SUBARBORETUL

Prin subarboret se înţelege totalitatea arbuştilor care cresc sub acoperişul arboretului,
constituind cel de-al doilea etaj de vegetaţie al pădurii.
Subarboretul joacă un rol important:
● prin umbrirea solului împiedică instalarea vegetaţiei erbacee;
● prin litiera depusă anual îmbogăţeşte solul;
● la vârste mici contribuie la realizarea stării de masiv;
● reprezintă o sursă de adăpost şi hrană pentru păsări şi vânat;
● este un important producător de materii prime valoroase
(fâneţe, flori etc).
În descrierea subarboretului se iau în considerare următoarele:
● compoziţia, apreciată vizual şi exprimată prin enumerarea speciilor participante;
● suprafaţa ocupată, evaluată vizual şi exprimată în zecimi din
suprafaţa arboretului întreg;
● modul de răspândire, care poate fi:
- uniformă;
- grupată;
- izolată.
● vigoarea de vegetaţie, aspect important, mai ales unde poate afecta capacitatea de regenerare a
pădurii
Subarboretul integreaza comunitatea arbustilor ce cresc si se dezvolta intr-o portiune
omogena de padure. El constituie un etaj distinct de vegetatie subordonat arboretului. In raport
cu desimea si dezvoltarea sa el poate contribui la prevenirea si combaterea eroziunii si la
ameliorarea fertilitatii solului. Participa la inceput la constituirea starii de masiv, dar ramane intr-
un etaj inferior.
Pana la o anumita limita existenta subarboretului reprezinta o stare normala si necesara in
existenta padurii, dar un arboret prea des si viguros dezvoltat in padurea cultivata constituie
expresia unei gospodariri defectuoase a padurii. In descrierea padurii este necesar sa se dea
informatii privind compozitia, modul de raspandire, suprafata ocupata si vigoarea de dezvoltare.
Caracteristica definitorie si deosebitoare a padurii fata de alte biocenoze este data de
prezenta arborilor in stare gregara si de mediul sau specific, mult mai prielnic dezvoltarii
acesteia. Populatiile de arbori constituite o padure numai acolo si numai atunci cand sunt
suficienti de numerosi si ocupa o suprafata suficient de mare, fiind capabili sa realizeze si sa
mentina asa-numita stare de masiv.
Padurea se poate fi definita ca o grupare deasa de arbori, care traiesc in stransa
interdependenta intre ei, cu celelalte plante si animale si cu conditiile de mediu realizand astfel o
complexa comunitate de viata, capabila sa indeplineasca importante functii social-economice.

Arborele, element caracteristic al padurii

Prin dimensiunile si aportul lor caracteristic, modelat de mediul intern al padurii, arborii
reprezinta elementul constitutiv cel mai impunator, care imprima acesteia particularitati
diferentiale specifice, diferite de oricare fitocenoze terestre. In coroanele arborilor se desfasoara
procesul fundamental al fotosintezei, din care o parte este stocata si folosita in cresterea lor, iar o
alta parte este folosita in respiratie sau participa la formarea necromasei (materie organica
moarta) care este descompusa de microorganisme si participa la geneza solurilor forestiere.

