Universitatea Ştefan cel Mare Suceava Facultatea de Silvicultură

CURS FIZICĂ- BIOFIZICĂ
(Curs Anul I- ID)

Şef Lucrări Dr. Petru Ştiucă

2010

2

CUPRINS
I Introducere I.1 Elemente de calcul al erorilor II Calculul erorilor pentru mărimi măsurate direct II.1 Erorile functiilor II.2 Trasarea graficelor III Mărimi fizice III.1 Clasificarea mărimilor fizice III.2 Mărimi fizice vectoriale, operaţii cu vectori III.3 Determinarea condiţiilor optime pentru măsurarea unui paralelipiped dreptunghic IV Termodinamica IV.1 Noţiuni de termodinamică IV.2 Determinarea căldurii specifice a metalelor prin metoda răcirii V Noţiuni de mecanica fluidelor V.1 Statica fluidelor V.2 Dinamica fluidelor VI Determinarea parametrilor fizici a unor lichide VI.1 Determinarea tensiunii superficiale al unui lichid prin metoda stalagmometrului VI.2 Determinarea coeficientului de vâscozitate a unui lichid prin metoda Stokes VII Unde elastice VII.1 Unde elastice, clasificare, mărimi caracteristice VII.2 Fenomene ondulatorii VII.3 Determinarea lungimii de undă şi vitezei sunetului prin metoda osiloscopică VIII Optica geometrică VIII.1 Legile reflexiei şi refracţiei luminii VIII.2 Propagarea luminii prin dioptrul sferic, oglinzi şi lentile VIII.3 Determinarea indicelui de refracţie a luminii prin metoda Chaulnes IX Determinarea spectroscopică a lungimii de undă şi a componentelor chimice al unei substanţe IX.1 Spectrul luminii albe IX.2 Tabelul periodic a lui Mendeleev. Componente spectrale IX.3 Determinarea lungimii de undă a unei radiaţii luminoase necunoscute cu ajutorul spectroscopului XI Optica fotonică XI.1 Efectul fotoelectric. Legile efectului fotoelectric XI.2 Caracterul corpuscular al luminii. Fotonii X.3 Determinarea constantei lui Planck din studiul efectului fotoelectric XII Radiaţia termică XII.1 Radiaţia termică. Legile radiaţiei corpului negru XII.2 Determinarea constantei lui Stefan-Boltzman din studiul corpului absolut negru XIII Elemente de fizică atomică şi nucleară XIII.1 Structura atomului. Modelul lui Bohr XIII.2 Structura nucleului. Fisiunea şi fuziunea nucleară, contaminare radioactivă

2

3

XIII.3 Efectul radiatiei γ Americiului-241 asupra germinatiei semintelor de porumb XIII.4 Determinarea coeficientului de atenuare masică a unui material pentru radiaţia gamma. Detectori de radiaţii nucleare XIV Dispozitive ultrasonore şi laserii XIV.1 Ultrasunete. Efectele ultrasunetelor asupra materiei vii XIV.2 Radiaţia laser. Utilizarea radiaţiei laser XIV.3 Efectele ultrasunetelor asupra germinaţiei seminţelor de molid (Piceea Abies-Karlsen)

3

4

I INTRODUCERE Cursul de Fizică-Biofizică cuprinde noţiuni de Fizică Generală necesare înţelegerii materiilor de specialitate precum şi folosirea lor în vederea explicării proceselor care au loc in materia vie (cu referire mai detailată asupra vieţii plantelor). Denumirea de fizică provine de la cuvântul grecesc „physis”, care înseamnă natură. Deci la început fizica avea un domeniu foarte larg de abordare, cuprinzând o mulţime de alte ştiinţe care azi se numesc: botanica, zoologia, geografia, etc. Ulterior, domeniul de care s-a ocupat fizica s-a restrâns mult, în momentul de faţă putem spune că fizica se ocupă cu studiul materiei şi transformările pe care aceasta le suferă. Materia este o categorie filozofică care cuprinde două aspecte, substanţa şi câmpul. Substanţa este acea parte a materiei care poate fi detectată cu ajutorul organelor de simţ. Câmpul nu poate fi detectat cu ajutorul organelor de simţ, dar se poate vedea efectul lui asupra corpurilor înconjurătoare (câmpul gravitaţional, câmpul electromagnetic, etc.) Fizica cuprinde mai multe capitole, în funcţie de domeniul la care se referă: 1) Mecanica: a)mecanica clasică (sau Newtoniană) care a fost care a fost complet explicată cu ajutorul formalismului matematic încă înaintea anului 1900, se ocupă cu studierea mişcării corpurilor macroscopice (Newton, Galileo Galilei şi alţii). b) mecanica cuantică ( a apărut la începutul secolului 20) şi studiază mişcarea particulelor din interiorul moleculelor, atomilor, nucleelor, etc. Această parte foloseşte un limbaj matematic greu accesibil, cu descoperirea unor fenomene greu de intuit de către mintea omenească. Amintim doar două fenomene, fisiunea şi fuziunea nucleară ca rezultat al acestor descoperiri, cu aplicaţii paşnice (reactorul nuclear) sau nepaşnice (bombele atomice). 2) Termodinamica care se ocupă cu studiul sistemelor termodinamice (ansambluri închise de particule în număr foarte mare N 〉1023 particule) 3) Electricitatea care studiază fenomene de natură electrică. Amintim aici pe Faraday care a descoperit legea inducţiei electromagnetice care stă la baza producerii curentului alternativ; Maxwell care a descoperit undele electromagnetice folosite acum pentru a transmite informaţii la mare distanţă, etc. 4) Fizica Atomică studiază procesele care au loc in interiorul atomului 5) Fizica Nucleară care studiază procesele din interiorul nucleului 6) Optica care studiază fenomenele luminoase

4

5 5 .

de exemplu. când mărimea fizică se obţine prin calcul. 3. b) Erori accidentale (întâmplătoare. Evident. acceleraţiei. …. Deosebim: a) erori instrumentale. Foarte des suntem nevoiţi să înlocuim problema dată (propusă) cu alta mai simplă (aproximativă). c) Erori grosolane sau greşeli. măsurarea vitezei. datorate neglijării unor factori fizici sau unor acţiuni exterioare permanente sau datorate formulei de calcul imprecise sau greşite. introducând corecţii adecvate.6 I. momentului de inerţie. chiar dacă datele iniţiale ar fi cunoscute exact şi calculele ar fi făcute exact. confuzie. a temperaturilor cu un termometru. Aceste erori nu pot fi cunoscute exact. de exemplu. dar ele nu pot depăşi eroarea maximă. b) erori personale. a meselor cu o balanţă. aleatorii). 1. Eroare comisă se poate neglija dacă păstrăm un număr suficient de zecimale. folosind rezultatele unor măsurători directe şi aplicând anumite relaţii matematice deduse pe baza legilor fizicii. notaţie greşită a rezultatului. Aceste constante au în general erori foarte mici. suntem nevoiţi să păstrăm în calcule un număr limitat de zecimale. funcţii trigonometrice. logaritmi. constantelor elastice. extrase din tabele speciale publicate. Erorile se mai pot clasifica şi astfel: a) Erori sistematice. Aceste erori pot fi recunoscute relativ uşor şi eliminate ulterior din calcule. etc. coeficientului de frecare. Valorile citite sunt doar mai mult sau mai puţin apropiate de valoarea exactă. Erori de rotunjire. 2. etc. Acestea pot fi: 1. etc. deplasarea scalei. Erorile sistematice pot fi reduse. Erori de metodă. datorate unor lipsuri în deprinderile şi dexteritatea experimentatorului.. neglijabile (dacă păstrăm un număr suficient de zecimale) faţă de erorile mărimilor măsurate în mod obişnuit într-un laborator pentru studenţi. exponenţiale). Aceste erori se pot caracteriza prin faptul că se produc totdeauna în acelaşi sens. măsurarea lungimilor cu un metru. corespunzătoare preciziei aparatului folosit. Erori de măsură (erori inevitabile). densităţii. π . a mărimii măsurate. c) erori teoretice. Clasificarea erorilor Orice măsurătoare fizică implică totdeauna erori. datorită defecţiunii aparatelor. 6 . omisiuni. În calcule pot interveni numere iraţionale. de exemplu etalonarea defectuoasă a aparatului de măsură. adică se datorează întâmplării. Aceste erori se caracterizează prin faptul că se produc atât într-un sens cât şi în celălalt şi se datorează unor factori variabili sau nedeterminaţi. Acestea se datorează imperfecţiunii simţurilor şi a aparatelor.1 ELEMENTE DE CALCUL AL ERORILOR În cercetările de fizică experimentală distingem două feluri de determinări de mărimi fizice: 1) Măsurători directe. Aceste erori sunt mult mai mari decât erorile obişnuite şi apar datorită neatenţiei experimentatorului: citire greşită la un aparat. 2) Măsurători indirecte. care nu pot fi controlaţi de experimentator. evident necunoscută. Uneori în calcule se folosesc anumite constante fizice. ceea ce implică evident o anumită eroare. având un număr mare de zecimale (radicali.

în sensul că. nu putem cunoaşte exact nici diferenţa x0 . Dacă nu indicăm eroarea absolută. deoarece acum eroarea relativă este de 10%. Eroarea relativă caracterizează mai bine precizia unei măsurători şi.x dintre valoarea exactă şi valoarea măsurată. Rotunjiri 1. (3) Eroarea comisă prin rotunjire nu depăşeşte evident 0.7050 → 5. astfel încât practic se foloseşte eroarea relativă aparentă x − x δx εx = 0 = x x (2) unde eroarea absolută δ x (care se poate evalua) este raportată la valoarea măsurată (deci cunoscută). Dacă indicăm eroarea absolută 7 . distanţa Bucureşti . 2.Ploieşti (60 km) măsurată cu o eroare absolută de 6 m înseamnă o eroare relativă de 0. x ≈ x0. dar putem totdeauna evalua marginea superioară a erorilor absolute. eroarea va creşte. Exemplu: 5.x.01%.704953 → 5. atunci printr-un număr adecvat de rotunjiri trebuie să scriem numărul astfel încât eroarea să nu depăşească valoarea unei unităţi din ultima cifră scrisă. toate cifrele fiind deci "exacte" . Ultima cifră "exactă" poate să nu fie strict exactă. Se numeşte eroare relativă raportul x0 − x x0 = δx x0 (1) dintre eroarea absolută şi valoarea exactă a mărimii măsurate. prin rotunjirea numerelor iraţionale toate cifrele vor fi "exacte". Eroarea absolută se măsoară în aceleaşi unităţi ca şi mărime însăşi. Rotunjiri. dar în orice caz nu diferă de cea strict exactă prin mai mult decât o unitate. iar dacă cifra neglijată este mai mică decât 5. se adaugă o unitate la cifra precedentă păstrată.7 2. Necunoscându-l pe x0. fiind adimensională. Regula de scriere a numerelor aproximative. nu se adaugă nimic.70495 → 5. permite compararea preciziei de măsurare a mărimilor de naturi diferite.70 → 5. Erori absolute şi erori relative Măsurând o anumită mărime fizică X găsim o anumită valoare numerică x. O cifră a unui număr se consideră "exactă". Cifra "exactă" este cifra optimă. Pentru a comite o eroare minimă se respectă următoarea regulă. pe când o clădire de 60 m măsurată cu aceeaşi eroare absolută de 6 m înseamnă de fapt o măsurătoare foarte grosolană faţă de cea precedentă. k fiind un întreg convenabil.5 din valoarea unităţii din ultima cifră păstrată. după cum vom vedea. 3.705 → 5. La nevoie se foloseşte factorul 10k. Cifra "exactă". Se numeşte eroare absolută modulul diferenţei (abaterea) δ x = x0 . Dacă cifra neglijată este mai mare decât 5. De exemplu. dacă mărim sau micşorăm această cifră.7 → 6. 3. dacă valoarea unei unităţi din această cifră este mai mare decât eroarea absolută a numărului. care corespunde erorii minime. în timp ce eroarea relativă n-are dimensiuni şi se exprimă adesea în procente. De obicei erorile sunt mici  δ x < < x0 . De exemplu. Am arătat necesitatea de a păstra în calcul un număr limitat de cifre. apropiată mai mult sau mai puţin de valoarea exactă x0 (evident necunoscută) a mărimii măsurate.

Vom scrie deci numărul cu tot atâtea zecimale câte zecimale are eroarea absolută.5 ± 0. întrucât avem o singură cifră semnificativă 3. de exemplu. Nu importă numărul zecimalelor (adică poziţia virgulei) ci numărul cifrelor semnificative ! Observaţie: Eroarea absolută. Cifre semnificative. ci scrisă în continuare cu semnul ± şi în aceleaşi unităţi.5925 C = 18.număr întreg (mutând virgula).0003. deşi sunt patru zecimale. ceea ce este greşit.82 atm. cerem o masă de 27. În realitate nu este aşa. unde toate cifrele sunt exacte. Ultimele două zerouri sunt cifre semnificative ("exacte") şi trebuie neapărat scrise. adică eroarea numărului scris astfel este sub 1⋅ 103 km/s.000⋅ 105 = 300⋅ 103 km/s. la fel în numărul c = 0. Dacă. adică 299999 ≤ c ≤ 300001 km/s. l/mol⋅ grd = 82⋅ 10-3 atm. deoarece acum ultimul zero este cifră semnificativă: x = (30 ± 1)⋅ 10-5 şi eroarea relativă este ε x = 1/30 = 3.00030. atunci pe lângă cifrele "exacte" se mai scrie şi cifra următoare.99792⋅ 105 ≈ 2. De exemplu. Situaţia se schimbă radical dacă rezultatul este scris sub forma x = 0.25 g. nici scăzută din numărul considerat.500 g. constanta gazelor perfectă R = 0. din moment ce toate cifrele factorilor au fost exacte. adică x = (3 ± 1)⋅ 10-4 şi eroarea relativă este ε x = 1/3 = 33%. l/mol⋅ grd (5) are două cifre semnificative. apar multe cifre.37 J/g⋅ k. nu trebuie nici adăugată.3%. Este inutil să scriem şi cifrele următoare deoarece sunt inexacte. Se numesc cifre semnificative toate cifrele "exacte" şi cifra "îndoielnică" ale numărului scris conform regulei precedente.5 g cântărită cu o precizie de 1 mg.25 g noi nu cunoaştem cifra care urmează după 5 (de exemplu nu am putut-o măsura). Dacă nu indicăm eroarea. Dacă un rezultat experimental este scris sub forma x = 0. k . Exemplu: Prin înmulţire. precizia este grosolană. toate cifrele acestui rezultat ar trebui să fie exacte.998⋅ 105 ≈ 3. La prima vedere. Ar fi incorect să scriem c = 300000 km/s fără a indica eroarea.25 × 0. numită "cifră îndoielnică". unde iarăşi toate cifrele sunt exacte. nu toate cifrele rezultatului sunt exacte (ceea ce pare la prima vedere paradoxal). În numărul m = 50.8 a numărului. Căldura specifică a alamei este c = 0.5925 J/K. (4) Sub ultima formă cifrele 00 sunt "exacte" .37 J/g⋅ K nu cunoaştem 8 . deoarece ar rezulta că eroarea numărului scris astfel este sub 1 km/s. fără a socoti zerourile din faţa numărului. Exemplu: Viteza luminii în vid este c = 299792. Să calculăm capacitatea calorică a vasului calorimetric definită astfel C = mc: 50. 4. adică 299⋅ 103 ≤ c ≤ 301⋅ 103 km/s. De exemplu. extragere de radical. etc. Chiar dacă toate cifrele numerelor iniţiale sunt riguros exacte. trebuie să scriem m = 27.3 km/s.37 35175 15075 18. împărţire. trebuie să scriem numărul astfel: c = 2. am cântărit un vas calorimetric din alamă: m = 50. indicând un domeniu de nedeterminare. care indică doar ordinul cifrelor următoare şi pot fi totdeauna eliminate folosind un factor 10k.

Dăm mai jos câteva formule utile. Exemplu: Presiunea atmosferică H în torr. ln (1 + x) ≈ x. Cazuri particulare: 1 ≈1  x. fiind cifră semnificativă !. păstrând primii termeni. care sunt mici.9 cifra care urmează după 7. < 1±x 1 1 b ≈ (1  ). 1 + βθ (10) trigonometrice.  z << 1. b) (1 + x)r ≈ 1 + rx. dacă  x << 1. < (8) (8') (9) (9') (aici r = 1/2) b < a.37? ????? 35175? 15075? 18. < sau a ±b ≈ a ± b 2 a . x in rad. 2 ex ≈ 1+ x. coeficientul de dilatare liniară α al riglei şi coeficientul de dilatare în volum β al mercurului este: H =B 1 +αθ = B (1 +αθ)(1 − βθ) ≈ B[1 + (α − β )θ ]. De exemplu: sin x ≈ tg x ≈ x. x < 1. 5. ax = exln a ≈ 1+ x ln a. Să înlocuim aceste cifre cu semn de întrebare şi să efectuăm din nou înmulţirea: 50. funcţii ce păstrează primii termeni formule de aproximaţie. a) (1+x) (1+y) (1+z) ≈ 1 + x + y + z. în mm.25? × 0. c) Din dezvoltările în serie ale funcţiilor exponenţiale. obţinem deoarece α θ << 1 şi β θ << 1. dacă  x << 1. rezultatul trebuie rotunjit. r număr real (7) Formula se obţine din dezvoltarea în serie a binomului. Formule pentru calcule aproximative Calculul erorilor este un calcul aproximativ de evaluare al erorilor.5925 ≈ 18. Formula se obţine uşor. Aici cifra 0 trebuie păstrată. liniari.60 J/k. ba chiar cifra 5 din faţa lui 9 ar putea creşte cu o unitate posibilă de la cifra următoare.5925?? ?? Se vede că ultimele 2 cifre nu sunt exacte. (6) dacă  x << 1. a ±b a a x 1 ± x ≈1 ± . Erori de citire 9 (11) . De aceea. în funcţie de înălţimea barometrică B. de aceea se fac aproximaţii pe deplin justificate. cos x ≈ 1 x2 . 4. b < a. eliminând ultimele două cifre: C = 18. x < 1 < 2 (aici r = -1). logaritmice. desfăcând parantezele şi neglijând termenii pătratici.  y << 1.

