Universitatea Ştefan cel Mare Suceava Facultatea de Silvicultură

CURS FIZICĂ- BIOFIZICĂ
(Curs Anul I- ID)

Şef Lucrări Dr. Petru Ştiucă

2010

2

CUPRINS
I Introducere I.1 Elemente de calcul al erorilor II Calculul erorilor pentru mărimi măsurate direct II.1 Erorile functiilor II.2 Trasarea graficelor III Mărimi fizice III.1 Clasificarea mărimilor fizice III.2 Mărimi fizice vectoriale, operaţii cu vectori III.3 Determinarea condiţiilor optime pentru măsurarea unui paralelipiped dreptunghic IV Termodinamica IV.1 Noţiuni de termodinamică IV.2 Determinarea căldurii specifice a metalelor prin metoda răcirii V Noţiuni de mecanica fluidelor V.1 Statica fluidelor V.2 Dinamica fluidelor VI Determinarea parametrilor fizici a unor lichide VI.1 Determinarea tensiunii superficiale al unui lichid prin metoda stalagmometrului VI.2 Determinarea coeficientului de vâscozitate a unui lichid prin metoda Stokes VII Unde elastice VII.1 Unde elastice, clasificare, mărimi caracteristice VII.2 Fenomene ondulatorii VII.3 Determinarea lungimii de undă şi vitezei sunetului prin metoda osiloscopică VIII Optica geometrică VIII.1 Legile reflexiei şi refracţiei luminii VIII.2 Propagarea luminii prin dioptrul sferic, oglinzi şi lentile VIII.3 Determinarea indicelui de refracţie a luminii prin metoda Chaulnes IX Determinarea spectroscopică a lungimii de undă şi a componentelor chimice al unei substanţe IX.1 Spectrul luminii albe IX.2 Tabelul periodic a lui Mendeleev. Componente spectrale IX.3 Determinarea lungimii de undă a unei radiaţii luminoase necunoscute cu ajutorul spectroscopului XI Optica fotonică XI.1 Efectul fotoelectric. Legile efectului fotoelectric XI.2 Caracterul corpuscular al luminii. Fotonii X.3 Determinarea constantei lui Planck din studiul efectului fotoelectric XII Radiaţia termică XII.1 Radiaţia termică. Legile radiaţiei corpului negru XII.2 Determinarea constantei lui Stefan-Boltzman din studiul corpului absolut negru XIII Elemente de fizică atomică şi nucleară XIII.1 Structura atomului. Modelul lui Bohr XIII.2 Structura nucleului. Fisiunea şi fuziunea nucleară, contaminare radioactivă

2

3

XIII.3 Efectul radiatiei γ Americiului-241 asupra germinatiei semintelor de porumb XIII.4 Determinarea coeficientului de atenuare masică a unui material pentru radiaţia gamma. Detectori de radiaţii nucleare XIV Dispozitive ultrasonore şi laserii XIV.1 Ultrasunete. Efectele ultrasunetelor asupra materiei vii XIV.2 Radiaţia laser. Utilizarea radiaţiei laser XIV.3 Efectele ultrasunetelor asupra germinaţiei seminţelor de molid (Piceea Abies-Karlsen)

3

4

I INTRODUCERE Cursul de Fizică-Biofizică cuprinde noţiuni de Fizică Generală necesare înţelegerii materiilor de specialitate precum şi folosirea lor în vederea explicării proceselor care au loc in materia vie (cu referire mai detailată asupra vieţii plantelor). Denumirea de fizică provine de la cuvântul grecesc „physis”, care înseamnă natură. Deci la început fizica avea un domeniu foarte larg de abordare, cuprinzând o mulţime de alte ştiinţe care azi se numesc: botanica, zoologia, geografia, etc. Ulterior, domeniul de care s-a ocupat fizica s-a restrâns mult, în momentul de faţă putem spune că fizica se ocupă cu studiul materiei şi transformările pe care aceasta le suferă. Materia este o categorie filozofică care cuprinde două aspecte, substanţa şi câmpul. Substanţa este acea parte a materiei care poate fi detectată cu ajutorul organelor de simţ. Câmpul nu poate fi detectat cu ajutorul organelor de simţ, dar se poate vedea efectul lui asupra corpurilor înconjurătoare (câmpul gravitaţional, câmpul electromagnetic, etc.) Fizica cuprinde mai multe capitole, în funcţie de domeniul la care se referă: 1) Mecanica: a)mecanica clasică (sau Newtoniană) care a fost care a fost complet explicată cu ajutorul formalismului matematic încă înaintea anului 1900, se ocupă cu studierea mişcării corpurilor macroscopice (Newton, Galileo Galilei şi alţii). b) mecanica cuantică ( a apărut la începutul secolului 20) şi studiază mişcarea particulelor din interiorul moleculelor, atomilor, nucleelor, etc. Această parte foloseşte un limbaj matematic greu accesibil, cu descoperirea unor fenomene greu de intuit de către mintea omenească. Amintim doar două fenomene, fisiunea şi fuziunea nucleară ca rezultat al acestor descoperiri, cu aplicaţii paşnice (reactorul nuclear) sau nepaşnice (bombele atomice). 2) Termodinamica care se ocupă cu studiul sistemelor termodinamice (ansambluri închise de particule în număr foarte mare N 〉1023 particule) 3) Electricitatea care studiază fenomene de natură electrică. Amintim aici pe Faraday care a descoperit legea inducţiei electromagnetice care stă la baza producerii curentului alternativ; Maxwell care a descoperit undele electromagnetice folosite acum pentru a transmite informaţii la mare distanţă, etc. 4) Fizica Atomică studiază procesele care au loc in interiorul atomului 5) Fizica Nucleară care studiază procesele din interiorul nucleului 6) Optica care studiază fenomenele luminoase

4

5 5 .

6 I. evident necunoscută. de exemplu. momentului de inerţie. acceleraţiei. Aceste erori pot fi recunoscute relativ uşor şi eliminate ulterior din calcule. când mărimea fizică se obţine prin calcul. a mărimii măsurate. dar ele nu pot depăşi eroarea maximă. extrase din tabele speciale publicate. Uneori în calcule se folosesc anumite constante fizice. omisiuni. Aceste erori se caracterizează prin faptul că se produc atât într-un sens cât şi în celălalt şi se datorează unor factori variabili sau nedeterminaţi. c) Erori grosolane sau greşeli. notaţie greşită a rezultatului. Acestea se datorează imperfecţiunii simţurilor şi a aparatelor.1 ELEMENTE DE CALCUL AL ERORILOR În cercetările de fizică experimentală distingem două feluri de determinări de mărimi fizice: 1) Măsurători directe. constantelor elastice. exponenţiale). b) erori personale. datorate unor lipsuri în deprinderile şi dexteritatea experimentatorului. Valorile citite sunt doar mai mult sau mai puţin apropiate de valoarea exactă. Clasificarea erorilor Orice măsurătoare fizică implică totdeauna erori. π . corespunzătoare preciziei aparatului folosit. coeficientului de frecare. …. funcţii trigonometrice. suntem nevoiţi să păstrăm în calcule un număr limitat de zecimale. 6 . 2) Măsurători indirecte. b) Erori accidentale (întâmplătoare. având un număr mare de zecimale (radicali. Eroare comisă se poate neglija dacă păstrăm un număr suficient de zecimale. chiar dacă datele iniţiale ar fi cunoscute exact şi calculele ar fi făcute exact. de exemplu etalonarea defectuoasă a aparatului de măsură. care nu pot fi controlaţi de experimentator. introducând corecţii adecvate. aleatorii). Erorile se mai pot clasifica şi astfel: a) Erori sistematice. datorită defecţiunii aparatelor. a temperaturilor cu un termometru. deplasarea scalei. În calcule pot interveni numere iraţionale.. Erori de rotunjire. datorate neglijării unor factori fizici sau unor acţiuni exterioare permanente sau datorate formulei de calcul imprecise sau greşite. confuzie. Erori de metodă. Aceste erori nu pot fi cunoscute exact. 2. Erorile sistematice pot fi reduse. măsurarea lungimilor cu un metru. Foarte des suntem nevoiţi să înlocuim problema dată (propusă) cu alta mai simplă (aproximativă). neglijabile (dacă păstrăm un număr suficient de zecimale) faţă de erorile mărimilor măsurate în mod obişnuit într-un laborator pentru studenţi. folosind rezultatele unor măsurători directe şi aplicând anumite relaţii matematice deduse pe baza legilor fizicii. Acestea pot fi: 1. 3. Deosebim: a) erori instrumentale. etc. măsurarea vitezei. Aceste erori se pot caracteriza prin faptul că se produc totdeauna în acelaşi sens. a meselor cu o balanţă. adică se datorează întâmplării. logaritmi. Aceste constante au în general erori foarte mici. Aceste erori sunt mult mai mari decât erorile obişnuite şi apar datorită neatenţiei experimentatorului: citire greşită la un aparat. Erori de măsură (erori inevitabile). Evident. etc. c) erori teoretice. densităţii. 1. de exemplu. etc. ceea ce implică evident o anumită eroare.

5 din valoarea unităţii din ultima cifră păstrată. Cifra "exactă" este cifra optimă.7050 → 5. Regula de scriere a numerelor aproximative.70 → 5. astfel încât practic se foloseşte eroarea relativă aparentă x − x δx εx = 0 = x x (2) unde eroarea absolută δ x (care se poate evalua) este raportată la valoarea măsurată (deci cunoscută). Ultima cifră "exactă" poate să nu fie strict exactă. De exemplu. iar dacă cifra neglijată este mai mică decât 5. De exemplu. (3) Eroarea comisă prin rotunjire nu depăşeşte evident 0. în sensul că. pe când o clădire de 60 m măsurată cu aceeaşi eroare absolută de 6 m înseamnă de fapt o măsurătoare foarte grosolană faţă de cea precedentă. Cifra "exactă". nu putem cunoaşte exact nici diferenţa x0 . Am arătat necesitatea de a păstra în calcul un număr limitat de cifre. Se numeşte eroare absolută modulul diferenţei (abaterea) δ x = x0 . dacă valoarea unei unităţi din această cifră este mai mare decât eroarea absolută a numărului. prin rotunjirea numerelor iraţionale toate cifrele vor fi "exacte". De obicei erorile sunt mici  δ x < < x0 .Ploieşti (60 km) măsurată cu o eroare absolută de 6 m înseamnă o eroare relativă de 0. Se numeşte eroare relativă raportul x0 − x x0 = δx x0 (1) dintre eroarea absolută şi valoarea exactă a mărimii măsurate. eroarea va creşte. k fiind un întreg convenabil. Pentru a comite o eroare minimă se respectă următoarea regulă.705 → 5.01%. dacă mărim sau micşorăm această cifră.7 2. Rotunjiri 1. care corespunde erorii minime. La nevoie se foloseşte factorul 10k. Eroarea relativă caracterizează mai bine precizia unei măsurători şi. Eroarea absolută se măsoară în aceleaşi unităţi ca şi mărime însăşi. fiind adimensională. dar putem totdeauna evalua marginea superioară a erorilor absolute. se adaugă o unitate la cifra precedentă păstrată.704953 → 5. O cifră a unui număr se consideră "exactă". apropiată mai mult sau mai puţin de valoarea exactă x0 (evident necunoscută) a mărimii măsurate. Necunoscându-l pe x0. Dacă indicăm eroarea absolută 7 . Exemplu: 5. atunci printr-un număr adecvat de rotunjiri trebuie să scriem numărul astfel încât eroarea să nu depăşească valoarea unei unităţi din ultima cifră scrisă. x ≈ x0. deoarece acum eroarea relativă este de 10%. nu se adaugă nimic.x. în timp ce eroarea relativă n-are dimensiuni şi se exprimă adesea în procente. după cum vom vedea. Rotunjiri. distanţa Bucureşti . permite compararea preciziei de măsurare a mărimilor de naturi diferite. Dacă nu indicăm eroarea absolută. 2. Dacă cifra neglijată este mai mare decât 5. 3.70495 → 5. Erori absolute şi erori relative Măsurând o anumită mărime fizică X găsim o anumită valoare numerică x. dar în orice caz nu diferă de cea strict exactă prin mai mult decât o unitate. toate cifrele fiind deci "exacte" . 3.7 → 6.x dintre valoarea exactă şi valoarea măsurată.

Dacă un rezultat experimental este scris sub forma x = 0. Este inutil să scriem şi cifrele următoare deoarece sunt inexacte. împărţire.25 g noi nu cunoaştem cifra care urmează după 5 (de exemplu nu am putut-o măsura). apar multe cifre. Nu importă numărul zecimalelor (adică poziţia virgulei) ci numărul cifrelor semnificative ! Observaţie: Eroarea absolută. care indică doar ordinul cifrelor următoare şi pot fi totdeauna eliminate folosind un factor 10k. În numărul m = 50. deoarece ar rezulta că eroarea numărului scris astfel este sub 1 km/s.00030. nici scăzută din numărul considerat. 4.5925 C = 18. ceea ce este greşit. atunci pe lângă cifrele "exacte" se mai scrie şi cifra următoare. întrucât avem o singură cifră semnificativă 3. unde iarăşi toate cifrele sunt exacte. fără a socoti zerourile din faţa numărului. nu trebuie nici adăugată. Să calculăm capacitatea calorică a vasului calorimetric definită astfel C = mc: 50. Dacă. la fel în numărul c = 0. trebuie să scriem m = 27. unde toate cifrele sunt exacte. nu toate cifrele rezultatului sunt exacte (ceea ce pare la prima vedere paradoxal). din moment ce toate cifrele factorilor au fost exacte. adică x = (3 ± 1)⋅ 10-4 şi eroarea relativă este ε x = 1/3 = 33%.25 g. etc.0003.000⋅ 105 = 300⋅ 103 km/s. Exemplu: Prin înmulţire. k .număr întreg (mutând virgula).37 35175 15075 18.8 a numărului. deşi sunt patru zecimale.500 g.25 × 0. l/mol⋅ grd = 82⋅ 10-3 atm. indicând un domeniu de nedeterminare. constanta gazelor perfectă R = 0. precizia este grosolană. La prima vedere.99792⋅ 105 ≈ 2.82 atm. de exemplu. toate cifrele acestui rezultat ar trebui să fie exacte. l/mol⋅ grd (5) are două cifre semnificative. Se numesc cifre semnificative toate cifrele "exacte" şi cifra "îndoielnică" ale numărului scris conform regulei precedente. Situaţia se schimbă radical dacă rezultatul este scris sub forma x = 0. ci scrisă în continuare cu semnul ± şi în aceleaşi unităţi.5925 J/K. Exemplu: Viteza luminii în vid este c = 299792.5 ± 0.3 km/s. extragere de radical.37 J/g⋅ k.998⋅ 105 ≈ 3. am cântărit un vas calorimetric din alamă: m = 50. trebuie să scriem numărul astfel: c = 2.37 J/g⋅ K nu cunoaştem 8 .3%. (4) Sub ultima formă cifrele 00 sunt "exacte" . Vom scrie deci numărul cu tot atâtea zecimale câte zecimale are eroarea absolută. Dacă nu indicăm eroarea. Căldura specifică a alamei este c = 0. adică 299⋅ 103 ≤ c ≤ 301⋅ 103 km/s. De exemplu. deoarece acum ultimul zero este cifră semnificativă: x = (30 ± 1)⋅ 10-5 şi eroarea relativă este ε x = 1/30 = 3.5 g cântărită cu o precizie de 1 mg. Cifre semnificative. cerem o masă de 27. De exemplu. numită "cifră îndoielnică". În realitate nu este aşa. Ar fi incorect să scriem c = 300000 km/s fără a indica eroarea. Ultimele două zerouri sunt cifre semnificative ("exacte") şi trebuie neapărat scrise. adică eroarea numărului scris astfel este sub 1⋅ 103 km/s. adică 299999 ≤ c ≤ 300001 km/s. Chiar dacă toate cifrele numerelor iniţiale sunt riguros exacte.

Exemplu: Presiunea atmosferică H în torr. Dăm mai jos câteva formule utile. < 1±x 1 1 b ≈ (1  ).  y << 1. c) Din dezvoltările în serie ale funcţiilor exponenţiale. liniari. de aceea se fac aproximaţii pe deplin justificate. Formula se obţine uşor. Să înlocuim aceste cifre cu semn de întrebare şi să efectuăm din nou înmulţirea: 50.25? × 0.5925 ≈ 18. logaritmice.  z << 1. Formule pentru calcule aproximative Calculul erorilor este un calcul aproximativ de evaluare al erorilor. b < a.5925?? ?? Se vede că ultimele 2 cifre nu sunt exacte. fiind cifră semnificativă !. ba chiar cifra 5 din faţa lui 9 ar putea creşte cu o unitate posibilă de la cifra următoare. cos x ≈ 1 x2 . coeficientul de dilatare liniară α al riglei şi coeficientul de dilatare în volum β al mercurului este: H =B 1 +αθ = B (1 +αθ)(1 − βθ) ≈ B[1 + (α − β )θ ]. Aici cifra 0 trebuie păstrată. funcţii ce păstrează primii termeni formule de aproximaţie. obţinem deoarece α θ << 1 şi β θ << 1. ax = exln a ≈ 1+ x ln a. < (8) (8') (9) (9') (aici r = 1/2) b < a. < sau a ±b ≈ a ± b 2 a . 2 ex ≈ 1+ x. eliminând ultimele două cifre: C = 18. ln (1 + x) ≈ x. x in rad. Cazuri particulare: 1 ≈1  x. De aceea. dacă  x << 1. De exemplu: sin x ≈ tg x ≈ x. r număr real (7) Formula se obţine din dezvoltarea în serie a binomului. Erori de citire 9 (11) . x < 1 < 2 (aici r = -1). care sunt mici. în funcţie de înălţimea barometrică B. (6) dacă  x << 1. păstrând primii termeni. 5. 1 + βθ (10) trigonometrice. x < 1. b) (1 + x)r ≈ 1 + rx. 4. în mm.60 J/k. rezultatul trebuie rotunjit. a) (1+x) (1+y) (1+z) ≈ 1 + x + y + z. desfăcând parantezele şi neglijând termenii pătratici.9 cifra care urmează după 7. dacă  x << 1.37? ????? 35175? 15075? 18. a ±b a a x 1 ± x ≈1 ± .

