Interactiunea

“OM”-“PADURE”
“Padurea este aurul verde al tarii noastre”
Omul, ca orice fiinta vie, nu se afla in afara legilor care guverneaza viata pe planeta
noastra, ci s-a format si dezvoltat in interactiunea cu mediul natural. Acesta a influentat
dintotdeauna dezvoltarea societatii, dar gradul in care a exercitat aceasta influenta a fost diferit
de la o epoca la alta.

Padurea este o suprafata mare de teren pe care cresc in stare salbatica specii de arbori si
arbusti, specii de plante erbacee, muschi, dar si diferite specii de animale. Ea este unul dintre
principalele tipuri de invelis vegetal al pamantului, element geobotanic reprezentat de numeroase
forme vitale, rolul hotarator revenind arborilor, a caror dezvoltare biologica se afla in relatii de
reciprocitate si interactiune cu mediul ambiant.

Din cele mai vechi timpuri viata omului a fost legata de lumea plantelor. Vegetatia
constituie o componenta de sine statatoare a naturii si se afla intr-o legatura reciproca
permanenta cu mediul inconjurator. Ea se formeaza si se modifica atat sub actiunea diversilor
factori naturali, cat si a celor antropici.

Padurea este o portiune din suprafata terestra care are o infatisare specifica si este formata
pe cale naturala. Nota specifica a padurii este data de elementele naturale (clima, relief,
hidrografie, vegetatie, fauna, soluri), care se combina intr-un anumit mod pe teritoriul respectiv.

Combinarea diversa a elementelor componente determina o mare varietate de peisaje

naturale, care difera intre ele, in grad mai mare sau mai mic. Vegetatia silvica din Romania este
reprezentata prin paduri de foioase de tipul celor din Europa Centrala. Raspindirea lor pe
teritoriul tinutului depinde de nivelurile hipsometrice, de expozitia si gradul de inclinare a
pantelor, de sol si alte conditii.

Padurile de foioase sunt raspandite in zona temperata, in regiunile in care cantitatea

anuala de precipitatii depaseste 600 mm. Ele ocupa 767 mln. ha. Componenta lor floristica este
destul de diversa si numara peste 100 de specii de arbori si arbusti. Printre cele mai raspandite
specii care se intalnesc in padurile noastre sunt: stejarul comun, gorunul, stejarul pufos, fagul,
frasinul, teiul, artarul, ulmul, plopul. Dintre speciile de arbusti se intalnesc: socul, cornul,
sangerul, lemnul cainesc, precum si liane ca iedera, curpenul.

Stejarul este cea mai raspandita specie de arbori din padurile noastre, revenindu-i circa
60% din componenta lor. El este reprezentat prin trei specii: stejarul comun (pedunculat),
gorunul si stejarul pufos.

Deosebirile morfologice dintre aceste specii sint:

Ÿ stejarul comun este un arbore inalt, cu frunze penat-lobate, cu petiolul foarte scurt, auriculate la
baza, cu fructe (ghinde) lungi pedunculate;
Ÿ -gorunul este un arbore viguros, cu frunze avand petiolul mai lung decit al stejarului comun, cu
ghinde sesile;

Ÿ stejarul pufos este un arbore cu frunze scurt petiolate, cu lobi nu prea mari si cu partea dorsala
acoperita cu perisori desi stelati.

Fagul ocupa formele de relief cu altitudini mai mari si atinge inaltimea de 30-35m. El
dezvolta o coroana deasa, ceea ce impiedica patrunderea razelor soarelui. De aceea subarboretul
si invelisul ierbos din padurile de fag este slab dezvoltat. Dintre arbusti, prin luminisuri, cresc :
paducelul, salba-moale, sangerul, macesul; invelisul ierbos este reprezentat de specii ca:
dumbravita, capsunita, pintenul-cocosului.

Frasinul atinge inălţimea de 40 metri. Tulpina sa prezintă in partea tanără scoarţă de

culoare cenuşie-verzuie, iar in partea bazală de culoare cenuşiu-negricioasă.Are frunze
imparipenate, compuse din 7-13 foliole sesile. Infloreşte in luna aprilie, inainte de apariţia
frunzelor. Florile nu au nici caliciu, nici corolă, iar androceul este redus la două stamine; pe
acelaşi individ se găsesc flori mascule, femele şi hermafrodite. Fructul este aripat.

Teiul este genul ce cuprinde aproximativ 30 de specii de arbori, ajung de la 20 la 40 m

inălţime, au frunze străbătute de nervuri şi anvergura de 6-20 cm şi flori cu sămanţă
dicotiledonată. Florile, in număr de 2–10 pe ram, uneori şi mai multe, sunt alb-gălbui, plăcut
mirositoare, aşezate pe un peduncul comun, concrescut aproape pe jumătatea lungimii lui, cu o
bractee lungă in formă de limbă, de culoare verde-galbuie.

