoile locale cu
produse lemnoase sau nelemnoase, sau de a se asigura că serviciile oferite de păduri
generează condiții optime de dezvoltare pentru comunitățile locale. Cunoașterea cerințelor
locale în materie de produse și servicii oferite de păduri trebuie să facă parte din preocupările
structurilor de administrare silvică, iar la întocmirea amenajamentelor silvice, în cadrul unui
proces participativ, trebuie identificate mijloacele/soluțiile prin care aceste cerințe să fie
satisfăcute, fără însă a fi puse în pericol asigurarea continuității sau echilibrul ecologic al
pădurilor.
Din punct de vedere social, politicile forestiere trebuie să aibă în vedere crearea de
condiții de muncă permanentă și specializată drept garant al unei gospodăriri durabile și
responsabile a pădurilor, de punere corectă în aplicare a planurilor din amenajamentele
silvice.
Un alt rol social al pădurilor este reprezentat de funcția recreativă a acestora: rolul lor
educativ, estetic, curativ, benefic sănătății umane, atât fizice cât și mentale. În acest sens se
pot constitui și gospodări în mod diferențiat:
- păduri parc, parcuri recreative, tematice sau educaționale;
- arborete în jurul localităților, stațiunilor;
- benzi de pădure situate în lungul căilor de comunicație;
- arborete esențiale pentru păstrarea identității culturale a comunităților locale etc.
Legislația națională și acordurile internaționale reprezintă tot o componentă socială,
deoarece reflectă cerințe existente la nivel național, regional, continental sau global cu
privire la păduri.
Cele mai importante acorduri internaționale care pot produce efecte asupra planificării
procesului de producție forestieră fac referire la protecția mediului, ca o consecință a
schimbărilor climatice și a înrăutățirii condițiilor de viață pe glob, atât pentru om, cât și
pentru foarte multe specii de floră și faună.
33
CUPRINS
La nivel global, principiul social conduce la noi abordări ale modului de gospodărire a
pădurilor. Concepte precum „social forestry” (silvicultura socială) sau „forestry for people”
(silvicultura pentru om) au căpătat rezonanță internațională la sfârșitul secolului 20. În
esență, acestea pleacă de la ideea că silvicultura trebuie să sprijine comunitățile locale sărace
– din țările slab dezvoltate sau în curs de dezvoltare – să utilizeze pădurile din vecinătatea
lor în mod sustenabil și în avantajul lor economic (Sands, 2005).
Principiul social apare ca o consecință a inechităților cauzate de gospodărirea irațională
a pădurilor, de regulă în dezavantajul comunităților locale sau al proprietarilor.
Pentru analiza importanței sociale a pădurilor și a variației acestei importanțe în timp
și spațiu, pot fi utilizați indicatori precum:
- ponderea arboretelor cu funcții predominant sociale14 din suprafața totală a unei
unități de producție;
- numărul angajaților din sectorul forestier și bunăstarea acestora;
- nivelul de dependență a comunităților locale de pe raza unei unități de producție de
bunurile și serviciile oferite de pădure, cuantificat prin:
o necesarul de resurse pentru subzistență, precum: lemn de foc, vânat, plante
medicinale, fructe de pădure, semințe forestiere ș.a.;
o ponderea în care pădurile din zonă acoperă acest necesar;
o suprafața medie de pădure pe cap de locuitor;
o numărul locuințelor încălzite cu lemne etc.
Să ne reamintim
Principiul social are rolul de a garanta că, prin ceea ce este prevăzut în
amenajamentele silvice, obiectivele de natură socială se vor realiza cu
costuri reduse și în intervale de timp rezonabile.
Principalele obiective sociale care trebuie avute în vedere la întocmirea
amenajamentelor silvice au legătură cu respectarea dreptului de proprietate, a drepturilor
comunităților locale, a legislației în vigoare.
Principiul social apare ca o consecință a inechităților cauzate de gospodărirea irațională
a pădurilor, de regulă în dezavantajul comunităților locale sau al proprietarilor.
3.6. Principiul conservării și ameliorării biodiversității

3.6.1. Importanța conservării diversității pădurilor
De-a lungul timpului, biodiversitatea terestră a trecut prin perioade de dispariţie în masă
a unor specii, rezultatul fiind dispariţia a cel puţin 17% din taxoni. Pentru secolul XXI, se
estimează că pierderile vor fi undeva între 25 şi 50 % (Morell, 1999). Diferenţa dintre acest
val de dispariţii şi toate celelalte este cauzată de om şi activităţile sale.
Ceea ce a scăpat analiştilor economici a fost faptul că exploatarea şi regenerarea repetată
a pădurii artificiale, oricât de raţional ar fi făcute, conduc cu timpul la reducerea stabilităţii
acesteia, diferenţierile de la o zonă la alta şi de la o perioadă istorică la alta datorându-se
factorilor abiotici şi biotici.
14
Zonarea funcțională a pădurilor, inclusiv funcțiile sociale sunt prezentate în următoarea unitate de învățare.
34
CUPRINS
Printre factorii abiotici ce au înrăutăţit în mare măsură starea de sănătate a pădurilor se

numără poluarea industrială. Sintagma „declinul pădurilor” a fost lansată de omul de ştiinţă
ceh Jan Stoklasa în 1923, primul ce a identificat poluarea industrială ca fiind factorul
declanşator al acestui fenomen (citat de Fanta, 1997).
În timp, datorită reducerii suprafeţei forestiere, efectul ameliorativ al pădurilor s-a
diminuat, fapt ce a facilitat într-o oarecare măsură schimbările climatice. Dovada cea mai
elocventă a acestui proces, atât de lent încât este imperceptibil chiar în câteva generaţii, a
fost obţinută printr-un studiu extrem de laborios în care s-a folosit o gamă largă de metode,
de la analize de serii cronologice pe date climatice până la studii palinologice în tot bazinul
Mării Mediterane (Reale și Diemeyer, 2000; Reale și Shukla, 2000). Concluzia a fost că
rolul vegetaţiei forestiere în schimbările climatice este evident pe spaţii mari şi în perioade
lungi de timp, cauza creşterii aridităţii climatice în bazinul mediteranean fiind reducerea
proporţiei pădurilor, aşa cum aceasta este atestată documentar pe o perioadă de 2000 de ani.
În categoria factorilor silviculturali ce sunt frecvent incriminaţi pentru declinul pădurilor,
cel mai important este tehnologia exploatării acestora. Creşterea eficienţei economice și a
productivității muncii în exploatare a fost principala cauză a destructurării pădurilor şi
înrăutăţirii condiţiilor de sol. Echipamentele de exploatare, cu cât sunt mai productive, cu
atât sunt mai grele, cauzând tasarea orizonturilor superioare şi impun totodată concentrarea
tăierilor (Seydack et al, 1995).
Pe bună dreptate, tractorul articulat forestier românesc a fost denumit un adevărat „eşec
ecologic” din aceste considerente (Giurgiu, 1982). S-a constatat că riscul eroziunii solului
creşte chiar şi atunci când lemnul este scos pe trasee ce urmăresc curbele de nivel, întrucât
aceste căi de acces funcţionează ca nişte canale colectoare ce se descarcă în văile secundare,
accelerând astfel eroziunea în adâncime a acestora (Prosser și Abernethy, 1999).
În amenajamentul românesc, meritul incontestabil de promotor şi susţinător al gestionării
pe baze ecologice a pădurii îl are academicianul Victor Giurgiu, primul ce a ridicat
conservarea biodiversităţii la rang de principiu amenajistic (Giurgiu, 1988).
Potrivit Convenției asupra Biodiversității Biologice, prin

biodiversitate se înțelege variabilitatea organismelor vii din toate
ecosistemele (terestre, marine, acvatice) precum și a complexelor
ecologice din care respectivele organisme fac parte (UNCED, 1993).
La nivel global, interesul pentru cunoașterea diversității biologice a ecosistemelor

forestiere a crescut în special după Conferința Națiunilor Unite pe Mediu și Dezvoltare din
1992, de la Rio (UNCED, 1993). Aceasta se referă la variabilitatea organismelor care trăiesc
în păduri (plante, animale, microorganisme), la rolul lor ecologic și la diversitatea genetică
asociată lor (FAO, 1989). Diversitatea biologică poate fi evaluată la nivel de peisaj, de
ecosistem, de specii, de populații și la nivel genetic (Noss, 1990). După alți autori (Gaston
și Spicer, 2004), există trei nivele la care poate fi cuantificată biodiversitatea: genetic,
specific și ecosistemic.
Pentru creşterea rentabilităţii gospodăririi pădurilor, unele specii repede crescătoare, mai
uşor de ameliorat pe cale genetică, au fost extinse în detrimentul altora, reducându-se astfel
diversitatea biologică a pădurilor. La nivel european, prin Directiva 92/43 (cunoscută ca
35
CUPRINS
Directiva Habitate), se pune accent pe crearea unor colecţii de clone, urmând ca

biodiversitatea intra-specifică să fie ameliorată prin crearea materialului reproducător.
Pădurea cultivată este condusă spre o structură normală din punctul de vedere al
distribuţiei pe clase de vârstă dar, de cele mai multe ori, acest deziderat nu este atins datorită
multitudinii de factori biotici şi abiotici perturbatori: atacuri de insecte, doborâturi produse
de vânt, îngheţuri, ş.a.m.d. Transformarea parţială a pădurilor naturale în păduri cultivate a
fost inevitabil însoţită de creşterea vulnerabilităţii celor din a doua categorie. Prin urmare,
expresia ultimă a conservării biodiversității este preocuparea de menţinere a acesteia, la
toate nivelurile trofice reprezentative pentru un ecosistem forestier.
Conservarea biodiversităţii nu este importantă doar din punct de vedere biologic şi etic,
ci şi economic: în silvicultură, corelaţia pozitivă între diversitatea biologică şi mărimea
fondului de producţie este deja unanim acceptată, fiind de altfel şi dovedită de numeroase
măsurători în suprafeţe permanente de studiu (Rucăreanu și Leahu, 1982; Giurgiu, 1988;
Clinovschi, 2003).
Pădurea naturală are o valoare intrinsecă şi pentru domeniile de cercetare forestieră,
întrucât permite cunoaşterea unor aspecte importante pentru elaborarea strategiilor pe termen
lung, precum: longevitatea arborilor aparţinând diverselor specii, succesiunea speciilor
forestiere, impactul unor factori perturbatori (incendii, doborâturi produse de vânt, atacuri
de insecte) asupra stabilităţii pădurilor. Pe baza acestor cunoştinţe pot fi adoptate o serie de
decizii menite crească stabilitatea ecosistemelor naturale şi cultivate pe spaţii mari. Pentru
acest motiv, a fost lansată sintagma de valoare informaţională (Giurgiu, 1982) ale cărei
semnificaţii se referă și la:
- posibilitatea de a studia biometria şi auxologia unor arbori şi arborete trecute cu
mult de vârsta exploatabilităţii, ceea ce este imposibil în pădurea cultivată;
- posibilitatea de a studia procesele succesionale ce apar la limitele arealelor speciilor
principale;
- posibilitatea de a studia dinamica naturală a unor procese erozionale, în diferite
condiţii pedo-climatice;
- conservarea resurselor genetice, fără de care procesul de ameliorare a speciilor
lemnoase forestiere ar fi fost imposibil;
- studiul dinamicii naturale a arealului unor specii importante de faună;
- evaluarea monetară a valorii intrinseci a pădurii naturale, evaluare ce condiţionează
alocarea optimă a fondurilor necesare dezvoltării infrastructurii în zone nepopulate
dar foarte atractive pentru turişti.
Din perspectiva dezvoltării rurale, ultimul aspect este cu atât mai important cu cât
creşterea economică duce la fenomene de supra-aglomerare a unor regiuni, ceea ce conduce
implicit la dereglarea principalilor factori de mediu (apă, aer, sol).
3.6.2. Ameliorarea biodiversității. Indicatori ai biodiversității

Alături de conservarea biodiversității, prin intermediul amenajamentelor silvice trebuie
găsite soluții de ameliorare a acesteia. Ameliorarea biodiversității se poate realiza pentru
arboretele la care, în urma evaluării nivelului biodiversității, se constată că acesta
corespunde unor structuri vulnerabile, cu stabilitate redusă la acțiunea factorilor
36
CUPRINS
perturbatori. Ameliorarea biodiversității se

referă la optimizarea nivelului acesteia, în
vederea maximizării stabilității arboretelor
(figura 3.3).
Din aceste considerente, este foarte
important ca biodiversitatea să fie
cuantificabilă prin intermediul anumitor
indicatori. Aceștia diferă în raport cu tipul de
ecosistem studiat. În cazul ecosistemelor
forestiere, cel mai frecvent biodiversitatea
este analizată din punct de vedere al Figura 3.3. Legătura dintre biodiversitate și
diversității speciilor ce le compun și din stabilitate (Duduman, 2009)
punct de vedere al variabilității structurale.
Diversitatea speciilor poate fi cuantificată prin intermediul a numeroși indicatori, dintre
care mai frecvent utilizați și mai ușor aplicat sunt bogăția în specii, abundența și indicele
Shannon (Botnariuc şi Vădineanu, 1982; Stohlgren, 2007):
- bogăția în specii indică numărul de specii dintr-un ecosistem sau dintr-o componentă
a unui ecosistem. Spre exemplu, la nivelul ecosistemelor forestiere, bogăția în specii
deteminată doar la nivelul etajului arborilor indică numărul de specii forestiere, pe
când bogăția determinată la nivelul întregului ecosistem trebuie să reflecte numărul
total de specii de floră și faună. Nivelul diversității speciilor este cu atât mai mare, cu
cât bogăția în specii înregistrează o valoare mai ridicată.
- abundența relativă a unei specii este proporția (exprimată în procente) dintre numărul
sau (și) masa indivizilor unei specii față de numărul sau (și) masa tuturor speciilor
dintr-o probă, dintr-un număr de probe sau, preferabil din totalul probelor adunate în
același timp. Dacă facem referire la activitatea curentă de amenajarea pădurilor, la
nivel de arboret sau de pădure, considerâd doar etajul arborilor, abundența relativă
este corespondentul ponderilor pe care le ocupă speciile forestiere în compozițiile
arboretelor sau în cea a pădurii. Aceste ponderi pot fi calculate fie în raport cu numărul
de exemplare, fie în raport cu suprafața de bază, fie în raport cu volumul.
- indicele Shannon, formulat de Claude Shannon (1948), este un indicator de calcul al
entropiei, utilizat în ecologie și în alte discipline. Este o modalitate standard de
descriere a diversității habitatului (Duduman, 2009) și, în valoare absolută, se
calculează cu relațiile:
𝐻 ∑ 𝑝 ∙ 𝑙𝑛 𝑝 (3.1)
𝑝 𝑛 ⁄𝑁 (3.2)
în care: k este o caracteristică care diferă în raport cu elementele luate în considerare
(poate fi numărul de specii dacă se calculează diversitatea speciilor, poate fi numărul
categoriilor de diametre sau al claselor de înălțimi dacă se calculează diversitatea
dimensională etc.); pi este proporția de reprezentare a caracteristicii respective (ex. a
speciei i sau a arborilor din clasa de diametre i etc.); ni indică numărul de indivizi (ai
speciei i sau din categoria de diametre i etc.); iar N indică numărul total de indivizi
(ai tuturor speciilor k sau din toate categoriile de diametre k).
37
CUPRINS
Valoarea minimă a indicelui Shannon este 0 (când toți indivizii aparțin aceleiași specii
sau toți arborii se găsesc în aceeași categorie de diametre), iar valoarea maximă este egală
cu ln k  (când toți indivizii aparțin în mod egal speciilor k sau sunt grupați în mod egal
în categoriile de diametre k).
Diversitatea structurală a unui arboret indică variabilitatea caracteristicilor dimensionale
ale arborilor constituenți și este evaluată prin intermediul distribuţiilor arborilor în plan
orizontal şi vertical (Helms, 1998). În cazul ecosistemelor forestiere, aceasta este considerată
reprezentativă pentru diversitatea generală a biocenozei (Staudhammer și LeMay, 2001). În
literatura de specialitate (Lexerød și Eid, 2006-a; O’Hara et al, 2007; Duduman, 2011-a) sunt
prezentate mai multe metode de evaluare, fiind evidenţiată utilitatea indicelui Gini (1912,
1921), precum şi potenţialul acestuia pentru evaluarea diversităţii structurale a unui arboret
(Lundqvist 2004). Indicele Camino permite, de asemenea, evaluarea diversității structurale
a arboretelor.
Indicele Gini (G) poate fi calculat în raport cu suprafața de bază prin încadrarea arborilor,
în funcție de diametrul de bază, în categorii de diametre de 4 cm. Indicele Gini reprezintă
raportul dintre (i) suprafața cuprinsă între curba Lorenz (1905) și diagonala omogenității
perfecte și (ii) întreaga suprafață aflată sub această diagonală (figura 3.4). Acest indice poate
lua valori în intervalul (0;1). Cu cât o populație este mai omogenă, cu atât valoarea indicelui
Gini va fi mai apropiată de 0. Formula generală a acestui indice este:
k
G  1   bai1  bai   ni  ni 1  (3.3)
i 1
în care: bai (bai-1) reprezintă frecvenţa relativă a suprafeţei de bază (%) a arborilor din toate
categoriile de diametre mai mici sau egale cu categoria i (i-1) (pentru i=1, bai-1=0); ni (ni-1)
reprezintă frecvenţa relativă a numărului de arbori (%) din toate categoriile de diametre mai
mici sau egale cu categoria de diametre i (i-1) (pentru i=1, ni-1=0); iar k reprezintă numărul
categoriilor de diametre (Duduman et al, 2014).
În raport cu valoarea indicelui Gini, au fost stabilite următoarele intervale de variație pe
tipuri de structuri (Duduman, 2009; 2011-a):
- structura echienă: G ≤ 0,35;
- structura relativ echienă: 0,35 < G ≤ 0,43;
Diagonala - structura relativ plurienă: 0,43 < G ≤ 0,51;
omogenității
perfecte - structura plurienă: G > 0,51.
Indicele Camino (C) pentru arborete se poate
calcula în raport cu volumul (Duduman, 2009):
∑ %
𝐶 ∑ ∑
(3.4)
% %
în care n%i reprezintă numărul de arbori cumulat
pe categorii de diametre până la categoria i, iar
v%i este volumul cumulat al arborilor pe categorii
Figura 3.4. Curba Lorenz – de diametre până la categoria de diametre i. Prin
element de reprezentare grafică a intermediul valorilor lui n%i, respectiv v%i, se pot
diversității structurale a arboretelor trasa curbele Lorentz în raport cu caracteristica
(Duduman, 2011)
volum.
38
CUPRINS
Indicele Camino scoate în evidență eterogenitatea arboretelor naturale în raport cu cele

cultivate. Analiza mai multor tipuri de distribuții ale numărului de arbori pe categorii de
diametre și calculul indicelui de eterogenitate Camino a permis evidențierea următoarelor
aspecte:
- indicele Camino poate varia în intervalul (1; ∞). Totuși, în cazul distribuțiilor reale
ale numărului de arbori pe categorii de diametre, indicele Camino calculat în raport
cu volumul înregistrează valori cuprinse în intervalul (1; 10) (Barbu și Cenușă, 2001;
Avăcăriţei, 2005);
- omogenitatea perfectă este atinsă când valoarea indicelui Camino este 2 (frecvențele
absolute sunt egale pentru toate categoriile, iar numărul de categorii este infinit de
mare);
- în raport cu modul de repartiție a frecvențelor absolute pe categorii pot fi descrise mai
multe tipuri de distribuții:
o distribuțiile unimodale de tip „L” și „J” care presupun frecvențe maxime ale
numărului de arbori pe categorii de diametre la limita inferioară a intervalului
de variație (figura 3.5-a), respectiv la limita sa superioară (figura 3.5-b). În
aceste cazuri indicele Camino ia valori între 1 și 2;
o distribuția bimodală tip „U” (figura 3.5-c) pentru care indicele Camino
înregistrează, de asemenea, valori între 1 și 2;
o distribuția tip „––” pentru care valoarea indicelui Camino este 2 și indică
omogenitate perfectă (nu poate fi întâlnită în natură);
o distribuția unimodală tip „∩” (figura 3.5-d) pentru care indicele Camino ia
valori peste 2. Cu cât maximul este atins mai sus, cu atât omogenitatea
populației studiate crește, iar valoarea indicelui Camino este mai mare;
o există distribuțiile intermediare plurimodale (cu mai multe puncte de maxim)
pentru care valoarea indicelui Camino este întotdeauna mai mare de 2;
o pentru distribuțiile tip „L”; „J” și „U” indicele Camino este cu atât mai
apropiat de valoarea 2 cu cât acestea sunt mai apropiate ca formă de distribuția
tip „––”.
Cu titlu orientativ, prin analiza mai multor tipuri de distribuții, au fost stabilite (Duduman,
2009) următoarele limite de variație a indicelui Camino în raport cu structura arboretului:
- plurienă: 1,2 < C < 2,8 (figura 3.6-a, b);
- relativ plurienă: 2,2 < C < 3,5 (figura 3.6-c);
- relativ echienă: 3,2 < C < 4,5 (figura 3.6-d);
- echienă: 4,0 < C < 10,0 (figura 3.6-e).
Figura 3.5. Tipuri de distribuții în raport cu valoarea indicelui Camino (Duduman, 2009).
39
CUPRINS
Figura 3.6. Tipul de structură în funcție de valoarea indicelui

Camino: a, b – plurienă; c – relativ plurienă; d – relativ echienă;
e – echienă (Duduman, 2009).
Diversitatea structurală a arboretelor, evaluată prin intermediul indicilor amintiți, poate

constitui un instrument de cuantificare a biodiversității întregii păduri.
Astfel, valorile medii ale indicilor Gini sau Camino, determinate la nivel de fond de
producție pot oferi informații privind nivelul biodiversității și intensitatea modului de
gospodărire. Alături de aceștia, există și alți indicatori ce pot fi calculați la nivel de pădure,
pe baza unor date de intrare ce descriu starea arboretelor componente (Burlui și Cenușă,
2014; Barbu et al, 2015):
- indicele UMF15 (Skovsgaard, 2000) cuantifică gradul de diversificare structurală și
compozițională a arboretelor sau a pădurii și poate fi aplicat folosind doar datele din
amenajamentele silvice (descrierea parcelară):
𝑎𝑖 1
𝑈𝑀𝐹 ∑𝑁
𝑖 1 ∙ 1 ∆𝑡𝑖 10 (3.5)
𝐴 ∙𝑛𝑖
10
în care: N este numărul arboretelor avute în vedere, A reprezintă suprafața totală a
acestor arborete, ai indică suprafața arboretului i, ∆𝑡 este diferența maximă dintre
vârstele medii ale elementelor de arboret din compoziția arboretului i, ni reprezintă
numărul de specii de arbori din compoziția arboretului i.
- indicele SMI16 (Schall și Ammer, 2012) permite realizarea de ierarhizări ale
arboretelor sau speciilor forestiere în funcție de intensitatea modului de gospodărire,
pe baza unor date inițiale referitoare la speciile de arbori, vârste, biomasa lemnoasă
supra- și subterană.
- indicele SCI17 (Lexerød şi Eid, 2006-b) oferă informații privind fezabilitatea
parcurgerii arboretelor cu tăieri selective, cu ajutorul unor parametri referitori la
diversitatea dimensională a arborilor (diametrul de bază), potențialul de creștere,
stabilitate și condiții prielnice regenerării naturale.
Ameliorarea diversității speciilor ecosistemelor forestiere se poate realiza pentru etajul
arborilor prin stabilirea corespunzătoare a compoziției țel și a măsurilor de realizare a
acesteia. În ceea ce privește ameliorarea diversității structurale, există metode de planificare
a procesului de producție forestieră ce permit conducerea arboretelor de la structuri
15
UMF – Uneven-aged Mixed Forest (Engl.) - păduri pluriene de amestec.
16
SMI – Silvicultural Management Intensity (Engl.) - intensitatea modului de gospodărire a pădurilor.
17
SCI – Selective cutting index (Engl.) - indicele tăierilor selective.
40
CUPRINS
simplificate către structuri complexe (Duduman, 2009; 2011-a), în vederea creșterii

stabilității arboretelor la acțiunea factorilor perturbatori.
Pentru reducerea vulnerabilității ecosistemelor forestiere la acțiunea factorilor
perturbatori, amenajistul are la dispoziție opțiuni precum:
- promovarea arboretelor de amestec formate din specii autohtone (Seidl et al, 2011)
cu sensibilități și răspunsuri complementare la perturbări (DeClerck et al, 2006);
- crearea și menținerea arboretelor cu structuri complexe, eterogene (relativ pluriene,
pluriene), capabile să se regenereze cu ușurință pe cale naturală (Haight, 1987;
Guldin, 1996; Smith et al, 1997; Mason, 2002);
- utilizarea unor sisteme de gospodărire mai intensive (Puettman, 2011) și adoptarea
tehnicilor silvice care imită acțiunea naturii astfel încât biodiversitatea să fie
ameliorată și conservată (Hansen et al, 1991).
Conservarea echilibrului ecologic a apărut ca reacție la toate greșelile silviculturale făcute
în numele rentabilității dar și ca reacție la tendința de a transforma pădurea naturală în pădure
cultivată (Drăgoi, 2004).
TO DO
Definiți biodiversitatea, enumerați și prezentați indicatori ai
biodiversității care pot fi implementați la întocmirea amenajamentelor
silvice din România, respectiv care pot fi determinați cu ajutorul datelor
existente în amenajamentele silvice.
Să ne reamintim
Exploatarea și regenerarea repetată a pădurii artificiale, oricât de
rațional ar fi făcute, conduc cu timpul la diminuarea stabilității acesteia.
Maximul stabilității unui ecosistem corespunde unui nivel optim al biodiversității sale.
Biodiversitatea indică variabilitatea organismelor vii din toate ecosistemele, precum și a
complexelor ecologice din care respectivele organisme fac parte.
Conservarea biodiversității se referă la sistemul de măsuri planificate și puse în aplicare
la nivelul unui ecosistem ce permite menținerea biodiversității la același nivel.
Ameliorarea biodiversității se referă la gama de măsuri ce urmăresc îmbunătățirea sau
optimizarea nivelului acesteia, în vederea maximizării stabilității ecosistemului.
Biodiversitatea poate fi evaluată prin intermediul a numeroși indicatori care diferă în
raport cu tipul de ecosistem studiat. În cazul ecosistemelor forestiere, cel mai frecvent
biodiversitatea este analizată din punct de vedere al diversității speciilor ce le compun și
din punct de vedere al variabilității structurale.
3.7. Principiul rentabilității

3.7.1. Modul de alocare a terenurilor între diverse folosințe – rațiuni economice
Mediul, în general, este un loc al conflictelor dintre valori și grupuri de interese
(Martinez-Alier et al, 1998). Obiectivele legate de biodiversitate, de peisaj, de serviciile
41
CUPRINS
furnizate direct de un factor de mediu sau un altul, de tradițiile culturale și istorice sunt, în
primul rând, generatoare de conflicte deoarece, în raport cu cerințele societății, orice resursă
naturală devine la un moment dat insuficientă. Din punct de vedere economic, folosința
forestieră a terenului nu este perenă; ea depinde, în mare măsură, de propria-i eficiență
economică, dar și de aceea a folosinței alternative.
Primul autor ce a dezvoltat o teorie a alocării spațiale a folosințelor funciare a fost
Wilhelm Launhardt, pionier al economie matematice (citat de Blaug, 1992). Acesta a
dezvoltat, la mijlocul secolului XIX, așa-numita teorie a inelelor, ce explică într-o manieră
logică modul în care folosința funciară a unei anumite suprafețe depinde de rentă, cost mediu
de producție, preț de desfacere a produsului agricol, rată medie de încărcare și distanță față
de piață.
Launhardt a presupus că, pe o suprafață uniformă, într-o regiune complet omogenă, se
produc mai multe bunuri ce alimentează un singur punct de consum, plasat în centrul zonei
respective (figura 3.7-a). Regiunea pe care se va produce un anumit bun va avea o formă
circulară, cu raza z, cantitatea totală de produs fiind Q  x    r 2 (x = cantitatea produsă la
unitatea de suprafață).
Dacă c este costul de producție, f cheltuielile medii de transport (gradul mediu de
încărcare), considerate constante într-o anumită zonă iar p prețul dorit a fi realizat pe piața
„centrală” atunci zona circulară pe care se va produce bunul respectiv va avea raza z ce
satisface relația:
p c f z (3.6)
Din relația (3.6) rezultă că z   p  c  / f . Așadar folosința optimă a terenurilor din jurul
unei piețe pe care se vând n produse va fi reprezentată de n cercuri concentrice, ale căror
raze sunt date de distanțele critice la care un produs este mai rentabil decât celălalt.
Pornind de la modelul lui Launhardt, dacă se reprezintă grafic (figura 3.7-b) rentele medii
anuale ale folosinței agricole și forestiere, pentru aceeași categorie de teren, în raport cu
distanța de transport până și de la proxima localitate, există o distanță critică de transport în
funcție de care, de-a lungul istoriei, oamenii au optat pentru una dintre cele două folosințe:
pentru zonele mai apropiate de localități agricultura a adus rente anuale mai mari, pe când
în zonele mai îndepărtate s-a preferat păstrarea pădurii, ce aduce rente periodice, fără a fi
necesare cheltuieli anuale de mărimea celor presupuse de folosința agricolă (pregătirea
anuală a terenului, recoltarea anuală, combaterea dăunătorilor etc.).
Punct de
consum
z
a) b)
Figura 3.7. Modul în care renta forestieră și renta agricolă determină distribuția spațială a celor
două folosințe
42
CUPRINS
Poziția relativă a celor două funcții reprezentate în figura 3.7-b depinde de productivitatea
muncii în cele două ramuri și ratele medii ale profiturilor obținute în cele două ramuri. Într-
o economie dinamică, continuitatea producției de lemn nu poate fi asigurată dacă renta
periodică a folosinței forestiere nu crește, întrucât rentele anuale din folosința agricolă cresc
mai repede, datorită progresului tehnic și îndesirii rețelei de transport.
Așadar, pe termen lung, nu poate fi asigurată continuitatea fără ameliorarea productivității
și fără un cadru legislativ ferm, care să protejeze folosința forestieră, indiferent de forma de
proprietate. Un asemenea cadru este necesar dar nu și suficient în condițiile în care există
mai multe forme de proprietate asupra terenurilor, deoarece legile depind de sistemul politic,
care poate fi mai mult sau mai puțin orientat spre încurajarea și garantarea proprietății
private.
Societatea, proprietarii de păduri și silvicultorii deopotrivă trebuie să perceapă, să
înțeleagă și să se adapteze schimbărilor de ordin social, ecologic și economic care au loc.
Proprietarul de pădure are o serie de obligații de natură ecologică și/sau socială stabilite prin
legislația în vigoare însă are și dreptul de a obține câștiguri prin valorificarea bunurilor și
serviciilor oferite de pădurea pe care o deține. Din acest motiv va fi interesat ca deciziile
adoptate prin amenajamente să se bazeze pe analize cost-beneficiu prin care să se asigure că
merită să investească în menținerea pădurilor. Dacă proprietarii de păduri vor realiza
câștiguri comparabile cu cele pe care le-ar obține dacă ar schimba folosința forestieră, atunci
ei vor fi interesați să dețină suprafețe cât mai mari de păduri sau să împădurească noi terenuri.
Altfel, vor considera inoportună deținerea unei păduri. În România, pentru evitarea unei
atitudini repulsive a proprietarului de pădure față de folosința forestieră, cadrul legal
reglementează schimbarea folosinței forestiere. Dacă unui proprietar de pădure i se stabilesc
prin lege obligații care nu îi mai permit să obțină profit, acesta nu va mai fi interesat să dețină
pădurea respectivă. Se creează astfel un context favorabil schimburilor speculative cu
terenuri forestiere cu efecte incompatibile cu principiile gospodăririi responsabile a
pădurilor.
3.7.2. Măsuri de creștere a productivității pădurilor

Pentru a preveni posibilele influențe negative pe care legislația - sau lipsa acesteia - le
poate avea la un moment dat asupra folosinței forestiere, silvicultorii au fost preocupați
permanent de creșterea productivității muncii dar și de creșterea capacității ecosistemelor
forestiere de a produce lemn. Și unul din aceste mijloace este ameliorarea productivității
pădurilor prin:
- înlocuirea speciilor slab productive cu specii mai productive, ținând cont de
compatibilitatea dintre cerințele speciilor ce urmează a fi introduse în cultură și
condițiile staționale;
- creșterea productivității unor specii de interes economic prin ameliorare genetică, rata
internă de revenire putând crește până la 14% ca urmare a unor programe de
ameliorare genetică (Porterfield et al, 1975);
- conducerea arboretelor astfel încât să se amelioreze fie creșterea, fie calitatea masei
lemnoase recoltată la exploatabilitate;
43
CUPRINS
- valorificarea superioară și a altor resurse ale pădurii, precum fructele de pădure,

vânatul, pomii de iarnă, ciupercile etc. (figura 3.8).
Oriunde fondul forestier public și privat este protejat prin lege (Codul Silvic), mecanismul
descris în figura 3.7-b încetează să funcționeze, în sensul transformării folosinței forestiere
în folosință agricolă.
În numele rentabilității, mai toate țările europene au promovat, la un moment dat, ample
programe de extindere a speciilor repede crescătoare, în special a rășinoaselor în afara
arealului, toate soldându-se, mai mult sau mai puțin, cu un eșec, în ciuda calculelor de
eficiență extrem de convingătoare pe care s-au bazat respectivele politici (Sabău, 1966;
Marcu, 1974).
Creșterea unei păduri și producția acesteia nu înseamnă același lucru, deoarece arborii –
purtătorii creșterii – sunt mijloace de producție pe parcursul întregului ciclu de producție și
doar la exploatabilitate devin produse.
Prin urmare, printr-o planificare adecvată a tuturor lucrărilor – începând cu regenerarea
și încheind cu exploatarea – se poate influența în sens pozitiv creșterea, deci și producția.
Astfel, în virtutea principiului rentabilității, amenajistul poate:
- modifica structura arboretelor naturale – promovând într-o măsură rezonabilă speciile
repede crescătoare sau speciile valoroase din punct de vedere economic și ecologic
(laricele, paltinii, cireșul);
- înlocui arboretele naturale cu cele artificiale, dacă cele din urmă sunt mai productive;
- propune un anumit tip de lucrări de îngrijire și un anumit sortiment-țel, a cărui
producție trebuie să fie urmărită consecvent.
Fără principiul rentabilității, ce presupune un mai mare accent pe mijloacele tehnice de
ameliorare a productivității pădurilor, continuitatea, în sensul definit de Hartig, nu ar fi
putut fi respectată.
Figura 3.8. Exemple de produse nelemnoase și servicii oferite de pădure

(credit foto: Gabriel Duduman)
44
CUPRINS
Preocupările de ameliorare a productivităţii speciilor au condus la stabilirea unor reguli

privind transferul materialului genetic destinat regenerării artificiale a pădurilor. O bună
perioadă de timp, motivaţia acestor reguli a fost strict economică: reducerea riscului de a
compromite plantaţiile forestiere aducând varietăţi ce intră repede în vegetaţie pe staţiuni în
care se produc îngheţuri târzii şi promovarea unor varietăţi mai productive sau mai rezistente
la factori biotici sau abiotici. Dar în ultima vreme motivaţia controlului circulaţiei
materialului reproductiv s-a schimbat, interesul fiind focalizat pe creşterea biodiversităţii
intra şi interspecifice condiţionată, fireşte, de acelaşi control asupra riscului compromiterii
culturilor forestiere în staţiunile extreme. Aşadar aceeaşi măsură – controlul circulaţiei
materialului genetic destinat regenerării artificiale a pădurilor – a fost impusă la început în
virtutea principiului rentabilităţii, devenind în timp un mijloc de ameliorare a biodiversităţii.
3.7.3. Indicatori ai rentabilității forestiere

Chiar dacă nu există o legătură directă, de tip cauză-efect, între cheltuielile făcute pentru
gospodărirea pădurilor și volumul producției de lemn, rentabilitatea măsurilor silviculturale
trebuie urmărită până în punctul în care devine îndoielnică respectarea principiului
continuității.
Deoarece există un mare decalaj de timp între momentul efectuării lucrărilor și cel în care
rezultatele economice ale acestora pot fi evaluate prin prețul de vânzare al produselor
lemnoase, mijloacele tehnice de estimare a rentabilității sunt și puține, și discutabile, dar
aceste motive nu justifică subestimarea importanței pe care o are în activitatea zilnică
rentabilitatea, înțeleasă ca fiind capacitatea de a produce plus-valoare.
Rentabilitatea poate fi exprimată prin unul din următorii indicatori:
- valoarea prezentă netă a investițiilor făcute pentru crearea și menținerea vegetației
forestiere18;
- rata internă de revenire;
- renta anuală netă.
Valoarea prezentă netă (VPN) a unui teren acoperit cu un arboret echien se determină cu
ajutorul unei formule al cărei autor este Martin Faustmann, primul economist ce a soluționat
într-o manieră unitară problema investițiilor în silvicultură. Pentru a înțelege raționamentul
de la care a pornit sunt necesare câteva cunoștințe de bază în ceea ce privește sistemul
economiei de piață.
Începând din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, creșterea economică a depins tot
mai mult de schimburile comerciale, de specializare prin introducerea progresului tehnic dar
și de criteriile de eficiență impuse de sistemul bancar. Toate modelele economice dezvoltate
de atunci se bazează pe conceptul de piață perfectă, ce presupune ca:
1. prețul de vânzare cerut de orice vânzător să fie cunoscut de orice cumpărător;
2. toate prețurile produselor disponibile la un moment dat să se regleze aproape
instantaneu – consecință firească a premisei anterioare;
3. oricine să poată împrumuta oricât, iar mărimea creditelor contractate la un moment dat
să nu influențeze rata dobânzii.
18
Acest indicator se bazează pe ipoteza că folosința forestieră este opțională.
45
CUPRINS
Corolarul celei de-a treia premise este că orice mijloc de producție sau orice bun
imobiliar poate fi utilizat drept garanție pentru contractarea unui credit bancar. Prin
urmare, orice bun trebuie să aibă o valoare prezentă maximă, pentru a putea fi utilizat drept
garanție la contractarea unui credit bancar cât mai mare.
Așadar, apariția creditului ipotecar a produs o mutație de fond în modul de evaluare a
terenurilor, indiferent de folosința acestora. Valoarea prezentă netă a terenului destinat
folosinței forestiere este relevantă doar punctual, pentru fiecare hectar de pădure. Dacă se
consideră un capital C depus în bancă cu dobânda p, în fiecare an se poate retrage o sumă
egală cu R (renta), pe o perioadă nelimitată de timp (capitalul inițial nu se modifică). În acest
caz, valoarea capitalului C care aduce anual renta R este dată de relația (3.7).
𝐶 (3.7)
Dacă R se retrage la fiecare t ani, atunci valoarea rentei – periodice de data aceasta – se
calculează ca diferență între capitalul acumulat Ct și cel inițial, C. Capitalul acumulat este
dat de relația (3.8), iar renta periodică de relația (3.9).
𝐶 𝐶∙ 1 𝑝 (3.8)
𝑅 𝐶 𝐶 𝐶∙ 1 𝑝 𝐶 𝐶∙ 1 𝑝 1 (3.9)
Așadar, valoarea de capital a unui mijloc de producție ce aduce la fiecare „t” ani renta R
este:
𝐶 (3.10)
Un arboret aduce doar rente periodice – odată cu răriturile comerciale și exploatarea finală
– dar gospodărirea lui presupune totuși unele cheltuieli anuale, ce pot fi considerate rente
anuale negative. La rândul ei, renta periodică este compusă din venitul la exploatabilitate,
plus veniturile anterioare acesteia, aduse de răriturile comerciale. Pentru a face comparabile
veniturile sau cheltuielile ce apar la anumite intervale de timp este nevoie ca acestea să fie
capitalizate pe perioadele de timp aferente. Așadar, renta la exploatabilitate este dată de
formula (3.11):
𝑅 𝐸 ∑ 𝐼 ∙ 1 𝑝 𝐶∙ 1 𝑝 (3.11)
în care E este venitul la exploatabilitate (considerată momentul zero), I i
(t )
este venitul din a
„n”-a răritură făcută făcut în anul t al ciclului r, p este rata dobânzii, c este costul anual al
întreținerii arboretului, iar C este costul regenerării la fiecare r ani a acestuia.
Includerea sau neincluderea costului regenerării în membrul drept al relației (3.11)
semnifică faptul că după fiecare ciclu de producție menținerea folosinței forestiere și a
acelorași specii în compoziția arboretului sunt opțiuni ale celui ce deține pădurea. Dacă
menținerea folosinței forestiere este obligatorie, atunci din veniturile la exploatabilitate
trebuie scăzute cheltuielile de regenerare.
Combinând relațiile (3.10) și (3.11) rezultă bine-cunoscuta formulă a lui Faustmann
(1849), potrivit căreia valoarea prezentă netă VPN (valoarea de capital) a unui hectar de
pădure este dată de relația (3.12):
∑ ∙ ∙
𝑉𝑃𝑁 (3.12)
46
CUPRINS
Pentru silvicultură, adoptarea VPN ca indicator sintetic al eficienței a însemnat

promovarea speciilor repede crescătoare, indiferent de valoarea ecologică și economică19 a
speciilor pe care acestea le-au înlocuit.
Principial, scontarea veniturilor și cheltuielilor contravine ideii de alocare egală a
resurselor între generații, deoarece favorizează generația actuală și defavorizează generațiile
viitoare. Aceasta este mult dezbătuta problemă a inechității dintre generații, creată prin
raportarea la interesele generației actuale.
Dixon (1994), expert al Băncii Mondiale, aduce un contra-argument interesant la
utilizarea unor rate de scont mici: dacă mai multe proiecte sunt evaluate la rate mici de scont,
este foarte probabil ca toate să fie la fel de eficiente, ceea ce poate conduce la risipă, investind
în prea multe proiecte. Autorul citat pledează pentru rate proporționale cu gradul de risc: în
cazul silviculturii, o plantație de molid în afara arealului ar trebuie evaluată la o rată de scont
mai mare decât o regenerare naturală cu speciile tipului de pădure natural fundamental, fiind
o investiție mai riscantă. Dacă acest punct de vedere ar fi fost adoptat cu mai mult timp în
urmă, cu siguranță că substituirea arboretelor naturale ar fi avut cu totul altă dinamică –
probabil, nici nu ar mai fi fost luată în discuție.
Cel de-al doilea indicator al rentabilității, respectiv rata internă de revenire (RIR), se
calculează pe baza aceleiași formule (3.12), diferența constând în faptul că se determină acea
rată a dobânzii la care valoarea prezentă netă este zero. Pentru pădure, din punct de vedere
matematic, există tot atâtea rate interne de revenire câte soluții are o ecuație al cărei grad
este egal cu ciclul de producție; unele pot fi negative. De aceea, rata internă de revenire se
calculează prin tatonări, în intervalul 0-20%, iar toate foile electronice de calcul au
implementate astfel de funcții matematice.
Renta anuală netă este egală cu media profitului net multianual.
Renta anuală netă20 este indicatorul cel mai potrivit pentru aprecierea rentabilității
gestionării pădurii, cu observația că acesta este relevant doar atunci când structura pădurii
este sau tinde a deveni normală, iar folosința forestieră este stabilită prin lege – cazul pădurii
ce este bun public.
Într-o astfel de situație nu se justifică, sub nici un motiv, utilizarea valorii prezente nete,
întrucât structura normală a pădurii asigură venituri constante, ce nu justifică creditul bancar.
Este evident că rentabilitatea este un concept orientat exclusiv spre efectul economic,
exprimat ca venit net. Dar cultura pădurilor presupune în mod obligatoriu efectuarea unor
lucrări, deci anumite cheltuieli ce nu pot fi acoperite imediat din venituri obținute de pe
aceeași suprafață de pădure. Pentru a evita inconvenientele actualizării rezultatelor
economice pe perioade lungi de timp, un concept mai apropiat de specificul silviculturii este
cel al eficacității, înțeleasă ca și tendință de minimizare a costului specific.
19
Speciile încet crescătoare, ce produc lemn cu mare valoare economică la vârste înaintate, sunt defavorizate
din punct de vedere al rentabilității financiare în raport cu speciile repede crescătoare, chiar la rate ale dobânzii
de 2-3%. Cu cât rata dobânzii crește, cu atât speciile încet crescătoare sunt mai defavorizate.
20
Este singurul indicator al eficienței, perfect compatibil cu principiul continuității, în accepțiunea tradițională.
47
CUPRINS
Din această perspectivă, este mai utilă fundamentarea deciziilor pe criteriul eficacității
decât pe cel al rentabilității, ceea ce presupune de fapt alegerea alternativelor tehnologice
cărora le este asociat un cost specific minim. De exemplu, la stabilirea compoziției țel nu se
iau în considerație veniturile nete ce se vor obține la exploatabilitate, ci care este costul
minim al regenerării, considerând, firește, numai compozițiile stabile din punct de vedere
ecologic.
În condiţiile gestionării multifuncţionale a pădurilor, principiul rentabilităţii este înlocuit
tot mai mult cu cel al eficacităţii cheltuielilor, ceea ce înseamnă că pentru obţinerea aceluiaşi
efect (ce nu poate fi exprimat în termeni financiari) va fi aleasă alternativa cu cel mai mic
cost specific, exprimat în unităţi monetare raportate la cantitatea de efect – fie acesta metru
cub de lemn recoltabil sau hectar de pădure pe care trebuie efectuate anumite lucrări sau
realizate anumite ţeluri de protecţie.
Principiul rentabilităţii a apărut ca o reacţie la tendinţa de diminuare a suprafeţei pădurii,
prin schimbarea folosinţei forestiere într-o alta, mai rentabilă.
TO DO
Calculați valoarea prezentă netă a unui arboret cu vârsta de 120 de

ani, în unități monetare (UM), în următoarele condiții:
- suprafața este de 3,0 ha;
- volumul la hectar este de 500 m3;
- vârsta exploatabilității este de 120 de ani;
- tratamentul: tăieri rase;
- a fost parcurs de cinci ori cu lucrări de îngrijire și conducere, cu următorii indici
de recoltare: 10 m3ꞏha-1 la 10 ani; 15 m3ꞏha-1 la 20 ani; 40 m3ꞏha-1 la 35 ani;
55 m3ꞏha-1 la 55 ani; respectiv 50 m3ꞏha-1 la 75 ani;
- rata dobânzii este de 2%;
- costul anul de întreținere a arboretului este de 50 UMꞏha-1.
- costul de regenerare este de 10000 UMꞏha-1.
- prețul de valorificare a lemnului este de 200 UMꞏm-3.
Să ne reamintim
Rentabilitatea este un principiu utilitarist în numele căruia, din cele mai
vechi timpuri, terenurilor li s-au dat diverse folosinţe: intravilan
(construcţii şi facilităţi de care să beneficieze întreaga comunitate), teren agricol, teren
forestier. Teoria inelelor explică din punct de vedere economic modul în care s-a optat
de-a lungul timpului pentru o folosință sau alta.
Odată cu apariția creditului ipotecar, presiunea asupra folosinței forestiere a crescut și
mai mult, deoarece orice suprafață de teren trebuia să aducă, potrivit acestui principiu,
cea mai mare rentă. Au apărut astfel preocupările pentru creșterea productivității în
sectorul forestier.
Principalii indicatori ai rentabilității utilizați în silvicultură sunt: valoarea prezentă
netă, rata internă de revenire și renta anuală netă.
Valoarea prezentă netă și rata internă de revenire sunt indicatori ce pot fi utilizați doar
în cazul suprafețelor omogene de pădure, atunci când folosința forestieră este opțională.
48
CUPRINS
Utilizarea acestora pentru evaluarea rentabilității a condus la promovarea speciilor repede

crescătoare și adoptarea de cicluri de producție scurte.
Renta anuală netă este cel mai util indicator de evaluare a rentabilității modului de
gestionare a pădurilor în România, mai ales atunci când structura fondului de producție
se apropie foarte mult de structura normală.
3.8. Miniglosar
Biodiversitate variabilitatea organismelor vii din toate ecosistemele (terestre,

marine, acvatice) precum și a complexelor ecologice din care
respectivele organisme fac parte (UNCED, 1993)
Categorie diviziune a subgrupei funcționale în care sunt încadrate arborete cu
funcțională același țel de gospodărire (fie de protecție, fie de producție), care se
supun aceluiași regim de gospodărire
Compoziție țel asociație de specii lemnoase forestiere care trebuie realizată la nivel de
arboret sau de pădure în vederea valorificării optime a condițiilor de
vegetație și maximizării beneficiilor sociale și economice, fără a pune în
pericol capacitatea de suport a ecosistemelor forestiere
Exploatabilitate stare pe care trebuie să o îndeplinească un arbore sau un arboret pentru a
putea fi recoltat
Folosință tip de utilizare a terenurilor care fac parte din fondul forestier național
forestieră
Produse produse lemnoase rezultate în urma aplicării tratamentelor silvotehnice
principale
Unitate de unitate de amenajament pentru care se stabilesc baze de amenajare
gospodărire distincte și pentru care se reglementează separat fie procesul de producție
lemnoasă, fie acțiuni/măsuri speciale de ocrotire/conservare a unor
3.9. Rezumat
Pornind de la prezentarea generală a principiilor de amenajare a
pădurilor realizată în unitatea de învățare anterioară, în această unitate
de învățare sunt detaliate cele patru principii de amenajare și sunt descriși unii
indicatori care pot fi utilizați pentru evaluarea modului de implementare a acestor
principii și a rezultatelor obținute în timp.
Cunoașterea principiilor de amenajare a pădurilor este esențială pentru înțelegerea
corectă a modului de planificare a lucrărilor silvotehnice, în vederea realizării
obiectivelor de gospodărire a pădurilor, fără a fi afectat echilibrul ecologic al acestora.
Cele patru principii de amenajare a pădurilor sunt: continuitatea, principiul social,
conservarea și ameliorarea biodiversității, rentabilitatea.
49
CUPRINS
Continuitatea urmărește gospodărirea pădurilor astfel încât bunurile și serviciile

acestora să fie furnizate în viitor la cel puțin aceiași parametri calitativi și cantitativi
ca și în prezent.
Principiul social este garantul realizării obiectivelor de natură socială ale gospodăriei
silvice, iar principiul conservării și ameliorării biodiversității indică direcția de urmat în
vederea maximizării stabilității ecosistemelor forestiere prin optimizarea diversității
acestora.
Rentabilitatea poate fi descrisă drept capacitatea de a produce plus-valoare în vederea
realizării obiectivelor economice.
Toate aceste principii de amenajare se intercondiționează, astfel încât nerespectarea
oricăruia dintre ele creează dificultăți în realizarea celorlalte și poate pune sub semnul
întrebării modul de gospodărire a unei păduri.
nr. 238 din 27.03.2008.
Duduman G., 2009. Fundamentarea ecologică a calculului posibilității în pădurile tratate
în codru grădinărit. Editura Universității Suceava, 300 p.
290 p.
453 p.
Rucăreanu N., Leahu I., 1982. Amenajarea pădurilor. Editura Ceres, București.
Stinghe V.N., 1939. Amenajarea pădurilor. Editura Societății Progresul Silvic, București,
256 p.
1. De când datează primele reglementări privind exploatarea

pădurilor în Europa Centrală?
a. Din antichitate.
b. Din Evul Mediu.
c. De la revoluția industrială.
d. De la sfârșitul secolului XIX.
2. Care este motivul apariției silviculturii?
a. Combaterea efectelor schimbărilor climatice.
b. Necesitatea creării de arborete cu structuri regulate.
c. Creșterea capacității pădurilor de stocare a carbonului.
d. Asigurarea aprovizionării cu lemn.
3. Cine a fundamentat principiul continuității?
a. Martin Faustmann.
b. Wilhelm Launhardt.
c. Georg Ludwig Hartig.
d. Claude Shannon.
50
CUPRINS
4. Cum se asigură continuitatea?

a. Prin gospodărirea pădurilor astfel încât generațiile viitoare să obțină cel
puțin tot atâtea beneficii ca și generația actuală.
b. Prin asigurarea de recolte constante pe un orizont de timp infinit.
c. Prin îngrijirea atentă și continuă a forțelor naturale productive ale stațiunii.
d. Prin maximizarea veniturilor obținute prin gospodărirea pădurilor.
5. Prin ce se caracterizează arboretele regenerate artificial?
a. Au compoziții diversificate.
b. Prezintă eficacitate funcțională redusă.
c. Au un efect estetic inferior comparativ cu arboretele naturale.
d. Sunt stabile la acțiunea factorilor perturbatori.
6. Ce indicatori pot fi utilizați pentru cuantificarea continuității în silvicultură?
a. Valoarea prezentă netă.
b. Indicele Shannon.
c. Suprafața fondului forestier.
d. Indici de recoltare pe grupe de produse.
7. Care este rolul principiului social?
a. Stabilitatea locurilor de muncă în silvicultură și în domeniile conexe.
b. Conservarea și ameliorarea biodiversității.
c. Realizarea obiectivelor de natură socială impuse prin legislație.
d. Satisfacerea nevoilor generale și locale cu produse ale pădurii.
8. Ce măsuri pot fi adoptate pentru realizarea obiectivelor sociale specifice
gospodăririi pădurilor?
a. Încadrarea funcțională corespunzătoare a arboretelor care oferă servicii
ecosistemice.
b. Gospodărirea aparte a benzilor de pădure din lungul căilor de comunicație.
c. Constituirea de păduri parc, parcuri recreative, tematice sau educaționale.
d. Utilizarea de surse alternative de energie pentru limitarea consumului de
lemn necesar încălzirii locuințelor.
9. Care sunt principalii factori incriminați pentru declinul pădurilor?
a. Tăierile rase.
b. Poluarea.
c. Volumele prea mari de recoltat prevăzute în amenajamentele silvice.
d. Tehnologia de exploatare.
10. Ce înțelegeți prin biodiversitate?
a. Variabilitate a organismelor vii.
b. Variabilitate genetică.
c. Variabilitate ecosistemică.
d. Variabilitate a speciilor.
11. Ce indicatori pot fi utilizați pentru evaluarea biodiversității pădurilor?
a. Bogăția în specii.
b. Consistența.
c. Clasa de producție.
d. Indicele Gini.
12. Care sunt limitele de variație a indicelui Gini?
a. (0-1).
b. (0-10).
c. (1-10).
d. (1; ∞).
51
CUPRINS
13. În ce situație se poate spune că structura unui arboret este plurienă:

a. Când consistența este plină.
b. Când în compoziția arboretului există cel puțin trei specii de arbori.
c. Când valoarea indicelui Camino este mai mică de 2,2;
d. Când valoarea indicelui Gini este mai mare de 0,51.
14. Ce măsuri poate avea în vedere amenajistul pentru a îmbunătăți stabilitatea
pădurii la acțiunea factorilor perturbatori?
a. De a utiliza sisteme de gospodărire mai intensive.
b. De a îndesi rețeaua de instalații de transport cu caracter permanent.
c. De a include în culturi specii alohtone, pentru diversificarea compoziției
arboretelor.
d. De a crea și menține arborete cu structuri complexe, eterogene.
15. Ce teorie explică alocarea spațială a folosințelor funciare?
a. Teoria pădurii normale.
b. Teoria relativității.
c. Teoria inelelor.
d. Teoria lui Maslow.
16. Cum se poate ameliora productivitatea pădurilor?
a. Prin ameliorare genetică.
b. Prin sistemul de lucrări silvotehnice efectuate în pădure.
c. Prin reducerea cheltuielilor de exploatare.
d. Prin crearea de arborete echiene.
17. Ce indicatori pot fi utilizați pentru evaluarea rentabilității modului de gospodărire
a pădurilor?
a. Indicele Shannon.
b. Valoarea prezentă netă.
c. Rata profitului.
d. Renta anuală netă.
18. Care este semnificația conceptului de eficacitate în silvicultură?
a. Creșterea producției de lemn.
b. Utilizarea unor randamente ridicate la debitarea buștenilor.
c. Minimizarea costului specific asociat soluțiilor tehnice.
d. Valorificarea superioară a bunurilor și serviciilor oferite de păduri.
52
CUPRINS
Funcțiile pădurilor
Cuprins:
4.1. Introducere 53
4.3. Evoluția conceptului privind rolul multifuncțional al pădurilor 53
4.4. Structura sistemului românesc de zonare funcțională 56
4.4.1. Tipul de categorie funcțională 57
4.4.2. Încadrarea funcțională a pădurilor din România 59
4.4.3. Raportul dintre funcțiile pădurilor și țelurile de gospodărire 67
4.5. Tendințe actuale privind încadrarea funcțională a pădurilor 69
4.6. Miniglosar 72
4.7. Rezumat 73
4.1. Introducere
Pădurile de pe glob nu furnizează doar lemn, ci o gamă foarte amplă de
bunuri și servicii, contribuind semnificativ la menținerea condițiilor proprii
vieții pe Pământ și la asigurarea bunăstării societății umane. Toate aceste bunuri
și servicii sunt exprimate prin intermediul funcțiilor pădurii, iar valorificarea lor sustenabilă
este în momentul de față o prioritate la nivel internațional.

