Sunteți pe pagina 1din 24

METODOLOGIE A CERCETARII STIINIFICE N ECONOMIE NOTE DE CURS 2006 INTRODUCERE stiinta s-a constituit din totdeauna un factor principal

al progresului material si spiritual. Definita ca sistem de cunostinte, stiinta presupune un mod de cercetare, cunoastere, utilizare si de posibila transformare a realitatilor, n concordanta cu nevoile omului. Sub acest aspect, stiinta constituie o cunoastere nzestrata cu un ansamblu de principii, procedee si tehnici de investigare capabile sa o serveasca n largirea cunoasterii. Ansamblul metodelor, procedeelor, regulilor si postulatelor utilizate n procesul cercetarii stiintifice, inclusiv teoria asupra metodelor pe care le utilizeaza stiinta, constituie metodologia stiintei. TIPURI DE CERCETARE sTIINIFIC Cercetarea stiintifica n calitatea ei de investigare consacrata descoperirii, evidentierii, verificarii si punerii n slujba omului si progresului social a unor noi cunostinte, poate fi delimitata n trei mai tipuri: a) Cercetarea fundamentala .- Ea este menita sa descifreze legile naturii, gndirii si societatii, sa asigure deschideri noi spre cunoastere, sa ofere perspective de progres. Un loc deosebit n cadrul ei l are cercetarea fundamentala orientata spre aplicatii practice n viitor. b) Cercetarea aplicativa. - Acest tip de cercetare, folosind rezultatele celorlalte categorii de cercetare precum si cunostinte empirice, se preocupa de transformarea lor n tehnici si tehnologii concrete, n masini si echipamente noi sau perfectionate, n produse noi sau nnoite, n masuri de perfectionare a conducerii si organizarii economiei, etc. c) Cercetarea de dezvoltare. - Este consacrata utilizarii rezultatelor cercetarii fundamentale si aplicative n vederea obtinerii unor solutii noi, de principiu, problemelor ridicate de diferite domenii ale tehnicii si economiei. PARTICULARITI ALE CERCETRII N ECONOMIE a) Complexitatea obiectului de studiu care implica un caracter complex cercetarii economice. Procesele si fenomenele economice sunt interdependente si totodata se afla sub influenta unor factori extraeconomici: naturali, demografici, sociali, politici. b) Volum de munca mare si divers pentru a putea cuprinde multitudinea de aspecte datorate interdependentelor ce caracterizeaza procesele si fenomenele economice. c) Caracter costisitor datorat investigatiilor complexe si a volumului mare de informatii de cules si de prelucrat. d) Grad ridicat de dificultate n realizarea cercetarii datorita complexitatii problematicii, volumului de munca mare si divers, costurilor ridicate. sTIINA sI METODA sTIINIFIC

stiinta este n esenta, cautarea adevarului. Valoarea intelectuala a stiintei poate fi apreciata din doua puncte de vedere. Ea reprezinta o realizare a mintii omenesti si ofera totodata un test caruia trebuie sa i se conformeze toate teoriile mai cuprinzatoare. ntreaga stiinta depinde de conceptele ei. Aceste concepte sunt idei care capata o denumire. Ele determina ntrebarile pe care le punem si, n felul acesta, implicit, raspunsurile pe care le putem obtine. Ele sunt fundamentale n raport cu teoriile enuntate n functie de aceste concepte. Pentru progresul stiintei este caracteristic faptul ca un concept sau un grup de concepte pot ceda locul altui concept fara a afecta prea mult cunostintele obtinute cu ajutorul conceptelor initiale. Capacitatea de a transfera unele rezultate de detaliu de la o teorie la alta constituie o mare forta a stiintei si i este specifica. Conceptele si teoriile sunt mai degraba descoperite dect inventate si sunt conditionate de nivelul general al cunoasterii. Spre deosebire de trairile si senzatiile de natura personala, cum ar fi visurile sau durerea, stiinta este o cunostinta care, n principiu cel putin, este de natura sociala, n sensul ca poate fi mpartasita de un mare numar de oameni. De aici rezulta preferinta pentru enunturi facute ntr-o forma valabila pentru mari grupuri de observatori. Se poate aprecia ca principiul relativitatii este o expresie a acestei preferinte. Fiecare stiinta si are notiunile sale, metodele sale specifice, rodul evolutiei si al acumularilor istorice; toate stiintele au nsa n comun ceea ce se numeste metoda stiintifica de abordare a cercetarii. Desi conceptia despre metoda se schimba odata cu stiinta nsasi, se contureaza o serie de principii cu caracter permanent, proprii oricarei metode stiintifice. Toate stiintele se bazeaza pe o serie de fapte, date, "evidente", percepute din lumea reala, pe care trebuie sa le explice si cu care se confrunta diversele teorii. Datele se afla ntr-o serie de relatii, ca expresie a interdependentelor dintre date, care sunt interpretate n cadrul anumitor modele, ca un prim pas catre elaborarea unor teorii cuprinzatoare. Confuzia si ambiguitatea apare atunci cnd se ncalca succesiunea date - relatii - modele. Acest fapt constituie o grava abatere de la metoda stiintifica. Abordarea stiintifica ncepe prin delimitarea granitelor domeniului n care se nscriu cuceririle nendoielnice ale stiintei si prin stabilirea granitelor imposibilului, adica ale reprezentarilor care contrazic experienta stiintifica ndelungata. ntre cele doua granite se afla domeniul fenomenelor nestudiate, dar posibile. Deosebirile dintre abordarea stiintifica si abordarea obisnuita a fenomenelor apar pregnant la determinarea limitelor dintre verosimil si imposibil. stiinta nu stabileste numai granitele posibilului, dar delimiteaza n acelasi timp, cu exactitate, presupunerile, chiar si pe cele mai verosimile, de afirmatiile dovedite. Delimitnd lucrurile verosimile de cele dovedite stiinta clarifica ce afirmatii necesita o continuare a cercetarii.

Una din principalele trasaturi ale stiintei este deschiderea la nou, capacitatea de a reexamina reprezentarile ncetatenite si daca este nevoie de a renunta la ele. stiinta este alcatuita din fapte(date), din relatiile dintre fapte si din explicatiile acestor relatii. Faptele si relatiile trebuie respectate cu grija. Faptele bine stabilite ramn neschimbate, numai relatiile se precizeaza odata cu dezvoltarea stiintei. Reprezentarile sau modelele se dezvolta si si schimba aspectul cu fiecare noua descoperire. Stabilitatea este una din cele mai importante trasaturi ale stiintei, altfel, dupa fiecare descoperire, totul ar trebui luat de la capat. PRINCIPIILE CERCETARII sTIINIFICE Instrumentele necesare stiintei n procesul cunoasterii sunt nainte de toate bunul simt si legile logicii. Dar n afara de metodele care decurg din acestea, comune tuturor sferelor de activitate, stiinta a dezvoltat si verificat n practica principii care permit evitarea greselilor si scurtarea timpului pe drumul catre adevar. Conform principiului cauzalitatii cauza precede ntotdeauna efectul. Orice teorie trebuie sa satisfaca principiul corespondentei, ea trebuie sa fie legata de teoria anterioara, daca sunt valabile conditiile n care a fost stabilita aceasta din urma. Principiul corespondentei reflecta continuitatea stiintei. Principiul observabilitatii cere ca n stiinta sa se introduca numai acele afirmatii care pot fi supuse unui experiment, fie el si numai mental sau, fie si numai n principiu. El nu poate fi aplicat nsa fara anumite rezerve. Principiul complementaritatii conform caruia anumite notiuni sunt reciproc incompatibile si trebuie deci sa fie interpretate numai prin prisma completarii reciproce. Ideea complementaritatii permite sa se nteleaga si sa se concilieze diferite entitati contradictorii. Claritatea este si ea o caracteristica necesara a teoriei stiintei. Nu de putine ori claritatea este evidenta prin simetria unor procese. ncercnd o sinteza a ceea ce metoda stiintifica are comun pentru toate stiintele, se constata ca exista ntr-adevar unele cerinte evidente: *o atitudine de impartialitate, *hotarrea de a lua n considerare toate posibilitatile rezonabile, *dorinta de a depune orice eforturi pentru a fi exact ori de cte ori acest lucru este posibil, *necesitatea de a evita influenta ideilor preconcepute. Daca este vorba de o cercetare fundamentala, ea va urmari formarea unor concepte, apoi, cu ajutorul acestor concepte vor fi elaborate ipoteze, teorii, legi. Deosebirea dintre cei trei termeni amintiti este una de accent; nu este vorba de o deosebire de esenta, ci mai curnd de o deosebire n gradul de certitudine ce le este atribuit n mintea cercetatorului. TIPURI DE CERCETARE sTIINIFIC

