Hidrocarburi aromatice

Hidrocarburile aromatice sau arenele sunt hidrocarburile care conțin mai multe duble
legături conjugate continuu în moleculă, ceea ce le conferă așa-numitul caracter aromatic.
Acesta implică proprietăți diferite de cele ale compușilor cu legături duble sau triple, datorită
în principal reacțiilor de substituție care sunt predominante comparativ cu cele de adiție.
Structura de bază este benzenul:
Formula structurală a benzenului a fost dată de Kekulè în 1865 pe baza proprietăților
fizice, dar mai ales chimice. Tendința acestuia de a da reacții de substituție și nu reacții de
adiție, ca alchenele, în urma cărora se modifică structura sistemului, indică o stabilitate
deosebit de mare a sistemelor aromatice. Astfel, ansamblul de proprietăți fizice și chimice ale
benzenului și combinațiilor chimice similare acestuia a fost denumit caracter aromatic.
Aromaticitatea unui sistem cu duble legături este dată de regula lui Hückel care postulează
că: O moleculă prezintă caracter aromatic dacă este plană, are (4n+2) electroni  și prezintă
conjugare continuă. In plus reactiile specifice sunt de substitutie si nu de aditie. In funcție de
variatia datelor de mai sus, caracterul compușilor ciclici nesaturați se clasifică în compuși
aromatici, antiaromatici și nearomatici.
Spre deosebire de alchene și alchine, hidrocarburile aromatice dau cu ușurință reacții de
substituții electrofile, mai rar substituții nucleofile (doar în cazul hidrocarburilor aromatice
substituite cu substituenți puternic atrăgători de electroni și în prezența reactanților nucleofili
foarte puternici) și substituții radicalice în poziție benzilică (similare cu SR în poziție alilică de
la alchene). Hidrocarburile aromatice prezintă o reactivitate scăzută în toate reacțiile care
tind să suprime caracterul aromatic, astfel încât reacțiile de adiții electrofile, concertate și
radicalice decurg în condiții mai energice la arene.
Clasificare, nomenclatură:
Arenele se clasifică după numărul nucleelor benzenice din moleculă în:
-hidrocarburi aromatice monociclice;
-hidrocarburi aromatice policiclice: cu nuclee benzenice izolate
-cu nuclee benzenice condensate: liniar, angular, pericondensate
Numerotarea hidrocarburilor cu nuclee condensate se face doar la atomii de carbon
purtători de hidrogen, nu și la atomii de carbon cuaternari. Când există posibilități de alegere,
atomii de carbon având un atom de hidrogen indicat primesc cele mai mici numere posibile,
fiind recomandate unele excepții de la această regulă (ex. în cazul fluorenului). Atomii de
carbon comuni la două sau mai multe cicluri sunt desemnați prin numărul de poziție imediat
precedent, la care se adaugă o literă recursivă „a”, „b”, „c” etc. Atomii interiori la ciclurile
pericondensate sunt desemnați prin numerele cele mai mari, urmânduse secvența în sens
orar ori de câte ori este necesar (ex. în cazul pirenului). Majoritatea
hidrocarburilor aromatice au denumiri empirice a căror nomenclatură este terminată în „en”.
Produșii substituiți ai acestora se denumesc prin precizarea poziției, urmată de denumirea
radicalului și apoi de numele sistemului aromatic. Hidrocarburile aromatice monociclice sunt
denumite ca derivați ai benzenului. Substituenții se denumesc în ordine crescătoare a
gradului lor de complexitate, sau în ordine alfabetică, putându-se utiliza denumirile orto- ,
meta- și para- pentru derivații 1,2-, 1,3-, respectiv 1,4-disubstituiți.
 Se păstrează denumiri empirice (consacrate) de hidrocarburi aromatice monociclice
substituite Radicalii univalenți proveniți de la hidrocarburile aromatice se formează prin
înlocuirea terminației „en” cu „il” (excepție benzenul): C6H5 – fenil; C10H7 – - sau -naftil;
C6H5 -CH2 – benzil (denumire consacrată pentru fenilmetil); CH3 -C6H4 – o-, m- sau p-tolil
(sau toluil); (CH3 ) 2CH-C6H4 – o-, m- sau p-cumenil; mesitil (un singur izomer posibil); xilil
(nr. de izomeri depinde de tipul de xilen); (C6H5 ) 2CH– benzhidril (denumire consacrată
pentru difenilmetil); (C6H5 ) 3C– tritil (denumire consacrată pentru trifenilmetil); C6H5 -
CH=CH-CH2 – cinamil (3- sau -fenil-2-propenil); C6H5 -CH2 -CH2– fenetil (2- sau -
feniletil); C6H5 -CH=CH– stiril (2- sau -feniletenil). Radicalii bivalenți proveniți de la
hidrocarburile aromatice, având valențe libere la atomi ai ciclului, se formează prin înlocuirea
terminației „en” cu „ilen”: –C6H4– o-, m- sau p-fenilen; C6H5 -CH< benziliden. Atomii de
carbon cu valențele libere se numerotează, după caz: CH3 -C6H4 < 2,6-toluilen (atomii de
carbon din pozițiile 2- și 6- sau o- și o’- au valențele libere). Numele generic pentru radicalii
hidrocarbonați aromatici univalenți este „aril”, iar pentru cei bivalenți este „arilen”.
Proprietăți fizice Arenele sunt substanțe nepolare sau foarte puțin polare asociate
intermolecular prin legături foarte slabe de tip van der Waals și prin interacții intermoleculare
datorate sistemelor de electroni . Hidrocarburile aromatice simple sunt lichide incolore cu
miros aromatic pronunțat, iar cele cu moleculă mare sunt solide. Punctele de fierbere și de
topire ale arenelor sunt în general mai mari decât ale alchenelor și alcanilor cu același număr
de atomi de carbon. Punctele de topire sunt influențate de posibilitățile de „împachetare” a
moleculelor în rețeaua cristalină, respectiv de simetria moleculelor, dar și de creșterea masei
moleculare. Astfel benzenul, ca moleculă cu simetrie înaltă, prezintă un p.t. de 5,5C, iar
toluenul un p.t. de -95C. Datorită faptului că în fază lichidă simetria moleculară are un rol
mai puțin important decât în fază cristalină solidă, punctele de fierbere vor crește aproximativ
liniar cu masa moleculară.

