Specificul cunoaşterii filozofice

Alături de alte ştiinţe filozofia reprezintă o parte a efortului uman de cunoşstere

şi inţelegere al lumii .

Filozofia şi ştiinţa

Preocupările filozofice se orienteaza spre edificarea unor idei , principii pe

fundamentul carora să poata fi cunoscută , explicată şi inteleasă lumea in unitatea şi
diversitatea ei .
Ortega y Gasset, în "Ce este filosofia?", pornind de la întrebarea asupra
întamplării din viaţa omului de a filosofa, construieşte ca răspuns un întreg demers
filosofic, în cadrul căruia se articulează şi o viziune asupra relaţiei filosofie- ştiinţă.
Pentru Ortega filosofia este "cunoaşterea universului" , cunoaştere de un dramatism
particular şi un eroism intelectual specific acestea activităţi a spiritului. Am puteaa
explicaa acest eroism, ca acel ceva al filosofiei, care se opune tentaţiei existente în orice
organism de a se desprinde de prezent şi a se face încetul cu încetul arhaic, un ceva care
corespunde unei asumări a destinului. Filosoful refuză trecutul, cu supoziţiile sale,
constituindu-şi filosofarea ca un sistem de adevăruri constituit, fără a admite ceva ce nu
poate fi dovedit în cadrul acestui sistem. Pentru filosof "universul e vocabula enormă şi
monolitică, ce, asemeni unei gesticulaţii vaste şi vagi, mai degrabă ascunde decât enunţă
acest concept viguros : tot ce se găseşte.
Obiectul filosofiei este straniu şi radical diferit de orice altceva, prin " tot ceea
ce se găseşte" înţelegându-se lucruri reale, fizice, spirituale, ireale, ideale, fantastice,
dar în măsura în care constitue totul.
Obiectul filosofiei este cel care nu poate fi dat, cel care-i este filosofului la
început total necunoscut, este nici unul din celelaalte obiecte, el fiind totul, acel tot
care nu lasă nimic în afara sa şi, prin urmare, singurul obiect îşi este suficient sieşi.
În viziunea lui Ortega y Gassett omul de ştiinţă nu se apropie nici pe departe
prin gestul eroic de obiectul său. Omul de ştiinţă începe prin a delimita o porţiune din
Univers, prin a-şi limita problema proprie, care altfel, nefiind absolută, încetează
parţial a mai fi problemă. Căci se începe cu o problemă şi cu ceva care se ştie.
Fizicianul şi matematicianul cunosc cu anticipaţie întinderea şi atibutele esenţiale ale
obiectului cunoaşterii lor, începând de fapt cu ceva pe care-l iau drept ştiut, nu cu o
problemă.
Deosebirea dintre filozofie şi ştiinţa priveşte in ultima instanta specificul lor ca
modalitati distincte de cunoaştere sub raportul ariei de cuprindere , a profunzimii şi
formalitatii . Modalitatea filozofica de cunoaştere este ireductibila la cea ştiintifica
din mai multe puncte de vedere :Gradul diferit de generalitate.

1
 Filozofia se diferenţiază de ştiinţe prin universalitatea obiectului său adică in
timp ce ştiinţele au obiecte mai restranse filozofia are ca obiect intreaga realitate ,
lumea in ansamblul ei .
Spre deosebire de ştiinţa care ne da cunoştinţele fragmentar referitoare doar la
anumite domenii ale realitaţii , filozofia este totalizatoare , obiectul ei de cercetare
fiind totalitatea.
Imaginea pe care o ofera filozofia asupra lumii se constituie nu prin insemnarea
datelor ştiinţei ci prin generalizarea lor .
Spre deosebire de ştiinţa al carei obiect este universul observabil si detectabil , finit
filozofia se străduiaste sa inţeleagă universul infinit in spaţiu şi etern in timp .
Modul diferit de raportare la statutul esenţial al omului
Filozofia se distinge de ştiinţă si printr-un alt sistem de referinţă realizand o
raportatre a problematiicii la statutul omului , descifrand consecinţele pe care ea le are
asupra condiţiei umane .
Alături de o sumă de cunostinţe care urmăresc sa ne dea o imagine generală
despre lume filozofia este totodata valorizare si ierarhizare de forme esenţiale de
existenţă .
Ierarhizarea este facută pentru a desemna locul şi importanţa omului in lumea
aceasta fiind ca omul este numai inteligenţa inregistratoare a realităţii din care face
parte , ci este şi afectivitate care reacţionează emoţional şi valoric in faţa datelor
furnizate de inteligenţă .
Dacă ştiinţa este numai cunoaştere scopul ei fiind certitudinea in sine in mod
obiectiv , filozofia nu este numai cunoaştere ci este in plus luarea de atitudine in
conformitate cu o anumită tablă de valori fondată de ea insasi aupra realitaţii
cunoscute .
Scopul filozofiei nu este numai cunoaşterea veridica a lumii in sine ci este
cunoaşterea lumii pentru om , căutand să cunoasca lumea in intregul ei dar şi sa
stabileasca sensul vietii omului .
Deci filozofia imbină intr-un tot armonios un sistem de cunostinţe pentru univers
ca totalitate cu o conceptie generale despre sensul existenţei umane .