Cunoasterea este o activitate social-umana, un proces complex prin care oamenii si construiesc imagini, idei, conceptii, teorii despre realitatea nconjuratoare si despre ei nsasi, n scopul de a explica, prevederea si transforma fenomenele din natura si societate. Functia de baza a cunoasterii este de a furniza explicatii, de a face previziuni, de a oferi cunostinte pentru desfasurarea activitatilor umane. La rndul sau cunoasterea este dependenta de cerintele activitatii practice, iar nivelul sau de dezvoltare va fi determinat de exigentele acesteia. Cunoasterea si are originea n procesul practicii. Practica reprezinta punctul de plecare n cunoastere, baza pe care se desfasoara cunoasterea, dar si rezultat al cunoasterii, precum si criteriul fundamental de verificare al cunostintelor. Cunoasterea face ea nsasi obiectul unei activitati speciale de reflectie constituindu-se astfel teoria cunoasterii sau gnoseologia. Ea s-a cristalizat pe baza unei reflectii critice, sistematice asupra particularitatilor procesului de cunoastere. Cunoasterea stiintifica se desfasoara ca un proces constient, condus si reglementat, n timp ce cunoasterea comuna se realizeaza de cele mai multe ori spontan si ntmplator. Cunoasterea stiintifica are un nalt grad de generalitate, vizeaza esentialul n formele lui diferite de manifestare. Ea se distanteaza de individual ca sa poata ajunge la universal, reflectnd gradul de abstractizare. Cunoasterea comuna se opreste la aparente, la formele de manifestare a fenomenelor. Cunoasterea stiintifica este teoretica, are ca punct de plecare si finalitate practica, realitatea, dar creeaza un univers nou, cel al conceptelor, ipotezelor si teoriilor stiintifice. Cunoasterea comuna ramne la nivelul de imagini senzoriale, reprezentari si idei legate de ntmplare, aparenta. Cunoasterea stiintifica nseamna explicarea fenomenelor cercetate, n timp ce cunoasterea comuna se limiteaza la simpla constatare sau o explicatie sumara, lipsita de argumente valabile. Cunoasterea stiintifica foloseste de regula un limbaj special, al simbolurilor, deosebit de cel natural propriu cunoasterii comune. Istoric, cunoasterea stiintifica s-a desprins n timp de cunoasterea comuna. Astazi, cele doua modalitati de cunoastere interactioneaza prin intermediul practicii, cunoasterea stiintifica stabilind punti de legatura cu nivelul cunoasterii comune, revenind la mijloacele si termenii specifici acesteia, atunci cnd se aplica n practica rezultatele cercetarii stiintifice sau cnd se initiaza noi cercetari. Cunoasterea stiintifica se deosebeste de celelalte tipuri de cunoastere umana si n primul rnd de cea comuna, proprie oricarui om datorita nzestrarii sale native, din mai multe puncte de vedere: *al formei: cunoasterea stiintifica se constituie sub forma unor teorii stiintifice-sisteme de adevaruri ierarhizate, caracterizate printr-o deplina coerenta interna pe linia continutului si o riguroasa organizare pe linia logico-deductiva pe linia formei-care explica si prevad evolutia fenomenelor si proceselor si legile obiective ce actioneaza n fiecare domeniu.

*al metodelor: cunoasterea stiintifica determina proprietatile calitative ale fenomenelor cercetate si conexiunile dintre ele cu ajutorul unor metode si instrumente precise, care permit: nregistrarea, clasificarea, masurarea si compararea tuturor caracteristicilor lor cantitative. *al procedeelor de verificare: cunoasterea stiintifica dispune de procedee si tehnici de verificare a adevarului ipotezelor sale de la observarea dirijata stiintific si experimentul stiintific pna la analiza structurii logico-matematice a teoriilor. Fiind supuse unor probe tot mai exigente, cunostintele stiintifice se mbunatatesc si se dezvolta n permanenta. *al limbajului: cunoasterea stiintifica foloseste un limbaj specializat, cu un nalt grad de abstractizare, diferentiat de la o stiinta la alta, si ntr-o anumita masura deosebit de limbajul comun. Semnificatiile termenilor limbajului stiintific sunt precizate cu ajutorul unor definitii explicite si univoce, care nu lasa loc unor interpretari alternative, iar enunturile sale au ntotdeauna o temeinica justificare faptica sau demonstrativa si servesc, la rndul lor, pentru fundamentarea altor enunturi care decurg n mod logic din ele. Epistemologia este o parte a gnoseologiei, care studiaza specificul cunoasterii, asa cum se manifesta el n stiinta, cerceteaza principiile, legile si ipotezele formulate n diferite stiinte din punct de vedere al genezei, al evolutiei si al valorii cunoasterii, precum si metodele folosite n diferite stiinte. n cadrul epistemologiei, un loc deosebit l ocupa metodologia sau teoria asupra metodelor pe care stiinta le utilizeaza pentru a obtine cunostinte adevarate. NIVELURILE CUNOASTERII STIINIFICE Cunoasterea stiintifica presupune doua niveluri relativ distincte care nsa se presupun reciproc: nivelul empiric si nivelul teoretic. Nivelul empiric consta din datele si faptele empirice ale stiintei. Faptele economice reale sunt subsumate, grupate, indexate si cuprinse n indicatori economici potrivit nevoilor cunoasterii si exigentelor metodologice existente. Ele devin astfel fapte stiintifice, diferite de faptele reale. stiinta economica, la fel ca orice alta stiinta, nu se opreste la nregistrarea, selectarea si gruparea faptelor stiintifice. Ea continua prelucrarea datelor cu privire la aceste fapte cu ajutorul metodelor statistico - matematice, dezvaluind pe aceasta cale asa numitele legitati sau regularitati empirice, precum repetabilitatea, ciclicitatea, modificarile structurale, corelatiile. Pe baza faptelor stiintifice si a legitatilor empirice (care nu surprind esenta si cauzele fenomenelor) sunt elaborate enunturile stiintifice. Nivelul teoretic este constituit din teoriile stiintifice. n cadrul teoriilor economice sunt formulate notiunile, enunturile si tezele stiintifice, precum si legile economice. Notiunile economice numite concepte, termeni sau categorii economice sunt abstractii care desemneaza o anumita trasatura esentiala a unei clase de fenomene economice (marfa, valoarea, pretul, renta). Pentru a deveni operationale notiunea trebuie nsotita de indicatori economici specifici.

Enunturile si tezele teoretice exprima raporturile dintre caracteristicile faptelor stiintifice sub forma unor asertiuni, afirmatii sau negatii. Ele presupun notiunile stiintifice legate ntre ele n mod logic (cresterea salariului real este determinata de raportul supraunitar al indicelui salariului nominal si al indicelui preturilor). Legea economica este un tip de enunt teoretic care semnifica o relatie generala, esentiala, relativ stabila si constanta, repetabila, dintre caracteristicile fenomenelor sau proceselor economice (legea randamentelor non proportionale, legea cererii, legea ofertei). O forma de reflectare n planul practicii a legilor economice sunt principiile economice. Daca principiile stiintifice au n general semnificatia de izvor primordial, punct de plecare sau premisa, ori de teza fundamentala sau lege, principiile economice reprezinta norme de comportament sau de actiune economica, elaborate n concordanta cu cerintele obiective ale legilor (principiul minimului de efort cu maximum de randament - homo economicus). Pentru a raspunde exigentelor puse de cunoasterea stiintifica, o teorie trebuie sa satisfaca unele conditii elementare: *coerenta logica - enunturile sa se afle n relatii de compatibilitate reciproca *deductibilitate - enunturile deriva logic unele din altele *completitudine - teoria stiintifica tinde sa acopere explicativ domeniul la care se refera, sa formuleze toate relatiile semnificative pentru cunoasterea acestuia la un moment dat. *verificabilitate - orice teorie stiintifica trebuie sa cuprinda procedee care sa o lege de experienta, precum si criterii esentiale de verificare a continutului sau stiintific. COMPETENA PENTRU LECTURA sTIINIFIC n termeni operationali conceptul poate fi descompus n urmatoarea lista de capacitati sau aptitudini ale celui ce face lectura stiintifica: Observare: discriminarea formelor, sunetelor, silabelor si accentelor Identificare: recunoasterea literelor, cuvintelor, prefixelor, sufixelor si radacinilor obisnuite precum si denumirea obiectelor, evenimentelor, persoanelor. Descrierea: izolarea si enumerarea caracteristicilor importante, utilizarea unei terminologii proprii si a sinonimelor. Clasificarea: compararea caracteristicilor si punerea lor n contrast, ordonarea, punerea n succesiune si dispunerea ideilor, prin luarea n considerare a unor criterii multiple. Proiectarea investigatiilor: punerea de ntrebari, cautarea relatiilor posibile, aplicarea unor procedee consecvente, trecerea n revista a studiilor anterioare, elaborarea planului. Colectarea datelor: luarea de notite, investigarea materialelor de referinta, utilizarea diferitelor parti ale unei carti, nregistrarea datelor ntr-un mod ordonat.

