1. Expuneţi esenţa filosofiei ca concepţie despre lume.

Filosofia ca şi concepţie despre lume este un sistem teoretic despre natură, om şi locul lui în
această natură. Comparând definiţia filosofie cu cea mitologică şi religioasă despre lume, găsim
puncte de tangenţă. În mijlocul tuturor acestor concepţii stă omul şi natura, legătura lor. Dar ele
se deosebesc prin modul de percepce, nivelul intelectual de rezolvare a problemelor, felul de a
privi aceste probleme.

2. Care este obiectul de studiu a filosofiei?

Filosofia este nucleul concepţiei despre lume, ea trebuie să de-a întro formă maximal
generalizată tabloul lumii, omului şi interacţiunii lor. Obiectul filosofiei este generalul în
sistemul „lume-om“. La rândul său acest sistem se împarte în aspectele: ontologic, gnosiologic,
oxiologic, praxiologic, etica, estetica, logica, filosofia istoriei, epistemologia şi metodologia.

3. Numiţi şi caracterizaţi succind domeniile reflecţiei filosofice.

Ontologia sau teoria existenci, studiază principiile reflecţiei filosofice.

Gnosiologia se referă la problemele cunoaşterii lumii.

Logica cercetează legile şi regulile gîndirii corecte

Metodologia studiază căile eficientizării cunoaşterii şi evoluţiei umane

Axiologia studiază geneza, struktura, interacţiunea,ierarhizarea şi funcţiile valorilor în viaţa

socială, corelaţia şi dinamica sistemelor de valori

Praxiologia cercetează struktura generală a acţiunilor, condiţiile organizării şi dirijării lor

Filosofia istoriei studiere bazată pe raportul dintre natură şi societate, asupra genezei şi
dezvoltării culturii şi civilizaţiei umane

Etica este teoria despre morală, ea examinează problemele teoretice şi practice ale moralei.

Estetica studiază categoriile de frumos, sublim, comic, tragic, structura şi criteriile de apreciere
artistică a operei de artă

Epistemologia sau teoria cunoaşterii ştiinţifice este o ramură a gnosiologiei care analizează
valoarea cunoaşterii ştiinţifice.

4. Caracterizaţi esenţa conceptuală a mitului.

Mitul este o formă a cunoştinţei sociale, mod de înţelegere a lumii, caracteristic tuturor
popoarelor primitive. Esenţa mitului o constituie reflectarea fantastică a realităţii umane şi
sociale sub forma unor legende

5. Caracterizaţi esenţa conceptuală a religiei

Religia reprezintă o opoziţie dintre sacru şi profan. Conţinutul specific al religiei se manifestă în
ordinea supranaturală şi dependenţa absolută a naturii şi omului de această ordine.
 6. Care sunt aemănările şi deosebirile dinte filosofie şi ştiinţă?

Filosofia Asemănări Ştiinţa

-Studiază toate domeniile -Pot studia dominii concrete -Studiază un domeniu concret
lumii ca: fizica, matematica, ştiinţa, -Dă răspuns concret şi exact
- Desfăşoară răspunszul religia, biologia, etc. bazat pe fapte
oferind spaţiu de gândire

7. În ce constă problema fundamentală a filosofiei?

Problema Fundamentals a filosofiei determină raportul dintre gândire, conştiinţă, spirit, idee, pe
de o parte şi materie, natură, univers şi existenţă pe de altă parte. Problemele teoretice ale
filosofiei sunt în legătură în principal cu raportul dintre existenţa obiectivă şi cea subiectivă.

8. Enumeraţi şi caracterizaţi succint funcţiile filosofiei.

Funcţia metodologică constituie fundamentul teoretic al metodelor utilizace în ştiinţa modernă,

sprijinându-se în acest scop pe logică şi gnoseologie, pe cunoştinţele dobândite de ştiinţele
particulare, pe întrega experienţă social-umană.

Funcţia praxiologică indică rolul social pe care îl are filosofia în ciuda caracterului ei abstract.

Funcţia teoretică îi permite filosofiei să explice legităţile universale ale dezvoltării naturii,
societăţii şi cunoaşterii.

Funcţia umanistă atopie filosofia de problemele cotidiene ale individului.

9. Numiţi perioadele dezvoltării filosofiei în Grecia Antică.

 Epoca fixării concepţiilor (per. Cosmologică) VII-V î H
 Epoca unificării concepţiilor (per. Antropologică) V-322 î H
 Epoca aplicării concepţiilor (per. Romano-elenistă) IV-VI d H
10. Ce este principiul prim în filosofia Greacă?

Este întemeerea uncii cu natura prin un singur principiu al naturii: Tales-apa, Anaximandru-
apeiron-ul, Anaximene-aerul.

11. Cui aparţine expresia: „Omul este măsura tuturor lucrurilor“ şi în ce constă
subiectivismul şi relativismul filosofiei sofiste?

Filosoful grec, Protagoras defineste sofistica drept arta de a educa oamenii. Problema morala s-a
bucurat de un interes deosebit din partea lui Protagoras. El isi incepe cartea sa, "Despre zei", cu
urmatoarea propozitie: "Omul este masura tuturor lucrurilor: a celor ce sunt ca sunt, a celor ce nu
sunt, ca nu sunt. Fiinta este identica cu ceea ce apare cuiva". Continutul intregii doctrinei
promovate de sofisti poate fi chiar concentrat în aceasta formula, în sensul relativist-individualist
al interpretarii lui Platon. .Platon interpretează acest fragment spunând că Protagoras a avut în
vedere omul individual şi de aici decurge faptul că :”Aşa cum î-mi pare mie aceste lucruri aşa
sunt ele pentru mine; cum î-ţi par ţie aşa sunt ele pentru tine.
 12. Numiti si caracterizati principiile de baza ale filosofiei socratiene.

Socrate- filosof grec din anticitate. El înţelege filosofia ca teorie despre cum trebuie de trăit. În
centrul filosofieie socratiene se găseşte problema omului, vieţii şi morfii, binelui şi răului,
virtuţilor şi viciilor, libertăţii şi responsabilităţii, personalităţii şi societăţii. Valoarea oricărei
cunoaşteri constă în aceea de a conduce raţional treburile umane. Sarcina principală a cunoaşterii
este cea de a practica arta de a trăi.

13. Prin ce se deosebeste filosofia lui Socrate de filosoia sofista?

Sofist și, totodată, antisofist, Socrate s-a străduit să „predice” îndoiala creatoare, să condamne
superstițiile, incultura, viciile concetățenilor, să fundamenteze o metodă de gândire (rațională) și
o etică în spiritul ideii că fericirea oamenilor stă în virtutea luminată de rațiune.

14. Prin ce se deosebeşte filosofia lui Platon de filosofia lui Aristotel?

Platon n-a creat un sistem filosofic riguros ordonat. Platon porneşte de la opoziţia dintre
realitate şi cunoaştere, dintre aparenţă şi esenţă, dintre opinia comună şi ştiinţă, dintre simţuri şi
raţiune. Simţurile sunt lanţurile care îl leagă pe om de realitatea sensibilă, inferioară, - în timp ce
raţiunea îl conduce la cunoaşterea adevăratei realităţi. Experienţa simţurilor, subiectivă şi
schimbătoare, nu poate duce la adevărul cert şi definitiv. În schimb raţiunea ne ajută să
pătrundem în adevărata realitate a lucrurilor, într-o lume situată în afara timpului şi spaţiului, în
lumea „ideilor” – care este fundamentul adevărului.
Pentru Aristotel, lumea ideilor nu poate fi separată de lumea fiinţelor şi obiectelor concrete.
Între simţuri şi raţiune există o relaţie de continuitate. Senzaţia este prima treaptă a cunoaşterii,
actul cunoaşterii porneşte de la senzaţie, fără de care raţiunea nu poate ajunge la nici o
cunoaştere obiectivă. Dar în timp ce simţurile nu pot depăşi limitele percepţiei, raţiunea depăşind
percepţia ajunge la concept, printr-un proces de abstractizare. A doua distincţie o operează
Aristotel, pentru a face inteligibilă mişcarea, între cele două aspecte inerente unui obiect:
potenţialitate şi act. Cauzele devenirii sunt: cauza eficientă – care iniţiază mişcarea – şi cauza
finală, cu alte cuvinte, ţelul spre care se îndreaptă, scopul însuşi al mişcării, al devenirii. Aristotel
distinge şi între substanţele (sau realităţile) imobile – cele cunoscute numai raţiune, şi anume
realităţile divine – şi substanţele în mişcare,  aparţinând lumii fizice, percepute de simţuri .
Primele fac obiectul teologiei; celelalte, al fizicii.