Arţarul este un arbore rezistent, cu lemnul alb şi tare, cu frunze caracteristice, lucioase,
despicate in cinci lobi lungi şi ascuţiţi, cu fructul format din două samare alăturate.Este un arbore
din familia Aceraceae, cu frunze subţiri, palmate, fructe disamare cu aripi in unghi obtuz şi are
lemnul alb, elastic şi rezistent. Forma coroanei este ovoidă cu ramuri divergente.

In timpul iernii, arborii din aceste paduri isi pierd frunzele din cauza frigului, iar
primavera, inainte de infrunzirea lor, se dezvolta un bogat covor de plante ierboase, cu perioada
scurta de vegetatie(ghiocel, viorele, lacramioare, viuarita, urzica moarta) care profita de lumina
ce patrunde nestingherita pana la ele.

Fauna padurilor de foioase este alcatuita din: mistret, bursuc, lup, vulpe, veverita si
numeroase pasari, printer care se numara: graurul, privighetoarea, grangurul, mierla, pitigoiul,
pupaza, ciocanitoarea, cucul, iar dintre rapitoare- uliul, ciuful-de-padure. Dintre animalele
insectivore se intalnesc ariciul si cartita. Lumea animal se afla in relatii reciproce cu celelalte
component si contribuie la stabilirea echilibrului mediului.

Solurile predominante in regiunile padurilor de foioase sunt cele din clasa

argiluvisolurilor, cu un grad de podzolire mai accentuat sub padurile de fag. Asupra formarii
solurilor influenteaza mult diversitatea rocilor generatoare de soluri, relieful fragmentat,
conditiile climatic, vegetatia variata si specifica. In regiunile cu paduri, unde clima este mai
umeda se formeaza soluri de padure, mai evaluate, din grupa argiluvisolurilor, in care intra soluri
cenusii, soluri brune luvice (brune podzolite) si luvisoluri albice (soluri podzolice), care apar sub
padurile de stejar, paduri de amestec de foioase cu sau fara fag.

Solurile cenusii si cele brune sunt doua tipuri care s-au format la altitudini absolute de
200-429m.

Solurile cenusii de padure se formeaza sub paduri de stejar, stejar cu artar, sau amestec de
tei si frasin. Se evidentiaza doua subtipuri principale: cenusii tipice si cenusii-inchise de padure.
Profilul lor este bine evidentiat in orizonturi genetice. Grosimea solului variaza de la 40 pina la
90 cm, carbonatii apar, ca regula, la adimcimi de 120-150 cm, au o structura glomerulara-
nuciforma, o compozitie mecanica lutoasa, sunt moderat podzolite. Contin substante in cantitati
insuficiente, dar reactioneaza pozitiv la introducerea ingrasamintelor naturale si la cele chimice
de azot.

Solurile brune s-au format sub padurile de stejar si fag. Culoarea lor este bruna-deschisa,
uneori roscata, structura – glomerulara, compozitia mecanica usoara. Au un profil slab diferentiat
in orizonturi genetice. Aceste soluri au de obicei o textură grosieră pană la mijlocie, sunt
nediferenţiate textural şi conţin mult material scheletic. Sunt soluri bogate in materie organică
(14-30%), dar sărace in humus propriu-zis şi substanţe nutritive. Regimul hidric este suficient.

Un factor important pentru dezvoltarea vegetatiei este, fara indoiala, clima. In zona
noastra se manifesta clima temperate, cu patru anotimpuri si cu mari variatii termice si
pluviometrice, cu very calde si secetoase si cu ierni geroase si uscate.

Conditiile climatice sunt determinante pentru formarea peisajului padurilor de foioase.

Este evident ca vietuitoarele s-au adaptat la clima, nu numai prin particularitatile anatomo-
fiziologice, ci si prin ciclul vital (ex: plantele anuale isi desfasoara intreg ciclul vital doar in
timpul sezonului cald). Ritmicitatea sezoniera se manifesta la arborii cu frunze cazatoare sau la
animalele care hiberneaza. Diversele tipuri de formatiuni vegetale depend de conditiile climatic:
clima temperate mai umeda (cu precipitatii peste 600mm) permite dezvoltarea padurilor de
foioase sau de conifere.