Interpretarea datelor: recunoasterea relatiilor cauza-efect, organizarea faptelor, recapitularea informatiei noi, modificarea vitezei de lectura. Comunicarea rezultatelor: utilizarea mijloacelor grafice, dispunerea logica a informatiei, asezarea n succesiune a ideilor, cunoasterea vocabularului de specialitate, relevarea factorilor semnificativi, descrierea clara. Formularea concluziilor: generalizarea, analiza critica, evaluarea informatiei, recunoasterea ideilor si a notiunilor principale, stabilirea relatiilor si aplicarea informatiei la alte situatii. Lectura stiintifica constituie asadar o munca intelectuala, deloc usoara. Ea cere implicare n studiu, identificare si detasare critica de autorul lucrarii, judecata obiectiva si subiectiva (personala), dialog creativ. Avnd n vedere aceste aspecte, se considera ca metoda lecturii personale complete, critice, consta n parcurgerea urmatoarelor operatii: 1. Cercetarea subiectului, a temei, cu fixarea unei anumite piste; 2. Localizarea aplicatiilor posibile; 3. Cercetarea modului de argumentare si motivare; 4. Identificarea antitezelor, a obiectiilor ce pot fi formulate; 5. Identificarea comparatiilor relevante; 6. Reperarea exemplelor de sustinere, de ilustrare a ideilor; 7. Corelarea semnificatiilor cu recurs la sensuri noi, la cele referentiale, cu retinerea unor citate, cu notarea unor valori importante; 8. Stabilirea concluziilor cu retinerea esentialului. Lectura stiintifica se bazeaza pe chestionare permanenta, pe reformulari n stil personal, pe retinerea unor aspecte care permit apropierea de obiectiv, de mesaj, toate avnd rolul de a stimula o atitudine critica si un comportament creativ, n sensul cel mai larg. PLANIFICAREA ACTIVITII DE CERCETARE De cele mai multe ori, activitatea de cercetare are ca scop elaborarea unei lucrari a carei finalizare are o anumita data scadenta. Rezulta de aici necesitatea imperioasa a organizarii activitatii si a planificarii n timp a diferitelor etape ce se parcurg n procesul de cercetare stiintifica. Programul activitatii de cercetare va trebui sa tina cont nu numai de termenul scadent, ci si de activitatile concrete impuse de specificul lucrarii si de timpul necesar desfasurarii acestora. Se poate considera, ca activitatea de cercetare a oricarei teme ce urmeaza sa se finalizeze ntr-o lucrarea, cunoaste trei momente: *Elaborarea schitei programului activitatii de cercetare. Prin acesta, n functie de termenul prevazut pentru finalizarea lucrarii, se esaloneaza n timp principalele operatii privind documentarea bibliografica , observarea sau documentarea practica, formularea concluziilor, redactarea lucrarii. *ntocmirea schitei preliminare de plan al lucrarii stiintifice. Dupa documentarea bibliografica si formularea ipotezelor se trece la elaborarea schitei de plan a lucrarii de cercetare conform temei. ntocmirea schitei preliminare de plan al lucrarii contine idei, teze, concluzii, toate reiesite din documentare, inclusiv cele preluate din bibliografie. Aceasta schita va sta la baza planului lucrarii

stiintifice, care se elaboreaza nainte de trecerea la redactare si va cuprinde ntr-o forma sistematizata pe parti, sectiuni, capitole, paragrafe continutul schitei. Elaborarea acestei schite se va face sub ndrumarea unor cercetatori cu experienta si pe baza ei se vor face aprecieri cu privire la durata de timp necesara fiecarei etape de elaborare a lucrarii stiintifice. *Definitivarea programului activitatii de cercetare. n aceasta etapa se revine asupra schitei programului activitatii de cercetare si se fac unele corectii privind natura si durata etapelor activitatii de cercetare, n functie de specificul si structura preconizata a temei. ETAPELE ELABORRII LUCRRILOR sTIINIFICE Exigentele elaborarii oricarei lucrari stiintifice publicabile sau nu, respecta n linii mari o schema generala care va cuprinde: *alegerea temei sau explorarea proiectului propus *strngerea bibliografiei si studiul ei general *stabilirea ipotezelor de lucru si a schitei de plan a lucrarii *ntocmirea programului activitatii de cercetare, de abordare si elaborare a lucrarii(calendarul operatiilor) *abordarea documentara / experimentala /cercetarea de teren *prelucrarea, interpretarea si formularea tezelor principale privind rezolvarea problemei (exploatarea datelor) *redactarea materialului n prima forma si consultarea conducatorului stiintific *redactarea materialului n a doua forma, ca forma finala *pregatirea pentru publicare /comunicare , conform cerintelor de redactare DOCUMENTAREA N CERCETAREA sTIINIFIC Pentru a utiliza cu randament ridicat serviciile documentare, orice beneficiar trebuie sa dispuna de anumite cunostinte specifice. Dupa opinia generala a specialistilor, esentiale sunt sub acest aspect: *un minim de notiuni fundamentale referitoare la documentare ca faza a cercetarii stiintifice, fara de care cercetatorul nu poate stabili o unitate de limbaj cu documentaristii. *cunoasterea retelei de documentare *deprinderile de a mnui diversele instrumente de lucru puse la dispozitie de diverse unitati de documentare: cataloage, reviste informative, prospecte, si de a utiliza anumite tehnici de lucru specifice documentarii. Instrumentele si tehnicile de lucru difera nu numai n functie de domeniu, de tema si de particularitatile individuale ale cercetatorului, ci si de tipul documentarii. Cercetarea economica studiaza procesul economic real si nu doar conceptiile despre respectivul proces (acestea devin obiect principal de cercetare n cazul istoriei doctrinelor economice). De aceea, n cercetarea economica, mai mult dect n alte ramuri ale stiintei este necesar sa se acorde atentia tuturor tipurilor de documentare: documentarea bibliografica, documentarea directa n unitati si discutiile cu specialistii

Informatiile proprii documentarii bibliografice pot fi regasite pe urmatoarele tipuri de documente: a) Documente primare - surse n care este fixat direct continutul unei activitati de cercetare si creatie. Dintre acestea pot fi retinute: raportul stiintific si tehnic, disertatia, proiectul si documentatia tehnica, preprinturile sau publicatiile preliminare, lucrarile prezentate la diferite manifestari stiintifice, periodicele, revistele stiintifice, articole, ziare, reviste, carti, inventii si descrierile de inventii, culegeri de lucrari stiintifice, monografii, manuale, standarde, s. a. b) Documente secundare - surse rezultate din prelucrarea analitica si sintetica a informatiilor cuprinse n documentele primare, cu scopul semnalarii acestora. Dintre acestea, cel mai adesea se folosesc: *cataloagele - cuprind semnalari de lucrari existente ntr-o biblioteca. * bibliografiile - se prezinta sub forma listelor de semnalare a unor lucrari selectate dupa un anumit criteriu - valoare tematica, categorii de documente, timp, autor - nsotite sau nu de descrieri succinte. Exista o mare varietate de tipuri de bibliografii. * indexurile - sunt modele de nuclee informationale cuprinznd titluri, cuvinte cheie, nume, autori, institutii, subiecte, referinte bibliografice si se prezinta ca surse atasate la finalul unei lucrari; * reviste de referate - publicatii de informare al caror continut se prezinta sub forma de referate, adnotari sau titluri, la care se adauga o succinta descriere bibliografica, toate fiind grupate tematic si urmate de indexuri pe subiecte. c) Documente tertiare - sunt forme complexe de prelucrare a informatiilor prin analiza, evaluare, comparare sau sinteza, cu grad crescut de veridicitate si generalizare, cu posibilitati superioare de valorificare. Dintre acestea mentionam: ndreptarele, tratatele, dictionarele, enciclopediile, sintezele informative si documentare. Procesul complex al activitatii intelectuale nu se poate desfasura la ntmplare. La nivelul acestui proces doua operatii sunt fundamentale: sistematizarea informatiilor si regasirea informatiilor. Suportul eficientei sale l constituie edificiul operational bazat pe sistematizarea informatiilor cuprinse n diferite documente sau surse, care presupune, n primul rnd, clasificarea informatiilor si uneori indexarea lor. Clasificarea sau ordonarea consta ntr-o actiune de grupare rationala, n clase si subclase, a partilor universului informational, permitnd apoi regasirea rapida a faptelor, datelor sau ideilor. Actiunea de clasificare se poate realiza fie dupa aspecte exterioare (autor, forma de prezentare), fie dupa caracteristici de continut. Cea mai cunoscuta clasificare, acceptata international, are la baza criteriul diviziunii universului cunostintelor umane n clase si subclase. Principiul diviziunii este cel zecimal, propus de bibliologul american Malvin Dewey, n 1876, si perfectionat ulterior. Sistemul este cunoscut astazi sub numele de Clasificare Zecimala Universala (CZU). Indicii ei sunt ierarhizati, numerotarea facndu-se cu cifre arabe pentru fiecare