15. Din ce este compus sufletul în viziunea lui Platon?

Sufletul , în viziunea lui Platon e compus din: raţiune, voinţă şi sensibilitate. Acestor trei
elemente le corespund urmatoarele calitati morale:voinţa,curajul,bărbăţia.

16. Ce include gnosiologia din perspectiva lui Platon?

Gnosiologia din perspectiva lui Platon include: opinia, cunoaşterea logică, cunoaşterea intuitivă.

17. Ce constituie existenţa în viziunea lui Aristotel?

Existenţa în viziunea lui Aristotel o constituie: materia şi forma (toate lucrurile şi fenomenele
constau din materie şi formă- materia este pasivă, iar forma este pasivă şi doar din unitatea
materiei cu forma are loc trecerea de la posibilitate la realitate. Materia la Aristotel constă din:
apă, foc şi pământ, iar pentru corpurile cereşti există şi al 5-lea element eterul).
 18. Ce este forma in opinia lui Aristotel?Cum determina Aristotel forma formelor?

Forma – cea care dă configuraţie, este elementul activ dătător de structură care face ca lucrurile
să fie ceea ce sunt,dar forma nu poate exista ca principiu independent fata de materie. Forma
devine realitate numai acţionând asupra materiei, după cum materia devine realitate primind
formă. (Ex. de Metafizică : statuia lui Hermes este făcută din piatră, piatra însăşi este o materie
dar şi o formă, formă pentru că se individualizează cu  celelalte forme dar în raport cu statuia
este materia iar statuia este forma pietrei).Aritotel considera ca sursa finala a oricarei miscari este
divinitatea(D-zeu)-„primul motor imobil” si „forma formelor”.Logica formala a lui Aristotel e
strins legata de teoria existentei,de teoria adevarului deoarece el considera ca formele logice sunt
totodata forme ale existentei.

19. Ce este materia in viziunea lui Aristotel?

Aristotel consideră că obiectiv există lumea materială, iar ideile sunt esenţa lumii, reflectarea ei.
Lumea materială este primară, însă asta nu-i identica cu materia. Materia este materialul din care
se formează lucrurile. Obiectele concrete sunt combinaţia materiei şi formei. Materia-i pasivă,
forma – activă. Forma precedă materia în timp. Apariţia lucrurilor este o formare a materiei în
procesul cărei participă patru cauze: materială, formală, efectivă şi finală. Deci materia e
principiul pasiv care dă consistenţă şi care este modelat de formă.

20. Numiti si descrieti etapele principale ale filosofiei medievale..

Apologetica- se echivaleaza cu aparare si ne reprezinta aparatorii ai religiei crestine.Aceasta e

perioada de pregatire a dogmaticii religioase,timp in care credinta crestina se imprastie in lumea
greco-romana.Apologetii sunt primii aparatori ai crestinismului.Apologiile sunt primele expuneri
ale gindirii si credintei crestine.Reprezentanti:Aristide si Quadratus,Flavius Justin,Clemente
Tertulean.Cel mai important apologet este Origen –intemeietorul religiei crestine.

Patristica – provine de la cuvintul “ parinte” – activitatea unei pleiade de ginditori careau pus
temeliile dogmatelor creştine şi le apărau de păgîni. La patristică se referă Vasile cel
Mare,Grigore din Nisa, Pseudodeonisie Ariopacitul etc.Reprezentantul principal e Aureliu
Augustin ce a primit numele de Sfintul Augustin.El a alcatuit unul din sistemele teoretico-
teologice.A fost un model pt teologi in intemeierea dogmaticii pina in sec.XVII de aceea mai e
numit si „maiestrul in cele divine”.Are 2 lucrari ft importante : „Confesiuni ” si „Cetatea divina”.
Punctul de plecare a filosofiei lui Augustin lupta contra scepticismului si setea dupa un adevar
absolut mai presus de orice indoiala. Dumnezeu este esenţa supremă şi creatorul lumii. Scopul
vieţii este fericirea care poate fi atinsă în Unicul – în Dumnezeu. Realizarea fericirii umane
presupune cunoaşterea lui Dumnezeu şi încercarea sufletului. Augustin declară prioritatea
credinţei asupra raţiunii, „nu-i cunoaştere şi adevăr fără credinţă”. Dumnezeul creştin este
inaccesibil pentru cunoaştere, dar poate fi cunoscut prin cărţile sfinte, Biblie şi tălmăcirea lor.

Scolastica –de la “Scoala” ce inseamna scoala- trebuie sa face dogmele crestine accesibile
pentru oamenii neinstruiti si sa duca lupta cu falsificarea religiei crestine.Scopul scolasticii
consta nu în cercetarea şi studierea realităţii, ci în a găsi căi raţionale de a demonstra adevărurile
declarate de credinţă. Filozofiei i se atribuia rolul de slujancă a religiei. Ea nu trebuia să caute
adevărul, el era dat deacum în revelaţia divină, filozofia trebuia să expună şi demonstreze acest
adevăr cu ajutorul raţiunii şi limbajul accesibil a ei. Reprezentanţii scolasticii au fost P. Abelard,
Toma d'Aquino, Ioan Duns Scot, Albertus Magnus, W.Occam ş.a.Toţi ei argumantau unitatea
credinţei şi raţiunii, filozofiei şi teologiei, că natura este creată de Dumnezeu, că el este esenţa
supremă, începutul şi scopul tuturor lucrurilor, că Dumnezeu este începutul, centrul şi sfîrşitul
cosmosului.

21. Ce este scolastica?De ce filosofia medievala e numita astfel?

Scolastica –de la “Scoala” ce inseamna scoala- trebuie sa faca dogmele bisericesti accesibile
pentru oamenii neinstruiti si sa duca lupta cu falsificarea religiei crestine.Scopul scolasticii
consta nu în cercetarea şi studierea realităţii, ci în a găsi căi raţionale de a demonstra adevărurile
declarate de credinţă. Filozofiei i se atribuia rolul de slujancă a religiei. Ea nu trebuia să caute
adevărul, el era dat deacum în revelaţia divină, filozofia trebuia să expună şi demonstreze acest
adevăr cu ajutorul raţiunii şi limbajul accesibil a ei. Reprezentanţii scolasticii au fost P. Abelard,
Toma d'Aquino,Ioan Duns Scot, Albertus Magnus, W.Occam ş.a. Toţi ei argumantau unitatea
credinţei şi raţiunii, filozofiei şi teologiei, că natura este creată de Dumnezeu, că el este esenţa
supremă, începutul şi scopul tuturor lucrurilor, că Dumnezeu este începutul, centrul şi sfîrşitul
cosmosului. Eriugena considera, că adevărul este ascuns în cărţile sfinte sub acoperişul
imaginilor care trebuie interpretate de raţiune. În tălmăcirea cărţilor sfinte raţiunea trebuie să se
conducă de părerile şi concepţiile autorităţilor bisericeşti.

22. Numiţi reprezentanţii principali a fiolosofiei medievale.

Clemens (sf.secII-incep.sec.III)din Alexandria; Origene (185-254); Augustin Aurelius Sanctus

(354-430); Anselm de Canterbury (1033-1109); Toma din Aquino (1225-1274); W. Occam,
Rosecelin din Compiegne şi Duns Scot (1281-1349); Alenin (735-804); P.Abelard(1079-1142)

23. Explicati de ce filosofia medievala poate sau nu poate fi considerata antropocentrista?

Antropocentrism, orientarea spre om. In centrul cercetărilor filozofice se găseşte

omul. Dacă filozofia medievală era teocentristă, mai întîi se vorbea despre Dumnezeu şi
peurmă despre om, atunci în filozofia Renaşterei pe primul plan se pune omul iar apoi
se discuta despre Dumnezeu. Se preţuieşte omul cu capacităţile lui individuale,
activitatea lui de întreprinzător, apare necesitatea în munca intelectuală. Antropocentrism este o
conceptie filosofica idealista potrivut careia omul este centrul si scopul universului.In evul mediu
timpuriu s_a petrecut ,realmente, o mare depreciere a valorilor umaniste si a muncii paralel cu
exaltatea virtutilor nobile si a corpului cavaleresc.Institutia bisericeasca avea controlul
asupraintregiivieti sociale,economice,politice,spirituale exercitindu -si puterea cu mijloace in
cadrul carora violenta ocupa unul din primele locuri.Atunci,ca si mai tirziu,in secolele urmatoare
cu toate conflictele dintre papalitate si monarhii,biserica a fost legata de clasele suprapuse ale
societatii.Deci,filosofia medievalanu poate fi considerata antropocentrista.

