Universitatea Ştefan cel Mare Suceava Facultatea de Silvicultură

CURS FIZICĂ- BIOFIZICĂ
(Curs Anul I- ID)

Şef Lucrări Dr. Petru Ştiucă

2010

2

CUPRINS
I Introducere I.1 Elemente de calcul al erorilor II Calculul erorilor pentru mărimi măsurate direct II.1 Erorile functiilor II.2 Trasarea graficelor III Mărimi fizice III.1 Clasificarea mărimilor fizice III.2 Mărimi fizice vectoriale, operaţii cu vectori III.3 Determinarea condiţiilor optime pentru măsurarea unui paralelipiped dreptunghic IV Termodinamica IV.1 Noţiuni de termodinamică IV.2 Determinarea căldurii specifice a metalelor prin metoda răcirii V Noţiuni de mecanica fluidelor V.1 Statica fluidelor V.2 Dinamica fluidelor VI Determinarea parametrilor fizici a unor lichide VI.1 Determinarea tensiunii superficiale al unui lichid prin metoda stalagmometrului VI.2 Determinarea coeficientului de vâscozitate a unui lichid prin metoda Stokes VII Unde elastice VII.1 Unde elastice, clasificare, mărimi caracteristice VII.2 Fenomene ondulatorii VII.3 Determinarea lungimii de undă şi vitezei sunetului prin metoda osiloscopică VIII Optica geometrică VIII.1 Legile reflexiei şi refracţiei luminii VIII.2 Propagarea luminii prin dioptrul sferic, oglinzi şi lentile VIII.3 Determinarea indicelui de refracţie a luminii prin metoda Chaulnes IX Determinarea spectroscopică a lungimii de undă şi a componentelor chimice al unei substanţe IX.1 Spectrul luminii albe IX.2 Tabelul periodic a lui Mendeleev. Componente spectrale IX.3 Determinarea lungimii de undă a unei radiaţii luminoase necunoscute cu ajutorul spectroscopului XI Optica fotonică XI.1 Efectul fotoelectric. Legile efectului fotoelectric XI.2 Caracterul corpuscular al luminii. Fotonii X.3 Determinarea constantei lui Planck din studiul efectului fotoelectric XII Radiaţia termică XII.1 Radiaţia termică. Legile radiaţiei corpului negru XII.2 Determinarea constantei lui Stefan-Boltzman din studiul corpului absolut negru XIII Elemente de fizică atomică şi nucleară XIII.1 Structura atomului. Modelul lui Bohr XIII.2 Structura nucleului. Fisiunea şi fuziunea nucleară, contaminare radioactivă

2

3

XIII.3 Efectul radiatiei γ Americiului-241 asupra germinatiei semintelor de porumb XIII.4 Determinarea coeficientului de atenuare masică a unui material pentru radiaţia gamma. Detectori de radiaţii nucleare XIV Dispozitive ultrasonore şi laserii XIV.1 Ultrasunete. Efectele ultrasunetelor asupra materiei vii XIV.2 Radiaţia laser. Utilizarea radiaţiei laser XIV.3 Efectele ultrasunetelor asupra germinaţiei seminţelor de molid (Piceea Abies-Karlsen)

3

4

I INTRODUCERE Cursul de Fizică-Biofizică cuprinde noţiuni de Fizică Generală necesare înţelegerii materiilor de specialitate precum şi folosirea lor în vederea explicării proceselor care au loc in materia vie (cu referire mai detailată asupra vieţii plantelor). Denumirea de fizică provine de la cuvântul grecesc „physis”, care înseamnă natură. Deci la început fizica avea un domeniu foarte larg de abordare, cuprinzând o mulţime de alte ştiinţe care azi se numesc: botanica, zoologia, geografia, etc. Ulterior, domeniul de care s-a ocupat fizica s-a restrâns mult, în momentul de faţă putem spune că fizica se ocupă cu studiul materiei şi transformările pe care aceasta le suferă. Materia este o categorie filozofică care cuprinde două aspecte, substanţa şi câmpul. Substanţa este acea parte a materiei care poate fi detectată cu ajutorul organelor de simţ. Câmpul nu poate fi detectat cu ajutorul organelor de simţ, dar se poate vedea efectul lui asupra corpurilor înconjurătoare (câmpul gravitaţional, câmpul electromagnetic, etc.) Fizica cuprinde mai multe capitole, în funcţie de domeniul la care se referă: 1) Mecanica: a)mecanica clasică (sau Newtoniană) care a fost care a fost complet explicată cu ajutorul formalismului matematic încă înaintea anului 1900, se ocupă cu studierea mişcării corpurilor macroscopice (Newton, Galileo Galilei şi alţii). b) mecanica cuantică ( a apărut la începutul secolului 20) şi studiază mişcarea particulelor din interiorul moleculelor, atomilor, nucleelor, etc. Această parte foloseşte un limbaj matematic greu accesibil, cu descoperirea unor fenomene greu de intuit de către mintea omenească. Amintim doar două fenomene, fisiunea şi fuziunea nucleară ca rezultat al acestor descoperiri, cu aplicaţii paşnice (reactorul nuclear) sau nepaşnice (bombele atomice). 2) Termodinamica care se ocupă cu studiul sistemelor termodinamice (ansambluri închise de particule în număr foarte mare N 〉1023 particule) 3) Electricitatea care studiază fenomene de natură electrică. Amintim aici pe Faraday care a descoperit legea inducţiei electromagnetice care stă la baza producerii curentului alternativ; Maxwell care a descoperit undele electromagnetice folosite acum pentru a transmite informaţii la mare distanţă, etc. 4) Fizica Atomică studiază procesele care au loc in interiorul atomului 5) Fizica Nucleară care studiază procesele din interiorul nucleului 6) Optica care studiază fenomenele luminoase

4

5 5 .

folosind rezultatele unor măsurători directe şi aplicând anumite relaţii matematice deduse pe baza legilor fizicii. Acestea se datorează imperfecţiunii simţurilor şi a aparatelor. a meselor cu o balanţă. b) erori personale. 6 . exponenţiale). Acestea pot fi: 1. evident necunoscută. adică se datorează întâmplării. măsurarea lungimilor cu un metru. extrase din tabele speciale publicate. de exemplu etalonarea defectuoasă a aparatului de măsură. etc. chiar dacă datele iniţiale ar fi cunoscute exact şi calculele ar fi făcute exact. având un număr mare de zecimale (radicali. 1. ceea ce implică evident o anumită eroare. Erori de măsură (erori inevitabile). b) Erori accidentale (întâmplătoare. coeficientului de frecare. etc. Deosebim: a) erori instrumentale. constantelor elastice. Eroare comisă se poate neglija dacă păstrăm un număr suficient de zecimale. c) Erori grosolane sau greşeli. Aceste erori nu pot fi cunoscute exact. de exemplu. măsurarea vitezei. 2. Valorile citite sunt doar mai mult sau mai puţin apropiate de valoarea exactă. aleatorii). notaţie greşită a rezultatului. dar ele nu pot depăşi eroarea maximă. Erori de metodă. c) erori teoretice. Aceste constante au în general erori foarte mici. corespunzătoare preciziei aparatului folosit. …. Aceste erori sunt mult mai mari decât erorile obişnuite şi apar datorită neatenţiei experimentatorului: citire greşită la un aparat. datorate unor lipsuri în deprinderile şi dexteritatea experimentatorului. momentului de inerţie.1 ELEMENTE DE CALCUL AL ERORILOR În cercetările de fizică experimentală distingem două feluri de determinări de mărimi fizice: 1) Măsurători directe. când mărimea fizică se obţine prin calcul. etc. a mărimii măsurate.6 I. densităţii. funcţii trigonometrice. Uneori în calcule se folosesc anumite constante fizice. Erorile sistematice pot fi reduse. 2) Măsurători indirecte.. datorate neglijării unor factori fizici sau unor acţiuni exterioare permanente sau datorate formulei de calcul imprecise sau greşite. care nu pot fi controlaţi de experimentator. omisiuni. acceleraţiei. Foarte des suntem nevoiţi să înlocuim problema dată (propusă) cu alta mai simplă (aproximativă). deplasarea scalei. Aceste erori se pot caracteriza prin faptul că se produc totdeauna în acelaşi sens. logaritmi. a temperaturilor cu un termometru. suntem nevoiţi să păstrăm în calcule un număr limitat de zecimale. Clasificarea erorilor Orice măsurătoare fizică implică totdeauna erori. π . introducând corecţii adecvate. Aceste erori se caracterizează prin faptul că se produc atât într-un sens cât şi în celălalt şi se datorează unor factori variabili sau nedeterminaţi. În calcule pot interveni numere iraţionale. Erorile se mai pot clasifica şi astfel: a) Erori sistematice. Erori de rotunjire. Evident. datorită defecţiunii aparatelor. 3. de exemplu. confuzie. Aceste erori pot fi recunoscute relativ uşor şi eliminate ulterior din calcule. neglijabile (dacă păstrăm un număr suficient de zecimale) faţă de erorile mărimilor măsurate în mod obişnuit într-un laborator pentru studenţi.

în sensul că. Ultima cifră "exactă" poate să nu fie strict exactă. permite compararea preciziei de măsurare a mărimilor de naturi diferite. atunci printr-un număr adecvat de rotunjiri trebuie să scriem numărul astfel încât eroarea să nu depăşească valoarea unei unităţi din ultima cifră scrisă. Necunoscându-l pe x0. dar putem totdeauna evalua marginea superioară a erorilor absolute. dar în orice caz nu diferă de cea strict exactă prin mai mult decât o unitate.5 din valoarea unităţii din ultima cifră păstrată. La nevoie se foloseşte factorul 10k. Pentru a comite o eroare minimă se respectă următoarea regulă. Cifra "exactă" este cifra optimă. O cifră a unui număr se consideră "exactă". astfel încât practic se foloseşte eroarea relativă aparentă x − x δx εx = 0 = x x (2) unde eroarea absolută δ x (care se poate evalua) este raportată la valoarea măsurată (deci cunoscută). Erori absolute şi erori relative Măsurând o anumită mărime fizică X găsim o anumită valoare numerică x. x ≈ x0.70495 → 5. dacă mărim sau micşorăm această cifră. Exemplu: 5. apropiată mai mult sau mai puţin de valoarea exactă x0 (evident necunoscută) a mărimii măsurate. Dacă nu indicăm eroarea absolută. 3.70 → 5. pe când o clădire de 60 m măsurată cu aceeaşi eroare absolută de 6 m înseamnă de fapt o măsurătoare foarte grosolană faţă de cea precedentă. k fiind un întreg convenabil. care corespunde erorii minime. eroarea va creşte. după cum vom vedea. Rotunjiri 1.01%. Rotunjiri. 2. nu putem cunoaşte exact nici diferenţa x0 . distanţa Bucureşti . fiind adimensională. De obicei erorile sunt mici  δ x < < x0 . De exemplu. 3. Cifra "exactă".Ploieşti (60 km) măsurată cu o eroare absolută de 6 m înseamnă o eroare relativă de 0.x. Se numeşte eroare absolută modulul diferenţei (abaterea) δ x = x0 . (3) Eroarea comisă prin rotunjire nu depăşeşte evident 0. Regula de scriere a numerelor aproximative. Se numeşte eroare relativă raportul x0 − x x0 = δx x0 (1) dintre eroarea absolută şi valoarea exactă a mărimii măsurate. prin rotunjirea numerelor iraţionale toate cifrele vor fi "exacte". iar dacă cifra neglijată este mai mică decât 5. nu se adaugă nimic. Am arătat necesitatea de a păstra în calcul un număr limitat de cifre.7 → 6. Eroarea absolută se măsoară în aceleaşi unităţi ca şi mărime însăşi.x dintre valoarea exactă şi valoarea măsurată.704953 → 5. De exemplu. Dacă cifra neglijată este mai mare decât 5. Eroarea relativă caracterizează mai bine precizia unei măsurători şi.7 2. Dacă indicăm eroarea absolută 7 . se adaugă o unitate la cifra precedentă păstrată. deoarece acum eroarea relativă este de 10%. în timp ce eroarea relativă n-are dimensiuni şi se exprimă adesea în procente. dacă valoarea unei unităţi din această cifră este mai mare decât eroarea absolută a numărului. toate cifrele fiind deci "exacte" .705 → 5.7050 → 5.

număr întreg (mutând virgula). precizia este grosolană.998⋅ 105 ≈ 3.3%. trebuie să scriem numărul astfel: c = 2. nu trebuie nici adăugată. deoarece ar rezulta că eroarea numărului scris astfel este sub 1 km/s. apar multe cifre.000⋅ 105 = 300⋅ 103 km/s. Chiar dacă toate cifrele numerelor iniţiale sunt riguros exacte. trebuie să scriem m = 27. ceea ce este greşit. Dacă un rezultat experimental este scris sub forma x = 0. de exemplu. adică 299⋅ 103 ≤ c ≤ 301⋅ 103 km/s. unde toate cifrele sunt exacte. la fel în numărul c = 0.25 × 0.0003. De exemplu. întrucât avem o singură cifră semnificativă 3. l/mol⋅ grd = 82⋅ 10-3 atm. Cifre semnificative.5925 C = 18. etc.37 J/g⋅ k. Exemplu: Viteza luminii în vid este c = 299792. unde iarăşi toate cifrele sunt exacte. Ar fi incorect să scriem c = 300000 km/s fără a indica eroarea. În realitate nu este aşa.25 g. Căldura specifică a alamei este c = 0. (4) Sub ultima formă cifrele 00 sunt "exacte" . atunci pe lângă cifrele "exacte" se mai scrie şi cifra următoare. extragere de radical.500 g. deşi sunt patru zecimale. nu toate cifrele rezultatului sunt exacte (ceea ce pare la prima vedere paradoxal). adică eroarea numărului scris astfel este sub 1⋅ 103 km/s. Este inutil să scriem şi cifrele următoare deoarece sunt inexacte. am cântărit un vas calorimetric din alamă: m = 50. adică x = (3 ± 1)⋅ 10-4 şi eroarea relativă este ε x = 1/3 = 33%. Nu importă numărul zecimalelor (adică poziţia virgulei) ci numărul cifrelor semnificative ! Observaţie: Eroarea absolută. Să calculăm capacitatea calorică a vasului calorimetric definită astfel C = mc: 50.99792⋅ 105 ≈ 2. Dacă. Situaţia se schimbă radical dacă rezultatul este scris sub forma x = 0. adică 299999 ≤ c ≤ 300001 km/s. deoarece acum ultimul zero este cifră semnificativă: x = (30 ± 1)⋅ 10-5 şi eroarea relativă este ε x = 1/30 = 3.25 g noi nu cunoaştem cifra care urmează după 5 (de exemplu nu am putut-o măsura).8 a numărului.37 J/g⋅ K nu cunoaştem 8 . constanta gazelor perfectă R = 0. indicând un domeniu de nedeterminare. numită "cifră îndoielnică". În numărul m = 50.37 35175 15075 18.3 km/s. Exemplu: Prin înmulţire. împărţire. din moment ce toate cifrele factorilor au fost exacte.5 ± 0. ci scrisă în continuare cu semnul ± şi în aceleaşi unităţi. 4.82 atm.5 g cântărită cu o precizie de 1 mg. care indică doar ordinul cifrelor următoare şi pot fi totdeauna eliminate folosind un factor 10k. La prima vedere. Vom scrie deci numărul cu tot atâtea zecimale câte zecimale are eroarea absolută. Ultimele două zerouri sunt cifre semnificative ("exacte") şi trebuie neapărat scrise. l/mol⋅ grd (5) are două cifre semnificative. Dacă nu indicăm eroarea. k . toate cifrele acestui rezultat ar trebui să fie exacte. nici scăzută din numărul considerat. De exemplu. fără a socoti zerourile din faţa numărului.00030. Se numesc cifre semnificative toate cifrele "exacte" şi cifra "îndoielnică" ale numărului scris conform regulei precedente. cerem o masă de 27.5925 J/K.

2 ex ≈ 1+ x. ln (1 + x) ≈ x. Erori de citire 9 (11) . Formule pentru calcule aproximative Calculul erorilor este un calcul aproximativ de evaluare al erorilor. ax = exln a ≈ 1+ x ln a. Cazuri particulare: 1 ≈1  x. logaritmice. fiind cifră semnificativă !. a ±b a a x 1 ± x ≈1 ± . b) (1 + x)r ≈ 1 + rx.  y << 1. Aici cifra 0 trebuie păstrată. în mm. < (8) (8') (9) (9') (aici r = 1/2) b < a.5925?? ?? Se vede că ultimele 2 cifre nu sunt exacte. care sunt mici. x < 1 < 2 (aici r = -1). De aceea. dacă  x << 1. ba chiar cifra 5 din faţa lui 9 ar putea creşte cu o unitate posibilă de la cifra următoare. obţinem deoarece α θ << 1 şi β θ << 1. rezultatul trebuie rotunjit. De exemplu: sin x ≈ tg x ≈ x. c) Din dezvoltările în serie ale funcţiilor exponenţiale. 4. Formula se obţine uşor. Să înlocuim aceste cifre cu semn de întrebare şi să efectuăm din nou înmulţirea: 50. 1 + βθ (10) trigonometrice.60 J/k. 5. coeficientul de dilatare liniară α al riglei şi coeficientul de dilatare în volum β al mercurului este: H =B 1 +αθ = B (1 +αθ)(1 − βθ) ≈ B[1 + (α − β )θ ]. b < a.25? × 0.37? ????? 35175? 15075? 18. eliminând ultimele două cifre: C = 18. a) (1+x) (1+y) (1+z) ≈ 1 + x + y + z.  z << 1. (6) dacă  x << 1.5925 ≈ 18. r număr real (7) Formula se obţine din dezvoltarea în serie a binomului. dacă  x << 1. x < 1. păstrând primii termeni. de aceea se fac aproximaţii pe deplin justificate. x in rad. < 1±x 1 1 b ≈ (1  ). Exemplu: Presiunea atmosferică H în torr. funcţii ce păstrează primii termeni formule de aproximaţie. desfăcând parantezele şi neglijând termenii pătratici.9 cifra care urmează după 7. în funcţie de înălţimea barometrică B. Dăm mai jos câteva formule utile. cos x ≈ 1 x2 . < sau a ±b ≈ a ± b 2 a . liniari.

