Energia de relief – GEOMORFOLOGIE

Energia de relief

Indicator morfometric ce arată diferenţa de nivel (de altitudine) dintre:

 formele pozitive şi cele negative ale reliefului dintr-o anumită regiune (culmea
interfluvială şi fundul de vale).
 elementele componente ale unei forme de relief (T3 şi T1, T1 şi luncă).
 două puncte oarecare din cadrul unui versant, interfluviu, al unei văi.

Energia de relief exprimă astfel în orice loc, amplitudinea altitudinii. Metoda

folosită este cea a cartogramelor (lucrul pe unităţi egale ca suprafaţă, respectiv
pătratele caroiajului kilometric). Se poate obţine şi harta energiei de relief în
izolinii, prin interpolarea valorilor din fiecare cartogramă.

Rolul hărţii energiei de relief în cadrul analizei morfometrice a unei regiuni

Energia de relief redă raporturile care se stabilesc într-un teritoriu între

acţiunea factorilor interni, rezistenţa rocii şi intensitatea eroziunii exercitate de
agenţii externi. Astfel, ridicările neotectonice, în contrast cu subsidenţele, conduc la
mărirea energiei reliefului. Acelaşi rezultat are şi alternanţa pe suprafeţe reduse a
rocilor cu durităţi diferite (pe rocile dure se menţin altitudini ridicate, rocile friabile
sunt uşor îndepărtate şi generează un relief jos). Adâncirea reţelei de văi este
diferenţiată în funcţie de aceşti factori, dar şi în raport de caracteristicile specifice
agentului (râurile mari, cu debite şi nivele ridicate, creează văi adânci). Rezultă
astfel că energia de relief este influenţată de mai mulţi factori neotectonici, rocă,
structură, agentul cu rol dominant în modelare, gradul de acoperire cu vegetaţie
(contează în principal suprafeţele cu păduri).

1
 Energia de relief – GEOMORFOLOGIE
Energia de relief prezintă valori ce sunt diferenţiate în primul rând în funcţie
de forma majoră de relief: cele mai mari valori sunt în unităţile montane (500 m –
1000 m şi chiar mai mult); urmează apoi dealurile şi podişurile (200 m – 500 m);
cele mai mici valori sunt în câmpii (sub 200 m). Se remarcă şi unele excepţii şi
diferenţieri regionale.
 depresiunile din treapta montană au valori cu mult mai reduse (apropiate de
cele din câmpiile înalte) decît suprafeţele vecine.
 dintre dealuri se detaşează Subcarpaţii, cu valori mai mari decît ale celorlalte
unităţi (Dealurile Transilvaniei, Dealurile de Vest).
 în câmpii sunt diferenţe însemnate, de 50 – 100 m, între câmpiile
piemontane sau de glacis şi câmpiile de subsidenţă.

Etape de lucru în realizarea hărţii energiei de relief

 cartarea reţelei de văi;

 extragerea din harta topografică a caroiajului kilometric;
 în fiecare cartogramă se determină altitudinea maximă şi altitudinea minimă,
realizându-se diferenţa de nivel. Aceasta reprezintă energia de relief în acel
pătrat. Valorile se înscriu în interiorul cartogramelor corespunzătoare. După
calcularea energiei de relief în fiecare pătrat, valorile se mediază, pentru
obţinerea energiei de relief pentru întreaga suprafaţă.
ER1  ER 2  ...  ER n
ER  H max  H min (m); ER  ( m)
n

 determinarea intervalelor de energie de relief; se realizează în funcţie de valorile

maximă şi minimă de energie a reliefului din fiecare pătrat în care s-a lucrat. Se
obţine diferenţa dintre aceste valori; dacă este mai mică de 250 m treptele se
consideră de 50 m; dacă diferenţa este de peste 250 m, mărimea intervalelor va
fi de 100 m. De menţionat că trebuie să se obţină între 3 şi 6 intervale.

2
 Energia de relief – GEOMORFOLOGIE
 în funcţie de valorile energiei de relief din fiecare pătrat, acestea se vor include
în unul din intervalele stabilite anterior. Pentru fiecare interval se stabileşte o
culoare sau haşură, toate pătratele aparţinând unei anumite trepte valorice
urmând a fi cartate cu fondul ales.
 pentru existenţa unui reper în ce priveşte intervalul de altitudine în care se află
un anumit punct sau areal, pe harta energiei de relief se vor carta şi curbe de
nivel; de asemenea, vârfurile principale.
 se trec elementele de definitivare a hărţii; se construiesc ciclograma şi
histograma.

Determinarea altitudinii medii

Cu ajutorul altitudinii maxime şi minime deja determinate, se poate calcula

altitudinea medie a unităţii studiate, prin obţinerea mediei aritmetice a celor două
valori extreme din fiecare pătrat. În final se determină altitudinea medie pentru
întreg spaţiul, prin medierea valorilor parţiale.
H max  H min H md1  H md 2  ...H md n
H md1  ; H md  .
2 n

Altitudinea medie astfel obţinută prezintă avantajul unui rezultat mult mai apropiat
de realitate. Aceasta pentru că nu se mediază doar valorile extreme de altitudine de
la nivelul întregii suprafeţe de lucru, ci se iau în calcul altitudinea maximă şi
respectiv cea minimă din fiecare cartogramă.

Interpretarea hărţii energiei de relief

Analiza trebuie pornită de la locul şi rolul energiei de relief în cadrul

parametrilor morfometrici. Energia de relief este indicatorul care reflectă cel mai
bine unul dintre principiile geomorfologiei erozivo-acumulative – antagonismul

3
 Energia de relief – GEOMORFOLOGIE
dintre factorii endogeni şi cei exogeni – enunţat de W. Penk (1924). Pe de o parte
forţa şi intensitatea acţiunii agenţilor externi sunt puternic diferenţiate, pe de altă
parte suprafaţa scoarţei terestre opune rezistenţă variată (sunt roci dure / friabile,
structuri anticlinale / sinclinale, suprafeţe împădurite şi acoperite de sol / suprafeţe
care expun direct roca).
Textul explicativ trebuie să cuprindă:
 corelaţii cu densitatea fragmentării şi adâncimea fragmentării;
 valorile energiei de relief (minime, maxime, medii) şi locul unde acestea apar;
 corelaţii cu hărţile geologică, vegetaţiei, solurilor;
 explicarea diferenţierii valorilor energiei de relief în funcţie de factorii de care
aceasta depinde;
 tabele cu toate valorile energiei de relief obţinute;
 aprecieri asupra ponderii şi frecvenţei procentuale a intervalelor de energie a
reliefului.