24. Numiți trăsăturile caracteristice a filosofiei renascentiste. 

In cadrul filosofiei renascentiste deosebim 2 elemente: - pe de o parte revine modalitatii de

gandire antica - se contura intr-un fel sau altul filosofia antica sub forma reinoirii filosofiei
antice. Asa este Academia Platonica din Florenta reprezentata prin Marsilio Ficino si Pico Della
Marsandela care dezvolta si o gandire platonica. A doua scoala filosofica este Universitatea din
Padova cu reprezentanti ca Pietro d Abano si Mascilio Da Padova. Aceasta scoala dezvolta sub
semnul lui neo, filosofia lui Aristotel. Filosofia lui Aristotel deabia acum este mai bine conturata.

25. În ce constă Umanismul epocii Renașterii?

Umanismul implică un devotament pentru căutarea adevărului și moralității prin mijloace

umane, în sprijinul intereselor acestora. Axându-se pe capacitatea de autodeterminare,
umanismul respinge validitatea justificărilor transcendentale cum ar fi dependența de credință,
supranaturalul sau textele pretinse a fi revelații divine. Umaniștii susțin moralitatea universală
bazată pe condiția umană ca loc comun, sugerând că soluțiile problemelor sociale și culturale
umane nu pot fi provincialiste.

26. În ce constă esența filosofiei naturii din epoca Renașterii? Numiți reprezentanțiiei de baza

și caracterizați succint ideilelor.

Filozofia naturii se deosebeşte atit prin obiectul de studiu, cit şi prin metodele deabordare a
diferitelor probleme filozofice. Inşişi ginditorii se numesc “filozofinaturali”, subliniind astfel că
ei precaută atit Cosmosul, cit şi omul de pe poziţiilenaturii autonome, independent de tradiţia
teologică şi scolastică.

Reprezentanţii principali ai filosofiei naturii erau: Lenardo da Vinci (1425-1515)- susţine ideea
desce necesitatea teoriei privind interpretarea lumii ce se conţine în cuvintele sale: „Ştiinţa e
condamnată de oşti, iar practica- oştenii“; Copernic (1473-1543)- a elaborát şi a publicat ipoteza
prin care a înlocuit geocentrismul şi a produs o breşă în concepţia religioasă, potrivit căreia
Dumnezeu ar fi řezat Pământul în centrul Universului.; Galilei (1564-1642)- a descoperit
mişcarea lui Venus în jurul Soarelui, dovedind astfel heliocentrismul.; Kepler (1571-1630)- a
formulat cele trei legi ale mişcării planetelor, prin care a consacrat pe deplin teoria heliocentrică.;
Newton (1642-1727)-a descoperit legea forţei şi legea acţiunii şi reacţiunii; N. Machiaveli
(1469-1527)- în lucrarea Principile, a conceput statul ca putere a minorităţii şi a susţinut că sterea
politică se menţine cu ajutorul poliţiei şi armatei.; Bodin (1529-1596)-a preluat explicaţia
aristotelică a diferitelor tipuri de stat prin factorul climateric, stabilit următoarele corespondenţe:
clima aspră din nord-stat milibar, clima blândă din sud- stat al culturii şi civilizaţiei, clima
temperată- stat mixt, preocupat deopotrivă de armată şi civilizaţie .

27. Expuneți concis esența ideilor social-politice ale Renașterii. 

Printre ideile sociologice merita un interes deosebit conceptia lui Machiavelli despre statul
centralizat.El neaga conceptia religioasa conform careia statul depinde de biserica ca putere
suprema pe pamint.Biserica a descentralizat temelia statului incercind de a lua in minile sale
puterea laica si spirituala.Fiindca fortele motrice ale oamenilor sunt egoismul si interesele
materiale reiese ca doar un stat puternic si centralizat poate sa faca regula in societate.
Machiaveli se ocupa si cu problemele politice,el ajunge la concluzia ca pentru a atinge scopurile
politice toate mijloacele sunt bune,ca scopul scuza mijloacele.
Ideia unui stat puternic este dezvoltata si de Bodin,care pune interesele statului mai presus decit
religia si biserica. Grotius formuleaza conceptia dreptului natural,ca dreptul are origine
umana.Grotius clasifica dreptul in civil care reiese din situatia politica si natural care este cauzat
de caracterul social al omului. Deasemenea sunt inaintate teorii de egalitate sociala a oamenilor
care aveau un caracter utopist si iluzoriu in perioada respectiva(Tomas Munzer,Tomas
Morus,Tommazo Campanella).

28. Care sunt principalele curente gnoseologice din epoca modernă ?

a) Empirismul- te teoria conform căreia toată cunoaşterea umană provine din experienţă, din
experiment.
b) Raţionalismul -pune la baza cunoaşterii doar raţiunea.
c) Senzualismul-pune la baza cunoaşterii doar simţurile.

29. Expuneti esența empirismului lui F.Bacon.

Francis bacon a afirmat că Dumnezeu a creat o materie determinată, care conţine în sine formele
lucrurilor şi care se caracterizează printr-o serie de calităţi, între care întinderea şi mişcarea, dar
şi altele la fel de importante (căldura, lumina, greutatea, etc)
30. Numiți și caracterizați ,,idolii” în filosofia lui F.Bacon.

Dacă analizăm caracterul cunoştinţelor noastre, spune Bacon, atunci depistăm în raţiunea
noastră, un şir de factori care ne influienţează negativ caracterul cunoştinţelor dar care fapt noi
nu conştientizăm. De aceea în realitate deseori cunoştinţele noastre sunt nepline, sunt
incomplete.Aceşti factori se numesc idoli. Există 4 tipuri de idoli :

- Idolul forului (mulţime, adunare)

- Idolul peşterii
- Idolul pieţii
- Idolul teatrului sau autorităţii
Idolul forului constă în faptul că oamenilor, savanţilor le este caracteristic în procesul
cunoaşterii de a judeca despre lucrurile din natură de pe poziţiile lor subiective, le este
caracteristic de a atribui lucrurilor din natură calităţi umane, omeneşti.Şi atunci despre lucrurile
naturale se judecă ca despre lucruri însufleţite, ceea ce nu este corect.

Idolul peşterii constă în faptul că savanţilor le este caracteristic de a generaliza cunoştinţele

particulare, singulare, le este caracteristic de a judeca despre univers doar în baza unor cunoştinţe
restrînse, limitate.Şi atunci savantul se aseamănă cu omul care se găseşte într-o peşteră, vede
lumea exterioară numai atît cît îi permite ieşirea din peşteră, dar în baza acestui segment îngust el
judecă despre întreaga natură.

Idolul pieţii constă în utilizarea incorectă, neadecvată a noţiunilor, a termenilor în caracteristica

cunoştinţelor noi descoperite fapt care produce erori la cititor.

Idolul teatrului constă înfaptul că savanţii pentru a-şi argumenta, demonstra noile lor
descoperiri apelează nu la fapte concrete, nu la fapte empirice, luate din practica reală, ci
apelează la scrierile unor savanţi cu autoritate bazînduse pe unele citate, expresii găsite în aceste
scriei care chipirule ar justifica noile descoperiri. Dar aceasta este o greşeală deoarece aceste
opere ale vestiţilor savanţi au fost actuale cîndva, cu mii de ani în urmă, acum însă ele sunt
depăşite şi unica confirmare a noilor realizări poate fi doar practica empirică.
 31. Caracterizati succint principiul de baza al filosofiei lui R.Descartes : ,,Gîndesc, deciexist !”.
În ce constă esența acestuia ?
Unica metodă veridică de cunoaştere este îndoiala – „Mă îndoiesc, deci cuget; cuget, deci
exist”confrm lui Descartes ,esenta omului o constituie o cugetare (Dubito, ergo cogito,)-toate
trebuie puse la indoiala inainte de a incepe o cercetare.DESCARTESealboreaza 4 reguli ale
metodei 1.a considerat adevarate doar acele cunostinte care sunt claresi evidente si nu provoaca
nici o indoiala2.a diviza oniectul cercetat in cite mai multe parti posibile mai simple si a le
cerceta aparte3.a reactiona de la simplu la complex de la inferior la superior si a ne urca ca pe
niste trepte la raspunsul fnal-regula sintezei4.regula enumerarii coplete a avea niste registre in
care sa se inregistreze totul ce sa studiat ce sa concluzionat ce intrebari au aparut.. Dacă gândesc,
exist, pentru că este imposibil de a gândi fără ca să exist.

32. Numiți principalii reprezentanți ai Iluminismului. Unde apare filosofia Iluminismului și

prin ce se caracterizează ea?

