Universitatea Ştefan cel Mare Suceava Facultatea de Silvicultură

CURS FIZICĂ- BIOFIZICĂ
(Curs Anul I- ID)

Şef Lucrări Dr. Petru Ştiucă

2010

2

CUPRINS
I Introducere I.1 Elemente de calcul al erorilor II Calculul erorilor pentru mărimi măsurate direct II.1 Erorile functiilor II.2 Trasarea graficelor III Mărimi fizice III.1 Clasificarea mărimilor fizice III.2 Mărimi fizice vectoriale, operaţii cu vectori III.3 Determinarea condiţiilor optime pentru măsurarea unui paralelipiped dreptunghic IV Termodinamica IV.1 Noţiuni de termodinamică IV.2 Determinarea căldurii specifice a metalelor prin metoda răcirii V Noţiuni de mecanica fluidelor V.1 Statica fluidelor V.2 Dinamica fluidelor VI Determinarea parametrilor fizici a unor lichide VI.1 Determinarea tensiunii superficiale al unui lichid prin metoda stalagmometrului VI.2 Determinarea coeficientului de vâscozitate a unui lichid prin metoda Stokes VII Unde elastice VII.1 Unde elastice, clasificare, mărimi caracteristice VII.2 Fenomene ondulatorii VII.3 Determinarea lungimii de undă şi vitezei sunetului prin metoda osiloscopică VIII Optica geometrică VIII.1 Legile reflexiei şi refracţiei luminii VIII.2 Propagarea luminii prin dioptrul sferic, oglinzi şi lentile VIII.3 Determinarea indicelui de refracţie a luminii prin metoda Chaulnes IX Determinarea spectroscopică a lungimii de undă şi a componentelor chimice al unei substanţe IX.1 Spectrul luminii albe IX.2 Tabelul periodic a lui Mendeleev. Componente spectrale IX.3 Determinarea lungimii de undă a unei radiaţii luminoase necunoscute cu ajutorul spectroscopului XI Optica fotonică XI.1 Efectul fotoelectric. Legile efectului fotoelectric XI.2 Caracterul corpuscular al luminii. Fotonii X.3 Determinarea constantei lui Planck din studiul efectului fotoelectric XII Radiaţia termică XII.1 Radiaţia termică. Legile radiaţiei corpului negru XII.2 Determinarea constantei lui Stefan-Boltzman din studiul corpului absolut negru XIII Elemente de fizică atomică şi nucleară XIII.1 Structura atomului. Modelul lui Bohr XIII.2 Structura nucleului. Fisiunea şi fuziunea nucleară, contaminare radioactivă

2

3

XIII.3 Efectul radiatiei γ Americiului-241 asupra germinatiei semintelor de porumb XIII.4 Determinarea coeficientului de atenuare masică a unui material pentru radiaţia gamma. Detectori de radiaţii nucleare XIV Dispozitive ultrasonore şi laserii XIV.1 Ultrasunete. Efectele ultrasunetelor asupra materiei vii XIV.2 Radiaţia laser. Utilizarea radiaţiei laser XIV.3 Efectele ultrasunetelor asupra germinaţiei seminţelor de molid (Piceea Abies-Karlsen)

3

4

I INTRODUCERE Cursul de Fizică-Biofizică cuprinde noţiuni de Fizică Generală necesare înţelegerii materiilor de specialitate precum şi folosirea lor în vederea explicării proceselor care au loc in materia vie (cu referire mai detailată asupra vieţii plantelor). Denumirea de fizică provine de la cuvântul grecesc „physis”, care înseamnă natură. Deci la început fizica avea un domeniu foarte larg de abordare, cuprinzând o mulţime de alte ştiinţe care azi se numesc: botanica, zoologia, geografia, etc. Ulterior, domeniul de care s-a ocupat fizica s-a restrâns mult, în momentul de faţă putem spune că fizica se ocupă cu studiul materiei şi transformările pe care aceasta le suferă. Materia este o categorie filozofică care cuprinde două aspecte, substanţa şi câmpul. Substanţa este acea parte a materiei care poate fi detectată cu ajutorul organelor de simţ. Câmpul nu poate fi detectat cu ajutorul organelor de simţ, dar se poate vedea efectul lui asupra corpurilor înconjurătoare (câmpul gravitaţional, câmpul electromagnetic, etc.) Fizica cuprinde mai multe capitole, în funcţie de domeniul la care se referă: 1) Mecanica: a)mecanica clasică (sau Newtoniană) care a fost care a fost complet explicată cu ajutorul formalismului matematic încă înaintea anului 1900, se ocupă cu studierea mişcării corpurilor macroscopice (Newton, Galileo Galilei şi alţii). b) mecanica cuantică ( a apărut la începutul secolului 20) şi studiază mişcarea particulelor din interiorul moleculelor, atomilor, nucleelor, etc. Această parte foloseşte un limbaj matematic greu accesibil, cu descoperirea unor fenomene greu de intuit de către mintea omenească. Amintim doar două fenomene, fisiunea şi fuziunea nucleară ca rezultat al acestor descoperiri, cu aplicaţii paşnice (reactorul nuclear) sau nepaşnice (bombele atomice). 2) Termodinamica care se ocupă cu studiul sistemelor termodinamice (ansambluri închise de particule în număr foarte mare N 〉1023 particule) 3) Electricitatea care studiază fenomene de natură electrică. Amintim aici pe Faraday care a descoperit legea inducţiei electromagnetice care stă la baza producerii curentului alternativ; Maxwell care a descoperit undele electromagnetice folosite acum pentru a transmite informaţii la mare distanţă, etc. 4) Fizica Atomică studiază procesele care au loc in interiorul atomului 5) Fizica Nucleară care studiază procesele din interiorul nucleului 6) Optica care studiază fenomenele luminoase

4

5 5 .

adică se datorează întâmplării. b) erori personale. 6 . a mărimii măsurate. aleatorii). Foarte des suntem nevoiţi să înlocuim problema dată (propusă) cu alta mai simplă (aproximativă). ceea ce implică evident o anumită eroare. măsurarea lungimilor cu un metru. logaritmi. funcţii trigonometrice. folosind rezultatele unor măsurători directe şi aplicând anumite relaţii matematice deduse pe baza legilor fizicii. coeficientului de frecare. π . a meselor cu o balanţă. suntem nevoiţi să păstrăm în calcule un număr limitat de zecimale. Acestea pot fi: 1. datorită defecţiunii aparatelor. Uneori în calcule se folosesc anumite constante fizice. deplasarea scalei. Erorile sistematice pot fi reduse. când mărimea fizică se obţine prin calcul. Erorile se mai pot clasifica şi astfel: a) Erori sistematice. etc. …. chiar dacă datele iniţiale ar fi cunoscute exact şi calculele ar fi făcute exact. extrase din tabele speciale publicate. densităţii. b) Erori accidentale (întâmplătoare. măsurarea vitezei. 2) Măsurători indirecte. Aceste constante au în general erori foarte mici. 1. În calcule pot interveni numere iraţionale. Aceste erori se caracterizează prin faptul că se produc atât într-un sens cât şi în celălalt şi se datorează unor factori variabili sau nedeterminaţi. acceleraţiei. de exemplu. Eroare comisă se poate neglija dacă păstrăm un număr suficient de zecimale. etc. etc. Valorile citite sunt doar mai mult sau mai puţin apropiate de valoarea exactă. momentului de inerţie. corespunzătoare preciziei aparatului folosit. 2. având un număr mare de zecimale (radicali. Acestea se datorează imperfecţiunii simţurilor şi a aparatelor.1 ELEMENTE DE CALCUL AL ERORILOR În cercetările de fizică experimentală distingem două feluri de determinări de mărimi fizice: 1) Măsurători directe. 3. Evident. notaţie greşită a rezultatului. de exemplu etalonarea defectuoasă a aparatului de măsură. Aceste erori se pot caracteriza prin faptul că se produc totdeauna în acelaşi sens. evident necunoscută. Deosebim: a) erori instrumentale. dar ele nu pot depăşi eroarea maximă. Aceste erori nu pot fi cunoscute exact. a temperaturilor cu un termometru. neglijabile (dacă păstrăm un număr suficient de zecimale) faţă de erorile mărimilor măsurate în mod obişnuit într-un laborator pentru studenţi.. Aceste erori sunt mult mai mari decât erorile obişnuite şi apar datorită neatenţiei experimentatorului: citire greşită la un aparat. confuzie. introducând corecţii adecvate. omisiuni. exponenţiale).6 I. Clasificarea erorilor Orice măsurătoare fizică implică totdeauna erori. constantelor elastice. datorate unor lipsuri în deprinderile şi dexteritatea experimentatorului. c) erori teoretice. Aceste erori pot fi recunoscute relativ uşor şi eliminate ulterior din calcule. Erori de rotunjire. de exemplu. care nu pot fi controlaţi de experimentator. Erori de metodă. c) Erori grosolane sau greşeli. datorate neglijării unor factori fizici sau unor acţiuni exterioare permanente sau datorate formulei de calcul imprecise sau greşite. Erori de măsură (erori inevitabile).

De exemplu. toate cifrele fiind deci "exacte" . Regula de scriere a numerelor aproximative. care corespunde erorii minime. Rotunjiri. nu se adaugă nimic. k fiind un întreg convenabil.01%. în sensul că. Cifra "exactă" este cifra optimă. Se numeşte eroare relativă raportul x0 − x x0 = δx x0 (1) dintre eroarea absolută şi valoarea exactă a mărimii măsurate.5 din valoarea unităţii din ultima cifră păstrată. Eroarea absolută se măsoară în aceleaşi unităţi ca şi mărime însăşi.7 2. fiind adimensională. x ≈ x0.7 → 6. Se numeşte eroare absolută modulul diferenţei (abaterea) δ x = x0 .Ploieşti (60 km) măsurată cu o eroare absolută de 6 m înseamnă o eroare relativă de 0. Exemplu: 5. Dacă indicăm eroarea absolută 7 . pe când o clădire de 60 m măsurată cu aceeaşi eroare absolută de 6 m înseamnă de fapt o măsurătoare foarte grosolană faţă de cea precedentă. deoarece acum eroarea relativă este de 10%. eroarea va creşte.7050 → 5. Erori absolute şi erori relative Măsurând o anumită mărime fizică X găsim o anumită valoare numerică x. Ultima cifră "exactă" poate să nu fie strict exactă.70495 → 5. Am arătat necesitatea de a păstra în calcul un număr limitat de cifre. 2. dacă mărim sau micşorăm această cifră. De obicei erorile sunt mici  δ x < < x0 . Cifra "exactă". dar putem totdeauna evalua marginea superioară a erorilor absolute. Necunoscându-l pe x0. 3.x.705 → 5. (3) Eroarea comisă prin rotunjire nu depăşeşte evident 0. Dacă nu indicăm eroarea absolută. Dacă cifra neglijată este mai mare decât 5. atunci printr-un număr adecvat de rotunjiri trebuie să scriem numărul astfel încât eroarea să nu depăşească valoarea unei unităţi din ultima cifră scrisă. dar în orice caz nu diferă de cea strict exactă prin mai mult decât o unitate. dacă valoarea unei unităţi din această cifră este mai mare decât eroarea absolută a numărului.70 → 5. O cifră a unui număr se consideră "exactă".704953 → 5. permite compararea preciziei de măsurare a mărimilor de naturi diferite. apropiată mai mult sau mai puţin de valoarea exactă x0 (evident necunoscută) a mărimii măsurate. în timp ce eroarea relativă n-are dimensiuni şi se exprimă adesea în procente. De exemplu. după cum vom vedea. Pentru a comite o eroare minimă se respectă următoarea regulă. La nevoie se foloseşte factorul 10k. se adaugă o unitate la cifra precedentă păstrată. Rotunjiri 1. nu putem cunoaşte exact nici diferenţa x0 . distanţa Bucureşti . prin rotunjirea numerelor iraţionale toate cifrele vor fi "exacte".x dintre valoarea exactă şi valoarea măsurată. 3. Eroarea relativă caracterizează mai bine precizia unei măsurători şi. astfel încât practic se foloseşte eroarea relativă aparentă x − x δx εx = 0 = x x (2) unde eroarea absolută δ x (care se poate evalua) este raportată la valoarea măsurată (deci cunoscută). iar dacă cifra neglijată este mai mică decât 5.

Este inutil să scriem şi cifrele următoare deoarece sunt inexacte. În numărul m = 50. (4) Sub ultima formă cifrele 00 sunt "exacte" . fără a socoti zerourile din faţa numărului. Ar fi incorect să scriem c = 300000 km/s fără a indica eroarea.5 g cântărită cu o precizie de 1 mg. am cântărit un vas calorimetric din alamă: m = 50. precizia este grosolană.25 g noi nu cunoaştem cifra care urmează după 5 (de exemplu nu am putut-o măsura). La prima vedere.37 J/g⋅ K nu cunoaştem 8 . Dacă.500 g. toate cifrele acestui rezultat ar trebui să fie exacte. Exemplu: Viteza luminii în vid este c = 299792. Dacă nu indicăm eroarea.5925 C = 18. deoarece acum ultimul zero este cifră semnificativă: x = (30 ± 1)⋅ 10-5 şi eroarea relativă este ε x = 1/30 = 3. constanta gazelor perfectă R = 0. deşi sunt patru zecimale. împărţire. ci scrisă în continuare cu semnul ± şi în aceleaşi unităţi. nici scăzută din numărul considerat. Dacă un rezultat experimental este scris sub forma x = 0. Chiar dacă toate cifrele numerelor iniţiale sunt riguros exacte. cerem o masă de 27. la fel în numărul c = 0. adică eroarea numărului scris astfel este sub 1⋅ 103 km/s. k . De exemplu. nu toate cifrele rezultatului sunt exacte (ceea ce pare la prima vedere paradoxal). de exemplu. 4. trebuie să scriem m = 27.număr întreg (mutând virgula).82 atm. atunci pe lângă cifrele "exacte" se mai scrie şi cifra următoare. ceea ce este greşit. l/mol⋅ grd = 82⋅ 10-3 atm. unde iarăşi toate cifrele sunt exacte. Să calculăm capacitatea calorică a vasului calorimetric definită astfel C = mc: 50.0003.5 ± 0. Se numesc cifre semnificative toate cifrele "exacte" şi cifra "îndoielnică" ale numărului scris conform regulei precedente. deoarece ar rezulta că eroarea numărului scris astfel este sub 1 km/s. adică 299999 ≤ c ≤ 300001 km/s.8 a numărului.25 × 0.00030. care indică doar ordinul cifrelor următoare şi pot fi totdeauna eliminate folosind un factor 10k. Căldura specifică a alamei este c = 0. numită "cifră îndoielnică". adică 299⋅ 103 ≤ c ≤ 301⋅ 103 km/s.3 km/s. apar multe cifre.3%. adică x = (3 ± 1)⋅ 10-4 şi eroarea relativă este ε x = 1/3 = 33%. din moment ce toate cifrele factorilor au fost exacte. Cifre semnificative.37 J/g⋅ k. De exemplu. unde toate cifrele sunt exacte. trebuie să scriem numărul astfel: c = 2.99792⋅ 105 ≈ 2. nu trebuie nici adăugată. Ultimele două zerouri sunt cifre semnificative ("exacte") şi trebuie neapărat scrise. Vom scrie deci numărul cu tot atâtea zecimale câte zecimale are eroarea absolută.998⋅ 105 ≈ 3. Situaţia se schimbă radical dacă rezultatul este scris sub forma x = 0. Exemplu: Prin înmulţire. l/mol⋅ grd (5) are două cifre semnificative.37 35175 15075 18.25 g. etc. întrucât avem o singură cifră semnificativă 3. extragere de radical.000⋅ 105 = 300⋅ 103 km/s. În realitate nu este aşa.5925 J/K. Nu importă numărul zecimalelor (adică poziţia virgulei) ci numărul cifrelor semnificative ! Observaţie: Eroarea absolută. indicând un domeniu de nedeterminare.

b < a. r număr real (7) Formula se obţine din dezvoltarea în serie a binomului.60 J/k. 5. < sau a ±b ≈ a ± b 2 a . Dăm mai jos câteva formule utile.9 cifra care urmează după 7. rezultatul trebuie rotunjit. Aici cifra 0 trebuie păstrată. 4. Formula se obţine uşor. în funcţie de înălţimea barometrică B. desfăcând parantezele şi neglijând termenii pătratici. logaritmice. dacă  x << 1.  y << 1. dacă  x << 1.25? × 0. x in rad. De exemplu: sin x ≈ tg x ≈ x. Să înlocuim aceste cifre cu semn de întrebare şi să efectuăm din nou înmulţirea: 50.5925?? ?? Se vede că ultimele 2 cifre nu sunt exacte. De aceea. care sunt mici.  z << 1. fiind cifră semnificativă !. a ±b a a x 1 ± x ≈1 ± . ln (1 + x) ≈ x. de aceea se fac aproximaţii pe deplin justificate. (6) dacă  x << 1. x < 1. c) Din dezvoltările în serie ale funcţiilor exponenţiale. Erori de citire 9 (11) .37? ????? 35175? 15075? 18. cos x ≈ 1 x2 . funcţii ce păstrează primii termeni formule de aproximaţie. Cazuri particulare: 1 ≈1  x. în mm. păstrând primii termeni.5925 ≈ 18. coeficientul de dilatare liniară α al riglei şi coeficientul de dilatare în volum β al mercurului este: H =B 1 +αθ = B (1 +αθ)(1 − βθ) ≈ B[1 + (α − β )θ ]. eliminând ultimele două cifre: C = 18. obţinem deoarece α θ << 1 şi β θ << 1. b) (1 + x)r ≈ 1 + rx. ax = exln a ≈ 1+ x ln a. Exemplu: Presiunea atmosferică H în torr. < (8) (8') (9) (9') (aici r = 1/2) b < a. Formule pentru calcule aproximative Calculul erorilor este un calcul aproximativ de evaluare al erorilor. ba chiar cifra 5 din faţa lui 9 ar putea creşte cu o unitate posibilă de la cifra următoare. 1 + βθ (10) trigonometrice. < 1±x 1 1 b ≈ (1  ). liniari. a) (1+x) (1+y) (1+z) ≈ 1 + x + y + z. x < 1 < 2 (aici r = -1). 2 ex ≈ 1+ x.

