Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
- note de curs -
Aceste note de curs sunt alcătuite pe baza a două lucrări – Septimiu, Chelcea, (2003)
Metodologia elaborării unei lucrări științifice, București, Editura Comunicare.ro. și Manual
de autorat științific. Scrierea publicațiilor științifice, (2009), Coordonator – Ion Dumitrache,
Horia Iovu, prin preluarea parțială și uneori modificată, în redactare sau tehnoredactare, a
unor selecții din cele două lucrări menționate. (Lect. univ. Marcel N. Popescu)
o Baze de date care cuprind articole ştiinţifice grupate pe domenii: ERIC (Education
Resources Information Center), FIS-Database (FIS Bildung Literaturdatenbank), INIST (Institut
de l'Information Scientifique et Technique / CNRS), baza de date franceză John Libbey Eurotext
(articole medicale), baza de date americană Medline/PubMed (articole medicale din 1966-
prezent), baza de date americană PsycArticles (American Psychological Association – APA), baza
de date europeană SCOPUS ™ (14000 de jurnale în domeniul ştiinţific, tehnic, medical, ştiinţe
sociale începând cu anul 1960), baze de date care conţin articole şi 14 documente educaţionale,
germană SoLi (Sonderpädagogische Literatur, Universität Hamburg), franceză - Saphir
(CTNERHI - Centre technique national d'études et de recherches sur les handicaps et les
inadaptations) şi respective - elveţiană - CSPS/SZH.
o Articole publicate în jurnale on-line publicate de diverse edituri : Blackwell (~650
jurnale), Cambridge University Press (~220); Elsevier (~1200), Emerald (~220); Erlbaum
- Lawrence Erlbaum Associates - LEA (~100); HighWire Press – Standford University
(arhivă cu peste 800000 articole –text integral), Ingenta (~5600 jurnale), Karger (~80)
MetaPress (~1000), Oxford University Press (~180), PubMed/Medline (~180 jurnale cu
articole gratuite); Peeters (~55), Sage (~400), Revues.Org (~100), Springer (~1600),
Thieme (~100), Wiley InterScience (~460 jurnale).
II. Norme de redactare
Încă din 1928, când în SUA apăreau doar patru publicaţii de
specialitate, editorii revistelor de psihologie şi antropologie au propus o
procedură standard de pregătire a manuscriselor, care în timp a condus la
alcătuirea unui manual cu reguli precise pentru prezentarea studiilor
ştiinţifice. Publication Manual of the American Psychological
Association – căci despre el este vorba – a apărut într-o primă formă în
1952.
Se acceptă cvasiunanim ca organizarea materialului pentru publicare să
urmeze o schemă-standard, după cum urmează:
• O introducere, în care se prezintă stadiul de cunoaştere a problemei
investigate.
• Trecerea în revistă a literaturii de specialitate cu referire la tema cercetată.
• Descrierea design-ului şi a modului de desfăşurare a cercetării, incluzând
toate informaţiile utile pentru verificarea rezultatelor printr-o nouă cercetare.
• Prezentarea datelor, a metodelor care au condus la rezultatele studiului.
• Interpretarea rezultatelor (dacă este o cercetare concretă), sau o concluzie.
II.1 Prezentarea unei lucrări științifice
Prezentarea lucrărilor de licenţă sau a tezelor de doctorat trebuie să răspundă pe
deplin cerinţelor universităţii unde se susţin. Câteva recomandări generale sunt însă valabile
peste tot.
Volumul – unei teze de licenţă: 60-85 de pagini – unei teze de doctorat: 200-300 de
pagini
Numărul de copii – pentru o lucrare de licenţă: 2 + 1 copie pentru conducătorul
ştiinţific – pentru o teză de doctorat: 1 + 3 copii pentru membrii comisiei
II.2 Elementele generale
A. Elementele tehnice
1. Pagina de titlu
o Denumirea universităţii.
o Denumirea facultăţii.
o Titlul complet şi subtitlul tezei.
o Numele şi prenumele autorului.
o Numele, prenumele şi gradul. didactic al conducătorului ştiinţific.
o Luna şi anul susţinerii disertaţiei.
2. Sumarul (cuprinsul, tabla de materii).
3. Lista figurilor şi tabelelor.
4. Lista abrevierilor.
5. Mulţumiri pentru persoanele şi instituţiile
care l-au ajutat pe absolvent/doctorand să
realizeze lucrarea/teza. (poate să lipsească).