Iluminismul este o mişcare ideologică şi culturală, antifeudală, desfăşurată în perioada pregătirii

şi înfăptuirii revoluţiilor din sec. XVII-XIX în ţările Europei, cum ar f Anglia, Franţa, germania
Trasaturi: rationalismul, spiritul laic, toleranta religioasa, emanciparea prin cultura si educatie a
poporului.având drept scop crearea unei societăţi „raţionale”, prin răspândirea culturii, a
„luminilor” în mase. Iluminismul este o replică la adresa barocului, care încearcă să înlăture
dogmele religioase şi să infltreze luminarea maselor pe baza experienţei proprii. Reprezentanţi:
Hume, Locke, Diderot, Rousseau, Voltair, Lessing.

33. Numiți reprezentanții filosofiei clasice germane.

Reprezentanţii flosofei clasice germane au fost Kant, Fichte, Schelling, Hegel, L.Feuerbach.

34. Idealismul lui Hegel este un idealism absolut. Cum întelegeți această afirmație?

Idealismul lui Hegel este numit idealism absolut deoarece conform conceptiei baza lumii o
constituie ideea absoluta,spiritul universal, care dupa natura sa este contradictoriu si de aceea se
afla intr-o permanenta automiscare, autodezvoltare. Ideea absoluta,potrivit lui Hegel nu-i altceva
decit ratiunea, gindirea,substanta ce formeaza esenta si baza primordiala a tuturor lucrurilor,ea
exista vesnic determinarile fenomenelor naturale, sociale si spirituale.El afirma ca existenta este
gindire, existenta adevarata o constituie ideea absoluta ca ratiune cosmica,iar tot ce exista este
rational si tot ce este rational,este,real.
35. Ce este dialectica hegeliana?

Dialectica Hegeliana cu cele trei momente - teză, antiteză, sinteză - nu este o metodă, ea decurge
logic din dezvoltarea și evoluția realității. Dialectica este însăși natura lucrurilor, filozofia
descrie realitatea și o reflectă. În domeniul spiritului, dialectica este istoria contradicțiilor
gândirii, pe care ea le depășește trecând de la afirmație la negație și de aici la negarea/
completarea negației. Această concepție asupra contradicției presupune că, între elementele
opuse, există totdeauna o relație: ceea ce exclude trebuie să includă contrariul care îi este opus.
Totul se dezvoltă prin unitatea contrariilor, și această mișcare reprezintă existența în totalitate.

36. Numiți principalele curente ale filosofiei contemporane.

Una dintre principalele caracteristici ale scenei contemporane a fost aceea de a localiza practica
filosofică la același nivel al altor ramuri ale cunoașterii profesionale. Aceasta a dus la conceperea
unui corp juridic și formal în jurul practicii filosofice care a permis recunoașterea tuturor celor
care au îndeplinit anumite statuturi academice sau de altă natură. Gânditorii la statura lui Hegel
se numărau printre primii care au fost premiați ca profesori de filozofie în învățământul superior
european. În ciuda normalizării profesiei filosofice, încă existau intelectuali a căror formare și o
muncă filosofică nu proveneau din cadrul profesiei ca atare, cum ar fi cazul lui Ayn Rand.

37. Numiți principalele etape ale dezvoltării Voinței Mondiale în opinia lui Schopenhauer.

Schopenhauer susţine că Voinţa stă la baza reprezentării lumii, având o puternică forţă lipsită de
raţiune şi de scop. Spre deosebire de Hegel, consideră că lumea şi istoria sunt lipsite de sens şi de
o ţintă fnală. Voinţa stă nu numai la baza acţiunilor omului, ci determină întreaga realitate,
organică sau anorganică. Voinţa se manifestă în lumea animală ca forţă vitală şi ca impuls spre
procreare. Această teorie asupra "primatului voinţei" reprezintă ideea centrală a flozofei lui
Schopenhauer . Voinţa e mai presus de Idee, prima fiind adevărata şi singura realitate. Voinţa e
oarbă, inconştientă, iar Ideea, care e conştientă, e apariţia Voinţei în Intelect. Voinţa e o forţă
nemuritoare care nu moare odată cu oamenii. Ea se poate manifesta într-o formă finită, precum
omul, dar nu poate muri odată cu el. Voinţa e o ’fiinţă’ nepieritoare.

38. Ce este “voința spre putere” în opinia lui Nietzsche?

Conceptul de "voinţă de putere",care postuleaza primatul intuitiei ,al instinctului, al trairii, al

inconstientului sau al altor facultati irationale asupra ratiunii..Principalii reprezentanti: Giovanni
Papini,Arthur Schopenhauer.

39. Cum este conceput omul în filosofia existențialistă?

Omul este o finţă inutilă. Fiinţa umană nu este o finţă necesară; fecare dintre noi ar putea la fel
de bine să nu fe. Omul există, pur şi simplu, este o finţă de prisos Omul în perspectiva sfârşitului
este înstrăinat de el însuşi, nu mai are nici stăpânirea, nici posesiunea sinelui. Finitudinea şi
urgenţa morţii. Filozofi existenţialişti reacţionează hotărât împotriva tendinţei noastre de a ne
ascunde acest adevăr fundamental, că existenţa noastră e fnită şi se îndreaptă către moarte.
Singurătatea şi secretul. Fiecare finţă umană se simte solitară, impenetrabilă celorlalţi.

Omul in perspectiva sfirsitului este instrainat de el insusi, nu mai are nici stapinirea,nici
posesiunea sinelui.
Omul este o fiinta-a- neantului,el survine din neant si se indreapta catre el.
Omul nu trebuie sa-si traiasca viata de pe o zi pe alta ,in inconstienta fata de destinul
propriu,ci trebuie sa tinda spre o viata cu adevarat personala si constienta.
Omul inseamna libertate, pt a-si construi viata el trebuie sa opteze, sa aleaga in permanenta, sa
se angajeze in raport cu destinul sau si cu al celorlalti. Alegerea fiind o necesitate(faptul de nu a
alege constituie, de asemenea, o alegere) este preferabila alegerea constienta , angajarea intr-un
destin personal alaturi de ceilalti.
Omul constata ca in realitate nu este singur, el este o fiinta alaturi de cei cu care e nevoit sa
existe; fiinta umana este fiinta-impreuna.
Omul trebuie sa actioneze,sa indrazneasca, sa-si puna in joc viata-sub permanenta privire si
judecata inevitabila a celorlalti.
Fiinţa umană nu este o fiinţă necesară; fiecare dintre noi ar putea la fel de bine să nu fie. Omul
există, pur şi simplu, este o fiinţă de prisos
40. Caracterizati succinct pozitivismul și formele principale ale acestuia.

Pozitivismul este un curent flozofc al cărui teză principală este că singura cunoaştere autentică
este cea ştiinţifcă, iar aceasta nu poate veni decât de la afrmarea pozitivă a teoriilor prin aplicarea
strictă a metodei ştiinţifce. Conceptul a fost conceput de Auguste Comte. În dezvoltarea sa
flosofa pozitivistă a trecut trei etape:

I etapă - pozitivismul clasic. Existenţialiştii subliniază ideea că omul este o finţă-a-neantului, el

survine din neant şi se îndreaptă către el. Omul nu trebuie să-şi trăiască viaţa de pe o zi pe alta, în
inconştienţă faţă de destinul propriu, ci trebuie să acceadă la o viaţă cu adevărat personală şi
conştientă. Omul înseamnă libertate; pentru a-şi construi viaţa, el trebuie să opteze, să aleagă în
permanenţă, să se angajeze în raport cu destinul său şi cu al celorlalţi. Alegerea find o necesitate
(faptul de a nu alege constituie, de asemenea, o alegere), este preferabilă alegerea conştientă,
angajarea într-un destin personal alături de ceilalţi. A.Comte, Ei neagă rolul flosofei, valoarea
cognitivă a cercetării flosofce.

II etapă - empiriocriticismul, (cunoscut încă sub numele de “al doilea pozitivism”). scopul de a
curăţi experienţa de orice elemente “metafzice” şi de a formula o flosofe a ştiinţelor moderne ale
naturii care să depăşească opoziţia dintre materialism şi idealism

III etapă - neopozitivismul. Neopozitiviştii înlocuiesc flosofa cu analiza logică a limbajului

ştiinţei. Ei socot că atît materialismul, cît şi idealismul sînt speculaţii metafzice, lipsite de sens.

41. Numiți principalii reprezentanți ai gândirii filosofice din Moldova.

Principalii reprezentanţi ai gândirii filosofice din Moldova : Grigore Ureche (1590-1647), Miron
Costin (1633-1691), Ion Neculce (1672-1746), Radu popescu (1655-1729),Constantin
Cantacuzino (1636-1716)

42. În ce constă esența filosofiei istorice a cronicarilor moldoveni?

