1.

REGENERAREA PADURII-

1.1 Definitii, clasificari

Asigurarea permanentei ecsistemului forestier pentru a beneficia neintrerupt de functiile de
productie si de protectie de care societatea are atata nevoie, presupune reinoirea continua a
biocenozei.
In cultura padurilor, reinoirea sau regenerarea arborelui inseamna inlocuirea arborilor ajunsi
la o anumita varsta, extrasi obisnuit prin taiere, cu arbori tineri formati din organe generative
(samanta) sau vegetative (lastari, drajoni, butasi).
Regenerarea arborelui in padurea cultivata se poate produce, pe cale naturala, artificiala si
combinata (mixta) astfel:
- Regenerarea naturala are loc din samanta, din lastari, drajoni sau mixt, atat sub influenta
factorilor mediului specific, cat si cu o importanta contributie a omului (regenerare asistata);
- Regenerarea artificiala este specifica numai padurii cultivate si se pate produce din
samanta (prin puieti sau prin semanaturi directe) sau din butasi. Se diferentiaza de cea naturala in
mod esential prin faptul ca omul pregateste si instaleaza pe suprafete de regenerare materialul din
care urmeaza sa se intemeieze i noua padure;
- Regenerarea mixta (naturala si artificiala) porneste de la principiul ca, intr-o gospodarie
rationala, regenerarea declansata trebuie desavarsita cu eforturi cat mai mici, cu efecte culturale
si economice cat mai mari si in timp cat mai scurt.
In raport cu materialul de regenerare utilizat la intemeierea padurii cultivate se diferentiaza:
- Regenerarea din samanta (generativa), naturala sau artificiala;
- Regenerarea vegetativa, naturala din lastari ori drajoni, fie artificiala din butasi;
- Regenerarea mixta, generativa si vegetativa

1.2 Regenerarea naturala din samanta

Regenerarea naturala a padurii din samanta constituie in prezent si va constitui si in
perspectiva un obiectiv prioritar, atat din considerente ecologice(conservarea si utilizarea
speciilor si provenientelor locale valoroase), cat si economice (costuri de productie mai mici).
Regenerarea naturala din samanta se bazeaza pe capacitatea arborilor de a produce, dupa
ajungerea la maturitate, o lunga perioada de timp, samanta care, in conditii de mediu prielnice,
poate da nastere unor noi indivizi.
Pentru asigurarea regenerarii arboretului se cer intrunite anumite conditii si anume:
- Sa existe suficienti arbori maturi, capabili sa fructifice abundent si sa insamanteze
intreaga suprafata;
- Solul sa prezinte insusiri bioecologice favorabile germinarii semintelor si rasaririi
plantulelor;
- Sa fie inlaturata concurenta speciilor nedorite;
- Semintisul instalat sa beneficieze in continuare de conditiile necesare pentru dezvoltarea
normala pana la constituirea noii paduri tinere.
In desfasurarea procesului de regenerare naturala din samanta se disting urmatoarele etape:
fructificarea arborilor, germinatia semintelor, rasarirea plantulelor si dezvoltarea semintisului.
Fructificarea arborilor. Arborii incep sa fructifice dupa ce ei ajung la maturitate. Aceasta se
realizeaza la varste diferite, in functie de specie, insusirile individuale ale arborilor si conditiile
de mediu in care ei cresc si se dezvolta.
Diseminarea fructelor si a semintelor are loc la epoci diferite si prezinta o importanta
deosebita pentru reusita si calitatea regenerarii.
Diseminarea fructelor si a semintelor se produce, la unele specii, la scurt timp dupa maturatie
si coacere ca la ulmi, plopi, salcii, mesteacan, fag, stejar, brad. La specii cu diseminare intarziata,
mentinerea calitatii semintelor este conditionata si de starea vremii din perioada in care fructele
raman in arbori.
Viteza de diseminare, ca si distanta pana la care pot fi imprastiate semintele, depinde de
greutatea si forma acestora, precum si de agentii de diseminare (vant, pasari, animale, ape,
inclinarea versantilor etc.).
Germinatia semintelor si rasarirea plantulelor. In mediul padurii, semintele cazute pe sol in
urma diseminarii parcurg o perioada de repaus vegetativ, variabila ca durata in functie de natura
speciilor, de conditiile de mediu, de epoca si de durata procesului de diseminare etc. Aceasta
perioada se poate extinde pe numai cateva zile (ulmi, salcii, plopi) sau cateva luni (rasinoase,
fag, stejar, gorun), dar se poate prelungi si peste un an, cum este cazul la frasin, tei, carpen.
Dezvoltarea semintisului cuprinde o prima faza- de plantula si o a doua faza- de tineret. Prin
plantule se inteleg exemplarele tinere in prima lor faza de dezvoltare in primul an de vegetatie
incepind cu rasarirea pana la lignificarea completa. Dezvoltarea plantulelor este conditionata de
insusirile ereditare si de conditiile din mediul respectiv (lumina, caldura, umiditatea, insusirile
solului, formele de relief, etc.).
Faza de tineret a dezvoltarii semintisului, incepe din al doilea sezon de vegetatie si dureaza
pana in momentul constituirii starii de masir. In aceasta faza, semintisul dispune de o capacitate
tot mai mare de valorificare a mediului de existenta, dar si de rezistenta la factorii
vatamatori.Eliminarea, de regula, se produce din alte cauze decat competitia intre puieti. Totusi,
ea poate aparea decat in grupele foarte dese.
Pe masura ce puietii se dezvolta, sporesc si exigentele lor fata de lumina, apa si constituentii
nutritivi. Treptat, arboretul matur, care indeplinea un rol protector devine factor limitativ in
dezvoltarea noii generatii.

