Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iaşi

Facultatea de Geografie şi Geologie

VEGETAȚIA AZONALĂ DIN ROMÂNIA

Specializare:
Geografia Turismului
Anul III
Grupa 5
Contents
I. Introducere ............................................................................................................................... 3
II.Speciile de vegetație azonală din România ................................................................................. 4
III. DESCRIEREA ZONELOR ÎN CARE SE REGĂSEȘTE VEGETAȚIA AZONALĂ ....... 9
1. Podișul Moldovei ................................................................................................................ 9
2. Câmpia Română ................................................................................................................... 9
3. Carpații Orientali ................................................................................................................. 9
4. Depresiunea Colinară a Transilvaniei ...................................................................... 10
5. Câmpia de Vest ........................................................................................................... 10
6. Delta Dunării ................................................................................................................. 10
IV.MODALITĂȚI DE VALORIFICARE TURISTICĂ A VEGETAȚIEI AZONALE DIN
ROMÂNIA .................................................................................................................................... 11
1) PARCUL NAȚIONAL DELTA DUNĂRII ................................................................... 11
2) PARCUL NATURAL LUNCA MUREȘULUI ............................................................ 12
3) PARCUL NATURAL LUNCA JOASĂ A PRUTULUI INFERIOR .......................... 13
4) PARCUL NATURAL BALTA MICĂ A BRĂILEI...................................................... 14
V.Bibliografie ............................................................................................................................... 15
I. Introducere

Distribuţia vegetaţiei pe teritoriul ţării noastre este condiţionată de factori şi condiţii zonale şi
azonale. Zonalitatea geografică la rândul ei este de două tipuri: latitudinală‐longitudinală şi
altitudinală. Dacă zonalitatea latitudinală se manifestă pănâ la 300‐400 m, zonalitatea (etajarea)
verticală a vegetaţiei apare peste aceste valori ale înălţimii reliefului.În timp ce zonalitatea
latitudinală şi altitudinală diferenţiază factorii ecologici de bază (căldura, umiditatea, cantitatea
de lumină), condiţii locale termo‐ hidrice şi de troficitate determină formarea unor unităţi de
vegetaţie intrazonale sau azonale.

Dacă termenul de “vegetație zonală” se referă la departajarea latitudinală și altitudinală a

covorului vegetal, în corelație cu zonalitatea climatică și pedologică, atunci când vorbim despre
celelalte categorii de vegetație (extrazonală, intrazonală și azonal), facem referire la vegetația
care nu este caracteristică zonei respective, vegetație care provine din zonele sau etajele
învecinate sau care este condiționată de anumiți factori ecologici.

Vegetația extrazonală – aceasta este de fapt o vegetație zonală, care apare sub formă de enclave
în zonele învecinate, în stațiuni locale deosebit de favorabile pentru ea. De exemplu, pădurea
poate să coboare pe văile mai umede ale râurilor, în silvostepă și stepă, iar pajiștile stepice pot să
apară insular, în zona nemorală, în stațiuni mai calde și uscate, pe versanți însoriți, cu substrat
calcaros.

Vegetația intrazonală – reprezintă acele formațiuni vegetale care nu pot fi incluse în vegetația
zonală, însă apar în mai multe zone sau etaje, pe care le străbat, fiind legate mai ales de un
anumit factor ecologic.

Vegetația azonală – este determinată de cele mai multe ori de natura substratului pedologic și
mai puțin de clima specifică zonei respective, motiv pentru care nu corespunde cu vegetația
zonală. În această categorie sunt incluse diverse tipuri de vegetație, care sunt dependente de
soluri extreme: vegetația arenicolă (psamofilă), din zona de dune; vegetația halofilă de pe
terenurile mai mult sau mai puțin sărăturate, vegetația de mlaștini din zonele palustre; vegetația
acvatică; vegetația saxicolă de pe stâncării ș.a.
II. Speciile de vegetație azonală din România
Unitățile extrazonale, intrazonale și azonale de vegetație aparțin în mai multe tipuri de vegetație
și anume:
 De stâncării și grohotișuri (specii litofite) se prezintă sub formă de pâlcuri mici sau de
fâșii înguste, fiind influențată mult de expoziția versanților; predomină specii ca: Sesleria
rigida, Festuca rupicola, Gypsofilla petrea, Geum montanum, Carex humilis, Dorycnium
carpaticum, Artemisia petrosa, Silene acaulis, Poa alpina etc.