Padurea reprezinta o podoaba a planetei noastre si are un rol important in viata omului
intrucat ea regleaza regimul de apa al raurilor, lacurilor, bazinelor artificial acvatice, apelor
subterane; ea elimina o mare cantitate de oxigen care contribuie la mentinerea vietii pe pamant;
infrumuseteaza mediul si il face mai bogat; padurile care cresc pe versantii vailor, dealurilor,
colinelor apara solul de eroziune si retin formarea alunecarilor de teren. Padurile produc bunuri
materiale deosebit de utile, cum ar fi: lemn pentru constructii, pentru industria mobilei, a
instrumentelor muzicale, celulozei, hartiei, lemn pentru foc s.a. Fauna padurii ofera vanat pentru
carne si blanuri, dar si variate fructe si ciuperci, apreciate mult pentru valoarea lor nutritiva.
Arborii si arbustii din padure contribuie, de asemenea, la atenuarea zgomotului de intensitati
diferite, au o influenta pozitiva pe care o exercita asupra regimului eolian, a umiditatii si
temperaturii aerului, precum si a vibratiilor aerului.

Privita istoric, distrugerea padurilor a aparut odata cu omul, dar s-a dezvoltat si s-a
diversificat pe masura evolutiei societatii umane. Asupra mecanismului dezvoltarii comunitatilor
vegetale, un rol deosebit, in sens distrugator, il are omul. In urma activitatii multiseculare a
omului vegetatia naturala s-a modificat esential.

La inceput, actiunile omului asupra vegetatiei si faunei tinutului erau neinsemnate:

culesul, vanatul, adica activitati legate de satisfacerea unor necesitati vitale. Lemnul unor arbori
se folosea pentru construirea de locuinte, confectionarea obiectelor de uz casnic, ulterior
confectionarea uneltelor. Mai tarziu, odata cu perfectionarea uneltelor de munca, cu dezvoltarea
agriculturii si vitaritului, influenta omului asupra vegetatiei a crescut considerabil. El a deteriorat
ecosistemele prin folosirea abuziva a pamantului care a dus la micsorare a capacitatii de retinere
a apei in sol, a defrisat padurile ceea ce a dus la degradarea solurilor , la cresterea ariditatii
climatului , intensificarea vitezei vanturilor si aparitia inundatiilor. Interventia distructiva a
omului , care solicita lemnul drept combustibil , pentru constructii , in industrie sau pentru
eliberarea terenurilor necesare agriculturii reduc suprafata impadurita , conducand totodata la
degradarea solului prin eroziune . Distrugerea covorului vegetal dintr-un ecosistem apare ca
urmare a procesului de pasunare intensiva de catre animalele ierbivore. Omul ca parte
constituenta a biosferei ,a actionat asupra componentelor acestora , atat in mod direct prin
vanatoare , pescuit , combaterea unor daunatori si paraziti , cat si indirect , producad dezechilibre
ecologice , cu efecte intarziate asupra florei si faunei . Actiunile necontrolate , abuzive ale
omului in natura , au redus simtitor potentialul genetic al biosferei , ceea ce a dus la disparitia
unor specii de plante si animale .

Padurea trebuie protejata pentru a-si putea manifesta si dezvolta rolurile sale benefice.
Zonele defrisate pana in prezent sunt atat de mari incat ar trebui sute de ani de recuperare
naturala pentru a reface vegetatia originala. Numeroase organizatii nationale si internationale au
fost infiintate pentru a se ocupa in special cu schimbarea si conservarea padurilor. In mod
unanim se accepta ca patrimoniul forestier reprezinta ecosistemul fundamental care poate sa
asigure instaurarea echilibrului ecologic al factorilor de mediu, impunandu-se urmatoarele
masuri:

-inventarierea tuturor suprafetelor defrisate pe localitati, judete si zone geografice (campie, deal
si munte);
-gospodarirea intregului patrimoniu forestier indiferent de forma de proprietate prin structuri
silvice autorizate dupa normele regimului silvic, asigurandu-se elaborarea de amenajamente
silvice pentru toate suprafetele de padure;
-elaborarea unui program national de reconstructie ecologica si instalarea padurii pentru
asigurarea cresterii procentului de impadurire de la cel existent in prezent (26,5%) pana la 40%,
nivel considerat ca fiind optim pentru reinstaurarea echilibrului ecologic pe zone geografice si
intregul teritoriu al tarii;
-aplicarea ferma a legislatiei silvice, stoparea tuturor abuzurilor pe linie forestiera in care scop
vor fi antrenate toate organele locale si centrale pentru sprijinirea acestui proces de refacere,
aparare, protectie si ocrotire a patrimoniului forestier national.
Toate aceste masuri propun a fi infaptuite sub conducerea organului legislativ, cu
implicarea puterii executive si judecatoresti care trebuie sa coordoneze intreaga munca intr-un
mod sistematic si eficient la care societatea civila trebuie sa fie antrenata iar tanara generatie sa
fie pe deplin motivata ca sa participe efectiv la acest proces la nivelul intregii tari de
reconstructie si ocrotire a patrimoniului forestier. Pădurea ne descumpăneşte, ne reduce la starea
de vid si nu trebuie sa uitam:

"Codrul e frate cu romanul".