În Letopisețe se desprinde manifestarea reală a Binelui care constă în apărarea creştinismului.
Autorii descriu aceste manifestări, când domnitorii sau alți mari demnitari, inclusiv boierimea, se
pronuntau în apărarea celor mai sfinte lucruri- fapte – apărarea creştinismului. Ei reproduc
evenimente când Suveranii tărilor creştine se uneau la lupta comună împotriva turcilor, pe care-i
numeau „păgâni". Cronicarii dezaprobă vrajba dintre creştini; dintre moldoveni şi polonezi (leşi),
dintre moldoveni şi unguri, precum şi, îndeosebi, vrajba dintre Tările Române creştine. Ei îî
acuză be domnitorii creştini, care îi lăsau pe moldoveni singuri în fata turcilor pågâni - adevărații
duşmani ai întregi creştinătăți.

43. Numiți principala operă filosofică al lui D.Cantemir.

Principalele opere filosofice: “Divanul, sau gilceava inteleptului cu lumea”,”Imaginea de
nedescris a stiintei sacrosante”,”Istoria ieroglifica”,”Interpretarea naturala a
monarhiilor”,”Descrierea Moldovei”,”Sistema religiei mahomedane”.
.

44. Numiți principalele trăsături specifice ale Iluminismului Moldovenesc (sec.XIX).

- ideile etnogenezei
- lupta pt eliberare sociala si nationala
- facilitatea? Limbii romane (<presupun ca „promovarea” mai degraba,
simplu n-am gasit
principiul dat in alte surse..sorry(>)
-criticarea moravurilor feudale
Reprezentantii iluminismului luptau pt instaurarea lumii rationale,societatii bazate pe
egalitate,libertatea politica drepturilor civile.Din iluministi fac parte :
Gh.Asachi,C.Stamati,C.Negruzzi,A.Donici,A.Russo, V.Alecsandri,M. Eminescu,care luptau
impotriva feudalismului si exploatarii nationale.Lucrarile lor contin idei social-politice si
filosofice, ginduri despre om,natura,locul si rolul lor in viata societatii,despre monarhie si
formele guvernarii statale,despre religie si proceduri juridice s.a.
M.Kogalnicianu afirma ca eliberarea nationala si sociala ,prosperarea neamuluieste posibila
numai pe baza cunoasterii istoriei.Necunoasterea istoriei e echivalent cu pierdera neamului.Ca
sociolog el incearca sa stabileasca cauza fenomenelor sociale,cerceteaza legitatile schimbarii si
dezvoltarii societatii. Dezvoltind filosofia istoriei el formuleaza teoria procesului istoric si teoria
istoriei ca stiinta.
A.Hijdeu in explicarea fenomenelor sociale era idealist,considerind ca filosofia in sistemul
cunostintelor stiintifice poate fi comparata cu soarele in sistemul planetelor,ca si soarele ea
lumineaza toate sferele stiintifice. (Subliniind rolul filosofiei el nu neaga si rolul religiei)
B.P.Hasdeu considera ca in toate lucrurile este prezent un spirit,ca stiinta fundamentala trebuie
sa fie stiinta despre spirit.El afirma ca natura si cosmosul si este D-zeu.Totodata,el dezvolta idei
valoroase despre cunoastere.
45. Ce este ontologia? Numiţi problemele principale ale ontologiei. 

Ontologia este o parte componenta a flosofei, care are drept obiect existenta, trasaturile si
principiile oricarei existente. Termenul ontologie provine de la ontos-finta si logos-stiinta,
introdus in 1613 deGoclenius. Mai apoi, acest termen este popularizat de Christian Wolff in
1729 in lucrarea “Ontologiaca prima flosofe”. Idea acestei discipline flosofce exista inca de la
Aristotel, care o numea “flosofe prima”. In central atentiei ontologiei se afla notiunea de
“existenta”, dar si notiunea de nonexistenta.Existenta semnifca tot ce este indiferent de forma,
reprezinta faptul de a f , de a avea o realitate obiectiva pe cind non-existenta-indica capacitatea
de a nu f, de a nu exista. Ontologia studiaza :fundamentele existentei, nivelurile, mo durile si
formele esentiale de manifestar e ale acesteia.Ontologia moderna, mai al es cea contemporana, se
refera in speci al la societate. Obiectivul il constituie defnirea statutului existential al omului

46. Ce este existenţa? Numiţi tipurile principale ale existenţei. 

Existenţa– categorie filosofică care desemnează lumea obiectivă, materia, natura ce
existăindependent de conştiinţă, de asemenea procesul vieţii materiale a oamenilor. Existenţa
este noţiunea ceamai generală care cuprinde tot ce fiinţează independent de voinţa omului, tot ce
există: realitatea material-obiectivă, valorile spirituale şi existenţa omului.Deosebim următoarele
tipuri de existenţă:
-Existenţa naturii şi lucrurilor în natură.
-Existenţa spiritualului.
-Existenţa omului
-Existenţa socială

47. Ce este mişcarea ca noţiune filosofică? Care este coraportul dintre mişcare şi

dezvoltare?

Miscarea este o categorie filozofica care inglobeaza toate schimbarile si procesele care au loc
inUnivers. Ca a oamenilor. Legile in cunostintele socioumaneau aspect de tendinte comune.
Desi, atit in stiintele concrete cit si in cele socio-umane este present experimentul, in cea din
urma, experimentul are putin alte aspecte. Specifcul stiintelor date se bazeaza pe factorul
ideologic. Astfel, influienta ideologiei, luarea in considerare a scopului fac difcila relatarea
obiectiva a cunostintelor din acest domeniu

48. Numiţi şi caracterizaţi succint proprietăţile spaţiului ca formă a existenţei. 

Spatiuleste modul de existenta a materiei ce exprima proprietatea obiectelor si fenomenelor dea

avea intindere, dimensiuni, structuralitate si interactiue. Are un caracter
multidimensional.Obiectivitate- un ansamblu de coordonate sau de repere care constituie un
sistem mobil dereactii, atunci putem concluziona ca simbolistica unui spatiu este o rezultanta
directa sinemijlocita a felului in care stim sa modelam caracteristicile lui: coordonatele lui,
reperele lui, sitimpul.Multidimensionalitate- spre deosebire de timp, spatiul este
multidimensional, avind 3dimensiuni.Universalitate- spatiul are un caracter general,
universal.Intindere- spatiul are o suprafata.Neomogenitate- spatiul este neomogen, diferit in
dependenta de intindere, exprims forma,pozitia si distanta obiectelor coexistente in lumea
reala.Reversibilitate- spre deosebire de timp, spatiul are caracter reversibil.

49. Numiţi şi caracterizaţi succint proprietăţile timpului ca formă a existenţei. 

Timpuleste modul de existenţă a materiei care reflectă durata, coexistenţa, succesiuneaschimbării

şi dezvoltării sistemelor materiale.Timpulare un şir de proprietăţigenerale şi specifice:

-ireversibilitate.Timpul este una dintre dimensiunile universului care ordoneaza evenimentele

intr-o succesiune ireversibila si este corelata cu notiunea de eveniment.

-unidimensionalitatea.Timpul are o singura dimensiune si se scurge intr’o singura directie.

-durata.Una dintre problemele majore ale timpului este problema “trecerii”.Ea

presupuneintelegerea asimetriei dintre trecut si viitor.Aceasta asimetrie se numeste cite odata
sageatatimpului.

- omogenitate.Timpul în mecanica clasică este omogen, nu este influenţat de obiectele sau

fenomenele ce au loc şi este independent de spaţiu.
 50. În ce constă specificul spaţiului şi timpului biologic?

Spatiul si timpul biologic carcaterizeaza lumea vie. Timpul biologic este intensivitatea
proceselor si ritmurilor biologice, durata schimbarilor biologice a organismelor vii. Orice
organism viu are ceasul sau, ritmurile sale care depind de intensivitatea proceselor fizico-chimice
si biologice.

51. Caracterizaţi particularităţile spaţiului economic. 

Spatiu economic este un spatiu potrivit caruia,se pun bazele unei pieţe unice guvernate de
aceleaşireguli de bazǎ ce au ca scop să permită mărfurilor, serviciilor, capitalului şi persoanelor
să circule liber în cadrul unui anumit teritoriu, într-un mediu deschis şi competitiv. Drept
exemplu poate servi Spaţiul Economic European ce a a luat finţă la data de1 ianuarie 1994în
urma acordului semnat la data de2 mai 1992între statele participante laAsociaţia Europeană a
Liberului Schimb(AELS) şi statele membreUE.

