Universitatea Ştefan cel Mare Suceava Facultatea de Silvicultură

CURS FIZICĂ- BIOFIZICĂ
(Curs Anul I- ID)

Şef Lucrări Dr. Petru Ştiucă

2010

2

CUPRINS
I Introducere I.1 Elemente de calcul al erorilor II Calculul erorilor pentru mărimi măsurate direct II.1 Erorile functiilor II.2 Trasarea graficelor III Mărimi fizice III.1 Clasificarea mărimilor fizice III.2 Mărimi fizice vectoriale, operaţii cu vectori III.3 Determinarea condiţiilor optime pentru măsurarea unui paralelipiped dreptunghic IV Termodinamica IV.1 Noţiuni de termodinamică IV.2 Determinarea căldurii specifice a metalelor prin metoda răcirii V Noţiuni de mecanica fluidelor V.1 Statica fluidelor V.2 Dinamica fluidelor VI Determinarea parametrilor fizici a unor lichide VI.1 Determinarea tensiunii superficiale al unui lichid prin metoda stalagmometrului VI.2 Determinarea coeficientului de vâscozitate a unui lichid prin metoda Stokes VII Unde elastice VII.1 Unde elastice, clasificare, mărimi caracteristice VII.2 Fenomene ondulatorii VII.3 Determinarea lungimii de undă şi vitezei sunetului prin metoda osiloscopică VIII Optica geometrică VIII.1 Legile reflexiei şi refracţiei luminii VIII.2 Propagarea luminii prin dioptrul sferic, oglinzi şi lentile VIII.3 Determinarea indicelui de refracţie a luminii prin metoda Chaulnes IX Determinarea spectroscopică a lungimii de undă şi a componentelor chimice al unei substanţe IX.1 Spectrul luminii albe IX.2 Tabelul periodic a lui Mendeleev. Componente spectrale IX.3 Determinarea lungimii de undă a unei radiaţii luminoase necunoscute cu ajutorul spectroscopului XI Optica fotonică XI.1 Efectul fotoelectric. Legile efectului fotoelectric XI.2 Caracterul corpuscular al luminii. Fotonii X.3 Determinarea constantei lui Planck din studiul efectului fotoelectric XII Radiaţia termică XII.1 Radiaţia termică. Legile radiaţiei corpului negru XII.2 Determinarea constantei lui Stefan-Boltzman din studiul corpului absolut negru XIII Elemente de fizică atomică şi nucleară XIII.1 Structura atomului. Modelul lui Bohr XIII.2 Structura nucleului. Fisiunea şi fuziunea nucleară, contaminare radioactivă

2

3

XIII.3 Efectul radiatiei γ Americiului-241 asupra germinatiei semintelor de porumb XIII.4 Determinarea coeficientului de atenuare masică a unui material pentru radiaţia gamma. Detectori de radiaţii nucleare XIV Dispozitive ultrasonore şi laserii XIV.1 Ultrasunete. Efectele ultrasunetelor asupra materiei vii XIV.2 Radiaţia laser. Utilizarea radiaţiei laser XIV.3 Efectele ultrasunetelor asupra germinaţiei seminţelor de molid (Piceea Abies-Karlsen)

3

4

I INTRODUCERE Cursul de Fizică-Biofizică cuprinde noţiuni de Fizică Generală necesare înţelegerii materiilor de specialitate precum şi folosirea lor în vederea explicării proceselor care au loc in materia vie (cu referire mai detailată asupra vieţii plantelor). Denumirea de fizică provine de la cuvântul grecesc „physis”, care înseamnă natură. Deci la început fizica avea un domeniu foarte larg de abordare, cuprinzând o mulţime de alte ştiinţe care azi se numesc: botanica, zoologia, geografia, etc. Ulterior, domeniul de care s-a ocupat fizica s-a restrâns mult, în momentul de faţă putem spune că fizica se ocupă cu studiul materiei şi transformările pe care aceasta le suferă. Materia este o categorie filozofică care cuprinde două aspecte, substanţa şi câmpul. Substanţa este acea parte a materiei care poate fi detectată cu ajutorul organelor de simţ. Câmpul nu poate fi detectat cu ajutorul organelor de simţ, dar se poate vedea efectul lui asupra corpurilor înconjurătoare (câmpul gravitaţional, câmpul electromagnetic, etc.) Fizica cuprinde mai multe capitole, în funcţie de domeniul la care se referă: 1) Mecanica: a)mecanica clasică (sau Newtoniană) care a fost care a fost complet explicată cu ajutorul formalismului matematic încă înaintea anului 1900, se ocupă cu studierea mişcării corpurilor macroscopice (Newton, Galileo Galilei şi alţii). b) mecanica cuantică ( a apărut la începutul secolului 20) şi studiază mişcarea particulelor din interiorul moleculelor, atomilor, nucleelor, etc. Această parte foloseşte un limbaj matematic greu accesibil, cu descoperirea unor fenomene greu de intuit de către mintea omenească. Amintim doar două fenomene, fisiunea şi fuziunea nucleară ca rezultat al acestor descoperiri, cu aplicaţii paşnice (reactorul nuclear) sau nepaşnice (bombele atomice). 2) Termodinamica care se ocupă cu studiul sistemelor termodinamice (ansambluri închise de particule în număr foarte mare N 〉1023 particule) 3) Electricitatea care studiază fenomene de natură electrică. Amintim aici pe Faraday care a descoperit legea inducţiei electromagnetice care stă la baza producerii curentului alternativ; Maxwell care a descoperit undele electromagnetice folosite acum pentru a transmite informaţii la mare distanţă, etc. 4) Fizica Atomică studiază procesele care au loc in interiorul atomului 5) Fizica Nucleară care studiază procesele din interiorul nucleului 6) Optica care studiază fenomenele luminoase

4

5 5 .

având un număr mare de zecimale (radicali. extrase din tabele speciale publicate.1 ELEMENTE DE CALCUL AL ERORILOR În cercetările de fizică experimentală distingem două feluri de determinări de mărimi fizice: 1) Măsurători directe. neglijabile (dacă păstrăm un număr suficient de zecimale) faţă de erorile mărimilor măsurate în mod obişnuit într-un laborator pentru studenţi. chiar dacă datele iniţiale ar fi cunoscute exact şi calculele ar fi făcute exact. exponenţiale). aleatorii). etc. Valorile citite sunt doar mai mult sau mai puţin apropiate de valoarea exactă. a meselor cu o balanţă. 2) Măsurători indirecte. acceleraţiei. Evident. Foarte des suntem nevoiţi să înlocuim problema dată (propusă) cu alta mai simplă (aproximativă). Aceste erori sunt mult mai mari decât erorile obişnuite şi apar datorită neatenţiei experimentatorului: citire greşită la un aparat. etc. Uneori în calcule se folosesc anumite constante fizice. dar ele nu pot depăşi eroarea maximă. Eroare comisă se poate neglija dacă păstrăm un număr suficient de zecimale. …. 3. Aceste constante au în general erori foarte mici. adică se datorează întâmplării. 2. confuzie. de exemplu. 6 . introducând corecţii adecvate. suntem nevoiţi să păstrăm în calcule un număr limitat de zecimale. momentului de inerţie. măsurarea lungimilor cu un metru. Clasificarea erorilor Orice măsurătoare fizică implică totdeauna erori. datorate neglijării unor factori fizici sau unor acţiuni exterioare permanente sau datorate formulei de calcul imprecise sau greşite. de exemplu. deplasarea scalei. Aceste erori nu pot fi cunoscute exact. măsurarea vitezei. π . Erori de măsură (erori inevitabile). corespunzătoare preciziei aparatului folosit. Acestea se datorează imperfecţiunii simţurilor şi a aparatelor.. evident necunoscută. Acestea pot fi: 1. 1. b) erori personale. datorate unor lipsuri în deprinderile şi dexteritatea experimentatorului. datorită defecţiunii aparatelor. omisiuni. a temperaturilor cu un termometru. Aceste erori se pot caracteriza prin faptul că se produc totdeauna în acelaşi sens. logaritmi. Deosebim: a) erori instrumentale. funcţii trigonometrice. densităţii. c) Erori grosolane sau greşeli. a mărimii măsurate. coeficientului de frecare. Aceste erori se caracterizează prin faptul că se produc atât într-un sens cât şi în celălalt şi se datorează unor factori variabili sau nedeterminaţi. când mărimea fizică se obţine prin calcul. Erori de metodă. Erorile se mai pot clasifica şi astfel: a) Erori sistematice. folosind rezultatele unor măsurători directe şi aplicând anumite relaţii matematice deduse pe baza legilor fizicii. b) Erori accidentale (întâmplătoare. ceea ce implică evident o anumită eroare. constantelor elastice. notaţie greşită a rezultatului. etc. de exemplu etalonarea defectuoasă a aparatului de măsură. Erori de rotunjire. care nu pot fi controlaţi de experimentator. Erorile sistematice pot fi reduse.6 I. Aceste erori pot fi recunoscute relativ uşor şi eliminate ulterior din calcule. c) erori teoretice. În calcule pot interveni numere iraţionale.

x dintre valoarea exactă şi valoarea măsurată. Regula de scriere a numerelor aproximative. Cifra "exactă" este cifra optimă. toate cifrele fiind deci "exacte" . care corespunde erorii minime. Pentru a comite o eroare minimă se respectă următoarea regulă.70 → 5. prin rotunjirea numerelor iraţionale toate cifrele vor fi "exacte". nu se adaugă nimic. Am arătat necesitatea de a păstra în calcul un număr limitat de cifre. eroarea va creşte. Dacă cifra neglijată este mai mare decât 5. apropiată mai mult sau mai puţin de valoarea exactă x0 (evident necunoscută) a mărimii măsurate. Erori absolute şi erori relative Măsurând o anumită mărime fizică X găsim o anumită valoare numerică x. x ≈ x0. La nevoie se foloseşte factorul 10k. dacă mărim sau micşorăm această cifră. nu putem cunoaşte exact nici diferenţa x0 . după cum vom vedea. Cifra "exactă". dar putem totdeauna evalua marginea superioară a erorilor absolute.01%. astfel încât practic se foloseşte eroarea relativă aparentă x − x δx εx = 0 = x x (2) unde eroarea absolută δ x (care se poate evalua) este raportată la valoarea măsurată (deci cunoscută). pe când o clădire de 60 m măsurată cu aceeaşi eroare absolută de 6 m înseamnă de fapt o măsurătoare foarte grosolană faţă de cea precedentă. dacă valoarea unei unităţi din această cifră este mai mare decât eroarea absolută a numărului. De obicei erorile sunt mici  δ x < < x0 . Eroarea relativă caracterizează mai bine precizia unei măsurători şi. 3. Rotunjiri. atunci printr-un număr adecvat de rotunjiri trebuie să scriem numărul astfel încât eroarea să nu depăşească valoarea unei unităţi din ultima cifră scrisă. 3. în sensul că. în timp ce eroarea relativă n-are dimensiuni şi se exprimă adesea în procente. (3) Eroarea comisă prin rotunjire nu depăşeşte evident 0. Exemplu: 5. Rotunjiri 1.704953 → 5. Se numeşte eroare absolută modulul diferenţei (abaterea) δ x = x0 . deoarece acum eroarea relativă este de 10%.7050 → 5. 2. De exemplu. Necunoscându-l pe x0.70495 → 5.705 → 5. Eroarea absolută se măsoară în aceleaşi unităţi ca şi mărime însăşi. k fiind un întreg convenabil. O cifră a unui număr se consideră "exactă". Dacă nu indicăm eroarea absolută. iar dacă cifra neglijată este mai mică decât 5. De exemplu. Se numeşte eroare relativă raportul x0 − x x0 = δx x0 (1) dintre eroarea absolută şi valoarea exactă a mărimii măsurate.Ploieşti (60 km) măsurată cu o eroare absolută de 6 m înseamnă o eroare relativă de 0. permite compararea preciziei de măsurare a mărimilor de naturi diferite. dar în orice caz nu diferă de cea strict exactă prin mai mult decât o unitate.7 2. distanţa Bucureşti .x.5 din valoarea unităţii din ultima cifră păstrată. Ultima cifră "exactă" poate să nu fie strict exactă.7 → 6. Dacă indicăm eroarea absolută 7 . se adaugă o unitate la cifra precedentă păstrată. fiind adimensională.

Dacă nu indicăm eroarea. nu trebuie nici adăugată. deoarece ar rezulta că eroarea numărului scris astfel este sub 1 km/s.25 × 0. La prima vedere. deoarece acum ultimul zero este cifră semnificativă: x = (30 ± 1)⋅ 10-5 şi eroarea relativă este ε x = 1/30 = 3. întrucât avem o singură cifră semnificativă 3.8 a numărului. Nu importă numărul zecimalelor (adică poziţia virgulei) ci numărul cifrelor semnificative ! Observaţie: Eroarea absolută. apar multe cifre. extragere de radical.37 J/g⋅ k.25 g noi nu cunoaştem cifra care urmează după 5 (de exemplu nu am putut-o măsura). Vom scrie deci numărul cu tot atâtea zecimale câte zecimale are eroarea absolută.25 g.37 J/g⋅ K nu cunoaştem 8 . unde toate cifrele sunt exacte. De exemplu. k .998⋅ 105 ≈ 3.000⋅ 105 = 300⋅ 103 km/s. trebuie să scriem numărul astfel: c = 2.00030. Căldura specifică a alamei este c = 0. numită "cifră îndoielnică". Chiar dacă toate cifrele numerelor iniţiale sunt riguros exacte. adică x = (3 ± 1)⋅ 10-4 şi eroarea relativă este ε x = 1/3 = 33%. adică eroarea numărului scris astfel este sub 1⋅ 103 km/s. Ultimele două zerouri sunt cifre semnificative ("exacte") şi trebuie neapărat scrise.3%. Se numesc cifre semnificative toate cifrele "exacte" şi cifra "îndoielnică" ale numărului scris conform regulei precedente. ci scrisă în continuare cu semnul ± şi în aceleaşi unităţi. etc.37 35175 15075 18. l/mol⋅ grd = 82⋅ 10-3 atm. constanta gazelor perfectă R = 0.5925 J/K. nu toate cifrele rezultatului sunt exacte (ceea ce pare la prima vedere paradoxal).5925 C = 18. l/mol⋅ grd (5) are două cifre semnificative. am cântărit un vas calorimetric din alamă: m = 50.500 g. de exemplu.99792⋅ 105 ≈ 2. Cifre semnificative. unde iarăşi toate cifrele sunt exacte. De exemplu. trebuie să scriem m = 27. nici scăzută din numărul considerat. atunci pe lângă cifrele "exacte" se mai scrie şi cifra următoare. precizia este grosolană. Exemplu: Viteza luminii în vid este c = 299792. deşi sunt patru zecimale. din moment ce toate cifrele factorilor au fost exacte. Să calculăm capacitatea calorică a vasului calorimetric definită astfel C = mc: 50. (4) Sub ultima formă cifrele 00 sunt "exacte" . adică 299⋅ 103 ≤ c ≤ 301⋅ 103 km/s. împărţire. ceea ce este greşit.3 km/s. fără a socoti zerourile din faţa numărului. Dacă.5 g cântărită cu o precizie de 1 mg. care indică doar ordinul cifrelor următoare şi pot fi totdeauna eliminate folosind un factor 10k. adică 299999 ≤ c ≤ 300001 km/s. Este inutil să scriem şi cifrele următoare deoarece sunt inexacte.0003. Dacă un rezultat experimental este scris sub forma x = 0. Ar fi incorect să scriem c = 300000 km/s fără a indica eroarea. la fel în numărul c = 0. indicând un domeniu de nedeterminare. toate cifrele acestui rezultat ar trebui să fie exacte. Exemplu: Prin înmulţire.82 atm. În numărul m = 50. Situaţia se schimbă radical dacă rezultatul este scris sub forma x = 0. 4.5 ± 0.număr întreg (mutând virgula). cerem o masă de 27. În realitate nu este aşa.

(6) dacă  x << 1. < sau a ±b ≈ a ± b 2 a . în funcţie de înălţimea barometrică B.25? × 0. dacă  x << 1. Exemplu: Presiunea atmosferică H în torr. rezultatul trebuie rotunjit. Să înlocuim aceste cifre cu semn de întrebare şi să efectuăm din nou înmulţirea: 50.9 cifra care urmează după 7. De aceea.60 J/k. 4. eliminând ultimele două cifre: C = 18. Cazuri particulare: 1 ≈1  x. a ±b a a x 1 ± x ≈1 ± .  z << 1. c) Din dezvoltările în serie ale funcţiilor exponenţiale. ba chiar cifra 5 din faţa lui 9 ar putea creşte cu o unitate posibilă de la cifra următoare. x < 1. 5. b) (1 + x)r ≈ 1 + rx. Formula se obţine uşor. < (8) (8') (9) (9') (aici r = 1/2) b < a. obţinem deoarece α θ << 1 şi β θ << 1. păstrând primii termeni. 1 + βθ (10) trigonometrice. 2 ex ≈ 1+ x. Aici cifra 0 trebuie păstrată. Erori de citire 9 (11) . ax = exln a ≈ 1+ x ln a.37? ????? 35175? 15075? 18. a) (1+x) (1+y) (1+z) ≈ 1 + x + y + z. de aceea se fac aproximaţii pe deplin justificate. coeficientul de dilatare liniară α al riglei şi coeficientul de dilatare în volum β al mercurului este: H =B 1 +αθ = B (1 +αθ)(1 − βθ) ≈ B[1 + (α − β )θ ]. dacă  x << 1. De exemplu: sin x ≈ tg x ≈ x. x in rad. care sunt mici. r număr real (7) Formula se obţine din dezvoltarea în serie a binomului. cos x ≈ 1 x2 . x < 1 < 2 (aici r = -1).5925?? ?? Se vede că ultimele 2 cifre nu sunt exacte. Dăm mai jos câteva formule utile. liniari. desfăcând parantezele şi neglijând termenii pătratici. logaritmice. funcţii ce păstrează primii termeni formule de aproximaţie.5925 ≈ 18. < 1±x 1 1 b ≈ (1  ). b < a. ln (1 + x) ≈ x.  y << 1. Formule pentru calcule aproximative Calculul erorilor este un calcul aproximativ de evaluare al erorilor. în mm. fiind cifră semnificativă !.

