P. 1
Fizica_Biofizica_2009_06.12.2009

Fizica_Biofizica_2009_06.12.2009

|Views: 692|Likes:
Published by darkprince2

More info:

Published by: darkprince2 on Jan 21, 2011
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOC, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

01/31/2013

pdf

text

original

Universitatea Ştefan cel Mare Suceava Facultatea de Silvicultură

CURS FIZICĂ- BIOFIZICĂ
(Curs Anul I- ID)

Şef Lucrări Dr. Petru Ştiucă

2010

2

CUPRINS
I Introducere I.1 Elemente de calcul al erorilor II Calculul erorilor pentru mărimi măsurate direct II.1 Erorile functiilor II.2 Trasarea graficelor III Mărimi fizice III.1 Clasificarea mărimilor fizice III.2 Mărimi fizice vectoriale, operaţii cu vectori III.3 Determinarea condiţiilor optime pentru măsurarea unui paralelipiped dreptunghic IV Termodinamica IV.1 Noţiuni de termodinamică IV.2 Determinarea căldurii specifice a metalelor prin metoda răcirii V Noţiuni de mecanica fluidelor V.1 Statica fluidelor V.2 Dinamica fluidelor VI Determinarea parametrilor fizici a unor lichide VI.1 Determinarea tensiunii superficiale al unui lichid prin metoda stalagmometrului VI.2 Determinarea coeficientului de vâscozitate a unui lichid prin metoda Stokes VII Unde elastice VII.1 Unde elastice, clasificare, mărimi caracteristice VII.2 Fenomene ondulatorii VII.3 Determinarea lungimii de undă şi vitezei sunetului prin metoda osiloscopică VIII Optica geometrică VIII.1 Legile reflexiei şi refracţiei luminii VIII.2 Propagarea luminii prin dioptrul sferic, oglinzi şi lentile VIII.3 Determinarea indicelui de refracţie a luminii prin metoda Chaulnes IX Determinarea spectroscopică a lungimii de undă şi a componentelor chimice al unei substanţe IX.1 Spectrul luminii albe IX.2 Tabelul periodic a lui Mendeleev. Componente spectrale IX.3 Determinarea lungimii de undă a unei radiaţii luminoase necunoscute cu ajutorul spectroscopului XI Optica fotonică XI.1 Efectul fotoelectric. Legile efectului fotoelectric XI.2 Caracterul corpuscular al luminii. Fotonii X.3 Determinarea constantei lui Planck din studiul efectului fotoelectric XII Radiaţia termică XII.1 Radiaţia termică. Legile radiaţiei corpului negru XII.2 Determinarea constantei lui Stefan-Boltzman din studiul corpului absolut negru XIII Elemente de fizică atomică şi nucleară XIII.1 Structura atomului. Modelul lui Bohr XIII.2 Structura nucleului. Fisiunea şi fuziunea nucleară, contaminare radioactivă

2

3

XIII.3 Efectul radiatiei γ Americiului-241 asupra germinatiei semintelor de porumb XIII.4 Determinarea coeficientului de atenuare masică a unui material pentru radiaţia gamma. Detectori de radiaţii nucleare XIV Dispozitive ultrasonore şi laserii XIV.1 Ultrasunete. Efectele ultrasunetelor asupra materiei vii XIV.2 Radiaţia laser. Utilizarea radiaţiei laser XIV.3 Efectele ultrasunetelor asupra germinaţiei seminţelor de molid (Piceea Abies-Karlsen)

3

4

I INTRODUCERE Cursul de Fizică-Biofizică cuprinde noţiuni de Fizică Generală necesare înţelegerii materiilor de specialitate precum şi folosirea lor în vederea explicării proceselor care au loc in materia vie (cu referire mai detailată asupra vieţii plantelor). Denumirea de fizică provine de la cuvântul grecesc „physis”, care înseamnă natură. Deci la început fizica avea un domeniu foarte larg de abordare, cuprinzând o mulţime de alte ştiinţe care azi se numesc: botanica, zoologia, geografia, etc. Ulterior, domeniul de care s-a ocupat fizica s-a restrâns mult, în momentul de faţă putem spune că fizica se ocupă cu studiul materiei şi transformările pe care aceasta le suferă. Materia este o categorie filozofică care cuprinde două aspecte, substanţa şi câmpul. Substanţa este acea parte a materiei care poate fi detectată cu ajutorul organelor de simţ. Câmpul nu poate fi detectat cu ajutorul organelor de simţ, dar se poate vedea efectul lui asupra corpurilor înconjurătoare (câmpul gravitaţional, câmpul electromagnetic, etc.) Fizica cuprinde mai multe capitole, în funcţie de domeniul la care se referă: 1) Mecanica: a)mecanica clasică (sau Newtoniană) care a fost care a fost complet explicată cu ajutorul formalismului matematic încă înaintea anului 1900, se ocupă cu studierea mişcării corpurilor macroscopice (Newton, Galileo Galilei şi alţii). b) mecanica cuantică ( a apărut la începutul secolului 20) şi studiază mişcarea particulelor din interiorul moleculelor, atomilor, nucleelor, etc. Această parte foloseşte un limbaj matematic greu accesibil, cu descoperirea unor fenomene greu de intuit de către mintea omenească. Amintim doar două fenomene, fisiunea şi fuziunea nucleară ca rezultat al acestor descoperiri, cu aplicaţii paşnice (reactorul nuclear) sau nepaşnice (bombele atomice). 2) Termodinamica care se ocupă cu studiul sistemelor termodinamice (ansambluri închise de particule în număr foarte mare N 〉1023 particule) 3) Electricitatea care studiază fenomene de natură electrică. Amintim aici pe Faraday care a descoperit legea inducţiei electromagnetice care stă la baza producerii curentului alternativ; Maxwell care a descoperit undele electromagnetice folosite acum pentru a transmite informaţii la mare distanţă, etc. 4) Fizica Atomică studiază procesele care au loc in interiorul atomului 5) Fizica Nucleară care studiază procesele din interiorul nucleului 6) Optica care studiază fenomenele luminoase

4

5 5 .

1 ELEMENTE DE CALCUL AL ERORILOR În cercetările de fizică experimentală distingem două feluri de determinări de mărimi fizice: 1) Măsurători directe. c) Erori grosolane sau greşeli. Valorile citite sunt doar mai mult sau mai puţin apropiate de valoarea exactă.. 2) Măsurători indirecte. Aceste constante au în general erori foarte mici. Aceste erori sunt mult mai mari decât erorile obişnuite şi apar datorită neatenţiei experimentatorului: citire greşită la un aparat. În calcule pot interveni numere iraţionale. 2. folosind rezultatele unor măsurători directe şi aplicând anumite relaţii matematice deduse pe baza legilor fizicii. extrase din tabele speciale publicate. momentului de inerţie. constantelor elastice. Foarte des suntem nevoiţi să înlocuim problema dată (propusă) cu alta mai simplă (aproximativă). coeficientului de frecare. 1. deplasarea scalei. ceea ce implică evident o anumită eroare. Erori de metodă. Deosebim: a) erori instrumentale. Uneori în calcule se folosesc anumite constante fizice. Acestea se datorează imperfecţiunii simţurilor şi a aparatelor. Erori de măsură (erori inevitabile). …. de exemplu etalonarea defectuoasă a aparatului de măsură. evident necunoscută. Erorile sistematice pot fi reduse. a mărimii măsurate. a meselor cu o balanţă. de exemplu. datorate unor lipsuri în deprinderile şi dexteritatea experimentatorului. exponenţiale). introducând corecţii adecvate. datorate neglijării unor factori fizici sau unor acţiuni exterioare permanente sau datorate formulei de calcul imprecise sau greşite. Acestea pot fi: 1. neglijabile (dacă păstrăm un număr suficient de zecimale) faţă de erorile mărimilor măsurate în mod obişnuit într-un laborator pentru studenţi. Evident. Erori de rotunjire. notaţie greşită a rezultatului. având un număr mare de zecimale (radicali. aleatorii). c) erori teoretice. Aceste erori pot fi recunoscute relativ uşor şi eliminate ulterior din calcule. Eroare comisă se poate neglija dacă păstrăm un număr suficient de zecimale. de exemplu. măsurarea lungimilor cu un metru. suntem nevoiţi să păstrăm în calcule un număr limitat de zecimale. b) Erori accidentale (întâmplătoare. dar ele nu pot depăşi eroarea maximă. Aceste erori se pot caracteriza prin faptul că se produc totdeauna în acelaşi sens. adică se datorează întâmplării. etc. acceleraţiei. confuzie. Aceste erori se caracterizează prin faptul că se produc atât într-un sens cât şi în celălalt şi se datorează unor factori variabili sau nedeterminaţi. Erorile se mai pot clasifica şi astfel: a) Erori sistematice. etc. b) erori personale. etc. când mărimea fizică se obţine prin calcul. Clasificarea erorilor Orice măsurătoare fizică implică totdeauna erori. logaritmi. a temperaturilor cu un termometru. Aceste erori nu pot fi cunoscute exact. funcţii trigonometrice.6 I. care nu pot fi controlaţi de experimentator. 3. corespunzătoare preciziei aparatului folosit. densităţii. omisiuni. chiar dacă datele iniţiale ar fi cunoscute exact şi calculele ar fi făcute exact. π . datorită defecţiunii aparatelor. măsurarea vitezei. 6 .

distanţa Bucureşti . Ultima cifră "exactă" poate să nu fie strict exactă. Se numeşte eroare absolută modulul diferenţei (abaterea) δ x = x0 . se adaugă o unitate la cifra precedentă păstrată. 3. dacă valoarea unei unităţi din această cifră este mai mare decât eroarea absolută a numărului. Se numeşte eroare relativă raportul x0 − x x0 = δx x0 (1) dintre eroarea absolută şi valoarea exactă a mărimii măsurate. dacă mărim sau micşorăm această cifră. prin rotunjirea numerelor iraţionale toate cifrele vor fi "exacte". Exemplu: 5. nu putem cunoaşte exact nici diferenţa x0 . care corespunde erorii minime. 3. astfel încât practic se foloseşte eroarea relativă aparentă x − x δx εx = 0 = x x (2) unde eroarea absolută δ x (care se poate evalua) este raportată la valoarea măsurată (deci cunoscută).01%. apropiată mai mult sau mai puţin de valoarea exactă x0 (evident necunoscută) a mărimii măsurate.5 din valoarea unităţii din ultima cifră păstrată.7 2. nu se adaugă nimic. Pentru a comite o eroare minimă se respectă următoarea regulă. x ≈ x0. Am arătat necesitatea de a păstra în calcul un număr limitat de cifre. Rotunjiri. în timp ce eroarea relativă n-are dimensiuni şi se exprimă adesea în procente.x. k fiind un întreg convenabil. Eroarea relativă caracterizează mai bine precizia unei măsurători şi.7 → 6. Dacă cifra neglijată este mai mare decât 5. deoarece acum eroarea relativă este de 10%.7050 → 5. în sensul că. De exemplu.70 → 5. permite compararea preciziei de măsurare a mărimilor de naturi diferite. Rotunjiri 1. Erori absolute şi erori relative Măsurând o anumită mărime fizică X găsim o anumită valoare numerică x. Eroarea absolută se măsoară în aceleaşi unităţi ca şi mărime însăşi.704953 → 5. De exemplu. (3) Eroarea comisă prin rotunjire nu depăşeşte evident 0. La nevoie se foloseşte factorul 10k. Regula de scriere a numerelor aproximative. Cifra "exactă". Dacă nu indicăm eroarea absolută. dar putem totdeauna evalua marginea superioară a erorilor absolute.705 → 5. după cum vom vedea. O cifră a unui număr se consideră "exactă". dar în orice caz nu diferă de cea strict exactă prin mai mult decât o unitate. Cifra "exactă" este cifra optimă.x dintre valoarea exactă şi valoarea măsurată. fiind adimensională. 2. Necunoscându-l pe x0. eroarea va creşte.Ploieşti (60 km) măsurată cu o eroare absolută de 6 m înseamnă o eroare relativă de 0. iar dacă cifra neglijată este mai mică decât 5.70495 → 5. De obicei erorile sunt mici  δ x < < x0 . Dacă indicăm eroarea absolută 7 . toate cifrele fiind deci "exacte" . pe când o clădire de 60 m măsurată cu aceeaşi eroare absolută de 6 m înseamnă de fapt o măsurătoare foarte grosolană faţă de cea precedentă. atunci printr-un număr adecvat de rotunjiri trebuie să scriem numărul astfel încât eroarea să nu depăşească valoarea unei unităţi din ultima cifră scrisă.

000⋅ 105 = 300⋅ 103 km/s. de exemplu. atunci pe lângă cifrele "exacte" se mai scrie şi cifra următoare.37 J/g⋅ k. extragere de radical. 4. Nu importă numărul zecimalelor (adică poziţia virgulei) ci numărul cifrelor semnificative ! Observaţie: Eroarea absolută. am cântărit un vas calorimetric din alamă: m = 50. Chiar dacă toate cifrele numerelor iniţiale sunt riguros exacte. Să calculăm capacitatea calorică a vasului calorimetric definită astfel C = mc: 50. întrucât avem o singură cifră semnificativă 3.37 35175 15075 18. etc.3 km/s. Dacă nu indicăm eroarea. numită "cifră îndoielnică". indicând un domeniu de nedeterminare. De exemplu. unde iarăşi toate cifrele sunt exacte. nici scăzută din numărul considerat.5925 J/K. împărţire. unde toate cifrele sunt exacte. Ultimele două zerouri sunt cifre semnificative ("exacte") şi trebuie neapărat scrise. Ar fi incorect să scriem c = 300000 km/s fără a indica eroarea. precizia este grosolană.5 g cântărită cu o precizie de 1 mg. adică eroarea numărului scris astfel este sub 1⋅ 103 km/s. cerem o masă de 27. deşi sunt patru zecimale.500 g.25 × 0. adică 299⋅ 103 ≤ c ≤ 301⋅ 103 km/s. apar multe cifre. adică 299999 ≤ c ≤ 300001 km/s. Vom scrie deci numărul cu tot atâtea zecimale câte zecimale are eroarea absolută. În numărul m = 50. ceea ce este greşit. Căldura specifică a alamei este c = 0. trebuie să scriem m = 27. nu trebuie nici adăugată.00030. constanta gazelor perfectă R = 0.99792⋅ 105 ≈ 2.37 J/g⋅ K nu cunoaştem 8 . care indică doar ordinul cifrelor următoare şi pot fi totdeauna eliminate folosind un factor 10k. De exemplu. Cifre semnificative.25 g noi nu cunoaştem cifra care urmează după 5 (de exemplu nu am putut-o măsura).25 g. trebuie să scriem numărul astfel: c = 2. Exemplu: Viteza luminii în vid este c = 299792. Dacă.5 ± 0. la fel în numărul c = 0. l/mol⋅ grd (5) are două cifre semnificative. din moment ce toate cifrele factorilor au fost exacte. l/mol⋅ grd = 82⋅ 10-3 atm. Dacă un rezultat experimental este scris sub forma x = 0. deoarece acum ultimul zero este cifră semnificativă: x = (30 ± 1)⋅ 10-5 şi eroarea relativă este ε x = 1/30 = 3. toate cifrele acestui rezultat ar trebui să fie exacte. Situaţia se schimbă radical dacă rezultatul este scris sub forma x = 0.0003. deoarece ar rezulta că eroarea numărului scris astfel este sub 1 km/s. ci scrisă în continuare cu semnul ± şi în aceleaşi unităţi.număr întreg (mutând virgula).3%. Este inutil să scriem şi cifrele următoare deoarece sunt inexacte.82 atm. În realitate nu este aşa. nu toate cifrele rezultatului sunt exacte (ceea ce pare la prima vedere paradoxal). adică x = (3 ± 1)⋅ 10-4 şi eroarea relativă este ε x = 1/3 = 33%. La prima vedere. Exemplu: Prin înmulţire.8 a numărului.998⋅ 105 ≈ 3.5925 C = 18. Se numesc cifre semnificative toate cifrele "exacte" şi cifra "îndoielnică" ale numărului scris conform regulei precedente. fără a socoti zerourile din faţa numărului. k . (4) Sub ultima formă cifrele 00 sunt "exacte" .

x < 1. Formula se obţine uşor. Aici cifra 0 trebuie păstrată.9 cifra care urmează după 7. (6) dacă  x << 1. De aceea. Exemplu: Presiunea atmosferică H în torr. eliminând ultimele două cifre: C = 18. dacă  x << 1. funcţii ce păstrează primii termeni formule de aproximaţie. x < 1 < 2 (aici r = -1). fiind cifră semnificativă !. cos x ≈ 1 x2 . ln (1 + x) ≈ x. < (8) (8') (9) (9') (aici r = 1/2) b < a. 4. Erori de citire 9 (11) .  y << 1. ax = exln a ≈ 1+ x ln a. < sau a ±b ≈ a ± b 2 a . 1 + βθ (10) trigonometrice. Să înlocuim aceste cifre cu semn de întrebare şi să efectuăm din nou înmulţirea: 50.5925?? ?? Se vede că ultimele 2 cifre nu sunt exacte. liniari. r număr real (7) Formula se obţine din dezvoltarea în serie a binomului. ba chiar cifra 5 din faţa lui 9 ar putea creşte cu o unitate posibilă de la cifra următoare. c) Din dezvoltările în serie ale funcţiilor exponenţiale. obţinem deoarece α θ << 1 şi β θ << 1. care sunt mici. Dăm mai jos câteva formule utile. de aceea se fac aproximaţii pe deplin justificate. rezultatul trebuie rotunjit. desfăcând parantezele şi neglijând termenii pătratici.  z << 1. Formule pentru calcule aproximative Calculul erorilor este un calcul aproximativ de evaluare al erorilor.25? × 0. logaritmice. b) (1 + x)r ≈ 1 + rx. x in rad. 2 ex ≈ 1+ x. < 1±x 1 1 b ≈ (1  ). a ±b a a x 1 ± x ≈1 ± .37? ????? 35175? 15075? 18.5925 ≈ 18. 5. păstrând primii termeni. b < a. coeficientul de dilatare liniară α al riglei şi coeficientul de dilatare în volum β al mercurului este: H =B 1 +αθ = B (1 +αθ)(1 − βθ) ≈ B[1 + (α − β )θ ]. în mm. Cazuri particulare: 1 ≈1  x. în funcţie de înălţimea barometrică B.60 J/k. De exemplu: sin x ≈ tg x ≈ x. a) (1+x) (1+y) (1+z) ≈ 1 + x + y + z. dacă  x << 1.