Proprietăți chimice
Proprietățile chimice ale arenelor sunt determinate de caracterul aromatic
Reacțiile hidrocarburilor aromatice
• Substutuții:

 Electrofile

 Nucleofile

 Radicalice
• Adiții:

 Ionice

 Concertate

 Radicalice
• Reacții la catena laterală

Una dintre cele mai cunoscute arene sau hidrocarburi aromatice este benzenul, pe care o
vom detalia mai jos:
 H H

Formula moleculara: C6H6

Formula de structura:
Benzenul este cel mai simplu si totodata cel mai C C
important reprezentant al hidrocarburilor aromatice,
o grupa de substante care se deosebesc in multe
privinte de cele studiate pana acum. H C C H
Proprietatile hidrocarburilor aromatice precum
si influentele pe care le exercita resturile acestor
hidrocarburi asupra celorlalte grupari din moleculele
in care sunt prezente, au un caracter specific. C C
Acesta consta in mare parte dintr-o imbinare a unor
insusiri proprii substantelor nesaturate, cu insusiri
caracteristice compusilor saturati.Din aceasta imbinare H H
rezulta si o serie de proprietati cu totul noi.Toate acestea fac sa existe si astazi tratate in care chimia
organica este impartita in studiul a doua serii: seria alifatica cuprinzand alcanii, alchenele, acetilenele si
derivatii acestora, si seria aromatica, in care se includ hidrocarburile aromatice si substantele care
deriva de la acestea.
Molecula benzenului este alcatuita din 6 atomi de carbon si 6 atomi de hidrogen, dupa cum reiese
din formula sa moleculara.Toate datele de care dispune stiinta dovedesc echivalenta perfecta a celor 6
atomi de carbon precum si a celor 6 atomi de hidrogen, avand astfel o structura ciclica, de asemenea
intreaga structura este plana.Intrucat stabilitatea moleculei de benzen exclude posibilitatea ca acesta sa
reprezinte un compus de tipul radicalilor liberi, cu 6 electroni desperecheati, solutia cea mai naturala a
problemei ar parea sa fie dupa regulile folosite de noi pana acum, utilizarea celor 6 electroni pentru a
forma 3 perechi de electroni. Aceasta solutie a fost propusa acum 100 de ani de catre August Kekule,
caruia I se datoreaza de altfel si atribuirea unei structuri ciclice pentru molecula de benzen.Formula lui
Kekule foarte larg utilizata si astazi datorita faptului ca reda corect multe din caracteristicile moleculei de
benzen, presupune existenta a 3 duble legaturisi a 3 simple legaturi asezate simetric in molecula
benzenului.Toti atomii de carbon sunt identici intre ei, iar conjugarea are loc intr-un sistem ciclic inchis.In
consecinta, nimic nu stanjeneste egalizarea deplina a legaturilor simple si duble din molecula benzenului
deci C – C este echivalent cu C = C. Astfel in cazul benzenului se ajunge la un sistem de electroni π
extins asupra integii molecule, trasatura fundamentala a structurii combinatilor
numite aromatice si careia i se datoreaza toate proprietatile cu adevarat specifice acestei clase de
compusi organici.
Doi atomi de carbon vecini se gasesc la o departare de 1,39 Ǻ, fata de 1,54 Ǻcat masoara legatura
simpla si 1,33 Ǻ cat are legatura dubla.Calculele arata ca o lungime de 1,39 Ǻ corespunde unei legaturi
exact “jumatate simpla – jumatate dubla”. Intregul ansamblu de 6 atomi de carbon si 6 atomi de hidrogen
asezati in colturile unui hexagon regulat, toti in acelasi plan, formeaza ceea ce se numeste nucleu
benzenic.
 Starea de echilibru stabil, saraca in energie, datorita aromaticitatii, face ca molecula benzenului desi
contine elctroni π, sa nu aiba reactivitatea caracteristica alchenelor.Neavand duble legaturi localizate, iar
sistemul conjugat neavand capete, benzenul nu va avea tendinta de a da nici adtitii 1,2 (la duble legaturi
ca alchenele) nici adtii 1,4, 1,6 etc.(ca butadiena).Desigur pentru chimia organica moderna aproape
nimic nu este imposibil si s-au gasit mijloace de a forta molecula de benzen sa dea unele reactii de
aditie dar aceasta se realizeaza impotriva tendintelor naturale ale moleculei.
In locul reactiilor de aditie, reactiile caracteristice pentru comportarea chimica a
benzenului si a hidrocarburilor aromatice in general sunt reactiile de substitutie.

