Cuprins

Cuprins_________________________________________________________________1

Introducere______________________________________________________________2

CAPITOL 1. ASPECTE GENERALE PRIVIND FONDUL FORESTIER___________3

1.1. Tipuri de păduri________________________________________________________3

1.2. Păduri în Europa________________________________________________________4

1.2.1. . Deşertificarea – rezultat al exploatării inadecvate a pădurilor___________________________6
1.2.2. Funcţiile pădurii________________________________________________________________7
1.2.3. Situaţia pădurilor în România_____________________________________________________7
1.2.3.1. Suprafaţa fondului forestier naţional____________________________________________8

1.3. Zonarea vegetaţiei lemnoase din România___________________________________8

1.4. Disfuncţionalităţi ecologice şi economice generate de distrugerea pădurii________10

1.4.1. Defrişarea - rolul pădurilor în protecţia solului_______________________________________13
1.4.2. Despăduririle şi urmările lor catastrofale___________________________________________14

CAPITOL 2. STUDIU DE CAZ ÎN ROMÂNIA________________________________19

2.1. Zone cu deficit de vegetaţie forestieră şi disponibilităţi de împădurire___________19

2.2. Suprafeţe împădurite în anul 2005________________________________________20

2.3. Regenerarea pădurilor__________________________________________________20

2.4. Aspecte generale privind pepinierele silvice_________________________________20

Bibliografie_____________________________________________________________22

1
 Introducere

Când priveşti munţii noştri acoperiţi cu păduri, fără să vrei te gândeşti la veşnicie.
Mii de generaţii de oameni i-au privit, s-au bucurat de splendida lor înfăţişare.

Plantele sunt cele dintâi care-ţi vestesc învierea naturii, deşteptând speranţa unui
nou an de viaţă. Din acest motiv scopul ar trebui să fie împădurirea terenurilor, nu
despăduririle. Din aceste considerente am ales acest subiect.
Pădurea ţării noastre în vremurile neguroase ale preistoriei era mult mai întinsă
decât astăzi, acoperea nu numai munţii, dar şi dealurile şi o mare parte a câmpiei.

Un al doilea fapt e iarăşi sigur, pădurea a fost de un mare ajutor populaţiei

româneşti de-a lungul istoriei, sub raportul alimentaţiei. O parte din animalele vânate au
fost vânate precum ursul, mistreţul, cerbul, căprioara, iepurele asigurând carnea necesară
şi, totdeodată, blănurile şi pieile trebuitoare pentru îmbrăcăminte şi încălţăminte. De
asemenea fragii, zmeura, mure, afine, măceşe, şi fructele pădureţilor erau folosite în
alimentaţie.

După cele prezentate, ne dăm pe deplin seama, de importanţă pe care a avut-o

pădurea pentru străvechii locuitori ai ţinuturilor noastre, ca de altfel ai tuturor ţinuturilor,
în epoca preistorica.

Cu greu ne putem face o imagine despre întinderea pădurilor acum doua milenii.

În general, speciile au rămas aceleaşi, atât cât priveşte răşinoasele, cât şi foioasele
şi soiurile sălbatice de pomi, aşa-zişi pădureţi. Sunt însă şi unele deosebiri.

Pădurea constituie ecosisteme variate dar complexe şi echilibrate, existenţa lor

condiţionează într-o mare măsură viaţa pe Terra, mai ales în biociclul terestru. Existenţa
omului a fost şi este puternic influenţată de pădure, în primul rând prin funcţia sa
mediogenă, de reglarea regimului climatic, protecţia solului, reglarea circuitului apei, dar
şi prin cea economică, ca furnizor de importante resurse naturale utilizate în producţia de
bunuri, în alimentaţie, în sănătate etc.

2
 CAPITOL 1. ASPECTE GENERALE PRIVIND FONDUL FORESTIER

Tipuri de păduri

Pădurile cuprind formaţii vegetale extrem de complexe şi de diverse, aşezate în

mai multe straturi, ca şi fauna şi flora pe care o găzduiesc. Putem descoperii mai multe
biomuri forestiere şi anume: păduri din zona temperată cu foi caduce, păduri taiga,
pădurile cu frunze persistente de tip mediteranean şi păduri dense ecuatoriale care sunt
cel mai bine reprezentate în bazinul amazonian.
”În zona caldă se întâlnesc pădurea ecuatorială şi pădurile musonice.
Pădurea ecuatorială. Pădurile din zona caldă ocupa doar 6 % din suprafaţa
uscatului, dar conţin mai mult de jumătate din speciile de plante şi animale de pe Pământ.
Pădurea ecuatoriala, caracteristica climatului ecuatorial, cald şi umed tot anul, se
deosebeşte de celelalte păduri prin marea densitate de plante şi prin etajarea sa in funcţie
de înălţimea arborilor.
Primul etaj este format din arbori mici, de 10 m înălţime. Urmează etajul mijlociu,
cu arbori de 30 m înălţime, a căror coroană formează o boltă continuă. Ultimul etaj, cel
mai înalt, este format din arbori de 40-60 m.
Printre arborii pădurii ecuatoriale cresc ierburi si ferigi arborescente. Pe
trunchiurile şi ramurile copacilor se sprijină şi se încolăcesc liane, lungi de peste 100 m.
Din aceasta cauza, pădurea ecuatorială este foarte deasă, întunecoasă şi greu de străbătut.
Pădurile musonice se întâlnesc in sudul Asiei, acolo unde bat musonii şi unde,
într-un an, există doar două anotimpuri, unul ploios şi altul secetos. Pădurile musonice se
deosebesc de cele ecuatoriale. In anotimpul secetos, cei mai mulţi dintre arbori îşi pierd
frunzele. De asemenea pădurea musonică este mai puţin deasa şi este întreruptă de
porţiuni de savana.
În zona temperată se întâlnesc pădurile de foioase şi pădurile de conifere.
Pădurile de foioase (cu frunze căzătoare) se găsesc în zona climei temperate
umede (în partea centrală si vestică a Europei, în estul Americii de Nord, în Asia de Est),
unde cad în toate anotimpurile precipitaţii suficient de bogate pentru ca arborii să crească.