B. Elemente de conţinut
6. Conţinutul propriu-zis al lucrării/tezei Introducere: ce anume îşi propune lucrarea/teza;
trecerea în revistă a literaturii de specialitate; metodologia: metodele şi tehnicile utilizate;
datele obţinute; interpretarea datelor; concluzii şi recomandări pentru cercetările viitoare.
7. Anexe (opţional).
8. Glosar (opţional).
9. Note.
10. Lista bibliografică (lucrări din care s-a citat şi lucrări citite, dar din care nu s-a citat).
II. 3 Cum se dă un titlu
Alegerea titlului – o artă. Există o artă a titlului şi în lucrările din domeniul ştiinţelor socio-
umane. În cuvinte puţine trebuie să oferim multe informaţii despre cercetarea realizată. Un titlu
trebuie, deopotrivă, să informeze despre esența a ceea ce anume se află în lucrare, dar să fie și
atractiv, incitant și, uneori, chiar amuzant. Acest lucru sae realizează cu ajutorul a mai multor
tehnici lingvistice și figuri de stil.
• Titluri care folosesc ”elipsa” și ”hiperbatul”. ”Elipsa” înseamnă eliminarea unor cuvinrte
(de regulă, verbe) din propoziție. ”Hiperbat” înseamnă schimbarea ordinii sintagmelor în
frază. ”Sintagma” înseamnă unitatea semantico-sintactică stabilă, formată dintr-un grup de
două sau de mai multe cuvinte între care există raporturi de subordonare (denumiri sinonime
- locuțiune; expresie). Hiperbat: Respirarea cea de ape îl îmbată, ca şi seara.(Eminescu)
Exemplu:
Titlu - Forme tradiţionale de cooperare în viaţa
poporului român: tovărăşiile tinerilor. Fraza
normală - Tovărăşiile tinerilor reprezintă o formă
tradiţională de cooperare în cultura românească.
• Titluri care folosesc metafore. ”Metafora” înseamnă a da unui cuvînt o semnificație
nouă, vîn virtutea unei comparații subînțelese
Exemplu:
Titlu: Al treilea val. Șocul viitorului – Alvin
Tofler.
Titlu: Legea lui OM – Marcel N. Popescu
Pentru ca un astfel de titlu să îndeplinească și
funcția de informare, de regulă se apelează și la
sub-titluri, ca de exemplu:
Legea lui OM . Ecologia relațiilor
interumane și reguli ale negocierilor de succes–
Marcel N. Popescu
Exemplu:
„A trata fenomenele sociale ca
lucruri înseamnă a le trata în
calitatea lor de date, alcătuind
punctul de plecare al ştiinţei“
(Durkheim, 1974, pp. 79-80).
Uneori, dintr-un motiv sau altul, nu avem acces la o lucrare de referinţă. O găsim citată
sau descoperim un citat din ea într-o altă lucrare a altui autor. Riguros şi moral în acelaşi
timp este să recunoaştem că folosim o informaţie „de mâna a doua“, menţionând după numele
autorului: „citat de“, „după“ sau ”apud” şi notând din ce lucrare am preluat citatul. În lista
bibliografică vom trece însă ambele lucrări.
Exemplu:
Auguste Comte (1824, 500) –
apud Paul Foulquié şi
Raymond Saint Jean (1962, 492) –
atrăgea atenţia că „nu există
o separare absolută între
observaţie şi raţionament“.
Exemplu:
Hegel, Georg W.F. [1833](1963).
Prelegeri de istoria filozofiei
(trad. D.D. Roșca). Bucureşti,
Editura Academiei R. P. Romîne
Hegel, filoosof german, D.D. Roșca, filosof român,
1770 - 1831 1895 - 1980
B. Sistemul numeric (citarea la subsolul paginii)
În cadrul acestui sistem, referinţele bibliografice sunt numerotate în ordinea în care apar în text.
La „subsolul paginii“ se trece respectivul număr, cu indicaţiile bibliografice corespunzătoare.
