Silvicultura

1.

Compoziția speciilor este variabilă de-a lungul vieții arboretului, în acest

sens putând fi definite:
- compoziția de regenerare corespunzătoare proporției de participare
numerice a fiecărei specii în momentul instalării noului arboret;
- compoziția momentană corespunzătoare proporției de participare a
fiecărei specii exprimată prin numărul de exemplare, suprafață de
bază sau volum la un moment dat, pe parcursul vieții arboretului;
- compoziția țel corespunzătoare proporției de participare a fiecărei
specii exprimată prin numărul de exemplare, suprafață de bază sau
volum la vârsta exploatabilitatii.
Consistența arboretului.
Exprimată prin gradul de apropiere şi suprapunere a coroanelor respectiv gradul de acoperire a
solului cu proiecția verticală a acestora, consistența arboretului este redată prin indicele de
închidere orizontală și indicele de acoperire.
Indicele de desime
Indicele de desime (Id) exprimă măsura în care desimea arboretului analizat, respectiv numărul
de arbori pe unitatea de suprafaţă, corespunde desimii considerate optime.
Indicele de densitate
Densitatea, respectiv volumul de masă lemnoasă pe unitatea de suprafaţă, se poate exprima prin
indicatori specifici: indicele de suprafaţă de bază şi indicele de volum.

2. Provenienţa arboretelor este dată de sursa de regenerare a acestora.

După proveniență arboretele se pot clasifica în
- arborete din sămânță – arborete provenite din însămânțări naturale, din semănături sau
plantații;
- arborete din lăstari – arborete regenerate din lăstari sau drajoni;
- arborete mixte – arborete care provin din sămânță și din lăstari,.
Vârsta
Vârsta arboretului se stabilește ca valoare medie a vârstelor tuturor arborilor componenți sau
diferenţiat pentru elemente de arboret.
După vârstă pot fi deosebite:
- arborete echiene – cele în care arborii componenți au vârste care nu diferă cu mai mult de o
clasă de vârstă;
- arborete pluriene – cele în care arborii componeți pot fi grupați în
elemente de arboret care au vârste ce se diferențiază cu mai mult de o clasă de vârstă;
- arborete multiple – cele în care arborii componeți se grupează în elemente de arboret cu vârste
care reprezintă multipli ai vârstei celei mai tinere generații.
Originea arboretelor
Originea arboretelor caracterizează comunităţile de arbori sub aspectul
influenței antropice asupra structurii acestora și a modului în care se realizează
regenerarea/provenienţa.
Arboretele se clasifică astfel:
a. după origine, în:
- arborete virgine - arborete care s-au regenerat și dezvoltat complet natural;
- arborete cvasivirgine
- arborete naturale – arborete create prin regenerări naturale, ca
urmare a intervențiilor antropice;
- arborete artificiale – arborete create prin regenerări
artificiale.
- după provenienţă, în:
- arborete din sămânţă – arborete provenite din însămânţări
naturale, din semănături sau din plantaţii;
- arborete din lăstari
- arborete mixte

3. Tratamentul tăierilor succesive

Aplicabilitate. Tratamentul este recomandat pentru regenerarea speciilor de umbră
aplicându-se mai ales în făgete. De asemenea, ar putea fi aplicat şi în gorunete cu
potenţial ridicat de creştere, pinete şi laricete. Nu se aplică în pădurile de şleau, datorită
posibilităţilor limitate de proporţionare a amestecurilor și în molidișuri fiind expuse
doborâturilor de vânt.

4. Tratamentul Taierilor rase cu regenerare artificiala

Consta in taierea anuala a cate unui parchet ajuns la termenul exploatarii, iar regenerarea
suprafetei ramase complet descoperita se asigura ulterior, pe cale artificiala, prin
reimpaduriri, urmand ca in ansamblul padurii sa se realizeze o structura echilibrata de
arborete echiene, cu varste si dimensiuni gradate.

5. Tratamentul taierilor rase cu regenerare naturala

In dorinta de a inlatura, cel putin in parte dezavantajele taierilor rase pe parchete si

urmarind si producerea regenerarii naturale pe terenul ramas descoperit s-au fundamentat
mai multe variante.
Taierile rase in benzi alaturate. Constau din taieri rase in succesiuni de benzi inguste, asezate una
langa alta si inaintand impotriva vantului dominant sau a altui factor vatamator periculos,
regenerarea benzilor urmand a se realiza din samanta si beneficiind de protectia laterala oferita
de padurea alaturata.

Taierile rase in benzi alterne (culise) se deosebeste de prima varianta prin faptul ca benzile taiate
alterneaza ca alte benzi netaiate.

Taierile rase in benzi la margine de masiv sunt asemanatoare cu taierile rase in benzi alaturate
dar se deosebesc prin aceea ca benzile incep in fiecare insiruire numai de la o margine a
masivului.

6. Tratamentul taierilor progresive

Tratamentul taierilor progresive consta din rarirea treptata (progresiva) si neuniforma a

arboretului, prin taieri concentrate in ochiuri si imprastiate neregulat in cuprinsul arboretelor
exploatabile urmarindu-se concomitent instalarea si dezvoltarea semintisului sub protectia
masivului parental si sa preia integral functiile exercitate de vechiul arboret.

Caracteristici:

-taierile sunt repetate intr-o anumita perioada de timp rarind treptat si neuniform arboretul
parental pana la completa sa lichidare si regenerare;

-de fiecare data taierile se concentreaza in ochiuri favorabile desfasurarii regenerarii si

intemeierii de noi arborete tinere si valoroase asigurand perenitatea padurii si continuitatea
functiilor sale;

7. Tratamentul codrului gradinarit

Tratamentul codrului gradinarit consta in rarirea continua si selectiva a arboretului, prin

recoltarea din anumite puncte a cate unui arbore sau grupe mice de arbori deveniti
exploatabili sau a caror mentinere nu mai este necesara, regenerarea golurilor ramase
realizandu-se tot in mod continuu, din samanta, sub masiv, in cadrul unor arborete a caror
structura trebuie permanent indrumata spre cea pluriena de tip gradinarit.

Tehnici: Gradinaritul cultural tipic, in care se preconizeaza recoltarea posibilitatii an de an din

intreaga padure. Prezinta dezavantajul ca imprastie exagerat recoltarea arborilor ingreunand
exploatarea.

8. Conversiunea directă

Conversiunea directă se realizează prin trecerea de la un anumit tratament de crâng la un

anume tratament de codru.

În ţara noastră se aplică des conversiunea directă care cunoaşte următoarele procedee de lucru:

 conversiunea prin îmbătrânire, bazată pe regenerare naturală;

 conversiunea prin refacere sau substituire, ce se bazează pe regenerare artificială;

 conversiunea mixtă, bazată concomitent pe regenerarea naturală şi regenerarea artificială.

 9. Compartimentarea ca lucrare necesara pentru ingrijirea si conducerea arboretelor

Compartimentarea inseamna divizarea suprafetei ocupate de un arboret, in care urmeaza sa se

faca lucrari de ingrijire si conducere, in fasii de o anumita latime, prin deschiderea de culuare
de acces intre acestea.

Obisnuit, compartimentarea se executa in stadiul de semintis sau desis-nuielis iar unele

culuare de acces raman deschise in continuare, fiind folosite pentru scoaterea arborilor
extrasi prin toate lucrarile de conducere.
Marele avantaj al compartimentarii este de a facilita accesul, mai ales in fazele de desis-
nuielis-prajinis, de a usura scoaterea arborilor extrasi, cu vatamari mai reduse a celor
ramasi si de a avea un control asupra efectuarii lucrariilor pe intreaga suprafata. In lipsa
compartimarii, in parcelele mari, pot ramane portiuni intregi neparcurse, din cauza
dificultatilor de orientare.

10. Clasificarea taierilor de ingrijire si conducere a padurilor

Lucrari de igrijire cu caracter sistematic:

Tip de lucrare: -Degajari:

-Stadii de dezvoltare in care se executa: Semintis, desis: - are ca
scop salvarea de coplesire si promovarea speciilor valoroase

-Depresaje:

-Stadii de dezvoltare in care se executa: Semintis, desis: - are ca

scop reglarea desimii regenerarilor naturale excesiv de dese

-Curatiri:

-Stadii de dezvoltare in care se executa: Nuelis, prajinis: - are ca

scop inlaturarea exemplarelor necorespunzatoare ca specie si
conformare

-Rarituri:

-Stadii de dezvoltare in care se executa: Paris, codrisor, codru

mijlociu: - are ca scop ridicarea valorii productive a padurii

Lucrari de ingrijire cu caracter special:

Tip de lucrare: -Lucrari de igiena:

 -Stadii de dezvoltare in care se executa: Prajinis, codru batran:- are
ca scop realizarea si mentinerea unei stari fitosanitare cat mai bune
a padurii

-Elagaj artificial:

-Stadii de dezvoltare in care se executa: Prajinis, paris: - are ca

scop ameliorarea accesului in arboreta si cresterea valorii lemnului

-Emondaj:

-Stadii de dezvoltare in care se executa: Prajinis, paris: - are ca scop

mentinerea calitatii lemnului

-Ingrijirea marginii:
-Stadii de dezvoltare in care se executa: Toate stadiile: - are ca scop
formarea unor liziere rezistente la actiunea vanturilor periculoase

11. degajarile Definite:

Degajarile sunt lucrari silvotehnice de rarire si selectie in masa ce se aplica in faza de

desis avand ca scop salvarea de coplesire si promovarea exemplarelor valoroase ca specie
si conformare.
Tehnologia lucrarii:
Degajari mecanice, se executa manual, folosind unelte usoare: cosoare, seceri, toporase,
ferastraie mecanice de tip usor, etc. Aplicarea lucrarii va fi precedata de o recunoastere si
evaluare a starii arboretului.

Degajari chimice, sunt recomandate mai ales in cazul unor arborete mai greu accesibile
dar in nici un caz in paduri cu functie de protectie a apelor minerale, in bazinele de
acumulare a apei de consum pentru populatie, in padurile de agrement, etc.

12. Curatirile se refera la lucrarile de ingrijire a arboretelor in fazele de nuielis-prajinis, in

scopul inlaturarii exemplarelor necorespunzatoare ca specie si conformare.
Tehnologia lucrarii:
Curatirile pe cale mecanica. Se bazeaza pe alegerea si taierea de jos a exemplarelor de
extras. Alegerea arborilor se poate face anticipat prin asa numita operatiune de grifare
(dupa numele uneltei cu care se zdreleste scoarta exemplarelor de extras). Taierea
arborilor se executa cu toporase, topoare, ferastraie mecanice, etc.

Curatirile pe cale chimica. Sunt asemanatoare ca tehnica de executare cu degajarile

chimice. La noi in tara nu se aplica decat cu caracter experimental.

13. Raritura de jos definitie:

 Consta in extragerea cu preponderenta a arborilor ramasi in plafonul inferior al
arboretului si apartinand arborilor claselor Kraft IV si V. Deoarece se extrag cu precadere
arborii dominati si uscati din arboret se urmeaza indeaproape calea raririi si selectiei
naturale.
Raritura de sus definitie:
A fost fundamentata in silvicultura franceza si se preocupa in principal de alegerea si
extragerea arborilor necorespunzatori din plafonul superior pentru a ameliora continuu
contributiile de crestere si dezvoltare a arborilor valorosi din acelasi plafon.
Tehnologia lucrarilor:
Tehnica de lucru prevede diferentierea in padure a asa numitelor biogrupe si sa se
procedeze la clasificarea arborilor din biogrupa si alegerea arborilor de extras. In cadrul
biogrupelor arborii se clasifica in functie de valoarea si pozitia lor in arboret in 3 (4) clase
functionale si anume:
Arborii de viitor se aleg din speciile mai valoroase si trebuie sa prezinte cele mai active
cresteri, dar si o forma, elagaj cat mai bune.
Arborii ajutatori se pot alege din toate speciile arborescente si au rolul de a favoriza
sporirea calitatii arborilor de viitor.

Arborii de extras sunt cei care stanjenesc prin pozitia lor dezvoltarea armonioasa a
arborilor de viitor sau care afecteaza starea fitosanitara a padurii.

Arborii indiferenti sunt plasati la extremitatea biogrupelor si care momentan nu se

interconditioneaza cu ceilalti arbori.

14. Raritura combinate definitie:

A fost generalizata in practica silvica de la noi si combina bazele metodologice ale celor
doua tipuri de rarituri de baza: de jos si de sus. Consta in selectionarea si promovarea
arborilor cei mai valorosi ca specie si conformare, mai bine dotati sau plasati spatial,
intervenindu-se dupa caz atat in plafonul superior cat si in cel inferior. Asa cum a fost
conceputa prezinta o mare suplete si permite adaptarea la cele mai variate genuri de
paduri.
Tehnologia lurarilor:
Aplicarea rariturii combinate implica o suita de operatii si anume: alegerea arboretelor de
parcurs, asigurarea unui grad suficient de accesibilitate, alegerea, inventarierea si
marcarea arborilor de extras, elaborarea actelor de punere in valoare a masei lemnoase,
organizarea si executarea exploatarii masei lemnoase, etc.

15. Lucrarile de elagaj artificial se refera la taierea si indepartarea ramurilor uscate, in curs de
uscare sau a celor verzi din partea inferioara a coroanei arborilor in scopul ameliorarii
calitatii acestora.
Tipuri de elagaj:
-elagaj de penetrare (are ca scop cratarea de craci pentru favorizarea patrunderii
municitorilar pentru a putea executa lucrari)
-elagaj de formare a coroanei(pentru estetica)
-elagaj de liziera(formarea unei bariere impotriva animalelor domestice care vor sa
patrunda in padure)
-elagajul propriu-zis(ameliorarea calitativa a tulpinii arboilor valorosi)
Emondajul e ai rar aplicat, emondajul are drept scop taierea cracilor lacome din partea
inferioara a trunchiului arborilor sau indepartarea mugurilor dorminzi pentru a evita
producerea de craci lacome. Aparitia cracilor lacome are loc mai ales in arboretele prea
mult rarite.

Ecologie forestiera

1. Ecologia este stiinta care studiaza relatiile dintre organismele vii si mediul lor
inconjurator, de natura biotica si abiotica.
In cadrul ecologiei s-au format subdiviziuni pe anumite criterii:
-de mediu, spre exemplu: ecologie terestra, ecologie acvatica dulcicola, ecologie
marina.
-de organisme: ecologia plantelor, ecologia animalelor, ecologia microorganismelor.
Diviziuni:
-autoecologia
-ecologia populatiilor
-sinecologia

Ecologia forestiera prezinta o importanta teoretica si practica, prin contributia pe care

o aduce la fundamentarea obiectiva a conceptiei despre padure, la intelegera
complexitatii sale structural si functionale, precum si la evaluarea favorabila a
existentei, capacitatea bioproductiva, bioregenerative si bioprotectoare a fondului
forestier.

2. P o p u l a ţ i a e c o l o g i c ă a r e a n u m i t e c a r a c t e r i s t i c i d e t e r m i n a t e d e
m o d u l c u m s e integrează şi se dezvoltă indivizii speciei în ambianţa ecologică a
unui ecosistem.
Aceste caracteristici, denumite şi indici populaţionali sînt următoarele:
-numărul sau efectivul indivizilor,
-densitatea,
-frecvenţa,
-agregarea,
-structura dimensională,
-biomasa,
- productivitatea,
-structura vîrstelor,
-structura sexelor,
-rata apariţiei, rata dispariţiei, rata creşterii,
-vitalitatea.

3. Caracteristica principala a raporturilor intrapopulationale este orientarea lor spre

asigurarea existentei populatiei in ansamblul, chiar daca o parte din indivizi sunt
eliminate, intr-un fel sau altul.
 Raporturile de favorizare sunt acele interactiuni care sunt avantajoase pentru indivizii
populatiei, asigurandu-le supravietuirea, cresterea, dezvoltarea si inmultirea.

4. Biocenoza reprezintă un nivel supraindividual de organizare a materiei vii și descrie

totalitatea organismelor vii, vegetale (fitocenoză) și animale (zoocenoză), care
interacționează între ele și care conviețuiesc într-o biosferă (biotop), formând cu ea
(el) un tot unitar și care se află într-un echilibru dinamic dependent de acel mediu.
Organizarea, ca atribut sistematic se manifesta in cazul biocenozei prin structura
acesteia.
Structura inseamna intrvalul de populatii specific si modul lor de distribuire in spatiu
si timp (permanente sau temporar).

5. Intergralitatea
Biocenoza are caracter de sistem si prin insusirea ei de a se manifesta ca intreg, prin
structura, prin fluxurile si circuitele pe care le pune in miscare , prin caracteristice pe
care le imprima populatiilor care o alcatuiesc, prin infuentele ce le exercita asupra
mediului abiotic.
Integritatea biocenozei este demonstrate si de faptul ca orice interventie asupra unei
populatii nu ramane fara urmari asupra altor populatii si in final asupra intregii
biocenoze. Se subliniaza faptul ca integralitatea biocenozei nu este atat de
proportionata ca in cazul organismului.

Heterogenitatea componentelor
Biocenozele terestre si in special cele forestiere sunt compuse din numerose populatii
de plante cu clorofila si fara clorofila, de animale din grupe diferite, din multe
microorganisme. Nu se pune problema faptului ca biocenozele tereste au
comportamente foarte heterogene.

Autoreglarea
Cercetarea biocenozelor naturale, inclusive a celor forestiere, a aratat ca ele isi pot
pastra in timp structura si procesele cu anumite variatii, obisnuit neintrerupte.
Acest luru se realizeaza prin autoreglare, adica prin mecanisme care limiteaza
variatiile structurii si proceselor si se mentine o anumita stare constanta a biocenozei.

Echilibrul dinamic
Procelus complex de autoreglare are ca efect mentinerea structurii si functiilor
biocenozei la un anumit nivel, care reprezinta starea ei de echilibru dinamic.

6. Raporturile intre populatii prezinta importanta deosebita pentru biocenoza

asigurandu-i coeziunea si caracterul de unitate inegrala.
Cele mai importante rapoarte sunt cele trofice, deasemenea exista si raporturi de
competitive, de favorizare, de stanjenire, etc.
Raporturile trofice sunt foarte variate in biocenoza, ele se realizeaza intre populatiile
care consuma si cele consumatoare.
Se deosebesc urmatoarele categorii de raporturi trofice:
-pradatorism (omoara si consuma indivizii altei populatii)
 -parazitism (se instaleaza si se hranesc pe seama indivizilor gazda)
-smbioza (pe arbori se relaizeaza simbioza cu bacterii nitrificatoare care fixeaza
azotul, folosit de arbore, folosind glucidele produse de arbori)
-necrofagie (sunt multe populatii de viermi, insecte, ciuperci, bacterii care
descompun)

7. Prin mediu sau statiune se intelege spatial fizico-geografic ocupat de bicenoza si

ansamblul de elemente abiotice cu care interactioneaza biocenoza.
In cadrul mediului biocenozei se pot distinge doua mari categorii de fenomene:
-factorii ecologici cu actiune directa asupra biocenozei (apa, foc, radiatie, gravitatie,
aer, substante nutritive sau nocive)
-conditiile de mediu sau staionale, cu actiune indirecta asupra bicenozei (asezare
geografica, relief, aer, roci de substrat, solul)

8. Ecosistemul este unitatea supra sistematica formata dintr-o biocenoza si mediul ei de

viata.
Ecosistemul este unitatea elementara a ecosferei, stratul de mediu de la contactul
atmosferei cu litosfera si respective cu hidrosfera, in care se dezvolta viata. Acest
strat este foarte subtire dare de o mare importanta pentru planeta deoarece fixeaza
mari cantitati de energie solara, influenteaza starea si circulatia atmosferei la contact
cu suprafata uscatului, modifica local circuitul planetar al apei si elementelor cimice
si, mai presus de toate, constituie locul in care se dezvolta viata.
In cazul padurilor, volumul aerian ocupat de biocenoza este de 150-500 mii mc/ha, in
zona temperate si in zona ecuatoriala 500-1000 mii mc/ha.

9. Bradul este una din speciile cu mari pretenţii faţă de condiţiile staţionale: limitele
arealului european sunt impuse de exigenţele ridicate faţă de umiditate şi
sensibilitatea la îngheţurile târzii.
Optimul ecologic al bradului este considerat într-un climat moderat, suficient de cald,
fără variaţii mari de temperatură şi precipitaţii bogate.
Solul joacă deseori rol compensator, bradul preferând solurile brune eumezobazice,
profunde, bogate în substanţe nutritive, cu umiditate suficientă, formate pe roci
marnogresoase ale flişului, conglomerate poligene, coluvii şi eluvii fertile; solurile cu
textură fină convin bradului deoarece reţin apa.
Puieţii nu suportă seceta, îngheţurile târzii, gerurile excesive de iarnă, vântul rece şi
uscat, ceea ce impune ca regulă generală că regenerarea bradului se face numai sub
masiv.
Temperamentul bradului este pronunţat de umbra.

10. Molidul este o specie continentală, montană şi subalpină, de climat rece şi umed. Este
mai puţin pretenţios decât bradul, dar mai exigent decât pinul silvestru, fiind sensibil
la secetă, în special în primii 2-3 ani. Se poate instala şi pe soluri cu exces de
umiditate, în turbării, dar are o stare de vegetaţie lâncedă. Faţă de sol,molidul este
puţin pretenţios, preferând soluri nisipo-lutoase, slab scheletice, afânate, mijlociu
profunde, reavene, moderat acide; se dezvoltă şi pe podzoluri foarte acide cu condiţia
 să fie afânate şi cu umiditate suficientă, iar pe solurile uscate are o dezvoltare slabă.
Are un temperament de semiumbră.

11. Pinul negru este o specie cu amplitudine climatică mai limitată faţă de pinul silvestru:
este o specie de climate calde, mediteraneene, cu îngheţuri târzii rare.

În acest context climatic se dovedeşte foarte puţin exigent, el putând vegeta pe soluri
grele argiloase, pe versanţi repezi calcaroşi, expuşi încălzirii excesive şi uscăciunii.

Are un temperament de lumină, protejând mai bine solul decât pinul silvestru.

12. Laricele este o specie pretenţioasă faţă de climă şi sol, dezvoltându-se bine în
regiunile înalte cu climat continental, fără oscilaţii mari de temperatură, continuu
aerisite. La aceste condiţii trebuie să se adauge şi o umiditate atmosferică suficientă,
cu ierni lungi, dar cu zile senine şi insolaţie puternică în timpul verii.
Laricele nu apare pe fundul văilor întunecoase şi umede, unde aerul se primeneşte
greu, suferind în urma gerurilor umede, fiind astfel predispus îmbolnăvirii. De
asemenea, nu îi priesc solurile compacte, argiloase cu exces de umiditate.La altitudini
mari se mulţumeşte cu o perioadă scurtă de vegetaţie.

Are un pronunţat temperament de lumină, nesuportând umbrirea, nefiind indicat ca

laricele să se introducă în amestec intim.

13. Carpenul dă dovadă de rezistenţă deosebită la geruri şi îngheţuri târzii, putându-se

instala în “găurile de ger” pe care chiar fagul sau bradul le evită. Este pretenţios faţă
de căldura estivală şi nu suportă seceta şi uscăciunea. Relativ pretenţios faţă de
fertilitatea solului, carpenul pe solurile compacte cu regim hidric variabil (interfluvii,
terase) nu poate vegeta decât cel mult cu o stare de vegetaţie lâncedă.
Are un temperament de semiumbră.

14. FAgul
Manifestă exigenţe ridicate faţă de umiditate şi faţă de precipitaţii, existând corelaţii
stricte între regimul termic şi cel al precipitaţiilor.
Este sensibil la secetă, arşiţă şi uscăciune, precipitaţiile scăzute putând fi compensate
de umiditatea atmosferică mai ridicată, astfel că, la dealuri, fagul apare pe văi şi în
treimea inferioară a versanţilor. De asemenea, este sensibil la îngheţurile târzii şi
timpurii, precum şi gerurile excesive.
Are un temperament de umbră (al treilea, după tisă şi brad); făgetele încheiate, prin
coronament, realizează o umbrire puternică, motiv pentru care arbuştii lipsesc, iar
covorul erbaceu este sărac.
Nu îi priesc solurile prea umede, argiloase, pseudogleizate, cu apă stagnantă, precum
şi cele uscate, cele aluvionare şi turbăriile.
Fiind o specie cosmopolită, apare compensarea factorilor de mediu, în speţă a
substratului cu condiţiile climatice (temperatura).
15. Cerul este specie termofilă, xerofită, vegetând la câmpie şi coline, în silvostepă şi
subzona stejarului, în staţiuni cu climat blând, cu sezon de vegetaţie lung.
Suportă seceta şi uscăciunea, fiind sensibil la gerurile puternice care îi produc
gelivuri.
Datorită înrădăcinării puternice şi evapotranspiraţiei reduse, cerul poate vegeta pe
soluri argiloase, compacte, îndesate, puternic podzolite, pseudogleizate, cu regim de
umiditate variabil, de la excesiv umede primăvara, la puternic uscate în timpul secetei
estivale. Din acest motiv alcătuieşte adesea arborete pure (cerete) în silvostepă şi pe
terasele de la deal. De asemenea, vegetează şi pe soluri calcaroase.

Exploatari forestiere

1. Principiul conservarii si dezvoltarii fondului forestier

În lucrările de exploatare forestieră, acest principiu se realizează prin:

-sporirea calităţii continue a arboretelor prin intervenţii în vederea

executăriirăriturilor, concomitent cu reducerea la maxim a prejudiciilor;

-asigurarea unor regenerări naturale viabile, pe suprafeţe cât mai mari, prinexecutarea
corectă şi la timp a lucrărilor de exploatare forestieră;

-menţinerea fondului forestier în limitele actuale, prin reducerea pierderilor în

procesul de producţie.

Principiul integrării lucrărilor de exploatare în cerinţele de gospodărire a pădurilor

Răriturile prin care se asigură o selecţie pozitivă, creându-se condiţii de dezvoltare
optimă a arborilor de viitor precum şi aplicarea tratamentelor silvice nu se pot realiza
decât prinintervenţii în arboret pe principiile şi tehnicile exploatărilor forestiere.

Principiul valorificării integrale şi superioare a lemnului

În lucrările de exploatare forestieră se înregistrează, inevitabil, pierderi de lemn.

Principiul rentabilităţii economice

Atingerea obiectivelor economice şi ecologice trebuie să se realizeze cu obţinerea
unui profit. Trebuie cunoscute foarte bine condiţiile de exploatare, volumul
sortimentelor de lemn brut, valoarea lor de piaţă.

2. Se concretizează prin
mecanizarea lucrărilor deexploatare forestieră şi rentabilizarea acestora, pe baza unor
procese tehnologice binedeterminate şi cu producerea de prejudicii cât mai mici
pădurii.
Procesele tehnologice prin care se realizează exploatarea lemnului sunt:
-recoltarea (proces prin care se realizeaza fragmentarea arborilor marcati)
-colectarea (process prin care se asigura transportarea lemnului de la cioata la o cale
de transport)
 -fasonarea primară (process prin care se pregateste lemnul pentru transport)
-transportul tehnologic ( proces prin care masa lemnoasa e deplasata pe cai
permanente de transport)
-sortarea si fasionarea definitive (proces prin care se obtine sortimentu de lemn brut,
process final).

3. Metoda de exploatare clasică în sortimente definitive (şi multipli de sortimente) sau

cu fasonare definitivă la cioată conduce la un volum destul de mare de pierderi la
recoltare a fost utilizată pe scară largă în trecut, atunci când gradul de mecanizare şi
reţeaua de drumuri forestiere erau reduse. În etapa actuală această metodă nu se mai
aplică decât în varianta multiplilor de sortimente.
Sortimentul definitiv este o piesă de lemn brut, cu caracteristici dimensionale şi
calitative standardizate sau 20 care satisfac cerinţele beneficiarului pentru un singur
sortiment, obţinută prin operaţii de transformare) efectuate în parchet.

4. Metoda de exploatare în trunchiuri şi catarge presupune colectarea preponderentă a

masei lemnoase sub formă de trunchiuri şi catarge.
Trunchiul, în sensul acceptat în domeniul exploatării lemnului, reprezintă partea
arborelui de foioase, fără crăci, cuprinsă între tăietura de doborâre şi locul de inserţie
a primei crăci groase.
Catargul este partea din arborele de răşinoase, de asemenea fără crăci, cuprinsă între
tăietura de doborâre şi cea practicată pentru îndepărtarea vârfului.

5. Metoda de exploatare sub formă de arbori (cu coroană) şi părţi de arbori constă în
efectuarea în parchet numai a operaţiei de doborâre a arborilor, celelalte operaţii
realizându-se în platforma primară. Trunchiul este necurăţat de crăci, dar se execută,
eventual, o singură secţionare a acestuia pentru proporţionarea sarcinii, rezultând părţi
de arbore.
Această metodă se adaptează foarte bine condiţiilor impuse de necesităţile strict
economice ale exploatării lemnului pentru că determină o valorificare integrală şi
superioară a biomasei lemnoase puse în valoare.

6. Metoda de exploatare a lemnului sub formă de tocătură constă în tocarea lemnului

integral la parchet, cu mijloace mecanizate mobile, şi colectarea în această formă. În
acest caz, procesul de producţie este simplificat la maximum, dar prezintă şi cel mai
înalt grad de mecanizare a lucrărilor de exploatare. Această modalitate de lucru
valorifică integral masa lemnoasă pusă în valoare cu costuri scăzute şi productivitate
mare. În plus, prezintă avantajul unui nivel moderat al prejudiciilor produse.

7. Deseori, datorită diversităţii condiţiilor concrete de lucru, nu este posibil să se aplice

în cadrul aceluiaşi şantier de exploatare a lemnului strict numai o singură metodă de
exploatare. Prin combinarea tipurilor fundamentale şi aplicarea lor simultană, pot fi
create metode mixte sau intermediare.

8. Sortarea în procesul de producţie al exploatărilor forestiere este operaţia care se

execută asupra unui arbore doborât sau lemn rotund neprelucrat în scopul separării
 (împărţirii) acestuia în sortimente potrivit condiţiilor stabilite de normele şi
standardele în vigoare.

Criteriile de sortare rezultă chiar din definiţia operaţiei de sortare.

Acestea sunt:
- criteriul dimensional (dimensiunile pieselor din lemn), la baza căruia stau condiţiile
dimensionale prevăzute de normele interne şi de standardele în vigoare;
- criteriul calitativ, definit prin mărimea, frecvenţa, poziţia şi gravitatea defectelor
lemnului;
- criteriul utilizării, care urmăreşte starea lemnului (gradul de prelucrare a acestuia) şi
stabileşte sectorul economic din industria de prelucrare a lemnului.

9. Maşinile multifuncţionale pot fi definite ca maşini de lucru autopropulsate care

execută cel puţin două operaţii (doborâre, curăţire de crăci, secţionare, cojire,
tasonare etc.) din procesul tehnologic de recoltare a lemnului.
Maşinile multifuncţionale de recoltare a lemnului pot fi de tip:
- harvester, când execută doborârea şi cel puţin încă o operaţie (curăţire de crăci,
cojire, secţionare sau tasonare);
- processor, atunci când prelucrează arbori doborâţi, executând curăţirea de crăci şi
cel puţin încă o operaţie (cojire, secţionare sau tasonare).

10. Deoacere fiecare etapă de deplasare a lemnului se desfăşoară în condiţii specifice cu

mijloace adecvate se deosebesc următoarele operaţii :
- adunatul lemnului
- scosul lemnului
- apropiatul lemnului
Mijloacele folosite la colectarea masei lemnoase sunt :
- corhănirea
- atelaje
- instalaţii de alunecare
- trolii
-tractoare
- funiculare
- elicoptere
- baloane
- baloane funicular
- elicostate

11. Alunecarea. Constă în deplasarea lemnului liber pe pante sub acţiunea gravitaţiei.
Pentru că alunecarea să se realizeze cât mai bine în concordanţă cu condiţiile de teren
trebuie să se îndeplinească următoarele condiţii:
- folosirea unor căi amenajate
- cojirea lemnului
- curăţirea de crăci la faţa lemnului
- olărirea lemnului
 Târârea. Constă în deplasarea lemnului pe terenuri cu pante de valori ce necesită
pentru a se realiza alunecarea o anumită forţă de tracţiune.
Semitârârea. Este deplasarea lemnului sub acţiunea unei forte de tracţiune în condiţii
în care o parte din greutatea sarcinii se sprijină pe vehicol şi o parte pe sol.
Suspendarea. Se realizează prin deplasarea sarcinii prin suspendare pe autovehicule
sau funiculare, aceasta venind în contact doar cu vehiculul.

12. Prejudicii de exploatare - arborii neincluşi în actul de punere în valoare, care au fost
vătămaţi sau distruşi în derularea procesului tehnologic de exploatare aprobat al
partizii respective.
Exemple:
-distrugerea, vătămarea sau tăierea de arbori necuprinşi în actul de punere în valoare
aferent unei partizi autorizate la exploatare este interzisă;
-dacă prin procesul de exploatare a partizii respective sunt distruşi şi/sau prejudiciaţi
arbori, ocolul silvic constată, inventariază şi marchează aceşti arbori;
-constatarea se face la solicitarea titularului autorizaţiei de exploatare sau prin
controalele curente de exploatare.

13. Măsurile de management forestier prevăzute în amenajamentele silvice au un impact

major atât asupra habitatelor forestiere cât și asupra speciilor adăpostite de acestea.
Dacă în cele mai multe cazuri impactul este pozitiv (promovarea tipului natural
fundamental de pădure, tăieri cu regenerare naturală, menținerea funcțiilor de protecție
ale pădurii, etc), sunt și situații în care, pentru anumite specii și habitate, măsurile de
management forestier pot avea efecte negative. Asupra acestor potențiale efecte
negative își îndreaptă atenția de cele mai multe ori, managementul ariei protejate.
Măsurile de management în arii protejate, diferite de cele care țin de o gospodărire
”normală” (obișnuită), se prioritizeză și se eșalonează în timp și se
prevăd/aplică doar acolo unde se dovedesc a fi necesare.

14. Prin controlul respectării regulilor silvice de exploatare a masei lemnoase se

urmăreşte verificarea modului de aplicare a prevederilor prezentelor norme, în scopul
prevenirii şi limitării prejudiciilor ce pot fi aduse fondului forestier naţional şi vegetaţiei
forestiere din afara fondului forestier, prin activitatea de exploatare a masei lemnoase.

Controlul se realizează de către personalul silvic de administrare sau control, în prezenţa

reprezentantului agentului economic care exploatează masa lemnoasă din parchet,
împuternicit în scris, la autorizarea partizii respective sau în timpul exploatării.

În pădurile şi vegetaţia forestieră din afara fondului forestier, care nu sunt administrate de
ocoale silvice, controlul respectării regulilor silvice de exploatare se realizează
obligatoriu de personalul silvic din cadrul inspectoratelor teritoriale de regim silvic şi
cinegetic.

15. La terminarea exploatării, curăţarea parchetului de resturi de exploatare - crăci, zoburi,

rupturi, coajă, lemn putregăios - se face de către titularii autorizaţiilor de exploatare, cu
respectarea următoarelor reguli:
-la tăierile de produse principale cu restricţii şi la cele de produse accidentale, cu regenerare
naturală declanşată, resturile de exploatare se strâng în grămezi cât mai înalte, de regulă pe
cioatele mari sau în afara ochiurilor ori zonelor cu seminţiş natural, fără a ocupa suprafeţe
mari - cel mult 10% din suprafaţa parchetului;

-în parchetele amplasate în pădurile din zonele turistice şi de agrement, în cele cu rol de
protecţie din jurul oraşelor şi staţiunilor balneoclimaterice sau în cele situate lângă drumuri
naţionale şi judeţene, resturile de exploatare se strâng în grămezi, în afara potecilor şi
cărărilor de interes turistic, a văilor şi pâraielor din interiorul parchetului.

Reprimirea parchetelor se realizează de către emitentul autorizaţiei de exploatare până cel

târziu la data expirării termenului de exploatare prevăzut în autorizaţie, prin întocmirea unui
proces-verbal de reprimire a parchetului.

Amenajarea padurilor

1. Obiectivele generale ale amenajării pădurilor sunt următoarele:

-normalizarea structurii şi mărimii fondului de producţie; -

asigurarea concordanţei dintre structura fondului de producţie şi funcţiile atribuite pădurii;

-transferul tehnologic al unor rezultate ale cercetărilor şi studiilor aplicative, în măsura în

care acestea s-au finalizat prin îndrumări sau normative tehnice relevante din punct de vedere
al efectelor asupra organizării bioproducţiei forestiere sau conservării ecofondului şi
genofondului forestier.

Principalele mijloace prin care se asigură realizarea acestor obiective sunt, la rândul, lor,
următoarele:

-asigurarea continuităţii recoltelor de lemn;

-planificarea lucrărilor de îngrijire şi conducere a arboretelor şi a celor de regenerare;

-evidenţa suprafeţei fondului forestier.

2. Amenajarea pădurilor este ştiinţa organizării, modelării şi conducerii structural-funcţionale

a pădurilor, în conformitate cu sarcinile complexe social- ecologice şi economice ale
gospodăriei silvice.

Disciplinele a caror cunostiinte sunt necesare proiectarilor silvice sunt:

Dendrometrie, Silvicultură, Împăduriri, Topografie, Pedologie, Stațiuni forestiere.

3. Principiile de baza ale amenajarii forestiere sunt:

 -principiul continuității, care face referire la valorificarea durabilă a resurselor pădurii;

- principiul social, care face referire la: respectarea dreptului de proprietate; respectarea
drepturilor comunităților locale; respectarea legislației naționale și a acordurilor
internaționale privind protecția mediului.

- principiul conservării și ameliorării biodiversității, care include: păstrarea echilibrului

ecologic la nivel local, național, regional; conservarea habitatelor, a speciilor, a diversității
peisajului.

- principiul rentabilității (sau al eficienței economice), care include: ameliorarea

productivității pădurii; asigurarea rentabilității/eficacității modului de gospodărire;
valorificarea optimală a resurselor pădurii.

4. Sistemul românesc de zonare funcțională cuprinde următoarele elemente:

- grupa funcțională;

- subgrupa funcțională (zona);

- categoria funcțională;

- tipul de categorie funcțională (numit și tip funcțional).

Grupa funcțională permite încadrarea generală a pădurilor în păduri cu rol strict sau prioritar
de protecție și păduri cu rol prioritar de producție. S-au diferențiat astfel două grupe
funcționale:

- Grupa I, care cuprinde pădurile cu funcții speciale de protecție;

- Grupa a II-a, în care sunt încadrate pădurile cu funcții de producție și protecție.

5. Tipuri de categorii functionale:

-Arborete supuse regimului de conservare inegrala:

-Restrictii: Nu se admite nici un fel de

modificare a caracteristicilor pădurii prin
intervenții antropice, cu excepția cazurilor
pentru care există aviz din partea Comisiei
pentru Ocrotirea Monumentelor Naturii din
cadrul Academiei Române.

-Structura tel: Structuri naturale

- Arborete supuse regimului de conservare deosebita:

 -Restrictii: În funcție de stadiul de
dezvoltare și de categoria funcțională, în
arboretele tinere pot fi efectuate lucrări de
îngrijire și conducere, iar în cele cu vârste
mari pot fi efectuate lucrări de conservare.

-Structura tel: Structuri optimizate în

vederea maximizării efectului protectiv
așteptat

- Arborete cu funcții speciale de protecție de intensitate ridicată:

-Restrictii: Regenerarea arboretelor se

realizează, de regulă, prin aplicarea de
tratamente cu regenerare continuă (codru
grădinărit), sau cu perioadă lungă de
regenerare (codru cvasigrădinărit).

Structura tel: Structuri pluriene si relative

pluriene

- Arborete cu funcții speciale de protecție de intensitate medie:

-Restrictii: Regenerarea arboretelor se

realizează, de regulă, prin aplicarea
tratamentelor cu regenerarea naturală. Prin
excepție, la molid, pin, plop euramerican,
salcâm și salcie se poate aplica și
tratamentul tăierilor rase.