clasa, iar subdiviziunile acestora prin adaugiri de alte clase arabe. Clasificarea zecimala universala este ierarhica, notiunile de continut fiind ordonate succesiv dupa relatii tematice. Schema ei liniar ierarhica se bazeaza pe mpartirea totalitatii cunostintelor n 10 clase si a fiecarei clase, la rndul ei, succesiv, din nou n cte 10 subclase. Tabelele de baza sunt urmatoarele: 0.Lucrari cu caracter general. Bibliografie. Biblioteconomie. 1.Filozofie. Psihologie. Logica. Epistemologie. Etica. 2.Religie. Teologie. Ateism. 3.stiinte sociale, inclusiv pedagogie. stiinte juridice. Administratie. 4.Clasa libera. 5.Matematica. stiintele naturii. Fizica. 6.stiinte aplicate. Medicina. Tehnica. Agricultura. 7.Arte. Sport. 8.Lingvistica. Beletristica. Literatura. 9.Geografie. Istorie. Biografii. Sistematizarea presupune adesea si realizarea unei alte operatii paralele cu clasificarea si anume, indexarea. Aceasta consta n determinarea subiectului principal (sau a subiectelor principale) tratat ntr-un document si redarea lui ct mai concisa, cu ajutorul unei expresii formate din unul sau mai multe concepte sau notiuni fundamentale, exprimate prin 1 pna la 15 cuvinte. Indexarea pe subiecte este o metoda de ordonare a informatiilor, mai elastica si mai accesibila celor ce cauta informatii, dar mai putin deprinsi cu clasificarile. Alteori indexarea se face prin redarea continutului cu ajutorul unor notiuni (decriptori), simboluri (din titlul lucrarii) ce cuprind 1-3 cuvinte. Regasirea informatiilor este, de asemenea, un proces destul de complex. Cel mai frecvent, el presupune parcurgerea a patru etape esentiale: * cautarea informatiilor prin care au fost simbolizate si indexate sursele, folosindu-se liste de cuvinte, dictionare, tezaure, coduri speciale. * cautarea n index, utiliznd aceste coduri-cuvinte ,pentru a gasi toate informatiile conexe din diferite sisteme de referinte utiliznd aceste coduri-cuvinte, * localizarea documentelor pornind de la sistemele de referinte. * extragerea si prelucrarea informatiilor derivate. Procesul cautarii unui subiect ce raspunde unei cereri specifice a celui ce studiaza ntr-o biblioteca este de fapt si o munca de cercetare, care trebuie nvatata si exersata. PRELUAREA, CONDENSAREA sI ORGANIZAREA INFORMAIILOR Daca acceptam ca sistemul de documentare-informare reprezinta un complex de operatii si mijloace tehnico-metodologice destinat sistematizarii si regasirii informatiilor, va trebui sa acceptam si idea unor metode si tehnici de prelucrare a acestora. Prelucrarea, condensarea si organizarea informatiilor ntr-un produs selectat, sistematizat si redus ca dimensiuni deriva *din nevoia de a opera cu un volum mai mare de informatii, *din necesitatea orientarii rapide ntr-un domeniu de referinta, *de formulare a unor judecati de valoare privind continutul lor, precum si *din tinerea la curent cu cele mai noi aparitii ntr-un domeniu.

Dintre cele mai uzuale metode, tehnici, scheme si produse logice rezultate din prelucrarea, condensarea si organizarea informatiilor pot fi mentionate: titlul, fisa, planul, teza, rezumatul, conspectul, fisa de studiu, notele de lectura, extrasele, recenzia, referatul si sinteza. A. TITLUL - reprezinta tehnica cea mai simpla de prelucrare, condensare si organizare a informatiilor si consta n redarea acestora ntr-o forma extrem de concisa. Standardele internationale recomanda ca esentiala respectarea principiului potrivit caruia, titlul sa contina cel mult 6 cuvinte semnificative pentru a surprinde continutul, dar sa nu depaseasca pe ansamblu 12 cuvinte. B. FIsA - reprezinta o modalitate specifica de consemnare a rezultatelor lecturii sau a studiului unui document, n maniere mai mult sau mai putin detaliate. Practica lecturii si studiului unui document a conturat mai multe tipuri de fise. Astfel, pot fi mentionate: 1. Fisa de semnalare a documentului cuprinde urmatoarele elemente dispuse n ordine: - cota de nregistrare a bibliotecii (n partea stnga sus); - autorul (autorii); - titlul documentului; - datele de aparitie (editura, loc, an, pagina, etc.) 2. Fisa adnotata sau fisa de adnotare referativa. Pe lnga datele proprii semnalarii documentului se completeaza descrierea acestuia cu elemente informative, de descriere generala si de recomandare, cu aprecieri scurte asupra domeniului n care se ncadreaza continutul. 3. Fisa de citate. Cuprinde pe lnga descrierea bibliografica, si unele citate din publicatia respectiva. 4. Fisa de sinteza. Pe lnga elementele fisei de semnalare, acest tip de fisa cuprinde, ntr-o maniera sintetica. si judecati de apreciere, de evaluare a lucrarii, servind ca baza pentru alcatuirea sintezelor documentare. 5. Fisa terminologica. Cuprinde unele precizari asupra semnificatiei si sensului unor termeni, notiuni si expresii utilizate n documentul analizat. C. PLANUL DE IDEI - este un rezultat al procesului de prelucrare a continutului unui document(sau a mai multor documente apartinnd aceluiasi domeniu de informatii) si consta n extragerea si prezentarea ntr-o anumita ordine logica (impusa de cerintele studiului) a ideilor de baza ale documentului sau documentelor avute n vedere. Sarcina principala a celui ce trebuie sa ntocmeasca planul de idei este determinarea a ceea ce trebuie notat si preluat din document, prin raportare la logica materialului ce urmeaza a fi elaborat, dar si la continutul mesajului din textul de baza. Realizarea eficienta a unui plan de idei presupune urmatoarele operatii: - se descifreaza textul prin lectura atenta si repetata, urmarindu-se: *depasirea dificultatilor datorate vocabularului; *identificarea cuvintelor cheie si a lanturilor de idei; *identificarea cuvintelor

de legatura care au o semnificatie contextuala importanta, exprimnd: opozitia, cauzalitatea consecinta alternativa; *segmentarea textelor lungi, cu formularea unor subtitluri provizorii. - se desprind ideile principale, raporturile dintre ele si cele secundare, precum si elementele ce definesc miscarea cronologica a evenimentelor, cu mentionarea unor exemple ilustrative ca suport. - se aranjeaza ideile ntr-o ordine convenabila celui ce face planul, n functie de intentii. - se controleaza si se confrunta ideile, revenindu-se asupra mesajului de baza al textului. Se recomanda scrierea planului ideatic pe foi volante, fiecare foaie continnd o idee principala si cele secundare corespunzatoare. Acest lucru va permite o restructurare succesiva a planului de idei pna se va ajunge la forma cea mai convenabila. D. TEZA - Ca forma lingvistica, ea rezulta din prelucrarea concisa a informatiilor unui document si cuprinde formulari sintetice ale ideilor de baza, ale continutului unui mesaj, ntemeiate pe o conceptie generala proprie unui anumit domeniu stiintific. Tezele pot fi simple sau complexe, n functie de marimea, de natura si de importanta documentului pentru autorul lecturii. Ele exprima, ntr-un alt plan, specific, ipotezele stiintifice. E. REZUMATUL - Este un produs al activitatii de sinteza dezvoltata a ideilor principale dintr-o lucrare, care evidentiaza contributia originala a autorului, fara a include elemente critice. Tipurile principale de rezumate practicate n informare sunt: - rezumatul simplu - (de adnotare) - Consta ntr-o singura fraza care indica unitatile de continut minime si absolut necesare pentru situarea textului ntr-un context informational. De obicei, el se regaseste pe fisele adnotate. - rezumatul indicativ - (de semnalare) - Este mai extins dect cel simplu si cuprinde mai multe detalii de continut; - rezumatul informativ - (propriu-zis) - Contine un volum mare de informatii pastrnd ordinea adoptata de autor, dar, reformuleaza, proportioneaza si exprima n cuvinte proprii gndirea autorului. Rezumatul informativ poate cuprinde si citate, pasaje sau expresii ale autorului, fara ca prin aceasta continutul lui sa devina un montaj de citate, juxtapuneri sau prescurtari mecanice ale ideilor. F. CONSPECTUL - Reprezinta o forma ampla, rezumativa a activitatii de studiu si lectura stiintifica, oferind o viziune personala si de ansamblu asupra materialului parcurs (pasaje, titluri, argumente, sublinieri proprii). Scopul principal al conspectului este acela de a retine elementele de baza ale unui material si de a le folosi n situatii variate. Se considera ca n conspect, unele fraze si chiar unele cuvinte au o nsemnatate incomparabil mai mare dect ntr-o expunere temeinica si amanuntita. Pentru realizarea unui bun conspect se impune respectarea ctorva conditii: *claritatea ideilor, *logica implacabila, *redare sistematica a ideilor, *esentializarea ideilor si nu copierea textelor n maniere mai mult sau mai putin integrale. n practica documentarii pot fi identificate mai multe tipuri