52. Caracterizaţi particularităţile timpului social.

Definirea timpului-este timpul intern al vietii sociale inclusive timpul proceselor sociale.Externa
pentru ea este masura stabilitatii proceselor sociale,a transformarilor in viata oamenilor aparute
istoriceste.El exprima ritmurile proceselor sociale ce decurg neuniform este una dintre cele mai
difcile sarcini, nu numai din punct de vedereflozofcsau psihologic, dar şifzic. Timpul este modul
de existenta a materiei care reflecta durata, coexistenta,succesiunea schimbarii si dezvoltarii
sistemelor materiale. Timpul este ireversibil si asimetric. rezida ca Timpul social caracterizeaza
durata, succesiunea, devenirea activitatii umane si relatiilor sociale in dezvoltarea proceselor
sociale. Timpul social este diferit de la o epoca la alta, el are diferita intensivitate.

53. Dezvăluiţi esenţa noţiunii de conştiinţă. Arătaţi evoluţia istorică a acestei  noţiuni,

produsă în cadrul filosofiei. Elucidaţi esenţa conştiinţei din perspectiva psihologică. 
Conştiinţa - însuşire a materiei superior organizată, funcţia superioară a creierului, specifică
numai oamenilor şi legată cu vorbirea; ea constă în reflectarea generalizată şi orientată spre un
anumit scop a realităţii, în construcţia mintală preliminară a acţiunilor şi previziunea rezultatelor
lor, în reglementarea raţională şi autocontrolarea comportării omului

- Büchner, Vogt, Moleschott au redus conştiinţa la o formă de manifestare a materiei,

au redus psihologicul la fiziologic, au considerat gândirteaca simplă secreţie a creierului,
- Hilozoist a inzestrat cu conştiinţă toate obiectele din lumea organică,uneori şi din cea
anorganică.

Constiinta specializeaza oraganele de simt, creierul devine mai complicat si apare o forma mai
superioara a constiintei de reflectare – psihicul. Conştiinţa este capacitatea omului de a se
evidenţia pe sine însăşi din lumea înconjurătoare, de aşi da seama despre lumea sa internă şi
atitudinii sale către alţi oameni şi societate, ea este o reflectare concepută, înţeleasă. Ea prezintă
conţinutul lumii spirituale a omului, cunoştinţele, convingerile, dorinţele lui, voinţa, demnitatea,
speranţa, credinţa, dragostea. Conştiinţa este esenţa personalităţii, este o realitate specifică -
realitate ideală, subiectivă.

54. Caracterizaţi succint corelaţia dintre limbă şi limbaj.

Limba şi limbajul sunt dimensiuni ale finanţării prin care omul are calitate de fiinţă vorbitoare.
Problematica filosofică a limbajului se stabileşte în jurul întrebărilor despre sursa şi rostul,
limbajului, relaţia dintre limbă şi limbaj, dintre cunoaştere şi limbaj. Limba este sistemul
convenţional de semne ce este specific uman, prin care se transmit gânduri, opinii, sentimente,
etc. Ca fapt colectiv limba este un produs istoric.
55. Definiţi limbajul şi timpurile limbajului.

Tipurile de limbaj :

a) Verbal
b) Pictural
c) Sculptural
d) Muzical
e) Nonverbal

56. Numiţi ideile de bază ale scepticismului antic, modern şi postmodern. 

a)antic- Principiul care stă la baza scepticismului este cel al isosteniei, ideea că oricărui temei i
se opune un temei deopotrivă de convingător ; eroarea apare atunci cînd noi trecem de la
fenomen la esenţă, cînd noi formulăm careva judecăţi despre obiect.
b)modern- Scepticismul lui Hume a fost cuprinzător. Susţinea că singura cale care ne poate duce
dincolo de experienţa imediată şi anume cunoaşterea de tip cauzal, nu se bazează pe nici un
principiu raţional.
c)postmodern- Scepticii spun că orice judecată este indemonstrabilă, pentru că orice dovadă
adusă în sprijinul enunţului ar avea nevoie ea însăşi de o dovadă care trebuie la rândul ei
demonstrată şi aşa mai departe la infinit, intrând într-un regressum ad infinitum (regres la infinit)
- fiecare pas cerînd logic un alt pas.
Scepticii spun că orice argument s-ar folosi în sprijinul unui enunţ, întotdeauna este posibil de
găsit sau de construit argumente pentru contrariul lui. Argumentele pro şi contra se găsesc în
echilibru iar o persoană raţională nu are mai multe motive să creadă că enunţul este adevărat
decât să creadă că opusul lui este adevărat.

57. Scepticismul şi agnosticismul – reprezintă una şi aceeaşi poziţie filosofică?

Argumentaţi răspunsul.

Da. Ambele concepte nu recunoasc cunoaşterea, doar că scepticismul exprimă îndoială în ceea ce
priveşte posibilitatea atingerii adevărului, pun la îndoială posibilitatea unei cunoaşteri sigure şi
nu admit adevărul de valoare generală; iar agnosticismul neagă complet sau parţial posibilitatea
cunoaşterii lumii si considera ca nu se poate rezolva definitiv nu numai problema verdicităţii
cunoaşterii realităţii existente, dar şi cunoaşterei esenţei şi legităţilor lumii obiective.

58. Determină nivelele şi formele procesului de cunoaştere .

- forme ale cunoasterii senzoriale ( senzatia, perceptia, reprezentarea)
- forme ale cunoasterii rationale ( notiunea, judecata, rationamentul)

Treapta senzorială este o cunoaştere nemij-locită, concret-imaginativă, superficială, ne dă

informaţia primară despre fenomen. Ea este momentul iniţial al cunoaşterei şi se efectuiază în
procesul interacţiunii nemijlocite a subiectului cu realitatea obiectivă.
Treapta raţională este o formă calitativ specifică de reflectare a realităţii şi mai puternică decît
treapta senzorială, este o cunoaştere mijlocită (pe baza unor cunoştinţe putem căpăta cunoştinţe
noi), ne dă cunoştinţe generalizate şi abstracte, în formă de noţiuni şi legităţi, ne redă esenţa
obiectelor şi fenomenenlor. Ea are un caracter conceptual, neimaginativ.

59. Caracterizaţi esenţa şi formele nivelului senzorial al cunoaşterii.

Treapta senzorială este o cunoaştere nemijlocită, concret-imaginativă, superficială, ne dă

informaţia primară despre fenomen. Ea este momentul iniţial al cunoaşterei şi se efectuiază în
procesul interacţiunii nemijlocite a subiectului cu realitatea obiectivă.

Ea poseda urmatoarele forme :

Practica reprezintă activitatea social-istorică a omenirii, orientată spre transformarea lumii.

Practica înglobează în sine condiţiile necesare pentru maturizarea cunoştinţelor, pentru aplicarea
lor.

Senzaţia este reflectarea unor laturi şi însuşiri a obiectelor lumii materiale, este efectul acţiunii
obiectelor asupra organelor de simţ

Percepţia este o reflectare senzorială (o formă a ei), care constă în reproducerea obiectului în
întregime, este o imagine integrală a obiectului.

Reprezentarea constă în reproducerea imaginilor care au avut loc în trecut, reproducerea

obiectelor şi fenomenelor care au acţionat asupra noastră cîndva, iar în momentul dat nu
acţionează asupra organelor de simţ.

60. Caracterizaţi esenţa şi formele nivelului raţional de cunoaştere. 

Treapta raţională este o formă calitativ specifică de reflectare a realităţii şi mai puternică decît
treapta senzorială, este o cunoaştere mijlocită (pe baza unor cunoştinţe putem căpăta cunoştinţe
noi), ne dă cunoştinţe generalizate şi abstracte, în formă de noţiuni şi legităţi, ne redă esenţa
obiectelor şi fenomenenlor. Ea are un caracter conceptual, neimaginativ.
Noţiunea este expresia lucrurilor în gîndire, reflectarea lor în mod generalizat şi abstract, cînd ne
abatem de la trăsăturile lor neesenţiale şi secundare.
Judecata este un gînd exprimat în formă de propoziţie, în care se afirmă ori se neagă ceva
despre obiecte.
Raţionamentul este o formă a gîndirii în procesul căreia din una sau cîteva judecăţi numite
premize se deduce o judecată nouă, care rezultă în mod logic din premize.

61. Dezvăluiţi esenţa noţiunii de adevăr şi formele acestuia.

Adevăr este categoria filosofică care vizează corespunderea adecvată a imaginei cu obiectul, a
cunoştinţelor cu realitatea obiectivă. Adevăr sunt cunoştinţe care reproduc obiectul aşa cum
există el în afară şi independent de conştiinţă.

Adevărul obiectiv - categorie filosofică, care vizează cunoştinţele conţinutul cărora e determinat
de obiectul cunoaşterii şi este independent de subiect. Adevărul se referă la concluziile noastre
despre lume şi nu la însuşi lume. Lumea ca atare nu-i nici adevărată, nici falsă. Cunoştinţele sunt
subiective după formă şi obiective după conţinut.