3
 Arborii pădurilor de foioase sunt: stejarul, fagul, mesteacănul, ulmul, arţarul,
frasinul etc.
Pădurile de conifere (sau pădurile boreale) apar doar în emisfera nordică,
dincolo de paralela de 55°, în America de Nord, Europa şi Asia, dar se extind şi către sud
în munţii înalţi. Pădurile de conifere ocupă suprafeţe foarte mari.
Coniferele (bradul, molidul, pinul, laricele etc.) sunt arbori înalţi, cu trunchiul
drept, fără ramificaţii, cu frunze mici, aciculare, acoperite de ceară. Coniferele nu îşi
pierd frunzele toamna. De la aceasta regula se abate doar laricele.
În Europa si Asia, pădurea de conifere se numeşte taiga.”1

Păduri în Europa

Vegetaţia Europei este puternic influenţată de climă şi multe zone

de vegetaţie naturală au fost transformate în terenuri agricole.
”Vegetaţia Europei se poate divide în cinci mari categorii:
1. Tundra este compusă din formaţiuni de vegetaţie joasă adaptată climatului
polar şi subpolar reprezentate de specii ca licheni, muşchi, arbuşti pitici
2. Pădurile de conifere: are două mari categorii arbori şi taiga. Specii specifice
categoriei de arbori sunt molid, brad, pin.
3. Pădurile de foioase: sunt răspândite în climatul temperat-continental şi cel
oceanic din centru şi respectiv vestul Europei. Caracteristic acestui tip sunt arborii cu
frunze căzătoare (fagul, stejarul etc.)
4. Stepa
5. Vegetaţie mediteraneana: - S Europei alcătuite din păduri de pini maritimi,
stejari de plută, cedri, castani, măslini
6.Regiunile muntoase: - se caracterizează prin vegetaţie etajată
- păduri de stejari - de la poalele munţilor (500- 700m)
- păduri de fag - cca. 1200 m
- păduri de conifere - 1800- 2000m

1
http://www.preferatele.com/docs/geografie/7/rolul-padurii-15.php

4
 - arbuşti pitici şi pajişti - pe marile înălţimi”2
În Europa există o mare diversitate a proprietăţii particulare asupra pădurilor.
Fiecare ţară deţine specificul său, dictat de condiţiile fizico-geografice şi de evoluţia lor
istorică. În ţările vestice, proprietatea privată asupra pădurilor este predominantă.
Majoritatea proprietăţilor forestiere este reprezentată de micile proprietăţi, de aici
decurgând necesitatea asocierii deţinătorilor: Scopurile şi structurile unor asemenea
asociaţii sunt extrem de diverse de la o regiune la alta.
”În ţările din centrul şi nordul Europei, legislaţia forestieră este clară,
reglementând modul de gospodărire a pădurilor în scopul asigurării continuităţii
pădurii şi a protecţiei naturii. În ţările din vestul Europei, proprietatea silvică privată trece
printr-o criză de mari dimensiuni, la originea căreia stau în principal două fenomene:
declinul (moartea) pădurii datorită poluării şi diminuarea cererii de produs pe bază de
lemn.
Pentru realizarea politicii forestiere naţionale şi europene cu scopul redresării
silviculturii, în cadrul pădurilor private, atât guvernele cât şi organismele europene
utilizează mecanisme financiare (impozite şi subvenţii). Modul de manifestare al acestor
mecanisme şi efectele aplicării lor sunt sensibil diferite de la o ţară la alta.”3
Pădurea nu mai reprezintă o resursă strategică a unei naţiuni, ci a întregii omeniri.
De aceea, realizarea politicilor silvice în scopul conservării potenţialului productiv şi
ecoprotectiv al pădurii o pot face numai statele. Orice proprietar particular, oricât de
puternic, de bine dotat şi bine intenţionat ar fi nu poate să-şi suprapună perfect propriile
interese peste interesele omenirii.
Pentru a corecta o situaţie determinată istoric, statele şi organismele europene fac
mari eforturi financiare în a asigura o politică unitară. Ori în cazul ţării noastre este greu
de anticipat că se vor găsi resurse pentru a influenţa modul de gospodărire al
pădurilor particulare.
Toate acestea se suprapun şi peste o atitudine foarte agresivă a populaţiei faţă
de pădure. Repararea consecinţelor acestuia trebuie făcută printr-o politică adecvată de

2
http://www.referatele.com/referate/geografie/online13/Europa-caracterizare-generala--Vegetatia--fauna-
si-solurile-Europei--Apele-Europei-referatele-com.php
3
http://www.bucovina-forestiera.ro/1994/2/cenusa.pdf

5
răscumpărare a pădurilor slab productive, de asociere a proprietarilor şi de plată a
veniturilor anuale.
Nu negăm sub nici o formă dreptul cetăţenilor asupra proprietăţii dobândite din
vechime. însă, câştigul anual al fiecărei proprietăţi poate fi recuperat şi prin alte forme
de gestiune şi gospodărire decât cu ajutorul toporului.