de conspecte. Dupa numarul surselor prelucrate: conspect unitar (al unei singure lucrari) si conspect centralizat (al mai multor lucrari). Dupa gradul implicarii celui ce face conspectul: conspect obiectiv, reproductiv de idei sau pasaje si conspect apreciativ, cu note obiective, dar cu multe judecati si idei personale. Conspectul centralizat ridica unele probleme de metodologie a realizarii eficiente, n legatura cu care pot fi recomandate n principal, doua procedee: primul consta n lecturarea si conspectarea fiecarei lucrari n parte, pe foi separate, avnd drept criteriu de notare problemele principale tratate n sursele de documentare; dupa aceea, se grupeaza notele care trateaza aceeasi problema, realizndu-se astfel un ansamblu al referirilor la aceeasi problema ce pot fi regasite n diferitele surse de documentare consultate; cel de al doilea presupune, mai nti, realizarea integrala a conspectului fiecarei lucrari, respectnd succesiunea de idei si logica proprie autorului; se ntocmeste apoi planul sinteza al ideilor fiecarei lucrari; se extrag din fiecare conspect ideile corespunzatoare problemelor esentiale ce stau n atentia celui ce ntocmeste conspectul. Cu toate ca solicita mai mult timp si mai mult efort, acest din urma procedeu este mai avantajos deoarece ofera o viziune de ansamblu asupra lucrarilor conspectate, dar si asupra diferitelor modalitati de abordare ale acelorasi probleme de catre autorii lor. n general, etapele realizarii unui conspect sunt: * studierea lucrarii n ansamblu: pagina de titlu, tabla de materii, prefata, studiul introductiv, *realizarea planului de conspectare: cu mentionarea ideilor principale, a faptelor, cu preluarea de tabele, scheme, date. *extragerea informatiilor care ntregesc ideile principale: argumente, exemple, citate, extrase. *aranjarea lor ntr-o forma convenabila si redactarea materialului cu preocupari pentru stil. *controlul si confruntarea textelor. G. FIsA DE STUDIU - Reprezinta o modalitate sintetica de consemnare a rezultatelor activitatii de lectura a unui document. ntr-o fisa de studiu completa se mentioneaza, n principal urmatoarele: *tema n care se ncadreaza continutul fisei si care va constitui titlul ei; *specificul temei abordate care va defini problema tratata n fisa, n sens de specializare; *elemente de reper pentru orientarea rapida n fisa; *reflectii personale; *notatii cu caracter de deschidere spre alte probleme, de completare sau de trimitere spre noi surse de informare; *sursa de documentare. Titlul fisei se va scrie cu litere mari de tipar, n stnga spatiului superior si el se refera de obicei la tema sau domeniul n care se ncadreaza continutul notelor din fisa. Subtitlul indica problema, cu caracter de specificare, la care se face referinta. Tipul fisei se va scrie n dreapta spatiului superior, nainte de margine, cu una din siglele ce au urmatoarele semnificatii: FP - fisa principala; FS - fisa secundara; FC - fisa de continuare Toate fisele vor fi nsotite de un numar care va indica ordinea ntocmirii lor, astfel nct, ele vor sugera logica succesiunii ideilor, proprie autorului sursei de documentare. Chiar daca unele dintre fise vor fi ordonate, la un moment dat, conform unei alte structuri, dorita de cercetator, se va putea oricnd reveni la cea initiala.

n datele de referinta se va indica sursa de documentare cu toate datele de identificare: autor, titlu, data si locul aparitiei, si dupa caz, sursa de informare (biblioteca, persoana) unde poate fi gasit materialul informational. Atunci cnd este necesar, pe verso se vor nota citate semnificative pentru nceperea sau ncheierea textului sau unele scurte parafraze pentru anumite probleme. H. NOTELE DE LECTUR - Reprezinta rezultatul activitatii de studiu asupra unei lucrari din orice domeniu si au drept finalitate utilizarea lor n cele mai variate situatii, domenii, activitati. Notele de lectura nu se confunda cu luarea notitelor. Ele se disting prin aceea ca, ntr-o prima faza, se fac pe textul propriu-zis (daca acesta apartine celui ce face lectura) sau pe un caiet special cu consemnarea paginilor de referinta, nsemnari menite sa semnaleze aspectele ce prezinta interes. Ulterior, cititorul poate reveni la textul de baza, tinnd cont de nsemnarile facute, prelund si prelucrnd informatiile ce prezinta interes. I. REFERATUL - Reprezinta o forma a muncii independente prin care se realizeaza sintetizarea sau dezvoltarea n forma scrisa, a unor idei sau probleme dintr-o lucrare sau, din mai multe lucrari apropiate tematic. Printre conditiile de realizare a unui bun referat pot fi mentionate: - studierea completa, n limita posibilitatilor, a surselor de baza ce trateaza problema urmarita. - structurarea logica a continutului materialului studiat - identificarea si formularea corespunzatoare a argumentelor necesare convingerii celor care asculta sau citesc referatul. Structura unui referat, n maniera clasica, este alcatuita din trei parti: introducere, continut si concluzii. Poate fi adoptata si o alta maniera, moderna de a structura un referat, notnd: titlul, autorul, planul ideilor de baza ale referatului si apoi, elementele proprii unui referat clasic: introducerea, n care se prezinta locul, rolul si nivelul atins de problema n cercetarile si studiile stiintifice relevante; cuprinsul, cu dezvoltarea ideilor si evidentierea celor personale; concluziile care sa contina ntre altele, deschiderea unei noi abordari a problemei, emiterea unor judecati de valoare, sintetice, asupra contributiilor aduse si a directiilor posibile de dezvoltare a problemei; bibliografia care va fi mentionata fie n text, fie la sfrsitul referatului; data ntocmirii. Dimensiunile referatului sunt conditionate de specificul materialului studiat si prelucrat, de obiectivele propuse, de activitatea intelectuala n care se integreaza. J. SINTEZA - Reprezinta tehnica si forma de prezentare concentrata, coerenta si usor inteligibila a informatiilor privind o tema data din mai multe lucrari. Sinteza are si semnificatia unei activitati de reformulare a informatiilor referitoare la un subiect care se regaseste ntr-o varietate de surse. Activitatile angajate n procesul elaborarii sintezei sunt, n principal, urmatoarele: parcurgerea materialelor documentare, recunoasterea si extragerea informatiilor legate de tema propusa si, n final, convertirea lor ntr-o lucrare de sinteza.

PROCEDEE sI TEHNICI DE PRELUCRARE A INFORMAIILOR Prelucrarea datelor economice nseamna, n ultima instanta, utilizarea documentatiei, adica, acel proces n care interpretarea proprie a informatiilor trece n prim plan. Pentru aceasta se impun cu necesitate urmatoarele operatiuni, considerate ca fiind foarte importante: *evaluarea critica a sursei de documentare *organizarea si sistematizarea informatiilor obtinute n urma documentarii bibliografice sau de teren *punerea n diferite relatii a datelor rezultate din documentatie, n functie de scopul urmarit Evaluarea critica a surselor de documentare bibliografica trebuie sa tina cont de o serie de aspecte, dintre care pot fi mentionate: *anul aparitiei lucrarii, numarul editiei precum si revizuirile si adnotarile la editia respectiva. Aceste date sunt de natura sa plaseze n timp lucrarea, care de multe ori poate purta amprenta epocii n care a fost elaborata. *informatii privind editura, editorul si gradul de specializare si de profesionalism al acestora, ele putndu-se constitui ntr-o garantie pentru nsusirile de ordin calitativ ale lucrarii. *date referitoare la autor privind perioada n care a trait, formatia sa profesionala, orientarea politica, toate fiind de natura sa permita o perceptie realista a mesajului lucrarii si totodata posibilitatea de a delimita aspectele obiective de cele cu caracter subiectiv. *determinarea tipului de lucrare, fapt ce permite aprecierea lucrarii prin prisma obiectivului urmarit, al unghiului de abordare si al profunzimii tratarii subiectului. In cazul n care documentarea s-a facut din mai multe surse, se impune confruntarea acestora, stiut fiind ca pot aparea unele probleme, cum ar fi cele referitoare la comparabilitatea datelor, la compatibilitatea, suficienta sau insuficienta lor, toate, de natura sa permita o analiza corelata si pertinenta. Sistemul metodologic utilizat n prelucrarea informatiilor este alcatuit din metode si tehnici proprii stiintei n general, cu particularizari ce tin de specificitatea problemelor economice care se gasesc la interferenta cu socialul si politicul. Organizarea si sistematizarea informatiilor obtinute n urma documentarii cu caracter aplicativ, presupune folosirea unor procedee si tehnici care sa permita o prelucrare sugestiva si pertinenta a informatiilor. Unul din procedee se refera la ntabelarea datelor. Cea mai dificila etapa este cea a stabilirii continutului si structurii tabelului, astfel nct, n urma analizei datelor cuprinse n el, sa poata fi formulate concluzii care sa se constituie n argumente utile. n prelucrarea datelor se poate recurge la grafice si diagrame, ele numarndu-se printre cele mai sugestive mijloace de vizualizare a structurilor si corelatiilor proprii informatiilor economice.