tot n-am putea aprecia exact. La citiri de temperatură. aparatele de măsură (riglele. De aceea se ia drept eroare maximă la citire jumătate din valoarea celor mai mici diviziuni marcate pe scală. Dacă pe aparat nu este indicată precizia sa. împrăştiate (grupate) în jurul valorii reale x0.5% din această valoare. Eroarea reală δ xi = x0 – xi .5 mm. Într-adevăr.).1).2 s sau chiar mai mult datorită timpilor morţi la pornire şi oprire. de exemplu. dar putem totdeauna evalua eroarea maximă de citire.) repetat de N ori. prin comparaţie cu etaloane speciale. Exemplu: La măsurarea lungimilor cu o riglă obişnuită putem lua δ x = 0. atunci δ x = 0.05 mm. numit clopotul lui Gauss (fig. masă. Prin erori de citire vom înţelege erorile de măsură directă a unei mărimi fizice. nu poate fi determinată şi deci nici utilizată deoarece nu cunoaştem valoarea reală (exactă) a mărimii (pe care de fapt ne propunem să o aflăm). Erorile accidentale se bucură de două proprietăţi importante: a) Valorile xi sunt împrăştiate simetric (în cazul unui număr suficient de măsurători N = 10 ÷ 15) în jurul valorii reale x0. Această eroare are o semnificaţie pur teoretică. 2. N. în aceleaşi condiţii şi cu aceeaşi precizie (cu acelaşi aparat. etc. 1. voltmetrele. a timpului cu un cronometru. care nu poate depăşi precizia aparatului folosit. cu ochiul liber. cronometrele. Este inutilă gradarea scalei aparatului în diviziuni mai fine decât precizia lui. etc. Dacă construim un grafic aşezând în abscisă valorile erorilor reale δ xi. fracţiuni mai mici decât o jumătate din diviziunea cea mai mică marcată pe scală. La cântăriri putem lua pentru δ x jumătate din valoarea celei mai mici mase marcate. Evident. a masei cu o balanţă. a cărei relaţie este: y = f (δx) = h − h 2 (δx ) 2 e π (12) unde h este un parametru de preciziei (precizia metodei de măsurare). 3. iar în ordonată frecvenţa lor. cu aceeaşi conştinciozitate. 10 . iar dacă avem un vernier 1/10.10 1. etc. Chiar dacă precizia aparatului ar fi mai înaltă decât valoarea celei mai mici diviziuni. δ t va fi jumătate din valoarea diviziunii minime în care este gradat termometrul folosit. etc. vom obţine mai multe valori xi. cu i = 1. măsurarea lungimii cu o riglă. nu putem cunoaşte exact eroarea de citire. admiţându-se anumite toleranţe ale preciziei indicaţiilor. obţinem o curbă sub forma unui clopot. întrucât cifrele corespunzătoare acestora oricum n-ar fi sigure (la fel cum este inutilă scrierea zecimalelor neprecise ale unui număr aproximativ). putem lua drept eroare absolută maximă de citire valoarea celei mai mici diviziuni în care este gradată scala aparatului sau chiar 0. a temperaturii cu un termometru. Dacă măsurăm o mărime X (lungime.) se fabrică în serie. …. y. 2. La cronometrări putem lua δ τ ≈ 0. la care mai este sensibilă (răspunde) balanţa.

acest interval purtând denumirea de interval de încredere. mari în modul sunt a valorilor erorilor reale în funcţie de frecvenţa b) Erorile 1. N. Eroarea relativă a mărimii x se exprimă prin relaţia: 11 . Cu datele rămase se recalculează media aritmetică şi eroarea pătratică medie. Rezultatele xi care sunt în totală discrepanţă cu x sunt erori grosolane (greşeli datorate neatenţiei) şi trebuie eliminate. (13) N i =1 Eroarea mediei aritmetice este mai mică de N ori (dacă N ≥ 10) decât eroarea unei măsurători individuale (izolate). N ( N − 1) i =1 Atunci rezultatul final al unui şir de măsurători se scrie sub forma: x = x ± σ sau x = x ± S x (15) Observaţie. Semnificaţia erorii pătratice a mediei aritmetice: 1) Eroarea pătratică a mediei aritmetice caracterizează precizia măsurătorilor şi este legată de numărul de măsurători necesare de efectuat. Reprezentarea grafică puţin numeroase (sunt rare). O măsură a erorii mediei aritmetice (pentru N ≥ 10) este dată de eroarea pătratică medie notată cu σ sau S x N 1 σ = Sx = (14) ∑ ( x − xi ) 2 . Din teorie rezultă că parametrul preciziei h este influenţat de S x conform relaţiei: h= 1 S x 2N (16) Se poate vedea că σ (sau S x ) descreşte odată cu creşterea numărului de măsurători. 3) Eroarea pătratică a mediei aritmetice arată câte zecimale se menţin pentru valoarea mediei aritmetice în exprimarea rezultatului. 2) În intervalul ( x ± S x ) vor fi cuprinse 68% din numărul măsurătorilor efectuate.11 y -δ xn 0 δ xn Fig. Se poate arăta că pentru un şir de N măsurători de egală precizie valoarea cea mai probabilă sau cea mai bună a mărimii măsurate este media aritmetică a rezultatelor obţinute: 1 N x= ∑ xi .

12 Sx (17) x Eroarea relativă caracterizează precizia măsurătorilor legat de alegerea erorii absolute a instrumentelor de măsură. Se apreciază că rezultatul a fost determinat corect dacă ε x ≤ 1 % εx = 12 .

. dx 2 = δx 2i .. x N  N  x1 .. x N  2  x1 .. x2 . x N ) (19) Diferenţiala mărimii z are expresia: dz = ∂f ∂f ∂f dx1 + dx 2 + − − − + dx N ∂x1 ∂x 2 ∂x N (20) Eroarea absolută a mărimii z pentru o măsurătoare se aproximează cu diferenţiala ei şi notând dz = δz i .− − −. dx N = δx Ni . x2 . z.-. asupra mărimii x2.. atunci relaţia de mai sus devine: δzi = ∂f ∂f ∂f δx1i + δx 2i + − − − + δx Ni ∂x1 ∂x 2 ∂x N (21) N fiind numărul total al măsurătorilor efectuate... Efectuând asupra mărimii x1... x N 2 2 2 (22) unde: N1 ( N1 − 1) …………………… S xN = NN 2 ∑ (δ x Ni ) i =1 S x1 = N1 2 ∑ (δx1i ) i =1 (23) (24) N N ( N N − 1) Mărimea măsurată se va exprimă prin relaţia finală: z = z ± Sz Eroarea relativă. x 2 . Valoarea medie este: z = f ( x1 .. x2..N) măsurabile direct şi satisfăcând relaţia: z = f(x1.. Considerăm o mărime.. etc.... xN) (18) Se pune problema determinării valorii medii. eroarea pătratică a mediei aritmetice a mărimii z are expresia:  ∂f   ∂f   ∂f   S z (σ z ) =  + + − − − +  ∂x S x1    ∂x S x2    ∂x S x N   1  x1 . exprimată în procente. n1 măsurători. a erorii pătratice a mediei aritmetice şi a erorii relative a mărimii de măsurat.. dx 1 = δx1i . . x2 . exprimată prin mărimile xi (i = 1. n2 măsurători.. este: S εz = z z (25) (26) 13 . a erorii absolute. Valoarea acestei mărimi trebuie determinată indirect (calculată) dintr-o relaţie matematică ce conţine mai multor mărimi măsurabile direct.13 II CALCULUL ERORILOR PENTRU MĂRIMI MĂSURATE INDIRECT În multe cazuri mărimea de măsurat nu este accesibilă măsurării directe.

(31'') Observaţie: La adunarea mai multor numere. εf = δx + δy x−y .10C atunci eroarea relativă a diferenţei ∆ t = t2 .f = a(x0 .y) = δ x + δ y. εx = δ < x. adică δx = x0 − x sau x 0 − x = ±δx sau x 0 = x ± δx. chiar dacă erorile relative ale termenilor sunt mici. (29) unde a.x) + b(y0 . b) Diferenţă. < (28) astfel încât putem folosi formule pentru calcule aproximative. (31) În particular. δ f = δ (x . (32) Cazul diferenţei este un caz particular al sumei algebrice de la punctul precedent (punând a = 1.14 II. (31') şi cazul diferenţei. dacă f = const. Acest fapt trebuie totdeauna avut în vedere. Este comod să notăm în cele ce urmează cu δ x modul erorii absolute şi cu ε x modulul erorii relative. b = -1).y) = ± a δ x ± b δ y. Dacă x şi y sunt apropiaţi între ei. de unde eroarea maximă: δf = δ ( x − y ) = δx + δy .10C la t2 = 19. Fie suma algebrică: f = ax + by cu valoarea exactă f0 = ax0 + bx0.7 ± 0. în special ne interesează eroarea maximă a funcţiei. (30) Cazul cel mai nefavorabil are loc atunci când erorile absolute ale variabilelor x. x x (27) Vom presupune de asemenea că erorile sunt suficient de mici adică εx < 1. evitând determinarea unei mărimi ca diferenţă a două mărimi apropiate. Ştiind erorile argumentelor trebuie să calculăm eroarea care rezultă pentru funcţie. x < x0 − x δx sau = ±ε x . De exemplu. εf = δf f .(y0-y) = ± δ x ± δ y. f0 = x0 . b sunt constante exacte. cunoscând erorile maxime ale argumentelor.f = (x0-x) . Eroarea absolută este: f0 .3 ± 0.y.y0. b de unde rezultă eroarea maximă: δf = δ ( ax +by ) = a δx + b δy. Asemănător sumei avem: f = x . iar ceilalţi termeni se rotunjesc păstrând o zecimală în plus faţă de termenul grosolan (aceste zecimale vor da cifra "îndoielnică" a rezultatului).1 Erorile funcţiilor Majoritatea mărimilor fizice se măsoară indirect. atunci δ f = | const.| ⋅ δ x. termenul cu număr minim de zecimale (deci cu eroare absolută maximă) se lasă neschimbat. de la t1 = 19. 1. adică se determină prin calcul cu ajutorul unei formule în care intră mărimi ce sunt măsurate direct. a) Sumă. dacă creşterea de temperatură într-un vas calorimetric este mică. Cazul cel mai favorabil are loc atunci când erorile absolute ale termenilor au semne opuse şi deci se adună. f0 . eroarea relativă maximă a diferenţei va fi foarte mare (din cauza numitorului mic). Să calculăm mai întâi erorile maxime ale funcţiilor simple.y.t1 va fi 14 .⋅ x. y au acelaşi semn cu coeficienţii respectivi a. pe care o vom trata şi separat: f = x .

e) Putere. f0 − f = 0 − = 0 = = ≈ .xy = x(y0-y) + y(x0-x) + (x0-x) (y0-y) = ± xδ y ± yδ x ± δ x δ y = ± xδ y ± yδ x.005 = 0. y y0 y yy 0 yy 0 y ( y ± δy ) y2 δf = δ y δx + x δy x = . d) Cît . unde am neglijat ultimul termen. 2) Modulul lui Young E se determină pe baza alungirii ∆ l a unui fir de lungime l. erorile fiind presupuse mici.0. εf = δf xr = r εx. t 2 − t1 t 2 − t1 19. Pentru funcţiile simple de mai sus se calculează întâi creşterea absolută şi apoi cu ajutorul acesteia eroarea relativă. c) Produs. Atunci r f0 . Să considerăm o funcţie putere f = x2. Observaţie: Pentru ca o expresie de tip produs .3 deşi citirile t1. şi secţiunea S0 supus forţei F: Fl 0 E= .15 δt1 + δt 2 2δt 2. Analog produsului avem: f = x x x yx − xy 0 y ( x 0 − x) − x( y 0 − y ) ± yδx  xδy ± yδx  xδy . f0 – f = x0y0 .5 %.7 − 19. h2. t2 au fost făcute cu o precizie de 100 ori mai bună: ε t ≈ 0. (36') h h  h1 h2  1 2 1 2 2 1 1 2 1 2 (δ h1 ≈ δ h2) dacă diametrul d1 este cunoscut cu suficientă precizie.f = x0 − x r = ( x ± δx) r − x r = x r (1 ± ε x ) r − x r ≈ x r (1 ± rε x ) − x r = ±rx r ε x de unde eroarea: δf = δx r = r x r ε x . unde x este un număr real exact.5 = 50%.1 = = = 0. Eroarea maximă (cazul cel mai nefavorabil) va fi: ε ∆t = δf = δ ( xy ) = x δy + y δx. conform regulii: δh δh 1 1  ε d = ε d + ε h + ε h ≈ε h + ε h = + = δ h  + . Pentru funcţii mai complicate de tip produs – cât se calculează mai întâi eroarea relativă după regula de mai jos şi apoi cu ajutorul acesteia eroarea absolută. (34) deci şi în acest caz se adună erorile relative ale factorilor. εf = δf xy = εx +ε y (33) deci se adună erorile relative ale factorilor. h d 2 = d1 1 (36) h2 de unde eroarea relativă maximă este. y y2 de unde eroarea maximă (cazul cel mai nefavorabil): εf = δf f = ε x +ε y .1/20 = 0. (37) S 0 ∆l 15 . Pentru un produs de doi factori avem: f = xy.cît să aibă sigur n cifre exacte trebuie ca factorii să aibă n + 2 cifre exacte. (35) adică eroarea relativă a unei puteri este egală cu eroarea relativă a bazei înmulţită cu exponentul (în modul). Exemple: 1) Diametrul d2 al unui tub capilar se determină pe baza diametrului cunoscut d1 al unui tub capilar de comparaţie şi a ascensiunilor capilare h1.

y ) + ( x 0 − x ) ∂f ∂f + ( y0 − y) . asimilând diferenţialele cu erori (presupuse mici). y x df = xdy + ydx → δ f = x δ + y δ .35): (a) f =a +b d x y. 2. Presupunem că funcţia este continuă şi cu derivate parţiale continue în domeniul considerat. valoarea exactă fiind f0 = f(x0. (39') unde se pot neglija erorile masei marcate m. a lungimii l0 şi a secţiunii date S0 pot fi neglijate (δ l ≈ δ l0). l − l0 l − l0 (37') unde erorile forţei F (dată de greutăţi marcate).y. ∂x ∂y ∂ f ∂ f δ + x δ. a lui g şi π (luând un număr suficient de zecimale).dy → δ f = δ x + δ y. g se pot neglija dacă luăm un număr suficient de zecimale. 4) Constanta elastică k a unui resort se determină fie static pe baza alungirii x sub acţiunea greutăţii mg. … şi luăm cazul cel mai nefavorabil pentru a obţine eroarea maximă: δ = f ∂ f ∂ x δ + x ∂ f ∂ y δ + y ∂ f ∂ z δ. exponenţiale etc. Anume. 1 1 1 εT = ε Π + εl + ε g ≈ εl . de unde eroarea maximă: f0 − f ≈ ± x δ ∂f ∂f ±δy . z (40) Putem obţine şi pe această cale formulele pentru funcţiile simple (31 . 16 . al funcţiilor trigonometrice.y0). ∂x ∂y Cazul cel mai nefavorabil are loc atunci când erorile argumentelor au acelaşi semn cu derivatele respective. În cazul unor funcţii oarecare. y) păstrând doar termenii liniari: f ( x 0 . g (38) (38') de unde eroarea relativă maximă: unde erorile pentru π . Fie o funcţie de două variabile f = f(x.16 de unde eroarea relativă maximă: ε E = ε F + ε l 0 + ε S 0 + ε ∆l ≈ ε ∆l = δ (l − l0 ) 2δl = . f =a x +b y → f = a δ + b δ . y ∂ x ∂ y δ = f Putem raţiona şi astfel. y 0 ) ≈ f ( x. y). logaritmice. 3) Perioada pendulului simplu T este dată de formula: T = 2π l . se aplică calculul diferenţial.. de exemplu. (c) f = xy. ∂ x ∂ y ∂ x asimilăm diferenţialele cu erori (considerate mici) dx → δ x. 2 2 2 (39) de unde eroarea relativă maximă: ε k = ε m + ε g + ε x ≈ ε x sau ε k = 2ε π + ε m + 2ε T ≈ 2ε T. df = dx . d d δ x y (b) f = x . Se dezvoltă funcţia în serie Taylor în jurul valorilor (x. diferenţiem funcţia: df = ∂ f ∂ f ∂ f dx + dy + dx . fie dinamic pe baza perioadei T a oscilaţiilor verticale ale greutăţii: k= mg x sau k = 4π 2 m T2 .

deci f = yz .unghiul de racord (umectaţie) .391 . unit. 1. În primul rând alcătuim tabelul cu valorile argumentului x (în ordine crescătoare) şi valorile corespunzătoare ale funcţiei y = f(x). măs. ca de exemplu în tabelul alăturat.cât.raza tubului capilar.ln z. Pentru aceasta este comod să logaritmăm în prealabil funcţia şi apoi să diferenţiem (ştiind că d lnx = d x ). ) II. lnf = r ln x. ln f = ln x. ln f = lnx + lny + lnz. unit.cât se calculează întâi eroarea relativă. Tabelul de valori. ρ densitatea lichidului. (b) = − − → = + + .360 1725 1030 1. Exemple: 1) Ascensiunea capilară h este dată de formula: (c) δf δx h= 2σ cos θ . măs. deci ε f = ε x + ε z + ε z.18 1150 589 1.225 1336 648 1.ln y. cos θ cos θ (41') 2) Nivelul sonor L (în decibeli) este definit prin intensităţile sonore I0 şi I astfel: I = 10 lg I I0 (42)  1 1  ≅ 10δI  +  I I 0    . r . f = xr . f = r x → f = r x . y df = ydx-xdy y 2 →δf = yδ + xδ x y y2 . df dx x df dx dy dz δf δx δy δz δf δx δy δz εf = r ε x .δθ δ cos θ = = tg θ . x df dx dy dz (a) f = xyz.335 1575 880 1.2 Trasarea graficelor În alcătuirea şi trasarea graficelor trebuie respectate anumite reguli. Eroarea relativă maximă este: ε h = ε σ + ε cosο + ε ρ + ε g + ε r.δθ. Pentru expresii de tip produs . g .acceleraţie gravitaţională. y. θ . ρgr (41) unde σ este tensiunea superficială. Se găseşte astfel regula de adunare a erorilor relative pentru expresii de tip produs .   de unde eroarea maximă:  δI δI δL = 10δ (1gI − 1gI 0 ) = 10 + 0  I I0  (deoarece δI ≅ δI 0 . x 482 1. x.17 (d) f = x . unde εcos θ = sin θ . f = x + y + z → f = x + y + z .287 1470 17 785 1. f x y z f x y z ε f = ε x + + ε z + ε z.

adică 1. 1000. 1. 60. 50: 0. 100.50). ∆ x =1200.0.5. 12. y ∈ (1.5. 1: 0. 100. 3. y y sau x a) b) Fig. verticale sau orizontale. 1700). 2. 1. 120. Domeniul de variaţie Stabilirea domeniului de variaţie a celor două mărimi x şi y. 200.0 etc. 3. 300. etc. unde k este un număr întreg convenabil (pozitiv. etc. 18 .6 etc. înmulţit cu o putere întreagă convenabilă a lui 10.0. 15.6. 800. 4. 600. 6. Poziţia graficului x 4. 200. Scările Graficul poate fi trasat comod pe hârtie milimetrică sau eventual pe hârtie în pătrăţele de aritmetică (sau comercială). 2. 14.3. 0.432 1.50. 400. 20. 200. deci 10k. 10. 1000.5: 0. 0. 2. 25. intervalul dintre liniile echidistante.0. 2⋅ 10k sau 5⋅ 10k unităţi. 0. 8. 0. 1. de ordinul 9 x 12 cm (adică o carte poştală. 30. 350.4. 1200. liniată de noi uşor cu creionul cu linii consecutive. de ordinul 18 x 24 cm.2: 0. 0. 2. 20. fie în paranteze. 0. 50. 300. fie despărţită printr-o virgulă de simbolul mărimii. 0. 2000. etc. etc. 500. 5. În exemplul nostru: x ∈ (500. etc. în funcţie de comoditatea scărilor pentru x şi y. 10. 4. 6. 3000. etc. 2 sau 5. În cazuri speciale graficul poate fi mai mic. 50. 1. 1. 60.8. Astfel. 2⋅ 10-1 = 0.4.5. 200: 0. 20. 100: 0. ∆ y = 0. dar în nici un caz mai mic) sau poate fi mai mare. 0. 0.2 etc. etc. etc.18 y 1. 1. 3. Graficul poate fi aşezat în una din cele două poziţii a sau b din Fig. negativ sau nul). poate fi următorul număr de unităţi: 1⋅ 10-1 = 0.1: 0. se face prin rotunjirea valorilor extreme până la valori convenabile care să încadreze bine valorile din tabel. Poate fi folosită şi o hârtie albă. 0. 70. Trebuie să reprezinte un număr de unităţi egal neapărat cu unul din divizorii lui 10.425 1. 40. 2.00. 600.440 La capătul rândului trebuie scrisă neapărat unitatea de măsură respectivă. 5⋅ 10-1 = 0. 250. Raportul optim dintre lungime şi lăţime trebuie să fie 2 =1. 150.1. 500. 100. 5: 0. 30. Dimensiunile graficului. 2. 5. 2500. etc. 400. Dimensiunile graficului trebuie să fie de ordinul 12 x 18 cm (dublul unei cărţi poştale sau jumătate dintr-o coală oficială obişnuită). 40. dar aşa ceva se recomandă doar în cazuri extreme.2. 10: 0. 2: 0. 2.5.2. 20.429 1. 500: 0.4. 0.425 1. verticale sau orizontale. 20: 0. 1500. 140.