.1.1. . Deşertificarea – rezultat al exploatării inadecvate a pădurilor

”Organizaţia Naţiunilor Unite estimează că viaţa la peste un miliard şi jumătate de
oameni este ameninţată de continuarea extinderii deşertului şi de pierderea terenurilor
arabile. Deşertificarea este o problemă de mediu la nivel global şi nu afectează numai
ţările în curs de dezvoltare, ci şi zone din America de Nord şi Europa de Sud.
Termenul de deşertificare este utilizat pentru definirea degradării pământului prin
pierderea totală sau parţială a fertilităţii ca rezultat al acţiunii antropice.”4
Definiţia data de Convenţia Naţiunilor Unite pentru Combaterea Deşertificării
este: ”Degradarea pământului în zonele aride, semiaride şi uscate cauzată de modificări
climatice şi activităţi umane. Procesul de degradare este însoţit de reducerea potenţialului
pământului şi epuizarea resurselor de apă”.
Drept concluzie următorul în urmare voi însuma cauzele şi consecinţele
despăduririi.
Cauzele pot fi directe, anume clima (precipitaţii slabe, secete, temperaturi
ridicate) respectiv activitatea umană (despăduriri, culturi, păşunat excesiv, tăieri, incendii,
sol sărac) şi pot apărea cauze indirecte, cum ar fi presiunea populaţiei, forma de
proprietate, structura economică, distribuirea resurselor.
Consecinţele despăduririi se pot clasifica după: producţie (pierderea fertilităţii,
dispariţia germinării, extinderea nisipului), după mediu (reducerea culturilor, pierderea
biodiversităţii, pierderea terenurilor, pierderea recoltelor, poluare, probleme de sănătate,
modificări climatice) şi după cadrul social-economic (creşterea riscului în producţie,
pierderea plantelor medicinale, scăderea securităţii alimentare, migrarea populaţiei,
dezastre climatice)

4
http://www.ase.ro/biblioteca/carte2.asp?id=239&idb=

6
 Participarea României la Convenţia pentru Combaterea Deşertificării este considerată un pas
important pentru progresul economiei româneşti, conservarea resurselor mediului în România şi integrarea
în comunitatea internaţională.

.1.2. Funcţiile pădurii

Pădurea îndeplineşte 3 mari funcţii:

1) Funcţii de protecţie a mediului
2) Funcţii sociale de protecţie
3) Funcţii de producţie
În cadrul primei funcţii, cea de protecţie a mediului, se delimitează:
- funcţia hidrologică şi de protecţie a apelor
- funcţia antierozională a pădurii
- funcţia de protecţie contra factorilor climatici
Funcţiile sociale ale pădurii include:
- funcţia recreativă
- funcţia estetico – peisagistică
- funcţia ştiinţifică a pădurii
- funcţia igienico-sanitară
Funcţia de producţie a pădurii include:
- producţia de biomasă vegetală
- producţia de biomasă animală

.1.3. Situaţia pădurilor în România

România avea în 1800, 8.5 mil. ha de pădure, adică 35-45% din teritoriu,
suprafaţa care s-a redus, continuu, astfel ca in 1974 ajunsese la doar 6.5 mil. ha (27% din
teritoriu), iar acum suprafaţa împădurită a scăzut sub optimul ecologic. Cauzele acestei
reduceri drastice presupun poluarea industrială (cca. 6-7%), dar, şi mai mult, defrişare
abuzivă, iresponsabilă şi păşunatul excesiv; situaţia produce mari neajunsuri, dat fiind că
posibilităţile de regenerare a pădurilor sunt foarte reduse.

7
 De asemenea, un fenomen caracteristic României este caracterul “galopant” al uscării
pădurilor, datorită depăşirii pragului critic al concentraţiei de bioxid de sulf pentru
ecosistemul forestier. Sursa principală de emisie este activitatea sectorului energetic, cu o
pondere de 85%, SO2 provenind din arderea combustibililor cu un conţinut ridicat de
sulf ; energetica în România este profilată pe valorificarea cărbunilor inferiori (41.9% ), a
păcurii şi gazelor naturale (30.6% în 1991), în timp ce energetica din tarile Europei
Occidentale se bazează pe cărbune de tip nesulfuros, în proporţie de 20.2%, şi deci,
emisiile de SO2 sunt de 10-20 de ori mai reduse.

1.1.1.1. Suprafaţa fondului forestier naţional

România are un fond forestier de circa 6.4 milioane hectare, reprezentând 27% din
suprafaţa ţării. Faţă de media europeană, de 32% acest procent de împădurire nu este
foarte bun, dar nici dramatic. Însă comparativ cu ţările europene care au condiţii
geografice similare, situaţia este departe de a fi roz : Cehia are 33%, Slovacia si Croaţia
peste 40%, Slovenia 54%, Austria 46%, Bulgaria – 34%.
Circa două treimi dintre păduri sunt situate în zona montană, ponderea lor fiind
foarte scăzută la câmpie (sub 10%), unde, din această cauză se resimte puternic efectul
exceselor climatice.
În conformitate cu raportarea statistică SILV 1, pădurile României ocupau la data
de 31.12.2005 suprafaţa totală de 6.390.536 ha.
Față de situaţia la 31.12.2004, suprafaţa fondului forestier naţional a crescut cu
8.385 ha.

.2. Zonarea vegetaţiei lemnoase din România

”După poziţia latitudinală, spaţiul geografic românesc, cu climatul lui temperat, se

încadrează, în linii mari, în zona pădurilor de foioase şi răşinoase din zona climatului
temperat (zona pădurilor estivale) predominante fiind stepele şi silvostepele.
În ţara noastră, vegetaţia lemnoasă se încadrează în următoarea zonare climato-
edafică :