Erorile accidentale se bucură de două proprietăţi importante: a) Valorile xi sunt împrăştiate simetric (în cazul unui număr suficient de măsurători N = 10 ÷ 15) în jurul valorii reale x0.1). împrăştiate (grupate) în jurul valorii reale x0. nu putem cunoaşte exact eroarea de citire. 1. Eroarea reală δ xi = x0 – xi . prin comparaţie cu etaloane speciale. y. care nu poate depăşi precizia aparatului folosit. La citiri de temperatură. N. etc. Chiar dacă precizia aparatului ar fi mai înaltă decât valoarea celei mai mici diviziuni. admiţându-se anumite toleranţe ale preciziei indicaţiilor. atunci δ x = 0. aparatele de măsură (riglele. etc.). 2. cu ochiul liber. cu aceeaşi conştinciozitate. voltmetrele.05 mm. Dacă pe aparat nu este indicată precizia sa. cronometrele. δ t va fi jumătate din valoarea diviziunii minime în care este gradat termometrul folosit. nu poate fi determinată şi deci nici utilizată deoarece nu cunoaştem valoarea reală (exactă) a mărimii (pe care de fapt ne propunem să o aflăm). la care mai este sensibilă (răspunde) balanţa. dar putem totdeauna evalua eroarea maximă de citire.5% din această valoare. iar dacă avem un vernier 1/10. De aceea se ia drept eroare maximă la citire jumătate din valoarea celor mai mici diviziuni marcate pe scală. a cărei relaţie este: y = f (δx) = h − h 2 (δx ) 2 e π (12) unde h este un parametru de preciziei (precizia metodei de măsurare). Dacă construim un grafic aşezând în abscisă valorile erorilor reale δ xi. în aceleaşi condiţii şi cu aceeaşi precizie (cu acelaşi aparat. tot n-am putea aprecia exact. Exemplu: La măsurarea lungimilor cu o riglă obişnuită putem lua δ x = 0. vom obţine mai multe valori xi. iar în ordonată frecvenţa lor.) se fabrică în serie. putem lua drept eroare absolută maximă de citire valoarea celei mai mici diviziuni în care este gradată scala aparatului sau chiar 0.5 mm. Într-adevăr. a masei cu o balanţă.) repetat de N ori. etc. Această eroare are o semnificaţie pur teoretică. obţinem o curbă sub forma unui clopot. întrucât cifrele corespunzătoare acestora oricum n-ar fi sigure (la fel cum este inutilă scrierea zecimalelor neprecise ale unui număr aproximativ). de exemplu. masă. a timpului cu un cronometru. La cântăriri putem lua pentru δ x jumătate din valoarea celei mai mici mase marcate. …. 3.2 s sau chiar mai mult datorită timpilor morţi la pornire şi oprire. 10 . 2. Prin erori de citire vom înţelege erorile de măsură directă a unei mărimi fizice. Este inutilă gradarea scalei aparatului în diviziuni mai fine decât precizia lui. La cronometrări putem lua δ τ ≈ 0. cu i = 1. fracţiuni mai mici decât o jumătate din diviziunea cea mai mică marcată pe scală. Dacă măsurăm o mărime X (lungime. Evident. a temperaturii cu un termometru. numit clopotul lui Gauss (fig. etc.10 1. măsurarea lungimii cu o riglă.

Din teorie rezultă că parametrul preciziei h este influenţat de S x conform relaţiei: h= 1 S x 2N (16) Se poate vedea că σ (sau S x ) descreşte odată cu creşterea numărului de măsurători. O măsură a erorii mediei aritmetice (pentru N ≥ 10) este dată de eroarea pătratică medie notată cu σ sau S x N 1 σ = Sx = (14) ∑ ( x − xi ) 2 . mari în modul sunt a valorilor erorilor reale în funcţie de frecvenţa b) Erorile 1. N. Semnificaţia erorii pătratice a mediei aritmetice: 1) Eroarea pătratică a mediei aritmetice caracterizează precizia măsurătorilor şi este legată de numărul de măsurători necesare de efectuat.11 y -δ xn 0 δ xn Fig. 2) În intervalul ( x ± S x ) vor fi cuprinse 68% din numărul măsurătorilor efectuate. Cu datele rămase se recalculează media aritmetică şi eroarea pătratică medie. Se poate arăta că pentru un şir de N măsurători de egală precizie valoarea cea mai probabilă sau cea mai bună a mărimii măsurate este media aritmetică a rezultatelor obţinute: 1 N x= ∑ xi . Eroarea relativă a mărimii x se exprimă prin relaţia: 11 . 3) Eroarea pătratică a mediei aritmetice arată câte zecimale se menţin pentru valoarea mediei aritmetice în exprimarea rezultatului. Rezultatele xi care sunt în totală discrepanţă cu x sunt erori grosolane (greşeli datorate neatenţiei) şi trebuie eliminate. (13) N i =1 Eroarea mediei aritmetice este mai mică de N ori (dacă N ≥ 10) decât eroarea unei măsurători individuale (izolate). acest interval purtând denumirea de interval de încredere. N ( N − 1) i =1 Atunci rezultatul final al unui şir de măsurători se scrie sub forma: x = x ± σ sau x = x ± S x (15) Observaţie. Reprezentarea grafică puţin numeroase (sunt rare).

Se apreciază că rezultatul a fost determinat corect dacă ε x ≤ 1 % εx = 12 .12 Sx (17) x Eroarea relativă caracterizează precizia măsurătorilor legat de alegerea erorii absolute a instrumentelor de măsură.

x2 .− − −. xN) (18) Se pune problema determinării valorii medii.. Valoarea medie este: z = f ( x1 . atunci relaţia de mai sus devine: δzi = ∂f ∂f ∂f δx1i + δx 2i + − − − + δx Ni ∂x1 ∂x 2 ∂x N (21) N fiind numărul total al măsurătorilor efectuate. etc.... x2. Valoarea acestei mărimi trebuie determinată indirect (calculată) dintr-o relaţie matematică ce conţine mai multor mărimi măsurabile direct. dx N = δx Ni .. x N  2  x1 . . n2 măsurători.-. x N 2 2 2 (22) unde: N1 ( N1 − 1) …………………… S xN = NN 2 ∑ (δ x Ni ) i =1 S x1 = N1 2 ∑ (δx1i ) i =1 (23) (24) N N ( N N − 1) Mărimea măsurată se va exprimă prin relaţia finală: z = z ± Sz Eroarea relativă.. a erorii pătratice a mediei aritmetice şi a erorii relative a mărimii de măsurat.13 II CALCULUL ERORILOR PENTRU MĂRIMI MĂSURATE INDIRECT În multe cazuri mărimea de măsurat nu este accesibilă măsurării directe. z... x2 . x2 ... Considerăm o mărime. a erorii absolute.. Efectuând asupra mărimii x1. x 2 . dx 2 = δx 2i . exprimată prin mărimile xi (i = 1... eroarea pătratică a mediei aritmetice a mărimii z are expresia:  ∂f   ∂f   ∂f   S z (σ z ) =  + + − − − +  ∂x S x1    ∂x S x2    ∂x S x N   1  x1 . asupra mărimii x2... n1 măsurători.. este: S εz = z z (25) (26) 13 .. x N ) (19) Diferenţiala mărimii z are expresia: dz = ∂f ∂f ∂f dx1 + dx 2 + − − − + dx N ∂x1 ∂x 2 ∂x N (20) Eroarea absolută a mărimii z pentru o măsurătoare se aproximează cu diferenţiala ei şi notând dz = δz i .N) măsurabile direct şi satisfăcând relaţia: z = f(x1. x N  N  x1 . exprimată în procente.. dx 1 = δx1i .

b de unde rezultă eroarea maximă: δf = δ ( ax +by ) = a δx + b δy. 1. f0 . x < x0 − x δx sau = ±ε x . adică δx = x0 − x sau x 0 − x = ±δx sau x 0 = x ± δx. iar ceilalţi termeni se rotunjesc păstrând o zecimală în plus faţă de termenul grosolan (aceste zecimale vor da cifra "îndoielnică" a rezultatului). De exemplu. (30) Cazul cel mai nefavorabil are loc atunci când erorile absolute ale variabilelor x.⋅ x.f = a(x0 .y. în special ne interesează eroarea maximă a funcţiei. termenul cu număr minim de zecimale (deci cu eroare absolută maximă) se lasă neschimbat. de la t1 = 19. chiar dacă erorile relative ale termenilor sunt mici.14 II. atunci δ f = | const.y0. Cazul cel mai favorabil are loc atunci când erorile absolute ale termenilor au semne opuse şi deci se adună. (32) Cazul diferenţei este un caz particular al sumei algebrice de la punctul precedent (punând a = 1. εx = δ < x. cunoscând erorile maxime ale argumentelor. < (28) astfel încât putem folosi formule pentru calcule aproximative. b sunt constante exacte.10C atunci eroarea relativă a diferenţei ∆ t = t2 .(y0-y) = ± δ x ± δ y. pe care o vom trata şi separat: f = x . Fie suma algebrică: f = ax + by cu valoarea exactă f0 = ax0 + bx0. Să calculăm mai întâi erorile maxime ale funcţiilor simple. b = -1). f0 = x0 . dacă creşterea de temperatură într-un vas calorimetric este mică.10C la t2 = 19. adică se determină prin calcul cu ajutorul unei formule în care intră mărimi ce sunt măsurate direct. (31') şi cazul diferenţei. a) Sumă. Asemănător sumei avem: f = x . δ f = δ (x .f = (x0-x) . (31'') Observaţie: La adunarea mai multor numere. εf = δx + δy x−y .y) = δ x + δ y. Este comod să notăm în cele ce urmează cu δ x modul erorii absolute şi cu ε x modulul erorii relative.3 ± 0. x x (27) Vom presupune de asemenea că erorile sunt suficient de mici adică εx < 1. evitând determinarea unei mărimi ca diferenţă a două mărimi apropiate. y au acelaşi semn cu coeficienţii respectivi a. dacă f = const. εf = δf f .| ⋅ δ x. (31) În particular.x) + b(y0 .y.7 ± 0. Ştiind erorile argumentelor trebuie să calculăm eroarea care rezultă pentru funcţie. Dacă x şi y sunt apropiaţi între ei.1 Erorile funcţiilor Majoritatea mărimilor fizice se măsoară indirect. Eroarea absolută este: f0 . eroarea relativă maximă a diferenţei va fi foarte mare (din cauza numitorului mic).y) = ± a δ x ± b δ y.t1 va fi 14 . de unde eroarea maximă: δf = δ ( x − y ) = δx + δy . Acest fapt trebuie totdeauna avut în vedere. b) Diferenţă. (29) unde a.

y y2 de unde eroarea maximă (cazul cel mai nefavorabil): εf = δf f = ε x +ε y . c) Produs. (34) deci şi în acest caz se adună erorile relative ale factorilor. Pentru funcţiile simple de mai sus se calculează întâi creşterea absolută şi apoi cu ajutorul acesteia eroarea relativă. Exemple: 1) Diametrul d2 al unui tub capilar se determină pe baza diametrului cunoscut d1 al unui tub capilar de comparaţie şi a ascensiunilor capilare h1.1 = = = 0. y y0 y yy 0 yy 0 y ( y ± δy ) y2 δf = δ y δx + x δy x = .7 − 19. Analog produsului avem: f = x x x yx − xy 0 y ( x 0 − x) − x( y 0 − y ) ± yδx  xδy ± yδx  xδy . Observaţie: Pentru ca o expresie de tip produs . şi secţiunea S0 supus forţei F: Fl 0 E= .3 deşi citirile t1. erorile fiind presupuse mici.5 = 50%. Să considerăm o funcţie putere f = x2. t 2 − t1 t 2 − t1 19.1/20 = 0.cît să aibă sigur n cifre exacte trebuie ca factorii să aibă n + 2 cifre exacte.0. unde x este un număr real exact. (35) adică eroarea relativă a unei puteri este egală cu eroarea relativă a bazei înmulţită cu exponentul (în modul). Atunci r f0 . conform regulii: δh δh 1 1  ε d = ε d + ε h + ε h ≈ε h + ε h = + = δ h  + .15 δt1 + δt 2 2δt 2. h2. f0 − f = 0 − = 0 = = ≈ .f = x0 − x r = ( x ± δx) r − x r = x r (1 ± ε x ) r − x r ≈ x r (1 ± rε x ) − x r = ±rx r ε x de unde eroarea: δf = δx r = r x r ε x . (37) S 0 ∆l 15 . (36') h h  h1 h2  1 2 1 2 2 1 1 2 1 2 (δ h1 ≈ δ h2) dacă diametrul d1 este cunoscut cu suficientă precizie. εf = δf xy = εx +ε y (33) deci se adună erorile relative ale factorilor. Pentru un produs de doi factori avem: f = xy. εf = δf xr = r εx.005 = 0. Eroarea maximă (cazul cel mai nefavorabil) va fi: ε ∆t = δf = δ ( xy ) = x δy + y δx. d) Cît . t2 au fost făcute cu o precizie de 100 ori mai bună: ε t ≈ 0.xy = x(y0-y) + y(x0-x) + (x0-x) (y0-y) = ± xδ y ± yδ x ± δ x δ y = ± xδ y ± yδ x. e) Putere. h d 2 = d1 1 (36) h2 de unde eroarea relativă maximă este. unde am neglijat ultimul termen. Pentru funcţii mai complicate de tip produs – cât se calculează mai întâi eroarea relativă după regula de mai jos şi apoi cu ajutorul acesteia eroarea absolută.5 %. f0 – f = x0y0 . 2) Modulul lui Young E se determină pe baza alungirii ∆ l a unui fir de lungime l.

16 de unde eroarea relativă maximă: ε E = ε F + ε l 0 + ε S 0 + ε ∆l ≈ ε ∆l = δ (l − l0 ) 2δl = .. ∂x ∂y ∂ f ∂ f δ + x δ. y) păstrând doar termenii liniari: f ( x 0 . y). Fie o funcţie de două variabile f = f(x. y ∂ x ∂ y δ = f Putem raţiona şi astfel. 4) Constanta elastică k a unui resort se determină fie static pe baza alungirii x sub acţiunea greutăţii mg. Anume. z (40) Putem obţine şi pe această cale formulele pentru funcţiile simple (31 . fie dinamic pe baza perioadei T a oscilaţiilor verticale ale greutăţii: k= mg x sau k = 4π 2 m T2 . l − l0 l − l0 (37') unde erorile forţei F (dată de greutăţi marcate). se aplică calculul diferenţial. de exemplu. y x df = xdy + ydx → δ f = x δ + y δ . (c) f = xy. y 0 ) ≈ f ( x. logaritmice.dy → δ f = δ x + δ y. a lui g şi π (luând un număr suficient de zecimale).y0). d d δ x y (b) f = x . ∂ x ∂ y ∂ x asimilăm diferenţialele cu erori (considerate mici) dx → δ x. diferenţiem funcţia: df = ∂ f ∂ f ∂ f dx + dy + dx . f =a x +b y → f = a δ + b δ . În cazul unor funcţii oarecare. 16 .35): (a) f =a +b d x y. Presupunem că funcţia este continuă şi cu derivate parţiale continue în domeniul considerat. (39') unde se pot neglija erorile masei marcate m. Se dezvoltă funcţia în serie Taylor în jurul valorilor (x. y ) + ( x 0 − x ) ∂f ∂f + ( y0 − y) . … şi luăm cazul cel mai nefavorabil pentru a obţine eroarea maximă: δ = f ∂ f ∂ x δ + x ∂ f ∂ y δ + y ∂ f ∂ z δ. a lungimii l0 şi a secţiunii date S0 pot fi neglijate (δ l ≈ δ l0). 2. ∂x ∂y Cazul cel mai nefavorabil are loc atunci când erorile argumentelor au acelaşi semn cu derivatele respective. 3) Perioada pendulului simplu T este dată de formula: T = 2π l . df = dx . exponenţiale etc. g (38) (38') de unde eroarea relativă maximă: unde erorile pentru π . 2 2 2 (39) de unde eroarea relativă maximă: ε k = ε m + ε g + ε x ≈ ε x sau ε k = 2ε π + ε m + 2ε T ≈ 2ε T. g se pot neglija dacă luăm un număr suficient de zecimale. asimilând diferenţialele cu erori (presupuse mici).y. de unde eroarea maximă: f0 − f ≈ ± x δ ∂f ∂f ±δy . 1 1 1 εT = ε Π + εl + ε g ≈ εl . valoarea exactă fiind f0 = f(x0. al funcţiilor trigonometrice.

x df dx dy dz (a) f = xyz. f = r x → f = r x . y. θ . Exemple: 1) Ascensiunea capilară h este dată de formula: (c) δf δx h= 2σ cos θ .391 . df dx x df dx dy dz δf δx δy δz δf δx δy δz εf = r ε x . ln f = lnx + lny + lnz.ln z.cât.acceleraţie gravitaţională. măs.287 1470 17 785 1. ) II.cât se calculează întâi eroarea relativă. deci ε f = ε x + ε z + ε z. (b) = − − → = + + . g . Pentru expresii de tip produs . Se găseşte astfel regula de adunare a erorilor relative pentru expresii de tip produs . ln f = ln x. lnf = r ln x.18 1150 589 1.δθ. măs.360 1725 1030 1. unde εcos θ = sin θ . f = x + y + z → f = x + y + z .unghiul de racord (umectaţie) . ca de exemplu în tabelul alăturat. f = xr . x 482 1. 1. unit. x.335 1575 880 1.ln y. Tabelul de valori.17 (d) f = x . Eroarea relativă maximă este: ε h = ε σ + ε cosο + ε ρ + ε g + ε r.δθ δ cos θ = = tg θ . f x y z f x y z ε f = ε x + + ε z + ε z. y df = ydx-xdy y 2 →δf = yδ + xδ x y y2 .2 Trasarea graficelor În alcătuirea şi trasarea graficelor trebuie respectate anumite reguli.225 1336 648 1. deci f = yz . Pentru aceasta este comod să logaritmăm în prealabil funcţia şi apoi să diferenţiem (ştiind că d lnx = d x ). cos θ cos θ (41') 2) Nivelul sonor L (în decibeli) este definit prin intensităţile sonore I0 şi I astfel: I = 10 lg I I0 (42)  1 1  ≅ 10δI  +  I I 0    .raza tubului capilar. ρgr (41) unde σ este tensiunea superficială. În primul rând alcătuim tabelul cu valorile argumentului x (în ordine crescătoare) şi valorile corespunzătoare ale funcţiei y = f(x). ρ densitatea lichidului. unit.   de unde eroarea maximă:  δI δI δL = 10δ (1gI − 1gI 0 ) = 10 + 0  I I0  (deoarece δI ≅ δI 0 . r .