2b). triunghi. Astfel. Distanţa dintre aceste marcaje trebuie să cuprindă 1. pătrăţel. Distanţa dintre două linii consecutive trebuie să fie de ordinul a 10. pentru a vedea câtă încredere putem avea în punctele experimentale obţinute.20 mm. atunci trebuie să evaluăm bine erorile funcţiei y pentru fiecare punct experimental. 3. (de 1 mm mărime) fără a duce linii ajutătoare (pline sau puncte). Trasarea graficului Fiecare punct experimental se marchează vizibil printr-un cerculeţ. 3. În cazul exemplului nostru ∆ x = 1400 repartizat pe 14 cm lungime (în cazul hârtiei albe putem alege şi ∆ x = 1300 repartizat pe 14-16 cm). linia plină). linia întreruptă).19 Nu se folosesc pentru intervale numere sub 0. astfel încât curba să treacă prin cât mai multe puncte experimentale. şi nici prea rare. astfel încât graficul să iasă o linie frântă. deoarece strică precizia de reprezentare a datelor. 2a) sau pe 15 cm înălţime (fig. 4 sau 10 pătrăţele de aritmetică.δ y. în mod egal şi simetric. nu se trasează liniile echidistante (deoarece sunt gata trasate de fabrică). Punctele experimentale reprezentate nu trebuie unite prin linii drepte. Fig. În cazul hârtiei milimetrice sau în pătrăţele (de aritmetică sau comercială). un număr cât mai mic de puncte şi cât mai apropiate de curbă. 2 sau 5 cm.50 unităţi pe care îi repartizăm pe 10 cm înălţime (fig. y + δ y) (δ y = eroarea absolută) prin segmente verticale centrate pe punctele experimentale 19 . 5. lăsând eventual de o parte şi de alta. deoarece le putem evita folosind submultipli sau multipli ai unităţilor folosite.3 Dacă studiem un fenomen nou şi nu ştim deloc la ce tip de curbă ne putem aştepta. Trebuie trasată o curbă lină (eventual cu ajutorul unui florar) prin interpolare. cruciuliţă etc. deoarece încarcă desenul. şi fără a nota pe axe valorile numerice ale coordonatelor punctelor. Numai punctele remarcabile (critice) pot fi eventual evidenţiate prin linii de coordonate (întrerupte) şi înscrise pe axe valorile coordonatelor respective. ci urmărind paralel liniile de coordonate deja trasate. Pentru aceasta marcăm intervalele (y . ci se marchează pe cele două axe doar intervalele echidistante alese. dacă avem argumente temeinice în sprijinul unei dependenţe liniare atunci vom trasa prin interpolare o linie dreaptă (fig. Forma curbei pe care o vom trasa depinde de cunoştinţele noastre asupra desfăşurării fenomenului (procesului) studiat. Liniile nu trebuie să fie nici prea dese. Pe axa verticală avem ∆ y = 0.1 sau peste 500 unităţi. respectiv 2. Dacă ştim că dependenţa este parabolică vom interpola o curbă parabolică (fig.

Fig.4 78 2.3 158 2.2 Graficul este dat în figura 5. 5 6. 4 6. y) şi facem interpolarea printr-o curbă lină care să taie aceste segmente. la următorul tabel de date: m. g α . Fig . eventual şi ceea ce scoate în evidenţă acea reprezentare grafică. De exemplu. în cazul graficului din fig. deviaţie proporţională cu sensibilitatea balanţei. Sub cadrul graficului sau sus în cuprinsul cadrului se scrie titlul graficului. 4.5 2.20 respective (x. Exemple: a) Sensibilitatea balanţei. 5 20 .0 30 3. Uneori se reiau măsurătorile în mod special în regiunea interesantă pentru a obţine mai multe (mai dese) puncte experimentale şi a evita o eventuală pierdere (estompare) a unor variaţii (fig. în porţiunea cu cruciuliţe). Deviaţia acului balanţei în funcţie de masele puse pe platane (la o suprasarcină dată). iar acesta trebuie sa indice in general variaţia unei mărimi în funcţie de altă mărime.5 120. div. 4 se evidenţiază experimental existenţa unui anumit proces (de cristalizare) în regiunea palierului A. ne conduce de exemplu.9 100 2.

% δ 4 1. 6).06 13 1.883 21 .931 50 0. 6 c) Densitatea unor soluţii Densitatea relativă a două soluţii în funcţie de concentraţie ne conduce la graficul din figura 7.365 55 0. s.405 69 0.36 44 0. (fig.037 8 1.18 17 0.28 37 0.21 b) Studiul căderii libere. Înălţimea de cădere s şi timpul de cădere liberă ne conduc la o curbă parabolică (pătratică).086 II c . cm t. I c .40 79 0.41 Fig. % δ 25 0. s 16 0.

22 Fig. gf 5 15 10 30. F.5 x.0cm = 3. mm F x 40 108 45 120 50 140 Constanta elastică se determină din grafic alegând pe dreapta de interpolare două puncte cât mai depărtate între ele spre marginile graficului). 50). Prin urmare obţinem: k = x = 14 . de exemplu. 7. Densitatea relativă a unor soluţii d) Oscilatorul armonic Forţa elastică (egală cu greutatea atârnată) în funcţie de alungirea resortului ne conduce la graficul liniar (F = kx) din figura 8.70 gf / cm = 3. (0.5 15 51 20 59 25 70 30 83 35 98.63 N / m F 50 gf 22 .0) şi (140.

mV 0 . Ω 108 109 120 122 127 136 142 146 θ . adică sensibilitatea termocuplului: s= ∆E 6. ∆θ 140 grd Fig.23 Fig. Oscilatorul armonic e) Termocuplul. 9 f) Termometrul cu rezistenţă. de exemplu (0.7 140 Interpolând o dreaptă şi luând pe această dreaptă două puncte cât mai depărtate între ele.7 mV = . 0C 0.85 24.7) găsim panta dreptei.0) şi (140. E . 6. = 48 µV / grd .8.0 80 5. R.8 2. Datele experimentale din tabelul alăturat ne conduc la graficul din figura 9. 0C 22 29 50 58 80 90 105 118 23 . Rezistenţa în funcţie de temperatură ne conduce la graficul din figura 10.0 110 6. Tensiunea termoelectromotoare E a unui termocuplu variază practic liniar cu temperatura sudurii calde (cea rece fiind la 0 0C).2 55 4.

100) şi (150.387 Ω / grd .5ε 1000 .38 ⋅10 T = lg A + 2. R0 100 Fig. avem lg R = lg A + ε 2kT lg e = lg A + 0.4 m.38.387 = = 3. unde ε este lărgimea benzii interzise în cazul conductibilităţii intrinseci (fără impurităţi sau la temperaturi suficient de înalte).87 .24 R θ 154 139 158 150 Interpolând o dreaptă. (pentru simplificare în grafic s-au trecut mai puţine puncte): m = R0 A = 158 − 100 = 0. 158). (ε in eV ) (44) T Prin urmare.4343 ε ⋅1. anume ε = 0. 150 de unde coeficientul termic A= m 0. Pentru determinarea pantei luăm de exemplu punctele (0. şi extrapolând-o spre 00C găsim R0 = 100 Ω .10 −3 grd −1. graficul lui lg R în funcţie de 1000/T trebuie să fie o linie dreaptă cu panta m = 2. Termometrul cu rezistenţă g) Termistorul. din care putem afla pe ε .10.6 ⋅10 −19 −23 2 ⋅1. Logaritmând relaţia (43) şi exprimând pe ε în electron-volţi (1eV = 1.5 ε . R = R0 (1+Aθ ).6⋅ 10-19J). 24 .10-23 J/grd – constanta Boltzmann./2kT (43) k = 1. Termistorul este un semiconductor a cărui rezistenţă scade cu temperatura după o lege de tip exponenţial: ε R = A e.

5ε 3. Termistorul În figura 11 am reprezentat R = f(θ ) şi lg R = f(1000/T).42 1.985 1.35 6.034 83 2.35 = 1.5 52 25.823 28 3.25 Fig.716 30 3.32 3. 25 .2 0.37 1.35.1 0.65 1. Ω 68 66.39 1.0 10.342 148 2.301 62 2.30 − 2.81 0. conform datelor experimentale din tabelul următor.8 7.9 0.35) şi (3.792 104 2.35 de unde intervalul energetic: ε = 0. găsim panta m= 1.526 = 2.591 140 2. 0.61 eV .491 145 2. 1.2 lg R θ .80).0 20. 11.80 − 0. luând de exemplu pe dreapta de interpolare punctele (2.858 90 2.398 50 3.09 2.2 0.832 25 3.4m = 0.74 Din graficul lgR = f(1000/T).30. R.3 3. 0C 1000/T R 1g R θ 1000/T 1.

Termistorul 26 .12.26 Fig.

1 Clasificarea mărimilor fizice III. e) Calculul erorii relative. In măsurătorile curente de lungimi se folosesc rigle.3 Determinarea condiţiilor optime pentru măsurarea unui paralelipiped dreptunghic 1. c) Calculul erorii pătratice a mediei aritmetice. operaţii cu vectori III. 2. volumul unei plăci paralelipipedice se va afla după formula: (1) V = abc (1) 27 . Scopul lucrării: Scopul lucrării îl constituie formarea deprinderilor de măsurare cu instrumente de precizie şi aplicare în practică a elementelor de teoria erorilor de măsură şi anume: a) Alegerea condiţiilor de lucru. b) Calculul valorilor medii ale mărimilor de măsurat.27 III. d) Exprimarea rezultatului final. având diviziunile cele mai mici egale cu 1 cm sau 1 mm.2 Mărimi fizice vectoriale. folosim instrumente care pe lângă riglă mai au un vemier (şublerul) sau sunt prevăzute cu un şurub micometric (micrometru). f) Aplicarea rezultatelor obţinute. MĂRIMI FIZICE III. Prezentarea teoretică şi modul de lucru Valoarea celei mai mici diviziuni a unui instrument de măsură constituie precizia acestuia şi este egală cu eroarea absolută de măsurare ce o săvârşeşte instrumentul. Când avem nevoie să determinăm o lungime cu precizie mai mare (eroare mai micâ). Folosind şublerul şi micrometrul.

iar eroarea relativă maximă asupra mărimii finale să nu fie mai mare de 0. . 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 c) Se calculează erorile pătratice a mediei aritmetice : 28 a i (mm) ∆ a = 0.006 mm. c sunt dimensiunile paralelipipedului: c b a Găsirea condiţiilor optime de lucru Măsurarea mai întâi cu ajutorul unui instrument de precizie de 0. Pentru acest fapt. b.3 % a ∆ b = 0. Logaritmând expresia volumului (1) şi trecând la erori . determinându-se mai întâi valorile medii ale mărimilor măsurate care se trec în tabelul ( 1 ) : Nr.006 mm Deci : vom obţine precizia maximă dorită în măsurarea volumului dacă pe (a ) vom măsura cu un instrument având precizia de 0.9 %. c aşa fel încât asupra lor să facem aceeaşi eroare relativă .003 x 100 = 0.3 % c a (mm) bi (mm) b ( mm) c i (mm) c (mm) .28 unde a.3 mm . să fie de exemplu 0. Deoarece în practică nu se găsesc instrumente cu precizie determinată se folosesc instrumente cu precizii apropiate . efectuând măsurători directe asupra mărimilor a.06 mm. iar pe (c) cu un instrument cu precizia de 0.06 mm ∆ c = 0. pe (b) cu precizia de 0. c . obţinem : ∆ V ∆ a = + V a ∆ b ∆ c + b c b (2) Dacă dorim ca eroarea relativă maximă asupra mărimii deduse din calcul . b. va trebui conform relaţiei ( 2 ) să avem : Rezultă : ∆ a = 0. adică a volumului . se impune ca asupra măsurătorilor efectuate să se realizeze un calcul al erorilor. cu aceeaşi precizie . folosind metoda diferenţierii logaritmice .9 %.3 % b ∆ c = 0. Această discuţie ne permite să determinăm precizia instrumentelor ce urmează a fi folosite pentru măsurarea fiecărei mărimi a. crt.1 mm cele 3 dimensiuni să presupunem că obţinem pentru cele 3 dimensiuni : a = 100 mm b = 20 mm c = 2 mm Condiţiile optime le obţinem determinând eroarea relativă maximă a mărimii de măsurat .003 x 20 = 0.003 x 2 = 0.3 mm ∆ b = 0. b .

Tipografia uninversităţii Ştefan cel Mare. – Curs de fizică vol.Suceava –1981 2.b .29 Sa = ∑( a n( n − 1) i − a)2 . Dumitru Grosu – Îndrumător de lucrări practice de fizică litografiat la Universitatea .Sibiu – 1975 4. Fizică generală. partea I Litografiat de I.S.I.c a a a ∂a ∂b ∂c Adica: SV = (b c S a ) 2 + (a c S b ) 2 + (a b S c ) 2 d) Rezultatul final se da sub forma: V =V ± S V e) Eroarea relativă a volumului in procente este : ε V = SV V (100%) f) Se va aprecia rezultatul pe baza erorii relative şi a erorii pătratice a mediei aritmetice 3 Materiale necesare şubler micrometru piese ale căror volum trebuie determinat 4 Bibliografie 1.b .. Suceava.b . Sc = ∑(c n( n − 1) i − c )2 SV = ( ∂V ∂V ∂V S a ) 2 . c + ( S b ) 2 . 2002 IV TERMODINAMICA 29 . Ioan Litschel – Lucrări practice de fizică .I. Cuza ’’ 3. Sb = ∑(b n( n − 1) i − b )2 . Al.c + ( S c ) 2 . I. Scheffel M. I litografiat la I. Petru Ştiuca. Marian Scheffel.

determinarea capacităţii calorice la volum constant este dificilă din punct de vedere experimental . Când transformarea sistemului ( corpului ) are loc la volum constant se foloseşte căldura specifică respectiv căldura molară la volum constant c v ( C v ). Valorile capacităţii la V = const. Sunt însă mai uşor de determinat din punct de vedere teoretic.Cele mai accesibile determinări experimentale sunt valorile capacităţii la presiune constantă . Având în vedere dificultatea de a menţine constant volumul corpurilor solide la variaţia temperaturii .30 IV. c= ∆Q ∆m∆T (1) (c ) SI = 1J 1kg 1K Unitatea de masura a caldurii specifice in sistemul international este: Căldura molară C reprezintă căldura schimbată de un Kmol de substanţă pentru a-şi modifica temperatura cu un grad Kelvin. = 1J 1Km 1K ol Între căldura molară şi cea specifică există relaţia : C=cµ (3 ) unde µ ⇒ masa molară a substanţei respective . 30 . SCOPUL LUCRARII Lucrarea are drept scop însuşirea acestei metode de determinare a căldurii specifice a metalelor .I.2 Determinarea căldurii specifice a metalelor prin metoda răcirii 1. C= d Q νT d (2) C S.1 Noţiuni de termodinamică IV. 2 TEORIA LUCRARII Căldura specifică este o mărime fizică ce exprimă cantitatea de căldură schimbată de o unitate de masă a unei substanţe cu mediul exterior pentru a-şi modifica temperatura cu un grad Kelvin. se foloseşte căldura specifică sau căldura molară la presiune constantă cp (Cp ) . respectiv determinarea căldurii specifice a Al şi Fe. Când transformarea se produce la presiune constantă .

atunci se va răci . Cuptor electric 2.. APARATE ŞI MATERIALE FOLOSITE Schema dispozitivului experimental este prevăzută ca în fig. Principiul metodei este următorul : dacă un corp are temperatura mai mare decât a mediului ambiant . încălzite la aceeaşi temperatură T1 = T2 = T şi le împărţim . se vor considera probe de dimensiuni mici .31 Metoda răcirii permite determinarea căldurii specifice ( căldurii molare a metalelor ) la diferite temperaturi . folosind mijloace experimentale simple .coeficientul de transmitere a căldurii S – suprafaţa exterioară a corpului Egalând relaţiile ( 4 ) şi ( 5 ) se obţine : mc ∆T = α(T − T0 ) S∆t (6) Dacă scriem această relaţie pentru două corpuri ( metalice ) diferite de masă m1 şi m2 . Corp de probă 3. Milivoltmetru indicator de temperatură 31 . având aceiaşi suprafaţă S1 = S2 . m’’ este : ∆ =m ∆ Q c T (4) unde : c = căldura specifică ∆T = intervalul elementar de temperatură Relaţia ( 4) admite că temperatura T este aceeaşi în toate punctele corpului şi nu depinde de conductibilitatea termică . 1 1. Ţinând seama că prin răcire are loc o emisie de căldură se aplică legea lui Newton de radiaţie a căldurii conform căreia cantitatea de căldură pierdută de un corp aflat la temperatura T într-un interval de timp este : ∆Q = α(T − T0 ) S∆t (5) unde T0 – temperatura mediului ambiant α . Termocuplu 4. rezultă : ∆ T este dependentă de căldura specifică. ∆ t ∆T )1 α ∆t = 1 ∆T α2 m2 c 2 ( )2 ∆t m1c1 ( (7) Luând corpul de masă m1 ca etalon ( a cărui căldură specifică este cunoscută pe anumite intervale de temperatură ) şi cum la metale se poate considera α 1 ≅ α 2 . iar viteza de răcire Q Conform ecuaţiei calorimetrice cantitatea de căldură cedată ∆ de un corp cu masă .din acest motiv . din relaţia (7) se obţine ∆T )1 m ∆T ∆T m1c1 ( )1 = m 2 c 2 ( ) 2 ⇒ c 2 = c1 1 ∆t ∆t ∆t m2 ∆T ( )2 ∆t ( (8) 3.

 ∆t 1  ∆T     ∆t 2 h) Mărimile determinate şi cunoscute se înlocuiesc în relaţia ( 8 ) şi se determină c 2 . c) Se ridică cuptorul sau se scoate proba din cuptor. f) Se reprezintă curbele T1 = f 1 (t1 ).1 MOD DE LUCRU a) Se cântăresc corpurile ( de probă şi etalon ). Imediat ce corpul de probă este aşezat pentru răcire se porneşte cronometrul. iar rezultatul se exprimă folosind relaţia : c 2 = c 2 ± S c2 j) Rezultatele obţinute se trec în tabelele 1şi 2 după modelul de mai jos : 32 . e) Aceleaşi operaţii se repetă şi pentru corpul etalon . d) Corpul se va răci până la temperatura mediului ambiant.2 g) Pe baza reprezentărilor grafice se determină  ∆T    . 2 ) Fig. b) Se introduce corpul de probă în cuptor şi se conectează cuptorul la reţea. se aşteaptă până ce temperatura probei ajunge la valoarea dorită ( T1 = 500 0 C ). fiind apoi lăsată să se răcească în aer .32 Fig. T2 = f 2 (t 2 ) ( Fig. Ca etalon se va lua proba de Cu . i ) Se calculează eroarea pătratică medie a mediei aritmetice S c şi eroarea .

Litschel – Lucrări practice de fizică . Crt. OBSERVAŢII Cunoaşterea căldurilor specifice a metalelor este necesară în diferite domenii de activitate dintre care menţionăm : a) prelucrarea mecanică b) proiectarea şi explorarea instalaţiilor termice c) automatizarea diferitelor procese folosind lame bimetalice .R. 1979 33 . Bucureşti . Ed. 512 C) I.33 Tabelul 1 (∆ )1i T Tabelul 2 Nr. m1 m2 ∆ T )1 ∆ t ∆ T )2 ∆ t c1i c 2i ( ∆ )1 ( ∆ ) 2 c1 t t J ( ) kgK m1 ( ( ε 500 – 400 400 – 300 300 – 200 200 – 100 100 – 20 490 460 425 400 380 k) Se vor face observaţii asupra căldurilor specifice ale metalelor folosite ( Al.Fizică . 551 B) E. BIBLIOGRAFIE A) I. 6. E. Murgulescu . Ni) 5. pg. pg. Institutul de Învăţământ Superior – Sibiu .S. Didactică şi pedagogică Bucureşti 1976.S. Segal – Introducere în chimia fizică . 1979 . Vol. Fe. 1 Ed. Cu. Luca şi colaboratorii . Academiei R. etc .

Acţiunea forţelor de coeziune dintre molecule fac pentru moleculele dm stratul superficial să aibă o rezultantă îndreptată către interiorul lichidului. Astfel.1 Statica fluidelor V.metoda tensiometrului. iar el însuşi tinde să aibă suprafaţă minimă.34 V NOŢIUNI DE MECANICA FLUIDELOR V.I. 2. se comportă asemănător unei membrane elastice.Determinarea tensiunii superficiale al unui lichid prin metoda stalagmometrului 1.metoda stalagmometrului. pentru a menţine o membrană elastică întinsă şi în echilibru trebuie sâ se exercite asupra conturului . acest strat exercită o presiune asupra lichidului. tangent la suprafaţa stratului superficial de lichid: α = F . TEORIA LUCRARII Stratul de molecule de la suprafaţa unui lichid de grosime egală cu raza sferei de acţiune moleculară. Pe de altă parte. DISPOZITIVUL EXPERIMENTAL. . l σ S. Se numeşte coeficient de tensiune superficială ( α ) rezultanta forţelor de coeziune care lucrează pe unitatea de lungime. = N m El depinde de natura lichidului şi scade cu creşterea temperaturii Pentru determinarea lui se folosesc două metode : .2 Dinamica fluidelor VI DETERMINAREA PARAMETRILOR FIZICI A UNOR LICHIDE 1.ei forţe tangente la suprafaţa sa. STALAGMOMETRUL 34 .

Deci putem scrie următoarele relaţii: N ρ Nm N 0 m0 m (4) = ⇒ = 0 ρ ρ0 m 0 Nρ 0 unde N . Curgerea lichidului prin tubul capilar se poate realiza picătură cu picătură. iar r raza tubului capilar. adică între aceleaşi repere a. alegându-se în acest scop două repere arbitrare a. N 0 .ρ . Ţinând cont de faptul că din relaţiile (2)şi (3) se poate calcula raportul: m = σ (5) m 0 σ0 V = V0 ⇒ rezultă din relaţiile (4) şi (5): 3. relaţia (2) se scrie: m 0 g = σ0 2 π r (3) unde m 0 este masa picăturii de referinţă Presupunem că din stalagmometru se scurg în cele două cazuri. prevăzut în partea inferioară cu un tub capilar. (Fig. în momentul desprinderii picăturii.1 Fig. respectiv densităţile celor două lichide. 35 . dar cum masa unei picături şi raza tubului capilar se determină greu.b şi obţinând astfel valoarea lui N. repetându-se operaţia de numărare în aceleaşi condiţii ca la punctul 1). acelaşi volum de lichid. Fig. se va folosi un lichid de referinţă având coeficientul de tensiune superficială cunoscut σ 0 în vederea eliminării acestora. Din relaţia (2) s-ar putea determina coeficientul de tensiune superficială σ.1). 2) Se introduce lichidul de studiat. Pentru acest lichid de referinţâ.2 Dacă lichidul curge pictură cu picătură. MODUL DE LUCRU σ= N0 ρ σ0 Nρ 0 (6) 1) Se introduce în cilindrul vertical un volum din lichidul de referinţă (apă distilată).2). greutatea ei G este egalâ cu suma forţelor F de tensiune superfîcială care se exercită de-a lungul conturului orificiului de scurgere prin tubul capilar (Fig. prin intermediul unui tub de cauciuc prevăzut cu o clamă şi interpus între tubul vertical şi tubul capilar.35 Constă dintr-un cilindru vertical.b între care se face numărătoarea celor N 0 picături ce se scurg din stalagmometru. ρ 0 reprezintă numerele de picături. G = F ⇔ m g ⇔ σ l ⇔ m g ⇔ σ 2 π r ( 2) unde m reprezintă masa picăturii.

ci indirect prin efectuarea de măsurători a numerelor de picături N şi N 0 . Determinarea coeficientului de vâscozitate a unui lichid prin metoda Stokes 36 . 5) Calculul erorilor se va face observând că valoarea lui σ nu se determină direct . SN = ∑ ( Ni − N )2 i =1 n S N0 = ∑ (N i =1 n 0i − N0 )2 unde . Deci se vor face următoarele calcule : a) valorile medii ale lui n asupra unei măsurători individuale : N = ∑ Ni i =1 n .N SN ∂N ∂N 0 0 0 Sσ = ( 0 d) rezultatul final se va da sub forma : σ = σ ± Sσ 2. se va calcula din legea de propagare a erorilor: σ = ∂σ 2 ∂σ 2 2 2 )N . în vederea efectuării calculului erorilor. N0 = ∑N i =1 n 0i . ρ 0 = 1000 Kg / m 3 .N SN + ( )N . precum şi abaterile standard n n(n − 1) măsurători . σ 0 = 73 • 10 –3 N/m 4) Se repetă măsurătorile. cunoscând valorile celorlalte constante : ρ = 1160 Kg / m 3 .36 3) Se calculează valoarea lui σ din relaţia (6).. conform relaţiei ( 6 ) este : N0 ρ σ0 N ρ0 c) abaterea pătratică medie a coeficientului de tensiune superficială măsurat .n ’’reprezintă numărul de n(n − 1) b) valoarea medie a lui σ . în aceleaşi condiţii de cel puţin 10 ori.

Forţa de rezistenţă la înaintare pentru o bilă cu viteză de cădere mică . r = raza acesteia. iar celelalte cu viteze din ce în ce mai mici. Trecerea bilei prin lichid face ca diferite straturi să alunece unele faţă de altele cu viteze diferite. suma celor trei forţe devine egală cu zero şi bila . fără vârtejuri. Astfel ia naştere4 între straturile din lichid o forţă de frecare internă sau viscozitate . viteza ei creşte şi conform relaţiei (1) creşte şi forţa de rezistenţă. viteză pe care o avea în momentul echilibrului forţelor. Pe măsură ce bila înaintează . este dată de formula lui Stokes : R=6π η vr (1) în care η = este coeficientul de frecare internă sau viscozitate a lichidului.1 Greutatea bilei şi forţa arhimedică sunt constante. cele trei forţe au aceeaşi direcţie verticală (Fig. Principiul fizic al metodei Asupra unei bile care cade într-un lichid vâscos. Când bila se găseşte în imediata apropiere a suprafeţei lichidului. v = viteza bilei. La un moment dat . forţa arhimedică Fa şi forţa de rezistenţă R. 37 .37 1. acţionează trei forţe : greutatea bilei G. Forţa de rezistenţă creşte o dată cu creşterea vitezei. ea are o anumită viteză . datorită inerţiei se va mişca rectiliniu şi uniform cu o viteză constantă v0 . Stratul de lichid din imediata apropiere a suprafeţei bilei se mişcă cu viteza bilei. 1) forţa de greutate este orientată în jos forţa arhimedică şi de rezistenţă în sus Fig. Aceasta din urmă se opune mişcării şi este condiţionată de forţele de frecare internă a lichidului.

avem : G – Fa – R = 0 (2 ) Dacă în relaţia (2) înlocuim pe G şi Fa cu expresiile lor : G = F ⇔ mg = σl ⇔ mg = σ 2πr iar pe R cu expresia (1) . Practic . Dacă bila cade de-a lungul unui cilindru de diametru 0 . celelalte se găsesc în tabele . 2 ) Fig. deoarece lichidul se găseşte într-un vas. se obţine pentru η formula corectată : 1 ( ρ − ρ0 ) η= gd 2 (5) d 18 v 0 (1 + 2. acest lucru nu se poate realiza .2 3.4 ) D O parte din mărimile care intră în partea dreaptă a semnului de egalitate pot fi măsurate direct . Procedeul experimental 38 . Descrierea aparatului Aparatul folosit în această lucrare se compune dintr-un cilindru de sticlă umplut cu lichidul de studiat şi prevăzut cu 2 repere care sunt de fapt 2 beculeţe ce se aprind sau se sting în momentul în care bila trece prin dreptul acestora (Fig. obţinem : 4πr 3 4πr 3 ρg − ρ 0 g − 6πrηv 0 = 0 3 3 (3) 3 3 unde ρ = densitatea materialului din care este confecţionată bila ρ0 = densitatea lichidului g = acceleraţia gravitaţională Din relaţia (3) se poate determina expresia lui η : 1 (ρ − ρ0 ) 2 η= gd (4) 18 v0 în care d = 2v este diametrul sferei Formula (4) se deduce pentru cazul când bila cade într-un lichid care se întinde nelimitat în toate părţile.38 Punând condiţia ca rezultanta forţelor ce acţionează asupra bilei să fie nulă. 2.

. VII UNDE ELASTICE VII.3 m . l = 0. 2 Fenomene ondulatorii VI.3 Determinarea lungimii de undă şi vitezei sunetului prin metoda osiloscopică 39 .1 Unde elastice.. l’’ este distanţa dintre cele două repere * în vederea efectuării calculului erorilor de măsură se fac cel puţin 10 măsurători pentru v0 Rezultatele măsurătorilor se trec în următorul tabel : Nr.crt d ( m) D( m) l (m ) t (sec) v0= l  m    t  sec  η 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 Pentru experimentul din laborator : ρ = 7800 Kg / m3 . ρ0 = 700 Kg / m3 .39 Pentru efectuarea lucrării sunt necesare : * bile mici din diferite materiale a căror densitate se cunoaşte * un magnet necesar scoaterii bilei din lichid * cronometru pentru măsurarea timpului în care bila parcurge distanţa dintre cele două repere * reperul din partea superioară se aşează la o anumită distanţă de suprafaţa lichidului. d = 9.4 D=11 • 10 – 3 m • 10 –3 m . x’’ în care bila parcurge distanţa dintre cele două repere : v 0 = l t unde . mărimi caracteristice VII. * viteza v0 a bilei se determină măsurând timpul . de la care viteza bilei devine constantă . clasificare.

respectiv x2 de sursa O. străbătută de undă într-un timp t.40 1. ω . Între două puncte M1 şi M2 ale mediului. 1   x  λ (1) Oscilaţiile mecanice ale celor două puncte ale mediului.numărul de undă. 2. υ – frecvenţa. k. provocate de undă sunt transformate în oscilaţii electrice x(t) şi y(t) cu amplitudinile A şi B şi dirijate a fi compuse după direcţii perpendiculare într-un osciloscop cu două 40 . 1).pulsaţia. aflate în oscilaţie la distanţa x1. Scopul lucrării Lucrarea are drept scop înţelegerea modului de propagare a unei unde într-un mediu elastic şi însuşirea metodei de determinare a lungimii de undă a unei unde sonore prin metoda osciloscopică. λ – lungimea de undă x – distanţa faţă de originea O. Ecuaţia unei unde ce se propagă după direcţia Ox este dată de relaţia: y = A sin (ωt − kx ) sau y = A sin 2π  vt − unde: A – amplitudinea undei. Fig. diferenţa de fază este dată de relaţia: 2πx1   2πx 2  x − x1 ∆x  ∆ϕ =  2π υ − t t = 2π  −  2π υ −  = 2π 2 (2) λ   λ  λ λ  unde ∆ x reprezintă distanţa dintre punctele măsurată după axa Ox (fig. Teoria lucrării Prin undă se înţelege fenomenul de propagare din aproape în aproape cu viteză finită a unei oscilaţii (perturbaţii) într-un mediu elastic. termenul ϕ = ω t – kx reprezintă faza undei.

drepte pentru: Δφ = 0 sau Δφ = 2nπ. indicată în figura 3a.1. elipsele respective devin: 1. adică ∆ ϕ = 0.3a 41 . Fig. 3b. Fig. . Traiectoriile rezultante ce corespund acestor situaţii sunt prezentate în fig.2 Excentricitatea.41 întrări x şi y. vizualizate pe ecranul osciloscopului catodic. Δφ = π sau Δφ = (2n+1) π. 3c. Ne vom limita în cadrul lucrării numai la situaţiile pentru care în funcţie de defazajul Δφ. Δφ = 3π/2 sau Δφ = (2n+1) π/2 unde n = 0.2. Câteva cazuri particulare: a) Dacă φ1 = φ2. Spotul luminos al osciloscopului va descrie o traiectorie dată în general de ecuaţia: x2 A 2 + x2 B 2 − 2 xy cos ∆ϕ = sin 2 ∆ϕ A⋅ B (3) care reprezintă ecuaţia unei elipse înscrise într-un dreptunghi cu laturile 2A şi 2B. 2. direcţia axelor elipsei şi sensul de mişcare a spotului pe elipsă depinde de valoarea defazajului Δφ. A (4) În acest caz traiectoria corpului este dreapta ab. 2).…….3. dacă diferenţa ∆ ϕ = ϕ 2 . elipse pentru: Δφ = π/2 sau Δφ = (4n+1) π/2. 3a. oscilaţiile x(t) şi y(t) sunt în fază iar ecuaţia elipsei devine: x y = A B => y = B x.ϕ 1 are valori arbitrare (Fig. Defazajul dintre două oscilaţii poate fi măsurat direct din traiectoriile elipsei rezultante.

3b) în În acest caz traiectoria corpului este dreapta a’b’ cu panta negativă timp ce în (fig. iar pentru Δφ=3π/2. pentru Δφ = π/2 avem oscilaţie circulară stânga (adică săgeata din figura 4 orientată invers). atunci între fazele iniţiale putem scrie: 2 x π y = sin( ωt + ϕ1 ) iar = sin(ωt+ φ1+ ) = cos(ωt + φ1) sau A B 2 x2 A2 y2 B2 + = 1. iar A = B = A 0 .42 b) Dacă φ2 = φ1 + π . Fig.3b π c) Dacă φ2 = φ1 + . oscilaţie circulară dreapta Fig. 3a) panta dreptei este pozitivă. 3c). traiectoria corpului este un cerc de rază A0 2 înscris într-un pătrat cu latura 2A0. atunci: y(t) = B sin(ωt+ φ1+ π) = -B sin(ωt + φ1) iar ecuaţia elipsei devine: x −y = A B => y = −B x A (5) (fig. Ca şi la elipsă. Fig. acesta efectuând rotaţia dinspre cadranul 1 către cadranul 2 pentru ∆ ϕ = π /2 şi dinspre cadranul 2 către cadranul 1 pentru ∆ ϕ = 3π /2 (de exemplu fig. 4 42 . În acest caz traiectoria corpului (spotului) este o elipsă centrată. 3c d) Dacă φ2 = φ1 + π .

iar curba se închide numai dacă raportul ω1 pulsaţiilor ω1 şi ω2 este egal cu raportul a două numere întregi n1 şi n2. iar în funcţie de valoarea raportului dintre cele două pulsaţii forma figurii se modifică sau se complică. 5 Undele staţionare Prin unde staţionare se înţeleg acele unde care se obţin prin suprapunerea undelor incidente cu cele reflectate.n 2 şi φ se obţin curbe diferite care se n2 numesc curbele lui Lissajous. Considerând că A incid = A ref = A. Fig. În funcţie de valorile lui n 1 . 6 care unda incidentă emisă de sursa S aflată în punctul O cade perpendicular pe suprafaţa de separaţie (zona haşurată) dintre două medii. = ω2 n1 . atunci elongaţiile punctului P aflat la distanţa l–x de sursa de unde S. Exemplu: . Considerăm cazul în Fig. 5).43 Dacă pulsaţiile celor două oscilaţii sunt diferite (ω1≠ ω2) traiectoria rezultantă este mai complicată. se vor datora undei incidente: Ψ i = A cos[ωt – k(l– x)] =A cos[(ωt–kl)+ kx] (6) şi undei reflectate: 43 .Dacă x = A sin ωt iar y = B sin(2ωt+ π ) atunci figura lui Lissajous 2 este reprezentată în (fig.

Surse de alimentare. (n = 0. 4. Unda emisă se propagă în tubul de sticlă T 0 întâlnind microfonul M. 3. iar punctele se numesc ventrele undei staţionare. A λ r z = 2A. Două amplificatoare A1 şi A2 pentru amplificarea semnalelor culese de la difuzor şi microfon deoarece semnalele electrice din difuzor şi microfon sunt relative slabe. În punctele în care = (2n+1) 2 λ 2 amplitudinea rezultantă este zero. A rez = 0. Tub de sticlã.7 Semnalele electrice emise de G. 7.2.A. Generatorul de audiofrecvenţă G. Poziţia lor este: x n = (n+ 1 λ ) . prevăzut cu o riglă gradată T0. Difuzorul D. Fig. Osciloscopul Os cu două intrări x şi y. Microfonul M fixat la capătul tijei T. 5. 6. Acesta transformă din nou semnalele sonore primite în 44 . iar punctele se numesc nodurile undei staţionare. Cu ajutorul acestor materiale se realizează dispozitivul prezentat în fig. 2 2 3. 2.1. 7.…) amplitudinea este maximă.44 Ψ r = A cos[ωt–k(l+ x)] = cos[(ωt–kl) – kx] (7) Prin compunerea celor două oscilaţii se obţine ecuaţia undelor staţionare: Ψ = Ψ i + Ψ r = 2A coskx⋅ cos(ωt–kl) (8) Se vede că mediul oscilează cu o pulsaţie egală cu cea a undei incidente dar amplitudinea oscilaţiei rezultante A rez depinde de distanţa x de la suprafaţa de separare a celor două medii: 2π A rez = 2A coskx = 2Acos x (9) λ 2π În punctele în care x = nπ. Poziţia lor este dată de e xn =n λ 2π π . Dispozitivul experimental Dispozitivul experimental conţine următoarele componente: 1. sunt transformate în semnale sonore (unde) de către difuzorul D.A..

după ce instalaţia a fost conectată la sursele de alimentare. la distanţa Δx2 faţă de prima oprire. Modul de lucru Semnalele electrice aplicate osciloscopului determină spotul luminos. Distanţa dintre Defazajul difuzor şi microfon Δφi [rad] Δxi[m] 45 Lungimea de undă determinată λ i[m] λ ε λ . Crt. apoi se aplică celor două perechi de plăci ale osciloscopului catodic Os.45 semnale electrice de aceeaşi frecvenţă cu cele emise de generator. Conform relaţiei (2) se determină lungimea de undă care este egală cu λ1 = Δx1.N) (10) λ = i N Se află apoi eroarea pătratică a mediei aritmetice conform relaţiei: Sλ = ∑ (∆λ ) i i 2 N ( N − 1) . prima oară când Δφ= π. (i = 1. la distanţa Δx3. acţionând asupra tijei T. În acest caz lungimea de undă este egală cu λ2 = Δx2. 3a). respectiv microfon. În consecinţă prin compunerea celor două oscilaţii pe ecran va apărea o elipsă dată de ecuaţia (3). Între cele două semnale există o diferenţă de fază determinate de distanţa difuzor-microfon. Deplasăm în continuare microfonul până se obţine pe ecran dreapta a’b’. Fie Δx1 distanţa cu care s-a deplasat microfonul până la a doua oprire (faţă de originea stabilită) pe care o măsurăm cu ajutorul riglei fixate pe tub. de pe ecranul osciloscopului să efectueze simultan două oscilaţii armonice de aceeaşi frecvenţă după doua direcţii perpendiculare. Tabelul 1 Nr. După ce se efectuează un număr mare de determinări se calculează lungimea de undă medie λ: ∑ λi . unde ∆ i = λ −λ λ i (11) (12) (13) Rezultatul final va fi: λ = λ ± S λ S Eroarea pătratică: ε λ = λ . 4. Prin modificarea distanţei Δx se modifică defazajul şi implicit aspectul traiectoriei spotului de pe ecranul osciloscopului. Îndepărtând uşor microfonul. În acest caz Δφ = 4π. iar pe ecran se obţine dreapta a’b’ (fig. Pentru efectuarea determinării. Semnalele electrice culese de la generator. se procedează în felul următor: Se deplasează uşor microfonul pană în apropierea difuzorului fixându-l în locul unde apare pe ecran o dreaptă ab (fig. Δx. Continuând deplasarea ne vom opri a doua oară când Δφ = 2π iar pe ecran va apărea din nou dreapta ab. iar lungimea de undă este λ3 = Δx3/2. 3b). sunt amplificate cu ajutorul amplificatoarelor A1 şi A2. Dacă tubul ne permite putem deplasa în continuare microfonul până se obţine pe ecran dreapta ab. Acest punct îl înscriem pe tubul de sticlă şi-l considerăm originea de măsură a distanţei difuzor-microfon. λ Rezultatele experimentale se trec în tabelul 1 de mai jos.. faza semnalelor culese de microfon se modifică şi ne vom opri.

. folosind relaţia: v = λ ∗ υ .46 1. Fiind cunoscută frecvenţa semnalului sonor (a undei) se poate determina viteza de propagare a acestui semnal în diferite medii gazoase (necorozive) introduse în tubul de sticlã..36 + 0. 2.. Teoria lucrării 46 . exprimată în grade Celsius se determină după relaţia: v = 331.54t (14) se vor compara în final valorile celor două viteze obţinute. Întrebări 5 1. care trebuie să coincidă. În cazul de faţă se va determina viteza medie de propagare a undei din tubul de sticlă în cazul aerului. 5.2 Propagarea luminii prin dioptrul sferic. Observaţie: Pe parcursul determinărilor experimentale se vor scoate în evidenţă undele staţionare iar la final se vor determina poziţia ventrelor şi nodurilor folosind relaţia (9). Ştiind că în aer viteza de propagare a sunetului în funcţie de temperatura t.. 2.transparente şi utilizarea rezultatelor în diferite aplicaţii.(υ = 1070 Hz)..1 Legile reflexiei şi refracţiei luminii VIII. oglinzi şi lentile VIII. Scopul lucrării Scopul lucrării îl constituie determinarea indicelui de refracţie la unele materiale optic . 10.3 Determinarea indicelui de refracţie a luminii prin metoda Chaulnes 1. . Câte tipuri de unde cunoaşteţi ? 2. Care sunt criteriile de clasificare ale acestora ? VIII OPTICA GEOMETRICĂ VIII. . .

λ = 10 −18 ÷10 −12 m(υ ≈ 10 26 ÷10 19 Hz ) . precum şi pe cele corpusculare ale lui Newton. Înţelegerea profundă a legilor de structură şi interacţie ale câmpului electromagnetic evidenţiată de teoria cuantică generală a câmpurilor a avut la origine teoriile ondulatorii ale lui Huygens. Maxwell şi Lorentz. oscilând deci în fază.domeniul radio 4 7 4 λ =10 ÷10 m (υ ≈10 ÷10 Hz ) . Dacă unda se propagă în lungul axei Oz. ating valorile maxime şi respectiv minime. Fig. ca în Fig.6 ⋅10 m(υ ≈10 ÷10 H ) .radiaţii γ şi radiaţii cosmice −13 −9 21 18 λ = 10 ÷10 m( υ ≈ 10 ÷10 Hz ) . t ) . concomitent şi în aceleaşi puncte din spaţiu.6 ⋅10 −7 ÷10 −3 m(υ ≈10 15 ÷10 12 Hz ) .domeniul radio. Acest domeniu al lungimilor de undă se mai numeşte şi spectrul vizibil.radiaţii ultraviolete z −7 −7 16 λ = 3. atunci rezultă că mărimile E ( z .47 Conform teoriei electromagnetice lumina reprezintă o undă electromagnetică cu lungimea de undă λ cuprinsă între 3600 A° şi 7600 A°. Practic. Planck şi Einstein asupra naturii fizice a fenomenelor luminoase. orientat în sensul axei x.domeniul microundelor (radar) −1 10 7 λ = 10 ÷10 m(υ ≈ 10 ÷10 Hz ) . extinsă pe un domeniu larg.1 Dintre cei doi vectori ai undei electromagnetice numai vectorul E . începând cu cele a căror lungime de undă este de ordinul 10 −18 m şi sfârşind cu cele pentru care λ este de ordinul 10 6 m. care impresionează retina ochiului uman.joasă frecvenţă (instalaţii de putere). Unda electromagnetică constituie o propagare simultană a vectorului → câmp electric E şi a vectorului intensitate câmp magnetic → variabili în H timp. undele electromagnetice sunt clasificate pe baza lungimii lor de undă. 1. televiziune 4 8 4 λ = 1 ÷10 m(υ ≈ 10 ÷10 Hz ) .6 ⋅10 ÷ 7.radiaţii infraroşii λ = 10 −3 ÷1m( υ ≈ 10 12 ÷10 9 Hz ) .6 ⋅10 m(υ ≈10 ÷10 15 Hz ) . Cu ajutorul ecuaţiilor lui Maxwell se deduce următoarea ecuaţie de propagare a unei unde luminoase într-un mediu omogen şi izotop:  ∂2 E ∂t 2  = v 2 ∆E → (1) 47 . Fresnel. t ) şi H ( z .radiaţii X − 8 − 7 18 16 λ =10 ÷3.radiaţii vizibile λ = 7. s-a dovedit că produce efecte luminoase.

Acest fenomen constă în schimbarea direcţiei de propagare a unei raze luminoase când traversează suprafaţa de separaţie S dintre cele două medii transparente. c viteza luminii în vid. propagându-se în mediul cu indicele de refracţie n1 (aer) după raza BO.este indicele de refracţie al mediului. Metoda lui CHAULNES pentru determinarea indicelui de refracţie a materialelor solide transparente din punct de vedere optic are la bază fenomenul de refracţie al luminii când aceasta întâlneşte o suprafaţă de separaţie S dintre două medii optic transparente. Fig. cu depărtare de normală. un obiect luminos A şi un observator O (fig. 2 O rază luminoasă AB ce pleacă de la obiectul A se va refracta în B. εr – reprezintă permitivitatea relativă a mediului.48 unde ∆ reprezintă operatorul lui Laplace (sau lapacian) iar viteza de propagare a undelor electromagnetice într-un mediu este dată de relaţia (2). dusă după normala N2. Aplicând teorema sinusurilor în ∆ ABA1 obţinem: d AB = sin( r − i ) sin (π − r ) (4) (5) Din ΔABC rezultă: AB= l /cos i Din relaţiile (4) şi (5) se obţine expresia: 48 . 2). în punctul A. μr – permeabilitatea relativă a mediului prin care se propagă unda. Să considerăm o placă transparentă cu feţele plan paralele (dioptru plan) de grosime l . Imaginea punctului A va fi în A 1. la suprafaţa AC. în care ε – reprezintă permitivitatea electrică. electrice şi magnetice ale mediului se exprimă prin următoarea relaţie: 1 n= c = v ε 0 µ0 = ε r µr 1 ε 0ε r µ 0 µ r (3) unde: n . adică în punctul de intersecţie a prelungirii razei OB şi razei AA’. Legătura dintre constantele optice. v= 1 εµ (2) iar μ – permeabilitatea magnetică a mediului prin care se propagă unda.

T – tub ce conţine lentilele ocular S1 – şurub pentru reglarea condensorului de lumină. Dispozitivul experimental 1) Lame din material solid transparent (lame din sticlă). adică dacă se poate indicaţia de zero să fie în dreptul reperului. citită pe şurubul S3 . 3 4. El este împărţit în 50 de diviziuni. Se aşează peste prima placă. 3 având următoarele componente: S – sursa de lumină. Prin deplasarea tubului T cu ajutorul şurubului S2 se obţine imaginea clară a petei făcută cu cerneală. imagine care se formează în punctul A 1.49 d l = sin( r − i ) sin r cos i (6) Pentru unghiuri mici (i ≈ r ≈ 0 . 4. 5. 2) Microscop de laborator. notându-se rotaţiile complete N1 ale 49 El conţine: . Imaginea punctului A văzută prin ocular a devenit neclară. 2. 3. o diviziune având 0.002mm. S2 – şurub pentru deplasarea grosieră a tubului T pe verticală. S3 – şurub micrometric pentru deplasarea fină a tubului T. Modul de lucru 1. Acesta este folosit pentru determinarea mărimilor l şi d şi este reprezentat în fig. Se va avea grijă ca şurubul S3 să fie rotit la maxim în jos. Se notează diviziunea n0 din dreptul reperului. placa transparentă a cărui indice de refracţie dorim să-l determinăm şi pe care în prealabil s-a marcat de asemenea un punct cu cerneală B pe faţa superioară (fig. Din acest moment şurubul S2 nu se mai utilizează. M – masa microscopului Fig. cos i ≈ cos r =1) şi ţinând seama de legea refracţiei: n2 sin i = n1 sin r (7) relaţia (6) devine: n d =1− 1 (8) l n2 Mediul cu indicele de refracţie n1 fiind aer (n1 = 1). Se caută din nou imaginea clară a primului punct cu ajutorul şurubului S3. atunci indicele de refracţie n2 relativ al mediului transparent este n = = n2 . Se aşează pe măsuţa M a microscopului o plăcuţă transparentă pe care s-a marcat un punct cu cerneală ce corespunde punctului luminos A (fig. 4c). 4a). iar din (8) se va obţine relaţia: n1 n= l l −d (9) 3.

1 2 . Pentru calcularea ultimelor două mărimi se vor folosi formulele clasice. 7. unde n reprezintă media aritmetică a celor 10 măsurători. 10 Tabelul 1 d (mm) l (mm) n n = n ±Sn εn După trecerea datelor în tabel se vor face comentariile de rigoare. .002 (mm) (11) Înlocuind în relaţia (9) valorile d şi l determinate mai sus.55 şi 1.8 în funcţie de natura sticlei şi valoarea lungimii de undă. 50 . se va obţine valoarea indicelui de refracţie al plăcii.4 d = N1 ⋅ 0. Pentru a găsi grosimea l corespunzătoare plăcii a cărui indice de refracţie vrem să-l determinăm scoatem mai întâi din câmpul vizual al ocularului pata A şi introducem pata de cerneală B a cărei imagine prin ocular este foarte slab vizibilă.1 + ( n2 − n0 ) ⋅ 0. . Deplasarea d a imaginii punctului A se va calcula cu următoarea relaţie: Fig.. crt.002 (mm) (10) 6. S n eroarea pătratică a mediei aritmetice iar εn eroarea relativă... . cunoscute deja din lucrările anterioare. Nr.1 + ( n1 − n0 ) ⋅ 0. 4b).50 acestuia cât şi diviziunile n1 din dreptul reperului (fig. Determinările se vor efectua la sticlă pentru care valoarea standard a indicelui de refracţie folosită în calcule este n = 1.5 dar în realitate indicele de refracţie variază între 1. Apoi rotim în continuare şurubul S 3 până obţinem imaginea clară a punctului B de pe faţa de sus a plăcuţei (fig. Se vor efectua 10 determinări iar rezultatele măsurătorilor se vor trece în tabelul 1. 4c) notându-se în acelaşi timp numărul total N2 de rotaţii complete considerate de la începutul numărării. Grosimea plăcii va fi: l = N 2 ⋅ 0.. cât şi diviziunea n2 din dreptul reperului.

51 51 .

1 Spectrul luminii albe IX. Newton a observat fenomenul de dispersie în cazul trecerii unui fascicul de lumină naturală printr-o prismă. folosind spectroscopul. Prin dispersie se înţelege fenomenele determinate de dependenţa dintre viteza de propagare a unei unde de lumină printr-un mediu transparent (sau indicele de refracţie al acestuia) şi lungimea de undă (sau frecvenţa undei luminoase). Scopul lucrării Lucrarea urmăreşte însuşirea de către studenţi a cunoştinţelor minime de spectroscopie şi a modului de determinare a lungimii de undă a diverselor radiaţii emise în domeniul vizibil de o sursă necunoscută. 2.3 Determinarea lungimii de undă a unei radiaţii luminoase necunoscute cu ajutorul spectroscopului 1. Descompunerea spaţială a unei radiaţii compuse I în radiaţii monocromatice se realizează în mod curent cu prisme sau reţele optice. Teoria lucrării a) Dispersia luminii Fenomenul de dispersie a undelor electromagnetice (deci şi a luminii) constă în descompunerea spaţială a unei radiaţii compuse. atunci când radiaţia compusă străbate un mediu transparent.52 IX. Componente spectrale IX. DETERMINAREA SPECTROSCOPICĂ A LUNGIMII DE UNDĂ ŞI A COMPONENTELOR CHIMICE AL UNEI SUBSTANŢE COMPUSE IX. în radiaţii monocromatice componente.2 Tabelul periodic a lui Mendeleev. S-a constatat că are loc o descompunere a 52 .

Dacă la lungimile de undă λ şi λ + ∆λ corespund indicii de refracţie cu valorile n şi n + ∆ n. Radiaţia incidentă I provenită de la un bec electric cade pe fanta F a colimatorului C. respectiv cea mai mare lungime de undă. rezultă că procesul de dispersie este cu atât mai accentuat cu cât frecvenţa radiaţiei luminoase este mai mare. adică lungimea de undă λ este mai mică. Deoarece radiaţia violetă are cea mai mare frecvenţă. violet (fig. După modul de observare. o lunetă L şi un dispozitiv micrometric Σ (fig. verde. galben. iar radiaţiile dispersate sunt observate cu luneta L acomodată pentru infinit. oranj. albastru. 1). exprimată b) Aparate spectrale Aparatele cu ajutorul cărora se efectuează studiul radiaţiilor se numesc aparate spectrale. pe ecranul A obţinându-se spectrul luminii. care la limită dă expresia dispersiei ∆λ ν . o prismă P. iar cea roşie are cea mai mică frecvenţă. dispersia medie a mediului. b) Spectrograful: aparat spectral care foloseşte ca receptor filmul fotografic. în intervalul lungimilor de undă λ şi λ + ∆λ va fi dată de relaţia υ = prin: υ = dn . 2). 2 53 .53 acesteia în radiaţiile componente. indigo. Spectroscopul este format dintr-un colimator C. respectiv cea mai mică lungime de undă. Peste imaginea din câmpul lunetei se suprapune Fig. Cea mai deviată este radiaţia violet şi cea mai puţin deviată este radiaţia roşie. Dispersia unui mediu este definită prin mărimea care arată cât de repede variază indicele de refracţie n cu lungimea de undă. ROGVAIV : roşu. unde este transformată într-un fascicol paralel care cade pe prisma P. c) Spectrometru cu transformată Fourier: aparat ce are la bază interferometrul lui Michelson şi permite citirea directă a spectrului pe ecranul unui monitor sau înregistrarea sa pe hârtie. dλ ∆n . distingem următoarele aparate spectrale: a) Spectroscopul: aparat spectral care foloseşte ca receptor ochiului.