Una din modalitatile de prelucrare a datelor referitoare la faptele, fenomenele si procesele economice, presupune evidentierea relatiilor de cauzalitate ntre diferite variabile. Pentru aceasta se apeleaza la formalizarea matematica, prin formule de determinare a unor indicatori, prin functii sau prin modele. Variabilele nu au acelasi statut. Unele dintre ele pot fi considerate instantanee, proprii unei cercetari statice, definind marimi economice la un anumit moment dat si reprezentnd nivelul indicatorului respectiv: pretul unui produs sau nivelul stocului de capital la sfrsitul anului, de exemplu. O alta categorie sunt variabilele de flux, care sugereaza si o dimensiune temporala: venitul anual sau consumul lunar. Astfel, unii indicatorii pot fi determinati ca marimi absolute, prin nsumare, rezultnd de exemplu, agregatele macroeconomice, sau prin scadere, atunci cnd este vorba de masa profitului, ca diferenta ntre cifra de afaceri si costul total. Alti indicatori se determina ca marimi relative, precum cei de eficienta, ca raport dintre efect si efort, cum ar fi productivitatea muncii. Una din problemele prelucrarii informatiilor este cea a masurarii, cuantificarii datelor, care trebuie sa tina cont nu numai de stabilirea corecta si sugestiva a unitatilor de masura n functie de natura fenomenului urmarit, dar si de faptul ca este vorba de o cercetare statica sau una dinamica. Asa de exemplu, nivelul productivitatii muncii, ca raport de eficienta ntre efect si efort, poate fi exprimata diferit, n functie de cuantificarea productiei si a muncii. Daca se doreste determinarea numarului de lucratori necesari pentru a obtine o anumita productie fizica, se va pleca de la productivitatea muncii calculata ca raport ntre productie n unitati fizice si numarul de lucratori. Daca se urmareste fundamentarea unei decizii privind dimensionarea optima a numarului de lucratori, se va compara salariul mediu individual al lucratorilor cu productivitatea medie a muncii, calculata ca raport ntre productia exprimata n unitati valorice si numarul de lucratori. Aprecierea dinamicii unui indicator presupune folosirea indicilor, ca marimi relative. Analiza proceselor economice presupune ca punct de plecare determinarea abaterilor indicatorilor n timp sau fata de un nivel luat ca baza de comparatie. Abaterile pot fi apreciate ca abateri absolute, prin diferenta, sau ca abateri relative, prin indici. De retinut ca formalizarea matematica a unei relatii dintre date sau fapte economice nu presupune n mod automat si caracterul operational al relatiei. Asa de exemplu, relatia dintre salariul real, salariul nominal si nivelul preturilor poate fi formalizata prin raportul: Salariul real = salariu nominal / preturi Semnificatia economica a relatiei dintre cele trei date se refera la aceea ca salariul real este direct proportional cu salariul nominal si invers proportional cu preturile, fara ca prin aceasta relatie sa se poata determina marimea absoluta a salariului real, care este o notiune abstracta n sensul ca nu poate fi cuantificat ca marime absoluta. Pornind nsa de la aceasta corelatie, rationamentul se poate

transfera n domeniul indicilor, al relatiei dintre dinamica celor trei marimi. Ca expresie a modificarii nivelurilor celor trei variabile, se obtine formalizarea unei corelatii care devine totodata si operationala: Indicele salariului real = Indicele salariului nominal / Indicele preturilor cu o semnificatie concreta, potrivit careia, modificarea salariului real este direct proportionala cu modificarea salariului nominal si invers proportionala cu modificarea preturilor. In plus aceasta relatie este si operationala, adica se poate determina cresterea sau scaderea salariului real si totodata se poate aprecia cui s-a datorat modificarea. Exprimarea relatiilor proprii fenomenelor si proceselor economice mbraca forma unor functii: functia cererii, functia ofertei, etc. Functia de productie, privita ca functie a costului total, exprima corelatia existenta ntre cele doua componente ale acestuia costurile fixe si costurile variabile si modificarea productiei. Forma functiei este diferita si exprima complexitatea relatiei dintre ele, ea putnd fi liniara, exponentiala, logaritmica, etc. ntr-un plan superior sunt elaborate modelele matematice, care cuprind ca elemente distincte: functia obiectiv, de maximizare(a profitului), de minimizare (a costului) sau de echilibru( al venitului national); sistemul de restrictii tehnico-economice, cum ar fi de exemplu functia de consum si functia de investitii din modelul lui Keynes; restrictiile logice, ele rezultnd din natura variabilelor si regulile formalizarii matematice, cum ar fi de exemplu, 0 c 1. Variabilele modelului pot fi endogene, proprii modelului, gasindu-si explicatia n cadrul sau(consumul gospodariilor este functie de venit) si exogene, determinate independent de relatiile proprii modelului, considerate ca fiind date(investitiile autonome n modelul lui Keynes) ELABORAREA CONCLUZIILOR sTIINIFICE Formularea problemelor si ipotezelor stiintifice presupune un rationament ce porneste de la principiul metodologic fundamental al cercetarii stiintifice-principiul ndoielii - si impune o analiza critica, constructiva pentru a stabili valoarea cunostintelor prin verificare. Ipoteza poate fi definita ca un enunt ce urmeaza a fi supus verificarii. Problemele stiintifice apar atunci cnd noile fapte nu mai pot fi explicate pe baza teoriilor si cunostintelor existente. Formularea problemei stiintifice este unul din momentele cele mai laborioase si dificile ale cercetarii si aceasta mai ales datorita faptului ca problemele economice sunt probleme ale vietii reale. Temele de cercetare sunt probleme supuse cercetarii stiintifice n vederea solutionarii. Solutionarea problemelor stiintifice ncepe cu(1) formularea ipotezei, ca o presupunere, ca o explicatie a cauzelor, ca un enunt, ca o teza, ca o lege sau principiu, toate cu caracter provizoriu. Elaborarea ipotezelor este dificila n stiinta economica pentru ca fenomenele si procesele economice sunt complexe, iar informatiile nu de putine ori sunt incomplete sau contradictorii. Dupa formulare urmeaza (2)verificarea ipotezelor. Procedeele de verificare pot fi: *empirice-cnd confruntarea ipotezelor cu faptele stiintifice se face prin observare obisnuita sau observare stiintifica, adica

dirijata, ce presupune culegere de date si fapte n mod sistematic; experimentul stiintific este destul de rar folosit n cercetarea economica. *teoretice-cnd verificarea urmareste coerenta logica si integrarea cunostintelor ntr-un ansamblu teoretic existent deja. n procesul informarii si analizei economice faptele oferite nemijlocit de realitatea practica devin fapte stiintifice, legi statistice si enunturi empirice. Etapele procesului de verificare a ipotezelor se considera a fi: * se formuleaza consecintele ipotezelor cu ajutorul rationamentelor deductive *se confrunta aceste consecinte cu faptele stiintifice obtinute n procesul analizei si cu enunturile empirice *se stabilesc relatiile posibile ntre ipoteze si realitatea practica oglindita prin intermediul enunturilor empirice Se considera ca o ipoteza este verificata daca toate consecintele ei sunt concordante cu toate datele si faptele oferite de practica, cu toate enunturile empirice. De retinut ca orice confruntare trebuie facuta cu date suficiente, altfel, ipoteza se considera neverificata. Concluzia stiintifica este rezultatul final al cercetarii stiintifice. Orice concluzie stiintifica trebuie argumentata solid si concret, adica, ea trebuie sa fie integrata organic n sistemul de cunostinte existent si acceptat deja din punct de vedere teoretic, aratndu-se cum se poate realiza aceasta integrare, cum se poate face legatura cu vechile concluzii. Atunci cnd concluziile formulate contrazic pe cele vechi, trebuie sa se demonstreze inconsistenta celor vechi, sa se argumenteze necesitatea renuntarii la ele si sa se arate felul n care, concluziile formulate se armonizeaza cu cele ramase valabile. REGULI GENERALE PRIVIND REDACTAREA LUCRRILOR sTIINIFICE Calitatea elaborarii si prezentarii poate contribui n mare masura la realizarea obiectivelor urmarite prin activitatea de cercetare stiintifica. Astfel, un limbaj adecvat tipului lucrarii presupune stapnirea limbii literare si a limbajului specific domeniului cercetat, cel economic de exemplu. Un asemenea limbaj se obtine prin lectura permanenta de lucrari beletristice si economice reprezentative. Prin aceasta se asigura mbogatirea si actualizarea limbajului de specialitate si se amplifica posibilitatea de a-l utiliza literar, corect, eficient. Redactarea unei lucrari stiintifice presupune parcurgerea unor etape dintre care cele mai importante pot fi considerate: *enuntarea tezelor de baza si prin aceasta sintetizarea coordonatelor teoretice si delimitarea domeniului abordat. *sistematizarea, n sensul ordonarii problematicii, a tezelor si concluziilor rezultate din cercetare n functie de obiective si de tipul de lucrare. *redactarea propriu-zisa a lucrarii, care este cea mai laborioasa.

