Geomorfologie generală

Cursul 9. Relieful fluvial

Prof.univ.dr. Ioan-Aurel IRIMUŞ

Universitea Babeş-Bolyai, Facultea de Geografie,

Cluj-Napoca, Romania
irimus@geografie.ubbcluj.ro
 9.1. Relieful fluvial - aspecte generale

• Râul – agentul principal de modelare, cu curgere permanentă,

semipermanentă, temporară, realizează o acțiune triplă:
eroziune, transport și acumulare, în perimetrul bazinului
hidrografic.

• Sistemul geomorfologic fluvial este de tip proces-răspuns cu

delimitare foarte clară în spațiu, prin cumpăna de apă.

• Intrările în sistem (energia termică datorată Soarelui, energia

potențială şi cinetică din precipitații, energia potentială din
ridicări tectonice şi activități magmatice, energia chimică
realizată din procesele de meteorizatie) şi ieșirile din sistem
(apă, sedimente, substanţe dizolvate) definesc conținutul
bilanţului morfogenetic fluvial, a cărui proiecție teritorială
exprimă funcţionalitatea sistemelor fuviale.
 9.2. Modelarea fluvială
• Modelarea fluvială are ca proiecție teritorială forma de relief complexă – valea.
• Elementele văii : talvegul, albia minoră, albia majoră, lunca sau șesul aluvial,
terasele, versanții.
• Spațiul între văi de diferite mărimi și ordine este definit ca spațiu interfluvial.
• Interfluviile sunt ierarhizate în raport de văi cf. modelului Horton-Strahler.
• Creșterea ordinului înseamnă complicarea sistemului prin multiplicarea
articulărilor de suprafețe și muchii sub unghiuri foarte diferite în raport cu
litologia și tipul tectono-structurilor.
 9.2. Modelarea fluvială
• Zona producției de aluviuni sau zona I-a reprezintă aria principală de
colectare a apei și totodată aria sursă de aluviuni, pentrucă dominanța în
această zonă o au procesele de eroziune și nu stocarea depozitelor
erodate.

• Controlul cascadei apă-sediment este asigurat în principal de variabilele

climatice, folosința terenurilor, geodeclivitatea sau panta reliefului, litologie,
iar pe timp îndelungat participă și tectonica.

• Zona de transport denumită și zona a II-a asigură transferul depozitelor

erodate prin intermediul albiilor minore, prin a căror mecanică se formează
câmpiile de inundație, terasele și văile largi specifice acestei zone.

• Zona de sedimentare sau zona a III-a este situată în apropiere de

confluență, iar nivelul de bază controlează deopotrivă transportul,
favorizând dominarea depunerilor de aluviuni, iar morfologiile caracteristice
acestei zone sunt câmpiile aluviale, conurile de dejecție, piemonturile,
deltele.
 9.2. Modelarea fluvială

• Eroziunea, transportul și sedimentarea vor primi indici valorici

cantitativi în cadrul bazinului hidrografic în funcție de substrat, pantă,
forma bazinului de drenaj, bugetul de aluviuni și raportul de efluență și
tranzit al aluviunilor.

• Bilanțul morfogenetic fluvial se va reflecta în geometria hidraulică a

secțiunii transversale a văilor, în morfologia și dinamica albiilor
minore și malurilor, în morfologia și dinamica patului albiilor și
tipologiei acestora, în morfometria, tipologia și migrarea meandrelor.

