ARHITECTURA

SPATIILOR VERZI
o cc o
ELABORAT BABEICA ION
VERIFICAT COCIN ALEXANDRU
 CUPRINS

• Definiţia şi obiectul disciplinei

• Importanţa disciplinei
• Stiluri şi genuri în spaţiile verzi cc
• Referinţe bibliografice
o
 Arhitectura peisageră, numită şi Arhitectura peisajului
sau Proiectarea spaţiilor verzi, este disciplina de
interferenţă, ridicată la rangul de artăşi ştiinţă, ce se
ocupă cu proiectarea şi amenajarea sistemului de spaţii
o verzi, în ansamblu şi a spaţiilor verzi, în particular, după
cc anumite principii şi tehnici, prin asocierea elementelor
naturale cu elementele artificiale cu scopul îndeplinirii
anumitor funcţii de către acestea.
 Crearea de noi zone verzi, protejarea,
conservarea şi extinderea celor
existente, reprezintă un mijloc
important de combatere a acţiunii
factorilor poluanţi, şi de ameliorare a
mediului de viaţă al oamenilor.

cc

o
 Stilul constituie totalitatea
particularităţilor caracteristice unei
structuri, civilizaţii, epoci, activităţi,
legate de un anumit loc şi o anumită
cc perioadă istorică, şi elaborate sub o
influenţa condiţiilor naturale şi a
factorilor sociali.
Stilul geometric (clasic, arhitectural, francez sau regulat)
a stat, în general, la baza proiectării grădinilor
reşedinţelor păturii dominante ale claselor nobiliare. Acest
stil prezintă mai multe variante, caracteristice diferitelor
epoci istorice, diferitelor sisteme sociale şi politice ale
popoarelor, în strânsă legătură cu situaţia geograficăşi
condiţiile climatice.
o

cc
În secolul al XVIII-lea, sub influenţa stilului
rococo din arhitectură, se dezvoltăşi în
amenajarea grădinilor stilul rococo, cu
precădere în Olanda, ca o variantă ce derivă
din stilul geometric. Grădinile olandeze
create în acest stil aveau caracteristică
folosirea excesivă a spalierelor cu plante
urcătoare, a arborilorccşi arbuştilor o
sempervirescenţi tăiaţi cu multă artă formând
diferite siluete de animale sau chiar figuri
omeneşti.
o cc
 Stilul peisager (liber, natural, romantic
sau englez) a apărut în Anglia în
secolul al XVII-lea, în contextul unei
mari mişcări culturale ce căuta noi
forme de exprimare, fie sub influenţa
o cc literaturii noi, ce promova ideea
reîntoarcerii la natură, fie sub
influenţa pictorilor peisagişti, sau
chiar datorită influenţei artei
grădinilor chinezeşti.
Stilul chino-japonez. În cadrul stilului peisager se deosebeşte o variantă a acestuia,
având anumite particularităţi, specifice culturilor din Extremul Orient, fapt ce îi
conferă chiar statut de stil aparte, de sine stătător. Acest stil se suprapune în linii mari
cc volumele şi spaţiile libere cu înfăţişare
peste caracteristicile stilului peisager, folosind
naturală. Plantaţiile, terenul, apa şi stâncile au forme neregulate iar aleile urmează strict
caracteristicile ternului.
cc
cc
tilul mixt (compozit) a apărut la sfârşitul secolului al XVIII-lea şi începutul secolului al XIX-lea, mai precis în
perioada când se înfiinţează grădinile orăşeneşti şi când apareccnecesitatea rezolvării compoziţiei acestora, în ceea ce
priveşte rigiditatea stilurilor folosite până atunci.
 REFERINŢE BIBLIOGRAFICE

• ARHITECTURĂ PEISAGERĂ ŞI DESIGN FORESTIER Cezar Valentin TOMESCU

• Ландшафтная архитектура. Под ред. И. Д. Родичкина. – Киев Будивэлник
• DUMITRAS, A., Zaharia, D., SINGUREANU, V., SOBO, G., Principii generale de proiectare si
amenajare a spatiilor verzi, editura Academiccc
Pres, Cluj-Napoca
• o
MARCUS, R., Parcuri si Gradini in Romania, editura Tehnica, Bucuresti