Sesleria rigida Poa alpina

 De nisipuri (specii psamofite): maritime – Cakile maritima, Silene pontica; continentale

– Apera spica-venti;

Cakile maritima Apera spica-venti

  De sărături (specii halofite): Puccinelia distans, Artemisia maritima, Bolboschoenus
maritimus;

Bolboschoenus maritimus Artemisia maritima

 Acvatică: fixată: Nuphar luteum (nufărul galben), Potamogeton natans (broscarița),

Nymphoides peltata (plutnița); plutitoare: Lemna minor, Spirodela polyrhiza (lintiță),
Wolffia arrhiza (lintița măruntă), Salvinia natans (peștișoară – ferigă);

Nuphar luteum

Salvinia natans
 Palustră: Phragmites australis (trestie sau stuf), Scirpus sylvaticus (pipirig), Typha
latifolia, Glyceria maxima (mană de apă), Carex vulpina (rogoz);

Carex vulpina Scirpus sylvaticus

 Mlaștini de turbării oligotrofe (tinoave): specii ale genului Sphagnum (fuscum,

nemoreum, recurvum, palustre) în amestec cu unele specii de Carex (rostrata, stellulata,
pauciflora) sau de Eriophorum (vaginatum)

Eriophorum vaginatum

Sphagnum fuscum
 De luncă și de zăvoaie este caracteristică terenurilor din lungul apelor, supuse deseori
inundațiilor, cu apa freatică la mică adâncime, umiditate atmosferică mare și extreme
mari ale temperaturii; flora lemnoasă este formată din sălcii (Salix alba, S. Fragilis, S.
Purpurea), plop (Populus alba), anin (Alnus glutinosa) – dintre esențele cu lemn moale -
și stejar (Quercus robur), ulm (Ulmus foliacea), frasin (Fraxinus excelsior), păr pădureț
(Pirus piraster) – dintre esnțele cu lem tare -; în flora ierboasă predomină următoarele
specii: Crex gracilis, C. Distans, Iris pseudacorus, Alisma plantago-aquatica etc.

Alnus glutinosa

Pirus piraster
 Ruderală și segetală este formată din buruieni care se dezvoltă pe terenurile influențate
de activitatea omului: în jurul așezărilor omenești, pe marginiea drumurilor, pe terenurile
virane – vegetația ruderală (Lolium perenne, Plantago maior, Malva pussila) - și, in
culturile agricole – vegetația segetală (Agrostemma githago, Chenopodium album,
Sonchus arvensis).

Lolium perenne

Malva pussila
III. DESCRIEREA ZONELOR ÎN CARE SE REGĂSEȘTE VEGETAȚIA AZONALĂ

1. Podișul Moldovei

Se află în nord-est și estul României, fiind cuprins între granița cu Ucraina (nord) și Câmpia
Română și între valea Prutului (est) și Carpații Orientali – Subcarpații Moldovei (vest). Vegetaţia
intrazonală este întâlnită, pe de o parte în lungul albiilor principale unde este alcătuită din pajişti
mezo-hidrofile şi esenţe lemnoase slabe (sălcişuri, plopişuri), iar pe de altă parte, în jurul
lacurilor şi mlaştinilor (centuri de stuf, pipirig, papură, rogoz, iar în ochiul de apă - plante
hidrofile). La Dersca – Lozna există o turbărie, iar la Iezăru Dorohoi – o mlaştină tipică –
declarate rezervaţii naturale. Există o bogată faună acvatică în care se impun unele mamifere
(bizamul, vidra), avifauna cu numeroase specii cu rol cinegetic şi ştiinţific şi ihtiofauna. Pe
suprafeţe mici în luncile râurilor Prut, Bârlad, Jijia, Bahlui, Elan, Crasna, Tutova şi pe unele fâşii
de versanţi marno-argiloşi din Câmpia Moldovei, pe soluri de tipul solonceacurilor şi
soloneţurilor s-au individualizat areale cu vegetaţie halofilă (Salicornia, Suaeda, Artemisia,
Statice etc.).