Computerul are el însuși această facilitate în World, la tasta REFERENCES, Insert Endnote (introduce
referințele la sfârșitul lucrării) sau Insert Footnote (introduce referințele în josul paginii). Avantajul plasării
trimiterilor bibliografice la subsolul paginii decurge din economia de timp: cititorul află imediat autorul şi
lucrarea la care se face referinţă, nu mai trebuie să caute la sfârşitul capitolului sau al întregii lucrări
indicaţia bibliografică. Dezavantajul acestui sistem de citare este legat de punerea în pagină: există riscul
de a trece notele bibliografice de la o pagină la alta, ceea ce reduce lizibilitatea. Deşi se practică încă
ambele sisteme de citare, sistemul Harvard câştigă teren, se generalizează, pentru că prezintă – după cum
remarca şi Chris Hart (1998, 210) – o serie de avantaje: relevă cu pregnanţă lucrările citate şi data apariţiei
lor, permite revizuirea bibliografiei, inserarea unor lucrări noi sau renunţarea la unele trimiteri
bibliografice fără renumerotarea citatelor, oferă posibilitatea citării de mai multe ori a aceleiaşi lucrări,
indicându-se o singură dată autorul şi lucrarea, asigură o viziune de ansamblu, lămuritoare, asupra
bibliografiei întregii lucrări. Fireşte, autorii au libertatea nu numai de a alege între cele două sisteme de
citare, dar şi de a le combina. Important este ca referinţele bibliografice să fie clare, să ofere toate detaliile
de identificare, să fie uniforme,1 adică să se citeze în acelaşi fel pe tot parcursul lucrării, să fie corecte, ceea
ce presupune respectarea structurii citatului. Exemplu:
1
1
Popescu, N.,Marcel, (2018), Tehnici de redactare, note de curs, București, Editura UEB.
Alte cerințe ale citării
Un citat nu trebuie să depăşească 28 de rânduri de text, adică o pagină, şi că pe o
pagină din manuscris se recomandă să nu fie date mai mult de două-trei citate scurte. În
legătură cu lungimea unui citat, Mircea Eliade spunea: „Un citat preţuieşte (în conştiinţa
cititorului) în măsura în care este scurt, dens, strălucitor. O pagină întreagă citată anulează
această imagine“. Se întâmplă, uneori, că ideile la care vrem să facem referiri sunt plasate în
diverse locuri într-o lucrare: folosim atunci indicaţia bibliografică pass. = passim. Alteori, ideea
apare la o anumită pagină, iar dezvoltarea ei se face pe mai multe pagini. Indicăm acest lucru
prin menţionarea paginii şi a abrevierii urm. = următoarele.
Se recomandă ca citatele care depăşesc 40 de cuvinte să fie inserate în text fără a fi
marcate cu ghilimele, dar obligatoriu scrise cu italic, dar la un singur rând, păstrându-se
un spaţiu de mărimea alineatului la dreapta şi la stânga citatului.
Exemplu:
Textul se prezintă ca o succesiune de părţi. Fiecare parte conţine o singură idee principală, pe care o
prezintă, o detaliază, o analizează, o dezbate, o exemplifică. Autorul trebuie să stabilească legături între
părţi, astfel încât textul să capete complexitate, continuitate, ritm alert, să ofere surprize la lectură, să-l facă
pe cititor să vadă frumuseţea textului. Textul trebuie organizat în funcţie de ideile pe care aoutrul doreşte să
le transmită şi pentru care şi-a făcut un plan într-o etapă anterioară. El trebuie să se oprească la un număr
optim de idei principale.. (Şerbănescu, 2000/2001, 178).
Citatele foarte extinse, care se apropie de limita maximă de o pagină, lasă impresia
fie că autorul nu a stăruit asupra textului, fie că nu a reuşit sau nu şi-a propus să
desprindă ideea din cuvinte. În lucrările de licenţă şi în tezele de doctorat, citatele
care depăşesc 28 de rânduri este bine să fie prezentate în „casetă“ (engl. box).
Casetele vor fi reunite într-un adaos la lucrare, numit „apendice“ (lat. appendix).
Nu ar trebui admise disertaţii cu casete dispuse în textul propriu-zis. Ele lasă impresia
unui colaj. În lucrările destinate tiparului, casetele pot fi dispuse în interiorul
capitolelor, marcându-se faptul că nu aparţin autorului. Vor fi, aşadar, încadrate în
chenar, scrise cu corp de literă mai mic sau pe mai multe coloane decât textul original.
Casetele vor avea titlu şi vor fi numerotate. Se va alcătui o „listă a casetelor“ (engl.
list of boxes), ce se va insera după „cuprins“ şi, eventual, după „lista tabelelor“ şi „lista
figurilor“.
II.8 Alte indicații bibliografice generale
Dacă lucrarea citată a fost consultată pe internet, se indică, după celelate elemente de
identificare a lucrării (autor, titlu etc..) exact adresa paginii respective, urmată de
mențiunea – consultat în zaiua de ...