• Formarea și evoluția văilor este legată de acțiunea rețelei hidrografice,

de evoluția ulterioară a lor în profil longitudinal și transversal, sub
controlul factorilor geologici, tectonici, climatici, biotici, antropici.
 9.2.1.Tipologia văilor
• Principalii factori care condiționează particularitățile morfologiei văilor sunt: roca, prin
gradul său de duritate, masivitate, șistuozitate, permeabilitate și structura geologică
cu diversele sale forme (tabulară, monoclinală, cutată, faliată);
• clima ce variază de la o zonă geografică la alta și care condiționează direct sau
indirect modelarea reliefului; mișcările tectonice pozitive sau negative care contribuie
la încătușarea și adâncirea văilor ori la formarea teraselor, fie la estomparea
versanților și aluvionarea albiilor.
• Forma profilului transversal impune următoarea tipologie: văi simetrice și asimetrice.
• Văile simetrice prezintă versanți înclinați și se caracterizează printr-o relativă
echidistanță a versanților față de axa talvegului, fiind dezvoltate în regiuni de podișuri
și câmpii structurate pe depozite omogene din punct de vedere morfolitologic, ceea
ce asigură condiții uniforme de modelare a versanților.
• se deosebesc văi simetrice cu profil transversal larg, care sunt modelate în roci moi,
relativ omogene, pe structuri orizontale sau cvaziorizontale și văi simetrice cu profill
transversal îngust, cum sunt cele în chei, în canion și defilee.
• Văile asimetrice își pot datora asimetria și eroziunii laterale a râurilor la nivelul
buclelor de meandru, ce vin în contact direct cu versantul sau o asimetrie structurală,
impusă de bascularea stratelor și rezistența diferită a acestora (văile subsecvente din
structurile monoclinale, cum este cazul Someșului Mic la Cluj-Napoca, sub cuesta
Cetățuii).
 9.2.2. Tipuri de albii

• Inițierea formării albiilor este considerat momentul trecerii de la scurgerea lamelară de pe

versanți, la scurgerea turbulentă, concetrată, şi depinde de panta versanților şi
intensitatea curgerii. Albia unui râu se autoproiectează, morfologia ei depinzând de
antrenarea, transportul şi depunerea materialelor erodate.
• Morfologia albiilor este în corelație directă cu morfologia patului albiei, care poate să fie
efemeră (rippluri-marks-uri, rippluri suprapuse, dune şi antidune aluvionare) ori
permanentă (vaduri, adâncuri, repezişuri).
• Albii aluvionate , împletite ..... ...... albii în rocă
 9.2.2. Tipuri de albii

• Albii divagante...
 9.2.2. Tipuri de albii

• Albii încătușate...
 9.2.2. Tipuri de albii

Albii cu pat în rocă, cu praguri și cascade

 9.2.2. Tipuri de văi
• Văi structurale: văi epigenetice, văi sinclinale, văi anticlinale, văi consecvente,
văi obsecvente, văi resecvente, văi subsecvente, văi transversale, văi
longitudinale;
 9.3. Morfologia albiilor
•Morfologia albiei majore poate fi înțeleasă doar prin raportare la
morfologia albiei minore şi la hidraulica curgerii.
 9.4. Elementele funcționale ale văii: albii, lunca,terasele, versantii

• Albia minora etaleaza intre obarsie si varsare forme de eroziune de

tipul adanciturilor si marmitelor (cauzate de curgerea spiralata),
repezisuri, praguri, cascade dictate de duritatea sau rezistenta rocilor,
tectonica sau neotectonica.
• Raul compenseaza pe profilul sau longitudinal, prin acumulare,
sectoarele de eroziune, iar cand eroziunea si acumularea se
echilibreaza la nivelul fiecarui segment al raului, raul isi atinge profilul
de echilibru dinamic.
• Eroziunea raului se manifesta si in lateral, materializand procesul de
meandrare sau serpuire a raului, in cadrul coridorului de meandrare.
• Raul erodeaza lateral malurile, creaza surplombe sau marmite laterale
si depune in sectorul convex, formand renii, bare nisipoase, ostroave.
• Profilul transversal al albiei majore evidențiază o înălțare în aria fâşiei
active, ca urmare a ratelor de agradare mai mari. Arterele hidrografice
mari prezintă în profil transversal mai multe fâşii, paralele cu albia
minoră.
Albii meandrate
Renii,bare nisipoase, ostroave,popine
Dinamica albiei majore a râului Bistriţa (după Donisă, I, 1968).
Albia majora a Somesului Mare la Beclean
 Lunca si terasele fluviale
• Albia majoră este definită de către Chorley, Schumm, Suggden (1984), ca o
suprafață aluvială adiacentă albiei minore, frecvent inundată. Posea (1976) defineşte
albia majoră în strânsa relație cu lunca, afirmând că albia majoră este mai mult o
noțiune hidrologică („acea porțiune a văii care este afectată de apa curgătoare numai
la viituri”), în timp ce lunca este o unitate geomorfologică ce cuprinde porțiuni
neinundabile şi se dezvoltă odată cu profilul de echilibru.
• Delimitarea sectoarelor de luncă, de cele de albie majoră, se realizează facil doar
în văile ce prezintă trepte de terasă, la nivelul terasei de luncă, cu altitudine relativă
de 1-2 m.
Sectiune transversala prin lunca
 Formarea teraselor