5% din această valoare. etc.1). De aceea se ia drept eroare maximă la citire jumătate din valoarea celor mai mici diviziuni marcate pe scală. y. putem lua drept eroare absolută maximă de citire valoarea celei mai mici diviziuni în care este gradată scala aparatului sau chiar 0. Exemplu: La măsurarea lungimilor cu o riglă obişnuită putem lua δ x = 0. întrucât cifrele corespunzătoare acestora oricum n-ar fi sigure (la fel cum este inutilă scrierea zecimalelor neprecise ale unui număr aproximativ). 2. a cărei relaţie este: y = f (δx) = h − h 2 (δx ) 2 e π (12) unde h este un parametru de preciziei (precizia metodei de măsurare). iar dacă avem un vernier 1/10. iar în ordonată frecvenţa lor. a temperaturii cu un termometru. cronometrele. măsurarea lungimii cu o riglă. 1. etc. La cântăriri putem lua pentru δ x jumătate din valoarea celei mai mici mase marcate. admiţându-se anumite toleranţe ale preciziei indicaţiilor. Prin erori de citire vom înţelege erorile de măsură directă a unei mărimi fizice. în aceleaşi condiţii şi cu aceeaşi precizie (cu acelaşi aparat. aparatele de măsură (riglele.5 mm. de exemplu. atunci δ x = 0. Erorile accidentale se bucură de două proprietăţi importante: a) Valorile xi sunt împrăştiate simetric (în cazul unui număr suficient de măsurători N = 10 ÷ 15) în jurul valorii reale x0. Dacă măsurăm o mărime X (lungime. masă. etc. obţinem o curbă sub forma unui clopot.) repetat de N ori. împrăştiate (grupate) în jurul valorii reale x0.05 mm. δ t va fi jumătate din valoarea diviziunii minime în care este gradat termometrul folosit. nu putem cunoaşte exact eroarea de citire. care nu poate depăşi precizia aparatului folosit. etc. tot n-am putea aprecia exact. Într-adevăr. cu i = 1. cu ochiul liber.).) se fabrică în serie. Dacă construim un grafic aşezând în abscisă valorile erorilor reale δ xi. a timpului cu un cronometru. cu aceeaşi conştinciozitate. vom obţine mai multe valori xi.10 1. La citiri de temperatură. N. a masei cu o balanţă. Chiar dacă precizia aparatului ar fi mai înaltă decât valoarea celei mai mici diviziuni. Dacă pe aparat nu este indicată precizia sa. numit clopotul lui Gauss (fig. Este inutilă gradarea scalei aparatului în diviziuni mai fine decât precizia lui. 3. 10 . 2. la care mai este sensibilă (răspunde) balanţa. fracţiuni mai mici decât o jumătate din diviziunea cea mai mică marcată pe scală. La cronometrări putem lua δ τ ≈ 0. Această eroare are o semnificaţie pur teoretică. …. dar putem totdeauna evalua eroarea maximă de citire.2 s sau chiar mai mult datorită timpilor morţi la pornire şi oprire. nu poate fi determinată şi deci nici utilizată deoarece nu cunoaştem valoarea reală (exactă) a mărimii (pe care de fapt ne propunem să o aflăm). Evident. Eroarea reală δ xi = x0 – xi . prin comparaţie cu etaloane speciale. voltmetrele.

Eroarea relativă a mărimii x se exprimă prin relaţia: 11 . Rezultatele xi care sunt în totală discrepanţă cu x sunt erori grosolane (greşeli datorate neatenţiei) şi trebuie eliminate. mari în modul sunt a valorilor erorilor reale în funcţie de frecvenţa b) Erorile 1. Se poate arăta că pentru un şir de N măsurători de egală precizie valoarea cea mai probabilă sau cea mai bună a mărimii măsurate este media aritmetică a rezultatelor obţinute: 1 N x= ∑ xi .11 y -δ xn 0 δ xn Fig. O măsură a erorii mediei aritmetice (pentru N ≥ 10) este dată de eroarea pătratică medie notată cu σ sau S x N 1 σ = Sx = (14) ∑ ( x − xi ) 2 . Semnificaţia erorii pătratice a mediei aritmetice: 1) Eroarea pătratică a mediei aritmetice caracterizează precizia măsurătorilor şi este legată de numărul de măsurători necesare de efectuat. N ( N − 1) i =1 Atunci rezultatul final al unui şir de măsurători se scrie sub forma: x = x ± σ sau x = x ± S x (15) Observaţie. acest interval purtând denumirea de interval de încredere. Reprezentarea grafică puţin numeroase (sunt rare). N. (13) N i =1 Eroarea mediei aritmetice este mai mică de N ori (dacă N ≥ 10) decât eroarea unei măsurători individuale (izolate). 2) În intervalul ( x ± S x ) vor fi cuprinse 68% din numărul măsurătorilor efectuate. Cu datele rămase se recalculează media aritmetică şi eroarea pătratică medie. Din teorie rezultă că parametrul preciziei h este influenţat de S x conform relaţiei: h= 1 S x 2N (16) Se poate vedea că σ (sau S x ) descreşte odată cu creşterea numărului de măsurători. 3) Eroarea pătratică a mediei aritmetice arată câte zecimale se menţin pentru valoarea mediei aritmetice în exprimarea rezultatului.

12 Sx (17) x Eroarea relativă caracterizează precizia măsurătorilor legat de alegerea erorii absolute a instrumentelor de măsură. Se apreciază că rezultatul a fost determinat corect dacă ε x ≤ 1 % εx = 12 .

.. x2. x N  N  x1 . x N ) (19) Diferenţiala mărimii z are expresia: dz = ∂f ∂f ∂f dx1 + dx 2 + − − − + dx N ∂x1 ∂x 2 ∂x N (20) Eroarea absolută a mărimii z pentru o măsurătoare se aproximează cu diferenţiala ei şi notând dz = δz i ... x N  2  x1 ... x2 . eroarea pătratică a mediei aritmetice a mărimii z are expresia:  ∂f   ∂f   ∂f   S z (σ z ) =  + + − − − +  ∂x S x1    ∂x S x2    ∂x S x N   1  x1 . exprimată prin mărimile xi (i = 1. z. x 2 . n1 măsurători. Valoarea medie este: z = f ( x1 .. Valoarea acestei mărimi trebuie determinată indirect (calculată) dintr-o relaţie matematică ce conţine mai multor mărimi măsurabile direct. dx N = δx Ni . dx 1 = δx1i .-. a erorii absolute. a erorii pătratice a mediei aritmetice şi a erorii relative a mărimii de măsurat. exprimată în procente.. Considerăm o mărime. x2 . Efectuând asupra mărimii x1... dx 2 = δx 2i .. x N 2 2 2 (22) unde: N1 ( N1 − 1) …………………… S xN = NN 2 ∑ (δ x Ni ) i =1 S x1 = N1 2 ∑ (δx1i ) i =1 (23) (24) N N ( N N − 1) Mărimea măsurată se va exprimă prin relaţia finală: z = z ± Sz Eroarea relativă.. atunci relaţia de mai sus devine: δzi = ∂f ∂f ∂f δx1i + δx 2i + − − − + δx Ni ∂x1 ∂x 2 ∂x N (21) N fiind numărul total al măsurătorilor efectuate.... xN) (18) Se pune problema determinării valorii medii... etc. . x2 .N) măsurabile direct şi satisfăcând relaţia: z = f(x1. asupra mărimii x2..13 II CALCULUL ERORILOR PENTRU MĂRIMI MĂSURATE INDIRECT În multe cazuri mărimea de măsurat nu este accesibilă măsurării directe.− − −. este: S εz = z z (25) (26) 13 . n2 măsurători.

< (28) astfel încât putem folosi formule pentru calcule aproximative.(y0-y) = ± δ x ± δ y. atunci δ f = | const. b de unde rezultă eroarea maximă: δf = δ ( ax +by ) = a δx + b δy. în special ne interesează eroarea maximă a funcţiei. (31') şi cazul diferenţei. 1.f = (x0-x) . Eroarea absolută este: f0 .y0. (30) Cazul cel mai nefavorabil are loc atunci când erorile absolute ale variabilelor x. Cazul cel mai favorabil are loc atunci când erorile absolute ale termenilor au semne opuse şi deci se adună. Să calculăm mai întâi erorile maxime ale funcţiilor simple.f = a(x0 .10C la t2 = 19. eroarea relativă maximă a diferenţei va fi foarte mare (din cauza numitorului mic).x) + b(y0 .⋅ x.10C atunci eroarea relativă a diferenţei ∆ t = t2 .y) = δ x + δ y. Dacă x şi y sunt apropiaţi între ei. εf = δx + δy x−y . a) Sumă. evitând determinarea unei mărimi ca diferenţă a două mărimi apropiate.14 II. (32) Cazul diferenţei este un caz particular al sumei algebrice de la punctul precedent (punând a = 1. y au acelaşi semn cu coeficienţii respectivi a. Asemănător sumei avem: f = x . adică se determină prin calcul cu ajutorul unei formule în care intră mărimi ce sunt măsurate direct. εx = δ < x. b sunt constante exacte. pe care o vom trata şi separat: f = x .3 ± 0.7 ± 0. Fie suma algebrică: f = ax + by cu valoarea exactă f0 = ax0 + bx0. Acest fapt trebuie totdeauna avut în vedere. f0 . x x (27) Vom presupune de asemenea că erorile sunt suficient de mici adică εx < 1. Ştiind erorile argumentelor trebuie să calculăm eroarea care rezultă pentru funcţie. x < x0 − x δx sau = ±ε x . (31) În particular.y. Este comod să notăm în cele ce urmează cu δ x modul erorii absolute şi cu ε x modulul erorii relative. (29) unde a. b = -1). de unde eroarea maximă: δf = δ ( x − y ) = δx + δy . iar ceilalţi termeni se rotunjesc păstrând o zecimală în plus faţă de termenul grosolan (aceste zecimale vor da cifra "îndoielnică" a rezultatului). dacă f = const. cunoscând erorile maxime ale argumentelor.y) = ± a δ x ± b δ y. dacă creşterea de temperatură într-un vas calorimetric este mică.t1 va fi 14 . δ f = δ (x .| ⋅ δ x. de la t1 = 19. (31'') Observaţie: La adunarea mai multor numere. εf = δf f . chiar dacă erorile relative ale termenilor sunt mici. b) Diferenţă.1 Erorile funcţiilor Majoritatea mărimilor fizice se măsoară indirect.y. adică δx = x0 − x sau x 0 − x = ±δx sau x 0 = x ± δx. termenul cu număr minim de zecimale (deci cu eroare absolută maximă) se lasă neschimbat. De exemplu. f0 = x0 .

c) Produs. Să considerăm o funcţie putere f = x2.7 − 19. Observaţie: Pentru ca o expresie de tip produs . t2 au fost făcute cu o precizie de 100 ori mai bună: ε t ≈ 0.1 = = = 0. şi secţiunea S0 supus forţei F: Fl 0 E= .15 δt1 + δt 2 2δt 2. Eroarea maximă (cazul cel mai nefavorabil) va fi: ε ∆t = δf = δ ( xy ) = x δy + y δx. erorile fiind presupuse mici. conform regulii: δh δh 1 1  ε d = ε d + ε h + ε h ≈ε h + ε h = + = δ h  + . 2) Modulul lui Young E se determină pe baza alungirii ∆ l a unui fir de lungime l.3 deşi citirile t1.f = x0 − x r = ( x ± δx) r − x r = x r (1 ± ε x ) r − x r ≈ x r (1 ± rε x ) − x r = ±rx r ε x de unde eroarea: δf = δx r = r x r ε x . f0 – f = x0y0 . Pentru funcţii mai complicate de tip produs – cât se calculează mai întâi eroarea relativă după regula de mai jos şi apoi cu ajutorul acesteia eroarea absolută.5 = 50%. Pentru un produs de doi factori avem: f = xy. h d 2 = d1 1 (36) h2 de unde eroarea relativă maximă este. (35) adică eroarea relativă a unei puteri este egală cu eroarea relativă a bazei înmulţită cu exponentul (în modul). Analog produsului avem: f = x x x yx − xy 0 y ( x 0 − x) − x( y 0 − y ) ± yδx  xδy ± yδx  xδy . (34) deci şi în acest caz se adună erorile relative ale factorilor. t 2 − t1 t 2 − t1 19. y y2 de unde eroarea maximă (cazul cel mai nefavorabil): εf = δf f = ε x +ε y .xy = x(y0-y) + y(x0-x) + (x0-x) (y0-y) = ± xδ y ± yδ x ± δ x δ y = ± xδ y ± yδ x. (36') h h  h1 h2  1 2 1 2 2 1 1 2 1 2 (δ h1 ≈ δ h2) dacă diametrul d1 este cunoscut cu suficientă precizie. εf = δf xr = r εx.1/20 = 0. (37) S 0 ∆l 15 . unde x este un număr real exact. Atunci r f0 . εf = δf xy = εx +ε y (33) deci se adună erorile relative ale factorilor. y y0 y yy 0 yy 0 y ( y ± δy ) y2 δf = δ y δx + x δy x = . Exemple: 1) Diametrul d2 al unui tub capilar se determină pe baza diametrului cunoscut d1 al unui tub capilar de comparaţie şi a ascensiunilor capilare h1. f0 − f = 0 − = 0 = = ≈ . Pentru funcţiile simple de mai sus se calculează întâi creşterea absolută şi apoi cu ajutorul acesteia eroarea relativă.0.5 %. d) Cît . h2.005 = 0. unde am neglijat ultimul termen. e) Putere.cît să aibă sigur n cifre exacte trebuie ca factorii să aibă n + 2 cifre exacte.

16 de unde eroarea relativă maximă: ε E = ε F + ε l 0 + ε S 0 + ε ∆l ≈ ε ∆l = δ (l − l0 ) 2δl = . al funcţiilor trigonometrice. (39') unde se pot neglija erorile masei marcate m. y x df = xdy + ydx → δ f = x δ + y δ . 2 2 2 (39) de unde eroarea relativă maximă: ε k = ε m + ε g + ε x ≈ ε x sau ε k = 2ε π + ε m + 2ε T ≈ 2ε T. logaritmice. ∂x ∂y Cazul cel mai nefavorabil are loc atunci când erorile argumentelor au acelaşi semn cu derivatele respective.35): (a) f =a +b d x y. fie dinamic pe baza perioadei T a oscilaţiilor verticale ale greutăţii: k= mg x sau k = 4π 2 m T2 . a lungimii l0 şi a secţiunii date S0 pot fi neglijate (δ l ≈ δ l0). 3) Perioada pendulului simplu T este dată de formula: T = 2π l . se aplică calculul diferenţial. a lui g şi π (luând un număr suficient de zecimale). g se pot neglija dacă luăm un număr suficient de zecimale. 16 . y ∂ x ∂ y δ = f Putem raţiona şi astfel. f =a x +b y → f = a δ + b δ . l − l0 l − l0 (37') unde erorile forţei F (dată de greutăţi marcate). ∂x ∂y ∂ f ∂ f δ + x δ. … şi luăm cazul cel mai nefavorabil pentru a obţine eroarea maximă: δ = f ∂ f ∂ x δ + x ∂ f ∂ y δ + y ∂ f ∂ z δ.dy → δ f = δ x + δ y. df = dx . exponenţiale etc. 2. 4) Constanta elastică k a unui resort se determină fie static pe baza alungirii x sub acţiunea greutăţii mg.y. Presupunem că funcţia este continuă şi cu derivate parţiale continue în domeniul considerat. diferenţiem funcţia: df = ∂ f ∂ f ∂ f dx + dy + dx . de exemplu.. g (38) (38') de unde eroarea relativă maximă: unde erorile pentru π . asimilând diferenţialele cu erori (presupuse mici). y) păstrând doar termenii liniari: f ( x 0 . 1 1 1 εT = ε Π + εl + ε g ≈ εl . z (40) Putem obţine şi pe această cale formulele pentru funcţiile simple (31 . (c) f = xy. Anume. de unde eroarea maximă: f0 − f ≈ ± x δ ∂f ∂f ±δy . valoarea exactă fiind f0 = f(x0. y 0 ) ≈ f ( x.y0). y). y ) + ( x 0 − x ) ∂f ∂f + ( y0 − y) . Se dezvoltă funcţia în serie Taylor în jurul valorilor (x. d d δ x y (b) f = x . Fie o funcţie de două variabile f = f(x. ∂ x ∂ y ∂ x asimilăm diferenţialele cu erori (considerate mici) dx → δ x. În cazul unor funcţii oarecare.

x. deci ε f = ε x + ε z + ε z. y df = ydx-xdy y 2 →δf = yδ + xδ x y y2 .δθ. măs. f = r x → f = r x . ln f = lnx + lny + lnz. unit. 1.335 1575 880 1. r .acceleraţie gravitaţională. x df dx dy dz (a) f = xyz. lnf = r ln x. Se găseşte astfel regula de adunare a erorilor relative pentru expresii de tip produs .   de unde eroarea maximă:  δI δI δL = 10δ (1gI − 1gI 0 ) = 10 + 0  I I0  (deoarece δI ≅ δI 0 . f x y z f x y z ε f = ε x + + ε z + ε z.17 (d) f = x .287 1470 17 785 1. În primul rând alcătuim tabelul cu valorile argumentului x (în ordine crescătoare) şi valorile corespunzătoare ale funcţiei y = f(x).ln z.cât. Exemple: 1) Ascensiunea capilară h este dată de formula: (c) δf δx h= 2σ cos θ . θ .ln y. g .unghiul de racord (umectaţie) . Pentru expresii de tip produs .cât se calculează întâi eroarea relativă. ρgr (41) unde σ este tensiunea superficială. unde εcos θ = sin θ . f = x + y + z → f = x + y + z .18 1150 589 1. ) II.δθ δ cos θ = = tg θ . Pentru aceasta este comod să logaritmăm în prealabil funcţia şi apoi să diferenţiem (ştiind că d lnx = d x ).raza tubului capilar.360 1725 1030 1. y. (b) = − − → = + + .2 Trasarea graficelor În alcătuirea şi trasarea graficelor trebuie respectate anumite reguli. ln f = ln x. Eroarea relativă maximă este: ε h = ε σ + ε cosο + ε ρ + ε g + ε r. măs. x 482 1. unit. f = xr . df dx x df dx dy dz δf δx δy δz δf δx δy δz εf = r ε x . deci f = yz . Tabelul de valori.225 1336 648 1. ρ densitatea lichidului. ca de exemplu în tabelul alăturat. cos θ cos θ (41') 2) Nivelul sonor L (în decibeli) este definit prin intensităţile sonore I0 şi I astfel: I = 10 lg I I0 (42)  1 1  ≅ 10δI  +  I I 0    .391 .