8
 Zona alpină şi subalpină – situată la peste 1700 m altitudine, este caracterizată
prin condiţii climatice şi edafice aspre, care permit existenţa unui număr limitat de specii
lemnoase, în special arbuşti pitici şi târâtori, cum ar fi: smirdarul, sălciile pitice , afinul de
munte.
Către etajul inferior, se mai întâlneşte: ienupărul pitic, jneapănul, aninul de munte
etc.
Zona forestieră – cuprinde regiunea montană, dealurile, podişurile şi arii mai
reduse din zona de câmpie. Această zonă se divizează în funcţie de altitudine şi de specia
care predomină în alcătuirea pădurii, astfel :
 Etajul pădurilor de molid, situat între 800 şi 1750 m altitudine; specia de bază
este molidul care formează aici păduri pure; către partea inferioară a etajului apare
şi bradul precum şi câteva specii de foioase: fagul , mesteacănul, iar dintre speciile
arbustive întâlnim : socul roşu, salcia căprească, coacăzul de munte etc.
 Etajul pădurilor de foioase are la rândul său câteva subdiviziuni :
1. Subetajul pădurilor de amestec răşinoase + fag - situat între 600 ÷1500
m, unde predomină: molidul şi fagul dar şi alte specii (bradul,
mesteacănul, plopul tremurător, ulmul de munte, frasinul, paltinul de
munte, aninul, pinul silvestru, alunul, păducelul, călinul, salba moale etc.)
2. Subetajul pădurilor de fag - situat între 300 ÷1200 m, în care predomină
făgete pure iar către limita inferioară a subetajului apar şi alte specii:
carpen, paltin de munte, gorun, stejar, tei, soc, dârmoz etc.
3. Subetajul pădurilor de gorun - situat în zona dealurilor, este alcătuit
predominant din gorun. În amestec se mai întâlnesc: carpenul, jugastrul,
mărul pădureţ, părul pădureţ, iar către baza subetajului: stejarul obişnuit,
gârniţa, cerul şi teiul.
4. Subetajul pădurilor de stejari - situat predominant în zona de câmpie şi
este alcătuit din: stejarul comun, cerul, gârniţa, iar în completare mai apar:
jugastrul, carpenul, paltinul de munte, teiul, ulmul, plopul, frasinul,
păducelul, cornul etc.

9
 Zona silvostepei face tranziţia de la zona forestieră la stepa lipsită de păduri.
Aici se întâlnesc arborete răzleţe de stejar brumăriu şi stejarul pufos, alături de : jugastru,
ulm de câmp, arţar tătărăsc, tei, frasin, păducel, corn, dârmoz etc.
Zona stepei, caracterizată printr-un climat arid, cuprinde relativ puţine specii
lemnoase, răspândite sporadic: stejarul pufos, stejarul brumăriu , jugastrul, mahalebul,
mojdreanul, sălcioara, salcâmul etc.
Zona luncilor este alcătuită dintr-o vegetaţie intrazonală, cantonată în cuprinsul
zonelor prezentate mai sus, pe văile râurilor. Predominant întâlnim: aninii, plopul alb şi
negru, sălciile, velnişul, dudul, frasinul, călinul etc.”5

.3. Disfuncţionalităţi ecologice şi economice generate de distrugerea pădurii

De-a lungul timpului factorii care au acţionat în sensul degradării ecosistemului

forestier, sub diferite forme, s-au manifestat cu intensităţi deosebite, legate de etapa de
dezvoltare istorică a populaţiei. Impactul ecologic al acestora, se poate spune, a
înregistrat, însa o continuă creştere, dezechilibrele generate fiind din ce în ce mai grave,
de multe ori chiar ireversibile.
Principalii factori care contribuie la scăderea suprafeţei împădurite sunt:
defrişarea în scopul extinderii suprafeţei agricole(cereale, păşuni); nevoia de combustibil
şi de materiale de construcţii. Intensitatea acestor procese se caracterizează printr-o
dinamică crescânda, determinate de ritmul creşterii demografice.
În ultimele decenii poluarea atmosferică şi în special ploile acide au adus moartea
pentru mari suprafeţe împădurite din Europa.
”În zonele cu altitudini mici, în cazul României, precum şi în zonele calde, la
nivel planetar, seceta reprezintă principalul inamic al vegetaţiei arborescente compacte.
De multe ori, locul pădurii este luat de vegetaţia de stepa şi respective de savana, al căror
efect protector asupra stratului de sol este mult diminuat.
Modificarea compoziţiei floristice, prin împăduriri cu specii repede crescătoare,
care permit obţinerea de plantaţii exploatabile intr-un timp scurt, induce disfuncţionaliţăti
prin modificarea echilibrului biocenotic. Astfel, înlocuirea fagului, prezent în etajul critic

5
http://www.europadurea.ro/padurile_romaniei_si_ue.php?sel_art_id=1

10
al munţilor(pante mari, soluri instabile) cu pin şi molid, al căror sistem radicular este
superficial, poate genera efecte negative în lanţ.
Defrişarea, indiferent de scop, rămâne însă cel mai important factor de risc pentru
ecosistemul forestier, atât în zona temperată, cât mai ales, în cea caldă. Tăierea abuzivă
din ultimii 40 de ani a determinat exportarea, peste capacitatea de regenerare, a 143
milioane m3 de lemn în România.”6
Principalele consecinţe ale defrişării se datorează anularii funcţiilor de protecţie
exercitare de pădure. Un efect imediat îl constituie degradarea solului, care se poate
realiza prin diferite procese, în funcţie de zona geografică sau altitudinea la care ne
situăm.
Astfel, pe pantele abrupte ale munţilor se constată o creştere a torenţialităţii şi
deci a eroziunii pluviale a solului. Extinderea exploatărilor forestiere, la altitudini din ce
în ce mai mari, amplifică acest potenţial, pantele fiind din ce în ce mai abrupte. La astfel
de altitudini numai construirea drumului forestier constituie un important factor de
dezechilibru.
”De asemenea, modificările microclimatului pot fi atât de grave încât, regenerarea
pădurii să fie foarte dificilă sau chiar imposibilă (Munţii Făgăraş, Lotru, Apuseni) .
Defrişarea jnepenişului, practicată frecvent în practica pastorală (adesea chiar prin
incendiere), nu numai că nu duce la extinderea suprafeţei păşunibile ci, dimpotrivă
contribuie la deteriorarea accelerată a celor existente (platoul Bucegilor).
Modificarea peisajului, prin efectuarea tăierilor rase, duce la scăderea valorii
estetice a acestuia şi deci la diminuarea potenţialului turistic al zonei.
În zonele de câmpie, lipsa perdelelor forestiere permite antrenarea particulelor de
sol de curenţii de aer, ce se deplasează cu viteze mai mari, astfel ca în perioadele uscate
cantitatea de sol transportată prin deflaţie devine apreciabilă.
Pe termen mediu şi lung efectele despăduririi nu pot fi pe deplin estimate, dar, ca
ordin de mărime, poate fi, totuşi, apreciată amploarea fenomenelor generate de reducerea
gradului de împădurire.”7
Modificarea condiţiilor topoclimatice prin defrişarea pădurii se reflectă în
valoarea parametrilor care caracterizează regimul precipitaţiilor. Cantitatea totală a
6
http://www.ase.ro/biblioteca/carte2.asp?id=239&idb
7
Împăduriri – Ion Damian, Editura Didactică si Pedagogică - Bucureşti