5 mm. în aceleaşi condiţii şi cu aceeaşi precizie (cu acelaşi aparat.1). cu ochiul liber. iar dacă avem un vernier 1/10. Dacă măsurăm o mărime X (lungime.) se fabrică în serie. La cântăriri putem lua pentru δ x jumătate din valoarea celei mai mici mase marcate. N. admiţându-se anumite toleranţe ale preciziei indicaţiilor. măsurarea lungimii cu o riglă. Această eroare are o semnificaţie pur teoretică. Evident. Chiar dacă precizia aparatului ar fi mai înaltă decât valoarea celei mai mici diviziuni. de exemplu. vom obţine mai multe valori xi. δ t va fi jumătate din valoarea diviziunii minime în care este gradat termometrul folosit. etc. putem lua drept eroare absolută maximă de citire valoarea celei mai mici diviziuni în care este gradată scala aparatului sau chiar 0. 3. numit clopotul lui Gauss (fig. 1. Într-adevăr. împrăştiate (grupate) în jurul valorii reale x0. 10 . Erorile accidentale se bucură de două proprietăţi importante: a) Valorile xi sunt împrăştiate simetric (în cazul unui număr suficient de măsurători N = 10 ÷ 15) în jurul valorii reale x0. etc. Prin erori de citire vom înţelege erorile de măsură directă a unei mărimi fizice. iar în ordonată frecvenţa lor. obţinem o curbă sub forma unui clopot. nu poate fi determinată şi deci nici utilizată deoarece nu cunoaştem valoarea reală (exactă) a mărimii (pe care de fapt ne propunem să o aflăm). De aceea se ia drept eroare maximă la citire jumătate din valoarea celor mai mici diviziuni marcate pe scală. atunci δ x = 0. dar putem totdeauna evalua eroarea maximă de citire. cronometrele.5% din această valoare. aparatele de măsură (riglele.10 1. nu putem cunoaşte exact eroarea de citire. etc. …. La citiri de temperatură. 2. care nu poate depăşi precizia aparatului folosit. a masei cu o balanţă. cu i = 1. a temperaturii cu un termometru.05 mm. Eroarea reală δ xi = x0 – xi . la care mai este sensibilă (răspunde) balanţa.) repetat de N ori. La cronometrări putem lua δ τ ≈ 0. etc.2 s sau chiar mai mult datorită timpilor morţi la pornire şi oprire. Exemplu: La măsurarea lungimilor cu o riglă obişnuită putem lua δ x = 0. Dacă pe aparat nu este indicată precizia sa. întrucât cifrele corespunzătoare acestora oricum n-ar fi sigure (la fel cum este inutilă scrierea zecimalelor neprecise ale unui număr aproximativ). tot n-am putea aprecia exact. fracţiuni mai mici decât o jumătate din diviziunea cea mai mică marcată pe scală. y. Dacă construim un grafic aşezând în abscisă valorile erorilor reale δ xi. Este inutilă gradarea scalei aparatului în diviziuni mai fine decât precizia lui. a cărei relaţie este: y = f (δx) = h − h 2 (δx ) 2 e π (12) unde h este un parametru de preciziei (precizia metodei de măsurare). 2. a timpului cu un cronometru. voltmetrele. prin comparaţie cu etaloane speciale. masă.). cu aceeaşi conştinciozitate.

Eroarea relativă a mărimii x se exprimă prin relaţia: 11 . (13) N i =1 Eroarea mediei aritmetice este mai mică de N ori (dacă N ≥ 10) decât eroarea unei măsurători individuale (izolate).11 y -δ xn 0 δ xn Fig. Rezultatele xi care sunt în totală discrepanţă cu x sunt erori grosolane (greşeli datorate neatenţiei) şi trebuie eliminate. N. mari în modul sunt a valorilor erorilor reale în funcţie de frecvenţa b) Erorile 1. 2) În intervalul ( x ± S x ) vor fi cuprinse 68% din numărul măsurătorilor efectuate. N ( N − 1) i =1 Atunci rezultatul final al unui şir de măsurători se scrie sub forma: x = x ± σ sau x = x ± S x (15) Observaţie. Semnificaţia erorii pătratice a mediei aritmetice: 1) Eroarea pătratică a mediei aritmetice caracterizează precizia măsurătorilor şi este legată de numărul de măsurători necesare de efectuat. Cu datele rămase se recalculează media aritmetică şi eroarea pătratică medie. Reprezentarea grafică puţin numeroase (sunt rare). 3) Eroarea pătratică a mediei aritmetice arată câte zecimale se menţin pentru valoarea mediei aritmetice în exprimarea rezultatului. acest interval purtând denumirea de interval de încredere. O măsură a erorii mediei aritmetice (pentru N ≥ 10) este dată de eroarea pătratică medie notată cu σ sau S x N 1 σ = Sx = (14) ∑ ( x − xi ) 2 . Se poate arăta că pentru un şir de N măsurători de egală precizie valoarea cea mai probabilă sau cea mai bună a mărimii măsurate este media aritmetică a rezultatelor obţinute: 1 N x= ∑ xi . Din teorie rezultă că parametrul preciziei h este influenţat de S x conform relaţiei: h= 1 S x 2N (16) Se poate vedea că σ (sau S x ) descreşte odată cu creşterea numărului de măsurători.

Se apreciază că rezultatul a fost determinat corect dacă ε x ≤ 1 % εx = 12 .12 Sx (17) x Eroarea relativă caracterizează precizia măsurătorilor legat de alegerea erorii absolute a instrumentelor de măsură.

. x N ) (19) Diferenţiala mărimii z are expresia: dz = ∂f ∂f ∂f dx1 + dx 2 + − − − + dx N ∂x1 ∂x 2 ∂x N (20) Eroarea absolută a mărimii z pentru o măsurătoare se aproximează cu diferenţiala ei şi notând dz = δz i . dx 2 = δx 2i .. x N  2  x1 .. a erorii absolute. exprimată prin mărimile xi (i = 1. x2 . asupra mărimii x2. n2 măsurători. x2. x2 . xN) (18) Se pune problema determinării valorii medii. este: S εz = z z (25) (26) 13 .-.13 II CALCULUL ERORILOR PENTRU MĂRIMI MĂSURATE INDIRECT În multe cazuri mărimea de măsurat nu este accesibilă măsurării directe. x2 ... ... eroarea pătratică a mediei aritmetice a mărimii z are expresia:  ∂f   ∂f   ∂f   S z (σ z ) =  + + − − − +  ∂x S x1    ∂x S x2    ∂x S x N   1  x1 .. a erorii pătratice a mediei aritmetice şi a erorii relative a mărimii de măsurat.. x 2 ...− − −.... exprimată în procente... n1 măsurători. dx 1 = δx1i . etc. x N  N  x1 . z.. Efectuând asupra mărimii x1. x N 2 2 2 (22) unde: N1 ( N1 − 1) …………………… S xN = NN 2 ∑ (δ x Ni ) i =1 S x1 = N1 2 ∑ (δx1i ) i =1 (23) (24) N N ( N N − 1) Mărimea măsurată se va exprimă prin relaţia finală: z = z ± Sz Eroarea relativă. atunci relaţia de mai sus devine: δzi = ∂f ∂f ∂f δx1i + δx 2i + − − − + δx Ni ∂x1 ∂x 2 ∂x N (21) N fiind numărul total al măsurătorilor efectuate. Valoarea medie este: z = f ( x1 .N) măsurabile direct şi satisfăcând relaţia: z = f(x1. Considerăm o mărime. Valoarea acestei mărimi trebuie determinată indirect (calculată) dintr-o relaţie matematică ce conţine mai multor mărimi măsurabile direct.. dx N = δx Ni .

termenul cu număr minim de zecimale (deci cu eroare absolută maximă) se lasă neschimbat. f0 = x0 . Fie suma algebrică: f = ax + by cu valoarea exactă f0 = ax0 + bx0.f = (x0-x) .t1 va fi 14 . a) Sumă.10C atunci eroarea relativă a diferenţei ∆ t = t2 . Eroarea absolută este: f0 . x < x0 − x δx sau = ±ε x .⋅ x. adică se determină prin calcul cu ajutorul unei formule în care intră mărimi ce sunt măsurate direct. de la t1 = 19. Asemănător sumei avem: f = x .14 II. chiar dacă erorile relative ale termenilor sunt mici. Este comod să notăm în cele ce urmează cu δ x modul erorii absolute şi cu ε x modulul erorii relative. (31) În particular. Ştiind erorile argumentelor trebuie să calculăm eroarea care rezultă pentru funcţie. b) Diferenţă. Să calculăm mai întâi erorile maxime ale funcţiilor simple. (31') şi cazul diferenţei.x) + b(y0 . εx = δ < x.10C la t2 = 19. pe care o vom trata şi separat: f = x . (32) Cazul diferenţei este un caz particular al sumei algebrice de la punctul precedent (punând a = 1. < (28) astfel încât putem folosi formule pentru calcule aproximative. dacă f = const. atunci δ f = | const. în special ne interesează eroarea maximă a funcţiei. de unde eroarea maximă: δf = δ ( x − y ) = δx + δy .(y0-y) = ± δ x ± δ y.| ⋅ δ x.f = a(x0 . cunoscând erorile maxime ale argumentelor. εf = δx + δy x−y . dacă creşterea de temperatură într-un vas calorimetric este mică. b de unde rezultă eroarea maximă: δf = δ ( ax +by ) = a δx + b δy.3 ± 0. (31'') Observaţie: La adunarea mai multor numere. y au acelaşi semn cu coeficienţii respectivi a. (30) Cazul cel mai nefavorabil are loc atunci când erorile absolute ale variabilelor x. 1.y. De exemplu. Dacă x şi y sunt apropiaţi între ei. iar ceilalţi termeni se rotunjesc păstrând o zecimală în plus faţă de termenul grosolan (aceste zecimale vor da cifra "îndoielnică" a rezultatului). Acest fapt trebuie totdeauna avut în vedere. εf = δf f . b = -1). f0 .y0.1 Erorile funcţiilor Majoritatea mărimilor fizice se măsoară indirect.7 ± 0. evitând determinarea unei mărimi ca diferenţă a două mărimi apropiate.y) = ± a δ x ± b δ y. adică δx = x0 − x sau x 0 − x = ±δx sau x 0 = x ± δx. b sunt constante exacte.y) = δ x + δ y.y. (29) unde a. x x (27) Vom presupune de asemenea că erorile sunt suficient de mici adică εx < 1. δ f = δ (x . Cazul cel mai favorabil are loc atunci când erorile absolute ale termenilor au semne opuse şi deci se adună. eroarea relativă maximă a diferenţei va fi foarte mare (din cauza numitorului mic).

f0 – f = x0y0 . h d 2 = d1 1 (36) h2 de unde eroarea relativă maximă este.1/20 = 0. Pentru funcţiile simple de mai sus se calculează întâi creşterea absolută şi apoi cu ajutorul acesteia eroarea relativă.5 = 50%. Analog produsului avem: f = x x x yx − xy 0 y ( x 0 − x) − x( y 0 − y ) ± yδx  xδy ± yδx  xδy .xy = x(y0-y) + y(x0-x) + (x0-x) (y0-y) = ± xδ y ± yδ x ± δ x δ y = ± xδ y ± yδ x. t 2 − t1 t 2 − t1 19.5 %. Exemple: 1) Diametrul d2 al unui tub capilar se determină pe baza diametrului cunoscut d1 al unui tub capilar de comparaţie şi a ascensiunilor capilare h1. conform regulii: δh δh 1 1  ε d = ε d + ε h + ε h ≈ε h + ε h = + = δ h  + . h2. (34) deci şi în acest caz se adună erorile relative ale factorilor. erorile fiind presupuse mici. (36') h h  h1 h2  1 2 1 2 2 1 1 2 1 2 (δ h1 ≈ δ h2) dacă diametrul d1 este cunoscut cu suficientă precizie. Pentru funcţii mai complicate de tip produs – cât se calculează mai întâi eroarea relativă după regula de mai jos şi apoi cu ajutorul acesteia eroarea absolută. Atunci r f0 .005 = 0. d) Cît .cît să aibă sigur n cifre exacte trebuie ca factorii să aibă n + 2 cifre exacte. Pentru un produs de doi factori avem: f = xy. unde am neglijat ultimul termen. y y0 y yy 0 yy 0 y ( y ± δy ) y2 δf = δ y δx + x δy x = . Observaţie: Pentru ca o expresie de tip produs .f = x0 − x r = ( x ± δx) r − x r = x r (1 ± ε x ) r − x r ≈ x r (1 ± rε x ) − x r = ±rx r ε x de unde eroarea: δf = δx r = r x r ε x .3 deşi citirile t1.7 − 19. y y2 de unde eroarea maximă (cazul cel mai nefavorabil): εf = δf f = ε x +ε y . şi secţiunea S0 supus forţei F: Fl 0 E= . 2) Modulul lui Young E se determină pe baza alungirii ∆ l a unui fir de lungime l. (35) adică eroarea relativă a unei puteri este egală cu eroarea relativă a bazei înmulţită cu exponentul (în modul). t2 au fost făcute cu o precizie de 100 ori mai bună: ε t ≈ 0.0. c) Produs. Eroarea maximă (cazul cel mai nefavorabil) va fi: ε ∆t = δf = δ ( xy ) = x δy + y δx. (37) S 0 ∆l 15 .1 = = = 0. e) Putere. unde x este un număr real exact. f0 − f = 0 − = 0 = = ≈ . Să considerăm o funcţie putere f = x2. εf = δf xy = εx +ε y (33) deci se adună erorile relative ale factorilor. εf = δf xr = r εx.15 δt1 + δt 2 2δt 2.

y ) + ( x 0 − x ) ∂f ∂f + ( y0 − y) . (c) f = xy.16 de unde eroarea relativă maximă: ε E = ε F + ε l 0 + ε S 0 + ε ∆l ≈ ε ∆l = δ (l − l0 ) 2δl = . a lui g şi π (luând un număr suficient de zecimale).y0). f =a x +b y → f = a δ + b δ . ∂x ∂y ∂ f ∂ f δ + x δ. y) păstrând doar termenii liniari: f ( x 0 . 3) Perioada pendulului simplu T este dată de formula: T = 2π l .y. Fie o funcţie de două variabile f = f(x. al funcţiilor trigonometrice. Se dezvoltă funcţia în serie Taylor în jurul valorilor (x. l − l0 l − l0 (37') unde erorile forţei F (dată de greutăţi marcate). 2 2 2 (39) de unde eroarea relativă maximă: ε k = ε m + ε g + ε x ≈ ε x sau ε k = 2ε π + ε m + 2ε T ≈ 2ε T. se aplică calculul diferenţial. logaritmice. Anume. Presupunem că funcţia este continuă şi cu derivate parţiale continue în domeniul considerat. y x df = xdy + ydx → δ f = x δ + y δ . y 0 ) ≈ f ( x. g se pot neglija dacă luăm un număr suficient de zecimale. 4) Constanta elastică k a unui resort se determină fie static pe baza alungirii x sub acţiunea greutăţii mg. diferenţiem funcţia: df = ∂ f ∂ f ∂ f dx + dy + dx . d d δ x y (b) f = x . y ∂ x ∂ y δ = f Putem raţiona şi astfel. ∂ x ∂ y ∂ x asimilăm diferenţialele cu erori (considerate mici) dx → δ x.35): (a) f =a +b d x y. g (38) (38') de unde eroarea relativă maximă: unde erorile pentru π . 1 1 1 εT = ε Π + εl + ε g ≈ εl . a lungimii l0 şi a secţiunii date S0 pot fi neglijate (δ l ≈ δ l0). valoarea exactă fiind f0 = f(x0. y). df = dx . În cazul unor funcţii oarecare. 16 . fie dinamic pe baza perioadei T a oscilaţiilor verticale ale greutăţii: k= mg x sau k = 4π 2 m T2 . de exemplu. 2. ∂x ∂y Cazul cel mai nefavorabil are loc atunci când erorile argumentelor au acelaşi semn cu derivatele respective. de unde eroarea maximă: f0 − f ≈ ± x δ ∂f ∂f ±δy . exponenţiale etc. … şi luăm cazul cel mai nefavorabil pentru a obţine eroarea maximă: δ = f ∂ f ∂ x δ + x ∂ f ∂ y δ + y ∂ f ∂ z δ.dy → δ f = δ x + δ y.. (39') unde se pot neglija erorile masei marcate m. asimilând diferenţialele cu erori (presupuse mici). z (40) Putem obţine şi pe această cale formulele pentru funcţiile simple (31 .

ln z.δθ.287 1470 17 785 1.unghiul de racord (umectaţie) . 1. Eroarea relativă maximă este: ε h = ε σ + ε cosο + ε ρ + ε g + ε r. Exemple: 1) Ascensiunea capilară h este dată de formula: (c) δf δx h= 2σ cos θ . ca de exemplu în tabelul alăturat. ρgr (41) unde σ este tensiunea superficială. lnf = r ln x.acceleraţie gravitaţională. unit.cât se calculează întâi eroarea relativă.ln y.335 1575 880 1. x df dx dy dz (a) f = xyz. (b) = − − → = + + .18 1150 589 1. f = xr . măs.391 .17 (d) f = x . x 482 1.raza tubului capilar.cât. unit.360 1725 1030 1. Pentru expresii de tip produs . ln f = ln x. y. În primul rând alcătuim tabelul cu valorile argumentului x (în ordine crescătoare) şi valorile corespunzătoare ale funcţiei y = f(x). x. ) II. unde εcos θ = sin θ . Se găseşte astfel regula de adunare a erorilor relative pentru expresii de tip produs . r . deci ε f = ε x + ε z + ε z.2 Trasarea graficelor În alcătuirea şi trasarea graficelor trebuie respectate anumite reguli. g . ln f = lnx + lny + lnz.225 1336 648 1. y df = ydx-xdy y 2 →δf = yδ + xδ x y y2 . deci f = yz . măs. Pentru aceasta este comod să logaritmăm în prealabil funcţia şi apoi să diferenţiem (ştiind că d lnx = d x ).   de unde eroarea maximă:  δI δI δL = 10δ (1gI − 1gI 0 ) = 10 + 0  I I0  (deoarece δI ≅ δI 0 . f x y z f x y z ε f = ε x + + ε z + ε z. Tabelul de valori. cos θ cos θ (41') 2) Nivelul sonor L (în decibeli) este definit prin intensităţile sonore I0 şi I astfel: I = 10 lg I I0 (42)  1 1  ≅ 10δI  +  I I 0    . ρ densitatea lichidului. f = x + y + z → f = x + y + z . df dx x df dx dy dz δf δx δy δz δf δx δy δz εf = r ε x .δθ δ cos θ = = tg θ . f = r x → f = r x . θ .