2: 0. liniată de noi uşor cu creionul cu linii consecutive.2. 300.429 1. 250. 12. 120. 1500. 0. etc.00.5. 50. 10. 5. 1: 0. ∆ x =1200. în funcţie de comoditatea scărilor pentru x şi y. etc. 0. 2500. 20. 2. 20: 0. 1. 0. 20. 2. 40. etc. În cazuri speciale graficul poate fi mai mic.1.5. 100. Raportul optim dintre lungime şi lăţime trebuie să fie 2 =1.4. 25.18 y 1.5: 0. 3. dar aşa ceva se recomandă doar în cazuri extreme. 2. 1. ∆ y = 0. 6. 1000. 0. 200. 500. verticale sau orizontale.2 etc. 0. 20. 200. 0. 6. etc.50.0. 50: 0. etc. Dimensiunile graficului trebuie să fie de ordinul 12 x 18 cm (dublul unei cărţi poştale sau jumătate dintr-o coală oficială obişnuită). poate fi următorul număr de unităţi: 1⋅ 10-1 = 0. înmulţit cu o putere întreagă convenabilă a lui 10.432 1. Trebuie să reprezinte un număr de unităţi egal neapărat cu unul din divizorii lui 10. 300. 50. etc. 70. 100: 0. Domeniul de variaţie Stabilirea domeniului de variaţie a celor două mărimi x şi y. 1.0 etc. verticale sau orizontale. 10. 8. 2000.8.6. adică 1. 2.0. 600.0. 1200.425 1. 2. Scările Graficul poate fi trasat comod pe hârtie milimetrică sau eventual pe hârtie în pătrăţele de aritmetică (sau comercială). 2. 2. 18 . 1. etc. Dimensiunile graficului. În exemplul nostru: x ∈ (500. etc. 5⋅ 10-1 = 0. 350. 3000.425 1.3. 150. 0. 20. intervalul dintre liniile echidistante. 100. 15. 400. 4. etc. Graficul poate fi aşezat în una din cele două poziţii a sau b din Fig. 0. Poate fi folosită şi o hârtie albă. 60. 800. fie despărţită printr-o virgulă de simbolul mărimii.50). 0. 0. 4.2: 0. 140. 2⋅ 10-1 = 0. y ∈ (1. 5.5. 600. 30. negativ sau nul). 100. 3. 1. 3. 10: 0. Poziţia graficului x 4.6 etc. se face prin rotunjirea valorilor extreme până la valori convenabile care să încadreze bine valorile din tabel. 1000. deci 10k.440 La capătul rândului trebuie scrisă neapărat unitatea de măsură respectivă. de ordinul 18 x 24 cm. 2⋅ 10k sau 5⋅ 10k unităţi.1: 0. 0.5. 200: 0.2. 14. 1700). y y sau x a) b) Fig. unde k este un număr întreg convenabil (pozitiv. 60.4. 500: 0. de ordinul 9 x 12 cm (adică o carte poştală. 500. 200. 1.4. 2 sau 5. 400. 5: 0. Astfel. 30. dar în nici un caz mai mic) sau poate fi mai mare. fie în paranteze. 40.

2a) sau pe 15 cm înălţime (fig. respectiv 2. linia plină). deoarece le putem evita folosind submultipli sau multipli ai unităţilor folosite. ci se marchează pe cele două axe doar intervalele echidistante alese.3 Dacă studiem un fenomen nou şi nu ştim deloc la ce tip de curbă ne putem aştepta. 4 sau 10 pătrăţele de aritmetică. 3. un număr cât mai mic de puncte şi cât mai apropiate de curbă. Astfel.δ y. pătrăţel. Pe axa verticală avem ∆ y = 0. Pentru aceasta marcăm intervalele (y . ci urmărind paralel liniile de coordonate deja trasate. astfel încât graficul să iasă o linie frântă. În cazul exemplului nostru ∆ x = 1400 repartizat pe 14 cm lungime (în cazul hârtiei albe putem alege şi ∆ x = 1300 repartizat pe 14-16 cm). Liniile nu trebuie să fie nici prea dese.1 sau peste 500 unităţi. Fig. Distanţa dintre două linii consecutive trebuie să fie de ordinul a 10. cruciuliţă etc. în mod egal şi simetric. Distanţa dintre aceste marcaje trebuie să cuprindă 1.50 unităţi pe care îi repartizăm pe 10 cm înălţime (fig. triunghi. Trebuie trasată o curbă lină (eventual cu ajutorul unui florar) prin interpolare. şi fără a nota pe axe valorile numerice ale coordonatelor punctelor. 5. nu se trasează liniile echidistante (deoarece sunt gata trasate de fabrică). În cazul hârtiei milimetrice sau în pătrăţele (de aritmetică sau comercială). dacă avem argumente temeinice în sprijinul unei dependenţe liniare atunci vom trasa prin interpolare o linie dreaptă (fig. Trasarea graficului Fiecare punct experimental se marchează vizibil printr-un cerculeţ. 2b). deoarece încarcă desenul. astfel încât curba să treacă prin cât mai multe puncte experimentale. 3.20 mm. Forma curbei pe care o vom trasa depinde de cunoştinţele noastre asupra desfăşurării fenomenului (procesului) studiat. 2 sau 5 cm. deoarece strică precizia de reprezentare a datelor. Numai punctele remarcabile (critice) pot fi eventual evidenţiate prin linii de coordonate (întrerupte) şi înscrise pe axe valorile coordonatelor respective. şi nici prea rare. lăsând eventual de o parte şi de alta. linia întreruptă).19 Nu se folosesc pentru intervale numere sub 0. atunci trebuie să evaluăm bine erorile funcţiei y pentru fiecare punct experimental. Punctele experimentale reprezentate nu trebuie unite prin linii drepte. Dacă ştim că dependenţa este parabolică vom interpola o curbă parabolică (fig. (de 1 mm mărime) fără a duce linii ajutătoare (pline sau puncte). pentru a vedea câtă încredere putem avea în punctele experimentale obţinute. y + δ y) (δ y = eroarea absolută) prin segmente verticale centrate pe punctele experimentale 19 .

0 30 3.9 100 2. Exemple: a) Sensibilitatea balanţei. Fig.5 120. Deviaţia acului balanţei în funcţie de masele puse pe platane (la o suprasarcină dată). 4 6. 5 20 . De exemplu.4 78 2. ne conduce de exemplu. 5 6. y) şi facem interpolarea printr-o curbă lină care să taie aceste segmente.3 158 2.2 Graficul este dat în figura 5. în porţiunea cu cruciuliţe). eventual şi ceea ce scoate în evidenţă acea reprezentare grafică. Sub cadrul graficului sau sus în cuprinsul cadrului se scrie titlul graficului. iar acesta trebuie sa indice in general variaţia unei mărimi în funcţie de altă mărime. Fig . în cazul graficului din fig. la următorul tabel de date: m. deviaţie proporţională cu sensibilitatea balanţei. 4 se evidenţiază experimental existenţa unui anumit proces (de cristalizare) în regiunea palierului A.20 respective (x. g α . Uneori se reiau măsurătorile în mod special în regiunea interesantă pentru a obţine mai multe (mai dese) puncte experimentale şi a evita o eventuală pierdere (estompare) a unor variaţii (fig. 4. div.5 2.

I c .037 8 1.28 37 0. s 16 0.883 21 .41 Fig. cm t.36 44 0. % δ 25 0.405 69 0.40 79 0. 6 c) Densitatea unor soluţii Densitatea relativă a două soluţii în funcţie de concentraţie ne conduce la graficul din figura 7.086 II c . 6).18 17 0.931 50 0. % δ 4 1. Înălţimea de cădere s şi timpul de cădere liberă ne conduc la o curbă parabolică (pătratică). (fig.365 55 0.06 13 1. s.21 b) Studiul căderii libere.

7. Prin urmare obţinem: k = x = 14 .5 15 51 20 59 25 70 30 83 35 98.22 Fig. mm F x 40 108 45 120 50 140 Constanta elastică se determină din grafic alegând pe dreapta de interpolare două puncte cât mai depărtate între ele spre marginile graficului). Densitatea relativă a unor soluţii d) Oscilatorul armonic Forţa elastică (egală cu greutatea atârnată) în funcţie de alungirea resortului ne conduce la graficul liniar (F = kx) din figura 8.63 N / m F 50 gf 22 .5 x.0cm = 3. de exemplu. 50). gf 5 15 10 30. (0.0) şi (140. F.70 gf / cm = 3.

Rezistenţa în funcţie de temperatură ne conduce la graficul din figura 10.0) şi (140. 0C 0.8. adică sensibilitatea termocuplului: s= ∆E 6. mV 0 . 9 f) Termometrul cu rezistenţă. E .8 2. Ω 108 109 120 122 127 136 142 146 θ . = 48 µV / grd . de exemplu (0.0 110 6. ∆θ 140 grd Fig.7 140 Interpolând o dreaptă şi luând pe această dreaptă două puncte cât mai depărtate între ele. 6.23 Fig.85 24. Datele experimentale din tabelul alăturat ne conduc la graficul din figura 9.7) găsim panta dreptei.7 mV = .2 55 4. Oscilatorul armonic e) Termocuplul. 0C 22 29 50 58 80 90 105 118 23 . R.0 80 5. Tensiunea termoelectromotoare E a unui termocuplu variază practic liniar cu temperatura sudurii calde (cea rece fiind la 0 0C).

100) şi (150. Logaritmând relaţia (43) şi exprimând pe ε în electron-volţi (1eV = 1.24 R θ 154 139 158 150 Interpolând o dreaptă. 24 .4343 ε ⋅1.6 ⋅10 −19 −23 2 ⋅1. unde ε este lărgimea benzii interzise în cazul conductibilităţii intrinseci (fără impurităţi sau la temperaturi suficient de înalte).5ε 1000 .387 Ω / grd . R = R0 (1+Aθ ).10 −3 grd −1. (ε in eV ) (44) T Prin urmare. şi extrapolând-o spre 00C găsim R0 = 100 Ω .387 = = 3.38 ⋅10 T = lg A + 2. 150 de unde coeficientul termic A= m 0.10. graficul lui lg R în funcţie de 1000/T trebuie să fie o linie dreaptă cu panta m = 2.4 m.5 ε . R0 100 Fig.38./2kT (43) k = 1. Termometrul cu rezistenţă g) Termistorul. (pentru simplificare în grafic s-au trecut mai puţine puncte): m = R0 A = 158 − 100 = 0. avem lg R = lg A + ε 2kT lg e = lg A + 0. 158).87 .10-23 J/grd – constanta Boltzmann. Termistorul este un semiconductor a cărui rezistenţă scade cu temperatura după o lege de tip exponenţial: ε R = A e. Pentru determinarea pantei luăm de exemplu punctele (0. din care putem afla pe ε . anume ε = 0.6⋅ 10-19J).

342 148 2.37 1. conform datelor experimentale din tabelul următor. Ω 68 66. 0C 1000/T R 1g R θ 1000/T 1. 11.491 145 2.8 7.398 50 3.823 28 3.35 = 1.80).25 Fig.9 0.4m = 0.35 6.832 25 3.985 1.2 lg R θ .35. găsim panta m= 1. 1.65 1. 25 .1 0.39 1. luând de exemplu pe dreapta de interpolare punctele (2. R.2 0.2 0.034 83 2.301 62 2.80 − 0. Termistorul În figura 11 am reprezentat R = f(θ ) şi lg R = f(1000/T).81 0.09 2.591 140 2. 0.858 90 2.30.5ε 3.5 52 25.3 3.35 de unde intervalul energetic: ε = 0.61 eV .30 − 2.526 = 2.35) şi (3.0 10.0 20.32 3.74 Din graficul lgR = f(1000/T).716 30 3.792 104 2.42 1.

12.26 Fig. Termistorul 26 .

folosim instrumente care pe lângă riglă mai au un vemier (şublerul) sau sunt prevăzute cu un şurub micometric (micrometru).27 III. 2. b) Calculul valorilor medii ale mărimilor de măsurat.2 Mărimi fizice vectoriale. In măsurătorile curente de lungimi se folosesc rigle. având diviziunile cele mai mici egale cu 1 cm sau 1 mm. Când avem nevoie să determinăm o lungime cu precizie mai mare (eroare mai micâ). e) Calculul erorii relative. Prezentarea teoretică şi modul de lucru Valoarea celei mai mici diviziuni a unui instrument de măsură constituie precizia acestuia şi este egală cu eroarea absolută de măsurare ce o săvârşeşte instrumentul. MĂRIMI FIZICE III.1 Clasificarea mărimilor fizice III. d) Exprimarea rezultatului final. operaţii cu vectori III. Folosind şublerul şi micrometrul. c) Calculul erorii pătratice a mediei aritmetice. Scopul lucrării: Scopul lucrării îl constituie formarea deprinderilor de măsurare cu instrumente de precizie şi aplicare în practică a elementelor de teoria erorilor de măsură şi anume: a) Alegerea condiţiilor de lucru. f) Aplicarea rezultatelor obţinute. volumul unei plăci paralelipipedice se va afla după formula: (1) V = abc (1) 27 .3 Determinarea condiţiilor optime pentru măsurarea unui paralelipiped dreptunghic 1.

Logaritmând expresia volumului (1) şi trecând la erori .06 mm. c .003 x 20 = 0.28 unde a.3 % a ∆ b = 0. Deoarece în practică nu se găsesc instrumente cu precizie determinată se folosesc instrumente cu precizii apropiate . cu aceeaşi precizie . determinându-se mai întâi valorile medii ale mărimilor măsurate care se trec în tabelul ( 1 ) : Nr.9 %.1 mm cele 3 dimensiuni să presupunem că obţinem pentru cele 3 dimensiuni : a = 100 mm b = 20 mm c = 2 mm Condiţiile optime le obţinem determinând eroarea relativă maximă a mărimii de măsurat . pe (b) cu precizia de 0. iar pe (c) cu un instrument cu precizia de 0. se impune ca asupra măsurătorilor efectuate să se realizeze un calcul al erorilor. b. iar eroarea relativă maximă asupra mărimii finale să nu fie mai mare de 0.006 mm Deci : vom obţine precizia maximă dorită în măsurarea volumului dacă pe (a ) vom măsura cu un instrument având precizia de 0.3 % b ∆ c = 0.3 mm ∆ b = 0.06 mm ∆ c = 0. Pentru acest fapt. va trebui conform relaţiei ( 2 ) să avem : Rezultă : ∆ a = 0. obţinem : ∆ V ∆ a = + V a ∆ b ∆ c + b c b (2) Dacă dorim ca eroarea relativă maximă asupra mărimii deduse din calcul . b. adică a volumului .003 x 2 = 0.003 x 100 = 0. c aşa fel încât asupra lor să facem aceeaşi eroare relativă . crt. efectuând măsurători directe asupra mărimilor a. folosind metoda diferenţierii logaritmice .006 mm. să fie de exemplu 0. Această discuţie ne permite să determinăm precizia instrumentelor ce urmează a fi folosite pentru măsurarea fiecărei mărimi a. 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 c) Se calculează erorile pătratice a mediei aritmetice : 28 a i (mm) ∆ a = 0.3 mm . c sunt dimensiunile paralelipipedului: c b a Găsirea condiţiilor optime de lucru Măsurarea mai întâi cu ajutorul unui instrument de precizie de 0.9 %. .3 % c a (mm) bi (mm) b ( mm) c i (mm) c (mm) . b .

Sb = ∑(b n( n − 1) i − b )2 .. Scheffel M. Cuza ’’ 3. Sc = ∑(c n( n − 1) i − c )2 SV = ( ∂V ∂V ∂V S a ) 2 . I. c + ( S b ) 2 .I.b . I litografiat la I.c a a a ∂a ∂b ∂c Adica: SV = (b c S a ) 2 + (a c S b ) 2 + (a b S c ) 2 d) Rezultatul final se da sub forma: V =V ± S V e) Eroarea relativă a volumului in procente este : ε V = SV V (100%) f) Se va aprecia rezultatul pe baza erorii relative şi a erorii pătratice a mediei aritmetice 3 Materiale necesare şubler micrometru piese ale căror volum trebuie determinat 4 Bibliografie 1. Suceava. Tipografia uninversităţii Ştefan cel Mare.S. Marian Scheffel.Sibiu – 1975 4.b .c + ( S c ) 2 .29 Sa = ∑( a n( n − 1) i − a)2 . Al.b . Ioan Litschel – Lucrări practice de fizică .Suceava –1981 2. partea I Litografiat de I. Dumitru Grosu – Îndrumător de lucrări practice de fizică litografiat la Universitatea . Fizică generală. – Curs de fizică vol. 2002 IV TERMODINAMICA 29 . Petru Ştiuca.I.

Când transformarea sistemului ( corpului ) are loc la volum constant se foloseşte căldura specifică respectiv căldura molară la volum constant c v ( C v ).30 IV. 2 TEORIA LUCRARII Căldura specifică este o mărime fizică ce exprimă cantitatea de căldură schimbată de o unitate de masă a unei substanţe cu mediul exterior pentru a-şi modifica temperatura cu un grad Kelvin. 30 . c= ∆Q ∆m∆T (1) (c ) SI = 1J 1kg 1K Unitatea de masura a caldurii specifice in sistemul international este: Căldura molară C reprezintă căldura schimbată de un Kmol de substanţă pentru a-şi modifica temperatura cu un grad Kelvin.2 Determinarea căldurii specifice a metalelor prin metoda răcirii 1. se foloseşte căldura specifică sau căldura molară la presiune constantă cp (Cp ) . Sunt însă mai uşor de determinat din punct de vedere teoretic.I. respectiv determinarea căldurii specifice a Al şi Fe. determinarea capacităţii calorice la volum constant este dificilă din punct de vedere experimental .Cele mai accesibile determinări experimentale sunt valorile capacităţii la presiune constantă . Când transformarea se produce la presiune constantă . Având în vedere dificultatea de a menţine constant volumul corpurilor solide la variaţia temperaturii . C= d Q νT d (2) C S. SCOPUL LUCRARII Lucrarea are drept scop însuşirea acestei metode de determinare a căldurii specifice a metalelor . = 1J 1Km 1K ol Între căldura molară şi cea specifică există relaţia : C=cµ (3 ) unde µ ⇒ masa molară a substanţei respective . Valorile capacităţii la V = const.1 Noţiuni de termodinamică IV.

APARATE ŞI MATERIALE FOLOSITE Schema dispozitivului experimental este prevăzută ca în fig. Principiul metodei este următorul : dacă un corp are temperatura mai mare decât a mediului ambiant . rezultă : ∆ T este dependentă de căldura specifică..coeficientul de transmitere a căldurii S – suprafaţa exterioară a corpului Egalând relaţiile ( 4 ) şi ( 5 ) se obţine : mc ∆T = α(T − T0 ) S∆t (6) Dacă scriem această relaţie pentru două corpuri ( metalice ) diferite de masă m1 şi m2 . Ţinând seama că prin răcire are loc o emisie de căldură se aplică legea lui Newton de radiaţie a căldurii conform căreia cantitatea de căldură pierdută de un corp aflat la temperatura T într-un interval de timp este : ∆Q = α(T − T0 ) S∆t (5) unde T0 – temperatura mediului ambiant α . încălzite la aceeaşi temperatură T1 = T2 = T şi le împărţim . având aceiaşi suprafaţă S1 = S2 . m’’ este : ∆ =m ∆ Q c T (4) unde : c = căldura specifică ∆T = intervalul elementar de temperatură Relaţia ( 4) admite că temperatura T este aceeaşi în toate punctele corpului şi nu depinde de conductibilitatea termică . din relaţia (7) se obţine ∆T )1 m ∆T ∆T m1c1 ( )1 = m 2 c 2 ( ) 2 ⇒ c 2 = c1 1 ∆t ∆t ∆t m2 ∆T ( )2 ∆t ( (8) 3. se vor considera probe de dimensiuni mici . ∆ t ∆T )1 α ∆t = 1 ∆T α2 m2 c 2 ( )2 ∆t m1c1 ( (7) Luând corpul de masă m1 ca etalon ( a cărui căldură specifică este cunoscută pe anumite intervale de temperatură ) şi cum la metale se poate considera α 1 ≅ α 2 .31 Metoda răcirii permite determinarea căldurii specifice ( căldurii molare a metalelor ) la diferite temperaturi . 1 1. iar viteza de răcire Q Conform ecuaţiei calorimetrice cantitatea de căldură cedată ∆ de un corp cu masă . Cuptor electric 2. Termocuplu 4. folosind mijloace experimentale simple . Milivoltmetru indicator de temperatură 31 . atunci se va răci . Corp de probă 3.din acest motiv .

i ) Se calculează eroarea pătratică medie a mediei aritmetice S c şi eroarea . 2 ) Fig.  ∆t 1  ∆T     ∆t 2 h) Mărimile determinate şi cunoscute se înlocuiesc în relaţia ( 8 ) şi se determină c 2 . fiind apoi lăsată să se răcească în aer . c) Se ridică cuptorul sau se scoate proba din cuptor. b) Se introduce corpul de probă în cuptor şi se conectează cuptorul la reţea.1 MOD DE LUCRU a) Se cântăresc corpurile ( de probă şi etalon ). Imediat ce corpul de probă este aşezat pentru răcire se porneşte cronometrul. f) Se reprezintă curbele T1 = f 1 (t1 ). iar rezultatul se exprimă folosind relaţia : c 2 = c 2 ± S c2 j) Rezultatele obţinute se trec în tabelele 1şi 2 după modelul de mai jos : 32 . Ca etalon se va lua proba de Cu . d) Corpul se va răci până la temperatura mediului ambiant.32 Fig. e) Aceleaşi operaţii se repetă şi pentru corpul etalon .2 g) Pe baza reprezentărilor grafice se determină  ∆T    . se aşteaptă până ce temperatura probei ajunge la valoarea dorită ( T1 = 500 0 C ). T2 = f 2 (t 2 ) ( Fig.

