TRATAMENTE SILVOTEHNICE

UTILIZATE IN ROMANIA
Silvicultura



TRATAMENTE SILVOTEHNICE
UTILIZATE IN ROMANIA
In teritoriile romanesti, silvicultura
fundamentata pe rezultate practice si
stiintifice a inceput sa se aplice din secolul
al XIX-lea. In provinciile fostului imperiu austro-ungar cultura padurilor a debutat
chiar de la inceputul secolului al XIX-lea. Rezultate remarcabile s-au obtinut in
unele administratii silvice mari cum a fost cea a Uzinelor si Domeniilor Resita
(UDR), sau cea a Fondului Bisericesc Ortodox din Bucovina. In aceste provincii s-
au promovat conceptiile scolii germane de silvicultura (taieri rase, plantatii pure
de rasinoase dar si de alte specii).
In Principatele Unite discutii si incercari de aplicare a unor tratamente,
validate in Europa, s-au desfasurat abia spre sfarsitul secolului al XIX-lea, dupa
secularizarea padurilor manastiresti si formarea domeniului forestier al statului.
Prima problema care s-a pus a fost de a alege intre tratamente pe baza de taieri
rase si regenerare artificiala, promovate mai ales de silvicultura germana, sau cele
pe baza de taieri sub adapost si regenerare naturala, promovate de silvicultura
franceza.
Dupa discutii ample si consultatii cu experti straini (francezul Hffel si
germanul Guttenberg), silvicultorii din Regatul Romaniei au optat pentru
tratamente cu regenerare naturala sub masiv si anume, in special, pentru
tratamentului codrului gradinarit. Dar lipsa drumurilor si modul cum s-a aplicat la
inceput acest tratament, cu scoaterea tuturor arborilor mai grosi si lasarea in
parasire a padurilor astfel parcurse si degradate, a conditionat si incercarea altor
tratamente cu regenerare sub masiv (taieri succesive, progresive), dar si
regenerarea prin taieri rase, uneori pe suprafete foarte mari (mai ales in molidisuri).
Dupa 1918, nu s-a putut inchega un sistem unitar de tratare a padurilor, foarte
divizate pe proprietari si inca neamenajate pe suprafete mari.





O prima incercare de introducere a metodelor stiintifice de gospodarire a
padurilor se face de catre Casa Autonoma a Padurilor Statului creata in 1930,
desfiintata numai dupa 17 ani de functionare.
Abia spre 1950 s-a conturat o conceptie mai unitara asupra tratamentelor de
aplicat, care s-a clarificat tot mai mult, pe masura ce s-au dezvoltat cercetarile si
experimentarile corespunzatoare efectuate de specialisti romani.
In sistemul actual de utilizare a tratamentelor predomina tratamentele de
regenerare naturala a arboretelor sub masiv si numai in anumite arborete, cum sunt
molidisurile, salcametele si zavoaiele, se mai admit taieri rase si regenerare
artificiala a molidului din samanta, a plopilor si salciilor selectionate din butasi si
naturala vegetativa pentru arborete de salcam si zavoaiele de plopi, salcii, anini.
Ponderea diferitelor tratamente in regenerarea arboretelor din fondul forestier
al Romaniei si evolutia acestei ponderi este redata in tabelul 9.1.:
Tabelul 9.1.
Ponderea diferitelor tratamente pentru regenerarea arboretelor din Romania(dupa
Florescu si Nic 636b14g olescu 1998)
Tratamentul
1982 1985 1992
mii ha % mii ha % mii ha %
Codru gradinarit si cvasigradinarit 7,1 8,3 8,6 9,9 18,4 26,4
Taieri progresive 2,9 3,4 2,4 2,8 27,3 39,2
Taieri succesive 47,5 55,4 49,7 57,2 14,8 21,2
Taieri rase normale 4,7 5,5 6,1 7,0 2,8 4,0
Taieri rase de refacere 16,4 19,0 13,3 15,3 2,7 3,9
Taieri de crang 7,2 8,4 6,7 7,8 3,7 5,3
Total pe an 85,8 100 86,8 100 69,7 100

Se remarca cresterea ponderii tratamentelor intensive dar si faptul ca au scazut
extrem de mult taierile de refacere a arboretelor degradate.