Poate fi folosită şi o hârtie albă. 3. 400.0.50.0.432 1. ∆ y = 0. 1200. 4.4. 5.2: 0. y ∈ (1. 0. 1500.440 La capătul rândului trebuie scrisă neapărat unitatea de măsură respectivă. Dimensiunile graficului. Poziţia graficului x 4. 0. 1. 2. 14. verticale sau orizontale.2. În exemplul nostru: x ∈ (500. 100: 0. 30. 1. 3. 10. 8.2. intervalul dintre liniile echidistante. Raportul optim dintre lungime şi lăţime trebuie să fie 2 =1. 150.3. dar în nici un caz mai mic) sau poate fi mai mare. 100. 0.5: 0.6. 1000. unde k este un număr întreg convenabil (pozitiv. 40. 2. 18 . liniată de noi uşor cu creionul cu linii consecutive. 600. Domeniul de variaţie Stabilirea domeniului de variaţie a celor două mărimi x şi y. 1. Astfel. 6. 3000. 25.8. 2.18 y 1. etc. 500: 0. 2 sau 5. 0. 10: 0.50). 1700). 120. 100. Dimensiunile graficului trebuie să fie de ordinul 12 x 18 cm (dublul unei cărţi poştale sau jumătate dintr-o coală oficială obişnuită). 0. 300. etc. negativ sau nul). 500.0 etc.2 etc. 20: 0. etc.0.5.1: 0. 500. 1. se face prin rotunjirea valorilor extreme până la valori convenabile care să încadreze bine valorile din tabel.00. 2. verticale sau orizontale. 200. 2. Graficul poate fi aşezat în una din cele două poziţii a sau b din Fig. etc. 20. 50: 0. 200.4. Trebuie să reprezinte un număr de unităţi egal neapărat cu unul din divizorii lui 10. 350. 10. 1. 12. 0. adică 1.5. 0. de ordinul 9 x 12 cm (adică o carte poştală. 2⋅ 10-1 = 0. Scările Graficul poate fi trasat comod pe hârtie milimetrică sau eventual pe hârtie în pătrăţele de aritmetică (sau comercială). 30. 2: 0. de ordinul 18 x 24 cm. fie despărţită printr-o virgulă de simbolul mărimii. 3. 5: 0. deci 10k. 0. dar aşa ceva se recomandă doar în cazuri extreme. 100. 60.425 1. y y sau x a) b) Fig. 6.429 1. etc. 20. 50. în funcţie de comoditatea scărilor pentru x şi y. etc. 400. 2000. 300. 50. ∆ x =1200.1. 2. 200. 800.425 1. În cazuri speciale graficul poate fi mai mic. 60. 5⋅ 10-1 = 0. înmulţit cu o putere întreagă convenabilă a lui 10.4.5. 70. fie în paranteze. 2⋅ 10k sau 5⋅ 10k unităţi. 0. etc. 1: 0. 4. 200: 0. 40. 1. poate fi următorul număr de unităţi: 1⋅ 10-1 = 0. etc. 0. 2. 250. etc. 0.6 etc. 15. 20. 2500. 140. 1000. 600. 5.5. 20.

atunci trebuie să evaluăm bine erorile funcţiei y pentru fiecare punct experimental. un număr cât mai mic de puncte şi cât mai apropiate de curbă. Dacă ştim că dependenţa este parabolică vom interpola o curbă parabolică (fig. pătrăţel. 3. linia întreruptă). 3. respectiv 2. deoarece le putem evita folosind submultipli sau multipli ai unităţilor folosite. astfel încât curba să treacă prin cât mai multe puncte experimentale. pentru a vedea câtă încredere putem avea în punctele experimentale obţinute. 2 sau 5 cm. Liniile nu trebuie să fie nici prea dese. 2b). y + δ y) (δ y = eroarea absolută) prin segmente verticale centrate pe punctele experimentale 19 . deoarece strică precizia de reprezentare a datelor. triunghi.50 unităţi pe care îi repartizăm pe 10 cm înălţime (fig. Forma curbei pe care o vom trasa depinde de cunoştinţele noastre asupra desfăşurării fenomenului (procesului) studiat. Distanţa dintre două linii consecutive trebuie să fie de ordinul a 10.δ y. linia plină). 5. Trasarea graficului Fiecare punct experimental se marchează vizibil printr-un cerculeţ.1 sau peste 500 unităţi. În cazul hârtiei milimetrice sau în pătrăţele (de aritmetică sau comercială). astfel încât graficul să iasă o linie frântă.3 Dacă studiem un fenomen nou şi nu ştim deloc la ce tip de curbă ne putem aştepta.20 mm. deoarece încarcă desenul. Distanţa dintre aceste marcaje trebuie să cuprindă 1. 2a) sau pe 15 cm înălţime (fig. dacă avem argumente temeinice în sprijinul unei dependenţe liniare atunci vom trasa prin interpolare o linie dreaptă (fig. cruciuliţă etc. în mod egal şi simetric. (de 1 mm mărime) fără a duce linii ajutătoare (pline sau puncte). În cazul exemplului nostru ∆ x = 1400 repartizat pe 14 cm lungime (în cazul hârtiei albe putem alege şi ∆ x = 1300 repartizat pe 14-16 cm). Trebuie trasată o curbă lină (eventual cu ajutorul unui florar) prin interpolare. Pe axa verticală avem ∆ y = 0.19 Nu se folosesc pentru intervale numere sub 0. 4 sau 10 pătrăţele de aritmetică. Pentru aceasta marcăm intervalele (y . Fig. lăsând eventual de o parte şi de alta. Numai punctele remarcabile (critice) pot fi eventual evidenţiate prin linii de coordonate (întrerupte) şi înscrise pe axe valorile coordonatelor respective. şi nici prea rare. nu se trasează liniile echidistante (deoarece sunt gata trasate de fabrică). ci urmărind paralel liniile de coordonate deja trasate. ci se marchează pe cele două axe doar intervalele echidistante alese. şi fără a nota pe axe valorile numerice ale coordonatelor punctelor. Punctele experimentale reprezentate nu trebuie unite prin linii drepte. Astfel.

5 20 . deviaţie proporţională cu sensibilitatea balanţei. 4 se evidenţiază experimental existenţa unui anumit proces (de cristalizare) în regiunea palierului A. Fig. ne conduce de exemplu. g α . De exemplu. div. Uneori se reiau măsurătorile în mod special în regiunea interesantă pentru a obţine mai multe (mai dese) puncte experimentale şi a evita o eventuală pierdere (estompare) a unor variaţii (fig. eventual şi ceea ce scoate în evidenţă acea reprezentare grafică.2 Graficul este dat în figura 5. Exemple: a) Sensibilitatea balanţei.5 2. Sub cadrul graficului sau sus în cuprinsul cadrului se scrie titlul graficului. Fig .20 respective (x. la următorul tabel de date: m. y) şi facem interpolarea printr-o curbă lină care să taie aceste segmente. 5 6. în porţiunea cu cruciuliţe). 4. iar acesta trebuie sa indice in general variaţia unei mărimi în funcţie de altă mărime.3 158 2.0 30 3. Deviaţia acului balanţei în funcţie de masele puse pe platane (la o suprasarcină dată).4 78 2. 4 6.5 120. în cazul graficului din fig.9 100 2.

36 44 0. s 16 0. s.41 Fig.931 50 0. 6 c) Densitatea unor soluţii Densitatea relativă a două soluţii în funcţie de concentraţie ne conduce la graficul din figura 7. Înălţimea de cădere s şi timpul de cădere liberă ne conduc la o curbă parabolică (pătratică). % δ 4 1.21 b) Studiul căderii libere. 6).28 37 0. % δ 25 0.18 17 0.405 69 0.365 55 0.086 II c . (fig. I c .40 79 0.883 21 .06 13 1. cm t.037 8 1.

70 gf / cm = 3.5 15 51 20 59 25 70 30 83 35 98. (0.63 N / m F 50 gf 22 . gf 5 15 10 30.22 Fig.0) şi (140. F.5 x. 50). mm F x 40 108 45 120 50 140 Constanta elastică se determină din grafic alegând pe dreapta de interpolare două puncte cât mai depărtate între ele spre marginile graficului). de exemplu.0cm = 3. 7. Prin urmare obţinem: k = x = 14 . Densitatea relativă a unor soluţii d) Oscilatorul armonic Forţa elastică (egală cu greutatea atârnată) în funcţie de alungirea resortului ne conduce la graficul liniar (F = kx) din figura 8.

Ω 108 109 120 122 127 136 142 146 θ . = 48 µV / grd .7 140 Interpolând o dreaptă şi luând pe această dreaptă două puncte cât mai depărtate între ele.0 80 5. Oscilatorul armonic e) Termocuplul. mV 0 . 9 f) Termometrul cu rezistenţă. 0C 22 29 50 58 80 90 105 118 23 .0 110 6.2 55 4.7) găsim panta dreptei. Rezistenţa în funcţie de temperatură ne conduce la graficul din figura 10. E . Datele experimentale din tabelul alăturat ne conduc la graficul din figura 9. R.0) şi (140. ∆θ 140 grd Fig. 6. adică sensibilitatea termocuplului: s= ∆E 6. de exemplu (0.8 2.7 mV = .8. 0C 0.23 Fig.85 24. Tensiunea termoelectromotoare E a unui termocuplu variază practic liniar cu temperatura sudurii calde (cea rece fiind la 0 0C).

R = R0 (1+Aθ ). şi extrapolând-o spre 00C găsim R0 = 100 Ω . Pentru determinarea pantei luăm de exemplu punctele (0. 158). avem lg R = lg A + ε 2kT lg e = lg A + 0. din care putem afla pe ε . 100) şi (150.4 m.24 R θ 154 139 158 150 Interpolând o dreaptă. Logaritmând relaţia (43) şi exprimând pe ε în electron-volţi (1eV = 1.10.5ε 1000 .387 Ω / grd .387 = = 3.4343 ε ⋅1.6 ⋅10 −19 −23 2 ⋅1.38.38 ⋅10 T = lg A + 2. Termistorul este un semiconductor a cărui rezistenţă scade cu temperatura după o lege de tip exponenţial: ε R = A e.87 ./2kT (43) k = 1.5 ε .10 −3 grd −1.6⋅ 10-19J).10-23 J/grd – constanta Boltzmann. graficul lui lg R în funcţie de 1000/T trebuie să fie o linie dreaptă cu panta m = 2. Termometrul cu rezistenţă g) Termistorul. (ε in eV ) (44) T Prin urmare. 150 de unde coeficientul termic A= m 0. unde ε este lărgimea benzii interzise în cazul conductibilităţii intrinseci (fără impurităţi sau la temperaturi suficient de înalte). R0 100 Fig. (pentru simplificare în grafic s-au trecut mai puţine puncte): m = R0 A = 158 − 100 = 0. 24 . anume ε = 0.

35 6.80).398 50 3.2 0. R. luând de exemplu pe dreapta de interpolare punctele (2.2 lg R θ .35.30.74 Din graficul lgR = f(1000/T).42 1. 25 .35) şi (3.81 0.985 1.342 148 2.80 − 0. Ω 68 66.716 30 3. Termistorul În figura 11 am reprezentat R = f(θ ) şi lg R = f(1000/T).09 2. 0.35 de unde intervalul energetic: ε = 0.39 1.301 62 2.858 90 2.832 25 3. conform datelor experimentale din tabelul următor.25 Fig.9 0.5 52 25.591 140 2.1 0.32 3. găsim panta m= 1.8 7. 0C 1000/T R 1g R θ 1000/T 1. 11.2 0. 1.35 = 1.37 1.5ε 3.034 83 2.0 10.0 20.65 1.30 − 2.823 28 3.3 3.61 eV .4m = 0.491 145 2.792 104 2.526 = 2.

12. Termistorul 26 .26 Fig.

2 Mărimi fizice vectoriale. Prezentarea teoretică şi modul de lucru Valoarea celei mai mici diviziuni a unui instrument de măsură constituie precizia acestuia şi este egală cu eroarea absolută de măsurare ce o săvârşeşte instrumentul.3 Determinarea condiţiilor optime pentru măsurarea unui paralelipiped dreptunghic 1. d) Exprimarea rezultatului final. b) Calculul valorilor medii ale mărimilor de măsurat.27 III. folosim instrumente care pe lângă riglă mai au un vemier (şublerul) sau sunt prevăzute cu un şurub micometric (micrometru). c) Calculul erorii pătratice a mediei aritmetice.1 Clasificarea mărimilor fizice III. Când avem nevoie să determinăm o lungime cu precizie mai mare (eroare mai micâ). volumul unei plăci paralelipipedice se va afla după formula: (1) V = abc (1) 27 . Folosind şublerul şi micrometrul. Scopul lucrării: Scopul lucrării îl constituie formarea deprinderilor de măsurare cu instrumente de precizie şi aplicare în practică a elementelor de teoria erorilor de măsură şi anume: a) Alegerea condiţiilor de lucru. MĂRIMI FIZICE III. operaţii cu vectori III. f) Aplicarea rezultatelor obţinute. In măsurătorile curente de lungimi se folosesc rigle. e) Calculul erorii relative. având diviziunile cele mai mici egale cu 1 cm sau 1 mm. 2.

va trebui conform relaţiei ( 2 ) să avem : Rezultă : ∆ a = 0. obţinem : ∆ V ∆ a = + V a ∆ b ∆ c + b c b (2) Dacă dorim ca eroarea relativă maximă asupra mărimii deduse din calcul . b.06 mm. c .3 % b ∆ c = 0. b . b.28 unde a.1 mm cele 3 dimensiuni să presupunem că obţinem pentru cele 3 dimensiuni : a = 100 mm b = 20 mm c = 2 mm Condiţiile optime le obţinem determinând eroarea relativă maximă a mărimii de măsurat . folosind metoda diferenţierii logaritmice . 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 c) Se calculează erorile pătratice a mediei aritmetice : 28 a i (mm) ∆ a = 0.3 mm .003 x 2 = 0.06 mm ∆ c = 0.3 mm ∆ b = 0.9 %. Deoarece în practică nu se găsesc instrumente cu precizie determinată se folosesc instrumente cu precizii apropiate . pe (b) cu precizia de 0.003 x 100 = 0. Logaritmând expresia volumului (1) şi trecând la erori . efectuând măsurători directe asupra mărimilor a. . iar eroarea relativă maximă asupra mărimii finale să nu fie mai mare de 0.006 mm Deci : vom obţine precizia maximă dorită în măsurarea volumului dacă pe (a ) vom măsura cu un instrument având precizia de 0.006 mm. Această discuţie ne permite să determinăm precizia instrumentelor ce urmează a fi folosite pentru măsurarea fiecărei mărimi a. determinându-se mai întâi valorile medii ale mărimilor măsurate care se trec în tabelul ( 1 ) : Nr. adică a volumului . iar pe (c) cu un instrument cu precizia de 0. crt. c sunt dimensiunile paralelipipedului: c b a Găsirea condiţiilor optime de lucru Măsurarea mai întâi cu ajutorul unui instrument de precizie de 0. să fie de exemplu 0. Pentru acest fapt.3 % c a (mm) bi (mm) b ( mm) c i (mm) c (mm) .003 x 20 = 0. c aşa fel încât asupra lor să facem aceeaşi eroare relativă . se impune ca asupra măsurătorilor efectuate să se realizeze un calcul al erorilor. cu aceeaşi precizie .3 % a ∆ b = 0.9 %.

b . Fizică generală.b . I. Sc = ∑(c n( n − 1) i − c )2 SV = ( ∂V ∂V ∂V S a ) 2 . Scheffel M.I.I.29 Sa = ∑( a n( n − 1) i − a)2 . Marian Scheffel. Suceava.Sibiu – 1975 4.S. Petru Ştiuca. c + ( S b ) 2 . 2002 IV TERMODINAMICA 29 . – Curs de fizică vol. Dumitru Grosu – Îndrumător de lucrări practice de fizică litografiat la Universitatea .Suceava –1981 2. Cuza ’’ 3. Ioan Litschel – Lucrări practice de fizică .b .c + ( S c ) 2 . I litografiat la I. partea I Litografiat de I. Al.. Sb = ∑(b n( n − 1) i − b )2 . Tipografia uninversităţii Ştefan cel Mare.c a a a ∂a ∂b ∂c Adica: SV = (b c S a ) 2 + (a c S b ) 2 + (a b S c ) 2 d) Rezultatul final se da sub forma: V =V ± S V e) Eroarea relativă a volumului in procente este : ε V = SV V (100%) f) Se va aprecia rezultatul pe baza erorii relative şi a erorii pătratice a mediei aritmetice 3 Materiale necesare şubler micrometru piese ale căror volum trebuie determinat 4 Bibliografie 1.

se foloseşte căldura specifică sau căldura molară la presiune constantă cp (Cp ) . SCOPUL LUCRARII Lucrarea are drept scop însuşirea acestei metode de determinare a căldurii specifice a metalelor . 30 . c= ∆Q ∆m∆T (1) (c ) SI = 1J 1kg 1K Unitatea de masura a caldurii specifice in sistemul international este: Căldura molară C reprezintă căldura schimbată de un Kmol de substanţă pentru a-şi modifica temperatura cu un grad Kelvin. Valorile capacităţii la V = const.I. 2 TEORIA LUCRARII Căldura specifică este o mărime fizică ce exprimă cantitatea de căldură schimbată de o unitate de masă a unei substanţe cu mediul exterior pentru a-şi modifica temperatura cu un grad Kelvin. C= d Q νT d (2) C S.2 Determinarea căldurii specifice a metalelor prin metoda răcirii 1.Cele mai accesibile determinări experimentale sunt valorile capacităţii la presiune constantă . = 1J 1Km 1K ol Între căldura molară şi cea specifică există relaţia : C=cµ (3 ) unde µ ⇒ masa molară a substanţei respective . determinarea capacităţii calorice la volum constant este dificilă din punct de vedere experimental . respectiv determinarea căldurii specifice a Al şi Fe. Având în vedere dificultatea de a menţine constant volumul corpurilor solide la variaţia temperaturii .1 Noţiuni de termodinamică IV. Sunt însă mai uşor de determinat din punct de vedere teoretic. Când transformarea se produce la presiune constantă .30 IV. Când transformarea sistemului ( corpului ) are loc la volum constant se foloseşte căldura specifică respectiv căldura molară la volum constant c v ( C v ).

m’’ este : ∆ =m ∆ Q c T (4) unde : c = căldura specifică ∆T = intervalul elementar de temperatură Relaţia ( 4) admite că temperatura T este aceeaşi în toate punctele corpului şi nu depinde de conductibilitatea termică . Ţinând seama că prin răcire are loc o emisie de căldură se aplică legea lui Newton de radiaţie a căldurii conform căreia cantitatea de căldură pierdută de un corp aflat la temperatura T într-un interval de timp este : ∆Q = α(T − T0 ) S∆t (5) unde T0 – temperatura mediului ambiant α .31 Metoda răcirii permite determinarea căldurii specifice ( căldurii molare a metalelor ) la diferite temperaturi . folosind mijloace experimentale simple . Principiul metodei este următorul : dacă un corp are temperatura mai mare decât a mediului ambiant . având aceiaşi suprafaţă S1 = S2 . încălzite la aceeaşi temperatură T1 = T2 = T şi le împărţim . ∆ t ∆T )1 α ∆t = 1 ∆T α2 m2 c 2 ( )2 ∆t m1c1 ( (7) Luând corpul de masă m1 ca etalon ( a cărui căldură specifică este cunoscută pe anumite intervale de temperatură ) şi cum la metale se poate considera α 1 ≅ α 2 . 1 1. Milivoltmetru indicator de temperatură 31 . Termocuplu 4.din acest motiv . Corp de probă 3. iar viteza de răcire Q Conform ecuaţiei calorimetrice cantitatea de căldură cedată ∆ de un corp cu masă . se vor considera probe de dimensiuni mici . APARATE ŞI MATERIALE FOLOSITE Schema dispozitivului experimental este prevăzută ca în fig. din relaţia (7) se obţine ∆T )1 m ∆T ∆T m1c1 ( )1 = m 2 c 2 ( ) 2 ⇒ c 2 = c1 1 ∆t ∆t ∆t m2 ∆T ( )2 ∆t ( (8) 3. atunci se va răci .coeficientul de transmitere a căldurii S – suprafaţa exterioară a corpului Egalând relaţiile ( 4 ) şi ( 5 ) se obţine : mc ∆T = α(T − T0 ) S∆t (6) Dacă scriem această relaţie pentru două corpuri ( metalice ) diferite de masă m1 şi m2 .. Cuptor electric 2. rezultă : ∆ T este dependentă de căldura specifică.