Parcurgerea UI va ajuta studentul să explice rolul multifuncțional al
pădurilor, să descrie sistemul românesc actual de zonare funcțională a
pădurilor și să rezume măsuri de gospodărire adecvate.
4.3. Evoluția conceptului privind rolul multifuncțional al pădurilor

Conștientizarea importanței pădurilor a prins contur pe măsură ce suprafața acestora s-a
redus iar nevoile societății umane au crescut. Pădurile au fost permanent asociate cu marile
civilizații, iar dispariția pădurilor și deșertificarea au condus la migrația popoarelor datorită
înrăutățirii condițiilor de viață. Efectele dispariției pădurilor au dus la reconsiderarea utilității
acestora astfel încât societatea umană a conștientizat că, în afara produselor lemnoase,
pădurile furnizează și o serie de efecte sau servicii benefice.
53
CUPRINS
Rolul pădurilor în protecția solului este menționat încă din antichitate prin scrierile lui
Pliniu cel Bătrân care arată că „după distrugerea pădurilor s-au format torenți primejdioși
pe versanți” (Giurgiu, 1988).
Printre cele mai vechi scrieri care evidențiază influența pădurilor asupra climei se numără
cele ale lui Fernando Colon în 1540 (o biografie a amiralului Almirante), Fernando Columbo
în 1571 (Historia – lucrare asupra cărei autenticități planează suspiciuni) după care,
începând cu secolul al XVIII-lea, atât în Franța cât și în Germania, astfel de afirmații au
devenit tot mai frecvente făcând referire în special la efectele dezastruoase ale devastării
pădurilor și la creșterea deficitului de material lemnos. În acest sens, în Franța, Buffon
(1739)21 și Mirabeau (1750) au depus eforturi pentru a defini mai bine valoarea pădurilor
(Fernow, 1902).
Ulterior, s-a înregistrat o creștere semnificativă a preocupărilor pentru conservarea
pădurilor, iar începând cu cea de-a doua jumătate a secolului XX a apărut în literatură ideea
de multifuncționalitate a pădurilor conform căreia pădurile trebuie gospodărite astfel încât
să asigure, pe lângă producția de lemn, o gamă optimă de produse și servicii avantajoase
omului (Wiersum, 1995). În 2010 circa 24% din pădurile globului erau destinate unor
utilizări multiple (Tabelul 4.1), adică erau gospodărite concomitent pentru orice combinație
de funcții de producție și funcții de protecție a apei, a solului, a biodiversității, pentru servicii
sociale (FAO, 2010).
Pe teritoriile românești primele mențiuni referitoare la funcțiile de protecție ale pădurilor
se regăsesc în „Orândueala de pădure pentru Bucovina” din 1786: „pentru tâmplări de
nenorociri, precum arsuri de foc și vărsături de apă […] trebue să să cruțe o parte din
aceste păduri […]. Aciastă parte de pădure să să chiiame revărsată sau parte de pădure
cruțată” (Kirileanu, 1908).
Primele diferențieri clare între modul de gospodărire a pădurilor de interes privat și cel
de gospodărire a pădurilor de interes public (și aflate proprietate privată) sunt făcute prin
codul silvic de la 1881. Aici se menționează că atunci când pădurile particulare sunt astfel
situate (pe terenuri vulnerabile la eroziune, mișcătoare, la frontieră țării etc.) încât existența
și conservarea lor influențează interesul public, ele nu vor fi defrișate sau desființate. Mai
mult decât atât, dacă astfel de păduri pot influența interesul public nu doar ca urmare a
existenței lor ci și prin modul în care sunt exploatate sau îngrijite, modul de gospodărire va
fi reglementat prin amenajamente silvice întocmite de specialiști (Popovici, 1901).
Tabelul 4.1. Funcțiile atribuite pădurilor de pe glob (FAO, 2010)

Funcția atribuită Suprafața (%) Funcția atribuită Suprafața (%)
Producție 30 Funcții multiple 24
Protecția solului și a apei 8 Altele 7
Conservarea biodiversității 12 Necunoscute 15
Servicii sociale 4 Total 100
21
Buffon – preocupat de acțiunea pădurilor asupra climei și a regimului apelor – arăta că pe măsură ce pădurile
unei țări se exploatează mai mult, aceasta devine mai săracă în ape, iar defrișările preced adesea decadența și
depopularea unei țări (Antonescu, 1901).
54
CUPRINS
Prin această diferențiere a pădurilor în păduri de interes public și păduri de interes privat
se face o primă recunoaștere oficială a serviciilor protective oferite de păduri. Practic, orice
pădure (aflată în proprietate publică sau privată) care îndeplinește și alte funcții pe lângă cea
de a produce lemn (ex.: funcții de protecție a solului) este considerată de interes public, iar
modul său de gospodărire nu mai poate fi lăsat la latitudinea proprietarului. Apăreau astfel
o serie de restricții impuse gospodăririi pădurilor cu funcții de protecție. În România, la
începutul secolului XX, rolul pădurilor în societate era descris prin așa-zisele foloase
(Guguianu, 1908), grupate astfel:
- foloase indirecte:
o influența pădurilor asupra climei;
o influența pădurilor asupra solului;
o influența pădurilor asupra apelor și vânturilor;
o influența pădurilor asupra sănătății (igienei);
o de asemenea, se amintea rolul pădurilor în timp de război (adăpost pentru
oameni și averile lor).
- foloase directe:
o lemnul care era împărțit în lemn de foc și lemn de lucru (pentru construcții
terestre, navale, galerii miniere, mobilă, stolerie, dogărit, diverse unelte,
celuloză, lână de lemn);
o coaja;
o florile, fructele și semințele plantelor lemnoase;
o plantele medicinale.
Prin Codul silvic din 1910 sunt considerate păduri de protecție acelea care „se găsesc în
bazinele de recepție ale torenților, acelea a căror existență este necesară pentru a împiedica
surpăturile, mișcările de terenuri, eroziunile, dislocarea pietrelor și a stâncilor, acelea
situate pe povârnișuri repezi, destinate a garanta siguranța circulațiunei pe căile ferate și
pe șosele precum și pe acelea cari împiedică formarea de nisipuri mișcătoare” (Anonymus,
1910).
În anul 1935, prin Legea 59 pentru pădurile necesare apărării naționale, se aduc
clarificări privind identificarea pădurilor de protecție și restricțiile impuse la gospodărirea
acestora (Anonymus, 1935). În 1954, ca urmare a cercetărilor întreprinse de profesorul Ion
Popescu-Zeletin, a fost oficializat prin Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 114 primul
sistem unitar de zonare funcțională a pădurilor din România (Giurgiu et al, 1977). Ulterior,
sistemul a fost periodic actualizat și îmbunătățit în raport cu dinamica cerințelor societății
umane și cu rezultatele cercetărilor efectuate în domeniul silvic.
Un pas important în gospodărirea pădurilor cu funcții speciale de protecție l-a reprezentat
realizarea corespondenței dintre funcția atribuită fiecărui arboret, structura care asigură
maximizarea efectului protectiv și tratamentul ce permite realizarea structurii țel – cunoscută
pe scurt drept corespondența tratament-structură-funcție. Punerea în practică a acestei
corespondențe a devenit posibilă odată cu introducerea conceptului de tip de categorie
funcțională (Giurgiu et al, 1977; Giurgiu, 1988).
55
CUPRINS
4.4. Structura sistemului românesc de zonare funcțională
Zonarea funcțională (încadrarea funcțională) reprezintă procesul

prin care se identifică și se stabilesc funcțiile pe care le îndeplinesc
arboretele, în raport cu o serie de criterii și cu luarea în considerare a
obiectivelor generale de gospodărire a pădurilor.
Procesul de zonare funcțională a arboretelor este esențial pentru realizarea obiectivelor

generale de gospodărire stabilite la nivelul pădurii. Aceste obiective – de natură ecologică,
socială și economică – corespund cerințelor societății umane aferente unui anumit context
istoric individualizat spațial și diferențiat în raport cu cele trei componente ale procesului
de planificare: materială, personală și socială. Astfel, stabilirea obiectivelor generale de
gospodărire a pădurilor nu poate face abstracție de contextul ecologic local, de politicile
și strategiile elaborate la nivel național cu privire la gestionarea resurselor, sau de
obiectivele proprietarului de pădure adoptate în acord cu legislația în vigoare.
Prin intermediul zonării funcționale devine posibilă transpunerea obiectivelor generale
de gospodărire a pădurilor în țeluri de gospodărire diferențiate la nivelul fiecărui arboret
(figura 4.1).
Figura 4.1. Rolul zonării funcționale în gospodărirea pădurilor
Întrucât în forma inițială (1954), sistemul era format din grupe și zone, procesul de
stabilire a funcțiilor la nivel de arboret a primit denumirea de zonare funcțională. Sistemul
românesc de zonare funcțională (figura 4.2) cuprinde următoarele elemente:
- grupa funcțională;
- subgrupa funcțională (zona);
- categoria funcțională;
- tipul de categorie funcțională (numit și tip funcțional).
Grupa funcțională permite încadrarea generală a pădurilor în păduri cu rol strict sau
prioritar de protecție și păduri cu rol prioritar de producție. S-au diferențiat astfel două
grupe funcționale:
- Grupa I, care cuprinde pădurile cu funcții speciale de protecție;
- Grupa a II-a, în care sunt încadrate pădurile cu funcții de producție și protecție.
56
CUPRINS
Figura 4.2. Structura sistemului românesc de zonare funcțională

(TF – tip de categorie funcțională)
Cele două grupe funcționale sunt împărțite pe subgrupe funcționale, iar în cadrul
subgrupelor funcționale se diferențiază categoriile funcționale. Sistemul de zonare
funcțională oficializat prin HCM 114/1954 împărțea grupa I în cinci zone, denumite
ulterior subgrupe funcționale, al căror număr și semnificație a rămas același până în 2018.
În vederea adaptării sistemului de zonare funcțională la noile cerințe ale societății umane
– referitoare în special la rolul pădurilor în reducerea impactului cauzat de degradarea
factorilor de mediu și la creșterea stabilității ecosistemelor forestiere la acțiunea factorilor
perturbatori – conservarea și ocrotirea biodiversității au reprezentat subiectul constituirii
în 2018 a unei noi subgrupe funcționale în cadrul pădurilor cu funcții speciale de protecție.
Astfel, dacă în 1954 existau doar 26 de categorii funcționale, în 1986 numărul acestora
a ajuns la 58, iar sistemul actual de zonare funcțională cuprinde 87 de categorii funcționale.
Categoria funcțională reprezintă principalul element de legătură dintre obiectivele
generale de gospodărire a pădurilor și țelurile de gospodărire stabilite concret, la nivelul
fiecărui arboret în parte. Categoria funcțională este componenta elementară a sistemului
de zonare funcțională și permite identificarea clară a serviciilor protective furnizate și/sau
a sortimentelor lemnoase ce pot fi obținute la nivelul fiecărui arboret.
Zonarea funcțională presupune ca fiecărui arboret să îi fie identificate toate funcțiile
ca urmare a aplicării criteriilor de încadrare pe categorii funcționale. Odată identificate,
acestea urmează a fi ierarhizate în raport cu nivelul restricțiilor impuse de fiecare categorie
funcțională. Întrucât numărul categoriilor funcționale este mare, pentru realizarea
obiectivelor de gospodărire se utilizează tipul de categorie funcțională.
4.4.1. Tipul de categorie funcțională

Tipul de categorie funcțională (tipul funcțional) este un indicator al
intensității funcționale și grupează categoriile funcționale cărora le este
asociat același sistem de restricții în gospodărirea pădurilor.
57
CUPRINS
Concret, cu cât intensitatea funcțională a unui arboret este mai mare, cu atât nivelul
restricțiilor impuse modului de gospodărire va fi mai ridicat. Au fost stabilite șase tipuri
de categorii funcționale, notate de la T.I – cel mai restrictiv, la T.VI – cel mai puțin
restrictiv (tabelul 4.2).
Tabelul 4.2. Tipuri de categorii funcționale (TF)
TF Descriere Restricții Structuri țel asociate

Arborete supuse Nu se admite nici un fel de
regimului de modificare a caracteristicilor
conservare integrală pădurii prin intervenții
antropice, cu excepția cazurilor
T.I pentru care există aviz din
partea Comisiei pentru
Circa 2,4% din
Ocrotirea Monumentelor
suprafața pădurilor din
Naturii din cadrul Academiei
România*
Române Structuri naturale
Arborete supuse În funcție de stadiul de

regimului de dezvoltare și de categoria
conservare deosebită funcțională, în arboretele tinere
T.II pot fi efectuate lucrări de
îngrijire și conducere, iar în
cele cu vârste mari pot fi Structuri optimizate în vederea maximizării
Circa 16,3% din
efectuate lucrări de conservare efectului protectiv așteptat
suprafața pădurilor*
Arborete cu funcții Regenerarea arboretelor se
speciale de protecție realizează, de regulă, prin
de intensitate ridicată aplicarea de tratamente cu
T.III regenerare continuă (codru
grădinărit), sau cu perioadă
lungă de regenerare (codru
Circa 4,6% din
cvasigrădinărit)
suprafața pădurilor* Structuri pluriene, relativ pluriene
Arborete cu funcții Regenerarea arboretelor se
speciale de protecție realizează, de regulă, prin
de intensitate medie aplicarea tratamentelor cu
regenerarea naturală. Prin
T.IV
excepție, la molid, pin, plop
euramerican, salcâm și salcie se
Circa 12,9% din
poate aplica și tratamentul
suprafața pădurilor*
tăierilor rase
Structuri pluriene,
Arborete cu funcții Gama lucrărilor silvotehnice va relativ pluriene,
prioritare de producție fi adaptată în vederea relativ echiene
T.V a sortimentelor maximizării producției de lemn
superioare de lemn de rezonanță, claviatură, furnire
(circa 0,3%*) estetice și tehnice
Arborete cu funcții Sunt permise toate tipurile de - pluriene;

prioritare de producție tratamente silvotehnice, - relativ pluriene;
T.VI a sortimentelor inclusiv cele cu tăieri unice, - relativ echiene;
obișnuite de lemn însă cu respectarea criteriilor de - echiene.
(circa 63,5%*) alegere a tratamentelor
* Inventarul forestier național, ciclul II, 2019 (http://roifn.ro/)
58
CUPRINS
Fiecărei categorii funcționale i s-a asociat unul (mai rar două) din aceste tipuri de
categorii funcționale (cap. 4.4.2).
După identificarea funcțiilor pe care le îndeplinește un arboret, vor fi stabilite prin
amenajamentul silvic maxim trei categorii funcționale, și anume cele cărora le corespunde
cel mai ridicat nivel al intensității funcționale.
Ierarhizarea acestora se realizează în raport cu tipul de categorie funcțională, astfel:
funcția prioritară (cea cu tipul funcțional cel mai restrictiv) urmată, în ordine
descrescătoare a intensității funcționale, de funcția secundară și apoi de funcția terțiară.
Giurgiu (1988) propune ca nivelul de încărcare funcțională a unui arboret să fie cuantificat
prin intermediul gradului intensității funcționale (GIF), determinat cu relația:
𝐺 10 ∙ (4.1)
în care: i, j, k reprezintă numărul de ordine al tipului funcțional corespunzător categoriilor

funcționale stabilite pentru acel arboret.
Cu cât valoarea GIF este mai mare, cu atât intensitatea funcțională este mai ridicată.
Totuși, pentru ca acest grad al intensității funcționale să devină utilizabil în analiza
comparativă a arboretelor, tuturor arboretelor comparate ar trebui să li se stabilească același
număr de funcții (ex.: toate să fie încadrate în trei categorii funcționale).
Exemplu: Dacă un arboret a fost încadrat în trei categorii funcționale cărora le

corespund tipurile de categorii funcționale T.IV, T.II și T.III, funcția prioritară va
fi cea căreia îi este asociat T.II, funcția secundară este cea cu T.III, iar funcția
terțiară cea cu T.IV. Gradul intensității funcționale pentru arboretul respectiv va fi
𝐺 10 ∙ 10,8 3 .
Zonarea funcțională a pădurilor are, de regulă, caracter permanent. Cu toate acestea,

schimbarea încadrării funcționale este posibilă odată cu activitatea de reamenajare a
pădurilor, la propunerile argumentate ale administratorului sau proprietarului fondului
forestier, ale amenajistului, ale beneficiarilor diverselor funcții de protecție sau ale altor
factori interesați. Astfel, reîncadrări funcționale sunt admise fie ca urmare a modificării
obiectivelor de gospodărire a pădurii, fie ca urmare a constatării că, în urma lucrărilor de
teren, nu mai sunt îndeplinite criteriile de încadrare în categoriile funcționale inițiale.
4.4.2. Încadrarea funcțională a pădurilor din România (conform Anonymus, 2018)

Sistemul actual de zonare funcțională a pădurilor din România este prezentat în
tabelele de la 4.3 la 4.9, la nivel de subgrupă funcțională, cu indicarea codurilor și
denumirilor categoriilor funcționale, a tipurilor de categorii funcționale asociate și a
criteriilor de încadrare.
59
CUPRINS
Grupa I – Păduri cu funcții speciale de protecție
Tabelul 4.3. Subgrupa 1.1 – Păduri cu funcții de protecție a apelor, funcții predominant
hidrologice
Categoria funcțională
TF* Criterii de încadrare
Cod Denumire
1.1.a Arboretele situate în perimetrele de T II Se are în vedere ZA**. Revizuirea acesteia
protecție a izvoarelor, a zăcămintelor și sau delimitarea de noi zone se face prin
surselor de apă minerală și potabilă includerea unităților amenajistice limitrofe
izvoarelor, a zăcămintelor și surselor de apă
minerală și potabilă sau în baza studiilor sau
reglementărilor specifice.
1.1.b Arboretele situate pe versanții direcți ai T III Se iau în considerare lacurile de acumulare
lacurilor de acumulare și naturale existente, aflate în execuție, precum și cele
naturale. Se includ arboretele situate pe
versanții direcți.
1.1.c Arboretele situate pe versanții râurilor și T IV Se ia în considerare ZA. Revizuirea ZA sau

pâraielor din zonele montană, de dealuri delimitarea de noi zone se va face prin
și colinare, care alimentează lacurile de includerea de păduri situate în bazinul
acumulare și naturale hidrografic respectiv, situate la distanțe de 15
km până la 30 km în amonte de limita
acumulării existente sau proiectată a se
realiza, în funcție de volumul lacului și
suprafața sa, de transportul de aluviuni și de
torențialitatea bazinului.
1.1.d Arboretele din Lunca și Delta Dunării T IV Se delimitează un rând de parcele de-a lungul
(ostroave și maluri fără zona dig-mal) și Dunării și din lunca râurilor interioare,
cele situate în lunca râurilor neîndiguite inclusiv în zona montană. Ostroavele se
includ integral.
1.1.e Arboretele situate în albia majoră a T III Se ia în considerare ZA. Revizuirea se face
râurilor prin includerea arboretelor situate în albia
majoră a râurilor și de protecție a malurilor.
1.1.f Arboretele situate în lunca râurilor T III Se includ arboretele din zona dig-mal a
interioare și în zona dig-mal din Lunca Luncii și Deltei Dunării și arboretele din
și Delta Dunării lunca râurilor, altele decât cele din categoria
funcțională 1.1.d.
1.1.g Arboretele din bazinele torențiale sau cu T III Se ia în considerare ZA. Revizuirea ZA sau
transport excesiv de aluviuni, delimitarea de noi zone se va face prin studii
determinate prin studii hidrologice, de hidrologice, de amenajare a pădurilor sau de
amenajare a pădurilor sau de amenajare amenajare a bazinelor hidrografice.
a bazinelor hidrografice
1.1.h Arboretele de protecție a izvoarelor care T III Se va menține ZA, revizuirea acesteia sau
constituie surse de alimentare cu apă a delimitarea de noi zone făcându-se la
păstrăvăriilor și arborete situate pe solicitarea proprietarului/administratorului de
versanții direcți ai păstrăvăriilor pădure.
1.1.i Arboretele situate în perimetrele de T III Se are în vedere ZA. Revizuirea acesteia sau
protecție a resurselor de apă industrială delimitarea de noi zone se face prin
includerea unităților amenajistice limitrofe
resurselor de apă industrială.
* TF – tip de categorie funcțională.
** ZA – zonarea funcțională anterioară (din amenajamentul expirat).
60
CUPRINS
Tabelul 4.4. Subgrupa 1.2 – Păduri cu funcții de protecție a terenurilor și solurilor, funcții
predominant pedologice
TF Criterii de încadrare
Cod Denumire
1.2.a Arboretele situate pe stâncării, pe T II Se vor zona arboretele situate pe terenuri cu
grohotișuri, pe terenuri cu eroziune în înclinarea mai mare de 30 grade pe substrate
adâncime și pe terenuri cu înclinarea de fliș (facies marnos, marno-argilos și
mai mare de 30 grade pe substrate de argilos), nisipuri, pietrișuri și loess, precum și
fliș (facies marnos, marno-argilos și cele situate pe terenuri cu înclinare mai mare
argilos), nisipuri, pietrișuri și loess, de 35 grade, pe alte substrate litologice.
precum și cele situate pe terenuri cu
înclinare mai mare de 35 grade, pe alte
substrate litologice
1.2.b Arboretele constituite din subparcele T II Se iau în considerare subparcelele limitrofe
întregi, limitrofe drumurilor publice de obiectivului protejat, situate pe terenuri cu
interes deosebit și căilor ferate normale, înclinare mai mare de 25 grade și cu pericol
din zonele cu relief accidentat, situate pe de alunecare.
terenuri cu înclinare mai mare de 25
grade și cu pericol de alunecare
1.2.c Arboretele/Benzile de pădure din jurul T II Se ia în considerare zonarea prevăzută în
golurilor alpine amenajamentul expirat. Zonele de protecție
se stabilesc pe bază de cartări staționale
efectuate în cadrul lucrărilor de amenajare a
pădurilor, cu lățimi de 100-300 m, în funcție
de panta și natura terenurilor, precum și de
starea de vegetație a arboretelor.
1.2.d Arboretele din jurul marilor construcții T II Se delimitează benzi de pădure cu lățimi de
hidrotehnice, pe o rază minimă de 200 până la 200 m, în funcție de pericolul de
m, în funcție de pericolul de eroziune și eroziune și alunecare a terenului.
de alunecare a terenului
1.2.e Plantațiile forestiere de pe terenuri T II Se includ arboretele de pe terenurile
degradate degradate constituite ca perimetre de
ameliorare. Nu se includ arboretele instalate
pe terenurile degradate care au dobândit
capacitate de regenerare
naturală.
1.2.f Arboretele situate în zonele de formare a T II Zonele de protecție se stabilesc pe bază de
avalanșelor și pe culoarele acestora cartări staționale efectuate în cadrul lucrărilor
1.2.g Arboretele situate pe nisipuri mobile T III de amenajare a pădurilor.
consolidate
1.2.h Arboretele situate pe terenuri T II
alunecătoare
1.2.i Arboretele situate pe terenuri cu T II
înmlăștinare permanentă
1.2.j Benzi de pădure din jurul exploatărilor T II Se delimitează benzi de pădure cu lățimi de
de suprafață a resurselor minerale 100-300 m.
1.2.k Arboretele situate în zonele de carst T III Zonele de protecție se stabilesc pe bază de
cartări staționale efectuate în cadrul lucrărilor
de amenajare a pădurilor sau prin planurile de
management ale ariilor naturale protejate,
aprobate în condițiile legii.
1.2.l Arboretele situate pe terenuri cu T IV Se includ arboretele situate pe aceleași
substraturi litologice foarte vulnerabile substrate ca cele prevăzute la categoria
la eroziuni și alunecări, cu pante funcțională 1.2.a, dar cu pante cuprinse între
cuprinse până la limitele indicate la 6-30 grade, inclusiv, respectiv între 6-35
categoria 1.2.a grade, inclusiv, în funcție de substrat.
61
CUPRINS
Tabelul 4.5. Subgrupa 1.3 – Păduri cu funcții de protecție contra factorilor climatici
naturali sau antropici, funcții predominant climatice
Cod Denumire
1.3.a Arboretele din stepă și silvostepă cu T II Zonarea se va face pe baza cartării pădurilor
condiții grele de regenerare, cu excepția în cadrul lucrărilor de amenajarea pădurilor.
zăvoaielor și pădurilor de luncă din
aceste zone
1.3.b Arboretele de stejar pedunculat din T II Zonarea se va face pe baza cartării pădurilor
zona de câmpie, cu condiții grele de în cadrul lucrărilor de amenajarea pădurilor.
regenerare Se vor încadra arboretele de stejar
pedunculat din zona de câmpie situate pe
stațiuni de bonitate inferioară.
1.3.c Arboretele de stejar pufos și brumăriu, T II Zonarea se va face pe baza cartării pădurilor
din silvostepă, cu condiții grele de în cadrul lucrărilor de amenajarea pădurilor.
regenerare Se includ arboretele de stejar pufos și
brumăriu din zona de stepă și silvostepă în
care nu s-a realizat regenerarea naturală prin
aplicarea de tratamente intensive.
1.3.d Benzile de pădure situate în jurul T IV Se includ benzile de pădure, cu lățimi de cel
bazinelor de retenție a iazurilor și mult 100 m, situate în jurul bazinelor de
heleșteielor retenție a iazurilor și heleșteielor.
1.3.e Perdelele forestiere de protecție T II Se includ perdelele forestiere de protecție cu
lățimi de cel puțin 10 m.
1.3.f Lizierele situate de-a lungul trupurilor T II Se includ benzile de pădure din zona de
de pădure din zona de câmpie și coline câmpie și coline joase, cu o lățime de până la
joase 30 m de la liziera pădurii.
1.3.g Arboretele din trupuri dispersate, situate T III Se includ trupurile dispersate de pădure din
în zona de câmpie zona de câmpie, cu suprafețe de sub 100 ha.
1.3.h Arboretele situate în condiții foarte T II Se vor lua în considerare stațiunile cu vânturi
grele de regenerare reci, găuri de ger etc., stabilite pe bază de
cartări staționale în cadrul lucrărilor de
amenajare a pădurilor.
1.3.i Jnepenișuri TI Se zonează cu ocazia amenajării pădurilor
sau în baza unor studii privind vegetația
forestieră.
1.3.j Arboretele situate în zone cu atmosferă T II Se încadrează arboretele situate în zone cu
puternic poluată atmosferă puternic poluată, la care efectul
noxelor industriale a fost determinat prin
studii de specialitate.
1.3.k Arboretele situate în zone cu atmosferă T III Se încadrează arboretele situate în zone cu
slab și mediu poluată atmosferă slab și mediu poluată, la care
efectul noxelor industriale a fost determinat
prin studii de specialitate.
1.3.l Arborete din jurul depozitelor de steril, T II Se delimitează benzi de pădure constituite
cenușă și alte reziduuri, în situațiile în din primul rând de parcele întregi din jurul
care pericolul degradării mediului este depozitelor.
evident
1.3.m Pădurile situate în vecinătatea Mării T II Se includ arboretele limitrofe Mării Negre și
Negre și a lacurilor litorale lacurilor litorale situate la o distanță de până
la 10 km de acestea.
1.3.n Arboretele de stejar pedunculat din T III Zonarea se va face pe baza cartării pădurilor
zona de câmpie în cadrul lucrărilor de amenajarea pădurilor.
Se vor încadra arboretele de stejar
pedunculat din zona de câmpie situate pe
stațiuni de bonitate superioară și mijlocie.
62
CUPRINS
Tabelul 4.6. Subgrupa 1.4 – Păduri cu funcții de protecție, predominant sociale

Cod Denumire
1.4.a Arboretele constituite în păduri parc, T II Pădurile – parc, recreative, tematice sau educaționale
parcuri recreative, tematice sau se vor constitui la solicitarea proprietarului sau, în
educaționale cazul fondului forestier proprietate publică a statului,
la solicitarea administratorilor prevăzuți de lege, în
baza unor studii de specialitate avizate de Comisia
tehnică de avizare pentru silvicultură. Lucrările de
amenajare a dotărilor specifice (alei din materiale
ecologice cu lățimea de maximum 2,0 m, bănci,
iluminat, toalete ecologice, puncte de vizitare și
construcții din lemn cu suprafața de maximum 15
m2) se realizează fără extragerea arborilor. Se pot
realiza împăduriri cu specii care nu sunt din tipul
natural fundamental, inclusiv exotice, în locul
arborilor extrași.
1.4.b Arboretele din jurul localităților, T III Se menține zonarea din amenajamentul expirat.
precum și arboretele din intravilan Revizuirea zonei de recreere se face ținându-se
seama de următoarele criterii:
Categorii de localități Pădure de Lățimea maximă
recreere la a zonei circulare a
1000 de pădurilor de
locuitori agrement
- ha - - km -
Municipiul București 30 50
Municipii, orașe, comune:
- peste 100 mii locuitori 20 40
- 20-100 mii locuitori 20 25
- sub 20 mii locuitori 15 15
1.4.c Arboretele din jurul stațiunilor T II Se include primul rând de arborete din jurul
balneoclimaterice, climaterice și al stațiunilor turistice, balneoclimaterice, climaterice și
sanatoriilor de importanță națională al sanatoriilor de interes național. Interesul național
stabilite de autoritatea publică se stabilește prin acte normative.
centrală pentru sănătate
1.4.d Arboretele din trupuri de pădure de T III Se includ arboretele din trupuri de pădure de până la
până la 50 ha, situate la o distanță de 50 ha, situate la o distanță de până la 2 km față de
până la 2 km față de localitățile din localitățile din zona de câmpie și de coline joase.
zona de câmpie și de coline joase
1.4.e Benzi de pădure constituite din T II Se includ arboretele limitrofe drumurilor europene și
subparcele întregi situate de-a lungul naționale.
căilor de comunicații de importantă
națională și internațională
1.4.f Benzi de pădure constituite din T IV Se includ arboretele limitrofe drumurilor județene de
subparcele întregi situate de-a lungul interes turistic.
căilor de comunicații, altele decât
cele prevăzute la categoria
funcțională 1.4.e
1.4.g Arboretele din trupuri de pădure T II Se includ arborete care au legătură strânsă cu
esențiale pentru păstrarea identității identitatea culturală a unor comunități locale.
culturale a comunităților locale
1.4.h Arboretele din păduri care protejează T II Se ia în considerare zonarea prevăzută în
obiective speciale amenajamentul expirat. Se includ arboretele care
protejează obiective cu regim special (unități militare
sau care vizează siguranța și securitatea națională) la
solicitarea instituțiilor respective.
1.4.i Arboretele din complexuri de T IV Se includ arboretele din interiorul complexurilor de
vânătoare și crescătorii de vânat vânătoare și al crescătoriilor de vânat, autorizate.
autorizate, destinate creșterii
intensive a vânatului, în scopul
recreerii prin vânătoare
63
CUPRINS
Tabelul 4.7. Subgrupa 1.5 – Păduri de interes științific, de ocrotire a genofondului și

ecofondului forestier și a altor ecosisteme cu elemente naturale de valoare deosebită
Cod Denumire
1.5.a Arboretele cuprinse în rezervații T II Se includ arboretele cuprinse în rezervații
naturale cu management activ ce naturale cu management activ care vizează
vizează conservarea conservarea, pentru care planurile de
management/regulamentele aprobate permit
astfel de lucrări.
1.5.b Arboretele cuprinse în rezervații T III Se includ arboretele cuprinse în rezervații
naturale cu management activ ce naturale cu management activ care vizează
vizează valorificarea durabilă valorificarea durabilă, pentru care planurile de
management/regulamentele aprobate permit
astfel de lucrări.
1.5.c Arboretele cuprinse în rezervații TI Se includ arboretele cuprinse în rezervații
naturale, cu regim strict de protecție naturale strict protejate pentru care planurile de
management/regulamentele aprobate interzic
orice fel de intervenție.
1.5.d Arboretele din păduri constituite în TI Se includ arboretele cuprinse în rezervații
rezervații științifice științifice, în conformitate cu prevederile
planurilor de management aprobate.
1.5.e Arboretele constituite în zone de T II Se includ arboretele limitrofe monumentelor
protecție a monumentelor naturii naturii.
1.5.f Arboretele declarate monumente ale TI Se includ arboretele declarate monumente ale
naturii naturii. Criteriile care stau la baza declarării
unei arii protejate ca monument al naturii sunt
acelea de identificare a zonelor cu elemente
naturale valoroase și o deosebită semnificație
ecologică, științifică sau peisagistică,
reprezentând specii de plante sau animale
sălbatice amenințate cu dispariția, arbori
seculari, asociații floristice sau faunistice,
fenomene geologice: chei, cascade, peșteri,
avene, stânci, cursuri de apă, depozite fosile,
precum și alte elemente cu valoare de
patrimoniu natural, prin unicitatea și valoarea
lor.
1.5.g Arboretele în care sunt amplasate T II Se are în vedere zonarea din amenajamentul
suprafețe experimentale pentru cercetări sau expirat. Revizuirea acesteia și delimitarea de noi
forestiere de durată, neconstituite în T IV zone se fac la cererea administratorului/
rezervații științifice proprietarului în baza acordurilor încheiate cu
institutele de cercetare și instituțiile de
învățământ superior de specialitate. Acestea au
obligația să prezinte, la avizarea temei de
proiectare, lista unităților amenajistice care intră
în această categorie, precum și obiectivele de
cercetare. Măsurile de gospodărire vor fi
conforme cu tema de cercetare. Institutele de
cercetare pot încadra arborete din fondul
forestier național proprietate publică a statului și
în baza unor planuri de cercetare. Se pot realiza
lucrări silvotehnice specifice tipurilor
funcționale TII sau TIV.
1.5.h Arboretele constituite ca rezervații T II Se includ arboretele cuprinse în Catalogul
seminologice național al rezervațiilor seminologice, în vigoare
la data elaborării amenajamentului.
1.5.i Arboretele destinate protecției unor T II Prezența exemplarelor unei specii într-o
specii ocrotite din faună concentrație ridicată în timpul unei perioade
critice a existenței sale în baza studiilor avizate
de autoritatea publică centrală pentru protecția
64
CUPRINS
Cod Denumire
mediului (refugii de iernare pentru capra neagră;
locuri de „rotit” pentru cocoșul de munte și
cocoșul de mesteacăn; zone de stâncărie, zone
cu arbori bătrâni scorburoși, ce conțin colonii
de hibernare de lilieci; zone stabile, recunoscute
cu mari concentrații de bârloguri de urs).
1.5.j Arboretele din păduri virgine TI Se includ arboretele care îndeplinesc criteriile și
indicatorii de identificare a pădurilor virgine din
România, prevăzuți de legislația în vigoare.
1.5.k Arboretele din parcuri dendrologice și T II Se includ arboretele din parcurile dendrologice
arboretumuri și arboretumurile.
1.5.l Arboretele din păduri destinate T II Se includ arboretele cuprinse în Catalogul
conservării resurselor genetice național al resurselor genetice în vigoare la data
elaborării amenajamentului.
1.5.m Plantaje T II Se includ arboretele constituite ca plantaje.
1.5.n Arboretele constituite ca zonă tampon T III Se includ arboretele limitrofe arboretelor
pentru resurse genetice forestiere constituite ca rezervații seminologice sau ca
resurse genetice.
1.5.o Arboretele din păduri cvasivirgine TI Se includ arboretele care îndeplinesc criteriile și
indicatorii de identificare a pădurilor
cvasivirgine din România, prevăzuți de
legislația în vigoare.
1.5.p Arboretele incluse în păduri naturale T II Se includ arborete cu vârste înaintate în raport
seculare de valoare deosebită cu tipul de ecosistem forestier, neconstituite ca
arii protejate, care prezintă valoare deosebită
sub raportul conservării biodiversității,
neincluse în studiile privind identificarea
pădurilor virgine. Se vor include și pădurile
seculare fără structuri primare, care necesită
intervenții în scopul reconstituirii structurilor de
tip natural.
1.5.q Arboretele din păduri/ecosisteme de T IV Se includ arboretele din situri de importanță
pădure cu valoare protectivă pentru comunitară conform planurilor de management
habitate de interes comunitar și specii aprobate, destinate conservării de specii rare de
de interes deosebit incluse în arii plante și a habitatelor naturale a căror
speciale de conservare/situri de conservare necesită declararea ariilor speciale
importanță comunitară în scopul de conservare, care fac parte din rețeaua
conservării habitatelor (din rețeaua ecologică Natura 2000 – SCI.
ecologică Natura 2000 – SCI)
1.5.r Arboretele din păduri/ecosisteme de T IV Se includ arboretele din situri de importanță
pădure cu valoare protectivă pentru comunitară conform planurilor de management
specii de interes deosebit incluse în arii aprobate, destinate conservării de specii rare de
de protecție specială avifaunistică, în faună, a căror conservare necesită declararea
scopul conservării speciilor de păsări ariilor speciale de conservare, care fac parte din
(din rețeaua ecologică Natura 2000 – rețeaua ecologică Natura 2000 – SPA.
SPA)
1.5.s Arboretele incluse în zonele umede de T IV Se includ arboretele din siturile de importanță
importantă internațională (situri internațională – RAMSAR, cartate prin planuri
RAMSAR) de management și regulamente, aprobate.
1.5.t Arboretele din păduri constituite în T IV Se includ arboretele constituite în coridoare
coridoare ecologice ecologice, cartate prin planuri de management și
regulamente, aprobate.
1.5.u Arboretele din ecosisteme forestiere T II Se vor încadra, în principal, arboretele din
rare, amenințate sau periclitate habitatele prioritare de interes comunitar, păduri
cu tisă, zâmbru, jugastru de banat, alun turcesc,
liliac și alte ecosisteme rare.
65
CUPRINS
Tabelul 4.8. Subgrupa 1.6 – Păduri cu funcții speciale pentru conservarea și ocrotirea
biodiversității
Cod Denumire
1.6.a Arboretele din parcurile naționale TI Se includ arboretele cuprinse în zona de
incluse, prin planurile de management, protecție strictă a parcurilor naționale, în
în zona de protecție strictă conformitate cu planurile de management
aprobate.
1.6.b Arboretele din parcurile naționale TI Se includ arboretele cuprinse în zona de
incluse, prin planurile de management, protecție integrală a parcurilor naționale, în
în zona de protecție integrală conformitate cu planurile de management
aprobate.
1.6.c Arboretele din parcurile naționale din T II Se includ arboretele cuprinse în zona de
zona de conservare durabilă constituite conservare durabilă a parcurilor naționale, în
din primul rând de parcele limitrofe conformitate cu planurile de management
zonei de protecție strictă/integrală aprobate.
1.6.d Arboretele incluse prin planurile de T III Se includ arboretele cuprinse în zona de
management în zona de conservare conservare durabilă a parcurilor naționale,
durabilă a parcurilor naționale, cu altele decât cele incluse în categoria 1.6.c, în
excepția celor incluse în categoria 1.6.c conformitate cu planurile de management
aprobate.
1.6.e Arboretele din parcurile naționale T IV Se includ arboretele cuprinse în zona de
incluse, prin planurile de management, dezvoltare durabilă a parcurilor naționale, în
în zona de dezvoltare durabilă conformitate cu planurile de management
aprobate.
1.6.f Arboretele din parcurile naturale TI Se includ arboretele cuprinse în zona de
incluse, prin planurile de management, protecție strictă a parcurilor naturale, în
în zona de protecție strictă conformitate cu planurile de management
aprobate.
1.6.g Arboretele din parcurile naturale TI Se includ arboretele cuprinse în zona de
incluse, prin planurile de management, protecție integrală a parcurilor naturale, în
în zona de protecție integrală conformitate cu planurile de management
aprobate.
1.6.h Arboretele incluse în zona de T III Se includ arboretele cuprinse în zona de
management durabil a parcurilor management durabil a parcurilor naturale, în
naturale conformitate cu planurile de management
aprobate.
1.6.i Arboretele din parcurile naturale T IV Se includ arboretele cuprinse în zona de
incluse, prin planurile de management, dezvoltare durabilă a parcurilor naturale, în
în zona de dezvoltare durabilă a ariilor conformitate cu planurile de management
naturale protejate aprobate.
1.6.j Arboretele din geoparcuri, incluse prin TI Se includ arboretele cuprinse în zona de
planurile de management, în zona de protecție strictă a geoparcurilor, în
protecție strictă a ariilor naturale conformitate cu planurile de management
protejate aprobate.
1.6.k Arboretele din geoparcuri, cuprinse în T III Se includ arboretele cuprinse în zona tampon
zona tampon a geoparcurilor, în conformitate cu planurile
de management aprobate.
1.6.l Arboretele din geoparcuri incluse, prin T IV Se includ arboretele cuprinse în zona de
planurile de management, în zona de dezvoltare durabilă a geoparcurilor, în
dezvoltare durabilă a ariilor naturale conformitate cu planurile de management
protejate aprobate.
1.6.m Arboretele din rezervații ale biosferei TI Se includ arboretele cuprinse în zona strict
incluse în zona strict protejată protejată a rezervațiilor biosferei, în
conformitate cu planurile de management
aprobate.
1.6.n Arboretele din rezervațiile biosferei, T II Se includ arboretele cuprinse în zona tampon
incluse în zona tampon a rezervațiilor biosferei, în conformitate cu
planurile de management aprobate.
66
CUPRINS
Cod Denumire
1.6.o Arboretele din rezervațiile biosferei, T III Se includ arboretele cuprinse în zona de
incluse în zona de reconstrucție reconstrucție ecologică a rezervațiilor
ecologică biosferei, în conformitate cu planurile de
management aprobate.
1.6.p Arboretele din rezervațiile biosferei, T IV Se includ arboretele cuprinse în zona de

incluse în zona de dezvoltare durabilă dezvoltare durabilă a rezervațiilor biosferei,
în conformitate cu planurile de management
aprobate.
1.6.q Arboretele din siturile naturale ale TI Se includ arboretele cuprinse în zona strict
patrimoniului universal UNESCO, protejată a siturilor naturale ale
incluse în zona strict protejată patrimoniului universal UNESCO, în
conformitate cu planurile de management
aprobate.
1.6.r Arboretele din siturile naturale ale T III Se includ arboretele cuprinse în siturile
patrimoniului universal UNESCO, naturale ale patrimoniului universal
altele decât cele incluse în categoria UNESCO, altele decât cele incluse în
funcțională 1.6.q categoria funcțională 1.6.q, în conformitate
cu planurile de management aprobate.
Tabelul 4.9. Grupa a II-a. Păduri cu funcții de producție și protecție

Cod Denumire
2.1.a Arboretele destinate să producă, în TV Se includ arboretele destinate să producă, în
principal, arbori groși și foarte groși de principal, arbori groși și foarte groși de
calitate superioară, în vederea calitate superioară, în vederea producerii de
producerii de lemn de rezonanță și lemn de rezonanță și claviatură, existente în
claviatură amenajamentul anterior, sau cele care
îndeplinesc condițiile de încadrare, stabilite
prin studii de specialitate.
2.1.b Arboretele destinate să producă, în TV Se includ arboretele destinate să producă, în

principal, lemn gros și foarte gros principal, lemn gros și foarte gros pentru
pentru furnire estetice și tehnice furnire estetice și tehnice.
2.1.c Arboretele destinate să producă, în T VI Se includ arboretele destinate să producă, în

principal, lemn pentru cherestea principal, lemn pentru cherestea.
2.1.d Arboretele destinate să producă, în T VI Se includ arboretele destinate să producă, în

principal, arbori mijlocii și subțiri principal, arbori mijlocii și subțiri pentru
pentru celuloză, construcții rurale și alte celuloză, construcții rurale și alte produse din
produse din lemn lemn.
4.4.3. Raportul dintre funcțiile pădurilor și țelurile de gospodărire

S-a arătat (figura 4.1) că zonarea funcțională a arboretelor este mijlocul prin care se
face trecerea de la obiectivele generale de gospodărire a pădurilor, la obiectivele specifice
stabilite la nivel de arboret, numite și țeluri de gospodărire. În raport cu încadrarea
funcțională, se diferențiază două categorii mari de țeluri de gospodărire:
67
CUPRINS
- țeluri de protecție aferente tuturor arboretelor pentru care funcția prioritară este o
funcție specială de protecție;
- țeluri de producție stabilite în cazul arboretelor la care funcția prioritară permite și
reglementarea producției de lemn.
Țelurile de protecție sunt indicate în mod direct de funcția sau funcțiile de protecție
atribuite fiecărui arboret în parte. Spre exemplu, în cazul arboretelor încadrate în categoria
funcțională 1.1.a, țelul de gospodărire este acela de protecție a izvoarelor, a zăcămintelor
și surselor de apă minerală și potabilă.
Țelurile de producție sunt exprimate prin produsele prevăzute a fi recoltate de pe
suprafețele ce fac parte din fondul forestier național. În raport cu încadrarea acestor
suprafețe pe categorii de folosințe forestiere, principalele produse recoltate din fondul
forestier național sunt cele lemnoase, la care se adaugă și o serie de produse accesorii
(plante medicinale, fructe și semințe, resurse melifere, nuiele pentru împletituri etc.).
Produsele lemnoase așteptate a fi recoltate din arboretele la care este permisă
reglementarea producției de lemn sunt indicate prin intermediul sortimentelor țel a căror
producție trebuie urmărită consecvent până la exploatabilitate. Stabilirea sortimentelor țel
cade în sarcina amenajistului, cu luare în considerare a unor factori precum:
- caracteristicile arboretelor referitoare în primul rând la compoziție și
productivitate;
- condițiile de vegetație (bonitatea stațiunii pentru speciile din compoziția fiecărui
arboret);
- obiectivele de gospodărire ale deținătorului pădurii;
- cerințele de piață.
Stabilirea sortimentelor-țel se realizează în conformitate cu sistemul de sortare
dimensională a lemnului de lucru pentru arborete (tabelul 4.10). Prin stabilirea
sortimentelor-țel trebuie urmărită valorificarea optimală a potențialului staţional, motiv
pentru care sortimentele-țel adoptate trebuie să reprezinte opțiunea care asigură maximum
de eficiență sub raport dimensional, cantitativ, calitativ și implicit valoric.
Tabelul 4.10. Sortarea dimensională a lemnului de lucru pentru arborete, în raport cu grupa
de specii și diametrul minim la capătul subțire (dmin-s) (după Giurgiu et al, 2004)
Sortiment Lemn
Lemn gros (G) Lemn mijlociu (M)
dimensional subțire (S)
Categorii G1 G2 G3 M1 M2 M3 S
Rășinoase
>34 (24; 34] (20; 24] (14; 20] (10; 14] - (5; 10]
dmin-s (cm)
Foioase
>40 (24; 40] - (20; 24] (16; 20] (12; 16] (5; 12]
De aceea, se recomandă ca stabilirea sortimentelor țel să se realizeze conform schemei

prezentată în tabelul 4.11.
68
CUPRINS
Tabelul 4.11. Sortimente țel pe specii și clase de producție (Anonymus, 1984)

Specia CLP Sortimente țel Specia CLP Sortimente țel
Molid, 1 FG: cherestea Gorun, 1 FG: furnire și cherestea
brad 2 G, FG: cherestea stejar – 2 FG: cherestea și furnire
3 G: cherestea sămânță 3 G, M: cherestea
4 M, G: celuloză, sau puieți 4 M: construcții și cherestea
construcții și cherestea
5 M: celuloză și 5 M, S: construcții
construcții
Molid Rezonanță Gorun, 1 G: cherestea
rezonanță stejar – 2 G, M: cherestea
Pin 1 G: cherestea lăstari 3 M, G: cherestea și
silvestru construcții
2 G: cherestea și 4 M: construcții și cherestea
celuloză
3 M, G: celuloză și 5 M: construcții
cherestea Cer, 1 G
4 M: celuloză și gârniță 2-3 M, G
construcții
5 M, S: celuloză și 4 M
construcții 5 M, S
Pin negru 1 M, G: cherestea și Carpen 1 M, G
celuloză 2 M
2 M: celuloză și 3-5 M, S
construcții
3-5 M, S: celuloză și Tei 1 G: cherestea și furnire
construcții 2 M, G: cherestea și furnire
Larice 1 FG: cherestea 3 M, G: celuloză
2 G: cherestea 4 M: celuloză
3 M, G: cherestea 5 M, S: celuloză
4 M: construcții și Plop alb 1 M, G
celuloză
5 M, S: construcții 2-3 M
Fag 1 FG: derulaj și 4-5 M, S
cherestea de calitate
superioară
2 FG: cherestea de Salcâm 1 M, G: construcții
calitate superioară și
derulaj
3 G, M: cherestea 2-4 M: construcții
4 M, G: cherestea 5 M, S: construcții
5 M: celuloză și Stejar 1-2 M, G
construcții brumăriu
Mesteacăn 1-2 M, G 3-5 M
3-5 M, S Stejar 1-5 M
pufos
CLP – clasa de producție, FG – foarte gros, G – gros, M – mijlociu, S – subțire
4.5. Tendințe actuale privind încadrarea funcțională a pădurilor

În ultimele decenii se acordă o importanță din ce în ce mai mare serviciilor protective
furnizate de păduri. La nivel mondial, în ultimii ani, cererea pentru produse lemnoase s-a
69
CUPRINS
menținut relativ constantă sau a înregistrat o creștere ușoară, cererea pentru produse
nelemnoase a crescut în mod evident dar lent, în schimb cererea pentru serviciile de mediu
oferite de păduri a cunoscut o evoluție pozitivă semnificativă (Leslie, 2005). Multe din
aceste servicii sunt atribuite rolului protectiv al pădurilor și menținerea lor se realizează
prin impunerea de restricții de gestionare.
Pădurile de pe glob îndeplinesc numeroase funcții de protecție, unele cu influență
locală, altele cu efecte la nivel global: influență asupra climei, protecție contra eroziunii
eoliene, protecție contra avalanșelor, filtre pentru aerul poluat, protecția resurselor de apă
etc. Multe țări au identificat suprafețele de pădure care îndeplinesc funcții de protecție,
atribuindu-le un statut special. Menținerea acestor servicii constituie unul din obiectivele
majore de management forestier pentru pădurile respective (FAO, 2006).
În ideea armonizării modului de încadrare funcțională și de gospodărire relativ
unitară a pădurilor cu funcții de protecție, sistemele internaționale de certificare forestieră
au propus clasificări funcționale unice, existând corespondențe cu sistemele naționale de
încadrare funcțională (ex. sistemul pădurilor cu valoare ridicată de conservare propus de
FSC – Forest Stewardship Council – prezentat succint în partea a cursului de Amenajarea
pădurilor). De asemenea, Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii (IUCN – The
International Union for Conservation of Nature) a propus un Sistem de Categorii IUCN
pentru Ariile Protejate (IUCN, 1994), prezentate schematic astfel:
I. Protecție absolută:
a. Rezervații naturale strict protejate;
b. Rezervații pentru conservarea vieții sălbatice.
II. Conservarea ecosistemelor și recreere (parcuri naționale);
III. Conservarea caracteristicilor naturale (monumente naturale);
IV. Conservare prin management activ (arii de management al habitatelor/speciilor);
V. Conservarea peisajelor terestre/marine și recreere (peisaje terestre/marine
protejate);
VI. Utilizarea durabilă a ecosistemelor naturale (arii protejate pentru gestionarea
durabilă a resurselor).
Există o tendință pozitivă pentru identificarea și desemnarea pădurilor cu funcții de
protecție. La nivel mondial ponderea pădurilor având o funcție de protecție ca funcție
prioritară a crescut de la 8% în 1990 la 9% în 2005. De asemenea, ponderea pădurilor care
îndeplinesc și o funcție de protecție (chiar dacă aceasta nu este prioritară) a crescut de la
61% în 1990 la 65% în 2005 (FAO, 2006).
Sistemul de zonare funcțională a pădurilor din România este complex, iar criteriile
de încadrare a arboretelor pe categorii funcționale vin în sprijinul amenajistului. Zonarea
funcțională a devenit în timp un proces absolut necesar pentru gospodărirea pădurilor, care
ar trebui completat cu acțiuni de monitorizare a felului în care arboretele exercită funcțiile
atribuite, a modului în care, ca urmare a lucrărilor propuse și efectuate, se ameliorează
capacitatea arboretelor de a îndeplini acele funcții (figura 4.3). O astfel de monitorizare –
realizată prin metode și cu echipamente adaptate tipurilor de bunuri și servicii furnizate de
păduri – ar oferi dinamism procesului de zonare funcțională, l-ar face mai operațional, ar
70
CUPRINS
argumenta necesitatea modificării încadrării funcționale a arboretelor sau ajustarea tipurilor

de lucrări cu caracter silvotehnic în direcția optimizării modului de exercitare a funcțiilor și
de îndeplinire a obiectivelor de natură ecologică, socială și economică.
Figura 4.3. Rolul monitorizării modului de exercitare a funcțiilor pădurii
Să ne reamintim
Zonarea funcțională este procesul prin care se identifică și se stabilesc
funcțiile pe care le îndeplinesc arboretele. Toate pădurile exercită funcții
de protecție. Totuși, în raport cu obiectivele generale de gospodărire a pădurilor,
arboretele pot fi încadrate în două grupe funcționale: grupa I – a pădurilor cu funcții
speciale de protecție, respectiv grupa a II-a – a pădurilor cu funcții de producție și
protecție. Grupa I conține șase subgrupe funcționale. În cadrul fiecărei grupe și subgrupe
funcționale se diferențiază categoriile funcționale.
Încadrarea unui arboret în una din cele două grupe funcționale se realizează în raport
cu funcția prioritară stabilită pentru fiecare arboret în parte. Funcția prioritară a unui
arboret este aceea care reclamă cel mai restrictiv mod de gospodărire. Acesta se stabilește
în raport cu tipul de categorie funcțională.
Au fost stabilite șase tipuri de categorii funcționale, notate de la T.I – cel mai
restrictiv, la T.VI – cel mai puțin restrictiv.
TO DO
1. Prezentați grupele și subgrupele funcționale ale sistemului
românesc actual de zonare funcțională.
2. Enumerați și descrieți tipurile de categorii funcționale.
71
CUPRINS
4.6. Miniglosar
Arboretum suprafața de teren pe care este cultivată, în scop științific sau educațional, o
colecție de arbori și arbuști (Anonymus, 2008)
Avenă prăpastie circulară formată din roci calcaroase, în care se scurg adesea
apele de suprafață (Anonymus, 2009)
Exploatabilitate stare pe care trebuie să o îndeplinească un arbore sau un arboret pentru a
putea fi recoltat
Intensitate (sau grad de intensitate funcțională) indică nivelul de încărcare funcțională
funcțională a unui arboret și se poate calcula ca sumă a coeficienților care exprimă
intensitatea fiecărei funcții atribuite (Giurgiu, 1988)
Lemn de lemn rotund pentru industrializare cu structură fină, care-i dă calitatea de
rezonanță rezonator, din speciile molid, brad și paltin de munte, destinat debitării
în cherestea, din care se produc elemente de instrumente muzicale
(Anonymus, 1983)
Lemn pentru lemn rotund pentru industrializare din speciile molid și brad, destinat
claviatură debitării în cherestea din care se produc elemente de instrumente
muzicale, ambarcațiuni și articole sportive, văcălii, sârmă de lemn
(Anonymus, 1983)
Lemn rotund lemn rotund pentru industrializare destinat prelucrării în furnire estetice
pentru furnire sau în furnire tehnice, obținute prin tăiere plană sau prin derulare
(Anonymus, 1983)
Ostrov insulă fluvială formată în urma unui proces de acumulare (Anonymus,
2009)
Parc natural arie naturală protejată ale cărei scopuri sunt protecția și conservarea unor
ansambluri peisagistice în care interacțiunea activităților umane cu
natura de-a lungul timpului a creat o zonă distinctă, cu valoare
semnificativă peisagistică și/sau culturală, deseori cu o mare diversitate
biologică (Anonymus, 2007)
Parc național arie naturală protejat ale cărei scopuri sunt protecția și conservarea unor
eșantioane reprezentative pentru spațiul biogeografic național,
cuprinzând elemente naturale cu valoare deosebită sub aspectul fizico-
geografic, floristic, faunistic, hidrologic, geologic, paleontologic,
speologic, pedologic sau de altă natură, oferind posibilitatea vizitării în
scopuri științifice, educative, recreative și turistice (Anonymus, 2007)
Plantaj cultură forestieră constituită din arbori proveniți din mai multe clone sau
familii, identificate, în proporții definite, izolată față de surse de polen
străin și care este condusă astfel încât să producă în mod frecvent recolte
abundente de semințe, ușor de recoltat (Anonymus, 2008)
Rezervație a arie naturală protejată ale cărei scopuri sunt protecția și conservarea unor
biosferei zone de habitat natural și a diversității biologice specifice. Rezervațiile
biosferei se întind pe suprafețe mari și cuprind un complex de ecosisteme
terestre și/sau acvatice, lacuri și cursuri de apă, zone umede cu comunități
biocenotice floristice și faunistice unice, cu peisaje armonioase naturale sau
rezultate din amenajarea tradițională a teritoriului, ecosisteme modificate
sub influența omului și care pot fi readuse la starea naturală, comunități
umane a căror existență este bazată pe valorificarea resurselor naturale, pe
principiul dezvoltării durabile și armonioase (Anonymus, 2007)
Tip de categorie este un indicator al intensității funcționale și grupează categoriile
funcțională (tip funcționale cărora le este asociat același sistem de restricții în
funcțional) gospodărirea pădurilor
72
CUPRINS
Zonare proces prin care se identifică și se stabilesc funcțiile pe care le îndeplinesc

funcțională arboretele, în raport cu o serie de criterii și cu luarea în considerare a
obiectivelor generale de gospodărire a pădurilor
Zonă de zonă tampon specifică parcurilor naționale, care face trecerea între zona
conservare de protecție integrală și cea de dezvoltare durabilă, aici fiind permise
durabilă activități care nu produc impacturi negative asupra caracteristicilor
ecosistemelor, precum și activități de reconstrucție ecologică a
ecosistemelor naturale și de reabilitare a celor necorespunzătoare sau
degradate
Zonă de zonă a parcurilor naționale/naturale în care se permit activități de
dezvoltare investiții/dezvoltare, cu prioritate cele de interes turistic, dar cu respectarea
durabilă principiului de utilizare durabilă a resurselor naturale și de prevenire a
oricăror efecte negative semnificative asupra biodiversității (Anonymus,
2007)
Zonă de zonă tampon specifică parcurilor naturale, care face trecerea între zona
management de protecție integrală și cea de dezvoltare durabilă, aici fiind permise
durabil activități care nu produc impacturi negative asupra caracteristicilor
ecosistemelor, precum și activități de reconstrucție ecologică a
ecosistemelor naturale și de reabilitare a celor necorespunzătoare sau
degradate
Zonă de cuprinde cele mai valoroase bunuri ale patrimoniului natural din interiorul
protecție parcurilor naționale și naturale, unde sunt interzise orice forme de
integrală exploatare sau utilizare a resurselor naturale, precum și orice forme de
folosire a terenurilor, incompatibile cu scopul de protecție și/sau de
conservare. De asemenea, sunt interzise activitățile de construcții-investiții,
cu excepția celor destinate administrării ariei naturale protejate și/sau
activităților de cercetare științifică ori a celor destinate asigurării siguranței
naționale sau prevenirii unor calamități naturale22 (Anonymus, 2007)
Zonă de zonă a unui parc național/natural, de mare importanță științifică, ce
protecție strictă cuprinde atât rezervații științifice, cât și zone sălbatice în care nu au existat
intervenții antropice sau nivelul acestora a fost foarte redus. Aici se
interzice desfășurarea oricăror activități umane, cu excepția activităților
de cercetare, educație ecologică, de ecoturism, cu limitările descrise în
planurile de management (Anonymus, 2007)
4.7. Rezumat
Pădurile asigură, pe lângă producția de lemn, o gamă amplă de
produse și servicii avantajoase omului. Zonarea funcțională a pădurilor
este un proces prin care se identifică și se stabilesc funcțiile pe care le îndeplinesc
arboretele, în raport cu o serie de criterii și cu luarea în considerare a obiectivelor generale
de gospodărire a pădurilor.
Primul sistem unitar de zonare funcțională a pădurilor din România a fost elaborat de
către profesorul Ion Popescu-Zeletin, fiind oficializat prin HCM 114/1954. Acest sistem
clasifică pădurile pe grupe, subgrupe și categorii funcționale.
Sistemul actual de zonare funcțională cuprinde două grupe funcționale, șase subgrupe
funcționale și 87 de categorii funcționale. Cele șase subgrupe funcționale corespund
grupei I – păduri cu funcții speciale de protecție.
22
Totuși, în zonele de protecție integrală din afara perimetrelor rezervațiilor științifice sunt permise activități
care nu produc impacturi negative asupra caracteristicilor ecosistemelor, precum și activități de reconstrucție
ecologică a ecosistemelor naturale și de reabilitare a celor necorespunzătoare sau degradate.
73
CUPRINS
În 1977 apare conceptul de tip funcțional ca indicator al intensității funcționale și ca

instrument de realizare a țelurilor de gospodărire stabilite la nivel de arboret, în raport cu
încadrarea funcțională a acestuia.
Gospodărirea pădurilor cu luarea în considerare a rolului multifuncțional al acestora
trebuie să se caracterizeze prin dinamism și capacitate de adaptare la modificările care au
loc la nivelul ecosistemelor terestre și la cerințele tot mai numeroase ale societății umane.
Anonymus, 1984. Îndrumar pentru amenajarea pădurilor – vol. II Anexe. Ministerul

Silviculturii, Institutul de cercetări și amenajări silvice, București, 328 p.
nr. 238 din 27.03.2008.
Anonymus, 2018. Normele tehnice privind elaborarea amenajamentelor silvice,
modificarea prevederilor acestora și schimbarea categoriei de folosință a terenurilor
din fondul forestier. Monitorul Oficial nr. 730 din 23.08.2018, O.M. 766/2018,
Anexa I.
290 p.
Giurgiu V., Pătrășcoiu N., Purcelean Ș., 1977. Gospodărirea polifuncțională a pădurilor și
tratamentele. Revista Pădurilor, 92(4): 190-196.
1. Cine a pus bazele sistemului actual de zonare funcțională a

pădurilor din România?
a. Marin Drăcea.
b. Ion Popescu-Zeletin.
c. Nicolae Rucăreanu.
d. Victor Giurgiu.
2. Care sunt elementele componente ale sistemului românesc actual de zonare
funcțională?
a. Grupa funcțională.
b. Subgrupa funcțională.
c. Zona funcțională.
d. Categoria funcțională.
3. În ce subgrupă funcțională sunt încadrate arboretele care îndeplinesc funcții
predominant hidrologice?
a. 1.1.
b. 1.2.
c. 1.3.
d. 1.4.
74
CUPRINS
4. Ce fel de arborete sunt încadrate în categorii funcționale cărora le este asociat

tipul funcțional T.II?
a. Arborete supuse regimului de conservare integrală.
b. Arborete supuse regimului de conservare deosebită.
c. Arborete cu funcții speciale de protecție de intensitate ridicată.
d. Arborete cu funcții de producție și protecție.
5. Ce pondere ocupă pădurile supuse regimului de conservare integrală în România
(T.I)?
a. Sub 1%.
b. Între 2 și 5%.
c. Între 5 și 10%.
d. Peste 10%.
6. Ce tip de structură este recomandat pentru arboretele din T.III?
a. Echienă.
b. Relativ echienă.
c. Relativ plurienă.
d. Plurienă.
7. Care este numărul maxim de categorii funcționale ce se poate atribui unui arboret
odată cu efectuarea descrierii parcelare?
a. 2.
b. 3.
c. 5.
d. 10.
8. Ce subgrupă funcțională nouă a fost constituită odată cu revizuirea din 2018 a
sistemului românesc de zonare funcțională?
a. Păduri de interes științific, de ocrotire a genofondului și ecofondului
forestier.
b. Păduri cu funcții de protecție contra factorilor climatici.
c. Păduri cu funcții de producție și protecție.
d. Păduri cu funcții speciale pentru conservarea și ocrotirea biodiversității.
9. Prin ce sunt exprimate țelurile de producție?

a. Prin serviciile antierozionale ale pădurilor.
b. Prin intermediul condițiilor de vegetație.
c. Prin tipurile de produse prevăzute a fi recoltate.
d. Prin volumele arborilor la exploatabilitate.
10. Câte categorii IUCN de arii protejate au fost stabilite?

a. 5.
b. 6.
c. 8.
d. 10.
75
CUPRINS
Bazele de amenajare a pădurilor. Regimul. Tratamentul
Cuprins:
5.1. Introducere 76
5.3. Generalități 76
5.4. Regimul 77
5.5. Tratamentul 82
5.5.1. Definire. Prezentare generală 82
5.5.2. Scurt istoric al aplicării tratamentelor în România 84
5.5.3. Criterii de bază pentru diferențierea tratamentelor silvotehnice 86
5.5.4. Adoptarea tratamentelor 88
5.6. Miniglosar 91
5.7. Rezumat 92
5.1. Introducere
Cunoașterea și aplicarea adecvată a bazelor de amenajare (regim, tratament,
exploatabilitate, ciclu de producție/rotație, compoziție țel) sunt esențiale pentru
gospodărirea sustenabilă a ecosistemelor forestiere și planificarea producției de lemn astfel
încât principiile de amenajare a pădurilor să fie respectate. În această unitate de învățare se
prezintă importanța cunoașterii bazelor de amenajare și se detaliază regimul și tratamentul.

