Sunteți pe pagina 1din 7

(capitolul I/2 din bibliografie)

Forma actului juridic civil:


- forma cerută ad probationem;
- forma cerută ad validitatem;
- forma cerută pentru opozabilitate fată de terti.

Forma actului juridic civil


1. Definiţie
Prin forma actului juridic civil se înţelege modalitatea de
exteriorizare a manifestării de voinţă făcută cu intenţia de a
crea, modifica sau stinge un raport juridic civil concret.
Expresia „forma actului juridic” este utilizată în doctrină în
sens restrâns şi în sens larg.
În sens restrâns (stricto sensu), prin forma actului juridic se
înţelege tocmai modul de exteriorizare a voinţei juridice
interne.
Acest înţeles este cârmuit de principiul consensualismului.
În sens larg (lato sensu), prin forma actului juridic civil se
înţeleg condiţiile de formă, care apar sub trei aspecte:
-forma cerută pentru însăşi valabilitatea actului juridic
civil, ad validitatem;
-forma cerută pentru probarea actului juridic civil, ad
probationem;
-forma cerută pentru opozabilitatea actului juridic faţă
de alte
persoane, faţă de terţi.

1.1. Principiul consensualismului


Forma actului juridic civil în sens restrâns – stricto sensu –
este dominată de principiul consensualismului. Acest
principiu înseamnă că simpla manifestare de voinţă este nu
numai necesară, ci şi suficientă, pentru ca actul juridic civil
să ia naştere în mod valabil din punct de vedere al formei pe
care o îmbracă manifestarea de voinţă făcută în scopul de a
produce efecte juridice.
Principiul consensualismului nu este expres consacrat cu
caracter general. Existenţa sa este dedusă, neîndoielnic, din
faptul că acest principiu este consacrat pentru anumite acte

1
juridice, precum contractul de vânzare-cumpărare (art.1295
alin.1 Cod civil, potrivit căruia „vinderea este perfectă între
părţi şi proprietatea este de drept strămutată la cumpărător,
în privinţa vânzătorului, îndată ce părţile s-au învoit asupra
lucrului şi asupra preţului, deşi lucrul încă nu se va fi predat
şi preţul încă nu se va fi numărat”), sau, cu titlu mai general,
contractele translative de drepturi reale (art.971 Cod civil,
care dispune că „în contractele ce au ca obiect translativ
proprietatea sau un alt drept real, proprietatea sau dreptul
se transmite prin efectul consimţământului părţilor şi lucrul
rămâne în rizico-pericolul obânditorului, chiar când nu i s-a
făcut tradiţiunea lucrului”); legea civilă consacră expres
excepţiile de la principiul consensualismului, care în esenţă
sunt trei: forma cerută ad validitatem, forma cerută ad
probationem şi forma cerută pentru opozabilitate faţă de
terţi.

1.2. Clasificarea condiţiilor de formă


Condiţiile de formă a actului juridic civil se clasifică, în
principal, în funcţie de consecinţele juridice ale nerespectării
lor.
Astfel, distingem:
• forma cerută pentru valabilitatea actului juridic civil,
cunoscută şi sub denumirea de forma ad validitatem sau
forma ad solemnitatem, a cărei nerespectare atrage
nulitatea absolută a actului juridic civil;
• forma cerută pentru probarea actului juridic, care se mai
numeşte şi forma cerută ad probationem, a cărei
nerespectare nu atrage nevalabilitatea actului juridic civil, ci,
în principiu, imposibilitatea dovedirii lui cu un alt mijloc de
probă;
• forma cerută pentru opozabilitatea faţă de terţi, a cărei
nerespectare se sancţionează cu inopozabilitatea. Acest
lucru înseamnă că terţa persoană este în drept să ignore
actul juridic care trebuie adus la cunoştinţa altor persoane
prin îndeplinirea formalităţii impuse de lege în acest scop.
După sursa ori izvorul care cere o anumită formă pentru
actul juridic civil, distingem:
• forma legală, adică cea impusă de legea civilă;