2 g) Pe baza reprezentărilor grafice se determină  ∆T    . f) Se reprezintă curbele T1 = f 1 (t1 ). i ) Se calculează eroarea pătratică medie a mediei aritmetice S c şi eroarea . b) Se introduce corpul de probă în cuptor şi se conectează cuptorul la reţea. Imediat ce corpul de probă este aşezat pentru răcire se porneşte cronometrul.  ∆t 1  ∆T     ∆t 2 h) Mărimile determinate şi cunoscute se înlocuiesc în relaţia ( 8 ) şi se determină c 2 . c) Se ridică cuptorul sau se scoate proba din cuptor. se aşteaptă până ce temperatura probei ajunge la valoarea dorită ( T1 = 500 0 C ). fiind apoi lăsată să se răcească în aer . e) Aceleaşi operaţii se repetă şi pentru corpul etalon . iar rezultatul se exprimă folosind relaţia : c 2 = c 2 ± S c2 j) Rezultatele obţinute se trec în tabelele 1şi 2 după modelul de mai jos : 32 . Ca etalon se va lua proba de Cu . d) Corpul se va răci până la temperatura mediului ambiant.1 MOD DE LUCRU a) Se cântăresc corpurile ( de probă şi etalon ). T2 = f 2 (t 2 ) ( Fig.32 Fig. 2 ) Fig.

pg. Ed. Litschel – Lucrări practice de fizică . m1 m2 ∆ T )1 ∆ t ∆ T )2 ∆ t c1i c 2i ( ∆ )1 ( ∆ ) 2 c1 t t J ( ) kgK m1 ( ( ε 500 – 400 400 – 300 300 – 200 200 – 100 100 – 20 490 460 425 400 380 k) Se vor face observaţii asupra căldurilor specifice ale metalelor folosite ( Al. Fe. 512 C) I. OBSERVAŢII Cunoaşterea căldurilor specifice a metalelor este necesară în diferite domenii de activitate dintre care menţionăm : a) prelucrarea mecanică b) proiectarea şi explorarea instalaţiilor termice c) automatizarea diferitelor procese folosind lame bimetalice . etc .33 Tabelul 1 (∆ )1i T Tabelul 2 Nr. pg. Luca şi colaboratorii . Academiei R. 6. Murgulescu . Ni) 5. Cu.Fizică . 1979 33 . Segal – Introducere în chimia fizică . E.R. Crt. Didactică şi pedagogică Bucureşti 1976. 1979 . Institutul de Învăţământ Superior – Sibiu . Bucureşti . Vol. 551 B) E.S.S. BIBLIOGRAFIE A) I. 1 Ed.

34 V NOŢIUNI DE MECANICA FLUIDELOR V.Determinarea tensiunii superficiale al unui lichid prin metoda stalagmometrului 1. . pentru a menţine o membrană elastică întinsă şi în echilibru trebuie sâ se exercite asupra conturului .1 Statica fluidelor V.I. Pe de altă parte. STALAGMOMETRUL 34 . Se numeşte coeficient de tensiune superficială ( α ) rezultanta forţelor de coeziune care lucrează pe unitatea de lungime. l σ S. = N m El depinde de natura lichidului şi scade cu creşterea temperaturii Pentru determinarea lui se folosesc două metode : . Astfel. Acţiunea forţelor de coeziune dintre molecule fac pentru moleculele dm stratul superficial să aibă o rezultantă îndreptată către interiorul lichidului. iar el însuşi tinde să aibă suprafaţă minimă. acest strat exercită o presiune asupra lichidului.metoda stalagmometrului.2 Dinamica fluidelor VI DETERMINAREA PARAMETRILOR FIZICI A UNOR LICHIDE 1.ei forţe tangente la suprafaţa sa. TEORIA LUCRARII Stratul de molecule de la suprafaţa unui lichid de grosime egală cu raza sferei de acţiune moleculară. DISPOZITIVUL EXPERIMENTAL. tangent la suprafaţa stratului superficial de lichid: α = F .metoda tensiometrului. se comportă asemănător unei membrane elastice. 2.

greutatea ei G este egalâ cu suma forţelor F de tensiune superfîcială care se exercită de-a lungul conturului orificiului de scurgere prin tubul capilar (Fig. prevăzut în partea inferioară cu un tub capilar. Curgerea lichidului prin tubul capilar se poate realiza picătură cu picătură. dar cum masa unei picături şi raza tubului capilar se determină greu. 2) Se introduce lichidul de studiat. în momentul desprinderii picăturii. 35 .35 Constă dintr-un cilindru vertical. Fig.ρ .1 Fig. Din relaţia (2) s-ar putea determina coeficientul de tensiune superficială σ. relaţia (2) se scrie: m 0 g = σ0 2 π r (3) unde m 0 este masa picăturii de referinţă Presupunem că din stalagmometru se scurg în cele două cazuri.b între care se face numărătoarea celor N 0 picături ce se scurg din stalagmometru.1). MODUL DE LUCRU σ= N0 ρ σ0 Nρ 0 (6) 1) Se introduce în cilindrul vertical un volum din lichidul de referinţă (apă distilată). iar r raza tubului capilar. G = F ⇔ m g ⇔ σ l ⇔ m g ⇔ σ 2 π r ( 2) unde m reprezintă masa picăturii. repetându-se operaţia de numărare în aceleaşi condiţii ca la punctul 1). ρ 0 reprezintă numerele de picături. alegându-se în acest scop două repere arbitrare a. acelaşi volum de lichid. (Fig. prin intermediul unui tub de cauciuc prevăzut cu o clamă şi interpus între tubul vertical şi tubul capilar. Pentru acest lichid de referinţâ.2 Dacă lichidul curge pictură cu picătură. Ţinând cont de faptul că din relaţiile (2)şi (3) se poate calcula raportul: m = σ (5) m 0 σ0 V = V0 ⇒ rezultă din relaţiile (4) şi (5): 3. adică între aceleaşi repere a. N 0 . respectiv densităţile celor două lichide. se va folosi un lichid de referinţă având coeficientul de tensiune superficială cunoscut σ 0 în vederea eliminării acestora. Deci putem scrie următoarele relaţii: N ρ Nm N 0 m0 m (4) = ⇒ = 0 ρ ρ0 m 0 Nρ 0 unde N .b şi obţinând astfel valoarea lui N.2).

se va calcula din legea de propagare a erorilor: σ = ∂σ 2 ∂σ 2 2 2 )N ..n ’’reprezintă numărul de n(n − 1) b) valoarea medie a lui σ . ci indirect prin efectuarea de măsurători a numerelor de picături N şi N 0 . N0 = ∑N i =1 n 0i . în vederea efectuării calculului erorilor. ρ 0 = 1000 Kg / m 3 . 5) Calculul erorilor se va face observând că valoarea lui σ nu se determină direct . Deci se vor face următoarele calcule : a) valorile medii ale lui n asupra unei măsurători individuale : N = ∑ Ni i =1 n .36 3) Se calculează valoarea lui σ din relaţia (6).N SN ∂N ∂N 0 0 0 Sσ = ( 0 d) rezultatul final se va da sub forma : σ = σ ± Sσ 2. conform relaţiei ( 6 ) este : N0 ρ σ0 N ρ0 c) abaterea pătratică medie a coeficientului de tensiune superficială măsurat . cunoscând valorile celorlalte constante : ρ = 1160 Kg / m 3 .N SN + ( )N . σ 0 = 73 • 10 –3 N/m 4) Se repetă măsurătorile. precum şi abaterile standard n n(n − 1) măsurători . Determinarea coeficientului de vâscozitate a unui lichid prin metoda Stokes 36 . SN = ∑ ( Ni − N )2 i =1 n S N0 = ∑ (N i =1 n 0i − N0 )2 unde . în aceleaşi condiţii de cel puţin 10 ori.

Astfel ia naştere4 între straturile din lichid o forţă de frecare internă sau viscozitate .37 1. acţionează trei forţe : greutatea bilei G. cele trei forţe au aceeaşi direcţie verticală (Fig. ea are o anumită viteză . Pe măsură ce bila înaintează . v = viteza bilei. 1) forţa de greutate este orientată în jos forţa arhimedică şi de rezistenţă în sus Fig. forţa arhimedică Fa şi forţa de rezistenţă R.1 Greutatea bilei şi forţa arhimedică sunt constante. Aceasta din urmă se opune mişcării şi este condiţionată de forţele de frecare internă a lichidului. Trecerea bilei prin lichid face ca diferite straturi să alunece unele faţă de altele cu viteze diferite. viteza ei creşte şi conform relaţiei (1) creşte şi forţa de rezistenţă. iar celelalte cu viteze din ce în ce mai mici. 37 . La un moment dat . este dată de formula lui Stokes : R=6π η vr (1) în care η = este coeficientul de frecare internă sau viscozitate a lichidului. viteză pe care o avea în momentul echilibrului forţelor. Principiul fizic al metodei Asupra unei bile care cade într-un lichid vâscos. datorită inerţiei se va mişca rectiliniu şi uniform cu o viteză constantă v0 . Forţa de rezistenţă creşte o dată cu creşterea vitezei. fără vârtejuri. suma celor trei forţe devine egală cu zero şi bila . r = raza acesteia. Când bila se găseşte în imediata apropiere a suprafeţei lichidului. Forţa de rezistenţă la înaintare pentru o bilă cu viteză de cădere mică . Stratul de lichid din imediata apropiere a suprafeţei bilei se mişcă cu viteza bilei.

obţinem : 4πr 3 4πr 3 ρg − ρ 0 g − 6πrηv 0 = 0 3 3 (3) 3 3 unde ρ = densitatea materialului din care este confecţionată bila ρ0 = densitatea lichidului g = acceleraţia gravitaţională Din relaţia (3) se poate determina expresia lui η : 1 (ρ − ρ0 ) 2 η= gd (4) 18 v0 în care d = 2v este diametrul sferei Formula (4) se deduce pentru cazul când bila cade într-un lichid care se întinde nelimitat în toate părţile. deoarece lichidul se găseşte într-un vas. 2 ) Fig. acest lucru nu se poate realiza .2 3. celelalte se găsesc în tabele . 2.4 ) D O parte din mărimile care intră în partea dreaptă a semnului de egalitate pot fi măsurate direct . avem : G – Fa – R = 0 (2 ) Dacă în relaţia (2) înlocuim pe G şi Fa cu expresiile lor : G = F ⇔ mg = σl ⇔ mg = σ 2πr iar pe R cu expresia (1) . Descrierea aparatului Aparatul folosit în această lucrare se compune dintr-un cilindru de sticlă umplut cu lichidul de studiat şi prevăzut cu 2 repere care sunt de fapt 2 beculeţe ce se aprind sau se sting în momentul în care bila trece prin dreptul acestora (Fig. se obţine pentru η formula corectată : 1 ( ρ − ρ0 ) η= gd 2 (5) d 18 v 0 (1 + 2. Procedeul experimental 38 . Practic . Dacă bila cade de-a lungul unui cilindru de diametru 0 .38 Punând condiţia ca rezultanta forţelor ce acţionează asupra bilei să fie nulă.

39 Pentru efectuarea lucrării sunt necesare : * bile mici din diferite materiale a căror densitate se cunoaşte * un magnet necesar scoaterii bilei din lichid * cronometru pentru măsurarea timpului în care bila parcurge distanţa dintre cele două repere * reperul din partea superioară se aşează la o anumită distanţă de suprafaţa lichidului. mărimi caracteristice VII. ρ0 = 700 Kg / m3 . clasificare. de la care viteza bilei devine constantă .1 Unde elastice.4 D=11 • 10 – 3 m • 10 –3 m . 2 Fenomene ondulatorii VI.crt d ( m) D( m) l (m ) t (sec) v0= l  m    t  sec  η 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 Pentru experimentul din laborator : ρ = 7800 Kg / m3 .. VII UNDE ELASTICE VII. l = 0.3 m . l’’ este distanţa dintre cele două repere * în vederea efectuării calculului erorilor de măsură se fac cel puţin 10 măsurători pentru v0 Rezultatele măsurătorilor se trec în următorul tabel : Nr. x’’ în care bila parcurge distanţa dintre cele două repere : v 0 = l t unde . * viteza v0 a bilei se determină măsurând timpul ..3 Determinarea lungimii de undă şi vitezei sunetului prin metoda osiloscopică 39 . d = 9.

Fig. aflate în oscilaţie la distanţa x1. k. Între două puncte M1 şi M2 ale mediului. provocate de undă sunt transformate în oscilaţii electrice x(t) şi y(t) cu amplitudinile A şi B şi dirijate a fi compuse după direcţii perpendiculare într-un osciloscop cu două 40 . 1   x  λ (1) Oscilaţiile mecanice ale celor două puncte ale mediului. 2. Scopul lucrării Lucrarea are drept scop înţelegerea modului de propagare a unei unde într-un mediu elastic şi însuşirea metodei de determinare a lungimii de undă a unei unde sonore prin metoda osciloscopică.40 1. diferenţa de fază este dată de relaţia: 2πx1   2πx 2  x − x1 ∆x  ∆ϕ =  2π υ − t t = 2π  −  2π υ −  = 2π 2 (2) λ   λ  λ λ  unde ∆ x reprezintă distanţa dintre punctele măsurată după axa Ox (fig.pulsaţia. străbătută de undă într-un timp t. υ – frecvenţa. respectiv x2 de sursa O. 1).numărul de undă. Teoria lucrării Prin undă se înţelege fenomenul de propagare din aproape în aproape cu viteză finită a unei oscilaţii (perturbaţii) într-un mediu elastic. ω . termenul ϕ = ω t – kx reprezintă faza undei. λ – lungimea de undă x – distanţa faţă de originea O. Ecuaţia unei unde ce se propagă după direcţia Ox este dată de relaţia: y = A sin (ωt − kx ) sau y = A sin 2π  vt − unde: A – amplitudinea undei.

3c. Câteva cazuri particulare: a) Dacă φ1 = φ2.ϕ 1 are valori arbitrare (Fig. 3b. indicată în figura 3a. A (4) În acest caz traiectoria corpului este dreapta ab.3a 41 . Spotul luminos al osciloscopului va descrie o traiectorie dată în general de ecuaţia: x2 A 2 + x2 B 2 − 2 xy cos ∆ϕ = sin 2 ∆ϕ A⋅ B (3) care reprezintă ecuaţia unei elipse înscrise într-un dreptunghi cu laturile 2A şi 2B. oscilaţiile x(t) şi y(t) sunt în fază iar ecuaţia elipsei devine: x y = A B => y = B x. drepte pentru: Δφ = 0 sau Δφ = 2nπ.2. dacă diferenţa ∆ ϕ = ϕ 2 .41 întrări x şi y. direcţia axelor elipsei şi sensul de mişcare a spotului pe elipsă depinde de valoarea defazajului Δφ. . adică ∆ ϕ = 0. Fig. Ne vom limita în cadrul lucrării numai la situaţiile pentru care în funcţie de defazajul Δφ. 3a. Δφ = 3π/2 sau Δφ = (2n+1) π/2 unde n = 0. Defazajul dintre două oscilaţii poate fi măsurat direct din traiectoriile elipsei rezultante. Fig.2 Excentricitatea. 2. Δφ = π sau Δφ = (2n+1) π.……. 2). Traiectoriile rezultante ce corespund acestor situaţii sunt prezentate în fig. elipse pentru: Δφ = π/2 sau Δφ = (4n+1) π/2. vizualizate pe ecranul osciloscopului catodic.1.3. elipsele respective devin: 1.

În acest caz traiectoria corpului (spotului) este o elipsă centrată. Fig. Ca şi la elipsă.3b π c) Dacă φ2 = φ1 + .42 b) Dacă φ2 = φ1 + π . traiectoria corpului este un cerc de rază A0 2 înscris într-un pătrat cu latura 2A0. pentru Δφ = π/2 avem oscilaţie circulară stânga (adică săgeata din figura 4 orientată invers). 4 42 . oscilaţie circulară dreapta Fig. 3c d) Dacă φ2 = φ1 + π . Fig. 3a) panta dreptei este pozitivă. atunci: y(t) = B sin(ωt+ φ1+ π) = -B sin(ωt + φ1) iar ecuaţia elipsei devine: x −y = A B => y = −B x A (5) (fig. atunci între fazele iniţiale putem scrie: 2 x π y = sin( ωt + ϕ1 ) iar = sin(ωt+ φ1+ ) = cos(ωt + φ1) sau A B 2 x2 A2 y2 B2 + = 1. iar A = B = A 0 . acesta efectuând rotaţia dinspre cadranul 1 către cadranul 2 pentru ∆ ϕ = π /2 şi dinspre cadranul 2 către cadranul 1 pentru ∆ ϕ = 3π /2 (de exemplu fig. iar pentru Δφ=3π/2. 3c). 3b) în În acest caz traiectoria corpului este dreapta a’b’ cu panta negativă timp ce în (fig.

iar curba se închide numai dacă raportul ω1 pulsaţiilor ω1 şi ω2 este egal cu raportul a două numere întregi n1 şi n2. iar în funcţie de valoarea raportului dintre cele două pulsaţii forma figurii se modifică sau se complică. Considerăm cazul în Fig. 6 care unda incidentă emisă de sursa S aflată în punctul O cade perpendicular pe suprafaţa de separaţie (zona haşurată) dintre două medii.Dacă x = A sin ωt iar y = B sin(2ωt+ π ) atunci figura lui Lissajous 2 este reprezentată în (fig. Fig. Considerând că A incid = A ref = A. 5 Undele staţionare Prin unde staţionare se înţeleg acele unde care se obţin prin suprapunerea undelor incidente cu cele reflectate.43 Dacă pulsaţiile celor două oscilaţii sunt diferite (ω1≠ ω2) traiectoria rezultantă este mai complicată. În funcţie de valorile lui n 1 . = ω2 n1 . atunci elongaţiile punctului P aflat la distanţa l–x de sursa de unde S. Exemplu: .n 2 şi φ se obţin curbe diferite care se n2 numesc curbele lui Lissajous. se vor datora undei incidente: Ψ i = A cos[ωt – k(l– x)] =A cos[(ωt–kl)+ kx] (6) şi undei reflectate: 43 . 5).

7 Semnalele electrice emise de G. (n = 0. Două amplificatoare A1 şi A2 pentru amplificarea semnalelor culese de la difuzor şi microfon deoarece semnalele electrice din difuzor şi microfon sunt relative slabe. Difuzorul D. Unda emisă se propagă în tubul de sticlă T 0 întâlnind microfonul M. 2.1. iar punctele se numesc nodurile undei staţionare. 2 2 3. A rez = 0. 5. Surse de alimentare. 3.…) amplitudinea este maximă. 6..2. Osciloscopul Os cu două intrări x şi y. Cu ajutorul acestor materiale se realizează dispozitivul prezentat în fig. A λ r z = 2A. Dispozitivul experimental Dispozitivul experimental conţine următoarele componente: 1.A. 4. Generatorul de audiofrecvenţă G. sunt transformate în semnale sonore (unde) de către difuzorul D. În punctele în care = (2n+1) 2 λ 2 amplitudinea rezultantă este zero. prevăzut cu o riglă gradată T0. iar punctele se numesc ventrele undei staţionare. Acesta transformă din nou semnalele sonore primite în 44 .44 Ψ r = A cos[ωt–k(l+ x)] = cos[(ωt–kl) – kx] (7) Prin compunerea celor două oscilaţii se obţine ecuaţia undelor staţionare: Ψ = Ψ i + Ψ r = 2A coskx⋅ cos(ωt–kl) (8) Se vede că mediul oscilează cu o pulsaţie egală cu cea a undei incidente dar amplitudinea oscilaţiei rezultante A rez depinde de distanţa x de la suprafaţa de separare a celor două medii: 2π A rez = 2A coskx = 2Acos x (9) λ 2π În punctele în care x = nπ. Poziţia lor este dată de e xn =n λ 2π π . 7.A. Poziţia lor este: x n = (n+ 1 λ ) . Fig. Microfonul M fixat la capătul tijei T. Tub de sticlã. 7.