La cronometrări putem lua δ τ ≈ 0. nu poate fi determinată şi deci nici utilizată deoarece nu cunoaştem valoarea reală (exactă) a mărimii (pe care de fapt ne propunem să o aflăm).). de exemplu. Exemplu: La măsurarea lungimilor cu o riglă obişnuită putem lua δ x = 0. în aceleaşi condiţii şi cu aceeaşi precizie (cu acelaşi aparat. Eroarea reală δ xi = x0 – xi . nu putem cunoaşte exact eroarea de citire.5 mm. masă.1). împrăştiate (grupate) în jurul valorii reale x0. atunci δ x = 0. putem lua drept eroare absolută maximă de citire valoarea celei mai mici diviziuni în care este gradată scala aparatului sau chiar 0. tot n-am putea aprecia exact. etc. la care mai este sensibilă (răspunde) balanţa.) se fabrică în serie. Într-adevăr. La cântăriri putem lua pentru δ x jumătate din valoarea celei mai mici mase marcate. iar în ordonată frecvenţa lor. y. 2.) repetat de N ori. etc.05 mm. N. dar putem totdeauna evalua eroarea maximă de citire. 3. Evident. măsurarea lungimii cu o riglă. prin comparaţie cu etaloane speciale. De aceea se ia drept eroare maximă la citire jumătate din valoarea celor mai mici diviziuni marcate pe scală. obţinem o curbă sub forma unui clopot. 1. Este inutilă gradarea scalei aparatului în diviziuni mai fine decât precizia lui.5% din această valoare. Dacă măsurăm o mărime X (lungime. cronometrele. Această eroare are o semnificaţie pur teoretică. Chiar dacă precizia aparatului ar fi mai înaltă decât valoarea celei mai mici diviziuni. Dacă construim un grafic aşezând în abscisă valorile erorilor reale δ xi. Dacă pe aparat nu este indicată precizia sa. 2. vom obţine mai multe valori xi. admiţându-se anumite toleranţe ale preciziei indicaţiilor. …. voltmetrele. care nu poate depăşi precizia aparatului folosit.10 1. Erorile accidentale se bucură de două proprietăţi importante: a) Valorile xi sunt împrăştiate simetric (în cazul unui număr suficient de măsurători N = 10 ÷ 15) în jurul valorii reale x0. iar dacă avem un vernier 1/10. La citiri de temperatură. fracţiuni mai mici decât o jumătate din diviziunea cea mai mică marcată pe scală. 10 . cu i = 1. a temperaturii cu un termometru. a timpului cu un cronometru.2 s sau chiar mai mult datorită timpilor morţi la pornire şi oprire. întrucât cifrele corespunzătoare acestora oricum n-ar fi sigure (la fel cum este inutilă scrierea zecimalelor neprecise ale unui număr aproximativ). cu aceeaşi conştinciozitate. a masei cu o balanţă. a cărei relaţie este: y = f (δx) = h − h 2 (δx ) 2 e π (12) unde h este un parametru de preciziei (precizia metodei de măsurare). Prin erori de citire vom înţelege erorile de măsură directă a unei mărimi fizice. numit clopotul lui Gauss (fig. δ t va fi jumătate din valoarea diviziunii minime în care este gradat termometrul folosit. etc. cu ochiul liber. aparatele de măsură (riglele. etc.

O măsură a erorii mediei aritmetice (pentru N ≥ 10) este dată de eroarea pătratică medie notată cu σ sau S x N 1 σ = Sx = (14) ∑ ( x − xi ) 2 . N ( N − 1) i =1 Atunci rezultatul final al unui şir de măsurători se scrie sub forma: x = x ± σ sau x = x ± S x (15) Observaţie. Rezultatele xi care sunt în totală discrepanţă cu x sunt erori grosolane (greşeli datorate neatenţiei) şi trebuie eliminate. 3) Eroarea pătratică a mediei aritmetice arată câte zecimale se menţin pentru valoarea mediei aritmetice în exprimarea rezultatului. acest interval purtând denumirea de interval de încredere. Reprezentarea grafică puţin numeroase (sunt rare). 2) În intervalul ( x ± S x ) vor fi cuprinse 68% din numărul măsurătorilor efectuate. N. Cu datele rămase se recalculează media aritmetică şi eroarea pătratică medie. (13) N i =1 Eroarea mediei aritmetice este mai mică de N ori (dacă N ≥ 10) decât eroarea unei măsurători individuale (izolate). Semnificaţia erorii pătratice a mediei aritmetice: 1) Eroarea pătratică a mediei aritmetice caracterizează precizia măsurătorilor şi este legată de numărul de măsurători necesare de efectuat.11 y -δ xn 0 δ xn Fig. mari în modul sunt a valorilor erorilor reale în funcţie de frecvenţa b) Erorile 1. Eroarea relativă a mărimii x se exprimă prin relaţia: 11 . Din teorie rezultă că parametrul preciziei h este influenţat de S x conform relaţiei: h= 1 S x 2N (16) Se poate vedea că σ (sau S x ) descreşte odată cu creşterea numărului de măsurători. Se poate arăta că pentru un şir de N măsurători de egală precizie valoarea cea mai probabilă sau cea mai bună a mărimii măsurate este media aritmetică a rezultatelor obţinute: 1 N x= ∑ xi .

Se apreciază că rezultatul a fost determinat corect dacă ε x ≤ 1 % εx = 12 .12 Sx (17) x Eroarea relativă caracterizează precizia măsurătorilor legat de alegerea erorii absolute a instrumentelor de măsură.

dx 1 = δx1i . z. x2. x N  2  x1 . Valoarea medie este: z = f ( x1 . dx 2 = δx 2i . exprimată în procente. dx N = δx Ni . Valoarea acestei mărimi trebuie determinată indirect (calculată) dintr-o relaţie matematică ce conţine mai multor mărimi măsurabile direct.. . Efectuând asupra mărimii x1..-.. x2 . x 2 . x2 .. n2 măsurători.13 II CALCULUL ERORILOR PENTRU MĂRIMI MĂSURATE INDIRECT În multe cazuri mărimea de măsurat nu este accesibilă măsurării directe. asupra mărimii x2. xN) (18) Se pune problema determinării valorii medii.− − −.N) măsurabile direct şi satisfăcând relaţia: z = f(x1... x2 . x N ) (19) Diferenţiala mărimii z are expresia: dz = ∂f ∂f ∂f dx1 + dx 2 + − − − + dx N ∂x1 ∂x 2 ∂x N (20) Eroarea absolută a mărimii z pentru o măsurătoare se aproximează cu diferenţiala ei şi notând dz = δz i . exprimată prin mărimile xi (i = 1. n1 măsurători.... a erorii pătratice a mediei aritmetice şi a erorii relative a mărimii de măsurat. atunci relaţia de mai sus devine: δzi = ∂f ∂f ∂f δx1i + δx 2i + − − − + δx Ni ∂x1 ∂x 2 ∂x N (21) N fiind numărul total al măsurătorilor efectuate. este: S εz = z z (25) (26) 13 . etc... a erorii absolute. eroarea pătratică a mediei aritmetice a mărimii z are expresia:  ∂f   ∂f   ∂f   S z (σ z ) =  + + − − − +  ∂x S x1    ∂x S x2    ∂x S x N   1  x1 .. x N 2 2 2 (22) unde: N1 ( N1 − 1) …………………… S xN = NN 2 ∑ (δ x Ni ) i =1 S x1 = N1 2 ∑ (δx1i ) i =1 (23) (24) N N ( N N − 1) Mărimea măsurată se va exprimă prin relaţia finală: z = z ± Sz Eroarea relativă. x N  N  x1 . Considerăm o mărime.......

chiar dacă erorile relative ale termenilor sunt mici. (32) Cazul diferenţei este un caz particular al sumei algebrice de la punctul precedent (punând a = 1.y0. termenul cu număr minim de zecimale (deci cu eroare absolută maximă) se lasă neschimbat. Fie suma algebrică: f = ax + by cu valoarea exactă f0 = ax0 + bx0.t1 va fi 14 .y) = ± a δ x ± b δ y. b de unde rezultă eroarea maximă: δf = δ ( ax +by ) = a δx + b δy. εf = δf f . eroarea relativă maximă a diferenţei va fi foarte mare (din cauza numitorului mic). Este comod să notăm în cele ce urmează cu δ x modul erorii absolute şi cu ε x modulul erorii relative.10C la t2 = 19.x) + b(y0 . y au acelaşi semn cu coeficienţii respectivi a. b) Diferenţă. Acest fapt trebuie totdeauna avut în vedere. εx = δ < x.3 ± 0. a) Sumă. de la t1 = 19. εf = δx + δy x−y . (30) Cazul cel mai nefavorabil are loc atunci când erorile absolute ale variabilelor x.⋅ x. cunoscând erorile maxime ale argumentelor.f = a(x0 . b sunt constante exacte. Dacă x şi y sunt apropiaţi între ei. iar ceilalţi termeni se rotunjesc păstrând o zecimală în plus faţă de termenul grosolan (aceste zecimale vor da cifra "îndoielnică" a rezultatului). (31') şi cazul diferenţei.f = (x0-x) . dacă creşterea de temperatură într-un vas calorimetric este mică. (31'') Observaţie: La adunarea mai multor numere. f0 = x0 . evitând determinarea unei mărimi ca diferenţă a două mărimi apropiate.y. f0 . Ştiind erorile argumentelor trebuie să calculăm eroarea care rezultă pentru funcţie. x x (27) Vom presupune de asemenea că erorile sunt suficient de mici adică εx < 1. 1.10C atunci eroarea relativă a diferenţei ∆ t = t2 . pe care o vom trata şi separat: f = x . Să calculăm mai întâi erorile maxime ale funcţiilor simple. x < x0 − x δx sau = ±ε x . (29) unde a. (31) În particular.1 Erorile funcţiilor Majoritatea mărimilor fizice se măsoară indirect.7 ± 0. dacă f = const. δ f = δ (x .| ⋅ δ x.(y0-y) = ± δ x ± δ y. De exemplu. în special ne interesează eroarea maximă a funcţiei. adică se determină prin calcul cu ajutorul unei formule în care intră mărimi ce sunt măsurate direct. Cazul cel mai favorabil are loc atunci când erorile absolute ale termenilor au semne opuse şi deci se adună. b = -1).y. atunci δ f = | const. Asemănător sumei avem: f = x .14 II. < (28) astfel încât putem folosi formule pentru calcule aproximative. de unde eroarea maximă: δf = δ ( x − y ) = δx + δy .y) = δ x + δ y. Eroarea absolută este: f0 . adică δx = x0 − x sau x 0 − x = ±δx sau x 0 = x ± δx.

h2.3 deşi citirile t1. εf = δf xy = εx +ε y (33) deci se adună erorile relative ale factorilor.1 = = = 0. (35) adică eroarea relativă a unei puteri este egală cu eroarea relativă a bazei înmulţită cu exponentul (în modul).5 %.7 − 19.1/20 = 0. şi secţiunea S0 supus forţei F: Fl 0 E= .5 = 50%. εf = δf xr = r εx. 2) Modulul lui Young E se determină pe baza alungirii ∆ l a unui fir de lungime l.cît să aibă sigur n cifre exacte trebuie ca factorii să aibă n + 2 cifre exacte. Pentru funcţiile simple de mai sus se calculează întâi creşterea absolută şi apoi cu ajutorul acesteia eroarea relativă.0. unde am neglijat ultimul termen. (36') h h  h1 h2  1 2 1 2 2 1 1 2 1 2 (δ h1 ≈ δ h2) dacă diametrul d1 este cunoscut cu suficientă precizie. erorile fiind presupuse mici. y y0 y yy 0 yy 0 y ( y ± δy ) y2 δf = δ y δx + x δy x = . Pentru un produs de doi factori avem: f = xy. f0 − f = 0 − = 0 = = ≈ . t 2 − t1 t 2 − t1 19. Analog produsului avem: f = x x x yx − xy 0 y ( x 0 − x) − x( y 0 − y ) ± yδx  xδy ± yδx  xδy . c) Produs. Exemple: 1) Diametrul d2 al unui tub capilar se determină pe baza diametrului cunoscut d1 al unui tub capilar de comparaţie şi a ascensiunilor capilare h1. Atunci r f0 . conform regulii: δh δh 1 1  ε d = ε d + ε h + ε h ≈ε h + ε h = + = δ h  + .f = x0 − x r = ( x ± δx) r − x r = x r (1 ± ε x ) r − x r ≈ x r (1 ± rε x ) − x r = ±rx r ε x de unde eroarea: δf = δx r = r x r ε x .15 δt1 + δt 2 2δt 2. y y2 de unde eroarea maximă (cazul cel mai nefavorabil): εf = δf f = ε x +ε y . Eroarea maximă (cazul cel mai nefavorabil) va fi: ε ∆t = δf = δ ( xy ) = x δy + y δx. Să considerăm o funcţie putere f = x2. unde x este un număr real exact. d) Cît . t2 au fost făcute cu o precizie de 100 ori mai bună: ε t ≈ 0. h d 2 = d1 1 (36) h2 de unde eroarea relativă maximă este. e) Putere.xy = x(y0-y) + y(x0-x) + (x0-x) (y0-y) = ± xδ y ± yδ x ± δ x δ y = ± xδ y ± yδ x. Observaţie: Pentru ca o expresie de tip produs . Pentru funcţii mai complicate de tip produs – cât se calculează mai întâi eroarea relativă după regula de mai jos şi apoi cu ajutorul acesteia eroarea absolută. (37) S 0 ∆l 15 . f0 – f = x0y0 .005 = 0. (34) deci şi în acest caz se adună erorile relative ale factorilor.

y ) + ( x 0 − x ) ∂f ∂f + ( y0 − y) . diferenţiem funcţia: df = ∂ f ∂ f ∂ f dx + dy + dx . de exemplu. a lui g şi π (luând un număr suficient de zecimale). y 0 ) ≈ f ( x. logaritmice. 16 . 3) Perioada pendulului simplu T este dată de formula: T = 2π l .35): (a) f =a +b d x y. exponenţiale etc. asimilând diferenţialele cu erori (presupuse mici). se aplică calculul diferenţial. l − l0 l − l0 (37') unde erorile forţei F (dată de greutăţi marcate). de unde eroarea maximă: f0 − f ≈ ± x δ ∂f ∂f ±δy .y. y).16 de unde eroarea relativă maximă: ε E = ε F + ε l 0 + ε S 0 + ε ∆l ≈ ε ∆l = δ (l − l0 ) 2δl = . Se dezvoltă funcţia în serie Taylor în jurul valorilor (x. (c) f = xy. a lungimii l0 şi a secţiunii date S0 pot fi neglijate (δ l ≈ δ l0). df = dx . ∂x ∂y ∂ f ∂ f δ + x δ. 4) Constanta elastică k a unui resort se determină fie static pe baza alungirii x sub acţiunea greutăţii mg. ∂ x ∂ y ∂ x asimilăm diferenţialele cu erori (considerate mici) dx → δ x. Fie o funcţie de două variabile f = f(x. … şi luăm cazul cel mai nefavorabil pentru a obţine eroarea maximă: δ = f ∂ f ∂ x δ + x ∂ f ∂ y δ + y ∂ f ∂ z δ. fie dinamic pe baza perioadei T a oscilaţiilor verticale ale greutăţii: k= mg x sau k = 4π 2 m T2 ..y0).dy → δ f = δ x + δ y. ∂x ∂y Cazul cel mai nefavorabil are loc atunci când erorile argumentelor au acelaşi semn cu derivatele respective. z (40) Putem obţine şi pe această cale formulele pentru funcţiile simple (31 . d d δ x y (b) f = x . Presupunem că funcţia este continuă şi cu derivate parţiale continue în domeniul considerat. al funcţiilor trigonometrice. valoarea exactă fiind f0 = f(x0. 1 1 1 εT = ε Π + εl + ε g ≈ εl . În cazul unor funcţii oarecare. f =a x +b y → f = a δ + b δ . Anume. y ∂ x ∂ y δ = f Putem raţiona şi astfel. y) păstrând doar termenii liniari: f ( x 0 . y x df = xdy + ydx → δ f = x δ + y δ . g se pot neglija dacă luăm un număr suficient de zecimale. 2 2 2 (39) de unde eroarea relativă maximă: ε k = ε m + ε g + ε x ≈ ε x sau ε k = 2ε π + ε m + 2ε T ≈ 2ε T. (39') unde se pot neglija erorile masei marcate m. 2. g (38) (38') de unde eroarea relativă maximă: unde erorile pentru π .

lnf = r ln x. y. ln f = lnx + lny + lnz. măs.δθ. Se găseşte astfel regula de adunare a erorilor relative pentru expresii de tip produs .   de unde eroarea maximă:  δI δI δL = 10δ (1gI − 1gI 0 ) = 10 + 0  I I0  (deoarece δI ≅ δI 0 . ca de exemplu în tabelul alăturat. Eroarea relativă maximă este: ε h = ε σ + ε cosο + ε ρ + ε g + ε r. unde εcos θ = sin θ .cât se calculează întâi eroarea relativă.335 1575 880 1. y df = ydx-xdy y 2 →δf = yδ + xδ x y y2 . cos θ cos θ (41') 2) Nivelul sonor L (în decibeli) este definit prin intensităţile sonore I0 şi I astfel: I = 10 lg I I0 (42)  1 1  ≅ 10δI  +  I I 0    . măs. f = r x → f = r x . θ .δθ δ cos θ = = tg θ . unit. În primul rând alcătuim tabelul cu valorile argumentului x (în ordine crescătoare) şi valorile corespunzătoare ale funcţiei y = f(x).unghiul de racord (umectaţie) . x 482 1. ρ densitatea lichidului.cât. deci f = yz .17 (d) f = x . df dx x df dx dy dz δf δx δy δz δf δx δy δz εf = r ε x . ρgr (41) unde σ este tensiunea superficială. x.287 1470 17 785 1. Tabelul de valori. g . (b) = − − → = + + .391 . Pentru expresii de tip produs . ln f = ln x. unit.raza tubului capilar. 1.2 Trasarea graficelor În alcătuirea şi trasarea graficelor trebuie respectate anumite reguli.acceleraţie gravitaţională.225 1336 648 1. Pentru aceasta este comod să logaritmăm în prealabil funcţia şi apoi să diferenţiem (ştiind că d lnx = d x ). f = xr .ln y. x df dx dy dz (a) f = xyz. ) II. f = x + y + z → f = x + y + z .18 1150 589 1. Exemple: 1) Ascensiunea capilară h este dată de formula: (c) δf δx h= 2σ cos θ .ln z. deci ε f = ε x + ε z + ε z. f x y z f x y z ε f = ε x + + ε z + ε z.360 1725 1030 1. r .

fie despărţită printr-o virgulă de simbolul mărimii.6 etc. 2. poate fi următorul număr de unităţi: 1⋅ 10-1 = 0. 200. 40. 500: 0. verticale sau orizontale. 100. 2⋅ 10-1 = 0. 2. Domeniul de variaţie Stabilirea domeniului de variaţie a celor două mărimi x şi y. 0. 50. 1700).4. 0. Astfel. etc. Poate fi folosită şi o hârtie albă. 60. 1. 100: 0. 0. 1000.432 1. 10: 0. 20: 0. 40. etc.429 1. de ordinul 9 x 12 cm (adică o carte poştală. 600. ∆ x =1200. etc. 2. 1000. 4. 2.2 etc. fie în paranteze. etc. Graficul poate fi aşezat în una din cele două poziţii a sau b din Fig. 60. 0. adică 1.5: 0. 50: 0. 2. 2. 6. 5. verticale sau orizontale. 18 . 8.1: 0.50. 1. 2. Poziţia graficului x 4. 2⋅ 10k sau 5⋅ 10k unităţi. 140. 250. 20. liniată de noi uşor cu creionul cu linii consecutive. etc.0. 1. 15.5. 0.4. 20. 100. înmulţit cu o putere întreagă convenabilă a lui 10. 600.0. 10. etc. 150.5. intervalul dintre liniile echidistante. dar aşa ceva se recomandă doar în cazuri extreme. 100. 0. 400. etc. 3.18 y 1. 12.1. 2 sau 5. 6. 50.5. 1. 1: 0. 800. Dimensiunile graficului.3.0 etc. 20. În exemplul nostru: x ∈ (500. 0. de ordinul 18 x 24 cm. y ∈ (1.2. Dimensiunile graficului trebuie să fie de ordinul 12 x 18 cm (dublul unei cărţi poştale sau jumătate dintr-o coală oficială obişnuită). 2: 0.8.2: 0. 5: 0. 3. 400.425 1. 300. 25. 4. 2500.6. în funcţie de comoditatea scărilor pentru x şi y. 0. y y sau x a) b) Fig. etc.5. 3. 0. etc. 200. Scările Graficul poate fi trasat comod pe hârtie milimetrică sau eventual pe hârtie în pătrăţele de aritmetică (sau comercială). 1. deci 10k. 1500.2. Raportul optim dintre lungime şi lăţime trebuie să fie 2 =1.50). 0. unde k este un număr întreg convenabil (pozitiv. 14.4. 350.00. negativ sau nul). 300. În cazuri speciale graficul poate fi mai mic. 20. dar în nici un caz mai mic) sau poate fi mai mare. Trebuie să reprezinte un număr de unităţi egal neapărat cu unul din divizorii lui 10. 120. 200: 0.0. 500. 2000. 1. 30. 30. 500. se face prin rotunjirea valorilor extreme până la valori convenabile care să încadreze bine valorile din tabel. 10. 3000. 1200. ∆ y = 0. 200.440 La capătul rândului trebuie scrisă neapărat unitatea de măsură respectivă. 0.425 1. 70. 5⋅ 10-1 = 0. 5.