1
 Dupa constituirea masivului arborescent se ajunge la intemeierea mediului intern specific,
propriu noii paduri. Arborii din padure reusesc sa valorifice cu cel mai mare randament
potentialul trofic si energetic al statiunii definind capacitatea productiva a ecosistemelor
forestiere. Prin capacitatea lor de fructificare, arborii asigura regenerarea si deci perenitatea in
timp si spatiu a padurii si chiar migrarea acesteia in alte teritorii. Arborii se impun si prin aceea
ca sunt singurii producatori de lemn de mari dimensiuni, cu alese insusiri tehnologice.
Se desprinde de aici ideea ca, in comunitatea de viata a padurii, arbori se impun esential in
definirea specificului structural si functional al padurii. Se cunoaste ca speciile lemnoase
arborescente prezinta, ca rezultat al adaptarii la mediul existential o forma forestiera si o forma
specifica.
Forma specifica, caracteristica arborilor izolati din afara padurii, crescand nestingheriti in teren
descoperit dar suportand din plin actiunile nefavorabile ale vantului, uscaciunii, inghetului, etc.
prezinta inaltimi mai mici, trunchiuri mai conice, coroanele mai bogate si se mentin pe trunchi
pana aproape pe sol. Cresterile anuale sunt neregulate si lemnul trunchiului are multe noduri care
reduc adeseori calitatea lemnului fusului. Arborii izolati ajung la maturitate mai devreme cu 10 –
15 ani, iar in continuare cresc si fructifica mai des si mai abundent decat arborii forestieri.
Forma forestiera a arborilor se deosebeste sensibil de cea specifica, ca urmare a conditionarilor
reciproce in care isi duc existenta in mediul padurii. Astfel, arborii prezinta tulpini mai inalte,
mai cilindrice, mai drepte. Coroanele arborilor au ramuri mai subtiri si mai putin dezvoltate
lateral. Cresterile anuale prezinta o mare regularitate a trunchiului in partea sa inferioara, nu
prezinta noduri sau acestea sunt putine si mai subtiri. Ca urmare, lemnul produs este mai valoros
si se preteaza la utilizari industriale superioare. De remarcat ca arborii forestieri prezinta
insemnate variatii in functie de pozitia lor in masiv, de desimea si structura masivului si de locul
ocupat in stratificarea arboretului.
De remarcat este si faptul ca forma specifica si cea forestiera, desi prezinta evidente
deosebiri de ordin anatomo-fizionomic si tehnologic, aceste diferente nu sunt de natura genetica
ci se datoreaza mai ales conditiilor de mediu diferite in care arborii isi duc existenta. De aici
decurge ca silvicultorul poate influenta efectiv caracteristicile, cresterea, calitatea si deci
productia cantitativa a arborilor si arboretelor.

Fitocenoza forestiera
Fitocenoza forestiera este constituita dintr-o mare diversitate de specii, de la ele
arborescente, de mari dimensiuni, la cele ierboase si pana la microflora forestiera. Intr-o padure
normal constituita se remarca o accentuata dispunere stratificata in sectiune verticala a padurii
facand posibila diferentierea mai multor etaje de vegetatie ale padurii si anume:

- etajul arborilor (arboretul);

- etajul arbustilor (subarboretul);

- etajul puietilor (semintisul);

- etajul ierburilor (patura vie);

Stratificarea verticala in padure se continua insa cu stratul de litiera sub care se dispun
orizonturile in sol in care se realizeaza o stratificare corespunzatoare a radacinilor plantelor.
Toata aceasta dispunere stratificata in spatiul padurii e orientata in sensul utilizarii optime a

2
resurselor trofice si energetice, al asigurarii stabilitatii si al pastrarii continuitatii ecosistemului
forestier. Descrierea si caracterizarea fitocenozei forestiere se prezinta in continuare pe etaje de
vegetatie.
Subarboretul – Este alcatuit din totalitatea arbustilor din padure are un rol important in
ecosistem influentand direct dezvoltarea arboretului. Fuctiile importante sunt: impiedica
inierbarea solului padurii, favorizand instalarea arboretului. Intrand in concurenta cu arborii in
primele lor stadii de dezvoltare contribuie la accelerarea ritmului de crestere al acestora pentru
ca sa favorizeze accentuarea proceselor colective la care participa arboretul -indreptarea
tulpinilor; -cresterea in inaltime; -accentuarea elagajului natural. Subarboretul poate influenta si
negativ dezvoltarea arboretului mai ales in procesul de regenerare al acestuia mai ales daca e
foarte des deoarece poate inlatura arborii aflati in stadiu incipient. Subarboretul poate lipsi intr-o
anumita perioada din ecosistemul forestier, aceasta se intampla cand arboretul ajunge la
maturitate,cand dimensiunile sale duc la lipsirea subarboretului de lumina.
Semintisul in prima parte a existentei sale se identifica ca si factor biologic prin rol cu
patura erbacee pentru ca ulterior sa se identifice ca rol cu arboretul insusi Este format dintr-un
numar foarte mare de exemplare in cadrul padurii regenerate natural care parcurg un neintrerupt
proces de selectie; de calitatea semintisului depinde calitatea arboretului.