Experienta n domeniul cercetarii stiintifice a permis conturarea a doua variante de redactare a lucrarilor: 1.-elaborarea unui text de baza, initial care este perfectionat ulterior n ceea ce priveste continutul si forma. 2.-redactarea succesiva, n mai multe variante, pna se ajunge la o forma corespunzatoare exigentelor. Cea mai utilizata modalitate presupune elaborarea variantei initiale care cuprinde ideile principale expuse n mod concentrat, urmnd ca adaugirile succesive sa fie facute pe verso sau pe anexe, cu trimiteri precise. O atentie deosebita trebuie acordata coerentei logice si stilului unitar. Mai mult, n raport cu prima varianta pot aparea nu numai adaugiri, ci si eliminari de text, pna la obtinerea unui nivel corespunzator de concizie, claritate si rigurozitate. In procesul redactarii trebuie respectate anumite cerinte esentiale precum: *formularea judicioasa a obiectivelor, tezelor, concluziilor *explicarea clara si argumentarea riguroasa a fiecarei afirmatii sau pareri. *integrarea adecvata a detaliilor n context. *evitarea de amanunte nesemnificative care ncarca textul *revizuirea structurii paragrafelor pentru a avea o coerenta logica *prelucrarea si includerea observatiilor referentilor sau conducatorilor stiintifici ai lucrarii inuta unei lucrari stiintifice nu este legata numai de continutul sau. Forma acesteia ntregeste imaginea referitoare la competenta cercetatorului. Cerintele de baza privind forma unei lucrari stiintifice se refera la urmatoarele: a)titlul trebuie sa fie scurt si clar, sintetiznd continutul materialului. Pentru precizari suplimentare sau pentru a evita un titlu prea lung se apeleaza la subtitlu. c)enuntarea problemelor studiate-prezenta de regula n introducere, acolo unde se vor preciza obiectivele, cadrul general studiat sau problematica abordata, precum si rezultatele obtinute de alti cercetatori n domeniu. d)structura lucrarii-judicios delimitata n parti, capitole, paragrafe, n functie dimensiune, de complexitate, de natura problemelor abordate, de obiectivele urmarite. ntr-o structura considerata corespunzatoare, paragraful ajunge pna la 1o pagini, dar nu trebuie sa fie mai mic de 2 pagini. e)instrumentarul de investigare utilizat-se prezinta concis. Astfel, metodele cunoscute vor fi numai amintite, trimiterile bibliografice vor fi precise, iar elementele de noutate n utilizarea unui instrument de cercetare vor fi prezentate mai pe larg. f)prezentarea rezultatelor originale ale cercetarii-aspect important, definitoriu pentru continutul lucrarii. Astfel, contributiile proprii vor avea o pondere nsemnata n lucrare; datele de observare

primara, considerate interesante, vor fi reproduse n totalitate(daca au un volum mare vor fi prezentate n anexe).; se prezinta sintetic rezultatele prelucrarii datelor n tabele, centralizatoare de comparare, etc.; daca anumite date sunt preluate din alte lucrari, se vor face trimiteri precise la bibliografie. g)ideile de baza ale lucrarii - se evidentiaza prin titlurile partilor, capitolelor, paragrafelor, iar n text prin formulari exprese, sublinieri, folosirea unor litere cu caractere speciale. Interesanta pentru marcarea si retinerea lor este vizualizarea. h)ilustrari grafice-trebuie sa fie simple, sugestive, de dimensiuni rezonabile, usor de nteles, nsotite de legenda, numerotate pentru identificare rapida. In text este obligatoriu sa se faca trimiteri explicative si comentarii la grafice. i)tabelele-cuprind informatii cifrice, indicatori cu semnificatie pentru continutul lucrarii. Trebuie acordata multa atentie rubricilor tabelelor si continutului lor astfel nct ele sa fie argumente pertinente pentru continutul lucrarii. si pentru tabele este necesara numerotarea ,iar n text sa se faca trimiteri si comentarii corespunzatoare. In lucrare se vor include numai tabelele cu adevarat sugestive si necesare, celelalte vor fi trecute n anexe. j)citatele - se vor folosi pentru referiri la idei foarte importante, sau ca argument cnd se combate un anumit punct de vedere, sau pur si simplu atunci cnd se considera ca o formulare este foarte buna. De retinut ca citatele se folosesc moderat, altfel imprimnd un caracter documentar lucrarii. Este obligatorie delimitarea n text prin ghilimele, numerotarea si referirea la sursa bibliografica . k)anexele-cuprind de regula materialul informational utilizat : date cu caracter statistic, rezultatele unor investigatii de teren, sintezele unor puncte de vedere apartinnd unor specialisti, extrase de texte sau legi. Fiecare anexa va cuprinde sursa informatiilor ncorporate. n textul lucrarii se vor face trimiteri exprese la anexe . l)bibliografia-poate fi regasita fie la sfrsitul lucrarii, fie la sfrsitul partilor sau capitolelor, fie n partea de jos(subsolul)paginii. In bibliografie se trec doar lucrari efectiv consultate si utilizate. La ntocmirea listei lucrarilor cuprinse n bibliografia generala, de la sfrsitul lucrarii, trebuie sa se respecte unele reguli: - lucrarile se nscriu n ordine alfabetica dupa litera numelui autorului. Pentru lucrarile colective ordinea alfabetica se stabileste dupa numele primului autor. - n cazul lucrarilor colective la care nu se mentioneaza numele autorilor, anuare statistice, legi, ordonarea alfabetica se va face dupa prima litera a titlului sursei bibliografice, spatiul afectat de regula numelui autorului fiind marcat prin semne distincte.(* * *). Atunci cnd trimiterile la sursa bibliografica se fac n subsolul paginii, pentru citate, ntocmirea aparatului stiintific trebuie sa respecte anumite cerinte: cifrele de la terminarea unui citat se scriu fara paranteze si dupa ghilimelele care delimiteaza citatul

numerotarea citatelor si a notelor de subsol corespunzatoare se face n continuare pe capitole, subcapitole sau chiar pe lucrare. Notele de subsol cuprind urmatoarele date: cifra corespunzatoare citatului din text, autorul, titlul lucrarii sau articolului, numarul revistei sau volumului, editura, numarul editiei, localitatea, anul aparitiei, numarul paginii. De cele mai multe ori, pentru autori apare doar initiala prenumelui, dar pentru autoare prenumele va fi ntotdeauna scris n ntregime. De exemplu: 1. Babaita I., Silasi Gr., Duta Alexandrina, Macroeconomia, Editura Orizonturi Universitare, Timisoara, 1999, pag. 139 Pentru a evita repetarea datelor privind aceeasi sursa bibliografica se poate recurge la urmatoarele notatii: *Op. Cit. - atunci cnd s-a citat anterior lucrarea De exemplu: 12- Babaita I. si colaboratorii, op. cit., pag. 153 *Idem - atunci cnd corespund toate elementele cu ale unei lucrari citate imediat anterior De exemplu: 13-Idem *Ibidem - atunci cnd corespund toate elementele cu ale unei lucrari citate imediat anterior fiind diferita numai pagina De exemplu: 14-Ibidem, pag.154 Exista si alte modalitati de semnalare a surselor bibliografice, mentionate in regulile de redactare proprii editurilor sau altor organisme de specialitate. Ceea ce este important ramne continutul acestor semnalari care sa permita identificarea rapida a documentului initial. n)rezumatul(sinteza) lucrarii-se prezinta ca o informare asupra principalelor probleme din lucrare insistnd asupra contributiilor originale. Realizarea unui text de calitate presupune luarea n considerare a unor recomandari prin care se confera unele nsusiri absolut necesare : a)rigurozitatea presupune formulari exacte care sa reflecte fidel fenomenele si procesele

studiate. Aceasta implica o cunoastere si folosire corespunzatoare a conceptelor, a metodelor domeniului studiat, dar si nregistrarea, analiza si interpretarea corecta a datelor. b)originalitatea-se realizeaza prin exprimarea unui punct de vedere propriu, nou, dar si prin trecerea informatiilor privind fenomenele studiate, prin filtrul gndirii proprii. c)corectitudinea elaborarii - care se asigura prin sistematizarea ideilor expuse si selectate dupa criteriile importantei si consecintelor logice, prezentate si argumentate convingator, n functie de obiectivele urmarite. e)corectitudinea-din punct de vedere gramatical si literar. f)stilul redactarii-trebuie sa fie concomitent: personal, concret, focalizat, coerent, responsabil, adaptat.