La citiri de temperatură. Eroarea reală δ xi = x0 – xi . aparatele de măsură (riglele. etc. admiţându-se anumite toleranţe ale preciziei indicaţiilor. La cronometrări putem lua δ τ ≈ 0. atunci δ x = 0. …. De aceea se ia drept eroare maximă la citire jumătate din valoarea celor mai mici diviziuni marcate pe scală. a temperaturii cu un termometru. cu i = 1. a cărei relaţie este: y = f (δx) = h − h 2 (δx ) 2 e π (12) unde h este un parametru de preciziei (precizia metodei de măsurare).) se fabrică în serie. Exemplu: La măsurarea lungimilor cu o riglă obişnuită putem lua δ x = 0. cu aceeaşi conştinciozitate. Această eroare are o semnificaţie pur teoretică. Într-adevăr. cu ochiul liber. fracţiuni mai mici decât o jumătate din diviziunea cea mai mică marcată pe scală.) repetat de N ori. Erorile accidentale se bucură de două proprietăţi importante: a) Valorile xi sunt împrăştiate simetric (în cazul unui număr suficient de măsurători N = 10 ÷ 15) în jurul valorii reale x0. 10 . împrăştiate (grupate) în jurul valorii reale x0.5% din această valoare. iar dacă avem un vernier 1/10. la care mai este sensibilă (răspunde) balanţa. masă.10 1. care nu poate depăşi precizia aparatului folosit. N. iar în ordonată frecvenţa lor. 2. Este inutilă gradarea scalei aparatului în diviziuni mai fine decât precizia lui.5 mm.1). 3. etc. y. în aceleaşi condiţii şi cu aceeaşi precizie (cu acelaşi aparat. nu putem cunoaşte exact eroarea de citire. prin comparaţie cu etaloane speciale. nu poate fi determinată şi deci nici utilizată deoarece nu cunoaştem valoarea reală (exactă) a mărimii (pe care de fapt ne propunem să o aflăm).05 mm.2 s sau chiar mai mult datorită timpilor morţi la pornire şi oprire. etc. dar putem totdeauna evalua eroarea maximă de citire. a masei cu o balanţă. Dacă măsurăm o mărime X (lungime. 2. obţinem o curbă sub forma unui clopot. voltmetrele. La cântăriri putem lua pentru δ x jumătate din valoarea celei mai mici mase marcate. întrucât cifrele corespunzătoare acestora oricum n-ar fi sigure (la fel cum este inutilă scrierea zecimalelor neprecise ale unui număr aproximativ). numit clopotul lui Gauss (fig. 1. δ t va fi jumătate din valoarea diviziunii minime în care este gradat termometrul folosit. Dacă construim un grafic aşezând în abscisă valorile erorilor reale δ xi. Dacă pe aparat nu este indicată precizia sa. vom obţine mai multe valori xi. Prin erori de citire vom înţelege erorile de măsură directă a unei mărimi fizice. măsurarea lungimii cu o riglă. Chiar dacă precizia aparatului ar fi mai înaltă decât valoarea celei mai mici diviziuni.). putem lua drept eroare absolută maximă de citire valoarea celei mai mici diviziuni în care este gradată scala aparatului sau chiar 0. cronometrele. etc. tot n-am putea aprecia exact. Evident. de exemplu. a timpului cu un cronometru.

O măsură a erorii mediei aritmetice (pentru N ≥ 10) este dată de eroarea pătratică medie notată cu σ sau S x N 1 σ = Sx = (14) ∑ ( x − xi ) 2 . Cu datele rămase se recalculează media aritmetică şi eroarea pătratică medie. Semnificaţia erorii pătratice a mediei aritmetice: 1) Eroarea pătratică a mediei aritmetice caracterizează precizia măsurătorilor şi este legată de numărul de măsurători necesare de efectuat. N ( N − 1) i =1 Atunci rezultatul final al unui şir de măsurători se scrie sub forma: x = x ± σ sau x = x ± S x (15) Observaţie. Eroarea relativă a mărimii x se exprimă prin relaţia: 11 . mari în modul sunt a valorilor erorilor reale în funcţie de frecvenţa b) Erorile 1. 3) Eroarea pătratică a mediei aritmetice arată câte zecimale se menţin pentru valoarea mediei aritmetice în exprimarea rezultatului. 2) În intervalul ( x ± S x ) vor fi cuprinse 68% din numărul măsurătorilor efectuate. Reprezentarea grafică puţin numeroase (sunt rare). Din teorie rezultă că parametrul preciziei h este influenţat de S x conform relaţiei: h= 1 S x 2N (16) Se poate vedea că σ (sau S x ) descreşte odată cu creşterea numărului de măsurători. Rezultatele xi care sunt în totală discrepanţă cu x sunt erori grosolane (greşeli datorate neatenţiei) şi trebuie eliminate. Se poate arăta că pentru un şir de N măsurători de egală precizie valoarea cea mai probabilă sau cea mai bună a mărimii măsurate este media aritmetică a rezultatelor obţinute: 1 N x= ∑ xi . N. (13) N i =1 Eroarea mediei aritmetice este mai mică de N ori (dacă N ≥ 10) decât eroarea unei măsurători individuale (izolate).11 y -δ xn 0 δ xn Fig. acest interval purtând denumirea de interval de încredere.

12 Sx (17) x Eroarea relativă caracterizează precizia măsurătorilor legat de alegerea erorii absolute a instrumentelor de măsură. Se apreciază că rezultatul a fost determinat corect dacă ε x ≤ 1 % εx = 12 .

z. Efectuând asupra mărimii x1.. a erorii pătratice a mediei aritmetice şi a erorii relative a mărimii de măsurat... n2 măsurători.. a erorii absolute. Valoarea acestei mărimi trebuie determinată indirect (calculată) dintr-o relaţie matematică ce conţine mai multor mărimi măsurabile direct. xN) (18) Se pune problema determinării valorii medii. x2 . x2 .. x N ) (19) Diferenţiala mărimii z are expresia: dz = ∂f ∂f ∂f dx1 + dx 2 + − − − + dx N ∂x1 ∂x 2 ∂x N (20) Eroarea absolută a mărimii z pentru o măsurătoare se aproximează cu diferenţiala ei şi notând dz = δz i . asupra mărimii x2.... dx N = δx Ni . este: S εz = z z (25) (26) 13 .. n1 măsurători. x N  N  x1 ....− − −.N) măsurabile direct şi satisfăcând relaţia: z = f(x1. x2 . eroarea pătratică a mediei aritmetice a mărimii z are expresia:  ∂f   ∂f   ∂f   S z (σ z ) =  + + − − − +  ∂x S x1    ∂x S x2    ∂x S x N   1  x1 .. Valoarea medie este: z = f ( x1 . x N 2 2 2 (22) unde: N1 ( N1 − 1) …………………… S xN = NN 2 ∑ (δ x Ni ) i =1 S x1 = N1 2 ∑ (δx1i ) i =1 (23) (24) N N ( N N − 1) Mărimea măsurată se va exprimă prin relaţia finală: z = z ± Sz Eroarea relativă. Considerăm o mărime.13 II CALCULUL ERORILOR PENTRU MĂRIMI MĂSURATE INDIRECT În multe cazuri mărimea de măsurat nu este accesibilă măsurării directe. dx 2 = δx 2i . x N  2  x1 . x2. exprimată prin mărimile xi (i = 1. dx 1 = δx1i .. x 2 .. atunci relaţia de mai sus devine: δzi = ∂f ∂f ∂f δx1i + δx 2i + − − − + δx Ni ∂x1 ∂x 2 ∂x N (21) N fiind numărul total al măsurătorilor efectuate.. exprimată în procente. .. etc.-..

b) Diferenţă.| ⋅ δ x. Eroarea absolută este: f0 . Asemănător sumei avem: f = x . εx = δ < x. dacă f = const. adică se determină prin calcul cu ajutorul unei formule în care intră mărimi ce sunt măsurate direct.1 Erorile funcţiilor Majoritatea mărimilor fizice se măsoară indirect. Cazul cel mai favorabil are loc atunci când erorile absolute ale termenilor au semne opuse şi deci se adună.3 ± 0.7 ± 0.y) = δ x + δ y. a) Sumă. y au acelaşi semn cu coeficienţii respectivi a.y. de unde eroarea maximă: δf = δ ( x − y ) = δx + δy . dacă creşterea de temperatură într-un vas calorimetric este mică. atunci δ f = | const. cunoscând erorile maxime ale argumentelor. Ştiind erorile argumentelor trebuie să calculăm eroarea care rezultă pentru funcţie. în special ne interesează eroarea maximă a funcţiei. Acest fapt trebuie totdeauna avut în vedere. f0 = x0 . b de unde rezultă eroarea maximă: δf = δ ( ax +by ) = a δx + b δy. (29) unde a.f = a(x0 . (30) Cazul cel mai nefavorabil are loc atunci când erorile absolute ale variabilelor x.(y0-y) = ± δ x ± δ y. f0 . (31'') Observaţie: La adunarea mai multor numere.10C la t2 = 19. εf = δf f . Dacă x şi y sunt apropiaţi între ei. eroarea relativă maximă a diferenţei va fi foarte mare (din cauza numitorului mic).x) + b(y0 . pe care o vom trata şi separat: f = x .f = (x0-x) . b sunt constante exacte. < (28) astfel încât putem folosi formule pentru calcule aproximative. 1. adică δx = x0 − x sau x 0 − x = ±δx sau x 0 = x ± δx. (31') şi cazul diferenţei. Fie suma algebrică: f = ax + by cu valoarea exactă f0 = ax0 + bx0. iar ceilalţi termeni se rotunjesc păstrând o zecimală în plus faţă de termenul grosolan (aceste zecimale vor da cifra "îndoielnică" a rezultatului). εf = δx + δy x−y . (31) În particular.y0. δ f = δ (x .y. (32) Cazul diferenţei este un caz particular al sumei algebrice de la punctul precedent (punând a = 1. evitând determinarea unei mărimi ca diferenţă a două mărimi apropiate. termenul cu număr minim de zecimale (deci cu eroare absolută maximă) se lasă neschimbat. Este comod să notăm în cele ce urmează cu δ x modul erorii absolute şi cu ε x modulul erorii relative. x < x0 − x δx sau = ±ε x .10C atunci eroarea relativă a diferenţei ∆ t = t2 . De exemplu. x x (27) Vom presupune de asemenea că erorile sunt suficient de mici adică εx < 1. de la t1 = 19. Să calculăm mai întâi erorile maxime ale funcţiilor simple.t1 va fi 14 .14 II.y) = ± a δ x ± b δ y. b = -1). chiar dacă erorile relative ale termenilor sunt mici.⋅ x.

f0 − f = 0 − = 0 = = ≈ . Să considerăm o funcţie putere f = x2.005 = 0.0. y y0 y yy 0 yy 0 y ( y ± δy ) y2 δf = δ y δx + x δy x = .15 δt1 + δt 2 2δt 2. Pentru un produs de doi factori avem: f = xy. unde am neglijat ultimul termen. t 2 − t1 t 2 − t1 19.5 %. εf = δf xy = εx +ε y (33) deci se adună erorile relative ale factorilor. (37) S 0 ∆l 15 .3 deşi citirile t1. Pentru funcţii mai complicate de tip produs – cât se calculează mai întâi eroarea relativă după regula de mai jos şi apoi cu ajutorul acesteia eroarea absolută. d) Cît . 2) Modulul lui Young E se determină pe baza alungirii ∆ l a unui fir de lungime l. t2 au fost făcute cu o precizie de 100 ori mai bună: ε t ≈ 0. Analog produsului avem: f = x x x yx − xy 0 y ( x 0 − x) − x( y 0 − y ) ± yδx  xδy ± yδx  xδy . Eroarea maximă (cazul cel mai nefavorabil) va fi: ε ∆t = δf = δ ( xy ) = x δy + y δx. erorile fiind presupuse mici. (35) adică eroarea relativă a unei puteri este egală cu eroarea relativă a bazei înmulţită cu exponentul (în modul). (36') h h  h1 h2  1 2 1 2 2 1 1 2 1 2 (δ h1 ≈ δ h2) dacă diametrul d1 este cunoscut cu suficientă precizie. Atunci r f0 .xy = x(y0-y) + y(x0-x) + (x0-x) (y0-y) = ± xδ y ± yδ x ± δ x δ y = ± xδ y ± yδ x. c) Produs.5 = 50%. Exemple: 1) Diametrul d2 al unui tub capilar se determină pe baza diametrului cunoscut d1 al unui tub capilar de comparaţie şi a ascensiunilor capilare h1. Pentru funcţiile simple de mai sus se calculează întâi creşterea absolută şi apoi cu ajutorul acesteia eroarea relativă. εf = δf xr = r εx.cît să aibă sigur n cifre exacte trebuie ca factorii să aibă n + 2 cifre exacte.f = x0 − x r = ( x ± δx) r − x r = x r (1 ± ε x ) r − x r ≈ x r (1 ± rε x ) − x r = ±rx r ε x de unde eroarea: δf = δx r = r x r ε x . f0 – f = x0y0 . h2. h d 2 = d1 1 (36) h2 de unde eroarea relativă maximă este.1/20 = 0. Observaţie: Pentru ca o expresie de tip produs . (34) deci şi în acest caz se adună erorile relative ale factorilor.1 = = = 0. e) Putere. unde x este un număr real exact.7 − 19. conform regulii: δh δh 1 1  ε d = ε d + ε h + ε h ≈ε h + ε h = + = δ h  + . y y2 de unde eroarea maximă (cazul cel mai nefavorabil): εf = δf f = ε x +ε y . şi secţiunea S0 supus forţei F: Fl 0 E= .

dy → δ f = δ x + δ y. se aplică calculul diferenţial. d d δ x y (b) f = x . … şi luăm cazul cel mai nefavorabil pentru a obţine eroarea maximă: δ = f ∂ f ∂ x δ + x ∂ f ∂ y δ + y ∂ f ∂ z δ. z (40) Putem obţine şi pe această cale formulele pentru funcţiile simple (31 . 16 . valoarea exactă fiind f0 = f(x0. 1 1 1 εT = ε Π + εl + ε g ≈ εl .. Presupunem că funcţia este continuă şi cu derivate parţiale continue în domeniul considerat. y 0 ) ≈ f ( x. f =a x +b y → f = a δ + b δ . 3) Perioada pendulului simplu T este dată de formula: T = 2π l .y0). de exemplu. df = dx . Anume. g se pot neglija dacă luăm un număr suficient de zecimale. (c) f = xy. y ) + ( x 0 − x ) ∂f ∂f + ( y0 − y) . Se dezvoltă funcţia în serie Taylor în jurul valorilor (x. y x df = xdy + ydx → δ f = x δ + y δ . y) păstrând doar termenii liniari: f ( x 0 .35): (a) f =a +b d x y. y ∂ x ∂ y δ = f Putem raţiona şi astfel. a lungimii l0 şi a secţiunii date S0 pot fi neglijate (δ l ≈ δ l0). ∂ x ∂ y ∂ x asimilăm diferenţialele cu erori (considerate mici) dx → δ x. de unde eroarea maximă: f0 − f ≈ ± x δ ∂f ∂f ±δy . diferenţiem funcţia: df = ∂ f ∂ f ∂ f dx + dy + dx . g (38) (38') de unde eroarea relativă maximă: unde erorile pentru π .y. ∂x ∂y ∂ f ∂ f δ + x δ. fie dinamic pe baza perioadei T a oscilaţiilor verticale ale greutăţii: k= mg x sau k = 4π 2 m T2 . y). 4) Constanta elastică k a unui resort se determină fie static pe baza alungirii x sub acţiunea greutăţii mg. logaritmice. l − l0 l − l0 (37') unde erorile forţei F (dată de greutăţi marcate). asimilând diferenţialele cu erori (presupuse mici). În cazul unor funcţii oarecare.16 de unde eroarea relativă maximă: ε E = ε F + ε l 0 + ε S 0 + ε ∆l ≈ ε ∆l = δ (l − l0 ) 2δl = . exponenţiale etc. 2 2 2 (39) de unde eroarea relativă maximă: ε k = ε m + ε g + ε x ≈ ε x sau ε k = 2ε π + ε m + 2ε T ≈ 2ε T. Fie o funcţie de două variabile f = f(x. (39') unde se pot neglija erorile masei marcate m. 2. al funcţiilor trigonometrice. a lui g şi π (luând un număr suficient de zecimale). ∂x ∂y Cazul cel mai nefavorabil are loc atunci când erorile argumentelor au acelaşi semn cu derivatele respective.

360 1725 1030 1. θ . cos θ cos θ (41') 2) Nivelul sonor L (în decibeli) este definit prin intensităţile sonore I0 şi I astfel: I = 10 lg I I0 (42)  1 1  ≅ 10δI  +  I I 0    . ln f = ln x. (b) = − − → = + + .17 (d) f = x . Pentru expresii de tip produs . măs.   de unde eroarea maximă:  δI δI δL = 10δ (1gI − 1gI 0 ) = 10 + 0  I I0  (deoarece δI ≅ δI 0 .335 1575 880 1. măs. 1. ln f = lnx + lny + lnz. unit. lnf = r ln x.ln z.raza tubului capilar. Se găseşte astfel regula de adunare a erorilor relative pentru expresii de tip produs . f = xr . ρ densitatea lichidului.391 .unghiul de racord (umectaţie) . f = r x → f = r x . x df dx dy dz (a) f = xyz. y. df dx x df dx dy dz δf δx δy δz δf δx δy δz εf = r ε x .287 1470 17 785 1. f x y z f x y z ε f = ε x + + ε z + ε z. Eroarea relativă maximă este: ε h = ε σ + ε cosο + ε ρ + ε g + ε r.acceleraţie gravitaţională. ) II. r . unit. În primul rând alcătuim tabelul cu valorile argumentului x (în ordine crescătoare) şi valorile corespunzătoare ale funcţiei y = f(x).δθ.cât se calculează întâi eroarea relativă. ca de exemplu în tabelul alăturat.2 Trasarea graficelor În alcătuirea şi trasarea graficelor trebuie respectate anumite reguli. Pentru aceasta este comod să logaritmăm în prealabil funcţia şi apoi să diferenţiem (ştiind că d lnx = d x ).cât. x 482 1. Tabelul de valori. f = x + y + z → f = x + y + z . Exemple: 1) Ascensiunea capilară h este dată de formula: (c) δf δx h= 2σ cos θ .225 1336 648 1. unde εcos θ = sin θ . g .δθ δ cos θ = = tg θ . ρgr (41) unde σ este tensiunea superficială. deci f = yz . y df = ydx-xdy y 2 →δf = yδ + xδ x y y2 .ln y. deci ε f = ε x + ε z + ε z.18 1150 589 1. x.