40. 0. 25. liniată de noi uşor cu creionul cu linii consecutive. 0. 10: 0. 20: 0.425 1. 200. 1: 0. Dimensiunile graficului. 20. în funcţie de comoditatea scărilor pentru x şi y. 2⋅ 10k sau 5⋅ 10k unităţi. 800. verticale sau orizontale. 2. 6. 14. etc. negativ sau nul). de ordinul 9 x 12 cm (adică o carte poştală.8.5. 2. 6.4.0.5: 0.425 1. înmulţit cu o putere întreagă convenabilă a lui 10. 0. 200. 15. 10. 2. 100. 70.18 y 1. etc. 20. 0. 100: 0. Scările Graficul poate fi trasat comod pe hârtie milimetrică sau eventual pe hârtie în pătrăţele de aritmetică (sau comercială). de ordinul 18 x 24 cm.4. etc. 100. 2.00. intervalul dintre liniile echidistante. 4. 2500. 500.1: 0.1. 1. Trebuie să reprezinte un număr de unităţi egal neapărat cu unul din divizorii lui 10. 8. 200: 0. poate fi următorul număr de unităţi: 1⋅ 10-1 = 0. etc.0 etc. 2000. 4. 200. verticale sau orizontale. etc. ∆ y = 0. 30. unde k este un număr întreg convenabil (pozitiv. se face prin rotunjirea valorilor extreme până la valori convenabile care să încadreze bine valorile din tabel. 12.50). 0.5. 1000. 3.2 etc. 1. y y sau x a) b) Fig. 1.3. etc. În cazuri speciale graficul poate fi mai mic. 1500. Dimensiunile graficului trebuie să fie de ordinul 12 x 18 cm (dublul unei cărţi poştale sau jumătate dintr-o coală oficială obişnuită). 18 . 1700). Graficul poate fi aşezat în una din cele două poziţii a sau b din Fig. 150. Poate fi folosită şi o hârtie albă. y ∈ (1. Domeniul de variaţie Stabilirea domeniului de variaţie a celor două mărimi x şi y. 2: 0. deci 10k. 350.440 La capătul rândului trebuie scrisă neapărat unitatea de măsură respectivă.5. fie în paranteze.6 etc. 0.432 1. 300. 120. dar aşa ceva se recomandă doar în cazuri extreme.2: 0. 140. 2. 3000. 5. 250. 3. etc. 0. 2. 600. 50. 600. Raportul optim dintre lungime şi lăţime trebuie să fie 2 =1. etc. 50. 50: 0. 60. 400. 5. 5⋅ 10-1 = 0. 0.0.2.429 1. 0. 500.4. 10. 2.50. Poziţia graficului x 4. etc.5. Astfel. 3. 5: 0. dar în nici un caz mai mic) sau poate fi mai mare. 300.6. 20. 2⋅ 10-1 = 0. 0. 2 sau 5. ∆ x =1200. 1. 40. 0. 1. 1200. 30. fie despărţită printr-o virgulă de simbolul mărimii.0. 400. adică 1.2. 100. 500: 0. 20. În exemplul nostru: x ∈ (500. 1000. 1. 60.

un număr cât mai mic de puncte şi cât mai apropiate de curbă.3 Dacă studiem un fenomen nou şi nu ştim deloc la ce tip de curbă ne putem aştepta. (de 1 mm mărime) fără a duce linii ajutătoare (pline sau puncte).19 Nu se folosesc pentru intervale numere sub 0. cruciuliţă etc.20 mm.50 unităţi pe care îi repartizăm pe 10 cm înălţime (fig. în mod egal şi simetric. Trasarea graficului Fiecare punct experimental se marchează vizibil printr-un cerculeţ. Pe axa verticală avem ∆ y = 0. ci se marchează pe cele două axe doar intervalele echidistante alese. 3. Numai punctele remarcabile (critice) pot fi eventual evidenţiate prin linii de coordonate (întrerupte) şi înscrise pe axe valorile coordonatelor respective. 2b).1 sau peste 500 unităţi. Forma curbei pe care o vom trasa depinde de cunoştinţele noastre asupra desfăşurării fenomenului (procesului) studiat. pătrăţel. linia întreruptă). pentru a vedea câtă încredere putem avea în punctele experimentale obţinute. deoarece le putem evita folosind submultipli sau multipli ai unităţilor folosite. 4 sau 10 pătrăţele de aritmetică. triunghi. 5. Punctele experimentale reprezentate nu trebuie unite prin linii drepte. deoarece încarcă desenul. ci urmărind paralel liniile de coordonate deja trasate.δ y. 2a) sau pe 15 cm înălţime (fig. Astfel. Dacă ştim că dependenţa este parabolică vom interpola o curbă parabolică (fig. linia plină). lăsând eventual de o parte şi de alta. şi nici prea rare. deoarece strică precizia de reprezentare a datelor. Trebuie trasată o curbă lină (eventual cu ajutorul unui florar) prin interpolare. Distanţa dintre aceste marcaje trebuie să cuprindă 1. y + δ y) (δ y = eroarea absolută) prin segmente verticale centrate pe punctele experimentale 19 . Distanţa dintre două linii consecutive trebuie să fie de ordinul a 10. Liniile nu trebuie să fie nici prea dese. şi fără a nota pe axe valorile numerice ale coordonatelor punctelor. Pentru aceasta marcăm intervalele (y . astfel încât curba să treacă prin cât mai multe puncte experimentale. Fig. dacă avem argumente temeinice în sprijinul unei dependenţe liniare atunci vom trasa prin interpolare o linie dreaptă (fig. respectiv 2. 3. atunci trebuie să evaluăm bine erorile funcţiei y pentru fiecare punct experimental. nu se trasează liniile echidistante (deoarece sunt gata trasate de fabrică). astfel încât graficul să iasă o linie frântă. În cazul hârtiei milimetrice sau în pătrăţele (de aritmetică sau comercială). În cazul exemplului nostru ∆ x = 1400 repartizat pe 14 cm lungime (în cazul hârtiei albe putem alege şi ∆ x = 1300 repartizat pe 14-16 cm). 2 sau 5 cm.

5 6.5 2.20 respective (x. g α .9 100 2. 5 20 . eventual şi ceea ce scoate în evidenţă acea reprezentare grafică. Fig.2 Graficul este dat în figura 5. Fig . Deviaţia acului balanţei în funcţie de masele puse pe platane (la o suprasarcină dată). y) şi facem interpolarea printr-o curbă lină care să taie aceste segmente. De exemplu.4 78 2. în porţiunea cu cruciuliţe). la următorul tabel de date: m. Uneori se reiau măsurătorile în mod special în regiunea interesantă pentru a obţine mai multe (mai dese) puncte experimentale şi a evita o eventuală pierdere (estompare) a unor variaţii (fig. Sub cadrul graficului sau sus în cuprinsul cadrului se scrie titlul graficului.5 120.3 158 2. 4. 4 6. ne conduce de exemplu. în cazul graficului din fig. 4 se evidenţiază experimental existenţa unui anumit proces (de cristalizare) în regiunea palierului A. iar acesta trebuie sa indice in general variaţia unei mărimi în funcţie de altă mărime.0 30 3. Exemple: a) Sensibilitatea balanţei. deviaţie proporţională cu sensibilitatea balanţei. div.

cm t.40 79 0.18 17 0.883 21 .931 50 0. s 16 0.21 b) Studiul căderii libere.365 55 0. I c . 6 c) Densitatea unor soluţii Densitatea relativă a două soluţii în funcţie de concentraţie ne conduce la graficul din figura 7.41 Fig. Înălţimea de cădere s şi timpul de cădere liberă ne conduc la o curbă parabolică (pătratică).36 44 0.06 13 1.037 8 1. s.086 II c . % δ 4 1. 6).405 69 0. (fig.28 37 0. % δ 25 0.

5 15 51 20 59 25 70 30 83 35 98.5 x. Prin urmare obţinem: k = x = 14 .22 Fig.0) şi (140. gf 5 15 10 30. de exemplu. 50). F. mm F x 40 108 45 120 50 140 Constanta elastică se determină din grafic alegând pe dreapta de interpolare două puncte cât mai depărtate între ele spre marginile graficului).0cm = 3.70 gf / cm = 3. 7.63 N / m F 50 gf 22 . (0. Densitatea relativă a unor soluţii d) Oscilatorul armonic Forţa elastică (egală cu greutatea atârnată) în funcţie de alungirea resortului ne conduce la graficul liniar (F = kx) din figura 8.

0) şi (140.0 110 6.85 24. ∆θ 140 grd Fig.7 mV = . 0C 0.8 2. Datele experimentale din tabelul alăturat ne conduc la graficul din figura 9. 0C 22 29 50 58 80 90 105 118 23 .2 55 4.0 80 5.8.7) găsim panta dreptei. 6. Rezistenţa în funcţie de temperatură ne conduce la graficul din figura 10. mV 0 .23 Fig. = 48 µV / grd . Ω 108 109 120 122 127 136 142 146 θ .7 140 Interpolând o dreaptă şi luând pe această dreaptă două puncte cât mai depărtate între ele. Tensiunea termoelectromotoare E a unui termocuplu variază practic liniar cu temperatura sudurii calde (cea rece fiind la 0 0C). de exemplu (0. R. adică sensibilitatea termocuplului: s= ∆E 6. 9 f) Termometrul cu rezistenţă. Oscilatorul armonic e) Termocuplul. E .

387 Ω / grd .38 ⋅10 T = lg A + 2. Termistorul este un semiconductor a cărui rezistenţă scade cu temperatura după o lege de tip exponenţial: ε R = A e.38. Logaritmând relaţia (43) şi exprimând pe ε în electron-volţi (1eV = 1. 158).387 = = 3.10-23 J/grd – constanta Boltzmann. anume ε = 0.6 ⋅10 −19 −23 2 ⋅1.10 −3 grd −1.10./2kT (43) k = 1. R0 100 Fig. din care putem afla pe ε .5 ε .4343 ε ⋅1. R = R0 (1+Aθ ).6⋅ 10-19J). 150 de unde coeficientul termic A= m 0. 100) şi (150. (ε in eV ) (44) T Prin urmare.4 m.24 R θ 154 139 158 150 Interpolând o dreaptă. Pentru determinarea pantei luăm de exemplu punctele (0.5ε 1000 . (pentru simplificare în grafic s-au trecut mai puţine puncte): m = R0 A = 158 − 100 = 0. şi extrapolând-o spre 00C găsim R0 = 100 Ω . avem lg R = lg A + ε 2kT lg e = lg A + 0.87 . unde ε este lărgimea benzii interzise în cazul conductibilităţii intrinseci (fără impurităţi sau la temperaturi suficient de înalte). 24 . Termometrul cu rezistenţă g) Termistorul. graficul lui lg R în funcţie de 1000/T trebuie să fie o linie dreaptă cu panta m = 2.

30 − 2.80).5ε 3.30.301 62 2.81 0. găsim panta m= 1.5 52 25. 1.591 140 2.8 7.32 3.491 145 2.398 50 3. luând de exemplu pe dreapta de interpolare punctele (2.716 30 3.0 20.80 − 0.35.2 lg R θ . 11.4m = 0.25 Fig.985 1.1 0.61 eV .792 104 2.2 0. 25 . R.832 25 3. Termistorul În figura 11 am reprezentat R = f(θ ) şi lg R = f(1000/T).823 28 3.342 148 2. 0C 1000/T R 1g R θ 1000/T 1.35 = 1.09 2.39 1.35 de unde intervalul energetic: ε = 0.42 1.034 83 2.858 90 2.35 6.2 0. 0.526 = 2.74 Din graficul lgR = f(1000/T). Ω 68 66.65 1.0 10.35) şi (3.9 0.3 3.37 1. conform datelor experimentale din tabelul următor.

12. Termistorul 26 .26 Fig.

Folosind şublerul şi micrometrul. 2.1 Clasificarea mărimilor fizice III. d) Exprimarea rezultatului final.3 Determinarea condiţiilor optime pentru măsurarea unui paralelipiped dreptunghic 1. volumul unei plăci paralelipipedice se va afla după formula: (1) V = abc (1) 27 .27 III. b) Calculul valorilor medii ale mărimilor de măsurat. c) Calculul erorii pătratice a mediei aritmetice. MĂRIMI FIZICE III. In măsurătorile curente de lungimi se folosesc rigle. f) Aplicarea rezultatelor obţinute.2 Mărimi fizice vectoriale. Când avem nevoie să determinăm o lungime cu precizie mai mare (eroare mai micâ). operaţii cu vectori III. Prezentarea teoretică şi modul de lucru Valoarea celei mai mici diviziuni a unui instrument de măsură constituie precizia acestuia şi este egală cu eroarea absolută de măsurare ce o săvârşeşte instrumentul. e) Calculul erorii relative. folosim instrumente care pe lângă riglă mai au un vemier (şublerul) sau sunt prevăzute cu un şurub micometric (micrometru). Scopul lucrării: Scopul lucrării îl constituie formarea deprinderilor de măsurare cu instrumente de precizie şi aplicare în practică a elementelor de teoria erorilor de măsură şi anume: a) Alegerea condiţiilor de lucru. având diviziunile cele mai mici egale cu 1 cm sau 1 mm.

folosind metoda diferenţierii logaritmice . determinându-se mai întâi valorile medii ale mărimilor măsurate care se trec în tabelul ( 1 ) : Nr.3 mm ∆ b = 0. să fie de exemplu 0. obţinem : ∆ V ∆ a = + V a ∆ b ∆ c + b c b (2) Dacă dorim ca eroarea relativă maximă asupra mărimii deduse din calcul . se impune ca asupra măsurătorilor efectuate să se realizeze un calcul al erorilor.3 mm . pe (b) cu precizia de 0.003 x 100 = 0. c . cu aceeaşi precizie . iar pe (c) cu un instrument cu precizia de 0.28 unde a.006 mm.003 x 2 = 0.006 mm Deci : vom obţine precizia maximă dorită în măsurarea volumului dacă pe (a ) vom măsura cu un instrument având precizia de 0. Pentru acest fapt. Deoarece în practică nu se găsesc instrumente cu precizie determinată se folosesc instrumente cu precizii apropiate .3 % b ∆ c = 0.06 mm. iar eroarea relativă maximă asupra mărimii finale să nu fie mai mare de 0. Această discuţie ne permite să determinăm precizia instrumentelor ce urmează a fi folosite pentru măsurarea fiecărei mărimi a.9 %. b. efectuând măsurători directe asupra mărimilor a. b. . Logaritmând expresia volumului (1) şi trecând la erori .1 mm cele 3 dimensiuni să presupunem că obţinem pentru cele 3 dimensiuni : a = 100 mm b = 20 mm c = 2 mm Condiţiile optime le obţinem determinând eroarea relativă maximă a mărimii de măsurat .3 % c a (mm) bi (mm) b ( mm) c i (mm) c (mm) . c aşa fel încât asupra lor să facem aceeaşi eroare relativă .3 % a ∆ b = 0. 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 c) Se calculează erorile pătratice a mediei aritmetice : 28 a i (mm) ∆ a = 0. adică a volumului . va trebui conform relaţiei ( 2 ) să avem : Rezultă : ∆ a = 0.9 %. crt.003 x 20 = 0. b .06 mm ∆ c = 0. c sunt dimensiunile paralelipipedului: c b a Găsirea condiţiilor optime de lucru Măsurarea mai întâi cu ajutorul unui instrument de precizie de 0.

2002 IV TERMODINAMICA 29 . Marian Scheffel. partea I Litografiat de I.Sibiu – 1975 4.b . Ioan Litschel – Lucrări practice de fizică . c + ( S b ) 2 . Al.I.c + ( S c ) 2 . Sb = ∑(b n( n − 1) i − b )2 .S.c a a a ∂a ∂b ∂c Adica: SV = (b c S a ) 2 + (a c S b ) 2 + (a b S c ) 2 d) Rezultatul final se da sub forma: V =V ± S V e) Eroarea relativă a volumului in procente este : ε V = SV V (100%) f) Se va aprecia rezultatul pe baza erorii relative şi a erorii pătratice a mediei aritmetice 3 Materiale necesare şubler micrometru piese ale căror volum trebuie determinat 4 Bibliografie 1. Suceava. – Curs de fizică vol. Dumitru Grosu – Îndrumător de lucrări practice de fizică litografiat la Universitatea . Fizică generală. Cuza ’’ 3. I.b .Suceava –1981 2. Sc = ∑(c n( n − 1) i − c )2 SV = ( ∂V ∂V ∂V S a ) 2 .I. I litografiat la I.29 Sa = ∑( a n( n − 1) i − a)2 . Scheffel M. Petru Ştiuca.b . Tipografia uninversităţii Ştefan cel Mare..

Având în vedere dificultatea de a menţine constant volumul corpurilor solide la variaţia temperaturii . determinarea capacităţii calorice la volum constant este dificilă din punct de vedere experimental .Cele mai accesibile determinări experimentale sunt valorile capacităţii la presiune constantă .2 Determinarea căldurii specifice a metalelor prin metoda răcirii 1. Când transformarea sistemului ( corpului ) are loc la volum constant se foloseşte căldura specifică respectiv căldura molară la volum constant c v ( C v ). c= ∆Q ∆m∆T (1) (c ) SI = 1J 1kg 1K Unitatea de masura a caldurii specifice in sistemul international este: Căldura molară C reprezintă căldura schimbată de un Kmol de substanţă pentru a-şi modifica temperatura cu un grad Kelvin. respectiv determinarea căldurii specifice a Al şi Fe. Valorile capacităţii la V = const. C= d Q νT d (2) C S.I. SCOPUL LUCRARII Lucrarea are drept scop însuşirea acestei metode de determinare a căldurii specifice a metalelor . Când transformarea se produce la presiune constantă . = 1J 1Km 1K ol Între căldura molară şi cea specifică există relaţia : C=cµ (3 ) unde µ ⇒ masa molară a substanţei respective . se foloseşte căldura specifică sau căldura molară la presiune constantă cp (Cp ) . 2 TEORIA LUCRARII Căldura specifică este o mărime fizică ce exprimă cantitatea de căldură schimbată de o unitate de masă a unei substanţe cu mediul exterior pentru a-şi modifica temperatura cu un grad Kelvin. 30 .1 Noţiuni de termodinamică IV.30 IV. Sunt însă mai uşor de determinat din punct de vedere teoretic.

Termocuplu 4. Corp de probă 3. încălzite la aceeaşi temperatură T1 = T2 = T şi le împărţim . Ţinând seama că prin răcire are loc o emisie de căldură se aplică legea lui Newton de radiaţie a căldurii conform căreia cantitatea de căldură pierdută de un corp aflat la temperatura T într-un interval de timp este : ∆Q = α(T − T0 ) S∆t (5) unde T0 – temperatura mediului ambiant α .31 Metoda răcirii permite determinarea căldurii specifice ( căldurii molare a metalelor ) la diferite temperaturi . Principiul metodei este următorul : dacă un corp are temperatura mai mare decât a mediului ambiant .coeficientul de transmitere a căldurii S – suprafaţa exterioară a corpului Egalând relaţiile ( 4 ) şi ( 5 ) se obţine : mc ∆T = α(T − T0 ) S∆t (6) Dacă scriem această relaţie pentru două corpuri ( metalice ) diferite de masă m1 şi m2 . iar viteza de răcire Q Conform ecuaţiei calorimetrice cantitatea de căldură cedată ∆ de un corp cu masă . având aceiaşi suprafaţă S1 = S2 . Milivoltmetru indicator de temperatură 31 .. 1 1. atunci se va răci . APARATE ŞI MATERIALE FOLOSITE Schema dispozitivului experimental este prevăzută ca în fig. din relaţia (7) se obţine ∆T )1 m ∆T ∆T m1c1 ( )1 = m 2 c 2 ( ) 2 ⇒ c 2 = c1 1 ∆t ∆t ∆t m2 ∆T ( )2 ∆t ( (8) 3.din acest motiv . rezultă : ∆ T este dependentă de căldura specifică. m’’ este : ∆ =m ∆ Q c T (4) unde : c = căldura specifică ∆T = intervalul elementar de temperatură Relaţia ( 4) admite că temperatura T este aceeaşi în toate punctele corpului şi nu depinde de conductibilitatea termică . se vor considera probe de dimensiuni mici . Cuptor electric 2. folosind mijloace experimentale simple . ∆ t ∆T )1 α ∆t = 1 ∆T α2 m2 c 2 ( )2 ∆t m1c1 ( (7) Luând corpul de masă m1 ca etalon ( a cărui căldură specifică este cunoscută pe anumite intervale de temperatură ) şi cum la metale se poate considera α 1 ≅ α 2 .