1.3 Regenerarea padurii pe cale vegetativa

Regenerarea vegetativa a padurii se poate realiza atat pe cale naturala, din lastari si drajoni,
cat si pe cale artificiala din butasi.
 Regenerarea prin lastarire. Facultatea de lastarire este specifica foioaselor si lipseste aproape
cu totul la rasinoase (exceptie face tisa). Lastarii pot aparea pe tulpina (craci lacome), sau pe
cioata ramasa dupa taierea tulpinii.
Regenerarea padurii din lastari are loc numai in anul taierii tulpinilor. Daca lastari produsi
sunt distrusi dintr-o cauza oarecare, regenerarea poate fi compromisa, deoarece lastarii noi ce vor
aparea au vitalitatea scazuta.
Arborii proveniti din lastari realizeaza dimensiuni mai mici si curburi la baza, au un indice de
utilizare mai scazut si sunt frecvent atacati de putregai. Arborele care se regenereaza succesiv din
aceleasi cioate prezinta, la fiecare noua generatie, o stare de vegetatie tot mai lanceda si calitate
inferioara.
Regenerarea padurii prin drajonare. Drajonarea este proprietatea unor specii foioase de a
produce lastari din muguri adventivi formati pe radacini.
Regenerarea padurii prin drajonare este mai sigura intrucat drajonii se formeaza atat in anul
taierii tulpinilor, cat si in anii urmatori. Drajonii prezinta un ritm de crestere si dezvoltare
asemanator lastarilor, sunt lipsiti de curburi la baza, se individualizeaza mai de timpuriu. Si sunt
mai putin expusi putregaiului. Prin aceste particularitati ei prezinta o valoare superioara
lastarilor, dar si exemplarelor din samanta.
Regenerarea prin butasire. Regenerarea vegetativa a padurii poate fi realizata uneori nu
numai pe cale naturala (din lastari si drajoni) ci si in mod artificial, de catre om, prin butasire.
Butasul este un faragment de radacina, tulpina sau ramura, care, detasat de planta- mama si
pus in conditii favorabile, produce radacini, formind o noua planta.
Concluzionind cele de mai sus rezulta ca, atat din punct de vedere silvicultural cat si
economic, regenerearea naturala prin samanta constituie, in marea majoritate a situatiilor, metoda
cea mai indicata, deoarece:
- Asigura prezenta in generatia viitoare a speciilor si ecotipurilor care s-au adaptat la
conditiile de mediu locale;
- Numarul de puieti pe unitate de suprafata este mai mare, fapt care permite o selectie
naturala mai accentuata in cadrul semintisului instalat;
- Este mai ieftina in comparatie cu metodele de regenerare artificiale, fiind o consecinta a
taierilor de regenerare corect aplicate, ca si a exploatarii rationale a masei lemnoase rezultata din
aceste taieri;
- Solul ramane permanent in productie si este ferit de degradare.

1.4 Particularitati ale regenerarii in padurea virgina

Regenerarea padurii virgine are loc numai din samanta si decurge in conditii bioecologice
determinate de dinamica structurii arboretelor, precum si de actiunea celorlalti factoride mediu,
fara vreo influenta antropogena. Ca linie generala regenerarea padurii virgine este dependenta de
capacitatea de fructificare a arborilor, de modul de diseminare a semintelor, precum si de mediu
intern in care au loc germinarea, rasarirea, cresterea si dezvoltarea semintisului instalat.
 In regenerarea padurii virgine s-au evidentiat doua cai principale de producere a regenerarii:
sub masiv si pe teren descoperit.
Regenerarea sub masiv reprezinta calea normala de regenerare a padurii virgine, indiferent de
organizarea sa structurala. Aceasta modalitate de regenerare a asigurat perenitatea padurii virgine
si se poate infaptui fie prin regenerarea cu un caracter continuu, fie prin regenerare in valuri.
Regenerarea continua este specifica padurilor cu structura tipic pluriena, constituita dintr-un
amestec intim de arbori cu varste si dimensiuni diferite. Pe masura ce unii arbori grosi, ajunsi la
limita longevitatii lor fiziologice, se usuca si cad, lasa loc si creeaza conditii favorabile pentru
instalarea si dezvoltarea unui nou semintis.
Regenerarea in valuri este specifica unor paduri virgine cu structura relativ echiena sau
relativ pluriena in care se ajunge la o densitate mare de arbori cu varste si dimensiuni, apropiate,
care desi fructifica abundent nu permit regenerarea.
Regenerarea pe teren descoperit reprezinta calea de refacere a padurii virgine distruse in
urma unor calamitati naturale. Prin eliminarea completa a etajului arborescent, solul ramane
brusc descoperit, pe suprafete variabile. In asemenea situatii, regenerarea padurii intampina
serioase dificultati, factorii limitativi fiind lipsa materialului seminologic precum si protectia
arborelui parental.
In general se constata ca, in padurea virgina, regenerarea numai in anumite cazuri este
continua. De aceea, arboretele absolut pluriene sunt rare predominind cele formate prin instalarea
catorva generatii de puieti, rezultati din fructificatii succesive, intervenite in faza de dezagregare
rapida a structurii.

Bibliografie: Silvicultura- Prof. univ. dr. ing. Mihai Daia