1

CURS 6
5. HIDROCARBURI

INTRODUCERE

Combinaţiile organice formate numai din atomi de carbon şi hidrogen se numesc

hidrocarburi. Datorită numeroaselor posibilităţi de legare a atomilor de carbon între ei
numărul hidrocarburilor este foarte mare. Funcţie de structura catenei, hidrocarburile se
clasifică în:
1. hidrocarburi alifatice (aciclice) - sunt formate din catene de atomi de carbon care nu
închid cicluri.
2. hidrocarburi aliciclice (ciclice) - au catene ciclice.
3. hidrocarburi aromatice - prezintă cicluri de şase atomi de carbon, care conţin trei
legături duble şi prezintă, datorită acestui tip de structură, proprietăţi fizice şi chimice extrem
de caracteristice.

5.1. HIDROCARBURI SATURATE ACICLICE

(ALCANI SAU PARAFINE)

5.1.1. Structură. Alcanii sunt hidrocarburi alifatice ce conţin numai atomi de carbon
hibridizaţi sp3 (hidrocarburi saturate). Ei formează o serie omologă cu formula generală
CnH2n+2.
Alcanii prezintă izomerie de constituţie, de conformaţie şi de configuraţie.
Conformaţia cea mai probabilă este cea de tip anti-intercalat, care conduce la o catenă în
formă de zig-zag pe care atomii de hidrogen ocupă poziţii anti.

Legăturile C-C au lungimea 0,154 nm, legăturile C-H 0,110 nm iar unghiurile de
valenţă sunt de circa 109028'
5.1.2. Nomenclatură. Primii 4 termeni au denumiri nesistematice: metan, etan, propan şi
butan. Termenii superiori adaugă la prefixul care indică, în limba greacă (sau latină), numărul
atomilor de carbon, sufixul an: pentan, hexan, heptan etc.

CH4 CH3 - CH3 CH3 - CH2 - CH3 CH3 - CH2 - CH2 - CH3
metan etan propan butan
 2

CH3 - CH2 - CH2 - CH2 - CH3 CH3 - CH2 - CH2 - CH2 - CH2 - CH3
pentan hexan

În nomenclatura uzuală forma liniară sau ramificată a catenei se diferenţiază cu

prefixe:
a) n (normal) - pentru catenele liniare;
CH3 - CH2 - CH2 - CH2 - CH3
n-pentan
b) izo - pentru catenele ce conţin ca unic substituent o grupă metil în poziţia 2;

izohexan
c) neo - pentru catenele care conţin, ca unici substituenţi, două grupe metil în poziţia
doi.

neohexan

Nomenclatura oficială (elaborată de către International Union of Pure and Applied

Chemistry - IUPAC) prevede reguli cu caracter general ce permit denumirea clară a tuturor
compuşilor chimici. Pentru cazul alcanilor cele mai importante prevederi sunt:
1. se alege cea mai lungă catenă de atomi de carbon ce devine catenă principală;
2. catena principală se numerotează, începând de la unul dintre capete, astfel încât
suma indicilor substituenţilor de pe catenă să fie minimă:

corect (3+4=7) incorect (4+5=9)

3,4-dimetilheptan
3. se precizează substituenţii şi poziţia lor pe lanţ prin numerele corespunzătoare;
4. atunci când există mai mulţi substituenţi de acelaşi fel, se precizează poziţia pentru
fiecare substituent şi se folosesc prefixele multiplicative di, tri, tetra etc.
5. citarea substituenţilor se face în ordine alfabetică. Prefixele terţ, di, tri etc nu se iau
în consideraţie la citarea alfabetică. Prefixele izo şi neo se iau în consideraţie la citarea
alfabetică.
 3

6. radicalii monovalenţi ai hidrocarburilor saturate (numiţi generic radicali alchil) se

denumesc înlocuind terminaţia an a alcanului corespunzător cu sufixul il:

metil etil n-propil izopropil

n-butil sec-butil

izobutil terţ-butil
7. radicalii monovalenţi cu structură mai complexă se denumesc similar cu
hidrocarburile: se alege catena cea mai lungă care se numerotează începând, de la atomul de
carbon vecin catenei principale. Pentru a se diferenţia poziţiile de cele din catena principală,
numerotarea se face cu indici primi, secunzi etc.

3-etil-2-metil-5-(1'-metilpropil)-octan

8. Radicalii bivalenţi, cu cele 2 valenţe libere la acelaşi atom de carbon, se denumesc

înlocuind sufixul an al hidrocarburii cu -iliden.
Dacă valenţele libere sunt la atomi doferiţi se utilizează sufixul ilen.
Radicalul CH2 se numeşte metilen.

etiliden propiliden izopropiliden

etilen 1,2-propilen
 4

5.1.3. Metode de preparare

1. Sinteza din elemente
La trecerea unui curent de hidrogen peste un arc electric, format între doi electrozi de
cărbune, se obţin metan, acetilenă şi alte hidrocarburi (Berthelot):

2. Hidrogenarea catalitică a alchenelor şi alchinelor

Reacţia are loc în prezenţa catalitică a unor metale (Ni, Pt, Pd)

3. Sinteza Würtz
Prin tratarea halogenoalcanilor cu sodiu metalic se obţin hidrocarburi saturate:

Dacă se folosesc derivaţi halogenaţi diferiţi, rezultă amestecuri de hidrocarburi:

4. Reducerea Clemmensen constă în tratarea cu amalgam de zinc şi acid clorhidric a

cetonelor, care se reduc la alcani.