2
• forma voluntară ori convenţională.
Top of the Document

2. Forma cerută ad validitatem


2.1. Justificare, caractere şi condiţii
Forma cerută ad validitatem este condiţia de formă a actului
juridic civil care constă în respectarea cerinţelor de formă
impuse de lege sub sancţiunea nulităţii absolute a actului
juridic respectiv.
Obligativitatea impusă de lege cu privire la forma necesară
pentru însăşi valabilitatea actului juridic civil are la bază
următoarele raţiuni:
-pentru anumite acte juridice, forma specială constituie
un mijloc de control al statului asupra unor operaţiuni
juridice de o importanţă deosebită atât pentru părţi, cât şi
pentru societate;
-pentru alte acte juridice, forma specială reprezintă un
mijloc de atenţionare a părţilor cu privire la consecinţele
importante ale actelor pe care le încheie (ca, de exemplu,
cazul donaţiei, ipotecii, renunţării exprese la succesiune
etc.);
-asigurarea libertăţii şi certitudinii consimţământului –
cum este cazul testamentului.

Caracterele juridice ale formei ad validitatem sunt


următoarele:
• este un element constitutiv al actului juridic, lipsa acestuia
fiind sancţionată cu nulitatea absolută a actului;
• implică manifestarea expresă de voinţă, ceea ce exclude
manifestarea tacită a voinţei părţilor;
• este exclusivă, deoarece nu permite părţilor să opteze
pentru o anumită formă decât în situaţia în care legea
prevede posibilitatea unei opţiuni, ca, de exemplu, cazul
testamentului, care, potrivit art.859 Cod civil, poate fi
autentic, olograf sau mistic.
Condiţiile formei cerute ad validitatem sunt următoarele:
• întregul cuprins al actului juridic civil trebuie să îmbrace
forma solemnă;

3
• actele juridice aflate în raport de interdependenţă cu un
act solemn, chiar dacă, privite separat, nu sunt acte juridice
solemne, trebuie să îmbrace, obligatoriu, forma solemnă;
• actul juridic care determină ineficienţa unui act juridic
solemn trebuie să îmbrace şi el forma solemnă – excepţie
face cazul legatului, care poate fi revocat şi în mod tacit.
Forma autentică este o formă solemnă. Acest lucru nu
înseamnă că forma solemnă se reduce la forma autentică, ci
ea are o sferă mai largă, aflându-se în relaţia întreg (forma
solemnă) – parte (forma autentică)285.

2.2. Aplicaţii ale formei ad validitatem


Principalele acte juridice pentru care legea pretinde forma
solemnă sunt:
• donaţia – art.813 Cod civil;
• testamentul – art.858 Cod civil;
• revocarea expresă a unui legat – art.858 Cod civil;
• acceptarea succesiunii sub beneficiu de inventar – art.704
Cod civil şi art.76 alin.4 din Legea nr.36/1995 a notarilor
publici şi a activităţii notariale;
• renunţarea expresă la succesiune – art.76 alin.4 din Legea
nr.36/1995;
De exemplu, testamentul este un act solemn, dar el poate
îmbrăca şi o altă formă decât cea autentică: testamentul olograf,
adică cel scris şi subscris de autor.
• ipoteca – art.1772 Cod civil;
• actul juridic între vii de înstrăinare a unui teren, indiferent
că acesta este situat în intravilan sau extravilan – art.2 alin.1
din Legea nr.247/2005287 privind reforma în domeniile
proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele
măsuri adiacente, care a abrogat Legea nr. 54/1998;
• contractul de arendare scris – art.3 şi art.6 alin.1 şi 4 din
Legea nr.16/1994, cu modificările ulterioare etc.
Top of the Document

3. Forma cerută ad probationem


3.1. Noţiune şi justificare
Prin forma cerută ad probationem se înţelege acea cerinţă,
impusă de lege sau stabilită de părţi, care constă în