Desi in ultimii 50 de ani silvotehnica romaneasca a intrat in fagasul normal al
silvotehnicii europene, sunt inca multe de facut pentru a asigura o tehnicitate
ridicata, eficienta economic, dar mai ales coerenta si continuitatea aplicarii tuturor
etapelor unui anumit tratament.
Este o obligatie inginereasca elementara sa se calculeze pe cat se pot intinde
taierile de insamantare intr-un an de samanta, astfel ca in perioada urmatoare sa se
poate face, pe intreaga suprafata si la timp celelalte taieri, pentru a nu se pierde
semintisul, fie din lipsa de lumina, fie din cauza ca a crescut prea mult si este
puternic vatamat la exploatare. Si asta in conditii in care trebuie respectat si
volumul taierilor.
Tot o obligatie inginereasca este sa se realizeze la timp si profesional toate
lucrarile de ingrijire si conducere a arboretelor. Dar pentru acest lucru trebuie
admisa si flexibilitatea necesara in aplicarea planurilor de amenajament.
Trebuie subliniata cu tarie necesitatea stabilitatii in ocoale si districte a
personalului tehnic care se ocupa de cultura padurii, pentru ca schimbarea
frecventa, devenita astazi un obicei nociv, nu asigura continuitatea aplicarii
lucrarilor sau duce chiar la schimbari de tratamente, inadmisibile, pe parcurs.
Aceeasi stabilitate este necesara si in serviciile de profil de la Directiile Silvice.
Inainte de a trece la expunerea privind tratamentele utilizate in Romania
trebuie reamintita distributia naturala a padurilor in spatiul geografic al tarii.
Schema unitatilor forestiere naturale, zonale pe latitudine si altitudine este
urmatoarea:
Unitati zonale pe latitudine, care se gasesc in campii joase, campii inalte si
piemonturi sau podisuri joase, intre 100-300 (400m):
- zona de silvostepa, cu paduri si raristi, avand 2 subzone:
1. subzona de silvostepa nordica, de paduri de raristi de stejar pedunculat
(in nord - estul Moldovei si nord-vestul Crisanei),
2. subzona de silvostepa sudica, cu padurii de stejar brumariu si pufos (in
campiile din sudul tarii si podisurile joase din sudul Moldovei,
Dobrogea, Muntenia, Oltenia, Banat).
- zona padurilor de stejari, avand 2 subzone:
1. subzona padurilor de stejari mezofili (stejar pedunculat) pe podisul jos
din nordul Moldovei, podisul jos din centrul tarii, podisul jos si campia
din estul Munteniei,
2. subzona padurilor de stejari submezofili-termofili (ca si garnita) in
campiile si podisurile joase din Dobrogea de sud, vestul Munteniei,
Oltenia, Banat, Crisana.
Unitati zonale pe altitudine care se gasesc pe podisuri inalte, dealuri si munti
intre 300 (400) si 1750 (1850) m:
- etajul padurilor de foioase (nemoral) avand 2 subetaje:
1. subetajul padurilor de gorun si de amestec cu gorun (300-700m),
2. subetajul padurilor de fag si de amestec cu fag, cu 2 fasii altitudinale a
padurilor de fag (700-1200m) si a padurilor de fag cu rasinoase (1200-
1450m).
- etajul padurilor de molid (1300 (1450) si 1750(1850)m),
- etajul subalpin avand in partea inferioara raristi de molid si zambru (pana la
circa 2000m).

9.1. TRATAMENTE APLICATE IN PADURILE DE MOLID
Padurile de molid formeaza in Romania un etaj de vegetatie distinct intre
etajul padurilor de foioase si etajul subalpin. Pe altitudine se situeaza intre
1300/1450 1750/1850, primele valori referindu-se la nordul, ultimele la sudul
tarii. Molidisurile se pot gasi si la altitudini mai joase, in depresiunile
intramontane, in care se acumuleaza si stagneaza aer rece (depresiunile Vatra
Dornei, Giurgeu-Ciuc, Harghita, depresiunile din Carpatii Meridionali din spatele
cheilor calcaroase, etc). Prin cultura molidul a fost extins, la altitudini mici, si in
alte statiuni, in care insa, din caza cresterii rapide, are lemn spongios, usor atacat
de ciupercile de mucegai si sufera doboraturi de vant.
