Cauza (scopul) actului juridic civil

6.1. Noțiune

Noțiune – motivul care determină fiecare parte să încheie contractul (art. 1235 C.civ.);
– motivul determinant se poate referi fie la însuşirile unei prestații, fie la calitățile unei
persoane;
– motivul determinant este concret şi variabil de la o categorie la alta de acte juridice
civile şi chiar în cadrul aceleiaşi categorii de acte juridice civile;
▪ de exemplu, în cazul contractului de vânzare, scopul mediat constă în destinaţia
concretă ce urmează a se da lucrului cumpărat, respectiv sumei ce reprezintă preţul,
astfel încât diferă de la cumpărător la cumpărător (o persoană cumpără o locuinţă
pentru a o dona cuiva, altă persoană cumpără o casă pentru a locui în ea, iar o altă
persoană cumpără o casă pentru a face o investiţie etc.), respectiv de la vânzător la
vânzător (o persoană vinde un lucru pentru ca din suma obţinută ca preţ să îşi
cumpere un alt lucru, o altă persoană vinde un lucru pentru ca din suma obţinută să
îşi plătească o datorie etc.);
– cauza este o condiție de fond, esențială, de validitate şi generală a actului juridic civil.
Precizări – cauza actului juridic nu se confundă cu consimţământul, ci, dimpotrivă, împreună cu
acesta formează voinţa juridică;
– cauza nu trebuie confundată nici cu obiectul actului juridic şi nici cu izvorul raportului
juridic civil concret.

6.2. Cerințele valabilității cauzei actului juridic civil

6.2.1. Enumerarea cerințelor valabilității cauzei actului juridic civil

Enumerare – pentru a fi valabilă, trebuie să îndeplinească, cumulativ, următoarele condiții:

1. cauza să existe;
2. cauza să fie licită;
3. cauza să fie morală [art. 1236 alin. (1) C.civ.];
▪ dacă obiectul actului juridic civil contravine normelor imperative, ordinii publice
sau bunelor moravuri, atunci şi cauza actului juridic respectiv este ilicită sau imorală;
în schimb, pot exista situaţii în care cauza actului juridic să fie ilicită sau imorală, iar
obiectul acelui act juridic să fie licit.

6.2.2. Cauza să existe

Cauza să existe – cauza există când partea are aptitudinea de a-şi reprezenta (prefigura) corect faptele
sale ori consecinţele acestora; în alte cuvinte, lipsa cauzei se poate datora lipsei discer-
nământului;
– lipsa cauzei include şi ipoteza în care cauza este falsă, deci când partea s-a aflat într-o
eroare esenţială şi scuzabilă asupra existenţei cauzei, adică asupra motivului care a
determinat-o să încheie actul juridic;
▪ de exemplu, s-ar putea obţine anularea unui legat pentru lipsa cauzei (cauză falsă)
dacă se face dovada că testatorul nu a ştiut că i se va naşte un copil (ceea ce implică
necunoaşterea, de către testator, a sarcinii femeii) şi că, dacă ar fi cunoscut această
împrejurare, nu ar mai fi lăsat legatul;
– existenţa cauzei se apreciază prin raportare la momentul încheierii actului juridic;
▪ dacă împrejurarea care a determinat pe una din părţi să încheie actul juridic a suferit
modificări sau a dispărut până la executarea acestuia, atunci nu se va pune problema
 anulării actului juridic pentru lipsa cauzei, ci, după caz, problema revizuirii efectelor pe
temeiul impreviziunii, a riscului sau chiar a leziunii.
Sancțiune
– lipsa cauzei atrage anulabilitatea contractului, cu excepţia cazului în care contractul a
fost greşit calificat şi poate produce alte efecte juridice [art. 1238 alin. (1) C.civ.];
▪ în situaţia cauzei false, nulitatea relativă a actului juridic va interveni numai dacă sunt
îndeplinite condiţiile de la eroare ca viciu de consimțământ.