Prin parcurgerea acestei unități de învățare, studentul va fi în măsură
să enumere bazele de amenajare a pădurilor, să definească și să descrie
regimul și tratamentul și să prezinte modul de adoptare a acestora.
5.3. Generalități
Politicile forestiere și strategiile de gospodărire a pădurilor pe termen lung se axează pe

respectarea unor principii unanim acceptate de către statele preocupate de gestionarea
responsabilă a resurselor forestiere. Principiile amenajării pădurilor au fost prezentate în UI
2 și 3. Punerea lor în practică se face în cadrul amenajamentelor silvice prin intermediul
bazelor de amenajare (Drăgoi, 2004).
76
CUPRINS
Bazele de amenajare constituie fundamentul procesului de planificare

a modului de gospodărire a pădurilor prin intermediul amenajamentului
silvic și se stabilesc la nivelul fiecărei unități de gospodărire.
Adoptarea bazelor de amenajarea este un proces decizional de importanță ridicată și care

implică un grad sporit de responsabilitate din partea decidenților. Acest proces depinde de
obiectivele de gospodărire a pădurilor și de funcțiile atribuite arboretelor dar, în egală
măsură, de asigurarea continuității modului de gospodărire a pădurilor. Acest ultim aspect
este o consecință a ciclului lung de producție al pădurilor și presupune ca la fiecare
reamenajare, adoptarea bazelor de amenajare să fie corelată cu soluțiile stabilite în trecut și
cu strategia de gospodărire pe termen lung a ecosistemelor forestiere.
Toate soluțiile tehnice stabilite la nivel de arboret trebuie să se încadreze în pragurile
definite prin bazele de amenajare stabilite la nivel de unitate de gospodărire iar, la nivelul
întregului fond de producție, etapele procesului decizional – prin care se definitivează
mijloacele de respectare a principiilor amenajării pădurilor – vor urma linia indicată de
bazele de amenajare.
Bazele de amenajare a pădurilor sunt: regimul, tratamentul, exploatabilitatea, ciclul de
producție/rotația și compoziția țel.
5.4. Regimul
Regimul indică modul general de regenerare adoptat pentru arboretele
dintr-o unitate de gospodărire.
Se disting următoarele tipuri de regim:
- codru, cu regenerare generativă (din sămânță);
- crâng, la care regenerarea se face pe cale vegetativă (din lăstari, drajoni, butași,
marcote, sade ș.a.);
- crâng compus, la care fiecare arboret este format atât din exemplare obținute pe cale
generativă cât și din exemplare obținute pe cale vegetativă.
Adoptarea regimului ca bază de amenajare pentru pădurile din România depinde de:
- capacitatea speciilor principale de a se regenera atât pe cale generativă cât și pe cale
vegetativă. Pentru speciile la care, în anumite condiții, regenerarea se realizează fie
doar generativ, fie doar vegetativ, adoptarea regimului nu mai este o problemă de
decizie întrucât modalitatea de regenerare se impune ca o condiție sine qua non;
- capacitatea tipului de regim de a permite îndeplinirea obiectivelor generale de
gospodărire: în regiuni în care pădurile au rol esențial pentru comunitățile locale se
poate adopta regimul crângului (dacă condiția anterioară este îndeplinită) în vederea
asigurării necesarului de lemn.
Pentru majoritatea pădurilor din România este promovat prin codul silvic (Anonymus,
2008) și se adoptă regimul codrului, datorită valențelor superioare ale acestuia privind atât
sortimentele de lemn obținute cât și funcțiile de protecție îndeplinite.
77
CUPRINS
Trebuie făcută distincție între regim – care indică o stare dorită – și modul concret de
regenerare a unei păduri – care reflectă o stare de fapt (figura 5.1). De asemenea, trebuie
evitată orice confuzie între noțiunea de regim definită mai sus și noțiunile regim silvic sau
regim de gospodărire.
Regimul silvic este un sistem unitar de norme tehnice silvice, economice

și juridice privind amenajarea, cultura, exploatarea, protecția și paza
fondului forestier, în scopul asigurării gestionării durabile. Fondul forestier
național este supus regimului silvic (Anonymus, 2008).
Regimul de gospodărire este un sistem de cultură a pădurilor menit să asigure condiții

corespunzătoare pentru regenerarea lor potrivit modului de regenerare (regimului) adoptat
prin amenajament.
În cadrul tipurilor de regim amintite, se următoarele regimuri de gospodărire:

- în cazul crângului:
- în cazul codrului:
- codrul regulat; - crâng (simplu și grădinărit);
- codrul grădinărit și - zăvoaie;
transformare spre grădinărit; - codru convențional;
- cvasigrdinărit; - răchitării cultivate;
- conversiune. - răchitării naturale.
Regimul crângului compus nu este aplicat în România.

Conversiunea este procesul de trecere de la un regim la altul. Întrucât legislația silvică
actuală impune adoptarea regimului de codru, conversiunea se realizează doar de la crâng la
codru, motiv pentru care a fost încadrată la regimul codrului.
Figura 5.1. Corespondența dintre regim și modul de regenerare

78
CUPRINS
Potrivit Inventarului Forestier Național (http://roifn.ro/), între suprafețele gospodărite în

regim de codru și crâng și suprafețele efectiv regenerate generativ, vegetativ sau mixt există
diferențe semnificative (tabelul 5.1). Faptul că o mare parte a pădurilor din România este în
momentul de față regenerată pe cale vegetativă se datorează în special modului de
gospodărire a pădurilor aflate în proprietate privată și constituie una din principalele
consecințe ale felului în care s-a realizat reconstituirea dreptului de proprietate asupra
terenurilor cu vegetație forestieră în România, începând cu anul 1991 (Andrici et al, 2017).
Tabelul 5.1. Suprafața pădurilor din România în raport cu regimul și cu modul concret de
regenerare în 2018 (sursa: IFN)
Regimul Modul concret de regenerare
Suprafața Suprafața detaliată Suprafața pe regim
Tip
mii ha % Tip mii ha % mii ha %
Sămânță, natural 4979,6 71,9
Codru Sămânță, semănături 24,6 0,3 5480,5 79,1
6518,3 94,1
Plantații puieți 476,3 6,9
Codru și/sau Alt mod de
regenerare 359,8 5,2 359,8 5,2
crâng
5,9
Lăstari 998,8 14,4
Crâng (din Drajoni 50,5 0,7
410,7
(inclusiv care Butași 28,9 0,4 1088,7 15,7
C.cv.*) 10,2% Sade 5,5 0,1
C.cv.)
Lăstari sulinari 5,0 0,1
Total 6929,0 100,0 - 6929,0 100,0 6929,0 100,0
* C.cv – codru convențional
Deși regimul de codru este adoptat pentru circa 94,1% din suprafața pădurilor din
România, doar 79,1% din păduri sunt regenerate generativ. Este totuși îmbucurător că
majoritatea pădurilor noastre sunt regenerate natural, prin sămânță (71,9%), punerea în
aplicare a tratamentelor cu regenerare sub masiv conducând la rezultate mulțumitoare.
Există o serie de caracteristici care permit diferențierea clară regimului codrului de regimul
crângului (tabelul 5.2).
Tabelul 5.2. Elemente definitorii ale regimului: codru versus crâng

Regimul codrului Regimul crângului
- regenerarea este realizată prin sămânță. - regenerarea este realizată pe cale vegetativă.
- arborii ating dimensiuni mari la maturitate, - arborii au dimensiuni mai mici la exploatabilitate
permițând obținerea de sortimente lemnoase extrem comparativ cu regimul codrului, iar sortimentele de
de valoroase. lemn sunt în general de dimensiuni mici și mijlocii.
- exemplarele sunt singulare, iar în masiv, la - mai multe exemplare la o cioată, de regulă cu
maturitate, au forme cilindrice, bine elagate, defecte de formă (în primul rând însăbiere și frecvent
coroanele formându-se de regulă în treimea ovalitate), elagaj greoi, cu coroane înalte (figura
superioară (figura 5.2). 5.3.a).
- creșterile se mențin active și susținute până la - creșteri mai mari decât la codru la vârste mici (până
vârste înaintate. la circa 30 de ani), însă acestea se mențin active o
perioadă mai scurtă de timp.
- vârstele exploatabilității sunt mari, de regulă între - vârste mici ale exploatabilității (de regulă între 20
70 și 140 ani, în funcție de specie și clasa de și 60 de ani, dar mai mari la speciile genului
producție, conducând la cicluri mari de producție. Quercus, la care ajung până la 120 de ani.
79
CUPRINS
a) b)
Figura 5.2. Arborete conduse în regim de codru: a) codru regulat; b) codru grădinărit.
Părerile privind adoptarea regimului în România sunt diverse și au variat în timp în raport
cu evoluția cerințelor de natură socială, ecologică și economică:
- prin Normele tehnice de amenajarea pădurilor din 1986 se acorda prioritate
regimului codrului, aplicarea crângului fiind permisă numai în stațiunile și formațiile
forestiere în care nu se poate aplica regimul codrului (salcâmete, zăvoaie, precum și
unele arborete destinate culturii intensive a fazanului), impunându-se conversiunea
la codru a pădurilor care au fost tratate în crâng dar care nu se încadrează în
categoriile amintite (Anonymus, 1986);
- conform Normelor tehnice din 2000, la regenerarea pădurilor se va adopta regimul
codrului, regimul crângului fiind admis, indiferent de natura proprietății, numai în
arboretele de plopi indigeni, de salcie, de salcâm și în zăvoaie, restul pădurilor tratate
în crâng urmând a se converti la codru (Anonymus, 2000-a);
- Leahu (2001) consideră că regimul codrului se impune de la sine la pădurile de
rășinoase și la cele de amestec cu rășinoase, din oficiu la pădurile de fag, stejar,
gârniță, cer și de șleau, cu excepția celor pentru care se impune crângul, iar regimul
crângului se impune de la sine la arboretele de salcâm, la cele de cer din stepă și
silvostepă și la zăvoaie;
- Drăgoi (2004) admite că regimul este bine să fie fixat prin lege, iar crângul ar trebui
aplicat doar în situațiile în care adoptarea acestui regim nu presupune riscuri
ecologice majore;
- conform codului silvic în vigoare (Anonymus, 2008), la regenerarea pădurilor se
aplică regimul codrului, urmărindu-se conservarea genofondului și a ecofondului,
realizarea de arborete de calitate superioară, precum și exercitarea cu continuitate de
către acestea a funcțiilor de protecție.
Trebuie deci promovat regimul codrului însă, în zone în care regimul crângului este deja
aplicat și constituie opțiunea care satisface cel mai bine o serie de cerințe de natură socială
și/sau ecologică (în special pentru micile proprietăți), el nu trebuie exclus sau neglijat.
Regimul crângului prezintă o serie de avantaje în special pentru micii proprietari de
pădure, datorită: 1) ușurinței în aplicare și modului facil și rapid în care se realizează
regenerarea naturală; 2) creșterii rapide a noilor arborete (deci cicluri de producție scurte);
3) veniturilor mai dese comparativ cu pădurile de codru ș.a. Pe de altă parte, tăierile rase pe
care le reclamă pot conduce – în special în cazul terenurilor în pantă – la eroziunea accentuată
a solului, dar au și un impact negativ asupra peisajului.
80
CUPRINS
a) b)
Figura 5.3. Profilul vertical al unui arboret: la crâng simplu (a), respectiv la crâng compus (b)
De asemenea, regimul crângului are efecte diferite asupra biodiversității ecosistemelor

forestiere în raport cu scara temporală de referință (Goldsmith, 1992; Deconchat, 1999).
Acest regim modifică distribuția și caracteristicile habitatelor și conduce cu predilecție către
arborete unietajate, cu cantități reduse de biomasă moartă. Condițiile de hrană din arboretele
de crâng nu reprezintă un factor limitativ pentru fauna silvestră, însă intervențiile dese pot
avea consecințe negative asupra cuibăririi speciilor de avifaună (Ciancio şi Nocentini, 2004).
Crângul compus (figura 5.3.b) a fost definit pentru prima dată în Franța în a doua jumătate
a secolului al XVII-lea, constituind la acel moment o practică curentă în silvicultura
franceză. În acea perioadă, pădurile erau împărțite în două grupe: o grupă a masivelor bătrâne
de codru și o grupă în care se practica crângul simplu.
În pădurile de codru cu cicluri lungi de producție se menținea la exploatare un anumit
număr de arbori de rezervă. Rezultatele au fost favorabile în pădurile de stejar din centrul și
vestul Franței, însă în nord-est, datorită climei mai puțin prielnice, rezultatele au lăsat de
dorit. Din acest motiv s-a redus tot mai mult ciclul de producție ajungându-se la mărimi ale
acestuia de 50 de ani sau mai puțin. În același timp ciclul de producție la crâng s-a mărit de
la 10 ani la 25 de ani. În felul acesta pădurile de codru din nord-estul Franței aveau un aspect
similar cu cele de crâng, tuturor dându-li-se denumirea de crânguri compuse. Întrucât
produceau foarte puțin lemn de lucru s-a hotărât conversiunea acestora la codru (Hüffel,
1909).
În România acest regim a fost abandonat după 1900 (Florescu și Nicolescu, 1998) întrucât
punerea necorespunzătoare în practică a lucrărilor complexe pe care le impune a dus la
degradarea pădurilor în care a fost adoptat.
Să ne reamintim
Regimul este o bază de amenajare aplicabilă la nivel de unitate de
gospodărire care arată cum trebuie să se realizeze regenerarea tuturor
arboretelor ce compun pădurea respectivă. Regimul poate fi de codru (presupune
regenerare generativă), de crâng (regenerare vegetativă), sau crâng compus (regenerare
mixtă).
În momentul de față, în România, se pot stabili la întocmirea amenajamentelor silvice
doar regimul codrului sau cel al crângului, adoptarea crângului compus fiind restricționată
81
CUPRINS
după 1900. Regimul codrului este adoptat pentru 94% din pădurile României, iar crângul
doar pentru 6%, însă ponderea pădurilor efectiv regenerate generativ este sub 80%.
TO DO
Prezentați elementele de diferențiere dintre regimul codrului și cel
al crângului.
5.5. Tratamentul
5.5.1. Definire. Prezentare generală
Ca bază de amenajare a pădurilor, tratamentul reprezintă ansamblul de

intervenții silvotehnice care se realizează în arboretele ajunse la
exploatabilitate în vederea asigurării regenerării acestora, constituind
principalul instrument de normalizare a structurii pădurii.
Din acest considerent, tratamentele silvice poartă și denumirea de tăieri de regenerare.

Produsele lemnoase recoltate prin aplicarea tratamentelor se caracterizează de regulă prin
dimensiuni mari și sunt numite produse principale.
Prin aplicarea tăierilor de regenerare se asigură continuitatea pădurilor cultivate, aceste
intervenții fiind stabilite prin amenajamentele silvice în raport cu țelurile de gospodărire
atribuite fiecărui arboret în parte.
Tratamentul reprezintă mijlocul prin care se recoltează produsele principale (sortimentele
țel stabilite la nivel de arboret spre a fi obținute la exploatabilitate), dar mai ales modalitatea
prin care se asigură instalarea noilor culturi forestiere.
Argumentația este foarte simplă: dacă scopul urmărit la aplicarea tratamentelor ar fi doar
cel al recoltării de lemn, atunci nu ar merita efectuate decât tăieri rase întrucât, în acest caz,
cheltuielile asociate exploatării sunt minime. Conștientizarea necesității asigurării
continuității pădurilor, apoi a importanței creării și menținerii de arborete cu stabilitate
ridicată (care să îndeplinească o gamă variată de funcții de protecție) au condus la apariția
preocupărilor privind regenerarea pădurilor. Acolo unde se aplică tăieri rase, deși costurile
de exploatare sunt minime, costurile de regenerare artificială, costurile ecologice și cele
sociale sunt, de cele mai multe ori, foarte mari. Valoarea externalităților pozitive crește cu
cât tratamentele sunt mai intensive (figura 5.4), adică presupun o implicare mai atentă a
silvicultorului în conducerea pădurii.
În acest sens, de-a lungul timpului, au fost concepute tratamente care permit atât
asigurarea regenerării naturale, cât și crearea unor arborete cu structuri ne-echiene, capabile
să asigure îndeplinirea unor importante funcții de protecție atribuite pădurilor (figura 5.5).
Astfel, tratamentul a devenit principalul instrument de realizare a structurii țel la nivel de
arboret.
82
CUPRINS
Figura 5.4. Costuri și beneficii la aplicarea tratamentelor silvotehnice (Nichiforel, 2019)
Optimizarea structurii arboretelor trebuie să aibă ca obiectiv principal maximizarea

efectului protectiv al acestora, iar ca obiectiv secundar recoltarea de produse principale de
calitate superioară.
Asigurarea regenerării pădurilor și recoltarea produselor lemnoase presupun crearea de
ochiuri de regenerare. De mărimea și caracteristicile acestor ochiuri și de cerințele ecologice
ale speciilor lemnoase depinde modul în care se va desfășura procesul de regenerare.
Spre exemplu, o suprafață parcursă cu tăiere rasă poate fi considerată un ochi la

nivelul unui masiv forestier, însă aici regenerarea se realizează în cea mai mare
parte pe cale artificială. Cu cât ochiurile de regenerare au dimensiuni mai mici, cu
atât este mai bine valorificată capacitatea de regenerare naturală a ecosistemelor
forestiere, însă aplicarea tratamentelor devine mai pretențioasă.
Figura 5.5. Evoluția gândirii privind aplicarea tratamentelor silvotehnice (Duduman, 2009)
83
CUPRINS
În raport cu mărimea, forma și amplasarea spațială a acestor ochiuri de regenerare, au fost

concepute și perfecționate numeroase modalități de asigurare a regenerării pădurilor prin
intervenție umană.
Astfel, tratamentul constituie principala perturbare antropică inteligentă
asupra pădurilor, ochiurile fiind fundamentale în existența oricărei păduri,
fie ea naturală sau cultivată. Mecanismul umplerii golurilor și răspunsul
creșterii și al compoziției variază în limite largi în raport cu tipul de pădure și cu
caracteristicile geografice (Attiwill, 1994).
Ochiurile crete în arboret în vederea regenerării sunt deschideri realizate prin recoltare de
arbori. Există tratamente în care ochiurile de regenerare sunt bine individualizate în teren,
însă mărimea acestora diferă: ochiuri de dimensiuni mari la tăierile progresive, de
dimensiuni medii la tăierile cvasigrădinărite și de dimensiuni mici la tăierile grădinărite.
Definitoriu din acest punct de vedere este tratamentul tăierilor progresive numit și tratament
al tăierilor în ochiuri. În cazul tăierilor rase, deschiderile realizate în arboret sunt mult mai
mari și poartă denumirea de parchete, iar regenerarea se realizează în cea mai mare parte a
acestor deschideri pe cale artificială. La tăierile succesive nu se poate vorbi de ochiuri clar
individualizate, recoltarea arborilor realizându-se prin rărirea uniformă a arboretului.
Tratamentele combinate preiau elemente de la principalele tratamente deja amintite.
Intensivitatea tratamentelor crește odată cu majorarea perioadei generale de regenerare,
cu diminuarea intensității intervențiilor, cu creșterea numărului de intervenții, respectiv cu
diminuarea mărimii ochiurilor de regenerare (figura 5.6).
Figura 5.6. Clasificarea tratamentelor (adaptare după Florescu și Nicolescu, 1998)
5.5.2. Scurt istoric al aplicării tratamentelor în România

În România, înainte de 1860 (când s-a înființat serviciul silvic), pădurile erau exploatate
după bunul plac al fiecăruia, fără reguli bine stabilite, urmărindu-se doar recoltarea
exemplarelor valoroase, din specii valoroase cum sunt stejarul și bradul. Arboretele de fag
din apropierea așezărilor erau defrișate complet pentru lemn de foc. Nici imediat după 1860
nu s-a simțit o îmbunătățire semnificativă: până în 1885, arboretele de rășinoase erau
84
CUPRINS
parcurse cu tăieri rase pe suprafețe mari, fiind lăsați 20-40 arbori seminceri (rezerve) la
hectar, rău conformați, cu diametre de 15-30 cm, iar pădurile rezultate erau fără valoare.
Această practică a fost înlocuită cu grădinăritul concentrat care presupunea recoltarea
arborilor de rășinoase cu diametre mai mari de 50 cm (60-80 exemplare la hectar), rămânând
de asemenea pe picior doar exemplarele de fag și cele rău conformate și de mici dimensiuni
de rășinoase (Davidescu, 1898).
Părerile privind utilitatea și sfera de aplicare a celor două tratamente (tăieri rase și tăieri
grădinărite) erau împărțite nu doar în România, ci și în vestul și centrul Europei: în Franța
erau promovate în zonele de munte tratamentul lămuririlor și/sau grădinăritul, iar în
Germania și Austria erau preferate tăierile rase. În acest context, la sfârșitul secolului al XIX-
lea au apărut preocupări pentru aplicarea tratamentului lămuririlor și în România. Acesta a
derivat din grădinăritul concentrat și presupunea recoltarea la tăierea de însămânțare a circa
30 arbori la hectar cu diametre mai mari de 50 cm. Urmau apoi tăierea secundară și cea
definitivă, perioada de regenerare nedepășind 15 ani.
La sfârșitul secolului XIX au început să fie aplicate la noi tăierile succesive ca mijloc de
limitare a aplicării tăierilor rase, iar tăierile progresive au început să fie puse în aplicare în
mod experimental în 1920, fiind oficializate abia în anul 1938 (Negulescu et al, 1973).
În perioada interbelică se aplicau tratamentele tăierilor succesive, progresive,
cvasigrădinărite și rase în forma clasică sau cu unele adaptări locale. Tăierile succesive erau
aplicate în brădete pure, făgete pure, amestecuri de rășinoase cu fag, molidișuri care nu erau
expuse doborâturilor de vânt (Pașcovici, 1973), stejărete și șleauri. Aplicarea acestui
tratament, condiționată de regulile stricte de planificare amenajistică, a condus la degradarea
stejăretelor și a șleaurilor, fiind de asemenea întâmpinate dificultăți la regenerarea făgetelor
datorită efectuării intervențiilor în afara anilor de fructificație (Negulescu et al, 1973).
Până la al doilea război mondial, tăierile progresive erau aplicate în făgete sau molidișuri
aflate în stațiuni optime de vegetație. Tăierile cvasigrădinărite cu perioadă de regenerare de
30-40 de ani erau adoptate în brădete, în amestecuri de rășinoase cu fag și în molidișuri cu
structuri neregulate, aflate în stațiuni optime de vegetație. Tăierile rase se practicau doar în
molidișuri (Pașcovici, 1973) pe parchete mari și pe parchete mici. După mărimea parchetului
pot fi diferențiate două perioade de aplicare a tăierilor rase în România (Giurgiu et al, 1977):
- până în 1985: parchetele mari erau cuprinse între 5 și 10 ha, iar parchetele mici aveau
până în 5 ha;
- după 1985: parchete mari cuprinse între 3 și 5 ha, respectiv parchete mici sub 3 ha.
Aplicarea tăierilor grădinărite a fost limitată din 1935 doar la pădurile de protecție și la
cele de raport (Costea, 1962), iar după 1948 s-a acordat o importanță sporită tratamentelor
cu tăieri succesive și combinate.
Prin Legea 2/1987 (Legea privind conservarea, protejarea și dezvoltarea pădurilor,
exploatarea lor rațională economică și menținerea echilibrului ecologic) au fost promovate
tăierile intensive și relativ intensive: grădinărite, cvasigrădinărite, progresive (Giurgiu,
1989), limitându-se aplicarea tăierilor succesive. După anul 1990 neglijarea considerentelor
de natură ecologică și socială a condus la reducerea semnificativă a sferei de aplicare a
tăierilor intensive de tip grădinărit (Duduman, 2011-b) și cvasigrădinărit, în favoarea
tratamentelor cu regenerări progresive sau succesive.
85
CUPRINS
5.5.3. Criterii de bază pentru diferențierea tratamentelor silvotehnice

În momentul actual, în pădurile de codru din România se aplică în special tratamentele
cu regenerări progresive (cu tăieri neuniforme, în ochiuri), succesive (cu tăieri uniforme),
rase, cvasigrădinărite și grădinărite, în diferite variante precum și combinații ale acestora.
Principalele elemente de diferențiere a tratamentelor la codru (figura 5.7) sunt perioada
generală de regenerare, intensitatea intervențiilor și dinamica regenerării și a volumului.
(N – numărul de arbori, V – volumul, p – perioada de regenerare, T – vârsta, Te – vârsta exploatabilității)

Figura 5.7. Descrierea schematică a tratamentelor aplicabile la codru
86
CUPRINS
Tăierile rase se caracterizează prin cea mai scurtă perioadă de regenerare. Aceasta este de
regulă de 10 ani, însă în cazul arboretelor cu suprafețe mari, mărimea perioadei de regenerare
trebuie stabilită cu luarea în considerare a mărimii maxime a parchetului, a restricțiilor de
alăturare în timp și spațiu a parchetelor, a succesiunii tăierilor, a vulnerabilității arboretului
la acțiunea factorilor perturbatori, a formei și suprafeței subparcelei etc. În astfel de situații
mărimea perioadei de regenerare a întregului arboret depășește frecvent 10 ani. În general,
la tăierile succesive mărimea perioadei generale de regenerare este de 20 de ani, la cele
progresive de 20-30 de ani, iar la cele cvasigrădinărite între 40 și 60 de ani.
Intensitatea cea mai mare a intervențiilor este la tăierile rase, reducându-se în ordinea
intensivității tratamentelor, până la valori cuprinse între 10 și 20% la grădinărit (figura 5.6).
Teoretic, ca urmare a punerii în aplicare a acestor tratamente, vor rezulta arborete cu
structuri diferite, după cum urmează: structuri echiene și relativ echiene în cazul arboretelor
parcurse cu tratamente cu perioade de regenerare mai mici de 20 de ani, relativ pluriene la
cele cu perioada de regenerare cuprinsă între 20 și 40 de ani, respectiv structuri pluriene la
cele cu perioada de regenerare mai mare de 40 de ani sau cu regenerare continuă.
În pădurile de crâng (figura 5.8) se aplică de regulă tratamente corespunzătoare crângului
simplu, fie cu tăiere de jos sau cu tăierea în căzănire, fie cu tăiere de sus (în scaun) în zonele
inundabile. În literatura de specialitate este prezentat și tratamentul crângului grădinărit, care
nu este însă aplicat în România.
Figura 5.8. Descrierea sumară a tratamentelor pentru pădurile de crâng
87
CUPRINS
Crângul simplu presupune tăieri unice, rezultând arborete echiene, iar crângul grădinărit
presupune intervenții repetate, cu extragerea selectivă a lăstarilor de pe cioate, astfel încât
rezultă arborete cu structuri neregulate, pe aceeași cioată fiind întâlniți lăstari de vârste
diferite. Datorită faptului că numărul lăstarilor scade de la diametrele mici către cele mari,
structura rezultată este asemănătoare structurii grădinărite.
5.5.4. Adoptarea tratamentelor

Tratamentele se adoptă odată cu descrierea parcelară, pentru toate arboretele exploatabile
în următorul deceniu. Stabilirea tratamentelor în teren este provizorie, lista arboretelor ce
vor fi efectiv parcurse cu astfel de lucrări în următorii 10 ani urmând a fi definitivată la birou,
în funcție de caracteristicile întregului fond de producție și de soluțiile de normalizare a
acestuia.
La adoptarea tratamentelor trebuie avută în vedere compatibilitatea acestora cu o serie de
elemente de referință, cum ar fi:
- cerințele ecologice ale speciilor componente;
- funcțiile atribuite arboretelor;
- structura țel;
- condițiile staționale (factorii ecologici limitativi și de favorabilitate);
- aspectele geomorfologice locale;
- expunerea la acțiunea diverșilor factori de risc;
- costurile asociate;
- infrastructura existentă și nivelul de pregătire a personalului tehnic etc.
În raport cu aceste elemente, dar având în vedere și considerente amenajistice referitoare
la planificarea procesului de producție, tratamentele se diferențiază în special prin mărimea
perioadei generale de regenerare, intensitatea intervențiilor și localizarea tăierilor. De
altfel, acestea constituie principalele instrumente pe care amenajistul le are la dispoziție
pentru dirijarea procesului de regenerare în vederea realizării obiectivelor de gospodărire
stabilite la nivel de arboret, respectiv la nivel de fond de producție.
Realizarea obiectivelor la nivel de arboret se referă în primul rând la optimizarea relației
tratament-structură-funcție (figura 5.9). Practic, după identificarea funcțiilor pe care le
îndeplinește un arboret, trebuie stabilit tipul de structură care permite maximizarea efectului
așteptat sub raport protectiv sau productiv. Odată stabilit tipul de structură, urmează să fie
adoptat și aplicat tratamentul care permite obținerea structurii respective. Din acest
considerent, tratamentul este considerat drept mijlocul de realizare a structurii țel la nivel de
arboret. Funcțiile atribuite arboretelor sunt reflectate de categoriile funcționale menționate
în amenajament, însă tipul de categorie funcțională este un instrument mult mai la îndemână
pentru alegerea tratamentului și dirijarea corespunzătoare a procesului de regenerare a
pădurilor în vederea realizării structurii țel.
Structura țel poate fi echienă, relativ echienă, relativ plurienă sau plurienă. Cu cât
structura țel este mai complexă (ex. plurienă sau relativ plurienă), cu atât tratamentul adoptat
va fi mai intensiv. Structură țel poate diferi de la un arboret la altul și în raport cu o serie de
elemente precum: compoziția actuală, compoziția țel, structura actuală, productivitatea ș.a.
88
CUPRINS
Figura 5.9. Intercondiționarea tratament-structură-funcție la codru

[R – tăieri rase; S – tăieri succesive; P – tăieri progresive; C – tăieri combinate; Sm – succesive în margine
de masiv; Cv – cvasigrădinărite (jardinatorii); G – grădinărite; p – perioada generală de regenerare;
T.III, T.IV, T.V, T.VI – tipuri de categorii funcționale]
În România, la adoptarea tratamentelor pentru arboretele exploatabile se acordă o

importanță deosebită mai ales compoziției arboretului și funcțiilor atribuite (reflectate prin
tipul de categorie funcțională) (figura 5.10). Funcțiile speciale de protecție limitează gama
tratamentelor care pot fi aplicate: cu cât intensitatea funcțională a unui arboret este mai mare,
cu atât numărul de tratamente admisibile este mai mic, iar tratamentele adoptate vor fi dintre
cele mai intensive (figura 5.9).
În pădurile cu funcții de producție și protecție amenajistul are posibilitatea de a alege
dintr-o gamă mult mai largă de tratamente, iar compoziția și cerințele ecologice ale speciilor
vor fi, de regulă, cele care vor dicta tratamentul de aplicat. Astfel: în arboretele amestecate
(începând din etajul amestecurilor de fag cu rășinoase și până în amestecurile din zona de
câmpie), sunt preferate tăierile progresive întrucât acestea, comparativ cu tăierile uniforme,
au avantajul că permit dozarea amestecului viitorului arboret. În făgetele pure, tratamentele
succesive asigură o regenerare satisfăcătoare și uniformă, fără costuri prea mari.
Figura 5.10. Prioritatea orientativă a principalelor criterii de alegere a tratamentelor

89
CUPRINS
Dintre cerințele ecologice ale speciilor avute în vedere la alegerea tratamentelor, cele mai
importante sunt exigențele față de lumină și aprovizionarea cu apă. În acest sens, dacă un
arboret este pur dar specia componentă are nevoie pentru regenerare de o cantitate mai mare
de lumină, ce nu poate fi asigurată printr-o rărire uniformă, se va apela la regenerările în
ochiuri (cazul arboretelor cu specii de stejari). Pe de altă parte, dacă arboretul este format
din specii cu temperament de umbră sau semiumbră, se pot adopta tratamente cu perioadă
lungă de regenerare (cvasigrădinărit) sau cu regenerare continuă (grădinărit).
În arboretele pure și, de regulă, cu structuri simplificate în special datorită intervențiilor
antropice, sunt admise tăierile rase. Astfel, tăieri rase sunt admise doar la molid, pin, salcâm,
plop și salcie selecționată, precum și în cazul refacerii unor arborete în care nu este posibilă
aplicarea altor tratamente. Mărimea maximă a parchetelor va fi de 3 ha, exceptând cazurile
în care pregătirea solului se poate face mecanizat, când parchetele pot fi de maxim 5 ha.
Adepții silviculturii apropiate de natură din țările vest europene promovează în ultimele
decenii tratamentul codrului neregulat care presupune o abordare multicriterială cu luarea în
considerare a cerințelor ecologice ale speciilor, a condițiilor de creștere, de regenerare, de
exploatare, a aspectelor economice etc. La acest tratament mărimea ochiurilor de regenerare
poate varia în limite sensibile: de la extrageri individuale la grupe de arbori care depășesc
uneori cu mult mărimea unui ochi deschis prin tăieri progresive, caz în care poate lăsa
impresia creării de structuri regulate. Dubourdieu (1997) propune trei variante ale codrului
neregulat: în pâlcuri mari (de peste 0,5 ha), în pâlcuri mici (între 0,1 și 0,5 ha) și combinații
între pâlcuri mari și pâlcuri mici.
O structură actuală simplificată (echienă sau relativ echienă) nu constituie în mod necesar
un impediment în adoptarea unor tratamente care să conducă către arborete mai diversificate
însă, în acest caz, maniera în care se vor realiza structurile țel va necesita mai multă atenție
din partea personalului de teren.
Odată cu efectuarea descrierii parcelare, în arboretele exploatabile se adoptă tratamentele
ce urmează a fi efectuate pe durata de valabilitate a noului amenajament. Se determină apoi
volumele de extras și se descrie tehnica de execuție a tratamentului la nivel de arboret.
Reușita aplicării tratamentelor silvotehnice nu depinde însă de cei ce propun lucrarea, ci de
cei ce o efectuează. Devine imperioasă suprapunerea momentului intervenției cu anii de
fructificație abundentă a speciilor care trebuie promovate prin aplicarea unui tratament. Din
păcate, de foarte multe ori:
1. se neglijează acest aspect esențial (caz în care planificarea realizată prin
amenajament este compromisă);
2. punerea în operă este împiedicată de nevoia eșalonării prea stricte a volumelor de
recoltat pe ani, iar rezultatele reale diferă semnificativ de cele așteptate.
TO DO
1. Enumerați principalele elemente de diferențiere a tratamentelor
silvotehnice din punct de vedere amenajistic.
2. Descrieți pe scurt modul de alegere a tratamentelor silvotehnice.
90
CUPRINS
Să ne reamintim
Tratamentul reprezintă mijlocul prin care se realizează structura țel la
nivel de arboret. Structura țel poate fi plurienă, relativ plurienă, relativ
echienă sau echienă și se stabilește după ce arboretului i-au fost atribuite funcții (i s-au
stabilit categorii funcționale).
La codru, structurile echiene se obțin prin aplicare de tratamente extensive (ex. tăieri
rase), structurile relativ echiene rezultă în urma aplicării tratamentelor relativ extensive
(tăieri progresive, succesive, combinate cu perioadă de regenerare mai mică de 20 de ani),
structurile relativ pluriene sunt rezultatul efectuării de tratamente relativ intensive
(cvasigrădinărite, progresive, succesive în margine de masiv sau chiar succesive cu
perioadă de regenerare mai mare de 20 de ani dar nu mai mare de 40 de ani), iar structurile
pluriene rezultă prin aplicarea tratamentelor intensive (grădinărit sau cvasigrădinărit cu
perioadă de regenerare mai mare de 40 de ani).
La crâng, de regulă, arboretele rezultate prezintă structuri echiene sau relativ echiene.
Principalele criterii avute în vedere la alegerea tratamentelor sunt: formația forestieră
sau grupa de formații forestiere, tipul de categorie funcțională, structura actuală a
arboretului și productivitatea sa.
5.6. Miniglosar
Baze de constituie fundamentul procesului de planificare a modului de gospodărire a

amenajare a pădurilor prin intermediul amenajamentului silvic și se stabilesc la nivelul
pădurilor fiecărei unități de gospodărire
Codru regim de gospodărire specific crângului, în care regenerarea se realizează pe
convențional cale artificială cu puieți obținuți vegetativ (din butași), însă la maturitate
dimensiunile și forma arborilor dau aspectul unei păduri de codru
Crâng compus pădure formată din arborete cu regenerare mixtă, atât generativă (din
sămânță), cât și vegetativă (din lăstari, drajoni, butași, sade ș.a.)
Exploatabilitate stare pe care trebuie să o îndeplinească un arbore sau un arboret pentru a putea
fi recoltat
Intensitate (sau grad de intensitate funcțională) indică nivelul de încărcare funcțională a
funcțională unui arboret și se poate calcula ca sumă a coeficienților care exprimă
intensitatea fiecărei funcții atribuite (Giurgiu, 1988)
Normalizare a proces de conducere a fondului de producție real către o stare considerată
fondului de normală în raport cu caracteristicile sale și cu obiectivele de gospodărire
producție
Perioadă timp necesar regenerării integrale a unui arboret exploatabil ca urmare a
generală de punerii în aplicare a tratamentului adoptat
regenerare
Produse produse lemnoase rezultate în urma aplicării tratamentelor silvotehnice
principale
Regim mod general de regenerare adoptat pentru arboretele dintr-o unitate de
gospodărire
Regim de sistem de cultură a pădurilor menit să asigure condiții corespunzătoare pentru
gospodărire regenerarea lor potrivit modului de regenerare (regimului) adoptat prin
amenajament
91
CUPRINS
Regim silvic sistem unitar de norme tehnice silvice, economice și juridice privind
amenajarea, cultura, exploatarea, protecția și paza fondului forestier, în
scopul asigurării gestionării durabile (Anonymus, 2008)
Tratament ansamblu de intervenții silvotehnice care se realizează în arboretele ajunse la
exploatabilitate în vederea asigurării regenerării acestora, constituind
principalul instrument de normalizare a structurii pădurii
Unitate de unitate de amenajament pentru care se stabilesc baze de amenajare
gospodărire distincte și pentru care se reglementează separat fie procesul de producție
lemnoasă, fie acțiuni/măsuri speciale de ocrotire/conservare a unor
5.7. Rezumat
Bazele de amenajare a pădurilor constituie fundamentul procesului
de planificare a modului de gospodărire a pădurilor prin intermediul
amenajamentului silvic. Din acest motiv, pentru o mai bună înțelegere, ele sunt prezentate
în cadrul a trei unități de învățare. Această unitate de învățare oferă studentului o
introducere asupra importanței și utilității bazelor de amenajare a pădurilor și continuă cu
detalierea a două dintre bazele de amenajare: regimul și tratamentul.
Stabilirea bazelor de amenajare a pădurilor nu poate fi realizată fără cunoașterea
restricțiilor impuse modului de gospodărire a pădurilor ca urmare a zonării funcționale a
arboretelor, zonare prezentată în unitatea de învățare anterioară.
În următoarele două unități de învățare se detaliază și celelalte baze de amenajare:
exploatabilitatea, ciclul de producție/rotația și compoziția țel.
Anonymus, 1986. Norme tehnice pentru amenajarea pădurilor. Ministerul Silviculturii,

București, 197 p.
Negulescu E.G., Stănescu V., Florescu I.I., Tîrziu D., 1973. Silvicultura – fundamente
teoretice și practice. Editura Ceres, București, 372 p.
1. Care dintre următorii termeni fac parte din categoria bazelor de

amenajare a pădurilor?
a. posibilitatea.
b. exploatabilitatea.
c. regimul.
d. subparcela.
2. Ce este regimul?
a. un sistem unitar de norme tehnice silvice, economice și juridice privind
amenajarea, cultura, exploatarea, protecția și paza fondului forestier, în
scopul asigurării gestionării durabile.
92
CUPRINS
b. modul general de regenerare adoptat pentru arboretele dintr-o unitate de

gospodărire.
c. ansamblul de intervenții silvotehnice care se realizează în arboretele ajunse
la exploatabilitate în vederea asigurării regenerării acestora.
d. procesul prin care se asigură regenerarea generativă a arborilor.
3. Ce tip de regim este aplicabil acum în România?
a. codru.
b. crâng.
c. crâng compus.
d. conversiune.
4. Ce caracteristici prezintă arboretele de codru?
a. regenerarea este realizată din lăstari, drajoni, butași, sade ș.a.
b. arborii ating dimensiuni mari la maturitate.
c. se întâlnesc mai multe exemplare la o cioată.
d. la maturitate, exemplarele prezintă în masiv forme cilindrice, bine elagate.
5. Unde se impune de la sine regimul codrului?
a. în păduri de rășinoase.
b. în salcâmete.
c. în zăvoaie.
d. în amestecuri de fag cu rășinoase.
6. Ce denumire mai poartă tratamentele silvotehnice?
a. tăieri de conservare.
b. tăieri de îngrijire și conducere.
c. tăieri de regenerare.
d. tăieri de refacere.
7. Ce rol îndeplinesc tratamentele silvotehnice?
a. de realizare a structurii țel.
b. de regenerare a pădurii.
c. de recoltare a produselor principale.
d. de majorare a externalităților pozitive ale pădurii.
8. Care din următoarele tratamente prezintă un caracter intensiv?
a. tăierile rase.
b. cel al regenerărilor continue.
c. tăierile cvasigrădinărite.
d. cel al regenerărilor succesive.
9. Care sunt principalele criterii amenajistice în raport cu care se diferențiază
tratamentele silvotehnice?
a. costul aplicării.
b. înclinarea terenului.
c. perioada generală de regenerare.
d. intensitatea intervențiilor.
10. Ce criterii sunt avute în vedere la alegerea tratamentelor?
a. formația forestieră.
b. tipul de categorie funcțională.
c. consistența.
d. structura arboretului.
93
CUPRINS
Exploatabilitatea
Cuprins:
6.1. Introducere 94
6.3. Exploatabilitatea - aspecte introductive 94
6.4. Stabilirea exploatabilității 96
6.5. Tipuri de exploatabilitate 97
6.5.1. Vârsta exploatabilității 97
6.5.2. Diametrul țel 112
6.6. Miniglosar 116
6.7. Rezumat 117
6.1. Introducere
În această UI se continuă capitolul bazelor de amenajare, fiind detaliate
tipurile de exploatabilitate. Studenții vor fi astfel pregătiți pentru parcurgerea
facilă a următoarei UI, referitoare la ciclu de producție, rotație și compoziție țel.

După parcurgerea acestei unități de învățare, studenții vor fi în măsură
să definească exploatabilitatea, vor fi capabili să descrie modul de calcul
și de adoptare a exploatabilității și importanța acestei baze de amenajare
a pădurilor pentru reglementarea producției de lemn și pentru exercitarea de către
arborete a serviciilor ecoprotective.
6.3. Exploatabilitatea - aspecte introductive
Ecosistemele forestiere sunt formate din specii lemnoase cu longevități diferite, mult
superioare longevității speciilor agricole. În raport cu longevitatea speciilor se descrie ciclul
de viață al acestora. Stabilirea momentului la care arboretele cu țeluri de producție urmează
a fi recoltate depinde de ciclul de viață al speciilor care le compun și nu poate face abstracție
de etapele de dezvoltare a arboretelor.
94
CUPRINS
Din acest motiv, un arboret nu trebuie înlocuit cu un altul (deci nu poate fi recoltat) decât
după ce a ajuns la maturitate și doar în cazuri fortuite mai devreme (ex. arboretele calamitate,
afectate sau cele care necesită refacere sau substituire). Maturitatea productivă variază în
raport cu țelurile de producție adoptate pentru fiecare arboret și, de regulă, nu poate fi
disociată de etapa maturității fiziologice, caracterizată prin capacitatea arborilor de a se
regenera. Maturitatea fiziologică este cea mai lungă etapă din ciclul de viață al arborilor și
durează din momentul în care arborii încep să fructifice până când aceștia intră într-o stare
avansată de decrepitudine (Florescu și Nicolescu, 1996). Maturitatea productivă corespunde
în general cu prima parte a maturității fiziologice, când creșterile arborilor sunt încă active
(figura 6.1). Ea depinde de sortimentele de lemn dorite, deci de dimensiunile arborilor. Cu
cât sortimentele dorite au dimensiuni mai mari, cu atât arborii vor fi recoltați mai târziu.
Exploatabilitatea reprezintă starea pe care trebuie să o îndeplinească un

arbore sau un arboret pentru a putea fi recoltat, în raport cu țelurile de
gospodărire fixate.
De asemenea, exploatabilitatea definește calitatea de a fi recoltabil atribuită arborilor
sau arboretelor atunci când eficiența acestora, oricare ar fi funcția prioritară pe care o
îndeplinesc, începe să scadă (Leahu, 2001).
Exploatabilitatea indică faptul că arboretele pot fi parcurse cu tratamente silvotehnice,

adică procesul de regenerare și recoltare a produselor principale poate fi demarat.
Exploatabilitatea nu are legătură cu lucrările de îngrijire și conducere sau cu cele de igienă.
Chiar dacă prin aceste lucrări se recoltează arbori, acei arbori sunt extrași din arboret înainte
ca ei să fi ajuns la exploatabilitate – ca urmare a selecției pe care o realizează silvicultorul –
astfel încât arborilor rămași să li se creeze condiții pentru a ajunge la exploatabilitate și
pentru a îndeplini în mod optim țelurile de gospodărire stabilite.
Figura 6.1. Perioada optimă de recoltare a arborilor în raport cu ciclul de viață al speciei
95
CUPRINS
6.4. Stabilirea exploatabilității

Exploatabilitatea este stabilită prin amenajament în funcție de țelurile de
producție/protecție adoptate pentru fiecare arboret în parte. Starea de exploatabilitate poate
fi exprimată fie prin vârstă, fie prin dimensiunile arborilor (diametru).
Se recomandă ca țelurile de producție să fie stabilite încă din primele stadii de dezvoltare
a arboretelor, în funcție de caracteristicile acestora. Ulterior, întregul efort al silvicultorilor
trebuie îndreptat către conducerea arboretelor astfel încât aceste țeluri să fie realizate la
exploatabilitate. De aceea, exploatabilitatea (care se stabilește odată cu țelurile de producție)
nu trebuie modificată de la o amenajare la alta în funcție de o anumită conjunctură de
moment, întrucât capacitatea de răspuns pe termen scurt a speciilor forestiere este limitată.
Doar în situații excepționale, când se constată că evoluția unui arboret nu urmează direcția
dorită (ex.: arborete sub-productive, arborete calamitate etc.), devine oportună modificarea
exploatabilității.
Exploatabilitatea se stabilește la nivel de arboret în funcție de compoziție, productivitate
și țeluri de gospodărire. Arborii sau arboretele exploatabile trebuie să răspundă maximal
țelurilor de gospodărire fixate. Prin lucrările planificate și corect puse în aplicare se va urmări
realizarea țelurilor de gospodărire la nivel de arboret prin optimizarea structurală a acestuia.
Se poate afirma că exploatabilitatea a fost corect stabilită doar dacă, la momentul recoltării,
un arboret îndeplinește maximal țelul pentru care a fost gospodărit.
Spre exemplu, dacă țelul de gospodărire al unui arboret este producția de lemn
gros pentru cherestea, arboretul respectiv va deveni exploatabil când producția de
lemn gros pentru cherestea este maximă. Dacă însă același arboret are și rol de
protecție a solului, funcția de protecție va deveni prioritară, iar arboretul va fi
considerat exploatabil când capacitatea sa protectivă începe să se reducă, chiar dacă starea la care
producția de lemn gros pentru cherestea nu a fost încă atinsă sau, dimpotrivă, a fost depășită.
Pentru arboretele care îndeplinesc funcții speciale de protecție cărora le sunt asociate
tipurile funcționale T.I și T.II nu se stabilește exploatabilitatea. Aceste arborete nu sunt
considerate exploatabile întrucât intensitatea funcțională ridicată obligă la minimizarea
impactului antropic. Prin urmare, exploatabilitatea se stabilește doar pentru arboretele
încadrate în categoriile funcționale cărora le sunt asociate tipurile funcționale T.III, T.IV,
T.V și T.VI.
Când exploatabilitatea este exprimată în ani, în limbaj tehnic este frecvent înlocuită cu
vârsta exploatabilității și reprezintă intervalul de timp cuprins între momentul instalării unui
arboret și momentul efectuării primei tăieri de regenerare în arboretul respectiv. Odată cu
prima tăiere de regenerare se creează condițiile necesare instalării unui nou arboret,
momentul respectiv marcând apariția unei noi generații de arbori. În cazul efectuării corecte
a tratamentului și instalării corespunzătoare a semințișului, ultima intervenție în cadrul
tratamentului marchează sfârșitul perioadei de regenerare. Cu cât perioada de regenerare este
mai lungă, cu atât noul arboret va avea o structură mai diversificată.
Dacă prima generație a fost reprezentată de un arboret echien, iar recoltarea

acestuia s-a realizat printr-un tratament cu regenerare sub masiv, noua generație va
fi reprezentată printr-un arboret relativ echien sau relativ plurien, în funcție de
96
CUPRINS
mărimea perioadei de regenerare. În acest caz, cu cât perioada de regenerare este mai lungă, cu atât
arborii recoltați la ultima intervenție vor avea o vârstă mai mare. Spre exemplu, dacă vârsta
exploatabilității este de 110 ani, arboretul este echien, iar perioada de regenerare este de 30 de ani,
ultimii arbori recoltați vor avea 140 de ani. Lucrurile se schimbă însă de la a doua generație când,
presupunând că perioada de regenerare va fi tot de 30 de ani ca urmare a noii structuri, atunci când
primele exemplare ating 120 de ani și se declanșează procesul de regenerare, în arboret există și
exemplare de 90 de ani. În felul acesta se creează premisele ca în cei 30 de ani ai perioadei de
regenerare să fie recoltați doar arbori cu vârsta de 120 ani.
Dacă prima generație este reprezentată de un arboret echien care urmează a fi recoltat într-o
perioadă lungă de regenerare (60 ani), iar vârsta exploatabilității stabilită în raport cu specia, clasa
de producție și țelul de gospodărire este de 120 de ani, momentul efectiv de declanșare a procesului
de regenerare merită analizat cu mai multă atenție. În acest caz, dacă exploatarea începe la 120 de
ani, la ultima intervenție se vor recolta arbori de 180 ani, când îndeplinirea țelului de gospodărire
poate fi pusă sub semnul întrebării. Din acest motiv poate fi considerată oportună declanșarea
regenerării mai repede cu până la jumătate din mărimea perioadei de regenerare (ex. la 90 de ani).
La generația a doua, datorită structurii relativ pluriene care a fost realizată, aceste impedimente
dispar, iar momentul declanșării procesului de regenerare poate începe la 120 de ani de la prima
intervenție efectuată pentru recoltarea arboretului parental, cu mențiunea că este recomandabil ca la
fiecare intervenție să se recolteze în primul rând arborii care corespund dimensional (deci tot cei care
au 120 de ani).
Sacrificiul de exploatabilitate reprezintă o întârziere (sacrificiu de

exploatabilitate în plus) sau o anticipare (sacrificiu de exploatabilitate în
minus) a momentului recoltării unui arboret față de vârsta exploatabilității
adoptată prin amenajament.
În perioada de valabilitate a unui amenajament, pentru aceeași unitate de gospodărire, în

raport cu starea reală și cu starea normală a fondului de producție, se pot efectua fie sacrificii
de exploatabilitate în plus, fie sacrificii de exploatabilitate în minus, nefiind permisă
efectuarea simultană atât a sacrificiilor de exploatabilitate în plus cât și în minus.
6.5. Tipuri de exploatabilitate

În practica amenajării pădurilor din România vârsta exploatabilității este asociată cu
arboretele de codru regulat, codru cvasigrădinărit și crâng. În cazul codrului grădinărit
exploatabilitatea este exprimată prin diametru țel. În literatura de specialitate se menționează
frecvent și posibilitatea exprimării exploatabilității la codru regulat și crâng prin diametru
însă, pe considerentul că între diametre și vârste există o corelație puternică și semnificativă,
diametrele medii de realizat pot fi substituite cu vârstele la care se estimează că acestea vor
fi atinse pentru fiecare specie.
6.5.1. Vârsta exploatabilității

Vârsta exploatabilității (Te) se exprimă în ani și indică momentul la care un arboret
răspunde maximal țelurilor pentru care a fost creat și condus. În funcție de scopul urmărit de
gestionarul pădurii, vârsta exploatabilității se determină diferit și este de mai multe tipuri
97
CUPRINS
(Faustmann, 1849; Pressler, 1860; Williams, 1988; Giurgiu, 1988; Leahu, 2001; Drăgoi,
2004; Bettinger et al., 2009): fizică, absolută, tehnică, de regenerare, financiară, economică,
de protecție ș.a.
Vârsta exploatabilității fizice (Te-fiz) indică durata de viață a speciilor

forestiere (Bettinger et al, 2009) și corespunde momentului care marchează
sfârșitul etapei bătrâneții, când majoritatea arborilor aparținând aceleiași
specii prezintă simptome de lâncezire și decrepitudine, intrând într-o fază avansată de
degradare (Florescu și Nicolescu, 1996).
Exploatabilitatea fizică este utilizată când se urmărește obținerea de arbori de dimensiuni

și/sau cu forme excepționale în scop recreativ sau științific. Pentru fiecare specie, aceasta
depinde de condițiile de vegetație și se stabilește, de regulă pe teren, în raport cu starea de
sănătate, vitalitatea și aspectul arborilor.
Pentru determinarea vârstei exploatabilității fizice, arboretele cu structuri naturale supuse
regimului de conservare integrală constituie o sursă extrem de importantă de informații,
permițând înțelegerea comportamentului arborilor aparținând speciilor forestiere în diferite
condiții staționale și de arboret. Spre exemplu, în figura 6.2 sunt prezentate dinamica
creșterii în înălțime și dinamica creșterii radiale la un exemplar de brad cu vârsta de aproape
500 de ani și se constată că activarea creșterilor în înălțime și diametru s-a realizat după
vârsta de 300 de ani.
Se consideră că exploatabilitatea fizică a unei specii este atinsă atunci când volumul
eliminării naturale devine mai mare decât creșterea curentă în volum (Leahu, 2001). Cu titlu
informativ, în tabelul 6.1 se prezintă longevitatea principalelor specii forestiere din România.
Aceste vârste pot fi utilizate ca reper la stabilirea exploatabilității fizice.
45 4,5
a) 4,0 b)
40
Creşterea radială (mm)
35 3,5
Înălţimea (m)
30 3,0
25 2,5
20 2,0
15 1,5
10 1,0
5 0,5
0 0,0
0
50
100
150
200
250
300
350
400
450
500
1500
1550
1600
1650
1700
1750
1800
1850
1900
1950
2000
2050
Vârsta (ani) Anul
Figura 6.2. Dinamica înălțimii (a) și a creșterii radiale (b) la un exemplar de brad cu vârsta de
474 ani (în anul 2006) din rezervația Slătioara (original)
98
CUPRINS
Tabelul 6.1. Longevitatea principalelor specii forestiere din România (după Haralamb, 1956;
Clinovschi, 2005)
Specia Longevitatea (ani) Specia Longevitatea (ani)
Molid 600 Stejar brumăriu 500
Brad 800 Stejar pufos 500
Larice 600-700 Salcâm Peste 100
Pin silvestru 600 Plop alb 400
Pin negru 500-600 Plop negru 300-400
Fag 200-300 (excepțional 500) Plop tremurător 100
Mesteacăn 100 Salcie albă 80-100
Gorun 600-700 Anin negru 100
Carpen 100-120 (excepțional 150 ani) Anin alb 30-50
Tei pucios 200 Cireș 100
Stejar 500-600 (excepțional 2000) Paltin de munte 400-500
Cer 200-300 Paltin de câmp 200
Gârniță 500 Jugastru 100
Vârsta exploatabilității absolute (Te-a) indică momentul la care

producția totală de lemn, nediferențiată pe sortimente, este maximă.
Te-a, numită și exploatabilitate biologică (Bettinger et al, 2009) corespunde momentului

la care creșterea curentă (în volum) a producției totale este egalată de creșterea medie (în
volum) a producției totale pentru aceeași specie și clasă de producție. Acest moment are loc
atunci când creșterea medie atinge valoarea maximă (figura 6.3). Din acest moment,
creșterea medie excedează creșterea curentă.
Întrucât, după atingerea acestui prag
de vârstă, creșterea medie a producției
totale intră în regres, arboretul se
consideră exploatabil. Nerecoltarea sa
începând cu acest moment va fi însoțită
de reducerea acumulării de lemn datorită
diminuării creșterii medii în volum odată
cu înaintarea în vârstă.
Înlocuirea vechiului arboret cu un
altul devine oportună sub aspectul
menținerii unei tendințe ascendente
continue a producției totale de lemn,
motiv pentru care recoltarea unui arboret
înainte de atingerea Te-a nu este indicată.
Vârstele exploatabilității absolute pentru
principalele specii forestiere din
România se stabilesc cu ajutorul Figura 6.3. Determinarea vârstei
tabelelor de producție. Aceste vârste sunt exploatabilității absolute la un arboret echien
prezentate pentru arborete echiene și de fag din sămânță, clasa I de producție
pure în tabelul 6.2.
99
CUPRINS
Tabelul 6.2. Vârstele exploatabilității absolute23 pentru principalele specii forestiere din România
(prelucrate după Giurgiu și Drăghiciu, 2004)
Te-a (ani) pentru clasa de producție …
Specia
I II III IV V
Molid în arealul natural 69 74 80 87 97
Molid în afara arealului natural 55 62 68 - -
Brad 78 83 89 94 102
Larice 49 52 58 67 77
Pin silvestru 50 52 57 63 77
Pin negru 49 52 57 63 70
Fag din sămânță 95 102 112 127 145
Fag din lăstar 73 90 115 125 140
Mesteacăn 39 43 48 57 70
Gorun din sămânță 71 80 90 100 110
Gorun din lăstar 54 56 58 60 60
Carpen 44 49 55 63 73
Tei argintiu 38 43 49 55 65
Stejar din sămânță 70 76 83 88 100
Stejar din lăstar 49 54 60 68 78
Cer din sămânță 56 60 63 67 72
Cer din lăstar 44 46 49 52 54
Gârniță din sămânță 72 78 85 93 105
Gârniță din lăstar 51 54 59 62 65
Stejar brumăriu* 35 40 45 50 50
Stejar pufos* 45 45 45 45 45
Salcâm din sămânță 24 28 34 44 50
Salcâm din lăstar 18 20 20 20 20
Plop alb și plop negru 23 25 27 29 32
Salcie din sămânță (reniș) 20 20 20 19 18
Salcie din lăstar (sulinari) 11 12 13 14 15
Plop euramerican Ro-16 14 14 14 13 12
Plop euramerican I-214 14 14 14 12 12
Plop euramerican Sacrau – 79 14 14 14 14 12
* valori provizorii
Vârsta exploatabilității absolute este mai puțin folosită în practica curentă a amenajării
pădurilor, însă utilitatea sa constă în restricționarea recoltării arboretelor (cu predilecție a
celor de productivitate superioară și mijlocie) înainte ca ele să fi ajuns la această stare de
maximă productivitate care, în cazul unor specii, se poate menține relativ constantă o
perioadă îndelungată, uneori până la 25 de ani (Giurgiu, 1988).
23
Valori obținute prin interpolarea/extrapolarea datelor privind creșterea curentă și creșterea medie în volum
a producției totale prezentate în tabelele de producție pe clase de producție relative (Giurgiu și Drăghiciu,
2004).
100
CUPRINS
Ideal ar fi ca fiecare arboret să fie considerat un caz distinct, iar exploatabilitatea să se

stabilească în raport cu particularitățile sale care țin în special de compoziție și
productivitate. În acest sens, în literatura de specialitate (Giurgiu, 1988; Leahu, 2001), se
menționează procedeul Pressler drept alternativă la tabelele de producție pentru stabilirea pe
teren a exploatabilității absolute în baza relației dintre aceasta, creștere curentă și volum.
Deficiența procedeului se datorează lipsei informațiilor privind volumul produselor
secundare, întrucât acestea nu pot fi obținute prin analiza carotelor de creștere extrase la
momentul amenajării.
Vârsta exploatabilității tehnice (Te-t) reprezintă vârsta la care se

realizează maximul creșterii medii în volum a producției totale a unui
anumit sortiment de lemn considerat sortiment țel și se stabilește la nivel de
arboret în funcție de speciile din compoziția acestuia, de clasa lor de producție și de țelul
de gospodărire (Leahu, 2001). Te-t indică deci momentul la care producția de lemn
corespunzătoare sortimentului tel este maximă.
Vârsta exploatabilității tehnice are o utilitate practică mult mai mare comparativ cu vârsta
exploatabilității absolute, constituind principalul tip de exploatabilitate utilizat în
amenajamentul românesc pentru pădurile de codru regulat, codru cvasigrădinărit și crâng.
Se determină similar vârstei exploatabilității absolute însă, în locul producției totale de lemn,
este avută în vedere maximizarea producției de lemn a sortimentului țel.
Determinarea Te-t presupune deci stabilirea prealabilă a sortimentului/sortimentelor țel la
nivel de arboret în raport cu caracteristicile acestuia, cu bonitatea stațională și cu obiectivele
de amenajare adoptate anterior pentru întregul fond de producție. Sortimentele țel pot fi
variate și au fost prezentate în unitatea de învățare 4 (Tabelul 4.11).
Stabilirea vârstelor exploatabilității tehnice presupune cunoașterea dinamicii creșterii
medii a producției totale corespunzătoare sortimentului țel. Pentru determinarea vârstei
exploatabilității în raport cu specia, clasa de producție (CLP) și sortimentul țel se utilizează
date secundare, preluate din tabelele de producție pentru clase de producție relative (Giurgiu
și Drăghiciu, 2004) și tabelele de sortare dimensională pentru arborete (Giurgiu et al, 2004).
Prin analiză calitativă, vârstele exploatabilității tehnice se determină după metoda propusă
în literatura de specialitate din România (Giurgiu și Drăghiciu, 2004), metodă preluată din
silvicultura rusă în anul 1958 (Giurgiu, 1988), dar adaptată pădurilor din România și
perfecționată ulterior (Giurgiu, 1962; Giurgiu și Drăghiciu, 2004).
În tabelele de sortare dimensională sau industrială pentru arborete, sortimentele
prezentate diferă de sortimentele indicate în amenajament, care răspund condițiilor de
valorificare a lemnului recoltat (sortimentele din exploatări forestiere). Din acest motiv
sortimentele dimensionale și industriale trebuie coroborate cu cele din exploatări prin
realizarea corespondenței dimensionale a acestora cu ajutorul Standardelor de stat privind
sortimentele din exploatări forestiere (Anonymus, 1974; 1984-b; 1985-a, -b; 1993-b, -c, -d,
-e) (Tabelul 6.3).
101
CUPRINS
Tabelul 6.3. Dimensiunile pieselor pe sortimente conform standardelor de stat – extras
Sortimentul Diametrul minim la Lungimea minimă