2. Câmpia Română

Este situată în estul țării, astfel se desfășoară în largul Dunării. Limitatorii nordici sunt:
Piemontul Getic, Subcarpații Curburii și Podișul Moldovei. Zona de stepă ocupă partea de est și
nord-est a Câmpiei Romane, care în trecut se caracteriza prin pajiști de negară și colilie. Prin
extinderea culturilor agricole au dispărut o serie de specii, iar vegetatia naturală se mai pastrează
doar în islazuri. Specii: firuta cu bulbi, barbosa, pirul, specii de Stipa , laptele cucului de stepa,
coada șoarecelui de stepă, pelinița. Apar specii rezistente la seceta ca obsiga, pirul gros, trifoiul
marunt. Zona de silvostepă cuprinde cea mai mare parte a Câmpiei Covurliulul si partea de vest a
Bărăganului, partea centrala si de vest a Câmpiei Burnasului, sudul Câmpiei Boianului și a
Câmpiei Olteniei. Extinderea culturilor agricole a determinat păstrarea a unor pâlcuri de păduri
de silvostepă degradate si nu se mai deosebește peisajul de cel de stepă. Specii: stejar brumariu,
artar tataresc, ulm, paducel, par paduret, carpen, carpinita, frasin pufos, frasin de lunca, salcam
pitic. Patura ierbacee: pecetea lui Solomon, usturoita, umbra iepurelui, bujorul romanesc,
ghimpele, barbosa. Zona de padure intrazonala in partea NV si centrala a C.Romane Specii:
Cerul, stejar brumariu, frasinul pufos, stejar pufos, stejar pedunculat, carpen, jugastru , artarul,
gorun. Flora ăvermala: viorele, floarea pastelui galbena, untisorul, brebeneii, toporasii, leurda.
Vegetatia intrazonala: In luncile raurilor se dezvolta paduri de stejar pedunculat cu frasin, plop,
salcie. In zonele umede: stuf, papura, pipirigul, stanjenelul de balta In lacuri si balti: nufarul alb
si galben

3. Carpații Orientali

Carpatii Orientali se intind de la granita cu Ucraina, in nord, pana la valea Prahovei, in sud. Din
punct de vedere geologic intinderea lor poate fi extinsa pana la culoarul Bran-Rucar din
considerente structurale si evolutive. Reprezinta cea mai mare diviziune a Carpatilor,
reprezentand circa 45% din suprafata acestora. Din punct de vedere structural sunt formati din
roci vulcanice, cristaline, flis e.t.c. Vegetația azonală este reprezentată de turbării (depresiunile
Ciuc, Dornelor, Gheorgheni).

4. Depresiunea Colinară a Transilvaniei

Este cea mai mare depresiune din interiorul arcului carpatic. Are un relief colinar, de unde
denumirea de colinară, care i se poate atribui depresiunii intercarpatice a Transilvaniei. Este
mărginită de cele trei ramuri carpatice, care își iau numele dupa poziția față de această zonă
depresionară: Carpații Orientali (în est), Carpații Meridionali (în sud) și Carpații Occidentali (în
vest). Vegetaţia intrazonală este bine dezvoltată în luncile râurilor, fiind alcătuită din sălcii, plopi
şi fâneţe higrofile. Multe din lacurile existente în secolele trecute în luncile unor râuri au dispărut
prin înmlăştinire; la altele, fenomenul este în fază avansată, aici deosebindu-se centurile de
vegetaţie caracteristice cu stuf, papură şi rogoz. Pe terenurile sărăturoase (Fâneţele Clujului,
Someşului, Dezmir, Cojocna, Apahida, Gherla, Dej, Ocna Dejului, Turda, Sovata, Corund,
Jabeniţa, Ideciu de Jos, Ocna Sibiului etc.) există specii halofile (Salicornia
herbacea, Suaeda maritima, specii de Aster).