6.2.3. Cauza să fie licită

Cauza să fie – cauza este ilicită atunci când este contrară legii şi ordinii publice [art. 1236 alin. (2)
licită C.civ.], precum şi atunci când actul juridic este doar mijlocul pentru a eluda aplicarea
unei norme legale imperative – frauda la lege (art. 1237 C.civ.);
– în cazul actelor juridice nenumite, ar putea să aibă caracter ilicit nu numai motivul
determinant, ci chiar prestaţia la care se obligă una din părţi;
▪ spre exemplu, contractul prin care Primus se obligă să îi plătească lui Secundus o
sumă de bani dacă acesta din urmă săvârşeşte o anumită infracţiune.
Sancțiune
– cauza ilicită atrage nulitatea absolută a actului juridic dacă este comună ori, în caz
contrar, dacă cealaltă parte a cunoscut-o sau, după împrejurări, trebuia să o cunoască
[art. 1238 alin. (2) C.civ.]; prestaţia primită sau executată în temeiul unei cauze ilicite
rămâne întotdeauna supusă restituirii (art. 1638 C.civ.);
▪ dacă la încheierea unui contract doar una dintre părţi a urmărit un scop ilicit, iar
cealaltă parte nu a cunoscut şi nici nu trebuia să cunoască această împrejurare,
apreciem că respectivul contract este valabil, cu excepția cazului în care o normă
specială, inclusiv aparținând altei ramuri de drept, ar dispune altfel;
▪ pot exista norme speciale care să sancționeze cazuri particulare de cauză ilicită cu
nulitatea relativă, de exemplu, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 78/2014 privind regle-
mentarea activităţii de voluntariat în România interzice, sub sancţiunea anulabilităţii,
încheierea contractului de voluntariat în scopul de a evita încheierea unui contract
individual de muncă sau, după caz, a unui contract civil de prestări de servicii ori a
altui contract civil cu titlu oneros pentru efectuarea prestaţiilor respective.

6.2.4. Cauza să fie morală

Cauza – cauza este imorală atunci când este contrară bunelor moravuri [art. 1236 alin. (3)
să fie morală C.civ.];
▪ de exemplu, s-a decis că antecontractul de vânzare încheiat pentru a se menţine o
relaţie de concubinaj este lovit de nulitate absolută pentru cauză imorală
(C.A. Ploieşti, dec. civ. nr. 211/1998, în B.J., semestrul I/1998, p. 198).
Sancțiune
– cauza imorală atrage nulitatea absolută a actului juridic dacă este comună ori, în caz
contrar, dacă cealaltă parte a cunoscut-o sau, după împrejurări, trebuia să o cunoască
[art. 1238 alin. (2) C.civ.]; prestaţia primită sau executată în temeiul unei cauze imorale
rămâne întotdeauna supusă restituirii (art. 1638 C.civ.);
▪ cât priveşte corelaţia dintre art. 1238 alin. (2) C.civ. şi art. 11 C.civ., conform căruia
„nu se poate deroga prin convenţii sau acte juridice unilaterale de la legile care
interesează ordinea publică sau de la bunele moravuri”, se observă că nu există o
suprapunere între domeniile de aplicare ale celor două texte de lege, în sensul că, în
baza art. 11 C.civ., pot fi declarate nule numai actele juridice având o cauză ce
contravine dispoziţiilor exprese care interesează ordinea publică şi bunele moravuri,
aşa încât vor putea fi declarate nule, numai pe temeiul art. 1238 alin. (2) C.civ., acele
acte juridice a căror cauză, deşi imorală, nu contravine unei dispoziţii legale exprese.
6.3. Proba cauzei

Proba cauzei – cauza este prezumată că există, chiar dacă nu este expres prevăzută [art. 1239 alin. (1)
C.civ.] şi că este valabilă, până la proba contrară [art. 1239 alin. (2) C.civ.];
– cel care invocă lipsa ori nevalabilitatea cauzei are sarcina probei; fiind vorba de un
fapt juridic stricto sensu, este admisibil orice mijloc de probă.