Adevăr absolut - categorie filosofică ce vizează coincidenţa completă, definitivă a imaginii cu

obiectul reflectat. Aceste cunoştinţe nu depind de dezvoltarea cunoaşterii şi practicii sociale de
aceea sînt adevăriri eterne.

Adevăr relativ - categorie filosofică care reflectă coincidenţa incompletă a imaginii cu obiectul.
Adevărul relativ sunt cunoştinţe care corect reflectă realitatea, dar nu cuprinde toate laturile,
aspectele obiectului reflectat, ceva rămne neconoscut.

62. Minciuna şi eroarea sunt una şi aceeaşi? Argumentaţi răspunsul.

Nu. Minciuna este o afirmaţie care este contrazisă de către experienţă, observaţie sau bun simţ,
care este oferită de mincinos în mod premeditat sau spontan prin contorsionarea totală sau
parţială a faptelor şi a adevărului sau prin argumentarea selectivă, dar aparent semnificativă, a
faptelor,iar eroarea este ste o componentă a argumentaţiei care, fiind demonstrabil greşită în
forma sa, face ca întreg argumentul să devină invalid.

63. Numiţi criteriile adevărului cunoaşterii.

-criterii materiale (criteriul corespondentei, utilitatii)
-criterii formale (coerenta logica, demonstratia)

64. Expuneţi principalele poziţii filosofice asupra adevărului.

- teoria corespondentei, dupa care adevarul desemneaza  concordanta dintre cunostintele

subiectului epistemic cu obiectul exterior la care se refera; o ideie este adevarata doar daca ea
reflecta ceea ce se reflecta in realitate

    - teoria coerentei, conform careia adevarul exprima consistenta reciproca a ideilor, a
propozitiilor unui sistem de gandire, a unei teorii etc. ; se afirma ca o judecata este adevarata
daca ea este in concordanta cu celelalte judecati deja acceptate

  - teoria operational-pragmatica, pentru care adevarul semnifica valoarea operationala a unor

cunostinte ; se considera ca un enunt, o ideie, este adevarata doar in cazul cind aceasta este utila
pentru activitatea practica, deci sint adevarate ideile care aduc oamenilor foloase vitale.

65. Caracterizați formele cunoașterii teoretice: problema științifică, ipoteza, teoria.

Arătați rolul lor în cunoaștere.
Problema stiintifica urmareste descoperirea legilor, esentelor si structurilor profunde ale
obiectului ei. Are ca scop obtinerea unor cunostinte de mare valoare teoretica, practica si
predictiva. Ipoteza este o presupunere enuntata pe baza unor fapte cunoscute, cu privire la
anumite fenomene care nu pot fi observate direct sau cu privire la esenta fenomenelor, la cauza
sau la mecanismul intern care le produce. Teoria este forma superioara a cunoasterii stiintifice
care mijloceste reflectarea realitatii. Este un ansamblu sistematic de idei, de ipoteze de legi si
concepte care descriu si explica fapte sau evenimente privind anumite domenii sau cetegorii de
fenomene. Toate acestea au ca scop crearea unui ansamblu organizat de cunostinte, de propozitii
declarative, cu o anumita valoare de adevar, structurate intrun sistem deductiv, care sa descrie si
sa explice unitar desfasurarea proceselor si fenomenelor dintr-un domeniu oarecare al realitatii.

66. Descrieți determinismul și indeterminismul.

Determinismul și indeterminismul se opun punctelor de vedere asupra cauzei și interacțiunii
tuturor legilor și proceselor care au loc în lume. Determinismul este știința relației dintre
fenomene, adică un fenomen în condițiile și condițiile date produce un alt fenomen. Putem spune
că aceasta este știința condiționării cauzale generale a tuturor proceselor. Această doctrină
filosofică ne arată existența diferitelor forme de interacțiune a fenomenelor care nu conțin în
mod direct segmente de generare una în alta. Aceasta include corelații, spațială și temporală,
starea de simetrie, dependente funcționale. Toate tipurile de interacțiuni se formează pe baza
cauzalității, fără de care nu există un singur fenomen.

67. Gnoseologia ca - teorie a cunoașterii. Subiectul și obiectul cunoașterii.

Teoria cunoaşterii sau gnoseologia este o componentă majoră a oricărui sistem filozofic ; ea îşi
propune să explice reflectarea lumii în mintea omului, principiile şi legile ce guvernează
producerea şi însuşirea cunoştinţelor ştiinţifice, formele şi metodele de descoperire, fixare şi
transmitere socială a adevărurilor, interferenţa dintre cunoaştere şi celelalte activităţi umane.

De la Aristotel pînă la Russell, orice teorie gnoseologică a trebuit să se pronunţe asupra genezei
sau producerii cunoştinţelor umane. În această problemă, istoria filozofiei cunoaşte două
orientări fundamentale : senzualismul şi raţionalismul. Senzualismul, reprezentat în epoca
modernă îndeosebi de Condillac, afirmă provenienţa tuturor cunoştinţelor umane în contactul
senzorial cu obiectele lumii externe. Nu există nimic în intelect care să nu fi fost mai întîi în
simţuri, proclamă un cunoscut dicton al orientării senzualist-empiriste. Dimpotrivă,
raţionalismul vede în puterea de judecată, în normele şi structurile gîndirii logice cauza ultimă a
cunoştinţelor umane.

Conceptul central al teoriei cunoaşterii este noţiunea de adevăr. Mai întîi, teoriile gnoseologice
trebuie să se pronunţe asupra faptului dacă subiectul sau agentul uman poate ajunge sau nu la
cunoştinţe adevărate. Filozofiile care au contestat posibilitatea fiinţei umane de a cunoaşte, de a
ajunge la adevăr se numesc agnostice. Cele care susţin că nu sîntem îndreptăţiţi nici să afirmăm,
nici să negăm o teză şi că trebuie să ne abţinem de la asertarea oricărei propoziţii aparţin
scepticismului. În sfîrşit, chiar între filozofiile care afirmă posibilitatea cunoaşterii lumii, există
mari deosebiri din punctul de vedere al formelor şi operaţiilor prin care se realizează
cunoaşterea, al modului în care se defineşte conceptul de adevăr.

68. Cunoașterea știintifică, specificul și structura ei. Epistemologia. Paradigma

științifică.
Epistemologia este teoria cunoaşterii științifice. Este o ramură a filozofiei care se ocupă cu
originile, natura și scopurile, metodele și mijloacele cunoașterii. Epistemologia are la bază două
întrebări:

 Ce este cunoașterea?
 Cum se poate realiza cunoașterea?

Paradigma este o construcție mentală larg acceptată, care oferă unei comunități sau unei
societăți pe perioadă îndelungată o bază pentru crearea unei identități de sine (a activității de
cercetare de exemplu) și astfel pentru rezolvarea unor probleme sau sarcini.

La Thomas Kuhn baza practicii cercetării și a consensului într-o știință care a atins stadiul
maturității nu este teoria științifică, ci ceva mai complex, paradigma. Kuhn argumentează că
cercetarea științifică în disciplinele care au ajuns în acest stadiu nu este condusă în primul rând
de teorii și reguli metodologice generale, ci de experiențe împărtășite în comun, ce sunt
încastrate în paradigme.

69. Problema adevarului în știintă și filosofie. Obiectivitatea adevarului. Adevarul

și credința.
Adevărul este o categorie filosofică, ştiinţifică şi culturală fundamentală, valoare teo-
retică şi practică universală ce exprimă idealul cunoştinţei în toate domeniile activităţii in-
telectuale pe parcursul întregii istorii a omenirii.

Adevarul nu poate fi o proprietate a obiectelor si fenomenelor din realitatea obiectiva . Nu putem

spune despre un lucru ca este adevarat sau fals , ci cel mult ca el exista. Orientarea conform
careia adevarul este o proprietate a subiectului în mod exclusiv , a constiintei noastre . Aceasta ar
însemna ca fiecare constiinta sa aiba setul sau de adevaruri , dar tebuie mentionat ca în functie de
elementul constiinta se pot distinge mai multe abordari ale adevarului care sunt incorecte si
conduc la erori în cadrul activitatilor practice .

Adevărul este acea propoziție sau înlănțuire de propoziții al cărui sau al căror conținut poate fi
verificat și confirmat prin observație, prin experiență, sau prin demonstrație logică, matematică
sau numai discursiv argumentantă.

Unul dintre sensurile adevarului se referă la justificarea unei credințe sau a unei opinii, de
exemplu a credinței morale, care nu este nici o certitudine, nici o coerență internă a unui discurs
logic. Este o opinie sau doxă care nouă ni se pare a fi veritabilă. Cineva poate să nu fie de acord
întru totul cu aceasta. Este totuși susținută de gândirea de tip relativist. O obiecție clasică este
faptul că o informație ficționară poate fi coerentă, fără să aibă o legătură destul de mare cu
realitatea.