5. Reducerea Kishner-Wölff
La tratarea cetonelor cu hidrat de hidrazină se formează hidrazone, care prin încălzire cu
 5

baze, se descompun la alcani, eliminându-se azotul sub formă de gaz.

hidrazonă

6. Sinteza Kolbe
La electroliza soluţiilor concentrate ale sărurilor de sodiu ale acizilor carboxilici,
ionul R-COO- se transformă, la anod, în radicalul R-COO. care, fiind instabil, se descompune
în dioxid de carbon şi un radical liber. Radicalii formaţi se stabilizează prin dimerizare.

7. Surse naturale de alcani

Principala sursă de alcani o constituie petrolul în care alcanii se găsesc într-o parte din
fracţiunile grele. Aceste fracţiuni sunt prelucrate, prin procedee specifice, pentru a fi
transformate în benzine.

5.1.4. Proprietăţi fizice

Primii patru termeni sunt gaze, termenii următori (C5 - C17) sunt lichide, iar
hidrocarburile superioare, începând cu octadecanul, sunt solide ceroase, numite parafine.
Punctele de topire şi de fierbere cresc cu creşterea numărului de atomi de carbon din
moleculă. Alcanii sunt insolubili în apă şi solubili în solvenţi organici.

5.1.5. Proprietăţi chimice

Datorită reactivităţii chimice scăzute faţă de reactanţii ionici, la început alcanii au fost
denumiţi şi parafine (din latină: parum affinis = afinitate scăzută). În realitate, alcanii
reacţionează uşor cu atomii şi radicalii liber şi sunt izomerizaţi de către catalizatorii
electrofili. Alcanii participă la două tipuri de reacţii:
 6

A. reacţii în care are loc scindarea legăturii C-H

 reacţii de substituţie
 reacţii de dehidrogenare
B. reacţii care au loc cu scindarea sau formarea de legături C-C
 reacţii de cracare,
 izomerizare
 alchilare.

A. Reacţii care au loc cu scindarea legăturii C-H

1. Reacţii de substituţie
1.a. Halogenarea alcanilor
Este reacţia prin care unul sau mai mulţi atomi de hidrogen din molecula unui alcan
sunt înlocuiţi cu halogen. Florul dă reacţii violente, iar iodurarea directă nu este posibilă,
deoarece acidul iodhidric, care prezintă caracter reducător, reduce iodura de alchil formată la
alcanul de plecare. Prin urmare, halogenarea directă se face numai cu clor şi brom.

Reacţia de clorurare este cea mai importantă reacţie de halogenare. Ea se desfăşoară

prin mecanism înlănţuit, iniţiat termic (peste 300 0C), fotochimic sau catalitic (peroxizi).

Etapele mecanismului de reacţie sunt următoarele:

a. iniţierea
Iniţierea constă în descompunerea termică sau fotochimică a moleculei de clor în
atomi liberi de clor, extrem de reactivi:
 7

b. propagarea
În urma ciocnirii dintre atomul liber de clor şi molecula de metan are loc extragerea
unui atom de hidrogen şi formarea unui radical metil, de asemenea foarte reactiv. În urma
ciocnirii radicalului metil cu o moleculă de clor se formează clorura de metil şi un nou radical
liber de clor care va continua şirul de reacţii. Reacţia de substituţie poate continua şi cu
participarea moleculei de CH3Cl, care poate fi atacată de atomul liber de clor, cu formarea
radicalului liber clorometil, ce se va stabiliza la clorură de metilen etc.
Monoclorurare :

Diclorurare:

Triclorurare:

Tetraclorurare:

c. întreruperea
Reacţia se întrerupe prin coligarea radicalilor formaţi:

Omologii metanului se clorurează prin acelaşi mecanism. Datorită creşterii numărului

atomilor de hidrogen care pot fi substituţi, se obţin amestecuri complexe, greu de separat
din cauza proprietăţilor fizice
similare. Reactivitatea legăturilor C-H din alcani variază în ordinea:

Cterţiar −H  Csecundar −H  Cprimar −H

 8

Vitezele relative de reacţie sunt:

pentru clor : Cp:Cs:Ct = 1 : 3,3 : 4

pentru brom: Cp:Cs:Ct = 1 : 80 : 1600

Astfel, la monoclorurarea izopentanului se obţine un amestec de 4 produse, fiecare

existând într-un procent bine determinat în amestecul produselor de reacţie :

1.b. Sulfoclorurarea alcanilor

Se face prin tratare cu amestec de bioxid de sulf şi clor sau prin acţiunea clorurii de
sulfuril. Se obţin sulfoclouri care sunt agenţi importanţi în industria detergenţilor şi
emulgatorilor.