5. Câmpia de Vest

Este limitată de granițe ale României: în nord, cu Ucraina, în sud cu Serbia, iar în vest, cu Serbia
și Ungaria. În partea estică se limitează cu Dealurile de Vest și Carpații Occidentali. Vegetația
azonală este reprezantată de: zăvoaie (păduri de luncă); plop și salcie. Vegetație de mlaștină și
palustră (de baltă): trestie, stuf, papură, rogoz. Vegetația psamofilă (de nisipuri): Câmpia Carei -
Valea lui Mihai; Vegetație endemică: nufarul termal, în apele calde ale lacului și pârâului Pețea.

6. Delta Dunării

Constituie o unitate geografică de vegetație cu totul deosebită de cele prezentate până acum. Ca
și luncile, cu care aremulte elemente comune, ea are o vegetație intrazonală, cuprinsă în
întregime în zona stepei.
Flora Deltei este reprezentată în mare parte de o vegetație specifică zonelor
umede (stuful, papura, rogozul, în amestec cu salcia pitică) și ocupă 78% din totalul suprafeței.
Zăvoaiele ocupă 6% din suprafața deltei, fiind păduri de salcie, frasin, arin, plop, care cresc
pe grindurile fluviatile, fiind periodic inundate, iar ochiurile de apă sunt acoperite de o vegetație
acvatică și plutitoare, ocupând 2% din suprafața deltei. De asemenea, există păduri (Pădurea
Letea și Pădurea Caraorman) alcătuite din arbori (stejar brumăriu, stejar pedunculat, frasin, plop
tremurător, ulm), arbusti (zălog, cătină roșie) și plante agățătoare (hamei, curpen).
IV. MODALITĂȚI DE VALORIFICARE TURISTICĂ A VEGETAȚIEI AZONALE DIN
ROMÂNIA

Potențialul turistic este dat de peisaje în principal, iar formele de turism ce pot fi practicate
sunt ecoturismul și turismul științific.

Din obiectivele turistice ce are vegetație azonală, menționăm: Parcul Național Delta Dunării,
Parcul Natural Lunca Mureșului, Parcul Natural Lunca Joasă a Prutului Inferior, Parcul
Natural Balta Mică a Brăilei.

1) PARCUL NAȚIONAL DELTA DUNĂRII

Flora este reprezentată în mare parte de o vegetație

specifică zonelor umede(stuful, papura, rogozul, în
amestec cu salcia pitică) și ocupă 78% din totalul
suprafeței. Zăvoaiele ocupă 6% din suprafața deltei, fiind
păduri de salcie, arin, plop, care cresc pe grindurile
fluviatile, fiind periodic inundate, iar ochiurile de apă sunt
acoperite de o vegetație acvatică și plutitoare, ocupând
2% din suprafața deltei. De asemenea, există păduri
(Pădurea Letea și Pădurea Caraorman) alcătuite din
arbori (stejar brumăriu, stejar pedunculat, frasin) arbuști și
plante agățătoare).
 2) PARCUL NATURAL LUNCA MUREȘULUI