Continuând deplasarea ne vom opri a doua oară când Δφ = 2π iar pe ecran va apărea din nou dreapta ab. λ Rezultatele experimentale se trec în tabelul 1 de mai jos. prima oară când Δφ= π. Pentru efectuarea determinării.N) (10) λ = i N Se află apoi eroarea pătratică a mediei aritmetice conform relaţiei: Sλ = ∑ (∆λ ) i i 2 N ( N − 1) . Îndepărtând uşor microfonul. acţionând asupra tijei T.. 4. Distanţa dintre Defazajul difuzor şi microfon Δφi [rad] Δxi[m] 45 Lungimea de undă determinată λ i[m] λ ε λ . Δx. după ce instalaţia a fost conectată la sursele de alimentare. la distanţa Δx2 faţă de prima oprire. iar pe ecran se obţine dreapta a’b’ (fig. respectiv microfon. unde ∆ i = λ −λ λ i (11) (12) (13) Rezultatul final va fi: λ = λ ± S λ S Eroarea pătratică: ε λ = λ . În consecinţă prin compunerea celor două oscilaţii pe ecran va apărea o elipsă dată de ecuaţia (3). Conform relaţiei (2) se determină lungimea de undă care este egală cu λ1 = Δx1.45 semnale electrice de aceeaşi frecvenţă cu cele emise de generator. În acest caz Δφ = 4π. iar lungimea de undă este λ3 = Δx3/2. de pe ecranul osciloscopului să efectueze simultan două oscilaţii armonice de aceeaşi frecvenţă după doua direcţii perpendiculare. Modul de lucru Semnalele electrice aplicate osciloscopului determină spotul luminos. la distanţa Δx3. După ce se efectuează un număr mare de determinări se calculează lungimea de undă medie λ: ∑ λi . Prin modificarea distanţei Δx se modifică defazajul şi implicit aspectul traiectoriei spotului de pe ecranul osciloscopului. sunt amplificate cu ajutorul amplificatoarelor A1 şi A2. Fie Δx1 distanţa cu care s-a deplasat microfonul până la a doua oprire (faţă de originea stabilită) pe care o măsurăm cu ajutorul riglei fixate pe tub. Crt. În acest caz lungimea de undă este egală cu λ2 = Δx2. faza semnalelor culese de microfon se modifică şi ne vom opri. Tabelul 1 Nr. apoi se aplică celor două perechi de plăci ale osciloscopului catodic Os. se procedează în felul următor: Se deplasează uşor microfonul pană în apropierea difuzorului fixându-l în locul unde apare pe ecran o dreaptă ab (fig. 3a). Între cele două semnale există o diferenţă de fază determinate de distanţa difuzor-microfon. Dacă tubul ne permite putem deplasa în continuare microfonul până se obţine pe ecran dreapta ab. (i = 1. Acest punct îl înscriem pe tubul de sticlă şi-l considerăm originea de măsură a distanţei difuzor-microfon. Semnalele electrice culese de la generator. 3b). Deplasăm în continuare microfonul până se obţine pe ecran dreapta a’b’.

1 Legile reflexiei şi refracţiei luminii VIII..transparente şi utilizarea rezultatelor în diferite aplicaţii. Care sunt criteriile de clasificare ale acestora ? VIII OPTICA GEOMETRICĂ VIII.54t (14) se vor compara în final valorile celor două viteze obţinute. Teoria lucrării 46 . 2.. 5. . folosind relaţia: v = λ ∗ υ .. Fiind cunoscută frecvenţa semnalului sonor (a undei) se poate determina viteza de propagare a acestui semnal în diferite medii gazoase (necorozive) introduse în tubul de sticlã.(υ = 1070 Hz).46 1.. Câte tipuri de unde cunoaşteţi ? 2. .3 Determinarea indicelui de refracţie a luminii prin metoda Chaulnes 1. Ştiind că în aer viteza de propagare a sunetului în funcţie de temperatura t. Întrebări 5 1. care trebuie să coincidă. 10. Observaţie: Pe parcursul determinărilor experimentale se vor scoate în evidenţă undele staţionare iar la final se vor determina poziţia ventrelor şi nodurilor folosind relaţia (9).36 + 0. exprimată în grade Celsius se determină după relaţia: v = 331. 2. În cazul de faţă se va determina viteza medie de propagare a undei din tubul de sticlă în cazul aerului. oglinzi şi lentile VIII. . Scopul lucrării Scopul lucrării îl constituie determinarea indicelui de refracţie la unele materiale optic .2 Propagarea luminii prin dioptrul sferic. .

domeniul radio 4 7 4 λ =10 ÷10 m (υ ≈10 ÷10 Hz ) .domeniul radio. Maxwell şi Lorentz. 1. extinsă pe un domeniu larg. orientat în sensul axei x.47 Conform teoriei electromagnetice lumina reprezintă o undă electromagnetică cu lungimea de undă λ cuprinsă între 3600 A° şi 7600 A°. Fresnel.6 ⋅10 ÷ 7. Fig. care impresionează retina ochiului uman.joasă frecvenţă (instalaţii de putere). ca în Fig. Acest domeniu al lungimilor de undă se mai numeşte şi spectrul vizibil.radiaţii infraroşii λ = 10 −3 ÷1m( υ ≈ 10 12 ÷10 9 Hz ) .radiaţii γ şi radiaţii cosmice −13 −9 21 18 λ = 10 ÷10 m( υ ≈ 10 ÷10 Hz ) . începând cu cele a căror lungime de undă este de ordinul 10 −18 m şi sfârşind cu cele pentru care λ este de ordinul 10 6 m. Planck şi Einstein asupra naturii fizice a fenomenelor luminoase.6 ⋅10 m(υ ≈10 ÷10 H ) . Unda electromagnetică constituie o propagare simultană a vectorului → câmp electric E şi a vectorului intensitate câmp magnetic → variabili în H timp. ating valorile maxime şi respectiv minime. Practic. undele electromagnetice sunt clasificate pe baza lungimii lor de undă. precum şi pe cele corpusculare ale lui Newton. televiziune 4 8 4 λ = 1 ÷10 m(υ ≈ 10 ÷10 Hz ) .radiaţii X − 8 − 7 18 16 λ =10 ÷3. oscilând deci în fază.domeniul microundelor (radar) −1 10 7 λ = 10 ÷10 m(υ ≈ 10 ÷10 Hz ) . Dacă unda se propagă în lungul axei Oz. Cu ajutorul ecuaţiilor lui Maxwell se deduce următoarea ecuaţie de propagare a unei unde luminoase într-un mediu omogen şi izotop:  ∂2 E ∂t 2  = v 2 ∆E → (1) 47 .6 ⋅10 m(υ ≈10 ÷10 15 Hz ) .radiaţii vizibile λ = 7. t ) .radiaţii ultraviolete z −7 −7 16 λ = 3. concomitent şi în aceleaşi puncte din spaţiu.1 Dintre cei doi vectori ai undei electromagnetice numai vectorul E . λ = 10 −18 ÷10 −12 m(υ ≈ 10 26 ÷10 19 Hz ) . atunci rezultă că mărimile E ( z . t ) şi H ( z . s-a dovedit că produce efecte luminoase. Înţelegerea profundă a legilor de structură şi interacţie ale câmpului electromagnetic evidenţiată de teoria cuantică generală a câmpurilor a avut la origine teoriile ondulatorii ale lui Huygens.6 ⋅10 −7 ÷10 −3 m(υ ≈10 15 ÷10 12 Hz ) .

adică în punctul de intersecţie a prelungirii razei OB şi razei AA’.este indicele de refracţie al mediului. μr – permeabilitatea relativă a mediului prin care se propagă unda. Acest fenomen constă în schimbarea direcţiei de propagare a unei raze luminoase când traversează suprafaţa de separaţie S dintre cele două medii transparente. cu depărtare de normală. Fig. Legătura dintre constantele optice. Să considerăm o placă transparentă cu feţele plan paralele (dioptru plan) de grosime l . Metoda lui CHAULNES pentru determinarea indicelui de refracţie a materialelor solide transparente din punct de vedere optic are la bază fenomenul de refracţie al luminii când aceasta întâlneşte o suprafaţă de separaţie S dintre două medii optic transparente. 2 O rază luminoasă AB ce pleacă de la obiectul A se va refracta în B. la suprafaţa AC.48 unde ∆ reprezintă operatorul lui Laplace (sau lapacian) iar viteza de propagare a undelor electromagnetice într-un mediu este dată de relaţia (2). Aplicând teorema sinusurilor în ∆ ABA1 obţinem: d AB = sin( r − i ) sin (π − r ) (4) (5) Din ΔABC rezultă: AB= l /cos i Din relaţiile (4) şi (5) se obţine expresia: 48 . dusă după normala N2. un obiect luminos A şi un observator O (fig. Imaginea punctului A va fi în A 1. 2). v= 1 εµ (2) iar μ – permeabilitatea magnetică a mediului prin care se propagă unda. în care ε – reprezintă permitivitatea electrică. εr – reprezintă permitivitatea relativă a mediului. propagându-se în mediul cu indicele de refracţie n1 (aer) după raza BO. electrice şi magnetice ale mediului se exprimă prin următoarea relaţie: 1 n= c = v ε 0 µ0 = ε r µr 1 ε 0ε r µ 0 µ r (3) unde: n . c viteza luminii în vid. în punctul A.

iar din (8) se va obţine relaţia: n1 n= l l −d (9) 3. citită pe şurubul S3 . Modul de lucru 1.49 d l = sin( r − i ) sin r cos i (6) Pentru unghiuri mici (i ≈ r ≈ 0 . 2) Microscop de laborator. Se caută din nou imaginea clară a primului punct cu ajutorul şurubului S3. adică dacă se poate indicaţia de zero să fie în dreptul reperului. 3. 3 având următoarele componente: S – sursa de lumină. 4a). El este împărţit în 50 de diviziuni. 2.002mm. o diviziune având 0. Dispozitivul experimental 1) Lame din material solid transparent (lame din sticlă). atunci indicele de refracţie n2 relativ al mediului transparent este n = = n2 . T – tub ce conţine lentilele ocular S1 – şurub pentru reglarea condensorului de lumină. 4. S3 – şurub micrometric pentru deplasarea fină a tubului T. 3 4. M – masa microscopului Fig. 4c). imagine care se formează în punctul A 1. Acesta este folosit pentru determinarea mărimilor l şi d şi este reprezentat în fig. Prin deplasarea tubului T cu ajutorul şurubului S2 se obţine imaginea clară a petei făcută cu cerneală. S2 – şurub pentru deplasarea grosieră a tubului T pe verticală. Din acest moment şurubul S2 nu se mai utilizează. cos i ≈ cos r =1) şi ţinând seama de legea refracţiei: n2 sin i = n1 sin r (7) relaţia (6) devine: n d =1− 1 (8) l n2 Mediul cu indicele de refracţie n1 fiind aer (n1 = 1). Se va avea grijă ca şurubul S3 să fie rotit la maxim în jos. notându-se rotaţiile complete N1 ale 49 El conţine: . Se notează diviziunea n0 din dreptul reperului. placa transparentă a cărui indice de refracţie dorim să-l determinăm şi pe care în prealabil s-a marcat de asemenea un punct cu cerneală B pe faţa superioară (fig. Se aşează pe măsuţa M a microscopului o plăcuţă transparentă pe care s-a marcat un punct cu cerneală ce corespunde punctului luminos A (fig. 5. Se aşează peste prima placă. Imaginea punctului A văzută prin ocular a devenit neclară.

55 şi 1. Determinările se vor efectua la sticlă pentru care valoarea standard a indicelui de refracţie folosită în calcule este n = 1. Apoi rotim în continuare şurubul S 3 până obţinem imaginea clară a punctului B de pe faţa de sus a plăcuţei (fig.. S n eroarea pătratică a mediei aritmetice iar εn eroarea relativă. cunoscute deja din lucrările anterioare. Nr. Grosimea plăcii va fi: l = N 2 ⋅ 0.002 (mm) (10) 6. Pentru a găsi grosimea l corespunzătoare plăcii a cărui indice de refracţie vrem să-l determinăm scoatem mai întâi din câmpul vizual al ocularului pata A şi introducem pata de cerneală B a cărei imagine prin ocular este foarte slab vizibilă. 50 .. 1 2 . 10 Tabelul 1 d (mm) l (mm) n n = n ±Sn εn După trecerea datelor în tabel se vor face comentariile de rigoare. 4c) notându-se în acelaşi timp numărul total N2 de rotaţii complete considerate de la începutul numărării. Deplasarea d a imaginii punctului A se va calcula cu următoarea relaţie: Fig.002 (mm) (11) Înlocuind în relaţia (9) valorile d şi l determinate mai sus. 7. . . 4b).1 + ( n2 − n0 ) ⋅ 0.50 acestuia cât şi diviziunile n1 din dreptul reperului (fig.1 + ( n1 − n0 ) ⋅ 0. .8 în funcţie de natura sticlei şi valoarea lungimii de undă. Se vor efectua 10 determinări iar rezultatele măsurătorilor se vor trece în tabelul 1. crt. se va obţine valoarea indicelui de refracţie al plăcii... unde n reprezintă media aritmetică a celor 10 măsurători. Pentru calcularea ultimelor două mărimi se vor folosi formulele clasice.5 dar în realitate indicele de refracţie variază între 1.4 d = N1 ⋅ 0. cât şi diviziunea n2 din dreptul reperului.

51 51 .

1 Spectrul luminii albe IX. Newton a observat fenomenul de dispersie în cazul trecerii unui fascicul de lumină naturală printr-o prismă. în radiaţii monocromatice componente. Scopul lucrării Lucrarea urmăreşte însuşirea de către studenţi a cunoştinţelor minime de spectroscopie şi a modului de determinare a lungimii de undă a diverselor radiaţii emise în domeniul vizibil de o sursă necunoscută.52 IX. Componente spectrale IX. S-a constatat că are loc o descompunere a 52 .2 Tabelul periodic a lui Mendeleev. folosind spectroscopul. Descompunerea spaţială a unei radiaţii compuse I în radiaţii monocromatice se realizează în mod curent cu prisme sau reţele optice. Teoria lucrării a) Dispersia luminii Fenomenul de dispersie a undelor electromagnetice (deci şi a luminii) constă în descompunerea spaţială a unei radiaţii compuse. atunci când radiaţia compusă străbate un mediu transparent. 2. Prin dispersie se înţelege fenomenele determinate de dependenţa dintre viteza de propagare a unei unde de lumină printr-un mediu transparent (sau indicele de refracţie al acestuia) şi lungimea de undă (sau frecvenţa undei luminoase).3 Determinarea lungimii de undă a unei radiaţii luminoase necunoscute cu ajutorul spectroscopului 1. DETERMINAREA SPECTROSCOPICĂ A LUNGIMII DE UNDĂ ŞI A COMPONENTELOR CHIMICE AL UNEI SUBSTANŢE COMPUSE IX.

Radiaţia incidentă I provenită de la un bec electric cade pe fanta F a colimatorului C. iar radiaţiile dispersate sunt observate cu luneta L acomodată pentru infinit. Spectroscopul este format dintr-un colimator C. oranj. pe ecranul A obţinându-se spectrul luminii. verde. c) Spectrometru cu transformată Fourier: aparat ce are la bază interferometrul lui Michelson şi permite citirea directă a spectrului pe ecranul unui monitor sau înregistrarea sa pe hârtie. b) Spectrograful: aparat spectral care foloseşte ca receptor filmul fotografic. distingem următoarele aparate spectrale: a) Spectroscopul: aparat spectral care foloseşte ca receptor ochiului. în intervalul lungimilor de undă λ şi λ + ∆λ va fi dată de relaţia υ = prin: υ = dn . albastru. 1). care la limită dă expresia dispersiei ∆λ ν . respectiv cea mai mare lungime de undă. rezultă că procesul de dispersie este cu atât mai accentuat cu cât frecvenţa radiaţiei luminoase este mai mare. După modul de observare. indigo. o prismă P. dλ ∆n . galben. o lunetă L şi un dispozitiv micrometric Σ (fig. Dacă la lungimile de undă λ şi λ + ∆λ corespund indicii de refracţie cu valorile n şi n + ∆ n. violet (fig. exprimată b) Aparate spectrale Aparatele cu ajutorul cărora se efectuează studiul radiaţiilor se numesc aparate spectrale. 2). unde este transformată într-un fascicol paralel care cade pe prisma P. Deoarece radiaţia violetă are cea mai mare frecvenţă.53 acesteia în radiaţiile componente. 2 53 . iar cea roşie are cea mai mică frecvenţă. dispersia medie a mediului. Peste imaginea din câmpul lunetei se suprapune Fig. ROGVAIV : roşu. adică lungimea de undă λ este mai mică. Dispersia unui mediu este definită prin mărimea care arată cât de repede variază indicele de refracţie n cu lungimea de undă. respectiv cea mai mică lungime de undă. Cea mai deviată este radiaţia violet şi cea mai puţin deviată este radiaţia roşie.