Specia Stas
industrial capătul subțire (cm) (cm)
- furnire estetice 35 200
- rășinoase - furnire tehnice 25 140, 220, 240 SR 1294: 1993
- cherestea 18 250
- fag - furnire tehnice 24 140, 220, 240 SR 2024: 1993
- cherestea 18 240
- gorun şi stejar SR 1039: 1993
- cherestea 18 240
- paltin, salcâm, carpen,
- cherestea 18 240 SR 3302: 1993
frasin, plop, jugastru
- nuc - cherestea 14 100 STAS 5716-74
Diametrul minim la capătul Diametrul maxim la Lungimea
Specia / categoria Stas
subțire (cm) capătul gros (cm) minimă (cm)
Sortimentul: celuloză și hârtie
- salcâm, anin, plop 5 (10 la plop) 30 50 STAS 259-84
Sortimentul: lemn rotund de rășinoase pentru construcții
- manele 7 14 200 STAS 1040-
- prăjini 3 8 100 85
Sortimentul: lemn rotund de foioase pentru construcții
A – gros 9 18 100 STAS 4342-
B - subțire 4 10 100 85
Se parcurg următoarele etape (Giurgiu și Drăghiciu, 2004):

- se stabilește sortimentul țel;
- pentru o succesiune completă de vârste ale arboretului se determină diametrul mediu
dg, volumul producției principale și volumul de extras prin rărituri folosind tabelele
de producție (Giurgiu și Drăghiciu, 2004);
- din tabele de sortare pentru arborete (Giurgiu et al, 2004) se preiau indicii de sortare
(industrială sau dimensională, după caz) prin intermediul cărora se calculează
volumul sortimentului-țel, atât pentru producția principală, cât și pentru producția
secundară. Acești indici vor fi determinați corespunzător dimensiunilor sortimentelor
din exploatări forestiere;
- volumul sortimentului-țel al producției secundare se cumulează pe perioade,
adăugându-se apoi la volumul aceluiași sortiment al producției principale. Se obține
astfel dinamica producției totale a sortimentului țel;
- se calculează creșterea medie a producției totale pentru sortimentul-țel dat, pe vârste;
-vârsta la care această creștere este maximă reprezintă vârsta exploatabilității tehnice
pentru sortimentul-țel considerat.
Prin utilizarea acestei metodologii au fost determinate vârstele exploatabilității tehnice
pentru principalele specii forestiere din România (Cotos și Duduman, 2017), pentru o gamă
variată de sortimente (Tabelele 6.4 și 6.5). În Tabelul 6.6 este prezentată corespondența
sortimentelor considerate cu sortimentele țel stabilite în amenajamentele silvice.
102
CUPRINS
Tabelul 6.4. Vârstele exploatabilității tehnice la rășinoase (Cotos și Duduman, 2017)

Vârsta exploatabilității tehnice (ani) pentru sortimentul țel … (cm)*
Specia CLP
5-10 5-14 5-20 10-20 5-24 5-34 >5 >10 > 14 >20 > 24 > 34
I ⸨20⸩ ⸨25⸩ ⸨30⸩ ⸨35⸩ ⸨35⸩ ⸨45⸩ 70 75 90 95 130 140
Molid – II ⸨25⸩ ⸨30⸩ ⸨35⸩ ⸨40⸩ ⸨40⸩ ⸨55⸩ 75 80 90 115 140 DI
areal III ⸨25⸩ ⸨35⸩ ⸨45⸩ ⸨45⸩ ⸨50⸩ ⸨65⸩ 85 90 100 140 DI DI
natural IV ⸨35⸩ ⸨40⸩ ⸨55⸩ ⸨60⸩ ⸨60⸩ 85 90 115 120 140 DI DI
V ⸨45⸩ ⸨50⸩ 70 75 80 105 105 120 140 DI DI DI
Molid – I 15 20 25 25 30 40 55 60 65 85 100 DI
afara
II 20 25 30 35 40 40 60 65 75 100 DI DI
arealului
natural III 25 30 40 40 45 60 75 75 80 100 DI DI
I ⸨25⸩ ⸨25⸩ ⸨35⸩ ⸨35⸩ ⸨40⸩ ⸨55⸩ 80 85 90 115 115 140
II ⸨25⸩ ⸨30⸩ ⸨40⸩ ⸨40⸩ ⸨45⸩ ⸨60⸩ 85 90 100 135 135 140
Brad III ⸨30⸩ ⸨35⸩ ⸨45⸩ ⸨45⸩ ⸨55⸩ ⸨65⸩ 90 100 115 140 DI DI
IV ⸨35⸩ ⸨40⸩ ⸨55⸩ ⸨55⸩ ⸨60⸩ 80 100 120 120 140 DI DI
V ⸨40⸩ ⸨50⸩ ⸨65⸩ ⸨65⸩ 75 100 105 120 130 140 DI DI
I ⸨20⸩ ⸨25⸩ ⸨30⸩ ⸨35⸩ 40 50 50 60 70 90 DI DI
II ⸨20⸩ ⸨25⸩ ⸨35⸩ 40 40 50 55 65 75 90 DI DI
Pin
III ⸨25⸩ ⸨30⸩ 40 45 45 55 55 70 80 90 DI DI
negru
IV ⸨30⸩ ⸨35⸩ 50 60 55 65 65 85 90 DI DI DI
V 40 50 65 80 75 75 75 90 DI DI DI ns
I ⸨20⸩ ⸨20⸩ ⸨25⸩ ⸨30⸩ ⸨30⸩ 40 50 55 60 80 85 115
II ⸨20⸩ ⸨25⸩ ⸨30⸩ ⸨30⸩ ⸨35⸩ 45 50 60 65 90 100 120
Larice III ⸨25⸩ ⸨30⸩ ⸨35⸩ ⸨35⸩ 40 55 60 60 70 105 120 DI
IV ⸨25⸩ ⸨35⸩ 40 45 50 55 70 75 85 120 DI DI
V ⸨35⸩ 40 50 55 60 70 70 95 105 120 DI DI
DI – date insuficiente în tabelele de producție care să confirme atingerea maximului creșterii medii în volum a producției
sortimentului țel; ns – nu se poate obține sortimentul respectiv.
* valorile înscrise între paranteze duble indică vârste ale exploatabilității tehnice mai mici decât vârsta primei fructificații
abundente în masiv.
Tabelul 6.5. Vârstele exploatabilității tehnice la foioase (Cotos și Duduman, 2017)

Specia CLP
5-12 5-16 5-20 5-24 12-24 5-40 >5 >12 >16 >20 >24 >40
I ⸨25⸩ ⸨30⸩ ⸨35⸩ ⸨45⸩ ⸨45⸩ ⸨70⸩ 90 110 130 140 DI DI
II ⸨30⸩ ⸨35⸩ ⸨45⸩ ⸨50⸩ ⸨55⸩ 85 105 125 135 135 DI DI
Fag din
III ⸨35⸩ ⸨45⸩ ⸨55⸩ ⸨60⸩ ⸨70⸩ 105 110 135 140 DI DI DI
sămânță
IV ⸨45⸩ ⸨55⸩ ⸨70⸩ 80 90 130 140 DI DI DI DI DI
V ⸨55⸩ ⸨75⸩ 85 100 115 140 DI DI DI DI DI ns
I ⸨25⸩ ⸨30⸩ ⸨40⸩ ⸨45⸩ ⸨60⸩ ⸨70⸩ 90 115 120 DI DI DI
Fag din II ⸨30⸩ ⸨40⸩ ⸨45⸩ ⸨55⸩ ⸨70⸩ 85 100 120 DI DI DI DI
lăstar III ⸨35⸩ ⸨50⸩ ⸨60⸩ ⸨70⸩ 85 105 120 DI DI DI DI DI
IV ⸨45⸩ ⸨60⸩ ⸨75⸩ 90 110 120 120 DI DI DI DI ns
V ⸨65⸩ 80 100 115 120 DI DI DI DI DI DI ns
I ⸨25⸩ ⸨35⸩ ⸨40⸩ ⸨45⸩ ⸨50⸩ 80 85 105 110 110 140 DI
II ⸨30⸩ ⸨40⸩ ⸨45⸩ ⸨55⸩ ⸨60⸩ 80 95 105 125 130 140 DI
Gorun din
III ⸨35⸩ ⸨45⸩ ⸨55⸩ ⸨65⸩ ⸨70⸩ 95 115 125 140 DI DI DI
sămânță
IV ⸨45⸩ ⸨55⸩ ⸨65⸩ ⸨75⸩ 85 110 135 140 DI DI DI DI
V ⸨50⸩ ⸨65⸩ 80 90 100 135 135 140 DI DI DI ns
I ⸨25⸩ ⸨35⸩ ⸨40⸩ ⸨50⸩ ⸨55⸩ ⸨70⸩ ⸨70⸩ 90 95 120 DI DI
II ⸨30⸩ ⸨40⸩ ⸨45⸩ ⸨55⸩ ⸨65⸩ ⸨70⸩ ⸨70⸩ 105 110 120 DI DI
Gorun din
III ⸨35⸩ ⸨45⸩ ⸨50⸩ ⸨65⸩ ⸨75⸩ ⸨75⸩ ⸨75⸩ 105 120 DI DI DI
lăstar
IV ⸨40⸩ ⸨50⸩ ⸨60⸩ ⸨75⸩ 90 80 80 115 120 DI DI ns
V ⸨50⸩ ⸨60⸩ ⸨70⸩ 80 100 80 80 120 DI DI DI ns
I ⸨20⸩ ⸨25⸩ ⸨30⸩ ⸨40⸩ ⸨40⸩ ⸨65⸩ 80 95 100 130 140 DI
II ⸨25⸩ ⸨30⸩ ⸨35⸩ ⸨45⸩ ⸨45⸩ ⸨75⸩ 90 105 110 140 DI DI
Stejar din
III ⸨25⸩ ⸨35⸩ ⸨40⸩ ⸨50⸩ ⸨55⸩ ⸨75⸩ 105 120 130 130 DI DI
sămânță
IV ⸨30⸩ ⸨40⸩ ⸨45⸩ ⸨55⸩ ⸨60⸩ 85 105 140 DI DI DI DI
V ⸨35⸩ ⸨45⸩ ⸨55⸩ ⸨60⸩ ⸨70⸩ 100 120 140 DI DI DI DI
103
CUPRINS

Specia CLP
5-12 5-16 5-20 5-24 12-24 5-40 >5 >12 >16 >20 >24 >40
I ⸨20⸩ ⸨25⸩ ⸨35⸩ ⸨40⸩ ⸨50⸩ ⸨55⸩ ⸨55⸩ 85 90 115 120 DI
II ⸨25⸩ ⸨30⸩ ⸨35⸩ ⸨45⸩ ⸨55⸩ ⸨65⸩ ⸨65⸩ 85 105 120 DI DI
Stejar din
III ⸨30⸩ ⸨35⸩ ⸨40⸩ ⸨55⸩ ⸨65⸩ ⸨70⸩ ⸨70⸩ 100 120 DI DI DI
lăstar
IV ⸨35⸩ ⸨40⸩ ⸨50⸩ ⸨65⸩ ⸨75⸩ 80 80 115 120 DI DI ns
V ⸨40⸩ ⸨50⸩ ⸨60⸩ ⸨75⸩ 90 100 100 120 DI DI DI ns
I ⸨20⸩ ⸨25⸩ ⸨30⸩ ⸨35⸩ ⸨35⸩ 60 65 75 85 85 115 130
II ⸨20⸩ ⸨25⸩ ⸨35⸩ 40 45 65 65 80 95 105 DI DI
Cer din
III ⸨25⸩ ⸨30⸩ 40 50 50 65 65 90 105 130 DI DI
sămânță
IV ⸨30⸩ 40 45 55 65 80 80 100 115 130 DI DI
V 40 45 55 70 80 80 80 115 130 DI DI DI
I ⸨15⸩ ⸨20⸩ ⸨25⸩ ⸨30⸩ ⸨35⸩ 45 45 60 65 95 95 110
II ⸨20⸩ ⸨25⸩ ⸨30⸩ ⸨35⸩ 40 50 50 70 75 85 120 DI
Cer din
III ⸨25⸩ ⸨30⸩ ⸨35⸩ 45 50 55 55 70 95 105 120 DI
lăstar
IV ⸨30⸩ ⸨35⸩ 45 50 60 55 55 80 100 120 DI ns
V ⸨35⸩ 40 50 60 75 60 60 85 120 DI DI ns
I ⸨25⸩ ⸨35⸩ ⸨45⸩ 50 60 75 80 100 130 DI DI DI
Gârniță II ⸨30⸩ ⸨40⸩ 50 55 65 80 80 110 120 130 DI DI
din III ⸨35⸩ ⸨45⸩ 55 65 70 90 95 125 130 DI DI DI
sămânță IV ⸨35⸩ 50 60 70 80 105 105 120 130 DI DI DI
V ⸨40⸩ 55 65 80 95 120 120 130 DI DI DI DI
I ⸨25⸩ ⸨30⸩ 40 45 55 50 50 75 100 120 DI DI
II ⸨25⸩ ⸨35⸩ 40 45 60 55 55 80 110 120 DI DI
Carpen III ⸨30⸩ 40 45 50 70 65 65 90 120 DI DI DI
IV ⸨35⸩ 45 55 60 75 75 75 120 DI DI DI DI
V 40 50 60 70 85 85 85 115 DI DI DI ns
I ⸨15⸩ ⸨25⸩ ⸨25⸩ 35 40 45 45 55 70 DI DI ns
II ⸨20⸩ ⸨25⸩ 30 40 50 45 45 70 DI DI DI ns
Mesteacăn III ⸨25⸩ 35 40 50 60 55 55 70 DI DI DI ns
IV 30 45 55 55 70 65 65 DI DI DI DI ns
V 40 60 70 DI DI 70 70 DI DI DI ns ns
I ⸨20⸩ ⸨25⸩ ⸨30⸩ ⸨35⸩ 45 45 45 65 85 105 110 DI
II ⸨25⸩ ⸨30⸩ ⸨35⸩ 45 50 50 50 75 100 110 DI DI
Tei
III ⸨25⸩ ⸨35⸩ ⸨40⸩ 50 60 60 60 80 110 DI DI DI
argintiu
IV ⸨30⸩ ⸨40⸩ 50 60 70 65 65 100 110 DI DI ns
V ⸨40⸩ 50 55 70 85 75 75 110 DI DI DI ns
I ⸨8⸩ ⸨10⸩ ⸨12⸩ ⸨14⸩ ⸨14⸩ 20 22 24 34 36 36 36
Salcie din II ⸨8⸩ ⸨12⸩ ⸨14⸩ 16 16 22 22 26 38 40 DI DI
sămânță III ⸨10⸩ ⸨12⸩ ⸨14⸩ 18 18 24 24 30 36 40 DI DI
(reniș) IV ⸨10⸩ ⸨14⸩ 16 20 22 20 20 30 38 40 DI DI
V ⸨12⸩ 16 18 22 24 22 22 38 40 DI DI ns
I ⸨8⸩ ⸨12⸩ ⸨14⸩ 20 24 26 26 40 DI DI DI DI
Salcâm II ⸨10⸩ ⸨14⸩ ⸨18⸩ 26 32 30 30 40 DI DI DI ns
din III ⸨14⸩ ⸨18⸩ 24 30 40 36 36 40 DI DI DI ns
sămânță IV ⸨18⸩ 28 34 40 DI 40 40 DI DI DI ns ns
V 30 40 DI DI DI DI DI DI DI Ns ns ns
I ⸨10⸩ ⸨10⸩ ⸨15⸩ ⸨15⸩ 20 20 20 25 30 35 50 65
II ⸨10⸩ ⸨15⸩ ⸨15⸩ 20 20 25 25 30 35 40 50 70
Plop alb și
III ⸨10⸩ ⸨10⸩ ⸨15⸩ 20 20 25 25 30 35 40 45 70
negru
IV ⸨15⸩ 20 20 25 30 30 30 35 45 50 70 ns
V ⸨15⸩ 20 25 30 35 30 30 40 50 65 70 ns
I ⸨6⸩ ⸨8⸩ ⸨10⸩ ⸨10⸩ ⸨14⸩ - ⸨12⸩ 16 22 34 DI ns
Salcie din II ⸨8⸩ ⸨10⸩ ⸨10⸩ ⸨12⸩ 16 - ⸨12⸩ 18 28 32 DI ns
lăstari III ⸨8⸩ ⸨12⸩ ⸨14⸩ ⸨14⸩ 22 - ⸨14⸩ 24 26 34 DI ns
(sulinari)** IV ⸨10⸩ ⸨14⸩ 16 16 30 - 16 30 34 DI DI ns
V ⸨14⸩ 18 20 20 30 - 20 30 34 DI DI ns
DI – date insuficiente în tabelele de producție care să confirme atingerea maximului creșterii medii în volum a producției
sortimentului țel; ns – nu se poate obține sortimentul respectiv.
* valorile înscrise între paranteze duble indică vârste ale exploatabilității tehnice mai mici decât vârsta primei fructificații
abundente în masiv. La proveniențele din lăstari, vârstele exploatabilității tehnice inferioare vârstei primei fructificații
abundente în masiv au fost evidențiate pentru a fi evitate în situația în care se dorește conversiunea la codru.
** la salcie din lăstari (sulinari) nu se poate obține sortimentul dimensional G1, motiv pentru care sortimentele țel „>5”,
„>12”, „>16”, „>20” și „>24” nu includ și acest sortiment dimensional, iar sortimentele „5-40” și „>5” sunt identice.
104
CUPRINS
Tabelul 6.6. Corespondența dintre sortimentele dimensionale și sortimentele țel (Cotos și Duduman,
2017)
Dimensiuni Sortimente dimensionale
Sortimente țel corespunzătoare (după Anonymus, 1984a)
sortiment (cm) aferente*
Rășinoase
5-10 S Subțire: celuloză
5-14 S+M2 Subțire și mijlociu: celuloză, construcții
5-20 S+M2+M1 Mijlociu și subțire: celuloză, construcții
10-20 M2+M1 Mijlociu: celuloză și construcții
5-24 S+M2+M1+G3 Subțire, mijlociu și gros: cherestea, celuloză, construcții
5-34 S+M2+M1+G3+G2 Subțire, mijlociu și gros: cherestea, celuloză, construcții
>5 S+M2+M1+G3+G2+G1 Gros, mijlociu și subțire: cherestea, celuloză, construcții
>10 M2+M1+G3+G2+G1 Gros și mijlociu: cherestea, celuloză, construcții
>14 M1+G3+G2+G1 Gros și mijlociu: cherestea, celuloză, construcții
>20 G3+G2+G1 Gros și foarte gros: cherestea
>24 G2+G1 Foarte gros și gros: cherestea
>34 G1 Foarte gros: cherestea, rezonanță
Foioase
5-12 S Subțire: celuloză, construcții
5-16 S+M3 Subțire și mijlociu: celuloză, construcții, cherestea
5-20 S+M3+M2 Mijlociu și subțire: cherestea, celuloză, construcții
5-24 S+M3+M2+M1 Mijlociu și subțire: cherestea, celuloză, construcții
12-24 M3+M2+M1 Mijlociu: cherestea
5-40 S+M3+M2+M1+G2 Subțire, mijlociu și gros: celuloză, construcții, cherestea
>5 S+M3+M2+M1+G2+G1 Gros, mijlociu și subțire: cherestea, celuloză, construcții
>12 M3+M2+M1+G2+G1 Mijlociu și gros: cherestea
>16 M2+M1+G2+G1 Gros și mijlociu: cherestea
>20 M1+G2+G1 Gros și mijlociu: cherestea
>24 G2+G1 Foarte gros și gros: cherestea calitate superioară, furnire
>40 G1 Foarte gros: furnire, cherestea calitate superioară
* Sortimentele dimensionale sunt detaliate în UI 4 (Tabelul 4.10).
În tabelele 6.4 și 6.5 au fost evidențiate prin hașurare (cu gri) vârstele pentru care nu
există certitudinea că a fost identificat maximul creșterii medii în volum al producției
corespunzătoare sortimentului țel, datorită faptului că ele corespund vârstelor la care se
oprește descrierea biometrică a speciilor în tabelele de producție. Odată cu scăderea
productivității arboretelor, datele furnizate de tabelele de producție devin insuficiente pentru
identificarea maximului creșterii medii în volum a producției sortimentului țel. De asemenea,
au fost evidențiate prin subliniere vârstele exploatabilității tehnice pentru care s-au constatat
abateri de la tendința generală de variație a acestora în raport cu clasa de producție pentru
același sortiment țel.
Valorile încadrate între paranteze duble corespund vârstelor exploatabilității tehnice mai
mici decât vârstele fructificației abundente în masiv și nu trebuie adoptate în practică pentru
că exclud posibilitatea regenerării naturale a arboretelor.
În normele tehnice pentru amenajarea pădurilor (Anonymus, 1986; 2000-a) sunt
prezentate vârste ale exploatabilității tehnice pe specii, clase de producție și unele sortimente
țel. În cazul arboretelor de amestec, se stabilesc unul sau două elemente de arboret principale,
105
CUPRINS
în raport cu care va fi orientată conducerea fiecărui arboret. Pentru acestea se stabilesc

sortimentele țel, iar vârsta exploatabilității tehnice pentru întregul arboret va fi dată de vârsta
exploatabilității aferente elementului sau elementelor de arboret pentru care au fost fixate
respectivele sortimente țel.
Elementele de arboret pentru care au fost stabilite sortimente țel se ierarhizează în funcție
de valoarea economică a sortimentului aferent, iar vârsta exploatabilității arboretului va fi
egală cu vârsta exploatabilității elementului de arboret clasat pe primul loc în ierarhia
respectivă. Astfel, Te-t se va stabili în raport cu specia, clasa de producție și sortimentul țel
ale acelui element de arboret.
Spre exemplu, dacă un arboret are următoarele caracteristici:

Element de arboret Proporția Vârsta (ani) CLP Țel
ST (sămânță) 4 80 II 1
GO (sămânță) 3 80 II 2
FA (sămânță) 1 90 III -
CA (lăstari) 1 70 IV -
DT (sămânță) 1 70 III -
Au fost stabilite sortimente țel doar pentru cele mai valoroase elemente de arboret: stejar și gorun.
Acestea au fost ierarhizate: stejarul pe locul întâi, gorunul pe locul al doilea. Vârsta exploatabilității
arboretului va fi dată de vârsta exploatabilității stejarului, considerând clasa de producție a acestuia
(a doua) și sortimentul aferent (lemn foarte gros pentru cherestea și furnire – conform tabelului 4.11
din UI 4).
Lucrările silvotehnice vor fi planificate și efectuate astfel încât, până la exploatabilitate,

să se maximizeze producția de lemn aferentă sortimentelor țel, iar calitatea acestora să fie
cât mai bună.
Pentru arboretele cu lemn de rezonanță și claviatură se recomandă vârste ale
exploatabilității tehnice cuprinse între 150 și 180 de ani (întrucât, de regulă, lemnul de
rezonanță se formează după vârsta de 70-80 de ani) (Giurgiu, 1988). Aceste valori nu trebuie
extinse la nivel de arboret ci transformate în diametre țel și aplicate arborilor cu lemn de
rezonanță întrucât, prin cercetări (Geambaşu, 1995), s-a demonstrat că arboretele în care se
obțin exemplare cu lemn de rezonanță nu pot fi gospodărite durabil decât prin aplicarea
codrului grădinărit, deoarece existența exemplarelor cu lemn de rezonanță reclamă structuri
pluriene. Or, în cazul subunităților de codru grădinărit, exploatabilitatea se exprimă cel mai
bine prin diametru, nu prin vârstă.
Exploatabilitatea de protecție (Te-p) este vârsta la care efectul mediu

protectiv al unui arboret este maxim, în raport cu funcțiile atribuite.
Identificarea momentului la care efectul protectiv mediu este maxim variază în raport cu
categoria sau categoriile funcționale în care este încadrat un arboret.
Giurgiu (1988) descrie un procedeu de cuantificare a exploatabilității de protecție bazat
pe dinamica în timp a efectului protectiv curent și a efectului protectiv mediu. Un astfel de
procedeu este prezentat în figura 6.4.
106
CUPRINS
Figura 6.4. Prezentarea schematică a modelului de calcul al exploatabilității de protecție
Exploatabilitatea de protecție se adoptă în cazul arboretelor cu funcții speciale de

protecție pentru care este admisă reglementarea producției de lemn. Concret, cel puțin
funcția prioritară a arboretului trebuie să fie asociată unuia din tipurile de categorii
funcționale T.III sau T.IV, adică arboretul să îndeplinească cel puțin o funcție specială de
protecție (exceptând T.I sau T.II).
Dacă arboretului i-au fost atribuite trei funcții (T.III÷T.VI), fiecărei categorii funcționale
i se va determina importanța relativă (pi), ținându-se cont de intensitatea funcțională și
apelând la judecata experților în domeniile asociate funcțiilor atribuite.
Trebuie îndeplinite următoarele condiții:
𝑝 𝑝 𝑝 (6.1)
∑ 𝑝 1, 𝑝 ∈ 0; 1 (6.2)
în care p1 este importanța relativă a funcției prioritare, p2 indică importanța relativă a funcției
secundare, iar p3 reprezintă importanța relativă a funcției terțiare, n definește numărul de
categorii funcționale în care a fost încadrat un arboret (n ≤ 3).
Ulterior, pentru fiecare tip de efect protectiv trebuie identificată o funcție care să
surprindă variația efectului protectiv curent exercitat de arboret în raport cu vârsta (x):
𝑦 𝑓 𝑥 (6.3)
Acest pas constituie în fapt o provocare pentru cercetarea în domeniu, fiind necesare
studii interdisciplinare, coordonate în raport cu tipul de efect protectiv exercitat de păduri,
cu luarea în considerare a variației caracteristicilor structurale ale arboretelor, a diversității
condițiilor staționale și a dinamicii acestora în timp. Mai exact, valoarea funcției y indică
rezultatul cuantificării în valori absolute a efectului protectiv exercitat de un anumit arboret
la o anumită vârstă x. Unitatea de măsură va fi cea specifică tipului de efect protectiv evaluat.
Efectul protectiv curent (EPcrt) se cumulează pe ani, iar prin împărțirea valorilor cumulate
(EPcum) la vârstă se obține evaluarea efectului protectiv mediu (EPm). Valoarea maximă a
efectului protectiv mediu indică vârsta exploatabilității de protecție în raport cu funcția de
protecție analizată. În mod similar se procedează și pentru celelalte categorii funcționale în
care este încadrat un arboret.
107
CUPRINS
Dacă un arboret a fost încadrat într-o singură categorie funcțională (p1=1), vârsta la care
evaluarea respectivului efect protectiv este maximă devine vârsta exploatabilității
arboretului. Dacă un arboret este încadrat în mai multe categorii funcționale, pentru
determinarea vârstei exploatabilității arboretului (Te-p) este necesară aplicarea unei funcții de
agregare a vârstelor exploatabilității corespunzătoare tuturor funcțiilor atribuite:
𝑇 ∑ 𝑇 ∙𝑝 (6.4)
în care 𝑇 este vârsta exploatabilității stabilită în raport cu funcția i, pi este importanța
relativă a funcției i, iar n indică numărul funcțiilor atribuite unui arboret (n ≤ 3).
Spre exemplu, în cazul categoriei funcționale 1.1.b (arboretele situate pe

versanții direcți ai lacurilor de acumulare și naturale – T.III) funcția de protecție
este predominant hidrologică. În raport cu o serie de caracteristici ale arboretelor
cum ar fi: compoziția, vârsta, structura, consistența, masa foliară ș.a., precum și în raport cu o serie
de caracteristici staționale precum substratul litologic, panta terenului, tipul de sol, grosimea
morfologică, conținutul de schelet, structura solului, litiera ș.a., criteriile de evaluare a modului de
exercitare a efectului protector vor înregistra variații semnificative. În cazul categoriei funcționale
exemplificate, pentru o anumită ploaie de calcul, aceste criterii pot fi: nivelul retenției precipitațiilor
în coronament, pe trunchiurile arborilor, în litieră, în sol; nivelul scurgerilor pe versanți etc.
Efectul protectiv curent (EPcrt) în raport cu categoria funcțională 1.1.b poate fi evaluat matematic
prin intermediul unei funcții de tipul celei din relația (6.3) care integrează toate criteriile avute în
vedere pentru evaluarea respectivului efect. Pentru exemplificare, în figura 6.5 este prezentată
dinamica intercepției precipitațiilor doar în coronamentul arboretelor de fag, stabilită de Büller (citat
de Giurgiu, 1988), conform modelului matematic:
𝑦 10 , , ∙ , ∙
(6.5)
Prin cumularea valorilor anuale ale EPcrt se obține EPcum care, împărțit la vârstă, conduce la aflarea
efectului protectiv mediu. Doar în raport cu nivelul intercepției precipitațiilor în coronamentul
arborilor, vârsta exploatabilității de protecție este de 112 ani. Presupunând că arboretul îndeplinește
încă două funcții speciale de protecție ce permit reglementarea producției de lemn și că, pentru
celelalte două funcții, prin același procedeu, s-au determinat vârstele exploatabilității de protecție
𝑇 118 𝑎𝑛𝑖 ani, respectiv 𝑇 122 𝑎𝑛𝑖, iar importanțele relative ale celor trei funcții sunt
p1 = 0,5; p2 = 0,3 și p3 = 0,2, vârsta exploatabilității arboretului va fi:
𝑇 ∑ 𝑇 ∙𝑝 112 ∙ 0,5 118 ∙ 0,3 122 ∙ 0,2 116 𝑎𝑛𝑖 (6.6)
=112 ani
𝑇
Figura 6.5. Determinarea vârstei exploatabilității de protecție (Giurgiu, 1988)
108
CUPRINS
Această valoare, rotunjită la primul multiplu de 10 ani (ex. 120 ani), constituie vârsta
exploatabilității de protecție pentru un arboret încadrat în trei categorii funcționale, pentru care
efectele protective au fost evaluate printr-un procedeu fundamentat științific.
Din păcate, datorită lipsei studiilor de fundamentare a modelelor matematice specifice

ecuației (6.3) de determinare a efectului protectiv curent asociat numeroaselor categorii
funcționale din grupa pădurilor cu funcții speciale de protecție (T.III, T.IV), în momentul de
față, exploatabilitatea de protecție se determină în cele mai multe situații pe cale empirică:
de regulă, la codru, prin majorarea vârstei exploatabilității tehnice cu 10 sau 20 de ani. Pentru
arboretele cu funcții predominant hidrologice, Carcea și Seceleanu (2004) menționează că
în raport cu starea/productivitatea arboretelor în cauză și cu intensitatea funcției de protecție,
exploatabilitatea de protecție poate fi mai mare decât vârsta exploatabilității pădurilor din
grupa a doua funcțională cu până la 15 ani. În cazul arboretelor de plop, salcie și salcâm,
majorarea poate fi de 3-5 ani.
Exploatabilitatea de regenerare (Te-r) indică, în cazul regimului de

codru, vârsta de la care arboretele produc suficientă sămânță pentru a se
regenera cu ușurință pe cale naturală, iar în cazul crângului, momentul de
la care capacitatea de regenerare pe cale naturală din lăstari se reduce semnificativ.
Concret, în cazul codrului, exploatabilitatea de regenerare indică un prag de minim, până

la care este total neindicată exploatarea unui arboret întrucât acesta încă nu are capacitatea
de a se regenera natural, iar în cazul crângului Te-r indică o vârstă maximă, care nu trebuie
depășită deoarece, peste această vârstă, vitalitatea cioatelor și capacitatea lor de lăstărire se
reduc semnificativ, obligând la regenerare artificială.
Stabilirea exploatabilității de regenerare se realizează după considerente fiziologice și
ecologice. Vârsta exploatabilității de regenerare diferă în funcție de specie, modul de
regenerare, condițiile de vegetație și caracteristicile structurale ale arboretelor. În cazul
codrului, exploatabilitatea de regenerare este asociată cu vârsta de la care speciile forestiere
fructifică abundent în masiv. Există astfel de informații în literatură (Tabelul 6.7), însă sunt
necesare studii suplimentare pentru determinarea mai precisă a acestor vârste în raport cu
modul de regenerare și cu clasa de producție.
Adoptarea exploatabilității de regenerare poate fi avută în vedere atunci când obiectivul
ecologic al asigurării regenerării naturale devine prioritar la gospodărirea pădurilor. Totuși,
în acest context, modul de stabilire a exploatabilității de regenerare merită a fi abordat diferit,
cu luarea în considerare a semnificației noțiunii de exploatabilitate: spre exemplu, la codru,
exploatabilitatea de regenerare ar corespunde, nu momentului la care apar fructificații
abundente în masiv, ci momentului la care capacitatea de regenerare pe cale naturală a
arboretelor începe să se reducă.
109
CUPRINS
Tabelul 6.7. Vârsta orientativă a exploatabilității de regenerare (Te-r) la codru pentru principalele
specii forestiere din România (Cotos și Duduman, 2017)
Specia Vârsta primei fructificații abundente în masiv (ani) după …

Te-r
Haralamb Florescu Stănescu et
Clinovschi (2005) (ani)
(1956) (1981) al (1997)
Molid în arealul
60-70 40-50 - 60 70
natural
Brad 60-70 60-70 50-70 60-70 70
Pin negru - - - 20-30* 40
Larice 30 20-40 30 30 40
Fag 60-80 60-70 70-80 70-80 80
Gorun 60-70 60-70 60-70 60-80 80
Stejar 60-70 50-60 70 70-80 80
Cer - - - 25-30* 40
Gârniță - - - - 50
Carpen 30-35 30-40 15-20* 15-20* 40
Mesteacăn 20 - 10* 10* 30
Tei 20-25* 25-45 20-30* - 45
Salcie - - 10* timpuriu 15
timpuriu În România nu se
Salcâm - 10-20 (5-7 ani regenerează natural 20
izolat) din sămânță
la vârste
Plop alb și negru - - - 20
relativ mici
* fără a se preciza contextul ecologic: izolat sau în masiv.
Vârstele optime la care ar trebui recoltate arboretele în vederea garantării unei regenerări
naturale valoroase ar fi cu totul diferite de vârstele prezentate în tabelul 6.7. Totuși, având
în vedere faptul că după apariția fructificațiilor abundente în masiv majoritatea speciilor
forestiere din România se regenerează foarte bine pe cale naturală, utilitatea exploatabilității
de regenerare rămâne aceea de prag minim la codru (vârstă până la care nu este indicată
recoltarea), respectiv de prag maxim la crâng (vârstă după care nu este indicată recoltarea).
Exploatabilitatea economică (Te-e) – numită și exploatabilitatea celei

mai mari rente a pădurii – este vârsta la care veniturile medii obținute în
urma gospodăririi unui arboret sunt maxime.
Exploatabilitatea economică este în strânsă dependență cu variația volumului unui arboret

în raport cu vârsta și cu variația prețului lemnului în raport cu dimensiunile arborilor (deci
tot cu vârsta arboretului). La vârste mici, datorită dimensiunilor mici ale arborilor și gamei
restrânse de sortimente industriale/dimensionale ce pot fi obținute, prețul lemnului este
redus. Pe măsură ce dimensiunile arborilor se majorează, gama de sortimente dimensionale
să lărgește, și implicit prețul unitar al lemnului (prețul pe metru cub) crește (figura 6.6.c).
Determinarea exploatabilității economice presupune aflarea vârstei la care se asigură
maximizarea venitului sustenabil (venitului mediu - figura 6.6.c), calculat ca raport între
valoarea totală a lemnului (figura 6.6.b) și vârstă. Valoarea totală a lemnului (venitul total)
depinde de caracteristicile arboretului analizat: repartiția volumului total (figura 6.6.a) pe
specii, sortimente industriale/dimensionale și clase de calitate.
110
CUPRINS
700 320 6000 Preț unitar
a) b) (lei/m3)
c)
600 280 Valoarea curentă
(venit curent) pe 5000 Venit mediu
=130 ani
240 perioade de 5 ani (lei/ha/an)
500
Venit total IUM-5 4000 Venit curent
Valoarea (mii lei/ha)
Valoarea (lei)
Volum la hectar (m3) 200
(lei/ha/an)
400 (105-110)
160 3000
𝑇
300
120 b)
2000
200
80
100 1000
40
0 0 0
0 20 40 60 80 100 120 140 0 20 40 60 80 100 120 140 0 20 40 60 80 100 120 140
Vârsta (ani) Vârsta (ani) Vârsta (ani)
Figura 6.6. Exemplu privind determinarea vârstei exploatabilității economice pentru un

arboret de fag, clasa a III-a de producție (IUM-5 este creșterea valorică curentă a arboretului
între vârstele 105 și 110 ani, sau valoarea curentă aferentă perioadei respective)
Pentru calculul vârstei exploatabilității economice, alături de tabelele de producție și

tabelele de sortare dimensională pentru arborete (utilizate pentru determinarea
exploatabilității tehnice), sunt necesare informații privind dinamica repartiției volumelor pe
clase de calitate și a prețurilor pe sortimente lemnoase (Drăgoi și Duduman, 2006). Ca și
exploatabilitatea tehnică, exploatabilitatea economică este perfect compatibilă cu
gestionarea multifuncțională a pădurilor și cu ideea de asigurare a continuității producției de
lemn prin normalizarea fondului de producție, permițând conducerea arboretelor până la
vârste mari și obținerea de sortimente de lemn de mari dimensiuni, cu valoare economică
ridicată (Drăgoi, 2004).
Exploatabilitatea financiară (Te-f) este vârsta la care valoarea prezentă

netă (VPN) a unui arboret este maximă.
Exploatabilitatea financiară presupune maximizarea valorii suprafețelor de teren

acoperite cu vegetație forestieră. Ea variază în raport cu:
- volumul total la hectar la o anumită vârstă;
- distribuția volumului total pe specii și sortimente;
- prețurile sortimentelor respective;
- costul regenerării, costul administrării și costul lucrărilor efectuate de-a lungul
existenței arboretului;
- rata de referință a dobânzii.
Calculul exploatabilității financiare presupune capitalizarea tuturor veniturilor și
cheltuielilor pe un orizont larg de timp, fiind necesară cunoașterea istoricului financiar al
fiecărui arboret. Pe astfel de perioade lungi, egale chiar cu exploatabilitatea financiară, există
fluctuații semnificative ale indicatorilor economici, deci și ale ratei dobânzii. Aceste aspecte
pot genera dificultăți în stabilirea vârstei exploatabilității financiare. Dacă se împart
veniturile curente anuale brute (figura 6.6.c) la veniturile totale brute24 (figura 6.6.b), se
24
Pentru determinarea exploatabilității financiare trebuie să se lucreze cu veniturile nete, care presupun
diminuarea veniturilor brute cu cheltuielile efectuate de-a lungul existenței unui arboret.
111
CUPRINS
obține rata creșterii valorice anuale a lemnului (figura 6.7). Comparând acest indicator cu
rata de referință a dobânzii se identifică momentul de la care un arboret devine exploatabil
din punct de vedere financiar.
Atât timp cât rata creșterii valorice a masei lemnoase este superioară ratei de scont,
arboretul merită a fi menținut pe picior deoarece, asimilând valoarea lemnului cu un capital
depus în bancă, lemnul respectiv produce o rentă anuală superioară rentei aduse de capitalul
din bancă. Din momentul în care rata de creștere valorică anuală devine egală cu rata
dobânzii, se poate afirma că a fost atinsă vârsta exploatabilității financiare întrucât, în viitor,
rata de creștere valorică va deveni inferioară ratei dobânzii.
În cazul unui arboret de fag de clasa a III-a de producție, vârsta exploatabilității financiare
este de 115 ani la o rată a dobânzii de 2%, de 65 ani la o rată a dobânzii de 5% și de doar 44
ani la o rată a dobânzii de 8%. Acest exemplu arată cât de mult depinde vârsta
exploatabilității financiare de stabilitatea contextului economic exprimată prin intermediul
ratei dobânzii, și explică de ce scad foarte mult vârstele exploatabilității financiare la rate
mari ale dobânzii, fiind favorizate din acest punct de vedere speciile repede crescătoare, în
detrimentul celor încet crescătoare dar care permit obținerea de sortimente lemnoase de mari
dimensiuni și de mare valoare economică, însă la vârste mari.
În concluzie, întrucât exploatabilitatea financiară presupune maximizarea valorii prezente
nete (VPN) a unui arboret, toate avantajele și dezavantajele acestui indicator al rentabilității
se reflectă și asupra vârstei la care ar trebui recoltat un arboret din punct de vedere financiar.
Exploatabilitatea financiară nu se bazează pe ipoteza normalizării în timp a structurii
fondului de producție: fiecare hectar de pădure este evaluat independent de restul pădurii,
ceea ce constituie principalul aspect de incompatibilitate cu gestionarea sustenabilă a unei
păduri, înțeleasă ca ansamblu inseparabil de arborete (Drăgoi, 2004).
20
18 Rata de creștere valorică anuală
16 Rata dobânzii (2%)
Rata dobânzii (5%)
14
Rata dobânzii (8%)
12
%
10 𝑇 =44 ani
8
6 𝑇 =65 ani
4 𝑇 =115 ani
2
0
0 20 40 60 80 100 120 140
Vârsta (ani)
Figura 6.7. Exemplu privind influența ratei dobânzii (considerată constantă) asupra vârstei
exploatabilității financiare la un arboret de fag, clasa a III-a de producție
6.5.2. Diametrul țel

În cazul arboretelor tratate în codru grădinărit, exploatabilitatea este exprimată prin
intermediul diametrului țel. Diametrul țel indică acea categorie de diametre care corespunde
112
CUPRINS
pragului de la care arborii sunt considerați exploatabili în raport cu specia, clasa de producție
și țelurile de gospodărire stabilite. Toți arborii care depășesc diametrul țel sunt considerați
exploatabili. În plus, aplicarea tratamentului tăierilor grădinărite propriu-zise presupune ca,
pe lângă arborii exploatabili, din arboretele cu structuri grădinărite să fie recoltați și arbori
din categoriile de diametre inferioare diametrului țel, aflați în stadii tinere de dezvoltare, în
vederea creării de spații de creștere și dezvoltare pentru arborii care rămân pe picior după
fiecare intervenție.
Întrucât, în cazul codrului grădinărit, fondul de producție este analizat la nivel de arboret,
diametrul țel devine esențial pentru determinarea structurii normale a fondului de producție.
În teorie este frecvent utilizat conceptul de diametru limită. Diametrul limită indică pragul
de la care – în arborete grădinărite, structurate similar celor naturale pentru un anumit tip de
pădure și în anumite condiții de vegetație – creșterile arborilor se reduc, vitalitatea acestora
scade, iar numărul exemplarelor care depășesc acest prag și își mențin vigoarea de creștere
se reduce semnificativ. Din acest considerent, diametrul limită este un indicator structural
stabilit în primul rând pe considerente fiziologice. În schimb, diametrul țel, pentru același tip
de pădure și aceleași condiții de vegetație, se stabilește și cu luarea în considerare a țelurilor
de gospodărire, indicând categoria de diametre care asigură conducerea structurală a
arboretelor în vederea maximizării efectului asociat țelurilor de gospodărire, fie acestea de
protecție sau producție.
De aceea, stabilirea diametrului țel este mult mai laborioasă, și presupune aplicarea unor
metode care să permită cuantificarea modului în care arboretele exercită funcțiile atribuite.
Concret, diametrul limită este considerat diametrul corespunzător categoriei în care se
mai găsește în stațiunea analizată cel puțin un arbore la hectar în plină vigoare de creștere
(Schaeffer et al, 1930, citați de Leahu, 2001). Determinarea diametrului limită se poate
realiza prin intermediul procedeelor teoretice Liocourt (1898) sau Meyer (1933).
Modelul Liocourt constă în identificarea diametrului la care, pe curba distribuției
normale, se regăsește un arbore la hectar. Se citește pe grafic (figura 6.8) sau se determină
din tabelul distribuției teoretice (ex. tabelul 6.8 – coloana 4).
Figura 6.8. Determinarea diametrului limită pe graficul semilogaritmic
113
CUPRINS
Tabelul 6.8. Exemplu de calcul al diametrului limită (suprafața 1,0 ha, arboret
plurien pur)
  d 
2
Gnc
d Gn     yn Gnc y nc 
yr η = log yr y n  k  e   d log yn 4  100   x 
2
log ync
(cm) (m2)   
(m2)  100 
1 2 3 4 5 6 7 8 9
4 342 2,53 209,01 2,32 0,26 30,15 5998,56 3,78
8 185 2,27 157,33 2,20 0,79 29,89 1486,58 3,17
12 88 1,94 118,43 2,07 1,34 29,10 643,22 2,81
16 55 1,74 89,15 1,95 1,79 27,76 345,16 2,54
20 28 1,45 67,11 1,83 2,11 25,97 206,64 2,32
24 19 1,28 50,52 1,70 2,29 23,86 131,85 2,12
28 25 1,40 38,03 1,58 2,34 21,57 87,59 1,94
32 11 1,04 28,63 1,46 2,30 19,23 59,78 1,78
36 11 1,04 21,55 1,33 2,19 16,93 41,58 1,62
40 7 0,85 16,22 1,21 2,04 14,74 29,31 1,47
44 5 0,70 12,21 1,09 1,86 12,70 20,88 1,32
48 11 1,04 9,19 0,96 1,66 10,84 14,98 1,18
52 10 1,00 6,92 0,84 1,47 9,18 10,80 1,03
56 11 1,04 5,21 0,72 1,28 7,71 7,82 0,89
60 8 0,90 3,92 0,59 1,11 6,42 5,68 0,75
64 6 0,78 2,95 0,47 0,95 5,32 4,13 0,62
68 6 0,78 2,22 0,35 0,81 4,37 3,01 0,48
72 4 0,60 1,67 0,22 0,68 3,56 2,19 0,34
76 4 0,60 1,26 0,10 0,57 2,88 1,59 0,20
80 2 0,30 0,95 -0,02 0,48 2,31 1,15 0,06
84 3 0,48 0,71 -0,15 0,40 1,83 0,83 -0,08
88 2 0,30 0,54 -0,27 0,33 1,44 0,59 -0,23
92 - - 0,40 -0,39 0,27 1,11 0,42 -0,38
96 - - 0,30 -0,52 0,22 0,84 0,29 -0,54
100 - - 0,23 -0,64 0,18 0,62 0,20 -0,71
104 - - 0,17 -0,76 0,15 0,44 0,13 -0,89
108 - - 0,13 -0,89 0,12 0,29 0,08 -1,10
112 - - 0,10 -1,01 0,10 0,17 0,04 -1,35
116 - - 0,07 -1,13 0,08 0,08 0,02 -1,74
Total 843 - 845.15 - 30.15 - - -
k = 277,65; α = -0,071
Pe graficul semilogaritmic, diametrul limită corespunde acelei categorii de diametre în

dreptul căreia dreapta semilogaritmică asociată distribuției normale intersectează abscisa
(lg y = 0).
Modelul Meyer se bazează pe calculul suprafeței de bază (tabelul 6.8), astfel:
 se identifică în teren arborete reprezentative (cu structuri pluriene) și se inventariază;
 se calculează logaritmul zecimal al numărului real de arbori din fiecare categorie de
diametre;
 se trasează dreapta semilogaritmică de compensație a norului de puncte aferent
structurii reale (figura 6.8) – dreapta semilogaritmică corespunde structurii normale.
Diametrul limită depinde de panta dreptei de compensație și de subiectivismul celui
114
CUPRINS
care o trasează. Dacă trasarea acestei drepte se realizează pe considerente strict

matematice, se pot obține în anumite situații diametre limită foarte mari;
 se determină parametrii ecuației aferente dreptei semilogartimice și se calculează
numărul normal de arbori din fiecare categorie de diametre (yn);
 se calculează suprafața de bază normală a fiecărei categorii de diametre (Gn);
 se cumulează suprafața de bază din categorie în categorie, începând de la categoriile
superioare spre cele inferioare (Gnc);
 se calculează, de fiecare dată, numărul de arbori corespunzător suprafeței de bază
cumulate până când logaritmul numărului de arbori raportat pe diagrama
semilogaritmică indică un punct deasupra dreptei de compensație care să echilibreze
punctele anterioare;
 diametrul limită este indicat de punctul de intersecție dintre dreapta semilogaritmică
și graficul logaritmului numărului de arbori calculat pentru suprafața de bază teoretică
cumulată.
În exemplul prezentat (tabelul 6.8), diametrul limită este de 79,4 cm (categoria 80 cm)
conform procedeului Liocourt, respectiv de 92,1 cm (categoria 92 cm) conform procedeului
Meyer .
Popescu-Zeletin și Amzărescu (1953-a, -b, -c) au examinat modul de determinare a
diametrului limită luând în considerare și elemente precum cuantumul distrugerii
semințișului prin doborârea arborilor groși și cu coroane mari. Ei remarcă că efectul
protector este cu atât mai mare cu cât numărul arborilor de dimensiuni mari este mai mic și
indicau pentru pădurile de protecție un diametru limită de 50 cm pe stațiunile cele mai slabe
și un diametru limită de 90 cm pe stațiunile cele mai bune.
Rucăreanu (1953) consideră un diametru limită la brad și molid de circa 100 cm în
stațiunile cele mai bune și de 60 cm în stațiunile cele mai rele, iar la fag 90 cm, respectiv
50 cm.
Dissescu (1989) recomandă ca diametrul limită să fie stabilit prin investigarea creșterii în
volum a arborilor. De fapt, se determină diametrul de la care creșterea arborilor începe să
scadă, iar menținerea acestora nu se mai justifică sub raport productiv. Considera însă că
sunt necesare cercetări laborioase pentru determinarea diametrului limită în cazul arboretelor
grădinărite cu funcții speciale de protecție, astfel încât fondul de producție să-și exercite în
condiții optime funcțiile respective.
Normele tehnice prevăd diametrele limită prezentate în tabelul 6.9.
Indicat este ca în timp, prin cercetări amănunțite, să se treacă de la utilizarea diametrului
limită la diametrul țel, să fie dezvoltate metode de determinare a diametrului țel care să poată
fi ușor puse în aplicare la nivel local, chiar de către amenajiști, astfel încât, în unitățile de
gospodărire de grădinărit, cu ajutorul arboretelor reprezentative și în raport cu țelurile de
gospodărire stabilite, amenajiștii să poată determina diametrele țel cele mai adecvate.
În cazul arboretelor de amestec, este recomandabil ca pentru fiecare specie să fie stabilit
un diametru țel (Duduman, 2009), calculat în raport cu comportamentul speciei în contextul
ecologic asociat tipului de amestec și condițiilor staționale și cu luarea în considerare a
țelurilor de gospodărire.
115
CUPRINS
Tabelul 6.9. Diametre limită orientative (cm) pentru arborete grădinărite (Anonymus, 1986)
Grupa și subgrupa Clasa de producție
Specia
funcțională I II III IV V
Br - Mo 76 72 64 60 56
I-1
Fa 68 64 60 56 52
Br - Mo 68 64 60 56 52
I – 2; 3
Fa 64 60 56 52 48
Br - Mo 100 90 80 70 60
I – 4; 5
Fa 92 84 76 68 60
Br - Mo 92 84 76 68 60
II
Fa 84 76 68 60 52
Atunci când, la codru grădinărit, primează aspectele de natură economică, diametrul țel
poate fi determinat în funcție de veniturile obținute prin gospodărirea unui arboret și poartă
denumirea de diametru financiar. Diametrul financiar este diametrul de la care trebuie
recoltați toți arborii într-o structură plurienă, astfel încât valoarea prezentă netă a întregului
arboret să fie maximă (Drăgoi, 2004).
TO DO
Definiți exploatabilitatea. Enumerați și descrieți tipurile de
exploatabilitate; prezentați diferențele dintre acestea.
Să ne reamintim
Exploatabilitatea reprezintă starea pe care trebuie să o îndeplinească un
arbore sau un arboret pentru a putea fi recoltat, în raport cu țelurile de
gospodărire fixate.
Starea de exploatabilitate poate fi exprimată fie prin vârstă, fie prin dimensiunile
arborilor (diametru).
În practica amenajării pădurilor din România vârsta exploatabilității este asociată cu
arboretele de codru regulat, codru cvasigrădinărit și crâng. În cazul codrului grădinărit
exploatabilitatea este exprimată prin diametru țel.
Vârsta exploatabilității este de mai multe tipuri: fizică, absolută, tehnică, de
regenerare, financiară, economică, de protecție.
6.6. Miniglosar
Diametru diametrul de la care trebuie recoltați toți arborii într-o structură plurienă, astfel
financiar încât valoarea prezentă netă a întregului arboret să fie maximă (Drăgoi, 2004)
Diametru diametrul corespunzător categoriei în care se mai găsește în stațiunea analizată
limită cel puțin un arbore la hectar în plină vigoare de creștere
Diametru țel indică acea categorie de diametre care corespunde pragului de la care arborii
din arboretele grădinărite sunt considerați exploatabili în raport cu specia,
clasa de producție și țelurile de gospodărire stabilite
Exploatabilitate stare pe care trebuie să o îndeplinească un arbore sau un arboret pentru a putea
fi recoltat, în raport cu țelurile de gospodărire fixate
116
CUPRINS
Exploatabilitate momentul la care producția totală de lemn, nediferențiată pe sortimente, este

absolută maximă
Exploatabilitate vârsta la care efectul mediu protectiv al unui arboret este maxim, în raport cu
de protecție funcțiile atribuite
Exploatabilitate vârsta de la care arboretele produc suficientă sămânță pentru a se regenera cu
de regenerare ușurință pe cale naturală în cazul codrului, respectiv momentul de la care
capacitatea de regenerare pe cale naturală din lăstari se reduce semnificativ în
cazul crângului
Exploatabilitate vârsta la care veniturile medii obținute în urma gospodăririi unui arboret sunt
economică maxime
Exploatabilitate vârsta la care valoarea prezentă netă a unui arboret este maximă
financiară
Exploatabilitate vârsta de la care majoritatea arborilor unei specii prezintă simptome de
fizică lâncezire și decrepitudine, intrând într-o fază avansată de degradare
Exploatabilitate vârsta la care se realizează maximul creșterii medii în volum a producției
tehnică totale aferente sortimentului țel
Sacrificiu de întârziere (sacrificiu de exploatabilitate în plus) sau anticipare (sacrificiu de
exploatabilitate exploatabilitate în minus) a momentului recoltării unui arboret față de vârsta
exploatabilității adoptată prin amenajament
6.7. Rezumat
În această unitate de învățare studenții se familiarizează cu noțiunea
de exploatabilitate, care poate fi atribuită arborilor sau arboretelor, în
funcție de modul de gospodărire a pădurilor.
Se explică diferența dintre vârsta exploatabilității adoptată în cazul arboretelor cu
structuri regulate și diametrul țel adoptat pentru arboretele grădinărite.
Pentru arboretele cu structuri regulate sunt detaliate tipurile de vârstă a
exploatabilității, fiind evidențiate exploatabilitatea tehnică și de protecție care sunt
principalele tipuri de exploatabilitate adoptate pentru pădurile din România.
Următoarea unitate de învățare încheie capitolul bazelor de amenajare, cu
prezentarea ciclului de producție/rotației și a compoziției țel.

București, 197 p.
Anonymus, 2000-a. Norme tehnice pentru amenajarea pădurilor. Ministerul Apelor,
Pădurilor și Protecției Mediului, București, 170 p.
Cotos A., Duduman G., 2017. Vârste ale exploatabilității tehnice pentru principalele specii
forestiere din România. Bucovina Forestieră 17(2): 115-129.
Drăgoi, M., 2004. Amenajarea pădurilor. Editura Universităţii Suceava, 258 p.
Duduman G., 2009. Fundamentarea ecologică a calculului posibilității în pădurile tratate
în codru grădinărit. Editura Universității Suceava, 300 p.
117
CUPRINS
Giurgiu V., 1988. Amenajarea pădurilor cu funcții multiple. Editura Ceres, Bucureşti,
290 p.
Giurgiu V., Drăghiciu D., 2004. Modele matematico-auxologice și tabele de producție
pentru arborete. Editura Ceres, București, 607 p.
Leahu I., 2001. Amenajarea pădurilor. Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 616 p.
1. Când ajunge un arboret la maturitatea productivă?

a. În etapa tinereții.
b. În etapa maturității.
c. În etapa bătrâneții.
d. Este la maturitate productivă pe întreaga durată a ciclului de viață al
speciilor ce îl compun.
2. Care din următoarele afirmații sunt adevărate?
a. Exploatabilitatea indică faptul că arboretele pot fi parcurse cu tratamente.
b. Exploatabilitatea definește calitatea arborilor sau arboretelor de a fi
recoltați.
c. Exploatabilitatea descrie modul în care se recoltează produsele principale.
d. Exploatabilitatea arată că eficiența arboretelor în raport cu țelurile de
gospodărire începe să se reducă.
3. Cum este exprimată exploatabilitatea în amenajamentele silvice din România?
a. Prin diametru.
b. Prin înălțime.
c. Prin volum.
d. Prin vârstă.
4. Ce elemente sunt avute în vedere la stabilirea exploatabilității?
a. Compoziția.
b. Consistența.
c. Productivitatea.
d. Țelurile de gospodărire.
5. Pentru ce arborete nu se stabilește exploatabilitatea?
a. Pentru arboretele cu funcții speciale de protecție.
b. Pentru arboretele supuse regimului de conservare integrală.
c. Pentru arboretele supuse regimului de conservare deosebită.
d. Pentru arboretele grădinărite.
6. În ce caz exploatabilitatea este exprimată prin diametru țel?
a. La codru regulat.
b. La crâng.
c. La codru grădinărit.
d. La codru cvasigrădinărit.
7. Ce este sacrificiul de exploatabilitate?
a. Recoltarea unui volum mai mic din teren față de volumul real al
arboretului.
b. Renunțarea la recoltarea de lemn din anumite arborete.
c. Întârzierea momentului recoltării unui arboret față de vârsta normală a
118
CUPRINS
d. Recoltarea anticipată a unui arboret comparativ cu vârsta normală a

8. Ce indică vârsta exploatabilității tehnice?
a. Momentul de la care majoritatea arborilor aparținând aceleiași specii intră
într-o fază avansată de degradare.
b. Momentul la care producția totală de lemn, nediferențiată pe sortimente, este
maximă.
c. Vârsta la care se realizează maximul creșterii medii în volum a producției
totale a unui anumit sortiment de lemn, considerat sortiment țel.
d. Vârsta la care efectul mediu protectiv al unui arboret este maxim, în raport
cu funcțiile atribuite.
9. Ce tip de exploatabilitate se stabilește atunci când se urmărește maximizarea valorii
prezente nete a unui arboret?
a. Exploatabilitatea fizică.
b. Exploatabilitatea financiară.
c. Exploatabilitatea economică.
d. Exploatabilitatea de regenerare.
10. Când se obține exploatabilitatea economică?
a. Când venitul mediu obținut din gospodărirea unui arboret este maxim.
b. Când graficul venitului mediu și cel al venitului curent obținute din
gospodărirea unui arboret se intersectează.
c. Când valoarea prezentă netă a unui arboret este maximă.
d. Când creșterea medie în volum a producției totale de lemn atinge valoarea
maximă.
11. Care din următoarele caracteristici sunt specifice exploatabilității financiare?
a. Este compatibilă cu continuitatea producției de lemn prin normalizarea
fondului de producție.
b. Conduce la vârste mici ale exploatabilității.
c. Favorizează promovarea speciilor repede crescătoare.
d. Fluctuează în limite foarte largi, în funcție de rata de referință a dobânzii.
12. În funcție de ce caracteristici ale elementelor de arboret se stabilește vârsta
exploatabilității tehnice?
a. Consistență, structură și vârstă.
b. Vârstă și înălțime.
c. Specie, clasă de producție, sortiment țel.
d. Volum la hectar și diametru mediu.
13. De ce la codru grădinărit exploatabilitatea este exprimată prin diametru țel?
a. Fondul de producție este analizat la nivel de arboret, în raport cu
distribuția arborilor pe categorii de diametre.
b. Diametrele permit urmărirea obținerii sortimentelor dorite.
c. Arborii au vârste foarte diferite, iar diametrele sunt mai ușor de măsurat
comparativ cu vârstele.
d. Deoarece diametrul țel este un indicator important al productivității
arboretului.
14. Care sunt diferențele dintre diametrul limită și diametrul țel?
a. Diametrul țel variază în raport cu specia, dar diametrul limită nu.
b. Diametrul limită este stabilit pe considerente fiziologice, iar diametrul țel
pe considerente tehnice.
119
CUPRINS
c. Diametrul limită corespunde categoriei de diametre în care mai există un

arbore la hectar în plină vigoare de creștere, iar diametrul țel urmărește
maximizarea efectului asociat țelurilor de gospodărire.
d. Procedeele de determinare a diametrului limită sunt mult mai complexe
comparativ cu cele de stabilire a diametrului țel.
15. În raport cu ce elemente se stabilește diametrul limită prin procedeul Meyer?
a. Distribuția experimentală a numărului de arbori pe categorii de diametre.
b. Curba înălțimilor.
c. Suprafața de bază normală cumulată.
d. Intersecția dreptei de compensație cu graficul logaritmului numărului de
arbori aferent suprafeței de bază teoretice cumulate.
120
CUPRINS
Compoziția țel. Ciclul de producție/rotația
Cuprins:
7.3. Compoziția țel 121
7.3.1. Tipuri de compoziții țel 122
7.3.2. Stabilirea compoziției țel 123
7.4. Ciclul de producție. Rotația 127
7.4.1. Ciclul de producție 127
7.4.2. Rotația 132
7.5. Miniglosar 134
7.6. Rezumat 134
7.1. Introducere
În această UI se continuă capitolul bazelor de amenajare, fiind detaliate
compoziția țel, ciclul de producție și rotația. Studenții dispun astfel de
informațiile necesare pentru parcurgerea facilă a următoarei UI, în care se prezintă organizarea
teritorială a pădurilor.