In cea ce priveste regenerarea molidului trebuie avute in vedere urmatoarele
caracteristici ale comportamentului ecologic ale acestei specii:
- fructificatia mai abundenta se produce la 3-4 ani, samanta, aripata, este
usoara si se poate raspandi cu ajutorul vantului la distante destul de mari (mai
multe inaltimi de arbore); la limita superioara altitudinala frecventa fructificatiei
este de 6-8 ani.
- samanta are germinatie buna dar puietii se pot forma numai daca germinarea
se produce pe sol mineral sau pe trunchiuri si cioate putrede, nu pe litiera groasa,
cu descompunere grea, ce se formeaza pe solurile foarte acide (tipurile de
ecosisteme cu Vaccinium, Polytrichum, Hylocomium, Calamagrostis-Luzula)
- puietii sunt fotofili, se pot dezvolta deci in teren descoperit sau sub masiv
daca au suficienta lumina; sunt insa sensibili la ingheturi tarzii si la desosare (pe
versanti insoriti) daca nu au adapost, cel putin lateral; nu sunt pretentiosi fata de
sol, cresc bine si pe soluri sarace, acide; dar au nevoie permanenta de apa,
nerezistand la seceta; sunt puternic vatamati de Hylobius abietis daca nu se iau
masuri necesare de protectie, sufera de concurenta ierburilor si a speciilor de arbori
pioneri; sunt nerezistenti la poluare.
Intrucat regenerarea naturala a molidului poate intarzia, din lipsa fructificatiei
sau datorita distantei mari fata de arboretele producatoare de samanta, dar mai ales
pentru ca arboretele de codru regulat, in care se aplica taieri de regenerare sub
masiv, sunt periclitate de doboraturi de vant, in majoritatea molidisurilor se aplica
tratamentul taierilor rase pe pachete mici (maxim 3 ha), urmate de regenerare
artificiala prin plantatii.
Pricipial insa, in molidisuri se pot aplica si tratamentele gradinarit,
cvasigradinarit, progresiv si succesiv la margine de masiv si de asemenea
tratamentul taierilor rase in benzi alaturate. Dar aceste tratamente se pot folosi
numai in arborete consolidate prin lucrari de conducere de intensitate mai mare
inca din prima tinerete. Nu sunt recomandate tratamentele progresiv si succesiv
obisnuite pentru ca acestea, avand goluri pe mari suprafete, favorizeaza
doboraturile de vant.
Tratamentul gradinarit si cvasigradinarit se poate aplica numai in arboretele de
limita, neuniform structurate, sau in alte arborete, prin conversiune, rarindu-le din
tinerete, pentru a fortifica inradacinarea arborilor si a mari stabilitatea arboretului.
Taierile progresive si succesive in marginea de masiv, ca si cele rase in benzi
alaturate, trebuie corect orientate, astfel ca sa se realizeze protectia antieoliana a
seriei de arborete astfel create.
Pana la punerea la punct, prin experimente, a tehnologiilor de aplicare a
celorlalte tratamente, va fi necesara utilizarea in continuare a tratamentului taierilor
rase, cu regenerare artificiala prin plantatii, dar cu respectarea stricta a marimii
parchetelor (maxim 3 ha) si a timpului care trebuie sa treaca pana la alaturarea unui
nou parchet (cel putin 15-20 de ani pentru ca arboretul creat in vechiul parchet sa
ofere adapost plantatiei din parchetul nou si sa asigure functiile de protectie).
9.2. TRATAMENTE APLICATE IN PADURILE DE BRAD
Padurile de brad sunt putine in Romania, fiind localizate pe suprafete mici
printre padurile de amestec de fag cu rasinoase (altitudini intre 800-1300 m si mai
ales in Carpatii Orientali).
In cea ce priveste regenerarea bradului, trebuie avute in vedere urmatoarele
caracteristici ale comportamentului sau ecologic:
- fructificatia abundenta se produce la 2-3 ani, samanta aripata, dar mai grea
decat a molidului, se raspandeste pe suprafete mai reduse,
- samanta isi pierde repede puterea de germinatie, totusi daca solul nu este
acoperit cu un strat gros de litiera nedescompusa, puietii se formeaza usor,
- puietii sunt sciofili, foarte sensibili la insolatie si la inghet in primii ani, fiind
necesara protectia destul de indelungata a arboretului matern, treptat rarit prin
taieturi de intensitate redusa; puietii se dezvolta bine pe soluri mezobazice-
eubazice, cu aprovizionare hidrica suficienta si continua,
- puietii pot rezista in umbra chiar 40-60 ani, fiind capabili sa-si reia cresterea
activa dupa punerea in lumina; sunt insa foarte puternic afectati de poluare.