10. 0. 300. 0. etc. y ∈ (1.8.00. 20. Astfel.0 etc. etc. 40.432 1.429 1. 200. 50. 800.0. 1000. 1.2 etc. etc. 2: 0. 3.440 La capătul rândului trebuie scrisă neapărat unitatea de măsură respectivă. etc.50). 0. 5: 0. unde k este un număr întreg convenabil (pozitiv. 0.6 etc.2. 3.4. etc.5. 6. 100. fie despărţită printr-o virgulă de simbolul mărimii. 250. 4. 500. 20. 14. verticale sau orizontale. 60. 1700). 1. Graficul poate fi aşezat în una din cele două poziţii a sau b din Fig. Domeniul de variaţie Stabilirea domeniului de variaţie a celor două mărimi x şi y. ∆ x =1200.1: 0.0. 1. de ordinul 18 x 24 cm.5: 0. 100. 2.0.2.5. Scările Graficul poate fi trasat comod pe hârtie milimetrică sau eventual pe hârtie în pătrăţele de aritmetică (sau comercială). 3. în funcţie de comoditatea scărilor pentru x şi y. 200. negativ sau nul). 200: 0. 70. 15. 2 sau 5. 0. Raportul optim dintre lungime şi lăţime trebuie să fie 2 =1. 400. 0.3. 0. liniată de noi uşor cu creionul cu linii consecutive. etc. 5. Dimensiunile graficului. Dimensiunile graficului trebuie să fie de ordinul 12 x 18 cm (dublul unei cărţi poştale sau jumătate dintr-o coală oficială obişnuită). 500. 0.50. dar în nici un caz mai mic) sau poate fi mai mare. 2. 150.425 1. etc. 2. 2500. Trebuie să reprezinte un număr de unităţi egal neapărat cu unul din divizorii lui 10. 30. 25. fie în paranteze. 5⋅ 10-1 = 0. se face prin rotunjirea valorilor extreme până la valori convenabile care să încadreze bine valorile din tabel. 600. 18 . 400. 3000. 60. 140. 100. de ordinul 9 x 12 cm (adică o carte poştală. 2. y y sau x a) b) Fig. 200. adică 1. 100: 0. 600. 50. 300. etc. etc.5. 0. dar aşa ceva se recomandă doar în cazuri extreme. poate fi următorul număr de unităţi: 1⋅ 10-1 = 0. 30.1. 8. 50: 0. 0. 1. 2⋅ 10k sau 5⋅ 10k unităţi. În exemplul nostru: x ∈ (500. 2. verticale sau orizontale. 4. 500: 0.425 1. 2. 1000. 1. 1200. 0.5. Poate fi folosită şi o hârtie albă. intervalul dintre liniile echidistante. 10.18 y 1. 12. ∆ y = 0.6. 20. 1: 0. 2. 1500. 2⋅ 10-1 = 0. 20. 6.4. 40. 350.4. 1. În cazuri speciale graficul poate fi mai mic. 10: 0. 20: 0. 2000. 5. 120. Poziţia graficului x 4.2: 0. deci 10k. înmulţit cu o putere întreagă convenabilă a lui 10.

în mod egal şi simetric. Dacă ştim că dependenţa este parabolică vom interpola o curbă parabolică (fig. Trasarea graficului Fiecare punct experimental se marchează vizibil printr-un cerculeţ.19 Nu se folosesc pentru intervale numere sub 0. Astfel. Pe axa verticală avem ∆ y = 0. triunghi. lăsând eventual de o parte şi de alta. cruciuliţă etc. şi nici prea rare. (de 1 mm mărime) fără a duce linii ajutătoare (pline sau puncte). ci se marchează pe cele două axe doar intervalele echidistante alese. Pentru aceasta marcăm intervalele (y . pătrăţel. 5. linia întreruptă). 2b). Forma curbei pe care o vom trasa depinde de cunoştinţele noastre asupra desfăşurării fenomenului (procesului) studiat. 2a) sau pe 15 cm înălţime (fig.1 sau peste 500 unităţi. ci urmărind paralel liniile de coordonate deja trasate. 3. pentru a vedea câtă încredere putem avea în punctele experimentale obţinute. 3.δ y.50 unităţi pe care îi repartizăm pe 10 cm înălţime (fig.20 mm. În cazul hârtiei milimetrice sau în pătrăţele (de aritmetică sau comercială). respectiv 2. Fig.3 Dacă studiem un fenomen nou şi nu ştim deloc la ce tip de curbă ne putem aştepta. Trebuie trasată o curbă lină (eventual cu ajutorul unui florar) prin interpolare. deoarece încarcă desenul. y + δ y) (δ y = eroarea absolută) prin segmente verticale centrate pe punctele experimentale 19 . un număr cât mai mic de puncte şi cât mai apropiate de curbă. În cazul exemplului nostru ∆ x = 1400 repartizat pe 14 cm lungime (în cazul hârtiei albe putem alege şi ∆ x = 1300 repartizat pe 14-16 cm). atunci trebuie să evaluăm bine erorile funcţiei y pentru fiecare punct experimental. 2 sau 5 cm. nu se trasează liniile echidistante (deoarece sunt gata trasate de fabrică). Liniile nu trebuie să fie nici prea dese. astfel încât graficul să iasă o linie frântă. Distanţa dintre două linii consecutive trebuie să fie de ordinul a 10. astfel încât curba să treacă prin cât mai multe puncte experimentale. Numai punctele remarcabile (critice) pot fi eventual evidenţiate prin linii de coordonate (întrerupte) şi înscrise pe axe valorile coordonatelor respective. Distanţa dintre aceste marcaje trebuie să cuprindă 1. dacă avem argumente temeinice în sprijinul unei dependenţe liniare atunci vom trasa prin interpolare o linie dreaptă (fig. deoarece le putem evita folosind submultipli sau multipli ai unităţilor folosite. 4 sau 10 pătrăţele de aritmetică. linia plină). Punctele experimentale reprezentate nu trebuie unite prin linii drepte. deoarece strică precizia de reprezentare a datelor. şi fără a nota pe axe valorile numerice ale coordonatelor punctelor.

în porţiunea cu cruciuliţe). deviaţie proporţională cu sensibilitatea balanţei. Fig .0 30 3. 4 6. div.2 Graficul este dat în figura 5.20 respective (x.9 100 2. Sub cadrul graficului sau sus în cuprinsul cadrului se scrie titlul graficului. Exemple: a) Sensibilitatea balanţei. 4 se evidenţiază experimental existenţa unui anumit proces (de cristalizare) în regiunea palierului A. g α . iar acesta trebuie sa indice in general variaţia unei mărimi în funcţie de altă mărime. ne conduce de exemplu. 5 6. 4.3 158 2. Fig. Uneori se reiau măsurătorile în mod special în regiunea interesantă pentru a obţine mai multe (mai dese) puncte experimentale şi a evita o eventuală pierdere (estompare) a unor variaţii (fig.5 2. y) şi facem interpolarea printr-o curbă lină care să taie aceste segmente. Deviaţia acului balanţei în funcţie de masele puse pe platane (la o suprasarcină dată). eventual şi ceea ce scoate în evidenţă acea reprezentare grafică. în cazul graficului din fig. 5 20 . la următorul tabel de date: m.4 78 2. De exemplu.5 120.

931 50 0.41 Fig. 6).086 II c .21 b) Studiul căderii libere.40 79 0.18 17 0.405 69 0. s. s 16 0. (fig.365 55 0.883 21 . Înălţimea de cădere s şi timpul de cădere liberă ne conduc la o curbă parabolică (pătratică).06 13 1. I c . 6 c) Densitatea unor soluţii Densitatea relativă a două soluţii în funcţie de concentraţie ne conduce la graficul din figura 7. % δ 25 0.36 44 0. cm t.28 37 0.037 8 1. % δ 4 1.

(0.63 N / m F 50 gf 22 . 7. mm F x 40 108 45 120 50 140 Constanta elastică se determină din grafic alegând pe dreapta de interpolare două puncte cât mai depărtate între ele spre marginile graficului).0cm = 3. F. 50).5 15 51 20 59 25 70 30 83 35 98.5 x. gf 5 15 10 30.0) şi (140. Densitatea relativă a unor soluţii d) Oscilatorul armonic Forţa elastică (egală cu greutatea atârnată) în funcţie de alungirea resortului ne conduce la graficul liniar (F = kx) din figura 8. de exemplu.22 Fig.70 gf / cm = 3. Prin urmare obţinem: k = x = 14 .

6. Ω 108 109 120 122 127 136 142 146 θ .7 mV = . Datele experimentale din tabelul alăturat ne conduc la graficul din figura 9.2 55 4. = 48 µV / grd . adică sensibilitatea termocuplului: s= ∆E 6. 0C 0. Tensiunea termoelectromotoare E a unui termocuplu variază practic liniar cu temperatura sudurii calde (cea rece fiind la 0 0C).0) şi (140. R. 0C 22 29 50 58 80 90 105 118 23 . Oscilatorul armonic e) Termocuplul.8 2.0 80 5. ∆θ 140 grd Fig.0 110 6.7) găsim panta dreptei. 9 f) Termometrul cu rezistenţă. Rezistenţa în funcţie de temperatură ne conduce la graficul din figura 10.7 140 Interpolând o dreaptă şi luând pe această dreaptă două puncte cât mai depărtate între ele.23 Fig.8. de exemplu (0. E .85 24. mV 0 .

158). Logaritmând relaţia (43) şi exprimând pe ε în electron-volţi (1eV = 1.38 ⋅10 T = lg A + 2.4 m. graficul lui lg R în funcţie de 1000/T trebuie să fie o linie dreaptă cu panta m = 2. 150 de unde coeficientul termic A= m 0. anume ε = 0. R0 100 Fig.387 Ω / grd .10./2kT (43) k = 1.6⋅ 10-19J).38. 24 .6 ⋅10 −19 −23 2 ⋅1.5 ε . avem lg R = lg A + ε 2kT lg e = lg A + 0.10-23 J/grd – constanta Boltzmann. şi extrapolând-o spre 00C găsim R0 = 100 Ω .10 −3 grd −1. Pentru determinarea pantei luăm de exemplu punctele (0. R = R0 (1+Aθ ). Termistorul este un semiconductor a cărui rezistenţă scade cu temperatura după o lege de tip exponenţial: ε R = A e. Termometrul cu rezistenţă g) Termistorul.387 = = 3.24 R θ 154 139 158 150 Interpolând o dreaptă. din care putem afla pe ε . (pentru simplificare în grafic s-au trecut mai puţine puncte): m = R0 A = 158 − 100 = 0. 100) şi (150.4343 ε ⋅1. (ε in eV ) (44) T Prin urmare. unde ε este lărgimea benzii interzise în cazul conductibilităţii intrinseci (fără impurităţi sau la temperaturi suficient de înalte).87 .5ε 1000 .

39 1.35) şi (3.8 7.32 3.0 20.35.42 1.792 104 2. R.2 0.491 145 2.74 Din graficul lgR = f(1000/T).342 148 2.1 0.823 28 3.0 10.65 1. 0C 1000/T R 1g R θ 1000/T 1.832 25 3.398 50 3.81 0. Ω 68 66.5 52 25.301 62 2.591 140 2. 0. Termistorul În figura 11 am reprezentat R = f(θ ) şi lg R = f(1000/T).034 83 2.4m = 0.2 lg R θ .80 − 0.858 90 2.35 6.35 de unde intervalul energetic: ε = 0.30 − 2.716 30 3.2 0. conform datelor experimentale din tabelul următor.61 eV .5ε 3. 11.25 Fig. găsim panta m= 1.37 1. 25 .30.35 = 1.9 0. 1.985 1. luând de exemplu pe dreapta de interpolare punctele (2.09 2.3 3.80).526 = 2.

Termistorul 26 .12.26 Fig.

volumul unei plăci paralelipipedice se va afla după formula: (1) V = abc (1) 27 . c) Calculul erorii pătratice a mediei aritmetice. f) Aplicarea rezultatelor obţinute.3 Determinarea condiţiilor optime pentru măsurarea unui paralelipiped dreptunghic 1.2 Mărimi fizice vectoriale. Când avem nevoie să determinăm o lungime cu precizie mai mare (eroare mai micâ).27 III. având diviziunile cele mai mici egale cu 1 cm sau 1 mm. Folosind şublerul şi micrometrul.1 Clasificarea mărimilor fizice III. d) Exprimarea rezultatului final. Scopul lucrării: Scopul lucrării îl constituie formarea deprinderilor de măsurare cu instrumente de precizie şi aplicare în practică a elementelor de teoria erorilor de măsură şi anume: a) Alegerea condiţiilor de lucru. folosim instrumente care pe lângă riglă mai au un vemier (şublerul) sau sunt prevăzute cu un şurub micometric (micrometru). MĂRIMI FIZICE III. Prezentarea teoretică şi modul de lucru Valoarea celei mai mici diviziuni a unui instrument de măsură constituie precizia acestuia şi este egală cu eroarea absolută de măsurare ce o săvârşeşte instrumentul. 2. b) Calculul valorilor medii ale mărimilor de măsurat. In măsurătorile curente de lungimi se folosesc rigle. e) Calculul erorii relative. operaţii cu vectori III.

b. 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 c) Se calculează erorile pătratice a mediei aritmetice : 28 a i (mm) ∆ a = 0.9 %.3 mm . determinându-se mai întâi valorile medii ale mărimilor măsurate care se trec în tabelul ( 1 ) : Nr. c sunt dimensiunile paralelipipedului: c b a Găsirea condiţiilor optime de lucru Măsurarea mai întâi cu ajutorul unui instrument de precizie de 0.006 mm.3 mm ∆ b = 0.28 unde a. se impune ca asupra măsurătorilor efectuate să se realizeze un calcul al erorilor.3 % b ∆ c = 0.06 mm.9 %. iar pe (c) cu un instrument cu precizia de 0.006 mm Deci : vom obţine precizia maximă dorită în măsurarea volumului dacă pe (a ) vom măsura cu un instrument având precizia de 0. va trebui conform relaţiei ( 2 ) să avem : Rezultă : ∆ a = 0.003 x 2 = 0.3 % a ∆ b = 0. Deoarece în practică nu se găsesc instrumente cu precizie determinată se folosesc instrumente cu precizii apropiate . să fie de exemplu 0. cu aceeaşi precizie . pe (b) cu precizia de 0.06 mm ∆ c = 0. c aşa fel încât asupra lor să facem aceeaşi eroare relativă . b . c . Această discuţie ne permite să determinăm precizia instrumentelor ce urmează a fi folosite pentru măsurarea fiecărei mărimi a.003 x 20 = 0.003 x 100 = 0. crt. Logaritmând expresia volumului (1) şi trecând la erori . iar eroarea relativă maximă asupra mărimii finale să nu fie mai mare de 0. . adică a volumului . efectuând măsurători directe asupra mărimilor a. folosind metoda diferenţierii logaritmice . Pentru acest fapt.3 % c a (mm) bi (mm) b ( mm) c i (mm) c (mm) .1 mm cele 3 dimensiuni să presupunem că obţinem pentru cele 3 dimensiuni : a = 100 mm b = 20 mm c = 2 mm Condiţiile optime le obţinem determinând eroarea relativă maximă a mărimii de măsurat . b. obţinem : ∆ V ∆ a = + V a ∆ b ∆ c + b c b (2) Dacă dorim ca eroarea relativă maximă asupra mărimii deduse din calcul .

Tipografia uninversităţii Ştefan cel Mare. c + ( S b ) 2 . 2002 IV TERMODINAMICA 29 . I. Ioan Litschel – Lucrări practice de fizică .29 Sa = ∑( a n( n − 1) i − a)2 . Scheffel M. Cuza ’’ 3. Suceava.Sibiu – 1975 4.Suceava –1981 2. Sb = ∑(b n( n − 1) i − b )2 .b . I litografiat la I.I.I.S.. Sc = ∑(c n( n − 1) i − c )2 SV = ( ∂V ∂V ∂V S a ) 2 .b .b . Fizică generală. Petru Ştiuca.c + ( S c ) 2 . – Curs de fizică vol. Dumitru Grosu – Îndrumător de lucrări practice de fizică litografiat la Universitatea . partea I Litografiat de I. Marian Scheffel. Al.c a a a ∂a ∂b ∂c Adica: SV = (b c S a ) 2 + (a c S b ) 2 + (a b S c ) 2 d) Rezultatul final se da sub forma: V =V ± S V e) Eroarea relativă a volumului in procente este : ε V = SV V (100%) f) Se va aprecia rezultatul pe baza erorii relative şi a erorii pătratice a mediei aritmetice 3 Materiale necesare şubler micrometru piese ale căror volum trebuie determinat 4 Bibliografie 1.

c= ∆Q ∆m∆T (1) (c ) SI = 1J 1kg 1K Unitatea de masura a caldurii specifice in sistemul international este: Căldura molară C reprezintă căldura schimbată de un Kmol de substanţă pentru a-şi modifica temperatura cu un grad Kelvin.I. C= d Q νT d (2) C S.1 Noţiuni de termodinamică IV. = 1J 1Km 1K ol Între căldura molară şi cea specifică există relaţia : C=cµ (3 ) unde µ ⇒ masa molară a substanţei respective . se foloseşte căldura specifică sau căldura molară la presiune constantă cp (Cp ) . Având în vedere dificultatea de a menţine constant volumul corpurilor solide la variaţia temperaturii . Sunt însă mai uşor de determinat din punct de vedere teoretic. 30 . SCOPUL LUCRARII Lucrarea are drept scop însuşirea acestei metode de determinare a căldurii specifice a metalelor . Când transformarea se produce la presiune constantă . respectiv determinarea căldurii specifice a Al şi Fe. Când transformarea sistemului ( corpului ) are loc la volum constant se foloseşte căldura specifică respectiv căldura molară la volum constant c v ( C v ).Cele mai accesibile determinări experimentale sunt valorile capacităţii la presiune constantă . Valorile capacităţii la V = const.30 IV. determinarea capacităţii calorice la volum constant este dificilă din punct de vedere experimental . 2 TEORIA LUCRARII Căldura specifică este o mărime fizică ce exprimă cantitatea de căldură schimbată de o unitate de masă a unei substanţe cu mediul exterior pentru a-şi modifica temperatura cu un grad Kelvin.2 Determinarea căldurii specifice a metalelor prin metoda răcirii 1.

1 1. iar viteza de răcire Q Conform ecuaţiei calorimetrice cantitatea de căldură cedată ∆ de un corp cu masă . folosind mijloace experimentale simple . rezultă : ∆ T este dependentă de căldura specifică. Termocuplu 4. se vor considera probe de dimensiuni mici . Corp de probă 3. Ţinând seama că prin răcire are loc o emisie de căldură se aplică legea lui Newton de radiaţie a căldurii conform căreia cantitatea de căldură pierdută de un corp aflat la temperatura T într-un interval de timp este : ∆Q = α(T − T0 ) S∆t (5) unde T0 – temperatura mediului ambiant α . având aceiaşi suprafaţă S1 = S2 . încălzite la aceeaşi temperatură T1 = T2 = T şi le împărţim . din relaţia (7) se obţine ∆T )1 m ∆T ∆T m1c1 ( )1 = m 2 c 2 ( ) 2 ⇒ c 2 = c1 1 ∆t ∆t ∆t m2 ∆T ( )2 ∆t ( (8) 3. Milivoltmetru indicator de temperatură 31 . Cuptor electric 2. APARATE ŞI MATERIALE FOLOSITE Schema dispozitivului experimental este prevăzută ca în fig.din acest motiv .31 Metoda răcirii permite determinarea căldurii specifice ( căldurii molare a metalelor ) la diferite temperaturi . atunci se va răci . m’’ este : ∆ =m ∆ Q c T (4) unde : c = căldura specifică ∆T = intervalul elementar de temperatură Relaţia ( 4) admite că temperatura T este aceeaşi în toate punctele corpului şi nu depinde de conductibilitatea termică . Principiul metodei este următorul : dacă un corp are temperatura mai mare decât a mediului ambiant .coeficientul de transmitere a căldurii S – suprafaţa exterioară a corpului Egalând relaţiile ( 4 ) şi ( 5 ) se obţine : mc ∆T = α(T − T0 ) S∆t (6) Dacă scriem această relaţie pentru două corpuri ( metalice ) diferite de masă m1 şi m2 .. ∆ t ∆T )1 α ∆t = 1 ∆T α2 m2 c 2 ( )2 ∆t m1c1 ( (7) Luând corpul de masă m1 ca etalon ( a cărui căldură specifică este cunoscută pe anumite intervale de temperatură ) şi cum la metale se poate considera α 1 ≅ α 2 .