• Cauzele formarii teraselor: teorii glacialiste

(Ch.Deperet,1960) si antiglacialiste (H.Hurst,
1971).
• Cauze climatice şi tectonice stau la baza ieşirii
rîului din starea de graded , respectiv din profilul
de echilibru, obligându-l să se adâncească în
aluviunile albie majore, care rămâne suspendată
şi din ce în ce mai puţin inundabilă, trecând în
nivel de luncă, iar vechea luncă în nivel de
terasă.
Profil transversal printr-o vale cu terase
 Tipologia genetică a teraselor

• Tipologia genetică a teraselor precizează originea lor

(climatice, tectonice, neotectonice, eustatice), iar
caracterul mişcării le conferă atributul de locale, mixte,
false.
• Terasele locale ori mixte pot fi ciclice, policiclice şi
neciclice. Terasele locale se desfăşoară pe distanţe
reduse şi pot fi terase de etiaj, terase de meandru,
terase de baraj şi terase fluvio-glaciare.
• După structură terasele se împart în terase aluviate,
terase în rocă şi terase acumulative. Terasele
acumulative reprezintă suprafeţe terminale de umplere,
ele pot fi subdivizate în terase acumulative principale şi
terase acumulative secundare (rezemate şi îmbucate).
Terasele fluviale
Terase antropice sau agroterase
 9.5. Versantii
• Versanţii reprezintă suprafeţe de racord dintre albiile râurilor şi crestele sau culmile
interfluviale, prezentând pante cu diferite valori ale declivităţii, între 2 0 şi 900.
• Suprafeţele cu înclinare mai mică de 20 sunt cosiderate cvasiorizontale sau
orizontale, plane.
• Majoritatea studiilor dedicate versanţilor, integrează morfologia lor în sistemul
morfologic fluvial, prin relaţiile de interdependenţă care se stabilesc între albiile
râurilor, morfodinamica versanţilor şi geometria bazinelor de drenaj.
• Creşterea valorică a densităţii de drenaj ilustrează fragmentarea suprafeţelor
versanţilor, iar pe ansamblul bazinului hidrografic se exprimă într-o fragmentare
accentuată a reliefului.
• Un factor important în iniţierea fragmentării versanţilor este lungimea scurgerii de
pantă sau de versant.
• Scurgerea de versant este de mică durată, în raport cu scurgerea în albia de râu
(Zăvoianu,I.,1978[1]).Studiul acestui factor este important (Horton, R.E.,1945),
deoarece acesta afectează nu numai regimul hidrologic al râurilor ci şi evoluţia în
timp a sistemelor de drenaj.
•
[1] Zăvoianu, I. (1978), Morfometria bazinelor hidrografice, Editura Academiei
Române, Bucureşti.
9.6.Forme morfologice de contact generate de acumularile fluviale terminale
• Conurile aluviale se prezintă ca o acumulare de materiale terigene, a carei suprafață formează un
evantai, iar în secțiune transversală un con al cărui vârf sau apex este orientat spre amunte
• Piemonturile se prezintă ca suprafețe premontane sau la piciorul muntelui formate prin
acumularea de depozite aluviale
• Fan-delta (Miclăuş, 2001) a fost definită ca un con aluvial care a progradat dintr-o zonă cu relief
înalt, direct într-un bazin de sedimentare lacustru sau marin.
Deltele (denumirea desemnează forma în plan a formațiunii terminale a literei greceşti Δ)
reprezintă formațiunea fluvială terminală cea mai complexă ca mecanism genetic şi evoluție.
Sedimentarea de tip deltaic presupune simultan acumulare şi eroziune pentru acelaşi segment
fluvial, iar depozitele deltaice sunt uşor de recunoscut în aflorimente. Rădoane, 2001, citând pe
G.K.Gilbert).
Configurația în plan şi mecanismele de progradare a deltelor le diferențiază în : delte digitate
(Mississippi), delte lobate (Dunărea), delte barate (Nil, Rhon), delte unghiulare (Elbru), delte
antropice, etc.
Piemonturi din Romania
Piemontul Tohanilor
Piemontul Zarnestilor
 Forme de eroziune fluvio-marină
• Estuarele
•
• Delta Mississippi
Delta Aachen (L.Chimsee)
Delta Nilului
Delta Ebrului