Murgulescu .33 Tabelul 1 (∆ )1i T Tabelul 2 Nr. Ni) 5. pg. E. 551 B) E.S. 6. Cu. 1 Ed. Institutul de Învăţământ Superior – Sibiu . m1 m2 ∆ T )1 ∆ t ∆ T )2 ∆ t c1i c 2i ( ∆ )1 ( ∆ ) 2 c1 t t J ( ) kgK m1 ( ( ε 500 – 400 400 – 300 300 – 200 200 – 100 100 – 20 490 460 425 400 380 k) Se vor face observaţii asupra căldurilor specifice ale metalelor folosite ( Al.Fizică . 1979 33 . pg. 512 C) I. OBSERVAŢII Cunoaşterea căldurilor specifice a metalelor este necesară în diferite domenii de activitate dintre care menţionăm : a) prelucrarea mecanică b) proiectarea şi explorarea instalaţiilor termice c) automatizarea diferitelor procese folosind lame bimetalice . Fe. Luca şi colaboratorii .S. Academiei R. Didactică şi pedagogică Bucureşti 1976. Segal – Introducere în chimia fizică . 1979 . BIBLIOGRAFIE A) I.R. etc . Vol. Litschel – Lucrări practice de fizică . Crt. Bucureşti . Ed.

. = N m El depinde de natura lichidului şi scade cu creşterea temperaturii Pentru determinarea lui se folosesc două metode : . DISPOZITIVUL EXPERIMENTAL. TEORIA LUCRARII Stratul de molecule de la suprafaţa unui lichid de grosime egală cu raza sferei de acţiune moleculară. se comportă asemănător unei membrane elastice.2 Dinamica fluidelor VI DETERMINAREA PARAMETRILOR FIZICI A UNOR LICHIDE 1. 2. pentru a menţine o membrană elastică întinsă şi în echilibru trebuie sâ se exercite asupra conturului . Astfel. l σ S.metoda stalagmometrului. acest strat exercită o presiune asupra lichidului.1 Statica fluidelor V. STALAGMOMETRUL 34 . Acţiunea forţelor de coeziune dintre molecule fac pentru moleculele dm stratul superficial să aibă o rezultantă îndreptată către interiorul lichidului. tangent la suprafaţa stratului superficial de lichid: α = F . Se numeşte coeficient de tensiune superficială ( α ) rezultanta forţelor de coeziune care lucrează pe unitatea de lungime. iar el însuşi tinde să aibă suprafaţă minimă.ei forţe tangente la suprafaţa sa.I.metoda tensiometrului.34 V NOŢIUNI DE MECANICA FLUIDELOR V. Pe de altă parte.Determinarea tensiunii superficiale al unui lichid prin metoda stalagmometrului 1.

ρ . 2) Se introduce lichidul de studiat. se va folosi un lichid de referinţă având coeficientul de tensiune superficială cunoscut σ 0 în vederea eliminării acestora. ρ 0 reprezintă numerele de picături. MODUL DE LUCRU σ= N0 ρ σ0 Nρ 0 (6) 1) Se introduce în cilindrul vertical un volum din lichidul de referinţă (apă distilată). alegându-se în acest scop două repere arbitrare a.b între care se face numărătoarea celor N 0 picături ce se scurg din stalagmometru.35 Constă dintr-un cilindru vertical. G = F ⇔ m g ⇔ σ l ⇔ m g ⇔ σ 2 π r ( 2) unde m reprezintă masa picăturii. Din relaţia (2) s-ar putea determina coeficientul de tensiune superficială σ. acelaşi volum de lichid. dar cum masa unei picături şi raza tubului capilar se determină greu. prin intermediul unui tub de cauciuc prevăzut cu o clamă şi interpus între tubul vertical şi tubul capilar. Ţinând cont de faptul că din relaţiile (2)şi (3) se poate calcula raportul: m = σ (5) m 0 σ0 V = V0 ⇒ rezultă din relaţiile (4) şi (5): 3.1 Fig.2 Dacă lichidul curge pictură cu picătură. iar r raza tubului capilar.1).b şi obţinând astfel valoarea lui N. prevăzut în partea inferioară cu un tub capilar. relaţia (2) se scrie: m 0 g = σ0 2 π r (3) unde m 0 este masa picăturii de referinţă Presupunem că din stalagmometru se scurg în cele două cazuri. Curgerea lichidului prin tubul capilar se poate realiza picătură cu picătură. repetându-se operaţia de numărare în aceleaşi condiţii ca la punctul 1). 35 . Fig.2). Pentru acest lichid de referinţâ. Deci putem scrie următoarele relaţii: N ρ Nm N 0 m0 m (4) = ⇒ = 0 ρ ρ0 m 0 Nρ 0 unde N . (Fig. în momentul desprinderii picăturii. N 0 . adică între aceleaşi repere a. respectiv densităţile celor două lichide. greutatea ei G este egalâ cu suma forţelor F de tensiune superfîcială care se exercită de-a lungul conturului orificiului de scurgere prin tubul capilar (Fig.

în vederea efectuării calculului erorilor. ci indirect prin efectuarea de măsurători a numerelor de picături N şi N 0 .n ’’reprezintă numărul de n(n − 1) b) valoarea medie a lui σ . ρ 0 = 1000 Kg / m 3 . precum şi abaterile standard n n(n − 1) măsurători . în aceleaşi condiţii de cel puţin 10 ori. Determinarea coeficientului de vâscozitate a unui lichid prin metoda Stokes 36 . SN = ∑ ( Ni − N )2 i =1 n S N0 = ∑ (N i =1 n 0i − N0 )2 unde . 5) Calculul erorilor se va face observând că valoarea lui σ nu se determină direct .. cunoscând valorile celorlalte constante : ρ = 1160 Kg / m 3 . N0 = ∑N i =1 n 0i .N SN ∂N ∂N 0 0 0 Sσ = ( 0 d) rezultatul final se va da sub forma : σ = σ ± Sσ 2. σ 0 = 73 • 10 –3 N/m 4) Se repetă măsurătorile. conform relaţiei ( 6 ) este : N0 ρ σ0 N ρ0 c) abaterea pătratică medie a coeficientului de tensiune superficială măsurat . Deci se vor face următoarele calcule : a) valorile medii ale lui n asupra unei măsurători individuale : N = ∑ Ni i =1 n . se va calcula din legea de propagare a erorilor: σ = ∂σ 2 ∂σ 2 2 2 )N .36 3) Se calculează valoarea lui σ din relaţia (6).N SN + ( )N .

1 Greutatea bilei şi forţa arhimedică sunt constante. este dată de formula lui Stokes : R=6π η vr (1) în care η = este coeficientul de frecare internă sau viscozitate a lichidului. viteza ei creşte şi conform relaţiei (1) creşte şi forţa de rezistenţă. forţa arhimedică Fa şi forţa de rezistenţă R. acţionează trei forţe : greutatea bilei G. 37 . Stratul de lichid din imediata apropiere a suprafeţei bilei se mişcă cu viteza bilei. Când bila se găseşte în imediata apropiere a suprafeţei lichidului. iar celelalte cu viteze din ce în ce mai mici. La un moment dat .37 1. Trecerea bilei prin lichid face ca diferite straturi să alunece unele faţă de altele cu viteze diferite. Aceasta din urmă se opune mişcării şi este condiţionată de forţele de frecare internă a lichidului. cele trei forţe au aceeaşi direcţie verticală (Fig. r = raza acesteia. Forţa de rezistenţă creşte o dată cu creşterea vitezei. suma celor trei forţe devine egală cu zero şi bila . Pe măsură ce bila înaintează . Forţa de rezistenţă la înaintare pentru o bilă cu viteză de cădere mică . 1) forţa de greutate este orientată în jos forţa arhimedică şi de rezistenţă în sus Fig. fără vârtejuri. viteză pe care o avea în momentul echilibrului forţelor. Principiul fizic al metodei Asupra unei bile care cade într-un lichid vâscos. Astfel ia naştere4 între straturile din lichid o forţă de frecare internă sau viscozitate . datorită inerţiei se va mişca rectiliniu şi uniform cu o viteză constantă v0 . v = viteza bilei. ea are o anumită viteză .

Dacă bila cade de-a lungul unui cilindru de diametru 0 .38 Punând condiţia ca rezultanta forţelor ce acţionează asupra bilei să fie nulă. Practic .2 3. deoarece lichidul se găseşte într-un vas. avem : G – Fa – R = 0 (2 ) Dacă în relaţia (2) înlocuim pe G şi Fa cu expresiile lor : G = F ⇔ mg = σl ⇔ mg = σ 2πr iar pe R cu expresia (1) . obţinem : 4πr 3 4πr 3 ρg − ρ 0 g − 6πrηv 0 = 0 3 3 (3) 3 3 unde ρ = densitatea materialului din care este confecţionată bila ρ0 = densitatea lichidului g = acceleraţia gravitaţională Din relaţia (3) se poate determina expresia lui η : 1 (ρ − ρ0 ) 2 η= gd (4) 18 v0 în care d = 2v este diametrul sferei Formula (4) se deduce pentru cazul când bila cade într-un lichid care se întinde nelimitat în toate părţile. 2 ) Fig. 2. Procedeul experimental 38 .4 ) D O parte din mărimile care intră în partea dreaptă a semnului de egalitate pot fi măsurate direct . acest lucru nu se poate realiza . se obţine pentru η formula corectată : 1 ( ρ − ρ0 ) η= gd 2 (5) d 18 v 0 (1 + 2. Descrierea aparatului Aparatul folosit în această lucrare se compune dintr-un cilindru de sticlă umplut cu lichidul de studiat şi prevăzut cu 2 repere care sunt de fapt 2 beculeţe ce se aprind sau se sting în momentul în care bila trece prin dreptul acestora (Fig. celelalte se găsesc în tabele .

1 Unde elastice.39 Pentru efectuarea lucrării sunt necesare : * bile mici din diferite materiale a căror densitate se cunoaşte * un magnet necesar scoaterii bilei din lichid * cronometru pentru măsurarea timpului în care bila parcurge distanţa dintre cele două repere * reperul din partea superioară se aşează la o anumită distanţă de suprafaţa lichidului.crt d ( m) D( m) l (m ) t (sec) v0= l  m    t  sec  η 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 Pentru experimentul din laborator : ρ = 7800 Kg / m3 .3 Determinarea lungimii de undă şi vitezei sunetului prin metoda osiloscopică 39 . VII UNDE ELASTICE VII. 2 Fenomene ondulatorii VI. de la care viteza bilei devine constantă . clasificare. l = 0. * viteza v0 a bilei se determină măsurând timpul ... ρ0 = 700 Kg / m3 . d = 9.4 D=11 • 10 – 3 m • 10 –3 m .3 m . mărimi caracteristice VII. x’’ în care bila parcurge distanţa dintre cele două repere : v 0 = l t unde . l’’ este distanţa dintre cele două repere * în vederea efectuării calculului erorilor de măsură se fac cel puţin 10 măsurători pentru v0 Rezultatele măsurătorilor se trec în următorul tabel : Nr.

respectiv x2 de sursa O. Fig. υ – frecvenţa.numărul de undă.pulsaţia. 1).40 1. 1   x  λ (1) Oscilaţiile mecanice ale celor două puncte ale mediului. Scopul lucrării Lucrarea are drept scop înţelegerea modului de propagare a unei unde într-un mediu elastic şi însuşirea metodei de determinare a lungimii de undă a unei unde sonore prin metoda osciloscopică. ω . termenul ϕ = ω t – kx reprezintă faza undei. aflate în oscilaţie la distanţa x1. k. diferenţa de fază este dată de relaţia: 2πx1   2πx 2  x − x1 ∆x  ∆ϕ =  2π υ − t t = 2π  −  2π υ −  = 2π 2 (2) λ   λ  λ λ  unde ∆ x reprezintă distanţa dintre punctele măsurată după axa Ox (fig. provocate de undă sunt transformate în oscilaţii electrice x(t) şi y(t) cu amplitudinile A şi B şi dirijate a fi compuse după direcţii perpendiculare într-un osciloscop cu două 40 . Ecuaţia unei unde ce se propagă după direcţia Ox este dată de relaţia: y = A sin (ωt − kx ) sau y = A sin 2π  vt − unde: A – amplitudinea undei. Între două puncte M1 şi M2 ale mediului. λ – lungimea de undă x – distanţa faţă de originea O. Teoria lucrării Prin undă se înţelege fenomenul de propagare din aproape în aproape cu viteză finită a unei oscilaţii (perturbaţii) într-un mediu elastic. 2. străbătută de undă într-un timp t.

…….2.1. Spotul luminos al osciloscopului va descrie o traiectorie dată în general de ecuaţia: x2 A 2 + x2 B 2 − 2 xy cos ∆ϕ = sin 2 ∆ϕ A⋅ B (3) care reprezintă ecuaţia unei elipse înscrise într-un dreptunghi cu laturile 2A şi 2B. drepte pentru: Δφ = 0 sau Δφ = 2nπ. dacă diferenţa ∆ ϕ = ϕ 2 . elipse pentru: Δφ = π/2 sau Δφ = (4n+1) π/2.3. Câteva cazuri particulare: a) Dacă φ1 = φ2. adică ∆ ϕ = 0. elipsele respective devin: 1. 3b. . A (4) În acest caz traiectoria corpului este dreapta ab. oscilaţiile x(t) şi y(t) sunt în fază iar ecuaţia elipsei devine: x y = A B => y = B x. 3c.41 întrări x şi y. Fig.ϕ 1 are valori arbitrare (Fig. Fig. Traiectoriile rezultante ce corespund acestor situaţii sunt prezentate în fig. Δφ = 3π/2 sau Δφ = (2n+1) π/2 unde n = 0. Defazajul dintre două oscilaţii poate fi măsurat direct din traiectoriile elipsei rezultante. direcţia axelor elipsei şi sensul de mişcare a spotului pe elipsă depinde de valoarea defazajului Δφ. indicată în figura 3a. vizualizate pe ecranul osciloscopului catodic. Ne vom limita în cadrul lucrării numai la situaţiile pentru care în funcţie de defazajul Δφ. 2. 2).3a 41 . Δφ = π sau Δφ = (2n+1) π. 3a.2 Excentricitatea.

3b) în În acest caz traiectoria corpului este dreapta a’b’ cu panta negativă timp ce în (fig. atunci între fazele iniţiale putem scrie: 2 x π y = sin( ωt + ϕ1 ) iar = sin(ωt+ φ1+ ) = cos(ωt + φ1) sau A B 2 x2 A2 y2 B2 + = 1. 3c). oscilaţie circulară dreapta Fig. 4 42 . iar pentru Δφ=3π/2. În acest caz traiectoria corpului (spotului) este o elipsă centrată. Fig. acesta efectuând rotaţia dinspre cadranul 1 către cadranul 2 pentru ∆ ϕ = π /2 şi dinspre cadranul 2 către cadranul 1 pentru ∆ ϕ = 3π /2 (de exemplu fig. Fig. traiectoria corpului este un cerc de rază A0 2 înscris într-un pătrat cu latura 2A0. 3a) panta dreptei este pozitivă.42 b) Dacă φ2 = φ1 + π . 3c d) Dacă φ2 = φ1 + π .3b π c) Dacă φ2 = φ1 + . iar A = B = A 0 . atunci: y(t) = B sin(ωt+ φ1+ π) = -B sin(ωt + φ1) iar ecuaţia elipsei devine: x −y = A B => y = −B x A (5) (fig. pentru Δφ = π/2 avem oscilaţie circulară stânga (adică săgeata din figura 4 orientată invers). Ca şi la elipsă.

Exemplu: . 6 care unda incidentă emisă de sursa S aflată în punctul O cade perpendicular pe suprafaţa de separaţie (zona haşurată) dintre două medii. Fig. 5). = ω2 n1 . se vor datora undei incidente: Ψ i = A cos[ωt – k(l– x)] =A cos[(ωt–kl)+ kx] (6) şi undei reflectate: 43 . În funcţie de valorile lui n 1 .n 2 şi φ se obţin curbe diferite care se n2 numesc curbele lui Lissajous. 5 Undele staţionare Prin unde staţionare se înţeleg acele unde care se obţin prin suprapunerea undelor incidente cu cele reflectate. iar în funcţie de valoarea raportului dintre cele două pulsaţii forma figurii se modifică sau se complică. atunci elongaţiile punctului P aflat la distanţa l–x de sursa de unde S. Considerăm cazul în Fig.Dacă x = A sin ωt iar y = B sin(2ωt+ π ) atunci figura lui Lissajous 2 este reprezentată în (fig. iar curba se închide numai dacă raportul ω1 pulsaţiilor ω1 şi ω2 este egal cu raportul a două numere întregi n1 şi n2.43 Dacă pulsaţiile celor două oscilaţii sunt diferite (ω1≠ ω2) traiectoria rezultantă este mai complicată. Considerând că A incid = A ref = A.

A rez = 0. Surse de alimentare. Unda emisă se propagă în tubul de sticlă T 0 întâlnind microfonul M. Osciloscopul Os cu două intrări x şi y. Microfonul M fixat la capătul tijei T. Două amplificatoare A1 şi A2 pentru amplificarea semnalelor culese de la difuzor şi microfon deoarece semnalele electrice din difuzor şi microfon sunt relative slabe. iar punctele se numesc nodurile undei staţionare. 7.1. A λ r z = 2A. Generatorul de audiofrecvenţă G. Cu ajutorul acestor materiale se realizează dispozitivul prezentat în fig. 4. Acesta transformă din nou semnalele sonore primite în 44 ..2.…) amplitudinea este maximă. 7. 2 2 3. În punctele în care = (2n+1) 2 λ 2 amplitudinea rezultantă este zero.A. Tub de sticlã. 3. Dispozitivul experimental Dispozitivul experimental conţine următoarele componente: 1.44 Ψ r = A cos[ωt–k(l+ x)] = cos[(ωt–kl) – kx] (7) Prin compunerea celor două oscilaţii se obţine ecuaţia undelor staţionare: Ψ = Ψ i + Ψ r = 2A coskx⋅ cos(ωt–kl) (8) Se vede că mediul oscilează cu o pulsaţie egală cu cea a undei incidente dar amplitudinea oscilaţiei rezultante A rez depinde de distanţa x de la suprafaţa de separare a celor două medii: 2π A rez = 2A coskx = 2Acos x (9) λ 2π În punctele în care x = nπ. 5. iar punctele se numesc ventrele undei staţionare. sunt transformate în semnale sonore (unde) de către difuzorul D. Fig. Poziţia lor este dată de e xn =n λ 2π π . prevăzut cu o riglă gradată T0. Poziţia lor este: x n = (n+ 1 λ ) . 6. Difuzorul D. (n = 0. 2.7 Semnalele electrice emise de G.A.