Metodele diferite folosite

Constituirea filozofiei ca sistem teoretic se face potrivit unor reguli

metodologice proprii cunoaşterii filozofice .
Din acest unghi specificul cunoasterii filozofice constă in caracterul reflexiv
exprimat prin meditaţia filozofică . Meditaţia filozofică este un fel de cunoastere a
spiritului , ea punand sub semnul intrebarii cunoştinţele pe care le poseda cu privire la
om şi lume .
A medita inseamnă a reflecta asupra condiţiei umane , a o pune sub semnul
intrebării .
In meditaţia filozofică primordial este semnificaţia ce o au pentru om obiectele ,
fenomenele , procesele lumii reale .

2
Formularea şi verificarea diferita a enunţurilor

Incercand sa dea tablou lumii in esenţialitatea ei şi sa surprinda determinaţiile ei

generale , filozofia spre deosebire de ştiinţa operează cu noţiuni ca :
●Materie
●Mişcare
●Spaţiu
●Timp
●Cauză
●Efect etc.
Filozofia operează şi ea cu adevăruri dar acestea nu sunt impuse in mod
categoric omului ca cele ale stiinţei .
Din această cauză filozofia nu este un sistem conceptual unanim acceptat ci se
manifestă intr-o diversitate de curente care exprimă luări de pozitie in funcţie de
complexitatea de factori .

Filozofie şi religie

Alături de o seamă de cunostinţe filozofia oferă o anumită concepţie despre lume

şi viaţa , o perspectivă despre rostul existentei umane . Aici ea se intalneste cu religia
care şi ea oferă o concepţie despre lume , religia pretinde şi ea că raspunde
aspiraţiilor omului spre infinit si totalitate .
Speranţele oamenilor , aspiraţiile , idealurile , de viaţă şi-au gasit intotdeauna
expresia in abstracţiile inalte si frumoase ale religiei şi filozifiei .
Prin ele omul a cautat intotdeauna o explicaţie aspura viieţii şi lumii .

Filozofie şi artă

Atitudine valorizatoare faţă de lume ia omul nu numai prin filozofie ci şi prin

arta . Raporturile dintre filozofie şi artă sunt urmatoarele :
Filozofia şi arta se inrudesc şi intr-un fel se completează una cu cealaltă . Modul
de reprezentare atat al filozofiei cat si al artei sunt oarecum comune in senul ca deşi
prin mijloace diferite ambele genuri de creaţie realizează o anumita umanizare a
realului .
Spre deosebire de adevarul filozofic , cel artistic este rodul personalitaţii
creatorului.
Intre ele exista şi numeroase şi profunde deosebiri :
●Obiectul asupra căruia se apleacă fiecare
●Modalitatea de reflectare
In ceea ce priveste obiectul reflectării artistice il constituie relitatea in
complexitatea ei in care omul este prezent direct sau indirect in timp ce filozofia se
apleacă asupra unor existenţe in care omul sa nu fie direct implicat .
Atitudinea artistică faţă de realitate incepe atunci cand omul percepe obiectele
inconjuratoare , nu numai cu semnificaţia lor utilitara .

3
 Obiectele reflectate artistic reprezintă realitate inconjurătoare .

Gnoseologia (Teoria cunosaşterii)

Teoria cunoaşterii este o componentă necesară oricarei construcţii filosofice . În

cadrul filosofiei , ea reprezintă dezvoltarea unui raspuns la întrebarea pusă de oameni
din vechi timpuri “dacă gândirea lor e în stare să cunoască lumea reală . Ea explică ce
este şi cum se realizează cunoaşterea lumii de către om , posibilitatea cunoaşterii ,
legile , nivelele , formele şi valoarea acesteia .

Problematica teoriei cunoaşterii

În abordarea teoretică a problemelor cunoaşterii trebuie să facem distincţia intre

porcesul cunoaşterii şi teoria cunoaşterii .
Procesul cunoaşterii e acel proces obiectiv , spontan ce se desfăşoară ca urmare
a înzestrării naturale a omului cu capacitaţi cognitive , omul nefiind conştient de el ,
ci numai de rezultatele lui . De aceea , în primele filosofii problematica gnoseologică
lipseşte , reflexia filosofică fiind centrată pe probleme de cosmologie , ontologie , şi
chiar politică şi etică . Această situaţie e remarcată de Petre Negulescu , care ,
ocupându-se de geneza problematicii gnoseologice , arată că la începuturile ei ,
filosofiei îi era caracteristică o încredere spontană în capacitatea raţiunii de a cunoaşte
lumea şi a dezvalui adevărul .
Filosoful român observă , pe bună dreptate că pentru oamenii primitivi nu există
nici măcar cunoaştere , ci numai lucruri cunoscute .