În tabelul 1 sunt prezentate liniile spectrale cele mai importante. măsurare şi interpretare a spectrelor se numeşte spectroscopie. Intensităţile radiaţiilor spectrale depind de probabilităţile cu care au loc tranziţiile respective (în atomi sau molecule) şi de numărul sistemelor microscopice aflate pe diferite stări staţionare. Spectrele continue de absorbţie se obţin prin absorbţia de către substanţe a unei părţi din radiaţia compusă ce trece prin aceste substanţe. Spectrele continue de emisie sunt produse prin încălzirea la temperaturi ridicate a corpurilor solide. lichide sau a gazelor aflate la presiune mare. Spectrul de emisei rezultă în urma tranziţiilor atomilor sau moleculelor unor substanţe de pe nivelele energetice superioare pe nivelele energetice inferioare.54 imaginea unei rigle gradate cu ajutorul dispozitivului micrometric Σ. În general spectrele se pot clasifica în spectre de emisie şi spectre de absorbţie. Ramura fizicii care se ocupă cu studiul metodelor de obţinere. Spectrul de absorbţie se obţine în urma tranziţiilor atomilor sau moleculelor de pe nivelele energetice inferioare pe nivelele superioare. precum şi lungimile lor de undă obţinute în tuburi de descărcare electrică cu gaze sau vapori. El se obţine atunci când energia corespunzătoare radiaţiei (radiaţiilor) ce trece prin substanţa cercetată este egală cu diferenţa de energie dintre cele doua stări între care are loc tranziţia atomilor. intensităţile. ci prezintă o anumită lărgime Δν sau Δλ datorită efectelor cuantice. formate de diferite radiaţii monocromatice ale luminii incidente. tranziţii ce sunt spontane sau stimulate. Acest tip de spectru este produs de către diferite elemente chimice aflate în condiţii speciale de excitare şi poate fi un spectru de linii emise sau un spectru de linii absorbite. Astfel de spectre sunt create de către molecule. În cazul spectrelor de absorbţie. c) Spectrul Prin spectru se înţelege ansamblul de imagini ale fantei de intrare ale unui aparat spectral rezultat în urma descompunerii unei radiaţii compuse ce cade pe fanta respectivă. după cum radiaţiile sunt absorbite parţial sau total. spunem că avem spectre continue care pot fi de emisie sau absorbţie. Atunci când ansamblul de imagini ale fantei de intrare sunt linii discrete. se formează spectru de bandă. se observă linii sau benzi cu intensitate redusă sau chiar nule. În lunetă se observă o succesiune de imagini ale fantei de intrare. iar fiecare clasă de acest fel se divide în spectre de linii. 54 . efectului Dopler în special şi a interacţiilor dintre particule. În realitate liniile spectrale (în cazul spectrelor de linii) nu sunt strict monocromatice. înregistrare. ceea ce reprezintă spectrul de dispersie al radiaţiei compuse (ROGVAIV) emisă de sursă. Când liniile spectrale de pe anumite porţiuni ale spectrului se grupează în grupe de linii atât de apropiate încât pot fi considerate că pe acele porţiuni ele sunt aproape continue. în locul radiaţiilor absorbite. Spectrele de bandă de emisie se obţin când moleculele sunt aduse în stare de incandescenţă. în spectrul emergent. avem un spectru de linii. În cazul în care cele două energii nu sunt egale radiaţia respectivă nu este absorbită de către mediu iar spectru de absorbţie nu există. spectre continue şi spectre de bandă. Aceste spectre pot servi şi la identificarea elementelor chimice (în stare pură sau în amestec) prin intermediul analizei calitative. În cazul când anumite spectre conţin linii adiacente (alăturate). iar spectre de bandă de absorbţie când prin substanţa moleculară trece un fascicul de radiaţii.

Condensori 4. • Surse de radiaţie luminoase.5 4358. Magazie de filtre 9. Măsurarea cu mare precizie a nivelelor energetice din atomi sau molecule a avut un impact hotărâtor asupra dezvoltării omenirii deoarece a condus la construirea unor materiale noi. Stele sau Găuri Negre. ceea ce a permis studierea în întregime a tuturor atomilor din tabelul lui Mendeleev precum şi studierea totală sau parţială a diverselor molecule rezultate în urma combinării acestor atomi pe căi naturale sau în condiţii speciale de laborator.3.9 5890 5769. Ecran 8. • Filtre de absorbţie sau soluţie de clorura de natriu.3 3663 7065 6678 6560 5875 I(unităţi relative) 3000 500 200 100 80 3000 3000 600 800 55 300 500 1000 100 100 4000 In ultimii 25 de ani această ramură a fizicii a cunoscut o dezvoltare foarte puternică. permiţând omenirii să evolueze în studierea universului pe baza analizării spectrelor emise de diverse Galaxii. Tub de protecţie 6. Dispozitivul experimental Dispozitivul experimental folosit în această lucrare are în componenţa sa următoarele elemente: • Un spectroscop de laborator prezentat în fig. a unor circuite şi componente electronice cu calităţi speciale. Buton de reglare al oglinzii de protecţie 5. Parasolar 7. Buton de reglare al fantei 55 . 3 şi 4. 3. 1. Carcasă 2. • Filtru fotografic. Fantă pentru introducerea obturatorului sau filtrului 10.55 Tabelul 1 Gazele sau vaporii incandescenţi Hidrogen Liniile spectrale Roşu Albastru-verde Albastru Violet Galben Galben Vedre Albastru-verzui Albastru Violet îndepărtat Roşu închis Roşu Galben Natriu Mercur Heliu Lungimea de undă (oA = 10-10m) 6563 4861 4340 4101 3970 5895.6 5461 4991. etc.

Prismă de dispersie 9. Vedere de ansamblu a spectroscopului 1. Obţinerea spectrului continuu Pentru obţinerea acestui spectru se foloseşte un bec de 6V/15W sau 220V/75W care se aşează în dreptul condensorului 2 (fig. Obiectiv colimator 8. Ecran 12. Prismă de comparare 6. Schema optică a spectroscopului 4. atunci se roteşte încet butonul de reglare al oglinzii (numerotarea 4. Se variază distanţa sursă-condensor până când imaginea filamentului este localizată pe fanta reglabilă. Sursă spectrală 2. fig. Se observă pe ecran spectru continuu. Obturator sau filtru Fig. Sursă spectrală etalon 4. Modul de lucru 1. Condensor 5. Fantă 7.56 Fig. Obiectiv de proţectie 10. Oglindă plană 11. 3. 3). 3) până când se ajunge la un spectru centrat. Dacă spectrul nu este centrat pe scala gradată a ecranului. 4. 56 . Condensor 3.

Se poate constata că odată cu trecerea timpului intensitatea acestora în primele minute creşte. el fiind compus dintr-un număr de radiaţii diminuat mai mult sau mai puţin faţă de numărul iniţial al acestora. Pe ecran se va observa spectrul de absorbţie ce corespunde filtrului respectiv.57 2. b) Determinarea lungimii de undă a liniilor spectrale emise de o sursă necunoscută. adică în dreptul liniei mercurului având lungimea de undă de 4358. Obţinerea spectrului de linii Pentru a obţine acest spectru se aşează în dreptul condensorului 3 (fig. Trasarea curbei de etalonare a aparatului Pentru a trasa această curbă de etalonare se va folosi lampa cu descărcare electrică în vapori de mercur. notându-se în acelaşi timp şi culoarea fiecărei linii observate. deplasândul spre condensor sau rotindu-l până când liniile spectrului sunt nete şi strălucitoare pe ecranul spectroscopului. luând pe ordonată lungimea de undă iar pe abscisa distanţele d (fig. fig. reprezentate prin benzi întunecate în regiunea galben-verde. 3) un bec cu gaz conectat la reţea. Pe hârtia milimetrică se trasează curba λ = f(d). după care se notează distanţele d la care se găsesc pe ecran celelalte linii spectrale ale mercurului. 5470 oA şi 5000 oA . 5 5. 3. un filtru de absorbţie. Ulterior se modifică poziţia acestuia. Poziţia liniilor spectrale se determină cu ajutorul scalei gradate în milimetri de pe ecran. 4. ∆λ şi reprezintă inversul pantei curbei de etalonare în punctele ce corespund lungimilor de undă 5890 oA . Indicaţii pentru prelucrarea curbei de etalonare a) Calcularea dispersiei liniare a spectroscopului Această mărime este definită astfel: η= ∆d . Se ia drept origine un reper fixat la 10 mm. Obţinerea spectrului de absorbţie În calea radiaţiilor emise de către becul aflat în condensorul 2 se aşează în fanta de introducere a filtrului (numerotarea 9.5).3oA (culoarea albastru). 3). 57 . Filtrele la rândul lor pot fi filtre de linii sau de bandă pentru domeniu vizibil. Fig. infraroşu sau ultraviolet. Dacă în calea radiaţiilor emise de aceeaşi sursă se aşează o soluţie diluată de Na sau K atunci pe ecran se văd mai multe benzi de absorbţie.

Observaţii: 1. Fotonii X. Folosind curba de etalonare.58 Se ia o lampă cu descărcare electrică într-o substanţă necunoscută şi se aşează în faţa condensorului 3 (fig. Pentru spectrele razelor X se folosesc cristale speciale din beriliu. a energiei de extracţie We pentru un electron din catodul celulei fotoelectrice şi a lungimii de undă a pragului fotoelectric. respectiv figura 5. Scopul lucrării În această lucrare se urmăreşte determinarea constantei lui Planck. pe baza datelor experimentale obţinute. folosind efectul fotoelectric. metodele chimice de analiză nefiind eficiente în acest caz. 58 .1 Efectul fotoelectric. XI OPTICA FOTONICĂ XI. Din tabele. se determină lungimea de undă a acestor linii. chiar dacă se dispune de cantităţi mici. Pentru spectre din ultraviolet se folosesc lentile şi prisme confecţionate din cuarţ.3 Determinarea constantei lui Planck din studiul efectului fotoelectric 1. Cu ajutorul analizei spectrale cantitative se poate determina compoziţia unor substanţe. Se notează culoarea şi poziţia liniilor spectrale observate pe ecranul spectroscopului. Pentru spectrul vizibil se folosesc lentile şi prisme confecţionate din sticlă . Legile efectului fotoelectric XI. se identifică substanţa necunoscută care a emis aceste radiaţii spectrale. 3).2 Caracterul corpuscular al luminii. 2. linii ce sunt emise de către această lampă. Pentru spectre din infraroşu se folosesc lentile şi prisme confecţionate din flint.

1 59 . Datorită unei diferenţe de potenţial între anod şi catod fotoelectronii ce ajung la anod determină în circuitul exterior (fig. Ec = mv 2 2 este energia cinetică iniţială a fotoelectronului emis iar υ 0 – este frecvenţa minimă (limită) pentru care se mai produce efectul fotoelectric şi care se numeşte frecvenţă de prag sau pragul roşu al efectului fotoelectric. Einstein pe baza teoriei cuantelor. We = hυ 0 este energia de extracţie al unde electronului din metal aflat la suprafaţa acestuia (h fiind constanta lui Planck). Hertz (1887). Interpretarea teoretică a acestui fenomen a fost realizată de A. care este un inel metalic ce colectează electronii emişi de catod.59 2. Studii sistematice asupra acestui fenomen au fost efectuate de A. ca urmare a interacţiunilor dintre radiaţii şi electronii liberi ai metalului. care a stabilit totodată şi o relaţie matematică pe baza legii conservării energiei: hυ = hυ 0 + E c (1) E = hυ este energia fotonului incident. 1) un curent electric pus în evidenţă de un galvanometru G. prin extinderea ipotezei lui Planck. Teoria lucrării Prin efect fotoelectric se înţelege fenomenul de punere în libertate a electronilor dintr-un metal supus acţiunii radiaţiilor din domeniu vizibil sau ultraviolet. G. Acest efect se mai numeşte şi efect fotoelectric extern şi a fost descoperit experimental de către fizicianul H. Fig. Pentru studiul efectului fotoelectric se foloseşte o celulă fotoelectrică care este construită dintr-un tub vidat. Stoletov (1898) şi A. Einstein (1905) care au stabilit experimental legile acestui fenomen. având în interiorul său doi electrozi: catodul K construit din metalul ce emite electroni sub acţiunea luminii şi anodul A.

Prin iradierea succesivă a catodului cu radiaţii monocromatice de diferite frecvenţe υ i sunt necesare anumite valori U0i ale tensiunii inverse (întârzietoare) care să anuleze curentul fotoelectric. dacă se măreşte tensiunea U . curentul rămâne staţionar. n . lucrul mecanic al câmpului electric invers (eU0) devine egal în valoare absolută cu energia cinetică iniţială a electronului. Conform relaţiei (4) vom putea scrie următoarele expresii: eU 01 = hυ1 − hυ 0 eU 02 = hυ 2 − hυ 0 60 . cu i =1. dependente de frecvenţele radiaţiilor monocromatice utilizate υ i → υ 0 . rezultă: eU 0 = mv 2 2 (2) (3) hυ0 = We este o constantă. În continuare. Trebuie remarcat că dacă condiţiile experimentale rămân neschimbate atunci intensitatea curentului fotoelectric de saturaţie Imax este proporţională cu intensitatea ℑ a radiaţiei incidente. pentru anumite valori ale tensiunii inverse. c) Dacă U ia valori negative. 2 Dependenţa intensităţii curentului fotoelectric de tensiunea aplicată între electrozi este dată de curba prezentată în figura 2.U0i). Perechile de valori (υ i . În această situaţie relaţia lui Einstein (1) devine: hυ = hυ 0 + eU 0 Deoarece pentru un anumit metal egalitatea rezultă că între eU0 şi υ există o dependenţă liniară . adică înlocuind în legea de variaţie a energiei cinetice. Această curbă pune în evidenţă următoarele proprietăţi: a) Dacă tensiunea aplicată U este nulă (U = 0). Pentru această valoare. intensitatea I scade şi se anulează pentru o valoare negativă a tensiunii (-U0) .60 Fig. adică o tensiune de frânare. numită metoda câmpului întârzietor. se poate ajunge în situaţia când curentul fotoelectric se anulează. Dacă însă tensiunea creşte prea mult catodul poate fi distrus (străpuns). b) Dacă tensiunea dintre electrozi creşte luând valori pozitive curentul I creşte până atinge pentru valoarea U = Umax o valoare maximă Imax. unde U0 se numeşte tensiunea inversă maximă. valoarea curentului fotoelectric I = I0 ≠ 0. satisfac câte o relaţie de forma: eU 0i = hυ i − hυ 0 (4) Deci dacă se aplică o tensiune inversă cu plusul la fotocatodă şi cu minusul la fotoanodă. atunci valorile corespunzătoare ale tensiunilor de frânare vor fi U01 şi U02. Acest fapt constituie o metodă pentru determinarea constantei lui Planck. Dacă iradiem succesiv fotocatodul cu două radiaţii diferite υ 1 şi υ 2 obţinute cu două filtre diferite.

Voltmetru V. Sursa de lumină S. Frecvenţa respectiv lungimea de undă a pragului fotoelectric: ch W υ0 = e respectiv λ0 = (8) We h 3. Celulă fotoelectrică C. adică tangenta unghiului format de dreaptă cu axa absciselor. Energia de extracţie folosind relaţia: We = hυi − eU 0i (7) 2. 4. 3. este tocmai constanta h. 61 . Galvanometrul G. 3 Folosind graficul se observă din (5) că h = tgα . Potenţiometru R. 6. 3): e U −U h = ⋅ 02 01 c 1 1 − (6) Fig. Sursa de curent continuu U. Pe baza datelor experimentale se mai pot determina: 1. Aparate şi materiale necesare Schema instalaţiei experimentale este data în figura 4 şi conţine următoarele elemente componente: 1. 5. numită şi panta dreptei. Dacă se reprezintă grafic perechile de valori (υ i . 2. eU0i) atunci se obţine o dreaptă de forma celei prezentate în (fig.61 Prin scădere se obţine relaţia: e(U 02 − U 01 ) = h(υ 2 − υ1 ) e( U 02 − U 01 ) h= de unde: υ 02 − υ 01 sau utilizând lungimile de undă ale radiaţiilor: (5) λ 2 λ1 Cu ajutorul relaţiilor (5) şi (6) se poate determina valoarea lui h.

prin rotire lentă. Modul de lucru Folosind montajul din (fig. d) Cu ajutorul potenţiometrului (R) se va aplica treptat. e şi c fiind constante cunoscute cu o precizie mare. o tensiune electrică întârzietoare până când acul galvanometrului indică din nou valoarea zero. Dacă frecvenţele radiaţiilor monocromatice sunt mai mici decât frecvenţa de prag υ 0. f) Pe baza a două lungimi de undă (frecvenţe) cunoscute ale radiaţiilor emise de filtrele folosite şi ale valorilor potenţialelor inverse determinate. respectiv figura 5. Galvanometrul (G) va indica un anumit curent fotoelectric. conform figurii 3. În acest moment tensiunea U este tensiunea U0. Măsurătorile trebuiesc efectuate cu mare atenţie. Observaţii: 1. Se determină din grafic panta dreptei şi se compară cu valoarea calculată. 3. Determinarea tensiunii U0 este în practică deranjată de un efect fotoelectric parazit de pe anodul colector care determină schimbarea sensului curentului I. h) Se calculează eroarea pătratică a mediei aritmetice Sh în urma repetării măsurătorilor. eU0i). se calculează h cu ajutorul relaţiilor (5) sau (6) şi se reprezintă grafic. 62 . În cazul catozilor confecţionate din diferite metale se obţine o familie de drepte U0 = f(υ ) . pe hârtie milimetrică. e) Se schimbă succesiv filtrele şi se repetă operaţia. 4) se va proceda astfel: a) Se ecranează cu hârtie neagră celula fotoelectrică (C) şi se fixează potenţiometrul (R) în poziţia în care acul galvanometrului indică diviziunea zero. Valoarea acestei tensiuni este indicată de voltmetrul (V). c) Se îndepărtează ecranul de hârtie neagră de pe celula fotoelectrică. g) Se calculează energia de extracţie We şi lungimea de undă a pragului fotoelectric λ 0. 4. b) Se fixează în faţa sursei de lumină (S) un filtru (F) de o anumită lungime de undă (λ ) cunoscută. 5 efectului fotoelectric extern).62 Pentru efectuarea experienţei mai sunt necesare patru filtre (F) cu diferite lungimi de undă şi hârtie milimetrică folosită la reprezentarea graficelor. efectul fotoelectric nu are loc (a se vedea legile Fig. În acelaşi timp zeroul galvanometrului se ajustează din acordul fin al său. 2. în planul eU0 şi υ perechile de valori (υ i.

63 4. prin cuante de energie. conform căreia emisia şi absorbţia de energie de către o substanţă se face în mod discret. radiaţia termică este omogenă şi izotropă (adică are aceleaşi proprietăţi în toate direcţiile). . Erorile efectuate în determinarea lui h. adică domeniul de frecvenţe al acestor radiaţii este cuprins în intervalul (0. Sistemele materiale aflate în stare condensată (lichidă sau solidă) emit radiaţii electromagnetice la orice temperatură (cu excepţia lui 0K) datorită fluctuaţiilor sarcinilor electrice din componenţa lor. Ce este efectul fotoelectric intern şi în ce constă efectul fotoelectric nuclear ? 3. unde se pot folosi celulele fotoelectrice ? XII RADIAŢIA TERMICĂ XII. Datorită sensibilităţii lor. Principalele mărimi ce caracterizează radiaţia termică sunt: 63 . Scopul lucrării Lucrarea are drept scop determinarea experimentală a constantei σ a lui Stefan – Boltzman ce intervine în formula legii lui Stefan – Boltzman. 2. Legile radiaţiei corpului negru XII. 5.1 Radiaţia termică. Care este intervalul de timp scurs din momentul iluminării fotocelulei şi emisia fotoelectronului ? 2.la echilibru termodinamic. În acest caz spunem că avem o radiaţie termică de echilibru. Studiile experimentale au arătat că radiaţia termică are următoarele proprietăţi: spectrul său este continuu. Aceste fluctuaţii în sistemul material sunt determinate de agitaţia termică. . Teoria lucrării Prin radiaţia termică a corpurilor se înţelege trecerea energiei termice din interiorul corpului în energie de radiaţie şi propagarea ei în mediul înconjurător sub formă de unde electromagnetice. se datorează fotoelectric secundar şi a potenţialului de contact.radiaţia termică este nepolarizată. Întrebări curentului 1. ∞). Distribuţia energiei în spectrul radiaţiei termice are la bază ipoteza lui Planck. Sistemele materiale pot de asemenea absorbi radiaţia care provine din mediul exterior şi în anumite condiţii poate exista un echilibru între emisia şi absorbţia radiaţiilor.2 Determinarea constantei lui Stefan-Boltzman din studiul corpului absolut negru 1.