Imediat ce corpul de probă este aşezat pentru răcire se porneşte cronometrul.32 Fig. Ca etalon se va lua proba de Cu . c) Se ridică cuptorul sau se scoate proba din cuptor. f) Se reprezintă curbele T1 = f 1 (t1 ). fiind apoi lăsată să se răcească în aer . i ) Se calculează eroarea pătratică medie a mediei aritmetice S c şi eroarea .  ∆t 1  ∆T     ∆t 2 h) Mărimile determinate şi cunoscute se înlocuiesc în relaţia ( 8 ) şi se determină c 2 . 2 ) Fig.1 MOD DE LUCRU a) Se cântăresc corpurile ( de probă şi etalon ). se aşteaptă până ce temperatura probei ajunge la valoarea dorită ( T1 = 500 0 C ). e) Aceleaşi operaţii se repetă şi pentru corpul etalon .2 g) Pe baza reprezentărilor grafice se determină  ∆T    . b) Se introduce corpul de probă în cuptor şi se conectează cuptorul la reţea. d) Corpul se va răci până la temperatura mediului ambiant. iar rezultatul se exprimă folosind relaţia : c 2 = c 2 ± S c2 j) Rezultatele obţinute se trec în tabelele 1şi 2 după modelul de mai jos : 32 . T2 = f 2 (t 2 ) ( Fig.

Ed. Crt. Didactică şi pedagogică Bucureşti 1976. Fe. Institutul de Învăţământ Superior – Sibiu .R. Vol. 6. BIBLIOGRAFIE A) I. pg. m1 m2 ∆ T )1 ∆ t ∆ T )2 ∆ t c1i c 2i ( ∆ )1 ( ∆ ) 2 c1 t t J ( ) kgK m1 ( ( ε 500 – 400 400 – 300 300 – 200 200 – 100 100 – 20 490 460 425 400 380 k) Se vor face observaţii asupra căldurilor specifice ale metalelor folosite ( Al. Cu. Murgulescu .Fizică . Academiei R. OBSERVAŢII Cunoaşterea căldurilor specifice a metalelor este necesară în diferite domenii de activitate dintre care menţionăm : a) prelucrarea mecanică b) proiectarea şi explorarea instalaţiilor termice c) automatizarea diferitelor procese folosind lame bimetalice .33 Tabelul 1 (∆ )1i T Tabelul 2 Nr. 1979 33 .S.S. etc . Litschel – Lucrări practice de fizică . 512 C) I. 551 B) E. Segal – Introducere în chimia fizică . 1979 . E. Bucureşti . Ni) 5. Luca şi colaboratorii . 1 Ed. pg.

Astfel.1 Statica fluidelor V. TEORIA LUCRARII Stratul de molecule de la suprafaţa unui lichid de grosime egală cu raza sferei de acţiune moleculară. .metoda stalagmometrului. Pe de altă parte.2 Dinamica fluidelor VI DETERMINAREA PARAMETRILOR FIZICI A UNOR LICHIDE 1. se comportă asemănător unei membrane elastice. iar el însuşi tinde să aibă suprafaţă minimă.metoda tensiometrului. acest strat exercită o presiune asupra lichidului.ei forţe tangente la suprafaţa sa. STALAGMOMETRUL 34 . DISPOZITIVUL EXPERIMENTAL. = N m El depinde de natura lichidului şi scade cu creşterea temperaturii Pentru determinarea lui se folosesc două metode : . 2. Acţiunea forţelor de coeziune dintre molecule fac pentru moleculele dm stratul superficial să aibă o rezultantă îndreptată către interiorul lichidului.34 V NOŢIUNI DE MECANICA FLUIDELOR V.I. pentru a menţine o membrană elastică întinsă şi în echilibru trebuie sâ se exercite asupra conturului . Se numeşte coeficient de tensiune superficială ( α ) rezultanta forţelor de coeziune care lucrează pe unitatea de lungime.Determinarea tensiunii superficiale al unui lichid prin metoda stalagmometrului 1. tangent la suprafaţa stratului superficial de lichid: α = F . l σ S.

Fig. repetându-se operaţia de numărare în aceleaşi condiţii ca la punctul 1).2 Dacă lichidul curge pictură cu picătură. Pentru acest lichid de referinţâ. se va folosi un lichid de referinţă având coeficientul de tensiune superficială cunoscut σ 0 în vederea eliminării acestora. 2) Se introduce lichidul de studiat.2). 35 . iar r raza tubului capilar. în momentul desprinderii picăturii. N 0 .b între care se face numărătoarea celor N 0 picături ce se scurg din stalagmometru. Din relaţia (2) s-ar putea determina coeficientul de tensiune superficială σ.b şi obţinând astfel valoarea lui N. greutatea ei G este egalâ cu suma forţelor F de tensiune superfîcială care se exercită de-a lungul conturului orificiului de scurgere prin tubul capilar (Fig. (Fig. relaţia (2) se scrie: m 0 g = σ0 2 π r (3) unde m 0 este masa picăturii de referinţă Presupunem că din stalagmometru se scurg în cele două cazuri. acelaşi volum de lichid.1). prin intermediul unui tub de cauciuc prevăzut cu o clamă şi interpus între tubul vertical şi tubul capilar. G = F ⇔ m g ⇔ σ l ⇔ m g ⇔ σ 2 π r ( 2) unde m reprezintă masa picăturii. ρ 0 reprezintă numerele de picături. Curgerea lichidului prin tubul capilar se poate realiza picătură cu picătură.1 Fig. MODUL DE LUCRU σ= N0 ρ σ0 Nρ 0 (6) 1) Se introduce în cilindrul vertical un volum din lichidul de referinţă (apă distilată). prevăzut în partea inferioară cu un tub capilar. dar cum masa unei picături şi raza tubului capilar se determină greu. alegându-se în acest scop două repere arbitrare a. Ţinând cont de faptul că din relaţiile (2)şi (3) se poate calcula raportul: m = σ (5) m 0 σ0 V = V0 ⇒ rezultă din relaţiile (4) şi (5): 3.35 Constă dintr-un cilindru vertical. Deci putem scrie următoarele relaţii: N ρ Nm N 0 m0 m (4) = ⇒ = 0 ρ ρ0 m 0 Nρ 0 unde N . respectiv densităţile celor două lichide.ρ . adică între aceleaşi repere a.

. conform relaţiei ( 6 ) este : N0 ρ σ0 N ρ0 c) abaterea pătratică medie a coeficientului de tensiune superficială măsurat . SN = ∑ ( Ni − N )2 i =1 n S N0 = ∑ (N i =1 n 0i − N0 )2 unde . în vederea efectuării calculului erorilor. Determinarea coeficientului de vâscozitate a unui lichid prin metoda Stokes 36 . Deci se vor face următoarele calcule : a) valorile medii ale lui n asupra unei măsurători individuale : N = ∑ Ni i =1 n . în aceleaşi condiţii de cel puţin 10 ori. 5) Calculul erorilor se va face observând că valoarea lui σ nu se determină direct .36 3) Se calculează valoarea lui σ din relaţia (6). ρ 0 = 1000 Kg / m 3 . cunoscând valorile celorlalte constante : ρ = 1160 Kg / m 3 . ci indirect prin efectuarea de măsurători a numerelor de picături N şi N 0 . precum şi abaterile standard n n(n − 1) măsurători .N SN + ( )N . se va calcula din legea de propagare a erorilor: σ = ∂σ 2 ∂σ 2 2 2 )N . σ 0 = 73 • 10 –3 N/m 4) Se repetă măsurătorile. N0 = ∑N i =1 n 0i .N SN ∂N ∂N 0 0 0 Sσ = ( 0 d) rezultatul final se va da sub forma : σ = σ ± Sσ 2.n ’’reprezintă numărul de n(n − 1) b) valoarea medie a lui σ .

1 Greutatea bilei şi forţa arhimedică sunt constante. r = raza acesteia. viteză pe care o avea în momentul echilibrului forţelor. Forţa de rezistenţă creşte o dată cu creşterea vitezei. Principiul fizic al metodei Asupra unei bile care cade într-un lichid vâscos. fără vârtejuri. este dată de formula lui Stokes : R=6π η vr (1) în care η = este coeficientul de frecare internă sau viscozitate a lichidului. 1) forţa de greutate este orientată în jos forţa arhimedică şi de rezistenţă în sus Fig. ea are o anumită viteză . v = viteza bilei. Când bila se găseşte în imediata apropiere a suprafeţei lichidului. acţionează trei forţe : greutatea bilei G. La un moment dat . Pe măsură ce bila înaintează . datorită inerţiei se va mişca rectiliniu şi uniform cu o viteză constantă v0 . iar celelalte cu viteze din ce în ce mai mici. Forţa de rezistenţă la înaintare pentru o bilă cu viteză de cădere mică .37 1. viteza ei creşte şi conform relaţiei (1) creşte şi forţa de rezistenţă. Stratul de lichid din imediata apropiere a suprafeţei bilei se mişcă cu viteza bilei. cele trei forţe au aceeaşi direcţie verticală (Fig. Trecerea bilei prin lichid face ca diferite straturi să alunece unele faţă de altele cu viteze diferite. forţa arhimedică Fa şi forţa de rezistenţă R. 37 . Aceasta din urmă se opune mişcării şi este condiţionată de forţele de frecare internă a lichidului. suma celor trei forţe devine egală cu zero şi bila . Astfel ia naştere4 între straturile din lichid o forţă de frecare internă sau viscozitate .

deoarece lichidul se găseşte într-un vas. obţinem : 4πr 3 4πr 3 ρg − ρ 0 g − 6πrηv 0 = 0 3 3 (3) 3 3 unde ρ = densitatea materialului din care este confecţionată bila ρ0 = densitatea lichidului g = acceleraţia gravitaţională Din relaţia (3) se poate determina expresia lui η : 1 (ρ − ρ0 ) 2 η= gd (4) 18 v0 în care d = 2v este diametrul sferei Formula (4) se deduce pentru cazul când bila cade într-un lichid care se întinde nelimitat în toate părţile. acest lucru nu se poate realiza .2 3. Procedeul experimental 38 . Practic . celelalte se găsesc în tabele . 2. Dacă bila cade de-a lungul unui cilindru de diametru 0 . 2 ) Fig.4 ) D O parte din mărimile care intră în partea dreaptă a semnului de egalitate pot fi măsurate direct .38 Punând condiţia ca rezultanta forţelor ce acţionează asupra bilei să fie nulă. avem : G – Fa – R = 0 (2 ) Dacă în relaţia (2) înlocuim pe G şi Fa cu expresiile lor : G = F ⇔ mg = σl ⇔ mg = σ 2πr iar pe R cu expresia (1) . Descrierea aparatului Aparatul folosit în această lucrare se compune dintr-un cilindru de sticlă umplut cu lichidul de studiat şi prevăzut cu 2 repere care sunt de fapt 2 beculeţe ce se aprind sau se sting în momentul în care bila trece prin dreptul acestora (Fig. se obţine pentru η formula corectată : 1 ( ρ − ρ0 ) η= gd 2 (5) d 18 v 0 (1 + 2.

l’’ este distanţa dintre cele două repere * în vederea efectuării calculului erorilor de măsură se fac cel puţin 10 măsurători pentru v0 Rezultatele măsurătorilor se trec în următorul tabel : Nr...39 Pentru efectuarea lucrării sunt necesare : * bile mici din diferite materiale a căror densitate se cunoaşte * un magnet necesar scoaterii bilei din lichid * cronometru pentru măsurarea timpului în care bila parcurge distanţa dintre cele două repere * reperul din partea superioară se aşează la o anumită distanţă de suprafaţa lichidului.4 D=11 • 10 – 3 m • 10 –3 m . x’’ în care bila parcurge distanţa dintre cele două repere : v 0 = l t unde .3 Determinarea lungimii de undă şi vitezei sunetului prin metoda osiloscopică 39 .3 m . d = 9. VII UNDE ELASTICE VII. de la care viteza bilei devine constantă . * viteza v0 a bilei se determină măsurând timpul . mărimi caracteristice VII.1 Unde elastice. ρ0 = 700 Kg / m3 .crt d ( m) D( m) l (m ) t (sec) v0= l  m    t  sec  η 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 Pentru experimentul din laborator : ρ = 7800 Kg / m3 . 2 Fenomene ondulatorii VI. clasificare. l = 0.

Ecuaţia unei unde ce se propagă după direcţia Ox este dată de relaţia: y = A sin (ωt − kx ) sau y = A sin 2π  vt − unde: A – amplitudinea undei.pulsaţia. k. 2. diferenţa de fază este dată de relaţia: 2πx1   2πx 2  x − x1 ∆x  ∆ϕ =  2π υ − t t = 2π  −  2π υ −  = 2π 2 (2) λ   λ  λ λ  unde ∆ x reprezintă distanţa dintre punctele măsurată după axa Ox (fig. termenul ϕ = ω t – kx reprezintă faza undei.40 1. aflate în oscilaţie la distanţa x1. Teoria lucrării Prin undă se înţelege fenomenul de propagare din aproape în aproape cu viteză finită a unei oscilaţii (perturbaţii) într-un mediu elastic. ω . 1). respectiv x2 de sursa O. Fig. λ – lungimea de undă x – distanţa faţă de originea O. 1   x  λ (1) Oscilaţiile mecanice ale celor două puncte ale mediului. Între două puncte M1 şi M2 ale mediului.numărul de undă. străbătută de undă într-un timp t. provocate de undă sunt transformate în oscilaţii electrice x(t) şi y(t) cu amplitudinile A şi B şi dirijate a fi compuse după direcţii perpendiculare într-un osciloscop cu două 40 . Scopul lucrării Lucrarea are drept scop înţelegerea modului de propagare a unei unde într-un mediu elastic şi însuşirea metodei de determinare a lungimii de undă a unei unde sonore prin metoda osciloscopică. υ – frecvenţa.

A (4) În acest caz traiectoria corpului este dreapta ab.2.ϕ 1 are valori arbitrare (Fig.1. Defazajul dintre două oscilaţii poate fi măsurat direct din traiectoriile elipsei rezultante. 3a. Spotul luminos al osciloscopului va descrie o traiectorie dată în general de ecuaţia: x2 A 2 + x2 B 2 − 2 xy cos ∆ϕ = sin 2 ∆ϕ A⋅ B (3) care reprezintă ecuaţia unei elipse înscrise într-un dreptunghi cu laturile 2A şi 2B. Δφ = 3π/2 sau Δφ = (2n+1) π/2 unde n = 0.2 Excentricitatea. 3b. Traiectoriile rezultante ce corespund acestor situaţii sunt prezentate în fig. adică ∆ ϕ = 0. direcţia axelor elipsei şi sensul de mişcare a spotului pe elipsă depinde de valoarea defazajului Δφ. 2). Ne vom limita în cadrul lucrării numai la situaţiile pentru care în funcţie de defazajul Δφ. vizualizate pe ecranul osciloscopului catodic.3.3a 41 . Fig. elipse pentru: Δφ = π/2 sau Δφ = (4n+1) π/2.41 întrări x şi y. oscilaţiile x(t) şi y(t) sunt în fază iar ecuaţia elipsei devine: x y = A B => y = B x. Fig. indicată în figura 3a. 2. elipsele respective devin: 1. drepte pentru: Δφ = 0 sau Δφ = 2nπ. . 3c. Câteva cazuri particulare: a) Dacă φ1 = φ2.……. dacă diferenţa ∆ ϕ = ϕ 2 . Δφ = π sau Δφ = (2n+1) π.

acesta efectuând rotaţia dinspre cadranul 1 către cadranul 2 pentru ∆ ϕ = π /2 şi dinspre cadranul 2 către cadranul 1 pentru ∆ ϕ = 3π /2 (de exemplu fig. 3c). Fig. 3a) panta dreptei este pozitivă. iar pentru Δφ=3π/2. atunci: y(t) = B sin(ωt+ φ1+ π) = -B sin(ωt + φ1) iar ecuaţia elipsei devine: x −y = A B => y = −B x A (5) (fig. traiectoria corpului este un cerc de rază A0 2 înscris într-un pătrat cu latura 2A0. pentru Δφ = π/2 avem oscilaţie circulară stânga (adică săgeata din figura 4 orientată invers).42 b) Dacă φ2 = φ1 + π . 3c d) Dacă φ2 = φ1 + π . Ca şi la elipsă. 3b) în În acest caz traiectoria corpului este dreapta a’b’ cu panta negativă timp ce în (fig. atunci între fazele iniţiale putem scrie: 2 x π y = sin( ωt + ϕ1 ) iar = sin(ωt+ φ1+ ) = cos(ωt + φ1) sau A B 2 x2 A2 y2 B2 + = 1. oscilaţie circulară dreapta Fig. În acest caz traiectoria corpului (spotului) este o elipsă centrată.3b π c) Dacă φ2 = φ1 + . iar A = B = A 0 . Fig. 4 42 .

În funcţie de valorile lui n 1 . Exemplu: .Dacă x = A sin ωt iar y = B sin(2ωt+ π ) atunci figura lui Lissajous 2 este reprezentată în (fig. iar în funcţie de valoarea raportului dintre cele două pulsaţii forma figurii se modifică sau se complică. 6 care unda incidentă emisă de sursa S aflată în punctul O cade perpendicular pe suprafaţa de separaţie (zona haşurată) dintre două medii.43 Dacă pulsaţiile celor două oscilaţii sunt diferite (ω1≠ ω2) traiectoria rezultantă este mai complicată. 5 Undele staţionare Prin unde staţionare se înţeleg acele unde care se obţin prin suprapunerea undelor incidente cu cele reflectate. se vor datora undei incidente: Ψ i = A cos[ωt – k(l– x)] =A cos[(ωt–kl)+ kx] (6) şi undei reflectate: 43 . = ω2 n1 . Considerăm cazul în Fig. Considerând că A incid = A ref = A. 5). iar curba se închide numai dacă raportul ω1 pulsaţiilor ω1 şi ω2 este egal cu raportul a două numere întregi n1 şi n2. Fig. atunci elongaţiile punctului P aflat la distanţa l–x de sursa de unde S.n 2 şi φ se obţin curbe diferite care se n2 numesc curbele lui Lissajous.

iar punctele se numesc nodurile undei staţionare. Unda emisă se propagă în tubul de sticlă T 0 întâlnind microfonul M. A rez = 0. Acesta transformă din nou semnalele sonore primite în 44 .7 Semnalele electrice emise de G. 2. Generatorul de audiofrecvenţă G.A. Cu ajutorul acestor materiale se realizează dispozitivul prezentat în fig. Microfonul M fixat la capătul tijei T. prevăzut cu o riglă gradată T0. Dispozitivul experimental Dispozitivul experimental conţine următoarele componente: 1. Două amplificatoare A1 şi A2 pentru amplificarea semnalelor culese de la difuzor şi microfon deoarece semnalele electrice din difuzor şi microfon sunt relative slabe.1. Osciloscopul Os cu două intrări x şi y. Fig. sunt transformate în semnale sonore (unde) de către difuzorul D.…) amplitudinea este maximă. iar punctele se numesc ventrele undei staţionare. 4. 7.2. În punctele în care = (2n+1) 2 λ 2 amplitudinea rezultantă este zero. 2 2 3. 6. 7.. Tub de sticlã. 5. Poziţia lor este: x n = (n+ 1 λ ) .44 Ψ r = A cos[ωt–k(l+ x)] = cos[(ωt–kl) – kx] (7) Prin compunerea celor două oscilaţii se obţine ecuaţia undelor staţionare: Ψ = Ψ i + Ψ r = 2A coskx⋅ cos(ωt–kl) (8) Se vede că mediul oscilează cu o pulsaţie egală cu cea a undei incidente dar amplitudinea oscilaţiei rezultante A rez depinde de distanţa x de la suprafaţa de separare a celor două medii: 2π A rez = 2A coskx = 2Acos x (9) λ 2π În punctele în care x = nπ. A λ r z = 2A.A. Difuzorul D. 3. Poziţia lor este dată de e xn =n λ 2π π . (n = 0. Surse de alimentare.