Din acest punct de vedere, benzenul este mai apropiat de compusii saturati decat de alchene.
Existenta electronilor π in molecula isi spune insa si aici cuvantul astfel ca legaturile C – H se rup mai usor
decat la compusii saturati, iar aceasta rupere are loc mai ales in conditii heterolitice.
Caracterul aromatic reprezinta o consecinta a existentei unui sistem de electroni π delocalizati,
care interactioneaza intre ei intr-o zona extinsa asupra intregii molecule, si nu limitata la spatiul dintre doi
atomi legati printr-o covalenta multipla. Sistemul de electroni π aromatic cere o molecula plana si cu
structura ciclica. Denumirea de substante aromatice are numai un caracter istoric si poate sa nu aiba
nimic in comun cu mirosul acestor substante.
La benzen prin unirea zonelor ocupate de electronii π se formeaza doua inele asezate de o parte si
de alta a planului hexagonului regulat format de legaturile σ. Prin aceste inele electronii se pot misca in
cerc dar deoarece electroni in miscare inseamna curent electric rezulta ca in molecula de benzen (si a
altor compusi aromatici) se formeaza adevarate bobine de inductie, curentii circulari producand ca in orice
bobina campuri magnetice.Aceste campuri magnetice vor influenta puternic orientarea micilor magneti pe
care ii formeaza, dupa cum stim, nucleele de hidrogen (protonii). Astfel in spectrele de rezonanta
magnetica nucleara care studiaza tocmai deosebirile de stare magnetica a diferitilor protoni din molecula,
atomii de hidrogen legati direct de nuclee aromatice, dau semnale situate in cu totul alte regiuni ale
spectrului decat cei din gruparile metil, etil etc.
Benzenul exista in cantitati reduse in stare naturala in unele petroluri.In general acestea nu
constituie o sursa rentabila pentru obtinerea benzenului.Exista numeroase cai de sinteza a benzenului, fie
plecand de la produsi de substitutie a ai acestuia si indepartand substituentii (respectiv inlocuindu-i cu
atomi de hidrogen), fie realizand chiar inchiderea ciclului.Prima varianta nu are decat importanta stintifica
fiind utilizata mai ales in trecut, cand nu existau metode moderne de analiza, drept dovada a prezentei
nucleului benzenic intr-o anumita molecula.In schimb cea de-a doua varianta, inchiderea ciclului, are
insemnatate practica pentru prepararea benzenului.
Benzenul este un lichid incolor, foarte mobil, avand un miros puternic si caracteristic. Benzenul se
solidifica la +6˚C, ceea ce produce unele limitari in utilizarea lui ca solvent si cere ca recipientele in care
este pastrat sa fie prevazute cu instalatii de dezghetare in timpul iernii. Punctul de fierbere al benzenului
este relativ coborat (+80˚C) astfel ca el se evapora usor, fapt de care trebuie tinut seama, deoarece
vaporii benzenului sunt toxici si inflamabili.Benzenul este un solvent excelent foarte des utilizat in industria
chimica; la aceasta contribuie mult si faptul ca fiind destul de inert chimic, nu deranjeaza mersul
reactiilor.Chiar si unii polimeri sunt solubili in benzen: cauciucul nevulcanizat dizolvat in benzen alcatuieste
cunoscuta solutie utilizata la lipirea articolelor de cauciuc.Benzenul este mai putin dens decat apa
(densitate 0,9).Fiind in acelasi timp nemiscibil cu apa (doua lichide care nu se solva unul in altul) benzenul
formeaza un strat deasupra apei. Aceasta insusire este foarte pretioasa pentru practica chimiei organice,
deoarece ofera posibilitatea efectuarii operatiei de extractie cu benzen.

Bibliografie
1. “Chimia organica” de Ioan Silberg si Cecilia Marian