*personal - adica sa reflecte convingeri, experiente proprii, ntr-un limbaj care sa evite sabloanele, formularile banale si utiliznd pe ct posibil formele impersonale ale verbelor(se observa, asa cum s-a vazut) ; *concret - prin efectuarea de referiri precise si formulari exacte, prin trimiteri la opiniile altor autori; *focalizat - (directionat) - adica sa faciliteze sesizarea obiectivelor majore, urmarindu-se n permanenta idea principala a lucrarii; *coerent - trecerea de la un pasaj la altul, de la un paragraf la altul sa fie logica si fluida.; *responsabil - sa respecte adevarul stiintific, sa reflecte situatia reala, sa semnaleze sursele de informatii investigate, sa consemneze exact consemnarile din bibliografie, sa delimiteze clar rezultatele originale de cele preluate; *adaptat-n sensul luarii n considerare a cerintelor beneficiarilor lucrarii sau cu respectarea specificului lucrarii, care se refera la problematica abordata, la dimensiunea si modul de structurare a materialului, la limbajul si aparatul stiintific folosit. PRINCIPALELE TIPURI DE LUCRRI sTIINIFICE n functie de destinatia lor, lucrarile de cercetare stiintifica pot mbraca urmatoarele forme: a)referatul stiintific - comunicare prescurtata a unei concluzii stiintifice inclusiv a unei solutii practice. n forma scrisa are 5 - 10 pagini si de obicei este prezentat oral. b)comunicarea stiintifica - o lucrare mai ampla si mai complexa cuprinznd 10 - 20 de pagini, expunerea orala fiind de 15 -25 minute. d)raportul de cercetare - o lucrare stiintifica predata beneficiarului la termenul prestabilit prin contract . f)studiul - lucrare de cercetare destinata sau nu publicarii avnd 25 -50 de pagini. SUSINEREA PUBLIC A LUCRRILOR DE CERCETARE Sustinerea publica, orala a lucrarilor stiintifice presupune elaborarea unui material suport care are ca parti principale (a) introducerea sau exordiul n care se enunta n linii mari problema care face obiectul comunicarii cu scopul de a trezi interesul ascultatorilor. (b) tratarea subiectului care consta n expunerea dezvoltata a ideilor, faptelor, metodelor precum si a argumentelor corespunzatoare. c) concluzia sau peroratia care are, pe de o parte, rolul unei recapitulari n care sunt evidentiate principalele aspecte, iar pe de alta parte, rolul de a convinge auditoriul de justetea concluziilor. Reusita unei expuneri verbale este asigurata daca *trezeste interesul auditoriului, * daca este convingatoare pe baza de logica si practica fara repros si * daca reuseste sa impuna parerea autorului, inclusiv, prin caldura si puterea de expresie a cuvntului. Un adevarat cercetator trebuie sa poata realiza o expunere orala care sa transmita clar, limpede, ideile si convingerile proprii . El trebuie sa nvete sa foloseasca toata gama de mijloace de expresie : cuvnt, sintaxa, cadenta si armonie a frazei, sugestivitatea stilului, debit verbal, accent, caldura a cuvntului, gesticulatie, atitudine.

Pregatirea expunerii conditioneaza eficacitatea comunicarii rezultatelor cercetarii stiintifice si cuprinde : *elaborarea planului prezentarii(expunerii orale) si redactarea textului care va face obiectul expunerii, *cunoasterea auditoriului, *pregatirea personala a vorbitorului, *pregatirea materialului si tehnicii ajutatoare, *pregatirea auditoriului. Planul prezentarii trebuie sa cuprinda ideile principale si argumentarea fiecareia dintre ele. Partile expunerii vor fi concepute modular (fiecare idee pe o pagina separata) ceea ce va oferi posibilitatea unor eventuale modificari n succesiunea ideilor prezentate, chiar n timpul expunerii, daca se dovedesc necesare. In elaborarea planului expunerii se are n vedere cu prioritate valorificarea rezultatelor cercetarii proprii. Se recomanda ca n expunerea orala sa se reproduca integral textul special pregatit, prin aceasta asigurndu-se rigurozitatea transmiterii rezultatelor precum si eliminarea eventualelor improvizatii daunatoare pentru calitatea si tinuta stiintifica a actului de comunicare. Cunoasterea auditoriului este o faza importanta n pregatirea expunerii, deoarece aceeasi tema va fi tratata diferentiat, n functie de structura si de nivelul informarii auditoriului. In plus, atunci cnd comunicarea este urmata de ntrebari si discutii, se dovedeste foarte utila o informare cu privire la domeniul preocuparilor celor prezenti. Pregatirea personala a vorbitorului , nseamna n primul rnd un text de prezentare bine elaborat si n al doilea rnd, presupune controlul atitudinii, al mimicii, al gesturilor, urmarindu-se prevenirea unor eventuale dificultati psihice, ntreruperi prelungite sau precipitari n expunere. Pregatirea materialelor si a tehnicii ajutatoare : diapozitive, folii, planse cu tabele sau grafice, stiut fiind ca vizualizarea usureaza expunerea, evitnd monotonia nsiruirii de cifre sau clasificari. Nu trebuie omisa verificarea prealabila a existentei conditiilor de utilizare corespunzatoare a materialelor utilizate: priza, cablu, ecran, etc. Pregatirea auditoriului presupune, dupa caz, anuntarea prealabila a temei prin afis sau program . n unele cazuri se apeleaza la editarea unor preprinturi sau rezumate ale lucrarilor ce urmeaza a fi prezentate, asigurndu-se astfel posibilitatea pregatirii participantilor pentru ntrebari, discutii sau dezbateri, n cunostinta de cauza. Expunerea n public consta n reproducerea textului scris, special pregatit. Captarea interesului se asigura prin sublinierea noutatii si a actualitatii problemelor, prin fraze bine formulate, suficient de concentrate pentru a nu fi ngreunata ntelegerea si prin evidentierea efortului propriu. Expunerea va fi nsotita de vizualizarea corespunzatoare. n contextul reusitei expunerii orale, pot fi mentionate, ca o concluzie, urmatoarele recomandari practice:

*Prezentarea sa fie diferentiata n functie de natura lucrarii, de tipul si obiectivele comunicarii. *Expunerea rezultatelor cercetarii sa nu fie monotona. *Prezentarea materialului trebuie sa situeze n prim plan elementele esentiale, de noutate. *Expunerea trebuie sa se ncadreze n timpul acordat. De aceea, se dovedesc utile repetitiile cu ceas si o anumita rezerva de timp. UNIVERSITATEA DE VEST TIMIsOARA FACULTATEA DE sTIINE ECONOMICE Disciplina: Epistemologie. Metode si tehnici de cercetare n economie Titular curs: prof. univ. dr. Alexandrina DU Continutul tematic al disciplinei 1. Particularitati ale cercetarii stiintifice n economie 2. Programarea activitatii de cercetare stiintifica 4. Etapele cercetarii stiintifice 3. Documentarea n activitatea de cercetare stiintifica 4. Prelucrarea informatiilor 5. Valorificarea rezultatelor cercetarii Obiectivele lucrarilor cu caracter aplicativ 1. Culegerea si prelucrarea datelor 2. Semnificatii ale modalitatilor de cuantificare a datelor economice 3. Indicatori si indici 4. Evidentierea interdependentelor economice cu ajutorul tabelelor 5. Diagrame si grafice 6. Modelarea matematica n economie 7. Redactarea lucrarilor stiintifice 8. Sustinerea publica a lucrarilor stiintifice Lucrari cu caracter aplicativ Pentru anul III EG 1.Studiu de optimizare a utilizarii timpului individual 2.Referat cu o tema la alegere Pentru anul IV FB 1. Parcurgerea etapelor necesare elaborarii lucrarilor de Licenta Bibliografie orientativa 1.Beveridge W.I., Arta cercetarii stiintifice, Editura stiintifica, Bucuresti, 1978 2.Constantinescu N.N.(coord), Introducere n metodologia cercetarii stiintifice, ASE, Bucuresti, 1989 3.Duta Alexandrina, Elemente de metodologie a cercetarii stiintifice, Editura Universitatii de Vest, Timisoara, 2002 4.Migdal A., De ndoiala la certitudine, Bucuresti, 1989 5.Neacsu I., Metode si tehnici de nvatare eficienta, Bucuresti, 1990 6.Popa L., Metode si tehnici de munca intelectuala, Editura didactica si pedagogica, Bucuresti, 1979 7.Zait D., Elemente de metodologia cercetarii, Editura Universitatii, Al. I. Cuza, Iasi, 1997