La Bibliografia generală de la sfârșitul lucrării se pot trece și lucrări care nu au fost
citate, dar pe care autorul le-a consultat, inclusiv, în cazul lucrărilor de licență sau
disertație, cursurile profesorilor.
Când ne referim la o comunicare ştiinţifică prezentată ca poster (afişată), trebuie
să facem această precizare. Exemplu:
Chelcea, Septimiu. (1992, septembrie). Atitudinile etnice ale românilor.
Prezentare poster la Conferinţa Naţională de Psihologie. Universitatea Bucureşti.
Exemplu:
Constantinescu, Cornel, (1999, decembrie), Tradiţia cercetărilor sociologice în
judeţul Arge, în Simpozionul - 60 de ani de la Metodologia elaborării unei lucrări
ştiinţifice - cercetarea sociologică a plasei Dâmbovnic, moderator Ilie Bădescu,
Universitatea din Piteşti.
II.9 Cum se scriu numeralele în lucrare
În legătură cu modul de redactare al cifrelor se impun câteva precizări. Regula generală este
de a scrie cifrele inferioare lui 10 cu litere (doi, trei, nouă), însă de la 10 în sus se vor scrie
numeric (12, 45, 78).
Excepții:
• În cazul enumerărilor (de exemplu, întrebările 7, 8, 9).
• Când se fac comparaţii (de exemplu, subiecţii aveau vârsta cuprinsă între 5 şi 7 ani).
• În exprimarea procentelor (de exemplu, 3%, 7%, 9%).
• Când se fac referiri la tabele sau figuri (de exemplu, în tabelul 4 se arată…).
•Când sunt exprimate operaţiile matematice (de exemplu, performanţa grupului
experimental a fost de 5 ori mai ridicată decât cea a grupului de control).
• Când se precizează data calendaristică şi ora (de exemplu, 6 ianuarie 2003, experimentul a
început la 2h 30 p.m.).
• Numerele peste zece se scriu cu litere când sunt la începutul propoziţiei sau frazei
Exemplu: Douăzecişitrei din cei 40 de subiecţi testaţi au obţinut scoruri ridicate.
Într-o lucrare științifică, concluziile sunt extrem de importante pentru că ele exprimă
(sau trebuie să exprime), sintetic și clar, de ce ai ales acest subiect și nu altul, și ce anume
a rezultat în urma efortului pe care l-ai depus. Concluziile trebuie să răspundă
următoarelor exigențe de structurare și de redactare:
După finalizarea lucrării trebuie realizată, cu multă atenție, corectarea ei, căci
acuratețea unei lucrări exprimă și respectul pe care îl arătați celui căruia îi este
destinată lucrarea (când este vorba de referate). O lucrare neglijentă, cu multe erori de
tehnoredactaare, cu greșeli gramaticale sau de ortografie exprimă nu doar nivelul
intelectual limitat al autorului (nivelul profesional este exprimat de conținutul propriuzis al
lucrării), dar și respectul pe care îl aveți față de profesori. O lucrare neglijentă, din acest
punct de vedere va fi, în mod sigur și evident, sever depunctată.
În această ultimă etapă a realizării unei lucrări, se mai fac și sublinierile finale (doar
cu italic; sublinierile cu bold se fac doar în materiale care au scop didactic, cum este și
cazul de față) ale unor cuvinte, propoziții sau fraze care au drept scop să pună în
evidență aspecte mai importante din lucrare. Nu se recomandă sublinieri. Nu trebuie
abuzat de sublineri căci, dacă totul este important, atunci nimic nu este important.
III. Semne de punctuație
”Mă voi referi la unele dificultăţi gramaticale ale limbii române, cu o privire specială
asupra scrierilor din domeniul ştiinţelor socioumane. Nae Georgescu, cel care ne-a oferit de
curând o ediţie critică sinoptică M. Eminescu, spune: „textul înseamnă covor de semne,
cuvinte adică – şi semne de circulaţie printre ele, aşadar: punctuaţie.“ (Georgescu, 2000,
xvii). Să ne oprim la punctuaţie ca în faţa unui semafor. Mai degrabă din neglijenţă decât
din neştiinţă, în unele lucrări întâlnim greşeli de punctuaţie grave (virgula între subiect şi
predicat, între predicat şi complementul direct sau indirect, scrierea cu majusculă după
două puncte ş.a.). Nu pe acestea le am în vedere. Nici dezacordurile gramaticale, şi nici
greşelile de exprimare în limbajul de zi cu zi. Mă preocupă capcanele scrierii lucrărilor de
specialitate, pe care studenţii şi doctoranzii trebuie să le identifice şi să le evite.” (Septimiu
Chelcea, (2003), Metodologia elaborării unei lucrări științifice, București, Editura
Comunicare.ro, pp. 119)
III.1 Punctul
Exemplu:
Uneori, grupurile umane se constituie spontan. (Este adevărat, însă, că există şi
grupuri umane formate artificial, planificat [.])
Se pune punct, de asemenea, după fiecare menţionare a lucrărilor incluse în lista
bibliografică.
Exemplu:
Simon, Patrick. (2000), Reprezentările relaţiilor interetnice într-un cartier cosmopolit,
în G. Ferréol (coord.). ”Identitatea, cetăţenia şi legăturile sociale” (pp. 13-42). Iaşi,
Editura Polirom.
Utilizarea punctului în abrevieri - regula ortografică impune [.] în abrevierile formate
din prima literă a cuvintelor (de exemplu, H[.] R[.] A[.] F[.] pentru Human Relations
Area Files), precum şi din prima silabă a cuvântului şi consoana şi grupul de consoane
cu care începe cea de-a doua silabă (de exemplu, cap[.] pentru capitol, op[.] cit[.]) pentru
„opera citată“. Exemplu:
art. = articol cf. = conform lucr. cit. = lucrarea citată N.B. = nota bene
cap. = ibid. = ibidem op. cit. = opera citată pass. (passim.) = în
capitol id. = idem p. (pp.) = pagină (pagini) diferite locuri
vol. = volumul P.S. = post-scriptum
v. = vezi s.n. = sublinierea
Se folosesc abrevieri şi pentru titlurile academice şi didactice (acad. =
academician; dr. = doctor; drd. = doctorand; asist. univ. = asistent universitar; conf.
univ. = conferenţiar universitar; prof. univ. = profesor universitar) şi pentru profesii
(arh. = arhitect; pr. = preot; prof. = profesor; ec. = economist; ing. = inginer).
Vom pune punct după numărul tabelelor şi figurilor (opţional), dar în mod obligatoriu
după cuvântul Notă[.] şi la sfârşitul explicaţiei date în notă.
În lista bibliografică semnul [.] desparte numele autorilor de anul apariţiei
lucrărilor citate şi respectivul an, trecut între paranteze rotunde, de titlul cărţii
sau articolului. Aceeași funcție o are și virgula. Se mai pune punct şi după titlurile
lucrările incluse în bibliografie, ca şi la încheierea trimiterii bibliografice.
Când propoziția, sau fraza nu are final, se pun doar trei puncte (de suspensie).
III.2 Virgula
Folosirea virgulei este extreme de importantă, ea putând să schimbe
fundamental sensul frazelor.
Exemplu: Cine ar merge în patru labe?
„Dacă bărbatul ar şti valoarea pe care o are femeia ar merge în patru labe în
căutarea sa.”
„Dacă bărbatul ar şti valoarea pe care o are[,] femeia ar merge în patru labe în
căutarea sa.”
„Dacă bărbatul ar şti valoarea pe care o are femeia[,] ar merge în patru labe în
căutarea sa.”
Reguli de folosire a virgulei:
Atunci când sunt legate prin ”și”, ”ori” sau ”sau”, părțile de vorbire sau propozițiile nu se
despart prin virgulă, exceptând situațiile în care acești termeni se repetă.
Exemplu:
Voi folsi și metode canitative[,] și metode calitative.
Comunicăm mesajele sau în luna ma[i,] sau în luna iunie.
Se separă prin virgulă părțile de vorbire sau propozițiile legate prin: ”nici”, ”dar”,
”însă”, ”ci”, ”dar și”, ”precum și”, ”deci”, ”prin urmare”, ”așadar”, ”în concluzie”.
Exemple:
Sunt de acord cu propunerea[,] însă va trebui să evaluăm toate consecințele.
Publicul țintă a fost informat[,] prin urmare va fi în cunoștință de cauză.
Introducerea unor termeni noi (invenţii lingvistice sau preluări din literatura de
specialitate internaţională) se face prin folosirea ghilimelelor (numai la prima menţionare
a termenului).
Exemplu:
În funcţie de dimensiunea [„]locus of control[“], persoanele acceptă valorile
[„]societăţii deschise[“].
III.6 Parantezele
Parantezele servesc la separarea dintr-o frază a elementelor structural independente.
Se trec între paranteze rotunde:
∙ referinţele bibliografice (Pavelcu, 1965, 47);
∙ abrevierile denumirii instituţiilor (CURS);
∙ literele sau numerele folosite pentru identificarea unei enumerări.
Exemplu:
Pentru cunoaşterea stimei de sine a persoanelor de vârsta a treia, am folosit: a)
teste psihologice; b) observaţia directă; c) biografia socială; d) un chestionar cu 54 de
întrebări.
Parantezele drepte închid materialul din interiorul parantezelor rotunde şi separă
cuvintele ntroduse de noi într-un text citat.
Exemplu:
Datele cercetării (au fost testaţi studenţi [N = 125]
şi elevi [N = 140]) susţin ipoteza relaţiei dintre…
III.7 Linia de pauză, linia oblică și cratima
Grafic, linia de pauză este mai lungă decât cratima, poate suplini atât virgula, cât şi
parantezele rotunde când se introduce o explicaţie sau o determinare.
Exemplu:
„Sunt mulţi sociologi [–] printre care îndrăznesc a mă număra [–] care recunosc
puternica influenţă care au avut-o asupra lor lucrări precum cele ale istoricului Jules
Michelet, cu darul său de a «reînvia» trecutul…“ (Stahl, 1974, 22).
Linia oblică (engl. slash) marchează:
Introducerea unei clarificări, a uneui termen explicativ suplimmentar.
Exemplu:
„Analiza factorială în componente principale (ACP), o metodă care constă în
construirea unei noi variabile [/] factori fără corelaţie… (Zlate, 1996, 129).
Dicţionare
Zamfir, C.; Vlăsceanu, L., (1993), Dicţionar de Sociologie, ediţia I, Bucureşti,
Editura Babel.
Articole publicate în jurnale
Somers, T., (1992), Looking for the Right One. Social Studies, 25 (March), pp. 3-
25.
Greene, S.S., (1966). On the Concept of Popular Culture. Southwestern Journal of
Anthropology 2: 362-75.
Metzer, J.A., (1990). Shakespeare’s Hamlet: The Crisis of Being. Mosaic 16, no. 4:
186-99.
Shinny, G., (1984). In Search of Modernism. Journal of Aesthetics no. 3: 38-50.
Articole publicate într-un volum colectiv:
Day, S.,L., (1993), Explanations, in The Human Being, ed. R. M. Katz and G.
D. Carr, 23-33, Cambridge, Cambridge University Press.
Dacă volumul colectiv a fost la rândul său inclus în lista bibliografică, atunci
articolul va fi citat după cum urmează:
Day, S.L., (1993). Explanations, in Katz and Carr, 23-33.
Recenzii.
Meara, M.O., (1967), Review of The Good Boys, by Hans Artel, American
Journal of New Sociology, 41 (October): 613-8.
Ediţii retipărite
Small, R., (1804/1963), An Account of the Astronomical Disoveries of
Kepler, Repr, New York, Dover Publications.
Surse electronice
Nechita, G., 2010, 100 de Idei Gratuite de Articole pe Care Le-ai Putea
Scrie, http:// www.nechitagabriel.ro/100-idei-articole-gratuite, accesat la
01.11.2017.
Cuprinsul
Cuprinsul reflectă structurarea unei lucrări, care trebuie să cuprindă capitole,
subcapitole și sub-subcapitole, Deci o ramificare de gradul trei este cea mai indicată. Mai
mult de atât structuraarea mai mult l-ar încurca decât l-ar ajuta pe cititor. Capitolele se
notează, de regulă, cu cife romane – I, II, III, IV, V etc.. Tot așa de bine se pot însă nota și
cu cifre arabe. Subcapitolele se marchează cu două cifre, prima fiind cea a capitolului din
care fac parte, iar cea de a doua fiind ordinea sa în capitol. Deci, la capitolul I am avea
subcapitolele I.1, I.2, I.3 etc.. Același raționament se aplică și în cazul sub-subcapitolelor
unde vom avea I.1.1, I.1.2, I.1.3 etc.. În dreptul fiecărei structuri a lucrării se trece numărul
paginii la care aceasta începe. Pentru eleganța paginii, cifrele paginilor se trec unele sub
altele, în partea dreaptă a paginii, iar până la ele denumirea este continuată de o linie
punctată. Se mai obișnuiește ca denumirea capitolelor să fie scrisă cu un corp mai mare
sau/și bolduită.
... succes!