11
acestora va înregistra scăderi considerabile, iar în cazuri extreme se ajunge la
deşertificare (să nu uităm că suprafaţa deşerturilor creşte anual cu 60 000 km2 ).
”Procesele erozionale, declanşate pe partea superioară a pantelor din zona
muntoasă, sunt amplificate pe măsură ce se apropie de talveguri, iar cantitatea de
sedimente creşte logaritmic. Într-o proporţie importantă din cazuri, lacurile de acumulare
reprezintă principalul rezervor pentru solul transportat din etajul alpin şi cel al pădurilor,
colmatarea acestora fiind iminentă în bazinele râurilor în care proporţia suprafeţelor
despădurite este prea mare (Bârlad, Vaslui, Jijia, Târnava, Prahova).”8
În perioadele cu precipitaţii excesive sau în perioada de topire a zăpezilor în
aceste zone riscul unor inundaţii catastrofale, prin ruperea barajelor, creşte foarte mult.
Prin diversitatea sa, pădurea se constituie într-un rezervor imens de informaţie
genetică. Valoarea acestuia nu poate fi estimată, cu atât mai mult cu cât încă nu sunt
cunoscute toate speciile şi varietăţile adăpostite în zonele virgine. Multe din acestea
conţin principii active care permit tratarea unor boli incurabile în prezent. În acelaşi timp,
o mare parte din speciile de origine, sălbatice, ale plantelor cultivate, esenţiale pentru
ameliorarea acestora, le găsim tot în această zonă de efervescentă biotică.
Indiferent de zona geografică unde ne aflăm, importanţa ecosistemului forestier,
pentru menţinerea echilibrului ecologic este foarte bine conturata. Cu toate acestea , rolul
pădurii a fost de multe ori ignorat, cu sau fără bună ştiinţă, pe primul plan fiind interesele
economice. O parte din consecinţele, directe sau indirecte, ale acestei ignorante sunt
enumerate mai sus, dar amploarea şi diversitatea acestora, în raport cu condiţiile locale,
sunt mult mai mari.
Pe lângă stat, care intervine cu măsuri legislative, un rol important revine, în acest
sens, educaţiei, respective schimbării atitudinii omului faţă de mediul înconjurător în
general, şi faţă de pădure în special.
Se consideră că elementele fundamentale care pot salva pădurea sunt posesiunea
(clarificare drepturilor de proprietate), preţul şi puterea, ceea ce înseamnă ca ecosistemul
forestier va fi în siguranţă atunci când cei care administrează pădurile vor putea beneficia
în urma menţinerii lor în deplinătatea funcţiilor lor ecologice.

8
http://www.europadurea.ro/gospodarirea_padurilor.php

12
 Înainte însă ca disputa pentru găsirea celor mai bune soluţii privind conservarea
fondului forestier să ajungă la un rezultat, nu trebuie să uităm că suprafaţa ocupată de
pădure scade continuu, iar luările de poziţie, bine intenţionate dacă nu sunt fundamentate
economic, nu contribuie la încetinirea sau stoparea acestui proces.

.3.1. Defrişarea - rolul pădurilor în protecţia solului

”Pădurile constituie cel mai eficace organizator natural, în ceea ce priveşte:

 Circuitul apei în natură, al precipitaţiilor – dispariţia masivă a pădurilor antrenând
după sine scăderea considerată a cantităţilor de precipitaţii;
 Oprirea vânturilor puternice care sunt “frânate” de perdelele de pădure , cu
diminuarea substanţială a antrenării unor importante cantităţi de sol fertile;
 Oprirea sau frânarea curgerii şuvoaielor de apă după ploile puternice - de
asemenea, cu efecte imediate asupra antrenării stratului de sol fertil(1 m 2 de
muşchi de pădure reţine, după ploaie, 1 litru de apă);
 Reglarea conţinutului de bioxid de carbon şi oxigen din atmosferă;
 Reţinerea unor cantităţi importante de praf;
 Stabilizarea condiţiilor climaterice;
 Crearea unui sol bogat în humus(pe termen mai lung).”9
”În România, 2,7 mil. ha teren agricol sunt erodate de ape, din care 0,24 mil. ha
prezintă eroziune în adâncime. Erodările ating în unele judeţe, valori excesiv de mari:
 Buzău - 41,5 t/ha.an
 Vrancea – 34t/ha.an
 Prahova – 31t/ha.an
Un alt rol al pădurilor, care dispare prin defrişare, cu efecte imediate, îl constituie
reţinerea pulberilor din aer. Se apreciază astfel ca 1 ha pădure filtrează anual aproximativ
18-20 mil.m3 aer, reţinând cca. 80 t praf, dincolo de faptul că produce aproximativ 3300t
oxigen /an consumând în acest scop 4450t bioxid de carbon.”10