Tratamentele indicate pentru regenerarea arboretelor de brad sunt cele de
taieri gradinarite, cvasigradinarite, succesive pe intreaga suprafata, succesive in
ochiuri, succesive in margine de masiv. Toate taierile trebuie sa aiba la inceput
intensitati reduse pentru a se crea conditii de lumina si umiditate favorabile
puietilor de brad de varste mici. Intensitatea taierilor creste treptat, taierile
definitive urmand sa se faca cand puietii ating inaltimea de 40-60 cm.
In Romania numai in putine situatii s-au obtinut regenerari bune de brad din
cauza intensitatii prea mari a primelor taieri (in general succesive).
9.3. TRATAMENTE APLICATE IN PADURILE DE
AMESTEC DE FAG CU RASINOASE
Padurile de amestec de fag cu rasinoase formeaza o intreaga fasie altitudinala
in subetajul padurilor de fag si de amestec cu fag, din marele etaj nemoral (al
padurilor de foioase). Se gasesc intre altitudini de 800/1200 1300/1450 (primele
valori in nordul, ultimele in sudul tarii).
Speciile care participa in amestec sunt fagul, bradul si molidul, cu
comportamente ecologice diferite. Cele pentru molid si brad fiind redate anterior,
se releva in continuare caracteristicile comportamentului ecologic la fag:
- fructificatia este abundenta odata la 4-6 ani, samanta grea cade numai sub
seminceri, cel mult poate fi transportata pe distante mici de animale
- puietii sunt sciofili, sensibili la lumina si la inghet, nepretentiosi fata de sol,
dar cu necesitati ridicate de umiditate
- puietii pot rezista la umbra 10-15 ani, reluandu-si apoi cresterea
Din punct de vedere ecologic puietii de fag se aseamana cu cei de brad, cu
deosebirea ca pot suporta, de la inceput, ceva mai multa lumina (deci taieri mai
intense).
Tratamentele folosite in regenerarea arboretelor de amestec de fag si brad au
fost in general taierile succesive. Din cauza intensitatii mai mari a primei taieri,
bradul s-a regenerat mai putin sau deloc, fagul insa bine. Daca taierile au fost insa,
mai putin intense, ambele specii s-au regenerat bine, de preferinta bradul sub fag si
fagul sub brad, schimbandu-si astfel locul in arboret. Din cercetarile efectuate de
C. Bandiu (1973) acest fel de regenerare se produce din cauza absorbtiei diferite a
anumitor lungimi de unda din lumina de arborii batrani. In regenerarea acestor
amestecuri se pot folosi si taierile succesive in ochiuri. Pe suprafete mici s-au
folosit si tratamentul gradinarit sau cvasigradinarit.
Pentru amestecurile de fag, brad si molid ca si cele de brad si molid sau fag si
molid s-au folosit atat taieri succesive combinate cu taieri in ochiuri, pentru a
favoriza dezvoltarea molidului mai fotofil, dar s-au incercat si taierile de
conversiune spre gradinarit ca si cele cvasigradinarite. Se pot folosi insa si taieri
succesive sau taieri succesive combinate cu taieri progresive in margine de masiv
(mai ales varianta in pana care creeaza mai multe microconditii favorabile pentru
regenerarea tuturor speciilor).
9.4. TRATAMENTE APLICATE IN PADURILE DE FAG
Padurile de fag ocupa cele mai mari suprafete din fondul forestier al Romaniei
constituind o fasie altitudinala din subetajul padurilor de fag si de amestec cu fag
intre 700-1200m, in parte la munte, in parte la dealuri.
Fagul se regenereaza usor in conditiile tarii noastre. Chiar daca, dupa
exploatare, pe unele suprafete nu se mai vad puietii, in anii urmatori acestia apar in
masa. Puietii de fag vatamati la exploatare se recepeaza si formeaza semintisuri
viabile.