Are plante ce sunt reprezentate de peste 1000 de specii și subspecii

lemnoase și ierboase. Multe plante din zonă au nevoie de perioada de
inundații ca să germineze și să consume substanțele nutritive proaspăt
dizolvate în apă. În afara speciilor ierbacee cultivate în terenurile arabile
din zona dig-mal sau terasă înaltă-mal, în flora spontană se întâlnesc
frecvent specii ca: Calamagrostis epigeios, Agropyron repens,
Artemisia vulgaris, Filago arvensis, Falcaria vulgaris, Malva pusilla,
Lepidium draba, Festuca valleriaca. Plantele sunt reprezentate prin peste
1000 de specii și subspecii lemnoase și ierboase. Pajiștile de câmpie
sunt constituite din asociații de Festuca, Poa, Lolium, Agrostis,
Trifolium, Euphorbia, Plantago. Există suprafețe mai mult sau mai puțin
întinse unde se întâlnesc specii de plante ierbacee rare sau pe cale de
dispariție. Astfel au fost semnalate exemplare răzlețe de Ornithogalum boucheanum,
Ornithogalum pyramidale (bălușca), Xeranthemum annuum (plevaiță), Echium italicum (cca.
100 exemplare în partea sud - vestică a comunei Pecica, în locul numit “Șanțul Mare”).
 3) PARCUL NATURAL LUNCA JOASĂ A PRUTULUI INFERIOR

Flora este constituită din vegetație palustră (de baltă) asociată cu cea acvatică, precum și
comunități de lizieră cu ierburi înalte higrofile, cu specii de: rogoz (Carex
reparia), pipirig (Scirpus sylvatjcus), papură (Țypha latifolia), stuf (Phragmites communis) sau
vegetație ierbacee precum coada calului (Equisetuni arvense), izma broaștei (Mentua aquatica),
săgeata apei (Sagitaria sagitifolia), iarba mlaștinii (Juncus effusus), piciorul
cocoșului (Ranunculus lingua), rogozul (Carex sp.), țipirigul (Heleocharis palustris), cucuta de
apă (Cicuta virosa), rosatea (Buttomus umbelatus), coada șoricelului (Achillea
millefolium), traista-ciobanului (Capsella bursa-pastoris), plutnița (Nymphoides peltata),
troscotul de apă (Polygonum amphibium), ciulinul de baltă (Trapa natans), broscărița
(Potamogeton natans), lintița (Lemna sp.), peștișoara (Salvinia natans) . Alături apar troscotul de
baltă, nufărul galben, nufărul alb, Urticularia vulgaris (o planta carnivora acvatica). Speciile
mezofile și mezohidrofile de luncă sunt reprezentate de: firuță (Poa pratensis), păiuș (Agrostis
temiis), coada vulpii (Alopecurus cyparias), trifoiul, (Trifolium repens), pirul târâtor (Agropyrum
repens). Zăvoaiele sunt specifice solurilor aluviale, inundate periodic și cu exces de umiditate
freatică. Vegetația lemnoasă este alcătuită mai ales din esențe moi ca: salcie (Salix alba), plop
alb (Populus alba), cătină roșie (Tamarix ramosisimd).
4) PARCUL NATURAL BALTA MICĂ A BRĂILEI

Au fost identificate 216 specii de plante superioare, atât specii

lemnoase, cât şi plante ierboase. Vegetaţia lemnoasă este reprezentată
de plopişuri de plop negru, amestecuri de plop alb şi negru şi zăvoaie
de plopi indigeni şi sălcii, iar vegetaţia acvatică cuprinde 32 de specii
de plante, cel mai des întânite fiind algele verzi, albastre şi alegele
silicioase.
Bibliografie

 Lupașcu A., 2001, Biogeografie, Ed. Fundației România de mâine.

 Ștefan N., Fitocenologie și vegetația României
 Vasiliniuc I., Vegetația azonală a României
 https://ro.wikipedia.org/wiki/Parcul_Natural_Lunca_Joas%C4%83_a_Prutului_In
ferior#Flor%C4%83_%C8%99i_faun%C4%83
 https://www.info-delta.ro/delta-dunarii-17/vegetatia-din-delta-dunarii-139.html