1.c. Nitrarea alcanilor

Se realizează prin două procedee:
A. Cu acid azotic diluat (15%), la 120 0C şi presiune; este o reacţie de substituţie
electrofilă (SE) care are ca agent de nitrare ionul nitroniu, ce joacă rolul reactantului electrofil
(NO2+):
 9

B. Nitrarea cu acid azotic gazos, la 400 0C; este o reaţie de substituţie radicalică (SR)
neînlănţuită.

2. Reacţii de dehidrogenare
Se realizează la temperaturi şi presiuni ridicate, prin trecerea hidrocarburii, în stare de
vapori, peste un catalizator de Cr2O3 depus pe Al2O3. În aceste condiţii alcanii inferiori se
transformă în alchene; termenii mijlocii (hexan, heptan, octan) ciclizeză, în prima etapă, la
cicloalcani, care se dehidrogenează în continuare la hidrocarburi aromatice.

3. Reacţii de oxidare
Funcţie de condiţiile de reacţie, oxidarea conduce la produşi diferiţi.
Arderea. Cu exces de oxigen, la temperaturi ridicate, are loc arderea (transformarea la
bioxid de carbon şi apă). Se degajă o cantitate mare de căldură.

Oxidări incomplete. Se obţin diverşi compuşi organici oxigenaţi (aldehide, alcooli, acizi
carboxilici):
 10

B. Reacţii care decurg cu scindarea sau crearea de legături C─ C

1. Descompunerea termică
Are loc în absenţa oxigenului şi la temperaturi ridicate. Funcţie de temperatura la care are
loc descompunerea, există:
1.a. reacţii de cracare, ce se desfăşoară între 400─600 0C.
Legăturile C─C ale hidrocarburilor cu masă mare se scindează şi se formează neselectiv,
radicali liberi, foarte reactivi, care se stabilizează prin transferul unui atom de hidrogen de la
un radical la altul. Astfel, unul dintre radicali se transformă în alchenă, iar celălalt în alcan.

Reacţia de cracare este însoţită de reacţii de dehidrogenare :

1.b. reacţii de piroliză. Au loc la temperaturi de circa 850 0C. Principalele produse formate
sunt hidrocarburile de tip aromatic.
 11

2. Izomerizarea alcanilor
Este un proces important deoarece îmbogăţeşte conţinutul benzi-nelor în izoalcani,
mărind cifra octanică. Reacţia are loc la 50─100 0C, în prezenţa clorurii de aluminiu, şi este
reversibilă.

cc.sec.,
care reia procesul

3. Alchilarea alcanilor

Este reacţia prin care alcanii cu masă moleculară mică şi alchenele obţinute în
procesul de cracare, sunt convertiţi în alcani, cu masă moleculară medie şi puternic ramificaţi,
utilizaţi pentru mărirea cifrei octanice. Raportul molar alcan:alchenă este 1:2.

izobutan 2,2,4–trimetilpentan (izooctan)

 12

Reacţia este catalizată de către acizii tari (acid sulfuric) care protonează alchena,
transformând-o în cation t-butil.
Acesta atacă electrofil o altă moleculă de izobutenă, cu formarea unui carbocation cu 8
atomi de carbon şi care se stabilizează prin extragerea unui ion hidrură din izobutan.

2 efecte +IS -CH3

 13

Aplicaţii
1. Denumiţi oficial următorii alcani :

2. Scrieţi formulele de structură pentru:

a) neohexan; b) diizoamilmetan; c) 2,5-dimetil-3 etil-nonan;
d) izopropil; e) neopentil; f) 2-izopropil-5-(2'-metilpropil) octan

3. Indicaţi structura şi nomenclatura oficială a alcanilor ce se obţin prin acţiunea

sodiului asupra următoarelor halogenuri:
a) 1-bromopropan; b) 2-bromobutan;
c) 1-iodo-2-etil-propan; d) 2-iodo-propan şi 1-iodo-etan

4. Completaţi reacţia şi denumiţi produsele de reacţie.

5. Scrieţi mecanismul reacţiei de monoclorurare fotochimică a etanului.

6. Ce produs de monosubstituţie se va obţine majoritar la bromurarea fotochimică a

izobutanului, ştiind că vitezele relative de reacţie sunt:
Cprimar : Csecundar : Cterţiar = 1,0 :80 : 1600.

7. Completaţi reacţiile şi prezentaţi mecanismele de reacţie

8. Completaţi reacţiile:
 14

9. Prezentaţi mecanismul de reacţie pentru izomerizarea n-butanului la izobutan, în

prezenţa AlCl3, la 100 oC.