După parcurgerea acestei unități de învățare, studenții vor fi în măsură
să definească ciclul de producție, rotația și compoziția țel, vor fi capabili
să descrie modul de calcul și de adoptare a acestora, să explice importanța
bazelor de amenajare a pădurilor pentru reglementarea producției de lemn și/sau a
respectării regimului de conservare și pentru realizarea obiectivelor de gospodărire a
pădurilor pe termen mediu și lung.
7.3. Compoziția țel
Compoziția țel indică asociația de specii lemnoase forestiere care

trebuie realizată la nivel de arboret sau de pădure pentru valorificarea
optimă a condițiilor de vegetație și maximizarea beneficiilor sociale și
economice, fără a pune în pericol capacitatea de suport a ecosistemelor forestiere.
121
CUPRINS
Obiectivele de natură ecologică devin prioritare la stabilirea compoziției țel, astfel încât
arboretelor să li se asigure stabilitate la acțiunea factorilor perturbatori. Din acest punct de
vedere, codul silvic din România (Anonymus, 2008) promovează explicit speciile autohtone
și menținerea sau, acolo unde este cazul, revenirea la tipul natural fundamental de pădure.
Tipul de pădure reprezintă unitatea elementară de studiu a asociațiilor vegetale
forestiere, iar conform sistemului românesc de tipologie forestieră (Pașcovschi și Leandru,
1958; Purcelean și Pașcovschi, 1968) el se situează, în ordine, după următoarele unități de
rang superior: grupa de formații forestiere, formația forestieră și grupa de tipuri de pădure.
Codurile stabilite în vederea clasificării tipurilor de pădure sunt utilizate în amenajarea
pădurilor pentru încadrarea arboretelor în tipurile natural fundamentale de pădure aferente.
Tipul natural fundamental de pădure indică modul natural de

asociere a speciilor forestiere și ierboase care apar spontan într-un complex
staţional, excluzând orice intervenție antropică și stadiile pioniere ce ar
putea preceda speciile forestiere caracteristice acelui complex ecologic.
În cadrul acestor asociații vegetale, speciile forestiere dictează trăsăturile specifice ale
tipului natural fundamental de pădure.
Menținerea sau reconstituirea tipului natural fundamental de pădure presupune:

1. identificarea corectă a tipurilor natural fundamentale de pădure, prin metode
adecvate (ex. cercetarea istorică, analiza vegetației forestiere pe spații mari, studiul
dinamicii factorilor de mediu, descrierea parcelară);
2. stabilirea unor compoziții țel care să corespundă tipurilor natural fundamentale
identificate;
3. adoptarea lucrărilor silvotehnice care să permită menținerea sau, dacă este cazul,
realizarea compoziției țel;
4. aplicarea corespunzătoare a prevederilor amenajamentelor silvice, cu monitorizarea
evoluției compoziției reale și ajustarea corespunzătoare a gamei de lucrări
silviculturale.
7.3.1. Tipuri de compoziții țel

În amenajamentele silvice compoziția țel se stabilește atât la nivel de subparcelă25, cât și
la nivel de unitate de gospodărire, cu luarea în considerare a tipului natural fundamental de
pădure.
La nivel de arboret putem vorbi despre mai multe tipuri de compoziții țel:
- compoziție țel de regenerare, care trebuie realizată la închiderea stării de masiv
(indiferent dacă regenerarea s-a realizat pe cale naturală, artificială sau mixtă), atât
în cazul terenurilor destinate împăduririi/reîmpăduririi, cât și în cazul arboretelor
parcurse cu tratamente cu regenerare sub masiv. În acest caz formula de împădurire
va fi stabilită în funcție de:
o tipul de stațiune și tipul de pădure pentru terenurile destinate împădurii sau
reîmpăduririi;
25
Evident, este vorba despre subparcelele a căror folosință forestieră este pădure sau teren destinat împăduririi
sau reîmpăduririi.
122
CUPRINS
o tipul de stațiune, tipul de pădure și caracteristicile semințișului utilizabil

(compoziție, suprafață ocupată, mod de răspândire, vârstă) pentru arboretele
aflate în perioada de regenerare, cu semințiș instalat (de regulă pe cale
naturală), dar în care sunt necesare completări;
- compoziție țel la exploatabilitate se stabilește pe termen mediu sau lung pentru
arboretele neexploatabile și pre-exploatabile, cu luarea în considerare a diferențelor
dintre compoziția reală și cea corespunzătoare tipului natural fundamental de pădure,
fiind compoziția dorită a fi realizată la atingerea exploatabilității;
- compoziția țel de etapă se stabilește pentru o perioadă de amenajare, fiind compoziția
care se dorește a fi realizată la finalul perioadei de valabilitate a unui amenajament
(Seceleanu, 2012). Se adoptă, în general, pentru arboretele neexploatabile sau pre-
exploatabile, de regulă parțial derivate, a căror compoziție reală diferă semnificativ
de compoziția țel la exploatabilitate, însă stadiul de dezvoltare în care se găsesc
permite, prin intermediul lucrărilor de îngrijire și conducere, dirijarea treptată a
compoziției reale către compoziția țel la exploatabilitate. Astfel, compoziția țel de
etapă va fi intermediară între compoziția reală și cea țel la exploatabilitate.
Pentru verificarea modului de realizare a compoziției țel, ponderea speciilor se determină
diferit, în funcție de tipul de compoziție țel și de stadiul de dezvoltare a arboretelor. Astfel,
în cazul compoziției țel de regenerare, ponderea speciilor este estimată în raport cu numărul
de exemplare la unitatea de suprafață (ex. la împăduriri, reîmpăduriri), dar și în funcție de
semințișul utilizabil (în cazul completărilor). În cazul compozițiilor țel la exploatabilitate sau
de etapă, modul de realizare a acestora se apreciază în raport cu suprafața de bază sau cu
volumul.
La nivel de unitate de gospodărire compoziția țel indică amestecul de specii care ar
trebui creat și menținut pe un orizont nedefinit de timp și care are capacitatea de a valorifica
în mod eficient condițiile de vegetație specifice unei anumite zone, fără a conduce la
degradarea acelor condiții.
Totuși, întrucât elementele ecosistemelor forestiere se intercondiționează, trebuie avut în
vedere faptul că în timp vor apărea fluctuații sau modificări, uneori unidirecționale, ale
condițiilor de vegetație, fie generate de tendințele întâlnite la nivel global sau regional, fie
datorate influențelor antropice asupra caracteristicilor ecosistemelor forestiere.
Din aceste considerente, pentru ajustarea corespunzătoare a compoziției țel la nivel de
unitate de gospodărire, este necesară reevaluarea periodică a stării factorilor și
determinanților ecologici (aferenți, spre exemplu, regimului termic, pluviometric, eolian
ș.a.), periodicitatea acestor reevaluări fiind dictată de ritmul și intensitatea schimbărilor care
apar la nivelul ecosistemelor forestiere.
7.3.2. Stabilirea compoziției țel

La nivel de arboret (tabelul 7.1), compoziția țel se stabilește în raport cu:
- tipul de pădure și tipul de stațiune;
- caracterul actual al tipului de pădure;
- stadiul de dezvoltare și posibilitățile tehnice de dirijare a arboretului către compoziția
țel corespunzătoare tipului natural fundamental de pădure.
123
CUPRINS
Tabelul 7.1. Modul de stabilire a compoziției țel la nivel de arboret

Caracterul actual Stadiul arboretelor și
Caracteristici (Anonymus,
al tipului de pădure lucrările silvotehnice Compoziția țel
1984-a; Drăgoi, 2004)
(Cod*) de executat**
Natural fundamen- Arborete regenerate natu- - Compoziție țel la
tal de productivi- ral, în a căror compoziție exploatabilitate, similară cu cea
tate superioară (1), speciile principale aferen- aferentă TNFP
mijlocie (2), infe- te tipului natural funda-
rioară (3) mental de pădure (TNFP)
Natural sunt majoritare - Se stabilește în urma cartărilor
fundamental staționale, fiind de regulă
subproductiv (4) aceeași cu cea aferentă TNFP
Parțial derivat (5) Arborete în a căror com- La arborete aflate în Este o compoziție țel de etapă,
poziție speciile principale perioada de aplicare a intermediară între compoziția
aferente TNFP au o pon- LIC (Figura 7.1) reală și cea aferentă TNFP
dere redusă, iar speciile La arboretele aflate în Este o compoziție țel la
provizorii au o pondere perioada de aplicare a exploatabilitate, similară
mai mare de 20% însă, TI compoziției reale a arboretului
prin gospodărirea lor judi- La arboretele Compoziție țel de regenerare,
cioasă, ele pot fi conduse exploatabile aferentă TNFP (prin lucrările de
spre compoziția aferentă regenerare se va reveni la
TNFP TNFP)
Total derivat de Arborete în a căror La arborete aflate în Se fixează o compoziție țel de
productivitate compoziție speciile perioada de aplicare a etapă dacă există specii aferente
superioară (6), principale aferente TNFP LIC TNFP, intermediară între
mijlocie (7), nu sunt deloc reprezentate compoziția reală și cea aferentă
inferioară (8) sau dețin o pondere prea TNFP; sau compoziție țel la
redusă pentru a fi posibilă exploatabilitate dacă speciile
realizarea, până la principale aferente TNFP nu
exploatabilitate, a sunt reprezentate, compoziția
compoziției aferente țel fiind aceeași cu compoziția
TNFP reală
La arboretele aflate în Este o compoziție țel la
perioada de aplicare a exploatabilitate, similară
TI compoziției reale a arboretului
La arboretele Compoziție țel de regenerare,
exploatabile aferentă TNFP, iar prin
regenerare artificială se va
reveni la TNFP
Artificial de Arborete regenerate La arborete aflate în Compoziție țel de etapă, simi-
productivitate integral sau majoritar pe perioada de aplicare a lară cu cea reală sau ajustată în
superioară (8), cale artificială (semănături LIC și a TI raport cu comportamentul
mijlocie (A), sau plantații) speciilor în condițiile date
inferioară (B) La arboretele aflate în Fie aceeași cu cea actuală, fie
perioada de cea corespunzătoare TNFP, în
regenerare funcție de rezultatul obținut
anterior și de strategia locală
privind arboretele artificiale
Tânăr nedefinit (C) Arborete cu vârste mici - În funcție de prezența și
(1-20 ani) care, din diver- ponderea speciilor
se motive, încă nu pot fi corespunzătoare TNFP în
încadrate în unul din tipu- compoziția reală a arboretului,
rile anterioare. Aici se se poate stabili fie o compoziție
regăsesc, în general, atât țel de etapă fie direct
speciile corespunzătoare compoziția țel la
TNFP, cât și specii exploatabilitate în raport cu
pioniere sau specii care TNFP
pot da caracter derivat
* codurile sunt cele utilizate pentru realizarea descrierii parcelare.
** LIC – lucrări de îngrijire și conducere; TI – tăieri de igienă.
124
CUPRINS
Figura 7.1. Dirijarea compoziției unui arboret prin stabilirea adecvată a compozițiilor țel de stare
și aplicarea judicioasă a lucrărilor de îngrijire și conducere
Având în vedere aceste aspecte, devine extrem de importantă identificarea corectă a

tipurilor de pădure și de stațiune, elemente în raport cu care se determină grupa ecologică în
care se încadrează fiecare arboret (Anonymus, 2000-b) și se stabilește compoziția țel aferentă
unui orizont de timp nedeterminat. Aceasta se compară cu compoziția reală a arboretului și,
în funcție de stadiul de dezvoltare, se stabilește tipul de compoziție țel și se adoptă
compoziția țel a fiecărui arboret, conform situațiilor prezentate în Tabelul 7.1.
Din punct de vedere al caracterului actual al tipului de pădure, arboretele pot fi:
- natural fundamentale de productivitate superioară, mijlocie sau inferioară;
- natural fundamentale subproductive;
- parțial derivate;
- total derivate de productivitate superioară, mijlocie sau inferioară;
- artificiale de productivitate superioară, mijlocie sau inferioară;
- tinere nedefinite.
Modul de diferențiere a arboretelor în raport cu caracterul actual al tipului de pădure este
prezentat în Tabelul 7.1.
Încadrarea unui arboret într-o anumită categorie de productivitate se face în raport cu
clasa sa de producție. Astfel, arboretele de productivitate superioară sunt cele care au clasele
de producție I sau II, arboretele de productivitate mijlocie au clasa de producție a III-a, iar
cele de productivitate inferioară pot avea clasa de producție a IV-a sau a V-a.
Un arboret natural fundamental este considerat subproductiv atunci când productivitatea
sa este inferioară bonității stațiunii în care se găsește (Tabelul 7.2), în condițiile în care
ambele (atât productivitatea cât și bonitatea) au fost corect determinate.
O astfel de situație este întâlnită atunci când speciile din compoziția reală a arboretului,
deși corespund tipului natural fundamental de pădure, nu valorifică eficient condițiile
naturale de vegetație. De regulă, în astfel de cazuri, sunt indicate refacerile, cu conducerea
arboretelor actuale până la vârsta exploatabilității absolute.
125
CUPRINS
Tabelul 7.2. Stabilirea caracterului actual al tipului de pădure pentru arboretele natural
fundamentale, în raport cu productivitatea lor și cu bonitatea stațională
Bonitatea Caracterul actual al tipului de pădure în funcție de productivitatea arboretului ...

stațională Superioară Mijlocie Inferioară
Natural fundamental de Natural fundamental Natural fundamental
Superioară productivitate superioară subproductiv subproductiv
Natural fundamental de Natural fundamental
Mijlocie -
productivitate mijlocie subproductiv
Natural fundamental de
Inferioară - -
productivitate inferioară
La nivel de unitate de gospodărire, compoziția țel se stabilește în funcție de suprafețele

ocupate de diferitele grupe ecologice întâlnite în respectiva unitate de gospodărire. Se
consideră că o astfel de compoziție țel valorifică optimal condițiile de vegetație și asigură
îndeplinirea eficientă a obiectivelor de gospodărire a pădurilor pe un orizont nedefinit de
timp.
Concret: în baza corespondenței dintre tipurile de stațiune și tipurile de pădure,
arboretele se încadrează în grupe ecologice. Se determină suprafața aferentă fiecărei
grupe ecologice la nivel de unitate de gospodărire, iar pentru fiecare grupă ecologică
se stabilește compoziția țel (Anonymus, 2000-b), mai întâi prin indicarea ponderilor
pe care ar trebui să le dețină speciile în cadrul fiecărei grupe ecologice, iar ulterior, pe baza acestor
ponderi, prin determinarea suprafețelor. Prin însumarea suprafețelor pe specii și grupe ecologice la
nivel de unitate de gospodărire, rezultă suprafața pe care ar trebui să o dețină fiecare specie în
respectiva unitate de gospodărire. Ulterior, suprafețele determinate pe specii se raportează la
suprafața totală a unității de gospodărire și se obțin ponderile acestora în compoziția țel. Rezultă
astfel compoziția țel aferentă unui orizont nedefinit de timp.
Cu toate acestea, în fapt, condițiile naturale de vegetație se modifică într-un ritm mai
mult sau mai puțin perceptibil de-a lungul unei generații umane, iar obiectivele de
gospodărire a pădurilor pot fi și ele ajustate. În aceste condiții, stabilirea compoziției țel la
nivel de unitate de gospodărire trebuie să se bazeze pe mult discernământ deoarece, datorită
ciclurilor de producție care deseori depășesc 100 de ani, efectele modificărilor actuale la
nivelul caracteristicilor ecosistemelor forestiere se vor produce după o perioadă foarte lungă
de timp.
Din acest motiv, stricta raportare la tipul de stațiune și tipul de pădure – identificate
uneori cu multe decenii în urmă – nu mai constituie o alternativă de actualitate în stabilirea
compoziției țel. Tehnicile modelării factorilor și determinanților ecologici pe de o parte,
alături de prognozele pe termen mediu și lung privind cel puțin structura demografică locală
și regională și cele referitoare la evoluția cerințelor societății cu privire la păduri pe de altă
parte, trebuie să devină o preocupare majoră în trasarea direcțiilor de gospodărire a pădurilor
pe termen mediu și lung, deci și în stabilirea compoziției țel la nivel de unitate de
gospodărire. Din această perspectivă, compoziția țel la nivel de unitate de gospodărire poate
suferi ajustări periodice, chiar dacă suprafața unității respective a rămas nemodificată.
126
CUPRINS
7.4. Ciclul de producție. Rotația
7.4.1. Ciclul de producție

Pentru fiecare arboret în parte, momentul recoltării arborilor este indicat prin intermediul
exploatabilității. Pentru unitățile de gospodărire formate din arborete cu structuri regulate se
determină vârsta medie a exploatabilității, prin intermediul căreia se stabilește mărimea
ciclului de producție. Deci ciclul de producție se adoptă doar la nivel de unitate de
gospodărire, spre deosebire de exploatabilitate, care se adoptă doar la nivel de arbore sau
arboret.
Ciclul (de producție) reprezintă norma medie de timp în care se

înlocuiește întregul fond de producție al unei păduri ca urmare a aplicării
tratamentelor silviculturale prescrise de amenajament, respectându-se
vârstele exploatabilității la nivel de arboret (Drăgoi, 2004).
Ciclul indică deci intervalul mediu de timp necesar tuturor arboretelor dintr-o unitate
de gospodărire să treacă prin toate stadiile de dezvoltare și să revină într-un stadiu de
dezvoltare echivalent sau mai avansat comparativ cu cel în care se găsesc în momentul
analizei fondului de producție (figura 7.2).
O unitate de gospodărire este formată din numeroase arborete cu caracteristici și țeluri de
producție diferite, deci și cu vârste diferite ale exploatabilității. Din acest motiv, stabilirea
ciclului de producție presupune în prealabil determinarea vârstei medii a exploatabilității la
nivel de unitate de gospodărire (𝑇 ). Aceasta se calculează ca medie ponderată (rel. 7.1)
a vârstelor medii ale exploatabilității stabilite pe specii, cu suprafețele ocupate de speciile
corespunzătoare tipurilor natural fundamental de pădure (Tabelul 7.3). Practic, pentru
determinarea ciclului de producție, vor fi excluse din analiză toate arboretele derivate,
subproductive, artificiale și altele de acest fel (Carcea și Seceleanu, 2004).
∑ ∙
𝑇 ∑
(7.1)
în care: Si este suprafața totală ocupată de specia i; k este numărul de specii, iar 𝑇
reprezintă vârsta medie a exploatabilității speciei i calculată cu relația (7.2):
∑ ∙
𝑇 (7.2)
unde Te-ij este vârsta exploatabilității speciei i pentru clasa de producție j; iar Sij reprezintă
suprafața ocupată de specia i în clasa de producție j.
După determinarea vârstei medii a exploatabilității, ciclul se adoptă rotunjind vârsta
medie a exploatabilității la primul multiplu de 10 sau de 20 de ani la codru și la primul
multiplu de 5 sau 10 ani la crâng. De cele mai multe ori, această rotunjire se face în plus,
însă aceasta nu este o regulă general valabilă. Prin rotunjirea în plus a vârstei medii a
exploatabilității se creează un fond de rezervă mobil ca urmare a diminuării posibilității
anuale și creării premiselor pentru majorarea mărimii fondului de producție.
127
CUPRINS
b)
a)
c)
Figura 7.2. Dinamica unui fond de producție pe durata unui ciclu de producție:
a) ciclu de producție de 120 de ani împărțit pe perioade de 30 de ani (profil vertical al arboretelor);
b) momentele de analiză/revizuire a amenajamentelor silvice pe durata a trei cicluri de producție de
câte 100 de ani, începând cu prima amenajare a unei păduri (momentul A);
c) dinamica suprafețelor (clase de vârstă de 20 de ani) într-o pădure cu structură normală, formată din
arborete cu caracteristici similare (situație ipotetică).
Se observă că mărimea ciclului de producție este o consecință directă a tipului de

exploatabilitate adoptat. Dacă se adoptă exploatabilitatea tehnică, ciclul de producție va
indica norma medie de timp necesară maximizării producției sortimentelor țel la nivelul unei
anumite unități de gospodărire. Dacă se adoptă exploatabilitatea absolută, ciclul va reflecta
norma medie de timp necesară maximizării producției totale de lemn, nediferențiată pe
sortimente, deci îndeplinirii unui obiectiv general de gospodărire cu totul diferit (la fel în
cazul celorlalte tipuri de exploatabilitate compatibile cu normalizarea fondului de producție).
128
CUPRINS
Tabelul 7.3. Exemplu de calcul al vârstei medii a exploatabilității tehnice pentru

SUP A (sortimentul cherestea)
Clasa de producție Te-t medie Suprafața
Specia
I II III IV V (ani) totală (ha)
Te-t (ani) 120 120 110 100 100 120 -
FA
Suprafața (ha) - 259,0 3,8 0,5 - - 263,3
Te-t (ani) 140 130 120 120 110 129 -
GO
Suprafața (ha) - 77,7 5,0 - - - 82,7
Te-t (ani) 130 130 120 110 110 128 -
ST
Suprafața (ha) - 32,7 10,0 - - - 42,7
Te-t (ani) 60 60 50 40 30 51 -
CA
Suprafața (ha) - 15,9 74,3 3,8 - - 94,0
123 -
TOTAL
- 388,7
În exemplul din tabelul 7.3, carpenul formează arborete total sau parțial derivate. Luarea în
considerare a carpenului la calculul vârstei medii a exploatabilității tehnice ar conduce la o vârstă de
109 ani și, implicit, la un ciclu de producție de 110 sau 120 de ani. În acest caz se impune însă
excluderea carpenului din calcul, deoarece carpenul nu este specia principală din compozițiile
corespunzătoare tipurilor natural fundamentale de pădure, iar vârsta medie a exploatabilității tehnice
va fi de 123 de ani, deci ciclul de producție rezultat va fi de 130 sau 140 de ani.
Rotunjirea în plus este recomandată în cazul ciclurilor de producție scurte (20-70 ani) și
medii (80-120 ani), aferente unităților de gospodărire destinate producției de sortimente
obișnuite de lemn (ex. cherestea, celuloză, lemn pentru construcții).
Acolo unde țelurile de gospodărire reclamă cicluri de producție lungi (ex. lemn de
rezonanță, furnire), rotunjirea vârstei medii a exploatabilității în vederea adoptării ciclului
de producție se poate realiza și în minus deoarece aici, datorită vârstelor mari ale
exploatabilității (în general între 120 și 200 ani, în funcție de sortimentul țel, specie și clasă
de producție), creșterile în volum se diminuează, iar calitatea lemnului se poate deprecia la
exemplarele care nu conțin lemn cu caracteristici specifice sortimentului țel.
Spre exemplu, în cazul arboretelor destinate producției lemnului de furnire este
de dorit ca la exploatabilitate numărul arborilor de valoare, care produc lemn pentru
furnire, să fie cuprins între 100 și 150 la hectar (Doniță et al, 1987), iar în cazul
lemnului de rezonanță, rar se găsesc mai mult de 5 exemplare la hectar care conțin
lemn de rezonanță, media fiind de 3 arbori la hectar (Geambașu, 1995).
De asemenea, se impune adoptarea ciclului de producție prin rotunjirea în minus a vârstei

medii a exploatabilității în cazul în care majoritatea arboretelor unei unități de gospodărire
este vulnerabilă la acțiunea factorilor perturbatori când ajung la această vârstă (Leahu, 2001).
În general, mărimea ciclurilor de producție în silvicultură depinde de:
 obiectivele generale ale gospodăririi pădurii;
 caracteristicile structurale ale arboretelor;
 funcțiile atribuite arboretelor;
 condițiile naturale de vegetație;
 ciclurile de producție adoptate în perioadele anterioare.
129
CUPRINS
Ciclul de producție este un element esențial al procesului de normalizare a unui fond de

producție: mărimea sa influențează în mod direct mărimea recoltelor de lemn și implicit
rentabilitatea modului de gospodărire a pădurilor. În cazul arboretelor de codru regulat și
crâng, ciclul de producție devine cel mai important element de structurare a fondului de
producție. În funcție de mărimea ciclului de producție și de mărimea claselor de vârstă sau
a perioadelor în care ciclul de producție este divizat, întregul proces de normalizare a
acestuia poate să difere, dar vor diferi și volumele de lemn ce urmează a fi recoltate în viitor.
Analiza fondului de producție în amenajamentele silvice din România se realizează pe
clase de vârstă. Mărimea claselor de vârstă este de regulă de 20 de ani la codru (mai rar 10
ani în cazul ciclurilor de producție scurte spre medii) și de 5 ani la crâng sau la pădurile
formate din specii repede crescătoare. Totuși, în cadrul procesului de planificare a producției
de lemn, clasa de vârstă este înlocuită de perioadă (numită și perioadă de planificare).
Perioada este o parte a ciclului de producție, stabilită în funcție de perioada generală de
regenerare a tratamentului/tratamentelor ce se aplică majoritar la nivelul unei unități de
gospodărire, în vederea normalizării fondului de producție.
Perioada indică intervalul de timp necesar regenerării efective a unei părți a pădurii, cu
luarea în considerare a tratamentelor adoptate. Dacă prin primele metode de reglementare a
producției de lemn se încerca planificarea recoltelor de lemn pe întreaga durată a ciclului de
producție, pe baza unor planuri generale de recoltare, în timp s-a constatat că aceste planuri
nu pot fi respectate datorită multitudinii de factori a căror dinamică nu poate fi prognozată
pe termen lung. Din acest motiv a fost necesară regândirea modului de întocmire a planurilor
de recoltare, cu luarea în considerare a arboretelor exploatabile doar în primele părți ale
ciclului de producție. Aceste părți sunt denumite perioade, iar varianta logică în stabilirea
mărimii acestor perioade a fost cea a corelării acestora cu perioada generală de regenerare a
tratamentului adoptat pentru regenerarea majorității arboretelor dintr-o pădure, în vederea
urmăririi atente a evoluției arboretelor de-a lungul perioadei lor de regenerare. În felul acesta,
prin aplicarea unui anumit tratament silvotehnic, se asigură corelarea planificării recoltelor
de lemn cu periodicitatea fructificației abundente în masiv a speciilor a căror promovare este
dorită.
Mărimea optimă a perioadei se determină în funcție de numărul de intervenții necesar
regenerării naturale a unui arboret prin aplicarea unui tratament și în funcție de periodicitatea
fructificației (ex. la un tip de pădure pentru care periodicitatea fructificației speciilor
principale este de 9 ani și la un tratament care presupune trei intervenții, mărimea perioadei
ar fi de 18 ani, valoare care se va rotunji la 20 sau chiar la 30 de ani – când prima intervenție
este planificată pentru a doua jumătate a deceniului – pentru ca numărul de perioade în care
este împărțit ciclul de producție să fie întreg).
La un ciclu de producție de 120 de ani, presupunând că vârstele arboretelor nu

depășesc 120 de ani, analiza fondului de producție se va realiza pe clase de vârstă,
rezultând șase clase de vârstă de câte 20 de ani. Însă, dacă tratamentul adoptat pentru
regenerarea majorității arboretelor exploatabile presupune o perioadă de regenerare de 30 de ani,
ciclul de producție nu va mai fi împărțit în șase clase de vârstă de câte 20 de ani, ci în patru perioade
de câte 30 de ani (figura 7.3-a).
130
CUPRINS
a) 700 r=120 ani; p=30 ani b) 700

r=120 ani; p=30 ani
600 600
Suprafaţa (ha)
Suprafaţa (ha)
500 500
400 400
300 300
200 200
100 100
0 0
SP IV SP III SP II SP I SP IV SP III SP II SP I
FP real 480 320 550 250 FP real 650 570 380 0
FP normal 400 400 400 400 FP normal 400 400 400 400
Figura 7.3. Structura unui fond de producție rezultată în urma împărțirii ciclului de producție în
perioade de 30 de ani: a) arborete încadrate în toate cele patru perioade; b) fond de producție cu
perioadă de așteptare (lipsesc arborete exploatabile în primii 30 de ani)
FP – fond de producție, SP – suprafață periodică; r – ciclul de producție; p – perioada.
Activitatea de reamenajare se realizează fie din 10 în 10 ani, fie din 5 în 5 ani (a se vedea
UI 1). Deci revizuirea planurilor de amenajament se poate realiza de mai multe ori în cadrul
unei perioade, la fel cum modul de constituire a perioadelor și implicit suprafețele de pădure
alocate perioadelor respective (numite suprafețe periodice) sunt revizuite și modificate în
funcție de schimbările care au loc în cadrul unui fond de producție. Astfel, perioada (de
planificare) diferă de cele mai multe ori de perioada de valabilitate a amenajamentului silvic
(perioadă de amenajare), care poate fi de 10 sau de 5 ani.
Perioada de așteptare este întâlnită la fondurile de producție cu structură dezechilibrată,
la nivelul cărora, la un anumit moment i, nu există niciun arboret exploatabil în decursul
primei perioade (figura 7.3-b). Din acest motiv, în această perioadă de planificare și cel puțin
în decursul primei perioade de amenajare asociată momentului i, nu vor fi recoltate produse
principale.
Întrucât ciclul de producție face parte din categoria deciziilor strategice, orice modificare
a acestuia de la o perioadă de amenajare la alta trebuie să fie foarte bine argumentată. Ea
poate fi justificată atunci când se modifică radical obiectivele generale de gospodărire a unei
păduri. Totuși, modificarea ciclului de producție va produce efecte pe termen lung asupra
caracteristicilor fondului de producție și va îngreuna semnificativ procesul de normalizare a
acestuia.
Deoarece ciclul de producție depinde în primul rând de țelurile de gospodărire stabilite la
nivelul arboretelor, modificarea ciclurilor de producție poate fi adusă în discuție în cazul
unităților de gospodărire destinate prioritar producției de lemn. Carcea și Botezat (1960)
afirmă că modificarea ciclului de producție se poate realiza în funcție de schimbările care
apar la nivelul structurii consumului de lemn.
Ciclurile mari de producție sunt asociate cu obținerea de sortimente de lemn de mari
dimensiuni. Dacă prognozele privind cererea de lemn de mari dimensiuni arată că pe termen
lung astfel de sortimente de lemn nu vor mai avea căutare, modificarea țelurilor de
gospodărire se poate impune pentru arboretele cu rol prioritar de producție, în raport cu
evoluția pieței, ceea ce ar conduce implicit la o diminuare a ciclurilor de producție. Astfel
de decizii trebuie foarte atent analizate și bine fundamentate.
O eventuală diminuare a ciclurilor de producție nu trebuie să fie niciodată dictată de
nevoia de a recolta mai mult într-o anumită perioadă.
131
CUPRINS
7.4.2. Rotația
În cazul codrului grădinărit utilizarea ciclului de producție în procesul de planificare
sustenabilă a recoltelor de lemn nu este oportună din mai multe considerente:
- fondul de producție nu este analizat la nivel de pădure, ci la nivel de arboret;
- normalizarea fondului de producție se realizează la nivel de arboret;
- arboretele trebuie conduse către structuri pluriene, iar stabilirea unei vârste medii a
arboretelor nu are sens;
- întrucât arboretele sunt formate din arbori de vârste extrem de diferite,
exploatabilitatea nu se mai exprimă prin vârstă, ci prin diametru țel.
Astfel, în vederea conducerii arboretelor către structuri grădinărite, în locul ciclului de
producție se folosește termenul de rotație.
Rotația reprezintă timpul necesar revenirii cu o nouă intervenție/lucrare
silvotehnică în același arboret.
Rotația a luat naștere din necesitatea intervenției cu inventarieri la anumite intervale de

timp (perioade). Cu cât perioadele sunt mai scurte, deci numărul inventarierilor este mai
mare, cu atât informațiile oferite sunt mai precise. Biolley (1955) arăta că tăierea de
intensitatea cea mai slabă s-a dovedit a fi cea mai bună în cele mai multe situații, pentru că
ea respectă mai bine mediul ambiant, întrucât nu cauzează mișcări bruște de creștere. Pe de
altă parte, o rotație prea mică conduce la majorarea numărului de intervenții în arboret și
produce efecte economice și ecologice nedorite: pe de o parte crește foarte mult costul
aplicării tratamentului, pe de altă cresc daunele provocate celorlalte componente ale
ecosistemului forestier (în special zoocenoza și solul).
Rotația trebuie stabilită în funcție de starea arboretelor și de intensitatea tăierilor, din
punct de vedere cultural fiind recomandate intervențiile slabe și dese (Rucăreanu, 1953).
Pentru a se păstra caracterul de grădinărit cultural, intensitatea tăierilor nu trebuie să
depășească 1/5 din mărimea fondului de producție, motiv pentru care rotația nu poate depăși
10 ani. Rotația poate scădea până la 5 ani în funcție de vigoarea de creștere a arboretelor și
de nevoia lor de îngrijire.
De regulă, prin amenajamentul românesc se adoptă în unitățile de gospodărire de
grădinărit rotații de 10 ani, mai rar de 5 ani. Rotații de 5 ani se stabilesc acolo unde este
necesar un regim de gospodărire mai intensiv, fie datorită numărului mare de arborete cu
structuri echiene și relativ echiene, de vârste mici, în care e necesară efectuarea lucrărilor de
îngrijire și conducere, fie datorită stabilirii unor sortimente superioare care presupun
acordarea unei atenții mai mari la conducerea arboretelor.
Mărimea rotației adoptate indică numărul de părți în care va fi împărțită pădurea astfel
încât, pe parcursul unei rotații, toate arboretele componente să fie parcurse cu lucrări
specifice stării lor. Aceste părți de pădure poartă denumirea de cupoane și au un rol esențial
în întocmirea planurilor de recoltare la codru grădinărit.
132
CUPRINS
TO DO
1. Definiți compoziția țel. Enumerați și descrieți tipurile de
compoziții țel.
2. Prezentați modul de stabilire a compoziției țel în raport cu
caracterul actual al tipului de pădure și cu stadiul de dezvoltare a arboretelor.
3. Definiți ciclul de producție și explicați modul de stabilire a mărimii acestuia.
Să ne reamintim
Compoziția țel indică asociația de specii care trebuie realizată la nivel
de arboret sau de pădure în vederea satisfacerii optime a obiectivelor de
gospodărire a pădurilor pe termen lung.
Compoziția țel se stabilește atât la nivel de arboret cât și la nivel de pădure (unitate
de gospodărire).
În raport cu momentul în care se stabilește, cu starea arboretelor și cu țelurile de
gospodărire, compoziția țel la nivel de arboret este de mai multe tipuri: de regenerare,
la exploatabilitate și de etapă.
La nivel de arboret compoziția țel se stabilește în raport cu tipul de pădure și tipul de
stațiune, caracterul actual al tipului de pădure, stadiul de dezvoltare și posibilitățile tehnice
de dirijare a arboretului către compoziția corespunzătoare tipului natural fundamental de
pădure.
Ciclul (de producție) reprezintă norma medie de timp în care se înlocuiește întregul
fond de producție al unei păduri ca urmare a aplicării tratamentelor silviculturale prescrise
prin amenajament, respectându-se vârstele exploatabilității la nivel de arboret.
Ciclul de producție se adoptă rotunjind vârsta medie a exploatabilității la primul
multiplu de 10 sau de 20 de ani la codru și la primul multiplu de 5 sau 10 ani la crâng.
În vederea asigurării continuității producției de lemn și a dirijării structurii fondului de
producție spre structura dorită, ciclul de producție se împarte în perioade.
Perioada este o parte a ciclului de producție, stabilită în funcție de perioada generală
de regenerare a tratamentului/tratamentelor ce se aplică majoritar la nivelul unei unități
de gospodărire, în vederea normalizării fondului de producție.
Rotația reprezintă timpul necesar revenirii cu o nouă intervenție/lucrare silvotehnică
în același arboret și se aplică în cazul unităților de gospodărire de grădinărit (SUP G). De
regulă, prin amenajamentul românesc, se adoptă în SUP G rotații de 10 ani, mai rar de
5 ani.
În încheierea capitolului
referitor la bazele de amenajare a
pădurilor (UI 5, 6 și 7), se prezintă
alăturat, sub formă schematică,
sfera de aplicare a acestor
elemente de planificare strategică.
133
CUPRINS
7.5. Miniglosar
Ciclu de normă medie de timp în care se înlocuiește întregul fond de producție al unei
producție păduri ca urmare a aplicării tratamentelor silviculturale prescrise prin
amenajament, respectându-se vârstele exploatabilității la nivel de arboret
(Drăgoi, 2004)
Compoziție țel asociație de specii lemnoase forestiere care trebuie realizată la nivel de
arboret sau de pădure pentru valorificarea optimă a condițiilor de vegetație
și maximizarea beneficiilor sociale și economice, fără a pune în pericol
capacitatea de suport a ecosistemelor forestiere
Compoziție țel compoziție care se dorește a fi realizată la nivel de arboret la finalul perioadei
de etapă de valabilitate a unui amenajament (Seceleanu, 2012)
Compoziție țel compoziție care trebuie realizată la închiderea stării de masiv a unui arboret
de regenerare
Compoziție țel la compoziție care trebuie realizată de un arboret când acesta devine exploatabil
exploatabilitate
Perioadă de perioadă de valabilitate a unui amenajament silvic
amenajare
Perioadă (de parte a ciclului de producție, stabilită în funcție de perioada generală de
planificare) regenerare a tratamentului/tratamentelor ce se aplică majoritar la nivelul unei
unități de gospodărire, în vederea normalizării fondului de producție
Rotație perioadă de timp necesară revenirii cu o nouă intervenție/lucrare silvotehnică
într-un arboret gospodărit în codru grădinărit
Tip de pădure unitate elementară de studiu a asociațiilor vegetale forestiere
Tip natural mod natural de asociere a speciilor forestiere și ierboase care apar spontan
fundamental de într-un complex staţional, excluzând orice intervenție antropică și stadiile
pădure pioniere ce ar putea preceda speciile forestiere caracteristice acelui complex
ecologic
Unitate de diviziune a unității de producție/protecție sau, după caz, a ocolului silvic,
gospodărire care grupează arborete limitrofe sau dispersate, pentru care au fost stabilite
aceleași țeluri de gospodărire și pentru care este justificat sub raport
ecologic, social și economic să se aplice un anumit regim de gospodărire
7.6. Rezumat
Compoziția țel și ciclul de producție/rotația fac parte din categoria
deciziilor amenajistice strategice, deoarece de aceste baze de
amenajare depinde structura pădurii pe termen lung.
Cunoașterea importanței acestor elemente de planificare și a modului în care ele
trebuie adoptate odată cu întocmirea amenajamentelor silvice este esențială nu doar
pentru proiectanții din domeniul amenajării pădurilor, ci și pentru cei care pun în
aplicare prevederile amenajamentelor silvice.
În această unitate de învățare sunt definite compoziția țel, ciclul de producție,
rotația, precum și o serie de alte elemente conexe, menite să faciliteze aprofundarea
acestor baze de amenajare. Se detaliază modul de determinare și/sau de adoptare a
134
CUPRINS
bazelor de amenajare abordate și sunt oferite exemple pentru evidențierea rezultatelor

ce pot fi obținute prin planificare în diverse situații practice.
Bazele de amenajare constituie un element important în organizarea pădurilor în
vederea gospodăririi lor diferențiate. Dispunând de aceste informații, studenții vor
putea parcurge acum cu ușurință unitatea de învățare următoare în care sunt prezentate
unitățile teritorial administrative din fondul forestier.
Anonymus, 2000-b. Norme tehnice privind compoziții, scheme și tehnologii de regenerare

a pădurilor și de împădurire a terenurilor degradate. Ministerul Apelor, Pădurilor și
Protecției Mediului, București, 253 p.
Rucăreanu N., 1953. Amenajarea codrului grădinărit. Revista pădurilor, 11-12: 15-19.
1. Ce este compoziția țel?

a. Asociația de specii lemnoase forestiere regăsită în teren la efectuarea
descrierii parcelare.
b. Asociația de specii lemnoase forestiere care trebuie realizată la nivel de
arboret sau de pădure prin lucrări silvotehnice.
c. Asociația de specii lemnoase forestiere care valorifică optim condițiile de
vegetație.
d. Asociația de specii lemnoase forestiere care asigură permanent o
consistență închisă a arboretelor.
2. Ce tip de compoziție țel se stabilește pentru perioada de valabilitate a unui
amenajament?
a. Compoziția țel de regenerare.
b. Compoziția țel la exploatabilitate.
c. Compoziția țel de etapă.
d. Compoziția țel de împădurire.
3. În care din următoarele situații se adoptă compoziția țel de etapă?
a. Pentru arborete subproductive.
b. Pentru arborete natural fundamentale.
c. Pentru arborete parțial derivate.
d. Pentru arborete aflate în stadii tinere de dezvoltare.
4. Care din următoarele elemente sunt avute în vedere la stabilirea compoziției țel
la nivel de arboret?
a. Caracterul actual al tipului de pădure.
b. Tratamentul.
c. Tipul de pădure și tipul de stațiune.
d. Exploatabilitatea.
135
CUPRINS
5. Ce compoziție țel se stabilește pentru un arboret natural fundamental de

productivitate superioară, neexploatabil?
a. Compoziție țel de etapă, intermediară între compoziția reală și cea
corespunzătoare tipului natural fundamental de pădure.
b. Compoziție țel de etapă prin care să fie promovate speciile secundare care
pot conduce către arborete derivate.
c. Compoziție țel de regenerare.
d. Compoziție țel la exploatabilitate, similară compoziției actuale.
6. În ce situație un arboret este total derivat?
a. Când speciile principale aferente tipului natural fundamental de pădure nu
sunt deloc reprezentate sau dețin o pondere prea redusă.
b. Când speciile principale aferente tipului natural fundamental de pădure au
o pondere redusă, iar speciile provizorii au o pondere mai mare de 20%.
c. Când speciile principale aferente tipului natural fundamental de pădure
sunt majoritare.
d. În cazul arboretelor regenerate integral sau majoritar pe cale artificială.
7. În ce situație un arboret este parțial derivat?
sunt majoritare.
8. În ce situație un arboret este natural fundamental?
sunt majoritare.
9. Ce arborete sunt considerate de productivitate superioară?
a. Cele din clasa I de producție.
b. Cele din clasa a II-a de producție.
c. Cele din clasa a III-a de producție.
d. Cele din clasa a IV-a de producție.
10. În ce situație un arboret este considerat subproductiv?
a. Când productivitatea sa este inferioară bonității staționale.
b. Când productivitatea sa este superioară bonității staționale.
c. Când valorifică în mod optim condițiile naturale de vegetație.
d. Când nu are capacitatea de a valorifica în mod optim condițiile naturale
de vegetație.
11. Care din următoarele caracteristici sunt specifice ciclului de producție?
a. Se adoptă la nivel de unitate de gospodărire.
b. Indică vârsta la care un arboret poate fi recoltat.
c. Depinde de vârsta medie a exploatabilității calculată în raport cu speciile
principale aferente tipurilor natural fundamentale de pădure.
d. Depinde de tratamentele adoptate într-o unitate de gospodărire.
136
CUPRINS
12. Cum se adoptă ciclul de producție?

a. Pentru fiecare arboret în parte, în funcție de compoziție și de consistență.
b. Se consideră egal cu vârsta medie a exploatabilității calculată pentru
întreaga unitate de gospodărire.
c. Rotunjind vârsta medie a exploatabilității la primul multiplu de 10 sau de
20 de ani la codru.
d. Rotunjind vârsta medie a exploatabilității la primul multiplu de 5 sau 10
ani la crâng.
13. Ce efect are modificarea ciclului de producție asupra posibilității, în condițiile în
care fondul de producție avea structură normală?
a. Posibilitatea se reduce.
b. Posibilitatea rămâne neschimbată.
c. Posibilitatea crește.
d. Mărimea ciclului de producție nu influențează posibilitatea.
14. În ce situații se recomandă ca mărimea ciclului de producție să fie adoptată prin
rotunjirea în minus a vârstei medii a exploatabilității tehnice?
a. Când arboretele de vârste mari dintr-o unitate de gospodărire sunt
vulnerabile la acțiunea factorilor perturbatori.
b. Acolo unde țelurile de gospodărire reclamă cicluri de producție scurte.
c. Acolo unde țelurile de gospodărire reclamă cicluri de producție lungi.
d. Când arboretele de vârste mari dintr-o unitate de gospodărire sunt
rezistente la acțiunea factorilor perturbatori.
15. Ce este perioada (de planificare)?
a. O parte a ciclului de producție de a cărei mărime depinde modul de
reglementare a posibilității.
b. Perioada de valabilitate a amenajamentului silvic.
c. O perioadă de timp a cărei mărime depinde de periodicitatea lucrărilor de
îngrijire și conducere ce se aplică într-o unitate de producție.
d. O perioadă de timp a cărei mărime depinde de perioada generală de
regenerare a tratamentelor ce se aplică majoritar într-o unitate de
producție.
16. În ce situație se adoptă o perioadă de așteptare?
a. La un fond de producție cu structură normală.
b. La un fond de producție cu structură dezechilibrată.
c. Când nu există niciun arboret exploatabil în prima perioadă.
d. Când nu există niciun arboret plurien în prima perioadă.
17. Când se recomandă adoptarea unor cicluri mari de producție?
a. În cazul rezervațiilor de semințe, pentru a fi valorificată din plin
capacitatea de fructificație a speciei/speciilor pentru care a fost desemnată
acea rezervație.
b. Atunci când se dorește renunțarea la ultima clasă de vârstă.
c. În cazul în care se urmărește obținerea de lemn de mari dimensiuni.
d. Când deținătorul pădurii dorește să recolteze volume cât mai mari de
lemn.
18. În ce situații ciclul de producție este înlocuit de rotație?
a. Când planificarea producției de lemn se realizează pe cupoane.
b. La unitățile de gospodărire de codru grădinărit.
c. Când modul de gospodărire a pădurilor este unul extensiv.
d. Când regenerarea arboretelor trebuie realizată pe cale naturală.
137
CUPRINS
Organizarea teritorial-administrativă a pădurilor în România
Cuprins:
8.3. Scurt istoric al organizării teritorial-administrative a pădurilor în 138
România
8.4. Ocolul silvic (O.S.) 141
8.5. Unitatea de producție/protecție (U.P.) 143
8.6. Unitatea de gospodărire 144
8.6.1. Criterii de constituire a unităților de gospodărire 147
8.7. Parcela și sistemul de linii parcelare 148
8.7.1. Proiectarea parcelarului și a sistemului de linii parcelare 152
8.8. Subparcela 154
8.8.1. Criterii de constituire a subparcelelor 155
8.9. Miniglosar 158
8.10. Rezumat 159
8.1. Introducere
În această unitate de învățare este descris modul în care sunt organizate
pădurile din România din punct de vedere teritorial-administrativ, rolul
diferitelor diviziuni teritoriale în amenajarea pădurilor, situațiile care impun
revizuirea organizării teritoriale și modalitățile de revizuire a limitelor unităților teritorial-
administrative.

În urma parcurgerii acestei unități de învățare, studenții vor fi în
măsură să descrie unitățile teritorial-administrative constituite la nivelul
fondului forestier din România, să explice utilitatea lor pentru activitatea
de amenajare a pădurilor și să enumere criteriile de constituire a acestor unități.
8.3. Scurt istoric al organizării teritorial-administrative a pădurilor în România

După 1831 au apărut primele încercări timide de înființare a unei administrații silvice
cu sprijinul unor silvicultori străini. Abia în 1860 se constituie o Direcție a Pădurilor pe
lângă Ministerul Cultelor, desființată însă în 1864. Ulterior, este reînființat Serviciul silvic,
ce trece în 1871 la Ministerul de Finanțe, iar din 1884 la Ministerul de Agricultură,
138
CUPRINS
Industrie, Comerț și Domenii. Întrucât exploatarea pădurilor a luat amploare, Serviciul

silvic cunoaște o dezvoltare semnificativă. Prin decizia ministerială din 1896, teritoriul
vechiului regat era împărțit în Inspecțiuni silvice, fiecare cuprinzând între 10 și 17 ocoale
silvice, astfel încât în 1900 existau 96 ocoale silvice (Priboianu, 1930).
Serviciul a funcționat până în 1910 când s-a înființat Casa Pădurilor, cu caracter
autonom (Casa Autonomă a Pădurilor Statului - CAPS), cu 10 regiuni și 175 ocoale
silvice. Prin decizie a Consiliului de Miniștri, în 1924 se descentralizează serviciile silvice,
constituindu-se 13 Direcțiuni regionale, iar prin reorganizare se ajunge în 1930 la un
număr de 11 Direcții (Arad, Bacău, București, Chișinău, Cluj, Constanța, Craiova, Iași,
Orșova, Pitești, Sebeș) și 205 Ocoale silvice (Priboianu, 1930).
Datorită dificultăților întâmpinate în procesul de amenajare a pădurilor, mult timp s-a
făcut distincție între unitățile silvice cu rol administrativ (ocol silvic, brigadă, canton) și
diviziunile forestiere utilizate în amenajarea pădurilor. Astfel, principala diviziune a
fondului forestier utilizată în amenajarea pădurilor până în 1947 a fost secția, reprezentând
o porțiune mai mare de pădure căreia i se aplică același regim. În cadrul secției se
constituiau seriile. O serie era o parte din secție în care se aplica același tratament și se
calcula o singură posibilitate de produse principale (Stinghe, 1939).
Prin Legea 204/1947 pentru apărarea patrimoniului forestier, pădurile țării au fost
grupate pe mari unități forestiere (MUF) „a căror întindere și structură trebuie să asigure,
atât continuitatea procesului de producție, în vederea satisfacerii nevoilor de materie primă
pentru industria forestieră, cât și un volum minim de produse care să asigure acoperirea
cotelor de amortizare ale instalațiilor de transport și industrializare și rentabilitatea
exploatărilor” (Milescu, 1957).
Acestea erau subdivizate în unități de producție (serii), parcele și subparcele.
Marile unități forestiere erau de două tipuri: bazine (MUFB) în zonele de munte și deal,
respectiv grupe (MUFG) în zona de câmpie. Condițiile de constituire a acestor mari unități
forestiere au fost detaliate în instrucțiunile tehnice de amenajarea pădurilor elaborate în
1950. Spre exemplu (Anonymus, 1950):
- suprafața minimă era de 10000 ha pentru MUFB și 3000 ha pentru MUFG;
- numărul de unități de producție trebuia să fie cuprins între 3 și 30 pentru MUFB,
respectiv între 5 și 20 pentru MUFG;
- doar limite naturale pentru MUFB, limite naturale și artificiale pentru MUFG etc.
Totuși, în multe situații, suprafețele MUF depășeau exagerat de mult pragurile minime,
ajungând în zona de munte chiar la 100.000 ha, iar la câmpie la 40.000 ha (Rucăreanu,
1955, citat de Leahu, 2001).
Prin instrucțiunile pentru amenajarea pădurilor din anul 1959, se renunță la marile
unități forestiere, iar ocolul silvic devine unitatea teritorială de bază pentru amenajarea și
administrarea pădurilor (Anonymus, 1959). Tot în cadrul acestor instrucțiuni sunt
prezentate și criteriile de constituire a ocoalelor silvice și modul în care acestea se împart
în unități de producție, parcele și subparcele, dar se definește și subunitatea de producție
sau protecție.
139
CUPRINS
În anul 1968 au fost înființate Inspectoratele Silvice Județene (ISJ) (Anonymus, 1968).
În 1989, în România existau 41 Inspectorate silvice cu 390 ocoale silvice26 (2213 unități
de producție) ce administrau pădurile statului27 (Figura 8.1).
Figura 8.1. Exemplu de organizare administrativ-teritorială a pădurilor în 1989 – Inspectoratul

Silvic Județean Suceava Prahova (sursa: Anonymus, 1989 – întocmit 1971, revizuit 1988)
26
La nivel național, suprafața medie administrată de un Ocol silvic era de circa 16250 ha, iar suprafața medie
inclusă într-o unitate de producție de circa 2850 ha.
27
Prin Legea nr. 119 din 11 iunie 1948 toate resursele solului (inclusiv pădurile) și ale subsolului și
întreprinderile care nu se găseau în proprietatea statului erau naționalizate.
140
CUPRINS
Cu unele modificări (Inspectoratele Silvice Județene sunt denumite Direcții silvice),

această situație s-a menținut până la apariția primelor ocoale silvice private, ca urmare a
punerii în aplicare a prevederilor legilor de reconstituire a dreptului de proprietate asupra
terenurilor cu vegetație forestieră.
În 1999, drept consecință a modificării structurii proprietății asupra suprafețelor din
fondul forestier, se reglementează modul de constituire, organizare și funcționare a
ocoalelor silvice private (Anonymus, 1999). Începând cu anul 2002 apar primele ocoale
silvice private în România, iar codul silvic din 2008, cu modificările și completările
ulterioare, clasifică ocoalele silvice în două categorii (Anonymus, 2008):
- ocoale silvice de stat, care administrează fondul forestier proprietate a statului, dar
care pot administra, pe bază de contract, și păduri ale altor proprietari decât statul;
- ocoale silvice de regim, care sunt înființate de alți proprietari de pădure precum
unitățile administrativ-teritoriale (UAT), persoane fizice sau persoane juridice care
au în proprietate fond forestier, sau asociații ale acestora.
În momentul actual fondul forestier al României este administrat prin intermediul a 474
ocoale silvice28, dintre care 327 ocoale silvice de stat29 și 147 ocoale silvice de regim.
Pentru toate pădurile României amenajarea se realizează pe unități de producție, dar în
cazul pădurilor aflate în proprietatea statului sau în cazul marilor proprietăți forestiere
există avantajul amenajării concomitente a tuturor pădurilor dintr-un ocol silvic (vezi
UI 1) și al fundamentării pe spații mari a soluțiilor tehnice, cu luarea în considerare a stării
generale a pădurii, la nivel de ocol.
8.4. Ocolul silvic (O.S.)
Conform codului silvic în vigoare (Anonymus, 2008), prin ocol silvic se

înțelege o unitate silvică înființată în scopul administrării sau asigurării
serviciilor pentru fondul forestier național, având suprafața minimă de
constituire după cum urmează:
a) în regiunea de câmpie - 3.000 ha fond forestier;
b) în regiunea de deal - 5.000 ha fond forestier;
c) în regiunea de munte - 7.000 ha fond forestier.
Condiția de suprafață minimă necesară constituirii unui ocol silvic se impune din
considerente economice și tehnice (Drăgoi, 2004), precum:
- asigurarea veniturilor necesare susținerii investițiilor necesare gestionării
responsabile a pădurilor, structurii minime de personal pentru funcționarea
corespunzătoare a ocolului silvic, dar și a unei rate minime de profit;
- complexitatea lucrărilor silviculturale;
28
http://apepaduri.gov.ro/paduri/
29
Din subordinea Regiei Naționale a Pădurilor ROMSILVA, baze experimentale ale Institutului Național de
Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură „Marin Drăcea”, sau ocoale silvice din structura Regiei Autonome
„Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat”.
141
CUPRINS
- probabilitatea producerii tăierilor ilegale;

- distanțele medii de deplasare a personalului silvic de la sediul ocolului în pădure;
Nu este necesară îndeplinirea condiției referitoare la suprafața minimă în cazul ocolului
silvic înființat de Regia Autonomă Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat și al
bazelor experimentale înființate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în
Silvicultură „Marin Drăcea”.
Constituirea unui ocol silvic se realizează din suprafețe de fond forestier aflate în
limitele teritoriale ale județului în care acesta își are sediul social și în județele limitrofe
acestuia, cu respectarea principiului teritorialității. Pot exista excepții în cazul ocoalelor
silvice de regim, atunci când un proprietar unic – care a semnat contract de administrare
cu un anumit ocol – deține suprafețe de fond forestier pe raza mai multor județe.
În cazul marilor proprietari de pădure, amenajarea se realizează pe ocoale silvice, iar în
cadrul acestora, pe unități de producție (figura 8.2). Din acest motiv, limitele ocoalelor
silvice trebuie analizate înainte de începerea activității de amenajare.
Dacă au loc reorganizări de ordin administrativ ce conduc la modificarea limitelor
ocoalelor silvice, proprietarii sau deținătorii de păduri, trebuie să aibă în vedere ca
suprafețele ocoalelor silvice să nu scadă sub pragurile amintite, iar limitele de ocoale
silvice să se suprapună peste linii naturale evidente (la munte și deal), sau pe detalii
artificiale permanente și naturale (dacă există) la câmpie.
a) b)
Figura 8.2. Întocmirea amenajamentelor la nivel de ocol silvic: a) în cazul în care toate pădurile
aparțin unui singur proprietar; b) în cazul în care unitățile de producție sunt constituie pentru
proprietari diferiți sau pentru asociații de proprietari (culorile diferite indică și ani diferiți ai
întocmirii amenajamentelor silvice)
142
CUPRINS
În situațiile în care un ocol silvic administrează proprietăți

fragmentate, iar condiția de suprapunere a limitei de ocol silvic
peste un detaliu natural sau artificial nu este posibilă, se va avea
în vedere limita proprietății avută în administrare.
Limitele ocoalelor silvice se materializează în teren cu
vopsea roșie, pe arborii de hotar, din distanță în distanță, cu
litera „H” (figura 8.3). Pe hărțile amenajistice limita de ocol
silvic este materializată prin semn convențional specific (figura
8.2). Limita de ocol este de regulă o linie parcelară deschisă,
care trebuie întreținută de administratorul fondului forestier.
Ocoalele silvice sunt împărțite în unități de producție (U.P.),
parcele și subparcele. În continuare se prezintă importanța
delimitării acestora, criteriile avute în vedere și rolul lor în
Figura 8.3. Pichetarea
activitatea de amenajare a pădurilor. limitei de ocol silvic
8.5. Unitatea de producție/protecție (U.P.)
Unitatea de producție/protecție este o parte a ocolului silvic căreia îi

este atribuită o suprafață de fond forestier cu condiții de vegetație
similare, care se constituite pe bazine hidrografice, pe trupuri de pădure
sau pe proprietăți și pentru care se elaborează un amenajament silvic.
Suprafața minimă a unei unități de producție/protecție în vederea elaborării unui

amenajament silvic este de 100 ha, iar delimitarea acesteia se realizează prin limite
naturale și/sau artificiale permanente, pe limitele unităților administrativ-teritoriale sau pe
limita proprietății forestiere, după caz (Anonymus, 2008).
Totuși, pentru îndeplinirea corespunzătoare a principiilor
amenajării pădurilor (UI 2, 3), este indicat ca mărimea
unităților de producție/protecție (Anonymus, 1986) să fie
cuprinsă între:
- 500 și 1000 ha la codru grădinărit;
- 600 și 1500 ha în Lunca Dunării;
- 1000 și 2500 ha la câmpie;
- 2000 și 4000 ha la deal;
- 4000 și 6000 ha la munte.
Fiecare unitate de producție/protecție este identificată (în
cadrul ocolului silvic din care face parte) printr-un indicativ
format din cifre romane și o denumire proprie (ex. U.P. IV
Ghizinoaia, din O.S. Râșca).
Limitele unităților de producție sunt materializate în teren
cu vopsea roșie, prin două linii verticale (figura 8.4), iar pe
hărțile amenajistice prin semn convențional specific (figura Figura 8.4. Pichetarea
8.2). limitei de U.P.
143
CUPRINS
8.6. Unitatea de gospodărire

Unitățile de producție/protecție sau ocoalele silvice pot fi constituite atât din arborete
cu funcție prioritară de producție, cât și din arborete cu funcție prioritară de protecție, iar
gospodărirea diferențiată a acestor arborete, în raport cu țelurile de gospodărire, se
realizează prin încadrarea lor în unități de gospodărire diferite.
O unitate de gospodărire este o diviziune a unității de

producție/protecție sau, după caz, a ocolului silvic, care grupează arborete
limitrofe sau dispersate, pentru care au fost stabilite aceleași țeluri de
gospodărire și pentru care este justificat sub raport ecologic, social și economic să se
aplice un anumit regim de gospodărire.
Toate arboretele grupate în aceeași unitate de gospodărire constituie un fond de

producție distinct, pentru care se reglementează separat fie procesul de producție
lemnoasă, fie modul de ocrotire/conservare a pădurilor, în raport cu încadrarea funcțională
a arboretelor și cu obiectivele de gospodărire stabilite.
În funcție de modul de constituire, unitățile de gospodărire pot fi de două tipuri:
- subunitate de producție/protecție (SUP), constituită la nivel de unitate de producție;
- serie de gospodărire (S), constituită la nivel de ocol silvic.
În vederea respectării principiilor de amenajare a pădurilor, se impune stabilirea unei
limite minime de constituire a acelor subunități de producție/protecție sau serii de
gospodărire pentru care este admisă reglementarea producției de lemn. În normele tehnice
de amenajare a pădurilor (Anonymus, 1986; 2000-a) sunt prezentate diferite praguri
minime privind suprafața necesară pentru constituirea unităților de gospodărire. Pentru o
conducere structural-funcțională adecvată a pădurilor și pentru asigurarea continuității
producției de lemn, mai justificată este adoptarea pragurilor minime de constituire a
unităților de gospodărire prezentate în normele tehnice din 1986:
- 400 ha la codru regulat, codru cvasigrădinărit;
- 300 ha la codru grădinărit;
- 100 ha la crâng, inclusiv la culturile de plopi selecționați și sălcii.
- în cazuri bine justificate se pot constitui unități de gospodărire de întinderi mai mici.
Excepția constituirii unităților de gospodărire de întinderi mai mici a devenit o regulă
în momentul de față pentru micile proprietăți forestiere deoarece, în multe situații, se
atinge cu dificultate (prin asocierea unui număr mare de proprietari) pragul minim de 100
de ha necesar elaborării unui amenajament silvic. În astfel de situații, chiar pentru unitățile
de gospodărire ce presupun reglementarea producției de lemn, suprafața minimă de
constituire nu poate fi respectată.
De aceea, se impune diferențierea modului de constituire a unităților de gospodărire în
funcție de mărimea proprietății sau a unităților de producție, astfel:
a) pentru pădurile aflate în proprietatea statului sau în cazul deținătorilor de suprafețe
întinse de pădure (unități de producție cu suprafețe mai mari decât aceste praguri), pentru
maximizarea beneficiilor oferite de păduri, este indicată respectarea pragurilor minime
indicate mai sus;
144
CUPRINS
b) pentru restul unităților de producție, stabilirea unei suprafețe minime de constituire

a unităților de gospodărire este irelevantă pentru că, în condițiile legislației actuale, nu poate
fi respectată.
Modul de atingere a acestor praguri minime face diferența dintre subunitatea de
producție/protecție (SUP) și seria de gospodărire (S):
- în cazul în care suprafața cumulată a arboretelor încadrate în aceeași unitate de
gospodărire depășește pragul minim la nivel de unitate de producție, se constituie
subunitate de producție/protecție (figura 8.5.a).
- dacă la nivel de unitate de producție nu poate fi asigurată suprafața minimă pentru
constituirea SUP, dar există arborete pentru care au fost stabilite aceleași țeluri de
gospodărire în celelalte unități de producție din cadrul ocolului silvic, iar la nivel
de ocol se depășește pragul minim, se constituie serie de gospodărire (la nivel de
ocol (figura 8.5.b).
La ocoalele silvice de regim care administrează foarte multe proprietăți grupate într-un
număr mare de unități de producție, cu amenajamente silvice întocmite la momente
diferite, nu se poate discuta despre constituirea de serii de gospodărire.
a) b)
Figura 8.5. Constituirea unităților de gospodărire:

a) subunități de producție/protecție de tip codru regulat, sortimente obișnuite (SUP A) și
subunități de producție/protecție de codru grădinărit (SUP G) în fiecare UP;
b) subunități de producție/protecție de tip codru regulat, sortimente obișnuite (SUP A) în
fiecare UP și o singură serie de gospodărire de codru grădinărit (S G) la nivel de ocol.
145
CUPRINS
În acest caz, reglementarea procesului de producție de lemn se va face doar în cadrul

unităților de producție, la nivel de SUP, indiferent de suprafața unității de gospodărire, dar
cu respectarea prevederilor legislative în vigoare privind modul de asigurare a
continuității.
Pentru unitățile de gospodărire constituite din arborete supuse regimului de conservare
deosebită sau absolută nu se impune un prag minim al suprafeței.
Constituirea unităților de gospodărire se realizează la avizarea temei de proiectare
(conferința I de amenajare a pădurilor) și la preavizarea soluțiilor de amenajare (conferința
a II-a de amenajare)30.
Identificarea arboretelor care fac parte din aceeași unitate de gospodărire se realizează
doar scriptic, după codul acesteia. În tabelul 8.1 sunt prezentate tipurile de unități de
gospodărire care pot fi constituite, în raport cu țelurile de gospodărire stabilite la nivel de
arboret. Codurile unităților de gospodărire sunt aceleași, atât pentru subunitatea de
producție/protecție, cât și pentru seria de gospodărire.
Tabelul 8.1. Tipuri de unități de gospodărire (Anonymus, 2000-a)