Acest punct îl înscriem pe tubul de sticlă şi-l considerăm originea de măsură a distanţei difuzor-microfon. de pe ecranul osciloscopului să efectueze simultan două oscilaţii armonice de aceeaşi frecvenţă după doua direcţii perpendiculare. Îndepărtând uşor microfonul. unde ∆ i = λ −λ λ i (11) (12) (13) Rezultatul final va fi: λ = λ ± S λ S Eroarea pătratică: ε λ = λ . Δx. după ce instalaţia a fost conectată la sursele de alimentare. După ce se efectuează un număr mare de determinări se calculează lungimea de undă medie λ: ∑ λi . Între cele două semnale există o diferenţă de fază determinate de distanţa difuzor-microfon. Dacă tubul ne permite putem deplasa în continuare microfonul până se obţine pe ecran dreapta ab.. Semnalele electrice culese de la generator. Crt.45 semnale electrice de aceeaşi frecvenţă cu cele emise de generator. (i = 1. la distanţa Δx2 faţă de prima oprire. Modul de lucru Semnalele electrice aplicate osciloscopului determină spotul luminos. În acest caz Δφ = 4π. 3a). În consecinţă prin compunerea celor două oscilaţii pe ecran va apărea o elipsă dată de ecuaţia (3). se procedează în felul următor: Se deplasează uşor microfonul pană în apropierea difuzorului fixându-l în locul unde apare pe ecran o dreaptă ab (fig. apoi se aplică celor două perechi de plăci ale osciloscopului catodic Os. Conform relaţiei (2) se determină lungimea de undă care este egală cu λ1 = Δx1. Pentru efectuarea determinării. λ Rezultatele experimentale se trec în tabelul 1 de mai jos. Deplasăm în continuare microfonul până se obţine pe ecran dreapta a’b’. iar pe ecran se obţine dreapta a’b’ (fig.N) (10) λ = i N Se află apoi eroarea pătratică a mediei aritmetice conform relaţiei: Sλ = ∑ (∆λ ) i i 2 N ( N − 1) . prima oară când Δφ= π. iar lungimea de undă este λ3 = Δx3/2. Prin modificarea distanţei Δx se modifică defazajul şi implicit aspectul traiectoriei spotului de pe ecranul osciloscopului. faza semnalelor culese de microfon se modifică şi ne vom opri. 4. Distanţa dintre Defazajul difuzor şi microfon Δφi [rad] Δxi[m] 45 Lungimea de undă determinată λ i[m] λ ε λ . În acest caz lungimea de undă este egală cu λ2 = Δx2. Continuând deplasarea ne vom opri a doua oară când Δφ = 2π iar pe ecran va apărea din nou dreapta ab. respectiv microfon. Tabelul 1 Nr. acţionând asupra tijei T. Fie Δx1 distanţa cu care s-a deplasat microfonul până la a doua oprire (faţă de originea stabilită) pe care o măsurăm cu ajutorul riglei fixate pe tub. sunt amplificate cu ajutorul amplificatoarelor A1 şi A2. 3b). la distanţa Δx3.

transparente şi utilizarea rezultatelor în diferite aplicaţii.. . Care sunt criteriile de clasificare ale acestora ? VIII OPTICA GEOMETRICĂ VIII. 10. În cazul de faţă se va determina viteza medie de propagare a undei din tubul de sticlă în cazul aerului. Câte tipuri de unde cunoaşteţi ? 2. folosind relaţia: v = λ ∗ υ . Teoria lucrării 46 .3 Determinarea indicelui de refracţie a luminii prin metoda Chaulnes 1.. Fiind cunoscută frecvenţa semnalului sonor (a undei) se poate determina viteza de propagare a acestui semnal în diferite medii gazoase (necorozive) introduse în tubul de sticlã.(υ = 1070 Hz). Ştiind că în aer viteza de propagare a sunetului în funcţie de temperatura t. Întrebări 5 1. Observaţie: Pe parcursul determinărilor experimentale se vor scoate în evidenţă undele staţionare iar la final se vor determina poziţia ventrelor şi nodurilor folosind relaţia (9).2 Propagarea luminii prin dioptrul sferic.1 Legile reflexiei şi refracţiei luminii VIII.36 + 0. 2. Scopul lucrării Scopul lucrării îl constituie determinarea indicelui de refracţie la unele materiale optic . oglinzi şi lentile VIII. 5. care trebuie să coincidă. . .54t (14) se vor compara în final valorile celor două viteze obţinute...46 1. . 2. exprimată în grade Celsius se determină după relaţia: v = 331.

începând cu cele a căror lungime de undă este de ordinul 10 −18 m şi sfârşind cu cele pentru care λ este de ordinul 10 6 m. Unda electromagnetică constituie o propagare simultană a vectorului → câmp electric E şi a vectorului intensitate câmp magnetic → variabili în H timp. Cu ajutorul ecuaţiilor lui Maxwell se deduce următoarea ecuaţie de propagare a unei unde luminoase într-un mediu omogen şi izotop:  ∂2 E ∂t 2  = v 2 ∆E → (1) 47 . ca în Fig. Dacă unda se propagă în lungul axei Oz.radiaţii X − 8 − 7 18 16 λ =10 ÷3. Practic.domeniul microundelor (radar) −1 10 7 λ = 10 ÷10 m(υ ≈ 10 ÷10 Hz ) . extinsă pe un domeniu larg.6 ⋅10 ÷ 7. λ = 10 −18 ÷10 −12 m(υ ≈ 10 26 ÷10 19 Hz ) .radiaţii γ şi radiaţii cosmice −13 −9 21 18 λ = 10 ÷10 m( υ ≈ 10 ÷10 Hz ) . Planck şi Einstein asupra naturii fizice a fenomenelor luminoase.6 ⋅10 m(υ ≈10 ÷10 15 Hz ) . t ) şi H ( z .joasă frecvenţă (instalaţii de putere).6 ⋅10 −7 ÷10 −3 m(υ ≈10 15 ÷10 12 Hz ) . Înţelegerea profundă a legilor de structură şi interacţie ale câmpului electromagnetic evidenţiată de teoria cuantică generală a câmpurilor a avut la origine teoriile ondulatorii ale lui Huygens. care impresionează retina ochiului uman.domeniul radio. orientat în sensul axei x. 1. undele electromagnetice sunt clasificate pe baza lungimii lor de undă. televiziune 4 8 4 λ = 1 ÷10 m(υ ≈ 10 ÷10 Hz ) .1 Dintre cei doi vectori ai undei electromagnetice numai vectorul E . atunci rezultă că mărimile E ( z . concomitent şi în aceleaşi puncte din spaţiu.domeniul radio 4 7 4 λ =10 ÷10 m (υ ≈10 ÷10 Hz ) .radiaţii infraroşii λ = 10 −3 ÷1m( υ ≈ 10 12 ÷10 9 Hz ) . precum şi pe cele corpusculare ale lui Newton. s-a dovedit că produce efecte luminoase.47 Conform teoriei electromagnetice lumina reprezintă o undă electromagnetică cu lungimea de undă λ cuprinsă între 3600 A° şi 7600 A°. Fig. t ) .radiaţii vizibile λ = 7. oscilând deci în fază. Acest domeniu al lungimilor de undă se mai numeşte şi spectrul vizibil.6 ⋅10 m(υ ≈10 ÷10 H ) . ating valorile maxime şi respectiv minime. Fresnel. Maxwell şi Lorentz.radiaţii ultraviolete z −7 −7 16 λ = 3.

electrice şi magnetice ale mediului se exprimă prin următoarea relaţie: 1 n= c = v ε 0 µ0 = ε r µr 1 ε 0ε r µ 0 µ r (3) unde: n . 2 O rază luminoasă AB ce pleacă de la obiectul A se va refracta în B. Să considerăm o placă transparentă cu feţele plan paralele (dioptru plan) de grosime l . 2). adică în punctul de intersecţie a prelungirii razei OB şi razei AA’.este indicele de refracţie al mediului. dusă după normala N2. v= 1 εµ (2) iar μ – permeabilitatea magnetică a mediului prin care se propagă unda. Aplicând teorema sinusurilor în ∆ ABA1 obţinem: d AB = sin( r − i ) sin (π − r ) (4) (5) Din ΔABC rezultă: AB= l /cos i Din relaţiile (4) şi (5) se obţine expresia: 48 . Imaginea punctului A va fi în A 1. cu depărtare de normală. în punctul A. Fig. la suprafaţa AC. un obiect luminos A şi un observator O (fig. εr – reprezintă permitivitatea relativă a mediului. propagându-se în mediul cu indicele de refracţie n1 (aer) după raza BO. Acest fenomen constă în schimbarea direcţiei de propagare a unei raze luminoase când traversează suprafaţa de separaţie S dintre cele două medii transparente. c viteza luminii în vid. μr – permeabilitatea relativă a mediului prin care se propagă unda.48 unde ∆ reprezintă operatorul lui Laplace (sau lapacian) iar viteza de propagare a undelor electromagnetice într-un mediu este dată de relaţia (2). Metoda lui CHAULNES pentru determinarea indicelui de refracţie a materialelor solide transparente din punct de vedere optic are la bază fenomenul de refracţie al luminii când aceasta întâlneşte o suprafaţă de separaţie S dintre două medii optic transparente. în care ε – reprezintă permitivitatea electrică. Legătura dintre constantele optice.

3 4. o diviziune având 0. placa transparentă a cărui indice de refracţie dorim să-l determinăm şi pe care în prealabil s-a marcat de asemenea un punct cu cerneală B pe faţa superioară (fig.002mm. El este împărţit în 50 de diviziuni. Se aşează pe măsuţa M a microscopului o plăcuţă transparentă pe care s-a marcat un punct cu cerneală ce corespunde punctului luminos A (fig. 2) Microscop de laborator. T – tub ce conţine lentilele ocular S1 – şurub pentru reglarea condensorului de lumină. 4c). S2 – şurub pentru deplasarea grosieră a tubului T pe verticală. Acesta este folosit pentru determinarea mărimilor l şi d şi este reprezentat în fig. S3 – şurub micrometric pentru deplasarea fină a tubului T. Se va avea grijă ca şurubul S3 să fie rotit la maxim în jos. atunci indicele de refracţie n2 relativ al mediului transparent este n = = n2 . 4. 2. iar din (8) se va obţine relaţia: n1 n= l l −d (9) 3. imagine care se formează în punctul A 1. adică dacă se poate indicaţia de zero să fie în dreptul reperului. Imaginea punctului A văzută prin ocular a devenit neclară. citită pe şurubul S3 . notându-se rotaţiile complete N1 ale 49 El conţine: . 3 având următoarele componente: S – sursa de lumină. Prin deplasarea tubului T cu ajutorul şurubului S2 se obţine imaginea clară a petei făcută cu cerneală. 4a). cos i ≈ cos r =1) şi ţinând seama de legea refracţiei: n2 sin i = n1 sin r (7) relaţia (6) devine: n d =1− 1 (8) l n2 Mediul cu indicele de refracţie n1 fiind aer (n1 = 1). Se notează diviziunea n0 din dreptul reperului. Se aşează peste prima placă. Modul de lucru 1. Dispozitivul experimental 1) Lame din material solid transparent (lame din sticlă).49 d l = sin( r − i ) sin r cos i (6) Pentru unghiuri mici (i ≈ r ≈ 0 . Se caută din nou imaginea clară a primului punct cu ajutorul şurubului S3. 3. 5. M – masa microscopului Fig. Din acest moment şurubul S2 nu se mai utilizează.

4c) notându-se în acelaşi timp numărul total N2 de rotaţii complete considerate de la începutul numărării. . Pentru a găsi grosimea l corespunzătoare plăcii a cărui indice de refracţie vrem să-l determinăm scoatem mai întâi din câmpul vizual al ocularului pata A şi introducem pata de cerneală B a cărei imagine prin ocular este foarte slab vizibilă. Apoi rotim în continuare şurubul S 3 până obţinem imaginea clară a punctului B de pe faţa de sus a plăcuţei (fig. cât şi diviziunea n2 din dreptul reperului..50 acestuia cât şi diviziunile n1 din dreptul reperului (fig. Se vor efectua 10 determinări iar rezultatele măsurătorilor se vor trece în tabelul 1. 10 Tabelul 1 d (mm) l (mm) n n = n ±Sn εn După trecerea datelor în tabel se vor face comentariile de rigoare. 7. S n eroarea pătratică a mediei aritmetice iar εn eroarea relativă. Deplasarea d a imaginii punctului A se va calcula cu următoarea relaţie: Fig. 4b). unde n reprezintă media aritmetică a celor 10 măsurători..8 în funcţie de natura sticlei şi valoarea lungimii de undă.1 + ( n1 − n0 ) ⋅ 0. crt. 1 2 . Nr. Grosimea plăcii va fi: l = N 2 ⋅ 0.1 + ( n2 − n0 ) ⋅ 0. . . 50 . cunoscute deja din lucrările anterioare.002 (mm) (11) Înlocuind în relaţia (9) valorile d şi l determinate mai sus.. Determinările se vor efectua la sticlă pentru care valoarea standard a indicelui de refracţie folosită în calcule este n = 1.002 (mm) (10) 6.. se va obţine valoarea indicelui de refracţie al plăcii.55 şi 1.4 d = N1 ⋅ 0. Pentru calcularea ultimelor două mărimi se vor folosi formulele clasice.5 dar în realitate indicele de refracţie variază între 1.

51 51 .

2. în radiaţii monocromatice componente.1 Spectrul luminii albe IX. Scopul lucrării Lucrarea urmăreşte însuşirea de către studenţi a cunoştinţelor minime de spectroscopie şi a modului de determinare a lungimii de undă a diverselor radiaţii emise în domeniul vizibil de o sursă necunoscută.52 IX. Newton a observat fenomenul de dispersie în cazul trecerii unui fascicul de lumină naturală printr-o prismă.2 Tabelul periodic a lui Mendeleev. atunci când radiaţia compusă străbate un mediu transparent. Descompunerea spaţială a unei radiaţii compuse I în radiaţii monocromatice se realizează în mod curent cu prisme sau reţele optice. Componente spectrale IX. S-a constatat că are loc o descompunere a 52 .3 Determinarea lungimii de undă a unei radiaţii luminoase necunoscute cu ajutorul spectroscopului 1. Prin dispersie se înţelege fenomenele determinate de dependenţa dintre viteza de propagare a unei unde de lumină printr-un mediu transparent (sau indicele de refracţie al acestuia) şi lungimea de undă (sau frecvenţa undei luminoase). Teoria lucrării a) Dispersia luminii Fenomenul de dispersie a undelor electromagnetice (deci şi a luminii) constă în descompunerea spaţială a unei radiaţii compuse. DETERMINAREA SPECTROSCOPICĂ A LUNGIMII DE UNDĂ ŞI A COMPONENTELOR CHIMICE AL UNEI SUBSTANŢE COMPUSE IX. folosind spectroscopul.

o prismă P. 2 53 . Dispersia unui mediu este definită prin mărimea care arată cât de repede variază indicele de refracţie n cu lungimea de undă. rezultă că procesul de dispersie este cu atât mai accentuat cu cât frecvenţa radiaţiei luminoase este mai mare. unde este transformată într-un fascicol paralel care cade pe prisma P. care la limită dă expresia dispersiei ∆λ ν . Dacă la lungimile de undă λ şi λ + ∆λ corespund indicii de refracţie cu valorile n şi n + ∆ n. exprimată b) Aparate spectrale Aparatele cu ajutorul cărora se efectuează studiul radiaţiilor se numesc aparate spectrale. Cea mai deviată este radiaţia violet şi cea mai puţin deviată este radiaţia roşie. Spectroscopul este format dintr-un colimator C. oranj. respectiv cea mai mare lungime de undă. galben. adică lungimea de undă λ este mai mică. iar radiaţiile dispersate sunt observate cu luneta L acomodată pentru infinit. pe ecranul A obţinându-se spectrul luminii. 2). violet (fig. distingem următoarele aparate spectrale: a) Spectroscopul: aparat spectral care foloseşte ca receptor ochiului. Peste imaginea din câmpul lunetei se suprapune Fig. dispersia medie a mediului. indigo. Deoarece radiaţia violetă are cea mai mare frecvenţă. După modul de observare. verde. o lunetă L şi un dispozitiv micrometric Σ (fig. b) Spectrograful: aparat spectral care foloseşte ca receptor filmul fotografic. 1).53 acesteia în radiaţiile componente. ROGVAIV : roşu. Radiaţia incidentă I provenită de la un bec electric cade pe fanta F a colimatorului C. c) Spectrometru cu transformată Fourier: aparat ce are la bază interferometrul lui Michelson şi permite citirea directă a spectrului pe ecranul unui monitor sau înregistrarea sa pe hârtie. în intervalul lungimilor de undă λ şi λ + ∆λ va fi dată de relaţia υ = prin: υ = dn . iar cea roşie are cea mai mică frecvenţă. dλ ∆n . respectiv cea mai mică lungime de undă. albastru.