9
http://www.preferatele.com/docs/geografie/7/rolul-padurii-15.php
10
http://www.europadurea.ro/padurile_romaniei_si_ue.php?sel_art_id=1

13
 Dintre efectele pe termen mai lung, putem cita faptul că paturile creează un sol
foarte bogat în humus – ceea ce înseamnă că un teren degradat , după reîmpădurire şi
trecerea unui timp suficient de lung (din păcate de ordinal 100-200 de ani) redevine
fertile.
Deosebit de important este rolul pădurilor de regulator al precipitaţiilor. Dispariţia
masivă a pădurilor antrenează după sine scăderea considerabilă a cantităţilor de
precipitaţii din teritoriul respectiv, putându-se ajunge, la limita, până la deşertificare.
Efectul unor defrişări masive, necontrolate, poate fi dezastruos, ştiut fiind faptul
că un masiv care nu este împădurit este transportat de ape, puţin câte puţin, în lacurile de
acumulare , producând în timp colmatarea acestora şi ruperea unor baraje sau deversarea
apelor, cu inundarea zonelor din aval, în cazul unor precipitaţii abundente. Aceasta este
una din cauzele inundaţiilor catastrofale din zona Borzeşti, ce au avut loc in august 1991,
prin ruperea barajului de la Belci.
Dispariţia pădurilor are numeroase efecte negative, unele se manifesta imediat, iar
altele pe termen mediu sau lung.
Dintre efectele imediate menţionam eroziunea solului, prin lipsa perdelelor de
pădure, stratul de sol fertile este antrenat de vânturile şi de ploile puternice. Eroziunea,
saturarea şi colmatarea solului duce în scurt timp la apariţia deşertificării.
Pe termen mediu şi lung, dispariţia pădurilor contribuie la “efectul de seră “, la
dispariţia speciilor de plante şi animale , respective a ecosistemelor pădurilor prin
afectarea proceselor interne ale acestora.
Pădurea este “o maşinărie vegetală” care se autoreglează permanent, daca nu i se
perturbă mecanismul.

.3.2. Despăduririle şi urmările lor catastrofale

Dintre toate formele de covor vegetal, cele mai mari amputări le-a suferit pădurea.
Despădurirea a mers mâna în mâna cu civilizaţia, iar pe aceasta a urmat-o desertificarea.
Cu un deceniu în urma, pe glob, pădurile ocupau o suprafaţă de aproximativ 3,8 –
4,7 miliarde ha şi reprezentau cam 2,6 – 3,4 % din suprafaţa uscatului.

14
 În zonele calde, unde, din cauza climatului secetos, echilibrul ecologic este foarte
labil, se verifica succesiunea: pădure® vegetaţie ierboasă® teren agricol® eroziune®
desert.
În zonele temperate cu climat favorabil, socul este mai scurt, oprindu-se la
eroziune, deşi se poate ajunge şi la instalarea unor semideşerturi.
Datorită despăduririlor de lungă durată practicate pretutindeni pe glob, pădurea
planetară de azi ocupa suprafeţe incomparabil mai mici, nu mai formează masive mari şi
neîntrerupte, refugiindu-se în munţi si in locuri greu accesibile, cu soluri sărace şi climat
neatrăgător pentru agricultură.
Din circa 70 %, cât deţinea pădurea în perioada preistorică, proporţia a scăzut în
prezent la 30 %.
La defrişările din trecut, făcute în special cu scopul extinderii păstoritului,
agriculturii şi aşezărilor umane, timpurile moderne au adăugat tăierile în scopuri
economice pentru satisfacerea nevoilor de lemn ale societarii. Rezultatul nu constă doar
în diminuarea pădurii, ci şi în degradarea ei progresivă. Pădurile cultivate nu au acelaşi
randament ecologic, ca stabilitate, rezistentă şi forţă protectivă.
”În funcţie de procentajul actual de impadurire, distingem:
- ţări cu păduri suficiente (în Asia, Oceania, America Centrală);
- ţări cu păduri relativ puţine dar încă în limita de echilibru ecologic (în Europa
şi America de Nord);
- ţări extrem de sărace în păduri (în Africa Tropicală, Australia).
Pe ansamblu, starea cea mai apropiată de optimul ecologic o are America de Sud,
fiind continentul cu cel mai mare procent de împădurire (46,7 %).
În Europa, despăduririle s-au produs lent, dar “moartea pădurilor” este aici
poluarea. Tăierile, distrugerile neraţionale nu conduc numai la pierderea pădurilor, ci
chiar a unor pierderi materiale, pierderi de vieţi omeneşti, cum s-a întâmplat în nordul
Italiei, unde, din cauza despăduririlor, inundaţiile au avut efecte devastatoare.
În ţara noastră, pădurea ocupa o suprafaţă totală de cca. 6,2 milioane ha,
reprezentând 26 % din suprafaţa totala. În vremurile preistorice, aceasta ocupa 70-80 %
din suprafaţa ţării.”11

11
http://www.maap.ro/pages/dezvoltare_rurala/PNS_2007_2007_ro_.pdf

15
 Denumiri ca Transilvania (provine de la latinescul silva care înseamnă pădure),
Bucovina (provine de la cuvântul de origine slavona-buk, care înseamnă fag), dovedesc
extinderea pe care o aveau pădurile în ţara noastră.
Sub aspect economic şi ecologic, pădurea a îndeplinit şi îndeplineşte o serie de
funcţii importante, unele vitale.
În zona colimară, pădurea favorizează procesul de înmagazinare a apei pe
terenurile în pantă, împiedicând formarea scurgerilor de suprafaţă şi a viiturilor de apă în
urma ploilor torenţiale şi a topirii zăpezii, contracarând astfel fenomenele de inundaţii şi
eroziune a solului. Pădurea protejează lacurile de acumulare şi terenurile din lunca
râurilor. Pentru a-şi îndeplini aceste funcţii, este necesar ca cel puţin 50 % din suprafaţa
bazinului hidrografic care aprovizionează lacul de acumulare, sa fie acoperită cu pădure
( la o acoperire de numai 15 %, debitele maxime sunt de trei ori mai mari fată de cele
medii).
Picăturile de ploaie (care lovesc solul şi erodează) sunt interceptate de frunzele
copacilor şi de litiera (stratul format din frunze uscate şi alte resturi organice care acoperă
solul din pădure), micşorând în felul acesta viteza apei pe versant, cât şi procesul de
evaporare a apei din sol. Astfel, un ha de pădure poate înmagazina în sol, în primii săi 50
cm de la suprafaţă, o cantitate de aproximativ 1450 m 3 de apă (echivalentul a 145 mm
precipitaţii).
Pădurile produc bunuri materiale deosebit de utile, cum ar fi: lemn pentru
construcţii, pentru industria mobilei, a instrumentelor muzicale, celulozei, hârtiei, lemn
pentru foc etc. Fauna pădurii oferă vânat pentru carne şi blănuri, dar şi variate fructe şi
ciuperci, apreciate mult pentru valoarea lor nutritivă.
În procesul de fotosinteză, pădurea are o contribuţie deosebit de importantă în
regenerarea rezervei de oxigen la nivel local, cât şi global.
”Vegetaţia arboriscentă a pădurii pe suprafaţa de un hectar consumă în procesul
de fotosinteză circa 16 t bioxid de carbon, având un rol relevant antipoluant. Arborii şi
arbuştii din pădure contribuie, de asemenea, la atenuarea zgomotului de intensităţi
diferite, au o influentă pozitivă pe care o exercită asupra regimului eolian, a umidităţii şi
temperaturii aerului, precum şi a vibraţiilor aerului.

16
 În zonele de câmpie, cu suprafeţe reduse de pădure, perdelele forestiere de
protecţie au o influenta deosebit de favorabilă asupra mediului înconjurător.
Astfel, acestea reduc viteza vântului pe o distanta egala cu 5 pana la 10 ori lăţimea
lor, determinând reţinerea şi repartizarea uniforma a zăpezii pe suprafaţa terenului arabil,
care protejează cultura de toamna împotriva acţiunii gerurilor, mărind rezerva de apă a
solului, protejează caile de comunicaţii, localităţile şi unele ferme zootehnice contra
înzăpezirilor.
Pe cursurile de apă, perdelele forestiere reduc energia vânturilor şi impactul
sloiurilor de gheată, apărând digurile de avarii.
Privită în ansamblu, contribuţia pădurii la menţinerea echilibrelor în biosfera
prezintă o importanţă deosebită fie sub forma de masiv, fie ca perdele de protecţie. Din
această cauză, exploatarea pădurilor, la nivel mondial sau naţional, trebuie raţionalizată
nu numai ca volum lemnos, dar şi ca metode folosite pentru a se evita, pe cât posibil,
reducerea fondului forestier. Creşterea suprafeţelor de teren agricol, nu mai este posibil a
se realiza pe seama micşorării suprafeţei de păduri, ba dimpotrivă, cel puţin la noi în ţară,
în multe zone se impune împădurirea unor terenuri neproductive.”12
Datorită defrişărilor exagerate şi distrugerii pădurilor prin exploatări neraţionale şi
a păşunatului excesiv, la nivel mondial, a luat proporţii îngrijorătoare fenomenul de
deşertificare, evident mai ales pe continentul African, unde daunele produse pădurii nu
pot fi justificate ecologic şi nici economic prin păşunatul fondului silvic.
În acţiunea distructivă a fondului forestier, un rol însemnat îl are şi poluarea
aerului, care produce fenomenul de uscare al arborilor. În Europa, de exemplu, pe
aproximativ 10 milioane hectare de pădure, s-a semnalat uscarea arborilor de molid, brad,
stejar şi gorun, iar în ţara noastră, asemenea fenomen a afectat 1,6 % din suprafaţă totala
a pădurilor. La uscarea arborilor a mai contribuit, de asemenea, poluarea de mare
altitudine, cât şi cea produsă de industriile chimică şi petrolieră, de fabricile de ciment,
combinatele metalurgice şi miniere.
Privite în ansamblu, importanta pădurii şi menţinerea echilibrului ecologic şi acţiunile
distructive la care aceasta este supusă, se poate uşor desprinde necesitatea colaborării pe
diverse planuri a tuturor specialiştilor care activează în diferite sectoare productive şi de

12
Ioan Machedon, Funcţiile de protecţie ale pădurilor – evaluare economică, Editura Ceres 1996, Bucureşti

17
cercetare ale agriculturii şi silviculturii, în scopul prevenirii, refacerii şi menţinerii
echilibrelor ecologice, atât de importante vieţii de pe Terra.

18
 CAPITOL 2. STUDIU DE CAZ ÎN ROMÂNIA

.4. Zone cu deficit de vegetaţie forestieră şi disponibilităţi de împădurire

”Repartizarea pădurilor pe teritoriul României este neuniformă, suprafaţa acestora

fiind deficitară în zona de câmpie. În zona de câmpie, cele mai despădurite unităţi fizico-
geografice sunt:
 Câmpia Bărăganului (cu numai 3,5% grad de împădurire);
 Câmpia Olteniei (cu numai 5,3% grad de împădurire);
 Câmpia de Vest (cu numai 3,2% grad de împădurire);
 Câmpia Transilvaniei (cu numai 6,8% grad de împădurire);
 Câmpia Moldovei (cu numai 4,1% grad de împădurire);
În zona de deal şi podiş, unităţile fizico-geografice cu grad scăzut de împădurire
sunt Podişul Dobrogei (7,1%) şi Podişul Moldovei (12,7%). Procentul optim de
împădurire în aceste zone, în care eroziunile şi alunecările de teren sunt frecvente, ar
trebui să fie de 40%. În spiritul obiectivului privind extinderea suprafeţei pădurilor – din
strategia dezvoltării durabile a silviculturii româneşti - s-au intensificat acţiunile de
identificare a terenurilor degradate pentru preluarea în fondul forestier şi împădurirea
acestora, în special în zonele cu deficit de vegetaţie forestiera cum este cazul în Câmpia
Dabuleniului (sudul judeţului Dolj), unde procesul de deşertificare se extinde.
Astfel, s-au identificat peste 1.200 ha terenuri degradate inapte pentru folosinţa
agricolă şi au început lucrări de împăduriri.
Până în prezent, din suprafaţa totală de 3.675 ha preluată din sectorul agricol, s-au
împădurit 1.235 ha, din care în anul 2006 s-au împădurit 430 ha, finanţarea fiind
asigurată din fondul de ameliorare a fondului funciar şi de la bugetul de stat.
În vederea protejării malurilor râurilor şi a terenurilor agricole limitrofe, de-a
lungul principalelor cursuri de apă din judeţele: Mehedinţi, Dolj, Olt, Călăraşi, Ialomiţa,
Brăila, Galaţi, Constanta, Tulcea, Vaslui, Iaşi, Botoşani, se desfăşoară programul de
refacere a perdelelor forestiere, obiective finanţate de la bugetul de stat şi din credite

19
externe pentru suprafaţa de 3.975 ha, din care până în prezent sau împădurit 3.060 ha, din
care 705 ha in anul 2006.”13

.5. Suprafeţe împădurite în anul 2005

”Asigurarea continuităţii pădurilor şi exercitării funcţiilor lor de producţie şi

protecţie, în anul 2005 s-au executat lucrări de regenerare atât în fondul forestier cât şi pe
terenuri degradate şi pe terenuri din afara fondului forestier aparţinând altor deţinători, pe
o suprafaţă totala de 22,5 mii ha.

.6. Regenerarea pădurilor

Programul de regenerare a pădurilor în fondul forestier naţional aferent anului

2005, a prevăzut executarea lucrărilor de regenerare a pădurilor pe suprafaţa totală de
25.073 ha, din care regenerări naturale pe 10.896 ha (43%) şi împăduriri pe 14.177 ha
(57%).

.7. Aspecte generale privind pepinierele silvice

În urma legilor funciare 18/1991, 1/2000, 247/2005 s-au retrocedat atât terenuri
cu destinaţie forestieră cât şi suprafeţe care deserveau producerii de materiale de plantat,
adică pepiniere.
Nereglementarea acestor retrocedări cu legi potrivite, care să prevadă concret
păstrarea destinaţiei acestor terenuri şi retrocedarea fără cap a dus la desfiinţarea celor
mai multe pepiniere din ţară.
”Producerea materialului de împădurire se realizează în pepiniere silvice. Acestea
reprezintă porţiuni de teren special alese şi amenajate pentru cultura intensivă a
materialului săditor (puieţi, butaşi). În practica silvică se utilizează două tipuri de
pepiniere:

13
http://www.maap.ro/pages/dezvoltare_rurala/PNS_2007_2007_ro_.pdf

20
 - permanente, care au o durată de funcţionare nelimitată, un plan propriu de rotaţie
a culturilor (asolament) şi sunt dotate cu utilaje, instalaţii de udare, personal
calificat şi muncitori permanenţi;
- temporare (volante), cu o durată de funcţionare scurtă (în general câţiva ani),
situate cât mai aproape de suprafeţele (şantierele) de împădurit şi menţinute până
la încheierea plantaţiilor din zonă.”14
După mărime (suprafaţă) şi speciile cultivate, pepinierele silvice se clasifică în
mici, mijlocii şi mari.

Clasificarea pepinierelor silvice

Categoria Speciile cultivate
de mărime a Răşinoase cu cel Răşinoase şi Foioase cu cel mult
pepinierei mult20 % foioase foioase 20 %răşinoase
Mari Peste 5 ha Peste 10 ha Peste 20 ha
Mijlocii Între 1 şi 5 ha Între 3 şi 10 ha Între 5 şi 20 ha
Mici Sub 1 ha Sub 3 ha Sub 5 ha
Sursa:www.rnp.ro

14
Ioan Iancu Îndrumarul pădurarului. Teoria şi practica meseriei. Tipografia „Pegasus” 1999, Bucureşti.

21
 Bibliografie

1. Marin Drăgoi Amenajarea pădurilor, Editura Universităţii Suceava 2004,

Suceava
2. Iosif Leahu Amenajarea pădurilor – Metode de organizare sistematică,
modelare, fiabilitate, optimizare, conducere și reglare structural
– funcţională a ecosistemelor forestiere, Editura Didactică și
pedagogică 2001, Bucureşti
3. Marin Drăgoi Economie forestieră, Editura Economică 2000, Bucureşti
4. O. Marcu Fitopatologie forestieră. Editura Silvodel 2005, Braşov
5. Ioan Funcţiile de protecţie ale pădurilor – evaluare economică,
Machedon Editura Ceres 1996, Bucureşti
6. Gheorghe Împăduriri. Pepiniere forestiere. Reprografia Universităţii
Florescu „Transilvania” 1999, Braşov
7. Ioan Iancu Îndrumarul pădurarului. Teoria şi practica meseriei. Tipografia
„Pegasus” 1999, Bucureşti.

8. Daia Mihai Silvicultură, Editura Ceres 2003, Bucureşti, 2003

10. http://www.maap.ro/pages/dezvoltare_rurala/
PNS_2007_2007_ro_.pdf
11. http://www.europadurea.ro/gospodarirea_padurilor.php
12.
13. http://www.clubromania.ro/romania/counties/covasna/
index_ro.htm#history

15. http://referat.clopotel.ro/Silvicultura-8881.html

22
23