Ca etalon se va lua proba de Cu . T2 = f 2 (t 2 ) ( Fig. f) Se reprezintă curbele T1 = f 1 (t1 ).32 Fig. b) Se introduce corpul de probă în cuptor şi se conectează cuptorul la reţea.2 g) Pe baza reprezentărilor grafice se determină  ∆T    . i ) Se calculează eroarea pătratică medie a mediei aritmetice S c şi eroarea .  ∆t 1  ∆T     ∆t 2 h) Mărimile determinate şi cunoscute se înlocuiesc în relaţia ( 8 ) şi se determină c 2 . d) Corpul se va răci până la temperatura mediului ambiant. iar rezultatul se exprimă folosind relaţia : c 2 = c 2 ± S c2 j) Rezultatele obţinute se trec în tabelele 1şi 2 după modelul de mai jos : 32 . c) Se ridică cuptorul sau se scoate proba din cuptor.1 MOD DE LUCRU a) Se cântăresc corpurile ( de probă şi etalon ). e) Aceleaşi operaţii se repetă şi pentru corpul etalon . Imediat ce corpul de probă este aşezat pentru răcire se porneşte cronometrul. se aşteaptă până ce temperatura probei ajunge la valoarea dorită ( T1 = 500 0 C ). fiind apoi lăsată să se răcească în aer . 2 ) Fig.

pg. 512 C) I. m1 m2 ∆ T )1 ∆ t ∆ T )2 ∆ t c1i c 2i ( ∆ )1 ( ∆ ) 2 c1 t t J ( ) kgK m1 ( ( ε 500 – 400 400 – 300 300 – 200 200 – 100 100 – 20 490 460 425 400 380 k) Se vor face observaţii asupra căldurilor specifice ale metalelor folosite ( Al. OBSERVAŢII Cunoaşterea căldurilor specifice a metalelor este necesară în diferite domenii de activitate dintre care menţionăm : a) prelucrarea mecanică b) proiectarea şi explorarea instalaţiilor termice c) automatizarea diferitelor procese folosind lame bimetalice . Fe. pg. Murgulescu . 1979 33 . Ni) 5. Academiei R. Bucureşti . Luca şi colaboratorii . etc . Didactică şi pedagogică Bucureşti 1976. Cu. 1979 .S. Segal – Introducere în chimia fizică . Litschel – Lucrări practice de fizică . E.33 Tabelul 1 (∆ )1i T Tabelul 2 Nr.S. 1 Ed. 551 B) E. 6. BIBLIOGRAFIE A) I.R. Ed. Vol. Institutul de Învăţământ Superior – Sibiu . Crt.Fizică .

TEORIA LUCRARII Stratul de molecule de la suprafaţa unui lichid de grosime egală cu raza sferei de acţiune moleculară. pentru a menţine o membrană elastică întinsă şi în echilibru trebuie sâ se exercite asupra conturului . acest strat exercită o presiune asupra lichidului. Acţiunea forţelor de coeziune dintre molecule fac pentru moleculele dm stratul superficial să aibă o rezultantă îndreptată către interiorul lichidului. tangent la suprafaţa stratului superficial de lichid: α = F . = N m El depinde de natura lichidului şi scade cu creşterea temperaturii Pentru determinarea lui se folosesc două metode : .metoda stalagmometrului. 2. Pe de altă parte.metoda tensiometrului.I.34 V NOŢIUNI DE MECANICA FLUIDELOR V.2 Dinamica fluidelor VI DETERMINAREA PARAMETRILOR FIZICI A UNOR LICHIDE 1. STALAGMOMETRUL 34 . DISPOZITIVUL EXPERIMENTAL. Se numeşte coeficient de tensiune superficială ( α ) rezultanta forţelor de coeziune care lucrează pe unitatea de lungime.ei forţe tangente la suprafaţa sa. se comportă asemănător unei membrane elastice. Astfel.Determinarea tensiunii superficiale al unui lichid prin metoda stalagmometrului 1. l σ S. iar el însuşi tinde să aibă suprafaţă minimă. .1 Statica fluidelor V.

Ţinând cont de faptul că din relaţiile (2)şi (3) se poate calcula raportul: m = σ (5) m 0 σ0 V = V0 ⇒ rezultă din relaţiile (4) şi (5): 3.35 Constă dintr-un cilindru vertical. relaţia (2) se scrie: m 0 g = σ0 2 π r (3) unde m 0 este masa picăturii de referinţă Presupunem că din stalagmometru se scurg în cele două cazuri. Curgerea lichidului prin tubul capilar se poate realiza picătură cu picătură. repetându-se operaţia de numărare în aceleaşi condiţii ca la punctul 1). (Fig. Fig.b şi obţinând astfel valoarea lui N. dar cum masa unei picături şi raza tubului capilar se determină greu.1). iar r raza tubului capilar.2 Dacă lichidul curge pictură cu picătură. 35 .1 Fig. în momentul desprinderii picăturii.2). acelaşi volum de lichid. ρ 0 reprezintă numerele de picături.b între care se face numărătoarea celor N 0 picături ce se scurg din stalagmometru. greutatea ei G este egalâ cu suma forţelor F de tensiune superfîcială care se exercită de-a lungul conturului orificiului de scurgere prin tubul capilar (Fig.ρ . Pentru acest lichid de referinţâ. G = F ⇔ m g ⇔ σ l ⇔ m g ⇔ σ 2 π r ( 2) unde m reprezintă masa picăturii. N 0 . prevăzut în partea inferioară cu un tub capilar. prin intermediul unui tub de cauciuc prevăzut cu o clamă şi interpus între tubul vertical şi tubul capilar. respectiv densităţile celor două lichide. adică între aceleaşi repere a. alegându-se în acest scop două repere arbitrare a. 2) Se introduce lichidul de studiat. Deci putem scrie următoarele relaţii: N ρ Nm N 0 m0 m (4) = ⇒ = 0 ρ ρ0 m 0 Nρ 0 unde N . se va folosi un lichid de referinţă având coeficientul de tensiune superficială cunoscut σ 0 în vederea eliminării acestora. Din relaţia (2) s-ar putea determina coeficientul de tensiune superficială σ. MODUL DE LUCRU σ= N0 ρ σ0 Nρ 0 (6) 1) Se introduce în cilindrul vertical un volum din lichidul de referinţă (apă distilată).

în vederea efectuării calculului erorilor. N0 = ∑N i =1 n 0i .. conform relaţiei ( 6 ) este : N0 ρ σ0 N ρ0 c) abaterea pătratică medie a coeficientului de tensiune superficială măsurat . ci indirect prin efectuarea de măsurători a numerelor de picături N şi N 0 . SN = ∑ ( Ni − N )2 i =1 n S N0 = ∑ (N i =1 n 0i − N0 )2 unde . cunoscând valorile celorlalte constante : ρ = 1160 Kg / m 3 . 5) Calculul erorilor se va face observând că valoarea lui σ nu se determină direct .n ’’reprezintă numărul de n(n − 1) b) valoarea medie a lui σ . σ 0 = 73 • 10 –3 N/m 4) Se repetă măsurătorile. se va calcula din legea de propagare a erorilor: σ = ∂σ 2 ∂σ 2 2 2 )N .N SN + ( )N . Deci se vor face următoarele calcule : a) valorile medii ale lui n asupra unei măsurători individuale : N = ∑ Ni i =1 n .36 3) Se calculează valoarea lui σ din relaţia (6).N SN ∂N ∂N 0 0 0 Sσ = ( 0 d) rezultatul final se va da sub forma : σ = σ ± Sσ 2. precum şi abaterile standard n n(n − 1) măsurători . ρ 0 = 1000 Kg / m 3 . Determinarea coeficientului de vâscozitate a unui lichid prin metoda Stokes 36 . în aceleaşi condiţii de cel puţin 10 ori.

Stratul de lichid din imediata apropiere a suprafeţei bilei se mişcă cu viteza bilei. Principiul fizic al metodei Asupra unei bile care cade într-un lichid vâscos. r = raza acesteia. viteză pe care o avea în momentul echilibrului forţelor. 37 .1 Greutatea bilei şi forţa arhimedică sunt constante. Astfel ia naştere4 între straturile din lichid o forţă de frecare internă sau viscozitate . iar celelalte cu viteze din ce în ce mai mici. v = viteza bilei. acţionează trei forţe : greutatea bilei G. Trecerea bilei prin lichid face ca diferite straturi să alunece unele faţă de altele cu viteze diferite. 1) forţa de greutate este orientată în jos forţa arhimedică şi de rezistenţă în sus Fig. suma celor trei forţe devine egală cu zero şi bila . este dată de formula lui Stokes : R=6π η vr (1) în care η = este coeficientul de frecare internă sau viscozitate a lichidului. viteza ei creşte şi conform relaţiei (1) creşte şi forţa de rezistenţă. cele trei forţe au aceeaşi direcţie verticală (Fig. La un moment dat . Forţa de rezistenţă creşte o dată cu creşterea vitezei. Când bila se găseşte în imediata apropiere a suprafeţei lichidului. datorită inerţiei se va mişca rectiliniu şi uniform cu o viteză constantă v0 . Aceasta din urmă se opune mişcării şi este condiţionată de forţele de frecare internă a lichidului. fără vârtejuri. forţa arhimedică Fa şi forţa de rezistenţă R. Pe măsură ce bila înaintează .37 1. ea are o anumită viteză . Forţa de rezistenţă la înaintare pentru o bilă cu viteză de cădere mică .

38 Punând condiţia ca rezultanta forţelor ce acţionează asupra bilei să fie nulă. celelalte se găsesc în tabele . obţinem : 4πr 3 4πr 3 ρg − ρ 0 g − 6πrηv 0 = 0 3 3 (3) 3 3 unde ρ = densitatea materialului din care este confecţionată bila ρ0 = densitatea lichidului g = acceleraţia gravitaţională Din relaţia (3) se poate determina expresia lui η : 1 (ρ − ρ0 ) 2 η= gd (4) 18 v0 în care d = 2v este diametrul sferei Formula (4) se deduce pentru cazul când bila cade într-un lichid care se întinde nelimitat în toate părţile. acest lucru nu se poate realiza . 2. deoarece lichidul se găseşte într-un vas. avem : G – Fa – R = 0 (2 ) Dacă în relaţia (2) înlocuim pe G şi Fa cu expresiile lor : G = F ⇔ mg = σl ⇔ mg = σ 2πr iar pe R cu expresia (1) . Practic .4 ) D O parte din mărimile care intră în partea dreaptă a semnului de egalitate pot fi măsurate direct . Dacă bila cade de-a lungul unui cilindru de diametru 0 . se obţine pentru η formula corectată : 1 ( ρ − ρ0 ) η= gd 2 (5) d 18 v 0 (1 + 2. Descrierea aparatului Aparatul folosit în această lucrare se compune dintr-un cilindru de sticlă umplut cu lichidul de studiat şi prevăzut cu 2 repere care sunt de fapt 2 beculeţe ce se aprind sau se sting în momentul în care bila trece prin dreptul acestora (Fig. Procedeul experimental 38 .2 3. 2 ) Fig.

* viteza v0 a bilei se determină măsurând timpul . clasificare.39 Pentru efectuarea lucrării sunt necesare : * bile mici din diferite materiale a căror densitate se cunoaşte * un magnet necesar scoaterii bilei din lichid * cronometru pentru măsurarea timpului în care bila parcurge distanţa dintre cele două repere * reperul din partea superioară se aşează la o anumită distanţă de suprafaţa lichidului. de la care viteza bilei devine constantă . VII UNDE ELASTICE VII.3 m . d = 9. ρ0 = 700 Kg / m3 .. mărimi caracteristice VII.. l’’ este distanţa dintre cele două repere * în vederea efectuării calculului erorilor de măsură se fac cel puţin 10 măsurători pentru v0 Rezultatele măsurătorilor se trec în următorul tabel : Nr.3 Determinarea lungimii de undă şi vitezei sunetului prin metoda osiloscopică 39 . 2 Fenomene ondulatorii VI.crt d ( m) D( m) l (m ) t (sec) v0= l  m    t  sec  η 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 Pentru experimentul din laborator : ρ = 7800 Kg / m3 .4 D=11 • 10 – 3 m • 10 –3 m . l = 0. x’’ în care bila parcurge distanţa dintre cele două repere : v 0 = l t unde .1 Unde elastice.

1   x  λ (1) Oscilaţiile mecanice ale celor două puncte ale mediului.pulsaţia. termenul ϕ = ω t – kx reprezintă faza undei. Teoria lucrării Prin undă se înţelege fenomenul de propagare din aproape în aproape cu viteză finită a unei oscilaţii (perturbaţii) într-un mediu elastic. provocate de undă sunt transformate în oscilaţii electrice x(t) şi y(t) cu amplitudinile A şi B şi dirijate a fi compuse după direcţii perpendiculare într-un osciloscop cu două 40 .numărul de undă. aflate în oscilaţie la distanţa x1. Fig. λ – lungimea de undă x – distanţa faţă de originea O. Între două puncte M1 şi M2 ale mediului. Ecuaţia unei unde ce se propagă după direcţia Ox este dată de relaţia: y = A sin (ωt − kx ) sau y = A sin 2π  vt − unde: A – amplitudinea undei. υ – frecvenţa. 1).40 1. diferenţa de fază este dată de relaţia: 2πx1   2πx 2  x − x1 ∆x  ∆ϕ =  2π υ − t t = 2π  −  2π υ −  = 2π 2 (2) λ   λ  λ λ  unde ∆ x reprezintă distanţa dintre punctele măsurată după axa Ox (fig. Scopul lucrării Lucrarea are drept scop înţelegerea modului de propagare a unei unde într-un mediu elastic şi însuşirea metodei de determinare a lungimii de undă a unei unde sonore prin metoda osciloscopică. k. respectiv x2 de sursa O. străbătută de undă într-un timp t. ω . 2.

3a 41 . 2). Câteva cazuri particulare: a) Dacă φ1 = φ2. 3b. Traiectoriile rezultante ce corespund acestor situaţii sunt prezentate în fig. 3c.3.……. Fig. Ne vom limita în cadrul lucrării numai la situaţiile pentru care în funcţie de defazajul Δφ. Δφ = 3π/2 sau Δφ = (2n+1) π/2 unde n = 0.1. Spotul luminos al osciloscopului va descrie o traiectorie dată în general de ecuaţia: x2 A 2 + x2 B 2 − 2 xy cos ∆ϕ = sin 2 ∆ϕ A⋅ B (3) care reprezintă ecuaţia unei elipse înscrise într-un dreptunghi cu laturile 2A şi 2B. 2. adică ∆ ϕ = 0. A (4) În acest caz traiectoria corpului este dreapta ab. dacă diferenţa ∆ ϕ = ϕ 2 . 3a. oscilaţiile x(t) şi y(t) sunt în fază iar ecuaţia elipsei devine: x y = A B => y = B x. Δφ = π sau Δφ = (2n+1) π. Fig.41 întrări x şi y.2. elipse pentru: Δφ = π/2 sau Δφ = (4n+1) π/2.2 Excentricitatea. indicată în figura 3a. . direcţia axelor elipsei şi sensul de mişcare a spotului pe elipsă depinde de valoarea defazajului Δφ. Defazajul dintre două oscilaţii poate fi măsurat direct din traiectoriile elipsei rezultante. drepte pentru: Δφ = 0 sau Δφ = 2nπ.ϕ 1 are valori arbitrare (Fig. vizualizate pe ecranul osciloscopului catodic. elipsele respective devin: 1.

4 42 . traiectoria corpului este un cerc de rază A0 2 înscris într-un pătrat cu latura 2A0. 3c). iar pentru Δφ=3π/2.3b π c) Dacă φ2 = φ1 + .42 b) Dacă φ2 = φ1 + π . atunci între fazele iniţiale putem scrie: 2 x π y = sin( ωt + ϕ1 ) iar = sin(ωt+ φ1+ ) = cos(ωt + φ1) sau A B 2 x2 A2 y2 B2 + = 1. 3b) în În acest caz traiectoria corpului este dreapta a’b’ cu panta negativă timp ce în (fig. acesta efectuând rotaţia dinspre cadranul 1 către cadranul 2 pentru ∆ ϕ = π /2 şi dinspre cadranul 2 către cadranul 1 pentru ∆ ϕ = 3π /2 (de exemplu fig. iar A = B = A 0 . Fig. În acest caz traiectoria corpului (spotului) este o elipsă centrată. Fig. Ca şi la elipsă. oscilaţie circulară dreapta Fig. atunci: y(t) = B sin(ωt+ φ1+ π) = -B sin(ωt + φ1) iar ecuaţia elipsei devine: x −y = A B => y = −B x A (5) (fig. 3a) panta dreptei este pozitivă. pentru Δφ = π/2 avem oscilaţie circulară stânga (adică săgeata din figura 4 orientată invers). 3c d) Dacă φ2 = φ1 + π .

se vor datora undei incidente: Ψ i = A cos[ωt – k(l– x)] =A cos[(ωt–kl)+ kx] (6) şi undei reflectate: 43 . Exemplu: .Dacă x = A sin ωt iar y = B sin(2ωt+ π ) atunci figura lui Lissajous 2 este reprezentată în (fig. atunci elongaţiile punctului P aflat la distanţa l–x de sursa de unde S.43 Dacă pulsaţiile celor două oscilaţii sunt diferite (ω1≠ ω2) traiectoria rezultantă este mai complicată. 5 Undele staţionare Prin unde staţionare se înţeleg acele unde care se obţin prin suprapunerea undelor incidente cu cele reflectate. Fig. 6 care unda incidentă emisă de sursa S aflată în punctul O cade perpendicular pe suprafaţa de separaţie (zona haşurată) dintre două medii. iar în funcţie de valoarea raportului dintre cele două pulsaţii forma figurii se modifică sau se complică. În funcţie de valorile lui n 1 . 5). iar curba se închide numai dacă raportul ω1 pulsaţiilor ω1 şi ω2 este egal cu raportul a două numere întregi n1 şi n2. = ω2 n1 .n 2 şi φ se obţin curbe diferite care se n2 numesc curbele lui Lissajous. Considerând că A incid = A ref = A. Considerăm cazul în Fig.

A λ r z = 2A. Generatorul de audiofrecvenţă G. Acesta transformă din nou semnalele sonore primite în 44 . 5.7 Semnalele electrice emise de G.2. Microfonul M fixat la capătul tijei T. Două amplificatoare A1 şi A2 pentru amplificarea semnalelor culese de la difuzor şi microfon deoarece semnalele electrice din difuzor şi microfon sunt relative slabe. Difuzorul D.. prevăzut cu o riglă gradată T0. 2 2 3.A.1.…) amplitudinea este maximă. Fig. Dispozitivul experimental Dispozitivul experimental conţine următoarele componente: 1. 4. sunt transformate în semnale sonore (unde) de către difuzorul D. iar punctele se numesc ventrele undei staţionare. 6. Osciloscopul Os cu două intrări x şi y. A rez = 0. Poziţia lor este dată de e xn =n λ 2π π .A. iar punctele se numesc nodurile undei staţionare. Unda emisă se propagă în tubul de sticlă T 0 întâlnind microfonul M. Poziţia lor este: x n = (n+ 1 λ ) . Surse de alimentare. 7. 3. (n = 0. Tub de sticlã. 7. 2. Cu ajutorul acestor materiale se realizează dispozitivul prezentat în fig.44 Ψ r = A cos[ωt–k(l+ x)] = cos[(ωt–kl) – kx] (7) Prin compunerea celor două oscilaţii se obţine ecuaţia undelor staţionare: Ψ = Ψ i + Ψ r = 2A coskx⋅ cos(ωt–kl) (8) Se vede că mediul oscilează cu o pulsaţie egală cu cea a undei incidente dar amplitudinea oscilaţiei rezultante A rez depinde de distanţa x de la suprafaţa de separare a celor două medii: 2π A rez = 2A coskx = 2Acos x (9) λ 2π În punctele în care x = nπ. În punctele în care = (2n+1) 2 λ 2 amplitudinea rezultantă este zero.

Semnalele electrice culese de la generator. Distanţa dintre Defazajul difuzor şi microfon Δφi [rad] Δxi[m] 45 Lungimea de undă determinată λ i[m] λ ε λ . În acest caz Δφ = 4π. Conform relaţiei (2) se determină lungimea de undă care este egală cu λ1 = Δx1. (i = 1. În consecinţă prin compunerea celor două oscilaţii pe ecran va apărea o elipsă dată de ecuaţia (3).N) (10) λ = i N Se află apoi eroarea pătratică a mediei aritmetice conform relaţiei: Sλ = ∑ (∆λ ) i i 2 N ( N − 1) . iar pe ecran se obţine dreapta a’b’ (fig. faza semnalelor culese de microfon se modifică şi ne vom opri. Dacă tubul ne permite putem deplasa în continuare microfonul până se obţine pe ecran dreapta ab. Tabelul 1 Nr. În acest caz lungimea de undă este egală cu λ2 = Δx2. apoi se aplică celor două perechi de plăci ale osciloscopului catodic Os.. 3a). λ Rezultatele experimentale se trec în tabelul 1 de mai jos. Continuând deplasarea ne vom opri a doua oară când Δφ = 2π iar pe ecran va apărea din nou dreapta ab. Pentru efectuarea determinării. iar lungimea de undă este λ3 = Δx3/2. sunt amplificate cu ajutorul amplificatoarelor A1 şi A2. Crt. Acest punct îl înscriem pe tubul de sticlă şi-l considerăm originea de măsură a distanţei difuzor-microfon. acţionând asupra tijei T. 4. se procedează în felul următor: Se deplasează uşor microfonul pană în apropierea difuzorului fixându-l în locul unde apare pe ecran o dreaptă ab (fig. de pe ecranul osciloscopului să efectueze simultan două oscilaţii armonice de aceeaşi frecvenţă după doua direcţii perpendiculare. Prin modificarea distanţei Δx se modifică defazajul şi implicit aspectul traiectoriei spotului de pe ecranul osciloscopului. Fie Δx1 distanţa cu care s-a deplasat microfonul până la a doua oprire (faţă de originea stabilită) pe care o măsurăm cu ajutorul riglei fixate pe tub. la distanţa Δx2 faţă de prima oprire. Δx. Modul de lucru Semnalele electrice aplicate osciloscopului determină spotul luminos. la distanţa Δx3. unde ∆ i = λ −λ λ i (11) (12) (13) Rezultatul final va fi: λ = λ ± S λ S Eroarea pătratică: ε λ = λ . După ce se efectuează un număr mare de determinări se calculează lungimea de undă medie λ: ∑ λi . Între cele două semnale există o diferenţă de fază determinate de distanţa difuzor-microfon.45 semnale electrice de aceeaşi frecvenţă cu cele emise de generator. Îndepărtând uşor microfonul. prima oară când Δφ= π. Deplasăm în continuare microfonul până se obţine pe ecran dreapta a’b’. după ce instalaţia a fost conectată la sursele de alimentare. 3b). respectiv microfon.

Ştiind că în aer viteza de propagare a sunetului în funcţie de temperatura t. . oglinzi şi lentile VIII. 2.(υ = 1070 Hz).. Câte tipuri de unde cunoaşteţi ? 2. 2.36 + 0. .transparente şi utilizarea rezultatelor în diferite aplicaţii. Întrebări 5 1. Teoria lucrării 46 .. 5.46 1. Fiind cunoscută frecvenţa semnalului sonor (a undei) se poate determina viteza de propagare a acestui semnal în diferite medii gazoase (necorozive) introduse în tubul de sticlã. Observaţie: Pe parcursul determinărilor experimentale se vor scoate în evidenţă undele staţionare iar la final se vor determina poziţia ventrelor şi nodurilor folosind relaţia (9). . folosind relaţia: v = λ ∗ υ .1 Legile reflexiei şi refracţiei luminii VIII.2 Propagarea luminii prin dioptrul sferic. În cazul de faţă se va determina viteza medie de propagare a undei din tubul de sticlă în cazul aerului. exprimată în grade Celsius se determină după relaţia: v = 331.3 Determinarea indicelui de refracţie a luminii prin metoda Chaulnes 1.54t (14) se vor compara în final valorile celor două viteze obţinute. care trebuie să coincidă... Care sunt criteriile de clasificare ale acestora ? VIII OPTICA GEOMETRICĂ VIII. . Scopul lucrării Scopul lucrării îl constituie determinarea indicelui de refracţie la unele materiale optic . 10.

domeniul radio 4 7 4 λ =10 ÷10 m (υ ≈10 ÷10 Hz ) .radiaţii vizibile λ = 7. undele electromagnetice sunt clasificate pe baza lungimii lor de undă. λ = 10 −18 ÷10 −12 m(υ ≈ 10 26 ÷10 19 Hz ) .joasă frecvenţă (instalaţii de putere). concomitent şi în aceleaşi puncte din spaţiu. extinsă pe un domeniu larg. Dacă unda se propagă în lungul axei Oz. oscilând deci în fază.6 ⋅10 ÷ 7. t ) şi H ( z .6 ⋅10 −7 ÷10 −3 m(υ ≈10 15 ÷10 12 Hz ) . orientat în sensul axei x. ca în Fig. 1. Înţelegerea profundă a legilor de structură şi interacţie ale câmpului electromagnetic evidenţiată de teoria cuantică generală a câmpurilor a avut la origine teoriile ondulatorii ale lui Huygens.radiaţii γ şi radiaţii cosmice −13 −9 21 18 λ = 10 ÷10 m( υ ≈ 10 ÷10 Hz ) . care impresionează retina ochiului uman.47 Conform teoriei electromagnetice lumina reprezintă o undă electromagnetică cu lungimea de undă λ cuprinsă între 3600 A° şi 7600 A°. ating valorile maxime şi respectiv minime.1 Dintre cei doi vectori ai undei electromagnetice numai vectorul E . Fresnel. s-a dovedit că produce efecte luminoase. Acest domeniu al lungimilor de undă se mai numeşte şi spectrul vizibil. Cu ajutorul ecuaţiilor lui Maxwell se deduce următoarea ecuaţie de propagare a unei unde luminoase într-un mediu omogen şi izotop:  ∂2 E ∂t 2  = v 2 ∆E → (1) 47 . televiziune 4 8 4 λ = 1 ÷10 m(υ ≈ 10 ÷10 Hz ) .radiaţii ultraviolete z −7 −7 16 λ = 3. Unda electromagnetică constituie o propagare simultană a vectorului → câmp electric E şi a vectorului intensitate câmp magnetic → variabili în H timp.domeniul microundelor (radar) −1 10 7 λ = 10 ÷10 m(υ ≈ 10 ÷10 Hz ) . t ) .radiaţii infraroşii λ = 10 −3 ÷1m( υ ≈ 10 12 ÷10 9 Hz ) . atunci rezultă că mărimile E ( z .domeniul radio. Fig. Practic.6 ⋅10 m(υ ≈10 ÷10 15 Hz ) .6 ⋅10 m(υ ≈10 ÷10 H ) . Maxwell şi Lorentz. precum şi pe cele corpusculare ale lui Newton. Planck şi Einstein asupra naturii fizice a fenomenelor luminoase.radiaţii X − 8 − 7 18 16 λ =10 ÷3. începând cu cele a căror lungime de undă este de ordinul 10 −18 m şi sfârşind cu cele pentru care λ este de ordinul 10 6 m.

Imaginea punctului A va fi în A 1. în punctul A. 2 O rază luminoasă AB ce pleacă de la obiectul A se va refracta în B. propagându-se în mediul cu indicele de refracţie n1 (aer) după raza BO. Fig. Acest fenomen constă în schimbarea direcţiei de propagare a unei raze luminoase când traversează suprafaţa de separaţie S dintre cele două medii transparente. εr – reprezintă permitivitatea relativă a mediului. Legătura dintre constantele optice. un obiect luminos A şi un observator O (fig.este indicele de refracţie al mediului. μr – permeabilitatea relativă a mediului prin care se propagă unda. cu depărtare de normală.48 unde ∆ reprezintă operatorul lui Laplace (sau lapacian) iar viteza de propagare a undelor electromagnetice într-un mediu este dată de relaţia (2). dusă după normala N2. v= 1 εµ (2) iar μ – permeabilitatea magnetică a mediului prin care se propagă unda. adică în punctul de intersecţie a prelungirii razei OB şi razei AA’. c viteza luminii în vid. Metoda lui CHAULNES pentru determinarea indicelui de refracţie a materialelor solide transparente din punct de vedere optic are la bază fenomenul de refracţie al luminii când aceasta întâlneşte o suprafaţă de separaţie S dintre două medii optic transparente. 2). în care ε – reprezintă permitivitatea electrică. Să considerăm o placă transparentă cu feţele plan paralele (dioptru plan) de grosime l . la suprafaţa AC. electrice şi magnetice ale mediului se exprimă prin următoarea relaţie: 1 n= c = v ε 0 µ0 = ε r µr 1 ε 0ε r µ 0 µ r (3) unde: n . Aplicând teorema sinusurilor în ∆ ABA1 obţinem: d AB = sin( r − i ) sin (π − r ) (4) (5) Din ΔABC rezultă: AB= l /cos i Din relaţiile (4) şi (5) se obţine expresia: 48 .

citită pe şurubul S3 . iar din (8) se va obţine relaţia: n1 n= l l −d (9) 3. Prin deplasarea tubului T cu ajutorul şurubului S2 se obţine imaginea clară a petei făcută cu cerneală. adică dacă se poate indicaţia de zero să fie în dreptul reperului. Dispozitivul experimental 1) Lame din material solid transparent (lame din sticlă). Imaginea punctului A văzută prin ocular a devenit neclară. 3. 2) Microscop de laborator. Se aşează peste prima placă.49 d l = sin( r − i ) sin r cos i (6) Pentru unghiuri mici (i ≈ r ≈ 0 . M – masa microscopului Fig. S2 – şurub pentru deplasarea grosieră a tubului T pe verticală. 4a). 5. imagine care se formează în punctul A 1. 3 având următoarele componente: S – sursa de lumină. Se notează diviziunea n0 din dreptul reperului. notându-se rotaţiile complete N1 ale 49 El conţine: . placa transparentă a cărui indice de refracţie dorim să-l determinăm şi pe care în prealabil s-a marcat de asemenea un punct cu cerneală B pe faţa superioară (fig. 3 4. Acesta este folosit pentru determinarea mărimilor l şi d şi este reprezentat în fig. Se va avea grijă ca şurubul S3 să fie rotit la maxim în jos. Se caută din nou imaginea clară a primului punct cu ajutorul şurubului S3. atunci indicele de refracţie n2 relativ al mediului transparent este n = = n2 . Se aşează pe măsuţa M a microscopului o plăcuţă transparentă pe care s-a marcat un punct cu cerneală ce corespunde punctului luminos A (fig. T – tub ce conţine lentilele ocular S1 – şurub pentru reglarea condensorului de lumină. 2.002mm. Modul de lucru 1. o diviziune având 0. 4. El este împărţit în 50 de diviziuni. S3 – şurub micrometric pentru deplasarea fină a tubului T. cos i ≈ cos r =1) şi ţinând seama de legea refracţiei: n2 sin i = n1 sin r (7) relaţia (6) devine: n d =1− 1 (8) l n2 Mediul cu indicele de refracţie n1 fiind aer (n1 = 1). 4c). Din acest moment şurubul S2 nu se mai utilizează.

4b). . 1 2 . 7.1 + ( n2 − n0 ) ⋅ 0. Apoi rotim în continuare şurubul S 3 până obţinem imaginea clară a punctului B de pe faţa de sus a plăcuţei (fig.. Nr. Pentru a găsi grosimea l corespunzătoare plăcii a cărui indice de refracţie vrem să-l determinăm scoatem mai întâi din câmpul vizual al ocularului pata A şi introducem pata de cerneală B a cărei imagine prin ocular este foarte slab vizibilă.4 d = N1 ⋅ 0. . cunoscute deja din lucrările anterioare.55 şi 1.5 dar în realitate indicele de refracţie variază între 1. unde n reprezintă media aritmetică a celor 10 măsurători..1 + ( n1 − n0 ) ⋅ 0..002 (mm) (10) 6. 50 . 10 Tabelul 1 d (mm) l (mm) n n = n ±Sn εn După trecerea datelor în tabel se vor face comentariile de rigoare. se va obţine valoarea indicelui de refracţie al plăcii. cât şi diviziunea n2 din dreptul reperului. crt. S n eroarea pătratică a mediei aritmetice iar εn eroarea relativă..002 (mm) (11) Înlocuind în relaţia (9) valorile d şi l determinate mai sus. 4c) notându-se în acelaşi timp numărul total N2 de rotaţii complete considerate de la începutul numărării. Pentru calcularea ultimelor două mărimi se vor folosi formulele clasice. . Deplasarea d a imaginii punctului A se va calcula cu următoarea relaţie: Fig. Grosimea plăcii va fi: l = N 2 ⋅ 0.50 acestuia cât şi diviziunile n1 din dreptul reperului (fig. Se vor efectua 10 determinări iar rezultatele măsurătorilor se vor trece în tabelul 1. Determinările se vor efectua la sticlă pentru care valoarea standard a indicelui de refracţie folosită în calcule este n = 1.8 în funcţie de natura sticlei şi valoarea lungimii de undă.

51 51 .

2 Tabelul periodic a lui Mendeleev. Scopul lucrării Lucrarea urmăreşte însuşirea de către studenţi a cunoştinţelor minime de spectroscopie şi a modului de determinare a lungimii de undă a diverselor radiaţii emise în domeniul vizibil de o sursă necunoscută. S-a constatat că are loc o descompunere a 52 . folosind spectroscopul.3 Determinarea lungimii de undă a unei radiaţii luminoase necunoscute cu ajutorul spectroscopului 1. DETERMINAREA SPECTROSCOPICĂ A LUNGIMII DE UNDĂ ŞI A COMPONENTELOR CHIMICE AL UNEI SUBSTANŢE COMPUSE IX. atunci când radiaţia compusă străbate un mediu transparent. Teoria lucrării a) Dispersia luminii Fenomenul de dispersie a undelor electromagnetice (deci şi a luminii) constă în descompunerea spaţială a unei radiaţii compuse. în radiaţii monocromatice componente.52 IX. Prin dispersie se înţelege fenomenele determinate de dependenţa dintre viteza de propagare a unei unde de lumină printr-un mediu transparent (sau indicele de refracţie al acestuia) şi lungimea de undă (sau frecvenţa undei luminoase). Newton a observat fenomenul de dispersie în cazul trecerii unui fascicul de lumină naturală printr-o prismă. Descompunerea spaţială a unei radiaţii compuse I în radiaţii monocromatice se realizează în mod curent cu prisme sau reţele optice. Componente spectrale IX. 2.1 Spectrul luminii albe IX.

După modul de observare. respectiv cea mai mare lungime de undă. Spectroscopul este format dintr-un colimator C. Deoarece radiaţia violetă are cea mai mare frecvenţă. albastru. b) Spectrograful: aparat spectral care foloseşte ca receptor filmul fotografic. iar cea roşie are cea mai mică frecvenţă. exprimată b) Aparate spectrale Aparatele cu ajutorul cărora se efectuează studiul radiaţiilor se numesc aparate spectrale. Cea mai deviată este radiaţia violet şi cea mai puţin deviată este radiaţia roşie. galben. c) Spectrometru cu transformată Fourier: aparat ce are la bază interferometrul lui Michelson şi permite citirea directă a spectrului pe ecranul unui monitor sau înregistrarea sa pe hârtie. Dacă la lungimile de undă λ şi λ + ∆λ corespund indicii de refracţie cu valorile n şi n + ∆ n. oranj. violet (fig. iar radiaţiile dispersate sunt observate cu luneta L acomodată pentru infinit. adică lungimea de undă λ este mai mică. Radiaţia incidentă I provenită de la un bec electric cade pe fanta F a colimatorului C. rezultă că procesul de dispersie este cu atât mai accentuat cu cât frecvenţa radiaţiei luminoase este mai mare. indigo. ROGVAIV : roşu. o lunetă L şi un dispozitiv micrometric Σ (fig. distingem următoarele aparate spectrale: a) Spectroscopul: aparat spectral care foloseşte ca receptor ochiului. o prismă P. dispersia medie a mediului. 1).53 acesteia în radiaţiile componente. Dispersia unui mediu este definită prin mărimea care arată cât de repede variază indicele de refracţie n cu lungimea de undă. care la limită dă expresia dispersiei ∆λ ν . respectiv cea mai mică lungime de undă. 2 53 . pe ecranul A obţinându-se spectrul luminii. 2). dλ ∆n . în intervalul lungimilor de undă λ şi λ + ∆λ va fi dată de relaţia υ = prin: υ = dn . Peste imaginea din câmpul lunetei se suprapune Fig. verde. unde este transformată într-un fascicol paralel care cade pe prisma P.

iar fiecare clasă de acest fel se divide în spectre de linii. În cazul spectrelor de absorbţie. În cazul când anumite spectre conţin linii adiacente (alăturate). În lunetă se observă o succesiune de imagini ale fantei de intrare. Acest tip de spectru este produs de către diferite elemente chimice aflate în condiţii speciale de excitare şi poate fi un spectru de linii emise sau un spectru de linii absorbite. Când liniile spectrale de pe anumite porţiuni ale spectrului se grupează în grupe de linii atât de apropiate încât pot fi considerate că pe acele porţiuni ele sunt aproape continue. avem un spectru de linii. c) Spectrul Prin spectru se înţelege ansamblul de imagini ale fantei de intrare ale unui aparat spectral rezultat în urma descompunerii unei radiaţii compuse ce cade pe fanta respectivă. Atunci când ansamblul de imagini ale fantei de intrare sunt linii discrete. Spectrele continue de emisie sunt produse prin încălzirea la temperaturi ridicate a corpurilor solide. după cum radiaţiile sunt absorbite parţial sau total. formate de diferite radiaţii monocromatice ale luminii incidente. În cazul în care cele două energii nu sunt egale radiaţia respectivă nu este absorbită de către mediu iar spectru de absorbţie nu există. iar spectre de bandă de absorbţie când prin substanţa moleculară trece un fascicul de radiaţii. În realitate liniile spectrale (în cazul spectrelor de linii) nu sunt strict monocromatice. lichide sau a gazelor aflate la presiune mare. ci prezintă o anumită lărgime Δν sau Δλ datorită efectelor cuantice. înregistrare. Spectrele de bandă de emisie se obţin când moleculele sunt aduse în stare de incandescenţă. măsurare şi interpretare a spectrelor se numeşte spectroscopie. Aceste spectre pot servi şi la identificarea elementelor chimice (în stare pură sau în amestec) prin intermediul analizei calitative. spunem că avem spectre continue care pot fi de emisie sau absorbţie. 54 . Spectrele continue de absorbţie se obţin prin absorbţia de către substanţe a unei părţi din radiaţia compusă ce trece prin aceste substanţe. Astfel de spectre sunt create de către molecule. spectre continue şi spectre de bandă. În general spectrele se pot clasifica în spectre de emisie şi spectre de absorbţie. efectului Dopler în special şi a interacţiilor dintre particule. se formează spectru de bandă. se observă linii sau benzi cu intensitate redusă sau chiar nule. Ramura fizicii care se ocupă cu studiul metodelor de obţinere. Spectrul de emisei rezultă în urma tranziţiilor atomilor sau moleculelor unor substanţe de pe nivelele energetice superioare pe nivelele energetice inferioare.54 imaginea unei rigle gradate cu ajutorul dispozitivului micrometric Σ. precum şi lungimile lor de undă obţinute în tuburi de descărcare electrică cu gaze sau vapori. în spectrul emergent. Intensităţile radiaţiilor spectrale depind de probabilităţile cu care au loc tranziţiile respective (în atomi sau molecule) şi de numărul sistemelor microscopice aflate pe diferite stări staţionare. tranziţii ce sunt spontane sau stimulate. intensităţile. ceea ce reprezintă spectrul de dispersie al radiaţiei compuse (ROGVAIV) emisă de sursă. Spectrul de absorbţie se obţine în urma tranziţiilor atomilor sau moleculelor de pe nivelele energetice inferioare pe nivelele superioare. În tabelul 1 sunt prezentate liniile spectrale cele mai importante. El se obţine atunci când energia corespunzătoare radiaţiei (radiaţiilor) ce trece prin substanţa cercetată este egală cu diferenţa de energie dintre cele doua stări între care are loc tranziţia atomilor. în locul radiaţiilor absorbite.

Buton de reglare al fantei 55 . 3.3 3663 7065 6678 6560 5875 I(unităţi relative) 3000 500 200 100 80 3000 3000 600 800 55 300 500 1000 100 100 4000 In ultimii 25 de ani această ramură a fizicii a cunoscut o dezvoltare foarte puternică. Condensori 4. Fantă pentru introducerea obturatorului sau filtrului 10. • Filtre de absorbţie sau soluţie de clorura de natriu. Parasolar 7. Buton de reglare al oglinzii de protecţie 5. ceea ce a permis studierea în întregime a tuturor atomilor din tabelul lui Mendeleev precum şi studierea totală sau parţială a diverselor molecule rezultate în urma combinării acestor atomi pe căi naturale sau în condiţii speciale de laborator. etc. Măsurarea cu mare precizie a nivelelor energetice din atomi sau molecule a avut un impact hotărâtor asupra dezvoltării omenirii deoarece a condus la construirea unor materiale noi. Tub de protecţie 6.6 5461 4991.5 4358. 1.9 5890 5769. Magazie de filtre 9. • Surse de radiaţie luminoase. 3 şi 4. • Filtru fotografic.55 Tabelul 1 Gazele sau vaporii incandescenţi Hidrogen Liniile spectrale Roşu Albastru-verde Albastru Violet Galben Galben Vedre Albastru-verzui Albastru Violet îndepărtat Roşu închis Roşu Galben Natriu Mercur Heliu Lungimea de undă (oA = 10-10m) 6563 4861 4340 4101 3970 5895.3. permiţând omenirii să evolueze în studierea universului pe baza analizării spectrelor emise de diverse Galaxii. Stele sau Găuri Negre. Carcasă 2. Dispozitivul experimental Dispozitivul experimental folosit în această lucrare are în componenţa sa următoarele elemente: • Un spectroscop de laborator prezentat în fig. Ecran 8. a unor circuite şi componente electronice cu calităţi speciale.

3. Vedere de ansamblu a spectroscopului 1. Dacă spectrul nu este centrat pe scala gradată a ecranului. 4.56 Fig. Obţinerea spectrului continuu Pentru obţinerea acestui spectru se foloseşte un bec de 6V/15W sau 220V/75W care se aşează în dreptul condensorului 2 (fig. Se observă pe ecran spectru continuu. Ecran 12. Prismă de dispersie 9. Fantă 7. Condensor 5. Sursă spectrală etalon 4. Se variază distanţa sursă-condensor până când imaginea filamentului este localizată pe fanta reglabilă. Obiectiv colimator 8. Sursă spectrală 2. Obturator sau filtru Fig. 56 . 3). atunci se roteşte încet butonul de reglare al oglinzii (numerotarea 4. Condensor 3. Modul de lucru 1. Schema optică a spectroscopului 4. Prismă de comparare 6. Oglindă plană 11. 3) până când se ajunge la un spectru centrat. fig. Obiectiv de proţectie 10.

Obţinerea spectrului de absorbţie În calea radiaţiilor emise de către becul aflat în condensorul 2 se aşează în fanta de introducere a filtrului (numerotarea 9. Dacă în calea radiaţiilor emise de aceeaşi sursă se aşează o soluţie diluată de Na sau K atunci pe ecran se văd mai multe benzi de absorbţie. luând pe ordonată lungimea de undă iar pe abscisa distanţele d (fig.5).57 2. Fig. Indicaţii pentru prelucrarea curbei de etalonare a) Calcularea dispersiei liniare a spectroscopului Această mărime este definită astfel: η= ∆d . 3) un bec cu gaz conectat la reţea. Filtrele la rândul lor pot fi filtre de linii sau de bandă pentru domeniu vizibil. fig. un filtru de absorbţie. infraroşu sau ultraviolet. Se poate constata că odată cu trecerea timpului intensitatea acestora în primele minute creşte. Obţinerea spectrului de linii Pentru a obţine acest spectru se aşează în dreptul condensorului 3 (fig. Ulterior se modifică poziţia acestuia. Pe ecran se va observa spectrul de absorbţie ce corespunde filtrului respectiv. Pe hârtia milimetrică se trasează curba λ = f(d). deplasândul spre condensor sau rotindu-l până când liniile spectrului sunt nete şi strălucitoare pe ecranul spectroscopului. 57 . notându-se în acelaşi timp şi culoarea fiecărei linii observate. 3). Se ia drept origine un reper fixat la 10 mm. el fiind compus dintr-un număr de radiaţii diminuat mai mult sau mai puţin faţă de numărul iniţial al acestora. 3. 4. Trasarea curbei de etalonare a aparatului Pentru a trasa această curbă de etalonare se va folosi lampa cu descărcare electrică în vapori de mercur. 5 5. b) Determinarea lungimii de undă a liniilor spectrale emise de o sursă necunoscută. ∆λ şi reprezintă inversul pantei curbei de etalonare în punctele ce corespund lungimilor de undă 5890 oA . Poziţia liniilor spectrale se determină cu ajutorul scalei gradate în milimetri de pe ecran.3oA (culoarea albastru). 5470 oA şi 5000 oA . după care se notează distanţele d la care se găsesc pe ecran celelalte linii spectrale ale mercurului. reprezentate prin benzi întunecate în regiunea galben-verde. adică în dreptul liniei mercurului având lungimea de undă de 4358.

folosind efectul fotoelectric. Pentru spectrul vizibil se folosesc lentile şi prisme confecţionate din sticlă .1 Efectul fotoelectric. metodele chimice de analiză nefiind eficiente în acest caz. 3). Scopul lucrării În această lucrare se urmăreşte determinarea constantei lui Planck. se identifică substanţa necunoscută care a emis aceste radiaţii spectrale. pe baza datelor experimentale obţinute.2 Caracterul corpuscular al luminii. 58 . Fotonii X. Se notează culoarea şi poziţia liniilor spectrale observate pe ecranul spectroscopului. Pentru spectre din infraroşu se folosesc lentile şi prisme confecţionate din flint.58 Se ia o lampă cu descărcare electrică într-o substanţă necunoscută şi se aşează în faţa condensorului 3 (fig.3 Determinarea constantei lui Planck din studiul efectului fotoelectric 1. Pentru spectrele razelor X se folosesc cristale speciale din beriliu. Legile efectului fotoelectric XI. a energiei de extracţie We pentru un electron din catodul celulei fotoelectrice şi a lungimii de undă a pragului fotoelectric. Observaţii: 1. respectiv figura 5. XI OPTICA FOTONICĂ XI. Din tabele. Folosind curba de etalonare. 2. Pentru spectre din ultraviolet se folosesc lentile şi prisme confecţionate din cuarţ. linii ce sunt emise de către această lampă. se determină lungimea de undă a acestor linii. chiar dacă se dispune de cantităţi mici. Cu ajutorul analizei spectrale cantitative se poate determina compoziţia unor substanţe.

Acest efect se mai numeşte şi efect fotoelectric extern şi a fost descoperit experimental de către fizicianul H. Teoria lucrării Prin efect fotoelectric se înţelege fenomenul de punere în libertate a electronilor dintr-un metal supus acţiunii radiaţiilor din domeniu vizibil sau ultraviolet. Einstein pe baza teoriei cuantelor. 1) un curent electric pus în evidenţă de un galvanometru G. Studii sistematice asupra acestui fenomen au fost efectuate de A. Datorită unei diferenţe de potenţial între anod şi catod fotoelectronii ce ajung la anod determină în circuitul exterior (fig. Interpretarea teoretică a acestui fenomen a fost realizată de A. We = hυ 0 este energia de extracţie al unde electronului din metal aflat la suprafaţa acestuia (h fiind constanta lui Planck). G. Ec = mv 2 2 este energia cinetică iniţială a fotoelectronului emis iar υ 0 – este frecvenţa minimă (limită) pentru care se mai produce efectul fotoelectric şi care se numeşte frecvenţă de prag sau pragul roşu al efectului fotoelectric. Pentru studiul efectului fotoelectric se foloseşte o celulă fotoelectrică care este construită dintr-un tub vidat. Stoletov (1898) şi A.59 2. care este un inel metalic ce colectează electronii emişi de catod. Einstein (1905) care au stabilit experimental legile acestui fenomen. care a stabilit totodată şi o relaţie matematică pe baza legii conservării energiei: hυ = hυ 0 + E c (1) E = hυ este energia fotonului incident. Fig. ca urmare a interacţiunilor dintre radiaţii şi electronii liberi ai metalului. prin extinderea ipotezei lui Planck. 1 59 . Hertz (1887). având în interiorul său doi electrozi: catodul K construit din metalul ce emite electroni sub acţiunea luminii şi anodul A.

U0i). valoarea curentului fotoelectric I = I0 ≠ 0. n . satisfac câte o relaţie de forma: eU 0i = hυ i − hυ 0 (4) Deci dacă se aplică o tensiune inversă cu plusul la fotocatodă şi cu minusul la fotoanodă. adică o tensiune de frânare. intensitatea I scade şi se anulează pentru o valoare negativă a tensiunii (-U0) . Dacă iradiem succesiv fotocatodul cu două radiaţii diferite υ 1 şi υ 2 obţinute cu două filtre diferite. dacă se măreşte tensiunea U . Trebuie remarcat că dacă condiţiile experimentale rămân neschimbate atunci intensitatea curentului fotoelectric de saturaţie Imax este proporţională cu intensitatea ℑ a radiaţiei incidente. pentru anumite valori ale tensiunii inverse. Pentru această valoare. În această situaţie relaţia lui Einstein (1) devine: hυ = hυ 0 + eU 0 Deoarece pentru un anumit metal egalitatea rezultă că între eU0 şi υ există o dependenţă liniară . se poate ajunge în situaţia când curentul fotoelectric se anulează. dependente de frecvenţele radiaţiilor monocromatice utilizate υ i → υ 0 . adică înlocuind în legea de variaţie a energiei cinetice. atunci valorile corespunzătoare ale tensiunilor de frânare vor fi U01 şi U02. Conform relaţiei (4) vom putea scrie următoarele expresii: eU 01 = hυ1 − hυ 0 eU 02 = hυ 2 − hυ 0 60 . c) Dacă U ia valori negative. unde U0 se numeşte tensiunea inversă maximă. lucrul mecanic al câmpului electric invers (eU0) devine egal în valoare absolută cu energia cinetică iniţială a electronului. Această curbă pune în evidenţă următoarele proprietăţi: a) Dacă tensiunea aplicată U este nulă (U = 0). Prin iradierea succesivă a catodului cu radiaţii monocromatice de diferite frecvenţe υ i sunt necesare anumite valori U0i ale tensiunii inverse (întârzietoare) care să anuleze curentul fotoelectric. În continuare. 2 Dependenţa intensităţii curentului fotoelectric de tensiunea aplicată între electrozi este dată de curba prezentată în figura 2. Perechile de valori (υ i .60 Fig. rezultă: eU 0 = mv 2 2 (2) (3) hυ0 = We este o constantă. Dacă însă tensiunea creşte prea mult catodul poate fi distrus (străpuns). cu i =1. b) Dacă tensiunea dintre electrozi creşte luând valori pozitive curentul I creşte până atinge pentru valoarea U = Umax o valoare maximă Imax. Acest fapt constituie o metodă pentru determinarea constantei lui Planck. curentul rămâne staţionar. numită metoda câmpului întârzietor.

Galvanometrul G. Energia de extracţie folosind relaţia: We = hυi − eU 0i (7) 2. 2. numită şi panta dreptei. 3): e U −U h = ⋅ 02 01 c 1 1 − (6) Fig. 61 . Potenţiometru R. 4. Frecvenţa respectiv lungimea de undă a pragului fotoelectric: ch W υ0 = e respectiv λ0 = (8) We h 3. este tocmai constanta h. 3. Voltmetru V. Pe baza datelor experimentale se mai pot determina: 1. Sursa de curent continuu U. 5. 3 Folosind graficul se observă din (5) că h = tgα . Dacă se reprezintă grafic perechile de valori (υ i . Sursa de lumină S. adică tangenta unghiului format de dreaptă cu axa absciselor. 6. Aparate şi materiale necesare Schema instalaţiei experimentale este data în figura 4 şi conţine următoarele elemente componente: 1.61 Prin scădere se obţine relaţia: e(U 02 − U 01 ) = h(υ 2 − υ1 ) e( U 02 − U 01 ) h= de unde: υ 02 − υ 01 sau utilizând lungimile de undă ale radiaţiilor: (5) λ 2 λ1 Cu ajutorul relaţiilor (5) şi (6) se poate determina valoarea lui h. Celulă fotoelectrică C. eU0i) atunci se obţine o dreaptă de forma celei prezentate în (fig.

g) Se calculează energia de extracţie We şi lungimea de undă a pragului fotoelectric λ 0. pe hârtie milimetrică. Galvanometrul (G) va indica un anumit curent fotoelectric. efectul fotoelectric nu are loc (a se vedea legile Fig. 5 efectului fotoelectric extern). e şi c fiind constante cunoscute cu o precizie mare. conform figurii 3. prin rotire lentă. Valoarea acestei tensiuni este indicată de voltmetrul (V). Determinarea tensiunii U0 este în practică deranjată de un efect fotoelectric parazit de pe anodul colector care determină schimbarea sensului curentului I. În acest moment tensiunea U este tensiunea U0. În cazul catozilor confecţionate din diferite metale se obţine o familie de drepte U0 = f(υ ) . o tensiune electrică întârzietoare până când acul galvanometrului indică din nou valoarea zero. c) Se îndepărtează ecranul de hârtie neagră de pe celula fotoelectrică. se calculează h cu ajutorul relaţiilor (5) sau (6) şi se reprezintă grafic. 2. în planul eU0 şi υ perechile de valori (υ i.62 Pentru efectuarea experienţei mai sunt necesare patru filtre (F) cu diferite lungimi de undă şi hârtie milimetrică folosită la reprezentarea graficelor. Măsurătorile trebuiesc efectuate cu mare atenţie. 4) se va proceda astfel: a) Se ecranează cu hârtie neagră celula fotoelectrică (C) şi se fixează potenţiometrul (R) în poziţia în care acul galvanometrului indică diviziunea zero. eU0i). 4. Observaţii: 1. respectiv figura 5. h) Se calculează eroarea pătratică a mediei aritmetice Sh în urma repetării măsurătorilor. Dacă frecvenţele radiaţiilor monocromatice sunt mai mici decât frecvenţa de prag υ 0. f) Pe baza a două lungimi de undă (frecvenţe) cunoscute ale radiaţiilor emise de filtrele folosite şi ale valorilor potenţialelor inverse determinate. d) Cu ajutorul potenţiometrului (R) se va aplica treptat. 3. e) Se schimbă succesiv filtrele şi se repetă operaţia. În acelaşi timp zeroul galvanometrului se ajustează din acordul fin al său. Se determină din grafic panta dreptei şi se compară cu valoarea calculată. b) Se fixează în faţa sursei de lumină (S) un filtru (F) de o anumită lungime de undă (λ ) cunoscută. Modul de lucru Folosind montajul din (fig. 62 .

se datorează fotoelectric secundar şi a potenţialului de contact. Distribuţia energiei în spectrul radiaţiei termice are la bază ipoteza lui Planck. . Teoria lucrării Prin radiaţia termică a corpurilor se înţelege trecerea energiei termice din interiorul corpului în energie de radiaţie şi propagarea ei în mediul înconjurător sub formă de unde electromagnetice. În acest caz spunem că avem o radiaţie termică de echilibru. prin cuante de energie. radiaţia termică este omogenă şi izotropă (adică are aceleaşi proprietăţi în toate direcţiile). Care este intervalul de timp scurs din momentul iluminării fotocelulei şi emisia fotoelectronului ? 2. Sistemele materiale pot de asemenea absorbi radiaţia care provine din mediul exterior şi în anumite condiţii poate exista un echilibru între emisia şi absorbţia radiaţiilor. conform căreia emisia şi absorbţia de energie de către o substanţă se face în mod discret. Scopul lucrării Lucrarea are drept scop determinarea experimentală a constantei σ a lui Stefan – Boltzman ce intervine în formula legii lui Stefan – Boltzman. adică domeniul de frecvenţe al acestor radiaţii este cuprins în intervalul (0.2 Determinarea constantei lui Stefan-Boltzman din studiul corpului absolut negru 1. 2. Ce este efectul fotoelectric intern şi în ce constă efectul fotoelectric nuclear ? 3. Studiile experimentale au arătat că radiaţia termică are următoarele proprietăţi: spectrul său este continuu. Erorile efectuate în determinarea lui h. unde se pot folosi celulele fotoelectrice ? XII RADIAŢIA TERMICĂ XII. . 5.radiaţia termică este nepolarizată.la echilibru termodinamic. Principalele mărimi ce caracterizează radiaţia termică sunt: 63 . ∞). Datorită sensibilităţii lor.1 Radiaţia termică. Aceste fluctuaţii în sistemul material sunt determinate de agitaţia termică. Legile radiaţiei corpului negru XII.63 4. Întrebări curentului 1. Sistemele materiale aflate în stare condensată (lichidă sau solidă) emit radiaţii electromagnetice la orice temperatură (cu excepţia lui 0K) datorită fluctuaţiilor sarcinilor electrice din componenţa lor.

funcţie de frecvenţa radiaţiilor. b) Fluxul spectral Pλ sau P . Expresia analitică a curbelor din (fig. 1b (T2 > T1). respectiv de frecvenţa υ a radiaţiilor se introduce fluxul spectral. numit corp negru. nu a putut fi stabilită pe baza concepţiei clasice asupra energiei. dR dR sau rυ = dλ dυ (4) Fig.64 a) Fluxul energetic (fluxul radiant) Φ care este numeric egal cu radiată în unitatea de timp: Φ= dW dt energia (1) Întrucât această mărime depinde de lungimea de undă. adică într-un unghi solid egal cu 2π : R= dW Sdt dΦ dΦ sau P = υ dλ dυ (2) sau R = dΦ dS (3) Radianţa fiind dependentă de lungimea de undă. În 1900 Max Planck. 1a Fig. sub formă de cuante. nu s-au putut stabili legi care să exprime proprietăţile acestora datorită marilor diversităţi. respectiv a frecvenţei radiaţiei: Pλ = c) Radianţa (emitanţa) R(T) reprezintă energia totală emisă în unitatea de timp de unitatea de suprafaţă. de o singură parte a corpului. caracterizat printr-o absorbţie totală a radiaţiilor. S-au stabilit legi de radiaţie pentru un corp teoretic (ideal). a reuşit să stabilească o astfel de expresie. la diferite temperaturi. respectiv de frecvenţa radiaţiei se introduce radianţa spectrală exprimată prin relaţiile: rλ = Pentru radiaţiile corpurilor reale. care consideră că schimbul de energie dintre substanţă şi radiaţie se realizează în mod continuu. respectiv funcţie de lungimea de undă sunt prezentate în fig. pe baza ipotezei sale. reprezintă raportul dintre variaţia fluxului υ energetic şi variaţia lungimii de undă. 1a şi fig. conform căreia schimbul de energie dintre substanţă şi radiaţie se face în mod discontinuu. Curbele experimentale de variaţie a radianţei spectrale a unui corp negru. 1b Expresia stabilită este într-o perfectă concordanţă cu rezultatele experimentale şi are următoarea formă: rλ = 2π c 2 h λ5 ⋅ 1 hc e kλ T (5) respectiv: 64 −1 . 1a şi 1b).

2 pereţii semisferei de cupru. joacă rolul 65 .viteza luminii.6 6 9 31 0− 8W 2 ⋅ K 4 ⋅ m reprezintă constanta Stefan . Aceste legi ale radiaţiei corpului negru sunt deosebit de importante din punct de vedere practic cât şi teoretic. Termometru Fig. 3. afirmă că produsul dintre temperatura absolută şi lungimea de undă λ m corespunzătoare maximului radiaţiei spectrale este constant: λ m⋅T = b (7) unde b = 0. fără a intra în contact direct cu acestea. Termocuplu 7. Izolaţie din azbest 5. 2 şi se compune din: 1. Semisferă din Cu 2.Boltzman. k . care este în perfectă concordanţă cu datele experimentale cele mai exacte. 1b). sau la creşterea temperaturii corpului negru. Reşou electric 4. Pirometrele care se bazează pe legea deplasării lui Wien se numesc pirometre monocromatice sau cu dispariţie de filament. Pe ele se bazează pirometria optică care cuprinde metodele de determinare a temperaturii corpurilor incandescente. iar cele bazate pe legea lui Stefan Boltzman pirometre cu radiaţie totală. înnegriţi în interior. numită relaţia lui Planck. au mai fost stabilite următoarele legi de radiaţie ale corpului negru: a) Legea de deplasare a lui Wien.constanta lui Boltzman iar T . maximul densităţii spectrale se deplasează către domeniul valorilor mici ale lungimilor de undă (fig.temperatura absolută. b) Legea lui Stefan – Boltzman stabileşte că radianţa corpului negru este direct proporţională cu temperatura lui absolută ridicată la puterea a patra: R=σ ⋅ T4 (8) unde σ = 5. Pe lângă relaţia de mai sus. c . Disc din Cu 6.65 rυ = 2 2π υ c2 ⋅ hυ hυ e kT − 1 (6) unde: h este constanta lui Planck. Dispozitivul experimental Un dispozitiv de radiaţii care să aibă proprietăţi apropiate de cele ale corpului negru este reprezentat în fig. Umplutură metalică 3.2896 ⋅ 10-2 mK este constanta fizică a lui Wien.

Datele experimentale se trec în tabelul 1 de mai jos. Discul aşezat în dreptul deschiderii emite în unitatea de timp fluxul: Φ 2 = R2S =σ ⋅ T24⋅ S (11) unde: T2 . 4. 66 . care exprimă temperatura discului (plăcuţei) şi ale termometrului. Tabelul 1 dT Nr. 4. 2.umplutura metalică are rolul de a transmite uniform căldura de la reşou la semisfera de cupru. c) Se trasează graficul variaţiei temperaturii T2 a plăcuţei cu timpul. Rezultă: σ = ( mc dT ⋅ 4 T 1 − T 4 S dt 2 ) (14) Această relaţie permite determinarea experimentală a constantei lui Stefan .este masa plăcuţei şi c – căldura specifică.este temperatura plăcuţei. 6. respectiv din 10 °C în 10 °C. în intervalul de timp dt.Boltzman. care poate fi adus la diferite temperaturi. Deoarece T1> T2. Modul de lucru a) Se conectează reşoul la reţea. temperaturi măsurate cu ajutorul termometrului (7). citit la temperaturi fixe ale corpului negru. dt 1. b) Se urmăresc indicaţiile termocuplului. citită la termometru. plăcuţa va primi o cantitate de căldură ce poate fi exprimată astfel: d Q= d W 1 − d W 2 = ( Φ 1 − Φ 2 ) ⋅ d t 4 m c d T= σ T 1 − T 4 ⋅ S ⋅ d t 2 (12) Înlocuind în ultima relaţie mărimile corespunzătoare cu expresiile lor date de (10) şi (11) vom obţine: ( ) (13) unde: m . T1 T2 S σ 4 T1 T4 2 crt. 5. cu ajutorul unui reşoului electric.este temperatura semisferei.66 unui corp negru. T2 = f(t) (9) Fluxul radiant admis prin deschiderea S de către corpul negru şi primit în acelaşi timp de discul de Cu va fi: Φ 1 = R1⋅ S = σ ⋅ T14⋅ S (10) unde: T1 . . 3.

ambele efecte contribuind în principal la absorbţia de energie. foarte mari. în anul 2001 cu ajutorul telescoapelor Habble şi Ceandra s-a ajuns la concluzia că aceste radiaţii sunt emise la marginea universului.67 Din graficul trasat pe hârtie milimetrică se determină raportul pentru temperatura T1 a corpului negru şi temperatura T2 la un moment dat a plăcuţei. Kg masa m a plăcuţei determinându-se prin cântărire cu o balanţă. Se cunosc de asemenea următoarele valori: d = 28 m m. respectiv a coeficientului masic de atenuare cât şi-a energiei acestor radiaţii. care este în principal un fenomen de difuzie şi contribuie numai parţial la absorbţia de energie. fenomene ce au loc frecvent în acest loc. Ei bine. Nivelele energetice ale nucleului fiind discrete. 3. în acelaşi timp cu valorile celor două temperaturi luate din tabel. Radiaţiile γ au o mică putere de ionizare şi deci o mare putere de pătrundere în diverse substanţe. Efectul fotoelectric. 2. aceste radiaţii prezintă un spectru de linii. ELEMENTE DE FIZICĂ ATOMICĂ ŞI NUCLEARĂ XIII.2 Structura nucleului. în momentul naşterii şi morţii unei stele. Detectori de radiaţii nucleare 1. Formarea de perechi electron-pozitron. În ultimii 50 de ani au fost mai multe teorii cu privire la sursele ce emite aceste radiaţii precum şi la locul în care s-ar afla în univers. Modelul lui Bohr XIII. în funcţie de energia fotonilor (100 KeV – 3 MeV) şi numărul atomic Z al materialului.3 Determinarea coeficientului de atenuare masică a unui material pentru radiaţia gamma. Scopul lucrării Scopul acestei lucrării este de-a determinarea coeficientului de atenuare al radiaţiilor gama pentru diferite materiale. contaminare radioactivă XIII. XIII. Teoria lucrării În timpul dezintegrării de tip α şi β . 67 dT ∆T ≈ dt ∆t . Frecvenţele cuantelor γ sunt legate de diferenţa energiilor prin condiţia lui Bohr a frecvenţelor. c = 400 J ⋅ K . În urma acestor tranziţii se emit radiaţii electromagnetice numite radiaţii gama (γ ). Ulterior valoarea pantei se înlocuieşte în formula (14).1 Structura atomului. Fisiunea şi fuziunea nucleară. nucleele atomice efectuează tranziţii dintr-o stare excitată pe o stare mai puţin excitată (inferioară) sau pe starea fundamentală. La trecerea radiaţiilor gama prin substanţă. 2. Efectul Compton. constatându-se în acelaşi timp că ele sunt emise în impulsuri cu durata extrem de scurtă şi că au energii foarte. pot avea loc trei procese principale de interacţiune dintre radiaţie şi substanţă: 1. Totalitatea radiaţiilor γ provenite din cosmos formează fondul cosmic.

I0 este intensitatea incidentă a radiaţiei. adică µ se numeşte coeficient de atenuare masică şi se exprimă în cm 2 g .x este grosimea stratului străbătut (fig. 2 În practică se măsoară în locul intensităţii de radiaţie (I) viteza de numărare R (numărul de fotoni recepţionaţi de un detector în unitatea de timp). 2). predomină la energii mai mari de 2 MeV. experienţa ne arată că variaţia intensităţii se exprimă prin relaţia: dI = −µ Idx (1) unde µ este coeficientul de atenuare al substanţei exprimat ca sumă a celor trei −1 coeficienţi µ = η + σ + τ .68 Efectul global de absorbţie se obţine prin acumularea efectelor celor trei procese care predomină la diferite energii: efectul fotoelectric caracterizat printr-un coeficient η . ρ Fig. efectul Compton caracterizat printr-un coeficient σ . iar efectul generator de perechi caracterizat printr-un coeficient τ . predomină la energii cuprinse între 200 KeV – 2 MeV.4343 µx (5) 68 . Logaritmând expresia (3). . iar R viteza de numărare a impulsurilor create de fluxul transmis. Valorile lui µ depind de energia radiaţiei precum şi de natura materialului (fig. µ SI = 1 cm Separând variabilele şi integrând relaţia (1) obţinem legea atenuării: I = I 0 e −µx (2) unde: . 1). cu intensitatea I. În această situaţie expresia (2) ia forma: R = R0 e −µx (3) unde R0 este viteza de numărare a impulsurilor create de fluxul incident. . Raportul dintre coeficientul de atenuare şi densitatea materialului. se obţine: ln R = ln R0 − µx (4) iar dacă exprimăm în logaritmi zecimali vom avea: lg R = lg R0 − 0. Considerând un strat de grosime dx pe suprafaţa căruia cade normal un fascicul de radiaţii gama. 1 Fig. Din relaţia (2) se observă că µ este inversul grosimii pentru care intensitatea scade de e ori. predomină la energiile cuprinse între 100 – 300 KeV.I este intensitatea radiaţiei transmisă.

4. Pentru efectuarea măsurătorilor se procedează astfel: a) Se determină viteza de măsurare pentru fondul cosmic rf. 4 şi conţine următoarele părţi componente: Fig. 3) Plăcuţe (P) din Fe. 69 .) şi un numărător electronic (N. Fasciculul de radiaţii trece prin orificiul unui colimator de plumb (C). b) Se descoperă sursa de radiaţii şi se determină viteza de numărare (r0) a radiaţiei incidente. este ecranată cu un “castel” de plumb care asigură protecţia contra efectului nociv al radiaţiilor. sursa fiind ecranată cu ajutorul unui ecran de Pb.M. deoarece numărul de cuante care ajung la detector depinde de unghiul solid sub care cade fluxul de radiaţii pe detector. două şi trei plăcuţe absorbante de aceeaşi grosime (= 1mm) din materiale diferite şi apoi se determină viteza de numărare (r) proporţională cu intensitatea radiaţiei transmise (I).E. Dispozitivul experimental Schema dispozitivului de măsurare este prezentată în fig. tensiunea aplicată detectorului trebuie să rămână constantă.). c) Se aşează treptat una.G. iar panta dreptei este: m = 0. constituită dintr-o capsulă ce conţine un preparat de Co 60.4343µ .). 3). Modul de lucru În tot timpul lucrării sursa de radiaţie şi detectorul rămân fixe. Al şi Cu care se aşează între colimator şi detector şi pentru care se măsoară coeficient de atenuare. 3. 4 1) Sursa de radiaţii gama (S. Fig.R. 3 Ordonata la origine este lg R0. d) Vitezelor de numărare obţinute r0 şi r se aplică corecţii datorită timpului mort al instalaţiei (timpul de rezoluţie: T = 2 ⋅10 −2 s ) şi datorită fondului cosmic rf. De asemenea.69 Această relaţie este tocmai ecuaţia unei drepte în coordonate lg R şi x (fig. 2) Instalaţia de măsurare este constituită dintr-un detector Geiger -Müler (C. proporţională cu I 0 .

Coeficientul de atenuare este definit astfel: N µ = σ ⋅n = σ ⋅ A ⋅ρ N unde: .ρ . . rf E(M eV ) R0 x (cm ) R Nr. 70 . permite determinarea într-o primă aproximaţie a energiei radiaţiilor gama emise de diferite surse. Se cunoaşte densitatea materialelor utilizate: ρ Fe = 7. f) Se determină panta m a acestei drepte.4343 µ (6) Din această relaţie se determină coeficientul de atenuare exprimat în cm −1 : µ= µ g) Se calculează coeficientul de atenuare masică ρ exprimat în cm 2 g . numărul de nuclee ţintă. vitezele de numărare corectate se vor determina folosind relaţiile: 2 1) pentru sursa liberă: R0 = r0 − r f + r0 ⋅ T 2 2) pentru sursa ecranată cu plăci absorbante: R = r − r f + r ⋅T e) Valorile R0 şi R determinate se introduc în relaţia (5) şi se face reprezentarea grafică pe hârtie milimetrică. punând în abscisă grosimea plăcilor atenuatoare (în cm). Pentru aceasta se foloseşte figura 2. iar în ordonată lg R. j) Se vor fac observaţii asupra coeficientului de atenuare al materialelor folosite. h) Cu ajutorul valorii obţinute pentru coeficientul de atenuare şi al curbei i) Rezultatele obţinute se trec în tabelul 1 de mai jos. 1 2 3 ( ) Observaţii: 1.9 g cm 3 m = 2.9 g cm 3 ρ Al = 2.70 Deoarece activitatea sursei este mare. 2.4343 (7) µ = f ( E ) se determină energia E a cuantelor emise de sursa de radiaţie. .σ este secţiunea eficace de împrăştiere. µ(cm −1 ) µ ρ cm 2 g crt. densitatea materialului. care în valoare absolută conform relaţiei (5) este: m = 0.7 g cm 3 ρCu = 8. Se va obţine o dreaptă asemănătoare cu cea din figura 3.N. . Dependenţa coeficientului de atenuare de energia radiaţiilor. numărul lui Avogadro.NA.3m (cm −1 ) 0.

4 Efectul radiatiilor nucleare asupra germinatiei semintelor de molid (Picea Abies) XIV DISPOZITIVE ULTRASONORE ŞI LASERII XIV. Efectele ultrasunetelor asupra materiei vii XIV. Utilizarea radiaţiei laser XIV.1 Ultrasunete.71 XIII.3 Efectele ultrasunetelor asupra germinaţiei seminţelor de molid (Piceea Abies-Karlsen) 71 .2 Radiaţia laser.

1981.Teh.Popescu.Ed.1974.1987. Scheffel.Teh. Mic memorator de fizică.S.1984. Fizica stării solide.(III-9463)-5ex.(III-9969)-20ex.Toma.Ed.I.(III-9462)-9ex.(II-35790)-3ex.(II-31752)-8ex.1985. I.Teh.I.Feynman(4vol..Creţu.Ed.II). Fizică pentru secţiile de subingineri.(III-8395)-6ex. M. Fizică Modernă.(vol. aplicaţii în inginerie.(II-30940)-10ex.Anghelescu.Luca.Scheffel. Curs de fizică pentru ingineri.1991(II-38931)3-ex.(III-5240)-1ex.Galaţi1982.Ed.Ed.S.Ghe.T.Did.Tudose.Ed.Ed. Probleme rezolvate de fizică.(III-10250)-1ex. Fizică. Îndrumar lab.Ed.Ed. Probleme rezolvate de fizică.T.Ed.1981.Did. fizică.Gh. Curs de fizică Generală.(II-31052)-1ex.I. Curs de fizică Berkeley. "Dispozitive ultraacustice şi optice". 1996.P.M.(II-30174)-1ex.1981. T.Fac. Zet.Melinte. Fizică.1983. Fizică Generală.Creţu.(II-7545)-3ex.Iaşi1983. -10ex.Crişana Oradea..(Vol.(vol.Ed.M.Dacia1980(II-25341)-5ex.şi Encl.I.1985.Cristea.E.(II-26152)-40ex.P.1980.Did.Ed.Teh.E.(II-38301)-1ex.1982.P.1969.Did.II)1981. Fizică.M.T.I. Fizică(partea I-a).Junimea1974.Luca.Mec. Dispozitive cu ultrasunete.Teh.-2ex.(III-11617)-2ex.1989.1989.II).Scheffel.Teh. 2002 Adrese de site de pe internet: 72 . 1997.I) I. Elemente fundamentale de fizică.1982.seral.10ex.T.(III-8334)-4ex.1982.Sterian.Creţu. Fizică(vol..I+vol.Creţu.Teh.Scheffel.Ştiucă.T.-5ex.13Dec.II).Popescu. "Fizică generală".M.1981.B.Buc. Culegere de probleme de fizică. P.Acad.(II-30943)-30ex.1984.1981.. Fizică generală(vol.Creţu. Curs de fizică ing. Fizica atomului şi moleculei.C.şi Ped. Elemente de fizică modernă.şi Ped.Ed.I+Vol.Did. M.Mec.(II-14076)-8ex.Galaţi 1986.N. Ed.Fac.Teh.şiPed. Curs de fizică.Iaşi.1984.(III-1928)-20ex.Râpeanu.).Ed.Ştiucă.(III-11257)-2ex.Ed.(III-9774)-3ex.Did.M.Popescu).Ed.Ghe. E. Tipografia Universităţii.Oltenia.Melinte. Fizica stării solide. Fizică pentru sing..Velican. Lucrări practice de fizică.Kittel. Tehnici şi măsurări la reactori nucleari.Iaşi.Ioviţ Popescu.Şt.şi Ped.Ed.D..(III-11547)-1ex.(III-9109)-10ex.B. Ciobanu. Culegere de probleme de fizică. Ed.Vol.S. Ştiucă.Creţu.(III-9273))-20ex. P.Ed.72 BIBLIOGRAFIE.Ed. P.