20 mm. linia plină).3 Dacă studiem un fenomen nou şi nu ştim deloc la ce tip de curbă ne putem aştepta. Trasarea graficului Fiecare punct experimental se marchează vizibil printr-un cerculeţ. Forma curbei pe care o vom trasa depinde de cunoştinţele noastre asupra desfăşurării fenomenului (procesului) studiat. linia întreruptă). (de 1 mm mărime) fără a duce linii ajutătoare (pline sau puncte). şi fără a nota pe axe valorile numerice ale coordonatelor punctelor. 3.19 Nu se folosesc pentru intervale numere sub 0. lăsând eventual de o parte şi de alta. Punctele experimentale reprezentate nu trebuie unite prin linii drepte. respectiv 2. cruciuliţă etc.δ y. În cazul exemplului nostru ∆ x = 1400 repartizat pe 14 cm lungime (în cazul hârtiei albe putem alege şi ∆ x = 1300 repartizat pe 14-16 cm).50 unităţi pe care îi repartizăm pe 10 cm înălţime (fig. Pentru aceasta marcăm intervalele (y . pentru a vedea câtă încredere putem avea în punctele experimentale obţinute. Dacă ştim că dependenţa este parabolică vom interpola o curbă parabolică (fig. ci urmărind paralel liniile de coordonate deja trasate. Liniile nu trebuie să fie nici prea dese. deoarece strică precizia de reprezentare a datelor. 2 sau 5 cm. un număr cât mai mic de puncte şi cât mai apropiate de curbă. astfel încât curba să treacă prin cât mai multe puncte experimentale. 3. y + δ y) (δ y = eroarea absolută) prin segmente verticale centrate pe punctele experimentale 19 . deoarece le putem evita folosind submultipli sau multipli ai unităţilor folosite. ci se marchează pe cele două axe doar intervalele echidistante alese. deoarece încarcă desenul. dacă avem argumente temeinice în sprijinul unei dependenţe liniare atunci vom trasa prin interpolare o linie dreaptă (fig. 5. astfel încât graficul să iasă o linie frântă. Distanţa dintre aceste marcaje trebuie să cuprindă 1. pătrăţel. atunci trebuie să evaluăm bine erorile funcţiei y pentru fiecare punct experimental. Trebuie trasată o curbă lină (eventual cu ajutorul unui florar) prin interpolare. În cazul hârtiei milimetrice sau în pătrăţele (de aritmetică sau comercială). 2b). în mod egal şi simetric. Pe axa verticală avem ∆ y = 0. triunghi. şi nici prea rare. Fig. 2a) sau pe 15 cm înălţime (fig. Numai punctele remarcabile (critice) pot fi eventual evidenţiate prin linii de coordonate (întrerupte) şi înscrise pe axe valorile coordonatelor respective. nu se trasează liniile echidistante (deoarece sunt gata trasate de fabrică). Astfel. 4 sau 10 pătrăţele de aritmetică. Distanţa dintre două linii consecutive trebuie să fie de ordinul a 10.1 sau peste 500 unităţi.

De exemplu. Fig .4 78 2. deviaţie proporţională cu sensibilitatea balanţei. Sub cadrul graficului sau sus în cuprinsul cadrului se scrie titlul graficului. div. ne conduce de exemplu.5 120.9 100 2. Deviaţia acului balanţei în funcţie de masele puse pe platane (la o suprasarcină dată).20 respective (x. iar acesta trebuie sa indice in general variaţia unei mărimi în funcţie de altă mărime. 5 6.5 2.0 30 3. 5 20 . y) şi facem interpolarea printr-o curbă lină care să taie aceste segmente. g α .2 Graficul este dat în figura 5. Uneori se reiau măsurătorile în mod special în regiunea interesantă pentru a obţine mai multe (mai dese) puncte experimentale şi a evita o eventuală pierdere (estompare) a unor variaţii (fig.3 158 2. Exemple: a) Sensibilitatea balanţei. în porţiunea cu cruciuliţe). la următorul tabel de date: m. 4 6. 4 se evidenţiază experimental existenţa unui anumit proces (de cristalizare) în regiunea palierului A. eventual şi ceea ce scoate în evidenţă acea reprezentare grafică. 4. în cazul graficului din fig. Fig.

Înălţimea de cădere s şi timpul de cădere liberă ne conduc la o curbă parabolică (pătratică).41 Fig.40 79 0.18 17 0.883 21 . % δ 25 0. 6). s.365 55 0.086 II c .28 37 0.21 b) Studiul căderii libere. % δ 4 1.36 44 0. I c . s 16 0. cm t.037 8 1.06 13 1. 6 c) Densitatea unor soluţii Densitatea relativă a două soluţii în funcţie de concentraţie ne conduce la graficul din figura 7.931 50 0.405 69 0. (fig.

0cm = 3.0) şi (140. de exemplu. gf 5 15 10 30.63 N / m F 50 gf 22 . 50).5 x. Prin urmare obţinem: k = x = 14 . Densitatea relativă a unor soluţii d) Oscilatorul armonic Forţa elastică (egală cu greutatea atârnată) în funcţie de alungirea resortului ne conduce la graficul liniar (F = kx) din figura 8. mm F x 40 108 45 120 50 140 Constanta elastică se determină din grafic alegând pe dreapta de interpolare două puncte cât mai depărtate între ele spre marginile graficului). 7.70 gf / cm = 3.22 Fig.5 15 51 20 59 25 70 30 83 35 98. F. (0.

R. Rezistenţa în funcţie de temperatură ne conduce la graficul din figura 10. ∆θ 140 grd Fig. Datele experimentale din tabelul alăturat ne conduc la graficul din figura 9. Oscilatorul armonic e) Termocuplul. Tensiunea termoelectromotoare E a unui termocuplu variază practic liniar cu temperatura sudurii calde (cea rece fiind la 0 0C).8 2.8.0 110 6. 9 f) Termometrul cu rezistenţă. = 48 µV / grd .0 80 5. mV 0 . E . 0C 22 29 50 58 80 90 105 118 23 .7 mV = .7 140 Interpolând o dreaptă şi luând pe această dreaptă două puncte cât mai depărtate între ele.0) şi (140. 6.85 24.23 Fig. adică sensibilitatea termocuplului: s= ∆E 6. 0C 0. Ω 108 109 120 122 127 136 142 146 θ .7) găsim panta dreptei. de exemplu (0.2 55 4.

6⋅ 10-19J). Logaritmând relaţia (43) şi exprimând pe ε în electron-volţi (1eV = 1. graficul lui lg R în funcţie de 1000/T trebuie să fie o linie dreaptă cu panta m = 2. din care putem afla pe ε . (ε in eV ) (44) T Prin urmare.10. 24 .387 = = 3. Termistorul este un semiconductor a cărui rezistenţă scade cu temperatura după o lege de tip exponenţial: ε R = A e.38 ⋅10 T = lg A + 2. avem lg R = lg A + ε 2kT lg e = lg A + 0.24 R θ 154 139 158 150 Interpolând o dreaptă. R0 100 Fig.5 ε . anume ε = 0.6 ⋅10 −19 −23 2 ⋅1. şi extrapolând-o spre 00C găsim R0 = 100 Ω . unde ε este lărgimea benzii interzise în cazul conductibilităţii intrinseci (fără impurităţi sau la temperaturi suficient de înalte). 158)./2kT (43) k = 1. 150 de unde coeficientul termic A= m 0.5ε 1000 .387 Ω / grd . R = R0 (1+Aθ ).10-23 J/grd – constanta Boltzmann.87 . (pentru simplificare în grafic s-au trecut mai puţine puncte): m = R0 A = 158 − 100 = 0.4 m. Pentru determinarea pantei luăm de exemplu punctele (0.4343 ε ⋅1.10 −3 grd −1.38. 100) şi (150. Termometrul cu rezistenţă g) Termistorul.

11. luând de exemplu pe dreapta de interpolare punctele (2.61 eV .832 25 3.398 50 3.8 7.342 148 2.09 2. găsim panta m= 1. R.5 52 25.80 − 0.35 = 1.39 1.0 10.985 1.0 20.74 Din graficul lgR = f(1000/T).591 140 2.32 3. 0.35) şi (3.034 83 2.5ε 3. 25 .35.4m = 0.526 = 2. conform datelor experimentale din tabelul următor.491 145 2.2 lg R θ .2 0.858 90 2.30 − 2. Ω 68 66.1 0.716 30 3.37 1.35 de unde intervalul energetic: ε = 0.2 0. Termistorul În figura 11 am reprezentat R = f(θ ) şi lg R = f(1000/T).42 1.9 0. 1. 0C 1000/T R 1g R θ 1000/T 1.25 Fig.3 3.823 28 3.301 62 2.80).30.81 0.65 1.792 104 2.35 6.

12. Termistorul 26 .26 Fig.

operaţii cu vectori III. având diviziunile cele mai mici egale cu 1 cm sau 1 mm.2 Mărimi fizice vectoriale.27 III. Prezentarea teoretică şi modul de lucru Valoarea celei mai mici diviziuni a unui instrument de măsură constituie precizia acestuia şi este egală cu eroarea absolută de măsurare ce o săvârşeşte instrumentul.1 Clasificarea mărimilor fizice III. d) Exprimarea rezultatului final. 2. Scopul lucrării: Scopul lucrării îl constituie formarea deprinderilor de măsurare cu instrumente de precizie şi aplicare în practică a elementelor de teoria erorilor de măsură şi anume: a) Alegerea condiţiilor de lucru. e) Calculul erorii relative. In măsurătorile curente de lungimi se folosesc rigle. volumul unei plăci paralelipipedice se va afla după formula: (1) V = abc (1) 27 . Când avem nevoie să determinăm o lungime cu precizie mai mare (eroare mai micâ). b) Calculul valorilor medii ale mărimilor de măsurat. Folosind şublerul şi micrometrul. folosim instrumente care pe lângă riglă mai au un vemier (şublerul) sau sunt prevăzute cu un şurub micometric (micrometru). f) Aplicarea rezultatelor obţinute.3 Determinarea condiţiilor optime pentru măsurarea unui paralelipiped dreptunghic 1. c) Calculul erorii pătratice a mediei aritmetice. MĂRIMI FIZICE III.

Deoarece în practică nu se găsesc instrumente cu precizie determinată se folosesc instrumente cu precizii apropiate . cu aceeaşi precizie . Această discuţie ne permite să determinăm precizia instrumentelor ce urmează a fi folosite pentru măsurarea fiecărei mărimi a. se impune ca asupra măsurătorilor efectuate să se realizeze un calcul al erorilor.006 mm. iar pe (c) cu un instrument cu precizia de 0.003 x 2 = 0.9 %. b.003 x 20 = 0.06 mm ∆ c = 0. 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 c) Se calculează erorile pătratice a mediei aritmetice : 28 a i (mm) ∆ a = 0. determinându-se mai întâi valorile medii ale mărimilor măsurate care se trec în tabelul ( 1 ) : Nr. c sunt dimensiunile paralelipipedului: c b a Găsirea condiţiilor optime de lucru Măsurarea mai întâi cu ajutorul unui instrument de precizie de 0. obţinem : ∆ V ∆ a = + V a ∆ b ∆ c + b c b (2) Dacă dorim ca eroarea relativă maximă asupra mărimii deduse din calcul .06 mm. b. b . folosind metoda diferenţierii logaritmice .3 % c a (mm) bi (mm) b ( mm) c i (mm) c (mm) .1 mm cele 3 dimensiuni să presupunem că obţinem pentru cele 3 dimensiuni : a = 100 mm b = 20 mm c = 2 mm Condiţiile optime le obţinem determinând eroarea relativă maximă a mărimii de măsurat . .9 %.3 mm . adică a volumului . Pentru acest fapt.3 % a ∆ b = 0. iar eroarea relativă maximă asupra mărimii finale să nu fie mai mare de 0. va trebui conform relaţiei ( 2 ) să avem : Rezultă : ∆ a = 0. efectuând măsurători directe asupra mărimilor a.003 x 100 = 0. c aşa fel încât asupra lor să facem aceeaşi eroare relativă .3 % b ∆ c = 0. pe (b) cu precizia de 0.006 mm Deci : vom obţine precizia maximă dorită în măsurarea volumului dacă pe (a ) vom măsura cu un instrument având precizia de 0. să fie de exemplu 0. Logaritmând expresia volumului (1) şi trecând la erori .28 unde a.3 mm ∆ b = 0. crt. c .

I litografiat la I.b .. Scheffel M. Ioan Litschel – Lucrări practice de fizică . Marian Scheffel.c a a a ∂a ∂b ∂c Adica: SV = (b c S a ) 2 + (a c S b ) 2 + (a b S c ) 2 d) Rezultatul final se da sub forma: V =V ± S V e) Eroarea relativă a volumului in procente este : ε V = SV V (100%) f) Se va aprecia rezultatul pe baza erorii relative şi a erorii pătratice a mediei aritmetice 3 Materiale necesare şubler micrometru piese ale căror volum trebuie determinat 4 Bibliografie 1. Petru Ştiuca. Suceava. Fizică generală. I. Al. partea I Litografiat de I.Suceava –1981 2.29 Sa = ∑( a n( n − 1) i − a)2 . – Curs de fizică vol.b .I. Tipografia uninversităţii Ştefan cel Mare. Cuza ’’ 3. Sc = ∑(c n( n − 1) i − c )2 SV = ( ∂V ∂V ∂V S a ) 2 . 2002 IV TERMODINAMICA 29 .b . Dumitru Grosu – Îndrumător de lucrări practice de fizică litografiat la Universitatea .I.c + ( S c ) 2 . Sb = ∑(b n( n − 1) i − b )2 . c + ( S b ) 2 .S.Sibiu – 1975 4.

Având în vedere dificultatea de a menţine constant volumul corpurilor solide la variaţia temperaturii . respectiv determinarea căldurii specifice a Al şi Fe.30 IV. SCOPUL LUCRARII Lucrarea are drept scop însuşirea acestei metode de determinare a căldurii specifice a metalelor . se foloseşte căldura specifică sau căldura molară la presiune constantă cp (Cp ) .Cele mai accesibile determinări experimentale sunt valorile capacităţii la presiune constantă .1 Noţiuni de termodinamică IV. 30 . Când transformarea sistemului ( corpului ) are loc la volum constant se foloseşte căldura specifică respectiv căldura molară la volum constant c v ( C v ). Sunt însă mai uşor de determinat din punct de vedere teoretic. 2 TEORIA LUCRARII Căldura specifică este o mărime fizică ce exprimă cantitatea de căldură schimbată de o unitate de masă a unei substanţe cu mediul exterior pentru a-şi modifica temperatura cu un grad Kelvin.I. determinarea capacităţii calorice la volum constant este dificilă din punct de vedere experimental . C= d Q νT d (2) C S.2 Determinarea căldurii specifice a metalelor prin metoda răcirii 1. = 1J 1Km 1K ol Între căldura molară şi cea specifică există relaţia : C=cµ (3 ) unde µ ⇒ masa molară a substanţei respective . c= ∆Q ∆m∆T (1) (c ) SI = 1J 1kg 1K Unitatea de masura a caldurii specifice in sistemul international este: Căldura molară C reprezintă căldura schimbată de un Kmol de substanţă pentru a-şi modifica temperatura cu un grad Kelvin. Când transformarea se produce la presiune constantă . Valorile capacităţii la V = const.

încălzite la aceeaşi temperatură T1 = T2 = T şi le împărţim . Principiul metodei este următorul : dacă un corp are temperatura mai mare decât a mediului ambiant . iar viteza de răcire Q Conform ecuaţiei calorimetrice cantitatea de căldură cedată ∆ de un corp cu masă . din relaţia (7) se obţine ∆T )1 m ∆T ∆T m1c1 ( )1 = m 2 c 2 ( ) 2 ⇒ c 2 = c1 1 ∆t ∆t ∆t m2 ∆T ( )2 ∆t ( (8) 3. folosind mijloace experimentale simple . Termocuplu 4. se vor considera probe de dimensiuni mici .coeficientul de transmitere a căldurii S – suprafaţa exterioară a corpului Egalând relaţiile ( 4 ) şi ( 5 ) se obţine : mc ∆T = α(T − T0 ) S∆t (6) Dacă scriem această relaţie pentru două corpuri ( metalice ) diferite de masă m1 şi m2 . Ţinând seama că prin răcire are loc o emisie de căldură se aplică legea lui Newton de radiaţie a căldurii conform căreia cantitatea de căldură pierdută de un corp aflat la temperatura T într-un interval de timp este : ∆Q = α(T − T0 ) S∆t (5) unde T0 – temperatura mediului ambiant α .din acest motiv . rezultă : ∆ T este dependentă de căldura specifică. atunci se va răci . ∆ t ∆T )1 α ∆t = 1 ∆T α2 m2 c 2 ( )2 ∆t m1c1 ( (7) Luând corpul de masă m1 ca etalon ( a cărui căldură specifică este cunoscută pe anumite intervale de temperatură ) şi cum la metale se poate considera α 1 ≅ α 2 . Milivoltmetru indicator de temperatură 31 . Cuptor electric 2. APARATE ŞI MATERIALE FOLOSITE Schema dispozitivului experimental este prevăzută ca în fig. m’’ este : ∆ =m ∆ Q c T (4) unde : c = căldura specifică ∆T = intervalul elementar de temperatură Relaţia ( 4) admite că temperatura T este aceeaşi în toate punctele corpului şi nu depinde de conductibilitatea termică . având aceiaşi suprafaţă S1 = S2 . 1 1..31 Metoda răcirii permite determinarea căldurii specifice ( căldurii molare a metalelor ) la diferite temperaturi . Corp de probă 3.

d) Corpul se va răci până la temperatura mediului ambiant.1 MOD DE LUCRU a) Se cântăresc corpurile ( de probă şi etalon ). fiind apoi lăsată să se răcească în aer . Ca etalon se va lua proba de Cu .32 Fig. i ) Se calculează eroarea pătratică medie a mediei aritmetice S c şi eroarea . c) Se ridică cuptorul sau se scoate proba din cuptor. f) Se reprezintă curbele T1 = f 1 (t1 ). se aşteaptă până ce temperatura probei ajunge la valoarea dorită ( T1 = 500 0 C ). e) Aceleaşi operaţii se repetă şi pentru corpul etalon . Imediat ce corpul de probă este aşezat pentru răcire se porneşte cronometrul.2 g) Pe baza reprezentărilor grafice se determină  ∆T    .  ∆t 1  ∆T     ∆t 2 h) Mărimile determinate şi cunoscute se înlocuiesc în relaţia ( 8 ) şi se determină c 2 . T2 = f 2 (t 2 ) ( Fig. iar rezultatul se exprimă folosind relaţia : c 2 = c 2 ± S c2 j) Rezultatele obţinute se trec în tabelele 1şi 2 după modelul de mai jos : 32 . 2 ) Fig. b) Se introduce corpul de probă în cuptor şi se conectează cuptorul la reţea.