1a Fig. 1a şi 1b). 1b Expresia stabilită este într-o perfectă concordanţă cu rezultatele experimentale şi are următoarea formă: rλ = 2π c 2 h λ5 ⋅ 1 hc e kλ T (5) respectiv: 64 −1 . dR dR sau rυ = dλ dυ (4) Fig.64 a) Fluxul energetic (fluxul radiant) Φ care este numeric egal cu radiată în unitatea de timp: Φ= dW dt energia (1) Întrucât această mărime depinde de lungimea de undă. care consideră că schimbul de energie dintre substanţă şi radiaţie se realizează în mod continuu. nu a putut fi stabilită pe baza concepţiei clasice asupra energiei. caracterizat printr-o absorbţie totală a radiaţiilor. 1b (T2 > T1). În 1900 Max Planck. numit corp negru. sub formă de cuante. conform căreia schimbul de energie dintre substanţă şi radiaţie se face în mod discontinuu. nu s-au putut stabili legi care să exprime proprietăţile acestora datorită marilor diversităţi. b) Fluxul spectral Pλ sau P . S-au stabilit legi de radiaţie pentru un corp teoretic (ideal). respectiv de frecvenţa υ a radiaţiilor se introduce fluxul spectral. Curbele experimentale de variaţie a radianţei spectrale a unui corp negru. reprezintă raportul dintre variaţia fluxului υ energetic şi variaţia lungimii de undă. pe baza ipotezei sale. adică într-un unghi solid egal cu 2π : R= dW Sdt dΦ dΦ sau P = υ dλ dυ (2) sau R = dΦ dS (3) Radianţa fiind dependentă de lungimea de undă. respectiv funcţie de lungimea de undă sunt prezentate în fig. respectiv a frecvenţei radiaţiei: Pλ = c) Radianţa (emitanţa) R(T) reprezintă energia totală emisă în unitatea de timp de unitatea de suprafaţă. a reuşit să stabilească o astfel de expresie. respectiv de frecvenţa radiaţiei se introduce radianţa spectrală exprimată prin relaţiile: rλ = Pentru radiaţiile corpurilor reale. 1a şi fig. la diferite temperaturi. funcţie de frecvenţa radiaţiilor. Expresia analitică a curbelor din (fig. de o singură parte a corpului.

Termometru Fig. Aceste legi ale radiaţiei corpului negru sunt deosebit de importante din punct de vedere practic cât şi teoretic. afirmă că produsul dintre temperatura absolută şi lungimea de undă λ m corespunzătoare maximului radiaţiei spectrale este constant: λ m⋅T = b (7) unde b = 0. fără a intra în contact direct cu acestea. c . au mai fost stabilite următoarele legi de radiaţie ale corpului negru: a) Legea de deplasare a lui Wien. joacă rolul 65 .Boltzman. Pirometrele care se bazează pe legea deplasării lui Wien se numesc pirometre monocromatice sau cu dispariţie de filament.6 6 9 31 0− 8W 2 ⋅ K 4 ⋅ m reprezintă constanta Stefan . 2 pereţii semisferei de cupru. Termocuplu 7. Reşou electric 4. 2 şi se compune din: 1. 1b). Semisferă din Cu 2. care este în perfectă concordanţă cu datele experimentale cele mai exacte.2896 ⋅ 10-2 mK este constanta fizică a lui Wien. b) Legea lui Stefan – Boltzman stabileşte că radianţa corpului negru este direct proporţională cu temperatura lui absolută ridicată la puterea a patra: R=σ ⋅ T4 (8) unde σ = 5. maximul densităţii spectrale se deplasează către domeniul valorilor mici ale lungimilor de undă (fig. k .65 rυ = 2 2π υ c2 ⋅ hυ hυ e kT − 1 (6) unde: h este constanta lui Planck. înnegriţi în interior. Umplutură metalică 3.temperatura absolută. Pe ele se bazează pirometria optică care cuprinde metodele de determinare a temperaturii corpurilor incandescente. Pe lângă relaţia de mai sus. iar cele bazate pe legea lui Stefan Boltzman pirometre cu radiaţie totală.viteza luminii. sau la creşterea temperaturii corpului negru. 3. Dispozitivul experimental Un dispozitiv de radiaţii care să aibă proprietăţi apropiate de cele ale corpului negru este reprezentat în fig. numită relaţia lui Planck.constanta lui Boltzman iar T . Izolaţie din azbest 5. Disc din Cu 6.

citit la temperaturi fixe ale corpului negru. .este temperatura plăcuţei.66 unui corp negru. T2 = f(t) (9) Fluxul radiant admis prin deschiderea S de către corpul negru şi primit în acelaşi timp de discul de Cu va fi: Φ 1 = R1⋅ S = σ ⋅ T14⋅ S (10) unde: T1 . Datele experimentale se trec în tabelul 1 de mai jos. 6. care exprimă temperatura discului (plăcuţei) şi ale termometrului. 4. citită la termometru. Discul aşezat în dreptul deschiderii emite în unitatea de timp fluxul: Φ 2 = R2S =σ ⋅ T24⋅ S (11) unde: T2 . Modul de lucru a) Se conectează reşoul la reţea. 66 . Tabelul 1 dT Nr. plăcuţa va primi o cantitate de căldură ce poate fi exprimată astfel: d Q= d W 1 − d W 2 = ( Φ 1 − Φ 2 ) ⋅ d t 4 m c d T= σ T 1 − T 4 ⋅ S ⋅ d t 2 (12) Înlocuind în ultima relaţie mărimile corespunzătoare cu expresiile lor date de (10) şi (11) vom obţine: ( ) (13) unde: m .este masa plăcuţei şi c – căldura specifică. cu ajutorul unui reşoului electric.umplutura metalică are rolul de a transmite uniform căldura de la reşou la semisfera de cupru. respectiv din 10 °C în 10 °C. 5. c) Se trasează graficul variaţiei temperaturii T2 a plăcuţei cu timpul.este temperatura semisferei. care poate fi adus la diferite temperaturi. dt 1. în intervalul de timp dt. 4. T1 T2 S σ 4 T1 T4 2 crt. b) Se urmăresc indicaţiile termocuplului. Rezultă: σ = ( mc dT ⋅ 4 T 1 − T 4 S dt 2 ) (14) Această relaţie permite determinarea experimentală a constantei lui Stefan .Boltzman. Deoarece T1> T2. temperaturi măsurate cu ajutorul termometrului (7). 2. 3.

2. respectiv a coeficientului masic de atenuare cât şi-a energiei acestor radiaţii. În ultimii 50 de ani au fost mai multe teorii cu privire la sursele ce emite aceste radiaţii precum şi la locul în care s-ar afla în univers. La trecerea radiaţiilor gama prin substanţă. ambele efecte contribuind în principal la absorbţia de energie. Ulterior valoarea pantei se înlocuieşte în formula (14). aceste radiaţii prezintă un spectru de linii. Totalitatea radiaţiilor γ provenite din cosmos formează fondul cosmic. 67 dT ∆T ≈ dt ∆t . Scopul lucrării Scopul acestei lucrării este de-a determinarea coeficientului de atenuare al radiaţiilor gama pentru diferite materiale.2 Structura nucleului. pot avea loc trei procese principale de interacţiune dintre radiaţie şi substanţă: 1. 2. Nivelele energetice ale nucleului fiind discrete. nucleele atomice efectuează tranziţii dintr-o stare excitată pe o stare mai puţin excitată (inferioară) sau pe starea fundamentală. c = 400 J ⋅ K . Efectul fotoelectric. Efectul Compton. Modelul lui Bohr XIII.67 Din graficul trasat pe hârtie milimetrică se determină raportul pentru temperatura T1 a corpului negru şi temperatura T2 la un moment dat a plăcuţei. În urma acestor tranziţii se emit radiaţii electromagnetice numite radiaţii gama (γ ). Formarea de perechi electron-pozitron. Se cunosc de asemenea următoarele valori: d = 28 m m. XIII. Teoria lucrării În timpul dezintegrării de tip α şi β . constatându-se în acelaşi timp că ele sunt emise în impulsuri cu durata extrem de scurtă şi că au energii foarte. în funcţie de energia fotonilor (100 KeV – 3 MeV) şi numărul atomic Z al materialului. 3. Kg masa m a plăcuţei determinându-se prin cântărire cu o balanţă. contaminare radioactivă XIII. în acelaşi timp cu valorile celor două temperaturi luate din tabel. în momentul naşterii şi morţii unei stele. care este în principal un fenomen de difuzie şi contribuie numai parţial la absorbţia de energie. Detectori de radiaţii nucleare 1. Radiaţiile γ au o mică putere de ionizare şi deci o mare putere de pătrundere în diverse substanţe. Frecvenţele cuantelor γ sunt legate de diferenţa energiilor prin condiţia lui Bohr a frecvenţelor.3 Determinarea coeficientului de atenuare masică a unui material pentru radiaţia gamma. ELEMENTE DE FIZICĂ ATOMICĂ ŞI NUCLEARĂ XIII. Ei bine. Fisiunea şi fuziunea nucleară. în anul 2001 cu ajutorul telescoapelor Habble şi Ceandra s-a ajuns la concluzia că aceste radiaţii sunt emise la marginea universului.1 Structura atomului. fenomene ce au loc frecvent în acest loc. foarte mari.

. Din relaţia (2) se observă că µ este inversul grosimii pentru care intensitatea scade de e ori. iar efectul generator de perechi caracterizat printr-un coeficient τ . experienţa ne arată că variaţia intensităţii se exprimă prin relaţia: dI = −µ Idx (1) unde µ este coeficientul de atenuare al substanţei exprimat ca sumă a celor trei −1 coeficienţi µ = η + σ + τ . iar R viteza de numărare a impulsurilor create de fluxul transmis. predomină la energii mai mari de 2 MeV. ρ Fig.x este grosimea stratului străbătut (fig. µ SI = 1 cm Separând variabilele şi integrând relaţia (1) obţinem legea atenuării: I = I 0 e −µx (2) unde: . 2 În practică se măsoară în locul intensităţii de radiaţie (I) viteza de numărare R (numărul de fotoni recepţionaţi de un detector în unitatea de timp). efectul Compton caracterizat printr-un coeficient σ .I este intensitatea radiaţiei transmisă. . predomină la energii cuprinse între 200 KeV – 2 MeV.I0 este intensitatea incidentă a radiaţiei. Valorile lui µ depind de energia radiaţiei precum şi de natura materialului (fig. 2).68 Efectul global de absorbţie se obţine prin acumularea efectelor celor trei procese care predomină la diferite energii: efectul fotoelectric caracterizat printr-un coeficient η . 1 Fig. Raportul dintre coeficientul de atenuare şi densitatea materialului. se obţine: ln R = ln R0 − µx (4) iar dacă exprimăm în logaritmi zecimali vom avea: lg R = lg R0 − 0. adică µ se numeşte coeficient de atenuare masică şi se exprimă în cm 2 g . Logaritmând expresia (3). predomină la energiile cuprinse între 100 – 300 KeV. 1).4343 µx (5) 68 . Considerând un strat de grosime dx pe suprafaţa căruia cade normal un fascicul de radiaţii gama. În această situaţie expresia (2) ia forma: R = R0 e −µx (3) unde R0 este viteza de numărare a impulsurilor create de fluxul incident. cu intensitatea I.

E.). 2) Instalaţia de măsurare este constituită dintr-un detector Geiger -Müler (C. 4 şi conţine următoarele părţi componente: Fig. d) Vitezelor de numărare obţinute r0 şi r se aplică corecţii datorită timpului mort al instalaţiei (timpul de rezoluţie: T = 2 ⋅10 −2 s ) şi datorită fondului cosmic rf.M. Fig.G. Modul de lucru În tot timpul lucrării sursa de radiaţie şi detectorul rămân fixe. 3). iar panta dreptei este: m = 0. Pentru efectuarea măsurătorilor se procedează astfel: a) Se determină viteza de măsurare pentru fondul cosmic rf.69 Această relaţie este tocmai ecuaţia unei drepte în coordonate lg R şi x (fig. 3.R. proporţională cu I 0 . deoarece numărul de cuante care ajung la detector depinde de unghiul solid sub care cade fluxul de radiaţii pe detector. constituită dintr-o capsulă ce conţine un preparat de Co 60. 4. două şi trei plăcuţe absorbante de aceeaşi grosime (= 1mm) din materiale diferite şi apoi se determină viteza de numărare (r) proporţională cu intensitatea radiaţiei transmise (I). c) Se aşează treptat una. 3) Plăcuţe (P) din Fe. Fasciculul de radiaţii trece prin orificiul unui colimator de plumb (C). este ecranată cu un “castel” de plumb care asigură protecţia contra efectului nociv al radiaţiilor. Al şi Cu care se aşează între colimator şi detector şi pentru care se măsoară coeficient de atenuare. sursa fiind ecranată cu ajutorul unui ecran de Pb. De asemenea.4343µ . 3 Ordonata la origine este lg R0. tensiunea aplicată detectorului trebuie să rămână constantă.). b) Se descoperă sursa de radiaţii şi se determină viteza de numărare (r0) a radiaţiei incidente. Dispozitivul experimental Schema dispozitivului de măsurare este prezentată în fig. 69 .) şi un numărător electronic (N. 4 1) Sursa de radiaţii gama (S.

f) Se determină panta m a acestei drepte. Coeficientul de atenuare este definit astfel: N µ = σ ⋅n = σ ⋅ A ⋅ρ N unde: . . 1 2 3 ( ) Observaţii: 1. µ(cm −1 ) µ ρ cm 2 g crt. care în valoare absolută conform relaţiei (5) este: m = 0. numărul de nuclee ţintă. Se va obţine o dreaptă asemănătoare cu cea din figura 3. Se cunoaşte densitatea materialelor utilizate: ρ Fe = 7. permite determinarea într-o primă aproximaţie a energiei radiaţiilor gama emise de diferite surse.9 g cm 3 ρ Al = 2. punând în abscisă grosimea plăcilor atenuatoare (în cm). densitatea materialului.7 g cm 3 ρCu = 8. iar în ordonată lg R. numărul lui Avogadro.3m (cm −1 ) 0. .σ este secţiunea eficace de împrăştiere.4343 µ (6) Din această relaţie se determină coeficientul de atenuare exprimat în cm −1 : µ= µ g) Se calculează coeficientul de atenuare masică ρ exprimat în cm 2 g . h) Cu ajutorul valorii obţinute pentru coeficientul de atenuare şi al curbei i) Rezultatele obţinute se trec în tabelul 1 de mai jos. 2. vitezele de numărare corectate se vor determina folosind relaţiile: 2 1) pentru sursa liberă: R0 = r0 − r f + r0 ⋅ T 2 2) pentru sursa ecranată cu plăci absorbante: R = r − r f + r ⋅T e) Valorile R0 şi R determinate se introduc în relaţia (5) şi se face reprezentarea grafică pe hârtie milimetrică.N. j) Se vor fac observaţii asupra coeficientului de atenuare al materialelor folosite. .70 Deoarece activitatea sursei este mare.ρ . Pentru aceasta se foloseşte figura 2.NA. Dependenţa coeficientului de atenuare de energia radiaţiilor. rf E(M eV ) R0 x (cm ) R Nr.9 g cm 3 m = 2.4343 (7) µ = f ( E ) se determină energia E a cuantelor emise de sursa de radiaţie. 70 .

Efectele ultrasunetelor asupra materiei vii XIV.71 XIII. Utilizarea radiaţiei laser XIV.1 Ultrasunete.4 Efectul radiatiilor nucleare asupra germinatiei semintelor de molid (Picea Abies) XIV DISPOZITIVE ULTRASONORE ŞI LASERII XIV.2 Radiaţia laser.3 Efectele ultrasunetelor asupra germinaţiei seminţelor de molid (Piceea Abies-Karlsen) 71 .

1983.(III-11617)-2ex.Galaţi1982.Creţu.Tudose.1984.(II-26152)-40ex.1982.Teh. Fizica atomului şi moleculei.Ed.(II-30940)-10ex.T.II).(III-9969)-20ex.şi Ped.Fac.Sterian.şi Encl.Ed.1981.Ed.(III-9462)-9ex.1985.M. Fizică Modernă.Ed.(vol.Scheffel. P.Kittel. "Dispozitive ultraacustice şi optice". Scheffel.Iaşi.1981.Teh.Scheffel.1981.(III-5240)-1ex.Melinte.Crişana Oradea.Popescu.I+vol. Tehnici şi măsurări la reactori nucleari. M.Did.(III-9273))-20ex.şiPed.Creţu.Teh.(III-11257)-2ex.Ioviţ Popescu.Mec.Creţu.Fac.. P.(II-14076)-8ex.Ed.(II-35790)-3ex.P.(III-1928)-20ex.I+Vol.1980.Toma.Ed.P.1981.Creţu. Fizică pentru sing. Curs de fizică. Ciobanu.seral.Gh. Curs de fizică Berkeley.B.Şt.Ghe..T.13Dec.E.Creţu.Luca.Junimea1974.Dacia1980(II-25341)-5ex. Fizică.Did.Cristea.II). Elemente fundamentale de fizică. Fizică. T.Ed.(Vol.1981.Creţu. Culegere de probleme de fizică.Ed.D.1991(II-38931)3-ex. Îndrumar lab.Luca.Anghelescu.Did.Ed.M.Teh.S.Buc.-5ex.(II-38301)-1ex.Ed. Ed. Lucrări practice de fizică.(II-31052)-1ex.Râpeanu.Teh. Elemente de fizică modernă.S.Scheffel. E.(III-11547)-1ex. 1996.-2ex.Iaşi.Ştiucă. Fizică(partea I-a).E.Iaşi1983. 1997. 2002 Adrese de site de pe internet: 72 .(III-9109)-10ex.1985. Fizică(vol.I.C.şi Ped.M. "Fizică generală".1987.Teh.Ghe.(III-9774)-3ex. Fizica stării solide.Acad.I) I. Tipografia Universităţii.(III-10250)-1ex.(II-30174)-1ex. Fizică generală(vol.T.Ed.I.Ed.M.I.Ştiucă.Oltenia.II).M.I.B. fizică.Velican.Did. aplicaţii în inginerie.Vol..Ed.1982.Did. Fizică Generală.Feynman(4vol.Popescu. Probleme rezolvate de fizică.T. Fizica stării solide. Curs de fizică Generală.(III-8395)-6ex.Ed.Ed. Fizică.1989.1974. P.. Curs de fizică pentru ingineri.1989.(III-9463)-5ex. Ed. Ştiucă.).Popescu).I.(III-8334)-4ex.1984.Teh.Ed.(II-30943)-30ex.Mec.72 BIBLIOGRAFIE.T. Mic memorator de fizică. -10ex.Teh.(II-31752)-8ex.N. Dispozitive cu ultrasunete.10ex.Ed. M.1984. Culegere de probleme de fizică.. Curs de fizică ing.II)1981.Ed.Melinte..Did.Ed.P.şi Ped. I.(II-7545)-3ex. Zet.Galaţi 1986.1969. Fizică pentru secţiile de subingineri. Probleme rezolvate de fizică.(vol.1982.S.

k12.ph.fizyka.mo.html (Animatii propagarea sunetului) http://webphysics.hazelwood.msstate.edc. folosind efectul fotoelectric) http://www.umk.cl.gr/sge/ (SGE) http://www.hawaii.html http://lectureonline.fsu.edu/jc/library/ (Toata fizica) http://webphysics.utoronto.htm (Osciloscop.k12.edu/~mmp/applist/applets.phys.html (Optica simulari) http://micro.de/ph11e/ (Constanta lui Plank.edu/%7Eteb/java/ntnujava/ruler/vernier.us/~grichert/sciweb/applet s.73 Adrese Internet pentru aprofundarea Fizicii-Biofizicii http://www.ph.nasa.us/~grichert/sciweb/applet s.gov/WWW/K-12/airplane/sndwave..edu/jc/library/ 73 .hazelwood.mo.msu.(Micrometrul) www.upscale.html (Structura Universului) http://www.uoc. foarte interesanta) http://www.magnet.clab.grc.ca/GeneralInterest/Harrison/Flash/ 1.msstate.html (Vernier) http://www.walter-fendt.pl/~scimath (Torun) http://www.edu/primer/java/scienceopticsu/po wersof10/index.

edc.html (Animatii propagarea sunetului) 74 .ac.clab.htm (Cursul valutar) http://universulenergiei.grc.cl.psigate.edu/~mmp/kap23/Oscilloscope/ app.htm (Grundtvig 2) http://www.htm (Valorile tuturor constantelor din fizica) http://www.educatia.mo.uk/tcaep/science/constant/index.gr/050620/index.html (Nume de autori din fizica) http://www.ro/programe/grundtvig/grundtvig.wikipedia.htm (SGE-site) http://www.org/wiki/Electricity#Electric_current (Electrcitate-bioelectricitate) http://www.gov/WWW/K-12/airplane/sndwave.msu.org/resources/Education/Interactive_exp eriments/ (General Physics) http://lectureonline.ro/Ro/Info/Istoric/Curs_l.74 (Animatii fizica) http://www.bnro.uoc.uk/newsite/search_publishers.us/~grichert/sciweb/misc.k12.ro/istorie/politehnica/194 8-1992/1980/ (Atomul) http://en.hazelwood.h tm (Laboratoare cu simulari de fizica) http://physicsweb.co.nasa.socrates.scenta.htm (Osciloscop) http://www.

wikipedia.msstate.html (Fizica moderna-foarte interesant) http://webphysics.kettering.magnet.com/global/stations/16754.dilos.ph.falstad.garfield.edu/jc/library/ (Animatii fizica) http://www.html (Unde si vibratii-animatii) http://www.jsp (Reviste fizica) http://www.e-drexler.html (Starea vremii) http://en.org/journals/doc/MYSCI/myBrowseAZ.edu/histcomp/rutherford -e_w-citing-pre56/index-lcr-6.org/wiki/Electromagnetic_radiation (Enciclopedia) http://www.75 http://www.edu/~drussell/Demos.aip.com/amap.upenn.wunderground.ht m#1 (Exoelectroni) http://www.com/location/hotels/900 (Hoteluri) http://www.com/mathphysics.edu/primer/java/scienceopticsu/po wersof10/index.library.html (Animatii fizica moderna) http://micro.html (Nanotehnology_Drexler) 75 .innovation.html (Autori articole) http://scitation.fsu.lv/fei/zurnals/cont_6supp_2000.

myphysicslab.html (Linkuri-nanomechanics) http://www.html (Biofizica) http://www.plasma.ro/courses/mecanica/lucrariMeca Fiz1.edu/cortiz/www/nanomechanics.org/esf_article.ro/cuprins.llek.uaic.esf.biofizica.unibuc.com/molecule5.ro/eBooks/Fizica/Sabina/cuprins.php? language=0&article=239&domain=1&activity=7 (Nano-Structures) http://www.html (Poze_Feynman) http://web.org/EJ/ (Journals of Physica) http://www.htm# (Astronomie fizica.fr/phy.kotanidis.ncsu.physics.chez.de (Carti si articole de fizica) http://www. lucrari practice) http://www.tiscali.76 http://www.mit.edu/html/ 76 .gr/Material/Feynman/FeynmanPhotos. spectre de emisie pentru toate elementele) http://demoroom.html (Lucrari laborator mecanica) http://www.htm (Fizica moleculara.html (Simulari de miscari oscilatorii pentru molecule) http://jf-noblet.iop.

hazelwood.mo.us/~grichert/sciweb/swo.ht m (Vizualizarea elementelor chimice Tabel periodic Caracteristici) http://www.hazelwood.us/~grichert/sciweb/applet s.mo.pandora.fearofphysics.html (Probleme de fizica-cu raspunsuri) http://www.ht ml (Banc optic cu lentile si oglinzi) http://www.77 (Experiente practice de laborator) http://www.k12. Graficul unei functii-foarte buna pentrutoata fizica)) http://www.us/~grichert/optics/intro.ht ml (Website stiinte) http://www.k12.net/menu.hazelwood.k12.mo. calculator) 77 .htm (matematica.k12.com/index1.us/~grichert/sciweb/misc. fizica.hazelwood.html (Simulari din toata fizica.h tm (Laboratoare cu simulari de fizica) http://www.webcalc.org/viselements/pages/pertable_fla.mo.php (Supercalculator) http://users.chemsoc.be/educypedia/education/climate.

com/Top/Science/Technology/Aco ustics.ro/ (Radio Star) http://virtcom.sciences.wikipedia.nl (ESERA) http://www.htm (Facultati din Romania) http://en.amphilsoc.fr/physique/perso/gtulloue/ (Animatii foarte interesante pentru fizica) http://www.gif (Tsunami) http://www.biol.uu.78 http://www.acvariu.usv.org/wiki/Image:2004_Indonesia_Tsuna mi_Complete._Ultrasound_and_Vibration/Ultrasound/ (Ultrasunete) http://www.ucl.pdf (Despre apa) http://dcti.ipa.ro/educatie/site-uri_facultati.google.htm (Biofizica) http://www.biophysics.univnantes.ac.com/tecref_acoustictable.html (Proprietatile acustice ale materialelor) http://directory.org/library/guides/kay/ (Bibliografie-biofizica) http://www.org/education/resources.ro/ro/default.be/STEDE/ 78 .ondacorp.ro/articole/DESPRE_APA.cncan.php (CNCAN) mailto:esera2003@phys.

htm (laborator Biofizica) http://www.Bucuresti) http://www.pandora.academiaonline.ro/Plasma/biophysics/linkuri.htm (Frecventa sunetului.plasma.erols.adi http://www.plasma.ro/eBooks/Fizica/Sabina/lucr18.79 (STEDE) CnOaFvHrKO www.com/renau/applet_menu.ksu.php/Cursuri/Detalii/4 (Limba engleza) http://www.com/mathphysics.msu.candela.ro/ Site official-biserica.ro (Uniunea Europeana) http://www.be/educypedia/education/physicsjavalabo.html (Matematica si fizica) http://users.edu/~mmp/applist/applets.edu/redingtn/www/netadv// (Noutati in fizica moderna) 341912 (Parola) http://www.pdf (Determinarea tensiunii superficiale prin metoda presiunii maxime) http://www.uaic.as.htm (Fizica de calitate) http://www.html (Transformarile simple ale gazului perfect. interferenta undelor-foarte buna.htm (laborator biofizica) http://web.unibuc. armonice)) 79 .ro/index.europeana.htm (Biofizica-Univ.falstad.ro/Romanian/Specializari.fizica.cl. rezonanta) http://users. miscare oscilatorie fortata.uaic.ro/Plasma/biophysics/index.edu/perg/vqmorig/programs/java/makewave/ (Unde) http://lectureonline.unibuc.phys.mit. foarte buna pentru studenti.

msu.net/article/az/ndtmain.utoronto.htm (Nondistructiv testing enciclopedia. descarcarea unui condensator.edu/primer/anatomy/anatomy.ndt.htm (Fizica pentru profesori) http://webphysics.ceismc.ndt.edu/busyt/physics.gatech.Campul magnetic creat de curent.7stones.magnet.fsu. foarte buns a pentru doctorat) http://www.fsu. circuit oscilant http://micro.html (matematica si fizica-simulari) http://micro.htm (The Appllet-simulari foarte bune) http://www.upscale.fsu.ndt. simulari la microscop foarte interesante)Legea lui ohm.html (Totul despre ochi) http://micro.magnet.html (K.htm (Tehnica de inspectie cu unde Lambs) http://www.magnetic field lines.net/article/tektren2/tektren2.edu/Courses.Puls magnetic.htm#ref (Teoria si utilizarea undelor Lambs) http://www.ca/GeneralInterest/Harrison/Flash/ 1.rezistenta la nivel molecular.davidson.net/article/tektrend/tektrend.80 http://lectureonline.html (Basic concepts in optical microscopy) http://www.Legea inductiei electr..magnet.edu/primer/anatomy/componenthome.cl.messiah.com/Homepage/Publisher/Tut02.htm (Programe de curs de fizica) http://www..edu/~mmp/applist/applets.edu/primer/anatomy/introduction.CC).edu/hpages/facstaff/barrett/phy_ind.generator (AC.(Micrometrul) http://www.magnet.legea lui Lenz.html (Totul despre microscopul optic) http://micro.fsu.edu/electromag/java/rutherford/ Experienta lui Rutherford (Multa electricitate.12-electricitate) 80 .

html (Reactor nuclear.world-nuclear.htm (Tabel periodic .hpwt.com/ukraine/pics/chrnbyl2.dctech. Animatie) http://www.81 http://www.msu. radioactivitate.uoregon.htm (Introduction in Nuclear Energy) http://lectureonline.edu/~holbert/eee460/gamma.phy.edu/physics/2000/quantumzone/bohr.sciencejoywagon.structura atomului.jpg (Cernobil) http://www3.telus.) http://www. fusiune nucleara) http://zebu.com/physicszone/lesson/12nuclear/default.html (Animatii fisiunea nucleara) http://reactor.edu/1999/ph161/l18. etc.brama.de/Kern2e.com/physics/animations.colorado.asu.org/education/education.cl.php (Physics Animations/Simulations http://www.html (Atomul lui Bohr) http://www.gif (Producerea de energie nucleara in lume) http://www. Compton. interactia radiatiei cu substanta.edu/~mmp/applist/chain/chain. formare de perechi.edu/power.wisc.syr.ht m (Animations in Nuclear Physics) http://www.html (Animatii efectul radiatiilor nucleare.net/fuerderer/physics/ 81 . bomba atomica.htm (Nuclear chain reaction) http://www. nucleului.engr.edu/courses/modules/ENERGY/ENERGY_POLICY/e nergy_int7.eas. Efectul fotoelectric.

82

(Toata fizica) foarte buna http://lectureonline.cl.msu.edu/~mmp/applist/applets.htm (Fizica nucleara, linii de camp electric si magnetic, oscilatii)) http://users.erols.com/renau/thinfilm.html (Straturi subtiri, propagarea undelor) http://www.walter-fendt.de/ph11e/ (Determinarea constantei lui Plank folosind efectul fotoelectric) http://www.walter-fendt.de/ph11e/resonance.htm (Rezonanta, animatii) http://www.phy.syr.edu/courses/modules/ (Energie) http://www3.telus.net/fuerderer/physics/ (Oscilator) http://www.phy.syr.edu/courses/modules/ENERGY/ENERGY_POLICY/e nergy_inter.html (Consumul de energie in Lume) http://lectureonline.cl.msu.edu/~mmp/applist/applets.htm (Toata fizica) http://www3.telus.net/fuerderer/physics/#Energy (Energie) http://www.discoverlearning.com/games/ (Jocuri, sah) http://www3.telus.net/fuerderer/physics/ (Linkuri de fizica) http://lectureonline.cl.msu.edu/~mmp/applist/decay/decay.htm (Timpul de injumatatire, foarte buna) http://www.isis.rl.ac.uk/ISISPublic/reference/Neutron_properties.htm (Tabelul periodic cu Izotopi) http://www.colorado.edu/physics/2000/applets/a2.html (Tabelul periodic animat cu vederea nucleelor, liniile spectrale ale elementelor)
82

83

http://www.colorado.edu/physics/2000/applets/iso.html (Instabilitatea izotopilor si transmutatia lor) http://www.colorado.edu/physics/2000/isotopes/radioactive_decay.html (Fizica pentru toti) http://www.allianceforlifelonglearning.org/er/tree.jsp?c=40948 (Fizica Nucleara) http://www2.bnl.gov/ton/ (Tabelul nuclizilor) http://www.lbl.gov/abc/wallchart/chapters/02/2.html (Totul despre nucleul atomic) http://www.lbl.gov/abc/wallchart/guide.html (Ghid de fizica nucleara, completa) http://www.Colorado.EDU/physics/2000/index.pl (Fizica Moderna 200) http://ie.lbl.gov/education/parent/H_iso.htm (Table of Isotopes) http://www.scri.fsu.edu/~jac/Nuclear/whatis/sizes-2.html (Alcatuirea nucleului) http://universeadventure.org/chart.html (The history of Univers) http://www.cpepweb.org/ (The history of Univers, particles) http://library.thinkquest.org/3471/nuclear_energy.html (Energia Nucleara, producere, avantaje, dezavantaje,) http://www.ecolo.org/base/basero.htm (Centrale nucleare, poze) http://www.ecolo.org/ (Centrale nucleare in Europa) http://www.eia.doe.gov/kids/sitemap.html (Toate tipurile de energii, imformatii, buna pentru Kassel)
83

84

http://wine1.sb.fsu.edu/chm1045/notes/Struct/Bohr/Struct03.htm (Modelul lui Bohr explicat teoretic)

http://www.upscale.utoronto.ca/GeneralInterest/Harrison/BohrModel/Bohr Model.html (Modelul lui Bohr foarte bine explicat experimental) http://www.upscale.utoronto.ca/GeneralInterest/Harrison/BohrModel/Flash /BohrModel.html (Animatii, Modelul Bohr pentru atomul de hidrogen) http://ie.lbl.gov/education/isotopes.htm (Aplicatiile izotopilor radioactivi) http://www.lbl.gov/abc/Basic.html (Nuclear Structure) http://www.ccnr.org/fission_ana.html (Fisiunea Uraniului) http://hyperphysics.phy-astr.gsu.edu/hbase/nucene/nucbin.html (Nuclear binding energy) http://hyperphysics.phy-astr.gsu.edu/hbase/hframe.html (Hyperphysics-toata fizica teoretica) http://library.thinkquest.org/17940/texts/fission/fission.html (Fisiunea nucleara, animatii fisiune, radioactivitate,etc.,foarte buna) http://www.nuc.berkeley.edu/fusion/mcf/mcf.html (Nuclear Fusion) http://www.hbcollege.com/geography/regionalatlas/glossary_intro.html (Glossary-explicatii de temeni din societate) http://www.ndted.org/EducationResources/CommunityCollege/Ultrasonics/Physics/modep ropagation.htm (Tipuri de unde, ultrasunete, caracteristici, propagare, producere) http://web.mit.edu/sskess/www/ppt/SHM01.pdf (Lamb waves, definitie, detectia defectelor)
84

85

http://www.ndted.org/EducationResources/CommunityCollege/Ultrasonics/EquipmentTra ns/ematlambwave.htm (Lamb wave generation) http://www.ndt.net/article/az/ut/lamb.htm (Animatii unde Lamb; Totul despre unde Lamb) http://www.thinkquest.org/library/lib/site_sum_outside.html? tname=C005705&url=C005705/English/Waves/wavetypes.htm (Unde longitudinale si transversale) http://kingfish.coastal.edu/physics/physlets/Waves/types.html (Animatii unde longitudinale si transversale) http://www.sciencedirect.com/science? (Stiinta in direct, user name:petrustiuca, Pasword:Antonia) http://www.physicsconnect.com/ (ultrasunete, noutati) http://scienceworld.wolfram.com/physics/Rayleigh-LambWave.html (Lamb Wave,Teoria elasticitatii, definirea tuturor functiilor, elipsa, etc, toate detailat, coeficienti Lame) http://mathworld.wolfram.com/PartialDifferentialEquation.html (Ecuatii cu derivate partiale,matematica multa, trebuie de inteles foarte bine) http://www.physicsconnect.com/ http://www.phys.hawaii.edu/%7Eteb/java/ntnujava/ruler/vernier.html (Vernier) http://www.phys.hawaii.edu/%7Eteb/java/ntnujava/index.html Toata fizica http://theory.uwinnipeg.ca/Excite/AT-Physicsquery.html (Site care cauta orice notiune din fizica) http://www.ndt.net/article/az/ut/lamb.htm (Lamb wave cu animatii) http://theory.uwinnipeg.ca/physics/java/index.html
85

mast. ultimile articole in domeniu) http://www.esm.psu.ca/~jhpage/ (Ultrasunete.uiuc. univ.ultrasonics.wavesinsolids. foarte interesanta) http://www. etc.htm#quiz (Sumar despre unde) http://www.htm (Non-distructive material testing with ultrasonics waves) http://www.htm (Publicatii ultrasunete) http://www.) http://www. pentru curatare. Umanitoba) http://www4.thinkquest.htm (Ultrasunete.htm (Ultimile carti aparute) http://www. cum se masoara.edu/courses/phys111/fall02/lectures/lect26/sld002.udel.ndt. htm (Lecture on wave) http://www.fortunecity.htm (Inspectii cu unde Lamb) 86 . valuri) http://wug.umanitoba.encyclopedia.htm (Echolocatie la animale.net/article/tektren2/tektren2.com/cheeke.ndt.edu/200/Lecture %2015%20%202002%20Web/Lecture%2015%20Waves %202002/sld059. biofizica.com/ (An ultrasonic Community.electrostatic.physics.htm (Unde maritime.ndt.com/anemaw/ultrasonic.86 (Interactive lessons of physics and mathematics) http://library.htm (unde lamb. explicare teoretica) http://members.org/10796/ch8/ch8.net/article/v05n09/berke/berke1.edu/research/centers/ultrasonics_lab/Lab_Page/Recen t%20Publication/recent%20publication.physics.net/article/0698/kk_gw/kk_gw. definitii.com/html/u1/ultrason.com/uesoundwaves.asp (Enciclopedia 2002) http://www.

cambridge-en.thinkquest.htm (Nondristructive system) http://www4.com/bu/ndt/index.com/Newsletters/Newsletter%201%20%201996.org/C001429/sitemap.html (Linkuri ultrasunete) http://www.org/EducationResources/CommunityCollege/Ultrasonics/Introduction/hi story.psu.htm (Fizica prezentata fara formule) 87 .htm (Ultrasonics personnel) http://www. sit-uri de ultrasunete) http://www. fizica) http://library.shahlimar.nsf/EN/krautkramerultrasonicsystems.html (Cambridge-ultrasunete) http://www.edu/research/centers/ultrasonics_lab/Lab_Page/memb ers/personnel.cartage.ndted.org.shahlimar.com/ultrasonics/links.htm (Teorie ultrasunete) http://www.agfa.87 http://ndt.esm.com/ultrasonics/ (Introducere in ultrasunete.htm (Teme generale. stiinta.lb/en/themes/Sciences/Physics/mainpage.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful