Laborator nr.

4 – 4 ore
Modalități de dispunere a speciilor lemnoase ornamentale în peisaj

Componentele vegetaţiei lemnoase sunt grupate şi asociate după anumite criterii

funcţionale, peisagistice, ecologice.
În cadrul spaţiilor verzi, arborii şi arbuştii sunt utilizaţi în:
I. Masive
II. Perdele
III. Grupuri
IV. Aliniamente
V. Garduri vii
VI. Exemplare solitare
VII. Decorațiuni florale și cu trandafiri
VIII. Alpinarii și rocării.

I. MASIVELE
Masivele: plantaţii mari, dense, alcătuite dintr-un număr mare de exemplare.
Se pot întâlni:
- masive realizate exclusiv din arbori: reunesc mai multe specii compatibile, dar pe
suprafeţe mici pot fi constituite dintr-o singură specie (fig. 1 a);
- masive din arbori şi arbuşti: alcătuite din amestec de specii de arbori și arbuști
(fig 1 b);
- masive alcătuite numai din arbuști.
În majoritatea categoriilor de spaţii verzi predomină în plantaţiile masive, esenţele
foioase caduce. Prezenţa coniferelor şi a foioaselor cu frunziş persistent este necesară mai
ales în parcuri (25-30%), pentru susţinerea decorului în sezonul rece.
A. Masivele de arbori:
Forma în plan și volumetria:
- regulată (în compoziții geometrice);
- neregulată (în compoziții libere).
Structura:
- omogenă (o singură specie) – în general de mică întindere.
Exemplu: rășinoase (pin, molid etc) sau foioase (tei, mesteacăn etc);

1
 -heterogenă: mai multe specii, din care una este dominantă cantitativ
Exemple:
- arbori de talie mare: tei, paltin, ca specii dominante (de semiumbră); ulm, cireş
(specii de lumină);
- arbori de talie mijlocie: jugastru, carpen (de semiumbră);
- arbori de tale mică: arţar tătărăsc (de semiumbră); corcoduş (de lumină); arbuşti
(corn, păducel, salbă moale, lemn câinesc), ca specii de lumină şi semiumbră.
Densitatea masivelor este variabilă şi rezultă din alegerea distanţelor de plantare.
Arborii se dispun descrescând ca talie, spre periferia masivului. Pentru o bună evoluţie în
timp se recomandă următoarele distanţe:
- pentru arbori de talia I: intervale de 4-8 m;
- pentru cei de talia a II-a şi a III-a: 2-6 m;
Din considerente de obţinere mai rapidă a efectului de masă, de multe ori se recurge
la îndesire, ceea ce provoacă probleme ulterioare, recurgându-se la răriri.
B. Masivele de arbori și arbuști:
Structură complexă: arbori și arbuști de diferite talii, în funcție de întinderea
masivului și de importanța volumetrică dorită.
Arhitectonica masivului este etajată, descrescând spre exterior.
Dispunerea în plan a exemplarelor este neregulată. În general, arbuștii se
amplasează la periferia masivului mixt, unde condițiile de lumină sunt mai bune. Pe partea
nordică a masivului se aleg specii tolerante la umbră.
Masivele de arbuşti:
Forma în plan este în general alungită, cu lățimea maximă de 6-8 m.
Structura:
- omogenă: cu o singură specie. Exemplu: arbuști semitârâtori (Cotoneaster dammeri,
Juniperus horizontalis), arbuști erecți (când dimensiunile amenajării peisagistice sunt mari).
- heterogenă – din câteva specii, din care una dominantă.
Distribuția: etajată, în funcție de direcțiile de observare.
Distanțe: - pentru arbuști de talie medie-mare: 0,75 - 1,5 m;
- pentru plante cu diametru mic: 0,3 - 0,75 m.

2
 b
a

Fig. 1: a - masive omogene de arbori; b - masive heterogene de arbori și arbuști

II. PERDELE DE PROTECȚIE

Perdelele sunt plantații sub formă de fâșii dense, regulate ca formă, neregulate sau
regulate ca structură. Pot fi:
- perdele din arbori (fig. 2);
- perdele mixte de arbori și arbuști, cu talii diferite.

Fig. 2. Perdea de arbori în plan și în perspectivă

3
 II. GRUPURILE
Grupurile reunesc 2-7 exemplare și pot fi:
- omogene: alcătuite numai din arbori sau numai din arbuști;
- heterogene, rezultând din asocierea de specii sau varietăţi diferite. Putem realiza
grupuri de arbori, grupuri de arbuști și grupuri mixte de arbori și arbuști.
În ansamblul plantaţiei unei amenajări peisagistice, grupurile omogene şi cele care
reunesc specii cu caracteristici apropiate (habitus, frunziş) trebuie să preleveze asupra
grupărilor contrastante, deoarece o prea mare diversitate alterează unitatea.
Modul de asociere poate fi:
- în armonie de forme, talii, culori, textură (fig. 3);
- în contrast de forme, talii, culori (fig. 4).
Exemple:
- asocierea corcoduşului roşu cu alte foioase cu frunziş verde va fi mai folosită decât
combinaţia lui cu arţarul american auriu sau sălcioara mirositoare (argintie);
- gruparea speciilor de molid, brad, duglas, tisă (toate cu frunze aciculare) sau
asocierea tuiei, chiparosului, ienupărului, (care au frunze solzoase). Având elemente
asemănătoare pot alcătui combinaţii în analogie cât şi contrast de siluete;
- asocierea speciilor cu frunze compuse: salcâm, frasin;
- asocierea speciilor cu frunză mare: platan, paltin, ulm;
- nu se vor asocia specii cu frunze persistente cu specii cu frunze caduce în
componenţa grupurilor de răşinoase;
- alcătuirea grupurilor se va corela cu rolul lor peisagistic şi cu vecinătatea altor
elemente (peluză, construcţii decorative, clădiri, ape);
- grupurile de arbori din apropierea unui masiv pot fi alcătuite din speciile aparţinând
masivului, sugerând o detaşare naturală a părţilor din întreg.
După componenţă, grupurile pot exprima:
 forţă (arborii puternici);
 dinamism (asocierea de siluete piramidale sau columnare);
 lirism (siluete pendule, semitransparente);
 vivacitate (siluete variate, colorit viu);
 ordine şi echilibru (grupuri omogene).

4
 Fig. 3. Dispunerea în plan a exemplarelor în grupuri

Fig. 4. Asocieri de plante lemnoase în grupuri heterogene, vedere în profil

5
 III. ALINIAMENTELE
Sunt plantaţii regulate, în linie, cu repartiția echidistantă a exemplarelor componente.
Pot fi:
-aliniamente de arbori (fig. 5, fig. 6);
-mixte de arbori și arbuști (arbori alternând pe rând cu arbuști; linie de arbori dublată
de aliniment de arbuști;
-mixte de arbori și garduri vii (arbori alternând cu secvențe de gard viu, linie de arbori
asociată cu o linie paralelă de gard viu);
- aliniamente de arbuști.
Alegerea speciilor este condiţionată de cerinţe estetice, funcţionale, bioecologice.
Aliniamentele de arbori, arbuşti de pe străzi, şosele: se utilizează esenţe foioase
care corespund cerinţelor şi condiţiilor impuse acestui gen de plantaţii.
- în parcuri, grădini: specii decorative prin habitus, frunziş: arţari, fagi, stejari roşii,
platani, frasini, carpen piramidal, castan, dar şi specii apreciate pentru înflorire şi fructificare:
castani, magnolii, meri decorativi, scoruşi.
- în anumite situaţii se folosesc răşinoase cu talie şi habitus regulat (brad, molid). Nu
sunt indicaţi pinii.
Distanţele de plantare:
- între arbori pe rând: 5-12 m în funcţie de puterea de creştere şi lărgimea coroanei;
- distanţa faţă de clădiri este de minim 6 m, faţă de carosabil 1 m;
- în cadrul aliniamentului se păstrează distanţe egale între speciile alese;
- pe fâşiile plantate de-a lungul străzilor, bulevardelor, pentru arborii plantati pe un
rând sunt necesare fâşii de pământ cu lăţimea de cel puţin 1,5-2 m; în cazul fâşiilor
individuale (pateuri) sunt necesari 2 mp; în aliniamentele duble, fâşiile de sol trebuie să fie
de minim 3,5 m.
Pentru aliniamentele de arbuşti se respectă criterii asemănătoare:
- se aleg specii cu port erect, echilibrat care se pretează la tăieri (Spiraea, Berberis,
Hibiscus, Deutzia);
- în unele zone unde se doreşte permanenţa verdelui se aleg specii cu frunziş
persistent (Buxux, Taxus, Thuja). Distanţele de plantare: 2-5 m în funcţie de habitus.
- în aliniamentele mixte (arbori + arbuşti; arbuşti + secvenţe de gard viu), este
necesară o distanţă minimă de 1,5 m faţă de trunchiul arborilor.

6
Fig. 5. Aliniamente duble de arbori: a - distribuție simetrică perfectă;
b - distribuție intercalată

Fig. 6. Aliniamente duble de arbori - vedere în perspectivă

7
 IV. GARDURILE VII
Sunt plantaţii de mare densitate, alcătuite din 1-3 rânduri de puieţi de arbori sau de
arbuşti, cu creştere liberă sau modelată prin tundere.
După înălţime putem întâlni garduri vii:
- mici: până la 0,5 m, realizate din arbuşti pitici: Buxus, Euonimus;
- înalte: 1-3 m, libere sau tunse alcătuite din 1-2 rânduri de specii de arbuşti sau
conifere: Spiraea wanhouttei, Mahonia aquifolium, Ligustrum ovalifolium, Thuja orientalis;
- foarte înalte (zidurile verzi): peste 3 m: Hedera helix, Tecoma radicans, Hibiscus
syriacus, Prunus laurocerassus.
După modul de conducere:
- tunse: borduri, garduri, ziduri verzi;
- libere: de diferite înălțimi, după puterea de creștere.
Alcătuire:
- omogenă: cel mai des întâlnită;
- heterogenă – alternanță regulată de specii sau cultivaruri;
- amestec – mai ales la garduri vii tunse.
Distanțe de plantare:
- pe rând: - 0,3-0,5 m pentru gardurile vii propiu-zise;
- 0,1-0,2 m pentru borduri.
- între rânduri: - 0,3 m pentru arbuști;
- 0,5 m pentru arbori;
- 0,2 m pentru borduri.
Alegerea speciilor pentru garduri vii se face în funcţie de rolurile atribuite acestora:
decorare, împrejmuire, apărare, aspectul dorit (înălţime, culoare, persistenţa frunzişului),
capacitatea de lăstărire, comportamentul ecologic, (fig. 7).
O atenţie deosebită se vor acorda gardurilor vii asociate cu sau apropiate de arbori
unde pot fi condiţii de lumină slabă, concurenţă a rădăcinilor, nutriţie slabă. Se vor alege
specii ca: Ligustrum, Lonicera, Buxus, Spiraea. Nu este recomandată Thuja, deoarece se
degarniseşte repede.
Densități de plantare (pentru material săditor normal dezvoltat), luate în considerare
la proiectarea gardurilor vii:
- arbuști foioși pe un rând: 3,5 buc/m
- arbuști foioși pe 2 rânduri: 7 buc/m;

8
- arbuști rășinoși pe 1 rând: 3,5 buc/m – cu balot
- arbuști rășinoși pe 2 rânduri: 7 buc/m;
- arboi foioși pe un rând: 2 buc/m;
- arbori foioși pe 2 rânduri: 4 buc/m;
- arbori rășinoși pe 1 rând: 2 buc/m – cu balot
- bordură de Buxus pe 1 rând: 7 buc/m
- bordură de Buxus pe 2 rânduri: 10 buc/m – fără balot
Distanțe față de elementele construite:
- față de bordurile aleilor: 0,5 m pentru gard viu de arbuști și 1 m – pentru gard viu din
arbori;
- față de garduri: 1-2 m;
- față de piloni, stâlpi: 0,5-1 m;
- față de instalații subterane: 0,5-1 m
Forma în plan a gardurilor vii. Depinde de funcția atribuită și locul în planul de
amenajare.
Gardurile de împrejmuire - în general urmăresc conturul terenului. Pot fi libere sau
tunse, pot fi de sine stătătoare sau dublând un gard constructiv.
Gardurile de separație și mascare din interiorul amenajării conturează forma zonei.
Gardurile și bordurile decorative pot constitui desene decorative, mai ales în cadrul
parterelor.

9
Fig. 7. Modalități de utilizare a gardurilor vii: a - dublarea unor garduri construite cu garduri
vii; b - împrejmuirea unei amenajări; c - îngrădirea unui loc de joacă; d - protejarea unui
spațiu pentru bănci; e - modele decorative în cadrul parterelor

V. EXEMPLARELE SOLITARE
Evidenţiază pregnant calităţile decorative ale unei specii. În apropierea clădirilor,
construcţiilor decorative, altor componente ale vegetaţiei se respectă criteriile de asociere în
funcţie de habitus, contrast, talie, dar se are în vedere şi evoluţia în timp a exemplarelor
solitare.

10
 VI. DECORAȚIUNI FLORALE ȘI CU TRANDAFIRI
Tipuri de aranjamente florale folosite:
- pete florale: au contururi stilizate sau neregulate, realizate din plante anuale, bienale,
perene (fig. 8);
- rabate: pot avea forme geometrice regulate, forme asimetrice și pot fi monocrome
sau din două culori (fig. 9);
- mozaicuri: aranjamente cu forme regulate alcătuite din specii tipice de mozaic,
preponderent decorative prin frunze;
- arabescuri: desene din flori pe fond de gazon (plante anuale, bienale de talie mică);
- bordura mixtă: alcătuită din plante anuale, bienale, perene care decorează (bordează)
o alee, un gard viu, un masiv de arbuști;
- grupuri: în general sunt alcătuite din plante perene voluminoase (bujori, hortensii,
etc.);
- rabate și pete de trandafiri: alcatuite din trandafiri din grupele Thea, Poliantha și
Floribunda.

Fig. 8. Decorațiuni florale: a - pată mixtă de flori anuale sau bienale;

b - pată omogenă de flori perene; c- pată de trandafiri

11
 a

Fig. 9. Decorațiuni florale: a - aranjamente în rabate; b - mozaicuri florale în platbande

VII. ALPINARIILE ŞI ROCĂRIILE

Nu sunt plantaţii de sine stătătoare, de obicei se încadrează în parcuri şi grădini
botanice. Ele reproduc la o scară mică peisaje cu roci, lespezi care sunt asociate cu vegetaţie
specifică sugerând o scenă montană dintr-o anumită zonă geografică. Terenul este modelat cu
coline inegale, văi, eventual cuprinde şi o mică amenajare cu apă (izvor, cascadă care
continuă cu un pârâiaş).

12