Avand in vedere comportamentul ecologic al puietilor de fag si frecventa
fructificatie (la 4-6 ani), fagetele au fost regenerate mai ales prin taieri succesive,
mai rar prin cele progresive. Pe suprafete mici s-au aplicat si taieri gradinarite sau
de conversiune spre gradinarit. Nu s-au folosit taieri succesive in margine de masiv
care ar fi de asemenea indicate.
Frecvent s-au folosit tratamentul taierilor succesive cu 2 taieri (de insamantare
si de lichidare), in cazul in care semintisul era instalat pe toata suprafata. Pentru
buna dezvoltare a puietilor sunt indicate cel putin 3 taieri.
In fagete s-au aplicat pe suprafete mici si tratamentul taierilor gradinarite,
recomandabil mai ales pentru padurile cu functie prioritara de protectie. In unele
situatii s-au folosit si tratamentul taierilor progresive sau combinate (succesive si
progresive). In fagetele cu regim special de conservare se vor folosi taierile de
conservare, in fond asemanatoare tratamentului cvasigradinarit.
9.5. TRATAMENTE APLICATE IN PADURILE DE GORUN
Padurile de gorun si de amestec cu gorun (goruneto-carpinete, sleauri cu
gorun, sleauri cu gorun si fag) formeaza un subetaj distinct al etajului padurilor de
foioase situat intre 300-700m in general la dealuri.
Arboretele de gorun, in mare parte de codru regulat, provin insa aproape peste
tot, nu numai din samanta ci si din lastari. Ele trebuie deci, convertite integral la
codru, prin regenerare naturala sau prin plantatii.
Din comportamentului ecologic al gorunului trebuie retinute:
- fructifica abundent la 3-4 ani dar uneori si la 5-6 ani,
- puietii sunt fotofili, rezistenti la umbra maximum 3-4 ani, dupa care
stagneaza cresterile; sunt mezotermi, dar sensibili la inghet, mezofili avand nevoie
de suficienta apa in sol, cu amplitudine larga a cerintelor fata de fertilitatea solului;
cresc incet in primii ani; sunt nerezistenti la poluare.
In padurile de gorun si de amestec de gorun s-a folosit si se foloseste curent
tratamentul taierilor progresive, cu ochiuri de 1-2 inaltimi de arbori, orientate in
general spre E-V din cauza climei mai uscate de la dealuri. Acest tratament permite
dezvoltarea buna a puietilor de gorun in centrul si partea nordica a ochiurilor,
creand totodata conditii mai de umbra in celelalte parti ale ochiurilor favorabile
regenerarii speciilor de amestec si eventual a fagului.
S-au incercat si taieri combinate succesive / progresive care insa nu au dat
rezultate prea bune. Unii autori sugereaza ca in padurile de gorun s-ar putea aplica
si alte tratamente (cvasigradinarit, chiar gradinarit), dar nu exista experimente
concludente in acest sens. Ramane de vazut ce rezultate s-au obtinut in arboretele
de gorun tratate in regim de conservare.
In multe goruneto-carpinete si sleauri, gorunul a disparut sau este slab
reprezentat din cauza extragerii nelegale si neefectuarii la timp a degajarilor. In
asemenea situatii trebuie intreprinse substituiri, reintroducand gorunul prin
semanaturi sau plantatii.
In cazul gorunetelor provenite din lastari este necesara conversiunea prin
imbatranire sau refacerea arboretelor degradate prin semanaturi sau plantatii.
9.6. TRATAMENTE APLICATE IN PADURILE
DE STEJAR PEDUNCULAT
Padurile de stejar pedunculat si de amestec cu aceasta specie (stejareto -
carpinete) formeaza subzona padurilor de stejari mezofili din zona padurilor de
stejari, situata intre 100-300 (400)m altitudine. Aceasta subzona apare in nordul si
centrul tarii. In sud padurile de stejar si de amestec cu stejar sunt localizate in
teritorii ceva mai umede (Piemontul dintre Ploiesti Gaiesti, Campia Vlasiei,
terasele inalte ale luncilor marilor rauri ce coboara dinspre Carpati spre Dunare).
Suprafata padurilor de stejar este redusa pentru ca cea mai mare parte a lor a fost
defrisata.