Factori climatici

Lumina factor climatic cu importanta fundamentala pentru plante in general, pentru paduri
in special, in procesul de acumulare a biomasei lemnoase, are loc in urma asimilatiei clorofiliene
care se poate produce numai in prezenta luminii, apa si sarurile minerale ajunse prin vasele
lemnoase la frunze in prezenta luminii si a C𝑂2 sunt transformate in biomasa lemnoasa, lumina
influenteaza arborii prin intensitate, prin lungimea de unda prin timpul de iluminare sursa unica
de lumina fiind soarele.in raport cu lumina.
Caldura –factor vital pentru padure, sursa fiind tot soarele, procesele biologice ale
arborilor se declanseaza numai la temperaturi pozitive, iar acestea au loc numai dupa acumularea
unui numar de zile cu temperaturi pozitive: inmuguritul, infloritul, fructificarea sunt in functie de
temperamentul speciei si au loc dupa acumularea caldurii. Temperatura ridicata provoaca
prejudicii arborilor precum arderea florilor, frunzelor, dar la fel se intampla si cu temperaturile
joase care provoaca degerarea puietilor a semintei in raport cu factorul caldura. Speciile se
impart in 3 categorii: sensibile (brad,stejar, fag)-mijloc sensibile (paltin, pin)-rezistente
(mesteacan, salcam)
Umiditatea sursa principala de umiditate pentru paduri o reprezinta precipitatiile. Acestora
li se adauga apa din panza freatica, chiar daca solul este bogat in saruri minerale, substante
organice, acestea nu pot ajunge in corpul arborilor decat prin intermediul apei. Elementul de
legatura intre sol si arbori este apa, un factor vital in componenta arborilor poate detine o
pondere de 50-90% un ha padure contine 200-400 mii l apa.
Aerul - influenteaza viata padurii atat prin compozitie cat si prin viteza de deplasare.
Principalele elemente din compozitia aerului pentru arbori sunt 𝑂2 necesar respiratiei, C𝑂2
necesar fotosintezei. Pentrut a produce un 𝑚2 de masa lemnoasa un arbore are nevoie sa extraga
C𝑂2-ul din 1,5 mil 𝑚3 aer. In afara de compozitia aerului de foarte mare importanta e viteza de
deplasare a aerului pana la anumite viteze influenteaza pozitiv viata padurilor pentru ca primeste
mereu aer impiedicand epuizarea 𝑂2si C𝑂2.peste anumite viteze; miscarea aerului devine un
factor de instabilitate pentru padure, provocand doborari de vant,

3
 Factori orografici de relief-influenteaza raspandirea padurilor la nivel microstationar asa
cum clima influenteaza raspandirea padurilor la nivel macrostational intre caracteristicile
reliefului care influenteaza: altitudinea - in functie de altitudine care odata cu cresterea opreste
volumul precipitatiilor si valoarea temperaturii fiecarei specii s-a adaptat si ocupa un areal intr-o
anumita zona. Datorita modificarilor cauzate de altitudine unele specii de arborii s-au adaptat la
campie la temperaturi mari si precipitatii scazute, altele la munte la precipitatii mari si mici.
Profunzimea solurilor: Cu cat un sol este mai profound, este mai fertil, mai bun pentru a
suporta rezistenta arborilor. Solurile superficiale bogate in schelet nu favorizeaza existenta
arborilor limitand numarul speciilor.

4
 BIBLIOGRAFIE

1. Abrudan I.V., 1997 – Împăduriri. Ed. Univ. Transilvania, Braşov.

2. www.silvanews.ro -,,tipuri de padure’’
3. www.curssilvicultura – ,,agronomie’’