Crt. Segal – Introducere în chimia fizică . 551 B) E. BIBLIOGRAFIE A) I. pg. Vol. Murgulescu .S. Litschel – Lucrări practice de fizică . Ed. Institutul de Învăţământ Superior – Sibiu . etc . OBSERVAŢII Cunoaşterea căldurilor specifice a metalelor este necesară în diferite domenii de activitate dintre care menţionăm : a) prelucrarea mecanică b) proiectarea şi explorarea instalaţiilor termice c) automatizarea diferitelor procese folosind lame bimetalice . 6. Bucureşti .33 Tabelul 1 (∆ )1i T Tabelul 2 Nr. Ni) 5. Didactică şi pedagogică Bucureşti 1976. E. Luca şi colaboratorii . Fe. Cu. 1979 . m1 m2 ∆ T )1 ∆ t ∆ T )2 ∆ t c1i c 2i ( ∆ )1 ( ∆ ) 2 c1 t t J ( ) kgK m1 ( ( ε 500 – 400 400 – 300 300 – 200 200 – 100 100 – 20 490 460 425 400 380 k) Se vor face observaţii asupra căldurilor specifice ale metalelor folosite ( Al. pg.S.R.Fizică . 1 Ed. 512 C) I. Academiei R. 1979 33 .

pentru a menţine o membrană elastică întinsă şi în echilibru trebuie sâ se exercite asupra conturului . Pe de altă parte.Determinarea tensiunii superficiale al unui lichid prin metoda stalagmometrului 1.34 V NOŢIUNI DE MECANICA FLUIDELOR V. DISPOZITIVUL EXPERIMENTAL. STALAGMOMETRUL 34 . se comportă asemănător unei membrane elastice. 2. Se numeşte coeficient de tensiune superficială ( α ) rezultanta forţelor de coeziune care lucrează pe unitatea de lungime. tangent la suprafaţa stratului superficial de lichid: α = F .2 Dinamica fluidelor VI DETERMINAREA PARAMETRILOR FIZICI A UNOR LICHIDE 1. . = N m El depinde de natura lichidului şi scade cu creşterea temperaturii Pentru determinarea lui se folosesc două metode : . TEORIA LUCRARII Stratul de molecule de la suprafaţa unui lichid de grosime egală cu raza sferei de acţiune moleculară. Astfel. Acţiunea forţelor de coeziune dintre molecule fac pentru moleculele dm stratul superficial să aibă o rezultantă îndreptată către interiorul lichidului. acest strat exercită o presiune asupra lichidului.metoda tensiometrului.1 Statica fluidelor V.ei forţe tangente la suprafaţa sa. iar el însuşi tinde să aibă suprafaţă minimă.metoda stalagmometrului. l σ S.I.

ρ .b şi obţinând astfel valoarea lui N. relaţia (2) se scrie: m 0 g = σ0 2 π r (3) unde m 0 este masa picăturii de referinţă Presupunem că din stalagmometru se scurg în cele două cazuri. adică între aceleaşi repere a. prevăzut în partea inferioară cu un tub capilar.1). G = F ⇔ m g ⇔ σ l ⇔ m g ⇔ σ 2 π r ( 2) unde m reprezintă masa picăturii.2 Dacă lichidul curge pictură cu picătură. acelaşi volum de lichid. 2) Se introduce lichidul de studiat. se va folosi un lichid de referinţă având coeficientul de tensiune superficială cunoscut σ 0 în vederea eliminării acestora. alegându-se în acest scop două repere arbitrare a. N 0 . Fig.35 Constă dintr-un cilindru vertical. iar r raza tubului capilar. în momentul desprinderii picăturii. Curgerea lichidului prin tubul capilar se poate realiza picătură cu picătură. Deci putem scrie următoarele relaţii: N ρ Nm N 0 m0 m (4) = ⇒ = 0 ρ ρ0 m 0 Nρ 0 unde N . prin intermediul unui tub de cauciuc prevăzut cu o clamă şi interpus între tubul vertical şi tubul capilar.1 Fig. (Fig. Din relaţia (2) s-ar putea determina coeficientul de tensiune superficială σ. Pentru acest lichid de referinţâ. respectiv densităţile celor două lichide.2). MODUL DE LUCRU σ= N0 ρ σ0 Nρ 0 (6) 1) Se introduce în cilindrul vertical un volum din lichidul de referinţă (apă distilată). repetându-se operaţia de numărare în aceleaşi condiţii ca la punctul 1). 35 .b între care se face numărătoarea celor N 0 picături ce se scurg din stalagmometru. Ţinând cont de faptul că din relaţiile (2)şi (3) se poate calcula raportul: m = σ (5) m 0 σ0 V = V0 ⇒ rezultă din relaţiile (4) şi (5): 3. greutatea ei G este egalâ cu suma forţelor F de tensiune superfîcială care se exercită de-a lungul conturului orificiului de scurgere prin tubul capilar (Fig. dar cum masa unei picături şi raza tubului capilar se determină greu. ρ 0 reprezintă numerele de picături.

Determinarea coeficientului de vâscozitate a unui lichid prin metoda Stokes 36 . conform relaţiei ( 6 ) este : N0 ρ σ0 N ρ0 c) abaterea pătratică medie a coeficientului de tensiune superficială măsurat . cunoscând valorile celorlalte constante : ρ = 1160 Kg / m 3 . SN = ∑ ( Ni − N )2 i =1 n S N0 = ∑ (N i =1 n 0i − N0 )2 unde . se va calcula din legea de propagare a erorilor: σ = ∂σ 2 ∂σ 2 2 2 )N . N0 = ∑N i =1 n 0i . ρ 0 = 1000 Kg / m 3 . precum şi abaterile standard n n(n − 1) măsurători .n ’’reprezintă numărul de n(n − 1) b) valoarea medie a lui σ .36 3) Se calculează valoarea lui σ din relaţia (6). Deci se vor face următoarele calcule : a) valorile medii ale lui n asupra unei măsurători individuale : N = ∑ Ni i =1 n . σ 0 = 73 • 10 –3 N/m 4) Se repetă măsurătorile.N SN ∂N ∂N 0 0 0 Sσ = ( 0 d) rezultatul final se va da sub forma : σ = σ ± Sσ 2. 5) Calculul erorilor se va face observând că valoarea lui σ nu se determină direct .N SN + ( )N . în aceleaşi condiţii de cel puţin 10 ori. în vederea efectuării calculului erorilor.. ci indirect prin efectuarea de măsurători a numerelor de picături N şi N 0 .

Principiul fizic al metodei Asupra unei bile care cade într-un lichid vâscos. ea are o anumită viteză . Stratul de lichid din imediata apropiere a suprafeţei bilei se mişcă cu viteza bilei. Aceasta din urmă se opune mişcării şi este condiţionată de forţele de frecare internă a lichidului. este dată de formula lui Stokes : R=6π η vr (1) în care η = este coeficientul de frecare internă sau viscozitate a lichidului. r = raza acesteia. Pe măsură ce bila înaintează . forţa arhimedică Fa şi forţa de rezistenţă R. v = viteza bilei. suma celor trei forţe devine egală cu zero şi bila . iar celelalte cu viteze din ce în ce mai mici. Forţa de rezistenţă creşte o dată cu creşterea vitezei. cele trei forţe au aceeaşi direcţie verticală (Fig. fără vârtejuri. acţionează trei forţe : greutatea bilei G. Astfel ia naştere4 între straturile din lichid o forţă de frecare internă sau viscozitate . 37 . datorită inerţiei se va mişca rectiliniu şi uniform cu o viteză constantă v0 . Când bila se găseşte în imediata apropiere a suprafeţei lichidului. La un moment dat . 1) forţa de greutate este orientată în jos forţa arhimedică şi de rezistenţă în sus Fig. Forţa de rezistenţă la înaintare pentru o bilă cu viteză de cădere mică . Trecerea bilei prin lichid face ca diferite straturi să alunece unele faţă de altele cu viteze diferite.1 Greutatea bilei şi forţa arhimedică sunt constante. viteza ei creşte şi conform relaţiei (1) creşte şi forţa de rezistenţă.37 1. viteză pe care o avea în momentul echilibrului forţelor.

2 ) Fig.4 ) D O parte din mărimile care intră în partea dreaptă a semnului de egalitate pot fi măsurate direct . deoarece lichidul se găseşte într-un vas.38 Punând condiţia ca rezultanta forţelor ce acţionează asupra bilei să fie nulă. Descrierea aparatului Aparatul folosit în această lucrare se compune dintr-un cilindru de sticlă umplut cu lichidul de studiat şi prevăzut cu 2 repere care sunt de fapt 2 beculeţe ce se aprind sau se sting în momentul în care bila trece prin dreptul acestora (Fig. obţinem : 4πr 3 4πr 3 ρg − ρ 0 g − 6πrηv 0 = 0 3 3 (3) 3 3 unde ρ = densitatea materialului din care este confecţionată bila ρ0 = densitatea lichidului g = acceleraţia gravitaţională Din relaţia (3) se poate determina expresia lui η : 1 (ρ − ρ0 ) 2 η= gd (4) 18 v0 în care d = 2v este diametrul sferei Formula (4) se deduce pentru cazul când bila cade într-un lichid care se întinde nelimitat în toate părţile. Procedeul experimental 38 . se obţine pentru η formula corectată : 1 ( ρ − ρ0 ) η= gd 2 (5) d 18 v 0 (1 + 2. Dacă bila cade de-a lungul unui cilindru de diametru 0 . acest lucru nu se poate realiza . Practic . celelalte se găsesc în tabele . avem : G – Fa – R = 0 (2 ) Dacă în relaţia (2) înlocuim pe G şi Fa cu expresiile lor : G = F ⇔ mg = σl ⇔ mg = σ 2πr iar pe R cu expresia (1) . 2.2 3.

2 Fenomene ondulatorii VI. d = 9.1 Unde elastice. * viteza v0 a bilei se determină măsurând timpul .crt d ( m) D( m) l (m ) t (sec) v0= l  m    t  sec  η 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 Pentru experimentul din laborator : ρ = 7800 Kg / m3 .39 Pentru efectuarea lucrării sunt necesare : * bile mici din diferite materiale a căror densitate se cunoaşte * un magnet necesar scoaterii bilei din lichid * cronometru pentru măsurarea timpului în care bila parcurge distanţa dintre cele două repere * reperul din partea superioară se aşează la o anumită distanţă de suprafaţa lichidului. clasificare. ρ0 = 700 Kg / m3 . l’’ este distanţa dintre cele două repere * în vederea efectuării calculului erorilor de măsură se fac cel puţin 10 măsurători pentru v0 Rezultatele măsurătorilor se trec în următorul tabel : Nr.. l = 0. mărimi caracteristice VII..3 Determinarea lungimii de undă şi vitezei sunetului prin metoda osiloscopică 39 .3 m . VII UNDE ELASTICE VII. de la care viteza bilei devine constantă . x’’ în care bila parcurge distanţa dintre cele două repere : v 0 = l t unde .4 D=11 • 10 – 3 m • 10 –3 m .

Între două puncte M1 şi M2 ale mediului. 2. Scopul lucrării Lucrarea are drept scop înţelegerea modului de propagare a unei unde într-un mediu elastic şi însuşirea metodei de determinare a lungimii de undă a unei unde sonore prin metoda osciloscopică. Fig. 1). aflate în oscilaţie la distanţa x1. λ – lungimea de undă x – distanţa faţă de originea O. 1   x  λ (1) Oscilaţiile mecanice ale celor două puncte ale mediului. respectiv x2 de sursa O. termenul ϕ = ω t – kx reprezintă faza undei.pulsaţia. Ecuaţia unei unde ce se propagă după direcţia Ox este dată de relaţia: y = A sin (ωt − kx ) sau y = A sin 2π  vt − unde: A – amplitudinea undei. străbătută de undă într-un timp t.numărul de undă. k.40 1. diferenţa de fază este dată de relaţia: 2πx1   2πx 2  x − x1 ∆x  ∆ϕ =  2π υ − t t = 2π  −  2π υ −  = 2π 2 (2) λ   λ  λ λ  unde ∆ x reprezintă distanţa dintre punctele măsurată după axa Ox (fig. ω . υ – frecvenţa. provocate de undă sunt transformate în oscilaţii electrice x(t) şi y(t) cu amplitudinile A şi B şi dirijate a fi compuse după direcţii perpendiculare într-un osciloscop cu două 40 . Teoria lucrării Prin undă se înţelege fenomenul de propagare din aproape în aproape cu viteză finită a unei oscilaţii (perturbaţii) într-un mediu elastic.

Δφ = 3π/2 sau Δφ = (2n+1) π/2 unde n = 0. 3c. 3b. Câteva cazuri particulare: a) Dacă φ1 = φ2.…….3. dacă diferenţa ∆ ϕ = ϕ 2 . Spotul luminos al osciloscopului va descrie o traiectorie dată în general de ecuaţia: x2 A 2 + x2 B 2 − 2 xy cos ∆ϕ = sin 2 ∆ϕ A⋅ B (3) care reprezintă ecuaţia unei elipse înscrise într-un dreptunghi cu laturile 2A şi 2B. oscilaţiile x(t) şi y(t) sunt în fază iar ecuaţia elipsei devine: x y = A B => y = B x. 2).ϕ 1 are valori arbitrare (Fig.1. elipse pentru: Δφ = π/2 sau Δφ = (4n+1) π/2. drepte pentru: Δφ = 0 sau Δφ = 2nπ. direcţia axelor elipsei şi sensul de mişcare a spotului pe elipsă depinde de valoarea defazajului Δφ.3a 41 . Fig.2 Excentricitatea. Δφ = π sau Δφ = (2n+1) π. . Defazajul dintre două oscilaţii poate fi măsurat direct din traiectoriile elipsei rezultante. A (4) În acest caz traiectoria corpului este dreapta ab.41 întrări x şi y.2. 2. vizualizate pe ecranul osciloscopului catodic. Fig. elipsele respective devin: 1. indicată în figura 3a. Ne vom limita în cadrul lucrării numai la situaţiile pentru care în funcţie de defazajul Δφ. 3a. adică ∆ ϕ = 0. Traiectoriile rezultante ce corespund acestor situaţii sunt prezentate în fig.

3c). 3c d) Dacă φ2 = φ1 + π . Fig.42 b) Dacă φ2 = φ1 + π . atunci: y(t) = B sin(ωt+ φ1+ π) = -B sin(ωt + φ1) iar ecuaţia elipsei devine: x −y = A B => y = −B x A (5) (fig. În acest caz traiectoria corpului (spotului) este o elipsă centrată. 4 42 . iar pentru Δφ=3π/2. pentru Δφ = π/2 avem oscilaţie circulară stânga (adică săgeata din figura 4 orientată invers). oscilaţie circulară dreapta Fig. iar A = B = A 0 . 3a) panta dreptei este pozitivă. Ca şi la elipsă. atunci între fazele iniţiale putem scrie: 2 x π y = sin( ωt + ϕ1 ) iar = sin(ωt+ φ1+ ) = cos(ωt + φ1) sau A B 2 x2 A2 y2 B2 + = 1. traiectoria corpului este un cerc de rază A0 2 înscris într-un pătrat cu latura 2A0.3b π c) Dacă φ2 = φ1 + . Fig. 3b) în În acest caz traiectoria corpului este dreapta a’b’ cu panta negativă timp ce în (fig. acesta efectuând rotaţia dinspre cadranul 1 către cadranul 2 pentru ∆ ϕ = π /2 şi dinspre cadranul 2 către cadranul 1 pentru ∆ ϕ = 3π /2 (de exemplu fig.

= ω2 n1 . atunci elongaţiile punctului P aflat la distanţa l–x de sursa de unde S.Dacă x = A sin ωt iar y = B sin(2ωt+ π ) atunci figura lui Lissajous 2 este reprezentată în (fig.n 2 şi φ se obţin curbe diferite care se n2 numesc curbele lui Lissajous. Considerând că A incid = A ref = A. Considerăm cazul în Fig. 5 Undele staţionare Prin unde staţionare se înţeleg acele unde care se obţin prin suprapunerea undelor incidente cu cele reflectate. iar curba se închide numai dacă raportul ω1 pulsaţiilor ω1 şi ω2 este egal cu raportul a două numere întregi n1 şi n2. În funcţie de valorile lui n 1 . 5). iar în funcţie de valoarea raportului dintre cele două pulsaţii forma figurii se modifică sau se complică. Exemplu: . 6 care unda incidentă emisă de sursa S aflată în punctul O cade perpendicular pe suprafaţa de separaţie (zona haşurată) dintre două medii. se vor datora undei incidente: Ψ i = A cos[ωt – k(l– x)] =A cos[(ωt–kl)+ kx] (6) şi undei reflectate: 43 .43 Dacă pulsaţiile celor două oscilaţii sunt diferite (ω1≠ ω2) traiectoria rezultantă este mai complicată. Fig.

Osciloscopul Os cu două intrări x şi y.1.A. 5. 7. 6. sunt transformate în semnale sonore (unde) de către difuzorul D. Surse de alimentare. 7. Microfonul M fixat la capătul tijei T.44 Ψ r = A cos[ωt–k(l+ x)] = cos[(ωt–kl) – kx] (7) Prin compunerea celor două oscilaţii se obţine ecuaţia undelor staţionare: Ψ = Ψ i + Ψ r = 2A coskx⋅ cos(ωt–kl) (8) Se vede că mediul oscilează cu o pulsaţie egală cu cea a undei incidente dar amplitudinea oscilaţiei rezultante A rez depinde de distanţa x de la suprafaţa de separare a celor două medii: 2π A rez = 2A coskx = 2Acos x (9) λ 2π În punctele în care x = nπ.. 2 2 3.7 Semnalele electrice emise de G. A λ r z = 2A. 2. iar punctele se numesc ventrele undei staţionare. În punctele în care = (2n+1) 2 λ 2 amplitudinea rezultantă este zero. Fig. 3. A rez = 0. Acesta transformă din nou semnalele sonore primite în 44 . Două amplificatoare A1 şi A2 pentru amplificarea semnalelor culese de la difuzor şi microfon deoarece semnalele electrice din difuzor şi microfon sunt relative slabe. (n = 0. 4.A. Poziţia lor este: x n = (n+ 1 λ ) . Poziţia lor este dată de e xn =n λ 2π π . prevăzut cu o riglă gradată T0. Generatorul de audiofrecvenţă G. Tub de sticlã. iar punctele se numesc nodurile undei staţionare.2. Cu ajutorul acestor materiale se realizează dispozitivul prezentat în fig. Difuzorul D.…) amplitudinea este maximă. Dispozitivul experimental Dispozitivul experimental conţine următoarele componente: 1. Unda emisă se propagă în tubul de sticlă T 0 întâlnind microfonul M.

după ce instalaţia a fost conectată la sursele de alimentare. Tabelul 1 Nr. Pentru efectuarea determinării. faza semnalelor culese de microfon se modifică şi ne vom opri. Acest punct îl înscriem pe tubul de sticlă şi-l considerăm originea de măsură a distanţei difuzor-microfon. apoi se aplică celor două perechi de plăci ale osciloscopului catodic Os. Îndepărtând uşor microfonul. Crt. 4. Prin modificarea distanţei Δx se modifică defazajul şi implicit aspectul traiectoriei spotului de pe ecranul osciloscopului. respectiv microfon. de pe ecranul osciloscopului să efectueze simultan două oscilaţii armonice de aceeaşi frecvenţă după doua direcţii perpendiculare. Continuând deplasarea ne vom opri a doua oară când Δφ = 2π iar pe ecran va apărea din nou dreapta ab.45 semnale electrice de aceeaşi frecvenţă cu cele emise de generator. prima oară când Δφ= π. 3b). Conform relaţiei (2) se determină lungimea de undă care este egală cu λ1 = Δx1. Distanţa dintre Defazajul difuzor şi microfon Δφi [rad] Δxi[m] 45 Lungimea de undă determinată λ i[m] λ ε λ . unde ∆ i = λ −λ λ i (11) (12) (13) Rezultatul final va fi: λ = λ ± S λ S Eroarea pătratică: ε λ = λ . (i = 1. Modul de lucru Semnalele electrice aplicate osciloscopului determină spotul luminos. iar lungimea de undă este λ3 = Δx3/2.N) (10) λ = i N Se află apoi eroarea pătratică a mediei aritmetice conform relaţiei: Sλ = ∑ (∆λ ) i i 2 N ( N − 1) . se procedează în felul următor: Se deplasează uşor microfonul pană în apropierea difuzorului fixându-l în locul unde apare pe ecran o dreaptă ab (fig. În acest caz lungimea de undă este egală cu λ2 = Δx2. Fie Δx1 distanţa cu care s-a deplasat microfonul până la a doua oprire (faţă de originea stabilită) pe care o măsurăm cu ajutorul riglei fixate pe tub. Δx. În acest caz Δφ = 4π. În consecinţă prin compunerea celor două oscilaţii pe ecran va apărea o elipsă dată de ecuaţia (3). λ Rezultatele experimentale se trec în tabelul 1 de mai jos. Dacă tubul ne permite putem deplasa în continuare microfonul până se obţine pe ecran dreapta ab. După ce se efectuează un număr mare de determinări se calculează lungimea de undă medie λ: ∑ λi . Deplasăm în continuare microfonul până se obţine pe ecran dreapta a’b’. acţionând asupra tijei T. sunt amplificate cu ajutorul amplificatoarelor A1 şi A2.. Între cele două semnale există o diferenţă de fază determinate de distanţa difuzor-microfon. 3a). iar pe ecran se obţine dreapta a’b’ (fig. Semnalele electrice culese de la generator. la distanţa Δx2 faţă de prima oprire. la distanţa Δx3.

În cazul de faţă se va determina viteza medie de propagare a undei din tubul de sticlă în cazul aerului.1 Legile reflexiei şi refracţiei luminii VIII. . exprimată în grade Celsius se determină după relaţia: v = 331.46 1. folosind relaţia: v = λ ∗ υ . 5. Câte tipuri de unde cunoaşteţi ? 2. Observaţie: Pe parcursul determinărilor experimentale se vor scoate în evidenţă undele staţionare iar la final se vor determina poziţia ventrelor şi nodurilor folosind relaţia (9). Întrebări 5 1.2 Propagarea luminii prin dioptrul sferic. .. Ştiind că în aer viteza de propagare a sunetului în funcţie de temperatura t.3 Determinarea indicelui de refracţie a luminii prin metoda Chaulnes 1. care trebuie să coincidă.. Fiind cunoscută frecvenţa semnalului sonor (a undei) se poate determina viteza de propagare a acestui semnal în diferite medii gazoase (necorozive) introduse în tubul de sticlã. Care sunt criteriile de clasificare ale acestora ? VIII OPTICA GEOMETRICĂ VIII.54t (14) se vor compara în final valorile celor două viteze obţinute. oglinzi şi lentile VIII. Teoria lucrării 46 . ..36 + 0. Scopul lucrării Scopul lucrării îl constituie determinarea indicelui de refracţie la unele materiale optic . 2. 10. .(υ = 1070 Hz). 2.transparente şi utilizarea rezultatelor în diferite aplicaţii..

6 ⋅10 −7 ÷10 −3 m(υ ≈10 15 ÷10 12 Hz ) .47 Conform teoriei electromagnetice lumina reprezintă o undă electromagnetică cu lungimea de undă λ cuprinsă între 3600 A° şi 7600 A°. concomitent şi în aceleaşi puncte din spaţiu. Planck şi Einstein asupra naturii fizice a fenomenelor luminoase. orientat în sensul axei x.6 ⋅10 m(υ ≈10 ÷10 15 Hz ) . începând cu cele a căror lungime de undă este de ordinul 10 −18 m şi sfârşind cu cele pentru care λ este de ordinul 10 6 m. extinsă pe un domeniu larg. Acest domeniu al lungimilor de undă se mai numeşte şi spectrul vizibil. t ) . undele electromagnetice sunt clasificate pe baza lungimii lor de undă.radiaţii ultraviolete z −7 −7 16 λ = 3. precum şi pe cele corpusculare ale lui Newton.domeniul radio. care impresionează retina ochiului uman. s-a dovedit că produce efecte luminoase. ating valorile maxime şi respectiv minime. Dacă unda se propagă în lungul axei Oz. t ) şi H ( z . oscilând deci în fază. ca în Fig.1 Dintre cei doi vectori ai undei electromagnetice numai vectorul E . Maxwell şi Lorentz.joasă frecvenţă (instalaţii de putere). 1.radiaţii infraroşii λ = 10 −3 ÷1m( υ ≈ 10 12 ÷10 9 Hz ) . Practic. atunci rezultă că mărimile E ( z . Cu ajutorul ecuaţiilor lui Maxwell se deduce următoarea ecuaţie de propagare a unei unde luminoase într-un mediu omogen şi izotop:  ∂2 E ∂t 2  = v 2 ∆E → (1) 47 .radiaţii γ şi radiaţii cosmice −13 −9 21 18 λ = 10 ÷10 m( υ ≈ 10 ÷10 Hz ) . televiziune 4 8 4 λ = 1 ÷10 m(υ ≈ 10 ÷10 Hz ) . Înţelegerea profundă a legilor de structură şi interacţie ale câmpului electromagnetic evidenţiată de teoria cuantică generală a câmpurilor a avut la origine teoriile ondulatorii ale lui Huygens.6 ⋅10 m(υ ≈10 ÷10 H ) . Fig.domeniul radio 4 7 4 λ =10 ÷10 m (υ ≈10 ÷10 Hz ) .domeniul microundelor (radar) −1 10 7 λ = 10 ÷10 m(υ ≈ 10 ÷10 Hz ) . Fresnel. λ = 10 −18 ÷10 −12 m(υ ≈ 10 26 ÷10 19 Hz ) .radiaţii X − 8 − 7 18 16 λ =10 ÷3.radiaţii vizibile λ = 7. Unda electromagnetică constituie o propagare simultană a vectorului → câmp electric E şi a vectorului intensitate câmp magnetic → variabili în H timp.6 ⋅10 ÷ 7.

c viteza luminii în vid. adică în punctul de intersecţie a prelungirii razei OB şi razei AA’. Legătura dintre constantele optice.este indicele de refracţie al mediului. 2). Metoda lui CHAULNES pentru determinarea indicelui de refracţie a materialelor solide transparente din punct de vedere optic are la bază fenomenul de refracţie al luminii când aceasta întâlneşte o suprafaţă de separaţie S dintre două medii optic transparente. v= 1 εµ (2) iar μ – permeabilitatea magnetică a mediului prin care se propagă unda. Fig. Imaginea punctului A va fi în A 1. Să considerăm o placă transparentă cu feţele plan paralele (dioptru plan) de grosime l . μr – permeabilitatea relativă a mediului prin care se propagă unda. Acest fenomen constă în schimbarea direcţiei de propagare a unei raze luminoase când traversează suprafaţa de separaţie S dintre cele două medii transparente. cu depărtare de normală. propagându-se în mediul cu indicele de refracţie n1 (aer) după raza BO. electrice şi magnetice ale mediului se exprimă prin următoarea relaţie: 1 n= c = v ε 0 µ0 = ε r µr 1 ε 0ε r µ 0 µ r (3) unde: n . dusă după normala N2. εr – reprezintă permitivitatea relativă a mediului.48 unde ∆ reprezintă operatorul lui Laplace (sau lapacian) iar viteza de propagare a undelor electromagnetice într-un mediu este dată de relaţia (2). un obiect luminos A şi un observator O (fig. 2 O rază luminoasă AB ce pleacă de la obiectul A se va refracta în B. Aplicând teorema sinusurilor în ∆ ABA1 obţinem: d AB = sin( r − i ) sin (π − r ) (4) (5) Din ΔABC rezultă: AB= l /cos i Din relaţiile (4) şi (5) se obţine expresia: 48 . la suprafaţa AC. în punctul A. în care ε – reprezintă permitivitatea electrică.

S2 – şurub pentru deplasarea grosieră a tubului T pe verticală. Se aşează peste prima placă. 2. T – tub ce conţine lentilele ocular S1 – şurub pentru reglarea condensorului de lumină. 4a). Se notează diviziunea n0 din dreptul reperului. adică dacă se poate indicaţia de zero să fie în dreptul reperului. M – masa microscopului Fig. 2) Microscop de laborator. iar din (8) se va obţine relaţia: n1 n= l l −d (9) 3. Din acest moment şurubul S2 nu se mai utilizează. imagine care se formează în punctul A 1. Se va avea grijă ca şurubul S3 să fie rotit la maxim în jos. notându-se rotaţiile complete N1 ale 49 El conţine: . 4c). cos i ≈ cos r =1) şi ţinând seama de legea refracţiei: n2 sin i = n1 sin r (7) relaţia (6) devine: n d =1− 1 (8) l n2 Mediul cu indicele de refracţie n1 fiind aer (n1 = 1). placa transparentă a cărui indice de refracţie dorim să-l determinăm şi pe care în prealabil s-a marcat de asemenea un punct cu cerneală B pe faţa superioară (fig. 3 4. Prin deplasarea tubului T cu ajutorul şurubului S2 se obţine imaginea clară a petei făcută cu cerneală. Se aşează pe măsuţa M a microscopului o plăcuţă transparentă pe care s-a marcat un punct cu cerneală ce corespunde punctului luminos A (fig. Acesta este folosit pentru determinarea mărimilor l şi d şi este reprezentat în fig. Modul de lucru 1. Dispozitivul experimental 1) Lame din material solid transparent (lame din sticlă). 5. Imaginea punctului A văzută prin ocular a devenit neclară. Se caută din nou imaginea clară a primului punct cu ajutorul şurubului S3. o diviziune având 0.49 d l = sin( r − i ) sin r cos i (6) Pentru unghiuri mici (i ≈ r ≈ 0 . El este împărţit în 50 de diviziuni. atunci indicele de refracţie n2 relativ al mediului transparent este n = = n2 . S3 – şurub micrometric pentru deplasarea fină a tubului T.002mm. citită pe şurubul S3 . 3 având următoarele componente: S – sursa de lumină. 4. 3.

.50 acestuia cât şi diviziunile n1 din dreptul reperului (fig. crt.. . . Apoi rotim în continuare şurubul S 3 până obţinem imaginea clară a punctului B de pe faţa de sus a plăcuţei (fig.002 (mm) (11) Înlocuind în relaţia (9) valorile d şi l determinate mai sus. 4b). 4c) notându-se în acelaşi timp numărul total N2 de rotaţii complete considerate de la începutul numărării. 50 .4 d = N1 ⋅ 0. se va obţine valoarea indicelui de refracţie al plăcii..1 + ( n1 − n0 ) ⋅ 0. . Pentru a găsi grosimea l corespunzătoare plăcii a cărui indice de refracţie vrem să-l determinăm scoatem mai întâi din câmpul vizual al ocularului pata A şi introducem pata de cerneală B a cărei imagine prin ocular este foarte slab vizibilă. cât şi diviziunea n2 din dreptul reperului.55 şi 1. unde n reprezintă media aritmetică a celor 10 măsurători. cunoscute deja din lucrările anterioare.. 10 Tabelul 1 d (mm) l (mm) n n = n ±Sn εn După trecerea datelor în tabel se vor face comentariile de rigoare.5 dar în realitate indicele de refracţie variază între 1. 7. Grosimea plăcii va fi: l = N 2 ⋅ 0. Deplasarea d a imaginii punctului A se va calcula cu următoarea relaţie: Fig. S n eroarea pătratică a mediei aritmetice iar εn eroarea relativă. 1 2 .002 (mm) (10) 6. Pentru calcularea ultimelor două mărimi se vor folosi formulele clasice.1 + ( n2 − n0 ) ⋅ 0.8 în funcţie de natura sticlei şi valoarea lungimii de undă. Determinările se vor efectua la sticlă pentru care valoarea standard a indicelui de refracţie folosită în calcule este n = 1. Se vor efectua 10 determinări iar rezultatele măsurătorilor se vor trece în tabelul 1. Nr.

51 51 .

2. Descompunerea spaţială a unei radiaţii compuse I în radiaţii monocromatice se realizează în mod curent cu prisme sau reţele optice. S-a constatat că are loc o descompunere a 52 .1 Spectrul luminii albe IX.52 IX. Newton a observat fenomenul de dispersie în cazul trecerii unui fascicul de lumină naturală printr-o prismă. folosind spectroscopul. Prin dispersie se înţelege fenomenele determinate de dependenţa dintre viteza de propagare a unei unde de lumină printr-un mediu transparent (sau indicele de refracţie al acestuia) şi lungimea de undă (sau frecvenţa undei luminoase). DETERMINAREA SPECTROSCOPICĂ A LUNGIMII DE UNDĂ ŞI A COMPONENTELOR CHIMICE AL UNEI SUBSTANŢE COMPUSE IX. atunci când radiaţia compusă străbate un mediu transparent.3 Determinarea lungimii de undă a unei radiaţii luminoase necunoscute cu ajutorul spectroscopului 1.2 Tabelul periodic a lui Mendeleev. Teoria lucrării a) Dispersia luminii Fenomenul de dispersie a undelor electromagnetice (deci şi a luminii) constă în descompunerea spaţială a unei radiaţii compuse. în radiaţii monocromatice componente. Scopul lucrării Lucrarea urmăreşte însuşirea de către studenţi a cunoştinţelor minime de spectroscopie şi a modului de determinare a lungimii de undă a diverselor radiaţii emise în domeniul vizibil de o sursă necunoscută. Componente spectrale IX.

După modul de observare. 1). care la limită dă expresia dispersiei ∆λ ν . exprimată b) Aparate spectrale Aparatele cu ajutorul cărora se efectuează studiul radiaţiilor se numesc aparate spectrale. Cea mai deviată este radiaţia violet şi cea mai puţin deviată este radiaţia roşie. verde. albastru. violet (fig. c) Spectrometru cu transformată Fourier: aparat ce are la bază interferometrul lui Michelson şi permite citirea directă a spectrului pe ecranul unui monitor sau înregistrarea sa pe hârtie. 2 53 . Dispersia unui mediu este definită prin mărimea care arată cât de repede variază indicele de refracţie n cu lungimea de undă. 2). iar cea roşie are cea mai mică frecvenţă. adică lungimea de undă λ este mai mică. Radiaţia incidentă I provenită de la un bec electric cade pe fanta F a colimatorului C. dispersia medie a mediului. o prismă P. galben. o lunetă L şi un dispozitiv micrometric Σ (fig. respectiv cea mai mică lungime de undă. indigo. Peste imaginea din câmpul lunetei se suprapune Fig. în intervalul lungimilor de undă λ şi λ + ∆λ va fi dată de relaţia υ = prin: υ = dn . ROGVAIV : roşu. rezultă că procesul de dispersie este cu atât mai accentuat cu cât frecvenţa radiaţiei luminoase este mai mare. oranj.53 acesteia în radiaţiile componente. distingem următoarele aparate spectrale: a) Spectroscopul: aparat spectral care foloseşte ca receptor ochiului. respectiv cea mai mare lungime de undă. pe ecranul A obţinându-se spectrul luminii. Dacă la lungimile de undă λ şi λ + ∆λ corespund indicii de refracţie cu valorile n şi n + ∆ n. Spectroscopul este format dintr-un colimator C. iar radiaţiile dispersate sunt observate cu luneta L acomodată pentru infinit. dλ ∆n . Deoarece radiaţia violetă are cea mai mare frecvenţă. b) Spectrograful: aparat spectral care foloseşte ca receptor filmul fotografic. unde este transformată într-un fascicol paralel care cade pe prisma P.

ceea ce reprezintă spectrul de dispersie al radiaţiei compuse (ROGVAIV) emisă de sursă. Spectrele continue de emisie sunt produse prin încălzirea la temperaturi ridicate a corpurilor solide. intensităţile. În cazul spectrelor de absorbţie. Aceste spectre pot servi şi la identificarea elementelor chimice (în stare pură sau în amestec) prin intermediul analizei calitative. În tabelul 1 sunt prezentate liniile spectrale cele mai importante. c) Spectrul Prin spectru se înţelege ansamblul de imagini ale fantei de intrare ale unui aparat spectral rezultat în urma descompunerii unei radiaţii compuse ce cade pe fanta respectivă. Spectrele de bandă de emisie se obţin când moleculele sunt aduse în stare de incandescenţă. avem un spectru de linii. 54 . se observă linii sau benzi cu intensitate redusă sau chiar nule. În lunetă se observă o succesiune de imagini ale fantei de intrare. iar spectre de bandă de absorbţie când prin substanţa moleculară trece un fascicul de radiaţii. efectului Dopler în special şi a interacţiilor dintre particule. În cazul în care cele două energii nu sunt egale radiaţia respectivă nu este absorbită de către mediu iar spectru de absorbţie nu există. lichide sau a gazelor aflate la presiune mare. Spectrul de absorbţie se obţine în urma tranziţiilor atomilor sau moleculelor de pe nivelele energetice inferioare pe nivelele superioare. În realitate liniile spectrale (în cazul spectrelor de linii) nu sunt strict monocromatice. În cazul când anumite spectre conţin linii adiacente (alăturate). iar fiecare clasă de acest fel se divide în spectre de linii. tranziţii ce sunt spontane sau stimulate. ci prezintă o anumită lărgime Δν sau Δλ datorită efectelor cuantice. Spectrele continue de absorbţie se obţin prin absorbţia de către substanţe a unei părţi din radiaţia compusă ce trece prin aceste substanţe. El se obţine atunci când energia corespunzătoare radiaţiei (radiaţiilor) ce trece prin substanţa cercetată este egală cu diferenţa de energie dintre cele doua stări între care are loc tranziţia atomilor. Atunci când ansamblul de imagini ale fantei de intrare sunt linii discrete. Spectrul de emisei rezultă în urma tranziţiilor atomilor sau moleculelor unor substanţe de pe nivelele energetice superioare pe nivelele energetice inferioare. În general spectrele se pot clasifica în spectre de emisie şi spectre de absorbţie. Ramura fizicii care se ocupă cu studiul metodelor de obţinere. Astfel de spectre sunt create de către molecule. Acest tip de spectru este produs de către diferite elemente chimice aflate în condiţii speciale de excitare şi poate fi un spectru de linii emise sau un spectru de linii absorbite. precum şi lungimile lor de undă obţinute în tuburi de descărcare electrică cu gaze sau vapori.54 imaginea unei rigle gradate cu ajutorul dispozitivului micrometric Σ. în locul radiaţiilor absorbite. după cum radiaţiile sunt absorbite parţial sau total. Intensităţile radiaţiilor spectrale depind de probabilităţile cu care au loc tranziţiile respective (în atomi sau molecule) şi de numărul sistemelor microscopice aflate pe diferite stări staţionare. formate de diferite radiaţii monocromatice ale luminii incidente. se formează spectru de bandă. înregistrare. în spectrul emergent. spunem că avem spectre continue care pot fi de emisie sau absorbţie. spectre continue şi spectre de bandă. Când liniile spectrale de pe anumite porţiuni ale spectrului se grupează în grupe de linii atât de apropiate încât pot fi considerate că pe acele porţiuni ele sunt aproape continue. măsurare şi interpretare a spectrelor se numeşte spectroscopie.

Buton de reglare al oglinzii de protecţie 5. 1. • Surse de radiaţie luminoase. Fantă pentru introducerea obturatorului sau filtrului 10. • Filtru fotografic. Ecran 8.9 5890 5769. • Filtre de absorbţie sau soluţie de clorura de natriu. Condensori 4.5 4358. Măsurarea cu mare precizie a nivelelor energetice din atomi sau molecule a avut un impact hotărâtor asupra dezvoltării omenirii deoarece a condus la construirea unor materiale noi. 3 şi 4.3. permiţând omenirii să evolueze în studierea universului pe baza analizării spectrelor emise de diverse Galaxii. Carcasă 2. a unor circuite şi componente electronice cu calităţi speciale. Tub de protecţie 6. ceea ce a permis studierea în întregime a tuturor atomilor din tabelul lui Mendeleev precum şi studierea totală sau parţială a diverselor molecule rezultate în urma combinării acestor atomi pe căi naturale sau în condiţii speciale de laborator. Buton de reglare al fantei 55 . Stele sau Găuri Negre.3 3663 7065 6678 6560 5875 I(unităţi relative) 3000 500 200 100 80 3000 3000 600 800 55 300 500 1000 100 100 4000 In ultimii 25 de ani această ramură a fizicii a cunoscut o dezvoltare foarte puternică. Parasolar 7.55 Tabelul 1 Gazele sau vaporii incandescenţi Hidrogen Liniile spectrale Roşu Albastru-verde Albastru Violet Galben Galben Vedre Albastru-verzui Albastru Violet îndepărtat Roşu închis Roşu Galben Natriu Mercur Heliu Lungimea de undă (oA = 10-10m) 6563 4861 4340 4101 3970 5895.6 5461 4991. Magazie de filtre 9. etc. 3. Dispozitivul experimental Dispozitivul experimental folosit în această lucrare are în componenţa sa următoarele elemente: • Un spectroscop de laborator prezentat în fig.

Prismă de comparare 6.56 Fig. Se variază distanţa sursă-condensor până când imaginea filamentului este localizată pe fanta reglabilă. Condensor 5. 3. 56 . Modul de lucru 1. 4. fig. 3). Sursă spectrală etalon 4. Obiectiv colimator 8. Condensor 3. atunci se roteşte încet butonul de reglare al oglinzii (numerotarea 4. Obţinerea spectrului continuu Pentru obţinerea acestui spectru se foloseşte un bec de 6V/15W sau 220V/75W care se aşează în dreptul condensorului 2 (fig. 3) până când se ajunge la un spectru centrat. Prismă de dispersie 9. Obiectiv de proţectie 10. Oglindă plană 11. Se observă pe ecran spectru continuu. Dacă spectrul nu este centrat pe scala gradată a ecranului. Vedere de ansamblu a spectroscopului 1. Sursă spectrală 2. Schema optică a spectroscopului 4. Ecran 12. Fantă 7. Obturator sau filtru Fig.

3. Trasarea curbei de etalonare a aparatului Pentru a trasa această curbă de etalonare se va folosi lampa cu descărcare electrică în vapori de mercur. Se ia drept origine un reper fixat la 10 mm. 57 . reprezentate prin benzi întunecate în regiunea galben-verde. b) Determinarea lungimii de undă a liniilor spectrale emise de o sursă necunoscută. Filtrele la rândul lor pot fi filtre de linii sau de bandă pentru domeniu vizibil. Obţinerea spectrului de linii Pentru a obţine acest spectru se aşează în dreptul condensorului 3 (fig. Pe ecran se va observa spectrul de absorbţie ce corespunde filtrului respectiv. 3). luând pe ordonată lungimea de undă iar pe abscisa distanţele d (fig. Ulterior se modifică poziţia acestuia. Poziţia liniilor spectrale se determină cu ajutorul scalei gradate în milimetri de pe ecran. Dacă în calea radiaţiilor emise de aceeaşi sursă se aşează o soluţie diluată de Na sau K atunci pe ecran se văd mai multe benzi de absorbţie. ∆λ şi reprezintă inversul pantei curbei de etalonare în punctele ce corespund lungimilor de undă 5890 oA . Indicaţii pentru prelucrarea curbei de etalonare a) Calcularea dispersiei liniare a spectroscopului Această mărime este definită astfel: η= ∆d . fig. un filtru de absorbţie. Fig. Pe hârtia milimetrică se trasează curba λ = f(d).57 2. 5 5. 5470 oA şi 5000 oA . Obţinerea spectrului de absorbţie În calea radiaţiilor emise de către becul aflat în condensorul 2 se aşează în fanta de introducere a filtrului (numerotarea 9.5). deplasândul spre condensor sau rotindu-l până când liniile spectrului sunt nete şi strălucitoare pe ecranul spectroscopului. Se poate constata că odată cu trecerea timpului intensitatea acestora în primele minute creşte. notându-se în acelaşi timp şi culoarea fiecărei linii observate. el fiind compus dintr-un număr de radiaţii diminuat mai mult sau mai puţin faţă de numărul iniţial al acestora. după care se notează distanţele d la care se găsesc pe ecran celelalte linii spectrale ale mercurului. 3) un bec cu gaz conectat la reţea. adică în dreptul liniei mercurului având lungimea de undă de 4358.3oA (culoarea albastru). 4. infraroşu sau ultraviolet.

a energiei de extracţie We pentru un electron din catodul celulei fotoelectrice şi a lungimii de undă a pragului fotoelectric. se determină lungimea de undă a acestor linii. XI OPTICA FOTONICĂ XI. Din tabele. Pentru spectrele razelor X se folosesc cristale speciale din beriliu. respectiv figura 5.1 Efectul fotoelectric. chiar dacă se dispune de cantităţi mici. Fotonii X. pe baza datelor experimentale obţinute. se identifică substanţa necunoscută care a emis aceste radiaţii spectrale. Pentru spectre din infraroşu se folosesc lentile şi prisme confecţionate din flint.2 Caracterul corpuscular al luminii. Se notează culoarea şi poziţia liniilor spectrale observate pe ecranul spectroscopului. Scopul lucrării În această lucrare se urmăreşte determinarea constantei lui Planck. 58 . Observaţii: 1. Pentru spectrul vizibil se folosesc lentile şi prisme confecţionate din sticlă . 3). linii ce sunt emise de către această lampă. Legile efectului fotoelectric XI. Folosind curba de etalonare. metodele chimice de analiză nefiind eficiente în acest caz.3 Determinarea constantei lui Planck din studiul efectului fotoelectric 1. Pentru spectre din ultraviolet se folosesc lentile şi prisme confecţionate din cuarţ. folosind efectul fotoelectric. Cu ajutorul analizei spectrale cantitative se poate determina compoziţia unor substanţe.58 Se ia o lampă cu descărcare electrică într-o substanţă necunoscută şi se aşează în faţa condensorului 3 (fig. 2.

59 2. We = hυ 0 este energia de extracţie al unde electronului din metal aflat la suprafaţa acestuia (h fiind constanta lui Planck). Pentru studiul efectului fotoelectric se foloseşte o celulă fotoelectrică care este construită dintr-un tub vidat. 1 59 . Einstein pe baza teoriei cuantelor. Hertz (1887). Studii sistematice asupra acestui fenomen au fost efectuate de A. 1) un curent electric pus în evidenţă de un galvanometru G. Einstein (1905) care au stabilit experimental legile acestui fenomen. Acest efect se mai numeşte şi efect fotoelectric extern şi a fost descoperit experimental de către fizicianul H. având în interiorul său doi electrozi: catodul K construit din metalul ce emite electroni sub acţiunea luminii şi anodul A. Stoletov (1898) şi A. ca urmare a interacţiunilor dintre radiaţii şi electronii liberi ai metalului. Ec = mv 2 2 este energia cinetică iniţială a fotoelectronului emis iar υ 0 – este frecvenţa minimă (limită) pentru care se mai produce efectul fotoelectric şi care se numeşte frecvenţă de prag sau pragul roşu al efectului fotoelectric. care a stabilit totodată şi o relaţie matematică pe baza legii conservării energiei: hυ = hυ 0 + E c (1) E = hυ este energia fotonului incident. Datorită unei diferenţe de potenţial între anod şi catod fotoelectronii ce ajung la anod determină în circuitul exterior (fig. care este un inel metalic ce colectează electronii emişi de catod. prin extinderea ipotezei lui Planck. Interpretarea teoretică a acestui fenomen a fost realizată de A. G. Teoria lucrării Prin efect fotoelectric se înţelege fenomenul de punere în libertate a electronilor dintr-un metal supus acţiunii radiaţiilor din domeniu vizibil sau ultraviolet. Fig.

Prin iradierea succesivă a catodului cu radiaţii monocromatice de diferite frecvenţe υ i sunt necesare anumite valori U0i ale tensiunii inverse (întârzietoare) care să anuleze curentul fotoelectric. dacă se măreşte tensiunea U . lucrul mecanic al câmpului electric invers (eU0) devine egal în valoare absolută cu energia cinetică iniţială a electronului. Conform relaţiei (4) vom putea scrie următoarele expresii: eU 01 = hυ1 − hυ 0 eU 02 = hυ 2 − hυ 0 60 . b) Dacă tensiunea dintre electrozi creşte luând valori pozitive curentul I creşte până atinge pentru valoarea U = Umax o valoare maximă Imax. atunci valorile corespunzătoare ale tensiunilor de frânare vor fi U01 şi U02.U0i). n . satisfac câte o relaţie de forma: eU 0i = hυ i − hυ 0 (4) Deci dacă se aplică o tensiune inversă cu plusul la fotocatodă şi cu minusul la fotoanodă. adică înlocuind în legea de variaţie a energiei cinetice. se poate ajunge în situaţia când curentul fotoelectric se anulează. numită metoda câmpului întârzietor.60 Fig. Acest fapt constituie o metodă pentru determinarea constantei lui Planck. 2 Dependenţa intensităţii curentului fotoelectric de tensiunea aplicată între electrozi este dată de curba prezentată în figura 2. Dacă însă tensiunea creşte prea mult catodul poate fi distrus (străpuns). Pentru această valoare. rezultă: eU 0 = mv 2 2 (2) (3) hυ0 = We este o constantă. adică o tensiune de frânare. dependente de frecvenţele radiaţiilor monocromatice utilizate υ i → υ 0 . Perechile de valori (υ i . unde U0 se numeşte tensiunea inversă maximă. Dacă iradiem succesiv fotocatodul cu două radiaţii diferite υ 1 şi υ 2 obţinute cu două filtre diferite. Această curbă pune în evidenţă următoarele proprietăţi: a) Dacă tensiunea aplicată U este nulă (U = 0). În continuare. valoarea curentului fotoelectric I = I0 ≠ 0. În această situaţie relaţia lui Einstein (1) devine: hυ = hυ 0 + eU 0 Deoarece pentru un anumit metal egalitatea rezultă că între eU0 şi υ există o dependenţă liniară . pentru anumite valori ale tensiunii inverse. cu i =1. curentul rămâne staţionar. intensitatea I scade şi se anulează pentru o valoare negativă a tensiunii (-U0) . c) Dacă U ia valori negative. Trebuie remarcat că dacă condiţiile experimentale rămân neschimbate atunci intensitatea curentului fotoelectric de saturaţie Imax este proporţională cu intensitatea ℑ a radiaţiei incidente.

Aparate şi materiale necesare Schema instalaţiei experimentale este data în figura 4 şi conţine următoarele elemente componente: 1. 5. Frecvenţa respectiv lungimea de undă a pragului fotoelectric: ch W υ0 = e respectiv λ0 = (8) We h 3. 3): e U −U h = ⋅ 02 01 c 1 1 − (6) Fig. Voltmetru V. eU0i) atunci se obţine o dreaptă de forma celei prezentate în (fig. 4. Potenţiometru R. 3. Sursa de lumină S. Sursa de curent continuu U. 2. Celulă fotoelectrică C. 3 Folosind graficul se observă din (5) că h = tgα . adică tangenta unghiului format de dreaptă cu axa absciselor. 61 . este tocmai constanta h. Energia de extracţie folosind relaţia: We = hυi − eU 0i (7) 2. Pe baza datelor experimentale se mai pot determina: 1. Dacă se reprezintă grafic perechile de valori (υ i . numită şi panta dreptei.61 Prin scădere se obţine relaţia: e(U 02 − U 01 ) = h(υ 2 − υ1 ) e( U 02 − U 01 ) h= de unde: υ 02 − υ 01 sau utilizând lungimile de undă ale radiaţiilor: (5) λ 2 λ1 Cu ajutorul relaţiilor (5) şi (6) se poate determina valoarea lui h. Galvanometrul G. 6.

Galvanometrul (G) va indica un anumit curent fotoelectric. Valoarea acestei tensiuni este indicată de voltmetrul (V). d) Cu ajutorul potenţiometrului (R) se va aplica treptat. 4. o tensiune electrică întârzietoare până când acul galvanometrului indică din nou valoarea zero. 5 efectului fotoelectric extern). h) Se calculează eroarea pătratică a mediei aritmetice Sh în urma repetării măsurătorilor. în planul eU0 şi υ perechile de valori (υ i. Măsurătorile trebuiesc efectuate cu mare atenţie. Observaţii: 1. 2. 3. Modul de lucru Folosind montajul din (fig. efectul fotoelectric nu are loc (a se vedea legile Fig. eU0i). 4) se va proceda astfel: a) Se ecranează cu hârtie neagră celula fotoelectrică (C) şi se fixează potenţiometrul (R) în poziţia în care acul galvanometrului indică diviziunea zero. În acest moment tensiunea U este tensiunea U0. Determinarea tensiunii U0 este în practică deranjată de un efect fotoelectric parazit de pe anodul colector care determină schimbarea sensului curentului I. f) Pe baza a două lungimi de undă (frecvenţe) cunoscute ale radiaţiilor emise de filtrele folosite şi ale valorilor potenţialelor inverse determinate. e) Se schimbă succesiv filtrele şi se repetă operaţia. g) Se calculează energia de extracţie We şi lungimea de undă a pragului fotoelectric λ 0. b) Se fixează în faţa sursei de lumină (S) un filtru (F) de o anumită lungime de undă (λ ) cunoscută. prin rotire lentă. respectiv figura 5. Se determină din grafic panta dreptei şi se compară cu valoarea calculată. se calculează h cu ajutorul relaţiilor (5) sau (6) şi se reprezintă grafic. pe hârtie milimetrică. c) Se îndepărtează ecranul de hârtie neagră de pe celula fotoelectrică. 62 .62 Pentru efectuarea experienţei mai sunt necesare patru filtre (F) cu diferite lungimi de undă şi hârtie milimetrică folosită la reprezentarea graficelor. conform figurii 3. Dacă frecvenţele radiaţiilor monocromatice sunt mai mici decât frecvenţa de prag υ 0. e şi c fiind constante cunoscute cu o precizie mare. În cazul catozilor confecţionate din diferite metale se obţine o familie de drepte U0 = f(υ ) . În acelaşi timp zeroul galvanometrului se ajustează din acordul fin al său.

Întrebări curentului 1. Distribuţia energiei în spectrul radiaţiei termice are la bază ipoteza lui Planck.63 4. În acest caz spunem că avem o radiaţie termică de echilibru. adică domeniul de frecvenţe al acestor radiaţii este cuprins în intervalul (0. radiaţia termică este omogenă şi izotropă (adică are aceleaşi proprietăţi în toate direcţiile). Erorile efectuate în determinarea lui h. Studiile experimentale au arătat că radiaţia termică are următoarele proprietăţi: spectrul său este continuu.radiaţia termică este nepolarizată. se datorează fotoelectric secundar şi a potenţialului de contact. ∞). 5. Teoria lucrării Prin radiaţia termică a corpurilor se înţelege trecerea energiei termice din interiorul corpului în energie de radiaţie şi propagarea ei în mediul înconjurător sub formă de unde electromagnetice. Sistemele materiale pot de asemenea absorbi radiaţia care provine din mediul exterior şi în anumite condiţii poate exista un echilibru între emisia şi absorbţia radiaţiilor. . Legile radiaţiei corpului negru XII. prin cuante de energie. Principalele mărimi ce caracterizează radiaţia termică sunt: 63 . Aceste fluctuaţii în sistemul material sunt determinate de agitaţia termică. Care este intervalul de timp scurs din momentul iluminării fotocelulei şi emisia fotoelectronului ? 2. . 2. Sistemele materiale aflate în stare condensată (lichidă sau solidă) emit radiaţii electromagnetice la orice temperatură (cu excepţia lui 0K) datorită fluctuaţiilor sarcinilor electrice din componenţa lor.2 Determinarea constantei lui Stefan-Boltzman din studiul corpului absolut negru 1.la echilibru termodinamic.1 Radiaţia termică. Scopul lucrării Lucrarea are drept scop determinarea experimentală a constantei σ a lui Stefan – Boltzman ce intervine în formula legii lui Stefan – Boltzman. Ce este efectul fotoelectric intern şi în ce constă efectul fotoelectric nuclear ? 3. Datorită sensibilităţii lor. unde se pot folosi celulele fotoelectrice ? XII RADIAŢIA TERMICĂ XII. conform căreia emisia şi absorbţia de energie de către o substanţă se face în mod discret.

de o singură parte a corpului. conform căreia schimbul de energie dintre substanţă şi radiaţie se face în mod discontinuu. a reuşit să stabilească o astfel de expresie. nu s-au putut stabili legi care să exprime proprietăţile acestora datorită marilor diversităţi. numit corp negru. care consideră că schimbul de energie dintre substanţă şi radiaţie se realizează în mod continuu. 1a şi fig. dR dR sau rυ = dλ dυ (4) Fig. respectiv funcţie de lungimea de undă sunt prezentate în fig. nu a putut fi stabilită pe baza concepţiei clasice asupra energiei. caracterizat printr-o absorbţie totală a radiaţiilor. b) Fluxul spectral Pλ sau P . respectiv de frecvenţa radiaţiei se introduce radianţa spectrală exprimată prin relaţiile: rλ = Pentru radiaţiile corpurilor reale. funcţie de frecvenţa radiaţiilor. 1b (T2 > T1). Curbele experimentale de variaţie a radianţei spectrale a unui corp negru. 1a Fig. S-au stabilit legi de radiaţie pentru un corp teoretic (ideal). În 1900 Max Planck. adică într-un unghi solid egal cu 2π : R= dW Sdt dΦ dΦ sau P = υ dλ dυ (2) sau R = dΦ dS (3) Radianţa fiind dependentă de lungimea de undă. pe baza ipotezei sale. sub formă de cuante. 1b Expresia stabilită este într-o perfectă concordanţă cu rezultatele experimentale şi are următoarea formă: rλ = 2π c 2 h λ5 ⋅ 1 hc e kλ T (5) respectiv: 64 −1 . 1a şi 1b). respectiv a frecvenţei radiaţiei: Pλ = c) Radianţa (emitanţa) R(T) reprezintă energia totală emisă în unitatea de timp de unitatea de suprafaţă. la diferite temperaturi. respectiv de frecvenţa υ a radiaţiilor se introduce fluxul spectral.64 a) Fluxul energetic (fluxul radiant) Φ care este numeric egal cu radiată în unitatea de timp: Φ= dW dt energia (1) Întrucât această mărime depinde de lungimea de undă. Expresia analitică a curbelor din (fig. reprezintă raportul dintre variaţia fluxului υ energetic şi variaţia lungimii de undă.

65 rυ = 2 2π υ c2 ⋅ hυ hυ e kT − 1 (6) unde: h este constanta lui Planck. iar cele bazate pe legea lui Stefan Boltzman pirometre cu radiaţie totală. înnegriţi în interior. Aceste legi ale radiaţiei corpului negru sunt deosebit de importante din punct de vedere practic cât şi teoretic. Dispozitivul experimental Un dispozitiv de radiaţii care să aibă proprietăţi apropiate de cele ale corpului negru este reprezentat în fig. Termocuplu 7. Pe lângă relaţia de mai sus. 2 pereţii semisferei de cupru. sau la creşterea temperaturii corpului negru.viteza luminii. Pirometrele care se bazează pe legea deplasării lui Wien se numesc pirometre monocromatice sau cu dispariţie de filament.6 6 9 31 0− 8W 2 ⋅ K 4 ⋅ m reprezintă constanta Stefan . b) Legea lui Stefan – Boltzman stabileşte că radianţa corpului negru este direct proporţională cu temperatura lui absolută ridicată la puterea a patra: R=σ ⋅ T4 (8) unde σ = 5.2896 ⋅ 10-2 mK este constanta fizică a lui Wien. c . care este în perfectă concordanţă cu datele experimentale cele mai exacte. Umplutură metalică 3. maximul densităţii spectrale se deplasează către domeniul valorilor mici ale lungimilor de undă (fig. afirmă că produsul dintre temperatura absolută şi lungimea de undă λ m corespunzătoare maximului radiaţiei spectrale este constant: λ m⋅T = b (7) unde b = 0. joacă rolul 65 . 2 şi se compune din: 1. Disc din Cu 6. Reşou electric 4. Termometru Fig. 1b).Boltzman. au mai fost stabilite următoarele legi de radiaţie ale corpului negru: a) Legea de deplasare a lui Wien. numită relaţia lui Planck. Pe ele se bazează pirometria optică care cuprinde metodele de determinare a temperaturii corpurilor incandescente. k .constanta lui Boltzman iar T .temperatura absolută. Semisferă din Cu 2. 3. Izolaţie din azbest 5. fără a intra în contact direct cu acestea.

5. respectiv din 10 °C în 10 °C. 4. citită la termometru.Boltzman. 6. Deoarece T1> T2. c) Se trasează graficul variaţiei temperaturii T2 a plăcuţei cu timpul. Modul de lucru a) Se conectează reşoul la reţea.este temperatura plăcuţei. care exprimă temperatura discului (plăcuţei) şi ale termometrului. T1 T2 S σ 4 T1 T4 2 crt.este temperatura semisferei. T2 = f(t) (9) Fluxul radiant admis prin deschiderea S de către corpul negru şi primit în acelaşi timp de discul de Cu va fi: Φ 1 = R1⋅ S = σ ⋅ T14⋅ S (10) unde: T1 . 66 . 2. cu ajutorul unui reşoului electric. plăcuţa va primi o cantitate de căldură ce poate fi exprimată astfel: d Q= d W 1 − d W 2 = ( Φ 1 − Φ 2 ) ⋅ d t 4 m c d T= σ T 1 − T 4 ⋅ S ⋅ d t 2 (12) Înlocuind în ultima relaţie mărimile corespunzătoare cu expresiile lor date de (10) şi (11) vom obţine: ( ) (13) unde: m .umplutura metalică are rolul de a transmite uniform căldura de la reşou la semisfera de cupru. 3. citit la temperaturi fixe ale corpului negru. 4. .este masa plăcuţei şi c – căldura specifică. b) Se urmăresc indicaţiile termocuplului. Discul aşezat în dreptul deschiderii emite în unitatea de timp fluxul: Φ 2 = R2S =σ ⋅ T24⋅ S (11) unde: T2 . în intervalul de timp dt.66 unui corp negru. care poate fi adus la diferite temperaturi. Tabelul 1 dT Nr. temperaturi măsurate cu ajutorul termometrului (7). Datele experimentale se trec în tabelul 1 de mai jos. dt 1. Rezultă: σ = ( mc dT ⋅ 4 T 1 − T 4 S dt 2 ) (14) Această relaţie permite determinarea experimentală a constantei lui Stefan .

Efectul fotoelectric. Nivelele energetice ale nucleului fiind discrete. 3. La trecerea radiaţiilor gama prin substanţă.1 Structura atomului. în anul 2001 cu ajutorul telescoapelor Habble şi Ceandra s-a ajuns la concluzia că aceste radiaţii sunt emise la marginea universului. 2. în momentul naşterii şi morţii unei stele.67 Din graficul trasat pe hârtie milimetrică se determină raportul pentru temperatura T1 a corpului negru şi temperatura T2 la un moment dat a plăcuţei. XIII. Formarea de perechi electron-pozitron. Teoria lucrării În timpul dezintegrării de tip α şi β . Scopul lucrării Scopul acestei lucrării este de-a determinarea coeficientului de atenuare al radiaţiilor gama pentru diferite materiale. în acelaşi timp cu valorile celor două temperaturi luate din tabel. care este în principal un fenomen de difuzie şi contribuie numai parţial la absorbţia de energie. ELEMENTE DE FIZICĂ ATOMICĂ ŞI NUCLEARĂ XIII. Se cunosc de asemenea următoarele valori: d = 28 m m. în funcţie de energia fotonilor (100 KeV – 3 MeV) şi numărul atomic Z al materialului.2 Structura nucleului. foarte mari. aceste radiaţii prezintă un spectru de linii. 2. Ulterior valoarea pantei se înlocuieşte în formula (14). fenomene ce au loc frecvent în acest loc. Frecvenţele cuantelor γ sunt legate de diferenţa energiilor prin condiţia lui Bohr a frecvenţelor. În ultimii 50 de ani au fost mai multe teorii cu privire la sursele ce emite aceste radiaţii precum şi la locul în care s-ar afla în univers. Kg masa m a plăcuţei determinându-se prin cântărire cu o balanţă. Totalitatea radiaţiilor γ provenite din cosmos formează fondul cosmic. respectiv a coeficientului masic de atenuare cât şi-a energiei acestor radiaţii. c = 400 J ⋅ K . Fisiunea şi fuziunea nucleară. ambele efecte contribuind în principal la absorbţia de energie. constatându-se în acelaşi timp că ele sunt emise în impulsuri cu durata extrem de scurtă şi că au energii foarte. nucleele atomice efectuează tranziţii dintr-o stare excitată pe o stare mai puţin excitată (inferioară) sau pe starea fundamentală. pot avea loc trei procese principale de interacţiune dintre radiaţie şi substanţă: 1. Ei bine. 67 dT ∆T ≈ dt ∆t . Detectori de radiaţii nucleare 1.3 Determinarea coeficientului de atenuare masică a unui material pentru radiaţia gamma. Modelul lui Bohr XIII. Efectul Compton. contaminare radioactivă XIII. Radiaţiile γ au o mică putere de ionizare şi deci o mare putere de pătrundere în diverse substanţe. În urma acestor tranziţii se emit radiaţii electromagnetice numite radiaţii gama (γ ).

1 Fig. ρ Fig. predomină la energii mai mari de 2 MeV.x este grosimea stratului străbătut (fig. . 2). Din relaţia (2) se observă că µ este inversul grosimii pentru care intensitatea scade de e ori.I0 este intensitatea incidentă a radiaţiei. iar efectul generator de perechi caracterizat printr-un coeficient τ . adică µ se numeşte coeficient de atenuare masică şi se exprimă în cm 2 g . Valorile lui µ depind de energia radiaţiei precum şi de natura materialului (fig. predomină la energiile cuprinse între 100 – 300 KeV. Logaritmând expresia (3).68 Efectul global de absorbţie se obţine prin acumularea efectelor celor trei procese care predomină la diferite energii: efectul fotoelectric caracterizat printr-un coeficient η .I este intensitatea radiaţiei transmisă. µ SI = 1 cm Separând variabilele şi integrând relaţia (1) obţinem legea atenuării: I = I 0 e −µx (2) unde: . În această situaţie expresia (2) ia forma: R = R0 e −µx (3) unde R0 este viteza de numărare a impulsurilor create de fluxul incident. . 1). se obţine: ln R = ln R0 − µx (4) iar dacă exprimăm în logaritmi zecimali vom avea: lg R = lg R0 − 0. Raportul dintre coeficientul de atenuare şi densitatea materialului. predomină la energii cuprinse între 200 KeV – 2 MeV. Considerând un strat de grosime dx pe suprafaţa căruia cade normal un fascicul de radiaţii gama. 2 În practică se măsoară în locul intensităţii de radiaţie (I) viteza de numărare R (numărul de fotoni recepţionaţi de un detector în unitatea de timp). efectul Compton caracterizat printr-un coeficient σ .4343 µx (5) 68 . experienţa ne arată că variaţia intensităţii se exprimă prin relaţia: dI = −µ Idx (1) unde µ este coeficientul de atenuare al substanţei exprimat ca sumă a celor trei −1 coeficienţi µ = η + σ + τ . cu intensitatea I. iar R viteza de numărare a impulsurilor create de fluxul transmis.

).R. tensiunea aplicată detectorului trebuie să rămână constantă. proporţională cu I 0 . 69 .4343µ . 2) Instalaţia de măsurare este constituită dintr-un detector Geiger -Müler (C.) şi un numărător electronic (N. d) Vitezelor de numărare obţinute r0 şi r se aplică corecţii datorită timpului mort al instalaţiei (timpul de rezoluţie: T = 2 ⋅10 −2 s ) şi datorită fondului cosmic rf. iar panta dreptei este: m = 0. 4 şi conţine următoarele părţi componente: Fig. sursa fiind ecranată cu ajutorul unui ecran de Pb. 3 Ordonata la origine este lg R0.E. două şi trei plăcuţe absorbante de aceeaşi grosime (= 1mm) din materiale diferite şi apoi se determină viteza de numărare (r) proporţională cu intensitatea radiaţiei transmise (I). Fig.G. 4 1) Sursa de radiaţii gama (S.). De asemenea. 4.M. 3). este ecranată cu un “castel” de plumb care asigură protecţia contra efectului nociv al radiaţiilor. 3) Plăcuţe (P) din Fe. b) Se descoperă sursa de radiaţii şi se determină viteza de numărare (r0) a radiaţiei incidente. 3. Fasciculul de radiaţii trece prin orificiul unui colimator de plumb (C). Dispozitivul experimental Schema dispozitivului de măsurare este prezentată în fig. Pentru efectuarea măsurătorilor se procedează astfel: a) Se determină viteza de măsurare pentru fondul cosmic rf. Modul de lucru În tot timpul lucrării sursa de radiaţie şi detectorul rămân fixe.69 Această relaţie este tocmai ecuaţia unei drepte în coordonate lg R şi x (fig. c) Se aşează treptat una. Al şi Cu care se aşează între colimator şi detector şi pentru care se măsoară coeficient de atenuare. deoarece numărul de cuante care ajung la detector depinde de unghiul solid sub care cade fluxul de radiaţii pe detector. constituită dintr-o capsulă ce conţine un preparat de Co 60.

permite determinarea într-o primă aproximaţie a energiei radiaţiilor gama emise de diferite surse.N. j) Se vor fac observaţii asupra coeficientului de atenuare al materialelor folosite. h) Cu ajutorul valorii obţinute pentru coeficientul de atenuare şi al curbei i) Rezultatele obţinute se trec în tabelul 1 de mai jos. Pentru aceasta se foloseşte figura 2. punând în abscisă grosimea plăcilor atenuatoare (în cm). 70 .NA.4343 (7) µ = f ( E ) se determină energia E a cuantelor emise de sursa de radiaţie. vitezele de numărare corectate se vor determina folosind relaţiile: 2 1) pentru sursa liberă: R0 = r0 − r f + r0 ⋅ T 2 2) pentru sursa ecranată cu plăci absorbante: R = r − r f + r ⋅T e) Valorile R0 şi R determinate se introduc în relaţia (5) şi se face reprezentarea grafică pe hârtie milimetrică.70 Deoarece activitatea sursei este mare.9 g cm 3 ρ Al = 2. µ(cm −1 ) µ ρ cm 2 g crt. . 1 2 3 ( ) Observaţii: 1.4343 µ (6) Din această relaţie se determină coeficientul de atenuare exprimat în cm −1 : µ= µ g) Se calculează coeficientul de atenuare masică ρ exprimat în cm 2 g .ρ .7 g cm 3 ρCu = 8. Se cunoaşte densitatea materialelor utilizate: ρ Fe = 7. Coeficientul de atenuare este definit astfel: N µ = σ ⋅n = σ ⋅ A ⋅ρ N unde: .3m (cm −1 ) 0. numărul lui Avogadro.σ este secţiunea eficace de împrăştiere. densitatea materialului. Se va obţine o dreaptă asemănătoare cu cea din figura 3.9 g cm 3 m = 2. f) Se determină panta m a acestei drepte. Dependenţa coeficientului de atenuare de energia radiaţiilor. 2. iar în ordonată lg R. care în valoare absolută conform relaţiei (5) este: m = 0. . . rf E(M eV ) R0 x (cm ) R Nr. numărul de nuclee ţintă.

71 XIII.2 Radiaţia laser.4 Efectul radiatiilor nucleare asupra germinatiei semintelor de molid (Picea Abies) XIV DISPOZITIVE ULTRASONORE ŞI LASERII XIV. Efectele ultrasunetelor asupra materiei vii XIV.1 Ultrasunete.3 Efectele ultrasunetelor asupra germinaţiei seminţelor de molid (Piceea Abies-Karlsen) 71 . Utilizarea radiaţiei laser XIV.

M.(III-5240)-1ex.II).(III-9109)-10ex.I.72 BIBLIOGRAFIE.Did.Creţu.(II-30940)-10ex.I) I.(II-26152)-40ex.1982.Ştiucă. Ed..1980.(III-9463)-5ex.T. I.Galaţi1982.1984.Scheffel. Curs de fizică.(II-14076)-8ex.Ed.(II-31052)-1ex.Teh.şi Ped.).M.C.Acad.1985.Ed.B.13Dec. Probleme rezolvate de fizică.Creţu.1981.T. Dispozitive cu ultrasunete.Creţu.Scheffel.Ed.1983. 1996.Popescu.(III-1928)-20ex.Teh. Fizica atomului şi moleculei.Did.(II-38301)-1ex.(III-9969)-20ex.(II-35790)-3ex.Ed.Crişana Oradea.Galaţi 1986.Râpeanu.1982.1981. Lucrări practice de fizică. Tipografia Universităţii.Mec.(III-8395)-6ex.Ed..1985.(II-30943)-30ex. Ştiucă.(Vol.(II-7545)-3ex.I+vol.(III-8334)-4ex.Ioviţ Popescu.D.10ex. Ed.M. Fizică(partea I-a). Fizică pentru sing.Teh.Did. 2002 Adrese de site de pe internet: 72 . Fizică(vol.Luca.1982.M. fizică. Fizică.1969.Dacia1980(II-25341)-5ex..Luca.Ed.Ed.Cristea.Ed.şi Encl.P.(III-9273))-20ex.Ghe..(III-11257)-2ex. M.Melinte. 1997.Ed..Toma. P.Iaşi.I+Vol.(III-10250)-1ex.Fac.Popescu). P. E. Fizică Generală. Îndrumar lab.E.Ed.Ed.I.I. Fizica stării solide. Curs de fizică ing. Curs de fizică pentru ingineri.(III-11547)-1ex.Gh.II).M.Velican.P.Creţu.1991(II-38931)3-ex.Scheffel.Sterian.T. "Dispozitive ultraacustice şi optice". Culegere de probleme de fizică.M.(III-11617)-2ex. P.. Mic memorator de fizică.Feynman(4vol.B.Iaşi1983. Fizică.Oltenia.Ed.E.(III-9774)-3ex.Teh.Teh.seral. Fizică Modernă.Ed.Buc.Ştiucă. -10ex.I. Elemente fundamentale de fizică.Ed.Ed. Ciobanu.1981.Creţu. Fizică.Tudose.Did.N.(III-9462)-9ex.1984. Scheffel.T.Did.Vol.-2ex.-5ex.şiPed.Kittel.Teh. Fizică pentru secţiile de subingineri.Junimea1974.Iaşi.1981.şi Ped.II)1981. aplicaţii în inginerie.Fac. Culegere de probleme de fizică.S. T.Ghe. Fizica stării solide.şi Ped.Şt.T.(II-31752)-8ex. Zet.Ed.Popescu.1989.Creţu.1989.II).S.Ed.1974.Ed. Curs de fizică Berkeley.I. "Fizică generală".1984.S.Melinte.Ed.Did.P.Anghelescu. Elemente de fizică modernă.Mec. Fizică generală(vol. Tehnici şi măsurări la reactori nucleari.1987. Curs de fizică Generală. Probleme rezolvate de fizică.(vol.Teh.(II-30174)-1ex.1981.Teh.(vol.

.utoronto.(Micrometrul) www.html http://lectureonline.k12.ph.us/~grichert/sciweb/applet s.html (Vernier) http://www.hawaii.grc.msstate.umk.magnet.ca/GeneralInterest/Harrison/Flash/ 1.html (Structura Universului) http://www.nasa.phys. foarte interesanta) http://www.gr/sge/ (SGE) http://www.hazelwood.73 Adrese Internet pentru aprofundarea Fizicii-Biofizicii http://www.fizyka.us/~grichert/sciweb/applet s.mo.edc.htm (Osciloscop.edu/jc/library/ (Toata fizica) http://webphysics.cl.clab.hazelwood.html (Optica simulari) http://micro.uoc.de/ph11e/ (Constanta lui Plank.msstate.msu.edu/%7Eteb/java/ntnujava/ruler/vernier.pl/~scimath (Torun) http://www.html (Animatii propagarea sunetului) http://webphysics.walter-fendt. folosind efectul fotoelectric) http://www.upscale.mo.ph.fsu.edu/primer/java/scienceopticsu/po wersof10/index.edu/~mmp/applist/applets.gov/WWW/K-12/airplane/sndwave.k12.edu/jc/library/ 73 .

html (Nume de autori din fizica) http://www.us/~grichert/sciweb/misc.k12.htm (SGE-site) http://www.uk/tcaep/science/constant/index.ro/Ro/Info/Istoric/Curs_l.clab.gr/050620/index.org/wiki/Electricity#Electric_current (Electrcitate-bioelectricitate) http://www.h tm (Laboratoare cu simulari de fizica) http://physicsweb.htm (Valorile tuturor constantelor din fizica) http://www.ac.uoc.htm (Grundtvig 2) http://www.ro/istorie/politehnica/194 8-1992/1980/ (Atomul) http://en.org/resources/Education/Interactive_exp eriments/ (General Physics) http://lectureonline.grc.educatia.socrates.74 (Animatii fizica) http://www.hazelwood.msu.mo.nasa.ro/programe/grundtvig/grundtvig.edc.uk/newsite/search_publishers.wikipedia.bnro.scenta.gov/WWW/K-12/airplane/sndwave.html (Animatii propagarea sunetului) 74 .co.htm (Osciloscop) http://www.psigate.htm (Cursul valutar) http://universulenergiei.edu/~mmp/kap23/Oscilloscope/ app.cl.

falstad.e-drexler.upenn.edu/~drussell/Demos.75 http://www.aip.html (Nanotehnology_Drexler) 75 .jsp (Reviste fizica) http://www.edu/primer/java/scienceopticsu/po wersof10/index.innovation.com/global/stations/16754.edu/jc/library/ (Animatii fizica) http://www.com/mathphysics.fsu.org/journals/doc/MYSCI/myBrowseAZ.html (Animatii fizica moderna) http://micro.org/wiki/Electromagnetic_radiation (Enciclopedia) http://www.magnet.com/location/hotels/900 (Hoteluri) http://www.garfield.html (Autori articole) http://scitation.dilos.library.wikipedia.ht m#1 (Exoelectroni) http://www.msstate.ph.kettering.html (Starea vremii) http://en.html (Unde si vibratii-animatii) http://www.lv/fei/zurnals/cont_6supp_2000.com/amap.edu/histcomp/rutherford -e_w-citing-pre56/index-lcr-6.html (Fizica moderna-foarte interesant) http://webphysics.wunderground.

php? language=0&article=239&domain=1&activity=7 (Nano-Structures) http://www.physics.esf.ncsu.htm (Fizica moleculara.ro/courses/mecanica/lucrariMeca Fiz1. lucrari practice) http://www.html (Lucrari laborator mecanica) http://www.uaic.html (Biofizica) http://www.ro/cuprins.gr/Material/Feynman/FeynmanPhotos.fr/phy.plasma.unibuc.mit.com/molecule5.tiscali.iop.ro/eBooks/Fizica/Sabina/cuprins.myphysicslab.html (Linkuri-nanomechanics) http://www.chez.kotanidis.html (Simulari de miscari oscilatorii pentru molecule) http://jf-noblet.html (Poze_Feynman) http://web.biofizica.76 http://www.de (Carti si articole de fizica) http://www.llek.org/esf_article.edu/html/ 76 .edu/cortiz/www/nanomechanics.htm# (Astronomie fizica.org/EJ/ (Journals of Physica) http://www. spectre de emisie pentru toate elementele) http://demoroom.

mo.hazelwood.k12.k12.ht ml (Banc optic cu lentile si oglinzi) http://www.php (Supercalculator) http://users. fizica.hazelwood.hazelwood.html (Simulari din toata fizica.pandora.html (Probleme de fizica-cu raspunsuri) http://www.webcalc.hazelwood.us/~grichert/sciweb/misc.htm (matematica.net/menu.ht ml (Website stiinte) http://www.org/viselements/pages/pertable_fla.us/~grichert/sciweb/swo.mo. calculator) 77 .fearofphysics.us/~grichert/sciweb/applet s.mo.com/index1.be/educypedia/education/climate.mo.chemsoc. Graficul unei functii-foarte buna pentrutoata fizica)) http://www.us/~grichert/optics/intro.h tm (Laboratoare cu simulari de fizica) http://www.k12.ht m (Vizualizarea elementelor chimice Tabel periodic Caracteristici) http://www.77 (Experiente practice de laborator) http://www.k12.

gif (Tsunami) http://www.org/education/resources.ro/articole/DESPRE_APA.pdf (Despre apa) http://dcti.univnantes._Ultrasound_and_Vibration/Ultrasound/ (Ultrasunete) http://www.sciences.ucl.uu.ondacorp.ipa.htm (Biofizica) http://www.ro/ (Radio Star) http://virtcom.be/STEDE/ 78 .usv.org/library/guides/kay/ (Bibliografie-biofizica) http://www.ro/educatie/site-uri_facultati.cncan.ro/ro/default.78 http://www.htm (Facultati din Romania) http://en.ac.nl (ESERA) http://www.amphilsoc.fr/physique/perso/gtulloue/ (Animatii foarte interesante pentru fizica) http://www.google.com/tecref_acoustictable.biophysics.wikipedia.acvariu.html (Proprietatile acustice ale materialelor) http://directory.php (CNCAN) mailto:esera2003@phys.org/wiki/Image:2004_Indonesia_Tsuna mi_Complete.com/Top/Science/Technology/Aco ustics.biol.

rezonanta) http://users.edu/~mmp/applist/applets.htm (Frecventa sunetului.com/renau/applet_menu.cl.unibuc.candela.ro/ Site official-biserica.unibuc.erols.pandora.edu/perg/vqmorig/programs/java/makewave/ (Unde) http://lectureonline. interferenta undelor-foarte buna.uaic.uaic.as.falstad.htm (Fizica de calitate) http://www. miscare oscilatorie fortata.be/educypedia/education/physicsjavalabo. armonice)) 79 .ro (Uniunea Europeana) http://www.ro/Romanian/Specializari.htm (laborator biofizica) http://web.Bucuresti) http://www.ro/Plasma/biophysics/index.php/Cursuri/Detalii/4 (Limba engleza) http://www.mit.ro/eBooks/Fizica/Sabina/lucr18.html (Transformarile simple ale gazului perfect. foarte buna pentru studenti.plasma.com/mathphysics.edu/redingtn/www/netadv// (Noutati in fizica moderna) 341912 (Parola) http://www.79 (STEDE) CnOaFvHrKO www.europeana.ksu.fizica.plasma.academiaonline.ro/index.msu.htm (laborator Biofizica) http://www.pdf (Determinarea tensiunii superficiale prin metoda presiunii maxime) http://www.phys.ro/Plasma/biophysics/linkuri.html (Matematica si fizica) http://users.adi http://www.htm (Biofizica-Univ.

foarte buns a pentru doctorat) http://www.(Micrometrul) http://www.7stones.generator (AC.ndt.12-electricitate) 80 ..ndt. circuit oscilant http://micro.edu/primer/anatomy/introduction.Campul magnetic creat de curent.edu/hpages/facstaff/barrett/phy_ind.edu/Courses.htm (Nondistructiv testing enciclopedia.html (matematica si fizica-simulari) http://micro.htm (Fizica pentru profesori) http://webphysics.edu/electromag/java/rutherford/ Experienta lui Rutherford (Multa electricitate.net/article/tektren2/tektren2.magnet.cl.com/Homepage/Publisher/Tut02.magnetic field lines.html (K.html (Basic concepts in optical microscopy) http://www.html (Totul despre ochi) http://micro.messiah.davidson.net/article/az/ndtmain.80 http://lectureonline.edu/busyt/physics.rezistenta la nivel molecular. simulari la microscop foarte interesante)Legea lui ohm.upscale..CC).Legea inductiei electr.magnet.html (Totul despre microscopul optic) http://micro.magnet.htm (The Appllet-simulari foarte bune) http://www.htm (Tehnica de inspectie cu unde Lambs) http://www.htm (Programe de curs de fizica) http://www.fsu. descarcarea unui condensator.net/article/tektrend/tektrend.edu/~mmp/applist/applets.legea lui Lenz.htm#ref (Teoria si utilizarea undelor Lambs) http://www.edu/primer/anatomy/componenthome.gatech.Puls magnetic.edu/primer/anatomy/anatomy.msu.magnet.utoronto.ca/GeneralInterest/Harrison/Flash/ 1.ceismc.ndt.fsu.fsu.fsu.

edu/power.com/physicszone/lesson/12nuclear/default.edu/courses/modules/ENERGY/ENERGY_POLICY/e nergy_int7.engr.wisc.edu/1999/ph161/l18.html (Animatii efectul radiatiilor nucleare. Animatie) http://www.org/education/education.ht m (Animations in Nuclear Physics) http://www.asu.edu/physics/2000/quantumzone/bohr. Compton. nucleului.syr.edu/~holbert/eee460/gamma.msu.com/physics/animations.dctech.html (Atomul lui Bohr) http://www.net/fuerderer/physics/ 81 .jpg (Cernobil) http://www3.php (Physics Animations/Simulations http://www.hpwt.de/Kern2e. interactia radiatiei cu substanta.telus. bomba atomica.htm (Tabel periodic .structura atomului. etc.) http://www.phy.html (Reactor nuclear. fusiune nucleara) http://zebu. formare de perechi.81 http://www.brama.sciencejoywagon.gif (Producerea de energie nucleara in lume) http://www.htm (Introduction in Nuclear Energy) http://lectureonline.html (Animatii fisiunea nucleara) http://reactor.colorado. radioactivitate.cl.uoregon.world-nuclear. Efectul fotoelectric.eas.htm (Nuclear chain reaction) http://www.edu/~mmp/applist/chain/chain.com/ukraine/pics/chrnbyl2.

82

(Toata fizica) foarte buna http://lectureonline.cl.msu.edu/~mmp/applist/applets.htm (Fizica nucleara, linii de camp electric si magnetic, oscilatii)) http://users.erols.com/renau/thinfilm.html (Straturi subtiri, propagarea undelor) http://www.walter-fendt.de/ph11e/ (Determinarea constantei lui Plank folosind efectul fotoelectric) http://www.walter-fendt.de/ph11e/resonance.htm (Rezonanta, animatii) http://www.phy.syr.edu/courses/modules/ (Energie) http://www3.telus.net/fuerderer/physics/ (Oscilator) http://www.phy.syr.edu/courses/modules/ENERGY/ENERGY_POLICY/e nergy_inter.html (Consumul de energie in Lume) http://lectureonline.cl.msu.edu/~mmp/applist/applets.htm (Toata fizica) http://www3.telus.net/fuerderer/physics/#Energy (Energie) http://www.discoverlearning.com/games/ (Jocuri, sah) http://www3.telus.net/fuerderer/physics/ (Linkuri de fizica) http://lectureonline.cl.msu.edu/~mmp/applist/decay/decay.htm (Timpul de injumatatire, foarte buna) http://www.isis.rl.ac.uk/ISISPublic/reference/Neutron_properties.htm (Tabelul periodic cu Izotopi) http://www.colorado.edu/physics/2000/applets/a2.html (Tabelul periodic animat cu vederea nucleelor, liniile spectrale ale elementelor)
82

83

http://www.colorado.edu/physics/2000/applets/iso.html (Instabilitatea izotopilor si transmutatia lor) http://www.colorado.edu/physics/2000/isotopes/radioactive_decay.html (Fizica pentru toti) http://www.allianceforlifelonglearning.org/er/tree.jsp?c=40948 (Fizica Nucleara) http://www2.bnl.gov/ton/ (Tabelul nuclizilor) http://www.lbl.gov/abc/wallchart/chapters/02/2.html (Totul despre nucleul atomic) http://www.lbl.gov/abc/wallchart/guide.html (Ghid de fizica nucleara, completa) http://www.Colorado.EDU/physics/2000/index.pl (Fizica Moderna 200) http://ie.lbl.gov/education/parent/H_iso.htm (Table of Isotopes) http://www.scri.fsu.edu/~jac/Nuclear/whatis/sizes-2.html (Alcatuirea nucleului) http://universeadventure.org/chart.html (The history of Univers) http://www.cpepweb.org/ (The history of Univers, particles) http://library.thinkquest.org/3471/nuclear_energy.html (Energia Nucleara, producere, avantaje, dezavantaje,) http://www.ecolo.org/base/basero.htm (Centrale nucleare, poze) http://www.ecolo.org/ (Centrale nucleare in Europa) http://www.eia.doe.gov/kids/sitemap.html (Toate tipurile de energii, imformatii, buna pentru Kassel)
83

84

http://wine1.sb.fsu.edu/chm1045/notes/Struct/Bohr/Struct03.htm (Modelul lui Bohr explicat teoretic)

http://www.upscale.utoronto.ca/GeneralInterest/Harrison/BohrModel/Bohr Model.html (Modelul lui Bohr foarte bine explicat experimental) http://www.upscale.utoronto.ca/GeneralInterest/Harrison/BohrModel/Flash /BohrModel.html (Animatii, Modelul Bohr pentru atomul de hidrogen) http://ie.lbl.gov/education/isotopes.htm (Aplicatiile izotopilor radioactivi) http://www.lbl.gov/abc/Basic.html (Nuclear Structure) http://www.ccnr.org/fission_ana.html (Fisiunea Uraniului) http://hyperphysics.phy-astr.gsu.edu/hbase/nucene/nucbin.html (Nuclear binding energy) http://hyperphysics.phy-astr.gsu.edu/hbase/hframe.html (Hyperphysics-toata fizica teoretica) http://library.thinkquest.org/17940/texts/fission/fission.html (Fisiunea nucleara, animatii fisiune, radioactivitate,etc.,foarte buna) http://www.nuc.berkeley.edu/fusion/mcf/mcf.html (Nuclear Fusion) http://www.hbcollege.com/geography/regionalatlas/glossary_intro.html (Glossary-explicatii de temeni din societate) http://www.ndted.org/EducationResources/CommunityCollege/Ultrasonics/Physics/modep ropagation.htm (Tipuri de unde, ultrasunete, caracteristici, propagare, producere) http://web.mit.edu/sskess/www/ppt/SHM01.pdf (Lamb waves, definitie, detectia defectelor)
84

85

http://www.ndted.org/EducationResources/CommunityCollege/Ultrasonics/EquipmentTra ns/ematlambwave.htm (Lamb wave generation) http://www.ndt.net/article/az/ut/lamb.htm (Animatii unde Lamb; Totul despre unde Lamb) http://www.thinkquest.org/library/lib/site_sum_outside.html? tname=C005705&url=C005705/English/Waves/wavetypes.htm (Unde longitudinale si transversale) http://kingfish.coastal.edu/physics/physlets/Waves/types.html (Animatii unde longitudinale si transversale) http://www.sciencedirect.com/science? (Stiinta in direct, user name:petrustiuca, Pasword:Antonia) http://www.physicsconnect.com/ (ultrasunete, noutati) http://scienceworld.wolfram.com/physics/Rayleigh-LambWave.html (Lamb Wave,Teoria elasticitatii, definirea tuturor functiilor, elipsa, etc, toate detailat, coeficienti Lame) http://mathworld.wolfram.com/PartialDifferentialEquation.html (Ecuatii cu derivate partiale,matematica multa, trebuie de inteles foarte bine) http://www.physicsconnect.com/ http://www.phys.hawaii.edu/%7Eteb/java/ntnujava/ruler/vernier.html (Vernier) http://www.phys.hawaii.edu/%7Eteb/java/ntnujava/index.html Toata fizica http://theory.uwinnipeg.ca/Excite/AT-Physicsquery.html (Site care cauta orice notiune din fizica) http://www.ndt.net/article/az/ut/lamb.htm (Lamb wave cu animatii) http://theory.uwinnipeg.ca/physics/java/index.html
85

udel.com/ (An ultrasonic Community.fortunecity. definitii. cum se masoara. etc.htm (Ultrasunete.ndt.86 (Interactive lessons of physics and mathematics) http://library.htm#quiz (Sumar despre unde) http://www.com/uesoundwaves.) http://www.htm (Inspectii cu unde Lamb) 86 .esm. pentru curatare.wavesinsolids.htm (Unde maritime.htm (Publicatii ultrasunete) http://www.ca/~jhpage/ (Ultrasunete.ndt.physics.mast. foarte interesanta) http://www.org/10796/ch8/ch8.net/article/v05n09/berke/berke1.com/anemaw/ultrasonic.com/cheeke.htm (Non-distructive material testing with ultrasonics waves) http://www.umanitoba.encyclopedia. Umanitoba) http://www4.net/article/0698/kk_gw/kk_gw.htm (Echolocatie la animale.edu/courses/phys111/fall02/lectures/lect26/sld002.edu/200/Lecture %2015%20%202002%20Web/Lecture%2015%20Waves %202002/sld059. htm (Lecture on wave) http://www.com/html/u1/ultrason.htm (unde lamb.physics. valuri) http://wug.ndt.asp (Enciclopedia 2002) http://www.edu/research/centers/ultrasonics_lab/Lab_Page/Recen t%20Publication/recent%20publication. ultimile articole in domeniu) http://www. explicare teoretica) http://members.thinkquest. biofizica.psu.ultrasonics.htm (Ultimile carti aparute) http://www.uiuc.net/article/tektren2/tektren2. univ.electrostatic.

agfa.ndted.html (Linkuri ultrasunete) http://www.edu/research/centers/ultrasonics_lab/Lab_Page/memb ers/personnel.shahlimar.psu.com/ultrasonics/ (Introducere in ultrasunete.org/EducationResources/CommunityCollege/Ultrasonics/Introduction/hi story. fizica) http://library.cambridge-en.87 http://ndt.com/bu/ndt/index.html (Cambridge-ultrasunete) http://www.com/Newsletters/Newsletter%201%20%201996.thinkquest.htm (Teorie ultrasunete) http://www. stiinta. sit-uri de ultrasunete) http://www.lb/en/themes/Sciences/Physics/mainpage.htm (Ultrasonics personnel) http://www.nsf/EN/krautkramerultrasonicsystems.shahlimar.cartage.com/ultrasonics/links.htm (Teme generale.org.esm.org/C001429/sitemap.htm (Fizica prezentata fara formule) 87 .htm (Nondristructive system) http://www4.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful