UNIVERSITATEA DIN ORADEA

FACULTATEA DE PROTECŢIA MEDIULUI

Program de studii: Valorifiarea durabil a resurselor padurii
Anul de studiu: I

REFERAT LA DISCIPLINA ETICÂ ȘI INTEGRITATEA ÎN CERCETAREA

ȘTIINȚIFICĂ

Tema : Sistemul de citare-referentiere al lucrarilor de finalizare a studiilor

Autor:
Student Masterand Ori Ralf Istvan

Îndrumător:
Șef lucrări dr.ing. Diana Popovici

2019-2020
CUPRINS

I. Etapele de redactare a unei lucrări ştiinţifice

II. Adunarea informaţiei, citarea surselor şi redactarea lucrării în sine

III. Legea privind drepturile de autor şi a drepturilor conexe

IV. Programe care depistează preluarea integrală a surselor

I. Etapele de redactare a unei lucrări ştiinţifice

I.Tipuri de lucrări ştiinţifice
Cu termenul de lucrare ştiinţifică se identifică tot ce înseamnă conţinut informativ, cu
caracter ştiinţific, redactat pentru publicare. Acestea pot fi: - articole prezentate la conferinţe
şi simpozioane; - capitole – părţi componente ale unui volum; - cărţi cu o anumită tematică;
- lucrare de licenţă, disertaţie. Pentru fiecare dintre acestea este necesară respectarea
numitor etape şi a regulilor de redactare ştiinţifică. Mediul în care lucrările sunt prezentate
diferă şi acesta şi anume:
- în cadrul unui simpozion, congres ştiinţific sau conferinţa;
- în cadrul unui târg de carte;
- în plenul unor foruri ştiinţifice înalte cum ar fi Academia Română sau universităţi
- în faţa unei comisii pentru susţinerea lucrării de doctorat, masterat sau licenţă.

II. Adunarea informaţiei şi citarea surselor

1. Etapele documentării în vederea realizării unei lucrări ştiinţifice sunt următoarele.

a. Stabilirea unei teme
Se realizează fie prin propria voinţă sau înclinaţie personală, fie respectând o anumită arie
tematică. O temă trebuie să fie un obiectiv ţintit şi care să atingă o anumită latură a unui domeniu
sau mai multe domenii de interferenţă şi nu o temă amplă şi care va avea ca rezultat ca
esenţialul să fie diluat.
b. Parcurgerea bibliografiei Pentru elaborarea unei lucrări este necesar în preliminar
parcurgerea bibliografiei.
Bibliografia se structurează pe mai multe categorii (ce vor trebui parcurse):
- lucrări generale,
- enciclopedii,
- dicţionare ca înstrumente de lucru,
- lucrări specifice în domeniu recent apărute,
- izvoare şi surse documentare din arhive,
- realizarea de interviuri şi activitatea de teren în acest sens.
c. Structurarea informaţiei
 Documentarea se realizează prin elaborarea unor fişe de lucru şi acestea vor ajuta la redactarea
materialului ştiinţific final. Ele se realizează pentru fiecare lucrare parcursă, pentru sursele
documentare de asemenea. Fişele sunt de mai multe tipuri:
A. Fişa bibliografică
În cadrul căreia se redau datele de identificarea a lucrării generale sau speciale
(nume,prenumele autorului, titlul lucrării, ed, loc, an de apariţie, cota de biblioteca daca e din
acesta sursa, data elaborarii fişei) şi citatea, idei principale din cadrul acesteia.
B. Fişa rezumat
În cadrul căreia cercetătorul va realiza un rezumat folosind cuvintele sale, a unui capitol sau a
unei cărţi întregi.
Acestea sunt principalele două tipuri de fişe, utilizate frecvent în documentare.
În cazul izvoarelor şi a surselor documentare din arhive se va ţine cont de următoarele condiţii:
există izvoarea editate (şi în acest caz trebuie să se parcurgă ediţia critică a izvoarelor, cea mai
recentă care există) şi izvoare inedite (nepublicate şi pe care cercetătorul le va descifra singur şi
va semnala acest lucru la începutul lucrării sau la final).

2. Elaborarea unui plan al lucrării

Această etapă este esenţială, deoarece informaţia fiind abundentă ea trebui să fie organizată pe
coordonatele unui plan de idei.
Orice lucrare ştiintifică are trei puncte principale:
- introducere
- cuprins
- încheiere
Pentru fiecare parte se realizează un plan idei principale, care să fie urmat întocmai astfel încât
informaţia să fie clară, concisă, să prezinte ultimele cercetări din domeniu şi să marcheze o parte
personală (a autorului, care este firească până la urmă). Forma de redactare a lucrării este dată
fie de condiţiile cerute de organizatorii conferinţei sau a simpozionului fie respectând condiţiile
standard de redactare. Acestea din urmă sunt:
- corp de literă titlu capitol 14 bolduit
- corp de literă titlu subcapitol 12 bolduit
- Times New Roman cu caraectere de 12 ptr text, spaţiu intre rânduri de 1,5 şi alinierea Justify.
- formatul paginii este de obicei 2,5 sus, dreapta şi jos, iar la stănga este de 3,5 (pentru că acolo
se leagă lucrarea).
 Fiecare lucrare conţine foaia de titlu sau gardă care trebuie sa cuprindă:
- Numele şi prenumele autorului, titlul lucrării, Editura, localitatea şi anul de publicare.
- aceasta poate să fie identică sau nu cu copeta 1 a cărţii
- în cazul lucrărilor de licenţă, masterat şi doctorat pe coperta 1 se trece sus Universitatea unde
se susţine lucrarea, Facultatea şi catedra sau departamentul, in centru se trece Lucrare de
doctorat, de disertaţie sau de licenţă (fără titlu), în partea de jos a coperţii stânga prof. codonator
(Nume Prenume, titlul academic complet) şi dreapta absolvent, doctorand, masterand (nume şi
prenume), iar centrat jos anul susţinerii. Doar pe foaia de titlul se trece pe lânga elementele
identice de sus şi jos, in centrul în loc de lucrarea de....., titlul lucrării respective.
- După foaia de titlu prima pagină este destinată cuprinsului: care trebuie să conţină trimiteriile
exacte la paginile lucrării.
- următoarea filă cuprinde argumentul autorului sau motivaţia alegerii temei (care poate fi 12
pagini sau mai mult).
- conţinutul lucrării se structurează pe 3-4 sau mai multe capitole, plecând de la un capitol
introductiv (care poate purta chiar numele de introducere), concluzii (care rezumă în câteva
pagini realizăriile lucrării).
- bibliografia se trece la finalul concluziilor (cu izvoare, surse documentare inedite şi edite,
bibliografia generală şi specială pentru tema respectivă).
- anexele reprezintă ultima parte a lucrării (ele pot fi identificate prin marcarea lângă imagini a
semnificaţiei sau prin realizarea unei liste care se plasează la începutul anexelor (sau în funţie de
politica redacţională a unor edituri la începutul lucrării).
3. Aparatul critic utilizat
Inserarea informaţiei preluate din lucrări, în text, se face respectând anumite reguli de trimitere.
Există două mari sisteme utilizate la trimiterile bibliografice: Sistemul European recomandat şi
în România de Academia Română (sistemul APA) şi cel amaerican bazat pe Chicago Manual of
Style (sistemul Chicago).

A. Sistemul European
 Citatele inserate în text care se vor marca cu ghilimele „ ” și apoi trimiterile se fac la
subsolul paginii utilizând setarea din calculator : Insert-References- Footnote. La nota de subsol
se utilizează următoarele abrevieri:
- Prenumele şi numele autorului, titlul lucrării (cu caractere italice), editura, localitate, anul
apariţiei lucrării, p....(prescurtarea de la pagină, iar daca sunt două pagini sau mai multe se
prescurtează pp.....).
- Dacă sunt mai mulţi autori prenumele şi numele lor este menţionat în număr de trei şi în
paranteză (coautori, coordonatori).
- Pentru periodice- prenume şi nume a autorului, titlu ,,Numele periodicului”, localitatea, seria,
tomul, anul de apariţie, nr..., pagina.
- manuscrise din arhive: deţinătorul de arhivă, fond/ colecţie, serie/ parte dintr-o serie,
pachet/dosar, an, fila față sau verso (f. v).
- Izvoare editate, manuscrise: Deţinător, fond sau colecţie, prenumele şi numele autorului, titlul,
nr. manuscris, fila.
- interviurile transcrise integral se trec in partea de anexă a lucrării, la final, iar utilizarea
acestora în text se realizaeză numai într-un text redactat ca sursă informativă (cel mult două
rânduri citate). Modul de prelucrare a acestora şi de inserare în text trebuie precizate ca tehnică
de lucru de la început, la fel cum se întâmplă în cazul surselor documentare inedite. Trimiterile
la subsol potrivit sistemului APA se fac cu următoare prescurtări standard:
- apud- atunci când se citează o anumită opinie a unei persoane, dar apare în lucrarea altui
autor.
- idem (sau eadem) când sunt două note consecutive ale aceluiaşi autor, însă lucrări diferite.
Idem se utilizează pentru autori iar eadem pentru autoare şi înseamnă acelaşi sau aceeiaşi.
- ibidem, acelaşi autor, aceiaşi lucrare ca şi la nota precedentă (în cazul notelor consecutive)
doar pagina diferă.
- op. cit.(lucrarea citată) se utilizează numai după numele autorului pentru a marca faptul că
lucrarea a mai fosi citată înainte. Dacă sunt folosite şi respectiv citate mai multe lucrări ale
aceluiaşi autor atunci după numele şi prenumele acestuia se trec două
-passim (ici şi colo) se utilizează cănd un termen anume sau informaţie apare în mai multe
locuri într-o lucrare.
Utilizarea acestor trimiteri ştiinţifice este obligatorie. Este în acelaşi timp o recunoaştere a
contribuţiei adusă la problemă de autori diverşi şi, în acelaşi timp fereşte de plagiat (destul de des
întălnită este preluarea informaţiei fără precizarea surselor).

B. Sistemul american de citarea surselor - Chicago

Acest sistem practică o serie de prescurtări şi de trimitere la sursă. Se realizează între paranteze
rotunde, în text, imediat după citatul respectiv, marcat tot intre ghilimele în text ,,’’. Lucrările,
cu datele de identificare, se regăsesc fie la finele capitolului fie la finele lucrării, în bibliografie.
Este un sistem mai uşor de utilizat, însă mai greu de verificat în ceea ce priveşte veridicitatea şi
acurateţea trimiterii ştiinţifice, în comparaţie cu cel european.
Prevederile sistemului Chicago sunt următoarele:
- citatul trebuie marcat in text fie prin ghilimele ,, ,,, fie cu caratere italice sau bolduit să
poată fi distins facil în text.
- se trece numele şi prenumele autorului, anul apariţiei lucrării, titlul lucrării şi pagina.
- dacă sunt mai multe lucrări ale aceluiaşi autor, apărute în acelaşi an, se va realiza un
sistem de notare care trebuie precizat de la începutul lucrării.
Inconvenienţele acestui sistem sunt numeroase:
- se diluează informaţia,
- plasarea intre paranteze rotunde in text imediat şi datele de identificare a lucrării la finalul
capitolului sau chiar la finele a întregii lucrări face ca verificare surselor să nu se realizeze rapid.
- Este un sistem cu care se lucrează mult mai uşor insă destul de contestat în Europa.

4. Bibliografia
Ordinea de organizare a bibliografiei respectă trei paşi consecutivi :
- izvoarele edite şi cele inedite şi respectiv interviurile în extenso (cu precizarea persoanei
intervievate, vârsta, profesia, data: anul, luna ora de înregistrare)
- lucrări generale de la A la Z (trecute cu Nume, Prenume, Titlu, Editura, localitate, an de
apariţie.
- Paginile web, cu toate datele de identificare (site-ul, domeniul, ziua de acces şi ora)
5. Anexele
Pentru unele lucrări sunt necesare o serie de imagini, poze, fotocopii, interviuri şi care sunt
cuprinse în cadrul ultimei părţi a lucrării, care se numeşte anexă.
Paginile între care sunt cuprinse acestea nu se numerotează ca şi restul lucrării. Însă au o
numerotaţie specială: sus este trecut nr. anexei şi sub imagine datele de identificare, ce reprezintă
şi sursa de provenienţă. Anexele sunt notate cu cifre arabe de la 1 la n+1.

III. Legea privind drepturile de autor şi drepturile conexe

Sistemul legislativ din România s-a preocupat în ultimii 20 de ani de protecţia informaţiei şi au
fost elaborate o serie de ordonanţe de urgenţă şi legi în acest sens. Le voi enumera în rândurile de
mai jos şi voi da argumentele necesare:
1. Legea nr. 8 din 1996 privind drepturile de autor şi drepturile conexe Cu modificările OG 123
din 2005.
2. Legea 329 din 2006 şi Legea 202 din 2010. În această ultimă lege informaţie privind drepturile
de autor este structurată astfel:
,, Partea a III-a Gestiunea şi apărarea drepturiler de autor şi a drepturiloe conexe:
Cap. I. Gestiunea drepturilor patrimoniului de autor şi a drepturilor conexe.
Cap. II. Oficiul Român pentru drepturile de autor.
Cap. III. Măsuri de protecţie, proceduri şi sancţiuni:
Secţiune 1- Măsuri tehnice de protecţie a informaţiei privind regimul drepturilor.
Secţiunea 2- Proceduri şi sancţiuni.
Cap. IV. Aplicarea legii. Dispoziţii tranzitorii şi finale. ”1.

IV. Programe care depistează plagiatul

Acestea programe sunt în număr destul de mare, însă, majoritatea dintre ele pot fi achiziţionate
contracost. Voi enumera câteva dintre acestea, cele mai importante, în opinia mea:

Software-uri considerate cele mai bune (Weber-Wulff, 2007);

Sistemul olandez Ephorus – este un sistem plătit, destul de scump dar folosit de majoritatea
universităților din țările nordice. (Ephorus, 2011) Sistemul antiplagiat Ephorus ( sursa:
https://www.ephorus.com/en/home)
Sistemul suedez Urkund, http://www.urkund.com/int/en/
Copyscape Premium, oferit de Google. Costă numai 5 cenți pentru o verificare.
http://www.copyscape.com/signup.php?pro=1
Recomadările mele privind tehnici de redactare a unei lucrări ştiinţifice sunt în concordanţă cu
sistemele de redactare a universităţilor din ţară: Universitatea Bucureşti, Universitatea din
Oradea, Universitatea ,, A.I. Cuza” Iaşi şi Universitatea ,, Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca.

Bibliografie
PROCEDURA OPERATIONALA privind elaborarea lucrarii de finalizare a studiilor Cod UO :
SEAQ_PO_Pr.MA_06
Pagina web : studii-vizuale.ro
Pagina web: https://animv.ro/
Pagina web: http://libruniv.usarb.md/images/pdf/bci_tema_4/stiluri_metode%20_citare.pdf