El se obţine atunci când energia corespunzătoare radiaţiei (radiaţiilor) ce trece prin substanţa cercetată este egală cu diferenţa de energie dintre cele doua stări între care are loc tranziţia atomilor. Spectrele de bandă de emisie se obţin când moleculele sunt aduse în stare de incandescenţă. se formează spectru de bandă. Atunci când ansamblul de imagini ale fantei de intrare sunt linii discrete. intensităţile. iar spectre de bandă de absorbţie când prin substanţa moleculară trece un fascicul de radiaţii. ci prezintă o anumită lărgime Δν sau Δλ datorită efectelor cuantice. Spectrele continue de absorbţie se obţin prin absorbţia de către substanţe a unei părţi din radiaţia compusă ce trece prin aceste substanţe. ceea ce reprezintă spectrul de dispersie al radiaţiei compuse (ROGVAIV) emisă de sursă. 54 . spectre continue şi spectre de bandă. măsurare şi interpretare a spectrelor se numeşte spectroscopie. formate de diferite radiaţii monocromatice ale luminii incidente. Când liniile spectrale de pe anumite porţiuni ale spectrului se grupează în grupe de linii atât de apropiate încât pot fi considerate că pe acele porţiuni ele sunt aproape continue. c) Spectrul Prin spectru se înţelege ansamblul de imagini ale fantei de intrare ale unui aparat spectral rezultat în urma descompunerii unei radiaţii compuse ce cade pe fanta respectivă. avem un spectru de linii. Acest tip de spectru este produs de către diferite elemente chimice aflate în condiţii speciale de excitare şi poate fi un spectru de linii emise sau un spectru de linii absorbite. În cazul în care cele două energii nu sunt egale radiaţia respectivă nu este absorbită de către mediu iar spectru de absorbţie nu există. spunem că avem spectre continue care pot fi de emisie sau absorbţie. efectului Dopler în special şi a interacţiilor dintre particule. Spectrul de absorbţie se obţine în urma tranziţiilor atomilor sau moleculelor de pe nivelele energetice inferioare pe nivelele superioare. În tabelul 1 sunt prezentate liniile spectrale cele mai importante. în spectrul emergent. În cazul când anumite spectre conţin linii adiacente (alăturate). Ramura fizicii care se ocupă cu studiul metodelor de obţinere. tranziţii ce sunt spontane sau stimulate. precum şi lungimile lor de undă obţinute în tuburi de descărcare electrică cu gaze sau vapori. Aceste spectre pot servi şi la identificarea elementelor chimice (în stare pură sau în amestec) prin intermediul analizei calitative. Spectrul de emisei rezultă în urma tranziţiilor atomilor sau moleculelor unor substanţe de pe nivelele energetice superioare pe nivelele energetice inferioare. Intensităţile radiaţiilor spectrale depind de probabilităţile cu care au loc tranziţiile respective (în atomi sau molecule) şi de numărul sistemelor microscopice aflate pe diferite stări staţionare.54 imaginea unei rigle gradate cu ajutorul dispozitivului micrometric Σ. În general spectrele se pot clasifica în spectre de emisie şi spectre de absorbţie. iar fiecare clasă de acest fel se divide în spectre de linii. Spectrele continue de emisie sunt produse prin încălzirea la temperaturi ridicate a corpurilor solide. înregistrare. Astfel de spectre sunt create de către molecule. în locul radiaţiilor absorbite. se observă linii sau benzi cu intensitate redusă sau chiar nule. după cum radiaţiile sunt absorbite parţial sau total. lichide sau a gazelor aflate la presiune mare. În cazul spectrelor de absorbţie. În lunetă se observă o succesiune de imagini ale fantei de intrare. În realitate liniile spectrale (în cazul spectrelor de linii) nu sunt strict monocromatice.

3 3663 7065 6678 6560 5875 I(unităţi relative) 3000 500 200 100 80 3000 3000 600 800 55 300 500 1000 100 100 4000 In ultimii 25 de ani această ramură a fizicii a cunoscut o dezvoltare foarte puternică. Dispozitivul experimental Dispozitivul experimental folosit în această lucrare are în componenţa sa următoarele elemente: • Un spectroscop de laborator prezentat în fig. • Filtre de absorbţie sau soluţie de clorura de natriu. Buton de reglare al oglinzii de protecţie 5. Măsurarea cu mare precizie a nivelelor energetice din atomi sau molecule a avut un impact hotărâtor asupra dezvoltării omenirii deoarece a condus la construirea unor materiale noi.6 5461 4991.55 Tabelul 1 Gazele sau vaporii incandescenţi Hidrogen Liniile spectrale Roşu Albastru-verde Albastru Violet Galben Galben Vedre Albastru-verzui Albastru Violet îndepărtat Roşu închis Roşu Galben Natriu Mercur Heliu Lungimea de undă (oA = 10-10m) 6563 4861 4340 4101 3970 5895. Stele sau Găuri Negre. Fantă pentru introducerea obturatorului sau filtrului 10. ceea ce a permis studierea în întregime a tuturor atomilor din tabelul lui Mendeleev precum şi studierea totală sau parţială a diverselor molecule rezultate în urma combinării acestor atomi pe căi naturale sau în condiţii speciale de laborator. Parasolar 7. Magazie de filtre 9. Buton de reglare al fantei 55 .9 5890 5769. 3 şi 4.5 4358. Carcasă 2. • Filtru fotografic. a unor circuite şi componente electronice cu calităţi speciale. Tub de protecţie 6.3. 3. Condensori 4. etc. permiţând omenirii să evolueze în studierea universului pe baza analizării spectrelor emise de diverse Galaxii. • Surse de radiaţie luminoase. Ecran 8. 1.

Obiectiv colimator 8. Obţinerea spectrului continuu Pentru obţinerea acestui spectru se foloseşte un bec de 6V/15W sau 220V/75W care se aşează în dreptul condensorului 2 (fig. 3). fig. Prismă de comparare 6. atunci se roteşte încet butonul de reglare al oglinzii (numerotarea 4. Prismă de dispersie 9. Schema optică a spectroscopului 4. Oglindă plană 11. Se observă pe ecran spectru continuu. Condensor 3. Sursă spectrală etalon 4. Ecran 12. Sursă spectrală 2. Se variază distanţa sursă-condensor până când imaginea filamentului este localizată pe fanta reglabilă. Dacă spectrul nu este centrat pe scala gradată a ecranului. Obiectiv de proţectie 10. Vedere de ansamblu a spectroscopului 1.56 Fig. 3) până când se ajunge la un spectru centrat. Modul de lucru 1. 56 . 4. Fantă 7. 3. Obturator sau filtru Fig. Condensor 5.

el fiind compus dintr-un număr de radiaţii diminuat mai mult sau mai puţin faţă de numărul iniţial al acestora.3oA (culoarea albastru). Obţinerea spectrului de absorbţie În calea radiaţiilor emise de către becul aflat în condensorul 2 se aşează în fanta de introducere a filtrului (numerotarea 9. reprezentate prin benzi întunecate în regiunea galben-verde. adică în dreptul liniei mercurului având lungimea de undă de 4358. luând pe ordonată lungimea de undă iar pe abscisa distanţele d (fig. Trasarea curbei de etalonare a aparatului Pentru a trasa această curbă de etalonare se va folosi lampa cu descărcare electrică în vapori de mercur. 3) un bec cu gaz conectat la reţea. Poziţia liniilor spectrale se determină cu ajutorul scalei gradate în milimetri de pe ecran. un filtru de absorbţie. Fig. Obţinerea spectrului de linii Pentru a obţine acest spectru se aşează în dreptul condensorului 3 (fig. Filtrele la rândul lor pot fi filtre de linii sau de bandă pentru domeniu vizibil. 3). Se poate constata că odată cu trecerea timpului intensitatea acestora în primele minute creşte. Indicaţii pentru prelucrarea curbei de etalonare a) Calcularea dispersiei liniare a spectroscopului Această mărime este definită astfel: η= ∆d . 3. Pe ecran se va observa spectrul de absorbţie ce corespunde filtrului respectiv. 57 . infraroşu sau ultraviolet. Se ia drept origine un reper fixat la 10 mm. Pe hârtia milimetrică se trasează curba λ = f(d). 5 5.5). notându-se în acelaşi timp şi culoarea fiecărei linii observate.57 2. Ulterior se modifică poziţia acestuia. b) Determinarea lungimii de undă a liniilor spectrale emise de o sursă necunoscută. deplasândul spre condensor sau rotindu-l până când liniile spectrului sunt nete şi strălucitoare pe ecranul spectroscopului. fig. 4. după care se notează distanţele d la care se găsesc pe ecran celelalte linii spectrale ale mercurului. Dacă în calea radiaţiilor emise de aceeaşi sursă se aşează o soluţie diluată de Na sau K atunci pe ecran se văd mai multe benzi de absorbţie. 5470 oA şi 5000 oA . ∆λ şi reprezintă inversul pantei curbei de etalonare în punctele ce corespund lungimilor de undă 5890 oA .

Observaţii: 1. a energiei de extracţie We pentru un electron din catodul celulei fotoelectrice şi a lungimii de undă a pragului fotoelectric. 3). Scopul lucrării În această lucrare se urmăreşte determinarea constantei lui Planck. Legile efectului fotoelectric XI.3 Determinarea constantei lui Planck din studiul efectului fotoelectric 1.2 Caracterul corpuscular al luminii. 58 . 2. Folosind curba de etalonare. se determină lungimea de undă a acestor linii. Pentru spectrul vizibil se folosesc lentile şi prisme confecţionate din sticlă . Cu ajutorul analizei spectrale cantitative se poate determina compoziţia unor substanţe. Pentru spectre din ultraviolet se folosesc lentile şi prisme confecţionate din cuarţ. chiar dacă se dispune de cantităţi mici.1 Efectul fotoelectric. linii ce sunt emise de către această lampă. Se notează culoarea şi poziţia liniilor spectrale observate pe ecranul spectroscopului. metodele chimice de analiză nefiind eficiente în acest caz. Fotonii X. se identifică substanţa necunoscută care a emis aceste radiaţii spectrale. Din tabele. XI OPTICA FOTONICĂ XI. folosind efectul fotoelectric. Pentru spectre din infraroşu se folosesc lentile şi prisme confecţionate din flint. Pentru spectrele razelor X se folosesc cristale speciale din beriliu.58 Se ia o lampă cu descărcare electrică într-o substanţă necunoscută şi se aşează în faţa condensorului 3 (fig. respectiv figura 5. pe baza datelor experimentale obţinute.

Datorită unei diferenţe de potenţial între anod şi catod fotoelectronii ce ajung la anod determină în circuitul exterior (fig. Einstein pe baza teoriei cuantelor. Teoria lucrării Prin efect fotoelectric se înţelege fenomenul de punere în libertate a electronilor dintr-un metal supus acţiunii radiaţiilor din domeniu vizibil sau ultraviolet. Acest efect se mai numeşte şi efect fotoelectric extern şi a fost descoperit experimental de către fizicianul H. Interpretarea teoretică a acestui fenomen a fost realizată de A. 1 59 . Stoletov (1898) şi A.59 2. Fig. Ec = mv 2 2 este energia cinetică iniţială a fotoelectronului emis iar υ 0 – este frecvenţa minimă (limită) pentru care se mai produce efectul fotoelectric şi care se numeşte frecvenţă de prag sau pragul roşu al efectului fotoelectric. We = hυ 0 este energia de extracţie al unde electronului din metal aflat la suprafaţa acestuia (h fiind constanta lui Planck). G. având în interiorul său doi electrozi: catodul K construit din metalul ce emite electroni sub acţiunea luminii şi anodul A. 1) un curent electric pus în evidenţă de un galvanometru G. care a stabilit totodată şi o relaţie matematică pe baza legii conservării energiei: hυ = hυ 0 + E c (1) E = hυ este energia fotonului incident. ca urmare a interacţiunilor dintre radiaţii şi electronii liberi ai metalului. Einstein (1905) care au stabilit experimental legile acestui fenomen. care este un inel metalic ce colectează electronii emişi de catod. prin extinderea ipotezei lui Planck. Pentru studiul efectului fotoelectric se foloseşte o celulă fotoelectrică care este construită dintr-un tub vidat. Studii sistematice asupra acestui fenomen au fost efectuate de A. Hertz (1887).

c) Dacă U ia valori negative. numită metoda câmpului întârzietor. rezultă: eU 0 = mv 2 2 (2) (3) hυ0 = We este o constantă. Prin iradierea succesivă a catodului cu radiaţii monocromatice de diferite frecvenţe υ i sunt necesare anumite valori U0i ale tensiunii inverse (întârzietoare) care să anuleze curentul fotoelectric. 2 Dependenţa intensităţii curentului fotoelectric de tensiunea aplicată între electrozi este dată de curba prezentată în figura 2. Conform relaţiei (4) vom putea scrie următoarele expresii: eU 01 = hυ1 − hυ 0 eU 02 = hυ 2 − hυ 0 60 . intensitatea I scade şi se anulează pentru o valoare negativă a tensiunii (-U0) .60 Fig. adică o tensiune de frânare. n . dependente de frecvenţele radiaţiilor monocromatice utilizate υ i → υ 0 . pentru anumite valori ale tensiunii inverse. valoarea curentului fotoelectric I = I0 ≠ 0. Trebuie remarcat că dacă condiţiile experimentale rămân neschimbate atunci intensitatea curentului fotoelectric de saturaţie Imax este proporţională cu intensitatea ℑ a radiaţiei incidente. În continuare. unde U0 se numeşte tensiunea inversă maximă. adică înlocuind în legea de variaţie a energiei cinetice. atunci valorile corespunzătoare ale tensiunilor de frânare vor fi U01 şi U02. Acest fapt constituie o metodă pentru determinarea constantei lui Planck. Perechile de valori (υ i . dacă se măreşte tensiunea U . lucrul mecanic al câmpului electric invers (eU0) devine egal în valoare absolută cu energia cinetică iniţială a electronului. Pentru această valoare. b) Dacă tensiunea dintre electrozi creşte luând valori pozitive curentul I creşte până atinge pentru valoarea U = Umax o valoare maximă Imax. În această situaţie relaţia lui Einstein (1) devine: hυ = hυ 0 + eU 0 Deoarece pentru un anumit metal egalitatea rezultă că între eU0 şi υ există o dependenţă liniară . Această curbă pune în evidenţă următoarele proprietăţi: a) Dacă tensiunea aplicată U este nulă (U = 0). Dacă însă tensiunea creşte prea mult catodul poate fi distrus (străpuns). cu i =1.U0i). se poate ajunge în situaţia când curentul fotoelectric se anulează. satisfac câte o relaţie de forma: eU 0i = hυ i − hυ 0 (4) Deci dacă se aplică o tensiune inversă cu plusul la fotocatodă şi cu minusul la fotoanodă. Dacă iradiem succesiv fotocatodul cu două radiaţii diferite υ 1 şi υ 2 obţinute cu două filtre diferite. curentul rămâne staţionar.

Potenţiometru R. Celulă fotoelectrică C. este tocmai constanta h. Sursa de lumină S. 4. 5. Aparate şi materiale necesare Schema instalaţiei experimentale este data în figura 4 şi conţine următoarele elemente componente: 1. 3): e U −U h = ⋅ 02 01 c 1 1 − (6) Fig. Frecvenţa respectiv lungimea de undă a pragului fotoelectric: ch W υ0 = e respectiv λ0 = (8) We h 3. Galvanometrul G. Sursa de curent continuu U. 61 . 6. Voltmetru V. Dacă se reprezintă grafic perechile de valori (υ i . adică tangenta unghiului format de dreaptă cu axa absciselor. numită şi panta dreptei. 3 Folosind graficul se observă din (5) că h = tgα .61 Prin scădere se obţine relaţia: e(U 02 − U 01 ) = h(υ 2 − υ1 ) e( U 02 − U 01 ) h= de unde: υ 02 − υ 01 sau utilizând lungimile de undă ale radiaţiilor: (5) λ 2 λ1 Cu ajutorul relaţiilor (5) şi (6) se poate determina valoarea lui h. Pe baza datelor experimentale se mai pot determina: 1. 3. 2. Energia de extracţie folosind relaţia: We = hυi − eU 0i (7) 2. eU0i) atunci se obţine o dreaptă de forma celei prezentate în (fig.

c) Se îndepărtează ecranul de hârtie neagră de pe celula fotoelectrică. Galvanometrul (G) va indica un anumit curent fotoelectric. În cazul catozilor confecţionate din diferite metale se obţine o familie de drepte U0 = f(υ ) . d) Cu ajutorul potenţiometrului (R) se va aplica treptat. Dacă frecvenţele radiaţiilor monocromatice sunt mai mici decât frecvenţa de prag υ 0. eU0i). 4.62 Pentru efectuarea experienţei mai sunt necesare patru filtre (F) cu diferite lungimi de undă şi hârtie milimetrică folosită la reprezentarea graficelor. respectiv figura 5. prin rotire lentă. Valoarea acestei tensiuni este indicată de voltmetrul (V). Măsurătorile trebuiesc efectuate cu mare atenţie. 62 . conform figurii 3. e) Se schimbă succesiv filtrele şi se repetă operaţia. g) Se calculează energia de extracţie We şi lungimea de undă a pragului fotoelectric λ 0. În acest moment tensiunea U este tensiunea U0. e şi c fiind constante cunoscute cu o precizie mare. efectul fotoelectric nu are loc (a se vedea legile Fig. Se determină din grafic panta dreptei şi se compară cu valoarea calculată. Modul de lucru Folosind montajul din (fig. pe hârtie milimetrică. b) Se fixează în faţa sursei de lumină (S) un filtru (F) de o anumită lungime de undă (λ ) cunoscută. h) Se calculează eroarea pătratică a mediei aritmetice Sh în urma repetării măsurătorilor. În acelaşi timp zeroul galvanometrului se ajustează din acordul fin al său. Observaţii: 1. 4) se va proceda astfel: a) Se ecranează cu hârtie neagră celula fotoelectrică (C) şi se fixează potenţiometrul (R) în poziţia în care acul galvanometrului indică diviziunea zero. f) Pe baza a două lungimi de undă (frecvenţe) cunoscute ale radiaţiilor emise de filtrele folosite şi ale valorilor potenţialelor inverse determinate. în planul eU0 şi υ perechile de valori (υ i. 2. Determinarea tensiunii U0 este în practică deranjată de un efect fotoelectric parazit de pe anodul colector care determină schimbarea sensului curentului I. 5 efectului fotoelectric extern). 3. se calculează h cu ajutorul relaţiilor (5) sau (6) şi se reprezintă grafic. o tensiune electrică întârzietoare până când acul galvanometrului indică din nou valoarea zero.

Teoria lucrării Prin radiaţia termică a corpurilor se înţelege trecerea energiei termice din interiorul corpului în energie de radiaţie şi propagarea ei în mediul înconjurător sub formă de unde electromagnetice. Principalele mărimi ce caracterizează radiaţia termică sunt: 63 . .radiaţia termică este nepolarizată. Ce este efectul fotoelectric intern şi în ce constă efectul fotoelectric nuclear ? 3.la echilibru termodinamic.2 Determinarea constantei lui Stefan-Boltzman din studiul corpului absolut negru 1. . Distribuţia energiei în spectrul radiaţiei termice are la bază ipoteza lui Planck. Legile radiaţiei corpului negru XII. Aceste fluctuaţii în sistemul material sunt determinate de agitaţia termică. Datorită sensibilităţii lor. conform căreia emisia şi absorbţia de energie de către o substanţă se face în mod discret. Sistemele materiale pot de asemenea absorbi radiaţia care provine din mediul exterior şi în anumite condiţii poate exista un echilibru între emisia şi absorbţia radiaţiilor. 2. Scopul lucrării Lucrarea are drept scop determinarea experimentală a constantei σ a lui Stefan – Boltzman ce intervine în formula legii lui Stefan – Boltzman. prin cuante de energie. adică domeniul de frecvenţe al acestor radiaţii este cuprins în intervalul (0.1 Radiaţia termică.63 4. Care este intervalul de timp scurs din momentul iluminării fotocelulei şi emisia fotoelectronului ? 2. Studiile experimentale au arătat că radiaţia termică are următoarele proprietăţi: spectrul său este continuu. se datorează fotoelectric secundar şi a potenţialului de contact. În acest caz spunem că avem o radiaţie termică de echilibru. Erorile efectuate în determinarea lui h. Întrebări curentului 1. 5. radiaţia termică este omogenă şi izotropă (adică are aceleaşi proprietăţi în toate direcţiile). unde se pot folosi celulele fotoelectrice ? XII RADIAŢIA TERMICĂ XII. ∞). Sistemele materiale aflate în stare condensată (lichidă sau solidă) emit radiaţii electromagnetice la orice temperatură (cu excepţia lui 0K) datorită fluctuaţiilor sarcinilor electrice din componenţa lor.