Denumirea unității de gospodărire Cod Țelul de gospodărire
Lemn pentru cherestea, construcții,
A
Codru regulat, sortimente obișnuite celuloză etc.
D* Țeluri de protecție
Lemn pentru furnire estetice și tehnice,
Codru regulat, sortimente superioare B
lemn de rezonanță și claviatură
(Tabelul 4.11, UI 4)
I* Țeluri de protecție
Codru grădinărit G Țeluri de protecție și producție
Țeluri de protecție și producție (lemn
Codru cvasigrădinărit J
pentru furnire, lemn pentru cherestea)
Crâng simplu - salcâm Q Țeluri de producție și protecție
Culturi de plopi selecționați și sălcii
W Țeluri de protecție și producție
selecționate pentru furnire
Culturi de plopi selecționați și sălcii
Z Țeluri de protecție și producție
selecționate pentru celuloză și cherestea
Crâng cu tăiere în scaun Y Țeluri de protecție și producție
Zăvoaie de plopi și sălcii X Țeluri de protecție și producție
Țeluri silvo-cinegetice și de producție
Păduri de interes cinegetic V
lemnoasă
Păduri supuse regimului de conservare
M Țeluri de conservare
deosebită**
Păduri pentru ocrotirea integrală a Ocrotirea genofondului și ecofondului
E
naturii, potrivit legii** forestier
Producția de semințe controlate genetic și
Rezervații de semințe** K
conservarea genofondului forestier
Terenuri care urmează să fie scoase din
O -
fondul forestier
* Se constituie când majoritatea arboretelor unității de producție este încadrată în grupa I funcțională.
** Pădurile incluse în aceste unități de gospodărire sunt excluse de la reglementarea procesului de
producție lemnoasă.
30
Etapele parcurse în vederea întocmirii amenajamentelor silvice sunt prezentate în UI 9.
146
CUPRINS
Unitățile de gospodărire nu se materializează în teren prin semne specifice deoarece

limitele acestora pot suferi modificări de la o amenajare la alta, ca urmare a reîncadrării
arboretelor în funcție de schimbările ce pot să apară în legătură cu obiectivele generale de
gospodărire a pădurilor. În teren, limitele unităților de gospodărire corespund cu limitele
amenajistice ce delimitează fiecare arboret inclus în unitățile respective: pot fi limite de
ocol silvic, de unitate de producție, de parcelă sau de subparcelă.
8.6.1. Criterii de constituire a unităților de gospodărire

Se recomandă (Anonymus, 1986, 2000-a; Giurgiu, 1988) să se constituie subunități de
producție/protecție distincte, în cazurile în care:
- se adoptă țeluri de producție diferite (lemn pentru furnire, lemn pentru rezonanță,
lemn pentru celuloză etc.) care determină cicluri de producție distincte (cu diferențe
mai mari de 25%);
- se stabilesc țeluri de protecție care necesită gospodărirea aparte a anumitor arborete;
- se impune ocrotirea unor păduri în sistemul rezervațiilor (parcuri naționale;
rezervații științifice, rezervații naturale, rezervații peisagistice, monumente ale
naturii);
- se aleg regimuri de gospodărire diferite: codru grădinărit, codru cvasigrădinărit,
codru regulat, crâng;
- este necesară conservarea pădurilor, nefiind admisă sau posibilă recoltarea de masă
lemnoasă.
La constituirea subunităților de producție/protecție trebuie evitată fărâmițarea fondului
de producție dacă nu se impun baze de amenajare diferite.
Seriile de gospodărire se vor constitui în special pentru (Anonymus, 1986; 2000a):
- producerea de lemn pentru furnire estetice și tehnice, având în vedere arborete și
stațiuni adecvate acestui țel de producție: la gorun, stejar pedunculat, gârniță, cer,
fag, tei, plopi selecționați, sălcii selecționate, paltin, frasin;
- producerea de lemn de rezonanță și claviatură, la molid și brad;
- organizarea pădurilor pentru îndeplinirea, în condiții superioare, a funcțiilor
atribuite;
- promovarea unor tratamente intensive pentru arboretele destinate să îndeplinească
funcții importante de protecție sau producție.
Fondul de producție aferent unei serii de gospodărire nu va mai fi analizat în
amenajamentele întocmite la nivelul unităților de producție, ci în studiul general
(amenajamentul întocmit la nivelul întregului ocol silvic), cu indicarea clară, pe unități de
producție, a arboretelor ce constituie fiecare serie31. În studiul general vor fi prezentate și
bazele de amenajare adoptate pentru seria/seriile de gospodărire constituită/e, posibilitatea
și planurile de amenajament aferente.
31
Numerotarea parcelelor este cea realizată la nivel de unitate de producție.
147
CUPRINS
8.7. Parcela și sistemul de linii parcelare
Parcela este o diviziune a pădurii cu rol de facilitare a orientării în teren,

de desfășurare a lucrărilor silvice și de protecție (Rucăreanu, 1967).
Într-o pădure neamenajată, în lipsa dispozitivelor moderne, orientarea devine extrem

de dificilă în lipsa unor repere foarte clare. Prin împărțirea pădurii în părți elementare, bine
materializate pe teren și pe hărți și prin asigurarea permanentă a corespondenței dintre
teren și hartă, identificarea oricărei părți a pădurii se realizează cu ușurință.
De asemenea, parcelele reprezintă cadrul necesar planificării lucrărilor silvice, al
urmăririi efectelor acestora și al optimizării costurilor pe care le impune o bună
gospodărire a pădurilor. Toate parcelele dintr-o unitate de producție formează parcelarul.
Rolul parcelelor este esențial în eficientizarea modului de gospodărire a pădurilor, ideal
fiind ca, după o lungă perioadă de punere în aplicare a planurilor din amenajamentele
silvice, la nivelul fiecărei parcele să se obțină o porțiune omogenă de pădure. Din acest
punct de vedere, se consideră că mărimea optimă a parcelelor, compatibilă cu o cultură
silvică intensivă, ar fi de 20-30 ha. Suprafața maximă a parcelelor (Anonymus, 2000-a) nu
trebuie să depășească:
- la crâng și codru cu tăieri localizate:
o 20 ha la câmpie;
o 30 ha la deal;
o 50 ha la munte;
- la codru grădinărit: 25 ha.
Între suprafețele parcelelor trebuie să fie diferențe cât mai mici, deoarece de
uniformitatea acestora depinde gradul în care o structură normală, odată realizată, va putea
fi apoi menținută (Drăgoi, 2004).
Forma cea mai convenabilă a parcelelor este cea dreptunghiulară, când latura mare
servește la transportul lemnului, lucru realizabil doar în zona de câmpie. În felul acesta se
reduc cheltuielile cu colectarea lemnului deoarece, la aceeași suprafață a parcelei
(ex. 10 ha), în cazul formei dreptunghiulare, distanța medie de colectare este mai mică decât
în cazul formei pătratice (figura 8.6).
a) b)
Figura 8.6. Impactul formei parcelei asupra distanței medii de colectare (x):
a) parcelă pătratică; b) parcelă dreptunghiulară.
148
CUPRINS
Parcelele și numerotarea lor au caracter permanent, nefiind indicată modificarea limitelor

de parcele sau a numerelor de parcele. Parcelele se numerotează cu cifre arabe, la nivel de
UP sau, în cazul ocoalelor silvice cu suprafețe reduse, la nivel de ocol, astfel încât
eventualele restructurări ale unităților de producție să nu antreneze și schimbarea
numerotării parcelarului. În cazul în care, datorită rearondării unor suprafețe însemnate de
fond forestier, se decide renumerotarea parcelelor, în amenajamentele silvice se va prezenta
obligatoriu corespondența dintre numerotarea actuală și numerotarea anterioară a parcelelor,
astfel încât să poată fi urmărită ulterior evoluția caracteristicilor arboretelor în cauză.
Numerotarea parcelelor (figura 8.7) se face astfel:
- la munte: pe bazine hidrografice, începând de la confluența unui pârâu spre obârșia
acestuia pe versantul drept tehnic, apoi continuându-se cu versantul stâng;
- la câmpie: de la sud la nord și de la vest la est.
Atunci când, din motive întemeiate, o parcelă este exclusă din componența unei unități
de producție, ea se exclude cu tot cu numărul său (nu se va atribui numărul respectiv unei
alte parcele). Cu acel număr (exceptând cazurile de dublare) va intra în componența unei
alte unități de producție. Dacă se constituie parcele noi, ele vor primi număr în continuarea
ultimei parcele existente în acea unitate de producție.
Parcelele sunt separate unele de celelalte prin intermediul liniilor
parcelare. Totalitatea liniilor parcelare dintr-o unitate de producție
constituie sistemul de linii parcelare.
Liniile parcelare pot fi doar pichetate în teren sau pot fi deschise (fără vegetație
forestieră), având o anumită lățime, în funcție de tipul de linie parcelară. Astfel, rolul
sistemului de linii parcelare este multiplu (Rucăreanu, 1967; Anonymus, 2000-a):
- ușurează analiza pădurii;
- facilitează scosul materialului lemnos, liniile parcelare fiind utilizate, în special la
câmpie, ca drumuri de scos-apropiat;
- permite formarea marginilor de masiv, oferind rezistență pădurii la acțiunea
factorilor perturbatori;
- permite izolarea incendiilor și intervențiile rapide în cazul producerii de calamități;
- ușurează efectuarea ridicărilor în plan;
- oferă condiții pentru practicarea vânatului etc.
Sistemul de linii parcelare este suprapus, oricând este posibil, pe elementele de
geomorfologie a terenului, iar acolo unde aceste elemente sunt insuficiente, se îndesesc prin
linii artificiale. Din acest motiv, în funcție de modul în care sunt întocmite, sistemele de linii
parcelare diferă. Acesta, ca și parcelarul, poate fi:
- natural (de regulă, în zona de munte), unde liniile parcelare se sprijină în majoritate
pe detalii naturale (văi și culmi) (figura 8.7.a);
- artificial sau geometrizat în lipsa detaliilor naturale (în special la câmpie), parcelele
având forme regulate și fiind delimitate în majoritate prin linii parcelare artificiale
(figura 8.7.b);
- combinat, acolo unde ponderile limitelor parcelare suprapuse peste detalii naturale și
ale celor suprapuse peste detalii artificiale sunt destul de apropiate (frecvent la deal),
sau variază în limite sensibile în raport cu caracteristicile zonei.
149
CUPRINS
a) b)
Figura 8.7. Numerotarea parcelelor:

a) la munte; b) la câmpie.
În cazul parcelarului natural, liniile parcelare sunt doar pichetate sau, dacă sunt deschise
(ex. limitele de ocol silvic sau de unitate de producție, acolo unde lățimea culmilor
permite), au de regulă lățimea de 4 m. În zonele cu parcelar artificial sau combinat, liniile
parcelare se diferențiază în: principale sau secundare. Liniile parcelare principale se
orientează pe direcția dominantă a factorilor de stres (ex. vântul), sau cel mult sub un unghi
de 45 grade față de aceasta. Liniile parcelare secundare se
amplasează perpendicular pe cele principale.
Lățimea liniilor parcelare principale este în mod obișnuit de
8 m (acestea se mai numesc și linii somiere) însă, în pădurile de
interes cinegetic, acestea pot avea între 10 și 15 m (pentru
fondurile cinegetice cu fazan sau căprior). Lățimea liniilor
secundare este de 4 m la codru și de 3 m la crâng.
Datorită lățimii mari și suprafețelor însemnate, liniile
parcelare principale se constituie în parcele distincte, primind
indicativul de subparcelă „L”. În parcele distincte se încadrează
și suprafața ocupată de instalațiile de transport cu caracter
permanent. Materializarea parcelarului se realizează pe teren
prin semne vizibile făcute între parcele, pe arbori, cu vopsea
roșie, din distanță în distanță32, cu o linie verticală (figura 8.8).
Poziționarea semnului pe arbore se realizează astfel încât
acesta să indice direcția către semnul următor. Pe hărțile
Figura 8.8. Pichetarea amenajistice, limita de parcelă este figurată prin semn
limitei de parcelă convențional specific (figura 8.7). Liniile parcelare, limitele de
32
Trebuie să existe vizibilitate de la un semn la următorul.
150
CUPRINS
unitate de producție/protecție și cele de ocol silvic trebuie să fie întreținute de

administratorul fondului forestier.
Pentru facilitarea orientării în teren dar și pentru reconstituirea limitelor de parcelă sau a
conturului fondului forestier – în cazul dispariției vegetației forestiere de pe o suprafață
însemnată – parcelele sunt materializate în teren și prin borne silvice. Bornele se amplasează
la intersecțiile de linii parcelare, la schimbările de direcție pe aceeași limită (când unghiul
dintre două aliniamente depășește 45 grade), precum și la schimbările de contur ale fondului
forestier (Figura 8.9.a).
Bornele sunt numerotate la nivel de unitate de producție cu cifre arabe, de preferat în
ordinea numerotării parcelelor. Există zone în care numerotarea bornelor se realizează la
nivel de linie parcelară.
Bornele sunt confecționate din beton sau din piatră cioplită, fiind indicat să fie amplasate
pe platforme de pământ sau de piatră, iar în zonele inundabile să fie adânc îngropate în
pământ. Sunt admise borne din piatră naturală doar acolo unde nu se pot transporta bornele
din beton sau piatră cioplită (Anonymus, 1984-a).
De regulă, pe bornă sunt înscrise numărul unității de producție (cu cifre romane) și
numărul de ordine al bornei la nivel de UP (cu cifre arabe). Pe arborele viabil cel mai
apropiat de borna de piatră sau beton se figurează o serie de elemente de identificare a bornei
(figura 8.9.b):
- două benzi inelare de culoare roșie care încadrează o bandă inelară de culoare albă,
astfel încât identificarea bornei să se poată realiza de la distanță;
- o oglindă (cioplită în scoarță dacă este necesar) cu fundal alb și chenar roșu, pe care
se înscriu, cu vopsea roșie, numărul unității de producție și numărul de ordine al
bornei la nivel de UP;
- semnele specifice limitelor care se intersectează în borna respectivă, care pot fi, după
caz, limită de ocol silvic, de unitate de producție, de parcelă sau de subparcelă.
a) b)
Figura 8.9. Bornele silvice: a) amplasare; b) materializare (dimensiunile sunt exprimate în cm).
151
CUPRINS
8.7.1. Proiectarea parcelarului și a sistemului de linii parcelare
Caracterul permanent al sistemului de linii parcelare și impactul acestuia asupra

eficacității punerii în aplicare a lucrărilor silvice obligă la o bună cunoaștere a modului în
care acesta trebuie proiectat și, dacă este cazul, îmbunătățit. Ca urmare a Legii 204/1947,
printr-un efort susținut al personalului pregătit pentru amenajarea pădurilor, în perioada
1948-1956 au fost întocmite amenajamente silvice după o concepție unitară pentru toate
pădurile din România (Milescu, 1957).
La acea vreme, pentru multe dintre păduri se întocmeau amenajamente silvice pentru
prima dată, aspect ce presupunea mai întâi o etapă de organizare teritorială a acestora prin
împărțirea lor în parcele și subparcele. Chiar dacă, în momentul de față, sunt extrem de rare
situațiile în care se impune o astfel de etapă la întocmirea unui amenajament silvic, o serie
de criterii minimale de proiectare trebuie cunoscute atât de personalul din administrația
silvică, cât mai ales de proiectanții în amenajarea pădurilor.
Schimbările care au avut loc după 1991 în structura proprietății asupra multor suprafețe
din fond forestier, dar și o serie de modificări legislative ce au condus la includerea în fond
forestier a unor noi suprafețe (ex. pășunile împădurite sau jnepenișurile din zona alpină) au
presupus, în vederea amenajării, delimitarea de parcele și subparcele.
De asemenea, în multe amenajamente silvice, încă mai apar parcele ale căror suprafețe
depășesc limitele admisibile, de obicei în zonele greu accesibile. Pe cât posibil, aceste
situații trebuie remediate cu ocazia reamenajării, deschizându-se linii parcelare noi sau, cel
puțin, separând subparcele distincte, întrucât pe versanți este imposibil să nu existe cel puțin
două tipuri staționale distincte (Drăgoi, 2004).
Etape și criterii avute în vedere la proiectarea parcelarului și a sistemului de linii
parcelare:
1. stabilirea tipului de parcelar și a suprafeței maxime a parcelei, în funcție de
caracteristicile zonei;
2. analiza ortofotoplanurilor și a planurilor de bază echipate cu curbe de nivel, întocmite
la o scară corespunzătoare;
3. trasarea limitelor de parcele pe planurile de bază cu luarea în considerare, mai întâi,
a detaliilor topografice naturale (culmi, văi, rețea hidrografică), apoi a detaliilor
artificiale (instalații de transport cu caracter permanent, rețele de înaltă tensiune, căi
ferate, diguri, canale etc.). Trasarea se poate face manual, pe planurile de bază tipărite,
sau digital, utilizând aplicații specifice (ex. ArcGIS), după scanarea planurilor de
bază;
4. măsurarea suprafețelor parcelelor (prin planimetrare sau automat, în funcție de modul
de lucru) și compararea cu pragurile maxime admise;
5. dacă se constată că detaliile naturale și artificiale existente nu sunt suficiente pentru
a rezulta parcele cu suprafețe sub limitele admise, se recurge la trasarea de linii
parcelare artificiale, cu respectarea anumitor condiții (Rucăreanu, 1967; Leahu,
2001):
- drumurile sunt preferate ca limite de parcele. De aceea, dacă gradul de
accesibilitate a pădurilor este redus, rețeaua de drumuri trebuie proiectată
înaintea sistemului de linii parcelare;
152
CUPRINS
- în raport cu lățimea versanților, la munte vor fi avute în vedere două situații:

 când versanții au lățime mai mică de 1000 m, parcela se încadrează
între culme și vale (figura 8.10.a);
 când versanții au lățime mai mare de 1000 m, se vor proiecta drumuri
de versant la jumătatea acestora, rezultând două parcele pe același
versant: una în jumătatea superioară, cealaltă în jumătatea inferioară
figura 8.10.b).
- când versanții sunt lungi, ei se împart în parcele după culmile și văile
secundare, iar dacă acestea sunt insuficiente, se trasează și linii artificiale după
linia de cea mai mare pantă (figura 8.10.c);
- unghiul de intersecție a două limite parcelare nu este indicat să fie mai mic de
30 grade;
- platourile cu suprafață destul de mare se separă de versanți datorită condițiilor
staționale diferite (figura 8.10.d).
La trasarea limitelor de parcelă nu trebuie omise criterii referitoare la: orientarea acestora
față de direcția dominantă a vântului, posibilitatea creării de margini de masiv rezistente la
acțiunea factorilor perturbatori, a utilizării liniilor parcelare deschise pentru colectarea și
transportul lemnului, dar și considerații de natură estetică. Astfel, ori de câte ori este posibil,
se va încerca punerea în valoare a peisajului, evidențierea efectului estetic deosebit al
aliniamentelor lungi în zona de câmpie, sau a locurilor pitorești din interiorul pădurii, caz în
care sunt preferate liniile sinuoase (Rucăreanu, 1967).
a) b)
c) d)
Figura 8.10. Trasarea limitelor de parcelă: a) la versanții cu lățime mai mică de 1000 m;
b) la versanții cu lățime mai mare de 1000 m; c) în cazul versanților cu lungime mare (parcelele 12
și 13); d) la platourile cu suprafață mare (parcela 12).
153
CUPRINS
8.8. Subparcela
S-a arătat că delimitarea parcelelor se realizează în vederea unei bune organizări
teritoriale a pădurilor, fiind avute în vedere elemente naturale sau artificiale și
respectându-se o serie de criterii referitoare la suprafața minimă, suprafața optimă, forma
parcelelor etc. Totuși, pentru o bună gospodărire a pădurilor, este foarte important
conținutul parcelei. Dacă pe întreaga suprafața a unei parcele conținutul este același,
parcela nu va fi divizată în unități teritoriale inferioare. Dacă însă, la analiza conținutului
parcelei, se constată diferențe între anumite părți ale acesteia, acele părți se vor delimita
ca subparcele sau unități amenajistice (u.a.). Diferențele se analizează cu ajutorul unor
criterii clare, reglementate prin normele tehnice în domeniu.
Subparcela este diviziunea teritorială elementară de analiză a fondului

forestier, de planificare și punere în aplicare a lucrărilor cu caracter silvic,
fiind o porțiune a parcelei, omogenă din punct de vedere al folosinței
forestiere, al condițiilor de vegetație, al caracteristicilor structurale și al funcțiilor
atribuite.
Prin delimitarea subparcelelor se pune în valoare diversitatea condițiilor staționale și de

structură din interiorul parcelelor, în vederea asigurării continuității recoltelor și a
valorificării optime a potențialului natural prin măsurile de gospodărire adoptate.
Spre deosebire de diviziunile teritoriale de rang superior, limitele de subparcele nu sunt
permanente. Identificarea și delimitarea subparcelelor se realizează și/sau se revizuiește
odată cu activitatea de amenajare/reamenajare a pădurilor. Limitele subparcelelor sunt
trasate/actualizate de către inginerii proiectanți și transpuse pe planurile de bază, iar
ulterior pe hărțile amenajistice.
Identificarea subparcelelor se realizează prin atribuirea unui indicativ reprezentat
printr-o literă. Literele se atribuie în ordine alfabetică, în funcție de numărul de subparcele
întâlnite în fiecare parcelă. Pentru subparcelele a căror folosință forestieră nu este pădure
sau teren destinat împăduririi ori reîmpăduririi se utilizează litere predefinite, în funcție
de folosința terenului.
Limitele de subparcele se reprezintă pe hărțile amenajistice prin linie neagră, continuă,
subțire (figura 8.11.a).
Pichetarea limitelor de subparcelă se realizează în teren pe arborii de limită, printr-o
bandă orizontală roșie (figura 8.11.b). Semnele vor fi suficient de dese încât, de la fiecare
semn, să fie vizibil următorul. Intersecția dintre două sau mai multe limite de subparcelă,
sau intersecția dintre una sau mai multe limite de subparcelă cu o limită de parcelă se
materializează în teren cu vopsea roșie, printr-o bandă inelară, pe arborele de intersecție
(figura 8.11.c).
Suprafața minimă a unei subparcele este:
- 0,25 ha pentru terenurile acoperite cu vegetație forestieră, cele destinate împăduririi
sau reîmpăduririi, astfel încât să corespundă cu suprafața menționată în definiția
pădurii din Codul silvic actual (Anonymus, 2008);
- 0,1 ha pentru terenurile afectate, goluri și terenuri degradate (Anonymus, 2000-a).
154
CUPRINS
b) c)
a)
Figura 8.11. Subparcelele: a) delimitare pe hartă; b) pichetarea limitei în teren;

c) materializarea cu vopsea a intersecției dintre două limite de subparcelă.
Există situații în care, în interiorul subparcelelor, sunt întâlnite suprafețe cu caracteristici

diferite de cele ale arboretului înconjurător, dar mărimea acestor suprafețe este inferioară
pragului de constituire a unei subparcele distincte. În astfel de cazuri nu se vor delimita
subparcele noi, însă porțiunile respective pot fi evidențiate pe hartă prin semne
convenționale, menționate sub formă de date complementare în descrierea parcelară și
permit adoptarea de măsuri de gospodărire distincte de restul arboretului. Aceste porțiuni –
numite suprafețe auxiliare (Leahu, 2001) – pot fi utilizate ca repere pentru orientare în teren,
dar mai ales pot constitui habitate marginale sau habitate de interes deosebit din punct de
vedere al conservării biodiversității (ex. mlaștini, stâncării, râpe, poieni, zone cu arbori cu
vârste și dimensiuni excepționale etc.).
8.8.1. Criterii de constituire a subparcelelor

Delimitarea subparcelelor se realizează în raport cu principalele elemente ce definesc
subparcela: tipul de folosință forestieră, condițiile de vegetație, caracteristicile structurale și
încadrarea funcțională a arboretelor.
Folosința forestieră constituie primul criteriu de separare a unităților amenajistice. Astfel,
în funcție de caracteristicile lor, subparcelele sunt încadrate în una din următoarele patru
mari categorii de folosință forestieră (fiecare cu mai multe subcategorii):
- Păduri și terenuri destinate împăduririi sau reîmpăduririi;
- Terenuri afectate gospodăririi pădurilor;
- Terenuri neproductive;
- Terenuri scoase temporar din fondul forestier.
În prima categorie sunt încadrate toate suprafețele acoperite cu păduri, sau cele destinate
împăduririi sau reîmpăduririi.
Terenurile afectate gospodăririi pădurilor cuprind: terenuri cultivate pentru nevoile
administrației (A)33; clădiri, curți și depozite permanente (C); instalații de transport cu
33
Literele dintre paranteze corespund indicativului de subparcelă utilizat pentru fiecare folosință forestieră.
155
CUPRINS
caracter permanent (D); linii parcelare principale (L); pepiniere, plantații semincere și
culturi de plante mamă (P); culoare pentru linii electrice și de înaltă tensiune (R); terenuri
cu fazanerii, păstrăvării, centre de prelucrare a fructelor de pădure (S); ape din fondul
forestier (T); linii de vânătoare și hrană pentru vânat (V); culturi de arbuști fructiferi, plante
melifere, plante medicinale ș.a. (Z).
Terenurile neproductive (N) sunt suprafețe din fond forestier improprii instalării
vegetației forestiere, cel puțin în decursul următoarei perioade de amenajare: stâncării,
grohotișuri, mlaștini, sărături, etc.
În categoria terenurilor scoase temporar din fondul forestier pot fi încadrate suprafețe din
oricare din categoriile anterioare.
Urmează apoi ca, în categoria pădurilor și a terenurilor destinate împăduririi sau
reîmpăduririi, să fie separate subparcele ținându-se cont și de condițiile de vegetație,
caracteristicile structurale și încadrarea funcțională a arboretelor. În această categorie de
folosință se realizează corespondența dintre subparcelă și arboret.
Arboretul reprezintă o porțiune de pădure omogenă din punct de vedere

al condițiilor de vegetație și al caracteristicilor structurale, pentru care sunt
stabilite aceleași țeluri de gospodărire și care necesită o anumită gamă de
lucrări silvotehnice.
Una din principalele obligații ale inginerului amenajist este aceea de identificare și cartare
corectă a acestor porțiuni omogene de pădure în vederea separării arboretelor. Această
activitate de separare a arboretelor se desfășoară în faza de teren ce are loc la amenajarea
pădurilor.
În acest sens, pentru separarea corespunzătoare a arboretelor, la constituirea subparcelelor
vor fi avute în vedere următoarele criterii (Anonymus, 1986; 2000-a):
a) să fie formate dintr-o singură unitate de ecosistem sau stațională a cărei omogenitate
să fie mai mare sau echivalentă cu cea a tipului de stațiune, de pădure sau de
ecosistem. Aceasta presupune delimitarea de noi subparcele în toate situațiile în care
se modifică tipul genetic de sol, tipul de pădure, tipul de stațiune sau de ecosistem. În
ceea ce privește criteriul staţional, se delimitează subparcele la orice modificare
importantă a:
- substratului litologic: apariția de marne, flișuri, pietrișuri, nisipuri, etc.;
- înclinării terenului: în special atunci când panta devine condiție de includere a
arboretelor în regim de conservare, limitele minime fiind de:
 30 grade pe substrat de fliș (facies marnos, marno-argilos și argilos),
nisipuri, pietrișuri și loess;
 35 grade pe alte substrate litologice.
- etajului de vegetație;
- regimului hidrologic;
- condițiilor climatice: zone vântuite, găuri de ger;
- sau la apariția zonelor cu grohotișuri, stâncării, mlaștini, sărături, eroziuni,
alunecări.
b) să conțină un arboret care, pe toată întinderea lui, să prezinte:
- același tip de structură: echienă, relativ echienă, relativ plurienă sau plurienă;
156
CUPRINS
- aceeași compoziție: proporția speciei principale sau majoritare să nu varieze în

limite mai largi de două unități pe o întindere de minimum 2 ha;
- vârsta medie să nu difere cu mai mult de 20 de ani la codru regulat și 5 ani la
crâng, plopi euramericani și renișuri;
- o singură categorie de productivitate;
- cel mult două clase de calitate;
- aceeași consistență, cu o variație de cel mult două zecimi;
- același mod de regenerare, iar dacă aceasta este mixtă, numărul exemplarelor
de aceeași proveniență să nu difere cu mai mult de 30% pe o suprafață de
minimum 1 ha;
- cel mult două grade de vătămare, în raport cu diverși factori dăunători: incendii,
vânt, zăpadă, rezinaj neorganizat, vânat, emanații industriale nocive, uscare a
arboretului, etc.;
- aceeași folosință sau aceeași funcție prioritară.
În situațiile în care condițiile staționale sau caracteristicile structurale prezintă o mare
variabilitate pe spații mici, se pot constitui subparcele cu caracter complex (Anonymus,
1984).
TO DO
1. Enumerați criteriile de constituire a unităților de gospodărire.
2. Descrieți etapele și criteriile avute în vedere la proiectarea
parcelarului și a sistemului de linii parcelare.
3. Prezentați criteriile de constituire a subparcelelor.
Să ne reamintim
Primele încercări de înființare a administrației silvice pe teritoriul
României actuale au apărut după 1831. În momentul acesta administrarea
pădurilor se realizează prin ocoale silvice de stat (327) și de regim (147).
Ocoalele silvice sunt înființate în scopul administrării sau asigurării serviciilor silvice
pentru fondul forestier național. Din punct de vedere teritorial-administrativ, ocoalele
silvice sunt împărțite în unități de producție/protecție, parcele și subparcele. Pentru
toate pădurile României amenajarea se realizează pe unități de producție.
Unitatea de producție/protecție este o parte a ocolului silvic căreia îi este atribuită o
suprafață de fond forestier cu condiții de vegetație similare, care se constituite pe bazine
hidrografice, pe trupuri de pădure sau pe proprietăți și pentru care se elaborează un
amenajament silvic.
Suprafața minimă a unei unități de producție/protecție în vederea elaborării unui
amenajament silvic este de 100 ha, iar delimitarea acestora se realizează prin limite
naturale și/sau artificiale permanente, pe limitele unităților administrativ-teritoriale sau
pe limita proprietății forestiere, după caz.
Dacă este necesar, se constituie unități de gospodărire, fie la nivel de unitate de
producție/protecție (numite subunități de producție/protecție), fie la nivel de ocol
(numite serii de gospodărire).
157
CUPRINS
O unitate de gospodărire este o diviziune a unității de producție/protecție sau, după

caz, a ocolului silvic, care grupează arborete limitrofe sau dispersate, pentru care au fost
stabilite aceleași țeluri de gospodărire și pentru care este justificat sub raport ecologic,
social și economic să se aplice un anumit regim de gospodărire.
Parcela este o diviziune a pădurii cu rol de facilitare a orientării în teren, de desfășurare
a lucrărilor silvice și de protecție. Parcelele reprezintă cadrul necesar planificării
lucrărilor silvice, al urmăririi efectelor acestora și optimizării costurilor pe care le
impune o bună gospodărire a pădurilor. Parcelele au caracter permanent, motiv pentru
care proiectarea parcelarului și a sistemului de linii parcelare trebuie realizată judicios,
cu respectarea unor condiții minimale.
Acolo unde este necesar, parcelele se împart în subparcele. Subparcela este
diviziunea teritorială elementară de analiză a fondului forestier, de planificare și punere
în aplicare a lucrărilor cu caracter silvic, fiind o porțiune a parcelei, omogenă din punct
de vedere al folosinței forestiere, al condițiilor de vegetație, al caracteristicilor
structurale și al funcțiilor atribuite.
Identificarea, delimitarea și cartarea subparcelelor, precum și planificarea lucrărilor
tehnice, se realizează de către inginerii amenajiști, cu respectarea criteriilor indicate în
literatură și a legislației în vigoare.
8.9 Miniglosar
Biodiversitate variabilitatea organismelor vii din toate ecosistemele (terestre, marine,

acvatice) precum și a complexelor ecologice din care respectivele organisme
fac parte (UNCED, 1993)
Descriere activitate de teren efectuată odată cu amenajarea/reamenajarea unei păduri,
parcelară care constă în separarea de subparcele, descrierea condițiilor de vegetație,
analiza structurii arboretelor și planificarea lucrărilor silvotehnice în raport
cu țelurile de gospodărire stabilite la nivel de arboret
Folosință tip de utilizare a terenurilor care fac parte din fondul forestier național
forestieră
Habitat habitat caracterizat prin condiții de vegetație limitative, fiind
marginal acceptat/suportat de un număr redus de specii sau indivizi
Ocol silvic unitate silvică înființată în scopul administrării sau asigurării serviciilor pentru
fondul forestier național, având suprafața minimă de constituire de 3000 ha la
câmpie, 5000 ha la deal și 7000 ha la munte (Anonymus, 2008)
Parcelar totalitatea parcelelor dintr-o unitate de producție
Parcelă diviziune a pădurii cu rol de facilitare a orientării în teren, de desfășurare a
lucrărilor silvice și de protecție (Rucăreanu, 1967)
Serie de unitate de gospodărire constituită la nivel de ocol silvic
gospodărire
Sistem de linii totalitatea liniilor parcelare dintr-o unitate de producție
parcelare
158
CUPRINS
Subparcelă diviziune teritorială elementară de analiză a fondului forestier, de planificare

și punere în aplicare a lucrărilor cu caracter silvic, fiind o porțiune a parcelei,
omogenă din punct de vedere al folosinței forestiere, al condițiilor de
vegetație, al caracteristicilor structurale și al funcțiilor atribuite
Subunitate de unitate de gospodărire constituită la nivel de unitate de producție/protecție
producție/
protecție
Unitate de diviziune a unității de producție/protecție sau, după caz, a ocolului silvic,
gospodărire care grupează arborete limitrofe sau dispersate, pentru care au fost stabilite
aceleași țeluri de gospodărire și pentru care este justificat sub raport ecologic,
social și economic să se aplice un anumit regim de gospodărire
Unitate de parte a ocolului silvic căreia îi este atribuită o suprafață de fond forestier cu
producție/ condiții de vegetație similare, care se constituite pe bazine hidrografice, pe
protecție trupuri de pădure sau pe proprietăți și pentru care se elaborează un
amenajament silvic
8.10. Rezumat
Cunoașterea unităților teritorial-administrative ale fondului
forestier este esențială, reprezentând un pas de tranziție de la bazele de
amenajare la fluxul informațional-decizional al amenajării pădurilor în România și la
structura și conținutul amenajamentelor silvice.
În această unitate de învățare sunt prezentate diviziunile teritorial-administrative
utilizate pentru organizarea spațială a fondului forestier din România, în vederea
gestionării sale corespunzătoare: ocol silvic, unitate de producție, parcelă, subparcelă,
unitate de gospodărire.
Pentru fiecare din aceste diviziuni teritoriale sunt oferite detalii privind modul de
constituire, diferențele existente între micii și marii proprietari de pădure, criteriile
avute în vedere la constituire, modul de materializare în teren și pe hărțile
amenajistice, impactul și importanța modului de organizare teritorială a pădurilor
asupra procesului de planificare amenajistică.

București, 197 p.
nr. 238 din 27.03.2008.
453 p.
159
CUPRINS
1. Începând cu ce an au fost grupate pădurile României pe mari unități

forestiere (MUF)?
a. 1918.
b. 1924.
c. 1947.
d. 1959.
2. Câte ocoale silvice administrau pădurile României în 1989?
a. Sub 300.
b. Între 300 și 350.
c. Între 350 și 400.
d. Peste 400.
3. Ce tipuri de ocoale silvice pot fi constituite conform legislației actuale?
a. Ocol silvic de stat.
b. Ocol silvic de regim.
c. Ocol silvic autonom.
d. Ocol silvic comun.
4. Care este suprafața minimă necesară pentru constituirea unui ocol silvic în zona
montană?
a. 3000 ha.
b. 5000 ha.
c. 7000 ha.
d. 10000 ha.
5. Cum se materializează în teren limitele unui ocol silvic?
a. Cu litera „H” pe arborii de limită.
b. Prin săparea de șanțuri pe limită.
c. Cu vopsea roșie.
d. Întotdeauna prin linii parcelare deschise.
6. Cum sunt corect ordonate descrescător diviziunile teritorial-administrative ale
unui ocol silvic?
a. Parcelă, subparcelă, unitate de producție/protecție.
b. Unitate de producție/protecție, parcelă, subparcelă.
c. Subparcelă, parcelă, unitate de producție/protecție.
d. Unitate de producție/protecție, subparcelă, parcelă.
7. Între ce praguri se consideră că ar trebui să se încadreze mărimea optimă a unității
de producție/protecție în zona de câmpie?
a. 500 și 1000 ha.
b. 600 și 1500 ha.
c. 1000 și 2500.
d. 2000 și 4000.
8. Care este suprafața minimă a unității de producție/protecție în vederea realizării
amenajamentului silvic?
a. 10 ha.
b. 100 ha.
c. 400 ha.
d. 1000 ha.
160
CUPRINS
9. Care din următoarele afirmații caracterizează o unitate de producție/protecție?

a. Este o suprafață de fond forestier cu condiții de vegetație similare.
b. Se constituie pe trupuri de pădure, pe bazine hidrografice sau pe
proprietăți.
c. Este o parte a ocolului silvic.
d. Este unitatea teritorială elementară pentru întocmirea amenajamentului
silvic.
10. După modul de constituire, ce tipuri de unități de gospodărire există?
a. Subunitate de gospodărire.
b. Subunitate de producție/protecție.
c. Serie de producție.
d. Serie de gospodărire.
11. Care este suprafața minimă de constituire a unităților de gospodărire de codru
grădinărit?
a. 100 ha.
b. 300 ha.
c. 400 ha.
d. Nu se impune o suprafață minimă pentru constituirea unităților de
gospodărire de codru grădinărit.
12. În ce situații este relevantă stabilirea unei suprafețe minime de constituire a
unităților de gospodărire?
a. În cazul composesoratelor.
b. În cazul micilor proprietari de păduri.
c. În cazul pădurilor statului.
d. În cazul marilor proprietari de păduri.
13. Când se constituie unitățile de gospodărire?
a. Odată cu întocmirea temei de proiectare.
b. La avizarea temei de proiectare.
c. La preavizarea soluțiilor tehnice de amenajare.
d. La avizarea soluțiilor tehnice de amenajare.
14. În ce situații se constituie subunități de producție/protecție distincte?
a. Când ciclurile de producție diferă cu mai mult de 25%.
b. Când regimurile de gospodărire sunt diferite.
c. Când posibilitatea diferă cu mai mult de 25%.
d. Când se impune ocrotirea unor păduri în sistemul rezervațiilor.
15. Ce rol au parcelele?
a. De separare corespunzătoare a arboretelor.
b. De încadrare a arboretelor în unități de gospodărire.
c. De asigurare a condițiilor proprii unei bune desfășurări a lucrărilor silvice
și de protecție.
d. De facilitare a orientării în teren.
16. Ce suprafața maximă trebuie să aibă parcelele în zona de câmpie pentru codru cu
tăieri localizate?
a. 20 ha.
b. 25 ha.
c. 30 ha.
d. 50 ha.
161
CUPRINS
17. Ce tipuri de parcelar sunt definite în literatura de specialitate?

a. Natural.
b. Pichetat.
c. Combinat.
d. Antropizat.
18. Cine este responsabil de întreținerea sistemului de linii parcelare?
a. Proprietarul pădurii.
b. Administratorul fondului forestier.
c. Inginerul amenajist.
d. Garda forestieră.
19. Cine este responsabil de separarea arboretelor și delimitarea subparcelelor?
a. Proprietarul pădurii.
b. Administratorul fondului forestier.
c. Inginerul amenajist.
d. Garda forestieră.
20. Care din următoarele elemente constituie criterii de separare a unităților
amenajistice?
a. Compoziția.
b. Accesibilitatea.
c. Folosința forestieră.
d. Înclinarea terenului.
162
CUPRINS
Fluxul informațional-decizional al amenajării pădurilor
Cuprins:
9.3. Prezentare de ansamblu a fluxului informațional-decizional 163
9.4. Tema de proiectare 165
9.5. Contractarea lucrărilor de amenajare 166
9.6. Conferința I de amenajare a pădurilor 168
9.7. Campania de teren 170
9.8. Recepția lucrărilor 173
9.9. Redactarea amenajamentului silvic (etapa de birou) 174
9.10. Conferința a II-a de amenajare a pădurilor 174
9.11. Analiza și avizarea amenajamentului 175
9.13. Rezumat 178
9.1. Introducere
Cunoașterea fluxului informațional-decizional este foarte importantă atât
pentru inginerii proiectanți începători, cât și pentru alți factori interesați de
modul de gospodărire a pădurilor. Astfel, aceștia pot interveni la momentul oportun în procesul
decizional, aducându-și aportul la o mai bună fundamentare a soluțiilor tehnice.

După parcurgerea acestei unități de învățare studenții vor fi capabili să
enumere etapele fluxului informațional-decizional al amenajării pădurilor și să
explice/descrie utilitatea acestora pentru întregul proces de amenajare.
9.3. Prezentare de ansamblu a fluxului informațional-decizional

Orice activitate de proiectare tehnologică presupune ca, periodic,
factorii implicați să comunice între ei. Această comunicare – numită flux
informațional-decizional – asigură transferul corespunzător al
163
CUPRINS
informației între decidenți și contribuie la o bună fundamentare a soluțiilor prevăzute

în amenajamentele silvice.
Cunoașterea acestuia este necesară atât specialiștilor implicați direct în

fundamentarea și aplicarea deciziilor, cât și nespecialiștilor, în măsura în care aceștia
emit judecăți privind gestionarea durabilă a pădurilor. Pe cât de important este
amenajamentul în gestionarea durabilă a pădurilor, pe atât de importantă este
cunoașterea fluxului informațional-decizional al amenajării pădurilor în atragerea
sprijinului comunităților locale în respectarea regimului silvic și în crearea unui curent
de opinie favorabil politicii forestiere (Drăgoi, 2004).
Comunicarea dintre factorii implicați în cadrul procesului de amenajare a pădurilor
trebuie să aibă loc în toate etapele aferente întocmirii unui amenajament silvic (figura
9.1). Aceste etape sunt:
- întocmirea temei de proiectare;
- contractarea lucrărilor de amenajare a pădurilor;
- organizarea conferinței I de amenajare a pădurilor;
- desfășurarea campaniei de teren;
- recepția lucrărilor;
- prelucrarea datelor;
- organizarea conferinței a II-a de amenajare a pădurilor;
- avizarea amenajamentului.
Principalii factori implicați (figura 9.1) în procesul de elaborare a amenajamentelor
silvice sunt: proprietarul pădurii, administratorul fondului forestier, unitatea specializată
autorizată pentru proiectare în domeniul amenajării pădurilor, autoritatea publică
centrală care răspunde de silvicultură sau structurile teritoriale ale acesteia,
administratorul sau custodele ariei protejate, structura locală/regională din domeniul
protecției mediului.
Figura 9.1. Modul de participare a factorilor implicați în procesul de elaborare a

amenajamentelor silvice
164
CUPRINS
În figura 9.1 sunt evidențiate (cu roșu între paranteze) situațiile în care anumiți
factori participă la procesul decizional al amenajării pădurilor doar dacă este cazul.
De exemplu, proprietarul sau reprezentantul acestuia va participa doar în cazul
pădurilor aflate în proprietate privată sau publică a unităților administrativ-
teritoriale; administratorul/custodele de arii protejate va fi implicat doar dacă suprafața ce face
obiectul activității de amenajare se suprapune parțial sau total peste o arie protejată.
9.4. Tema de proiectare

S-a arătat în UI 1 că amenajamentele silvice se revizuiesc periodic (la 10 ani sau la 5
ani, după caz), în vederea adaptării modului de gospodărire la schimbările care au loc la
nivelul componentelor ecosistemelor forestiere, dar și în ceea ce privește obiectivele de
natură economică și/sau socială. Reamenajarea unei păduri trebuie solicitată de către
proprietarul sau administratorul acesteia.
Pentru fondul forestier aflat în proprietate publică a statului, obligația de a asigura
întocmirea amenajamentelor silvice revine Regiei Naționale a Pădurilor, în calitatea sa
de administrator (Anonymus, 2000-a). Pentru pădurile aflate în proprietate publică a
unităților administrativ-teritoriale sau în proprietate privată (indiferent de proprietar),
această obligație (sau opțiune, în cazul proprietarilor care dețin mai puțin de 10 ha de
fond forestier) revine fie administratorului de fond forestier, fie proprietarului, în funcție
de prevederile contractului încheiat între proprietar și administrator.
În acest sens, în penultimul an al perioadei de valabilitate a amenajamentului în
vigoare, se întocmește un document numit temă de proiectare (TP).
Funcțiile TP sunt următoarele (Drăgoi, 2004):
- semnalează deficiențele vechiului amenajament;
- ajută la o mai bună fundamentare economică și naturalistică a soluțiilor tehnice,
prin semnalarea unor inadvertențe dintre ceea ce s-a propus la reamenajarea
precedentă și condițiile staționale și de arboret (ex. intensitatea răriturilor,
compoziții de regenerare, perioade de regenerare în cazul tratamentelor ș.a.);
- permite alocarea optimă a efortului de proiectare în raport cu necesarul de date ce
trebuie culese din teren, date de care depinde, în cele din urmă, corecta
fundamentare a soluțiilor tehnice;
- constituie baza de discuție a conferinței I de amenajare, la care vor fi stabilite
subunitățile de gospodărire și bazele de amenajare.
TP este redactată de inginerul responsabil cu activitatea de fond forestier, împreună
cu șeful de ocol dar, acolo unde este cazul, poate participa și proprietarul, sau poate fi
solicitată opinia administratorului/custodelui ariei/ariilor naturale protejate. Tema de
proiectare este înaintată ulterior:
- direcțiilor silvice, în cazul ocoalelor silvice de stat. Direcțiile silvice verifică și își
însușesc aceste teme, apoi le înaintează Regiei Naționale a Pădurilor.
- gărzilor forestiere cărora le sunt arondate suprafețele ce fac obiectul amenajării,
în cazul ocoalelor silvice de regim.
În baza acestor solicitări, Regia Națională a Pădurilor, respectiv Gărzile forestiere
întocmesc programele anuale de amenajare a pădurilor.
165
CUPRINS
Tema de proiectare este principalul mijloc prin care se realizează

autoreglarea amenajamentului.
TP trebuie să conțină următoarele date:

- modificări survenite în deceniu în ceea ce privește suprafața administrată de ocol;
- sinteza modului în care au fost aplicate planurile de cultură din vechiul
amenajament, eventual cu menționarea factorilor care au împiedicat aplicarea
integrală a acestor planuri;
- sinteza modului de valorificare a masei lemnoase exploatate în deceniul expirat:
 date privind cantitățile recoltate,
 distribuția cantităților pe natură de produse și specii,
 prețuri medii și prețuri extreme realizate pe natură de produse,
 alte date privind modul de valorificare a sortimentelor lemnoase.
- situația suprafețelor pentru care se impune efectuarea de cartări staționale la scară
mare și foarte mare;
- propuneri privind reglementarea producției în spiritul gestionării multifuncționale
a pădurilor.
Tot în anul anterior reamenajării, în vederea pregătirii pentru reamenajare, trebuie
făcute demersuri pentru soluționarea eventualelor litigii referitoare la fondul forestier,
înaintea începerii lucrărilor de teren. În același timp, trebuie materializate limitele
fondului forestier ce face obiectul reamenajării, trebuie refăcute sau înlocuite bornele
silvice deteriorate sau distruse, trebuie împrospătat pichetajul limitelor parcelare.
Această activitate intră în atribuțiile șefilor de district și titularilor de cantoane.
9.5. Contractarea lucrărilor de amenajare

Elaborarea amenajamentelor silvice se realizează sub coordonarea și controlul
autorității publice centrale care răspunde de silvicultură, prin unitățile specializate pe
care le autorizează în acest scop (Anonymus, 2000-a; 2008).
În vederea atestării pentru activitatea de amenajare a pădurilor, orice persoană juridică
trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții (Anonymus, 2010-a):
- să fie constituită și să funcționeze în condițiile legii;
- să aibă un șef de proiect, cu studii superioare de lungă durată și cu vechime de
minimum 4 ani în domeniul amenajării pădurilor, înscris în registrul de atestare a
șefilor de proiect, angajat cu contract individual de muncă;
- să aibă un expert certificat tehnic pentru amenajarea pădurilor (expert CTAP),
angajat prin contract. Acest expert nu poate îndeplini în același timp și funcția de
șef de proiect;
- să aibă dotare tehnico-materială corespunzătoare activității pe care o desfășoară;
Atât expertul CTAP cât și șeful de proiect (tabelul 9.1) trebuie să fie atestați conform
unei metodologii specifice, de către o Comisie de atestare care funcționează prin grija
Autorității publice centrale care răspunde de silvicultură (Anonymus, 2010-b).
166
CUPRINS
Tabelul 9.1. Structura minimală a unei unități specializate pentru amenajarea pădurilor
Funcţia Responsabilităţi (Anonymus, 1986; 2000-a; 2010-b)

- verifică lucrările de amenajare a pădurilor în toate etapele acesteia (teren,
redactare, definitivare), analizează, modifică (dacă este cazul) și certifică soluțiile
tehnice propuse, cu respectarea reglementărilor legale;
- se asigură că sunt respectate prevederile stabilite și consemnate în procesele-verbale
ale conferințelor de amenajare (I și II) și ale notelor de control întocmite cu ocazia
Expertul verificărilor tehnice realizate de persoanele cu atribuții în acest sens;
CTAP
- solicită sprijinul unei comisii de specialiști în cazul în care constată că soluțiile
tehnice care trebuie adoptate au un grad ridicat de complexitate;
- dă curs solicitărilor autorității publice centrale care răspunde de silvicultură în
realizarea unor acțiuni specifice;
- participă la conferințele de amenajare, la recepții și la ședința de avizare a proiectului.
- respectă reglementările legale, metodologiile, regulamentele, instrucțiunile și
normele tehnice din domeniul silviculturii în activitatea pe care o desfășoară
conform atestatului de șef de proiect;
- se asigură că sunt respectate prevederile stabilite și consemnate în procesele-verbale
ale conferințelor de amenajare (I și II) și ale notelor de control întocmite cu ocazia
verificărilor tehnice realizate de persoanele cu atribuții în acest sens;
- coordonează și verifică lucrările de teren, elaborează schema ecologică, redactează
Șeful de
părțile generale ale proiectelor;
proiect
- asigură aprovizionarea cu materiale și aparatură a echipelor de amenajiști
(vopsea, tahimetre, clupe, hipsometre etc.), precum și procurarea planurilor de bază
și a rezultatelor cercetărilor efectuate în suprafața ce urmează a fi amenajată;
- planifică lucrările de recepție parțială, participă la acestea și urmărește
decontările parțiale, în baza proceselor verbale de recepție;
- elaborează și susține în ședința de avizare memoriul de prezentare a
amenajamentului.
- realizează descrierea parcelară și separarea arboretelor, participă la cartarea
stațională;
- participă, dacă este cazul, la inventarierea arboretelor și la ridicările în plan;
- validează datele de teren, coordonează inventarierile și ridicările în plan,
Proiectanți
raportarea și transpunerea acestora pe planurile de bază;
- elaborează hărțile amenajistice în format digital (fiind necesare cunoștințe de
operare a unor aplicații informatice precum ArcGIS sau AutoCAD);
- redactează părțile scrise ale memoriilor tehnice pe unități de producție.
- realizează inventarierile, ridicările în plan, raportările și transpunerile pe
planurile de bază;
Tehnicieni - elaborează matrițele hărților amenajistice și matrița hărții studiului general;
- introduc în calculator datele descrierii parcelare, corectează erorile semnalate în
urma validării datelor de teren, conform indicațiilor primite de la proiectanți.
167
CUPRINS
Unitățile autorizate sunt reprezentate prin Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în

Silvicultură „Marin Drăcea” (INCDS) și firme specializate. Structura de personal a acestora
și principalele atribuții ale personalului sunt descrise în tabelul 9.1.
Calitatea lucrărilor de amenajare a pădurilor nu poate avea decât de câștigat dacă
autoritatea publică de reglementare în domeniul forestier creează un mediu concurențial
între unitățile specializate să elaboreze amenajamente silvice.
Conform codului silvic actual (Anonymus, 2008), pentru fondul forestier aflat în
proprietatea publică a statului amenajamentele silvice se întocmesc de către institute
atestate. Această prevedere asigură cvasimonopolul INCDS Marin Drăcea pentru serviciile
de proiectare la nivelul pădurilor aparținând statului. Totuși, întrucât într-un deceniu există
diferențe semnificative între ani din punct de vedere al suprafețelor de amenajat, în anii cu
suprafețe însemnate, dacă structura de personal a INCDS nu poate asigura amenajarea
tuturor pădurilor aflate în proprietatea publică a statului, pot fi organizate licitații la care să
participe și firme specializate atestate.
Astfel, în fiecare an, sunt contractate prin licitație, lucrările pentru ocoalele ale căror
amenajamente trebuie actualizate. Temele de proiectare ale respectivelor ocoale silvice
trebuie să fi fost verificate și însușite de direcțiile silvice teritoriale, respectiv de gărzile
forestiere, iar pe baza acestor teme de proiectare se întocmesc caietele de sarcini.
Unitățile specializate atestate care participă la licitație cumpără aceste caiete de sarcini,
își estimează cheltuielile ce urmează a fi făcute pe parcursul elaborării amenajamentului și
oferă un preț pentru contractarea lucrărilor. În final, se întocmește contractul privind
lucrările de amenajare cu firma ce a propus cel mai mic preț la hectar, pentru ambele faze:
descrierea parcelară, respectiv redactarea memoriului tehnic.
În cazul amenajamentelor întocmite pentru persoane fizice, activitatea de proiectare se
poate realiza prin încredințare directă, fără organizarea unei licitații în acest sens.
Contractul încheiat între beneficiar și proiectant conține toate informațiile de detaliu
privind responsabilitățile părților.
9.6. Conferința I de amenajare a pădurilor
După contractarea lucrărilor de amenajare pentru un anumit

ocol/proprietar/asociație de proprietari, se organizează conferința I, adică
prima întâlnire dintre proiectant (unitatea specializată autorizată),
beneficiar (proprietar și/sau administrator al fondului forestier), reprezentantul autorității
publice centrale care răspunde de silvicultură (sau al structurii teritoriale a acesteia),
reprezentant al structurii județene sau regionale de protecția mediului,
administrator/custode arie protejată (Anonymus, 2018).
Scopul conferinței I este de stabilire a directivelor referitoare la modul de gospodărire
a pădurilor care fac obiectul activității de amenajare.
La conferința I (ce este organizată la sediul administratorului de fond forestier) se

avizează tema de proiectare, din acest motiv conferința I mai este denumită și ședință de
avizare a temei de proiectare.
168
CUPRINS
În cadrul acestei întâlniri:

- se prezintă situația juridică a terenurilor cedate din, sau primite în fondul forestier ce
face obiectul amenajării și se analizează propunerile de modificări ale limitelor și
componenței unităților de producție;
- se clarifică situația bazei cartografice - ce zone sunt neacoperite cu planuri de bază
noi;
- se analizează și se stabilesc, de principiu, unitățile de gospodărire și se discută
oportunitatea modificării zonării funcționale a pădurilor și necesitatea adaptării
bazelor de amenajare la aceste modificări;
- se verifică modul de soluționare a eventualelor litigii;
- se discută despre modul de punere în aplicare a prevederilor amenajamentului
silvic încă în vigoare și despre măsurile principale de gospodărire care se impun
în continuare;
- se analizează suprapunerile cu arii protejate și oportunitatea verificării pe teren,
de către amenajiști, a îndeplinirii de către unele arborete (ce pot fi nominalizate
chiar în cadrul conferinței I) a criteriilor de clasificare ca păduri virgine și
cvasivirgine (Anonymus, 2012);
- se discută densitatea canevasului profilelor principale de sol – dacă, odată cu
lucrările de amenajare, urmează să se efectueze și cartări staționale;
- se stabilesc detaliile tehnice și logistice ale campaniei de teren.
Tot la conferința I, proiectantul trebuie informat asupra situației actualizării sistemului
de linii parcelare și a bornelor silvice. Dacă se constată deficiențe în această privință, se
stabilesc termene pentru remedierea lor.
În anumite zone, afectate de uscare – cum sunt luncile râurilor interioare al căror regim
hidrologic a fost modificat ca urmare a unor construcții hidrotehnice în amonte – se pot
impune cartări staționale la scară mare și, eventual, analize de sol mai detaliate. Este posibil
ca aceste elemente să nu fi fost prevăzute în tema de proiectare, iar necesitatea rezolvării lor
să rezulte în urma discuțiilor purtate la conferința I.
De asemenea, pentru o mai bună organizare a lucrărilor în timpul campaniei de teren, se
stabilesc suprafețele ce pot fi ridicate în plan anterior descrierii parcelare: terenuri degradate
intrate în fond forestier în vederea împăduririi, noi limite create în urma retrocedării unor
păduri sau unor schimburi de teren, suprafețe afectate de doborâturi masive de vânt, în urma
cărora limitele de subparcele vor suferi modificări radicale. Se recomandă ca, acolo unde
există suspiciuni privind modul de determinare a suprafețelor subparcelelor, să fie ridicate
în plan limitele tuturor unităților amenajistice care vor fi incluse în planul de recoltare a
produselor principale. Astfel, va exista garanția că suprafețele acestora au fost determinate
corect. În plus, se evită situațiile nedorite când, între volumele din amenajamentele silvice
și cele rezultate în urma punerii în valoare, apar diferențe mari, datorate suprafețelor din
descrierea parcelară, neconforme cu realitatea.
Un alt detaliu ce trebuie clarificat la conferința I se referă la planificarea lucrărilor de
inventariere. Ca regulă generală, inventarierea unui arboret exploatabil se efectuează după
descrierea acestuia. Această condiție este obligatorie în cazul inventarierii statistice, pentru
a se putea calcula anticipat numărul de suprafețe de inventariere necesare, în funcție de
169
CUPRINS
gradul de omogenitate structurală. Totuși, arboretele care urmează a fi inventariate integral

(fir cu fir) pot fi stabilite la conferința I, deoarece modul de lucru pe teren diferă, iar
inventarierile integrale necesită echipe de lucru mai mari, ce trebuie organizate din timp.
9.7. Campania de teren

După conferința I, unitatea specializată autorizată pentru activități de amenajare a
pădurilor începe campania de teren. În acest sens se dimensionează echipele necesare
efectuării tuturor tipurilor de activități specifice: descrieri parcelare, ridicări în plan,
inventarieri și, dacă este cazul, cartări staționale. În continuare se prezintă succint aceste
activități de teren, ele fiind descrise detaliat în caietul de laborator aferent disciplinei
Amenajarea pădurilor.
Descrierea parcelară este activitatea de teren efectuată odată cu

amenajarea/reamenajarea unei păduri, care constă în separarea de
subparcele, descrierea condițiilor de vegetație, analiza structurii arboretelor
și planificarea lucrărilor silvotehnice în raport cu țelurile de gospodărire stabilite la nivel
de arboret.
Un aspect important pentru stabilirea soluțiilor tehnice de către proiectanți îl constituie

elaborarea schemei ecologice la începutul campaniei de teren. Schema ecologică este
întocmită de șeful de proiect și verificată de expertul CTAP și reprezintă tabelul de
corespondență a tipurilor de stațiune identificate la nivelul suprafeței ce urmează a fi
amenajată, cu tipurile natural fundamentale de pădure și cu tipurile și subtipurile de sol.
Această schemă ecologică este importantă prin faptul că asigură tratarea unitară a ceea ce
numim complexul factorilor de favorabilitate și limitativi ce urmează a fi puși în evidență
în memoriul tehnic, după ce, în prealabil, au fost și verificați prin eventualele cartări
staționale la scară mijlocie.
Deși cartări staționale s-au realizat pentru întregul fond forestier al României, în cele
câteva decenii de reamenajări sistematice, schemele ecologice ale unor ocoale silvice pot
ascunde o serie de surprize în ceea ce privește corectitudinea încadrării într-un tip staţional
sau altul, mai ales în zonele de trecere de la o grupă de formații la alta sau în zonele în care
este foarte dificilă stabilirea tipului de pădure natural fundamental.
Separarea arboretelor odată cu descrierea parcelară se realizează în baza criteriilor
prezentate în UI 8. Calitatea descrierii depinde și de modul în care sunt organizate lucrările
în teren, motiv pentru care vor fi prezentate câteva aspecte ce trebuie urmărite cu mai mare
atenție, în special cele referitoare la înregistrarea datelor taxatorice.
În general, subparcelele se parcurg pe două direcții perpendiculare, de la care proiectantul
se abate pentru a surprinde cât mai mult din particularitățile structurii arboretului. Potrivit
normelor tehnice, inginerul proiectant va fi însoțit în teren de pădurar și un muncitor care va
materializa liniile ce separă subparcele. Dacă aceste limite trebuie doar reînnoite,
proiectantul se va ocupa în primul rând de descrierea parcelară, păstrând totuși legătura
vizuală cu muncitorul care face pichetajul, ce poate fi coordonat de pădurar. Dacă se creează
noi subparcele, proiectantul va trebui să coordoneze îndeaproape această operație, și se va
170
CUPRINS
abate stânga-dreapta de la noua limită de subparcelă, pentru a face măsurători în ambele

unități amenajistice – firește, în puncte caracteristice ale acestora.
Dar determinările în piețele de probă sunt insuficiente, motiv pentru care e bine ca
inginerul proiectant să repete în gând, continuu, denumirea speciei fiecărui exemplar pe care
îl întâlnește: toate aceste informații sunt întru-un fel „contorizate” subconștient iar
compoziția finală va fi mult mai ușor de stabilit decât dacă s-ar baza numai pe determinările
din piețele de probă. Raportarea numai la ceea ce se măsoară în piețele de probă, sau, și mai
rău, numai la vechea descriere parcelară, generează o nesiguranță și teama că ceva „a
scăpat”. De altfel, singurele informații ce merită a fi preluate din vechiul amenajament odată
cu descrierea parcelară (și doar în cazul în care subparcelele nu suferă modificări ale
limitelor) sunt numărul de parcelă și indicativul de subparcelă, suprafața, vârsta, compoziția,
tipul de stațiune și tipul de pădure (când nu se efectuează cartări staționale).
Datele taxatorice se măsoară în suprafețe de probă ce trebuie amplasate în puncte
reprezentative pentru întreaga subparcelă. Mai întâi proiectantul își creează o imagine de
ansamblu asupra consistenței, compoziției și distribuției diametrelor, iar ulterior începe
efectuarea propriu-zisă a măsurătorilor, în suprafețele de probă. În aceste suprafețe, cel mai
bine este să se măsoare la rând câte cinci diametre pentru fiecare element de arboret, iar
media să se calculeze folosind procedeul propus de Ronald Fisher, una din personalitățile
marcante ale statisticii: se adună cele cinci valori, rezultatul se înmulțește cu doi și se împarte
la zece. Odată amplasată o suprafață de probă, poziția aproximativă a acesteia va fi figurată
și pe harta de teren pentru a fi mai ușor de localizat la recepția lucrărilor.
Ridicările în plan în scop amenajistic sunt măsurători terestre de

unghiuri și distanțe, sau determinări directe de coordonate (dacă sunt
utilizate dispozitive GPS), al căror scop este de transpunere pe planurile de
bază și pe hărțile amenajistice a unor noi detalii, apărute de la ultima amenajare.
La finele fiecărei luni, inginerii proiectanți predau tehnicienilor hărțile pe care sunt
schițate detaliile (de regulă limite de subparcelă sau de parcelă) ce urmează a fi ridicate în
plan. Pe lângă aceste elemente, mai transmit și o serie de date utile pentru o mai bună
orientare în teren, dar în primul rând lista bornelor lipsă. Știind reperele ce lipsesc, echipa
ce face ridicările în plan, în loc să caute ceva ce nu există, se „leagă” printr-o drumuire
simplă de alte repere, ușor de identificat atât în teren cât și pe hartă.
În zonele străbătute de conducte de petrol, de gaz sau de rețele electrice, precum și în
vecinătatea sondelor în conservare, se fac ridicări tahimetrice cu stații curente, cu două citiri
(discul busolei se blochează), date fiind perturbațiile câmpului magnetic.
La anumite ridicări în plan și dacă precizia determinării coordonatelor este
corespunzătoare, pot fi utilizate și sisteme de poziționare globală (Global Positioning
System - GPS). Avantajul incontestabil al utilizării GPS ar fi acela că proiectantul, odată cu
descrierea parcelară, realizează și ridicarea în plan, deci nu ar mai fi necesară deplasarea în
zonă a echipei ce realizează ridicările în plan.
Totuși, dacă timpul de așteptare a semnalelor de la sateliții geodezici e prea lung, tot
metoda clasică va fi mai productivă, deoarece proiectantul va afecta mai mult timp descrierii
propriu-zise și stabilirii soluțiilor tehnice, nefiind presat de timpul pierdut pentru stabilirea
171
CUPRINS
coordonatelor în teren. Iar dacă tot e nevoie de deplasarea în teren a echipei ce realizează
ridicările topo, utilizarea unei stații totale este mai sigură și oferă precizii mai bune decât un
dispozitiv GPS.
Inventarierea arboretelor este acțiunea de măsurare și înregistrare a

caracteristicilor dendrometrice ale arborilor (ex. diametre și înălțimi) în
vederea determinării mărimii, structurii și creșterii fondului de producție.
Pentru o dimensionare cât mai precisă a volumelor de recoltat, după descrierea parcelară,
arboretele exploatabile (și parte din cele pre-exploatabile în caz de deficit de arborete
exploatabile) vor fi inventariate. Arboretele cu consistență mai mică de 0,5 și cu suprafață
mai mică de 3 ha se inventariază integral, iar celelalte statistic, în suprafețe de inventariere
de 300 sau 500 m2. Suprafețele de 300 m2 sunt recomandate pentru arborete echiene, a căror
consistență este 0,7-1,0, iar raza cercului cu o astfel de suprafață este de 9,77 m pe teren
orizontal. Pentru arboretele echiene exploatabile, a căror consistență este 0,5-0,6, precum și
în cazul arboretelor pluriene cu consistență 0,5-1,0, sunt indicate suprafețe de inventariere
circulare de 500 m2, cu raza de 12,62 m în teren orizontal.
Numărul suprafețelor de inventariere necesare (N) se calculează cu relația (9.1).
u 2  F  s%2
N (9.1)
F  2%  u 2  f  s%2
în care u corespunde nivelului de semnificație ales în funcție de probabilitatea de
transgresiune (q) (u=1,64 pentru q=10%; u=1,96 pentru q=5%; u=2,58 pentru q=1%; u=3,29
pentru q=0,1%); F este suprafața arboretului (ha); s% reprezintă coeficientul estimat de
variație a volumului; Δ reprezintă toleranța admisă; iar f indică mărimea suprafeței de
inventariere.
Cu ocazia descrierii parcelare, pentru arboretele ce urmează a fi inventariate statistic, se
stabilește gradul de omogenitate structurală care, alături de structura arboretului, consistență
și mărimea suprafețelor de inventariere, este utilizat pentru estimarea prealabilă a
coeficientului de variație a volumelor.
La birou, în raport cu intensitatea modului de gospodărire, se stabilește precizia de
determinare a volumului la hectar, după care se calculează numărul de suprafețe de
inventariere și distanța dintre centrele acestora. Cu aceste informații, se trece apoi la
amplasarea uniformă a acestora pe harta de teren, potrivit unui caroiaj pătratic. Cu toate că
există riscul ca acest caroiaj să fie balansat în cazul unor arborete parcurse cu tăieri în ochiuri
(Leahu, 2001), e puțin probabil ca amplasarea și forma ochiurilor să fie atât de regulate încât
să afecteze acuratețea inventarierilor.
Pentru arboretele marcate deja de ocol pentru producția anului următor, volumele pot fi
preluate din actele de punere în valoare doar dacă este vorba de tăieri rase sau tăieri finale
(adică arborete inventariate integral); altfel, trebuie inventariat tot arboretul, deoarece
urmează a fi recoltați doar o parte din arborii rămași.
172
CUPRINS
Cartarea stațională constă în analiza condițiilor de vegetație,

identificarea factorilor ecologici limitativi și de favorabilitate pentru
speciile autohtone, stabilirea tipurilor de stațiuni forestiere, identificarea
limitelor acestora și, eventual, transpunerea acestor limite pe materiale cartografice.
Rolul cartării staționale este de a asigura o bună cunoaștere a condițiilor naturale de

vegetație și a potențialului productiv al stațiunilor forestiere, în vederea fundamentării
corespunzătoare a măsurilor de gospodărire la nivel de arboret, atât în raport cu țelurile de
gospodărire, cât și cu obiectivele generale de natură ecologică, socială și economică.
Dacă suprafața de fond forestier care face obiectul reamenajării nu a fost afectată de
factori perturbatori, iar lucrările propuse prin amenajamentele silvice anterioare au permis
obținerea rezultatelor așteptate, se consideră cartarea stațională anterioară ca fiind
corespunzătoare, iar informațiile referitoare la tipul de stațiune, tipul de pădure și tipul de
sol se pot prelua din amenajamentul anterior. În caz contrar, se impune efectuarea de cartări
staționale.
Cartările staționale efectuate odată cu lucrările de amenajare a pădurilor diferă în funcție
de intensitatea impactului produs de factorii perturbatori asupra caracteristicilor
ecosistemelor forestiere. Astfel, studiile staționale pot fi la scară mijlocie, la scară mare și
la scară foarte mare (cele ce asigură nivelul cel mai ridicat de detaliere în analiza stațională).
Cele mai frecvente în amenajarea pădurilor sunt studiile staționale la scară mijlocie, care
sunt efectuate doar de colectivele de amenajiști. Cele la scară mare și foarte mare impun
participarea specialiștilor în domeniul studiilor staționale, presupun o densitate mult mai
mare a canevasului profilelor principale de sol și un număr mult mai mare de probe pentru
analizele de laborator.
9.8. Recepția lucrărilor

Lunar, se face o recepție parțială a descrierilor parcelare, inventarierilor și ridicărilor în
plan. Recepția lucrărilor presupune verificarea atât a cantităților de lucrări executate, cât și
a calității modului de efectuare, în raport cu legislația în vigoare și cu metodologia specifică
fiecărei lucrări în parte.
Cantitățile realizate se menționează într-un proces verbal de recepție parțială. La finalul
campaniei de teren se organizează recepția finală, indicat în ultimul an de aplicare a
amenajamentului silvic sau, pentru amenajamentele expirate, în anii următori. La recepția
finală participă (Anonymus, 2018):
- proiectantul, șeful de proiect și expertul CTAP din partea unității specializate
autorizate;
- șeful ocolului silvic care asigură administrarea pădurilor amenajate, reprezentanți
ai structurilor ierarhice superioare și, după caz, proprietarul;
- reprezentantul autorității publice centrale care răspunde de silvicultură sau al
structurii teritoriale a acesteia.
Cu această ocazie, pentru fiecare UP, se verifică prin sondaj corectitudinea descrierii
parcelare, a inventarierilor și a ridicărilor în plan (10% din fișele de descriere parcelară, 10%
din suprafața inventariată și 10% din punctele ridicate în plan). La birou se verifică filă cu
filă toate carnetele de descriere și se întocmește o situație sintetică a lucrărilor propuse.
173
CUPRINS
La recepția lucrărilor este recomandat ca, pentru fiecare unitate de producție, să se facă
o listă a unităților amenajistice în care urmează a se interveni cu tăieri de produse principale
și secundare, dar fără a preciza volumele de recoltat, ci doar intensitatea intervențiilor.
Această evidență permite o evaluare a posibilității anuale pe suprafață pentru rărituri și
eventuale corecții ale intensității acestor intervenții.
9.9. Redactarea amenajamentului silvic (etapa de birou)

În această etapă activitatea unui colectiv de amenajare constă în principal în:
-transpunerea detaliilor ridicate în plan prin măsurători topografice pe planurile de
bază și apoi pe hărțile amenajistice;
- digitizarea planurilor de bază și calculul automat al suprafețelor;
- introducerea suprafețelor în fișele de descriere parcelară;
- calculul volumelor arboretelor inventariate și completarea acestora în fișele de
descriere parcelară;
- finalizarea completării fișelor de descriere parcelară, introducerea datelor în
calculator folosind programe dedicate, corectarea erorilor și validarea datelor;
- rularea finală a programului de amenajare și editarea rapoartelor necesare
întocmirii amenajamentului silvic;
- redactarea capitolelor memoriului tehnic.
Conținutul amenajamentelor silvice este descris succint în unitatea de învățare
următoare, dar prezentat detaliat în caietul de laborator aferent disciplinei Amenajarea
pădurilor.
9.10. Conferința a II-a de amenajare a pădurilor
După validarea datelor, închiderea suprafețelor, editarea hărților,

caracterizarea condițiilor naturale de vegetație, descrierea structurii
fondului de producție, calculul volumelor de recoltat și elaborarea
planurilor provizorii de amenajament, urmează o a doua întâlnire între proiectant
(unitatea specializată autorizată), beneficiar (proprietar și/sau administrator al fondului
forestier), reprezentantul autorității publice centrale care răspunde de silvicultură (sau al
structurii teritoriale a acesteia), reprezentant al structurii județene sau regionale de
protecția mediului și administrator/custode arie protejată (Anonymus, 2018).
Această întâlnire se numește conferința a II-a de amenajare a pădurilor sau ședința
de preavizare a soluțiilor tehnice prevăzute în amenajament.
În cadrul acestei ședințe se stabilește un acord final în ceea ce privește măsurile de

gospodărire ce urmează a se adopta: baze de amenajare, indici de recoltare, posibilitate.
La conferința a II-a – ce este găzduită de proiectant – se analizează fiecare unitate de
producție în parte, accentul fiind pus pe detaliile tehnice ale reglementării procesului de
producție (Anonymus, 1986; 2000-a):
- se analizează repartiția suprafețelor pe categorii de folosințe forestiere;
- se verifică și ajustează, dacă este cazul, încadrarea funcțională a arboretelor;
174
CUPRINS
- se discută modul de constituire a unităților de gospodărire și bazele de amenajare

aferente;
- se stabilește mărimea posibilității și se verifică și aprobă volumele de recoltat prin
aplicarea lucrărilor de îngrijire și conducere, a tăierilor de igienă și a lucrărilor de
conservare;
- se adoptă planurile de amenajament.
Conferința se încheie cu un proces verbal însușit prin semnătură de către participanți.
În acest proces verbal sunt consemnate, pe capitole, cantitățile și soluțiile tehnice aprobate,
urmând ca proiectantul să opereze, dacă este cazul, toate modificările care se impun asupra
amenajamentului ca urmare a discuțiilor din cadrul conferinței a doua.
9.11. Analiza și avizarea amenajamentului

Conform codului silvic, avizarea propriu-zisă a proiectelor de amenajare a pădurilor se
realizează de autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură. Noul amenajament
devine aplicabil după conferința a II-a (dacă amenajamentul anterior este deja expirat la
data organizării acesteia), însă neavizarea amenajamentului silvic în Comisia Tehnică de
Avizare pentru Silvicultură (CTAS) în același an în care se organizează ședința de
preavizare a soluțiilor tehnice determină suspendarea aplicării prevederilor
amenajamentului silvic până la data la care acesta este avizat (Anonymus, 2008).
După ce proiectanții și-au însușit eventualele observații semnalate cu ocazia conferinței
a II-a, se trece la faza de definitivare a amenajamentului. Se operează toate modificările
solicitate prin procesul verbal al conferinței a doua, iar amenajamentul se tipărește în
numărul de exemplare specificat în prevederile contractuale. Un exemplar va fi trimis spre
analiză către departamentul de specialitate din cadrul Autorității publice centrale care
răspunde de silvicultură. De asemenea, șeful de proiect întocmește un memoriu de
prezentare, ce va fi susținut de către acesta în cadrul ședinței CTAS, care are loc la sediul
ministerului de resort.
În acest memoriu sunt menționate: balanța suprafețelor, structura fondului de producție,
unitățile de gospodărire, bazele de amenajare, modul de reglementare a producției de lemn
cu evidențierea volumelor de recoltat și a indicilor de recoltare, suprafețele de parcurs cu
lucrări de regenerare, toate acestea fiind prezentate, acolo unde acest lucru este posibil,
sub formă de analiză comparativă cu amenajamentul anterior.
La solicitările comisiei, soluțiile tehnice adoptate sunt argumentate de către șeful de
proiect și expertul CTAS. Dacă este cazul, comisia face o serie de recomandări de ordin
tehnic, ce urmează a fi incluse în forma definitivă a memoriului tehnic. Ulterior, după
punerea în aplicare a recomandărilor comisiei, amenajamentul silvic primește avizul
favorabil al comisiei CTAS, avizul fiind difuzat către toți factorii interesați prin grija
secretariatului CTAS.
Avizarea amenajamentului reprezintă analiza tehnico-științifică a

amenajamentului silvic elaborat de o unitate specializată autorizată, în
vederea aprobării și intrării acestuia în vigoare (Anonymus, 2000-a).
175
CUPRINS
După obținerea avizului CTAS, amenajamentele silvice și modificările acestora sunt

aprobate prin ordin al conducătorului autorității publice centrale care răspunde de
silvicultură (Anonymus, 2008).
Dacă suprafața care face obiectul amenajării se suprapune total sau parțial peste o arie
naturală protejată, după obținerea avizului CTAS și înaintea emiterii ordinului de ministru,
amenajamentul silvic trebuie să primească aviz de mediu sau aviz Natura 2000. Un astfel
de aviz se emite de către autoritatea competentă pentru protecția mediului, după
consultarea publicului, și doar dacă măsurile de gospodărire prevăzute în amenajamentul
silvic nu afectează în mod negativ integritatea ariei naturale protejate respective și starea
de conservare a speciilor și/sau habitatelor (Anonymus, 2007). Avizul de mediu își
păstrează valabilitatea pe toată perioada punerii în aplicare a amenajamentului silvic
(Anonymus, 2005-b).
În cazul în care o unitate de producție se suprapune peste o arie naturală protejată pentru
care, la momentul amenajării, încă nu a fost elaborat un plan de management, dar ulterior
avizării amenajamentului silvic a fost întocmit și aprobat și planul de management al ariei
respective, administratorul fondului forestier are obligația de a proceda la revizuirea
amenajamentului în cel mult 12 luni de la data aprobării planului de management, cu luarea
în considerare a măsurilor de conservare stabilite prin planul de management (Anonymus,
2007).
Odată avizate, soluțiile tehnice propuse prin noul amenajament pot fi aplicate. Modul
de punere în aplicare a prevederilor amenajamentului se verifică periodic. Verificarea se
realizează pe baza unei documentații anuale ce trebuie transmisă în luna ianuarie a fiecărui
an de ocoalele silvice către structurile silvice cu atribuții de control (gărzile forestiere).
Această documentație prezintă comparativ, la nivel de unitate de producție, prevederile
amenajamentului și lucrările silviculturale realizate efectiv în anul anterior.
De asemenea, este obligatorie verificarea modului de aplicare a prevederilor
amenajamentelor silvice cel puțin la jumătatea perioadei de valabilitate a acestora,
conform unei metodologii aprobate prin ordin al conducătorului autorității publice centrale
care răspunde de silvicultură (Anonymus, 2008).
TO DO
1. Enumerați și descrieți succint etapele fluxului informațional-
decizional al amenajării pădurilor.
2. Prezentați comparativ conferința I și conferința a II-a de
amenajare a pădurilor.
3. Descrieți pe scurt activitățile aferente campaniei de teren.
Să ne reamintim
Fluxul informațional-decizional al amenajării pădurilor este procesul
prin care factorii implicați în activitatea de amenajare/reamenajare a unei
păduri comunică/cooperează în vederea fundamentării corespunzătoare a soluțiilor
referitoare la gospodărirea responsabilă, durabilă a pădurii respective.
176
CUPRINS
Rezultatul acestui proces este reprezentat de amenajamentul silvic, iar etapele parcurse
în acest sens sunt: întocmirea temei de proiectare, contractarea lucrărilor de amenajare
a pădurilor, organizarea conferinței I de amenajare a pădurilor, desfășurarea campaniei
de teren, recepția lucrărilor, prelucrarea datelor, organizarea conferinței a II-a de
amenajare a pădurilor și avizarea amenajamentului.
Principalii factori implicați în procesul de elaborare a amenajamentelor silvice sunt:
proprietarul pădurii, administratorul fondului forestier, unitatea specializată autorizată
pentru proiectare în domeniul amenajării pădurilor, autoritatea publică centrală care
răspunde de silvicultură sau structurile teritoriale ale acesteia, administratorul sau
custodele ariei protejate (dacă este cazul).
Tema de proiectare este un document întocmit în penultimul an de valabilitate a unui
amenajament, prin care se inițiază procesul de reamenajare a pădurilor, principalul său rol
fiind de autoreglare a amenajamentului.
Lucrările de amenajare a pădurilor pot fi efectuate doar de unități specializate
autorizate de Autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură. După contractarea
lucrărilor se organizează conferința I, în cadrul căreia se avizează tema de proiectare,
stabilindu-se principalele direcții ce trebuie urmate în planificarea modului de gospodărire
a pădurilor de amenajat.
Urmează campania de teren al cărei scop este de culegere a tuturor informațiilor
necesare descrierii detaliate a condițiilor de vegetație și a structurii fondului de producție
în vederea stabilirii adecvate a lucrărilor silvotehnice de aplicat în următorul deceniu.
Lucrările care se efectuează pe teren vizează: descrierea parcelară, inventarierea
arboretelor exploatabile/preexploatabile, ridicări în plan ale noilor detalii amenajistice și,
dacă se impune, cartări staționale.
Modul de culegere a datelor din teren și de stabilire a soluțiilor tehnice la nivel de
arboret se verifică în cadrul recepțiilor, după care se trece la prelucrarea datelor în cadrul
etapei de birou.
După validarea datelor, închiderea suprafețelor, editarea hărților, caracterizarea
condițiilor naturale de vegetație, descrierea structurii fondului de producție, calculul
volumelor de recoltat și elaborarea planurilor provizorii de amenajament, se organizează
conferința a doua de amenajare a pădurilor, aceasta fiind ședința de pre-avizare a
soluțiilor tehnice și marchează momentul de la care noul amenajament poate fi aplicat.
Totuși, avizarea propriu-zisă a proiectelor de amenajare a pădurilor se realizează de
către autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură, în cadrul unei ședințe a
Comisiei tehnice de avizare pentru silvicultură.
Pe întreaga perioadă de valabilitate a unui amenajament se verifică de către structurile
abilitate modul de punere în aplicare a prevederilor acestuia.
177
CUPRINS
9.12. Miniglosar
Acord de mediu act administrativ emis de autoritatea competentă pentru protecția

mediului, prin care sunt stabilite condițiile și, după caz, măsurile pentru
protecția mediului, care trebuie respectate în cazul realizării unui proiect
(Anonymus, 2005-b)
Aviz de mediu act administrativ emis de autoritatea competentă pentru protecția
mediului, care confirmă integrarea aspectelor privind protecția mediului
în planul sau programul supus adoptării (Anonymus, 2005-b)
Avizare a analiză tehnico-științifică a amenajamentului silvic elaborat de o unitate
amenajamentului specializată autorizată, în vederea aprobării și intrării acestuia în vigoare
(conform Anonymus, 2000-a)
Cartare studiu al condițiilor de vegetație menit identificării factorilor ecologici
stațională limitativi și de favorabilitate pentru speciile forestiere, stabilirii tipurilor
de stațiuni forestiere, determinării limitelor acestora și, eventual,
cartografierii acestor limite
Descriere activitate de teren efectuată odată cu amenajarea/reamenajarea unei
parcelară păduri, care constă în separarea de subparcele, descrierea condițiilor de
vegetație, analiza structurii arboretelor și planificarea lucrărilor
silvotehnice în raport cu țelurile de gospodărire stabilite la nivel de
arboret
Inventariere a acțiune de măsurare și înregistrare a anumitor caracteristici dendrometrice
arboretelor ale arborilor (în principal diametre și înălțimi) în vederea determinării
mărimii, structurii și, uneori, a creșterii fondului de producție
Ridicare în plan măsurătoare terestră de unghiuri și distanțe, sau determinare directă de
coordonate (dacă sunt utilizate dispozitive GPS), al cărei scop este – la
amenajarea pădurilor – de transpunere pe planurile de bază și pe hărțile
amenajistice a unor noi detalii, apărute de la ultima amenajare
Schemă ecologică corespondență a tipurilor de stațiune identificate la nivelul suprafeței ce
urmează a fi amenajată, cu tipurile natural fundamentale de pădure și cu
tipurile și subtipurile de sol
9.13. Rezumat
Întocmirea amenajamentelor silvice este un proces laborios și de
durată. Cu cât suprafața pădurii ce urmează a fi amenajată este mai
mare, cu atât numărul celor implicați în acest proces este mai mare și, de regulă,
perioada necesară este mai lungă. Totuși, durata elaborării amenajamentelor silvice
nu trebuie să depășească perioada maximă admisă, fiind avute în vedere toate etapele
care urmează a fi parcurse: de la întocmirea temei de proiectare până la avizarea
amenajamentului și emiterea ordinului de ministru.
Alte elemente care trebuie avute în vedere la organizarea procesului de
amenajare/reamenajare a unei păduri sunt: momentul întocmirii temei de proiectare
(penultimul an de valabilitate a amenajamentului actual, încă în vigoare), calitatea și
actualitatea datelor de caracterizare a ecosistemelor forestiere (de aceea culegerea
datelor din teren trebuie realizată în ultimul an de valabilitate a unui amenajament),
momentul organizării conferinței a doua de amenajare și al ședinței de avizare (ambele
178
CUPRINS
în același an – indicat ultimul de valabilitate a amenajamentului actual), precum și

data expirării amenajamentului actual, dată la care, ideal, întregul proces ar trebui să
fie finalizat.
Având în vedere aspectele menționate, în această unitate de învățare se prezintă
detaliat fluxul informațional-decizional al amenajării pădurilor, insistându-se în
special pe aspectele cu caracter practic. Astfel, studenții vor fi pregătiți pentru
parcurgerea următoarei unități de învățare, în cadrul căreia se prezintă structura și
conținutul unui amenajament silvic.

București, 197 p.
nr. 238 din 27.03.2008.
Anonymus, 2010-a. Ordinul 460/2010 pentru aprobarea Metodologiei de atestare a
unităților specializate să elaboreze amenajamente silvice. Monitorul Oficial, Partea I,
nr. 258 din 21 aprilie 2010.
Anonymus, 2018. Normele tehnice privind elaborarea amenajamentelor silvice,
modificarea prevederilor acestora și schimbarea categoriei de folosință a terenurilor
din fondul forestier. Monitorul Oficial 730 din 23.08.2018, O.M. 766/2018, Anexa I.
1. Evidențiați ordinea corectă a următoarelor etape ale fluxului

infromațional-decizional:
a. Campania de teren, recepția, conferința I, avizarea amenajamentului.
b. Campania de teren, Conferința I, recepția, avizarea amenajamentului.
c. Recepția, conferința I, campania de teren, avizarea amenajamentului.
d. Conferința I, campania de teren, recepția, avizarea amenajamentului.
2. Când se întocmește tema de proiectare?
a. În anul în care se avizează amenajamentul.
b. În penultimul an de valabilitate a unui amenajament.
c. În ultimul an de valabilitate a unui amenajament.
d. După expirarea perioadei de valabilitate a unui amenajament.
3. Când este avizată tema de proiectare?
a. În timpul Conferinței I.
b. Odată cu recepția lucrărilor.
c. În timpul conferinței a II-a.
d. La ședința de avizare a amenajamentului.
179
CUPRINS
4. Ce rol are inginerul proiectant în elaborarea amenajamentului silvic?

a. Realizează descrierea parcelară și separarea arboretelor.
b. Elaborează și susține în ședința de avizare memoriul de prezentare a
amenajamentului.
c. Redactează părțile scrise ale memoriilor tehnice.
d. Analizează, modifică și certifică soluțiile tehnice propuse.
5. Care este rolul Conferinței I de amenajare a pădurilor?
a. De adoptare a posibilității și de definitivare a planurilor amenajistice.
b. De trasare a principalelor direcții ale modului de gospodărire a pădurilor
care fac obiectul amenajării.
c. De avizare a temei de proiectare.
d. De verificare a corectitudinii descrierilor parcelare și inventarierilor.
6. Ce fel de lucrări se efectuează în teren pentru amenajarea unei păduri?
a. Descrieri parcelare.
b. Ridicări în plan.
c. Pichetarea parcelarului.
d. Plantarea de borne silvice.
7. Care este rolul schemei ecologice?
a. Prezintă corespondența dintre parcelarul vechi și cel nou.
b. Prezintă corespondența dintre tipul de stațiune, tipurile de pădure și cele
de sol.
c. Prezintă corespondența dintre tipul de pădure și tipul de habitat.
d. Prezintă corespondența dintre cerințele ecologice ale speciilor și condițiile
naturale de vegetație.
8. Cine participă la întocmirea schemei ecologice?
a. Proiectantul.
b. Șeful de proiect.
c. Expertul CTAP.
d. Reprezentantul autorității publice centrale care răspunde de silvicultură.
9. Prin ce se caracterizează piețele de probă amplasate odată cu descrierea
parcelară?
a. Sunt reprezentative pentru arboret.
b. Au o formă și o mărime bine definită.
c. Trebuie să permită măsurarea elementelor taxatorice pentru elementele de
arboret identificate.
d. Se amplasează după un caroiaj pătratic bine materializat în teren.
10. Ce arborete se inventariază odată cu campania de teren aferentă amenajării
pădurilor?
a. Toate arboretele.
b. Arboretele neexploatabile.
c. Arboretele preexploatabile.
d. Arboretele exploatabile.
11. În ce situație un arboret este inventariat integral?
a. Dacă are consistența mai mică de 0,5.
b. Dacă are structură echienă.
c. Dacă are vârsta mai mare de 80 de ani.
d. Dacă are suprafață mai mică de 3 ha.
180
CUPRINS
12. Care este mărimea suprafețelor de probă amplasate pentru inventarierea statistică
a unui arboret?
a. 100 m2.
b. 200 m2.
c. 300 m2.
d. 500 m2.
13. Care este rolul recepției lucrărilor?
a. Se verifică cantitățile de lucrări executate în teren în vederea amenajării
pădurilor.
b. Se verifică și corectează planurile de recoltare.
c. Se verifică calitatea modului de lucru în teren la efectuarea descrierilor
parcelare, a ridicărilor în plan, a inventarierilor.
d. Se verifică soluțiile tehnice propuse la nivel de arboret.
14. Ce lucrări sunt efectuate la birou în vederea redactării amenajamentului?
a. Se transpun detaliile ridicate în plan prin măsurători topografice pe
planurile de bază și apoi pe hărțile amenajistice.
b. Se determină suprafețele subparcelelor.
c. Se calculează volumele arboretelor inventariate.
d. Se redactează capitolele memoriului tehnic.
15. Care este rolul Conferinței a II-a de amenajare a pădurilor?
a. De preavizare a soluțiilor tehnice propuse de proiectant.
b. De soluționare a litigiilor existente la nivelul fondului forestier pentru care
se elaborează amenajament.
c. De planificare a modului de parcurgere a terenului de către proiectanți.
d. De procurare a bazei cartografice pentru suprafața care face obiectul
amenajării.
16. Când are loc avizarea amenajamentului?
a. În același an în care se organizează conferința I de amenajare.
b. În același an în care se organizează conferința a II-a de amenajare.
c. După ce toate litigiile existente la nivelul suprafeței amenajate au fost
soluționate.
d. După obținerea avizului de mediu.
181
CUPRINS
Structura amenajamentului silvic. Particularitățile lucrărilor de amenajare a

pădurilor pe zone forestiere
Cuprins:
10.3. Structura amenajamentului silvic 183
10.3.1. Generalități 183
10.3.2. Conținutul memoriului tehnic 183
10.3.2.1. Date generale 183
10.3.2.2. Gospodărirea din trecut a pădurilor 184
10.3.2.3. Analiza condițiilor naturale de vegetație și a fondului de 184
producție
10.3.2.4. Planificarea modului de utilizare a resurselor pădurii 186
10.3.2.5. Alte analize, planuri și informații specifice 188
10.3.3. Planuri de amenajament 190
10.3.4. Evidențele de amenajament 191
10.3.5. Aplicarea amenajamentului 191
10.4. Particularitățile lucrărilor de amenajare a pădurilor pe zone 192
forestiere
10.6. Rezumat 199
10.1. Introducere
Complexitatea soluțiilor tehnice reclamate de procesul de reglementare a
producției de lemn și asigurarea unor servicii ecosistemice minimale obligă
inginerul silvic să cunoască elementele ce fac diferența între diverse amenajamente silvice, atât
din punct de vedere al logisticii necesare lucrărilor de teren, cât și din punct de vedere al
așteptărilor proprietarilor și/sau administratorilor de păduri.

Obiectivul acestei unități de învățare este de familiarizare a studenților
cu structura unui amenajament silvic și cu particularitățile activității de
amenajare a pădurilor în diferite etaje de vegetație forestieră. Competențele dobândite
constau în însușirea unor informații de bază privind conținutul amenajamentelor silvice
în vederea descrierii corespunzătoare a fondului de producție și a condițiilor naturale de
vegetație și pentru reglementarea producției de lemn.
182
CUPRINS
10.3. Structura amenajamentului silvic

10.3.1. Generalități
Amenajamentul silvic este un proiect tehnologic, specific economiei forestiere, prin
care se urmărește gestionarea durabilă a pădurilor, în primul rând prin reglementarea
producției de masă lemnoasă. În jurul acestui obiectiv primar gravitează tot efortul de a
descrie cât mai detaliat arboretele dintr-o pădure ce face obiectul unui amenajament silvic.
Redactarea amenajamentului a beneficiat din plin de progresul tehnologic al ultimelor
două decenii, în ceea ce privește ridicarea în plan a suprafețelor, transpunerea pe planurile
de bază a ridicărilor în plan și utilizarea imaginilor satelitare. Proporțional cu
productivitatea muncii, a crescut și complexitatea situațiilor din teren, ca urmare a
procesului de retrocedare a pădurilor.
Prima operație este digitizarea (vectorizarea) planurilor de bază (operație ce nu era
necesară când se utilizau tehnologii ce nu aveau la bază sisteme GIS-GPS) sau procurarea
fișierelor shapefile de la unitatea specializată ce a realizat amenajamentul anterior. La
începerea campaniei de teren firma de amenajare trebuie să aibă pregătită toată baza
cartografică, indiferent de tehnologia folosită.
Amenajamentul unei unități de producție se compune din patru părți: 1) memoriul
tehnic; 2) planurile de amenajament; 3) evidențele de amenajament și 4) aplicarea
amenajamentului (Anonymus, 2000-a).
10.3.2. Conținutul memoriului tehnic

10.3.2.1. Date generale
Primul capitol al memoriului tehnic conține date de identificare a suprafeței care face
obiectul amenajării, situația teritorial-administrativă, localizarea unității de producție,
respectiv a ocolului silvic, vecinătăți, suprafața totală, administrator, trupuri de pădure sau
bazinete ce compun unitatea sau unitățile de producție, situația terenurilor acoperite cu
vegetație forestieră din afara fondului forestier.
Organizarea teritoriului din punct de vedere amenajistic este analizată în capitolul 2.
Se descrie aici forma de proprietate și se indică documentele care atestă proprietatea. De
asemenea, se prezintă modul în care au fost constituite unitățile de producție, se descrie
parcelarul și subparcelarul, modul de materializare în teren a sistemului de linii parcelare
și a bornelor silvice, corespondența dintre unitățile amenajistice actuale și cele de la
amenajarea precedentă, modul de determinare a suprafețelor și planurile de bază utilizate
pentru actualizarea hărților amenajistice, repartiția suprafețelor pe folosințe forestiere,
situația enclavelor și organizarea administrativă pe districte și cantoane.
Cea mai importantă piesă din acest prim capitol este balanța terenurilor, așa-numita fișă
de intrări-ieșiri a suprafețelor, în care sunt consemnate toate modificările de suprafață din
deceniul anterior, sensul schimbării – cedare sau primire – persoana juridică ce a cedat sau
a primit terenul respectiv, actul oficial în baza căruia s-a realizat cedarea sau primirea.
183
CUPRINS
10.3.2.2. Gospodărirea din trecut a pădurilor

În capitolul 3 se realizează o retrospectivă a modului de gospodărire din perioada
anterioară, pe un orizont de timp cât mai mare, în funcție de datele disponibile. Structura
acestui capitol trebuie să fie unitară, iar comentariile pe care le conține se referă la evoluția
suprafeței și a bazelor de amenajare a pădurilor. Sunt utile și alte informații, precum:
gradul de recoltare a posibilității pe natură de produse, modul de valorificare a produselor
nelemnoase, eventuale doborâturi de vânt sau rupturi de zăpadă produse în trecut. De
asemenea, în acest capitol se întocmește o analiză critică a amenajamentului trecut și a
modului de punere în aplicare a prevederilor acestuia.
Pentru pădurile care au făcut recent obiectul retrocedărilor sau al reorganizărilor
administrative, analiza modului de gestionare din trecut devine irelevantă sub raportul
volumelor recoltate sau al dinamicii anterioare a caracteristicilor fondului de producție.
Totuși, cunoașterea unor elemente precum tratamente adoptate, intensități ale
intervențiilor la lucrări de îngrijire și conducere sau indici medii de recoltare, poate oferi
o imagine de ansamblu asupra modului de gospodărire din trecut, utilă în procesul de
planificare pentru următoarea decadă și pentru asigurarea continuității, în ceea ce privește
direcțiile generale de gospodărire a pădurilor.
10.3.2.3. Analiza condițiilor naturale de vegetație și a fondului de producție

În capitolul 4 (Studiul stațiunii și al vegetației forestiere) sunt prezentate metodele și
procedeele de culegere și de prelucrare a datelor din teren, se descriu condițiile naturale
de vegetație și se caracterizează structura fondului de producție.
Acest capitol conține tabele, grafice și comentarii ale acestora referitoare la:
 distribuția suprafețelor în funcție de: pantă, expoziție, tipuri de stațiune și tipuri de
sol, tipuri naturale de pădure;
 principalele specii forestiere ce intră în compoziția pădurii: cerințe ecologice,
poziția ocolului silvic în arealul speciei, sub-specii sau varietăți;
 caracterizarea condițiilor climatice și descrierea principalelor tipuri de stațiune și de
sol, accentuând factorii limitativi și de favorabilitate pentru vegetația forestieră;
 rețeaua hidrologică: descrierea rețelelor permanentă și temporară, cu evidențierea
caracterului de torențialitate al unor pâraie, unde este cazul;
 schema ecologică, respectiv tabelul de corespondență dintre stațiuni, tipuri de
pădure și tipuri de soluri, în care sunt evidențiați factorii limitativi, factorii de
favorabilitate, precum și compozițiile țel și tratamentele silvotehnice. Pentru
pădurile situate în situri Natura 2000, trebuie acordată atenție corelării tipului de
habitat cu tipul de pădure natural fundamental, cu caracterul acestuia și cu modul de
regenerare.
Pe baza analizei condițiilor naturale sunt fundamentate soluțiile tehnice de regenerare,
precum compoziția-țel sau modul de selecție a arborilor în procesul de regenerare a
pădurilor, respectând principiile rentabilității și al conservării biodiversității.
Prin urmare, trebuie subliniate toate relațiile de cauzalitate dintre situația din teren, așa
cum aceasta este redată în tabelele de sinteză, și obiectivele sociale, economice și
ecologice din capitolul 5. În tabelul 10.1 sunt prezentate câteva sugestii cu caracter general
privind modul de interpretare a informațiilor de caracterizare a vegetației forestiere și a
condițiilor staționale.
184
CUPRINS
Tabelul 10.1. Sugestii de interpretare a datelor de caracterizare a cadrului natural

Informații privind... Comentarii
Suprafața pe specii Poziția ocolului în arealul principalelor specii forestiere; în ocoalele
situate la limita arealului unei specii sau în zona de sub-optim a
acestuia, există riscul diminuării ponderii de participare a respectivei
specii. În măsura în care respectiva specie este importantă din punct
de vedere al funcțiilor de protecție, o atenție deosebită trebuie
acordată tratamentelor ce asigură regenerarea optimă a acesteia.
Condițiile climatice Cerințele speciilor forestiere în ceea ce privește regimul termic și
aprovizionarea cu apă, evapotranspirația potențială, proprietățile
fizice ale solului și posibilitatea apariției secetei fiziologice. Pe soluri
grele, deficitele hidrice sunt mult mai severe decât pe solurile ușoare.
Actualizarea datelor climatice este foarte importantă.
Regimul pluviometric, Posibilitatea apariției fenomenelor torențiale, argumentată cu date
rețeaua hidrografică privind suprafețele afectate de eroziune de suprafață sau în adâncime
(atenție la modul de codificare a datelor complementare).
Distribuția suprafețelor Obiective ecologice, zonarea funcțională. Obligatoriu, suprafețele
pe categorii de pantă situate pe pante mai mari de 35 grade vor fi încadrate în SUP M
(conservare deosebită). Nerespectarea criteriilor de încadrare în
categoria funcțională poate fi sesizată chiar din analiza distribuției
suprafețelor pe categorii de pantă.
Distribuția suprafețelor Sunt posibile succesiuni acolo unde o specie se află la limita
pe expoziții arealului. La limita arealului unei specii principale, pe expozițiile ce
accentuează un factor limitativ, există riscul diminuării proporției de
participare a respectivei specii. De exemplu, la limita altitudinală a
arealului gorunului, pe expozițiile umbrite, regimul termic devine
limitativ pentru această specie, dar nu și pentru fag, ce tinde să-i ia
locul.
Pentru analiza structurii și mărimii fondului de producție și protecție se prezintă grafic

sau tabelar distribuția suprafețelor în funcție de mai multe criterii sau combinații ale
acestora: specii și clase de vârstă, specii și categorii de consistență, clase de vârstă și
categorii de consistență, specii și clase de producție.
Analiza structurii fondului de producție se face din perspectiva principiului
continuității. Prin urmare, comentariile trebuie să se refere la măsura în care structura
actuală este apropiată sau nu de structura normală, pe specii. Anumite procese
succesionale pot fi evidențiate chiar prin distribuția suprafețelor pe specii și clase de
producție: specia ce va fi probabil eliminată rămâne pe stațiuni de bonitate inferioară (unde
concurența interspecifică este mai redusă) și predominant în primele clase de vârstă.
185
CUPRINS
10.3.2.4. Planificarea modului de utilizare a resurselor pădurii

Această secțiune a părții întâi este detaliată în capitolele 5, 6 și 7.
Capitolul 5 – intitulat Stabilirea funcțiilor ecologice, economice și sociale ale pădurii și
a bazelor de amenajare – este la fel de important ca și cel în care se reglementează procesul
de producție (capitolul 6). Aici se prezintă și se argumentează obiectivele gospodăririi
pădurilor, funcțiile derivate din aceste obiective, structurile compatibile cu funcțiile atribuite,
iar ulterior bazele de amenajare ce asigură crearea respectivelor structuri; diferențiat, pe
unități de gospodărire.
Pentru pădurile situate în siturile Natura 2000, obiectivele sociale, ecologice și economice
trebuie corelate cu cele din planul de management al sitului în cauză. Firește, principalul
obiectiv va fi conservarea speciilor și habitatelor pentru care a fost declarat situl, iar măsurile
de gospodărire propuse prin planul de management al sitului trebuie preluate ca atare în
amenajamentul silvic. Planul se reflectă în zonare și de aici rezidă măsurile de gospodărire.
Capitolul 6 (Reglementarea procesului de producție lemnoasă) este cel mai complex din
punct de vedere tehnic, deoarece aici se realizează reglementarea procesului de producție
lemnoasă și/sau modul de asigurarea a permanenței funcțiilor de protecție. Se calculează
volumele de recoltat sub formă de produse principale și secundare și se estimează volumele
de extras prin tăieri de igienă și prin lucrări de conservare.
Volumul de lemn ce urmează a fi recoltat sub formă de produse principale trebuie să
corespundă cu posibilitatea adoptată în cadrul conferinței a II-a de amenajare și aprobată în
urma avizării CTAS. În vederea adoptării posibilității, din principiu, se recomandă (în
virtutea principiului prudenței) alegerea celei mai mici valori din cele rezultate prin aplicarea
mai multor metode. Este o recomandare generală, ce poate fi sau nu acceptată, de la caz la
caz. Marea problemă a amenajamentului este orizontul pe care se asigură continuitatea
producției – 60 ani – și suprafața medie a celor mai multe proprietăți forestiere, ce nu permit
asigurarea continuității fără mari sacrificii de exploatabilitate, atât în plus, cât și în minus.
Fără o mai mare flexibilitate în ceea ce privește stabilirea exploatabilității arboretelor și a
perioadei maxime de timp pe care se urmărește continuitatea, sau fără acceptarea, de
exemplu, a sacrificiilor de exploatabilitate în minus, nu se poate vorbi de asigurarea
continuității producției de masă lemnoasă. Urmărirea continuității pe un orizont de timp de
60 ani nu dovedește altceva decât faptul că toate pădurile, inclusiv cele private, sunt
gestionate în vederea valorificării industriale a lemnului.
Pe lângă cele menționate, alte elemente importante ale capitolului referitor la
reglementarea procesului de producție lemnoasă sunt:
- realizarea unei prognoze a posibilității pentru următorii 30 de ani;
- indicarea detaliată, recomandabil la nivel de arboret, a modului în care vor fi puse în
aplicare tratamentele silvotehnice, astfel încât principalele obiective ale
tratamentului silvotehnic – al asigurării regenerării naturale și al obținerii diversității
(speciilor și dimensiunilor) dorite – să fie îndeplinite cu succes, recoltarea lemnului
fiind întotdeauna obiectiv secundar la tratamentele bazate pe regenerare naturală;
- indicarea măsurilor de gospodărire a arboretelor cu funcții speciale de protecție;
186
CUPRINS
- prezentarea modalităților de substituire a arboretelor derivate și de refacere a

arboretelor slab productive;
- stabilirea măsurilor de gospodărire pentru arboretele afectate de factori
destabilizatori.
În capitolul 7 accentul se mută pe valorificarea altor produse oferite de pădure în afara

lemnului, precum: fructele de pădure, resursele melifere, ciupercile comestibile, producția
cinegetică și/sau salmonicolă, semințele forestiere și orice alte resurse specifice fiecărei
zone în parte. În acest sens, în baza evidențelor furnizate de administratorul fondului
forestier privind recoltele anterioare, dar și cu ajutorul altor planuri existente pentru
suprafața care face obiectul amenajării, se oferă în amenajamentul silvic informații privind
măsurile de gospodărire, cantitățile ce ar putea fi recoltate, perioadele și modalitățile de
recoltare și valorificare, astfel încât și pentru aceste produse să se asigure o gestionare
sustenabilă.
Întocmirea unui plan de valorificare a produselor accesorii (fructe de pădure, ciuperci,
nuiele pentru împletituri, pomi de iarnă etc.) se justifică în măsura în care există tradiție
locală în această direcție, nefiind o componentă obligatorie a unui proiect de amenajare.
Elementele de referință sunt cantitățile realizate pe parcursul deceniului expirat, sursele
de date fiind raportările existente la nivel de district și ocol.
Problema valorificării produselor ne-lemnoase (ciuperci, fructe de pădure, răchită,
rășină ș.a.m.d.) este una controversată, deoarece:
- solicită volume mari de manoperă, precum și un puternic suport logistic (mijloace de
transport, spații de depozitare, instalații frigorifice și căi de acces) în perioade scurte
de timp, fapt ce poate afecta sensibil resursele financiare și umane alocate de regulă
celorlalte activități, legate efectiv de gestionarea durabilă a pădurilor: în special cele
legate de paza, protecția și ameliorarea fondului de producție (marcări, lucrări de
îngrijire a culturilor tinere etc.);
- creează premisele accesului liber în pădure, urmat de multe ori de adoptarea unor
practici anticulturale, în scopul creșterii productivității muncii la colectarea
respectivelor produse accesorii (rezinaj în arborete exploatabile, distrugerea puieților
viabili din regenerări în care apare zmeurul, distrugerea tufelor de afin prin recoltarea
cu pieptenul);
- recoltele anuale sunt greu de prognozat, depinzând în măsură foarte mare de
condițiile atmosferice;
- piața pe care se desfac fructele de pădure este destul de volatilă – prețurile pot să
varieze mult de la un an la altul, în funcție de cantități;
- activitatea în sine este eficientă atât timp cât există posibilități de export, întrucât
singurul avantaj comparativ ce permite o astfel de specializare este manopera ieftină,
adică un venit mediu anual mic în țara exportatoare, comparativ cu cel din țara
importatoare;
- există un prag critic al eficienței activității de recoltare, ce depinde de prețul de
desfacere și de prețul critic de achiziție. Prețul critic de achiziție (prețul minim oferit
de ocol) este prețul sub care nimeni nu mai este dispus să vândă cantitățile recoltate.
187
CUPRINS
Prețurile se stabilesc totdeauna la începutul campaniei și fluctuează în limite destul

de mari.
Pe de altă parte însă, valorificarea produselor accesorii constituie o sursă importantă
de venit pentru unele ocoale silvice care, din diverse motive, nu pot avea venituri suficiente
din valorificarea lemnului. În această situație se găsesc multe ocoale silvice situate în
zonele colinară și de câmpie, în care structura pe clase de vârstă a fondului de producție
este dezechilibrată, sau ocoale silvice în care arboretele exploatabile oferă lemn
insuficient, sau fără căutare pe piață. De asemenea, problema în sine are o importantă
dimensiune socială, întrucât poate contribui la creșterea bunăstării locuitorilor din zonă.
În cazul ocoalelor silvice în care activitatea de vânătoare este o sursă importantă de
venit, trebuie acordată o atenție specială înregistrării corecte a stării și poziției în teren a
observatoarelor, bordeielor, hrănitorilor, sărăriilor și izvoarelor permanente, pentru a
facilita întreținerea ușoară a acestora. La cererea beneficiarului (stipulată neapărat în tema
de proiectare), pot fi ridicate în plan și raportate pe hartă potecile de vânătoare.
Uneori dezinteresul pentru colectarea și valorificarea fructelor de pădure și a ciupercilor
comestibile se datorează și faptului că în pădurile certificate aceste produse nu se recoltează
din principiu, pentru a satisface ceea ce numim componenta socială a gestionării durabile a
pădurilor.
10.3.2.5. Alte analize, planuri și informații specifice

Această secțiune a memoriului tehnic cuprinde capitole 8, 9, 10 și 11.
Capitolul 8 descrie Starea de sănătate a pădurilor și măsurile de protejare a fondului
forestier. În acest sens, acolo unde este posibil, se prezintă istoricul stării de sănătate a
pădurilor analizate și al măsurilor de gospodărire aplicate anterior în arboretele afectate
de diverși factori perturbatori. Se descriu factorii destabilizatori identificați cu ocazia
descrierii parcelare și se indică măsurile ce trebuie aplicate în vederea protejării fondului
forestier împotriva bolilor și dăunătorilor, a doborâturilor de vânt și rupturilor de zăpadă,
uscării anormale, incendiilor etc.
În capitolul 9 se prezintă situația instalațiilor de transport cu caracter permanent, sunt

descrise tehnologiile de exploatare compatibile cu obiectivele de gospodărire a pădurilor
și cu tehnicile de execuție a lucrărilor silvotehnice. De asemenea, se descrie starea
construcțiilor forestiere.
În ceea ce privește drumurile forestiere, trebuie menționate, pentru fiecare drum
existent, porțiunile (lungimile) de drum pe care sunt necesare lucrări de întreținere curentă
a infrastructurii și, eventual, a lucrărilor de artă (ziduri de sprijin, șanțuri de scurgere,
podețe). Proiectantul, în colaborare cu administratorul fondului forestier, analizează
necesitatea creșterii accesibilității fondului forestier și poate propune, prin amenajamentul
silvic, proiectarea și construcția de noi drumuri forestiere în zonele inaccesibile sau cu
accesibilitate redusă.
Amenajamentul silvic nu trebuie înțeles exclusiv din perspectiva reglementării
producției. El este totodată principalul mijloc de transfer tehnologic. Prin urmare, prin
amenajament, beneficiarul ar trebui să fie informat și despre noile tehnologii de
regenerare, de protecție a pădurilor, de aplicare a tratamentelor și a operațiunilor culturale.
188
CUPRINS
În mod particular, în acest capitol (9), amenajistul poate diferenția situațiile în care se
impune utilizarea anumitor tehnologii de exploatare, precum și a anumitor echipamente,
utilaje de exploatare, ori a atelajelor, menite să garanteze realizarea țelurilor de
gospodărire stabilite pentru fiecare arboret.
Planul construcțiilor forestiere conține o listă a construcțiilor existente, descrise sumar
(suprafață construită, destinația acestora, stare) și prevede o serie de lucrări necesare
(reparații capitale, reparații curente, eventual racordarea la rețeaua electrică sau dotarea cu
alte facilități) pentru buna funcționare a construcțiilor respective.
Capitolul 10 este menit analizei eficacității modului de gospodărire a pădurilor. În

acest sens, se descrie modul de aplicare a amenajamentului expirat și evoluția producției
și productivității pădurilor din punct de vedere cantitativ, calitativ și valoric, iar în studiul
general se întocmește și un bilanț economic pentru perioada de aplicare și se descrie modul
în care se va asigura verificarea punerii în aplicare a amenajamentelor silvice. Normele
tehnice (Anonymus, 2000-a) recomandă utilizarea unui anumit set de indicatori cantitativi,
calitativi și valorici prin a căror analiză să poată fi evidențiată tendința evoluției stării
pădurii în urma aplicării prevederilor amenajamentelor anterioare, dar și pentru prognoza
acestei evoluții în decursul perioadei de valabilitate a noului amenajament silvic.
Astfel, în capitolul 10, se analizează caracteristicile fondului de producție, o serie de
indicatori de bază, dar și planurile amenajistice: în principal, cele de recoltare și cele de
regenerare, adică activitățile aducătoare de venit și cele generatoare de costuri. Problema
eficienței sub aspect valoric a măsurilor adoptate în amenajament nu este nouă, fiind chiar
subiectul unei teze de doctorat (Kiss, 1976).
Eficiența economică merită a fi analizată doar dacă ocolul silvic este suficient de mare
și există pârghii de îmbunătățire a acesteia, prin organizarea mai bună a activității de
recoltare, prin reducerea semnificativă a costurilor sau chiar prin schimbarea bazelor de
amenajare, cu condiția ca această măsură să nu contravină prevederilor legale și cadrului
normativ (Drăgoi, 2004). Nu are sens să analizăm eficiența economică la nivel de mică
proprietate, atât timp cât posibilitățile economice ale proprietarului sunt limitate, iar
schimbarea radicală a bazelor de amenajare nu este posibilă. A analiza eficiența economică
în astfel de situații nu ar face decât să deschidă o cutie a Pandorei pentru proprietar.
Oricum, eficiența economică merită a fi studiată doar la nivel de ocol silvic, nu de unitate
de producție. De asemenea, poate fi analizată pe tipuri de proprietate, la ocoalele de regim.
Chiar și așa, analiza eficienței economice nu trebuie să coboare la nivel de proprietar, ci
trebuie să rămână la nivel de formă de proprietate (ex.: publică sau privată a UAT-urilor,
privată a unităților de cult, a persoanelor fizice, a unor agenți economici, a asociațiilor de
persoane fizice etc.).
În ceea ce privește rezultatele economice ale aplicării vechiului amenajament, prima
operație ce trebuie făcută este preluarea, din contabilitatea primară, a datelor referitoare la
rezultatele economice ale ocolului silvic: venituri și cheltuieli, pe categorii mari de lucrări:
operațiuni culturale, tăieri de regenerare, pază și protecție, eventual produse accesorii și
vânătoare. După preluarea acestor date (ce trebuie oferite de ocolul silvic într-o formă
unitară), se pot calcula următorii indicatori ai rentabilității:
- costul mediu, sau venitul mediu, pe an și hectar al aplicării operațiunilor culturale;
189
CUPRINS
- costul mediu, respectiv venitul mediu, pe an și hectar al aplicării lucrărilor de

regenerare;
- venitul mediu, pe an și hectar, obținut din recoltarea produselor accidentale I;
- rata internă de revenire pe deceniu a gospodării întregului ocol silvic.
În ceea ce privește rezultatele economice ale aplicării vechiului amenajament, prima
operație ce trebuie făcută este actualizarea prețurilor la care s-au vândut cele cinci tipuri
de produse lemnoase în trecut (produse principale, secundare, accidentale I, accidentale II
și igienă). Actualizarea se face cu ajutorul formulei (10.1).
i  10
P  V p i
ik (10.1)
în care P este prețul actualizat al unei partizi care s-a vândut în anul k al deceniului expirat
la prețul V, iar pi este indicele de creștere a prețului în anul i, față de anul anterior.
Indicele de creștere pi este indicele prețurilor produselor din lemn sau indicele
prețurilor bunurilor de consum, sau unul agregat, al celor doi indici menționați anterior.
Fluctuații ale indicatorilor eficienței economice sunt normale de la un la altul, întrucât
planificarea amenajistică a lucrărilor silviculturale se face pe considerente tehnice, nu
neapărat economice. De aceea, o analiză cost-beneficiu pe fiecare an al aplicării
amenajamentului este și dificil de realizat, și irelevantă din punct de vedere practic. Totuși,
chiar la nivelul unei unități de producție, dacă astfel de informații se prelucrează statistic
folosind metode adecvate, se poate obține o funcție ce permite în continuare estimarea
prețului la care se vor vinde produsele lemnoase în primii ani ai deceniului următor –
firește, dacă o asemenea cerință este precizată de beneficiar.
Capitolul 11 (Diverse) încheie memoriul tehnic și este menit furnizării unor informații
tip, referitoare la: perioada de valabilitate a noului amenajament silvic, colectivul de
elaborare, menționarea hărților anexate amenajamentului, recomandări de ținere a
evidenței lucrărilor efectuate în timpul perioadei de valabilitate a amenajamentului,
referințe bibliografice.
Memoriile tehnice și studiul general sunt însoțite de piese desenate precum:
- pentru fiecare unitate de producție, mai multe hărți tematice (la scara 1:10.000 sau
1:20.000);
- pentru studiul general al ocolului (SG): hărți tematice la nivel de ocol (la scara
1:50.000);
- un set din planurile de bază utilizate la redactarea hărților amenajistice;
- un set de hărți necolorate („hărți albe”), pe suport textil (pânzate), pentru personalul
de teren;
- mai multe hărți albe simple, pentru diversele nevoi ale ocolului și pentru următoarea
reamenajare.
10.3.3. Planuri de amenajament

Partea a II-a a amenajamentului conține trei capitole, referitoare la Planurile de recoltare
și cultură (capitolul 12), Planuri privind instalațiile de transport și construcțiile forestiere
(capitolul 13) și Prognoza dezvoltării fondului forestier (capitolul 14).
190
CUPRINS
În capitolul 12, aferent planurilor de recoltare și cultură, se includ: planurile de recoltare

de produse principale (pentru fiecare subunitate de gospodărire pentru care se reglementează
procesul de producție), planul lucrărilor de conservare (acolo unde este cazul), planul
lucrărilor de îngrijire și conducere a arboretelor și planul lucrărilor de regenerare și
împădurire.
În planul lucrărilor de regenerare sunt menționate mai întâi lucrările necesare în
arboretele incluse în planul decenal de recoltare a produselor principale, într-o ordine
logică: mai întâi ajutorarea regenerării naturale, apoi completări în regenerările naturale
ce urmează a se instala după recoltarea produselor principale (din oficiu se estimează că
astfel de lucrări vor fi efectuate pe 20 % din suprafața parcursă cu ultima intervenție din
cadrul unui tratament silvotehnic) și, în final, lucrările propriu-zise de împăduriri.
Următoarea secțiune a planului se referă la împăduririle planificate a se executa în
poieni și goluri. Se calculează – în raport cu compozițiile de regenerare și schemele de
împădurire (conform recomandărilor tehnice) – necesarul de puieți, pe specii.
10.3.4. Evidențele de amenajament

În partea a treia a amenajamentului (capitolul 15) sunt incluse toate evidențele care susțin
soluțiile adoptate prin amenajament:
- copiile documentelor care atestă dreptul de proprietate;
- copii ale proceselor verbale ale conferințelor de amenajare a pădurilor și a celui de
recepție a lucrărilor;
- descrierea parcelară extinsă și sinteza acesteia;
- situația arboretelor inventariate;
- datele de analiză a structurii fondului de producție la nivel de unitate de gospodărire;
- evidențe privind condițiile naturale de vegetație;
- situația arboretelor afectate de factori destabilizatori;
- accesibilitatea fondului forestier și a posibilității ș.a.
10.3.5. Aplicarea amenajamentului