Procesul cunoaşterii presupune :

●Un obiect (ceea ce e de cunoscut)
●Un subiect (cel ce cunoaşte , adică omul ca agent cunoscător)
●O relaţie congnitivă între obiect si subiect (activitatea de cunoaştere prin care
se dobândesc cunoştinţe)
●Un produs , un rezultat (cunoştinţele)

Teoria filosofica a cunoaşterii se constituie tocmai în funcţie de aceste elemente

ale procesului cunoaşterii , apărând în cadrul ei o problematică ce are în centru relaţia
gnoseologică dintre obiect şi subiect , relaţie înţeleasă ca modalitate de raportare a
omului la lume , în care el , ca subiect cunoscator , reproduce lumea în planul gândirii
sale .
Dar problematica cunoaşterii nu se reduce numai la problemele ce privesc
relaţiile cognitive obiect-subiect , ci cuprinde si probleme ce ţin de obiectul
cunoaşterii şi de subiectul cunoscător .

Problema obiectului cunoaşterii

În legatură cu ea s-au conturat încă din antichitate doua linii:

●Linia lui Democlid (materialistă)
●Linia lui Platon (idealistă)

4
Problema subiectului cunoaşterii

Din modul în care e conceput subiectul cunoaşterii , mai precis posibilitatea lui
de a cunoaşte rezultă o altă grupare a concepţiilor filosofice si anume :
●Optimismul gnoselogic
●Agnosticismul
Termenul de optimism gnoseologic desemnează ansamblul concepţiior filosofice
care afirmă posibilitatea omului în calitatea sa de subiect cunoscator de a cunoşte
realitatea .
Termenul de agnosticism desemnează ansamblul concepţiilor filosofice care
neaga in principiu posibilitatea omului de a cunoaşte realitatea .
O variantă a agnosticismului e scepticismul , care chiar dacă in parte , admite
posibilitatea cunoaşterii lumii , se îndoieşte de valoarea cunoştinţelor dobândite .

Problema relaţiilor cognitive obiect-subiect

În istoria filosofiei mai există o altă imparţire a conceptelor filosofice despre

cunoaştere , in funcţie de rolul pe care îl au in cadrul relaţiilor cognitive obiectul si
subiectul acesteia . Această împărţire se referă al empirism şi rationalism .
Empirismul porneşte în argumentarea sa de la câteva supoziţii :
●Există o cunoaştere nemijlocită
●Cunoaşterea prin simţuri e rezultatul simplei inregistrări a acţiunii obiectului
asupra subiectului
●Obiectul acţionează iat subiectul înregistrează
În procesul cunoaşterii , numai obiectul este activ , subiectul fiind pasiv ,
receptiv , lipsit de spontaneitate
Empirismul , ca filosofie integrală a cunoaşterii , a avut o justificare istorică ,
care constă in faptul că el a fost legat de dezvoltarea ştiinţelor naturii .
Raţionalismul se opune empirismului prin sublinierea rolului activ al subiectului
în procesul cunoaşterii . Acest lucru se exprimă prin calitatea creatoare a raţiunii care
produce noţiuni , concepte , independente de datele senzoriale .
Pentru rationalişti subiectul cunoscator e concretizat prin spontaneitate , printr-o
activitate creatoare productivă .
Leibnitz spunea “mintea noastră e un izvor de cunoştinţe independente de datele
senzoriale.”
Raţionalismul defineşte cunoaşterea ca act de creaţie , ca o construcţie a
subiectului, obiectul fiind creat în procesul cunoaşterii . Raţionalismul ca doctrina
gnoseologica a fost un punct de plecare , si , totodată , o justificare a marilor
construcţii speculative de sisteme în epoca modernă.

5
 Cuprins:

1. Filozofia si stiinta

2. Metodele folosite

3. Formularea si verificarea diferita a enunturilor

4. Filozofie si religie

5. Filozofie si arta

6. Gnoseologia

7. Problematica teoriei cunoasterii

8. Problema obiectului cunoasterii

9.Problema subiectului cunoasterii

10.Problema relatiilor cognitive obiect-subiect

Bibliografie:

1.Capcelea V.-Filosofie:Introducere in istoria filozofiei si in studiu

2.Vasile Tapoc-Initiere in istoria filosofiei universale

Hodor Remus Florin