Expresia analitică a curbelor din (fig. respectiv funcţie de lungimea de undă sunt prezentate în fig. b) Fluxul spectral Pλ sau P . 1a şi 1b). pe baza ipotezei sale. la diferite temperaturi. dR dR sau rυ = dλ dυ (4) Fig. numit corp negru.64 a) Fluxul energetic (fluxul radiant) Φ care este numeric egal cu radiată în unitatea de timp: Φ= dW dt energia (1) Întrucât această mărime depinde de lungimea de undă. S-au stabilit legi de radiaţie pentru un corp teoretic (ideal). 1b Expresia stabilită este într-o perfectă concordanţă cu rezultatele experimentale şi are următoarea formă: rλ = 2π c 2 h λ5 ⋅ 1 hc e kλ T (5) respectiv: 64 −1 . respectiv a frecvenţei radiaţiei: Pλ = c) Radianţa (emitanţa) R(T) reprezintă energia totală emisă în unitatea de timp de unitatea de suprafaţă. caracterizat printr-o absorbţie totală a radiaţiilor. funcţie de frecvenţa radiaţiilor. 1b (T2 > T1). care consideră că schimbul de energie dintre substanţă şi radiaţie se realizează în mod continuu. respectiv de frecvenţa υ a radiaţiilor se introduce fluxul spectral. a reuşit să stabilească o astfel de expresie. nu s-au putut stabili legi care să exprime proprietăţile acestora datorită marilor diversităţi. În 1900 Max Planck. nu a putut fi stabilită pe baza concepţiei clasice asupra energiei. sub formă de cuante. respectiv de frecvenţa radiaţiei se introduce radianţa spectrală exprimată prin relaţiile: rλ = Pentru radiaţiile corpurilor reale. 1a şi fig. de o singură parte a corpului. conform căreia schimbul de energie dintre substanţă şi radiaţie se face în mod discontinuu. adică într-un unghi solid egal cu 2π : R= dW Sdt dΦ dΦ sau P = υ dλ dυ (2) sau R = dΦ dS (3) Radianţa fiind dependentă de lungimea de undă. 1a Fig. Curbele experimentale de variaţie a radianţei spectrale a unui corp negru. reprezintă raportul dintre variaţia fluxului υ energetic şi variaţia lungimii de undă.

numită relaţia lui Planck. Termometru Fig. Pirometrele care se bazează pe legea deplasării lui Wien se numesc pirometre monocromatice sau cu dispariţie de filament. k . afirmă că produsul dintre temperatura absolută şi lungimea de undă λ m corespunzătoare maximului radiaţiei spectrale este constant: λ m⋅T = b (7) unde b = 0.6 6 9 31 0− 8W 2 ⋅ K 4 ⋅ m reprezintă constanta Stefan . fără a intra în contact direct cu acestea. Aceste legi ale radiaţiei corpului negru sunt deosebit de importante din punct de vedere practic cât şi teoretic. 2 şi se compune din: 1.constanta lui Boltzman iar T . Disc din Cu 6. maximul densităţii spectrale se deplasează către domeniul valorilor mici ale lungimilor de undă (fig. Dispozitivul experimental Un dispozitiv de radiaţii care să aibă proprietăţi apropiate de cele ale corpului negru este reprezentat în fig. care este în perfectă concordanţă cu datele experimentale cele mai exacte. Semisferă din Cu 2. b) Legea lui Stefan – Boltzman stabileşte că radianţa corpului negru este direct proporţională cu temperatura lui absolută ridicată la puterea a patra: R=σ ⋅ T4 (8) unde σ = 5. c .2896 ⋅ 10-2 mK este constanta fizică a lui Wien.viteza luminii. Termocuplu 7. iar cele bazate pe legea lui Stefan Boltzman pirometre cu radiaţie totală. Pe ele se bazează pirometria optică care cuprinde metodele de determinare a temperaturii corpurilor incandescente. înnegriţi în interior.temperatura absolută. Reşou electric 4. Umplutură metalică 3. au mai fost stabilite următoarele legi de radiaţie ale corpului negru: a) Legea de deplasare a lui Wien.Boltzman. Izolaţie din azbest 5. sau la creşterea temperaturii corpului negru. 2 pereţii semisferei de cupru. 3. joacă rolul 65 . Pe lângă relaţia de mai sus. 1b).65 rυ = 2 2π υ c2 ⋅ hυ hυ e kT − 1 (6) unde: h este constanta lui Planck.

temperaturi măsurate cu ajutorul termometrului (7). cu ajutorul unui reşoului electric. în intervalul de timp dt. citită la termometru. Tabelul 1 dT Nr.umplutura metalică are rolul de a transmite uniform căldura de la reşou la semisfera de cupru. 5. care exprimă temperatura discului (plăcuţei) şi ale termometrului. 4.este masa plăcuţei şi c – căldura specifică. 4. T1 T2 S σ 4 T1 T4 2 crt. 2. citit la temperaturi fixe ale corpului negru. plăcuţa va primi o cantitate de căldură ce poate fi exprimată astfel: d Q= d W 1 − d W 2 = ( Φ 1 − Φ 2 ) ⋅ d t 4 m c d T= σ T 1 − T 4 ⋅ S ⋅ d t 2 (12) Înlocuind în ultima relaţie mărimile corespunzătoare cu expresiile lor date de (10) şi (11) vom obţine: ( ) (13) unde: m . T2 = f(t) (9) Fluxul radiant admis prin deschiderea S de către corpul negru şi primit în acelaşi timp de discul de Cu va fi: Φ 1 = R1⋅ S = σ ⋅ T14⋅ S (10) unde: T1 .este temperatura semisferei. 3. Modul de lucru a) Se conectează reşoul la reţea.66 unui corp negru.este temperatura plăcuţei. . care poate fi adus la diferite temperaturi. Deoarece T1> T2. c) Se trasează graficul variaţiei temperaturii T2 a plăcuţei cu timpul. Discul aşezat în dreptul deschiderii emite în unitatea de timp fluxul: Φ 2 = R2S =σ ⋅ T24⋅ S (11) unde: T2 . dt 1.Boltzman. Rezultă: σ = ( mc dT ⋅ 4 T 1 − T 4 S dt 2 ) (14) Această relaţie permite determinarea experimentală a constantei lui Stefan . b) Se urmăresc indicaţiile termocuplului. Datele experimentale se trec în tabelul 1 de mai jos. 66 . respectiv din 10 °C în 10 °C. 6.

Efectul fotoelectric. Efectul Compton. în acelaşi timp cu valorile celor două temperaturi luate din tabel. Formarea de perechi electron-pozitron. Ei bine. pot avea loc trei procese principale de interacţiune dintre radiaţie şi substanţă: 1. Ulterior valoarea pantei se înlocuieşte în formula (14). Fisiunea şi fuziunea nucleară. ambele efecte contribuind în principal la absorbţia de energie. 67 dT ∆T ≈ dt ∆t . în funcţie de energia fotonilor (100 KeV – 3 MeV) şi numărul atomic Z al materialului. c = 400 J ⋅ K . respectiv a coeficientului masic de atenuare cât şi-a energiei acestor radiaţii. În urma acestor tranziţii se emit radiaţii electromagnetice numite radiaţii gama (γ ). XIII. Totalitatea radiaţiilor γ provenite din cosmos formează fondul cosmic. Radiaţiile γ au o mică putere de ionizare şi deci o mare putere de pătrundere în diverse substanţe. foarte mari.2 Structura nucleului. Teoria lucrării În timpul dezintegrării de tip α şi β .1 Structura atomului. Se cunosc de asemenea următoarele valori: d = 28 m m. 2. în anul 2001 cu ajutorul telescoapelor Habble şi Ceandra s-a ajuns la concluzia că aceste radiaţii sunt emise la marginea universului. În ultimii 50 de ani au fost mai multe teorii cu privire la sursele ce emite aceste radiaţii precum şi la locul în care s-ar afla în univers. contaminare radioactivă XIII. care este în principal un fenomen de difuzie şi contribuie numai parţial la absorbţia de energie. ELEMENTE DE FIZICĂ ATOMICĂ ŞI NUCLEARĂ XIII. nucleele atomice efectuează tranziţii dintr-o stare excitată pe o stare mai puţin excitată (inferioară) sau pe starea fundamentală. Frecvenţele cuantelor γ sunt legate de diferenţa energiilor prin condiţia lui Bohr a frecvenţelor. 2. Detectori de radiaţii nucleare 1. Kg masa m a plăcuţei determinându-se prin cântărire cu o balanţă. Scopul lucrării Scopul acestei lucrării este de-a determinarea coeficientului de atenuare al radiaţiilor gama pentru diferite materiale. constatându-se în acelaşi timp că ele sunt emise în impulsuri cu durata extrem de scurtă şi că au energii foarte. aceste radiaţii prezintă un spectru de linii.3 Determinarea coeficientului de atenuare masică a unui material pentru radiaţia gamma. Modelul lui Bohr XIII. fenomene ce au loc frecvent în acest loc. 3. în momentul naşterii şi morţii unei stele. La trecerea radiaţiilor gama prin substanţă. Nivelele energetice ale nucleului fiind discrete.67 Din graficul trasat pe hârtie milimetrică se determină raportul pentru temperatura T1 a corpului negru şi temperatura T2 la un moment dat a plăcuţei.

iar efectul generator de perechi caracterizat printr-un coeficient τ . experienţa ne arată că variaţia intensităţii se exprimă prin relaţia: dI = −µ Idx (1) unde µ este coeficientul de atenuare al substanţei exprimat ca sumă a celor trei −1 coeficienţi µ = η + σ + τ . iar R viteza de numărare a impulsurilor create de fluxul transmis. 1 Fig. Din relaţia (2) se observă că µ este inversul grosimii pentru care intensitatea scade de e ori. Considerând un strat de grosime dx pe suprafaţa căruia cade normal un fascicul de radiaţii gama.I0 este intensitatea incidentă a radiaţiei. predomină la energii cuprinse între 200 KeV – 2 MeV. efectul Compton caracterizat printr-un coeficient σ . . . µ SI = 1 cm Separând variabilele şi integrând relaţia (1) obţinem legea atenuării: I = I 0 e −µx (2) unde: .I este intensitatea radiaţiei transmisă. adică µ se numeşte coeficient de atenuare masică şi se exprimă în cm 2 g . 1). predomină la energii mai mari de 2 MeV.x este grosimea stratului străbătut (fig. Valorile lui µ depind de energia radiaţiei precum şi de natura materialului (fig. 2 În practică se măsoară în locul intensităţii de radiaţie (I) viteza de numărare R (numărul de fotoni recepţionaţi de un detector în unitatea de timp). predomină la energiile cuprinse între 100 – 300 KeV. cu intensitatea I. se obţine: ln R = ln R0 − µx (4) iar dacă exprimăm în logaritmi zecimali vom avea: lg R = lg R0 − 0. ρ Fig. În această situaţie expresia (2) ia forma: R = R0 e −µx (3) unde R0 este viteza de numărare a impulsurilor create de fluxul incident. Logaritmând expresia (3). 2).68 Efectul global de absorbţie se obţine prin acumularea efectelor celor trei procese care predomină la diferite energii: efectul fotoelectric caracterizat printr-un coeficient η . Raportul dintre coeficientul de atenuare şi densitatea materialului.4343 µx (5) 68 .

tensiunea aplicată detectorului trebuie să rămână constantă. c) Se aşează treptat una.G. d) Vitezelor de numărare obţinute r0 şi r se aplică corecţii datorită timpului mort al instalaţiei (timpul de rezoluţie: T = 2 ⋅10 −2 s ) şi datorită fondului cosmic rf. Al şi Cu care se aşează între colimator şi detector şi pentru care se măsoară coeficient de atenuare. Fasciculul de radiaţii trece prin orificiul unui colimator de plumb (C). 69 .).). Fig. este ecranată cu un “castel” de plumb care asigură protecţia contra efectului nociv al radiaţiilor. deoarece numărul de cuante care ajung la detector depinde de unghiul solid sub care cade fluxul de radiaţii pe detector. două şi trei plăcuţe absorbante de aceeaşi grosime (= 1mm) din materiale diferite şi apoi se determină viteza de numărare (r) proporţională cu intensitatea radiaţiei transmise (I). 4 şi conţine următoarele părţi componente: Fig.E. 3.4343µ . De asemenea.R. 2) Instalaţia de măsurare este constituită dintr-un detector Geiger -Müler (C. 3 Ordonata la origine este lg R0. 3) Plăcuţe (P) din Fe.69 Această relaţie este tocmai ecuaţia unei drepte în coordonate lg R şi x (fig.M. 3).) şi un numărător electronic (N. sursa fiind ecranată cu ajutorul unui ecran de Pb. 4. constituită dintr-o capsulă ce conţine un preparat de Co 60. Pentru efectuarea măsurătorilor se procedează astfel: a) Se determină viteza de măsurare pentru fondul cosmic rf. Dispozitivul experimental Schema dispozitivului de măsurare este prezentată în fig. 4 1) Sursa de radiaţii gama (S. Modul de lucru În tot timpul lucrării sursa de radiaţie şi detectorul rămân fixe. proporţională cu I 0 . b) Se descoperă sursa de radiaţii şi se determină viteza de numărare (r0) a radiaţiei incidente. iar panta dreptei este: m = 0.

rf E(M eV ) R0 x (cm ) R Nr. 2. permite determinarea într-o primă aproximaţie a energiei radiaţiilor gama emise de diferite surse. j) Se vor fac observaţii asupra coeficientului de atenuare al materialelor folosite. punând în abscisă grosimea plăcilor atenuatoare (în cm). f) Se determină panta m a acestei drepte. 70 . Pentru aceasta se foloseşte figura 2. numărul lui Avogadro.σ este secţiunea eficace de împrăştiere. 1 2 3 ( ) Observaţii: 1.9 g cm 3 m = 2. .ρ . µ(cm −1 ) µ ρ cm 2 g crt. Coeficientul de atenuare este definit astfel: N µ = σ ⋅n = σ ⋅ A ⋅ρ N unde: .4343 (7) µ = f ( E ) se determină energia E a cuantelor emise de sursa de radiaţie.N. h) Cu ajutorul valorii obţinute pentru coeficientul de atenuare şi al curbei i) Rezultatele obţinute se trec în tabelul 1 de mai jos. numărul de nuclee ţintă. Se va obţine o dreaptă asemănătoare cu cea din figura 3. densitatea materialului. .3m (cm −1 ) 0.7 g cm 3 ρCu = 8. care în valoare absolută conform relaţiei (5) este: m = 0.9 g cm 3 ρ Al = 2. Dependenţa coeficientului de atenuare de energia radiaţiilor. Se cunoaşte densitatea materialelor utilizate: ρ Fe = 7.70 Deoarece activitatea sursei este mare.NA. iar în ordonată lg R. . vitezele de numărare corectate se vor determina folosind relaţiile: 2 1) pentru sursa liberă: R0 = r0 − r f + r0 ⋅ T 2 2) pentru sursa ecranată cu plăci absorbante: R = r − r f + r ⋅T e) Valorile R0 şi R determinate se introduc în relaţia (5) şi se face reprezentarea grafică pe hârtie milimetrică.4343 µ (6) Din această relaţie se determină coeficientul de atenuare exprimat în cm −1 : µ= µ g) Se calculează coeficientul de atenuare masică ρ exprimat în cm 2 g .

1 Ultrasunete. Utilizarea radiaţiei laser XIV. Efectele ultrasunetelor asupra materiei vii XIV.4 Efectul radiatiilor nucleare asupra germinatiei semintelor de molid (Picea Abies) XIV DISPOZITIVE ULTRASONORE ŞI LASERII XIV.2 Radiaţia laser.71 XIII.3 Efectele ultrasunetelor asupra germinaţiei seminţelor de molid (Piceea Abies-Karlsen) 71 .

-2ex.1969.M.I. 2002 Adrese de site de pe internet: 72 .1981.Ed.E.1980.S. Fizică.(Vol. Ştiucă.Gh.(III-9462)-9ex.Popescu.T.Teh.Şt.Ed. P.Iaşi1983.Teh.1985.Mec. Ed.Ioviţ Popescu..72 BIBLIOGRAFIE.Kittel. Fizică Generală.Luca.1989.Ed. I.II).-5ex.Feynman(4vol. Îndrumar lab.Fac.).1985.(III-9109)-10ex.Teh.I+Vol.Ed.D..(III-5240)-1ex.Creţu.II)1981.1991(II-38931)3-ex. Mic memorator de fizică.Crişana Oradea.Cristea.1981.B..13Dec..Melinte.Mec.Galaţi1982.(III-11547)-1ex.Ştiucă.B. Fizică(partea I-a).S. Ciobanu.(III-10250)-1ex.Teh. Tipografia Universităţii. Probleme rezolvate de fizică. Scheffel.1983.(II-31052)-1ex.(II-30943)-30ex.1982. Fizică.Scheffel. 1996. Elemente de fizică modernă..Ed. Fizica stării solide. M. aplicaţii în inginerie.Ed.Teh.Did.Fac.1974. Curs de fizică Berkeley.S.I.Ed.(III-8395)-6ex.1981.P.M.I.Ed. Fizica atomului şi moleculei.(vol.Ed.(II-7545)-3ex.N.T.Sterian.Scheffel.Creţu.(III-11617)-2ex. Fizică generală(vol.Teh.Ed.Did.(II-35790)-3ex.T. fizică.T.(II-30940)-10ex. Dispozitive cu ultrasunete.E.Ed.Junimea1974.Ed. P. Fizică Modernă.(III-9969)-20ex.10ex. Fizică pentru sing.Oltenia.Velican.I.Râpeanu.I.Teh.Ed. Culegere de probleme de fizică. Ed.şi Ped.(vol.Popescu). Fizică.(III-9463)-5ex.I) I..seral.Galaţi 1986.Did.Ghe.Vol.1989. Fizică pentru secţiile de subingineri. "Fizică generală".şi Encl.(III-9774)-3ex.Popescu. Lucrări practice de fizică.Did.1984.I+vol.Ed.Scheffel.Ed. E. Zet.Creţu.M.1982.Buc.(II-26152)-40ex.II).Iaşi.M. Fizica stării solide. Curs de fizică ing. "Dispozitive ultraacustice şi optice".(II-30174)-1ex.şi Ped.II). Curs de fizică.şi Ped.(III-11257)-2ex.Anghelescu. Culegere de probleme de fizică.1981.Luca.(II-31752)-8ex.Acad.Toma.1984. Tehnici şi măsurări la reactori nucleari.(III-9273))-20ex. T.P.Ed.Ed.Dacia1980(II-25341)-5ex. P.Melinte.P.Ed.Ghe.1987.Ştiucă.T.Creţu. Elemente fundamentale de fizică.şiPed.(II-38301)-1ex.Creţu. Probleme rezolvate de fizică.Ed.(II-14076)-8ex. Curs de fizică Generală. Curs de fizică pentru ingineri.Did.Did. 1997.M.C. -10ex.Tudose.(III-8334)-4ex.Creţu.(III-1928)-20ex.Iaşi.1981. M. Fizică(vol.1984.1982.Teh.

html (Optica simulari) http://micro.htm (Osciloscop. foarte interesanta) http://www.clab.edc.hazelwood.de/ph11e/ (Constanta lui Plank.mo.html (Structura Universului) http://www.73 Adrese Internet pentru aprofundarea Fizicii-Biofizicii http://www.umk.magnet.ca/GeneralInterest/Harrison/Flash/ 1.k12.utoronto.grc.ph.edu/jc/library/ (Toata fizica) http://webphysics.gr/sge/ (SGE) http://www.(Micrometrul) www.nasa.uoc.cl.msstate.edu/%7Eteb/java/ntnujava/ruler/vernier.walter-fendt.edu/primer/java/scienceopticsu/po wersof10/index.phys. folosind efectul fotoelectric) http://www.hawaii.fsu.gov/WWW/K-12/airplane/sndwave.upscale.pl/~scimath (Torun) http://www.ph.mo.fizyka.us/~grichert/sciweb/applet s.html (Vernier) http://www.edu/jc/library/ 73 .msu.hazelwood.us/~grichert/sciweb/applet s.msstate..edu/~mmp/applist/applets.html http://lectureonline.k12.html (Animatii propagarea sunetului) http://webphysics.

cl.html (Nume de autori din fizica) http://www.clab.htm (Cursul valutar) http://universulenergiei.uk/tcaep/science/constant/index.org/wiki/Electricity#Electric_current (Electrcitate-bioelectricitate) http://www.msu.74 (Animatii fizica) http://www.htm (Grundtvig 2) http://www.ro/istorie/politehnica/194 8-1992/1980/ (Atomul) http://en.us/~grichert/sciweb/misc.edc.nasa.gov/WWW/K-12/airplane/sndwave.mo.hazelwood.k12.htm (Valorile tuturor constantelor din fizica) http://www.org/resources/Education/Interactive_exp eriments/ (General Physics) http://lectureonline.co.ac.h tm (Laboratoare cu simulari de fizica) http://physicsweb.socrates.psigate.htm (SGE-site) http://www.gr/050620/index.html (Animatii propagarea sunetului) 74 .uoc.ro/programe/grundtvig/grundtvig.edu/~mmp/kap23/Oscilloscope/ app.educatia.bnro.uk/newsite/search_publishers.ro/Ro/Info/Istoric/Curs_l.wikipedia.grc.htm (Osciloscop) http://www.scenta.

e-drexler.edu/~drussell/Demos.html (Autori articole) http://scitation.msstate.com/location/hotels/900 (Hoteluri) http://www.ph.com/amap.com/mathphysics.fsu.org/wiki/Electromagnetic_radiation (Enciclopedia) http://www.garfield.library.edu/primer/java/scienceopticsu/po wersof10/index.aip.lv/fei/zurnals/cont_6supp_2000.innovation.edu/jc/library/ (Animatii fizica) http://www.html (Fizica moderna-foarte interesant) http://webphysics.html (Starea vremii) http://en.upenn.wunderground.html (Nanotehnology_Drexler) 75 .html (Unde si vibratii-animatii) http://www.dilos.wikipedia.org/journals/doc/MYSCI/myBrowseAZ.falstad.ht m#1 (Exoelectroni) http://www.com/global/stations/16754.kettering.75 http://www.edu/histcomp/rutherford -e_w-citing-pre56/index-lcr-6.jsp (Reviste fizica) http://www.magnet.html (Animatii fizica moderna) http://micro.

gr/Material/Feynman/FeynmanPhotos.html (Linkuri-nanomechanics) http://www.76 http://www.kotanidis.html (Poze_Feynman) http://web.php? language=0&article=239&domain=1&activity=7 (Nano-Structures) http://www.html (Simulari de miscari oscilatorii pentru molecule) http://jf-noblet.unibuc.myphysicslab. lucrari practice) http://www.physics.chez.fr/phy.biofizica.htm (Fizica moleculara.de (Carti si articole de fizica) http://www.tiscali. spectre de emisie pentru toate elementele) http://demoroom.org/esf_article.mit.edu/cortiz/www/nanomechanics.ncsu.ro/cuprins.org/EJ/ (Journals of Physica) http://www.htm# (Astronomie fizica.edu/html/ 76 .com/molecule5.llek.ro/eBooks/Fizica/Sabina/cuprins.uaic.esf.iop.ro/courses/mecanica/lucrariMeca Fiz1.plasma.html (Biofizica) http://www.html (Lucrari laborator mecanica) http://www.

webcalc.us/~grichert/sciweb/applet s.be/educypedia/education/climate.ht m (Vizualizarea elementelor chimice Tabel periodic Caracteristici) http://www.hazelwood.pandora.com/index1.us/~grichert/sciweb/swo.mo.net/menu.k12.ht ml (Banc optic cu lentile si oglinzi) http://www.us/~grichert/sciweb/misc.htm (matematica.org/viselements/pages/pertable_fla.hazelwood.mo.us/~grichert/optics/intro.html (Simulari din toata fizica.mo.k12.mo.hazelwood. calculator) 77 .h tm (Laboratoare cu simulari de fizica) http://www.hazelwood.k12. Graficul unei functii-foarte buna pentrutoata fizica)) http://www.chemsoc.k12.html (Probleme de fizica-cu raspunsuri) http://www.ht ml (Website stiinte) http://www.php (Supercalculator) http://users.77 (Experiente practice de laborator) http://www.fearofphysics. fizica.

ac.com/tecref_acoustictable.org/wiki/Image:2004_Indonesia_Tsuna mi_Complete.html (Proprietatile acustice ale materialelor) http://directory.univnantes.fr/physique/perso/gtulloue/ (Animatii foarte interesante pentru fizica) http://www.be/STEDE/ 78 .usv.ucl.google.biophysics.ro/ (Radio Star) http://virtcom.wikipedia.ipa.org/library/guides/kay/ (Bibliografie-biofizica) http://www.htm (Facultati din Romania) http://en.php (CNCAN) mailto:esera2003@phys.nl (ESERA) http://www.ondacorp.amphilsoc.acvariu.cncan.ro/ro/default.htm (Biofizica) http://www.78 http://www.pdf (Despre apa) http://dcti.org/education/resources.sciences.ro/educatie/site-uri_facultati.ro/articole/DESPRE_APA.uu.com/Top/Science/Technology/Aco ustics.gif (Tsunami) http://www._Ultrasound_and_Vibration/Ultrasound/ (Ultrasunete) http://www.biol.

html (Transformarile simple ale gazului perfect.ro/index.ro/eBooks/Fizica/Sabina/lucr18.pandora.falstad.erols.uaic.pdf (Determinarea tensiunii superficiale prin metoda presiunii maxime) http://www.adi http://www.htm (laborator biofizica) http://web.php/Cursuri/Detalii/4 (Limba engleza) http://www.ro/Romanian/Specializari.htm (Frecventa sunetului.ro/Plasma/biophysics/linkuri.htm (Fizica de calitate) http://www.ksu.unibuc.europeana.uaic.edu/redingtn/www/netadv// (Noutati in fizica moderna) 341912 (Parola) http://www.candela.unibuc.edu/perg/vqmorig/programs/java/makewave/ (Unde) http://lectureonline.Bucuresti) http://www.mit.html (Matematica si fizica) http://users.com/mathphysics.plasma. foarte buna pentru studenti.fizica.htm (laborator Biofizica) http://www.academiaonline.ro/ Site official-biserica.msu. interferenta undelor-foarte buna.as.ro (Uniunea Europeana) http://www.ro/Plasma/biophysics/index.phys.com/renau/applet_menu.cl. armonice)) 79 . miscare oscilatorie fortata.htm (Biofizica-Univ.79 (STEDE) CnOaFvHrKO www.edu/~mmp/applist/applets.be/educypedia/education/physicsjavalabo.plasma. rezonanta) http://users.

edu/~mmp/applist/applets. descarcarea unui condensator.7stones.edu/electromag/java/rutherford/ Experienta lui Rutherford (Multa electricitate.fsu.edu/Courses.magnet.Puls magnetic.htm (The Appllet-simulari foarte bune) http://www.gatech.legea lui Lenz.CC).ndt..fsu.ndt.html (Basic concepts in optical microscopy) http://www.12-electricitate) 80 .edu/primer/anatomy/anatomy.html (Totul despre ochi) http://micro.messiah.edu/primer/anatomy/componenthome.htm (Programe de curs de fizica) http://www..Legea inductiei electr.html (matematica si fizica-simulari) http://micro.html (K.ca/GeneralInterest/Harrison/Flash/ 1. circuit oscilant http://micro.edu/primer/anatomy/introduction.msu. simulari la microscop foarte interesante)Legea lui ohm.magnet.edu/busyt/physics.utoronto.upscale.ndt.rezistenta la nivel molecular.net/article/az/ndtmain.fsu.net/article/tektrend/tektrend.fsu.magnetic field lines.(Micrometrul) http://www.davidson.htm (Nondistructiv testing enciclopedia.htm#ref (Teoria si utilizarea undelor Lambs) http://www.htm (Tehnica de inspectie cu unde Lambs) http://www.ceismc.htm (Fizica pentru profesori) http://webphysics.80 http://lectureonline.magnet.magnet. foarte buns a pentru doctorat) http://www.edu/hpages/facstaff/barrett/phy_ind.cl.Campul magnetic creat de curent.html (Totul despre microscopul optic) http://micro.net/article/tektren2/tektren2.com/Homepage/Publisher/Tut02.generator (AC.

com/physics/animations.php (Physics Animations/Simulations http://www.telus. nucleului.htm (Nuclear chain reaction) http://www.81 http://www.eas.html (Animatii efectul radiatiilor nucleare. interactia radiatiei cu substanta.html (Animatii fisiunea nucleara) http://reactor.jpg (Cernobil) http://www3. Compton.org/education/education.phy.cl.syr.colorado.edu/physics/2000/quantumzone/bohr.edu/1999/ph161/l18. bomba atomica.sciencejoywagon.hpwt.asu.html (Reactor nuclear.gif (Producerea de energie nucleara in lume) http://www. Animatie) http://www.edu/courses/modules/ENERGY/ENERGY_POLICY/e nergy_int7.com/physicszone/lesson/12nuclear/default. radioactivitate.wisc.edu/power.com/ukraine/pics/chrnbyl2.ht m (Animations in Nuclear Physics) http://www. Efectul fotoelectric.structura atomului. fusiune nucleara) http://zebu.net/fuerderer/physics/ 81 .uoregon.html (Atomul lui Bohr) http://www.brama.htm (Introduction in Nuclear Energy) http://lectureonline.htm (Tabel periodic .world-nuclear.edu/~mmp/applist/chain/chain.de/Kern2e.msu.engr.) http://www. formare de perechi.dctech.edu/~holbert/eee460/gamma. etc.

82

(Toata fizica) foarte buna http://lectureonline.cl.msu.edu/~mmp/applist/applets.htm (Fizica nucleara, linii de camp electric si magnetic, oscilatii)) http://users.erols.com/renau/thinfilm.html (Straturi subtiri, propagarea undelor) http://www.walter-fendt.de/ph11e/ (Determinarea constantei lui Plank folosind efectul fotoelectric) http://www.walter-fendt.de/ph11e/resonance.htm (Rezonanta, animatii) http://www.phy.syr.edu/courses/modules/ (Energie) http://www3.telus.net/fuerderer/physics/ (Oscilator) http://www.phy.syr.edu/courses/modules/ENERGY/ENERGY_POLICY/e nergy_inter.html (Consumul de energie in Lume) http://lectureonline.cl.msu.edu/~mmp/applist/applets.htm (Toata fizica) http://www3.telus.net/fuerderer/physics/#Energy (Energie) http://www.discoverlearning.com/games/ (Jocuri, sah) http://www3.telus.net/fuerderer/physics/ (Linkuri de fizica) http://lectureonline.cl.msu.edu/~mmp/applist/decay/decay.htm (Timpul de injumatatire, foarte buna) http://www.isis.rl.ac.uk/ISISPublic/reference/Neutron_properties.htm (Tabelul periodic cu Izotopi) http://www.colorado.edu/physics/2000/applets/a2.html (Tabelul periodic animat cu vederea nucleelor, liniile spectrale ale elementelor)
82

83

http://www.colorado.edu/physics/2000/applets/iso.html (Instabilitatea izotopilor si transmutatia lor) http://www.colorado.edu/physics/2000/isotopes/radioactive_decay.html (Fizica pentru toti) http://www.allianceforlifelonglearning.org/er/tree.jsp?c=40948 (Fizica Nucleara) http://www2.bnl.gov/ton/ (Tabelul nuclizilor) http://www.lbl.gov/abc/wallchart/chapters/02/2.html (Totul despre nucleul atomic) http://www.lbl.gov/abc/wallchart/guide.html (Ghid de fizica nucleara, completa) http://www.Colorado.EDU/physics/2000/index.pl (Fizica Moderna 200) http://ie.lbl.gov/education/parent/H_iso.htm (Table of Isotopes) http://www.scri.fsu.edu/~jac/Nuclear/whatis/sizes-2.html (Alcatuirea nucleului) http://universeadventure.org/chart.html (The history of Univers) http://www.cpepweb.org/ (The history of Univers, particles) http://library.thinkquest.org/3471/nuclear_energy.html (Energia Nucleara, producere, avantaje, dezavantaje,) http://www.ecolo.org/base/basero.htm (Centrale nucleare, poze) http://www.ecolo.org/ (Centrale nucleare in Europa) http://www.eia.doe.gov/kids/sitemap.html (Toate tipurile de energii, imformatii, buna pentru Kassel)
83

84

http://wine1.sb.fsu.edu/chm1045/notes/Struct/Bohr/Struct03.htm (Modelul lui Bohr explicat teoretic)

http://www.upscale.utoronto.ca/GeneralInterest/Harrison/BohrModel/Bohr Model.html (Modelul lui Bohr foarte bine explicat experimental) http://www.upscale.utoronto.ca/GeneralInterest/Harrison/BohrModel/Flash /BohrModel.html (Animatii, Modelul Bohr pentru atomul de hidrogen) http://ie.lbl.gov/education/isotopes.htm (Aplicatiile izotopilor radioactivi) http://www.lbl.gov/abc/Basic.html (Nuclear Structure) http://www.ccnr.org/fission_ana.html (Fisiunea Uraniului) http://hyperphysics.phy-astr.gsu.edu/hbase/nucene/nucbin.html (Nuclear binding energy) http://hyperphysics.phy-astr.gsu.edu/hbase/hframe.html (Hyperphysics-toata fizica teoretica) http://library.thinkquest.org/17940/texts/fission/fission.html (Fisiunea nucleara, animatii fisiune, radioactivitate,etc.,foarte buna) http://www.nuc.berkeley.edu/fusion/mcf/mcf.html (Nuclear Fusion) http://www.hbcollege.com/geography/regionalatlas/glossary_intro.html (Glossary-explicatii de temeni din societate) http://www.ndted.org/EducationResources/CommunityCollege/Ultrasonics/Physics/modep ropagation.htm (Tipuri de unde, ultrasunete, caracteristici, propagare, producere) http://web.mit.edu/sskess/www/ppt/SHM01.pdf (Lamb waves, definitie, detectia defectelor)
84

85

http://www.ndted.org/EducationResources/CommunityCollege/Ultrasonics/EquipmentTra ns/ematlambwave.htm (Lamb wave generation) http://www.ndt.net/article/az/ut/lamb.htm (Animatii unde Lamb; Totul despre unde Lamb) http://www.thinkquest.org/library/lib/site_sum_outside.html? tname=C005705&url=C005705/English/Waves/wavetypes.htm (Unde longitudinale si transversale) http://kingfish.coastal.edu/physics/physlets/Waves/types.html (Animatii unde longitudinale si transversale) http://www.sciencedirect.com/science? (Stiinta in direct, user name:petrustiuca, Pasword:Antonia) http://www.physicsconnect.com/ (ultrasunete, noutati) http://scienceworld.wolfram.com/physics/Rayleigh-LambWave.html (Lamb Wave,Teoria elasticitatii, definirea tuturor functiilor, elipsa, etc, toate detailat, coeficienti Lame) http://mathworld.wolfram.com/PartialDifferentialEquation.html (Ecuatii cu derivate partiale,matematica multa, trebuie de inteles foarte bine) http://www.physicsconnect.com/ http://www.phys.hawaii.edu/%7Eteb/java/ntnujava/ruler/vernier.html (Vernier) http://www.phys.hawaii.edu/%7Eteb/java/ntnujava/index.html Toata fizica http://theory.uwinnipeg.ca/Excite/AT-Physicsquery.html (Site care cauta orice notiune din fizica) http://www.ndt.net/article/az/ut/lamb.htm (Lamb wave cu animatii) http://theory.uwinnipeg.ca/physics/java/index.html
85

htm#quiz (Sumar despre unde) http://www.com/cheeke. valuri) http://wug.edu/courses/phys111/fall02/lectures/lect26/sld002. explicare teoretica) http://members.edu/research/centers/ultrasonics_lab/Lab_Page/Recen t%20Publication/recent%20publication.htm (Ultimile carti aparute) http://www.htm (unde lamb. definitii.esm. cum se masoara.ndt.org/10796/ch8/ch8.net/article/tektren2/tektren2.ndt.ndt.wavesinsolids.asp (Enciclopedia 2002) http://www.com/anemaw/ultrasonic. biofizica.) http://www. pentru curatare.htm (Inspectii cu unde Lamb) 86 .uiuc.htm (Echolocatie la animale.encyclopedia.htm (Ultrasunete.net/article/v05n09/berke/berke1. etc.ca/~jhpage/ (Ultrasunete.86 (Interactive lessons of physics and mathematics) http://library.ultrasonics.thinkquest. foarte interesanta) http://www.edu/200/Lecture %2015%20%202002%20Web/Lecture%2015%20Waves %202002/sld059.physics. Umanitoba) http://www4. univ. htm (Lecture on wave) http://www.com/html/u1/ultrason.udel.psu.com/uesoundwaves.htm (Unde maritime.physics.htm (Publicatii ultrasunete) http://www.mast.htm (Non-distructive material testing with ultrasonics waves) http://www.net/article/0698/kk_gw/kk_gw. ultimile articole in domeniu) http://www.fortunecity.electrostatic.umanitoba.com/ (An ultrasonic Community.

sit-uri de ultrasunete) http://www. stiinta.thinkquest.87 http://ndt.lb/en/themes/Sciences/Physics/mainpage.ndted.org.com/Newsletters/Newsletter%201%20%201996.htm (Teorie ultrasunete) http://www.cambridge-en.esm.org/EducationResources/CommunityCollege/Ultrasonics/Introduction/hi story.shahlimar.cartage.com/ultrasonics/links. fizica) http://library.shahlimar.html (Cambridge-ultrasunete) http://www.htm (Teme generale.nsf/EN/krautkramerultrasonicsystems.agfa.htm (Nondristructive system) http://www4.htm (Ultrasonics personnel) http://www.com/bu/ndt/index.com/ultrasonics/ (Introducere in ultrasunete.htm (Fizica prezentata fara formule) 87 .org/C001429/sitemap.edu/research/centers/ultrasonics_lab/Lab_Page/memb ers/personnel.html (Linkuri ultrasunete) http://www.psu.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful