Metodologia cercetării ştiinţifice a comunicării de masă

1. Ce este metodologia cercetării ştiinţifice?

 Ştiinţa care studiază metodele şi procedeele utilizate în ştiinţă
 Ştiinţa care studiază principiile de organizare a cunoaşterii prin prisma
acceptării sau respingerii lor

Or metodologia reprezintă principii şi reguli privind dezvoltarea şi utilizarea unui

sistem de metode, tehnici şi procedee aplicate pentru a descoperi relaţile
generale şi legile fenomenelor sociale.

2. Elementele de bază ale metodologiei sunt:

 Tezele filosofice
 Principii normative care rezultă din teze
 Strategii de cercetare care întrunesc aceste principii
 Criterii de testare sau verificare a rezultatelor obţinute

3. Metodologia este foarte strâns corelată cu logica, or este o parte a logicii

care studiază metodele din diferite domenii de cunoaştere . Studiul nu constă în
inventarea unor metode noi, ci în descrierea metodelor existente şi practicate de
către cercetători.

4. Unii savanţi situează metodologia printre discipline cu funcţii normative

sau de dirijare, de dictare.

5. Cu referinţă la raportul dintre metodologie şi metodă menţionăm, că dacă

metoda este tactica cercetării (de importanţă locală), atunci metodologia este
strategia cercetării (de importanţă generală).

6. Teoria nu este doar rezultatul folosirii eficiente a metodelor de cercetare, ci ea

este totodată şi o modalitate de deschidere spre efectuarea unor noi cercetări. În
toate teoriile ştiinţifice, conceptele şi principiile lor lărgesc cunoaşterea
ştiinţifică. Teoria ştiinţifică nu se limitează doar la sistematizarea cunoştinţelor
ştiinţifice dar şi le dezvoltă.

1
 7. Corelaţiile dintre metodele de cercetare ale ştiinţei şi ale filosofiei. Separarea
dintre aceste metode începe în anii 30 ai sec XIX, când positiviştii întreprind
încercarea de a separa ştiinţele de filosofie, inclusiv şi metodele acestora. La
moment între filosofie şi ştiinţe există o colaborare benefică.

8. nu există o singură metodă împărtăşită de toate ştiinţele, ci există multe şi variate

metode, proceduri, tehnici pentru diverse domenii ale ştiineţei.

Principiile metodologice

1. principiul incomensurabilităţii teoriilor ştiinţifice

 nu există posibilităţi de a compara diferite teorii ştiinţifice, deoarece ele
au diferit obiect de studiu şi explică diferite date, observaţii şi
experimentale
 lipsa posibilităţii de comparare se datorează şi faptului că nu există
standarde în baza căror aceste teorii să poată fi evaluate.
 Ideia de bază este că diverse teorii privesc situaţiile din diferite poziţii în
mod diferit din considerentul că paradigmele de cercetare sunt diferite şi
savanţii care fac teoriile de fapt trăiesc în lumi diferite.

2. Principiul corespondenţei în dezvoltarea ştiinţei (Karl Popper)

 Toate teoriile anterioare pot fi înglobate total sau parţial în teoria nouă care le-
a luat locul
 Raportul dintre teoria veche şi cea nouă este prezentat ca o unitate a
continuităţii şi discontinuităţii.

3. principiul simplităţii în cunoaşterea ştiinţifică

 principiul de bază este alegerea celei mai simple teorii explicative dintre toate
teoriile existente despre fenomenele date.

4. principiul complementarităţii
Toate teoriile sunt complementare în cercetarea şi explicarea adevărului
ştiinţific.

2
Metodele de cercetare ştiinţifică
 metodele de cercetare ştiinţifică includ în sine un sistem al principiilor acţiunii
cognitive, implicate atât în lămurirea rezultatelor cît şi în descoperiri.
 Conform lui Bacon, metoda este farul ce indică cercetătorului drumul spre
adevăr. Or metoda est un ansamblu de operaţii care permit mersul gîndirii
spre aflarea unui adevăr. Ca ansamblu de operaţii metoda se poate delimita
în raport cu un fenomen concret cercetat şi cu un cercetător oarecare.
 Metoda este bună şi reuşită doar dacă principiile normative sunt adecvate
trăsăturilor esenţiale ale obiectului cercetării şi acţiunilor ce trebuie întreprinse
pentru a cunoaşte acest obiect.
 Dacă metoda este bazată pe cerinţe formulate la întîmplare, ce nu ţin cont de
particularităţile obiectului cunoaşterii ea nu ne va ajuta să atingem obiectivul
scontat.
 Metodele cunoaşterii includ totalitatea ecţiunilor asupra obiectului cunoaşterii
ce au ca scop rezolvarea problemelor ştiinţifice
 Există metode generale, particulare şi specifice de cercetare.

I. Metodele generale de cercetare:

1. metoda realist empirică a lui Aristotel
2. metoda dialectică utilizată de Palton, Hegel etc.
3. metoda inductivă
4. metoda deductivă
5. metoda analitică
6. metoda fenomenologică
7. metoda hermeneutică
8. metoda structural funcţională

Metoda realist – empirică a lui Aristotel – toate procesele individuale sunt

procese logice care se înscriu pe linie progresivă ce duce de la simplu la
complex în existenţă, şi de la concret la abstract – în gândire. Cunoaşterea poate
fi efectuată doar prin ascensiunea de la singular la particular şi de la acesta la
general.

Metoda inductivă - o metodă care presupune efectuarea unor generalizări doar

în baza experienţelor efectuate. Prin inducţie se presupune că ceia ce este

3
adevărat despre unii indivizi poate fi atribuit ca adevărat pentru întreaga clasă în
împrejurări similare. Scopul metodei inductive este descoperirea cauzelor.