70. Raportul dintre natural și social în om. Noțiunile de individ, individualitate, om,

personalitate.
În opinia lui Kant, omul este definit ca o sinteză a ambelor determinări a simţurilor şi raţiunii,
prin latura sa corporală omul se manifestă prin înclinaţii concretizate în interese egoiste. Totuşi
ca fiinţă spirituală dotată cu voinţă şi afectivitate, guvernate de raţiune omul se înfăţişează şi ca
fiinţă morală. Analizând evoluţia istorică a conceptului socio-uman este relevant faptul că omul
îşi începe existenţa în sânul naturii, totuşi la un moment dat omul realizează că nu poate exista în
afara societăţii astfel, că el tinde de a forma grupuri sociale în dependenţă de interesele şi
obiectivele propuse.
Individul reprezinta totalitatea insusirilor biologice (ereditare si dobandite) care asigura
adaptarea la mediul natural.
INDIVIDUALITÁTE 1. Totalitatea particularităților fiecărui individ (mai ales uman), prin care se
deosebește de alți indivizi. Individualitatea unui artist. 2. Persoană considerată ca posesoarea unor
însușiri deosebite.
OM, oameni, s. m. 1. Ființă superioară, socială, care se caracterizează prin gândire, inteligență și limbaj
articulat iar din punct de vedere morfologic prin poziția verticală a corpului și structura piciorului
adaptată la aceasta, mâinile libere și apte de a efectua mișcări fine și creierul deosebit de dezvoltat.
PERSONALITÁTE, personalități, s. f. 1. Ceea ce este propriu, caracteristic fiecărei persoane (1) și o
distinge ca individualitate conștientă și liberă; ansamblu de însușiri stabile ce caracterizează mental și
comportamental o persoană; felul propriu de a fi al cuiva. ◊ Personalitate juridică = calitatea de subiect
de drepturi și obligații a unei organizații.
71. Obiectul și problematica antropologiei filozofice, noțiunile ei de bază. Principalele
concepții filozofice despre om.
Obiectul de studiu al antropologiei filosofice este ormul. Apare intrebarea ce este omul? Care
este valoarea sa, sensul vietii omenesti? Scopul vietii omenesti? Toate aceste intrebari in sine
accentueaza problematicile antropologice. Problema omului e structurata pentru studiere a 2
lumi: interioara si exterioura, constatarca actualitatca investigatiilor problematicii umanc, dar si
orientarea lor catre conditia existentei individului si a omenirii catre potentialul creator al
persoanei, catre ambianta sociala, fizica si lumii sale interioare.
Conceptii:
1. Omul este parte a naturii, element al ei, vine din natura si il caracterizeaza trasaturi
naturale, fizice, bilogice si se supun legilor naturii.
2. Omul este om datorita esentei sociale
3. Pentru Hegel, omul este purtator al gindirii, ratiunii, subiectul activitatii spirituale,
ereatorul culturii,
4. Pentru Marx, omul e apreciat prin prisma muncii, pe activitate a productici. El sustine ca
omul e ansamblu relatiilor sociale.
5. In lumca contemporana specificul omului e descoperit in fenomenul vietii (de exemlu
Schopenhauer evidentiaza vointa, Freud subordoneaza constientul inconsticntului)

72. Sensul și scopul vieții umane. Fenomenul alienării.

Procesul de existenta, dezvoltare a functiilor de cunoastere, de comunicare in relatiile cu mediul
si cu altii. In fiintele vii exista in mod necesar 2 ordine de fenomene: Fenomenele creatici vitale
si fenomenele 2. mortii. Omul pe parcursul vietii se autoeduca pentru a actiona si lupta pentru
realizarea justa asupra lucrurilor si scopurilor propuse. Fenomenul alienarii este procesul in care
omul se instraincaza de ceea ce tine de esenta sa sau de ceea ce este produs prin activitatea sa,
cedarea drepturilor naturale, individuale catre comunitate. Petru Hegelsemnifica actul prin care
constiinta devine straina de sine, abandoneaza caracterul sau nemediat si trece in altul, devine
lucru. Depasirea alienarii se desfasoara intr-o dialectica care culmincaza prin dezvoltarea deplina
a vietii spirituale, idiologie prin care omul proiecteaza in Dumnezeu nevoi si idealuri umane.
 73. Axiologia – esenta și noțiunile de bază. Tipuri de valori și dialecțica lor.
Valori general umane.
Axiologia este o tearie a creatiei orientate spre finalitatea inconstienta cu trasaturi differentiate in
functie de domeniul de studii. Este stiinta desspre originea caracteristicile si legaturile dintre
valori. Valoarea exprima atitudinea omului fata de lucrurile, fenomenele ce se intimpla, exista.
Valoarea poate avea un character obiectiv prin existenta omului in diferite activitati, dar totodata
si un character subiectiv, unde valorile erau considerate ca exprima reflectarea sentimentelor,
emotiilor, conditionate de catre un oarecare obiect. Ca univers de semnificatii, lumea valorilor
reflecta nu aprecieri, necesitati si aspiratii individuale. ci idealurile, necesiattile si nazuintele unci
perioade istorice concrete. Totodata valorile sunt o realitate artificiala, construita de om in
procesul realizarii anumitor scopuri. Valoarea e caracteristica a obicctelor care satisfac anumite
nevoi, ele sunt relationale, ele pe parcurs evolueaza, unele pierzindu-si calitatea de valoare, altele
capatind-o. Caracteristici: I. polaritatca ce are loc in interional valorii 2. lerarhizarea dupa
importanta pentru om 3. Egalitatea proclama suprematia principiului egalitatii oamenilor 4.
Raritatea - unele valori se bucura de pretuirea maxima, care implica sacrificial, altele nu se
bucura de pretuire. Valoarea constituie obiectivizarea fortelor creatoare, esentiale omului, iar
natura si componentele ei obiecte valorizate sau dupa Marx "natura umanizata". Valorile: nu sint
concepte (orice rationamente ar face cineva, nu poate explica de ce i place muzica lui Vardi sau
sculptura lui Brincusi); nu sint lueruri, dimpotriva constituie o lume aparte de cea a lucrurilor, o
lume de sensuri care o dubleaza pe cea a obiectelor fizice, ele nu se pot confunda cu purtatorii lor
materiali; nu sint fenomene psihice, chiar daca sint strins legate de dorintele subiectului uman,
nu sint obiecte ideale, asemeni modelelar din fizica teoretica. Valoarea este proprie subictului,
implica un suport obiectiv si un act subicctiv de semnificatie. Odata cinstituite, valorile au o
relativa independenta de subiectul creator, o evolutie proprie si o obiectivitate specifica.
Referitor la geneza valorilor, ele sunt creatia omului si reprezinta o dimensiune esentiala a
existentei umane.
74. Praxiologia – teoria acțiunii umane. Caracterul constructiv al activității umane.
Raportul dintre ,,dat” și ,,construit”.

Praxiologia sau teoria acţiunii umane eficiente reprezintă una din disciplinele filozofice
contemporane cele mai apropiate de problemele concrete ale vieţii sociale. Cercetările
praxiologice depăşesc însă preocupările şi competenţa strictă a discursului filozofic. Ele
interesează în mod deosebit demersul pozitiv al ştiinţelor particulare care aspiră astăzi tot mai
mult spre aplicabilitate. Datorită ponderii pe care o au astăzi asemenea discipline cu caracter
aplicativ în ansamblul ştiinţei, interesul pentru o teorie generală a eficienţei practice stimulează
înseşi preocupările filozofice în direcţia alcătuirii unei teorii generale a praxisului ; praxiologia
este astfel un domeniu prioritar al reflecţiei şi construcţiei filozofice, al cugetării teoretico-
ştiinţifice în general.

Mihai Ralea în lucrările sale abordează amănunţit deosebirile dintre om şi natură, care le
transcrie într-o adevărată dialectică a „datului“ şi a „ construiltului“. El respinge concepţia
biologică naturalistă, Ralea se situiază în explicarea omului pe poziţiile direcţiei „homeniste“ din
atropologia filosofică, are o atitudine critică legată de factorul natural-biologic în esenţa umană,
el afirmă că „omul este singurul animal absurd, care poate merge împotriva instinctului de
conservare, el poate anihila însăşiu viaţa din el cu voinţa conştientă şi cu matură reflecţie“. În
urma investigaţiei petrecute, Ralea formulează concluzia că omul este capabil să se opună
naturii, deoarece este înzestrat cu capacitatea psihologică de a amâna, de a anticipa relaţiile sale.