Structura tel: Pluriene, relative pluriene,

relative echiene

- Arborete cu funcții prioritare de producție a sortimentelor superioare de lemn:

-Restrictii: Gama lucrărilor silvotehnice va

fi adaptată în vederea maximizării producției
de lemn de rezonanță, claviatură, furnire
estetice și tehnice.

Structura tel: Pluriene, relative pluriene,

relative echiene

- Arborete cu funcții prioritare de producție a sortimentelor obișnuite de lemn:

 -Restrictii: Sunt permise toate tipurile de
tratamente silvotehnice, inclusiv cele cu
tăieri unice, însă cu respectarea criteriilor de
alegere a tratamentelor.

Structura tel: Plurien, relative plurien,

relative echien, echiene

6. Ciclul (de producție) reprezintă norma medie de timp în care se înlocuiește întregul fond de
producție al unei păduri ca urmare a aplicării tratamentelor silviculturale prescrise de
amenajament, respectându-se vârstele exploatabilității la nivel de arboret.

Ciclul de producție este un element esențial al procesului de normalizare a unui fond de

producție: mărimea sa influențează în mod direct mărimea recoltelor de lemn și implicit
rentabilitatea modului de gospodărire a pădurilor.

7. Ca bază de amenajare a pădurilor, tratamentul reprezintă ansamblul de intervenții silvotehnice

care se realizează în arboretele ajunse la exploatabilitate în vederea asigurării regenerării
acestora, constituind principalul instrument de normalizare a structurii pădurii.

Tratamentul reprezintă mijlocul prin care se recoltează produsele principale (sortimentele țel
stabilite la nivel de arboret spre a fi obținute la exploatabilitate), dar mai ales modalitatea prin
care se asigură instalarea noilor culturi forestiere.

8. Regimul indică modul general de regenerare adoptat pentru arboretele dintr-o unitate de
gospodărire.

Se disting următoarele tipuri de regim:

- codru, cu regenerare generativă (din sămânță);

- crâng, la care regenerarea se face pe cale vegetativă (din lăstari, drajoni, butași, marcote, sade
ș.a.);

- crâng compus, la care fiecare arboret este format atât din exemplare obținute pe cale generativă
cât și din exemplare obținute pe cale vegetativă.

Regimul este o bază de amenajare aplicabilă la nivel de unitate de gospodărire care arată cum
trebuie să se realizeze regenerarea tuturor arboretelor ce compun pădurea respectivă.

9. Subparcela este diviziunea teritorială elementară de analiză a fondului forestier, de planificare

și punere în aplicare a lucrărilor cu caracter silvic, fiind o porțiune a parcelei, omogenă din punct
de vedere al folosinței forestiere, al condițiilor de vegetație, al caracteristicilor structurale și al
funcțiilor atribuite.

Criterii de constituire:
Delimitarea subparcelelor se realizează în raport cu principalele elemente ce definesc subparcela:
tipul de folosință forestieră, condițiile de vegetație, caracteristicile structurale și încadrarea
funcțională a arboretelor.

10. Parcela este o diviziune a pădurii cu rol de facilitare a orientării în teren, de desfășurare a
lucrărilor silvice și de protecție.

Mod de constituire:

- natural (de regulă, în zona de munte), unde liniile parcelare se sprijină în majoritate pe detalii
naturale (văi și culmi);

- artificial sau geometrizat în lipsa detaliilor naturale (în special la câmpie), parcelele având
forme regulate și fiind delimitate în majoritate prin linii parcelare artificiale;

- combinat, acolo unde ponderile limitelor parcelare suprapuse peste detalii naturale și ale celor
suprapuse peste detalii artificiale sunt destul de apropiate (frecvent la deal), sau variază în limite
sensibile în raport cu caracteristicile zonei.

11. Unitatea de producție/protecție este o parte a ocolului silvic căreia îi este atribuită o suprafață
de fond forestier cu condiții de vegetație similare, care se constituite pe bazine hidrografice, pe
trupuri de pădure sau pe proprietăți și pentru care se elaborează un amenajament silvic.

12. Pachetul de programe BIOSILV a fost conceput pentru a oferi asistenţă în editarea
amenajamentelor silvice. În acest sens este folosit un SGBDR (sistem de gestiune a bazelor de
date relaţionale). Astfel datele amenajistice (fişe de descriere parcelară, date complementare,
geologie, geomorfologie, gospodărire din trecut, tipuri de staţiuni şi păduri, soluri, etc.) au fost
grupate în baze de date asupra cărora se pot face interogări complexe.

13. Pentru amenajarea pădurilor prelucrarea şi sintetizarea informaţiei utilizând în format digital
baza cartografică clasică şi a elementelor staţiunii precum şi a vegetaţiei forestiere din programul
AS rezultă în final o bază de date GIS, care dă posibilitatea de a realiza hărţi pe care sunt afişate
date în funcţie de criteriile stabilite pentru vizualizare. Utilizarea bazei de date GIS dă
posibilitatea de a exploata rapid şi eficient informaţia atât sub raport al cadastrului forestier, cât
şi sub cel al amenajamentului silvic în general.

14. Avantajele utilizării unui GIS:

• Datele sunt mai bine organizate
• Elimină redundanţa în stocarea datelor
• Facilitatea actualizărilor
• Analize, statistici şi noi căutari mult mai uşoare
• Utilizatorii sunt mai productivi

15. Câmpul calcul volum+crest – va determina calcularea volumelor si creşterilor pe fiecare

element de arboret la ieşirea din editarea fişelor.
Câmpul vârsta med ponder – determină calcularea unei vârste medii ponderate pe arboret.
Observaţie: câmpul „CP” – clasa de producţie pe elemente – este calculat automat din valorile
introduse la „VRT” şi „HM” pentru un anumit element. Dacă valoarea lui este 0 atunci valoarea
lui nu a putut fi calculată din cauza unor greşeli de introducere sau lipsei valorilor în baza de date
„clp.dbf”.