În lunetă se observă o succesiune de imagini ale fantei de intrare. înregistrare. În cazul când anumite spectre conţin linii adiacente (alăturate). intensităţile.54 imaginea unei rigle gradate cu ajutorul dispozitivului micrometric Σ. În cazul spectrelor de absorbţie. Acest tip de spectru este produs de către diferite elemente chimice aflate în condiţii speciale de excitare şi poate fi un spectru de linii emise sau un spectru de linii absorbite. În cazul în care cele două energii nu sunt egale radiaţia respectivă nu este absorbită de către mediu iar spectru de absorbţie nu există. avem un spectru de linii. ci prezintă o anumită lărgime Δν sau Δλ datorită efectelor cuantice. precum şi lungimile lor de undă obţinute în tuburi de descărcare electrică cu gaze sau vapori. Aceste spectre pot servi şi la identificarea elementelor chimice (în stare pură sau în amestec) prin intermediul analizei calitative. 54 . Ramura fizicii care se ocupă cu studiul metodelor de obţinere. Spectrele continue de emisie sunt produse prin încălzirea la temperaturi ridicate a corpurilor solide. Astfel de spectre sunt create de către molecule. Spectrele de bandă de emisie se obţin când moleculele sunt aduse în stare de incandescenţă. efectului Dopler în special şi a interacţiilor dintre particule. tranziţii ce sunt spontane sau stimulate. iar spectre de bandă de absorbţie când prin substanţa moleculară trece un fascicul de radiaţii. El se obţine atunci când energia corespunzătoare radiaţiei (radiaţiilor) ce trece prin substanţa cercetată este egală cu diferenţa de energie dintre cele doua stări între care are loc tranziţia atomilor. ceea ce reprezintă spectrul de dispersie al radiaţiei compuse (ROGVAIV) emisă de sursă. după cum radiaţiile sunt absorbite parţial sau total. Spectrul de emisei rezultă în urma tranziţiilor atomilor sau moleculelor unor substanţe de pe nivelele energetice superioare pe nivelele energetice inferioare. formate de diferite radiaţii monocromatice ale luminii incidente. măsurare şi interpretare a spectrelor se numeşte spectroscopie. se formează spectru de bandă. iar fiecare clasă de acest fel se divide în spectre de linii. Spectrul de absorbţie se obţine în urma tranziţiilor atomilor sau moleculelor de pe nivelele energetice inferioare pe nivelele superioare. În realitate liniile spectrale (în cazul spectrelor de linii) nu sunt strict monocromatice. se observă linii sau benzi cu intensitate redusă sau chiar nule. c) Spectrul Prin spectru se înţelege ansamblul de imagini ale fantei de intrare ale unui aparat spectral rezultat în urma descompunerii unei radiaţii compuse ce cade pe fanta respectivă. spectre continue şi spectre de bandă. În tabelul 1 sunt prezentate liniile spectrale cele mai importante. Atunci când ansamblul de imagini ale fantei de intrare sunt linii discrete. în locul radiaţiilor absorbite. în spectrul emergent. Când liniile spectrale de pe anumite porţiuni ale spectrului se grupează în grupe de linii atât de apropiate încât pot fi considerate că pe acele porţiuni ele sunt aproape continue. Spectrele continue de absorbţie se obţin prin absorbţia de către substanţe a unei părţi din radiaţia compusă ce trece prin aceste substanţe. În general spectrele se pot clasifica în spectre de emisie şi spectre de absorbţie. spunem că avem spectre continue care pot fi de emisie sau absorbţie. Intensităţile radiaţiilor spectrale depind de probabilităţile cu care au loc tranziţiile respective (în atomi sau molecule) şi de numărul sistemelor microscopice aflate pe diferite stări staţionare. lichide sau a gazelor aflate la presiune mare.

Ecran 8. ceea ce a permis studierea în întregime a tuturor atomilor din tabelul lui Mendeleev precum şi studierea totală sau parţială a diverselor molecule rezultate în urma combinării acestor atomi pe căi naturale sau în condiţii speciale de laborator. • Surse de radiaţie luminoase. Magazie de filtre 9.55 Tabelul 1 Gazele sau vaporii incandescenţi Hidrogen Liniile spectrale Roşu Albastru-verde Albastru Violet Galben Galben Vedre Albastru-verzui Albastru Violet îndepărtat Roşu închis Roşu Galben Natriu Mercur Heliu Lungimea de undă (oA = 10-10m) 6563 4861 4340 4101 3970 5895. a unor circuite şi componente electronice cu calităţi speciale. Tub de protecţie 6. Stele sau Găuri Negre. Carcasă 2. Condensori 4. 3. Parasolar 7. Măsurarea cu mare precizie a nivelelor energetice din atomi sau molecule a avut un impact hotărâtor asupra dezvoltării omenirii deoarece a condus la construirea unor materiale noi.6 5461 4991.3 3663 7065 6678 6560 5875 I(unităţi relative) 3000 500 200 100 80 3000 3000 600 800 55 300 500 1000 100 100 4000 In ultimii 25 de ani această ramură a fizicii a cunoscut o dezvoltare foarte puternică.3. Buton de reglare al fantei 55 . • Filtre de absorbţie sau soluţie de clorura de natriu. 3 şi 4. Dispozitivul experimental Dispozitivul experimental folosit în această lucrare are în componenţa sa următoarele elemente: • Un spectroscop de laborator prezentat în fig.9 5890 5769. Fantă pentru introducerea obturatorului sau filtrului 10. Buton de reglare al oglinzii de protecţie 5. 1. • Filtru fotografic. etc. permiţând omenirii să evolueze în studierea universului pe baza analizării spectrelor emise de diverse Galaxii.5 4358.

Schema optică a spectroscopului 4. Prismă de comparare 6. 3) până când se ajunge la un spectru centrat. Obiectiv colimator 8. fig. Se observă pe ecran spectru continuu. Obturator sau filtru Fig. Vedere de ansamblu a spectroscopului 1. Modul de lucru 1. Ecran 12. 56 . Condensor 5. Sursă spectrală 2. Se variază distanţa sursă-condensor până când imaginea filamentului este localizată pe fanta reglabilă. Obiectiv de proţectie 10. 4. Fantă 7. 3). Condensor 3. Sursă spectrală etalon 4. 3. Dacă spectrul nu este centrat pe scala gradată a ecranului. atunci se roteşte încet butonul de reglare al oglinzii (numerotarea 4.56 Fig. Prismă de dispersie 9. Obţinerea spectrului continuu Pentru obţinerea acestui spectru se foloseşte un bec de 6V/15W sau 220V/75W care se aşează în dreptul condensorului 2 (fig. Oglindă plană 11.

57 . el fiind compus dintr-un număr de radiaţii diminuat mai mult sau mai puţin faţă de numărul iniţial al acestora. notându-se în acelaşi timp şi culoarea fiecărei linii observate.57 2. un filtru de absorbţie. Se ia drept origine un reper fixat la 10 mm.3oA (culoarea albastru). Obţinerea spectrului de linii Pentru a obţine acest spectru se aşează în dreptul condensorului 3 (fig. Filtrele la rândul lor pot fi filtre de linii sau de bandă pentru domeniu vizibil. 5 5. 3) un bec cu gaz conectat la reţea. 4. infraroşu sau ultraviolet. Poziţia liniilor spectrale se determină cu ajutorul scalei gradate în milimetri de pe ecran. Dacă în calea radiaţiilor emise de aceeaşi sursă se aşează o soluţie diluată de Na sau K atunci pe ecran se văd mai multe benzi de absorbţie. reprezentate prin benzi întunecate în regiunea galben-verde. b) Determinarea lungimii de undă a liniilor spectrale emise de o sursă necunoscută. 3). adică în dreptul liniei mercurului având lungimea de undă de 4358.5). Obţinerea spectrului de absorbţie În calea radiaţiilor emise de către becul aflat în condensorul 2 se aşează în fanta de introducere a filtrului (numerotarea 9. Se poate constata că odată cu trecerea timpului intensitatea acestora în primele minute creşte. Fig. deplasândul spre condensor sau rotindu-l până când liniile spectrului sunt nete şi strălucitoare pe ecranul spectroscopului. ∆λ şi reprezintă inversul pantei curbei de etalonare în punctele ce corespund lungimilor de undă 5890 oA . Pe ecran se va observa spectrul de absorbţie ce corespunde filtrului respectiv. Trasarea curbei de etalonare a aparatului Pentru a trasa această curbă de etalonare se va folosi lampa cu descărcare electrică în vapori de mercur. Pe hârtia milimetrică se trasează curba λ = f(d). Indicaţii pentru prelucrarea curbei de etalonare a) Calcularea dispersiei liniare a spectroscopului Această mărime este definită astfel: η= ∆d . Ulterior se modifică poziţia acestuia. 5470 oA şi 5000 oA . luând pe ordonată lungimea de undă iar pe abscisa distanţele d (fig. după care se notează distanţele d la care se găsesc pe ecran celelalte linii spectrale ale mercurului. 3. fig.

Din tabele.3 Determinarea constantei lui Planck din studiul efectului fotoelectric 1. Cu ajutorul analizei spectrale cantitative se poate determina compoziţia unor substanţe. Pentru spectre din infraroşu se folosesc lentile şi prisme confecţionate din flint. Legile efectului fotoelectric XI. linii ce sunt emise de către această lampă. Scopul lucrării În această lucrare se urmăreşte determinarea constantei lui Planck. 2. respectiv figura 5. metodele chimice de analiză nefiind eficiente în acest caz.2 Caracterul corpuscular al luminii. Observaţii: 1. pe baza datelor experimentale obţinute. Pentru spectre din ultraviolet se folosesc lentile şi prisme confecţionate din cuarţ. se determină lungimea de undă a acestor linii. 3). a energiei de extracţie We pentru un electron din catodul celulei fotoelectrice şi a lungimii de undă a pragului fotoelectric.1 Efectul fotoelectric. XI OPTICA FOTONICĂ XI. folosind efectul fotoelectric. Folosind curba de etalonare. se identifică substanţa necunoscută care a emis aceste radiaţii spectrale. 58 . Pentru spectrul vizibil se folosesc lentile şi prisme confecţionate din sticlă . Fotonii X.58 Se ia o lampă cu descărcare electrică într-o substanţă necunoscută şi se aşează în faţa condensorului 3 (fig. Pentru spectrele razelor X se folosesc cristale speciale din beriliu. chiar dacă se dispune de cantităţi mici. Se notează culoarea şi poziţia liniilor spectrale observate pe ecranul spectroscopului.

G. ca urmare a interacţiunilor dintre radiaţii şi electronii liberi ai metalului. 1 59 . Stoletov (1898) şi A. având în interiorul său doi electrozi: catodul K construit din metalul ce emite electroni sub acţiunea luminii şi anodul A. Ec = mv 2 2 este energia cinetică iniţială a fotoelectronului emis iar υ 0 – este frecvenţa minimă (limită) pentru care se mai produce efectul fotoelectric şi care se numeşte frecvenţă de prag sau pragul roşu al efectului fotoelectric. Einstein (1905) care au stabilit experimental legile acestui fenomen. Acest efect se mai numeşte şi efect fotoelectric extern şi a fost descoperit experimental de către fizicianul H. care este un inel metalic ce colectează electronii emişi de catod. Einstein pe baza teoriei cuantelor.59 2. 1) un curent electric pus în evidenţă de un galvanometru G. prin extinderea ipotezei lui Planck. Teoria lucrării Prin efect fotoelectric se înţelege fenomenul de punere în libertate a electronilor dintr-un metal supus acţiunii radiaţiilor din domeniu vizibil sau ultraviolet. Hertz (1887). Fig. Studii sistematice asupra acestui fenomen au fost efectuate de A. Pentru studiul efectului fotoelectric se foloseşte o celulă fotoelectrică care este construită dintr-un tub vidat. Interpretarea teoretică a acestui fenomen a fost realizată de A. We = hυ 0 este energia de extracţie al unde electronului din metal aflat la suprafaţa acestuia (h fiind constanta lui Planck). care a stabilit totodată şi o relaţie matematică pe baza legii conservării energiei: hυ = hυ 0 + E c (1) E = hυ este energia fotonului incident. Datorită unei diferenţe de potenţial între anod şi catod fotoelectronii ce ajung la anod determină în circuitul exterior (fig.

se poate ajunge în situaţia când curentul fotoelectric se anulează. rezultă: eU 0 = mv 2 2 (2) (3) hυ0 = We este o constantă. b) Dacă tensiunea dintre electrozi creşte luând valori pozitive curentul I creşte până atinge pentru valoarea U = Umax o valoare maximă Imax. adică o tensiune de frânare. În această situaţie relaţia lui Einstein (1) devine: hυ = hυ 0 + eU 0 Deoarece pentru un anumit metal egalitatea rezultă că între eU0 şi υ există o dependenţă liniară . cu i =1. intensitatea I scade şi se anulează pentru o valoare negativă a tensiunii (-U0) . satisfac câte o relaţie de forma: eU 0i = hυ i − hυ 0 (4) Deci dacă se aplică o tensiune inversă cu plusul la fotocatodă şi cu minusul la fotoanodă. unde U0 se numeşte tensiunea inversă maximă. Dacă însă tensiunea creşte prea mult catodul poate fi distrus (străpuns). n . Perechile de valori (υ i . Această curbă pune în evidenţă următoarele proprietăţi: a) Dacă tensiunea aplicată U este nulă (U = 0). dacă se măreşte tensiunea U . atunci valorile corespunzătoare ale tensiunilor de frânare vor fi U01 şi U02. pentru anumite valori ale tensiunii inverse. 2 Dependenţa intensităţii curentului fotoelectric de tensiunea aplicată între electrozi este dată de curba prezentată în figura 2.60 Fig. numită metoda câmpului întârzietor. dependente de frecvenţele radiaţiilor monocromatice utilizate υ i → υ 0 . Dacă iradiem succesiv fotocatodul cu două radiaţii diferite υ 1 şi υ 2 obţinute cu două filtre diferite.U0i). lucrul mecanic al câmpului electric invers (eU0) devine egal în valoare absolută cu energia cinetică iniţială a electronului. Acest fapt constituie o metodă pentru determinarea constantei lui Planck. curentul rămâne staţionar. Conform relaţiei (4) vom putea scrie următoarele expresii: eU 01 = hυ1 − hυ 0 eU 02 = hυ 2 − hυ 0 60 . valoarea curentului fotoelectric I = I0 ≠ 0. Trebuie remarcat că dacă condiţiile experimentale rămân neschimbate atunci intensitatea curentului fotoelectric de saturaţie Imax este proporţională cu intensitatea ℑ a radiaţiei incidente. În continuare. Prin iradierea succesivă a catodului cu radiaţii monocromatice de diferite frecvenţe υ i sunt necesare anumite valori U0i ale tensiunii inverse (întârzietoare) care să anuleze curentul fotoelectric. adică înlocuind în legea de variaţie a energiei cinetice. Pentru această valoare. c) Dacă U ia valori negative.

61 Prin scădere se obţine relaţia: e(U 02 − U 01 ) = h(υ 2 − υ1 ) e( U 02 − U 01 ) h= de unde: υ 02 − υ 01 sau utilizând lungimile de undă ale radiaţiilor: (5) λ 2 λ1 Cu ajutorul relaţiilor (5) şi (6) se poate determina valoarea lui h. Pe baza datelor experimentale se mai pot determina: 1. Sursa de lumină S. adică tangenta unghiului format de dreaptă cu axa absciselor. 6. Celulă fotoelectrică C. Frecvenţa respectiv lungimea de undă a pragului fotoelectric: ch W υ0 = e respectiv λ0 = (8) We h 3. Sursa de curent continuu U. 4. 3): e U −U h = ⋅ 02 01 c 1 1 − (6) Fig. Galvanometrul G. 61 . 5. eU0i) atunci se obţine o dreaptă de forma celei prezentate în (fig. este tocmai constanta h. Potenţiometru R. Energia de extracţie folosind relaţia: We = hυi − eU 0i (7) 2. 3 Folosind graficul se observă din (5) că h = tgα . Dacă se reprezintă grafic perechile de valori (υ i . 2. Aparate şi materiale necesare Schema instalaţiei experimentale este data în figura 4 şi conţine următoarele elemente componente: 1. 3. numită şi panta dreptei. Voltmetru V.

5 efectului fotoelectric extern). conform figurii 3. eU0i). În cazul catozilor confecţionate din diferite metale se obţine o familie de drepte U0 = f(υ ) . Valoarea acestei tensiuni este indicată de voltmetrul (V). d) Cu ajutorul potenţiometrului (R) se va aplica treptat. f) Pe baza a două lungimi de undă (frecvenţe) cunoscute ale radiaţiilor emise de filtrele folosite şi ale valorilor potenţialelor inverse determinate. în planul eU0 şi υ perechile de valori (υ i. 2. se calculează h cu ajutorul relaţiilor (5) sau (6) şi se reprezintă grafic. g) Se calculează energia de extracţie We şi lungimea de undă a pragului fotoelectric λ 0. prin rotire lentă. În acelaşi timp zeroul galvanometrului se ajustează din acordul fin al său. În acest moment tensiunea U este tensiunea U0. Se determină din grafic panta dreptei şi se compară cu valoarea calculată. respectiv figura 5. e) Se schimbă succesiv filtrele şi se repetă operaţia. Modul de lucru Folosind montajul din (fig. 3. Dacă frecvenţele radiaţiilor monocromatice sunt mai mici decât frecvenţa de prag υ 0. pe hârtie milimetrică. c) Se îndepărtează ecranul de hârtie neagră de pe celula fotoelectrică. efectul fotoelectric nu are loc (a se vedea legile Fig. 62 . e şi c fiind constante cunoscute cu o precizie mare. Determinarea tensiunii U0 este în practică deranjată de un efect fotoelectric parazit de pe anodul colector care determină schimbarea sensului curentului I. Măsurătorile trebuiesc efectuate cu mare atenţie. b) Se fixează în faţa sursei de lumină (S) un filtru (F) de o anumită lungime de undă (λ ) cunoscută. Galvanometrul (G) va indica un anumit curent fotoelectric. 4) se va proceda astfel: a) Se ecranează cu hârtie neagră celula fotoelectrică (C) şi se fixează potenţiometrul (R) în poziţia în care acul galvanometrului indică diviziunea zero. Observaţii: 1. 4.62 Pentru efectuarea experienţei mai sunt necesare patru filtre (F) cu diferite lungimi de undă şi hârtie milimetrică folosită la reprezentarea graficelor. h) Se calculează eroarea pătratică a mediei aritmetice Sh în urma repetării măsurătorilor. o tensiune electrică întârzietoare până când acul galvanometrului indică din nou valoarea zero.

conform căreia emisia şi absorbţia de energie de către o substanţă se face în mod discret. Erorile efectuate în determinarea lui h. ∞). În acest caz spunem că avem o radiaţie termică de echilibru.1 Radiaţia termică. Studiile experimentale au arătat că radiaţia termică are următoarele proprietăţi: spectrul său este continuu. Teoria lucrării Prin radiaţia termică a corpurilor se înţelege trecerea energiei termice din interiorul corpului în energie de radiaţie şi propagarea ei în mediul înconjurător sub formă de unde electromagnetice.63 4. Întrebări curentului 1.2 Determinarea constantei lui Stefan-Boltzman din studiul corpului absolut negru 1.la echilibru termodinamic. se datorează fotoelectric secundar şi a potenţialului de contact. Datorită sensibilităţii lor. prin cuante de energie. Sistemele materiale pot de asemenea absorbi radiaţia care provine din mediul exterior şi în anumite condiţii poate exista un echilibru între emisia şi absorbţia radiaţiilor. Legile radiaţiei corpului negru XII. Sistemele materiale aflate în stare condensată (lichidă sau solidă) emit radiaţii electromagnetice la orice temperatură (cu excepţia lui 0K) datorită fluctuaţiilor sarcinilor electrice din componenţa lor. adică domeniul de frecvenţe al acestor radiaţii este cuprins în intervalul (0. Principalele mărimi ce caracterizează radiaţia termică sunt: 63 . radiaţia termică este omogenă şi izotropă (adică are aceleaşi proprietăţi în toate direcţiile). Aceste fluctuaţii în sistemul material sunt determinate de agitaţia termică.radiaţia termică este nepolarizată. 5. unde se pot folosi celulele fotoelectrice ? XII RADIAŢIA TERMICĂ XII. 2. . Scopul lucrării Lucrarea are drept scop determinarea experimentală a constantei σ a lui Stefan – Boltzman ce intervine în formula legii lui Stefan – Boltzman. . Ce este efectul fotoelectric intern şi în ce constă efectul fotoelectric nuclear ? 3. Care este intervalul de timp scurs din momentul iluminării fotocelulei şi emisia fotoelectronului ? 2. Distribuţia energiei în spectrul radiaţiei termice are la bază ipoteza lui Planck.

dR dR sau rυ = dλ dυ (4) Fig. respectiv de frecvenţa radiaţiei se introduce radianţa spectrală exprimată prin relaţiile: rλ = Pentru radiaţiile corpurilor reale. 1a şi fig. În 1900 Max Planck. numit corp negru. respectiv de frecvenţa υ a radiaţiilor se introduce fluxul spectral. Expresia analitică a curbelor din (fig. 1a şi 1b). S-au stabilit legi de radiaţie pentru un corp teoretic (ideal). 1a Fig. de o singură parte a corpului. adică într-un unghi solid egal cu 2π : R= dW Sdt dΦ dΦ sau P = υ dλ dυ (2) sau R = dΦ dS (3) Radianţa fiind dependentă de lungimea de undă. pe baza ipotezei sale. care consideră că schimbul de energie dintre substanţă şi radiaţie se realizează în mod continuu. reprezintă raportul dintre variaţia fluxului υ energetic şi variaţia lungimii de undă. la diferite temperaturi. respectiv funcţie de lungimea de undă sunt prezentate în fig. nu a putut fi stabilită pe baza concepţiei clasice asupra energiei. sub formă de cuante. a reuşit să stabilească o astfel de expresie. caracterizat printr-o absorbţie totală a radiaţiilor.64 a) Fluxul energetic (fluxul radiant) Φ care este numeric egal cu radiată în unitatea de timp: Φ= dW dt energia (1) Întrucât această mărime depinde de lungimea de undă. 1b (T2 > T1). respectiv a frecvenţei radiaţiei: Pλ = c) Radianţa (emitanţa) R(T) reprezintă energia totală emisă în unitatea de timp de unitatea de suprafaţă. Curbele experimentale de variaţie a radianţei spectrale a unui corp negru. conform căreia schimbul de energie dintre substanţă şi radiaţie se face în mod discontinuu. nu s-au putut stabili legi care să exprime proprietăţile acestora datorită marilor diversităţi. b) Fluxul spectral Pλ sau P . funcţie de frecvenţa radiaţiilor. 1b Expresia stabilită este într-o perfectă concordanţă cu rezultatele experimentale şi are următoarea formă: rλ = 2π c 2 h λ5 ⋅ 1 hc e kλ T (5) respectiv: 64 −1 .