msstate.html (Structura Universului) http://www.gov/WWW/K-12/airplane/sndwave.phys.msstate.mo.upscale.edu/~mmp/applist/applets.73 Adrese Internet pentru aprofundarea Fizicii-Biofizicii http://www.hazelwood.html (Vernier) http://www.html (Animatii propagarea sunetului) http://webphysics.us/~grichert/sciweb/applet s.mo.grc.nasa.hazelwood.fizyka.edu/jc/library/ (Toata fizica) http://webphysics.edc.cl. folosind efectul fotoelectric) http://www..html (Optica simulari) http://micro.ph.htm (Osciloscop.k12.ph.k12.magnet.edu/primer/java/scienceopticsu/po wersof10/index.de/ph11e/ (Constanta lui Plank.fsu. foarte interesanta) http://www.(Micrometrul) www.html http://lectureonline.msu.edu/jc/library/ 73 .umk.uoc.us/~grichert/sciweb/applet s.hawaii.gr/sge/ (SGE) http://www.utoronto.edu/%7Eteb/java/ntnujava/ruler/vernier.ca/GeneralInterest/Harrison/Flash/ 1.walter-fendt.clab.pl/~scimath (Torun) http://www.

gov/WWW/K-12/airplane/sndwave.uk/newsite/search_publishers.edc.74 (Animatii fizica) http://www.ro/istorie/politehnica/194 8-1992/1980/ (Atomul) http://en.msu.grc.scenta.ro/programe/grundtvig/grundtvig.us/~grichert/sciweb/misc.htm (Grundtvig 2) http://www.uoc.htm (Valorile tuturor constantelor din fizica) http://www.ro/Ro/Info/Istoric/Curs_l.html (Animatii propagarea sunetului) 74 .uk/tcaep/science/constant/index.gr/050620/index.h tm (Laboratoare cu simulari de fizica) http://physicsweb.cl.co.bnro.ac.edu/~mmp/kap23/Oscilloscope/ app.nasa.socrates.hazelwood.educatia.clab.org/wiki/Electricity#Electric_current (Electrcitate-bioelectricitate) http://www.htm (Cursul valutar) http://universulenergiei.k12.html (Nume de autori din fizica) http://www.wikipedia.mo.org/resources/Education/Interactive_exp eriments/ (General Physics) http://lectureonline.htm (Osciloscop) http://www.psigate.htm (SGE-site) http://www.

wunderground.html (Unde si vibratii-animatii) http://www.garfield.e-drexler.magnet.html (Fizica moderna-foarte interesant) http://webphysics.innovation.org/wiki/Electromagnetic_radiation (Enciclopedia) http://www.falstad.dilos.lv/fei/zurnals/cont_6supp_2000.kettering.edu/~drussell/Demos.jsp (Reviste fizica) http://www.library.html (Nanotehnology_Drexler) 75 .html (Animatii fizica moderna) http://micro.edu/histcomp/rutherford -e_w-citing-pre56/index-lcr-6.com/amap.html (Autori articole) http://scitation.com/global/stations/16754.ph.com/location/hotels/900 (Hoteluri) http://www.msstate.75 http://www.upenn.org/journals/doc/MYSCI/myBrowseAZ.fsu.edu/primer/java/scienceopticsu/po wersof10/index.aip.ht m#1 (Exoelectroni) http://www.wikipedia.html (Starea vremii) http://en.com/mathphysics.edu/jc/library/ (Animatii fizica) http://www.

html (Biofizica) http://www.ro/courses/mecanica/lucrariMeca Fiz1. spectre de emisie pentru toate elementele) http://demoroom.chez.org/EJ/ (Journals of Physica) http://www.com/molecule5.html (Poze_Feynman) http://web.htm (Fizica moleculara.htm# (Astronomie fizica.org/esf_article.unibuc.iop.uaic.ro/cuprins.de (Carti si articole de fizica) http://www.tiscali.gr/Material/Feynman/FeynmanPhotos.esf.ncsu.edu/cortiz/www/nanomechanics.html (Simulari de miscari oscilatorii pentru molecule) http://jf-noblet.myphysicslab.76 http://www.kotanidis.fr/phy.html (Linkuri-nanomechanics) http://www. lucrari practice) http://www.plasma.llek.html (Lucrari laborator mecanica) http://www.biofizica.php? language=0&article=239&domain=1&activity=7 (Nano-Structures) http://www.mit.physics.edu/html/ 76 .ro/eBooks/Fizica/Sabina/cuprins.

mo.k12.k12.hazelwood.us/~grichert/optics/intro.mo.mo.php (Supercalculator) http://users.webcalc.ht m (Vizualizarea elementelor chimice Tabel periodic Caracteristici) http://www.us/~grichert/sciweb/misc.h tm (Laboratoare cu simulari de fizica) http://www.pandora. fizica.com/index1.k12. Graficul unei functii-foarte buna pentrutoata fizica)) http://www.htm (matematica.hazelwood.k12.fearofphysics.html (Simulari din toata fizica.chemsoc.77 (Experiente practice de laborator) http://www.mo. calculator) 77 .be/educypedia/education/climate.hazelwood.org/viselements/pages/pertable_fla.html (Probleme de fizica-cu raspunsuri) http://www.net/menu.ht ml (Banc optic cu lentile si oglinzi) http://www.ht ml (Website stiinte) http://www.us/~grichert/sciweb/swo.us/~grichert/sciweb/applet s.hazelwood.

org/wiki/Image:2004_Indonesia_Tsuna mi_Complete.gif (Tsunami) http://www.78 http://www.htm (Facultati din Romania) http://en.sciences.org/education/resources.ac.com/tecref_acoustictable.biophysics.org/library/guides/kay/ (Bibliografie-biofizica) http://www.ro/ro/default.usv.ro/ (Radio Star) http://virtcom.univnantes.ipa.nl (ESERA) http://www.htm (Biofizica) http://www.cncan.com/Top/Science/Technology/Aco ustics.google.biol.wikipedia._Ultrasound_and_Vibration/Ultrasound/ (Ultrasunete) http://www.acvariu.pdf (Despre apa) http://dcti.fr/physique/perso/gtulloue/ (Animatii foarte interesante pentru fizica) http://www.ro/educatie/site-uri_facultati.ondacorp.html (Proprietatile acustice ale materialelor) http://directory.uu.php (CNCAN) mailto:esera2003@phys.amphilsoc.be/STEDE/ 78 .ucl.ro/articole/DESPRE_APA.

ro/eBooks/Fizica/Sabina/lucr18.msu.plasma.candela.ro/Plasma/biophysics/linkuri.edu/redingtn/www/netadv// (Noutati in fizica moderna) 341912 (Parola) http://www.mit.uaic.unibuc.htm (laborator Biofizica) http://www. foarte buna pentru studenti.htm (Fizica de calitate) http://www. interferenta undelor-foarte buna.html (Matematica si fizica) http://users.europeana.plasma.79 (STEDE) CnOaFvHrKO www.htm (laborator biofizica) http://web.com/mathphysics.ro/index.ro (Uniunea Europeana) http://www.ro/ Site official-biserica.edu/perg/vqmorig/programs/java/makewave/ (Unde) http://lectureonline.Bucuresti) http://www.htm (Frecventa sunetului.htm (Biofizica-Univ. rezonanta) http://users. miscare oscilatorie fortata.as.edu/~mmp/applist/applets.uaic.ksu.phys.ro/Plasma/biophysics/index.fizica. armonice)) 79 .unibuc.academiaonline.cl.adi http://www.com/renau/applet_menu.ro/Romanian/Specializari.erols.be/educypedia/education/physicsjavalabo.falstad.pdf (Determinarea tensiunii superficiale prin metoda presiunii maxime) http://www.php/Cursuri/Detalii/4 (Limba engleza) http://www.html (Transformarile simple ale gazului perfect.pandora.

circuit oscilant http://micro.htm (Tehnica de inspectie cu unde Lambs) http://www.(Micrometrul) http://www.magnetic field lines.cl.htm (Fizica pentru profesori) http://webphysics.htm (Programe de curs de fizica) http://www. descarcarea unui condensator.magnet.net/article/tektrend/tektrend.messiah.fsu.ceismc.htm (The Appllet-simulari foarte bune) http://www.upscale.magnet.ndt.html (K.generator (AC.html (Totul despre microscopul optic) http://micro. foarte buns a pentru doctorat) http://www.edu/Courses.htm#ref (Teoria si utilizarea undelor Lambs) http://www.html (matematica si fizica-simulari) http://micro.edu/electromag/java/rutherford/ Experienta lui Rutherford (Multa electricitate.html (Totul despre ochi) http://micro.Legea inductiei electr.htm (Nondistructiv testing enciclopedia.ca/GeneralInterest/Harrison/Flash/ 1.12-electricitate) 80 .com/Homepage/Publisher/Tut02. simulari la microscop foarte interesante)Legea lui ohm.edu/hpages/facstaff/barrett/phy_ind.fsu.gatech.7stones..html (Basic concepts in optical microscopy) http://www.ndt.net/article/az/ndtmain.edu/~mmp/applist/applets.edu/primer/anatomy/componenthome.fsu.Puls magnetic.fsu.80 http://lectureonline.edu/primer/anatomy/introduction..edu/primer/anatomy/anatomy.edu/busyt/physics.ndt.utoronto.legea lui Lenz.magnet.Campul magnetic creat de curent.davidson.CC).rezistenta la nivel molecular.msu.magnet.net/article/tektren2/tektren2.

edu/1999/ph161/l18.html (Animatii efectul radiatiilor nucleare. formare de perechi.eas. fusiune nucleara) http://zebu.engr.sciencejoywagon.htm (Tabel periodic .html (Animatii fisiunea nucleara) http://reactor.edu/physics/2000/quantumzone/bohr.html (Atomul lui Bohr) http://www.php (Physics Animations/Simulations http://www.hpwt.html (Reactor nuclear.cl. interactia radiatiei cu substanta.com/ukraine/pics/chrnbyl2.wisc.syr.colorado. Efectul fotoelectric.edu/courses/modules/ENERGY/ENERGY_POLICY/e nergy_int7.com/physics/animations. Compton. bomba atomica.brama.telus. nucleului.jpg (Cernobil) http://www3.msu.com/physicszone/lesson/12nuclear/default. Animatie) http://www.ht m (Animations in Nuclear Physics) http://www.de/Kern2e.structura atomului.net/fuerderer/physics/ 81 .gif (Producerea de energie nucleara in lume) http://www.org/education/education.phy. radioactivitate.edu/power.htm (Nuclear chain reaction) http://www.htm (Introduction in Nuclear Energy) http://lectureonline. etc.uoregon.dctech.) http://www.world-nuclear.edu/~mmp/applist/chain/chain.edu/~holbert/eee460/gamma.81 http://www.asu.

82

(Toata fizica) foarte buna http://lectureonline.cl.msu.edu/~mmp/applist/applets.htm (Fizica nucleara, linii de camp electric si magnetic, oscilatii)) http://users.erols.com/renau/thinfilm.html (Straturi subtiri, propagarea undelor) http://www.walter-fendt.de/ph11e/ (Determinarea constantei lui Plank folosind efectul fotoelectric) http://www.walter-fendt.de/ph11e/resonance.htm (Rezonanta, animatii) http://www.phy.syr.edu/courses/modules/ (Energie) http://www3.telus.net/fuerderer/physics/ (Oscilator) http://www.phy.syr.edu/courses/modules/ENERGY/ENERGY_POLICY/e nergy_inter.html (Consumul de energie in Lume) http://lectureonline.cl.msu.edu/~mmp/applist/applets.htm (Toata fizica) http://www3.telus.net/fuerderer/physics/#Energy (Energie) http://www.discoverlearning.com/games/ (Jocuri, sah) http://www3.telus.net/fuerderer/physics/ (Linkuri de fizica) http://lectureonline.cl.msu.edu/~mmp/applist/decay/decay.htm (Timpul de injumatatire, foarte buna) http://www.isis.rl.ac.uk/ISISPublic/reference/Neutron_properties.htm (Tabelul periodic cu Izotopi) http://www.colorado.edu/physics/2000/applets/a2.html (Tabelul periodic animat cu vederea nucleelor, liniile spectrale ale elementelor)
82

83

http://www.colorado.edu/physics/2000/applets/iso.html (Instabilitatea izotopilor si transmutatia lor) http://www.colorado.edu/physics/2000/isotopes/radioactive_decay.html (Fizica pentru toti) http://www.allianceforlifelonglearning.org/er/tree.jsp?c=40948 (Fizica Nucleara) http://www2.bnl.gov/ton/ (Tabelul nuclizilor) http://www.lbl.gov/abc/wallchart/chapters/02/2.html (Totul despre nucleul atomic) http://www.lbl.gov/abc/wallchart/guide.html (Ghid de fizica nucleara, completa) http://www.Colorado.EDU/physics/2000/index.pl (Fizica Moderna 200) http://ie.lbl.gov/education/parent/H_iso.htm (Table of Isotopes) http://www.scri.fsu.edu/~jac/Nuclear/whatis/sizes-2.html (Alcatuirea nucleului) http://universeadventure.org/chart.html (The history of Univers) http://www.cpepweb.org/ (The history of Univers, particles) http://library.thinkquest.org/3471/nuclear_energy.html (Energia Nucleara, producere, avantaje, dezavantaje,) http://www.ecolo.org/base/basero.htm (Centrale nucleare, poze) http://www.ecolo.org/ (Centrale nucleare in Europa) http://www.eia.doe.gov/kids/sitemap.html (Toate tipurile de energii, imformatii, buna pentru Kassel)
83

84

http://wine1.sb.fsu.edu/chm1045/notes/Struct/Bohr/Struct03.htm (Modelul lui Bohr explicat teoretic)

http://www.upscale.utoronto.ca/GeneralInterest/Harrison/BohrModel/Bohr Model.html (Modelul lui Bohr foarte bine explicat experimental) http://www.upscale.utoronto.ca/GeneralInterest/Harrison/BohrModel/Flash /BohrModel.html (Animatii, Modelul Bohr pentru atomul de hidrogen) http://ie.lbl.gov/education/isotopes.htm (Aplicatiile izotopilor radioactivi) http://www.lbl.gov/abc/Basic.html (Nuclear Structure) http://www.ccnr.org/fission_ana.html (Fisiunea Uraniului) http://hyperphysics.phy-astr.gsu.edu/hbase/nucene/nucbin.html (Nuclear binding energy) http://hyperphysics.phy-astr.gsu.edu/hbase/hframe.html (Hyperphysics-toata fizica teoretica) http://library.thinkquest.org/17940/texts/fission/fission.html (Fisiunea nucleara, animatii fisiune, radioactivitate,etc.,foarte buna) http://www.nuc.berkeley.edu/fusion/mcf/mcf.html (Nuclear Fusion) http://www.hbcollege.com/geography/regionalatlas/glossary_intro.html (Glossary-explicatii de temeni din societate) http://www.ndted.org/EducationResources/CommunityCollege/Ultrasonics/Physics/modep ropagation.htm (Tipuri de unde, ultrasunete, caracteristici, propagare, producere) http://web.mit.edu/sskess/www/ppt/SHM01.pdf (Lamb waves, definitie, detectia defectelor)
84

85

http://www.ndted.org/EducationResources/CommunityCollege/Ultrasonics/EquipmentTra ns/ematlambwave.htm (Lamb wave generation) http://www.ndt.net/article/az/ut/lamb.htm (Animatii unde Lamb; Totul despre unde Lamb) http://www.thinkquest.org/library/lib/site_sum_outside.html? tname=C005705&url=C005705/English/Waves/wavetypes.htm (Unde longitudinale si transversale) http://kingfish.coastal.edu/physics/physlets/Waves/types.html (Animatii unde longitudinale si transversale) http://www.sciencedirect.com/science? (Stiinta in direct, user name:petrustiuca, Pasword:Antonia) http://www.physicsconnect.com/ (ultrasunete, noutati) http://scienceworld.wolfram.com/physics/Rayleigh-LambWave.html (Lamb Wave,Teoria elasticitatii, definirea tuturor functiilor, elipsa, etc, toate detailat, coeficienti Lame) http://mathworld.wolfram.com/PartialDifferentialEquation.html (Ecuatii cu derivate partiale,matematica multa, trebuie de inteles foarte bine) http://www.physicsconnect.com/ http://www.phys.hawaii.edu/%7Eteb/java/ntnujava/ruler/vernier.html (Vernier) http://www.phys.hawaii.edu/%7Eteb/java/ntnujava/index.html Toata fizica http://theory.uwinnipeg.ca/Excite/AT-Physicsquery.html (Site care cauta orice notiune din fizica) http://www.ndt.net/article/az/ut/lamb.htm (Lamb wave cu animatii) http://theory.uwinnipeg.ca/physics/java/index.html
85

fortunecity.ca/~jhpage/ (Ultrasunete.udel.com/html/u1/ultrason. biofizica.htm (Unde maritime.htm (Non-distructive material testing with ultrasonics waves) http://www. explicare teoretica) http://members.86 (Interactive lessons of physics and mathematics) http://library.asp (Enciclopedia 2002) http://www.) http://www.psu.wavesinsolids.physics. ultimile articole in domeniu) http://www.edu/courses/phys111/fall02/lectures/lect26/sld002.ultrasonics.com/uesoundwaves. etc. Umanitoba) http://www4.ndt.com/cheeke.htm (Publicatii ultrasunete) http://www.uiuc.htm#quiz (Sumar despre unde) http://www.physics.net/article/0698/kk_gw/kk_gw.encyclopedia.ndt.htm (unde lamb.htm (Ultrasunete. htm (Lecture on wave) http://www.htm (Inspectii cu unde Lamb) 86 .esm.htm (Echolocatie la animale.net/article/tektren2/tektren2.net/article/v05n09/berke/berke1.edu/200/Lecture %2015%20%202002%20Web/Lecture%2015%20Waves %202002/sld059. definitii. valuri) http://wug.org/10796/ch8/ch8.edu/research/centers/ultrasonics_lab/Lab_Page/Recen t%20Publication/recent%20publication.umanitoba.thinkquest.electrostatic. foarte interesanta) http://www.mast.com/anemaw/ultrasonic. cum se masoara. pentru curatare.htm (Ultimile carti aparute) http://www. univ.ndt.com/ (An ultrasonic Community.

htm (Teorie ultrasunete) http://www.htm (Teme generale.org/EducationResources/CommunityCollege/Ultrasonics/Introduction/hi story.html (Linkuri ultrasunete) http://www.htm (Nondristructive system) http://www4.cartage.ndted.org/C001429/sitemap.lb/en/themes/Sciences/Physics/mainpage.87 http://ndt. stiinta.psu. sit-uri de ultrasunete) http://www.esm.cambridge-en.com/bu/ndt/index.htm (Ultrasonics personnel) http://www.shahlimar.htm (Fizica prezentata fara formule) 87 .html (Cambridge-ultrasunete) http://www.shahlimar.com/ultrasonics/ (Introducere in ultrasunete.thinkquest.nsf/EN/krautkramerultrasonicsystems.com/Newsletters/Newsletter%201%20%201996.com/ultrasonics/links.org. fizica) http://library.edu/research/centers/ultrasonics_lab/Lab_Page/memb ers/personnel.agfa.