Sunteți pe pagina 1din 1

CERINŢE PENTRU ELABORAREA REFERATULUI LA DISCIPLINA

STAGIU DE CERCETARE ŞI DOCUMENTARE ÎN VEDEREA ÎNTOCMIRII LUCRĂRII DE DISERTAŢIE

Lucrarea, într-un număr de 2000-2500 de cuvinte trebuie să pună în evidenţă modul în care s-au
aplicat cunoştinţele metodologice dobândite la realizarea lucrării de disertaţie, respectiv:

- Modalitatea în care s-a ales tema lucrării de disertaţie


- Cum a fost întocmit programul de cercetare, care au fost etapele efectiv stabilite şi limitele de
timp alocate
- Cum a fost făcută selecţia bibliografică, ce criterii au fost avute în vedere la selecţia lucrărilor, ce
dificultăţi de documentare s-au întâlnit (dacă e cazul)
- Cum a fost făcută cercetarea bibliografiei selectate, cum au fost extrase, selectate, organizate
informaţiile necesare elaborării lucrării
- Ce metode de cercetare au fost utilizate la întocmirea lucrării şi de ce au fost selectate
respectivele metode
- Ce elemente s-au avut în vedere la întocmirea planului lucrării şi în ce măsură planul iniţial a fost
respectat până în final, sau care sunt motivele pentru care planul a suferit modificări
- Ce măsuri au fost avute în vedere la redactarea lucrării în vederea evitării plagiatului
- Ce modalitate de citare a surselor bibliografice a fost folosită
- Ce elemente formale au fost avute în vedere la redactarea lucrării şi care au fost etapele
redactării
- Dacă lucrarea cuprinde concluzii şi menţionarea contribuţiei personale şi direcţiilor de cercetare
viitoare cu privire la tema abordată
- Cum este pregătită susţinerea lucrării

S-ar putea să vă placă și