Pirometrele care se bazează pe legea deplasării lui Wien se numesc pirometre monocromatice sau cu dispariţie de filament. Aceste legi ale radiaţiei corpului negru sunt deosebit de importante din punct de vedere practic cât şi teoretic.2896 ⋅ 10-2 mK este constanta fizică a lui Wien. numită relaţia lui Planck. joacă rolul 65 . Pe ele se bazează pirometria optică care cuprinde metodele de determinare a temperaturii corpurilor incandescente. înnegriţi în interior. Reşou electric 4.temperatura absolută. au mai fost stabilite următoarele legi de radiaţie ale corpului negru: a) Legea de deplasare a lui Wien. 1b). Izolaţie din azbest 5. Pe lângă relaţia de mai sus. Umplutură metalică 3. 3. afirmă că produsul dintre temperatura absolută şi lungimea de undă λ m corespunzătoare maximului radiaţiei spectrale este constant: λ m⋅T = b (7) unde b = 0. 2 şi se compune din: 1. Disc din Cu 6. Termocuplu 7.Boltzman. sau la creşterea temperaturii corpului negru. Dispozitivul experimental Un dispozitiv de radiaţii care să aibă proprietăţi apropiate de cele ale corpului negru este reprezentat în fig.constanta lui Boltzman iar T .viteza luminii. b) Legea lui Stefan – Boltzman stabileşte că radianţa corpului negru este direct proporţională cu temperatura lui absolută ridicată la puterea a patra: R=σ ⋅ T4 (8) unde σ = 5. c . 2 pereţii semisferei de cupru. Semisferă din Cu 2. k . maximul densităţii spectrale se deplasează către domeniul valorilor mici ale lungimilor de undă (fig. Termometru Fig. iar cele bazate pe legea lui Stefan Boltzman pirometre cu radiaţie totală. care este în perfectă concordanţă cu datele experimentale cele mai exacte.6 6 9 31 0− 8W 2 ⋅ K 4 ⋅ m reprezintă constanta Stefan . fără a intra în contact direct cu acestea.65 rυ = 2 2π υ c2 ⋅ hυ hυ e kT − 1 (6) unde: h este constanta lui Planck.

Deoarece T1> T2. 2. 66 . temperaturi măsurate cu ajutorul termometrului (7). respectiv din 10 °C în 10 °C. Modul de lucru a) Se conectează reşoul la reţea.este temperatura semisferei. 4. care poate fi adus la diferite temperaturi. citit la temperaturi fixe ale corpului negru.66 unui corp negru. citită la termometru.este temperatura plăcuţei. plăcuţa va primi o cantitate de căldură ce poate fi exprimată astfel: d Q= d W 1 − d W 2 = ( Φ 1 − Φ 2 ) ⋅ d t 4 m c d T= σ T 1 − T 4 ⋅ S ⋅ d t 2 (12) Înlocuind în ultima relaţie mărimile corespunzătoare cu expresiile lor date de (10) şi (11) vom obţine: ( ) (13) unde: m . Discul aşezat în dreptul deschiderii emite în unitatea de timp fluxul: Φ 2 = R2S =σ ⋅ T24⋅ S (11) unde: T2 . c) Se trasează graficul variaţiei temperaturii T2 a plăcuţei cu timpul. 4. T1 T2 S σ 4 T1 T4 2 crt. Tabelul 1 dT Nr. Rezultă: σ = ( mc dT ⋅ 4 T 1 − T 4 S dt 2 ) (14) Această relaţie permite determinarea experimentală a constantei lui Stefan . Datele experimentale se trec în tabelul 1 de mai jos. care exprimă temperatura discului (plăcuţei) şi ale termometrului. cu ajutorul unui reşoului electric. dt 1. b) Se urmăresc indicaţiile termocuplului. 3. 5. T2 = f(t) (9) Fluxul radiant admis prin deschiderea S de către corpul negru şi primit în acelaşi timp de discul de Cu va fi: Φ 1 = R1⋅ S = σ ⋅ T14⋅ S (10) unde: T1 .umplutura metalică are rolul de a transmite uniform căldura de la reşou la semisfera de cupru.este masa plăcuţei şi c – căldura specifică. .Boltzman. 6. în intervalul de timp dt.

c = 400 J ⋅ K . în anul 2001 cu ajutorul telescoapelor Habble şi Ceandra s-a ajuns la concluzia că aceste radiaţii sunt emise la marginea universului. respectiv a coeficientului masic de atenuare cât şi-a energiei acestor radiaţii. Formarea de perechi electron-pozitron.3 Determinarea coeficientului de atenuare masică a unui material pentru radiaţia gamma. În ultimii 50 de ani au fost mai multe teorii cu privire la sursele ce emite aceste radiaţii precum şi la locul în care s-ar afla în univers. Efectul Compton. Fisiunea şi fuziunea nucleară. constatându-se în acelaşi timp că ele sunt emise în impulsuri cu durata extrem de scurtă şi că au energii foarte. Frecvenţele cuantelor γ sunt legate de diferenţa energiilor prin condiţia lui Bohr a frecvenţelor. 2.2 Structura nucleului. Nivelele energetice ale nucleului fiind discrete. aceste radiaţii prezintă un spectru de linii. în acelaşi timp cu valorile celor două temperaturi luate din tabel. 67 dT ∆T ≈ dt ∆t . în momentul naşterii şi morţii unei stele. Ei bine. foarte mari. nucleele atomice efectuează tranziţii dintr-o stare excitată pe o stare mai puţin excitată (inferioară) sau pe starea fundamentală.67 Din graficul trasat pe hârtie milimetrică se determină raportul pentru temperatura T1 a corpului negru şi temperatura T2 la un moment dat a plăcuţei.1 Structura atomului. Ulterior valoarea pantei se înlocuieşte în formula (14). Scopul lucrării Scopul acestei lucrării este de-a determinarea coeficientului de atenuare al radiaţiilor gama pentru diferite materiale. ambele efecte contribuind în principal la absorbţia de energie. Radiaţiile γ au o mică putere de ionizare şi deci o mare putere de pătrundere în diverse substanţe. Kg masa m a plăcuţei determinându-se prin cântărire cu o balanţă. 2. Totalitatea radiaţiilor γ provenite din cosmos formează fondul cosmic. pot avea loc trei procese principale de interacţiune dintre radiaţie şi substanţă: 1. Se cunosc de asemenea următoarele valori: d = 28 m m. Modelul lui Bohr XIII. XIII. Teoria lucrării În timpul dezintegrării de tip α şi β . care este în principal un fenomen de difuzie şi contribuie numai parţial la absorbţia de energie. Detectori de radiaţii nucleare 1. fenomene ce au loc frecvent în acest loc. contaminare radioactivă XIII. în funcţie de energia fotonilor (100 KeV – 3 MeV) şi numărul atomic Z al materialului. 3. Efectul fotoelectric. ELEMENTE DE FIZICĂ ATOMICĂ ŞI NUCLEARĂ XIII. În urma acestor tranziţii se emit radiaţii electromagnetice numite radiaţii gama (γ ). La trecerea radiaţiilor gama prin substanţă.

cu intensitatea I. se obţine: ln R = ln R0 − µx (4) iar dacă exprimăm în logaritmi zecimali vom avea: lg R = lg R0 − 0.I0 este intensitatea incidentă a radiaţiei.4343 µx (5) 68 . iar efectul generator de perechi caracterizat printr-un coeficient τ . µ SI = 1 cm Separând variabilele şi integrând relaţia (1) obţinem legea atenuării: I = I 0 e −µx (2) unde: . 1 Fig. 1). experienţa ne arată că variaţia intensităţii se exprimă prin relaţia: dI = −µ Idx (1) unde µ este coeficientul de atenuare al substanţei exprimat ca sumă a celor trei −1 coeficienţi µ = η + σ + τ . predomină la energii cuprinse între 200 KeV – 2 MeV. . Considerând un strat de grosime dx pe suprafaţa căruia cade normal un fascicul de radiaţii gama. Logaritmând expresia (3). Valorile lui µ depind de energia radiaţiei precum şi de natura materialului (fig. 2 În practică se măsoară în locul intensităţii de radiaţie (I) viteza de numărare R (numărul de fotoni recepţionaţi de un detector în unitatea de timp). predomină la energii mai mari de 2 MeV. iar R viteza de numărare a impulsurilor create de fluxul transmis. efectul Compton caracterizat printr-un coeficient σ . ρ Fig. .x este grosimea stratului străbătut (fig. Din relaţia (2) se observă că µ este inversul grosimii pentru care intensitatea scade de e ori. predomină la energiile cuprinse între 100 – 300 KeV. În această situaţie expresia (2) ia forma: R = R0 e −µx (3) unde R0 este viteza de numărare a impulsurilor create de fluxul incident. Raportul dintre coeficientul de atenuare şi densitatea materialului. 2).I este intensitatea radiaţiei transmisă. adică µ se numeşte coeficient de atenuare masică şi se exprimă în cm 2 g .68 Efectul global de absorbţie se obţine prin acumularea efectelor celor trei procese care predomină la diferite energii: efectul fotoelectric caracterizat printr-un coeficient η .

De asemenea. 4.).E. Pentru efectuarea măsurătorilor se procedează astfel: a) Se determină viteza de măsurare pentru fondul cosmic rf. sursa fiind ecranată cu ajutorul unui ecran de Pb. 4 1) Sursa de radiaţii gama (S. c) Se aşează treptat una. deoarece numărul de cuante care ajung la detector depinde de unghiul solid sub care cade fluxul de radiaţii pe detector.4343µ .G. Fig. iar panta dreptei este: m = 0.69 Această relaţie este tocmai ecuaţia unei drepte în coordonate lg R şi x (fig. este ecranată cu un “castel” de plumb care asigură protecţia contra efectului nociv al radiaţiilor. 3 Ordonata la origine este lg R0. Modul de lucru În tot timpul lucrării sursa de radiaţie şi detectorul rămân fixe. două şi trei plăcuţe absorbante de aceeaşi grosime (= 1mm) din materiale diferite şi apoi se determină viteza de numărare (r) proporţională cu intensitatea radiaţiei transmise (I). Fasciculul de radiaţii trece prin orificiul unui colimator de plumb (C).R. b) Se descoperă sursa de radiaţii şi se determină viteza de numărare (r0) a radiaţiei incidente. Dispozitivul experimental Schema dispozitivului de măsurare este prezentată în fig. 3). 69 . tensiunea aplicată detectorului trebuie să rămână constantă. proporţională cu I 0 . 2) Instalaţia de măsurare este constituită dintr-un detector Geiger -Müler (C. 3. Al şi Cu care se aşează între colimator şi detector şi pentru care se măsoară coeficient de atenuare.). constituită dintr-o capsulă ce conţine un preparat de Co 60. d) Vitezelor de numărare obţinute r0 şi r se aplică corecţii datorită timpului mort al instalaţiei (timpul de rezoluţie: T = 2 ⋅10 −2 s ) şi datorită fondului cosmic rf. 4 şi conţine următoarele părţi componente: Fig.) şi un numărător electronic (N.M. 3) Plăcuţe (P) din Fe.

permite determinarea într-o primă aproximaţie a energiei radiaţiilor gama emise de diferite surse. Coeficientul de atenuare este definit astfel: N µ = σ ⋅n = σ ⋅ A ⋅ρ N unde: .4343 µ (6) Din această relaţie se determină coeficientul de atenuare exprimat în cm −1 : µ= µ g) Se calculează coeficientul de atenuare masică ρ exprimat în cm 2 g .NA. Se cunoaşte densitatea materialelor utilizate: ρ Fe = 7. f) Se determină panta m a acestei drepte. rf E(M eV ) R0 x (cm ) R Nr.σ este secţiunea eficace de împrăştiere.9 g cm 3 m = 2. Dependenţa coeficientului de atenuare de energia radiaţiilor.ρ .3m (cm −1 ) 0. care în valoare absolută conform relaţiei (5) este: m = 0. h) Cu ajutorul valorii obţinute pentru coeficientul de atenuare şi al curbei i) Rezultatele obţinute se trec în tabelul 1 de mai jos. . numărul de nuclee ţintă. punând în abscisă grosimea plăcilor atenuatoare (în cm).70 Deoarece activitatea sursei este mare. 1 2 3 ( ) Observaţii: 1. iar în ordonată lg R. Se va obţine o dreaptă asemănătoare cu cea din figura 3. Pentru aceasta se foloseşte figura 2.4343 (7) µ = f ( E ) se determină energia E a cuantelor emise de sursa de radiaţie.9 g cm 3 ρ Al = 2. numărul lui Avogadro. µ(cm −1 ) µ ρ cm 2 g crt. 2. j) Se vor fac observaţii asupra coeficientului de atenuare al materialelor folosite. vitezele de numărare corectate se vor determina folosind relaţiile: 2 1) pentru sursa liberă: R0 = r0 − r f + r0 ⋅ T 2 2) pentru sursa ecranată cu plăci absorbante: R = r − r f + r ⋅T e) Valorile R0 şi R determinate se introduc în relaţia (5) şi se face reprezentarea grafică pe hârtie milimetrică. .7 g cm 3 ρCu = 8.N. densitatea materialului. 70 . .

Efectele ultrasunetelor asupra materiei vii XIV.2 Radiaţia laser.71 XIII.1 Ultrasunete.3 Efectele ultrasunetelor asupra germinaţiei seminţelor de molid (Piceea Abies-Karlsen) 71 .4 Efectul radiatiilor nucleare asupra germinatiei semintelor de molid (Picea Abies) XIV DISPOZITIVE ULTRASONORE ŞI LASERII XIV. Utilizarea radiaţiei laser XIV.

T.Iaşi1983.Teh.(II-7545)-3ex. Curs de fizică pentru ingineri.(III-9969)-20ex.M.D.II)1981. Tipografia Universităţii.Creţu. Scheffel.Ed.Anghelescu.S. Lucrări practice de fizică.Ed.Ed. Fizică pentru sing.Scheffel.şi Ped.Teh. Curs de fizică Generală.(III-9273))-20ex.Did.(II-35790)-3ex.Did. Zet.Mec.Iaşi. M.(II-38301)-1ex.Fac.(III-11547)-1ex.1981.(II-30943)-30ex.1969.I.Ed.Did. Elemente fundamentale de fizică.Ed.Ed.Ed.1974.(II-31052)-1ex.1981.S. Îndrumar lab.1984.Gh.1980. Fizică Modernă.13Dec.Teh.Ed.Teh.C.II).Şt. T. "Fizică generală".Ioviţ Popescu. Curs de fizică..1989.T.Popescu).Ed.(III-11257)-2ex.1984.Ed.M.1982.Ştiucă.B.1982.(II-26152)-40ex.Melinte.Ed.1991(II-38931)3-ex. Fizică Generală.(II-14076)-8ex.E.I) I.Melinte.Did. Fizică pentru secţiile de subingineri.Creţu.N. Ed.şi Ped.-2ex.M. P. Fizica stării solide.Ed. 2002 Adrese de site de pe internet: 72 .(II-31752)-8ex.I+Vol.Ştiucă. Ciobanu.T.Toma. Elemente de fizică modernă. fizică.T. E.Feynman(4vol.M.B.1981. P.Galaţi 1986.Creţu. Fizică.Iaşi.1984.T.Ghe. Dispozitive cu ultrasunete.Galaţi1982.Cristea.Ed.(III-8395)-6ex.(III-9774)-3ex.1985.(III-1928)-20ex. I.E.Oltenia. Fizică.Teh.şiPed.Tudose.(III-5240)-1ex. Curs de fizică Berkeley. Fizică generală(vol. Fizică(partea I-a).Ed.).Velican.Teh.Ghe.(III-10250)-1ex.I.Râpeanu. Probleme rezolvate de fizică.Luca. -10ex.1985..(Vol.Acad. 1997.Creţu.Did.(II-30940)-10ex.Sterian. Probleme rezolvate de fizică.Teh.(vol.Creţu.(vol.P. Tehnici şi măsurări la reactori nucleari. aplicaţii în inginerie.Ed.(III-9462)-9ex.Kittel. Fizica atomului şi moleculei.Crişana Oradea.-5ex.1987.Ed.1981.Dacia1980(II-25341)-5ex. 1996. "Dispozitive ultraacustice şi optice".Fac.Junimea1974.I. Ştiucă..Teh.Popescu.şi Ped.Did. P.Popescu.I+vol.1989. Culegere de probleme de fizică.P. Fizică(vol.(III-9463)-5ex.I.Luca.(III-11617)-2ex.Ed.Mec...1983.şi Encl. Curs de fizică ing. Fizica stării solide.1981.(III-8334)-4ex.P.II).Creţu.Ed.Vol.seral.Scheffel..1982.10ex. Culegere de probleme de fizică.I.(III-9109)-10ex.Buc.M.II). M. Mic memorator de fizică.(II-30174)-1ex.Ed.72 BIBLIOGRAFIE. Ed. Fizică.Scheffel.S.