Capitolul 16 corespunde ultimei părți a unui amenajament și cuprinde o serie de tabele
ce urmează a fi utilizate pentru urmărirea modului de punere în aplicare a prevederilor
amenajamentului.
Informațiile conținute în acest capitol sunt consemnate de beneficiar și presupun
întocmirea unor evidențe și bilanțuri referitoare la aplicarea anuală a prevederilor
amenajamentului cu privire la exploatări, împăduriri, tratamente silvotehnice, lucrări de
îngrijire și conducere, tăieri de igienă, lucrări de conservare, dinamica procesului de
regenerare naturală etc.
Pe lângă aceste tabele, evidența aplicării amenajamentului se realizează și prin
completarea unor tabele „în alb” din cuprinsul descrierii parcelare (capitolul 15). Câte un
astfel de tabel corespunde fiecărei unități amenajistice și permite consemnarea informațiilor
referitoare la lucrările efectuate, suprafețe parcurse, volume recoltate, formule de
împădurire, cantități de puieți sau semințe etc.
191
CUPRINS
A existat și încă există un curent de opinie potrivit căruia amenajamentul silvic întocmit
unitar la nivel de ocol silvic ar trebui să se rezume la descrierea parcelară și reglementarea
procesului de producție, restul capitolelor fiind tratate pe larg în studiul general al
amenajamentului (SG), conceput pentru întregul ocol. O asemenea opinie ar fi justificată de
faptul că cea mai mare parte a informației din SG este redundantă. Într-adevăr, este
redundantă, dar pe de altă parte, este evident faptul că cei ce aplică amenajamentele consultă
destul de rar studiul general; o serie de date și de recomandări tehnice referitoare la
tehnologiile de exploatare, întreținerea drumurilor sau factorii limitativi ar fi astfel neglijate
pe parcursul aplicării amenajamentului, întrucât aceeași sursă de informații – studiul general
– ar trebui utilizată de tot personalul tehnic al unui ocol.
Pe lângă acuratețea și credibilitatea datelor din descrierea parcelară, cel mai important
aspect ce ar trebui urmărit consecvent este pragmatismul interpretării datelor din tabelele
capitolului 4: Studiul stațiunii și al vegetației forestiere.
Să ne reamintim
Un amenajament silvic se compune din patru părți: I. Memoriul
tehnic; II. Planuri de amenajament; III. Evidențe de amenajament și IV.
Aplicarea amenajamentului.
În memoriul tehnic trebuie realizată descrierea unității de producție din punct de
vedere teritorial-administrativ, al proprietății, se analizează istoricul modului de
gospodărire a pădurilor, condițiile naturale de vegetație și caracteristicile fondului de
producție. O secțiune importantă constă în reglementarea procesului de producție
lemnoasă dar și planificarea modului de utilizare a celorlalte resurse ale pădurii. În baza
informațiilor culese din teren și din evidențele ocolului silvic se descrie starea de
sănătate a pădurilor și se propun măsurile de protejare a pădurilor împotriva acțiunii
factorilor destabilizatori. Tot aici se prezintă situația instalațiilor de transport și a
construcțiilor silvice, se analizează eficacitatea modului de gospodărire a pădurilor și se
oferă o serie de informații privind colectivul de elaborare, hărțile anexate și perioada de
valabilitate a noului amenajament.
Partea a doua conține planurile de recoltare, cultură, planul instalațiilor de transport,
cel al construcțiilor silvice, precum și prognoza dezvoltării fondului forestier.
În partea a treia sunt incluse toate evidențele care susțin soluțiile tehnice adoptate
prin amenajament.
Ultima parte a unui amenajament silvic este destinată monitorizării modului de
punere în aplicare a prevederilor acestuia.
10.4. Particularitățile lucrărilor de amenajare a pădurilor pe zone forestiere
Păduri din Lunca Dunării și luncile râurilor interioare

Aceste păduri sunt formate din zăvoaie și plantații de plopi euramericani. Din punct de
vedere al unităților de gospodărire frecvente, aici sunt întâlnite:
- SUP X – zăvoaie de plopi și sălcii, gospodărite în crâng;
- SUP Y – crânguri pentru tăieri în scaun;
192
CUPRINS
- SUP Z și W – culturi de plopi și sălcii selecționate pentru celuloză și cherestea,

respectiv pentru furnire, la diferite scheme de plantare.
În lunca inundabilă a Dunării și în luncile râurilor interioare, pentru unitățile de producție
constituite din păduri compacte cu rol de protecție a digurilor și a malurilor, formate din
specii repede crescătoare, periodicitatea reamenajării este de cinci ani, date fiind și
frecventele modificări de suprafață care rezultă prin erodarea malurilor și/sau depunerea
aluviunilor.
Forma unităților de producție este alungită (figura 10.1), iar în compoziția lor apar puține
specii: salcie, plopi indigeni, plopi euramericani, precum și elemente ce au rămas din
șleaurile de luncă: ulm, frasin, stejar.
Sălcetele (pure, în majoritatea cazurilor) sunt provenite din lăstari (regenerare naturală
vegetativă), sade (regenerare artificială), respectiv sulinari, în zonele inundabile pe perioade
lungi de timp.
Ca regim de gospodărire, se aplică crângul simplu (sălcete și zăvoaie de plop și salcie),
respectiv codrul convențional (subunitățile de plopi euramericani). Clasele de vârstă sunt
de 5 ani, iar metoda de amenajare este aceea a parchetației simple.
Probleme de ordin tehnic și logistic: acces dificil în unele porțiuni, datorită vegetației
luxuriante; frecvent, lipsa reperelor pentru sprijinirea ridicărilor în plan, distanțe relativ mari
de transport de la și la localități.
O problemă generală – a cărei rezolvare este mult așteptată – este cartarea hidrologică a
tuturor luncilor inundabile; ultima cartare s-a făcut în urmă cu circa cinci decenii, timp în
care regimul hidrologic al majorității râurilor interioare a fost modificat, datorită
acumulărilor hidrotehnice și măsurilor de protecție a localităților contra inundațiilor, prin
diguri de apărare.
Dar cum debitele medii au scăzut an de an datorită acestor amenajări hidrotehnice pe
râurile interioare, riscurile asociate plantării plopului euramerican în stațiuni improprii sunt
ridicate, deoarece tendința pe termen lung este de aridizare a climatului, respectiv de
reducere a frecvenței producerii inundațiilor în zona dig-mal, pe perioade lungi de timp.
Figura 10.1. Exemplu de constituire a unităților de producție în Lunca Dunării

(OS Chiciu – 1989, DS Călărași) (sursa: Anonymus, 1989 – întocmit 1989)
193
CUPRINS
Din punct de vedere al compozițiilor de regenerare, este de evitat plantarea plopului

hibrid euramerican, mai ales în zonele de pasaj al păsărilor migratoare. Din punct de vedere
al formei de proprietate, marea majoritate a acestor păduri sunt publice, fiind administrate
de RNP.
Amenajarea pădurilor din zona forestieră de câmpie și silvostepă

Principalul impediment în organizarea activității de teren este dispersarea mare a
trupurilor de pădure (figura 10.2), din cauza căreia timpii de deplasare pot fi lungi în absența
unui mijloc adecvat de locomoție, cel mai potrivit fiind bicicleta.
Din punct de vedere al complexității floristice, aceste păduri sunt importante pentru
conservarea biodiversității: cărpinița și stejarul pufos, fiind speciile relevante din acest punct
de vedere. Deși terenul este plan, numărul ridicat de subparcele impietează productivitatea
muncii: productivitatea poate să scadă până la 20-30 ha pe zi, sau chiar mai puțin. Micro-
relieful este important și orice depresiune indică procese de gleizare sau pseudogleizare.
Salcâmul este prezent, ca și numeroasele specii de arbuști ce acoperă foarte bine solul.
Salcâmul și sălcioara sunt specii cu comportament invaziv în anumite situații.
Carpenul este important în economia locală, iar extragerea acestuia trebuie făcută treptat,
până la exploatabilitate. Calitatea punerii în valoare este la fel de importantă în această zonă
pe cât este calitatea lucrărilor de exploatare în zonele de deal și de munte.
Un fenomen ce se manifestă periodic în această zonă este uscarea prematură a unor specii,
cele mai amenințate fiind stejarii (brumăriu și gârnița) și frasinul.
Trupurile de pădure sunt mici și dispersate, ceea ce reduce productivitatea muncii, în
toate fazele de teren. Prin urmare, o atenție deosebită trebuie acordată organizării lucrărilor.
Deși parcelarul geometric ajută la o bună orientare în teren, multe parcele sunt fragmentate
în foarte multe unități amenajistice, uneori nejustificat.
Figura 10.2. Exemplu de constituire a unităților de producție în zona de câmpie

(OS Carei – 1989, DS Satu Mare) (sursa: Anonymus, 1989 – întocmit 1971, revizuit 1989)
194
CUPRINS
De asemenea, conturul real al trupurilor de pădure poate să difere de ceea ce apare figurat
pe planurile de bază, fapt pentru care conturul lizierei pădurii trebuie urmărit cu atenție și
orice nepotrivire trebuie notată pe hartă și ridicată în plan, putând afecta în final balanța
suprafețelor.
Alte probleme tehnice: compozițiile țel sunt de cele mai multe ori soluții de compromis
între compoziția actuală a arboretelor și compozițiile țel prevăzute de normele tehnice. De
asemenea, trebuie analizată oportunitatea desființării subunităților de salcâm (SUP Q).
Încadrarea pe urgențe de regenerare trebuie făcută cu mare atenție, luând în considerare
toate elementele relevante din descrierea parcelară, dar mai ales proveniența. O atenție
deosebită trebuie acordată zonării funcționale, deoarece în apropierea unor astfel de păduri
au apărut unități turistice, justificându-se uneori încadrarea în subgrupa funcțională 1.4.a sau
1.4.b. De fapt, aceste păduri sunt cele mai expuse schimbării folosinței forestiere, nu în teren
agricol ci în teren intravilan.
În pădurile-parc și în cele cu valoare recreativă ridicată trebuie realizate unele amenajări
specifice. Amenajările necesare pentru realizarea pădurilor-parc nu fac obiectul scoaterii
definitive/ocupărilor temporare din fondul forestier și sunt permise numai în situația în care
realizarea lor nu implică tăieri de arbori sau defrișări (Anonymus, 2008).
Potrivit codului silvic actual, singurele amenajări permise în pădurile-parc din fondul
forestier sunt: alei din materiale ecologice sau piste pentru biciclete, a căror lățime nu va
depăși 2 m; bănci; instalații de iluminat; puncte de informare; toalete ecologice și construcții
provizorii din lemn cu suprafața construită de cel mult 15 m2. Pot fi chiar realizate împăduriri
cu specii care nu corespund tipului natural fundamental de pădure. Pădurile-parc nu sunt
specifice doar zonei de câmpie forestieră și silvostepă. Ele pot fi constituite în orice etaj
fitoclimatic.
Accesul în aceste păduri trebuie într-un fel reglementat, prin introducerea unor taxe de
utilizare care să permită atât investițiile de mai sus cât și întreținerea acestora. De aceea, mai
ales în aceste păduri, sunt necesare studii de impact, ce pot fi finanțate chiar de proprietari.
În cele mai multe cazuri, aceste păduri se află în proprietatea publică a unităților
administrativ-teritoriale, dar și persoanele fizice pot opta pentru transformarea pădurilor
deținute în păduri-parc.
Păduri de deal: gorunete, amestecuri de fag cu gorun

Și aceste păduri sunt dispersate și despărțite de mari suprafețe ne-forestiere, dar mărimea
trupurilor de pădure permite totuși folosirea din plin a unei zile de lucru, în majoritatea
situațiilor (figura 10.3). În ceea ce privește conturul acestor trupuri și, implicit, problema
suprafețelor, observația anterioară este valabilă. Suprafața cantoanelor fiind mai mare,
lemnul mai valoros și paza mai dificilă, în apropierea lizierelor consistența este uneori mai
mică, așa că trebuie acordată o atenție sporită estimării suprafeței pe care se propun lucrările
de îngrijire, în special răriturile.
De asemenea, se recomandă precizarea în fișa de descriere parcelară a intensității
intervențiilor pe elemente de arboret, chiar dacă controlul se face pe suprafață. Dacă există
în amenajament această informație, la verificarea aplicării amenajamentului, factorii de
execuție nu vor invoca amenajamentul ca o scuză a intervențiilor prea puternice la
elementele de arboret cu valoare economică mare.
195
CUPRINS
Figura 10.3. Exemplu de constituire a unităților de producție în zona de deal

(OS Cluj – 1988, DS Cluj) (sursa: Anonymus, 1989 – întocmit 1971, revizuit 1988)
Trebuie acordată atenție mai mare stabilirii compozițiilor țel de stare sau la
exploatabilitate: acestea trebuie să fie realizabile prin operațiunile culturale și tăierile de
regenerare ce urmează, nu trebuie copiate ca atare din normele tehnice!
Majoritatea gorunetelor și amestecurilor de fag cu gorun sunt pe soluri formate pe
depozite predispuse la alunecări (argile, pietrișuri); de asemenea, astfel de păduri au rămas
pe terenuri în pantă. Oriunde apar procese erozionale (de suprafață sau în adâncime), trebuie
consemnate ca atare în fișa de descriere parcelară, pentru a argumenta corect zonarea
funcțională.
Multe gorunete și amestecuri de fag cu gorun sunt trecute de vârsta exploatabilității și
sunt în plin proces de regenerare. Descrierea ca atare este dificilă: în unele porțiuni de arboret
semințișul instalat a devenit neutilizabil, în altele merită individualizat deja ca element de
arboret; consistența este mică, datorită igienizărilor repetate. Prin urmare, o atenție deosebită
trebuie acordată stabilirii corecte a perioadei rămase de regenerare, astfel încât să poată fi
valorificat atât lemnul de calitate al arborilor rămași, cât și regenerările naturale deja
instalate.
Astfel, amenajistul poate recomanda fără nicio problemă mai multe lucrări în deceniu
(ex.: completări, curățiri și tăieri de produse principale), dacă acestea se impun. Oricum, în
astfel de situații, a separa noi unități amenajistice pe criteriul vârstei și/sau consistenței este
inutil și contraproductiv.
Păduri montane: făgete, amestecuri de fag cu rășinoase și molidișuri

În cazul făgetelor pure, trebuie analizat cu atenție tipul de structură consemnat în
amenajamentul anterior: fagul are o mare plasticitate ecologică, ce se reflectă mai ales în
variația diametrelor. Uneori, amplitudinea mare a elementelor taxatorice a fost pusă pe
seama vârstei și au fost separate elemente diferite, deși nu ar fi fost cazul. Totuși, în situațiile
în care structurile pluriene sau relativ pluriene au fost realizate, mai ales pe stațiuni de
bonitate superioară, acestea trebuie păstrate, prin aplicarea de tratamente cu perioadă medie
sau lungă de regenerare.
196
CUPRINS
Deși numeroase subunități de grădinărit (SUP G) au dispărut în ultimele trei decenii, fiind
transformate în subunități de codru regulat sau în subunități de tip M (conservare), pentru
pădurile publice se recomandă analizarea oportunității revenirii la SUP G, dacă structurile
verticale ale arboretelor justifică această opțiune și infrastructura permite aplicarea repetată
a tăierilor, fără a prejudicia solul și arborii rămași.
Ca o caracteristică generală, molidișurile sunt foarte dese, fie ca urmare a regenerării
naturale sau ca rezultat al schemelor de plantare, fie datorită indicilor mici de recoltare la
lucrările de îngrijire sau ne-efectuării acestor lucrări, din diverse motive strict economice
(accesibilitate redusă și cerere redusă de lemn subțire). Cel puțin în arboretele exploatabile
și pre-exploatabile este bine să se înregistreze indicele de densitate a arboretului, în locul
gradului de închidere a coronamentului, pe baza unor sondaje Bitterlich.
Trupurile de pădure sunt compacte (figura 10.4), întinse ca suprafață, iar principala
problemă tehnică este stabilirea indicelui optim de recoltare la rărituri. Dacă acesta nu este
specificat în fișa de descriere, programul de amenajare asociază automat un indice de
recoltare minimal, prevăzut în normele tehnice, ceea ce nu îmbunătățește cu nimic rezistența
arboretelor la doborâturi de vânt și/sau rupturi de zăpadă.
O problemă ce mai apare în unele situații este mărimea unităților amenajistice, mai ales
a celor situate pe funduri de văi. În astfel de situații este necesară și justificată constituirea
de unități amenajistice distincte, în funcție de condițiile staționale pe cele trei treimi ale
versantului.
Totuși, multe subparcele au rămas cu suprafețe mari deoarece, în primele stadii de
dezvoltare, nu se justifica separarea arboretelor în funcție de condițiile staționale. Mai târziu,
când diferențele de bonitate stațională devin evidente, separarea unor unități amenajistice
distincte devine necesară, mai ales că există posibilitatea să se fi produs, între timp,
doborâturi în treimea inferioară a versanților.
Figura 10.4. Exemplu de constituire a unităților de producție în zona de munte

(OS Stulpicani – 1979, DS Suceava) (sursa: Anonymus, 1989 – întocmit 1979)
197
CUPRINS
Să ne reamintim
Condițiile de vegetație din România sunt extrem de variate datorită, în
principal, diversității formelor de relief. La rândul său, vegetația forestieră
și implicit activitatea de amenajare a pădurilor prezintă o serie de particularități care
depind de forma de relief și de modul de gospodărire din trecut.
Din aceste considerente, principalele diferențe dintre zonele forestiere din România
– analizate din punct de vedere al amenajării pădurilor – sunt generate de: gradul de
fragmentare a pădurilor, distanța dintre trupurile de pădure, forma și accesibilitatea
acestora, cerințele ecologice și comportamentul speciilor principale, obiectivele de
gospodărire diferite (mai ales cele de natură socială și economică), importanța pădurilor
pentru comunitățile locale ș.a.
TO DO
1. Prezentați părțile componente ale unui amenajament silvic și
redați pe scurt conținutul capitolelor memoriului tehnic.
2. Descrieți comparativ particularitățile amenajării pădurilor în
principalele zone forestiere din România.
10.5. Miniglosar
Defrișare acțiune de înlăturare completă a vegetației forestiere, fără a fi urmată de

regenerarea acesteia, cu schimbarea folosinței și/sau a destinației terenului
(Anonymus, 2008)
Natura 2000 rețea de arii protejate implementată la nivelul statelor Uniunii Europene
Parchetație metodă de amenajare care are la bază împărțirea suprafeței pădurii într-un
număr de diviziuni (numite parchete) egal cu mărimea ciclului de producție
Pădure pădure al cărui mod de gospodărire este verificat și monitorizat de către
certificată organisme independente, în vederea garantării respectării unor cerințe
agreate la nivel internațional privind gospodărirea sustenabilă a resurselor
forestiere
Pădure-parc suprafață de pădure din fondul forestier destinată activităților recreative, în
care sunt permise amenajări care nu presupun defrișare și care nu afectează
caracteristicile vegetației forestiere
Produse cuprind produsele nelemnoase ale pădurii (faună salmonicolă și de interes
accesorii cinegetic, fructe de pădure, semințe forestiere, ciuperci comestibile, trufe,
plante medicinale și aromatice, rășină etc.) și o serie de produse lemnoase
(și anume: arbori și arbuști ornamentali, răchită, pomi de Crăciun, puieți și
diferite produse din lemn), altele decât produsele principale, secundare
accidentale sau de igienă
Produse produse lemnoase rezultate în urma aplicării lucrărilor de îngrijire și
secundare conducere a arboretelor
Scoatere schimbare a destinației forestiere a unui teren din fondul forestier național,
definitivă din în condițiile legii (Anonymus, 2008)
fond forestier
Shapefile format vectorial pentru date geospațiale aferent aplicației software GIS
(sistem geografic informatic)
198
CUPRINS
Vectorizare proces de reprezentare în format digital a unei imagini prin intermediul

unor elemente matematice (vectori)
10.6. Rezumat
În această unitate de învățare studenții sunt familiarizați cu
conținutul unui amenajament silvic, fiind astfel pregătiți pentru
semestrul al doilea aferent disciplinei Amenajarea pădurilor, când vor întocmi un
proiect de an cu o structură similară unui amenajament silvic, dar limitat doar la
capitolele necesare înțelegerii modului de analiză a condițiilor naturale de vegetație și
a structurii fondului de producție, stabilirii obiectivelor de gospodărire și a funcțiilor
pădurilor, adoptării bazelor de amenajare a pădurilor, reglementării procesului de
producție lemnoasă și întocmirii principalelor planuri de amenajament.
De asemenea, sunt prezentate în această UI particularitățile modului în care se
desfășoară activitatea de amenajare a pădurilor pe zone forestiere, acest capitol având
rolul de a oferi studenților o serie de informații cu caracter general privind
complexitatea acestui domeniu.

nr. 238 din 27.03.2008.

1. În câte părți este structurat un amenajament silvic conform
normelor tehnice în vigoare?
a. 10.
b. 6.
c. 4.
d. 2.
2. Ce informații trebuie să conțină memoriul tehnic?
a. Zonarea funcțională.
b. Descrierea parcelară.
c. Studiul stațiunii și al vegetației forestiere.
d. Reglementarea procesului de producție lemnoasă.
3. Ce presupune analiza structurii fondului de producție?
a. Repartiția suprafețelor pe proprietari.
b. Repartiția suprafețelor pe specii.
c. Repartiția volumelor de recoltat pe clase de vârstă.
d. Repartiția suprafețelor pe categorii de consistență.
199
CUPRINS
4. Ce decizii tehnice pot fi influențate prin analiza distribuției suprafeței pe categorii

de pantă?
a. Decizii referitoare la încadrarea funcțională a arboretelor.
b. Decizii referitoare la măsurile de gospodărire ce urmează a fi stabilite la
nivel de arboret.
c. Decizii referitoare la stabilirea caracterului actual al tipului de pădure.
d. Decizii referitoare la ajustarea numărului de suprafețe de inventariere
necesare.
5. Care este ordinea logică de adoptare a deciziilor tehnice în amenajamentele
silvice?
a. Încadrarea funcțională a arboretelor, stabilirea structurilor optime,
adoptarea bazelor de amenajare, reglementarea producției.
b. Adoptarea bazelor de amenajare, încadrarea funcțională a arboretelor,
stabilirea structurilor optime, reglementarea producției.
c. Stabilirea structurilor optime, reglementarea producției, încadrarea
funcțională a arboretelor, adoptarea bazelor de amenajare.
d. Stabilirea structurilor optime, adoptarea bazelor de amenajare, încadrarea
funcțională a arboretelor, reglementarea producției.
6. Cum trebuie să procedeze amenajiștii când adoptă posibilitatea?
a. Va fi adoptată valoarea indicată de administratorul fondului forestier sau
de proprietar.
b. Potrivit principiului prudenței.
c. Va alege întotdeauna valoarea cea mai mare a posibilității.
d. Astfel încât continuitatea posibilității să fie asigurată în următorii 60 ani.
7. Ce informații trebuie să conțină capitolul referitor la reglementarea procesului de
producție lemnoasă?
a. Calculul volumului de recoltat prin aplicarea tratamentelor silvotehnice.
b. Calculul volumului de recoltat prin lucrări de îngrijire și conducere.
c. Prezentarea planului de valorificare a produselor accesorii.
d. Indicarea modului în care vor fi puse în aplicare lucrările silvotehnice.
8. Ce informații trebuie prezentate în partea a treia a unui amenajament silvic –
Evidențe de amenajament?
a. Planuri de recoltare și cultură.
b. Planul instalațiilor de transport.
c. Descrierea parcelară.
d. Situația arboretelor inventariate.
9. Ce tipuri de unități de gospodărire sunt întâlnite frecvent în Lunca Dunării și în

luncile râurilor interioare?
a. SUP X.
b. SUP J.
c. SUP V.
d. SUP W.
10. Ce particularități prezintă amenajarea pădurilor din zona forestieră de câmpie și
silvostepă?
a. Trupurile de pădure sunt foarte dispersate.
b. Forma unităților de producție este alungită.
c. Perioada de valabilitate a amenajamentelor este de 5 ani.
d. Suprafața parcelelor este mare, uneori depășind 50 ha.
200
CUPRINS
Bibliografie
Alexe A., 1985, 1986. Analiza statistică a fenomenului de uscare a cvercineelor și cauzele acestuia.
Revista pădurilor, 2,3,4/1985, 1,2,3/1986.
Andrici A., Duduman G., Nichiforel L., 2017. Impactul modului de gospodărire a pădurilor private
asupra structurii fondului de producție și a valorii economice actuale: un studiu de caz în nord-estul
României. Bucovina Forestieră 17(2): 131-148.
Anonymus, 1898. Greutăţile întocmirei amenajamentelor în pădurile noastre. Revista pădurilor, Seria II,
Anul II: 4-12.
Anonymus, 1910. Codul silvic din 1910. Monitorul Oficial, Partea I, nr. 8 din 09.04.1910.
Anonymus, 1935. Legea nr. 59 pentru pădurile necesare apărării naționale. Monitorul Oficial, Partea I,
nr. 88 din 13 aprilie 1935.
Anonymus, 1947. Legea nr. 204 din 23 iunie 1947 pentru apărarea patrimoniului forestier. Ministerul
Agriculturii și Domeniilor.
Anonymus, 1950. Instrucțiuni tehnice de amenajarea pădurilor. Ministerul Silviculturii și Industriei
Lemnului, București, 112 p.
Anonymus, 1951. Instrucțiuni tehnice pentru amenajarea pădurilor – partea I. Ministerul Gospodăriei
Silvice, Institutul de Proiectări Silvice, București, 103 p.
Anonymus, 1959. Instrucțiuni pentru amenajarea pădurilor din Republica Populară Română. Ministerul
Agriculturii și Silviculturii, Editura Agro-Silvică de Stat, București, 145 p.
Anonymus, 1968. Hotărârea nr. 462/1968 privind reorganizarea și înființarea unor unități teritoriale
sub îndrumarea și controlul Ministerului Economiei Forestiere. Buletinul Oficial nr. 32 din 13
martie 1968.
Anonymus, 1974. STAS 5716-74 – Lemn brut rotund de nuc pentru industrializare. Institutul român de
standardizare, București, 7 p.
Anonymus, 1983. STAS 453-83 – Masa lemnoasă și sortimente din exploatări forestiere – terminologie.
Institutul român de standardizare, București, 8 p.
Anonymus, 1984-a. Îndrumar pentru amenajarea pădurilor – vol. I, vol. II Anexe. Ministerul Silviculturii,
Institutul de cercetări și amenajări silvice, București, 248+328 p.
Anonymus, 1984-b. STAS 259-84 – Lemn rotund și despicat pentru industria celulozei și hârtiei. Institutul
român de standardizare, București, 4 p.
Anonymus, 1985-a. STAS 1040-85 – Lemn rotund de rășinoase pentru construcții – manele și prăjini.
Anonymus, 1985-b. STAS 4342-85 – Lemn rotund de foioase pentru construcții. Institutul român de
Anonymus, 1986. Norme tehnice pentru amenajarea pădurilor. Ministerul Silviculturii, București,
197 p.
Anonymus, 1989. Hărțile fondului forestier pe inspectorate silvice – scara 1:200000. Institutul de
Cercetări și Amenajări Silvice, Ministerul Silviculturii.
Anonymus, 1993-a. General guidelines for sustainable forest management of forests in Europe. Second
Ministerial Conference on the Protection of Forests in Europe. Helsinki, Finlanda.
Anonymus, 1993-b. SR 1039:1993 – Lemn rotund de gorun, stejar, gârniță și cer pentru industrializare.
Anonymus, 1993-c. SR 1294:1993 – Lemn rotund de rășinoase pentru industrializare. Institutul român
de standardizare, București, 4 p.
Anonymus, 1993-d. SR 2024:1993 – Lemn rotund de fag pentru industrializare. Institutul român de
Anonymus, 1993-e. SR 3302:1993 – Lemn rotund de diverse specii tari și moi pentru industrializare.
201

CUPRINS
Anonymus, 1998. Ordonanța nr. 96/1998 privind reglementarea regimului silvic și administrarea
fondului forestier național. Monitorul Oficial, Partea I, nr. 320 din 28 august 1998.
Anonymus, 1999. Hotărârea 997/1999 pentru aprobarea Regulamentului privind constituirea,
organizarea și funcționarea structurilor silvice proprii, necesare pentru gospodărirea pădurilor
proprietate publică aparținând unităților administrativ-teritoriale și a celor proprietate privată.
Monitorul Oficial, Partea I, nr. 597/1999.
Anonymus, 2000-a. Norme tehnice pentru amenajarea pădurilor. Ministerul Apelor, Pădurilor și
Protecției Mediului, București, 170 p.
Anonymus, 2000-b. Norme tehnice privind compoziții, scheme și tehnologii de regenerare a pădurilor și
de împădurire a terenurilor degradate. Ministerul Apelor, Pădurilor și Protecției Mediului,
București, 253 p.
Anonymus, 2005-a. Ordonanța de urgență 139 privind administrarea pădurilor din România. Monitorul
Oficial, Partea I, nr. 939.
Anonymus, 2005-b. Ordonanța de urgență 195 privind protecția mediului. Monitorul Oficial, Partea I,
nr. 1196 din 30 decembrie 2005.
Anonymus, 2007. Ordonanța de urgență 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea
habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice. Monitorul Oficial, Partea I, nr. 442 din 29 iunie
2007.
Anonymus, 2008. Legea nr. 46/2008: Codul silvic al României. Monitorul Oficial, Partea I, nr. 238 din
27.03.2008.
Anonymus, 2009. Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a doua revăzută și adăugită). Academia
Română, Institutul de lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic Gold.
Anonymus, 2010-a. Ordinul 460/2010 pentru aprobarea Metodologiei de atestare a unităților
specializate să elaboreze amenajamente silvice. Monitorul Oficial, Partea I, nr. 258, din 21.04.2010.
Anonymus, 2010-b. Ordinul 1039/2010 pentru aprobarea Metodologiei de atestare a experților care
certifică, din punct de vedere tehnic, calitatea lucrărilor de amenajare a pădurilor și a Metodologiei
de atestare ca șefi de proiect pentru lucrări de amenajare a pădurilor. Monitorul Oficial, Partea I,
nr. 493 din 16 Iulie 2010.
Anonymus, 2012. Ordinul nr. 3397/2012 privind stabilirea criteriilor și indicatorilor de identificare a
pădurilor virgine și cvasivirgine în România. Monitorul Oficial, Partea I, nr. 668 din 24 Septembrie
2012.
Anonymus, 2018. Normele tehnice privind elaborarea amenajamentelor silvice, modificarea
prevederilor acestora și schimbarea categoriei de folosință a terenurilor din fondul forestier.
Monitorul Oficial nr. 730 din 23.08.2018, O.M. 766/2018, Anexa I.
Antonescu P., 1901. Clima și pădurile. Revista Pădurilor, Seria II: 107-119.
Attiwill P.M., 1994. The disturbance of forest ecosystems: the ecological basis for conservative
management. Forest ecology and management, 63: 247-300.
Avăcăriţei D., 2005. Cercetări auxologice în arborete de fag aflate în perioada de regenerare – teză de
doctorat. Universitatea „Ştefan cel Mare”, Suceava, 387 p.
Balabasciuc C., 2000. Apărarea patrimoniului forestier: realitate sau ficţiune? Bucovina forestieră, anul
VIII, nr. 1, 43-47.
Barbu I., Cenuşă R., 2001. Regenerarea naturală a molidului. Staţiunea experimentală de cultura
molidului Câmpulung Moldovenesc, 238 p.
Barbu C., Nichiforel L., Scriban R., Barnoaiea I., Cenușă R., 2015. Modificarea gradului de exercitare a
funcțiilor ecoprotective: o analiză comparativă în păduri de stat și private. Bucovina forestieră,
15(2): 139-153.
Bettinger P., Boston K., Siry J.P., Grebner D.L., 2009. Forest management and planning. Elsevier,
331 p.
Biolley H. E., 1955. Selected reviews – The planing managed forests. Unasylva, 9(4).
Blaug M., 1992. Teoria economică în retrospectivă. Ed. a IV-a (traducere): 654-644.
Botnariuc N., Vădineanu A., 1982. Ecologie. Editura didactică și pedagogică, București, 439 p.
202

CUPRINS
Burlui M.C., Cenușă. R., 2014. Evoluția diversității structurale și compoziționale a arboretelor cu
ajutorul indicelui UMF: un studiu de caz la nivel de unitate de producție. Bucovina forestieră, 14(1):
29-39.
Buttinger S., 2013. Idee der Nachhaltigkeit. Damals, 45 (4): 8.
Carcea F., Botezat T., 1960. În problema ciclurilor de producție. Revista pădurilor, 75(1): 5-7.
Carcea F., Seceleanu I., 2004. Amenajamentul și gestionarea durabilă a pădurilor cu funcții hidrologice.
Revista pădurilor, 119(1): 12-15.
Carcea F., Dissescu R., 2014. Terminologia amenajării pădurilor. Termeni și definiții în limba română.
IUFRO World Series, Volume 9-RO, Viena, 180 p.
Ciancio O., Nocentini S., 2004. The coppice forest. Silviculture, regulation, management. In: Il bosco
ceduo. Selvicoltura, assestamento, gestione. Accademia Italiana di Scienze Forestali, Firenze, Italy:
679–701.
Clinovschi F., 2003. Cercetări privind evaluarea ecologică și economică a fitocenozelor cu carpen din
bazinul hidrografic al râului Suceava – teză de doctorat. Universitatea „Ștefan cel Mare” din
Suceava.
Clinovschi F., 2005. Dendrologie. Editura Universității Suceava, 299 p.
Costea C., 1962. Codrul grădinărit. Editura Agro-silvică, Bucureşti, 146 p.
Coteanu I., Seche L., Seche M., 1998. Dicționarul explicativ al limbii române – ediția a II-a. Academia
Română, Institutul de Lingvistică Iorgu Prodan, Editura Univers Enciclopedic, București, 1192 p.
Cotos A., Duduman G., 2017. Vârste ale exploatabilității tehnice pentru principalele specii forestiere din
România. Bucovina Forestieră 17(2): 115-129.
Davidescu F., 1898. Pădurile răşinoase din ţară. Revista pădurilor, Bucureşti, seria II, anul II: 81-88,
102-118.
De Liocourt F., 1898. De l’amenagement des sapinières. Bull. Trimestriel Soc. For. Franche-Comté
Belfort, Besançon, 4, 396-409.
DeClerck F.A.J., Barbour M.G., Sawyer J.O., 2006. Species richness and stand stability in conifer forests
of the Sierra Nevada. Ecology, 87: 2787–2799.
Deconchat, M., 1999. Exploitation forestière et biodiversité: exemple dans les forêts fragmentées des
coteaux de Gascogne. Thesis 13.01.1999, Paul Sabatier University (Toulouse III), Toulouse, France.
Dissescu R.C., 1989. Contribuții la determinarea fondului de producție optim în codrul grădinărit.
Revista pădurilor, 1: 18-22.
Dixon R., 1994. Investment appraisal – a guide for managers. Kogan Page, London.
Doniță N., Petrescu L., Giurgiu V., Dumitriu-Tătăranu I., 1987. Cercetări privind tehnologiile de
producere a lemnului pentru furnire. Ministerul Silviculturii, Institutul de cercetări și amenajări
silvice, București, 93 p.
Doussot R., 1989. Cours sur l’histoire des forêts, Document interne ENITEF, 6 p.
Drăgoi M., 2004. Amenajarea pădurilor. Editura Universităţii Suceava, 258 p.
Drăgoi M., Duduman G., 2006. Asupra exploatabilității economice la arboretele de codru regulat –
aspecte metodologice. Aspecte ştiinţifico-practice a dezvoltării durabile a sectorului forestier din
Republica Moldova, ICAS Chişinău: 51-56.
Dubourdieu, J., 1997. Manuel d'aménagement forestier: Gestion durable et intégrée des écosystèmes
forestiers. Paris, Office National des Forêts, Technique et documentation – Lavoisier, 243 p.
Duduman G., 2009. Fundamentarea ecologică a calculului posibilităţii în pădurile tratate în codru
grădinărit. Editura Universităţii Suceava, 300 p.
Duduman G., 2011-a. A forest management planning tool to create highly diverse uneven-aged stands.
Forestry, 84(3): 301-314.
Duduman G., 2011-b. Silvicultura pădurilor neregulate în România: aplicarea codrului grădinărit.
Revista Pădurilor, București, 126(5): 21-36.
Duduman G., Tomescu C., Drăgoi M., Palaghianu C., 2014. Variabilitatea dimensională a arborilor și
diversitatea florei vasculare în amestecuri de rășinoase cu fag din rezervația Codrul secular
Slătioara. Bucovina forestieră, 14(2): 135-147.
203

CUPRINS
Fanta J., 1997. Rehabilitating degraded forests in Central Europe into self-sustaining forest ecosystems.
Ecological Engineering, 8: 289-297.
FAO, 1989. Plant genetic resources: their conservation in situ for human use. Prepared in collaboration
with the United Nations Educational, Scientific and Cultural Organization (UNESCO), UNEP and
IUCN. Rome, Italy.
FAO, 2005. Proceedings – Third expert meeting on harmonizing forest/related definitions for use by
various stakeholders. Rome, 137 p.
FAO, 2006. Global forest resources assessment 2005. Progress towards sustainable forest management.
Forestry paper 147. Roma, 320 p.
FAO, 2010. Global forest resources assessment 2010 – main report. FAO forestry paper, 163, 340 p.
FAO, 2012. State of the world’s forests. Rome, 46 p.
FAO, 2016. Global Forest Resources Assessment 2015. Rome, 44 p.
Faustmann M., 1849. On the determination of the value which forest land and immature stands possess
for forestry. Translated by Gane M., 1968. Oxford Institute Paper, 42 p.
Fernow B.E., 1902. Economics of forestry – second edition. New York, Thomas Y. Crowell % Co.
Publishers, 520 p.
Florescu I.I., 1981. Silvicultura. Editura Didactică și Pedagogică, București, 294 p.
Florescu I.I., Nicolescu V.N., 1996. Silvicultura – vol. I, Studiul pădurii. Editura Lux Libris, Brașov,
210 p.
Florescu I.I., Nicolescu V.N., 1998. Silvicultura - vol. II, Silvotehnică. Editura Universității Transilvania,
Brașov, 194 p.
Gaston K.J., Spicer J.I., 2004. Biodiversity: an introduction. Blackwell Publishing, 2nd Ed.
Gaudin S., 1996. Quelques éléments d’histoire forestière et généralités sur la forêt en France et dans le
monde. BTSA Gestion Forestière, Module D32, 32 p.
Gârbu S., 1934. Monografia Fondului Bisericesc Ortodox-Român din Bucovina – manuscris. Cernăuți,
283 p.
Geambașu N., 1995. Cercetări privind gospodărirea arboretelor de molid cu lemn de rezonanță și
claviatură. Editura tehnică silvică, București, 183 p.
Gini C., 1912. Variabilita e mutabilita. Reprinted in: Pizetti E., Salvemini T. (eds.). Memorie di
metodologica statistica, 1955. Libreria Eredi Virgilio Veschi, Rome, Italy .
Gini C. 1921. Measurement of inequality and incomes. Econ. J. 31: 124-126.
Giurescu C.C., 1976. Istoria pădurii românești din cele mai vechi timpuri până astăzi. Editura Ceres,
București, 391 p.
Giurgiu V., 1962. Vârste optime de tăiere pentru pădurile din R.P. Română. Editura Agro-Silvică,
București, 107 p.
Giurgiu V., 1982. Pădurea și viitorul. Editura Ceres, București.
Giurgiu V., 1988. Amenajarea pădurilor cu funcţii multiple. Editura Ceres, Bucureşti, 290 p.
Giurgiu V., 1989. Tratamente intensive: realități și perspective. Revista Pădurilor, București, 104(2):
58-63.
Giurgiu V., Pătrășcoiu N., Purcelean Ș., 1977. Gospodărirea polifuncțională a pădurilor și tratamentele.
Revista Pădurilor, București, 91(4): 190-196.
Giurgiu V., Decei I., Drăghiciu D., 2004. Metode și tabele dendrometrice. Editura Ceres, Bucureşti,
575 p.
Giurgiu V., Drăghiciu D., 2004. Modele matematico-auxologice și tabele de producție pentru arborete.
Editura Ceres, București, 607 p.
Goldsmith F.B., 1992. Coppicing – a conservation panacea? In: Buckley G.P. (Ed.), Ecology and
Management of Coppice Woodlands. Chapman Hall, London, England: 306–312.
Guguianu I., 1908. Foloasele pădurilor pentru populaţiune. Revista Pădurilor, Tomul XXII, Seria III:
225-250, 290-308.
Guldin J.M., 1996. The role of uneven-aged silviculture in the context of ecosystem management. Western
Journal of Applied Forestry, 11: 4-12.
204

CUPRINS
Haight R.G., 1987. Evaluating the efficiency of even-aged and uneven-aged stand management. Forest
Science, 33(1): 116-134.
Hansen A.J., Spies T.A., Swanson F.J., Ohmann J.L., 1991. Conserving biodiversity in managed forests.
Bioscience, 41: 382-391.
Hansen M.C., Potapov P.V., Moore R., Hancher M., Turubanova S.A., Tyukavina A., Thau D., Stehman
S.V., Goetz S.J., Loveland T.R., Kommareddy A., Egorov A., Chini L., Justice C.O., Townshend
J.R.G., 2013. High-Resolution Global Maps of 21st-Century Forest Cover Change.
Science, 342(6160): 850-853.
Haralamb A.T., 1956. Cultura speciilor forestiere. Editura Agro-Silvică de Stat, București, 510 p.
Hartig G.L., 1795. Anweisung zur Taxation der Forste oder zur Bestimmung des Holzertrags der Wälder.
Wiesbaden, 200 p.
Helms J.A., (Ed.), 1998. The Dictionary of Forestry. Society of American Foresters, Bethesda, MD, USA.
Hüffel G. 1909. La conversion en futaie des forêts traitées en taillis sous futaie. Bulletin de la Société
forestière de Franche Comté et de Belfort, 10: 238-247.
Ichim R., 1996. Memorii Gheorghe Spătaru – cartograf. Bucovina Forestieră, 4(1-2): 68-82.
IUCN, 1994. Guidelines for protected area management categories. Gland, Switzerland, Commission on
National Parks and Protected Areas (CNPPA), World Conservation Union (IUCN); and Cambridge,
UK, UNEP World Conservation Monitoring Centre (WCMC).
Judeich F., 1871. Die Forsteinrichtung. Schönfeld’s Verlagsbuchhandlung, Dresden.
Kangas A., Kangas J., Kurttila M., 2008. Decision Support for Forest Management. Springer, 222 p.
Kirileanu G.T., 1908. Cel mai vechiu cod silvic tipărit în limba românească: Orândueala de pădure
pentru Bucovina. Revista pădurilor, Bucureşti, 7: 161-170, 9: 271-279.
Kiss A.,1976. Controlul eficienței măsurilor în amenajament. Importanța și organizarea lui. Teză de
doctorat, Universitatea din Brașov.
Křepela M., 2005. Čtvrt tisíciletí od vydání tereziánských lesních řádů (250 de ani de la emiterea
Ordonanţei Forestiere de către Maria Tereza). Zprávy Lesnického Výzkumu, 50(4): 264-270 (în
cehă).
Leslie A. 2005. What will we want from the forests? ITTO Tropical Forest Update 15(1): 14–16.
Lexerød N.L., Eid T., 2006-a. An evaluation of different diameter diversity indices based on criteria
related to forest management planning. Forest Ecology and Management, 222: 17-28.
Lexerød N.L., Eid T., 2006-b. Assessing suitability for selective cutting using a stand level index. Forest
Ecology and Management 237: 503-512.
Lorenz M.O., 1905. Methods of measuring the concentration of wealth. Publ. Am. Stat. Assoc. 70,
209–219.
Lundqvist L., 2004. Stand development in uneven-aged sub-alpine Picea abies stands after partial harvest
estimated from repeated surveys. Forestry, 77(2): 119-129.
Mantel W., 1959. Forsteinrichtung. Sauerlander’ Verlag. Frankfurt am Main.
Marcu G., 1974. Culturi de rășinoase cu cicluri scurte de producție pentru lemn de celuloză în România.
Revista pădurilor, 89(3): 117-120.
Martinez-Alier J., Munda G., O’Neill J., 1998. Weak compatibility of values for ecological economics.
Ecological Economics, 26: 277-286.
Mason W.L., 2002. Are irregular stands more windfirm? Forestry, 75(4): 347-355.
Meyer H.A., 1933. Eine mathematische Untersuchung über den Aufbau des Plenterwaldes. Schw.
Zeitschr. For. 84: 33-46, 88-103, 124-131.
Milescu I., 1957. Propuneri privind organizarea teritoriului forestier (I). Revista pădurilor, 72(11):
720-723.
Milescu I., 2002. Economie forestieră. Grupul Editorial Crai Nou, Muşatinii, Suceava, 292 p.
Mingers J., Brocklesby J., 1997. Multimethodology: towards a framework for mixing methodologies.
Omega, International Journal of Management Science, 25(5): 489-509.
Morell V., 1999. The sixth extinction. National Geographic, 195(2): 43-56.
205

CUPRINS
Negulescu E.G., Stănescu V., Florescu I.I., Tîrziu D., 1973. Silvicultura – fundamente teoretice și
practice. Editura Ceres, București, 372 p.
Nichiforel L., 2019. Management forestier cu și fără guvern. Editura Performantica, Iași, 171 p.
Noss R.F., 1990. Indicators for monitoring biodiversity: A hierarchical approach. Conservation Biology,
4: 355-364.
Nute D., Rosenberg G., Nath S., Verma B.P., Rauscher H.M., Twery M.J., Grove M., 2000. Goals and
goal orientation in decision support systems for ecosystem management. Computers and Electronics
in Agriculture 27(1-3): 355-375.
O’Hara K.L., Hasenauer H., Kindermann G., 2007. Sustainability in multi-aged stands: an analysis of
long-term plenter systems. Forestry, 80(2): 163-181.
Pașcovici N., 1973. Din istoricul silviculturii: tratamente folosite în trecut în pădurile din Nordul
Moldovei. Revista pădurilor, 88(1): 33-35.
Paşcovschi S., Leandru V., 1958. Tipuri de pădure din Republica Populară Română. Editura Agro-Silvică
de Stat, București, 459 p.
Păcescu M., 1901. Tablou de pădurile statului, stabilimentelor publice, bisericilor de mir, comunelor și
particulare, amenajate în anul 1900, în conformitate cu art. 4 din Codul silvic. Revista pădurilor,
Seria II, Anul V: 377.
Popescu-Zeletin I., Amzărescu C., 1953-a. Premizele unei metode pentru amenajarea pădurilor
grădinărite. Revista pădurilor, 10: 19-24.
Popescu-Zeletin I., Amzărescu C., 1953-b. Premize pentru metoda pădurii grădinărite. Tipurile de
structură grădinărite. Revista pădurilor, 11: 8-10.
Popescu-Zeletin I., Amzărescu C., 1953-c. Schiţa unei metode de amenajare pentru codrul grădinărit.
Revista pădurilor, 12: 12-15.
Popovici N.G., 1901. Libertatea de acțiune în silvicultură. Revista Pădurilor, seria II, anul V: 6-12.
Porterfield R.L., Zobel B.J., Leding F.T., 1975. Evaluating the efficiency of tree improvement programs.
Silvae Genetica, 24 (2-3): 33-44.
Pressler M.R., 1860. Aus der Holzzuwachlehre (zweiter Artikel). Allgemeine Forst und Jagd Zeitung, 36:
173– 191. Translated by Löwenstein W., Wirkner J.R., 1995. For the comprehension of net revenue
silviculture and the management objectives derived thereof. Journal of Forest Economics, 1(1):
45–87.
Priboianu V., 1930. Organizarea administrativă a C.A.P.S. Revista Pădurilor, 42(5): 414-430.
Prosser I.P., Abernethy B., 1999. Increasing errosion hazard from long-row construction during
conversion to plantation forest. Forest Ecology and Management, 123: 145-155.
Purcelean Ș., Pașcovschi S, 1968. Cercetări tipologice de sinteză asupra tipurilor fundamentale de
pădure. Ministerul Economiei Forestiere, Institutul de cercetări forestiere, Centrul de Documentare
Tehnică pentru Economia Forestieră, 106 p.
Reale O., Diemeyer P., 2000. Modeling the effects of vegetation on Mediterranean climate during Roman
Clasical Period – part I: Climate history and model sensitivity. Global and Planetary Change, 25:
163-184.
Reale O., Shukla J., 2000. Modeling the effects of vegetation on Mediterranean climate during Roman
Clasical Period – part II: Model simulation. Global and Planetary Change, 25: 185-214.
Richter A., 1963. Einführung in die Forsteinrichtung. Neumann, Radebeul.
Rucăreanu N., 1953. Amenajarea codrului grădinărit. Revista pădurilor, 10-12: 15-19; 3-8; 5-11.
Rucăreanu N., 1967. Amenajarea pădurilor – ediția a II-a. Editura Agro-silvică, București, 453 p.
Rucăreanu N., Leahu I., 1982. Amenajarea pădurilor. Editura Ceres, București.
Teodorescu I., 1904. Câteva observaţiuni asupra legislaţiei noastre forestiere. Revista pădurilor, Tomul
XVIII, seria II, anul VIII: 195-201.
Sabău V., 1966. Aspecte economice ale extinderii speciilor repede crescătoare de foioase. Revista
Pădurilor, 81(8): 448-453.
Sands R., 2005. Forestry in a global context. CABI Publishing, Wallingford, UK, 272 p.
Schall P., Ammer C., 2013. How to quantify forest management intensity in Central European forests.
Eur J Forest Res, 132: 379–396.
206

CUPRINS
Seceleanu I., 2012. Amenajarea pădurilor – organizare și conducere structurală. Editura Ceres.
București, 505 p.
Seidack A., Vermeulen W.J., Heyns H.E., Durrheim G., Vermeulen C., Willems D., Ferguson M.A.,
Huisamen J., Roth J., 1995. An unconventional approach to timber yield regulation for multi-aged,
multispecies forests. II. Application to a South African forest. Forest Ecology and
Management, 77(1-3): 155-168.
Seidl R., Rammer W., Lexer M.J., 2011. Adaptation options to reduce climate change vulnerability of
sustainable forest management in the Austrian Alps. Canadian Journal of Forest Research, 41:
694–706.
Shannon C.E., 1948. A mathematical theory of communication. Bell Syst. Tech. J. 27: 379-423, 623-656.
Skovsgaard J.P., 2000. The UMF-index: An indicator to compare silvicultural practices at the forest or
forest estate level. Forestry 73(1): 81-85.
Smith D.M., Larson B.C., Kelty M.J., Ashton P.M.S., 1997. The practice of silviculture: Applied Forest
Ecology, 9th edition. John Wiley, New York, 537 p.
Staudhammer C. L., LeMay V. M., 2001. Introduction and evaluation of possible indices of stand
structural diversity. Canadian journal of forest research, 31(7): 1105-1115.
Stănescu V., Șofletea N., Popescu O., 1997. Flora forestieră lemnoasă a României. Editura Ceres,
București, 451 p.
Stinghe V.N., 1939. Amenajarea pădurilor. Editura Societății Progresul Silvic, București, 256 p.
Stohlgren T.J., 2007. Measuring plant diversity - lesson from the field. Oxford Univ. Press, 389 p.
UNCED, 1993. Multilateral Convention on biological diversity. United Nations, Treaty Series, 30619.
UNFCCC, 2002. Report of the Conference of the Parties on its seventh session, held at Marrakech from
29 October to 10 November 2001. (FCCC/CP/2001/13/Add.1, UNFCCC, Marrakesh, Morocco,
2001). [WWW document]. URL https://unfccc.int/resource/docs/cop7/13a01.pdf. Accesat 11
Octombrie, 2019.
UNWCED, 1987. Report of the World Commision on Environment and Development – Our common
future. United Nations, A/42/427.
Westoby J., 1989. Introduction to world forestry: people and their trees. Oxford: Blackwell, 228 p.
Wiersum K.F., 1995. 200 years of sustainability in forestry: lessons from history. Environmental
management, 19(3): 321-329.
Williams M.R.W., 1988. Decision-Making in Forest Management, 2nd ed. Research Studies Press, Ltd.
Letchworth, Hertfordshire, England, 133 p.
Williams M., 2006. Deforesting the Earth: From Prehistory to Global Crisis, an Abridgment. University
of Chicago Press, Chicago, p. XVIII+543.
Pagini web:
http://apepaduri.gov.ro/paduri/, accesat august 2019.
http://en.wikipedia.org/wiki/Georg_Ludwig_Hartig, accesat aprilie, 2019.
http://roifn.ro/site/rezultate-ifn-2/, accesat Octombrie 2019.
207

CUPRINS
Recapitulație glosar de termeni
Termen/Noțiune UI Termen/Noțiune UI Termen/Noțiune UI

Acord de mediu 9 Exploatabilitate fizică 6 Produse principale 3, 5
Arboret 1 Exploatabilitate tehnică 6 Produse secundare 10
Arboretum 4 Exploatare forestieră 2 Regim 5
Avenă 4 Folosință forestieră 3, 8 Regim de gospodărire 5
Aviz de mediu 9 Fond forestier național 1 Regim silvic 1, 5
Avizare a 9 Fond de producție 1, 6, Rezervație a biosferei 4
amenajamentului 8
Baze de amenajare 5 Gospodărire durabilă a 1 Rezerve 2
pădurilor
Biodiversitate 3, 8 Habitat marginal 8 Reziliență 1
Biosferă 1 Intensitate funcțională 4, 5 Ridicare în plan 9
Cartare stațională 9 Inventariere a arboretelor 9 Rotație 7
Categorie 3 Jugăr cadastral 2 Tip de categorie funcțională 4
funcțională (tip funcțional)
Ciclu de producție 7 Lemn de rezonanță 4 Tip de pădure 7
Clasă de vârstă 1 Lemn pentru claviatură 4 Tip natural fundamental de 7
pădure
Codru 1 Lemn rotund pentru 4 Tratament 5
furnire
Codru 5 Natura 2000 10 Sacrificiu de exploatabilitate 6
convențional
Compoziție țel 3, 7 Normalizare a fondului de 5 Schemă ecologică 9
producție
Compoziție țel de 7 Norme tehnice de 1 Scoatere definitivă din fond 10
etapă amenajare a pădurilor forestier
Compoziție țel de 7 Obiectiv 1 Seminceri 2
regenerare
Compoziție țel la 7 Ocol silvic 8 Serie de gospodărire 8
exploatabilitate
Conversiune 2 Ostrov 4 Shapefile 10
Crâng 1 Parc natural 4 Sistem de linii parcelare 8
Crâng compus 5 Parc național 4 Subparcelă 8
Defrișare 2, 10 Parcelar 8 Subunitate de producție/ 8
protecție
Descriere 8, 9 Parcelă 8 Unitate de gospodărire 1, 3,
parcelară 5, 7, 8
Diametru financiar 6 Parchet 2 Unitate de producție/ 1, 8
protecție
Diametru limită 6 Parchetație 10 Vectorizare 10
Diametru țel 6 Pădure certificată 10 Zonare funcțională 4
Ecosistem 1 Pădure-parc 10 Zonă de conservare durabilă 4
Exploatabilitate 3, 4 5, Perioadă de amenajare 7 Zonă de dezvoltare durabilă 4
6
Exploatabilitate 6 Perioadă (de planificare) 7 Zonă de management durabil 4
absolută
Exploatabilitate de 6 Perioadă generală de 5 Zonă de protecție integrală 4
protecție regenerare
Exploatabilitate de 6 Plantaj 4 Zonă de protecție strictă 4
regenerare
Exploatabilitate 6 Plantație 2
economică
Exploatabilitate 6 Produse accesorii 10
financiară
208

CUPRINS
Răspunsuri la testele de autoevaluare
Întrebarea Răspuns corect Întrebarea Răspuns corect Întrebarea Răspuns corect

Unitatea de învățare 1 Unitatea de învățare 4 Unitatea de învățare 8
1 c 9 c 1 c
2 d 10 b 2 c
3 c Unitatea de învățare 5 3 a, b
4 a, b 1 b, c 4 c
5 d 2 b 5 a, c
6 a 3 a, b 6 b
7 a, c 4 b, d 7 c
8 b, c, d 5 a, d 8 b
9 a, d 6 c 9 a, b, c, d
10 c 7 a, b, c 10 b, d
Unitatea de învățare 2 8 b, c 11 b
1 b 9 c, d 12 c, d
2 c, d 10 a, b, d 13 b, c
3 c Unitatea de învățare 6 14 a, b, d
4 d 1 b 15 c, d
5 b 2 a, b, d 16 a
6 b 3 a, d 17 a, c
7 a 4 a, c, d 18 b
8 a, c, d 5 b, c 19 c
9 a 6 c 20 a, c, d
10 c 7 c, d Unitatea de învățare 9
Unitatea de învățare 3 8 c 1 d
1 b 9 b 2 b
2 d 10 a, b 3 a
3 c 11 b, c, d 4 a, c
4 a, b, c 12 c 5 b, c
5 b, c 13 a, c 6 a, b
6 c, d 14 b, c 7 b
7 a, c, d 15 a, c, d 8 b, c
8 a, b, c Unitatea de învățare 7 9 a, c
9 b, d 1 b, c 10 c, d
10 a, b, c, d 2 c 11 a, d
11 a, d 3 c, d 12 c, d
12 a 4 a, c 13 a, c, d
13 c, d 5 d 14 a, b, c, d
14 a, d 6 a 15 a
15 c 7 b 16 b
16 a, b 8 c Unitatea de învățare 10
17 b, d 9 a, b 1 c
18 c 10 a, d 2 a, c, d
Unitatea de învățare 4 11 a, c 3 b, d
1 b 12 c, d 4 a, b
2 a, b, d 13 a, c 5 a
3 a 14 a, c 6 b, d
4 b 15 a, d 7 a, b, d
5 b 16 b, c 8 c, d
6 c, d 17 c 9 a, d
7 b 18 a, b 10 a
8 d
209

CUPRINS

Duduman Dragoi 2019 AP1-color

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Duduman Dragoi 2019 AP1-color

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Gabriel DUDUMAN

Editura Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

Tehnoredactare computerizată: Gabriel DUDUMAN

După parcurgerea acestui modul, studentul va fi capabil să:

Semnificația pictogramelor folosite în materialul de studiu

Introducere Obiectivele UI definite prin Durata medie de studiu

Conținutul UI Definiții Exemple

Test de autoevaluare Miniglosar Bibliografie

Să ne reamintim Rezumat Evaluare

Unitatea de învățare 1: Ce este Amenajarea pădurilor? Generalități 1

Unitatea de învățare 2: Istoricul amenajării pădurilor. Principii de 14

Unitatea de învățare 3: Principiile amenajării pădurilor 26

3.7. Principiul rentabilității 41

Unitatea de învățare 4: Funcțiile pădurilor 53

Unitatea de învățare 5: Bazele de amenajare a pădurilor. Regimul. 76

Unitatea de învățare 6: Exploatabilitatea 94

Unitatea de învățare 7: Compoziția țel. Ciclul de producție/rotația 121

Unitatea de învățare 8: Organizarea teritorial-administrativă a pădurilor 138

Unitatea de învățare 9: Fluxul informațional-decizional al amenajării 163

Unitatea de învățare 10: Structura amenajamentului silvic. 182

Recapitulație glosar de termeni 208

Răspunsuri la testele de autoevaluare 209

Ce este Amenajarea pădurilor? Generalități.

1.2. Obiective și competențe dobândite

Durata de parcurgere: 2 ore.

Conținutul unității de învățare

1.3. Despre pădure

Dinamica acestei suprafețe depinde de numeroși factori sociali, economici și ecologici.

Actualmente este acceptată următoarea definiție cu caracter

1.4. Definirea amenajării pădurilor

Se definește amenajarea pădurilor ca fiind un proces integrat de

În continuare sunt aduse o serie de precizări pentru argumentarea acestei definiții.

Figura 1.1. Rolul amenajării pădurilor în gospodărirea durabilă a resurselor forestiere

Din acest motiv, planificarea gospodăririi resurselor forestiere

Figura 1.2. Tipuri de decizii adoptate la amenajarea pădurilor (Drăgoi, 2004)

Mingers și Brocklesby (1997) au identificat trei dimensiuni ale procesului de planificare

Modificările aduse de om asupra ecosistemelor forestiere sunt dictate de ideea

1.5. Rolul amenajării pădurilor

Astfel, amenajamentul este o lucrare complexă, interdisciplinară, cu

- constituirea unităților de gospodărire și adoptarea, pentru fiecare dintre acestea, a

Prin amenajarea pădurilor se asigură desfășurarea în bune condiții a tuturor proceselor

Figura 1.3. Privire de ansamblu asupra modului de organizare și conducere a pădurii

1.6. Amenajarea pădurilor și celelalte discipline forestiere

Spre exemplu, prin modelarea proceselor de creștere a arborilor și arboretelor se

Figura 1.4. Exemplu privind legătura amenajării pădurilor cu alte discipline

Arboret porțiune de pădure distinctă, omogenă sub raportul condițiilor staționale de

pâraielor, a altor terenuri cu destinație forestieră, inclusiv cele neproductive,

Amenajarea pădurilor este un proces integrat de adoptare și de monitorizare a

1.9. Bibliografie minimală

1.10. Test de autoevaluare

1. Cu aproximație, ce suprafață ocupă pădurile pe glob?

3. Conform inventarului forestier național, ce pondere ocupă pădurile la nivelul

10. De la ce disciplină sunt preluate metodele de estimare a volumului arboretelor?

Istoricul amenajării pădurilor. Principii de amenajare – generalități

2.2. Obiective și competențe dobândite

Durata de parcurgere: 2 ore.

Conținutul unității de învățare

2.3. Scurt istoric al amenajării pădurilor

2.3.1. Apariția amenajării pădurilor

descoperirea focului (Williams, 2006). Defrișarea pădurilor pentru schimbarea folosinței

Primele măsuri de gospodărire a pădurilor3 în Europa datează din vremea romanilor

Apariția amenajării pădurilor odată cu definirea