3b). După ce se efectuează un număr mare de determinări se calculează lungimea de undă medie λ: ∑ λi .45 semnale electrice de aceeaşi frecvenţă cu cele emise de generator. 4. Pentru efectuarea determinării. acţionând asupra tijei T. Acest punct îl înscriem pe tubul de sticlă şi-l considerăm originea de măsură a distanţei difuzor-microfon. iar lungimea de undă este λ3 = Δx3/2. λ Rezultatele experimentale se trec în tabelul 1 de mai jos. Tabelul 1 Nr. Între cele două semnale există o diferenţă de fază determinate de distanţa difuzor-microfon. de pe ecranul osciloscopului să efectueze simultan două oscilaţii armonice de aceeaşi frecvenţă după doua direcţii perpendiculare. Continuând deplasarea ne vom opri a doua oară când Δφ = 2π iar pe ecran va apărea din nou dreapta ab. la distanţa Δx3. În consecinţă prin compunerea celor două oscilaţii pe ecran va apărea o elipsă dată de ecuaţia (3). sunt amplificate cu ajutorul amplificatoarelor A1 şi A2. prima oară când Δφ= π. unde ∆ i = λ −λ λ i (11) (12) (13) Rezultatul final va fi: λ = λ ± S λ S Eroarea pătratică: ε λ = λ . Modul de lucru Semnalele electrice aplicate osciloscopului determină spotul luminos. 3a). Îndepărtând uşor microfonul.. apoi se aplică celor două perechi de plăci ale osciloscopului catodic Os.N) (10) λ = i N Se află apoi eroarea pătratică a mediei aritmetice conform relaţiei: Sλ = ∑ (∆λ ) i i 2 N ( N − 1) . după ce instalaţia a fost conectată la sursele de alimentare. iar pe ecran se obţine dreapta a’b’ (fig. Δx. respectiv microfon. (i = 1. Semnalele electrice culese de la generator. Crt. În acest caz lungimea de undă este egală cu λ2 = Δx2. la distanţa Δx2 faţă de prima oprire. Fie Δx1 distanţa cu care s-a deplasat microfonul până la a doua oprire (faţă de originea stabilită) pe care o măsurăm cu ajutorul riglei fixate pe tub. Distanţa dintre Defazajul difuzor şi microfon Δφi [rad] Δxi[m] 45 Lungimea de undă determinată λ i[m] λ ε λ . se procedează în felul următor: Se deplasează uşor microfonul pană în apropierea difuzorului fixându-l în locul unde apare pe ecran o dreaptă ab (fig. Deplasăm în continuare microfonul până se obţine pe ecran dreapta a’b’. Conform relaţiei (2) se determină lungimea de undă care este egală cu λ1 = Δx1. În acest caz Δφ = 4π. faza semnalelor culese de microfon se modifică şi ne vom opri. Dacă tubul ne permite putem deplasa în continuare microfonul până se obţine pe ecran dreapta ab. Prin modificarea distanţei Δx se modifică defazajul şi implicit aspectul traiectoriei spotului de pe ecranul osciloscopului.

.. 5. . . Întrebări 5 1.transparente şi utilizarea rezultatelor în diferite aplicaţii.3 Determinarea indicelui de refracţie a luminii prin metoda Chaulnes 1.36 + 0. . Fiind cunoscută frecvenţa semnalului sonor (a undei) se poate determina viteza de propagare a acestui semnal în diferite medii gazoase (necorozive) introduse în tubul de sticlã.. 2.54t (14) se vor compara în final valorile celor două viteze obţinute. Scopul lucrării Scopul lucrării îl constituie determinarea indicelui de refracţie la unele materiale optic .2 Propagarea luminii prin dioptrul sferic. exprimată în grade Celsius se determină după relaţia: v = 331. În cazul de faţă se va determina viteza medie de propagare a undei din tubul de sticlă în cazul aerului. Ştiind că în aer viteza de propagare a sunetului în funcţie de temperatura t. 10. care trebuie să coincidă. oglinzi şi lentile VIII. Câte tipuri de unde cunoaşteţi ? 2.1 Legile reflexiei şi refracţiei luminii VIII.(υ = 1070 Hz). Teoria lucrării 46 .46 1.. Observaţie: Pe parcursul determinărilor experimentale se vor scoate în evidenţă undele staţionare iar la final se vor determina poziţia ventrelor şi nodurilor folosind relaţia (9). folosind relaţia: v = λ ∗ υ . 2. Care sunt criteriile de clasificare ale acestora ? VIII OPTICA GEOMETRICĂ VIII. .

λ = 10 −18 ÷10 −12 m(υ ≈ 10 26 ÷10 19 Hz ) .domeniul radio 4 7 4 λ =10 ÷10 m (υ ≈10 ÷10 Hz ) . atunci rezultă că mărimile E ( z .radiaţii γ şi radiaţii cosmice −13 −9 21 18 λ = 10 ÷10 m( υ ≈ 10 ÷10 Hz ) .6 ⋅10 m(υ ≈10 ÷10 15 Hz ) . Practic. Fig. concomitent şi în aceleaşi puncte din spaţiu.47 Conform teoriei electromagnetice lumina reprezintă o undă electromagnetică cu lungimea de undă λ cuprinsă între 3600 A° şi 7600 A°.6 ⋅10 ÷ 7. ating valorile maxime şi respectiv minime.domeniul radio. Unda electromagnetică constituie o propagare simultană a vectorului → câmp electric E şi a vectorului intensitate câmp magnetic → variabili în H timp.6 ⋅10 −7 ÷10 −3 m(υ ≈10 15 ÷10 12 Hz ) . orientat în sensul axei x. t ) .radiaţii ultraviolete z −7 −7 16 λ = 3. undele electromagnetice sunt clasificate pe baza lungimii lor de undă. Dacă unda se propagă în lungul axei Oz. Cu ajutorul ecuaţiilor lui Maxwell se deduce următoarea ecuaţie de propagare a unei unde luminoase într-un mediu omogen şi izotop:  ∂2 E ∂t 2  = v 2 ∆E → (1) 47 .radiaţii vizibile λ = 7.joasă frecvenţă (instalaţii de putere).1 Dintre cei doi vectori ai undei electromagnetice numai vectorul E . începând cu cele a căror lungime de undă este de ordinul 10 −18 m şi sfârşind cu cele pentru care λ este de ordinul 10 6 m. televiziune 4 8 4 λ = 1 ÷10 m(υ ≈ 10 ÷10 Hz ) . Acest domeniu al lungimilor de undă se mai numeşte şi spectrul vizibil. oscilând deci în fază. ca în Fig. extinsă pe un domeniu larg. t ) şi H ( z .radiaţii infraroşii λ = 10 −3 ÷1m( υ ≈ 10 12 ÷10 9 Hz ) . Maxwell şi Lorentz. precum şi pe cele corpusculare ale lui Newton.radiaţii X − 8 − 7 18 16 λ =10 ÷3. care impresionează retina ochiului uman. Fresnel.6 ⋅10 m(υ ≈10 ÷10 H ) . 1. Înţelegerea profundă a legilor de structură şi interacţie ale câmpului electromagnetic evidenţiată de teoria cuantică generală a câmpurilor a avut la origine teoriile ondulatorii ale lui Huygens. Planck şi Einstein asupra naturii fizice a fenomenelor luminoase. s-a dovedit că produce efecte luminoase.domeniul microundelor (radar) −1 10 7 λ = 10 ÷10 m(υ ≈ 10 ÷10 Hz ) .

Aplicând teorema sinusurilor în ∆ ABA1 obţinem: d AB = sin( r − i ) sin (π − r ) (4) (5) Din ΔABC rezultă: AB= l /cos i Din relaţiile (4) şi (5) se obţine expresia: 48 . la suprafaţa AC.48 unde ∆ reprezintă operatorul lui Laplace (sau lapacian) iar viteza de propagare a undelor electromagnetice într-un mediu este dată de relaţia (2). adică în punctul de intersecţie a prelungirii razei OB şi razei AA’. în punctul A.este indicele de refracţie al mediului. electrice şi magnetice ale mediului se exprimă prin următoarea relaţie: 1 n= c = v ε 0 µ0 = ε r µr 1 ε 0ε r µ 0 µ r (3) unde: n . v= 1 εµ (2) iar μ – permeabilitatea magnetică a mediului prin care se propagă unda. 2 O rază luminoasă AB ce pleacă de la obiectul A se va refracta în B. Acest fenomen constă în schimbarea direcţiei de propagare a unei raze luminoase când traversează suprafaţa de separaţie S dintre cele două medii transparente. un obiect luminos A şi un observator O (fig. 2). Legătura dintre constantele optice. propagându-se în mediul cu indicele de refracţie n1 (aer) după raza BO. în care ε – reprezintă permitivitatea electrică. Fig. εr – reprezintă permitivitatea relativă a mediului. Să considerăm o placă transparentă cu feţele plan paralele (dioptru plan) de grosime l . c viteza luminii în vid. Imaginea punctului A va fi în A 1. dusă după normala N2. cu depărtare de normală. Metoda lui CHAULNES pentru determinarea indicelui de refracţie a materialelor solide transparente din punct de vedere optic are la bază fenomenul de refracţie al luminii când aceasta întâlneşte o suprafaţă de separaţie S dintre două medii optic transparente. μr – permeabilitatea relativă a mediului prin care se propagă unda.

Se notează diviziunea n0 din dreptul reperului. Dispozitivul experimental 1) Lame din material solid transparent (lame din sticlă). imagine care se formează în punctul A 1. 3 4. Prin deplasarea tubului T cu ajutorul şurubului S2 se obţine imaginea clară a petei făcută cu cerneală. o diviziune având 0. cos i ≈ cos r =1) şi ţinând seama de legea refracţiei: n2 sin i = n1 sin r (7) relaţia (6) devine: n d =1− 1 (8) l n2 Mediul cu indicele de refracţie n1 fiind aer (n1 = 1). 3 având următoarele componente: S – sursa de lumină. M – masa microscopului Fig. atunci indicele de refracţie n2 relativ al mediului transparent este n = = n2 . S2 – şurub pentru deplasarea grosieră a tubului T pe verticală. Imaginea punctului A văzută prin ocular a devenit neclară.002mm. T – tub ce conţine lentilele ocular S1 – şurub pentru reglarea condensorului de lumină. 2. iar din (8) se va obţine relaţia: n1 n= l l −d (9) 3. 4. S3 – şurub micrometric pentru deplasarea fină a tubului T. El este împărţit în 50 de diviziuni. 4c). 4a). adică dacă se poate indicaţia de zero să fie în dreptul reperului. Se aşează peste prima placă. citită pe şurubul S3 . Se aşează pe măsuţa M a microscopului o plăcuţă transparentă pe care s-a marcat un punct cu cerneală ce corespunde punctului luminos A (fig. Din acest moment şurubul S2 nu se mai utilizează. 2) Microscop de laborator. Acesta este folosit pentru determinarea mărimilor l şi d şi este reprezentat în fig. placa transparentă a cărui indice de refracţie dorim să-l determinăm şi pe care în prealabil s-a marcat de asemenea un punct cu cerneală B pe faţa superioară (fig.49 d l = sin( r − i ) sin r cos i (6) Pentru unghiuri mici (i ≈ r ≈ 0 . 3. 5. Se caută din nou imaginea clară a primului punct cu ajutorul şurubului S3. Modul de lucru 1. Se va avea grijă ca şurubul S3 să fie rotit la maxim în jos. notându-se rotaţiile complete N1 ale 49 El conţine: .

002 (mm) (11) Înlocuind în relaţia (9) valorile d şi l determinate mai sus.. Nr. 4c) notându-se în acelaşi timp numărul total N2 de rotaţii complete considerate de la începutul numărării. Pentru a găsi grosimea l corespunzătoare plăcii a cărui indice de refracţie vrem să-l determinăm scoatem mai întâi din câmpul vizual al ocularului pata A şi introducem pata de cerneală B a cărei imagine prin ocular este foarte slab vizibilă.55 şi 1.1 + ( n1 − n0 ) ⋅ 0. se va obţine valoarea indicelui de refracţie al plăcii. Pentru calcularea ultimelor două mărimi se vor folosi formulele clasice.002 (mm) (10) 6. crt. 50 . Deplasarea d a imaginii punctului A se va calcula cu următoarea relaţie: Fig. Determinările se vor efectua la sticlă pentru care valoarea standard a indicelui de refracţie folosită în calcule este n = 1. 1 2 . S n eroarea pătratică a mediei aritmetice iar εn eroarea relativă. unde n reprezintă media aritmetică a celor 10 măsurători. . cât şi diviziunea n2 din dreptul reperului. . . Se vor efectua 10 determinări iar rezultatele măsurătorilor se vor trece în tabelul 1. Apoi rotim în continuare şurubul S 3 până obţinem imaginea clară a punctului B de pe faţa de sus a plăcuţei (fig... cunoscute deja din lucrările anterioare..5 dar în realitate indicele de refracţie variază între 1.8 în funcţie de natura sticlei şi valoarea lungimii de undă.1 + ( n2 − n0 ) ⋅ 0.4 d = N1 ⋅ 0. Grosimea plăcii va fi: l = N 2 ⋅ 0. 10 Tabelul 1 d (mm) l (mm) n n = n ±Sn εn După trecerea datelor în tabel se vor face comentariile de rigoare. 4b). 7.50 acestuia cât şi diviziunile n1 din dreptul reperului (fig.

51 51 .

Descompunerea spaţială a unei radiaţii compuse I în radiaţii monocromatice se realizează în mod curent cu prisme sau reţele optice. Teoria lucrării a) Dispersia luminii Fenomenul de dispersie a undelor electromagnetice (deci şi a luminii) constă în descompunerea spaţială a unei radiaţii compuse. Newton a observat fenomenul de dispersie în cazul trecerii unui fascicul de lumină naturală printr-o prismă.52 IX. folosind spectroscopul.3 Determinarea lungimii de undă a unei radiaţii luminoase necunoscute cu ajutorul spectroscopului 1. în radiaţii monocromatice componente.1 Spectrul luminii albe IX.2 Tabelul periodic a lui Mendeleev. atunci când radiaţia compusă străbate un mediu transparent. S-a constatat că are loc o descompunere a 52 . Componente spectrale IX. Prin dispersie se înţelege fenomenele determinate de dependenţa dintre viteza de propagare a unei unde de lumină printr-un mediu transparent (sau indicele de refracţie al acestuia) şi lungimea de undă (sau frecvenţa undei luminoase). DETERMINAREA SPECTROSCOPICĂ A LUNGIMII DE UNDĂ ŞI A COMPONENTELOR CHIMICE AL UNEI SUBSTANŢE COMPUSE IX. Scopul lucrării Lucrarea urmăreşte însuşirea de către studenţi a cunoştinţelor minime de spectroscopie şi a modului de determinare a lungimii de undă a diverselor radiaţii emise în domeniul vizibil de o sursă necunoscută. 2.

violet (fig. în intervalul lungimilor de undă λ şi λ + ∆λ va fi dată de relaţia υ = prin: υ = dn . respectiv cea mai mare lungime de undă. pe ecranul A obţinându-se spectrul luminii. Spectroscopul este format dintr-un colimator C. unde este transformată într-un fascicol paralel care cade pe prisma P. exprimată b) Aparate spectrale Aparatele cu ajutorul cărora se efectuează studiul radiaţiilor se numesc aparate spectrale. Deoarece radiaţia violetă are cea mai mare frecvenţă. rezultă că procesul de dispersie este cu atât mai accentuat cu cât frecvenţa radiaţiei luminoase este mai mare. distingem următoarele aparate spectrale: a) Spectroscopul: aparat spectral care foloseşte ca receptor ochiului. b) Spectrograful: aparat spectral care foloseşte ca receptor filmul fotografic.53 acesteia în radiaţiile componente. verde. c) Spectrometru cu transformată Fourier: aparat ce are la bază interferometrul lui Michelson şi permite citirea directă a spectrului pe ecranul unui monitor sau înregistrarea sa pe hârtie. galben. care la limită dă expresia dispersiei ∆λ ν . După modul de observare. respectiv cea mai mică lungime de undă. 1). 2). ROGVAIV : roşu. 2 53 . Peste imaginea din câmpul lunetei se suprapune Fig. Dispersia unui mediu este definită prin mărimea care arată cât de repede variază indicele de refracţie n cu lungimea de undă. Dacă la lungimile de undă λ şi λ + ∆λ corespund indicii de refracţie cu valorile n şi n + ∆ n. indigo. iar cea roşie are cea mai mică frecvenţă. adică lungimea de undă λ este mai mică. Radiaţia incidentă I provenită de la un bec electric cade pe fanta F a colimatorului C. albastru. o prismă P. o lunetă L şi un dispozitiv micrometric Σ (fig. oranj. dλ ∆n . iar radiaţiile dispersate sunt observate cu luneta L acomodată pentru infinit. Cea mai deviată este radiaţia violet şi cea mai puţin deviată este radiaţia roşie. dispersia medie a mediului.

Spectrele continue de absorbţie se obţin prin absorbţia de către substanţe a unei părţi din radiaţia compusă ce trece prin aceste substanţe. iar fiecare clasă de acest fel se divide în spectre de linii. Ramura fizicii care se ocupă cu studiul metodelor de obţinere. lichide sau a gazelor aflate la presiune mare. în spectrul emergent. În lunetă se observă o succesiune de imagini ale fantei de intrare. Când liniile spectrale de pe anumite porţiuni ale spectrului se grupează în grupe de linii atât de apropiate încât pot fi considerate că pe acele porţiuni ele sunt aproape continue. spectre continue şi spectre de bandă. în locul radiaţiilor absorbite. spunem că avem spectre continue care pot fi de emisie sau absorbţie. În general spectrele se pot clasifica în spectre de emisie şi spectre de absorbţie. În cazul în care cele două energii nu sunt egale radiaţia respectivă nu este absorbită de către mediu iar spectru de absorbţie nu există. înregistrare. Aceste spectre pot servi şi la identificarea elementelor chimice (în stare pură sau în amestec) prin intermediul analizei calitative. măsurare şi interpretare a spectrelor se numeşte spectroscopie. iar spectre de bandă de absorbţie când prin substanţa moleculară trece un fascicul de radiaţii. Spectrul de emisei rezultă în urma tranziţiilor atomilor sau moleculelor unor substanţe de pe nivelele energetice superioare pe nivelele energetice inferioare. Spectrul de absorbţie se obţine în urma tranziţiilor atomilor sau moleculelor de pe nivelele energetice inferioare pe nivelele superioare. Atunci când ansamblul de imagini ale fantei de intrare sunt linii discrete. se observă linii sau benzi cu intensitate redusă sau chiar nule. ceea ce reprezintă spectrul de dispersie al radiaţiei compuse (ROGVAIV) emisă de sursă. Spectrele continue de emisie sunt produse prin încălzirea la temperaturi ridicate a corpurilor solide. tranziţii ce sunt spontane sau stimulate. Intensităţile radiaţiilor spectrale depind de probabilităţile cu care au loc tranziţiile respective (în atomi sau molecule) şi de numărul sistemelor microscopice aflate pe diferite stări staţionare. În realitate liniile spectrale (în cazul spectrelor de linii) nu sunt strict monocromatice. după cum radiaţiile sunt absorbite parţial sau total. avem un spectru de linii. 54 . În tabelul 1 sunt prezentate liniile spectrale cele mai importante. precum şi lungimile lor de undă obţinute în tuburi de descărcare electrică cu gaze sau vapori. ci prezintă o anumită lărgime Δν sau Δλ datorită efectelor cuantice. efectului Dopler în special şi a interacţiilor dintre particule.54 imaginea unei rigle gradate cu ajutorul dispozitivului micrometric Σ. formate de diferite radiaţii monocromatice ale luminii incidente. Astfel de spectre sunt create de către molecule. intensităţile. Acest tip de spectru este produs de către diferite elemente chimice aflate în condiţii speciale de excitare şi poate fi un spectru de linii emise sau un spectru de linii absorbite. se formează spectru de bandă. În cazul spectrelor de absorbţie. c) Spectrul Prin spectru se înţelege ansamblul de imagini ale fantei de intrare ale unui aparat spectral rezultat în urma descompunerii unei radiaţii compuse ce cade pe fanta respectivă. Spectrele de bandă de emisie se obţin când moleculele sunt aduse în stare de incandescenţă. În cazul când anumite spectre conţin linii adiacente (alăturate). El se obţine atunci când energia corespunzătoare radiaţiei (radiaţiilor) ce trece prin substanţa cercetată este egală cu diferenţa de energie dintre cele doua stări între care are loc tranziţia atomilor.

• Filtru fotografic. etc.5 4358. 1. Fantă pentru introducerea obturatorului sau filtrului 10. Magazie de filtre 9. 3. Tub de protecţie 6. Condensori 4. permiţând omenirii să evolueze în studierea universului pe baza analizării spectrelor emise de diverse Galaxii. • Surse de radiaţie luminoase. • Filtre de absorbţie sau soluţie de clorura de natriu. Parasolar 7. a unor circuite şi componente electronice cu calităţi speciale. Buton de reglare al oglinzii de protecţie 5. Stele sau Găuri Negre.6 5461 4991.9 5890 5769. Măsurarea cu mare precizie a nivelelor energetice din atomi sau molecule a avut un impact hotărâtor asupra dezvoltării omenirii deoarece a condus la construirea unor materiale noi. 3 şi 4.3 3663 7065 6678 6560 5875 I(unităţi relative) 3000 500 200 100 80 3000 3000 600 800 55 300 500 1000 100 100 4000 In ultimii 25 de ani această ramură a fizicii a cunoscut o dezvoltare foarte puternică. Carcasă 2.3.55 Tabelul 1 Gazele sau vaporii incandescenţi Hidrogen Liniile spectrale Roşu Albastru-verde Albastru Violet Galben Galben Vedre Albastru-verzui Albastru Violet îndepărtat Roşu închis Roşu Galben Natriu Mercur Heliu Lungimea de undă (oA = 10-10m) 6563 4861 4340 4101 3970 5895. Ecran 8. Dispozitivul experimental Dispozitivul experimental folosit în această lucrare are în componenţa sa următoarele elemente: • Un spectroscop de laborator prezentat în fig. ceea ce a permis studierea în întregime a tuturor atomilor din tabelul lui Mendeleev precum şi studierea totală sau parţială a diverselor molecule rezultate în urma combinării acestor atomi pe căi naturale sau în condiţii speciale de laborator. Buton de reglare al fantei 55 .

Condensor 5. Obturator sau filtru Fig. Sursă spectrală etalon 4. Sursă spectrală 2. Se observă pe ecran spectru continuu. Obiectiv de proţectie 10. Obiectiv colimator 8. Modul de lucru 1. 3) până când se ajunge la un spectru centrat. atunci se roteşte încet butonul de reglare al oglinzii (numerotarea 4. Condensor 3. Prismă de dispersie 9. Vedere de ansamblu a spectroscopului 1. Ecran 12. Se variază distanţa sursă-condensor până când imaginea filamentului este localizată pe fanta reglabilă. Obţinerea spectrului continuu Pentru obţinerea acestui spectru se foloseşte un bec de 6V/15W sau 220V/75W care se aşează în dreptul condensorului 2 (fig. Schema optică a spectroscopului 4.56 Fig. Fantă 7. Dacă spectrul nu este centrat pe scala gradată a ecranului. 3. 56 . 4. Oglindă plană 11. 3). Prismă de comparare 6. fig.

Indicaţii pentru prelucrarea curbei de etalonare a) Calcularea dispersiei liniare a spectroscopului Această mărime este definită astfel: η= ∆d . Obţinerea spectrului de absorbţie În calea radiaţiilor emise de către becul aflat în condensorul 2 se aşează în fanta de introducere a filtrului (numerotarea 9. reprezentate prin benzi întunecate în regiunea galben-verde.57 2. 57 . Trasarea curbei de etalonare a aparatului Pentru a trasa această curbă de etalonare se va folosi lampa cu descărcare electrică în vapori de mercur. notându-se în acelaşi timp şi culoarea fiecărei linii observate. Poziţia liniilor spectrale se determină cu ajutorul scalei gradate în milimetri de pe ecran.3oA (culoarea albastru). 4. el fiind compus dintr-un număr de radiaţii diminuat mai mult sau mai puţin faţă de numărul iniţial al acestora. Obţinerea spectrului de linii Pentru a obţine acest spectru se aşează în dreptul condensorului 3 (fig. Pe ecran se va observa spectrul de absorbţie ce corespunde filtrului respectiv. Filtrele la rândul lor pot fi filtre de linii sau de bandă pentru domeniu vizibil. Dacă în calea radiaţiilor emise de aceeaşi sursă se aşează o soluţie diluată de Na sau K atunci pe ecran se văd mai multe benzi de absorbţie. 3. luând pe ordonată lungimea de undă iar pe abscisa distanţele d (fig. Pe hârtia milimetrică se trasează curba λ = f(d). ∆λ şi reprezintă inversul pantei curbei de etalonare în punctele ce corespund lungimilor de undă 5890 oA . 3). 5 5. după care se notează distanţele d la care se găsesc pe ecran celelalte linii spectrale ale mercurului. Fig. b) Determinarea lungimii de undă a liniilor spectrale emise de o sursă necunoscută. adică în dreptul liniei mercurului având lungimea de undă de 4358. 5470 oA şi 5000 oA . deplasândul spre condensor sau rotindu-l până când liniile spectrului sunt nete şi strălucitoare pe ecranul spectroscopului. 3) un bec cu gaz conectat la reţea. Ulterior se modifică poziţia acestuia.5). Se ia drept origine un reper fixat la 10 mm. fig. infraroşu sau ultraviolet. un filtru de absorbţie. Se poate constata că odată cu trecerea timpului intensitatea acestora în primele minute creşte.

2 Caracterul corpuscular al luminii. Se notează culoarea şi poziţia liniilor spectrale observate pe ecranul spectroscopului. Scopul lucrării În această lucrare se urmăreşte determinarea constantei lui Planck. Fotonii X. metodele chimice de analiză nefiind eficiente în acest caz. se determină lungimea de undă a acestor linii. pe baza datelor experimentale obţinute. se identifică substanţa necunoscută care a emis aceste radiaţii spectrale. 3). Legile efectului fotoelectric XI. 58 .3 Determinarea constantei lui Planck din studiul efectului fotoelectric 1. Din tabele. Pentru spectrul vizibil se folosesc lentile şi prisme confecţionate din sticlă . Pentru spectre din ultraviolet se folosesc lentile şi prisme confecţionate din cuarţ. Cu ajutorul analizei spectrale cantitative se poate determina compoziţia unor substanţe. chiar dacă se dispune de cantităţi mici. folosind efectul fotoelectric. Pentru spectrele razelor X se folosesc cristale speciale din beriliu. Folosind curba de etalonare.58 Se ia o lampă cu descărcare electrică într-o substanţă necunoscută şi se aşează în faţa condensorului 3 (fig. a energiei de extracţie We pentru un electron din catodul celulei fotoelectrice şi a lungimii de undă a pragului fotoelectric. respectiv figura 5. Pentru spectre din infraroşu se folosesc lentile şi prisme confecţionate din flint. linii ce sunt emise de către această lampă. 2. Observaţii: 1.1 Efectul fotoelectric. XI OPTICA FOTONICĂ XI.

Pentru studiul efectului fotoelectric se foloseşte o celulă fotoelectrică care este construită dintr-un tub vidat. Einstein pe baza teoriei cuantelor. Ec = mv 2 2 este energia cinetică iniţială a fotoelectronului emis iar υ 0 – este frecvenţa minimă (limită) pentru care se mai produce efectul fotoelectric şi care se numeşte frecvenţă de prag sau pragul roşu al efectului fotoelectric. Hertz (1887). G. prin extinderea ipotezei lui Planck. care este un inel metalic ce colectează electronii emişi de catod. Stoletov (1898) şi A. Studii sistematice asupra acestui fenomen au fost efectuate de A.59 2. Datorită unei diferenţe de potenţial între anod şi catod fotoelectronii ce ajung la anod determină în circuitul exterior (fig. 1) un curent electric pus în evidenţă de un galvanometru G. având în interiorul său doi electrozi: catodul K construit din metalul ce emite electroni sub acţiunea luminii şi anodul A. Fig. Einstein (1905) care au stabilit experimental legile acestui fenomen. Teoria lucrării Prin efect fotoelectric se înţelege fenomenul de punere în libertate a electronilor dintr-un metal supus acţiunii radiaţiilor din domeniu vizibil sau ultraviolet. 1 59 . Acest efect se mai numeşte şi efect fotoelectric extern şi a fost descoperit experimental de către fizicianul H. We = hυ 0 este energia de extracţie al unde electronului din metal aflat la suprafaţa acestuia (h fiind constanta lui Planck). ca urmare a interacţiunilor dintre radiaţii şi electronii liberi ai metalului. Interpretarea teoretică a acestui fenomen a fost realizată de A. care a stabilit totodată şi o relaţie matematică pe baza legii conservării energiei: hυ = hυ 0 + E c (1) E = hυ este energia fotonului incident.

se poate ajunge în situaţia când curentul fotoelectric se anulează. Pentru această valoare. 2 Dependenţa intensităţii curentului fotoelectric de tensiunea aplicată între electrozi este dată de curba prezentată în figura 2. cu i =1. unde U0 se numeşte tensiunea inversă maximă. Trebuie remarcat că dacă condiţiile experimentale rămân neschimbate atunci intensitatea curentului fotoelectric de saturaţie Imax este proporţională cu intensitatea ℑ a radiaţiei incidente. Prin iradierea succesivă a catodului cu radiaţii monocromatice de diferite frecvenţe υ i sunt necesare anumite valori U0i ale tensiunii inverse (întârzietoare) care să anuleze curentul fotoelectric.U0i). Această curbă pune în evidenţă următoarele proprietăţi: a) Dacă tensiunea aplicată U este nulă (U = 0). dacă se măreşte tensiunea U . intensitatea I scade şi se anulează pentru o valoare negativă a tensiunii (-U0) . adică înlocuind în legea de variaţie a energiei cinetice. dependente de frecvenţele radiaţiilor monocromatice utilizate υ i → υ 0 . pentru anumite valori ale tensiunii inverse. curentul rămâne staţionar. adică o tensiune de frânare. Conform relaţiei (4) vom putea scrie următoarele expresii: eU 01 = hυ1 − hυ 0 eU 02 = hυ 2 − hυ 0 60 . c) Dacă U ia valori negative. valoarea curentului fotoelectric I = I0 ≠ 0. Perechile de valori (υ i .60 Fig. lucrul mecanic al câmpului electric invers (eU0) devine egal în valoare absolută cu energia cinetică iniţială a electronului. n . Acest fapt constituie o metodă pentru determinarea constantei lui Planck. atunci valorile corespunzătoare ale tensiunilor de frânare vor fi U01 şi U02. Dacă însă tensiunea creşte prea mult catodul poate fi distrus (străpuns). În continuare. În această situaţie relaţia lui Einstein (1) devine: hυ = hυ 0 + eU 0 Deoarece pentru un anumit metal egalitatea rezultă că între eU0 şi υ există o dependenţă liniară . rezultă: eU 0 = mv 2 2 (2) (3) hυ0 = We este o constantă. b) Dacă tensiunea dintre electrozi creşte luând valori pozitive curentul I creşte până atinge pentru valoarea U = Umax o valoare maximă Imax. satisfac câte o relaţie de forma: eU 0i = hυ i − hυ 0 (4) Deci dacă se aplică o tensiune inversă cu plusul la fotocatodă şi cu minusul la fotoanodă. Dacă iradiem succesiv fotocatodul cu două radiaţii diferite υ 1 şi υ 2 obţinute cu două filtre diferite. numită metoda câmpului întârzietor.

eU0i) atunci se obţine o dreaptă de forma celei prezentate în (fig. Potenţiometru R. Celulă fotoelectrică C. Galvanometrul G. Sursa de lumină S.61 Prin scădere se obţine relaţia: e(U 02 − U 01 ) = h(υ 2 − υ1 ) e( U 02 − U 01 ) h= de unde: υ 02 − υ 01 sau utilizând lungimile de undă ale radiaţiilor: (5) λ 2 λ1 Cu ajutorul relaţiilor (5) şi (6) se poate determina valoarea lui h. 3 Folosind graficul se observă din (5) că h = tgα . 2. Pe baza datelor experimentale se mai pot determina: 1. Sursa de curent continuu U. Energia de extracţie folosind relaţia: We = hυi − eU 0i (7) 2. 3): e U −U h = ⋅ 02 01 c 1 1 − (6) Fig. 4. numită şi panta dreptei. 5. este tocmai constanta h. 3. Voltmetru V. Dacă se reprezintă grafic perechile de valori (υ i . 61 . 6. Aparate şi materiale necesare Schema instalaţiei experimentale este data în figura 4 şi conţine următoarele elemente componente: 1. Frecvenţa respectiv lungimea de undă a pragului fotoelectric: ch W υ0 = e respectiv λ0 = (8) We h 3. adică tangenta unghiului format de dreaptă cu axa absciselor.

b) Se fixează în faţa sursei de lumină (S) un filtru (F) de o anumită lungime de undă (λ ) cunoscută. c) Se îndepărtează ecranul de hârtie neagră de pe celula fotoelectrică. g) Se calculează energia de extracţie We şi lungimea de undă a pragului fotoelectric λ 0. conform figurii 3. 62 . 5 efectului fotoelectric extern). 4) se va proceda astfel: a) Se ecranează cu hârtie neagră celula fotoelectrică (C) şi se fixează potenţiometrul (R) în poziţia în care acul galvanometrului indică diviziunea zero.62 Pentru efectuarea experienţei mai sunt necesare patru filtre (F) cu diferite lungimi de undă şi hârtie milimetrică folosită la reprezentarea graficelor. Modul de lucru Folosind montajul din (fig. Dacă frecvenţele radiaţiilor monocromatice sunt mai mici decât frecvenţa de prag υ 0. Valoarea acestei tensiuni este indicată de voltmetrul (V). 3. Determinarea tensiunii U0 este în practică deranjată de un efect fotoelectric parazit de pe anodul colector care determină schimbarea sensului curentului I. respectiv figura 5. în planul eU0 şi υ perechile de valori (υ i. Observaţii: 1. f) Pe baza a două lungimi de undă (frecvenţe) cunoscute ale radiaţiilor emise de filtrele folosite şi ale valorilor potenţialelor inverse determinate. prin rotire lentă. 4. d) Cu ajutorul potenţiometrului (R) se va aplica treptat. În acest moment tensiunea U este tensiunea U0. În cazul catozilor confecţionate din diferite metale se obţine o familie de drepte U0 = f(υ ) . e) Se schimbă succesiv filtrele şi se repetă operaţia. Măsurătorile trebuiesc efectuate cu mare atenţie. pe hârtie milimetrică. efectul fotoelectric nu are loc (a se vedea legile Fig. Galvanometrul (G) va indica un anumit curent fotoelectric. e şi c fiind constante cunoscute cu o precizie mare. se calculează h cu ajutorul relaţiilor (5) sau (6) şi se reprezintă grafic. eU0i). În acelaşi timp zeroul galvanometrului se ajustează din acordul fin al său. 2. h) Se calculează eroarea pătratică a mediei aritmetice Sh în urma repetării măsurătorilor. Se determină din grafic panta dreptei şi se compară cu valoarea calculată. o tensiune electrică întârzietoare până când acul galvanometrului indică din nou valoarea zero.

În acest caz spunem că avem o radiaţie termică de echilibru. Care este intervalul de timp scurs din momentul iluminării fotocelulei şi emisia fotoelectronului ? 2. Întrebări curentului 1. Legile radiaţiei corpului negru XII. Teoria lucrării Prin radiaţia termică a corpurilor se înţelege trecerea energiei termice din interiorul corpului în energie de radiaţie şi propagarea ei în mediul înconjurător sub formă de unde electromagnetice. ∞). conform căreia emisia şi absorbţia de energie de către o substanţă se face în mod discret. . Ce este efectul fotoelectric intern şi în ce constă efectul fotoelectric nuclear ? 3. 5. Sistemele materiale pot de asemenea absorbi radiaţia care provine din mediul exterior şi în anumite condiţii poate exista un echilibru între emisia şi absorbţia radiaţiilor.1 Radiaţia termică.2 Determinarea constantei lui Stefan-Boltzman din studiul corpului absolut negru 1. Principalele mărimi ce caracterizează radiaţia termică sunt: 63 . se datorează fotoelectric secundar şi a potenţialului de contact. Datorită sensibilităţii lor. Erorile efectuate în determinarea lui h. prin cuante de energie. .radiaţia termică este nepolarizată. Studiile experimentale au arătat că radiaţia termică are următoarele proprietăţi: spectrul său este continuu. Aceste fluctuaţii în sistemul material sunt determinate de agitaţia termică. adică domeniul de frecvenţe al acestor radiaţii este cuprins în intervalul (0. Scopul lucrării Lucrarea are drept scop determinarea experimentală a constantei σ a lui Stefan – Boltzman ce intervine în formula legii lui Stefan – Boltzman. unde se pot folosi celulele fotoelectrice ? XII RADIAŢIA TERMICĂ XII. Sistemele materiale aflate în stare condensată (lichidă sau solidă) emit radiaţii electromagnetice la orice temperatură (cu excepţia lui 0K) datorită fluctuaţiilor sarcinilor electrice din componenţa lor.63 4. radiaţia termică este omogenă şi izotropă (adică are aceleaşi proprietăţi în toate direcţiile). 2. Distribuţia energiei în spectrul radiaţiei termice are la bază ipoteza lui Planck.la echilibru termodinamic.

sub formă de cuante. pe baza ipotezei sale. Curbele experimentale de variaţie a radianţei spectrale a unui corp negru. Expresia analitică a curbelor din (fig. 1b (T2 > T1). nu s-au putut stabili legi care să exprime proprietăţile acestora datorită marilor diversităţi. care consideră că schimbul de energie dintre substanţă şi radiaţie se realizează în mod continuu. numit corp negru. 1a şi fig. respectiv de frecvenţa radiaţiei se introduce radianţa spectrală exprimată prin relaţiile: rλ = Pentru radiaţiile corpurilor reale. respectiv funcţie de lungimea de undă sunt prezentate în fig. adică într-un unghi solid egal cu 2π : R= dW Sdt dΦ dΦ sau P = υ dλ dυ (2) sau R = dΦ dS (3) Radianţa fiind dependentă de lungimea de undă. b) Fluxul spectral Pλ sau P . În 1900 Max Planck. nu a putut fi stabilită pe baza concepţiei clasice asupra energiei. dR dR sau rυ = dλ dυ (4) Fig. funcţie de frecvenţa radiaţiilor. la diferite temperaturi. de o singură parte a corpului. 1b Expresia stabilită este într-o perfectă concordanţă cu rezultatele experimentale şi are următoarea formă: rλ = 2π c 2 h λ5 ⋅ 1 hc e kλ T (5) respectiv: 64 −1 . 1a şi 1b). S-au stabilit legi de radiaţie pentru un corp teoretic (ideal). caracterizat printr-o absorbţie totală a radiaţiilor.64 a) Fluxul energetic (fluxul radiant) Φ care este numeric egal cu radiată în unitatea de timp: Φ= dW dt energia (1) Întrucât această mărime depinde de lungimea de undă. respectiv a frecvenţei radiaţiei: Pλ = c) Radianţa (emitanţa) R(T) reprezintă energia totală emisă în unitatea de timp de unitatea de suprafaţă. reprezintă raportul dintre variaţia fluxului υ energetic şi variaţia lungimii de undă. respectiv de frecvenţa υ a radiaţiilor se introduce fluxul spectral. conform căreia schimbul de energie dintre substanţă şi radiaţie se face în mod discontinuu. a reuşit să stabilească o astfel de expresie. 1a Fig.

Pirometrele care se bazează pe legea deplasării lui Wien se numesc pirometre monocromatice sau cu dispariţie de filament. înnegriţi în interior. Pe ele se bazează pirometria optică care cuprinde metodele de determinare a temperaturii corpurilor incandescente. 3. Termometru Fig. Dispozitivul experimental Un dispozitiv de radiaţii care să aibă proprietăţi apropiate de cele ale corpului negru este reprezentat în fig. Disc din Cu 6. 2 şi se compune din: 1.temperatura absolută. 1b).6 6 9 31 0− 8W 2 ⋅ K 4 ⋅ m reprezintă constanta Stefan . fără a intra în contact direct cu acestea. Termocuplu 7.Boltzman.viteza luminii. Pe lângă relaţia de mai sus. joacă rolul 65 . c . Izolaţie din azbest 5. numită relaţia lui Planck. 2 pereţii semisferei de cupru. b) Legea lui Stefan – Boltzman stabileşte că radianţa corpului negru este direct proporţională cu temperatura lui absolută ridicată la puterea a patra: R=σ ⋅ T4 (8) unde σ = 5.constanta lui Boltzman iar T .65 rυ = 2 2π υ c2 ⋅ hυ hυ e kT − 1 (6) unde: h este constanta lui Planck. care este în perfectă concordanţă cu datele experimentale cele mai exacte. afirmă că produsul dintre temperatura absolută şi lungimea de undă λ m corespunzătoare maximului radiaţiei spectrale este constant: λ m⋅T = b (7) unde b = 0. Umplutură metalică 3. sau la creşterea temperaturii corpului negru. Reşou electric 4. Aceste legi ale radiaţiei corpului negru sunt deosebit de importante din punct de vedere practic cât şi teoretic. au mai fost stabilite următoarele legi de radiaţie ale corpului negru: a) Legea de deplasare a lui Wien. k . iar cele bazate pe legea lui Stefan Boltzman pirometre cu radiaţie totală. maximul densităţii spectrale se deplasează către domeniul valorilor mici ale lungimilor de undă (fig. Semisferă din Cu 2.2896 ⋅ 10-2 mK este constanta fizică a lui Wien.

Rezultă: σ = ( mc dT ⋅ 4 T 1 − T 4 S dt 2 ) (14) Această relaţie permite determinarea experimentală a constantei lui Stefan . cu ajutorul unui reşoului electric. 4. care poate fi adus la diferite temperaturi. 4. plăcuţa va primi o cantitate de căldură ce poate fi exprimată astfel: d Q= d W 1 − d W 2 = ( Φ 1 − Φ 2 ) ⋅ d t 4 m c d T= σ T 1 − T 4 ⋅ S ⋅ d t 2 (12) Înlocuind în ultima relaţie mărimile corespunzătoare cu expresiile lor date de (10) şi (11) vom obţine: ( ) (13) unde: m . b) Se urmăresc indicaţiile termocuplului.este temperatura plăcuţei.este temperatura semisferei.66 unui corp negru. citită la termometru.umplutura metalică are rolul de a transmite uniform căldura de la reşou la semisfera de cupru. citit la temperaturi fixe ale corpului negru. c) Se trasează graficul variaţiei temperaturii T2 a plăcuţei cu timpul. 5. temperaturi măsurate cu ajutorul termometrului (7). Deoarece T1> T2. Discul aşezat în dreptul deschiderii emite în unitatea de timp fluxul: Φ 2 = R2S =σ ⋅ T24⋅ S (11) unde: T2 .Boltzman. care exprimă temperatura discului (plăcuţei) şi ale termometrului. 2. . Datele experimentale se trec în tabelul 1 de mai jos. 6. dt 1. 3.este masa plăcuţei şi c – căldura specifică. în intervalul de timp dt. respectiv din 10 °C în 10 °C. Modul de lucru a) Se conectează reşoul la reţea. T2 = f(t) (9) Fluxul radiant admis prin deschiderea S de către corpul negru şi primit în acelaşi timp de discul de Cu va fi: Φ 1 = R1⋅ S = σ ⋅ T14⋅ S (10) unde: T1 . 66 . Tabelul 1 dT Nr. T1 T2 S σ 4 T1 T4 2 crt.

în funcţie de energia fotonilor (100 KeV – 3 MeV) şi numărul atomic Z al materialului. Radiaţiile γ au o mică putere de ionizare şi deci o mare putere de pătrundere în diverse substanţe. Teoria lucrării În timpul dezintegrării de tip α şi β . Modelul lui Bohr XIII. 2. Efectul fotoelectric. contaminare radioactivă XIII. La trecerea radiaţiilor gama prin substanţă. 67 dT ∆T ≈ dt ∆t . care este în principal un fenomen de difuzie şi contribuie numai parţial la absorbţia de energie. fenomene ce au loc frecvent în acest loc. în momentul naşterii şi morţii unei stele.3 Determinarea coeficientului de atenuare masică a unui material pentru radiaţia gamma. Formarea de perechi electron-pozitron. Ei bine. pot avea loc trei procese principale de interacţiune dintre radiaţie şi substanţă: 1. 2. Scopul lucrării Scopul acestei lucrării este de-a determinarea coeficientului de atenuare al radiaţiilor gama pentru diferite materiale. Efectul Compton. c = 400 J ⋅ K . foarte mari. În urma acestor tranziţii se emit radiaţii electromagnetice numite radiaţii gama (γ ). Fisiunea şi fuziunea nucleară.67 Din graficul trasat pe hârtie milimetrică se determină raportul pentru temperatura T1 a corpului negru şi temperatura T2 la un moment dat a plăcuţei. Nivelele energetice ale nucleului fiind discrete. Ulterior valoarea pantei se înlocuieşte în formula (14). în anul 2001 cu ajutorul telescoapelor Habble şi Ceandra s-a ajuns la concluzia că aceste radiaţii sunt emise la marginea universului. constatându-se în acelaşi timp că ele sunt emise în impulsuri cu durata extrem de scurtă şi că au energii foarte. nucleele atomice efectuează tranziţii dintr-o stare excitată pe o stare mai puţin excitată (inferioară) sau pe starea fundamentală.2 Structura nucleului. Kg masa m a plăcuţei determinându-se prin cântărire cu o balanţă. aceste radiaţii prezintă un spectru de linii. respectiv a coeficientului masic de atenuare cât şi-a energiei acestor radiaţii. Detectori de radiaţii nucleare 1.1 Structura atomului. În ultimii 50 de ani au fost mai multe teorii cu privire la sursele ce emite aceste radiaţii precum şi la locul în care s-ar afla în univers. Frecvenţele cuantelor γ sunt legate de diferenţa energiilor prin condiţia lui Bohr a frecvenţelor. 3. XIII. ELEMENTE DE FIZICĂ ATOMICĂ ŞI NUCLEARĂ XIII. Totalitatea radiaţiilor γ provenite din cosmos formează fondul cosmic. în acelaşi timp cu valorile celor două temperaturi luate din tabel. ambele efecte contribuind în principal la absorbţia de energie. Se cunosc de asemenea următoarele valori: d = 28 m m.

În această situaţie expresia (2) ia forma: R = R0 e −µx (3) unde R0 este viteza de numărare a impulsurilor create de fluxul incident. Considerând un strat de grosime dx pe suprafaţa căruia cade normal un fascicul de radiaţii gama. iar efectul generator de perechi caracterizat printr-un coeficient τ . Logaritmând expresia (3).4343 µx (5) 68 . . Valorile lui µ depind de energia radiaţiei precum şi de natura materialului (fig. ρ Fig. 1). 2 În practică se măsoară în locul intensităţii de radiaţie (I) viteza de numărare R (numărul de fotoni recepţionaţi de un detector în unitatea de timp). 1 Fig. predomină la energii mai mari de 2 MeV. predomină la energiile cuprinse între 100 – 300 KeV. predomină la energii cuprinse între 200 KeV – 2 MeV.68 Efectul global de absorbţie se obţine prin acumularea efectelor celor trei procese care predomină la diferite energii: efectul fotoelectric caracterizat printr-un coeficient η . experienţa ne arată că variaţia intensităţii se exprimă prin relaţia: dI = −µ Idx (1) unde µ este coeficientul de atenuare al substanţei exprimat ca sumă a celor trei −1 coeficienţi µ = η + σ + τ .x este grosimea stratului străbătut (fig. adică µ se numeşte coeficient de atenuare masică şi se exprimă în cm 2 g . 2). Raportul dintre coeficientul de atenuare şi densitatea materialului. se obţine: ln R = ln R0 − µx (4) iar dacă exprimăm în logaritmi zecimali vom avea: lg R = lg R0 − 0. iar R viteza de numărare a impulsurilor create de fluxul transmis.I este intensitatea radiaţiei transmisă. efectul Compton caracterizat printr-un coeficient σ . cu intensitatea I.I0 este intensitatea incidentă a radiaţiei. µ SI = 1 cm Separând variabilele şi integrând relaţia (1) obţinem legea atenuării: I = I 0 e −µx (2) unde: . Din relaţia (2) se observă că µ este inversul grosimii pentru care intensitatea scade de e ori. .

Pentru efectuarea măsurătorilor se procedează astfel: a) Se determină viteza de măsurare pentru fondul cosmic rf. De asemenea.) şi un numărător electronic (N. 2) Instalaţia de măsurare este constituită dintr-un detector Geiger -Müler (C. Modul de lucru În tot timpul lucrării sursa de radiaţie şi detectorul rămân fixe.). tensiunea aplicată detectorului trebuie să rămână constantă.M. 4 şi conţine următoarele părţi componente: Fig. d) Vitezelor de numărare obţinute r0 şi r se aplică corecţii datorită timpului mort al instalaţiei (timpul de rezoluţie: T = 2 ⋅10 −2 s ) şi datorită fondului cosmic rf. 3) Plăcuţe (P) din Fe. iar panta dreptei este: m = 0.E. este ecranată cu un “castel” de plumb care asigură protecţia contra efectului nociv al radiaţiilor. Al şi Cu care se aşează între colimator şi detector şi pentru care se măsoară coeficient de atenuare. deoarece numărul de cuante care ajung la detector depinde de unghiul solid sub care cade fluxul de radiaţii pe detector. Fig. c) Se aşează treptat una. Dispozitivul experimental Schema dispozitivului de măsurare este prezentată în fig. 3. proporţională cu I 0 . 3).69 Această relaţie este tocmai ecuaţia unei drepte în coordonate lg R şi x (fig. sursa fiind ecranată cu ajutorul unui ecran de Pb. 69 . b) Se descoperă sursa de radiaţii şi se determină viteza de numărare (r0) a radiaţiei incidente. două şi trei plăcuţe absorbante de aceeaşi grosime (= 1mm) din materiale diferite şi apoi se determină viteza de numărare (r) proporţională cu intensitatea radiaţiei transmise (I). 4. constituită dintr-o capsulă ce conţine un preparat de Co 60.). 4 1) Sursa de radiaţii gama (S. Fasciculul de radiaţii trece prin orificiul unui colimator de plumb (C). 3 Ordonata la origine este lg R0.4343µ .G.R.

f) Se determină panta m a acestei drepte. numărul de nuclee ţintă.7 g cm 3 ρCu = 8. 70 . rf E(M eV ) R0 x (cm ) R Nr.9 g cm 3 ρ Al = 2.ρ .σ este secţiunea eficace de împrăştiere. . .9 g cm 3 m = 2. Pentru aceasta se foloseşte figura 2. 2. numărul lui Avogadro. Se cunoaşte densitatea materialelor utilizate: ρ Fe = 7.3m (cm −1 ) 0. Dependenţa coeficientului de atenuare de energia radiaţiilor. care în valoare absolută conform relaţiei (5) este: m = 0. iar în ordonată lg R. permite determinarea într-o primă aproximaţie a energiei radiaţiilor gama emise de diferite surse. vitezele de numărare corectate se vor determina folosind relaţiile: 2 1) pentru sursa liberă: R0 = r0 − r f + r0 ⋅ T 2 2) pentru sursa ecranată cu plăci absorbante: R = r − r f + r ⋅T e) Valorile R0 şi R determinate se introduc în relaţia (5) şi se face reprezentarea grafică pe hârtie milimetrică.4343 (7) µ = f ( E ) se determină energia E a cuantelor emise de sursa de radiaţie.4343 µ (6) Din această relaţie se determină coeficientul de atenuare exprimat în cm −1 : µ= µ g) Se calculează coeficientul de atenuare masică ρ exprimat în cm 2 g . Se va obţine o dreaptă asemănătoare cu cea din figura 3. Coeficientul de atenuare este definit astfel: N µ = σ ⋅n = σ ⋅ A ⋅ρ N unde: .NA. j) Se vor fac observaţii asupra coeficientului de atenuare al materialelor folosite. densitatea materialului.N. . 1 2 3 ( ) Observaţii: 1.70 Deoarece activitatea sursei este mare. punând în abscisă grosimea plăcilor atenuatoare (în cm). µ(cm −1 ) µ ρ cm 2 g crt. h) Cu ajutorul valorii obţinute pentru coeficientul de atenuare şi al curbei i) Rezultatele obţinute se trec în tabelul 1 de mai jos.

3 Efectele ultrasunetelor asupra germinaţiei seminţelor de molid (Piceea Abies-Karlsen) 71 . Utilizarea radiaţiei laser XIV. Efectele ultrasunetelor asupra materiei vii XIV.2 Radiaţia laser.1 Ultrasunete.4 Efectul radiatiilor nucleare asupra germinatiei semintelor de molid (Picea Abies) XIV DISPOZITIVE ULTRASONORE ŞI LASERII XIV.71 XIII.

(II-30943)-30ex.Did.şi Encl.T. Culegere de probleme de fizică.P.Popescu).I.Teh.Ed.Buc.Ioviţ Popescu.I) I.Teh. Fizică pentru secţiile de subingineri.1985.1987.E. Curs de fizică Generală.Ghe. Fizică.seral. M.şi Ped. Fizică Modernă..S.(III-11617)-2ex.T..Luca.Ed.Melinte. Dispozitive cu ultrasunete. Ed.-5ex.Tudose.Galaţi 1986.N.P. Fizică Generală.(III-8395)-6ex.Mec.I. Fizica stării solide.Galaţi1982.). Zet.Scheffel.Ştiucă.(vol. Lucrări practice de fizică. Fizică(vol.(III-9969)-20ex.Cristea. P. 1997.(III-9109)-10ex. Ştiucă.D. Curs de fizică ing.S.Gh.Ed.1982.(III-5240)-1ex.S.II). "Fizică generală". Fizica atomului şi moleculei. I.Ed.Ed.(III-8334)-4ex.Creţu.Ed.T.13Dec.Teh.Creţu.Ed. 2002 Adrese de site de pe internet: 72 .Did.(II-7545)-3ex. Ciobanu.Popescu.Did.I.10ex.Ed.(III-10250)-1ex.Crişana Oradea. E.1984.1984.P. Tipografia Universităţii.Melinte. M.Anghelescu.(Vol.(II-30940)-10ex.E.1981.Ed.Feynman(4vol.Iaşi.I.Acad. P.1974.(III-9273))-20ex.Fac. 1996.Teh. Fizica stării solide.Did.T.1982. Fizică(partea I-a). fizică.M.şi Ped.1981.Iaşi.Oltenia.II).Fac.şiPed.Ed.M.Popescu.Teh.Ed.Did.1981..I.-2ex.1984.T.. aplicaţii în inginerie.(II-38301)-1ex. Elemente de fizică modernă.Velican. Curs de fizică Berkeley.1989..şi Ped.Vol.Ed.Ed. Elemente fundamentale de fizică.Teh.1983.(II-35790)-3ex. "Dispozitive ultraacustice şi optice".Creţu.(III-9774)-3ex. Fizică.Mec.Ed.I+Vol.Creţu.(III-11257)-2ex.(III-1928)-20ex. T.Creţu. Probleme rezolvate de fizică. Culegere de probleme de fizică. Fizică pentru sing.(II-26152)-40ex. Îndrumar lab. Fizică.Ed.(vol.Creţu. -10ex.Scheffel.Ed.Sterian.Ed.Junimea1974.Şt. Tehnici şi măsurări la reactori nucleari.(II-31752)-8ex. Ed.(III-9463)-5ex. Probleme rezolvate de fizică.1989.Ed.II).I+vol.(II-14076)-8ex.1982.M. Fizică generală(vol.Ed.Scheffel.Toma. Curs de fizică pentru ingineri.1991(II-38931)3-ex.1981.1969.Did.(II-30174)-1ex. P.M.Teh.72 BIBLIOGRAFIE.Luca.(III-11547)-1ex.1981.C. Curs de fizică.Kittel.(II-31052)-1ex.(III-9462)-9ex.B.Iaşi1983.Dacia1980(II-25341)-5ex.1980.Ştiucă.Teh.B.Ghe. Mic memorator de fizică.1985.M. Scheffel.II)1981..Râpeanu.

cl.fsu.gov/WWW/K-12/airplane/sndwave.msstate.de/ph11e/ (Constanta lui Plank.magnet.html (Optica simulari) http://micro.msstate.edu/~mmp/applist/applets.htm (Osciloscop.73 Adrese Internet pentru aprofundarea Fizicii-Biofizicii http://www.nasa.edu/%7Eteb/java/ntnujava/ruler/vernier.upscale.ca/GeneralInterest/Harrison/Flash/ 1.edu/jc/library/ 73 .utoronto.html (Structura Universului) http://www.clab.walter-fendt.phys.hazelwood.umk. foarte interesanta) http://www.mo.hazelwood.k12.ph.k12.(Micrometrul) www.html http://lectureonline.html (Animatii propagarea sunetului) http://webphysics.ph.html (Vernier) http://www.edc..mo.uoc.us/~grichert/sciweb/applet s.hawaii.fizyka.gr/sge/ (SGE) http://www.edu/jc/library/ (Toata fizica) http://webphysics.us/~grichert/sciweb/applet s. folosind efectul fotoelectric) http://www.pl/~scimath (Torun) http://www.edu/primer/java/scienceopticsu/po wersof10/index.grc.msu.

ac.edu/~mmp/kap23/Oscilloscope/ app.k12.cl.ro/Ro/Info/Istoric/Curs_l.hazelwood.htm (SGE-site) http://www.us/~grichert/sciweb/misc.bnro.uk/tcaep/science/constant/index.uk/newsite/search_publishers.h tm (Laboratoare cu simulari de fizica) http://physicsweb.nasa.org/resources/Education/Interactive_exp eriments/ (General Physics) http://lectureonline.clab.wikipedia.msu.ro/istorie/politehnica/194 8-1992/1980/ (Atomul) http://en.org/wiki/Electricity#Electric_current (Electrcitate-bioelectricitate) http://www.scenta.htm (Grundtvig 2) http://www.grc.htm (Cursul valutar) http://universulenergiei.educatia.psigate.ro/programe/grundtvig/grundtvig.co.edc.htm (Osciloscop) http://www.gr/050620/index.gov/WWW/K-12/airplane/sndwave.html (Nume de autori din fizica) http://www.socrates.mo.uoc.html (Animatii propagarea sunetului) 74 .htm (Valorile tuturor constantelor din fizica) http://www.74 (Animatii fizica) http://www.

com/mathphysics.aip.com/global/stations/16754.library.dilos.edu/histcomp/rutherford -e_w-citing-pre56/index-lcr-6.upenn.html (Starea vremii) http://en.com/amap.ht m#1 (Exoelectroni) http://www.wunderground.org/wiki/Electromagnetic_radiation (Enciclopedia) http://www.edu/primer/java/scienceopticsu/po wersof10/index.html (Fizica moderna-foarte interesant) http://webphysics.falstad.fsu.kettering.75 http://www.e-drexler.jsp (Reviste fizica) http://www.html (Nanotehnology_Drexler) 75 .html (Animatii fizica moderna) http://micro.innovation.garfield.html (Autori articole) http://scitation.ph.magnet.edu/jc/library/ (Animatii fizica) http://www.msstate.html (Unde si vibratii-animatii) http://www.lv/fei/zurnals/cont_6supp_2000.edu/~drussell/Demos.wikipedia.org/journals/doc/MYSCI/myBrowseAZ.com/location/hotels/900 (Hoteluri) http://www.

htm# (Astronomie fizica.plasma.php? language=0&article=239&domain=1&activity=7 (Nano-Structures) http://www.76 http://www.mit.esf.html (Lucrari laborator mecanica) http://www. lucrari practice) http://www.edu/html/ 76 .fr/phy.iop.gr/Material/Feynman/FeynmanPhotos.htm (Fizica moleculara.unibuc.ro/cuprins.ncsu.html (Poze_Feynman) http://web.com/molecule5.myphysicslab.tiscali.html (Biofizica) http://www.kotanidis.biofizica.html (Linkuri-nanomechanics) http://www.org/esf_article.ro/eBooks/Fizica/Sabina/cuprins. spectre de emisie pentru toate elementele) http://demoroom.org/EJ/ (Journals of Physica) http://www.uaic.edu/cortiz/www/nanomechanics.llek.de (Carti si articole de fizica) http://www.ro/courses/mecanica/lucrariMeca Fiz1.html (Simulari de miscari oscilatorii pentru molecule) http://jf-noblet.chez.physics.

us/~grichert/sciweb/applet s. calculator) 77 .hazelwood.h tm (Laboratoare cu simulari de fizica) http://www.mo.htm (matematica.chemsoc.net/menu.k12.hazelwood.html (Simulari din toata fizica.com/index1.hazelwood.html (Probleme de fizica-cu raspunsuri) http://www.fearofphysics.k12.77 (Experiente practice de laborator) http://www.webcalc.pandora.mo.ht ml (Website stiinte) http://www. fizica.be/educypedia/education/climate.org/viselements/pages/pertable_fla. Graficul unei functii-foarte buna pentrutoata fizica)) http://www.ht m (Vizualizarea elementelor chimice Tabel periodic Caracteristici) http://www.k12.mo.hazelwood.k12.us/~grichert/sciweb/swo.php (Supercalculator) http://users.us/~grichert/optics/intro.ht ml (Banc optic cu lentile si oglinzi) http://www.mo.us/~grichert/sciweb/misc.

htm (Biofizica) http://www.univnantes.org/education/resources.ro/ (Radio Star) http://virtcom.biophysics.ucl.biol.78 http://www._Ultrasound_and_Vibration/Ultrasound/ (Ultrasunete) http://www.fr/physique/perso/gtulloue/ (Animatii foarte interesante pentru fizica) http://www.amphilsoc.pdf (Despre apa) http://dcti.nl (ESERA) http://www.ro/articole/DESPRE_APA.uu.sciences.wikipedia.php (CNCAN) mailto:esera2003@phys.ipa.ro/ro/default.org/library/guides/kay/ (Bibliografie-biofizica) http://www.htm (Facultati din Romania) http://en.acvariu.ac.usv.html (Proprietatile acustice ale materialelor) http://directory.google.org/wiki/Image:2004_Indonesia_Tsuna mi_Complete.cncan.ondacorp.com/Top/Science/Technology/Aco ustics.com/tecref_acoustictable.gif (Tsunami) http://www.be/STEDE/ 78 .ro/educatie/site-uri_facultati.

htm (Frecventa sunetului. miscare oscilatorie fortata.ro/Plasma/biophysics/linkuri.be/educypedia/education/physicsjavalabo. rezonanta) http://users.ro/Romanian/Specializari.ro/index.htm (laborator Biofizica) http://www.edu/redingtn/www/netadv// (Noutati in fizica moderna) 341912 (Parola) http://www.adi http://www.plasma.html (Matematica si fizica) http://users.com/renau/applet_menu. interferenta undelor-foarte buna.Bucuresti) http://www.uaic.pdf (Determinarea tensiunii superficiale prin metoda presiunii maxime) http://www.msu.fizica.ro (Uniunea Europeana) http://www.htm (laborator biofizica) http://web.candela.edu/~mmp/applist/applets.cl.79 (STEDE) CnOaFvHrKO www.mit. foarte buna pentru studenti.htm (Fizica de calitate) http://www.ksu.htm (Biofizica-Univ. armonice)) 79 .php/Cursuri/Detalii/4 (Limba engleza) http://www.uaic.europeana.unibuc.as.html (Transformarile simple ale gazului perfect.pandora.academiaonline.ro/eBooks/Fizica/Sabina/lucr18.unibuc.ro/ Site official-biserica.ro/Plasma/biophysics/index.phys.edu/perg/vqmorig/programs/java/makewave/ (Unde) http://lectureonline.falstad.plasma.erols.com/mathphysics.

fsu.fsu.ndt..upscale.edu/hpages/facstaff/barrett/phy_ind.net/article/tektren2/tektren2.msu.generator (AC.messiah.htm (Fizica pentru profesori) http://webphysics.gatech.magnet.fsu. foarte buns a pentru doctorat) http://www.htm#ref (Teoria si utilizarea undelor Lambs) http://www.7stones.80 http://lectureonline.html (matematica si fizica-simulari) http://micro.ceismc.html (Basic concepts in optical microscopy) http://www.Legea inductiei electr.html (Totul despre microscopul optic) http://micro. simulari la microscop foarte interesante)Legea lui ohm.Campul magnetic creat de curent.fsu.edu/busyt/physics.html (K.edu/primer/anatomy/componenthome..magnetic field lines.com/Homepage/Publisher/Tut02.ca/GeneralInterest/Harrison/Flash/ 1.edu/Courses.cl. circuit oscilant http://micro.htm (The Appllet-simulari foarte bune) http://www.CC). descarcarea unui condensator.utoronto.net/article/az/ndtmain.Puls magnetic.magnet.magnet.edu/electromag/java/rutherford/ Experienta lui Rutherford (Multa electricitate.ndt.legea lui Lenz.edu/primer/anatomy/anatomy.htm (Tehnica de inspectie cu unde Lambs) http://www.ndt.edu/~mmp/applist/applets.davidson.rezistenta la nivel molecular.(Micrometrul) http://www.htm (Programe de curs de fizica) http://www.htm (Nondistructiv testing enciclopedia.12-electricitate) 80 .net/article/tektrend/tektrend.html (Totul despre ochi) http://micro.edu/primer/anatomy/introduction.magnet.

php (Physics Animations/Simulations http://www. Efectul fotoelectric.81 http://www.ht m (Animations in Nuclear Physics) http://www.wisc.edu/1999/ph161/l18. Animatie) http://www.uoregon. fusiune nucleara) http://zebu.edu/physics/2000/quantumzone/bohr.jpg (Cernobil) http://www3.colorado.html (Atomul lui Bohr) http://www.de/Kern2e.net/fuerderer/physics/ 81 .syr. radioactivitate.phy.htm (Nuclear chain reaction) http://www.msu.structura atomului.eas.html (Animatii efectul radiatiilor nucleare. formare de perechi.hpwt.htm (Tabel periodic .com/ukraine/pics/chrnbyl2.sciencejoywagon.com/physics/animations.brama. nucleului.) http://www. Compton.com/physicszone/lesson/12nuclear/default.world-nuclear.html (Reactor nuclear. etc.edu/~mmp/applist/chain/chain. interactia radiatiei cu substanta.edu/courses/modules/ENERGY/ENERGY_POLICY/e nergy_int7.cl.htm (Introduction in Nuclear Energy) http://lectureonline.engr.telus.asu.edu/power.html (Animatii fisiunea nucleara) http://reactor.edu/~holbert/eee460/gamma.gif (Producerea de energie nucleara in lume) http://www.dctech.org/education/education. bomba atomica.

82

(Toata fizica) foarte buna http://lectureonline.cl.msu.edu/~mmp/applist/applets.htm (Fizica nucleara, linii de camp electric si magnetic, oscilatii)) http://users.erols.com/renau/thinfilm.html (Straturi subtiri, propagarea undelor) http://www.walter-fendt.de/ph11e/ (Determinarea constantei lui Plank folosind efectul fotoelectric) http://www.walter-fendt.de/ph11e/resonance.htm (Rezonanta, animatii) http://www.phy.syr.edu/courses/modules/ (Energie) http://www3.telus.net/fuerderer/physics/ (Oscilator) http://www.phy.syr.edu/courses/modules/ENERGY/ENERGY_POLICY/e nergy_inter.html (Consumul de energie in Lume) http://lectureonline.cl.msu.edu/~mmp/applist/applets.htm (Toata fizica) http://www3.telus.net/fuerderer/physics/#Energy (Energie) http://www.discoverlearning.com/games/ (Jocuri, sah) http://www3.telus.net/fuerderer/physics/ (Linkuri de fizica) http://lectureonline.cl.msu.edu/~mmp/applist/decay/decay.htm (Timpul de injumatatire, foarte buna) http://www.isis.rl.ac.uk/ISISPublic/reference/Neutron_properties.htm (Tabelul periodic cu Izotopi) http://www.colorado.edu/physics/2000/applets/a2.html (Tabelul periodic animat cu vederea nucleelor, liniile spectrale ale elementelor)
82

83

http://www.colorado.edu/physics/2000/applets/iso.html (Instabilitatea izotopilor si transmutatia lor) http://www.colorado.edu/physics/2000/isotopes/radioactive_decay.html (Fizica pentru toti) http://www.allianceforlifelonglearning.org/er/tree.jsp?c=40948 (Fizica Nucleara) http://www2.bnl.gov/ton/ (Tabelul nuclizilor) http://www.lbl.gov/abc/wallchart/chapters/02/2.html (Totul despre nucleul atomic) http://www.lbl.gov/abc/wallchart/guide.html (Ghid de fizica nucleara, completa) http://www.Colorado.EDU/physics/2000/index.pl (Fizica Moderna 200) http://ie.lbl.gov/education/parent/H_iso.htm (Table of Isotopes) http://www.scri.fsu.edu/~jac/Nuclear/whatis/sizes-2.html (Alcatuirea nucleului) http://universeadventure.org/chart.html (The history of Univers) http://www.cpepweb.org/ (The history of Univers, particles) http://library.thinkquest.org/3471/nuclear_energy.html (Energia Nucleara, producere, avantaje, dezavantaje,) http://www.ecolo.org/base/basero.htm (Centrale nucleare, poze) http://www.ecolo.org/ (Centrale nucleare in Europa) http://www.eia.doe.gov/kids/sitemap.html (Toate tipurile de energii, imformatii, buna pentru Kassel)
83

84

http://wine1.sb.fsu.edu/chm1045/notes/Struct/Bohr/Struct03.htm (Modelul lui Bohr explicat teoretic)

http://www.upscale.utoronto.ca/GeneralInterest/Harrison/BohrModel/Bohr Model.html (Modelul lui Bohr foarte bine explicat experimental) http://www.upscale.utoronto.ca/GeneralInterest/Harrison/BohrModel/Flash /BohrModel.html (Animatii, Modelul Bohr pentru atomul de hidrogen) http://ie.lbl.gov/education/isotopes.htm (Aplicatiile izotopilor radioactivi) http://www.lbl.gov/abc/Basic.html (Nuclear Structure) http://www.ccnr.org/fission_ana.html (Fisiunea Uraniului) http://hyperphysics.phy-astr.gsu.edu/hbase/nucene/nucbin.html (Nuclear binding energy) http://hyperphysics.phy-astr.gsu.edu/hbase/hframe.html (Hyperphysics-toata fizica teoretica) http://library.thinkquest.org/17940/texts/fission/fission.html (Fisiunea nucleara, animatii fisiune, radioactivitate,etc.,foarte buna) http://www.nuc.berkeley.edu/fusion/mcf/mcf.html (Nuclear Fusion) http://www.hbcollege.com/geography/regionalatlas/glossary_intro.html (Glossary-explicatii de temeni din societate) http://www.ndted.org/EducationResources/CommunityCollege/Ultrasonics/Physics/modep ropagation.htm (Tipuri de unde, ultrasunete, caracteristici, propagare, producere) http://web.mit.edu/sskess/www/ppt/SHM01.pdf (Lamb waves, definitie, detectia defectelor)
84

85

http://www.ndted.org/EducationResources/CommunityCollege/Ultrasonics/EquipmentTra ns/ematlambwave.htm (Lamb wave generation) http://www.ndt.net/article/az/ut/lamb.htm (Animatii unde Lamb; Totul despre unde Lamb) http://www.thinkquest.org/library/lib/site_sum_outside.html? tname=C005705&url=C005705/English/Waves/wavetypes.htm (Unde longitudinale si transversale) http://kingfish.coastal.edu/physics/physlets/Waves/types.html (Animatii unde longitudinale si transversale) http://www.sciencedirect.com/science? (Stiinta in direct, user name:petrustiuca, Pasword:Antonia) http://www.physicsconnect.com/ (ultrasunete, noutati) http://scienceworld.wolfram.com/physics/Rayleigh-LambWave.html (Lamb Wave,Teoria elasticitatii, definirea tuturor functiilor, elipsa, etc, toate detailat, coeficienti Lame) http://mathworld.wolfram.com/PartialDifferentialEquation.html (Ecuatii cu derivate partiale,matematica multa, trebuie de inteles foarte bine) http://www.physicsconnect.com/ http://www.phys.hawaii.edu/%7Eteb/java/ntnujava/ruler/vernier.html (Vernier) http://www.phys.hawaii.edu/%7Eteb/java/ntnujava/index.html Toata fizica http://theory.uwinnipeg.ca/Excite/AT-Physicsquery.html (Site care cauta orice notiune din fizica) http://www.ndt.net/article/az/ut/lamb.htm (Lamb wave cu animatii) http://theory.uwinnipeg.ca/physics/java/index.html
85

htm (Echolocatie la animale.wavesinsolids.physics.edu/200/Lecture %2015%20%202002%20Web/Lecture%2015%20Waves %202002/sld059.com/cheeke.htm (Ultimile carti aparute) http://www.physics.htm (Non-distructive material testing with ultrasonics waves) http://www.net/article/v05n09/berke/berke1.com/uesoundwaves.com/ (An ultrasonic Community.ndt. valuri) http://wug.ultrasonics.htm (unde lamb.htm (Publicatii ultrasunete) http://www. foarte interesanta) http://www.ndt.udel. biofizica.htm (Unde maritime.ca/~jhpage/ (Ultrasunete.ndt.net/article/0698/kk_gw/kk_gw.encyclopedia.86 (Interactive lessons of physics and mathematics) http://library.edu/courses/phys111/fall02/lectures/lect26/sld002.org/10796/ch8/ch8.esm.htm (Ultrasunete.htm (Inspectii cu unde Lamb) 86 . pentru curatare.) http://www.electrostatic. univ. cum se masoara.htm#quiz (Sumar despre unde) http://www.com/anemaw/ultrasonic.umanitoba.asp (Enciclopedia 2002) http://www.thinkquest. etc. definitii. Umanitoba) http://www4. ultimile articole in domeniu) http://www. explicare teoretica) http://members.psu.net/article/tektren2/tektren2.fortunecity. htm (Lecture on wave) http://www.com/html/u1/ultrason.edu/research/centers/ultrasonics_lab/Lab_Page/Recen t%20Publication/recent%20publication.uiuc.mast.

lb/en/themes/Sciences/Physics/mainpage.agfa.com/bu/ndt/index.com/ultrasonics/links. stiinta.htm (Fizica prezentata fara formule) 87 .htm (Nondristructive system) http://www4.htm (Teorie ultrasunete) http://www.html (Linkuri ultrasunete) http://www.psu.87 http://ndt.nsf/EN/krautkramerultrasonicsystems.shahlimar.com/ultrasonics/ (Introducere in ultrasunete.esm.org/C001429/sitemap. fizica) http://library.org.thinkquest.html (Cambridge-ultrasunete) http://www.ndted.cambridge-en. sit-uri de ultrasunete) http://www.htm (Teme generale.edu/research/centers/ultrasonics_lab/Lab_Page/memb ers/personnel.cartage.org/EducationResources/CommunityCollege/Ultrasonics/Introduction/hi story.htm (Ultrasonics personnel) http://www.com/Newsletters/Newsletter%201%20%201996.shahlimar.

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->