4
întocmirea unui înscris cu scopul de a proba actul juridic
valabil încheiat.
Această formă se justifică atât pentru importanţa anumitor
acte juridice civile, cât şi pentru avantajul practic pe care îl
prezintă, în sensul că înlătură posibilitatea interpretării
diferite, echivoce a contractului actului juridic şi previne
ivirea unor litigii în legătură cu acele acte juridice civile.
Caractere
• este obligatorie, iar nu facultativă; din acest punct de
vedere, se aseamănă cu forma cerută ad validitatem;
• nerespectarea ei atrage sancţiunea inadmisibilităţii
dovedirii actului juridic civil cu un alt mijloc de probă;
• reprezintă o excepţie de la principiul consensualismului,
întrucât manifestarea de voinţă trebuie să îmbrace forma
scrisă.
Nerespectarea formei ad probationem nu atrage
nevalabilitatea actului juridic civil, ci sancţiunea care
intervine constă în imposibilitatea dovedirii actului juridic cu
un alt mijloc de probă.
3.2. Aplicaţii
Legislaţia în vigoare foloseşte două procedee de aplicare a
formei ad probationem:
• instituirea formei ad probationem pentru o anumită
categorie de acte juridice civile, respectiv, cele care au un
obiect de o valoare mai mare decât cea prevăzută de lege –
art.1191 alin.1 Cod civil;
• instituirea formei ad probationem, cu caracter particular,
pentru anumite acte juridice:
-contractul de locaţiune (art.1416 Cod civil),
-depozitul voluntar (art.1597 Cod civil),
-tranzacţia (art.1705 Cod civil),
- contractul de închiriere a locuinţelor (art.21 din Legea
nr.114/1996, legea locuinţei, republicată),
- contractul de asigurare (art.241 din Legea nr.32/2000
privind societăţile de asigurare şi supravegherea asigurărilor,
cu modificările ulterioare).
Top of the Document

5
4. Forma cerută pentru opozabilitate faţă de
terţi
4.1. Noţiune şi justificare
Forma cerută pentru opozabilitatea faţă de terţi constă în
acele formalităţi cerute prin lege pentru a face actul juridic
civil opozabil şi persoanelor care nu au participat la
încheierea lui, în vederea ocrotirii drepturilor sau intereselor
lor289. Această cerinţă de formă este necesară, deoarece,
potrivit principiului relativităţii, actul juridic civil îşi produce
efecte numai faţă de părţile actului juridic civil.
Cu alte cuvinte, părţile nu pot opune actul lor altor persoane,
întrucât actul respectiv nu este opozabil acestora din urmă.
În anumite situaţii, legea cere îndeplinirea unor formalităţi
prin care un anumit act juridic poate fi cunoscut de către
terţi. Este cazul actelor juridice care constituie sau transmit
drepturi reale.

Drepturile reale, fiind drepturi absolute, sunt opozabile erga


omnes. Pentru a fi opozabile faţă de terţi şi actele juridice ce
au ca obiect drepturi reale, este necesară luarea măsurii de
publicitate.
4.2. Aplicaţii ale formei pentru opozabilitate faţă de
terţi
Dintre aplicaţiile acestei forme menţionăm:
• publicitatea imobiliară, prin sistemul cărţilor funciare –
Legea nr.7/1996, legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare,
cu modificările ulterioare;
• publicitatea constituirii gajului, prin păstrarea actului într-o
mapă specială la judecătoria în circumscripţia căreia s-a
încheiat actul juridic – art.1686 Cod civil;
• notificarea cesiunii de creanţă – art.1393 Cod civil;
• darea de dată certă înscrisului sub semnătură privată –
art.1182 Cod civil;
• înregistrarea cerută în materia invenţiilor;
• publicitatea necesară în materie de concesiune, închiriere
şi locaţia gestiunii;
• publicitatea şi înregistrările prevăzute pentru persoanele
juridice de tip asociativ;

6
• înregistrările şi publicitatea stabilite prin Legea nr.31/1990
privind societăţile comerciale, republicată.
Sancţiunea nerespectării formei cerute pentru opozabilitate
este inopozabilitatea, în sensul că terţul nu este obligat să
recunoască asemenea acte încheiate de părţi, pe care le
poate ignora.
Top of the Document