Metoda deductivă – pentru a înţelege mai bine obiectul îl divizăm în detalii şi-l
analizăm. Este o metodă care presupune că concluziile nu trebuie să fie luate
înainte de a analiza în detalii fenomenul complex

Metoda analitică – analiza oricărui concept utilizat descompunîndu-L până la

elemente primare ce-şi găsesc echivalent în experienţă. Metoda analitică previne
formarea unor enunţuri care pierd legătura cu realitatea empirică. În afară de
recursul la experienţă metoda analitică presupune delimitarea exactă dintre
opinie şi cunoaştere precum i renunţarea la cercetarea care depăşeşte intelectul
nostru.

Metoda transcedentală. Este o metodă de cercetare care încearcă să îmbine

metodele de cunoaştere bazate pe empiric, cu metodele de cunoaştere bazate
pe raţiune pură.

Metoda dialectică – în procesul cercetării trebuie efectuate anumite sinteze şi o

anumită ordine în cunoştinţele acumulate cu scopul de a înţelege mai bine şi a
ne încadra în ordinea din lumea. Prima modalitate istorică de impunere a ordinii
în desfăşurarea gândirii şi a schimbului de opinii aparţine tocmai dialecticii –
metodă, ştiinţă şi artă cu o îndelungată prezenţă de funcţii în lumea filosofiei, a
ştiinţelor socio-umane ,şi a ştiinţei în general.

Metoda fenomenologică este de a prezenta lumea prin intermediul conştiinţei:

fără prezenţa conştiinţei lumea nu are deschidere spre semnificaţie. Pentru a
analiza lumea prin intermediul conştiinţei noi trebuie să abandonăm lumea reală.
Abandonarea lumii reale nu înseamnă nicidecum negarea existenţei naturii,
lumii înconjurătoare, ci curăţirea conştiinţei de elemente străine în scopul
întoarcerii conştiinţei asupra ei însăşi cu scopul de a căuta şi a descoperi sensul
lucrurilor. Este o idee de revenire la începuturi, pentru a cunoaşte mai bine
fenomenele.

4
Metoda hermeneutică – este preocupată de pătrunderea sensului şi porneşte
de la premisa că orice activitate umană are întotdeauna un prealabil care-i
conferă sensul. Conştiinţa omului include cunoştinţe pre teoretice şi pre
ştiinţifice. Hermeneutica nu neglijează acest prealabil pentru a descifra sensul
acţiunilor umane. Acest prealabil include ansamblul de date particulare care
constituie fundalul şi sau contextul în care a apărut acţiunea şi rezultatul ei,
deaceia el trebuie cît mai urgent restabilit. Pentru a restabili fundalul trebuiesc
găsite acele date particulare, însă ele nu pot fi găsite şi înţelese fără a cuprinde
întregul, ansamblul ce le înglobează, adică trebuie să apelăm la un sens ce abia
trebuie să fie descoperit. Acesta este celebrul cerc hermeneutic al înţelegerii
prin care întregul trebuie înţeles pornind de la parte, iar partea de la întreg prin
anticiparea sensului în care este vizat întregul.

Metoda structura funcţională. Ea îmbină trei aspecte ale analizei –

structurale, sistemice şi funcţionale. Care se completează reciproc. Conceptul
de structură, care înseamnă a clădi, a construi, a aranja este considerat de bază
în ştiinţa contemporană. Analiza structurală explică modalitatea de construire a
unui sistem, modelul abstract care explică schema sa de funcţionare şi principiile
care stau la baza coeziunii totalităţii. Funcţia este activitatea de bază pe care o
efectuează elementul în cadrul sistemului, satisfăcînd necesităţile structurale ale
acesteia. Funcţia unui element îşi aduce contribuţia la funcţionarea întregului
sistem şi la realizarea scopurilor sistemului din care face parte. Funcţia este
determinată prin locul şi rolul pe care elementul îl deţine în structura dată.

În baza acestei metode putem deduce:

 orice sistem finit este alcătuit din elemente între care există relaţii de
interdependenţă, compatibilitate şi complementaritate. Dacă cunoaştem
unele elemente ale unui sistem, le putem determina şi pe celelalte.
 Cunoaşterea unui element nu poate fi efectuată doar pornind de la acest
element, ci doar în cadrul altor elemente ale sistemului, ţinînd cont de
structura lui sau de sistemul de relaţii
 Orice sistem face parte dintr-un sistem mai mare, mai general şi deci
constituie un element al altui sistem care de asemenea trebuie studiat în
raport cu alte elemente ale sistemului mai general.

5
 II. Metodele specifice de cercetare

Divizarea metodelor în generale, specifice şi particulare este foarte relativă. În

funcţie de anumite condiţii orice metodă poate fi generală, particulară sau
specifică. Astfel, în raport cu metoda dialectică, metoda istorică este specifică,
dar în raport cu metoda intuitivă, ea este generală.

Metodele de bază de înaintare în cunoaştere sunt:

 Metoda matematic demonstrată,
 Metoda intuiţiei
 Metoda generalizării
 Metoda abstractizării
 Metoda modelării
 Metoda observaţiei
 Metoda experimentului,
 Metoda comparaţiei
 Metoda analogiei

Metode empirice de cunoaştere utilizate în cercetarea comunicării de masă:

 Metoda anchetei,
 Metoda observaţiei,
 Metoda experimentului
 Metoda analizei documentelor
 Metoda analizei de conţinut