Din comportamentul stejarului pedunculat trebuie retinut:
- fructifica mai des in lunci (4-5 ani) si mai rar pe campie si piemont (6-8-10
ani),
- puietii sunt foarte fotofili, nerezistand in umbra decat 1-2 ani, sunt mezo-
eutermi, sensibili la inghet; sunt mezofili si in parte rezistenti la inmlastinare; au
amplitudine larga a cerintelor fata de fertilitatea solurilor; cresc incet in primii ani
cand au tendinta de tufarire; sunt nerezistenti la poluare.
In padurile de stejar s-au incercat cateva tratamente (de taieri succesive, de
crang cu rezerve, dar cel mai frecvent de crang), cele mai bune rezultate s-au
obtinut insa prin taieri progresive, cu largirea mai rapida a ochiurilor pentru a da
suficienta lumina puietilor. Prin aceste tratament se obtine si o buna regenerare a
speciilor de amestec.
Ca si in cazul gorunetelor, din cauza extragerii preferentiale a stejarului si
neefectuarii la timp a degajarilor, multe paduri au proportie redusa de stejar sau
sunt complet derivate (mai ales transformate in carpinete). De asemenea, o parte
din arboretele actuale provin din lastari. Sunt deci necesare, pe de o parte,
substituiri prin plantatii cu stejar si, pe de alta parte, conversiuni ale lastarisurilor
prin imbatranire (daca stejarul este in proportie suficienta) sau prin substituire daca
este vorba de arborete derivate.
9.7. TRATAMENTE APLICATE IN PADURILE DE
CER SI DE GARNITA
Padurile de cer si garnita, ca si padurile amestecate de cer si garnita (uneori si
cu gorun sau stejar pedunculat) formeaza subzona padurilor de stejari submezofili
termofili, din zona padurilor de stejari, situata intre 100-300 m altitudine.
Aceasta subzona este localizata in partea de vest a Campiei Romaniei si a
Podisului Getic, ca si in campiile si piemonturile din vestul tarii. Suprafata acestor
paduri nu este mare deoarece, ca si stejaretele de stejar pedunculat, au fost intens
defrisate.
Din comportamentul ecologic al cerului este de retinut:
- fructifica des si abundent (la 3-4 ani), formeaza usor semintisuri sub masiv,
- puietii sunt mai rezistenti la umbra decat cei ai stejarului si chiar a
gorunului; sunt termofili, sensibili la inghet; desi au cerinte normale fata de apa,
sunt totusi rezistenti la seceta; relativ nepretentiosi fata de fertilitatea solurilor,
suporta solurile argiloase si calcaroase; cresc destul de repede din primii ani.
Spre deosebire de cer, garnita:
- fructifica rar si slab (6-10 ani), dar se pare ca se poate regenera vegetativ,
prin lastari subterani,
- puietii sunt relativ rezistenti la umbra, comparabil cu cei de cer; sunt
termofili, sensibili la inghet; au cerinte reduse fata de apa, dar se usuca la secete
mari; suporta umiditatea alternanta a solului; nu sunt pretentiosi fata de sol, suporta
solurile cele mai argiloase, dar evita pe cele calcaroase; cresc destul de repede in
primii ani.
Majoritatea padurilor de cer si garnita au fost tratate, in trecut, in crang sau
crang cu rezerve. In momentul de fata este vorba de cranguri supuse conversiunii
prin imbatranire sau refacere.
In anii secetosi 1992-1996 padurile de garnita si garnita din padurile de
amestec cu cer s-au uscat, creand serioase probleme pentru cultura din cauza lipsei
puietilor.
Principial, in padurile de cer si garnita de codru poate fi aplicat tratamentul
taierilor progresive, avand in vedere fotofilia destul de mare a puietilor ambelor
specii. Dar, spre deosebire de gorun si mai ales de stejarul pedunculat, taierile de
largire a ochiurilor pot fi facute la intervale mai mari iar ochiurile pot fi mai mici,
avand in vedere ca seceta este mai frecventa in aceasta subzona.
Conversiunea prin imbatranire nu a dat rezultate prea bune din cauza starii
proaste a crangurilor, frecvent rarite, cu cioate secatuite, pasunate, etc. In cele mai
multe situatii conversiunea trebuie facuta prin refacere folosind protectia
arboretelor existente.
9.8. TRATAMENTE APLICATE IN PADURILE DE SILVOSTEPA
Padurile de silvostepa din Romania sunt grupate in doua subzone ale zonei de
silvostepa: paduri de silvostepa nordica cu stejar pedunculat si paduri de silvostepa
sudica cu stejar brumariu si stejar pufos.
Padurile de silvostepa s-au mai pastrat pe suprafete extrem mici. Sunt aproape
exclusiv regenerate in regim de crang si, de regula, puternic degradate, mai ales
prin pasunat.
Din comportamentul ecologic al stejarului brumariu este de retinut:
- fructifica rar, mai frecvent si abundent ca arbore izolat,
- puietii sunt fotofili, relativ rezistenti la secete dar numai pe solurile
cernoziomice profunde; sunt pretentiosi fata de fertilitatea solului; nu suporta
solurile superficiale, scheletice.
In cazul stejarului pufos:
- fructificatiile sunt rare si ghinda este de regula seaca sau atacata de insecte;
specia are insa capacitatea de regenerare vegetativa prin lastari subterani,
- puietii sunt fotofili, termofili, xerofili, calcofili.
Padurile de silvostepa sunt rarite, adesea poienite, cu forme ale arborilor
proaste. De regula nu se regenereaza natural. In parte au fost supuse refacerii prin
plantatii in teren deschis. Multe asemenea paduri au fost substituite prin paduri de
salcam, pin, alte specii.
Practic toate aceste paduri trebuie supuse conservarii ca martori ai padurilor
de silvostepa de odinioara si pentru conservarea biodiversitatii lor. Regenerarea
trebuie facuta prin plantatii cu proveniente locale, folosind la maximum productia,
chiar redusa, de ghinda.
9.9. TRATAMENTE APLICATE IN CULTURILE DE SALCAM
Culturile de salcam au fost providentiale pentru impadurirea nisipurilor si a
terenurilor degradate de la altitudini joase. Dar salcamul a fost larg folosit pentru
impadurirea si altor suprafete din fondul forestier, fiind o specie repede
crescatoare, furnizand lemn bun de constructii si foc si avand si valoare melifera.
S-au facut insa si greseli extinzandu-se aceste culturi si in statiuni improprii, cu
soluri argiloase sau calcaroase. In asemenea statiuni salcamul incremeneste de la
10-15 ani si nu da productiile scontate.
In situatia de acum, cand in ocoalele de campie nu exista totdeauna puieti din
alte specii pentru impadurire, salcamul este promovat inca pe suprafete destul de
mari. Nu se tine cont ca in anii secetosi 1992-1996 s-au produs uscari masive in
asemenea culturi.
In afara de culturile noi executate cu puieti produsi in pepiniera, culturile
existente se regenereaza in regim de crang simplu, de regula in cazanire, pentru a
stimula formarea unei noi generatii din drajoni. Dar dupa cateva cicluri puterea de
drajonare scade si culturile trebuie regenerate artificial prin puieti. Ciclul la
culturile de salcam este de 25-35 de ani. Se obtine lemn de foc dar si material de
constructii rurale.
9.10. TRATAMENTE APLICATE IN CULTURILE DE
PLOPI SI SALCII SELECTIONATE
Culturile de plopi euramericani si de salcii selectionate se fac din butasi si au
ciclul de 15-30 de ani.
Asemenea culturi s-au infiintat pe circa 60000 ha, in lunci, pentru a produce
lemn de celuloza, de chibrituri, etc.
Tratamentul aplicat este taierea rasa pe parchete de pana la 5 ha si
reimpadurirea pe cale artificiala tot cu butasi sau puieti proveniti din butasi.
9.11. TRATAMENTE APLICATE IN ZAVOAIE
In zavoaie, care mai ocupa suprafete reduse, regenerarea se face in mod
natural din lastari de tulpina la anini, plop negru, salcii si din lastari de tulpina si
drajoni la plopul alb si cenusiu. Numai pe aluviuni noi se instaleaza si arborete
provenite din samanta.
Tratamentul curent aplicat in aninisuri, plopisuri si salcete din luncile cu
durata de inundatie scurta, este cel de crang simplu iar la salcetele din lunca si
Delta Dunarii, cu inundatii lungi, se foloseste tratamentul de crang cu taiere in
scaun.