folosind efectul fotoelectric) http://www. foarte interesanta) http://www.msstate.edu/~mmp/applist/applets.html (Vernier) http://www.msstate.umk.html (Optica simulari) http://micro..grc.fizyka.ph.html http://lectureonline.ca/GeneralInterest/Harrison/Flash/ 1.hazelwood.html (Structura Universului) http://www.mo.gr/sge/ (SGE) http://www.k12.utoronto.htm (Osciloscop.clab.mo.ph.uoc.magnet.us/~grichert/sciweb/applet s.cl.gov/WWW/K-12/airplane/sndwave.k12.phys.html (Animatii propagarea sunetului) http://webphysics.(Micrometrul) www.edc.hazelwood.nasa.walter-fendt.upscale.pl/~scimath (Torun) http://www.edu/%7Eteb/java/ntnujava/ruler/vernier.hawaii.edu/jc/library/ (Toata fizica) http://webphysics.edu/jc/library/ 73 .us/~grichert/sciweb/applet s.edu/primer/java/scienceopticsu/po wersof10/index.fsu.de/ph11e/ (Constanta lui Plank.msu.73 Adrese Internet pentru aprofundarea Fizicii-Biofizicii http://www.

htm (SGE-site) http://www.htm (Grundtvig 2) http://www.org/resources/Education/Interactive_exp eriments/ (General Physics) http://lectureonline.htm (Cursul valutar) http://universulenergiei.clab.74 (Animatii fizica) http://www.wikipedia.ro/programe/grundtvig/grundtvig.cl.co.bnro.mo.gov/WWW/K-12/airplane/sndwave.org/wiki/Electricity#Electric_current (Electrcitate-bioelectricitate) http://www.uoc.nasa.msu.edc.ro/Ro/Info/Istoric/Curs_l.ro/istorie/politehnica/194 8-1992/1980/ (Atomul) http://en.grc.k12.gr/050620/index.educatia.html (Animatii propagarea sunetului) 74 .scenta.psigate.uk/newsite/search_publishers.htm (Osciloscop) http://www.edu/~mmp/kap23/Oscilloscope/ app.uk/tcaep/science/constant/index.ac.htm (Valorile tuturor constantelor din fizica) http://www.html (Nume de autori din fizica) http://www.socrates.hazelwood.h tm (Laboratoare cu simulari de fizica) http://physicsweb.us/~grichert/sciweb/misc.

lv/fei/zurnals/cont_6supp_2000.html (Nanotehnology_Drexler) 75 .edu/~drussell/Demos.aip.falstad.ph.org/journals/doc/MYSCI/myBrowseAZ.dilos.com/global/stations/16754.upenn.edu/primer/java/scienceopticsu/po wersof10/index.com/mathphysics.kettering.com/amap.library.innovation.wunderground.html (Animatii fizica moderna) http://micro.jsp (Reviste fizica) http://www.e-drexler.html (Starea vremii) http://en.org/wiki/Electromagnetic_radiation (Enciclopedia) http://www.75 http://www.edu/jc/library/ (Animatii fizica) http://www.fsu.html (Fizica moderna-foarte interesant) http://webphysics.garfield.ht m#1 (Exoelectroni) http://www.msstate.html (Autori articole) http://scitation.wikipedia.magnet.html (Unde si vibratii-animatii) http://www.edu/histcomp/rutherford -e_w-citing-pre56/index-lcr-6.com/location/hotels/900 (Hoteluri) http://www.

gr/Material/Feynman/FeynmanPhotos.php? language=0&article=239&domain=1&activity=7 (Nano-Structures) http://www.physics.ro/cuprins.esf.76 http://www.mit.chez.html (Poze_Feynman) http://web. spectre de emisie pentru toate elementele) http://demoroom.org/EJ/ (Journals of Physica) http://www.de (Carti si articole de fizica) http://www.com/molecule5.edu/cortiz/www/nanomechanics.org/esf_article.biofizica.unibuc.tiscali.ro/courses/mecanica/lucrariMeca Fiz1.ro/eBooks/Fizica/Sabina/cuprins.htm (Fizica moleculara.llek.ncsu.iop.html (Linkuri-nanomechanics) http://www.html (Simulari de miscari oscilatorii pentru molecule) http://jf-noblet.htm# (Astronomie fizica.fr/phy.uaic.edu/html/ 76 .html (Lucrari laborator mecanica) http://www.plasma.myphysicslab.html (Biofizica) http://www.kotanidis. lucrari practice) http://www.

k12.htm (matematica.us/~grichert/sciweb/swo.mo.webcalc.us/~grichert/optics/intro.hazelwood.k12. Graficul unei functii-foarte buna pentrutoata fizica)) http://www.ht ml (Website stiinte) http://www.mo.org/viselements/pages/pertable_fla.fearofphysics.hazelwood.php (Supercalculator) http://users.chemsoc. fizica.pandora.us/~grichert/sciweb/misc.77 (Experiente practice de laborator) http://www.us/~grichert/sciweb/applet s.mo.h tm (Laboratoare cu simulari de fizica) http://www.be/educypedia/education/climate.ht m (Vizualizarea elementelor chimice Tabel periodic Caracteristici) http://www.hazelwood.mo.k12.k12.html (Probleme de fizica-cu raspunsuri) http://www.hazelwood.ht ml (Banc optic cu lentile si oglinzi) http://www.com/index1. calculator) 77 .net/menu.html (Simulari din toata fizica.

wikipedia.php (CNCAN) mailto:esera2003@phys.google.amphilsoc.ro/ro/default.html (Proprietatile acustice ale materialelor) http://directory.sciences.usv.ro/articole/DESPRE_APA.com/tecref_acoustictable.htm (Biofizica) http://www.be/STEDE/ 78 .ipa.ro/ (Radio Star) http://virtcom.ondacorp.cncan.org/library/guides/kay/ (Bibliografie-biofizica) http://www.com/Top/Science/Technology/Aco ustics.org/education/resources.ac.nl (ESERA) http://www.gif (Tsunami) http://www.acvariu._Ultrasound_and_Vibration/Ultrasound/ (Ultrasunete) http://www.uu.biophysics.biol.pdf (Despre apa) http://dcti.htm (Facultati din Romania) http://en.78 http://www.ro/educatie/site-uri_facultati.org/wiki/Image:2004_Indonesia_Tsuna mi_Complete.fr/physique/perso/gtulloue/ (Animatii foarte interesante pentru fizica) http://www.ucl.univnantes.

rezonanta) http://users.europeana. armonice)) 79 .plasma.ro/Plasma/biophysics/index.cl.Bucuresti) http://www. miscare oscilatorie fortata.academiaonline.candela.unibuc.php/Cursuri/Detalii/4 (Limba engleza) http://www.htm (laborator biofizica) http://web. foarte buna pentru studenti. interferenta undelor-foarte buna.html (Matematica si fizica) http://users.plasma.ro/ Site official-biserica.html (Transformarile simple ale gazului perfect.uaic.htm (Frecventa sunetului.edu/perg/vqmorig/programs/java/makewave/ (Unde) http://lectureonline.com/renau/applet_menu.fizica.htm (laborator Biofizica) http://www.edu/redingtn/www/netadv// (Noutati in fizica moderna) 341912 (Parola) http://www.ro (Uniunea Europeana) http://www.ro/Romanian/Specializari.be/educypedia/education/physicsjavalabo.mit.pdf (Determinarea tensiunii superficiale prin metoda presiunii maxime) http://www.falstad.ro/eBooks/Fizica/Sabina/lucr18.unibuc.79 (STEDE) CnOaFvHrKO www.ro/index.msu.htm (Fizica de calitate) http://www.as.pandora.ksu.edu/~mmp/applist/applets.phys.uaic.erols.ro/Plasma/biophysics/linkuri.htm (Biofizica-Univ.adi http://www.com/mathphysics.

Campul magnetic creat de curent.magnet.edu/~mmp/applist/applets.com/Homepage/Publisher/Tut02.12-electricitate) 80 . descarcarea unui condensator.edu/electromag/java/rutherford/ Experienta lui Rutherford (Multa electricitate.generator (AC.html (K.ca/GeneralInterest/Harrison/Flash/ 1.edu/Courses.magnet.ndt.edu/primer/anatomy/componenthome.fsu.fsu.html (Totul despre ochi) http://micro.fsu.htm (Tehnica de inspectie cu unde Lambs) http://www.ceismc.edu/primer/anatomy/introduction.html (Totul despre microscopul optic) http://micro.edu/primer/anatomy/anatomy. simulari la microscop foarte interesante)Legea lui ohm.messiah.80 http://lectureonline.7stones.net/article/az/ndtmain.net/article/tektren2/tektren2.magnetic field lines.cl.davidson.Legea inductiei electr.net/article/tektrend/tektrend.htm#ref (Teoria si utilizarea undelor Lambs) http://www.Puls magnetic.htm (Nondistructiv testing enciclopedia.gatech.(Micrometrul) http://www. circuit oscilant http://micro.html (Basic concepts in optical microscopy) http://www.htm (Fizica pentru profesori) http://webphysics.edu/busyt/physics..legea lui Lenz.fsu.ndt.htm (Programe de curs de fizica) http://www.html (matematica si fizica-simulari) http://micro.msu.htm (The Appllet-simulari foarte bune) http://www.upscale..magnet.magnet.utoronto.edu/hpages/facstaff/barrett/phy_ind.CC). foarte buns a pentru doctorat) http://www.rezistenta la nivel molecular.ndt.

org/education/education.telus.dctech.htm (Introduction in Nuclear Energy) http://lectureonline.gif (Producerea de energie nucleara in lume) http://www.81 http://www.hpwt.engr.colorado.syr.world-nuclear. Animatie) http://www. formare de perechi.com/physicszone/lesson/12nuclear/default. Efectul fotoelectric.html (Animatii efectul radiatiilor nucleare.structura atomului.asu.msu.de/Kern2e.htm (Nuclear chain reaction) http://www.uoregon.) http://www. Compton.com/physics/animations.sciencejoywagon.edu/~holbert/eee460/gamma.edu/power.edu/courses/modules/ENERGY/ENERGY_POLICY/e nergy_int7.ht m (Animations in Nuclear Physics) http://www.cl. interactia radiatiei cu substanta.edu/physics/2000/quantumzone/bohr. radioactivitate.html (Atomul lui Bohr) http://www. nucleului.php (Physics Animations/Simulations http://www.htm (Tabel periodic . fusiune nucleara) http://zebu.eas.jpg (Cernobil) http://www3.edu/~mmp/applist/chain/chain.edu/1999/ph161/l18.html (Animatii fisiunea nucleara) http://reactor.brama.html (Reactor nuclear.com/ukraine/pics/chrnbyl2.wisc. bomba atomica. etc.phy.net/fuerderer/physics/ 81 .

82

(Toata fizica) foarte buna http://lectureonline.cl.msu.edu/~mmp/applist/applets.htm (Fizica nucleara, linii de camp electric si magnetic, oscilatii)) http://users.erols.com/renau/thinfilm.html (Straturi subtiri, propagarea undelor) http://www.walter-fendt.de/ph11e/ (Determinarea constantei lui Plank folosind efectul fotoelectric) http://www.walter-fendt.de/ph11e/resonance.htm (Rezonanta, animatii) http://www.phy.syr.edu/courses/modules/ (Energie) http://www3.telus.net/fuerderer/physics/ (Oscilator) http://www.phy.syr.edu/courses/modules/ENERGY/ENERGY_POLICY/e nergy_inter.html (Consumul de energie in Lume) http://lectureonline.cl.msu.edu/~mmp/applist/applets.htm (Toata fizica) http://www3.telus.net/fuerderer/physics/#Energy (Energie) http://www.discoverlearning.com/games/ (Jocuri, sah) http://www3.telus.net/fuerderer/physics/ (Linkuri de fizica) http://lectureonline.cl.msu.edu/~mmp/applist/decay/decay.htm (Timpul de injumatatire, foarte buna) http://www.isis.rl.ac.uk/ISISPublic/reference/Neutron_properties.htm (Tabelul periodic cu Izotopi) http://www.colorado.edu/physics/2000/applets/a2.html (Tabelul periodic animat cu vederea nucleelor, liniile spectrale ale elementelor)
82

83

http://www.colorado.edu/physics/2000/applets/iso.html (Instabilitatea izotopilor si transmutatia lor) http://www.colorado.edu/physics/2000/isotopes/radioactive_decay.html (Fizica pentru toti) http://www.allianceforlifelonglearning.org/er/tree.jsp?c=40948 (Fizica Nucleara) http://www2.bnl.gov/ton/ (Tabelul nuclizilor) http://www.lbl.gov/abc/wallchart/chapters/02/2.html (Totul despre nucleul atomic) http://www.lbl.gov/abc/wallchart/guide.html (Ghid de fizica nucleara, completa) http://www.Colorado.EDU/physics/2000/index.pl (Fizica Moderna 200) http://ie.lbl.gov/education/parent/H_iso.htm (Table of Isotopes) http://www.scri.fsu.edu/~jac/Nuclear/whatis/sizes-2.html (Alcatuirea nucleului) http://universeadventure.org/chart.html (The history of Univers) http://www.cpepweb.org/ (The history of Univers, particles) http://library.thinkquest.org/3471/nuclear_energy.html (Energia Nucleara, producere, avantaje, dezavantaje,) http://www.ecolo.org/base/basero.htm (Centrale nucleare, poze) http://www.ecolo.org/ (Centrale nucleare in Europa) http://www.eia.doe.gov/kids/sitemap.html (Toate tipurile de energii, imformatii, buna pentru Kassel)
83

84

http://wine1.sb.fsu.edu/chm1045/notes/Struct/Bohr/Struct03.htm (Modelul lui Bohr explicat teoretic)

http://www.upscale.utoronto.ca/GeneralInterest/Harrison/BohrModel/Bohr Model.html (Modelul lui Bohr foarte bine explicat experimental) http://www.upscale.utoronto.ca/GeneralInterest/Harrison/BohrModel/Flash /BohrModel.html (Animatii, Modelul Bohr pentru atomul de hidrogen) http://ie.lbl.gov/education/isotopes.htm (Aplicatiile izotopilor radioactivi) http://www.lbl.gov/abc/Basic.html (Nuclear Structure) http://www.ccnr.org/fission_ana.html (Fisiunea Uraniului) http://hyperphysics.phy-astr.gsu.edu/hbase/nucene/nucbin.html (Nuclear binding energy) http://hyperphysics.phy-astr.gsu.edu/hbase/hframe.html (Hyperphysics-toata fizica teoretica) http://library.thinkquest.org/17940/texts/fission/fission.html (Fisiunea nucleara, animatii fisiune, radioactivitate,etc.,foarte buna) http://www.nuc.berkeley.edu/fusion/mcf/mcf.html (Nuclear Fusion) http://www.hbcollege.com/geography/regionalatlas/glossary_intro.html (Glossary-explicatii de temeni din societate) http://www.ndted.org/EducationResources/CommunityCollege/Ultrasonics/Physics/modep ropagation.htm (Tipuri de unde, ultrasunete, caracteristici, propagare, producere) http://web.mit.edu/sskess/www/ppt/SHM01.pdf (Lamb waves, definitie, detectia defectelor)
84

85

http://www.ndted.org/EducationResources/CommunityCollege/Ultrasonics/EquipmentTra ns/ematlambwave.htm (Lamb wave generation) http://www.ndt.net/article/az/ut/lamb.htm (Animatii unde Lamb; Totul despre unde Lamb) http://www.thinkquest.org/library/lib/site_sum_outside.html? tname=C005705&url=C005705/English/Waves/wavetypes.htm (Unde longitudinale si transversale) http://kingfish.coastal.edu/physics/physlets/Waves/types.html (Animatii unde longitudinale si transversale) http://www.sciencedirect.com/science? (Stiinta in direct, user name:petrustiuca, Pasword:Antonia) http://www.physicsconnect.com/ (ultrasunete, noutati) http://scienceworld.wolfram.com/physics/Rayleigh-LambWave.html (Lamb Wave,Teoria elasticitatii, definirea tuturor functiilor, elipsa, etc, toate detailat, coeficienti Lame) http://mathworld.wolfram.com/PartialDifferentialEquation.html (Ecuatii cu derivate partiale,matematica multa, trebuie de inteles foarte bine) http://www.physicsconnect.com/ http://www.phys.hawaii.edu/%7Eteb/java/ntnujava/ruler/vernier.html (Vernier) http://www.phys.hawaii.edu/%7Eteb/java/ntnujava/index.html Toata fizica http://theory.uwinnipeg.ca/Excite/AT-Physicsquery.html (Site care cauta orice notiune din fizica) http://www.ndt.net/article/az/ut/lamb.htm (Lamb wave cu animatii) http://theory.uwinnipeg.ca/physics/java/index.html
85

pentru curatare.psu.umanitoba.com/cheeke.edu/200/Lecture %2015%20%202002%20Web/Lecture%2015%20Waves %202002/sld059.edu/research/centers/ultrasonics_lab/Lab_Page/Recen t%20Publication/recent%20publication.physics.uiuc.com/uesoundwaves. etc. explicare teoretica) http://members.com/ (An ultrasonic Community.ndt.electrostatic.net/article/0698/kk_gw/kk_gw.udel.htm (Publicatii ultrasunete) http://www.) http://www.htm (Echolocatie la animale.com/html/u1/ultrason. Umanitoba) http://www4.ca/~jhpage/ (Ultrasunete.86 (Interactive lessons of physics and mathematics) http://library.mast.htm (Ultrasunete.physics.htm (Unde maritime.fortunecity.encyclopedia. valuri) http://wug.ndt. definitii. univ.com/anemaw/ultrasonic.ultrasonics.thinkquest.org/10796/ch8/ch8.ndt. foarte interesanta) http://www.htm (unde lamb.htm#quiz (Sumar despre unde) http://www.htm (Inspectii cu unde Lamb) 86 .asp (Enciclopedia 2002) http://www.htm (Ultimile carti aparute) http://www.net/article/v05n09/berke/berke1.edu/courses/phys111/fall02/lectures/lect26/sld002.esm. biofizica.htm (Non-distructive material testing with ultrasonics waves) http://www. cum se masoara. htm (Lecture on wave) http://www.wavesinsolids. ultimile articole in domeniu) http://www.net/article/tektren2/tektren2.

agfa.cambridge-en.shahlimar.87 http://ndt.cartage. stiinta.thinkquest.html (Linkuri ultrasunete) http://www.html (Cambridge-ultrasunete) http://www.com/ultrasonics/links.com/ultrasonics/ (Introducere in ultrasunete.esm.ndted.htm (Fizica prezentata fara formule) 87 .psu.com/Newsletters/Newsletter%201%20%201996.nsf/EN/krautkramerultrasonicsystems. fizica) http://library.org/EducationResources/CommunityCollege/Ultrasonics/Introduction/hi story.com/bu/ndt/index.htm (Ultrasonics personnel) http://www.org.htm (Teorie ultrasunete) http://www.htm (Teme generale. sit-uri de ultrasunete) http://www.shahlimar.edu/research/centers/ultrasonics_lab/Lab_Page/memb ers/personnel.htm (Nondristructive system) http://www4.lb/en/themes/Sciences/Physics/mainpage.org/C001429/sitemap.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful